Comportarea Unor Soiuri DE Cais In Conditiile DIN Banat

CUPRINS

Pag.

CAPITOLUL 1

reacției alcaline a sucului, se stimulează digestia, iar valoarea ridicată a conținutului în săruri minerale, în mod deosebit al fierului, are un efect pozitiv asupra refacerii hemoglobinei și vindecării stărilor de anemie. După conținutul în carbon, caisele se situează imediat după unt, gălbenuș de ou, morcov și măcieșe uscate. Prin acțiunea sa lipoproteică și antioxidantă, carotina are o mare influență în profilaxia aterosclerozei .

Caisele proaspete, prin bogăția lor în potasiu activează funcțiile metabolice ale schimbului hidric din organism, de eliminare a sodiului. Magneziul din caise are proprietatea de vasodilatator și de regulator al conținutului de calciu din organism.

Caisele conțin substanțe pectice în proporție de 4-7 % fapt ce le conferă însușiri tehnologice superioare atât sub raportul produselor ce se obțin, cât și al calității nutritive și gustative al acestora. Pectina din caise distruge flora dăunătoare din organismul omului și influențează pozitiv proprietatea de coagulare a sângelui .

Din punct de vedere economic, este important faptul că în procesul de prelucrare industrială se pot folosi cu succes, în egală măsură, atât fructele proaspete cât și cele semiconservate. Caisele care din diverse motive nu pot fi prelucrate imediat după recoltare se tratează cu bioxid de sulf și se prelucrează în perioade mai puțin aglomerate în: compoturi, gemuri, marmelade. Fructele supracoapte pot fi de asemenea, folosite la prepararea produselor enumerate mai sus, sau a distilatelor. Spre deosebire de alte fructe, caisele își conservă parfumul chiar și în produsele prelucrate.

Compoziția chimică a caiselor (după Drăgănescu E. 2002)

Compoziția chimică a caiselor se caracterizează pnn conținut ridicat de zaharuri, acizi organici, substanțe pectice, dar mai ales prin vitamine și săruri minerale. Caisele proaspete au rol mineralizant, acțiune alcalinizantă și reglează pHul sucului gastric, sunt tonice reconfortante, fiind indicate în profilaxia și tratamentul multor afecțiuni.

Miezul sâmburi lor de caise este dulce sau amar, în funcție de soi și conține 50 % grăsimi și aproximativ 28% substanțe proteice. Miezul dulce se folosește în cofetărie, alături de migdale, precum și pentru extragerea unui ulei alimentar deosebit de valoros. Miezul amar conține amigdalină, care prin eliberarea de acid prusie poate provoca intoxicarea dacă este ingerat în cantitate mare. Din miez se poate obține un ulei superior mult apreciat în industria farmaceutică.

Coaja sâmburelui se folosește în industria chimică pentru prepararea tușului negru și a cărbunelui activ.

Caisele sunt importante din punct de vedere economic pentru că ele se consumă în stare proaspătă, după cireșe, căpșuni, în paralel cu celelalte fructe de vară mere, pere si piersici.

– zona europeană este destul de re strânsă și relativ nouă;

– zona Dzungar-Zailiy este cea mai re strânsă cuprinzând zone din Kazahstan și din China.

Arealul de cultură a caisului cultivat se întinde între paralela 50° latitudine

nordică și 35° latitudine sudică.

După unii autori, caisul este originar din regiunile deluroase și muntoase ale Chinei și Asiei Centrale, unde crește și azi în stare sălbatică, până la o altitudine de 2000 m (Daytum – China).

Se întâlnește și în Asia Centrală, mai ales în Tadjikistan, Uzbekistan, Manciuria meridională și Mongolia. In regiunea subtropicală cai sul poate fi întâlnit până la altitudinea de 1140 m, iar în Caucaz ajunge până la altitudinea de 1400 m. în Asia Centrală poate ajunge până la altitudinea de 2500 m, în Pamir 3000 m, iar în munții Himalaia până la 3700 m.

Botanistul suedez Linne, socotea că specia cais provine din Armenia și de aceea i-a dat numele de Prunus armeniaca.

1.3. Situația culturii caisului pe plan mondial

Cultura caisului este mult răspândită în emisfera nordică, în Europa, Asia, America și Oceania.

Începând cu secolul al XIX-lea, cultura caisului a cunoscut o largă răspândire și în emisfera sudică, în Africa de Sud, America de Sud și Australia.

Cu toate că perimetrul în care se cultivă caisul este mare, cultura a fost totuși cantonată numai în anumite zone, destul de limitate. Comparativ cu alte specii pomicole, suprafața livezilor de cais nu este prea mare, fiind estimată la 350-380 mii ha. Producția mondială de caise oscilează mult de la un an la altul. După datele F.A.O. producția de caise pe plan mondial a avut valori cuprinse între 2068,3 în anul 1995 și 2529 în anul 2003 (tabelul 2).

– ~

După aportul pe care l-a adus la producția mondială de caise, în ultimii ani, pe primul loc se situează Turcia cu o producție medie de 529.000 tone, urmată de Iran cu 278.000 tone, Spania cu 137.000 tone, Pakistan cu 125.000 tone, Italia cu 176.000 tone, Siria cu 83.000 tone, România ocupând locul 15 cu o producție de numai 31.000 tone, conform datelor prezentate în tabelul 3.

Eșalonarea recoltelor începe din martie și până în septembrie, cu un vârf în perioada iunie-iulie în care se concentrează producțiile principalelor țări. In luna mai o ofertă mai consistentă vine din Spania și Grecia, în timp ce în august septembrie din partea Italiei.

Cea mai mare cantitate de caise este folosită în consumul casnic și pentru prelucrări industriale. Este greu de stabilit o proporție între cele trei posibilități de folosire: consum în stare proaspătă, prelucrare casnică și prelucrare industrială.

Dintre țările mediteraneene: Spania, Grecia, Israel, Turcia, Maroc și Tunisia sunt mari exportatoare de caise.

Tabelul 4

Cei mai importanti 10 producători in 2008 de pe glob

Cea mai mare importatoare de caise este Germania, aproximativ 25.000 tone, din care 51 % din țările C.E.E. Urmează Anglia, Franța, Italia,Belgia, Suedia În general, perioada de consum a caiselor, inclusiv în stare prelucrată este lungă, cererea industriei pentru caise este mare (peste 45% din producția mondială de caise este destinată prelucrării)

Există o oarecare specializare între țări: Turcia prezintă caise deshidratate, Grecia caise în sirop, Marocul exportă semipreparate pentru pastă

In Tabelul numarul 4 sunt prezentati cei mai importanti producatori in anul 2008, cele mai mari productii au fost obtinute de catre Pakistan 500 mii tone, urmata de Moldova cu 390 mii tone, iar la polul opus se situeaza Maroc si Siria cu 103 respectiv 101 mii tone.

In anul 2003, in Spania si Italia au avut cultivate 22559 respectiv 17222 hectare cu caisi, iar pe ultimele locuri s-au plasat Slovacia cu 339 ha si Slovenia cu 20 ha.

Suprafata cultivata cu cais in unele tari din Uniunea Europeana 2003

1.4. Situația culturii caisului În România

În România există condiții ecologice destul de favorabile culturii caisului, cu toate acestea suprafața ocupată cu cais, este sub nivelul posibilităților existente.

În ultimii 50 de ani suprafețele plantațiilor de cais au oscilat foarte mult, acest fenomen a fost consecința directă a sensibilității pe care o manifestă caisul față de oscilațiile mari de temperatură din cursul primăverii, situații în care s-au înregistrat pierderi parțiale sau totale ale recoltelor. Dacă la aceasta se adaugă și pieirea prematură a unui număr însemnat de pomi este motivat faptul de ce cultura caisului n-a fost extinsă la nivelul posibilităților și condițiilor ecologice existente în România.

Aceste două mari defecte ale caisului au fost mai evidente când s-a trecut de la sistemul de cultură a caisului de pe lângă casă, la plantațiile industriale, când amplasarea plantațiilor s-a făcut, în majoritatea cazurilor nu după cerințele biologice ale speciei, ce după cerințele clasice ale înființării unei plantații pomicole.

O condiție esențială pentru reușita culturii caisului o constituie stabilirea justă a zonelor favorabile în ce privește condițiile pedoclimatice în alegerea locului de plantare. Analizând răspândirea caisului în România, se poate constata că cele mai mari suprafețe se găsesc mai mult în zona de câmpie, în special în jumătatea de sud a țării, cu deosebire în bazinele consacrate: Măcin-Niculițel.în județul Tulcea, Ostrov- Băneasa, Medgidia, județul Constanța, Budești, județul Călărași, Corabia, județul Olt, nisipurile irigate de la Sadova, Bechet, Calafat, județul Dolj și nisipurile din vestul țării de la Oradea, Diosig, Valea lui Mihai județul Bihor, Lugoj, Gearrnăta județul Timiș, Lipova județul Arad. Destul de bine este reprezentat cai sul în județele Buzău; Brăila, Ialomița. în celelalte județe, caisul nu reușește decât în centre restrânse, pe versanții însoriți ai dealurilor joase.

perioada care a urmat celui de-al II-lea război mondial, plantațiile de cais din România s-au extins pe o suprafață de 12.000 ha, realizând producții anuale de aproape 80.000 tone.

Pe nisipurile din sudul Olteniei caisul urma să fie extins în condiții de irigare pe o suprafață de peste 1000 ha. De asemenea s-a urmărit extinderea culturii caisului pe terenurile nisipoase din județul Bihor.

Prin înființarea de noi plantații în sud s-au extins cu precădere soiurile cu coacere foarte timpurie și timpurie, care să asigure anticiparea și prelungirea perioadei de consum în stare proaspătă precum și soiuri corespunzătoare pentru industrializare. Au fost îmbunătățite unele verigi ale tehnologiei de cultură pentru plantațiile de tip industrial cum sunt: fertilizarea, irigarea, tratamente fitosanitare, întreținerea solului.

La începutul anului 1985 existau în țară 8090 hectare livezi de cais, din care: 6700 hectare pe rod și 1381 hectare plantații tinere.

Din datele prezentate în tabelul 5 cele mai mari suprafețe de livezi de cais se găsesc în județele din partea de sud, sud-est și vestul țării, respectiv Constanța, Tulcea, Dolj, Teleorman, Olt, Mehedinți, Bihor.

Raportul între livezile tinere și cele pe rod nu este corespunzător, știut fiind faptul că o pomi cultură cu perspective bune trebuie să aibă în permanența, cel puțin 25% livezi tinere. La nivelul anului 1985 existau în țara multe județe cu condiții favorabile culturii caisului, în care livezile pe rod dețineau peste 85% din suprafața cultivată cum ar fii: Constanța, Olt, Călărași, Bihor, Teleorman.

Tabelul 6

Suprafata livezilor de cais pe judete În anul 1985 (ha) (după Cociu V. 1993)

Producția de caise realizată în anul 1985 a fost de 56.100 tone, revenind în medie 8362 kglha. Sectorul particular, care în general se bazează pe pomi izolați, deține o pondere mare, peste 48% din producție, chiar în județele cu suprafețe mari de livezi și condiții ecologice favorabile, cum sunt: Constanța, Tulcea, Dolj, Teleorman, Ialomița, tabelul 7.

Tabelul 7

Producția de caise pe județe În anul 1985(după Cociu V.1993)

Un fenomen negativ s-a manifestat după 1989, multe livezi fiind neglijate sau

chiar defrișate, astfel că viitorul culturii caisului apare puțin încurajator dacă nu se vor lua măsuri de stimulare a producătorilor pentru această cultură, impunându-se astfel alinierea țarii noastre la preocupările și tendințele manifestate pe plan european și mondial.

Din datele tabelului 8 reiese ca, evolutia numarului de pomi fructiferi pe rod, incepand cu anul 1993 inregistra valoarea de 4452 bucati, urmand sa scada treptat pana in anul 1997. Anul urmator rezulta o productivitate maxima de 4709 bucati, iar pana in anul 2003, productia continua sa scada.

Tabelul 8

Evolutia numarului de pomi fructiferi pe rod (1993 – 2003)

Evolutia producției totale de fructe (1993 – 2003)

In cadrul evolutiei productiei totale de fructe cuprins intre anii 1993-2003, reiese faptul ca, cel mai productiv an a fost 1995 cu 45,4 mii bucati, iar rezultate minime s-au inregistrat in 2002.

CAPITOLUL 2

SORTIMENTUL DE CAIS IN ROMANIA

De-a lungul veacurilor s-au făcut numeroase mențiuni asuprabucati, iar rezultate minime s-au inregistrat in 2002.

CAPITOLUL 2

SORTIMENTUL DE CAIS IN ROMANIA

De-a lungul veacurilor s-au făcut numeroase mențiuni asupra culturii pomilor pe teritoriul românesc inclusiv asupra caisului, primele notări certe asupra

,

soiurilor din această specie datează din anul 1871, când sunt menționate: Ananas, Muscatele, Nancy și Violeta. Mai târziu, după anul 1895, au început să fie aduse din Franța și din alte țări, pe lângă vițe altoite, și unele soiuri de pomi, pentru colecții pomologice de pe lângă pepinierele înființate atunci Pietroasele-Buzău, Vișan-Iași cum ar fi:Aiberge, Ambrozia, Ananas, De Breda, De Tours, Luiyet, Liabaud, Peche de Nacy, Royal, Souvenir de Robertsau și Meilleur d"Hongrie.

Prima încercare de a pune ordine în noianul de soiuri existente în cultură, având în vedere comportarea lor în diferite zone din România, s-a făcut în anul 1955, de către colectivul care a schițat,,Regiunile pomicole din R.S.R". Au fost reținute 15 soiuri apreciate ca valoroase pentru România: Timpurii de Arad, Precoce de Bulbon, Roșii timpurii, Roșii de Ungaria, Cea mai bună de Ungaria, Falcă roșie, De Alexandria, Luizet, Paviot, Dulci de Vișan, Ananas, Ambrozia, Târzii de București, Nikitski și Mari de Aiud.

Dintre acestea, numai Timpurii de Arad, Cea mai bună de Ungaria, Luizet și Ananas erau recomandate pentru toate zonele de cultură a caisului, restul putând fi de bază, de completare sau de încercare în anumite zone, după cum existau în cultură.

Bazându-se, atât pe informații documentare, cât și pe rezultate de producție, colectivul care a elaborat Pomologia R.S.R. voi V, recomanda, la nivelul anului 1967, extinderea masivă în plantații a următoarelor soiuri :Timpurii de Arad, De Alexandria, Ambrozia, Royal, Mari de Cenad, De Siria, Luizet, Mari de Aiud, Paviot, De Rangheț, Roșii de Ungaria, Souvenir de Robertsau, Dulci de Vișan, Târzii de București, De Obreșița, De Târnave, Mari timpurii, Nikitski, Precoce de Bulbon, De Nancy, Cea mai bună de Ungaria, Falcă Roșie, Precoce de Montplaisir și De Breda, în total 24 de soiuri repartizate pe regiuni de cultură.

Dintre acestea, doar Timpurii de Arad, De Alexandria, Royal, Cea mai bună de Ungaria, Falcă Roșie, De Breda, Mari de Cenad, Luizet și Târzii de București au fost înmulțite și extinse ulterior, cu predominarea categorică a soiului Cea mai bună de Ungaria.

Intre timp, pe baza studiului a peste 350 de soiuri din colecțiile și culturile de concurs ale stațiunilor de cercetare pomicolă, în anul 1971 au fost reținute și recomandate la înmulțire 13 soiuri. In grupa soiurilor timpurii, alături de soiul Timpurii de Arad, a fost introdus soiul Timpurii de Chișinău.

Golul de 8-10 zile, existent până atunci între soiurile cu coacere timpurie, respectiv Timpurii de Arad și soiurile de sezon mediu Cea mai bună de Ungaria, a fost completat cu soiurile Rozal, Mari de Cenad și Tivoli.

Sortimentul de soiuri semitârzii a fost completat cu soiurile De Olanda și Trandafiriu, apreciate atât pentru productivitate, cât și pentru calitate.

Grupa cu coacere târzie cuprindea soiurile : Umberto, Steau roșie și hibridul Băneasa 4-11, ele înlocuiau soiul Târzii de București, calitativ mediocru

Cu acest sortiment sezonul de caise începea la 20-25 iunie și se încheia la 5

august, deci o durată de 40 de zile.

Problemele mari ale acestei culturi, printre care:

pieirea prematură a pomilor

nesiguranța recolte lor

capacitatea slabă de adaptare a soiurilor existente la condiții ecologice diferite

sezonul scurt de consum si valorificare a fructelor.

Calitatea nesatisfacatoare a acestora la mai multe soiuri, au ramas in ce amai mare parte nerezolvate.

Recensământul pomilor, din anul 1979, a scos în evidență structura defectuoasă a sortimentului la această specie. Din cele 7146 ha livezi de cais, soiurile timpurii (Timpurii de Arad, Timpurii de Chișinău) dețineau doar 618 ha (8,60/0», cele semitimpurii (Royal, Mari de Cenad), 651 ha (9,10/0», iar cele târzii (Umberto, Târzii de București), 209 ha (2,9% ).Sezonul mediu era dominat de soiul Cea mai bună de Ungaria cu 2735 ha, (38,3%) din suprafața livezilor de cais. Alte soiuri și selecții, dețineau 2577 ha peste (360/0» din suprafață.

Cu acest sortiment sezonul de caise dura doar 12-15 zile, producția varia foarte mult, de la un an la altul, datorită principalelor defecte pe care le aveau soiurile din cultură: sensibilitatea la ger, sensibilitatea la variațiile de temperatură de la sfârșitul iernii, sensibilitatea la boli, pieirea prematură a pomilor, capacitatea slabă de adaptare a soiurilor existente la condițiile ecologice diferite.

Având la dispoziție un material biologic numeros, cercetarea pomicolă și-a propus, în continuare două obiective mari:

– foarte timpurii până la foarte târzii, care să permită consumul în stare proaspătă și valorificarea în industria alimentară, pe o perioadă de 45-50 de zile sau mai mult.

– să precizeze zonele în care soiurile respective dau cele mai bune rezultate, ca producție și calitate a fructelor, ținând seama că majoritatea soiurilor de cais din sortimentul mondial au o capacitate limitată de adaptare în areale mai largi.

Pentru realizarea obiectivelor propuse au fost organizate culturi de concurs în Stațiunile de cercetare și producție pomicolă: Constanța,Mărculești, Băneasa, Greaca, Craiova, Mehedinți, Oradea, Iași, Lipova, Arad, Focșani, Dăbuleni, care corespund zonelor optime de cultură a caisului și prin particularitățile climatice, îndeosebi gerurile din cursul iernii și variațiile de temperatură din lunile februarieaprilie, permit evidențierea naturală a soiurilor slab rezistente și a soiurilor cu cea mai bună capacitate de adaptare.

Cele mai valoroase soiuri de cais au fost realizate sub coordonarea dr. doc. Cociu V. la I.C.P.P. Mărăcineni și prezentate în lucrarea "Soiuri noi factor de progres în pomi cultură" .

Sortimentul de soiuri existent în România acoperă cu fructe proaspete o perioadă de 50-60 de zile, începând cu prima decadă a lunii iunie până în a doua parte a lunii august. Alte caracteristici importante: calitate superioară a fructelor, producție mare și constantă (15-20 t/ha), rezistență mare la ger (-28°C), inclusiv a muguri lor floriferila gerurile de revenire, rezistență la pieirea prematură, toleranță la boli.

Soiurile românești au o pondere mare la înmulțire de peste 80%, ca urmare a rezistenței la frig și calității fructelor. In continuare sunt prezentate principalele soiuri autohtone și străine cultivate în prezent sau cu perspective de extindere în cultură.

Dacia (Băneasa 29/4)

Pomul are vigoare mijlocie, cu formațiuni fructifere scurte, foarte rezistent la Monilia laxa și Clasterosporium carpophylum, intră repede pe rod și produce mult(până la 20 t/ha). Fructul mare (70-90g), de formă sferică, cu pieliță galbenăportocalie, cu tentă roșie pe partea însoțită. Pulpa galbenă- portocalie, cu textură fermă, cu gust plăcut și aromă discretă.

Epoca de maturare a fructelor este timpurie.

Soiul are rezistență bună la boli, precocitate de rodire, timpurietate și este zonat în sudul țării.

Neptun(Mărculești 42/24)

Pomul de vigoare mijlocie, cu formațiuni fructifere scurte. Se pretează la sistemul de cultură intensiv. Fructul de mărime mijlocie spre mare, având 60 de grame în medie, de formă ovoidă, ușor ascuțită la vârf. Pielița galbenă portocalie cu dungi, pete și puncte roșii pe partea însorită. Pulpa galbenă portocalie cu gust dulce, acidulat și aromă discretă. Sâmburele este mijlociu ca mărime. Epoca de maturare a fructelor între 1-20 iulie. Soiul are o rezistență bună la ger a muguri lor floriferi, productivitate bună și este zonat în sudul țării și în Dobrogea.

Saturn(Mărculești 23/4)

Pomul are vigoare mică cu formațiuni fructifere scurte(buchete), intră pe rod în anul 4-5 după plantare. Fructul de mărime mijlocie, în medie de 48 g, formă sferică ușor asimetrică. Pielița este galbenă portocalie, pătată cu roșu pe partea însorită. Pulpa portocalie, suculentă cu gust foarte plăcut. Sâmburele, de mărime mijlocie reprezintă 5,7% din greutatea fructului, neaderent.

Soi productiv, rezistență bună la boli(ciuruirea frunzelor, monilioză) și la gerurile de revenire din primăvară. Se pretează la cultura de mare densitate și este zonat în sudul țării și în Dobrogea.

Venus (Mărculești 19/2)

Pomul de vigoare mică, formațiuni fructifere scurte (buchete). Fructul este mare sau foarte mare, în medie 81 g, de formă globuloasă, turtită, ușor asimetrică. Pielița de culoare portocalie, cu roșu carmin pe partea însorită. Pulpa galbendeschis, potrivit de suculentă, gust plăcut slab aromat. Sâmburele mic-mijlociu, reprezintă 6,1 % din greutatea totală a fructului. Epoca de maturare aproximativ odată cu soiul Cea mai bună de Ungaria sau cu 2-3 zile mai târziu.

Soi productiv, rezistență bună la ger și la variațiile de temperatură de la sfărșitul iernii, zonat în județele Ilfov, Teleorman, Ialomița, Constanța, Dolj.

Mamaia(B 91/8)

Pomul de vigoare mijlocie cu ramuri care au o creștere ușor în zig-zag, bine gamisite cu ramuri fructifere scurte, mijlocii și lungi, predominând cele scurte. Fructul mijlociu spre mare (50-65 g ), de formă ovoidă spre tronconică, aspect foarte atrăgător datorită culorii roșii pe fond portocaliu și a luciului. Pulpa este galbenă-portocalie, uniform colorată, consistentă, potrivit de suculentă, gust dulce ușor acidulat, plăcut, aromă specifică. Sâmburele mic 3,6% din greutatea fructului, se detașează ușor de pulpă. Epoca de maturare spre sfărșitullunii iulie cu 4-5 zile mai târzie ca a soiului Cea mai bună de Ungaria. Intră pe rod în anul 4-5 de la plantare.

Soi productiv, rezistent la ger și la variațiile de temperatură, rezistență bună la monilioză și ciuruirea frunzelor, sensibil la viroze, zonat în toate zonele de cultură a caisului, dar cele mai bune rezultate, ca producție și calitatea fructelor se obțin în sudul țării, Oltenia și Muntenia.

CaIlatis(Mărculești 5/5)

Pomul cu creștere mijlocie spre slabă, se pretează bine pentru livezi cu densitate mare. Rodește pe buchete de tip spur. Intră pe rod în anul patru de la plantare. înflorește târziu și este autofertil. Fructele sunt mari, greutatea medie de 76,7 g, de formă ovoidală, ușor tasat la bază și prelungit spre vârf. Pielița galbenportocalie, cu infiltrații roșii pe partea însorită și cu pubescență fin catifelată. Pulpa galben- portocalie cu gust dulce- acidulat, discret aromat. Sâmburele este neaderent, reprezentând 5,1 % din greutatea totală a fructului. Epoca de maturare la sfârșitul luni iulie începutul lunii august.

Soi cu rezistență foarte bună la ger și brume a mugurilor floriferi, producție mare, calitate superioară a fructelor și aspect comercial, zonat în toate zonele de cultură a caisului.

Silvana(Mărculești 16/7)

Pomul are o creștere mică spre mijlocie, cu coroana conică, cu ramuri de schelet bine gamisite cu buchete de mai de tip spur. Fructul este de mărime mijlocie, formă ovoidă ușor asimetrică, culoare galbenă- portocalie cu pubescență fină. Pulpa este de culoare portocalie, crocantă, suculentă, gust plăcut. Sâmbure neadarent, de mărime mijlocie.

Epoca de maturare a fructelor este târzie, perioada 5-10 august. Soi cu productivitate mare, rezistență bună la înghețuri le din primăvară, calitate superioară a fructelor, maturare târzie a fructelor, pomi de vigoare mică, formațiuni de rod scurte, zonat în partea de vest a țării și Câmpia Bărăganului.

Roșii de Băneasa (Băneasa 1/3)

Pomul are o creștere moderată, cu coroană globuloasă, turtită, în care predomină ramurile fructifere mijlocii și scurte. Intră pe rod în anul al treilea de la plantare. Fructul mare ( 80 g ) formă ovoidă,culoare portocalie, acoperită cu roșu aprins pe partea însorită. Pulpa este galben- portocalie, suculentă, cu gust plăcut. Sâmburele neaderent, de mărime mijlocie. Maturarea fructelor are loc la 5-7 zile după soiul Cea mai bună de Ungaria.

Soi cu productivitate ridicată an de an, fructe foarte mari, de calitate și frumos colorate, rezistent la transport și manipulare, rezistență mare la ger și înghețuri, zonat în județele din sudul țării.

Excelsior (Băneasa 33-13)

Pomul are vigoare mică spre mijlocie, schelet solid garnisit cu formațiuni de rod scurte. Rezistă satisfăcător la variațiile de temperatură de la sfârșitul iernii, este atacat puțin de bolile specifice caisului.

Producțiile obținute sunt mari, variind între 10,5t/ha ( zona Constanța) și 27,5 t/ha (București). Fructul este mare ( 68-70 g ), formă sferic alungită, pielița netedă de culoare limonie cu pete roșii pe partea însorită. Pulpa de culoare limonie sau portocalie, suculentă cu gust plăcut, aromă slabă. Sâmburele neaderent, relativ mare 5,6% din greutatea fructului. Fructele sunt destinate atât consumului în stare proaspătă, cât și prelucrărilor industriale.

Maturitatea de consum are loc Între 21 iulie și 10 august în funcție de zonă și de condițiile climatice.

Comandor(Mărculești 18/6)

Pomul are o creștere semiviguroasă spre mică, coroană globuluosă, rodește pe buchete de mai și ramuri mijlocii. Intră pe rod în anul al patrulea de la plantare. Fructele sunt mari (75,5 g) formă sferică, puțin alungită cu aspect foarte atrăgător. Pielița nepubescentă, ușor transparentă, aderentă la pulpă, de culoare galbenportocaliu, acoperită cu roșu, peste care se suprapune un roșu-violaceu, Pulpa are culoarea portocaliu deschis, este suculentă cu gust dulce și aromat. Sâmburele

neaderent de mărime mijlocie. Perioada de coacere este de la 30 iulie până la 5 august.

Soi cu productivitate mare și constantă an de an, rezistență bună la ger și la variațiile de temperatură de la sfârșitul iernii, calitate superioară a fructelor și a produselor industrializate, zonat în toate zonele favorabile culturii caisului.

Selena (Mărculești 12/8)

Pomul de vigoare mică, coroană semisferică, cu ramuri de schelet solide, bine garnisite cu formațiuni fructifere scurte (buchete). Se pretează la densitate mare și intră pe rod în anul 3-4 de la plantare.

Fructul mijlociu spre mare, (60g), formă ovoidă spre globuloasă. Pielița de culoare galbenă- portocalie cu puncte și pete roșii pe partea însorită. Pulpa portocalie deschis, suculentă, gust plăcut, ușor acidulat cu aromă fină de busuioc. Sâmburele neaderent, reprezintă 4,9 % din greutatea fructului.

Epoca de maturare la 20-22 de zile după soiul Cea mai bună de Ungaria, fiind unul dintre cele mai tardive soiuri.

Soi cu rezistență bună la ger și îndeosebi la înghețurile târzii de primăvară, rezistent la boli, zonat în județele: Constanța, Tulcea, Ialomița, Ilfov, Dolj, Bihor.

Sirena(Mărculești 18/4)

Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, ramuri de schelet solide, bine garnisit cu formațiuni fructifere scurte și mijlocii. Fructul mijlociu spre mare, în medie 66,5 g de formă globuloasă spre ovoidală, ușor asimetrică. Pielița de culoare portocalie cu pete roșii pe partea însorită. Pulpa portocalie, cu structură densă, potrivit de suculentă, cu gust plăcut și aromă fină.

Epoca de maturare la 20-25 de zile după soiul Cea mai bună de Ungaria, ajunge la 10-15 august, fiind unul din cele mai tardive soiuri de cais.

Soi cu producție mare și constantă an de an, calitate superioară a fructelor, rezistență bună la ger și la variațiile de temperatură de la sfârșitul iernii, zonat în județele: Constanța, Tulcea, Ialomița, Teleorman, Dolj și Bihor.

OIimp(Mărculești 17/2)

Pomul are o creștere mică, coroană globuloasă, cu buchete de mai, cu ramuri fructifere predominante. Intră pe rod în anul patru de la plantare.

Fructele sunt mari (64,7 g) de formă ovoid-rotunjită. Pielița nepubescentă, lucioasă, aderentă la pulpă, de culoare portocaliu- roz. Pulpa este galbenportocalie, simiconsistentă, cu suculentă potrivită, gust dulce, ușor acrișor, foarte plăcut aromat. Sâmburele neaderent la pulpă, de mărime mijlocie. Epoca de coacere are loc înjur de 10-20 august.

Soi cu producții mari și constante an de an, rezistență bună la ger și la variațiile de temperatură de la sfărșitul iernii, calitate bună a fructelor, zonat în Dobrogea și Câmpia Română.

Favorit (Mărculești 22/4)

Pomul semiviguros, cu coroana largă și ramurile de schelet bine gamisite cu formațiuni de rod scurte. Intră pe rod în anul 4-5 de la plantare și produce mult, în fiecare an, datorită rezistenței mai bune la ger și la variațiile de temperatură de la sfărșitul iernii. Este slab atacat de Monilia laxa și Alternaria tenuissima, mediu atacat de Clasterosporium carpophylum. Preferă ca portaltoi zarzărul pe soluri permeabile, aerisite.

Fructul semimijlociu, în medie 57-60 g, de formă ovoidă, cu pielița de culoare oranj, suflată cu roșu pe partea însorită. Pulpa este consistentă, mediu suculentă, cu gust plăcut, aromat. Sâmburele neaderent, relativ mic 5,6% din greutatea fructului. Fructele sunt destinate atât consumului în stare proaspătă, cât și prelucrări lor industriale. Maturitatea de consum are loc între 29 iulie și 15 august în funcție de an și zonă, aproximativ odată cu soiurile Sirena și Sulmona. Soi zonat în Dobrogea, zona București și zona Oradea

Sulmona (Mărculești 8/1)

Pomul de vigoare mică, cu ramurile de schelet bine gamisite cu formațiuni fructifere scurte. Intră pe rod în anul patru după plantare.

Fructul mijlociu spre mare, cu greutate medie de 70g, formă ovoidă spre sferică. Pielița galbenă-portocalie, cu pete roșii pe 2/3 din suprafață. Pulpa portocalie cu textură fermă, potrivit de suculentă și gust foarte plăcut. Epoca de maturare la 10-12 zile după soiul Cea mai bună de Ungaria, fiind unul dintre soiurile târzii.

Soi auto fertil, rezistent la boli, cu muguri flori feri rezistenți la scăderi le de temperatură din primăvară, foarte productiv, zonat în județele: Constanța, Tulcea, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Dolj, Bihor.

LitoraI(Mărculești 22/6)

Pomul de vigoare mică, coroană largă, globuloasă cu șarpante puternice, garnisite cu buchete de mai și ramuri mixte, cu ramuri fructifere predominante. Intră pe rod în anul patru de la plantare. Este rezistent la gerurile din timpul iernii și la înghețurile târzii de primăvară.

Fructele sunt mari, cu greutatea medie de 62,9 g, de formă alungităovoidală, puțin turtită lateral. Pielița galbenă -limonie, acoperită cu puncte și striuri roșii pe partea însorită. Pulpa galbenă, consistența potrivită, suculentă, cu gust plăcut aromat.

Cea mai bună de Ungaria

Soi vechi, semiviguros, cu coroana sferic-turtită, productiv, sensibil la boli, rezistent la ger, cu plasticitate ecologică bună. Fructul este mijlociu spre mare 4580g, ovoid-rotunjit, galben-portocaliu cu roșu pe partea însorită, pulpa portocaliudeschis, fermă, cu gust bun. Maturarea la jumătatea lunii iulie.

Sulina

Soi de vigoare mică spre mijlocie, coroana mvers- piramidală, precoce, productiv, sensibil la boli, rezistent la ger. Fructul mijlociu 50-60g, sferic- alungit, galben-portocaliu, pulpa fină, fermă, cu gust plăcut. Maturarea la sfărșitul lunii iulie. Traian

Soi de vigoare mică, coroana mvers piramidală, înflorire timpurie, cu fructificare predominantă pe buchete de mai, productiv, rezistent la boli. Fruct mijlociu spre mic 40g, portocaliu cu roșu pe partea însorită, pulpa portocalie, consistentă, suculentă, foarte bună la gust, neaderentă. Maturarea în decada II-III a lunii iunie.

Tudor

Soi viguros, înflorire timpurie, mediu productiv, rezistent la ger, sensibil la boli, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai. Fructul este mijlociu 40-42g, sferic, ușor aplatizat, portocaliu cu roșu carmin pe partea însorită, pulpa este portocalie, cu gust dulce acrișor, fermă.

Augustin

Pomul este semiviguros, mugurii floriferi distribuiți pe buchete de mai și pe ramuri de un an. Perioada de înflorire este mijlocie. Fructele ajung la maturitate în prima decadă a lunii august. Sâmburele neaderent la pulpă și are miezul dulce.

Fortuna

Pomul este viguros, mugurii floriferi cel mai frecvent distribuiți pe buchete de mai și pe ramuri de un an. înflorește timpuriu. Fructele ajung la maturitate în a doua decadă a lunii iunie, au mărime mijlocie, pulpa fermă cu textură grosieră. Sâmburele este neaderent, cu miezul dulce.

Orizont

Pomul este viguros, cu portul ușor deschis și mugurii floriferi distribuiți cel mai frecvent pe buchete de mai. Perioada înfloritului este mijlocie. Fructele ajung la maturitate în prima decadă a lunii iulie, au pulpa fmă. Sâmburele este neaderent la pulpă și cu miezul dulce.

Dintre soiurile străine introduse de peste hotare cele mai importante sunt descrise în continuare: Oranj Red (NJA 32)

Soi de origine americană. Pomul viguros, cu ramuri de schelet solide, foarte bine gamisite cu formațiuni fructifere scurte (buchete ).Fructul mare 60-70 g cu pielița portocalie- arămie, aproape integral acoperită cu roșu atrăgător. Pulpa portocalie, cu gust dulce de calitate medie, aromă potrivită. Epoca de maturare timpurie și semitimpurie, între 20-30 iunie, zonat în Dobrogea.

Harcot (HW 401)

Soi de origine canadiană. Pomul viguros, cu coroană largă, fructifică pe ramuri mijlocii și scurte. Fructul foarte mare 60-75 g de formă ovoidală turtită. Pielița este portocaliu- arămie. Intens acoperită cu roșu sângeriu. Pulpa portocalie, textură fermă, aromă și gust mediu. Epoca de maturare sfărșitul lunii iunie începutul lunii iulie.

Soi cu productivitate mare, aspect atrăgător al fructului, zonat în toate zonele de cultură a caisului din România.

Hargrand (HW 410)

Soi de origine canadiană. Pomul de vigoare medie, coroană largă, ramuri de schelet solide, bine gamisite cu formațiuni fructifere scurte. Fructul mare 60-70 g, de formă rotundă, cu pielița portocalie, uneori verzuie, în general cu aspect frumos. Epoca de maturare a fructelor în prima decadă a lunii iulie.

Soi cu productivitate mare, zonat în vestul țării. Bebeco ( Bebeku )

Soi vechi originar din Grecia. Pomul semiviguros, cu coroana largă, fructifică pre ramuri scurte și mixte. Fructul este mijlociu spre mare 50-60g, de formă rotundă, cu pielița portocaliu- deschis acoperită în mare parte cu roșu. Pulpa foarte fermă, cu gust dulce, slab acidulat, mediu aromat. Epoca de maturare la jumătatea lunii iulie.

Soi cu precocitate mare, cu fructe potrivite pentru compot, zonat în vestul tarii.

NJA 19

Soi de origine americană. Pomul viguros, cu șarpante solide, bine gamisite cu formațiuni fructifere scurte.Este auto steril și trebuie plantat în combinație cu soiurile CR2-63, CR 24-17, Sulmona, care sunt buni polenizatori. Fructul mare 7080g, ovoidal, cu pielița portocalie, acoperită cu roșu carmin pe partea însorită. Epoca de maturare timpurie sau foarte timpurie 20-30 iunie. Soi zonat în sud, sudest și sud-vestul țării.

NJA42

Soi american, extratimpuriu, semiviguros, cu coroană conică, autosteril, cu înflorire timpurie, mediu productiv, rezistent la gerurile de revenire din primăvară. Fructul este mijlociu 65 g,ovoidal, portocaliu, cu roșu pe partea însorită, pulpa consistentă, plăcută. Maturarea prima decadă a lunii iunie, fiind cel mai timpuriu SOl.

Umberto

Soi italian, de VIgoare mijlocie, coroană globuloasă, înflorire târzie, productiv, cu plasticitate ecologică bună, sensibil la boli. Fructul este mare 70-75g, ovoidal, galben-auriu cu roșu pe partea însorită, pulpa galbenă, mediu consistentă, fadă. Maturarea la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august.

Valoarea sortimentului este recunoscută prin soiuri cu fructe de calitate și foarte productive, iar unele chiar prin rezistență la temperaturile scăzute din perioada de repaus a pomilor. Dintre soiurile timpurii se recomandă NJA 19, Traian, Harcot, Tudor, precum și Goldrich, Saturn, Venus, Callatis, Cea Mai Bună de Ungaria cu coacere mijlocie, lista celor cu coacere târzie fiind completată de Olimp, Comandor, și Litoral.

CAPITOLUL 3

CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI ȘI ZONAREA AGROCLIMATICĂ A CUL TURn CAISULUI

3.1. Cerințele caisului fata de factorii ecologici.

Sub aspect climatic țara noastră se încadrează în aria favorabilă de cultură a caisului, atât în privința resurselor termice și de lumină, cât și în privința celor de umiditate, dar există totuși diferențieri puternice pe teritoriu, determinate de zonalitatea climatică.

Producția de fructe diferă mult de la un an la altul, datorită sensibilității deosebite a acestei specii față de schimbările ce se produc în structura condițiilor climatice. Astfel, în decursul a 18 ani, producția de caise a oscilat în limite foarte largi, de la 21000 t la 81000 t, principalul factor de variabilitate fiind brumele și gerurile de revenire din primăvară (Cociu V., 1982).

Cerintele fată de căldură

Principalul factor care condiționează și limitează cultura caisului este temperatura și mai ales mersul acesteia în timpul iernii și al primăverii. Cercetările efectuate Bordeianu T., (1961) arată că temperaturile medii anuale care asigură o bună creștere și rodire a caisului sunt cuprinse între 10-11,5° C, iar mediile lunii iulie mai mari de 19°C. In timpul iernii caisul suportă geruri de până la -25 … -270 C, dacă agrotehnica aplicată îi asigură creșteri viguroase în prima jumătate a verii și maturarea completă a țesuturilor în cea de-a doua jumătate.

Factorii care agravează efectele gerului sunt epuizarea pomilor în timpul recoltelor mari, incompleta maturare a țesuturilor, insuficienta drenare a soiuri lor, atacul bolilor și dăunătorilor Oscilațiile mari de temperatură din timpul iernii și mai ales spre sfârșitul acesteia, specifice climatului din țara noastră, slăbesc rezistența caisului încât mugurii florali ieșiți din repaus și porniți în vegetație degeră la -13 .. -14°C. Pe de altă parte înghețurile târzii de primăvară cu temperaturi mai mici de -3,3 … -3,5°C produc distrugerea florilor (Ghena N., 2003 ) .tabelullO

Pomii pornesc în vegetație după o perioadă de 7-10 zile cu temperaturi peste pragul biologic, iar înflorirea și legarea fructelor se realizează dacă sunt asigurate cel puțin 10-12 "C, în perioada de vegetație, temperatura optimă este de 20 "C, Rezistența la temperaturile scăzute este dependentă de faza de vegetație și de fiecare organ în parte. Pomii bine pregătiți pentru iernare pot să reziste până la 26 … -27 "C, fără a se înregistra pagube. Mugurii în faza de umflare sunt distruși la -12 .. -14 "C; la apariția petalelor, numai unele soiuri rezistă la -6 "C, florile deschise degeră la-2 … -3 "C, iar tinerele fructe sunt afectate la-L.-2 "C. în iernile cu temperaturi negative sub 20 aC, apar crăpături pe trunchiul pomilor, pe care se instalează o serie de microorganisme ce duc la scurtarea longevității livezii.

Tabelul 10

Irigarea prelungită, fertilizarea excesivă cu azot sau aplicarea acestuia în cea de-a doua parte a verii duc la prelungirea vegetației și maturarea incompletă a mugurilor și a lemnului. Amplasarea livezi lor la baza pantelor, pe văile închise, unde pătrund mai greu curenții reci, amplifică și mai mult efectul negativ al înghețuri lor de revenire.

Cerințele față de lumină

Caisul face parte din grupa speciilor de climat temperat cu pretenții mari față de lumină. Acest fapt face ca plantațiile să fie amplasate pe terenuri cu expoziție favorabilă, iar densitățile și formele de coroană să permită o iluminare cât mai bună.

Pentru parcurgerea în condiții normale a fenofazelor de vegetație, caisul are nevoie de minim 1900 ore de insolație, din care 250 ore în luna iunie și 280 ore în luna iulie, fiind considerat o plantă de zi scurtă .

Suprafața medie a unei frunze de cais este de 31,1 cm , superioară prunului și mărului (16,7 respectiv 25,0 cm ), ceea ce semnifică o bună receptare a luminii la suprafața coroanei, dar o slabă pătrundere în coroană. Penetrarea slabă a luminii în coroană se datorează și dispunerii frunzelor pe verticală, la cais fiind aproape perpendicular. Datorită acestor elemente, autoumbrirea la cais este mare, în mod deosebit pe durata de timp cât soarele este mai sus de 45° față de orizont. Orice încercare de îndesire a plantațiilor de cais a dus la rezultate slabe, chiar la pieirea prematură.

Caisul prin caracteristica sa ereditară de a fi pretențios la lumină, formează, în mod natural coroană globuloasă. Dată fiind această particularitate, frecvent au fost utilizate, pentru această specie, formele de coroană în volum. Introducerea în cultura pomilor a coroane lor aplatizate, ce avantajează iluminarea coroanei pomilor, mecanizarea lucrărilor de întreținere a livezilor, au condus în cadrul acestei specii la obținerea de producții mari.

Din cadrul coroane lor în volum, cea mai utilizată formă a fost vasul cu numeroase variante: vasul clasic, vasul ameliorat, vasul întârzâiat, aplatizat, vasul californian, vasul tufa .

Atenție mare trebuie acordată distanței de plantare, și orientării rânduri lor pe direcția nord- sud pentru captarea unei cantități cât mai mare de lumină.

Cerințele față de apă

Caisul este o specie cu cerințe mici față de apă, rezistent la secetă, deoarece s-a format în zone secetoase și este mai bine adaptat la zonele cu climat uscat. Cerințele față de apă variază destul de mult de la o grupă de soiuri la alta, astfel soiurile originare din Asia Centrală sunt mai rezistente la secetă comparativ cu cele din Europa și America de Nord.

Rezultate bune se obțin în zone cu 450-550 mrn precipitații anuale. Cu toate acestea secetele prelungite din timpul verii (iulie- septembrie) sunt suportate greu de cais, având consecințe negative asupra creșterii și fructificării acestuia.

Caisul reacționează bine la irigație, formând lăstari noi care de cele mai multe ori diferențiază muguri de rod, cantitatea și calitatea producției este influențată pozitiv de un regim optim de umiditate.

Umiditatea ridicată din sol și din aer din primăvară și în perioada de maturare a fructelor, are implicații negative asupra producției și a calității fructelor. Caisul nu suportă excesul de umiditate din sol, acesta conducând la pieirea în masă a pomilor datorită asfixierii rădăcinilor.Față de precipitații le atmosferice cerințele caisului se plasează sub media anuală de 700 mrn. In perioada de creștere a fructelor caisul valorifică apa din sol acumulată în timpul iernii, dar are nevoie de apa din irigare în timpul diferențierii mugurilor de rod, când de obicei se instalează seceta. Prezența și menținerea zăpezii timp cât mai îndelungat constituie un factor favorabil culturii caisului contribuind la prelungirea perioadei de repaus adânc. Ploile acide și ceața în primele luni de vegetație aprilie – mai contribuie la dezvoltarea agenților patogeni cum sunt ciuruirea și moniloza.

Datorită faptului că excesul de apă este dăunător caisului,(Ghena N.,2003) apa freatică din sol trebuie să se găsească la o adâncime de cel puțin 2-2,5 m încât rădăcinile pomului să nu vină în contact direct cu ea .In regiunile secetoase o apropiere a apei freatice este bine venită, cu condiția ca niciodată apa de infiltrație să nu se unească cu cea freatică, pentru că în asemenea situație cai sul piere în câteva zile ca și în cazul inundării cu apă stagnantă .

Cerințele față de sol și curenții de aer

în cultura pomilor solul se comportă, atât ca suport de fixare, cât și ca mediu activ în schimbul de substanțe și energie.

Cele mai potrivite soluri (Popescu.M 1982)pentru cais sunt cemoziomurile carbonatice (castanii, ciocolatii), cemoziomul slab levigat și slab podzolit, solurile cenușii, brune și brun roșcate .

Caisul este foarte pretențios față de aerația solului. Având un sistem radicular bine dezvoltat și cu mare capacitate de absorție, reușește bine, pe toate tipurile de sol. Sunt favorabile culturii caisului solurile mijlocii sau ușoare, lutoase sau luto-nisipoase, nisipuri în diferite stadii de solidificare. Caisul cere soluri adânci, cu fertilitate ridicată, bogate în fosfor și potasiu, permeabile pentru apă și aer, cu reacție neutră sau ușor alcalină (pH 7-7,5).

Solurile grele, reci cu slabă permeabilitate pentru aer și apă, precum ȘI solurile pietroase, săraturile, terenurile inundabile sau cu apa freatică la mai puțin de 1,5-2 m și solurile mlăștinoase nu sunt favorabile culturii caisului. Pe astfel de soluri pomii vegetează slab, au o viață scurtă și încep să piară în primii ani după plantare.

Caisul este specia care reacționează bine la un regim corespunzător de aerație, atât în sol pentru sistemul radicular, cât și pentru partea aeriană a pomului. Este contraindicată amplasarea plantațiilor în locurile joase sau pe fundul văilor, precum și pe văile unde pătrund curenții de aer care pot distruge florile și chiar fructele. în zonele mai înalte caisul nu reușește decât în locurile mai adăpostite și cu bună.

Mișcările de aer moderate nu aduc prejudicii caisului, în zonele umede asigură o circulație bună a aerului, contribuind la uscarea rapidă a frunzelor, împiedicând astfel apariția și dezvoltarea bolilor criptogamice. In timpul înghețuri lor, curenții moderați de aer împrăștie aerul rece, micșorându-i efectul dăunător, iar vara în timpul arșițelor mari, produc adieri răcoroase.

Vânturi le puternice și uscate, împiedică polenizarea normală prin uscarea staminelor si stigmatelor florilor, iar în timpul verii provoacă ofilirea frunzelor. Vânturile puternice sunt dăunătoare pomilor și pentru faptul că provoacă ruperea ramurilor, scuturarea fructelor, în special când sunt ajunse în faza de coacere.

Altitudinea, expoziția terenului și amplasarea pe versanți sunt factori tot atât de importanți pentru reușita culturii caisului. Altitudinea optimă în zona dealurilor este de 250-400m, iar sub raportul amplasării pe pantă situația cea mai favorabilă este în treimea de mijloc pentru zona dealurilor subcarpatice, în treimea inferioară pentru sudul Moldovei, Dobrogea, iar de-a lungul Dunării pe prima și a doua terasă.

Cea mai bună expoziție în zona dealurilor este cea sudică, sud-estică, sudvestică; în zona de stepă sunt preferate expozițiile nordice, N-E, N-V

3.2. Zonarea agroclimatică a culturii caisului

Teritoriul țării noastre este în general favorabil culturii caisului, dar gradul de favorabilitate este foarte diferit de la o zonă la alta. Analizându-se pe o perioadă lungă de timp factorii climatici s-au stabilit diferite grade de favorabilitate pentru această specie, evidențiindu-se cinci zone de favorabilitate.

In urma cercetărilor efectuate (Teaci,D,Voiculescu N, 1985) cu privire la favorabilitatea caisului s-au stabilit următoarele zone de cultură.

Zona cu gradul 1 de favorabilitate pentru cais se întinde pe terenurile din imediata apropiere a Dunării, precum și pe litoralul Mării Negre, cu excepția unei fășii late de 3-5 lan, în imediata vecinătate a mării, improprie culturii, datorită brize lor marine, ceturilor frecvente și a conținutului mai ridicat de sare din aer și sol.

Condițiile deosebit de prielnice din această zonă se datorează resurselor termice mai ridicate, specifice sudului Câmpiei Române (>4200° C ), comparativ cu restul zonelor de cultură, adăpostirii față de vânt, oferit de primele terase, albedoului puternic al apei care asigură o insolație mai intensă, efectului termoregulator al maselor de apă și creșterii umidității din atmosferă.

Zona cu gradul II de favorabilitate pentru cais cuprinde terasele mai depărtate ale Dunării, precum și o fâșie paralelă cu litoralul, din imediata vecinătate a acestuia.

In vestul țării zona ocupă o parte a Câmpiei Timișului. Arealele prielnice caisului se situează în vecinătatea piemonturilor și la adăpostul acestora, în cadrul văilor largi ale râurilor. Clima, în această parte a țării, are un grad mai puțin accentuat de continentalism, dar nu este ferită de curenții târzii de aer rece din Europa Nordică, care pătrund prin Câmpia Tisei care produc pomilor arsuri ce apar pe trunchi și pe ramuri.

Zona cu gradul III de favorabilitate pentru cais cuprinde sudul Câmpiei Moldovei, podișul Central Moldovenesc, vestul Câmpiei Șiretului, Câmpia Râmnicului, latura exterioară a subcarpaților de curbură, în partea centrală și sudică a Podișului Dobrogean, arealul limitrof, cea mai mare parte a Câmpiei Române și a Podișului Getic.

Zona ocupă un areal cu climă excesiv continentală, caracterizată prin temperaturi joase în cursul iernii, deficit de umiditate destul de pronunțat, insă insolație puternică.

În vestul țării această zonă este relativ mai restrânsă ca întindere, cuprinzând partea centrală a Câmpiei Crișurilor, cea mai mare parte a Câmpiei Transilvaniei, pătrunzând și pe culoarul Mureșului.

În cadrul acestei zone se înregistrează o serie de aspecte cum ar fi: pe măsura depărtării spre vestul și sudul teritoriului se atenuează caracterul continental al climei, intensificându-se nuanțele de climat mediteranean și oceanic, precipitații mai abundente, ierni mai blănde, insolatie mai slabă. Zona din vestul tării este supusă unor invazii târzii de mase de aer rece, polar după pornirea în vegetație a caisului.

Zona cu gradul IV de favorabilitate pentru cais se găsește de-a lungul Șiretului, cuprinzând latura interioară a Subcarpaților de curbură, continuându-se cu nordul Câmpiei Române și al Podișului Getic.

Imediata vecinătate a Subcarpaților Meridionali oferă terenuri aflate în partea superioară a stratului de inversiune termică și totodată adăpostite de vânt.

În vestul țării zona se întinde peste Câmpia Someșului și pantele domoale ale piemontului vestic, adânc ind prelungirea zonei anterioare pe culuarul Mureșului. Cu caracter insular, această zonă se întâlnește în extremitatea vestică a Câmpiei Crișurilor și a Aradului.

Arealul din vestul țării este supus unor temperaturi destul de joase iarna, iar primăvara unor pătrunderi târzii de aer rece polar, umiditate ridicată a solului și aerului, insolatie redusă și băltiri frecvente de apă.

În partea centrală a țării, pe partea estică a Carpaților Apuseni, datorită proceselor de fonizare și a efectului termoregulator al cursurilor de apă se întâlnește o zonă cu caracteristici agroclimatice complexe și favorabilități diferite, multe terenuri fiind improprii culturii caisului.

Zona cu gradul V de favorabilitate pentru cultura caisului, condițiile nefavorabile culturii caisului sunt mult accentuate în această zonă, îndeosebi datorită potențialului termic redus și a înnorărilor accentuate. Gradul de favorabilitate agroclimatică pentru această cultură scade, în general pe teritoriul țării, de la sud spre nord, odată cu scăderea resurselor energetice.

CAPITOLUL 4

SOIURILE LUATE IN STUDIU

4.1. Necesitatea, scopul și obiectivele, propuse În cercetare

Dintre speciile de pomi cultivate în zona climatului temperat, caisul este socotit printre cele mai valoroase. Aceasta se datorează întâi de toate gustului excelent și aromei specifice foarte plăcută a fructelor, consistenței fine și suculentei pulpei care are în cele mai multe cazuri o savoare deosebită.

Necesitatea culturii caisului în România rezidă pe baza satisfacerii consumului intern, în plină expansiune, precum și disponibilității pentru export.

Fiind o specie delicată și cu numeroase restricții ecologo-geografice se pune accentul pe o judicioasă amplasare a plantațiilor în zonele cele mai favorabile pentru a se obține producții mari și constante an de an. Acest lucru asigură pe lângă nevoile de consum și o profitabilitate pentru investitori absolut necesară în economia de piață.

Cultura caisului, ale cărui fructe, sunt foarte mult solicitate, atât pentru consum în stare proaspătă, cât și în industria alimentară, a fost mult timp privită cu neîncredere, și considerată riscantă, datorită unor însușiri biologice legate de originea sa geografică, rezistența slabă la ger, inclusiv brumele târzii de primăvară, sensibilitatea la bolile specifice, pieirea prematură a pomilor în livadă, sezonul scurt de maturare al fructelor și durata scurtă de păstrare a acestora.

Pentru rezolvarea obiectivelor propuse, în perioada de cercetare s-au efectuat următoarele observații și determinări în livadă și în laborator:

> vigoarea de creștere a pomilor prin efectuarea de măsurători a suprafeței secțiunii trunchi ului, dimensiunile medii privind creșterile anuale a lăstarilor, înălțimea pomilor și diametrele coroanei pentru calcularea volumului coroanei. Aceste măsurători s-au efectuat la fiecare pom din cadrul experienței la încetarea vegetației, în prima jumătate a lunii octombrie. Suprafața secțiunii trunchiului s-a făcut prin măsurători pe două direcții perpendiculare, apoi s-a făcut media pentru fiecare pom la jumătatea înălțimii trunchiului. S-au făcut măsurători 1 cu șublerul la toți pomii din variantă (din fiecare soi), înălțimea pomilor s-a calculat prin măsurători la fiecare din cei zece pomi aferenți fiecărei variante(soi) de la nivelul solului până în vârful coroanei, iar prin împărțirea la zece s-a obținut valoarea înălțimii medii pe variantă(soi) exprimată în metri.

Diametrul coroanei s-a obținut pe baza măsurătorilor efectuate cu rama metrică, în punctul în care pomn aveau diametrul cel mai mare, respectiv diametrul cel mai mic, în metri. Volumul coroanei s-a calculat pe baza măsurătorilor înălțimii și diametrului coroanei;

desfășurarea principalelor fenofaze de vegetație și fructificare de la umflarea mugurilor până la căderea frunzelor, respectiv maturitatea de recoltare a fructelor;

producția de fructe realizată anual s-a obținut prin cântărirea fructelor de la fiecare pom și prelucrarea datelor în valori medii (kg/pom, respectiv tone /ha din fiecare soi);

principalele caracteristici ale fructelor ( greutatea medie în grame, număr de fructe pe kg, % de sâmbure) și principalii componenți chimiei (substanță uscată, zahăr, aciditate Analizele chimice s-au făcut în cadrul laboratorului de agrochimie al S.C.P.P. Oradea;

eficiența economică a culturii caisului a fost calculată după metodologia folosită în stabilirea prețului de cost în societățile comerciale agricole cu capital de stat și modul de calcul al eficienței economice în pomi cultură elaborat de Institutul de Cercetare și Producție pentru Pomicultură Pitești Mărăcineni.

4.2. Materialul biologic utilizat și metoda de lucru

Materialul biologic utilizat îl constituie 10 soiuri de cais, autohtone .

Pomii au fost conduși sub forma de vas. Sistemul de întreținere a solului după tehnologia specifică de cultură. Martorul folosit a fost media experienței.

Datele obținute au fost prelucrate statistic prin analiza șirului de variabilitate, analiza variantei și alte metode statistico-matematice care sunt prezentate în tabele și grafice.

Tabelul 11

Materialul biologic utilizat

Dintre soiurile luate în studiu (tabelul 11), unu se încadrează în epoca de maturare foarte timpurie (Harcot), timpurie (NJA 19), trei în epoca de maturare semitimpurie (Cea mai bună de Ungaria, Goldrich, Saturn), patru în epoca de maturare mijlocie (Favorit, Mamaia, Skaha, Sulina) și soiul Comandor cu maturare târzie.

4.3 Descrierea pomologica a soiurilor de cais luate în studiu

Harcot – soi de origine canadiană introdus de curând în România.

Pomul este de vigoare mijlocie – mică, cu coroană globuloasă schelet

, bine garnisit cu ramuri de semischelet, pe care sunt înserate formațiuni de

rod scurte și mijlocii în proporții relativ egale. Intră pe rod în anii 3-4 de la plantare. Fructul este de mărime mijlocie – mică, cu greutate medie, înjur de 35-40 g, de formă eliptică. Pielița este de culoare galbenportocalie, acoperită pe partea însorită de un roșu carmin plăcut; pulpa are o culoare gălbuie, fermă, suficient de suculentă, cu gust dulce sau ușor acrișor și aromă fină, caracteristică. Sâmburele este mic-mijlociu, reprezentând 4-4,5 % din greutatea fructului și nu este aderent la pulpă.

Epoca de maturare este foarte timpurie, motiv pentru care este preferat pentru producție și în România.

Apreciere de ansamblu: timpurietate, productivitate mijlocie – mare, fructe de calitate superioară și rezistență mijlocie la boli și ger.

N.J.A. 19 – soi de origine americană, introdus de curând în România. Pomul este de vigoare mijlocie-mare, cu coroană globuloasă, schelet bine garnisit, cu ramuri de semischelet, pe care sunt inserate formațiuni de rod, în rândul cărora predomină buchetele de mai. Intră pe rod în anii 3 de la plantare. Fructul este de mărime mijlocie cu o greutate medie, înjur de 55-60 g, de formă ovoidală. Pielița, de culoare galben portocalie este acoperită pe partea însorită de un roșu carmin plăcut. Pulpa este de nuanță gălbuie, fermă, suficient de suculentă, gust dulce cu nuanțe de acrișor și aromă fină, caracteristică. Sâmburele este mijlociu, reprezentând 5-6% din greutatea fructului și este neaderent la pulpă. Epoca de maturare este timpurie, motiv pentru care a și fost introdus în sortiment la noi.

Apreciere de ansamblu: soi cu maturare timpurie, productivitate mijlocie mică, fructe de calitate superioară și pomul relativ rezistent la boli și ger.

Cea mai bună de Ungaria – Pomul este de vigoare mare cu coroană globuloasă, răsfirată, schelet bine garnisit cu ramuri de semischelet, pe care sunt inserate formațiuni de rod scurte și mijlocii cu predominanța celor dintâi. Intră pe rod în anii 4-5 de la plantare. Fructul este de mărime mijlocie -mare, cu greutatea

medie în jur de 55- 65 g, de formă sferică, ușor asimetrică. Pielița are culoarea

galben portocalie, cu nuanțe de roz pe partea însorită sau chiar roșu sângeriu. Pulpa este portocalie, relativ fermă suficient de suculentă, gust dulceag și aromă fină, caracteristică. Sâmburele este mijlociu, reprezentând 5-6% din greutatea fructului și este neaderent la pulpă. Epoca de maturare este semitimpurie – mijlocie. Apreciere de ansamblu: soi productiv, dar relativ sensibil la boli și ger.

Goldrich – soi originar din S.U.A, introdus de curând în România. Pomul este de vigoare mijlocie-mică, cu coroană globuloasă, relativ răsfirată schelet echilibrat, bine garnisit cu ramuri de semischelet, pe care sunt înserate în număr abundent formațiuni de rod, scurte și mijlocii, în rândul cărora au o predominanță cele dintâi. Intră pe rod în anii 3-4 de la plantare. Fructul este de mărime mijlocie, cu greutate medie în jur de 48-50 g, de formă eliptică. Pielița are culoare portocalie, acoperită pe partea însorită de un roșu aprins, plăcut. Pulpa are culoarea galben portocalie, fermă, suficient de suculentă, gust dulceag sau ușor acrișor și aromă fină, discretă. Sâmburele este mijlociu, reprezentând în medie 5% din greutatea fructului și nu este aderent la pulpă. Epoca de maturare este semitimpurie, localizată la sfârșit de iulie.

Apreciere de ansamblu: înflorire la nivel mijlociu, potențial de producție mai mic, cu fructe de calitate, rezistență mijlocie la boli și la variațiilede temperatură la sfârșitul iernii și la infecțiile virotice.

Saturn (sinonime: Mărculești 23/4) – soi creat: în România de V. Cociu.

Pomul este de vigoare mijlocie-mare, cu coroană globuloasă și ramuri de schelet bine gamisite, cu formațiuni de semischelet, pe care sunt înserate formațiuni fructifere în rândul cărora predomină buchetele de mai. Intră pe rod în anul 4-5 după plantare. Fructul este de mărime mijlocie, în medie are 48-50 g, de formă sferică, ușor asimetrică. Pielița este de culoare galbenă portocalie, peste care se suprapune un roșu carmin pe partea Însorită. Pulpa are aceeași culoare, galben portocalie, cu structură fermă, suculentă, gust dulce, ușor acrișor, plăcut și aromă fină, caracteristică, Sâmburele este de mărime mijlocie, reprezentând înjur de 4% din greutatea fructului și este neaderent la pulpă. Epoca de maturare este semitimpurie, cu câteva zile înainte de soiul Cea mai bună de Ungaria.

Apreciere de ansamblu: soi autofertil, relativ productiv, rezistent la ciuruirea frunzelor și moni1ioză, precum și la gerul de iarnă. Se pretează la culturii de mare densitate și este zonat în partea de sud a țării.

Favorit (sinonime: Mărculești 22/4) – soi creat de V. Cociu. Pomul este de vigoare mjjlocie -mică, cu coroană largă, scheletul bine garnisit cu ramuri de semischelet, pe care sunt înserate formațiunile de rod, în rândul cărora predomină buchetele de mai. Intră pe rod în anii 4-5 de la planta. Fructul este mijlociu, cu o greutate medie de aproape 60 g, de formă ovoidală. Pielița are culoarea oranj, acoperit cu roșu pe partea însorită. Pulpa este galben portocalie, consistentă, medie și suficient de suculentă cu gust dulce sau ușor acrișor, plăcut, cu aromă fină, caracteristică. Sâmburele este mijlociu și reprezintă în jur de 5,5% din greutatea fructului, nefiind aderent la pulpă. Epoca de maturare în prima jumătate a lunii august.

Apreciere de ansamblu: soi productiv și auto fertil, fructe pretabile pentru consum în stare proaspătă, dar și pentru industrializare, relativ rezistent la boli și

,

intemperii. Este zonat în partea de sud și în vestul țării.

Mamaia (sinonime: H 91/8) – soi creat in România V. Cociu la Stațiunea de Cercetări Agricole Mărculești. Pomul este de vigoare, mijlocie – mare, cu coroană globuloasă, relativ rară (răsfirată]), având, ramuri de schelet viguroase, crescute ușor în zig-zag și bine gamisite cu ramuri de semischelet, pe care sunt înserate formațiuni fructifere scurte, mijloci și lungi, în rândul cărora predomină cele dintâi, înflorirea ceva mai târzie față de alte soiuri, ceea ce nu este lipsit, de interes. Fructul este de mărime mijlocie-mare, în medie de 60 g, de formă ovoidă spre tronconică. Pielița are culoarea portocalie, peste care se așează un roșu rubiniu, mai ales pe partea însorită. Pulpa are culoarea galben portocalie, uniformă, consistentă și potrivit de suculentă, cu gust dulce sau ușor acidulat "și o aromă specifică. Sâmburele este relativ mic, reprezentând în jur de 4% din greutatea fructului și nu este aderent la pulpă. Epoca de maturare este mijlocie, localizată la sfârșit de iulie.

Apreciere de ansamblu: productiv, cu intrare pe rod în anii 4-5 de la plantare, rezistent la ger și la variațiile de temperatură după ieșirea din repausul adânc și relativ rezistent la boli criptogamice, însă sensibil la viroze (plum-pox). Soiul este zonat în toată țara.

Sulina – soi creat în România de V. Cociu. Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă, schelet bine garnisit cu ramuri de semischelet, pe care sunt înserate formațiunile de rod scurte (buchete de mai) și ramuri mijlocii. Intră pe rod în anii 3-4 de la plantare: Fructul de mărime mijlocie, cu o greutate medie înjur de 60 g, de formă rotundă, ușor aplatizată. Pielița este de culoare galben portocalie acoperită de un roșu pal pe partea însorită. Pulpa, de asemenea are o culoare galben portocalie, fermă, mediu suculentă, cu gust dulceag plăcut și aromă fină, caracteristică. Sâmbure1e mijlociu reprezintă înjur de 6 % din greutatea fructului și este neaderent la pulpă. Epoca de maturare este mijlocie, localizată la început de august.

Apreciere de ansamblu: soi productiv, autofertil, fructe cu utilizări multiple, relativ rezistent la ger și variațiile de temperatură. Soiul este recomandat pentru culturii în zona de sud și de vest a țării.

Comandor (sinonime: Mărcu1ești 18/6) – soi creat în România de V. Cociu .

Pomul este de vigoare mică mijlocie, cu coroană globuloasă, schelet bine garnisit cu ramuri de semischelet, pe care sunt înserate formațiuni de rod reprezentate prin buchete de mai și ramuri mixte, cu predominanța celor din urmă Frecvent intră pe rod în anul 4 de la plantare. Fructul este de mărime mijlocie-mare, în medie are 75 g, de formă sferică, puțin alungită și ușor turtită. Pielița are culoarea galben portocalie, acoperită de un roșu carmin, peste care se suprapune un roșu violaceu, marmorat. Pulpa este portocaliu deschis, consistentă, potrivit de suculentă, gust echilibrat, dulce, și aromă caracteristică. Sâmburele este mijlociu și reprezintă aproape 7% din greutatea fructului. Epoca de maturare este aproape târzie la început de august.

Apreciere de ansamblu: soi cu productivitate ridicată și constantă de la un an la altul, relativ rezistent la ger și la variațiile de temperatură de la sfârșitul ierni, fructe de calitate superioară.

Skaha – soi originar din Canada . Pomul este de vigoare mijlocie-mică, cu coroană globuloasă, relativ răsfirată și schelet echilibrat, bine garnisit cu ramuri de semischelet pe care sunt inserate, formațiuni de rod scurte și mijlocii cu predominanța celor dintâi. Intră pe rod în anii 3-4 de la plantare. Fructul este de mărime mijlocie-mare, cu o greutate medie, de 58-60 g, și formă ovală. Pielița este de culoare portocalie – orange acoperită de un roșu discret pe partea însorită. Pulpa este de culoare gălbuie fermă, suficient de suculentă, cu gust dulceag, plăcut și aromă fină caracteristică. Sâmburele este mijlociu și reprezintă în medie 5% din greutatea fructului, nefiind aderent la pulpă. Epoca de maturare în prima jumătate a lunii august.

Apreciere de ansamblu.- SOl cu o VIgoare de creștere mijlocie – mică favorabil pentru densitate mare de plantare, potențial de producție sporit și relativ rezistent la boli și ger.

CAPITOLUL 5

REZULTATE OBȚINUTE CU PRIVIRE LA VIGOAREA DE CREȘTERE A SOIURILOR LUATE ÎN STUDIU

5.1. Creșterea În grosime a trunchiului

Ritmul de îngroșare a trunchi ului, influențează potențialul productiv al pomilor. Trunchiul constituie canalul principal de circulație a sevei. Pomii cu trunchi mai gros sunt apți să hrănească o cantitate mai mare de fructe.

Tabelul 12

Suprafața secțiunii trunchiului la soiurile de cais studiate În anul 2008(cm2)

DL 5% = 2.30; DL 1% = 3.30; DL 0.1% = 4.80

Din punct de vedere organografic la cais trunchiul pomilor maturi este puternic, cu scoarța de culoare brun-Închisă sau brun-alburie, crăpată longitudinal, uneori și transversal, formând mici poliedre neregulate.

Suprafața secțiunii trunchiului la soiurile de cais studiate în anul 2008 tabelul 12, este cuprinsă Între 142 cm la soiul Goldrich și 161 cm la soiul Mamaia iar media soiurulor considerată ca martor este de 149,7 cm.

Analizând datele cu privire la suprafața secțiunii trunchiului în anul 2008, reise că soiurile NJ .A.19, Cea mai bună de Ungaria, Saturn, Mamaia, Comandor depășesc valoarea martorului ,fiind considerate soiuri de vigoare mare, iar soiurile Harcot, Goldrich, Favorit, Skaha, Sulina au valori mai mici decât valoarea martorului, fiind_considerate soiuri de vigoare mică.

5.2. Lungimea medie a Iăstarilor indicatori

Lungimea medie a lăstarilor indicatori ca expresie a particularității de soi, în interacțiune cu factorii mediului de cultură, perioada de vârstă a pomilor și nivelul agrofitotehnic practicat a înregistrat valorii medii între 52-62 cm la soiurile:

Goldrich, Saturn, Sulina și Harcot și valori mai mari cuprinse între 100-125 cm la soiurile: Mamaia, Comandor, NJA 19.

Lungimea lăstari lor indicatori ca expresie a particularităților de vigoare a soiurilor, în interacțiune cu factorii mediului de cultură, vârstă pomilor și nivelul agrofitotehnic practicat reprezintă un indicator important de caracterizare a soiurilor.

Din datele prezentate în tabelul 13 cu privire la valorile medii ale lăstari lor indicatori se poate constata că aceste valori au fost foarte variabile de la un soi la altul.

Tabelul 13

Lungimea medie a Iăstarilor indicatori( valorii medii -2008)

Figura 5

5.3. Volumul coroanei

Volumul coroanei reprezintă un indice biometric important, întrucât condiționează în mare măsură producția de fructe pe pom și la hectar.

Plantațiile cu volum redus al coroanei, nu interceptează în suficientă măsură radiația solară, capacitatea fotosintetică este redusă, iar producțiile obținute mici, singurul avantaj al acestora îl reprezintă gradul de degamisire mai slab și calitatea bună a fructelor.

Plantațiile cu volum de coroană mare captează o cantitate mare de energie solară, capacitatea fotosintetică crește, la fel și producțiile obținute.

Totuși nu se poate exagera în privința volumului coroanei la cais, întrucât îndeșirea creează grave deficiențe de iluminare, de gamisire, atac de boli și dăunători mai intens.

În anul 2008 volumul coroanei oscilează între 1216Im3 la soiul Harcot și 1490Im3la soiul Mamaia cu o medie de 13425m3•

Din datele obținute cu privire la volumul coroanei se poare observa că această specie are un volum de coroană mare, datorită creșteri lor foarte viguroase în primii ani după plantare.

Tabelul 14

Volumul coroanei la soiurile de cais studiate În anul 2008

CAPITOLUL 6

PARCURGEREA FENOFAZELOR DE RODIRE LA SOIURILE DE CAIS LUATE ÎN STUDIU

6.1. Parcurgerea fenofazelor de rodire

Cunoașterea evoluției fenofazelor de rodire, are o importanță deosebită, întrucât în funcție de acestea se aplică măsuri tehnologice importante cum ar fi: fertilizarea, irigare a, tratamente le fitosanitare, care au eficacitate maximă în anumite momente cheie. în plus de aceasta prognozarea recoltării fructelor și luarea de măsuri organizatorice de valorificare, sunt strâns legate de fenofazele de rodire.

Elementul climatic determinant în declanșarea și parcurgerea acestor fenofaze este temperatura.

In tabelul 15 sunt redate data când fenofaza a avut loc astfel:

declanșarea umflării mugurilor floriferi are loc odată cu profundele modificări interioare și exterioare .începând din a treia decadă a lunii martie și începutul lunii aprilie temperatura medie începe să crească depășind pragul biologic ceea ce determină începutul umflării muguri lor floriferi. Astfel în cazul soiurilor analizate începutul umflării mugurilor are loc cel mai devreme la soiul Harcot, NJA 19 urmat apoi de soiurile: Cea mai bună de Ungaria,Goldrich, Saturn, Favorit, Mamaia, Skaha, Sulina, Comandor;

înfloritul este cea mai importantă fenofaza de a cărui durată și intensitate depinde producția de fructe. O particularitate agrobiologică importantă, este aceea că durata perioadei repausului relativ de iarnă la cais este mai scurtă comparativ cu speciile semințoase, motiv pentru care declanșarea perioadei de viață activă are loc mai timpuriu, și prin aceasta pericolul unor influențe

nefavorabile a brumelor și înghețuri lor târzii de primăvară. Declanșarea înfloritului ca fenofaza importantă pentru realizarea recoltei de fructe a avut loc cel mai timpuriu în cazul soiurilor luate în studiu la data de l.aprilie începând cu soiul Harcot, urmat de soiul NJ .A.19 și Goldrich în data de 3 aprilie, soiul Cea mai bună de Ungaria, Saturn, Favrit în data de 4 aprilie, Mamaia, Sulina în data de 5 aprilie și cel mai târziu soiul Comandor în data de 8 aprilie.

durata perioadei de înflorit, ca însușire specifică de soi în interacțiune cu factorii de mediu, a înregistrat valori în creștere de la 6 zile în cazul soiului Harcot, 8 zile la soiul N.J.A. 19, 9 zile la soiurile: Cea mai bună de Ungaria, Goldrich, Favorit, Mamaia, Skaha și 10 zile la soiurile:Satum, Sulina și Comandor.

Durata creșterii fructelor, exprimată în zile de la terminarea înfloritului până la maturitatea de recoltare, apare corelată strict cu particularitate a de soi (epoca de maturare a acestora) în interacțiune cu condițiile de mediu. Astfel, între soiurile studiate, cele cu maturare foarte timpurie în rândul cărora se înscriu Harcot și N.J.A. 19, necesită pentru creșterea și maturitatea de livadă a fructelor 92 de zile; soiul Cea mai bună de Ungaria 99 de zile; soiurile Favorit și Mamaia, soiul Skaha 108 zile, soiul Sulina 110 zile, iar soiul Comandor 111 zile.

La soiurile luate în studiu, maturitatea de recoltare s-a încadrat după cum urmează: soiurile Harcot, N.J.A. 19 între: 26.VI. și 3.VII; soiul Cea mai bună de Ungaria între 15.VII. și 20.Vll; Goldrich între 17.VII. și 20.VII; Saturn între 10.VII. și 19.VIL; Favorit între 18.VIL și 26.VII; Mamaia între 15.V11, și 22.VII; Skaha între 16.VII. și 25.VII; Sulina între 22.VII. și 28.VII. și soiul Comandor între 24.VII. și 30.VII. tabelul 16.

Tabelul 16

Durata creșterii fructelor și maturitatea de recolta re la soiurile de cais luate În studiu

CAPITOLUL 7

PRODUCȚIA OBȚINUTĂ ȘI CALITATEA ACESTEIA

7.1. Producția de fructe obținută pe pom și la hectar

Producția de fructe este elementul principal în aprecierea valorii soiuri lor care exprimă în final eficiența economică a unui soi, fiind rezultatul interacțiunii unui complex de factori interni ai plantei și factori externi ai mediului, iar din acest punct de vedere, fiecare livadă este o entitate, în care factorii interni și externi se găsesc într-o interacțiune specifică. In anul 2008 s-au obținut producții mari la toate soiurile studiate cu valori cuprinse între 19k9/pom la soiul Goldrich și 67 kg/pom la soiul Comandor, restul soiurilor încadrându-se între aceste limite tabelul 17.

Exprimată la unitatea de suprafață, cu un număr de 625 pomi pe hectar, producția de fructe înregistrează valori în creștere cu limite extreme cuprinse între 11,9 tJha la soiul Goldrich până la 41,9 tJha la soiul Comandor. Media experienței considerată ca martor a fost de 24,7 tJha.

Față de media experienței se situează la nivel superior soiurile: Saturn cu 25,4 tJha, Mamaia cu 25,6 tJha, Skaha cu 34,4 tJha, Sulina cu 40,6 tJha și Comandor cu 41,9 tJha, iar cu valori inferioara mediei experienței se situează soiurile : Harcot cu 13,1 t/ha, N.J.A.19 cu 14,4 tJha, Goldrich cu 11,9 t/ha, Cea mai bună de Ungaria cu 15,6 tJha.

Producția relativă față de medie(%) înregistrează depășiri cu 2,8% la soiul Saturn, 1,2% la soiul Favorit, 3,6% la soiul Mamaia, 9,2% la soiul Skaha, 64,3% la soiul Comandor.

Diferențe foarte semnificativ pozitive față de martor se înregistrează la soiurile Comandor și Sulina, distinct semnificativ pozitive la soiul Skaha, foarte semnificativ negative la soiul Goldrich și Harcot, distinct semnificativ negative la soiurile N.J.A.19 și Cea mai bună de Ungaria, iar la celelalte soiuri diferențele față de martor fiind mici lipsite de semnificație.

Tabelul 17

Producția de fructe la soiurile de cais studiate În anul 2008

DL 5% =4,Ot DL 1 % =6,lt DL 0,1 = 8,Ot

7.2. Indicele de productivitate

Caracterizarea productivității pomilor se poate realiza din mai multe puncete de vedere, dar cei mai mulți specialiști consideră că indicele de productivitate exprimă destul de fidel acest caracter.

Potențialul productiv specific fiecărui soi de pom fructifer, indiferent de specie este dat de raportul morfo- fiziologic dintre vigoarea pomilor exprimată prin suprafața secțiunii trunchiului și producția de fructe pe ansamblul fiecărei unități producătoare (Bordeianu T, și colab., 1967). Indicele de productivitate reprezintă producția de fructe raportată la suprafața secțiunii trunchiului (kg fructe/cm).

Tabelul 18

Potențialul productiv al soiurilor de cais luate în studiu în anul 2008

Din datele prezentate în tabelul 18 rezultă că producția de fructe realizată în anul 2008 a avut valori oscilante cuprinse între 19 kg/pom la soiul Goldrich și 67 kg/pom la soiul Comandor.

Grosimea trunchiului, exprimată pnn suprafața secțiunii trunchiului( cm'') prezintă o variație mare, cu valori cuprinse între 128 cm la soiul NJ .A.19 și 161 cm la soioul Mamaia.

Indicele de productivitate (kg/cm ) prezintă variații cu limite în creștere începând de la 0,15 kg/cm suprafața secțiunii trunchiului la soiul Harcot la 0,44 kg/cm suprafața secțiunii trunchiullui la soiul Comandor.

După valoarea indicelui de productivitate soiurile N.J .A.19, Harcot,

Goldrich, Cea mai bună de Ungaria se încadrează în grupa de productivitate mică; soiurile Mamaia, Saturn, Favorit în grupa de productivitate mijlocie; soiul Skaha cu productivitate mare; soiurile Sulina și Comandor cu productivitate foarte mare.

Tabelul 19

Forma, mărimea și aderența pulpei la sâmbure

Pentru aprecierea și în același timp, diferențierea soiuri lor studiate s-a avut în vedere forma și greutatea fructelor și aderența sau neaderența sâmbure lui la pulpă.

Așa cum reiese din tabelul 19 la soiurile luate în studiu forma fructelor variază de la ovală la ovoidă, eliptică și rotund aplatizată. Preferința pentru una din formele amintite rămâne la aprecierea consumatorului și în mai mică măsură lejeritatea așezării lor în ambalajele de transport și valorificare, cu preferință pentru forma ovală și ovoidală.

Masa unui fruct a avut valori în creștere de la 40 g la soiul Harcot până la 70 g la soiul Comandor. Dintre cele zece soiuri studiate sunt de apreciat, soiurile la care fructul depășește 50 g (Goldrich, N.J.A. 19, Skaha, Cea mai bună de Ungaria, Favorit, Mamaia, Sulina și Comandor).

Din masa totală a fructului sâmbure le reprezintă de la 4,0%până la 7%. Un randament favorabil în favoarea pulpei la care sâmburele reprezintă între 4,0% și 5,0%) se remarcă la soiurile Mamaia (4,0%), Harcot (4,5%), Cea mai bună de Ungaria (5,0%), NJ.A. 19 (5,0%), Goldrich (5,00/0), Saturn (5,0 %), Skaha (5,0%) și Favorit (5,5%). Deși fructele sunt mai mari, raporturi mai puțin favorabile între pulpă și sâmbure se remarcă la soiul Sulina la care sâmburele reprezintă 6,0% și la soiul Comandor cu 7,0% sâmbure.

Aderența sâmburelui la pulpă este favorabilă pentru toate soiurile în sensul că acesta este neaderent în toate cazurile analizate.

7.4 Compoziția chimică a fructelor

Valoarea fructelor este determinată de conținutul pulpei în diferite componente biochimice care prin cantitatea de substanțe asigură valoarea nutritivă și calitățile gustative ale acestora.

Astfel la soiurile de cais analizate tabelul 19, conținutul fructelor în substanță uscată variază în limite relativ restrânse, cu valori cuprinse între de la 13 % la soiul Harcot, 14% la soiurile NJ.A. 19, Saturn, Skaha și Sulina, până la 15% în cazul soiurilor Cea mai bună de Ungaria, Goldrich, Favorit, Mamaia și Comandor. La o cantitate de 100 g pulpă proaspătă zahărul reprezintă 9,3% în cazul soiului Harcot 11,10/0 la soiul NJ .A. 19-9,9 % la soiurile Saturn și Sulina, urmate de soiul Cea mai bună de Ungaria cu 10,2%, Comandor cu 10,9 %, NJ.A. 19 cu 11,10/0), Mamaia cu 11,3%», soiurile Goldrich și Skaha cu 12,2% și conținutul cel mai ridicat la soiul Favorit 15,5%.

Conținutul pulpei în aciditate înregistrează pe ansamblul soiuri lor studiate valori după cum urmează: 1,2% la soiul Saturn, de 1,30/0 la Cea mai bună de Ungaria, de 1,4% la soiurile Goldrich, Favorit și Sulina, soiul NJ.A. 19 cu 1,5%, soiurile Harcot și Mamaia cu 1,6%, soiul Skaha cu 1,7% și cel mai mare procent soiul Comandor cu 1,8%.

Raportul zahăr laciditate înregistrează valori în creștere de la 6,05 în cazul Soiului Comandor, până la 10,7 la soiul Favorit.O apreciere de ansamblu exprimă favorabilitate pentru raporturile cuprinse între limitele 7-9. Soiurile: N.J.A.19. Cea mai bună de Ungaria, Mamaia, Skaha și Sulina se încadrează la un nivel superior de favorabilitate, iar soiurie: Harcot, Comandor, Goldrich, Saturn, Favorit se încadrează la un nivel de favorabilitate mijlocie.

Tabelul 20

Compoziția chimică a fructelor

BIBLIOGRAFIE

Braniște, N.,Catalog de soiuri și material săditor pomicol, București, Editura Ceres, 2002.

Cepoiu, N., Chira, A.,Cercetări privind completarea și diversificarea sortimentului la cais cu soiuri productive rezistente la ger și boli, cu fructe de calitate superioară. Lucr. șt. U.S.A.B., seria B, voi XXXVII, 21-27, 1993.

Cepoiu, N., Contribuții privind rezistența la ger și boli a unor soiuri de cais, Lucrări științifice LA.N.B., seria B XX-XXI, Horticultura, București, 1979.

Cociu ,V., Sortimentul- factor de progres în pomi cultură, București, Editura Ceres, 1989.

Cociu, V., Bălan, Viorica, Bumbac, Ecaterina, Topor, Elena, Iliescu, S., Ștefan, Monica, Lenina, Valentina, Contribuții la îmbunătățirea sortimentului de cais în România, Lucr. șt. ale I.C.P.P.- Pitești, vol.XIII, 1989.

Cociu, V., Caisul, București Editura Ceres, 1993.

Cociu, V., Soiuri noi factor de progres în pomi cultură, București, Editura Ceres, 1990.

Drăgănescu, E., Pomicultură, Timișoara, Editura Mirton, 1998

Drăgănescu, E., Pomologie, Timișoara, Editura Mirton, 1996.

, E., Mihuț, E., Iordănescu, A., Blidariu, Aurelia , Cercetări privind

influența factorului termic asupra piersicului și caisului în condițiile din Banat,

Simpoz.65 de ani de învățământ agricol la Chișinău, 1998.

11. Drăgănescu, E., Mihuț, E., Iordănescu, A., Blidariu, Aurelia , Comportarea

sortimentului zonat de piersic și cais existent în Banat, Simpozionul

semicentenar al Fac. de Horticultura București, 1998.

12. Ghena, A., Braniște, N., Cultura specială a pomilor, București, Ed. Matrix

Rom, 2003.

13. Ichim, M., îmbunătățirea zonării și a tehnologiei, căi sigure pentru obținerea

producțiilor mari, constante și de calitate la cais, București, Redacția de

propagandă tehnică agricolă, 1981 .

.

14. Popescu, M, Milițiu, 1., Cepoiu, N., Pomicultură generală ȘI specială,

București, Editura Didactică și Pedagogică R.A, 1982.

15. Popescu, M., Voica, Elena, Soiuri și hibrizi de cais, rezistente la temperaturi

scăzute, Acta Horticu1turae, nr. 121, 1982.

16. Voiculescu, N., Condițiile ecologice ale creșterii și rodirii caisului în România,

Buletin informativ nr.8, partea 1, 1987.