Abordari Privind Procesul de Finantare

Finanțarea reprezintă totalitatea mecanismelor, tehnicilor și a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele bănești necesare pentru realizarea unor activități economico – sociale, în particular, a afacerilor.”. Putem vorbi despre finanțare internațională a schimburilor economice dacă apare elementul de extraneitate.

Modul în care se desfășoară astăzi schimburile economice internaționale, rapiditatea cu care se încheie anumite afaceri sunt datorate în mare parte dezvoltării relațiilor de creditare, dar și a tehnicilor financiar – bancare. În ceea ce privește schimburile economice internaționale, putem afirma că termenul de creditare a fost treptat înlocuit cu termenul de finanțare.

Deși finanțarea comerțului internațional este structurată pe o relație de creditare, ea presupune „o serie de elemente care țin de tehnica propriu–zisă de finanțare, fie de politica economică a țărilor. Creșterea schimburilor comerciale internaționale, în condițiile accentuării luptei de concurență, a sporirii riscului de insolvabilitate a clienților externi, a crizei de lichiditate internațională, a atras după sine necesitatea găsirii unor noi resurse de finanțare pentru continuarea sau chiar dezvoltarea activității agenților economici.

Resursele financiare utilizate de agenții economici în desfășurarea activității lor pot fi atât resurse proprii, cât și resurse atrase sub formă de împrumuturi și credite. Aceste resurse pot fi obținute prin intermediul unor operațiuni de finanțare a comerțului exterior, unele dintre acestea fiind utilizate pe scară largă în cadrul economiei mondiale, altele fiind mai puțin răspândite. În acest context s-a considerat necesară prezentarea principalelor tipuri de credite existente precum și utilizarea acestora în cadrul operațiunilor de comerț internațional.

Rolul jucat de băncile comerciale în cadrul mecanismelor de finanțare a comerțului exterior în contextul dezvoltării economiei mondiale din ultimul deceniu este deosebit de relevant deoarece băncile comerciale, care sunt „adevărate motoare ale creșterii economice” , se confruntă cu necesitatea adaptării la noile condiții, chiar prin schimbarea unora dintre funcțiile lor. Intensificarea schimburilor comerciale internționale, pe fondul accentuării luptei de concurență, al creșterii riscului de insolvabilitate al clienților externi, a crizei de lichiditate internațională, a condus la necesitatea atragerii unor noi resurse de finanțare în vederea continuării și dezvoltării activității agenților economici actuali. În desfășurarea activității lor, agenții economici pot utiliza atât resurse financiare proprii, cât mai ales resurse atrase de la terți, sub forma creditelor si a împrumuturilor.

Aceste resurse se obțin prin intermediul unor operațiuni de finanțare a comețului exterior, care cunosc forme mai mult sau mai puțin cunoscute sau utilizate în cadrul economiei mondiale. Una dintre modalitățile de finanțare a schimburilor economice internaționale care cunoaște o răspândire tot mai largă în cadrul economiei contemporane este factoringul.

Băncile sunt mai dispuse să ofere finanțări pentru nevoile curente sub această formă decât prin linii de credit de capital de lucru, pentru că au un control mai mare. Piața locală de factoring este dominată de marile bănci – BCR, BRD, ING Bank, UniCredit Tiriac Bank sau Raiffeisen Bank, care vând astfel de servicii prin divizii interne. Pe piață sunt însă activi și mai mulți jucători independenți.

Prezenta lucrare tratează aceste forme de creditare, numite tehnici speciale de finanțare, leasing, forfetare și cu preponderență lucrarea dezvoltă analiza produsului “factoring” și modul de analizare a acestuia în cadrul BRD Groupe Société Générale.

Am ales această temă datorită faptului că această formă de finanțare este mult prea puțin cunoscută, încercându-se o pledoarie în favoarea acestei forme de finanțare a afacerilor atât în plan intern cât și internațional.

Am încercat prin această lucrare să schimb percepția de produs inferior care persistă asupra factoringului, datorită faptului că în derularea lui rolul principal îl joacă nu băncile ci companiile private de finanțare , ceea ce automat l-ar face mai riscant.

În fapt necunoașterea produsului, a avantajelor reale ce pot fi obținute din folosirea sa au dus la această percepție că factoringul ar fi ultima variantă de finanțare la care recurg firmele în cazul în care sunt respinși de bănci, semn clar al unor probleme majore pentru firma în cauză.

Fundamentul teoretic al acestei lucrări este construit pe baza unor idei și concepte actuale aparținând unor autori de seamă în domeniul economic, fiind tratate în mod particular și analizate tipurile de factoring, modalitățile de desfășurare, detaliile fiecărei etape a mecanismului operațiunilor, costurile și riscurile la care cei implicați în operațiune sunt expuși.

Focalizarea preocupărilor de cercetare este orientată către cunoașterea conceptului de factoring, ceea ce a permis utilizarea unor metode principale de cercetare, astfel: analiza documentației, făcând aici referire mai ales la parcurgerea literaturii de specialitate.

Acest fapt a permis o analiză de conținut a temei abordate, precum și o analiză a evoluției temei respective atât din punct de vedere al criteriului timp, cât și din punct de vedere al criteriului spațiu; observarea neparticipativă, rezumându-se astfel la observarea evoluției în timp a conceptului și la interacțiunile dintre diferitele elemente supuse cercetării; metoda comparativă, prin intermediul căreia am recurs la identificarea principalelor elemente teoretice și practice specifice diferitelor dimensiuni ale conceptului de factoring, printr-o abordare de la internațional la național.

În ceea ce privește tehnicile utilizate acestea au constat în culegerea și prelucrarea informațiilor, precum și interpretarea datelor cercetării.

Procedeele folosite au fost lecturarea documentelor disponibile, reașizarea de tabele, figuri, scheme sintetice, utilizarea motoarelor de căutare on line, accesarea bazelor de date disponibile. S-a încercat realizarea unei structuri logice care să permită o abordare cât mai cuprinzătoare a acestui tip de operațiuni pornind de la enumerarea principalelor tipuri de forme de finanțare.

Demersul continuă cu capitolele dedicate definirii conceptului de factoring și prezentării evoluției în timp a acestei operațiuni. În încercarea de a oferi o imagine cât mai amplă și mai completă asupra factoringului, capitolele care urmează realizează o clasificare a acestor operațiuni și prezintă mecanismele lor de derulare. A fost necesară o analiză a rentabilității operațiunii de factoring și o prezentare a riscurilor care le comportă factoringul pentru a înțelege care sunt limitele acestui tip de finanțare.

ASPECTE TEORETICE PRIVIND MODALITĂȚILE SPECIALE DE PLATĂ INTERNAȚIONAL

Activitatea întreprinderilor, a băncilor, investitorilor instituționali și a IFN-urilor este din ce în ce mai orientată spre internațional mai ales datorită procesului de globalizare la care suntem participanți în urma integrării României în Uniunea Europeană din 2007.

Una din clauzele cele mai importante ale contractelor comerciale internaționale este cea referitoare la efectuarea plății contravalorii mărfurilor sau serviciilor. Acest lucru se poate face prin mai multe modalități. Prin modalitate de plată (sau condiții de plată) înțelegem totalitatea operațiunilor și tehnicilor împreună cu circuitul documentelor, prin intermediul cărora creditorul încasează de la debitor creanța rezultată din livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor direct sau prin intermediari.

1.1 LEASINGUL

Cuvântul „leasing“ vine din limba engleză, de la substantivul „leasing“ și verbul „to lease“ care s-ar traduce, într-o primă accepțiune, prin „a închiria“. Dezvoltarea din ultimele decenii a acestui produs a confirmat însă o formă specifică de finanțare, a cărei denumire s-a depărtat de traducerea inițială de închiriere, aceasta fiind reprezentată astăzi mai bine de verbul „to rent“. Prima societate de leasing din România apare în 1994 și după această dată încep să apară la noi și primele reglementări legale. Potrivit definiției pe care specialiștii o dau leasing-ului acesta este „operațiunea prin care o parte denumită «locator» transmite celeilalte părți, denumită «utilizator», contra unei plăți periodice, denumită «rată de leasing» sau «redevență», dreptul de posesiune și folosință al unui bun al cărui proprietar rămîne pentru o perioadă determinată de timp“. Operațiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum și bunuri mobile de folosință îndelungată, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor și a drepturilor de autor.

1.1.1 Caracteristicile produslui

Conform legii, leasing-ul poate fi financiar sau operațional. În cazul leasing-ului financiar, amortizarea se face la utilizator, dreptul de proprietate rămânând la societatea de leasing, care trebuie să prevadă expres în contractul de leasing opțiunea de cumpărare. Leasing-ul financiar este folosit în special pentru bunuri ce au fost importate datorită avantajului de a plăti taxele vamale, accize etc. la valoarea reziduală.

Leasing-ul financiar trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții: riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care fac obiectul leasing-ului sânt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte; contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasing-ului către utilizator la momentul expirării contractului; perioada de leasing depășește 75% din durata normală de utilizare a bunului ce face obiectul leasing-ului (perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit).

Conform legii, leasing-ul operațional este operațiunea de leasing care nu îndeplinește nici una din condițiile leasing-ului financiar și poate fi privit ca o simplă închiriere de bunuri.

1.1.2 Avantajele leasing-ului

Leasing-ul are o serie de avantaje, mai ales în cazul folosirii lui de către persoanele juridice. Cele mai importante sunt:

avantaje fiscale, ratele de leasing fiind considerate cheltuieli deductibile în cazul leasing-ului operațional;

asigură posibilitatea dimensionării și programării plăților în raport cu bugetul de venituri și cheltuieli;

este o sursă alternativă de finanțare care ajută la îmbunătățirea rezultatelor financiare ale firmei;

posibilitatea utilizatorului de a alege furnizorul de comun acord cu finanțatorul;

la sfârșitul perioadei de leasing, clientul poate opta pentru una dintre următoarele variante: cumpărarea produsului, continuarea contractului de leasing, renunțarea la contract și înapoierea bunului;

durata mare a contractului care poate fi de la 12 la 48 de luni;

beneficiarul va intra imediat în posesia, respectiv exploatarea bunului – programul de leasing incluzînd pe lîngă prețul de achiziție al echipamentului și celelate taxe (asigurare, taxă de înmatriculare, taxe de transport, instalare etc.);

în cazul produselor importate taxele vamale și TVA-ul în vamă se achită la valoarea reziduală (20% din valoarea produsului), acesta fiind cel mai important avantaj fiscal al unei operațiuni de leasing.

1.1.3 Ce conține un contract de leasing

Contractul de leasing trebuie să cuprindă minimum următoarele elemente:

părțile în contractul de leasing: locatorul/finanțatorul și beneficiarul;

descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing;

valoarea totală a contractului de leasing;

valoarea ratelor de leasing și termenul de plată a acestora;

perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;

clauza privind obligațiile asigurării bunului.

Pe lîngă acestea, contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă și valoarea inițială a bunului; clauza privind dreptul de opțiune al beneficiarului cu privire la cumpărarea bunului și la condițiile în care acesta poate fi exercitat.

1.1.4 Alte prevederi legale

Contractele de leasing constituie titlu executoriu, dacă beneficiarul nu predă bunul în următoarele situații: la sfîrșitul perioadei de leasing, dacă beneficiarul nu a formulat opțiunea cumpărării bunului sau a prelungirii contractului ori în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a beneficiarului. În cazul în care beneficiarul nu plătește ratele de leasing timp de două luni consecutiv, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar beneficiarul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, asta în cazul în care contractul nu prevede altfel.

Dacă finanțatorul nu respectă dreptul de opțiune al beneficiarului, acesta datorează daune-interese în cuantum egal cu valoarea reziduală a bunului sau cu valoarea sa de circulație, calculată la data expirării contractului de leasing. Dacă în timpul derulării contractului finanțatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finațator, noul finanțator este legat de aceleași obligații contractuale ca și vînzătorul, care rămâne, pe toată perioada derulării contractului, garant al îndeplinirii obligațiilor față de beneficiar.

1.2 FORFETAREA

Este o operațiune prin care se vând-cumpără creanțe (materializate în titluri de credit) și în cadrul căreia cumpărătorul (forfetor) renunță la acțiunea în regres asupra creditorului anterior.

Vânzătorul titlului de credit răspunde pentru legalitatea creanțelor, riscurile revenenind forfetorului.

Forfetarea constituie un produs bancar complex prin care o bancă finanțează pe termen mediu, respectiv plătește în avans, creanțe scadente în viitor obținute din exporturi fără drept de regres împotriva acestora.

Spre deosebire de scontare, forfetarea nu dă instituției financiare (băncii) drept de recurs asupra vânzătorului creanței în cazul unei defecțiuni de plată a debitorului.

Specific forfetării este și faptul că se aplică nu numai creanțelor pe termen scurt (până la un an), ci și celor provenite din exporturile pe credit cu scadență mijlocie, de la un an la șapte ani.

Mecanismul de finanțare a exporturilor prin forfetare se derulează astfel:

exportatorul discută cu forfetorul în perioada negocierii contractului asupra valorii și valutei în care se exprimă contractul, a sumei din cambie ce urmează să fie scontată, precum și condițiile de plată, garanțiile, avalizarea, natura mărfii și termenul de livrare;

forfetorul stabilește ulterior, în funcție de elementele prezentate de exportator, nivelul discountului și comisionul de angajament;

exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial către importator;

exportatorul prezintă forfetorului spre scontare cambii trase în cadrul contractului și încasează suma din documente, mai puțin taxa scontului și comisionul;

importatorul achită cambiile la scadență către forfetor.

Suma plătită de către exportator (vânzător) forfetorului, poartă denumirea de cost al forfetării și depinde de dobânzile de pe piața eurovalutelor, de perioada de la achitarea efectelor de comerț și până la scadența lor, precum și de marja pentru acoperirea riscurilor pe care și le asuma forfetorul și de cheltuielile de natură administrativă.

Operațiunile de forfetare sunt efectuate de către exportatorii care livrează mărfuri pe credit din contractele comerciale internaționale în vederea încasării contravalorii mărfurilor exportate înainte de scadență. Suma încasată pentru titlurile de credit vândute unor instituții financiar-bancare specializate în astfel de operațiuni de forfetare depinde de anumiți factori precum durata creditului, valuta în care se exprimă cambiile, bonitatea debitorului și avalizarea sau garantarea cambiei.

Deși cele mai utilizate documente folosite în cazul operațiunilor de forfetare, sunt cambia ți biletul la ordin, în ultimii ani s-a evidențiat din ce în ce mai mult acreditivul, în special acreditivul cu plata diferată in operațiunile de forfetare pe termen scurt (180 – 360 zile).

1.3 FACTORING

1.3.1 Definiții:

Factoringul este pachetul complex de servicii, care are la bază procesul de achiziție a creanțelor rezultate din livrarea de bunuri sau prestarea de servicii. Capacitatea Factorului de a combina, în funcție de necesitatea clientului și prevederile contractului încheiat între Factor și Aderent, cele 4 servicii enumerate mai jos, face din operațiunea de factoring un instrument flexibil și adaptabil:

Finanțare flexibilă;

Administrarea creanțelor;

Colectarea creanțelor;

Preluarea riscului de neplată al Debitorului Cedat.

În lipsa unei reglementări speciale, factoringul este supus prevederilor de drept comun privind cesiunea de creanță.

Factor – o instituție specializată, care, în schimbul unui preț, plătește în avans sau la scadență Aderentului, contravaloarea creanțelor cesionate considerate eligibile, în limita plafonului acordat și, subrogându-se în drepturile acestuia, urmează să încaseze creanțele al căror proprietar a devenit, de la Debitorii Cedați.

Aderent – clientul factorului, cel care transferă acestuia drepturile pe care le are asupra creanțelor rezultate din relațiile sale comerciale cu Debitorul Cedat.

Debitor Cedat – cumpărătorul/beneficiarul (importatorul) bunurilor și/sau serviciilor Aderentului, bunuri și/sau servicii care stau la baza creanțelor cesionate de către Aderent Factorului; Debitorii trebuie acceptați de Factor în vederea derulării prin factoring a relației sale cu Aderentul.

Cesiune de creanță – convenția prin care Aderentulul transmite Factorului drepturile sale asupra creanțelor prezente sau viitoare pe care Aderentul le are față de un Debitor (Debitor Cedat) în baza unei relații comerciale.

Factoring Domestic – vânzarea către un terț (Factor) de creanțe deținute de o companie rezidentă asupra unei alte companii rezidente, cu scopul de a obține finanțare sau alte servicii incluse în pachetul de factoring.

Factoring Internațional – vânzarea de creanțe de către un exportator către un terț (Factor de Export), cu scopul de a obține finanțare sau alte servicii incluse în pachetul de factoring.

Factor de Export – compania sau banca rezidentă sau non-rezidentă care achiziționează creanțe de la exportator. În practică, în cazul factoringului de export se utilizează plata imediată a 85% din valoarea facturilor clientului, iar restul de 15%, din care se scade valoarea corespunzătoare comisionului și dobânzii, se plătește în momentul în care importatorul achită factura.

Factor de Import – compania sau banca rezidentă sau non-rezidenta, care accepta preluarea riscului de neplată al unui Debitor (Importator).

Factoring cu Regres – în cazul acestui tip de factoring, riscul de neplată al Debitorului Cedat este suportat de Aderent; în cazul în care Debitorul se află în incapacitatea de a achita suma datorată, Factorul are drept de regres asupra Aderentului la o dată stabilită prin Contractul de Factoring.

Factoring fără Regres – în cazul acestui tip de factoring, riscul de neplată al Debitorului Cedat se transferă către Factor, în caz de neplată, acesta nemaiavând drept de regres asupra Aderentului. În general, Factorul își ia măsuri reasigurătorii împotriva riscului de neplată a debitorului, putând opta pentru încheierea unei polițe de asigurare a riscului de neplată sau pentru garanția oferită de Factorul de Import în conformitate cu regulile internaționale GRIF.

Compensarea – operațiune prin care se sting, fără plata în numerar, ci prin simple înregistrări contabile, datorii reciproce între Aderent și Debitor.

Scrisoarea de Notificare – înscrisul emis de Aderent și transmis Debitorului Cedat, prin care acesta din urmă este notificat de faptul că toate creanțele ce rezultă din relația lor comercială sunt cesionate în favoarea Factorului. În baza primirii ei, Debitorul Cedat are obligația de a achita sumele datorate în baza relației lor comerciale în contul indicat de Factor, acest mod de plată reprezentând singura posibilitate validă de stingere a obligației sale.

Serviciul de Finanțare – Factorul va plăti Aderentului, în avans, până la 100% din valoarea creanțelor cesionate (în limita plafonului aprobat); în cazul în care plata în avans este mai mică de 100% din valoarea creanței cesionate, diferența (rezerva) va fi transferată Aderentului la data încasării de către Factor, în conformitate cu prevederile Contractului de Factoring.

Servicul de Administrare a Facturilor – Factorul va asigura servicii de preluare a tuturor facturilor emise de Aderent asupra Debitorilor Cedați, de evidență și gestionare a acestora, precum și de punere la dispoziția Aderentului, lunar sau la cererea acestuia, a situațiilor privind creanțele derulate prin factoring.

Serviciul de Colectare al Facturilor – activitatea de colectare este externalizată pentru creanțele cesionate Factorului, acesta urmând să facă demersuri în vederea încasării lor. Astfel, Factorul urmarește colectarea tuturor creanțelor (aprobate și/sau neaprobate, acoperite și/sau neacoperite) aferente unui Debitor Cedat, la data scadenței acestora. În caz de întârziere a plății, Factorul va iniția procedurile de colectare specifice. În cazul unei facilități de Factoring cu Regres, operațiunile de colectare a creanțelor cesionate Factorului se vor desfășura până la termenul de regres prevăzut în Contractul de Factoring; la împlinirea acestui termen, creanțele neacoperite vor fi recesionate (revândute) Aderentului, Factorul nemaiavând obligația urmăririi încasării acestora.

Serviciul de Acoperire a Riscului de Neplată – o creanța acoperită este definită ca fiind acea creanță lichidă, exigibilă și certă, care se încadrează în limita de acoperire stabilită de Factor și pentru care nu există vreo dispută (litigiu comercial); riscurile acoperite sunt: insolvență, faliment și neplată prelungită; procentul de acoperire nu este unul standard, putând însă urca până la nivelul de 100%.

Contractul de factoring s-a evidențiat în principal în activitatea instituțiilor de credit ca având o natură duală pe de o parte ca modalitate de creditare iar pe de altă parte ca modalitate de mobilizare a creanțelor în scopul preluării. În raport de importanța sa și de aplicabilitatea permanentă ce are un efect de fluidizare a activității comerciale, contractul de factoring și-a găsit aplicabilitatea atât la nivelul comerțului internațional dar și în ofertele de finanțare ale instituțiilor de credit adresate comercianților interni.

Factoringul ca operațiune comercială a fost menționat pentru prima dată în legislația noastră prin O.U.G. nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie, dar nici acest act normativ nu legifera contractul de factoring în ansamblul lui. Pe plan internațional, contractul de factoring constituie obiectul de reglementare al Convenției Unidroit cu privire la factoringul internațional, semnată la Ottawa, la 28 mai 1988, și, în completare, Convenția Națiunilor Unite privind cesiunea de creanță în comerțul internațional de la New York din 2001.

Până în 2002 contractul de factoring a reprezentat pentru practica instituțiilor de credit din România doar o modalitate de preluare a creanțelor însoțită de o creditare la care se aplica un comision. Prin Legea nr. 469/2002, privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, s-a statuat atât natura contractului de factoring dar și valențele sale restrângându- i-se astfel sfera de aplicabilitate.

Pentru analiza efectivă a caracteristicilor și a legislației unui contract de factoring, este necesară amintirea celor cinci relații contractuale sau extra-contractuale ce iau naștere în cazul unui circuit complet de factoring internațional:

importatorul (beneficiarul-debitor) și exportatorul (furnizorul-aderent) încheie un contract comercial de import-export (contract de aprovizionare) care constituie baza operațiunii de factoring;

relația dintre exportator și factorul de export este stabilită prin acordul de factoring;

între factorul de export și importator nu există relații contractuale, iar în mod normal factorul de export nu ar trebui să fie preocupat de activitatea importatorului, din moment ce creanțele au fost cedate factorului de import. Totuși, atunci când creanța nu este cedată în primul rând factorului de import sau se răsfrânge din nou asupra factorului de export (cum ar fi situația nerespectării unor clauze legate de garanție), factorul de export are dreptul de a chema în instanță importatorul;

relațiile dintre factorul de export și cel de import sunt reglementate de cele mai multe ori de un acord-cadru interfactori și pot lua forma unui contract de re-factoring;

între factorul de import și importator nu se poate vorbi de existența unei relații contractuale, factorul de import fiind împuternicit doar să recupereze creanțele exportatorului. Cea mai importantă dintre toate aceste relații o reprezintă însă contractul de factoring. Contractul de factoring reprezintă un mecanism juridic original și complex care nu poate fi asimilat nici unei alte instituții juridice deja existente, deoarece combină mai multe instituții deodată, prezentându-se însă ca o operațiune cu individualitate proprie. Este un contract sui generis complex a cărui esență constă în garanția executării plății de către debitori și alte servicii.

1.3.2 Caractere juridice

a. Contractul de factoring este un contract consensual, pentru că legea nu cere o anumită formă în privința validității lui; de aceea băncile comerciale au simțit nevoia, fiecare, să reglementeze contractul de factoring, să elaboreze norme tehnice specifice acestei operații; datorită caracterului său complex contractul se încheie, în general, în forma scrisă cerută, însă, numai ad probationem (Vartolomei, B.O., 2006, p.47)

b. Factoringul este un contract sinalagmatic, deoarece ambele părți urmăresc realizarea unui beneficiu: aderentul să obțină finanțare, factorul să încaseze o sumă mai mare de la terț decât cea pe care a plătit-o el aderentului.

c. Este un contract cu titlu oneros – în schimbul plății anticipate sau la scadență a creanțelor cumpărate de factor de la aderent, acesta din urmă remunerează pe factor cu comisionul de factoring și dobânda aferentă sumelor avansate anticipat la care se adaugă uneori și așa numitul „agio”;

d. Contractul de factoring este comutativ pentru că, de regulă, părțile își cunosc întinderea obligațiilor încă din momentul încheierii contractului, dar poate fi și aleatoriu, atunci când factoringul este fără regres, caz în care factorul suportă riscul insolvabilității terțului.

e. Majoritatea autorilor atribuie contractului de factoring caracter intuitu personae, motivat de faptul că aspectele privind bonitatea aderentului cântăresc foarte mult în alegerea lui de către factor. Este însă discutabil acest caracter, deoarece într-adevăr calitatea aderentului și a debitorului cedat cântăresc foarte mult în decizia factorului de a finanța, dar aceasta privește bonitatea financiară, adică aspectele pecuniare, și mai puțin cele personale ale părților implicate în mecanismul factoringului. Tot astfel, trebuie reținut și faptul că regulile specifice contractelor intuitu personae, precum revocarea, moartea părților, incapacitatea etc., nu își găsesc aplicare în cazul contractului de factoring.

f. Contractul de factoring este cu executare succesivă, caracter ce denotă că raporturile specifice se derulează în timp. Aderentul transmite facturile acceptate de debitor, pe măsura nașterii creanțelor, după criteriile stabilite în contract, iar factorul avansează sumele corespunzătoare prețului convenit cu aderentul.

g. În sfârșit, contractul de factoring este un contract de adeziune, caracter ce se fundamentează pe aceea că factorul creditează aderentul cu sumele corespunzătoare prețului creanțelor cumpărate. Tocmai de aceea, în practică, clauzele contractului de factoring sunt stabilite de către factor și impuse aderentului prin contracte-tip, beneficiarul neavând decât în mică măsură posibilitatea de a le negocia.

h. Odată cu abrogarea Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, contractul de factoring a devenit un contract nenumit, fiindu-i aplicabile deci regulile art. 1168 din Noul Cod Civil.

1.3.3 Obiectul contractului

Contractul de factoring are un obiect specific ce constă din finanțarea, urmărirea și prezervarea contra riscurilor de credit de către factor, în schimbul dobândirii creanțelor de la aderent. Contractul ce are ca obiect orice alte prestații decât cele precizate nu va putea fi calificat drept contract de factoring.

Pentru a constitui obiect al contractului de factoring, creanțele trebuie să îndeplinească cerințele necesare valorificării, adică să fie certe și lichide. Creanțele cesionate nu trebuie să fie și exigibile, deoarece de natura factoringului este transmiterea creanțelor a căror scadență nu s-a împlinit, însă trebuie să aibă precizată expres data exigibilității, creanțele viitoare pot forma obiectul contractului de factoring.

Nu pot fi valorificate prin factoring creanțele civile, administrative, cele izvorâte dintr-un act de comerț sub condiție rezolutorie și nici creanțele rezultate din gestiunea de afaceri, restituirea plății nedatorate și din vânzarea bunurilor în regim de consignație.

Factorul asigură Aderentului cel puțin două din următoarele servicii de factoring:

administrarea creanțelor,

finanțarea în baza creanțelor,

iii) acoperire/protecție împotriva riscului de neplată,

iv) colectarea creanțelor.

Operațiunile de factoring se adresează agenților economici a căror activitate se derulează pe bază de contract comercial/comandă fermă, în formă scrisă, prin care s-a prevăzut efectuarea plății la un anumit termen de la livrarea mărfii/ prestarea serviciului.

1.3.4 Beneficiarii operațiunilor de factoring pot fi

Clientela factoring retail: întreprinderi retail, persoane fizice autorizate, profesiuni liberale, mici administrații private cu condiția ca factorul (societate bancară sau instituția financiară specializată) să nu aibă expunere pe debitorii pentru care aceste entități beneficiază / urmează să beneficieze de operațiuni de factoring (Debitori ai Creanței Cesionate).

Clientela factoring non-retail: întreprinderi non-retail sau întreprinderi retail, persoane fizice autorizate, profesiuni liberale, mici administrații private, în situația în care factorul (societate bancară sau instituția financiară specializată) are expunere pe cel puțin unul din debitorii pentru care aceste entități beneficiază / urmează să beneficieze de operațiuni de factoring.

Operațiunile de factoring se analizează și se aprobă cu respectarea prevederilor instrucțiunilor, a celorlalte reglementări interne a factorului (societate bancară sau instituție financiară specializată) și a legislației române. Operațiunile de factoring se derulează cu respectarea reglementărilor Factors Chain International (FCI).

1.3.5 Tipuri de operațiuni de factoring

1.3.5.1 Operațiuni de factoring standard

A. Factoring intern : Aderentul, Factorul și Debitorul Creanței Cesionate sunt localizați în România.

a. Factoring intern fără regres: contractul de factoring include serviciul de acoperire/protecție împotriva riscului de neplată din partea Debitorului Creanței Cesionate

b. Factoring intern cu regres: contractul de factoring nu include serviciul de acoperire/protecție împotriva riscului de neplată din partea Debitorului Creanței Cesionate

c. Factoring intern – administrare creanțe : contractul de factoring prevede numai administrarea și colectarea creanțelor – sunt excluse serviciile de finanțare și acoperire risc de neplată.

B. Factoring de export: Aderentul și Factorul sunt localizați în România în timp ce Debitorul Creanței Cesionate este localizat într-o altă țară; tranzacția se derulează, în general, prin intermediul a doi factori: factorul de export (care a încheiat un contract de factoring cu Aderentul) și factorul corespondent de import localizat de regulă în țara Debitorului. Factorul

corespondent este societatea de factoring/banca agreată, care are încheiat cu factorul de export un acord (Interfactor Agreement) pentru derularea operațiunilor de factoring internațional.

a. Factoring de export fără regres: contractul de factoring include serviciul de acoperire /protecție împotriva riscului de neplată din partea Debitorului Creanței Cesionate

b. Factoring de export cu regres: contractul de factoring nu include serviciul de acoperire /protecție împotriva riscului de neplată din partea Debitorului Creanței Cesionate

c. Factoring de export – administrare creanțe: contractul de factoring prevede numai administrarea și colectarea creanțelor – sunt excluse serviciile de finanțare și acoperire risc de neplată

C. Factoring de import: Factorul și Debitorul Creanței Cesionate sunt localizați în România, în timp ce furnizorul este localizat într-o altă țară; furnizorul este Aderent într-un contract de factoring încheiat cu factorul corespondent de export; Aderentul și factorul corespondent de export sunt de regulă localizați în aceeași țară

a. Factoring de import cu preluare risc de neplată: Factorul și-a asumat riscul de neplată din partea Debitorului Creanței Cesionate (fie direct, fie prin intermediul unui asigurător)

b. Factoring de import fără preluare risc de neplată (collection only): Factorul nu și-a asumat riscul de neplată a Debitorului Creanței Cesionate, efectuând numai administrarea și colectarea creanțelor. Asigurătorul este societatea de asigurare care are încheiat cu Factorul un contract de asigurare prin care asigurătorul preia riscul de neplată al Debitorului Creanței Cesionate în cadrul unor operațiuni de factoring fără regres / cu preluare risc de neplată.

1.3.5.2 Operațiuni de factoring structurate

Orice aranjament de tip factoring derivat din operațiunile de factoring standard, cu particularități specifice ; necesită încheierea unor contracte adaptate la specificul tranzacției, avizate de departamentul juridic.

a. Factoring fără regres cu accept irevocabil la plata: operațiuni de factoring fără regres, cu expunere directă pe debitor/asigurător/factor corespondent, cu accept irevocabil la plată din partea Debitorului Creanței Cesionate. Pot fi aprobate doar pentru debitorii agreați de FACT, în general clienți sau prospecți CIB, și doar cu avizul prealabil al entității care gestionează Aderentul.

b. Reverse factoring: operațiuni de factoring fără regres, prin care furnizorii agreați de un Debitor (care este în același timp client al băncii) sunt incluși într-un program de factoring, în condițiile stabilite anterior între Factor și Debitor. Operațiunea este de regulă formalizată printr-un acord de colaborare încheiat între Factor și Debitorul Creanței Cesionate și are ca particularitate finanțarea furnizorilor în baza acceptului irevocabil la plată din partea Debitorului.

c. Supply chain finance: operațiuni de reverse factoring care se desfășoară prin intermediul unei platforme de plăți, schimburile de informații între participanți realizându-se electronic.

d. Operațiuni de factoring cu deconsolidare din bilanț: operațiuni de factoring fără regres având ca particularitate încheierea unui contract de factoring adaptat care permite deconsolidarea creanțelor din bilanț conform normelor IFRS.

e. Cumpărare de creanțe comerciale: operațiuni fără regres, pe termen mediu, cu încasarea creanțelor conform unui grafic cu scadențe fixe, stabilit la momentul cumpărării creanțelor

f. Ipotecă mobiliară asupra creanțelor și drept de administrare și colectare a acestora : contract prin care se asigură servicii de administrare și colectare a creanțelor provenind din contractele cesionate în favoarea băncii cu titlu de garanție pentru alte facilități.

1.3.6 Caracteristici generale produse de factoring standard pentru clientelă factoring non retail

Moneda : RON sau orice altă valută cotată de Factor (valuta în care s-a emis creanța cesionată).

Plafon de finanțare : valoarea maximă a creanțelor ce pot fi aprobate pentru finanțare. Plafonul de finanțare are caracter revolving, reconstituindu-se pe măsura fluxului de încasări ale creanțelor. Utilizarea și reîntregirea plafonului de finanțare se realizează în baza valorii nominale a creanțelor și nu în baza procentului de finanțare.

Procent de finanțare: până la 100% din valoarea nominală a facturilor aprobate. Valoarea finanțată nu va depăși suma rezultată din aplicarea procentului de finanțare la valoarea plafonului de finanțare aprobat.

Plafon de acoperire risc de neplată (aplicabil numai operațiunilor de factoring fără regres) : valoarea maximă a creanțelor pentru care poate fi preluat riscul de neplată a debitorului.

NOTĂ: Nu sunt acoperite la risc de neplată sumele rezultate din: dispute, litigii comerciale, compensări între Aderent și Debitor, plăți efectuate eronat în contul Aderentului, facturi întocmite eronat, stornări ulterioare finanțării, fraude, sume rezultate din taxe și comisioane bancare. Aceste sume vor fi recuperate de la Aderent, prin exercitarea dreptului de regres al Factorului asupra acestuia.

Procent de acoperire (aplicabil numai operațiunilor de factoring fără regres): până la 100% din valoarea nominală a facturilor acoperite la risc de neplată.

NOTĂ: Procentul de acoperire se corelează cu procentul de finanțare. În cazul în care riscul este preluat de asigurător/factor corespondent, procentul de acoperire se coreleaza și cu procentul de asigurare acordat de asigurător/factor corespondent.

Valabilitate plafoane: termenul maxim până la care se pot efectua finanțări din plafonul de finanțare (uzual 1 an).

Maturitate facilitate: termenul maxim până la care pot exista în sold creanțe finanțate, după expirarea valabilității plafonului de finanțare, calculat în funcție de termenul de plată maxim acceptat al creanțelor și de:

a) termenul de plată sub acoperire – se aplică operațiunilor de factoring fără regres;

b) termenul de dezaprobare a facturilor – se aplică operațiunilor de factoring cu regres.

Scadența facturilor (termenul de plată maxim acceptat de Factor): în general 180 zile.

NOTĂ: pentru sectoarele de activitate unde se practică termene de plată mai lungi (ex: agricultură, farmaceutică etc), se pot accepta scadențe de până la 360 de zile.

Termen de plată a creanțelor acoperite / Termen de acoperire (termenul la împlinirea căruia Factorul plătește Aderentului eventualele sume acoperite la risc de neplată, nefinanțate anterior; aplicabil numai operațiunilor de factoring fără regres): se stabilește în funcție de termenul în care Factorul primește despăgubirea de la entitatea care preia riscul de neplată sau, în cazul riscului preluat de Factor, în funcție de rezultatele analizei riscului de credit față de debitor (în general, între 90 -360 zile de la scadența creanțelor cesionate).

NOTĂ: în cazul riscului de neplată preluat de asigurător, Factorul primește despăgubirea la 30 de zile de la data la care asigurătorul primește dovada scrisă a insolvenței sau, în caz de neplată prelungită, la 180 zile de la data notificarii întârzierii la plată; în cazul riscului de neplată preluat de factorul corespondent, Factorul primește despăgubirea la 90 de zile de la scadența contractuală a facturilor acoperite.

Termen de dezaprobare a creanțelor (termenul la împlinirea căruia Factorul își poate exercita dreptul de regres asupra Aderentului, prin dezaprobarea creanțelor aprobate anterior și inițierea recuperării de la Aderent a sumelor datorate de acesta; aplicabil numai operațiunilor de factoring cu regres): între 30 – 90 de zile de la scadența creanțelor cesionate, sau alt termen agreat cu o societate de recuperare creanțe.

1.3.7 Garanții

bilet la ordin în alb sub aspectul sumei și scadenței, stipulat fără protest, emis de Aderent;

ipotecă mobiliară asupra conturilor bancare deschise de Aderent la Factorul bancar.

Nu se solicită garanții reale imobiliare.

Eventualele excepții, în sensul extinderii sau restrângerii garanțiilor solicitate, vor fi tratate conform reglementărilor interne privind garanțiile și avizului RISC. În cazul operațiunilor cu risc pe debitor preluat de Factorul bancar, se vor solicita garanțiile prevăzute în aprobarea de risc (ex: bilet la ordin în alb sub aspectul sumei și scadenței, stipulat fără protest, emis de debitor; ipotecă mobiliară asupra conturilor bancare deschise de debitor la Factorul bancar, etc).

Obs: Cesiunea de creanțe ce se realizează în cadrul operațiunilor de factoring/cumpărare de creanțe presupune un transfer de proprietate asupra creanței, din patrimoniul Aderentului în patrimoniul Factorului bancar. În consecință, creanțele cesionate nu pot face obiectul unei garanții în favoarea Factorului bancar întrucât ele se află în proprietatea Factorului bancar.

1.3.8 Costuri

comision de factoring (% flat aplicat la valoarea nominală a facturilor transferate de Aderent Factorului și o sumă fixă/taxă de operare pe document)

comision de factoring pentru acordare plafon ( % flat aplicat la plafonul de finanțare aprobat)

comision de finanțare

taxă analiză debitor

Nivelul și structura costurilor sunt stabilite de către Direcția Factoring în funcție de cifra de afaceri estimată/derulată prin factoring, număr de facturi, rentabilitate, rezultatul analizei criteriilor de factorabilitate.

1.3.9 Criterii de factorabilitate

Departamentul factoring analizează factorabilitatea tranzacției pentru operațiunile de factoring cu excepția celor de factoring de import și a contractelor de ipotecă mobiliară asupra creanțelor și drept de administrare și colectare a acestora. Principalele elemente care sunt analizate pentru stabilirea factorabilității tranzacției sunt :

1. Clauzele contractului commercial – reprezintă cel mai important element în analiza riscurilor tranzacționale aferente unei relații comerciale, analiza vizând următoarele aspecte:

a) obiectul de activitate: marfa/serviciile să fie clar identificate și cuantificate corespunzator;

b) valabilitatea contractului comercial;

c) termenul de plată: plata la termen, cu scadență identificată;

d) modalitatea de plată : prin transfer bancar sau instrumente de plată;

e) condițiile de livrare;

f) condițiile și documente de recepție cantitativă și calitativă;

g) eventuale aspecte negative (plăți condiționate, interdicție de cesiune, etc)

2. Dependență de un singur debitor – se urmărește evitarea concentrării excesive a riscului pe un singur debitor, aspect deosebit de important pentru asigurarea posibilității de exercitare a dreptului de regres asupra Aderentului.

3. Relațiile încrucișate între Aderent și Debitorul pentru care se solicită factoring – se analizează relațiile în care Debitorul deține atât creanțe cât și datorii față de Aderent. Acestea dau naștere la creanțe ale Debitorului asupra Aderentului și pot condiționa plata facturilor emise de Aderent Debitorului sau pot conduce la compensarea obligațiilor reciproce.

4. Legăturile de acționariat cu Debitorul pentru care se solicită factoring – în baza unor astfel de legături pot apărea înțelegeri extracontractuale care pot influența negativ încasarea facturilor. În cazul identificării legăturilor de acționariat, tranzacția propusă derulării prin operațiuni de factoring poate fi aprobată numai cu avizul FACT și RISC.

5. Vechimea relației comerciale – cu cât relația dintre cele două părți este mai veche, cu atât probabilitatea de apariție a litigiilor comerciale este mai scăzută.

6. Informații despre Aderent și Debitor – se consultă bazele de date disponibile (CRC – baza de date istorică, CIP, RECOM, Portal insolvență – BPI și Tribunalul județean, rapoarte financiare interne sau publice, baza de date FACT – debitori rău platnici, relații reziliate, etc).

În funcție de rezultatul analizei de factorabilitate, FACT parametrizează condițiile de derulare a operațiunilor de factoring în ceea ce privește: plafonul de finanțare / acoperire risc de neplată, procentul de finanțare / acoperire risc de neplată, documente solicitate la finanțare și forma de prezentare a acestora, alte condiții.

Sunt în mod categoric excluse de la finanțarea prin factoring următoarele categorii de activități și creanțe :

• vânzările condiționate, în consignație sau barter,

• facturările provizorii sau proforma,

• livrările cu plata ramburs, pe măsura vânzării sau în numerar,

• creanțele viitoare (creanțe pentru care Aderentul a emis facturi fără ca bunurile să fie livrate sau serviciile să fie prestate),

• creanțe care provin din operațiuni comerciale cu aspect litigios,

• creanțe pentru care Debitorul Creanței Cesionate a invocat compensarea,

• sumele susceptibile a fi reținute de drept de către Debitorii Creanțelor Cesionate, cum ar fi: avansuri, garanții, etc.

NOTĂ : Nu se efectuează analiza de factorabilitate pentru operațiuni de factoring de import. Dosarul constituit în vederea aprobării facilității de factoring de import va conține următoarele elemente:

solicitarea din partea factorului corespondent (mesaj EDI);

rezultat consultare de către FACT a bazelor de date disponibile, pentru debitor (Baza de risc, Portocli pentru clienți BRD, CRC – baza de date istorică, RECOM, Portal insolvență – BPI și Tribunalul județean, rapoarte financiare interne BRD sau publice, etc).

1.3.10 Avantajele factoringului

Finanțare flexibilă, care crește odată cu nivelul afacerii și este structurată pe specificul acesteia;

Nu presupune constituirea de garanții materiale;

Acces la servicii specializate de administrare și colectare a creanțelor;

Acces la servicii specializate de evaluare, verificare și monitorizare a Debitorilor Cedați și a crențelor deținute asupra acestora;

Acoperirea riscului de neplată al Debitorilor Cedați;

Consultanță și asistență comercială specializată;

Rapoarte și informații în timp real.

1.3.11 Riscurile aferente operațiunilor de factoring

În afară de aspectele pozitive pe care le implică, operațiunile de factoring sunt supuse unor riscuri importante pe toată perioada derulării acestora. Cunoașterea și tratarea lor are o importanță deosebită și reprezintă o parte componentă a unui management intensiv din partea tuturor părților contractante. Cunoașterea relațiilor contractuale de factoring au o importanță de prim rang în aprecierea factorilor de risc și a practicării unui management privind abordarea și excluderea riscurilor.

În principiu, la descrierea relațiilor existente în afacerile de factoring trebuie să pornească de la ideea că în aceste contracte sunt implicați cel putin trei parteneri contractuali.

o Factorul (Societatea de factoring);

o Clientul de factoring (vânzătorul de creanțe);

o Debitorul de factoring (cumpărătorul de mărfuri sau servicii).

În triunghiul de relații prezentat mai sus, fiecare participant contractual implicat în afacerile de factoring suportă riscurile specifice, care sunt caracteristice business-ului sau. În cadrul unei analize a riscurilor existente în operațiunile de factoring este foarte important a se stabili, în mod cuprinzător și sistematic, toate categoriile mai importante ale acestor riscuri și de a face transparente conexiunile reciproce ale acestora.

Cunoașterea și analiza riscurilor specifice operațiunilor de factoring fac posibilă luarea din partea partenerilor contractuali a unor măsuri concrete cu caracter de politică de riscuri, care să contribuie la evitarea lor sau cel puțin la limitarea sau reducerea lor. Din analiza domeniilor de riscuri principale în afacerile de factoring, se poate ajunge la concluzia că acestea se localizează îndeosebi în direcția clientului de factoring respectiv a debitorului de factoring. Riscurile principale care pot apărea în legătură cu clientul de factoring sunt:

a) Dispersiunea defectuoasă a clientului de factoring;

b) Calitatea produselor sau serviciilor necorespunzătoare livrate de către clientul de factoring;

c) Încălcarea condițiilor contractuale sau abuzul de încredere din partea clientului de factoring. Indiferent de varianta contractului de fcatoring, bonitatea debitorului (cumpărătorului) trebuie verificată de către factor, deoarece acesta are o mare importanță în derularea contractului de factoring.

În acest context, riscurile principalecare pot să apară în această privință sunt următoarele: insolvența debitorului; diversificarea defectuoasă a debitorilor; cumulări de riscuri; abuz de încredere a debitorului în urma unor înțelegeri comune incorecte ale acestuia cu clientul de factoring; greutăți neprevăzute în cazul unor debitori din străinătate (reglementări legale în privința creanțelor sunt în unele țări din străinătate foarte diferite); diferitele comportamente ale debitorilor cu privire la respectarea clauzelor contractuale (contradicții ilegale, întârzieri de plăți, rezolvări arbitrare a situațiilor privind marfurile returnate etc); interdicții de cesiune estimate în cazul unor debitori.

Pentru creanțele problematice de factoring pot să apară următoarele riscuri în sarcina factorului: riscuri referitoare la decontări; mărfuri livrate în comision; restricții de cesiune; creanțe cu termen lung de plată (spre exemplu, livrarea bunurilor pentru investiții mari și durată lungă de construcție); creanțe contestate, întârziate (cu scadență depășită) și acționate în instanțele judecătorești; creanțe pentru debitori statali sau semistatali (calculate cu datorii de impozit); creanțe externe (cu reglementări legale complicate, unde controalele de veritate nu sunt curent posibile); creanțe singulare deosebit de mari; creanțe cu decontări parțiale (în domeniul construcțiilor, montajului și construcțiilor imobiliare); creanțe cu rezervarea dreptului de propietate (cu rezervarea prelungită a dreptului de propietate); creanțe neexistente sau numai parțial existente (facturi fictive, facturi anticipate livrării mărfurilor sau executării serviciilor).

Identificarea acestor riscuri necesită un control și o analiză profundă tocmai din cauza diversității și situațiilor complicate ale acestora și vor trebui să stea în centrul preocupărilor factorului, care dorește să fie protejat de cât mai multe riscuri posibil.

2. PREZENTARE BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Societatea Națională de Credit Industrial, strămoșul BRD-Groupe Société Générale, a fost creată în 1923 ca instituție publică, statul deținând 20% din capitalul social, Banca Națională a României 30%, restul fiind deținut de particulari, printre care și un grup de foști directori ai Marmorosch, Blank & Co., prima bancă modernă din România. Misiunea acestei noi instituții era finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.

După Al Doilea Război Mondial, conform Legii Naționalizării din iunie 1948, Societatea Naționala de Credit Industrial a fost naționalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiții. În 1958, după reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiții a obținut monopolul în România pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepția agriculturii și industriei alimentare. Ea a primit un nou nume, devenind Banca de Investiții. În această perioadă, cea mai mare parte a finanțărilor acordate de Banca Mondială au fost derulate prin Banca de Investiții.

Société Générale este prezentă în România din anul 1979, când activitatea micii sucursale se baza pe finanțarea sectorului de petrol și gaze prin emiterea de acreditive și scrisori de garanție.

În 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a luat sfârșit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a constituit ca bancă comerciala și a preluat activele și pasivele Băncii de Investiții. Băncii i s-a acordat o autorizație de funcționare generală.

După 1990, sucursala a dezvoltat activități bancare atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice. Cu ajutorul altor două entități (Société Générale Finance Developpement și Société Générale European Emerging Markets), Société Générale București a avut mijloacele necesare pentru a-și dezvolta activitățile pe trei axe de competență: bancă comercială, piețe de capital și bancă de investiții. Fosta sucursală a Société Générale se regăsește astăzi în structura BRD sub forma unui grup (Mari Clienți Corporativi).

Perioada anilor 1997-1999 marchează încheierea primei faze a privatizării. Experiența dobândită din încercările anterioare de privatizare a băncii, poziția acesteia în sistemul bancar românesc, precum și apariția cadrului legislativ specific în 1997 au constituit factorii esențiali în derularea fără sincope a procesului privatizării.

În decembrie 1998 s-a semnat un acord între Société Générale și Fondul Proprietății de Stat (autoritatea care gestiona participațiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% și a cumpărat un pachet de acțiuni care i-a permis să devină proprietară a 51% din capitalul majorat al BRD.

În 2001, BRD a fost listată la Bursa de Valori București, în prima categorie, devenind rapid una dintre cele mai tranzacționate societăți. În anul 2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit BRD – Groupe Société Générale în urma unei campanii de rebranding. În 2004, Société Générale a cumpărat pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul român în capitalul BRD. 

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 148.000 de angajați în 76 de țări și 32 de milioane de clienți în întreaga lume, în trei activități-cheie:

Retail banking în Franța

Retail banking internațional, servicii financiare și asigurări

Corporate & investment banking, private banking, administrare de active și servicii pentru investitori.

BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor și banca numărul 1 pe piața românească a creditelor sindicalizate. BRD – Groupe Société Générale are 2,3 milioane de clienți și operează o rețea de aproximativ 880 de unitati. Cu peste 2,3 milioane de carduri valide și o rețea de acceptare de peste 21.600 de POS-uri și 1.500 de ATM-uri, BRD este banca numărul 1 pe piața românească a cardurilor.

BRD este prima bancă din România care a introdus în oferta sa, în 1993, operațiunile de factoring, afiliindu-se în același an la Factors Chain International. În anul 2004, banca a devenit membru cu drepturi depline în această organizație, iar din 2011 este membru fondator al Asociației Române de Factoring și membru în Comitetul Director al acesteia.

BRD și-a consolidat în 2013 poziția de lider al pieței românești a factoringului, menținându-se pe primul loc atât din perspectiva volumului operațiunilor – 918 milioane EUR – , cât și a calității serviciilor. BRD este cel mai titrat jucător pe piața factoringului, clasându-se în ultimii cinci ani pe poziții fruntașe în clasamentele organizației Factors Chain International. În anul 2013, banca a ocupat locul 3 la categoria „Consistency in overall performance as Export Factor & Import Factor in the last five years”.

Activitatea de factoring a BRD și-a continuat evoluția pozitivă în primul semestru al anului 2014, înregistrând o creștere cu 8% a volumului de operațiuni față de aceeași perioadă a anului trecut. Cota de piață a băncii pe acest segment de activitate a crescut la 40% față de 33% la jumătatea anului 2013, consolidând poziția BRD de lider al pieței interne de factoring.
Numărul clienților care au apelat la serviciul de factoring al BRD în primul semestru al anului a crescut cu 11%, determinând în același timp creșterea numărului de relații client – debitor gestionate în această perioadă la peste 1.650 și ridicând numărul facturilor procesate la 134.000.

În structura portofoliului se remarcă ponderea importantă (83%) a operațiunilor de factoring fără regres, ceea ce demonstrează că BRD are capacitatea de a oferi clienților soluții de acoperire a riscului de neplată generat de insolvență sau neplată prelungită a partenerilor comerciali, dar și posibilitatea lichidizării creanțelor și asigurarea cash flow-ului necesar desfășurarii activității companiei.

Operațiunile de factoring intern dețin și în 2013 ponderea cea mai importantă, 76%, în timp ce operațiunile de factoring de export reprezintă 19%, iar cele de import, 5%.

Comparativ cu 2012, operațiunile de factoring intern s-au stabilizat, cele de factoring de export au crescut cu 6%, iar volumele aferente factoringului de import au scăzut cu 4%.

Profilul clienților care apelează la factoring este divers: de la IMM-uri la mari companii multinaționale, care își desfășoara activitatea în majoritatea sectoarelor economice. Cele mai reprezentative industrii la nivel de portofoliu sunt: mașini și echipamente, metalurgie, electronice și comunicații, comerț.

Prin operațiuni de tip reverse factoring și implicit prin parteneriatele încheiate între BRD și companiile care doresc să implementeze programe de finanțare a furnizorilor, relația dintre un cumpărător și furnizorii săi capătă valențe noi, transformându-se într-o soluție win-win: optimizarea capitalului și fidelizarea furnizorilor din perspectiva cumpărătorului și accesul la o sursă de finanțare sigură, stabilă și în condiții preferențiale pentru furnizori.

Pe sectoare de activitate, portofoliul prezintă o bună dispersie: construcții (27%), industria metalurgică (17%), mașini și echipamente (14%), comerț (13%).

2.1 Factoring intern

Cum funcționează produsul?

Aderentul livrează bunurile sau prestează serviciile și transmite facturile către debitor.

Aderentul cesionează facturile către BRD și transmite acestuia copiile facturilor fiscale 

BRD îl finanțează pe Aderent pentru o parte din valoarea facturilor, la cerere. 

La scadență, debitorul efectuează plata către BRD.

BRD transferă diferența între sumele încasate de la debitor și suma finanțată către Aderent. 

Dacă debitorul nu achită la timp facturile, BRD începe procedurile de colectare.

Care sunt condițiile?

Relația comercială trebuie să se deruleze pe baza unui contract comercial/ comandă fermă care să fie semnată și ștampilată, și trebuie să conțină date de indentificare a partenerilor, termnelor de plata, condițiilor de livrare etc. 

Termene de plata agreate mai mici de 180 zile

Contractul comercial nu trebuie să interzică parților dreptul de a cesiona contactul

Nu pot fi supuse operațiunilor de factoring relațiile comerciale cu legături de acționariat și contractele ce prevăd plăți condiționate de alte încasări.

Cât costă ? 

Pentru stabilirea costurilor operațiunii sunt necesare informații privind relațiile comerciale pentru care se solicită derularea de operațiuni de factoring.

Costul operațiunii este influențat de numărul relațiilor comerciale, numărul de facturi, calitatea debitorilor propuși, cifra de afeceri ce urmează a se derula prin factoring și nu în ultimul rând de tipul operațiunii.

în funcție de specificul fiecărei tranzacții, Direcția Factoring va transmite o ofertă personalizată de costuri.

2.2 Factoring Internațional (factoring de import și factoring de export)

Etape factoring de import (în această situație – BRD este factor de import)

1. BRD analizează posibilitatea preluării riscului de neplată pentru importator.  

2. Importatorul negociază cu furnizorul său extern termenul de plată și îl informează pe acesta cu privire la intențiile sale de derulare a relației comerciale prin intermediul operațiunilor de factoring.  

3. Exportatorul este contactat de Factorul de Export pentru a i se prezenta produsul. 

4. Exportatorul încheie contractul de factoring împreună cu Factorul de Export. 

5. La solicitarea Factorului de Export, BRD garantează limita de acoperire a riscului de neplată.

6. Importatorul primește notificarea privind cesionarea contractului comercial în favoarea BRD din partea exportatorului. Toate plățile aferente facturilor cesionate se vor efectua numai în contul și în favoarea BRD. 

7. Importatorul primește marfa sau îi este prestat serviciul aferent facturii emise de către furnizorul extern. 

8. La scadență, importatorul plătește contravaloarea facturii în contul și în favoarea BRD, în conformitate cu notificarea primită din partea furnizorului extern. 

9. BRD transferă către Factorul de Export sumele colectate.

Cine poate iniția operațiunea?

Factorul de export – ca urmare a cererii primite de la exportator, acesta solicită BRD (Factorul de import) servicii de preluare a riscului de neplată și/sau colectarea creanțelor.

​Factorul de import, BRD – ca urmare a indentificării oportunităților de colaborare cu firmele importatoare românești, oferă importatorului serviciul de Factoring de Import și în baza informațiilor primite solicită Factorului de Export să contacteze exportatorul pentru a-i prezenta avantajele acestui serviciu.

De ce factoring de import și nu acreditiv/scrisoare de garanție bancară?

Pentru că nu implică costuri pentru importator:

importatorul nu mai face plata externă la scadență, ci o plată internă reducând astfel costurile aferente transferului extern;

furnizorul extern are riscul de neplată preluat de 100%.

Etape factoring de export (în această situație – BRD este factor de export)

Factoringul de export este imaginea în oglinda a factoringului de import.

C O N C L U Z I I ȘI P R O P U N E R I

Finanțarea, nevoia de capital este una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă, în mod continuu, orice agent economic, de la nivelul celor mai mici societăți comerciale până la bănci si corporații multinaționale și chiar statele ca și entități distincte, reprezentate fie prin guverne, municipalități sau bănci centrale.

Din punct de vedere al utilizatorilor de fonduri posibilitățile de finanțare disponibile pentru cei mai mulți agenți economici evoluează de la simplu la complex odată cu dimensiunea acestora.

Prima opțiune a unei societăți comerciale care conștientizează apariția nevoii de finanțare este utilizarea pieței locale, în general prin intermediul unor credite bancare sau tehnici moderne de finanțare cum ar fi, leasingul sau factoringul.

Acest lucru se datorează atât faptului că este cea mai facilă soluție, cât și faptului că este puțin probabil să dispună de calitățile necesare accesării pieței internaționale – puterea financiară, puterea de negociere, managementul specializat, sau chiar informații legate de alte posibilități existente. Abia după ce firma atinge o anumită „masă critică” ea va putea beneficia de soluții complexe de finanțare.

Conștientizarea unei nevoi de finanțare externă poate apărea ca urmare a unei varietăți de situații, ca de exemplu:

La atingerea unei limite a vitezei de dezvoltare a firmei în condițiile lipsei sprijinului exterior, sau chiar atingerea unui punct de stagnare, când investițiile necesare pentru continuarea dezvoltării depășesc puterea financiară a agentului economic;

La apariția unor oportunități de afaceri pentru fructificarea cărora este evident că fondurile existente în prezent sau în perioada imediat următoare nu vor fi suficiente;

Ca urmare a unei evoluții nefavorabile a climatului economic în care firma își desfășoară activitatea.

Aceasta duce la o diminuare a eficienței economice, datorită apariției sau creșterii decalajului între perioadele de încasare de la clienți și perioadele de plată către furnizori, caz în care un fond de capital de lucru cu rol de tampon devine necesar și datorită apariției unor competitori cu posibilități tehnice superioare sau a unor reglementări legale (de protecție a mediului, de menținere a unor standarde de calitate, etc.) cazuri care impun efectuarea unor investiții neprevăzute.

Deși în general se utilizează simultan surse diverse de capital în scopul finanțării, pentru a putea prezenta o imagine cât mai completă a posibilităților existente în prezent pe piețele domestice și pe cele internaționale este necesară o separare a acestora pe baza principalelor lor caracteristici și pe baza sursei capitalurilor investite.

Astfel, o companie poate obține capitalurile necesare prin capitaluri proprii sau prin îndatorare. În ultimii ani au apărut și variante „exotice” de finanțare, reprezentate de soluții hibrid, sau chiar de instrumente nefolosite până acum în scopul finanțării, ca de exemplu asigurările.

Schimbările rapide și numeroase din sfera afacerilor au creat oportunități de a vinde produse la scară mondială. Îmbunătățirea tehnologiei informaționale și a transporturilor au dus la schimbarea frontierelor tradiționale care odată defineau limitele piețelor.

Toate acestea au constituit premisele accelerării schimburilor comerciale din întreaga lume, ceea ce a declanșat la rândul său obligația companiilor de a oferi clienților termene de plată flexibile din dorința de a-și păstra competitivitatea.

Astfel, odată cu creșterea operațiunilor comerciale la nivel mondial, are loc o creștere proportională a operațiunilor de factoring din nevoia acută de resurse financiare. În urma celor prezentate în capitolele demersului nostru putem formula câteva concluzii teoretice referitoare la tematica abordată.

1. Astfel, factoringul este o tehnică de finanțare a afacerilor și de recuperare a creanțelor comerciale utilizat încă din secolul al XVIII-lea în comerțul cu coloniile în SUA, prin care o firma numită aderent, își vinde facturile neîncasate unui factor, care preia în sarcina lui acoperirea lor, contra unui comision proporțional cu cifra de afaceri (valoarea facturilor). Acest lucru presupune subrogația factorului în drepturile aderentului pentru plata creanțelor de către debitorii cedați.

2. În operațiunile de factoring internațional intervine extraneitatea, cei doi factori sunt rezidenți în țări diferite, între aceștia existând un acord de factoring. Factorul de export acceptă să cumpere creanțele pe care unul din clienții săi exportatori (aderentul) le are asupra unui cumpărător din stăinătate și să le cedeze apoi corespondentului său din țara importatoare (factorul de import), dar numai în măsura în care acesta le acceptase în prealabil, deoarece el va trebui să procedeze la încasarea creanțelor și să suporte riscurile insolvabilității debitorului.

3. Factoringul presupune acoperirea unui risc de neîncasare a facturilor prin: garanții pentru limitarea riscului de neîncasare; comisionul de factoring, care reprezintă o plată efectuată de aderent factorului și reținută de factor din sumele puse inițial la dispoziția aderentului și comisionul de finanțare, stabilit de părți și calculat la perioada de finanțare. În cazul neîncasării facturilor, factorul își poate exercita dreptul de regres contra aderentului, prin reținerea sumelor din contul curent sau valorificarea garanției, dacă este prevăzută o asemenea clauză în contractul de factoring, însă ponderea cea mai mare în volumul operațiunilor de factoring la nivel mondial o dețin cele fără drept de regres împotriva aderentului.

4. Finanțarea prin factoring prezintă numeroase avantaje pentru utilizatorii ei: simplificarea formalităților financiar-contabile, mărirea vitezei de circulație a mijloacelor bănești în situatile în care numărul cumpărătorilor este mare și termenele de plată sunt mai mari de 30 de zile, furnizarea de servicii de consultanță (informarea furnizorilor înainte de încheierea tranzacției aspra solvabilității clienților), preluarea atribuțiilor furnizorilor referitor la urmărirea și decontarea facturilor, după încheierea tranzacțiilor între vânzător și cumpărător asumarea riscului insolvabilității clienților și a riscului valutar, avantaje sub forma reducerilor obținute în cazul aprovizionărilor efectuate, precum și neacordarea acestora în cazul vânzării produselor finite, etc.

5. Din cuprinsul tezei se desprind numeroase argumente care susțin ideea unei ascensiuni încă rapide a factoringului în sistemul tehnicilor de finanțare. Dată fiind importanța factoringului ca sursă de finanțare pentru IMM-uri, guvernele tuturor țărilor trebuie să încerce diminuarea barierelor (legislative sau de orice altă natură) care pot sta în calea dezvoltării acestui sector. Factoringul este un produs fiabil pentru IMM-uri, costurile sale fiind comparabile cu ale altor produse de finanțare. Avantaj al factoringului însă este faptul că acesta nu necesită timpi de negociere atât de mari ca și celelalte produse, asigurând sumele în timp util. Din această cauză, părțile implicate în acest sector trebuie să ducă ample acțiuni de promovare a acestui produs și a beneficiilor pe care le prezintă. Acțiunile trebuie îndreptate mai ales înspre schimbarea concepțiilor deseori greșite ale agenților economici referitoare la bonitatea partenerilor sau siguranța acestei metode.

6. Factoringul internațional este o metodă de finanțare și de creștere a lichidităților agenților economici cu un mare potențial. Prefinanțarea vânzărilor la termen prin serviciile oferite de factori este necesară pentru dezvoltarea comerțului în general și a schimburilor internaționale în special. Avantajul major al factoringului este facilitarea comunicării dintre exportator și importator, respectiv între vânzător și cumpărător, prin interpunerea între aceștia, comunicare imposibilă sau anevoioasă în alte cazuri datorită diferențelor culturale existente.

7. Așa cum am arătat, factoringul este o industrie tânără, iar legislația în domeniu este în plin proces de maturizare și compatibilizare. Cu siguranță, într-un viitor apropiat, convențiile UNIDROIT și UNCITRAL, dar și eforturile susținute ale rețelei Factors Chain International vor da roade, conducând la crearea unui mediu legislativ mai sigur, necesar unei bune dezvoltări a acestei industrii.

8. Ca metodă de finanțare bazată pe active, factoringul are un potențial enorm. În prezenta lucrare am încercat să demonstrăm că această modalitate de finanțare a comerțului exterior este potrivită mai ales IMM-urilor, iar din această cauză ele merită încurajate spre a o folosi pe scară mai largă. Aceasta deoarece factoringul nu se rezumă doar la finanțarea propiuzisă, ci aduce o serie de servicii adiționale, pe care IMM-urile nu le-ar putea susține financiar din lipsă de resurse (servicii profesionale de management al creditelor, asigurarea creditelor,etc.).

În ultimii ani, odată cu primele efecte ale crizei financiare și economice, operațiunile de factoring au înregistrat un recul major. Acesta s-a datorat însă nu unor slăbiciuni inerente ale acestui tip de finanțare, ci evoluției mediului economic.

Astfel diminuarea factoringului a urmat același trend cu cel al operțiunilor generale de finanțare a capitalului de lucru, fiind declanșată de reticența băncilor pentru creditare în general și lipsa lichidității în prima parte a crizei, cea financiară, activă până în 2009.

Pe fundalul creat de blocajul pieței imobiliare și de valurile de falimente care au afectat industria financiară globală, în special, dar nu exclusiv, în SUA, băncile au reacționat printr-o exacerbare a prudenței.

În prima fază a crizei în țara noastră, în ultimul trimestru al anului 2008 și începutul lui 2009 practic întreaga finanțare a fost oprită, inclusiv creditarea noilor investiții productive și cea a capitalului de lucru pentru agenții economici. Chiar dacă zona expusă în mod direct a fost de la început cea a creditelor imobiliare și ipotecare, și, prin conexiune, întreaga industrie imobiliară, era evident că aceste perturbări se vor transmite într-o formă sau alta în toate sau majoritatea ramurilor industriale. Ce nu era clar era nivelul la care restul economiei va fi afectat.

Varianta considerată de sistemul bancar ca fiind cea mai sigură a fost stoparea finanțării până la clarificarea lucrurilor. Factoringul, fiind o activitate de finanțare pe termen scurt a fost una dintre ariile cele mai atinse de stoparea nevoilor de finanțăre, prin comparație de exemplu cu creditele de investiție, pentru care chiar și o stopare a noilor acordări nu a condus la o diminuare imediată a soldurilor.

Ulterior, factoringul a fost influențat în mod indirect, pe de o parte datorită scăderii volumului comerțului intern și internațional, care stă la baza operațiunilor de factoring, și pe de altă parte datorită faptului că întreprinderile mici și mijlocii, care sunt principalii utilizatori a acestui tip de finanțare, au fost cele mai afectate de această ciză, generând cea mai mare parte a falimentelor și insolvențelor.

Operațiunile de factoring sunt printre cele mai “netoxice” tehnici de finanțaremai ales din punct de vedere al potențialului de declanșare sau de manifestare a crizei. Acest lucru este o consecință directă a faptului că factoringul este dependent de un schimb economic real, a unor bunuri sau servicii din economia reală, de cele mai multe ori direct productive la rândul lor.

Astfel factoringul este o formă de finanțare care susține o dezvoltare economică sănătoasă, prin sprijinirea agenților economici productivi, și nu a activităților cu caracter speculativ.

Acest lucru este vizibil și în evoluția din ultimul an a operțiunilor de factoring, acestea înregistrând o creștere în unele țări. Chiar dacă încă nu sunt disponibile date oficiale pentru anul 2010 există semnale cu privire la un revirement a acestui domeniu, și inclusiv a faptului că, în condițiile unei finanțări tradiționale mult îngreunate, factoringul a început să se concretizeze ca o soluție reală de salvare pentru companiile de dimensiuni mici și mijlocii.

În ceea ce privește derularea operațiunilor de factoring în țara noastră, credem că se impune luarea unor măsuri atât de către agenții economici (îndeosebi exportatori) și băncile comerciale, cât și de către BNR și alte instituții ale statului român de natură să stimuleze utilizarea acestei forme moderne de finanțare încă puțin cunoscută și utilizată. În acest sens, se impune elaborarea și adoptarea unor măsuri legislative de natură juridică, crearea unor reglementări proprii specifice, aplicabile contractului de factoring, integrându-l în categoria contractelor nenumite și simplificând procedura formală de transmitere a creanțelor și de realizare a opozabilității acestora față de debitorii cedați sau terți.

Stimularea înființării societăților specializate în operațiunile de factoring poate fi realizată prin luarea unor măsuri cu caracter financiar și fiscal, ceea ce ar conduce la creșterea concurenței și la îmbunătățirea calității serviciilor oferite atât de către băncile comerciale, cât și de către societățile de factoring. Considerăm necesară reglementarea organizării și funcționării societăților de factoring, precum și stabilirea criteriilor ce trebuie îndeplinite pentru înființarea acestora (capitalul social, structura capitalului, acționariatul, etc.).

La nivelul băncilor comerciale elementele care ar putea îmbunătăți imaginea factoringului pe piață ar fi simplificarea procedurii de acordare a finanțării prin reducerea numărului de documente necesare întocmirii dosarului de finanțare și încheierii contractului de factoring, precum și accelerarea procedurii de analiză a documentelor depuse de către potențialii clienți ai factorului, pentru ca aceștia să poată dispune în cel mai scurt timp de mijloacele bănești necesare desfășurării continue a activității de producere și desfacere. Băncile ar putea oferi mai multe servicii de consultanță specifică operațiunilor de factoring prin prezentare de scheme financiare personalizate, specifice fiecărui exportator în funcție de ramura în care acesta își desfășoară activitatea astfel încât operațiunile de factoring să-și dovedească din plin eficiența.

De asemenea considerăm că este în interesul viitoarelor societăți specializate de factoring, ca și în interesul actualelor instituții de credit, sau instituții financiare nebancare, care realizează operații de factoring, să adere la un lanț internațional de factori și, cu deosebire, la Factors Chain International (FCI), mai flexibil prin caracterul său deschis.

Sugerăm aderarea la acest lanț internațional de factori deoarece, pe de o parte, taxa de intrare este mai mică decât ar fi contribuția la capitalul social al International Factors Group (IFG) iar, pe de altă parte, Codul uzanțelor factoringului internațional și Acordul inter factori – în vigoare în cadrul FCI – sunt de natură a oferi mai multă certitudine contractelor de factoring în sistem de doi factori încheiate de factori la export din România cu factori la import membrii ai lanțului.

Desigur că, în viitor, dacă regulile uniforme privind contractul internațional de factoring, în curs de perfectare prin efortul celor două lanțuri internaționale de factori, vor fi adoptate de acestea, ele ar fi util să fie aplicate și în practica română, prin formularea de clauze speciale în acest sens în fiecare contract concret de factoring. În final, închei prin a afirma că pentru situația actuală a României factoringul ar trebui promovat cu prioritate și susținut prin mijloace guvernamentale și ale Băncii Naționale a României pentru a asigura resursele financiare necesare dezvoltării și creșterii economice.

Utilizarea pe scară largă a factoringului ar putea contribui la fluidizarea plăților între agenții economici și, pe această cale, la limitarea blocajului financiar. În România, anual se înregistrează creșteri peste media globală în ceea ce privește operațiunile de factoring. În ciuda acestor cifre, finanțarea prin factoring continuă să rămână, încă, o ramură insuficient exploatată în raport cu nevoile reale de finanțare ale economiei naționale.