Studiu Privind Utilizarea Carvonei In Vederea Controlului Incoltirii Premature la Tuberculii de Carto

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1. Importanța culturii cartofului și valorificării tuberculilor pentru consum o perioadă cât mai lungă de timp.

1.2. Importanța culturii cartofului în județul Iași și modul de valorificare eșalonată.

Zonarea culturii

Descrierea soiurilor pe care s-au efectuat observațiile.

CAPITOLUL II – FERMA HORTICOLĂ NR. 3 ”V. ADAMACHI” – CADRUL NATURAL ȘI DOTAREA.

Scurt istoric al fermei “V. Adamachi”.

Prezentarea cadrului natural.

Studiul vegetației.

2.4. Studiul factorilor climatici.

CAPITOLUL III – TEHNOLOGIA CULTIVĂRII ȘI VALORIFICĂRII CARTOFULUI

Tehnologia producerii tuberculilor de cartof.

Tehnologia valorificării tuberculilor de cartof

CAPITOLUL IV – PRINCIPALELE ASPECTE BIOCHIMICE CE APAR IN TIMPUL PĂSTRĂRII ȘI METODE DE PRELUNGIRE A DURATEI DE CONDIȚIONARE A TUBERCULILOR DE CARTOF DESTINAȚI CONSUMULUI.

4.1.1. Procesul respirator.

4.1.2. Transpirația.

4.1.3. Căldura eliberată în timpul proceselor metabolice.

4.1.4. Suberificarea.

4.1.5. Înverzirea tuberculilor de cartof.

4.1.6. Îndulcirea tuberculilor de cartof.

4.1.7. Încolțirea tuberculilor de cartof.

4.1.8. Micșorarea intensității proceselor fiziologice prin coborârea temperaturii.

4.1.9. Reglarea umidității relative a aerului în scopul menținerii la un nivel optim a procesului de transpirație a tuberculilor de cartof.

4.2.0. Modificarea intensității proceselor fiziologice sub influența atmosferei controlate.

4.2.1. Modificarea intensității proceselor fiziologice sub influența proceselor chimice.

CAPITOLUL V – STUDIUL EVOLUȚIEI DUPĂ RECOLTARE A TUBERCULILOR DE CARTOF TRATAȚI CU PREPARATE PE BAZĂ DE CARVONĂ.

Obiective și importanță

Materialul biologic folosit

Colectivul de lucru

5.4. Tehnica și aparatira folosită pentru determinarea conținutului în substanță uscată totală și umiditatea totală (%)

5.5. Tehnica și aparatura folosită pentru determinarea conținutului în substanță uscată solubilă (%)

5.6. Tehnica și aparatura folosită pentru determinarea polarimetrică a conținutului în amidon (g/100g produs)

Determinarea expeditivă a intensității activității catalazei

Determinarea evoluției caracterelor biochimice

Rezultate obținute

Concluzii

Bibliografie.

=== l ===

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1. Importanța culturii cartofului și valorificării tuberculilor pentru consum o perioadă cât mai lungă de timp.

1.2. Importanța culturii cartofului în județul Iași și modul de valorificare eșalonată.

Zonarea culturii

Descrierea soiurilor pe care s-au efectuat observațiile.

CAPITOLUL II FERMA HORTICOLĂ NR. 3 ”V. ADAMACHI” – CADRUL NATURAL ȘI DOTAREA.

Scurt istoric al fermei “V. Adamachi”.

Prezentarea cadrului natural.

Studiul vegetației.

2.4. Studiul factorilor climatici.

CAPITOLUL III – TEHNOLOGIA CULTIVĂRII ȘI VALORIFICĂRII CARTOFULUI

Tehnologia producerii tuberculilor de cartof.

Plante premergătoare

Lucrările solului

3.1.3. Pregătirea materialului de plantat și stabilirea normei de plantare

Tehnologia valorificării tuberculilor de cartof

Recoltarea.

Transportul.

Păstrarea tuberculilor de cartof pentru consum.

CAPITOLUL IV – PRINCIPALELE ASPECTE BIOCHIMICE CE APAR IN TIMPUL PĂSTRĂRII ȘI METODE DE PRELUNGIRE A DURATEI DE CONDIȚIONARE A TUBERCULILOR DE CARTOF DESTINAȚI CONSUMULUI.

4.1.1. Procesul respirator.

4.1.2. Transpirația.

4.1.3. Căldura eliberată în timpul praceselor metabolice.

4.1.4. Suberificarea.

4.1.5. Înverzirea tuberculilor de cartof.

4.1.6. Îndulcirea tuberculilor de cartof.

4.1.7. Încolțirea tuberculilor de cartof.

4.1.8. Micșorarea intensității proceselor fiziologice prin coborârea temperaturii.

4.1.9. Reglarea umidității relative a aerului în scopul menținerii la un nivel optim a procesului de transpirație a tuberculiloi de cartof.

4.2.0. Modificarea intensității proceselor fiziologice sub influiența atmosferei controlate.

4.2.1. Modificarea intensității proceselor fiziologice sub influiența proceselor chimice.

CAPITOLUL V – STUDIUL EVOLUȚIEI DUPĂ RECOLTARE A TUBERCULILOR DE CARTOF TRATAȚI CU PREPARATE PE BAZĂ DE CARVONĂ.

Obiective și importanță

Materialul biologic folosit

Colectivul de lucru

5.4. Tehnica și aparatira folosită pentru determinarea conținutului în substanță uscată totală și umiditatea totală (%)

5.5. Tehnica și aparatura folosităpentru determinarea conținutului în substanță uscată solubilă (%)

5.6. Tehnica și aparatura folosită pentru determinarea polarimetrică a conținutului în amidon (g/100g produs)

Determinarea expeditivă a intensității activității catalazei

Determinarea evoluției caracterelor biochimice

Rezultate obținute

Concluzii

Bibliografie.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Importanța culturii cartofului și valorificării tuberculilor pentru consum o perioadă cât mai lungă de timp.

Cartoful ( Solanum tuberosum L.) prezintă o deosebită importanță in alimentația oamenilor, în furajarea animalelor și pentru prelucrări industriale. Cartoful se folosește sub formă de produse preparate și semipreparate, fiind alimentul de bază sau complementar pentru o mare parte a populației Europei, precum și a altor țări ale lumii. Datorită gustului plăcut, a digestibilității și valorii nutritive ridicate, preparatele din cartofi satisfac exigențele alimentare ale tuturor categoriilor populației, acesta fiind consumat fiert, copt sau prăjit, sub forme de supe, salate sau piure-uri, substituind de multe ori pâinea și fiind de neînlocuit ca aliment dietetic.O altă calitate a cartofului este disponibilitatea ofertei, care are loc de-a lungul întregului an, prin culturile timpurii si de toamna, dar mai ales prin pastrare.

Valoarea energetică a cartofului este ridicată, datorită mai ales conținutului de amidon, dar și altor substanțe. Compoziția chimică în medie: 77-79% apă, 2% protide, 17-19% glucide, amidon 13-16% la cartofii de salată și 17-19% la cartofii de prăjit și piure, peste 20 % la cartofii pentru industrie, fibre 0,6-1,6% ( celuloză 0,7-0,8% ). Substanțele minerale reprezintă 1% din care K 410-525mg.%, Mg 21-30mg%, Ca 7-15mg% ( până la 40mg% la cartofii noi ), PP 0,5-1,42mg%, complex B 0,64-0,67mg%. Partea necomestibilă este de 15-20%, iar valoarea energetică este de 720-890Kcal/Kg.

Tabelul 1.1

Compoziția chimică a tuberculilor de cartof

Cartoful se utilizează și în industria alimentară, obținându-se produse uscate: făină, fulgi, griș, produse prăjite: cips ( felii subțiri prăjite în ulei ), “pommes frittes”, cartof pai. În industria amidonului și a alcoolului, dintr-o tonă de tuberculi se obțin 140 Kg amidon, sau 100 Kg dextrina, respectiv 95 l alcool. Consumul de cartofi din țara noastră a egalat nivelul mediu european, datorita creșterii constante din ultimul deceniu (48 kg/locuitor in 1991 și 86,5 kg/locuitor în anul 2000). Pe plan european și mondial consumul de cartofi crește într-un ritm mult mai lent decât consumul de legume, iar suprafetele totale se diminuează, în timp ce producțiile medii înregistrează un adevărat salt.

Tabelul 1.2

Situația producției la principalele produse horticole în perioada (1990-1998)

Cartoful pentru consum timpuriu are importanță deosebită din punct de vedere alimentar. În perioada când se consumă acesta, sortimentul de legume este sărac, mai ales în produse cu valoare energetică ridicată. Cartoful suplinește cu prisosință acest lucru, asigurând în cea mai mare măsură nevoile organismului uman în substanțe producătoare de energie. Din această cauză, cu cât cartoful se poate da în consum mai devreme, cu atât este mai folositor în alimentația oamenilor. De fapt, pentru condițiile din România, principalul aliment în perioada de început de vară, imediat după pâine, este cartoful. Printre alte avantaje, el foloseste terenul cu maxima eficiență și aduce primii bani din vânzare, fiind o cultură foarte eficientă.

Cartoful este un aliment care se consumă în tot timpul anului, atât de către oamenii sănătoși cât și de cei care trebuie să țină regim alimentar. Având o utilizare foarte largă, prin faptul că intră în componența multor preparate culinare, cartoful nu ar trebui să lipsească de pe masa noastră, indiferent de anotimp. Tocmai acesta este și scopul păstrării cartofului: acela de a asigura condiții pentru aprovizionarea pieții eșalonat, pe o perioadă de timp cât mai lungă, cu tuberculi al căror standard de calitate să fie corespunzător. Importanța păstrării cartofului devine cu atât mai evidentă, cu cât consumul de cartofi este mare. În țara noastră cartoful este un aliment de bază, lucru suficient pentru a justifica păstrarea sa în cantități importante.

În concluzie, cartoful prezintă o importanță deosebită din toate punctele de vedere, avand o largă utilizare și o eficiență ridicată.

(tabelul 1.3)

Consumul mediu anual pe locuitor la principalele produse alimentare

1.2. Importanța culturii cartofului în județul Iași și modul de valorificare eșalonată.

În județul Iași, pe suprafețele delimitate de solurile aluvionare situate în lunca Siretului, sunt cultivați cartofi pentru consumul de toamnă – iarnă, dar există posibilitatea și pentru cartoful timpuriu și de vară. Acest lucru asigură o oarecare continuitate în consumul populației. Piața țărănească este aprovizionată tradițional din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, dar și din alte proveniențe.

Cele mai bune rezultate se obțin însă cu soiurile semitimpurii și cele semitârzii, județul Iași fiind considerat ca un bazin pentru cartofi de consum de calitate superioară. Cea mai indicată proporție între soiuri este de 70% soiuri semitârzii și 30% soiuri semitimpurii. Există condiții, însă în mod izolat, pentru cultura cartofului de consum timpuriu. Nota dominantă a acestui bazin este dată totuși de cartoful pentru consum de toamnă – iarnă.

Orașul Iași este cea mai importantă piață de desfacere, atât pentru județul Iași, cât și pentru județele învecinate. Se poate întâmpla, având în vedere cererea crescândă pe piață a cartofului, ca în anii mai deficitari în producție, cererea să nu fie satisfăcută, atât calitativ cât și cantitativ. Astfel, lipsa unui control mai judicios al ponderii culturilor de cartof în aceasta zonă, cât și lipsa tratamentelor fitosanitare, corelate cu o agrotehnică defectuoasă, au dus în ultimul timp la restrângerea cantitaților comercializate pe piețele Iașului. Se constata astfel justificarea economică a păstrarii tuberculilor de cartof în zonă.

1.3. Zonarea culturii de cartof.

Dintre plantele de cultură cartoful este printre cele mai pretențioase în ceea ce privește satisfacerea cerințelor sale biologice față de condițiile de climă și de sol. Cu toate că este cultivat pe tot globul, lucru datorat marii plasticități ecologice a acestei specii, există totuși un optim pentru această specie atât în ce privește altitudinea și latitudinea, cât și cerințele față de climă și față de sol.

-A- Bazine de cartof pentru consumul de toamnă – iarnă.

Bazinele destinate acestui scop ocupă cele mai mari suprafețe în zonele umede, de munte și de deal. Suma precipitațiilor în timpul perioadei de vegetație a cartofului este cuprinsă între 300-400mm, temperatura medie între 18-20°C iar solurile au textura luto – nisipoasă, lutoasă și luto – argiloasă.

Județele ce dețin cele mai mari suprafețe destinate culturii cartofului pentru consumul de toamnă – iarnă sunt: Covasna, Sibiu, Brașov, Alba, Hunedoara, Sălaj, Cluj, Bistrița – Nasaud, Mureș, Suceava și Neamț. Aici se mai pot menționa și terenurile bune pentru cultura cartofului din partea deluroasă a Olteniei și Munteniei.

– B – Bazine de cartofi pentru industrie și consumul de toamnă – iarnă.

În această categorie se includ bazinele: Sibiu, Argeș, Harghita, Ozun în județul Olt, Târgu Secuiesc din județul Covasna, Piatra Neamț – Bălănești, Filipești – Strungari în județul Bacău, Rădăuți – Siret situat în depresiunea Rădăuților și Hântești – Zamostea în județul Suceava.

– C – Bazine de cartofi pentru consumul timpuriu.

Acestea sunt situate în zona nisipurilor din N – V Transilvaniei, în zona nisipurilor din S Olteniei, în zona solurilor nisipoase din județul Arad, Timiș, Ilfof, și sudul județului Dâmbovița.

– D – Bazine de cartofi pentru consum de toamnă – iarnă cu posibilități pentru consumul timpuriu – vară.

Sunt bazine delimitate de soluri aluvionare situate pe lunca Siretului, județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bacău în depresiunea Sibiului pe luncile Târnavelor și ale Mureșului, Câmpia Transilvaniei și zona Clujului. Suprafețe apreciabile mai sunt în județele Satu – Mare, Bihor, Arad, Caraș – Severin și suprafețe mai reduse în județul Timiș.

(tabelul 1.4.)

Suprafața și producția de tuberculi de cartofi din județul Iași

După Berindei și Catellyt (1968 ) în țara noastră în funcție de condițiile naturale de creștere a plantelor de cartof sunt stabilite următoarele zone de favorabilitate pentru cultura cartofului.

a) Zona foarte favorabilă cuprinde depresiunile inter și intra montane, în aceste zone sunt cele mai favorabile condiții pentru cultura cartofului din țara noastră. În timpul perioadei de vegetație cad aici 350-400mm precipitații, iar temperatura medie a verii nu depășește 18°C. Solurile predominante din această zonă aparțin tipului de soluri brune în diferite stadii de podzolire, cu textură lutoasă, luto – nisipoasă sau luto – argiloasă, în orizontul arat și tipuri de soluri aluvionare.

În această zonă se cultivă cu foarte bune rezultate soiurile târzii. În plus, în anumite bazine se găsesc condiții pentru producerea cartofului de sămânță din toate soiurile ca: -timpurii ( Cătălina și Ostara).

-semitimpurii ( Ago, Sucevița ).

-semitârzii ( Desiree, Sante ).

b) Zona favorabilă cuprinde dealurile și podișurile subcarpatice din Oltenia, Muntenia și Moldova și cea mai mare parte a Podișului Transilvaniei cu mici extinderi spre câmpie și luncile râurilor. Suma precipitațiilor în această zonă este cuprinsă între 250-350mm, iar temperatura medie a verii este de 20°C în ceea ce privește solul numai terenurile de luncă sunt favorabile culturii cartofului. În această zonă sunt condiții favorabile pentru cultura cartofului din soiurile semitârzii și târzii cât și pentru consumul de iarnă, de asemenea zona poate fi favorabilă și pentru producerea tuberculilor necesari consumului din timpul verii.

(tabelul 1.5.)

Zonarea și amplasarea culturii cartofului

Dscrierea soiurilor pe care s-au efectuat observații.

1. Desiree

Genealogie: soi care provine din Olanda, creiat prin hibridare sexuată între soiurile Urgenta x Depeche.

Caractere morfologice. Tufa este de înalțime mijlocie spre înaltă, viguroasă compactă la bază, rasfirată la vîrf , bine îmbracată cu frunze și cu port erect și semierect, tulpinile sunt destul de numeroase, crenate, muchiate si puternic pigmentate în brun roșcat, frunzele sunt relativ mici și slab segmentate inserate pe tulpină sub un unghi mai ascuțit, formate din foliole ovoidale și de culoare verde cenușiu închis. Nu prezintă concrescența la foliola terminală. Pețiolul și nervurile frunzelor sunt puternic pigmentate în brun – roșcat. Inflorescența este cimă compusă, lung pedunculată, cu înflorire bogată și durată mijlocie. Florile sunt mari, de culoare roz – violaceu deschis, formează multe bace.

Tuberculii sunt mari, de formă oval – alungită, coaja este fină, de culoare roșie, pulpa este de culoare galben – deschis, ochii sunt sprâncenați și superficiali. Colții crescuți la lumină sunt pigmentați cu roșu – violaceu, păroși. Greutatea medie a unui tubercul este de 98-105g.

Însușiri fiziologice. Repausul germinal este destul de lung, păstrare peste iarnă mijlocie.

Caracteristicile legate de păstrare și valorificare: are calități culinare bune, o ușoară înclinare spre sfărâmare la fierbere și cu grad redus de înegrire a pulpei după fierbere. Conținutul în amidon este de 16-17%, potrivit pentru toate preparatele culinare și industrializare, se pretează pentru producerea de “pommes frites”. Posedă capacitate mare de producție și o constantă mare a producției de la un an la altul în toate bazinele de cultură din țară.

Soiul are o dinamică destul de bună a formării producției de tuberculi. Datorită plasticității ecologice mari și a bunei rezistențe la secetă, soiul se cultivă în toate bazinele din țară fiind destinat producerii cartofului pentru consum de toamnă – iarnă în stare proaspătă.

Sante

Soiul de cartof Sante a fost creat în Olanda la o fermă agricolă. Tuberculul este oval alungit, culoarea cojii și a pulpei este galbenă.

Caractere legate de păstrare și valorificare. Conținutul în amidon al soiului Sante este de peste 15% are gust bun, se recomandă pentru consumul de toamnă – iarnă. Este un soi cu o mare capacitate de producție, realizând în condiții bune de cultură producții de peste 40t/ha.

3. Roclas

Soiul a fost creat la I.C.P.C. Brașov.

Caractere morfologice: rădăcina este relativ răsfirată de culoare alb – cenușie. Tuberculul este oval, culoarea cojii și a pulpei este galbenă. Tulpina este de talie mijlocie, semierectă, cu internodii relativ scurte, de culoare verde, ușor pigmentată. Tufa este mediu dezvoltată, mijlociu bogată în frunze, cu un număr mediu de tulpini. Frunza este ca mărime, mijlocie, semicompactă, cu foliole de lățime mijlocie de culoare verde intens. Inflorescența este o cimă simplă cu pedunculul relativ dezvoltat și corola de culoare roșie – violaceu.

Însușiri fiziologice: soiul Roclas face parte din grupa soiurilor timpurii, având o perioadă de vegetație de 82 de zile. Prezintă rezistență bună la virozele grave ( Steak și răsucire ) este tolerant la atacul de mană.

Însușiri calitative: are un conținut mediu de amidon de 17,1%, gust bun, încadrându-se în clasa de folosință B. Se recomandă pentru consumul de vară – toamnă.

Capacitatea de producție: soiul Roclas realizează în medie pe 3 ani o producție de 28t/ha, depășind martorul Ostara cu 18%.

.

CAPITOLUL II

FERMA HORTICOLĂ NR. 3 “V. ADAMACHI” – CADRUL NATURAL ȘI DOTAREA.

Scurt istoric al fermei “V. Adamachi”

Ferma a luat ființă în 1922 prin adresa 2425 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Terenul mai sus amintit plus via Adamachi cu suprafața de 16ha, fostă proprietate a Academiei Române, trec în posesia Catedrei de Științe Agricole.

În 1924 terenurile sunt predate laboratorului de Chimie Agricolă.

După 23 August 1944 a luat ființă Institutul Agronomic “ Ion Ionescu de la Brad” cu 3 facultăți: Agronomie, Medicină Veterinară și Horticultură, la care s-a adăugat cea de Zootehnie. De la înființare până azi, ferma didactică a avut diverse nume: Gospodăria Didactică “V. Adamachi” care în anul 1959 primește de la Sfatul popular raional Iași suprafața de 62,6ha din trupul Ruteni, iar în anul 1960 suprafața de 8,37ha. În baza Ordinului Ministerului Învățămîntului de la 01.02.1964 poartă numele de Gospodăria didactică. La 28 iulie 1965 în baza dispoziției numărul 206 a Consiliului Superior al Agriculturii, Stațiunea Experimentală Horti – viticolă cedează suprafața de 4,27ha pentru înființarea câmpurilor didactice pe lângă Facultatea de Horticultură. Sub denumirea de Stațiune Didactică funcționează până în anul 1964, când își schimbă denumirea devenind, Ferma Horticolă nr. 3 “V. Adamachi”. Aceasta are în prezent organizate următoarele sectoare de producție, în care studenții efectuiază practica productivă:

1. Sectorul legumicol care cuprinde culturile legumicole în solarii, culturi legumicole în câmp, răsadnițe cu încălzire biologică, cultură de legume în sere;

2. Sectorul pomicol care cuprinde livezi pe rod, livezi tinere, teren amenajat pentru plantații, câmp didactic;

3. Sctorul viticol cu vii pe rod, plantații modernizate în cultură clasică;

4. Sectorul floricol și dendrologic cuprinde culturi floricole de seră, cîmp didactic floricol, câmp de înmulțire dendrologic;

5. Sectorul de tehnologie care cuprinde Stația Pilot de Vinificație;

6. Sctorul de prognoză și avertizare care cuprinde Stația Meteorologica și Stația de Prognoză și Avertizare a bolilor și dăunătorilor.

2.2. Prezentarea cadrului natural al fermei “V. Adamachi”

Ferma horticolă ”V.Adamachi” este corespondentă a stațiunii didactice a Universității Agronomice Iași căreia îi este subordonată administrativ și managerial.

Ferma horticolă este situată în vecinătatea Universității Agronomice, pe versantul adiacent Dealului Copou, integrându-se în zona de silvostepă a Podișului Moldovenesc. Față de Uiversitatea Agronomică, ferma horticolă se află la o distanță de 200m spre N-V și înglobează terenul agricol dintre Grădina Botanică și Liceul Agroindustrial. Relieful fermei este fragmentat, versanții având 90-210m altitudine și cu o pantă de 12-21%. Terenul este traversat de două talveguri cu orientare S și S-V care se unesc la bază, spre S formează valea ce face legătura cu S Bahluiului. Cea mai mare parte din suprafață se află sub forma unui amfiteatru natural format de versanți cu expoziție S și S-V cu pante între 10 și 25%.

Studiul factorilor pedologici.

Studiul geomorfologic. Prospecțiunile geofizice, forajele de mare adâncime, studiile de specialitate indică existența în această zonă a unui fundament vechi precambrian, puternic cutanat și metamorfozat. Deasupra acestuia se suprapun în ordine depozite sedimentare, paleozoice și neozoice iar struicturile naturale de roci apar sub forma unor pânze înclinate spre S și S-E. Formațiunea geologică cea mai importantă aparține sarmațianului format prin depunere și sedimentare, și apoi retragerea Mării Sarmatice, cu o compunere litologică rezultată prin roci ca: argile, marne și nisipuri. Aceste depozite sunt acoperite în parte de formațiuni mai mari cuaternare, reprezentate prin prundișuri, nisipuri argiloase și luturi leosoidale. Relieful actual deluros a fost sculptat în Policinul superior și Pleistogen.

Studiul reliefului. Relieful se prezintă sub forma unor coline joase de denudație policenă în care văile cuaternare s-au adâncit sub presiunea nivelului de bază local, din ce în ce mai coborât al Prutului.

Relieful traseului se caracterizează prin înălțimi de 125-160m, fiind formate din platouri lungi cu pante mici de 2-3% și cu versanții cu pante de 12-25%.

Gruparea terenului, pe categorii de pantă, în funcție de relief, indică următoarea situație: 40ha, situate pe platouri și versanți cu panta cuprinsă între 0-10%; 33ha, pe pante de 10-14%; 11ha, pe versanți cu pante de 15-25%.

Activitatea diferită a factorilor de mediu din cuprinsul acestor zone, face să se deosebească următoarele forme de relief: relief structural slab reprezentat; relief sculptural bine reprezentat pe interfluvii și versanți; relief de acumulare, reprezentat prin terase coluvionale și pluviale.

Studiul hidrologic și hidrografic. Pe terenul fermei, apele de suprafață apar sub formă de izvoare de coastă constituind un factor favorizant al alunecărilor de teren.

Datorită terenului înclinat, apele provenite din ploi și zăpezi, curg cu viteză pe văile apropiate, antrenând mari cantități de pământ din stratul de la suprafață și care la schinbări de pantă provoacă alunecări de teren. Din acest motiv au fost executate lucrări de drenaj în zona versanților unde apa din pânza freatică este în exces și s-a captat în izvoare punctiforme . Apa provenită din aceste captări s-a dirijat în rețeaua de scurgere permanentă prin conducte sau canale deschise. Apa colectată se scurge prin firul de vale și canale de evacuare executate în dembleu până la emisarul principal din această zonă.

Studiul pedologic. Suprafața fermei este relativ redusă ( 84ha ) prezintă un înveliș destul de variat datorită gradului mare de frământare și expoziție. Roca mamă este reprezentată de marne obișnuite și salifere, precum și luto – leosoidale.

Marnele obișnuite și cele salifere se găsesc răspândite pe pantă, constituind principala rocă mamă. Lutul leosoid s-a format în procesul de loesoidare a depozitelor pe terase sau chiar a unor marne. Pe văi se găsesc depozite aluvio – coloviale care sunt în diferite faze de gleizare .

Solul prezintă o morfologie de tipul Am – Am/Bv, Bv – C – D.

Orizontul Am are o grosime de 0-46cm, de culoare brun – cenușie foarte închisă în stare umedă, textura este luto – argiloasă, structura grăunțoasă.

Orizontul Bv cuprins între 60-90cm, are culoare brun gălbuie și structura argilo – lutoasă.

Orizontul C este cuprins între 90-170cm, are culoare brun – gălbuie și prezintă acumulări de carbonat de calciu.

Orizontul D este marna leosificată.

În ceea ce privește însușirile fizice ale solului, acesta are o compoziție granulometrică luto – argiloasă, în orizontul Am și argilo – lutoasă în orizontul Bv. Conținutul în humus al solului atinge valori medii de 3.05–1.75% în orizontul Am. Reacția solului este neutră în orizontul Am și crește în profunzime spre slab acidă.conținutul în azot total este ridicat, însă slab aprovizionat în K mobil (24-35 mg/100g).

2.3. Studiul vegetației

Vegetația caracteristică este puternic influiențată de activitatea omului. Raportul între pădure și silvostepă s-a redus treptat ca urmare a activității din ultimele decenii de defrișare și amenajare a suprafeței cultivate. Vegetația sub formă de pădure a rămas doar cu câteva pâlcuri mici, răzlețe reprezentate de: Acer tataricum, Ulmus campestris, Fraxinus excelsor, Tilia sp., Rosa sp. Vegetația ierboasă se reduce în prezent la suprafețe restrânse de pajiști silvostepice xeromezoificate, situate pe terenuri slab fertile, coaste și râpe. Asociația dominantă de pe aceste pajiști este reprezentată de Festuca valesiaca și diferite specii mezofile și xerofile: Poa bulbosa, Agropirum repens, Cynodondactilon, Triolium arvense.

Vegetația spontană din cultură este reprezentată prin Amaranthus nana, Cerasium vulgaris, Pirus piraster, Cerasius avium, Fragaria vasca.

2.4. Studiul factorilor climatici

Ferma horticolă “V. Adamachi” se încadrează în climatul temperat continental, caracterizat prin ierni geroase, datorită puternicii influiențe continentale. Verile sunt călduroase, uneori cu perioade de secetă datorate anticiclonului Azoric.

Precipitațiile sunt reprezentate în toate lunile, cu maxima spre sfârșitul primăverii. În cea mai mare parte a anului cad sub formă de ploi cu excepția intervalului cuprins între 23 noiembrie – 21 martie când se înregistrează ninsori. În aceste zone cad ploi torențiale în sezonul cald. Lipsa precipitațiilor fiind de 20-25 zile duce la apariția secetelor, mai ales vara, fenomen meteorologic cu repercursiuni asupra producției agricole.

Lumina. Radiația solară globală este neuniformă în cursul anului și are valori medii de 116Kcal/cm pătrat, din aceasta 40% revine perioadei de vară, în timp ce iarna se realizează doar 10%. Nebulozitatea are valori medii de 143 zile annual, durata de strălucire a soarelui este în jur de 2051 ore anual, luna cea mai însorită fiind iulie, urmată în anii normali de lunile iunie și august..

Temperatura medie anuală a aerului în Iași este de circa 9.6°C, iar amplitudinea mediilor lunare este de 24-25 °C, iar a lunii iulie de 19,2-21,3°C. la Iași, în mod obișnuit primul îngheț se înregistrează în jurul datei de 15 octombrie, iar ultimul în jurul datei de 20 mai. Depășirea temperaturii de 0°C are loc în jurul datei de 1 martie, iar coborârea sub această valoare în jurul datei de 6 decembrie. Temperaturile de peste 5°C încep la 23 martie și se încheie pe 11 noiembrie , iar cele ce depășesc 10°C, se înregistrează între 11 martie – 20 octombrie, aceasta fiind de fapt perioada optimă a culturilor agricole. Suma temperaturilor active este 3000-3200°C. Durata medie de acoperire a solului cu zăpadă variază între 70-71zile, grosimea stratului de zăpadă fiind de 15-48cm.

Regimul eolian. Dinamica atmosferei în zona fermei este determinată de mase de aer din N – V, din S – E și au frecvența de 20-29% dinspre N – V și între 8-12% dinspre N.

Viteza medie corespunzătoare celor trei direcții principale înregistrează valori de 4,6-5,7m/s; 2.5-4.5m/s. În ceea ce privește repartiția în timp, valorile mai mari s-au constatat în perioada de vară și iarnă. În timpul anului se înregistrează un număr mare de zile cu intensități ale vântului mai ridicate de 11m/s, în medie 76 zile anual.

Factori organizatorici.

Suprafața totală = 84,25 ha, din care ocupate abuziv 12ha:

arabil -10,11ha păduri -7,72ha

vii -18,33ha ape și stuf -0,51ha

livezi -28,21ha drumuri -5,2ha

sere -0,33ha clădiri -0,5ha fînețe -4,06

Personalul fermei:șef de fermă, inginer horticultor, tehnolg, economist fermă, 2 tractoriști și personal sezonier.

(tabelul 2.1.)

Valorilr principalelor elemente climatice din perioada de vegetație din anii 1996-2001 ( Centrul Copou – Iași )

(tabelul 2.2.)

Elementele climatice din anul 2001 (Centrul Copou – Iași )

(tabelul 2.3.)

Elementele climatice din anul 2000 (Centrul Copou – Iași )

(tabelul 2.4.)

Elementele climatice din anul 1999 (Centrul Copou – Iași )

(tabelul 2.5.)

Umiditatea relativă a aerului în Centrul Copou – Iași ( 1991-2001 ) (%)

(tabelul 2.6.)

Nebulozitatea mijlocie exprimată în zecimi de cer acoperitdin Centrul Copou – Iași (1991-2001)

(tabelul 2.7.)

Durata de strălucire a soarelui în Centrul Copou – Iași în perioada anilor 1991-2001 ( ore și zecimi )

(tabelul 2.8.)

Precipitațiile medii lunare din perioada anilor 1991-2001 ( Centrul Copou ) (mm)

(tabelul 2.9.)

Frecvența și viteza vânturilor pe direcții

(tabelul 2.1.0.)

Data primului și ultimului îngheț

(tabelul 2.1.1.)

Temperaturile medii lunare înregistrate în Centrul Copou Iași (1991–2001)

CAPITOLUL III

TEHNOLOGIA PRODUCERII ȘI VALORIFICĂRII TUBERCULILOR DE CARTOF

3.1. Tehnologia producerii tuberculilor de cartof

Plante premergătoare

La cartoful timpuriu

-foarte bune: leguminoasele perene, cerealele păioase bostănoasele;

-potrivite: porumbul boabe sau siloz, bulboase, sfeclă de zahăr;

-nerecomandate: cartofi, in, morcovi;

La cartoful de vară

-foarte bune: leguminoasele, cereale de toamnă, plante de nutreț;

-potrivite: porumbul boabe sau siloz, sfeclă de zahăr, ierburi perene, culturi legumicole;

-nerecomandate: cartofi, in, morcov;

La cartoful de toamnă

-foarte bune: leguminoasele anuale, cereale de toamnă, plante de nutreț;

-potrivite: porumbul boabe sau siloz, sfeclă de zahăr, ierburi perene, culturi legumicole;

-nerecomandate: cartofi;

3.1.2. Lucrările solului

3.1.2.1. Arătura de bază

Momentul executării

-toamna, cât mai timpuriu posibil, ales în funcție de umiditatea solului fără a rezulta bulgări.

Adâncimea de lucru:

-cartof timpuriu: 25-30cm

-cartof de vară: 30-32cm

-cartof de toamnă: 30-32cm + 10-15cm subsolaj.

Agregatul:

-cartof timpuriu: U-650 M + PP 4-30;

U-650 M + T – 3V;

-cartof de vară: U-650 + PP 4-30;

U-650M + P-3V

A-1800 + PPS 8-30

-carrofi de toamnă: U-650M + P-2V;

U-650M + P-3V

U-650M + PP 4-30

U-650M + PPS 8-30

3.1.2.2. Pregătirea patului germinativ

Cartoful timpuriu

Momentul executării: toamna, imediat după arătură sau primăvara devreme.

Adâncimea de lucru: 10-12cm

Agregatul: U-650 + GD – 4,2

Cerințe de calitate: afânare care să permită realizarea de biloane corespunzătoare.

Cartoful de vară

Momentul executării: primăvara, cu 1-2 zile înainte de plantare

Adâncimea de lucru: 12-14cm pe solurile compactate superficial; 16-18cm pe solurile compacte.

Agregatul: U-650 +CPGC-4.

Cerințe de calitate: afânare pînă la adâncimea de plantare.

Cartoful de toamnă

Momentul executării: primăvara, cu 1-2 zile înainte de plantare.

Adâncimea de lucru: 12-14cm pe solurile compactate superficial; 16-18cm pe solurile compacte

Agregatul: U-650 +CPGC-4.

Cerințe de calitate: afânare pînă la adâncimea de plantare.

Cartoful de toamnă

Momentul executării: primăvara, cu 1-2 zile înainte de plantare

Adâncimea de lucru: 12-14 pe solurile compactate superficial; 16-18cm pe solurile compacte.

Agregatul: U-650 +CPGC-4.

Cerințe de calitate: afânare pînă la adâncimea de plantare.

Pregătirea materialului de plantat și stabilirea normei de plantare

Sortarea și calibrarea

Cartoful timpuriu

Momentul executării: când materialul de plantat este pus la încolțit.

Utilaje:- manual;

– ILSP- 15;

-ISIC – 30 + MCC60/45;

Cerințe tehnice: se elimină impuritățile și tuberculii bolnavi sau vătămați; se calibrează pe două fracții: cu diametrul de 30-45 și 45-60.

Cartoful de vară

Momentul executării: înainte de plantare cu 2-3 zile;

Utilaje:- manual;

– ILSP- 15;

-ISIC – 30 + MCC60/45;

Cerințe tehnice: se elimină impuritățile și tuberculii bolnavi sau vătămați; se calibrează pe două fracții: cu diametrul de 30-45 și 45-60. Se elimină colții mai lungi de 2-3cm.

Cartoful de toamnă

Momentul executării: înainte de plantare cu 2-3 zile;

Utilaje:- manual;

– ILSP- 15;

-ISIC – 30 + MCC60/45;

Cerințe tehnice: se elimină impuritățile și tuberculii bolnavi sau vătămați; se calibrează pe două fracții: cu diametrul de 30-45 și 45-60.

Încolțirea materialului de plantat

Cartoful timpuriu și extratimpuriu

Momentul executării: cu 30-40 de zile înainte de plantare.

Spații de încolțire: sere, solarii, camere improvizate, magazii, grajduri, puiernițe.

Cerințe tehnice:- se va folosi numai material sortat și calibrat, sănătos, neepuizat fiziologic, neîmbătrânit;

-de preferat tuberculii de fracție mică; cei din fracțuia mare se vor secționa pe lungime înainte de plantare;

-tuberculii se așează în lădițe de tip C, pe 2-3 straturi suprapuse;

-transportul și manipularea tuberculilor se fac în condiții de protejare la temperatură de sub 1°C;

-spațiile de încolțire trebuie să fie dezinfectate, să permită circulația și manipularea lădițelor în timpul încolțirii;

-în perioada de pornire a colților, primele două săptămâni, temperatura se ridică la 16-18°C.

-lumina poate lipsi când colții au lungime de 1-3mm;

-timp de două săptămâni ( până la plantare ) temperatura se coboară la 12-13°C și se asigură 40W/m²;

-Dacă plantarea se întârzie după această perioadă, temperatura se coboară la 12-13°C și se asigulă lumina până la plantare;

-pentru 1ha de cultură sunt necesari 15m² spațiu de încolțire, dacă se respectă așezarea în spațiu ( 15 lădițe suprapuse în șiruri câte două și cu intervale de 60cm ).

Cartoful de vară

Momentul executării: cu 20-25 de zile înainte de plantarea în câmp;

Spații de încolțire: sere, solarii, camere improvizate, magazii, grajduri, puiernițe.

Cerințe tehnice: -numai în cazul în care se urmărește obținerea de producții mai timpurii și mai ridicate;

-lungimea colților să nu depășească 5-10mm;

-tuberculii trebuie păstrați fără să încolțească în depozit.

3.1.4. Plantatul

(tabelul 3.1.)

3.1.4.1. Epoca și adâncimea de plantare

(tabelul 3.2.)

3.1.4.2. Dimensiuni și norme de plantare

Tehnologia valorificării tuberculilor de cartof

Principale sunt următoarele operații: recoltarea, presortarea la locul de producție, transportul, recepția calitativă și cantitativă la depozit, presortarea, depozitarea sau introducerea tuberculilor în celule, păstrarea propriu-zisă, scoaterea din celule, condiționarea în vederea valorificării, preambalarea și livrarea sau valorificarea.

Recoltarea

Momentul optim de recoltare a cartofului se stabilește luând în considerație următoarele:

-vrejii să fie uscați în proporție de 75% și restul îngălbeniți;

-coaja tuberculilor să fie suberificată fără a se exfolia prin simpla frecare.

Recoltarea se face numai în perioada de vreme uscată, în zilele însorite și cu temperaturi de peste 12°C, iar solul trebuie să aibă suficientă umiditate pentru a ușura dislocarea tuberculilor.

La nevoie se poate interveni cu o udare efectuată cu 5-6 zile înainte de recoltare când se recomandă distrugerea vrejurilor fie pe cale chimică folosind preparatul Reglone ( 2-3l/ha ), fie pe cale mecanică cu mașina de tocat vreji MTV–4. Prin această lucrarea se grăbește maturarea tuberculilor, ei reducându-și treptat conținutul în apă și crescând în același timp conținutul în amidon ca urmare a polimerizării zaharurilor. Adunarea tuberculilor direct în saci de plasă este o măsură contraindicată, deoarece vehicularea lor pe teren, din loc în loc determină un grad mare de vătămare. În primele 10 zile de la începerea recoltării producția se livrează la calitate unică după care se sortează pe două calități:

-calitatea I – tuberculii cu diametru de 35-40mm;

-calitatea a II- a – tuberculi cu diametrul de 30mm.

Până la expediere recolta se păstrează în stive sub șoproane sau în lipsa acestora, în liziere silvice.În nici un caz nu se vor ține la soare, putând apare în aceste condiții, înverzirea tuberculilor.

Înverzirea cartofilor.

Provenit dintr-un stolon, tuberculul are toate caracteristicile tulpinii, și mai ales pe cea de a produce clorofila sub efectul luminii. Paralel cu formarea clorofilei, lumina stimulează și sinteza solaninei, alcaloid care deteriorează gustul și poate deveni toxic pentru consumator ( de la 20mg/100g produs proaspăt ). Solanina se formează mai ales sub influiența radiațiilor albastre și ultravioletă. Durata umbririi este indispensabilă pentru a garanta prezentarea ( aspectul ) comercial și gustativă. O condiționare a cartofilor în saci de hârtie sau cutii de carton, permit atingerea acestor intruși.

Recoltarea se face:

-mecanizat, cu combina CRC-2;

-semimecanizat cu mașinile de scos cartofi E-649 și MSC-1.

-manual.

În condiții cu disponibilități tehnice se realizează un flux mecanuzat ce cuprinde:

-recoltarea;

-încărcarea direct în mijlocul de transport;

-descărcarea la depozit, direct la celula de păstrare.

Durate perioadei optime de recoltare este de 15-20 zile și este în flux continu.

Transportul

Pentru transportul tuberculilor recoltați sunt folosite mijloace auto, vagoane deschise sau închise pe calea ferată, transcontainere. Pentru a fi transportați, tuberculii se ambalează în saci, lăzi paletă sau se încarcă în vrac. Preluarea la destinație ( centre tehnologice, depozite, e.t.c. ) din mijloacele de transport se face în buncăre situate la sol de diferite capacități ( 5-30t ) sau în buncăre subterane când transportul s-a efectuat pe cale ferată.

3.2.3. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum

Păstrare implică menținerea unui material sau produs mai mult timp în starea lui inițială, nealterată, prin depozitare și aplicarea unor îngrijiri sau procedee corespunzătoare.Depozitarea tuberculilor se poate face în silozuri de pământ, în spații improvizate cu ventilație naturală, în macrosilozuri, în depozite ventilate mecanic și în depozite frigorifice.

(tabelul 3.3.)

Pierderi maxime procentuale admise în depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum, în funcție de sistemul de păstrare

( HCM 190/84 și STAS R9127/82 ).

Depozitele ventilate mecanic sunt spațiile cele mai specializate în păstrarea cartofului, iar silozurile constituie procedeul cel mai utilizat în sectorul particular. Păstrarea frigorifică înregistrează pierderi cu 1/5 – 1/3 mai mici ca păstrarea prin ventilație mecanică, iar calitatea tuberculilor este asigurată pe o durată prelungită cu 1-2 luni, până la noua recoltă, iar investițiile necesare și consumurile energetice sunt considerabil mai mari.

Păstrarea și condiționarea tuberculilor de cartof pentru consum în depozite specializate cu ventilație mecanică.

Celulele au capacități de 450t, 500t, 1000t sau 2500t sau depozitele au 2000t, 5000t, 10000t sau chiar 20000t. Depozitarea a fost prevăzută în vrac cu înălțimea de 4-4,5 m. Deși aparent, apare ca o soluție mai simplă, păstrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat, deoarece nu poate reuși decât cu tuberculi sănătoși, cât mai uniformi ( soi, proveniență, mărime, e.t.c. ), dar totodată de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boală, sau înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pămînt, pietre, resturi vegetale, pot compromite și restul tuberculilor corespunzători.

Există 5 faze ale păstrării, între care primele 3 sunt faze pregătitoare.

-zvântarea tuberculilor umezi, timp de 2-36 zile cu aer exterior de 10-20°C și UR 65-80%, 24 de ore din 24, în debit de 80-120m³/t/h ( 0,2 – 0,25 m/s );

-vindecarea și cicatrizarea rănilor în cursul a două săptămâni de ventilare cu aer interior/exterior, la 13/18°C și UR 85-95%, 12 ore din 24. Formarea peste răni a unui nou periderm nu are loc sub 8°C;

-răcirea treptată pe parcursul a 4-8 săptămâni, cu ventilarea aerului exterior în timpul nopților reci, la 4/10°C și UR de 85-90%, 8-12 ore din 24, dar fără întreruperi mai mari de 6 ore;

-păstrarea timp de 5-6 luni, la 3-5°C și UR de 85-90%, cu ventilare de aer exterior 1-4 ore din 24, prin recirculare sau amestec cu aer exterior a cărui temperatură să nu depășească 2-3°C pe cea a tuberculilor și să nu fie mai scăzută de 0°C, pauzele de ventilație nu vor depăși 10-12ore.

-pregătirea pentru desilozare durează 1-2 săptămâni, când se oprește ventilația sau se ventilează cu aer cald, pentru reducerea conținutului de glucide hidrosolubile și a gradului de dăunare la condiționare. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depășească cu mai mult de 4°C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/10°C iar UR se micșorează la 80-85%.

Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14 zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a lungul canalelor de ventilație, folosind ventilația până în faza finală.

-condensul și încolțirea prematură pot apare ca urmare a deficiențelor constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilație mecanică, având ca efect sporirea pierderilor. Formele mai ușoare de condens se înlătură prin mărirea numărului reprizelor de ventilare, reducerea duratei pauzelor, sau trecerea la regim continu de ventilare.

Condensul persistent nu poate fi înlăturat decât prin eliminarea cauzelor care opresc circulația normală a aerului, respectiv înfundarea canalelor și a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se găsesc la partea de jos a vracului.

În situații limită, păstrarea va fi întreruptă, cartofii sunt mutați în alte spații, iar celula se curăță și se dezinfectează temeinic.

Tehnologia de păstrare în macrosilozuri ventilate mecanic a fost concepută ca o variantă modernizată a tehnologiilor tradiționale, iar în unele țări europene este metoda preferată de producătorii particulari, datorită simplității și economiei de forță de muncă manuală realizată. Oferă posibilitatea depozitării unor cantități mari de cartofi pe o lungă perioadă de timp, datorită amenjărilor care permit într-o anumită măsură dirijarea factorilor de mediu.

Deși simplă în concepție, metoda necesită mijloacele mecanice adecvate manipulării în vrac, dotările minime ( rețea de curent electric trifazic, motor electric, ventilator ) și unele materiale, cum sunt foliile de polietilenă, baloții de paie, sârmă zincată. Se impun măsuri stricte de PSI. în zonele/anii cu ploi, umezeală sau temperaturi prea coborâte, macrosilozurile se pot amenaja și-n spații acoperite

( șoproane, magazii, grajduri ).

Macrosilozurile se formează la suprafață, având dimensiunile vracului de tuberculi, de 35m lungime, 6m lățime și 3-3,5m înălțime. Interiorul acestui vrac este străbătut de un canal de ventilație, realizat din panouri grătar cu dimensiunea de 1,3×1,3m și distanța între șipci de 2,5cm. Panourile se așează în formă de V întors, cu unghiurile la vârf de 45°, iar pe vîrful acestui canal triunghiular se pune folie de polietilenă în cascadă ( în lungime crescătoare, cu cât se avansează spre capăt ). La intrare se amplasează un ventilator într-o casetă de lemn, cu clapete pentru reglarea debitului de aer ( 80-100m³/t/h/ ).

Vracul se realizează prin basculare în buncăre mobile și manipulare mecanică, sau direct prin golirea sacilor în macrosiloz. Se acoperă întâi canalul de ventilație, începând din capătul cu ventilatorul, în strat cât mai uniform de tuberculi. Acoperirea cu baloți de paie se face imediat după umplere, bine tasați pentru a nu rămâne goluri. Lateral se protejează cu folie ( 0,5m pe sol ), lăsând coama liberă 1,5m pentru evacuarea aerului. Peste folie se așează al doilea rând de baloți, iar pe coamă se pune folie care previne infiltrarea apei din precipitații, iar în jur se amenajează șanțuri de scurgere. La venirea temperaturilor joase, se adaugă pe coamă al treilea strat de baloți.

Fazele ventilației sunt:

– Zvântarea și cicatrizarea rănilor prin flux de aer la temperaturi sub 20°C ( 2-3 zile ) și în final ( 2 săptămâni ) sub 15°C;

– Coborârea temperaturii, ventilând 3-4 ore din 24 aerul rece din timpul nopților;

– Păstrarea la 3/5°C timp de 5 luni, prin ventilare de întreținere 1-2 ore pe zi, cînd temperatura exterioară o permite ( t>0°C ). Temperatura și umiditatea relativă trebuie urmărite la început zilnic apoi de 2 ori pe săptămână.

Tehnologiile de păstrare a tuberculilor de cartof pentru consum realizează condiții aproape de cele optime, prin protejarea produsului contra frigului cu pământ, paie și folie de polietilenă. Șanțurile nu au aerisire, iar silozurile și spațiile improvizate beneficiată de amenajări pentru o ventilație naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pământ sunt valabile și în cazul cartofilor.temperatura de îngheț a tuberculilor oscilează între –0,8/-1,5°C, în funcție de soi, gradul de suberificare și starea de turgescență.

Silozurile în pământ sunt eficiente economic, prin volumul redus de investiții, cheltuieli de exploatare minime și consumurile energetice mici. Pridetepășirea duratei de exploatare de 4-5 luni, pierderile devin însă neeconomice. În funcție de zona climatică, există și anumite diferențe constructive.

Silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafață sau la adâncime până la 20cm cu lățime de 1,5m și lungime de 20-22m. Coșurile de ventilație de 2,0-2,5m, confecționate din scânduri și șipci, au secțiune pătrată, cu latura de 12-15cm. Canalul de fund are lățimea și adâncimea de 20-30cm, fiind neacoperite cu grătare și șipci, și având un coș de ventilație la fiecare 2m.

Silozurile pentru climat rece au adâncimea de 50cm, și lungimea de 20-22m. Ventilația este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20cm și lungimea de 60cm, care permit accesul aerului în interior , iar canalul de fund lipsește ( Gherghi, A. și colab., 1981 ). Cercetările de la I.C.P.C. Brașov au sugerat că o lățime mai mică și eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanți decât adâncimea silozului, pentru a micșora pierderile, dacă pregătirea materialului, însilozarea și supravegherea condițiilor de păstrare decurg în mod corect ( Mureșan, S. și Donescu ,V., 1984 ).

Cartofii corespunzători se depozitează până la 1m deasupra solului într-un bilon cu panta de 75° și coama dreaptă. Se lasă 2-3 zile pentru zvântare, descoperiți luând precauții noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30cm, iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-30cm grosime la bază și 10cm spre coamă. Coama se lasă descoperită pe lățimea de 30-40cm, până când temperatura scade în masa tuberculilor la 6°C, iar la exterior are tendința să scadă la 2°C.

Acoperirea definitivă se face prin îngroșarea la 30cm a stratului de pământ pe toată suprafața și îngroșarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau șanțuri de colectare și de scurgere a apei din precipitații. În timpul păstrării se controlează temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz. Semnele de păstrare necorespunzătoare pot fi recunoscute datorită degajării de căldură care rezultă prin alterarea produsului.

Șanțurile ( silozuri adânci fără aerisire ) au lățimea de 50-60cm și adâncimea de 60-70cm, iar lungimea de numai 15-20m. ele sunt recomandate pentru climatul foarte rece ( Gheorghi, A. și colab., 1981 ). Din cercetările efectuate la I.C.P.C. Brașov, rezultă că silozurile fără aerisire, indiferent de adâncime, au pierderi mai mici în condițiile climatice din Transilvania ( Brașov, Cluj, Câmpia Turzii ), în comparație cu silozurile cu aerisire.

Tuberculii se acoperă cu 20-30cm de paie uscate, apoi cu un strat de pămînt bilonat de 40-50cm înălțime și depășind marginile șanțului cu 30-40cm. Acoperirea se face în 2 etape. Un siloz tip șanț lung de 15m permite păstrarea a 4000-5000kg cartofi ( Berindei, M., 1987).

Spațiile improvizate cu ventilație naturală ( magazii, beciuri ) pot aigura depozitarea tuberculilor în vrac ( 2-2,5m ), cu condiția asigurării circulației libere și uniforme a aerului printre stivele de ambalaje, sau produs. Aerisrea se face prin uși, ferestre sau coșuri de ventilație, mai activă în perioadele calde, când se folosește aerul rece al nopților. În timpul iernii, circulația trebuie redusă, pentru a evita înghețarea. Durata de păstrare este de 4-5 luni. La desfacere, se acordă prioritate loturilor cu cartofi ce calitate slabă.

Prelungirea duratei de păstrare din silozuri și depoizte cu ventilație mecanică se poate realiza în perioadele de primăvară, prin folosirea frgului artificial ( Stoianovici, Ileana și colab. 1979; Niculescu Fl. și colab., 1982 ). Prin transfer în spații frigorifice, pierderile se micșorează proporțional.

Comercializarea cartofului de consum se face în vrac, saci de iută (20-25kg ), lăzi de lemn tip P(35-38kg ), saci de plasă textilă (20-25kg ) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vânzarea tuberculilor prespălați și ambalați în ambalaje inscripționate, confecționate din hârtie, carton sau materiale plastice. Se practică și desfacerea specializată în săculeți de diferite culori pentru un anumit tip de utilizare culinară ( salată=galben, supă=maro, prăjit=roșu, e.t.c. ).

Declinul vânzărilor ca atare ( sub formă de tuberculi cu coajă ) este suplinit de creșterea desfacerii produselor semipreparate ( chips, pommes frites, fulgi, decojiți și congelați, e.t.c. ).

3.2.3.2. Tehnica de conducere a procesului de păstrare a tuberculilor de cartofi

Pentru fiecare mod de depozitare, se cere asigurarea unor parametri bine stabiliți de temperatură, umiditatea, ventilare, controlul factorilor menționați se face zilnic și la 3-5 zile în silozuri și șanțuri. Îndulcirea cartofilor în timpul păstrării depinde de soi, varietate, de starea de maturitate a tuberculilor în momentul punerii la păstrare, de temperatura și de durata păstrării. Pe perioada păstrării se evită pătrunderea luminii pe o peroadă mai îndelungată pentru a nu declanșa încolțirea tuberculilor și apariția culorii verzi, ce se datorează migrării solaninei o dată cu clorofila din întregul tubertcul și stocarea ei sub coajă. Acest fenomen influențează atât aspectul, cât și gustul cartofului inducând un gust amar, neplăcut și devenind toxic.

Pierderi și deprecieri admise

Acestea pot ajunge lunar la circa 1,2% din greutate, 1,3% prin stricare și circa 1,0% prin deprecierea în depozitele frigorifice. În depozitele cu ventilație mecanică pierderile sunt mai mari cu circa 0,5% pentru fiecare categorie de pierderi, iar în silozuri devin mai mari cu circa 0,8% comparativ cu pierderile înregistrate în depozitele frigorifice. În general, în primele și ultimele două luni ale perioadei de păstrare pierderile sunt mai mari datorită adaptării tuberculilor la condițiile impuse de regimul de păstrare sau intensificării activității metabolice (faza finală) cînd ies din repaosul vegetativ.

3.2.3.4. Bolile și deranjamentele fiziologice care diminuiază calitatea și durata procesului de păstrare

Cartoful este expus atacului microorganismelor în timpul perioadei de vegetație și după recoltare până în momentul consumului. Începând cu recoltarea tuberculii de cartof pot fi infectați cu spori de cuperci sau bacterii existente fie în sol, fie pe vrejii încă neîndepărtați de pe teren.

Cele mai importante boli ce duc la pierderi însemnate pe timpul depozitării sunt:

A. Putregaiul umed al cartofului și al tuberculilor de cartof ( Sclerotinia scleroțiorum ) – produsă de bacteriile Ervinia carotovora, Ervinia atraseptica și Ervinia arroideae. Este una dintre cele mai răspândite și în același timp cea mai gravă boală a cartofului. În primul stadiu al bolii, un tubercul infectat nu prezintă la exterior simptome tipice de recunoaștere. Atacul se manifestă la baza tulpinii și pe tuberculi, de regulă pe vreme umedă, porțiunea bazală a tulpinii fiind acoperită de un mucegai fin albicios ce este miceliul cupercii. Pe tuberculi ca și pe tulpini apar pete de mucegai și apoi miceliul invadează pulpa tuberculilor pătrunzând în adâncime. Intreaga masă a tuberculului rămâne de culoare albă, însă devine moale. Treptat în pulpă se formează goluri ( cavități ) în care se formează scleroții cuipercii. În silozuri procesul de putrezire este foarte rapid cînd temperatura depășește 8°C, la temperaturi de sub 8°C putrezirea decurge lent, la temperaturi de sub 4°C boala stagnează în starea în care se găsește. Cartofii cu coaja roșie sunt mai sensibili decât cei cu coajă galbenă. Boala este proprie regiunilor cu climat bogat în precipitații și temperaturi moderate, și lipsește sau apare cu totul sporadic în cele cu climat secetos și călduros. Depozitarea se face în celule care în prealabil au fost dezinfectate. Dezinfectarea celulelor constă în perierea pereților, pulverizarea lor cu o soluție de clorură de calciu 5% sau cu sulfat de cupru 3%, după care se face văruirea cu lapte de var în concentrație de 20%. Cu o luna de zile înaintea depozitării se face dezinfecția cu formalină folosind 1,33 l/1000 m³ de spațiu. Depozitarea se face conform normelor de însilozare cunoscute, în timpul păstrării în depozite temperatura trebuie menținută sub +4°C, iar umiditatea nu prea ridicată, în jur de 80%. Pentru a se menține pe loc eventualul atac existent în stare incipientă în tuberculi, în cazul în care totuși apar focare de infecție, se trece imediat asortarea întregului material și la eliminarea exemplarelor bolnave.

B. Mana cartofului ( Phytophthora infestans ) – pe tuberculii infestați apar pete neregulate ca formă mai închise la culoare decât cea normală a tegumentului în funcție de soi cu nuanță albăstruie sau cenușie – albăstruie. În tubercul ciuperca pătrunde prin ochi, lenticele și răni. Mana cartofului se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență din tuberculii infestați și în cazuri mai rare prin miceliul din resturile vegetale rămase în câmp. Tuberculii de cartof pot fi infectați cu mană în orice stadiu de dezvoltare al lor, cu condiția ca mediul să fie suficient de umed.Temperatura favorabilă infecției este cuprinsă între 10 și 13°C, cu optimul de 19-21°C. Sub 3°C și peste 32°C vitalitatea ciupercii este afectată, tragem deci concluzia că în depozite, când temperatura este sub +4°C și mediul este uscat boala stagnează în dezvoltarea ei. Cartofii atacați de mană sunt întotdeauna greu de păstrat deoarece chiar dacă se conduce bine păstrarea și boala nu mai progresează, reprezintă o pradă ușoară pentru alte microorganisme parazite și saprofite. Măsurile de combatere a manei cartofului se bazează pe o serie de lucrări culturale începând de la pregătirea materialului de sămânță, până la depozitarea tuberculilor și tratarea în timpul vegetației a culturii cu fungicide. În cazul culturilor atacate pentru a se reduce posibilitatea infectării tuberculilor și a se obține un material cât mai sănătos care sa fie păstrat peste iarnă se are în vedere respectarea normelor de dezinfecție și combatere actualizate.

C. Alternarioza cartofului ( Alternaria porri ) – sau pătarea brună este în primul rînd o boală a stresului și a îmbătrînirii ( senescenței ) plantelor. Atacul debutează cu frunzele de la baza tulpinelor pe acestea apar pete mici, circulare sau ovale, brune până la brune închis, zonate concentric. Petele se exting treptat prin adăugarea unor noi zone ajungând la un diametru de 1cm. Pentru combaterea alternariozei se recomandă măsuri de igienă culturale obligatorii ca: strângerea și arderea resturilor vegetale sau îngroparea lor în profunzime, limitează atacul patogenului.

D. Râia făinoasă a cartofului ( Spongospora subteranea ) – atacă toate organele hipogee ale cartofului pe tuberculi apărând plăgi ulceroase de forme și mărimi diferite slab delimitate de culoare brun – roșcată. Atacul caracteristic se manifestă pe tuberculii mici care ajung apoi la un diametru de 3-5mm. Tuberculii bolnavi au forma normală dar sunt de consistență elastică, moale ca și cum ar fi dezhidratați, imediat după secționare la 20-30mm pulpa devine roză și mai târziu se înnegrește. Tuberculii de sămânță infectați constituie principala sursă de infectare.

E. Fusariozele tuberculilor de cartof ( Fusarium sp. ) – infecția începe din cîmp, boala evoluiază lent astfel că putrezirea tuberculilor se manifestă cu intensitate mai mare în a doua jumătate a perioadei de păstrare și îndeosebi spre sfârșitul iernii, în lunile februarie sau martie. Primul simptom constă într-o ușoară încrețire a tuberculului și apariția culorii mai închise în partea atacată. Țesuturile atacate sunt uscate iar în secțiune, în pulpa tuberculilor se observă pete brune, neregulate. În interiorul pulpei apar caverne pline cu un miceliu albicios sau colorat galben – roz până la albăstrui și căptușite uneori cu o crustă neagră albăstruie pâsloasă.

Factorii ce conduc la degradarea tuberculilor de cartof după recoltare și în timpul depozitării.

Degradarea după recoltare poate fi provocată de numeroși factori care își exercită acțiunea vătămătoare începând chiar din perioada de pre – recoltare și apoi în timpul recoltării, manipulării, transportului, condiționării, depozitării temporare și definitive pînă la valorificare. În afară de acestea există o serie de factori care determină și favorizează degradarea și îmbolnăvirea materialului depozitat. Dintre aceștia mai importanți sunt:

-starea culturală și sanitară a culturilor înainte de recoltare. O recoltă sănătoasă și bine îngrijită în timpul vegetației sub aspect fitosanitar rezistă mai bine la păstrare, iar timpul de păstrare va fi mai îndelungat. Dimpotrivă, o recoltă slabă, provenită din culturi prost îngrijite,cu un procent ridicat de plante bolnave sau lipsite de vigoare, nu rezistă la păstrare,sau timpul de păstrare va fi foarte mult scurtat.Tuberculii infectati de boli și dăunători în orice proporție vor constitui un pericol potențial permanent prin infectarea ăntregii cantități de produs depozitat.

-gradul de maturare și conținutul în umiditate al produsului. Tuberculii de cartof neajunși complet la maturitate nu rezistă timp suficient la păstrare, de aceea pentru a-i feri de deprecieri calitative și cantitative trebuie determinat cu multă exactitate gradul optim de maturizare, ținând seama și de scopul pentru care se recoltează și de timpul cât trebuie păstrat.

-depozitarea pe câmp sau pe rampele de desărcare – încărcare mai multe zile după recoltare fără a fi protejate sau transportate. Aceasta permite tuberculilor ca în contact cu solul să se infecteze cu unii patogeni sau saprofiți ce trăiesc în sol sau pe resturile de plante infectate.

-condițiile climatice din perioada de maturare și din timpul și imediat după recoltare. Au un rol însemnat pentru păstrarea de mai târziu a produselor. Introducerea în depozite a tuberculilor umezi favorizează germinarea sporilor și înmulțirea patogenilor, ușurându-le pătrunderea în straturile de celule periferice,iar în plus umezeala de pe produse trece în atmosfera depozitului determinând germinarea sporilor, conidiilor ș.a.

-starea de igienă a mașinilor, uneltelor, vehiculelor de transport, a ambalajelor, a magaziilor și a depozitelor. Se știe că mulți patogeni și dăunători infectează și infestează tuberculii după recoltare, sau sunt introduși în depozite chiar prin intermediul unor utilaje și mijloace de lucru.

Factorii de păstrare cu cea mai mare influență asupra condițiilor de depozitare a cartofului sunt: temperatura, umiditatea relativă a aerului, ventilația și lumina.

Dirijarea temperaturii și umidității relative în diferite depozite se face prin reglarea aerisirii în funcție de condițiile exterioare cât și de variația acestor factori ținându-se seama de alternanța zi – noapte. Este necesar să se aibă în vedere la început temperatura tuberculilor precum și starea lor de sănătate. Cantitatea de căldură degajată de tuberculi în timpul depozitării, variază în funcție de soi și de durata perioadei sale de repaos.

(tabelul 3.4.)

Parametri tehnologici necesari a se realiza în depozite pentru păstrarea cartofului

Temperatura optimă de păstrare a cartofului este cuprinsă între 3-5°C la

cartofii pentru consum, iar la cartoful pentru sămânță este cuprinsă între 2 și 4°C. La temperatura de -1°C tuberculii de cartof încep să degere, iar la -2°C îngheață.

Temperatura letală situată sub -2°C este temperatura la care se produce distrugerea țesuturilor tuberculilor ca urmare a înghețului.

La temperatura de peste 15°C degradarea țesuturilor are loc ca urmare a pierderii apei și apariției brunificării interne sau a inimii negre. De asemenea, respirația tuberculilor se intensifică, cantitatea de oxigen se reduce, mărindu-se concentrația de dioxid de carbon rezultat din respirație. Un alt neajuns este încolțirea tuberculilor ce apare mai fregvent spre sfârșitul perioadei de depozitare și la temperaturi de peste 7°C ca urmare a modificărilor biochimice din tuberculi. Aceste modificări sunt: scăderea conținutului în acid ascorbic, dispariția treptată a substanțelor inhibitoare de creștere și reducerea activității enzimelor.

Urmărirea condițiilor climatice în depozit.

Asigurarea unor condiții optime de păstrare a tuberculilor de cartof este la fel de importantă ca și producerea lor în câmp. Tuberculii de cartof conțin circa 75% apă ceea ce îi face sensibili la unele condiții de temperatură, umiditate și la atacul agenților patogeni. Din cauza conținutului mare de apă, tuberculii se îmbolnăvesc foarte ușor în timpul păstrării de așa numitele boli de păstrar, unele de natură fiziologică iar celelalte de natură paazitară: putregaiul umed, putregaiul uscat, putregaiul datorat manei cartofului.

Pentru a reduce cât mai mult apariția bolilor de păstrare, trebuire respectate unele măsuri tehnologice ca:

-evitarea depozitării tuberculilor umezi și cu mult sol aderent;

-evitarea depozitării tuberculilor plouați;

-sortarea prealabilă a tuberculilor bonlavi și răniți din lotul semincer;

-evitarea infiltrării apei în spațiile de păstrare;

-asigurarea aersirii corespunzătoare a silșozului;

-izolarea termică corespunzătoare;

-evitarea expunerii tuberculilor la lumină;

Între măsurile ce trebuie respectate în spațiile de depozitare de o importanță cu totul deosebită este temperatura și umiditatea.Temperatura prin variațiile ei produce schimbul în compoziția chimică a tuberculilor, mărește sau micșorează procesul de respirație și transpirație și favorizează sau împiedică îmbolnavirea cu ciuperci, bacterii e.t.c. Asa cum am mai mentionat anterior,temperatura optimă de păstrare a tuberculilor pentru consum este de 3-5-6°C, iar a celor de sămânță de 2-4°C

( Berindei M. ,1995 ).

Pentru a se obține temperatura optimă în masa de tuberculi aflată în depozite, trebuie făcută aerisirea cu aer răcit. Aerisirea se face în tot timpul perioadei de păstrare, iar periodic se face și controlul temperaturii, pentru ca păstrarea să fie condusă corespunzător. Prin aerisire, respectiv micșorarea aerului, se realizează împrospătarea atmosferei, evacuarea excesului de căldură și a vaporilor de apă degajați în procesul de respirație. Umiditatea atmosferică în depozite, la o temperatură de păstrare de 2-3°C ,trebuie să fie de 85-90%. Prin această umiditate se asigură menținerea normală a turgescenței tuberculilor în tot cursul păstrării. Păstrarea cea mai bună a tuberculilor se realizează în spatii răcoroase, potrivit de umede, întunecoase și bine aerisite, iar temperatura nu trebuie să scadă sub 1°C și să nu depășească 3-4°C.

CAPITOLUL IV

PRINCIPALELE ASPECTE BOICHIMICE CARE APAR ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII. METODE DE PRELUNGIRE A DURATEI DE CONDIȚIONARE A TUBERCULILOR DE CARTOF DESTINAȚI CONSUMULUI.

Tuberculii reprezintă tulpini metamorfozate subterane, cu rol de depozitare a substanțelor de rezervă. Pe suprafața lor se găsesc muguri grupați câte trei, în mici scobituri și protejați de frunze mici de forma unor solzi. Forma, mărimea și culoarea tuberculilor variază în funcție de soi condițiile climatice și de cultură. După recoltare tuberculul, separat de plantă, continuă să trăiască desfășurând însă o activitate metabolică mai puțin intensă decât în timpul vegetației. Datorită acestei activități în compoziția tuberculului se produc modificări biochimice care se exteriorizează prin cicatrizarea rănilor, veștejire, înverzire, încolțire și ca rezultat al acestora, scăderea în greutate. În cazul depozitării necorespunzătoare mai apar și alte forme de punere în evidență a transformărilor petrecute în tuberculi și anume: îndulcirea, brunificare, înverzirea țesuturilor și degenerare. Pe parcursul perioadei de iarnă, în condiții favorabile de păstrare tuberculii se găsesc în repaos vegetativ ( dormanță ). Puși în condiții favorabile de încolțire ( temperatură ridicată, întuneric, umiditate ) își întrerup repaosul vegetativ iar mugurii încep încep să crească.

Creșterea mugurilor este dependentă de vârsta fiziologică a tuberculilor care reprezintă stadiul fiziologic la un moment dat, ce ilustrează gradul vizibil de dezvoltare a mugurilor. Tuberculii plantați, ajunși în contact cu soluția solului pot pierde o parte din substanțele solului: glucide, aminoacizi, acizi organici e.t.c., probabil datorită faptului că integritatea membranelor plasmatice este parțial afectată pe parcursul perioadei de păstrare. Pe această cale se pot elimina aproximativ 20% din K și 50% din P, în primele 10-15 zile de la plantare. Cu cât cantitatea de compuși solubili ce difuzează în soluția solului este mai mică, cu atât procesul de încolțire se desfășoară în condiții mai bune. Concomitent cu difuzia compușilor solubili, are loc și un proces invers de absorție a apei și a substanțelor minerale. Ieșirea tuberculilor din repausul vegetativ poate avea loc în depozite, sau după plantarea în sol. Durata repausului variază în funcție de soi și ieșirea din repaus corespunde cu momentul când 80% din muguri au lungimea de 2 mm. Acest proces, ca și intrarea în repaos,sunt controlate genetic. Acidul abcisic, hormonul inhibitor de creștere, care induce repaosul ( dormanța ) se găsește în cantități mari în tuberculii aflați în repaos vegetatv și scade de 10-100 de ori pe parcursu perioadei de ieșire din repaosul vegetativ.

Procesul respirator

La scăderea în greutate a tuberculilor contribuie cel mai mult activitatea respiratorie – transpiratorie. Intensitatea procesului de respirație a tuberculilor crește de 4-10 ori în timpul încolțirii, producând o cantitate mărită de energie biochimică, necesară pentru procesele de biosinteză implicate în creșterea mugurilor. Temperatura reprezintă principalul factor care influențează procesul de încolțire. Temperatura optimă pentru creșterea mugurilor este de 25°C. În cazul în care tuberculii au fost păstrați în depozite frigorifice o perioadă lungă de timp ( circa 7 luni), temperatura optimă de încolțire scade la 15°C. Lumina inhibă creșterea mugurilor, în timp ce întunericul stimulează acest proces. Umiditatea relativă a aerului din spațiile de depozitare a tuberculilor are o influență mai redusă asupra procesului de încolțire, comparativ cu ceilalți factori. Umiditatea solului are însă un efect dominant, seceta având un efect inhibitor asupra acestui proces.

Procesul de respirație reprezintă cel mai important proces care se desfășoară pe parcursul perioadei de păstrare. Determinările efectuate au evidențiat că intensitatea acestui proces variază în funcție de temperatură în următoarele limite: 1,8mg dioxid de carbon/Kg/h la o °C, 4,9mg la 5°C, 7,8mg la 10°C, 13,6mg la 15°C, 19,1mg dioxid de carbon/Kg/h la temperatura de 20°C.

Se remarcă de asemenea faptul că intensitatea procesului de respirație scade pe parcursul perioadei de păstrare, pentru ca după ieșire din repaos să crească de 4-5 ori. Produșii finali ai procesului de respirație sunt: energia, dioxidul de carbon și apa endogenă. Pentru fiecare gram de glucide utilizate în procesul de respirație se produc 16,9Kj energie, din care aproximativ 60% se degajă sub formă de căldură. Căldura produsă de tuberculii de cartof în procesul de respirație variază între 0,8-2,5MJ/t/24h la temperatura de 0°C; 1,0-3,8MJ la 5°C, 1,5-1,8MJ la 10°C, 1,7-3,1MJ la 15°C.

Coeficientul respirator variază între 0,8-0,9 în primele etape de păstrare a tuberculilor și crește la 1,3 în perioada de încolțire. În faza de senescență, coeficientul respirator devine subunitar. Schimbul de gaze dintre tuberculi și aerul ambiant se realizează prin lenticele. Densitatea acestora variază între 0,5-0,3 lenticele pe centimetru pătrat, ceea ce corespunde în medie cu 100 lenticele pe tubercul. Intensitatea respirației este diferită în timpul perioadei de păstrare și anume, este mai intensă în primele zile de după recoltare, apoi scade treptat, ajungând să se echilibreze oarecum în lunile 3, 4 și 5 de la păstrare pentru ca la sfârșitul perioadei de depozitare să crească din nou.

Transpirația

Intensitatea procesului de transpirație variază în limite largi în funcție de soi, gradul de maturitate, temperatură, umiditatea relativă a atmosferei etc.. În general, intensitatea acestui proces are în valoarea maximă la recoltare și scade pe parcursul păstrării tuberculilor datorită încetării aprovizionării cu apă și a concentrării sucului celular. După Burton ( 1983 ) intensitatea procesului de transpirație la tuberculii nematurați, variază între 0,1-0,3%/zi/mbar iar la cei maturați de 0,01%/zi/mbar la temperatura de 10°C și la umiditatea relativă a aerului de 83%. Pierderile de greutate datorate desfășurării procesului de transpirație, sunt mai mari în primele zile după recoltare și în cazul tuberculilor cu dimensiuni mici, care la aceeași unitate de masă au o suprafață mai mare de schimb.

Umiditatea relativă a aerului este factorul prioritar care influențează procesul de transpirație. Viteza de circulație a aerului din spațiile de păstrare are un efect mai mic în cazul umiditații relative ridicate a atmosferei. Pe măsură ce umiditatea relativă scade, creșterea vitezei de circulație a aerului intensifică procesul de transpirație a tuberculilor de cartof. Continuarea proceselor fiziologo – biochimice caracteristice și pe parcursul perioadei de păstrare determină modificarea compoziției chimice a acestora. Conținutul în glucoză, fructoză și zaharoză a tuberculilor păstrați la temperaturi de 4°C se menține relativ constant, pe seama hidrolizei amidonului, sau scade ușor, ca urmare a utilizării în procesul de respirație. La temperatura de 20°C s-a constatat creșterea conținutului în zaharoză, după 20-30 săptămâni de păstrare, în timp ce conținutul de glucoză și fructoză a diminuat puțin.

Căldura eliberată de cartofi în timpul proceselor metabolice

Cantitatea de căldură eliberată de cartofi variază o dată cu intensitatea respirației și faza de maturare a cartofului, la tuberculii nematuri fiind de circa

40Kcal/t/h. După o lună de depozitare căldura eliberată de tuberculi este de 10Kcal/t/h. Unii autori indică degajari de căldură pe timpul depozitării cuprinse între 300-400Kcal/t/24h, la temperatura de 4-5°C și de 550-880Kcal/t/24h, la temperatura de 15°C.

Căldura degajată trece o parte în aer și o altă parte se acumulează în masa produsului, determinând creșterea temperaturii acesteia. Din experiențele determinate de Burton (1966 ) a rezultat că într-un depozit ventilat mecanic, cu temperatura de 6°C, cartofii depozitați în vrac au temperatura mai ridicată cu 1-4°C, iar cei din containere cu 1-2°Cfață de mediul înconjurător. În depozit , în diferite puncte, sunt variații de temperatură de 2-3°C. cartofii depozitați în vracpe 2m înălțime înregistrează o temperaturăcu 2,5-3°C mai ridicată decât cea din spațiul de depozitare, în timp ce la cei depozitați până la înălțimea de 4m, temperatura din masa produsului crește cu 6°C.

Cartofii păstrați la temperaturi cuprinse între 8-12°C înregistrează zilnic în masa lor o creștere a temperaturii cu 0,5°C. Între partea superioară și cea inferioară a stivei , diferența de temperatură este de 1-2°C, cele mai mari temperaturi fiind înregistrate la adâncimea de 0,5m de la suprafața stratului de cartofi.

Îndepărtarea căldurii din produs și uniformizarea temperaturii în diferite straturi ale vracului se realizează prin introducerea de aer cu o temperatură mai scăzută decât cea existentă în depozit.

Suberificarea peridermei și cicatrizarea porțiunilor vătămate

În prima parte a perioadei de păstrare, în condiții de temperaturi ridicate (15-20°C) , ca urmare a activității metaboliceinterne au loc procese de suberificare a peridermei și de cicatrizare a porțiunilor vătămate cu care tuberculii au intrat în depozite. Suberificarea și vindecarea rănilor se face cu atât mai repede,cu cât temperatura este mai ridicată. După datele prezentate de Burton, la 21°C, suberificarea și formarea peridermice se produce într-o singură zi; la 15°C, suberificarea se produce în 2 zile și formarea peridermei în 3 zile; la 10°C, în 3 și respectiv 6 zile; la 5°C în 5-8 zile și respectiv15 zile; la 2,5°C suberificarea se produce în peste 8 zile, iar periderma nu se mai formează.

Deprecieri calitative de natură fiziologică ale tuberculilor de cartof.

4.1.5. Înverzirea cartofului

Cartofii menținuți în condiții de lumină puternică înverzesc. Acest fenomense datorește formării de clorofolă în stratul de celule parenchimatice de sub epidermă. În aceste condiții are loc și migrarea alcaloidului solanină, din straturile interne spre periferia tubercululuiși concentrării acestuia în special în jurul mugurelui.

4.1.6. Îndulcirea tuberculilor de cartof.

Reprezintă o depreciere calitativă caracterizată prin apariția unui gust dulce, anormal. Deprecierea se produce în cazul păstrării tuberculilor timp de 3-5 săptămâni la temperaturi cuprinse între 0 și 3°C, gradul de îndulcire variind în funcție de nivelul temperaturii și de durata de expunere. În condiții normale de temperatură ( circa 4°C ), amidonul din tuberculi este hidrolizat cu formarea de glucoză, care este utilizată în procesul de respirație. Temperaturile cuprinse între 0și 3°C reduc intensitatea procesului de respirație din cauză că activitatea enzimei fosfofructokinază diminuiază la aceste temperaturi, în timp ce biodegradarea amidonului se desfășoară în ritm normal. O parte din glucoza care nu a fost utilizată în procesul de respirație este izomerizată în fructoză care împreună cu glucoza sunt folosite în sinteza zaharozei. Ca urmare se produce o acumulare de 3-5% glucoză, fructoză și zaharoză, care conferă gustul dulce caracteristic acestei deprecieri calitative. Creșterea conținutului de glucide solubile din tuberculi determină scăderea temperaturii de îngheț și din această cauză îndulcirea este considerată ca un proces de autoreglare care permite tuberculilor sa reziste la temperaturi coborâte. Revenirea la gustul normal se poate realiza prin expunerea tuberculilor îndulciți la temperaturi ridicate ( peste 10°C ), condiții în care intensitatea respirației este stimulată, iar glucidele simple sunt consumate în procesul de respirație.

4.1.7. Încolțirea tuberculilor de cartof.

Reprezintă simptomul extern al ieșirii din repaosul vegetativ al tuberculilor de cartof, dar care din punct de vedere comercial reprezintă o depreciere calitativă. Comercializarea tuberculilor încolțiți este interzisă de standardele de calitate actuale, iar îndepărtarea colților determină pierderi cantitative importante. Biodegradarea substanțelor de rezervă și utilizarea acestora în producerea de energie biochimică pentru creșterea colților determină în același timp scăderea valorii alimentare a tuberculilor.

Prelungirea perioadei de păstrare favorizează ieșirea din repaosul vegetativ al tuberculilor. Astfel, tuberculii depozitați la 4°C și 85% umiditate relatvă au prezentat sermne vizibile de încolțire după 110 zile de păstrare. Prevenirea încolțirii tuberculilor se poate realiza prin menținerea condițiilor optime de păstrare, evitarea prelungirii perioadei de păstrare, utilizarea substanțelor inhibitoare de creștere sau aplicarea de tratamente cu radiații gama.

4.1.8. Micșorarea intensității proceselor fiziologice prin coborârea temperaturii

Folosirea temperaturilor scăzute are drept scop diminuarea procesului de respirație. Temperatura optimă de păstrare reprezintă valoarea la care tuberculii se păstrează în mod corespunzător, având cele mai mici pierderiși deprecieri calitative ( Burto, Ciobanu, 1984 ). Temperatura optimă de păstrare este caracteristică fiecărei specii și soi, și este în cazul cartofului, de 4°C.

În general produsele cu un grad mare de maturare mai puțin avansat sunt mai sensibile la acțiunea temperaturilor coborâte fiind mai susceptibile la apariția unor degradări ale proceselor metabolice.

O mare importanță prezintă menținerea exactă și constantă a temperaturilor de păstrare, oscilațiile de 5°C fiind inerente și datorându-se funcționării discontinuie a instalațiilor frigorifice. Variațiile mari de temperatură au efecte negative asupra păstrării tuberculilor depozitați. Totuși, cartoful având o conductibilitate termică relativ scăzută se admit fluctuații de temperatură de 1-3°C, timp de 1-2 zile, dacă această creștere a temperaturii se menține vreme îndelungată, durata de menținere a calității cartofilor depozitați se reduce cu 25-30%. Durata medie de păstrare a tuberculilor de cartof, în condiții optime, este de 120-270 zile în funcție de soi.

4.1.9. Reglarea umidității relative a aerului în scopul menținerii la un nivel optim a procesului de transpirație a tuberculilor de cartof

Umiditatea relativă a aerului reprezintă un factor determinant în menținerea calității produselor horticole înfluiențând direct, pierderea apei din fructe și legume, precum și menținerea stării de tugergescență și prospețime a acestora. Cu cît valoarea deficitului de saturație în vapori este mai mică, cu atât intensitatea procesului de transpirație este mai redus. Păstrarea în condiții de deficit mic de saturație în vapori are inconvenientul că favorizează dezvoltarea microorganismelor parazite, dar stimulează procesul de transpirație, creșterea valorilor pierderilor în greutate și diminuarea valorii comerciale. Valoarea optimă a umidității relative a aeruli este caracteristică fiecărei specii, fiind pentru cartof de 80-85%.

4.2. Modificarea intensității proceselor fiziologice prin tratamente chimice

Substanțele hormonale, prin acțiunea lor stimulatoare sau inhibitoare, pot modifica intensitatea proceselor fiziologice din produsele recoltate. Datorită importanței practice pe care o au aceste tratamente, cercetările în acest domeniu au luat o mare amploare. Mă voi referi în continuare la substanțele ce inhibă încolțirea cartofului pe timpul păstrării acestuia, lucru deosebit de important dacă ne gândim la impactul pe care fenomenul încolțirii îl are asupra calității producției marfă și care influiențează în mod direct alimentația populației. În această ordine de idei, voi enumera cei mai importanți inhibitori ai încolțirii tuberculilor de cartof:

– Hidrazida maleică – este unul din inhibitorii sintetici cel mai frecvent utilizat pentru oprirea încolțirii cartofilor, cepei, morcovilor, etc. depozitați pentru păstrare. Pentru cartofi au fost sintetizate peste 200 de substanțe care influiențează procesul de încolțire. Hidrazida maleică este un inhibitor ce dă rezultate sigure în doze de 6,5-8g/ha aplicate la tuberculii păstrați în depozite cu temperatura de 16°C. Pentru a mări eficacitatea hidrazidei maleice în oprirea încolțirii tuberculilor se propune ca tratamentul să se facă prin scufundarea tuberculilor într-o soluție apoasă de hidrazidă maleică. Acest tratament asigură păstrarea tuberculilor la temperatura de 10°C timp de 10 luni, fără a se produce vătămări tuberculilor. Amida hidrazidei maleice este însă toxică pentru consumatori și de aceea este recomandat ca la cartofii destinați consumului să se folosească numai sarea de sodiu.

Ea acționează prin inhibarea reacțiilor de oxidare biologică, fosforilare oxidativă, biosinteza acizilor nucleici și a proteinelor. Inhibă activitatea diferitelor enzime, fapt ce afectează diviziunea celulară, procesele de morfogeneză. Tratamentele au un efect toxic asupra tuberculilor și asupra consumatorilor, fapt pentru care se încearcă restrângerea spectrului de folosință al acestui produs.

– Fitohormonii

Acidul abscisic este un inhibitor natural important, larg răspândit, care împreună cu substanțele stimulatoare de creștere, în special cu auxinele, giberelinele și citochininele, reglează procesele de creștere și dezvoltare ale plantelor. Acest inhibitor endogen este inițiatorul și controlorul proceselor de îmbătrânire la plante. Inhibă creșterea și dezvoltarea plantelor, determină repaosul mugurilor și al semințelor, închiderea și deschiderea stomatelor, e.t.c..

Inhibitorii naturali endogeni. Aceștia sunt compuși organici biosintetizați în diferite țesuturi și organe ale plantelor și au proprietatea de a inhiba procesele biochimice ce stau la baza unor fenomene biologice de creștere și dezvoltare: creșterea tulpinilor, lăstarilor, rădăcinilor, germinația semințelor, creșterea și dezvoltarea mugurilor, încolțirea cartofilor și a bulbilor.

Inhibitorii de sinteză.

Au structură moleculară și proprietăți similare unor inhibitori endogeni. În prezent se cunosc sute de inhibitori de sinteză care se aplică frecvent în producție pentru realizarea unei agriculturi intensive. Din acești inhibitori unii fac parte din grupa cloro și nitrofenolilor care în concentrații mari se folosesc ca erbicide, alții din clasa chinonelor, a terpenelor, alcaloizilor. Utilizarea unor produși de sinteză ca inhibitori depinde în primul rând de structura lor moleculară, de speciile cărora li se aplică, de fenofază, starea fiziologică a plantei precum și de condițiile de mediu. Deasemenea, unii inhibitori pot fi totali alții pot fi selectivi. Se pot utiliza sub formă de soluții hidrosolubile sau liposolubile, lichide volatile, emulsii, suspensii, pulberi, cristale. Sub aspectul structurii chimice pot fi acizi, săruri, esteri, amide, lactone chinone, alcaloizi, hidrocarburi, hidrazine, e.t.c..

4.3. Carvona compus monoterpenic de proveniență naturală

Carvona (1 metil 4 metiletilen-6-ciclohexonă-2-onă) este un compus monoterpenic oxigenat, care are un atom de carbon asimetric. Din această cauză antipozii optici de carvonă au însușiri deosebite. Carvona are formula C10H14O și o masă moleculară 150,2. Este un lichid incolor care separă prin rectificare la 230°C și presiune atmosferică normală, din uleiurile volatile de bază. Are densitatea relativă d20=0,938, indicele de refracție 1,4970 și rotație optică specifică.

(+) Carvona este componenta cea mai importantă a uleiurilor volatile de chimion (60%) și de mărar (40%), având mirosul aromatic-ierbos caracteristic pentru speciile menționate. Uleiul volatil de chimion (Carum carvi L) se obține prin antrenarea cu vapori a fructelor uscate recoltate în anul al doilea de vegetație. Randamentul obținut este de 3-6% ulei volatil gălbui, cu miros caracteristic. În afară de (-) carvonă (50-60%) mai conține (+) limonem (40%) și alți compuși monoterpenici oxigenați, hidrocarburi sesquiterpenice etc.

Chimionul este o plantă bianuală, originară din Europa și Asia Mică. Este intens cultivat ca plantă aromatică în Europa și America de Nord. Principalele țări cultivatoare și producătoare de ulei volatil sunt Germania, Olanda, Iugoslavia, Rusia și S.U.A., uleiul provenit din Olanda fiind de cea mai bună calitate.

Uleiul volatil de chimion se obține prin antrenara cu vapori a fructelor uscate, recoltate în al doilea an de vegetație. Uneori se prelucrează fructele intrate în faza de maturizare, recoltate împreună cu umbela, fază în care s-a constatat că, în ce privește conținutul de ulei volatil, aceasta este maximă. Se folosește uleiul brut, sau cel mai adesea uleiul rectificat prin redistilare, care are un miros net superior. Randamentul în ulei volatil este cuprins între 3-6%. Uleiul este un lichid de culoare galben până la culoare galben-brun, cu un miros caracteristic, aromatic.

Compoziția chimică a uleiului volatil include hidrocarburi monoterpenice: α și ß-pinen, ³-caren, α și ß-felandren, (+)-limonem în jur de 40%, α și ß-terpinen, teripinolen, p-cimen, mircen, camfen și ß-fenchen. Compușii monoterpenici oxigenați:(+)carvonă, componentul principal, reprezentând 50-60%din compoziție, trans și cis-carveoli, dihidrocarveol, neodihidrocarveol, neo-izo-dihidrocarveol, alcool perilic, linalol, (-)dihidrocarvonă, izohidrocarvonă, carvenonă și carvocrol. Hidrocarburi sesquiterpenice, prezente în cantități foarte mici și anime: ß-cariofilen și -cariten.

(-)Carvona este componenta majoră (60%) a uleiului volatil de mentă creață, având “miros iute mentolat”. Uleiul volatil de mentă (Mentha spicata – var. crispa) se obține prin aceiași metodă din planta înflorită și recoltată și luna iulie. Randamentul este de 0,5% ulei volatil, galben verzui mentolat. Conținutul în (-)carvonă este de 50-70%, alături de care se mai întâlnesc (+) limonem (20-30%), sesquiterpenoide etc.

Carvona se produce și prin semisinteză, din limonem. Prin reducere în condiții naturale, trece în carveoli cu miros specific, iar în mediu acid (în prezența acizilor minerali) izomeria în carvacrol. Pentru carvona de semisinteză, în care caz se pornește de la limonem natural optic activ, sunt posibile diverse căi de transformare a limonemului în carvonă. Se menține configurația carbonului asimetric, însă se produce o inversiune a rotației:(+)-limonemul trece în (-) carvona și invers.

Nitrozoclorurarea are loc la rece, utilizând ca solvent un alcool alifatic inferior; produsul solid de separat se dehidroclorurează sub influiența bazelor slabe (piridina, uree). Oxima trece în cetonă în mediu apos, eventual în pretența unui reactiv pentru hidroxilamină. Cu toate că secvența de rotație este destul de lungă și randamentele sunt doar medii, reacțiile decurg stereospecific, obținându-se o carvonă cu puritate optică cu puritate apropiată de cea a limonemului care se pleacă.

Un procedeu mai nou pornește de la α-pinen optic activ pe care îl transformă în pinenoxid. Aceasta dă, la hidroliză acidă, sobrerolcare se acetilează doar la OH-ul secundar. După scindarea apei, se obține acetat de carvil din care se obține carveol și, prin oxidare, carvonă.

Chimionul este o plantă bienală, originară din Europa și Asia Mică. Uleiul volatil se obține prin antrenarea cu vapori a fructelor uscate, recoltate în al II-lea an de vegetație. Uneori se prelucrează fructele intrate în faza de maturare, recoltate împreună cu umbela, fază în care s-a constatat că în ce privește conținutul în ulei volatil, acesta este maxim. Se folosește uleiul brut sau cel mai adesea uleiul rectificat prin redistilare, care are un miros net superior. Randamentul în ulei volatil este cuprins între 3-6%. Uleiul este un lichid de culoare galben până la galben brun cu un miros caracteristic aromatic. În compotiția chimică a uleiului de chimion intră hidrocarburi monoterpenice ((+) limonen în jur de 40%) compuși monoterpenici oxigenați ((+) carvona reprezentând 50-60% din compoziție), hidrocarburi sesquiterpenice.

Menta creață se cultivă în Europa, America și Asia în scopul extracției uleiului volatil. America de Nord este principalul producător de ulei spearmint. Uleiul volatil se obține prin antrenare cu vapori din planta verde, îmflorită, recoltată în luna iulie. Randamentul în ulei volatil este cuprins între 0,3-0,7%, uleiul este un lichid de culoare galben deschis, sau verde deschis, cu miros cald, penetrant, caracteristic.

CAPITOLUL V

STUDIUL EVOLUȚIEI DUPĂ RECOLTARE A TUBERCULILOR DE CARTOF TRATAȚI CU PREPARATE PE BAZĂ DE CARVONĂ.

5.1. Obiective și importanța

Obiectivul întocmirii acestui studiu este acela de căutare și testare a unor compuși naturali care pot determina inhibarea încolțirii tuberculilor de cartof pe parcursul păstrării acestora, în final dorindu-se găsirea inhibitorului ideal, și mă refer aici în primul rând la eficiența acestuia, costurile materiilor prime, consumul de energie, etc.

Dincolo de aspectul material, dar strâns legat de acesta este preferarea de către consumatori a produselor biologice ce nu conțin nici un fel de reziduuri chimice.

Dintre toți inhibitorii naturali, în prezentul studiu mi-am îndreptat atenția spre acțiunea inhibitoare a carvonei asupra încolțirii tuberculilor de cartof pe parcursul păstrării acestora.

Studiul acțiunii carvonei asupra încolțirii tuberculilor de cartof este o activitate de pionerat, cel puțin la nivelul țării noastre, și se înscrie pe linia eforturilor de găsire a inhibitorului ideal din toate punctele de vedere, eforturi care se fac în tot mai multe state în care cartoful ocupă suprafețe importante.

Primele studii asupra proprietăților inhibitoare ale carvonei s-au efectuat în SUA, în anul 1993, de către Vaugt și Spencer, apoi au urmat, studiile efectuate în Marea Britanie, în anul 1994, de către Diepenhorst și Hartmans. În prezent, compusul se află în atenția cercetătorilor din Franța, Germania și Olanda.

5.2. Materialul biologic folosit

Observațiile s-au efectuat pe tuberculi de cartof din 6 soiuri zonate (Ostara, Sante, Moldovița, Dragomir, Desiree și Sucevița), încadrate în categoria biologică bază, produși la S.C.A. Suceava, au beneficiat de tehnologia de cultură și de tratamentele fitosanitare specifice culturilor semincere. Recoltați la data de 1 octombrie, au fost condiționați și transportați la locul de depozitare. În luna decembrie au fost prelevați și aduși la Iași, Facultatea de Horticultură, disciplina Tehnologia produselor horticole, unde au fost organizate variantele experimentale. După sortare și curățare suplimentară, au fost așezați în lădițe acoperite cu folie de polietilenă, într-o magazie aerisită cu următoarele condiții de mediu: temperatură

12±2°C, umiditatea aerului 80-85%, lumina naturală difuză 8-12 ore/zi.

(tabelul 5.1.)

Temperaturile medii lunare înregistrate în spațiu de depozitare pe durata păstrării (ianuarie – aprilie 2001)

Tratamentele s-au efectuat prin prăfuirea tuberculilor, folosind un amestec de bentonită și ulei volatil de chimion. Acesta a fost extras proaspăt, înaintea fiecărui tratament, prin distilare și antrenare cu vapori de apă. Primul tratament s-a aplicat în luna ianuarie și a fost urmat de alte 3 tratamente lunare (februarie, martie, aprilie).

În timpul depozitării s-au efectuat măsurători biometrice privind dinamica încolțirii (procentul de tuberculi încolțiți, numărul medui de colți/tuberculi) și lungimea medie a colților/lăstarilor, pe variante, soiuri și repetiții. Analizele biochimice și enzimatice au fost axate pe dozarea amidonului, determinarea substanței uscate solubile (SUS) și a substanței uscate totale (SUT) (feb./mart./april), dozarea polifenoloxidazelor și fosfatazei acide (feb./mart./april).

5.3. Colectivul de lucru

Colectivul de lucru a fost alcătuit din domnul prof. Dr. Beceanu Dumitru, doamna conf. dr. Iulia Afrusoaie, doamna ing. Camelia Nicoleta Roman, și studentul Avram Relu – Valentin. Analizele au fost efectuate în cadrul laboratorului de Tehnologiea Produselor Horticole, din incinta Institutului Agronomic și de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de le Brad” Iași, Facultatea de Horticultură. Tratamentele au fost urmărite pe soiuri, efectuate lunar determinând conținutul în substanță uscată totală, substanță uscată solubilă, conținutul în amidon g/100g produs, activitatea catalazei și polifenoloxidazei, dinamica încolțirii tuberculilor (numărul mediu de colți pe tuberculi, lungimea medie a colților).

5.4. Tehnica și aparatura folosită pentru determinarea conținutului în substanță uscată totală și umiditatea totală

Principiul metodei: Se bazează pe menținerea constantă a probei la temperatură ridicată.

Modul de lucru: se macină sau se fărâmițează cât mai repede între 50 și 100 de grame din proba de analiză, pentru a nu i se modifica umiditatea inițială și se introduc într-un borcan ce se închide etanș pe măsura fragmentării.

Se pregătesc două fiole de cântărire, de sticlă sau metal, cu înălțimea de 4-5 cm și diametrul de 3-4 cm, ținându-se în prealabil la etuvă timp de o oră la temperatura la care se va face uscarea, după care se încălzesc fără produs cu o precizie de 0,0001g. în fiecare fiolă se adaugă o cantitate de 10g produs, urmând a doua cântărire cu aceiași precizie. Se face uscarea timp de 4 ore la etuvă obișnuită, respectând temperatura de 100°C. După acest timp fiolele se scot și se răcesc în exicator. Se continuă uscarea la intervale de o oră, până când diferența dintre două cântăriri consecutive va fi mai mică de 0,005g.

Determinările s-au făcut lunar, pe perioada de păstrare pe timpul celor doi ani luați în studiu, pentru fiecare soi în parte.

5.5. Tehnica și aparatura folosită pentru determinarea conținutului în substanță uscată solubilă (%)

Modul de lucru: cu refractometru de mînă Zeiss.

Acest refractometru permite determinări directe, în condiții operative. Aparatul este compus dintr-un bloc de prisme de măsurare, fixat la o lunetă, care are în planul focal al ocularului o scală de sticlă. Razele de lumină pătrund printr-o fereastră existentă la partea superioară a prismei fixată într-o ramă de metal. Sub această ramă există o placă mobilă care este suportul produsului de analizat. Ocularul este reglabil. Șurubelul de reglare aflat pe lunetă permite această operație. Scala este gradată în procente de substanțăuscată (0-30%) la stânga și în grade Oechsle la dreapta. Ca reper servește limita reflecției totale, observabilă pe fondul scalei.

Trusa din geanta portabilă mai cuprinde o sondă tubulară pentru extragerea probelor, o presă de mână pentru obținerea sucului din țesuturi, o șurubelniță pentru reglare, o perie pentru întreținere și o baghetă de sticlă.

Verificarea aparatului constă în următoarele operații:

-curățirea prismei și a plăcii mobile cu un tifon curat, umezit în alcool;

-punerea pe placa mobilă a 2-3 picături de apă distilată la 20°C și închiderea aparatului;

-se duce la ochi și se reglează ocularul, după care se verifică dacă limita reflexiei totale, percepută ca o linie de demarcație între un câmp luminos și un câmp umbrit, se situiază la 0;

-în caz contrar, se face corecția de la șurubul de reglare cu șurubelnița, până când limita de demarcație este la 0.

Determinarea substanței uscate solubile la sucul extras cu presa de mână:

-se pun câteva picături limpezi de suc pe suprafața prismei și se închide aparatul;

-se citește direct procentul de substanțe solubile pe scara aparatului;

-dacă determinarea s-a executat la o temperatură diferită de 20°C, se aplică o corecție;

-trebuie căutată lumina cea mai potrivită, pentru a obține o linie de separare cât mai clară: precizia cerută de STAS este de 0,1%; se efectuiază 2 determinări la o probă;

-după fiecare probă, suprafața prismei și placa mobilă se șterg cu un tifon curat și uscat.

5.6. Tehnica și aparatura folosită pentru determinarea polarimetrică a conținutului în amidon

Modul de lucru:

Se cântăresc la balanța analitică, cu o precizie de 0,0001g, 5g produs divizat. Se trece cantitativ într-un balon cotat (100ml). Se adaugă 25ml HCL 1,124% și se maestecă până dispar eventualele cocoloașe. Se spală gâtul balonului cu încă o cantitate de 25mlHCL 1,124%, apoi se introduce într-o baie de apă ferbinte, timp de 15 minute. Balonul se vaagita în primele minute, cufundat în baie. Se scoate și se toarnă 20ml apă distilată rece, după care se adaugă la temperatura de 20°C prin cufundare într-un cristalizor cu apă rece. Se scoate și se toarnă 20ml apă distilată rece, după care se aduce la temperatura de 20°C prin cufundare într-un cristalizor cu apă rece. Se adaugă 20ml HCL 25% și 1ml de fosfowolframat de sodiu. Se aduce la semn conținutul balonului, adăugând apă distilată. Se amestecă, se filtrează. Filtrul și vasul de filtrare vor fi uscate. Primii 10ml de filtrat se aruncă. Se determină polarimetric unghiul de rotație la soluția obițnuită, tubul de analiză fiind de 200mm, iar temperatura de 20°C.

5.7. Determinarea expeditivă a intensității activității catalazei

Principiul metodei: catalaza din produsul supus analizei descompune apa oxigenată și pune în libertate oxigenul care se degajă din reacție:

H2O2 + catalază = H2O + ½O2

Materiale și reactivi: aparatul construit de autor (model Lobek, adaptat de I. Potec la produse horticole); produs de analizat; lichid special (preparat de I. Potec); apă oxigenată 3%.

Modul de lucru (după I.Potec): se recoltează cu sonda tubulară, o cantitate de produs, iar după mărunțire și cântărire sau măsurare (volum) se introduce în rezervorul aparatului prin orificiul inferior, care se închide cu dopul bine etanșat ; se introduce lichid în aparat, prin orificiul de la partea superioară, cu pipeta, până la semn și se etanșează cu dopul respectiv. În final se introduce în aparat o cantitate măsurată (cu pipeta) de apă oxigenată (5 ml) și se etanșează rapid dopul, pentru a nu ieși O2 afară pe la dop; se introduce aparatul într-o baie de apă la 25°C; se face citirea inițială a nivelului lichidului din aparat și se atașează la aparat tubul colector de lichid; se fac citiri periodice (la fiecare 15 minute), până când diferența dintre două citiri consecutive; se notează valoarea fiecărei citiri și se calculează diferențele dintre citiri și sumele diferențelor cumulate; se construiesc curbele R ( din valorile diferențelor dintre citiri) și Q (din valorile diferențelor cumilate).

Interpretarea datelor obținute

Se citesc graficele obținute din dinamică, din curbele Rși Q, observându-se: nivelul primei citiri (C0), mărimea vectorului care reprezintă diferența dintre citirile 1 și 2 (D0-1), valoarea sumei globale de oxigen degajat (SG), alura generală a graficului și deschiderea dintre cele două curbe. Raportîndu-se toate acestea la graficele etalon, se pot trage concluzii privind intensitatea activității catalazei și deci, capacitatea de păstrare și respectuv momentul sosirii procesului de păstrare (reducerea intensității activității catalazei).

În cazul aplicării unor tratamente, cum ar fi de exemplu “blanșare, deshidratare etc, activitatea enzimatică trebuie să fie nulă”.

5.8. Determinarea evoluției caracterelor biochimice

Pentru a observa dinamica procesului de încolțire a tuberculilor de cartof, lunar s-au efectuat măsurători ce au avut în vedere atât determinarea numărului de lăstari pe tuberculi, lungimea acestora, cât și procentul de tuberculi încolțiți. Măsurătorile s-au efectuat prin aprecierea cu ochiul liber (număr de lăstari, procent de tuberculi încolțiți), cât și cu ajutorul unei rigle gradate, de lungimea lăstarilor.

5.9. Rezultate obținute

Comparând evoluțiile proprietăților biochimice ale tuberculilor de cartof din cele 6 soiuri testate, constatăm următoarele:

Conținutul în substanță uscată totală (SUT) a evoluat ascendent, urmare a pierderii evidente de umiditate prin evaporare și transpirație care s-a produs în perioada de păstrare. Valorile minime se întâlnesc la soiul Moldovița în luna februarie (17g% SUT martor și 16,88g% SUT la varianta tratată). Tot în luna februarie, valorile maxime se constată la Desiree cu 22,98g% SUT la martor și 21,9g% SUT la varianta tratată. În finalul păstrării, luna aprilie 2001 valorile cele mai mici se constată la soiul Dragomir (18,75%g SUT la martor și 18,43g% SUT la varianta tratată) și Moldovița (23,02g% SUT la martor și 18,36g% SUT la varianta tratată). Valorile maxime se constată la Desiree cu 24,51g% SUT la martor și 25,3g% SUT la varianta tratată (tabelul1-6).

Substanța uscată solubilă (SUS) a evoluat de asemenea ascendent, între următoarele limite: valorile cele mai scăzute se constată la soiul Dragomir (5,6g% martor/5,8g% SUS la varianta tratată) în luna februarie. Valori comparabile în luna februarie se mai constată la variantele tratate de la soiurie Ostara și Moldovița. Valori ridicate în luna februarie se observă la toate variantele martor, între care se evidențiază soiurile Ostara și Moldovița cu 6,4g% SUS. Mai putem constata și cazurile soiurilor Desiree (6,0 / 6,0) și Sucevița (6,0 / 6,2) unde nu se înregistrează diferențe între variantele martor și tratată (tabelul 1-6).

Conținutul în amidon g/100g produs a evoluat descendent la toate variantele, constatându-se ca fenomen general un conținut mai redus la variantele tratate în majoritatea cazurilor. Și la această determinare se constată o diferențiere pe soiuri. Astfel, în luna februarie, soiul Sucevița avea la varianta martor cantitatea maximă de amidon de 20,6g/100g produs, iar soiul Dragomir de 19,5g/100g produs, în timp ce la soiul Desiree conținutul în amidon era de numai 13,7g/100g produs. La variantele tratate, conținutul de amidon constatat în februarie a fost cel mai scăzut la soiurile Desiree (11,5 g/100g produs) și Sucevița (11,73g/100g produs), în timp ce la soiul Sante, Dragomir și Ostara a fost de 15,7-15,6g/100g produs. Cea mai mare amplitudine între varianta tratată și varianta netratată, în luna februarie, se constată la soiul Sucevița (tabelul 1-6).

Studiind dinamica încolțirii tuberculilor constatăm eficiența tratamentului cu extract pe bază de carvonă. Ca fenomen general, procentul de tuberculi încolțiți a evoluat diferențiat în funcție de soi, remarcându-se negativ soiul Sucevița cu un maxim de încolțire (100% martor – aprilie) și s-a diferențiat în mod pozitiv soiul Dragomir, cu 15,5% tuberculi încolțiți (aprilie – martor), urmat de soiul Sante

(40,7% încolțiți în aprilie). Soiul Desiree apare abia pe locul 3 cu 68,7% la martor. La variantele tratate, clasificarea în luna aprilie este următoarea: Dragomir 13,2% (tuberculi încolțiți în ultima lună), urmat de soiul Sante cu 30,3% și Desiree cu 43,4%. În luna martie atât soiul Sante cât și soiul Desiree au avut o încolțire sensibil egală la variantele tratate (14,3% / 14,8%) (tabelele 7-12).

Numărul mediu de colți pe tuberculi a fost și el în mod evident influiențat de tratamentul cu carvonă, în sensul diminuării. Putem remarca soiul Dragomir cu numai 1,7 colți pe tubercul la varianta tratată față de 2 colți pe tubercul la martor netratat, sau soiulo Ostara cu 3,4 colți pe tubercul la varianta tratată, față de 6,3 colți pe tubercul la martor netratat. Valori similare prezintă și soiul Moldovița cu 4,8-6,5 colți pe tubercul. Soiurile Sucevița și Desiree se situiază în categoria de încolțire mai accentuată, unde numărul mediu de colți pe tubercul a fost la variantele martor, în luna aprilie de 14 (Sucevița), respectiv 11,6 (Desiree), iar la variantele tratate de 12,4 (Sucevița), respectiv de 6,1 (Desiree). Se remarcă soiul Desiree, pentru modul activ în care reacționează la tratamentul efectuat cu carvonă, deoarece prezintă amplitudinea cea mai mare între varianta tratată și cea netratată ( tabelul 7-12).

Lungimea medie a colților a fost de asemenea cea mai redusă la soiul Dragomir (1,85cm lungime medie la varianta tratată în aprilie, față de 2,5 cm la martor). Atât Ostara (6,5/4,8cm) cât și Moldovișa (6,8/5,3cm) au prezentat o lungime medie a colților asemănătoare. La Sucevița colții au avut o lungime medie cea mai importantă (18,7/17,2 cm) dezvoltată cu precădere în perioada martie-aprilie. Se remarcă din acest punct de vedere soiul Desiree, la care lungimea medie a lăstarilor a crescut de la media de 1,9cm la 12,8cm în perioada martie – aprilie, în timp ce la varianta tratată cu carvonă de la 0,5cm în martie la 7,3cm în aprilie (tabelul 7-12).

La catalază putem observă o dinamică mai mult sau mai puțin liniară (neschimbată) la soiul Sucevița. La soiul Ostara putem constata însă o ușoară dinamică ascendentă, la nivelul unor valori constante în cazul soiului Sucevița. La celelalte soiuri dinamica este mai mult sau mai puțin ascendentă, remarcându-se soiul Dragomir, la care se constată valorile cele mai importante, mai ales în valoare absolută. Creșteri evidente se pot observa și la Moldovița sau Sante, la care activitatea catalazei are de asemenea valori importante. Soiul Desiree a prezentat dinamica crescătoare cea mai evidentă în valori absolute, constatându-se însă că activitatea enzimatică a catalazei este relativ scăzută, în comparație cu celelalte soiuri.

Mai putem remarca faptul că la patru dintre soiuri (Dragomir, Desiree, Sante și Moldovița) toate variantele tratate au avut o activitate a catalazei superioară variantelor martor. La soiul Sucevița, dar și la Ostara (cu o dinamică mai puțin pronunțată a activității enzimatice), variantele tratate au prezentat valori ceva mai mici în activitatea enzimatică decât variantele martor, deși adesea nesemnificative (tabelul 13-18).

Tabelul 5.13

Activitatea enzimatică pe parcursul perioadei de păstrare la soiul de cartof Ostara tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5. 14

Activitatea enzimatică pe parcursul perioadei de păstrare la soiul de cartof Sante tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5. 15

Activitatea enzimatică pe parcursul perioadei de păstrare la soiul de cartof Moldovița tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5. 16

Activitatea enzimatică pe parcursul perioadei de păstrare la soiul de cartof Dragomir tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5. 17

Activitatea enzimatică pe parcursul perioadei de păstrare la soiul de cartof Desiree tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5. 18

Activitatea enzimatică pe parcursul perioadei de păstrare la soiul de cartof Sucevița tratat cu extract pe bază de carvonă

Concluzii:

1. Pe parcursul păstrării tuberculii de cartof tratați cu carvonă au fost menținuți la temperaturi de 11±2°C în scopul diminuării fenomenului de încolțire. Ei au manifestat un grad de pornire în vegetație diferențiat în funcție de soi și de tratamentul aplicat.

2.Concluziile sugerează că aplicarea tratamentului cu carvonă încorporată în bentonită, administrată în trei faze (ianuarie, februarie, martie) a asigurat diminuarea fenomenului de încolțire prematură în spațiul de păstrare, în condițiile experimentale enunțate.

3.Se constată mari diferențe între soiurile studiate, care prezintă o capacitate genetică diferită de a se comporta pe parcursul perioadei de repaos. Soiul Dragomir este cel mai puțin expus la încolțirea prematură în depozit, chiar în condiții de temperatură depășind 10°C. La extrema opusă se situează soiul Sucevița. Soiurile testate au reacționat individual și diferit la tratamentul cu carvonă, remarcându-se din acest punct de vedere reacția cea mai evidentă de inhibare a încolțirii premature la soiul Desirée.

4.La toate soiurile, carvona a limitat dezvoltarea lăstarilor și creșterea în lungime. Din analiza evoluției în dinamică a datelor analitice caracteristice tuberculilor din soiurile luate în studiu, se constată:

Dinamica ascendentă a conținutului în substanță uscată totală și solubilă, precum și a conținutului în amidon în corelație cu pierderile de umiditate înregistrate;

Cantitatea de amidon raportată procentual la conținutul în substanță uscată totală a înregistrat o scădere pe parcursul păstrării, explicabilă dacă se are în vedere rolul acestui poliglucid de substanță de rezervă implicată în activitatea catabolică (dezasimilație) a tuberculilor;

Dinamica creșterii în lungime a lăstarilor a fost în mod evident influențată de tratamentele pe bază de carvonă în comparație cu variantele martor netratate.

BIBLIOGRAFIE

1.Afusoae Iulia, Beceanu D., Marcu I., Dăscăleanu Cristina, Cabalău S.,

– Horticultură, vol. 41, Iași 1998 – Cercetări privind activitatea unor

enzime implicate în metabolismul tuberculilor de cartofi aflați în finalul

perioadei de păstrare, în funcție de tratamentul cu substanțe bioactive efectuat, Lucr. Șt. U.A.M.V., Secția Horticultură

2.Artenie V., și colab., 1981 – Practicum de biochimie generală. Multiplicare, Univ. ,,Al. I. Cuza” Iași.

3.Beceanu D., 1994 – Tehnologia produselor horticole. C.M.U.A.I., Iași

4.Beceanu D., 1998 – Studiul evoluției după recoltare a tuberculilor de cartofi din trei soiuri zonate, în urma tratamentelor cu substanțe inhibitoare de origine naturală sau de sinteză. Lucr. Șt. U.A.M.V., Secția Horticultură, vol. 41, Iași.

5.Beceanu D., 1998 – Valorificarea legumelor și fructelor. Aspecte generale. Ed. Ion Ionescu de le Brad, Iași

6.Beceanu D., Afusoae I., Marcu I., Nechita A., Cabalău S., 1998 – Studiul evoluției după recoltare a tuberculilor de cartof din patru soiuri zonate, în urma unor tratamente cu substanțe inhibitoare de origine naturală sau de sinteză. Lucr. Șt. U.A.M. V. Iași, Seria Horticultură, vol. 40, Iași

7.Beceanu D., Balint G., 1999 – Valorificarea în stare proaspătă a fructelor, legumelor și florilor. Tehnologii specifice de la recoltare, la păstrare și livrare. Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

8.Beceanu D., și colab., 1999 – Studiul evoluției după recoltare a tuberculilor de cartof tratați cu preparate pe bază de carvonă, Lucr. Șt. U.A.M.V., Seria Horticultură, vol. 41, Iași

9.Burzo I., 1986 – Fiziologia și tehnologia păstrării produselor horticole. Ed. Tehnică, București.

10.Gherghi A. și colab., 1983 – Biochimia și fiziologia legumelor și fructelor, Ed. Academiei Române, București

11.Gherghi A. și colab., 2001 – Biochimia și fiziologia legumelor și fructelor. Ed. Academiei Române, București

12.Neamțu Ghe. și colab., 1983-1985 – Biochimie vegetală, Ed. Didactică și Pedagogică, București

13.Neamțu Ghe. și colab., 1991 – Fitoregulatori de creștere. Ed. Ceres, București

=== Tabele ===

Tabelul 5.1

Evoluția proprietăților biochimice pe parcursul păstrării la soiul de cartof Ostara tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.2

Evoluția proprietăților biochimice pe parcursul păstrării la soiul de cartof Santé tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.3

Evoluția proprietăților biochimice pe parcursul păstrării la soiul de cartof Moldovița tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.4

Evoluția proprietăților biochimice pe parcursul păstrării la soiul de cartof Dragomir tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.5

Evoluția proprietăților biochimice pe parcursul păstrării la soiul de cartof Desirée tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.6

Evoluția proprietăților biochimice pe parcursul păstrării la soiul de cartof Sucevița tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.7

Dinamica încolțirii tuberculilor de cartof din soiul Ostara tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.8

Dinamica încolțirii tuberculilor de cartof din soiul Santé tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.9

Dinamica încolțirii tuberculilor de cartof din soiul Moldovița tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.10

Dinamica încolțirii tuberculilor de cartof din soiul Dragomir tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.11

Dinamica încolțirii tuberculilor de cartof din soiul Desirée tratat cu extract pe bază de carvonă

Tabelul 5.12

Dinamica încolțirii tuberculilor de cartof din soiul Sucevița tratat cu extract pe bază de carvonă