Violenta Si Mass Media

INTRODUCERE

Violența în cadrul societății umane nu e o noutate nici pentru secolul nostru. Fenomenul, împreună cu cauzele generării sale au determinat bătălii, conflicte și războaie încă din cele mai vechi timpuri.
Violența este o formă de intoleranță la diverși factori, fie că apare într-un trib, sau într-o societate dezvoltată. Eric Debarbieux, specialist în problematica violenței consideră că aceasta este o dezorganizare brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social care se traduce printr-o pierdere a integrității ce poate fi fizică, materială sau psihică.

O definiție generală a violenței este formulată de Organizația Mondială a Sănătății, care explică violența ca utilizarea voită a forței fizice, asupra propriei persoane, asupra altcuiva sau asupra unui grup sau comunități, rezultând în traume fizice sau psihologice.

Conform Dicționarului Explicativ Român violența este „lipsa de stăpânire în vorbe sau fapte, întrebuințarea forței brutale”.

Termenul „violență” provine de asemenea din limba latină, având rădăcina „vis” care înseamnă „forță”. Putem deduce așadar că violența poate fi definită ca o „utilizare a forței pentru a manifesta superioritatea”. George Gerbner ofera o definiție mai complexă, considerând-o forța fizică împotriva altuia, a sinelui sau îndreptarea acțiunilor împotriva cuiva pentru a provoca durere, a răni sau a omorî. Violența e o acțiune care deranjează dureros și periculos din punct de vedere fizic, psihic și social bunul trai al persoanelor și grupurilor. Violența poate apărea natural sau poate fi creată de oameni, poate acționa împotriva oamenilor sau împotriva proprietății, poate fi justificată sau nu, poate fi reală sau simbolică, spontană sau graduală. Această definiție este foarte asemănătoare celei pe care Nicolae Mitrofan o invoca într-un eseu, afirmând că agresivitatea este o „caracteristică a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte” , specificând totodată că obiectul agresiunii poate fi un obiect, o ființă sau ambele.

Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea forței, conștient sau incoștient, însă poate exista și violență doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenția de a face rău. Există câteva tipuri de violență: fizică, verbală și cea mai periculoasă, în opinia mea, violența psihică. Însă primele două sunt cele mai des întalnite tipuri de violență.

Un studiu britanic a ajuns la concluzia că 80% din victimele violențelor consideră violența verbală mai stresantă decât cea fizică, iar 30% din victime afirmă că agresiunile le afectează capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor zilnice.

De-a lungul anilor, numeroși cercetători și-au focalizat atenția asupra violenței promovate de mass-media. Majoritatea au avut ca punct de referință Anglia anilor 1970 care era zdruncinată de conflictele dintre guvern și sindicate și de creșterea huliganismului.

Statisticile poliției erau îngrijorătoare căci rata criminalităților crescuse. Încercand să găsească cauzele acestor forme de violență, cercetătorii amintesc de filmul „A clockwork Orange” care a creat un val de controverese din cauza faptului că în primele 15 minute prezentau tot felul de acte violente. Se pare că mulți oameni au fost influențați de acest film, din moment ce a aparut un nou val de crime, jafuri și violuri.

Cercetatorii s-au întrebat dacă există vreo legatură directă între a vedea violența la televizor și a avea un comportament violent.

În opinia mea, există o legatură între cele două, pentru că privind nepăsători un timp îndelungat violența ajungem să ne obișnuim cu ea și să o acceptăm ca pe un mod legitim de a ne rezolva problemele.

Consider că televiziunea și vizionatul îndelung al televizorului pot deștepta în subconștientul omului instincte primare ce pot duce la manifestări violente.

Cercetatorii au încercat sa găsească efectele imediate pe care le are asupra omului violența mass-media.
Un prim efect ar fi imitarea, efect ce a fost studiat de Albert Bandura prin intermediul unei serii de experimente cunoscute sub numele de „Bobo Doll”. Numele acestora vine de la folosirea unei păpuși de plastic inflamabile pentru a observa dacă copii o loveau mai des dupa ce vedeau un adult făcând același lucru la televizor.

Imitarea comportamentului violent depinde și de statutul agresorului. S-a observat că violența este acceptată dacă în film joacă actorul preferat sau staruri tinere si atractive. Un exemplu în acest caz este filmul „Bonnie and Clyde”, film care nu a stârnit însă la fel de multe controverse precum „A clockwork Orange” și aceasta, presupun, datorită actorilor ce au jucat în el.

Un alt efect imediat este excitația. Ținând cont de faptul că atunci când ne uităm la un film incitant, bătăile inimii se întețesc și presiunea sângelui crește, un film violent poate fi un excepțional stimul excitant. Totuși, în contextul violenței în mass-media, un film excitant poate produce un exces de adrenalină în corpul privitorului; acesta intră într-o ceartă în autobuz care derivă într-un conflict fizic, neștiind că excitarea sa psihologică este un reziduu al experienței văzute la TV și nu este provocată de ceartă.

Având în vedere cele expuse consider că tema aleasă are o importanța deosebită pentru societatea noastră.

CAPITOLUL 1. VIOLENȚĂ ȘI MASS-MEDIA

Forme ale violenței

Violența face parte din societatea noastră acum, ca și în trecut. Chiar dacă nu mai masacrăm oamenii, ne place să privim suferința.

Evoluția societății umane a poziționat violența ca un comportament nedorit și descurajat. Dar cazurile de violență rămân o constantă în societate, fiind în final o forma de exprimare care semnalează anumite disfuncții.

Întâlnim la tot pasul diverse forme ale violenței, fie ele verbale, fizice sau chiar de vestimentație. Acestea se manifestă în orice spațiu și orice perioadă.

Caracterizarea cuprinde mai multe tipuri de violență, precum cea interpersonală, comportamentul suicidal sau chiar războaiele. De asemenea, sunt considerate drept violență și actele de amenințare sau intimidare. Pe lângă traumele fizice pe care violența le poate genera, aceasta poate avea multe alte consecințe mai puțin evidente, însă la fel de grave pentru victime: traume psihologice care compromit dezvoltarea armonioasă a oamenilor, familiilor și, în ultimă instanță, a întregii comunități.

Violența domestică

Violența în familie poate fi definită pe larg ca fiind un model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-o relație intimă precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau conviețuirea. Violența domestică are mai multe forme precum agresiunea fizică (efectivă sau sub formă de amenințare), abuzurile sexuale, abuzurile emoționale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzurile pasive/ascunse și privarea economică.

Conștientizarea, percepția, definirea și documentarea violenței domestice diferă substanțial, în funcție de țară și epocă. În anul 2009 în România, numărul victimelor violenței domestice era de 12.161 de persoane.

În România există o lege – Legea 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie. Legea nr. 25/2012 – care reglementează actele de violență. Definiția legală a violenței domestice din articolul 2 al acestei legi este:

„În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de catre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.”

Legea recunoaște următoarele tipuri de violență în familie: violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală.

Violența domestică este o tactică de abuz efectuată de un partener sau de o persoană apropiată cu scopul de a stabili sau de a menține o forță de putere dominantă asupra victimei. Violența domestică se manifestă sub mai multe forme și se poate întâmpla în mod continuu sau ocazional. De cele mai multe ori, se înrăutățește în timp.

Violența domestică este atunci când o persoană încearcă să controleze și să-și impună puterea asupra partenerului său într-o relație intimă. În majoritatea cazurilor este săvârșită de bărbați și experimentată de femei. Orice femeie poate fi afectată și se poate întâmpla în orice cămin. Pot exista semne de avertizare pentru a afla dacă relația este una abuzivă. Poate fi vorba de abuz fizic, abuz emoțional sau abuz financiar:

abuz fizic – este probabil cea mai recunoscută formă de abuz, de la bătaie la omucidere, de la mutilarea genitală feminină la uciderea soției după moartea soțului sau infanticidul feminin. Poate duce la răni fizice, și în unele cazuri la amenințarea vieții. Nu întotdeauna lasă semne sau cicatrici vizibile. Dacă vă trage de păr sau aruncă cu un ou în dumneavoastră, este tot violență domestică. Nu subestimați ceea ce vi se întâmplă. Adesea, în timp se înrăutățește.

abuz sexual – viol marital, obligarea partenerei să se prostitueze;

abuz psihic și emoțional – intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau altor rude apropiate), agresiune verbală, umilire constantă, folosirea poreclelor, distrugerea demonstrativă a unor obiecte, lovirea animalelor domestice, confiscarea obiectelor personale, afișarea ostentativă a armelor, șantajul, izolarea de familie, prieteni;

abuz economic – lipsirea de mijloace de subzistență (hrană, medicamente), refuzul de a contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să meargă la slujbă sau să lucreze, luarea cu forța de către partener a banilor câștigați de femeie, lipsirea femeii de orice control asupra bugetului comun.

Violența fizică

Violența fizică are loc atunci când victima este lovită împinsă, bătută cu diverse obiecte, desfigurată, atunci când îi sunt provocate contuzii, arsuri, bătăi sau este lovită cu pumnul, palma sau piciorul. Această forma de violență domestică este vizibilă și are mai multe forme, printre care: bătaia cu bețe, bâte de golf, bâte de hurley, ciocane și curele, înjunghierea cu cuțite și bucăți de sticlă, astuparea gurii pentru a nu țipa în timpul atacurilor fizice, scuipatul și murdărirea cu urină, bătaia severă, trasul de păr de păr, bătaia, împinsul pe scări și violul în timpul sarcinii, lovirea capului de pereți și de geamurile mașinii.

Violența fizică include și distrugerea bunurilor care aparțin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc și le utilizează împreună.

Atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație intimă, există un risc foarte mare să apară și abuzul și intimidarea sexuală. Este mai greu pentru femeile care sunt abuzate de către partenerul lor să negocieze o relație sexuală egală și liberă cu acest partener.

Fig. 1 – Reprezentare a violenței fizice

Violența sexuală

Violența sexuală se manifestă prin: comentarii degradante la adresa femeii, atingeri neplăcute și diverse injurii, provocate victimei în timpul sau în legătură cu actul sexual, incluzând și violul marital.

Aceasta include: dezbrăcarea forțată a victimei, bătaia repetată având drept scop final violul, în formă unică sau continuă, sugerarea ideii că e datoria victimei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul, violul în fața copiilor, violul în cazuri deosebite de vulnerabilitate fizică, de exemplu, chiar după nașterea unui copil, degradarea sexuală inclusiv folosirea pornografiei grafice și explicite.

Violența sexuală afectează femeile din România în fiecare zi. Fie că e vorba de viol, de viol marital sau de viol în relația de curtare (date-rape), fie că discutăm despre căsătorii forțate, despre hărțuire sexuală la muncă sau pe stradă, fie că ne confruntăm cu crima organizată sub forma traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, fie că vorbim de abuz sexual asupra minorilor, riscul și teama de a fi victimă a unei forme de violență sexuală sunt o realitate cotidiană pentru femei. Iar consecințele violenței sexuale sunt devastatoare.

Cea mai gravă piedică pentru recunoașterea și prevenirea violenței sexuale rămâne însă opinia publică ce blamează victimele.

Realitatea este că, deși victime ale unor acte de violență sexuală, femeile din România sunt învinovățite pentru faptele agresorului.

Violența verbală

Violența verbală are loc atunci cand victimei i se aduc injurii de natura verbală. În această formă de violență sunt incluse si urmărirea, intimidarea sau amenințările de genul: „Dacă mă iubești cu adevărat, atunci trebuie să….”

În rândul adolescenților, violența verbală îmbracă forme variate. Explozia informațională la care aceștia sunt expuși, conduce de cele mai multe ori la agresiuni verbale care se referă la etnie, rasă sau orientarea sexuală diferită.

Diferențele de religie pot constitui și ele motive de agresiune verbală, mai ales cand o persoană poartă simboluri vizibile ale credinței sale, cum ar fi baticul (hijab) specific fetelor musulmane sau în cazul băieților evrei (kipa) cu care aceștia își acoperă capul. Atunci când aceste manifestări devin persistente există riscul că violența verbală să se transforme în hărțuire.

Violența emoțională

Violența emoțională precede și acompaniază celelalte forme de violență/abuz, dar se poate manifesta și izolat prin injurii, amenințări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esențiale (mâncare, somn etc.).

Abuzul emoțional este un mod mult mai eficient de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație. Adesea nu este văzut cu ochiul liber sau nu poate fi definit de către cei din afara relației. Abuzul emoțional este la fel de dăunător ca și violența fizică. Adesea implică amenințări cu abuz sexual și fizic.

Aceasta include: a fi înjosită, a fi criticată în mod constant, a fi controlată și monitorizată în mod constant prin folosirea tehnologiei: inclusiv verificarea și înregistrarea folosirii telefonului; verificarea apelurilor telefonice efectuate și citirea tuturor mesajelor; abuzatorii folosesc programele spion pentru a citi e-mailurile și instalează pe ascuns camere în casă; amenințări din partea abuzatorului că va ucide femeia, copiii, membrii ai familiei femeii, sau comiterea unui act sinucigaș, inclusiv detalii despre cum și unde va face acest lucru.Se referă la ele folosind un limbaj jignitor, le considera „un lucru", folosește de asemenea termeni cum ar, „ticăloasă".

Violența economică

Violența economică are loc prin scăderea resurselor și autonomiei victimei. Se manifestă în general prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon, si alte surse de protecție sau îngrijire de care ar putea beneficia. Interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, interzicerea activității profesionale, precum și alte acțiuni cu efect similar sunt tot manifestări ale violenței economice la care un abuzator supune o victimă.

Abuzul financiar este o formă de violență prin care abuzatorul folosește banii ca un mod de a-și controla partenerul. Este o tactică pe care abuzatorii o folosesc pentru a câștiga putere și dominare asupra partenerilor lor și are ca scop de a izola femeia într-o stare de dependență financiară completă. Prin faptul că acesta controlează accesul femeii la resursele financiare, abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne într-o relație abuzivă sau a face față unei sărăcii extreme.

Aceasta include: controlul asupra finanțelor familiei, a nu avea permisiunea de a avea un venit independent, obligația de a da socoteală pentru toate cheltuielile făcute, interzicerea achiziției de lucruri necesare igienei personale, confiscarea cardurilor de bancă ale partenerului și/sau golirea conturilor comune, folosește recesiunea ca motiv pentru a-și justifica abuzul.

Violența socială

Violența socială se prezintă prin sistarea activităților și relațiilor sociale, izolarea în situația de victimă violenței în cadrul care favorizează agresarea acesteia pe planul vieții private și intime. Violența socială duce la izolarea victimei și lipsirea ei de suport social, cu dificultăți de ieșire din situațiile de violență. Victimei ii este interzis să se întâlnească cu oamenii pe care dorește să îi vadă, cu rudele sau cu prietenii.

Procesele de dezorganizare socială, mai ales la nivelul familiei, sunt asociate cu o amplificare a comportamentelor patologice ale individului, manifestate mai ales printr-o violență crescută. Violența, în acest caz, nu este indusă de anumite modele culturale, ci este generată de situația de lipsă de putere și absența valorilor sociale, modelele culturale constituind mai mult un factor de suport.

Fig. 2 – Reprezentare a violenței sociale

Consumul de alcool reprezintă un factor important în generarea și menținerea ciclului violenței. Dezorganizarea socială afectează masiv dinamica internă a familiei prin mecanisme de dizolvare a sistemului normativ, folosirea forței în reglementarea relațiilor, accentuarea sentimentelor de neputință și vulnerabilitate.

Violența prin deprivare

Violența prin deprivare sau neglijare este forma non-fizică a violenței, incluzând violența verbală și cea emoțională, utilizate în scopul amenințării, intimidării și a deținerii controlului asupra victimei cu impact asupra planurilor psihologice.

Violența prin deprivare sau neglijare, deși nu este specificată în legislația actuală, în plan internațional acest tip reprezintă forma non-fizică a violenței, incluzând violența verbală și cea emoțională, utilizate în scopul amenințării, intimidării și a deținerii controlului asupra victimei cu impact asupra planurilor psihologice. Se manifestă prin incapacitatea sau refuzul adultului de acordare a celor necesare copilului pentru toate aspectele vieții sale: sănătate, educație, dezvoltare emoțională, nutriție, adăpost, siguranța vieții – în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include și nesupravegherea și lipsa protecției în fața pericolului.

Violența virtuală

Cea mai recentă și agresivă formă de violență existentă: violența virtuală. Fenomenul apare când ca urmare a utilizării obsedante a tehnologiei de ultimă generație cu scopul accesării rețelelor web, utilizatorul vizualizează conținut ilegal, sau ofensator (pornind de la muzică și încheind cu imagini cu caracter erotico-pornografic), ori când este asaltat de mesaje rasiste, xenofobe care intimidează și discriminează.

Internetul reprezintă cea mai facilă metodă de recrutare, de atragere în capcane a categoriilor vulnerabile. Toate studiile indică o scădere a vârstei de acces a utilizatorului. Ceea ce conduce la ideea generală că pericolele sunt tot mai mari, cei mici neavând posibilitatea de a discerne binele de rău. Astfel, ei pot ceda cu ușurință unor promisiuni false și să divulge date cu caracter personal: nume real, adresa, date de cont bancar, unor persoane rău-intenționate ce pozează în binevoitori. De asemenea, aceștia pot deveni extrem de ușor victimele pedofililor sau criminalilor.

Violența vestimentară

Asociată îndeosebi violenței în mediul școlar, vestimentația, ca vector al agresiunii cu potențial violent nu se raportează doar la acest sector al societății contemporane. Ipostaze similare pot fi întâlnite și în celelalte domenii ale activităților economice, în special în zona relațiilor cu publicul, sub forma unei violențe de ordin vizual. Aici, o ținută opulentă, extravagantă, neadecvată mediului de lucru poate fi generatoarea unei stări tensionate atât în mediul de lucru instituțional intern cât și în relația pe care funcționarii o au cu cetățenii, întrucât îmbrăcămintea reprezintă un indicator al statutului social al celui care o poartă.

Un rol esențial în limitarea efectelor agresive determinate de vestimentației îl deține cromatica ținutei adoptate de un individ. Culoarea hainelor este cea care acționează la nivel de subconștient determinând în funcție de intensitatea ei, agitație, sau dimpotrivă calm și relaxare.

Agresivitatea vestimentară este întâlnită în mediul public în primă ipostază în rândul tinerilor. Vestimentația reprezintă o modalitate de afirmare, de impunere a personalității, în contextul transformărilor pe care le resimt pe plan psihic și fizic. În plus, dezvoltarea personalității le accelerează și ritmul de asimilare a informațiilor vehiculate de mass-media, mulți dintre ei asociind propria gândire cu una exprimată de o personalitate publică prezentată de jurnaliști ca ”model reprezentativ” care la un moment dat poate genera atitudinea unei generații întregi la nivel planetar .

Fig. 3 – Reprezentare a violenței

Mass-media – definiții, funcții și efecte

Definirea termenului de mass-media

Termenul de mass-media este format pe teren anglofon prin asocierea englezescului „mass”, care se refera la “masa” de consumatori ai acestor forme culturale, și cuvântul latin “media”, care se referă la suporturile pe care sunt fixate mesajele transmise. Yves Lavoine afirmă că în acest concept, “media”, se referă la mai multe lucruri, printre care:

O tehnică sau un ansamblu de tehnici de producere a mesajelor și de fabricare a unor

Suporturi manevrabile – ceea ce implică un anume timp de transport

Transmitere instantanee a mesajelor printr-un canal anumecătre un terminal

Ansmablul mesajelor create cu ajutorulacestortehnici

Ansamblul organizatiilor care produc sau tratează aceste mesaje

La rândul lor, autorii Dicționarului Mass-Media susțin că termenul de “media” se referă, simultan, la o tehnică anume, la un mod de folosire a acesteitehnici, la un public determinat, la instituțiile specifice și la anumitegenurisauforme de exprimare.

Relația mass-media – societate se poate pune în termeni de consecințe generale (funcțiile presei), de influențe (efectele presei) sau de misiuni globale atribuite acestor sisteme (rolurile presei).

Mass-media ne afectează profund, deoarece este o prezență constantă în viața noastră. Deși există și alte instituții care pot aveaun impact mai puternic, acesta nu este unul atât de persistent și adânc. Afiliere familială și prieteniile se schimbă pe masură ce individul se maturizează și trece prin diferitele etape ale vieții. Școala ocupă numai o perioadă limitată din existența noastră. Doar o parte din populație frecventează, în mod regulat, biserica. În antiteză, mass-media face parte din viața noastră zilnică și ne însoțește din copilarie până la moarte. În plus, mass-media are o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție: „presa oferă un bagaj comun de idei și imagini, care depășește bariere sociale și geografice”.

Mass-media se împarte în mai multe canale: presă scrisă, radio, televiziune și online.

Televiziunea este considerată „o armă absolută” a lumii contemporane, capabilă de a influența pe termen lung percepția individului asupra realității printr-un proces subtil numit „cultivation” .Televiziunii i se atribuie puterea de a crea concepția pe care audiența și-o construiește asupra realității. Ea generează un adevarat mediu cultural, o lume simbolică, iluzorie, departe de realitățile sociale, pe care o întipărește masiv în mintea auditoriului.

În definirea violenței mass-media nu se poate reflecta adecvat conținutul acesteia în termenii folosiți pentru a măsura imaginile violente. Violența mass-media reprezintă o exprimare a valorilor în societate și necesita o înțelegere a reacției oamenilor la imaginile violente. În ciuda dificultăților în evaluarea valorilor oamenilor și reacțiilor lor la imagini violente, pornind de la o definiție acceptată a violenței, standardele își pot face loc și sistemele de clasificare și monitorizare pot fi stabilite.

Funcțiile mass-media

Principiile de funcționare ale mass-media au la bază, după cum urmează:

funcția de informare – care presupune respectarea dreptului publicului la informație de bună calitate, reală;

funcția de educare și formare – în strânsă legătură cu dinamica procesului educațional și de culturalizare a individului;

funcția de divertisment – îndreptată spre relaxarea individului și extragerea acestuia din cotidian.

1.2.3. Efectele mass-media

Mass-media au un rol esențial în educarea și formarea caracterului public. De aceea orice transmite, orice încearcă să trimită către publicul receptor produce un anume efect în rândul acestuia. Efectele pot fi mai puternice, sau cu efecte limitate, în funcție de rezonanța mesajului emis către receptor și de feedback-ul transmis de acesta către emițător.

Efectele se împart în: microefecte ce se raportează la individ ca simplu element social; mezoefecte raportate la nivel de comunitate; macroefecte întâlnite la scară mai mare socială.

Efectele puternice includ mai multe modele:

a) modelul stimul-răspuns, efectul produs fiind mai rapid și de o intensitate mai mare datorită legăturii strânse existente între comunicator și receptor. Modelul se adaptează perfect pe acel tip de societate manipulabilă dacă mesajul ce urmează să ajungă la ea este ambalat într-o campanie de promovare bine conturată și direcționată. Metoda a fost cu succes utilizată în scop propagandistic mai ales de către naziști în cel de-al doilea război mondial;

b) modelul hegemonic ce are la bază tendința claselor dominante de a-și subjuga sistemele media pentru a servi propriilor interese. Efectul este cu atât mai puternic cu cât el se bazează pe lipsa de reacție a publicului la mesajul transmis;

c) modelul dependenței are la bază ideea relației de interdependență dintre mass-media și public, fiecare dintre părți având nevoie una de cealaltă pentru a-și satisface anumite necesități. Se produce în anumite circumstanțe și este de obicei unidirecțională, feedback-ul neinfluențând în mod decisiv emițătorul, reacția cea mai puternică, la capitolul schimbare de atitudini și comportamente înregistrându-se la nivel de receptor;

d) modelul spirala tăcerii cu cele două componente ale sale: majoritatea tăcută și minoritatea tăcută se raportează la modul de percepție a publicului a unei probleme promovate de mass media, prin prisma ideilor deja existente în conștiința sa. În foarte multe cazuri, neregăsindu-și idealurile în ceea ce prezintă drept valori mass media și unii și alții din cele două componente intră într-o formă de protest, ignorând mesajele promovate prin presă de tabăra activă.

În cadrul efectelor limitate sunt incluse: modelul fluxului în doi pași (în care un rol decisiv îl deține liderul de opinie, cel care practic filtrează conținutul transmis de mass media și îl reformulează spre a fi difuzat către consumator); modelul agendei (care se raportează la faptul că mass media reușește să influențeze publicul prin modalitatea de selecție a informațiilor difuzate, știut faptul că omul consideră ca fiind importante știrile/reportajele transmise primele); modelul cultivării (presupune raportarea la modul cum presa educă și formează caractere și a influenței asupra celor două categorii de public: fidel și ocazional); modelul uses and gratifications (se referă la faptul că produsele media sunt selectate și utilizate în conformitate cu nevoile consumatorilor având în subsidiar cele trei principii: identitate, cunoaștere, diversitate).

Sistemul media. Evoluție

Sistemul mediatic a suferit de-a lungul timpului o serie de transformări. Începând de la forma tipărită, primul ziar, apoi radioul , continuând cu televiziunea (anul 1936), și ajungând la forma virtuală din prezent.

Presa scrisă și-a început dezvoltarea în secolul al XV-lea, când mijloacele de tipărire facilitau distribuția si publicarea ziarelor. Apoi s-a dezvoltat ajungând să publice nu numai ziare, ci și reviste.

Radioul a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Guglielmo Marconi a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, iar în anul 1901 a avut loc prima radiocomunicație telegrafică transatlantică.

Televiziunea, deși apărută din anul 1936, a avut o evoluție lentă de-a lungul timpului. În prima parte a secolului al XX-lea s-au pus bazele ideii de televiziune. 2 inventatori independenți au pus bazele sistemului de televiziune: Philo Farnsworh si Vladimir Zworykin.Prima televiziune nu a avut sunet șiimaginea era alb-negru, fără alte culori. Din 1960 a apărut televiziunea color și cea prin cablu. În România, televiziunea apare în anul 1956.

Numit și rețeua rețelelor, Internetul își are originea în ARPANET. Acesta a apărut în anii 60 în Statele Unite, ca o măsură de apărare contra URSS.

CAPITOLUL 2. VIOLENȚĂ ȘI LEGISLAȚIE

2.1.Elemente privind violența media din prezent

Violența în cazul mass media se reflectă prin calitatea programelor difuzate, multe dintre acestea axate pe o linie de satisfacere a instinctelor primare ale publicului, dezumanizarea acestuia realizându-se prin inducerea manipulatorie a unor stări, senzații neconforme cu principiile și valorile comunitare, cu normele și cutumele deja existente.

Individului i se incumbă în subconștient ideea de abatere de la normă și valoare prin promovarea conținutului fie cu caracter violent, sexual, sau generator de delicvență, privite toate aceste elemente ca stare de normalitate în societate.

Violența mediatică acționează asupra tuturor categoriilor de vârstă, afectați fiind și copiii, tinerii, adolescenții care accesează conținut neadecvat vârstei lor adeseori din cauza neglijenței anturajului familial. În plus, desenele animate dedicate preșcolarilor abundă în scene cu elemente de violență fie verbală, fie sonoră ori vizuală, scenele vizionate de către aceștia generând puternice modificări atitudinale pentru cei mici ce vor împrumuta din comportamentele personajelor preferate pentru a le prezenta în spațiul public. Evidențiind rolul pe care îl reprezintă fiecare dintre elementele nominalizate anterior se poate contura imaginea generală a efectului pe care mass media îl are asupra atitudinii comportamentale a tinerilor. Un efect psihologic în primul rând ce se poate manifesta în spațiul real în relațiile cu semenii. Copiii sunt extrem de sensibili în fața mesajelor cu puternic impact emoțional iar acest fapt se poate traduce printr-o stare de teamă pe care aceștia o pot afișa în spațiul public: un sentiment de nesiguranță, de retragere în defensivă și stoparea procesului evolutiv de adaptare continuă în ritmul impus de societate.

Falsa agendă creată de către mass media care influențează opinia publică, poate genera dezechilibre majore în privința valorilor comunitare prin impunerea unor elemente nocive dar și atractive în același timp prin forma și conținutul lor (imagini șocante, fotografii nud ușor blurate ale unor persoane ce stârnesc imaginația privitorului, limbaj licențios, elemente agresive sonor șamd), în scop publicitar și de câștigare a audienței, efectul de ansamblu fiind unul de instaurare a unei false amenințări care poate determina o reacție de ripostă din partea consumatorului media.

De asemenea, trebuie să precizăm că unele forme ale violenței nu sunt caracteristice presei, ele regăsindu-se și în afara sferei de influență media, dar conexată cu aceasta, în acest caz fiind vorba despre agresivitatea mesajelor publicitare din spațiul public.

În ultima vreme se vorbește tot mai des despre imagologie ca armă utilizată de către mass-media în promovarea unor acțiuni de manipulare a opiniei publice. Pornind de la definirea conceptului se poate observa modul prin care presa modelează atitudini și comportamente în spațiul real și virtual deopotrivă. Caracterul manipulatoriu, de inducere subliminală a unei anumite atitudini, asemeni celei generate de consumul excesiv al jocurilor video, poate avea efecte și reacții multiple în sfera publicului consumator. Atât de acceptare și de adulare a agendei publice oferite de presă, cât și de respingere a acesteia, ori de ignoranță totală a mesajului imagologic transmis în funcție de ecoul pe care îl are decodificarea imaginii persoanelor, evenimentelor promovate de presă. Pe baza acestor date, receptorii îi putem identifica în receptori activi, selectivi-activi sau pasivi.

Efectul procesului de decodificare poate determina printre altele și apariția unei din formele violență analizate în continuare. Mijloacele de comunicare în masă sunt responsabile și pentru impunerea unor anumite stereotipii cu efect negativ, atitudini de respingere a unor categorii sociale: imigranți; persoane cu handicap, minorități etnice etc, sau trenduri privind situația socială în ansamblul ei: corupția clase politice, disoluția ideii de autoritate, supraviețuirea prin activități ilegale ori prin violență.

Procesul de comunicare imagologică se desfășoară pe două paliere: unul al convicțiunii, celălalt al persuasiunii. Primul palier preia în procesul comunicațional elemente caracteristice procesiunilor religioase ori din zona educaționalului, cel de-al doilea apelând la tehnici din sfera informării politice, a relațiilor publice și marketingului. Ele pot acționa simultan sau independent una față de cealaltă în funcție de complexitatea mesajului imagologic ce trebuie transmis publicului. În cazul convicțiunii, emisia ideii formulate de către emițător are drept finalitate modificarea în subconștient a atitudinii comportamentale a individului, determinând favorizarea unei direcții temporare de acțiune dorită de emițător. Pe celălalt palier, al persuasiunii se acționează pentru modificarea comportamentului consumatorului pentru o perioadă mai mare de timp apelând la zvon, manipulare ori minciună.

Pe baza acestor elemente și în contextul unui factor economic tot mai pregnant, industria media a secolului al XXI-lea a determinat o schimbare de ansamblu a imaginii presei dintr-una a pozitivității actului comunicațional într-una în care elementul negativist este omniprezent.

Jurnalismul negativ are următoarele caracteristici:

reprezintă un instrument al unei persuasiuni ce se vrea a fi convictive (jurnaliștii acționează după reguli și principii specifice mediului în care activează având drept obiective mesaje pur persuasive);

deconectează principiul informării obiective, aplicând factoidul (are loc anihilarea factorului informațional pur și proiectarea publicului într-un mediu artificial creat, în care acesta poate fi mai ușor controlat printr-o educație persuasivă consolidată);

exploatează ”realitatea debilizată” prin fragmentar și complex (are drept caractere subsidiare inducerea unor stări generale de confuzie, ambigue, iraționale);

introducere a caracterului neonest și a denaturării intenționate a mesajului (de regulă, interesul economic reglat prin factorul publicitate, determină devierea calitativ-pozitivă a mesajului pentru satisfacerea dorințelor lăuntrice ale publicului, tentat să consume informații cu impact negativ);

propagă ignoranța și agresivitatea (ignoranța pornește de la premisa simplificării și debilizării soluțiilor oferite unei probleme supuse discuției/analizei, cu cât acestea sunt mai simple și debile cu atât publicul va fi mai sedus și acaparat).

2.2 Relația mass-media – violență

Impactul covârșitor al mass-media asupra indivizilor la nivel de grup sau societate, rezultă și din formele sale de manifestare: vizuală, fonică, scriptică, publicitară care permit transpunerea și induc indignarea.

2.2.1. Violența vizuală

Se materializează prin intermediul televizorului, care reușește să capteze atenția individului într-o măsură mult superioară celorlalte două forme. În acest caz, “forța televiziunii decurge din capacitatea pe care o are de a transmite imagini în mișcare, de a te face să vezi în fața ochilor “realități” care nu sunt în acel loc sau care nici nu există (…) penetrând cu o forță deosebită subconștientul uman”.

Audiovizualul abundă în imagini cu un conținut bogat în violență. Coroborând acest aspect cu detaliile tehnice de emisie (24 de cadre pe secundă, sau în cazul efectelor speciale de doar 12 cadre pe secundă) și luând în calcul experimentele realizate de-a lungul timpului cu privire la creierul uman și puterea sa de absorbție a conținutului informațional, din cauza supraîncărcării fluxului unidirecțional emițător-receptor, acesta este bulversat. Senzațiile pe care le generează mesajul la nivel de subconștient sunt: bucurie, plăcere, dorință, emoții, senzații, ceea ce echivalează cu hiperactivitate în emisfera dreaptă, reducând activitatea din emisfera stângă responsabilă pentru rațiune și logică.

Prin urmare, apare posibilitatea, tendința consumatorului media de a reproduce în spațiul real a ceea a vizionat la televizor sau pe media online. În plus, excesul informațional determină creșterea ratei de desensibilizare a publicului, conținutul violent generând o retragere a acestuia din societate pe măsură ce gradul de insecuritate crește. Desensibilizarea conduce totodată la o posibilă recrudescență a tendinței agresive în rândul receptorilor care vor asimila violența prezentată în cadrul programelor media ca fiind un fapt banal, cotidian.

Televiziunea este cea mai des incriminată atunci când se vorbește despre violență. Studiile efectuate se raportează într-o proporție covârșitoare la programele difuzate pe posturile tv date fiind influența imaginii asupra psihicului uman, timpul tot mai îndelungat petrecut de public în fața micului ecran. Televiziunea vine să educe și să formeze publicul său. Și să îl distreze la nevoie, scrie și codul deontologic al jurnalistului de televiziune. Ceea ce reușește să transmită prin intermediul mesajului său este doar o proiecție a propriilor viziuni și interese cultivate fiind doar ceea ce asigură audiența, conform principiilor marketingului și publicității, transformând telespectatorii în simple mașinării de consum și în cei mai dezinformați informați oameni ai planetei.

Vizualul generează dependență, încurajează egoismul, individualismul, în detrimentul menținerii unor legături emoționale mai strânse cu cei din jur și contribuie la alimentarea stresului, a depresiei și a creșterii ratei de suicid.

Nocivitatea programelor se răsfrâng și asupra familiilor, multe dintre acestea fiind supuse unui puternic șoc emoțional în urma vizionării spectacolului TV. Pot fi întâlnite următoarele ipostaze:

familia, membrii săi ajung, din cauza timpului petrecut în fața televizorului să se neglijeze reciproc, motiv generator de nemulțumiri atunci când sarcinile zilnice nu sunt îndeplinite iar până la violență conjugală mai rămâne doar un pas de făcut;

viața de cuplu, așa cum este conștientizată de mare parte a familiilor nu este reprezentată în viața de familie ficționalizată la TV, ori preluată din viața reală și promovată ca o poveste de succes;

aspectele legate de viața de familie din ficțiunile TV intră în contradictoriu cu cele ale telespectatorului ceea ce, ca și în cazul anterior, este similar cu agravarea problemelor din interior și la o creștere a gradului de nemulțumire, frustrare și neînțelegeri familiale;

individualismul promovat prin producțiile televizate conduc la slăbirea relațiilor din sânul familiei, de aici și conflictele inerente;

pericolul comparării partenerului cu unul din personajele dintr-o creație TV, ceea ce este echivalent cu o stare de tensiune în relația de cuplu;

tendința de a adapta, asemeni personajelor ficționale, comportamentul acestora, mai ales a părții care presupune încălcarea liniilor corectitudinii și onestității (relații sexuale în afara căsătoriei, stil de viață boem specific unui răufăcător etc).

2.2.1.1. Desenele animate, vector al violenței vizuale

Lumea virtuală creată de animație le conferă preșcolarilor deprinderi și aptitudini noi, precum și capacitatea de a gândi și operaționaliza prin intuiție, empatizând totodată cu personajul și, în cazul în care acesta are și un rol pozitiv, putându-se ajunge la corectarea unor defecte comportamentale.

Dar desenul animat are și o parte negativă, ignorată de cele mai multe ori de către factorii responsabili din mediul familial dar și educațional. Aceștia nu dau importanță faptului că pentru a-și dezvolta simțul abstract al gândirii sale, copilul are nevoie de utilizarea limbajului verbal, în conversație fie cu un adult fie cu un alt copil, fără ca să existe o reprezentare vizuală a cuvintelor folosite. Imaginile blochează accesul preșcolarului la zona imaginarului și a intuiției, acesta fiind nevoit să asimileze forțat un set de imagini. De aceea, multe dintre creațiile literare destinate unui astfel de public ar trebui să nu fie însoțite de reprezentări grafice, tocmai pentru a-i acorda șansa de a proiecta singur spațiul de desfășurare a acțiunii poveștii, basmului.

Expuși realității imediate, copiii împrumută comportamente și atitudini întâlnite în producțiile vizualizate și cu cât conținutul este bogat în imagini și limbaj neadecvat vârstei, cu atât riscul de a prezenta stări de nervozitate, agitație și chiar violență crește. În opoziție cu aceștia se află copiii ale căror obiceiuri și comportamente se clădesc pe baza activităților recreative, în spațiul liber, jocuri colective de socializare pentru care desenul animat reprezintă un element minor în formarea și dezvoltarea lor ulterioară.

Violența în desenele animate îmbracă mai multe forme. Una a limbajului în care abundă sunetele stridente, onomatopeele, imprecațiile, expresiile jignitoare adresate oponenților: ”câine prost!”, ”idiotule!” cu forma ”idiot”, la fel în cazul cuvântului ”cretin”. Cea de-a doua formă de violență animată este cea vizuală în care sunt incluse scene ce reproduc: atacuri armate, schimb de focuri între grupări, explozii, incendii etc. O a treia ipostază a violenței animate este cea gestuală: personaje care se îmbrâncesc, se lovesc reciproc, sau lovesc folosind obiecte contondente ce provoacă leziuni victimei; personaje ce adoptă o atitudine caricaturală: mimică și gestică grotești etc.

2.2.2. Violența sonoră

Se remarcă prin utilizarea frecventă a mesajelor transmise prin sunet, impactul fiind net inferior celui realizat de folosirea imaginii TV întrucât radioul, principalul mijloc de informare ce se bazează doar pe sunet are un mare defect: efemeritatea. Deși într-o mai mică măsură, programele difuzate de posturile de radio intră și ele în sfera violenței promovate prin intermediul mass-media. Impactul radioului nu este la fel de puternic precum cel al televiziunii. Violența la radio o regăsim sub o singură formă: verbală. De la vocabular, ton și stil adoptat de către realizatorii de programe, la sugerarea unui comportament vulgar prin versurile pieselor difuzate.

De cele mai multe ori, tocmai muzica este cea care promovează agresiunea verbală pe posturile de radio. Multe dintre piesele rock și hip-hop împing la refuzul autorității și al regulilor de conviețuire socială.

Dar agresiunea muzicii nu se raportează numai la textul ce însoțește linia melodică. Studii de specialitate arată că, pe lângă latura sa terapeutică, muzica poate genera și efecte secundare în conștientul publicului meloman. Unele religii nu consideră benefic fenomenul muzical actual considerând că afectează intelectul, producând mari dereglări ale sistemului nervos și chiar unele boli; pe lângă efectele de ordin moral și etic dar și cele de dezvoltare a personalității individului.

În plus muzica prin funcția sa hedonică determină auditoriul la o limitare a dimensiunilor. Pentru mulți dintre ascultători, o piesă muzicală reprezintă doar o satisfacere a anumitor necesități, primare unele dintre ele, sau, după cum istoria a consemnat a generat sinucideri sau crime.

Specialiștii în psihologie susțin cu tărie că un nivel de audiție la parametri mult peste limita admisă poate induce o stare de nervozitate și de ripostă violentă din partea celui care se simte agresat. În culpă, de cele mai multe ori se află chiar și posturile de radio, apărând diferențe de volum sonor între momentele publicitare și programul propriu-zis.

În alte situații sunetul a reprezentat o armă redutabilă în conflictele armate. Marii strategi ai conflictelor militare au înțeles care este rolul sunetului și implicit al radioului în asigurarea victoriei finale. Pe lângă tehnica propagandei prin intermediul programelor radio difuzate către teritoriile inamice, armatele s-au folosit de sunet pentru a semăna deruta în rândul adversarilor ori pentru a le anula, prin inducerea unei stări de surescitare psihică, spiritul combativității.

Războiul psihologic declanșat prin utilizarea sunetului ca armă nu a avut rezultatul așteptat de fiecare dată. Dacă în timpul celui de-al doilea război mondial atât nemții cât și adversarii săi s-au folosit de sunet pentru a prelua avantajul în bătălii (hitleriștii folosindu-se de utilizarea frecventă a sirenelor stukas, americanii cu difuzoare instalate pe mijloacele de luptă ce transmiteau mesaje, somații, muzică, sau înregistrări de pe câmpul de luptă), în cazul Vietnam, deși au folosit aceleași tehnici, americanii au fost nevoiți să se recunoască înfrânți, întrucât au ignorat dinamica socio-psihologică a celor agresați.

2.2.3. Violența scriptică

Presupune utilizarea agresivă a unor forme incorecte ale limbii oficiale, folosirea elementelor de limbaj din sfera argoului și jargonului ori a unor cuvinte fără o cunoaștere temeinică a termenilor.

Comunicarea, prin formele sale, dialogul și conversația, reprezintă o puternică armă pentru cel ce o stăpânește. Acesta se poate considera un om fericit pentru că dispune de extraordinara posibilitate de a dialoga nemijlocit cu oameni din diferite structuri ale societății, aflați la mică distanță sau deopotrivă la mii de kilometri, pe care nu este neapărată nevoie a-i cunoaște.

Indiscutabil, comunicarea directă, interumană, are în prezent un rol mult mai important în raport cu ceea ce era acum jumătate de secol, ori acum aproape două decenii când internetul nu era ceea ce este acum. Practic, conversația, rostirea, dialogul sunt indispensabile indiferent de surprizele rezervate de viitor. Pentru că și în plină eră computerizată tot regula conversațională clasică va fi baza comunicării: existența unui emițător și a unui receptor. Și aceleași arme ca și acum mai bine de 2000 de ani, în Antichitatea lui Aristotel ori Platon: franchețe, entuziasm și inepuizabila dorință de a asculta și de construi un dialog.

Mass media reprezintă puntea dintre individul de acasă și lumea înconjurătoare. Ea îi oferă acestuia accesul către tradiții și obiceiuri semenilor săi. Mijloacele de comunicare în masă oferă cititorului/ascultătorului/privitorului posibilitatea de a prezenta și altora problemele cu care se confruntă. Interactivitatea conferită de mass-media prezentului îl pune pe acesta în legătură directă cu factori responsabili, reprezentanți ai unor instituții abilitate, fără ca el să fie nevoit să îi cunoască în prealabil, spre deosebire de formula clasică a convorbirii telefonice unde apărea scopul. Aici, interactivitatea presupune și luarea partea la discuții pe o temă aleatorie pentru care interlocutorul nu are neapărată pregătire. Este una din atracțiile presei moderne cu mulți adepți în rândul publicului consumator. Comunicarea de orice tip apelează la respect și egalitate din partea participanților. Principiul este acela că în proces trebuie să se implice persoane ce au ceva de comunicat și care doresc să comunice.

Mulți dintre receptori au reclamat agresivitatea conversației atât din partea interlocutorilor, dar și în ceea ce îi privește pe jurnaliști, de multe ori rezultatul obținut fiind unul fără vreo informație valoroasă în conținut. Și cu cât este mai agresiv în tendința sa, interlocutorul/jurnalistul are toate șansele să-ți rateze scopul/intenția, ba mai mult ascultătorii trecând de cele mai multe ori de partea victimei atacului.

2.2.4. Violența mesajelor publicitare

Publicitatea reprezintă cel mai periculos mod de influențare a opiniei publice, de creare și de implementare de atitudini și comportamente la nivel de individ, grup social, comunitate, societate în ansamblul ei. Apelând la emoții ce stârnesc instinctele consumeriste, primare, reclamele publicitare înglobează în construcția lor elemente pline de sexualitate și unele care sugerează ideea de agresivitate și competiție pentru eliminarea adversarului, atingerea scopului indiferent de principiile moralității (apelând la metoda x poți să fii cel mai bun). În plus, promovarea exagerată a unor ipostaze în care sunt surprinse vedete recunoscute ca fiind violente, ajută și ea la expansiunea ideii de violență. Așa cum și includerea unor imagini, scene cu un important conținut emoțional, menite să șocheze și să trezească la viață conștiința publicului sunt tot mai des întâlnite în reclamele ce prezintă diverse campanii demarate de autorități: campanii împotriva fumatului; a violenței domestice; a celor privind protecția mediului înconjurător.

În România, o analiză relevă un conținut redus de violență în spoturile publicitare, 7,7% din numărul reclamelor analizate, existând numeroase amendamente privind semnalizarea distinctivă a acestor spoturi, 52% nefiind în vreun fel marcate.

În tendința generală de a acapara cât mai mult atenția telespectatorului, din motive comerciale evident, presa audiovizuală nu mai ține cont de o anume diferențiere în ceea ce privește tronsonul orar în care difuzează clipurile violente, foarte multe dintre acestea regăsindu-se în tronsoane orare de până în ora 23, categoriile direct afectate de un astfel de produs mediatic fiind în fața micilor ecrane.

Publicitatea este confundată tot mai des cu ideea de violență sexuală în care femeia/bărbatul este privită/privit ca un simplu obiect sexual, menit să scoată în evidență anumite atuuri ale unui a sau altuia cu scop declarat de creștere a vânzării de produse din sfera lenjeriei intime de regulă.

Mesajul publicitar poate să genereze o stare de disconfort și o reacție de respingere a sa de către public tocmai prin repetiția cu insistență în cadrul programelor radio tv, în paginile ziarelor sau prin afișaj stradal. De la flyere și pliante ori sms-uri, ca formă de expresie scrisă a publicității și până la rotația obsedantă a promo-urilor audio-video, aceste elemente contribuie din plin la bombardamentul căruia individul social trebuie să îi facă față pe stradă, acasă, sau online.

Pe termen lung, repetarea la nesfârșit a mesajului poate conduce către o blocare voluntară a mesajului de către receptor. Pe lângă deranjul produs, reclamele suferă și la capitolul conținut de mesaj; reclame la produse medicamentoase cu vedete pe post de promotori, cerbi fluierători, pui care nu zboară în ciuda tuturor încercărilor.

Legea reglementează numărul de minute de publicitate pe oră de emisie numai că judecând prin prisma numărului total de spoturi difuzate pe parcursul unui an în România se va ajunge la o valoare cu mult peste cea stipulată prin lege.

2.3. Repere legislative

2.3.1. Protecția categoriilor defavorizate

Persoanele marginalizate se situează pe o ”poziție socială periferică, de izolare, cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității, manifestată prin absența unui minimum de condiții sociale de viață”. Ele se confruntă „cu un cumul de privațiuni sociale, cum ar fi: lipsa unui loc de muncă, lipsa unei locuințe sau locuință inadecvată, lipsa accesului la un sistem de furnizare a apei potabile, a căldurii sau a energiei electrice, lipsa accesului la educație sau servicii de sănătate”.

De la aceste premise s-a plecat în crearea politicilor sociale stabilite de către U.E., ale căror principii se regăsesc în legislația europeană:

mobilitatea tinerilor (încurajarea și sprijinirea acestora în găsirea unor locuri de muncă pe teritoriul U.E., în afara țării lor de domiciliu);

redefinirea agendei locurilor de muncă (reformarea pieței muncii în conformitate cu noile dimensiuni tehnologice);

crearea unei platforme împotriva sărăciei și excluziunii sociale (ceea ce are drept țintă scoaterea până în 2020 din zona sărăciei a cel puțin 20 de milioane de cetățeni europeni).

Juridic, pe teritoriul U.E., implementarea la nivel local a principiilor enumerate anterior este coordonată printr-un set de măsuri dintre care se evidențiază Directiva șanselor egale pe piața muncii și Directiva egalității rasiale, ambele incriminând orice formă de discriminare fizică, sexuală, rasială atât la locul de muncă cât și în alte sectoare ale vieții sociale, asigurând și accesul la bunuri și servicii (documentele în cauză completează normele Tratatului de la Amsterdam sau cuprinse în Tratatul de la Roma din 1957 de instituire a Comunității Economice Europene).

Totodată, textul Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice incriminează, în spiritul normalizării relațiilor sociale din cadrul mediului familial, termeni precum: sterilizarea forțată; mutilarea genitală a femeilor; violența psihică etc. Documentul întărește ideea că fenomenul violenței domestice reprezintă o formă de expresie a anulării drepturilor omului și totodată poate fi privit și ca o formă de discriminare sexuală.

Reprezentanții statelor membre ai Comunității Europene, deciși să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între națiunile europene, să asigure, printr-o acțiune comună, progresul economic și social al țărilor lor prin eliminarea barierelor care divizează Europa și dornici să consolideze unitatea economiilor lor și să asigure dezvoltarea armonioasă a acestora prin reducerea decalajelor între anumite regiuni și a întârzierii în cazul regiunilor defavorizate au stabilit prin Tratatul de instituire a Comunității Europene, printre altele, că ”Libera circulație implica eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în munca, remunerarea si celelalte condiții de munca”. ”Fiecare stat membru asigura aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare.” (articolele 39, respectiv 141 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, varianta consolidată, aplicabil din 24 iulie 2002)

Alte acte normative: Directiva principiul egalității de tratament dintre femei și bărbați în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă; Directiva privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă; Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă; definiția discriminării directe și indirecte; Directiva pentru principiul egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă; Comunicarea Comisiei Europene intitulată Foaia de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați 2006-2010 – 6 axe prioritare de acțiune în UE în domeniul egalității de gen.

Combaterea violenței derivă din acțiunile întreprinse pentru revitalizarea economiei, măsurile prevăzute venind să destindă climatul social familial sau comunitar.

Autoritățile au la dispoziție instrumentarul necesar atât pentru asigurarea unui sistem unic de acreditare, autorizare și licențiere a furnizorilor de servicii în domeniul asistenței sociale și a unor criterii unice pentru serviciile din domeniul protecției copilului, persoanelor vârstnice sau cu dizabilități, victimelor violenței în familie și altor categorii defavorizate, cât și pentru promovarea de programe speciale pentru creșterea calității vieții persoanelor în vârstă, cu implicarea mai accentuată a autorităților publice locale și organizațiilor civice în acordarea serviciilor socio-medicale și de îngrijire ambulatorii și la domiciliu.

2.3.1.1. Protecția femeii și a copilului

În 1982, România a ratificat Convenția ONU privind eliminarea oricăror forme de discriminare a femeii. Documentul, alături de Charta Națiunilor Unite din 24 octombrie 1945 privind drepturile omului (ratificată de România în 1965), reprezintă baza de la care s-a plecat în combaterea violenței pe plan intern prin elaborarea unui cadrul legal specific prevenirii și combaterii violenței împotriva femeii adaptabil în funcție de rapoartele din teren referitoare la atitudinile, obiceiurile și practicile generatoare de violență, cercetări și statistici care prezintă amploarea fenomenului și soluțiile pentru combaterea lui.

Cea de a IV-a ediție a Conferinței mondiale ONU asupra femeii de la Beijing (1995) include în raportul final adoptat un capitol dedicat măsurilor recomandate statelor membre semnatare spre a fi adoptate și aplicate pentru a reduce numărul actelor de violență la adresa femeii prin condamnarea lor și prin eliminarea oricăror motivații de neaplicare a dispozițiilor stipulate în Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeii, ce țin de tradiții locale, religioase etc.

În anul 1997, datorită creșterii numărului de șomeri din Europa, pentru prima dată tratatele conțin elemente de politică ocupațională. Prin Tratatul de la Amsterdam a fost instituit așa numitul “Spațiu de libertate, securitate și justiție”. Statele membre au convenit și asupra unei colaborări mai strânse în domeniul vizelor, azilului și imigrării, mai putin Marea Britanie și Irlanda care ți-au rezervat dreptul de a nu adera la acest tratat.

”Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții din prezentul tratat și în limitele competențelor pe care acesta le conferă Comunității, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală.” (Articolul 6a, din Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a tratatelor de instituire a comunităților europene și a altor acte conexe, document adoptat în 1997 la Luxemburg)

Printre documentele ce au delimitat granițele violenței în familie, asupra femeii în particular, regăsindu-se Recomandarea nr. (85) 4 a Consiliului de Miniștri din martie 1985 privind violența în familie, Recomandarea 1582 din septembrie 2002 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind violența domestică asupra femeii prin care se cer noi măsuri împotriva agresorilor, violatorilor, precum și adaptarea legislațiilor naționale restricționarea accesului persoanelor agresoare din perimetrul victimelor. La acestea se adaugă și Recomandarea 1777 din ianuarie 2007 de completare a listei agresiunilor asupra femeii incluzând problema drogurilor cauzatoare de asalt sexual.

Spațiul public european se adaptează periodic liniei Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, documentul conținând secțiuni speciale dedicate protecției categoriilor defavorizate (femei, copii etc), egalității sexuale și incriminării oricărui act ce ar putea dăuna integrității fizice și psihice, a oricărei formă de sclavie și obligarea la muncă forțată precum și a exploatării prin muncă a copiilor.

Această din urmă categorie este la fel de expusă actelor de violență. România și-a adaptat legislația în domeniu, pe teritoriul său fiind valabilă Legea 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care prevede dreptul acestuia ”de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum si a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc”.

2.3.1.2. Combaterea violenței în școli

Printre cele mai întâlnite forme de violență școlară se regăsesc actele de agresiune (unele dintre ele cu arme letale) comise de copii asupra altor copii, de elevi asupra profesorilor, metodele de pedepsire a copiilor de către cadrele didactice dar și diverse forme de umilire publică, sexuală ca metodă cu impact psihologic major. La inițiativa Consiliului Europei, a fost redactată Carta Europeană pentru o Școală Democratică fără Violență, prin care se asigură un mediu supus regulilor democratice. Elevilor li se oferădreptul la o școală sigură și fără violență (aceștia au responsabilitatea de a contribui la crearea unui mediu favorabil studiului și dezvoltării personale), dreptul la respect, la egalitate de tratament și la libertate de exprimare fără a fi discriminați sau reprimați.

Conducerea unității școlare va permite înființarea unui organism de decizie, democratic ales, compus din reprezentanți ai elevilor, profesorilor, părinților și ai altor membri ai comunității școlare, acolo unde este cazul, fiecare membru având drept de vot.

Carta propune soluționarea conflictelor într-o manieră pașnică și constructivă, în parteneriat cu toți membrii comunității școlare, fiecare caz de violență fiind cercetat cu promptitudine și în regim nediscrimatoriu.

2.3.1.3. Protecția minorităților

Istoria a consemnat momente în care minoritarii au devenit victimele unor organizații extremiste formate din fanatici, adepți ai unui curent ce presupunea eliminarea elementelor sociale considerate a fi parazitare: rasism (îndreptat nu neapărat împotriva negrilor);antisemitism; apartheid.

În 1992, Organizația Națiunilor Unite adoptă Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, document care are drept misiune principală armonizarea socială prin eliminarea oricăror bariere ce ar fi blocat libertățile fundamentale ale omului, în conformitate cu prevederile Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în 1966 și intrat în vigoare în martie 1974.

În spațiul european este în vigoare Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale, un cuprinzător tratat promovarea egalității depline și efective a membrilor comunităților minoritare naționale de pe teritoriul Uniunii, in toate domeniile: economic, social, politic și cultural.

Măsurile completează recomandările cuprinse în articolele 7 și 8 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966 referitoare la tortură, sclavie, muncă forțată etc.

Prin ratificarea documentelor emise de Uniunea Europeană, a Convenției – Cadru, a Directivei Consiliului 2000/43/CE, din 29 iunie 2000, cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnică prevederile textelor respective devin aplicabile și pe teritoriul României.

2.3.1.4. Protecția spectatorului pe arenele sportive

Sportul în general, fotbalul în special, reprezintă câmpul de bătălie în care își fac auzite vocile identitățile naționaliste, rivalitățile între cluburi de tradiție, totul putând ușor degenera în activități cu potențial infracțional atunci când legea devine un element secundar în desfășurarea evenimentului, specifice zonelor instabile social, economic ori politic.

Violența în sport, ca particularitate a violenței publice, nu este altceva decât o proiecție amplificată a nemulțumirilor sociale acumulate într-un timp dat în care sub protecția anonimatului, indivizi certați cu legea instigă la nesupunere socială, generând o stare generală de agresivitate. Iar când în teren, între combatanți apar tot mai des contacte fizice dure, efectul acestora se reflectă în atitudinea comportamentală a spectatorilor.

Huliganismul este cea mai întâlnită formă de violență în tribunele arenelor sportive. Huliganii, de regulă spectatori tineri, reacționează frecvent prin apelare la forța fizică, încercând astfel să atragă atenția nu asupra pasiunii pentru un club sportiv sau altul, ci, mai degrabă, asupra condițiilor frustrante de care se lovesc în viața de zi cu zi.

Evenimentele ce au marcat viața sportivă a ultimului secol au determinat autoritățile să înăsprească legislația prin introducerea unor măsuri mult mai stricte. Pe lângă legile interne specifice fiecărui stat în parte, există și reglementări transfrontaliere precum Convenția Europeană privind violența pe stadioane, comportamente deviante la competițiile sportive, partidele de fotbal în special care recomandă statelor membre să asigure securitatea arenelor și a zonelor limitrofe, a traseelor urmate de suporteri pentru a se evita conflictele între grupările radicale în cazul competițiilor sportive clasificate cu risc maxim.

Convenția Europeană a fost urmată de alte documente cu titlul de recomandare prin care factorii decizionali sugerează țărilor membre măsuri care să combată actele de rasism, xenofobie și intoleranță rasială din timpul întrecerilor sportive.

În România este în vigoare Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive care cuprinde recomandările UE privind combaterea violenței în sport.

2.3.1.5. Protecția vârstnicilor

Cifrele statistice indică o creștere a numărului de persoane în vârstă la nivel continental, ceea ce va reprezenta o adevărată provocare pentru autoritățile statelor membre puse în situația de a răspunde pozitiv prin măsuri care să nu excludă această categorie, să nu o marginalizeze și să nu privească ansamblul problemei ca o povară a societății contemporane.

Strategia europeană de combatere a fenomenului va ține cont de ”amploarea riscurilor la care sunt supuse persoanele vârstnice, situația juridică a acestora, posibilitățile de a le ajuta și de a le sprijini ar trebui puse în relație cu dispozițiile privind relele tratamente aplicate copiilor”, evaluate pe baza unui studiu de specialitate realizat în toate statele membre.

Autoritățile vor trebui să creeze oferte destinate consilierii confidențiale a persoanelor vârstnice și a persoanelor implicate în acțiunile de îngrijire a acestora, vor fi create rețele speciale pentru cooperarea, formarea tuturor factorilor implicați în proces.

2.3.2. Reglementarea conținutului mediatic din România

Informația și accesul la ea sunt două elemente cheie pentru viitorul omenirii fără de care, indivizii care compun marea comunitate globală ar fi ”simplu depozit de reacții induse, inoculate, dirijate”. Libertatea de care dispun aceștia poate fi definită în raport cu mediul din care provin, cultura locală fiind unul din aspectele esențiale în accesul indivizilor la informație, cunoaștere etc. ”Dacă am compara, de exemplu, viziunea despre liberate a vechilor indieni cu cea a grecilor antici, am constata că, la cei dintîi, libertatea e abia efectul ultim al energiei degajate de voință, efect de rupere din blestemul ciclurilor vitale și de confundare cu spiritul universal; pe cînd la ceilalți ea este mai degrabă act în contingent, încercare adesea disperată de a sfîșia țesătura continuă a unui destin pre-scris”

Prin urmare, libertatea de care dispune omul pentru a se informa este una aflată într-un perpetuu proces de comuniune afectiv-rațional, supus regulilor ce derivă din normele religioase și cele social recunoscute și adoptate de mediul comunitar din care acesta face parte, aflate adeseori într-un raport de conflictualitate.

Canoanele ce derivă nu din zona sacrului ci din realitatea obiectivă a prezentului oferă următorul set de drepturi de care beneficiază individul social în demersul său de a se informa și pe baza acestui proces să își formeze o viziune asupra lucrurilor din jur și să emită judecăți de valoare. Astfel, el beneficiază de dreptul de: a informa; de a fi informat; de acces la sursele de informare; de a verifica informația; de a oferi un răspuns/replică, rectificare; dreptul la propria imagine; de a avea intimitate și viață privată; de a apela prezumția confidențialității; selectivitatea informație; dreptul la demnitate, respect și toleranță.

Dreptul individului la informație poate fi privit din perspectivă trivalentă: ca drept natural, drept individual și drept reflex.Dreptul natural se raportează la acele caracteristici pe care individul social le dobândește prin naștere. Dreptul individual amintește de latura conștiinței individului, unul responsabil și liber. Dreptul reflex implică și elemente juridice precizând diferențele existente între drepturile anterior descrise și cele publice stipulate prin natura legii.

Serviciile audiovizuale de pe teritoriul României sunt reglementate printr-o serie de legi și decizii ale Parlamentului României și ale Consiliului Național al Audiovizualului, prevederi legislative în conformitate cu recomandările Uniunii Europene. La nivel teritorial sunt aplicabile: Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 41/1994 privind funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune precum și Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Legea nr. 504 este cea reglementează difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicția României stipulând că aceasta se poate face numai în baza licenței audiovizuale și, după caz, și a licenței de emisie.

Licența audiovizuală se eliberează fie în baza unui concurs, în cazul unui serviciu de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră, fie în baza unei decizii a Consiliului, în cazul unui serviciu de programe difuzat prin orice alte mijloace de telecomunicații.

Licența audiovizuală se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cât și în cel al televiziunii, cu prelungire automată la sfârșitul fiecărui ciclu. Termenul curge de la data obținerii autorizației tehnice de funcționare, în cazul difuzării pe cale radioelectrică terestră; de la data obținerii deciziei de autorizare audiovizuală, în cazul difuzării prin orice alte mijloace de telecomunicații.

Consiliul Național al Audiovizualului s-a preocupat să dezvolte, prin acordarea de licențe și decizii de autorizare audiovizuale pentru operatorii de radio și televiziune și avize de retransmisie pentru televiziunea prin cablu, o piață audiovizuală liberă, pluralistă și concurențială în România.

În conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002, un distribuitor de servicii de programe are dreptul de retransmisie printr-o rețea de telecomunicații specificată a unor servicii de programe de radiodifuziune sonoră și sau televiziune numai pe baza avizului de retransmisie.

Distribuitorii care retransmit servicii de programe prin rețele de telecomunicații au obligația de a include și de a retransmite programele Societății Române de Televiziune: TVR1, TVR2, TVR3. Programele radiodifuzorilor privați, aflați sub jurisdicția României, a căror retransmisie este obligatorie în limita a 25% din totalul programelor retransmise, se stabilesc în ordinea descrescătoare a audienței (rating) și fac parte din pachetul must-carry.

Prin cadrul instituit de Legea Audiovizualului nr. 504/2002, modificată și completată prin Legea nr. 402/2003, CNA este "autoritatea unică de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale", deținând rolul principal în asigurarea implementării predictibile, transparente și efective cadrului legislativ.

CNA asigură:

respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în programele transmise de radiodifuzării aflați în jurisdicția României;

pluralismul surselor de informare și liberă concurență în domeniul audiovizual;

protejarea culturii și a limbii române, a culturii și limbilor minorităților naționale;

un raport echilibrat între serviciile naționale de radiodifuziune și televiziune și serviciile locale, regionale sau tematice;

protejarea minorilor;

apărarea demnității umane; transparența mijloacelor comunicării în masă în sectorul audiovizual.

CNA este abilitat să emită în aplicarea legii:

norme cu privire la publicitatea audiovizuală și teleshopping;

norme cu privire la programele și emisiunile privind campaniile electorale;

norme cu privire la responsabilitățile culturale ale radiodifuzorilor.

Consiliul Național al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituție publică autonomă aflată sub control parlamentar, condusă de un consiliu format din 11 membri.

Aceștia sunt numiți, pentru un mandat de șase ani, de Parlamentul României, la propunerea Senatului (3), a Camerei Deputaților (3), a Președintelui României (2) și a Guvernului (3).

Consiliul se reunește de două ori pe săptămână, marțea și joia. Ședințele CNA sunt publice, la ele putând asista toți cei interesați.

Entitatea CNA este sub controlul Parlamentului României prin intermediul Comisiilor de Cultură, Culte, Arte și Mijloace de Informare în Masă, anual prezentându-se un Raport de activitate supus dezbaterii parlamentarilor fără a exista posibilitatea destituirii membrilor CNA de către factorul politic.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

Monitorizarea tipurilor de violență din cadrul emisiunilor de divertisment

3.1. Generalități

Într-o societate, nivelul de informare și cel de acces la informație sunt instrumentele care indică gradul de democrație al acesteia. Francis Bacon menționa: „Cunoașterea este prin ea însăși putere”, putere care îi garantează fiecărui individ libertatea. Accesul la informația veridică și corectă formează o societate și o educă în normele unei democrații sănătoase, iar mass-media este tocmai instituția care pune la dispoziția sociumului instrumentele necesare în cadrul acestui proces de cunoaștere și de informare. O informare corectă a societății se poate atinge doar prin reflectarea evenimentelor de către mass-media într-un mod obiectiv, echilibrat și corect. Conținutul media este destinat, înainte de toate, publicului larg, anume din acest considerent, el trebuie să fie adevărat (nu inventat), imparțial (nu tendențios) și obiectiv (nu distorsionat). Toate acestea la un loc – adevărul, imparțialitatea și obiectivitatea – s-ar putea rezuma la ceea ce numesc experții media etică sau deontologie jurnalistică, elemente fundamentale ale unui jurnalism corect.

A fi etic înseamnă, întâi de toate, a respecta anumite valori, iar în al doilea rând, a-ți asuma responsabilitatea pentru cele publicate în scris și online sau difuzate în mass-media audiovizuală. Trebuie însă să înțelegem că etica nu este doar o culegere de coduri sau reguli care ar trebui urmate. Etica ține de capacitatea fiecărui reprezentant al sectorului media de a respecta un set de valori în diferite situații (uneori acestea pot fi și situații limită) și de a pune la dispoziția consumatorului de media informații obiective, adevărate și corecte. Totuși, în unele cazuri, mass-media poate servi în scop de propagandă și manipulare. Pentru a discerne, societatea are nevoie de instrumente clare și bine definite pentru a diferenția informația veridică de cea care distorsionează realitatea. Oamenii au nevoie de aceste instrumente pentru a face deosebirea dintre adevăr, minciună, zvonuri sau informația tendențioasă. De asemenea, drept instrument pot servi analizele și studiile de caz pe marginea unui anumit eveniment. Monitorizarea mass-media în cazul prezentării unui eveniment sau a unui caz social este un barometru care testează instituțiile media din punct de vedere deontologic.

Televiziunea reprezintă astăzi una dintre cele mai importante surse de informații disponibile în societatea noastră. Ore în sir, un flux continuu de vorbe și de imagini pătrunde  pe ecranele televizoarelor în majoritatea caselor oamenilor.

  Televiziunea ne învață, ne spune povesti, ne face sa râdem, ne înfurie, ne duce într-o întreaga serie de lumi diferite și ne obligă să ne stabilim poziția față de ele.

Totodată, e un lucru știut că receptarea mesajului audiovizual este prin excelență instabilă, selectivă și subiectivă, fapt care determină o structurare distinctă și precisă a informației ce urmează a fi prezentată.

3.2. ”Acces Direct” vis-à-vis de ”La Măruță”

Prezentul studiu își propune să monitorizeze tipurile de violență din televiziune difuzate în intervalul orar 17:00-19:00 în cadrul emisiunilor de divertisment, Acces direct – Antena 1 vis a vis de La Maruță – Pro Tv în săptămâna 20 – 24 aprilie 2015.

ProTV este un canal de televiziune privat comercial din România. A fost lansat pe 1 decembrie 1995 și este deținut de compania ProTV SA, care face parte din grupul Central European Media Enterprises. ProTV a fost în 2012 cel mai vizionat canal de televiziune din România, având o cotă de piață medie de 16,8.

Emisiunea La Maruță este o emisiune de divertisment prezentată si moderată de Cătălin Măruță. Această emisiune este difuzată de luni până vineri în intervalul orar 17:30-19:00, fiind lider de audiență în acest interval. În emisiune sunt invitate, de obicei, vedete autohtone. Cătălin Măruță are în cadrul emisiunii și un band care însoțește fiecare parte a show-ului cu melodii live personalizate. Formația emisiunii este formată din două trupe: una formată din cinci băieți, și anume trupa Zero, însoțiți de două domnișoare, numite „veverițele lui Măruță”, Alina Chinie și Mădălina, care formează trupa Red Blonde. Emisiunea a trecut prin schimbări de nume, fiind denumită din octombrie 2007 până în septembrie 2013 Happy Hour, apoi La Măruță.

Fig. 4 – Evoluția logo-ului emisiunii

Antena 1 este tot un canal de televiziune privat comercial din România. A fost lansat în 1993 ca televiziune regională care emitea în București și în zonele din jurul capitalei. În 2012 Antena 1 a fost al doilea cel mai vizionat canal de televiziune din România după ProTV, având o cotă de piață de 16,8 %.

Emisiunea Acces Direct este unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17:00 la 19:00, care își cucerește telespectatorii cu subiecte de actualitate, din 2008 până în prezent. Deși până în 2010 emisiunea a fost prezentată de Mădălin Ionescu, aceasta a cunoscut succesul prin schimbarea prezentatorului cu Simona Gherghe.

Fig. 5 – Schimbarea prezentatorilor emisiunii „Acces direct”

Săptămâna în care am monitorizat emisiunile mai sus menționate, a coincis cu înmormântarea doamnei Mărioara Zăvoranu, prezentată în amănunt de ambele televiziuni.

Pe data de 20.04.2015, atât la Pro Tv cât și la Antena 1 au fost prezentate momentele violente de la cimitirul unde trebuia înmormântată mama Oanei Zăvoranu.

Emisiunea La Măruță părea a fi în întrecere cu postul concurent în a prezenta imaginile violente, care au constat în bătaie, îmbrânceli la poarta cimitirului, gazele lacrimogene împrăștiate de agenții de pază pentru a disipa mulțimea de curioși dar și limbajul plin de injurii, jigniri, huiduiri. Au fost folosite cuvinte ca: „linșată”, „față de drogată”, „o nebună”.

S-a pus accent și pe imaginea Oanei, fiica decedatei, care s-a prezentat în fața camerelor cu un machiaj vulgar care s-a autointitulat ca „cel mai odios om” și ne-a avertizat că „ abia de acum începe circul”. Nici muzica selectată nu a fost mai puțin violentă.

La Acces Direct, nu au lipsit imaginile sfâșietoare cu femei care plângeau, cu Oana care se lamenta că este un „suflet chinuit” și că este „blestemată”. Prezentatoarea a pus accent pe situația dintre cele două, mamă și fiică, care ani la rând „s-au războit pe avere” și și-au spus „vorbe paralizante”.

Păcat că înmormântarea unui creștin a devenit subiect de larg interes în cadrul unor emisiuni de divertisment.

Ambele televiziuni prin imaginile prezentate și modul de reacție al celor prezenți în platou ca și invitați, dar furia și nervozitatea celor de la poarta cimitirului, au condus, poate fără intenție, la o manipulare emoțională a telespectatorului dar și la o instigare la violență.

Pe 21.04.2015 s-a continuat cu scandalul legat de înmormântarea Marioarei Zăvoranu.

Emisiunea La Măruță a început prin a manipula prin muzică, fără violență, dar a continuat cu imagini violente din spitale cu plânsete și morți. De asemenea, am putut viziona și imagini de la cimitirul unde a avut loc înmormântarea și am asistat la un scandal religios legat de aceasta.

În final, a fost prezentată o „poveste înfiorătoare” sau mai bine spus înduioșătoare despre trei frați obezi abandonați de mama lor. Aceasta poveste a fost prezentată într-un mod agramat de către prezentator prin sintagma: „trei frați din Oradea face dezvăluiri inedite”.

Și la Acces direct a apărut scandalul religios, dar a fost prezentat într-un mod mult mai violent, prin certuri, țipete, injurii și amenințări. Tot aici, a apărut și povestirea unui „jaf sinistru” care a avut loc în casa Zăvoranu.

La emisiunea aceasta și-a făcut apariția și Oana Zăvoranu, care a apărut în stilul caracteristic, cu un machiaj și o vestimentație vulgare.

În a treia zi, pe 22.04.2015, ambele emisiuni continuă certurile pe tema religiosă legate de preotul care a ținut slujba de înmormântare a mamei Oanei Zăvoranu.

La emisiunea La Măruță încep să apară imagini violente cu bătăi și morți, însoțite de contraziceri și țipete. Timp de cel puțin 45 de minute se desfășoară o ceartă pe tema menționață, iar, spre final, își fac apariția glume cu tentă sexuală.

Emisiunea Acces direct, în schimb, nu începe cu scandalul religios, ci cu cel legat de jaful din casa Zăvoranu, unde Oana înjură în repetate rânduri pe materialul filmat. Apoi, desigur, continuă și ei cu aceleași imagini cu sicrie și morți și aceleași certuri pe temă religioasă, dar expuse într-un mod mult mai violent decât la postul concurent și bazându-se mai mult pe manipularea emoțională a spectatorilor.

Pe data de 23.04.2015 cele două emisiuni se diferențiază prin subiectul abordat. În timp ce la Acces direct continuă subiectul săptămânii cu Oana Zăvoranu, La Măruță a reluat știrea cu frații obezi începută în urmă cu două zile.

Astfel, la emisiunea La Măruță sunt prezentate imagini cu sărăcie, mizerie, descrise foarte bine de sintagma „viață ca în iad”folosită de prezentator. Se aduc injurii persoanelor prezentate în material și se vorbește despre violență domestică, mama copiilor obezi fiind bătută de soțul ei și alungată de acasă.

De asemenea, se folosește și manipularea emoțională, arătând imagini cu cei trei copii plângând dupa mama lor care i-a părăsit de câteva luni.

Acces direct, în schimb, face un show total paralel, bazându-se pe bogăția din casa mamei Oanei Zăvoranu. Dar se vorbește din nou despre furtul bijuteriilor din casă, explicând pentru telespectatori modalitatea în care se presupune că acestea au fost furate.

Își fac apariția în continuare machiajul și vestimentația vulgare ale Oanei, țipetele ei, amenințările și lamentările, aceasta descriindu-se ca „cea mai proastă dintre proaste”.

În ultima zi a monitorizării, pe 24.05.2015, se discută din nou subiectele din ziua precedentă.

În emisiunea La Măruță se pune mare accent pe manipularea emoțională, prin prezentarea unor imagini mult mai explicite cu sărăcie, clădiri abandonate și lacrimi. Se vorbește iar și despre violența domestică, de data asta, arătându-se și imagini explicite cu vânătăi.

Au loc din nou aceleași certuri, țipete și contraziceri caracteristice emisiunilor de la ora asta.

La Acces direct pare aceeași ediție din ziua anterioară la tema cu Oana Zăvoranu și jaful bijuteriilor, dar se abordează și un subiect nou. Urmând exemplul emisiunii La Măruță se vorbește despre un alt caz de violență domestică și abandonul unui copil, de data aceasta fiind vorba despre o mamă plecată în Italia, care și-a lăsat fata în grija tatălui, după ce acesta a bătut-o.

3.3. Concluzii asupra studiului de caz

În urma monitorizării celor două emisiuni, timp de o săptămână, am constatat că nu au nici cea mai mică legătură cu emisiunile de divertisment. Deși la începuturile lor, a predominat umorul și muzica, strecurate printre interviuri cu diverși invitați, în timp au devenit au devenit emisiuni de scandal, cu prezentare masivă de imagini violente atât din punct de vedere al imaginilor cât și al vocabularului.

Dacă prezentatoare Simona Gherghe, uneori fără succes încearcă să păstreze, cel puțin din punct de vedere al limbajului, un dialog fără jigniri sau injurii, de multe ori oprind microfonul invitaților, Cătălin Măruță se amuză și intervine mult mai târziu pentru stoparea cuvintelor urâte adresate de invitați unii altora.

Deși în platoul emisiunii Acces direct, este prezent și domnul avocat Daniel Ionașcu, doctor în teologie, care dă sfaturi duhovnicești invitaților, acesta se limitează la adresarea de vorbe frumoase, dar niciodată nu a spus ”stop, hai să prezentăm și lucruri frumoase, de la care copiii au ce învăța”. Este adevărat că nu acesta este motivul pentru care este invitat în platou, dar consider că ar putea canaliza discuțiile spre un alt făgaș.

Așa cum bine spunea Nicolae Iorga, „Copiii învață bunătatea de la natură, iar rautatea de la oameni.”, așa, noi singuri ne îndrumăm copiii pe un tărâm al violenței.

Este foarte greu, chiar imposibil, pentru un copil și nu numai, să discearnă lucrurile bune și frumoase din lume, atunci când este manipulat emoțional de imagini și sunete agresive.

Cazurile prezentate de cele două canale de televiziune concurente în cadrul emisiunilor ar trebuie să fie difuzate la ore târzii, atunci când cei mici se odihnesc. Este perfect adevărat că avem posibilitatea de a schimba canalul, pentru a-i proteja, dar de foarte multe ori, o bunicuță plictisită urmărește cu un deosebit interes acest gen de emisiuni, din dorința zice ea ”de a fi la curent cu noutățile și cancanurile din lumea vedetelor” sau ”vai mamă, săracii prin ce pot să treacă”.

Tot ce am vazut în această săptămână era material pentru emisiunile de știri de noapte, unde cazurile sunt prezentate succint fără a se pune un accent prea mare.

Având în vedere și intervalul orar la care se difuzează cele două emisiuni, cred că ar trebui să predomine umorul de bun gust, muzica dar și discuțiile cu invitați care au ce să ne transmită și de la care putem învăța ceva. Prin ceea ce prezintă acum, ne îndeamnă la violență de mai multe tipuri: verbală, vestimentară, domestică etc.

CONCLUZII

„Mă gândesc la comunicare ca la cel mai important

proces narativ care ne guvernează relațiile unul față de celălalt și față de lume”

G. Gerbner

Societatea contemporană se caracterizeaza în primul rând prin „comunicare generalizată”.

Comunicarea generalizată a dus, în special, după apariția televiziunii, la dezbateri ample

asupra funcțiilor și efectelor mass-media asupra individului, grupurilor sociale și asupra societății

în general.

Una din temele centrale ale acestor dezbateri este „mass-media și violența”, în

contextul în care violența a devenit o problemă socială care nu mai putea fi ocolită și în condițiile

în care în special programele tv abundă de violență (fie ea ficțională sau reală).

Ea este „societatea mijloacelor de comunicare în masă”. Gianni Vattimo vorbea de o „societate transparentă” care, în opinia lui David Lyon este: „în parte rezultatul prăbușirii colonialismului și imperialismului, care a aratat clar că stilul european nu este singurul, dar ea este în și mai mare măsură creația comunicării în masă”. Contrar lui Theodor Adorno, criticul care a prezis omogenizarea societății prin mass-media, Vattimo susține că: „radioul, televiziunea și presa scrisă devin elemente într-o explozie generală și proliferare de weltanschaungen, de conceptii asupra lumii… toate tipurile de comunități au acum acces la microfoane”.

Ținând cont de cercetările făcute de oamenii de știință din întreaga lume, astăzi gândirea și acțiunea individului modern sunt puternic influențate de prezentarea așa-numitei „comunicări mass-media”.

Instinctele violente și apetitul sexual ale spectatorilor sunt accentuate datorită prezentării imaginilor și sunt stimulate să-și caute un mijloc de refulare.

Violența în esența sa profundă nu poate fi stopată deoarece provine din individ, din mentalitatea sa, din modul său de înțelegere a realității și de reproiectare a acesteia la nivelul mentalului său, sau al comunității căruia îi aparține. Axându-ne pe ideea echivalenței de jure dintre starea de conservare a individului și starea de manifestare violentă, putem spune că între cele două poate exista un echilibru prin diminuarea actelor nerelevante, care apar ca urmare a gradului ridicat de manipulare și de diminuare a capacității individuale de calculare a factorilor reali de periclitare a siguranței și a reperelor și intereselor esențiale de direcționare în viață.

Expunerea frecventă la mesajele prezentate în imagini, duce pe termen lung la adoptarea normelor și conceptiilor despre viața socială promovate de televiziune. Dacă nu s-ar pune accent pe prezentarea imaginilor violente, atât în presa scrisă cât și în televiziune, putem spune că mass-media nu actionează numai asupra individului oferind  modele de comportament care pot fi adoptate prin învățare, ci au și efect asupra culturii, volumului de cunostinte, valorilor și normelor unei societăți precum și relațiilor sociale.

Pentru a se putea autoeduca, pe tot parcursul vieții omul trebuie să se folosească de mijloacele pe care societatea i le pune la dispoziție. Mass-media, în acest context poate reprezenta un instrument util pentru un individ în realizarea educației permanente,  deoarece îmbogățește orizontul de cunoaștere, contactul cu valorile culturii naționale și universale, cunoscând lumea în care trăiește prin intermediul media.   

Internetul cu toate aspectele pe care le generează reprezintă marea provocare pentru societatea multidimensională a prezentului, indiferent de religie, regim economic sau politic și cu atât mai puțin a influențelor pe acești factori le pot exercita pentru membrii comunității.

Alfabetizarea digitală excesivă la care sunt supuși cetățenii, indivizii sociali, libertatea pe care le-o conferă plurivalența existentă în mediul virtual devine un pericol pentru aceștia și prin extensie, pentru societatea în ansamblul ei dacă întreg procesul de aliniere la noile tendințe în tehnologie nu respectă câțiva pași firești în demers.

Libertatea pe care o resimte la nivelul propriei personalități individul este una indusă: ea nu există cu adevărat atât timp cât internetul impune și are pretenția din partea utilizatorului să accepte regulile sale, atitudinile și comportamentele stabilite drept standarde.

Mediul virtual ca și televiziunea, rescrie mintea umană, induce atitudini și comportamente pe care utilizatorul frecvent are tendința să le afișeze în spațiul real, determinând o schimbare radicală a modului de percepție a realității. Una deformată în cazul participanților ultractivi la jocurile promovate pe internet care se concretizează în atitudini antisociale, tendințe agresive și violență.

Culpabilitatea nu aparține în totalitate autorităților, limitarea acțiunilor violente se poate realiza la nivel de individ prin adoptarea unui set de valori morale și etice. Indiferența, nivelul scăzut de educație, lipsa materială etc., transformă masele în prizonierele fenomenului de violență și le utilizează ca dezvoltatoare de cauză sau efect.

Existența comunicării bi-direcționale între părinte și copil este esențială. Părinții ar trebui să conștientizeze că un copil se va dezvolta normal atât timp cât va primi o explicație pentru abundența imaginilor violente cărora este supus de către media atât clasică dar cu precădere și de către cea online. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că un consum masiv de programe violente generează o tendință de desensibilizare a publicului, de indiferență în fața actelor de violență din spațiul real, acestea fiind privite ca o stare a normalității sociale. În plus, abuzul de imagini cu conținut explicit sexual ori agresiv determină în spațiul real a unei stări tensionate și tensionante care ușor se poate transforma în una agresivă ori violentă.

Tot sub forma unei imagini negative este prezentată și școala care  devine perimată, nesemnificativă – mass-media accentuand problemele negative întalnite în școli.

   Tinerii preiau neselectiv idei, atitudini, modele și comportamente, elemente care în loc să susțină dezvoltarea personală, le-o influențează negativ.

Marea majoritate a copiilor sunt expuși la TV înainte chiar de a împlini vârsta pentru a

merge la grădiniță, unii chiar din primele luni de viață. Fără îndoială TV-ul, jocurile video

interactive și Internetul pot fi surse excelente de educație și distracție pentru copii. Însă atunci

când timpul petrecut în fața TV-ului sau computerului depășește niște limite apar o serie de

efecte negative. De aceea, ca un principiu general este recomandat să monitorizăm și să limităm

timpul pe care-l petrece copilul vizionând programe TV, jucând jocuri sau navigând pe Internet.

Asociația Americană a Pediatrilor recomandă să nu fie deloc expuși la TV/computer

copiii sub 2 ani, iar în cazul copiilor mai mari să se limiteze la 1-2 ore pe zi de programe de

calitate. De asemenea se recomandă oferirea unei varietăți de alte activități copiilor: citire, jocuri

cu prietenii, sporturi, activități care contribuie la dezvoltarea unui corp și a unei minți sănătoase.

Sute de studii realizate începând cu anii 50 au evidențiat o legătură clară între expunerea la

violență în mass media și comportamentul agresiv. Violența vizionată la TV sau alte media poate

contribui la dezvoltarea de comportamente agresive, desensibilizarea la violență, coșmaruri,

teama de a fi rănit, scăderea empatiei față de alții. Desigur că măsura în care conținutul violent va afecta un anumit individ depinde și de o serie de alți factori cum ar fi: vârsta, experiența, dezvoltarea cognitivă, temperamentul etc. De aceea, atunci când un părinte dorește să decidă ce programe va viziona copilul său, vârsta copilului și caracteristicile individuale ale acestuia trebuie luate în considerare.

Programele destinate copiilor conțin adesea mai multă violență decât cele dedicate adulților, în desenele animate violența este obișnuită fiind adesea utilizată de personajele pozitive pentru a-și rezolva problemele. Chiar dacă intriga prezintă personajele pozitive învingând personajele negative mesajul că violența este normală nu este OK- mulți copii vor încerca să fie ca și eroii lor preferați atunci când se joacă.

Majoritatea actelor de violență prezentate la TV nu sunt pedepsite și sunt tratate umoristic;

consecințele de tipul suferinței umane și pierderii suferite nu sunt de cele mai multe ori prezentate.

Multe emisiuni promovează violența; actele violente sunt prezentate ca distractive și drept o

cale eficientă de a obține ce dorești, fără consecințe negative.

Scenele în care agresorul este o persoană atractivă sunt în special problematice deoarece cel care vizionează scena se poate identifica ușor cu un astfel de personaj. Prezentarea violenței ca ceva justificat, nepedepsirea actelor violente, prezentarea unor consecințe minime pentru victimă

Din păcate studiile arată că din toate actele de violență 40% sunt realizate de personaje

atractive și în 75% din cazuri actele violente nu sunt pedepsite, iar agresorii nu manifestă nici un

regret pentru faptele comise. În 37% din cazuri personajele negative nu sunt pedepsite și în mai

mult de jumătate din cazuri nu a fost prezentată suferința victimei.

Fie că se iau în discuție parametri specifici comunităților locale /naționale din statele dezvoltate, în curs de dezvoltare, sau statele lumii a treia, violența apare în fiecare dintre ele sub diferite forme și cu o anumită intensitate în funcție de numărul proiectelor demarate sau implementate de autorități pentru combaterea fenomenului și în funcție de gradul de periculozitate al actelor comise în sine. Zonele defavorizate au un coeficient ridicat de declanșare a actelor de violență, de perpetuare a acestora și de influențare emoțională. Se poate aduce în discuție Africa, cu regiunile zguduite de conflictele armate purtate de multitudinea de facțiuni militare existente, de violențele juvenile înregistrate în școli, de cazurile de hărțuire sexuală, catalogate ca fiind acte firești, sau America de Sud și Centrală în care cartelurile de droguri exercită o influență ridicată, generând stări de agresivitate în formă latentă sau activă.

Liderii societății au căutat dintotdeauna diverse metode prin care să determine cetățenii să respecte litera și spiritul legii, aspect ce se traduce la nivel planetar prin adoptarea sau adaptarea unor modele deja existente în statele avansate în sfera democrației, luând ca repere ulticulturalitatea și diversitatea comunităților ce formează și particularizează omenirea. În zona de influență a Uniunii Europene, forul legislativ remite către statele membre cu titlul de directivă ori de recomandare notificări care sunt menite să armonizeze într-o perioadă de timp bine stabilită legislația locală astfel încât normele legislative finale să fie aceleași pe tot teritoriul aflat în jurisdicție. La nivel mondial pot fi întâlnite cu mult mai multe situații aparte mult mai dificile față de normele europene. În țările africane, în statele asiatice, aspectele legislative existente în alte zone ale Terrei pot fi considerate depășite moral ori, dimpotrivă, mult prea restrictive. Mentalitatea fiecărei comunități în parte este cea care dă verdictul final: de acceptare ori de respingere a anumitor seturi de valori ce sunt promovate prin mass media, instituții și organizații nonguvernamentale, asociații de profil.

Lumea actuală se prezintă sub forma unei imagini a unei planete dominată de o formă a violenței îngăduite. Actul în sine este privit la nivel microcomunitar, ca unul al normalității, precum în cazul societăților de tip arhaic în care bărbatul deține supremația, iar violența la adresa femeii este o metodă coercitivă, de reeducare a acesteia. La fel și în cazurile în care victima este un minor, iar agresorii sunt părinții ori rude apropiate. În fiecare dintre ipostazele descrise se întâlnesc elemente ale violenței condamnabile prin lege, dar care sunt ignorate și privite drept cutume sociale cărora membrii comunităților trebuie să li se supună. De aceea este dificil găsirea unui punct comun în rezolvarea/aplanarea conflictelor violente.

Violența actuală reprezintă suma provocărilor generate de factorii climaterici, coroborate cu factorii sociali determinanți (migrație, sărăcie, lipsa educației, foamete etc.), o strânsă corespondență existând între diferențele mici de temperatură pe plus, ploile tot mai dese și numărul tot mai mare de atacuri violente, crime și violuri, asemănătoare ca număr cu cele cel înregistrate în perioadele de conflict sau război. Fenomenul cuprinde tot mai mult planeta, stările conflictuale întâlnite fiind tot mai mari ca arie de acoperire.

În plan educațional, societatea modernă, aflată sub semnul dezvoltării globale, fără granițe, se confruntă cu o nouă formă a violenței școlare, alta decât cea clasică recunoscută în secolul al XX-lea, o dimensiune în care atât spațiul real cât mai ales mediul virtual își au fiecare cota de reprezentativitate. Autoritățile împreună cu organizații pentru apărarea drepturilor copilului conlucrează pentru a asigura tinerilor accesul la educație conform prevederilor Convenției ONU privind drepturile copilului. Dacă în unele state tinerii nu își permit din considerente financiare studiile, în alte țări, reprezentanții organizațiilor se lovesc de prejudecățile părinților, în special privitoare la persoanele de sex feminin, care nu consideră educația ca având o valoare mai mare raportată fiind aceasta la beneficiile obținute de familia fetei în eventualitatea unei căsătorii. Există și zone în care din cauza calității proaste a procesului educațional, părinții renunță la a-și mai trimite la școală copiii, cunoștințele fiind prea puține pentru a le asigura acestora existența.

Pornind de la informațiile obținute în urma cercetării putem emite următoare propuneri pentru limitarea efectelor violenței:

Din start, este necesară o reevaluare a relațiilor interumane, o reorganizare a interacțiunii părinte-copil, profesor-elev, comunitate din spațiu real-comunitate virtuală și în același timp o filtrare mai eficientă a conținutului promovat de mediul online. Consider că sunt necesare inițierea de campanii pentru reliefarea importanței relațiilor de comunicare în spațiul real cu copiii;

Introducerea în programa școlară a unor cursuri care să modeleze gândirea preșcolarilor și a elevilor și să îi pregătească pe aceștia pentru relația cu lumea virtuală prin cursuri specializate (social media; securitate cibernetică etc). Nu este îndeajuns ca în aceste campanii să se implice doar societatea civilă prin instituțiile sale reprezentative. Un rol la fel de important revine mediului familial care trebuie să completeze prin procesul educațional intrafamilial informațiile transmise, să educe și să îl formeze pe copil.

În cazul violenței pe arenele sportive, acțiunile de aplanare și de prevenire a actelor huliganice vor avea șanse mult mai mari de reușită dacă se va ține cont de elemente constitutive ale violenței în sine. Totodată, combaterea fenomenului trebuie să fie axată pe acele soluții obținute în urma analizei comune a autorităților polițienești cu atribuții în combaterea fenomenului și a factorilor decizionali din sport privind socio-dinamica grupurilor huliganice existente. Pe de o parte, monitorizarea tribunelor, a zonelor de acces în interiorul arenelor sportive, crearea unei tampon între galeriile rivale recunoscute pentru violențele comise. Pe de altă parte, implicarea presei pentru conștientizarea fenomenului în rândul publicului. În același timp responsabilii cu ordinea publică de pe stadioane trebuie să țină cont și de mărimea grupului potențial agresor, de stilul abordat atunci când acesta este prezent pe stadion.

Pe parcursul cercetării, atenția mi-a fost atrasă de o situație aparte în lupta autorităților cu violența publicitară stradală, pus în practică în orașul sud-america Sao Paolo. Proiectul sudamerican interzice afișajul stradal disproporționat existând reguli stricte în privința raportului dintre suprafața totală a clădirii și dimensiunea maxim admisă a panoului/reclamei publicitare. De asemenea sunt prevăzute și sancțiunile pentru nerespectarea măsurilor decise de autorități. Pornind de la aceste idei consider că o astfel de lege s-ar impune și în alte comunități inclusiv din România, mai ales ca urmare a ecourilor pozitive înregistrate în orașul Sao Paolo, ai cărui cetățeni au salutat inițiativa autorităților. În plus semnalele ce vin din spațiul comunitar amintit indică eliminarea violenței publicitare de pe lista celor mai importante probleme ale autorităților locale. De aceea consider că o astfel de lege pe teritoriul României ar contribui în aceeași măsură la reducerea tensiunii existente în mediul social actual.

Demararea de ample campanii atât de către societatea civilă cât și de către autoritățile competente pentru conștientizarea opiniei publice cu privire la efectele nocive ale abuzului de servicii online. Aceste campanii trebuie gândite pe alte direcții decât cele clasice, mai ales că semnalele specialiștilor indică o dependență de mediul virtual comparabilă cu cea între fumat și efectele sale, ori, prin complexitatea și dificultatea situațiilor generate la nivel de consumator online, la fel de periculoasă asemeni consumului de droguri. Gradul de periculozitate crește exponențial, cu cât ignoranța/indiferența indivizilor, dorința lor de a nu se supune unor recomandări care le-ar reduce gradul de satisfacere mentală a viselor și aspiraților personale este mai mare.

Pe fondul creșterii alarmante a incidentelor de securitate în mediul virtual, factorii decizionali trebuie să găsească soluții și strategii cât mai eficiente pentru a combate răspândirea fenomenului fără a încălca drepturile cetățenești stipulate de legislație. Aceste soluții, trebuie precizat acest fapt, nu pot fi mereu aceleași. Inventivitatea atacatorilor /agresorilor din mediul virtual determină apariția unor noi forme de propagare a acțiunilor. Ceea ce transformă munca depusă de autorități într-un proces continuu de contracarare a hackerilor (agresorilor).

Se cere, în contextul informațiilor prezentate la punctul anterior, adoptarea în regim de urgență a proiectului de lege privind securitatea cibernetică, proiect adoptat de Guvernul României în luna aprilie 2014 și care, alături legea cartelelor prepay, de telefonie mobilă, pot ajuta autoritățile în lupta acestora nu numai cu violența dar și cu alte pericole precum terorismul.

Marea dilemă cu care se confruntă autoritățile în această luptă permanentă cu fenomenul criminalității informatice este legată de originea atacului, locul de unde a pornit acțiunea agresivă. Se poate afla țara, locul, dar în puține cazuri făptașul. Iar când acesta este descoperit apar dificultăți în a-l reține pe acesta, dacă , de exemplu, țara al cărei cetățean este respectivul agresor nu are o înțelegere prealabilă cu statul care reclamă agresiunea. În plus, de foarte multe ori, originea atacului este mascată prin redirecționarea acestuia prin mai multe servere de pe glob, ceea ce îngreunează și mai mult acțiunea de depistare a punctului de pornire a agresiunii. În acest timp de căutare, în altă zonă a lumii, alți atacatori trec la comiterea de acte infracționale. De aceea, strategiile de luptă alese de autorități trebuie mereu adaptate și într-o permanentă conexiune cu entitățile de profil internaționale.

Soluțiile ce urmează a fi aplicate intră în sfera de responsabilitate atât a autorităților statului, cât și a utilizatorilor finali casnici ori din zona companiilor fie publice ori private și ele trebuie să fie armonizate pentru a avea rezultate pozitive pe plan național dar și internațional. De reușita demersurilor întreprinse de autorități depinde în ceea mai mare parte economia unei națiuni și securitatea ei națională întrucât aceste două elemente sunt în strânsă legătură cu spațiu cibernetic. și dacă virtualul este stabil și sigur, atunci și societatea care este tot mai dependentă de el este una mai sigură.

Autoritățile au obligația de a realiza studii de evaluare a riscurilor pe care le prezintă violența la nivel de comunitate locală, regională, națională ori transfrontalieră. Rezultatele acestor studii trebuie să conducă spre crearea unor legi și strategii care să combată violența și care să țină seama de: nivelul de risc al comunității; formele de violență ce se pot dezvolta în mediul analizat; capacitatea locală de a reacționa în cazuri de atac violent și capacitatea de a reduce și preveni astfel de atacuri.

Realizarea unui sistem de acțiune performant presupune și un mediu legislativ adecvat, rolul autorităților fiind acela de a oferi sprijinul entităților implicate în acțiune: organizațiile din spațiul public; comunități locale: școli; familii etc. Autoritățile au datoria de a crea un mediu social adecvat așteptărilor membrilor comunității pe care o administrează. În acest sens trebuie să asigure buna funcționare a relației de comunicare între cetățeni, victime ale actelor de violență (sau potențiale victime) și instituțiile abilitate să le rezolve, simplificând procedurile.

Instituțiile care asigură protecția victimelor să beneficieze de un cadru legislativ adecvat, fără lacune și „portițe legislative” ce lasă loc de interpretări.

Opinia publică trebuie încurajată să reclame actele de violență, mai ales pe cele din zona domestică, în acest sens fiind necesare campanii de informare lansate și susținute deopotrivă de autorități și instituții/organizații din sfera societății civile. Consider că pârghiile care nu țin de sfera de influență a autorităților statului în lupta cu fenomenul analizat trebuie preluate cu mult mai multă determinare și responsabilitate de către societatea civilă. Dacă la nivel macro, se remarcă o reacție pozitivă din partea acesteia, atât fundațiile cât și organizațiile de profil de protecție a copilului, a femeii etc lansând cu ajutorul mass media campanii de conștientizare în rândul opiniei publice, la nivel micro, în cadrul comunităților de rit arhaic, în familie, cutumele și normele existente anulează principiile normative create de legislație.

Sunt necesare conceperea și implementarea unor programe sociale de incluziune a categoriilor vulnerabile și supuse pericolului actului de violență: femei, copii, absolvenți de liceu etc, programe care să ofere soluții viabile pentru viitorul acestora, în conformitate cu dinamica socio-economică.

Problema supusă analizei în această lucrare este una extrem de complexă și nu se poate opri aici. Cercetarea de piață realizată indică necesitatea rezolvării temei pe direcțiile sale dilematice: necesitatea implementării unui sistem de reguli universal valabile, aplicarea de sancțiuni în cazurile ce impun acest lucru, stabilirea unor limite clare pentru utilizarea serviciilor online dar și de urmărire a emisiunilor și programelor difuzate de televiziuni (limita de vârstă pentru accesul la un anumit conținut chiar să și fie aplicată; creșterea exponențială a numărului de ore, sarcină ce revine familiei, pe măsura înaintării în vârstă a tinerilor, de la câteva minute, zeci de minute pentru cei cu vârste mici, până la eliminarea acestei restricții în cazul persoanelor ce pot conștientiza și se pot apăra singuri de agresivitatea și de violența virtuală). Simultan mediul educațional are rolul de a discuta activ cu elevii agresivi, fie ca efect al spațiului virtual fie al celui real, pentru aplanarea, rezolvarea stării conflictuale existente În ansamblu, societatea actuală are menirea de a se adapta evoluției tehnologice dar, în același timp are datoria de a limita efectele pe care mass-media le translează în plan real pornind de la atitudinile și comportamentele vizionate, remodelate, reformulate și retransmise în lumea reală, fără acea conștiință specifică umanității privitoare la efectele generate. Societatea contemporană trebuie să găsească soluții pentru rezolvarea potențialelor stări conflictuale generate. Soluții sunt, unele parvin chiar din partea utilizatorilor. Dar tot acest proces de gândire, de regândire a strategiei în relația cu mediul virtual trebuie să fie pliate pe respectarea drepturilor omului și ale principiilor fundamentele ale acestuia stipulate în documentele oficiale. Orice altă măsură, ce contravine normelor și standardelor oficiale, ori cutumelor comunitare din spațiul real, poate fi privită ca un vector al amplificării stării de tensiune care pornind de la conștiința colectivă a mulțimii din spațiul virtual se poate transforma într-o perpetuă stare de nemulțumire socială.

Nu există îndoială că televiziunea constituie o oglindă strâmbă a societății în care trăim. Îndoieli foarte serioase se pot emite pentru conținutul multor emisiuni difuzate în România sau în alte părți.

Multe dintre acestea pot avea efecte negative asupra telespectatorului (din mult mai multe puncte de vedere decât cele legate de violență, sex, sau limbaj).

Este însă greșit să dăm vina pe televizor pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nimeni, nici chiar copilul de vârstă fragedă, nu este prizonier în fața televizorului, are o anumită marjă de alegere. Faptul că televiziunea este principalul mijloc de petrecere al timpului liber constituie în sine o problemă.

Politica CNA de interzicere a unor emisiuni cu motivația protejării minorilor este doar în parte reală și respectată. De-a lungul istoriei, momentele în care s-au impus anumite forme de cenzură nu au fost cele mai fericite, indiferent de motivele pentru care s-a făcut acest lucru. Cu toate acestea, vedem în permanență cum apar anumiți cenzori auto-numiți, care în numele unei anumite morale sau interes încearcă să interzică lucrurile care nu le plac, pe care nu le înțeleg sau de care se tem.

Nu putem fi de acord nici cu afirmații de genul „România se află într-o etapă istorică în care conceptul libertății de exprimare este supra-valorizat”, sau „soluția în această situație este, pe de-o parte, prezentarea într-o mai mică măsură a programelor dăunătoare”. Pe aceleași considerente, avem autori care încearcă în SUA să interzică prezentarea violenței prin echivalarea cu violența. „Recunoașterea că un material este suficient de violent pentru a putea fi considerat obscen” ar putea fi suficient pentru a interzice respectivul material, în condițiile legislației din SUA, care admite doar această excepție de la libera exprimare.

În România, o astfel de abordare ar fi și mai dăunătoare.

Cred că este de datoria mass-media pe viitor, să devină un factor de educație important, ținând cont că are un impact uriaș asupra vieții oamenilor!

BIBLIOGRAFIE

LEGISLAȚIE DIN ROMÂNIA

Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, republicată de Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României;

Legea 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie

Legea audiovizualului nr.504 din 11 iulie 2002 cu modificările ulterioare, text în vigoare la data de 11 iulie 2014

Legea privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale nr. 116/2002, articolul 3

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, Monitorul Oficial 159/2014, articolul 89

Legea pentru ratificarea Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, nr. 33 din 29 aprilie 1995

Decizia nr. 403 din 30 iunie 2005 a CNA privind aprobarea procedurii și condițiilor de acordare a licenței audiovizuale și a procedurii de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală

Monitorul Oficial, Partea I nr. 165 din 13 martie 2012

LEGISLAȚIE EUROPEANĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ

Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a tratatelor de instituire a comunităților europene și a altor acte conexe, document adoptat în 1997 la Luxemburg

Articolele 38, respectiv 141 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, varianta consolidată, aplicabil din 24 iulie 2002

Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al UE, 326, din 24.11.2012

Declarația privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, document care are drept misiune principală armonizarea socială prin eliminarea oricăror bariere ce ar fi blocat libertățile fundamentale ale omului, ONU, 1992

LUCRĂRI DE AUTOR(I) ROMÂN(I)

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, Editura Polirom, Iași, 1999

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1996

Gheorghe,Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomos, București, 2006

Ionescu, Cristian, Drept constituțional și instituții politice. Sistemul constituțional românesc, vol. II, Editura Lumina Lex, București, 1997

Marin, Ion, Geopolitica și securitatea globală, Editura SemnE, București, 2013

Mitrofan, Nicolae; Zdrenghea, Voicu; Butoi, Tudorel, Psihologia judiciară, Casa de Cultură și Presă Șansa, București, 1998

Pișleag, Țuțu; Pișleag, George Antoniu; Onofrei, George Lucian, Psihologia comunicării mediatice, Editura Sitech, Craiova, 2012

Popa, Dumitru Titus, Dreptul comunicării (presa scrisă, vorbită și televizată), Editura Norma, București, 1999

Popescu, Cristian Florin, Manual de Jurnalism I, Editura Tritonic, București, 2003

Runcan, Miruna, Introducere în etica și legislația presei, Editura All Educational, București, 1998

Sireteanu, Ana Maria, Media și imagologia, Editura Tritonic, București, 2005

Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, București, 2004

Traciuc, Vasile, Manual de jurnalism, vol. I, Editura Polirom, Iași, 1997

Vlăduțescu, Ștefan, Comunicare jurnalistică negativă, Editura Academiei Române, București, 2006

LUCRĂRI DE AUTOR(I) STRĂIN(I)

Bagdikian, Ben H., The Information Machines: Their Impact on Men and the Media, Editura Harper and Row, New York, 1971

Bandura, Albert, Social Learning Theory, General Learning Press, New York, 1977

Bertrand, Claude Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001

ARTICOLE, PUBLICAȚII, LUCRĂRI DE CERCETARE

Gerbner, George, Growing Up with Television: The Cultivation Perspective, în Media Effects, Editura LEA, New Jersey,1994

Mc Combs, Maxwell, News influence on our picture of the world în Media effects, Editura LEA, New Jersey, 1994

Rieffel, Remy, Efectele mass media, în O introducere în presa scrisă și vorbită (Claude Jean Bertrand, coord.), Editura Polirom, Iași, 1999

Rubin, Alan M., Media uses and effects. A uses and gratifications perspective, în Media effects, Editura LEA, New Jersey,1994

Vokey, Megan; Tefft, Bruce; Tysiaczny, Chris, An Analysis of Hyper-Masculinity in Magazine Advertisements, în Sex Roles Journal, vol. 68, Issue 9-10, Springer Publishing, New York, 2013

DICȚIONARE, PERIODICE, ARTICOLE DE PRESĂ

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Academia Română Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 1998

Larousse, Dicționar de Sociologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 1993

RESURSE INTERNET

http://bbc.co.uk/news/science-environment-23538771

http://www.coe.int/t/e/integrated_projects/democracy/02_Activities/15_European_School_Charter

http://www.cna.ro/IMG/pdf/Statistica_SITE-3.pdf

http://www.cna.ro/IMG/pdf/9.analiza_publicitate_220109.pdf

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=956&langId=en

Efectele negative ale mass-media: Creşterea ratei sinuciderilor şi a agresivităţii copiilor

http://www.merriam-webster.com/dictionary/hippie

http://www.paginademedia.ro/2013/12/estimare-piata-romaneasca-de-publicitate-ar-urma-sa-creasca-cu-19-in-2014

http://www.paginademedia.ro/2014/02/publicitatea-tv-1-peste-un-milion-de-reclame-la-mancare-si-la-medicamente-intr-un-an-orange-vodafone-cosmote-si-romtelecom-cele-mai-promovate-marci-pe-tv-anul-trecut

http://www.prefeitura.sp.gov.br/portal/a_cidade/noticias/index.php?p=14184

http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15250&_PRID=ag

http://psychology.about.com/od/cognitivepsychology/a/left-brain-right-brain.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Antena_1

http://ro.wikipedia.org/wiki/ProTV

http://ro.wikipedia.org/wiki/Violen%C8%9B%C4%83_%C3%AEn_familie

http://www.ugb.ro/Juridica/Issue22013/11._Ce_este_si_ce_nu_este_violenta.Mihai_Caprioara.RO.pdf

http://voices.yahoo.com/music-health-benefits-harmful-effects-2189003.html

http://youthessentials.bethany.ro/?p=168&lang=ro

ANEXE

ANEXA 1. Interviu cu un psiholog despre rețelele sociale

Psiholog: “Creștem o generație de inadaptați la viața reală? Internetul pe mobil le distrage atenția la școală”

În contextul în care smartphone-urile au devenit un “must-have” al oricărui copil, în perioada 2010-2014, în țara noastră, s-a înregistrat o creștere exponențială, de la 25% la 80% a copiilor care au un cont pe rețelele de socializare online, se arată în studiul european Net Children Go Mobile.

Același raport relevă că 57% dintre copiii români cu vârste între 9 și 16 ani au contul setat public, chiar dacă, oficial, Facebook interzice accesul lor, față de alte țări europene, unde procentul este, în medie, de 27%. Psihologii sunt de părere că accesul copiilor la Internet, de la cele mai fragede vârste, poate avea atât beneficii, cât și dezavantaje majore pentru dezvoltarea lor fizică și mentală.

Mai mult decât atât, specialiștii afirmă că internetul pe mobil poate distrage atenția acestora la școală, iar efectele se pot răsfrânge, atât asupra rezultatelor lor, cât și asupra gradului din ce în ce mai redus de a socializa față în față.

Psiholog: “Dacă li se interzice accesul online, copiii din ziua de azi devin agresivi”

Psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life observă că, la o analiză mai atentă, acest fenomen s-a acutizat deoarece am adoptat și la noi în țară stilul nordic permisiv de creștere și educare.

“De mici, copiii nu au limite impuse, sunt lăsați să facă ce vor, până devin ei șefii casei. Există părinți care pun în mâinile copilului tableta, telefonul de la vârsta de 2 ani. La zile aniversare, cadourile ultimilor ani sunt tabletele, laptopurile, telefoanele. Copiii cu vârsta până într-un an sunt liniștiți când plâng, cu muzica din telefon. La cel mult 2 ani, tot părinții le fac cont de Facebook, unde postează albume cu poze. Sunt crescuți cu Facebook și alimentați cu internetul. Mediul online este surogatul părintelui. Inițial părintele este mulțumit că are un copil cuminte, că stă în casă, se joacă pe internet. În timp, copilul socializează tot mai greu în real, comunică tot mai puțin cu părinții, devine introvertit. Adicția creată generează conflicte în relația părinte-copil”, consideră psihologul Maria Verdi.

Totodată, specialistul remarcă că, dacă li se interzice accesul online, copiii din ziua de azi devin agresivi. Același comportament îl manifestă și în mediul școlar.

“Când sunt deja la vârsta școlară, manevrează cu profesionalism internetul. În timpul orei, mintea lor este online, pe Facebook. În momentele de neatenție ale învățătorului sau profesorului, ei comunică pe Facebook. Întrebați de ce procedează așa, motivează că se plictisesc la școală. Avem copii foarte dotați, olimpici, dar în același timp asistăm la scăderea interesului față de școală, rezultatele se văd în examenele anuale, în simulările făcute înaintea examenelor. Creșterea procentului depresiei infantile devine îngrijorătoare. Actualul stil educațional se pare că este depășit, neatractiv pentru tânăra generație. Prea multă teorie, ghiozdane grele, încărcate, generatoare de scolioze și plictiseală”, remarcă Verdi.

Psiholog: “Adicția de Facebook poate fi “vindecată”. Părintele trebuie să fie adult în relația cu copilul, nu prea autoritar sau să se comporte precum copilul”

Specialistul Maria Verdi este de părere că putem să-i “dezlipim” pe copii de lângă Facebook sau, în cel mai rău caz, putem să-i îndrumăm pe aceștia să-l folosească moderat, în scopuri constructive pentru ei.

“Orice învăț are și dezvăț. Copilul are nevoie de dragoste, de siguranță, de autoritate. E bine să se știe cine este părinte și cine este copil în famile. Părintele care se comportă precum copilul, este neputincios, se roagă de copil, se ceartă cu copilul să lase internetul deoparte. Părintele autoritar critică, amenință. Părintele adult găsește soluții de înlocuire a netului excesiv cu activități generatoare de bine și creativitate pentru copil. Vechile comportamente se înlocuiesc cu noi comportamente, cu răbdare, cu blândețe. Părintele adult propune copilului să folosească Facebook pentru informații când sunt necesare și îl ajută să se reintegreze în viața reală, ocupându-i timpul cu activități în natură, activități sportive, jocuri etc.”, declară Maria Verdi.

Diminuarea performanțelor școlare au cauze atât medicale, cât și cauze psihologice

Psihoterapeutul Verdi sublinază că diminuarea performanțelor școlare apare în contextul afecțiunilor fizice – dureri organice, deficit de vitamine, minerale, sau perturbări psihoemoționale. Aportul caloric mai mic decât necesarul zilnic și slab calitativ produce stări de oboseală și lentoare în gândire și atenție. Somnul insuficient perturbă funcția cognitivă a creierului. Orele petrecute în exces pe internet induc stări de agitație și produc dependență, foame excesivă.

“Părinții interesați de copil păstrează permanent legătura cu școala. Merg la medic pentru a se asigura că fizic nu sunt motive de îngrijorare. Când un copil petrece mult timp pe internet, se simte singur. Are nevoie de comunicare, de socializare, de afecțiune. Părinții responsabili aduc îmbunătățiri timpului liber, petrec ore de calitate împreună cu copilul, mănâncă împreună, găsesc activități în care să-l implice, să-l facă util, îl motivează și îl apreciază pentru lucrul bun făcut, îl orientează către prieteni reali, către natură, către mișcare-sport, către activități generatoare de creativitate, către grupuri de dezvoltare personală”, menționează psihologul Maria Verdi.

Totodată, dacă propunerea părinților este respinsă și apar conflicte în relația părinte-copil, este necesară terapia copilului, afirmă specialistul.

Prin terapie, copilul învață comportamente noi, își descoperă abilități, învață să socializeze, să își exprime emoțiile, să se adapteze mai ușor, să se înțeleagă mai bine, să fie mai afectuos, învață să-și crească stima de sine, își dezvoltă inteligența emoțională”, conchide psihologul-psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Sursă: http://www.ultima-ora.ro/2015/05/24/pericolul-din-umbra-retelelor-sociale/

ANEXA 2. Interviu despre combaterea violenței asupra femeilor

AGERPRES: Proiectul 'Start — O viață de calitate în siguranță!' se află la jumătatea perioadei de implementare. Care sunt principalele acțiuni realizate, până în acest moment, în cadrul proiectului? 
Ioana Cazacu: Au fost elaborate trei ghiduri, respectiv: Ghid de intervenție în cazurile de violență domestică și trafic de persoane, pentru administrarea sistemului integrat de raportare și management în egalitate de șanse între femei și bărbați; Ghid de diseminare pe trei module tematice: egalitate de șanse, violență domestică și trafic de persoane, cu 4.000 de beneficiari, dar și un Ghid de informare cu privire la cazurile de violență domestică și traficul de persoane destinat celor 1.000 de femei promotori în domeniul violenței domestice și a traficului de persoane.

De asemenea, au avut loc două vizite de studiu în Marea Britanie — Londra și Spania — Barcelona, având ca scop informarea cu privire la măsurile, instrumentele, mecanismele și cadrul legislativ din domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice și împotriva femeii de la nivelul celor două state, precum și stabilirea unor contacte instituționale în vederea colaborărilor viitoare.

Nu în ultimul rând, a fost acreditat/autorizat un program de formare pentru ocupația de "expert în egalitate de șanse' (cod COR 242230). Măsura are un impact pozitiv asupra promovării acțiunii în domeniu, atât prin recunoașterea caracterului profesionist al muncii de teren și activității de cercetare desfășurate îndeosebi de societatea civilă cât și prin susținerea și impulsionarea formării academice a specialiștilor în domeniu.

AGERPRES: Care sunt criteriile pe baza cărora a fost constituit grupul — țintă al proiectului?  
Ioana Cazacu: Grupul țintă al proiectului este format din 11.050 persoane, din care 1.000 femei care vor deveni promotori ai principiului egalității de șanse; 5.050 alte persoane din grupuri vulnerabile, din care 4.000 victime ale violenței domestice, 1.000 de copii în situații de risc și 50 de victime ale traficului de persoane. Există 4.000 de experți din cadrul structurilor publice care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței domestice și a traficului de persoane și/sau interacționează cu victime, alături de 500 de manageri și 500 de persoane din cadrul autorităților publice locale și centrale.

AGERPRES: Ce rezultate concrete așteptați să obțineți după finalizarea implementării acestui proiect, în luna septembrie a acestui an? 
Ioana Cazacu: Servicii de sprijin pentru ieșirea din situația de abuz a unui număr de minimum 5.050 de victime (4.000 de victime ale violenței domestice, 1.000 de copii în situație de risc fiind totodată victime ale violenței în familie și 50 victime ale traficului de persoane). Toate persoanele vor fi evaluate multidisciplinar din punct de vedere psihologic, social, medical, și vocațional. În baza planului individual de intervenție, victimele vor fi sprijinite pentru a participa la programe de formare, de consiliere psihologică, socială, juridică, consiliere și orientare profesională, servicii de sprijin pentru copii aflați în întreținere.

De asemenea, vor exista campanii de informare la nivel de comunitate și de măsurare a gradului de conștientizare/percepției comunității cu privire la drepturile, legislația și instituțiile responsabile în activitățile de prevenire și combatere a fenomenului violenței domestice și a traficului de persoane. Conștientizarea de către profesioniști a rolului pe care îl au în prevenirea, combaterea și sprijinul ce trebuie acordat victimelor. Stimularea și implicarea mass-media în promovarea egalității de șanse, a prevenirii și combaterii fenomenului violenței domestice.

Vor fi organizate seminarii de promovare a principiului egalității de șanse și de gen, a combaterii violenței domestice și traficului de persoane, cu participare națională a 4000 de persoane din grupul țintă (500 de manageri, 500 personal ai autorităților publice locale și centrale și 3.000 de experți din cadrul structurilor publice cu responsabilități în prevenirea și combaterea violenței domestice și traficului de persoane și/sau interacționează cu aceste victime). Vor avea loc sesiuni de formare profesională ca 'expert în egalitate de șanse' pentru 1.000 de persoane. În plus, va fi elaborat un sistem informațional unic, integrat, de raportare și management a cazurilor de încălcare a principiilor egalității de șanse, violenței domestice, traficului de persoane și violenței asupra copilului. Se va asigura un flux informațional constant către instituțiile competente, pe baza căruia se vor elabora situații/analize pe diferite segmente ale domeniului, esențiale pentru fundamentarea politicilor publice integrate în domeniu.

Totodată, va fi creat un call-center non-stop, aflat permanent la dispoziția victimelor violenței în familie și 4 locuințe familiale pentru situații de urgență în care victimele violenței se pot refugia pentru o perioada de maximum 48 de ore, până când instituțiile abilitate pot dispune măsurile necesare în vederea eliminării oricărei forme de risc iminent îndreptat împotriva victimei și plasarea acesteia într-un centru/adăpost specializat care acordă servicii suport pe o perioadă de 6 luni acestor victime. Aceste tipuri de locuințe sunt o premieră în țara noastră, modelul după care ne-am inspirat fiind cel finlandez, unde rezultatele sunt foarte bune.

AGERPRES: Ce măsuri ar trebui adoptate în perioada următoare de autorități în vederea reducerii numărului victimelor violenței domestice? 
Ioana Cazacu: Trebuie ratificată Convenția de la Istanbul. Concret, semnarea de către România a Convenției de la Istanbul, la data de 27 iunie 2014, la Strasbourg, reprezintă un progres în consolidarea cadrului juridic universal în materia protecției și promovării drepturilor omului. Prin semnarea acestei Convenții, Guvernul României a transmis un important semnal pozitiv privind angajamentul ferm al României de a respecta și de a promova o serie de măsuri ferme prin care să se asigure o prevenție și o combatere adecvată a fenomenului violenței.

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice — denumită pe scurt Convenția de la Istanbul — a fost adoptată de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei la data de 7 aprilie 2011 și a fost deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei la data de 11 mai 2011, cu prilejul celei de-a 121-a Sesiuni a Comitetului Miniștrilor desfășurată la Istanbul.

Departamentul pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a început procedura de ratificare a Convenției, prin elaborarea unei propuneri de proiect de lege. Documentul se află în traseul aprobării interministeriale, conform procedurii. Până în prezent, au dat aviz pozitiv următoarele ministere: Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Mai este nevoie de avizarea ministerelor Educației și Cercetării Științifice și al Justiției.

DESFB coordonează implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie pentru perioada 2013-2017, adoptată prin HG 1156/2012. Obiectivul principal este asigurarea premiselor reducerii gradului de toleranță față de fenomenul violenței și creșterea eficacității programelor de prevenire, prin implementarea sistematică de măsuri de prevenire, combatere și protecție a victimelor violenței.

În plus, vor fi realizate campanii de informare și de conștientizare. DESFB derulează un proiect finanțat din Fonduri Norvegiene — Programul de finanțare RO20 'Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex'. Proiectul are ca și scop prevenirea violenței în familie, promovarea egalității de gen și combaterea stereotipurilor de gen, precum și discriminarea sexuală în context familial și își propune organizarea și derularea unei campanii naționale de informare, sensibilizare și conștientizare cu privire la violența în familie și a celei bazate pe deosebirea de sex.

Grupul țintă al proiectului vizează publicul larg care va fi informat și sensibilizat cu privire la atitudini și comportamente non-violente, la necesitatea reducerii inegalităților de gen și a fenomenului violenței în familie și a celei bazate pe deosebirea de sex, politicieni, jurnaliști și profesioniști din autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie și a celei bazate pe deosebirea de sex. În vederea atingerii obiectivelor propuse, se vor elabora materiale publicitare, spoturi Radio-TV, sloganul campaniei, afișul, pliantul, broșura, banner-ul, necesare derulării unei campanii.

AGERPRES: Raportat la alte state din Uniunea Europeană, pe ce poziție se află România în ceea ce privește violența domestică? 
Ioana Cazacu: Un nou raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) 'Violența împotriva femeilor: în fiecare zi și în orice loc', din anul 2014, prezintă rezultatele celui mai cuprinzător studiu din lume realizat până în prezent, cu privire la violența împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la serviciu, în public și online. Studiul se bazează pe interviuri cu 42.000 de femei, 1.500 în fiecare țară, inclusiv România.

România se află în eșantionul al doilea: 30% dintre femei spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani, încadrându-se în media la nivel european, 24% dintre femeile din România au suferit violență din partea partenerului, iar  14% dintre femeile din România au suferit violență din partea unei alte persoane decât partenerul.

Legat de experiența de violență în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violență fizica sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani. Violența psihologică afectează între 30 și 39% dintre femei. 6% dintre femei au suferit violență sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane, în 97% dintre cazurile de violență sexuală agresorul fiind bărbat. În România 32% dintre respondente au recunoscut că au suferit hărțuire sexuală, în timp ce în rândul absolventelor de facultate procentul ajunge la 40%. În ce privește hărțuirea (stalking) adesea asociată de separarea de partener, media la nivel european este 18%, în timp ce în România 8% dintre respondente au afirmat că ar fi fost supuse la acest tratament.

Iată situația pentru anul 2013: infracțiuni de violență intrafamilială săvârșite care au avut ca urmare decesul victimei: total 165, reprezentând: 1.Părinți victime: 34 victime ale omorului; 2. Soți victime: 51 victime ale omorului; 3. Copii victime ale părinților: 39 victime ale omorului, din care 20 minori; 4. Frați și surori victime: 41 victime ale omorului.

Pentru anul 2014, situația arată astfel: infracțiuni de violență intrafamilială săvârșite care au avut ca urmare decesul victimei: total 142, reprezentând: 1. Părinți victime: 35 victime ale omorului; 2. Soți victime: 52 victime ale omorului; 3. Copii victime ale părinților: 24 victime ale omorului, din care 20 minori; 4. Frați și surori victime: 31 victime ale omorului.

Referitor la situația statistică a persoanelor și a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie pentru anul 2013, Ministerul Afacerilor Interne ne-a comunicat prin adresa nr. 325432/15.04.2015 următoarele date statistice: total infracțiuni intrafamiliale—persoane care au sesizat acte de violență în familie: 23.090; infracțiuni sesizate: 23.003.

AGERPRES: Considerați că în România există discriminări în ceea ce privește salarizarea și condițiile de muncă între femei și bărbați? 
Ioana Cazacu: În România, în anul 2014, diferența salarială dintre femei și bărbați a fost de 9,7%, față de media europeană de 16,4%. Parlamentul European atrage atenția că femeile muncesc 70 de minute pentru a câștiga salariul bărbaților pentru 60 de minute sau la fiecare 100 de euro câștigați de bărbați, femeile câștigă doar 86.

Inegalitatea de salarizare dintre femei și bărbați are la bază diverse motive, printre care și faptul că munca femeilor este încă adesea privită ca mai puțin valoroasă decât munca pe care o prestează bărbații. Stereotipurile legate de sexe le limitează atât femeilor, cât și bărbaților posibilitatea de a-și alege studiile și profesia, ceea ce duce la crearea unei piețe a muncii segregate pe baza sexului, unde ocupațiile dominate de femei sunt subevaluate față de ocupațiile dominate de bărbați. În plus, femeile care au copii lucrează pe baza unui orar de lucru mai scurt și mai flexibil pentru a se ocupa și de îngrijirea acestora. În afara discriminării directe în cadrul aceluiași loc de muncă, existența diferenței de remunerare între femei și bărbați se explică și prin cariere mai scurte și întrerupte, în ocupații și sectoare situate pe o scară valorică mai joasă.

Indicatorul stabilit la nivelul Uniunii Europene (UE) se calculează anual de sistemul statistic european. Plata egală nu se referă exclusiv la venituri salariale brute. Indicatorul include și bonusurile, orele suplimentare, prima de vacanță, plata pentru concediul medical și stimulentele. Diferența de remunerare măsoară diferența relativă a remunerărilor orare brute medii ale femeilor și ale bărbaților pe ansamblul economiei.

În sistemul public, teoretic aceste diferențe nu ar trebui să apară, angajații din sistemul public având legislație specifică, cu grile de salarizare fixe, în funcție de postul/funcția pe care o ocupă. Pot exista cazuri în care discriminarea să apară la accesul la formare și promovare profesională, care pot conduce la un salariu mai mare. În companiile private lucrurile diferă pentru că fiecare angajator își stabilește propria grilă de salarizare și mai ales propria politică de resurse umane. La nivel de ramuri economice, există domenii feminizate, acele domenii în care lucrează în procent mare femei: servicii, îngrijire, sănătate, educație.

DESFB și-a propus ca obiectiv în Strategia Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați pentru perioada 2014-2017 și dezbaterea problematicii privind diferența salarială dintre femei și bărbați, prin organizarea unor reuniuni cu participarea partenerilor sociali și a reprezentanților din autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu, în vederea identificării unor măsuri concrete pentru reducerea decalajelor salariale.

AGERPRES: Cum apreciați egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați? 
Ioana Cazacu: Vârsta de pensionare diferită pentru bărbați și femei are ca efect realizarea unor stagii de cotizare diferite, ceea ce afectează egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește nivelul pensiilor. Egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților, este un proces complex, de durată, care pe lângă reformarea legislativă a domeniului securității sociale presupune: dezvoltarea și implementarea eficientă a politicilor de susținere a învățării pe tot parcursul vieții; politici privind creșterea conștientizării societății asupra importanței îmbătrânirii active; politici de încurajare a menținerii forței de muncă pe piața muncii a populației de peste 55 de ani; soluții alternative, precum flexibilizarea timpului de muncă, posibilități de muncă part-time pentru vârstnici, sistem dezvoltat de servicii sociale de îngrijire a copiilor și a persoanelor vârstnice pentru concilierea vieții e familie cu cea profesională. Numărul mai mic de ani de muncă, câștigurile mai mici și speranța de viață mai mare a femeilor în raport cu bărbații pot conduce la o reducere a pensiei medii a femeilor.

Studiile din domeniu au arătat că femeile înregistrează rate mai mici de participare pe piața muncii (efectuând mai multă muncă domestică decât bărbații), dar și că femeile au în general aparteneța la domenii economice mai slab plătite. Femeile trăiesc în medie cu 5 ani mai mult decât bărbații și sunt mai tinere în general decât soții lor.

AGERPRES: Ce detalii ne puteți oferi despre Conferința 'România — o abordare holistică pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice'? 
Ioana Cazacu: Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați realizează această Conferință internațională pentru că ne pasă și a sosit momentul să ne pese tuturor: prea multe femei suferă în tăcere ca victime ale violenței domestice. În același timp, vrem să punem Bucureștiul pe harta evenimentelor europene de anvergură, cu prezențe nu doar la nivel tehnic, ci și politic, vorbind totodată despre o temă cheie, cea a violenței domestice.

Proiectul este unul crucial din mai multe motive. Potrivit Eurobarometrului, violența în familie afectează nu mai puțin de 25% din populația Uniunii Europene, practic o femeie din patru este abuzată. Ceea ce este și mai îngrijorător este că majoritatea victimelor nu raportează abuzul și nu cer ajutorul autorităților.

Fondurile europene sunt o soluție financiară pentru susținerea luptei / combaterii violenței domestice. UE are pe agendă această temă și prin proiectul 'Start — O viață de calitate în siguranță!' chestiunea capătă o dimensiune concretă, inclusiv printr-un hotline de asistență pentru victime: vrem ca acesta să fie un fel de 112 pentru violența domestică și violența de gen. Ideea de bază e și de prevenție dar și de asistență adițională de care au nevoie victimele violenței domestice.

Credem despre combaterea violenței domestice că ar trebui să fie prioritară pe agenda statelor membre UE în general, nu doar a României, fiind utilă o campanie multinațională dedicată. Sigur, nu pare o tema senzațională, dar este, spre diferență de altele, o temă reală, una din patru femei este afectată de ea. Credem ca merită dedicată mai multă atenție: prea multe femei suferă în tăcere în fața ecranului. Prin mediatizare adițională putem crește conștientizarea și o parte din aceste femei pot găsi curajul de a face o sesizare împotriva vinovaților.

În România se mai pot face încă multe pentru combaterea violenței în familie, dar în ultimul an și în următoarele luni s-au făcut și se fac pași decisivi, stânga arată încă o dată că felul în care sunt tratate femeile constituie o prioritate, că respectul pentru ele este o chestiune fundamentală.

Acest proiect face parte dintr-o serie mai largă de politici promovate de Guvernul României privind reducerea inegalităților, creșterea echității sociale și asigurarea de șanse egale la dezvoltare, prin acces neîngrădit la servicii publice de calitate. Guvernul României pune accent pe măsurile active de sprijinire a grupurilor vulnerabile, aflate în situație de risc, fie că vorbim despre educație, consiliere sau inserție pe piața muncii. Egalitatea de șanse și de gen este o prioritate a lumii moderne și a României. Violența domestică este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internațional, cât și la nivelul României. Egalitatea de șanse între femei și bărbați nu este numai o problemă care ține de diversitate și de echitatea socială, ci și o condiție preliminară pentru realizarea obiectivelor de creștere durabilă, ocupare a forței de muncă, competitivitate și coeziune socială. 
        
AGERPRES: Care este situația femeilor din țara noastră după recesiunea economică de acum câțiva ani? 
Ioana Cazacu: Ca urmare a recesiunii economice, situația femeilor s-a înrăutățit, deoarece locurile de muncă ocupate de femei sunt concentrate în sectorul public, acestea fiind afectate în mod disproporționat de pierderea locului de muncă din cauza ajustării bugetelor, contribuind la dependența financiară a femeii de partener.

Propunerea de Proiect 'START — O viață de calitate în siguranță' a plecat de la premisa că violența pe motive de gen aduce o gravă atingere calității vieții, victimele supuse violențelor reprezentând o categorie ale cărei șanse de a participa la viața socială și profesională sunt semnificativ reduse. O femeie din trei este victimă a violenței la un moment dat în viață.

Sursă: http://www.agerpres.ro/social/2015/05/15/interviu-cazacu-desfb-conferinta-romania-o-abordare-holistica-pentru-combaterea-violentei-impotriva-femeilor-reprezinta-o-premiera-nationala-13-34-40