Afectivitatea Copiilor Abandonati
Afectivitatea copiilor abandonați
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Conceptii generale privind afectivitatea copiilor abandonați
1.1. Clasificari conceptuale
1.2. Efectele abandonului asupra copilului
1.3. Factori generatori de abandon
Capitolul II. Formele de protectie a copiilor in situații de risc
2.1. Adopția
2.2.Tutela/curatela
2.3.Asistența parentala profesionista
Capitolul III. Metodologia cercetării
3.1. Metode, instrumente, tehnici folosite in interventie
3.2. Prezentarea si analiza datelor cercetarii
3.2. Evaluarea intervenției
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
Actualitatea temei:Situația socio-economică din Republica Moldova a dus la creșterea numărului de familii [și în consecință, de copii] aflați în diferite categorii de risc: riscul de a fi abandonați în instituții sau pur și simplu pe stradă, riscul de a fi încredințați pe perioade nedeterminate unor instituții, riscul de a fi abuzați de propria familie sau de alte persoane, de a deveni delincvenți sau victime ale violenței și abuzurilor; într-un cuvânt, riscul de a nu crește într-un mediu familial bazat pe dragoste și suport pentru dezvoltare.
În medie, anual în Republica Moldova sunt abandonați în instituții medicale și rezidențiale circa 400 de copii cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani;
Doar la 22,2% dintre copiii abandonați li se oferă o soluție permanentă [integrarea în familia biologică, tutelă sau adopție], 75,6% rămân în instituțiile de tip rezidențial, de cele mai multe ori până la vârsta de 16 ani;
În 2009, în cele 67 instituții de tip internat din Republica Moldova se aflau circa 5932 de copii și adolescenți; doar 3% dintre aceștia erau orfani de ambii părinți;
Cauzele abandonului se referă la acțiunea combinată a doi sau mai mulți factori, ce includ dificultățile materiale, familia monoparentală și situații de abuz/neglijare a copilului.
Principalele motive ale acestei situații sunt sărăcia generalizată, precum și o lipsă cronică a serviciilor sociale de bază
Tocmai de aceea copilului trebuie să i se asigure o protecție specială împotriva factorilor agresivi ai mediului, asistentul social având un rol important în această direcție.
Scopul lucrarării mele este de a evidențiea ce înseamnă abandonul pentru un copil, care sunt efectele lipsei unui mediu familial adecvat precum și alternativele de protecție a unui copil aflat într-o astfel de situație.
Bunăstarea viitoare a colectivității depinde în mod fundamental de calitatea stării de sănătate, de gradul de educație și profilul socio-moral al generațiilor tinere. Din acest punct de vedere copiii sunt un bun social, sunt percepuți ca fiind cea mai importantă resursă a oricărei societăți din moment ce ei reprezintă chiar viitorul acelei societăți. Investitia in viitor reprezinta in primul rand investitia in copii.
Premisele dezvoltării personale armonioase sunt puse masiv și, în multe privințe definitiv în perioada copilăriei. Tonusul moral, orientarea socială responsabilă, bunăstarea subiectivă, atitudinea constructivă, asumarea valorilor morale- toate își au originea în copilărie.Părinții sunt asociați cu dragoste, afecțiune, confort. Cei mai mulți părinți își îndeplinesc rolul de părinți cu succes. Există însă și situații în care părinții nu pot sau nu vor să-și asume această responsabilitate, ceea ce face ca evoluția copilului spre viața adultă să fie pusă sub semnul întrebării. În cazurile în care responsabilitatea familiei nu funcționează aceasta este preluată de colectivitate [locală, județeană, națională – statuI asumându-și aici un angajament fundamental] prin serviciul de Asistență Socială.
Dacă nu e posibil ca un copil să fie îngrijit în propria sa familie, atunci ordinea opțiuniilor ar trebui să țină cont de importanța creșterii și dezvoltălrii copiilor într-un mediu care să fie permanent și să răspundă intereselor sale superioare: adopție sau plasament permanent]. Alte alternative ca plasament pe termen scurt și mediu și plasarea în instituții constituie soluții temporare până la găsirea unora permanente..
În toată această "ofensivă" de ocrotire a copiilor abandonați sau aflați în risc de abandon, un cuvânt adesea greu de spus îl au asistenții sociali. O profesie care conferă multe răspunderi, dar și multe satisfacții. Între acestea, contribuția pe care și-o aduc zi de zi, pentru înlesnirea aflării unei familii [mediu familial] pentru orice copil. Copilul devine astfel o investiție vitală pentru societatea actuală, care are nevoie de forță de muncă înalt calificată, dar și de membrii liberi, conștienți și responsabili, capabili să-și construiască propria viață.
Obiective:
Analiza și sinteza literaturii de domeniu
Selectarea subiecților
Elaborarea unui program de jocuri și activitați interesante
Evaluarea rezultatelor căpătate
Metodele pe care le-am folosit sunt urmatoarele:
• Observația
• Chestionarul CASAFS
• Scala stimei de sine.(Rosenberg) S.S
• Chestionar de evaluare finala
Lucrarea mea este structurata in trei capitole:primul capitol include partea teoretică în care sunt prezentate considerente detaliate despre problematica studiată, în fiecare punct regăsindu-se o sinteză a principalelor puncte de vedere identificate în literatura de specialitate, ținând cont de faptul că, atât în țara noastră, cât și în lume, există puține studii care au abordat, din perspectivă psihologică, fenomenul copiilor separați de părinți datorită migrației economice a acestora,sau abandonarea chiar de la nastere.Apoi am accentuat care sunt nevoile de baza a acestor copii și efectele abandonului.
În cercetare am pornit de la premisa că în repertoriul de reprezentări cu o puternică încărcătură afectivă pe care copilul abandonat îl poartă cu sine, imaginea mamei este cel mai adesea o etichetă, un indicator operațional al persistenței trebuințelor sale de afecțiune, securitate, a conflictelor nerezolvate, acest indicator putând descrie o bogată coloratură afectivă. Mama-etichetă, redată simbolic de copii în desenele ocazionate de teste de genul testului Familiei, este “mama-lipsă”, mama pe care aceștia o iubesc, dar care “nu mă vrea”, este mama reală, valorizată negativ, aflată în total contrast cu mama idealizată, despre care cel mai adesea vorbesc frumos, pozitiv și laudativ cînd au musafiri la centrul de plasament.
Existența unei familii de apartenență care îl respinge dar cu care copilul abandonat păstrează legătura chiar și în timpul instituționalizării, este o realitate pe care am inclus-o în rândul indicatorilor (factorilor) cercetării, acordându-i atenție în special sub aspectul nivelului de dezvoltare-influențare a mecanismelor de reglare afectivă pe care copilului abandonat le preia în procesul de interrelaționare cu membrii acesteia.
Deasemenea in acest capitol am evidențiat principalele concepte și delimitări terminologice care sunt necesare pentru o mai bună înțelegere a fenomenului studiat. Abandonul, care are, pe lângă aspectele psiho-sociale implicate, și multiple rezonanțe psihiatrice, poate fi definit ca „o modificare de durată a unor legături cu puternică semnificație afectivă, pe care subiectul le-a stabilit anterior” [Florescu și Frățiman, 1999]. Vorbind de abandon, trebuie luată în considerație și adaptarea copiilor la situația nou apărută în viața lor. Separarea copiilor de unul sau de ambii părinți generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercusiuni asupra personalității copiilor. În funcție de durata absenței, se pot înregistra o serie de probleme legate de asigurarea nevoilor specifice ale copilului, precum și riscul apariției unor deficite intelectuale și/sau a unor tulburări emoționale și comportamentale [Luca și Gulei [coord.], 2007]
Al doilea capitol include formele de protectie a copiilor in situațiile de risc,unde este prezenta adopția.tutela si curatela,plansamentul in casa de copii de tip familial și asintența parentala profesionistă.
Și astfel am descris trebuințele afective ale copilului care sunt foarte importante ca și celelalte trebuințe vitale, iar nesatisfacerea lor poate avea consecințe grave în dezvoltarea personalității copilului. Aproape toate nevoile copilului sunt satisfăcute în cadrul familiei, de aceea relațiile și climatul din familie sunt esențiale în evoluția fizică, psihică și spirituală a copilului, aceasta trebuind să asigure dragoste, aprobare, atenție, respect între membrii săi. Absența părinților conduce și la probleme foarte mari,copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit,deseori pe ei nu are nimeni puterea să-l controleze. Copilul suferă de disciplină, de lipsa de limitare.
Deasemenea in acest capitol sunt prezentate teoriile dezvoltării copilului, ce susțin fenomenul „abandonului” temporar, aducând în discuție: teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget [1971]; teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale [1932]; teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson [1959, 1967]; teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale [1976]; teoria atașamentului [Bowlby, 1969; Ainsworth și colab. 1970]; Main și Solomon, 1986]. Toate aceste teorii evidențiază necesitatea unei relații normale între etapele de dezvoltare fizică și psihică a copilului, relație asigurată printr-un mediu corespunzător de naștere, creștere și educație. Orice disfuncție apărută în oricare dintre aceste etape sau stadii se poate solda cu un grad de disfuncționalitate comportamental-adaptativă
Și ultimul capitol este partea practica in care am evaluat 16 subiecti.
Ipoteza lucrarii:
Presupun că lipsa afectivității și abandonul „temporar”sau ,,definitiv” sunt predictori ai disfuncțiilor comportamental/adaptative la copiii care sunt separati de părinți.
Presupun ca abandonarea copiilor de ambii părinți generează disfuncții comportamental-adaptative la aceștia si evident ceia ce ii afecteaza foarte mult psihologic.
Eu cred ca voi putea ușura starea lor psihologica și de mobilitate prin aplicarea unor teste și prin atitudinea de susținere pe un timp mai indelungat.
Capitolul I
Clasificari conceptuale:Termenul de "abandon" este de origine franceză. Conform dicționarului Robert Etymologique, "abandon" e un substantiv care provine din termenul francez "bon" de origine gotică, și care apoi s-a transformat în vechea franceză în "abandon" semnificând " la discreția cuiva", "la bunul plac al unei persoane".
Le Petit Robert arată că "abandonul" e acțiunea de a renunța, de a părăsi, de a nu se mai ocupa de, de a lăsa ceva sau pe cineva la discreția unor persoane.
Dicționarul Quillet Flammarion afirmă că "abandon" semnifică a încredința, a oferi ceva sau pe cineva altuia.
În concluzie, explicațiile merg în două direcții diferite: un sens e cel de a încredința, a da, a oferi iar altul, cu conotații mult mai negative, e de a părăsi, a neglija, a arunca, a renunța. Conform dicționarului limbii române "a abandona" semnifică a renunța la un bun sau la un drept și de asemenea, într-un sens corelat, dar independent, mai are înțelesul de părăsire a familiei sau a copiilor.
Abandonul de familie este fapta celui care având obligația legală de intreținere față de o persoană, o părăsește, o alungă sau o lasă fără ajutor, expunând-o la suferințe fizice sau morale, ori nu asigură, cu rea credință timp de 2 luni, pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească.
În limbaj juridic, se declară abandonat copilul care, în condițiile legii, se află în grija unei instituții, de ocrotire socială sau medicală de stat ori privată, sau a unei persoane fizice, ca urmare a faptului că părinții, în mod vădit s-au dezinteresat de el pe o perioadă mai mare de șase luni. Dezinteresul, în acest context, este definit ca încetarea oricăror legături între părinți și copil, legăturelesul de părăsire a familiei sau a copiilor.
Abandonul de familie este fapta celui care având obligația legală de intreținere față de o persoană, o părăsește, o alungă sau o lasă fără ajutor, expunând-o la suferințe fizice sau morale, ori nu asigură, cu rea credință timp de 2 luni, pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească.
În limbaj juridic, se declară abandonat copilul care, în condițiile legii, se află în grija unei instituții, de ocrotire socială sau medicală de stat ori privată, sau a unei persoane fizice, ca urmare a faptului că părinții, în mod vădit s-au dezinteresat de el pe o perioadă mai mare de șase luni. Dezinteresul, în acest context, este definit ca încetarea oricăror legături între părinți și copil, legătura care să dovedească existența unor raporturi afective normale.
Definiția abandonului se situează, deci, într-un dublu registru – cel
al psihologiei și cel al socialului. Adesea se manifestă și o a treia implicare, aceea a psihiatriei.
Diferențele conceptuale determină clarificări utile ale aspectelor și sursele generatoare de abandon:
1 – palierul psihic originar, influențat prin crearea situațiilor reale de abandon, este cel constituit de afectivitate.
2 – producerea stărilor sau sentimentelor de abandon e determinată de absența fizică sau afectivă a părintelui sau substitutului parental.
3 – consecințele situației/sentimentul de abandon se înscrie întotdeauna pe direcția tulburărilor psihice ale subiectului.
Abandonul, indiferent de limba în care este exprimat, e unul dintre cuvintele cu cea mai întunecată rezonanță.
Nevoile copiilor sunt comune cu ale tuturor copiilor nu diferă în mod fundamental de cele ale lumii adulte. Ele acoperă toate aspectele activității umane. Acestea sunt trebuințe materiale, afective, morale, intelectuale, culturale și spirituale.
Copilul este o parte dintr-un întreg începând de la venirea sa pe lume. Totuși, condiția de copilărie se caracterizează prin precaritatea sa: copilul depinde de adulți pentru satisfacerea nevoilor sale:
– nevoi fizice, care includ: căldură, hrană adecvată, odihnă, aer, apă, protecție în fața pericolelor;
-nevoia de afecțiune și atașament, care include o persoană de care să se poată atașa, afecțiune, contact fizic, tandrețe, încurajare, aprobare;
-respectarea individualității fiecărui copil, adică respectarea caracteristicilor sale individuale, a temperamentului, a ritmului propriu de dezvoltare;
-nevoia de securitate care implică: continuitatea îngrijirilor, un mediu și o rutină stabilită și predictibilă, reguli sau limite simple și clare;
-stimularea potențialului înnăscut prin încurajarea curiozității și a comportamentului explorator;
-ghidare și control pentru a învăța comportamente sociale, o disciplină adecvată și consistentă;
-independență în a lua propriile decizii;
-responsabilitate pentru lucruri simple la început și apoi din ce în ce mai complexe, pe măsură ce copilul se maturizează.
Indiferent însă de lungimea unei astfel de liste, trebuie avut în vedere trei lucruri:
În primul rând, toate aceste nevoi sunt importante, nerespectarea uneia putând conduce la efecte nedorite chiar dacă toate celelalte au fost satisfăcute. De pildă, copiii care sunt bine hrăniți dar care nu primesc stimularea afectivă sau cognitivă de care au nevoie, sunt afectați foarte grav în dezvoltarea lor. Spitz, în 1951, pe un lot de copii neîngrijiți de mamă dar în condiții fizice de dezvoltare excelente, după doi ani de urmărire a arătat scăderea Q.I. de la 124 la 45 iar pe un lot de copii crescuți de mamă, deși în condiții fizice precare, a arătat creșterea progresivă a Q.I. la 105.
În al doilea rând există o anume "constelație" a acestor nevoi, proprie fiecărui copil. De exemplu, unii copii au nevoie de mai multă stimulare etc.
Și, în fine, acest set de nevoi se modifică pe măsură ce copilul crește, putând fi altul în diferite momente ale vieții copilului.
În orice caz, factorul fundamental pentru toți oamenii este familia cu toate părțile ei bune și rele de care au parte copiii în decursul creșterii lor.
Familia si afectivitatea"Dacă s-a spus că în afecțiune sălășluiesc marile succese ale omenirii, iar în lipsa afecțiunii marile ei eșecuri, afirmația s-a referit la faptul că sensibilitatea lumii începe în copilărie, prin familie și se impune apoi ca cel mai fidel geniu al fiecarui om". (Baudelaire
Experiența istorică de până acum a arătat că familia reprezintă mediul cel mai prielnic creșterii și dezvoltării copilului. Ea oferă mediul uman cu orientarea constantă cea mai ridicată pentru asigurarea bunăstării copilului, creând nu numai condițiile materiale, dar și pe cele psiho-afective și sociale necesare dezvoltării și formării copilului pentru viața matură. Nici o altă "instituție" umană nu s-a dovedit atât de adecvată pentru creșterea și dezvoltarea unui copil.
Părinții sunt asociați cu dragoste, afecțiune, prietenie, securitate și confort. Cei mai mulți părinți își îndeplinesc rolul de părinte cu succes asigurând un mediu proprice dezvoltării copiilor, prin adoptarea modului lor de viață și a comportamentului în funcție de nevoile copilului, pe care le consideră prioritare (în luarea deciziilor în cadrul familiei). Există însă și situații în care părinții nu pot sau nu vor să-și asume această responsabilitate.
Studiile lui Bowlby au evidențiat nevoia puternică a oricărui copil pentru stabilirea unor legături profunde de atașament cu persoanele adulte (cu părinții, în lipsa acestora, cu bunicii, cu aIte rude, vecini educatori) precum și rolul fundamental al imaginii pe care și-o fac copiii despre aceste persoane.
În lipsa unei asemenea imagini puternice/normale și în lipsa unui atașament adecvat, dezvoltarea copilului este periclitată iar evoluția lui spre o viață de adult firească afectiv este pusă sub semnul întrebării.
Pe bună dreptate se poate spune că un copil privat de afecțiune maternă pierde peste jumătate din șansele sale de reușită în viață.
Copiii crescuți fără dragoste, deci lipsiți de atașamentul afectiv normal sunt de regulă pasivi, indiferenți, incapabili să cunoască sau să exploreze lumea. Ei vor demonstra o capacitate limitată de a dezvolta relații personale cu alții, mai ales adulți; vor evita relațiile permanente. Viața lor va fi caracterizată de un șir de relații trecătoare. Vor ridica multe pretenții asupra lor. Tragedia vieții lor de adulți va fi ca, în absența dragostei, nu vor simți nici un fel de animație, de exemplu : bucurie, umor, vină, în situații care presupun acest tip de reacție. Nu sunt capabili să se critice pe ei înșiși, au foarte puțin control asupra comportării lor, etc.
Simptomele comune copiilor care au probleme de atașament :
Dimpotrivă, atunci când există un atașament puternic, se formează oameni stabili din punct de vedere psiho-emoțional, rezistenți în fața încercărilor vieții și, în plan socioglobal, competenți în raport cu obligațiile status-ului profesional și ale poziției sociale ocupate.
Atașament sigur
În concluzie, familia are aptitudinea maximă de a face copilul fericit sau nefericit, funcție de capacitatea sau incapacitatea sa de a oferi afecțiune acestuia
Nevoile de baza a copilului:cea mai cunoscuta clasificare a nevoilor umane este cea facuta de Maslow si anume, potrivit unei ordini de prioritati sau urgente avem urmatoarea clasificare: nevoi fiziologice, nevoia de siguranta si securitate, nevoia de apartenenta si dragoste, nevoia de respect si stima de sine si nevoia de autodezvoltare.
Pornind de la aceasta clasificare facuta de Maslow, dar si de la cele facute de alti autori s-a realizat o particularizare a nevoilor umane formulate de acestia, la varsta copilariei, obtinandu-se nevoile de baza ale copilului.
Nevoia de experimente noi,de stimulare:cele mai importante activitati ale copilului care pot sa-i satisfaca acestuia nevoile, sunt jocul si limbajul. Cu ajutorul lor, copilul descopera lumea si invata cum sa se adapteze la ea. Experientele sunt conditia dezvoltarii mentale, cognitive a copilului. Din aceste experiente, copilul isi dezvolta lumea lui interna, ce reprezinta de fapt o reflectare al lumii externe la care se adauga sentimentul trait de copil in momentul descoperirii
[Neamtu, 2003].
Fiecare dintre noi purtam aceasta lume interna, care este cu atat mai bogata cu cat in perioada copilariei si chiar si mai tarziu am avut parte de experiente noi, bazate pe sentimente de bucurie, acceptare, incurajare. In incercarea copilului de a descoperi lumea, adultul care-l asista trebuie sa manifeste interes, entuziasm si receptivitate, foarte importante pentru autodescoperirea interioara
Nevoia de dragoste si securitate este permanenta in perioada copilariei, fiind cea mai importanta la varsta mica, cand copilul isi construieste atasamentul fata de mama, de tata si de cei apropiati lui. John Bowlby dezvolta o teorie a legaturilor dintre copii si parinti, spunand ca ruperea acestor legaturi duce la separare, ce are efecte de deprivare emotionala [Bonchis,2006]. Nevoia de contact, este in opinia lui Bowlby o nevoie primara, copilul nascandu-se cu aceasta nevoie fundamentala.
Pentru dezvoltarea unei personalitati sanatoase a copilului este necesar ca, aceasta prima nevoie sa fie satisfacuta [Neamtu, 2003]. Foarte importanta pentru dezvoltarea mintala a copilului este nevoia de legatura intima de dragoste, afectiune cu mama sau cu o mama substitut, in care copilul sa aiba incredere [Bonchis, 2006]. Dragostea cu care copilul este inconjurat de catre parinti, sau persoana in care el are incredere isi va pune amprenta asupra dezvoltarii sale ulterioare. Atasamentul ii da copilului sentimentul de siguranta cu ai lui, de securitate, sentiment care are efecte pozitive asupra dezvoltarii ulterioare a copilului.
Nevoia copilului de a fi apreciat si de a-i fi recunoscute capacitatile pentru ai fi mai usor si pentru a parcurge etapa cu mai multa indrazneala.
In activitatea pe care o desfasoara un copil, acesta are nevoie sa fie incurajat si rasplatit de catre adult. Acest lucru este necesar si pentru a putea depasi dificultatile si conflictele care pot aparea in perioada dezvoltarii. In acest sens, adultul trebuie sa cunoasca capacitatile copilului. Asteptarile pe care adultul le are fata de copil, trebuie sa conduca copilul la sentimentul de bucurie si traire a succesului in urma efortului realizat de catre acesta.
Meritele copilului trebuiesc recunoscute de catre adult, acest lucru realizandu-se prin acordarea unei recompense ce este foarte importanta pentru stima de sine a copilului. Prin satisfacerea acestei nevoi a copilului, respectul adultului fata de copil este solicitat intr-o masura mai mare decat in cazul celorlalte nevoi. Copilul identifica, alege exemple din randul persoanelor importante pentru el, in acest fel realizandu-se procesul de auto-modelare [Neamtu, 2003].
Prin satisfacerea nevoii de responsabilitate se dezvolta la copil autonomia. Copilul are nevoie de castigarea si recunoasterea treptata de catre ceilalti a independentei sale.
Pe masura ce copilul creste, responsabilitatile cresc. Prin asumarea responsabilitatilor copilul invata si regulile. Familia, dar si scoala au un rol foarte important in dezvoltarea copilului, mai precis in autonomia acestuia.
Nevoile de baza, fiziologice ale copilului sunt garantia supravietuirii si a dezvoltarii copilului. Adultii nu trebuie sa faca greseli in satisfacerea nevoilor copilului, deoarece aceste greseli pot influenta dezvoltarea armonioasa a acestuia. Durerile, traumele, traite in copilarie sunt mai apoi, la originea unor comportamente, manifestari anti-sociale. Greseli ale parintilor ca, agresiunea asupra copilului, dar si supraprotejarea, conduc la neglijarea nevoilor emotionale, sociale, intelectuale ale acestuia.
Daca o nevoie a copilului este implinita, atunci se produc efecte pozitive. In caz contrar apare frustrarea si o stare emotionala negativa.
Separarea copiilor de parinti:Nu putem vorbi de abandon fără a vorbi de separare. În sine, abandon înseamnă separare.
Separarea este despărțirea copilului, pentru o perioadă de timp sau definitiv, de persoanele de care s-a atașat. Despărțirile sau separările frecvente și neașteptate de adulții cu care s-a obișnuit nu trec neobservate de către copil, chiar dacă acesta este mai mic de un an. Uneori se vorbește despre separare ca fiind chiar un "act chirurgical". Reacția la separarea de persoane cu care s-a obișnuit nu este întotdeauna imediată. După o perioadă mai lungă sau mai scurtă de aparenta bunăstare, unii copii pot prezenta diferite tulburări,
derulate de obicei în trei faze:
1. Faza de protest: imediat după despărțire copilul protestează viguros, este foarte plângăreț și exigent agățându-se de orice persoană care intră în contact cu el.
2. Faza de disperare: plânsetele copilului se transformă treptat în gemete, acesta își pierde pofta de mâncare, scade în greutate și stagnează în dezvoltare.
3. Faza de detașare: copilul își pierde interesul pentru persoanele din jur, se retrage în sine, expresia feței devine rigidă, se îmbolnăvește frecvent, întârzierea în dezvoltare devine generală se instalează o stare de depresie.
Despărțirea este dureroasă și pentru un copil mai mare cât și pentru unii dintre adulți (care-și abandonează copiii sau îi internează în instituții). Dar, în timp ce adultul poate înțelege atunci când i se explica ce se întâmplă cu el, copilul mic, care nu dispune încă de un limbaj care să-i permită să înțeleagă, este complet neajutorat în fața unei astfel de situații.
Sunt necesare câteva diferențieri între separarea de durată scurtă față de cea pe termen lung.
Separarea temporară este echivalentă cu un stress, copiii resimțind-o ca pe o senzație de insecuritate și anxietate. Circumstanțele în care a survenit separarea sunt extrem de importante. Tulburările emoționale și comportamentale sunt mai probabile de exemplu în cazul desfacerii unei căsătorii (divorț) decât atunci când copilul este internat într-un spital alături de mama sau atunci când deși mama nu e internată cu copilul, menține contacte dese în timpul spitalizării.
Pierderea reală, mai mult decât simbolică a ambilor părinți sau numai a mamei, survenită în timpul dezvoltării copilului, constituie un traumatism psihic sever, cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice. În fond, separarea de părinte pe termen lung se realizează fie prin decesul acestuia, fie prin separarea faptică, așa cum se întamplă în cazul copiilor abandonați, fie prin separarea continuă de părinte și ar trebui să se soldeze cu aceleași consecințe.
Uneori, separarea îndelungată de părinte nu este patogenică, dar poate constitui focarul în jurul căruia se organizează latent elementele patologice.
În cazul unui divorț, pierderea reprezintă una dintre cele mai dificile "sarcini" cu care trebuie să se confrunte copilul: pierderea părintelui cu care nu mai locuiește, pierderea sentimentului de securitate sau de afecțiune din partea unuia dintre părinți cu care nu mai are contacte zilnice, pierderi la nivel emoțional și fizic.
Întrucât în toate cazurile prezentate mai sus copilul se confruntă cu o "pierdere" este utilă cunoașterea fazelor specifice adaptării la piedere (teoria pierderii)
Acțiune
Neliniște
Dacă
aș fi…
Exista unele forme de separare a copilului de familie pe care o sa le evidentiez in continuare.Abandonul generează o traumă profundă cu consecințe extrem de grave pentru intreaga viață. Nu e întâmplător faptul că unul dintre indicatorii cei mai importanți ai calității condițiilor de viață ale copilului este riscul de a fi abandonat.
Între situația copilului care trăiește în familie ca și abandonul consemnat legal există anumite forme intermediare de separare a copilului de familie :
Părăsirea definitivă a copilului cu sau fără declarație formală de abandon în maternități, leagăne, spitale, case de copii sau, pur și simplu, în gări și pe stradă.
Încredințarea copilului pe o perioadă nedeterminată unor instituții, rude, fără a exista o decizie clară la caracterul provizoriu sau definitoriu al separării.
Neglijarea cronică a copilului, lăsându-l să stea în stradă, să fugă din familie, să-și obțină singur cele necesare.
A. Părăsirea definitivă a copilului
E vorba de existența situației de abandon ca stare de fapt. Copilul e părăsit întrucât părinții nu vor să-și asume responsabilitatea creșterii lor.
Abandonarea copilului reprezintă forma limitată și definitivă a separării copilului de părinții lui. În acest caz copiii sunt abandonați explicit prin voința părintelui (părinților) din motive ce țin strict de modul în care aceștia își înțeleg existența: alcoolism, prostituție declarată sau nu, imaturitate a persoanei cu efecte evidente asupra modului de exercitare a calității de părinte (neglijență, respingere), dorința egoistă de a se bucura de confortul unei vieți de familie refăcute, delincvență, parazitism, prejudecăți sociale (care le fac pe mamele foarte tinere să-și părăsească copilul),.
Comportamentul mamelor care au intentia de a abandona copii. Acestea se împart în două categorii :
a) Femeile care au o atitudine defensivă, de autoprotecție încercând să nege existența copilului sau să creeze o bază afectivă cu copilul. Se cred neînțelese de societate, victime ale unor conjuncturi nefericite și privesc abandonul ca unica soluție.
b) Femei care consideră ca situația lor economică nu le permite să ofere copilului condiții decente de trai, afirmând că abandonul este în interesul copilului.
Copilul cu risc de abandon în maternitate
Grupe de copii la care riscul de abandon în maternitate este mai mare:
1. Greutatea de naștere
10,03 % copii cu greutate sub
4,06 % copii cu greutatea cuprinsă între 1 501-250
1,24 % greutate peste
2. Rangul copilului – în cazul romilor se abandonează preferențial copiii de rangul III și IV, în timp ce cuplurile neapaținând acestei etnii abandonează de obicei copiii de rangul I si II.
B. Încredințarea copilului pe o perioadă nedeterminată unor instituții
E vorba de situația în care familia nu adoptă explicit o decizie de abandon definitiv. E nevoie să se distingă cu claritate situația în care o asemenea încredințare este făcută sub presiunea unor condiții de viață excepționale, și în care familia își exprimă cu claritate starea de temporalitate, menținând relaâiile cu copilul, de situaâiile în care familia se dezinteresează de copil și nu cultivă relații normale cu acesta.
C. Neglijarea cronică copilului
Neglijarea constă în forme de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilor biologice, emoționale și educaționale ale copiilor, punând astfel în pericol dezvoltarea lor fizică, emoțională, cognitivă și socială.
Neglijarea mai este definită ca reprezentând condițiile în care persoana responsabilă de îngrijirea copilului, fie intenționat, fie prin neglijare deosebită, permite copilului să experimenteze suferințe care pot fi evitate și/sau nu reușesc să asigure una sau mai multe condiții care sunt esențiale pentru dezvoltarea capacităților fizice, intelectuale și emoționale ale unei persoane.
a) Carențe de creștere și dezvoltare: neasigurarea de către părinți a necesarului zilnic de vitamine și substanțe nutritive în rația copilului. Cauzele care conduc la aceasta sunt: neglijarea – părinții cu probleme psihice, în stări depresive sau care și-au piedut locul de muncă, părinți cu probleme maritale sau care consumă alcool sau droguri nu pregătesc hrana corespunzătoare copiilor lor, sărăcia – lipsa fondurilor financiare conduce la lipsa hranei.
b) Neglijarea educațională: permite absenteismul – este considerată formă de maltratare dacă părintele a fost informat asupra problemei și nu a luat nici o măsură; neînscrierea copilului într-o formă de învățământ – omiterea înscrierii într-o formă de educație adecvată nivelului copilului; ignorarea nevoilor speciale de educație refuzarea acordării serviciilor educaționale recomandate, sau neglijarea obținerii tratamentului pentru o dificultate de învățare diagnosticată a copilului sau a nevoilor speciale de educație fără un motiv rezonabil. Neglijarea este considerată și situația în care copilului i se permit practici contrare interesului său (privitul la TV timp de 6-8 ore/zi, acceptarea frecventă a scuzelor pentru nefrecventarea școlii.
c) Neglijarea fizică: neasigurarea de către părinte a condițiilor decente de trai și neacordarea ajutorului fizic copilului, mai ales în perioada când este dependent de părinte, neasigurarea măsurilor de supraveghere și protecție, neglijarea îmbrăcăminții adecvate, neglijarea realizării unor amenajări pentru siguranța condițiilor de locuit.
d) Neglijarea medicală: lipsa de interes a părintelui față de sănătatea copilului, comportament neglijent al părintelui față de copilul bolnav și față de tratamentul prescris, neasigurarea medicației, neprezentarea la medic.
e) Neglijarea emoțională: îngrijirea și afecțiunea inadecvată – neglijarea evidentă a nevoii copilului de afecțiune, sprijin emoțional, atenție; abuz cronic sau violență domestică în prezența copilului sau față de copil; permiterea abuzului de drog/alcool de către părinți; refuzarea îngrijirii psihologice – refuzarea permiterii tratamentului necesar și disponibil pentru problemele emoționale sau de comportament ale copilului în acord cu recomandările unui profesionist; întârzierea în îngrijirea psihologică – neasigurarea tratamentului necesar pentru o problemă emoțională sau de comportament a copilului (ex.: depresie cronică, tentativă de sinucidere); restricții exagerate evidente, așteptări nepotrivite față de vârsta copilului sau nivelului de dezvoltare, etc.
Toate aceste tipuri de neglijări (prezentate mai sus) sunt prezente în comportamentul părinților care-și abandonează copiii, dar și în a celor care, deși nu-și abandonează copiii efectiv, îi trimit pe stradă sau sunt sunt dezinteresați de aceștia.
1.2.Efectele abandonului asupra copilului
Nu putem vorbi de efecte ale abandonului fără să vorbim de efectele instituționalizării asupra copiilor, dat fiind că acest fenomen din urma era răspunsul preferat la situația de abandon (a copilului) în regimul socialist. Copilul abandonat era, deci, și cel instituționalizat, cu toate că legislația prevedea și celelalte posibilități (adopție, plasament, încredințare) care ar fi putut diminua cu mult efectele negative ale abandonului (asupra copilului).
Acceptarea psihologică a copilului în familie și relații normale cu mama, asigură cadrul dezvoltării biologice și psihice a copilului. Deteriorarea sau destrămarea acestor relații în condițiile desertismului familial, abandonului real sau simulat, generează starea de frustare cu consecințe severe asupra dezvoltării copilului.
Separarea mamei de copil îl frustrează pe acesta de satisfacerea trebuințelor primare de alimentație, tandrețe comunicare în ambianța normală de acceptare psihologică a copilului determinând dezechilibrul biologic și psihic, numit de G. Gueux "sindromul carenței materne". Aceasta constituie una dintre cauzele crizei de adaptare a copilului prin internarea în leagăn manifestate prin anorexie (negativism alimentar) și refuzul comunicării (închidere în sine, apatie). Vulnerabilitatea copilului se accentuează în condițiile deplasării acestuia dintr-o secție în alta și a schimbării personalului și se manifestă prin distrofie, nervozitate, sensibilitate la îmbolnăviri.
Pentru copilul abandonat cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani s-a constatat: sărăcia repertoriului motric, cognitiv și socio-afectiv, motricitate defectuoasă, mers întârziat, limbaj sărac, dificultăți de înțelegere, stări afective preponderent negative cu manifestări stridente, deprinderi de igienă automatizate cu întârziere.
Trebuințele afective ale copiilor fiind mai mari decât posibilitățile de satisfacere a lor declanșează o stare de nervozitate colectivă marcate de crize de afect (plâns și furie, agresivitate și autoagresivitate), atitudini revendicative (gelozie, pasivitate, regresii comportamentale – suptul degetului, legănatul), refuzul comunicării.
Pentru copilul preșcolar (3-6 ani) internarea din familie în centrul de plasament preșcolari crează fondul altei "crize de adaptare" manifestate prin tulburări digestive și respiratorii, anorexie, hiporexie sau bulimie (foame nervoasă fără senzație de sațietate), irascibilitate, necomunicare. Ca și în cazul vârstei anterioare există un retard al dezvoltării motrice, intelectuale și afective.
La aproximativ 5-6 ani se conturează raportarea la familia de proveniență (atitudinea față de părinți) care constituie o altă cauză a retardului și a progreselor lente ale dezvoltării copilului. Vizita părinților în instituții poate reprezenta un stimulent în învățare, în dispoziția de a se juca și de a comunica cu ceilalți (copii și adulți). Când părinții nu-și respectă promisiunea (de a reveni în instituții) copiii manifestă "căderi psihice" cu repercursiuni negative asupra activității de învățare.
De la această vârstă se sesizează starea de deprimare afectivă și se structurează "sentimentul de a fi al nimănui".
Copilul ajuns la vârsta școlară mică (6-11 ani) se va confrunta iar cu "criza de adaptare" prin transferul în instituția de copii școlari având ca manifestări: închiderea în sine, neîncrederea în sine, reticență în comunicare, dezinteresul pentru învățare, apatia. Școlarizarea, pe acest fond, devine un moment stresant. Din cauza întârzierilor de dezvoltare biologică și psihică, a deficienței maturizării psihosociale rezultatele școlare sunt slabe și mediocre.
Proveniți din familia cu carențe moral-educaționale, copiii au fost în general nesupravegheați și neglijați, preocupați de conflictele familiale, ceea ce explica parțial manifestările de indisciplină.
Sub aspectul socializării se manifestă dificultăți de încadrare în colective (de relaționare cu ceilalți copii).
Alte efecte ar fi:
-contact vizual deficitar;
-interiorizare;
-minimalizarea valorii personale -hiperactivitate, comportament dificil, agresiv;
-afecțiune nediscriminată -lipsa cunoașterii de sine;
-dezvoltarea unor complexe de inferioritate;
-uniformizarea comportamentelor;
-inițierea unor sentimente negative;
-subdezvoltarea capacității de viață independentă.
Un studiu foarte recent având ca temă fenomenul instituționalizării copiilor, a relevat drept factori considerați ca generatori de abandon următoarele :
1. Decesul unuia dintre părinți (sau a ambilor). Din dosarele copiilor internați a reieșit că sunt mai frecvente cazurile de abandon după decesul mamei decât după cel al tatălui, mai ales dacă vârsta copilului este mică. Mamele rămase văduve încredințează copiii instituției numai în situații disperate: șomaj, pierderea locuinței, îmbolnăviri. Tații rămași văduvi, mai ales dacă există copii de vârsta mică ce necesită îngrijire permanentă, îi încredințează cu mai multă ușurință instituțiilor.
2. Divorțul. Acesta, de regulă, este precedat de neînțelegeri, conflicte care se răsfrâng negativ asupra copiilor. Principalul efect al acestui climat tensionat este neglijarea copiilor. Uneori divorțul are efecte benefice pentru copii prin eliminarea sursei conflictului, a tensiunilor -se reechilibrează viața de familie). Dar adesea copiii sunt "împărțiți" între cei doi parteneri (și de regulă unul dintre ei îi abandonează apoi instituției).
3. Situația familială precară. Adică, mame singure sau care conviețuiesc cu parteneri întâmplători, în cazul în care aceste mame, de obicei tinere, sunt lipsite de suport social și sursă de subzistență, sau dacă nu simt responsabilitate și atașament față de copilul de obicei nou-născut, atunci recurg la abandon. În cazul lor, acesta îmbracă forme tipice: părăsirea copilului mic în spitale de copii sau a sugarului în maternitate.
4. Situația materială precară. Aceasta e exprimată în ineficiența sau absența veniturilor, număr mare de copii în familie, condiții necorespunzătoare de locuit. Ceea ce se poate remarca e că nu toate
familiile sărace își abandonează copiii. Acest factor e dublat, de obicei, în cazul abandonului cu alți factori răspunzători de scăderea responsabilității (familii cu înclinatie spre parazitism social, promiscuitatea relațiilor de familie, afecțiunile psihice, consum/dependență de alcool, droguri, delicvență).
5. Boli cronice somato-fiziologice sau psihice. Acestea crează o stare de tensiune din cauza imposibilității respectării obligațiilor vieții de familie. Mai ales când mama e bolnavă, tatăl nu-și asumă de obicei răspunderea îngrijirii copiilor. Dacă vârsta lor e mică atunci ei sunt mai expuși abandonului (la o vârsta mai mare ca de ex. pre- și adolescența copiii pot deveni un sprijin și riscul de abandon e mai scăzut).
6. Alti factori responsabili de producerea abandonului: prezența unui exemplu de abandon în viața sau familia unuia din parteneri sau în anturajul acestora.
7. Lipsa suportului social din partea familiei lărgite sau a comunității în cazul familiei imigrate din alte zone, de obicei mai sărace, și venite în căutarea unei vieți mai bune. Fiind în general respinși de comunitate, ei ajung să-și dezvolte comportamentele anomice și nu țin de obicei seama de sancționarea din partea moralei publice a actului de abandon al propriilor copii.
Trebuie remarcat că aceti factori nu acționează decât rareori separat, de obicei fiind asociați câte 2,3 sau 4 pentru producerea conduitei de abandon a copiilor.
1.3.Factori generatori de abandon(cauze)
Recent, s-a studiat situația grupului familial cu referire strictă la abandonarea copiilor de către părinți: 40% dintre copii sunt părăsiți în maternitate iar 25% sunt abandonați în diferite alte locuri, părinții fiind necunoscuți; 30% sunt aduși în instituții prin intermediul serviciilor sociale locale, ca urmare a incapacității părinților de a se îngriji de ei; 5% dintre copii sunt orfani, având unul sau ambii părinți decedați.
Dat fiind numărul mare de copii abandonați e necesar să se clarifice factorii care au influențat și influențează acest fenomen.
Mai întâi, trebuie precizat faptul că raportul întocmit de John Bowlby, sub egida Organizației Mondiale a Sănătății [în 1951], a constituit punctul de pornire al unui uriaș val de conștientizare comunitară în ceea ce privește situația copiilor abandonați . E adevărat însă ca în cealaltă parte a lumii unde se găsea România, existența umană era cu totul diferită. Revenind la Bowlby, acesta găsește trei grupuri principale de motive:
situații de urgență;
condiția grupului familial natural;
ajutorul acordat de rude.
Bazat pe aceste date și reorganizându-le cu referință la familie, Bowlby identifică alte trei cauze care, acționând în principal asupra grupului familial, sunt furnizoare potențiale de copii deprivați.
1. Familia naturală neorganizată, ilegitimitate;
2. Familia naturală organizată și intactă, dar care nu funcționează efectiv: condiții economice ducând la șomajul susținătorului familiei și, consecutiv, la sărăcie; boala cronică sau incapacitate a unui părinte, instabilitate ori psihopatie a unui părinte.
3. Familia naturală dezorganizată și, deci, nefuncțională: calamitate socialărăzboi, foamete, etc.; decesul unuia dintre părinți, boala necesitând spitalizarea unuia dintre părinți, unul dintre părinți aflați în detenție ; dezertarea unuia sau a ambilor părinți, separare sau divorț între părinți, absența tatălui impusă de un loc de muncă depărtat, mama lucrează lipsind întreaga zi.
Un studiu foarte recent având ca temă fenomenul instituționalizării copiilor, a relevat drept factori considerați ca generatori de abandon următoarele :
1. Decesul unuia dintre părinți (sau a ambilor). Din dosarele copiilor internați a reieșit că sunt mai frecvente cazurile de abandon după decesul mamei decât după cel al tatălui, mai ales dacă vârsta copilului este mică. Mamele rămase văduve încredințează copiii instituției numai în situații disperate: șomaj, pierderea locuinței, îmbolnăviri. Tații rămași văduvi, mai ales dacă există copii de vârsta mică ce necesită îngrijire permanentă, îi încredințează cu mai multă ușurință instituțiilor.
2. Divorțul. Acesta, de regulă, este precedat de neînțelegeri, conflicte care se răsfrâng negativ asupra copiilor. Principalul efect al acestui climat tensionat este neglijarea copiilor. Uneori divorțul are efecte benefice pentru copii prin eliminarea sursei conflictului, a tensiunilor -se reechilibrează viața de familie). Dar adesea copiii sunt "împărțiți" între cei doi parteneri (și de regulă unul dintre ei îi abandonează apoi instituției).
3. Situația familială precară. Adică, mame singure sau care conviețuiesc cu parteneri întâmplători, în cazul în care aceste mame, de obicei tinere, sunt lipsite de suport social și sursă de subzistență, sau dacă nu simt responsabilitate și atașament față de copilul de obicei nou-născut, atunci recurg la abandon. În cazul lor, acesta îmbracă forme tipice: părăsirea copilului mic în spitale de copii sau a sugarului în maternitate.
4. Situația materială precară. Aceasta e exprimată în ineficiența sau absența veniturilor, număr mare de copii în familie, condiții necorespunzătoare de locuit. Ceea ce se poate remarca e că nu toate familiile sărace își abandonează copiii. Acest factor e dublat, de obicei, în cazul abandonului cu alți factori răspunzători de scăderea responsabilității (familii cu înclinatie spre parazitism social, promiscuitatea relațiilor de familie, afecțiunile psihice, consum/dependență de alcool, droguri, delicvență).
5. Boli cronice somato-fiziologice sau psihice. Acestea crează o stare de tensiune din cauza imposibilității respectării obligațiilor vieții de familie. Mai ales când mama e bolnavă, tatăl nu-și asumă de obicei răspunderea îngrijirii copiilor. Dacă vârsta lor e mică atunci ei sunt mai expuși abandonului (la o vârsta mai mare ca de ex. pre- și adolescența copiii pot deveni un sprijin și riscul de abandon e mai scăzut).
6. Alti factori responsabili de producerea abandonului: prezența unui exemplu de abandon în viața sau familia unuia din parteneri sau în anturajul acestora. Astfel, "imitația socială" (Gabriel Tarde) poate funcționa în acest caz, părinții fiind la curent cu beneficiile și riscurile acestui act de obicei sancționat de morala publică.
7. Lipsa suportului social din partea familiei lărgite sau a comunității în cazul familiei imigrate din alte zone, de obicei mai sărace, și venite în căutarea unei vieți mai bune. Fiind în general respinși de comunitate, ei ajung să-și dezvolte comportamentele anomice și nu țin de obicei seama de sancționarea din partea moralei publice a actului de abandon al propriilor copii.
Trebuie remarcat că aceti factori nu acționează decât rareori separat, de obicei fiind asociați câte 2,3 sau 4 pentru producerea conduitei de abandon a copiilor.
Capitolul II
Formele de protectie a copiilor in situații de risc
In timp ce copiii au dreptul de a fi ingrijiți de parinți sau de familie, copiii care
nu mai au familie, care au fost separați de familie, sau a caror familie le poate pune
serios in pericol sanatatea și dezvoltarea au dreptul la ingrijire alternativa. La
articolul 20 al Convenției cu privire la drepturile copilului sunt menționate patru
forme de protecție alternativa:
– Plasamentul familial,
– Kafala,
– Adopția,
– Plasarea in instituții rezidențiale.
Totodata, statul nu are obligația de a asigura toate cele patru forme de
ingrijire, obligația statului consta in asigurarea unei forme adecvate de ingrijire
pentru toți copiii care au nevoie de aceasta. Este acceptat faptul ca exista trei
principii care trebuie sa stea la baza deciziilor privind asigurarea unei ingrijiri
alternative pe termen lung pentru copii, odata ce s-a demonstrat necesitatea unei
astfel de ingrijiri:
– Soluțiile de tip familial sunt o prioritate plasamentului instituțional,
– Soluțiile permanente sunt o prioritate soluțiilor temporare,
– Soluțiile la nivel național sunt preferabile soluțiilor care implica și o alta
țara.
Formele de protecție alternativa depind in mare masura de factorii culturali ai
statului. Așa cum ”plasamentul instituțional” poate insemna lucruri diferite in
societați diferite așa și noțiunea de adopție este ințeleasa diferit in diferite culturi.
Plasamentul familial constituie plasarea unui copil care a fost separat de
familie sau care nu poate fi lasat impreuna cu familia, in ingrijirea unei alte familii
sau persoane. Spre deosebire de adopție, plasamentul este considerat un aranjament
temporar la care se recurge atit timp cit familia copilului incearca sa rezolve
problema care o impiedica sa asigure o ingrijire corespunzatoare copilului, sau cit
timp se cauta o soluție de plasare permanenta.
In practica acest tip de plasament poate deveni un aranjament pentru copil pe
termen lung. In articolul 115 din Codul familiei al Republicii Moldova sint
menționate formele de protecție a copiilor ramași fara ocrotire parinteasca, și
anume:
a) Adopția,
b) Tutela/Curatela,
c) Asistența parentala profesionista,
d) Plasamentul in casa de copii de tip familial,
e) Plasamentul in instituția rezidențiala de orice tip,
f) Alte forme de protecție in condițiile legii.
Adopția este una dintre formele prioritare de protecție a copilului rămas
fără ocrotire părintească.Această formă specială de protecție, aplicată în interesul
superior al copilului, prin care se stabilește filiația între copilul adoptat și
adoptator, precum și legăturile de rudenie între copilul adoptat și rudele
adoptatorului.Conform datelor oficiale oferite de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei numărul adopțiilor naționale cît și internaționale este în descreștere
În cadrul întîlnirilor petrecute cu autoritățile administrației publice locale
a fost abordat și aspectul privind implementarea Legii privind regimul juridic al
adopției nr. 99 din 26.05.2010. Atît în cadrul discuțiilor nominalizate cît și din
informațiile solicitate de la autoritățile tutelare,s-a constatat că implementarea Legii numite supra decurge anevoios, cu un șir de impedimente, și anume:
– Lipsa psihologilor -conform prevederilor legale solicitanții pentru adopție urmează a fi evaluați prin prisma capacităților morale și aptitudinilor de a adopta unul sau mai mulți copii, iar în organigrama structurilor teritoriale de asistență socială nu sunt prevăzute unitățile de psiholog;
– Expertizarea psihologică este realizată defectuos – întru îndeplinirea
prevederilor legale specialistul principal din cadrul autorității tutelare teritoriale
este nevoit să apeleze la psihologi din alte instituții care nu cunosc aspectele
specifice domeniului adopției. De asemenea, evaluarea psiho-socială trebuie să fie
efectuată de către psiholog prin cel puțin 3 ședințe cu solicitanții pentru adopții,
dintre care cel puțin una la domiciliul acestora, iar celelalte la biroul psihologului, sediul autorității teritoriale sau în alt spațiu amenajat corespunzător pentru asigurarea intimității conversațiilor și confidențialității datelor.
– Lipsa cadrului normativ privind contraindicațiile medicale pentru persoanele care intenționează să adopte copii – potrivit prevederilor cadrului legislativ12, nu pot adopta copii persoanele care suferă de boli psihice și de alte maladii ce fac imposibilă îndeplinirea drepturilor și a obligațiilor părintești. Deși, art. 58, alin. (3), lit. a) și b) din Legea privind regimul juridic al adopției prevede că Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Legii privind regimul juridic al adopției, va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislației în concordanță cu prezenta lege, la moment nu există o listă aprobată de către Guvern care să conțină lista contraindicațiilor medicale pentru persoanele care intenționează să adopte copii.
Anterior lista contraindicațiilor medicale era prevăzută în Ordinul comun nr.113 din 11 aprilie 1994 al Ministerului Științei și Învățămîntului, nr. 64 din 05 aprilie 1994 al Ministerului Sănătății și nr. 47 din 11 aprilie 1994 al Ministerului Justiției. Prin adoptarea noilor reglementări în domeniul adopției, Ordinul comun menționat a căzut în desuetudine și a devenit caduc.
Deși statul și societatea civilă conștientizează valoarea adopției ca formă de protecție a copiilor rămași fără îngrijire părintească și apreciază efortul familiilor adoptive, psihologii care au realizat studiu referitor la necesitățile psihosociale ale familiei adoptive consideră că părinților adoptatori li se acordă puțină atenție și susținere, în oferirea de suport informațional și asistență psihosocială după încheierea procedurii de adopție. Respectivul studiu a scos în evidență necesitățile familiei adoptive, pentru a oferi o bază științifică și suport informațional, dar și pentru a argument conținutul unor programe de asistență psihosocială și psihopedagogică a familiei adoptive pentru specialiștii din domeniul protecției copilului. S-a arătat că vîrsta medie a mamelor adoptive este de 39,2 ani iar vîrsta medie a taților adoptivi este de 41,7 ani. Din analiza mai detaliată rezultă că decizia asupra adopției este luată mai frecvent de femei în vîrstă de pînă la 40 de ani și bărbați de 30-50 de ani. Toți adoptatorilor care au participat la sondaj sunt căsătoriți, majoritatea adoptatorilor provin din mediul urban (60,8%). Motivele privind decizia adopției sunt diverse:infertilitatea, dorința de a ajuta un copil, dorința de infiere a unei rude (nepot sau
alta), sau a copilului soțului/soției.Vârsta medie a copiilor în momentul adopției este de 3 ani și 1 lună. Mulți copii au beneficiat de protecție specială (58,4%), măsurile cele mai frecvente de protecție au fost: plasament în centru de plasament sau centru de tip familial,
plasament în asistență parentală profesionistă, tutelă. O bună parte din cupluri consideră adopția ca fiind mai dificilă, decît s-au așteptat, această apreciere constituind un alt factor de risc. Pentru părinții adoptatori s-au dovedit a fi deosebit de importante resursele informaționale, dobândite anterior adopției.Această categorie de resurse conferă un sentiment de pregătire și elimină riscul unor expectanțe eronate. Lipsa lor conduce la frustrare și sentimentul de a fi copleșiți de experiențele adopției, trăiri care se repercutează asupra relațiilor din cadrul familiei adoptatoare. O altă categorie de resurse sunt cele sociale formale și informale și serviciile specializate (medicale, psihologice, de asistență socială). Pe lângă acestea se are în vedere resursele economice, dar și caracteristicile sociodemografice ale părinților adoptatori.Astfel, considerăm că pentru respectarea dreptului copilului la abitație în familie, statul trebuie să ofere condiții prielnice pentru adopție, eliminînd barierele birocratice inutile care descurajează solicitanții de adopție.
Din perspectiva dreptului copilului la protecție, adopția este o modalitate de a asigura o familie nouă, permanentă, copiilor care au fost separați în mod iremediabil de familia biologică, mai ales prin deces sau abandon. De regulă,adopția nu este o soluție adecvată pentru copiii care au fost separați de familie împotriva voinței părinților, din cauza relelor tratamente sau a neglijării. În virtutea dreptului copilului la identitate și a obligației statului și societății de a proteja și sprijini familia, în astfel de situații văr trebui întreprinse toate eforturile posibile pentru a rezolva problemele care pun în pericol copilul, astfel încît acesta să se poată întoarce în familia în care s-a născut. Adopția nu poate fi avută în vedere decît atunci cînd devine evident faptul că nu există absolut nici o rezolvare pentru
problemele în cauză. Atunci cînd există însă certitudinea că un copil a fost separat pentru totdeauna de familia sa biologică, copilul are dreptul la un nou mediu familial, dacă este posibil, iar în acest caz adopția devine cea mai bună alegere.
Tutela și curatela se instituie asupra copiilor rămași fără ocrotire părintească în scopul educației și instruirii acestora, precum și al apărării drepturilor și intereselor lor legitime. Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vîrsta de 14 ani. La atingerea vîrstei de 14 ani, tutela se transformă în curatelă, fără adoptarea de către autoritatea tutelară a unei hotărîri suplimentare.Curatela se instituie asupra copiilor în vîrstă de la 14 la 18 ani.
Tutela și curatela –se instituie de către autoritățile administrației publice locale, în termen de cel mult o lună din momentul primirii cererii respective, în baza avizului scris al autorității tutelare
Un context specific pentru Republica Moldova, în care copiii rămîn fără ocrotire părintească și ar trebui aplicată tutela/curatela drept formă de protecție asupra copilului, este migrația părinților la muncă peste hotare. Potrivit art. 44 din Legea învățămîntului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995 direcțiile de învățămînt coordonează activitatea de tutelă și curatelă, asigură, în comun cu administrația publică locală, protecția socială a elevilor, iar în conformitate cu Ordinul comun cu privire la întocmirea listelor nominale ale copiilor aflați în situație de dificultate și ale copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare16, duc evidența: numărului copiilor aflați în situație de dificultate, a numărului copiilor cu unul dintre părinți plecați peste hotare pe o perioadă mai mare de 3 luni și a numărului copiilor cu ambii părinți plecați peste hotare pe o perioadă mai mare de 3 luni. Deși numărul copiilor rămași fără ocrotire părintească este în continuă creștere și reprezintă o cifră alarmant de mare, din informația prezentată de către Direcțiile teritoriale de asistență socială și protecția familiei, în republică sunt atestați doar 6271 copii asupra cărora a fost instituită tutela/curatela. Drept exemplu, în raionul Cimișlia conform datelor
prezentate la evidența autorităților se află 812 copii cu ambii părinți plecați peste hotare, însă tutela a fost instituită doar asupra a 14 copii. Situație similară și în raionul Fălești, unde din cei 569 copii la evidența autorităților care au ambii părinți peste hotare, doar asupra a 37 copii a fost instituită tutela. Unul dintre motivele care generează această stare de lucruri ține de lipsa unor acțiuni din partea autorităților publice locale. Deși în art. 142 alin. (4) din Codul Familiei este stipulat expres că tutela și curatela se instituie de către autoritățile administrației publice locale, în termen de cel mult o lună din momentul primirii cererii respective, în baza avizului scris al autorității tutelare, totuși reieșind din
prevederile art. 114 alin. (2) autoritatea tutelară care a fost informată despre copilul rămas fără ocrotire părintească este obligată, în termen de 3 zile, să efectueze un control al condițiilor de trai ale copilului și, dacă se confirmă lipsa îngrijirii din partea părinților, să emită o decizie privind luarea copilului la evidență, asigurînd apărarea drepturilor și intereselor lui legitime printr-un plasament provizoriu, admis de lege, pînă la determinarea, în modul prevăzut de prezentul cod, a formei de protecție adecvate.
Prin urmare, autoritățile sînt obligate să intervină și în situațiile în care se presupune faptul că părinții pleacă peste hotare lăsîndu-și copiii în grija rudelor,fără a anunța autoritatea tutelară. Din aceste considerente, în opinia noastră aceasta nu este o scuză întemeiată pentru ca autoritățile să își motiveze inacțiunile în interesul superior al copilului.
Iresponsabilitatea părinților ține de procedura anevoioasă de instituire a tutelei. În opinia specialiștilor în domeniul protecției drepturilor copilului condiția obligatorie pentru tutore de a fi supus examinării medicale pentru a confirma starea de sănătate17,creează multe incomodități, motiv pentru care și este o barieră pentru a asigura protecția părintească adecvată copiilor.Plata îndemnizației de tutelă. Pentru asigurarea protecției drepturilor copiilor orfani și a celor aflați sub tutelă, curatelă și adopție, Guvernul a stabilit plata
îndemnizației lunare pentru fiecare copil aflat în una din formele de plasament amintite.
Îndemnizația se achită părinților adoptatori, tutorilor, curatorilor din mijloacele bugetelor unitățilo radministrativ-teritoriale pentru alimentație procurarea îmbrăcămintei/încălțămintei, obiectelor de igienă personală, etc.
Pînă la data de 02 februarie 2012, suma îndemnizației lunare pentru fiecare copil aflat sub tutelă, curatelă sau adoptat, părinților adoptivi, tutorilor/curatorilor li se achita suma de 500 lei.
Asistența parentală profesionistă este un serviciu social, care oferă copilului îngrijire familială substitutivă în familia asistentului parental profesionist,în baza delimitării drepturilor și responsabilităților cu privire la protecția drepturilor copilului și intereselor lui legale între direcția asistență socială și protecție a familiei / Direcția pentru ocrotirea și protecția minorilor din municipiul Chișinău și asistentul parental profesionist.
Serviciul de asistență parentală profesionistă (în continuare – serviciul) este prestat la nivel local și se instituie pe lîngă direcția asistență socială și protecție a familiei/ Direcția pentru ocrotirea și protecția minorilor din municipiul Chișinău.
Beneficiari ai serviciului sînt copii care se află temporar sau permanent în cel puțin una dintre următoarele situații:
a) sînt privați temporar sau permanent de mediul lor familial;
b) necesitățile lor speciale nu pot fi asigurate de către familia biologică;
c) sînt sau pot deveni victime ale unei forme de violență, traficului de ființe umane, abandonului sau neglijenței, relelor tratamente, exploatării în timp ce se află în îngrijirea unuia sau ambilor părinți, a reprezentantului legal sau a oricărei alte persoane responsabile de îngrijirea acestora;
d) au mai puțin de 14 ani și au săvîrșit o încălcare a legislației penale, dar nu poartă răspundere din punct de vedere juridic și se află în cel puțin una dintre situațiile expuse în punctul 4 literele a), b) sau c); e) au între 14 și 18 ani și le-a fost aplicată o pedeapsă penală fără privațiune de libertate sau au fost liberați de răspundere penală și se află în cel puțin una dintre situațiile expuse în punctul 4 literele a), b) sau c).
Casa de copii de tip familial (CCTF) reprezintă o instituție creată în baza unei familii complete, care oferă copilului orfan sau rămas fără ocrotire părintească îngrijire familială substitutivă în familia părintelui-educator.
Scopul Caselor de copii de tip familial constă în protecția copilului orfan sau rămas fără ocrotire părintească, socializarea și, după caz, (re)integrarea acestuia în familia biologică, extinsă sau adoptatoare.
Obiectivele Casei de copii de tip familial constau în:
a) îngrijirea și creșterea copilului în condițiile unui mediu familial substitutiv, conform standardelor de calitate;
b) asigurarea dezvoltării copilului plasat în casa de copii de tip familial corespunzător particularităților de personalitate și de vîrstă ale lui;
c) facilitarea, în caz de posibilitate, a (re)integrării copilului în familia biologică, extinsă sau adoptatoare;
d) facilitarea socializării copiilor și pregătirea lor pentru viața independentă după atingerea vîrstei majoratului.
În casa de copii de tip familial pot fi plasați de la trei pînă la șapte copii cu vîrste de pînă la 14 ani. Numărul total al copiilor plasați în CCTF și al copiilor
proprii nu va depăși 7 persoane. Diferența de vîrstă între părinții-educatori și copilul plasat în CCTF va fi de minimum 15 ani și maximum 50 de ani. Această diferență de vîrstă minimă poate fi redusă cu cel mult 5 ani în următoarele cazuri:
a) plasamentul fraților;
b) existența relațiilor de rudenie și/sau afective dintrepărintele-educator și copilul care poate fi plasat în CCTF;
c) necesitatea menținerii copilului în localitatea în care se află CCTF sau în apropierea localității respective.
Plasamentul în CCTF a unui copil care a atins vîrsta de 10 ani se va face doar cu acordul acestuia, confirmat în scris de către autoritatea tutelară. Copiii din CCTF dețin calitatea de membru al acesteia pînă la atingerea vîrstei de 18 ani. În cazul continuării studiilor în licee, școlile profesionale și de meserii, instituțiile de învățămînt mediu de specialitate și superior universitar, ei își păstrează această calitate pînă la încheierea studiilor (dar numai pînă la vîrsta de 23 de ani). La plasarea în CCTF a copilului, specialiștii vor lua în considerare proveniența etnică, apartenența la o anumită cultură, religia, limba vorbită, starea sănătății și gradul de dezvoltare a copilului în vederea creării condițiilor de viață
care ar asigura continuitatea educației acestuia. Copiii aflați în relații de rudenie sînt plasați în aceeași CCTF, cu excepția cazurilor cînd separarea se face în interesele lor. Orice plîngere cu privire la activitatea CCTF sau conduita părinteluie-ducator poate fi depusă în scris sau verbal la structura teritorială de asistență socială, la Comisie sau la autoritățile administrației publice locale de nivelul întîi și al doilea de către:
a) copilul plasat în CCTF;
b) părintele-educator;
c) autoritatea tutelară din cadrul unității administrativ-teritoriale de nivelul întîi; d) autoritățile administrației publice locale de nivelul întîi;
e) părinții biologici sau rudele copilului;
f) alte persoane interesate.
Structura teritorială de asistență socială înregistrează orice plîngere depusă, în scris sau verbal, precum și rezultatul soluționării acesteia. Analizînd diagrama observăm o evoluție a numărului copiilor crescuți, educați și îngrijiți în CCTF. Acest fapt este datorat procesului de dezinstituționalizare a copiilor din instituțiile rezidențiale. Astfel, copiilor le este oferită posibilitatea să fie crescuți într-un mediu familial, să se bucure de grija și atenția părinților-educatori. Atît în cadrul serviciului de asistență parentală profesionistă, în tutela/curatelă sau casa de copii de tip familial, copilului i se prestează servicii care contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalității lui.
In continuare voi prezenta Teoriile marilor psihologi despre dezvoltarea personalitații:
Dezvoltarea personalitatii a fost si va ramane un subiect de interes major pentru figurile marcante ale psihologiei. Ce anume ne-a facut sa devenim ceea ce suntem astazi? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, multe personalitati din domeniu au dezvoltat teorii pentru a descrie diferitele etape ce au loc in dezvoltarea personalitatii.
Teoriile se concentreaza pe dezvoltarea cognitiva, sociala si morala.
Teoria lui Jean Piaget despre dezvoltarea cognitiva
Teoria psihologului elvetian Jean Piaget [1896-1980] in ceea ce priveste dezvoltarea cognitiva ramane una dintre cele mai des citate in cartile de psihologie, in ciuda faptului ca aceste teorii sunt si in ziua de astazi obiectul unor critici. In timp ce mai multe aspecte ale teoriei sale nu au trecut testul timpului, ideea centrala ramane importanta pana in ziua de astazi: copiii gandesc altfel decat adultii. Piaget a realizat observatii repetate asupra copiilor (inclusiv asupra celor trei copii ai sai) si a analizat raspunsurile corecte si pe cele gresite pe care acestia le dadeau la itemii unor teste. El le-a identificat erorile aparute in rationamentele pe care le faceau. In cele din urma, psihologul a ajuns la concluzia ca sistemele logice coerente stau la baza gandirii copiilor. Aceste sisteme difera ca tipuri de sistemele logice ale adultilor.
Teoria lui Sigmund Freud despre dezvoltarea psihosexuala
Pe langa faptul ca teoria psihologului este una dintre cele mai cunoscute in zona de dezvoltare a personalitatii, Sigmund Freud ramane unul dintre cei mai controversati psihologi. Conform acestuia, dezvoltarea psihosexuala arata ca personalitatea se dezvolta in etape, care sunt legate de anumite zone erogene. Imposibilitatea de a finaliza cu succes aceste etape ar putea duce la probleme de personalitate la varsta adulta. Copiii se identifica cu parintii de acelasi sex, au multiple fantasme in acest sens. Afirmatia conform careia “copiii au viata sexuala” a ridicat multe semne de intrebare in perioada aceea, dar si astazi. Cu toate acestea, Freud este de parere ca cei mici au o viata sexuala intensa, in mai multe etape de dezvoltare, cum ar fi: orala, anala, falica si oedipiana.
Erikson despre stadiile de dezvoltare psihosociala
Erik Erikson este unul din cei mai importanti continuatori ai lui Freud, a carui teorie are relevanta pentru psihologia dezvoltarii copilului. In timp ce teoria lui Freud se bazeaza pe etapele de dezvoltare psihosexuala, Erikson a ales sa se concentreze pe modul in care relatiile sociale de personalitate au impact asupra dezvoltarii umane. Teoria se extinde dincolo de copilarie si vizeaza dezvoltarea pe intreaga durata a vietii. Psihologul este de parere ca adolescenta prelungita creeaza o distanta considerabila intre maturizarea psihosomatica si psihosociala si afecteaza dezvoltarea personalitatii. O copilarie lunga transforma omul intr-un virtuos tehnic si mental, dar in acelasi timp lasa un rest de imaturitate emotionala care dureaza toata viata sa.
Teoria lui Kohlberg despre etapele dezvoltarii morale
Lawrence Kohlberg este autorul unei teorii despre dezvoltarea personalitatii, care s-a concentrat asupra dezvoltarii gandirii morale. Bazandu-se pe un proces in doua etape, propuse de Piaget, Kohlberg si-a extins teoria pentru a include sase etape diferite. Kohlberg a fost primul care a introdus o metoda de evaluare a rationamentului moral, prezentand subiectului o serie de dileme sub forma unui sir de povestiri, fiecare punand o problema morala specifica.
Capitolul III.
Metodologia cercetării
3.1.Metode,instrumente,tehnici folosite in intervenție
Metode: grupul de dezvoltare personala si interpersonala;
Instrumente: scala stimei de sine,scala CASAFS,chestionar pentru evaluare;
Tehnici: discutia progresiva,jocul,jocul de rol;
3.2. Prezentarea si analiza datelor cercetarii
Scopul acestei lucrari este de a prezenta beneficiile prezentei familiei substitutive in viata copiilor institutionalizati in ceea ce priveste nivelul stimei de sine si cel al formarii deprinderilor de interactiune sociala.
Ipotezele : – Copiii si tinerii ce provin dintr-un liceu teoretic(LT) au un nivel de functionare sociala ridicat, in comparatie cu copiii si tinerii ce provin din case de copii(CC).
– Copiii si tinerii ce provin dintr-un liceu teoretic au un nivel al stimei de sine ridicat, in comparatie cu copiii si tinerii ce provin din casele de copii
Obiectivele cercetarii
– Identificarea nivelului stimei de sine la copiii si tinerii din dintr-un liceu teoretic (LT) si la copiii si tinerii din Casele de copii(CC)
– Identificarea relatiilor dintre copiii si tinerii institutionalizati in CC, cu colegii.
– Precizarea situatiei scolare a copiilor si tinerilor institutionalizati in CC.
– Determinarea importantei relatiilor familiale pentru copiii si tinerii institutionalizati in CC
– Stabilirea situatiilor, a conditiilor in care copiii si tinerii din CC isi exercita indatoririle zilnice.
Lotul studiat este format din 12 copii:6 respectiv din casa de copii(Napadova)si 6 din liceul teoretic Cuhurestii de Sus i-am selectat tinand cont de existenta parintilor naturali pentru acestia ,deoarece scala CASAFC are una dintre subscale referitoare la relatiile familiale.
Metode, instrumente si tehnici utilizate in cercetare de evaluare si investigare initiala
Metodele de lucru alese in aceasta cercetare sunt:
– Ancheta sociologica, ca metoda cantitativa de cercetare;
– Observatia;
Instrumentele de cercetare folosite in aceasta cercetare sunt:
– Chestionarul (anexa 1)- CASAFS (Children and Adolescent Social and Adaptive Functioning Scale-elaborat de catre Price si Spence).
CASAFS este alcatuit din 24 de itemi destinat sa evalueze functia de adaptare sociala a copiilor si adolescentilor. Acest chestionar are 4 subscale si anume:
Performantele scolare:
– Notele obtinute la matematica;
– Notele obtinute la stiintele exacte;
– Notele obtinute la stiintele sociale;
– Notele obtinute la limba romana;
– Nu se descurca bine la scoala;
– Are in general succese la scoala.
Relatiile cu grupul de egali:
– Daca iese sa se intalneasca cu prietenii;
– Prietenii de sex opus;
– Daca participa la petreceri sau dansuri la scoala;
– Daca are cel putin unul sau doi prieteni speciali;
– Daca isi petrece majoritatea timpului singur;
– Dificultati in a-si face prieteni.
Relatiile familiale:
– Relatia cu mama;
– Relatia cu tatal;
– Relatia cu fratii/surorile;
– Relatia cu rudele;
– Divergente cu parintii;
– Exista un adult cu care poate sa vorbeasca daca are vreo problema.
Indatoririle de acasa, felul propriu de a avea grija de ceva:
– Ajuta in jurul casei;
– Are camera si lucrurile personale in ordine;
– Are hainele curate si ordonate;
– Isi pastreaza o buna igiena personala;
– Ajuta la gatit acasa;
– Ajuta la strangerea mesei.
CASAFS se cuantifica prin adunarea itemilor din interiorul fiecarei subscale pentru scorul subscalei, iar scorul total se obtine adunand scorurile celor 4 subscale. Pentru fiecare item, respondentul evalueaza pe o scala de la 1 la 4 (in care 1 = “niciodata”, 4 = “intotdeauna”). Scorul poate sa mearga de la 24 pana la 96.
Scala de stima de sine (anexa 2), numita si Scala Rosenberg contine 10 itemi.
Pentru fiecare dintre acesti itemi, respondentul evalueaza pe o scala de la 1 la 4 (in care 1 = “sunt in total dezacord”, 4 = “sunt intru totul de acord”). Scorul poate sa mearga de la 10 pana la 40.
– Studiu de caz
Ca tehnica de cercetare am folosit ancheta orala (directa), fata in fata, pentru copiii in varsta de pana la 14 ani, iar pentru cei peste 14 ani am folosit ancheta in scris prin autoadministrarea chestionarului.
De asemenea am utilizat si observatia participativa.
Prelucrarea si analiza datelor am realizat-o cu ajutorul programului SPSS.
4.2.1.5 Analiza si interpretarea datelor obtinute
Dupa aplicarea chestionarelor celor 12 de subiecti, am introdus raspunsurile obtinute intr-o baza de date, pe care am analizat-o pentru a-mi putea sustine ipotezele formulate.
Pentru interpretarea datelor pe care le-am obtinut in urma aplicarii chestionarului CASAFS si a Scalei Rosenberg am folosit testul t, din programul SPSS. In aplicarea testului t am utilizat urmatoarele variabile:
F1- mediile nivelului de functionare sociala a copiilor si tinerilor din LT;
F2- mediile nivelului de functionare sociala a copiilor si tinerilor din CC;
F3- mediile nivelului stimei de sine pentru copiii si tinerii din LT;
F4- mediile nivelului stimei de sine pentru copiii si tinerii din CC.
Am ales un nivel de semnificatie p=0,05. In urma compararii variabilelor F1 si F2 am obtinut valoarea “t”=6,627, “gradul de libertate”=36, la un “p”=0,008 (tabel nr.2). Rezulta astfel ca , ipoteza nula se infirma iar prima ipoteza statistica se confirma. Putem spune ca, intre nivelul de functionare sociala al copiilor si tinerilor din CC si nivelul de functionare sociala al copiilor si tinerilor din LT exista diferente semnificative. Acest lucru rezulta foarte clar analizand fiecare din cele 4 subscale ale chestionarului CASAFS, cu ajutorul testului t, tinand cont de faptul ca, scorul total s-a obtinut insumand scorurile subscalelor.
Tabelul nr.2- “Rezultatele testului t, la compararea variabilelor F1 si F2”.
Am facut urmatoarele notatii pentru variabile:
f1- mediile performantelor scolare ale copiilor si tinerilor din CC;
f2- mediile performantelor scolare ale copiilor si tinerilor din LT;
f3- mediile nivelului relatiilor cu grupul de egali ale copiilor si tinerilor din CC;
f4- mediile nivelului relatiilor cu grupul de egali ale copiilor si tinerilor din LT;
f5- mediile relatiilor cu familia pentru copiii si tinerii din CC;
f6- mediile relatiilor cu familia pentru copiii si tinerii din LT;
f7- mediile nivelului indatoririlor de a avea grija de ceva pentru copiii si tinerii din CC;
f8- mediile nivelului indatoririlor de a avea grija de ceva pentru copiii si tinerii din LT.
Comparand variabilele f1 si f2 am obtinut o valoare “t1”=3,843, “gradul de libertate”=36, la un “p1”=0,403 (tabelul nr.3). Aceasta inseamna, ca nu exista diferente semnificative intre marimea performantelor scolare ale copiilor si tinerilor din CC si cele ale copiilor si tinerilor din LT (0,403>0,05).
Comparand variabilele f3 si f4 am obtinut o valoare “t2”=0,190, “gradul de libertate”=36, la un “p2”=0,037. Aceasta insemna ca, exista diferente intre marimea relatiilor cu grupul de egali pentru copiii si tinerii din CC si marimea relatiilor cu grupul de egali pentru copiii si tinerii din LT.
Comparand variabilele f5 si f6 am obtinut o valoare “t3”=6,240, “gradul de libertate”=36, la un “p3”=0,000. Aceasta inseamna ca, exista diferente semnificative intre marimea relatiilor cu familia, pentru copiii si tinerii din CC si marimea relatiilor cu familia, pentru copiii si tinerii din LT.
Comparand variabilele f7 si f8 am obtinut o valoare “t4”=7,520, ‘gradul de libertate”=36, la un “p4”=0,017. Aceasta inseamna ca, exista diferente semnificative intre marimea indatoririlor de a avea grija de ceva pentru copiii si tinerii din CC si marimea indatoririlor de a avea grija de ceva pentru copiii si tinerii din LT.
Tabelul nr.3- “Rezultatele testului t la compararea variabilelor f1-f2,f3-f4,f5-f6, respective f7-f8.
Desi intre variabilele f1 si f2 nu am obtinut diferente semnificative in urma aplicarii testului t pot concluziona faptul ca, tinerii si copiii din LT au un nivel de functionare sociala mai ridicat in comparatie cu tinerii si copiii din CC. Acest lucru se datoreaza faptului ca, scorul de functionare sociala l-am obtinut prin adunarea scorurilor celor patru subscale.
In urma compararii variabilelor F3 si F4 (tabelul nr.4) am obtinut un “t”=5,105, la un “p”=0,013. Datorita faptului ca “p” este mai mic decat 0,05, rezulta ca, intre nivelul stimei de sine al copiilor si tinerilor din CC si al celor din LT exista diferente semnificative.
Tabelul nr.4 -“Rezultatele testului t, la compararea variabilelor F3-F4”.
Ma voi opri in continuare la analiza variabilelor “relatiile cu familia” si “indatoririle de a avea grija de ceva” pentru copiii si tinerii din CC si LT. Sub aspectul relatiilor cu familia, parintii substitut constituie o pozitie reper in formarea deprinderilor de interactionare sociala pentru copiii si tinerii din CC. Gradul de acceptare al acestora de catre parinti, afectiunea acestora, sistemul de pedepse si recompense utilizat influenteaza puternic nivelul de functionare sociala. Faptul ca, tinerii si copiii din LT beneficiaza de relatii afective stabile foarte putin prezente, a condus la diferente semnificative intre cele doua esantioane in privinta relatiilor cu familia. Legaturile slabe cu familia naturala, pentru copiii si tinerii din LT sunt vizibile analizand scorurile aplicarii chestionarului CASAFS.
Pentru variabila “indatoririle de a avea grija de ceva” am obtinut de asemenea diferente- semnificative. Viata de zi cu zi a LT alaturi de familia substitut responsabilizeaza copiii in a participa la programul stabilit de comun acord si îi determina de asemenea, sa fie constienti de importanta activitatilor desfasurate. In CC, datorita numarului mare de copii si tineri, activitatile zilnice se desfasoara cu o oarecare dificultate, cei mai mari preferand sa-i puna pe “cei mai prosti” sa faca treaba in locul lor. In cazul LT copiii participa la activitatile care se desfasoara in mod normal intr-o familie obisnuita.
Familia substitut sprijina in permanenta copiii, pentru ca nevoile lor sa fie satisfacute cat mai bine.
Diferentele obtinute in cazul variabilei “relatiile cu grupul de egali” pot fi explicate prin faptul ca atat in LT cat si in afara, acest tip de relatii, sunt atent monitorizate de catre familia substitut, dar si de catre educatorii de serviciu. Acest lucru este posibil si pentru ca LT este amplasat in mediul rural unde viata este mult mai linistita comparativ cu mediul urban cum este cazul pentru CC. Relatiile interpersonale dintre copiii si tinerii din CC nu se bazeaza intru totul pe afectiune sau prietenie. Insa, in cazul cand sunt incalcate anumite reguli ale institutiei, pentru a ascunde comportamentele nepotrivite, ei devin solidari, solidaritate bazata mai degraba pe motive rationale decat pe motive afective.
In ceea ce priveste variabila “stima de sine” s-a putut confirma ipoteza nr.2 si anume: “copiii si tinerii ce din liceu au un nivel al stimei de sine mai ridicat decat copiii si tinerii din casa se copii”.
Copiii si tinerii cu un nivel al stimei de sine ridicat reusesc sa faca fata mai bine situatiilor si comportamentelor de risc, relatiilor interpersonale nesanatoase dar si esecurilor. Adultii sunt modele importante pentru copii, acesta este si motivul pentru care rolul lor in construirea stimei de sine este foarte mare.
Familia substitut ofera un model de comportament pentru copiii din LT si anume:
– Manifesta afectiune si interes fata de asteptarile acestora;
– Manifesta consecventa in respectarea unor reguli;
– Sunt hotarati in formularea cerintelor de genul “ce poate si ce nu poate copilul sau tanarul sa faca”;
– Manifesta o dragoste moderata, recurgand atunci cand este cazul la refuzul unor privilegii;
– Manifesta sustinere intr-o anumita situatie sau relatie.
Copiii care au un model parental puternic sunt mai siguri de ei, increzatori, relaxati, calmi si fericiti.
Pentru evaluarea situatiei nivelului de functionare sociala, am calculat urmatorii indicatori statistici ai tendintei centrale: media, mediana si modul.
Ca indicator al variabilitatii am calculat abaterea standard (tabelul nr.6).
Tabelul nr.6 –“Indicatori ai tendintei centrale pentru nivelul de functionare sociala in C.C si L.T”
In urma anlizei datelor, media nivelului de functionare sociala a copiilor si tinerilor din CC a fost de 91.0526, iar in LT a fost de 72.1500.
Mediana (media aritmetica a celor doua valori din mijlocul sirului de valori al nivelului de functionare sociala) a fost de 92.0000 pentru CC si de 70.0000 pentru LT.
Modul (valoarea nivelului de functionarea sociala cel mai frecvent observata) a avut o valoare de 90.000 pentru CC si o valoare de 65.000 pentru LT.
Gradul in care valorile cazurilor din distributia nivelului de functionare sociala variaza fata de media nivelului de functionare sociala (abaterea standard) a fost de 4.24884 pentru CC si de 9.39919 pentru LT.
Pentru evaluarea situatiei nivelului stimei de sine am calculat urmatorii indicatori statistici ai tendintei centrale: media, mediana si modul.
Ca indicator al variabilitatii am calculat abaterea standard (tabelul nr.7).
Tabelul nr.7-Indicatori ai tendintei centrale pentru nivelul stimei de sine in CC si LT.
In uma analizei datelor, media nivelului stimei de sine a copiilor si tinerilor din CC a fost 35.7895, iar in LT a fost 29.900.
Mediana (media aritmetica a celor doua valori din mijlocul sirului de valori al nivelului stimei de sine) a fost 37.0000 pentru CC si 30.0000 pentru LT.
Modul (valoarea nivelului stimei de sine cel mai frecvent observata) a avut o valoare de 37.000 pentru CC si o valoare de 23.000 pentru LT.
Abaterea standard pentru CC a fost de 5.19165 iar pentru LT a fost de 5.57154.
Toate studiile de caz pe care le-am realizat au fost desfasurate in Napadova.
Pentru pastrarea confidentialitatii,initialele au fost modificate.
Pentru realizarea interventiei la nivelul grupului de egali am selectat un numar de 16 copii pentru a participa la grupul de dezvoltare personala si interpersonala.Problemele pe care acesti copii le au sunt legate de relationarea in special cu B.A.
Activitatile realizate in cadrul intilnirilor de grup au fost in numar de sapte,a mai avut loc ce-a de opta intilnire,in data de 01.05.2015,aceasta fiind una de evaluare a interventiei.
Studiu de car nr-1
1.Prezentarea cazului:
O.G-16 ani
O.G este nascut la 10.04.1999 in localitatea Vascauți,Raionul Florești,este de gen masculin,de religie ortodoxă.
O.G provine dintr-o relatie legal constituita intre O.A si O.L, parintii divortind ulterior.
O.G este primul copil al familiei O., ceilalti copii ai familiei sunt:
– O.R, 14 ani, institutionalizat impreuna cu O.G la Napadova
– O.L, 2 ani, aflata in grija bunicii paterne, R.R .
2.Istoria problemei
O.G. a fost crescut de catre familia naturala pana la implinirea varstei de 4 ani., locatarii blocului in care locuia familia O., au sesizat Primaria Municipiului, Serviciul Autoritatea Tutelara, privind situatia celor trei copii. Locatarii au declarat ca parintii isi neglijeaza copiii, in repetate randuri, acestia fiind lasati fara supraveghere, fara a li se asigura hrana si in conditii igienico-sanitare nesatisfacatoare. Acestea au fost motivele pentru care 2 dintre copii, O.G si O.R au fost institutionalizati in Casa de Copii Napadova. Sora acestora, O.L a fost luata in grija bunicii paterne, R.R .
Dupa despartire, parintii O.A si O.L au vandut casa situata in Vascauți, iar O.L s-a mutat intr-un sat din judetul Soroca impreuna cu concubinul K.E. In urma acestei relatii, ce a durat intre anii, au rezultat trei copii, doi dintre acestia aflandu-se in prezent in grija mamei, iar unul a fost dat spre adoptie nationala.
In anul 2005, O.L a fost internata intr-un Centru Maternal impreuna cu cei doi copii aflati in grija sa, motivul fiind legat de faptul ca, dupa despartirea de concubinul K.E nu a mai avut unde sa locuiasca. O.A si O.L se afla in evidenta unui Spital de Neuropsihiatrie, ambii avand diagnosticul de schizofrenie.
Din anul de cand O.G este institutionalizat, parintii nu l-au vizitat deloc. Veniturile celor doi se rezuma doar la pensiile de boala
O.G are o constitutie normala, este inalt, bine proportionat, nu are deficiente fizice. Din punct de vedere medical este clinic sanatos ca urmare a evaluarilor medicale facute de catre medicul de familie.La nivelul cognitiv, O.G nu prezinta deficiente, are orientare spatio-temporala buna, iar functia perceptiv-motrica este nealterata. Foloseste un limbaj corect avand o abilitate verbala ridicata si un vocabular bine dezvoltat. De asemenea, limbajul non-verbal este foarte bine dezvoltat.Din evaluarile asistentului social de la centru, rezulta ca O.G are o stima de sine ridicata, este increzator in fortele proprii, isi evalueaza pozitiv propria persoana. Este ambitios, prietenos, comunicativ, afectuos.
Din punct de vedere al indicatorilor emotionali se evidentiaza urmatoarele aspecte: dispozitie afectiva pozitiva, buna exprimare a emotiilor, stabilitate din punct de vedere emotional, manifestarea nevoii de afectiune si atentie.
Relatiile cu colegii din centru sunt bune, intelegandu-se mai bine cu baietii decat cu fetele. G. este o persoana sociabila, deschisa, comunicativa, avand prieteni atat in centru cat si in localitate.
Rezultatele de la scoala sunt foarte bune, G. fiind apreciat de cadrele didactice de la liceul unde invata, acestea solicitandu-l si pregatindu-l pentru diferite concursuri desfasurate atat la nivel local cat si la nivel de judet. G. ,reprezinta o mandrie pentru centru si doreste sa urmeze o facultate in Chisinau pentru a-si putea face un viitor.
Familia naturala nu-l viziteaza si nici nu se intereseaza de G.
Studiu de caz 2
1. Prezentarea cazului
M.S- 19 ani.
M.S este nascut la 17.01.1989 in localitatea Cunicea, judetul Bihor, este de sex masculin si de religie ortodoxa.
M.S provine dintr-o relatie de concubinaj, a mamei M.K cu Z.I.
M.S este al patrulea copil al lui M.K iar ceilalti copii rezultati in urma relatiei de concubinaj sunt:
M.R.- 20 ani, in prezent institutionalizat in Soloneț
Z.K.- 29 ani
Z.M.- 26 ani
2. Istoria problemei
M.S. a fost parasit dupa nastere, fapt pentru care a fost internat la leaganul pentru copii din Napadova..
Despre cei doi parinti nu se cunosc date referitoare la resedinta. Acestia nu pastreaza legatura cu tanarul M.S.
In anul .S. a fost vizitat de catre fratele sau M.R. institutionalizat in Soloneț si de catre asistentul social din centrul respectiv. Cei doi se cunosteau dar nu au stiut pana atunci ca sunt frati. S. s-a bucurat foarte mult dorindu-si sa-i cunoasca si pe ceilalti frati cu care R. pastra legatura.
Sora mai mare Z.K. este casatorita in localitatea I. din judetul Orhei si are 3 copii. Aceasta dispune de conditii financiare si locative minime necesare, pentru intretinerea familiei ei. Vizitele pe care tanarul S., le-a facut la sora sa K., l-au determinat pe acesta, ca la intoarcerea in centru sa-si piarda interesul pentru activitatile de aici, dar si interesul pentru a-si continua scoala. Asistentul social, considera ca reintalnirea cu fratii sai este motivul pentru care in prezent, este instabil in relatiile cu colegii si cu persoalul din centru. Se gandeste la faptul ca liceul nu-i va folosi la nimic pe viitor si ca ar fi mai bine sa mearga la sora sa unde sa munceasca.
M.S este un tanar cu o constitutie normala, de inaltime medie, nu are deficiente fizice iar ca si greutate se afla la limita inferioara.
Lui S. ii place sa munceasca, participa mai ales la activitati legate de intretinere, de reparatii.
Banii pe care ii primeste, in general, nu reuseste sa-i administreze eficient. Cumpara diverse obiecte pe care le pastreaza un timp destul de scurt, apoi le vinde pe sume mult mai mici decat cele cu care le-a achizitionat sau le da in schimbul altora. Cere sfatul adultilor abia in momentul cand realizeaza ceea ce a facut, si nu inainte.
M.S are o abilitate verbala scazuta, un vocabular insuficient dezvoltat, utilizand frecvent structuri gramaticale gresite. Are un coeficient de inteligenta ce corespunde inteligentei sub nivelul mediu. Sunt necesare repetari pentru a memora anumite lucruri si nu poate opera cu notiunile abstracte.
Este usor de influentat si isi schimba parerea in functie de ceea ce spun cei din jur. Din evaluarile asistentului social rezulta ca are o stima de sine scazuta, neavand incedere in capacitatea lui de a rezolva problemele.
Din punct de vedere afectiv este imatur, sensibil in special datorita lipsei de afectivitate cauzata de despartirea de mama de la o varsta frageda. S. are o personalitate introvertita, se integreaza bine in grupul de copii, dar nu are initiativa. Nu-i place sa vorbeasca mult, iar majoritatea timpului si-l petrece singur in camera sa, ascultand muzica.
Relatia cu colegii din centru este buna, este dornic de a se intelege bine cu toti. Cand isi exprima nemultumirea fata de unii dintre acestia, o face fara a fi agresiv sau amenintator. Faptul ca el este cel mai mare din centru nu este folosit de S. ca fiind o buna ocazie de a-i exploata pe cei mai mici.
Are o relatie mai apropiata cu N., cu care vorbeste cel mai mult despre familia sa. O data pe saptamana merge in vizita la o familie din localitate unde ii place sa munceasca.
Cu personalul din centru se intelege bine, avand o atitudine pozitiva in special fata de parintii sociali pe care-i apreciaza pentru realizarile lor.
Studiu de caz 3
1.Prezentarea cazului
B.A -13 ani.
B.A este nascuta pe data de 5.08.2002, in localitatea Singera, este de gen feminin, si de religie ortodoxa.
B.A provine dintr-o relatie de concubinaj, a mamei N.M cu B.G, relatie ce a durat 1 an.
Tatal B.G mai are 5 copii dintr-o alta relatie de concubinaj, 3 dintre acestia fiind institutionalizati in centre din judetul Orhei.
B.A este al doilea copil al lui N.M, celalalt fiind N.M in varsta de 18 ani, in prezent deasemenea institutionalizat .
2. Istoria problemei
Copilul B.A a fost crescut de la nastere de bunica materna, iar in anul 2004 a fost institutionalizat la Casa de Copii din Napadova unde se afla si in prezent.
Mama N.M este incadrata in grad de handicap accentuat, existand un certificat de expertiza medicala in acest sens.
Tatal copilului este inchis pentru infractiunea de furt si viol.
In prezent mama are o relatie de concubinaj cu G.D. Legatura mamei cu cei doi copii institutionalizati la Napadova este mentinuta, aceasta ducandu-i acasa pe perioada vacantelor, fiindu-i insa dificil sa-i ingrijeasaca.
B.A este bine dezvoltata din punct de vedere fizic, avand o greutate aflata la limita superioara. Acesta este si motivul pentru care este lenta in miscarile pe care le face, avand nevoie de un timp mai indelungat pentru a le executa, oboseste foarte repede.
A. are nevoie in fiecare zi de 2 ore de odihna, altfel devine nelinistita si-i deranjeaza si pe ceilalti copii din centru. Igiena personala este precara, A. se ingrijeste doar la observatiile personalului.
B.A are un limbaj slab dezvoltat, un vocabular insuficient si o capacitate destul de redusa de a intelege mesajele verbale. Da impresia ca a inteles, dar face altceva. De multe ori face anumite lucruri doar pentru a fi vazut de cei din jur si pentru a fi apreciat. Are nevoie de repetari pentru a memora anumite lucruri, insa memoria ei vizuala este foarte buna. Nu poate opera cu notiunile abstracte. Are o capacitate de concentrare redusa, tot ceea ce se intampla in jurul ei o distrage. Este ajutata in permanenta de un educator din centru pentru a-si putea efectua temele.
Din evaluarile asistentului social rezulta ca B.A are o stima de sine ridicata, avand incredere in capacitatea sa de a rezolva problemele, insa are o capacitate redusa de a analiza situatiile. Din greselile pe care le face nu invata nimic, acestea repetandu-se. Este foarte usor de influentat.
Nu are perceptia banilor raportata la nevoile personale. Foloseste minciuna pentru a obtine anumite beneficii, constand in bani si bunuri. Acest lucru se intampla mai ales la scoala unde, unele cadre didactice ii dau bani pentru a sta cuminte.
Este foarte prietenoasa, sociabila, dorind sa stabileasca relatii atat cu copiii cat si cu adultii. Are o slaba capacitate de control si o atentie deficitara, manifestand uneori agresivitate in grupul de copii, acestia respingand-o datorita faptului ca nu-i inteleg comportamentul.
Din punct de vedere afectiv este imatura, atasandu-se cu usurinta de ceilalti, avand capacitati empatice, in special cand este vorba despre adulti.
Cel mai bine se intelege cu sora sa N.M, dar si intre cele doua mai apar tensiuni, tot datorita comportamentului ei.
In ce priveste relatia cu colegii de la scoala, aceasta este tensionata, colegii marginalizand-o datorita faptului ca deranjeaza orele.
Are probleme in a interioriza regulile in clasa de elevi, nemultumirea cadrelor didactice reflectandu-se in modul de notare a activitatii lui A., dar si in atitudinea fata de aceasta.
Relatia cu mama sa N.M este buna, insa in perioada vacantelor cand A. este acasa, aceasta are un program haotic fara reguli, fara sarcini, fapt ce o influenteaza in mod negativ iar la revenirea in centru ii este dificil sa se supuna programului.
Studiul de caz 4
1.Prezentarea cazului
N.M- 18 ani
N.M este nascuta la 17.02.1997 in localitatea Sanatauca, este de nationalitate romana si de religie ortodoxa.
N.M provine dintr-o relatie intamplatoare a mamei N.M, tatal fiind necunoscut.
N.M este primul copil al lui N.M si este institutionalizata in casa de copii din Napadova impreuna cu sora sa B.A.
2. Istoria problemei
Pana la varsta de 9 ani , N.M a fost crescuta in familia naturala alaturi de sora sa B.A. In anul 2006, datorita faptului ca mama N.M nu a mai avut conditiile necesare pentru cresterea si educarea copiilor, primaria din localitatea de domiciliu a acesteia a solicitat luarea unei masuri de protectie privindu-i pe cei doi copii aflati in intretinerea mamei. S-a instuit masura ca acești copii sa fie transferați la Casa de Copii din Napadova,unde se afla si in prezent.
Din punct de vedere fizic, N.M este normal dezvoltata, are inaltime si greutate adecvate varstei. Nu are deficiente fizice. Are un aspect exterior ingrijit, igiena personala fiind foarte importanta pentru M.
Participa cu placere si responsabilitate la indeplinirea sarcinilor care i se dau, manifestand un interes real in acest sens. Ii place curatenia, ordinea, gatitul. Este indemanatica si reuseste sa-i mobilizeze si pe ceilalti copii din centru in activitatile de grup.
Are un vocabular dezvoltat, abilitate verbala ridicata si o capacitate de invatare buna, fiind dornica de a invata cat mai multe lucruri. Ii place sa vorbeasca despre ea, este expresiva, stie sa-si impartaseasca sentimentele, comunica eficient atat cu copiii, cat si cu adultii.
N.M este o fire vesela, are o personalitate dominanta, impunandu-se in multe situatii atat cu personalul cat si cu ceilalti copii. In cazul in care i se refuza anumite cereri nu reactioneaza agresiv, intelegand daca i se aduc argumente, manifestand maturitate.
Este sociabila, politicoasa, respectoasa si descurcareata. Coeficientul sau de inteligenta este peste nivelul mediu iar din punct de vedere al comportamentului nu prezinta probleme.
Are o stima de sine ridicata, la inceput fiind nemultumita de relatia cu mama sa naturala, insa in prezent aceste probleme s-au rezolvat, M. intelegand problemele dar si reactiile acesteia fata de anumite situatii.
Este matura din punct de vedere afectiv, este preocupata de ceea ce va face in viitor, are capacitati empatice, ii place sa asculte si sa fie ascultata, pastreaza un bun contact vizual, accepta sfaturi de la adulti.
3.2 La nivel interpersonal si organizational
In relatiile cu colegii din centru este sociabila, deschisa, prietenoasa. Are o relatie speciala cu sora sa B.A pe care incearca sa o ajute cat mai mult, protejand-o de rautatile celor din jur.Relatia cu ceilalti membri ai personalului este stabila, M. avand un comportament civilizat fata de acestia, bazat pe respect.
Cu mama sa vorbeste la telefon de doua ori pe luna iar vacantele le petrece acasa impreuna cu ea, vizitandu-si atunci si celelalte rude.
In realizarea celor patru studii de caz am colaborat cu asistentul social din aceasta localitate, rolul pe care l-am exercitat a fost cel de observator.
Intervenția
În perioada de 15 aprile-04 mai am realizat practica la Casa de Copii din localitatea Napadova.Consultinduma cu psihologul si dupa ce am facut cunostinta cu acesti copii am observat ca exista probleme de relationare intre unul dintre acești copii dar si o parte din membrii grupului.
Problemele pe care le-am abordat au vizat relationarea in grupul de egali, urmarind, cu precadere, integrarea copilului B.A in grup.
B.A are slabe abilitati de relationare si comunicare atat cu grupul de egali, dar si cu o parte dintre educatorii centrului. Sarcinile scolare nu reuseste sa le duca la bun sfarsit abandonadu-le de cele mai multe ori sau refuzand efectiv sa le realizeze. Minciuna si micile furturi pot fi expresia tendintelor de autoaparare, dar si a dorintei de a atrage atentia ori de a se impune celor din jur. Acestea sunt generate de o insecuritate emotionala.
In aceasta situatie, am considerat ca, grupul de dezvoltare personala si interpersonala este cel ce faciliteaza procesul cunoasterii de sine si al dezvoltarii personale ale fiecarui participant. Acest tip de grup permite participantilor sa traiasca sentimentul acceptarii neconditionate, al increderii, al pastrarii confidentialitatii dar si o maturizare afectiva, cognitiva si comportamentala.
Obiectivele interventiei:
– dezvoltarea abilitatilor de comunicare si exprimare a sentimentelor pentru depasirea dificultatilor de relationare sociala;
– dezvoltarea deprinderilor de invatare a comportamentelor prosociale;
– crearea unei relatii bazata pe recunoasterea capacitatilor personale si a resurselor de care dispune fiecare in grupul de egali.
Intalnirea 1
Data: 20.04.2015;
Scop: familiarizarea membrilor grupului cu activitatea de grup;
Durata: 45 minute;
Marimea grupului: 16 copii.
Sarcinile liderului:
– Explicarea scopului grupului si a modalitatilor de desfasurare a intalnirilor;
– Prezentarea regulilor de grup si negocierea cu membrii acestuia.
Sarcinile membrilor grupului:
– Respectarea regulilor de grup;
– Participarea la exercitiile realizate in grup.
Exercitiul 1 “Exercitiul numelui”
Scopuri: – realizarea unei prime cunoasteri a celorlalti;
– Eliminarea inhibitiilor datorate primului contact interrelational;
– Trairea unor stari afective pozitive;
Tehnici utilizate: jocul;
Descrierea exercitiului:
– Varianta 1: copiii sunt asezati in picioare, in cerc. Fiercare membru al grupului, pe rand, va arunca un ursulet de plus si isi va spune numele. Cel ce primeste ursuletul va arunca unei alte persoane si tot asa pana se afla numele tuturor.
– Varianta 2: copiii sunt asezati in picioare in cerc. Fiecare, pe rand va arunca ursuletul unui membru al grupului si acesta trebuie sa-si spuna numele cand primeste ursuletul.
– Varianta 3: copiii sunt asezati in acelasi mod ca la celelalte variante, la fel sunt si cerintele, doar ca, de data aceasta isi vor rosti numele insotit de o afirmatie prin care fiecare trebuie sa spuna celorlalti ce-i place cel mai mult:”Ma numesc … si mie imi place cel mai mult sa … “.
Pentru a sparge barierele ce provoaca inhibitia copiilor, la acest exercitiu a participat si liderul.
Efectele obtinute ca urmare a desfasurarii exercitiului
Acest exercitiu a avut ca scop familiarizarea copiilor unii cu ceilalti, intr-un cadru organizat si de asemenea detensionarea copiilor. In timpul desfasurarii exercitiului am observat o atitudine ostila prezenta la doi dintre baieti, fata de B.A manifestata in momentul in care au aruncat ursuletul de plus catre aceasta. Aceasta atitudine s-a manifestat print-un comportament non-verbal nepotrivit.
Exercitiul 2 “Exercitiul salutului”
Scopuri: – Facilitarea libertatii de manifestare;
– Reducerea anxietatii, eliminarea inhibitiilor, descarcarea tensiunilor;
– Trairea unei stari afective pozitive;
– Realizarea unui contact verbal si non-verbal (prin atingerea corporala), intre membrii grupului.
Tehnica utilizata: jocul
Descrierea exercitiului:
– Partea I: copiii sunt asezati in cerc si fiecare trebuie sa propuna, fie verbal, fie non-verbal, o modalitate de a-i saluta pe ceilalti. Copiii se saluta apoi intre ei, utilizand formula pe care au propus-o.
– Partea II: fiecare formula de salut propusa anterior, este luata spre experimentare, pe rand, copiii plimbandu-se in spatiul camerei, iar atunci cand se intalnesc se saluta conform modalitatii propuse.
Efectele obtinute in urma desfasurarii exercitiului
Are loc detensionarea, copiii se simt bine, rad, le place sa aiba contacte non-verbale (prin atingere corporala) insa, pentru B.A numarul acestora este mai mic, ea trebuind sa caute copiii care sa o salute si sa o atinga. Baietii din grup, la fel ca si la exercitiul 1 nu si-au dorit sa o salute pe B.A .
Exercitiul 3 “Exercitiu pentru cunoasterea celuilalt”
Scopuri: – Facilitarea interactiunii interpersonale;
– Exersarea capacitatii de exprimare, de relatare a unor fapte in prezenta celorlalti, eliminarea tensiunilor;
– Obtinerea unor informatii mai detaliate despre ceilalti;
– Realizarea unor atmosfere deschise, securizante, propice unei bune comunicari.
Tehnica utilizata: jocul si jocul de rol.
Descrierea exercitiului: Formand un semicerc, pe scaune, copiii sunt asezati perechi, fata in fata. Un membru al perechii devine X iar celalalt Y . Pentru o perioada de 5 minute, X este reporter si ii pune intrebari lui Y, pentru a afla cat mai multe informatii despre acesta. Apoi se inverseaza rolurile pentru inca 5 minute, dupa care fiecare prezinta celorlalti informatii aflate despre partenerul sau. Ceilalti pot pune intrebari. Interventiile acuzatoare nu se admit, fiind descurajate prin joc de rol.
Efectele obtinute in urma desfasurarii exercitiului
In urma aplicarii exercitiului, copiii au descoperit ca au unele pasiuni comune, fiind totodata un bun prilej pentru sporirea increderii in fortele proprii si optimizarea imaginii de sine. B.A a facut pereche cu soara sa, deoarece ceilalti copii au avut alte preferinte. In momentul in care B.A a fost intrebata de unul dintre copii ce doreste sa devina cand va fi mare, aceasta a raspuns ca vrea “la masaj” .Cei doi baieti care au avut o atitudine ostila fata de B.A si la exercitiul 1 , s-au manifestat si acum zgomotos. In general insa atmosfera a fost una destinsa, avand in vedere ca fiecare a prezentat celorlalti ceva, majoritatea manifestand respect si acceptare fata de cei care vorbeau. Acest lucru a pus bazele unei motivatii pozitive pentru viitoarele activitati de grup.
La finalul intalnirii le-am cerut participantilor parerea despre exercitiile desfasurate impreuna. Mi-au raspuns foarte nerabdatori ca “a fost bine”, “a fost frumos”, “super”. Le-a placut mai mult exercitiul 1. Doi dintre baieti mi-au spus ca le-a placut atunci cand “am dat cu ursuletul in A.” si ca “se simt bine cand o enerveaza pe A.”. Le-am explicat celor doi, ca acest tip de comportament este nepotrivit si-i provoaca lui A. sentimentul ca nu este acceptata, ca nu este dorita in grup, si de asemenea sentimentul ca este marginalizata. M-au intrebat “cand o sa mai facem exercitii din astea?” .
Intalnirea 2
Exercitiul: “Prima impresie poate fi inselatoare”
Data: 21.04.2015
Scopul: constientizarea felului in care impresiile noastre ne infuenteaza comportamentul fata de ceilalti.
Durata: 30 minute;
Marimea grupului: 16 copii;
Sarcinile liderului:
– Oferirea materialelor necesare exercitiului;
– Oferirea de suport si clarificari.
Sarcinile grupului:
– Implicarea in realizarea acestui exercitiu;
– Solicitarea de clarificari.
Materialele utilizate in cadrul acestui exercitiu:
– Cate un pix sau un creion pentru fiecare copil;
– Cate o foaie cu imagini din reviste reprezentand oameni care au fete interesante, pentru fiecare copil.
Descrierea exercitiului: Copiii sunt asezati pe scaune astfel incat sa formeze un cerc. Fiecare primeste cate o foaie cu imagini decupate din reviste. Fiecare copil se va uita la imaginea de pe foaia din fata sa, dupa care la capatul paginii este rugat sa noteze prima impresie pe care o are despre acea imagine, indoind capatul paginii pentru a ascunde ceea ce a scris. Foaia respectiva este data la copilul de langa el, care respecta aceleasi reguli ca si cel de la care a primit foaia. Procedeul se repeta pana cand toti copiii au vazut cele 10 imagini si au scris prima lor impresie in legatura cu acestea. La final, foile se desfac iar copiii pot compara “primele impresii”.
Efectele obtinute in urma desfasurarii exercitiului
Dupa desfasurarea acestui exercitiu toti copiii, au discutat despre elementele care i-au impresionat in mod special, despre ceea ce li s-a parut lor mai interesant dar si care au fost criteriile pe care si-au bazat primele impresii.
Atmosfera din timpul jocului a fost una relaxanta, destinsa, copiii s-au amuzat atunci cand au vazut oameni avand fete hazlii, interesante. In cadrul discutiilor avute am constatat ca toti copiii si-au bazat prima impresie pornind de la aspectul fizic al persoanelor din imaginile prezentate. Printre impresiile scrise am remarcat urmatoarele: “draguta”, “urata”, “grasa”, “frumoasa”, “negru”, “cu nas mare”, “naspa” .
B.A a fost foarte bucuroasa sa participe la acest exercitiu, imaginile stimulandu-i acesteia atitudini empatice fata de unele figuri.
Acest joc dezvolta abilitatile sociale, dar si cele de comunicare la copii. Ceea ce au invatat copiii a fost faptul ca, primele impresii pot fi inselatoare, iar pentru a cunoaste o persoana asa cum este cu adevarat este nevoie de timp.
Intalnirea 3
Data: 22.04.2015
Scopul: Centrarea pe relatiile afective si dezvoltarea empatiei
Durata: 35 minute
Marimea grupului: 16 copii
Sarcinile liderului:
– Participarea la exercitii;
– Oferirea de clarificari legate de exprimarea starilor emotionale si exemplificare, acolo unde este cazul.
Sarcinile grupului:
– Participare activa;
– Solicitare de clarificari legate de exprimarea starilor emotionale.
Exercitiul 1: “Exercitiul numelui”
Scopuri: – Exprimarea diferitelor stari emotionale si asocierea lor cu propriul nume;
– Autoconstientizarea propriilor trairi;
– Exersarea capacitatilor empatice.
Tehnici utilizate: jocul, lucrul cu vocea si starile emotionale.
Descrierea exercitiului: Copiii sunt asezati in cerc, in picioare. Fiecare, pe rand, isi spune numele, dar rostirea lui este insotita de o anumita stare, pe care copiii sunt rugati sa incerce sa o mimeze. Are loc si rostirea numelui realizata in acelasi timp si asociata cu aceeasi stare de intreg grupul de copii. Astfel, stari ca: veselie, tristete, curaj, teama, umilinta, mandrie, sunt experimentate in acelasi timp cu rostirea numelui.
Efectele obtinute in urma desfasurarii exercitiului
Acest exercitiu are rolul de a-l determina pe copil sa-si observe propriile trairi, sa se concentreze asupra propriei persoane, conditie de baza pentru autodezvoltare. Copiii au putut sa observe cum se simt in anumite situatii pe care le traiesc si le constientizeaza la modul “aici si acum”. In acelasi timp, copiii au avut posibilitatea de a trai impreuna anumite stari si, de asemenea au putut constientiza faptul ca este un lucru absolut normal si firesc sa fii trist, vesel, mandru, umil. In anumite momente ale vietii, fiecare dintre noi putem trai astfel de stari.
Prin observarea timbrului vocii celorlalti in asociere cu anumite sentimente, copiii au avut posibilitatea sa experimenteze transpunerea personala in starea celuilalt. In acest fel, copiii au participat la un exercitiu de educare a capacitatilor empatice. Identificarea starii celuilalt in functie de sonoritatea si de timbrul vocii, faciliteaza exersarea comunicarii de tip empatic, comunicare care permite manifestarea unui comportament cooperant, de intelegere reciproca.
Copiii au participat cu incredere la acest exercitiu, manifestand multa intelegere si dorinta de a mima cat mai multe stari folosindu-se de voce. La inceputul exercitiului fiecare copil si-a rostit numele mimand in acelasi timp starea pe care a simtit-o sau pe care a dorit-o in acel moment. B.A si-a rostit numele in asociere cu o stare de veselie, buna dispozitie. Atmosfera a fost una bazata pe incredere, in timpul desfasurarii jocului nici un copil nu a avut o atitudine ostila fata de ceilalti. In momentul in care copiii au rostit numele in acelasi timp si in asociere cu aceasi stare, B.A a putut sa realizeze aceasta sarcina. Ea a putut sa-si rosteasca numele in asociere cu starile descrise mai sus, iar ceilalti copii au dorit sa identifice starile mimate de aceasta. Acest exercitiu a pus bazele comunicarii interpersonale.
Exercitiul 2: “Exercitiul salutului”
Scopuri: – Crearea unei stari de buna dispozitie energizanta;
– Facilitarea contactelor interpersonale verbale si non-verbale;
– Exersarea capacitatilor empatice.
Tehnici utilizate: jocul, lucrul cu vocea si starile emotionale.
Descrierea exercitiului: Copiii se plimba in spatiul camerei, iar atunci cand se intalnesc experimenteaza diferite forme de salut. Astfel, ei se vor saluta ca niste oameni obositi, increzatori, suparati, fericiti, etc. , fiind permise atat reactiile verbale cat si cele non-verbale.
Efectele obtinute in urma exercitiului
Efectele care s-au obtinut in urma aplicarii acestui exercitiu, au fost aceleasi cu celelalte obtinute la exercitiul 1 si anume: constientizarea propriilor trairi, observarea reactiilor externe ale celor aflati sub imperiul experimentarii anumitor stari psihice (fericire, suparare, sentimente de incredere in sine, etc.) si ca urmare s-a realizat exersarea capacitatilor cognitiv-comunicationale empatice.
Rolurile pe care copiii le-au interpretat i-au dus la trairea colectiva a unor stari afective pozitive care au deschis canale de comunicare intre acestia. Interactionand unii cu altii in acest mod, s-au pus bazele coeziunii de grup.
In aceasta a treia intalnire nu am mai observat prezenta starii de ostilitate din partea baietilor din grup fata de B.A. Toti copiii au participat la acest exercitiu, fiind deschisi atunci cand au experimentat starile psihice amintite. Starea de buna dispozitie s-a resimtit in special atunci cand copiii au avut contacte interpersonale non-verbale, referindu-ma aici la pozitia corpului, dar si la mimica si expresia fetei.
Intalnirea 4
Exercitiul: “Plasa prieteniei”
Data:23.04.2015
Scopul: Optimizarea deprinderilor de relationare interpersonala.
Durata: 30 minute.
Marimea grupului: 16 copii.
Materiale utilizate in cadrul acestui exercitiu: – un ghem de sfoara.
Sarcinile liderului: – Participarea la exercitiu;
– Oferirea materialului pentru exercitiu;
– Clarificari pentru o mai buna intelegere, unde este nevoie.
Sarcinile grupului: – Implicarea in activitatea de grup;
– Solicitarea de clarificari, unde este nevoie;
– Exprimarea opiniei vis-à-vis de exercitiu.
Descrierea exercitiului: Copiii sunt asezati in asa fel incat sa formeze un cerc, la acest exercitiu participand si liderul. In momentul inceperii jocului, ghemul de sfoara s-a aflat la lider. Acesta a prins capatul sforii de degetul aratator de la mana dreapta, iar ghemul in desfasurare a fost aruncat unuia dintre copii cu rugamintea ca acesta sa se prezinte cu numele mic si sa spuna care crede el ca este cea mai importanta calitate a sa. Dupa acestea, copilul respectiv isi infasoara sfoara in jurul degetului sau aratator de la mana dreapta, iar apoi arunca ghemul unui alt copil care va proceda la fel ca el. In acest fel se “tese” panza sau plasa prieteniei. Ghemul va trece de la un copil la altul, formand o retea care-i va lega pe toti, iar in final, dupa ce fiecare s-a prezentat in mod personal si special, ghemul va ajunge din nou la lider. Sfoara se reaseaza pe ghem, facand cale intoarsa. In aceasta etapa, fiecare copil adreseaza celui care-i urmeaza un compliment privind calitatea pe care o admira cel mai mult la el.
Efectele obtinute in urma desfasurarii exercitiului
In urma aplicarii acestui exercitiu atmosfera a fost una destinsa, relaxanta, copiii avand grija ca ghemul sa ajunga de la unul la altul in bune conditii. Langa B.A au stat doua fete K. si D. Unul dintre baieti a cautat sa o evite din nou pe B.A . Am sesizat ca, fiecare dintre copii au avut nevoie de un timp mai lung pentru a spune care sunt calitatile lor mai importante. B.A a spus ca cea mai importanta calitate a sa este ca “sunt urata”. Am intrerupt jocul pentru cateva momente pentru a le explica ce inseamna cuvantul “calitate”, observand faptul ca inca patru copii mi-au spus care le sunt defectele. Dupa aceasta, B.A s-a gandit, spunandu-mi ca cea mai importanta calitate a sa este, ca ii place sa-i simta pe cei din jur mai aproape. Cand am reasezat sfoara pe ghem, una dintre fete S. , i-a spus lui J. ca este ambitios, acesta simtindu-se foarte bine.
Intalnirea 5
Exercitiul: “Lupta cu obstacolul”
Data: 24.04.2015
Scopuri: – Exersarea disponibilitatilor de a primi si oferi ajutor;
– Cresterea stimei de sine prin capacitatea de a-i ajuta pe altii;
– Antrenarea empatiei in relatiile interpersonale.
Tehnici utilizate: jocul.
Durata: 30 minute.
Marimea grupului: 15 copii.
Sarcinile liderului: – Oferirea de suport pentru realizarea exercitiului;
– Intreruperea temporara a jocului si exersarea jocului de rol in cazul unor situatii conflictuale;
– Incurajarea copiilor pentru a constientiza efectul pozitiv al situatiilor neconflictuale.
Sarcinile grupului: – Solicitarea suportului pentru desfasurarea exercitiului, daca este nevoie;
Descrierea exercitiului: Copiii sunt asezati in cerc, tinandu-se de mana. Unul dintre ei iese din cerc si se aseaza cu spatele la ceilalti, timp in care acestia, fara a da drumul la maini trebuie sa se combine, sa se aranjeze in asa fel incat copilului din afara grupului sa-i fie cat mai greu sa refaca unitatea cercului.
La acest exercitiu au participat doar cincisprezece copii, cel de-al saisprezecelea copil care a participat pana in acel moment la toate activitatile, a spus ca nu vrea sa participe. A argumentat spunandu-mi ca la suparat un coleg de scoala si nu are dispozitia necesara pentru a se concentra la exercitiu.
Efectele obtinute in urma exercitiului
In urma aplicarii acestui exercitiu, s-a creat o atmosfera de buna dispozitie, in special datorita situatiei amuzante in care au fost pusi copiii. Fiecare copil a resimtit pozitia incomoda in care s-a aflat, insa, cu toate acestea ei au fost fericiti deoarece s-au simtit uniti si puternici, iar faptul ca au realizat o constructie rapida, spontana, le-a oferit satisfactie in timp scurt.
Copiii nu au manifestat ostilitate fata de cel care a avut sarcina de a reface unitatea grupului, deoarece orice reusita a acestuia a fost primita cu bucurie avand in vedere ca ceilalti copii si-au putut recapata confortul personal. Starea de buna dispozitie a condus catre un inceput de formare a coeziunii si unitatii grupului. Copiii au constientizat faptul ca, este foarte important sa se ajute unii pe altii, iar satisfactia este resimtita atat de cel care ofera ajutorul (avand loc o crestere a stimei de sine), cat si de cel care primeste ajutorul (avand loc o reducere a tensiunilor, a sentimentelor de neputinta in lupta cu obstacolul si trairea sentimentelor de satisfactie odata cu reusita).
Pentru ca cel aflat intr-o situatie dificila in afara cercului sa poata fi orientat spre observarea a ceea ce se petrece in interiorul acestuia, in acel moment, i-am adresat urmatoarele intrebari: “Cum te simti?”, “Ce parere ai?”, “Ce ai dori sa faci acum?”. Raspunsurile date la aceste intrebari i-au condus pe cei aflati in cerc, la cunoasterea sentimentelor, tensiunilor, nelinistilor acestora. In acest mod, fiecare copil din cerc, s-a putut transpune in mod indirect, in situatia celui care se confrunta cu obstacolul si de asemenea au putut compara felul in care cred ei ca s-ar simti daca ar fi in locul acestuia, cu ceea ce simte in realitate acesta. A fost posibila aparitia fenomenului de empatie. Prin implicarea tuturor copiilor in “lupta cu obstacolul”, in refacerea unitatii cercului, a fost realizata si cooperarea intre copii si, de asemenea unitatea grupului in fata dificultatilor.
La intrebarea referitoarea la sentimentele traite de cel aflat in exteriorul cercului, B.A mi-a raspuns ca “simte o putere mare” si “vreau sa intru inapoi in cerc”. Fiecare a incercat sa refaca unitatea cercului dupa propriile puteri, dar baietii care au participat la exercitiu au vrut sa arate fetelor si puterea pe care o au, avand in vedere ca “au muschi”. Referitor la copilul care nu a dorit sa participe la joc, B.A a spus ca in momentul refuzului acestuia de a participa, ea a simtit “frig”.
Dupa terminarea exercitiului, cei noua copii au ajuns la concluzia ca in cadrul unui grup se obtin “lucruri bune si frumoase” daca relatiile dintre copii se desfasoara fara conflicte si daca exista intelegere, respect, ajutor reciproc, iar comunicarea nu este una agresiva.
Intalnirea 6
Exercitiul: “Exercitiul confruntarii cu o situatie dificila”
Data:27.04.2015
Scopuri:- Trairea sentimentelor de apartenenta la grup;
– Experimentarea frustrarii determinata de sentimentul respingerii prin non-apartenenta la grup;
– Stimularea in grup a asertivitatii.
Durata: 30 minute.
Marimea grupului: 16 copii.
Tehnica utilizata: jocul.
Sarcinile liderului:- Incurajarea copiilor pentru a adopta si experimenta atitudini, comportamente diferite in cazul unei situatii conflictuale, daca este cazul;
– Clarificari legate de comportamentele prosociale;
– Incurajarea copiilor de a exprima verbal ceea ce fac si ceea ce simt.
Sarcinile grupului:
– Participarea la exercitiu;
-Constientizarea propriilor ganduri, trairi in timpul exercitiului.
Descrierea exercitiului: Un copil se ofera voluntar pentru a fi protagonistul acestui exercitiu. Ceilalti alcatuiesc un cerc, tinandu-se strans de maini. Protagonistul sta in centrul cercului si va trebui sa incerce sa iasa din cerc. In acest fel se formeaza doua tabere inegale din punct de vedere al fortelor.
In cadrul acestui exercitiu toti copiii vor experimenta rolul protagonistului si vor fi ghidati de catre lider pentru a putea exprima propriile trairi, ganduri, sentimente in momentul in care se vor confrunta cu “obstacolul”. Rolul liderului este acela de a mobiliza intregul grup pentru a oferi suport, incurajari verbale celui care incearca sa-si rezolve problema cu care se confrunta.
Efectele obtinute in urma exercitiului
Acest exercitiu pune copilul intr-o situatie-problema. Modul in care se comporta si actioneaza in viata reala atunci cand se confrunta cu o situatie conflictuala este reflectat in reactia copilului in timpul acestui exercitiu. Astfel fiecare copil, a avut ocazia sa recunoasca si sa constientizeze propriile modalitati de a actiona, observand in acelasi timp daca actiunile sale sunt sau nu eficiente. I s-a oferit de asemenea, posibilitatea de a adopta si experimenta noi atitudini, conduite si comportamente.
Prin acest exercitiu copilul este singurul care actioneaza asupra sa, incercand sa se schimbe in vederea unui comportament adaptativ mai bun. Exprimand verbal tot ceea ce face, protagonistul a dat celorlalti copii ocazia ca acestia sa-si compare propriile strategii de abordare a unei probleme cu ale lui. Acest lucru da posibilitatea copiilor, in mod indirect, sa invete anumite modalitati de actiune in situatii diferite, preluand cate ceva de la ceilalti. De asemenea, au avut ocazia sa-si experimenteze vechile si noile achizitii. Fiecare copil, a avut ocazia sa experimenteze atat sentimentul placut al apartenentei la grup, ce inspira siguranta, incredere in sine, dar si sentimentul frustrant al respingerii, al deznadejdii, ca rezultat al confruntarii pe cont propriu cu obstacolul. Acest exercitiu a permis copiilor sa se mobilizeze, sa reintareasca increderea in sine, toate acestea permitand fiecaruia sa invinga obstacolul, dar si trairea sentimentelor de satisfactie datorate doborarii obstacolului. De asemenea, s-a creat cooperarea intre membrii grupului pentru a oferi sustinere si incurajare fiecarui participant.
Copiii au demonstrat ca se pot mobiliza pentru a obtine rezultatele dorite, niciunul nu a manifestat ostilitate fata de ceilalti. In cazul acestei intalniri baietii si-au schimbat atitudinea pe care au avut-o in situatiile anterioare. Chiar daca ei au recunoscut ca de obicei “se enerveaza” si “vor sa bata pe cineva” atunci cand se gasesc intr-o situatie dificila in viata de zi cu zi, acum, au realizat ca este mai bine sa “fim mai calmi, mai linistiti”, “sa intelegem ca, daca ne batem nu obtinem nimic”. B.A a fost foarte fericita ca impreuna cu ceilalti copii din grup a reusit sa faca fata obstacolului fara sa-i fie frica si fara sa se simta “impinsa la o parte”.
Toti copiii au trait impreuna bucuria faptului ca au reusit, intelegand in acelasi timp ca in momentul in care se confrunta cu o situatie dificila, pot exista si efecte pozitive, printre care, faptul ca acest lucru ofera oportunitati pentru cunoastere si dezvoltare de deprinderi dar si, cresterea sentimentului de incredere in sine.
Intalnirea 7
Data:28.04.2015
Exercitiul propus in cadrul acestei intalniri nu s-a putut desfasura in conditiile stabilite, deoarece opt din cei 16 copii care au frecventat grupul de dezvoltare personala, au participat la o preselectie organizata in cadrul liceului din localitate pentru a participa la etapa judeteana a concursului de muzica si dans.Participarea la acest concurs implica selectia unui numar de cinci copii din cadrul centrului si a altor cinci voluntari, elevi ai liceului din localitate, pentru a putea forma impreuna un grup vocal. Am insotit educatorul specializat din centru si pe cei 8 copii, la preselectie. Cadrul didactic care urma sa se ocupe de acest grup a selectat cinci din cei opt copii din centru. Printre acestia B.A nu s-a aflat. In urma celor sase intalniri de grup pe care le-am avut pana in acel moment cu copiii din C.F. si ca urmare a rezultatelor obtinute in urma acestora, am realizat faptul ca, participarea lui B.A la acest grup vocal ar reprezenta o incununare a eforturilor depuse. Astfel, am inceput negocierile cu cadrul didactic, in numele lui B.A, iar rolul exercitat de mine in acele momente a fost cel de negociator. Toti cei implicati in acel proces au inteles demersul meu, iar una dintre fetele din centru s-a retras din grupul vocal pentru a ceda locul lui B.A, spunand ca “eu am mai participat la desen si pot sa o las pe A. pentru ca ea nu a participat la nimic”. In grupul vocal a fost selectat si unul dintre baieti, care la inceputul interventiei mele a manifestat o atitudine ostila, retinuta fata de B.A, dar activitatile desfasurate in timpul interventiei l-au determinat sa-si schimbe atitudinea de respingere in una suportiva, de acceptare, de intelegere.
Consider ca si participarea la aceasta activitate culturala a contribuit la atingerea obiectivelor interventiei mele, insa baza au reprezentat-o intalnirile avute pana in acel moment.
In cadrul activitatilor de grup, rolurile pe care le-am exercitat au fost:
– de consilier, avand contact personal cu copiii din centru pentru a obtine schimbari sau dezvoltari in cadrul personalitatii acestora;
– de munca cu grupul, avand contact personal cu grupul de copii in scopul socializarii, schimbarii si dezvoltarii;
– de mediator, exercitat in special in cadrul intalnirii 6, cand au aparut mici conflicte intre copii;
– de negociator, rol exercitat in intalnirea 7;
– de educator, prin pregatirea copiilor pentru a face fata situatiilor cu care se confrunta.
3.3.Evaluarea interventiei
Obiectivul evaluarii:
Obiectivul acestei evaluari este de a masura si de a identifica imbunatatirile survenite in urma interventiei asupra formarii si dezvoltarii abilitatilor de comunicare si exprimare a sentimentelor pentru depasirea dificultatilor de relationare sociala
Metode, instrumente, tehnici
Metode: ancheta sociologica;
Instrumente: chestionarul (anexa nr.3)- Chestionar de Evaluare Finala, cuprinde 6 intrebari cu ajutorul carora am incercat sa surprind modul in care copiii au participat la sedintele de grup, ce anume au invatat de pe urma lor, ce ar mai fi vrut sa discute si cum evalueaza activitatea de grup, pe o scara de la 1-5, unde 1 inseamna “foarte slab”, iar 5 inseamna ‘foarte bine”.
Tehnici: feedback.
Data: 29.04.2015
Evaluarea interventiei a avut loc in cadrul ultimei intalniri de grup, cea de-a opta.
Durata: o ora.
Scopul: – Evaluarea activitatilor grupului de dezvoltare personala;
– Obtinerea de feedback de la participanti.
Activitatea 1: – Fiecare dintre membrii grupului au lipita pe spate o fisa pe care scrie: “La tine imi place”, “La tine nu-mi place” si fiecare completeaza fisele celorlalti fara sa se stie cine a scris.
Scopul activitatii 1: Ofera fiecaruia posibilitatea de a exprima ceea ce simte fata de ceilalti si in acelasi timp creeaza o atmosfera destinsa si relaxanta.
Activitatea 2: – Completarea fisei de evaluare a activitatii (anexa nr.3);
Scopul activitatii 2: – Obtinerea de feedback din partea membrilor grupului, in legatura cu activitatile desfasurate pe parcursul intalnirilor.
Discutie finala: – Feedback din partea liderului;
Desfasurarea si evaluarea sedintei: In aceasta etapa de evaluare, membrilor grupului, li s-a parut foarte interesanta activitatea 1, aceasta creand oportunitatea de exprimare nu numai a calitatilor (aspect exersat in intalnirea 4) ci si a defectelor celorlalti. Daca in primele intalniri sau iscat mici conflicte in special intre baieti si B.A, la activitatea 1 din cea de-a opta intalnire baietii si nu numai, au demonstrat faptul ca au inteles ce important este “sa nu jignesti pe nimeni”, “ sa nu-i faci rau”.
Curiozitatea i-a impins pe cativa dintre ei sa doresca sa afle ce a scris fiecare, chiar daca acest joc presupune anonimat. Probleme deosebite nu au fost sesizate la completarea chestionarului de evaluare finala. Am rugat copiii sa scrie ceea ce simt legat de tot ce am desfasurat in intalnirile avute, dupa care am discutat deschis fiecare aspect intalnit in chestionar.
Astfel, la prima intrebare B.A mi-a raspuns ca i-au placut toate jocurile si ca “am fost fericita ca ne-am jucat toti”. A invatat “sa nu ma iau dupa altii care rad de mine”. La a patra intrebare B.A a raspuns ca nu i-a placut la inceput cand J. si P. au dat cu ursuletul in ea si atunci cand s-au ferit sa o tina de mana. Vrea “sa ne jucam si alta data” si “sa se atinga toti de mine”.
Baietii din grup mi-au spus ca la inceput nu au fost incantati sa participe, ca preferau sa asculte muzica si sa se uite la televizor, dar dupa cateva intalniri au inteles ca-i mai bine “sa nu fim rai cu altii” si “ca-i mai bine sa vorbesti frumos, sa nu te bati si sa nu te certi daca vrei ceva”. J. mi-a raspuns la intrebarea a doua ca “am invatat sa fiu puternic, sa gandesc si sa nu folosesc forta”. Una dintre fete mi-a spus ca “am invatat sa-i respect pe ceilalti, sa vorbesc calma si pe rand cand suntem mai multi”. Foarte important a fost faptul sesizat de unul dintre copii referitor la “puterea pe care o au cei ce fac lucrurile impreuna”.
La intrebarea “Ce ati mai fi vrut sa discutam?” , am fost surprinsa sa aflu ca J. doreste sa avem si alte intalniri in care sa discutam despre buna-vointa si despre ce inseamna sa fii faimos. Acest lucru mi-a demonstrat ca desi la inceput comportamentul dar si vocabularul acestui baiat parea a fi unul cu probleme, respectiv unul sarac, prin activitatile desfasurate am reusit sa-l determin sa se exprime, sa scoata la suprafata lucrurile frumoase care-l caracterizeaza. B.A mi-a raspuns ca si-ar dori sa afle “Cum sa ajuti copiii orfani?”. Celelalte fete mi-au raspuns la intrebarea a cincea ca le-ar placea sa discutam despre prietenia dintre fete si baieti.
Ultimul punct al chestionarului se referea la acordarea unei note de la 1-5 (1- foarte slab, 5-foarte bine), pentru intreaga activitate de grup. Toti copiii au acordat nota 5, fiind foarte multumiti de activitatile de grup desfasurate.
Pe baza feedback-ului primit am putut concluziona faptul ca, am atins obiectivele stabilite in interventie, iar in urma desfasurarii acesteia, copiii au putut sa-si dezvolte abilitatile de comunicare si de exprimare a sentimentelor pentru depasirea dificultatilor de relationare sociala, inregistrand progrese la nivelul stimei de sine, a asertivitatii, al comunicarii verbale si non-verbale, al cooperarii, initiativei, spontaneitatii.
Concluzii
In centrele de plasament copiii sunt despartiti de familiile lor, acest lucru afectand dezvoltarea lor armonioasa. Mediul social in care se formeaza si se dezvolta un copil, reprezinta un factor care are cea mai mare influenta asupra devenirii sale. Teoriile sociologice pun accentul pe rolul fundamental al familiei, ca factor social, care isi exercita actiunea cea mai puternica asupra copilului, sub aspectul intensitatii, cat si al duratei, modeland personalitatea individului.
In Casele de Copii, copilul este lipsit complet de stimulii intelectuali si afectivi care provin din impartasirea unor activitati obisnuite, firesti, intr-o familie, este lipsit complet de prilejurile activitatilor creative si invatarii prin propria experienta.
Prin aceasta lucrare am dorit sa scot in evidenta importanta, rolul relatiilor afective stabile in satisfacerea nevoilor copiilor institutionalizati, accentul fiind pus pe nivelul de functionare sociala, de adaptare sociala si pe nivelul stimei de sine. Ceea ce este foarte important, in opinia mea, este felul in care cei responsabili de cresterea si educarea copiilor institutionalizati gasesc impreuna cu acestia solutii la problemele ce apar. Pentru ca, personalitatea unui copil sa se dezvolte sanatos este necesar a fi construita o relatie umana mai stransa, bazata pe cooperare, o relatie asemanatoare cu cea care se dezvolta intr-o familie.
Implicatiile rezultatelor unei astfel de cercetari se vor vedea doar in timp. Spun acest lucru, referindu-ma la faptul ca integrarea optima in societate a acestei categorii de copii, este posibila doar daca, nevoile lor au fost satisfacute la un nivel cat mai ridicat.
După analiza datelor am inteles că separarea copiilor de unul sau ambii părinți generează disfuncții atât în sfera comportamentală cât și afectivă.Indiferent de forma sau cauza abandonului, problema deosebită este cea a copilului abandonat, care va fi confruntat cu carențe afective și consecințele acestora.Separarea copiilor de ambii parinti generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercusiuni asupra personalității copiilor.În funcție de durata absenței, se pot înregistra o serie de probleme legate de asigurarea nevoilor specifice ale copilului, precum și riscul apariției unor deficite intelectuale și/sau a unor tulburări emoționale și comportamentale.
După abandonare, copiii se confruntă cu stări emoționale dificile și neplăcute.Dorul, tristețea, singurătatea și sentimentele de insecuritate sunt complimentate de lipsa abilităților de a-și controla și exprima neagresiv emoțiile în diferite situații. Copiii se simt mai afectați în prima perioadă după abandonare sau la prima experiență de acest gen.
În cazul preadolescenților, prin autoraportare, ei și-au dezvăluit existența unor probleme afective apărute în urma abandonarii, probleme care nu au fost identificate de de persoanele care se ocupă de îngrijirea lor sau de învățători/profesori. Preadolescenții sunt afectați de lipsa părintelui/părinților, acest lucru fiind resimțit mai mult de fete,in schimb, băieții și-au identificat mai multe probleme de externalizare Comportamentele dezadaptative mai grave și care degenerează de cele mai multe ori în comiterea de infracțiuni au la bază o labilitate afectivă pronunțată. Aceasta îl pune pe copil în fața situației de a nu găsi modalitatea de a se descurca în condiții de relativă dificultate, iar reacția se produce sub impresia imprevizibilului, a nestăpânirii și luarea unei decizii care nuține seama de efectele comportamentului său. Starea de frustrație accentuează conflictele afective și posibilitățile, și așa limitate, ale copilului, de a-și inhiba pornirile inițiale. Dorința de afirmare îl face să comită acte chiar cu caracter antisocial pentru a atrage atenția asupra lui.În schimb, cei dominați de o dispoziție depresivă manifestă o stare de neliniște, pe un fond de tristețe, fără un motiv anume. Sunt nemulțumiți de modul cum se comportă persoanele din jurul lor, îi resping și îi detestă, caută un mod de adaptare prin izolarea față de aceștia.Eșecurile, cât de mici, sunt trăite în mod dramatic și printr-un refuz permanent de a participala eforturile colectivului din care fac parte, ei se izolează de ceilalți. În plan intelectual devin negativiști, preocupați în a diseca situația în mod exagerat, nu iau în considerație faptele esențiale și nu reușesc să-și organizeze informațiile într-un sistem bine definit. În plan afectiv-motivațional scopurile nu sunt ierarhizate după importanța socială și situațională, iar intensitatea trăirilor interioare nu este, în toate, cazurile pe măsura semnificației stimulului.
Copiii abandonați care sunt internați în centrele de plasament, provin de cele mai multe ori din familii dezmembrate, în care relațiile dintre membri sunt tensionate, dezechilibrate. Mediul familiei de proveniență le afectează acestor tineri dezvoltarea mecanismelor de reglare afectivă, astfel încât, odată instituționalizați, copiii sunt puși în situația unor dificultăți de de-escaladare a emoțiilor negative. Practic acești copii sunt “purtătorii” unor scheme cognitiv-afective dezadaptative de răspuns la stimulii psihostresori, scheme învățate în mediul familial de proveniență. Ei par să nu învețe abilități și strategii eficiente pentru a-și regla afectivitatea
O altă concluzie care se desprinde este aceea că tinerii abandonați și instituționalizați sunt mai puțin capabili să-și regleze afectele disforic-agresive decât copiii ne instituționalizați, care dezvoltă mai frecvent comportamente conciliante și prezintă niveluri de toleranță mai ridicate.
Am inteles că depresia este favorizată de stima de sine scăzută, de reprezentările parentale negative, de durata instituționalizării și de toleranța scăzută la frustrare a copilului abandonat, că tinerii abandonați care prezintă tendințe depresive înalte prezintă și dorințe scăzute de afiliere socială, ceea ce le afectează pe parcurs adaptarea socială, în direcția dezadaptării și supracompensărilor.
Astfel dupa finisarea lucrarii mele ajung la ultima mea concluzie ca copilul trebuie sa fie de mic numai linga parintii sai,aceștia la rindul lor trebuie să-i deie educatia care trebuie pentru a creste niste oameni cu comportament decent in viata de zi cu zi.
Bibliografie
1) Convenția ONU cu privire la drepturile copilului;
2) https://www.tonica.ro/teoriile-marilor-psihologi-despre-dezvoltarea-personalitatii
3) Codul Familiei al Republicii Moldova;
4) Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994;
5) TEORII PSIHOLOGICE PRIVIND DEZVOLTAREA COPILULUI psiholog Cătălin LUCA Director Executiv Asociația Alternative Sociale
6) Legea privind protecția speciala a copiilor aflați in situație de risc și a
copiilor separați de parinți nr. 140 din 14 iunie 2013;
7) Legea privind regimul juridic al adoptiei nr. 99 din 26.05.2010;
8) Hotarirea Guvernului cu privire la protectia copiilor si familiilor
socialmente vulnerabile nr. 198 din 16 aprilie 1993;
9) Hotarirea Guvernului cu privire la aprobarea Standardelor minime de
calitate pentru casele de copii de tip familial nr. 812 din 02 iulie 2003;
10) Hotarirea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de
tip familial nr. 937 din 12 iulie 2002;
11) Bandura,A.(1962), Social learning imitation, în M.R. Jones (ed.),Nebraska Symposium on Motivation, Lincoln.
12) Florescu, L., Frățiman, L. (1999),Ontogeneza dezvoltării în situații de abandon,Constanța: Editura Fundației „Andrei Șaguna”
13) Gavriliuc, C.; Platon, D., Afteni, V. (2006),Situația copiilor rămași fără îngrijire părintească în urma migrației, Studiu efectuat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Chișinău
14) Piaget, J. (1965),Psihologia inteligenței, Editura Științifică
15) Piaget, J., (1980),Judecata morală la copil.
16)Bonchiș, E., (2006), Teorii ale dezvoltarii copilului, Editura Dacia
17)Bocancea, C., Neamtu, G., (1999), Elemente de asistenta sociala, Editura Polirom
18)Bodnaras, R., Impactul institutionalizarii asupra dezvoltarii personalitatii copilului, Euro-Child-Centre
19) Baban A. Consiliere educațională Cluj-Napoca 2001
20) Racu I. Psihologia vîrstelor și pedagogică Chișinău Editura-Lumina 1992
21) Enrica S. „Psihologia creativității”, Ed. Didactica și Pedagogică, București, 1989
22)Ursula Șchiopu „Jocul și alte activități didactice ca instrumente de psihoterapie” E.D.P., București, 1970
23) Слид Р.Г. «Групповая работа с детьми и подростками», Москва, 1999
24)Штайнер К. «Как снять стресс, или 30 способов улучшить свое самочувствие за три минуты», Москва, 1993
Anexa nr.1
Scala de functionare sociala si de adaptare a copiilor si adolescentilor (CASAFS)
Urmatorul chestionar contine un numar de 24 de fraze ce descriu diferite situatii de viata. Respondentul este rugat sa incercuiasca pentru fiecare fraza numarul care-l descrie cel mai bine.
Astfel: 1- niciodata
2-uneori
3-adesea
4-intotdeauna
1 2 3 4
1) Obtin note bune la matematica
2) Ies sa ma intalnesc cu prietenii
3) Am o relatie buna cu mama mea
4) Eu ajut in jurul casei
5) Obtin note bune la stiinte
6) Am prieteni de sex opus
7) Am o relatie buna cu tatal meu
8) Imi tin camera si lucrurile ce-mi apartin in ordine
9) Am note bune la stiintele sociale
10) Ma duc la petreceri sau la dansuri la scoala
11) Ma inteleg bine cu fratii/surorile
12) Imi pastrez hainele curate si ordonate
13) Obtin note bune la limba romana
14) Am cel putin unul sau doi prieteni speciali
15) Ma inteleg bine cu rudeniile
16) Imi pastrez o buna igiena personala
17) Nu ma descurc bine la scoala
18) Imi petrec majoritatea timpului liber singur
19) Ma cert cu parintii mei
20) Ajut la gatit acasa
21) Am in general succese la scoala
22) Am dificultati in a-mi face prieteni
23) Am un adult cu care pot sa vorbesc daca am o problema
24) Ajut la strangerea mesei
Anexa nr.2
Scala stimei de sine. Rosenberg (S.S)
Urmatorul chestionar contine un numar de 10 propozitii ce descriu sentimente specifice fiecarei persoane. Respondentul este rugat sa incercuiasca pentru fiecare propozitie numarul care-l descrie cel mai bine.
Astfe:1- sunt in total dezacord
2-nu sunt de acord
3-sunt de acord
4-sunt intru totul de acord
1 2 3 4
1) In general sunt multumit(a) de mine insumi(insami)
2) Cateodata ma gandesc ca nu sunt bun(buna) de nimic
3) Simt ca am multe calitati
4) Sunt capabil sa fac lucrurile la fel de bine ca si ceilalti
5) Simt ca nu prea am motive sa fiu mandru(a) de mine
6) Cateodata ma simt nefolositor(nefolositoare)
7) Simt ca sunt o persoana la fel de valoroasa ca si ceilalti
8) As dori sa am mai mult respect fata de mine insumi(insami)
9) In general sunt inclinat(a) sa cred despre mine insumi(insami) ca sunt un ratat
10) Am o atitudine pozitiva fata de persoana mea
Anexa nr. 3
Chestionar de evaluare finala
Cum vi s-a parut activitatea de grup?
Ce ati invatat in urma ei?
Ce v-a placut?
Ce nu v-a placut?
Ce ati mai fi vrut sa discutam?
Daca ar fi sa dati o nota de la 1 la care 1 inseamana foarte slab si 5 foarte bine, care ar fi acea nota?
Multumesc pentru colaborare!
Bibliografie
1) Convenția ONU cu privire la drepturile copilului;
2) https://www.tonica.ro/teoriile-marilor-psihologi-despre-dezvoltarea-personalitatii
3) Codul Familiei al Republicii Moldova;
4) Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994;
5) TEORII PSIHOLOGICE PRIVIND DEZVOLTAREA COPILULUI psiholog Cătălin LUCA Director Executiv Asociația Alternative Sociale
6) Legea privind protecția speciala a copiilor aflați in situație de risc și a
copiilor separați de parinți nr. 140 din 14 iunie 2013;
7) Legea privind regimul juridic al adoptiei nr. 99 din 26.05.2010;
8) Hotarirea Guvernului cu privire la protectia copiilor si familiilor
socialmente vulnerabile nr. 198 din 16 aprilie 1993;
9) Hotarirea Guvernului cu privire la aprobarea Standardelor minime de
calitate pentru casele de copii de tip familial nr. 812 din 02 iulie 2003;
10) Hotarirea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de
tip familial nr. 937 din 12 iulie 2002;
11) Bandura,A.(1962), Social learning imitation, în M.R. Jones (ed.),Nebraska Symposium on Motivation, Lincoln.
12) Florescu, L., Frățiman, L. (1999),Ontogeneza dezvoltării în situații de abandon,Constanța: Editura Fundației „Andrei Șaguna”
13) Gavriliuc, C.; Platon, D., Afteni, V. (2006),Situația copiilor rămași fără îngrijire părintească în urma migrației, Studiu efectuat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Chișinău
14) Piaget, J. (1965),Psihologia inteligenței, Editura Științifică
15) Piaget, J., (1980),Judecata morală la copil.
16)Bonchiș, E., (2006), Teorii ale dezvoltarii copilului, Editura Dacia
17)Bocancea, C., Neamtu, G., (1999), Elemente de asistenta sociala, Editura Polirom
18)Bodnaras, R., Impactul institutionalizarii asupra dezvoltarii personalitatii copilului, Euro-Child-Centre
19) Baban A. Consiliere educațională Cluj-Napoca 2001
20) Racu I. Psihologia vîrstelor și pedagogică Chișinău Editura-Lumina 1992
21) Enrica S. „Psihologia creativității”, Ed. Didactica și Pedagogică, București, 1989
22)Ursula Șchiopu „Jocul și alte activități didactice ca instrumente de psihoterapie” E.D.P., București, 1970
23) Слид Р.Г. «Групповая работа с детьми и подростками», Москва, 1999
24)Штайнер К. «Как снять стресс, или 30 способов улучшить свое самочувствие за три минуты», Москва, 1993
Anexa nr.1
Scala de functionare sociala si de adaptare a copiilor si adolescentilor (CASAFS)
Urmatorul chestionar contine un numar de 24 de fraze ce descriu diferite situatii de viata. Respondentul este rugat sa incercuiasca pentru fiecare fraza numarul care-l descrie cel mai bine.
Astfel: 1- niciodata
2-uneori
3-adesea
4-intotdeauna
1 2 3 4
1) Obtin note bune la matematica
2) Ies sa ma intalnesc cu prietenii
3) Am o relatie buna cu mama mea
4) Eu ajut in jurul casei
5) Obtin note bune la stiinte
6) Am prieteni de sex opus
7) Am o relatie buna cu tatal meu
8) Imi tin camera si lucrurile ce-mi apartin in ordine
9) Am note bune la stiintele sociale
10) Ma duc la petreceri sau la dansuri la scoala
11) Ma inteleg bine cu fratii/surorile
12) Imi pastrez hainele curate si ordonate
13) Obtin note bune la limba romana
14) Am cel putin unul sau doi prieteni speciali
15) Ma inteleg bine cu rudeniile
16) Imi pastrez o buna igiena personala
17) Nu ma descurc bine la scoala
18) Imi petrec majoritatea timpului liber singur
19) Ma cert cu parintii mei
20) Ajut la gatit acasa
21) Am in general succese la scoala
22) Am dificultati in a-mi face prieteni
23) Am un adult cu care pot sa vorbesc daca am o problema
24) Ajut la strangerea mesei
Anexa nr.2
Scala stimei de sine. Rosenberg (S.S)
Urmatorul chestionar contine un numar de 10 propozitii ce descriu sentimente specifice fiecarei persoane. Respondentul este rugat sa incercuiasca pentru fiecare propozitie numarul care-l descrie cel mai bine.
Astfe:1- sunt in total dezacord
2-nu sunt de acord
3-sunt de acord
4-sunt intru totul de acord
1 2 3 4
1) In general sunt multumit(a) de mine insumi(insami)
2) Cateodata ma gandesc ca nu sunt bun(buna) de nimic
3) Simt ca am multe calitati
4) Sunt capabil sa fac lucrurile la fel de bine ca si ceilalti
5) Simt ca nu prea am motive sa fiu mandru(a) de mine
6) Cateodata ma simt nefolositor(nefolositoare)
7) Simt ca sunt o persoana la fel de valoroasa ca si ceilalti
8) As dori sa am mai mult respect fata de mine insumi(insami)
9) In general sunt inclinat(a) sa cred despre mine insumi(insami) ca sunt un ratat
10) Am o atitudine pozitiva fata de persoana mea
Anexa nr. 3
Chestionar de evaluare finala
Cum vi s-a parut activitatea de grup?
Ce ati invatat in urma ei?
Ce v-a placut?
Ce nu v-a placut?
Ce ati mai fi vrut sa discutam?
Daca ar fi sa dati o nota de la 1 la care 1 inseamana foarte slab si 5 foarte bine, care ar fi acea nota?
Multumesc pentru colaborare!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Afectivitatea Copiilor Abandonati (ID: 108893)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.