Televiziune Societate. Studiu de Caz Pariu cu Viata

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Televiziune-societate

I.1. Televiziunea ca mediu de comunicare

I.1.1. Specificul mesajului audiovizual

I.2. Funcțiile televiziunii

I.3. Efectele televiziunii

I.3.1. Dependența de televizor

I.4. Cadru de reglementare CNA

Capitolul II. Consum TV: perspectivă psiho-sociologică

II.1. Relația atitudini-TV

II.1.1. Schimbarea atitudinală prin intermediul serialelor

II.1.2. Atitudinile duale

II.1.3. Formarea atitudinilor prin intermediul modelelor

II.1.4. Modelele adolescenților din generația Y și Z

Capitolul III. Studiu de caz “Pariu cu viața”

III.1. Planul cercetării

III.2. Rezultate și interpretare

Capitolul IV. Concluzii

Bibliografie

Anexă

Introducere

Televizorul a devenit un membru tot mai important al familiei. Încă de mici, copiii sunt obișnuiți cu acesta, iar studiile au demonstrat că oamenii nu mai concep să trăiască fără el. Eu am ales această temă pentru că în prezent televiziunea a ajuns să influențeze tot mai multe persoane, în special adolescenții, care în această perioadă încearcă să își dezvolte o identitate personală și să se identifice cu un rol profesional. Televizorul a devenit un factor important în alegerile pe care le fac tinerii, iar timpul petrecut în fața acestuia și modelele pe care le au, ajung chiar sa le stabilească parcursul în viață.

Obiectivul meu în această cercetare a fost să aflu dacă serialul “Pariu cu viața” a influențat adolescenții și în ce măsură a reușit acest lucru, care sunt preferințele pe care le au tinerii în materie de produse tv și cât timp petrec în fața micului ecran.

În primul capitol al lucrării am prezentat efectele și funcțiile pe care le are televiziunea și specificul mesajului audiovizual. Efectele mass-media se concretizează în viața reală sub diferite forme (modelul “stimul-răspuns”, modelul “hegemonic”, modelul “dependenței”, modelul “spirala tăcerii”, modelul “fluxului în doi pași”, modelul “utilizări și gratificații” etc) și pot creea schimbări atât dorite cât și nedorite. În ceea ce privesc funcțiile televiziunii, aceasta este considerată un mijloc de comunicare, care satisface necesitățile telespectatorului, iar oamenii folosesc televiziunea pentru a-și satisface necesitațile psihologice într-un mod mai mult sau mai puțin conștient. Am prezentat și câteva detalii despre cadrul de reglementare CNA cu privire la copii și adolescenți, care prevede protejarea acestora până la vârsta de 18 ani, dar și câteva îndrumări care ar trebui luate serios în considerare (vizionarea cu limite, evitarea trecerii de la un program la altul in mod continuu, comunicarea cu tinerii despre ceea ce văd și ceea ce înteleg de la tv etc).

În partea a două a lucrării am abordat și o altă perspectivă a consumului tv, mai exact o perspectivă psiho-sociologică. Aici am vorbit despre formarea atitudilor prin intermediul modelelor alese de adolescenți, care sunt aceste modele ale generațiilor Y și Z , dar și care sunt schimbările atitudinale, în urma vizionării de seriale. În prezent formarea atitudinilor nu se mai datorează doar modelelor oferite de părinți sau de profesori, ci și prin imitarea eroilor creați de mass-media. Oamenii pot aprecia foarte mult imaginea unor persoanje din seriale sau ale unor unor vedete datorate mass- mediei. Astfel că există posibilitatea ca adolescenții să-și modifice atitudinile, dacă vedetele, eroii pe care îi admiră au atitudini diferite de ale lor. Imitarea comportamentelor și aplicarea acestora în relațiile cotidiene pot fi continuate sau dimpotrivă reprimate, în funcție de succesul sau insuccesul pe care îl are această atitudine. Telespectatorul, în măsura în care înocuiește propriile tendințe psihologice cu cele ale eroilor, se identifică cu aceștia. Fie că sunt personaje din benzi desenate, din emisiuni sau din seriale. Acesta simte că trăiește experiențe care nu îi aparțin și care nu pot fi ale sale. Vedetele pe care le admiră devin astfel un fel de alter-ego al spectatorului.

Capitolul I. Televiziune-societate

I.1. Televiziunea ca mediu de comunicare

În anul 1875 s-a vorbit pentru prima dată despre televiziune, atunci când doi oameni de știință Ayrton și Perry, au descoperit cum să transforme lumina în curent electric. Urmează conceperea tubului electronic, după care în anul 1926 au loc primele semnale de televiziune prin unde radio. Societatea Britanică de Radiodifuziune a început un serviciu experimental de televiziune, iar în 1936 BBC-ul a început difuzari regulate.

În România pe data de 23 august 1955 a început difuzarea în București a primelor emisiuni cu caracter regulat. Între timp apar atat televiziunea de stat, publică, cât și televiziunea comercială. Serviciul public trebuie să reflecte caracterul educativ și instructiv al ofertei “Concepția de model public impune o anumită influență asupra telespectatorului, elimină noțiunea de consummator și marșează pe cea de spectator, printr-o strategie de promovare a dimensiunii educaționale-inoformaționale, în detrimental celei de divertisment” (I. Stavre, 2011, pp. 99-100).

În anul 1994 prin legea nr. 41 a fost înființată “Societatea Română de Televiziune”, ca serviciu public de interes național, iar radioul public s-a separat de televiziunea publică, fiind două instituții independente. Din anul 1989, când oamnilor li s-a oferit dreptul la liberă exprimare, a aparut Legea Audiovizualului. Primele televiziuni private s-au încheiat cu eșec, deoarece toți profesioniștii si cea mai bună tehnologie se aflau la televiziunea publică. Canalele private care s-au impus pe plan național sunt: Pro TV, Antena 1, Prima TV,canalele de știri Antena 3, Realitatea TV si Kanal D, o investiție cu capital turcesc.

“Conceptul de televiziune publică subliniază legătura directă cu publicul telespectator, care plătește taxă de abonament pentru serviciile de informare oferite de aceste instituții. Televiziunea publică și radioul public reprezintă punerea în practică a dreptului contituțional al oricărui cetățan de a fi informat. Televiziunea publică trebuie să aibă o ținută elevată, să promoveze valorile culturii naționale și să militeze pentru cultivarea demnității umane” (I. Stavre, 2011, p. 100). Datorită tehnologiei digitale în domeniul televiziunii s-a ajuns la posibilitatea de a transmite un numar foarte mare de canale de televiziune prin cablu. Aceasta supraofertă a condus la stratificarea publicului după preferințele de consum. Trustul care a dat startul a fost PRO TV cu canalul Acasa TV, un canal specializat pe seriale.

I.1.1 Specificul mesajului audiovizual

Există câteva caracteristici care sunt valabile pentru mesajele difuzate de televiziuni atunci când are loc o transmisie în direct (I.Stavre, 2011, pp. 274-275):

Mesajul audiovizual este un mesaj în timp real. Percepția mesajului este instantanee și are loc în timpul difuzării. Această caracteristică se pierde atunci când înregistraîrea fie ea video sau audio, are loc acasă. De obicei înregistrările se fac în cazul emisunilor care nu depind de timp, spre exmplu emisiunile de muzică sau divertisment. Emisiunile de știri de cele mai multe ori sunt înregistrate de departamentele de comunicare sau de companiile care se ocupă de monitorizarea emisiunilor cu character informativ.

Mesajul audiovizual este un mesaj perceput linear. Oamenii află despre evenimente în ordinea în care le prezintă jurnalistul. Dacă în cazul unui afiș se poate citi textul, după care se pot analiza imaginile, în cazul reportajului lucrurile stau diferit. Mesajul trebuie să fie cât mai clar, pentru a întelege imediat, iar suntetul și imaginile trebuie să fie lipsite de ambiguitate. Dacă persoan care ascultă nu a înteles un anumit lucru, nu există posibilitatea de a reveni. Acest lucru face ca departamentele de relații publice să creeze mesaje cât mai clare și precise. Această caracteristică nu mai este valabilă atunci când înregistrarea reportajului poate fi găsită pe internet și poate fi revăzute de mai multe ori.

Mesajul auudiovizual este un mesaj dens și scurt. Atenția publicului se poate spune că este sensibilă și astfel trebuie evitate elementele care distrag atenția, cum ar fi sunetele de microfon, aparițiile nepotrivite în camera video etc

Mesajul audiovizual este un mesaj construit în echipă. Este cunoscut faptul că jurnalistul trebuie să știe să lucreze în echipă. Pentru a îndeplini anumite obiective, spre exemplu un reportaj, acesta va avea șanse slabe să îl realizeze fără operatorul de imagine.

I.2. Funcțiile televiziunii

Televiziunea a ajuns să fie considerată o armă a lumii actuale, care influențează pe termen lung percepția invidului asupra realității, acești devenind sclavi ai unor mesaje de la televizor.

Deși primele teorii privind efectele televiziunii asupra audienței au fost modificate sau discreditate, următoarele cercetări nu le-au înlocuit complet, ci au mers pe premisele conținute de acestea. Cele mai importante premise sunt (J. Fiske, 2002, pp. 72-74):

1. Individualizarea- se referă la o relație individuală între comunicatorul în masă și sptectatorul individual. Telespectatorul este privit ca un un individ cu necesități psihologice, pe care comunicatorul în masă încercă să le satisfacă. De aceea televiziunea este considerată un mijloc de comunicare care satisface necesitățile telespectatorului.

2. Abstractizarea- necesitățile psihologice individuale sunt majoritatea aceleași, indiferent de mediul, cultura, căreiă individul îi aparține.În concluzie, această premisă favorizeaza necesitățile psihologice generale, neglijând diferitele subculturi.

3. Funcționalismul- telespectatorii folosesc televiziunea pentru a-si satisface necesitățile psihologice, într-un mod mai mult sau mai puțin conștient și activ.

McQuail (2004, p.79) consideră că există cinci condiții generale care determină influențarea indivizilor de către mass-media:

1. Cu cât este mai mare monopolul sursei de comunicare asupra receptorului, cu atât este mai mare schimbarea sau reacția în favoarea sursei asupra receptorului.

2. Efectele comunicării sunt maxime atunci când mesajul se aliniază opiniilor existente, credintelor și dispozițiilor receptorului.

3. Comunicarea produce schimbările cele mai eficiente în privința problemelor nefamiliare, nepercepute ca atare, periferice, care nu se află în centrul sistemului de valori al receptorului.

4. Comunicarea are mai multe șanse să fie eficientă atunci când sursa este considertă a fi un expert, cu un statut superior, obiectiv și agreat de receptor, sau, mai ales când sursa are putere, iar recepotrul se poate identifica cu ea.

5. Contextul social, grupul sau grupul de referință vor media comunicarea și vor influența acceptarea sau neacceptarea ei.

Deci, efectul direct al comunicării în masă asupra comportamentului și atitudinilor individuale poate fi aproape inexistent sau poate fi dincolo de posibilitatea măsurării.

Produsele media rãspund necesității oamenilor de relaxare și de evadare din grijile zilnice. Pe lângă informații, mass-media vinde divertisment, costurile fiind cele mai reduse în comparație cu alte activitați cum ar fi teatrul, călătoriile,sportul sau arta. Din această cauză prețurile cărților, ziarelor și revistelor a scăzut tot mai mult.

Divertismentul diferă prin canal, produs și insituție. Există televiziuni specializate in difuzarea de filme, de muzică etc. Psihologii consideră că divertismentul creează oamenilor un refugiu într-o lume imaginară. Astfel ei trăiesc diferite experiențe, evenimente, emoții imaginare. În acea lume oamenii regăsesc imagineala care visează și pe care și-ar fi dorit-o în viața reală. Datorită audiențelor pe care le creează divertismentul, tot mai multe firme doresc să facă publicitate în acest domeniu, informarea și educarea fiind date tot mai des la o parte.

R. Kubey consideră ca televiziivitați cum ar fi teatrul, călătoriile,sportul sau arta. Din această cauză prețurile cărților, ziarelor și revistelor a scăzut tot mai mult.

Divertismentul diferă prin canal, produs și insituție. Există televiziuni specializate in difuzarea de filme, de muzică etc. Psihologii consideră că divertismentul creează oamenilor un refugiu într-o lume imaginară. Astfel ei trăiesc diferite experiențe, evenimente, emoții imaginare. În acea lume oamenii regăsesc imagineala care visează și pe care și-ar fi dorit-o în viața reală. Datorită audiențelor pe care le creează divertismentul, tot mai multe firme doresc să facă publicitate în acest domeniu, informarea și educarea fiind date tot mai des la o parte.

R. Kubey consideră ca televiziunea oferă o relaxare rapidă. Oamenii ajung să asocieze vizionarea cu relaxarea. Este suficient să te întinzi câteva minute în fața televizorului și vei deveni mult mai relaxat (R. Kubey, 1990, apud G.Virgiliu, 2005). “Fantasmele fabricate și refabricate de mașinăria infernală a imagologiei televiziunii răzbăt direct în subconștiința omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor dorințe și reprezentări, blocându-i accesul la exercitarea liberelui arbitru”, precizează Virgiliu Gheorghe în cartea sa, “Revrăjirea lumii” (2006).

În anul 1971, un cercetător neuropsiholog a realizat câteva experimente, care să demonstreze că activitatea neurologică din timpul unei comunicări, pe parcursul cititului sau al vizionării TV, nu depinde de mediul prin care se realizează comunicarea, ci de natura mesajului. Astfel, el compară activitatea neurologică a unor tineri din timpul lecturii cu aceea care se inregistrează pe parcursul vizionării TV.“O persoană citea o carte în timp ce a deschis televizorul. De indată ce a devenit atentă la ecran, frecvența undelor cerebrale s-a modificat considerabil. In mai puțin de două minute subiectul se afla predominant în stare alfa – relaxat, pasiv, neconcentrat. Reacția cerebrală a subiecților la trei tipuri de conținut al programului TV a fost esențial-mente identică, deși i-au mărturisit lui Krugman că unul le place, altul le displace, iar al treilea ii plictisește. Ca rezultat Krugman ajunge la o concluzie: această stare predominant alfa este caracteristică modului in care omul reacționează la televiziune. Se pare că răspunsul la televiziune este foarte diferit de răspunsul la materiale tipărite" (G.Virgiliu, 2005, p. 9).

Unul dintre cele mai întâlnite efecte ale televiziunii este crearea unei atitudini mentale pasive. Indiferent de vârsta pe care o avem, vizionarea tv este un factor important în determinarea unui comportament pasiv. În funcție de timpul pe care îl dedicăm televizorului, putem observa scăderea voinței de a urmări active rezolvarea problemelor. Oamenii petrec înca de mici în fața televizorului si se obișnuiesc cu această stare mentală. Astfel, ei preferă activitățile care introduc mintea în stare pasivă, de relaxare.

Vizionarea TV pe termen lung conduce la dezinteres, plictiseală, apatie, iar oamenii nu își mai orgnizează propria viață. Cercetătorii mărturisesc că acest efect se menține și după vizionare, creierul devenind aproape dependent de acest ritm. Astfel tinerii doresc sa adopte tot mai mult stări de relaxare și fug de responsabilități, de diferite sarcini. Copiii obisnuiți să crească în undele alfa ajung să întâmpine probleme în exprimarea verbală prin săracie verbală, dificutați în exprimarea unor cuvinte etc.

Fiske compară televiziunea “cu o vulpe, care intrând în cotețul cu găini, ucide mult mai multe găini decât poate mânca sau fura. Desigur, vulpea este o amenințare și o deviantă în ordine naturii. Este însă ușor să uităm pe moment că vulpea nu manifestă acest comportament absurd din rautate naturală. Dimpotrivă, comportamentul său este condiționat de contextul pe care l-a creat gospodarul, care a îngrămădit mai multe găini decât ar aduna vreodată în mod natural într-un spațiu din care nu mai au scăpare. Împrejurările istorice care guernează viața găinilor reprezintă cauza nenorociriilor, și nu vulpea. Dar privitorul este mai degrabă dispus să învinovățească brutalitatea înnăscută a animalului de pradă si nu metoda, determinată cultural, a gospodarului de a-și adăposti găinile” (J. Fiske, 2002, p. 21). Astfel și televiziunea este învinovățită nu pentru că ucide telespectatori, ci din cauză că produce rezultate care sunt de fapt condiționate de împrejurări istorice mult mai largi si mai difuze. El a adus în casele multor familii multe activități alternative, care ar fi lipsit. În cazul vulpii, putem spune că ea a devenit gospodarul.

Cercetările care au fost realizate în SUA, Canada, Germania și Italia pe grupuri de persoane cu vârste cuprinse între 10 și 82 de ani au relievat faptul că televiziunea conduce la pasivitate chiar și după incheierea vizionării și rămâne în comportamentul telespectatorului. (R. Kubey, 2004, apud G.Virgiliu, 2005).

Funcția de legatură

Indiferent de cât de diferiți sunt africanii față de europeni, consumând aceleași produse mass-media, oamenii ajung să aibă același valori și cunoștiințe similare. Prin informații si subiecte de același fel, mass-media unește oamenii într-o comunicare bazata “nu pe proximitatea spațialã, naționalã, religioasã ori culturalã, ci pur și simplu pe aceea informaționalã” (M. Coman, 2007, p.199). Câteva exemple ar putea fi mobilizarea oamenilor pentru sprijinirea unor refugiați, pentru salvarea pădurilor, pentru egalitatea în drepturi etc. Astfel presa îi determină pe oameni să stabilească legături pentru un obiectiv social.

Un caz concret este cel al Jessicai McClure care la un an și jumãtate a cãzut într-o groapã adâncã din grãdina bunicii. Accidentul s-a petrecut în 1987, în Midland din Texas. Timp de 58 de ore, cât a durat ca cei 100 de oameni sã lãrgeascã groapa, cu grijã sã nu scape pietre unde era fetița.,3 milioane de oameni au urmãrit, transmisiile CNN până când Jessica a fost salvată. Însă aici este dezvaluit si puterea distrugãtoare a mass-mediei: Datorită insistențelor jurnaliștilor, în cãutare de noi subiecte, pãrinții Jessicãi au divorțat, iar cel care a scos-o la suprafațã pe fetiță , înnebunit de faimă, s-a sinucis un an mai târziu. S-a dorit realizarea unui film datorat acestui caz, însă populația a fost împărțită în două: cei care erau de acord cu ideea și cei contra. (J. Ryan, W. Wentworth, 1999, apud M. Coman, 2007). Mass-media poate acționa și asupra oamenilor, care nu se cunosc, dar se află întamplător în același loc (în parc, în tranvai, într-o sala de așteptare etc). Aceștia pot purta un dialog despre un serial, despre o emisiune, o revistă etc. Sociologii consideră presa o forță ce unifică colectivitățile.

Funcția bardică

Televiziunea îndeplinește o funcție bardică pentru cultură și pentru toți indivizii care o împartășesc.Ideea de televiziune “ca bard” se referă atât la concentrarea mesajelor și limbajului lor, cât și asupra insituțiilor care le produc, asupra raspunsului audienței și asupra intențiilor comunicatorului. Bardul mediator se află în centrul culturii sale, televiziunea fiind una dintre institțiile centrale din societatea modernă. Centralitatea aceasta se referă la adresarea tuturor membrilor unei societăți fragmentate. Rolul de bard este pozitiv, el atrăgând atenția în poziția sa centrală audiența cu care comunică, cât și realitatea la care face referire. În această ipostază bardică, televiziunea îndeplinește următoarele funcții (J. Fiske, 2002, pp. 88-89):

1. Articularea principalelor linii ale consensului cultural existent privind realitatea.

2. Implicarea membrilor individuali ai unei culture în sistemele ei dominante de valori.

3. Celebrarea, interpretareaa acțiunilor reprezentanților individuali ai culturii și aducerea lor din situația de simplă excentricitate la o poziție centrală în societate.

4. Asigurarea adecvarii practice a culturii în general, prin afirmarea și confirmarea ideologiilor ei.

5. Demascarea oricăror inadecvări practice în sentimental de sine al culturii, rezultate din modificari ale lumii sau din presiuni apărute în interiorul culturii.

6. Convingerea audienței ca statutul și identificarea fiecărui individ sunt garantate de cultură în ansamblul ei.

7. Transmiterea, prin aceste mijloace, a unui sentiment al apartenenței culturale.

Televiziunea și produsele culturale au devenit o parte semnificativă din viețile noastre, mass-media modelând experiențele culturale, credințele și opiniile noastre. Specialiștii afirmă faptul că mass-media a devenit una dintre marile puteri ale lumii, prin forța sa de mobilizare emoțională și intelectuală. Imaginea este cea care contribuie la impactul emoțional al vizualității. Cultura imaginii ajunge să pună în pericol cultura prin cuvânt, însă adeseori ele se îmbină perfect. “Televiziunea provoacă reconsiderări identitare, afiliații nebănuite, modificând emoțiile, ideile indivizilor și grupurilor de indivizi. Oamenii își creează noi dorințe, aspirații, noi comportamente, noi idei. Televiziunea structurează comunități ale compasiunii, contestației sau ale plăcerii.Lumile geografice, politice, istorice par mult mai limpezi decât multiplele lumi virtuale, invizibile la care individual este invitat, chiar sedus să se afileze. Repertoriul expresiilor emoționale ale identității se extinde, iar experimentele sociale de laborator, atât de dificile, iau forme noi, la care profanii participă în buna companie cu specialiștii așa cum vedem in Big Brother” (Niculescu, 2003, pp. 11-12).

Funcția de culturalizare (educare )

De mici, copiii sunt modelați de mediul social în care trăiesc. Ei acumulează norme și valori specifice vârstei. Acest proces a fost controlat de familie sau de instituțiile religioase și școlare. Însă odată cu apariția și dezvoltarea mass-mediei, o mare parte dintre valorile și modelele culturale, care determină comportamentul și modul de gândire al oamenilor, se datorează mass-mediei.

Un exemplu care demonstrează acest fapt este programul de viață al copiilor din SUA. Dacă un tânăr de 20 de ani a stat în fața televizorului, de la vârsta de 2 ani, în jur de 3 ore și jumãtate, înseamnã cã, în prezent a acumulat 29.900 de ore în fața micului ecran, adicã aproape un an și jumãtate de zile integrale de vizionare, ceea ce reprezintã cu 1,8 mai mult decât timpul petrecut la școalã, adicã 16.000 de ore (L. Grossberg, 2006, apud M.Coman, 2007, p. 121).

Prin ceea ce distribuie mass-media, se fixeazã normele de comportament general acceptate ale unei societăți. Presa este răspunzătoare de nevoile oamenilor, de valorile comune și de identificare cu modelele pe care o comunitate le considerã repere. Însă acele modele nu sunt acceptate de către toți. Spre exemplu, Mircea Badea poate fi un exemplu de comportament negativ pentru unii și un model pentru alții.

Cercetătoriii susțin că presa are rolul de a confirma, de a întări normele unei societăți, chiar și atunci când prezintã comportamente deviante și acțiuni ce încalcă normele curente.

Datorită puterii pe care o are mass-media de a oferi cât mai multe modele de comportament, aceasta pe de o parte, încearcă sã aibă o acțiune educativă, pentru formarea unor oameni informați, cultivați, conștienți de drepturile lor, de poziția lor în societate etc, iar pe de altã parte este solicitată de grupurile cu interese politice și economice pentru puterea sa de a influența comportamentul oamenilor.

I.3. Efectele televiziunii

Mass-media este prezentă întotdeauna în viața oamenilor, însoțindu-i pe aceștia până la moarte. Mass-media oferă imagini și idei comune, care depășesc barierele geografice sau sociale. Principala preocupare a cercetătorilor din domeniu a fost analiza modului în care societatea este influențată de mass-media. Studiile privind efectele mass-media au urmarit interacțiunea dintre receptori și mesajele primite, modul în care interpretează conținuturile difuzate de presă și felul în care le filtrează.

Mass-media poate acționa asupra indivizilor, grupurilor, institutiilor, intregii societati, dar pote afecta și personalitatea umană în dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume), dimensiunea afectivă (crearea sau modificarea unor atitudini si sentimente) sau dimensiunea comportamentală (schimbari ale modului de actiune al indivizilor si fenomene de mobilizare sociala). Influența mass-media se poate produce într-un interval scurt de timp sau într-un interval mai amplu. De asemenea, efectele mass-mediei pot creea schimbari dorite sau nedorite. Mass-media ocupă un loc important în adolescența tinerilor, în funcție de influențele ei, aceștia alegând chiar direcția de parcurs în viață.

Denis McQuail și Sven Windahl (2001) susțin în lucrarea “Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă” că pentru unii oameni, televiziunea a devenit un mediu simbolic, care oferă o gamă diversă de situații din viața reală: "Televiziunea nu este o fereastră către lume, o reflectare a lumii, ci o lume în sine."  În viața reală efectele pe care mass-media le are asupra indivizilor se concretizează într-o mare varietate de forme (Coman, 2007, pp. 126-128) :

1. Modelul stimul-răspuns poate fi aplicat atunci când canalele de comunicare socială sunt blocate, iar sursele mass-media sunt considerate credibile. Sunt eliminați factorul rational, dialogul social, tradiția și sistemul cultural al unui grup. Mesajele lor au impact emoțional, au o puternică funcție de securizare și oferă răspunsuri dorite, iar publicul le acceptă imediat și reacționează în consecință. Aceeași teorie este sugestiv denumită de M. DeFleur “teoria glonțului magic”, pentru a arăta modul în care mesajele “bombardează” indivizii, cu mesaje care determină reacții imediate.

2. Modelul hegemonic este fundamentat pe teoriile pe diviziunea claselor sociale. Teoria are drept cadru stările nerevoluționare, adică perioadele de stabilitate economică și socială. Clasele dominante își exprimă puterea și folosindu-se de sistemul eductiv si de canalele de informare în masă, ele își impun ideologia în forma unor adevăruri universal valabile. Acest model se folosește de metode empirice de cercetare în teren și de tehnici de analiză adoptate din stilistica, retorică. Astfel putem spunce că puterea hegemonică este reversul pasivitatii audienței.

3. Modelul dependenței a fost lansat de M. DeFleur și S. Ball-Rokeach în 1976. Ei sunt de părere că oamenii depind de presă în mod diferit. Dependența indivizilor față de media este determinată, de rețeaua de relații dintre presă și celelalte sisteme (fabrici, instituții, firme comerciale, divertisment, educție, viață politică etc). Acestea, la rândul lor nu pot funcționa fără datele oferite prin ansamblul comunicării de masă. Relația devine trilaterală: presă-instituții sociale-individ. În momente de criză oamenii au stari de teamă, dezorientare, iar apelul la presă, ca factor de regăsire a echilibrului, devine mai intens. Presa oferă informații indivizilor pentru a înțelege ce se întâmplă. O informație greșită ar creaa panică, iar una corectă ar putea calma oamenii. În aceste situații jurnaliștii au o responsabilitate foarte mare, iar reacțiile necontrolate ar trebui să nu existe.

4. Modelul “spirala tăcerii” reprezintă rezultatul cercetărilor realizate de Elisabeth Noelle-Neumann asupra modului în care opinia publică este modelată de factori diferiți (sociali, economici, politici, culturali,) dar modul în care opinia publică influențează mediile sociale.

Teoria are la bază cinci premise (M. Coman, 2007, p. 129):

1. oamenii se tem de izolare și doresc să se integreze

2. societatea marginalizează indivizii cu comportamente deviante, care nu se înscriu în opinia comună

3. teama de izolare face ca oamenii să evalueze permanent opinia comună

4. aceste evaluări determină o aliniere a comportamentelor pentru a evita excluderea

5. procese de renunțare și adaptare formează și mențin opinia majoritară.

Conform teoriei, pe termen lung se creează două situații (M. Coman, 2007, pp.130-131):

1. minoritatea tăcută (persoanele care nu se regăsesc în discursul mediatic, reprezintă cateogrii izolate);

2. majoritatea tăcută (presa exprimă puncte de vedere care nu reprezintă majoritatea, ci doar ideile unor lideri, care pun stăpânire pe spațiul și timpul dezbaterilor) ;

Trecerea la modelele influenței limitate, a atras atenția în direcția examinării situațiilor în care se realizează transferul de informație funcțională către audiență. S-a ajuns la descoperirea faptului că audiența nu doar că află despre anumite fapte, dar învață și despre importanța anumitor subiecte.

5. Modelul “fluxului în doi pași” presupune că mesajul presei este filtrat de un factor intermediar, numit “lider de opinie”. Mass-media nu mai are o influență directă, ci una indirectă. Prin urmare, responsabili de schimbările majore de atitudine ale publicului sunt liderii de opinie. Aceștia trebuie să fie credibili, să aibă relații de diferite tipuri cu indivizi sau alte grupuri exterioare și să fie disponibili pentru expunerea și preluarea mesajelor emise de diverse surse. Audiența se transformă într-o multitudine de subgrupuri, diferențiate prin poziția socială, gradul de educație, tradiții, coduri simbolice etc Grupurile nu sunt omogene, iar în fiecare grup există o persoana care se informează mai mult și care depinde lider de opinie.În funcție de diferitele sfere de interes, în fiecare grup există mai mulți lideri de opinie.

Un lider de opinie se diferențiază de ceilalți prin câteva caracteristici: este un membru cu o poziție centrală în grup, intră în contact cu diverse surse din exterior, este mai expus mesajelor care vin din afara grupului, el este cel care exprimă credințele grupului.

6. Modelul cultivării propus de Gerbner este aplicat televiziunii. Influența mass-media este foarte vizibilă în cazul persoanelor care petrec peste patru ore pe zi, în fața televizorului, acestia fiind numiți “heavy viewers”, în opoziție cu cei care stau mai puțin în fața ecranului, “light viewers”. Programele tv prezintă un sistem coerent de imagini și mesaje, care cultivă predispoziții și preferințe încă de la vârsta copilăriei. Un copil învață să privească la televizor cu câțiva ani mai înainte de a învăța să citească. Un studiu recent arată că cei mai mari consumatori de televiziune sunt americanii, urmați de unguri, italieni și români.

„Prin comparație cu cei care se uită la televizor mai puțin de două ore pe zi, observă, telespectatorii înrăiți (peste patru ore zilnic) afirmă că se simt mai rău când sunt singuri și cand sunt în situații dezorganizate precum așteptatul la rând sau pauza dintre diferite activități. (…) Aceste descoperiri sugerează o posibilă dependență de mijlocul de

comunicare, ce devine necesar pentru a umple golurile provocate de însingurare sau de

timpul liber. Căutarea de senzații și evitarea gandurilor, amintirilor si emoțiilor pesimiste sunt și ele cauze importante ale apariției dependenței" (R. Kubey, 2004, apud G.Virgiliu, 2005, pp. 4-7). Oamenii care petrec cel mai mult în fața televizorului sunt copiii, bătranii, șomerii, persoanele divorțate deoarece aceștia au mai mult timp liber fața de ceilalți. Cercetătorii au ajuns la concluzia ca televiziunea duce la o și mai extinsă vizionare.

Cu cat oamenii se uită mai mult la televizor, cu atat șansele de a rămâne în fața micului ecran sunt mai mari. Studiile spun că persoanele dependente de televizor recunosc că prin această activitate uită de singurătate, tristețe, probleme sau alte stări negative. Televiziunea le concentrează direcția oamenilor către scenariile tv si le gonește pentru moment acele gânduri negative, stresul, grijile sau alte sentimente de nemulțumire. Persoanele singure, cu o viață dezordonată, reușesc datorită televizorului să se simtă mai puțin singuri și mai echilibrați. Însă după încheierea vizionării, toate gândurile și sentimentele reapar amplificat, iar oamenii se simt și mai atrași să redeschidă televizorul. Cercetătorii ajung la concluzia că , deși televizorul este folosit pentru eliminarea unor stări negative, în final, acesta intensifică aceste stări (G.Virgiliu, 2005).

Modelul “uses and gratifications” se bazează pe două premise (Coman, 2007, p.145):

1. Publicul este activ, atunci cand face apel la sistemul comunicării de masă, el urmărește obiective clare.

2. In dialogul cu presa, reprezentanții publicului caută să-și rezolve anumite nevoi și să obțină anumite satisfacții.

Modelul are la bază ideea potrivit căreia produsele media sunt selectate și utilizate conform nevoilor și dorințelor consumatorilor. În 1979, Blumler considera că media pot fi utilizate în trei direcții: cunoaștere, diversiune și identitate personală. Pe baza acestor recompense urmărite de audiență în orice produs mediatic, el a propus trei ipoteze: Prima se referă la ideea că motivațiile cognitive au ca rezultat acumularea de informații. A doua presupune că motivațiile de evaziune, de diversiune ușurează perceperea realității mediatice de către audiență. Cea din urmă propune ca rezultantă pentru motivațiile de identitate personală o serie de efecte cu o putere mult mai mare.

Activitatea consumatorilor, adică utilitatea, intenționalitatea, selectivitatea și implicarea acestora în procesul de consum mediatic reprezintă conceptul-cheie al modelului “uses and gratifications”. În ultimii ani audiența nu mai este percepută ca fiind universal activă, ci doar variabil activă, adică nu toți indivizii sunt la fel de activi tot timpul. Activitatea depinde, în sens larg, de contextul social și de potențialul pentru interacțiune. “Începând din momentul în care informațiile se repetă, se înscriu într-o anumită coerență, iar majoritatea mass-media sunt în consens, efectele minime cumulate pot da naștere unor transformări de amploare. Cu alte cuvinte, nu există opoziție, ci complementaritate între cele două tipuri de interpretare propuse: efectele mass-media sunt limitate în anumite circumstanțe (pe termen scurt) și puternice în alte circumstanțe (pe termen lung)” (Bertrand, 2001, p.177).

Denis McQuail (1987) vorbește despre un a studiu în care arată cum starea sufletească a telespectatorilor, influențează alegerea programului de televiziune. Astfel, a ajuns la concluzia că cei plictisiți aleg programele cu un conținut incitant, în timp ce persoanele stresate preferă un program cu un conținut relaxant. Un alt studiu este cel care, cu ajutorul unor chestionare distribuite consumatorilor de televiziune, întrebandu-i de ce urmaresc programele tv a realizat patru categorii de recompense: informarea, care se referă la satisfacerea curiozității, cunoașterea interesului general, identitatea personală, care se referă la îmbunățățirea capacității de interpretare individuală a realității, divertismentul, care face referire la descărare emoțională, relaxare, satisfacții culturale, estetice etc și supravegherea, care face referire la nevoia de informare pe care o are omul în legătură cu lumea complicată în care trim, capacitatea de a interacționa cu prietenii sau familia.

Tot pentru teoria utilizărilor si recompenselor este și studiul lui James Lull (1990), care oferă o tipologie bazată pe cercetări etnografice. Astfel, televiziunea este utilizată ca mediu ambiental: divertisment, zgomot de fundal, companion sau utilizată cu rol de regulator social, adică separarea timpului liber de timpul în care lucrează. Din perspectivă relațională, televiziunea este utilizată pentru: facilitarea comunicării: clarificarea unor valori sociale, reducerea anxietății, afilierea sau eschivarea de la implicarea socială: menținerea unor relații sociale, consolidarea familiei, reducerea conflictelor, învățarea socială: modelarea comportamentului, luarea deciziilor, definirea competențelor și capacitatea de dominare, validare intelectuală.

I.3.1. Dependența de televizor

În anul 1984 a fost realizat un experiment pentru a se testa dependența oamenilor față de mesajele televiziunii. Aceștia au realizat un film de 30 de minute pe care l-au difuzat la o oră de varf, pe unul dintre cele mai importante canale TV din America (ABC). Concluzia la care s-a ajuns a fost că: „în societățile contemporane, realizarea obiectivelor personale este dependentă de resursele informative oferite de televiziune" (Ioan Drăgan, 1996, p. 275) .

În societatea de astăzi oamenii devin dependenți de televizor atat pentru confirmarea și validarea acestor valori sau atitudini existențiale, cat și pentru schimbarea lor in momentul in care televiziunea sau mass-media schimbă orientarea carmei ideologice. Dependența de televizor crește pe măsură ce oamenii se regăsesc tot mai mult în ecuația: „Exist în măsura în care mă asemăn cu cei din lumea extraordinară, suprareală sau mitică de dincolo de micul ecran." (G.Virgiliu, 2005, p.78). Cu cât oamenii își iau drept modele oamenii de dincolo de micul ecran în construirea propriei identități și atitudini cu atât aceștia vor șimți nevoia de a fi tot mai mult în contact cu această lume, pentru a-și valida modelul cu care se identifică .

Există trei relații de dependență ale publicului față de televiziune (I. Drăgan, 1996, apud G.Virgiliu, 2005): dependență în înțelegerea societății, a lumii din jurul nostru, dependență de televiziune în cunoașterea de sine și în orientarea în viață.

Hiperactivitatea

Un alt factor pe care îl determină vizionarea tv este apariția hiperactivității, a irascibilitătii și a insomniei. Hiperactivitatea este starea de permanentă agitație care cauzează problemele de atenție. Tinerii nu pot fi atenți într-o discuție, nu pot sta liniștiti la școală, nu se pot controla.În țările dezvoltate acest sindrom afectează în unele locuri până la 50% dintre copii. Aceștia nu se pot calma decât cu ajutorul unor calmante foarte puternice.

Soții Emery explică cum vizionarea TV cauzează hiperactivitatea. “Imaginile de la televizor stimulează în telespectator impulsul de mișcare, insă reacția fizică este reprimată nefiind nevoie de ea. Această tracasare senzorială cauzează hiperactivitatea, deoarece energia fizică produsă de imagini, dar nedescărcată fizic, este inmagazinată. Apoi, cand aparatul este inchis, are loc explozia, manifestandu-se in exterior prin crize ale lipsei de sens, reacții haotice, activitate accelerată” (G.Virgiliu, 2005, p. 38). Hiperactivitatea poate conduce și la un somn agitat sau insomnie. Pentru tot mai mulți oameni seara, după închiderea televizorului devine o problemă alungarea imaginilor și a gandurilor care invadează mintea și nu ne lasă să adormim. Chiar și dacă vei adormi sub influența unor somnifere, imaginile din minte nu dispar, iar somnul nu este deloc odihnitor.

Epilepsia tv

O alta boală descoperită este epilepsia tv. În prezent numărul persoanelor care suferă de această boală este mai mare ca niciodată. În Franța, în Japonia sau alte țări dezvoltate se regăsesc în jur de 8 bolnavi la o mie de locuitori. În anul 1998, pe data de 16 decembrie, la ora 10, în Japonia în timpul cunoscutului desen animat, Pochemon, 700 de copii au fost transportați de urgență la spital din cauza declanșării crizei de epilepsie. A fost de ajuns o scenă din acest desen animat, în care monstrul Pikachu se afla în centrul unei explozii de lumină pentru a declanșa crize epileptice (G.Virgiliu, 2005, pp. 39-40). Această scenă dovedește încă o dată puterea de influență pe care o are televizorul asupra oamenilor.

Problemele de comunicare

Copiii care alocă vizionării tv un spațiu mult prea mare ajung să aibă probleme în comunicare și un vocabular foarte slab. Incapacitatea de a asculta și de a urmări un material , dificultațile în vorbire și în scris, tendința de a comunica prin gesture și cuvinte în același timp, ticurilor verbale sunt doar o mică parte din problemele cu care se confruntă noua generație în ceea ce privește stăpanirea comunicării. Acest fenomen se observă mult mai bine abia când devin nceseare abilitățile noastre lingvistice la un nivel superior.

Într-o lume în care ambii părinți trebuie să aiba un servici pentru a avea cele necesare, televiziorul a devenit baby-sitter, partener de joacă, sursă de distracție, fiind de neînlocuit. Față de acum câteva generații în urmă, preșcolarii nu mai au starea necesară de a asculta poveștiri, însă au un vocabular mult mai bogat în domenii precum sexualitatea, reproducerea și boala. Sunt mult mai avansați decat celelalte generații, datorită televizorului. Părinții se mândresc cu copiii lor, care știu reclamele pe de rost , sau care folosesc diferite cuvinte sau informații văzute și auzite la televizor. Aceștia se arată multumiți de evoluția copiilor, vizionarea la tv fiind rolul principal.

Fiecare emisferă cerebrală corespunde anumitor funcții specifice, iar activitatea creierului rezultă din comunicarea interactivă dintre ele. Televiziunea, fiind bazată mai mult pe imagini, activează preponderent emisfera dreaptă, inhibând emisfera stângă. Astfel persoanele care petrec mai mult de 3-4 ore zilnic în fața televizorului, au parte de o dezvoltare mai slabă a emisferei stângi și a abilităților realizate de aceasta. Cercetătorii explică cum funcționează cele două emisfere. Ele răspund de activitatea unor părti diferite ale corpului, în mod încrucișat. Emisfera dreaptă conduce activitățile părții stângi ( răspunde de vizual, recunoaște chipurile umane, gesturile, este narativă, atemporală, imaginează tridimensional lucrurile pe care le vede, abilitate folosită în vizionarea tv si a jocurilor pe pc, mediază procese emoționale, răspunde de intuiție și abilitate de a estima situații sociale etc ), iar emisfera stângă conduce activitățile părții drepte (răspunde mai multe de auditiv, mediază gândirea logică, analizează, ordonează sunetele, cuvintele în frază, aranjează detaliile într-o anumită ordine etc) (G. Virgiliu, 2005, p.47).

Aproape întregul mediu televizual cultivă emisfera dreaptă, în timp ce emisfera stângă este dată la o parte. În urma unor cercetări putem analiza modul în care se reflectă vizionarea tv în activitatea emisferelor cerebrale (G.Virgiliu, 2005, p. 48):

„a. Acțiunile vizuale, percepute global, care stimulează emisfera dreaptă, domină exprimarea orală de care răspunde emisfera stang;.

b. Efectele sonore, muzica și în mod deosebit zgomotele care surprind pe micul ecran, prelucrate de emisfera dreaptă, domină vorbirea caracterizată de o succesiune a cuvintelor și a percepției acestora în emisfera stângă;

c. De imediatul, dictatul acțiunii și al vitezei micului ecran (totul se petrece acum, surprinde, șochează) răspunde emisfera dreaptă;

d. Noutatea, senzaționalul și mișcarea rapidă activează preponderent emisfera dreaptă;

e. Exploatarea în mod exagerat a răspunsului emoțional pe micul ecran ca și folosirea culorilor stimulează activitatea emisferei drepte;

f. Televiziunea, prin faptul că nu lasă răgazul necesar analizei, gandirii, mai cu seamă asupra a ceea ce spun personajele, dezavantajează emisfera stangă, conducand chiar la o inhibare sau blocare a acestoi procese ca protecție în fața mulțimii informațiilor;

g. Totodată, prin dificultatea cu care percepem sunetele în dialogurile personajelor, privitul la televizor defavorizează emisfera stangă, care se ocupă de recunoașterea acestora în interiorul cuvintelor."

Astfel televizorul favorizează emisfera dreaptă, cealaltă fiind inhibată. Soții Emery susțin faptul că suprastimularea emisferei drepte, prin vizionare exagerată, chiar și în cazul tinerilor înzestrați, poate afecta dezvoltarea vorbirii, scrisului și gandirii critice, dacă acestea nu sunt complet dezvoltate (M. Jane, 1990, apud G.Virgiliu, 2005).

Înțelegerea cuvintelor, gesturilor, expresiilor feței sunt coordonate de emisfera dreaptă care răspunde de efectele vizuale, iar sintactica limbii, ordonarea cuvintelor în propoziție sunt coordonate de emisfera stângă. Astfel, pentru a putea întelege o propoziție, este nevoie și de emisfera stângă. Spre exemplu avem propoziția: Copiii nu vor sa doarmă. Emisfera dreaptă oferă o reprezentare a cuvintelor „copiii", „a voi", „a dormi", însă pentru ințelegerea propoziției, este necesară intervenția emisferei stangi. Ea răspunde de ordonarea cuvintelor in propoziție. Mai exact, în momentul în care emisfera stângă este insuficient devoltată, propoziția ar putea suna “Nu doarmă copiii să nu vor.”

O altă problemă a limbii sunt ticurile verbale, care sunt considerate tot o incapacitate de limbă. Ea este întâlnită tot mai des printre tinerii din generația “McDonald”. Fiind tot mai des întâlnită această problemă, logopezii vorbesc tot mai mult despre cât de gravă este prezența televizorului și calculatorului în neglijarea emisferei stangi, care răspunde de limbaj.

Gheorghe Virgiliu (2005) povestește în carte sa, despre un articol al publicaței Eastern Province Herald (Octombrie 1975) din Africa de Sud , unde sunt descrise două experimente în care oameni din diferite categorii sociale au fost rugați să renunțe la televizor. Într-unul dintre experimente, mai multe familii s-au oferit în mod voluntar să-și închidă televizoarele timp de o lună. Familia cu cea mai grea situație finaniciară, a cedat după o săptămână, iar celelalte au intrat în depresie, simțind că au pierdut un prieten. La cel de-al doilea experiment, 182 de germani au renunțat la televizor pentru un an, în schimbul unei sume de bani. Niciunul nu a depășit perioda de șase luni, iar în acea perioaă cu toții au manifestat simptome precum anxietate crescută, frustrare și depresie.

Un număr de ziare în interiorul și în afara Statelor Unite au oferit unor indivizi sau familii pentru a-i stimula să renunțe la TV o perioadă limitată, adesea o săptămană sau o lună. S-a observat o intensificare a tensiunilor între membrii familiei. Multe familii nu au putut rezista pană la sfarșitul perioadei de abstinență convenite inițial. Stările prin care trec oamenii în primele zile sunt asemănătoare cu cele pe care le întampină dependenții de băutură, droguri, țigări etc. „Mulți oameni din zilele noastre consideră că privitul la televizor nu poate creea dependență. Deși doar 2% și 12,5% dintre adulții intervievați în două sondaje de opinie diferite gandeau că sunt dependenți de televizor, 65-70% considerau că alții sunt dependenți" (R.Kubey, 2004, apud G. Virgiliu, 2005, p.76).

Oamenii mărturisesc că din cauza casei televizorului, nu mai au timp de curațenie sau

alte treburi casnice, pentru că le răpesc de fiecare dată timpul sau pentru că după câteva ore de vizionare, se simt mult prea relaxați, pasivi și nu se mai simt în stare să își rezolve problemele. Toate aceste simptome se asemănă cu simptomele pe care psihologia le-a constatat că apar în cazurile de dependență.

Datorită studiilor realizate de diferiți psihologi și sociologi din întreaga lume, în prezent nu mai există dubii în privință televiziunii sau internetului. Aceste activitați, în timp creează dependență. O persoană care petrece in jur de 3-6 ore în fața televizorului și crede în imaginile prelucrate și nu în realitatea lucrului este “confiscat mental și simțual de fantasmele televizate, astfel că aproape nu-și mai aparține” (G. Virgiliu, 2006, p. 6). Forța televiziunii există datorită modului de a transmite imagini în mișcare. Oamenii privesc “realități”, care poate nici nu există. Acestea au o forță enormă asupra, subconștientului uman. Deși oamenii sunt conștienți că ceea ce văd este în mare parte ficțiune, totuși ei se comportă ca și cum totul ar fi fost real și este luat drept model.

Neuropsihologii vorbesc despre învățarea în somn. Este de ajuns ca o persoană să petreacă câteva ore pe zi, în fața televizorului, pentru că va aduna în subconștientul său sute de mii, milioane de imagini. Treptat acesta își schimbă modul de a gândi, comportamentul, dorințele, felul de a se raporta la realitate, făra ca măcar să își dea seama, indiferent dacă acesta privește imaginile cu plăcere sau invers. Singura diferență este că transoformările sunt mult mai rapide, atunci când gradul de acceptabilitate a celor vizionate este mai mare.

Vizionarea programelor erotice și miscorarea vârstei la care tinerii își încep viața sexuală are o legătură directă prin faptul că promovarea insistentă a eroticului la tv, stimulează imaginația și producția hormonală, ajugându-se la un dezechilibru. Un meci de fotbal văzut la televizor este real, însă un film artistic, oricât de bine ar fi realizat, rămâne o ficțiune interpretată de actori. La fel și publicitatea. Chiar dacă apar oameni adevărați, situațiile create în actele publicitare sunt imaginate pentru a atrage omul către produsul respectiv (G. Virgiliu, 2006 p.31).

La apariția cinematografiei sau televiziunii, oamenii erau fascinați de noua creație,însă in timp televiziunea a devenit obișnuință, fiind doar o experiență cotidiană. Fascinația pe care o creeează televiziunea nu a dispărut, ci doar oamenii s-au obișnuit să vizioneze la micul ecran. Ceea ce vedem la televizor nu se pretrece în același spațiu și timp cu cele în care trăim noi.

J. Thompson (2000) afirmă că indivizii care se uită la televizor, trebuie să își suspende cadrele spațio-temporale ale vieții lor și să se orienteze spre un alt set de coordonare spațio-temporale. Ei devin astfel călători spațio-temporali. Lumea de la televizor nu ne înconjoară, ci doar noi ne proiectăm prin vedere și imaginație în interiorul ei. La fel ca în starea de vis sau halucinație. Nici lumina, nici culorile, nici distanțele, pe care le vedem la televizor nu sunt aceleași cu realitatea.

În momentul în care a apărut televiziunea, majoritatea erau de părere că este un fel de vrăjitorie. În timp oamenii s-au obișnuit cu noua tehnologie, însă cu toate acestea, cuvinte precum “ vrajă” , “magie” sunt folosite și în ziua de astăzi, atunci când oamenii rămân uimiți în fața televizorului. În cartea lui Gheorghe Virgiliu (2006), “Revrăjirea lumii”, regăsim mai multe exemple, care întăresc ideea conform căreia televiziunea duce uneori la întunecarea și posedarea minții omului. Joana, o femeie măritată, cu trei copii, trece printr-o dramă provocată de idolul ei mediatic. În momentele intime pe care le are împreună cu soțul său, această își imaginează că este Barry Manilow, iar când realizează că realitatea este alta, aceasta începe să plângă, simțindu-se vinovată. Este o situație prin care trec foarte multe persoane.

Un al caz, mult mai cutremurător, este cel în care un băiat de 13 ani și-a injunghiat sora, de doar 9 ani, influențat de un film pe care îl văzuse la televizor. Băiatul povestește că s-a vazut purtând o mantie neagră și o mască albă pe față. Cine i-a spus că trebuie să o omoare pe sora sa, iar acesta a înfipt cuțitul în ea de 7 ori. Băiatul a spus că el doar a visat că și-a omorăt sora. Filmul pe care îl văzuse se numea “Scream 3”, în care un maniac mascat omora mai multi oameni.

Un băiat de 15 ani violează într-un parc doi frațiori de 7 și respectiv 9 ani. Fiind întrebat de reporter cum s-a întâmplat totul, acesta spune ca nu își amintește nimic, dar când a fost întrebat cum i-a venit această idee, el mărturisește ca a văzut cu câteva zile înainte un film, în care un tânăr făcuse același lucru.

Un băiat din Iași s-a spânzurat de curiozitate, fiindcă voia să vadă cum este să fii clonat, iar înainte cu o saptămână un alt copil s-a aruncat de la etaj, pentru că văzuse la desene că cei care se aruncă în gol, nu pățesc nimic. Adelina Galis, o elevă de 15 ani din Bacău și-a omorât prietena cea mai bună, fiind invidioasă pe bijuteriile și hainele pe care aceasta le avea. Tânăra s-a inspirit din promo-urile a două filme. Aceasta a strans-o de gât cu o eșarfă până când aceasta a murit, după care, Adelina a strâns toate hainele și bijuteriile prietenei și le-a adus acasă.

Televizorul, cel mai puternic mijloc de persuasiune din lume, creează diverse atitudini. Întreaga industrie a publicității are ca drept scop influentarea atât la nivelul conștientului, cât și subconștientului, pentru a cumpăra obiecte sau servicii, care promit confort, fericire, plăcere etc. Acest proces este realizat în mai multe etape (I. Culianu, 1999):

1. Atacul împotriva imaginației. În această etapă imaginile trebuie să pătrundă în subconștient, văzul și auzul având un rol important în influențarea procesului. Imaginile trebuie să fie încărcate emoțional pentru a avea capacitatea de a influența mintea unei persoane. De asemenea ratiunea, trebuie lăsată la o parte, pentru că ea are rolul de paznic în mintea omului.

2. Creearea legăturii propriu-zise. În cadrul acestei etape, imaginile dorinței se află deja în mintea individului, încercând sa lucreze împreună cu rațiunea. Spre exemplu o persoană care a fost invadată de închipuiri legate de pofta sexuală, se va trezi, uneori inconștient cu scenarii mentale ale cuceririi unei persoane. Cu toții considerăm că avem libertatea de a alege programul pe care dorim să îl vizionăm. Însă, adesea, nu noi alegem, ci dorințele noastre, care ne sunt sădite în minte. Ele aleg pentru noi acele emisiuni, filme etc, care ne satisfac cel mai mult.

3. Intensificarea dorinței. În această etapă, dorința se dezvoltă atât de mult încât ocupă o suprafață tot mai mare din câmpul de preocupări pe care le are individul, ajugând să domine complet mintea omului. Lumea se uită la televizor și se identifică cu diverse personaje, mai puternice, mai bogate, mai frumoase. Astfel se nasc dorințele, care uneori rămân nemărturisite chiar și în fața conștiinței noastre.Fie din cauza rușinii, fie din cauza unui conflict cu morala sau fie din cauza situației noastre sociale sau familiale. Femeile casătorite trăiesc adevărate povești de dragoste urmărind telenovele. Ele aspiră astfel la o viață lipsită de grijă, o viață plină de plăceri, fară obligațiile vieții familiale. Tinerii se identifică cu personaje populare din seriale, cântăreți, actori sau cu vedete din lumea showbizzului.

Cu cât posibilitatea oamenilor de a-și îndeplini în viață toate poftele și toate dorințele, este mai redusă, cu atât acești devin mai dependenți de televizor. Eroul de la tv poate deveni idolul oamenilor, nu doar pentru ca mass-media îl pune în aceasta lumină, dar și pentru ca oamenii neavând un contact direct cu acesta, o relație interpersonală, îi idealizează chipul. El se instalează ușor în mintea oamenilor, atâta timp cât relația lor este una fantastică și atât timp cât el nu poate dezamăgi prin slăbiciunile lui. Astfel acesta ajunge în sufletul oamenilor, care abia după un anumit timp realizează că își scapă viața de sub control.

Adolescenții cuprinși de imaginație, doresc să aibă parte în viața lor de povestea de dragoste pe care și-au construit-o imaginar, datorită televizorului și nu se mai îndragostesc de omul adevărat pe care îl au în față. Aceștia nu fac decât să asemene persoana cu imaginea ideală pe care o au în minte. Astfel aceștia ajung să trăiască în interorul propriei lumi, iar cu timpul dezamăgit de faptul că celălalt nu e așa cum și-l imaginau, apare regretul.

Mulți cercetători se întreabă dacă există o legătură între între vizionarea TV și cele două probleme și daca da, care ar putea fi motivele. Atât în cazul vizionării TV, cât și cel al schizofreniei sau al consumului de droguri, mintea este spectator al unui film care se rulează prin fată ei, doar că în cazul televiziunii, imaginile vin din afară, iar în celelalte situații, din subconștient. Chiar dacă de-a lungul vizionării, imaginile vin din lumea exterioră, mintea nu le percepe la fel cu cele reale, atitudinea mintii pe parcursul vizionării fiind aproape identică cu cea din stările alterate de conștiintă.Privitul la televizor, provoacă o dependență miinții omului, care este atrasă de o experiență intens emoțională și foarte puțin rațională. Mintea devine dependentă de starea de spectator si devine mult mai expusă unei invazii a imaginilor din subconștient (G. Virgiliu, 2006).

Pot fi considerați actorii, regizorii, scenariștii și toti cei care imaginează, creează violență, pornografie la tv, niște “magicieni” ai prezentului? Prin creațiile lor urmăresc aprinderea emotiilor și a pasiunilor, iar în cazul publicitătii și schimbarea unor comportamente. Astfel, aceștia pot fi considerați niște artiști ai memoriilor, într-o variantă modernă. Multi dintre ei au observat că viața pasională, băutura, drogurile, excitarea simțurilor “ajută la creativitate”, majoritatea modelelor telespectatorilor ajungând să fie primiii care desfrâneaza, divorțează, consuma droguri , alcool în mod excesiv și altele. Diferența dintre acești artiști si cei din trecut este gradul de conștientizare a actelor la care participa sau pe care le inițiază. Acești oamenii sunt chiar primele victime ale “fantasmelor” (imagini ale dorințelor) , pe care chiar ei însuși le-au declansat în mod inconștient.

Există sentimente care ajuta în obținerea unui control total asupra sentimentelor. Printre acestea se numără loialitatea și devotamentul și ajută la inocularea spaimei față de părăsirea grupului. Individul este dependent de comunitatea din care face parte, simte nevoia de siguranță și consideră că la părăsirea comunității va rămâne fără apărare, se va îmbolnăvi, va fi persecutat și se va gândi chiar și la sinucidere. De multe ori pentru a controla eficient emoțiile indivizilor, se realizează redefinirea sentimentelor. Ceea ce era motiv de tristețe, să devina motiv de bucurie, ceea ce reprezenta o rușine, să devină o mândrie.

Psihologia socială denumește manipularea, o situație socială care este creată premeditat pentru a influența reacțiile și comportamentul “manipulaților” în sensul dorit de “ manipulator” (B. Ficeac, 1998). Aspectele care par banale, nesemnificative, pot determina schimbări majore în comportamentul persoanelor. Cuvinte, semne, etichete, lozinci, regulamente , dar mai ales prezența celorlalți, sunt factori care influențează individul, schimbandu-i reacțiile, comportamentul, uneori fără ca acesta să își dea seama.

În concluzie, “televiziunea favorizează deschiderea porților subconștientului. Așadar, vizionare TV, în special în primii ani din viață reprezintă un risc în apariția dezordinii mentale, a tulburărilor de peronalitate și chiar a bolilor psihice și neurologice. În țările dezvoltate, peste 20 % din populație suferă de cel puțin o boală mintală. La acest fenomen, tehnologia audio-video a jucat un rol important” (G. Virgiliu, 2006, p.153).

I.4. Cadru de reglementare CNA

Codul de reglementare a conținutului audiovizual, consideră copil orice persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale. Copilul în vârstă de până la 14 ani nu poate fi prezent în emisiuni audiovizuale care reconstituie infracțiuni, abuzuri sau evenimente dramatice. Nu se pot difuza interviuri, declarații sau relatări luate copilului în legătură cu evenimente dramatice, din comunitate sau din familie, la care acesta a luat parte. Sunt interzise referirile discriminatorii la originea etnică, naționalitatea, rasa, religia sau eventualul handicap al copilului.

Privind Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006, Consiliul Național de Audiență permite părinților să facă alegerea potrivită și obligă radiodifuzorii să pună la dispoziția publicului informații suficiente cu privire la intervalul orar de difuzare, recomandările și avertizările acustice și vizuale, astfel încât programele vizionate în familie sau doar de către copii să nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora. ¹

Pentru a proteja copiii, în intervalul 06:00-20:00 este interzisă difuzarea anunțurilor promoționale care conțin scene violente, limbaj vulgar etc Tot în acest interval de timp este interzisă și difuzarea emisiunilor care oferă metode de sinucidere sau de automutilare, demonstrații sau detalii importante despre tehnicile criminale, despre exorcism, practici oculte sau practici paranormale.

Privind vizionarea filmelor, producțiile audiovizuale sunt împărțite în producții care pot fi vizionate de orice categorie de public, fără restricții, producții care pot fi vizionate de copiii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia. Acestea trebuie să fie însoțite de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, majusculele AP (acord parental) de culoare albă. Dimensiunea semnului de avertizare trebuie să fie de 30 de pixeli, iar semnul de avertizare să fie expus timp de 10 minute la începutul difuzării.

Producții audiovizuale interzise copiilor sub 12 ani se difuzează numai după ora 20:00 și sunt însoțite de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia numărul 12. Semnul de avertizare trebuie expus timp de 15 minute la începutul difuzării și timp de 3 minute după fiecare pauză publicitară. Producțiile interzise copiilor sub 15 ani se difuzează numai în intervalul orar 22:00 – 6:00 și sunt însoțite permanent de un semn de avertizare. Exceptie fac filme horror, erotice, divertismentul cu limbaj vulgar, reality-show pe teme sexuale sau emisiunile audiovizuale sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase. Acestea se idfuzează după ora 23:00. Producțiile audioviuale interizise copiilor sub 18 ani, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii și în țările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani,  se difuzează numai în intervalul orar 24:00 – 6:00 și sunt însoțite permanent de un semn de avertizare.

În articolul 27 programele de știri și de actualități trebuie să se supună cerințelor de protecție a copiilor și vizionării în familie. Astfel că avertizarea verbală a publicului, în cazul difuzării unor scene de violență sau cu posibil impact emoțional negativ, este obligatoriu. Imaginile care prezintă execuții sau oameni uciși se difuzează numai în cazuri justificate. Subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate înainte de ora 22:00 numai în situația în care imaginile și comentariile care le însoțesc nu afectează copiii. Prezentarea informațiilor cu imagini pornografice este interzisă.²

Consiliul Național Audiovizual oferă câteva sfaturi părinților, pentru o mai bună protejare a copiilor de efectele pe care le poate avea televiziunea. În primul rând aceștia consideră că nu trebuie permis copilului să petreacă zilnic foarte mult timp în fața micului ecran. Ar fi indicat ca atunci când copilul privește la televizor, părintele să îl insoțească pentru a dialoga cu el și pentru a putea observa dacă are sentimente de teamă sau alte neclaritați. Se poate dezvolta spiritual critic al copilului doar discutând cu ei despre ceea ce urmăresc la tv. ³

Un al sfat pentru părinți este evitarea instalării televizorului în camera copilului. Acest fapt contribuie la izolarea copilului de viața de familie și nici nu permite să știm ce programe urmărește copilul. Este bine de evitat practica excesivă a trecerii rapide de la un program la altul în obiceiurile de televizionare ale copilului. Este mai bine de ales un moment precis pentru televizionare și de încurajat vizionarea în totalitate a unui program. În afara momentelor de televionare este bine să se rezerve timp peetrecerii în familie.

Este important de ajutat copiii să înteleagă importanța semnelor de avertizare. Copilul trebuie să înteleagă că ar putea avea parte de experiențe neplacute și că trebuie să evite acest lucru. Respectarea acestor avertismente permite protejarea copilului de vizionarea, în cazul în care este singur în fața ecranului, unor programe nepotrivite vârstei lui. Deși părinții nu observă semne de teamă în comportamentul copilului atunci când vede o imagine șocantă, efectele se pot manifesta în diverse situații, de exemplu, atunci când se stunge lumina sau în timpul somnului. Fiecare copil comunică diferit cu părinții lui. Deoarece nu se pot supraveghea toate programele pe care le vizionează copilul, trebuie să existe momente în care acesta poată vorbi despre ce a văzut și ce a auzit în programele tv și ce crede despre ele. Dialogul este un mijloc care ajută la eliminarea stresului și a angoasei.

Copilul are nevoie să comunice pentru a scăpa de temeri iar părinții sunt cei care trebuie să-i ajute să scape de aceste temeri. Impactul pe care îl pot avea unele imaginilor poate fi minimizat atunci când copilul poate exprima ceea ce a simțit. Însă acest lucru se întâmplă foarte rar deoarece copilul se va feri să vorbească pentru a nu i se interzice accesul la TV sau pentru că s-a obișnuit cu violența. Rămâne în responsabilitatea adulților să inițieze conversația. Dacă un copil observă că un adult este interesat de sentimentele lui, acesta va avea tendința să-și împărtășească emoțiile, iar astfel va putea să aibă o reprezentare asupra normalului și a anormalului.

¹ http://arhiva.cna.ro/reglementari/decizii/d18706.ht

² http://arhiva.cna.ro/reglementari/decizii/d18706.ht

³ http://www.cna.ro/IMG/pdf/SFATURI_PENTRU_P_RINTI_131113.pdf

Capitolul II – Consum TV: Perspectivă psiho-sociologică

II.1 Atitudini și TV

II. 1.1 Schimbarea atitudinală prin intermediul serialelor

“Atitudinea este astfel starea psihologică stabilă și durabilă care-l conduce pe individ în direcția atracției sau dimpotrivă a respingerii unui obiect, ca urmare ainformațiilor pe care le posedă cu privire la obiect sau aexperiențelor pe care le-a trăit în legătură cu acele obiecte” (De Guise, 1991 apud S. Branea, 2010). Numărul de persoane influențate de mass media este tot mai mare datorită numărului impresionant telespectatori. Este cunoscut faptul că mai ales publicitatea deține un număr uriaș de  consumatori media, astfel că persuasiunea  publicitară  exercitată  prin  diferite  medii nici nu trebuie să fie extraordinară pentru a fi profitabilă.

Sivia Branea (2010) precizează faptul că opinia și atitudinea sunt două concepte diferite. Opiniile pot fi accidentale, pe când atitudinile sunt relativ durabile. Opinia se exprimă verbal în timp ce atitudinea are și alte posibilitați de exprimare, cum ar fi gesturile și mimica. Fără  atitudine oamenii ar fi dezorientați, iar comportamentele și opiniile lor nu ar avea continuitate. Oamenii nu ar putea să înțeleagă modul lor de a acționa. Fară atitudine, relațiile dintre indivizi ar fi dificile, iar viața socială imposibilă.

Pentru ca o comunicare să devină persuasivă este necesar ca persoana să participe la comunicare, să înțeleagă argumentele și să se lase convins de ceea ce a înțeles. Majoritatea cercetărilor afirmă faptul că impactul persuasiv este influențat de factori precum credibilitatea, atractivitatea și puterea persoanei căreia îi este atribuit mesajul. Credibilitatea este regăsită în statutul social, nivelul educațional, specializările generale sau în domenii restrânse.

Atractivitatea include familiaritatea, asemănarea sursei cu receptorul, simpatia receptorului pentru sursă sau nevoia receptorului de a se identifica cu sursa. Cercetătorii care au studiat caracteristicile comunicatorului mesajului persuasiv au ajuns la concluzia că atractivitatea comunicatorului este unul dintre cei mai importanți factori, pentru a avea loc persuasiunea. Alți cercetători au afirmat faptul că credibilitatea comunicatorolui are legătură cu prestigiul. Oamenii sunt mai tentați să creadă într-o persoană cu un statut mai important decât într-o persoană mai necunoscută, mai simplă (S. Branea, 2010). Oamenii se lasă influențați atât de persoane care comercializează produse materiale sau produse simbolice (ex: imaginea unui politician), cât și de persoane care îi determină să acționeze într-un anumit fel. Influența este realizată datorită motivațiilor care îi determină pe oameni să se alăture unor indivizi sau grupuri.  Oamenii se alătură atunci când doresc să obțină un anumit lucru. În prezent apare un nou factor de influență și anume serialele tv.

Există trei tipuri de motivații în vederea afilierii (S. Branea, 2010, p. 67):

“1.Motivații care exprimă căutarea identității prin apropierea unor caractere  psihosociale  care se caracterizează atât prin însușiri comune, cât și prin diferențe;

2. Motivații care pot fi efectul unui calcul, individul sperând să dobândească pe această

cale anumite avantaje materiale sau morale;

3. Motivații care pot traduce adeziunea la un ideal, angajamentul pentru o cauză și predispoziția la servitute”.

Adoptarea unor comportamente sau aderarea la anumite grupuri se produce de cele mai multe ori din imitație și conformism.În momentul în care individul admite o acțiune el se conformează, angajându-se într-un schimb: cedează o parte din voința și independența sa, contra recunoașterii sau dobândirii unei etichete. În tot acest timp individul trebuie să facă anumite compromisuri și să accepte anumite constrângeri. Pe lânga aceastea există și anumite recompense.

Efectul care se produce datorita acțiunilor unei persoane sau ale unui grup asupra comportamentului altor persoane desemnează influența socială. Influența socială se realizează intenționat și astfel se produce influența socială intenționată și neintenționat, realizându-se influența socială neintenționată (S. Branea, 2010). Din punctul de vedere al celor care suferă procesul de influență, este de remarcat că tendința generală estede a nu recunoaște schimbarea atitudinii ca urmare a unei influențe. Este de subliniat faptul că cei care sunt implicați în acest proces de influență nu recunosc schimbarea atitudinii datorită unei influențe.

În urma unor cercetări despre felul în care media reusește să influențeze oamenii, au avut loc și diferite anchete care doreau să descopere ce așteptări au oamenii de la media. Aceștia au ajuns la concluzia că oamenii asteaptă de la presă să fie informați, să le fie prezentate subiecte de conversație, un universe familiar care sa le permita construirea unei identități și sa le ofere divertisment .O alta așteptare pe care o au oamenii de la presă ar fi posibilitatea de a-i ajuta sa dea la o parte tensiunile zilnice, de a se relaxa (Balle, 1990, apud S. Branea, 2010). Telespectatorii pot trăi prin intermediul unui film, serial, o viața la care nu au acces datorită ordinii sociale din care ei fac parte.

Vedetele acționează asupra imaginației invizilor. Astfel spectatorul proiectează în afara lui acțiunile care violează tabuurile și legile sau evenimentele senzaționale de care el nu are parte. În această situație apare sentimentul de identificare. Telespectatorul, în măsura în care înocuiește propriile tendințe psihologice cu cele ale eroilor, se identifică cu aceștia. Fie că sunt personaje din benzi desenate, din emisiuni sau din seriale. Acesta simte că trăiește experiențe care nu îi aparțin și care nu pot fi ale sale. Vedetele pe care le admiră devin un fel de alter-ego al spectatorului.

Un nou studiu a ajuns la concluzia că informațiile eronate pe care le primim prin intermediul serialelor rămân întipărite în creierul nostru și ne pot face să le interpretăm ca fiind reale. În momentul în care suntem sceptici cu privire la scenele și poveștile din seriale, acestea reușesc, într-un final să ne facă să le interpretăm ca adevărate.
Atunci când primim informații la care avem dubii că ar fi adevărate, le asimilăm cu o doză de scepticism dar, în timp scepticismul dispare, iar memoria noastră nu își mai amintește cum aprimit acele informații.
La conducerea lui Jakob Jason, un grup de cercetători din cadrul Universității din Utah, au realizat un studiu pe un eșantion de 147 de studenți. Aceștia au urmărit un episod din serialul Boston Legal, după care participanții au completat un chestionar despre cât de mult se identifică cu personajele prezentate și cât de mult reflectă filmul realitatea.
O parte dintre ei au completat și un set separat de întrebări, în care li se cerea să își exprime opinia despre eficacitatea dozelor de epinefrină în cazul unor reacții alergice severe. În acel episod există un moment în care s-a folosit o astfel de substanță, însă fără efect, rezultatul fiind moartea imediată a unui copil. După două săptămâni studenții au fost rugați să completeze un nou chestionar. Cei care nu au răspuns prima dată la întrebarea despre epinefrină au fost rugați să o facă de această data. Concluzia a fost că persoanele care au raspuns la testul despre epinefrină în a două etapă, au avut o tendință mult mai puternică de a susține informația falsă din serial. ¹

II.1.2. Atitudinile duale

Modelul ancorării și ajustării presupune că atunci când are loc o schimbare atitudinală, noua atitudine o înlocuiește pe cea veche. “Ei sugerează că, în anumite condiții oamenii își schimbă atitudinea în direcția lui A2 și această nouă atitudine este stocată în memorie. Cu toate acestea, atitudinea A1 (atitudinea originală) nu este înlăturată din memorie, ea rămânând în memorie împreună cu A2, rezultând în felul acesta atitudinea duală” (S. Branea, 2010, p.46).

Modelul cuprinde cinci ipoteze:

1. Atitudinile explicite și atitudinile implicite cu privire la același obiect pot coexista în memorie.

2. Atunci când există atitudini duale, atitudinea implicită este activată automat, iar atitudinea explicită solicită o capacitate și o motivație mai puternică pentru a fi accesată din memorie.

3. Chiar și atunci când atitudinea explicită a fost accesată din memorie, atitudinile implicite influențează răspunsurile implicite și anume răspunsurile incontrolabile (ex: comportamentele nonverbale)

4. Atitudinile explicite se schimbă destul de repede, în timp ce atitudinile implicite, ca și vechile obiceiuri, se schimbă mai încet. Tehnicile persuasive schimbă atitudinile explicite dar nu și pe cele implicite.

5. Oamenii cu atitudini duale preferă să dezvăluie atitudinea cea mai accesibilă pentru a evita un conflict.

Există patru tipuri de atitudini duale: reprimarea, sistemele independente, suprapunerea motivată, suprapunerea automată.

II.1.3. Formarea atitudinilor prin intermediul modelelor

“Model, rol, jocul de rol”, reprezintă concepte care pot ajuta la înțelegerea modului de formare a atitudinilor și a modului în care persoanele semnificative pentru anumiți indivizi pot contribui la schimbarea atitudinilor acestora din urmă” (S.Branea, 2010, p.82) . În prezent formarea atitudinilor nu se mai datorează doar modelelor oferite de părinți sau de profesori, ci și prin imitarea eroilor creați de mass media. Oamenii pot aprecia foarte mult  imaginea unor persoanje din seriale sau ale unor unor vedete datorate mass mediei. Astfel există șansa ca acești oameni să-și modifice atitudinile, dacă vedetele, eroii pe care-i apreciază au atitudini diferite de ale lor.

¹ http://www.psmag.com/culture/misinformation-in-tv-drama-can-gain-credibility-36845/

Imitarea comportamentelor și aplicarea acestora în relațiile cotidiene pot fi continuate sau dimpotrivă reprimate, în funcție de succesul sau insuccesul pe care îl are această atitudine. Serialele cu cea mai mare audiență sunt serialele longevive (denumite “soap opera”), între conținut și telespectatori stabilindu-se o anumită conexiune. Unul dintre serialele din România care poate intra în această categorie este “Tânăr și Neliniștit”. Este un serial cu un număr enorm de episoade, care se adresează unui public care a depășit relativ vârsta tinereții.

Serialele care sunt adresate tinerilor nu pot fi încadrate în această categorie, prea ușor, deoarece durata lor nu poate fi prea lungă ca în restul serialelor. Actorii îmbatrânesc, iar tinerii nu mai sunt atrași de serial. Astfel, acesta trece în categoria serialelor pentru persoanele de vârsta a doua sau a treia. “A acționa bine înseamna pentru ei o ocazie de a se afirma, de a crește în proprii săi ochi. Această morala a eu-lui este întotdeauna o morală care se bazează pe dragostea față de bine” (M. Debesse, 1981, p.94).

II.1.4. Modelele adolescenților din generația Y și Z

Transformările care au loc în personalitatea adoelscentului sunt extrem de importante. Fie că vorbim despre maturizarea fiziologică, fie despre dezvoltarea capacităților de cunoaștere, apar sentimente și dorinte noi, care îi creează adolescentului impresia că este o persoană nouă, față de copilul care a fost până atunci. Pentru a se redescoperi, acesta caută tot felul de modele cu care să se identifice. Nevoia de a avea un reper este în regulă, însă de multe ori tinerii iși aleg un model nepotrivit. Ei încearcă să devină ceea ce nu sunt și astfel adolescentul nu va reuși niciodată să se descopere pe el însuși.

La început modelul pe care îl aleg tinerii, face parte din familie: mama, tata, un frate etc, dar mai tărziu pe lângă aceștia mai apare un model, pe care aceștia l-au adoptat. Ei încep să admire vedetele, persoanejele din filme, muzicienii etc. Tinerii fac tot posibilul să semene cu astfel de persoane, iar atunci când se compară cu aceștia ajung să se autorespingă.

Atunci când tinerii nu mai socializează se poate datora modelelor inadecvate pe care le-a ales sau idealurilor imposibile, care depășesc posibilitațile unui adolescent. El se poate identifica cu idealuri false, pline de valori scăzute și necorespunzătoare societații în care trăiește acesta. Fiecare generație are trăsăturile și modele sale, pe baza cărora își construiesc viitorul. Aceste modele sunt preluate din societatea în care trăiesc.

Strauss și Hove (1991, p. 51) consideră că există patru mari arhetipuri generaționale: 

 1. Generația idealistă – este alcătuită din indivizi născuți în urma unei crize și care se maturizează într-un mediu care caută consensul social;

2. Generația nomadică – pornește dintr-un mediu social caracterizat de idealism și spiritualitate, iar imboldul său este de a ataca ordinea instituțională (Generația X);

 3. Generația eroică – formată din cei născuți într-o vreme a pragmatismului. La maturitate, ei sunt energici, iar la bătrânețe se implică activ în politică (cei care au luptat în al doilea război mondial);

4. Generația artistică – în această categorie intră cei care sunt născuți în mijlocul unei perioade de criză, dominate de pericole și instabilitate politico-economică. Sunt caracterizați de un oarecare conformism social (ex. Silent Generation).

Generația tinerilor care au trecut (sau nu) pragul examenului de maturitate se află, în realitate, la confluența a două generații: Generația Y (cei născuți în anii 1980) și Generația Z (cei născuți în anii 1990 și la începutul anilor 2000). În Europa de E, generația Y se suprapune peste primii copii născuți în capitalism, copii care nu poartă cu ei dificultățile de a se adapta noilor condiții sociale. Sunt copiii crescuți cu modele culturale americane, începând de la muzica boy band-urilor și terminând cu seriale ca The Simpsons, South Park.

Generația Z, intitulată și digital natives, este formată din copiii crescuți în logica “www”, obișnuiți de mici, cu comunicarea imediată .Sociologii susțin faptul că granița dintre cele două generații este greu de delimitat , însă copii generației Y își amintesc de cum era viața înainte de era digitalizării în masă, pe când copiii generației Z nu. Pentru ei, totul se reduce la „acum”, viitorul și trecutul rămânând doar o formă opțională. Aceștia nu își creează probleme legate de viață, în general, Strauss și Howe (1991) considerându-i ca a doua „silent generation”.

Conform unui studiu legat de modelele tinerilor români, s-a ajuns la concluzia că tinerii au ca modele 36,5 % vedete de televiziune,  16,6% membrii familiei, 13,3% sportivii, 11,2 % oamenii de afaceri, 7,5% profesori și 1,2% oameni de cultură. În cadrul unui alt studiu realizat în anul 2005, de către Institutul de Știinte ale Educației, ce urmărește motivației învățării și a reușitei sociale, plecând de la modelele și contramodelele tinerilor, relevă faptul că 88,9% dintre subiecți au un model cu care se identifică, în timp ce 6,6 % dintre subiecti declară că nu au un model în care să se regăsească.¹

  Vedetele, fie ele din lumea filmului, muzicii sau ale show biz-ului în general se află pe primul loc. Tinerii, în căutarea propriei identități se simt trași de frumusețea personajului, de mașinile luxoase, hainele de firmă, conturile pline de bani, pe scurt de viața ideală pe care o au. Selecția pe care o fac tinerii, prin intermediul televiziunii este influențată de către vedetele preferate. Vizionarea programelor tv este cea mai frecventă activitate de petrecere a timpului liber. Efectele acesteia se cunosc atunci când tinerii se maturizează și constată că lumea reală este cu totul alta, complet diferită de realitățile vieții din seriale sau de pe micile ecrane, în general.

Interesantă este și analiza datelor care susține faptul că motivul dominant pentru care a fost ales un model ține de: realizarea profesională (30,4%), notorietate (24,7%), bani (20,3%), inteligență (16,8%), frumusețe fizică (10,4%), educație (2,6%). Această situație nu este prezentă doar în România. Un studiu al Association of Teachers and Lecturers realizat în Marea Britanie, în anul 2008, arată care sunt modele tinerilor britanici : David și Victoria Beckham, pe primele două locuri, urmați de Frank Lampard, Keira Knightley, David Tennant, Paris Hilton, Lewis Hamilton, Leona Lewis, Nadine Coyle (Girls Aloud), Lily Allen, Johnny Depp, Kelly Holmes și Daniel Radcliffe (Harry Potter). ² 

¹ http://spunesitu.adevarul.ro/Societate/Dezbateri/Care-sunt-modele-tinerilor-de-astazi-8885

² Idem

Capitolul III: Studiu de caz “Pariu cu viața”

III.1. Planul cercetării

Întrebarea de cercetare cu care am pornit a fost dacă televiziunea și implicit serialele influențează adolescenții? Dacă da, cum îi influențează și în ce masură reușește acest lucru? Ipotezele după care am mers sunt următoarele: Televiziunea influențează adolescenții prin intermediul modelelor, schimbându-le modul de a gândi, atitudinile și comportamentul. Cu cât adolescenții petrec mai mult timp în fața televizorului, șansele ca aceștia să fie influențati sunt mai mari.Produsele de divertisment se află în topul preferințelor adolescenților.

Obiectivul meu în această cercetare este să aflu cât timp petrec adolescenții în fața televizorului, care sunt preferințele pe care le au în materie de produse tv, dacă serialul “Pariu cu viața” a influențat adolescenții într-un anume fel și în ce măsură a reușit acest lucruu. Ca Metodă de cercetare Am ales să folosesc chestionarul pentru că este una dintre cele mai folosite tehnici indiferent că vorbim despre investigație, sondaj de opinie sau anchetă. Nu există chestionar care să nu pornească de la o ipoteză mai mult, sau mai puțin clară.

După câteva analize, cercatătorii au ajuns la concluzia că între chestionarele cu întrebari deschise, închise și ierarhizate, cel mai des folosite sunt chestionarele cu întrebări închise.“Chestionarul utilizat în investigarea fenomenelor sociale reprezintă o succesiune logică și psihologică de întrebări scrise sau de imagini grafice cu funcție de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris” (S.Chelcea, 1975, p. 140).

Pentru a ordona logic întrebările, se ia drept criteriu, timpul. Persoana trebuie sa răspundă la întrebări despre trecut, prezent, după care și despre viitor. Un al criteriu folosit este gradul de abstractizare. Mai întâi se răspunde la întrebările concrete, după care la cele abstracte. În funcție de tema cercetării, are loc și ordinea logică sau psihologică. Dacă chestionarele sunt adresate persoanelor adulte, cu un grad ridicat de cultură, se pune accent mai întâi pe ordonarea stimulilor, în timp ce pentru adolescenți trebuie rezolvate mai întâi problemele psihologice ale chestonarului.

Chestionarele pot fi clasificate după conținut. Acestea urmăresc calitatea informațiilor. Există două tipuri: chestionare de date factuale, de tip administrativ. Ele vizează fapte obiective, care pot fi observate și verificate de alte persoane. Aici intră toate “formularele tip” și chestionarele de opinie. Acestea se referă la date subiective, care nu pot fi observate direct. Cu ajutorul acestui tip de chestionar se studiază intimitatea unei persoane, trăirile ei subiective, atitudini, motivații etc. Toate aceste date subiective trebuie însă raportare la datele obiective.

George Gallup (1948, p. 48) a realizat un plan pentru chestionarele de opinie:

Întrebări filtru pentru a stabili gradul de cunoaștere a subiectului de către cel anchetat;

Una sau mai multe întrebări, care privesc atitudinea populației față de acel subiect;

Mai multe întrebări inchise, cu raspunsuri multiple precodificate, care fac referire la acelasi subiect;

Întrebări deschise despre motivația opiniilor exprimate;

Întrebări închise, cu răspunsuri multiple precodifcate, pentru măsurarea intensității opiniilor.

Un al doilea criteriu după care pot fi clasificate chestionarele este cantitatea informației. Aici avem chestionarele speciale. Ele au o singura temă, sunt utilizate rar și au scopul de a scoate în evidență un anumit fenomen. Se utilizează de obicei în studii de piață și în studierea comportamentelor electorale. Chestionarele “omnibus”, au mai multe teme și sunt cel mai des întâlnite. După forma întrebărilor și a stimulilor, se disting chestionare cu întrebări închise, ele permit alegerea unor răspunsuri fixate dinainte, chestionare cu întrebări deschise, ele permit exprimarea personală, sau chestionare cu întrebări mixte.

Al treilea criteriu de clasificare este dat de modul de aplicare al chestionarelor. Astfel avem chestionarele autoadministrate. Subiecții înșiși înregistrează răspunsurile. Prin autoadministrare aceștia pot răspunde mai complet la întrebări. În absența unei persoane străine, există șanse mai mari, ca subiecții să raspundă la întrebări mai private (W. Friedrich, 1971, apud S. Chelcea, 1975).

Chestionarele autoadministrate pot fi chestionare poștale, acestea sunt mai rapide și mai ieftine însă înapoierea răspunsurilor este înceată, chestionare publicate în ziare, reviste, însă în cazul acestora nonraspunsurile fac imposibilă utilizarea chestionarelor în scopuri științifice. Chestionarele ca anexe la diferite mărfuri vândute au mai degrabă scopul de a face reclamă, decât de a studia piața.

În structura chestionarelor avem întrebări introductive, acestea au rolul de a acomoda persoana, de a o ajuta să intre în “atmosfera”, ele nu trebuie să fie complicate sau să facă referire la date personale, întrebări de trecere, ele au rolul de a “anunța” apariția unor întrebări referitoare la o alta problemă, întrebările filtru, au funcția de a opri trecerea unor categorii de subiecți la întrebările successive, fiind un control al răspunsurilor, întrebările bifurcate separă răspunsurile pro și contra, întrebările “ de ce? “ au funcția de a provoca explicații privind opiniile pe care le au subiecții, întrebările de control, care verifică constanța opiniei exprimate și întrebările de identificare, ele ajută la analiza răspunsurilor din chestionar. Întrebările despre sex, vârstă, nivel de școlarizare, este indicat să încheie chestionarul.

Un chestionar are câteva caracteristici principale (S. Chelcea, 1975, p.141):
1. Este un instrument de măsură empirică a unor fenomene;
2. În scopul prelucrării și utilizării datelor, standardizarea este necesară: chestionarul este prezentat tuturor respondenților în aceeași formă: întrebări predeterminate, identice pentru toți, în aceeași ordine;
3. Chestionarul este un instrument pretestat: înainte de utilizare este absolut necesar ca instrumentul să fie încercat pentru a se vedea dacă măsoară bine ceea ce și-a propus să măsoare;
4. Chestionarul permite obținerea informațiilor identificate în trei categorii:

-fapte, atitudini, opinii, preferințe, așteptări;

– caracteristici asociate respondenților (sex, vârstă, naționalitate);

– informații legate de administrarea chestionarului (data, locul, grupa de respondenți etc.);
5. Datele culese prin chestionar au o dublă caracteristică: sunt și subiective, cât și obiective. Astfel măsurarea poate fi privită printr-o dublă perspectivă: fie individuală, fie colectivă.
6. Chestionarul este administrat de obicei pe un eșantion dintr-o populație;
7. Chestionarul este construit în funcție de modelul de analiză a rezultatelor care permite să se răspundă problematicii inițiale. Planul de analiză și ipotezele corespunzătoare sunt specificate dinainte, cu scopul de a ghida alegerea în momentul elaborării instrumentului.

III.2. Rezultate și interpretare

Având în vedere consumul de tv, din cercetare reiese că din cei 70 de adolescenți, 94% dintre ei sunt consumatori fideli de produse culturale tv, 6% dintre ei nu se uita la televizor.

80% dintre ei preferă preferă produsele de divertisment, iar 14% produsele culturale informative.

74% dintre ei urmăresc seriale mereu la tv, iar 22% dintre ei urmăresc, dar nu întotdeauna.

În privința serialului “Pariu cu viața”, aflăm că 94% din cei 70 de adolescenți au urmărit serialul și doar 6% dintre ei nu.

28% dintre ei au urmărit serialul pentru relaxare și o stare emoțională bună;

23% dintre ai au urmărit serialul pentru legătura filmului cu realitatea (problemele adolsescentilor din ziua de astazi);

19% au urmarit serialul pentru personajul preferat;

11% din curiozitate;

6% doar pentru că se uită toată lumea;

4% vizionează pentru a-si umple timpul liber;

3% dintre ei au urmărit serialul dar, l-au considerat prea violent sau uneori plictisitor;

Luând în considerare influența pe care a avut-o serialul “Pariu cu viața” asupra adolescenților, aflăm că:

21% dintre ei consideră că de când au început să urmărească serialul, și-au schimbat comportamentul (felul de a se îmbrăca, obiceiurile, preferințele etc);

27 % dintre ei și-au schimbat modul de gândire;

9% dintre ei s-au schimbat din punct de vedere emoțional;

43% dintre ei au considerat că serialul nu i-a schimbat cu nimic.

Majoritatea personajelor din seriale devin modele positive sau negative pentru persoanele care se regăsesc în acel personaj. În cazul de față 81% dintre ei se regăsesc în personaje positive, 13% dintre ei se regăsesc în personaje negative, 6% dintre ei nu se regăsesc în niciun personaj.

26% s-au identifiat cu Ioana (personaj principal pozitiv)

17% s-au identificat cu Andrei (personaj principal pozitiv)

12% s-au identificat cu Anca (personaj prinicipal pozitiv)

6% s-au identificat cu Vlad (personaj principal pozitiv)

7% s-au identificat cu Sara (personaj principal negativ)

9% s-au identificat cu Raluca, Monica, Dimas au Rapha (personaje secundare pozitive)

6% s-au identificat cu Rafael, Pavarotti sau Razvan (personaje secundare negative)

În continuare, aflăm măsura în care subiecții sunt la curent cu noutățile din presă despre personaj și dacă își doresc să ajungă ca acesta.

65% dintre ei cunosc foarte bine personajul, fiind mereu la curent cu noutațile din presă;

18% dintre ei cunosc personajul, dar nu sunt întotdeauna la curent cu noutațile;

17% dintre ei nu sunt la curent cu noutațile din presă;

60% dintre subiecți își doresc să fie la fel ca persoanjul preferat, să se îmbrace la fel, să aibă aceleași obiceiuri, aceeași carieră etc;

23% dintre subiecți își doresc acest lucru însă nu în totalitate;

17% dintre subiecți nu iși doresc acest lucru deloc;

Din cei 70 de adolescenți:

43 % dintre ei sunt interesați să afle cât mai multe informații despre serial și personaje, caută materiale și citesc absolut tot ce găsesc;

42 % dintre ei citesc de fiecare dată când găsesc ceva din întâmplare, dar nu caută informații;

15 % dintre ei nu sunt interesați să afle mai multe informații;

70% dintre subiecți au dat “like” pagini de facebook, pentru fani “Pariu cu viața”;

10 % dintre subiecți nu au cont de facebook;

20% dintre subiecți nu au dat “like” paginii de facebook;

Pentru a merge la un concert al trupei LalaBand sau pentru a cumpăra produse “lala”, adolescenții depind în acest caz și de familie sau de persoana care îi are în grijă, deoarece aceștia nu sunt încă independenți din punct de vedere financiar. În acest caz, aflăm că :

30% dintre subiecți au ajuns la un concert “lala” sau au cumpărat până acum produse “lala”;

50 % dintre subiecți își doresc să meargă la un concert pe viitor sau sa cumpere produse;

20% dintre subiecți nu au fost niciodată la un concert și nici nu au cumpărat produse “lala”, dar nici nu intenționează;

Ca o continuare a serialului “Pariu cu viața”, a apărut serialul “O nouă viată”.

66% dintre subiecți au urmărit și serialul “O nouă viață”;

20% dintre subiecți nu au urmărit tot timpul continuarea serialului;

14% dintre subiecți nu au mai urmărit deloc continuarea;

La final, subiecții au avut posibilitatea să își exprime părerea despre serial. Unii consideră că nu ar fi trebuit să se termine niciodată și că este un serial de la care înveți multe lecții de viață. Alții sunt de părere că serialul ar fi putut fi mai puțin dramatic, si mai amuzat.

Majoritatea consideră că sunt mari fani ai trupei LalaBand, care există și în realitate nu doar în serial și că iubesc foarte mult personajele.

Interpretare

Eșantionul este format din 70 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 12-18 ani, aceasta fiind perioada în care tinerii încearcă să dezvolte o identitate personală și să se identifice cu un rol profesional. Cercetarea a avut loc în perioada 30.04.2014- 7.05.2014.

Peste 50% dintre adolescenți petrec în fața televizorului mai mult de 4 ore pe zi, ceea ce înseamnă, conform “Modelului Cultivării” (M. Coman, 2007), care spune că cei care petrec în fața televizorului peste 4 ore pe zi (heavy viewers), sunt mult mai influentați de media, fața de cei care petrec mai puțin de 4 ore (light viewers), că riscul de a fi influențati este mult mai mare.

Majoritatea adolescenților au urmărit serialul “Pariu cu viața”, mai exact 94% dintre ei. Adolescenții consideră acest serial potrivit pentru ei , regăsindu-se în personaje, în visurile și în problemele tipice vârstei. Acestia au descris serialul ca fiind unul pentru adolescenți, un serial educativ, amuzant, de dragoste, care le trezește sentimente de dor, un serial de la care au ce învăța, un serial realist, plin de suspans, de aventură, un serial emoționant, despre prieteni și familie, un serial dramatic si despre viață în general. Cei care nu au urmărit serialul a fost pentru că nu le-au permis părinții sau nu le-a plăcut. Părinții au considerat că scenele romantice dintre cuplurile din serial, scenele violente sau modele din serial, nu fac parte din educația pe care au ales sa le-o ofere propriilor copii.

Conform modelului “Utilizări și gratificații” produsele media sunt selectate și utilizate conform nevoilor și dorințelor consumatorilor (M.Coman, 2007). Astfel că adolescenții au ales să vizioneze serialul “Pariu cu viața” pentru a se relaxa, pentru a avea o stare emotională bună, pentru că serialul are legătură cu realitatea si pune accent pe problemele tinerilor din ziua de astăzi și astfel adolescenții se regăsesc în acest serial. Ei învată din greșelile personajelor și de asemenea li se oferă diverse lecții de viață. Alții urmăresc serialul pentru că se identifică cu personajul preferat si doresc să fie la fel ca acesta sau pentru că doresc să își umple timpul liber.

Unii urmăresc doar din curiozitate sau pentru că toată lumea urmărește acest serial. Conform modelului “Spiralei Tăcerii”, care susține că societatea marginalizează indivizii care nu se înscriu în opinia comună, acești adolescenți care evaluează permanent opinia comună, pentru că se tem de izolare, urmăresc serialul pentru a se integra în grupul majoritar. Personajele din serial i-au influențat, în mod conștient sau nu, să își schimbe comportamentul, gândirea sau atitudinea. Aceștia se regăsesc în personajele lor prefarate, fie ele pozitive sau negative și pentru că își doresc o viață la fel, renunță la persoana care erau odată, si imită tot mai mult personajul, adoptând atât obiceiurile cât și felul de a se îmbrăca, felul de a arăta, felul de a gândi etc.

Majoritatea dintre adolescenți s-au identificat cu personaje care se află în centrul atenției, sunt iubite și acceptate de societate, au o carieră si o viață perfectă. Ioana și Anca sunt două adolscente care au o viață frumoasă, au relatii perfecte și cariere în muzică de invidiat. Ele devin faimoase, iubite de toataălumea, dar întâmpină de fiecare dată diferite probleme peste care reușesc de fiecare dată să treacă peste ele. greșeli pe care acum le regretă. Andrei, Vlad, Dima sau Rapha sunt alte personaje care au o viață la fel de frumoasă, reusesc să aibă o carieră de succes, dar la fel întâmpină fel si fel de probleme peste care reușesc să treacă cu bine. Sunt cei mai buni prieteni, iar de fiecare dată când greșesc sunt alături unii de alții.

Există un număr de adolscenți care se identifică și cu personaje negative, personaje care sunt în centrul atenției, dar creează diferite probleme, rezolvă totul prin violență, încalcă orice regulă pentru a-și îndeplini dorințele. Tinerii îi consideră drept un model de urmat si fac tot posibilul să acționeze la fel, în speranța că astfel vor obține și ei tot ce își doresc. Unii dintre ei se identifică cu Sara, un personaj principal negativ, care distruge relația dintre Ioana și Andrei, minte, se droghează, îsi trădează prietenii și nu ține cont de nicio regulă. Alții se identifică cu Rafael, Pavarotti sau fostul director al școlii Răzvan. Aceștia sunt alte personaje negative care se ocupă cu furtul, drogurile, cu bătăi, crime și alte activități necurate. Pentru ei școala nu valorează nimic, important fiind să facă cât mai mulți bani.

Conform vârstei, tinerii se află în stadiul adolescenței unde are loc procesul de câstigare al identitații. Problema principală a pubertatii și adolescentei este identificarea de sine. Dezvoltarea constiintei de sine se complică, iar fară imaginea corporală nu se poate realiza identificarea. Identitatea sexuală se dezvoltă discret și este influențată intens de modelele. Fetele își aleg modele feminine tradiționale, de tranziție și moderne, dar există tinere care se identifică antifeminin. Ele se simt atrase de roluri tradițional masculine. Formarea conștiinței și autoconștiinței se realizează prin raportare la cei din aceeași generație. În adolescenta se organizează constructele personale. ¹

Identitatea și identificarea are loc între 11 și 13 ani, în căutarea de sine , între 14 și16 ani prin afirmarea de sine, între 17 și 20 de ani prin conflicte de rol si statut, organizându-se subidentitatea profesională (E. Erikson, 1968, apud C.Corina, 2007). În acest stadiu putem spune că are loc criza: identitate de sine versus confuzie de rol. În acestă perioadă, adolescentul își formează și își dezvoltă o identitate personală și vocațională, încearcă se se identifice cu un rol profesional. Adolescentul manifestă un comportament inadecvat, datorită conflictului interior prin care trece, iar eșecul în dobândirea unei identităti clare, are ca rezultat confuzia dintre ceea ce este și ceea ce dorește să fie. ²

Părinții care își mențin autoritatea, dar într-un mod mai prietenos, tind să aibă adolescenți care traversează această etapă intr-o mod mai puțin problematic, cei care au părinți autoritari, cu reguli rigide, iar afecțiunea lipsește, tind să se confrunte cu mai multe probleme emoționale si comportamentale.

Televizorul a ajuns un membru important al familiei, fiind atât sursă de informare și educație dar mai ales de divertisment. În urma interpretării am ajuns la concluzia că majoritatea tinerilor din ziua de astăzi își aleg modele oferite de televizor, familia ajungând să fie model pentru ei întru-un plan secund. Aceste modele ajung să le schimbe atât comportamanetul, cât și atitudinea si modul de gândire. Tinerii preferă să urmarească diverse produse de divertisment: emisiuni care îi relaxează, filme în care se regăsesc, foarte puțini dintre ei fiind interesați și de produsele informative.

¹ http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/dezvoltarea-in-adolescenta-si-efectele- psihologice-ale-pubertatii-articol-6273.html

² http://www.copilul.ro/copii-adolescenti/dezvoltare/Dezvoltarea-a132.html

Astfel, funcția de divertisment pe care o îndeplinește televiziunea a ajuns să conteze cel mai mult pentru generația zilelor noastre. Putem spune că televizorul a ajuns să stabilească într-o mare măsură modelele pe care tinerii le urmează, acesta fiind cel care le promovează. Tinerii nu se limitează doar la a urmări serialul. Ei sunt interesați să afle cât mi multe informații despre serial, despre personaje și caută materiale, citind tot ce gasesc interesant.

Pentru că se consideră fani ai serialului aceștia nu uită să dea “like” paginii de facebook “Pariu cu Viața”. Fiind abonat la acea pagină, se creează o legătură mai strânsă între fani și idoli. Acolo pot urmări toate activitațile, noutățile, pot viziona diferite materiale video, foto, în exclusivitate, pot participa la diferite concursuri organizate special pentru ei, iși pot exprima opiniile cu privire la ceea ce la place sau nu în legătură cu serialul etc. Puțini sunt cei care nu au un cont de facebook în prezent sau care nu au fost interesați de pagina dedicată mai mult lor.

Având în vedere că trupa LalaBand există și în realitate, nu doar în serial, iar produsele de vânzare, marca “lala” sunt peste tot, tinerii își doresc să își întâlnească modelele pe care le au și în realitate, prin intermediul concertelor și de asemenea trebuie să aibă măcar câteva produse personalizate. Însă de această dată observăm că numărul adolscenților care au fost de a la un concert sau au cumpărat deja produse, nu e un număr tocmai mare, în comporație cu numărul celor care vizionează serialul. Fiind adolescenți ei depind financiar încă de familie sau de peroana care îi ingrijește, iar de această dată intervin si aceste persoane, care își permit sau nu să îndeplinească aceste dorințe ale copiilor. Majoritatea dintre ei își doresc să ajungă la concerte sau să cumpere produse, însa doar o parte dintre ei beneficiază de aceste lucruri.

După 4 sezoane de “Pariu cu viața”, a apărut continuarea serialului, numită “O nouă viață”. Semn că serialul a avut succes și că nu a ajuns să plictisească publicul, continuarea serialului a fost urmărită de majoritatea adolescenților care au început să urmărească încă de prima dată ( 66% au urmărit continuarea serialului în totalitate, 22% au urmărit continuarea serialului parțial ), numărul celor care nu urmărit deloc serialul fiind doar de 14% .

Întrebați la final daca ar mai dori să spună ceva legat de serial fiecare a avut ocazia să își exprime părerea. Majoritatea au răspuns că serialul nu ar trebui să se termine niciodată și faptul că este un serial de la care au avut ce învăța. Unii dintre ei și-ar fi dorit ca serialul sa fie mai puțin dramatic, să fie mai amuzant, iar alții s-au rezumat în a spune că iubesc personajele și ca sunt fani ai trupei LalaBand. Subiecții cărora nu le-a placut serialul au adăugat ca este un serial cam slab, plictisitor și prea violent.

IV. Concluzii

Ipotezele după care am mers s-au dovedit a fi adevarate. Televiziunea influențează adolescenții prin intermediul modelelor, schimbându-le modul de a gândi, atitudinile și comportamentul. Cu cât adolescenții petrec mai mult timp în fața televizorului, șansele ca aceștia să fie influențati sunt mai mari, iar funcția de divertisment a devenit principala funcție a televiziunii, în urma preferințelor.

Televizorul este un factor esențial în educația tinerilor, iar concluzia la care am ajuns este că ar trebui ca numărul produselor culturale să crească, iar emisiunile și serialele să promoveze o buna conduită a omului. Valori precum responsabilitatea, autocunoașterea, sinceritatea, loialitatea, iubirea, dreptatea, bunătatea ar trebui să înlocuiască , minciuna, ura, răutatea,viclenia, invidia, care sunt atât de mult promovate în mass-media actuală.

Televizorul a ajuns să stabilească modelele pentru adolescenți, având astfel o influență enormă asupra lor, deoarece tinerii sunt la vârsta în care încearcă să își dezvolte o identitate personală și să se identifice cu un rol profesional. Generația actuală preferă să urmărească filme și emisiuni cu diferite ”vedete” apărute peste noapte, care mai presus de toate devin modele pentru ei, datorită mass-mediei care le promovează. Din dorința de a ajunge la fel, tinerii imită tot mai mult personajul pe care îl admiră, televizorul ajungând chiar să le direcționeze viata tinerilor.

Cu cât șansa oamenilor de a-și îndeplini în viață dorințele, este mai redusă, cu atât aceștia devin mai dependenți de televizor. O persoană de la tv poate deveni idolul oamenilor, nu doar pentru ca mass-media îl pune în aceasta poziție, dar și pentru ca oamenii neavând o relație directă cu acesta, pentru a-l cunoaște mai bine, îi idealizează aspectul fizic. Adolescenții încep să viseze la o povestea de dragoste pe care și-au construit-o imaginar, datorită televizorului și nu se mai îndragostesc de persoana adevărată pe care o au în față. Aceștia încep să compare persoana cu imaginea ideală pe care și-au cladit-o în minte. Astfel tinerii ajung să trăiască într-o lume ireală, realizând în timp că situația nu e așa cum și-o imaginau și începe să apară regretul.

Unii adolescenți aleg să vizioneze emisiuni, seriale, pentru că se relaxează, pentru că le place personajul și se regăsesc în el, iar alții pentru a scăpa de gândurile negative pe care le au și de stările de nemulțumire. Însă după ce aceștia încheie vizionarea, toate gândurile și sentimentele le reapar amplificat și sunt mult mai atrași să deschidă televizorul. Astfel se ajunge la concluzia că televizorul nu face decât să intensifice aceste stări negative.

Alții aleg să vizioneze anumite produse culturale doar pentru că un număr foarte mare de persoane au ales acel produs cultural. Acești oameni evaluează permanent opinia comună, deoarece se tem de izolare și doresc să se integreze. Societatea marginalizează persoanele care se abat de la regulile impuse de societate și pentru a evita excluderea tinerii se adaptează și mențin opinia majoritară.

Din moment ce sunt foarte multe seriale pe piață în care personajele negative sau vedetele apărute “peste noapte” sunt în general persoane foarte atrăgătoare și carismatice, șansele ca tinerii să își dorească să fie la fel sunt extreme de mari. Spre exemplu un personaj negativ dintr-un film, care este foarte carismatic, are o viață perfectă, obține tot ceea ce își dorește prin violență sau alte acțiuni negative, va deveni imediat un exemplu pentru tinerii care își doresc de asemenea, să obțină tot ceea ce vor. Însă de cele mai multe ori nu este prezentată și partea în care personajul plătește pentru greșelile sale sau partea în care ar putea avea mustrări de conștiință. Ei nu învată să obțină un lucru pe care și-l doresc prin a învăța, a munci, a avea răbdare, deși teoretic poate cunosc aceste lucruri. Ei descoperă că există și alte căi mai simple, pentru a obține ce îți dorești, pentru ca asta e ceea ce promovează televizorul.

Serialele pot avea un impact si asupra economiei. Datorită personajelor din serial care sunt foarte iubite, aceste persoane primesc diverse oferte de publicitate. Ei devin în schimbul unor sume uriașe de bani, imaginea anumitor produse și îi determină pe cei care îl apreciază și care îl consideră un model, să aleagă anumite produse, să se comporte într-un anumit fel, să aibă anumite preferințe. Astfel, tinerii ajung să cumpere anumite produse sau ajung sa facă anumite alegeri, nu neapărat pentru că asta e ceea ce își doresc, ci pentru că astea sunt preferințele modelului pe care îl au și consideră că astea sunt alegerile cele mai bune.

Datorită puterii pe care o are mass-media de a oferi cât mai multe modele de comportament, aceasta pe de o parte, încearcă sã aibă o acțiune educativă, pentru formarea unor oameni informați, cultivați, conștienți de drepturile lor, de poziția lor în societate etc, însă pe de altã parte este solicitată tot mai mult de grupurile cu interese economice și politice pentru puterea sa de a influența comportamentul oamenilor.

Bibiliografie

Branea Silvia (2010), Serialele pentru tineri- o abordare psihosociologică, București, Ars Docendi

Bohler, Sébastien (2009), 50 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică : Psihologia consumatorului de mass-media , Iași, Polirom

Coman, Mihai, (coord.) (2007), Introducere în sistemul mass-media, București, Polirom

De Fleur, L. Melvin, Sandra, Ball-Rokeach (1999), Teorii ale comunicării de masă, Iași, Polirom

Erik, Erikson (2007), “Dezvoltarea psihosocială: teoria lui Erik Erikson”, în Corina Cace, Psihologia educației, teorie, metodologie și practică, București, ASE, pp. 49-51

Ficeac, Bogdan (1998), Tehnici de manipulare și mass-media, București, Nemira

Kapferer, Jean-Noel (2002), Căile persuasiunii. Modul de influențare a comportamentelor prin mass media și publicitate, București, Comunicare.ro

Muntean, Ana (2006), Psihologia dezvoltării umane, Iași, Polirom

Schaffer, Rudolph (2010), Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca, ASCR

Stavre, Ion (2011), Comunicare audiovizuală, București, Tritonic

Virgiliu, Gheorghe (2005), Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în ziua de azi, București, Evanghelismos

Virgiliu, Gheorghe (2006), Revrăjirea lumii sau de ce nu vrem să ne mai despărțim de televizor, București, Prodromos

Virgiliu, Gheorghe (2007), Efectele micului ecran asupra minții omului, București, Prodromos

Zeca, Buzura, Daniela (2009), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii, Iași, Polirom

Fiske, John, Hartley, John (2002), Semnele televiziunii, Iași, Institutul European

McQuail, Denis, Windahl, Sven (2004), Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, București, Comunicare.ro

Thompson, John (2002), Media și modernitatea: o teorie socială a mass-media, București, Antet

William, Strauss, Neil, Howe (1991), Generations: The history of America’s future, 1584 to 2069, SUA, Library of Congress Cataloging-in-Publication Data

Surse online

http://spunesitu.adevarul.ro/Societate/Dezbateri/Care-sunt-modele-tinerilor-de-astazi-8885 (Ioana, Paverman, 7 septembrie 2011, Care sunt modelele tinerilor din ziua de astăzi? Generația y/z, accesat 16 aprilie 2014)

http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/dezvoltarea-in-adolescenta-si-efectele-psihologice-ale-pubertatii-articol-6273.html (Paula, Apostica, Dezvoltarea în adolescență și efectele psihologice ale pubertății, accesat 10 aprilie 2014)

http://www.psmag.com/culture/misinformation-in-tv-drama-can-gain-credibility-3684/ (Tom, Jacobs, 10 octombrie 2011, Misinformation in TV Drama Can Gain Credibility, accesat 15 aprilie 2014)

http://www.copilul.ro/copii-adolescenti/dezvoltare/Dezvoltarea-a132.html (15 noiembrie 2004, Dezvoltarea, accesat 10 aprilie 2014)

http://arhiva.cna.ro/reglementari/decizii/d18706.html (Decizia Nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conținutului în audiovizual, accesat 21 mai 2014)

http://www.cna.ro/IMG/pdf/SFATURI_PENTRU_P_RINTI_131113.pdf (Măsuri de protectie pentru copil, accesat 21 mai 2014)

Bibiliografie

Branea Silvia (2010), Serialele pentru tineri- o abordare psihosociologică, București, Ars Docendi

Bohler, Sébastien (2009), 50 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică : Psihologia consumatorului de mass-media , Iași, Polirom

Coman, Mihai, (coord.) (2007), Introducere în sistemul mass-media, București, Polirom

De Fleur, L. Melvin, Sandra, Ball-Rokeach (1999), Teorii ale comunicării de masă, Iași, Polirom

Erik, Erikson (2007), “Dezvoltarea psihosocială: teoria lui Erik Erikson”, în Corina Cace, Psihologia educației, teorie, metodologie și practică, București, ASE, pp. 49-51

Ficeac, Bogdan (1998), Tehnici de manipulare și mass-media, București, Nemira

Kapferer, Jean-Noel (2002), Căile persuasiunii. Modul de influențare a comportamentelor prin mass media și publicitate, București, Comunicare.ro

Muntean, Ana (2006), Psihologia dezvoltării umane, Iași, Polirom

Schaffer, Rudolph (2010), Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca, ASCR

Stavre, Ion (2011), Comunicare audiovizuală, București, Tritonic

Virgiliu, Gheorghe (2005), Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în ziua de azi, București, Evanghelismos

Virgiliu, Gheorghe (2006), Revrăjirea lumii sau de ce nu vrem să ne mai despărțim de televizor, București, Prodromos

Virgiliu, Gheorghe (2007), Efectele micului ecran asupra minții omului, București, Prodromos

Zeca, Buzura, Daniela (2009), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii, Iași, Polirom

Fiske, John, Hartley, John (2002), Semnele televiziunii, Iași, Institutul European

McQuail, Denis, Windahl, Sven (2004), Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, București, Comunicare.ro

Thompson, John (2002), Media și modernitatea: o teorie socială a mass-media, București, Antet

William, Strauss, Neil, Howe (1991), Generations: The history of America’s future, 1584 to 2069, SUA, Library of Congress Cataloging-in-Publication Data

Surse online

http://spunesitu.adevarul.ro/Societate/Dezbateri/Care-sunt-modele-tinerilor-de-astazi-8885 (Ioana, Paverman, 7 septembrie 2011, Care sunt modelele tinerilor din ziua de astăzi? Generația y/z, accesat 16 aprilie 2014)

http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/dezvoltarea-in-adolescenta-si-efectele-psihologice-ale-pubertatii-articol-6273.html (Paula, Apostica, Dezvoltarea în adolescență și efectele psihologice ale pubertății, accesat 10 aprilie 2014)

http://www.psmag.com/culture/misinformation-in-tv-drama-can-gain-credibility-3684/ (Tom, Jacobs, 10 octombrie 2011, Misinformation in TV Drama Can Gain Credibility, accesat 15 aprilie 2014)

http://www.copilul.ro/copii-adolescenti/dezvoltare/Dezvoltarea-a132.html (15 noiembrie 2004, Dezvoltarea, accesat 10 aprilie 2014)

http://arhiva.cna.ro/reglementari/decizii/d18706.html (Decizia Nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conținutului în audiovizual, accesat 21 mai 2014)

http://www.cna.ro/IMG/pdf/SFATURI_PENTRU_P_RINTI_131113.pdf (Măsuri de protectie pentru copil, accesat 21 mai 2014)