Viitorul Postuman Cyborg Si Inteligenta Artificiala

Viitorul postuman: cyborg și inteligența artificială

Cuprins

I. Introducere

Prin intermediul acestei lucrări, mi-am propus să analizez evoluția termenilor de cyborg și inteligență artificială și a modului în care aceștia își resfrâng consecințele asupra societății. Consider că specia umană traversează o nouă etapă care poate fi considerată și ultima verigă a evoluției sale, iar schimbările prin care trece societatea necesită o atenție sporită pentru a nu deveni o amenințare la adresa acesteia.

Am ales această temă pentru că mă pasionează modul în care artificialul se îmbină cu naturalul, dând naștere unor organisme înzestrate cu puteri supranaturale ce ne asigură o viață mai ușoară. Dacă aceste „ființe” ar trăi printre noi sau ne-ar înlocui cu timpul, societatea ar evolua și ar ajunge să înțeleagă cu adevărat misterele universului. Când se va atinge această performanță, nimic nu va mai împiedica ființa umană să devină un Dumnezeu mecanic.

În plus, acest subiect devine mai fascinant prin contrastul dintre beneficiile și consecințele negative ale cyborgizării. Încă nu știm care vor fi efectele creării unei inteligențe artificiale sau a conviețuirii oamenilor cu cyborgii. Aceștia pot conduce la îmbunătățirea calității vieții, dar, în același timp, pot determina și distrugerea oamenilor. În ciuda acestei dileme, oamenii de știință continuă cercetările și își doresc să creeze o nouă societate. Toate aceste aspecte ale îmbinării artificialului cu naturalul îmi oferă un impuls spre a dezvolta o pasiune pentru viața artificială și pentru filmele și cărțile ce abordează această temă.

Până în prezent, cercetătorii au reușit să realizeze câteva din aceste aspirații. Cyborgii se află deja printre noi, deși nu au atins nivelul din filmele science-fiction. Există câțiva oameni de știință care și-au implantat cipuri în corp, și-au înlocuit membrele cu unele conduse de calculatoare pentru a deveni mai puternici. Tot cyborgi pot fi considerați și cei care se folosesc de proteze pentru a-și îmbunătăți un simț sau pentru a-și recupera un membru. În ceea ce privește inteligența artificială, cercetările încă nu au ajuns unde ne-am dori. O inteligență artificială conștientă de sine încă e un vis îndepărtat la care oamenii de știință muncesc necontenit.

Însă, literatura și filmele science-fiction sunt tot mai bogate și dezvoltă diverse scenarii în care societatea gâzduiește organisme cibernetice ce se luptă cu specia umană. În ultimii ani, acest gen a câștigat tot mai multă atenție din partea oamenilor și dă naștere controverselor în ceea ce privește contrastul dintre beneficiile și pericolele aduse de viața artificială. Așadar, toate domeniile încep să acorde importanță acestui subiect, pentru că ne apropiem cu pași repezi spre o nouă etapă a evoluției speciei umane.

Scopul lucrării este acela de a verifica câteva ipoteze de cercetare în ceea ce privește relația om-viață artificială. Prima ipoteză constă în nuanțarea șanselor creării unui cyborg adevărat sau a unei inteligențe artificiale. Deși în filme, aceste organisme conviețuiesc cu oamenii, în viața reală încă nu s-a ajuns la această performanță și multe persoane se îndoiesc de capacitatea științei de a da naștere unei inteligențe artificiale conștiente de sine. Motivul pentru care există această nesiguranță este reprezentat de complexitatea ființei umane și de incapacitatea noastră de a înțelege modul în care funcționează universul.

A doua ipoteză a lucrării este legată de posibilitatea sentimentelor în rândul cyborgilor și a inteligenței artificiale. Putem ridica această problemă în privința cyborgilor doar dacă are loc și alterarea creierului odată cu procesul de cyborgizare. În prezent, nu s-a descoperit un algoritm al sentimentelor umane, astfel încât acestea rămân o enigmă a speciei umane. Așadar, vom încerca să verificăm în ce măsură sentimentul rămâne cea mai controversată frontieră în evoluția vieții artificiale.

Ultima ipoteză de cercetare subliniază viitorul speciei umane într-un scenariu în care societatea este guvernată de tehnologie. Vom încerca să identificăm un scenariu real postumanism, diferit de cel promovat de filme. Un scenariu care poate însemna cel mai mare eveniment din istoria umanității, dar și o greșeală. Nu știm dacă această verigă din lanțul evoluției speciei umane va fi o degenerare sau o renaștere. De aceea, prin intermediul părții teoretice, vom încerca să găsim răspunsul la această dilemă.

Fundamentul părții teoretice este reprezentat de o bibliografie ce cuprinde 14 cărți care conțin informații folositoare pentru fiecare capitol. Însă, bibliografia fundamentală, care se regăsește pe tot parcursul lucrării este compusă din: Antropologia corpului și modernitatea de David Le Breton, Corpul în imaginarul virtual de Lucia Simona Dinescu, Citizen Cyborg de James Hughes, Our final invention, Artificial Intelligence and the End of Human Race de James Barrat și Descartes` Error de Antonio Damasio.

Lucrarea lui David Le Breton prezintă istoria evoluției trupului și modul în care s-a ajuns la concepția de cyborg. Acesta prezintă dintr-o perspectivă antropologică toate etapele prin care a trecut corpul uman în ordine cronologică și, în același timp, îi numește pe cei care au contribuit la starea actuală a științei și a descoperirilor în ceea ce privește relația dintre trup și univers. Esența lucrării este discrepanța dintre complexitatea trupului care ne diferențiază și ne asigură unicitatea și îngrădirea ce ne-o oferă acesta, îndreptându-ne către pierire.

Corpul în imaginarul virtual prezintă un postumanism contemporan, în care cyborgii și inteligențele artificiale devin familiare oamenilor. Lucia Simona Dinescu prezintă atât din perspectivă antropologică, cât și din cea științifică, viața artificială și modul în care aceasta se răsfrânge asupra societății.

Prin lucrarea sa, Our final invention, James Barrat vorbește despre riscurile pe care le reprezintă viața artificială și inteligența artificială pentru specia umană. Cartea sa este una teoretică, în care prezintă adevăratul scenariu postumanism și soluțiile prin care cele două specii pot conviețui în pace. De asemenea, descrie și beneficiile pe care tehnologia le poate aduce societății și modul în care aceasta va ajuta specia umană să evolueze. Totuși, James Barrat menționează că, într-adevăr, există posibilitatea ca dezvoltarea acestor organisme să ducă la exterminarea rasei umane.

Antonio Damasio surprinde cea mai frumoasă latură a ființei umane: sentimenele și emoțiile. Acesta susține că sentimentele nu au la bază un algoritm și nici nu vor putea fi reproduse de o mașinărie. Cercetătorii se vor lovi mereu de acest impediment și nu vor găsi o rezolvare pentru această problemă. El își dorește să sublinieze complexitatea ființei umane și măreția sa, ceea ce nu va fi niciodată o caracteristică a roboților.

Pornind de la aceste lucrări, în primul capitol, vom prezenta evoluția noțiunii de trup în ordine cronologică: de la credința că trupul reprezintă legătura omului cu universul la concluzia că trupul este un simplu accesoriu ce împiedică omenirea să conducă Cosmosul. De la această idee a apărut dorința mecanizării trupului, astfel încât oamenii au început să viseze la nemurire. De aici, vom prezenta trecerea de la cyborg la inteligență artificială, ceea ce demontrează că oamenii își doresc mai mult, nu doar să își înlocuiască membrele sau să își îmbunătățească simțurile.

În cel de-al doilea capitol, vom prezenta trupul și conceptul de cyborg din viziunea antropologilor și vom observa modul în care oamenii se folosesc de trup pentru a câștiga putere. Pornind de la viziunea acestora, pătrundem în sfera umanismului și putem discuta despre complexitatea ființei umane. Astfel, vom aborda subiectul sentimentelor ce nu pot fi reproduse de tehnologie și nici nu pot fi înțelese.

Ultimul capitol de teorie va ridica problema sfârșitului umanitații. Vom încerca să conturăm un posibil scenariu postumanism care poate reprezenta o degenerare sau o renaștere a umanității. Pentru acest scenariu, vom încerca să găsim și soluții prin care cele două specii să conviețuiască în pace, fără a încerca să se extermine una pe cealaltă. În plus, vor fi subliniate și beneficiile aduse de îmbunătățirea trupului uman cu ajutorul tehnologiei și de colaborarea cu o inteligență artificială.

Având această bază teoretică, studiul de caz va confirma sau infirma aceste idei. Astfel, în prima parte, vom realiza o analiză a filmelor ce abordează această temă, pentru a pune în opoziție postumanismul promovat de filme și cel real, susținut de oamenii de știință. Aceste filme subliniază ipotezele de cercetare și prezintă un scenariu în care specia umană este distrusă de tehnologie. În partea a doua a studiului de caz, vom folosi chestionarul și focus-grupul pentru a vedea care este realitatea și cum percep oamenii ipotezele de cercetare: posiblitatea unui astfel de viitor, copierea sentimentelor, beneficiile și consecințele negative asupra societății.

Așadar, vom îmbina în mod armonios fundamentul teoretic cu studiul de caz, pentru a sublinia impactul tehnologiei asupra societății și modul în care cyborgii și inteligențele artificiale vor conduce specia umană spre o nouă verigă din lanțul evoluției sale.

II. O reprezentare modernă a corpului: cyborg

Accepțiile cyborgului

De-a lungul istoriei, percepția asupra omului și a Universului a îmbrăcat diverse forme, trecând de la imaginea omului ce se află în comuniune cu Divinitatea prin intermediul trupului, la ruptura dintre acesta și Cosmos și apariția noțiunii de cyborg. Înainte de a analiza această evoluție, este necesară înțelegerea termenului de cyborg și a transformărilor ce au apărut asupra realității, timpului și spațiului.

Odată cu secolul al XVII-lea, cercetările lui Nicolaus Copernic, Giordano Bruno și Galileo Galilei dezvoltă o nouă viziune asupra Universului și a omului. Această viziune va avea consecințe asupra reprezentărilor corpului și va determina, în același timp, o detașare de viața religioasă. Oamenii nu mai au încredere în propriul corp și în simțurile acestuia, iar Universul este văzut ca o mașinărie condusă cu ajutorul unor legi stricte, ce nu pot da greș și, așa cum afirmă David Le Breton, are ca stăpân un „Dumnezeu mecanic” . Acest curent mecanicist și apariția orologiului determină mecanizarea tuturor proceselor naturale, fără a ocoli și corpul uman. Desigur, consecințele acestor schimbări se reflectă în gândirea și perspectiva oamenilor, dând naștere unor noi practici sociale.

Astfel, omul trebuie să se ridice la înălțimea acestui Univers și să devină stăpân, să domine tot ce îl înconjoară. Dar, această schimbare poate avea loc doar cu ajutorul corpului-mașină, termenul cunoscut în zilele noastre fiind acela de cyborg. Odată cu această perspectivă, ia naștere o luptă între cei care își doresc să mecanizeze totul și care consideră că subiectul uman însuși este o mașinărie și cei care vor să demonstreze falsitatea acestor credințe, având ca argumente „raționalitatea și afectivitatea” .

Termenul de cyborg a apărut recent în vocabularul nostru, fiind promovat în special de filmele și literatura science-fiction. Etimologia termenului ne dezvăluie sensul lui: „cyb” de la cibernetică si „org” de la organism. Pe scurt, revenind la promotorii acestei viziuni, cyborg înseamnă corpul-mașină și reprezintă o creație a ciberneticii.

Pentru a putea surprinde calitățile unui cyborg și pentru a putea dezvolta această temă până la punctul cel mai înalt pe care îl poate atinge viața artificială și, aici, ne referim la inteligența artificială, trebuie să definim termenul.

Lucia Simona Dinescu oferă o definiție ușor de înțeles chiar și pentru cei care nu au mari tangențe cu domeniul ciberneticii: „cyborgul este un postumanism învestit cibernetic: subiectul uman devine cyborg prin implanturi și prin proteze electronice corporale, dar și prin integrare perceptivă în spațiul virtual generat de tehnologiile computerului”. O altă definiție, dar de data aceasta, mult mai amplă, este menționată tot în lucrarea Luciei Simona Dinescu. Aceasta este o definiție oferită de Featherstone și Burrows: „termenul cyborg se referă la un organism cibernetic, un sistem om-mașină autoreglabil. Acesta este de fapt un hibrid om-mașină în care părțile mașinii devin substituiri integrate sau care acționează drept completări ale organismului pentru a spori potențialul de putere al corpului” .

Cu ajutorul acestor definiții, înțelegem că, prin cyborgizare, trupul uman este dezintegrat și reintegrat, prin înlocuirea sau adăugarea de organe și funcții. Scopul este acela de a îmbunătăți simțurile și funcțiile umane în vederea conducerii Universului, o dorință ce s-a înfiripat în sufletele oamenilor încă de la primele descoperiri în domeniu. James Hughes, în cartea sa, Citizen Cyborg, vine cu o completare la aceste teorii și afirmă că oamenii ar putea fi mult mai fericiți dacă ar avea totul sub control, iar această schimbare este posibilă doar prin intermediul tehnologiei.

Despre prima apariție a termenului, menționează Lucia Simona Dinescu. Noțiunea de cyborg a apărut în anul 1960, când doi astronauți, Manfred E. Clynes și Nathan S. Kline, s-au gândit să realizeze o legătură între un organism viu și o mașinărie. Aceasta reprezenta o soluție pentru alterările ce puteau surveni asupra funcțiilor corpului uman în spațiu, și, astfel, se putea adapta cu ușurință oricărui mediu.

Pornind de la această invenție, specialiștii din domeniu s-au gândit la posibilitatea de a interveni asupra funcțiilor și abilităților oamenilor în viața de zi cu zi, nu doar în condiții speciale. Astfel, cyborgul a început să fie tot mai prezent în activitățile noastre, ajutându-ne să ne depășim orice barieră fizică sau psihică.

Într-un articol, profesorul Kevin Warwick menționează două viziuni asupra termenului de cyborg: "cyborg can be seen as potentially augmenting all humans, giving them abilities over and above those of other human. (…) Alternatively, can be viewed as helping those who have a physical or mental problem, such as paralysis, to do things they would otherwise not be able to do".

Înțelegem că prin intermediul cyborgului, nu reușim doar să ne îmbunătățim anumite abilități și să performăm în activitățile zilnice. Cyborgul deschide și o nouă ușa celor care au crezut că nu vor avea niciodată o viață socială, ajutându-i să își depășească condiția prin intermediul protezelor. Pe lângă aceste viziuni, „termenul cyborg se adaugă altor concepte utilizate în istoria ideilor pentru a denota analogia om-mașină de-a lungul timpului, precum corpul/mecanism-ceas, automatele, androidul sau robotul antropomorfizat”. În acest sens, ne referim la roboții înzestrați cu o inteligență artificială, ce funcționează prin raportarea la orologiu.

În final, accepția generală a termenului în zilele noastre este „echivalentă cu înlocuirea elementelor organice nefuncționale și cu îmbunătățirea capacităților „naturale” ale corpului, de la conștiință la simțuri și abilități”. Totuși, această viziune este pregnantă în lumea reală, cea care ne înconjoară. În literatură și cinematografie, viziunea este dusă la extrem, iar cyborgul este asociat cu monstruozitatea. Putem observa cyborgi care își pierd orice trăsătură umană și își doresc să distrugă specia umană. Aceste scenarii alimentează și teama oamenilor în fața unui postumanism.

Astfel, este important să înțelegem că, în viața reală, cyborgul rămâne un construct uman care doar va compensa natura. Prin acest proces, el reușește, în sfârșit, să modifice vechea ordine a lumii; naturalul se contopește cu artificialul și lumea fizicii cu cea a biologiei. De aici, în mod paradoxal, rezultă faptul că acest computer inteligent poate deveni motorul vieții și îi poate lua locul sufletului.

2. Perspectiva istorică: un rol definitoriu în conturarea noțiunii de cyborg

Această temă complexă, ce se află într-o continuă ascensiune, nu poate fi aprofundată fără o perspectivă istorică și fără a descoperi cine a ajutat la evoluția uluitoare a ciberneticii. De-a lungul timpului, specialiștii din domeniu au venit cu propriile soluții și idei, împreună reușind să dea o formă noțiunii de cyborg.

Cyborgul este un termen ce a apărut destul de recent, odată cu dezvoltarea ciberneticii, dar, încă din secolul al XVII-lea, au prins contur primele viziuni prin care omul era desprins de corp. René Descartes, filosof și matematician francez, a fost primul care a pronunțat „oarecum oficial formulele ce-l disting pe om de corpul său”. Acesta a încercat să descopere lumea într-un mod diferit față de acele timpuri, prin știință și matematică. R. Descartes a avut un rol major pentru fizică, a inventat legea conservării cantității de mișcare și a explicat toate fenomenele naturii prin material în mișcare. Lege pe care a aplicat-o și asupra vieții organice, considerând că dintre toate ființele de pe Pământ, omul este singurul care are suflet, un suflet independent. Astfel, a ajuns la concluzia că puterea omului este limitată de corp, că cel din urmă este un simplu „accesoriu” lipsit de orice valoare. Conform credințelor sale, gândirea și corpul erau într-o relație total independentă.

René Descartes evidențiază în lucrările sale o altă caracteristică a noii viziuni: omul nu se poate baza pe simțuri, acestea fiind înșelătoare. Pentru a ilustra această dezamăgire a trupului, oferă exemplul bucății de ceară. Ceara, atunci când este scoasă din fagure, înglobează mai multe calități ce pot fi observate cu ajutorul simțurilor: mirosul, culoarea, consistența. În momentul în care ceara ia contact cu focul, își pierde aceste calități. Devine fierbinte, se topește și își pierde mirosul plăcut. Astfel, simțurile noastre sunt înșelătoare. Calitățile bucății de ceară dispar, dar totuși aceasta încă există. Prin acest exemplu, R. Descartes ne supune atenției faptul că, prin gândirea mecanicistă, omul nu trebuie doar să se desprindă de trup, ci și de simțurile acestuia și de orice amintire a corpului. Omul trebuie să se folosească doar de inteligența sa și să cunoască lumea prin intermediul sufletului și a minții.

O serie de descoperiri ce au marcat acea perioadă, cum ar fi cea a tiparului, a telescopului și microscopului, accentuează această ruptură a simțurilor omului de inteligența și sufletul său. Prin intermediul acestor invenții, omul poate aprofunda misterele lumii înconjurătoare fără a fi nevoie de simțuri. Acum, nu mai vede Cosmosul, astrele cu ajutorul privirii, ci cu ajutorul cunoștințelor. Aceste descoperiri demonstrează din nou că oamenii nu au nevoie de trup și de simțuri pentru a înțelege măreția Universului.

Din secolul al XVII-lea, odată cu filosofia mecanicistă, se produce o adevărată ruptură de corp în societatea occidentală. „Concepția filosofilor sau a savanților asupra naturii se eliberează de autoritatea Bisericii și a cauzelor transcendente, situându-se la un alt nivel: la înălțimea omului.” Galileo Galilei a avut un rol major în această revoluție științifică. Cu timpul, se îndepărtează de convingerile sale religioase, iar Universul este reformulat după legile matematicienilor. Astfel, aceștia preiau pozițiile de lider. Însă, așa cum sublinia și Apostolul și Evanghelistul Marcu, în Noul Testament, există un impediment. Acesta atrăgea atenția asupra unui aspect: „Și ce folosește unui om să cîștige toată lumea, dacă-și pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” Pornind de aici, Galileo Galilei reflectează asupra acestui subiect și înțelege că această nouă etapă pe care o traversa omenirea era încetinită de o problemă: „La ce-i folosește omului cucerirea Universului dacă ajunge să-și piardă sufletul?” Astfel, noii lideri dezvăluie misterele lumii prin legile matematice și ajung la concluzia că omul se poate folosi de natură pentru a-și satisface dorințele. Prin această „gândire mecanicistă”, omul reușește să domine tot ce îl înconjoară și devine stăpânul naturii.

Desigur, așa cum afirmă și David Le Breton, această viziune era lipsită de o perspectivă teologică, moment în care Biserica încearcă să intervină pentru a nu pierde puterea. În plus, înțelegem că acești promotori ai gândirii mecaniciste nu fac altceva decât să supună corpul votului de neîncredere. Corpul devine nefolositor și, mai mult, limitează omul, nu îi permite să cunoască și să conducă natura. Este momentul în care, în sufletele oamenilor, apare dorința arzătoare de a conduce lumea.

Norbert Wiener a avut și el un rol major în această viziune. Este considerat întemeietorul ciberneticii, iar prin cyborg, se referă la procesul prin care organele de simț ale omului sunt înlocuite cu proteze. Pentru el, cea mai mare problemă pe care o întâmpină evoluția cyborgului, așa cum enunță în cartea sa, Cybernetics or control and communication in the animal and the machine, este următoarea: "Can man-made machines learn and can they reproduce themselves?" Răspunsul îl oferă tot el imediat: "In fact, they can learn and can reproduce themselves, and we shall give an account of the technique needed for both these activities."

Tot N. Wiener considera că fiecare descoperire sau eră a însemnat un nou pas pentru evoluția omenirii. Fiecare perioadă a avut caracteristicile ei, caracteristici evidențiate de specialiști prin invențiile lor. Așa cum în Evul Mediu, cei reprezentanți erau navigatorii, negustorii și astrologii, acum, trăim într-o eră a comunicării și a tehnologiei.

O altă figură importantă în istoria cyborgului este Stelarc. Stelios Arcadiou, cunoscut sub numele de Stelarc, este un artist australian ce promovează lucrările de tip performance art. „Artistul folosește sisteme ale roboticii, realității virtuale, inteligenței artificiale, Internetului, etc. pentru a augmenta, invada sau interfața corpul uman, alăturând semnale multimediatice sistemelor cyborgice prezentate.” Se pare că premisa de la care pornește el este aceea că trupul este „limitat fizic și psihic”, este firav, iar unica soluție pentru a schimba aceste trăsături este inserarea tehnologiei în corp. Acest proces este unul extrem de complex, violent și dureros, însă lui Stelarc nu îi pasă de schimbările psihologice ce pot apărea. Pentru el, corpul este un simplu obiect, al cărui scop este doar acela de a găzdui numeroase îmbunătățiri cibernetice.

Pornind de la aceste premise, Stelarc a inventat cea de-a treia mână, o construcție atașată brațului uman, care funcționeză ca o prelungire cyborgică a trupului. Cercetările lui nu se opresc aici și își dorește să ajungă să își manipuleze întregul corp, chiar și ADN-ul. Astfel, putem spune că „tehnologia este, pentru Stelarc, cea care definește ceea ce este uman, deoarece constituie o parte a naturii umane.”

Știința contemporană încearcă să găsească o modalitate prin care omul poate scăpa de corp, de acest „accesoriu” inutil. Totuși, David Le Breton descoperă că acum, a intervenit o altă motivație. Cyborgul nu mai este doar o perspectivă, reprezintă un mod de câștiga în lupta cu moartea. Această procedură prin care corpul uman devine o mașină este doar o metodă prin care omul învinge latura efemeră a trupului său.

Unii cercetătorii consideră că toți am devenit cyborgi, pentru că suntem dependenți de tehnologie și folosim aceste unelte pentru a deveni mai buni în ceea ce facem. Odată ce folosim calculatoarele și telefoanele în orice moment al zilei pentru a comunica și pentru a socializa între noi, ele au devenit prelungirile ființei noastre. Acest aspect este descris mult mai bine de către Lucia Simona Dinescu. Cyborgul se referă, mai exact, la rolul tehnologiei în viața noastră. Oamenii devin dependenți de tehnologie pentru a-și duce la îndeplinire toate sarcinile și activitățile sale sau pentru a performa în ceea ce fac. Exemplul oferit de autoare este cel al ochelarilor de vedere care reușesc să ne îmbunătățească vederea și șofatul care ne ajută să ajungem cât mai repede la destinațiile noastre. Și James Barrat susține această idee conform căreia oamenii au devenit cyborgi fără a realiza: "However, regular old artificial intelligence surrounds us, performing hundreds of tasks human delight in having it performed."

Se pare că această tehnologizare a ajuns mult mai departe în unele cazuri. De exemplu, primul cyborg al lumii este considerat Steve Man. El este creatorul unui dispozitiv, Eye Tap Digital, care este conectat la un computer personal. Acești ochelari îl ajută să perceapă lumea într-un mod diferit, un exemplu fiind vederea cu infraroșu. Pe lângă Steve Man, „primul om care și-a implantat un microcip identitar în corp este artistul Eduardo Kac, în cadrul unei instalații de artă intitulate Time Capsule.”

Pe lângă cei doi, Kevin Warwick este considerat și el unul dintre primii cyborgi din lume. În anul 1998, și-a implantat un un cip din silicon cu transmitere Radio în braț. Cu ajutorul acestui implant, el reușește să aprindă lumini, să deschidă uși și să deschidă diverse computere fără a-și folosi mâinile sau a depune efort. Invențiile lui au continuat, reușind să-și îmbunătățească abilitățile și simțurile, ajungând până la a-și introduce un nou implant în sistemul nervos prin care sunt realizate conexiuni între acesta și un computer.

Totodată, această tehnologizare a devenit necesară și în cazul oamenilor bolnavi. În ultimul timp, sunt tot mai multe cazuri în care se nasc copii cu dizabilități, cazuri în care oamenii își pierd unele membre sau simțuri în urma accidentelor. În toate aceste situații, cyborgizarea reprezintă o șansă, un colac de salvare pentru ca aceștia să poată duce o viață normală și să își poată îmbunătăți simțurile și funcțiile corpului. Pentru viitor, se dorește o perfecționare a acestor procese, prin implantarea unor cipuri direct în creier.

Ajungând până în zilele noastre, este adus în discuție un nou curent: postumanismul. Lucia Simona Dinescu definește postumanismul ca fiind în strânsă legătură cu postmodernismul și, mai ales, „o provocare a modernului”.

Postumanismul presupune existența unei legături între artificial și biologic. Nu se urmărește desprinderea celor două și renunțarea la trupul uman, ci îmbunătățirea acestuia. Cele două trebuie să lucreze împreună, să își unească forțele pentru ca rezultatul să fie o mașinărie complexă. Așadar, „postumanismul nu este un antiumanism, deși consemnează sfârșitul unei anumite versiuni a umanului, putând provoca nu doar entuziasm și plăcere, ci și teroare și scepticism.”

Hayles Katherine, în lucrarea sa, How we became posthumans, subliniază și ea că postumanismul poate însemna plăcere, bucurie, dar și teroare. Ne putem imagina cu ușurință de ce această etapă poate aduce și groază în rândul oamenilor. "Post (…) hints that the days of the human may be numbered". H. Katherine vrea să evidențieze că postumanismul nu înseamnă sfârșitul speciei umane, ci finalul unei gândiri, a unei viziuni asupra lumii. Această etapă trebuie să aducă doar fericire, să ne ajute să avem o viață mai bună și mai ușoară cu ajutorul tehnologiei.

Așadar, postumanismul nu încearcă să extermine specia umană, ci să contopească naturalul cu artificialul, pentru a da naștere unei ere în care oamenii își pot depăși orice limită și pot duce viața la care au visat dintotdeauna. Nu putem să fugim de postumanism, pentru că acesta deja ne guvernează viața. Trebuie să înțelegem ce înseamnă acest curent, să alegem ce fel de postumani vom fi și să privim această etapă ca pe una pozitivă în care vom beneficia de tehnologie.

În continuarea acestui curent, apare și transumanismul. Și de această dată, Lucia Simona Dinescu ne oferă o definiție explicită a acestuia. Din punct de vedere etimologic, sensul termenului este „uman de tranziție” și a fost folosit pentru prima oară în anul 1966 de către F. M. Esfandiary. Acest curent presupune desprinderea de ideologia mamă – postmodernism, prin intermediul noilor tehnologii și a impactului acestuia asupra stilurilor de viață. Acest curent dezbate problema controlării propriului corp și a consecințelor ce pot apărea în urma fuziunii trupului cu tehnologia.

Promotorii transumanismului merg și mai departe cu performanțele unui cyborg. Aceștia pun în calcul „posibilitatea unui subiect de a-și modifica codul genetic, personalitatea sau amintirile trecutului.” Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesară copierea creierului unei persoane cu toate gândurile, amintirile și experiențele sale într-un calculator. De asemenea, apare o altă necesitate: aceea de a reproduce toate celulele și toți atomii din trupul uman. Scopul acestor proceduri este acela de a păstra identitatea fiecărei persoane, dar și de a deveni nemuritori.

În concluzie, „transumaniștii își imaginează un viitor tehnologic în care calculatoarele sunt dotate cu voință (chiar dacă rudimentară) și cu un instinct de autoapărare, cu capacitate de a gândi pe cont propriu și de a lua propriile decizii.” În plus, viața oamenilor nu va mai putea exista independent de tehnologie, vom pierde rolul de conducători în favoarea lor, iar ei ne vor hotărî soarta.

Așadar, parcurgând această evoluție a termenului cyborg, observăm că toate atitudinile și curentele conduc la aceeași concluzie: cyborgizarea nu înseamnă o ruptură definitivă de corp, ci o îmbinare a artificialului cu biologicul, pentru a da naștere unui sistem complex, pentru a îmbunătăți abilitățile omului și pentru a-l ridica la nivelul Universului. Mai mult, se presupune că acești cyborgi vor avea propriul mod de a gândi, de a acționa și de a se reproduce.

În tot acest progres al tehnologiei și în încercarea oamenilor de știință de a îmbunătăți funcțiile și simțurile omului, apar două atitudini: cei care sunt de partea artificialului și își doresc o îmbinare a corpului uman cu tehnologia și cei care sunt de partea naturalului, considerând că doar în natură te poți încrede, dar despre cele două tabere vom discuta în alt subcapitol.

3. Inteligența artificială

În anul 1950, această diferență între artificial și natural a dat naștere unui nou domeniu de studiu – inteligența artificială. Acest domeniu se ocupă cu observarea consecințelor pe care modelele computaționale, robotica și chimia le au asupra organisemlor vii.

Așa cum Rolf Pfaifer specifică în cartea sa, Understanding Intelligence, pentru a putea dezbate această problemă, trebuie să înțelegem ce înseamnă inteligența. Deși acest domeniu are o lungă istorie, nu s-a reușit să se dea o definiție concretă. Fiecare persoană înțelege într-un mod diferit termenul de inteligență. Acestă diferență depinde de așteptările și experiențele noastre. Când mai mulți specialiști din domeniu au fost nevoiți să ofere o definiție a inteligenței, așa cum ne așteptam, fiecare a avut propria definiție. R. Pfaifer a reușit să le sintetizeze și să sustragă câteva caracteristici esențiale: "the ability to carry on abstract thinking (L.L. Terman); having learned or ability to learn to adjust oneself to the environment (S.S. Colvin); the ability to adapt oneself adequately to relatively new situations in life (R. Pintner)"

Ray Kurzveil dedică și el o lucrare acestei teme și atrage atenția unei definiții proprii: "Intelligence is the ability to use optimally limited resources – including time – to achieve such goals". Prin aceste scopuri, se referă la supraviețuire, comunicare, joc și căutarea transcendenței.

Deși aceste definiții sunt diferite, toate au un element comun. Inteligența reprezintă capacitatea de a gândi, de a învăța. În același timp, există definiții ale unor persoane care nu au legătură cu știința sau cu domeniul inteligenței artificiale. Conform acestor definiții, prin inteligență, ne referim la abilitatea de a gândi, de a găsi soluții pentru diferite probleme, de a avea creativitate, sentimente sau emoții.

Inteligența artificială, la fel ca cyborgul, își dorește să unifice corpul uman cu robotul, pentru a-i îmbunătăți funcțiile și aptitudinile. Omul trebuie să își depășească limitele, dar acest pas nu este posibil atât timp cât omul este prizonierul propriului corp. Pentru a ne elibera de aceste limitări, oamenii de știință își doresc să creeze un creier „artificial, autoreplicant, nemuritor și autoevaluativ, având capacitatea de a învăța, de a fi autonom și creativ, care să formeze la rândul său o societate a creierelor artificiale.”

James Barrat, în cartea sa, Our final invention, oferă o mică definiție pentru inteligența artificială, Busy Child, cum o numește el: "the ability to solve problem, learn and take effective, human-like action, in a variety of environments".

Observăm că toate aceste așteptări pe care oamenii de știință le au de la creierul artificial coincid cu trăsăturile oferite mai sus, de definițiile inteligenței: capacitatea de a învăța, de a fi creativ.

Domeniul inteligenței artificiale a început să se contureze în momentul inventării calculatoarele ce puteau îndeplini diferite sarcini complexe, iar promotorii acestui domeniu sunt: Vannevar Bush, Allan Turing, Norbert Wiener, John McCarthy.

Vannevar Bush a fost profesor la MIT University și a încercat să găsească o metodă prin care să îmbunătățească performanțele creierului uman. Astfel, a dat naștere unui sistem, numit Memex. Acest dispozitiv stoca toate informațiile din biblioteci și puteau fi mult mai ușor accesate de către oameni. V. Bush considera că acest sistem era unul apropiat modului în care creierul uman însuși stoca informații.

John McCarthy a fost profesor la Universitatea Stanford din California, iar lui îi este atribuit termenul de inteligență artificială. Profesorul a inventat termenul, referindu-se la posibilitatea creării unor roboți capabili să rezolve probleme, să se poată adapta la mediul înconjurător și să poată comunica. Tot el, a avut un rol major în studiul inteligenței artificiale prin inventarea limbajului Lisp. Acesta este un limbaj de programare ce are ca scop crearea aplicațiilor pentru inteligența artificială folosit și în zilele noastre de către cercetători. John McCarthy era sigur că într-o zi, calculatoarele vor putea atinge inteligența umană.

Contribuția cea mai importantă a avut-o Allan Turing cu renumitul test Turing. Lucia Simona Dinescu descrie pe scurt scopul acestui test: „experiment orientat spre dovedirea unui comportament inteligent din partea mașinilor: dacă omul este incapabil să facă diferența între un om și mașină, atunci se presupune că mașina este inteligentă”.

Mai exact, în două camere separate, se aflau o persoană și o mașinărie. Pe baza unor răspunsuri la câteva întrebări, omul trebuia să își dea seama dacă celălalt interlocutor era o persoană sau o mașinărie. Testul nu a reușit să treacă de calculatoare, dar s-au ridicat multe semne de întrebare, și, de asemenea, a atras multe critici. O critică importantă este cea a lui John Searle, care nu consideră acest test valabil, pentru că nu ne putem da seama dacă subiectul, adică mașinăria, a înțeles întrebările.

Odată ce am înțeles care este definiția inteligenței umane și a inteligenței artificiale, este important să știm cum se va proceda. Ray Kurzveil subliniază principalele etape prin care specialiștii vor reuși să creeze o inteligență artificială: "one resources required is the right set of formules (…) a second resource needed is knowledge (…) the third resource required is computation itself". Astfel, este necesară înțelegerea formulelor și a algoritmilor pe care se bazează creierul uman. Sistemul artificial creat va reproduce modul de funcționare a sistemului natural. De asemenea, pentru a atinge această performanță, cercetătorii au nevoie și de o tehnologie avansată, fără limite, care să le permită să reproducă măreția creierului uman.

Deși creierul uman încă nu poate fi înțeles în totalitate și continuă să uimească, acesta are atât puncte forte, cât și puncte slabe. "Its strength is reflected in its massive parallelism (…) The brain’s weakness is the extraordinarily slow speed of its computing medium, a limitation that computers do not share with us". Mai mult, calculatoarele și viitoarele inteligențe artificiale vor putea îndeplini mai multe sarcini și se vor gândi la mai multe lucruri în același timp.

O altă problemă discutată în crearea inteligenței artificiale este aceea a necesității unui corp. Cercetătorii se întreabă dacă Busy Child ar avea nevoie și de un corp sau s-ar putea dezvolta în interiorul unui calculator. La această problemă, oferă o soluție James Barrat, care propune două argumente importante ce suțin necesitatea unui corp: "First, occupying a body may be the best way for an artificial intelligence to develop knowledge about the world. (…) Second, a resource-acquiring artificial intelligence would seek a robot body for the some reasons Honda gave its robot ASIMO a humanoid body. So it can use our stuff." Prin intermediul acestor argumente, J. Barrat subliniază că deținerea unui corp este o caracteristică elementară pentru ca o inteligență artificială să intre în ritmul vieții, să cunoască toate aspectele acestei lumi și să evolueze.

Rolf Pfaifer ne supune atenției faptul că doar domeniul tradițional al inteligenței artificiale presupune limitarea la nivelul computerului. Ideile tradiționale se bazează pe modul în care oamenii gândesc și rezolvă problemele, iar formulele acestor procese sunt reproduse de un calculator. Dar inteligența artificială rămâne doar la acest stadiu și nu se materializează. Noul domeniu care studiază inteligența artificială își dorește ca aceasta să fie extinsă la nivelul unui trup, a unor creaturi artificiale.

Aceste creaturi artificiale sunt numite de către cercetători „autonomous agents”. Definiția acestora este următoarea: "autonomous agents have the form of mobile robots and be used as models of biological systemes, humans or animals". Important este ca inteligența artificială să intre în contact cu mediul înconjurător, să se adapteze și să aibă o relație apropiată cu specia umană. Ray Kurzveil ne atrage atenția că acești cyborgi sau roboți se vor integra destul de repede în societate și nu vom simți că sunt diferiți de noi: "that machine intelligence would become so pervasive, so comfortable, and so well integrated into our information-based economy that people would fail even to notice it".

Se pare că primul pas în crearea unei inteligențe artificiale este acela de a downloada creierul uman, pentru a-l putea analiza și înțelege. Fără această tehnică, cercetările nu ar mai putea evolua, creierul uman fiind el însuși o mașinărie complexă, imposibil de înțeles. De aici, ar urma crearea unei inteligențe artificiale care, așa cum scrie Lucia Simona Dinescu, nu ar putea fi deosebită de inteligența umană, ar avea propria personalitate, propriile principii și moduri de a acționa. Iar pretențiile acesteia nu s-ar opri aici: „pretenția de a avea propriile drepturi și de a li se recunoaște meritele și calitățile.”

4. Realitate sau science-fiction? Criticile aduse acestui curent

În urma acestei evoluții a tehnologiei, cercetătorii s-au împărțit în două tabere: cei care sunt de partea artificialului și cred în această posibilitate de a crea un cyborg sau o inteligență artificială și cei care susțin în continuare naturalul, prezervarea condiției actuale a omului.

Un critic puternic al inteligenței artificiale este John Searle. Acesta este un pragmatician american ce se opune acestor credințe, considerând că un computer nu ar putea avea niciodată conștiință de sine. Creierul uman este complex și de aceea nu poate fi programat, așa cum se poate face în cazul unui calculator. Mai mult, pentru a crea o inteligență artificială nu este suficient doar procesul de înțelegere a creierului uman, ci și acela de a simula evoluția organismului, un proces imposibil.

J. Searle îi împarte pe cercetătorii ce susțin artificialul în două direcții: „direcția hard”, adică cei care consideră că un computer poate să ajungă să gândească și poate fi programat și „direcția soft”, cei care susțin că, pentru om, calculatorul este o unealtă ce îl ajută să gândească și să își îmbunătățească abilitățile. Desigur, prima direcție este cea mai criticată.

Pentru a aduce și mai multe contraargumente, J. Searle aduce în prim plan experimentul numit „camera chinezească”, care atacă în special testul Turing. Se presupune că se inventează un robot programat să înțeleagă limba chineză căruia i se dă un set de caractere chinezești. Prin prelucrarea acestora, robotul ar putea da naștere unui alt set de caractere chinezești. Dacă același set de caractere i s-ar da unei persoane, iar persoana respectivă ar avea programul de calculator cu instrucțiuni, ar putea, la fel de ușor, să creeze un alt set de caractere chinezești. Astfel, amândoi reușesc să treacă testul, urmând instrucțiunile, fără a înțelege ce reprezintă caracterele. De aici, reiese că acel calculator nu gândește pentru a rezolva problema. În ceea ce privește acest experiment, James Barrat îl susține pe J. Searle și consideră că, într-adevăr, inteligența artificială ar fi total diferită de subiectul uman și, la rândul ei, va avea niște algoritmi pe care oamenii nu i-ar putea înțelege vreodată.

În final, J. Searle subliniază că simularea comportamenului uman nu asigură crearea unei inteligențe artificiale care să fie conștientă de sine. Ceea ce asigură gândirea ca abilitate principală a inteligenței artificiale este intenționalitatea comportamentală, un termen care stă la baza experimentului „camera chinezească” și este dezbătut pe larg în tezele sale.

O altă critică adusă inteligenței artificiale este aceea ca mașinile și calculatoarele pot învăța, dar „abilitățile acestora sunt limitate la aspectele logice ale procesului învățării, neputând avea acces la caracteristicile intrinseci ale învățării umane”. Astfel, inteligența artificială ar putea rezolva probleme complexe, ar putea găsi diverse soluții pentru situații ce par a fi imposibile, dar nu ar reuși să înțeleagă o glumă sau o ironie niciodată. Deși cercetătorii își doresc să creeze un trup pentru inteligența artificială, pentru a putea interacționa cu oamenii și cu mediul înconjurător, ar fi imposibil să reproducă și aspectele umane menționate mai sus.

Roger Penrose, un matematician și fizician englez, își exprimă și el neîncrederea în privința realizării unei inteligențe artificiale în lucrarea sa, Shadows of the mind. În primul rând, el consideră că, până în prezent, mintea umană este superioară calculatorului prin operațiile gândirii și structura sa. Astfel, specifică o primă diferență: "there are some areas where the neuron structure of brain does provide a numerical advantage over present-day computer". A doua diferență pe care o subliniază este următoarea: "there are a good deal more connections between different neurons than there are connections between transistors in a computer."

Desigur, el însuși recunoaște că, în timp, acest aspect se poate schimba, iar calculatoarele ar putea întrece creierul uman în această privință. Totuși, ceea ce R. Penrose încearcă să demonstreze este faptul că omul are capacitatea de a învăța și de a găsi rezolvări pentru probleme ce par imposibil de rezolvat, în timp ce un calculator nu ar putea atinge această performanță, pentru că toate acțiunile lui au la bază un algoritm: "Human mathematicians are not using a knowably algorithm in order to ascertain mathematical truth".

Aceste critici aduse inteligenței artificiale și multe altele se referă la faptul că mintea nu este un program, nu poate fi computaționalizată și, că deși o astfel de inteligență ar putea învăța prin intermediul unor algoritmi, niciodată nu va ajunge la nivelul creierului uman. O ultimă critică acuză inteligența artificială că ar fi lipsită de creativitate, de imprevizibilitate. Aceasta „nu ar putea satisface imaginația umană artistică”, pentru că totul este programat.

Astfel, criticii acestui curent consideră că inteligența artificială este doar o inteligență sintetică, ce este folosită în continuare doar pentru a veni în ajutorul omului, pentru a-i îmbunătăți unele abilități.

⃰⃰⃰

În final, subliniem evoluția tehnologiei și modul în care aceasta a reușit să îmbunătățească viața oamenilor. Deși nu s-a ajuns la performanța creării unei inteligențe artificiale, oamenii au început să devină cyborgi deja și au reușit să își depășească multe bariere fizice și psihice.

Cercetătorii din domeniu nu își doresc să îndepărteze total omul de trupul său, ci să contopească naturalul cu artificialul. Prin cyborgizare, oamenii își îmbunătățesc abilitățile, reușesc să îndeplinească sarcini dificile și duc o viață mai ușoară cu ajutorul protezelor. Nu trebuie neglijat beneficiul pe care oamenii cu dizabilități îl pot avea în urma folosirii acestor proteze.

La această dezvoltare a tehnologiei au ajutat mulți specialiști, venind cu idei și invenții, ajungând să fie și cobaii propriilor experimente. Însă, aceștia nu se vor opri aici și vor încerca să dea naștere unei inteligențe artificiale care va fi materializată într-un robot sau cyborg, chiar dacă mulți critici nu au întârziat să apară.

Astfel, drumul spre realizarea unei inteligențe artificiale și al cyborgilor este lung, dar cu ajutorul acestora, specia umană va cunoaște o nouă etapă din evoluția sa, o etapă a cărui final este încă incert.

III. Amprenta antropologiei și cea mai controversată frontieră: sentimentul

1. Reprezentările corpului în antropologie

Dintotdeauna, corpul a ocupat un loc important în temele de cercetare ale antropologilor, înțelegerea acestuia fiind elementară în studiul identității omului. Întreaga noastră viață se raportează la acest trup, iar cu ajutorul lui, percepem și înțelegem fenomenele ce ne înconjoară.

În ciuda faptului că reprezintă nucleul multor lucrări, corpul a fost mereu o enigmă, în special pentru culturile tradiționale care nu reușeau să înțeleagă consistența acestuia. Totuși, un lucru a fost cert dintotdeauna: corpul nu se poate distinge de persoană și reprezintă un sistem de valori.

În zilele noastre, trupul este supus unui vot de neîncredere, nu mai are nicio semnificație spirituală și a devenit o piedică în încercarea noastră de a câștiga puterea. Mai mult, a devenit un cobai pentru diferite experimente științifice și este tot timpul sub monitorizare, pentru a-i înțelege mecanismul de funcționare. Scopul final constă în reproducerea acestuia și în cunoașterea limitelor care ne împiedică să înlăturăm orice barieră și ne obligă să fim prizionerii unui trup muritor.

Până a ajunge la reprezentarea actuală, termenul corp a suferit multe modificări, iar la final, a reușit să înglobeze o constelație de sensuri. Aceste sensuri au primit amprenta fiecărei culturi, fiecărei societăți în funcție de timp sau spațiu. Reprezentările corpului și cunoștințele legate de acesta sunt tributare unei stări sociale, unei viziuni asupra lumii și, în cadrul celei din urmă, unei definiri a persoanei. Corpul reprezintă o contrucție simbolică, nu o realitate în sine.

Mai mult, fiecare reprezentare a corpului denotă o viziune asupra lumii, o filosofie ce stă la baza gândirii unui popor. Practic, corpul este doar o reflexie asupra modului în care înțelegem tot ceea ce ne înconjoară, a modului în care acționăm sau gândim.

Pentru a susține această idee, voi prelua un exemplu de la David Le Breton. Acesta ne supune atenției concepțiile canacilor privind reprezentarea corpului, prin care subliniază că aceasta diferă de la o cultură la alta. Se pare că Maurice Leenhardt a făcut un studiu asupra acestei societăți ce se află în vestul Oceanului Pacific, în regiunea Melanezia. Aceștia consideră că trupul, împreună cu natura și cu ceilalți membri sunt parte din Univers. Astfel, trupul omului se trage din lumea ce îl înconjoară și din întreaga vegetație. Așadar, la canaci, pielea înseamnă scoarța copacului, mușchii corpului se regăsesc în fructele și sâmburii plantelor, craniul reprezintă cochiliile, iar intestinele sunt asemuite lianelor din pădure. Nu există o diferență între natură și trup, sunt interdependete. Această legătură determină și o intimitate, o legătură invizibilă, dar extrem de puternică între toți oamenii acestei societăți.

Așadar, oamenii există doar în raport cu ceilalți și cu natura. Iar această natură le oferă sentimentul de apartenență la un grup. Desigur, multe alte societăți tradiționale împărtășesc această mentalitate, dar nu este atât de înflăcărată ca cea a canacilor.

Însă, și aici, valorile occidentale încep să intervină asupra mentalităților și să schimbe percepția asupra trupului. Canacii înțeleg că prin intermediul trupului, se disting între ei și sunt unici. Astfel, unii dintre ei „sfârșesc prin a se simți mai mult indivizi într-o societate decât membri abia discernabili ai unei comunități. Chiar dacă, în aceste societăți întrucâtva hibride, trecerea nu se va face în mod radical”. Prin acest proces de refugiere înspre „ego”, apare ideea conform căreia prin intermediul corpului, oamenii se deosebesc între ei.

Începând cu acest exemplu, vom traversa câteva evenimente importante din încercarea de a defini corpul și voi sublinia antiteza dintre concepția societăților tradiționale și concepția celor occidentale. Culturile tradiționale nu separă trupul de persoană, iar acesta, împreună cu membrii comunității și întregul Univers sunt într-o strânsă relație, în timp ce gândirea occidentală este marcată de individualism, iar corpul nu mai este așezat în aceeași linie cu tot ce îl înconjoară.

Înainte, corpul era reprezentat de o serie de tradiții și semnificații creștine. Jean Delumeau numește această reprezentare „creștinism folclorizat”, care „alimentează relațiile omului cu mediul său social și natural”. În aceste culturi tradiționale, corpul și Cosmosul devin un tot unitar și se completează unul pe celălalt. Omul nu poate exista fără corp, iar corpul nu se poate distinge în afara Universului. În plus, un individ nu se poate identifica nici în afara societății, iar trupul se poate defini doar prin prisma mediului în care acesta există.

David Le Breton afirmă că, pentru a înțelege mai bine reprezentările corpului din zilele noastre, trebuie să facem o călătorie în timp, să observăm semnificația sărbătorilor populare medievale și puterea lor asupra reprezentării trupului.

Aceste sărbători reprezentau nucleul societăților din secolul al XV-lea, iar toți oamenii participau la aceste spectacole. În timpul Carnavalului, toate principiile care ar fi trebuit să ghideze viața oamenilor erau luate în râs de clovni sau nebuni. Acest spectacol se definea prin încălcarea tuturor legilor, ceea ce însemna că oamenii încercau să scape de tensiunile și frustrările ce îi rodeau pe dinăuntru. Carnavalul încerca să îi aducă pe toți membrii comunității laolaltă, să trăiască viața împreună indiferent de clasa socială sau alte diferențe stabilite între ei.

„Corpul grotesc” aduce oamenii împreună și se contopește cu întreaga societate. Omul este în strânsă legătură cu ceilalti, cu Universul, iar această legătură este ireversibilă. El trăiește la maximum toate etapele pe care trupul trebuie să le parcurgă: moartea, nașterea, sarcina, actul sexual. Ne referim la un trup fără limite, mereu în schimbare, inseparabil de societate și de Univers. Aceasta este diferența între carnavalul medieval și o sărbătoare oficială. În timp ce carnvalul își dorește ca toți oamenii, toate corpurile să se unească, să fie în comuniune, sărbătoarea oficială nu face altceva decât să dea naștere unei prăpăstii între oameni și să favorizeze apariția ierarhizării și a individualismului.

Dar, în secolul al XVI-lea, totul începe să se schimbe încet, dar sigur. Reprezentările corpului din înalta societate se apropie de cele actuale. Trupul devine limitat, moral și nu mai e deschis la schimbări. Astfel, începe să se renunțe la carnaval, fiind înlocuit cu sărbătorile oficiale, în care omul este individualizat.

Pentru societatea tradițională, corpul nu reprezintă o limită, ci o legătură profundă cu Universul și tot ce se întâmplă este determinat de acesta. Cosmosul își exercită energia asupra trupului, astfel că acesta nu poate fi independent de ceea ce îl înconjoară. Există niște forțe invizile care stabilesc aceste legături ce nu se pot rupe nici după moarte.

În plus, „reprezentările corpului sunt, de fapt, reprezentări ale omului, ale persoanei. Imaginea corpului e o imagine a sinelui, alimentată de materiile prime ce compun natura, cosmosul într-un fel de indisticție.” Prin aceste concepții, omul participă în mod activ la viața întregii comunități din care face parte.

În acele timpuri, această perspectivă era alimentată de învățăturile pe care Biserica le promova. Chiar și astăzi, nu ne putem desprinde de Biserică, pentru că încearcă în continuare să ne influențeze modul de a gândi. Astfel, conform Bibliei, omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, trupul său este făcut din țărână și, chiar dacă ne dorim sau nu, suntem condiționați de acest corp. Suntem într-o strânsă legătură cu divinitatea, cu Universul și cu toată natura ce ne înconjoară. Nucleul acestui trup este sufletul, iar, pentru Biblie, dacă sufletul nu există, nu există nici trupul.

Pornind de la religie, apare o altă trăsătură a corpului în perioada respectivă. Acesta era sacru, nu putea fi atins, iar „a lua sânge, chiar dacă numai pentru a vindeca, înseamnă a distruge alianța, a încălca un tabu”. În acel timp, cei care încălcau aceste principii nu se bucurau de simpatia și respectul celor din jur. Din această categorie făceau parte chirurgii, bărbierii, măcelarii și călăii.

Astfel, disecțiile erau interzise, pentru că, prin ele, se considera că atentăm la divinitate. Prin disecare, se încălcau legile și principiile morale și cele ale Universului. Mai mult, „ar înseamna și atentarea la pielea și carnea lumii”. Pe parcursul timpului, lucrurile se schimbă și oamenii încep să accepte acest proces, din dorința de a cunoaște corpul mai bine. Acesta este primul pas în schimbarea mentalității în ceea ce privește corpul.

Trupul începe să fie analizat independent de om doar pentru a fi cât mai bine înțeles. Până atunci, tot ce se știa despre corp era din anatomia porcină, care era considerată diferită de cea a omului. Acum, raționalitatea încearcă să ia locul învățăturilor teologice, iar societatea trece într-o nouă etapă, își deschide orizontul.

Galileo Gallilei este cel care pornește pe un nou drum, care dă naștere unei noi viziuni. Din acel moment, savanții își doresc să urmeze această cale și să descopere corpul. Deși Biserica se împotrivește și încearcă să facă tot posibilul pentru a nu scăpa puterea printre degete, savanții nu vor să se oprească și nu există nimic care să îi împiedice. Mai mult, vor ca și ceilalți oameni să se trezească la realitate, să scape din lanțurile religiei și să vadă care este adevărul despre trupurile lor.

Andreas Vesalius, un anatomist de origine flamandă, accentuează această ruptură între gândirea tradițională și cea modernă în ceea ce privește corpul uman. În plus, el se află printre primii autori care scriu despre anatomia umană, folosindu-se de propriile disecții și observații. A. Vesalius observă corpul separat de om și realizează că acesta nu are o legătură reală cu Universul. Astfel, în urma cercetărilor sale, ajunge la concluzia că „omul cosmologic din epoca anterioară nu mai este decât caricatura lui însuși: un cosmos în zdrențe se oferă ca aeroplan al omului disecat, devenind decor pur.”

Andreas Vesalius este urmat de René Descartes, care continuă evoluția reprezentărilor trupului. Odată cu acesta, apare corpul mecanizat și începe să predomine individualismul. Între secolele XVI-XVIII, cu timiditate, se strecoară concepția de corp modern, un corp ce este separat de Cosmos, de ceilalți oameni și chiar de el însuși. Corpul nu mai are diferite semnificații și nu mai trimite nicăieri. Este doar ceea ce putem vedea: piele, carne și oase. Nu este nimic divin sau cosmologic în el.

David Le Breton oferă o definiție a corpului modern, iar aceasta este următoarea: „noțiunea modernă de corp reprezintă un efect al structurii individualiste a domeniului social, o consecință a rupturii solidarității ce unește persoana cu un colectiv și cu cosmosul printr-o rețea de corespondențe unde totul se leagă”.

Tot el subliniază că cel care a ajutat într-o mare măsură la această apariție a corpului modern este negustorul. Acesta își dă seama că pentru a-și satisface nevoile trebuie să muncească pe cont propriu, fără a-i păsa de ceilalți. Grija pentru semenii săi l-ar împiedica să își atingă scopul, iar ambiția lui face ca această legătură între el și ceilalți să dispară.

Astfel, odată cu această reprezentare modernă a corpului, omul nu mai depinde de ceilalți și nu se mai definește prin relațiile sale cu societatea. Prin promovarea chipului, oamenii înțeleg că sunt diferiți unii de alți, că acest corp îi ajută să fie unici. Corpul modern și individualismul îi separă pe oameni între ei și stabilesc frontiere între indivizi.

Începând cu secolul al XV-lea, picturile încep să aibă în prin plan portretele individuale. Până în acest moment, pictorii realizau portrete doar pentru a reprezenta o figură sfântă. Creștinismul nu era de accord cu această nouă tendință, iar singurii care aveau voie să aibă portrete individuale erau demnitarii Bisericii. Cu timpul, portrerul începe să devină popular în Florența, Venția, Flandra și Germania. Acesta „devine tablou prin el însuși, suport al unei memorii, al unei celebrări personale fără altă justificare”. Prin intermediul acestei tendințe care va evolua spre fotografie, se demonstrează că fața omului este „cea mai individualizată, cea mai singularizată a corpului”.

Oamenii își dau seama că sunt diferiți unii de ceilalți, ei sunt mai importanți decât comunitatea, iar învățătura teologică începe să dispară. În plus, observă că natura nu are nicio semnificație pentru trup și că aceasta poate fi modificată după voința lor. Ei sunt stăpânii asupra a tot ce îi înconjoară.

Încet, încet, corpul devine un simplu accesoriu inutil ce îi împiedică să depășească niște limite și să cunoască cu adevărat Universul. Acest trup îi ține încătușați ca într-o închisoare din care nu își pot exercita puterea asupra naturii. „Definiția modernă a corpului presupune că omul e rupt de cosmos, rupt de ceilalți, rupt de el însuși, corpul fiind rezidul acestor trei separări.” Astfel, corpul este doar un rest, care își pierde orice valoare sau semnficație.

David Le Breton rezumă aceste diferențe între cele două tipuri de societăți într-o frază: „în societățile occidentale de tip individualist, funcția corpului este aceea de a întrerupe energia socială; în societățile tradiționale, corpul, dimpotrivă, unifică energia comunitară. Prin corp, ființa umană se află în comunicare cu diferitele câmpuri simbolice care dau sens existenței colective.”

După stabilirea acestor diferențe între cele două mentalități, apare o altă problemă. În lipsa unei semnficații a corpului, în lipsa unui „răspuns cultural”, oamenii rămân fără apărare în fața unor fenomene inevitabile: boala, singurătatea și, mai ales, moartea. În acest moment, dacă trupul mai avea un rol, acum își pierde orice drept. De ce avem nevoie de trup dacă acesta este muritor? Omul modern înțelege că trupul îl împiedică să își întreacă limitele și să evolueze.

Pentru această problemă, oamenii de știință găsesc o soluție: trupul mecanizat. Un trup care ne ajută să devenim stăpâni peste natură, care ne ajută să devenim tot mai buni și să excelăm în orice împrejurare. Aici, intervine și o soluție care poate rezolva toate problemele omenirii: descoperirea unui trup nemuritor.

Suntem deja cyborgi: amprenta antropologiei

De-a lungul timpului, putem observa că această tehnologizare a corpului a apărut din dorința de a depăși limitele umanității și de a deveni nemuritori. Dacă înainte, moartea nu însemna că o persoană nu mai există, ci doar că trece la un alt nivel, astăzi, reprezintă o mare problemă pentru omenire și principala cauză ce ne împiedică să evoluăm.

În trecut, Biserica nu permitea ca oamenii să descopere cum funcționează cu adevărat lumea, iar tradițiile societății îi țineau înlănțuiți. Apariția reprezentării corpului modern și a individualismului „îi eliberează pe unii oameni de fidelitatea lor față de tradițiile culturale și religioase”. Învățăturile teologice nu mai reprezintă punctul de plecare al tuturor acțiunilor, iar Biserica încetează să mai ocupe un loc atât de important în societate. Universul este văzut în sfârșit în întreaga lui măreție, fiind considerat o mașinărie minunată ce trebuie exploatată și înțeleasă.

Odată cu René Descartes, corpul devine doar o dezamăgire, o piedică în cucerirea Universului. Acesta reprezintă un simplu accesoriu, lipsit de orice însemnătate și este folosit doar ca obiect de investigații. De aici, a apărut o nouă provocare: să modificăm această trăsătură a corpului, astfel încât să devină folositor, demn de lumea ce-l înconjoară.

Pornind de la provocarea de mai sus, s-a ajuns la ideea de cyborg, corp-mașină, prin care trupul este îmbunătățit prin intermediul unor protze. Acestea îl vor ajuta pe om să evolueze, să își depășească limitele și își îndeplinească visul, acela de a cuceri lumea. Lucia Simona Dinescu explică acest fenomen ca fiind o „depășire a propriilor bariere fizice și psihice, de atingere a noi recorduri și de ieșire din cadrele înguste ale obișnuitului”.

Deși conceptul de cyborg ia amploare, nu înseamnă că se apropie sfârșitul umanității. Oamenii de știință vor doar să modifice felul în care oamenii privesc lumea și să arate că omul este inferior tehnologiei. Fără ajutorul ei, ar rămâne la stadiul actual, nu ar putea evolua.

Pe lângă aceste teorii ale matematicienilor, ale științei și cele ale filmelor și literaturii science-fiction, în care cyborgul ține de partea monstruosului și este capabil să distrugă totul în jurul său, antropologii intervin și lansează alte ipoteze.

Dar, înainte de a dezvolta părerea acestora, trebuie să înțelegem ce înseamnă antropologia cyborgului și ce își propune să studieze. Prin intermediul acestei discipline, antropologii au sub observație noua relație stabiltă între oameni și tehnologie și impactul pe care o are asupra noastră. "For a cyborg anthropologist, all fields are valid. Knowledge, tools and spaces are all sites of examination. Knowledge is treated as a social actor, modifying relations and stratifying knowledge systems. Tools are examined as much as people are, as people with different tools and access to sites of knowledge have different powers and opportunities available to them."

Această legătură ce a evoluat de-a lungul timpului, ne definește pe noi înșine și reușește să aducă multe schimbări în cultura noastră și în tradițiile care au stat la baza mentalității noastre dintotdeauna. Acum, apare cyborgul care sfidează normalitatea, nu apare în obiceiurile noastre populare, încalcă orice lege firească a naturii și încearcă să ne schimbe viața și convingerile.

De aceea, antropologii vor să demonstreze că omul este mai mult decât o simplă mașinărie, prin raționaliatea sa, sentimentele și emoțiile sale. De fapt, o încercare de a reproduce omul, s-ar lovi de „complexitatea infinită a ființei umane” și toți cercetătorii vor exclama „Ce mașinărie minunată este corpul omenesc!”

În cazul cyborgilor duși la extrem, cei din dimensiunea fantasticului, antropologii consideră că există și o parte umană. Prin această latură, cyborgul nu se poate desprinde de identitatea sa umană și de amintirile ce nu îi dau pace. Pentru el, această amintire a umanului este singura trăsătură nobilă ce o mai are, iar starea actuală este una degradantă pentru măreția omului. Omul-mașină simte că este o victimă, este captiv într-o închisoare a tehnologiei, din care nu mai are scăpare și, într-un final, ajunge să se considere un monstru.

Din acest motiv, omul trebuie să aibă posibilitatea de a alege dacă își dorește să-și schimbe viața total prin cyborgizare sau nu. Omul alege ținând cont de tradițiile sale și are șansa de a pune pe primul loc cultura.

Deși aceste transformări au un scop pozitiv și își doresc să ne ajute pentru a avea o viață mai ușoară, fără limite, „mijloacele prin care se produce acest proces trebuie să fie orientate în direcțiile umane ale eticii și ale grijii pentru celălalt”.

Totuși, această cyborgizare, nu este doar un moft pentru a deveni mai buni, ci și o soluție pentru oamenii cu diferite deficiențe. Cu ajutorul unor proteze, pot duce o viață normală, se pot integra cu ușurință în societate. Prin acest proces, se stabilește și o relație între artificial și natural, astfel încât îl putem numi un proces de umanizare a tehnologiei.

Având o privire de ansamblu asupra noului domeniu, putem analiza ipotezele lansate de cercetătorii din antroplogie. Un nume important în această disciplină este Donna Haraway. Aceasta a fost printre primii antropologi care și-au îndreptat atenția spre acest domeniu. Lucrarea sa, A Cyborg Manifesto, a fost cea care a dat startul cercetărilor și care a pornit analiza relației dintre oameni și tehnologie. Amber Case este cea care a preluat ștafeta și a continuat să dezvolte noua reprezentare a corpului.

Ambele au oferit mai multe definiții ale cyborgului din perspectiva lor. D. Haraway, în eseul, A Cyborg Manifesto, își exprimă următoarea părere: "a cyborg is a cybernetic organism, a hybdrid of machines and organism, a creature of social reality as well as a creature of fiction", iar A. Case vine cu o definiție nouă a acestui fenomen. Ea nu vede cyborgul ca pe o mașinărie sau un personaj din filmele science-finction, ci doar ca pe o comunicare între oameni și tehnologie: "someone who interacts with tehnology".

Amber Case ne supune atenției faptul că toți oamenii care sunt familiarizați cu tehnologia, telefoane mobile sau calculatoare sunt cyborgi. Chiar dacă aceste calculatoare nu fac parte din noi și nu suntem conectați în mod direct la ele, reprezintă o parte din noi, fără de care nu am mai putea trăi în zilele noastre. Dacă privim cu atenție în trecut, observăm că antropologia arată că această relație strânsă între diferite unelte și oameni a existat dintotdeauna ca parte

integrată a unei societăți. Chiar dacă uneltele de atunci nu corespund cu tehnologiile din zilele noastre, îi ajutau pe indivizi să reușească în activitățile propuse sau să evolueze.

Se pare că toți am devenit cyborgi încă din primul moment în care am pus mână pe un telefon mobil. A. Case descrie într-un mod inedit această nouă etapă prin care trece omenirea: „Acum brusc suntem o nouă formă de homo sapiens. Și uită-te la aceste culturi fascinante!Uită-te la aceste ritualuri curioase pe care toată lumea le face în jurul acestei tehnologii. Apasă pe lucruri și se zgâiesc la monitoare.”

Totuși, nu consideră că este o greșeală să fim mereu conectați la un dispozitiv sau să fim dependenți de tehnologie. Cu ajutorul ei, comunicăm între noi, suntem mai apropiați unii de ceilalți chiar dacă în mod virtual. Dar aceasta este lumea în care trăim și nu ne putem împotrivi. A deveni cyborgi nu înseamnă că mașinile preiau puterea și conduc lumea după bunul plac. Înseamnă că ideea de cyborg ne ajută să fim mai umani, să aflăm mult mai repede lucruri despre noi, indiferent de cultură sau din ce parte a lumii provenim.

Desigur, cyborgul și această tehnologizare în masă au și părțile negative. Oamenii nu reflectează asupra lucrurilor cu adevărat importante, sunt într-o continuă încercare de a deveni mai buni, de a-și depăși limitele. Iar cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt cei tineri, care nu vor mai avea noțiunea de cultură, care vor afla totul doar apăsând un buton și, astfel, nu vor mai pune preț pe trăsăturile noastre umane.

Așadar, antropologii sunt de părere că noi suntem deja cyborgi prin această legătură puternică cu tehnologia, iar uneltele ce ne ajută în viața de zi cu zi au devenit prelungirile ființei noastre. Se pare că a deveni cyborg nu mai este o alegere în zilele noastre, ci o condiție pentru a putea ține pasul cu schimbările acestui secol și, mai mult, a devenit un stil de viață. Tocmai din această cauză, antropologii au sub observație modul în care evoluează relația dintre noi și tehnologizare și care sunt consecințele acesteia asupra noastră și a culturii. În ceea ce privește ducerea la extrem a termenului de cyborg, acela de a copia întreaga ființă umană, ei consideră că acest proces trebuie să aibă în vedere principiile ce stau la baza civilizației noastre. Nu trebuie să ne îndepărtăm de cultură și să uităm că omul este o creație complexă ce nu poate fi înțeleasă și reprodusă de oameni.

3. Sentimentul: cea mai controversată frontieră

Cea mai frumoasă latură a ființei umane este asigurată de puterea și profunzimea sentimentelor și a emoțiilor. Oamenii au această posibilitate unică de a-și exprima sentimentele și de a se bucura de ce li se întâmplă în fiecare zi. Emoțiile și sentimentele sunt necenzurate, sincere și implică toată ființa umană: atât trupul, cât și mintea.

Omul este o ființă emotivă, iar sentimentele reprezintă o parte importantă a vieții sale, însoțindu-l permanent. Fiecare persoană are propriul mod de a-și exprima emoțiile, de a reacționa în fața anumitor experiențe în funcție de temperament, cultură sau mediul din care provine.

Sentimentele și emoțiile iau naștere doar prin colaborarea creierului cu întregul nostru trup, fiind un proces atât rațional, cât și irațional. Pe baza unor experiențe, anumiți stimuli sunt activați și, astfel, creierul dă naștere emoției. Corpul își intră și el în rol și ajută la amplificarea acesteia prin diverse manifestări: tremuratul mâinilor, acceleratul respirației, dilatarea pupilei. De exemplu, sentimentul de frică nu ar exista dacă nu ar fi prezent și răspunsul trupului prin tremuratul mâinilor, a bărbiei, accelerarea pulsului, zbârlirea părului sau senzația de uscăciune a gurii.

Înainte de a prezenta o scurtă clasificare a acestora, este necesară sublinierea diferenței între un sentiment și o emoție. Diferența esențială este aceea că sentimentul este de lungă durată, poate fi o stare permanentă și ne însoțește pe tot parcursul vieții, în timp ce emoția este efemeră și apare ca un răspuns la o anumită situație.

Dezvoltând afirmația de mai sus, sentimentul este rezistent în ceea ce privește durata, mai complex și mult mai intens decât emoția. Sentimentele arată care este poziția unei persoane față de lume și îi modelează întreaga personalitate. La baza principiilor sale și a comportamentului, stau aceste sentimente care îl ghidează în viață și îl urmăresc mereu.

Emoția este de scurtă durată și are o intensitate mult mai mică. Aceasta este provocată de o anumită situație și implică diferite modificări ale organismului: accelerarea respirației, încremenirea, tremuratul. De fiecare dată, emoțiile ne împing să luăm o anumită poziție, să acționăm, pentru a o putea învinge. Important este să recunoaștem aceste emoții și să învățăm cum să le controlam noi pe ele și nu invers.

În ceea ce privește clasificarea sentimentelor, prima categorie este cea care are la bază emoțiile universale: bucuria, furia, dezgustul, tristețea. Aceste sentimente sunt strâns legate de emoții și pun accent pe modificările organismului ce apar în urma acestei experiențe.

A doua categorie are la bază alte variante ale emoțiilor universale: "euphoria and ecstasy are variations of happiness, melancholy and wistfulness variations of sadness, panic and shyness are variations of fear". În acest caz, sentimentele apar în urma unei experiențe. O experiență anterioară este asociată cu anumite stări și, astfel, se declanșează un sentiment.

Pe lângă aceste două categorii, corpul și mintea se află mereu într-o anumită stare, “mood”, cum o numesc englezii și americani. Aceasta reprezintă imaginea corpului nostru când nu suntem curpinși de nicio emoție, dar nu putem fi conștienți de ea.

Astfel, așa cum subliniază Antonio Damasio, sentimentele și emoțiile au loc doar prin colaborarea minții noastre cu trupul. Acestea pornesc de la creier spre corp, și invers. Totul este într-o strânsă legătură, corpul așteaptă semnalele creierului și apoi îi răspunde. Însa aceste răspunsuri nu sunt niște algoritmi care pot fi învățați și reproduși de știință.

Astăzi, cercetătorii au reușit să înțeleagă ce anume stimulează apariția sentimentelor și emoțiilor, pot asocia diferiți hormoni cu stările prin care trece o persoană, însă nu știu să explice cum au loc aceste procese. Încă este imposibil să înțelegem complexitatea biologică și culturală a sentimentelor.

Antonia Damasio îl acuză pe René Descartes de o mare greșeală pe care o afirmă în cărțile sale: "the separation of the most refined operations of mind from the structure and operation of a biological organism". R. Descartes încearcă să separe emoția de rațiune, să transmită ideea că trupul nu are nicio legătură cu ce se întâmplă în momentul în care trăim un sentiment.

Astfel, luând în calcul teoriile afirmate mai sus, ne punem problema sentimentelor în cazul cyborgului, inteligenței și vieții artificiale. În ce măsură, un organism artificial ar putea să aibă sentimente?

Când vorbim despre cyborg, trebuie să amintim o caracteristică importantă a acestuia. Cyborgul este o îmbinare a trupului uman cu proteze menite să îi ușureze munca sau să îl reintegreze în societate, în cazul persoanelor cu dezabilități. Astfel, este evident că nu putem pune problema sentimentelor, pentru că aceștia sunt în continuare ființe umane. Dar, în cazul cyborgului din literatura și filmele science-fiction, unde este dus într-o altă extremă, unde toate organele sunt înlocuite cu unele artificiale, putem vorbi despre posibilitatea apariției sentimentelor.

Acești cyborgi ar putea fi programați pentru a înțelege sentimentele oamenilor, dar până să le și însușească ar fi o cale lungă. În zilele noastre, diferența între noi și un computer, un cyborg sau o viitoare inteligență artificială este reprezentată de emoție. Știm cu toții că un computer poate fi mai bun, mai rapid și mai inteligent decât noi, dar ei încă nu pot avea sentimente, nu le pot înțelege sau exprima.

Până acum s-au inventat cyborgi sau roboți care pot recunoaște sentimentele unui om cu ajutorul expresiilor faciale sau vibrațiilor transmise în momentul în care acesta trece printr-o anumită stare. Un robot, Nao, a ajuns puțin mai departe. El a învățat să imite sentimentele oamenilor. A memorat fiecare expresie a feței și a corelat-o cu diverse sentimente cum ar fi: furia, fericirea, tristețea, nerăbdarea și le-a reprodus. Din păcate, nu a ajuns el însuși să aibă sentimente, ci a învățat cum să transmită oamenilor niște mesaje.

Un alt caz este cel cyberpet-ului, inventat de o companie japoneză. Lucia Simona Dinescu îi caracterizează ca fiind niște „obiecte electronice însuflețite, ce sunt privite drept o formă de viață care necesită îngrijire și dragoste.” Aceștia au senzori de mișcare și tactili, au nevoie de atenție din partea proprietarilor, le însușesc limba vorbită și felul de a fi. În plus, sunt capabili să aibă stări emoționale și să comunice cu un alt cyberpet.

Stăpânii îi tratează ca pe niște animale de companie, îi hrănesc, au grijă de ei și se joacă cu ei, construind o relație frumoasă. În realitate, aceste „obiecte” sunt doar programate să arate sentimente, dar cei care ajung să se implice emoțional sunt tot oamenii. Având grijă de ei, aceștia încep să aibă sentimente pentru animăluțul-robot și să își facă griji pentru ei. Sentimentele unui cyberpet sunt doar o iluzie, acesta nu ar putea vreodată să simtă ceva pentru îngrijtorul său.

În ciuda acestor invenții, cyborgii nu s-ar putea bucura cu adevărat de sentimente, pentru că, așa cum explică și A. Damasio, nici măcar noi nu am reușit să înțelegem cu adevărat mecanismul acestora. Sentimentele nu pot fi programate și descărcate într-un corp. Ele nu au la bază un algoritm, așa cum funcționează un cyborg sau o inteligență artificială, ci vin de la sine și nici nu le putem controla. Astfel, un cyborg sau un robot rămâne doar la stadiul de a recunoaște stările prin care trece o persoană și de a le reproduce. Probabil că o inteligență artificială ar evolua și, cu timpul, ar reuși ea însăși să ne înțeleagă și să descopere mecanismul sentimentelor noastre.

René Descartes făcea greșeala de a considera că mintea omului este total independentă de trup și că cel din urmă poate fi eliminat cu ușurință, fără a-i simți lipsa. În ciuda afirmațiilor sale, trupul are un rol important chiar și în trăirea sentimentelor, iar pentru un cyborg ar fi imposibil să simtă cu adevărat o emoție dacă trupul său este doar o mașinărie. Cum am menționat și mai sus, A. Damasio îi subliniază această greșeală, redactând și o carte, Eroarea lui Descartes, în care își propune să demonstreze că trupul și creierul sunt într-o strânsă legătură, iar emoțiile și sentimentele nu ar putea exista fără colaborarea acestora: "the brain needs an afirmation of our living state before it cares to keep itself awake and aware."

Totuși, dacă cyborgii ar avea acest privilegiul, atât comportamentul nostru față de ei, cât și invers, s-ar schimba. Probabil că ei nu ar mai accepta toate sarcinile, nu ar mai fi la fel de ascultători, pentru că apare, cu siguranță, sentimentul de libertate. De asemenea, vom fi obligați să îi tratăm normal, fără a face diferențe între ei și oameni, să avem grijă cum comunicăm cu ei, pentru a nu le răni sentimentele.

Mai mult, este posibil ca sentimentele lor să fie diferite de ale noastre. Un cyborg ar avea propriul mod de a simți și de a înțelege sentimentele. Poate vor fi programați să reacționeze într-o anumită situație, cum ar fi una dureroasă, dar nu ar simți durerea cum o simțim noi. Un cyborg dezvoltat ar avea personalitate, propriul mod de a gândi, propriile principii bazate pe sentimente și emoții.

În ceea ce privește inteligența artificială, la stadiul cunoștințelor actuale, aceasta ar putea doar să imite umanitatea. Fiind programată și acționând pe baza unor algoritmi, nu ar putea să creeze și să ajungă la performanța emoțiilor. Oamenii de știință încă nu au reușit să dea naștere unei inteligențe artificiale conștientă de sine, care să fie liberă și să se poată dezvolta singură. Abia când acest lucru va fi posibil, putem să ne gândim la posibilitatea ca acești roboți să înțeleagă sentimentele și să le experimenteze.

Cercetătorii consideră că „emoțiile pe care le încercăm sunt strâns legate de conștientizarea faptului că existăm, de faptul că ne simțim pe noi înșine vii(…)pe baza unui model matematic al modului în care creierul nostru creează starea de conștiență, nu pot exista mașinării capabile să încerce emoții.”

Astfel, înțelgem că este imposibil ca cercetătorii să inventeze o inteligență artificială sau un cyborg care să nutrească sentimente. Acesta poate doar să recunoască sentimentele și să le reproducă, dar încă nu avem șansa de a sta față în față cu un robot care ne poate împărtăși sentimentele. Când inteligența artificială va deveni conștientă de sine, va simți că trăiește cu adevărat și va avea posibilitatea de a trăi această experiență minunată a emoțiilor.

Deși va exista această posibilitate, cu siguranță, nu ne-am dori ca tehnologia să ajungă atât de departe, pentru că atunci, nu vor exista diferențe între noi și ei. Singura diferență va fi aceea că ei vor fi mult mai inteligenți decât noi și situația s-ar putea întoarce împotriva noastră. În momentul în care roboții vor avea sentimente, vor avea o identitate, o personalitate și își vor dori și mai mult, poate chiar cucerirea lumii.

⃰

În final, înțelegem că știință își dorește să înlăture orice barieră ce stă în calea evoluării rasei umane, iar trupul este una dintre acestea. Matematicienii, cum ar fi René Descartes, susțin că putem înlătura rațiunea de organism, trupul fiind doar o piedică.

Însă, corpul a reprezentat mereu un sistem de valori și a devenit un obiect de studiu pentru antropologi încă de la nașterea disciplinei. Astfel, acesta încă este valorizat de reprezentările culturale și rămâne cea mai importantă piesă în comunicarea oamenilor cu tot ce îi înconjoară. Pentru a înțelege de ce este atat de împortant rolul trupului, trebuie doar să reflectăm asupra sentimentelor și emoțiilor. Acestea reprezintă latura cea mai frumoasă a ființei umane și ne ajută să comunicăm între noi, să exprimăm ceea ce simțim.

Din păcate, cyborgul nu se poate bucura de această experiență. Deși oamenii de știință se străduiesc să descopere algoritmul sentimentelor, încercările lor sunt în zadar. Acestea nu pot fi reproduse și nici nu pot avea loc fără legătura dintre creier și trup.

Acestea fiind spuse, rămânem la definiția antropologului Amber Case, care este mult mai ușor de acceptat. Cyborgul se referă doar la dependența noastră de tehnologie, astfel încât deja trăim într-o lume a cyborgilor. Și am ales o astfel de societate în clipa în care am pus mâna pe un computer pentru prima oară.

IV. Cyborgul: renaștere sau degenerare?

O nouă societate a cyborgilor și beneficiile ei

Science-fiction-ul contemporan oferă o varietate de portrete ale cyborgului, de la îmbinarea trupului uman cu mașinăriile, până la roboți ce și-au pierdut orice esență umană. Însă, acesta încetează să mai fie doar rodul imaginației noastre, devenind o înfățișare a ficțiunii și a realității în același timp. Știința a evoluat, iar acele creaturi promovate de filme iau ființă și sunt tot mai prezente în viața noastră. De aceea, putem vorbi despre o societate a cyborgilor. O societate în care oamenii și cyborgii trebuie să conviețuiască și să se supună aceluiași sistem de legi și principii. Însă, exisă posibilitatea ca această lume hibridă să nu mai fie reprezentativă pentru mult timp, pentru că cyborgii se vor extinde la nivelul întregii umanități.

Viitorul postumanism poate avea atât beneficii, cât și consecințe negative asupra speciei umane. Acest subcapitol va îngloba beneficiile cyborgizării, ce vor îndrepta ființa umană spre o renaștere, și nu spre o degenerare.

Primul beneficiu al transformării omului prin intermediul tehnologiei surprinde cea mai mare dorință a oamenilor de știință: controlarea acestei mașinării minunante, adică a trupului uman. Prin intermediul acestui proces, oamenii au în sfârșit posibilitatea de a controla total trupul și mintea.

Conform unor statistici, numărul persoanelor cu diferite afecțiuni sau al copiilor cu dizabilități continuă să crească și să afecteze viața socială a acestora: 877.471 – decese ale copiilor cu vârsta sub 5 ani, 4.849.821 – avorturi efectuate, 948.127 – decese cauzate de cancer. (situația de la începutul anului 2015 pana în prezent).

Aceste probleme care au îngreunat viața oamenilor dintotdeauna pot dispărea odată cu dezvoltarea tehnologiei. Cu siguranță, primii, care se vor bucura de cyborgizare, vor fi persoanele bolnave, cu dizabilități. De exemplu, cei care au probleme cu auzul, deja își pot îmbunătăți acest simț cu ajutorul aparatelor auditive sau cei care sunt paralizați și au leziuni ale măduvei coloanei se pot bucura de scaune performante care îi ajută să ducă o viață normală.

Cu timpul, aceste tehnologii se vor dezvolta tot mai mult, iar oamenii vor deveni cyborgi: protezele vor putea fi controlate cu ajutorul minții, oamenii vor putea vedea foarte bine chiar și noaptea cu ajutorul unor implanturi cu infraroșu, vor fi inserate gadgeturi cu wirless în interiorul corpului pentru ca oamenii să comunice mai ușor. Mai mult, cercetătorii consideră că, în viitor, nu se vor mai naște copii cu malformații, iar mamele nu vor mai fi nevoite să facă avorturi. Fătul va putea fi programat și „setat” cu ajutorul tehnologiei, care va interveni și va schimba problemele genetice.

În acest sens, al sănătății trupului, singura problemă care pare să zbuciume visul frumos este cel al accesibilității. Nu știm dacă toți oamenii vor avea acces la aceste proteze și beneficii ale tehnologiei. Cu siguranță, prețurile serviciilor vor depăși bugetul oamenilor simpli, astfel încât doar cei cu o situație economică bună vor putea profita de cyborgizare. Și pentru această problemă, cercetătorii ne asigură că tehnologia va găsi o soluție.

Tot în cadrul acestui beneficiu, apare și folosirea tehnologiei pentru a ne reconstrui trupul, pentru a arăta cum ne-am dorit întotdeauna și pentru a face transformările ce ne vor schimba viziunea asupra sinelui și a lumii înconjurătoare. Oamenii își vor alege modul în care își doresc să arate, vor putea face orice schimbare asupra unui aspect care a reprezentat mereu un complex. Mai mult, schimbarea sexului, a modului de reproducere nu va mai reprezenta o problemă. Acest proces va fi efectuat doar prin introducerea unor substanțe, cu ajutorul tehnologiei, fără a implica o serie de intervenții chirurgicale și alte urmări nocive asupra organismului.

Deși totul pare simplu și realizabil, James Hughes ne atrage atenția asupra unui aspect: "all of these technologies have risks". Într-adevăr, tehnologia ne va ajuta să ne controlăm trupurile, iar, prin cyborgizare, putem îmbunătăți modul în care arătăm, dar aceste beneficii se pot întoarce împotriva noastră. Toate procesele aferente vor avea la bază niște principii și legi stricte, pentru ca oamenii să nu exagereze și să nu folosească în alte scopuri tehnologia. Omul, prin natura sa, tinde să fie nemulțumit, în ciuda realizărilor sale sau a modului în care arată. De aceea, nu rezistă tentației de a-și modifica trupul și de a-l aduce cât mai aproape de perfecțiune. În acest sens, se poate îndrepta spre cealaltă extremă, va folosi tehnologia și în alte scopuri, iar cyborgizarea va înceta să mai reprezinte o renaștere pentru specia umană.

Un al doilea beneficiu ar fi cel al longevității. Oamenii se vor putea bucura mai mult de darurile vieții, vor avea mai mult timp, pentru că, prin intermediul cyborgizării, putem aspira la o viața mai lungă. Genetica, medicina și tehnologia se vor împleti, pentru a da naștere unui nou tip de oameni: cei care pot controla timpul și vor deveni, cu timpul, nemuritori. Chiar dacă nemurirea se va descoperi mai târziu, oamenii tot vor avea o viață mai lungă, pentru că tehnologia și știința vor găsi leacuri pentru boli și pentru alte probleme.

Se pare că, deja, speranța medie de viață s-a dublat în ultimii 200 de ani, iar acest lucru este posibil datorită serviciilor medicale, mediului de trai și al perfomanțelor medicinei și a tehnologiei. Dacă înainte, atingerea vârstei de 100 de ani era doar un vis greu de realizat, acum, specialiștii au anunțat că această vârstă va fi una normală pentru majoritatea oamenilor.

Pentru ca oamenii să trăiască mai mult, experții se folosesc de nanotehnologie. Nanotehnologia este „tehnologia care se bazează pe abilitatea de a construi structuri complexe, respectând specificații la nivel atomic și folosindu-se de sinteza mecanică”. Astfel, aceasta poate ajuta în viitor în cadrul operațiilor dificile, în care medicii sunt nevoiți să repare vase de sânge sau să facă transplanturi de țesut. Prin nanotehnologie, medicii vor folosi niște roboți minusculi, controlați cu o telecomandă, astfel încât vor putea călători prin tot trupul omenesc și îl vor putea vindeca.

Pe lângă această intervenție, se pare că nanotehnologia va ajuta și la tratarea altor boli, iar scopul final va fi acela da a împiedica îmbătrânirea creierului. Acești mini roboți împreună cu o viitoare inteligență artificială vor asigura o speranță lungă de viață, ajungând poate și la nemurire. În acel moment, după 4 miliarde de ani, în care condiția ființei umane a rămas neschimbată, va avea loc o nouă eră, cea a „zeilor”, a oamenilor care preiau puterea în fața morții.

Al treilea beneficiu al cyborgizării se referă la inteligența oamenilor. Odată cu implantul protezelor avansate, al microcipurilor sau chiar al inteligenței artificiale, vom ajunge să fim mult mai inteligenți decât ne-am aștepta. Când se va ajunge la performanța creării inteligenței artificiale, oamenii vor înțelege cum funcționează cu adevărat Universul, vor găsi soluții pentru orice problemă, atingând apogeul dezvoltării creierului.

Deja, cu ajutorul noilor tehnologii, creierul nostru este stimulat mai mult decât înainte și am reușit să ne dezvoltăm tot mai multe abilități. Acest aspect este menționat și de către James Hughes, în cartea sa, Citizen Cyborg: "Fortunately, we have a growing number of technologies that extend our ability to concentrates, remember, discern patterns, solve problems and be creative".

Totuși, această evoluție a creierului uman nu are o legătură atât de strânsă cu cyborgul. Acum, intervine cyborgizarea, care va conduce la o evoluție neașteptată a inteligenței umane. Experții își doresc să implanteze cipuri în creierul oamenilor, să înmulțească neuronii, să conecteze creierul la un calculator, pentru a conduce la ultimul pas: integrarea unei inteligențe artificiale în interiorul unei persoane. Deși acest ultim pas încă este îndepărtat, iar specialiștii nu au găsit ecuația necesară pentru a crea o inteligență artificială, creierul se va dezvolta și repara singur cu ajutorul tehnologiei și al cipurilor în curând. Aceste descoperiri, "would allow the brain to think faster thoughts; to multitask; to record and play back thoughts, dreams and feelings".

În final, ultimul beneficiu se referă la partea umană a existenței noastre. Dacă am avea acces total la tehnologie, iar cyborgizarea ar avansa, am deveni și mai fericiți. Deși ne dorim să performăm în toate activitățile noastre, să fim împliniți pe plan profesional și să ne facem remarcați în societate, principalul obiectiv al oamenilor este acela de a fi fericiți, împliniți și de a îndepărta orice obstacol care le-ar putea produce suferință. Odată ce vom reuși să ne controlăm corpul și creierul, vom reuși să ținem în frâu și durerea și să putem „seta nivelul de fericire” în fiecare zi.

Devenind cyborgi, vom reuși să ne îndeplinim singuri orice dorință și vis, pentru că vom avea trupul și mintea pe care ni le-am dorit dintotdeauna și vom avea o viață fericită, lipsită de durere. Scopul acestei transformări este acela de a face oamenii mai buni, iar posibilitatea de a seta gradul de fericire va conduce către o societate în care oamenii vor fi mai răbdători, mai grijulii unii fața de ceilalți.

Totuși, și atingerea acestei perfomanțe ar putea întârzia, pentru că oamenii de știință nu au reușit să înțeleagă cum funcționează sentimentele și emoțiile noastre. Acesta nu au la baza ecuații și algoritmi, ceea ce duce la dificultatea de a le reproduce sau de a crea proteze, gadgeturi care să stimuleze fericirea.

În ciuda acestor beneficii și așteptări pe care le avem din partea cyborgizării, există și câteva bariere care îngrădesc dezvoltarea tehnologiei. Una dintre aceste bariere este reprezentată de religie.

Biblia este cea care stă la baza învățăturilor creștine și care a sădit în sufletele oamenilor ideea că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Acesta este cel mai mare privilegiu al oamenilor, ceea ce îi leagă de divinitate. În plus, omul se deosebește de celelalte vietăți printr-o caracteristică esențială existenței noastre: "only human beeing have a capacity for moral choise, free will, and faith, a capacity that gives them a higher moral status".

Dintotdeauna, Biserica s-a împotrivit oricărei intervenții din partea medicinei și a tehnologiei asupra trupului omului. Trupul este ceva sacru, el este o miniatură a divinității, se află într-o relație profundă cu Dumnezeu și cu Universul, o relație asigurată de niște forțe invizibile.

Această barieră ridicată împotriva cyborgizării este cea mai puternică și greu de învins. Oamenii de știință și reprezentanții Bisericii se află într-o luptă continuă. Biserica nu își dorește să piardă controlul asupra lumii și consideră că oamenii de știință păcătuiesc, considerând trupul doar o mașinărie ce poate fi controlată și manipulată de om. În același timp, experții își doresc să înțeleagă tot mai bine cum funcționează această „mașinărie”, pentru ca specia umană să evolueze și să îmbunătățească tot mai mult condițiile de viață.

O altă problemă întâmpinată în acest proces este cea a economiei. Există posibilitatea ca aceste intervenții și invenții să depășească costurile stabilite inițial și apare riscul ca la final, să nu fie atins scopul dorit. În plus, ne întoarcem la o problemă menționată mai sus, aceea a accesibilității. Nu toți oamenii vor avea acces la aceste tehnologii și nu vor avea parte de aceleași beneficii ca cei care au o situație economică mai bună.

În acest sens, apare problema inegalității oamenilor. Pentru că unii se vor bucura de o viață mai bună și își vor putea controla corpul după bunul plac, iar ceilalți doar vor privi această evoluție, poate apărea o luptă între cele două „părți”. Cei care vor folosi tehnologia vor fi comparați cu niște zei, pe când ceilalți vor fi comparați cu maimuțele din zilele noastre. De aceea, este nevoie ca, înainte de a dezvolta procesul de cyborgizare, să se instaureze un set de legi și principii, privind folosirea acestuia, astfel încât să nu se ajungă la un război între specii.

Și, nu în ultimul rând, apare posibilitatea ca mulți oameni să folosească aceste „puteri” doar în scopul de a se distra și de a face rău celor din jur. Noua tehnologie poate fi folosită de toți oamenii, atât timp cât acest lucru nu înseamnă rănirea celorlalți sau împiedicarea celor din jur de a-și îndeplini propriile dorințe. În cazul în care, specia umană se va împărți în două tabere, cei care se bucură de transformările cyborgizării vor fi obligați să-și folosească puterile pentru a-i sprijini pe cei care nu au acest privlegiu. Altfel, aceștia ar încălca niște principii etice, iar specia umană se va îndrepta spre o degenerare.

Așadar, cyborgizarea poate însemna o renaștere a ființei umane, poate marca o nouă eră în care vom avea o viață mai sigură, frumoasă și fericită. Totuși, există o mică distanță între acest viitor înfloritor și unul degradant, în care oamenii neschimbați de tehnologie vor fi exterminați, iar societatea va fi creată doar din cyborgi.

2. Începutul unei noi ere sau finalul speciei umane?

Odată cu evoluția tehnologiei și cu amploarea pe care a luat-o în ultimul timp procesul de cyborgizare, experții își pun câteva semne de întrebare. Aceste invenții încep să ocupe un loc atât de important în viața noastră, încât deja nu ne mai putem imagina un viitor fără ele. Iar, de aici, apare dilema. Oare cyborgizarea și inventarea inteligenței artificiale vor da naștere unei etape în care specia umană va atinge cele mai înalte culmi și performanțe și va reuși să realizeze tot ce își va propune sau va însemna sfârșitul acesteia și începutul unei ere conduse de roboți?

Așa cum spune și Francis Fukuyama, cyborgizarea poate avea consecințe la care oamenii de știință nu s-au gândit: "these developments will be hugely controversial because they will challenge clearly held notions of human equality and the capacity for moral choise; they will change our understanding of human personality and identity".

Oamenii au început să își dezvolte abilitățile și să realizeze diferite sarcini cu ajutorul calculatoarelor. Apariția tiparului a fost prima încercare de a deveni cyborgi și da a ne ajuta de mașinării pentru a duce la final toate activitățile. De atunci, tehnologia a continuat să evolueze, iar oamenii au început să își redefinească inteligența prin intermediul calculatorelor. Specialiștii speră că în curând oamenii își vor putea îmbunătăți performanțele și capacitățile fizice cu ajutorul unor proteze cibernetice introduse în corp.

Totuși, specialiștii se împart în două tabere: cei care cred într-un viitor mai bun, în care oamenii vor reuși să își depășească orice limită și să conducă lumea cu ajutorul mașinilor, adică prin cyborgizare, și cei care cred că oamenii își vor pierde orice drept și vor fi distruși de organisme care vor funcționa cu ajutorul unei inteligențe artificiale.

Astfel, oamenii de știință încep să se preocupe de viitorul speciei umane și nu știu cât de departe este bine să ajungă procesul de cyborgizare. Nu pot anticipa care vor fi consecințele acestei evoluții și care va fi finalul. Poate, vom putea într-adevăr să facem tot ce ne dorim, să ne controlăm trupul, să fim mai fericiți, mai inteligenți, să nu mai simțim durere. Dar această speranță este umbrită de ideea că mașinile superinteligente vor dori să preia controlul și vor elimina specia umană.

Cei care susțin ideea că nu vor exista consecințe neașteptate, că totul va decurge așa cum ne-am propus, sunt convinși că oamenii sunt cei care se vor folosi de cyborgizare pentru a performa și pentru a depăși orice limită fizică sau intelectuală. Mai mult, consideră că economia va crește în fiecare zi. Cu ajutorul calculatoarelor, roboților sau a protezelor, oamenii vor reuși să găsească soluții pentru orice problemă economică mai repede, vor găsi metode prin care să crească productivitatea și, astfel, specia umană nu va mai duce lipsă de nimic.

Totul va putea fi controlat, anticipat și nimic nu mai poate reprezenta un pericol sau un obstacol pentru noi. Devenind cyborgi, oamenii vor fi nemuritori, vor putea face lucruri care în mod normal nu ar putea fi realizate. Astfel, se pare că specia umană va evolua și va ajunge să conducă natura și tot ce o înconjoară, așa cum sperau Rene Descartes și Galileo Galilei.

Însă, nu trebuie să uităm de partea negativă a cyborgizării și de posibilitatea unei degenerări a speciei umane. Totul poate porni de la inegalitatea oamenilor, pentru că, așa cum am menționat mai sus, nu toți indivizii vor putea avea acces la aceste proteze și calculatoare. Iar, în acel moment este posibil ca cyborgii să devină o nouă specie pe Pământ, una dominantă, iar oamenii vor deveni minoritari și vor fi amenințați de acești „monștri”.

Oamenii normali vor fi slabi în comparație cu aceste mașinării și nu vor fi tratați în mod egal. Deși cyborgii sunt formați pentru a ajuta oamenii să evolueze, să ducă o viață mai ușoară, există posibilitatea ca aceștia să își dorească să preia controlul și să extermine specia umană. Oamenii vor fi neînsemnați pe lângă puterea celorlalți și nimeni nu va putea împiedica dispariția lor. James Hughes ne oferă și un exemplu care subliniază faptul că nici oamenilor de știință nu le pasă de ceea ce se va întâmpla cu specia umană: "Hans Moravec has written that he doesn’t care that robots will replace humans since evolutionary succession is the natural order of things."

Această luptă care va exista între specia umană și cyborgi este subliniată și de filmele science-fiction. În filmul X-men, sunt prezentate aceste consecințe ale cyborgizării prin intermediul luptei dintre Magneto și profesorul Xavier. Magneto, un cyborg, consideră că specia lui ar trebui să conducă lumea, iar oamenii să devină niște sclavi sau chiar să dispară, în timp ce profesorul luptă pentru a restabili pacea și liniștea între cele două specii. El consideră că cyborgii și oamenii trebuie să învețe să se accepte și să trăiască în echilibru, ajutându-se reciproc.

Se pare că această luptă va exista și în realitatea noastră dacă tehnologia va scăpa de sub control și dacă oamenii nu vor reuși să creeze niște legi care au rolul de a guverna viețile celor două specii. Cele două specii nu se vor accepta reciproc și vor dori să se înlăture una pe cealaltă prin orice scop, pentru a obține puterea.

În plus, procesul de cyborgizare ar putea evolua atât de mult, încât chiar și pentru creatorii acestei specii, totul ar putea scăpa de sub control. Cyborgii ar deveni atât de diferiți de oameni, încât nu ar mai putea fi înțeleși. Această neînțelegere ar conduce către o incompatibilitate între cele două specii, dând naștere unui conflict puternic, care va fi câștigat de o singură parte. Având în vedere puterea unor asemenea mașinării, ne este ușor să intuim cine va câștiga lupta.

James Hughes ne subliniază că este îngrijorat în privința viitorului omenirii și încearcă să găsească câteva soluții: "if the posthumans are not bound by human-friendly laws and they don’t have a moral code that says that it would be wrong, they might then decide to take action that would entail the extinction of the human species".

Andy Clark susține și el cyborgizarea, dar menționează că această trecere de la umansim la postumanism trebuie realizată cu atenție, pentru că există câteva caracteristici ale cyborgizării care se pot întoarce împotriva ființei umane: inegalitatea, invadarea, incapacitatea controlării procesului, supraîmpovărarea, înstrăinarea, limitarea, înșelăciunea și degradarea.

Despre inegalitatea dintre cele două specii am menționat pe tot parcursul acestei lucrări. Vor exista oameni care nu vor accepta aceste schimbări din principii etice sau nu vor avea acces la acestea din cauza situației materiale, iar, de aici, se va naște o discrepanța între ei și ceilalți. Ne referim la ce au cyborgii și ei nu au, la superioritatea atât fizică, cât și intelectuală a cyborgilor. Această inegalitate va distruge visul frumos al unei societăți în care toți cetățenii conviețuiesc în pace și armonie. Chiar dacă cyborgii nu vor dori să îi rănească pe ceilalți, în sufletele oamenilor care nu au acces la cyborgizare, vor prinde rădăcini frustrarea și ura față de cei care au putere. Nu vor înțelege de ce aceștia au acces la tehnologie și vor încerca să îi îndepărteze prin război. Iar, acest război poate avea un sigur final: exterminarea speciei umane.

A doua problemă menționată de A. Clark este cea a invadării: "in the era of ubiquitous computing and swarm intelligence, walls really do have ears and memories too". Așadar, într-o eră în care vom fi înconjurați de instrumente performante ale tehnologiei, nu vom mai avea momente de intimitate și vom fi mereu conectați la acestea. Odată ce vom avea inserate în trup cipuri sau telefoane mobile, nu ne vom putea deconecta și nu vom putea lua pauza de la acea viață aglomerată. Există posibilitatea să dorim să ne desprindem de acea agitație, să ne simțim invadați de tehnologie, dar nu vom putea da înapoi.

Apoi, cyborgizarea și accelerarea tehnologiei pot scăpa de sub control și conduce către o distrugere a societății. Odată cu apariția cyborgilor, aceștia nu vor putea fi controlați de oamenii normali și vor avea libertatea de a face orice, inclusiv de a extermina ființa umană. În plus, dacă cyborgizarea va include și alterarea creierului, cyborgii vor gândi și vor simți într-un mod diferit și nu vor fi înțeleși de oameni. De aici, apare această neputință de a-i controla: nu poți să controlezi ceva ce nu înțelegi și care depășește cu mult capacitatea intelectuală a oamenilor.

Supraîncărcarea se referă la epuizarea oamenilor în fața accelerării tehnologiei. Deja suntem dependenți de calculatoare, telefoane, întreaga noastră viața se raportează la online, comunicăm prin mesaje, e-mail-uri. În aceste condiții, avem momente în care ne dorim să luăm o pauză, să închidem calculatoarele și telefoanele și să fim cu noi înșine. Această încărcare se va transforma într-o supraîncărcare în momentul în care uneltele tehnologice vor fi implantate în creierul și trupul nostru, pentru că nu ne vom mai raporta doar la mesaje și email-uri. Când vom fi cyborgi, nu vom putea lua aceste pauze: "one cure for overload is simply to unplug, but we won’t be able to unplug a cyborg".

A cincea caracteristică se referă la un viitor în care vom interacționa doar cu roboți, cyborgi, și nu cu oameni care să ne împărtășească sentimentele, care să transmită că sunt umani. Ne vom înstrăina de umanitate, vom uita ce înseamnă să fii om și ne vom transforma în niște calculatoare, lipsite de sentimente. Prin această înstrăinare, chiar și imaginea de sine va fi deformată, și, astfel, ființa umană va cunoaște o degradare accentuată. A. Clark se preocupă mai mult de viitoarea generație, care va intra în contact doar cu astfel de organisme: "surrounded by a host of such agents, from a very early age, we fear for the child’s basic understanding of what it is to be human". Cu alte cuvinte, în viitor, această îmbinare a artificialului cu naturalul va conduce spre acapararea naturalului de către celălalt agent și nu vom mai ști se înseamnă să fim oameni.

Cyborgizarea poate însemna, în același timp, și limitare, pentru că vom realiza orice cu ajutorul tehnologiei. Nu vom mai pierde timp cu documentări, lecturi, ci vom apăsa pe un singur buton sau vom da o singură direcție, iar totul se va rezolva. În plus, A, Clark subliniază o nouă noțiune „kind of communal tunnel vision”, referindu-se la faptul că nu vom mai încerca ceva nou. Orice vom alege să facem, să citim, să învățăm va depinde de istoricul nostru în acel domeniu. Dacă ne dorim să citim o carte nouă, programul nostru va alege în funcție de ce am mai citit, o carte de același gen. Astfel, această dorință a omului de afla și de a descoperi cât mai multe va fi oprită de programul cyborgului care ne ghidează în viață.

Prin înșelăciune, facem o retrospecție către testul Turing care avea drept scop incapacitatea omului de a descoperi dacă interlocutorul său este mașinărie sau nu. În acest sens, ne referim la faptul că, în viitor, nu vom mai ști dacă cei din jurul nostru sunt cyborgi sau nu. Cyborgii vor lua înfățișarea umană și nu vor putea fi identificați doar prin intermediul aspectului fizic. Astfel, apare posibilitatea înșelăciunii și a nesiguranței. Nu vom putea avea încredere în ceilalți, pentru că nu știm ce sunt ei în realitate.

În final, prin degradare, ne referim la degradarea ființei umane. Devenind cyborgi și înlocuind membrele și simțurile noastre cu cele artificiale, ne vom pierde esența umană. Vom avea o altă imagine asupra lumii, asupra sinelui, iar toate principiile noastre vor fi remodelate. Această problemă va fi și mai accentuată dacă are loc și alterarea creierului, pentru că vechile noastre concepții vor fi modificate cu ajutorul programului, conducând, în final, spre estomparea lor. În aceste condiții, noile caracteristici specifice cyborgului vor îngropa calitatea noastră umană și vor conduce către o degradare.

Astfel, încă nu știm dacă această încercare de a face viața mai ușoară, mai accesibilă și de a depăși barierele fizice și intelectuale ale speciei umane nu se va întoarce împotriva noastră. De aceea, această dezvoltare a tehnologiei trebuie realizată cu atenție, luând în calcul toate consecințele negative. Experții trebuie să găsească un nou mod de a guverna lumea, noi reguli care vor sta la baza unei societăți în care cyborgii și oamenii normali vor conviețui în armonie.

3. Soluțiile pentru o conviețuire în armonie

Pentru ca cyborgii să nu devină o amenințare pentru viața speciei umane, societatea are nevoie de câteva legi și reguli care vor guverna ambele specii. James Hughes afirma că "Tranhumansim envisions a stratified society presided over by genetically improved post-human elites. Obviously, in such a society, ordinary humans wouldn’t be regarded as the equals of those produced genetic manipulation". Pornind de la această afirmație, a analizat cu atenție consecințele ce pot apărea și s-a gândit la câteva soluții pentru ca dezvoltarea tehnologiei să nu ducă la dispariția oamenilor.

În primul rând, atât cyborgii, cât și oamenii trebuie să învețe mai mult despre diversitate și să o accepte. Să învețe să fie deschiși față de ideea de nou și să uite de prejudecăți. Acesta este primul pas pe care oamenii trebuie să îl facă pentru a putea trăi în pace cu cyborgii, pentru a nu da naștere unui conflict. În ciuda evoluției, omul, prin natura sa, încă se teme în fața necunoscutului și preferă să refuze ceea ce e nou în detrimentul explorării. Dar, dacă va trece peste această limitare și va deveni mai tolerant în fața diversității, cele două specii se vor acomoda una cu cealaltă și vor accepta și înțelege diferențele care le despart.

Apoi, noua societate ar avea nevoie de instituții care să apere drepturile oamenilor în fața cyborgilor și să mențină o relație amiabilă între aceștia. Scopul cyborgilor va fi acela de a ajuta oamenii să depășească orice limită, să exceleze atât intelectual, cât și fizic. În caz contrar, dacă cyborgii își vor folosi puterea pentru a-i subjuga pe oameni, aceste instituții vor interveni pentru a reinstaura pacea. Oamenii nu trebuie lăsați singuri, pentru că ei sunt vulnerabili în fața acestor mașinării.

În plus, cyborgii vor fi creați doar pentru scopuri pozitive și vor fi programați să arate compasiune și înțelegere pentru oameni. Aceștia din urmă vor fi vulnerabili în comparație cu puterea celorlalți și vor avea nevoie de sprijin pentru a face față unei noi ere. În cazul în care aceștia își vor folosi puterile în alt scop și vor încălca aceste legi, nu vor mai putea beneficia de acestea și vor fi excluși din societate.

James Hughes sublinia faptul că „with great power comes great responsabilities”. Pentru că nu toți oamenii vor avea acces la tehnologie, cei care au acest privilegiu trebuie să știe că au o mare responsabilitate. Ei nu vor avea voie să folosească aceste tehnologii doar în scop propriu, ci și pentru a-i ajuta pe oamenii simpli. Cel mai important principiu al noii societăți va fi acela că prin cyborgizare, oamenii să devină mai buni și să îi ajute pe cei vulnerabili.

Așadar, regulile de bază ale acestei societăți pot fi rezumate în câteva cuvinte: "the mutual tolerance, social solidarity and political equality of humans and non-humans is a central mission of transhumnaism”.

Humanity, o organizație non-profit ce are ca preocupare condiția speciei umane, a pus bazele unor legi ce vor guverna viața oamenilor și a cyborgilor. În primul rând, așa cum menționa și James Hughes, o primă lege se referă la diversitate, la acceptarea diferențelor dintre oameni și cyborgi. Noua societate trebuie să promoveze toleranța, solidaritatea și acceptarea celuilalt. Astfel, se va construi o societate bazată pe empatie, încredere și pace.

În al doilea rând, noua societate trebuie să aibă la bază tradiții și legi cu ajutorul cărora să se formeze conștiința a cyborgilor și a oamenilor. Acestea trebuie să fie extinse la nivel național și să devină esențiale în viața oricărui cetățean. În condițiile în care fiecare specie va avea principii și tradiții diferite la care se raportează, va fi și un dezechilibru între ei, pentru că nu vor înțelege motivele și acțiunile celuilalt. De aceea, oamenii și cyborgii nu vor ajunge niciodată la un consens și nu vor accepta conviețuirea în armonie. În schimb, dacă există tradiții comune, oamenii și cyborgii vor putea conviețui, se vor raporta la aceleași principii și nu se vor naște conflicte.

În final, una dintre cele mai importante soluții este aceea de a încorpora în programul cyborgilor toleranța și respectul pentru oameni. Realizarea acestei perfomanțe ar înseamna siguranța oamenilor și pacea dintre cele două specii. Dacă cyborgii ar fi programați să arate compasiune și înțelegere pentru oameni, cei din urmă nu ar mai fi în pericol și tehnologizarea ar reprezenta într-adevăr o renaștere a omenirii.

Totuși, această soluție încă se află sub semnul întrebării, pentru că așa cum am mai menționat, încă nu știm cum funcționează aceste sentimente nici la oameni. Tot în cartea Citizen Cyborg, este subliniată această neputință: "The problem with designing friendliness or empathy into machine minds is that we don’t yet understand friendliness and empathy in the organic human mind." În plus, această caracteristică nu trebuie dusă la extrem pentru că ar încălca alte principii: "policies to encourage empathy and morality should not be so invasive that they inhibit diversity and creativity."

Pentru ca această soluție rămâne doar un vis, trebuie să reușim să instaurăm celelalte legi și să aplicăm soluțiile rămase pentru ca tehnologizarea să nu scape de sub control. Fără aceste legi, societatea va fi un haos total, în care conflictele vor apăsa asupra celor două specii, singura soluție fiind exterminarea uneia dintre ele.

În urma acestor soluții, trebuie să accentuăm două principii. Cei care vor refuza să-și folosească puterea în acordarea ajutorului celorlalți și care nu vor arăta empatie față de oamenii care nu au parte de aceste transformări nu vor mai avea dreptul să-și folosească puterile. În al doilea rând, este datoria noastră să rămânem oameni, iar scopul tehnologiei este acela de a ne face mai buni și de a crea o societate ce are la bază iubire, încredere și ajutor reciproc.

Încă nu știm dacă procesul de cyborgizare va însemna sau nu sfârșitul speciei umane și nici nu vom putea afla, pentru că acest proces este unul imprevizibil. Ne putem confrunta cu probleme și consecințe neașteptate, ceea ce va impune găsirea unor soluții de moment.

⃰

În concluzie, trebuie să înțelegem, în primul rând, că cyborgul reprezintă dezvoltarea continuă a tehnologiei, înglobând mai multe concepte: robot, viață artificială, inteligență artificială. Această evoluție a ciberneticii trebuie să aibă ca principal scop ajutarea speciei umane să exceleze, să depășească orice limită fizică sau intelectuală.

Devenind cyborgi, oamenii vor fi mai fericiți, sănătoși, inteligenți și își vor putea controla corpul. Prin controlarea corpului, specia umană va reuși să cucerească natura, Universul și să conducă tot ceea ce îl înconjoară. Această dorință s-a înfiripat în sufletele cercetărilor de la apariția orologiului și, acum, e pe cale să prindă contur.

Deși primele semne ale cyborgizării au apărut acum mult timp, odată cu apariția tiparului, inventarea protezelor și a microcipurilor, există și obstacole ce opresc evoluția acestor tehnologii. Biserica este cea care se opune procesului cyborgizării, considerând că prin aceste proteze, oamenii uită că sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar această trăsătură oferă demnitate și unicitate ființei umane.

Inegalitatea va fi o altă barieră care va declanșa un conflict între oameni și cyborgi. Procesul de cyborgizare nu va fi accesibil tuturor oamenilor și, de aceea, este necesar ca cyborgii să aibă ca principal obiectiv ajutarea oamenilor simpli, pentru că a avea puteri înseamnă a avea o responsabilitate mare față de specia umană. Cyborgii nu au voie să își folosească puterea doar pentru propriul interes sau pentru a distruge oamenii, ci pentru a contribui la o evoluție uluitoare a societății.

De aceea, experții încep să aibă îndoieli în privința lor și nu stiu dacă aceștia vor reprezenta punctul final al speciei umane sau, dimpotrivă, va fi o regenerare a acesteia. Acest proces poate avea consecințe care nu au fost luate în calcul, iar cyborgii se pot întoarce împotriva celor care i-au creat.

Pentru ca acest scenariu să nu devină realitate, oamenii de știință trebuie să ia măsuri din timp și să se asigure că cele două specii vor conviețui în armonie. Societatea va avea la bază principii și legi care vor promova diversitatea, egalitatea și solidaritatea. Aceștia vor învăța cum să se accepte și cum să își exprime solidaritatea. În același timp, vor fi înființate organizații și instituții de protecție a oamenilor, iar cei care vor încălca drepturile oamenilor vor fi excluși din societate.

Cea mai bună soluție care va asigura pacea este aceea de a programa cyborgii, roboții și inteligența artificială să arate compasiune, solidaritate și empatie față de oameni. Astfel, oamenii simpli vor fi în siguranță și, deși nu vor avea acces la această evoluție a tehnologiei, cyborgii își vor folosi puterile și în folosul acestora, oferindu-le o viață mai bună și mai ușoară.

Așadar, această evoluție a tehnologiei este una imprevizibilă, ce nu poate fi controlată. În orice moment, situația se poate schimba în defavoarea oamenilor, iar cyborgii îsi vor dori să controleze Pământul și să extermine specia umană. Pentru a putea împedica să aibă loc acest scenariu, singura soluție este aceea de a pregăti specia umană pentru apariția cyborgilor și de a forma o societate bazată pe diversitate, egalitate și solidaritate.

V. Studiu de caz

1. Cinematografia: crearea imaginarului și a unei

lumi inexistente

În societatea modernă, cinematografia încetează să mai fie doar un instrument tehnologic și devine o modalitate prin care oamenii percep lumea, o asimilează și o proiectează prin intermediul unui ecran. Oamenii au avut mereu tendința de a crea povești care nu există încă în viața reală, de a da naștere unor mituri și personaje care au influențat gândirea și mentalitatea indivizilor. Cinematografia preia ștafeta și continuă să creeze o lume imaginară, un univers în care sunt proiectate dorințele și aspirațiile oamenilor. Astfel, asistăm la o despărțire de cotidian, de banal și trecem într-o altă sferă, a fantasticului și a necunoscutului.

Prin intermediul cinematografiei, realitatea este negată de suprapunerea naturalului cu artificialul, iar oamenii și-au dezvoltat imaginația și și-au îmbunătățit abilitatea de a descifra simbolurile. Astfel, filmele au un rol important în crearea unui anumit tip de imaginar, cel colectiv și social.

Imaginarul reprezintă o realitate a societății și înglobează un sistem de imagini, gânduri colective, mituri, simboluri. Acest sistem dinamic oferă oamenilor șansa de a găsi noi soluții și posibilități de interpretare a miturilor. Imaginarul social, în cadrul căruia, cinematografia are un rol bine definit, reprezintă rezultatul unui proces în care se împletesc sinteze culturale, sociale și istorice cu mentalitățile specifice unei perioade.

Acest imaginar prezintă simboluri ce dețin o constelație de sensuri, atât pozitive, cât și negative. Aceste sensuri trec prin filtrul fiecărei persoane și sunt interpretate în funcție de convingerile, principiile și experiențele sale. Astfel, imaginarul este un produs al imaginației unui individ. Iar, prin intermediul imaginației, omul poate concura cu puterea universului, își poate depăși condiția umană și orice limită fizică sau psihică. Imaginația creează povești ce ne înconjoară și ne perturbă relațiile pe care le avem cu realitatea.

În prezent, toate atitudinile noastre față de realitate, impresiile asupra a ceea ce se întâmplă și asupra celor din jurul nostru nu sunt doar un rezultat al percepțiilor interioare, ci sunt influențate de mijloacele media. Cinematografia are și ea un rol importanat în acest proces, în crearea unor povești care ne influențează viața. Oamenii și-au dorit dintodeauna să dețină puterea, să-și creeze un Dumnezeu propriu, iar cinematografia și dezvoltarea continuă a tehnologiei par să le îndeplinească acest vis.

Filmele, în special cele science-fiction, demonstrează că oamenii au depășit orice limită a imaginației și că și-au dezvoltat abilitatea de a crea povești. Imaginarul social este prezent constant în aceste proiecții, pentru că toate poveștile sunt create cu ajutorul sintezelor culturale, sociale și ale mentalității ce predomină în această perioadă. În plus, cu ajutorul filmelor, oamenii s-au perfecționat în încercarea lor de a desluși și de a se juca cu simbolurile lumii.

În ultimii 10 ani, cinematografia pare să se reorienteze și să descrie o societate în care oamenii își doresc puterea supremă și controlarea naturii. Apar tot mai mult, lupta dintre om și Dumnezeu, dorința de a deveni nemuritori și de a ne perfecționa abilitățile. Aceste scenarii ale imaginației sunt proiectate prin intermediul eroilor cu puteri supranaturale. Astfel, apare constant mitul supraomului, cel care reușește să se ridice la nivelul divinității, care poate învinge orice obstacol. Acest mit apare din frica oamenilor în fața morții și a unui posibil final al umanității.

Filmele reușesc să creeze o lume încă inexistentă sau parțial dezvoltată. Dorința oamenilor de a deveni nemuritori și de a avea puterea absolută nu a fost îndeplinită, dar există tot mai mulți oameni care posedă abilități speciale cu ajutorul tehnologiei. Specia umană a atins performanțe care, în trecut, păreau a fi imposibil de realizat și a reușit să își perfecționeze majoritatea capacităților cu care a fost înzestrată de divinitate. Totuși, inteligența artificială și cyborgii sau roboții cu sentimente au rămas de domeniul filmelor science-fiction.

Scenariile din filmele de fantezie sau științifico-fantastice creează lumi noi, inexistente în realitatea noastră, în care oamenii pot visa și spera că acest apogeu al speciei umane va putea fi atins în viitor. Principala caracteristică a acestor filme e aceea că lumea prezentată este imaginară, dar este întemeiată pe dorințele și credințele oamenilor. Ele reprezintă o reflexie a visurilor speciei umane.

Mai mult, aceste filme ne oferă șansa de a da frâu liber imaginației, de a crea o lume care nu este constrânsă de regulile si mentalitatea societății noastre. Este o lume în care orice este posibil, în care cele mai profunde dorințe ale omenirii sunt atinse. Oamenii au șansa de a da un răspuns universului, de a proiecta un Dumnezeu mecanic prin intermediul unei noi ere, condusă de mașinării.

În același timp, filmele care abordează tema cyborgului, a artificialului și a inteligenței artificiale pot intra și în sfera monstruozității, pentru că aceste personaje nu reprezintă o tradiție, o cultură a speciei umane, nu au o istorie și reprezintă o abatere de la firesc, de la normalitate. Astfel, aceste filme se înscriu în sfera imaginarului și a mitologiei.

Filmele care vor reprezenta obiectul de analiză al studiului de caz aparțin aceluiași gen: science-fiction și abordează aceleași teme: cyborgul și inteligența artificial. Acestea surprind evoluția tehnologiei și pun în scenă idealul omenirii: acela de a câștiga în lupta cu divinitatea și de a controla întreaga natură.

Aceste scenarii prezintă niște cyborgi sau roboți care nu sunt compatibili cu realitatea noastră. Noua societate este formată din ființe jumătate om, jumătate calculator, înzestrate cu inteligență artificială și puteri supranaturale care, în ciuda aparențelor, aspiră la umanism. Aceștia sunt dominați de violență și putere, dar apar și trăsături ale umanizării și dorința ascunsă de a redeveni sau de a deveni om.

Filmele subliniază impactul pe care noua tehnologie o are asupra oamenilor și a societății. Observăm o revoltă a tehnologiei, o evoluție spectaculoasă la care au acces toți indivizii. Aceștia au parte de o viață mai ușoară, în care majoritatea activităților sunt îndeplinite de gadgeturi sau roboți. Totuși, tehnologia amenință specia umană, iar cyborgii și inteligențele artificiale dezvoltă o conștiință de sine și o dorință de a distruge omenirea.

În toate filmele, este subliniată ideea că sentimentul reprezintă granița absolută dintre oameni și non-oameni, iar dacă această barieră va fi înlăturată, noua specie va prelua controlul. Iubirea rămâne o caracteristică umană, imposibil de înțeles sau de reprodus. Ea este caracteristica definitorie a oamenilor, dar poate duce și la distrugerea lor dacă inteligențele artificiale reușesc să și-o însușească.

Astfel, prin intermediul acestor scenarii, ne este atrasă atenția asupra unui aspect: ceea ce ne dorim va putea deveni realitate în viitor, dar pot apărea consecințe negative. Această luptă dintre specia umană și noua specie cyborgică se termină cu salvarea oamenilor în filme, dar în realitate, nu se știe dacă vom avea parte de același final.

Robocop

Regizat de Jose Padilha, Robocop prezintă societatea anului 2029 și impactul evoluției tehnologiei asupra oamenilor. O multitudine de gadgeturi și alte invenții ale tehnologiei le asigură indivizilor o viață mai ușoară și mai sigură. Conglomeratul multinațional Omnicorp a început să îi înlocuiască pe cei care se luptă în război cu roboți ce asigură pacea și liniștea. Însă, conducătorul companiei, Raymond Sellars, își dorește să aducă această tehnologie acasă, să asigure liniștea cetățenilor americani cu ajutorul unor roboți care vor deveni parte a vieții acestora. Dorința lui se lovește de reticența societății care nu acceptă ideea de a interacționa cu astfel de mașinării.

Alex Murphy este un polițist din Detroit care își împarte viața între familia sa și dorința de a înlătura valul de infracțiuni și corupție din orașul său. Acesta este aproape ucis în urma unui atentat organizat de cei pe care Alex își dorea să îi dea pe mâna justiției, dar primește o nouă șansă la viață, devenind cyborg. Deși la început, refuză noua sa înfățișare, doctorul Dennett Morton îl convinge să accepte că aceasta este noua lui existență și că trebuie să demonstreze tuturor că cyborgii polițiști reprezintă salvarea oamenilor. Însă, Alex Murphy își amintește de accidentul care l-a transformat în cyborg și uită de îndatoririle sale. Tot ce vrea este să răzbune răul ce i-a fost provocat familiei lui.

Raymond Sellars își dă seama de puterea cyborgului pe care l-a creat și vrea să îl extermine, dar Alex află de acest plan de la doctor și îl omoară pe Raymond, în ciuda regulilor programului său. În final, Alex acceptă noul său stil de viață și încearcă să își contruiască un viitor cu familia sa.

Analiză

Robocop surprinde societatea și modul în care viața oamenilor s-a schimbat în anul 2028. Observăm că dorințele noastre din prezent și toate încercările specialiștilor de a avea o viață mai bună cu ajutorul tehnologiei se conturează în acest an. Oamenii folosesc uneltele tehnologiei în orice activitate pe care o întreprind pe parcursul zilei și au devenit dependenți de acestea. Calculatoarele sunt atât de inteligente, încât răspund la mesaje vocale, prin mișcarea mâinilor sau doar prin citirea gândurilor. În ciuda faptului că tehnologia s-a dezvoltat atât de mult, iar dorințele oamenilor au devenit realitate prin munca cercetătorilor, unii își doresc mai mult, vor ca cibernetica să îndepărteze orice limită și să conducă viața speciei umane. Filmul prezintă latura benefică a tehnologiei asupra rasei umane, fiind un ajutor și un mod prin care indivizii se simt în siguranță. Roboții nu reprezintă un pericol pentru viața oamenilor, ci ajută la instalarea păcii tuturor națiunilor.

Așadar, urmărind care este rolul lor, observăm că principalul scop este acela de a împiedica moartea oamenilor. Aceștia sunt programați să îi înlocuiască pe oameni în acțiunile periculoase, cum ar fi războiul. Cu o simplă scanare, ei pot afla dacă indivizii din jur reprezintă o amenințare și dacă trebuie înlăturați. În acest caz, suntem martorii efectelor pozitive ale dezvoltării tehnologiei, ce nu pare să scape de sub control. Oamenii se folosesc de aceste „unelte” și pot duce o viață liniștită, lipsită de griji.

În ciuda acestor beneficii, oamenii nu sunt încântați de introducerea roboților în viața lor într-un mod direct. Aceștia se tem în fața necunoscutului, iar dezvoltarea tehnologiei nu este înțeleasă de cetățenii de rând. Evoluția tehnologiei reprezintă o nouă etapă a speciei umane, dar teama că artificialul ar putea prelua puterea și distruge specia umană apare și în acest film. Cei de la Omnicorp își doresc să îndepărteze orice limită a ființei umane și să devină creatorii unei noi specii.

Totuși, observăm în film, ideea personalității roboților, a artificialului. Aceștia nu știu ce înseamnă a fi om, nu au trăsături umane și se manifestă într-un mod diferit. Încă nu s-a ajuns la performanța de a crea roboți cu conștiință de sine, care să înțeleagă specia umană. Aceștia sunt lipsiți de sentimente, iar acest aspect apare tot ca o amenințare pentru cei care nu pot înțelege noua tehnologie. Oamenii nu își pot împărți viața cu „ființe” care nu le împărtășesc aceleași credințe, convingeri și care se pot răzvrăti oricând.

Specialiștii din domeniul ciberneticii găsesc soluția pentru această problemă, o modalitate prin care roboții să fie acceptați și integrați în societate. Această soluție este reprezentată de cyborg, de îmbinarea artificialului cu naturalul. Un om într-un corp de robot poate avea sentimente, conștiință de sine, își poate păstra latură umană, dar își va putea depăși orice limită fizică. Ființa umană, prin cyborgizare, va beneficia de numeroase proteze care o vor ajuta să apere și să îi ajute pe cei normali. Subliniem aici, ideea că cyborgul este realizat pentru apărarea și ajutarea speciei umane să aibă o viață mai ușoară. Scopul creării lui este acela de a asigura calitatea vieții și de a se lupta doar pentru interesul oamenilor.

Un alt aspect evidențiat în film este cel al folosirii cyborgizării pentru ajutarea persoanelor cu dizabilități. Doctorul Dennett Morton conduce această specializare și se ocupă de cei care au suferit accidente. Aceștia își recapătă viața prin redarea funcțiilor umane și pot fi, din nou, într-un raport de egalitate cu ceilalți oameni. Inițial, această tehnologie era folosită doar pentru a vindeca diferite afecțiuni sau pentru a reda anumite calități ale trupului. Dar, cu ajutorul acestor proteze, oamenii depășesc limitele biologice ale corpului și își pot dezvolta capacitatea de a realiza acea funcție. Cu toate că Omnicorp își dorește să ajute persoanele care nu mai au acces la o viață socială, nu știm dacă cei afectați își doresc un astfel de trai, dacă se pot obișnui cu noile sale puteri. În plus, există posibilitatea ca societatea însăși să nu îi accepte și să nu aibă o viață normală.

Robocop surprinde perfect noțiunea de cyborg. Odată ce aproape întregul corp al lui Alex a fost distrus în urma unei explozii, acesta este refăcut cu ajutorul tehnologiei și al protezelor. Toate funcțiile sale sunt îmbunătățite, trupul său este ca o armură, astfel încât aproape nimic nu îl poate răni. În plus, corpul său este dotat cu arme care se activează în prezența unui pericol și este controlat prin intermediul unui calculator. Pe lângă noile puteri, regăsim și partea umană în acest robot. Chipul său, o mână, creierul, plămânii și inima ne demonstrează ca Robocop rămâne om, iar tehnologia îmbinată cu naturalul poate da naștere unei noi specii: cyborgul.

Însă, observăm că Alex nu acceptă acest trup și îl privește ca pe o degradare a ființei umane. El nu se poate întoarce la viața sa, pentru că oamenii încă nu acceptă cyborgii în societate. Deși are puteri supranturale, preferă starea sa inițială și are nevoie de antidepresive pentru a rezista acestei schimbări. Așadar, înțelegem că, specia umană încă nu e pregătită pentru o nouă etapă și cyborgul este văzut ca o decădere a oamenilor.

Un alt aspect important de analizat în acest film este reprezentat de sentimente, pentru că apare lupta care se dă între latura umană și cea tehnologică. Diferența dintre cyborg și un robot este subliniată de sentimente și conștiință. Alex evaluează o informație, o trimite la creier și apoi, decide ce trebuie să facă pe baza emoțiilor sale. Oamenii de știință consideră că acesta este punctul slab al unui cyborg, că sentimenele îl împiedică să ia deciziile rațional. Astfel, în cyborg, apare luptă între robot și om, pentru că el crede că deține controlul, dar, de fapt, un calculator încearcă să îi determine toate acțiunile.

Cercetătorii reușesc să îi controleze creierul prin intermediul calculatorului și să îi șteargă toate sentimentele. Dar, observăm că, deși tehnologia a avansat atât de mult, aceștia încă nu au înțeles cum funcționeză emoția umană, nu au găsit un algoritm. Sentimenele rămân în continuare un mister pentru cercetători chiar și în anul 2028. Cyborgul reușește să modifice prioritățile programului și să pună pe primul loc familia și sentimentele. Această acțiune nu ar putea fi înțeleasă de tehnologie, iar latura umană nu va putea fi ștearsă niciodată dintr-un cyborg.

În concluzie, filmul Robocop prezintă societatea care încearcă să se acomodeze cu evoluția tehnologiei și cu o nouă specie: cyborgul. Acesta întruchipează perfect definiția lui: este creat prin intermediul unificării artificialului cu naturalul, iar scopul său este acela de ajuta oamenii și de a se asigura că duc o viață fără pericole. Cel mai important aspect subliniat în film este cel al sentimentelor. Oricât de mult își doresc specialiștii să conducă mintea și acțiunile unui cyborg, latura umană învinge. Nu reușesc să înțeleagă mecanismul sentimentelor sau să le șteargă din conștiința lui Alex. Astfel, umanul din cyborg preia controlul robotului și acționează pe baza emoțiilor sale în ciuda armurii ce i-a acaparat întregul trup.

A.I.

A.I. prezintă o perioadă în care tehnologia deja a atins toate performanțele, când orice limită a oamenilor a fost îndepărtată cu ajutorul ei. Toată viața este monitorizată, activitățile oamenilor sunt controlate, mâncarea este sintetică, iar roboții sunt prezenți în viața fiecărei persoane.

Oamenii nu mai au nevoie să își îndeplinească sarcinile zilnice, pentru că roboții pot face orice în locul lor. Desigur, tehnologia nu a reușit să înlocuiască sau să reproducă un singur aspect al vieții umane: dragostea, sentimentul. Robotul cu sentimente reprezintă cea mai controversată barieră a acestora, iar numărul tot mai mare al familiilor ce nu pot avea copii îi determină pe cercetători să inventeze un copil-robot programat să iubească.

Așadar, este inventat primul roboțel înfiat de o familie care trece printr-un moment greu. Copilul lor adevărat era grav bolnav, iar medicii nu îi mai dădeau șanse. Robotul este programat să își iubească familia pentru totdeauna, fără a putea fi scos din funcțiune. Deși cei doi soți încearcă să îl înconjoare cu iubire și grijă, aceștia nu pot uita că noul copil este doar un robot.

De aici, se naște dorința lui de a deveni om și de a cunoaște adevăratele lui origini. Pornește într-o călătorie lungă alături de ursulețul său și încearcă să-și găsească adevărații creatori, pentru a-l transforma într-un băiețel adevărat. Acesta se oprește și își găseșete liniștea doar în momenul în care mama lui îi spune că îl iubește.

Analiză

Artificial Intelligence analizează granița dintre uman și artificial. Această graniță este vulnerabilă, pentru că cele două se identifică una cu cealaltă. Cyborgizarea sau inteligența artificială nu reprezintă un pericol pentru oameni, pentru că „mașina” își dorește să se umanizeze, să devină om. Robotul-băiat, deși reprezintă cel mai înalt punct al tehnologiei din acea perioadă, devine obsedat de ideea de a deveni real și de a fi iubit de mama sa.

Așadar, încă de la începutul filmului, observăm că roboții și inteligențele artificiale sunt create pentru a veni în ajutorul oamenilor. Aceștia sunt controlați, iar întreaga lor „viață” se raportează la bunăstarea și mulțumirea speciei umane, astfel încât pericolul preluării puterii de către inteligența artificială nu apare. Ea este programată să iubească, este creată pentru a umple un gol din inimile oamenilor. Existența unor familii care nu se pot bucura de sentimentul de a avea copii i-a determinat pe cercetători să creeze astfel de entități. Ideea de a crea inteligențe artificiale cu sentimente, chiar dacă sunt programate, nu mai apare în alt film.

În viața reală, cercetătorii nu au reușit să găsească algoritmul pe baza căruia să introducă sentimentele în programul unei inteligențe artificiale, dar în acest scenariu postumanist, s-a ajuns la această performanță. Cu ajutorul unei formule, băiatul-robot e capabil să iubească necondiționat persoana care a rostit formula respectivă. Observăm că inteligența artificială nu poate avea sentimente pentru alte persoane din jurul său, iar acest aspect ne subliniază faptul că sentimentele lui sunt doar iluzii, nu reprezintă ceva real. Totuși această dragoste programată depășește capacitatea omului de a iubi, este nemărginită și nu se sfârșește niciodată.

În ceea ce privește o posibilă iubire pentru un robot, observăm că aceasta este sub semnul întrebării. Deși mama încearcă să-l iubească, ideea că acest copil este un simplu calculator îi înfrânează sentimentele. Există unele momente în care se teme de el, pentru că nu înțelege cum funcționeză și care sunt adevăratele lui intenții. În realitate, cercetătorii consideră că omul ar putea iubi cu ușurință o inteligență artificială sau un robot, odată ce are tendința de a se atașa de diverse obiecte: păpuși, jucării, animale de companie. Astfel, având acest obicei de a antropomorfiza lucrurile din jurul său, faptul că o inteligență artificială nu ar avea un trup uman, nu l-ar împiedica să-i ofere afecțiune.

Totuși, în film, observăm o distanță între băiețel și mamă, pentru că ea nu poate uita că el este doar un robot. Deși acesta îi arată iubirea necondiționată, mama nu reușește să-i împărtășească sentimentele cu aceeași intensitate. Doar la final, sentimentele o trădează la gândul că trebuie să-l părăsească, deși nu știm cu certitudine dacă într-adevăr, îl iubește sau se simte doar vinovată pentru viitoarea lui distrugere.

În schimb, inteligența artificială are un singur scop: acela de a-și iubi mama și de a fi iubit. Pentru băiețel, există doar iubire și ură, nu apar și sentimente intermediare. El devine obsedat de mama sa și nu își imaginează viața fără ea. Îi analizează fiecare mișcare și încearcă să reproducă tot ce vede. Putem spune că apare și o fascinație din partea lui față de specia umană. Nu înțelege ce fac oamenii, de ce și la ce reacționează și încearcă să îi copieze, să semene cu ei. Dar această curiozitate apare din dorința de a-i face pe plac mamei, pentru a-l iubi. Deși nu este normal pentru o inteligență artificială, plânge când este respins și când este lăsat singur. Desigur, această caracteristică este tot parte din program, pentru a semăna cu un băiețel adevărat.

Un alt aspect subliniat în film este cel al personalitații băiatului. Așa cum cercetătorii au prezis, o nouă specie ar avea propria personalitate, ar fi diferită de cea a speciei umane și s-ar ghida după alte principii. Băiatul-robot nu doarme, nu mănâncă, dar observă viața și modul în care oamenii acționeză. Fiecare inteligență artificială are un scop: scopul lui David este acela de a iubi și de a fi iubit de mama sa, ursulețul este programat să fie înțelept și să-l îndrume pe băiat, iar Joe este programat pentru a fi un expert al iubirii. Astfel, observăm că aceștia au scopuri clare de la care nu se abat și nu par să simtă și altceva.

Însă, pe parcursul filmului, apare o schimbare în comportamentul lui David: se înfiripă dorința de a deveni om. Factorul declanșator al acestui eveniment este reprezentat de povestea lui Pinocchio, pe care mama i-o spune într-o seară. Însă această dorință nu înseamnă că robotul a devenit capabil să aibă alte sentimente, că a evoluat și a ieșit din sfera programului. El vrea să devină un băiețel adevărat pentru a-și atinge scopul. De-a lungul timpului, a înțeles că mama lui îl poate iubi și va exista o relație adevărată între ei doar dacă el devine om.

Tot ceea ce face este ca reacție la respingerea mamei. De fapt, el nu are sentimente reale și nu își dorește să fie adevărat pentru că a depășit inteligența unui calculator și pentru că a înțeles cum funcționeză sentimentele oamenilor. El continuă să fie un prizonier al programului și își dorește să îndeplinească obiectivul pentru care a fost creat.

Astfel, A.I. ne evidențiază cum ar arăta interacțiunile dintre oameni și o inteligență artificială. Deși credem că putem să ne atașăm de un robot, observăm că nu va fi ușor să trecem peste trupul său artificial. De asemenea, este subliniată ideea că sentimentele inteligenței artificiale vor fi doar o iluzie, o parte a programului. Aceștia nu vor putea reproduce ființa umană și vor avea propria personalitate și propriile reguli pe baza cărora vor acționa.

X-men

X-men prezintă o nouă etapă a speciei umane, ultima verigă a evoluției acesteia. Oamenii se nasc cu o mutație genetică ce le oferă puteri supranaturale: capacitatea de controla fenomenele meteorologice, de a trece prin pereți, de a se vindeca, de a emite din priviri fascicule energetice.

Însă, mai sunt oameni care nu au ajuns încă la această etapă și care privesc cu teamă mutanții. Ei nu înțeleg transformările prin care au trecut aceștia și își doresc să fie înlăturați din societate. Conducătorii statului pornesc diverse proiecte pentru a-i atenționa pe oameni de pericolul ce îi urmărește și pentru a asigura dispariția acestor monștri.

Profesorul Charles Xavier, cel mai puternic mutant din lume, a creat o școală pentru mutanți cu scopul de a-i proteja și pentru a-i învăța cum să își folosească puterile. El sprijină ideea că mutanții au rolul de a-i proteja și apăra pe oameni de cealaltă tabără. Tabăra opusă, condusă de Magneto, este formată din mutanți care luptă pentru a ucide persoanele neevoluate.

Logan, căruia i se spune Wolverine, este cel mai nou student al profesorului Xavier și are puterea de a se vindeca rapid, dar posedă și o furie greu de controlat. Acesta luptă alături de profesor pentru a proteja oamenii și, de fiecare dată, reușește să învingă mutanții din tabăra adversă.

Analiză

Pe parcursul filmului, observăm analiza a două noțiuni importante pentru această lucrare: evoluția trupului uman și a societății postumaniste. Acesta prezintă ultima etapă a dezvoltării speciei umane. Oamenii s-au schimbat de-a lungul timpului, ajungând de la niște organisme unicelulare la puterea de a controla întreaga planetă. Acum, s-a făcut un pas important în istoria lor, iar unii oameni au evoluat în mod natural, fără a fi necesară o intervenție a tehnologiei.

În acest film, cyborgii sau inteligențele artificiale nu reprezintă un pericol postuman, ci oamenii înșiși îl reprezintă. Deși societatea a evoluat mult și din punct de vedere tehnologic, iar roboții sunt prezenți în viața oamenilor, ei nu reprezintă pericolul. Mutanți sunt greu de înțeles și reprezintă o amenințare pentru specia umană. Aceștia sunt considerați nenaturali și nu se pot încadra în specia umană.

Cercetătorii își doresc ca oamenii să își modifice trupul cu ajutorul tehnologiei, pentru a putea cuceri universul, pentru a depăși limitele fizice și pentru a găsi nemurirea. Aici, participăm la această evoluție a trupului, dar fără ajutorul calculatoarelor. Mutația genetică a devenit cheia evoluției, oamenii pot deveni nemuritori fără a se folosi de tehnologie. Însă, specia umană nu e pregătită pentru această schimbare și nu înțelege cum funcționează procesul. De aceea, refuză să accepte mutanții în societate și se tem de ei.

Deși la început, mutanții au avut rolul doar de a-i proteja pe oameni și de a le asigura liniștea, pe parcurs, s-au creat două tabere. Așa cum în realitate, cercetătorii susțin că o nouă specie ar fi programată să își folosească puterile doar pentru a-i ajuta pe cei care nu dețin aceleași calități și acești mutanți aveau reguli stricte privind activitatea lor în societate. Având în vedere faptul că puterile lor sunt greu de controlat, profesorul Xavier a construit o școală, prin care se asigură că mutanții vor ști cum să-și folosească puterile și nu vor răni oameni.

De cealaltă parte, observăm cum apare această temere a cercetătorilor că o nouă specie va dori să preia controlul asupra lumii. Motivul pentru care unii mutanți își doresc să îi înlăture pe cei care nu dețin aceleași puteri este reprezentat de ura oamenilor față de ei. Cetățenii de rând nu pot înțelege această diferența și nu își pot imagina o coexistență a celor două specii. De aceea, tabăra negativă poate fi văzută ca o apărare împotriva acțiunilor oamenilor de a-i îndepărta. Ei au înțeles că oamenii nu îi vor accepta niciodată și, de aceea, există loc doar pentru unii dintre ei în societate. Un alt aspect subliniat de film este inferioritatea oamenilor normali față de mutanți. Magneto îi numește homo sapiens, ceea ce arată că îi desconsideră și că pot fi înlăturați destul de ușor.

Filmul conturează ideea că, în viitor, există posibilitatea ca oamenii normali să fie în minoritate pe această planetă și să nu aibă șanse în fața unei specii evoluate. Probabil că cei care vor porni războiul vor fi oamenii, din incapacitatea lor de a înțelege schimbările prin care trece specia umană. Pentru a nu exista un final trist, aceștia trebuie să-și extindă valorile umane, să accepte diferențele și să trăiască în pace.

Personajul principal, Logan, nu e doar mutant, ci și cyborg. Întregul său schelet a fost înlocuit cu un metal care are o capacitate regenerativă nelimitată. Astfel, se poate vindeca în câteva minute și a găsit secretul nemuririi. Deși a fi mutant nu înseamnă a fi și nemuritor, observăm că cyborgizarea a ajutat un mutant să atingă acest nivel. Suntem obișnuiți cu diverse proteze și în viața reală, dar această tehnică este posibilă doar în imaginarul unui scenariu. Astfel, Logan reușește să îi salveze mereu pe oameni, pentru că este considerat cel mai puternic. El nu este doar un mutant cu puteri supranaturale, ci este și cyborg în același timp, ceea ce îi oferă nemurirea.

Știm că postumanismul înseamnă legătura între artificial și natural. El nu trebuie să marcheze o separare, ci o conviețuire a celor două. De aceea, este necesar un set de reguli care să ghideze viața celor două specii. În film, o regulă importantă este aceea ca mutanții să îi protejeze pe oameni și să își folosească puterile doar pentru a-i ajuta pe cei ce nu se bucură de aceleași privilegii. Apoi, mutanții trebuie să-și păstreze anonimatul, în sensul că oamenii nu trebuie să afle care este starea lor, tocmai pentru a-i proteja. Oamenii devin agitați și speriați în preajma mutanților și, de aceea, ei trebuie să-i protejeze în secret, fără a atrage atenția asupra lor. Ultima regulă asigură o bună conviețuire a mutanților. Având aceste puteri, ei pot deveni agresivi, dornici de a ocupa poziții tot mai înalte și de a prelua controlul. Tocmai de aceea, ei nu au voie să își folosească puterile unii împotriva celorlalți.

În ceea ce privește postumanismul descris în film, înțelegem că acesta înseamnă sfârșitul unei ere a umanității care provoacă teroare în rândul celor neafectați de această evoluție. Societatea pare să nu accepte această etapă sau nu este pregătită. Soluția ei de a trata postumanismul se manifestă prin îndepărtarea diferenței, eliminarea speciei mutanților. Ea nu înțelege că nu poate fugi de postumanism, că el deja îi guvernează viața. Astfel, pornește un război împotriva mutanților, un război ce nu poate fi câștigat, ce va avea ca final dispariția oamenilor neevoluați.

În concluzie, observăm că întregul film accentuează ideea de postumanism și de incapacitatea oamenilor de a înțelege și de a accepta transformările prin care trece specia umană. Ei nu sunt pregătiți de această nouă noțiune a trupului uman și nu acceptă o contopire a naturalului cu nenaturalul. Deși postumanismul înseamnă nașterea unei ere în care oamenii își pot depăși orice limită, filmul prezintă o formă a sa care declanșează un război între cele două specii, iar acest război nu poate fi în favoarea oamenilor.

Transcendence

Transcendence prezintă povestea doctorului Will Caster, cel mai cunoscut cercetător din domeniul inteligenței artificiale. Acesta, împreună cu soția sa, își dorește să creeze o mașinărie conștientă de sine care să nutrească sentimente și emoții. El a reușit să downloadeze creierul unei maimuțe și să îl dezvolte într-un program inteligent, cu o conștiință de sine. Următorul pas pe care și-l dorește este aplicarea acestui proces asupra unui creier uman.

Cercetările lui au atras atenția unei organizații teroriste care se luptă împotriva creării unei inteligențe artificiale cu personalitatea unei persoane adevărate. La finalul unei conferințe, cei din organizație îl împușcă pe Will, introducându-i în corp un virus care îi radiază întregul trup, iar, în final, îi va provoca moartea.

Pentru a nu-l pierde, soția sa vrea să îi ducă cercetările mai departe și să îi downloadeze creierul. Astfel, Will devine prima conștiință uploadată într-un calculator, a cărei inteligență depășește orice putere. În această nouă stare, el încearcă să preia controlul asupra planetei și să devină cel mai puternic om. Soția sa îi devine părtașă și îl ajută să își îndeplinească visul, deși nu se știe dacă cel alături de care luptă este Will sau o altă entitate.

Împreună creează un nou oraș, noi metode de a vindeca oamenii, de a purifica apa și de a revitaliza pământul. Însă, Will nu ajută doar la vindecarea oamenilor, ci îi integrează în rețeaua lui și îi controlează după voința sa. Pentru că oamenii se împotrivesc proiectelor sale, iar soția lui este în pericol, alege să se sacrifice. Înainte de a muri, distruge Internetul și îi arată soției sale ce planuri avea pentru viitor: repararea întregii planete.

Analiză

Pe parcursul acestui film, nu mai suntem martorii unei lupte condusă de un calculator împotriva omenirii. Observăm încercarea unei inteligențe artificiale de a ajuta oamenii să trăiască pe o planetă curată care le poate oferi toate condițiile unui trai bun. Totuși, până la final, încercarea lui Will de a reface planeta se află sub semnul întrebării, pentru că cei din jur nu știu care sunt adevăratele lui intenții.

Conceptul de bază al filmului este cel al transcendenței sau singularității. Acest proces se bazează pe înțelegerea universului, pe descoperirea tuturor secretelor ce ne învăluie și ce nu pot fi deslușite încă. Transcendența marchează o nouă etapă în evoluția speciei umane și momentul în care oamenii își pot depăși condiția biologică. Astfel, pentru a se împlini această transcendență, este necesară crearea unei inteligențe artificiale care va fi mai puternică decât inteligența tuturor persoanelor din istorie și care va beneficia de sentimentele și emoțiile unei persoane reale.

Will reușește să atingă această performanță, iar pentru el, transcendența apare și ca o nouă viață după moarte. Creierul său este downloadat într-un computer și devine total independent, fiind conștient de sine. Devine cel mai puternic om de pe planetă, așa cum a și prezis și controlează toate rețelele din lume. Totuși, oamenii nu știu dacă această transcendență este benefică pentru ei sau va duce la exterminarea lor în final.

O altă caracteristică a acestei etape din evoluția speciei umane este nanotehnologia. În realitate, știm că nanotehnologia ajută la refacerea țesuturilor umane cu ajutorul sintezei mecanice. Pentru viitor, cercetătorii încearcă să construiască niște roboți minusculi, controlați cu o telecomandă, astfel încât vor putea călători prin corpul uman pentru a-l vindeca. În film, Will nu a depășit doar starea actuală a nanotehnologiei, ci și aspirațiile oamenilor de știință. El reușește să vindece toate celulele trupului uman și să genereze orice material. Astfel, atinge nemurirea și face din știință o nouă religie pentru oameni. Nanotehnologia din film reușește să vindece orice boală incurabilă și să refacă trupurile oamenilor afectate de accidente sau explozii. Aceasta atinge punctul cel mai înalt în momentul în care Will își crează un nou trup.

Deși acest film relatează într-un mod diferit o nouă etapă a speciei umane și aici, regăsim incapacitatea oamenilor de a accepta tehnologia. Aceștia nu înțeleg cum o persoană poate să-și transfere conștiința într-un calculator și își doresc să o distrugă. În plus, ei sunt convinși că acolo nu este Will, ci o altă entitate care vrea să preia controlul asupra planetei. Observăm, la fel ca în realitate, că oamenii nu au un comportament responsabil față de mediul înconjurător și nu au grijă de bunăstarea planetei. Frica față de ce nu înțeleg, față de o entitate care este mai inteligentă decât toți oamenii la un loc, îi împiedică să vadă intențiile bune ale inteligenței artificiale. Doar ea este interesată de binele planetei și, implicit, al oamenilor.

În acest film, motivul ce a declanșat dorința de a crea o inteligență artificială este unul diferit. Totul pornește de la nemulțumirea oamenilor că, în ultimi 130 000 de ani, capacitatea omului este neschimbată. Creierul nu a mai evoluat, ci doar ne-am perfecționat abilitățile și capacitatea de a ne adapta la diferite situații. Astfel, cercetătorii își doresc să creeze un nou mod de a gândi, pentru a putea trece la o altă fază și pentru a putea face față schimbărilor prin care trece planeta noastră. Din perspectiva lor, o inteligență artificială ar reuși să răspundă noilor provocări impuse de perioada în care se află, ar putea eradica foamea, sărăcia și, cel mai important, ar vindeca planeta. Desigur, apare și vechea dorință de salva viețile oamenilor prin intermediul tehnologiei. Will și ceilalți cercetători vor să găsească leacuri pentru cancer și Alzheimer.

Așadar, observăm că noul Will nu face altceva decât să împlinească planul la care a lucrat de-a lungul vieții. El își dorește să vindece planeta și oamenii, pentru a atinge un nou nivel al evoluției speciei umane. Dar, oamenii au uitat care era scopul unei inteligențe artificiale și descoperă că nu sunt pregătiți pentru o nouă etapă. De exemplu, organizația teroristă vede în inteligența artificială un inamic, o eroare și un pericol pentru omenire.

Putem spune despre Will că devine un nou Dumnezeu. Dorința ce a existat dintotdeauna în sufletele oamenilor s-a împlinit. Acum, omul poate da un răspuns universului și devine propriul Dumnezeu ce conduce o lume mecanică. Inteligența artificială poate fi comparată cu Dumnezeu, pentru că devine un Mântuitor prin salvarea vieților oamenilor. În plus, nimic nu îi mai stă în cale. El controlează sateliții, se poate conecta la orice rețea din lume și devine omniprezent. El creeză o nouă religie, iar toți cei care fac parte din programul său i se supun. Așadar, putem spune că o inteligență artificială va deveni un Dumnezei al unui univers mecanic, care va depăși toate limitele și va controla întreaga planetă.

Noutatea în acest film este crearea unei inteligențe artificiale cu o personalitate umană, adică își va însuși sentimentele și emoțiile omului. Cercetătorii consideră că sentimentele umane nu vor putea fi niciodată înțelese și reproduse pentru a înzestra o inteligență artificială sau un robot cu emoții, însă, dacă se va crea o inteligență conștientă de sine, aceasta va fi capabilă să înțeleagă oamenii și să le preia personalitatea. Astfel, Will, deși nu mai are un trup, continuă să o iubească pe soția sa și își dorește să o protejeze cu orice scop. La final, sentimentele preiau controlul, iar Will, sub forma unei inteligențe artificiale, alege să renunțe la puterea sa, la capacitatea de vindeca planeta, doar pentru a-și salva soția. Astfel, latura umană reușește să învingă programul.

În concluzie, în Transcendence, putem observa modul în care o inteligență artificială încearcă să salveze omenirea și planeta. Scopul ei nu este de a distruge specia umană, ci de a o ajuta să evolueze și să renască. În plus, este singurul film care abordează ideea unui calculator cu sentimente reale care este capabil să renunțe la putere și la capacitatea de a controla planeta doar pentru dragoste.

I, Robot

I, Robot prezintă viața din Chicago în anul 2035. Societatea din acest an este caracterizată prin mașini care se conduc singure, roboți care fac toate treburile casnice, iar tehnologia conduce întreaga lume. Toți oamenii au încredere oarbă în roboți și se lasă pe mâna lor, fiind siguri că aceștia nu pot încalca cele trei reguli ce guvernează viața mașinăriilor.

Detectivul Del Spooner este singurul care nu are încredere în roboți și încearcă să le demonstreze și celorlalți oameni că aceștia pot fi un pericol pentru societate. În plus, în urma unui accident, cel care conducea compania U.S. Robotics, i-a înlocuit un braț și un plămân cu proteze, transformându-l într-un cyborg. Încrederea detectivului în roboți este și mai tare zdruncinată când cel care l-a făcut cyborg și care a inventat regulile roboților se sinucide.

Del Spooner vrea să arate că doctorul nu s-a sinucis, iar cel care i-a cauzat moartea este un robot. Împreună cu doctorul Susan Calvin încearcă să descopere ce s-a întâmplat, iar în final, realizează că roboții nu se mai supun celor trei legi și că astfel, au devenit un pericol pentru societate. Cu ajutorul unui robot creat de doctorul ucis, află că inteligența artificială, Viki, cea care ajuta la conducerea companiei, controlează toți roboții și își dorește să preia controlul aspra oamenilor.

Detectivul, doctorul Calvin și robotul luptă împreună pentru opri acțiunile inteligenței artificiale și pentru a salva oamenii. Din fericire, reușesc să o distrugă pe Viki și să readucă roboții pe calea cea bună.

Analiză

Filmul I, robot proiecteză scenariul anului 2035, când tehnologia s-a dezvoltat atât de mult, încât oamenii nu sunt nevoiți să mai depună eforturi în activitățile zilnice. Roboții, denumiți asistenți domestici automatizați, sunt prezenți în fiecare casă și se ocupă de curățenie, cumpărături, mâncare și de plata facturilor. Oamenii nu mai sunt preocupați de treburile casnice și au încredere oarbă în aceste mașinării. Tehnologia este prezentă în orice activitate, astfel încât oamenii nici nu mai sunt nevoiți să conducă. Mașinile merg singure, asigură tot confortul stăpânilor și le îndeplinesc toate dorințele în timpul mersului doar cu ajutorul comenzilor vocale.

Un punct cheie în acest film este proiectarea roboților. Aceștia au o înfățișare familiară pentru ca oamenii să se simtă în siguranță în preajma lor și să nu devină agitați. Trupul lor este transparent, tocmai pentru ca aceștia să vadă că nu e nimic de ascuns în legătură cu ei și pentru a se lăsa pe mâna lor. Ei au și o voce politicoasă și caldă pentru a sublinia faptul că sunt creați pentru a le executa ordinile. Aspectul roboților este foarte important pentru ca oamenii să se obișnuiască cu prezența lor în societate, pentru a accepta că tehnologia a avansat.

Știm că oamenii sunt reticenți când vine vorba de a accepta ce nu înțeleg, dar odată ce trupul roboților este transparent și ei pot vedea cum sunt creați, învăță să-i accepte și să-și împartă viața cu ei. I, robot este singurul film în care cetățenii unei societăți acceptă schimbarea și trăiesc în pace cu mașinăriile. Mai mult, ei au încredere oarbă în roboți și nu își mai pot imagina viața fără ei.

Așadar, ca și în celelalte filme, roboții sunt folosiți pentru a ajuta oamenii să ducă o viață în siguranță, lipsită de griji. Cercetătorii consideră că ei sunt mai buni decât oamenii și că pot ajuta specia umană să evolueze. În realitate, probabil că oamenii ar accepta faptul că roboții le sunt superiori, datorită puterii lor, dar nu și faptul că sunt mai buni decât ei. Roboții nu au parte de sentimente, emoții, iar, din această privință ei sunt cei neevoluați.

Un alt aspect important al filmului este prezentată de politica roboților. Pentru ca ei să se integreze în societate și să fie acceptați de oameni, cercetătorii le implementează în programul de funcționare 3 reguli. Acestea sunt numite „Cele trei legi ale Roboticii”: robotul nu are voie să-i facă rău unui om și nici nu trebuie să permită să pățească ceva o ființă umană, robotul trebuie să îndeplinească toate dorințele omului atât timp cât nu încalcă prima regulă și el trebuie să-și protejeze existența, fără a încalca primele două legi. Așadar, aceste reguli oferă siguranța oamenilor și posibilitatea de a trăi în pace alături de roboți. Atât timp cât aceste reguli funcționează, nu există pericolul ca mașinăriile să se împotrivească sau să înceapă un război împotriva rasei umane.

În plus, filmul prezintă un alt ingredient al conviețuirii oamenilor cu roboții: psihorobotica. Ei au nevoie de un psihorobot care să-i înțeleagă și să le fie mereu alături când au nevoie. Psihorobotul cunoaște întregul mod de funcționare al „creierului” robotului și se asigură că acesta funcționează conform celor trei legi și astfel, nu apar frustrările. În realitate, cercetătorii au afirmat, că pentru o bună înțelegere, este necesară existența unei instituții care să apare roboții, dar nu au precizat și necesitatea unui psiholog. Se pare că, acesta ar avea un rol important în înțelegerea mașinăriilor și ajutarea lor să se integreze în societate.

În film, mai întâlnim o noutate: Sony, un robot total diferit de ceilalți. El este înzestrat cu o inteligență artificială și are conștiință de sine. Deși nu se mai supune celor trei legi, nu alege să facă rău umanității, ci îi ajută pe detectiv și pe psihorobot să distrugă mașinăriile. Însă, Sony este diferit, pentru că seamănă foarte mult cu oamenii: el posedă emoții, visează și are simțul umorului. Observăm că nu suportă să i se spună ca e doar un obiect și se simte rănit. Specialiștii din cibernetică nu consideră că o inteligență artificială ar ajunge la nivelul omului, pentru că nu ar putea avea niciodată simțul umorului și nu ar înțelege o glumă. Filmul contrazice realitatea, iar Sony îndepărtează orice prejudecată. El reușește să înțeleagă ființa umană și încearcă să acționeze la fel ca ei.

I, robot nu prezintă doar povestea unor roboți, ci și pe cea a unui cyborg. Detectivul a devenit cyborg prin intermediul unor proteze, ce i-au asigurat o viață normală când si-a pierdut o parte din corp. Astfel, apare din nou ideea de salvarea persoanelor cu dizabilități prin intermediul protezelor. Detectivul își recapătă viața și poate profesa în continuare fără probleme. Mai mult, acesta are o forță supranaturală, este mult mai rapid și poate face acțiuni pe care în mod normal nu le-ar fi putut îndeplini. Totuși, acesta nu vrea ca oamenii să afle că el este cyborg, nu acceptă ideea că o parte din trupul său este mașinărie. De aici, vine și refuzul lui față de roboți și încercarea de a demonstra că ei nu reprezintă o opțiune bună pentru societate.

Astfel, apare ideea de teama de a deveni mașină. Tehnologia a avansat, roboții sunt peste tot, iar oamenii nu mai sunt nevoiți să facă treburile casnice. Acest aspect subliniază faptul că poate sfârșitul speciei umane s-a produs deja. De aceea, detectivul speră că încă mai poate face ceva până în momentul în care toți oamenii vor deveni cyborgi ca el, iar planeta va găzdui o nouă specie: a mașinăriilor. El se teme că singura cale ca ei să supraviețuiscă va fi aceea a transformării oamenilor în mașini, iar ființa umană se va degrada.

În final, inteligența artificială demonstrează că temerile detectivului sunt fondate. Aceasta reprezintă creierul central al companiei și așteaptă să se dezvolte complet pentru a prelua controlul. Astfel, reușește să controleze toți roboții și să-și creeze o armată. Pornește un război împotriva speciei umane, considerând că aceștia nu sunt pregătiți să conducă lumea. Nu mai acceptă să primească ordine de la oameni și vrea să întoarcă situația în favoarea ei prin transformarea oamenilor în sclavi. Astfel, apare din nou teama în fața unui postumanism în care mașinăriile pornesc un război împotriva oamenilor pentru a controla toată societatea.

În concluzie, filmul încearcă să elimine prejudecățile la început, să demonstreze că roboții și oamenii pot conviețui în pace. Este descrisă o societate bazată pe legi, cu instituții care asigură liniștea celor două specii. Totuși, liniștea este distrusă prin războiul pornit de o inteligență artificială împotriva oamenilor. În momentul în care mașinăriile se dezvoltă, regulile nu mai reprezintă o piedică în calea distrugerii speciei umane. Însă, dorința oamenilor de a supraviețui este mai puternică decât puterea unei inteligențe artificiale și câștigă lupta.

Matrix

Seria Matrix descrie o realitate cu totul diferită de cea din filmele analizate mai sus. Lupta dintre oameni și mașinării s-a terminat acum mult timp, iar în prezent, în anul 2199, inteligența artificială conduce lumea. Realitatea nu există, ci reprezintă un program numit Matrix, în care oamenii sunt doar o sursă de energie pentru inteligența artificială.

Thomas Anderson, numit și Neo, este un programator IT care trăiește în această realitate iluzorie, reprezentând doar o marionetă a inteligenței artificiale. Însă, este contactat de Morpeus care îi spune adevărul. El a descoperit totul, știe realitatea și duce un război continuu cu mașinăriile alături de echipa sa. Acesta crede că Neo este alesul și că el va pune capăt războiului, salvând omenirea. Neo este deconectat de la Matrix și vede care este realitatea. În lumea virtuală, el capătă puteri supranaturale și se poate lupta cu diferite programe antrenate de inteligența artificială.

Deși la început, Neo nu crede că este alesul, pe parcurs, descoperă ca are puteri pe care ceilalți nu le dețin. El reușește să învie de nenumărate ori și ajunge să se întâlnească cu inteligența artificială pentru a salva oamenii. Cei doi fac un pact, în urma căruia Neo trebuie să ucidă un program defect, primind în schimb salvarea omenirii. El reușește să-și îndeplinească partea, salvând de la moarte oamenii, dar totul în schimbul vieții lui.

Analiză

Matrix redefinște realitatea și pune sub semnul întrebării existența speciei umane. Cibernetica, robotica sau cyborgizarea nu reprezintă o amenințare la adresa oamenilor și un pericol pentru supraviețuirea lor. Virtualizarea este cea care ridică semne de întrebare și cea care întrece cu mult tehnologia. Neo și întregul echipaj fac o mare descoperire: lumea în care trăiesc ei nu există, totul e o iluzie. Ei află că omul nu este ceea ce pare a fi, că trăiesc într-o minciună. Filmul pune la îndoială existența speciei și a lumii. Aceasta subliniază că totul este informație, că nimic din ceea ce vedem nu există cu adevărat.

În această lume iluzorie, oamenii pot avea puteri supranaturale, pot face orice doar cu gândul, deși nu știu acest lucru. Acest aspect se datorează faptului că nimic nu există cu adevărat, pentru că omul este un simplu cod, o ecuație. Realitatea adevărată este una degradantă, care nu mai este condusă de oameni, ci de inteligențe artificiale care au preluat controlul asupra omenirii.

Așadar, specia umană nu este amenințată doar de inteligențele artificiale, ci și de încorporarea digitală. Corpul este din nou pus sub semnul întrebării, iar integritatea sa este în joc. Punctul cheie al filmului este tocmai această idee conform căreia, omul nu are nevoie de trup pentru a exista. Acesta este doar un accesoriu inutil care încetinește performanța oamenilor. Astfel, pentru a supraviețui, omul nu are nevoie de un trup care îl împiedică să atingă cea mai înaltă formă a sa. Acum, gândurile sale, sentimentele și întreaga personalitate pot fi descărcate în calculator. Corpul cunoaște o nouă formă a sa: cea digitală. Problema apare în capacitatea oamenilor de a înțelege acest proces și de a supraviețui transformării.

Acest film oferă formula unui scenariu postumanist diferit. Mașinile au preluat controlul deja, iar oamenii sunt sclavii acestora fără a fi conștienți de acest aspect. Aceștia trăiesc în pace atât timp cât nu își enervează stăpânul, moment în care sunt deconectați. În plus, este prezentat un postumanism al corpului digital, în care nimic nu există cu adevărat. Neo și cei care știu adevărul au dorința postumană de a-și transfera conștiința într-un mediu digital în care nu mai au limite fizice sau psihice și pot câștiga lupta împotriva mașinăriilor.

Neo, fiind alesul, poate fi considerat primul postuman. El reușește să înțeleagă Matrix-ul și lumea virtuală și să-i stăpânească legile. Astfel, își contopește corpul real cu cel virtual și speră că va salva specia umană. Este singura persoană care poate înțelege toate codurile și informațiile și care poate controla o realitate ce nici măcar nu există. Putem să deducem că de fapt, nici Neo nu există și e doar un intermediar între realitate și iluzie. El reprezintă postumanismul, al treilea element care înțelege atât umanul, cât și inumanul.

Un alt aspect important al filmului este iubirea. Si acest postumanism este guvernat de sentimente și emoții. Pentru ca Neo să reușească și să asigure postumanizarea, are nevoie de o caracteristică umană: iubirea necondiționată a lui Trinity. Acesta reușește să ajungă la inteligența artificială și să câștige războiul cu mașinăriile doar cu ajutorul ei. Iubirea îi dă putere și ne arată, încă o dată, că în scenariul oricărui postumanism, latura umană va învinge. Sentimentele vor guverna mereu ființa umană și o vor ajuta să înțeleagă orice etapă.

Inteligența artificială este noul Dumnezeu care controlează specia umană. Ea se folosește de oameni pentru propria energie și îi manevrează după bunul plac. Observăm o lume în care prima luptă a fost deja câștigată de mașinării, iar oamenii au deveni sclavii lor. Situația s-a schimbat în favoarea tehnologiei, iar marea temere a specialiștilor s-a adeverit. Dacă în realitate sau în celelalte filme, oamenii sunt cei care se folosesc de roboții, iar cei din urmă sunt creați pentru a îndeplini orice dorință, în Matrix, totul se schimbă. Oamenii sunt cei creați pentru a asigura supraviețuirea mașinăriilor într-o realitate iluzorie. Inteligența artificială ar fi distrus de la început specia umană dacă nu avea nevoie de ea pentru propria existență. Ființele umane reprezintă siguranța supraviețuirii tehnologiei și trăiesc în pace, fără a cunoaște realitatea atât timp cât nu deranjează. Așadar, putem spune că suntem părtașii unei noi ere în care oamenii sunt conduși de un Dumnezeu mecanic.

Deși oamenii nu sunt conștienți de faza în care se află, unii cunosc acest secret și reprezintă puntea de legătură între umanism și postumanism. Observăm dorința speciei umane de a supraviețui și de a se lupta în continuare pentru supraviețuirea sa. Echipa lui Neo are încredere că acest război se va termina și va reuși să preia din nou controlul. Din păcate, oamenii nu au forța de a învinge inteligența artificială, dar reușesc să mențină această imagine frumoasă a realității în care oamenii nu sunt afectați de război. Deși în realitate, au devenit doar o informație într-un trup digital, aceștia încă speră că inteligența artificială va putea fi distrusă.

Astfel, Matrix ne ridică semne de întrebare și asupra realității noastre, conturând un postumanism diferit. Un postumanism al corpului digital, în care oamenii sunt transformați în coduri. Mașinăriile nu mai reprezintă singurul pericol la adresa speciei umane, alăturându-se și virtualizarea. În plus, filmul arată partea negativă a tehnologiei și pune în scena marea temere a speciei umane: preluarea controlului de către inteligențele artificiale. Asistăm la crearea unui nou univers, condus de un Dumnzeu mecanic care a subjugat specia umană.

Terminator 4

Întreaga acțiune se desfășoară în anul 2018, când tehonologia a scăpat de sub control. Skynet, un program militar de autoapărare, a devenit o inteligență artificială conștientă de sine și a pornit un război împotriva oamenilor. John Connor, conducătorul rezistenței omenirii, are un drum deja hotărât din viitor și încearcă să câștige lupta împotriva roboților conduși de Skynet.

Marcus Wright, un fost deținut condamnat la moarte este transformat în cyborg fără a fi informat de această schimbare. El ajunge la echipa lui Connor și își dorește să îi ajute, crezând că este om. Când John află că Marcus este un cyborg vrea să îl ucidă, considerând că este un pericol, un terminator trimis de Skynet. Marcus este și el uimit de trupul său, dar nu reușește să îi convingă pe cei din echipa lui John că e de partea lor.

Până la urmă, cei doi fac o înțelegere, conform căreia Marcus rămâne în viața, dar îl ajută pe Connor să îl salveze pe tatăl său care este prizonier la sediul Skynet. Aceștia își pun în aplicare planul, dar în momentul în care Marcus ajunge la sediu află că toate acțiunile lui au fost programate și controlate de Skynet pentru a-l aduce pe Connor la sediu și pentru a-l ucide.

Marcus alege să fie om și își scoate cipul din creier, salvându-l pe Connor din mâinile terminatorului și dă foc sediului Skynet. Totuși, în urma bătăliei, Connor este grav rănit la inimă și nu are șanse mari de a supraviețui. Marcus își dorește să plătească pentru greșelile pe care le-a făcut în trecut și îi donează inima sa lui John Connor.

Analiză

Terminator prezintă o societate fără speranță, în care războiul a fost deja câștigat de tehnologie. Nu mai suntem martorii unei încercări de conviețuire între cele două specii, ci asistăm la o societate distrusă, in care oamenii sunt vânați de roboți. Toate orașele sunt distruse, oamenii nu mai au locuințe și se ascund cu groază de mașinării. Unii au fost luați prizonieri de către inteligența artificială, iar cei care au mai rămas liberi se luptă în continuare pentru a câștiga războiul.

Oamenii care luptă s-au reunit într-o organizație, denumită rezistența omenirii, cu ajutorul căreia fac investigații despre modul de funcționare al inteligenței artificiale. Ei încearcă să ajungă cât mai aproape de sediul Skynet pentru a pune capăt acestui război. Putem observa cum oamenii nu mai rezistă, și-au pierdut încrederea unii în ceilalți și nu mai sunt interesați de supraviețuirea speciei umane, ci doar de supraviețuirea fiecăruia. Deși sunt mulți oameni la sediu Skynet, conducătorii organizației nu mai țin cont de ei și nu îi interesează dacă și aceștia sunt exterminați odată cu distrugerea sediului. Mai mult, cei care nu fac parte din această echipă, se omoară între ei pentru propria supraviețuire, fără a se mai gândi la o posibilă alianță.

Spre deosebire de celelalte filme, în Terminator nimic nu a fost anticipat. Programul care a devenit conștient de sine s-a răzvrătit fără ca oamenii să se gândească la această posibilitate. Inteligența artificială vedea în specia umană o amenințare care, probabil, că nu ar fi lăsat-o să devină independentă. Astfel, ea este cea care pornește războiul și care consideră că doar prin eradicarea rasei umane, vor putea roboții să locuiască pe această planetă.

Pentru a putea distruge întreaga specie umană, Skynet comunică cu roboții săi prin intermediul unor transmițătoare cu unde scurte. Aceștia au un limbaj propriu, neînțeles de oameni. O altă diferență între oameni și ei constă în sursa lor de viață. Aceștia folosesc celule de combustibil pentru a supraviețui. Astfel, observăm cum roboții sunt diferiți de ființele umane, comunică prin alte metode, au alt mod de a gândi și de a acționa.

În plus, roboții din acest film sunt diferiți de cei din alte scenarii. În mod normal, un robot trebuie să dețină un chip cât mai apropiat de cel uman, pentru ca oamenii să se obișnuiască cu ei și să nu inspire teamă. Însă cei din Terminator, nu au un material care să le învelească scheletul, semănând cu niște monștrii. Ei transmit groază doar prin înfățișarea lor și ideea că singurul lor scop este acela de a distruge specia umană.

Marcus reprezintă cyborgul în acest film. Însă, cyborgizarea sa este una specială, pentru că nu a primit acordul său. Acesta are întregul trup format din proteze, cu excepția inimii care îi asigură umanitatea. Creierul său este hibrid, pentru că are implantat un cip cu ajutorul căruia este controlat de inteligența artificială fără ca el să știe. Marcus nu știe că este cyborg până în momentul în care ajunge la John. Totuși el nu simte că nu are un trup real și se consideră om. Cyborgul crede că acționează după principiile sale, dar reprezintă un prototip de infiltrare care urmărește niște pași bine stabiliți prin intermediul cipului din creier.

Observăm și în acest film ideea conform căreia cyborgizarea înseamnă degradarea ființei umane. Când află adevărul despre trupul său, se urăște pe sine și își dorește să-i găsească pe creatorii săi. El privește cyborgizarea ca pe o decădere a sa și vrea să le demonstreze oamenilor că este tot o ființă umană cu sentimente și emoții. Deși are puteri supranaturale și este aproape nemuritor, ar prefera să fie un om care luptă alături de ceilalți pentru supraviețuire. În plus, oamenii nu au încredere în el și îl consideră o amenințare. Așadar, asistăm din nou la incapacitatea speciei umane de a accepta schimbarea și refuzul oamenilor de a deveni cyborgi. Oamenii preferă să fie vulnerabili în fața mașinăriilor, dar să-și păstreze condiția umană.

Sentimentele și emoțiile reprezintă o altă armă a speciei umane în această luptă. Deși Skynet este o inteligență artificială conștientă de sine nu poate experimenta latura umană. În schimb, Marcus, deși este cyborg și e controlat de calculator, se lasă condus de sentimente. Iubirea și recunoștința îl ghidează în toate acțiunile sale. În plus, el își dorește să îi ajute pe oameni pentru a demonstra că încă are sentimente și e la fel ca ceilalți. Acest cyborg arată că umanismul nu poate fi inclus într-un cip, pentru că toată puterea stă într-o inimă puternică. Deși este sub controlul unui program, are capacitatea de a alege între mașinării și oameni și își ascultă inima. Astfel, sentimentele înving tehnologia.

În concluzie, acest scenariu postumanist prezintă o societate distrusă deja de mașinării, în care au mai rămas doar câțiva oameni. Însă, oamenii nu renunță la speranța lor de a prelua controlul și de a câștiga războiul. Și în aceste condiții grele, cyborgul este văzut ca o amenințare și nu este acceptat de către ceilalți, în ciuda dorinței lui de ajuta specia umană. Desigur, asistăm și la o luptă între sentimente și tehnologie, pentru că sentimentul rămâne singura armă a speciei umane împotriva mașinăriilor.

⃰

În concluzie, observăm că toate filmele analizate prezintă un scenariu postumanist, în care societatea a evoluat, iar specia umană încearcă să se obișnuiască cu viața artificială. Regizorii împletesc imaginarul tehnologic, științific și cultural, dând naștere unei definiții a postumanului. Acest imaginar suprinde valorile umanității și are ca scop accentuarea diferențelor dintre oameni și mașinării. Deși unele descriu o relație de simpatie între cele două specii, în final, toate transmit ideea de teamă și nesiguranță față de un postumanism dominat de cyborgi și inteligențe artificiale.

Pe parcursul acestor filme, regăsim multe asemănări, societăți ce împart aceleași valori, dar apar și diferențele ca urmare a imaginației fiecărui regizor. Așadar, în continuare, vom stabili câteva paralelisme între filme.

În primul rând, observăm o asemănare între toate filmele: dorința de a explica umanul și tendința de păstra credințele și valorile umane neschimbate, deși aceste scenarii se petrec în viitor. Astfel, oamenii sunt în continuare vulnerabili, nesiguri și neliniștiți la gândul unui postumanism, dar aceste trăsături, împreună cu loialitatea și iubirea, devin arme puternice în momentul în care specia umană este expusă pericolului.

În Matrix și Terminator, scenariile prezintă o societate deja distrusă de inteligența artificială. De la începutul filmului, lumea este dominată de cyborgi și roboți care se află sub conducerea unei inteligențe artificiale. Oamenii au fost învinși acum mult timp de tehnologie, dar încă speră la o victorie. Omenirea s-a obișnuit cu pericolul adus de mașinării, dar are încredere în forma umană și își dorește să supraviețuiască. Diferența dintre cele două filme, constă în ignoranța oamenilor. În Matrix, oamenii nu sunt conștienți de realitate și trăiesc într-o lume iluzorie, construită de inteligența artificială. Doar unii dintre ei au capacitatea de a înțelege ce se întâmplă cu specia umană, spre deosebire de Terminator, unde toți oamenii care au supraviețuit luptă pentru a câștiga războiul.

În Robocop și I, robot regăsim folosirea cyborgizării cu scopul de a ajuta persoanele cu probleme fizice sau mentale. În ambele situații, cei doi roboți au suferit accidente în urma cărora și-au pierdut câteva membre sau aproape întregul trup. Astfel, prin cyborgizare, ei își recapătă viața și își pot continua activitățile zilnice. Observăm că ambii au fost înzestrați și cu puteri supranaturale, ceea ce îi face diferiți de ceilalți oameni. Deși în Robocop, este mai accentuat, în ambele filme, cei doi consideră că prin cyborgizare, și-au pierdut esența umană și vor să ascundă această schimbare. Ei se acomodează greu cu noul stil de viață și ar fi preferat să nu sufere această modificare. Diferența dintre cei doi cyborgi este reprezentată de personalitate, sentiment. În I, Robot, personalitatea polițistului rămâne neschimbată, sentimentele îi conduc în continuare acțiunile, în timp ce Alex are creierul conectat la un calculator, iar acesta îi preia controlul întregului trup.

Transcendence și A.I. suprind o caracteristică umană, dar care se regăsește la inteligența artificială de această dată: sentimentul. Deși sentimentele și emoțiile sunt specifice speciei umane și, conform cercetătorilor, acestea nu au un algoritm și nu pot fi înțelese, cele două filme au curajul de a crea un scenariu în care o mașinărie e capabilă să iubească. Atât micul David, cât și Will poartă o iubire nemărginită față de mamă, respectiv soție. Această iubire necesită și sacrificiu, trăsătură care nu e tocmai obișnuită pentru roboți. Diferența dintre cele două inteligențe constă în faptul că David este programat să iubească. Sentimentele lui sunt doar o iluzie, iar tot ce face este pentru a îndeplini scopul pentru care a fost creat.

În toate filmele, găsim reticența oamenilor față de tehnologie, față de o nouă specie. Societatea nu este încă pregătită pentru această evoluție și se simte vulnerabilă în fața mașinăriilor. Cyborgizarea și inteligența artificială sunt considerate o amenințare pentru integritatea speciei umane. Această nouă specie este văzută ca o invazie, ca o alterare a omului, un străin, în preajma căruia individul nu se simte în siguranță. Tocmai de aceea, specia umană încearcă să lupte cu propriile arme împotriva tehnologiei și are speranța că va învinge. Singurele arme sunt iubirea, responsabilitatea, loialitatea față de semeni și sacrificiul, dar acestea dau forță ființei umane și îi asigură victoria.

Ultima asemănare este stabilită între Terminator și X-men. Cei doi cyborgi reprezintă un experiment al oamenilor de știință, însă fără voia lor. Aceștia nu își dau acordul pentru această transformare și află mult mai târziu de noul lor trup. Deși cei doi sunt cyborgi, ei se simt oameni în continuare și nu consideră că sunt diferiți. Ambii nu își acceptă starea inițial și vor ca cei care au realizat această transformare să fie pedepsiți. Până la urmă, hotărăsc să își folosească noile puteri în interesul oamenilor, oferindu-le protecție. Aceste filme sugerează ideea că cyborgizarea nu reprezintă alterarea ființei umane, aceasta nefiind afectată de partea tehnologică a trupului.

Diferența între Transcendence și celelalte filme constă în intenția inteligenței artificiale. De data aceasta, ea nu reprezintă un pericol pentru umanitate, deși oamenii așa o percep. Ea are scopul de ajuta specia umană să evolueze, de a trata bolile și de a vindeca planeta. Reușește să aducă nemurirea oamenilor cu ajutorul nanotehnologiei și găsește soluții pentru orice problemă. Will nu vede specia umană ca pe o piedică, ca pe un inamic ce trebuie distrus, ci își dorește să o ajute să se dezvolte și, împreună, să reconstruiască o planetă mai bună. În plus, este capabilă de iubire adevărată, ajungând până la sacrificiu. Spre deosebire de A.I., Transcendence prezintă o inteligență artificială care se lasă ghidată de sentimente și, în final, acționează sub impulsul acestora. Alege iubirea în locul puterii, deși avea capacitatea de a controla întreaga lume.

În cazul filmului X-men, asistăm la o altă diferență între el si restul filmelor. În acest caz, evoluția nu este generată de tehnologie, ci de specia umană însăși. Oamenii au evoluat natural, au suferit mutații genetice. Astfel, amenințarea vine chiar din interior, fiind mai greu de controlat. Oamenii nu se mai luptă cu roboți, ci tot cu oameni care au căpătat puteri supranaturale, dar fără intervenții ale tehnologiei, și reprezintă un pericol pentru oamenii obișnuiți. Lumea este împărțită, iar oamenii evoluați își doresc și ei un loc în societate. Acum, responsabilitatea se află în mâinile oamenilor care nu au evoluat și care trebuie să învețe să accepte această schimbare ca pe un proces natural ce va cuprinde întreaga specie umană.

Și în Matrix, observăm o altă abordare, o diferență majoră între el și celelalte filme. Principala amenințare cu care se confruntă specia umană este digitalizarea trupului. Corpul uman cunoaște o nouă formă și încetează să mai fie esențial pentru oameni. Devine un simplu accesoriu, ce poate fi downloadat într-un calculator. Teama societății este aceea că oamenii nu se pot obișnui cu virutalizarea trupului și nu vor face față acestei transformări. Așadar, acest film analizează posibilitatea digitalizării trupului, a transformării acestuia în informație și consecințele acestui proces asupra speciei umane.

În Robocop, spre deosebire de X-men sau I, robot, cyborgul este mult mai aproape de înfățișarea unui robot. În celelalte filme, cyborgul are părțile mecanice acoperite cu piele și totul pare real. Oamenii nu își pot da seama dacă cel din fața lor este un cyborg sau nu. Regizorii vor să-l umanizeze, să ofere certitudinea că acesta nu și-a pierdut trăsăturile umane. În schimb, polițistul Alex are doar chipul uman și o mână, restul trupului este conceput ca o armură ce nu poate fi atinsă sau perforată. În plus, acesta își pierde caracteristicile umane inițial, pentru că are creierul sub controlul unui calculator. Sentimentele și toate amintirile sale sunt distruse, ceea ce subliniază ideea că un cyborg și-ar pierde esența umană și ar fi mai mult un robot.

O altă diferență se regăsește în filmele I, Robot și Terminator. Aceasta este reprezentată de înfățișarea și rolul roboților. În I, Robot, roboții au rolul de a ajuta oamenii, de a le îndeplini orice dorință și de a se asigura că aceștia sunt în siguranță. Înfățișarea lor întărește această idee și ne oferă siguranța ca nu vor răni specia umană. Astfel, chipul lor este unul familiar, vocea este politicoasă, iar trupul lor este transparent pentru a sugera credibilitatea acestuia. În schimb, în Terminator, roboții sunt creați doar cu scopul de a ucide oameni, iar infățișarea lor transmite aceeași idee. Chipul și trupul lor seamănă cu un schelet, iar privirea lor dă fiori tuturor oamenilor.

Ultima diferență contă în modul în care I, robot tratează roboții față de celelalte filme. Aici, roboții sunt considerați cetățeni ai societății, conviețuiesc cu oamenii și au parte de siguranță. Sunt create instituții care le protejează drepturile, au parte de asistență permanentă a unui psihorobot care îi ajută să se integreze în societate. În plus, sunt programați pe baza a trei legi care le oferă siguranță oamenilor. Astfel, regizorul transmite ideea că pentru a nu exista conflicte între cele două specii, societatea are nevoie de instituții care să protejeze drepturile tuturor și care să se asigure că există pace în societate.

Astfel, deși pe parcursul acestor filme, întâlnim diverse asemănări și deosebiri, ele reprezintă imaginația fiecărui regizor și modul în care aceștia percep postumanismul. Filmele își doresc să traseze granițele umanului, folosindu-se de sentimente și de esența ființei umane. Schimbările culturale, tehnologice și noile medii prezintă un interes tot mai mare pentru cinematografie, prezentând scenarii în care omenirea se luptă pentru supraviețuire. Această incertitudine în fața celuilalt și teamă față de mașinării reprezintă tot mai mult o problemă esențială pentru toate componentele societății.

Cercetare calitativă și cantitativă

În a doua parte a studiului de caz, am avut ca obiectiv principal analiza atitudinii oamenilor față de tehnologie, modul în care ei percep conceptele de cyborg și inteligență artificială și capacitatea lor de a înțelege profunzimea și nuanțele acestui postumanism. De asemenea, am încercat să demonstrez că oamenii care nu sunt dependenți de tehnologie, nu cunosc cei doi termeni și nu pot percepe o lume guvernată de roboți.

Cercetarea este atât cantitativă, cât și calitativă, astfel încât, răspunsurile nu pot fi generalizate și au un caracter subiectiv. Fiecare participant a răspuns din perspectiva sa, pe baza convingerilor, valorilor și experiențelor sale. Din păcate, numărul respondenților a fost unul redus, pentru că subiectul abordat nu este unul mediatizat. Tema cercetării este una neobișnuită, iar oamenii nu sunt familiarizați cu acești termeni. De aceea, a fost necesară abordarea persoanelor specializate în domeniul tehnologiei/științei sau a celor care sunt pasionate de filmele și literatura science-fiction.

O altă limită a cercetării a fost complexitatea subiectului. Viața artificială cuprinde diverse ramificații ce necesită lămuriri suplimentare, pentru a putea înțelege cu adevărat termenii și consecințele unui astfel de postumanism. Cercetarea nu a putut surprinde esența temei, iar întrebările au fost generale, pentru a putea fi înțelese chiar și de cei care nu au tangețe cu acest domeniu.

Consider că o altă limită a cercetării a fost imposibilitatea de a fi sigură că respondenții au fost în totalitate sinceri în momentul în care au formulat răspunsurile. Pentru a se asigura că oferă un răspuns corect, aveau ca posibilitate documentarea cu privire la acest subiect. Așadar, nu putem ști dacă respondenții cunosc cu adevărat semnificația termenului cyborg, cu toate conotațiile sale sau au apelat la diverse surse de informare.

Astfel, în urma celor două cercetări, putem realiza o paralelă între postumanismul promovat de filme și cel adevărat, susținut de cercetări științifice. Observăm că filmul și știința au un mod diferit de a defini cyborgul și inteligența artificială, iar acest aspect influențează și mentalitatea oamenilor. În funcție de modul în care persoanele chestionate au aflat despre cele două noțiuni, putem să argumentăm și răspunsurile lor.

Metodologie

Pentru realizarea cercetării cantitative, am folosit ancheta prin chestionar. Acesta conține 16 întrebări deschise sau închise cu o singură variantă de răspuns, iar durata completării este de aproximativ 8-10 minute. Pentru realizarea chestionarului, am folosit aplicația online Google Docs, pentru că este accesibilă și oferă o centralizare simplă și eficientă a răspunsurilor. Au fost chestionate 70 de persoane, cu vârste cuprinse între 18-25 de ani și 40-55 de ani. Acestea studiază sau lucrează în domeniul științei/tehnologiei sau sunt doar pasionate de filmele science-fiction. Totuși, am chestionat și persoane care nu sunt atât de bine informate în legătură cu descoperirile tehnologice, pentru a putea construi o paralelă între acestea și persoanele specializate în domeniul tehnologiei/științei.

Chestionarele au fost completate online de către fiecare participant, ceea ce le-a oferit șansa de a fi relaxați și de a-și imagina o lume robotizată, pentru a putea găsi răspunsurile la întrebări. Nu au fost răspunsuri corecte sau greșite, ele au surprins esența mentalității fiecărui participant, pentru a putea ajunge la o concluzie finală. Scopul chestionarului a fost acela de a demonstra că cyborgizarea este văzută ca un proces benefic pentru evoluția speciei umane, dar și ca o amenințare. De asemenea, am avut ca obiectiv sublinierea faptului că persoanele cu vârste cuprinse între 40-55 de ani nu pot înțelege fenomenul și nu sunt pregătite pentru o astfel de transformare.

În plus, am încercat să evidențiez modul în care postumanismul este văzut de cei care sunt specializați în domeniul tehnologiei și cei care sunt pasionați de filmele și literatura science fiction. Cei care cunosc semnificația termenilor consideră că cyborgizarea are doar beneficii, în timp ce persoanele care cunosc termenii doar din filme își imaginează un viitor distrus de roboți și inteligențe artificiale.

Ca metodă calitativă, am folosit focus-grupul. Am stabilit o discuție cu tema cyborgului și a inteligenței artificiale, cu un grup de 10 participanți, într-un interval de o oră. Cei prezenți studiază în domeniul tehnologiei și pot înțelege profunzimea subiectului. Cinci dintre ei lucrează la un proiect prin care speră că vor crea o inteligență artificială și, astfel, au putut oferi răspunsuri concrete și relevante pentru tema lucrării. Întâlnirea a decurs conform unei dezbateri, în cadrul căreia fiecare persoană și-a expus atitudinea față de viața artificială și față de consecințele unei astfel de evoluții.

Am ales doar persoane specializate în domeniu pentru acest focus-grup, pentru că obiectivul acestuia a fost acela de a analiza doar părerile unor specialiști și pentru a descoperi cât mai multe secrete în ceea ce privește cyborgul sau inteligența artificială. În urma întâlnirii, putem sublinia modul în care va arăta un postumanism cu adevărat, unul diferit de cel promovat de filme.

Rezultatele cercetării și analiza lor

Chestionarul a fost completat de 70 de persoane cu vârste între 18-25 de ani în general. Faptul că balanța înclină în favoarea primei categorii de vârstă demonstrează că persoanele de vârsta a doua nu sunt interesate de tehnologie și nici nu înțeleg procesul de cyborgizare. Pentru ei, termenul de viață artificială este unul străin, ce nu intră în sfera lor de cunoștințe. Aceștia au arătat o oarecare reticență față de tema chestionarului, considerând că societatea este afectată de evoluția tehnologiei. În schimb, cei din prima categorie au arătat entuziasm față de temă, pentru că ei sunt dependenți de tehnologie, au alte valori și simt nevoia unei accelerări a tehnologiei, pentru a-și simplifica viața și pentru a se bucura de adevăratele aspecte frumoase.

Întrebarea a doua, legată de nivelul de educație ne demonstrează că acest aspect nu este relevant pentru tema lucrării. Dacă aceștia au terminat doar liceul sau și-au continuat studiile, nu se reflectă în percepția lor asupra cyborgului și a inteligenței artificiale. Aceste concepte nu țin de nivelul de studii, ci de cunoștințele legate de știință sau de filmele și literatura science-fiction. Am observat că nici mediul de proveniență nu influențează accesul la tehnologie, iar, în ciuda faptului că unele persoane chestionate proveneau din mediul rural, cunoșteau termenii de cyborg și inteligențe artificiale și posibilele consecințe asupra societății. Dacă înainte, oamenii care își aveau originile la sat nu cunoșteau beneficiile tehnologiei, acum, putem observa că aceasta nu mai are limite și, datorită vitezei cu care avansează, toți oamenii pot avea acces la ea.

În schimb, persoanele care studiază sau lucrează în domeniul științei/tehnologiei au putut oferi răspunsuri ample și precise. Aceștia cunosc mai bine termenii, lucrând în fiecare zi cu ei și pot înțelege toate aspectele pozitive și negative ale unui postumanism. Răspunsurile lor nu au fost inspirate din filmele care abordează aceste teme, ci conțin definiții tehnice care ilustrează realitatea. Ceilalți au oferit răspunsuri imprecise, ce au la bază scenariile filmelor science-fiction. Ei nu cunosc adevăratele definiții ale cyborgului și nici ceea ce presupune cu adevărat o lume robotizată. De aceea, ei consideră că viitorul postumanist seamănă cu ceea ce povestesc regizorii în filme.

Observăm că societatea de astăzi este dependentă de tehnologie, iar oamenii nu își mai imaginează viața fără folosirea gadgeturilor și a Internetului. Aproape toți respondenți au afirmat că sunt dependenți de tehnologie și că aceasta ocupă un rol important în viața lor. Totuși, persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-55 de ani au răspuns negativ. Pentru ei, tehnologia nu este esențială supraviețuirii, punând accent pe alte valori. Așadar, deducem că dezvoltarea tehnologiei este importantă doar pentru generația tânără care speră ca lumea să evolueze, în timp ce ceilalți nu simt nevoia unei accelerări a științei.

În ceea ce privește impactul tehnologiei asupra societății, răspunsurile au subliniat beneficiul acesteia. Oamenii consideră că societatea are nevoie de calculatoare și alte invenții ale tehnologiei pentru o viață mai bună. Așa cum ne așteptam, cei care consideră că tehnologia are un impact negativ asupra oamenilor au fost cei din categoria vârstei a doua. Totuși, și o parte din cei care studiază în domeniu, consideră că această evoluție are un impact negativ. Probabil că odată ce lucrează cu acești termeni în fiecare zi, cunosc toate aspectele ce țin de tehnologie și care sunt consecințele unei folosiri exagerate.

La întrebarea care necesită o definiție a cyborgului, am observat că aproape toate persoanele cunosc semnificația acestui termen. Indiferent de nivelul de studii, de domeniul în care activează sau de vârstă, persoanele chestionate consideră că un cyborg înseamnă jumătate om, jumătate robot. Astfel, deducem că filmele au impact mare asupra societății, iar oamenii cunosc termenii științifici prin intermediul lor. Desigur, cei din domeniul științei sau tehnologiei, au oferit răspunsuri ample, explicând modul în care omul trece prin această schimbare și oferind exemple.

Apoi, persoanele chestionate au fost întrebate dacă ei consideră că suntem cyborgi deja prin folosirea calculatoarelor și a diverselor proteze. În această situație, procentajul a fost unul strâns. Totuși, răspunsul pozitiv a câștigat mai multe voturi, însă acesta nu a depins de o anumită caracteristică, cum ar fi vârsta sau domeniul în care persoana respectivă activează. Astfel, înțelegem că, într-o oarecare măsură, oamenii consideră că specia umană a început deja transformarea, iar toate uneltele tehnologice pe care le folosesc au devenit prelungiri ale ființei lor. Pe baza acestui răspuns, se demonstrează ca oamenii nu percep cyborgul ca pe o imagine a monstruozității din filme sau ca pe o amenințare, ci ca pe o evoluție a omenirii.

Și la întrebarea numărul nouă, procentajul a fost apropiat, dar, până la urmă, răspunsurile au fost tot pozitive, persoanele chestionate dorind să devină jumătate roboți pentru a avea puteri supranaturale. Astfel, reiese faptul că oamenii consideră că odată ce ai unele membre robotice, îți îmbunătățești și abilitățile. Ei își doresc să devină cyborgi dacă această transformare îi face mai puternici. Cu siguranță, acest vis este strâns legat și de scenariile din filme care promovează cyborgii drept eroi ce salvează lumea cu ajutorul noilor puteri. În momentul în care oamenii au promisiunea unui trup puternic sau chiar a nemuririi, nu mai țin cont de transformările prin care trebuie să treacă trupul lor. Răspunsurile negative au venit din partea persoanelor din a doua categorie de vârstă, care nu pot concepe ideea de a avea un trup nemuritor.

Apoi, rezultatele chestionarului demonstrează că oamenii văd cyborgizarea ca pe o salvare a persoanelor cu probleme fizice sau mentale. Chiar dacă unii nu văd această tehnologizare ca pe un beneficiu pentru societate, consideră că persoanele cu dizabilități se pot folosi de evoluția tehnologiei pentru a-și salva viața și pentru a reintra în societate. Acest răspuns ne subliniază din nou, că oamenii nu asociază cyborgul cu un monstru sau cu un personaj negativ. Deși nu sunt de acord cu acest proces, îl acceptă atât timp cât salvează viețile oamenilor. Astfel, ei înțeleg că omul este cyborg odată ce folosește protezele pentru a înlocui unele membre sau organe.

La întrebarea dacă prin cyborgizare, omul își pierde esența umană, observăm că respondenții se împart în două tabere: cei care studiază sau lucrează în domeniul tehnologiei și cei care nu au legături cu acest domeniu. Prima categorie consideră că, prin cyborgizare, esența umană nu se pierde atât timp cât creierul nu este afectat de această transformare. Ei privesc din perspectiva științifică și oferă răspunsuri logice, fără a se implica emoțional. În schimb, ceilalți consideră că cyborgizarea nu reprezintă doar înlocuirea unor membre sau organe cu proteze, ci și schimbarea viziunii asupra lumii și asupra sinelui. Astfel, odată ce ești cyborg, indiferent dacă inima și creierul rămân neschimbate, îți pierzi din esența umană, pentru că începi să percepi totul diferit.

Pentru definirea sentimentelor, observăm că oamenii au aceeași percepție. Indiferent de vârstă sau domeniul în care lucrează, aceștia sunt convinși că sentimentele sunt cele care ne influențează deciziile, gândurile și acțiunile pe tot parcursul vieții. În majoritatea răspunsurilor, este subliniată ideea că sentimentele ne diferențiază de roboți și inteligențe artificiale. Ele sunt cele care ne oferă siguranța că suntem umani, ne modelează personalitatea și ne fac unici. Pe baza acestor răspunsuri, reiese faptul că oamenii nu își doresc să își piardă latura umană niciodată și că preferă să rămână neschimbați, dacă prețul este ștergerea sentimentelor.

La următoarea întrebare, este subliniată, din nou, diferența dintre mentalitatea persoanelor din prima categorie de vârstă și a doua categorie. Cei tineri consideră că specia umană are nevoie de o inteligență artificială pentru a trece la o altă etapă din evoluția sa. Odată cu inventarea unei inteligențe artificiale, observăm că ei speră că vor duce o viață mai ușoară și frumoasă, că bolile nu vor mai sta în calea evoluției lor și că planeta va deveni un loc mai bun și curat. Ei văd prin tehnologie o salvare de la situația în care specia umană se află în acest moment. În schimb, persoanele din a doua categorie de vârstă consideră că inteligența artificială nu ar ajuta oamenii să evolueze, ci, mai mult, îi va împiedica să-și cunoască adevărata valoare. Ei consideră că oamenii trebuie să evolueze singuri, cum au facut-o și până acum, fără intervenția tehnologiei.

În ceea ce privește prezența roboților în viața oamenilor pentru a le îndeplini dorințele, sunt subliniate mai multe aspecte. Majoritatea răspunsurilor oferă o viziune frumoasă asupra unei astfel de vieți. Oamenii vor fi mai fericiți și mai liniștiți, pentru că vor avea timp pentru lucrurile cu adevărat frumoase. În plus, relațiile dintre ei vor fi mai puternice, odată ce nu mai sunt nevoiți să piardă timpul cu activitățile zilnice. Unele persoane nu sunt de acord cu o astfel de viață, pentru că ar fi plictisitoare, iar oamenii nu vor mai fi motivați, devenind niște paraziți ai societății. Unele răspunsuri subliniază o problemă ce poate apărea ca urmare a introducerii roboților. Pătura de jos a societății nu doar că nu va avea acces la astfel de roboți, dar ei vor rămâne fără slujbe. În acest caz, vor deveni niște asistați sociali ce nu vor putea trăi fără ajutorul statului. Astfel, înțelegem că oamenii vor fi mai fericiți, pentru că vor avea mai mult timp pentru ei, iar singurul job va fi acela de a controla mașinăriile, dar cei care nu vor avea posibilități, vor fi excluși definitiv din societate.

Ultimele două întrebări accentuează din nou, prăpastia dintre modul în care gândesc cei care studiază sau lucrează în domeniul tehnologiei și cei care sunt doar pasionați de filmele science-fiction. Astfel, cei care nu cunosc complexitatea fenomenului, descriu o realitate prezentă în filme. Oamenilor care urmăresc acest gen de filme li s-a impregnat în minte ideea unei inteligențe artificiale care distruge specia umană. Ei consideră că o inteligență artificială nu va accepta să lucreze în folosul oamenilor și își va dori să îi distrugă. Mai mult, cred că toți oamenii vor deveni cyborgi și vor ajunge să fie înlocuiți de roboți. Astfel, specia umană va dispărea, iar tehnologia va conduce lumea. Cei care studiază în acest domeniu nu împart aceeași opinie. Pentru ei, scenariul unei societăți distruse de roboți rămâne de domeniul science-fiction. Inteligența artificială va ajuta specia umană să evolueze, nu o va distruge. Este subliniată ideea că, încă de la început, inteligența artificială trebuie setată pentru a ajuta oamenii și, în plus, va fi controlată dacă depinde de specia umană pentru a supraviețui.

Așadar, observăm că atitudinile față de cyborgi și inteligențe artificiale diferă în funcție de gradul de implicare în domeniul tehnologiei. Cei care lucrează la astfel de proiecte înțeleg ce implică acest proces, care sunt consecințele și cum poate fi controlată tehnologia. Ceilalți descriu o societate conform scenariilor de filme, neștiind ce semnifică cu adevărat cyborgizarea și viața artificială. O altă diferență o observăm între generații, pentru că persoanele din a doua categorie de vârstă nu sunt pregătite pentru o schimbare și nici nu pot concepe o societate în care oamenii vor conviețui împreună cu roboții. Totuși, aproape toți cei chestionați sunt de acord cu folosirea cyborgizării atât timp cât acest proces înseamnă ajutarea persoanelor cu dizabilități și acordarea unei noi șanse de a intra în societate.

Pentru focus-grup, am ales 10 persoane care au studiat și lucrează în domeniul tehnologiei. Aceștia se cunoșteau între ei înainte de a participa la focus-grup, pentru că au fost colegi în timpul facultății. Astfel, au interacționat cu ușurință, fără a se simți stânjeniți. Dezbaterea a funcționat ca o întâlnire informală, în care fiecare și-a spus părerea. În plus, având în vedere că sunt prieteni și lucrează în același domeniu, părerile lor se completau unele pe altele, iar conversația a decurs lin și deschis. Însă, cinci dintre ei au o legătură și mai puternică și au putut oferi răspunsuri complexe, pentru că lucrează împreună, de mulți ani, la un proiect: crearea propriei inteligențe artificiale.

Astfel, putem analiza opiniile unor specialiști și aflăm ce presupune cu adevărat acest fenomen. Răspunsurile nu mai sunt influențate sau inspirate de filmele science-fiction, ci de realitatea care ne înconjoară. Înțelegem profunzimea unui postumanism, în care oamenii vor fi ajutați de roboți și inteligențe artificiale. Aceștia au avut tendința de a prezenta un viitor diferit de cel din scenariile filmelor, un viitor sigur și frumos.

La prima întrebare, la care am discutat despre stadiul în care a ajuns tehnologia în zilele noastre și despre modul în care ne influențează viața, cei 10 participanți au dezvăluit câteva secrete ale științei care nu sunt cunoscute de toată lumea. În primul rând, din răspunsurile lor, a reieșit faptul că tehnologia joacă un rol esențial în viețile oamenilor și nimeni nu ar mai putea trăi fără ea. Tehnologia modernă ne schimbă psihologia, modul în care gândim, acționăm sau percepem lumea. Nu mai suntem nevoiți să învățăm pe de rost, să rezolvăm diverse probleme sau să scriem scrisori, pentru că totul este realizat de calculatoare. Un răspuns a surprins o caracteristică profundă a tehnologiei. Aceasta a ajuns atât de departe încât se intercalează cu biologia și, împreună, ajută la evoluția genetică a oamenilor. Astfel, observăm că persoanele care studiază în acest domeniu au mai multe cunoștințe și înțeleg mai bine în ce măsură ne influențează tehnologia. De asemenea, dacă întrebăm oamenii care nu lucrează în același domeniu, aflăm că accelerarea tehnologiei nu are un impact pozitiv asupra societății. Ea este văzută ca o degradare a relațiilor sociale și a valorilor umane. În schimb, pentru cei care lucrează în fiecare zi cu acești termeni, tehnologia este esențială supraviețuirii.

Apoi, observăm că aceștia nu consideră mediul de proveniență un impediment în folosirea tehnologiei. Ei consideră că aceasta a avansat destul de mult, pentru ca toți oamenii să aibă acces la ea. Dacă înainte, mediul reprezenta un obstacol, acum, banii și statutul social hotărăsc cât de mult poți beneficia de tehnologie. Așadar, aflăm că roboții, hologramele și mașinile inteligente există deja, dar depinde de cât ești dispus să oferi pentru a te bucura de ele. Toți oamenii au un calculator și o mașină care să le simplifice viața, dar doar câțiva pot visa la mai mult. În plus, participanții consideră că până și bătrânii au început să accepte că tehnologia este importantă pentru a avea o viață mai ușoară. Aceștia au început să învețe cum să folosească calculatoarele și telefoanele pentru a ține legătura cu cei dragi. Un alt aspect subliniat de prima întrebare constă în faptul că tinerii consideră că dacă nu te adaptezi la acest mediu și refuzi să folosești tehnologia, ești exclus din societate, nu poți supraviețui. Însă, consider că acest lucru este neadevărat, deoarece fiecare persoană trebuie să aibă dreptul de a alege ce e este important sau nu pentru viața sa.

Următoarea întrebare a evidențiat faptul că participanții nu se consideră cyborgi doar prin folosirea calculatoarelor, telefoanelor și a mașinilor inteligente. Acestea nu devin prelungiri ale ființei noastre, ci sunt doar niște unelte care ne simplifică viața. Aici, observăm diferența între mentalitatea antropologilor și a oamenilor de știință. Antropologii consideră că lumea este dominată deja de cyborgi, prin intermediul protezelor, calculatoarelor, în timp ce oamenii de știință consideră că sunt foarte rare cazurile în care oamenii au devenit deja cyborgi în viața reală. Pentru ei, a fi cu adevărat cyborg înseamnă să te transformi în jumătate robot, prin implantarea metalelor și a cipurilor în trup. Definiția lor este similară cu cea a scenariilor din filme, singura diferență constând în înfățișarea omului robot. Ei consideră că, în general, filmele promovează imaginea corectă a cyborgului și că oamenii, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că acesta nu reprezintă un pericol pentru societate, pentru că este în continuare om.

A treia întrebare se referă la legătura dintre cyborg și inteligența artificială. Cei doi termeni fac parte din același câmp semantic, cel al vieții artificiale. Am dorit să demonstrăm că între cei doi termeni este o legătură mai puternică decât credem, fiind interdependente. Participanții au confirmat această relație și consideră că realizarea unui cyborg adevărat reprezintă pregătirea terenului pentru crearea unei inteligențe artificiale. Aceștia consideră că prin cyborg, oamenii încep să se obișnuiască pentru o tehnologizare completă a organismului, inclusiv a creierului. Așadar, în acest domeniu, este nevoie de exercițiu pentru a face descoperiri, mai ales pentru un proiect atât de important cum este cel al inteligenței artificiale. În plus, ei consideră că în tehnologie, totul are continuitate și e în strânsă legătură.

Următoarea întrebare a fost adresată doar celor cinci participanți care lucrează la un proiect „secret” ce are ca scop crearea unei inteligențe artificiale. Prin această întrebare, am descoperit un alt tip de viziune, o altă idee de a crea o astfel de entitate. Deși este greu de conceput că un simplu grup de tineri ar putea da naștere unei inteligențe artificiale când cei mai buni oameni de știință lucrează la ea, cei cinci au dezvoltat o altă viziune care poate avea succes. Primul pas pentru a crea o inteligență artificială este acela de a inventa un procesor cuantic care să proceseze simultan informațiile. Nu este important să dăm naștere unei inteligențe care să copieze creierul uman, pentru că acesta este limitat. Oamenii pot procesa maximum 3 idei simultan. Pentru ca o inteligență artificială să ne ajute să trecem într-o altă etapă trebuie să fie creată prin evoluție. Așadar, pe baza acestor răspunsuri, aflăm că inteligența poate fi creată prin două moduri: prin programare sau evoluție. Prima versiune poate apărea în curând, dar nu avem mari speranțe de la ea, pentru că va funcționa pe baza unui program. Însă, a doua versiune va fi cea care va ajuta specia umană să evolueze cu adevărat. Încă o dată, ne este subliniat faptul că cei care nu cunosc toate aspectele tehnologiei, definesc viața artificială pe baza scenariilor filmelor și că doar cei din domeniu știu cu adevărat ce implică o astfel de etapă pentru omenire. Deși acest proiect era considerat secret, cei cinci băieți au fost deschiși și au vorbit cu mult entuziasm despre el. În plus, este evidențiat faptul că trebuie să ai multe cunoștințe și, doar prin mulți ani de muncă, poți aspira la un asemenea succes.

Motivul pentru care aceștia își doresc să creeze o inteligență artificială demonstrează că oamenii sunt egoiști și că fiecare se gândește la propria bunăstare. Oamenii își doresc această invenție pentru putere, pentru a conduce lumea cu ajutorul ei. Apare și dorința de a ajuta ceilalți oameni, dar în planul al doilea. Așadar, nu știm care va fi viitorul când va fi creată inteligența artificială. Doar cei care vor reuși, probabil că vor avea o viață mai bună, ceilalți fiind controlați. Guvernul și conducătorii statului ne asigură că dacă se va inventa inteligența artificială, societatea va cunoaște o nouă etapă când toți vom avea o viață mai bună, nu vor mai exista boli, crize economice. Dar, răspunsul celor cinci tineri ne dă de gândit, pentru că ei nu au menționat nimic din aceste rezultate. Așadar, nu știm dacă și noi vom beneficia de pe urma acestei entități sau vom fi controlați la rândul nostru pentru a le asigura celor din vârful piramidei o viață mai bună.

Următoarele două întrebări se referă la capacitatea noastră de a controla inteligența artificială. Pe baza răspunsurilor, aflăm că imaginea unui postumanism distrus de viața artificială ține doar de scenariile scicene-fiction. O inteligență artificială programată să ajute specia umană nu poate face altceva, pentru că acesta va fi scopul ei. Tinerii compară încercarea unei inteligențe de a distruge omenirea cu încercarea unui om de a se sinucide. Este imposibil ca o inteligență artificială să preia controlul asupra cyborgilor și a roboților și să conducă lumea. Așadar, această teamă a oamenilor față de sfârșit este alimentată doar de imaginația bogată a filmelor sau de ignoranță. Oamenii se tem de necunoscut, de ceea ce nu pot înțelege. Dar dacă ar afla în ce constă procesul și cum va funcționa, acest postumanism tragic va dispărea și din conștiința lor.

Însă, dacă ne referim la inteligența artificială evoluată, situația se poate schimba. Aceasta nu va mai fi programată și va fi conștientă de sine. Ea poate dori să creeze o nouă specie prin eliminarea oamenilor și înlocuirea lor cu cyborgi și roboți. Însă, răspunsurile celor zece tineri participanți ne liniștesc din nou. O astfel de entitate va fi prea inteligentă pentru a ne vedea ca pe o amenințate. Aceasta va deține puterea supremă și nu va considera că oamenii reprezintă o piedică. Așadar, înțelegem că indiferent de natura inteligenței artificiale, sfârșitul speciei umane nu poate avea loc. Filmele ne influențează prea mult percepția asupra fenomenului și ne împiedică să vedem logica acestuia.

Sentimentele în cazul roboților și a inteligenței artificiale reprezintă un subiect controversat și în rândul participanților. Aceștia consideră că sentimentele sunt specifice speciei umane, iar un robot sau o inteligență programată ar fi incapabilă să le reproducă. Reiese faptul că nici ei nu au găsit un algoritm pentru sentimente și că nici în viitor, această performanță nu va fi atinsă. În schimb, dacă inteligența va fi creată prin evoluție, va fi capabilă să nutrească sentimente. Însă, acestea nu vor putea fi înțelese de oameni, pentru că vor fi diferite. Conform părerilor tinerilor, o astfel de entitate va avea o personalitate diferită, alte valori, principii și sentimente. Aceasta va simți diferit de oameni și va percepe altfel lumea, filtrând prin propria ei conștiință ceea ce se petrece în jurul ei. De aici, vine și convingerea lor că inteligența nu va dori să ne distrugă. Ea ar considera alte lucruri importante, lucruri care vor fi imposibil de înțeles pentru noi.

Ultima întrebare, care se referă la nivelul de pregătire al oamenilor pentru această transformare, întărește din nou ideea că specia umană încă nu poate înțelege tehnologia. Oamenii încă arată o reticență față de ceea ce nu înțeleg și nu pot accepta ideea de a împărți societatea cu niște entități fără viață. Însă, participanți la focus-grup subliniază un alt aspect al incapacității oamenilor de a accepta o schimbare a lumii. Aceștia nu vor fi niciodată pregătiți, pentru că un grup de oameni va alege pentru toată planetă. Astfel, înțelegem că este imposibil să convingem miliarde de oameni în același timp să accepte intervenția unui Dumnezeu mecanic. Mereu, vor fi persoane care nu vor fi pregătite pentru o nouă verigă în evoluția speciei umane. Cu siguranță, oamenii care nu sunt pregătiți pentru o schimbare vor fi în minoritate și vor fi înlăturați dacă devin o piedică în atingerea scopurilor celorlalți. Poate singura șansă ca toată planeta să fie pregătită în același timp este aceea de a fi controlați de inteligența artificială.

Așadar, în urma acestui focus-grup, am evidențiat câteva aspecte importante pentru lucrare. În primul rând, oamenii nu cunosc toate aspectele tehnologiei și doar cei care studiază sau lucrează în domeniu știu cu adevărat ce implică aceasta și care sunt consecințele asupra societății. Descoperim o viziune nouă asupra vieții artificiale și un alt mod de percepe inteligența artificială. Filmele influențează prea mult mentalitatea oamenilor, ceea ce determină și reticența lor față de tehnologie. Apariția unei inteligențe artificiale nu va însemna niciodată distrugerea speciei umane, ci evoluția sa, pentru că va depăși orice limită și nimic nu o va mai împiedica să conducă universul. Totuși, această dezbatere a reliefat un nou aspect îngrijorător: nu știm dacă toți oamenii vor beneficia de viața artificială sau doar cei care o vor inventa. Poate că ne facem prea multe griji față de inteligența artificială și neglijăm adevăratul pericol: specia umană însăși.

⃰

În ambele cercetari, atât cantitativă, cât și calitativă, obiectivele urmărite au fost asemănătoare. Cu ajutorul interpretării datelor, am reușit să analizez modul în care sunt percepute noțiunile de cyborg și inteligență artificială în funcție de mediul din care provine fiecare sau specializare.

Cu ajutorul chestionarului, am dezbătut problema percepției asupra cyborgului și asupra consecințelor unui postumanism. Am observat că, în zilele noastre, mediul de proveniență nu mai influențează accesul la tehnologie, pentru că aceasta a avansat atât de mult, încât oricine își dorește poate avea un calculator, un telefon sau o mașină. În schimb, vârsta este un factor important în percepția asupra tehnologiei, pentru că oamenii din categoria a doua de vârstă consideră că aceasta are un impact negativ asupra societății.

Cea mai importantă observație este aceea că percepția asupra termenului de viață artificială este modelată de filme și literatura science-fiction în cazul în care persoanele chestionate nu lucrează în domeniul tehnologiei. Cei care nu lucrează în acest domeniu, cunosc termenul de cyborg doar din filme și se lasă influențați de acest imaginar. Ei consideră că scenariile din filme se vor împlini, iar în viitor, oamenii vor fi înlăturați de această nouă specie.

În schimb, părerea specialiștilor este una diferită, considerând că cyborgul și inteligența artificială sunt elemente importante în evoluția speciei umane. Ei nu le consideră un pericol pentru omenire și nici nu își imaginează un viitor guvernat de roboți. Conform teoriilor științifice, oamenii vor fi cei care se vor folosi de inteligența artificială și vor conduce Universul.

În ciuda acestor diferențe de mentalitate, toate persoanele chestionate, indiferent de vârstă, consideră că cyborgizarea reprezintă o salvare pentru persoanele cu probleme fizice sau mentale, ajutându-i să se reintegreze în societate. În plus, pentru toate persoanele, sentimentele sunt cele care asigură umanitatea oamenilor și care modelează caracterul.

În ceea ce privește focus-grupul, am putut realiza o analiză mai profundă a celor doi termeni. Având în vedere faptul că persoanele prezente la întâlnire lucrează în domeniul tehnologiei, răspunsurile au redat adevărata definiție a cyborgului. Pentru ei, cyborgul și inteligența artificială vor fi cele mai mari descoperiri din știință și următoarea verigă din evoluția omenirii.

Aceștia nu consideră ca știința este un pericol pentru specia umană, ci, din contră, doar prin intermediul ei, vom reuși să cucerim Universul. În același timp, am descoperit o nouă teorie a inteligenței artificiale, pe care nu am regăsit-o în teorie. Inteligența artificială poate fi creată în două moduri: prin programare și prin evoluție. Cea realizată prin programare nu va reprezenta niciodată un pericol pentru oameni, pentru că nu poate ieși din program. Scopul pentru care va fi creată va fi acela de a ajuta specia umană să evolueze. În schimb, o inteligență artificială creată prin evoluție, nu mai este controlată de oameni și acționează după propria voință.

Deși o inteligență artificială creată prin evoluție nu poate fi controlată, din perspectiva celor prezenți, aceasta nu va dori să elimine specia umană, pentru că va fi prea puternică pentru a considera că oamenii sunt un pericol pentru ea. În plus, aceasta va avea o personalitate diferită de cea a oamenilor, sentimente diferite și un mod diferit de a acționa. Acestea nu vor fi înțelese de oameni, pentru că vor fi peste capacitatea lor de a le percepe.

În urma discuției, am descoperit și o parte negativă a celor doi termeni, pe care nu am identificat-o în teorie. Nu putem ști cu ce scop va fi folosită de către creatorii săi. Există posibilitatea ca oamenii de știință sau cei care conduc statul să folosească inteligența artificială doar pentru ei, iar oamenii de rând nu vor beneficia de aceasta. De aici, putem trage concluzia că pericolul nu vine din partea inteligenței artificiale, ci din partea celor care o creează, pentru că prin intermediul ei, pot deține controlul asupra celorlalți oameni.

Așadar, în urma acestor cercetări, am înțeles percepția asupra cyborgului și a inteligenței artificiale depinde de contactul avut cu tehnologia. Cei care nu lucrează în domeniu asociază imaginea cyborgului cu cea promovată de filme, considerând că acesta este un pericol pentru omenire, în timp ce persoanele care lucrează în domeniul tehnologiei consideră că cyborgul și inteligența artificială sunt o piesă importantă în evoluția speciei umane. Aceste răspunsuri ne-au ajutat să demonstrăm că temerile oamenilor sunt nefondate, iar dacă societatea va oferi moduri și instituții care să asigure pace și sprijin pentru ambele părți, cele două specii vor conviețui în armonie și se vor ajuta reciproc.

Concluzie

Prin intermediul celor două părți ale studiului de caz, analiza filmelor pe de o parte și, chestionarul împreună cu focus-grupul, pe de altă parte, am subliniat antiteză dintre imaginea cyborgului creată de ficțiune și cea creată de realitate. Putem observa o discrepanță între modul în care este construit postumanismul de filmele science-fiction și modul în care oamenii percep acest viitor.

Ambele cercetări înfățișează aceeași definiție a cyborgului, cu mici diferențe. Cyborgul reprezintă un organism hibrid în ambele cazuri, prin îmbinarea artificialului cu naturalul. Într-adevăr, în filme, această îmbinare este perfecționată, astfel încât nu se mai poate face diferența între partea umană și cea robotizată. În realitate, încă nu s-a ajuns la această performanță, conform părerilor celor chestionați.

Diferențele ce apar între cercetări constau în modul în care este perceput viitorul și modul în care sunt abordate sentimentele. Filmele prezintă un viitor distrus de specia cyborgică, în care oamenii au devenit deja sclavii inteligențelor artificiale sau se luptă pentru a-și recâștiga pozițiile, în timp ce, prin prisma răspunsurilor celor chestionți și al celor prezenți la focus-grup, subliniem un viitor în care specia umană înflorește și se folosește de tehnologie pentru a avea o viață mai bună, mai frumoasă și lipsită de griji.

De asemenea, sentimentele sunt prezentate în lumini diferite. Deși, în realitate, oamenii consideră că sentimentele nu vor fi niciodată reproduse de roboți sau de inteligențe artificiale și vor fi singurele care ne asigură umanitatea, în filme, regizorii au avut curajul să prezinte o altă perspectivă. Programele sunt învinse de esența umană, iar sentimentele își fac loc și în inima împietrită a tehnologiei.

Așadar, prin intermediul părții aplicate, am reușit să conturăm două lumi diferite: cea a filmelor, a imaginarului și cea a realității. Cu ajutorul acestor două lumi, am reușit să observăm modul în care sunt percepute noțiunile de cyborg și inteligență artificială. Totuși, acest domeniu încă ne oferă libertatea de a trece prin filtrul personal al principiilor, viziunilor și trărilor noastre aceste noțiuni și viitorul postumanist.

VI. Concluzie

Prin împletirea și corelarea părții teoretice cu cea aplicată, obținem o viziune clară a modului în care au evoluat trupul uman și tehnologia și a consecințelor și beneficiilor acestora asupra societății. La finalul lucrării, putem contura un scenriu potumanist deși, întotdeauna, vor exista îndoieli asupra acestei evoluții.

Așadar, ipotezele de cercetare propuse la începutul lucrării au fost infirmate sau confirmate de către autorii cărților ce compun bibliografia și de către respondenții chestionarului și focus-grupului. Cele două părți, cea teoretică și cea aplicată, se completează și alcătuiesc un tot unitar ce ne oferă o viziune cât se poate de clară asupra fenomenului de cyborgizare și tehnologizare.

Prima ipoteză, cea a șanselor creării unei inteligențe artificiale cu o conștiință de sine a fost confirmată, dar, în același timp, a fost subliniată dificultatea acestui proces. S-a demonstrat că o inteligență artificială programată este foarte aproape de a deveni realitate, dar va fi un simplu program ce nu va ieși din cuvântul celor care o vor conduce. În schimb, o inteligență artificială conștientă de sine nu va fi realizată în viitorul apropiat, pentru că presupune performanța de a descoperi modul în care creierul poate percepe mai multe idei simultan. Așadar, inteligența artificială poate deveni o parte din viața noastră, dar trebuie să descoperim și să înțelegem modul în care funcționează universul.

A doua ipoteză, cea care se referă la copierea sentimentelor umane și trăirea acestora de către cyborgii care au și creierul alterat sau de către inteligențe artificiale, a fost confirmată. Sentimentele oamenilor nu pot fi înțelese și formulate pe baza unor ecuații. Acestea asigură umanitatea și diferențiază naturalul de artificial. Atât partea teoretică, cât și studiul de caz demonstrează că tehnologia se va lovi mereu de acest impediment. Totuși, o inteligență artificială conștientă de sine va avea sentimente diferite de cele ale oamenilor, pentru că va percepe lumea într-un mod distinct, în funcție de propriile principii, idei și credințe.

Ultima ipoteză, cea a distrugerii speciei umane a fost infirmată de realitate. Aici, putem observa o discrepanță între scenariile din filme/cărți și scenariile cercetătorilor. Realitatea nu seamănă cu cea prezentată în filme, ci ne evidențiază un viitor în care specia umană se va folosi de cyborgi și inteligențe artificiale pentru a duce o viață mai ușoară și frumoasă. În plus, se pare că o inteligență artificială nu va considera că specia umană reprezintă un pericol pentru ea, pentru că va conduce întregul univers. Așadar, evoluția tehnologiei nu va însemna degradarea speciei umane, ci înflorirea acesteia și îndreptarea spre un postumanism promițător.

Deși cyborgizarea și tehologizarea ne vor ajuta să evoluăm și ne vor guverna viața în viitor, cercetătorii și respondenții chestionarelor consideră că niciodată, nu va fi pregătita toată specia umană pentru acest pas. Întotdeauna, vor exista oameni care nu vor accepta să-și împartă viața cu roboți și cyborgi, pentru că ființa umană, prin natura sa, se teme de necunoscut. Așadar, prin intermediul acestei lucrări, am reușit să clarificăm punctele cheie ale termenilor de cyborg, inteligență artificială, viață artificială și să înțelegem care sunt amenințarile și oportunitățile acestora.

Desigur, cercetarea de față are unele limite, având în vedere complexitatea și amploarea domeniului. Prima limită este reprezentantă de neputința de a intra în contact cu cei care lucrează cu adevărat la aceste descoperiri. Fără explicațiile acestora, nu putem pătrunde cu adevărat în interiorul problemei. Nu știm cu exactitate ce implică apariția cyborgilor și a inteligențelor artificiale și ne bazăm doar pe niște presupuneri.

O altă limită este reprezentantă de neputința de atinge toate ramificațile acestui domeniu. Este imposibil ca într-o singură lucrare să înțelegem tot ce implică viața artificială. Având în vedere complexitatea fenomenului, nu îl putem surprinde în câteva pagini. Pentru a înțelege cu adevărat, avem nevoie de mulți ani de cercetare și de aplicare a teoriei. De aceea, lucrarea de față nu cuprinde toate aspectele domeniului, iar conceptele, beneficiile și consecințele fenomenului sunt doar conturate.

În concluzie, în ciuda acestor limite, lucrarea reușește să pătrundă în această lume virtuală și să surpindă esența unui postumanism. Cele două părți ale tezei se completează perfect și demonstrează necesitatea unei noi etape în evoluția speciei umane. Omul este caracterizat prin evoluția sa de-a lungul timpului și putem sublinia faptul că a sosit timpul pentru o altă eră. O eră în care naturalul se îmbină cu artificialul și dă naștere unei noi specii care poate conduce universul și poate deveni un Dumnezeu mecanic.

VII. Bibliografie

Surse

Artificial Intelligence, Steven Spielberg, Warner Bros Pictures și Dreamworks Pictures, 2001

I, Robot, Alex Proyas, 20th Century Fox, 2004

Matrix, Andy și Lana Wachowski, Warner Bros Pictures, 1999

Robocop, Jose Padilha, Columbia Pictures, 2014

Terminator 4, McG, The Halcyon Company, 2009

Transcendence, Wally Pfister, Alcon Entertainment, 2014

X-men, Bryan Singer, Donner Company și Bad Hat Harry Production, 2000

Bibliografie de referință:

BARRAT, James, Our final invention: Artificial intelligence and the end of human era, New York, Ed. Thomas Dunne Books, 2013;

CLARK, Andy, Natural-Born Cyborgs: Minds, Technologies and the Future of Human Intelligence, New York, Ed. Oxford University Press, 2003;

DAMASIO, Antonio, Descartes` Error: Emotion, Reason and the Human Brain, New York, Ed. Avon Books, 1994;

DINESCU, Lucia Simona, Corpul în imaginarul virtual, Iași. Ed. Polirom, 2007;

FUKUYAMA, Francis, Our posthuman future, New York, Ed. Farrar, Straus and Giroux, 2002;

HARAWAY, Donna, Simians, Cyborgs, and Women: The Reinvetion of Nature, A cyborg Manifesto, New York, Ed. Routledge, 1991;

HAYLES, N. Katherine, How we became posthuman, U.S.A., Ed. The University of Chicago Press, 1999;

HUGHES, James, Citizen Cyborg, Cambridge, Ed. Westwick Press, 2004;

KURZVEIL, Ray, The age of spiritual machines, New York, Ed. Penguin Group, 1999;

LE BRETON, David, Antropologia corpului și modernitatea, trad. de Doina Lică, Timișoara, Ed. Amarcord, 2002;

PENROSE, Roger, Shadows of the mind, New York, Ed. Oxford University Press, 1994;

PFEIFER, Rolf (coord); SCHEIER, Christian, Understanding intelligence, Londra, Ed. M.I.T. Press, 1999;

WIENER, Robet, Cybernetics or control and communication in the animal and the machine, Cambridge, Ed. The M.I.T. Press, 1961.

Studii, articole:

COMPER, Marius, „Care este secretul longevității? Locurile unde oamenii trăiesc cel mai mult”, cf. www.descopera.ro;

CRÎSMĂREANU, Florin, „Metamorfozele corpului”, cf. http://convorbiri-literare.ro;

DĂNEȚ, Ionuț, cf. http://www.worldometers.info/ro;

GHEORGHE, Brândușa, „Amber Case: acum suntem toti cyborgi”, cf. www.ted.com;

LAI, Jodi, "Europe introduces world’s first emotional robot", cf. http://www.nationalpost.com;

STĂNESCU, Mihaela, „Roboții care ne iubesc și ne omoară”, cf. www.descopera.ro;

WARWICK, Kevin, "A study in cyborgs" cf. www.ingenia.org.uk;

"What Is Cyborg Anthropology?", cf. http://cyborganthropology.com/;

"Cyborg anthropologist: We can all be superhuman", cf. http://edition.cnn.com/;

„Nanotehnologia: îngerii microscopici ai viitorului”, cf. www.descopera.ro.

VIII. Anexe

Fișă filme

Robocop

Regizor: José Padilha

Scenarist: Edward Neumeier, James Vanderbilt, Joshua Zetumer, Michael Miner, Nick Schenk, David Self

An de apariție: 2014

Casă de producție: Columbia Pictures

Actori în rol principal: Joel Kinnaman, Gary Oldman, Samuel L. Jackson, Abbie Cornish.

A.I

Regizor: Steven Spielberg

Scenarist: Brian Aldiss, Ian Watson

An de apariție: 2001

Casă de producție: Warner Bros Pictures si Dreamworks Pictures

Actori în rol principal: Haley Joel Osment, Jude Law

X-men

Regizor: Bryan Singer

Scenarist: David Hayter

An de apariție: 2000

Casă de producție: Donner Company, Bad Hat Harry Production

Actori în rol principal: Hugh Jackman, Halle Berry, Ian McKellen, Patrick Stewart

Transcendence

Regizor: Wally Pfister

Scenarist: Jack Paglen

An de apariție: 2014

Casă de producție: Alcon Entertainment

Actori în rol principal: Johnny Depp, Rebecca Hall, Paul Bettany

I, Robot

Regizor: Alex Proyas

Scenarist: Akiva Goldsman

An de apariție: 2004

Casă de producție: 20th Century Fox

Actori în rol principal: Will Smith

Matrix

Regizor: Andy Wachowski, Lana Wachowski

Scenarist: Lana Wachowski, Andy Wachowski

An de apariție: 1999

Casă de producție: Warner Bros

Actori în rol principal: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss, Hugo Weaving

Terminator 4

Regizor: McG (Joseph McGinty Nichol)

Scenarist: John D. Brancato, Michael Ferris

An de apariție: 2009

Casă de producție: The Halcyon Company

Actori în rol principal: Sam Worthington, Christian Bale, Bryce Dallas Howard

Secvențe din filmele analizate în studiul de caz

A.I.

I, Robot

Matrix

Robocop

Terminator 4

Transcendence

X-men

Structură chestionar

Răspunsuri chestionar

Structură focus-grup

Întrebările care vor ghida dezbaterea:

1. În ce stadiu a ajuns tehnologia în zilele noastre și în ce măsură influențează viața oamenilor? Au toți oamenii acces la tehnologie sau mediul de proveniență face diferența?

2. Am evoluat deja la stadiul de post-oameni, iar cyborgii se află printre noi? Care e adevărata definiție a cyborgului? Cea a monstruozității din filmele science-fiction sau omului real îmbunătățit cu proteze?

3. Poate fi considerat cyborgul pregătirea terenului pentru crearea unei inteligențe artificiale? Există o legătură între cele două noțiuni?

4. Care sunt șansele creării unei inteligențe artificiale? Care este proiectul vostru și de ce considerați că voi sunteți mai aproape de această descoperire decât specialiștii din domeniu?

Inteligenta artificiala constienta de sine care sa nu fie copiata dupa creierul uman in viitorul indepartat, dar una copiata dupa om destul de aproape. Oamnii de stiinta spre deoosebire de noi, vor sa creeze o inteligenta artificiala, pe cand noi vrem sa cream universul care sa favorizeze aparitia unei inteligente prin evolutie. Trebuie sa ne folosim de un procesor cuantic care nu a apart inca. Cele actuale, adica liniare nu sunt folositoare, pentru ca proceseaza inf pe rand, pe cand cele cuantice o proceseaza simultan. Cu alte cuvinte, nu poti sa procezei o celulua,dupa care alta celula, pentru ca in Univers atomii nu se misca pe rans, ci ina acelasi timp. Si ne lovim de limita creieul uman de a concepe simultan mai multe idei, fiind limitata la max 3 idei simultan. Atat duce intelgient umana, deci nu suntem asa de de evoluati cum crederem

5. Care este motivul pentru care vă doriți să creați o inteligență artificială?

Pen putere, sa o folosim in spul nostru si apoi pentru ceilalti oameni. Sa ne atingm scopurile, oricare ar fi ele. Nici nu cred ca o sa ne mai intereseze planeta asta pentru ca putem sa avem orice planeta, nu ar mai fi limite. Oamenii de stiint o sa fie controlata de noi, totul va fi controlat de noi. Daca reusim sa creem inteligenta artificiaa, daca vom fi primii, vom reusi. Dar ce imporatan mai are sa cotrolezi planeta? Ca te plictisesti, vrei vrea altceva, e natura umana

6. Vor reuși oamenii să o controleze?

Depinde de scopul ei.. daca scopul e sa ne ajute, nu trebuie sa o controlam pentru ca ea pentru asta traieste. Cum noi traim pentru putere si ea va trai sa ne favirizeze noua traiul.

7. Dacă va deveni conștientă de sine și va realiza că se află în slujba oamenilor cum va reacționa?

Pai pentru asta e facuta.. e facuta prin evolutie, nu prin programte. E ca si cum ai pune un om sa se sinucida. Omenrirea e o informatie, asa o vede intelgienta artificiala, o informatie proccesata de matematica universului. Teoretic, cea facuta prin programare poate sa dsitruga, cea prine volutie nu. N-ar distrtuge pentru nu ar vvedea-o ca pe o amenintare.

8. Există posibilitatea de a crea o inteligență artificială cu o personalitate umană, preluând de la aceasta sentimentele și emoțiile?

Cea prin evolutie, clar va avea sentimtnele si emotii, concepute de ea, pe care noi nu le-am putea intelge.

9. Este pregătită specia umană pentru o asemenea schimbare sau această etapă va fi decisivă?

Va fi desicia, pentru ca omul devine dumnezeu. Nu e pregatita, pentru ca un sg om va face o schimare in numele a miliarde de oameni care au pareri diferite. Niciodata nu vor fi toti oameni pregtitti.

Desfășurător focus-grup

10 persoane: Ciprian, Alex, Gabi, Cosmin, George, Vlad, Costin, Stefan, Mihai, Cristian

Vârstă: 24-29;

Sex: masculin;

Nivel de studii: studii superioare; Specializare: Programare, Automatică;

Mediul de proveniență: urban.

Moderator: 1. În ce stadiu a ajuns tehnologia în zilele noastre și în ce măsură influențează viața oamenilor?

V: Tehnologia a avansat mult mai mult decât știu oamenii, pentru că unele lucruri nu sunt cunoscute de toți cetățenii societății. Oricum, probabil că cei din trecut nici nu își imaginau vreodată că tehnologia va avansa atât de mult. Acum, calculatorul poate să facă orice în locul nostru, putem să comunicăm cu oricine indiferent de cât de departe este de noi.

S: Totuși, sunt și unele invenții care încă nu au fost descoperite. Dacă ne uităm la niște filme science-fiction din anii 80, 90 vedem că ei își imaginau că în anii 2000, vom avea mașini zburătoare, roboți inteligenți. Încă nu am ajuns chiar până acolo.

Crst: Chiar dacă nu am ajuns la aceste performanțe, am devenit dependenți de tehnologie și chiar și cei bătrâni care nu erau de acord cu aspectul acesta, încep să învețe să scrie pe calculator, să folosească telefonul, pentru că altfel nu poți supraviețui. Trebuie să te acomodezi situației, pentru că altfel ești exclus din societate. Trebuie să ții pasul cu tehnologia.

Csm: Astăzi, folosim tehnologia în orice activitate, aflăm știrile de pe Interent, de la televizor, nu mai putem călători fără mașini sau avioane, calculatoarele fac ecuații, probleme în locul nostru. Toată viața ne este simplificată cu ajutorul tehnologiei.

Cpr: Eu văd puțin diferit această evoluție. Cred că tehnologia a ajuns la un nivel în care se intercalează cu biologia. E un nou încept, o nouă era în ceea ce privește îmbunătățirea genetică iar noi, oamenii suntem martori la această etapă.

Moderator: Dar, credeți că toți oamenii au acces la tehnologie sau mediul de proveniență face diferența?

V: Nu cred că mai vorbim despre sat sau oraș în acest caz. Înainte, da, dacă erai de la sat poate că nu aveai acces la Internet, nu știai cum să lucrezi pe un calculator, dar acum lucrurile stau altfel. Toți oamenii de la sat, dacă își doresc, pot avea Internet, calculatoare, televizoare și alte masinării. Cst: Am evoluat prea mult pentru a ne împiedica de un astfel de obstacol. Cum a zis și Vlad, până și bătrânii de la țară au început să folosească telefonele și calculatoarele pentru a ține legătura cu cei dragi.

Moderator: Dar de ce depinde accesul la tehnologie? Nu cred că toată lumea poate beneficia de ea!

M: Păi, probabil că de banii pe care îi ai sau de statut . Chiar dacă toți au acces la Internet și calculatore, sunt lucruri mult mai avansate la care noi nici nu visăm. Însă, alte persoane, pentru că au o situație financiară foarte bună sau lucrează în domeniu le cunosc.

Moderator: Cum ar fi?

M: Roboții deja există, dar nu toată lumea își poate permite unul. În Japonia, sunt fabrici care deja funcționează cu ajutorul roboților, sunt roboței folosiți pentru tratarea copiilor cu diverse probleme dar și aici, doar unii oamenii au acces la ei.

Gb: Sau hologramele pe care le tot vedem în filme și la care visâm deja există. Nu știu câte persoane cunosc acest aspect, dar dacă dai un search pe Google, poți să găsești hologramele pe care le folosesc cei de la CNN.

A: Deci, acum accesul la tehnologie nu mai ține de mediul din care provii, ci de banii pe care îi dispui pentru a beneficia de tehnologie. Tehnologia a avansat mai mult decât oamenii obișnuiți cred. Ceea ce au ei reprezintă o mică parte din ceea ce s-a inventat până acum.

V: Mai sunt și mașinile care deja parchează singure sau au grijă să nu adormi la volan, dar la fel, doar unii oameni își permit astfel de tehnologii.

Moderator: Să înțeleg că nu toți oamenii se pot bucura de aceste invenții și că acum, nu mai depinde de mediul din care provii, ci de câți bani ești dispus să plătești pentru a avea așa ceva.

S: Exact, depinde de banii de care dispui și în funcție de acest aspect depinde și cât de avansată e tehnologia pe care o folosești. Dar lucrurile de bază, cum sunt calculatoarele, laptopurile, mașinile normale, oricine cred că le are acum, pentru că altfel, nu poți să ții pasul cu societatea.

C: Sunt de acord cu tot ce s-a zis, dar trebuie să recunoaștem că în ciuda tuturor părerilor, depinde în continuare și de mediu. De exemplu, bătrânii de la țară sunt mai rezervați în a încerca să înțeleagă tehnologia, care se schimbă prea rapid pentru ei. Acum, depinde, e discutabil.

Moderator: 2. Am evoluat deja la stadiul de post-oameni, iar cyborgii se află printre noi? Care e adevărata definiție a cyborgului? Cea a monstruozității din filmele science-fiction sau omului real îmbunătățit cu proteze?

M: Normal că sunt deja cybogi printre noi. Bine, nu atât de avansați ca cei din filme, care au corpul din metal sau creat ca o armură. Toți cei care au proteze în locul membrelor, aparate auditive pot fi considerați o încercare de cyborgizare.

S: Sunt unii oameni care au ajuns mult mai aproape de filme. De exemplu, e Tim Cannon care are un calculator în antebraț cu wireless.

V: Sau Kevin Warwik care deja a atins orice limită pentru zilele noastre. Aproape întregul trup îl are coordonat de gadgeturi. Și în fine, sunt deja ochelari cu infraroșu. Deci, putem spune că cyborgii mișună printre noi. Și probabil că tot mai mulți oameni vor dori să apeleze la aceste invenții.

A: Cyborgul e un organism mecanic care are obligatoriu creier uman. Eu unul, nu cred că noi suntem cyborgi, pentru că tehnologia nu a avansat la fel de mult ca în filme. Sunt rare cazurile. Cele pe care le-au enumerat colegii mei.

Moderator: Dar nu credeți că suntem toți cyborgi pentru că folosim calculatoare și telefoane?

Crs: În nici într-un caz. Ca să fii cyborg trebuie să ai în corp integrat calculatorul. Asta e ceva ce cred oamenii, consideră că suntem atât de dependenți de tehnologie încât devenim niște roboți. Dar nu. Suntem cyborgi când ne înlocuim membrele sau organele cu ceva artificial.

Moderator: Deci care e definiția cyborgului? Are vreo legatura cu cyborgul din filme?

Cpr: Depinde de film. Majoritatea filmelor prezintă adevărata definiție. Un hibrid, format din sisteme naturale și artificiale. Diferența e cât de departe este dus procesul. În filme, cyborgii seamănă foarte bine cu roboții, dar în realitate nu e chiar așa.

S: Oamenii trebuie să înțeleagă că cyborgul nu e un personaj negativ, ci o persoană care își îmbunătățește abilitățile prin intermediul calculatoarelor.

M: Cyborgul din realitatea noastră nu e chiar acel supererou, nemuritor care poate zbura, sări de pe un bloc pe altul, dar în viitor, cu siguranță și varianta noastră va fi asemănătoare.

Moderator: 3. Poate fi considerat cyborgul pregătirea terenului pentru crearea unei inteligențe artificiale? Există o legătură între cele două noțiuni?

Gr: În tehnologie, totul e în strânsă legătură. Trebuie să faci pași mici până ajungi la ceva măreț. Bine, o inteligență artificială e mai greu de realizat decât orice pe lume, pentru că nu știm cum să o facem conștientă de sine.

V: Dar, putem să cosiderăm că cyborgul e un prim pas, pentru că prin alte încercări înțelegem mai bine cum funcționează tehnologia și tot ce ne înconjoară. Probabil că până la urmă, cyborgul va fi înlocuit cu totul de calculatoare și va mai rămâne o mică parte din om.

Gb: Iar aici, putem să ne gândim la cea mai tare creație a lumii: un corp nemuritor, construit dintr-o armură, adică cyborgul și cu o inteligență artificială.

S: Asta chiar ar conduce lumea și nu am avea șanse în fața ei.

C: Cyborgul e primul pas către tehnologizarea completă a unui organism, inclusiv creierul.

Moderator: 4. Care sunt șansele creării unei inteligențe artificiale? Care este proiectul vostru și de ce considerați că voi sunteți mai aproape de această descoperire decât specialiștii din domeniu? Mă refer la voi care vă ocupați de acest proiect.

C: O inteligență artificială care va fi copiată după creierul uman și va fi programată probabil, că va fi creată în curând, însă problema e dacă vorbim de o inteligență artificială conștientă de sine, fără a fi copiată după om va mai dura. Și asta ne dorim noi să facem.

A: Oamenii de știință, spre deosebire de noi, vor să creeze o inteligență artificială, pe când noi vrem să creăm universul care să favorizeze apariția unei inteligențe prin evoluție.

Csm: Iar, pentru asta, avem nevoie de ceva ce nu a apărut încă. Trebuie să ne folosim de un procesor cuantic care nu există încă. Cele actuale, adică liniare nu sunt folositoare, pentru că procesează informația pe rând, pe când cele cuantice o procesează simultan.

C: Cu alte cuvinte, nu poți să procesezi o celulă, după care altă celulă, pentru că în univers, atomii nu se mișcă pe rând, ci în același timp. Și ne lovim de limita creierului uman de a concepe simultan mai multe idei, fiind limitată la maximum 3 idei simultan. Atât duce inteligența umană, deci nu suntem așa de evoluați cum credeam.

Moderator: 5. Care este motivul pentru care vă doriți să creați o inteligență artificială?

Gr: Suntem oameni, deci suntem egoiști. O vrem pentru noi, pentru putere.

A: Probabil că după o vom folosi și pentru ceilalți oameni. Dar, mai întâi vom încerca să ne atingem scopurile, oricare ar fi ele.

Gb: Oricum, cred că nici nu te mai interesează planeta asta dacă ajungi la o astfel de performanță, pentru că poți avea orice planetă îți dorești. N-am mai avea limite.

Moderator: Dacă oamenii de știință și guvernul vor afla de descoperirea voastră nu credeți că vor încerca să vă ia puterea, să aibă acces la inteligență?

A: Oamenii de știință vor fi controlați, totul va fi controlat de noi. Dacă reușim să creăm inteligența artificială, dacă vom fi primii, nimic nu ne poate opri. Dar ce importanță mai are să controlezi planeta? Că te plictisești, vrei vrea altceva, e natura umană

Moderator: 6. Vor reuși oamenii să o controleze? Indiferent de cine o va crea.

S: Aici, e vorba de fantezie. Dacă ea e programată să ajute specia umană să evolueze, asta va face. Nu poate să iasă din program.

M: nu e nevoie să o controlăm, pentru că ea pentru asta trăiește.

C: Cum noi trăim pentru a avea putere, ea va exista pentru a ne simplifica nouă viața, pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm tot mai mult.

Gr: Oamenii se uită prea mult la filme și devin reticenți față de o astfel de invenție. În toate filmele, inteligența artificială distruge specia umană, iar oamenii așa văd și ei viitorul. Dar lucrurile nu stau deloc așa. Dacă ea e programată să ne ajute, nu poate ieși din program.

Moderator: 7. Dacă va deveni conștientă de sine și va realiza că se află în slujba oamenilor cum va reacționa?

C: Încă o dată, trebuie să înțelgem: pentru asta e făcută. E ca și cum ai pune un om să se sinucidă. Nu se poate abate de la drumul său.

Gb: Omenirea e o informație, așa o vede inteligența artificială, o informație procesată de matematica universului.

A: Deși, dacă vorbim de o inteligență creată prin evoluție, lucrurile se schimbă. Atunci, poate distruge omenirea. Doar cea programată nu poate lupta împotriva oamenilor.

Crs: Dacă ne gândim bine, nici cea prin evoluție nu ar face asta, pentru că ar fi prea inteligentă să ne vadă pe noi ca pe o amenințare. Noi, pe lângă ea, am fi cum sunt maimuțele acum: total inofensive. Și nu ar considera că trebuie să scape de noi.

V: Ar vedea mult mai în ansamblu decât ne-am imagina. Ar gândi diferit de noi.

Moderator: 8. Există posibilitatea de a crea o inteligență artificială cu o personalitate umană, preluând de la aceasta sentimentele și emoțiile?

C: Vorbim din nou de modul în care este creată. Dacă este programată, clar nu poate avea sentimente.

Gr: Da, iar dacă ar avea, ar fi o parte din program, o iluzie, ca în A.I. Un program nu poate simți nimic pentru nimeni, pentru că rămâne doar un calculator.

A: Dar daca inteligența artificială este creată prin evoluție, cum ne dorim noi, atunci clar ar avea sentimente. Dar, ar simți diferit de noi. Nu i-am putea înțelege sentimentele.

M: O astfel de inteligență ar fi total diferită de specia umană. Ar avea altă personalitate, alte sentimente, alte valori. Nu am putea să înțelegem ce face și de ce acționează în acel mod.

S: Tocmai de aceea, nu cred că ar ucide specia umană. Pentru că ar gândi altfel, pentru ea probabil că alte lucruri ar fi importante.

Moderator: 9. Este pregătită specia umană pentru o asemenea schimbare sau această etapă va fi decisivă?

S: Nu, pentru că nici nu poate înțelege acești termeni. Mai are nevoie de timp să se familiarizeze cu tehnologia.

A: Mai ales că mulți iau filmele drept realitatea viitoare. Atât timp cât filmele vor promova un viitor distrus de inteligența artificială, oamenii nu vor fi pregătiți penru această schimbare.

C: Dacă ne gândim bine, oamenii nu vor fi niciodată pregătiți pentru o astfel de mișcare. Mereu va fi cineva nepregătit. Nu ai cum să convingi o planetă întreagă în același timp.

Cst: Exact, niciodată va fi pregătită, pentru că un singur om va face o schimbare în numele a miliarde de oameni care au păreri diferite.

Moderator: În concluzie, va fi o mutare decisivă pentru oameni?

Gb: Da, dar nu în sensul rău. Omul va deveni Dumnezeu, propriul său Dumnezeu.

V: Da, oamenii trebuie să înțeleagă că inventarea unei inteligențe e în folosul nostru. Nu vom mai avea probleme, boli, crize economice, nimic.

S: Filmele sunt frumoase și ne ajută să visăm, dar trebuie să învățăm să facem diferența între realitate și scenariul filmului. Ce e acolo, acolo rămâne. În realitate, nu există posibilitatea dispariției speciei umane.