Accesul la Informația de Interes Public

Accesul la informația de interes public poate fi definit drept posibilitatea oricărei persoane de a obține informații aflate în posesia instituțiilor statului. Indiferent de variantele terminologice diverse prin care este exprimat (”libertate de informare”, ”transparență administrativă”, ”guvernare deschisă”), accesul la informația de interes public este acum parte dintr-un ”aquis” democratic pe care orice țară care pretinde că deține o guvernare responsabilă îl aplică într-o măsură cât mai mare. 1 ”Monitorizarea modului de aplicare a Legii 544/2001” – raport al Asociației Pro Democrația și Iris Center, publicat în anul 2004. 2 ”Limitele accesului la informații în legislația română. Necesitatea unor corelări legislative” – studiu al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR – CH), noiembrie 2002.8 ACCESUL LA INFORMATIILE DE INTERES PUBLIC Există importante rațiuni de principiu pentru care accesul la informație este important într-o societate: – informația este un prim element pe care îl presupune cunoașterea; – informația este un ingredient esențial al formării atitudinilor care susțin sau inhibă schimbarea întro societate; – informația este necesară grupurilor active pentru a le permite să se angajeze în dezbateri deschise cu autoritățile publice pe teme care afectează interesele lor sau ale unor categorii mai largi; – accesul la informație reduce dezechilibrul de putere dintre guvernanți și guvernați; – accesul la informație impune constrângeri asupra comportamentului birocratic, descurajând, într-o anumită măsură, ineficiența, abuzurile și corupția din instituțiile publice.3 Autoritățile publice dintr-o societate democratică administrează statul în numele publicului. Puterea lor este delegată din partea poporului. Autoritățile publice au îndatorirea democratică de a răspunde solicitărilor de informații, deoarece informațiile pe care acestea le dețin aparțin publicului. Principiul este unul foarte clar – dar ce este o autoritate publică? Definiția autorității publice diferă de la o țară la alta, diferite legi având definiții oarecum diferite. Unele organizații internaționale, precum Consiliul Europei sau Articolul 194 , au încercat să dea o definiție conceptului de „autoritate publică”, utilizând experiențele cele mai bune din diferite țări. Definiția Consiliului Europei Consiliul Europei propune o definiție a autorităților publice care se concentrează mai mult asupra a ceea ce fac acestea, în loc să se rezume la ce sunt ele. În scopul libertății de informare, Consiliul Europei definește autoritățile publice după cum urmează: i. guvernarea și administrația la nivel național, regional sau local; ii. persoanele fizice sau juridice, în măsura în care acestea îndeplinesc funcții publice sau exercită autoritate administrativă în conformitate cu prevederile legale naționale. Prima dintre aceste definiții este probabil cât se poate de clară, însă cea de a doua este importantă deoarece înseamnă că orice instituție – fie publică fie privată – trebuie considerată autoritate publică dacă exercită funcții publice sau își desfășoară activitatea în virtutea unei legi. Exemple de astfel de instituții ar putea fi: companiile de transport, școlile sau companiile medicale private. Definiția Organizației ARTICOLUL 19 Organizația ARTICOLUL 19 susține că definiția autorităților publice ar trebui să includă toate ramurile și nivelurile de guvernare, inclusiv guvernarea locală, organismele alese, autoritățile 3 Transparency International – ”Accesul la informația de interes public în România” – studiu realizat în septembrie 2001. 4 Articolul 19 este o organizație britanică neguvernamentală non-profit, cu parteneri în peste 30 de țări, care promovează libertatea de exprimare și accesul la informațiile publice; denumirea organizației provine de la articolul 19 al Declarației universale a drepturilor omului (www.article19.org).CONSIDERAȚII GENERALE 9 care operează în virtutea unui mandat statutar, companiile naționalizate și corporațiile publice, autoritățile nedepartamentale sau organizațiile cvasi non-guvernamentale, autoritățile judiciare și organismele private care desfășoară operații publice (precum întreținerea drumurilor sau operarea transportului feroviar). În ce măsură poate fi aplicat principiul libertății de informare asupra organismelor private din societate, cum ar fi companiile, precum și asupra guvernelor? Definiția „autorității publice” propusă de ARTICOLUL 19 răspunde parțial la această întrebare. Dacă o companie privată exercită autoritate publică delegată, atunci aceasta va fi supusă aceluiași regim privind accesul la informații. Aceasta înseamnă că o astfel de companie ar trebui să stabilească mecanismele necesare pentru a soluționa solicitările de informații. Definiția „autorităților publice” dată de ARTICOLUL 19 merge cu un pas înainte. Aceasta include instituțiile private în regimul privind accesul la informații, în măsura în care acestea dețin informații care ar putea fi în avantajul societății în ansamblu: Organismele private propriu-zise ar trebui de asemenea incluse dacă acestea dețin informații a căror dezvăluire e posibil să reducă riscul de lezare a intereselor publice majore, precum mediul și sănătatea. Organizațiile interguvernamentale ar trebui și ele supuse regimului privind libertatea de informare. […]” La prima vedere, această extindere a ariei de aplicare a libertății pare una radicală. Cu toate acestea, faptul că organismele private, precum companiile, ar trebui supuse unor reglementări stricte privind unele dintre activitățile lor este unul general acceptat. De exemplu, acestea nu au libertate deplină de a adopta atitudini care pun în pericol mediul, sănătatea sau bunăstarea publică. Extinderea ariei de aplicare a libertății de informare pentru a cuprinde aceste aspecte ale comportamentului organismelor private afirmă pur și simplu că aceste instituții au o obligație față de public în general. Lista „autorităților publice” ale unei țări nu va rămâne mereu aceeași. Acestea se schimbă de-a lungul timpului. Se înființează noi agenții, în timp ce altele își pot pierde statutul public. Acest lucru se datorează faptului că statutul unei „autorități publice” depinde de activitățile unei instituții și nu de denumirea sa formală. O companie privată poate fi contractată de administrația aflată la guvernare pentru a presta anumite servicii publice. Din acel moment, în legătură cu aceste servicii publice, compania trebuie considerată ca fiind un organism public, având obligația să răspundă le solicitările de informații înaintate în virtutea legislației privind libertatea de informare. Ce se înțelege prin informații publice? În continuare, sunt prezentate două definiții ale informației publice, date de organizații internaționale: Definiția informației dată de Organizația ARTICOLUL 19 În viziunea acestei organizații, informațiile includ toate documentele deținute de o autoritate publică, indiferent de forma în care acestea sunt stocate (document tipărit, bandă magnetică, versiune electronică etc.), sursa acestora (chiar dacă un document a fost elaborat de acea autoritate publică sau de o alta) și data elaborării. 10 ACCESUL LA INFORMATIILE DE INTERES PUBLIC Definiția informației dată de Consiliul Europei Recomandarea Consiliului Europei se aplică „documentelor oficiale”. Aceste documente sunt definite ca incluzând „toate informațiile stocate în orice formă, elaborate sau primite și deținute de autoritățile publice și care au legătură cu orice funcție publică sau administrativă. Desigur, viața unui funcționar responsabil de informații ar fi mult mai ușoară dacă fiecare persoană care solicită informații ar putea să precizeze cu exactitate documentul pe care îl dorește. Dar, fără îndoială, solicitanții nu pot face acest lucru. Reprezentantul publicului știe doar care sunt informațiile pe care le caută. De obicei, acesta nu cunoaște sistemul de evidență a documentelor pe care îl utilizează autoritatea publică. Ce măsuri trebuie să ia un organism public pentru a promova accesul la informații? Adoptarea unei legislații de calitate privind libertatea de informare nu constituie sfârșitul procesului, ci începutul acestuia. Punerea în aplicare a legii constituie de obicei o provocare mult mai mare decât elaborarea acesteia. Guvernul are responsabilitatea de a lua măsuri care să garanteze că legea este pusă efectiv în aplicare. Considerăm că pot fi identificate șase măsuri: 1. publicarea informațiilor; 2. distribuirea sarcinilor de serviciu personalului corespunzător; 3. instruirea funcționarilor care lucrează cu informațiile și a altor funcționari publici; 4. instituirea sau perfecționarea sistemelor existente de administrare a informațiilor și arhivelor; 5. publicitatea legată de existența legii privind libertatea de informare; 6. raportarea asupra activităților legate de libertatea de informare. Conform Legii române nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 23.10.2001, orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice informații de interes public, iar autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal. În lumina principiului consacrat de art. 31 din Constituția României, dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra activităților publice și a problemelor de interes personal ale acestora. Acest drept însă trebuie exercitat astfel încât să nu aducă atingere vieții intime, familiale și private, valori ocrotite în egală măsură, conform art. 26 din Legea fundamentală. De asemenea, potrivit art. 52 din Constituția României, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. CONSIDERAȚII GENERALE 11 Legea nr. 544/2001 dă eficiență acestor principii constituționale, statuând în primul articol că: „accesul liber la informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României”. Adoptarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, chiar dacă vine după 11 ani de la schimbarea regimului politic, este fără îndoială primul demers important în asigurarea accesului la informații. La elaborarea legii au fost avute în vedere atât legislația promovată de Uniunea Europeană și Consiliul Europei în acest domeniu cât și legile similare în vigoare în alte țări europene (Franța, Marea Britanie, Finlanda, Italia).