Abandonul Scolar

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND

ABANDONUL ȘCOLAR

Prin abandon școlar se înțelege în mod general ansamblul comportamentelor care încalcă normele sau valorile școlare. Așadar delincvența școlară va include toatalitate conduitelor care se abat de la normele și valorile care reglementează mediul școlar. Ele fiind precizate în regulamentul școlar și în cel de ordine interioară.

Succesul și insuccesul școlar sunt două laturi complementare. Succesul școlar constă în,, obținerea unui randament superior în activitatea instructiv-educativă,la nivelul cerințelor programelor al finalităților învățământului”, iar insuccesul școlar se referă la,, rămânerea în urmă la învățătură sau la neîndeplinirea cerințelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul discrepanței dintre exigențe, posibilități și rezultate”(P. Popescu, 1991, p. 24).

Fenomenul de insuccesc școlar trebuie să fie tratat cu toată responsabiliatea sa de factorii educaționali, pentru ca efectele sale negative să se facă simțite pe mai multe planuri: școlar, familial, social și individual.

Cel mai important factor în dezvoltarea personalității copilului îl are familia, ea este cea care îi poate oferi resursele necesare pentru a avea o educație foarte bună.

Unii autori consideră că insuccesul școlar marchează în primul rând,,inadapatrea școlii” la elev, ar trebui reconsiderate obiectivele și finalitățile învățământului. Pentru părinți, insuccesul școlar este dramatic pentru că poate semnala un posibil insucces profesional și un statut social inferior pentru copil atunci când va crește.

Impactul psihologic al insuccesului școlar este cu atât mai puternic și mai greu de antenuat cu cât apare mai timpuriu, în perioada școlarității mici elevul este mai puțin pregătit să facă față dificultăților și are nevoie de sprijinul părinților și al profesorilor pentru a le depăși. Aprecierile profesorilor sau a părinților sunt mult mai ușor interiorizate și transformate în autoapreciere.

În opinea lui M. Gilly, care afirmă că,, rar se întâmplă, în afara cazurilor unor influențe mavise, ca un singur factor să fie suficient pentru explicarea eșecului școlar. Acest eșec este, în general, supradeterminat de factori multipli, ale căror efecte se îmbină și se stimuleză reciproc”(M. Gilly, 1978, p.,24).

Noțiunea de abandon școlar

În dicționarul de psihologie abandonul școlar este definit ca fiind,, o încetare a frecventării școlii și a părăsirii sistemului educativ, oricare ar fi nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete” (R. Doron, R. Parot, 1999, p. 98).

Abandonul școlar reprezintă un indicator al eficenței sistemului școlar, cu cât indicele este mai mic cu atât sistemul școlar este mai eficient.

Abandonul este rezultatul unei interacțiuni personale insuficiente cu ceilalți membri ai colectivități ceea ce reprezintă o consecință directă a individului.

Abandonul școlar nu este doar un produs al sărăciei ci un produl al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii care au un impact foarte mare asupra menținerii elevului în școală sunt cei legați de sănătate și obligațiile familiale.

,,Atât concepția școlii tradiționale cât și teoria exculderii recunos faptul că o anumită rată a eșecului, factor cauzal al abandonului, există în majoritatea școlilor, și că școala ierarhizează în mod inevitabil elevii, ceea ce vine în contradicție cu baza ei democratică”. (G. Stolz, 2000, p. 99).

În perspectiva școlii tradiționale abandonul școlar se studiază din prisma socializării în familie, a socializării primare, a modului în care valorile familiei, a atitudinilor părinților față de educație își pun amprenta pe toată durata școlarizări copilului.

,,După unii autori abandonul școlar este privit ca o retragere conștientă a elevului din sistemul social școlar ca urmare a pierderii interesului sau motivației pentru învățare și a angajării în activitățile exterioare învățării sau ca urmare a lipsei de resurse economice pentru continuarea școlarizării”. (E. Zamfir, C. Zamfir, 1995, p. 167).

Abandonul școlar este caracterizat și prin absenteism școlar existând mai multe cazuri în funcție de zona rurală și în cazul famililor dezorganizate. În zona rurală abandonul este determinat de condițiile satului de unde provin copii, de ajutorul pe care copiii trebie să îl dea părinților în muncile agricole.

În literatura de specialitate abandonul școlar se terateză ca un simplu efect al unor fenomene limitându-se doar la existența acestiua, fără o analiză în care să se demeonstreze amploarea acestiu fenomen în sine.

Inadaptarea succesului și a insuccesului școlar face referire la abandonul școlar fără a exista o tratare diferențiată a acestuia. Toate aceste concepte sunt strâns legate între ele, dar nu este vizibilă o tratare complexă a acestora.

1.2. Cauzele abandonului școlar

Cauzele abandonului școlar sunt numeroase, poate fi vorba, pe de o parte, de inadaptarea elevului la activitatea de învățare realizată de în mediul școlar, dar și extrașcolar sau, pe de alta parte, inadaptarea școlii la factorii interni biologici, psihologici și externi socioculturali, socioeconomici. Părăsirea timpurie a școlii este rezultata unei combinații de cauze interne (psihologice cum ar fi: imaturitatea școlară, instabilitatea psiho-afectivă, tulburări de comportament) și externe (de natură socioeconomica: situația economico-financiară a familiei, lipsa îmbracămintei și încălțămintei, condițiile de locuit, dezagregarea familiei, lipsa ajutorului la învățătură).

,,La nivelul țării rata abandonului în învățământului preuniversitar pe nivelurile educației indică o creștere îngrijorătoare în cazul învățământului primar, unde și gradul de cuprindere în învățământ scade de la 96% la 95%”( C. Zamfir, 1993, p. 177).

Dintre factorii principali favorizatori ai abandonului la nivelul elevului putem aminti pe cele cu: dificultățile materiale ale familiei, mai ales în cazul familiilor numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, care au probleme în a asigura îmbracămintea adecvată tuturor copiilor și resimt uneori nevoia de forță de muncă. Dezorganiarea familiei atrage după sine dificultăți materiale. Divorțul, alcoolismul, violența în familie sunt semne ce proced adesea decizia de abandon.

Cauzele și factorii care pot influența abandonul școlar sunt multiple, iar acțiunile acestor sisteme își regăsesc utilitatea din perspectiva păstrării unui timp îndelungat a tinerilor, în sistemul de educație. Scopurile similare își dovedesc utilitatea în prevenirea nu doar a abandonului școlar, ci și a excluderii sociale pe care abandinul școlar o implică.

,,Abandonul școlar reprezintă un indicator ce semnalizează existența unor dificultăți la nivelul sistemului școlar și al societății. Astfel, cu cât indicele abandonului este mai ridicat, cu atât sistemul școlar se dovedește ca fiind mai ineficient, iar dacă la nivelul național numărul abandonurilor este mare și în continuă creștere, acesta reflectă sărăcia ce caracterizează societatea, precum și indiferența față de problemele elevilor și ale familiilor acestora”( E. Stănciulescu, 1997, p. 55).

Cauzele abandonului școlar pot fi evaluate din mai multe perspective

1.2.1 Cauze psihologice ale abandonului școlar

Cauzele psihologice țin de personalitatea și starea de sănătate a elevului: motivație școlară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educația școlară, oboseală, anexitate, autoeficacitate scăzută, încredere scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferiotitate, abilitați sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere facută de alții reacție la presiunea exervitată de dorințele adulților.

Cauzele psihologice sunt acele cauze care țin de elev, de structura lui particulară și se refera la:

anumite probleme grave de sănătate de natură anatomico-fiziologice (malformații corporale sau defecte senzoriale, inclusiv handicapul fizic) care dau naștere unor complexe de inferioritate și în cazul în care acest copil nu este susținut afectiv de către cei din jur, el va deveni tot mai suspicios și timorat în situațiile școlare evitând pe cât posibil acționi de grup și în final sa abandoneze școala;

cauze psihologice care țin de deficiențe ale dezvoltării psiho-intelectuale nivel redus al inteligenței, autismul infantil, profunda interiorizare a ideilor, a sentimentelor proprii, îndepărtarea de realitate, hipersensibilitate sau irascibilitate, stau la baza crizelor impulsive și a reacțiilor de abandon școlar de tot felul, inclusiv a celui școlar.

1.2.2 Cauzele sociale ale abandonului școlar

Cauze sociale care țin de familiei, condițiile socio-economice ale familiei: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii dezarmonice, parinți foarte ocupați sau plecați în strainătate.

Alături de școală, familia reprezintă un instrument esențial de reglare a legăturilor copilului cu mediul. Familia este unul din factorii hotărâtori care contribuie la formarea personalității acestuia, pregătindu-l astfel pentru viață. De felul în care se achită de sarcinile care-i revin, de modul în care-și asumă propriile-i roluri depinde dezvoltarea ulterioară a copilului.

,,Familia trebuie să asigure copilului propriu un mediu favorabil dezvoltării și învățăturii. Scopul principal al educației părintești este acela de a pregăti copilul pentru existența independentă ca adult. Un copil își începe viața printr-o stare de totală dependență. Dacă educația lui este reușită, tânărul sau tânăra se va desprinde din acea dependență, devenind o ființă umană cu respect de sine, responsabil față de sine și capabilă să răspundă cu entuziasm și competență la provocările vieții”( A. Băban, 1987, p.20). Viitorul adult va deveni „independent” nu numai din punct de vedere financiar, ci și intelectual și psihic.

Exista o veche și excelenta maximă care spune că o educație părintească eficientă constă în primul rând în a-i da copilului rădăcini să se dezvolte și apoi aripi să zboare.

Studiile de specialitate au arătat că situația concretă în care se dezovoltă copilul, cu alte cuvinte situația familiei în care crește copilul și tot ceea ce derivă din această situație, reprezintă principala cauză a abandonului școlar.

Starea materială buna a familiei este un factor important al reușitei școlare, disponibilitățile financiare existente putând susține școlarizarea (taxe, rechizite, cărți etc.) și crearea condiților necesare studiilor de lungă durată și pentru profesii solicitate imediat pe piața forței de muncă.

Putem vorbi de adecvate bariere socio-economice care reduc șansele familiilor sărace de a-și timite copiii la școala cum ar fi:

asigurarea hranei zilnice și a pachețelului cu mâncare pentru școală,

lipsa încălțămintei și îmbracămintei sezoniere,

lipsa condițiilor locative necesare studiului,

costurile/cheltuielile educaționale ridicate

Familia, prin tonalitatea și atmosfera sa afectivă, prin dimendiunea sa culturală și gradul ei de integrare socială, constituie un mediu educativ determinat. Orice dezacorduri și tensiuni existente în mediul familial vor genera în conștiința copilului îndoieli, reticiențe sau reacții neadaptive.

Analiza succinta a rolului climatului familial în ceea ce privește abandonul școlar se bazează pe căteva repere:

dezorganizarea familiei.

divirgențele educative dintre membrii adulți ai familiei.

grupul fratern.

dezacordul dintre cerere și ofertă

Școala obligă părinții să exercite asupra copiilor un contro accentuat. Familiile copiilor care abandonează școala sunt deficitare sub aspectul controluli parental exercitat, acest deficit manifestându-se prin:

lipsa ajutorului la învățătură din partea părinților. Lipsa sprijinului părinților în pregătirea școlară a copiilor contribuie într-o mare măsură la randamentul școlar scăzut al acestora.

lipsa controlului asupra activității copiilor în timpul liber; acesta se datorează fie mediului fmilial dezorganizat, caracterizat de violență și de consum de alcool, fie faptului că părinții sunt mult prea ocupați, nepuutând astfel să-și supravegheze copiii.

,,Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizat beneficează, chiar de la începutul școlarizării, de un „tezaur cultural” identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de școală, ceea ce îi asigură succesul școlar și ulterior, cel profesionist. Totodată, copilul aparținând unei astfel de familii este stimulat să frecventeze diferite instituții culturale și să participe la realizarea unor activități culturale intrafamiliale. Prin comparație cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizat nu pot să asigure copiilor referințele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta școlară existentă”(G. Neamțu, 2003, pp. 56-58).

Abandonul școlar ține, în primul rând, de abandonarea școlii în contextul mentalități. Școala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. ,,Drept urmare, „rețeta succesului”, „exemple de succes” ori alte sinonime din această categorie par a constitui apanajul unor neduși la școală sau, în orice caz, la școala calificării pentru reușita dobândită. Pe trepte inferioare ale vârstei și parvenirii, se bucură de mare trecere mediatică, bănească, admirativă cei care și-au legat performanțele de abandonarea școlii, văzută drept opțiune binevenită în atingerea succesului. Folclorul foarte nu a impus prostește vorbe de felul „ai carte, n-ai parte” și „tocilarii”, ca semn depreciativ al celor care încă sunt convinși că e bine să scrii și sa citești ca lumea”( V. Popescu, 1991, p. 88).

1.2.3 Cauzele psihopedagogice ale abandonului școlar

G. Stor, cercetând femenomenul abandonului școlar a constat că profesorii, când se confruntă cu acest fenomen, țind să caute cauzele lui doar în afara școlii, deoarece nu acordă atenția cuvenită fenomenului, neglijând activitatea cu elevii slabi, solicitând la lecții mai ales elevii cu rezultate bune și foarte bune.

,,În vederea elaborării metodelor celor mai adecvate pentru combaterea insuccesului școlar și implicit a abandonului școlar. Analiza datelor a evidențiat că „la abandon școlar contribuie cel mai mult greșelile pe care le comit profesorii prin faptul că nu cunosc suficient științele pedagogice că studiază puțin personalitatea elevului”( V. Rădulian, 1987, p. 24).

Există trei cauze didactice principale de care sunt responsabile cadrele didactice și care determină abandonul școlar:

greșelile metodice ale cadrelor didactice în timpul predării;

cunoașterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice carepredau la clasă;

absența, în cadrul școlii a unei griji permanente a cadrelor didactice pentru „elevii slabi” la învățătură.

,,Facotii generali de ambianță educațională atrag atenția asupra rolului contextului social în care se face educația, respectiv asupra valorii și importanței pe care statul și diferite alte instituții o acordă învățământului în ceea ce privește integrarea, succesul profesional și social al elevilor ( M. Jingău, 1998, p.35 ).

Probleme de ordin financiar: resurse insuficiente alocate pentru învățământ (repararea școlilor, dotarea claselor și a școlilor cu grupuri sanitare, instalație termică, etc.).

Probleme privind capitalul uman se referă la calitatea resurselor umane de care dispune școala problema cadrelor didactice din mediul rulal și rolul cadrelor didactice.

1.4. Inadaptare școlară

Adaptarea este definită ca fiind reacția, conduita sau comportamentul care pun oragnismul și activiatea psihică ce caracterizează social situația la condițiile variabile ale mediului în care acesta trăiește. Ea este întâlnită între mai multe istorii cea a individului, a familiei, a grupului social din care face parte.

Adaptarea reprezintă totodată și capacitatea individului de a se modifica în raport cu schimbările intervenite în condițiile sale de viață, devenind apt de a îndeplini funcțiile și obiectivele sale.

Inadaptarea ține de individ, a cărui acțiune pertubantă influențează dezvoltarea fizică și psihică a elevului. Ea este rezultatul interacțiunii a acestor doi factori, în care mecanismele de retroacșiune reciprocă joacă un rol constant.

Inadaptările școalre sunt în realitate dificile din mai multe puncte de vedere, deoarece fiecare caz presupune o multitudine de factori determinanți printr-o diversitate de manifestări asociate ce ascund în general cauzele și mecansimele inadaptării.

,,O inadaptare, chiar și atunci cand are ca origine un handicap precis, nu este încremenită, ea este trăită de către un elev și anturajul său într-un mod particular și potrivit unui dinadism care este în funcție de subiect și de mediul său. Ea este relaționată și relativă, nu i se pot atribui o etiologie și o patogenie precisă, forme și evoluții determinate”( M. Druță, 2004, pp.83-85).

Inadaptarea poate fi considerată și ca un fenomen concomitent biologic, psihologic și social, ce poate adapta o clasificare generală care să articuleze elementele acestui tablou, se vorbește de o inadaptare ușoară și de una severă

Inadaptare ușoară primește în cazul adolescenților forma de recții de imaturitate, aceasta denotă în principiu contolat insuficient al Eului asupra implusurilor venite din interior sau din exterior. Acest comportament rezultă din incapaciatatea adolescentului de a amâna impulsurile în scopuri constructive.

Inadaptarea severă îmbracă mai multe forme cu ar fi:

– Insuficiențele mentale care desemnează un deficit congenital sau dobândit al inteligenței.

– Infirmități senzoriale este vorba de deficiențe grave de vedere sau de auz.

– Factorii înnăscuți sunt cei care acționează înaintea nașterii consecințele lor manifestându-se după aceasta.

– Factorii congenitali intervin în cursul vieții intrauterine.

– Factorii dobânduți este vorba de carențe în domeniul echilibrului psihic și a dezvoltării corporale.

Familia inflențează în mare parte comportamentul social al copilului, o serie de studii au încercat să arate probabilitatea apariției delincvenței care subliniază carențele de ordin familial, se mai adaugă la acesta climatul școlar defectos, nivelul școlar insuficient. Tensiunile social, climatul de mesiguanță sunt factori care accentuează instabilitatea pishică a elevulu, îl conduc la nerecunoașterea în care devinața este unul dintre aspecte.

1.3. Necesitatea prevenirii abandonului școlar

Necesitatea activitățiilor de prevenire a abandonului sunt complexe, pentru că presupune anumite intervenții care să ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon școlar, prin acțiuni menite să limiteze sau să înlăture unde este posibil cauzele abandonului școlar. De aceea este nevoie ca să existe preocupări reale pentru prevenirea abandonului școlar, atât din sfera politică, cât și din partea societății. Prevenirea abandonului școlar s-ar îmbunătății prin:

existența unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului școlar. La noi, există preocupări în acest sens, dar este nevoie ca aceste programe să fie mereu îmbunătățite, să țină cont de toți factorii care pot determina abandonul școlar și în consecință programele să conțină măsuri concrete de limitarea acțiunii factorilor de risc;

existența unor programe inițiate de ONG, care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea fenomenului de bandor școlar;

acțiuni eficente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea și combaterea abandonului școlar, precum și cu ajutarea copilului aflat în situația de abandon școlar;

promovarea și încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii și combaterii abandonului școlar.

,,Combaterea și prevenirea fenomenului de abandon școlar comportă unele delimitări. Oricât de bine gândită și de fundamentată științific ar fi, limitele ei apar datorită multitudinii de fenomene care condiționează prin interacțiunea lor abandonul școlar. Făcând analogia între abandonul școlar și predelincvență, eficacitatea acțiunii prevenite este subminată de limite interne și/sau limite externe”( C. Neamțu, 2003, p.27).

Limitele externe sunt enumerate prin:

abandonul școlar există în orice tip de societate, el nu poate fi eliminat;

eliminarea tuturor cauzelor care determină abandonul școlar este practic imposibilă. Măsurile de prevenire și combatere nu-și pot propune decât intervenții asupra factorilor responsabili de abandonul școlar în vederea limitării acțiunii lor nocive;

deseori măsurile preventive nu sunt bine coordonate și ele nu-și ating scopul.

Limitele interne se referă la:

scăderea eficacității acțiunilor preventive, datorită neimplicării în acțiunea preventivă a tuturor forțelor sociale interesate;

nu toți factorii sociali reacționează la metodele de prevenție, mai ales datorită caracteristicilor de personalitate;

prevenția nu poate depăși numite conceății și comportamente pe care societatea le construiește prin promovarea anumitor valori și practici sociale;

activitățile preventive fac apel la la dverse tehnici, dar nu toate din cale utilizate sunt pertinente. Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce le face greu aplicate.

Evaluările calitative a persoanelor aflate în situația de abandon școlar presupun parcurgerea urmîtorilor pași:

Diagnoza situației – trebuie să fie corectă și atent plasată în contextul factorilor determinați care au făcut evoluția/starea lucrurilor;

Depășirea laturii sensibile, emoționale, atunci când situația este pe cale să influențeze negativ procesul de educație dirijată și controlată;

Examinarea să se bazeze pe rezultate, pe date concrete și nu pe reprezentări sau imagini culese/oferte de medii ostile, nefavorabile, rău voitoare sau subiective;

Complementaritatea acțiunii agenților evaluatori interni și externi ai situațiilor existente ca obiective ale analizei;

Identificarea și promovarea tipurilor de proiecte/programe educative care urmăresc prevenirea și combaterea abandonului școlar;

Evidențierea progreselor în claritatea, coerența, relevanța și economicitatea obiectivelor orientate spre prevenirea și combaterea abandonului școlar.

1.3.1 Implicarea cadrelor didactice în prevenirea abandonului școlar

Fiecare caz de bandon școlar are o „istorie” proprie care presupune o naliză complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică și funcțională a situației particulare a fiecărui subiect aflat în această situație. Astfel, o parte din cei care au abandonat școala provin din:

familii dezorganizate cu domiciliu instabil;

familii dezinteresate de școală

familii cu situație financiară precară și nu au posibilitatea susținerii costurilor școlare;

familii rezultate din părinți divorțați, caz în care copiii au părăsit domiciliul, placă la frații mai mari, apoi pleacă din localitate, sau stau în concubinaj sau se căsătoresc;

familii monoparentale – prin divorț, separate sau prin decese;

tată sau mamă alcoolici;

naveta grea – copii care nu au rezistat fizic navetei au abandonat școala.

Cadrul didactic poate fi inițiatorul unui program al căror scop este prevenirea și combaterea abandonului școlar.

Abandonul școlar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituția educativă și este deci nevoie ca școala să întindă o mână de ajutor celorlalte instituții implicate în monitorizarea acestui fenomen.

,,În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferențiată și individualizată a elevilor aflați în situația de a abandona școala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de starategii e nevoie însă de o bună cunoaștere a particularității psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permite realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăți școlare”( C. Neamțu, 2003, pp. 200-203).

Varietățile mari de ritm intelectual și stil de lucru, de rezistență la efortul de lungă durată, de abilități comunicaționale și nevoi concnitive, existente în general între elevi, impun acțiuni de organzizare diferențiată a procesului de predare – învățare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învățare.

Un alt aspect important al activității de înlăturare a abandonului școlar îl reprezintă crearea unor situații speciale de succes cu dificultăți școlare, deoarece succesele și recompensele dezvoltă inițiativele elevului și sporec încrederea acestuia în proprile posibilități.