Terorismul Epocii Moderne

Capitolul 1

INFORMAȚIA – ELEMENT DE BAZĂ AL RESURSELOR

DE APĂRARE

Informațiile militare se află în prezent sub directă și strânsă legătură cu aspectul “cunoașterii”, privit ca o condiție sine-qua-non pentru o bună desfășurare a oricărei acțiuni de tip militar. Fără asigurarea unui nivel de informare optim și bine definit, în cadrul actual, nu se mai poate discuta despre operații eficiente sau de posibilitatea utilizării optime a resurselor alocate forțelor armate. În contrast cu aceasta, în contextul mediului de relații internaționale contemporane, lipsa informațiilor cu caracter operativ este privită ca o situație ce împiedică îndeplinirea obiectivelor politice și militare stabilite, cu atât mai mult cu cât structura și conținutul acestora se află într-o perpetuă dinamică de factură complexă în care apar permanent noi valențe și interdependențe specifice acestora.

1.1 Informația pentru apărare – clasificarea și rolul în procesul de asigurare a securității naționale

În funcție de nivelul de decizie căruia i se adresează și de aria pe care o acoperă, informațiile din domeniul militar sunt de interes strategic, operativ și tactic, în figura următoare fiind redate schematic nivelurile acestora.

Fig. 2.1 Nivelurile informației pentru apărare

Informațiile de interes strategic sunt informațiile necesare formulării strategiei, politicii, planurilor și operațiilor militare la nivel național. Ele asigură cunoașterea strategiei militare și a artei operative a adversarului real sau potențial, a variantelor de mobilizare, infrastructură, logistică și dispunere a forțelor, tehnologii și armament, precum și pregătirea și coeziunea unităților, gradul de avertizare și reacție, procedurile standard de operare, performanțele sistemelor C4I și eficiența forțelor de intervenție rapidă.

Informațiile de interes operativ sunt informațiile ce stau la baza planificării și desfășurării campaniilor și a operațiilor principale în scopul determinat de a indeplini obiectivele strategice la nivelul teatrului de operații. Autorul apreciază că acest tip de informații asigură cunoașterea performanțelor adversarului, capacitățile și vulnerabilitățile acestuia, intențiile și eventualele cursuri de acțiune, pregătirea în probleme specifice apărării, etc.

Informațiile de interes tactic cuprind ansamblul informațiilor necesare unui comandament tactic pentru planificarea și conducerea acțiunilor de luptă. Acestea includ informații de bază despre adversar și câmpul tactic, intențiile și eventualele cursuri de acțiune ale acestuia.

În viziunea autorului, această clasificare nu este una completă, integrală, ea neurmărind să facă o delimitare a domeniilor. La nivel interrelaționar există o asemenea întrepătrundere între aceste tipuri de informații încât este imposibil de realizat un produs final abordând doar unul din domeniile prezentate.

Asigurarea securității naționale prin Sistemul de Securitate Națională de tip democratic, reprezintă condiția funamentală pentru garantarea libertății individului. Determinarea instituțiilor securității naționale să lucreze eficient și responsabil, concomitent cu menținerea libertăților civile este, însă, o sarcină ambițioasă și provocatoare. Obiectul referențial al „reformei sistemului de securitate” este reprezentat de trei provocări:

dezvoltarea unui cadru instituțional clar pentru realizarea securității, integrând politicile de dezvoltare cu cele de securitate;

managementul tuturor instituțiilor de securitate (de apărare, ordine publică și servicii de intelligence);

construirea de agenții și instituții de securitate profesioniste și responsabile către autoritățile civile legitime.

În opinia autorului, implicarea serviciilor de intelligence în procesul de asigurare a securității naționale este una absolut necesară și hotărâtoare, aceasta materializându-se în următoarele domenii:

Formularea de obiective specifice, bine definite, pentru:

localizarea spațio-temporală a riscurilor potențiale;

monitorizarea regiunilor de manifestare a ideologiilor extremiste, a zonelor de criză și a celor în care se manifestă agresiv reacțiile antiglobalizare;

elaborarea indicilor specifici de avertizare timpurie pe spații și domenii de interes, precum și monitorizarea acestora;

stabilirea obiectivelor de importanță strategică ce ar puta deveni ținte pentru acțiunile asimetrice;

asigurarea informativă și contrainformativă specifică structurilor naționale care desfășoară misiuni în teatrele de operații sau de menținere a păcii sub egida ONU;

stabilirea modalităților de protecție față de acțiunile de penetrare a sistemului informativ propriu prin elaborarea de proceduri și normative privind accesul la informații și securitatea acestora.

Capabilități adecvate:

Atingerea punctelor cheie repezentative pentru acest domeniu presupune alocarea de resurse financiare suficiente, fiind evident faptul că în lupta cu un inamic de cele mai multe ori invizibil, se pot înregistra succese reale numai dacă se dispune de mijloace logistice adecvate. Prin alocarea acestor resurse financiare se va permite dotarea instituțiilor din subordine cu:

sisteme tehnice specifice, de ultimă generație;

modernizarea și dezvoltarea sistemelor de comunicații;

dezvoltarea sistemelor de culegere a informațiilor prin mijloace tehnice.

Perfecționarea cooperării pe plan național și internațional prin:

alinierea legislației actuale în acord cu cerințele și procedurile NATO;

optimizarea schimbului de informații atât între structurile cu responsabilități în domeniul siguranței naționale, cât și cu structurile de informații/contrainformații din cadrul NATO/UE sau pe timpul participării la operațiuni sub egida ONU;

desfășurarea de întalniri multilaterale pentru schimb de experiență și informații pe linia contracarării riscurilor generate de amenințările asimetrice;

asigurarea asistenței și consultanței privind modul de desfășurare a activităților specifice, instruirea personalului, managementul situațiilor de criză și risc;

realizarea și consolidarea unor baze de date la nivel național și internațional, cu reguli stricte de acces, atât pentru partenerii interni cât și pentru aliați.

Informația pentru Apărare – sistem integrat sistemului de informații național

În contextul proceselor actuale de modificări conceptuale și evoluții tehnologice ce privesc direct sistemele de culegere și analiză a informației, autorul apreciază că Informația pentru Apărare este o instituție ce are la bază următoarele elemente definitorii:

Interdisciplinaritatea – în scopul obținerii unui produs de intelligence performant, ofițerul analist combina metode, date și informații primare din diverse domenii de activitate, de unde rezidă un proces subiectiv ce poate genera o serie de întrebari de tipul: “Care dintre metodele abordate este cea mai eficientă?” sau “Cum pot fi integrate într-un produs unic și coerent datele obținute din domenii diferite?”

Lucrul cu date și informații sensibile – opinăm că în producerea informației se lucrează cu date sensibile, clasificate, greu de obținut, care în principal vizează intențiile inamicului sau grupării de interes;

Șanse de producere mici – impact mare – pentru evaluarea riscurilor, instituțiile din Sistemul Național de Apărare trebuie adesea să gestioneze evenimente greu previzibile, în principal datorită faptului că sunt caracterizate de o șansă minimă de producere, dar cu un eventual impact destructiv foarte mare;

Natura specifică și pur aplicabilă – în opinia autorului, instituțiile specializate din domeniu lucrează cu perspective care sunt adesea mult mai concrete și specifice decât în alte domenii, perspective ce se referă la aspecte strict delimitate în spațiu și timp ceea ce reprezintă o misune dificilă ce converge în producerea unor modele complexe de lucru;

Furnizor de servicii – Informația pentru Apărare reprezintă un produs livrat consumatorilor dupa principiul “need to know” în principal în exteriorul sistemului, excepție făcând informațiile utilizabile în cadrul operațiilor proprii.

În viziunea autorului, elaborarea analizelor și sintezelor precum și a informațiilor în forma lor finită urmărește un proces ciclic, o serie de pași succesivi interconectați, care adaugă valoare informației inițiale, creând în final un produs substanțial transformat și îmbunatățit, adus la forma în care poate fi folosit de către factorii de decizie politici sau militari.

Lărgirea spectrului de riscuri neconvenționale cu caracter transnațional și terorist, diversificarea tipologiei crizelor și conflictelor, generează provocări multiple ce necesită reacții multidirecționale, bazate pe mobilitate, oportunitate, diversitate, coerență și complementaritate. Având în vedere caracteristicile amenințărilor asimetrice, mai ales a fenomenului terorist și particularitățile zonelor de operații NATO și UE, asigurarea cu informații este esențială pentru protecția forțelor, succesul misiunilor și, implicit, pentru atingerea obiectivelor politico-militare ale statului român. Lupta împotriva terorismului a devenit o componentă importantă a eforturilor NATO de asigurare a securității naționale și aliate.

1.2 Sursele (input-urile) informației

Managementul Resurselor Informaționale în conducerea acțiunilor militare se constituie într-un proces de cunoaștere, direcționare, comandă și control, influență și acțiune, capabil să stabilească direcțiile de efort și să constituie suportul planificarii acțiunilor în domeniul comenzii precum și în cel al informării și relațiilor publice. Informația se manifestă ca un element de multiplicare a puterii, contrubuind în mod decisiv la reducerea timpului necesar planificării acțiunilor militare și creșterea capacității acționale a forțelor proprii.

În cadrul operațiilor multinaționale, unitățile operaționalizate își planifică acțiunile în baza informațiilor obținute din surse multiple, puse la dispoziție de către structurile specializate de informații/contrainformații. Analiza calitativă a acestor informații este parte integrantă a evaluării întregului proces de culegere și producere de informații.

În opinia autorului, acțiunile ce țin de culegerea și producerea de informații din surse multiple au un caracter continuu și se desfășoară simultan cu procesele ce țin de derularea operațiunilor militare. Majoritatea informațiilor din surse multiple sunt obținute în timpul planificării operațiunilor militare și apoi actualizate printr-o evaluare permanentă pe tot parcursul pregătirii și desfășurării respectivelor operațiuni.

În baza informațiilor operative pe care le posedă, comandanții au acces la imaginea de ansamblu asupra câmpului de luptă și ca atare sunt capabili să:

ia deciziile ce pot conduce la influențarea rezultatului final al operațiunii;

aloce și prioritizeze resursele;

evalueze și asume riscurile;

înțeleagă nevoile comandanților eșaloanelor superioare precum și cele ale comandanților aflați în subordine.

Pentru utilizarea informațiilor din toate domeniile și sursele disponibile, analiștii structurilor de informații analizează și produc, în timpul pus la dispoziție, informații relevante, cu caracter predictiv și care corespund solicitărilor comandantului. De asemenea, analiza informațiilor din surse multiple oferă o imagine de ansamblu asupra amenințărilor, condițiilor de mediu, asupra aspectelor legate de interferența civililor în zonă, precum și a altor aspecte specifice ariei de operații. În viziunea autorului o analiză amănunțită și pertinentă a unor surse multiple de informații reduce probabilitatea aparitiei erorilor, a interpretărilor subiective sau a dezinformării.

Pe timpul operațiilor multinaționale sursele de informații sunt reprezentate de instituții, forțe specializate, persoane, lucruri (obiecte, documente, mijloace, echipamente, senzori, sisteme), locuri, medii și activitați (acțiuni, evenimente) de la care provin date și informații.

Cele mai importante tipuri de surse folosite de către structurile specializate de informații în cadrul procesului de culegere de informații sunt:

HUMINT – HUMan INTelligence;

TECHINT – TECHnic INTelligence;

GEOINT – GEOspatial INTelligence;

SIGINT – SIGnal INTelligence;

IMINT – Imagery INTelligence;

MASINT – Measurment and Signatures INTelligence;

PROTINT – PROTected INTelligence

OSINT – Open Source INTelligence

1.2.1 HUMINT – HUMan INTelligence

Resursele umane, ca sursă validă de informații, înarmate cu tehnologiile sofisticate ale celui de-al treilea val, reprezintă mijlocul fundamenal al activitații culegerii de informații “…nici cei mai buni sateliți nu pot scormoni în mintea unui terorist.”

Colectarea de informații prin intermediul surselor umane este reconsiderată, reevaluată și repusă în drepturile sale, reluându-se învățămintele clasice din domeniu privin culegerea de informații, conform cărora “cunoașterea nu poate fi obținută de la stafii sau spirite, nu poate fi obținută doar prin calculații… ea trebuie obținută de la oameni, oameni care cunosc condiția inamicului”

HUMINT reprezintă culegerea de informații prin procedee diverse (de la observare și ascultare la debriefing sau exploatare în necunoștință de cauză) de către un personal special pregătit și antrenat, prin exploatarea unor surse umane, în mod oficial, semioficial sau clandestin, prin intermediul informatorilor, colaboratorilor sau agenților, de la oameni și sursele media asociate lor, în vederea identificării intențiilor, puterii, dispunerii, tacticilor, echipamentelor, numarului de personal, etc.

Conform AJP 2.0 – Allied Joint Intelligence, Counter-Intelligence and Security “orice persoană – amic, inamic sau neutră – poate fi o potențială sursă umană.” În scopul obținerii de date și informații care să satisfacă nevoia de produse de intelligence, structurile de informații specializate pentru culegerea de tip HUMINT folosesc o multitudine de metode și procedee, pasive sau active, legale și ilegale.

Un culegător HUMINT este o persoană special antrenată și certificată pentru misiuni de culegere de informații de la indivizi cu scopul de a răspunde cerințelor informative. Aceste persoane sunt singurele autorizate să desfășoare operațiuni de culegere de informații, chiar dacă și agenții de contrainformații folosesc metode similare. Culegătorii HUMINT nu trebuie confundați cu ofițerii de contrainformații. Aceștia sunt antrenați și certificați pentru misiuni de interzicere a culegerii de informații de către inamic asupra activităților propriilor forțe.

Fiecare sesiune de interogare HUMINT, indiferent de metodologia folosită sau tipul de operațiune, constă din cinci faze, astfel:

Planificarea și pregătirea – în timpul acestei faze, culegătorul desfășoară cercetarea necesară și planificarea operațională pentru pregătirea unei culegeri specifice de la o anumită sursă.

Abordarea – pe parcursul acestei faze, culegătorul stabilește condițiile controlului și a raportării pentru a obține cooperarea din partea sursei și pentru a facilita culegerea de informații.

Interogarea – în timpul acestei faze, culegătorul folosește o metodă de interogare, informare sau activare a sursei prin formularea de întrebari în mod sistematic asupra unor probleme relevante.

Finalizarea – culegătorul HUMINT finalizează o sesiune de interogare și stabileste condițiile necesare pentru o următoate culegere de la aceeași sursă.

Raportarea – în timpul acestei faze, culegătorul scrie, redactează și înaintează în scris, rapoarte privind culegerea de informații și a modului în care a decurs efortul de culegere HUMINT. Aceste rapoarte vor fi parcurse, redactate și analizate din momentul în care ele sunt înaintate prin canalele adecvate.

Platforma prin intermediul căreia sunt culese datele și informațiile din surse umane este reprezentată de mediile cu valoare informativă. Această sintagmă derivă din conceptul de grup uman, utilizat în investigația sociologică. În opinia autorului, căutarea, identificarea și studiul mediilor cu valoare informativă reprezintă unele din principalele componente ale activității elementelor HUMINT sau a ofițerilor de informațiisub diferite acoperiri. Printr-o abordare strict teoretică se poate admite faptul că obiectivele de interes studiate constituie infrastructura în jurul căreia acționează grupuri de oameni, constituite în medii cu valoare informativă. Succesiunea activităților în mediile cu valoare informativă constă în căutarea, identificarea, cunoașterea mediilor, atragerea la colaborare și după caz recrutarea persoanelor de interes informativ.

Autorul consideră că principalele medii cu valoare informativă sunt: mediul militar, mediul politic și mediul diplomatic. De asemenea, aici mai pot fi incluse mediul oamenilor de afaceri, mediul oamenilor de știință, instituțiile formatoare de opinii, cluburile și rețelele de influență și mediul imigranților.

1.2.2 TECHINT – TECHnic INTelligence

TECHINT furnizează informații rezultate din culegerea, procesarea, analiza și exploatarea datelor care se referă la echipamentele și materialele străine, cu scopul de a preveni surpriza de natură tehnologică, evaluând capabilitățile științifice și tehnice străine, și dezvoltand în același timp contramăsuri care sunt menite să neutralizeze orice tip de avantaj tehnologic al unui inamic.

Rolul TECHINT este de a se asigura că participanții la operațiunile militare înțeleg complet nivelul tehnologic ce reprezintă o amenințare, putându-se astfel dezvolta contramăsurile, precum și acele operațiuni și tactici adecvate.

O certă relevanță asupra sursei tehnologice de informații o are achiziționarea unor sisteme moderne sau dezvoltarea unor noi sisteme de arme prin care se poate câstiga un anumit avantaj. Piața mondială de armament este dispusă să furnizeze o serie de sisteme avansate unor țări sau unor indivizi care dispun de resurse financiare pentru a le plăti. Este de apreciat că o abordare concentrată în domeniul informațiilor de natură tehnologică este vitală pentru a furniza o direcționare precisă și obiective clare pentru departamentele de cercetare și dezvoltare din cadrul forțelor armate precum și pentru procesul de exploatare, în vederea asigurării unei neutralizari rapide și eficiente a avantajelor tehnologice sau a rețelelor ce pot deveni o amenințare.

Pentru a preîntâmpina surprinderea de natură tehnologică de pe câmpul de luptă și pentru a planifica contramăsurile, forțele armate trebuie să dezvolte o serie de cercetări în cadrul unor baze de date comune, în care să fie incluse informații relevante cu privire la natura elementului de amenințare. Acest lucru nu se referă doar la armele pe care elementul inamic le posedă, ci și la alte echipamente. Indiferent de tehnologia utilizată, forțele armate trebuie să înțeleagă caracteristicile tehnice ale unui sistem de armament precum și modul în care elementul de amenințare va folosi tehnologia respectivă în zona de operații, cu mult timp înainte ca aceasta să fie dislocată în respectivul perimetru.

Structurile TECHINT pun la dispoziție rapoartele și studiile pe care le produc prin intermediul unor baze de date securizate precum și prin arhitectura de comunicații și informații deja existente. Atunci când este posibil aceste organizații fac schimb de informații și cu alte elemente de fuziune și analiză, în plus produsele TECHINT contribuie la o mai bună cunoaștere a armelor și echipamentelor inamice precum și a eficienței acestora împotriva forțelor proprii. Este de asemenea necesar ca rezultatele relevante să fie comunicate eșaloanelor superioare pentru aplicarea lor la nivel operațional și stategic, la unitățile de la același nivel pentru analiza tendințelor iar la eșaloanele inferioare pentru cunoașterea generală. Adesea informațiile tehnologice sunt folosite în dezvoltarea TTP-urilor(tehnici, tactici, proceduri).

1.2.3 GEOINT – GEOspatial INTelligence

GEOINT reprezintă exploatarea și analiza informațiilor geospațiale și a imaginilor cu scopul de a descrie, evalua și a reprezenta vizual caracteristicile fizice și geografice ale unor activități de pe pământ. GEOINT cuprinde: imagistica, informațiile din imagistică și informațiile geospațiale.

Informațiile geospațiale sunt informații referitoare la localizarea geografică și caracteristicile unor trăsături sau frontiere naturale, inclusiv date statistice și informații obținute ca urmare a utilizării de la distanță a unor senzori, cartografiere, tehnologii de supraveghere și alte produse asemănătoare.

Obiectivul operațiilor GEOINT este acela de a furniza produse care să fie utilizate pentru planul de operații și să faciliteze comandantului înțelegerea unei situații. Progresul din domeniul tehnologiei și utilizarea datelor geospațiale au dus la posibilitatea de a integra și combina elemente din toate domeniile, fapt ce a condus la crearea unor capabilități noi, mai sofisticate, de întocmire a produselor de informații și de desfășurare a activității de analiză. În opinia autorului, tehnologiile avansate dau posibilitatea de a utiliza și combina datele geospațiale în diferite moduri pentru a crea produse interactive sau dinamice. Permite de asemenea analistului să facă mai rapid legături complexe între diferitele tipuri de informații, aceasta reprezentând un pas important în îmbunătățirea rezultatelor din operațiile de informații.

Avansul tehnologic și utilizarea datelor geospațiale au creat capacitatea structrilor de informații de a integra și combina elemente din fiecare arie, împreună cu alte elemente de informații, rezultând mijloace noi, mult mai sofisticate, ce pot crea noi produse și moduri de analiză. Ele permit analistului să efectueze mai rapid decât în trecut conexiuni mult mai complexe între diferitele tipuri de date și informații.

Autorul consideră necesar să remarce faptul că mijloacele pe care țara noastră le are la dispoziție nu ne permit obținerea acestui tip de informații, însa în contextul alianței NATO, beneficiem de acestea în limitele acordurilor din cadrul organizației prin colaborarea și cooperarea cu armatele celorlalți membri, cu SUA în mod deosebit, care dispun de tehnologia adecvată.

1.2.4 SIGINT – SIGnal INTelligence

Informațiile SIGINT reprezintă informații care provin de la semnalele generate în procesele de comunicații, procesele electronice și semnale instrumentale străine. Acestea pun la dispoziție situații informative unice, complemantând informațiile provenite din alte surse, fiind adesea folosite pentru a adăuga și alți senzori în vederea supravegherii unei potențiale ținte. De exemplu, SIGINT, care identifică o activitate de interes, poate adăuga informații GEOINT în vederea confirmării respectivei activități. În mod reversibil, toate modoficările detectate de către GEOINT vor fi adăugate colecției SIGINT privind noi ținte.

Din punct de vedere al captării informațiilor, SIGINT este împărțită în trei subcategorii:

Informații din comunicații – COMINT,

Informații electronice – ELINT,

Informații privind semnalele instrumentale străine – FISINT.

COMINT – reprezintă atât o informație cu caracter informativ cât și cu caracter tehnic care provine dintr-o comunicare străină către un destinatar. Include operațiile cibernetice care presupun culegerea de informații de la sisteme automate de informații sau rețelele de calculatoare ale unei ținte sau adversar. COMINT poate de asemenea include imagistică, atunci cand pozele sau reprezentările sunt codificate cu ajutorul unui computer sau cu ajutorul unei metode de codificare a stocării sau transmiterii pe radiofrecvență. Imagistica poate fi statică sau fluentă.

ELINT – informațiile electronice sunt de natură tehnică, iat informațiile de geolocație provin de la radiații electromagnetice străine, non-comunicații emanate după detonări nucleare sau de către surse radioactive. Sursele ELINT la rândul lor conțin alte doua sub-categorii: ELINT operațional (OPELINT) și ELINT tehnic(TECHELINT)

FISINT – informațiile privind semnalele instrumentale sunt informații tehnice, fiind obținute prin interceptarea emisiilor electromagnetice străine asociate testărilor și operaționalizării sistemelor aerospațiale, de suprafața sau submarine. Informațiile privind semnalele instrumentale străine sunt o subcategorie a semnalelor informative. Ele include dar nu sunt limitate la telemetrie, balizaj, interogatoare electronice, conexiuni de date video.

Analistul SIGINT evaluează situația informativă și informațiile despre posibilitățile de comunicații ale inamicului pentru a determina strategia de colectare adecvată SIGINT. Acesta sortează dintr-un volum mare de semnale informative numai informațiile ce pot fi identificate și folosite, care îndeplinesc cerințele critice de informare ale comandanților și cerințele de informare ale aliaților. Din cauza înaltei perisabilități a naturii SIGINT, cele mai multe moduri de transmitere a rapoartelor sunt urmate imediat de un raport transmis prin alte modalități, în vederea îmbunătățirii probabilității de recepționare.

În cazul operațiilor de informații, produsele SIGINT sunt disponibile și diseminate într-o mare varietate de forme – copii pe hârtie, copii în format nepermanent (poze, video), vizualizare directă, difuzare. Raportările condiționate de timp mențin comandanții structurilor din cadrul teatrelor de operații în permanență avizați privind statusul amenințărilor curente și potențiale. Este imperativ să se asigure că produsele SIGINT sunt transmise numai prin sisteme de comunicații care prezintă nivele de securitate adecvate.

1.2.5 IMINT – IMagery INTelligence

IMINT reprezintă informațiile tehnice și geografice rezultate din interpretarea și analiza imaginilor și materialelor colaterale. Analiza IMINT este analiza transformării informațiilor extrase din imagini în informații despre activități, aspecte, obiecte, instalații sau zone de interes. Exploatarea imaginilor implică evaluarea, manipularea și analiza uneia sau mai multor imagini pentru a extrage informații care să răspundă unei liste de elemente esențiale.

Există două categorii generale de senzori imagistici: electronooptici și radar. Senzorii electrono-optici pot lucra în domeniul vizibil, infraroșu, spectral, unde polarizate. Senzorii de tip radar reprezintă sisteme integrate de aperturi sintetice care colectează și afișează datele ca fiind ținte fixe sau mobile. Fiecare senzor și platformă are posibilități unice, împreună cu avantajele și dezavantajele sale.

Linia temporală este critică nu numai pentru colectarea informațiilor dar și pentru raportarea IMINT și analiza imaginilor. Autorul consideră faptul că este dificil de separat raportarea IMINT de analiza imaginilor aflate în discuție, cele trei faze ale raportării sunt dependente de cerințele liniilor temporale. Fiecare fază reprezintă un grad diferit de analiză și perioadă disponibilă pentru exploatarea imagistică:

Prima fază a analizei imagistice (timpul dominant) o reprezintă exploatarea rapidă a imagisticii nou achiziționate în vederea satisfacerii nevoile immediate bazate pe cerințele comandanților. Exploatarea temporal-dominantă și raportarea sunt îndeplinite în concordanță cu procedurile standard de operare unitare, dar nu mai târziu de 24 de ore de la recepționarea imagisticii. Această fază satisface cerințele prioritare de informații și identifică schimbările sau activitățile cu semnificație imediată. Rezultatul acestei prime faze constă în raportul fazei inițiale imagistice.

A doua fază a analizei imagistice o reprezintă exploatarea detaliată a imagisticii recent achiziționate și raportarea informațiilor direct rezultate din analiză și a altor informații, în conformitate cu cerințele procesului de lucru și a liniei temporale corespunzătoare. În această fază pot fi utilizate și alte surse materiale aparținând domeniului informativ, acolo unde este cazul, fapt care poate produce la întocmirea unui al doilea raport suplimentar privind imagistica.

A treia fază a analizei constă în analiza detaliată a întregii imagistici disponibile, conform cerințelor specifice informative, a procesului de lucru și a modului de raportare care rezultă din această analiză într-o perioadă de timp specificată. Această fază asigură o analiză organizată și detaliată a unei ținte imagistice sau a unui subiect încorporând date corespunzătoare și din alte surse.

În convingerea autorului, rolul IMINT este de a-i asista pe comandanți în aplicarea și protejarea puterii de luptă și a operațiilor de sprijin. Adesea, acestă sursă îl ajută pe comandant să înțeleagă mai bine situația dintr-o anumită zonă de operații. Imagistica este utilizată pentru planificare și instrucție, dar și în operații care includ navigația, planificarea misiunilor, simulări și identificarea precisă a țintelor. Posibilitățile operaționale IMINT, în special ale sistemelor UAV și sistemelor de indicare a țintelor mobile sunt folositoare și completează activitatea altor sisteme ISR. Pe lângă observarea umană directă, IMINT este singura disciplină din intelligence care permite comandanților să vizualizeze zona de operații în timp real, pe măsură ce operațiunea se desfășoară.

În condițiile actuale, când rolul și impactul imaginii au crescut în mod cu totul deosebit, informația obținută și transmisă se fixează mult mai bine, ea beneficiind de posibilitațile crescânde de a fi receptată. Reprezintă în mod empiric abordarea modernă a convingerii lui Napoleon exprimată foarte plastic în expresia “o hartă vorbește mai multe decât cel mai lung raport.”

1.2.6 MASINT – Measurement And Signatures INTelligence

MASINT reprezintă informațiile obținute prin analiza cantitativă și calitativă a datelor (distanță, unghi, spațialitate, lungime de undă, dependența temporală, modulație) care au fost obținute de la diferiți senzori tehnici cu scopul de a identifica orice caracteristică distinctă asociată emițătorului și să faciliteze identificarea subsecventă și măsurarea celor asemănătoare.

Sistemul de colectare a MASINT include nu numai senzorii radar, spectrometrici, electronooptici, acustici, frecvențe radio, detectori nucleari, detectori seismici ci și a explozivilor interziși (CBRN) și a altor eșantioane materiale. Informațiile MASINT necesită traducerea datelor tehnice în caracteristici ușor de recunoscut și utile asociate țintelor, pentru asigurarea operațiunilor punându-se la dispoziție calculatoare, mijloace de comunicații, date și tehnologii de procesare și reprezentare.

În cadrul MASINT există șase subdiscipline:

Radar – reprezintă colectarea activă sau pasivă a energiei reflectate de la o țintă sau de la un obiect prin propagare directă, prin utilizarea emițătoarelor și receptoarelor plasate în locații diferite sau prin utilizarea cercetării îndepărtate dincolo de orizont. Colecția de date obținută prin cercetarea radar asigură informații privind suprafața de reflexie, urmărirea, măsurarea coordonatelor spațiale, coeficientul de reflexie sau absorbție al țintelor sau obiectivelor.

Radiofrecvența – reprezintă colectarea, procesarea și exploatarea emisiilor electromagnetice provenite de la un emițător de radiofrecvență, o armă bazată pe radiofrecvență sau a unui simulator de armă bazată pe radiofrecvență; semnalele colaterale provenite de la o armă (de exemplu impulsul electromagnetic provenit de la o lovitură nucleară); semnale imagine sau neintenționate.

Electronooptic – reprezintă colectarea, procesarea, exploatarea și analizarea energiilor emise sau reflectate în domeniul optic (ultraviolet, vizibil și infraroșu) al spectrului electromagnetic. Capacitățile electronooptice ale MASINT asigură informații detaliate ale țintei vizate. Colectarea datelor prin mijloace electronooptice are o largă aplicabilitate asupra țintelor militare, civile, economice și de mediu. Senzorii include radiometre, spectometre, sisteme imagistice reziduale, laseri sau sisteme de detecție și măsurare cu laseri.

Geofizic – MASINT geofizic implică fenomenele transmise cu ajutorul planetei (pământ, apă, atmosferă) și structuri construite de om care include sunete emise sau reflectate, unde de presiune, vibrații, perturbații ale câmpului magnetic sau ale ionosferei. Exemple de senzori tereștri neasistați pot fi cei seismici, acustici sau magnetici.

Radiația nucleară – reprezintă totalitatea datelor provenite de la radiațiile nucleare sau de la alte fenomene fizice asociate armelor nucleare, reactoarelor nucleare, procese și dispozitive nucleare. Monitorizarea poate fi efectuată de la distanță sau pe timpul inspecțiilor în locația facilităților nucleare. Rezultatele exploatării datelor se concretizează în caracterizarea armelor nucleare, a reactoarelor și a materialelor. Un numar de sisteme detectează și monitorizează în întreaga lume atât exploziile nucleare cât și producția de material nuclear.

Materiale – reprezintă colectarea, procesarea și analizarea eșantioanelor gazoase, lichide sau solide. Informațiile provenite pe aceste surse este absolut necesar a fi colectate în cazul amenințărilor CBRN. Eșantioanele sunt colectate atât automat, cim ar fi eșantioanele din aer, cât și de către personal uman. Odată extrase acestea vor fi rapid cracterizate și supuse unei analize riguroase de laborator în vederea determinării identității și caracteristicilor surselor de contaminare.

Sistemul MASINT cel mai utilizat în zilele noastre pe timpul acțiunilor în teatrele de operații este reprezentat prin supravegherea terestră a elemenetelor de recunoaștere chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN).

În opinia autorului, utilizarea analizei de tip MASINT prezintă capacitatea de a asigura în timp util cunoașterea situației operative și formularea țintelor, caracteristică ce nu este disponibilă în mod necesar altor discipline.

1.2.7 PROTective INTelligence

Rapiditatea schimbărilor și sursele de informații tot mai variate și consistente, au determinat apariția unei alte metode de analiză ca răspuns la nevoia mediului politico-militar dar și civil de a cunoaște cât mai mult despre individ.

PROTINT furnizează beneficiarilor informații despre persoane și rutina acestora, informații ce reies atât din analiza bazelor de date guvernamentale precum și din analiza celor publice (date biometrice, rutina deplasărilor, date despre infracțiunile comise, deplasări internaționale, date despre conturi bancare, etc.) date ce ar putea reprezeta pentru sectorul privat indicarea obiectului de activitate precum și nișa de abordat pentru reușita în afaceri. Acest tip de date cu caracter personal sunt protejate în țara noastră prin Legea nr. 677/2001, accesul efectuându-se doar prin acreditări și autorizații speciale.

În prezent, mediul civil, comercial este cu mult înaintea celui guvernamental în domeniul stocării informațiilor despre individ, întrucât acestea pot fi folosite pentru a identifica și extrage preferințele consumatorilor creându-și astfel un avantaj real în lupta pentru vizarea unui public țintă. Accesul la acest tip de informații și în unele cazuri abilitatea de a aplica rezultatul exploatării datelor prin software specializat, poate derapa, în unele cazuri, către acțiuni de tip terorist care să folosească acest tip de date într-un cu tortul alt scop decât acela pentru care au fost centralizate. Informațiile PROTINT de interes pentru siguranța națională pot fi, însă de cele mai multe ori nu fac, obiectul unor acorduri internaționale pentru diseminarea acestora la nivel guvernamental. Bineînțeles, datele privind conturile bancare și detalii asupra deplasărilor intenaționale ale persoanelor au fost întotdeauna accesibile, evident de către autoritățile statale împuternicite cu autoritatea necesară, care în baza principiului “nevoii de a ști” documentează activități de natură infracțională. Fiind păstrat în format electronic, acest tip de informații devine foarte ușor de accesat, însăși acest lucru poartă riscul ca date cu conținut sensibil, confidențiale să fie accesate în mod abuziv, în alte situații decât în cele în care este strict necesar.

Aplicațiile analizei și tehnologiilor moderne aduc în atenție multiple forme de investigații bazate pe informații/cunoaștere și documentează activități criminale/infracționale înainte ca acestea să aibă loc, spre deosebire de invstigațiile poliției care desfășoară activități specifice doar după ce acțiunea s-a consumat. Ca simplu exemplu în acest sens, considerăm o persoană ce dorește să zboare de la punctul A către destinația Z (să spunem de la București la New York). De cele mai multe ori persoana în cauză va alege un raport costuri/timp de deplasare rezonabil, motiv pentru care optează pentru o cursă cu escală (de ex. Schipol), însă unele persoane vor alege rute neobișnuite, cu mai multe escale înainte de a ajunge într-o destinație importantă – însă, unor analiști experimentați, acestea vor ridica suspiciuni cu privire la încercarea de a-și ascunde punctul de plecare. Bineînțeles că de cele mai multe ori vor exista explicații naturale, perfect valabile, însă analiștii vizează exceptiile și, rulând prin mai multe surse și seturi de informații, aceștia pot restrânge considerabil cercul suspecților. Investigația tradițională (cum ar fi chestionarea de către un ofițer de imigrări) pot precede și mai apoi furniza indiciile pentru o amplă operațiune de destructurare a unei grupări infracționale. Astfel, asemenea tehnici ce implică analiza și examinarea (cel puțin prin sortarea datelor cu ajutorul unui computer) a persoanelor nevinovate deopotrivă cu cele suspecte, identifică modele și centri de interes pentru investigațiile amănunțite.

Cea mai dezvoltată zonă de PROTINT accesată de către instituțiile de securitate și apărare ale statului este cea de examinare a comunicațiilor, a informației brute pe care operatorii telecom o păstrează, informații ce permit reprezentanților legii să cunoască cine pe cine a sunat, când și pentru cât timp. În acest sens, a obține o cooperare internaționala în domeniul partajării unor astfel de informații devine vital în a mai putea folosi în viitor astfel de mijloace, discuțiile pe această temă fiind foarte aprinse chiar la nivelul Parlamentului European unde se discută posibilitatea ca operatorii de telecomunicații să fie obligați în a înregistra și păstra toate comunicațiile pentru o anumită perioadă de timp.

1.3 Produsele informative (Intelligence Output)

Produsele finite de informații reprezintă în opinia autorului suma efortului depus și se manifestă sub forma unor produse diferite ce sunt distribuite beneficiarilor. În accepțiunea generală se concluzionează că în condițiile actuale determinate de volumul mare de informații finite, serviciile specializate în domeniu pot prezenta informația sub următoarele forme:

Produse de avertizare (warning intelligence)

Beneficiarii doresc ca serviciile specializate să descopere indicii de apariție a crizelor politice, militare, economice sau umanitare și să emită oportun și cât mai exact avertizări. Pentru aceasta este necesară dezvoltarea continuă a unui proces de identificare – determinare de indici de avertizare pe baza cărora să poată monitoriza permanent mediul de securitate și să emită avertizări în cazul unor modificări.

Produse de informare curentă (current intelligence)

Prezintă evoluțiile curente ale situației mediului de securitate căutând să preformuleze raspunsuri la întrebările beneficiarilor.

Produse de tip studii de țară/regiune/situație

Reprezintă rezultatul unor studii de durată ce implică consultarea bazelor de date, fiind utile beneficiarului în cazul dezvoltarii unor politici. Are un pronunțat caracter de feedback, contactul cu beneficiarul fiind permanent până la terminarea proiectului.

Estimări informative (estimative intelligence)

Este unul dintre cele mai importante produse de informații având un mare impact asupra beneficiarilor. Aceste produse constau în analize dar și evaluări pe baza cărora se concluzionează judecăți de valoare privind evoluțiile în domeniu și se fac recomandări de acțiune.

Informația brută – a devenit un produs tot mai utilizat și acceptat de beneficiari.

De asemenea, tipologia documentelor scrise produse în cadrul structurilor specializate de informații/contrainformații cuprinde:

Telegrame sau rapoarte informative urgente – conțin informații perisabile, critice, foarte importante pentru factorul de decizie ori pentru forțele luptătoare, limitată în timp și spațiu, solicitate prin cereri de informații și transmise sub forma în care au fost obținute, cu o prelucrare minimă;

Rapoarte periodice – conșin date și informații colectate într-o anumită perioadă de timp;

Note informative – conțin datele și informațiile aflate la dispoziție în legătură cu o anumită situație, care interesează un anumit beneficiar.

Analizele informative – analizează una sau mai multe probleme de interes, structura acestora fiind similară cu cea a notelor informative, dar detalierea și volumul sunt mai ample. Analizele pot fi însoțite de anexe explicative constând în grafice, tabele, hărți, scheme, etc.

Informări – care conțin date și informații despre un domeniu de activitate care s-au petrecut într-o anumită perioadă de timp și care răspund la anumite cereri sau întrebări ale beneficiarului sau clarifică unele probleme din documentele elaborate anterior.

Buletine informative – conțin date și informații specifice unui domeniu mai larg de activitate, unor anumite situații, care au avut loc într-o unitate fixă de timp și include aprecieri sau opinii ale analistului asupra evoluției viitoare a situației.

Sinteze – ce conțin pe lângă datele și informațiile cele mai semnificative, punctul de vedere și aprecierile analistului, cu referiri la evoluțiile ce au avut loc într-un domeniu, într-o anumită perioadă de timp.

Studii sau documentare – se referă la probleme mai largi, pe teme separate și reprezintă modul de evoluție al unei situații pe o perioadă mai mare de timp sau starea unui sitem la o anumită dată, cu detaliile corespunzătoare.

Lucrări informative generale – sunt documente informative de o amploare mai mare, care se elaborează periodic prin sintetizarea datelor acumulate între două apariții. Acestea sunt destinate unui număr mai mare de beneficiari și se prezintă sub denumirea de “buletine informative”.

În ceea ce privește receptivitatea factorilor de decizie la diferitele tipuri de output-uri, aceasta poate diferi de la caz la caz. Autorul consideră că produsele de informare curentă, care uneori sunt asimilate formatului jurnalistic, sunt adesea criticate ca fiind voluminoase și superficiale, însă estimările sunt cele care au parte de cea mai mare critică, în special în situațiile în care concluziile nu sunt pe frecvența decidenților, aceștia acuzând serviciile de subminarea procesului decizional.

Produsele de intelligence trebuie să fie cât mai concise, precise și directe, pentru că sunt destinate unor beneficiari care sunt extrem de ocupați, date fiind atribuțiile manageriale și decizionale. Factorii de decizie, care de cele, mai multe ori, sunt puși în situația de a rezolva simultan mai multe probleme de importață națională, preferă să fie informați într-o manieră succintă și clară. Ținând cont de acest fapt, analiștii vor trebui să se focalizeze pe aspectele importante, relevante, de noutate, avertizând asupra riscurilor grave, iminente sau care necesită o atenție deosebită.

Capitolul 2

OSINT – MAREA RESURSĂ A INTELLIGENCE-ULUI CONTEMPORAN

Revoluția tehnologică, explozia informațională, creșterea numărului actorilor internaționali, eliminarea barierelor ca urmare a încetării Războiului Rece și a globalizării, au generat amenințări și riscuri noi: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată, statele fragile, conflictele interetnice, imigrația ilegală și securitatea energetică. Răspunsul la aceste provocări a determinat sporirea și diversificarea cerințelor internaționale. În contextul în care informațiile clasificate nu reușeau să răspundă noilor tipuri de cerințe, a devenit o necesitate consultarea surselor deschise.

Accesul tot mai mare și în timp real la informații a devenit o consecință a ceea ce s-a numit “explozia” OSINT: sursele deschise de informare, în principal prin canalele media, reprezintă o capabilitate extrem de importantă pentru munca de intelligence și pentru formularea politicilor în domeniul securității statale. Recurgerea la sursele deschise nu poate compensa activitatea tipică a unui serviciu de informații cu surse secrete, dar contribuie tot mai mult la configurarea unor percepții și la înțelegerea unor fenomene la nivelul analizei de intelligence. Rolul OSINT în cadrul acesteia a crescut exponențial în ultimii ani, multe servicii de informații dezvoltând structuri dedicate pentru acest tip de informații.

Rolul și potențialul OSINT reprezintă o problemă în dezbatere în lumea analiștilor de intelligence. Pe de o parte, adepții OSINT consideră că acest domeniu reprezintă răspunsul la multe din provocările actuale cărora trebuie să le răspundă orice serviciu de informații. Ei promovează necesitatea unei noi paradigme în care să predomine analiza informațiilor din surse deschise și să se realizeze o rețea de colaborare cu actori din sectorul public și privat. Pe de altă parte, scepticii se pronunță împotriva considerării OSINT-ului mai mult decât ca o componentă a procesului de analiză multisursă.

2.1 Managementul surselor deschise

2.1.1 Arhitectura de intelligence – celula de bază a sistemului de informații

Pentru a-și menține competitivitatea, orice organizație încearcă să răspundă provocărilor mediului în care își desfășoară activitatea, să anticipeze evoluțiile viitoare și să identifice trendurile, să-și cunoască concurența și resursele de care dispun, astfel încât managementul propriu să adopte decizii pro-active.

Prelucrarea, analiza și componentele de producție ale operațiunilor de intelligence sunt puse în aplicare de către operatori specializați în cadrul unor procese specifice și prin intermediul sistemelor de comunicații, respectiv al componentelor tehnologice utilizate.

De asemenea, funcționarea unei organizații de intelligence eficiente depinde, din punctul de vedere al resurselor umane, de dezvoltarea unei culturi a colaborării, iar în ceea ce privește elementele tehnologice integrate, de compatibilitatea de conținut și contextuală a acestora.

Subsumat, aplicarea cu succes a managementului cunoașterii într-o astfel de organizație impune o analiză complexă a cerințelor, în scopul transpunerii misiunilor în procese de tip business, sisteme sub formă de rețea și tehnologii corespunzătoare.

Dat fiind că atributul conceptual central al unei organizații este reprezentat de arhitectura sa, este important ca mijloacele de reprezentare a acesteia să preia rolul de descriptori arhitecturali pentru a reuși să redea cu fidelitate structura, interacțiunile și dinamica fluxurilor de lucru.

Componentele principale, relevante din perspectiva arhitecturii organizației de intelligence sunt:

Politicile – viziuni strategice și politici derivate care definesc în mod clar obiectivele și abordările necesare îndeplinirii acestora;

Procesele operaționale – procese colaborative securizate care permit oamenilor să partajeze cunoașterea și resursele în cadrul organizațiilor mari, complexe și compartiemntate corespunzător;

Sistemul (rețeaua) – configurat să permită partajarea informațiilor și care cuprinde un set de baze de date și aplicații partajate între agențiile de intelligence într-un spațiu virtual comun al comunității de intelligence;

Tehnologia – funcționarea organizației impune integrarea soluțiilor tehnologice, proces derulat pe două planuri: definirea standardelor (metadate, protocoale, markup language etc.) și tranziția incrementală a tehnologiei.

Liantul care asigură coeziunea dintre resursele umane și structura organizațională este reprezentată, inclusiv la nivelul serviciilor de intelligence, de instrumentele de comunicare și tehnologie. Impactul social în spațiul fizic, adaptarea tehnicii și modificările la nivelul mediului de activitate sunt dictate, pe de o parte, de restricțiile în materie de securitate și, pe de altă parte, de inovațiile în planul comunicațiilor.

Instrumentele tehnologice sunt acele mijloace, modele, tehnici și procese care transformă și sprijină realizarea produselor și asigurarea serviciilor, la toate nivelurile de acțiune. Nu doar că sunt parte a organizației și proceselor de lucru aferente, ci asigură, în măsură semnificativă, interfața dintre organizație și mediul extern, respectiv clienți, beneficiari, surse etc.

Prevalența orientării entităților organizaționale către sursele deschise a fost determinată atât de rațiuni economice (costuri mai mici), dar și de evoluția tehnologică și extinderea exponențială a Internetului, principalul vector al boom-ului informațional.

Interesul în creștere pentru OSINT la nivelul structurilor abilitate cu apărarea, ordinea publică și securitatea statului, atât în plan național, cât și regional și internațional, s-a concretizat în crearea unor structuri dedicate, care se ocupă exclusiv cu exploatarea serselor deschise de informare.

După ce, în iulie 2004, Comisia pentru investigarea atentatelor din 11.09.2001 a recomandat înființarea unei Agenții de Surse Deschise, Directorul Comunității de Intelligence a Statelor Unite ale Americii a anunțat crearea, în noiembrie 2005, a Open Source Center/ OSC, instituție independentă de stat care, pe lângă elaborarea de produse informative pentru Guvernul american și alți beneficiari, are sarcina de a pregăti analiști de intelligence în scopul îmbunătățirii eficienței exploatării surselor deschise. OSC este structurat pe baza Serviciului de Monitorizare a Mass-Media Externe (Foreign Broadcast Information Service/ FBIS) din cadrul CIA. Printre sarcinile OSC se află: selectarea informațiilor, traducerea unor materiale de interes, elaborarea de documente de informare, colaborarea cu agențiile din cadrul Comunității Naționale de Informații.

Deși la nivelul Serviciului de Informații de Securitate Canadian (The Canadian Security Intelligence Service – CSIS) nu funcționează o agenție independentă, similară celei americane, care să se ocupe cu exploatarea surselor deschise, există un centru de presă, condus de Oficiul pentru Relații Externe, care se ocupă cu monitorizarea și valorificarea surselor deschise, respectiv a “ziarelor, periodicelor, revistelor specializate, emisiunilor de radio și de televiziune, documentelor oficiale și altor documentații”.

Încercări similare în ceea ce privește OSINT au fost realizate și la nivelul NATO și al Uniunii Europene (UE). În vreme ce Organizația Nord-Atlantică a acordat o atenție sporită metodologiei privind managementul OSINT, în plan european au fost create structuri de cooperare în domeniul intelligence-ului provenit din surse deschise, prin înființarea, printre altele, a Agenției Europene de Apărare, a „EU JointSitCen” și a EUROSINT FORUM.

2.1.2 Impactul tehnologiei asupra OSINT

Progresele tehnologiei au condus la apariția unor soluții din ce în ce mai eficiente pentru realizarea activității OSINT, iar această dezvoltare a determinat ca organizațiile din domeniul intelligence să se alinieze la ultimele instrumente din domeniu.

Pentru a fi depășite erorile inerente pe care le presupun selectarea, filtrarea, sintetizarea, integrarea și analiza din surse deschise, structurile specializate în activitatea OSINT apelează la tehnologii destinate colectării, traducerii, clasificării pe domenii de interes și prelucării informațiilor. Acestea se găsesc în mediul online, Internetul oferind site-uri și soft-uri specializate, updatate și upgradate permanent.

Motoarele publice de căutare (Google, Yahoo, MSM-Live, Ask, AltaVista, IWon, AOL etc.) dețin un rol din ce în ce mai important în extragerea și prelucrarea informațiilor, unul din marile atuuri ale web-ului fiind capacitatea de a agrega și ierarhiza conținutul, datorită calităților paginii de hipertext (structură dinamică, căutare după anumite criterii, multimedia).

Pe lângă acestea, există motoare specializate și site-uri de referințe ce sunt explorate astfel încât să fie valorificate la maxim avantajele Internetului ca instrument informativ, precum RefDesk și Internet Archive. Un site care s-a dovedit a fi foarte util în multe investigații ce vizează localizarea unor documente vechi sau indisponibile este Wayback Machine, operat de Internet Archive.

Din categoria agregatorilor comerciali de informații, indexate conform unor criterii ce facilitează regăsirea datelor de interes, amintim pe Lexis Nexis, Factiva și Dialog, precum și pe Janes Defence, Oxford Analytica și BBC Monitoring Service – ce oferă, contracost, materiale elaborate de proprii specialiști (rapoarte, buletine, situații de țară, analize etc.).

Una dintre caracteristicile principale ale Internetului este aceea că orice activitate a unui utilizator este înregistrată și stocată de provideri sau site-urile care sunt vizitate (un site poate înregistra permanent adresa IP a utilizatorilor, putând astfel, alături de informația obținută în legătură cu sistemul folosit, să identifice persoana sau organizația care reaccesează adresa). Chiar dacă aceste informații sunt de multe ori vagi, utilizatorul poate fi, uneori, identificat după o singură vizitare a unei pagini web construită special în acest scop.

Prin monitorizarea și analizarea fișierelor de logare ale serverelor, administratorii de rețea pot afla detalii referitoare la vizitele efectuate pe paginile web, precum și la proprietarul unei adrese individuale IP. Pentru că aceste fișiere pot fi mari și dificil de analizat manual, există o serie de instrumente automate care monitorizează vizitele efectuate pe site-uri și interpretează rezultatele de pe fișiere. Astfel de programe software specializate în analiza site-urilor sunt: Webalizer 1.20 (www.webalizer.com), WebTrends (www.webtrends.com), SurfStats (www.surfstats.com) și Site Meter (www.sitemeter.com).

Site-urile de meta search caută, în funcție de cerințele date, prin mai multe motoare de căutare în același timp, afișând o listă cu rezultate combinate. Cele mai eficiente organizează rezultatele în funcție de relevanță și elimină duplicatele. Printre acestea se numără JUX2.com, metasearchtube.com, metacrowler.com, metaspy.com, Kartoo.com și Intelway.com.

Creșterea numărului și tipurilor de surse a condus și la sporirea conținutului ce trebuie analizat și validat, astfel încât a apărut o preocupare deosebită pentru găsirea unor metode de a „controla” volumul de informații, prin crearea unor baze de date în vederea monitorizării și stocării informațiilor comunicate pe Internet, în special pe rețelele sociale sau prin telefon.

Unele companii pun la dispoziție instrumentele necesare monitorizării surselor și facilitării colectării și procesării informațiilor. Sail Labs, de exemplu, este o companie care activează în domeniul speech technology și oferă servicii destinate eficientizării procesului de colectare a informației (sisteme de media, text/podcast mining), cu ajutorul cărora date nestructurate din surse multiple (televiziune, radio, podcast-uri, streaming media) sunt procesate în informație structurată, ușor de căutat și accesibilă. În cadrul acestui proces, conținutul unui fișier video sau audio este transcris, tradus și indexat în mod automat, în timp real, în funcție de limbă, vorbitor, subiect, nume sau cuvinte-cheie.

Anumite soft-uri specializate realizează conexiuni între date relevante, prezentând trend-uri de evoluție și indicii despre ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor.

Astfel, „I2” – program complex ce oferă o paletă largă de servicii și produse („Analyst’s Notebook”, „Analyst’s Workstation”, „iBase”, „iBase InteliShare”, „iXv Visualiser”, „iBridge”, „iXa Search Service”, „TextChart”, „ChartReader”, „PatternTracer” etc.) – se bazează pe analiza rețelelor sociale, stabilind, vizual, conexiuni între diferite entități, locuri, acțiuni și oferind o imagine asupra modului în care funcționează rețelele, de orice fel, cu precădere cele teroriste și de criminalitate organizată.

„Recorded Future” este un alt program care contribuie la reducerea timpului identificării de noi surse, crearea de diagrame și realizarea de legături între diferite entități, pornind de la informațiile existente în mediul Internet referitoare la un subiect oarecare avut în atenție și ajutându-l astfel pe utilizator să înțeleagă evoluția evenimentelor și să formuleze ipoteze.

Nu în ultimul rând, de departe, unul dintre marile avantaje din sfera IT este reprezentat de dezvoltarea platformelor colaborative de lucru, ce se mulează perfect pe natura informațiilor obținute din culegerea și prelucrarea datelor din surse deschise. Aceste sisteme de desfășurare a activității permit nu numai accesul la surse diverse de informații și baze de date specializate, cât și facilitează colaborarea între specialiști, prin partajarea de cunoaștere și diseminarea rapidă a rezultatelor muncii acestora, respectiv primirea unui feed-back rapid.

2.2 Analiza OSINT – proces complex de intelligence

Analiza informațiilor este, cel mai adesea, comparată cu un joc de puzzle în care unele piese lipsesc, iar altele aparțin, de fapt, unui alt joc de puzzle. Această analogie îsi are propriile limite, deoarece jocul analizei informațiilor include probleme, actori și acțiuni dinamice, permanent supuse schimbării. Analiza reprezintă așadar, un proces activ, orientat către anumite evenimente/problematici, abordate din perspective diferite, perspective care să permită testarea ipotezelor concurente și înțelegerea/explicarea în ansamblu a problemei. Analiza informației este un proces semnificativ în activitatea serviciilor de informații ce nu poate exclude punctele de vedere proprii care se dovedesc a fi inevitabile, prin urmare, o analiză de valoare (în parametri optimi în raport cu interesele de securitate națională) nu se realizează prin evitarea ideilor preconcepute ale analiștilor: obiectivitatea se obține făcând presupunerile de bază, cu interpretări cât mai explicite, care să permită evaluarea valabilității raționamentelor. Analiza de intelligence este o componentă fundamentală în susținerea politicilor unui statți a obiectivelor strategice în domeniul securității. Dezvoltarea cooperării și relaționării cu societatea civilă, utilizarea resursei oferite de cercetarea academică în fundamentarea analizelor pe evoluții de ansamblu ale riscurilor și o mai bună integrare a informațiilor din diferite surse asigure o viziune unitară la nivel analitic. Dezvoltarea componentei analitice este un deziderat important, pregătirea și dezvoltarea analiștilor este un proces de durată în cadrul tuturor serviciilor de informații.

Odată cu revoluția tehnologică și intrarea în noua eră a internetului s-au produs o multitudine de schimbări revoluționare, dar, totodată subtile, în activitatea de intelligence, atât în ceea ce privește teoria și practica operațiunilor de culegere, analiză și difuzare a informației, cât și în mentalitatea și relațiile dintre serviciile secrete, pe de o parte, și factorii de aplicare a legii și de decizie la nivel politic și militar, pe de altă parte.

În analiza de intelligence, produse de tip OSINT direcționează procesul de culegere, au rol de orientare în etapa de analiză prin identificarea unor elemente necesare înțelegerii contextului, furnizează date și informații care nu întotdeauna pot fi obținute din surse clasificate, facilitează accesul la anumite tipuri de expertiză care nu este întotdeauna disponibilă în serviciile de informații, se pot constitui ele însele într-un canal de diseminare etc.

Deși adepții OSINT au tendința de a supraevalua importanța acestui domeniu, utilizarea surselor deschise nu este lipsită de limitări și constrângeri. Pentru serviciile de informații de tip clasic, sursele deschise nu pot acoperi 100% informațiile necesare nevoilor informaționale. De asemenea, analiștii de intelligence se pot confrunta cu o supraîncărcare informațională, aspect care duce la creșterea timpului de analiză și procesare și, implicit, de diseminare a produselor informative către beneficiarii politico-militari.

Procesul de analiză a informației relevante din marea masă a celei colectate poate deveni anevoios și consumator de timp. Nici chair produsele informaționale achiziționate de la firma specializate nu pot substitui efortul analitic al ofițerului de informații. O altă limitare o reprezintă faptul că informațiile din surse deschise pot fi subiective, existând riscul ca anumite știri, lipsite de acuratețe și preluate necritic, să afecteze procesul decizional prin dezinformarea beneficiarilor. De accea, informațiile trebuie atent verificate și confruntate cu rezultatele analizelor informațiilor obținute pe alte căi, inclusiv din surse clasificate.

Analiza de tip OSINT furnizează o imagine de ansamblu a contextului și avertizează cu privire la aspectele critice ale agendei de securitate. Creșterea complexitații și interconectivității lumii contemporane, coroborate cu scăderea gradului de certitudine și predictibilitate, au determinat sporirea importanței analizelor de tip strategic care necesită informații din surse și domenii multiple. OSINT se axează pe informații neclasificate, care au fost scoase în evidență beneficiarilor, pentru a răspunde la o întrebare anume. Această cerință (întrebare) ghidează activitatea analiștilor spre sursele care livrează informațiile sau chiar spre bazele de date cu fenomenele urmărite și nu informații disparate care nu au legături. În limbajul specific al analistului de OSINT, această cerință impune monitorizarea știrilor și a informațiilor din domeniul studiat, care pot duce la realizarea conexiunilor și la rezolvarea așa-numitului puzzle.

Produsul muncii depuse de analist se materializează în prognoza bine argumentată și susținută de realismul acțiunilor din domeniul urmărit.

Ca discuplină structurată, OSINT trebuie să respecte o serie de condiții: asigurarea securității operațiunii, respectin ascunderea originii căutării prin folosirea intermediarilor de încredere și utlizarea Non-Disclosure Agreements atunci când este necesară protejarea unor discuții; respectarea copyright-urilor aflate în vigoare; cunoașterea de limbi străine, o parte majoră din planul NATO de arhitectură a informațiilor viitorului. În anumite cazuri, pentru soluționarea unor aspecte deosebite, se poate apela la rețele externe de experți. Procesarea și exploatarea informațiilor (analiza) se face pe palier strategic, operațional, tactic și tehnic. Analiza OSINT presupune parcurgerea a patru elemente esențiale, respectiv: întocmirea raportului; tabelele de legături; învățarea la distanță și forumul de experți. O diferență majoră între managementul OSINT și cel al informațiilor provenite din alte surse rezidă în modalitatea de “tratare” a rapoartelor: dacă în ceea ce priveste informațiile clasificate, întocmirea raportului reprezintă punctul final al întregului demers, în cazul OSINT reprezintă numai începutul, fiind unul dintre elementele cheie ale procesului interactiv și orientat către consumator al suportului OSINT.

Dezvoltarea OSINT și a analizei din surse deschise reprezintă un atu important în configurarea palierului de analiză strategică și integrarea multisursă a informațiilor în cadrul evaluărilor de securitate. Într-o lume a schimbărilor și a “efectului live”, analiza și prognoza de intelligence dobândesc o nouă importanță.

Pentru asigurarea securității naționale este însă necesar să se obțină informații corecte, din surse cât mai diverse. Această sarcina revine, în primul rând, serviciilor de informații specializate în culegerea și coroborarea datelor și informațiilor care pot prezenta relevanță în decizia politică, socială și militară de nivel național. În mod obișnuit, orice serviciu de informații are în componența sa cel puțin un departament care se ocupă cu monitorizarea surselor deschide de informații, cu selectarea datelor de interes și cu transformarea acestora în informație relevantă pentru asigurarea siguranței naționale.

Pentru a fi eficientă, o comunitatea de intelligence trebuie să investească mai mult în dezvoltarea capacităților de OSINT. Un prim pas ar consta în instruirea analiștilor, în identificarea și exploatarea surselor deschise, îmbunătățirea abilitpților lingvistice (în contextul în care cele mai importante informații sunt adesea într-o altă limbă decât cea maternă) și, foarte important, sporirea investițiilor în domeniul IT.

În ciuda limitelor sale, se poate afirma că, deși nu se poate substitui informației clasificate, OSINT orientează celelalte discipline de intelligence, susținând procesul decizional politico-militar și militar prin avertizarea asupra vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor (interne și externe, militare și nonmilitare) care pot afecta securitatea națională.

În prezent există un exces de informații comparativ cu perioadele precedente. Acest exces provine și din diversificarea și eficientizarea fără precedent a mijloacelor de culegere. El poate fi prevenit pe două căi: prima de referă la o bună planificare a culegerii de infomații prin utilizarea numai a mijloacelor și serviciilor cu cea mai mare eficiență în raport cu ținta iar cea de-a doua este de a utiliza tehnici moderne de filtrare, stocare și acces rapid la informația necesară.

Dacă se poate afirma că OSINT reprezintă una din sursele de informații care intră în procesele de intelligence alături de celelalte, HUMINT, SIGINT, etc., în același timp se poate spune că OSINT îsi dezvoltă propriul sistem de surse de informații, care pot fi clasificate și încadrate într-un sistem de proceduri și metodologii pentru specialiștii domeniului intelligence.

2.2.1 Analiza de intelligence – știință versus artă

Esențiale în fundamentarea schimbării sunt dezbaterile centrate în jurul disputelor academice privind natura demersului analitic: știință versus artă.

Susținătorii primei abordări contestă calificarea “artistica” și reclamă încadrarea proceselor analitice în rigorule metodologiei științifice, întrucât “arta analitică” ar fi dependentă de aptitudinile cognitive înnăscute ale analistului. Prin contrast, știința analizei de intelligence poate fi învățată, perfecționată și aplicată prin procese științifice, testate și erificate.

S-au parcurs multe studii ce dezbat dilema: Analiza de intelligence este artă sau știință?

Autorul opinează că este vorba despre o artă atunci când se discută despre intuiția și flerul analistului, de expertiza lui pe un anumit domeniu. Este artă atunci când serviciul de informații își creează mecanisme de validare internă a informațiilor, sprijinind lucrul în echipă și cooperarea pe orizontală. Este artă atunci când informația este nuanțată și contextualizată și când este livrată consumatorului în mod diversificat.

Vorbim despre o știință atunci cand are la bază instrumente validate științific, cand se supune rigorilor specifice cercetării științifice și când este utilizată externalizarea care suplinește absența resursei umane sau a timpului.

Este, prin urmare, și una și cealaltă.

De-a lungul timpului, analiza a fost comparată cu diverse discipline, precum medicina, paleontologia, arheologia etc. și există evidente importuri dinspre științele sociale. Alții au comparat-o cu marketingul dintr-o firmă sau cu jurnalismul (într-adevar, ca formă de organizare, un departament de analiză este similar unei redacții de ziar).

Analiza de intelligence presupune tipuri de cunoaștere științifică și empirică/subiectivă, este deopotrivă riguroasă și creativă, presupune gandire critică dar și euristică, implică metode științifice dar și intuiție și fler individual.

Din punct de vedere istoric, o lungă perioadă analiza de intelligence a fost considerată o artă, axată pe “măiestria” analistului. În consecință, programele de pregătire au fost focalizate pe dezvoltarea abilităților analistului.

În mai multe servicii din spațiul euro-atlantic, analiza nu mai este tratată exclusiv drept artă, ci încep să fie introduse tot mai multe metode științifice în activitatea analiștilor. Analiștii (practicieni) încep să-și conceptualizeze munca și să utilizeze, în activitatea lor curentă importurile metodologice dinspre studiile și cercetările din domenii socio-umane.

Pe de altă parte, pentru a fi racordată atât la necesitățile consumatorilor, cât și la modificările continue ale mediului de securitate, analiza de intelligence presupune reevaluarea periodică a instrumentarului utilizat, astfel încât să ajute la evitarea erorilor analitice și să permită identificarea tuturor scenariilor posibile.

Prejudecățile analiștilor au împiedicat, în mod repetat, identificarea celor mai bune răspunsuri la nevoile de informare ale consumatorului. Astfel, începând cu atacul surpriză al japonezilor asupra Pearl Harbour și până la estimarea eronată a CIA (din 2002) cu privire la armele de distrugere în masă deținute de Irak (sub regimul Saddam Hussein), lipsa gândirii critice a analiștilor în ceea ce privește potențialele crize a contribuit la greșeli repetate în evaluarea informațiilor.

Pe acest fond, David Moore evidențiază insuficiența ”analizei specializate”, susținând că prejudecățile și mentalitatea analiștilor, precum și supozițiile false ale acestora i-au împiedicat să identifice adevăratele intenții ale țintelor lor.

2.2.2 The need to know versus the need to share

Prima și una dintre cele mai importante transformări în mentalitatea serviciilor de informații dupa 11 septembrie 2001 a fost necesitatea găsirii mecanismelor care să ducă la o cooperare reală între serviciile de informații ale aceleiași tări, ca și sintre serviciile de informații ale unor state diferite. Pe planul organizatoric, în acest domeniu s-au făcut progrese reale.

În ceea ce privește cooperarea dintre serviciile de informații ale aceleiași țări, în foarte puține state, s-au obținut rezultate care mulțumesc toate serviciile. Rezultatele pozitive s-au obținut acolo unde au fost realizate programe comune de dezvoltare și acolo unde s-a acționat concentrat și coordonat în perioadele de criză. Coordonarea și schimbul de informații nu trebuie să presupună neapărat constituirea de colective comune de analiști. Realizare unei rețele secretizate cu legătură virtuală între analiștii serviciilor de informații ale aceluiași stat cu acces comun la mini-baze de date realizate pe problemă sau pe domeniu este un mod real de cooperare permanentă.

Principiul need to know a fost dezvoltat ca rezultat al necesităților de securitate pentru orice mediu care are nevoie de un cadru de securitate real. Prin asta, mulți specialiști au declarat, la începutul anilor 2000 că: “Toată lumea trebuie să cunoască numai ce are nevoie să cunoască pentru a lua o decizie”. Tuturor le-a fost permis să cunoască doar ceea ce se considera a fi necesar pentru fiecare, astfel încât să ia o decizie. Acest principiu, bun atunci, a fost considerat principalul principiu funcțional în dezvoltarea fluxului informațional. Trebuie subliniat faptul că principiul need to know are, dacă nu o formă învechită, cel puțin una clasică. Acest principiu, ușor de folosit într-un mediu monocolor, para a determina anumite omisiuni sau chiar lipsa unor produse de informații create la timp, pentru mediile militare dezvoltate într-o manieră joint sau multinațională.

Principiul need to know pare că împiedică uneori, din acest punct de vedere, un flux oprim al produselor de informații, cel puțin pentru faptul că unele informații nu sunt transmise către toți datorită unor limitări impuse fie de limitări naționale, fie de anumite proceduri.

Bineînțeles, aceasta conduce la concluzia pe care unii specialiști o spun, că acum este nevoie de un principiu mai bun și mai complet, cum ar fi need to share, bazat pe need to know sau doar need to share pur și simplu.

Principiul need to share este stabilit ca o cerință fundamentală pentru a avea un flux securizat de informații, fiind o soluție care, folosită într-un mod corect, depășește provocările la care sunt supuse conceptele de securitate NATO și UE de către noul mediu strategic și operațional definit și reconturat în mod deosebit după evenimentele din 11 septembrie. Unul dintre primele efecte asupra suportului de informații este acela de a avea produse de informații bune înainte ca ceva să se întâmple sau, în mod particular, în momentele incipiente, înainte de declanșarea crizelor.

Principiul nu poate sta în picioare singur, fără o definire potrivită a modului în care principiul need to know va fi folosit. Din punct de vedere teoretic, în situația extinderii definirii securității, se poate considera că need to share este propulsorul unor structuri de securitate sănătoase în interiorul unor capacități de informații. Dacă need to know a creat structura, need to share a umplut-o.

Aplicarea need to share este o problemă de definire a nevoilor de sharing și a nivelurilor de confidențialitate. Aceasta poate fi urmată de o analiză de detaliu a subiectelor ce pot fi exploatate în comun. Orice aspect identificat cu privire la scăderea nivelului de sharing trebuie considerat un factor potențial ce poate împiedica întregul ciclu informativ, în termeni de inducere a unei inconsistențe specifice pentru respectivele produse informative, stil care nu are de-a face cu niciun criteriu, cum ar fi optimizare, îmbunătățire ci doar cu considerații de genul rezolvării misiunii prin orice mijloace, resurse sau proceduri.

Viitoare legături mai bune între aceste două principii, need to know și need to share, trebuie luate în considerare ca o potențială soluție la provocările actuale ce stau în fața tutror țărilor, pe probleme informative.

Viitorul principiului need to share aplicat deja, dar nu îndeajuns definit și standardizat, trebuie apreciat ca o evoluție benefică pentru susținerea informativă, ce trebuie să fie nu numai securizată, ci și eficientă, capabilă să asigure susținerea necesară și suficientă oricăror operații informative.

Pe viitor, provocarea cea mai mare o reprezintă circularea informațiilor de la stat la stat. De obicei, serviciile de intelligence care nu au capacități de evaluare, de culegere, procesare și analiza informațiilor, recurg la asemenea procedee neloiale și se autoexclud din circuitul internațional al intelligence. Cooperarea dintre serviciile de informații a dus la eliminarea sintagmei need to know în relația dintre servicii care a fost înlocuită cu sintagma need to share.

2.3 Riscuri în evaluarea surselor deschise

În viziunea Comunitații de Informații a S.U.A., “sursele deschise de informare” reprezintă datele aflate la dispoziția publicului larg, ce pot apărea în format electronic sau tipărit, putând a fi transmise prin intermediul televiziunii, radioului, ziarelor, bazelor de date electronice, etc. Așa cum am mai discutat, mass-media poate fi repartizată în trei categorii:

Mijloace tipărite (ziare, reviste, afișe)

Mijloace bazate pe film (fotografia și cinematografia)

Mijloace electronice (radio, tv, internet)

Acestea pot fi propagate către publicul larg și prin grupuri bine determinate, în cazul literaturii gri. Indiferent de tema abordată, sursele deschise de informare nu se referă la informațiile care:

au fost obținute prin metode clasificate sau sub acoperire;

sunt subiect al unor constrângeri particulare, altele decât dreptul de autor;

sunt, la origine, clasificate.

Robert Steele a apreciat că definiția este incompletă, deoarece nu ia ăn calcul și informațiile obținute prin alte mijloace tehnice, subapreciază importanța materialelor care nu sunt publicate, care sunt obținute pe baze legale și etice, iar procesele prin care informațiile sunt prelucrate au caracter clasificat, capacitatea de a repartiza eficient informațiile obținute fiind astfel restrânsă.

Analizând un cadru general, se constată că mediul euro-atlantic se confruntă în prezent cu dezvoltarea exponențială a informațiilor din surse deschise (surse media, analize din mediul academic și de cercetare) care pot contribui în mod relevant, prin disponibilitatea lor imediată și caracterul lor foarte divers, la fundamentarea deciziilor în domeniul securitații naționale. Pentru serviciile de informații din statele NATO și UE, utilizarea surselor deschise tinde să devină una din modalitățile cheie de susținere a deciziilor strategice.

Chiar dacă aceste surse deschise nu se pot substitui informațiilor din surse secrete, acestea reprezintă un domeniu de sprijin indispensabil pentru factorii de decizie, pe două componente majore:

Funcția de avertizare timpurie în contextul apariției unor riscuri sau crize care afectează securitatea națională;

Funcția analitică definită și ea, pe două paliere:

susținerea documentării necesare componentei operaționale;

dezvoltarea analizelor strategice referitoare la tendințele de evoluție a unor riscuri sau amenințări pe termen mediu și lung.

O abordare deosebită a informațiilor provenite din surse deschise a avut-o colonelul Ian Wing, care a făcut încă de la început o distincție între “informațiile obținute din suse deschise” (OSI) și “informațiile clasificate obținute din surse deschise” (OSINT) apreciind că primele reprezintă un element cheie al “continuumului tuturor surselor”, în timp ce OSINT au potențialul de a integra multitudinea de surse, programe și servicii din sectorul privat în activitatea de producere de informații clasificate.

2.3.1 Apariția NEW MEDIA

Apariția și dezvoltarea noilor forme mass-media (new media) și impunerea acestora, într-un timp relativ scurt, ca sursă de informare concurentă presei tradiționale, reprezintă un fenomen global, care a determinat organizațiile de profil să adopte măsuri pentru menținerea pe un palier superior de informare prin abordarea atentă și imediată a noilor surse.

Deși nu există o definiție general acceptată a new media, acestea sunt percepute diferit de diversele categorii de utilizatori, ele sunt apreciate ca reprezentând “orice produs media digital care este interactiv și care este distribuit prin rețele informatice”

Principalul risc asociat new media constă în imposibilitatea exercitării controlului asupra informațiilor diseminate prin intermediul altora, dezvoltarea tehnologiei informației și comunicațiilor prin și caracterul rezidual al internetului, oferind astfel oricui posibilitatea de difuzare a mesajului dorit către mase largi de oameni.

2.3.2 Fenomenul blogging-ului

Blogul (prescurtare a termenului web-log) reprezenta, într-o primă fază, o publicație on-line ce conținea articole cu caracter personal, de tip jurnal, postate periodic de către un utilizator. Ulterior, datorită implementării aplicațiilor software Web 2.0, blogurile au devenit interactive, cititorii având posibilitatea să posteze materiale proprii și comentarii, formând astfel comunități on-line centrate în jurul unui blog. Concomitent, s-a inregistrat atât diversitatea subiectelor abordate, cât și specializarea blogurilor pe anumite domenii(business, branding, cultură, călătorii, design, divertisment, IT, jurnalism, medicină, politică, PR, tehnologie, social, sport etc.). Totalitatea web-logurilor și autorilor de bloguri a fost denumită blogosferă.

Potrivit ultimului raport al “Tehnocrati” (director web de bloguri) – recunoscut ca autoritate în domeniu, în luna aprilie 2007, la nivel mondial existau 70 de milioane de bloguri, 120.000 fiind create zilnic (1,4 pe secundă). Totodată, documentul preciza că zilnic sunt postate 1,5 milioane de materiale (17 pe secundă), iar japoneza este cea mai folosită limbă în blogosferă (37%), secondată de engleză (33%).

Blogging-ul, denumit și jurnalism on-line, este catalogat drept un “fenomen de masă” datorită numarului mare de informații, a puterii de expresie, a noului mod de comunicare și accesibilității crescute pentru producătorii și consumatorii acestuia. În plus, este perceput de către o mare parte a populației ca alternativă la mass-media clasică, principalul argumet invocat de utilizatori în favoarea blog-urilor fiind credibilitatea informațiilor furnizate, neafectată de presiunile existente în cadrul organizațiilor de presă tradiționale. Din această perspectivă se remarcă blog-urile politice, autorii acestora opinând ca media mainstream promovează o agendă ascunsă, detrminată de interese de grup, suspiciune care constituie principala motivație a comentatorului politic independent. În schimb, în cadrul dezbaterilor cu privire la edificarea blogurilor ca sursă de informații cu influență crescută, a fost relevată focalizarea controverselor asupra lipsei eticii jurnalistice a bogger-ilor, fiind invocată postarea pe bloguri a unor informații brute.

2.3.3 Problematica evaluării surselor deschise

Sursa trebuie să răspundă nevoilor generale de cunoaștere și, în același timp, să fie relevantă pentru activitatea de protecție a securității naționale.

Pentru a evita o interpretare greșită a suportului informațional, ofițerul de informații trebuie să evalueze fiecare sursă în parte. Reconfigurarea, în ansamblu, a surselor deschise monitorizate, astfel încât acestea să satisfacă necesarul de informare/documentare și să faciliteze cadrul analitic, este un proces continuu, imprimat de ritmul accelerat al informației în domeniul mass-media.

Acesta urmărește:

înlocuirea acelor canale care, deși reprezentative din punct de vedere al audienței sau al interesului public, au un aport informativ scăzut, cu unele cu un potențial informativ ridicat, caracter actual și specializat al produselor;

lărgirea orizontului de cercetare prin apelarea la resurse documentare provenind din mediul public sau privat, din spectrul academic, de cercetare, editorial, de specialitate etc.

Are ca finalitate constituirea unor baze de lucru structurate pe arii de interes, spații, tipuri de surse care să corespundă necesităților de:

semnalare a unor riscur potențiale la adresa securității naționale – să furnizeze informații care să faciliteze realizarea de evaluări în măsură să avertizeze, să evidențieze oportunități și să ofere un avantaj decisiv decidenților;

identificare a operațiunilor media/agresiunilor informaționale care vizează sistemul național instituțional, decizional și valoric, imaginea sau interesele României;

fundamentare a evaluărilor strategice, unde, pentru emiterea unor judecăți de valoare asupra dezvoltărilor viitoare este necesară o largă varietate de resurse.

Sunt vizate surse aparținând unor instituții internaționale de prestigiu, pe profile care să corespundă necesităților de documentare, cu potențial informativ specializat ridicat.

Un dezavantaj pentru analistul din cadrul serviciilor speciale îl constituie multitudinea de surse deschise ce îngreunează procesul de diseminare a datelor validate de cele imprecise. Apariția și dezvoltarea noilor forme mass-media și impunerea acestora, într-un timp relativ scurt, ca sursă de informare concurentă presei tradiționale, reprezintă la ora actuală un fenomen global, o serie de studii date publicitații începând din anul 2007, evidențiază creșterea audienței știrilor difuzate on-line în detrimentul celei a canalelor mediatice tradiționale și menținerea/accentuarea acestei tendințe în următorii 5 ani.

Conform unui sondaj realizat de “European Interactive Advertising Association” (septembrie 2007), 62% dintre europeni au indicat internetul ca principală sursă de informare, 65% dintre aceștia accesând cel puțin o dată pe lună site-uri de știri.

Utilizând ca suport internetul și beneficiind de avantajele acestui mediu (costuri scăzute, arie largă de adresabilitate, acces instantaneu la informații, interactivitatea datorată implementării tehnologiei web 2.0) new media are un aport deosebit la schimbarea modelului clasic al comunicării de masă, oferind posibilitatea creării de comunități virtuale și rețele sociale on-line. În era informației, miza declarată o reprezintă numărul de utilizatori – consumatori care accesează rețeaua pentru a se documenta cu privire la diferitele subiecte ori probleme. Au existat, bineînțeles, situații în care rețeaua internet a fost utilizată în scopuri de manipulare (atacuri informaționale și imagologice asupra unor instituții publice, incitarea și supradimensionarea unor tendințe destabilizante, conpromiterea și/sau blocarea unor concurenți).

În aceste condiții există riscul supraaprecierii valorii de adevăr a unei informații ce poate fi doar o dezinformare. Pentru aceasta, ofițerii analiști trebuie să posede, pe lângă abilitățile considerate de bază (capacitatea de a înțelege o problemă în ansamblu, de a colecta informații cu rapiditate, de a separa conținutul relevant de cel irelevant, de a transforma datele obținute în produse informaționale) și unele specifice, în funcție de sursele deschise cu care lucrează: internet, presă audio-vizuală, etc.

2.3.4 Limite ale utilizării OSINT în procesul decizional de siguranță națională

Cea mai semnificativă dintre problemele pe care le ridică utilizarea surselor deschise, o reprezintă probabilitatea ca unele informații provenite prin intermediul OSINT să fie contaminate – să conțină informații greșite, să încerce să dezinformeze sau pur și simplu să nu însemne nimic. Analiștii care se ocupă cu întregul proces al culegerii de informații, ar trebui să fie familiarizați cu modalitățile de extragere a mesajelor de interes din masa de informații greșite, date ambigue sau rapoarte neclare, fie că acestea provin din surse OSINT sau de orice altă natură. De fapt, datele lipsite de claritate, raportele neclare și ambiguitatea sunt mărci ale selecției informațiilor. Sursele umane de obicei mint sau spun mai multe decât stiu.

Comunicațiile interceptate pot fi deformate sau pur și simplu suferă de interpretări slabe sau chiar greșite. Imaginile obținute pot fi blurate, în ciuda evoluției din domenul IT. Același lucru se poate întâmpla cu informațiile din OSINT. De accea analiștii compară diversele informații procurate, pentru a reduce nivelul de nesiguranță.

Probabil, cea care ridică cel mai mare semn de întrebare este dezinformarea. Dezinformarea este o modalitate de a denigra un adversar sau un inamic, dând naștere unor povești false care au cel mult un sâmbure de adevăr, făcând în acest fel ca întraga informație să fie credibilă. De exemplu: În timpul Războiului Rece, sovieticii au lansat zvonul conform căruia CIA crease virusul HIV în timpul unor experimente cu droguri, lucru care nu era în totalitate real. Este adevărat că CIA făcuse o serie de expeimente cu droguri – care au și fost expuse în timpul investigațiilor din anii 1970 – așa că povestea cu SIDA a devenit credibilă pentru foarte mulți. Studenții din statele dezvoltate care vin la universitățile din SUA încă mai susțin acest lucru, în ciuda tuturor argumentelor care li se aduc împotriva acestei idei.

OSINT nu poate oferi o soluție 100% sigură, iar asta ridică un mare semn de intrebare în rândul serviciilor secrete cu tradiție. Există chiar posibilitatea ca informațiile din surse deschise să încurce și mai mult o anumită situație cu care se confruntă deja, avănd drept rezultat un surplus, o supraîncărcare de informații. Filtrarea “semnalelor” în “zgomotul general” devine o activitate tot mai dificil de realizat și tot mai consumatoare de timp. Chiar și cu avansul tehnic al secolului în care trăim, nu poate fi înlocuit efortul enorm depus de analiștii OSINT.

O altă problemă a informațiilor din surse deschise o reprezintă și efectul de bumerang – modalitatea în care un serviciu de informații poate obține date cu privire la activitațile întreprinse de adversarii săi, nu îl face imbatabil, ci, dimpotrivă, îl poate expune în aceeași măsură, inamicii săai având capacitatea de a folosi exact aceleași tehnici.

Trebuie luat în calcul faptul că știrile emise de diferite agenții de presă nu sunt neapărat exacte sau adevărate. Guvernele sau actorii non-statali pot la rândul lor să se folosească de sursele deschise pentru a emite informați false sau inexacte.

Un alt minu îl constituie faptul că în ciuda utilității OSINT, aceasta nu se va extinde întotdeauna și la nivel tactic-operașional. Pe măsură ce grupările teroriste sau actorii crimei organizate realizează cât de importantă este amprenta digitală pe care o lasă în urmă, devine tot mai probabil să acționeze sub supraveghere.

Un alt potențial pericol ridicat de sursele deschise, în special clipurile video, este steganografia, trimiterea de mesaje ascunse în media, greu de detectat de utilizatorul de rând, dar recunoscute de cei care îi sunt destinatari. În perioada post eveniment de după 11 septembrie, când Osama bin Laden și complicii lui se foloseau de transmisiuni video pentru a trimite mesaje menite să inflameze publicl de interes, se crede că ar fi existat de fapt o serie de mesaje ascunse create cu scopul de a declanșa mai multe atacuri teroriste.

Dacă este sau nu adevărat acest lucru, rămâne un mister. Totuși, trimiterea de mesaje cidate în media este o tehnică veche în lumea serviciilor de informații – în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, englezii se foloseau frecvent de emisiunile de radio pentru a transmite mesaje codate agenților de pe continentul european. Ideea de bază este însă, că oricine poate citi un mesaj codat, însă nu toți îi vor înțelege sensul.

Reprezintă OSINT într-adevăr “informație”? În ciuda tuturor problemelor pe care le ridică, este greu să se susțină contrariul. OSINT oferă informații pe care eventualii adversari nu ar vrea să le ofere. Interpretate corect, OSINT poate să ofere același tip de informații pe care le-ar obține o persoană abilitată sau echipamente specializate. Ceea ce contează într-adevăr este capacitatea sistemelor și organizațiilor de a pune informațiile la dispoziția factorilor de decizie.

În cele din urmă, ceea ce contează cu adevărat în procesul de obținere a informațiilor este abilitatea de a trimite datele complete și corect interpretate către persoanele de decizie. Iar dacă OSINT aduce un ajutor în acest proces, atunci îsi merită pe deplin costurile și eforturile depuse pentru obținerea unei analize complete pe această cale.

Capitolul 3

PROCESUL ANALITIC DE OBȚINERE

A INFORMAȚIEI OPERATIVE

MODALITAȚI DE OBȚINERE

A INFORMAȚIEI OPERATIVE

-PROCES ANALITIC-

Primul sistem național de intelligence din surse deschise din Europa a fost dezvoltat și implementat în Suedia anilor '70 de către Stevan Dedijer, cercetător de origine iugoslavă, care a denumit proiectul Swedish Intelligence Network BISNES (Business Intelligence & Security Network of Sweden). Acesta era structurat sub forma unei rețele extinse de comunicare, în cadrul căreia au fost invitați să participe experți recunoscuți în domeniul economic și lideri de anvergură internațională.

În anii ’90, Robert David Steele, fost ofițer de informații în marina americană, a demarat un proiect împreună cu studenți din câteva universități, intitulat Open Source Intelligence, în cadrul căruia a promovat paradigma Smart Nation, care are în vedere dobândirea avantajului competitiv prin identitate, valori, potențial de inovare socială și integrarea intelligence.

Tot David Steele a lansat și prima rețea globală Open Source Intelligence, iar orientarea actuală a grupului cu care lucrează este identificarea titlurilor de tip rețea drept modele adaptative ale procesului intelligence-ului concurențial și în intelligence-ul de afaceri și în cel de tip clasic.

Compania Open Source Solutions Network Inc. a contribuit din plin la reformarea intelligence-ului american și la dezvoltarea unei noi perspective asupra exploatării surselor deschise, editând numeroase studii și implicându-se în procesul de pregătire și specializare în OSINT la nivel național și internațional.

3.1 Fluxul OSINT

Similar ciclului intelligence, fluxul OSINT este un proces complex care începe cu cererea unei informații, ce poate veni din partea unui director dintr-o organizație de intelligence, a președintelui, a unui ministru etc. Urmează planificarea modului în care se vor derula activitățile, astfel încât să se răspundă acestei cereri de informații.

Într-o analiză privind distincția dintre sursele deschise de informare și sursele secrete, sub aspectul importanței pe care acestea o au ca mijloc de obținere a informației, Stephen C. Mercado a susținut că informațiile obținute din sursele deschise surclasează adesea informațiile clasificate ca valoare, respectiv din punct de vedere al vitezei, cantității, clarității și usurinței cu care sunt utilizate, respectiv al costurilor.

Cei mai mulți specialiști din domeniu merg pe ideea potrivit căreia „un amestec de OSINT, HUMINT și celelalte tipuri de intelligence (all-source fusion of intelligence) este vital și poate produce sinergii importante”.

Acesta a fost și punctul de plecare pentru clasificarea datelor și informațiilor realizată de William J. Lahneman, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în intelligence din spațiul anglo-saxon.

Conform acestuia, datele sunt fie secrete (clasificate), fie nesecrete (neclasificate) – secret versus open. Orice informație de securitate națională care rezultă din acestea este folosită pentru a fi combinată cu produse informaționale secrete sau nesecrete (care provin din surse deschise). Reies patru tipuri de fluxuri informaționale, cu conținuturi și beneficiari diferiți.

Fluxurile secret-secret (I) și deschis-secret (II) sunt asociate cu activitatea tradițională de intelligence. În fluxul I, informațiile de securitate națională provin din surse secrete sensibile, care ulterior sunt analizate prin intermediul canalelor secrete pentru a fi realizate produse informaționale clasificate. În fluxul II, serviciile de intelligence corelează informațiile, folosind metode și surse clasificate, produsele rezultate secrete fiind folosite pentru informarea oficialilor guvernamentali.

Potrivit autorului, nevoia concretizării fluxului III – secret – deschis – a crescut după atentatele de la 11 septembrie 2001, când a fost evident că nivelul de clasificare a informațiilor a constituit un obstacol în partajarea acestora între diferitele entități ale statului. Fluxul III presupune ca informațiile obținute prin metode specifice din surse secrete sensibile să fie declasificate pentru a fi informate autoritățile locale și cele cu atribuții în aplicarea legii. Ultima categorie (IV), fluxul deschis-deschis, crește, în opinia lui Lahneman, ca importanță, „de vreme ce oficialii guvernamentali monitorizează constant raportările mass – media”. Practic, relatările presei sunt folosite pentru realizarea de avertismente și evaluări asupra diferitelor riscuri de securitate.
Lahneman deschide un nou curent în discuțiile privind exploatarea surselor deschise și realizarea produselor de intelligence în baza acestora, prin transferul dezbaterilor de la paradigma secret-deschis la cea clasificat-neclasificat, arătând prin aceasta importanța OSINT. Din această perspectivă, William J. Lahneman a propus o reconfigurare a procesului de intelligence, prin trecerea de la modelul tradițional al utilizării predilecte a informațiilor provenite din surse secrete (solving puzzles), către paradigma interpretativă, care se bazează pe deschidere și un mediu colaborativ de lucru, implicit pe informațiile provenite din surse deschise (adaptive interpretation).

O discuție aparte privind exploatarea surselor deschise și realizarea, în baza acestora, a produselor de intelligence se referă la nivelul de clasificare și acces. Pentru a face diferența dintre informațiile secrete și deschise, pe de o parte, și produsele clasificate și neclasificate, pe de alta, trebuie să se facă distincția dintre informația ca atare și modul în care a fost obținută, respectiv interpretată și analizată (Tabelul ..).

Un specialist OSINF strânge datele relevante folosind instrumente specifice, ulterior fiind extrase metadate importante, ce sunt indexate și procesate. Analistul realizează următorul pas prin cercetarea informațiilor obținute din baza de date, filtrarea surselor, respectiv identificarea celor relevante de cele nerelevante, a celor valabile de cele perimate, interpretarea și evaluarea lor pentru ca să rezulte un produs informațional menit a răspunde solicitării inițiale.

În fine, materialul obținut, care poate conține grafice, tabele ori poate fi însoțit de imagini video, este diseminat beneficiarului, în condiții securizate și într-un format accesibil.

De menționat că, în unele situații, aceeași persoană poate efectua atât colectarea și procesarea datelor, cât și analiza lor.

Conceptul de flux al informației este în general recunoscut ca fundament al procesului analitic al informației, la nivele tactice/operaționale și strategice. În același timp, aplicarea conceptului de flux al informației în scopul analizei strategice are anumite elemente specifice, care sunt prezentate grafic mai jos (Figura 3.1).

Fig. 3.1 Fluxul exploatării OSINT

3.1.1 Planificarea și direcționarea

Analiza informației se efectuează în conformitate cu nevoile clienților, utilizatori ai produsului analitic. Efortul analitic este în legătură directă cu aceste cerințe ale clienților. La acest nivel al fluxului ei pot avea inițiativa, dar principiile parteneriatului necesită împarțirea responsabilității de a lucra împreună pentru a asigura tot ceea ce este necesar ca produsul analitic să fie clar definit și înțeles atât de analist cât și de beneficiar.

Trasarea de sarcini poate avea două forme de bază :

Clientul solicită ca produsul analitic să fie focalizat pe un subiect sau în legătură cu mai multe subiecte;

Clientul solicită o imagine de ansamblu referitoare la zona de risc, amenințări și oportunități.

După ce sarcinile au fost clar definite, analistul începe planificarea fazelor următoare din fluxul informației.

3.1.2 Colectarea datelor

Colectarea datelor este direcționată pe obținerea informațiilor folosind metode directe și indirecte. Procesul colectării trebuie să fie planificat pentru a se asigura contactarea celor mai importante și relevante surse de informații, în vederea identificării cerințelor sarcinilor și exploatarea acestora. Durata și complexitatea activității de colectare este dată de scopul și complexitatea cerințelor planificate. O disporporționalitate mare în zona surselor poate duce la pierderea informației, în timp ce o zonă prea îngustă poate reduce calitatea produsului final prin omiterea datelor relevante.

Cele trei tipuri principale ale surselor de informații sunt: deschise, închise și clasificate.

Sursele deschise sunt informații publice valide. Un așa-zis subset al surselor de informații deschise este cea numită « literatură gri ». Poate conține rapoarte de cercetări, tehnice și economice, documentare ale conferințelor, dizertații și teorii, notițe, subiecte apărute în presa scrisă, etc. Una dintre principalele dificultăți întâlnite în munca cu aceste tipuri de surse este evaluarea – informațiile prezente în domeniul public putând fi interpetate în diferite feluri.

Surse închise – sunt informații colectate pentru un anumit scop, cu acces limitat și valabilitate pentru publicul general. Forma obișnuită a surselor închise este reprezentată de bazele de date. În contextul analizei informației infracționale, aceste baze de date vor include pe larg date personale ca părți ale unor operațiuni țintă sau înregistrări criminale, date privind identificarea autovehiculelor, licențe de armament, etc.

Informații clasificate – sunt informațiile colectate prin măsuri specifice, acoperite, incluzând resurse umane și tehnice (imagini și semnale purtătoare de informații). Informațiile clasificate sunt în principal colectate și folosite în scopuri informative, putând fi accesibile pentru analiștii din forțele de aplicare a legii numai în anumite situații. Folosirea informațiilor clasificate poate crește calitatea produsului analitic deoarece sunt, de obicei, exacte. Acest lucru poate determina ca produsul analitic să fie mai puțin practic datorită restricțiilor în diseminare.

Analistul de informații poate deveni analist pentru toate tipurile de surse, prin selectarea informațiilor și a relevanței acestora raportate la proiect, mai puțin importante fiind validitatea acestora și lipsa de constrângeri. Un analist pentru toate tipurile de surse trebuie să evite să devină victima conceptelor tradiționale care poate duce la nevalorificarea surselor de date închise sau clasificate care pot fi utile sau care conțin date valide și relevante. Utilizarea surselor deschise oferă deseori credibilitate produsului final și întrerup colectarea informațiilor închise sau clasificate. În același timp, explorarea surselor deschise deseori necesită lucrul cu volume mari de date, un analist implicat în sursele deschise putând fi specializat prin cursuri specializate sau putând fi sprijinit de către un expert în surse deschise.

Obiectivul final al analizei operaționale este de a reuși arestarea infractorilor datorită investigațiilor și/sau dezasamblarea grupurilor infracționale. Ambiția echipei de investigatori este de a dezvolta cele mai folositoare surse și de a colecta informații valoroase.

Un subiect major în exercițiul colectării este limbajul sursei. Analiza informației este în mod special apropiată investigațiilor activităților crimei organizate, care deseori au dimensiuni transfrontaliere. Excluderea informației doar din cauza principiilor limbajului poate afecta serios calitatea produsului analitic. Cursurile de pregătire ale analiștilor pentru un limbaj comun și utilizarea unui soft tradus reprezintă două soluții viabile.

Un plan de colectare a informației poate conține următoarele elemente :

– Definirea problemelor – informațiile trebuie să fie clar formulate și precise;

– Necesitățile proiectului – ideal este ca acestea să fie formulate într-o singură propoziție definind cerințele informațiilor;

– Scopul proiectului – se formulează pe larg cerințele informațiilor și totodată se stabilesc acțiunile așteptate de la analist. De asemenea, conțin o descriere detaliată a scopurilor și obiectivelor privind ansamblul de măsuri.

3.1.3 Validarea datelor – fundament al OSINT

Valabilitatea raționamentului este în directă legătură cu valoarea datelor aflate în spatele acestuia. Evaluarea datelor este elementul cheie al fluxului informației. Aceasta trebuie făcută imediat sau cât mai repede după obținerea informației, pentru a fi siguri că evaluarea este realizată în contextul în care a fost obținută informația. Evaluarea necesită estimarea separată a credibilității sursei și validitatea informației.

3.1.3.1 Evaluarea sursei clasice

O informație validată este cea a cărei acuratețe poate fi verificată. Analiștii examinează consistența sa și o verifică cu altele deja validate.

Validarea unei surse poate fi una dintre măsurile de protecție împotriva dezinformării, dar este puțin probabil să combată o campanie de acest gen, elaborată și executată prin intermediul organizațiilor sub acoperire și al agenților de influență.

În cazul evaluării surselor deschise clasice (studii, cărți, publicații periodice etc.), unde există un volum controlabil de informații, identitatea și agenda emițătorului sunt cunoscute, fiind folosit modelul clasic al comunicării – un emițător/ mai mulți receptori, există avantajul evaluării anterioare a acestora de către cercetători, editori sau bibliotecari. De regulă, aproape toate sursele de acest tip sunt evaluate într-un mod sau altul, înainte ca analistul OSINT să intre în contact cu ele, conform unor criterii clar stabilite, așa cum se observă din tabelul de mai jos (Tabelul ..).

3.1.3.2. Validarea surselor online

Spre deosebire de mass media tradițională, validarea surselor online presupune abordări diferite, datorate diversității și specificului acestora.

Extinderea Internetului a avut drept consecințe un număr imens de website-uri corporate/ personale, bloguri, forumuri, popularitatea fără precedent a rețelelor, creșterea conținutului generat de utilizatori și a diversității limbilor în care informația este livrată, dar și absența în mare parte a filtrelor.

Astfel, datorită faptului că oricine poate scrie o pagină web, pe Internet se regăsesc documente a căror calitate variază foarte mult, având proveniență diversă. Rezultatul este acela că resurse excelente se pot alătura unora îndoielnice. Anonimatul relativ al utilizatorilor și (re)transmiterea informațiilor ce pot fi relevante sunt principalele dificultăți întâmpinate în procesul de validare a surselor online. Se impun, prin urmare, verificarea tuturor surselor de referință oferite și compararea materialelor pentru a identifica asemănările/ diferențele ce ar putea indica autorul primar.

Criteriile de evaluare a surselor deschise tradiționale pot fi folosite drept ghid și pentru evaluarea surselor online. În lucrarea sa Authoritative Guide to Evaluating Information on the Internet, Alison Cooke (Neal-Schuman Publishers Inc, 1999) susține ideea folosirii criteriilor de evaluare și validare a surselor deschise tradiționale și în procesul de validare a surselor online, cu unele variații. Acestea din urmă reprezintă acele metode și tehnici necesare pentru a stabili identitatea autorului, proprietarul sursei, locația server-ului de hosting, afilierea, apartenența la comunități online, software-ul folosit, e-mail-ul autorului, traficul sursei, proveniența audienței etc., după cum rezultă din tabelul de mai jos (Tabelul …).

3.1.3.3 Evaluarea informației

Această activitate se referă la evaluarea informațiilor clasificate, stabilind ceea ce este drept să știm și ceea ce este necesar să știm. Odată informația integrată, produsul analitic poate fi dificil de izolat, elementele care au un grad mare de sensibilitate, restricționând diseminarea acelor elemente la un grup restrâns.

Motivul principal al informațiilor clasificate este protejarea surselor, a circumstanțelor prin care informațiile au fost obținute. Aceste necesități pot duce la o creștere a complexității graduale a informației. Astfel, se poate stabili ca o informație de natură generală, care face parte dintr-un produs analitic care conține de asemenea informații clasificate, să devină în mod automat de nivel ridicat astfel, putând fi mai dificil de accesat.

Agențiile care sunt însărcinate cu aplicarea legii, ca parte vitală a funcțiilor pe care le au, dețin dreptul de solicitare legală pentru colectarea și stocarea informațiilor. O mare parte a acestor informații vor fi de natură personală sau operativă; și, ca rezultat, implicațiile particulare și de securitate trebuie să fie întotdeauna prioritare în mintea celor care dețin aceste informații. Dacă informației de acest tip nu i se acordă o protecție adecvată poate fi utilizată în mod eronat sau poate fi accesată alternativ de persoane neautorizate conducând la utilizarea în mod greșit. Utilizarea în mod greșit a informației de către organele însărcinate cu aplicarea legii poate produce pagube unei operațiuni efectuate de o agenție și asupra reputației acesteia și poate de asemenea afecta viețile indivizilor sau le poate pune în pericol reputația. Complacerea și lipsa de atenție acordată securității și procedurilor de control poate fi un factor major care să conducă la utilizarea greșită a informației. Alternativ, utilizarea greșită a informației poate conduce la un comportament necorespunzător din partea ofițerilor care aplică legea.

Deoarece importanța securității în ceea ce privește activitățile unității de analiza informațiilor nu poate fi niciodată exagerată, este important ca procedurile de securitate să nu se aplice la o scară la care să se ajungă la împiedicarea circuitului de utilizare a produselor de analiza informațiilor. Aceste zone sunt încă importante în prezent. În acest sens, atunci când sunt pregătite politicile de securitate și ghidurile de lucru pentru acestea, unitatea de analiza informațiilor ar trebui să țină cont de următoarele lucruri:

Securitatea nu trebuie utilizată pentru a exclude persoanele autorizate legal, cu dreptul de a cunoaște modul de accesare și găsire a rapoartelor informative. Informația nu va fi utilizată numai pentru a fi diseminată către clienții care au nevoie de ea. Ea se utilizează la o scară mai mică dacă se folosește numai pentru cunoștința personalului de la unitatea de analiza informațiilor. Odată ce s-a stabilit necesitatea consumatorului și se ajunge la concluzia că aceasta este întemeiată, materialul informativ trebuie pus la dispoziția acestuia. Unitatea de analiza informațiilor poate pune condiții de securitate privind materialul informativ și obligații de securitate asupra pachetului de informații în conformitate cu modul de mânuire al acestuia. Oricum, scopul acestor condiții este de a se asigura faptul că materialul este folosit de persoanele în drept, în funcție de sensibilitatea lui, nu de a-i împiedica pe aceștia să aibă acces la el.

Securitatea nu trebuie – în nici un fel de împrejurare – să fie utilizată pentru a ascunde folosirea de tehnici ilegale sau neautorizate, cum ar fi supravegherea electronică, unde acest lucru nu este permis de lege într-o anumită jurisdicție sau este permis, acolo unde procedurile legale nu au fost urmate. Personalul unității de analiza informațiilor și această unitate trebuie să lucreze conform legii, tot timpul, și să înregistreze acțiunile lor prin documentații și proceduri de audit adecvate.

Securitatea nu trebuie utilizată pentru a ascunde rapoarte provenite de la liderii politici din jurisdicție sau alți reprezentanți care nu sunt membrii ai agenției însărcinate cu aplicarea legii. Nu trebuie utilizată securitatea pentru a preveni documentele care au fost utilizate în scopurile condamnării, chiar dacă sursele pot fi sensibile.

Pentru ca produsul final de intelligence să corespundă cererii implice a beneficiarului, sursa și informația sunt evaluate independent una de cealaltă. Cel mai răspândit sistem de evaluare în acest sens este denumit 6×6:

Sistemul 6 x 6:

Evaluare sursă:

A – complet credibilă (nu sunt dubii cu privire la autenticitate, încredere, integritate, competență sau, în trecut, informațiile au fost complet reale);

B – de regulă credibilă (există unele dubii cu privire la autenticitate, încredere, integritate sau competență – odată întâlnite; în trecut, în general credibilă);

C- uneori credibilă (există dubii cu privire la autenticitate, încredere, integritate sau competență – de două ori sau mai mult; în trecut, periodic credibilă);

D – de regulă necredibilă (există dubii cu privire la autenticitate, integritate, competență, în trecut doar ocazional credibilă);

E – falsă, necredibilă (există dubii clare cu privire la autenticitate, integritate, competență, în trecut nu a avut credibilitate);

F – nu poate fi evaluată.

Evaluarea informației:

1 – confirmată (confirmată de surse independente, are logică și poate fi corelată cu alte informații cu privire la subiect);

2 – probabil adevărată (nu este confirmată de surse independente, are logică și poate fi corelată cu alte informații cu privire la subiect);

3 – posibil adevărată (nu este confirmată, are logică și este corelată cu unele informații cu privire la subiect);

4 – puțin probabil adevărată (nu este confirmată, este logică dar nu este credibilă dacă se iau în calcul și alte posibilități);

5 – improbabilă (confirmarea valabilității contrariului, nu este logică și este în contradicție cu alte informații referitoare la subiect);

6 – nu poate fi evaluată.

3.1.4 Integrarea/analiza datelor

Fluxul analizei este, în mod evident, elementul cheie. Analiza poate fi descrisă ca o examinare în profunzime a mijloacelor și particularităților informațiilor valide. Analiza arată informațiile lipsă, legăturile importante, punctele slabe și recomandă ce trebuie făcut în continuare.

Procesul analitic este animat de dezvoltarea informației în direcția obiectivelor forțelor însărcinate cu aplicarea legii atât prin operațiuni pe termen scurt cât și din operațiuni pe termen lung (strategice). Scopul analizei și mai ales credibilitatea acesteia depind de nivelul și precizia informațiilor obținute, combinate cu îndemânarea analistului. Analiza este un proces ciclic, care poate fi aplicat tuturor obiectivelor instituțiilor legale. Diferite tipuri de infracțiuni și operațiuni criminale necesită scenarii diferite, dar în toate cazurile, informația folosită nu este prefiltrată printr-o grilă artificială și impusă selectiv.

Integrarea datelor este prima fază a procesului analitic. Aceasta implică combinarea informației provenite din diferite surse în vederea formulării de ipoteze.

Pasul următor în procesul analitic este interpretarea sau raționamentul logic, care rezultă dincolo de fapte. O abordare disciplinată de analiză necesită o cantitate maximă de informații care trebuie evaluată în timpul integrării și determinării relevanței. Excluderea informațiilor de la începutul procesului poate duce ușor la pierderea din vedere a unor părți de informații vitale. Acest fapt poate duce la o analiză incorectă, care poate în ultimul rând pune în pericol investigația.

Descrierea datelor și tehnicile de integrare, cum ar fi analiza legăturilor, nu sunt de sine stătătoare. Ele sunt simple unelte folosite de analiști în procesul derivat din prelucrarea informației. Primul produs analitic este raționamentul. Un raționament pleacă de la premize – o greșeală comună este de a dezvolta intuitiv o ipoteză și apoi de a căuta premizele care o sprijină. Această accentuare a premizei primare poate fi descrisă ca fiind de tipul “premizele care m-au condus la raționamentul meu sunt…” și nu “premizele care sprijină raționamentul meu sunt…” (când se prezintă rezultatele, totuși, punctul de start este raționamentul – marea idee – urmată de premizele din care s-a dedus acestea).

O “premiză” în dezvoltarea raționamentului este identificarea faptelor sau părților din informație care conduc la un anume punct. Trebuie înțeleasă modalitatea cum premizele identificate sunt cruciale în dezvoltarea raționamentului. Premizele reprezintă cea mai apropiată legătură cu descrierea informațiilor, de asemenea și cel mai important obiectiv, precum reprezentarea cu acuratețe a datelor. Pentru fiecare set de premize derivate dintr-un anume set de informații, premizele pot fi combinate în diverse moduri pentru a sugera diferite raționamente.

Există patru tipuri de raționamente :

– ipoteza – o tentativă de explicație, o teorie care necesită informații adiționale pentru confirmare sau negare;

– predicția – un raționament despre ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor;

– estimarea – un raționament rezultat din transformarea întregului în simplu, tipic cantitativ în natură.

– concluzia – o explicație care este bine susținută, o ipoteză care a fost confirmată și în urma căreia se poate acționa;

Raționamentul este dezvoltat din aplicarea inducției logice, mergând dincolo de fapte, oferind astfel posibilitatea descoperirii și predicției. Ipotezele și orice alte forme de raționament sunt formate din două părți – o teorie în sine și un nivel de certitudine care susține această teorie. Un raționament tipic conține șase aspecte ale situației:

Cine (individual)

Ce (activitate infracțională)

Cum (moduri de operare)

Unde (locația geografică)

De ce (motive și scopuri)

Când (timpul).

Pasul final în procesul dezvoltării raționamentului este utilizarea valorilor probabile atribuite gradului de certitudine al rezultatului raționamentului. În majoritatea cazurilor acest lucru este vital pentru analist.

Probabilitatea este considerată ca o rată între frecvența cu care va apărea evenimentul și numărul de șanse pentru ca evenimentul să se producă.

Există trei surse de probabilitate estimată :

– frecvența relativă a evenimentelor din trecut – când pentru o perioadă dată un număr de apariții în timp ale evenimentului este folosită ca ghid de succes pentru apariții viitoare ;

– estimare teoretică – când unele formule definite, totuși derivate, sunt folosite ca bază ale predicției;

– estimare subiectivă – când predicția se bazează pe o opinie personală, folosită uzual ca privilegiu al experienței sau poziției.

Tipuri de valori probabile :

– simplă – probabilitatea de apariție a unui singur eveniment;

– combinată – probabilitatea ca două evenimente să se producă în același timp;

– condițională – probabilitatea unui al doilea eveniment, dată de apariția celui dintâi

Acest ultim concept este folosit ca evaluare a raționamentelor dezvoltate din procesul inductiv logic. Premizele pot fi considerate ca și cărămizi de construcție care duc la deducerea raționamentului. Ele sunt, de asemenea, cărămizi de construcție pe baza cărora se bazează probabilitățile de estimare. O estimare precisă poate fi obținută din dezvoltarea ei sistematic, adăugând secvențial premize. Adăugarea fiecărei noi premize logice crește probabilitatea ca raționamentul să fie corect. De exemplu, cu fiecare nouă premiză adăugată, șansa ca raționamentul să fie corect crește cu 10%. Două premize considerate ca adevărate, cresc probabilitatea care poate ajunge la 15-20% și așa mai departe.

În analiza strategică, ipotezele și raționamentele se concentrează pe sursele referitoare la intențiile, posibilitățile, limitările și vulnerabilitățile infractorilor, permițând planificarea și pregătirea acțiunilor efective pe termen lung. Principala diferență a ipotezelor și raționamentelor în analiza strategică față cea operațională este că acestea pot fi combinate și mai târziu cu amănunte specifice care pot fi imediat puse în aplicare și fructificate operațional.

Ipotezele pot fi acceptate, modificate sau respinse doar după colectarea informațiilor adiționale. Colectarea informațiilor pentru a testa ipotezele este mult mai eficientă dacă au fost stabilite unele priorități din dezvoltarea indicatorilor. Indicatorii sunt urme care conduc către evenimente specifice coroborate sau care resping supozițiile anterioare.

Dezvoltarea și testarea ipotezelor, în contextul și beneficiul tuturor cercetărilor, în timpul procesului analitic, are ca rezultat final trasarea concluziilor sau recomandărilor. Acestea reprezintă elementul vital al produsului analitic, ele reprezentând esența muncii și vizualizarea în profunzime, rezultat din acestea părți, cu responsabilități operaționale sau manageriale.

În procesul abordării logice și dezvoltarea raționamentului, analistul trebuie să evite erorile logice sau greșelile, cele mai comune greșeli putându-se clasifica într-una din cele două categorii:

– supersimplificarea: un raționament care se poate aplica tuturor condițiilor sau posibilităților;

– model (probă) neadecvat: o greșeală produsă din estimarea raționamentului din informații reduse sau nesemnificative;

– cauza omiterii: o cauză negarantată și o legătură stabilită între evenimnete sau condiții care se crede că există în același timp sau decurg dintr-una în alta, corelație care nu necesită în principal prezența cauzei și a efectului;

– dilemă falsă: o greșeală în care numai una din alternativele extreme este luată în calcul.

Presupuneri false :

– ocolirea întrebării: în loc de a se răspunde la întrebare sau problemă, întrebarea este reformulată sau problema este înlocuită;

– ipoteza contrară faptelor: o greșeală care apare când cineva stabilește clar ce urmează să se întâmple, circumstanțele fiind diferite, furnizând o ipoteză care nu poate fi verificată;

– pierderea analogiei: când se crede că din analogie, una atribuită unui obiect sau eveniment în lumea reală este similară cu un obiect sau eveniment analogic.

O altă responsabilitate a analistului este de a estima riscurile care implică efectuarea procedurilor specifice sau investigațiile. Importanța analizei de risc va crește în mod semnificativ, atunci când va fi necesară o balanță a costurilor resurselor pentru acțiunea operațională împotriva problemei infracționale, în timpul când această acțiune este pe cale să înceapă.

Pentru descrierea legăturii dintre două sau mai multe evenimente în scopul cuantificării probabilității de producere precum și determinării consecințelor acestora, putem folosi ca instrument de analiză „Metoda arborilor de probabilitate”.

Instrumentul de analiză al arborilor logici constă într-o împărțire secvențială a problematicii, urmată de o abordare completă a incertitudinilor. Astfel, o evaluare complexă și extinsă devine mult mai facil de abordat dacă este împărțită în secvențe mai mici, cum ar fi: analiza evenimentelor probabile, definirea spațiului scenariilor sau analiza de risc (Dillon-Merril și alții, 2008).

Arborii de probabilitate pot fi utilizați pentru: reprezentarea grafică a fundamentelor teoriei probabilităților pecum și pentru dezvoltarea unor structuri mai evoluate.

Fig. 2.1. Model de arbore de evenimente pentru un atac terorist

În analizele probabilistice de risc, arborii de evenimente sunt folosiți pentru identificarea riscului pornind de la evenimentele inițiale pe orice cale de probabilitate dată. Deoarece stările evenimentelor sunt exhaustive și se exclud reciproc, suma probabilităților condiționate în fiecare nod este 1.

Deși se dorește construirea unor arbori de evenimente mici și compacți, uneori acest deziderat nu poate fi realizat datorită complexității și dimensiunii unor sisteme. De exemplu, o analiză probabilistică de risc pentru o navetă spațială a NASA are 5000 de arbori de evenimente, 6000 de evenimente și 2 milioane de ramificații (Vesely, 2005).

3.1.5 Diseminarea informației – cooperare și partajare de cunoaștere

În ultimii aproximativ zece ani s-au dezvoltat diverse forme de cooperare la nivel regional și internațional, menite să susțină strângerea colaborării între analiști proveniți din zone și cu competențe diferite, inclusiv din domeniul OSINT, atât din structurile de intelligence (EDA, INTCEN, fostul SITCEN), cât și din acestea și mediul academic, respectiv privat (EUROSINT FORUM, Global Futures Forum).

La mijlocul anului 2001, cu ocazia reuniunii șefilor serviciilor de informații militare din statele membre, în domeniul OSINT a început să fie pus în aplicare proiectul privind deschiderea primelor linii informatice și de comunicații securizate. Astfel, 14 dintre cele 15 servicii de informații militare ale statelor membre ale UE au deschis linii de comunicații securizate prin care s-au vehiculat informații presintetizate.

Agenția Europeană de Apărare/ EDA a fost înființată în baza unei hotărâri adoptate, la 12 iulie 2004, de către Consiliul UE, în vederea eliminării deficiențelor identificate în planul operaționalizării dimensiunii de securitate și apărare la nivel european, devenind pe deplin operațională de la 1 ianuarie 2005. În activitățile acesteia sunt implicate guverne ale țărilor membre participante, structuri ale UE, precum Comisia Europeană, Comitetul Militar, Statul Major Militar, actori externi (industria de apărare, NATO, organizații europene de profil, medii academice și de cercetare).

Agenția Europeană de Apărare (EDA) a creat o entitate menită a gestiona activitatea de culegere, prelucrare și transmitere a informațiilor provenite din surse deschise – SITCEN. De asemenea, activitatea The Crisis Room, structură din cadrul Directoratului General pentru Relații Externe al Comisiei Europene, a inclus asigurarea instrumentelor de monitorizare și analiză OSINT, furnizând materiale de informare, la inițiativă sau la cerere, și colaborând cu celelalte centre de criză ale instituțiilor europene și ale statelor membre.

În 2006, a fost inițiat EUROSINT FORUM, care aduce laolaltă instituții europene, state membre, provideri de servicii în domeniul OSINT din sectorul privat pentru a discuta nevoile și procesele specifice acestui domeniu, în vederea identificării deficiențelor tehnologice și oferirii de training. EUROSINT FORUM este o asociație non-profit cu sediul la Bruxelles, care include peste 60 de membri din 40 de organizații și este destinată cooperării europene și utilizării Open Source Intelligence pentru prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor la adresa păcii și securității.

Global Futures Forum/ GFF a fost înființat în noiembrie 2005, fiind conceput ca o comunitate de informații multinațională și multidisciplinară, care include experți din cadrul organizațiilor de securitate și serviciilor secrete, persoane din mediul academic, civic și de afaceri. Domeniile abordate sunt contraproliferarea, traficul ilicit, prevenirea genocidelor, terorismul și contraterorismul, radicalizarea, pandemiile, rețelele sociale, practica și organizarea serviciilor de informații, prognoza și avertizarea timpurie.

Varianta promovată de GFF privind instruirea și perfecționarea în domeniul surselor deschise este cea colaborativă, bazată pe punerea în comun, prin intermediul site-ului și al evenimentelor organizate, a expertizei membrilor și colaboratorilor săi.

3.2 OSINT și spațiul public

Datorită caracterului lor neclasificat și, în mare parte, al produselor rezultate, sursele deschise sunt cele mai indicate pentru a fi pusă în practică paradigma deschiderii, ce caracterizează intelligence-ul contemporan, manifestată prin intensificarea și diversificarea colaborării la toate nivelurile și partajarea de cunoaștere, sub toate formele ei – de la culegerea de date brute și analiza acestora, până la partajarea de expertiză și tehnologie.

Unul dintre aspectele vizate se referă la implicarea experților din mediul academic în activitatea de analiză pe anumite probleme de securitate, pe de o parte, și dezvoltarea procesului de outsourcing, pe de altă parte.

Ideea a fost dezvoltată, printre alții, de profesorul american William J. Lahneman. Proiectul inițiat de acesta și echipa sa de la Universitatea din Maryland, în 2006, prin care propune valorificarea platformelor colaborative și a avantajelor OSINT continuă să suscite interes și în prezent. Potrivit expertului, pentru a fi eficiente, serviciile de informații trebuie să fie capabile să genereze rețele colaborative care să ofere produse ce necesită analiza interdisciplinară. Aceste rețele trebuie să integreze OSINT și să conțină experți atât din sectorul privat, cât și din structurile de intelligence. Această schimbare presupune ca analiștii să partajeze informația cu alți analiști din cadrul organizațiilor de intelligence, dar și cu instituții din afară pentru a realiza produse de calitate referitoare la probleme complexe.

Contactele cu mediile de experți din afara structurilor de informații le permite analiștilor să aibă acces la cunoștințe de specialitate, necesare în special în evaluarea unor amenințări non-militare. Expertiza mediului academic prezintă avantajul unor unghiuri diverse de analiză și al perspectivelor culturale variate, ce pot fi valorificate în cadrul unor proiecte comune de analiză, precum și la mese rotunde, seminarii, conferințe etc..

Un alt element al acestei dimensiuni, să-i spunem, publice a OSINT este cel de outsourcing, atât pe componenta de colectare, cât și pe cea de analiză. Aceasta presupune angrenarea în activitatea de intelligence a anumitor think tank-uri și institute academice de cercetare, care să contribuie cu perspective diverse de abordare, metodologii, baze de date, studii etc..

Pregătirea în exploatarea surselor deschise asigurată în mediul universitar este o altă latură a paradigmei deschiderii. Astfel, este recunoscut faptul că multe centre universitare prestigioase din Statele Unite, Canada, Marea Britanie și unele țări din Europa de Nord organizează cursuri de masterat și doctorate în domeniul intelligence, unele dintre acestea având ca disciplină OSINT.

Promovarea culturii de securitate este una dintre misiunile ce revin structurilor de intelligence, în contextul actual fiind necesar să se depășească simpla raportare privind activitatea pe care aceste organizații o fac publică anual. Concept care se înscrie pe linia de comunicare publică a serviciilor de informații, cultura de securitate se impune tot mai mult în dezbateriile mediilor de intelligence. Este și unul dintre cele cinci principii pe care se fundamentează transformarea Serviciului Român de Informații.

OSINT, prin caracterul său deschis, este cea mai în măsură sursă de intelligence să ajute la promovarea educației de securitate, deoarece dispune de instrumentele și de statutul necesar pentru a rezolva această cerință, prin organizarea de evenimente publice care să reliefeze provocările majore ale securității.

3.3 Perspective informaționale în era cunoașterii

Concepția potrivit căreia informația este putere rămâne la fel de actuală, însă importanța acordată acestei puteri s-a amplificat, grație evoluției tehnologice și instrumentelor ce pot fi utilizate pentru a gestiona mijloacele de cunoaștere. Informațiile secrete de unele singure nu mai aduc plus-valoare, în vreme ce informațiile din surse deschise nu sunt numai informații despre ceea ce se întâmplă, sunt, de fapt, ceea ce se întâmplă.

Din această perspectivă, într-o eră și societate a cunoașterii în continuă transformare, marcate profund de inovația digitală, dezvoltarea OSINT devine însăși esența progresului intelligence-ului, serviciile de informații neputând performa decât astfel, în actualul context de securitate.

Prin intermediul OSINT, serviciile de informații pot contribui la promovarea, în rândul societății civile, a culturii și educației de securitate, prin informări și acțiuni comune, având în vedere că educarea cetățenilor într-un spirit calaborativ, în propriul beneficiu, este menită a facilita activitatea de intelligence.

În acest context, prin accesul liber la toate tipurile de informații deschise și valorificarea avantajelor acestora (viteză mare de diseminare, acoperire globală, transmiterea de informație consistentă, variată), OSINT oferă fundamentul pentru dezvoltarea intelligence-ului participativ, derulat în interesul public, la care colaborează, pe lângă stat și cetățeni, și actorii privați.

Cu toate că este dificil de pus în practică în totalitate, cel puțin în actualele condiții de organizare și desfășurare a activității serviciilor de intelligence, noua paradigmă ce a început să prindă contur poate să ia forme diverse de manifestare în practica organizațiilor de informații, de la implicarea tot mai consistentă a mediului privat până la dezvoltarea intelligence-ului digital.

Capitolul 4

TERORISMUL EPOCII MODERNE:

PARADIGME, TIPOLOGII, CLASIFICĂRI

4.1 Asimetria și amenințările asimetrice

4.1.1 Conceptul de asimetrie

Într-o lume atât de dinamică, se ivesc pericole la tot pasul. S-ar putea spune că pericolul este una din caracteristicile societății moderne, el fiind direct proporțional cu progresul. Posibilitatea accidentului de automobil, spre exemplu, a crescut direct proporțional cu viteza acestuia, evident, aplicându-se la calculul riscului coeficientul diminuant dat de sistemele de securitate a circulației și de calitatea din ce în ce mai bună a drumurilor. Cu alte cuvinte, societatea modernă, cu toate măsurile de securitate care se iau, este caracterizată de recrudescența și diversificarea pericolului. Cu atât mai numeroase sunt pericolele din domeniul confruntărilor armate. Aici tehnologia a evoluat incredibil, iar armele de distrugere în masă și sistemele de arme de mare precizie, ca și reacțiile neconvenționale împotriva acestora, vulnerabilizează și mai mult societatea umană, mențin la cote alarmante pericolul de război. Pericolele sunt percepute de societate ca amenințări, provocări și, în apropierea lor nemijlocită, adică în acțiune, ca riscuri. Risc înseamnă amenințare directă și asumată.

Una din cele mai cuprinzătoare definiții ale asimetriei a formulat-o generalul de brigadă dr. Vasile Paul, într-un studiu publicat în ziarul „Observatorul militar“, astfel: „Asimetria în domeniul problemelor militare și al securității naționale reprezintă acțiunea, organizarea și gândirea (concepția) diferită de cea a adversarului, în scopul maximizării propriilor avantaje, al exploatării slăbiciunilor adversarilor, al obținerii inițiativei sau câștigării libertății de acțiune. Ea poate fi: politico-strategică, militaro-strategică, operațională sau o combinație a acestora.“

Asimetria „constă în refuzarea regulilor luptei impuse de adversar, astfel făcând orice operații imprevizibile”. Aceasta implică folosirea forței concomitent cu utilizarea forțelor neprevăzute cu acest efect, arme împotriva cărora mijloacele de apărare nu sunt mereu adaptate, metode ce refuză războiul convențional și se fondează pe efectul surpriză. Obiectivul fiind să exploateze slăbiciunile adversarului său pentru a-și maximiza efectul de distrugere. Dat fiind potențialul de distrugere a unei mici forțe ce folosește tactici asimetrice, ele sunt mai ales apanajul entităților non-statale.

O strategie asimetrică națională integrată amenințării pentru a răspunde adecvat amenințărilor globale trebuie să țină cont de schimbările secolului XXI în mediul nostru și de posibilitățile de manifestare a unei palete largi de amenințări asimetrice. În acest context, definirea amenințărilor asimetrice trebuie făcută de o manieră unitară, în sensul folosirii unei terminologii comune utilizate în dezvoltarea unei strategii coerente, apte să permită contracararea cu succes a lor. Astfel, conceptul de manifestare asimetrică este delimatat în mai multe categorii ce permit o mai adâncă și pertinentă analiză a fenomenului:

Asimetria metodei presupune utilizarea de concepte operaționale și principii tactice la care inamicul nu este pregătit să răspundă.

Asimetria fizică – în cadrul acestei categorii, raportul de forțe și mijloace este net în favoarea unuia dintre beligeranți.

Asimetria tehnologică este materializată prin superioritatea unuia dintre beligeranți, detrminată de înzestrarea cu tehnică de luptă mult mai performantă (exploatarea celor mai avansate tehnologii).

Asimetria obiectivelor urmărite presupune riscuri și costuri mari din partea beligeranților ce au obiective imortante de atins.

Asimetria organizațională poate apărea ca urmare a eficacității evidente a structurilor de cercetare, comandă și execuție a unei părți în raport cu cele ale adversarului.

Asimetria temporală se manifestă prin limitele fizice și volitive ale beligeranților în derularea conflictului.

Riscurile cele mai mari ale societății moderne sunt, în cvasitotalitatea lor, de natură asimetrică. Acestea cuprind întreaga sferă a activității umane și-l însoțesc pe om în aproape tot ce face. Cu cât lumea se diversifică și se ierarhizează, cu atât mai numeroase și mai acute devin amenințările de tip asimetric. Pentru că asimetrie înseamnă diferență, adică posibilitate de a acționa diferit și de a reacționa diferit, cu scopul de a surprinde, a distruge, a câștiga inițiativa strategică și libertatea de acțiune și, în consecință, de a învinge.

4.1.2 Amenințările asimetrice

Procesul de mondializare a informației și economiei nu rezolvă și nu poate rezolva toate problemele care țin de vocațiile, virtuțile, asperitățile și nonconformismele acțiunii umane. Dimpotrivă, pe măsură ce se dezvoltă noi provocări și, în consecință, noi riscuri asumate și noi forme de confruntări impuse sau facilitate de societățile de tip informațional, apar, reapar și se perpetuează numeroase asimetrii, unele foarte noi, altele vechi de când lumea, se accentuează impactul lor economic, cultural, social și militar cu consecințele de rigoare. Riscurile de tip asimetric sunt specifice activității umane. Ele se mențin atât în perioadele de schimbări radicale, revoluționare, care sunt guvernate, în general, de teoria haosului, cât și în scurtele perioade de linearitate relativă, de stabilitate economică, socială și militară, care se caracterizează de o oarecare diminuare a asimetriilor conflictuale.

„Asimetria este la fel de veche ca și războiul. Întotdeauna între adversari au existat diferențieri care i-au plasat, atât pe unii, cât și pe ceilalți, în poziții avantajoase sau dezavantajoase, decizând rezultatul bătăliilor/războiului/conflictului. La nivel strategic, aceste diferențieri au condus la ceea ce numim și astăzi asimetrie strategică“

Amenințările asimetrice acoperă o largă gamă de moduri de acțiune (terorism mai ales) sau de probleme de securitate (trafic ilicit de exemplu). Amenințarea asimetrică poate fi definită ca „evantaiul larg și imprevizibil al operațiilor militare, paramilitare și de informație,

conduse de națiuni, organisme, indivizi sau de forțe indigene sau de plasare sub comanda lor, ce vizează în mod specific slăbiciuni și vulnerabilități într-o guvernare inamică sau într-o forță armată”

Pentru multe națiuni, organisme și indivizi, războiul asimetric este preferabil războiului convențional. Acest tip de război este folosit, cu precădere, împotriva țintelor care în mod tradițional au puținăprotecție sau deloc.

Războiul, chiar și în varianta asimetrică, ca formă extremă de soluționare a conflictului, ar trebui să fie depășit, încetând să reprezinte o necesitate sau o prioritate. Cu siguranță însă, războiul nu va dispărea ca posibilitate și nici ca fenomen social.

Cum va arăta cu exactitate războiul viitorului este aproape imposibil de anticipat și, mai ales, de încadrat într-o imagine model, virtuală, unică și atotcuprinzătoare. Încă din cele mai vechi timpuri, luptătorii, dar mai ales conducătorii lor de căpetenie, au căutat modalități de realizare a superiorității față de adversar sau, dimpotrivă, căi și metode de a evita sau compensa superioritatea acestuia pentru a obține avantaje chiar și într-o situație de inferioritate, a exploata în avantajul propriu asimetria, chiar dacă aceasta le era defavorabilă.

„Victoria poate fi creată“ – spunea Sun Tzî, cu o jumătate de mileniu î.e.n., în lucrarea „Arta războiului”. Pentru aceasta, însă, nu e de-ajuns numărul sau forța. De aceea, în lucrare se insistă permanent pe investiția de inteligență, de pricepere, de abilitate, pe capacitatea de analiză și sinteză, pe inițiativa creatoare, pe găsirea unor soluții de contracarare a superiorității adversarului, în situații de asimetrie, de conflict asimetric, cum am spune noi astăzi.

„Întreaga artă a războiului se bazează pe înșelătorie. De aceea, dacă ești capabil, simulează incapacitatea; dacă ești activ, simulează pasivitatea. Dacă ești aproape, fă să se creadă că ești departe și dacă ești departe, fă să se creadă că ești aproape. Momește inamicul pentru a-l prinde în capcană; simulează neorânduiala și lovește-l; evită-l acolo unde este puternic. Fă să i se pară că ești în situație de inferioritate și încurajează-l la înfumurare. Nu-l slăbi nici o clipă, hărțuiește-l. Atacă-l când și acolo unde nu este pregătit; acționează când el nu se așteaptă la așa ceva”

Perspectiva de a fi confruntat cu aceste amenințări netradiționale pune numeroase provocări comunităților de apărare occidentale, în special în termeni de “protecția forțelor”

În viitoarele operații armate, va fi dificil să se evite amenințarea asimetrică în orice mediu. Spre deosebire de pericolul aparent al războiului convențional, pericolul atacului asimetric nu se diminuează de o manieră semnificativă în timpul operațiilor altele decât războiul. Asimetria este prin natura sa imprevizibilă, și ea ar putea fi mai răspândită în operațiile armate altele decât războiul pentru că absența marilor unități de luptă ar putea sugera slăbiciunea și vulnerabilitatea adversarilor dornici să folosească atacuri asimetrice. Amenințările asimetrice sunt inferioare în termeni de mână de lucru, echipament și expertiză globală. Prin urmare, un atac frontal va eșua. Din acest motiv, forțele neregulate se bazează pe efectul surprizei pentru a ataca adversari mai puternici. Aceasta se produce prin folosirea unei noi tactici în timpul operațiilor, atacând când nivelul de alertă al adversarului este coborât și lovind țintele neimportante.

4.1.3 Conflicte asimetrice

În general, o confruntare asimetrică se produce atunci când o parte folosește tactici sau arme neașteptate sau neobișnuite pentru a suprima, reduce sau depăși superioritatea opozantului. Scopul poate fi, deci, evitarea ciocnirilor/luptelor directe între forțe inegale aflate față în față, ceea ce ar da câștig de cauză, fără drept de apel, celei mai importante dintre aceste forțe (de regulă forța agresoare) și găsirea, utilizarea, de partea celeilalte forțe, aflată în inferioritate calitativă și cantitativă, a unor metode de ripostă neconvenționale (riposta asimetrică).

Statele agresate se preocupă, cu predilecție, de securitatea lor, iar atunci când sunt agresate urmăresc zădărnicirea prin toate metodele a planurilor agresorului, determinându-l să renunțe la încercările de cucerire, pe toate căile și prin toate mijloacele, în principal pe cele neconvenționale.

Cele specificate în aserțiunea de mai sus conduc, în mod explicit, către concluzia că statele (națiunile) supuse unei agresiuni, aflate de regulă într-un raport de inferioritate față de agresor, vor fi primele care vor recurge la lupta/războiul asimetric, încercând să exploateze virtuțile acestuia. Agresiunea nu trebuie să fie neapărat de natură militară, cum am fi tentați să credem la prima vedere. Ea poate să fie de natură politică, culturală, economică etc. În fapt, agresiunea nici nu trebuie să se producă la modul efectiv. Motivațiile celor dispuși să recurgă la amenințări asimetrice pot să fie diverse, inclusiv de ordin etnic sau religios, de altfel la modă în zilele noastre.

Există mai multe clasificări ale conflictelor asimetrice, în funcție de o mulțime de criterii. În ceea ce privește strategiile asimetrice, trebuie spus că ele țin de natura conflictelor și de modul de ducere a acestora, de ieșirea din linearitate și intrarea în spațiul multidimensional. Războiul se ancorează în realitatea fiecărei epoci, iar realitatea secolului XXI este una de tip informațional, spațial, fluid, asimetric. Lumea se deosebește prea mult, pentru a-și mai permite azi vreo simetrie. Unul din cele mai importante elemente ale asimetriei confruntărilor este dat de spațiu. Caracteristica lui fundamentală în războiul modern este fluiditatea. „Spațiul de luptă fluid este o suprafață de teren determinată de posibilitățile maxime ale marilor unități / unităților de a descoperi și angaja inamicul simultan la toate cele trei niveluri ale artei militare (tactic, operativ, strategic) în minimum două medii simultan, în scopul lovirii decisive a centrelor de gravitate / punctelor decisive ale acestuia și al înfrângerii lui psihice și fizice."

Astfel, conflictele asimetrice pot fi împărțite în de mari categorii: militare, non-militare, violente și non-violente (Tab. )

4.2 Terorismul – fenomen complex, plurideterminat

4.2.1 Delimitări conceptuale

Terorismul, ca domeniu predilect de manifestare a războiului asimetric și, în același timp, ca motiv serios de îngrijorare a prezentului și viitorului omenirii, rămâne o problemă transnațională majoră, propulsat fiind continuu de motivații etnice, religioase, naționaliste, separatiste, politice și economice. El reprezintă, în epoca noastră, principala formă de ripostă (de acțiune) asimetrică.

Fiind considerat ca una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității și stabilității statului de drept, terorismul a proliferat foarte mult în ultimele decenii, astfel încât, la intrarea în mileniul trei, aproape că nu există stat sau organism internațional care să nu-și pună problema apărării și protecției împotriva acestui flagel. Prin urmare, în ceea ce urmează, autorul va încerca o abordare in-extenso a acestui tip de amenințare asimetrică militară.

Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifiantă transmisă în direct n-a făcut altceva decât să schimbe percepția omenirii și a fiecăruia în parte. Acesta a fost, probabil, și obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui coșmar universal, lumea să afle și să nu uite că poate fi lovită și ucisă oricând, oriunde și prin orice mijloace.

Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, este fanatismul obsesiv al puterii, al răzbunării, el egocentrismului, al pedepsirii cu orice preț, al purificării prin ucidere și prin distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediuluiuman (doar ființa umană are plăcerea sadică de a teroriza) trebuie investigat și analizatașa cum este, de pe poziții cât se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismele, pentru a-i afla izvoarele și, în consecință, pentru a-i anihila cauzele,a-i distruge structurile, a-i limita efectele și a-i tăia rădăcinile.

4.2.2 Caracteristici definitorii

Pentru a da o definiție conceptului de „terorism / grup terorist”, situația este puțin diferită din cauza naturii emoționale, a conotației negative a termenului și a discursului politic ce-l presupune, deoarece acestea contribuie la mărirea complexității sale și a componentelor ce-l caracterizează. Astfel gen. div. Aradavoaice considera ca „terorismul este forma cea mai organizata de teroare”. De exemplu, una din definițiile uzitate de guvernul SUA susține că: „Terorismul semnifică amenințarea cu violența sau folosirea violenței în scopuri politice de către indivizi sau grupări, indiferent dacă acționează pro sau contra autorității guvernamentale existente, când aceste acțiuni au intenția de a șoca, intimida sau consterna un grup țintă mai larg decât victimele imediate. Terorismul este relaționat cu indivizi sau grupuri de indivizi care urmăresc să răstoarne regimuri politice, corectarea unor deficiențe sociale percepute de grupurile respective sau erodarea ordinii și liniștii publice internaționale.”

Cea mai importantă caracteristică operațională a terorismului este folosirea premeditată a amenințării cu violența. Acolo unde acest element lipsește, oricât de oribila ar fi fapta, ea nu se încadrează în conceptul de terorism. Traficul ilicit de armament, droguri sau documente nu constituie în sine acte de terorism dacă nu conțin elemente de violență premeditată.

O altă caracteristică importantă a operațiunilor teroriste o reprezintă clandestinitatea. Din cauza naturii violente și criminale a terorismului, partizanii acestuia trebuie să acționeze acoperit pentru a evita identificarea lor de către forțele de ordine. Analiștii contemporani înscriu de asemenea, drept o caracteristică organizațională a terorismului, faptul că aceste acțiuni se desfășoară cel mai adesea în grup, foarte rare fiind cazurile când indivizi singulari, neafiliați vreunui grup, acționează pe cont propriu mânați de convingeri interioare sau chiar afecțiuni de ordin psihic.

Atitudinea terorismului este întotdeauna puternic influențată de psihologia grupului, fiecare grup sau organizație dezvoltându-și propria „personalitate”.

Astfel, un expert în fenomenul terorist, Brian Jenkins, nota: „Fiecare grup terorist are propriul său repertoar, propriul sau modus operandi. Armata Republicana Irlandeza (I.R.A.) nu se angajează în deturnări de avioane sau răpiri de persoane; Brigăzile Roșii din Italia îi împușcă pe reprezentanții presei numai în picioare; teroriștii germani sunt recunoscuți ca planificatori meticuloși”. De asemenea putem continua cu identificarea amprentei grupale cu gruparea terorista basca ETA ce se caracterizează prin atacuri cu automobile capcană detonate de la distanță, HAMAS-ul pentru atacuri kamikaze, Hezbollah-ul prin atacuri cu rachete și ambuscade.

Pentru abordarea conceptului de terorism internațional, va trebui să ne documentăm despre structura grupărilor teroriste, despre modul în care aceștia pot lua viața oamenilor, despre scopul selecției, despre modul în care obțin fondurile monetare și despre interesul pe care aceste grupări îl suscită la nivel internațional. Astfel, s-a constatat faptul că grupările teroriste nu sunt alcătuite neapărat din oameni violenți ci din indivizi care adoptă un comportament asemeni celor care fac parte din diferite secte religioase, grupuri etc. Scopul lor este de a realiza obiective greu de atins, fie ele democratice sau convenționale, prin orice fel de mijloace.

Deși grupările teroriste se găsesc pe toate continentele, fiecare grupare se presupune a fi unică prin modul de legitimare / desfășurare sau prin gândirea politico-religioasă. Conform unor statistici, cele mai mari grupări teroriste se găsesc în Europa de Est, America de Nord, America de Sud, Orientul Mijlociu, Africa și Rusia.

În urma unor studii asupra ideologiei lor politice, grupările teroriste străine au fost clasificate astfel:

– naționalist- separatiste

– fundamentalist-religioase

– nou-religioase

– social- revoluționare („idealiste”)

Toate grupările teroriste au aceeași strategie de luptă, iar tehnicile lor de lucru pot fi:

– răpirea și luarea de ostatici

– distrugerea / deturnarea avioanelor

– asasinate individuale și colective

– manipularea prin mass-media

– lansarea de atacuri kamikaze și/sau bombe etc.

Se cunoaște faptul ca pe glob exista un număr de aproximativ 200 de grupări teroriste care sunt împărțite în trei mari categorii:

– grupări de extrema dreapta

– grupări de extrema stânga

– grupări de inspirație musulmana

Din prima categorie, cele mai periculoase s-au dovedit a fi mișcările din Germania anilor '70 și anume Grupul Sportiv Hoffmann sau L'action Directe din Franța ce a fost de mai multe ori foarte aproape de a-și îndeplini scopul, acela de a-l omorî pe președinte.

Grupările de extrema stânga urmăreau concepția de revoluție mondiala. Cele mai cunoscute dintre acestea au fost Facțiunea Armata Roșie (Gruparea Baader-Meinhoff) în Germania Federala, Brigăzile Roșii în Italia, Celulele Roșii în Belgia și Franța.

Pentru a primi sprijin din partea țărilor comuniste, au apărut și alte grupări mondiale precum ETA în Spania care luptă pentru independenta „Țării Bascilor”, IRA în Irlanda care luptă pentru reunificarea insulei și alungarea britanicilor, PKK în Turcia care luptă pentru crearea Kurdistanului ca stat independent. Uneori, actele teroriste, deși par izolate, mărunte și motivate de interese individuale sau de grup, pot fi inițiate sau folosite de unele state ca pretext pentru pornirea unor conflicte, așa cum a fost cazul primului război mondial, războiul civil din Rwanda, invazia din Irak.

În concluzie, terorismul internațional constituie una dintre principalele amenințări asupra societății umane și a stării de siguranță naționala a statelor lumii iar pentru a putea fi prevenit trebuie inițiate mereu planuri de combatere.

4.2.3 Amenințări și riscuri de natură teroristă

Amenințările și riscurile de natură teroristă nu au limite. „Arma“ principală a terorismului este omul, în speță, omul disperat sau omul manipulat, adică adus în stare de disperare sau de răzbunare, dar și omul „demiurg“, omul pedepsitor, omul-călău,care se consideră destinat și predestinat a îndeplini o misiune supremă, a se sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfârșit o sarcină ce vine dintr-un spațiu sacru, dintr-o lume care-l domină și care are menirea de a o distruge cât mai repede și cât mai violent pe cea reală și, evident, de a o înlocui.

Omul este o ființă creativă, imaginativă, indiferent în ce postură s-ar afla. Terorismul îl folosește ca armă, pentru că el poate pătrunde oriunde, poate distruge orice. Omul poate înlocui o rachetă de croazieră; o rachetă de croazieră nu va putea înlocui niciodată un om. Iată de ce terorismul se consideră superior oricărei riposte, oricărei acțiuni și oricărei reacții. Spațiul virtual al teroristului este unul al distrugerii spectaculoase, al căutării și pedepsirii cu moartea a celor pe care îi consideră vinovați. Aceasta este o altă concluzie care atrage atenția asupra profunzimilor actului terorist, privit uneori doar ca o reacție superficială și psihopată. Terorismul se consideră „justițiar“ și, în același timp, punitiv. El este însă arogant și exclusiv, unilateral și ireconciliant. Unii îl cred un fel de feed-back, pentru că, în ultimă instanță, el este un produs social, este un fel de „cancer“ al societății omenești.

Care sunt deci principalele amenințări de natură teroristă? Cum se grupează ele din punct de vedere al ariei geografice, pe țări, pe ideologii și pe civilizații? Care sunt cauzele acestora?

Principalele amenințări de natură teroristă, în cadrul războiului mondial terorism – antiterorism care tocmai s-a declanșat, se conturează a fi, în continuare, următoarele:

posibilitatea folosirii de către organizații teroriste a armelor de distrugere în masă;

pregătirea și efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare ale țărilor care posedă astfel de mijloace și a produce catastrofe spectaculoase, în numele unor ideologii, unor principii considerate sacre sau din asumarea vocației de a pedepsi;

proliferarea acțiunilor punitive sau de răzbunare împotriva celor care au declanșat campania antiteroristă și a țărilor care fac parte din coaliția antiteroristă;

continuarea acțiunilor de natură teroristă – individuale, de mică amploare, sau organizate, de amploare – împotriva democrațiilor occidentale;

efectuarea unor atacuri asupra sistemelor de protecție a mediului, barajelor

și folosirea deșeurilor toxice și radioactive pentru a produce catastrofe ecologice;

continuarea și diversificarea asasinatelor politice;

atacarea sistemelor de valori și a instituțiilor de cultură;

crearea de diversiuni pentru a provoca nesiguranță, tensiuni și instabilități

degradarea condiției umane și proliferarea terorismului psihopat;

menținerea și chiar creșterea acțiunilor teroriste de sorginte etnică pentru distrugerea ideii de conviețuire și cultivarea individualismului feroce, a agresivității în purificarea etnică, a separatismului etnic;

acțiuni de natură teroristă în ciberspațiu în vederea creării unor perturbații grave în sistemele de comunicații, distrugerea sistemelor de comandă și control, a sistemelor bancare, virusarea bazelor de date, crearea unei stări de haos generalizat în sistemele de informații.

Acestea ar fi principalele repere ale spațiului amenințărilor de tip terorist. Spectrul amenințărilor teroriste este însă mult mai larg. Practic, nu se poate alcătui un catalog exhaustiv al amenințărilor și riscurilor de natură teroristă, așa cum nu se poate alcătui un catalog cu produsele inteligenței negative. Aceste amenințări și, în consonanță cu ele, riscurile aferente sunt nelimitate. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Ar fi posibil ca, în scurt timp, terorismul să recurgă la un nou tip de armă pe care o putem numi arma genetică. Dar tocmai acesta este și unul din obiectivele strategice ale terorismului, ale războiului de tip terorist: crearea nesiguranței, universalizarea și permanentizarea amenințării, altfel spus, atârnarea unei noi săbii a lui Damocles deasupra lumii, deasupra civilizației și valorilor acesteia. Riscul terorist este la ordinea zilei, amplificat de mass media și deja universalizat. Terorismul n-are țară și nu cunoaște granițe. El s-a „mondializat“ înaintea informației și economiei sau concomitent cu acestea, și-a creat celule pretutindeni, a proliferat amenințător, sfidător și ascuns. Delincvența planetară, ce se află în creștere, este una din amenințările cele mai serioase care apasă asupra păcii în acest mileniu“

Riscurile legate de fenomenul terorist sunt multiple și în mozaic. Apar din toate părțile și angajează toată lumea. Unele se asumă, altele se impun. Însă cel mai mare risc este acela de a ignora terorismul, a diminua măsurile de protecție împotriva lui și, în consecință, a-l accepta sau a-l tolera. Atitudinea de indiferență sau de favorizare (prin neimplicare) a fenomenului terorist reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri ale acestui început de secol. Nimeni nu poate rămâne indiferent, azi, la fenomenul terorist, pe motiv că pe el nu-l afectează sau în speranța că, dacă are o atitudine indiferentă sau binevoitoare față de acest fenomen, va fi cruțat de atacuri teroriste. În fața terorismului, omenirea trebuie să fie solidară, deși însăși solidaritatea este un risc. Este însă un risc necesar, deopotrivă, asumat și impus.

Riscul reprezintă o chestiune de atitudine și, în același timp, de acțiune. El este un pericol posibil, care poate fi cunoscut, prevăzut și, în consecință, asumat sau acceptat. Riscul unui pericol cunoscut sau posibil a fi prevăzut este, de regulă, asumat. Riscul unei amenințări este, de cele mai multe ori, impus, deci acceptat sau ocolit. Riscul înseamnă totdeauna conștientizarea pericolelor sau amenințărilor cărora li se asociază. În principiu, nu există riscuri date sau acceptate o dată pentru totdeauna, așa cum, cu unele excepții, nu există nici pericole sau amenințări eterne. Toate se află într-o dinamică specială și într-o schimbare continuă. De aceea, dinamica riscurilor este greu de evaluat, de controlat și de gestionat.

4.2.4 Asumarea riscurilor

În ce constă asumarea riscurilor pe care le cere combaterea terorismului?

Care sunt mecanismele de asumare?

Cine și în ce mod hotărăște această asumare?

Ce diferență există între asumare și impunere?

Pentru aflarea răspunsurilor trebuie să pornim de la premisa că foarte puține lucruri sunt eterne pe lumea aceasta. Eternă este doar starea generală de pericol și chiar de amenințare și, prin urmare, cea de risc continuu impus, asumat și acceptat. Acest gen de pericole, de amenințări și de riscuri se referă, îndeosebi, la cele care țin de geofizica pământului, deci de cutremure și alte fenomene geofizice, de fenomene climaterice, cosmice și chiar sociale. Este vorba de un „terorism natural“, pe care lumea trebuie să-l accepte și să-și asume riscurile adiacente. Dincolo de aceste fenomene, terorismul este un pericol produs al societății omenești, pe care omenirea, pe de o parte, îl respinge și îl combate și, pe de altă parate, îl acceptă, și-l asumă, îl regenerează și îl întreține, asumându-și, bineînțeles, și toate riscurile care rezultă de aici.

Omenirea își asumă acele riscuri legate de terorismul-efect, de terorismul-produs al faliilor, disfuncțiilor, tensiunilor, crizelor și conflictelor politice, economice, sociale, culturale, religioase, informaționale și militare, care au cauze complexe, greu de identificat și de înlăturat. Și le asumă, pentru că ele există, și nu pot fi ocolite sau ignorate. Această asumare nu înseamnă însă, ab initio, și acceptare. Omenirea acceptă doar faptul că există terorism, dar niciodată nu poate accepta fenomenul ca atare. Își asumă doar riscul combaterii lui, acest risc fiind intrinsec, întrucât face parte din sistem, adică din modul nostru de viață.

4.2.5 Contracararea terorismului

4.2.5.1 Antiterorism

Obținerea informațiilor și analizarea vulnerabilităților sunt condiții prealabile în planificarea măsurilor preventive. Un program bine planificat, care să cuprindă toate informațiile riguros sistematizate este esențial pentru cunoașterea naturii oricărei amenințări potențiale. Rolul informațiilor este acela de identificare și cuantificare a naturii amenințărilor teroriste. Informațiile asigură o evaluare la zi a capacităților operaționale ale teroriștilor, a tacticilor folosite de aceștia și a potențialelor ținte teroriste. Analizarea amenințărilor teroriste constituie pasul esențial în prevenirea sau reducerea vulnerabilității la un atac terorist.

Munca informativă antiteroristă trebuie să reprezinte un efort de echipă. Multe instituții statale pot participa activ la colectarea de informații, la evaluarea lor precum și la asigurarea sprijinului logistic. Schimbul de informații, legătura permanentă dintre instituțiile civile, poliție, jandarmerie, armată și forțele antiteroeste esențială. Schimbul continuu de informații între acestea previne un consum exagerat de energie și resurse.

Forțele speciale antitero trebuie să aibă rol de dispecer în strangerea informațiilor și analizarea acestora. Informațiile trebuie să survină constant de la toate eșaloanele, de la instituțiile naționale, agenții locale etc. După colectarea, cuantificarea și analizarea informațiilor, forțele antitero diseminează la nivel național avertismente privind potențiale amenințări teroriste, anunțând “țintele” vizate.

Succesul prevenirii antiteroriste depinde de modul în care forțele primesc la timp informații specifice despre potențialele amenințări. Integrarea informațiilor provenite din diverse surse dau posibilitatea formațiunilor antitero de a ști ce se întâmplă sau ce se poate întâmpla, acționând în consecință.

După stabilirea măsurilor necesare demersului antiterorist la nivel de instituții fundamentale ale statului, pe cale de consecință, urmează analiza palierului operativ – nivel la care acționează instituțiile naționale cu atribuții pe această linie.

Măsurile de prevenire antiteroristă luată de acestea trebuie sa aibă în vedere reducerea vulnerabilității potențialelor ținte la atacurile teroriste. Ele sunt obligatorii în cazul apărării obiectivelor sau persoanelor contra actelor teroriste, pentru protejarea personalului, instituțiilor și facilităților specificate prin legi, ordine sau regulamente.

În acest scop forțele antitero trebuie să țină cont de următoarele:

participarea la dezvoltarea (și completarea) unei baze de date specializate, la care să aibă acces toate instituțiile specificate prin lege

elaborarea de planuri generale și particulare (pe obiective) de protejare și asigurare antitero

practicarea de controale și supravegheri în locurile cu vulnerabilitate crescută la atacuri teroriste precum și analizarea factorilor de risc și propunerea soluțiilor

cooperarea cu celelalte instituții însărcinate cu apărarea siguranței naționale în vederea protejării personalului potențial amenințat de teroriști

4.2.5.2 Riposta contrateroristă

Riposta sau acțiunea contrateroristă are ca scop rezolvarea unui act terorist care nu a putut fi împiedicat prin măsurile de prevenire (descurajare sau prevenire antitero). În momentul declanșării unui atac terorist, toate resursele formațiunii (compartimentului) antitero sunt canalizate spre câștigarea controlului asupra desfășurării evenimentului.

Forțele care execută serviciul de protecție și pază, patrulele poliției sau jandarmeriei aflate în misiune în momentul declanșării unui atac terorist constituie forța inițială de ripostă.

Forțele de intervenție contrateroristă intervin rapid după un plan prestabilit care, potrivit experienței acumulate, trebuie să conțină următoarele:

măsuri de a declanșa în timp util acțiunile prevăzute pentru cazuri de criză (modalități de alarmare, comunicații, etc.)

modalități clasice, variante operaționale de control al căilor de acces la obiectivul vizat, soluții privind cazurile de luări de ostateci, a celor de baricadare a teroriștilor într+un spațiu capturat, modalități de acțiune la atentatele cu bombă, incendieri, etc

existența și asigurarea permanentă a capacitații de acțiune a unor echipe de intervenție rapidă specializate în variantele de criză menționate

Riposta antiteroristă este o acțiune ce cuprinde, de regulă, trei faze de desfășurare:

Prima fază constă în stabilirea naturii incidentului terorist. Forțele de intervenție tactică trebuie să stabilească dispozitivul de ripostă inițială în vederea păstrării sub control a desfășurării incidentului terorist; scopul și obiectivele acțiunii teroriste; motivația teroriștilor.

Pe baza raportului inițial, forțele speciale contrateroriste hotărăsc dacă este sau nu necesară notificarea armatei, jandarmeriei, poliției sau a altor forțe, precum și cereri de cooperare/ajutor.

Faza a doua constă în stabilirea jurisdicției asupra atacului terorist (dacă rezolvarea incidentului intră în aria de competență a armatei, poliției sau a unităților tactice de ripostă antiteroristă)

Faza a treia reprezintă trecerea la rezolvarea cu mijloace specifice a atacului terorist.

Algoritmul complet al contracarării unei crize teroriste de la stadiul de amenințare potențială până la izbucnirea ei efectivă, schematic, poate fi redat astfel:

Aradavoaice

4.3 Dezvoltarea modelului “2T” de analiză a riscului terorist

Conflictele armate contemporane sunt caracterizate de inechitatea capacității/puterii militare a statelor beligerante astfel încât aceasta capătă o structură asimetrică din ce în ce mai pronunțată. Într-adevăr, atacurile directe împotriva civililor, luările de ostatici și folosirea de scuturi umane – practici care au fost de mult timp scoase în afară legii – au reapărut recent în cadrul conflictelor armate, unde pentru a-și crea unele avantaje de ordin militar, actorii beligeranți considerați mai slabi din punct de vedere militar le-au adoptat ca și strategie directă de luptă. Deși nu neapărat desfășurat în cadrul unui conflict armat, terorismul internațional este reprezentarea cea mai completă și actuală a acestei asimetrii.

Departamentele de Apărare și Informații, au rolul de a identifica amenințările teroriste imediate, precum și cele în curs de planificare/dezvoltare (emergente) și de a oferi soluțiile asupra celei mai indicate modalități pentru a le învinge.

Din punct de vedere istoric, comunitățile de informații și securitate au urmat o abordare "intuitivă" în evaluarea amenințării relative reprezentate de grupurile și formațiunile teroriste. Alternativ, experții în domeniu au evaluat punctele forțe și punctele slabe ale unui grup specific în funcție de modul său de operare, numărul de luptători și gradul de sprijin și cooperare cu alte grupări similare . Deși un clasament de acest fel pare logic pe termen scurt, acesta nu oferă factorului politic o imagine concretă a modului în care capacitățile unui grup terorist se modifică în timp. Pe cale de consecință, o astfel de abordare nu ia în considerare, de exemplu, amenințarea unor grupări care nu au efectuat recent un atac împotriva unor obiective europene, ci mai degrabă au petrecut timp aprofundând convingerile ce stau la baza unor astfel de atacuri sau, mai important, s-au concentrat asupra racolării de noi membri și susținători.

Scopul acestei cercetări este de a elabora un cadru analitic de evaluare a riscului asimetric ce îl presupune activitatea unui grup țintă de 8 facțiuni teroriste a căror prezență a fost documentată pe teritoriul țării noastre . Pentru aceasta și pentru relevarea valorii riscului ce îl constituie pentru statul de drept fiecare grupare în parte, vom dezvoltă în continuare “Modelul 2T” bazat pe analiză binomului amenințări (threats) / ținte (targets) reprezentativ pentru activitatea teroristă ce vizează teritoriul României și/sau instituțiile politico-militare ale alianțelor din care țara noastră face parte.

4.3.1ul “”

Marea forță a terorismului exercitat de cel slab împotriva celui puternic constă în compensarea insuficienței mijloacelor prin inteligență și spirit de sacrificiu dus până la fanatism și absurd. Este, desigur, limpede pentru toată lumea că nici un act terorist nu poate fi și n-ar trebui să fie justificat, admirat sau tolerat. Lumea civilizată nu poate accepta nici acțiunea, nici replica de tip terorist. Dar nici nu le poate evita. De aceea, ea este nevoită să adopte un comportament adecvat, încercând eradicarea cauzelor. Dar cea mai eficientă metodă de combatere a terorismului nu o reprezintă armele, oricât de „inteligente“ ar fi ele, ci investigarea și cunoașterea profundă a fenomenului și, respectiv, acțiunea iscusită asupra cauzelor care-l generează și a factorilor care-l proliferează.

Actul terorist al celui slab împotriva celui puternic presupune un simț al frustrării accentuat, o injustiție politică ori socială. Diversele tipuri de acțiuni teroriste ale celui slab împotriva celui puternic (Anexa 1) blamează de fiecare dată o autoritate sau o instanță politică, susținând că înlăturarea injustiției poate fi făcută doar printr-o metodă violentă. Din acestă motiv, terorismul s-a autodefinit ca fiind “tactica ultimei soluții”, însă în esență terorismul rămâne o problemă de ordin politic.

Anexa 1

Diplomații, politicienii precum și structurile forțelor informativ-operative trebuie să aibă în vedere impactul produs de orice fel de răspuns la un act terorist, de consecințele produse la nivelul intereselor politice și naționale,dar mai ales dacă totalitatea costurilor economice, financiare, sociale sau politice justifică amploarea răspunsului ce se vrea a fi o pedeapsă. Specialiștii în analize politice și sociale susțin că nici o formă a terorismului nu rezistă în fața unei guvernări sau a unei puteri ce se dovedește a fi deschisă spre reformă, flexibilă, favorizându-i pe moderați și făcând eforturi pentru simplificarea situației celor defavorizați de sistem, de relațiile politice sau sociale.

Grupul „eco-terorist” se manifestă prin acte de amenințare și/sau violență împotriva populației civile, vandalism și distrugeri de proprietăți. De asemenea vizează, dincolo de obiectiv, impactul psihologic.

Grupul „lupul singuratic” acționează individual sau în celule mici, îmbrățițează extremismul ideologic, fiind considerată cea mai periculoasă amenințare, sunt greu de detectat și au o capacitate mare de a comite acte de violență.

Grupul „stat contra stat” reprezintă un stat sau mai multe care finanțează cu suport logistic și cunoștințe, organizații teroriste, în scopul susținerii de atacuri asupra instituțiilor sau a unor obiective civile de pe teritoriul altui stat. De asemenea, ajutorul acordat de stat se poate materializa și prin refuzul de a extrăda unul sau mai mulți teroriști refugiați pe teritoriul lor.

Aspectele prezentate reies din (Tabel2) și sub aspectul criteriilor determinante în ceea ce privește riscul asimetric pe care gruparile teroriste îl reprezintă, respectiv resurse – atât financiare cât și logistice, capabilități tehnice, teama pe care o suscită la nivelul populației, însă mai ales capacitatea de inovare de care aceștia dau dovadă prin însăși calitatea resursei umane de care beneficiază.

Harta profilelor atacatorilor

Tabel 2

Sursa: Jimenez, 2009.

4.3.1.1Analiza amenițărilor (threats)

Prima componentă logică a modelului de analiză este cea a “amenințărilor (threats)” pe care diverse grupuri teroriste le reprezintă la adresa statelor UE/NATO. Vom aborda această problematică din perspectiva elementelor constitutive ale acesteia, respectiv utilizând subcriteriile : motivații și consecințe.

4.3.1.1.1 Motivațiile acțiunilor teroriste

Deși analiștii fenomenului terorist nu au folosit în mod obișnuit o astfel de abordare sistematică în a evalua amenințările, acesta este, în fapt, modul tradițional de analiză a specialiștilor în domeniul studiilor strategice și planificare a apărării. Pentru aceasta, se stabilesc criteriile de referință ale motivațiilor precum și valoarea atribuită acestora funcție de nivelul amenințării pe care gruparea analizată o reprezintă (Tabelul nr.3).

Primul criteriu vizat este „sentimentul anti-democratic și/sau contrar viziunilor politice ale statelor membre UE/Nato”

Am ales sentimentul anti-democratic pentru a măsura intențiile grupărilor cu privire la alianțele europene UE/NATO dar și în strânsă legătură cu acestea, față de partenerul strategic reprezentat de SUA. Bineînțeles unele facțiuni nu manifestă astfel de sentimente, convingerile acestora fiind de cu totul altă natură, motiv pentru care, pe scala abordată, valoarea acesteia este 1.

În ceea ce privește „Asocierea cu alte grupări teroriste care vizează atacarea instituțiilor și/sau cetățenilor europeni”- am ales aceasta ca prag distinct de analiză întrucât la nivel mondial, reprezintă o practică relativ nouă între grupările teroriste fiind caracteristică în mare parte Al-Qaeda, grupare care a oferit și oferă în continuare sprijin și suport material și financiar către alte facțiuni care însă nu au neapărat obiectiv declarat de a ataca state sau instituții europene. Deoarece pericolul reprezentat de o alianță de acest gen este totuși unul ridicat, valoarea în cadrul motivațiilor este 2.

Structurile teroriste ce au o „Ideologie anti-europeană declarată și/sau având la activ atacuri semnificative împotriva statelor europene membre ale alianțelor” sunt urmărite îndeaproape atât de serviciile de specialitate cât și de zona mass-media întrucât acestea suscită un interes ridicat pentru ambele tabere. Dacă activitatea acestora este documentată foarte atent de mediile de culegere a informațiilor pentru a preveni eventualele atentate, media își folosește întreg arsenalul de metode și mijloace pentru a obține informații valoroase despre acestea. Ideologia anti-europeană primește ca nivel de motivație în cadrul amenințării valoarea 3.

Desigur, există grupări/facțiuni teroriste care vizează cu precădere obiective europene ca parte a campaniilor de destabilizare a formei de guvernamat democratice sau de a influența retragerea de trupe din anumite zone de conflict armat.

Celor care „Planifică atent activități ce vizează în special cetățeni europeni și/sau proprietăți ale acestora” li se atribuie valoarea 4.

În final, pragul cel mai înalt al motivațiilor este atribuit grupurilor ce „Vizează exclusiv obiective militare și politice de C2 ale NATO/UE” – evident, marcate prin valoarea 5, reprezentând cele mai de temut acțiuni ce pot destabiliza structuri politico-militare importante și de asemenea pot cauza victime omenești și însemnate pagube materiale.

Indicatori ai motivației grupurilor teroriste

Tabelul nr. 3

4.3.1.1.2 Consecințele atacului terorist

Deși examinarea grupurilor teroriste din perspectiva motivației acestora este extrem de utilă, la fel de importantă este de asemenea, evaluarea capacității organizațiilor de a execută în fapt atacuri asupra obiectivelor precum și consecințele pe care aceștia le urmăresc în plan militar, politic și economic.

Noi, prin urmare, adăugăm propria evaluare a tendințelor teroriste noi și emergente. Rezultatul este o serie de criterii care, credem noi, oferă suficientă structura pentru a formă un cadru de măsurare a consecințelor acțiunilor teroriste. Semnificativ este faptul că acești indicatori nu sunt meniți să fie exclusivi sau globali, în sensul identificării tuturor tipurilor relevante sau potențiale de atacuri pe care un grup l-ar putea execută. În schimb, indicatorii puși la dispoziția factorilor de decizie pot oferi o serie de măsuri care se pot folosi pentru a compară consecințele relative la actele de terorism.

Pentru a face acest lucru, am ales cinci indicatori ai consecințelor grupați similar celor motivationali:

Primul prag al consecințelor este „abilitatea de a ținti în mod deliberat cetățenii străini fără apărare”. Analiză noastră sugerează că atacurile deliberate asupra străinilor necesită un grad important de recunoaștere, expertiză tehnică, și planificare. De asemenea, în timp ce unele grupări teroriste ar putea fi capabile să răpească sau să asasineze străini o dată sau de două ori în timpul existenței lor, acest nivel de operație este dificil de susținut pentru multe din acestea.

Un exemplu elocvent al acest tip de act este atacul din 8.05.2002 săvârșit de un grup de teroriști pakistanezi împotriva unor ingineri francezi ce locuiau în Hotelul Sheraton din Karachi, care a ucis 13 persoane și a rănit 25. În acest atac, autorii au știut aparent nu numai locația victimelor, dar și programul lor de deplasare la și de la locul de muncă. (Cragin,R.K.; Daly,S; 2004, p.22) Prin urmare, în opinia noastră, acest prag reprezintă un prim grad de organizare și planificare, motiv pentru care în sistemul abordat îi este atribuită valoarea 1.

Am stabilit că următor prag de analiză a consecințelor acțiunilor teroriste „capacitatea de a ucide sau răni în jurul a 50 de persoane într-un singur atac.”

Am ales acest prag că un indicator al abilității unui grup terorist de a dobândi cunoștințe de baza asupra unei ținte, precum și de a planifică și execută un atac cu un nivel minim de mijloace disponibile.

De exemplu, în ianuarie 1998, Grupul Islamic Armat (GIA) a aruncat un dispozitiv exploziv improvizat într-un cinematograf din Algeria,omorând aproximativ 50 de persoane. Deși nu a fost un atac deosebit de sofisticat, rezultatul indică faptul că teroriștii au suficientă planificare și execuție pentru a viza cu succes un grup de oameni concentrat.

Al treilea prag de evaluare/măsurare este reprezentat de „capacitatea de a ucide sau răni peste 150 de persoane într-un singur atac” – un exemplu în acest sens îl reprezintă bombardamentele din 21 decembrie 1988, împotriva aeronavei Pan Am 103 ce survola orașul Lockerbie, Scoția și care a ucis în aer 270 de oameni.(Cragin,R.; Daly S.;2004, p.23)

Pentru acest prag, ne-am decis să trecem dincolo de modele istorice ale atacurilor teroriste, și să luăm în considerare tendințele emergente în activitățile teroriste. Acest prag justifică o astfel de schimbare, deoarece, la acest nivel, este dificil să se diferențieze intenția de a ucide 150 sau mai multe persoane de capacitatea reală de a face acest lucru.

În mod similar, am stabilit la nivelul consecințelor un al patrulea prag prin „abilitatea demonstrată a grupărilor teroriste de lovi obiective militare și/sau sub protecție armata.” Astfel, trupe de gherilă ce desfășoară activități teroriste ce vizează ținte militarizate își dezvoltă abilitățile și armele necesare pentru a atacă cu succes poliția și obiective militare sau păzite. Prin urmare, competențele necesare pentru că grupările teroriste să efectueze un atac asupra obiectivelor păzite merită propria să valoare de referință.

Cel mai mare indicator al consecințelor atacului terorist pe care l-am încorporat în acest cadru de analiză este „abilitatea de a coordona concomitent mai multe atacuri”. Am ales acest prag pentru că astfel de atacuri necesită o planificare anterioară sofisticată prin colectare de informații, securitate operațională, expertiză tehnică și comandă /control.

Ca și în cazul indicatorilor de motivație a acțiunilor teroriste, vom atribui fiecăruia dintre aceste praguri o valoare numerică. (Tabelul nr.4) identifică aceste valori, pe care le vom folosi în secțiunea următoare pentru a demonstra cum amenințările reprezentate de mai multe grupări teroriste pot fi comparate între ele.

Indicatori ai consecintelor actiunilor teroriste

Tabelul nr.4

4.3.1.1.3 Valoarea riscului amenințărilor asimetrice

După ce am stabilit metodele cadru care pot fi folosite pentru a evalua amenințările teroriste la adresa statelor UE/NATO prin folosirea unei succesiuni de criterii punctuale caracteristice, această secțiune clasifică unidimensional un numar de 8 grupări teroriste a căror activitate a fost documentată și în țara noastră. Valoarea întrunită a amenințărilor ce reiese în urma analizei efectuate, reprezintă produsul valorilor atribuite motivatiilor și consecințelor, prin notare cu cifre de la 1 – pentru cea mai mica amenințare, pana la 25 – cea mai mare amenințare, așa cum reiese din (Tabelul nr.5), astfel:

Indicatori ai amenințărilor asimetrice

Tabelul nr.5

Valoarea amenințărilor asimetrice

(motivații x consecințe)

Figura nr.1

4.3.1.2 Analiza țintelor (targets)

Pentru crearea unei analize bi-dimensionale, care să releve cât mai pertinent amenințarea teroristă, am ales ca element secund de referință țintele.

Vom încerca să abordăm acest element de noutate, țintele, din perspectiva infrastructurilor critice. Și pentru a crea imaginea de ansamblu și pentru a înțelege în continuare ce presupune o infrastructură critică, consider potrivit să prezentăm o definiție în acest sens, astfel:

Infrastructura critică reprezintă un element, un sistem sau o componentă a acestuia care este esențial pentru menținerea funcțiilor vitale ale societății, a sănătății, siguranței, securității, bunăstării sociale sau economice a persoanelor, și a căror perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel național ca urmare a incapacității de a menține respectivele funcții.(Alexandresc,G.; Văduva,Gh.; 2006)

Infrastructurile sunt considerate critice datorită:

-> condiției de unicat în cadrul infrastructurilor unui sistem sau proces;

-> importanței vitale pe care o au, ca suport material sau virtual (de rețea), în funcționarea sistemelor și în derularea proceselor economice, sociale, politice, informaționale, militare etc.;

-> rolului important, de neînlocuit, pe care îl îndeplinesc în stabilitatea, fiabilitatea, siguranța, funcționalitatea și, mai ales, în securitatea sistemelor;

-> vulnerabilității sporite la amenințările directe, precum și la cele care vizează sistemele din care fac parte;

-> sensibilității deosebite la variația condițiilor și, mai ales, la schimbări bruște ale situației.( Maior,G.C.; Rev22dec2008)

Acest tip de infrastructuri există pretutindeni în lume, în cadrul fiecărui sistem fizic sau virtual și în toate domeniile activității omenești. Ele nu sunt stabilite în mod arbitrar, ci identificate și evaluate că fiind critice. Cu alte cuvinte, din mulțimea de infrastructuri care fac parte dintr-un sistem sau contribuie la funcționarea unui sistem (proces), numai unele sunt critice. Se pune întrebarea, care dintre ele? Aici intervine un proces de identificare și evaluare.

Infrastructurile sunt sau devin critice datorită, în primul rând vulnerabilității lor la acele amenințări care le vizează în mod direct sau sunt îndreptate împotriva sistemelor, acțiunilor și proceselor din care fac parte. Amenințările la adresa infrastructurilor critice sunt condiționate, favorizate și facilitate de cel puțin trei factori foarte importanți:

-> lipsa de flexibilitate, dată de caracterul fix și de locația relativ exactă a infrastructurilor, inclusiv a celor critice;

-> flexibilitatea, fluiditatea, perversitatea pericolelor și amenințărilor la adresa infrastructurilor critice și spectrul foarte larg de manifestare a acestora;

-> caracterul greu previzibil și surprinzător ale pericolelor și amenințărilor la adresa infrastructurilor critice.

De asemenea, pericolele și amenințările la adresa infrastructurilor critice pot fi grupate în funcție de locația acestor infrastructuri, de formă de manifestare, de sfera de cuprindere, de modul în care ele apar și se dezvoltă etc.

Acestea fiind spuse, este lesne de înțeles asocierea fenomenului terorist cu acest tip de infrastructuri, motivându-se evident analiza funcție de acest parametru.

Grupările teroriste actuale sunt mult mai bine organizate ca în trecut, acestea beneficiind atât de tehnică de ultima ora cât și de o resursă umană foarte bine pregătită.

Structurile de informații și contra-informații ale acestora rivalizează cu cele ale statelor de drept, motiv pentru care este o greșeală flagrantă să nesocotim faptul că grupările teroriste pot deține date și informații despre asemenea infrastructuri și, mai ales, că acestea cunosc și vizează în mod direct haosul/pagubele ce s-ar produce în cazul unui atac asupra unor asemenea facilități.(Aradavoaice,Gh.;Iliescu,D.,1997). Pe cale de consecință, la nivelul fiecărui stat european a fost implementată Directiva Consiliului European nr.2008/114/CE din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora.

Stabilirea măsurilor de securitate trebuie să vizeze atât domeniul organizațional (strategii și politici de securitate interne), cât și domeniul securității fizice și informatice a sistemelor care formează infrastructura critică propriu-zisă.

Un element imperativ al protejării sistemelor critice este promovarea culturii de securitate în domeniu, prin conlucrarea deținătorului, operatorului, utilizatorului și expertului din terță parte, în urmă căreia să se studieze modalitatea de coordonare a serviciilor asigurate atât de către sectorul privat, cât și de autoritățile de stat cu atribuții în domeniu.

În continuare vom aborda problematica amenințării din perspectiva domeniilor generale din care fac parte infrastructurile critice:

-> structuri informaționale și de comunicații

-> băncile și sistemul financiar al unei țări

-> sistemul de energie – producere și transport electricitate, gaz natural, petrol

-> structuri de distribuție fizică a resurselor – sisteme de transport rutier, naval,aerian

-> servicii vitale suport al activității umane – sanitare, apărare civilă, poliție, armată

Vom folosi aceste domenii ale infrastructurilor critice ca indicatori de analiză a amenințării pe care o reprezintă fiecare grupare teroristă, funcție de posibilitățile acesteia de a atacă o anumită țintă, evaluând pericolul suscitat prin valori de la 1 la 4. Pentru aceasta se are în vedere numărul membrilor activi ai respectivei grupări, mijloacele logistice și militare de care aceștia dispun precum și istoricul în atacarea unor astfel de obiective, așa cum reiese din (Tabelul nr. 6)

Indicatori ai infrastructurilor critice

Tabelul nr.6

4.3.1.3 Valoarea riscului asumat

(Tabelul nr.7) ilustrează valoarea riscului asumat pe scala abordată(1-100) prin înmulțirea valorilor atribuite amenințărilor și țintelor. Această demonstrează modalitatea prin care cadrul poate oferi analiștilor și factorilor de decizie politică, un mijloc util pentru filtrarea imprevizibilelor amenințări teroriste. Într-adevăr, această paradigmă clarifică din plin întrebarea fundamentală care stă la baza unui contraterorism de succes:

"Care sunt grupările de care România ar trebui să fie îngrijorată?”

Indicatori ai valorii riscului asimetric asumat

Tabelul nr.7

Iar răspunsul este ilustrat în (Figura nr.2) „Modelul 2T/Valoarea riscului asumat” respectiv grupările teroriste din cadranul I, adică acelea care combină un nivel ridicat de risc potențial, cu capacități operaționale semnificative, și care ar trebui să reprezinte o prioritate pentru politica de combatere a terorismului din România.

În consecință, două grupuri – Partidul Muncitorilor din Kurdistan -PKK și Mișcarea Islamică de Rezistență – Hamas – se încadrează în această categorie.

Figura nr.2

4.3.2 Interpretarea rezultatelor

Deși scopul acestui cadru este de a compara riscurile reprezentate de diverse grupări la adresa României, este important de menționat că nu toate grupurile din cadranul I sunt în mod necesar capabile sau motivate să lanseze o serie de atacuri sofisticatate pe teritoriul țării noastre. Ar putea fi util să se stabilească un set separat de criterii specifice pentru atacuri asupra statului de drept, însă scopul acestei analize este să vizeze capacitățile, posibilitățile și pregătirea membrilor activi și partizanilor grupurilor teroriste ce activează aici.

Spre deosebire de Partidul Muncitorilor din Kurdistan PKK și Mișcarea Islamică de Rezistență Hamas, grupurile teroriste din cadranul III al figurii, prezintă cel mai mic risc potențial la adresa țării noastre, deoarece acestea nu reprezintă o amenințare consistentă și nici nu posedă mijloacele necesare de accedere către infrastructurile critice de pe teritoriul țării.

Însă, această analiză nu susține, sub nicio formă, faptul că statul român ar trebui să ignore aceste grupuri ci mai degrabă, recomandă factorilor de decizie să cântărească măsurile în deplină cunoștință a contextului de interese strategice emergente.

Evaluarea modalității de modificare a ideologiilor și motivațiilor grupurilor teroriste este însă o problema complexă, deoarece acestea nu dezvoltă neapărat de-a lungul timpului o traiectorie liniară care poate fi intuită cu ușurință. (Taleb.N, 2008) Ca rezultat, analizele ce au ca scop documentarea activităților teroriste, relevă faptul că acțiunile de acest gen sunt declanșate de cele mai multe ori de un impuls personal sau de anumite situații favorabile făcându-le foarte dificil de previzionat și deci, de prevenit.

Sunt de părere că aceste grupări aparent inactive ar putea reprezenta o amenințare mai importantă pentru statele europene pe termen mediu și lung.Terorismul se prezintă ca un fenomen foarte complex, cu manifestări extrem de violente, desfășurate de cele mai multe ori prin surprindere, împotriva unor ținte precise, care, în general, nu se pot apăra. El se prezintă ca o reacție și, în același timp, ca o acțiune punitivă împotriva oricui se opune unei anumite idei, unei anumite filosofii, unei anumite religii, unei anumite politici. Se spune că terorismul este arma săracului. Această aserțiune este adevărată numai în parte. Ea este arma extremistului, a celui care dorește să ucidă, să înspăimânte, să domine prin teroare.

Terorismul nu va putea fi eradicat. Sub o formă sau alta, el va există mereu. Omenirea poate să-l pună însă sub supraveghere, să-i limiteze efectele, să se protejeze împotriva lui.

4.4 Poate avea terorismul succes? Concluzie

Din acest punct de vedere – criteriul succesului – este greu de atins, întrucât puține grupări insurgente care au apelat la terorism ca principală strategie și-au realizat scopul.

Marea majoritate a grupărilor teroriste ce au activat în epoca contemporană au eșuat lamentabil în demersul lor de obținere a puterii sau de schimbare a regimului politic atacat. Același lucru este valabil și în majoritatea cazurilor de insurgentă separatistă, când teroriștii amenință suveranitatea și integritatea teritorială a statului țintă, așa cum a fost cazul separatiștilor basci în Spania, kurzilor în Turcia sau a corsicanilor în Franța. Astfel, pentru Franța, părăsirea Marocului, Tunisiei sau chiar a Algeriei a fost dureroasă, deoarece lăsau în urmă peste un milion de francezi în mijlocul unei populatii musulmane ostile. Dacă ar fi fost vorba de Bretania sau Normandia, Franța nu ar fi cedat niciodată.

Totuși este adevărat și faptul că o cauza naționalistă este în general mult mai puternică în motivarea unei părți a populației decât o problemă socială, și, prin urmare, alte lucruri fiind echivalente, intensitatea violenței emanate din sentimentele naționaliste este de obicei mai mare decât violența generată de nedreptatile/abuzurile social-economice. Deși realizarea deplină a scopurilor insurgenților este rară, teroriștii au reușit adeseori să-și realizeze obiectivele parțial.

Se pot deosebi patru tipuri de succese parțiale:

obținerea sprijinului intern ce permite ajungerea la un nivel mai înalt al insurgenței

atragerea atenției internaționale asupra cauzei ce o susțin

dobândirea legitimității internaționale

câștigarea de concesii politice parțiale din partea autorităților

Un analist american al fenomenului, Marta Crenshaw a observat corect că: „O problemă inițială în aprecierea rezultatelor terorismului este faptul că el nu este niciodată factorul cauzal unic ce duce la efecte identificabile.” Îmbinarea efectelor sociale și politice cu alte evenimente și orientări face dificilă izolarea terorismului.

Anumite grupări teroriste ce au fost incapabile să-și materializeze obiectivele politice, au reușit totuși să-și determine adversarii să facă concesii semnificative. Un exemplu tipic îl constituie ETA (Euzkadi ta Askatasuna). Campania lor violentă de a se separa de Spania nu a produs independența la care aspirau dar a fost fără îndoială un factor major în hotărârea Spaniei de a garanta provinciilor basce autonomie extensiva. Un alt caz de acest gen este lupta IRA împotriva Ulsterului. Deși nu au fost făcuți pași semnificativi în privința schimbarii statutului Ulsterului, a existat bunăvoința progresivă în Marea Britanie pentru soluționarea problemei irlandeze folosind orice mijloc care ar pune capăt violenței. În mod evident, aceste schimbări în politica britanică au fost stimulate de lupta IRA mai ales că mediatizarea internațională a făcut SUA să se implice direct în medierea conflictului dintre protestanti și catolici, Jerry Adams fiind acceptat în SUA, deci recunoscut ca parte reprezentativă cu autoritate morală și legală, în cadrul negocierilor de pace.

În final, ceea ce întreaga populatie a lumii trebuie să știe este că „în fața amenințării teroriste nimeni nu este în siguranță”, iar costurile prevenirii acestei amenințări, oricat de mari ar fi, întotdeauna se vor dovedi infinit mai mici decât cele ale unei riposte la un act împlinit. Și pentru a preveni, a combate și înlătura răul, condiția sine qua non este aceea a cunoașterii în profunzime a fenomenului în cauză în toată complexitatea sa.

Anexa nr.

Tipuri de acțiuni teroriste

Sursa: Sageman M., 2004

Anexa nr.

Formațiunile teroriste analizate

Frații Musulmani

În România trăiesc peste 200 de membri și simpatizanți, care lucrează sub acoperirea unor ligi islamice și fundații umanitare. Acestea au legături în mediile universitare și caută noi aderenți pentru propagandă islamică și executarea anumitor operațiuni. Frații Mululmani din România lucrează în strânsă colaborare cu Hamas. Sprijinul financiar al organizației provine de la Asociația Mondială a Tineretului Musulman, cu sediul la Riad, Arabia Saudită, și de la Fundația Umanitară Al-Taiba, cu sediul în Statele Unite. Membri ai organizației Frații Musulmani din România au fost implicați, în trecut, în acte teroriste, dar nu există dovezi că ar intenționa să comită astfel de acte în viitorul apropiat.

Hamas

Face eforturi susținute pentru a influența comunitatea palestiniană din România, dispunând de peste 70 de membri în București, Timișoara, Cluj și Iași. Sursele SRI consideră activitățile membrilor Hamas în România că fiind amenințări grave la adresa siguranței naționale". Brigada Antiteroristă a SRI a obținut unele probe care atestă faptul că adepții Hamas din România sprijină financiar și prin alte mijloace structura centrală a acestei organizații. Conform unor date publice, în ultimii cinci ani au fost expulzați din România 19 membri ai acestei organizații, pentru încălcarea Legii Siguranței Naționale.

Hezbollah

Se estimează că organizația dispune de circa 100 de adepți activi în România.

Partidul Libertății Islamice

Organizație fundamentalist-radicală, care are în România peste 30 de membri. Nu recunoaște legitimitatea guvernelor actuale din țările musulmane și militează pentru instaurarea Marelui Califat Islamic pe toate teritoriile locuite de musulmani.

Frontul pentru Eliberarea Palestinei

Are peste 20 de membri care derulează diferite afaceri în România. Principalul lor obiectiv este obținerea de informații despre potențiale ținte israeliene sau americane, pentru pregătirea unor atentate teroriste.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan

Comunitatea kurdă din România constituie resursa a circa 1500 de membri PKK, din care circa 20 membri importanți. PKK organizează cursuri de pregătire pentru activități insurgente, participa la operațiuni de trafic cu droguri și armament, extorcări și răpiri de persoane, în scopul finanțării organizației. SRI suspectează PKK pentru deținere de armament ușor și greu, muniție și echipamente de comunicații, păstrate în baze secrete proprii.

Principalele ținte ale organizației sunt ofițerii și agenții Organizației Naționale de Informații din Turcia (MIT), defectorii PKK, și alte obiective turcești din diferite țări. În ultimii ani, membri ai PKK au fost expulzați din România în număr mare.

Lupii Cenușii

Este o mișcare ultranaționalistă de extremă dreapta din Turcia. Militează pentru o "Turcie mai mare", care să se întindă de la "Marele Zid, până în Balcani". Se opun PKK, simpatizanților kurzi ai partidelor islamice din Turcia și Hezbollahului turcesc. În România, organizația dispune de peste 300 de membri, organizați pe două structuri distincte: de conducere și de execuție. Organizația are un înalt potențial infracțional, extremist și terorist, fiind implicată în trafic de droguri și armament.

Frontul Revoluționar al Eliberării Poporului

Este o organizație teroristă turcă de sorginte marxist-leninistă, care militează pentru o "revoluție totală, rapidă și violență, împotriva autorităților din Turica". Potrivit SRI, membri DHKP-C din România sunt implicați în culegerea de informații despre diferite obiective turcești și americane, precum și în activități logistice în vederea sprijinirii "comandamentului central", cu sediul în Germania.