Abuzul Asupra Copilului

Tot mai des întâlnim situații în care copiii sunt supuși diferitelor forme de abuz, de maltratare, sunt neglijați de părinți sau de persoane care sunt responsabile pentru acel copil, cel mai des aceste situații au loc în medul familiar, sănătatea și dezvoltarea copiilor sunt în mare pericol in aceste condiții. Copiii care au fost supuși abuzului, neglijării pot întâmpina diferite dificultăți în plan emoțional, cognitiv, comportamental, social care necesită ajutorul unor specialiști pentru a le rezolva sau a diminua influența lor asupra persoanei în cauză.

Am început să studiez această temă după ce am vizitat de mai multe ori un Centru de Primire De Urgență din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, unde în prezent sunt voluntară. Aici am avut parte să cunosc situația familiară a mai multor copii aflați în dificultate. Am fost surprinsă de nenumerate ori de poveștile copiilor, de opinia lor despre mediul familiar.

Ne așteptăm la faptul ca părinții să-și iubescă, protejeze și sprijine copiii, să le ofere un mediu ocrotitior și stimulator, dar în majoritatea cazurilor, cunoscute la acest centru, copiii erau victimele violenței, au avut parte de abuz fizic, emoțional,sexual și de neglijare.

Violența este prezentă în societate și ne influențează viața de zi cu zi la nivel interpersonal și social. Poate îmbrăca diferte forme, violența fizică, verbală, emoțională, sexuală, psihologică și împotriva diferitelor categorii de persoane, femei, copii, bătrâni, minorități și împotriva animalelor sau obiectelor. Abuzul și neglijarea sunt forme de manfestare a violenței.

Abuzul este definit în Legea nr.272/2004  „orice acțiune voluntară a unei persoane care se afla într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, protecția și promovarea drepturilor copilului(art.89, alin.1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului, migratiei ilegale, rapirii, violentei, pornografiei prin internet, precum si a oricaror forme de violenta, indiferent de mediul in care acesta se afla: familie, institutii de invatamant, medicale, de protectie, medii de cercetare a infractiunilor si de reabilitare/detentie, internet, mass-media, locuri de munca, medii sportive, comunitate etc:” și poate îmbrăca diferite forme, fiind clasificat ca abuz fizic, emoțional, sexual.

Motivele, factorii care pot duce la abuz, neglijare sunt de natură socială și culturală, pot fi diverse, organizarea familiei, sărăcia și lipsa educației.

Pentru mine familia înseamnă dragoste, sprijin, siguranță, respect, pace, și liniște, pentru ei aceste concepte sunt aproape necunoscute.

Influențele asupra dezvoltării copilului au originea în ereditate, trăsături înnăscute, moștenite de la părinți biologici și mediul. Pentru un copil primul mediu cu care are contac este familia. Mediul familiar, membrii familiei, stimularea din partea lor are un impact puternic asupra dezvoltării fizice, cognitive, psihosociale ale copilului. Dezvoltarea fizică înseamnă creșterea organismului, sănătatea, abilitățile motorii, din categoria dezvoltarea cognitivă face partea atenția, memoria, limbajul, creativitatea, gândirea, învățarea și dezvoltarea psihosocială marchează relațiile sociale și stările emoționale. Abuzul, neglijarea și maltratarea pot avea impacte negative asupra dezvoltării.

Zi de zi întâlnim cazuri șocante în care copii la toate vârstele și categoriile socio-economice sunt abuzați în diferite moduri, și statisticile sunt îngrijorătoare privind țara noastră. Majoritatea cazurilor nu sunt cunoscute din diferite motive, principalul motiv fiind frica copilului sau rușinea. După anul 1990 a început analiza cazurilor copiilor abuzați, prin mediatizarea a mai multor cazuri de abuz, maltratare.

Potrivit statisticilor din America protecția copiilor a investigat aproximativ 872.000 de cazuri de abuz și neglijare în anul 2004 ( usdhhs, Administrația pentru copii, tineret și familie).

Potrivit unei statistici realizat de DGPC la sfârșitul anului 2013, au evidențiat în România 1.133 de cazuri de abuz fizic, 1.558 de abuz emoțional, 688 de abuz sexual, 8.403 de neglijare, 260 de exploatare prin muncă, 42 de exploatare sexuală, 108 de exploatare pentru comitere infarcțiuni, în total 12.192de cazuri. În aceste cazur abuzul fizic a avut loc în 92,85% în famile, abuzul emoțional în 96,02%, abuzul sexual 53,77%, neglijare în 98,62%, exploatare prin muncă în 74,23 %, exploatare sexuală în 9,52%, exploatare pentru comitere infarcțiuni 59,25%.

În România  conform studiului realizat de Salavați Copiii, în anul 2013, 38% dintre părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă ca sunt bătuți acasă de către părinții lor, 20% dintre părinți apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educație a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuți acasă cu bățul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn, deși legistlația interzice folosirea pedepselor fizice din 2013.

În această lucrare aș dori să prezint formele abuzului și neglijarea copilului, consecințele și factori determinanți abuzului, probeleme pe care le întâmpină copii abuzați legate de integrarea socială, explicații teoretice privind abuzul, situația din România și din străinătate.

1. Definirea abuzului

1.1 Delimitări conceptuale

Un număr mare de copii în mediul familiar sunt maltratați, abuzați, neglijați de propriile părinți sau de membrii familiei. Acești copii de multe ori încearcă să ascundă rănile, refuză să vorbească despre ce s-a întâmplat, încearcă să se acomodeze și să-și protejeze părinții, motivele pot fi spaima, frica, rușinea, vinovăția.

Conceptul de maltratare este folosit pentru violență, abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexul și neglijare.

Violența în familie este definită in legislația românească de legea 217/2013, art.2 „violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală, sau un prejudiciu material”. Conceptul de violența domestică este folosit și ca sinonim pentru violența în familie, „violența domestică reprezintă o problemă socială cu consecințe grave atât pentru familia care trăiște în violență, cât și pentru comunitatea care nu intervine și nu rezonează prin compasiune la suferința celuilalt”.(Muntean, Popescu, Popa, 1998, p.103) .

Maria Roth Szamosközi precizează că maltratarea se referă la diferite forme de abuz, neglijare și exploatare produse de către părinți sau orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere sau relație de încredere în raport cu un minor, care produc vătămare actuală sau potențială asupra sănătății sale și vieții, dezvoltare și demnității sale.(Ion, 2010, p. 12).

Abuzul este definit și în dicționarul de sociologie „ ca vătămare fizică sau mentală, sexuală, tratamentul neglijent, maltratarea unui minor de către o persoană care este responsabilă în ce privește bunăstarea lui.”(Zamfir, Vlăsceanu, 1998, p.13)

Fenomenul de abuz asupra copilului, prezent astăzi în toate societățile și în rândul fiecărei clase sociale, are la bază mai multe teorii universale acceptate: medicală, psihologică, socială, ecologică, feministă, ș.a. Aceste teorii conduc la definirea abuzului ca: o încălcare a legilor/ a codului penal, un act cu consecințe medicale și/sau psihologice, un fenomen multidimensional din interacțiunea mai multor element: caracteristicile părinților și ale copiilor, procesul de interacțiune familială, contextul comunitar, cultural și social.( Miftode,2002,p.7).

Din definițiile anterioare reiese că maltratarea, abuzul este prezent în fiecare societate indiferent de clasa socială, presupune neglijarea, vătămarea, exploatarea produsă de părinți sau de persoane responsabile pentru bunăstarea copilului. Pot fi de natură fizică, emoțională sau sexuală având urmări negative în dezvoltare, în plan mental, emoțional, comprtamental, pot cauza probleme de sănătate.

1.2 Abuzul fizic

Abuzul fizic presupune vătămare corporală, bătaie, lovituri cu pumnul, cu picioarele, arsuri, pedepse crude, din partea părinților sau persoanei responsabilă pentru îngrijirea, creșterea copilului, care produce suferința copilului în prezent sau în viitor.

Semnele abuzului fizic sunt contuziile pe corpul copilului, zgârieturi, urme de degete adesea pe față, pe spate sau pe fund, urme de arsuri de la țigară sau alte obiecte, urme de mușcături. Sunt cazuri când nu sunt semne observabile, de exemplu lovituri la nivelulul capului, scuturări puternice, dar pot avea urmări foarte grave în dezvoltarea copilului.

În literatura de specialitate întâlnim diferite categorii de abuz fizic:

Vătămări corporale:

vânătăi

plăgi

eroziuni în diferite forme și stadii

fracturi

mușcături de om

arsuri de diferite graduri provocate de căldură

vătămări corporale grave sau ale organelor interne

Acte periculoase:

introducerea în organism a unor substanțe care afectează funcționarea organelor

folosirea unor subsanțe toxice pentru copil de femei gravide, care poate cauza dependențe sau deficiențe

înnecare

sufocare

electrocutare

folosirea armelor in apropierea copilului

lovirea capului

Pedespse inumane

Bătaia este folosită des ca o formă de pedeapsă, care este interzisă și prin lege.

Pedepsele disciplinare pot fi incluse in categoriile de abuz, chiar dacă sunt aplicat temporar și cu scopul de a educa. Bătaia folosită ca pedeapsă nu are efect în sensul educării doar cauzează suferință, durere, spaimă, poate induce pe copil intr-o stare confuză, poate duce la abuz emoțional care va influența dezvoltarea normală în mod negativ.

Exploatarea prin muncă este tot o formă a abuzului fizic, presupune folosirea copilului la sarcini inadecvate din punct de vedere al vârstei și capacităților.

1.3 Abuzul emoțional

Abuzul emoțional vine din parte adultului, părintelui, sau persoanei care este responsabil pentu îngrijirea copilului este definit ca o atitudine sau acțiune cronică care dăunează sau împiedică dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului.(Killen,1998,p.32)

Abuzul emoțional este prezent aproape în toate cazurile de abuz și are cele mai mari influențe asupra dezvoltării copilului. Poate fi sub formă de amenințare, umilire, intimidare, teroroizare, discriminare, respingere, ignorare, manipulare.

În literatura de specialitate sunt prezentate diferite categorii de abuz emoțional

Copilul respins

Acești copii sunt percepuți de părinți în mod negativ, „copil rău”, părintele ignoră gesturile de afecțiune, eticheteză negativ, refuză, umilește și aplică des pedepse copilului.

Sindromul Cenușăresei

În acest caz copilul este expus abuzului din parte fraților. Datorită atitiudinii părinților frații mai mari vinovățesc pe sora sau fratele mai mic și consideră sursa problemelor.

Terorizarea

Amenințare copilului cu pedepse, alungare, părăsire, creează o stare de anxietate.

Copiii ai căror părinți sunt agresivi unii cu alții

Acești copii trăiesc o stare de anxietate, sunt martorii unor evenimente pentru care nu sunt suficient de maturi.

Copiii ai căror părinți consumă droguri sau alcool

Acești părinți nu au control asupra lor, nu sunt capabili să aibă grijă de copil. Copilul trăiește o stare de anxietate și observă cum părintele este centrat doar pe propriile nevoi.

Copiii ai căror părinți divorțează

Copilul este plasat într-o situație dificilă, este la mijlocul unui conflict dintre părinți, îi creează o stare de disconfort, anxietate, frustrare, poate să devină deprimat sau dificil.

Sindromul Munchausen

Părinții inventează o boală a copilului, împreună cu simptomele și istroia bolii,sindromul este descris și prin abuz fizic.

1.4 Abuzul sexual

Copilul poate fi abuzat de părinți, rude, prienteni de familie, persoana care are în grijă copilul. Adultul folosește copilul pentru satisfacerea nevoilor sexuale, include diferite activități: urmărirea unor filme sau reviste porno, privirea adultului în timp ce se masturbează, pipăire, masturbare, acte sexuale.

Copilul este atras prin joc, abuzatorul rar se întâmplă să fie violent, de obicei stabilește o relație pozitivă. Copilul nu înțelege ce se întâmplă doar atunci când află că acest joc este secret și este amenințat că nu are voie să spună la nimeni fiincă va avea urmări negative. Copilul se simte des vinovat și responsabil, consumă multă energie pentru a ascunde ce s-a întâmplat. Abuzul poate continua până când copilul este capabil să evadeze din această relație sau până când se află abuzul și se intervine.

Semnele abuzului sexual pot fi următoarele:

dificultate la ședere și în mers

dureri abdominale

durere, mâncărime în zona genitală

contuzii, sângerare la nivelul organelor genitale

1.5 Neglijarea copilului

Neglijirea copilului este o formă a abuzului și poate să aibă consecințe mai serioase decât abuzul emoțional sau fizic. Semnele neglijării pot fi multe, copilul nu se dezvoltă corespunzător vârstei, este murdar, neîngrijit, slăbit.
În cazul neglijării nevoile copilului nu sunt satisfăcute, nu este ocrotit de influențele negative, nu primește răspuns la solcitări și cu timpul aceste solicitări nu vor mai exista din partea copilului, va prelua un rol de adult în care are grijă de el singur sau în unele cazuri și de frații mai mici.

Conform literaturiii de specialitate neglijirea apar sub forma de neglijare fizică, neglijarea emoțională, neglijirea educației și abandonul temporar sau definitiv.

Neglijare fizică cuprinde:

alimentație neadecvată vârstei, mese neregulate

îmbrăcăminte necorespunzătoare anotimpului, haine murdare, rupte

condiții de locuit nepotrivite, neglijate

neglijire medicală, lipsa îngrijirilor necesare, prescrise

Neglijirea emoțională vine din partea părinților sau persoanei responsabilă pentru creșterea copilului:

nu inițiază și nu răspund solicitărilor afective și de atașament

nu se angajează într-o relație emoțională

Neglijirea educațională presupune

neglijirea educație

lipsa școlarizării

ignorarea nevoilor de educație specială

Abandonul este definit în dicționarul de psihologie, acțiune de părăsire a unei ființe, lipsă de preocupare pentru soarta acesteia, orice situație care duce la slăbirea sau ruperea legăturilor afective poate fi trăită ca abandon. (Dicționar de psihologie, 1998, p.9)

Abandonul poate să fie temporar sau definitiv când copilul este lăsat nesupravegheat sau la alte persoane, la spital, la diferite instituții. În această categorie intră copiii cu părinții plecați în străinătate, ei sunt afectați profund de lipsa părinților. Copii sunt lăsați în grija rudelor, sunt instituționalizați sau au rămas singuri acasă fără grija unui adult.

Aceste categorii de abuz pot apărea în diferite forme și grade, ele sunt prezentate pe categorii dar în practică se îmbină. În cazul abuzului fizic apare și abuzul emoțional, la fel și în cazul neglijării sau abuzul sexual poate fi urmat de abuz fizic și emoțional. Refuzul, lipsa de respect, nepăsarea, pasivitatea sunt elementele comune neglijării și abuzului.

1.6 Consecințele abuzului

Toate tipurile de abuz au urmări profunde și pe termen lung în dezvoltarea copilului. În cazul neglijării și abuzului rănile, semnele de pe corp ascund spaima, anxietatea, suferința, revolta copilului, pe care rare ori le observăm, aceste simptome pot dispare pentru o perioadă și pot reapare după un anumit timp.

În plan fizic observăm rănile sau semnele de pe corp, sunt slăbiți, nu se dezvoltă conform vârstei, întârziere în dezvoltarea neurologică, cognitivă și psihomotorie, prezintă malnutriție. Acești copii se înbolnăvesc mai repede, prezintă dureri de cap, abdominale, au probleme de somn, de hrănire pot avea diferite alergii sau infecții și în cazuri foarte grave pot provoca moartea copilului.

Copilul dezvoltă atașament față de părinți și sentimente de încredere față de mediul înconjurător, în cazul unui copil maltratat acest atașament va fi una nesigură la fel și sentimentul de încredere. Acești copii vor avea o imagine negativă despre lume și mediu, vor percepe lumea pe baza experiențelor trăite. Au o imagine de sine negativă, stimă de sine scăzută având sentimente și gânduri defavorabile că nu sunt destul de buni și nu sunt doriți de părinți. În plan emoțional îi carcaterizează spaima, anxiatatea, sentimentele confuze, neîncrederea în sine, vulnerabilitatea, motivația și curiozitatea scăzută, rușinea, furia, depresia. Depresia copilului se poate observa în modul în care se joacă sau în comparație cu alți copii nu se joacă, nu este atras de această activitate și din desenele realizate. Apar reacții de panică greu de controlat, labilitate emoțională este la fel întâlnită în cazul acestor copii, ei se supără foarte repede uneori chiar și fără motiv.

Se observă și pasivitatea fizică, nu reprezintă interes pentru diferite activități, jocuri, nu are putere și energie, apare oboseala în urma dereglării ritmului de veghe și somn. Cauza insomniei poate fi frica de coșmaruri, imagini, gânduri care revin sau încercarea de a evita repetarea abuzului, violenței prin veghe.

În unele cazuri se observă dependență față de adult, când copilul maltratat caută atenție, contact fizic. Dependența poate avea două forme deschisă, când copilul încercă să fie acceptat de adulți și defensivă când se observă retragerea dar dorește siguranța din partea adultului.

Prezintă un comportament dezordonat, instabil, antisocial, delicvent, agresiv, violența duce la violență, în situațiile când se simt atacați, nesiguri sau în pericol este posibil ca reacția copilului să fie la fel una violentă. Percep lumea pe baza experiențelor anterioare și pot avea dificultăți în viața socială, pot întâmpina probeleme în stabilirea unor relații cu ceilalți Prezintă dificultate de autocontrol, se manifestă tendițe de automutilare, își roade unghiile până la sânge, se taie, se zgăre cu lama, cu cuțitul. În cele mai grave situații dezvoltă un comportament suicidal, persoana în cauză nu găsește soluții de evadare, de schimbare, de rezolvare a situației se simte singură și neajutorată.

Dacă aceste simptome se clarifică și se rezolvă după abuz înseamnă ca persoana a reșuit să înțeleagă situația și să învingă aceste simptome care provoacă stresul, dacă manifestările persistă pe o perioadă mai lungă după abuz apare sindromul post traumatic. Gravitatea consecințelor depinde de profunzimea traumei, de ajutorul unor specialiști, de sprijinul persoanelor din jur și nu în ultimul rând de persoana însuși, de calitățile sale, motivație, autocontrol, optimism, voința, inteligență.

1.7 Factorii determinanți ai abuzului

adaptat după Kari Killen, Maria Roth Szamoskozi, Mădălina Constantin

În tabelul de mai sus am menționat factori care pot favoriza în special neglijarea și abuzul copiilor, în principiu caracteristicile părinților, statutul familiar, condiții socio-economice și caracteristicile copiilor expuși abuzului.

Între părinții care își abuzează copiii sunt cazuri în care la fel au fost expuși abuzului sau neglijării, un factor important în acest caz constituie măsură în care aceste persoane au reușit să accepte, să rezolve experiențele conflictuale din trecut. Dacă părinții la rândul lor nu au avut parte de dragostea părintească, nu au simțit că sunt valoroși și acceptați, în lipsa experiențelor vor dezvolta un atașament slab față de propriul copil fapt ce va duce la neglijare și abuz.

Imaturitatea părinților este un factor care ajută la apariția abuzului asupra copilului.

Imaturitatea este definti de dicționarul psihologic ca termen utilizat de obicei pentru a caracteriza afectivitatea unui copil, adolescent sau adult, marcată prin lipsa de autonomie, trebuința de protecție și o fixație exagerată a imaginilor parentale. Interesul predominant se concentrează pe persoana proprie, în zona activităților și a beneficiilor sale. Acest egoism special se manifestă prin susceptibilitate, vanitate și încăpățînare. Viața de relație este, de asemenea, îngustată: elaborarea și structurarea personalității sînt limitate de incapacitatea de a găsi rezolvările conflictelor altfel decît prin soluții economice: descărcare brutală a tensiunii emoționale, manifestarea acestor tensiuni în atitudini de prestanță, de inhibiție, de opoziție, de sfidare sau de dezinteres, elaborare de construcții mentale gîndite sau active, puțin organizate (mitomanie, furt, delincventă). Aceste tulburări sînt întîlnite mai ales în deficiențele* mentale. Incapacitatea de ajunge la simboluri explică imposibilitate^ de a rezolva conflictele și lipsa maturizării afective. (Dicționar de psihologie, 1999, p. 316)

Acești părinți sunt pasivi, nu au țel concret în viața, sunt instabili emoțional, le caracterizează lipsa de autonomie cea ce face să fie incapabili pentru îngrijirea unui copil. Se preocupă de propria lor persoană și neglijează, nu acordă atenție celor din jur din acestea cauză ei înțeleg mai greu nevoile copiilor, comportamentul lor afectează în mod negativ relația dintre părinte-copil, se va dezvolta un atașament slab între mama și copil.

Probleme emoționale, anxietatea, depresia, stări necontrolabile, comportament suicidal, trăsături paranoice, simptomele pot fi diverse, pe acești părinți îi caracterizează pasivitatea, stima de sine scăzută în urma eșecurilor, au sentimente de vinovăție, nu au energie, par obosți și iritați, suferă de insomnie sau pot dormii prea mult, nu dezvoltă relații sociale și des se izolează în ei înșiși. Felul în care problemele emoționale afectează comportamentul parental pare să fie mai puțin decisiv decăt gradul de imaturitate. Modul în care problemele emoționale afectează comportarea parentală pare a depinde atăt de gradul de maturitate al părinților cât și de felul în care ei încearcă să-și rezolve problemele emoționale. (Killen,1998,p.128)

Maturitatea alături de problemele emoționale este la fel un factori foarte important care poate varia și influențea rolul parental, este important de menționat diferența dintre părintele care suferă de depresie cronică sau se confruntă cu o depresie situațională, periodică, având importanță majoră în intervenție.

Aceste simptome favorizează apariția neglijării copilului de părinte, des copiii acestor părinți sunt supuși abuzului emoțional urmând și abuzul fizic avănd ieșiri agresive. Copiii care cresc în aceste medii pot dezvolta un comportamante protector față de persoana care îl are în grijă sau pot avea un comportament abuziv.

Părinții bolnavi psihic sau cu retard mintal, pot da impresia de părinte bun, protector, îndeplinesc bine diferite activități parentale dar în realitatea ei întâmpină dificultăți majore în perceprea nevoilor copiilor, în oferirea îngrijirii adecvate, în protejarea lor. Conștientizează greu neviole altora în afara nevoilor proprii, de exemplu hrănesc copilul când le este lor foame. Înțeleg mai greu cerințele, plânsul copilului și pot reacționa agresiv când copilul nu se oprește din plâns. Agresivitatea luat într-un sens restrâns se raportează la caracterul belicos al unei persoane ( Sillamy, 2000, p.19). Acești copii pot fi victimele neglijării, abuzului fizic, emoțional și sexual, pot dezvolta trăsături paranoice asemănătoare cu cel al părinților. pot pun in pericol viața copilului, prezintă

Dependența desemnează o stare patologică pusă în evidență de oprirea consumării subtanței toxice, ceea ce provoacă simptomul de abstinență. Teama de apariția sindromului de abstinență reprezintă unul dintre motivele imperioase care conduc subiectul spre reluarea consumării substanței toxice (Dicționar de psihologie, 1999, p. 182). Dependeța de substanțe este un factor de risc privind abuzul și neglijarea copiilor. Părinții dependenți de diferite substanțe pierd controlul asupra lor, prezintă probeleme de comportament, fapt ce poate duce la abuzul, neglijarea copilului. Dependeța des este acompaniată de imaturitate, depresie ce influențează negativ rolul parental, des aceste persoane acordă priotitatea satisfacerii propriilor nevoi.

Pierderea autocontrolului poate fi urmat de fapte violente, având nivelul de toleranță scăzută, care cauzează frica, teama copilului. Autocontrolul într-un sens foarte general, controlul exercitat de capacitățile cognitive raționale ale unui subiect asupra diferitelor manifestări ale emoțiilor și vieții sale afective, într-un sens mai restrîns, controlul exercitat de cel de-al doilea sistem de semnalizare (limbaj și gîndire) asupra activității senzoriomotorii (primul sistem de semnalizare. (Dicționar de psihologie, 1999, p. 77). Copiii cu părinți dependențe de difeite substanțe des sunt expuse agresiunii, anxietății, se confruntă cu situații imprevizibile, care poate afecta dezvoltarea copilului în mod nefavorabil.

Condițiile familiare și socio-economice pot fi factori de risc privind neglijarea, abuzul copilului, problemele legate de statutul social, nivelul de trai al familiei, numărul mare de copii, problemele economice, lipsa unui ajutor social, lipsa unui domiciliu stabil poate da naștere stresului, stimei de sine scăzută. Confruntarea cu aceste probleme, reacția la stres, modul de rezolvarea a problemelor depinde de abilitățile și trăsăturile de carcater al părinților, poate fi influențată în mod negtiv relația dintre părinte-copil ceea ce va duce la neglijare, abuz sau va rămâne o interacțiune pozitivă bazată pe dragoste și grijă. Interacțiunea dintre stres și alți factori menționați mai sus pot crește riscul abuzului sau neglijării dar influența majoră o are modul de percepere a factorilor de risc, a stresului de către părinte și modul lui de acțiune.

Cazurile în care apar complicații în timpul sarcinii, apar probleme la naștere sau se naște copilul prematur, cu malformații, cu dizabilități poate constitui un risc de abuz sau neglijare. În timpul sarcinii, o femeie este sensibilă și vurnelabilă. Această vulnerabilitate îi îngreunează controlul asupra situațiilor de criză. În timpul sarcinii, capacitatea redusă de apărare emoțională și schimbările hormonale pot reactualiza și crize neprelucrate din trecut. Felul în care este rezolvată criza va avea o influență destructivă sau benefică asupra relației cu copilul.(Killen, 1998, p.84)

Condițiile prezentate mai sus pot fi factori de risc pentru toate tipurile de abuz și neglijare, există a multitudine de factori și combinațiile lor care pun în pericol creșterea și dezvoltarea copiilor.

1.8 Explicații teoretice privind abuzul și neglijarea

Pentru înțelegerea mai profundă a abuzului, a relelor tratamente, specialiștii în domeniu au elaborat modele de teorii, aceste teorii au semnificație majoră în evaluarea, investigația situațiilor, în prevenire și intervenție.

1.8.1 Concepția medicală

Una din primele, dar și astăzi influentele concepții privind abuzul comis împotriva copilului este cea care consideră acest fenomen ca fiind o boală. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei teorii este H. Kempe, care, prin cercetările și publicațiile sale de la începutul anilor '60 asupra cazurilor de sugari cu membre rupte neaccidental, adesea în mod repetat, a inițiat studiul sindromului copilului bătut. Descriind simptomele după care pot fi diferențiate traumatismele neaccidentale de cele accidentale suferite de sugari, pornind de la sindromul abuzului fizic pe care l-a descris la sugari (“battered baby sindroame”), Kempe (1962), a fundamentat concepția medicală privind abuzul.(Roth, 1999, p. 131)

Caracteristicile persoanelor care își abuzează copiii pot fi diverse,sunt părinți care au nivelul de inteligență scăzută, sunt persoane rigide lipsite de sentimente de empatie sau de remușcări, suferă de anxietate sau de depresie, prezintă dificultăți în înțelegrea neviolor copiilor și fac apel la tratamente inadecvate punând în pericol viața și dezvoltarea copilului, dar cea mai remarcabilă este tulburarea de personalitate, în prezența stresului pot pierde autocontrolul și devin agresivi, violenți cu membrii familiei, cu copiii. Toate aceste caracteristici pot fi factori de risc dar nu există un tipar de personalitate a celor care săvârșesc fapte de abuz. Stersul poate influența în mod negativ relația dintre părinte-copil ce va duce la un comportament abuziv. Sursele de stres pot fi diferite și numeroase, pot fi legate de tipul familiei, de statutul social, de nivelul de trai, de relațiile interpersonale, de trăsăturile copilului.

Toate încercările de a stabili o tipologie foarte clară a părinților de tip abuziv par să conchidă că nu există un singur tip de trăsături psihice sau de caracteristici ale copilului sau ale situației de viață a familiei, care să cauzeze instalarea unor tulburări grave în relația părinte-copil, de tipul abuzului și a neglijării copilului. Este mult mai probabil ca factorii cauzali să se întrepătrundă.( Roth-Szamoskozi, 2005,p. 129)

Concepția medicală oferă o simptomatologie și etiologie clară, care este folosit de specialiști în identificarea factorilor de risc pentru prevenirea abuzului.

1.8.2 Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului

Concepția prin care problemele psihosociale se consideră a fi transmise din generație în generație este larg răspândită. Investigațiile în cazurile de abuz împotriva copiilor au constatat că părinții abuzivi proveneau din familii cu grad crescut de violență, respectiv au fost ei înșiși abuzați în copilărie( Roth-Szamoskozi,2005,p.138)