Infiintarea Unui Lucrari de Impadurire Intr Un Arboret la Care Participa Specia Gorun

C U P R I N S

Tema proiectului…………………………………………………..

Argument………………………………………………………….

Piese scrise………………………………………………………..

Cap.I.Biologia și ecologia speciei…………………………………..

Cap.II.Obținerea materialului biologic……………………………

2.1.Obținerea prin regenerare naturală……………………

2.2.Obținerea prin regenerare artificială…………………..

2.1.1.Recoltarea semințelor……………………………..

2.1.2.Obținerea puieților în pepinieră……………………

Cap.III.Instalarea speciei în terenul împădurit…………………….

3.1.Modalitatea de instalare………………………………

3.2.Lucrări de întreținere………………………………….

3.3.Lucrări de îngrijire……………………………………

3.3.1.Degajările…………………………………………

3.3.2.Curățirile………………………………………….

3.3.3.Răriturile………………………………………….

3.4.Tratamente aplicate în gorunete……………………….

Cap.IV.N.T.S.M.la lucrările prezentate……………………………

4.1.Reguli de tehnică a securității muncii la recoltarea

semințelor forestiere……………………………………

4.2.Măsuri de protecție la lucrările de întreținere………….

4.3.Măsuri de tehnică a securității muncii la lucrările de

îngrijire(silvotehnice)…………………………………..

Piese desenate………………………………………………………

29 pag

=== l ===

T E M A P R O I E C T U L U I

INFIINTAREA UNEI LUCRARI DE IMPADURIRE

INTR-UN ARBORET LA CARE PARTICIPA

SPECIA G O R U N

1

C U P R I N S

Tema proiectului…………………………………………………..

Argument………………………………………………………….

Piese scrise………………………………………………………..

Cap.I.Biologia și ecologia speciei…………………………………..

Cap.II.Obținerea materialului biologic……………………………

2.1.Obținerea prin regenerare naturală……………………

2.2.Obținerea prin regenerare artificială…………………..

2.1.1.Recoltarea semințelor……………………………..

2.1.2.Obținerea puieților în pepinieră……………………

Cap.III.Instalarea speciei în terenul împădurit…………………….

3.1.Modalitatea de instalare………………………………

3.2.Lucrări de întreținere………………………………….

3.3.Lucrări de îngrijire……………………………………

3.3.1.Degajările…………………………………………

3.3.2.Curățirile………………………………………….

3.3.3.Răriturile………………………………………….

3.4.Tratamente aplicate în gorunete……………………….

Cap.IV.N.T.S.M.la lucrările prezentate……………………………

4.1.Reguli de tehnică a securității muncii la recoltarea

semințelor forestiere……………………………………

4.2.Măsuri de protecție la lucrările de întreținere………….

4.3.Măsuri de tehnică a securității muncii la lucrările de

îngrijire(silvotehnice)…………………………………..

Piese desenate………………………………………………………

2

A R G U M E N T

Eu am ales specia GORUN pentru a mă ajuta în obținerea diplomei de tehnician silvic.

Aceasta îmi mai ajută la aprofundarea cunoștințelor în materie de silvicultor.

Și am ales GORUNUL pentru că această specie se poate găsi și în zona de câmpie din care fac eu parte și este una dintre cele mai ușoare specii din tema pentru atestat de tehnician silvic.

Am ales această specie pentru că face parte din familia Cvarcineelor,și am vrut să aflu mai multe despre STEJARI.

De când am venit la acest liceu am vrut să aflu cât mai multe despre familia Cvarcineelor,în special Stejarii,pentru că m-a fascinat de când eram mică,când vedeam veverițele care rodeau din ghindele acestor stejari.

3

CAPITOLUL I

BIOLOGIA ȘI ECOLOGIA SPECIEI

Arealul gorunului se aseamănă cu cel al stejarului în părțile nord-vestice și sudice ale Europei,unde limitele răspândirii celor două specii uneori aproape chiar coincid,cuprinzând Marea Britanie și Irlanda,precum și sudul Scandinaviei,până la circa 60 de grade latitudine nordică.Începând din sudul Scandinaviei,granița longitudinală a gorunului se îndreaptă brusc spre sud-est,prin vestul Ucrainei,până la gurile Donului și Nistru,lăsând afară întinsele regiuni din parte europeană a fostei U.R.S.S.

Gorunul se găsește în nordul Crimeii și Caucazului,până la Marea Caspică,de unde trece puțin și în Asia Mică.

În țara noastră gorunul urcă mai mult în altitudine,fiind caracteristic regiunii de dealuri.În Carpații Orientali se întâlnește frecvent până la 400-500 m altitudine,în Carpații Meridionali până la 700-800 m,iar în Munții Apuseni până la 600-700 m.Insular,sub formă de arborete rărite pătrunde însă mai mult mai sus în regiunea de munte până la aproximativ 950-1000 m

în special pe versanții transilvăneni,de exemplu în Munții Bârsei-la Poiana Brașov,în Munții Perșani,Betului s.a.

În mod excepțional pe versanții sudici ai Munților Cozia,urcă până la 1300 m.La câmpie spre silvostepă,coboară foarte rar și numai în pâlcuri mici sau izolat,cum este cazul în câteva puncte din județele Dolj și Mehedinți,în zona Bucureștiului,în sudul Olteniei și Dobrogea sau în Moldova.În nordul Dobrogei(pădurile Ciucurava și Babadag)ocupă suprafețe mari.Suprafața totală ocupată de gorun este de circa 672055 ha,adică peste 10% din suprafața fondului forestier al țării.

În cadrul arealului european al gorunului se diferențiază zone climatice distincte,ce trebuie să fie determinate și formează unele rase geografice specifice cum ar fi gorunul Scandinav,gorunul Baltic gorunul caucazian.

Gorunul din spațiul Carpato-Danubian reprezintă o rasă geografică valoroasă cu însușiri genetice superioare,pus în evidență mai ales în anumite proveniențe de elită,cum ar fi gorunul de Rănișoara(Maramureș),

gorunul din subcarpații Munteniei și Moldovei(pădurile Rădești și Heltiu).

4

Din punct de vedere ecologic,gorunul se comportă în multe privințe diferit față de stejar.Este mai puțin pretențios la căldură ceea ce îi permite să

urce mai sus.Se dovedește însă mult mai puțin adaptat la rigorile climatului continental execesiv,cu ierni aspre și amplitudini mari de temperatură care implică extinderea sa către nord-est.Are temperament ceva mai delicat decât stejarul,rămânând totuși o specie de lumină.Gorunul crește în condiții optime pe soluri drenate,afânate,cu textură mai grosieră și umiditate constantă,suportă mai greu solurile argiloase,compacte pseudo luvice,albice sau chiar gleice,cu regim variabil de umiditate,din lunci sau de pe terase, unde apare în consecință mult mai rar.

Gorunul contribuie puternic la revigorarea solurilor,datorită litierei bogate în substanțe tonate,greu alterabile.De remarcat că deși necesită,pentru o bună dezvoltare,soluri profunde,se mulțumește uneori și cu soluri superficiale scheletice,de pe coaste repezi și accidentate.

În arealul său indigen,gorunul prezintă câteva ecotipuri climatice distincte,cum ar fi:ecotipul submezoterm de mare altitudine,din stațiunile calde,însorite,cu soluri ușoare,bine drenate pe gneise de Cozia,în primul rând

sau pe gresii,conglomerate,micocee,andezite(Tușnad)stațiuni care ajung uneori în contact cu molidul(Poiana Brașov);ecotipul relative xerofit din sudul Dobrogei și Moldovei;ecotipurile termofile din Banat și din zonele vestice ale Munților Apuseni.

Ecotipuri edifice trebuie considerate populațiile de gorun de pe terasele piemontului,cu soluri podzolite,pseudogleizate,sau chiar pseudogleice.

Gorunul atinge înălțimi de până la 40-50 m,dar în general ca dimensiuni rămâne în urma stejarului.Rădăcinile se dezvoltă viguros din primul an,deși sistemul radicular este mai puțin profund decât la stejar,așa că,fără a fi sensibil la doborâturi,gorunul poate fi totuși periclitat de vânturi foarte puternice.Tulpina aproape dreaptă până la vârf,cilindrică,este mai bine conformată și elagată.Ritidomul este cenușiu închis,mai superficial,mai îngust și mai regulat brăzdat,cu solzi mărunți.

Scoarța conține tanin în proporții ridicate.

Coroana este relative bogată și uniformă,cu frunzișul acoperind destul de bine solul.Lujerii verzi-întunecat,glabri,au puține lentile eliptice,iar mugurii stau îngrămadiți și au circa 8 mm lungime,sunt ovoizi sau ovocanoici.

Frunzele ca și mugurii stau îngrămădite câteva în vârful lujerilor,de 8-16 cm lungime,variabile ca formă,de regulă rombic-obovate,la bază îngustate,nearticulate,prinse pe un pețiol lung de circa 1-2,5 cm,dar pe dos la maturitate sunt fin pubescente și prezintă peri la subsuoara nervurilor.

5

Pe margini frunzele sunt sinuat-lobate până la penat-fidate,cu 5-8 perechi de lobi,rotunjiți,intrgi sau slab lobați,evident mai simetric dispuși decât la stejar,de dimensiuni descrescând începând de la mijloc spre vârf.Florile,unisexuat-monoice apar prin aprilie-mai.Florile mascule sunt grupate în ameți,cele female și fructele(achene)dispuse aproape sesil sau pe un peduncul foarte scurt,la vârful lujerilor.Ghindele stau câte una sau grupate câte 2-5,au 1,5-2,5 cm lungime și sunt de formă caracteristică,ovoid-elipsoidală,de butoiaș;la un kg.intră 300-600 de ghinde.Cupa conic lemisferică,de 0,6-1,2 cm înălțime,prezintă pereți subțiri și solzi mici,ovat-lanceolați plani sau ușor convecși,cu marginile libere,neconcrescute,bine alipiți și mai mult sau mai puțin pubescenți.

Maturația este anuală.Maturitatea arborilor izolați se produce la 30-50 ani

iar a arborilor din masiv la 60-80 ani.

Puterea germinativă a semințelor este de 60-70%.

Gorunul crește încet în primul deceniu,dezvoltând mai puternic rădăcinile

ulterior,își activează creșterea în înălțime și diametru,care se menține susținută până la aproximativ 100-120 ani,când poate produce în stațiunile cele mai favorabile,circa 6,0 mc/an și pe hectar(la 120 ani-până la 7,5 mc/an și pe hectar).În condiții normale se regenerează cu ușurință pe cale naturală,puieții suportând mai mult umbrirea masivului(de la 4-6 ani)decât cei de stejar și se autoreceperză.De asemenea lăstărește viguros până la vârste înaintate,ca și stejarul.Longevitatea atinge 600-700 de ani.

Gorul,mult timp ca specie unitară,sub denumirea de Q sessilis Ehrh(1789) a ajuns să fie tratat ca specie colectivă,cuprinzând specii distincte fie ca specie unică,divizibilă în subspecii bine diferențiate și aceasta ca o consecință a pronunțatei sale variabilități morfo-ecologice.

Gorunul este specia cea mai răspândită la noi,astfel aceasta se dovedește mai puțin viabil morfologic,prezentând câteva varietăți și forme cum sunt QURCUS PETRAEA PURPUREAEA având frunzele de culoare purpurie.

Lemnul are inele mai uniforme și mai înguste.Se despică și se lucrează mai ușor,așa că este socotit superior lemnului de stejar,în tâmplărie,la fabricarea mobilei,pentru doage,în schimb,în construcții,datorită durității și elasticității mai reduse,este inferior acestuia.

Gorunul rămâne una din speciile de bază ale fondului forestier din regiunea de coline și dealuri a țării,asigurând cantități însemnate de masă lemnoasă de valoare deosebită și reprezentând un element important de echilibru și stabilitate al landșoftului carpatic.

6

CAPITOLUL II

OBȚINEREA MATERIALULUI BIOLOGIC

Importanța producerii semințelor forestiere decurge,pe de o parte,din faptul că majoritatea speciilor lemnoase se înmulțesc prin semințe,iar pe de altă parte,din aceea că semințele reprezintă purtătorul cel mai fidel al însușirilor ereditare ale plantei.

În cazul instalării pe cale naturală sau pe cale artificială a unei noi generații de arbori în locul celei exploatate,caracterele ereditare ale semințelor constituie un element fundamental determinant al vigorii de creștere,al rezistenței viitoarelor arboreta la acțiunea factorilor biotici și abiotici dăunători,al productivității arboretelor.

În cazul întemeierii arboretelor pe cale artificială,gradul de intervenție al silvicultorului fiind sporit,crește importanța semințelor ca material inițial de bază.

Plantele lemnoase încep să fructifice când ajung în etapa maturității depinzând de:

-condițiile de vegetație;

-de temperament

-de rapiditatea de creștere.

`Arborii izolați precum și cei înalți din masiv care primesc mai multă lumină fructifică cu 5-20 ani mai devreme decât cei mai puțin luminați.

În cazul speciei gorun fructificația începe să se realizeze la vârste înaintate atât izolat(după 40 ani)cât și în masiv(după 60-70 ani),dar fructificațiile se repetă mai des,odată la 4-6 ani.

8

2.1.OBȚINEREA PRIN REGENERARE NATURALĂ

REGENERAREA NATURALĂ PRIN SĂMÂNȚĂ

Din punct de vedere silvicultural cât și economic,regenerarea naturală prin sămânță constituie în majoritatea cazurilor metoda cea mai indicată și mai folosită.

În tehnica regenărării naturale prin sămânță,se deosebesc trei forme sub masiv,unde se urmărește rărirea treptată a arboretelui,pentru a folosi cât mai bine contribuția arborilor mature la producerea de semințe.

Se pot întâlnii trei situații de rărire a arboretelui:

-uniformă și treptată de pe o suprafață pe care arborii corespund atât condițiilor de vârstă cât și cerințelor de ordin economic-neaplicabil în cazul gorunului.

-neuniformă,prin deschiderea și lărgirea progresivă a unor ochiuri repartizate pe suprafața respectivă;

-continuă,prin extragerea în fiecare an a unui sau cel mult a câtorva exemplare din puncte răspândite pe toată suprafața pădurii.

Regenerarea naturală în margine de masiv se caracterizează prin aceea că semințișu se instalează pe o fâșie îngustă la marginea masivului,rărită anterior.

La regenerarea naturală pe teren descoperit,în urma tăierii rase a arboretului,semințișul provenit din sămânță îi lipsește adăpostul și protecția acestuia.

REGENERAREA NATURALĂ VEGETATIVĂ

Facultatea de lăstărire este specifică foioaselorși lipsește aproape total la rășinoase.Lăstarii pot să dea din ciată,din trunchi,din ramuri sau din rădăcini.Cel mai important mod de regenerare prin lăstare dați din cioată.Gorunul lăstărește viguros și în timp îndelungat dar în monentul de față legislația silvică în vigoare nu mai permite gospodărirea în crâng a gorunului deoarece sortimentele de lemn obținute nu au o valoare economică

ridicată. 9

2.2.OBȚINEREA PRIN REGENERARE ARTIFICIALĂ

Se recurge la regenerarea artificială numai în condițiile impuse de considerente de natură tehnico-conomică.

PROVENIENȚA SEMINȚELOR

De regulă în lucrările de împădurire trebuie folosite semințe de proveniență locală.În mod excepționa,se poate folosii și sămânță nelocală,dar recoltată dintr-un arboret care crește în condiții asemănătoare.

Lotul de semințe reprezintă o cantitate de semințe de aceeași specie sau varietate recoltate,prelucrate,depozitate în aceleași condiții.Mărimea lotului depinde de specie.Pentru fiecare lot de semințe se întocmește un certificate de proveniență care asigură folosirea corectă în cultură a semințelor.În certificatul de proveniență se trec următoarele date:

1.Specia:denumirea științifică și cea populară;

2.Cantitatea recoltată și anul fructificației;

3.Locul de recoltare(ca localitate) și recoltate din:

-arborete sursă de semințe;

-rezervația de semințe nr._____;

-plantajul;

-latitudine,longitudine,altitudine,roca mamă.

4.Date climatice:precipitațiile medii anuale,precipitațiile medii în sezonul de vegetație,temperatura medie anuală,temperatura medie a lunii cele mai calde,temperatura medie a lunii celei mai reci,temperatura maximă absolută,temperatura minimă absolută.

5.Date privind arboretul:tipul de pădure,tipul de arboret,clasa de producție,înălțimea medie,diametrul mediu,starea sanitară.

Arboretele de sămânță a fost ales din răritul celor mai bune arborete ținând cont de criterii și condițiile de vegetație.

10

REZERVAȚII DE SEMINȚE

Într-un arboret-sursă de semințe există totdeauna și exemplare rău conformate,care participă la polenizarea încrucișată și care fac să scadă

valoarea semințelor obținute.O etapă superioară în obținerea de semințe selecționate o constituie realizarea bazelor semiologice moderne-rezervații de semințe și plantaje.

Pentru transformarea arboretelor sursă de semințe în rezervații de semințe se execută următoarele lucrări:

-delimitarea rezervației prin însemnarea arborilor cu inele de vopsea;

-alegerea arborilor seminceri din care vor recolta semințele.Aceștia sunt arborii cu însușiri fenitioice superioare având tulpina dreaptă,bine elagată,coroana îngustă și simetrică,fără vătămări,creșteri excepționale,lemn de calitate superioară,dându-se prioritate arborilor mari din clasele I și II kraft;

-rărirea arboretelui în mai multe etape,prin extragerea în primul rand al exemplarelor din clasele IV și V kraft,a exemplarelor atacate,a celor din etajul dominant dar cu coroana mare și dacă este nevoie și a exemplarelor din clasele II și III kraft.Rărirea continuă până la atingerea consistenței de 0,6 cu excepția arboretelor expuse la doborâturi de vânt,la care consistența trebuie să rămână 0,8;

-crearea unei benzi de izolare față de polenul străin (cu lățimea de 300-1000 m)de pe care se extrag arborii necorespunzători din punct de vedere fenoptic.

PLANTAJE DE SEMINȚE

Pentru obținerea de semințe de valoare genetică superioară și verificate,

s-a trecut la recoltat de semințe din plantaje.

Sunt plantați arbori genetici ameliorați și îngrijiți intensiv,în scopul producerii de semințe selecționate.

Procesul de producție a semințelor selecționate prin plantaje cuprinde următoarele operații principale:

-selecția materialului inițial,adică a arborilor plus,reprezintă materialul de bază și care trebuie să însumeze criteriile de productivitate,calitate și rezistență.Întrucât scopul plantajelor este producerea de semințe,trebuie ca arborii plus să fie maturi;

-înmulțirea vegetativă sau generativă a arborilor plus

11

-altoirea puieților cu altoaie recoltate de la arborii plus;

-instalarea culturilor în condiții staționare corespunzătoare cerințelor ecologice ale speciilor,în sol fertil,profund ușor.Plantarea se face la distanțe mari 4×4 m până la 8×8 m pentru a se putea asigura dezvoltarea unei coroane bogate;

-verificarea valorii genetice a arborilor plus prin plantații comparative ale descendeților.

2.1.1.RECOLTAREA SEMINȚELOR

EPOCA RECOLTĂRII

Gorunul face parte din speciile la care maturația semințelor urmează,la o perioadă de timp scurtă,coacerii.

Ghindele se recoltează în special toamna înaintea căderii zăpezii pentru a nu intra în putrefacție.

EVALUAREA RECOLTEI

Pentru evaluarea recoltei se pot aplica:

-metoda suprafeței de probă,aplicată speciilor cu semințe mari și grele,care constă în delimitarea sub masiv a unor suprafețe de probă de 2×2 m sau 5×5 m,de pe care se adună semințele căzute și se cântăresc,aflându-se cantitatea medie de semințe la suprafața de probă apoi la hectar.

RECOLTAREA SEMINȚELOR

În cazul ghindei se înlătură mai întâi cele căzute înainte ori la începutul perioadei de diseminare întrucât sunt seci,atacate etc.

Metoda de recoltare este recoltarea la suprafața solului.Înaintea începerii căderii semințelor se îndepărtează subarboretul uscăturile,litiera,iarba,semințele căzute la începutul diseminării deoarece acestea sunt în cea mai mare parte atacate de dăunători.După diseminare,semințele se adună în grămezi cu lopeți din lemn sau greble și apoi se transportă cu coșurile la locurile de depozitare.Pentru cazul că se scutură cu prăjini,se aștern sub coroana arborilor prelate sau se face numai în prezența pădurarului.

12

PĂSTRAREA GHINDEI

Păstrarea ghindei se poate face prin mai multe procedee,dar pentru cel mult 6 luni.Alegerea procedeeului depinde în principal de cantitatea de ghindă ce trebuie conservată.Cantitățile mici de ghindă se pot păstra în lăzi cu capacitatea de 40-50 kg.pentru a putea fi ușor manipulate.În lăzi,ghinda se așează în straturi alternative cu nisip umed.

În pădure,ghinda se poate păstra sub formă de grămezi.În acest scop se allege un loc mai ridicat,se curăță de resturi vegetale se nivelează și apoi ghinda se așează în straturi alternative cu nisip,pe o înălțime de circa un metro.Se acoperă cu un strat gros de frunze.În mijlocul grămezii se aranjează un coș de aerisire din nuiele.În jurul grămezii se execută un șanț pentru a împiedica pătrunderea șoarecilor,iar împotriva mistreților se înconjoară cu un gard de nuiele.După ce ninge se acoperă cu un strat de zăpadă bine bătătorit,peste care se așează un strat de paie.

Cantitățile mari de ghindă se pot păstra în șanțuri adânci de un metru,în care se așează în straturi alternante cu nisip umezit.Ultimul strat de circa 20 cm,este format din pământ așezat sub formă de mușuroi.Din loc în loc pentru aerisire,se așează mănunchiuri de nuiele.

TRANSPORTUL GHINDEI

Transportul ghindei se face în vrac,dar trebuie lopătate ca să nu se încingă și transportul se efectuează repede.Ghinda se umezește și se ferește de îngheț în timpul transportului.De asemenea fiecare lot de ghinde transportate vrac va avea etichetă.

2.1.2.OBȚINEREA PUIEȚILOR ÎN PEPINIERĂ

ORGANIZAREA TERENULUI ÎN PEPINIERĂ

Teritoriul pepinierei silvice se sistematizează în vederea satisfacerii tuturor necesităților acesteia:cultură ameliorare,căi de acces,instalații și construcții auxiliare,parc dendrologic etc.

Suprafața de cultură constituie partea cea mai mare a pepinierei(60-80%)în funcție de mărimea și destinația și se subdivide în :

Secții de cultură:porțiuni de teren destinate producerii puieților după acea schemă de asolament.Secțiile sunt despărțite între ele de drumuri de acces.

13

Solele:sunt sudiviziuni ale secțiilor de cultură,egale ca suprafață,în cadrul cărora să se realizeze rotația culturilor stabilită prin asolament.Prin dimensiunile ei,sola trebuie să faciliteze mecanizarea lucrărilor.

Numărul solelor dintr-o secție corespunde numărului de ani din ciclul de producție plus cel al anilor de ameliorare.Latura lungă a solelor orientată perpendicular pe direcția vântului dominant pe teren plan în lungul curbei de nivel pe teren accidentat.

Tarlaua:este porțiunea de teren pe care se cultivă speciile ce nu reclamă culturile în straturi.

Stratul:este unitatea elementară de producție pentru unele culturi cărora plantulele au o înrădăcinare superficială;lungimea stratului este egală cu a tarlalelei,iar lățimea este de 1,20 m.

Drumurile:ocupă o suprafață însemnată din pepinieră și sunt de mai multe categorii și lătimi,potrivit mărimii pepinierei.O rețea completă de drumuri cuprinde drumuri centrale perimetale,secundare(între secții cu lățimea de 3-5 cm),poteci late(între tarlale și sole cu lățimi de 50-60 cm)și poteci înguste(între straturi cu lățimea de 20-25 cm).

Planul organizatoric:întocmit la înființarea pepinierei și stă la baza activităților curente din pepinieră.

Planul de cultură:se întocmește de două ori pe an și cuprinde stabilirea și amplasarea culturilor ce urmează a se executa în primăvara și în toamna respectivă,cantitatea de semințe,butași,puieți apți pentru repicat ce sunt necesari în funcție de schemele adoptate și producția planificată.

Asolamentul:reprezintă sistemul de pregătire a solului bogat pe o anumită rotație a culturilor și a lucrărilor de ameliorare.El se aplică numai în pepinierele permanente și urmărește refacerea fertilității și structurii solului degradat în urma culturilor intensive și a extragerilor de puieți cu sau fără pământ la rădăcină din stratul cel mai fertile.

LUCRAREA SOLULUI ÎN PEPINIERĂ

Lucrarea solului cuprinde o gamă de lucrări prin care acestea să asigure condițiile optime pentru încolțirea semințelor și creșterea puieților.

Principalele lucrări constau în :

Desfundarea solului:este o operație la fel de importantă ca și alegerea terenului.

După ce s-a curățat terenul din pepinieră de rădăcini,pietre,resturi vegetale și s-au astupat gropile după care se trece la desfundare.

Adâncimea de desfundare este diferită:solurile argiloase și cele din regiunile secetoase se desfundă la 35-40 cm,cele ușoare sau cu schelet ori cu

14

orizontul B argilos se desfundă la 25-30 cm adâncime.

La desfundarea manuală se procedează asfel:

Se sapă la marginea parcelei de lucru pe toată lungimea a unui șanț de 60 cm lățime și se sapă la o cazma,aruncând pământul în golul primului șanț.Operația continuă,asfel realizându-se mobilizarea pe o adâncime de 50 cm.La dealuri,dacă solul permite,desfundarea se va face la două cazmale.In regiunea de câmpie desfundarea mecanizată se va face numai acolo unde nu este pir și în această situație bulgării mari trebuie sfărâmați,larvele,cărăbușii și rădăcinile de buruieni trebuiesc distruse.

Arătura:constă în tăierea pământului cu plugul;după sensul de răsturnare,arătura poate fi:în lături(la margine),la mijloc(la coamă),într-o singură parte.

După adâncime poate fi:superficială(10-15 cm),normală(18-20 cm),adâncă(21-30 cm),foarte adâncă(31-40 cm),desfundare(mai mare de 40 cm).

Desțelenirea:este o operație de distrugere a păturii erbacee instalate ori a plantelor cultivate agricol.Operația se execută cu plugul,după ce în prealabil țelina a fost distrusă toată prin discuire.

Discuirea:constă în mărunțirea bulgărilor prin tăierea și nivelarea arăturilor.

Grăparea:se practică mai ales în primăvara următoare desfundării și constă în mărunțirea bulgărilor prin spargerea crustei solului,în scopul economisirii rezervei de apă din sol.Prin grăpare este afânat și mărunțit stratul superficial de sol.

Cultivația:urmărește spargerea crustei,afânarea solului și combaterea buruienilor în suprafețele libere sau culturi precum și îngroparea îngrășămintelor.

PREGĂTIREA SEMINȚELOR DE GORUN PENTRU SEMĂNAT

Înainte de a se semăna ghindele sunt introduse într-o cameră la temperatura de 16-18 grade Celsius timp de 24 de ore.

SEMĂNAREA SEMINȚELOR

Ghindele se seamănă în tarla manual în rigole.Rigolele se execută cu tăvălugul marcator sau cu săpăliga de-a lungul unei sfori bine întinsă de la un capăt la altul al tarlalei.Adâncimea de semănare la gorun este de 5-8 cm.Pământul pus pe semințe se presează bine,cu palma,cu o scândură,cu o coadă sau cu tăvălugul.

15

PERIOADA DE SEMĂNARE

Semințele de gorun se pot semăna atât toamna cât și primăvara.Când se seamănă primăvara aceste semințe trebuie păstrate foarte bine în timpul iernii pentru a-și conserva cât mai bine facultatea germinativă.

CANTITATEA DE SEMINȚE

Cantitatea de semințe la unitatea de suprafață sau metru liniar de rigolă se stabilește în funcție de cantitatea lotului și indicii de producție și sunt înscrisă în standard.Astfel,la gorun,germinația tehnică este de 85,norma de consum semințe la metru de rigolă este de 30 de bucăți și aproximativ 105,0 gr. și norma de consum la ha.este de 2800 kg..

Retezarea pivotului în pământ:unele specii cum sunt cvercineele,când se scot după un an sau doi pentru a fi plantați au rădăcina laterală iar pierderea lor la plantat este mare.

În acest sens se urmărește semănătura chiar din luna martie și când se constată că pivotul a ajuns în lungime de 20-25 cm.cu o cazma specială,cu limbul dreptunghiular,bine ascuțit,se retează sub pământ pivotul la o adâncime de 15 cm.Operațiunea se face prin introducerea cazmalei la o depărtare de un unghi de 45 de grade și printr-o apăsare dintr-o dată,se retează pivotul.

PRODUCEREA PUIEȚILOR ÎN RECIPIENȚI

Prin această metodă se produc puieții forestieri cu rădăcinile protejate.

Astfel puieții se utilizează în stațiuni cu condiții grele de vegetație și la specii cu prindere dificilă.Ei pot fi obținuți prin semănatul semințelor în diferiți recipienți sau prin repicarea puieților de diferite vârste și dimensiuni,în recipienți în funcție de specie și de condițiile de staționale,plantarea puieților obținuți în recipiente se practică începând de la vârsta de 2-3 ani până la vârsta de 4 ani.

Avantajul acestei metode constă în menținerea integrală a sistemului radicular,evitarea prejudiciilor suferite de puieți în timpul scoaterii,evitarea șocului de transplantare fapt ce asigură o demarare rapidă a creșterii,o prindere a puieților plantați și o prelungire a perioadei de plantare.

Dezavantajele metodei constau în costul mai ridicat al puieților,cheltuieli suplimentare,necesitate de transport și de depozitarea lor.

Materialele folosite la confecționarea recipientelor sunt:hârtie,celuloză,carton,turbă etc.Se preferă materialele ce se pot procura ușor și biodegradabile.

16

În recipient se introduc amestecuri speciale de pământuri,care servesc ca suport și mediu nutritive necesar germinației și creșterii puieților.

Mediul nutritiv este format din nisip,mraniță,humus,turbă s.a.fertilizate cu îngrăsăminte chimice.

În fiecare recipient se seamănă una,două semințe și apoi se trec în sere sau în solarii,unde se produce germinarea.După ce puieții au crescut suficient,se scot și se țin până la plantarea în câmp,pentru fortificare,apoi se repică.

REPICATUL LA GORUN

Se face mecanizat cu ajutorul mașinii de repicat.Timpul cel mai potrivit pentru repicat este primăvara,pe vreme noroioasă,imediat după ce s-a topit zăpada(gheața).În timpul lucrărilor de repicat,puieții vor fi purtați în găleți,coșuri cu mușchi umezit etc.,în vederea evitării deshidratării și uscării rădăcinilor.

Repicarea trebuie făcută în sol reavăn pentru a evita pierderile.După terminarea repicatului,pământul din jurul puieților se mobilizează ușor pentru a rămâne afânat.Pe timp secetos puieții se udă de câte ori este nevoie.

CULTIVAREA GORUNULUI ÎN PEPINIERE

Se cultivă în pepinierele din regiunile de dealuri.Într-un kilogram sunt 300-600 de ghinde.Puterea germinativă este de 60-70%,dar procentul de răsărire este mult mai mic(chiar 35%).

Desimea optimă de cultivare este de 20-30 puieți pe metru de rigolă.Ciclul de producție este de 2 ani cu diametrul minim la colet de 6 mm.

ÎNGRIJIREA CULTURILOR ÎN PEPINIERĂ

Acoperirea puieților cu strat protector(mulcirea).Se face pentru protecția puieților împotriva temperaturii scăzute (mulcirea de iarnă),în scopul prevenirii distrugerii culturilor sensibile la înghețuri(gorunul).

Lucrarea constă în acoperirea semănăturilor cu un strat de mușchi,litieră sau paie,gros de 8-10 cm,așezat înainte de apariția gerurilor și care se păstrează până primăvara târziu.Stratul de mușchi se bate cu palma când se așează pe pământ și se pun crăci peste el,să nu fie luat de vânt.

Spargerea crustei se execută cu ajutorul tăvălugului stelat sau cu grebla(pe dinții careia se împletesc nuiele,lăsând liber numai 2-3 cm de colți)la culturile semănate la adâncime mică cu cultivatoarele,motoprăși-

toarele,prășitoarele sau sapa.

17

Plivitul:se poate executa manual cu unelte după o udare prealabilă și se execută pe 5 cm.în jurul puietului,în rest executându-se prășitul.Acesta se face după o ploaie sau o udare prealabilă pentru a se smulge mai ușor.

Prășitul:este lucrarea de bază prin care se realizează afânarea pământului cât și distrugerea buruienilor în același timp.Lucrarea de prășit se execută cu sapa,săpăliga sau cu ajutorul prășitoarelor și cultivatoarelor.Aceasta se face la adâncimea de 5-8 cm a solului superficial,iar la culturile de 1-2 ani se face de 8-10 cm adâncime.

Combaterea chimică a buruienilor:se face cu erbicide reziduale(pitezin,simozin,gordoprin etc)în doze specifice culturilor,acestea se aplică primăvara astfel în culturile din primul an se face a doua zi de la semănare,iar la repicaje după terasarea solului în jurul puieților.

Udatul:culturilor este o necesitate în regiunile în care umiditatea în sol este deficitară,în timpul perioadei de vegetație,iar dezvoltarea normală nu mai este posibilă.

-În zonele de deal cu 5-7 zile înaintea cultivării se administrează 400mc/ha;

-în cursul răsăririi 100-150 mc/ha;

-în perioada de vegetație la 15 zile câte 250 mc/ha.

Răsărirea puieților este o operație necesară,întrucât culturile dese sau cu puieți neuniform distribuiți,produc cantități mari de exemplare de calitate inferioară,de dimensiuni mici,rău conformați și foarte sensibili la boli și dăunători.

La culturile de gorun,răsărirea se face în primul an de vegetație la 1-1,5 luni de la răsărire.

INVENTARIEREA CULTURILOR

Este o operațiune ce constă în numărarea exemplarelor existente pe unitatea de suprafață(metrul liniar de rigolă)de pe mai multe suprafețe de probă cu densitatea puieților mijlocie.

Inventarierea se execută toamna în perioada 1-5 septembrie pe specii,vârste și loturi de cultură.

Pentru fiecare lot sau strat stabilit,un muncitor numără puieții la rând

iar pădurarul numără numai puieții apți de plantat.

După numărarea puieților se calculează media numărului de puieți apți împărțindu-se numărul de puieți apți(de pe toate rândurile)la numărul de rânduri sau straturi inventariate.

18

SCOSUL PUIEȚILOR

Recoltarea puieților are loc de regulă toamna după încetarea perioadei bioactive precum și primăvara devreme după dezghețarea solului.Scosul puieților manual se face săpând în fața primului rand de puieți un șanț cu adâncimea de două cazmale,după care înfigând cazmaua în parte opusă se răstoarnă puietul cu pământ către șanțul săpat.

SORTAREA ȘI TOALETAREA PUIEȚILOR

Gorunul trebuie să aibă rădăcina de o lungime de 20 cm,cu tulpina lignifiată,dreaptă,mugurii normal dezvoltați,sănătoși și neporniți în vegetație.Toaletarea puieților înseamnă tăierea cu foarfeca a rădăcinilor rupte,jupuite sau mai lungi de 20-25 cm.După sortare puieții sunt așezați pe clase de calitate și legați snop.

DEPOZITAREA PUIEȚILOR

Gorunul se depozitează în șanturi cu adâncimea de 30-40 cm,și lungimea după nevoie.Snopii de puieți se așează înclinat pe peretele din partea din care bate vântul sau dinspre sud,apoi se acoperă cu un strat de pământ de 8-10 cm grosime care trebuie să acopere rădăcinile și 4-5 cm din tulpină,pământul se tasează bine pentru a prevenii pătrunderea aerului și la nevoie se udă.

TRANSPORTUL PUIEȚILOR

În cazul transportului puieților la distanțe mari se procedează la ambalarea lor în baloturi învelite cu paie sau mușchi umezit și legate apoi peste o rețea de protecție de nuiele sau stuf.Pe drum,puieții trebuie udați din când în când.Puieții de talie mare se transportă cu balotul învelit în pânză de sac ,folie de polietilenă,etc.și se leagă cu sârmă.Orice transport este însoțit de certificate de identitate și cel fitosanitar.

19

CAPITOLUL III

INSTALAREA SPECIEI ÎN TERENUL DE ÎMPĂDURIT

În stațiunile în care speciile autohtone valoroase (gorunul) au condiții optime de vegetație,li se acordă întâietate deoarece în aceste condiții,ele realizează creșteri de masă lemnoasă ridicată,lemn cu calități tehnologice superioare este mai bine adaptat și mai rezistent la acțiunile factorilor vătămători,culturali ori este mai sigură și mai puțin expusă la riscuri.

REGENERAREA ARTIFICIALĂ SUB MASIV

Se produce numai din sămânță prin semănături directe sau plantații.Ea se produce în cazul introducerii unor specii mai sensibile care nu se pot regenera satisfăcător pe teren descoperit.Acest mod de regenerare nu mai este legat de fructificație,iar intervențiile în arboretul bătrân sunt dictate numai de cerințele semințelor instalate(semințișul).

3.1.MODALITATEA DE INSTALARE

Gorunul se instalează în amestec cu alte specii de arbori.În realizarea amestecurilor este necesar să se țină seama de relațiile ce se creează în timpul conviețuirii între indivizi aparținând diferitelor specii,precum și de caracteristicile stațiunii.

Exigențele față de lumină,ritmul de creștere,forma și mărimea coroanei,sistemul de înrădăcinare,determină anumite relații interspecifice.Asocierea speciilor fără a se ține seama de aceste relații poate avea ca efect umbrirea,înghesuirea,copleșirea și chiar eliminarea unor specii de către altele.

COMPOZIȚIA DE ÎMPĂDURIRE

În regiunea colinelor mijlocii și joase sunt prezente gorunetele,pe platouri și în partea superioară a versanților amestecuri de gorun și fag,pe versanții nordici,amestecuri de gorun și stejari pe cei sudici.În partea inferioară a

21

regiunii,pe versanții sudici sunt amestecuri de gorun,stejar,gârniță atmosferic mai ridicată.Pe platouri și în partea superioară a versanților sudici din optimul climatic al gorunului,unde sunt în general gorunete pure,se introduce paltinul,teiul,cireșul,jugastrul,scorușul,s.a.pentru ameliorarea și protecția solului.

În jumătatea inferioară a versanților sudici, unde gorunul intră în amestec cu stejarul,se introduc specii de amestec și de ajutor cum sunt:

cireș,paltin,tei,carpen și jugastru.În șleaul de deal se menține acceași formație corectându-se în așa fel ca gorunul să nu ocupe un procent mai coborât de 40-50%.

SCHEMA DE ÎMPĂDURIT

Go 50%+Pa 15%+Ju110%+Te 13% +Arb 12%.

La adaptarea schemelor de împădurire se recomandă ca distanța dintre rânduri să fie mai mare decât cea de pe rând (2,0×1,0;2,0×1,25;1,5×1,0;1,5x

0,75)aceasta prezentând o serie de avantaje:se realizează mai grabnic starea de masiv pe rândurile de puieți,se pot urmării și executa mai ușor lucrările de îngrijire,creându-se condiții pentru mecanizarea lucrărilor de întreținere.Se realizează încă de la instalare o accesibilitate mai bună în arborete.

3.1.MODALITATEA DE INSTALARE

Modalitatea de instalare la gorun este prin semănatul direct.

Semănatul prin împrăștiere constă în răspândirea cât mai uniformă a semințelor pe suprafața de împădurit,terenul pregătit sau nepregătit cu acoperirea sau fără acoperirea semințelor.

Semănatul în cuiburi este un procedeu care se utilizează destul de frecvent.Semințele se încorporează în sol,în cuiburi cu diametrul de 30-40 cm,executate cu ajutorul sapei.Semințele se împrăștie în cuib cât mai uniform cu mâna sau cu dispozitive simple,după care se culcă la pământ.La dealuri se execută cuiburile în solul lucrat pe toată suprafața sau în tăblii.

Semănatul în rigole se execută în șănțulețe cu adâncimea corespunzătoare adâncimii de semănat.Aplicarea procedeului presupune lucrarea solului pe toată suprafața sau cel puțin în fâșii.Se utilizează mai ales în regiunile de câmpie și colinele joase.În cazul semănăturii cu ghindă,semănatul se execută pe rânduri simple,distanțe la 1,5 m,sau în rânduri grupate.Rigolele se execută manual cu ajutorul sapei,al săpăligii sau al unor brăzdare manuale,

22

cu plugul și cu marcatorul prevăzut cu dispozitivul de tasat rigole,tractate de animale sau mecanizat.Semințele se acoperă cu pământ,cu sapa,iar solul se tasează cu piciorul sau cu tăvălugul.

EPOCA DE SEMĂNAT

Semănatul direct se poate efectua atât toamna cât și primăvara.Pentru alegerea celei mai potrivite epoci trebuie să se țină seama de climatul regiunii,de durata facultății germinative și de posibilitatea conservării lor,de pagubele pe care le-ar putea produce anumiți dăunători,de pericolul de îngheț,etc.

LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE

Întreținerea solului se execută manual(cu sapa)cu utilaje acționate de animale(pluguri ușoare,prășitoare,etc.)sau mechanic(cu sape rotative,se mai practică cultivarea cu sapa).Prășitul culturilor cu sapa se execută acolo unde solula fost pregătit în tăblii și fâșii înguste.În cazul în care lucrarea solului s-a făcut pe toată suprafața solului sau în fâșii late,prășitul culturilor este executat între rânduri până la distanța de 3-5 cm,de puieți(pentru a nu rănii puieții).Se execută cu utilaje acționate de animale sau mecanic,iar pe fâșie de 3-5 cm de o parte și de alta a rândurilor de puieți,cu sapa.

În regiunile de colină,pe platouri și pe versanții cu înclinări reduse,unde solul a fost lucrat pe toată suprafața,întreținerea lui se execută ca și în câmpie,dar cu o frecvență mai mică(trei întrețineri în primul an,două în al doilea an,apoi una în fiecare an,timp de 2-3 ani).

ÎNDEPĂRTAREA VEGETAȚIEI COPLEȘITOARE

În câmpie și pe colinele joase instalarea și dezvoltarea păturii erbacee în culturi sunt împiedicate,de obicei,prin lucrările de întreținere a solului.

În zonele de coline înalte și munte,unde culturile dispun de suficientă umiditate,lucrările curente de îngrijire a culturilor constau în distrugerea prin erbicidare a vegetației copleșitoare din jurul puieților și eventual,plivitul pe vetre în cazul semănăturilor.

În mod obișnuit,această operație se execută de două,trei ori pe an,în primii doi ani,pentru ca după trei ani să se ajungă la o singură descopleșire

23

pe an.Pentru tăierea ierburilor se folosesc secere,coase sau sape.

Descopleșirea chimică se realizează cu ajutorul stropitoarelor manuale portabile.În scopul evitării instalării puieților prin punerea lor bruscă în lumină se execută în perioada cu călduri excesive(15 iulie-15 august).

REVIZUIREA CULTURILOR

În timpul iernii,puieții plantați în toamnă sau chiar în primăvară pot suferii diverse vătămări provocate de culcarea ierburilor sub acțiunea zăpezii,rostogolirea pietrelor și colmatarea vetrelor de pământ pe terenurile înclinate ,descălțarea în urma alternanței dintre perioada de îngheț-dezgheț.

De aceea, la sfârșitul iernii, mai ales în primul an de vegetație, este necesar să se revizuiască culturile și să se remedieze deficiențele.

COMPLETAREA CULTURILOR

Necesitatea și volumul completărilor se stabilesc după ce culturile au parcurs, un sezon de vegetație și în primăvara următoare, cu ocazia revizuirilor.

În cazul în care pierderile nu sunt prea mari (sub 10%) și uniform distribuite, efectuarea completărilor (exceptând culturile rare) nu este obligatorie, întrucât procentul de reușită poate fi considerat satisfăcător.

RĂRIREA SEMĂNĂTURILOR

Rărirea se execută prin smulgerea puieților la semănăturile de foioase (pentru a evita lăstărirea ) și prin forfecare la cele rășinoase.Cu ocazia răsăririi se realizează și o selecție a puieților eliminându-se exemplarele rău conformate , mai puțin viabile.

RECEPTAREA PUIEȚILOR

Operația de receptare a puieților constă în retezarea tulpinelor acestora la 1-2 cm. deasupra coletului, și se aplică la speciile de foioase care lăstăresc bine, în următoarele situații:

-după plantarea în regiunile secetoase,cu primăveri calde și ierni reci, pentru a se preveni uscarea tulpinelor, datorită dezechilibrului ce se crează între

24

absorția insuficientă a rădăcinilor slab dezvoltate și transpirația prin tulpină și frunze.

-când puieții vegetează anevoios datorită vătămărilor suferite sau plantării incorecte.

Receptarea puieților plantați primăvara se execută odată cu plantarea sau imediat după aceasta.În cazul plantațiilor de toamnă, operația se execută primăvara timpuriu.

MULCIREA

Pentru a se evita pierderea umidității din sol și instalarea ierburilor,în unele cazuri se recurge la acoperirea solului din jurul puieților cu un strat protector constituit din frunze, ierburi sau alte resturi vegetale.

Operația se execută de regulă, imediat după plantare sau alte lucrări ca cele de descopleșire.

Fiind o lucrare costisitoare, acoperirea solului imediat după plantare se practică numai în situații deosebite, cum sunt plantațiile de puieți pe nisip, pentru a le feri de arsuri la colet, plantațiile pe terenuri erodate,pentru a se preveni pierderea umidității din sol.

3.3 LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE

ETAPELE DEZVOLTĂRII ARBORETELUI

Gorunul este o specie valoroasă care are următoarele etape de dezvoltare:

-etapa embrionară care durează de la începerea creșterii embrionului și până la răsărirea plăntuței

-etapa tinereții ține de la răsărirea plăntuței și până la începerea fructificației

-etapa maturității care începe odată cu producerea fructificației abundente și se termină cu apariția fenomenului decline de viață a arboretelui;

-etapa bătrâneții ține de la începutul declinului și până la moartea arboretelui.

Gorunul este o specie cu o valoare economică ridicată căreia trebuie să i se acorde o atenție deosebită la executarea lucrărilor de îngrijire.

25

În tinerețe gorunul suportă umbrirea mai bine decât stejarul peduncular.

Gorunul formează, obișnuit nuielișuri și prăjinișuri prea dese datorită puterii sale reduse de eliminare, astfel că în acest stadiu de dezvoltare arboretele sunt expuse uscării anormale.

Gorunetele sunt, în general, pure, uniforme și monoetajate, spre deosebire de stejărete, care au, obișnuit, un subetaj și subarborete.Deși au masivul bine închis, gorunetele pure nu acoperă bine solul, în special după realizarea stadiilor de codrișor și codru.De aceea, adesea este necesară introducerea pe cale artificială a speciilor de amestec și a subarboretelui.

Principalele lucrări de îngrijire ce se execută în astfel de arboret sunt:

-degajările:

-răriturile:

-curățirile:

3.3.1.DEGAJĂRILE

Se execută în toate grupele de tineret unde apare pericolul de copleșire.

Dintre speciile de amestec, paltinul provenit din sămânță, se protejază, dacă nu depășește proporția considerată normală.

Degajările se execută după tehnica generală, fără a se micșora consistența sub 0,8 cu o periodicitate de 1-3 ani.Se evită intervențiile puternice mai ales în desișurile compacte deoarece acestea pot provoca arboretelui vătămări grave.

În arboretele provenite din lăstari, prin degajări se urmărește de asemenea

protejarea stejarului de speciile copleșitoare.Totodată intervențiile urmăresc protejarea exemplarelor provenite din sămânță, față de cele provenite din lăstari.

Deoarece în arboretele provenite din lăstari, închiderea stării de masiv se realizează mai repede, degajările încep devreme și se execută pe o perioadă de timp redusă.În aceste arborete dacă nu s-au executat la timp lucrări de îngrijire a semințișurilor, odată cu degajările se iau măsuri să se introducă speciile de amestec, să se înlăture exemplarele bolnave, vătămate și arborii rămași în urma exploatării și să se facă ordine între grupele de tineret izolate, prin plantarea de specii repede crescătoare.

26

3.3.2.CURĂȚIRILE

Constau în general, în extragerea arborilor rău conformați, îndeosebi, în arboretele pur.

Prin aceste operații, se urmărește formarea coroanei simetrice, proporționarea amestecului, așa că se intervine cu extrageri mai multe în plafonul superior.Nu se reduce consistența sub 0,8 în gorunet.

Periodicitatea intervențiilor este de 3-4 ani în arboreta de bonitate superioară și de 4-5 ani în cele de bonitate inferioară.

În arboretele provenite din lăstari prin curățiri se reduce treptat numărul de exemplare aflate la cioată.

3.3.3.RĂRITURILE

Se excută după metoda mixtă, cu accent pe extragerile din plafonul superior.În principal prin executarea răriturilor se aleg și se favorizează exemplarele cele mai bune, atât din specia de bază,cât și din speciile de ajutor sau de amestec, fără ca prin aceasta să se diminueze numărul exemplarelor din specia de bază.

Intensitatea răriturilor în gorunete este moderată în stadiul de păriș și de

7-9 ani începând din stadiul de codrișor( consistența de 0 ,7).

În arboretele în care au apărut fenomene de uscare anormală,răritura are caracterul de selecție în masă, extragerea exemplarelor făcându-se în ordinea urgenței, după cum arborii sunt uscați sau în curs de uscare.

Nu se execută însă rărituri puternice, deoarece acestea pot provoca uscarea vârfurilor la exemplarele rămase.

RĂRITURA COMBINATĂ (MIXTĂ)

A rezultat din îmbinarea principiilor răriturii de jos cu principiile răriturii de sus, astfel încât se extrag concomitent arborii din ambele plafoane.

Răritura mixtă se aplică pe biogrupe sau grupe de rărit în care arborii se grupează în jurul unui exemplar mai valoros, ceilalți arbori sunt apreciați în raport cu acesta.Se mai definesc arborii ajutători, arborii de extras și eventual arborii nedefiniți sau indiferenți, care deocamdată nici nu jenează, dar nici nu stimulează creșterea arborilor de valoare.Este aleasă ca metodă de lucru pentru țara noastră.

27

3.4. TRATAMENTELE APLICATE ÎN GORUNETE

În funcție de particularitățile ecologice și silviculturale.

Din punct de vedere al regenerării, gorunetele, identificate în pădurile țării noastre au fost clasificate în cinci grupe ecologice.

GORUNETELE NORMALE cu flora de mull: sunt indicate tratamentele tăierilor progressive, tăierilor grădinărite și al tăierilor cvasigrădinărite.

Aplicarea unuia din aceste tratamente este determinat de condițiile socio-economice(existența unei rețele de drumuri)și nu de condițiile ecologice ale instalării și dezvoltării semințișurilor.

GORUNETELE DE CÂMPIE ÎNALTĂ,de coastă cu graminee și Luza Albida,cu Corex Pilosa sau cu floră de productivitate medie.Cele mai indicate tratamente sunt tăierile progresive și tăierile grădinărite în funcție de grupa funcțională.Direcția de lărgire a ochiurilor trebuie făcută înspre punctele mai însorite și mai luminoase.

GORUNETELE DE STÂNCĂRIE CALCAROASĂ,de nisipuri sau de soluri normale cu cărpiniță.Se aplică aceleași tratamente care urmăresc însă să asigure păstrarea umidității în sol.De aceea ochiurile au formă eliptică și sunt orientate cu axa mare pe direcția est-vest,iar lărgirea se efectuează spre sud.

GORUNETELE CU PRODUCTIVITATE INFERIOARĂ din zona forestieră sau din silvostepă.Din cauza condițiilor staționare grele,regenerarea din sămânță întâmpină greutăți în aceste arborete,deschiderea ochiurilor se efectuează după ce s-a realizat însămânțarea,ochiurile vor avea formă eliptică cu axa mare de1/2 și 2/3 din înălțimea arboretelui.

GORUNETELE DE STÂNCĂRIE,de cumpănă înaltă,cu Luzula Albida sau cu arbuști pitici acidifili.Tăierile trebuie să fie însoțite neapărat de lucrări de ajutorare a regenerării naturale.Ochiurile se deschid după căderea ghindei,tăierile de lărgire a ochiurilor înaintează în direcția nord și nord-vest pentru a asigura semințișului căldura necesară.

28

CAPITOLUL IV

4.1.REGULI DE TEHNICĂ A SECURITĂȚII MUNCI

LA RECOLTAREA SEMINȚELOR FORESTIERE

Înainte ca muncitorii să înceapă lucrul,se efectuează un instructaj de protecție a muncii,pentru a se evita accidentele,în special la recoltarea semințelor din arborii în picioare.În acest scop se adoptă următoarele măsuri:

-dotarea muncitorilor cu echipament de urcat în arbori;

-cu echipament pentru desprinderea fructelor și a semințelor de pe ramuri;

-echipament de protecție (centură de siguranță,cască de protecție și mânuși din piele);

-verificarea echipamentului de protecție,a uneltelor și utilajelor;

-interzicerea recoltării semințelor pe timp de ploaie,furtună,ceață,ger;

-interzicerea trecerii directe a muncitorilor dintr-un arbore în altul;

-admiterea la recoltare din arborii în picioare numai a muncitorilor sănătoși,cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani.

4.2.MĂSURI DE PROTECȚIE LA CULTURILE DE

ÎNTREȚINERE

Aceste măsuri au în vedere condițiile de cazare si alimentație a muncitorilor,dotarea cu echipament de protecție și uzură pentru curățenia terenului și amenajarea căilor de acces.Normele de protecție în timpul lucrului sunt:acordarea primului ajuror în caz de accidentare sau lovire,instruirea și verificarea cunoștințelor angajaților pe linie de protecție a muncii.

4.3.MĂSURI DE TEHNICĂ A SECURITĂȚII MUNCII

LA LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE (SILVOTEHNICE)

Uneltele manuale tăietoare folosite la lucrările de descopleșire,degajări,

curățiri,rărituri,elagaj(foarfece,cosoare,topoare,fierăstraie),trebuie să fie în stare bună,bine ascuțite și fixate în cozi.Când lucrează în echipe muncitorii trebuie să păstreze distanța necesară mânuirii uneltelor.

29

La tăierile principale,la lucrările de rărituri,la doborârea și fasonarea preexistenților,la lucrările de igienă,muncitorii trebuie să respecte normele de tehnică a securității muncii prevăzute pentru lucrările de exploatare a pădurilor și să poarte echipamentul necesar,în special căști de protecție.

În aplicarea substanțelor chimice de combatere a bolilor și dăunătorilor se vor respecta cu strictețe normele de tehnică a securității muncii specifice utilajelor folosite (aparate de stropit sau de produs aerosoli,etc.) precum și regulile de păstrare a substanțelor toxice specifice lucrărilor de protecție a pădurilor.

30

B I B L I O G R A F I E

1.Iancu Ioan,”Îndrumarul pădurarului”Editura Pegas-1999

2.Anatolie Marian,Virgil Vlad,Vasile Doboș,Mioara Vlad,”Silvicultură”clasa a XI și a XII-a,

3.Ing.Victor Ștefănescu,Nicolae Sofletea,Oana Popescu-“Flora forestieră și lemnoasă a României”-Editura Ceres București-1997

4.Ing.Damian-“Împăduriri”