Accidentul Rutier

INTRODUCERE

Accidentul rutier reprezintă un eveniment neprevăzut și neintenționat, imprevizibil și brusc, ce aparent nu are cauze, însă ce are efecte negative, în marea lor majoritate, vizibile asupra victimei/victimelor. Evoluția victimei/victimelor ce se derulează ca o consecință a accidentului rutier depinde de mai mulți factori: mecanismul de producere al accidentului, calitatea victimei/victimelor, timpul scurs pânã la sosirea ajutoarelor, gradul de severitate al leziunilor, comorbidități, și tratamentul urmat.

În zilele noastre, accidentele rutiere au devenit o realitate incontestabilă, tragică, și din păcate tot mai frecventă; traficul s-a dezvoltat foarte mult în epoca modernă, iar dezvoltarea economică, dar și a infrastructurilor comportă și aceste dezavantaje – deloc de neglijat din punct de vedere medico-legal: marile orașe ale lumii încorporează un număr imens de autovehicule având tendința de supraaglomerare, autovehiculele devin din ce în ce mai puternice și performante, drumurile publice se modernizează și infrastructurile rutiere se dezvoltă.

Am ales această temă pentru că accidentele rutiere reprezintă în zilele noastre o problemă socială foarte serioasă ce implică din ce în ce mai multe victime. Accidentele rutiere reprezintã a 3-a cauzã de deces la nivel mondial și național, dupã bolile cardio-vasculare și oncologice. Din punctul meu de vedere, marea majoritate a accidentelor rutiere sunt cauzate de comportamentul uman inadecvat, comportament ce s-ar putea ameliorat prin prevenirea cauzelor: combaterea oboselii, întreruperea consumului de alcool/droguri/medicamente, reducerea si adaptarea vitezei, respectarea regulilor de circulație, adoptarea conducerii preventive.

Studiul de față se va referi la accidentele rutiere în județul Bihor din anul 2015, cuprinzând toate victimele din această perioadă, insistând mai ales asupra celor rãmase în viață. Expunerea lucrãrii va fi una structuralã și va cuprinde atât aspectele legale, cât și pe cele medicale implicate în asemenea situații.

Partea teoreticã este împãrțitã în 2 capitole: partea legislativã și partea medicalã.

Partea legislativã va cuprinde aspectele legislative, Codul rutier în vigoare, cauzele accidentelor rutiere – unde voi insista asupra consumului de alcool/medicamente/alcool, obligațiile în caz de accident rutier, precum și infracțiunile și contravențiile aplicate conform Codului Rutier, metodele de cercetare ale infracțiunilor rutiere, ce cuprind anchetarea locului și timpului comiterii infracțiunii, cauzele și mecanismele de producere, condițiile ce au interferat, consecințele accidentelor, starea victimelor și a vinovatului, situația participanților și a autovehiculelor implicate, persoanele vinovate și forma lor de vinovãție. Nu în ultimul rând voi expune și strategia naționalã pentru siguranța rutierã, program prin care Uniunea Europeanã, alãturi de România, își propune diminuarea accidentelor rutiere cu 50% pânã în 2020.

Partea medicală a lucrării de licență va cuprinde traumatologia generalã – voi trata în detaliu toate leziunile provocate de un accident rutier: leziunile pãrților moi, leziunile musculare și tendinoase, osoase, articulare, viscerale, leziunile sistemului nervos și vascular – și traumatologia topograficã pentru cele 5 segmente anatomice majore. De asemenea voi descrie traumatologia specificã și mecanismele de producere în accidentele rutiere produse de automobile și de alte autovehicule (motocicletã și tractor), factorii ce influențează accidentele rutiere, cauzele directe de deces și voi încheia partea medical prin descrierea etapelor conținute în evaluarea medico-legalã a victimelor.

Partea practicã

PARTEA TEORETICĂ

PARTEA LEGISLATIVĂ

I.1. Accident rutier – definiție

Accidentul rutier reprezintã acel eveniment neașteptat din trafic care are drept consecințã vãtãmarea corporalã sau decesul unei sau mai multor persoane.

Conform legislației, definiția legalã a accidentului este prezentatã în articolul 75 din Codul Rutier aprobat în 2015:

Accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ urmãtoarele condiții:

a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rãnirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare;

d) s-a produs ca urmare a încãlcãrii unei reguli de circulație. (1)

Conform articolelor 3 și 13.1 ale Cartei Organizației Națiunilor Unite a Drepturilor Omului, omul are dreptul la viațã, la libera circulație și la securitate – drepturi fundamentale ce se regãsesc și în Constituția României. Alãturi de acestea, drepturile oricãrui cetãțean trebuiesc asigurate conform articolului 34 al Constituției – dreptul la ocrotirea sãnãtãții: se referã la faptul cã statul este obligat sã asigure sãnãtatea publicã și în caz de accident este obligat sã furnizeze asistențã medicalã, și conform articolului 35 – dreptul la un mediu înconjurãtor sãnãtos și echilibrat ecologic.(2)

____________________________________

(1) http://www.codulrutier.ro/codul_rutier_dispozitii_generale.php/

(2) http://www.constitutiaromaniei.ro/

I.2.Cauze ale accidentelor

Pentru a înțelege mai bine mecanismele și dinamica prin care se produc accidentele (ușoare, grave sau severe) și astfel a consecințelor acestora, trebuiesc menționate regulile de conducere preventivã sau defensivã – adicã toate acele aspecte ce implicã principiile conducerii în deplinã siguranțã de cãtre șoferi. Cea mai eficientã metodã de a reduce numãrul accidentelor este adoptarea sau îmbunãtãțirea tehnicilor de conducere preventivã.

Conducerea preventivã reprezintã comportamentul șoferului caracterizat prin trãsãturile urmãtoare:

1) anticiparea situațiilor posibil primejdioase

2) evitarea accidentelor pe cale de a se produce sau evitarea angajãrii în accidente deja produse

3) alegerea celei mai bune variante de a ieși cu daune minimale dintr-un accident ori redresarea unei situații incorect evaluate anterior, astfel încât sã se diminueze consecințele accidentului

4) adaptarea modului de conducere în funcție de factorul rutier: adaptarea conducerii la condițiile de drum, trafic, vizibilitate, luminozitate, condiții meteo, perioada de zi sau noapte

5) aspecte ce țin de factorul tehnic – menținerea unei stãri tehnice corespunzãtoare a vehiculului. (3)(4)

Pe lângã aceste aspecte, sunt de asemenea foarte importante și starea de sãnãtate și vederea bunã ale șoferului, atitudinea pozitivã în timpul condusului, întreruperea consumului de alcool, medicamente și droguri ce pot influența starea șoferului, combaterea oboselii.

Alcoolemia reprezintã cantitatea de alcool aflatã într-un litru de sânge, exprimatã în grame. Aceasta poate fi determinatã în aerul expirat (alcool-test), în sânge, sau în urinã (alcoolurie). La o alcoolemie de 0,3‰ apare riscul producerii unui accident, la o alcoolemie dublã riscul crește de douã ori, iar la o alcoolemie de 1,2‰ riscul este multiplicat de 35 de ori. Bãuturile alcoolice au grade diferite de tãrie, astfel 500 ml de bere vor determina o alcoolemie identicã sau chiar mai mica decât 200 ml de vin, iar aceeași cantitate de pãlincã reprezintã dublul

alcoolemiei fațã de cea a vinului. Conform ultimelor modificãri din 2015 aplicate asupra

_____________________________________

(3) Lepãdatu, Marin și Sándor, Gábor. Conducerea preventivã. Miercurea-Ciuc: Editura IFPTR Miercurea-Ciuc, 2009.

(4) Ȋntrebãri și rãspunsuri: categoria A,B. Câmpina: Editura Rãdulescu Câmpina, 2012.

Codului Rutier, o concentrație de alcool în sânge între 0,1‰ și 0,8‰ reprezintã comiterea unei contravenții și se va sancționa cu amendã și/sau suspendarea permisului de conducere. Depãșirea alcoolemiei peste 0,8‰ alcool pur în sânge reprezintã comiterea unei infracțiuni, deci ține de domeniul penal și se pedepsește cu închisoarea.

Întreaga capacitate fizicã și psihicã a șoferului este afectatã de consumul de alcool:

Scade nivelul de gândire, de concentrare, de percepție și de atenție

Scade acuitatea vizualã și câmpul vizual se îngusteazã

Crește timpul de reacție în fața pericolelor

Evaluarea eronatã a pericolelor : distanțele par mai mari și viteza mai redusã

Scad reflexele

Crește agresivitatea în trafic

Factori de care depinde absorbția acoolicã în organism:

Cantitatea de bãuturã alcoolicã ingeratã

Concentrația de alcool a bãuturii alcoolice – tãria

Timpul de ingerare și timpul scurs de la ingerarea bãuturii alcoolice

Condițiile consumului de alcool: în timpul mesei, pe stomacul gol

Elemente ce țin de consumator: greutate.(3)(5)

Consumul unor medicamente la volan poate avea efecte asemãnãtoare cu cele ale consumului de alcool sau droguri:

scãderea percepției, atenției, gândirii și reflexelor

incapacitatea conducerii

apariția unor tulburãri vizuale, auditive manifestate prin halucinații ori confuzii

instalarea unor stãri de somnlonețã sau dimpotrivã, a unor stãri euforice

_____________________________________

(3) Lepãdatu, Marin și Sándor, Gábor. Conducerea preventivã. Miercurea-Ciuc: Editura IFPTR Miercurea-Ciuc, 2009.

(5) Mihalache, Gabriel și Buhaș, Camelia. Medicinã legalã – pentru medici generaliști, stomatologi și juriști. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2016.

Medicamentele care inflențeazã negativ comportamentul la volan sunt din categoriile urmãtoare:

-tranchilizante: Diazepam, Distonocalm, Rudotel, Dormital, Carboxin, etc

-somnifere: Romergan, Ciclobarbital, Barbituricele

-antialergice: Tavegil, Feniramin

-hipnotice, sedative: Extraveral, Nitrazepan, Hipnogal

Drogurile sunt de asemenea substanțe interzise ce au efecte negative asupra psihicului uman, atât în perioada în care sunt active, dar și dupã o perioadã lungã de la absența ingerãrii acestora – apare fenomenul de servaj cu toate aspectele sale.

Marijuana și hașișul provoacã o stare de euforie excesivã și o stare halucinatorie progresivã ce apare la nivelul propriului corp iar apoi se extinde la obiectele din jur, consumatorul devenind astfel foarte periculos în trafic. Absența ingerãrii drogului duce la o stare de apatie, nepãsare, somnolențã – efecte ce din nou sunt periculoase în trafic. Este și cazul consumului de cocainã, aici adãugându-se și o stare de agresivitate cauzatã de lipsa ingerãrii unei noi cantitãți. Opiaceele însã, reprezintã drogurile ce determinã tulburãrile cele mai severe. (3)(5)

I.3.Obligații în caz de accident

De asemenea, în Codul Rutier din 2015 sunt menționate și obligațiile în caz de accident rutier, cuprinse între articolele 76-80, astfel:

Art.76. – (1) Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepția celor cu tracțiune animalã, a remorcilor și a mopedelor, care circulã pe drumurile publice, trebuie sã aibã asigurare obligatorie pentru rãspundere civilã în caz de pagube produse terților prin accidente de

______________________________________

(3) Lepãdatu, Marin și Sándor, Gábor. Conducerea preventivã. Miercurea-Ciuc: Editura IFPTR Miercurea-Ciuc, 2009.

(5) Mihalache, Gabriel și Buhaș, Camelia. Medicinã legalã – pentru medici generaliști, stomatologi și juriști. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2016.

circulație, conform legii. (2) Poliția rutierã dispune mãsura reținerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare și retragerea plãcuțelor cu numãrul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovada fãrã drept de circulație. (3) Dacã deținãtorul vehiculului nu face dovada asigurãrii acestuia, dupã 30 de zile de la data aplicãrii mãsurii prevãzute la alin.(2), poliția rutierã dispune radierea din evidența a vehiculului.

Art.77. – (1) Conducãtorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma cãruia a rezultat moartea sau vãtãmarea integritãții corporale ori a sãnãtãții unei persoane este obligat sã ia mãsuri de anunțare imediatã a poliției, sã nu modifice sau sã șteargã urmele accidentului si sã nu pãrãseascã locul faptei. (2) Orice persoanã care este implicatã sau are cunostințã de producerea unui accident de circulație în urma cãruia a rezultat moartea sau vãtãmarea integritãții corporale ori a sãnãtãții uneia sau mai multor persoane, precum și în situația în care în eveniment este implicat un vehicul care transportã mãrfuri periculoase este obligatã sã anunțe de îndatã poliția și sã apeleze numãrul național unic pentru apeluri de urgentã 112, existent în rețelele de telefonie din România. (3) Este interzis oricãrei persoane sã schimbe poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma cãruia a rezultat moartea sau vãtãmarea integritãții corporale ori a sãnãtãții uneia sau mai multor persoane, sã modifice starea locului sau sã steargã urmele accidentului fãrã încuviințarea poliției care cerceteazã accidentul.

Art.78. – (1) Conducãtorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se aflã în procesul de instruire practicã a unei persoane pentru obținerea permisului de conducere, precum și examinatorului autoritãtii competente în timpul desfãșurãrii probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicat într-un accident de circulație, le este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora dupã producerea evenimentului și pânã la testarea concentrației alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. (2) În situația în care nu sunt respectate dispozițiile alin.(1), se considerã cã rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectã starea conducãtorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.

Art.79. – (1) Conducãtorul de vehicul implicat într-un accident de circulație în urma cãruia a rezultat numai avarierea vehiculului este obligat sã-l scoatã imediat în afarã pãrtii carosabile ori, dacã nu este posibil, sã-l deplaseze cât mai aproape de bordurã sau acostament, semnalizându-l corespunzãtor. (2) În situația prevãzutã la alin. (1), conducãtorul de vehicul este obligat sã se prezinte în termen de 24 de ore la unitatea de politie pe raza cãreia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare și eliberãrii autorizației de reparație. (21) Dispozițiile alin. (2) nu se aplicã în cazul în care se încheie o constatare amiabilã de accident, dacã sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele condiții:
a) s-au produs pagube materiale a cãror despãgubire este asiguratã prin polița de asigurare obligatorie de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule;
b) accidentul nu s-a produs ca urmare a sãvârșirii faptelor pentru care se reține permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia, în conditiile prevãzute la art. 111 alin. (1) lit. b) si c), dupã caz, precum și a faptei prevãzute la art. 86 alin. (1);  c) cel puțin unul dintre conducãtorii vehiculelor implicate în accident și-a recunoscut vinovãția în producerea accidentului de circulatie; d) conducãtorul de vehicul care și-a recunoscut vinovãția în producerea accidentului de circulație deține asigurare obligatorie de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule valabilã; e) cei doi conducãtori de vehicule implicate în accidentul de circulație au completat și semnat fãrã obiecțiuni formularul de constatare amiabilã de accident. (22) Societatea de asigurare verificã îndeplinirea condițiilor prevãzute la alin. (21) lit. a) – e), precum și corectitudinea întocmirii formularului de constatare amiabilã de accident și atestã, dupã caz, validitatea sau nulitatea constatãrii amiabile de accident; (23) Societãțile de asigurare obligatorie de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule sau reprezentantii acestora, sesizați de producerea unui accident de circulație în baza formularului de constatare amiabilã de accident au obligația de a anunța imediat unitatea de poliție pe raza cãreia s-a produs evenimentul, precum și de a aduce la cunostințã celui implicat obligația de a se prezenta la unitatea de politie, dacã existã indicii cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevãzute la alin. (21) lit. b).(24) În situația prevãzutã la alin. (23), conducãtorul de vehicul implicat în accidentul de circulație are obligația de a se prezenta la unitatea de poliție în termen de 24 de ore de la data primirii invitației din partea acesteia, în vederea întocmirii documentelor de constatare a accidentului de circulație și eliberarea autorizației de reparație. (25) Procedura atestãrii prevãzute la alin. (22), precum și forma, conținutul si modul de distribuire a formularului de constatare amiabilã de accident, prevãzut la alin. (21) lit. e) se stabilesc prin ordin al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) abrogat

Art.80. – Proprietarul sau deținãtorul al cãrui autovehicul, remorca sau tramvai a fost avariat în alte împrejurãri decât într-un accident de circulație este obligat sã anunțe imediat poliția pe raza cãreia s-a produs evenimentul pentru întocmirea documentelor de constatare.

Art. 801 – Persoanele fizice sau juridice autorizate sã execute lucrãri de reparații la vehicule avariate, au obligația sã comunice imediat la solicitarea poliției rutiere datele înregistrate, conform prevederilor legale, în evidențele proprii. (1)

Astfel se poate sumariza cã în cazul implicãrii într-un accident rutier soldat cu vãtãmarea sau moartea unei persoane, trebuiesc luate urmãtoarele mãsuri :

– se va opri autovehiculului și se va semnaliza prezența autovehiculelor prin triunghiuri reflectorizante.

– se va raporta evenimentul la Serviciul de Urgențe.

– se va evita modificarea urmelor sau a probelor, cu excepția acelor situații în care viața victimei este pusã în pericol și salvarea acesteia presupune modificarea sau distrugerea unor urme existente la fața locului.

– se va aștepta la locul faptei, timp în care este interzis a se consuma bãuturi alcoolice, stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

– de asemenea se va verifica starea de sãnãtate a victimei/victimelor, eventual evacuarea acestora din autovehiculele care prezintã pericol de incendiu ori explozie sau care nu se aflã în siguranțã cum ar fi pe marginea unei prãpastii sau în preajma unei flãcãri.

– în cazul în care victima/victimele sunt conștiente, vor fi sfãtuite sã nu se miște.

– cel mai important lucru de fãcut este sã nu agravãm leziunile deja existente și sã nu omitem traumatismele care nu se vãd dar care pot fi cele mai grave la un accidentat: traumatismele la nivelul coloanei vertebrale și la nivelul cutiei craniene, leziuni ale organelor interne.

– în continuare, se va putea iniția acordarea primului ajutor, dacã e cazul și doar în limitele

______________________________________

(1 ) http://www.codulrutier.ro/codul_rutier_dispozitii_generale.php/

cunoștințelor: eliberarea cãilor aeriene, verificarea respirației și a circulației, și eventual a corectãrii funcționãrii ineficiente a acestora – pânã la sosirea Ambulanței. Hemoragia este de asemenea un alt element ce trebuie luat în considerare alãturi de celelalte mãsuri de prim-ajutor.

– existã și posibilitatea pãrãsirii locului accidentului, singurele variante acceptate fiind cele în care victima/victimele sunt transportate de urgențã cu autovehiculul implicat în accident la o unitate medicalã, sau anunțarea Poliției asupra pãrãsirii locului accidentului din diferite motive (cum ar fi cazul autovehiculului cu circulație prioritarã). (4)

I.4 . Infracțiuni și contravenții rutiere

În baza Codului Rutier, infracțiunea reprezintã o faptã de gravitate sporitã ce poate fi sancționatã cu închisoarea, amendã penalã sau cu amendã administrativã aplicate conform Codului Penal în vigoare. Implicit dovedirea sãvârșirii infracțiunii rutiere soldate cu accident rutier duce la anularea permisului de conducere al șoferului.

Contravenția se poate defini ca o infracțiune mai puțin gravã, ce poate fi sancționatã astfel : avertisment, amendã contravenționalã, iar cazurilor mai grave li se pot adãuga chiar și suspendarea permisului de conducere, ori acordarea punctelor de penalizare.

Diferența dintre infracțiune rutierã și contravenție rutierã se poate face și din punct de vedere cantitativ: în cazul consumului de alcool – o valoare a alcoolemiei sub 0,8mg/l alcool pur în sânge constituie o contravenție, pe când o valoare peste 0,8ml/l alcool pur în sânge va reprezenta o infracțiune. O altã paralelã se poate susține privind aspectul îngrijirii medicale și spitalizãrii victimei/victimelor: un interval de zile cuprins între 1 și 10 zile inclusiv, constituie contravenție, pe când durata prelungitã peste 10 zile a îngrijirilor medicale constituie o infracțiune. Toate aceste aspect legate de îngrijirile medicale trebuiesc atestate prin certificate medico-legale.

_____________________________________

(4) Ȋntrebãri și rãspunsuri: categoria A,B. Câmpina: Editura Rãdulescu Câmpina, 2012.

Infracțiunile cele mai grave prevãzute de legislația rutierã, soldate cu accidente sunt urmãtoarele:

-pãrãsirea locului accidentului sau modificarea probelor de la locul accidentului și se pedepsesc cu închisoare intre 2-7 ani

-consumul de alcool dupã producerea unui accident rutier se pedepsește cu închisoare de la 1-5 ani

-accident rutier soldat cu moartea victimei/victimelor se pedepsește cu închisoare de la 2-7 ani. Pedeapsa crește de la 5-15 ani de închisoare dacã accidental s-a produs din cauza consumului de alcool, iar alcoolemia se dovedește a fi peste 0,8mg/l în sânge.

-accident rutier soldat cu vãtãmarea victimei/victimelor ce necesitã îngrijiri medicale între 10-60 zile se pedepsește cu închisoare între 3 luni și 2 ani, iar peste 60 de zile de îngrijiri medicale se pedepsește cu închisoare între 6 luni si 3 ani. (6)

I.5. Metode ale cercetãrii infracțiunilor rutiere

Accidentele rutiere și toate consecințele sale trebuiesc constatate în conformitate cu metodica cercetării adaptată la regimul circulației rutiere. Ancheta se desfășoară în mai multe etape, vizând următoarele aspecte: locul și timpul comiterii infracțiunii, cauzele și mecanismele de producere, condițiile ce au interferat, consecințele accidentelor, starea victimelor și a vinovatului, situația participanților și a autovehiculelor implicate, persoanele vinovate și forma lor de vinovãție.

Locul producerii accidentelor și consecințele acestora

Prin definiție, accidentele rutiere cauzate de încãlcarea regulilor de circulație sunt considerate doar acele accidente ce au loc pe drumurile publice și au la bazã un autovehicul în mișcare. Accidentele rutiere constituie infracțiuni prevãzute de legea penalã. Din punctul de vedere al drumurilor, legislația se referã la drum public ca la acea cale de comunicație terestrã destinatã circulației publice, exceptând cãile feroviare sau acele drumuri cu destinație particularã: : drumuri forestiere, petroliere, etc., drumurile în cadrul unei fabrici, instituții. În

______________________________________

(6) Ursuța, Mircea. Ghidul șoferului.București: Editura Wolters Kluwer, București, 2013.

cazul accidentelor rutiere, legislația prevede cercetarea locului accidentului, cauzele acestuia, constatarea stãrii de sãnãtate a victimei/victimelor, sau a decesului dacã e cazul, și consecințele accidentelor. Soluționarea consecințelor încãlcãrii regulilor soldate cu un accident rutier depinde de încadrarea juridicã ce variazã de la vãtãmare corporalã din culpã pânã la ucidere din culpã, acestea fiind cele mai periculoase din punct de vedere social.

Mecanismul de producere și cauzele accidentului rutier

Literatura de specialitate aratã cã cercetarea mecanismului de acțiune al unui accident rutier poate fi concludentã pentru gãsirea vinovatului. Existã douã categorii de factori ce contribuie la desfãșurarea unui astfel de eveniment tragic, și anume factorii interni (adicã factorul uman) și factorii externi (țin de factorul tehnic – autovehiculul, și de factorul rutier – drumul public).

Factorul uman

Factorul uman – în calitate de participant la trafic – reprezintã factorul cauzal a peste 90% din totalul accidentelor rutiere pe plan național și mondial. În consecințã, determinarea comportamentului participanților la trafic înaintea unui accident reprezintã un aspect cheie în metodica cercetãrii infracțiunilor rutiere. Participant la trafic este șoferul auto, pietonul, biciclistul, motociclistul.

Din punctul de vedere al comportamentului șoferului autovehiculului, factorii ce îl influențeazã sunt urmãtorii: oboseala, patologii deja existente, consumul de alcool, medicamente sau droguri – toate cu efecte negative asupra psihicului uman, deja amintite anterior. În cercetarea accidentului rutier trebuie sã se ținã cont mai ales de acest aspect și de comportamentul șoferului constând în reacția imediatã și manevrele de evitare în eminența sãvârșirii accidentului, dar și comportamentul sãu post-accident: oprirea la locul accidentului, alertarea Poliției sau a Ambulanței, acordarea primului-ajutor dacã este cazul.

Din punctul de vedere al victimelor, fie cã sunt pietoni, pasageri ai autovehiculului în cauzã, pasageri ai altui autovehicul, bicicliști, motocicliști, etc, cercetarea trebuie sã elucideze calitatea lor la accident, poziționarea lor, comportamentul lor ce constã în acțiuni și manevre sãvârșite pentru a evita accidentul rutier, ori dimpotrivã, ce au agravat evoluția accidentului. În majoritatea cazurilor victima este pietonul iar cercetarea trebuie sã constate starea psihicã și fizicã a acestuia, viteza cu care se deplasa, direcția în care se deplasa, eventual nerespectarea regulilor cum ar fi trecerea carosabilului prin zone nepermise, nerespectarea culorii roșii la semafor, precipitarea pe carosabil fãrã a se asigura în prealabil. Toate aceste elemente trebuiesc luate în calcul pentru a evalua în ce mãsurã pot interfera în mecanismul producerii unui accident rutier, pe lângã viteza autovehiculului în cauzã.

Factorul tehnic

Stabilirea stãrii tehnice și a poziționãrii autovehiculului pot fi concludente în elucidarea cauzei și mecanismului de producere ale unui accident rutier. Autovehiculele implicate trebuiesc evaluate imediat pentru a putea decela o cauzã de naturã tehnicã în producerea unui accident rutier: defecțiuni la sistemul de direcție sau frânare, explozia unui pneu, etc. De asemenea este relevantã poziționarea autovehiculului, direcția de mers, viteza cu care circula, posibilele manevrele efectuate pentru a evita impactul, poziția finalã imediat dupã accident, starea pneurilor.

Factorul rutier

În componența factorului rutier intrã urmãtoarele aspecte: starea drumului public și caracteristicile sale, condițiile meteorologice și vizibilitatea, condițiile de trafic.

Din punct de vedere al caracteristicilor drumului public, cercetarea trebuie sã cuprindã o evaluare a drumului sau a porțiunii de drum pe care a avut loc accidentul, interesându-se mai ales de: lãțimea carosabilului, numãrul de benzi pe fiecare sens, prezența trotuarelor, a zonelor de acostament, a bordurilor, de marcajele transversale sau longitudinale, de prezența indicatoarelor rutiere, de forma drumului (curbã, drum drept, serpentine), de stratul superior al drumului. Toate aceste elemente trebuiesc luate în considerare în timpul condusului, iar adaptarea la starea drumului public și caracteristicile sale ține strict de comportamentul șoferului.

Literatura de specialitate susține cã o lãțime inferioarã a drumului public influențeazã comportamentul șoferului: acestuia îi scade capacitatea de conducere cu pânã la 20% fațã de un drum cu benzi în limitele normale.

Un numãr mare de benzi solicitã șoferul mai mult, încât în condiții de trafic aglomerat va fi tentat el însuși sau ceilalți participanți la trafic sã schimbe mereu benzile de circulație. Asta implicã o creștere a riscului de a produce un accident rutier cu alte autovehicule, dar și de a lovi un pieton care traverseazã carosabilul.

Existența curbelor reprezintã de asemenea un posibil factor cauzator de accident, neadaptarea condusului la mãsurile de conduitã preventivã putând avea consecințe grave. Cercetarea nerespectãrii semnelor de circulație referitoare la adaptarea vitezei în viraj este relevantã în stabilirea mecanismului de producere a accidentului. Pe de altã parte, drumurile rectilinii, în special cele cu mai multe benzi pe același sens (autostrãzi, superstrãzi, centuri de legãturã ale orașelor mari) pot deveni monotone și pot provoca la rândul lor accidente pe baza adormirii în timpul condusului.

Adaptarea vitezei autovehiculului depinde și de învelișul carosabilului – care poate fi de mai multe tipuri: asfalt, beton, nisip, pãmânt, pavaj. Aderența pneurilor este influențatã de structura drumului, iar la o cercetare specializatã se poate determina viteza autovehiculului pe acea suprafațã înainte și în momentul accidentului.

Drumurile deteriorate pot provoca de asemenea modificãri ale comportamentului șoferului ce pot duce la imposibilitatea controlãrii autovehiculului și chiar la derapaj. Circularea pe un astfel de carosabil devine periculoasã în primul rând datoritã aderenței neuniforme a roților. De asemenea, este posibilã defectarea autovehiculului la sistemele de frânare sau direcție, iar în asociere cu viteza, riscul pierderii controlului din partea șoferului poate crește.

Condițiile meteorologice nefavorabile la care ar trebui sã se adapteze un conducãtor auto sunt: ploaie, ninsoare, ceațã, polei, vijelie. Acestea influențeazã negativ capacitatea de conducere prin 3 mecanisme diferite: carosabilul devine alunecos și astfel scade aderența pneurilor, vizibilitatea scade iar sistemul nervos al șoferului este solicitat peste normal.

Întunericul sau lumina prea puternicã pot de asemenea cauza accidente, chiar și unei persoane cu vedere bunã: pericolele sunt mai greu de remarcat sau sunt evaluate mult mai departe decât sunt în realitate.

Vizibilitatea depinde de caracteristicile drumului, condițiile meteo, perioada din zi sau noapte, prezența vegetației/panourilor/indicatoarelor pe marginea carosabilului sau prezența autovehiculelor de dimensiuni mari în circulație: astfel un drum drept, cu o singurã bandã de circulație sau neaglomerat va conferi șoferului o vizibilitate mai mare decât o curbã sau o intersecție.

Traficul rutier intens este un alt element ce trebuie luat in calcul pentru cercetarea cauzelor și a mecanismelor de producere ale accidentelor rutiere. Conform literaturii de specialitate, evenimentele neplãcute se petrec cel mai des în zonele cele mai aglomerate cum ar fi intersecții, sensuri giratorii, intrãri și ieșiri de pe autostrãzi, atunci când nu se respectã distanța de siguranțã.

Starea victimei/victimelor și a vinovatului

Cercetarea efectuatã în urma unui accident rutier trebuie sã includã de asemenea și evaluarea stãrii de sãnãtate a participanților, în special a victimei, sau eventual constatarea decesului. Trebuiesc consemnate astfel leziunile survenite: numãrul, localizarea, tipul, severitatea, toate în raport cu viteza și mecanismul de producere al accidentului. Ținând cont de specificul leziunilor provocate de un accident rutier, oganele competente pot decela încadrarea juridicã în funcție de gradul afectãrii integritãții corporale pentru accidente soldate doar cu vãtãmare corporalã, iar ceea ce privește accidentele rutiere soldate cu moarte, se vor elucida cauzele și mecanismele de producere ale decesului. (7)

I.6. Strategia naționalã pentru siguranța rutierã

Strategia naționalã pentru siguranța rutierã reprezintã un program stabilit de Uniunea Europeanã ce are drept scop elaborarea, planificarea, organizarea și îmbunãtãțirea tehnicilor de creștere a siguranței participanților la trafic și de scãdere a victimelor și deceselor cauzate de accidentele rutiere. Încât rezultatele strategiei naționale în intervalul 2001-2010 nu au fost

____________________________________

(7) Tãut, Liviu Ioan. Metodologia investigării criminalistice a accidentelor de trafic rutier.București: Universul Juridic. 2011

satisfãcãtoare (numãrul de victime a scãzut doar cu 35%), la nivelul Uniunii Europene s-a stabilit obiectivul de a scãdea cu 50% rata victimelor accidentelor rutiere pânã în 2020, comparat cu perioada anterioarã. Din 20.07.2010 a intrat în vigoare documentul COM (2010) 389 „Comunicarea Comisiei cãtre Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Pentru un spațiu european de siguranță rutieră: orientãri pentru politica de siguranță rutieră 2011-2020”.

Astfel pentru a-și atinge scopul, Uniunea Europeanã propune o strategie multilateralã ce ar trebui sa cuprindã: impunerea cât mai strictã a legislației rutiere, îmbunãtãțirea calitãții infrastructurii rutiere, pregãtirea satisfãcãtoare a conducãtorilor autovehiculelor, și nu în ultimul rând intervenirea promptã și utilã a salvatorilor în cazul în care accidentul rutier s-a produs deja.

Din punct de vedere al legislației, se dorește ca aceasta sã fie îmbunãtãțitã și adaptatã la condițiile actuale de trafic și numãr de autovehicule iar participanții la trafic cu abateri grave sã fie consiliați și pedepsiți conform legii pentru a evita producerea unor alte accidente rutiere. Consumatorii de alcool sau droguri la volan sunt evaluați și educați în strânsã legãturã cu efectele consumului asupra producerii accidentelor rutiere. De asemenea se considerã necesarã îmbunãtãțirea controlului și supravegherii traficului prin instalarea camerelor de supraveghere în zone cruciale, frecvent martore ale accidentelor rutiere, dar și interzicerea dispozitivelor de detectare ale radarelor. Efectuarea periodicã a controalelor medicale a conducãtorilor auto dupã o anumitã vârstã se face conform legislației stabilite de Ministerul Sãnãtãții.

Din punct de vedere al pregãtirii factorului uman, strategia își propune sã sensibilizeze viitorii participanți la trafic prin:

Componenta „în școli”: se adreseazã elevilor de liceu în principal, dar pregãtirea poate sã înceapã încã din perioada preșcolarã și se poate derula pânã la perioada universitarã

Componenta „mass-media”: campanii de sensibilizare și conștientizare ce se adreseazã unui numãr mai mare din populație printr-un mijloc comun cum ar fi televizorul, radio-ul, publicații scrise

Componenta „la serviciu”: se adreseazã angajaților a cãror activitate poate implica producerea unui accident rutier și se referã la evaluarea psihologicã și medicalã atent executatã la intervale de timp prestabilite

Componenta „drum”: este reprezentatã de mesajele de informare în legãturã cu folosirea corectã a infrastructurii de cãtre participanții la trafic

Componenta „pentru permis”: se referã la predarea cursurilor de conducere preventivã și la o evaluare medicalã și psihologicã cât mai strictã a candidaților ce doresc obținerea permisului de conducere

La toate acestea se adaugã și campaniile de promovare a folosirii mijloacelor de transport în comun: autobuze, troleibuze, tramvaie, metrouri, dar și a mersului de jos sau a folosirii bicicletei în spațiile special delimitate. O noutate absolutã dar promițãtoare ar fi propunerea car-sharing-ului, adicã a folosirii unei singure mașini pentru mai multe persoane. Se elaboreazã de asemenea o rețea de transport în comun sigurã pentru elevii învãțãmântului primar, gimnazial, liceal în relație cu zonele de deplasare cele mai frecvente, încât se considerã cã obiceiurile de deplasare din copilãrie se vor regãsi și la vârsta adultã.(8)(9)

_____________________________________

(8) http://www.cisr.ro/

(9) http://www.erscharter.eu/

PARTEA MEDICALĂ

II.1. Introducere – statisticã

Conform statisticilor, autovehiculele rămân cele mai nesigure mijloace de transport, alături de motocicletă și bicicletă, având un număr de victime foarte elevat: în Europa Occidentală mor anual 4000 de oameni de cauză rutieră, comparat cu 600 de decese înregistrate în urma unui dezastru aerian, și un număr și mai scăzut pentru accidente feroviare. În ceea ce privește mortalitatea cauzată de accidente rutiere, la nivelul Uniunii Europene, România se situează pe locul 4. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare 3 minute are loc un accident rutier ce se soldează cu deces.

Statistica accidentelor rutiere din punct de vedere al mediului în care s-au produs relevã cã în mediul urban se produc mai multe accidente rutiere grave și cã au fost înregistrate mai multe victime grave, comparativ cu cele din mediul rural. Din punctul de vedere al drumurilor pe care s-au produs, accidentele rutiere au loc în majoritatea cazurilor pe drumuri urbane, urmate apoi de drumuri naționale. Întrucât numarul kilometrilor de autostradã este foarte mic, accidentele rutiere la acest nivel reprezintã un numãr infim din numãrul total de accidente rutiere. Din punctul de vedere al culpei tipului de vehicul implicat în accidente rutiere, automobilele reprezintã cu preponderențã majoritatea. Numãrul de biciclete, mopede și motociclete este în continuã creștere, rata accidentelor produse de acestea crescând implicit. Dacã luãm în considerare perioada de timp scursã de la deținerea permisului de conducere, autorii accidentelor sunt acei conducãtori neexperimentați ce au o vechime sub 5 ani de permis de conducere. Din punctul de vedere al vârstei vinovatului, statisticile aratã cã persoanele cu vârsta cuprinsã între 26-35 ani comit cele mai multe accidente rutiere, urmate de cele ce au o vârstã cuprinsã între 36-45 ani, și mai apoi de persoanele între 18-25 de ani.

Accidentele rutiere se produc în principal din două cauze: din vina șoferului sau din vina pietonului.

Din punctul de vedere al șoferilor autovehiculelor amintim câteva cauze, deja menționate în capitolul anterior:

– conducere fãrã permis

– lipsa experienței (conform statisticilor realizate de Poliția Rutieră Română – se referă la o experiență sub 9 ani), vârsta tânară, lipsa anticipării

– neatenția

– neacordarea prioritãții altor mașini sau pietonilor

– depãșirea neregulamentarã

– circulație pe sens opus

– întoarcere neregulamentarã

– nerespectarea semnalizãrii semaforului

– nerespectarea distanței de siguranțã

– nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu cale feratã

– neasigurarea înaintea schimbãrii direcției de mers sau a benzii de circulație

– folosirea unei viteze excesive, nelegale ori neadaptate la condițiile de drum

– conducere agresivã

– oprire sau staționare neregulamentarã

– oboseala exogenă cauzată de monotonia drumului

– oboseala endogenă dată de bolile cronice: diabet zaharat, boli hepatice

– pierderi de conștiență de scurtă durată

– adormire la volan

– tulburări de auz – scad reacția într-o situație periculoasă

– tulburări de vedere

– consumul de bãuturi alcoolice, droguri ori medicamente cu efecte adverse ce inflențeazã starea șoferului

Pietonii se fac vinovați în principal, pentru:

– traversare neregulamentară a drumurilor publice

– neatenție în timpul traversării carosabilului.(3)

_____________________________________

(3) Lepãdatu, Marin și Sándor, Gábor. Conducerea preventivã. Miercurea-Ciuc: Editura IFPTR Miercurea-Ciuc, 2009.

Conform Poliției Române – Dinamica accidentelor rutiere grave între anii 2001-2011, cu un maxim al accidentelor rutiere înregistrat în anul 2008. (10)

Situatia privind dinamica accidentelor de circulație în anul 2012 comparativ cu anul 2011(10):

______________________________

(10) https://politiaromana.ro/ro/utile/statistici-evaluari/statistici/arhiva-statistici

Ȋn județul Bihor în intervalul de timp cuprins între anii 2003-2013 – traumatismele

pentru care au intervenit Serviciile de Ambulanțã și SMURD au fost în principal cauzate de accidentele rutiere (41%), urmate de agresiuni (17%), cãderi de la înãlțime (15%), arsuri (12%), spânzurãri (5%), accidente feroviare (4%), alte traumatisme.(11)

II.2. Traumatologie generalã

Traumatismul reprezintã rezultatul acțiunii unei forțe externe asupra corpului omenesc, ce are ca urmare o serie de modificãri lezionale de diferite grade, atât funcționale cât și morfologice, la nivel local sau general. În cazul accidentelor rutiere, agentul traumatic este unul mecanic reprezentând o energie cinetică ce acționează violent la momentul impactului.

Leziunile produse de un agent traumatic depind de o serie de factori:

-caracteristicile autovehiculului la momentul impactului: formă, greutate, viteză

-intensitatea agentului traumatic asupra corpului omenesc

-modul de reacție la impact

-caracteristici funcționale și morfologice anterioare impactului, pe segmentul afectat

Leziunile provocate de un accident rutier se clasifică în 2 mari categorii: leziuni primare – interesează tegumentele și leziuni secundare. Leziunile primare se împart la rândul lor în următoarele subdiviziuni:

_____________________________________

(11) Mihalache, Gabriel și Camelia, Buhaș. Conexiuni interdisciplinare între medicina legală și medicina de urgențã. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2006.

Leziuni primare ale părților moi : eritem, echimoză, hematom, hemoragie difuză posttraumatică, excoriație, plagă

Leziuni primare la nivelul mușchilor și tendoanelor

Leziuni primare osoase: fractura

Leziunile primare articulare: luxația, entorsa

Leziuni primare viscerale : ruptură sau strivire de organ/organe

Leziuni la nivel nervos

Leziuni la nivel vascular

Leziunile primare ale părților moi se împart în:

leziuni fără soluție de continuitate:

Eritemul post-traumatic: reprezintă o zonã tegumentară congestionată, bine delimitată ce persistă de la câteva minute la câteva ore după ce a acționat un agent traumatic de mică intensitate la acest nivel. Eritemul este cea mai superficialã leziune și nu necesită îngrijiri medicale, dar poate demonstra prezența unei forțe aplicate la acel nivel.

Echimoza: este un revărsat sanguin la nivelul tegumentelor și mucoaselor. Este consecința aplicării unei forțe variabile ce va produce ruperea dermo-epidermică a pielii sau a vaselor și corionul mucoaselor cu extravazarea sângelui în țesuturi, cu păstrarea integrității tegumentelor. Echimozele pot lua forma și aspectul obiectului ce le-a produs: de exemplu anvelopele autovehiculelor, la nivelul gambelor sau coapselor, echimozele sunt dispuse orizontal. Localizarea acestora poate fi concludentă în evidențierea împrejurărilor în care au fost produse: lovirea activă produce echimoze în zonele proeminente expuse, pe când lovirea pasivă determină echimoze la nivelul coatelor, antebrațelor, genunchilor.

Hematomul: este un revărsat sanguin bine delimitat, localizat la nivel subcutanat, într-o cavitate naturală sau nou formată, sau la nivelul organelor parenchimatoase. Cauza este ruperea unui vas de sânge suficient de mare încât să sângereze o perioadă de timp suficientă pentru acumularea sângelui până la hemostaza fiziologică. Mecanismul lor de producere este direct (prin lovire, vasul de sânge este strivit între 2 planuri) sau indirect – tracțiunile vaselor sanguine ce se pot rupe. Hematoamele traumatice sunt localizate la locul impactului cel mai frecvent, în cazul accidentelor ne referim la zona lombară, fese, membre inferioare, cutia craniană. Evoluția hematoamelor mici și mijlocii este de obicei spontană spre resorbție, se pot închista sau transforma conjunctiv, pe când hematoamele mari pot necesita intervenție chirurgicală pentru drenaj.

Hemoragiile difuze posttraumatice: sunt consecința lovirii parților moi subiacente tegumentelor, apar de-a lungul aponevrozelor, tendoanelor și la nivelul mușchilor.

b) leziuni cu soluție de continuitate:

Excoriația: reprezintă o soluție de continuitate superficială la nivelul tegumentelor, de obicei prezintă limforagie, fără sângerare locală. Dacă leziunea este profundă – interesează și papilele dermice – apare sângerarea. Mecanismele de acțiune sunt 2: activ – prin lovire directă cu obiecte rugoase sau muchii, și pasiv prin frecare, rostogolire sau târâre. Forma excoriațiilor pot revela cauza sau locul impactului: în cazul accidentelor rutiere sunt liniare, paralele și grupate în placarde situate pe pãrțile proeminente – fapt ce sugerează frecarea corpului victimei de planul dur, rugos al solului.

Plaga: este o soluție de continuitate ce depășește în profunzime epidermul, ajungând chiar până la straturile profunde. Poate sã lezeze toate straturile pielii sau ale mucoasei, la acestea putându-se adăuga și lezarea țesuturilor moi, vaselor sanguine, nervilor periferici, mușchilor, ligamentelor, organelor interne. Plaga poate fi clasificată astfel :

-după tipul de agent traumatic ce le-a provocat, există leziune contuză, tăiată, înțepată, înțepatã-tãiatã, despicată, pleznită, sfâșiată

-după profunzime, plãgile sunt: superficiale – interesează doar tegumentele, profunde pătrund sub nivelul tegumentului, penetrante – ajung până la nivelul cavităților naturale ale corpului, leziuni perforante – interesează organe parenchimatoase, și leziuni transfixiante – ce străbat complet structuri anatomice.

Leziunile la nivelul mușchilor și tendoanelor pot fi:

leziuni închise ce au ca mecanism contuzia sau compresia:

rupturi musculare totale sau parțiale

rupturi de tendoane totale sau parțiale

hematoame difuze în musculatură

leziuni grave și extinse ce pot provoca sindromul de strivire șsi toate complicațiile ce urmează

leziuni deschise cauzate de penetrarea obiectelor ascuțite urmate de sângerarea masivă

Leziunile osoase

Leziune osoase apar în urma acțiunii unui agent vulnerant intens ce este mai puternic decât structura de rezistență a osului. Fracturile osoase reprezintă întreruperea continuității osului. Fracturile cauzate de accidente pot surveni pe structuri osoase indemne sau pe os patologic (afectat de osteoporoză, osteită, tumori osoase). În cazul fracturilor pe os indemn, impactul reprezintă o componentă importantă în cazul accidentelor rutiere întrucât sunt elemente mai grave iar îngrijirile medicale ce urmează sunt mai lungi și astfel încadrarea juridică este una gravă, iar pedeapsa pentru vinovat este mai mare.

Clasificarea fracturilor:

După mecanismul de producere:

Fracturi directe – apar la nivelul impactului prin lovirea, îndoirea sau zdrobirea osului. Cel mai frecvent în cazul accidentelor rutiere se întâlnesc fracturi la nivelul membrelor inferioare, bazinului, cutiei craniene.

Fracturi indirecte – se produc la distanță față de locul impactului și se realizează prin flexie (forța acționează perpendicular pe axul longitudinal la o extremitate, pe când cealaltă extremitate rămâne fixă. Astfel fractura de produce la nivelul curburii maxime exercitate de os la impact, însă nivelul fracturii nu se va situa la același nivel cu locul lovirii.), răsucire, tracțiune, torsiune, compresiune (osul este supus impactului a 2 forțe opuse: greutatea autovehiculului și planul dur al solului determină zdrobirea osului determinând fracturi multiple, cominutive), îndoire (forța ce acționează perpendicular pe axa longitudinală a osului va determina o fractură de formă piramidală cu baza spre locul impactului – este cazul accidentării pietonului cu bara anterioară a autovehiculului) sau prin mecanisme asociate.

După localizarea osului fracturat:

-epifizare

-diafizare

-epifizo-diafizare

– intraarticulare

– la nivelul proeminențelor osoase

C) După aspectul morfologic:

fracturi complete: simple, multiple, cominutive, orificiale, cu sau fără deplasare

fracturi incomplete: fisuri, fracturi parțiale, smulgeri periostale, rupturi trabeculare, infundare tăblie osoasă

fracturi simple sau unice cu traiect transversal, spiroid sau oblic

fracturi cominutive

D) După integritatea tegumentelor fracturile pot fi

– închise – când nu determină soluție de continuitate pentru tegumentele supraiacente

– deschise când fragmente osoase perforeazã tegumentele

Leziuni traumatice articulare

Leziunile articulare sunt consecința acțiunii directe ori indirecte (accident rutier sau căderea dupã impact) a unui agent traumatic. Acestea cuprind: entorsa și luxația.

Entorsa reprezintă distensia sistemului capsulo-ligamentar și afectarea structurilor moi periarticulare, fără a interesa raportul anatomic al articulației respective.

Luxația este modificarea raporturilor extremităților osoase prin îndepărtarea acestora, rezultând un raport anatomic anormal la nivelul articulației. Cel mai frecvent, în cazul accidentelor rutiere grave, luxația este însoțită de rupturi ligamentare sau ale capsulei articulare, de fracturi osoase, rupturi de tendoane sau mușchi, dezlipiri de periost. Mecanismele de producere ale luxațiilor sunt indirecte (prin tracțiuni sau torsiuni aplicate asupra unui os ce formează articulația) sau directe (în cazul accidentelor rutiere).

Leziuni primare ale organelor interne

Leziunile viscerale ca o consecință a accidentului rutier sunt elemente foarte importante în patologia umană: impactul violent direct prin lovire sau comprimare poate leza organele vitale. Organele parenchimatoase față de cele cavitare sunt mai frecvent afectate. Leziunile organelor interne cuprind fisuri sau rupturi capsulare, fisuri sau rupturi subcapsulare, rupturi multiple, explozie de organ, striviri, afectarea elementelor vasculare sau funcționale – în funcție de intensitatea impactului. Cel mai frecvent, în cazul accidentelor rutiere, sunt afectate organele de la nivelul toracelui (plămâni, cord) și abdomenului (ficat, splină).

Leziuni la nivelul sitemului nervos

Leziunile la acest nivel însoțesc mereu leziunile sistemului osos (fracturi), articular (luxații), muscular sau tegumentar (plăgi) ale segmentului anatomic interesat de agentul traumatic.

Clasificare :

-în funcție de integritatea tegumentară : leziuni închise sau deschise

-după mecanismul de acțiune: – leziuni directe cauzate de compresia structurii nervoase de un plan dur și un plan osos sau de secționarea totală sau parțială a unei structuri nervoase.

– leziuni indirecte, secundare secționării vasculare sau fracturii osoase în imediata apropiere.

-în funcție de etiologie: afectare nervoasă în urma unui traumatism deschis, închis asociat cu compresie, sau prin tracțiune.

Leziuni vasculare

Precum leziunile nervoase, leziunile vasculare sunt asociate cu alte traume ale aceluiași segment anatomic. Au drept consecință hemoragia internă sau externă sau ambele, cu diferite grade de severitate.

Clasificare :

-după integritatea tegumentelor: – leziuni închise (rupturi sau zdrobiri vasculare)

– leziuni deschise ( prin mecanism direct la impactul cu autovehicului sau indirect prin secționarea produsă de fractura osoasă)

-după tipul de vas afectat: arterial sau venos

-după calibrul vasului afectat: hemoragii minore, moderate sau severe – se poate ajunge până la șoc hemoragic și deces. (5)(12)(13)(14)(15)

În cazul accidentelor rutiere grave, participanții suferă frecvent politraumatisme, adică minim două leziuni traumatice grave ce atrag o perturbare majoră a funcției respiratorii și/sau circulatorii – conform definiției lui Trillat și Patel.(11)

_____________________________________

(5) Mihalache, Gabriel și Buhaș, Camelia. Medicinã legalã – pentru medici generaliști, stomatologi și juriști. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2016.

(12) Popa, Marius. Medicinã legalã – note de curs. Constanța: Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2007.

(13) Beliș, Vladimir. Tratat de Medicină Legală,Volumul I-II. București: Editura Medicală, București, 1995.

(14) Baciu, Gheorghe. Curs de medicinã legalã. Chișinãu: Editura Ruxanda, Chișinãu, 1999.

(15) Scripcaru, Gheorghe. Medicină legală. București: Editura Didactică și pedagogică, București, 1993.

(11) Mihalache, Gabriel și Camelia, Buhaș. Conexiuni interdisciplinare între medicina legală și medicina de urgențã. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2006.

II.3. Traumatologie topografică

Traumatologia topograficã cauzatã de accidentele rutiere se împarte în 5 segmente anatomice: traumatismele capului, vertebro-medulare, toracelui, abdomenului și membrelor.

Traumatismele capului

La rândul lor, traumatismele capului cuprind traumatismele pãrților moi pericraniene, faciale, oro-maxilo-faciale, traumatismele craniene, traumatismele meningo-cerebrale. În cazul accidentelor rutiere traumatismele la acest nivel sunt foarte frecvente, atât pentru șofer, cât și pentru pieton ori biciclist sau motociclist. Acesta din urmã poate avea traumatisme la nivelul capului în cazul în care nu poartã cascã de protecție, conform legislației.

Traumatismele pãrților moi pericraniene și faciale sunt reprezentate de:

– echimoze – în special la nivelul zonei palpebrale și orbito-palpebrale, datoritã grosimii reduse a tegumentului și datoritã țesutului lax prezent la acest nivel. Acestea sunt însoțite de edem, de îngustarea fantei palpebrale și de modificãri întârziate de culoare fațã de alte regiuni ale corpului datorate resorbției tardive. Dacã echimoza apare bilateral în zona palpebralã inferioarã, poate fi concludentã pentru diagnosticarea unei fracturi de oase proprii nazale, sau bilateral în zona orbito-palpebralã – poate fi asociat cu fracturã de bazã cranianã. Echimozele la nivelul cavitãții orale sau nazale sunt de asemenea ușor de remarcat întrucât sunt zone puternic vascularizate și sunt situate pe un plan dur subiacent.

– tumefacții

– hematoame – la nivelul scalpului mai ales

– excoriații – în special la nivelul zonelor proeminente: arcadã, piramidã nazalã, buze, menton

– plãgi contuze

– plãgi ale ochilor: interesarea pleoapelor, conjuctivei, camerei anterioare, cristalinului, camerei posterioare

– traumatisme ale urechilor

– epistaxis

– otoragie

– leziuni dentare

– modificãri faciale temporare sau sechelare – sluțire

– fracturi ale masivului facial

Traumatismele oaselor craniului:

Cu cât impactul este mai puternic, cu atât sunt mai multe șanse ca la nivelul extremitãții cefalice sã aparã fracturi. Trebuie menționat faptul cã gravitatea unui traumatism cranio-cerebral este reprezentatã de afectarea meningo-cerebralã, și mai puțin de fracturarea oaselor craniului. Traumatismele oaselor sunt în principal fisurile și fracturile. Fisurile apar în lovituri moderate la nivelul extremitãții cefalice, pe când fracturile apar în momentul în care forța de impact depãșește rezistența osoasã.

Traumatismele meningo-cerebrale

Aceste traumatisme pot fi specifice, cu etiologie strict traumaticã (comoția, contuzia, dilacerarea), nespecifice (edem cerebral, revãrsate sanguine, vasotromboza, leziuni ischemice), tardive (atrofia traumaticã a substanței albe, cicatricea meningo-cerebralã) și traumatisme de contraloviturã.

Comoția cerebralã este reprezentatã de leziuni difuze ale axonilor în sensul modificãrii sarcinii electrice de la acest nivel. Aceasta este consecința accelerațiilor sau a decelerațiilor bruște la nivelul extremitãții cefalice. Gravitatea comoției se evalueazã în funcție de urmãtorii factori:

Magnitudinea accelerației sau a decelerației: în cazul accelerațiilor minore, axonii se întind pe o scurtã perioadã de timp, ceea ce va provoca o afectare temporarã manifestatã prin confuzie, amnezie anterogradã sau retrogradã, uneori cefalee. Accelerațiile medii comportã o degenerare axonalã, pe când cele intense vor provoca ruptura axonalã ireversibilã, cu urmãtoarele consecințe: pierderea conștinței, amnezie retrogradã.

Direcția aplicãrii accelerației: accelerația în plan frontal este mai gravã, iar cea în plan axial mai puțin severã.

Timpul aplicãrii accelerației.

Contuzia reprezintã o leziune specificã posttraumaticã de tip hemoragic, sub forma unori mici puncte roșii negricioase, farã soluții de continuitate ale substanței cerebrale ori ale meningelui. Se manifestã de asemenea cu lichid cefalo-rahidian hemoragic, meninge hemoragic, uneori se asociazã și cu fracturi ale cutiei craniene. Mecanismul de acțiune în producerea unei contuzii este direct sau prin contraloviturã. Contuzia apare la nivelul la care creierul intrã în contact, dupã un impact violent, cu una din suprafețele neregulate din interiorul neurocraniului: aripile mici sfenoidale, crista galli, stânca temporalã. Impactul trebuie sã fie suficient de puternic încât sã învingã elasticitatea substanței cerebrale și mecanismul de protecție al lichidului cefalo-rahidian. Este afectatã în principal substanța cenușie, iar din punct de vedere al întinderii, contuzia poate fi circumscrisã sau difuzã. Contuzia circumscrisã apare în zone mai mici, delimitate la nivelul lobilor – frontali, temporali, parietali sau occipitali. Contuzia difuzã apare pe suprafețe cerebrale mai extinse, putând afecta și elementele situate în profunzime, cum ar fi nucleii bazali. Ca și în cazul comoției, contuzia poate fi minorã, medie sau severã – stabilirea gravitãții ținând cont de afectarea neurologicã, cantitatea de sânge din lichidul cefalo-rahidian, durata comei. Contuzia minorã este complet reversibilã și se manifestã cu: pierdere reversibilã a conștiinței ( pânã la câteva minute), lichid cefalo-rahidian ușor hemoragic. Contuzia medie este caracterizatã printr-o revenire lentã, pierderea conștiinței timp de câteva ore, lichid cefalo-rahidian hemoragic, afectare neurologicã ce poate evolua cu sechele. Contuzia severã are un prognostic rezervat: în cazurile foarte rare de supraviețuire – poate provoca sechele grave, dar cel mai frecvent evolueazã cu comã și deces.

Dilacerarea cerebralã este un alt traumatism specific caracterizat prin prezența soluțiilor de continuitate la nivelul structurii cerebrale sau a meningelui. Este o leziune foarte gravã caracterizatã prin modificarea arhitecturii structurii substanței cenușii cu substanța albã și sânge, cauzatã de pãtrunderea unui corp strãin la acest nivel: fragmente ascuțite din caroseria mașinii, colțuri din parbrizul spart, etc., ori prin decelerație bruscã. Poate fi superficialã (afectare la nivel cortico-subcortical) sau profundã.

Edemul cerebral este o leziune posttraumaticã nespecificã, aceasta putând apãrea atât în urma unui traumatism mecanic, cât și dupã intoxicații, insolații, etc. Morfologic, edemul cerebral este caracterizat prin creșterea în volum a dimensiunii creierului, aplatizarea circumvoluțiilor și ștergerea șanțurilor dintre acestea, și se asociazã cu creșterea presiunii intracraniene. Microscopic, zona de demarcație dintre substanța cenușie și cea albã se estompeazã: substanța cenușie devine mai palidã, iar cea albã are un aspect sticlos, lucios.

Alte consecințe ale accidentelor rutiere grave la nivel cerebral sunt revãrsatele sanguine intracraniene reprezentate de hematom extradural/epidural, hematom subdural, hemoragie subarahnoidianã, și hemoragiile intracerebrale reprezentate de hematoamele intraparenchimatoase și hemoragiile intraventriculare.

Hematomul extradural sau epidural este un revãrsat sanguin nespecific ce apare între dura mater si tãblia osoasã internã a cutiei craniene, provocat de afectarea unui vas de sânge – arterã sau venã – de la acest nivel printr-o fracturã osoasã. Evoluția hematomului depinde de vasul interesat, de cantitatea de sânge acumulatã și deci, de dimensiunile acestuia, de rapiditatea depistãrii lui dupã un accident rutier violent.

Hematomul subdural este un revãrsat sanguin localizat între dura mater și arahnoidã, ce de obicei difuzeazã într-o suprafațã mai extinsã, putând interesa un întreg emisfer, iar volumul sãu ajungând pânã la 400 ml de sânge. Mecanismul de producere principal al hematomului subdural este decelerația, acesta fiind asociat cu fracturi osoase ale cutiei craniene sau cu traumatisme ale pãrților moi pericraniene ori faciale.

Hemoragiile subarahnoidiene de cauzã traumaticã sunt de regulã hemoragii circumscrise ce intereseazã câțiva lobi cerebrali, și doar excepțional pot cuprinde unul sau ambele emisfere cerebrale – în acest caz evoluția fiind marcatã de comã progresivã și deces.

Hemoragiile intracerebrale reprezentate de hematoame intraparenchimatoase și hemoragii intraventriculare sunt acumulãri circumscrise de sânge în substanța cerebralã. Hemoragiile intraparenchimatoase sunt însoțite de zone de contuzie și sângerare ale meningelui. Mecanismul de producere este secundar unei confluãri a zonei de contuzie. Tabloul clinic este asemãnãtor cu cel al hematoamelor extradurale sau subdurale, iar evoluția în marea majoritate a cazurilor duce la deces. Hemoragiile intraventriculare sunt cauzate de un hematom intracerebral ce dreneazã în ventriculi.

Leziunile tardive sunt leziuni definitive posttraumatice ce intereseazã structurile cerebrale, manifestate prin sclerozã atroficã posttraumaticã și cicatricea meningo-cerebralã. În ceea ce privește scleroza atroficã posttraumaticã, atrofia substanței albe poate fi localizatã sau difuzã, iar microscopic structurile sunt afectate ireversibil. Cicatricea meningo-cerebralã este descrisã precum un bloc penetrant în masa cerebralã, acesta fiind stadiul final de reorganizare dupã o leziune la acest nivel.

Leziunile de contraloviturã sunt acele leziuni meningo-cerebrale care apar la polul opus fațã de locul aplicãrii agentului traumatic și care sunt mai extinse. Acestea sunt reprezentate de hemoragia subarahnoidianã și contuzia cerebralã, mai ales. Ȋn cazul loviturilor frontale, leziunile de contraloviturã vor apãrea la nivelul lobilor occipitali, și invers, iar în loviturile laterale la nivelul lobului parietal sau temporal vor apãrea leziuni la polul opus, cu mențiunea cã în aceste douã cazuri leziunile sunt mai puțin grave.

Traumatismele vertebro-medulare

Leziunile traumatice la nivelul vetrebral cuprind toate acele leziuni ce intereseazã pãrțile moi ce înconjoarã coloana vertebralã, coloana vertebralã în sine și mãduva spinãrii.

Leziunile coloanei vertebrale pot fi fracturi, luxații sau leziuni disco-ligamentare ca o consecințã a acțiunii unui agent traumatic. Fracturile pot interesa apofizele transverse, spinoase, articulare, corpii vertebrali, iar în cazul accidentelor rutiere grave, fracturile pot apãrea în mai multe locuri și de cele mai multe ori sunt asociate cu secționarea mãduvei spinãrii. Leziunile vertebrale ce implicã și o leziune medularã, se numesc leziuni vertebrale mielice. Luxațiile apãrute în urma accidentelor rutiere prin mecanismul de decelerație bruscã sunt la nivel atlanto-occipital, iar cele la nivel toracal sau lombar apar ca o consecințã a schimbãrii bruște a curburii coloanei vertebrale. Leziunile disco-ligamentare pot fi: fisurã sau zdrobire completã a discului, rupturi ligamentare, herniere posttraumaticã a discului intervertebral.

Leziunile mãduvei spinãrii includ: contuziile, revãrsate sanguine epidurale, subdurale sau intramedulare, edemele și dilacerãrile.

Traumatismele toracice

Traumatismele la nivelul toracelui în cazul accidentelor rutiere pot fi cel mai adesea traumatisme închise ce afecteazã pereții cutiei toracice și structurile intratoracice. La nivelul tegumentelor pot apãrea leziunile primare ale pãrților moi cu sau fãrã soluție de continuitate: echimoze, hematoame, infiltrate sanguine la nivelul musculaturii. Pereții cutiei toracice pot suferi fisuri sau fracturi sternale, costale, vertebrale. Structurile intratoracice afectate în cazul acțiunii unui agent traumatic la acest nivel – ne referim în special la șoferul care suferã în urma lovirii cu sternul de volan sau compresiei centurii de siguranțã, sau la pasagerul din fațã ce se poate lovi de bordul automobilului – sunt: pleurã, plãmâni, bronșii, inimã, vase mari.

Traumatisme abdominale

Traumatismele la acest nivel se produc prin urmãtoarele mecanisme: compresiune puternicã, proiectare, precipitare. Acestea pot fi simple, când leziunile se limiteazã la peretele abdominal, și complexe – când sunt afectate și organele intraabdominale. Organele cele mai frecvent afectate sunt cele parenchimatoase, cum ar fi ficatul, splina, rinichiul, pancreasul, stomacul, intestinul subțire, iar leziunile cele mai frecvent sunt contuziile, dilacerãrile și rupturile.

Traumatismele membrelor

Traumatismele membrelor apar frecvent în cazul accidentelor rutiere, și includ o gamã largã de leziuni: de la leziuni superficiale (excoriații, echimoze, hematoame), pânã la leziuni grave în cazul în care sunt secționate vase sanguine principale, nervi și chiar amputații. Membrele inferioare sunt cele mai afectate în accidentele rutiere. . (5)(12)(13)(14)(15)

____________________________________

(5) Mihalache, Gabriel și Buhaș, Camelia. Medicinã legalã – pentru medici generaliști, stomatologi și juriști. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2016.

(12) Popa, Marius. Medicinã legalã – note de curs. Constanța: Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2007.

(13) Beliș, Vladimir. Tratat de Medicină Legală,Volumul I-II. București: Editura Medicală, București, 1995.

(14) Baciu, Gheorghe. Curs de medicinã legalã. Chișinãu: Editura Ruxanda, Chișinãu, 1999.

(15) Scripcaru, Gheorghe. Medicină legală. București: Editura Didactică și pedagogică, București, 1993.

II.4. Traumatologie în cazul accidentelor rutiere produse de automobile

În cazul accidentelor rutiere, traumatismele sunt cauzate de elementele exterioare sau interioare sau roțile automobilelor, dar și de căderea victimei din automobile. În marea majoritate a cazurilor, aceste traume sunt accidentale din punct de vedere juridic.

Există 2 tipuri de mecanisme de acțiune:

Mecanisme simple: lovirea, proiectarea, târârea, cãlcarea, alunecarea, frecarea, comprimarea diferitelor segmente ale corpului omenesc, dar și tăierea sau înțeparea cu cioburile parbrizului sau ale geamurilor sparte.

Mecanisme complexe: combinã 2-3 sau chiar 4 mecanismele simple de acțiune: lovire – proiectare, lovire – proiectare – târâre, lovire – proiectare – târâre – călcare. Acestea se întâlnesc cel mai frecvent în cazul accidentelor rutiere.

Toate efectele și leziunile traumatice depind de o serie de factori, printre care amintim:

viteza de deplasare a automobilului

dimensiunile, greutatea și forma autovehiculului : în cazul autovehiculelor mari ce au partea frontalã verticalã (autobuze, camioane) – victima va fi proiectatã înainte pe planul deplasãrii, întrucât forța cu care are loc impactul se face deasupra centrului gravitațional. Leziunile în acest caz vor apărea pe o suprafață mai întinsă și cel mai frecvent în partea superioară a trunchiului. Pe când în urma impactului cu un automobil, forța se aplicã sub centrul gravitațional al victimei, aceasta fiind proiectatã pe parbriz, capotã sau acoperiș. Partea inferioară a corpului va fi afectată, sub zona lombară.

forma suprafeței de contact

energia cinetică a interacțiunii automobilului cu corpul omenesc

rezistența opusã de victimã

poziția șoferului/victimei înaintea impactului

înãlțimea și greutatea șoferului/victimei

elemente folosite de șofer ce ar putea diminua impactul : air-bag, centurã de siguranțã, îmbrãcãminte groasã

Conform studiului realizat de Solohin și Ungurean, în cazul accidentelor rutiere existã 5 mecanisme fundamentale de producere ale acestora:

leziuni prin impact între automobil în miscare și pieton

leziuni prin călcare cu roata unui automobil în mișcare

leziuni produse în interiorul automobil

leziuni prin cădere din automobil în mișcare

leziuni produse de fragmente din automobil: cioburi din parbriz, părți ascuțite ale caroseriei avariat

comprimarea între automobil și alt obiect

Leziunile produse prin impact între automobil în mișcare și pieton sunt determinate de 2 mecanisme de acțiune diferite ce se succed astfel:

1) prin lovire se desfãșoarã:

– contactul primar între bara de protecție sau alte elemente proeminente ale automobilului (capotă, rama de la far, oglinzi laterale, aripă) și victimă – ne referim de obicei la nivelul membrelor inferioare – cu următoarele consecințe: echimoze, excoriații, hematoame, plăgi, sângerari tegumentare, afectare musculară și fracturi osoase caracteristice la acest nivel. Expertiza medico-legală poate decela dacă pietonul era în mers sau era imobil sau dacă automobilul a frânat înaintea impactului în funcție de nivelele leziunilor pe corpul victimei. Astfel, dacă victima era în mers, leziunile vor apãrea la nivele diferite, superior la membrul unde a avut loc impactul primar, și leziuni la nivelul inferior al membrului din spate. Leziunile se situează la același nivel pe ambele membre dacă victima era în ortostatism înaintea impactului sau dacă șoferul a frânat. În acest ultim caz, nivelul leziunii este identic pentru ambele membre, dar inferior proeminenței automobilului care a accidentat victima, datorită frânării.

– bascularea acestuia pe capotă/aripă/parbriz/acoperiș la o distanță direct proporțională cu sediul impactului cât mai aproape de centrul greutății corpului.

– izbirea de carosabil a părții opuse a corpului față de leziunile de impact cu automobilul.

2) prin frecare corpul alunecă determinând urme liniare pe talpa încălțămintei sau se rostogolește pe carosabil prezentând urme excoriate paralele cu sensul deplasării automobilului, chiar și denudări ce pot ajunge până la țesut muscular.

Leziuni produse prin călcare cu roata unui automobil în mișcare se pot identifica foarte ușor datorită urmelor lăsate pe traiectul pe care s-au suprapus corpului victimei: la nivelul tegumentelor se pot determina echimoze ce imită desenul urmelor anvelopelor. Leziunile mai pot determina zdrobiri și leziuni grave la nivelul organelor interne – inimă, plămâni, compresiunea cutiei craniene, fracturi mutliple ale sistemului osos și aparatului vascular din aceeași zonă. Victima poate fi comprimată și de baza caroseriei automobilului sau poate fi comprimată între două automobile, între automobil și o structură verticală dură. Leziunile depind de greutatea automobilului, de suprafața pe care este comprimat corpul, și de viteza automobilului. Un autovehicul care frânează va produce leziuni mult mai grave, călcarea cu roțile blocate putând chiar amupta un membru. Traversarea cu roțile peste un segment sau peste suprafața întregului corp poate fi completă – anterioară, laterală sau posteriară, și incompletă – doar cu roata anterioară sau doar cu cea posterioară.

Leziunile produse în interiorul automobilului prin lovirea diferitelor părți ale corpului de obiectele dure sau cauzate de decelerări bruște, se află la mai multe nivele:

– la nivelul capului – lovituri de parbriz, volan, bord ori părțile laterale ale caroseriei automobilului – ce pot determina plăgi si excoriații cauzate de cioburi, și se ajunge până la fracturi craniene, hematoame, leziuni de masiv facial. În cazul deschiderii air-bag-ului se produc leziuni de arsură cauzate de explozia acestuia la o distanță foarte mică.

– la nivelul gâtului – fracturi cervicale prin hiperflexie, hiperextensie.

– la nivelul toracelui și abdomenului – contuzii, fracturi osoase costale si sternale, sau rupturi pleuro-pulmonare, de cord, ori de vase mari. Centura de siguranță poate cauza leziuni tegumentare cum ar fi echimoza liniară oblică.

– la nivelul bazinului si membrelor inferioare – fracturi bazin sau oase din componența membrelor inferioare (fracturi de gambă), și cu interesarea articulației genunchiului în special (fracturi de rotulă).

– la nivelul organelor interne – în decelerare se produce creșterea aparentă a structurilor organismului, astfel ficatul de exemplu, la o viteză de numai 40km/h își dublează greutatea. La un impact mai mare, în dinamică organele interne pot suferi rupturi sau dilacerări severe. . (5)(12)(13)(14)(15)(16)

II.5. Traumatologie în cazul accidentelor rutiere produse de alte tipuri de autovehicule

Mototraumatisme

Accidentele rutiere în care sunt implicate motocicletele sunt asemănătoare din punct de vedere al mecanismului de acțiune cu accidentele automobilelor. Cu toate acestea, leziunile provocate diferă, în sensul că sunt mai puțin grave decât în cazul accidentelor cu automobile. Factorii care pot influența un mototraumatism sunt: viteza deplasării motocicletei, planul de rulare, mecanismul de acțiune și măsurile de siguranță luate în considerare: căști, vestă sau echipament special complet, încălțăminte adecvată, și nu în ultimul rând respectarea regulilor de circulație.

Tipuri de accidente produse de motociclete:

Ciocnirea motocicletei de un alt autovehicul: automobil, altă motocicletă, sau de un obstacol imobil

Căderea de pe motocicletă

Ciocnirea motocicletei cu un pieton

Traversarea cu roțile peste un pieton.(12)

___________________________________

(5) Mihalache, Gabriel și Buhaș, Camelia. Medicinã legalã – pentru medici generaliști, stomatologi și juriști. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2016.

(12) Popa, Marius. Medicinã legalã – note de curs. Constanța: Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2007.

(13) Beliș, Vladimir. Tratat de Medicină Legală,Volumul I-II. București: Editura Medicală, București, 1995.

(14) Baciu, Gheorghe. Curs de medicinã legalã. Chișinãu: Editura Ruxanda, Chișinãu, 1999.

(15) Scripcaru, Gheorghe. Medicină legală. București: Editura Didactică și pedagogică, București, 1993.

(16) Morar, Silviu. Medicinã legalã: curs. Sibiu: Editura Universitãții „Lucian Blaga”, Sibiu, 2006.

Mecanisme de acțiune în producerea leziunilor la conducător sau pasager din cauza accidentelor cu motocicleta:

Leziuni prin lovirea de alt autovehicul

Leziuni prin lovirea de elemente componente ale motocicletei

Leziuni prin lovirea de un obstacol imobil

Leziuni prin lovirea de carosabil

Leziuni prin alunecarea pe carosabil

Leziuni prin proiectarea pe motocicletă și căderea pe sol

Leziuni prin comprimarea între motocicletă și sol.

Mecanisme de acțiune în producerea leziunilor la pieton din cauza accidentelor cu motocicleta:

Leziuni prin lovirea de elemente componente ale motocicletei

Leziuni prin căderea pe carosabil

Leziuni prin alunecarea pe carosabil

Leziuni prin comprimarea între motocicletă și sol.

Traumatisme produse de accidente cu tractorul

Accidentele rutiere cu tractorul se produc mai ales în mediul rural, și reprezintă o componentă minoră comparativ cu accidentele cu automobile. Acestea sunt provocate prin lovituri sau compresiuni asupra corpului uman, sau chiar asocierea dintre cele două.

Traumatismele produse prin lovire sunt mai puțin importante, întrucât, în general tractoarele circulă cu o viteză mai mică. Traumatismele compresive sunt, pe de altã parte, mult mai severe decât cele cauzate de compresia unui automobil, greutatea utilajului asupra corpului dovedindu-se a fi incompatibilã cu viața.(12)(14)

______________________________________

(12) Popa, Marius. Medicinã legalã – note de curs. Constanța: Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2007.

(14) Baciu, Gheorghe. Curs de medicinã legalã. Chișinãu: Editura Ruxanda, Chișinãu, 1999.

II.6. Cauze directe de deces în accidentele rutiere

În cazul accidentelor rutiere severe, decesul poate surveni ca o consecință a leziunilor primare pe baza complicațiilor survenite, ce evoluează în timp și se agravează, cum ar fi insuficiență renală, infecții, etc.. Decesul apare și datorită afectării timpurie a organelor vitale ale organismului, cum ar fi: leziuni incompatibile cu viața, hemoragia masivă, șoc, contuzie sau compresie cerebrală, stop cardiac.

Leziunile majore în urma unui accident rutier grav determină moartea întrucât funcțiile organelor majore sunt compromise și astfel, leziunile provocate sunt incompatibile cu viața: zdrobirea cutiei craniene sau a unui segment semnificativ al corpului omenesc, separarea unor părți ale corpului de restul organismului – decapitări, secționari sau fragmentări datorită impactului puternic, dilacerarea creierului, plămânilor ori ficatului.

Hemoragia masivă cauzată de secționarea unei artere mari – carotidă, femurală, aorta – determină pierderea unei cantități importante de sânge, iar victima poate exsanguina până la moarte în câteva minute. În general, dacă se pierde jumătate din cantitatea totală de sânge din organism există pericolul iminent de moarte, iar dacă pierderea depășește acest prag decesul va surveni dacă nu se intervine de urgență.

Șocul în urma accidentelor rutiere este primar sau secundar. Șocul primar se datorează iritării terminațiilor nervoase, cu afectarea zonelor șocogene și survine imediat după impactul traumatic. Șocul secundar este consecința acțiunii algice puternice asupra organismului și apare dupa 6 ore de la accident.

Contuzia datorată impactului puternic cu autovehiculul, cu suprafața dură a solului, sau a lovirii de diferite obiecte din trafic: parapeți, capuri de pod – poate cauza moartea imediată sau la câteva ore și chiar zile pe baza compresiei cerebrale de către hemoragia masivă intracraniană.

Stopul cardiac apare în cazul impactului violent la nivelul cutiei toracice, când cordul poate fi lezat în așa măsură încât se poate rupe.(14)

______________________________________

(14) Baciu, Gheorghe. Curs de medicinã legalã. Chișinãu: Editura Ruxanda, Chișinãu, 1999.

II.7. Evaluarea medico-legalã a victimelor accidentelor rutiere

Evaluarea medico-legalã a victimelor implicate într-un accident rutier reprezintã un element cheie în evaluarea obiectivã a consecințelor penale ale traumelor suferite, atât fizice cât și morale. Un asemenea document are urmãtoarele beneficii:

– despãgubirile acordate sunt în concordațã cu daunele fizice, sunt apreciate obiectiv, imparțial fãrã a nedreptãți vreuna din pãrțile implicate.

– poate scurta timpul de judecatã în cazul în care pãrțile nu ajung la un consens în prealabil.

Conform Codului Penal, evaluarea medico-legalã completã trebuie sã evidențieze urmãtoarele elemente:

Numãrul zilelor ce sunt necesare pentru acordarea îngrijirilor medicale – acestea depind de gravitatea traumatismelor

Indicele de punere în pericol a vieții

Pierderea funcției unui organ: vizualã, auditivã, olfactivã, tactilã

Pierderea unui organ: rinichi, splinã, etc.

Infirmitatea fizicã posttraumaticã: invaliditate, amputarea unui sau mai multor segmente

Infirmitatea psihicã posttraumaticã

Sluțirea: consemnarea gradului prejudiciului estetic

Alte efecte cauzate de șocul posttraumatic: avort

Evaluarea medico-legalã trebuie astfel sã precizeze fenomenul de cauzã-efect al unui accident rutier, întrucât conform teoriei determinismului, la baza oricãrui fenomen – în cazul nostru, accidentul rutier – se aflã o cauzã. Aceasta din urmã trebuie determinatã în mod obiectiv și imparțial, prin toate metodele posibile:

-cercetarea la fața locului

-examinarea stãrii tehnice a autovehiculului/autovehiculelor implicate

-cercetarea urmelor pe corpul sau obiectele de îmbrãcãminte ale victimei

-examinarea urmelor de pneuri pe carosabil

-investigarea diferitelor fragmente care s-ar fi putut transfera de la victima la autovehicul, sau viceversa sau între douã autovehicule implicate în accident

-indentificarea și interogarea persoanelor implicate și a martorilor

-expertiza consumului de alcool

-reconstituirea accidentului rutier

Stabilirea cauzalitãții accidentelor rutiere, adicã acelor fenomene ce produc efecte negative asupra integritãții corporale ale victimei, sau chiar a decesului, se poate face printr-o serie de clasificãri:

Din punct de vedere biologic, cauza pot fi:

Endogenã: cauza ține de organism, provoacã moarte neviolentã

Exogenã: cauza ține de factorii externi, provoacã moarte violentã

Din punctul de vedere al momentului instalãrii lor, cauzele pot fi:

Cauze predispozante: oboseala, neatenția

Cauze favorizante: condițiile meteorologice

Cauze declanșante: consumul de alcool, droguri, medicamente interzise conducãtorului unui autovehicul

Din punctul de vedere al modului de acțiune:

Cauze directe – vor avea efecte imediate

Cauze directe – mediate de un substrat patologic preexistent

Cauze indirecte

Cauze multiple

În funcție de timpul scurs de la acțiunea cauzei și instalarea efectului:

Cauze primare, directe

Cauze secundare, indirecte

In funcție de numãrul lor, cauzele pot fi:

Cauze unice

Cauze multiple. (5)(12)

____________________________________

(5) Mihalache, Gabriel și Buhaș, Camelia. Medicinã legalã – pentru medici generaliști, stomatologi și juriști. Oradea: Editura Universitãții din Oradea, 2016.

(12) Popa, Marius. Medicinã legalã – note de curs. Constanța: Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2007.

PARTEA PRACTICĂ

Partea practicã va cuprinde un studiu asupra totalitãții victimelor rãmase în viațã în urma accidentelor rutiere din județul Bihor în cursul anului 2015. Acest studiu s-a fãcut pe baza datelor înregistrate la Arhiva Serviciului Județean de Medicinã Legalã Bihor. Documentația a constat în certificate medico-legale și expertize medico-legale. De asemenea am analizat și cercetat date ale pacienților din foile de observație din spitale, eventualele scheme de tratament, scrisori medicale, investigații succesive externãrii din spitale, terapii și evoluția în timp ale pacientului. Toate aceste acte sunt arhivate la dosar din momentul prezentãrii pacienților la Serviciul Județean de Medicinã Legalã.

Itemii de care am ținut cont în studiul de fațã sunt urmãtorii:

Repartiția cazurilor în funcție de vârsta victimelor rãmase în viațã în urma accidentelor rutiere

Repartiția cazurilor în funcție de sexul victimelor rãmase în viațã în urma accidentelor rutiere

Repartiția cazurilor în funcție de data producerii accidentului rutier

Repartiția cazurilor în funcție de zilele sãptãmânii în care s-au produs accidentele rutiere

Repartiția cazurilor în funcție de anotimpul în care s-au produs accidentele rutiere

Repartiția cazurilor în funcție de mediul în care s-au produs accidentele rutiere

Repartiția cazurilor în funcție de calitatea victimei în timpul accidentului rutier

Repartiția cazurilor în funcție de leziunile suferite de cãtre victime

Repartiția cazurilor în funcție de gravitatea leziunilor suferite de cãtre victime

Repartiția cazurilor în funcție de mecanismul de producere al accidentelor rutiere

Repartiția cazurilor în funcție de vârsta victimelor rãmase în viațã în urma accidentelor rutiere: