Tehnici de Creare a Unei Imagini Pozitive Studiu de Caz D Ul Viktor Orban

Tehnici de creare a unei imagini pozitive

Studiu de caz: D-ul Viktor Orbán

Cuprins

Lista figurilor

Introducere

.

Capitolul 1. Conceptul de relații publice

1.1. Relațiile publice și celelalte profesii de comunicare

1.2. Activitatea de relații publice

1.3. Departamente și firme de relații publice

1.4. Etică și deontologie în relații publice

Capitolul 2. Principii ale comunicării publice

2.1. Teoriile comunicării publice

2.2. Comunicarea eficientă

2.3. Comunicarea politică

2.4.Discursul public

Capitolul 3. Crearea de imagine publică

3.1. Aparițiile publice.Cum să stabiliți conexiuni puternice cu audiența

3.2. Construcția unui plan strategic de comunicare

3.3. Comunicare cu cetățeanul

3.4. Relații publice în domeniul politic

Capitolul 4. Comunicare și imagine publică. Studiu de caz:Viktor Orbán

4.1. Biografie – omul politic Viktor Orbán

4.2. Brandul politic a d-lui Viktor Orbán

4.3. Analiza aparițiilor publice ale lui Viktor Orbán

4.4. Analiza discursului public al lui Viktor Orbán

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Lista figurilor

Figura 1.: Țara ta are nevoie de tine……………………………………………………………… pag. 15

Figura 1.2: Gândește! Nu consuma alcool și conduci …………………………………………..pag. 16

Figura 1.3: Briefingul……………………………………………………………………………pag. 20

Figura 2.1: Obstacolele comunicării ………………………………………………………pag. 24

Figura 2.2: Formula lui Laswell ………………………………….pag. 28

Figura 4.1.: Rușilor plecați acasă! ………………………………………………………..pag. 53

Figura 4.2.: Consultație Națională ………………………………………………………..pag. 56

Figura 4.3.: Ungaria realizaează mai bine …………………………………………………pag. 56

Introducere

Lucrarea de față iși propune să prezinte principalele aspecte teoretice și câteva aspecte practice în legătura cu crearea unei imagini pozitive fie politice sau fie în afara politicului, având rolul de a furniza informații privind activitatea desfășurată, cât și de identificare a unor direcții strategice de acțiune în formarea și menținerea imaginii deja dobândite, în vederea obținerii unei ridicate performanțe polititce și a unui avantaj durabil.

Conținutul lucrării prezintă problematica creării, gestionării și perfecționării sistemului mediatic și managerial al imaginii, care prin natura sau conținutul ei străbate mai multe discipline, respectiv: managementul imaginii care reflectă, pentru prima dată, toate categoriile de cheltuieli componente ale creării de imagine pozitivă, structurate după natura sau conținutul lor economic; relațiile publice care prin analiza sa economico-financiară oferă concluzii necesare fundamentării deciziilor privitoare la crearea, gestionarea imaginii.

În acest sens primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la conceptele relațiilor publice, clasificarea acestora, tipologia relațiilor publice, informația și rolul ei în procesul decizional și obiectivele analizei, legăturile dintre relațiile publice și celelalte profesii care îmbină preocesele de creare și gestionare a unei imagini.

În capitolul al 2-lea este realizată o prezentare generală a procesului de comunicare, profilul și caracteristicile comunicării, structura și teoriile comunicării, organizarea sistemului informațional. Tot în acest capitol mai este amintit și cum se delimitează comunicarea politică de cel public, prin ce metode se urmărește eficientizarea comunicării și primul pas pe calea conștientizării publice prin discursul public care are o importanță deosebită în formarea unor imagini și percepții a audienței asupra omului politic.

Capitolul al 3-lea intitulat „Crearea de imagine publică” reprezintă substanța principală a lucrării. Aici sunt abordate problemele esențiale ale creării imaginii pozitive prin intermediul analizei spectrului și anturajului în care se desfășoară acest proces de creare, analiza audienței pe care dorim să-l abordăm și desigur efectele creării comunicației cu cetățeanul.. Tot în cadrul acestui capitol este abordată și tema relațiilor publice în domeniul politic, chiar dacă găndindu-ne la relațiile publice în gândire clasică nu prea putem să nu observăm o îmbinare a elementelor caracteristice cu domeniul politic.

În ultimul capitol este un studiu de caz cu d-ul Viktor Orbán, un personaj care a fascinat prin unitatea pe care la format dar și contestat de multe ori prin aroganța, stilul sau chiar deciziile luate ca premier al Ungariei. Tot în acest capitol se analizează trei discursuri ale d-ului Viktor Orbán, încercînd să formăm a o imagine despre viața lui politică de la începuturi până în zilele noastre.

Capitolul 1. Conceptul de relații publice

Termenul de „relații publice” deși nu a fost utilizat înainte de secolul XX, omenirea deja practicase unele forme de relații publice încă din timpul formării grupurilor sociale. Consensul interpersonal a fost înlocuit, cu mult înainte de tehnologiile moderne, de procesul comunicării, iar dezvoltarea comunicației a condus la socializare.

În anii de după Primul Război Mondial s-a constatat a crescândă apreciere pentru tehnicile de informare publică, mai ales acest lucru s-a dezvoltat mai puternic după al Doilea Război Mondial.

În prezent Relațiile publice sunt indispensabile procesului de comunicare în masă, iar evoluția relațiilor publice a înregistrat mai multe etape, ea fiind o cale a dezvăluirii și cercetării de nevoi practice privind stabilirea și menținerea relațiilor cu publicul.

Noțiunea de „relații publice” este folosită la jumătatea secolului al XIX—lea în Statele Unite ale Americii, când, din nevoi practice, s-a conturat o nouă optică privind relația dintre producător și consumator.

Definiția elaborată de societatea americană de relații publice (PRSA), descrie foarte bine sintagma de „public relations”: „ Relațiile publice ajută complexa societate pluralistă să ia decizii și să funcționeze mai eficient, prin contribuția adusă de acest sistem la realizarea unei înțelegeri mutuale între diferitele grupuri și instituții. Au rolul de a realiza armonie între opinia publică, respectiv cetățenii, și politicile publice.

Noua concepție și serviciile de relații publice au pătruns în Europa prin mijlocire franceză, iar în prezent nu există o instituție, firmă ori întreprindere care se respectă fără să aibă propriul serviciu de relații publice.

Definirea de relații publice a fost influențată de poziția pe care s-au situat diferiți teoreticieni, unii au privit aceste relații din punct de vedere psihologic, iar alții din punct de vedere sociologic, filosofic, teoretic sau aplicativ. Cu toată această mare varietate de definiții, ele exprimă o concepție nouă despre modul în care o instituție trebuie să creeze relațiile cu publicul, să le mențină și să le dezvolte.

Privită din aspectul psihologic,relațiile publice pot fi definite ca fiind : „ansamblul de mijloace folosite de către instituții și întreprinderi pentru a crea un climat de încredere și simpatie în rândul propriului personal, precum și în rândul publicului”.

Bazîndu-se pe procesul de comunicare, relațiile publice se pliază pe domenii variate perfecționîndu-și tehnicile și, totodată, instrumentele și metodele de lucru. Nu este ușor deci să definim conceptul de „relații publice” pentru că acesta înglobează sub umbrela totului unitar numit „PR” mai multe tipuri de acțiuni. Se consideră că astăzi sunt elaborate peste două mii de definiții „PR”, care încearcă să descrie și să explice acest concept.

Relațiile publice, atât prin scopul general, cât și prin maniera sa specifică în care se analizează, sunt considerate ca fiind necesare și posibile la orice instituție și la orice nivel.

Din această cauză se vorbește de relații publice ale statului, ale organismelor de stat ca: armata, poliția, instituții de cultură.

Ca și trăsături caracteristice ale relațiilor publice putem menționa:

intenționalitatea adică o manifestare de voință a unei persoane sau a unei instituții în scopul câștigării încrederii

impactul, mai precis urmarea acțiunilor desfășurate de o persoană sau instituție pentru a urmării un tip de reacție din partea altor persoane sau instituții.

activitatea, care se desfășoară pe baza unei strategii foarte bine pusă la punct, uneori în mai multe faze.

realizările, adică în cazul în care persoana sau instituția au realizări slabe, procesul nu își va atinge scopul.

avertizare adică procesul de relații publice poate avertiza din timp conducerea instituțiilor despre unele tendințe și fenomene noi ce pot apărea.

Deci, relațiile publice pot cuprinde relațiile cu presa, relațiile cu publicul, relațiile cu proprii angajați, relațiile cu autoritățile ori relațiile cu diferite instituții și organizații. Cu privire la dezvoltarea relațiilor publice, imensa majoritate a specialiștilor sunt de acord că în secolul al XXI-lea acestea vor cunoaște o dezvoltare explozivă, deoarece până acum și-au dovedit utilitatea și mai mult, societatea modernă este și va fi controlată de informație. Acest control juca un rol critic, deși în mare măsură trecut cu vederea, în menținerea dominației tradiționale a fabricantului vis-â-vis de magazin. Și merita cu prisosință.

Relațiile publice pot produce un puternic impact asupra gradului de informare a opiniei publice, în condițiile în care costul specific este cu mult mai mic decât al publicității.

În realizarea acțiunilor de relații publice, se are în vedere informarea obiectivă a publicului, nu sugestionarea lui ca în cazul publicității. De accea, prin relații publice se popularizează o instituție, o persoană, în vreme ce prin publicitate se sugerează. Relațiile publice este bazat în totalitate pe sentimentul de încredere creat de instituțiile sau persoanele interesate, ei derulează un ansamblu de activități pe o perioadă de timp delimitată sau nelimitată pe baza unui plan foarte bine stabilit. Elementele relațiilor publice trebuie privite ca într-un întreg și mai mult decât atât, rezultatul este planificat, prevăzut și așteptat chiar.

Schimbările mediului relațiilor publice pot muta accentul de pe o activitate pa alta, în ultimul timp, evoluția tehnologică, presa, televiziunea au produs schimbări semnificative, rezultatul acestei schimbări a fost globalizarea progresivă, care a influențat atăt comunicarea internă cât și comunicarea externă schimbând mult modul în care sunt abordate crizele. Acum, toate crizele sunt de nivel global, necesitând reacție prompte și adecvate din partea organizațiilor și instituțiilor, reacții care urmează a fi cântărite de opinia publică.

Din această cauză și relațiile publice implică mai multe activități cum ar fii: activitățile agentului de presă, promovarea, informarea publică, afacerile publice, cercetarea, grafica, publicitatea, marketingul, comunicarea. Aceste activități sunt importante pentru informare, mediatizare și desigur pentru planificarea reclamelor asupra comportamentului audienței-țintă.

„Tehnologia de comunicare avansează atât de rapid, incât practicienii de relații publice trebuie să facă eforturi serioase pentru a ține pasul cu noile canale de comunicare ce apar și noile metode de a le utiliza. …Niciodată până acum relațiile publice nu au fost mai fascinante, într-o societate globală și multiculturală care este interconectată atât de strâns printr-o asemenea tehnologie de comunicare.”

Relațiile Publice și celelalte profesii de comunicare

Procesul de comunicare reprezintă un element de bază al societății actuale. Acesta s-a modificat și s-a adaptat în permanență fiecărei etape și epoci în care omul, individul, s-a dezvoltat ca ființă rațională sau ca o entitate bio-psiho-socială. Evoluția speciei umane a condus la o specializare a tuturor interconexiunilor acestui proces, atăt la nivel de micro-climat, cât și le nivel macro-social.

În concordanță cu E. Durkheim: „ în societățile moderne, indivizii sunt legați mai mult de diferențele decăt de asemănările dintre ei, pentru că acestea impun complemansează atât de rapid, incât practicienii de relații publice trebuie să facă eforturi serioase pentru a ține pasul cu noile canale de comunicare ce apar și noile metode de a le utiliza. …Niciodată până acum relațiile publice nu au fost mai fascinante, într-o societate globală și multiculturală care este interconectată atât de strâns printr-o asemenea tehnologie de comunicare.”

Relațiile Publice și celelalte profesii de comunicare

Procesul de comunicare reprezintă un element de bază al societății actuale. Acesta s-a modificat și s-a adaptat în permanență fiecărei etape și epoci în care omul, individul, s-a dezvoltat ca ființă rațională sau ca o entitate bio-psiho-socială. Evoluția speciei umane a condus la o specializare a tuturor interconexiunilor acestui proces, atăt la nivel de micro-climat, cât și le nivel macro-social.

În concordanță cu E. Durkheim: „ în societățile moderne, indivizii sunt legați mai mult de diferențele decăt de asemănările dintre ei, pentru că acestea impun complementaritatea și interdependența”.

Între relațiile publice și celelate profesii de comunicare se stabilește o strânsă legătură de complementaritate. De cele mai multe ori relațiile publice se confundă cu profesiile înrudite, de aceea este necesar despărțire lor și prezentarea lor ca profesii de comunicare .

Între aceste profesii găsim: jurnalismul, lobby-ul, marketingul, publicitatea, propaganda.

Jurnalismul – confundarea cu jurnalismul e foarte des, deoarece jurnalismul este baza de comunicare către exterior a instituției, dar nu înseamnă că relațiile publice sunt doar câteva fraze scrise și tipărite. El este un proces complex de informare a clientelei. Pentru a arăta câteva trăsăsturi a jurnalismului și relației publice vom căuta asemănări dar și diferențe între cele două profesii.

Diferențe:

Asemenări: sunt în reflector, au publicitatea necesară de schimbare a opiniei publice, crearea unei imagini pozitive, realizarea unor știri de actualitate și de formare de opinie publică.

Deci, jurnalismul este ca o fereastră spre exterior a relațiilor publice, iar cu ajutorul lui putem forma opinia publică.

Publicitatea – sau altfel spus activitatea de reclamă, prin care o instituție încearcă vânzarea, valorificarea produselor sale pentru realizarea unui profit sau creșterea sa prin mijloacele publicitare.

Activitatea de publicitate constă în plata unor reclame, afișe, clipuri care prezintă produsul sau proiectul unei firme, instituții, organizații, este un proces costisitor dar limitat în timp, spoturile publicitare sunt rareori lungi, deci și informația transmisă este limitat. Mai putem ajunge la concluzia că fără publicitate nu suntem cunoscuți, deci ca să fim în prim plan avem nevoie de reclamă, de publicitate.Mai putem coopta, dacă e necesar la organizarea de întâlniri, evenimente, de dezbateri pe lângă activitățile publicitare, dar ca să avem succes e fără îndoială că publicitatea e indispensabil activității de relații publice.

Marketingul – să începem de la etimologia cuvântului de marketing – market – ce însemană piață, adică operează cu piața, adică în realitate el se preocupă cu stabilirea cerințelor, pretențiilor pieții și cu realizarea unor influențe a pieței necesare creșterii eficacității firmei, instituției pe piață, adică e vorba despre comercializare, vânzare. Relațiile publice , etimologic vorbind ,– contact deschis – adică e vorba de managementul sistemelor de contact cu ajutorul comunicației.

Pentru a înțelege mai bine cum se realizează marketingul corporal voi apela la autorul american de marketing Thomas L. Harris care a împărțit pe două etape funcționalitatea relațiilor publice:

Între cele două profesii sunt asemănări și relații, deoarece cum unui produs îi este necesar un prestigiu, renume, faimă, tot așa și unei mărci îi este necesar prestigiul, renumele, faima. Mai este necesar credibiliatea în produs sau marcă.

Cele două profesii, ramuri au același țintă, adică publicul, iar relațiile publice, deși în prezent este o disciplină separată, dar are rădăcini în marketing.

Necesitatea relațiilor publice este evidentă chiar și acolo unde marketingul nu poate pătrunde sau nu are nici-o influență sau legitimitate, adică în afara sferei de piață, de comerț sau chair de negociere.

Ca și concluzie putem spune că, relațiile publice are un teritoriu, o sferă de acțiune mai largă decât marketingul.

Propaganda – toate comunicațiile de relații publice sunt un fel de propagandă organizațională.

“Acel director, manager a unei organizații sau instituție care strigă sau neagă, că nu are nevoie de relațiile publice este un conducător „prost”. El sau Ea nu are de ales. Orice instituție are relație publică, chiar dacă dorește sau nu acest lucru. Trucul este de stabilire a unei relații publice bune.” Seitel

Acest comentariu a lui Seitel ne reamintește că există relații publice bune sau rele, chiar și atunci când vorbim despre propagandă, ea fiind adesea confundată cu o comunicare agresivă, neetică, fără scrupule. Dacă ne uităm puțin înapoi, pănâ la propagandistul nazist Joseph Goebbels (1930) care a definit propaganda ca fiind o sursă de atracție a populației sau a fanilor și de ținerea lor în prima linie, de aici putem concluziona de ce nu se vorbește în zilele noastre despre propaganda în sine. Dar oricum ar fi, multe organizații și instituții folosesc aceasta tehnică, mai ales vizual prin surse foto sau video pentru manipularea presei și opiniei publice, sau pentru a convinge opinia publică despre necesitatea unor activități sau a unui produs.

Ca și exemplu consecvent este campania publicitară, putem să numim chiar propagandistă a organizației Green Peace, când această organizație reușește să escaladeze monumente istorice, să împiedice acțiuni de pescuit industrial sau alte evenimente având publicitate maximă în mass-media.

Dar propaganda în sine, adică felul în care se practică nu prea s-a modificat în cursul deceniilor, având relatări de propagandă încă din secolul al XVII-lea când Biserica Romano-Catolică a încercat „propagarea” creștinismului în rândul pagânilor.

Pe durata al Doilea Război Mondial s-a început folosirea propagandei în Statele Unite ale Americii a afișului: „Țara ta are nevoie de Tine”.(vezi fig.1.1.).

Mai putem să amintim și zilele noastre, propaganda antifumat, antialcool, fiind la modă afișurile, panourile, semnalele sau chiar fotocopiile cum ar fii: „Găndeș-te! Nu consuma alcool și conduci!” (vezi fig.1.2.)

Activitatea de relații publice

Toate eforturile de relații publice trebuie făcute într-un scopa anume, iar acel scop, împreună cu audiența, cu mesajul, cu timpul disponibil și bugetul, ar trebui să conducă spre alegerea mass-media potrivită, a combinației de mass-medii, iar alegerea este importantă între media controlată și media necontrolată. Ca și mass-medie controlată putem aminti panoul, deoarece avem control asupra conținutului și formei, iar cele necontrolate cum ar fi televiziunea, chiar dacă avem contolul mesajului, anunțului, reclamei, dar nu putem controla contextul în care va apărea acesta. Desigur, nu există nici a o garanție că mesajul pe care am dori să-l prezentăm publicului, acesta va reacționa vreun fel ori îi va acorda atenția necesară sau va răspunde afirmativ la el.

Pentru a evita un astfel de eșec publicitar a mesajului și pentru alegerea mass-mediei potrivite ar trebui să luăm în considerare avantajele șă dezavantajele mass-media și la selecția mass-medie potrivită trebuie să știm destul de multe despre mecanismele și tehnologiile folosite de fiecare, pentru a elabora un text corespunzător.

Din această cauză sunt trei întrebări importante înainte de a lua o decizie:

Ce audiență vrem să informăm și care este cota de crediblitate dată de acea audiență fiecărui mijloc de comunicare?

Când trebuie să infleunțăm audiența și până la ce dată trebuie să primească un mesaj pentru a putea răspunde la el?

Căt trebuie să cheltuiesc și căt pot cheltui?

Informarea publică este reprezentată de relatările despre un client, un produs sau un serviciu care apar în timpul sau în spațiul rezervat pentru știri, relatări sau editoriale sau pentru programe în audiovizual.

Sunt numeroase tipuri de publicitate cum ar fii: promo, anunțurile, obiecte promoționale, publicitate profesională, publicitate în cooperare, dar eu voi aminti doar trei tipuri de publicitate folosite des în practica de relații publice:

Promo – este o reprezentare a organizației prin intermediul propriilor mijloace de informare sau prin intrmediul altei mass-media dar aparținând, controlat de aceiași proprietar. De obicei nu este plătită nici o sumă, deși din buget este alocat. Exemple de promo sunt: ofertă specială de abonament, sau o nouă secțiune în cadrul organizației.

Anunțurile de interes public – sunt materiale de promovare a unor produse sau idei sub forma unor anunțuri. De obicei aceste reclame sunt reclame sau anunțuri a unor companii non-profit ce primesc spațiu publicitar dar nu sunt nevoiți să plătească pentru anunț.

Publicitatea corporativă – este folosită de organizație ca un forum pentru părerile sale despre un subiect, problemă. Aceste reclame sunt adesea numite ca infomerciale, advertoriale, spoturi care abordează o anumită problemă, mai lungi de 60 de secunde.

În cadrul publicității corporative mai găsim și reclamele de imagine, reclame ce sunt adesea folosite pentru o schimbare de imagine publică. Ele pot reprezenta un logo refăcut, o schimbare de politică, mai sunt folosite și de monopoluri care vor să apară că servesc publicul.

Cum am mai amintit, publicitatea poate fi o comunicare controlată sau necontrolată. În publicitatea controlată persoana care face publicitate și deseori plătește publicitatea are aproape întotdeauna control asupra mesajului în sine, asupra contextului în care apare (mărime, formă, culoare)și asupra mass-media în care apare. În plus poate primi informații despre cercetarea de media despre audiența pe care o are canalul respectiv, cât de des va apărea și cine va primi mesajul. La publicitatea necontrolată, anunțurile sunt de interes public, mesajul este controlat dar apariția acesteia,momentul difuzării nu este controlat.

Deoarece „Trăim într-o lume în care volumul, diversitatea, viteza și libertatea de circulație a informației reprezintă indicatori de bază ai stadiului de dezvoltare a unei societăți. Acești factori au ajuns să exprime, într-o relație de directă proporționalitate, performanțele economice ale statului, precum și gradul lor real de democrație.”

„Din punct de vedere istoric, inventarea tiparului și punerea sa la dispoziția omenirii a constituit o primă formă modernă de influențare a opiniei publice. Cantitatea de informație care ajungea la public era cu mult mai mare decât în cazul comunicării verbale sau prin scrisori.”

Departamente și firme de relații publice

În urma activității relațiilor publice deseori se întâmplă ca comunicarea în modul ei clasic se schimbă, adică nu e posibil crearea unor situații de comunicare directă, iar calea a doua cel de intervenție rapidă este comunicarea prin intermediul mass-media. Din această cauză finalizarea activității este compromisă, deoarece greșelile sunt de factură materială și costisitoare pentru a fi efectuate de mai multe ori.

Din această cauză se caută cooptarea agențiilor, firmelor ori înființarea unor departamente de „public relations”. Acestea ajută la inițierea și rezolvarea problemelor de relații publice, țin legătura între instituție și mass-media.

Activitatea de public relations este complexă, se tinde pe o arie destul de largă a serviciilor, iar structura și complexitatea activității de relații fac ca departamentele de relații publice să fie împărțite în:

relațiile cu presa – activitatea acestui departamentului este cu organele de presă, adică au ca activitate publicitatea, construirea unei imagini favorabile. Ei scriu articole în care sunt informații în legătură cu instituția sau produsul firmei, au acces la editorial și pot verifica apariția acestora. Activitatea lor se măsoară în „kilogram”, adică în numărul de articole, anunțuri apărute. Publicarea articolelor se poate face în presa scrisă ori cea electronică.

managementul evenimentelor – are rol în planificarea și ținerea de evenimente legate de un produs nou, ceremonii, festivități, simpozioane. Aceste evenimente ajută la găsirea unei clientele noi, la prezentarea de produse, de servicii noi publicului.

La realizarea acestor evenimente este necesar de mai mulți participanți, de o creativitate deosebită din partea stafful-ui managerial al evenimnetelor.

departamente de producție – nu sunt în prima linie, ei deservesc celelalte departamente cu printarea afișelor, producerea de articole artizanale, cd-uri, clipuri, muzică. Ei pot fi aparține direct firmei care dorește publicitatea ori sunt angajate la o singură sau mai multe servicii.

departamentul de consultanță – sunt specializați doar pe anumite servicii cum ar fii: consultanță, probleme strategice, cercetare, evaluarea serviciilor. Ei arată calea care trebuie urmată în cazul de promovare, cercetare, evaluare dar nu le pun în practică, această sarcine le revine organizației sau firmei care a cerut consultanță.

full service – acest departament sau firmă va presta servicii totale, de la elaborare până la efectuarea propriu-zisă a activității de relații publice, ele fiind publicitate ori evenimente organizate pentru prezentare. Aceste servicii sunt de cele mai multe ori luate în considerare de beneficiari pentru puterea lor de efectuare a serviciilor cât și abundanța de servicii prestate de acestea.

Schimbările de paradigme în structura firmelor de prestări servicii este necesar, deoarece schimbările de structură și de țel a departamentelor beneficiare de servicii de relații publice sunt în continuu schimbare, necesitând un răspuns rapid a serviciilor de comunicare la aceste schimbări.

Din această cauză s-a inițiat două feluri de răspuns la schimbări care sunt chiar opuse: în prima parte vorbim de specializarea serviciilor de relații publice iar în a doua parte vorbim de full service-ul relațiilor publice.

Pentru a putea răspunde provocării de zi de zi a noii clienturi, relațiile publice adoptează comunicarea life-service prin construirea unor structuri parteneriale care va efectua o deschidere și lărgire a practicilor și competențelor relațiilor publice.

Activitatea de agenție înseamnă un proces de comunicare între client și firmă, instituție, proces ce are câteva elemente necesare care ajută la funcționarea agențiilor.

Aceste elmente sunt: oferta, proicetul de public relations, procesul de realizare a proiectului, necesitatea de schimbare a proiectului din cauza schimbării naturii și a cerințelor, iar în sfârșit evaluarea proiectului de public relations.

Briefing – îndrumător, aranjament, adică acel document în care se regăsesc informațiile necesare procesului. Este acel act care informează și stimulează agențiile sau consultantul de public relations pentru crearea campaniei.

În procesul de evaluare este documentul după care se ghidează, iar în disputa dintre agenție și beneficiar este un document obiectiv de aranjare a disputei.

Sunt mai multe feluri de briefing, printre ei se află: oferta/ concurs, mandat de acțiune, mandate temporale, de la caz la caz.

Regulile briefing-ului:

briefing-ul este întotdeauna un act scris.

trebuie asigurat siguranța informațiilor dintre client și account (personalul de contact)

e nevoie de semnătura clientului și a account-ului.

e necesar consultarea primară.

e necesar asigurarea de rebriefing a clientului

e necesar și binevenită întrebările legate de proiect.

prezentarea personală a proiectului și briefing-ului.

Briefing-ul bun este concis (nu mai mult de 10 pagini), are detalii amănunțite (rezultatele cercetării, strategii) și prezentate în anexă, să fie clar, să aibă o interpretare clară, să nu conțină jargoane profesionale, să aibă o concepție pozitivă, să fie centrat pe grupuri de țintă, întotdeauna să cuprindă mesajul principal și țelul, să fie complet profesional (vezi fig.1.3.).

Elementele unui briefing:

numele cleintului, profilul activității

motivul sarcinii

țelul, scopul sarcinii

tipicul de image și tipicul naturii proiectului

definirea grupurilor țintă

determinarea timpului proiectului

cheltuielile

timpul acordat realizării proiectului.

Pentru realizarea unor relații publice concrete și cu efecte pozitive asupra mediului este necesar și instrumente și elemente de fond cum ar fii: proiectare grafică, preparare tipogarfică, multiplicare tipografică, răspîndire, realizarea unui videoclip, filmuleț, organizarea unor evenimente de lansare, de prezentare, realizarea unor poll-uri, crearea și lansarea de pagină web, documentație foto și video, pregătirea unor machete sau tablouri.

Deci, ca concluzie, realizarea unor proicete și finalizrea lor necesită profesionalism și cunoștințe speciale, iar departamentele și firmele de specialitate din cadrul relațiilor publice sunt pregătite profesional pentru aceste proiecte și provocări.

„Să lăsăm în măna lor realizarea de proiecte dacă nu vrem să cheltuim și mai mult pe efectele neprofesionalismului nostru.”

Etică și Deontologie în relațiile publice

În zilele noastre relațiile publice a devenit o știință de interes global, este una dintre cele mai dinamice științe care a devenit cu timpul chiar „o ramură a industriei”. Dacă la sfârșitul secolului trecut, creșterea relațiilor publice a fost aproximativ de 24 % , în zilele noastre a ajuns deja la limita de volumen a cheltuielilor făcute pe baza reclamelor.

Acest lucru este posibil dacă relațiile publice este văzut ca nu numai a știință a unei organizații, ci putem găsi relațiile publice și la biserici, ministere ori la cluburi sportive, organizații culturale sau chiar fundații.

Din această cauză s-au înființat agenții, societăți în structura de relații publice, iar aceste agenții, societăți țin legătura cu membrii săi în plan global.

PRSA – Public Relations Society of America, cea mai mare societate, agenții de relații publice, cu aproape 20.000 de membrii, membrii care sunt din diferite domenii ca: educație, medicină, cultură, industrie, sport, ministere. Are 116 de filiale (chapter) în S.U.A., este împărțită în 10 zone geografice și 16 secții profesionale (Professional Interest Section).

În anul 1947, la întâlnirea dintre „Est și Vest”, la Chicago s-a hotărât înființarea unei societăți unice prin unirea a mai multor agenții și societăți reprezentați în domeniul relațiilor publice. Binecunoscutul Codex Etic (Code of Ethics) a fost votat în anul 1954.

IPRA – International Public Relations Association, are ca număr peste 1000 de membrii din circa 70 de țări. A luat ființă în anul 1955 la data de 1 Mai în Londra. În anul 1965 a fost votat Codexul de la Athena, numele fiind dat de orașul în care a fost realizat, iar acest codex este una dintre cele mai importante codexuri pe care le are la bază codexul societăților de relații publice înființate ulterior. În cadrul ONU este o organizație non-guvernamentală, iar UNESCO ia atribuit și un statut de participant la programe sponsorizate de organizație.

Mai putem aminti și ICCO (organizația consultanților în domeniul comunicației, înființat în anul 1986), PRCA (asociația consultanților de relații publice, înființat în anul 1969), CERP (confederația europeană de relații publice, înființat de către Belgia, Franța, Germania, Italia și Olanda în anul 1959, la îndemnarea lui Lucien Matrat, având ca scop reprezentarea societăților de relații publice și a membrilor acestora.

Implicația globală a evoluției sociale și a evoluției tehnico-științifice se manifestă prin crearea și creșterea „imperiului comunicației”, factor pe care politicienii, managerii îl pot recunoște și cu ajutorul informației ei pot influența publicul larg iar această influență poate fi nelimitată. Deci, cu informația nu doar informăm, cu el putem să influențăm, chiar să manipulăm, iar comunicarea este un instrument indispensabil pentru a avea succes.

Din păcate acest instrument poate fi folosit și greșit ori să fie folosit în scopuri neetice. De exemplu, cu o secure putem sculpta ceva frumos tot așa, cu același secure putem să comitem a infracțiune, un omor, dar nu securea e de vină pentru folosință ci cel care îl folosește. Tot așa și în domeniul relațiilor publice sunt instrumente necesare și eficace dar și instrumente periculoase.

Din această cauză fiecare domeniu de speacialitate are codul lui de etică și codul moral in vigoare, cu ajutorul acestor coduri orientăm salariații sau putem să frânăm abuzurile.

Cum am mai amintit fiecare domeniu are cudexul lui conduită, dar relațiile publice are cea mai vastă și largă conduită dintre aceștia. Dintre aceste conduite a-și aminti doar câteva:

a.) Codexul de la Athena – a fost aprobată în anul 1965 de către IPRA la conferința de la Athena, iar în 1968 la Teheran a fost modificat puțin. Acest codex a fost aprobat și de CERP în 1965. Acest codex este și până în zilele noastre cel mai utilizat codex de relații publice, iar cei care sunt nominalizați și au meritul de a fi contribuit la dezvoltarea domeniului, specialiști, politicieni, primesc un exemplar de lux.

Acest codex este obligatoriu pentru orice membru al IPRA, CERP și membrii sunt obligați:

să ajute la crearea unor condții morale și culturale prin care sunt asigurate munca intelectuală și drepturile pe care le găsim în Carta Drepturilor Omului.

informațiile primare și fundamentale să fie transmise pe căile de comunicare pe care fiecare om din societate să concepe și să fie conștient că el este bine informat. Să ajute la participarea personală și să răspundă personal la solidaritate între concetățeni.

să aibă în vedere că orice acțiune pe care îl face ,nu doar sociale ci și în viața personală, au o influență deosebită pe plan profesional.

să ajută la realizarea unor condiții morale, psihologice și intelectuale pentru un dialog corect și să țină cont de personalitatea celor care vor prezenta și dezbate opinii și cazuri.

Se angajează ca:

în orice circumstanță el se va comporta în acel mod de a câștiga încrederea celor cu care întră în contact.

se va comporta astfel ca la luarea unor decizii va lua la socoteală interesele celor cu care lucrează, acelor pentru care lucrează, interesele sociale și interesele firmei, organizției, instituției pentru care el lucrează.

este necesar ca formularea și redactarea să fie echivocă, să fie loial partenerilor, fiind vorba ori de parteneri din trecut ori de partenerii actuali.

Se va abține de la:

subordonarea adevărului de la orice cerință.

să răspândească informații ce nu au fond sau nu sunt bine întemeiate și nu se poate dovedi corectitudinea informației.

să participe sau să ajute la orice activitate care este neetic sau ciorbește demnitatea ori violează drepturi fundamentale.

folosirea oricărei tehnici de manipulare cu care realizează un act pe care partenerul său nu este conștient că îl realizează.

b.) Codul de la Veneția – a fost aprobat în anul 1961 de către IPRA, iar acest codex de conduită este bazată pe relațiile dintre angajat și instituție, organizație, pe relațiile dintre client, pe relațiile cu patronatul, pe relațiile cu mass-media, și pe relațiile cu colegi.

– nu poate fi negociat salariul sau drepturile bănești ca să fie în concordanță cu misiunea sau rezultatul obținut.

– trebuie să respecte ordinea publică, opinia publică, drepturile individuale în orice avtivitate făcută de el.

– trebuie să ajută la respectarea și promovarea imaginii instituției pe care îl reprezintă.

– trebuie să conlucreze cu colegii pentru păstrarea codexului.

c.) Codexul de la Lisabona – acest codex a fost aprobat de CERP în anul 1978, modificat ulterior în anul 1989. Are trei părți, prima parte reglementează normele și sarcinile profesionale, în a doua parte reglementează obligațiile profesionale generale, în partea a treia reglementează cerințele speciale.

– fiecare membru ce aderă la asociație trebuie privit ca parte a staffului tehnic și din acestă cauză acest codex pentru ei este obligatoriu.

– activitatea de relații publice trebuie efectuat deschis, mesajul lui trebuie să fie clar, de înțelesul tuturor, trebuie clarificate bazele și fondul informției, și nu poate să inducă în eroare pe ceilalti particpanți la activitate.

– în realizarea activității de relații publice, specialistul în relații publice trebuie să fie dicsret, să aibă în vedere că nu poate divulga nici o informație pe care le procură de la clienți și nu are voie să le utilizeze fără aprobarea clientului.

– orice activitate de a induce în eroaore opinia publică sau mass-media este strict interzis!

Capitolul 2. Principii ale comunicării publice

Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcționarea optimă a oricărei colectivități umane, indiferent de natura și mărimea ei. Din această cauză comunicarea este bilateral, un fenomen continuu care se bazează pe mijloace verbale și neverbale, dar uneori gesturile pe care le facem în timpul conversației ne contrazic mesajul verbal pe care am dori să transmitem (vezi fig. 2.1.).

Ca act de comunicare putem defini o diversitate de comportamente, procese și tehnologii printre care sunt: conversația, impactul emoțional, schimbul de date.

Alteori putem spune că comunicarea e ca un proces prin care informația își schimbă proprietarul printr-un sistem de informații, de simboluri sau comportamente, dobândirea acestei informații este esențială și o cerință importantă pentru o reușită în viața personală sau socială. La stabilirea legăturilor cu alți oameni este necesar comunicarea, fiind ca o conexiune imediată, dacă este vorba de a vorbi față la față, ori este o conexiune amânată dacă acest lucru se întâmplă cănd publicitatea comunică cu noi prin reclamele sale.

Comunicarea este un proces care trebuie învățată cum să o facem. În viața de zi cu zi nu numai comunicăm ci învățăm să comunicăm cu ceilalți, acest lucru se întâmplă deja de la școală ori se întâmplă când citim a carte, revistă.

Comunicarea este o nevoie pentru a ne asigura trebuințele de bază cum ar fi hrana, hainele, adăpostul, este o cale de avertizare dacă realizăm că ne aflăm sau ceilalți se află în pericol, este o necesitate pentru a ne putea satisface nevoile personale, pentru a ne rezolva problemele, pentru a putea cumpăra sau a solicita ceva.

Există comunicare și atunci cănd vrem și lucrăm cu alți oameni, necesitatea schimbării informației este preponderent mai mare la locul de muncă dacă am dori s-ă avem succes. Din această cauză ne formăm în grupuri ca o necesitate de cooperare unul cu altul, ca o necesitate pentru a supraviețui, iar în acest sens familia este un grup primordial pentru om.

Cu căt trăim într-o societate mai mare sau într-o organizație, instituție mare avem nevoia de a comunica mai mult pentru asigurarea existenței și dezvoltării organizației, instituției ori a societății.

Din acestă cauză omul si-a creat mai multe căi de comunicare și le perfecționează zi de zi pentru o comunicare rapidă, eficientă și dacă se poate și cu costuri mai mici.

Astfel de căi sunt internetul, mailul, telefonul, iar pentru o comunicare funcțională, eficientă în ziua de astăzi este nevoie de aceste mijloace de comunicare electronice.

Deoarece comunicarea este în continuă mișcare putem să spunem că comunicarea este dinamică, fie că noi o inițiem și o susținem fie că suntem prinși în ea ca și ascultători. Deci comunicarea este o activitate pe care o desfășurăm chiar și atunci când doar citim o revistă.

Omul este o ființă gânditoare care simte nevoia de comunicare, chiar și cu el însuși, iar acest proces de comunicare se realizază printr-un flux continuu de informații pe care le dorim să le explicăm. De ce se întâmplă, cum se întâmplă, de ce cu noi se întâmplă aceste lucruri? Putem să spunem că comunicarea este o trăire a ființei umane care necesită căi de exprimare în continuu.

Relația cu alți oameni nu este numai o problemă a conversației și acțiunii într-o manieră socială corectă, ea înseamnă și folosirea simțămintelor și inteligenței, pentru a putea să îi înțelegem pe aceștia. Când discutăm cu alți oameni, este important să fim capabili să ne „punem în locul lor”, iar aceasta implică o înțelegere simpatetică a punctelor de vedere și experienței partenerului de dialog.

Dialogul ca act de comunicare cel mai simplu dintre două persoane, se desfășoară permanent în contextul unui cadru social. Este o interacțiune socială în contextul comunicării. Simtem nevoia de a comunica dar și nevoia de a fi ascultat și de interacțiune cu partenerul, iar feedback-ul este un răspuns dat de partenerul de vorbire la spusele noastre.

Comunicarea poate fi percepută ca un liant a relațiilor interpersonale cu membrii familiei, cu membrii societății, după cum, tot ea, liantul, poate fi și deficitară, iar acest deficit poate constitui cauza majoră a eșecurilor din familie ori societate, astfel prin comunicare menținem, întărim, distrugem o relație interumană.

Ca și scop al comunicării putem să subliniem că de cele mai multe ori când oamenii comunică, urmăresc să atingă mai mult decât un singur scop în același timp. Scopul poate să fi și de cunoaștere dar și de informare în același timp ori de impresionare prin cunoștințele sale.

Comunicăm să convingem pe alți oameni să gândească ca noi sau să acționeze așa cum acționăm noi deci în acest sens toți suntem manipulatori în fiecare zi.

2.1. Teoriile comunicării publice

Comunicarea – redarea și expedierea informațiilor, care în realitatea este un proces complex. Comunicarea este un proces orientat, nu e vorba de un proces oarecare este vorba de orientarea informației de la cel care transmite informații la cel care percepe informația. Este foarte important ca feedback-ul să fie eficient în procesul de comunicare.

Deoarece este un proces complex, comunicarea poate fi de mai multe feluri iar aceste tipuri de comunicație sunt:

– Comunicație cu sens unic – când nu există sau nu e necesar feed-back-ul. Ca exemplu putem aminti emisiunile televizate sau radioul.

– Comunicație cu două sau mai multe căi – când se schimbă rolurile, ca de exemplu la un interviu.

– Comunicare directă – când părțile din procesul de comunicare sunt în relații directe, ca de exemplu comunicarea „față în față”.

– Comunicarea indirectă – când între părțile din procesul de comunicare există diferențe spațiale sau temporale, ca de exemplu la un mesaj vocal.

– Comunicare de o singură treaptă – când între părțile din procesul de comunicare nu intervin alte părți.

– Comunicare cu mai multe trepte – când între părțile din procesul de comunicare intervin alte părți, ca de exemplu comentatori.

– Comunicare verticală – adică comunicarea se face pe verticală, de exemplu comunicarea între autoritățile publice și public sau „guvern – popor”.

– Comunicare orizontală – cănd comunicarea se face pe același segmenși, de exemplu într-o clasă școlară, unde toți sunt pe același nivel, adică elevi,studenți.

– Comunicare personală – comunicarea între două persoane.

– Comunicare intergrupară – comunicarea între grupuri, sau în grup, de exemplu comunicarea de forum.

– Comunicarea globală, în masă – în principiu mesajul ajunge la toți, este de sens unic și indirectă.

Informația poate fi comunicată, expediată pe mai multe căi, din această cauză comunicatul și mesajul se pot separa unul de celălalt. Mesajul este cea ce vreau să transmit iar comunicatul cum vreau să transmit adică semnalale de comunicare.

În cadrul comunicației mai găsim metacomunicarea adică semnalul dat la procesul de comunicare. Poate fi perceput ca o recație la:

– relația sa cu destinatar

– relația sa cu conținutul mesajului

– relația sa cu limbajul folosit în procesul de comunicare

– relația sa cu mediul în care este realizat comunicarea.

Comunicarea în masă este un proces recent, s-a accentuat mai ales în timpul revoluției industriale mai apoi ca o comunicare globală din cauza creșterii demografice, a apariției comunității sociale unde e nevoie de comunicare. Ca și criteriu de accesiune a comunicării în masă putem amintii deci industrializarea, modernizarea și comercilaizarea (realizarea de piețe unde orice devine un produs).

Pentru realizarea de comunicare în masă sunt mai multe căi și dintre aceste căi putem aminti:

– cea scrisă: ziare, bloguri, cărți

– cea audio: radioul

– cea vizuală: postere, magazine, cărți poștale

– cea audiovizuală: tv, film, tehnologia IT (computere)

Comunicarea Mass-Media – răspânidirea sa o datorează Primului Război Mondial, relatările de pe front au adus un nou context comunicării scrise, au declanșat sentimentele masei și pe această linie au creat eroi și staruri.

Radioul – efectul și influența sa a fost mai mare decât a presei scrise deoarece este o cale de transmitere a sentimentelor, fie sentimente vehemente (declarațiile politice de război) , fie sentimente intime ( declarația lui Sir Winston Churchill).

Televiziunea – are efect complex în rândul audienței, poate vizualiza mesajul și comportamentul. Între primii oameni care au descoperit puterea televiziunii asupra audienței ua fost politicienii, J.F. Kennedy sau Ronald Reagen, dar și firmele au găsit modalități de publicitate a produselor.

2.2. Comunicarea eficientă

Ideile, evenimentele sau opiniile sunt transformate în cuvinte și schimbate de la o persoană la alta prin vorbire, iar în cazul comunicării nonverbale ea este convertită în mesaj.

Comunicarea este un proces iar din această cauză poate fi desfăcută în părți ca să putem explica ce se întâmplă, cum și de ce.

Printre primii care au încercat abordarea separată a procesului comunicării și descrierea ei a fost sociologul american Harold D. Laswell, în anul 1948. El a precizat că comunicarea poate fi descris în următorii termeni (vezi fig. 2.2.):

Cine?

Ce spune?

Prin ce Canal?

Cui?

Cu ce Efect?

Această descriere a fost denumită ca și Formula lui Laswell, pentru că această formulă face posibil ca fiecare exemplu de comunicare să poată fi desfăcut în:

un Expeditor

trimite un Mesaj

prin unele Forme/Medii

la un Destinatar

cu unele Efecte

Studiile despre comunicare folosesc adeseori modele cu care se încearcă reprezentarea lor simplificată care conțin doar elementele necesare comunicării. Desigur, aceste modele ne pot ajuta să găsim factorii care sunt comuni tuturor formelor de comunicare.

Modelarea comunicării nu e ceva nou, deja în antichitate, Aristotel a propus un model liniar, simplu având doar trei termeni, elemente: vorbitorul, vorbirea și audiența.

Dar în unele cazuri nici aceste trei termeni nu se regăsesc în totalitate și în același context cum ar fi citirea unui ziar, dar dacă ne găndim la ziar ca fiind un element a unui scriitor adică scriitorul și textul lui, atunci regăsim modelul liniar a lui Aristotel.

Dezvoltarea modelelor de comunicare reflectă în ansamblu progresul în înțelegerea modului cum funcționează comunicarea, dar trebuie să fim conștienți de faptul că nici un model nu este potrivit pentru toate scopurile și toate nivelurile de analiză.

Ca fenomen social, procesul denumit comunicare îi angajează pe oameni cu toată încărcătura lor psihică, iar din acest motiv se vorbește de interacțiune socială și de aici a apărut expresia abilități sociale ale comunicării. Acest lucru asigură comunicarea eficientă cu alți oameni și satisface cerințele celor implicați în interacțiune.

Relația cu alți oameni nu este numai o problemă a conversației și acțiuni, ci ea înseamnă și folosirea simțământului. Această înțelegere și abilitate de a fi capabil să acceptăm sentimentul vorbitorului și chiar motivele care stau la baza acestora se numește empatie.

Pentru a putea să comunicăm în mod empatic sunt necesare de luat în vedere câteva cerințe.

De urmărire a interlocuitorului – evitarea comportamentelor personale care pot distruge atenția, ascultarea, repetarea de către ascultător într-o altă formă a ceea ce interlocitorul său a spus

De procesare a răspunsului – identificarea sentimentelor dominante, luarea în considerație a motivelor care stau la bază, și de ce este atăt de important pentru el.

De răspuns – să folosim termeni puternici legați de descrierea sentimentelor partenerului de dialog, să utilizăm alte cuvinte decât folosite de el.

În general putem să spunem , că așa cum oamenii răspund la așteptările și mesajele pe care le obțin de la alții, tot așa ei încearcă să transmită mesaje referitoare la propria comportare și la calitățile pe care le posedă.

În ziua de azi este o tendință de dezvăluire a sinelui, avănd și căile necesare acestui proces complex de deschidere a relațiilor interumane, pentru a crește prețuirea proprie și a conduce la formarea unei imagini stabile, iar prin schimbul de informații modificăm imaginea de sine într-un domeniu sau altul.

La nevoia de a găsi parteneri ascultători și fideli comunicării de sine, tot așa avem nevoia de un feedback de la acești parteneri, pentru a afla lucruri despre sine despre care nu știam, dar de care alții erau deja conștienți.

Desigur în societate există limite a dezvăluirii de sine, oamenii cu un statut înalt, vorbesc mai puțin despre ei înșiși cu oamenii cu un statut mai scăzut, dar dezvăluirea de sine este un indicator pozitiv al sănătății mentale. Acest lucru desigur implică încrederea în partenerul de vorbit și autoacceptarea personalității proprii.

Însă, pentru a ajunge la această fază a dezvăluirii de sine ori a conversației de acest gen trebuie să luăm în considerare câteva aspecte:

Este timpul, locul și informația potrivită și/sau relevantă?

Este audiența potrivită pentru dezvăluirea de sine?

Ar putea, informația pe care suntem gata să o dezvăluim, să prezinte ceva neplăcut pentru alții?

Dezvăluirea arată un respect pentru opinia altor indivizi sau a grupului din care facem parte?

Putem să avem încredere în altă persoană că într-adevăr va menține confidențialitatea dacă este necesar?

În situația prezentă ne simțim confortabil confesându-ne?

Ce impact are dezvăluirea asupra altei persoane?

Referitor la abilitățile sociale care fluidizează comunicarea interumană mai este problema percepției celorlalți oameni. Acesată abilitate o folosim zi de zi, noi facem în continuu judecăți despre alți oameni, fie că îi cunoaștem fie că nu. Pentru a evalua persoana sunt trei faze principale de percepție a acesteia ce conduce direct la evaluarea ei:

Înfățișarea, Comportamentul și Cuvintele persoanei.

Realizarea judecății in minte, folosind cunoștințe anterioare despre el sau despre oameni și situații asemănătoare.

Răspunsul, Replica, Feedback-ul – darea unui răspuns potrivit la cea ce a spus ori a făcut persoana în cauză.

Prima impresie asupra unei persoane duce la evaluări pozitive sau negative care pot influența percepțiile si spusele ei și în situațiile viitoare.

Dar prezența unei judecăți de valoare care nu mai corespunde cu atitudinea și comportamentul actual al acelei persoane afectează comunicarea, iar acest efect se numește efectul halo.

Acest efect poate înconjura o persoană despre care anterior am avut doar opinii poztive, și nu putem să acceptăm că aceiași persoană poate să greșească sau chiar invers, dacă avem judecăți negative nu prea acceptăm ori foarte greu putem accepta că aceiași persoană să fie judecată pozitiv de noi, chiar dacă a avut realizări remarcabile.

Întregul spectru al procesului de comunicare (limba, atitudinea, ascultarea activă, feedback-ul) este marcat de tendințe de interpretare greșită a semnelor și simbolurilor. Din această cauză procesul comunicării frustrează dar și fascinează.

În ziua de azi activitățile de muncă, de recreere, cele sociale depind într-o mare sau mai mică măsură de sistemele de comuncare. Putem aprecia că cei care nu au televizor, telefon sau chiar radio sunt în dezavantaj social, iar cei care au posibilitatea acestor instrumente ei deja sunt participanți ai comunicării de masă. Le folosim, și ori ne bucurăm de ele ori nu, dar sunt activi în viața noastră socială de zi cu zi.

Totodată comunicarea de masă a devenit una din căile importante prin care noi vedem și înțelegem această lume. Acest lucru este pus în evidență și la folosirea canalelor de media, prin care s-a contribuit foarte mult la schimbarea naturii societății și ca și proces, iar acest proces este în plină desfșurare.

2.3. Comunicarea politică

Comunicarea politică este un obiect de studiu destul de greu deoarece cuvântul comunicare trimite la două semnificații, a împărți și a stabili o relație în ambiguitatea modernă. Sunt gânditori contemporani ca N. Luhmann sau J. Habermas ei considerând că comunicarea politică este drept conceptul cheie al teoriei lor. Cu cățiva ani mai târziu, A. Giddens scria: „Consider că ideile mele implică punctul central al studiilor asupra comunicării în știința socială în ansamblu. Studiul comunicării este, cu desăvârșire, unul central, în cea ce privește teoria socială și știința socială. Fiecare dintre elementele, pe care le-am identificat ca fiind cele ce ne îndepărtează de consensul ortodox, determină, în mod inevitabil, sublinierea caracterului central al comunicării”.

În Antichitate, la greci, retorica era manifestarea care permitea întrebuințarea strategică a discursului cu finalități persuasive. Dar pentru mulți sociologi una din trăsăturile caracteristice, în secolul al XX-lea este în revoluția mediatică și apariția unei societăți a comunicării, în care dimensiunea tehnică tinde spre conturarea unor noi practici.

Definițiile abunde nu ne ajută la reperarea politicului, deci nu e ușor să definim, orice grup trebuie să facă față unor situații, să decidă cine suscită proiecte. Așa cum politica nu poate fi definită ca un ansamblu de sectoare pentru că orice problemă, în societate poate deveni politică.

Astfel, totul este susceptibil de o apropiere de comunicare: sistemul politic, activitatea guvernamentală, funcționarea partidelor politice, mișcările sociale. Întrepătrunderea dintre politică și comunicare este, între altele, sensibilă în însăși structura sa.

Dacă acceptăm definițiile concurente ale comunicării atunci se modifică trăsăturile comunicării politice. Dacă comunicarea desemnează orice interacțiune socială, ori dacă desemnează numai interacțiunea simbolică, adică cea care utilizează semne codificare, atunci definiția comunicării politice se va modifica. Din perspectiva practică, comunicarea poate fi concepută ca o reprezentare a politicului, definit ca spațiu social al tensiunii dintre cooperare și conflict. Când servește cooperarea partenarială, comunicarea politică este axată pe preocuparea înțelegerii reciporce deoarece cu ușurință putem admite că „cu cât vorbim mai mult, cu atât ne înțelegem mai bine”.

Din clipa în care se înscrie în tensiunea dintre cooperare și conflict comunicarea devine comunicare politică. Cooperarea sau înțelegerea reciprocă sunt miezul teoriei sociale. Comunicarea politică în ziua de azi reprezintă un domeniu de cunoaștere în care se reflectă concurența principalelor paradigme ale gândiri politice și ale științei sociale.

Pentru abordarea din perspectiva comportamentului mai întâi, comunicarea trebuie înțeleasă ca o sumă de factori dintre care sunt principale: emițătorul, mesajul, codul, receptorul, situația și canalul. Deci comunicarea este concepută ca un proces lingvistic prin care este transmis informația conținută în mesaj, de la emițător la receptor.

Dacă abordăm din perspectiva structuro-funcțională atunci comunicarea politică se înscrie în contextul societății ca pe un ansamblu al sistemelor aflate în relație. Deci, din perspectiva structuro-functionalistă comunicarea politică rezidă în ansamblul de procese interactive dintre elementele unui sistem politic și între acest sistem și elementele înconjurătoare.

Abordarea modelul dialogic a comunicării politice se poate face pe două concepții ale comunicării: una a inter-subiectivității iar alta a praxiologiei adică a interacționismului strategic.

Acest model se bazează pe ideea că legitimitatea constă în sensul obținut prin discuție și perpetuează o tradiție filosofică de la Aristotel, care a fost caracterizată prin consubstanțiabilitatea dintre politic și comunicare.

Deoarece acest model este luminată de sociologia educației sau de lucrările sociolingvistice, comunicarea politică este deturnată în momentul în care este pus în slujba structurii de putere și de menținere a acesteia și le reduce la menținerea simbolică a sistemului.

În zilele noastre ca efect a cercetărilor de propagandă avănd ca studiu campaniile electorale, s-a fondat așa-numitul Comunicare Electorală, fiind un sector predilect al cercetărilor în domeniul comunicării politice. Observarea comportamentului în momentele decisive pentru alegerea guvernanților sau a politicilor publice ori interesul pentru studiul mecanimselor de campanie s-a consolidat prin evoluția actuală a vieții politice, acțiunile acestora sprijinindu-se pe strategiile comunicării.

Atenția acordată campaniilor electorale s-a accentuat enorm iar spațiul public s-a deplasat pe linia de modernizare, încurajat de idea că atitudinile și comportamentele politice pot fi modificate într-un interval mic sau mare așa cum s-a crezut în trecut.

Analizele noi a rolurilor redistribuie și recompun o scenă electorală diferită, inspirată nu numai de juxtapunere, ci și prin interacțiunea protagoniștilor. În urma analizelor reiese faptul că, campaniile electorale au fost considerate ori de conflict, ori de relații mixte producănd efecte pe care nici unu dintre actanți nu le domină.

Cei care aspiră la putere vor căuta să se impună supremației propriei lor definiții, grație simbolurilor reprezentate de cuvinte, filme, citate, imagini, argumente, afișe, clipuri, profesiuni, scrisori, muzică. Deci, putem să vorbim despre construirea unor interpretări cu vocație strategică și care se va împotrivi interpretațiilor rivale, pentru cucerirea puterii.

În orice comunicare politică, mesajul, discursul, imaginea ne trimit la alte surse sau secvențe de semne a sistemelor afișelor electorale, precum este afirmat și de H. Quéré: „ În contextul polemic în care se plasează toate acestea …identitățile sunt construite în mod pozitiv, dar nu și corelativ și nu există nici o imagine care să nu intre, de altfel, cel mai adesea involuntar, în cercul celor dezmințite. Din această cauză, pentru fiecare dintre candidați, vorbim nu numai de o singularizare prin imprimarea mărcii sale, ci și de o distincție prin demarcare.”

2.4.Discursul public

Retorica – Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte.

Retor – (în antichitatea greco-romană) maestru, profesor de retorică, orator.

Discurs – Specie a genului oratoric, constând dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală.

La fel ca și la scriere , prin vorbire exprimăm gândurile, ideile, sentimentele, atitudinile. A vorbi corect, elegant, cursiv este nu numai o artă ci și o știință. Calitatea de a ne exprima cu convingere, cu claritate cu eleganță a devenit o normă de politețe, o îndatorire socială. A vorbi frumos nu este doar a haină de sărbătoare purtată la diferite ocazii, ci este una din datorii, unul din mijloacele prin care vine în contact cu audiența sa.

Născîndu-se în urmă cu două milenii și jumătate, arta convingerii și știința discursului a fost și continuă de a fi una dintre cele mai mari moșteniri pe care anticii au lăsat-o omenirii.

Inițial retorica viza comunicarea publică în sfera juridică și cea politică. De origine greacă, termenul retorică avea accepțiunea de “știință a discursului și artă de a convinge”. În contemporanietate au fost lansate opinii care consideră retorica “cea mai înaltă expresie a culturii grecești” .

La prezentarea unui discurs are un rol important:

compoziția audienței

tema discursului

individualitatea retorului

climatul în care are loc discursul

relația dintre retor și audiență.

Discursul public este întotdeauna un discurs live, adică prin grai viu.

Obiectivul discursului poate să fie convingerea audienței, de luare de atitudine față de tema discursului, descrierea unei teme, motivarea audienței.

Cel mai vechi manual de vorbire eficientă cunoscut a fost scris pe papirus, în Egipt, în urmă cu aproximativ 4.500 de ani. Elocțiunea era foarte apreciată în India, Africa și China antică, precum și de către azteci și de alte culturi preeuropene din America de Nord și de Sud.

În Grecia și Roma clasică, discursul public deținea un rol esențial în educație și în viața civică. De asemenea, făcea obiectul unui studiu intens.

Retorica lui Aristotel, scrisă în secolul al III-lea î.Hr., este considerată și în prezent cea mai importantă lucrare despre acest subiect, iar multe dintre principiile expuse în ea sunt respectate de vorbitorii (și scriitorii) de astăzi. Marele lider roman Cicero se folosea de discursuri pentru a apăra libertatea și a scris câteva lucrări despre oratorie.

Discursul este arta de a convinge, se bazează pe studiul greco-roman din antichitate a lui Cicero, Seneca, Quintilianus sau a lui Demosthenes, s-a născut într-o societate democratică și este baza democrației și este important tot în societăți democratice. Discursul este folosit de retor ca un instrument de influențare, de negare sau de motivare și este des folosit de oameni politici în campaniile electorale sau de influențare a audienței.

Teoria discursului public este strâns legată de mai mulți intelectuali antici ca:

Korax sau Teisziasz ei fiind din Sicilia, anii 460 î.Hr.

Gorgias, care a adus retorica în Grecia antică, în anul 430 î. Hr.

Isochrathes, Demosthenes.

În antichitate discursul se folosea la tribunale, prezentare sau la întruniri unde se disputa teme. În zilele noatre discursul a devenit mai personală, el fiind mai ales folosit la evenimente festive, comemorări, reprezentări dar alcătuirea și elementele sale principale nu s-au schimbat foarte mult de la începuturi.

Elementele discursului bazate pe regulile principale ale retoricii:

Introducerea – exordium, constă în convingerea și câștigarea audienței.

Propunerea – propositio, prezentarea scurtă a discursului. Enunțarea temei.

Diviziunea – divisio, prezentarea pârților discursului pentru a înțelegere mai bună pentru audiență

Narațiunea – narratio, partea discursului în care se dezvoltă tema. Ea trebuie să fie concisă, clară și verosimilă.

Confirmarea – confirmatio, constituie partea în care se probează și se argumentează narațiunea.

Respingerea tezei adverse – refutatio

Digresiunea – digressio.

Încheierea – peroratio, are un caracter practic.

Când discursul cuprinde aceste părți în ordinea în care acestea au fost expuse se alcătuiește o dispoziție regulată. Dar de fapt aceste părți ale dispoziției nu sunt obligatorii pentru toate discursurile, ci în unele cazuri anumite părți pot fi omise.

Dacă vom face o evaluare a celor expuse, atunci putem formula anumite caracteristi, conexiuni și tangențe dintre retorica clasică și teoria contemporană a comunicării. Chiar am putea spune ca într-un mod legitim teoria comunicării este generată de prima, de retorică.

Capitolul 3. Crearea de imagine publică.

Vorbind despre reputația relațiilor publice și despre interdisciplinaritatea relațiilor publice nu putem să nu amintim și de latura psihologică a relațiilor publice. Imaginea ca și cuvântul în sine, fie vorbim de francezul sau englezul „image”, vorbim despre același cuvânt și fenomen. În dicționarul explicativ a limbii române cuvântul imagine este „ reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață, a unui tablou din natură.” și „ reflectare a unui obiect din realitatea obiectivă în conștiința omului în formă senzorială sau logico-abstractă”. Deci putem să spunem că imaginea este a percepție care se realizează prin ajutorul unor cunoștințe sau prin perceparea unor obiecte, înfățișări pe care le putem descrie ca o realitate obiectivă.

Dar ce este imaginea în domeniul relațiilor publice, ce reprezintă sau dorește să reprezinte pentru mediul înconjurător, de ce e important să aibă ceva o imagine, pozitivă sau negativă, de ce e nevoie de reprezentarea lui prin imagine? Pentru a afla răspunsurile avem nevoie de mai multe cercetări în domeniu.

Cuvântul imagine provine din limba latină , dar ca și folosință, provine din limba greacă, unde se folosea sub denumirea de icon. Ca document scris unde este precizat acest cuvânt este un document din secolul al XIV-lea din curtea regelui Ludovic, „regele soarelui”, fiind folosit în documentația trezoreriei, fiind vorba de un rege care fusese obsedat de monumentele artistice, de picturi și sculpturi, bijuterii sau chiar armament iar plata acestora se făcea prin trezorerie.

Primul care cercetat și s-a ocupat cu imaginea a fost Kenneth Boulding, el a lansat un program de cercetare a imaginii, prin care a afirmat că „atitudinea este formată de imagine”, imaginea este alcătuit și construit din imagini anterioare. Din punctul de vedere a comunicării, cel mai important lucru este relația dintre imagine și comportament iar acest aspect este documentat și analizat de Boulding. Foarte mulți specialiști din relațiile publice cred că este de sin stătător că în comportament imaginea este doar ceva întâmplător, dar nu prea știm ce efect are imaginea în luarea de decizii personale sau corporale, iar în urma cercetării se poate spune că relațiile pot fii strânse dar și lejere, comode.

Boulding a dorit să afle răspunsuri la 3 întrebări cu ajutorul cercetării:

Cum se formează, obține imaginea propriu-zisă?

Cum se poate influența imaginea?

Ce efect are imaginea asupra comportamentului?

Prima întrebare ține de aria cognitivă a psihologiei, iar psihologii cred că imaginea este impresia experienței anterioare, deci imaginea este format și modificat de combinația dintre impresie și imaginație. Impresia este în limba populară o informație simbolică, un cod care influențează cunoștințele noastre. În continuu suntem în căutarea de noi informații, de percepere continuă și selectare a acestora, deci parcursul cognitiv a informației este același, căutare, percepere și selectare. Acest proces este un proces închis și de flux continuu, din această cauză nu putem să vorbim de un conținut constant iar această însușire îngreunează cercetarea sa.

Reinhold Berger compară imaginea cu o comodă. După părerea sa fiecare om de la naștere are o comodă, aceasta la început e gol, dar pe parcursul vieții acesta se umple cu informații, le pune într-un sertar și le etichetează. Pe parcurs găsește mai multe informații, le caută loc sau dacă este deja în sertar atunci le modifică, le împrospătează sau adaugă noi informații la cele vechi. Desigur acest lucru este simplificat în acest exemplu dar privind importanța procesului este semnificativ iar conținutul imaginii se modifică în continuu pe parcursul vieții, Cum a apreciat și Reinhold Berger: „Imaginea bună se transformă atât de lent ca și chipul nostru.”

La întrebarea a doua a lui Boulding, cea despre influența asupra imaginii dă un răspuns cu ajutorul unei teorii a personologiei, a cărei esență constă în cercetarea dezvoltării personalității iar această concepție este redată de observațiile a celor trei arii a psihologiei – cognitivă, mentală și sentimentală:

Creierul uman este alcătuit treptat – treapta inferioară este alcătuită din atitudini, nevoi ce reprezintă selectorii, moderatorii adică cei care execută și motivatorii adică cei care ajută sau stopează fluxul de informații. Treapta superioară este alcătuită din sensori, imagini, judecăți care ajută la initierea, prelucrarea și adăpostirea informațiilor care la rândul lor ajută la formarea unei opinii.

Fluxul de informații – care este caracterizat prin dorința de trezire a atenției și la reacționarea la acesta.

Finalitatea procesului de influențare – adică este vorba îmbinarea a trei elemente componente a procesului: alegere sau hotărâre, obiceiuri și modul de trai a persoanei.

Relațiile publice este domeniul de alcătuire sau formare a imaginii, ori a unei societăți ori a unei persoane, iar în formarea imaginii el este responsabil de identitatea alcătuită, formată. iar prin crearea imaginii el ajută la dezvoltarea imaginii. Dacă ai imagine ai și reputație. Dacă pierzi reputația atunci ai pierdut totul.

3.1. Aparițiile publice. Cum să stabiliți conexiuni puternice cu audiența.

Viața publică reprezintă diversitatea și interacțiunea dintre individ și grupurile sociale, iar aceasta nu se poate realiza fără solidaritatea și obligațiile grupurilor sociale față de individ. Cel care dorește să devină om public, trebuie să aibă în vedere că aparițiile publice au o formalitate individuală, personală și convențională, chiar și în cel mai mic grup cultural sau etnic. Din acestă cauză personajul public este în continuă mișcare între convențiile sociale, moravuri și păstrarea originalității sale.

Personajul public trebuie să fie un binecunoscător a obiceiurilor, a modului de trai, a conduitei sociale în care dorește să aibă succes. El trebuie să suporte și criticile, chiar dacă aceste critici nu sunt legitime, el putând să reacționeze la acestea doar în limita democratică și legală, dar trebuie să cântărim dacă este necesar acest lucru și ce putem să obținem după acestea, dacă e necesar și benefic reputației publice pe care le avem sau dorim să le construim.

Ce este necesar pentru a putea fii un personaj public sau pentru o apariție publică? În primul rând e nevoie de convențiile sociale, de acomodare la necesitățile sociale a opiniei publice la care dorim să ne adresăm.

E nevoie și de comunicare verbală clară, fără interpretări greșite, de „desenarea” viziunii pe care dorim să le adoptăm și la care dorim să atragem opinia publică. În al doilea rând e nevoie de aliniere politică sau profesională cu competența și servilitatea potrivită, e nevoie de rezultate pozitive și de prezentarea acestora în public.

E nevoie de empatie, precizitate, de garanția accesibilității, de bunătate, de formarea unui stil individual și prezentarea acesteia, de respect față de semeni și colegi.

În fiecare dintre noi există o imagine despre cei care ne conduc, ne reprezintă sau doresc să ne reprezinte deci există a opinie publică despre cei care realizează și îmsușec arta apariției publice, iar aceste opinii de cele mai multe ori se formează spontan și nu din opinie personală.

Din această cauză ne înclinăm spre a alcătui o opinie despre individ sau organizație fără a cerceta sau căuta informațiile necesare pentru alcătuirea unei opinii. Subiectivitea opiniei publice nu este întotdeauna în concordanță cu obiectivitatea realității, dar totuși aceste orientări ne formează și ne ghidează la formarea unei opinii pozitive sau negative despre personajul public.

Discursul public cum am mai menționat este un proces de formare și de transmitere a mesajului către audiență. Deci discursul public este efectiv înțelegerea publicului, audienței, găsirea și folosirea elementelor prin care puteți angrena publicul și transmite mesajul cu succes. În zilele noastre audiența este bombardată cu mesaje prin diferite căi: televiziune, radio, internet și poate că ne tot întrebăm dacă chiar e nevoie de discurs. Dar dacă căutăm pe internet pe tema discursului, găsim mii de cărți cu tema acesta, chiar vorbind despre cum se practică, cum se folosește, cum se manipulează cu un discurs. Deci putem să menționăm că publicul are nevoie de acest fel de mesaje, pentru că e mai relevant și e mai degrabă o tehnică low-cost, adică putem să spunem că monologul este cea mai simplă cale de a transmite audienței mesajul dorit.

Tehnologia avansată din aceste vremuri ne poate ajuta de a ajunge la publicul pe care în trecut nu am fii putut atinge, milioane de oameni pot să urmărească sau chiar să participe prin intermediul televiziunii, radioului sau a internetului la o întâlnire, conferință, discurs politic sau academic fără a fi nevoit să părăsească casa.

Interacțiunea este baza prin care un personaj public poate să ia legătura cu audiența sa, poate să aibă legături mai strânse, poate să cunoască mai bine structura audienței, nivelul lor de pregătire, de înțelegere a discursului. Deci,e foarte important feedback-ul în această privință.

Educația, rasa, genul, etnicul, religia, personalitatea, actiunile, atitudinile, limba, statutul social, experiențele tot aceste factori sunt de mare importanță dacă ne gândim că mesajul transmis trebuie să fie percepută în același fel cum a fost transmis, deci felul de decodare a mesajului este foarte important dacă dorim să avem succes.

Înțelegerea mesajului, deci semnificația ei este întotdeauna în audiență, decodarea mesajului se face individual, de la persoană la persoană, deci dacă vorbim de un lucru concret, de pildă despre un câine, noi putem să avem o imagine despre un cățeluș adorbail, pufos, dar audiența poate avea alte imagini, un câine care la atacat. Din această cauză e necesar să avem o interacțiune între noi și audiență, este important să avem canalele de conexiune cu audiența. Pentru a avea succes, trebuie să cunoaștem cât de cât audiența naostră, sț folosim limbajul cel mai apropiat contextului, altfel nu vom putea prevedea cum vor interpreta cele spuse de noi.

Interacțiunea umană se ia după normele culturale și legi. Cum ne apropiem, cum vorbim, cum transitem mesajul depinde de contextul discursului și de situațiile sociale în care ne aflăm. O bună apropiere de audiență necesită luarea în considerare a fondului cultural, e nevoie de angrenarea audienței de a-și exprima voința, de a dialoga cu ei din punctul de vedere a lor.

Considerând contextul apariției publice, putem spune că e nevoie de patru dimensiuni a gândirii:

Dimensiunea fizică, materială – e nevoie de mediul real, palpabil unde se produce comunicarea. Putem să spunem că vorbim diferit când vorbim într-o clasă, amfiteatrum sau un birou, fiecare mediu influențează comunicarea și abilitatea de a interacționa cu audiența. Dacă dorim să vorbim într-un spațiu mai mare, avem nevoie și de ajutorul unor instrumente, de un microfon sau de un proiector pentru a putea transmite mesajul dorit. Mai este de menționat și decorația spațiului în care ținem discursul sau apariția publică, dacă e decorată cu afișe sau anunțuri atunci atenția audienței poate să fie distrasă de mesajul transmis. Dacă e cald sau întuneric atunci audiența va fi somnolentă, deci când dorim să ținem un discurs atunci e nevoie să reflectăm și la aceste aspecte.

Dimensiunea temporală – e foarte important această dimensiune pentru atingerea scopului de transmitere cu succes a mesajului, aici fiind vorba de parte a zilei atunci când dorim să efectuăm discursul. Dacă dorim să efectuăm evenimentul înainte de prânz, vom găsi un auditoriu nerăbdător, înfometat. Mai putem să amintim și un alt eveniment, de pildă, dacă dorim să vorbim de securitate într-o școală, liceu sau loc de muncă, e altfel primit dacă acesta se întâmplă după producerea unui eveniment tragic sau dacă nu s-a produs nici un eveniment. E important și aspectul cronologic a discursului. Dacă discursul nostru se ține după un discurs despre eternitate, moarte sau boli, iar în discursul nostru este vorba de un lucru trivial, mai puțin serios atunci audiența poate să uite mesajul transmis, deoarece este diferit de mesajul transmis anterior, nu prea vrem să fim un orator nostim după un orator al cărei mesaj a fost trist.

Dimensiunea social-psihologică – se referă la statutul relațiilor participanților, la rolul pe care le au, la normele societății sau grupurilor, la formalități sau la greutatea situației. E nevoie de cunoașterea audienței și de reacția lor la tipurile de mesaje.

Dimensiunea culturală – când interacționăm cu oameni din alte culturi pot apărea mici neînțelegeri rezultând din normele sau practicile acelei culturi. Când dorim să ținem un discurs sau să avem un dialog suntem nevoiți să înțelegem alcătuirea culturală a audienței ca să putem evita aceste neînțelegeri.

Toate aceste dimensiuni sunt a o provocare de fiecare dată când dorim să avem un dialog sau să ținem un discurs.

Pentru a putea transmite mesajul către audiență este nevoie de atenție față de mesajul transmis, pricepere, îndemănare în procesul comunicativ și pasiune pentru informația prezentată.

Modelele interacționale de comunicare furnizează informații necesare și de bază pentru înțelegerea comunicației precum și conceptul de bază ca: expeditor, receptor, zgomot, mesaj, canale, codare, decodare și feedback.

3.2. Construcția unui plan stategic de comunicare

În relatările din anii 50 și 60 când se inițiau ceercetările cu privință la discursul public, la comunicarea cu publicul sau la organizarea structurală a unui discurs și influența sa asupra publicului, primul care a condus un studiu de acest gen a fost Raymond Smith în anul 1951 când a constatat că dacă părțile discursului a fost alcătuit la nimereală sau la întâmplare publicul a perceput negativ sau a avut opinii negative în legătură cu discurs, dar dacă părțile discursului erau clare și organizate atunci publicul a avut opinii pozitive despre discurs. Tot așa s-a evidențiat și faptul că publicul nu era interesat de discurs sau de cel care rostea discursul, dacă acesta nu era clar și organizat.

Când dorim să organizăm un discurs, este important de reținut că avem nevoie de trei părți clare și distincte ale discursului: o introducere, un trup a discursului și o concluzie. Intrdoducerea stabilește subiectul discursului și trezește apetitul publicului, concluzia împachetează totul, de la începutul discursului până la sfârșitul ei, iar realitatea și conținutul mesajului este prezentat în așa numitul trup al discursului, iar în această secțiune a lucrării doresc să prezint cum să gândim strategic despre trupul, „body” discursului.

Ne place să folosim cuvântul startegic deoarece acest cuvânt se referă la determinarea aceleia ce este important sau esențial planului sau scopului discursului. De multe ori, vorbitorii doar adună informațiile și încep discursul. Când acesta se întâmplă audiența rămâne confusă și mesajul poate să dispară. Pentru a evita un asemenea scenariu trebuie să construim un plan de comunicare. Construirea unui plan de comunicare începe de la scopul acesteia și se termină cu crearea contextului general al discursului.

Care este scopul discursului ? Înainte de determinarea punctelor generale a unui discurs trebuie să determinăm scopul discursului. Un discurs poate avea trei scopuri: de informare, de convingere și de distrare a publicului. Scopul specific este încorporat în scopul general a unui discurs și este nevoie de informații ulterioare privind satisfacerea curiozității publicului. Dacă ne uităm puțin înapoi în timp Aristotel determină tot trei tipuri de scop a unui discurs: deliberativ (discurs politic), judiciar (în sala de justiție) și epideictic ( discurs de lăudare sau de blamare).

Dacă ne uităm și la St. Augustin de Hippo, el scrie tot despre trei scopuri: de învățare (furnizează informații pentru oameni), de încântare (de distrare sau de a arată gândirea falsă despre o idee) și a treia e de dominare, stăpânire ( de a convinge publicul despre o ideologie religioasă).

Toate aceste clasificări de tipologie a discursului public este de a demonstra că scpurile generale rămân oarecum consistente de-a lungul timpului, iar școlile moderne de comunicare clasifică în trei scopuri generale: de informare, de convingere și de distrare.

Scopul general de informare constă în redarea de informații publicului, audienței, informații necesare sau de care pot avea nevoie ulterior, informații cu ajutorul căreia pot să înteleagă lucruri sau întâmplări sau pentru a îmbunătății priceeperea sau îndemănarea lor. Aceste discursuri nu sunt pentru a încuraja publicul, ci doar pentru a le informa. Încurajarea publicului pentru a-și folosi cunoștințele este deja un scop de convingere.

Scopul general de convingere constă în a convinge audiența de a adopta o comportare, conduită nouă, conduită pe care fără acest discurs nu l-ar fi adoptat.Scopul de convingere poate fi delimitat de scopul de informare prin faptul că acest gen de discurs „cheamă la acțiune”, adică cere audienței o schimbare în gândirea sau comportamentul lor de zi de zi. Convingerea este și el împărțită în două categorii: convingerea pură și convingerea manipulativă. În cea pură audiența este chemată la schimbarea unei convingeri sau comportament din cauză că vorbitorul crede în binele schimbării. În cea manipulativă vorbitorul manipulează cu informații false sau neadevărate ori cu idei neoneste, vorbitorul nu este onest și neglijează scopul real al discursului.

De exemplu putem aminti industria de farmaceutice, unde sănătate este de preț iar pentru a fii sănătoși suntem convinși că doar medicamentația ne poate ajuta.

Scopul de distrare, scopul ei este în general de distrare a publicului. Până când cele două scopuri, cel de informare și cel de convingere focusează pe rezultatul final al procesului de discurs, scopul de distrare se focusează pe tema și ocazia discursului. Acest discurs poate fii una informativă sau de convingere dar în primul rând este una de distracție a audienței. Este foarte utilizat în zilele noastre, nu are rolul de a face gânditor o audiență,el doar distrage atenția despre viața cu zi de zi.

Acum, când am notat deja scopul discursului vom începe a gândi despre căile de a transforma aceste scopuri în puncte principale a discursului. Punctele principale sunt ideile cheie pe care le vom prezenta într-un discurs iar pentru prezentarea strategică este nevoie de coerență.

La începutul fiecărei discurs este foarte important ca vorbitorul sau cel care va rosti discursul să relateze punctele principale, să le clasifice să le grupeze. Când dorim să construim un plan de comunicare ne vin idei și idei pe care ori le aranjăm, le grupăm ori le dăm uitării, fiind necesare doar acele idei cheie care sunt coerente și la subiect.

Vom găsi părți pe care nu le putem asocia cu punctele principale din discurs dar dorim să le avem în discurs, dar trebuie să ne punem întrebarea: Oare publicul va înțelege cu ajutorul punctelor principale scopul acestui discurs? Acest capitol al creării discursului se numește unirea punctelor.

Tot așa avem nevoie de reevaluare a punctelor și atunci când unele dintre punctele noastre se suprapun, adică au același lucru de transmis. În acest caz ori vom șterge punctele care se suprapun ori vom încerca prezentarea ei dintr-o altă perspectivă.

Mai avem de ales și timpul acordat unor puncte principale din discurs. Aici putem să greșim cel mai frecvent, deoarece dacă nu avem balans între punctele principale adică alocăm mai mult timp unui punct și mai puțin altuia. Dacă observăm că un punct necesită mai mult timp atunci e nevoie de a împărți acel punct în subpuncte iar cele care nu necesită atâta timp putem să le consolidăm într-un singur punct.

O altă întrebare importantă este crearea unei structuri paralele, adică cele mai multe puncte din discurs trebuie să sune similar sau apropriat, ajutând publicul la o înțelegere mai bună și mai repede a scopului discursului.

O ultimă întrebare importantă este acela de menținerea fluxului logic a punctelor principale , adică dacă e logic ordinea punctelor din discurs, este oare unul progresiv adică dacă vorbim despre primul punct putem să vorbim și despre punctul doi sau trei sau e nevoie de o întrerupere între idei.

Dacă ne uităm la ordinea punctelor principale găsim oare un sens logic pe care le putem prezenta audienței? De cele mai multe ori acest proces este descris ca o artă și nu ca o știință.

Pentru a atrage și a menține constant atenția audienței este nevoie de menținerea în „mișcare a discursului”, adică de perceparea discursului de la început până la sârșit, să fie transmisibil ori de căte ori e nevoie de rostirea unui discurs.

3.3. Comunicare cu cetățeanul

Cel mai important aspect al discursului public este publicul. Actul de discurs public este o activitate împărțită, necesitând interacțiunea dintre vorbitor și audiență. Succesul discursului depinde în mare parte de perceperea de către audiență a mesajului. Poate că am avut ocazia să ascultăm discursuri „nule”, adică discursuri pe care audiența nu le-a înțeles sau nu au fost discursuri publice în sensul prioritar al cuvântului public. Paote că au fost folosiți glume pe care nu le-a înțeles publicul sau limbajul folosit a fost una ofensivă. Cea mai bună metodă de a evita aceste gafe este de a realiza a analiză a publicului înainte de începerea și rostirea unui discurs.

Analiza publicului este un proces de informare, de adunare, de colectare de informații despre public, audiență pentru a înțelege preocupările, nevoile, perspectivele, valorile, atitudinile și desigur opiniile lor.

Voi descrie trei tipuri de analiză a audienței:

Analiza demografică – analiza demografică include factori ca gen, vârsta, statutul conjugal, rasa, etnicul, statutul socio-economic. Aceste informații se pot procura de la organizatorii evenimentului la care suntem invitați. Desigur prin această analiză putem doar să obținem informații generale privind structura audienței, dar ne ajută la începerea unei relații cu audiența.

Analiza cu ajutorul interviului și chestionarelor – deoarece analiza demografică se limitează doar la audiența probabilă, pentru a avea informații necesare putem apela la interviuri și chestionare. Cu ajutorul acestora putem să analizăm audiența față în față, să întrebăm și să găsim răspunsuri la înttrebări cu caracter mai uman și personal. Aceste inetrviuri pot fi față în față, telefonice sau textuale.

Chestionarele sunt mult mai frecvent utilizate dar sunt și comune, nu prea pot fi personale, putem să colectăm date manual sau autoat cu ajutorul chestionarelor on-line. Avantajul acestor chestionare este că pot menține anonimitatea celui care a răspuns la întrebări.

Analiza cu ajutorul grupurilor – cu ajutorul acestor grupuri se pot obține informații despre atitudini, valori specifice grupului, dar e nevoie de un balans între prioritatea grupului și prioritatea membrilor grupului sau individuale, din această cauză e nevoie de respect față de aceste grupuri pentru a nu cauza probleme între membrii grupului. Cel mai relevant metodă de analiză a grupurilor este un chestionar cu puține întrebări și să fie prezenți toți membrii grupului pentru o analiză reală a nevoilor, atitudinilor și a încrederii grupului.

Desigur aceste analize necesită timp pentru prelucrare a datelor și implementare a acestora. Dar o dată bine făcută, aceste informații ne ajută la o eficacitate în interacționarea cu audiența, doarece o analiză a audienței făcută cu succes te poate ghida la o construcție a unui discurs de succes.

Pentru un om politic care călătorește din oraș în oraș, poate fi un atu faptul că, pe lângă discursul său public pe care îl rostește de fiecare dată, va exprima înaintea discursului un mic discurs de mulțumire către cei care au organizat și cei care sunt prezenți, prezentând o grijă pentru aflarea poziției în care se află, a orașului în care a sosit.

Pentru a capta atenția audienței este nevoie de un titlu captivant și dacă se poate să fie unul pentru care merită să mergi și să-l asculți. Desigur sunt multe titluri pe care se pot baza cei care doresc să țină un discurs public, dar sunt nevoiți să atragă atenția publicului cu un titlu pe măsură. Când creezi titlul unui discurs trebuie să reflecte opinia ta, munca ta, cercetările făcute de tine și nu în ultimul caz titlul discursului trebuie să fie una pe măsura audienței pe care dorești să-l captez.

Trebuia avută mare grijă la problema cunoștinței dintre orator, vorbitor și audiența sa, nu putem să spunem că fiecare audiență are același nivel de cunoștințe, din această cauză trebuie bine definit și precizat clar despre ce dorești să vorbești. Claritatea este un indiciu că dorești să iei legătura cu publicul și nu să folosești jargoane sau limbaj neadecvat, pierzând o parte din audiență din această cauză. Dacă discursul este creat în grabă și fără a fii concis și clar, mesajul pe care vrem să-l transmite va fi neclar. E mult mai bine dacă înaintea discursului faci o mică cercetare despre publicul pe care dorești să-l contactez, iar rezultatul va fii un mesaj decisiv către public.

E de mare importanță limbajul folosit. Nu e nevoie să fie un orator celebru ca să poți folosi limbajul eficace. Când vorbim de limbaj, vorbim de cuvintele folosite în discurs adică de limbajul discursului.

Limbajul este un sistem formal de gesturi, semne, sunete și simboluri folosite și de înțelesul acestora în comunicare. În lume sunt peste șase mii de scheme lingvistice folosite, cel mai mult vorbit este limbajul mandarin. Cel mai frecvent este engleza, spaniola sau arabă.

Limbajul este foarte important pentru că omenirea are abilitatea de a comunica și interacționa cu ajutorul lui. În ziua de azi limbajul ne ajută la întreținerea relațiilor interpersonale, de muncă sau de familie. Pentru a putea înțelege limbajul suntem nevoiți să înțelegem că limbajul oral și cel scris diferă și nu funcționează în același fel.

Putem să distingem 12 feluri de diferențe ce există între limbajul oral și cel scris:

Limbajul oral are mai puține varietăți de cuvinte.

Limbajul oral are cuvinte cu silabe puține.

Limbajul oral are propoziții scurte.

Limbajul oral are mai multe cuvinte personale (eu, mine)

Limbajul oral are mai puține termeni cantitativee și cuvinte numericale precise.

Limbajul oral mai multe cuvinte pseudo.cantitative (puțin, mult, câteva)

Limbajul oral are mai multe cuvinte extreme sau superlative (niciuna, toate, fiecare, oricând, niciodată)

Limbajul oral are mai multe relatări calificative (propoziții ce încep cu doar dacă, excepție)

Limbajul oral are mai multe repetiții de cuvinte și silabe.

Limbajul oral utilizează mai multe cuvinte de relație, de legătură.

Limbajul oral utilizează mai multe interjecții.(wow, chiar așa? Cum? Nu? )

Limbajul oral utilizează mai multe cuvinte colocviale și cuvinte nestandardizate.

Dar, în realitate limbajul oral poate fi înțeles mult mai simplu în momentul dat, fără a fi nevoit ca ascultătorul să aibă studii sau informații suplimentare. Deci limbajul este important în oricare aspect al vieții de zi de zi pentru că permite publicului comunicarea și împărțirea ideilor comune.

Neînțelegerile apar atunci când sursa mesajului este perceptată greșit, adică înțelesurile cuvintelor sunt diferite de la sursă la receptor. Limbajul oral este modelat încât să fie perceput într-o conversație, cuvintele sale sunt mai simple, mai informale și mai mult repetative.

Ca și în viață, pot fi lucruri pozitive și negative la folosirea limbajului. Când se folosește un limbaj. oratorul trebuie să aibă în vedere apropierea sa de audiență, să creeze a atmosferă de intimitate cu audiența prin caracterul lui personal.

Discursul etic este un discurs sincer și credibil pe care publicul, audiența îl dorește să audă. Ethos este un termen folosit de Aristotel cu care se refera la credibilitate, iar percepția asupra oratorului fiind una de onest, având cunoștințele necesare și motivat.

Acest ethos trebuie creat în raport cu ascultătorii, cu audiența. Sunt câteva întrebări pe care fiecare vorbitor ar fi nevoit să-l răspundă: Ai pus efort în înțelegerea lor și ești în stare să să-i oferi un discurs? Îi respecți pe ei ca persoane individuale? Îi respecți pe ei atât de mult încât îi servești nevoile și interesele? Subiectul pe care ăl propui este relevant și apropriat audienței? Modul de abordare este una onestă și sensitivă față de încrederea lor? Dacă avem răspunsuri la aceste întrebări putem avea o legătură constructivă cu publicul.

Publicul are nevoie să știe dacă poate avea încredere în vorbitor, în motivația, intenția și nivelul lui de cunoștințe. Trebuie să știe că vorbitorul nu are motive ascunse, nu va manipula sau înșela și că va fii spre binele lor.

Când comunicăm cu publicul există de fiecare dată și un feedback, un proces de răspuns inițiat de public, pe care un vorbitor este nevoit să îl aibă în vedere în timpul discursului. Comunicarea este un act de interacționalitate, deci fiecare cuvânt rostit are efectele ei, pe care noi trebuie să-l vedem și să-l analizăm. Cum nici un discurs, nici o comunicare nu este același așa nici reacțiile publicului nu sunt același, toate aceste reacții trebuie să fie analizate și implementate în discursul următor.

3.4. Relații publice în domeniul politic

Oamenilor politici le place media gratuită sau low-cost deoarece în acest domeniu de publicitate ei nu sunt nevoiți să solicite un aparat de avengură pentru a posta, a trimite mesajul politic într-un segment sau altul a publicului, ei doar publică opinia lor despre un eveniment, descriu o opinie individuală sau chiar realizează un editorial politic. Desigur există și mai multe oportunități pentru exprimarea opiniei, sunt liberi de a scrie opinii și de a reflecta asupra feed-back-ului din partea publicului.

Pentru a accesa aceste medii așa-zise, gratuite sau low-cost, este nevoie de o aparatură de publicitate, dar costurile acesteia sunt mult mai mici decât costurile unei campanii de informare a publicului realizat cu ajutorul unor firme specializate pe publicitate. Chiar și așa e nevoie de oameni care cunosc și însușesc tehnicile relațiilor publice, fiind nevoie de construirea unor evenimente, identități și ghidarea acestora pentru obținerea rezultatului dorit.

Politicienii, așa cum există în zilele noastre, sunt tentați pentru o participare la show-uri televizate care au o audiență mare, sunt tentați să participe la dezbateri televizate sau la emisiuni radiofonice, dar aceste evenimente sunt ca o sabie cu două tăișuri, pe de o parte ei nu pot controla desfășurarea evenimentelor, ei sunt doar actori la acestia. Pe de altă parte ei transmit un mesaj alegătorilor și publicului că nu se tem de publicitate sau de confruntările publice, ei arată un alt tip de politician, care este unul de interes public.

Avantajul real al mediei gratuite sau low-cost pentru persoane publică constă în apariția lui în fața audienței ca o apariție „live”, iar publicul poate să-și formeze o idee despre acest personaj al vieții publice fără a fii nevoit să caute alte căi de informații sau resurse pentru stabilirea unor impulsuri față de persoana publică.

Desigur, cănd ești „live” pot fii și greșeli dar aceste greșeli pot fii și pozitive care ajută la creșterea audienței datorită faptului că acest personaj este numit „popular” iar publicul, audiența necesită informații despre acesti oameni populari.

Ajugănd la apogeul său, mediatizarea, în secolul al XX-lea, el dând naștere și la creșterea rapidă a noii profesiuni, devotat fiind comunicării efective de mesaje politice.

În zilele noastre, membrii acestei profesii sunt alături și corporabile în domeniul relațiilor publice, managementului și marketingului politic, ei sunt acei profesioniști care stau în spatele politcienilor și a mediei, profitând de relațiile mutuale interdependente ale acestora.

Relațiile publice colective, corporate a comunicării politice a fost realizat în primul rând în Statele Unite ale Americii, la începutul secolului trecut, fiind inițiat de companii pentru realizarea unui succes mai rapid și de formarea opinei publice. În domeniul politic este precizat un consultant pe nume Ivy Lee în anul 1904, fiind pionerul acestei profesii, el lucrând pentru a companie feroviară. Politicienii realizează destul de repede avantajul relațiilor publice, chiar în anul 1917 președintele S.U.A., Wilson, stabilește un comitet federal al relațiilor publice pentru adminsitrarea și formarea opiniei publice privind informațiile despre Primul Război Mondial.

Prima firmă care se ocupă cu consultanță de relații publice este firma soților Clem Whittaker și Leone Baxter din Los Angeles în anul 1933, numele firmei fiind: Campaigns Incorporation. În anii ’70 existau sute de firme de relații publice având profilul de consultanță politică, iar după anii ’80 creșterea lor era fără limite, nu numai în S.U.A. ci și în Europa.

Pentru a analiza metodele și procesele cu care partidele politice administrează cu ajutorul consultanței relațiilor publice media și căile de informare în masă a publicului având scopul de maximalizare a intereselor politice și diminuarea daunelor negative a intereselor organizațiilor politice, analiza va fi făcută din 4 perspective:

Din perspectiva managementului mediei – având rolul de a administra activitățile solicitate de noile tehnici și nevoi a mediei, maximalizarea accesului omului politic la căile de comunicare și media gratuită. Aceste activități se mai numesc și activități favorabile mediei, media-friendly activities, prin care se încearcă atragerea intenției publicului, de a mediatiza programul și problemele pe care organizația sau persoana publică le dorește mediatizate. Acest management se mai numește și management de tip efect sau aparițional.

Din perspectiva managementului de imagine – acesta este strâns legată de imaginea individuală propriu-zisă a organizației sau a persoanei. Este vorba de modularea și formarea imaginii în context politic cu ajutorul marketingului politic, limbajul folosit în plan politic și manifestările de ordin public cu caracter de campanie sau interviuri politice.

Din perspectiva comunicării interne – are o eficacitate deosebită, deoarece depinde de latura internă a organizației sau a firmei de relații publice și are o eficacitate largă în contextul activității de comunicare.Acesta conține realizarea unor canale de transmitere a mesajului, a informațiilor interne, coordinarea activităților și tratarea cu corectitudine a feedback-ului public.

Eșecurile politice din zilele noastre pot fi atribuite de cele mai multe ori ineficienței comunicației interne, deci cei care vor să administreze o imagine politică publică fără a fii nevoie de repetate schimbări și corectări în public, vor efectua o administrare mai eficientă a realizării de comunicare internă.

Din perspectiva managementului de informații – trebuie să separăm această categorie de administrare a informației de categoria manipulării politice a opiniei publice de către aparatul politic la putere. Informația este o armă importantă în iar selectarea, distorsiunea, restricția de către guvernanți în adminsitrarea informației adresate opiniei publice.

Dar este și o armă în mâna opoziției, pentru atacarea oponenților săi, dar acest tip de comunicare este cel mai important pentru clasa politică aflată la putere, deoarece au toate căile de administrare a informației cu care pot influența activitățile de zi de zi a cetățenilor.

O altă metodă prin care putem să influențăm opinia publică cu ajutorul relațiilor publice este formarea și crearea unorsemne, logouri a organizației sau a personajului politic. Putem să menționăm că publicul asociază o imagine, un logo foarte ușor cu cel care îl promovează, aici putem să amintim simboluri clasice ca drapelul roșu, trandafirul roșu sau culoarea portocalie.

Fiecare simbol pe care le vedem, deja le asociem cu un caracter public. Pentru a atrage opinia publică de cele mai multe ori se ajunge la un compromis în legătură cu simbolul folosit de partide sau personaje politice, să fie simplu dar excelent și rapid de recunoscut de către opinia publică. La oamenii politici care vor să fie în prim plan se alege de cele mai multe ori a frază sau un slogan.

Mai putem să aminitim și o metodă destul de frecvent utilizată în era televiziunii, metoda de a fii alături de un grup sau un personaj în vogă, grup musical, sportivi, actori, personaje politice cunoscute în plan mondial. În politică acest aspect a început să fie utilizată cu răspândirea televizoarelor și a căilor de comunicație vizuale.

Deci, ca concluzie putem să menționăm că relațiile publice sunt necesare în domeniul politic, pot fii uneori sursa de informații necesare intrării în sfera opiniei publice, alteori pot fii eficace în administrarea fondurile bugetare și a imaginii organizațiilor și personajelor politice sau publice.

Capitolul 4. Comunicare și imagine publică. Studiu de caz: Viktor Orbán

Ca și studiu de caz am ales pe d-l Viktor Orbán, în primul rând pentru faptul că și eu locuiesc în Ungaria, deci d-l Viktor Orbán este mai cunoscut pentru mine, în al doilea rând pentru faptul că persoana sa a stârnit mai multe controverse atât în Ungaria cât și în celelalte state europene sau din afara ei.

Doresc să analizez succesul lui din mai multe perspective, ca om politic și fondator de partid, ca un veritabil om al cuvintelor, și ca un personaj controversat prin maniera de guvernare pe care îl exercita și exercită din anul 1998 cu mici întreruperi.

Deși în zilele noastre guvernarea politică a Ungariei se axează pe ”deschiderea câtre est”, iar acest lucru nu este chiar pe înțelesul tuturor, totuși mulți politologi caută să înțeleagă succesul lui.

Pentru a înțelege ceva din statutul d-lui Viktor Orbán ca și om politic este nevoie de a începe de la prezentarea sa biografică.

4.1. Biografie – omul politic Viktor Orbán

S-a născut la data de 31 Mai 1963 la Székesfehérvár, Ungaria, părinții lui fiind intelectuali, tata fiind inginer agronom, mama fiind pedagog. A locuit la Felcsút, iar studiile gimnaziale la avut la Székesfehérvár, unde a luat și bacalaureatul în anul 1981. După efectuarea stagiului militar la Zalaegerszeg, a urmat cursurile de drept al Universității Eötvös Lóránd din Budapesta, pe care l-a absolvit în 1987.

Din anii 1983 până la absolvirea universității a fost membru fondator al Colegiului de Avocați, în anul 1984 a fondat revista Századvég (Sfărșitul de Veac),

În anul 1988 a fost cooptat ca membru în Grupul de Cercetare a Europei Centrale și de Est, finanțat de Fundația Soros. Tot cu ajutorul acestei fundații a căștigat o bursă la Pembroke College din Oxford, Anglia în anul 1989, unde a urmat cursurile de politică liberală engleză. Viktor Orbán în ultimii ani ai comunismului a devenit cunoscut în rândul lumii politice prin susținerea valorilor politicii Euro-Atlantice.

În anul 1988 a fost membru fondator a partidului Fiatal Demokraták Szövetsége (Alianța Democraților Tineri) (Fidesz), unde a ocupat în primii ani postul de purtător de cuvânt, iar după 1989 fiind membru în conducerea partidului.

Aparițiile publice erau foarte bine cenzurate de câtre aparatul politic din vremea aceia, dar la data de 16 Iunie 1989 a devenit faimos prin discursul rostit la reînmomântarea lui Imre Nagy și partenerii martiri ( au fost uciși în anul 1958 după un proces politic aranjat, fiind acuzați de ajutorare a revoluționarilor. D-l Imre Nagy fiind prim-ministru în zilele revoluției.) unde a cerut alegeri libere și retragerea trupelor sovietice din țară.

La alegerile din 1990 a devenit deputat, în anul 1992 a devenit vice președinte a Internaționalei Liberale, în 1993 fiind ales în consiliul de conducere a acesteia. Din 1992 a început să se orienteze spre conservatorism producând rupturi în partid, iar după 1993 a devenit președintele partidului și si-a fixat partidul pe latura dreaptă a spectrului politic din Ungaria.

Sub conducerea lui partidul a devenit o putere de dreapta, iar în anul 1995 a redenumit partidul în Fidesz- Magyar Polgári Párt.( Partidul Popular Maghiar).

În anul 1998 cu ajutorul alianței de dreapta a câștigat alegerile, fiind numit prim-ministru. A avut câteva măsuri cu care a relansat economia Ungariei și a redus din datoria de stat. Deși a avut un succes în privința economiei, alegerile din anul 2002 a fost un eșec. Intrând în opoziție a reînceput construcția spectrului politic de dreapta, alcătuind cel mai mare partid din opoziție și de centru-dreapta din Ungaria. A ieșit din Internaționala Liberală și s-a orientat către EPP (European People's Party) unde a ocupat poziția de vice-președinte din anul 2002.

De la această dată putem spune că Fidesz a devenit singurul partid de centru dreapta din Ungaria.

Fiind un bun cunoscător și iubitor a sportului, mai ales a fotbalului, este un susținător al echipei Videoton din Székesfehérvár.

În anul 2010 partidul său a câștigat alegerile parlamentare cu majoritate absolută, acest lucru fiind posibil și chaosului din politica maghiară la care se adaugă și scăderea susținerii de către populație a partidelor de stânga. Cel de-al doilea cabinet Orbán a continuat cu redresarea economiei și cu ajutorarea tinerilor și cu asigurarea locurilor de muncă. În anul 2014 a câștigat iar alegerile parlamentare dar de atunci s-au întâmplat mai multe lucruri cu care imaginea pozitivă a început să se cutremure.

4.2. Brandul politic a d-lui Viktor Orbán

Politicienii și cei care folosesc comunicarea politică ca un instrument de percepere a imaginii către exterior, folosesc deseori așa-numitul branding, de formare a unei imagini prin care doresc să ajungă la alegători. Pentru folosirea unui brand actorul politic va realiza o strategie aliniând activitățile de comunicare cu un set de mesaje și emoții pentru a introduce un nivel de disciplină și standardizare în managmentul prezentării externe. În acord cu acesta branding-ul este un ghid intern de comunicare politică influențând procesele de organizare în cadrul unei guvernări sau conduceri.

Pentru folosirea corectă a branding-ului putem să distingem 3 puncte cardinale în folosirea acestuia:

Povestirea emoțională cu încărcătură de valoare – aceste povestiri sunt orientate către cei care sunt sau vor fi țintă, având ambiții sau nivelul de trai aproape același ajutând la o participare emoțională. Deci acest aspect este folosit doar la ajungerea unor grupuri de același nivel emoțional.

Orientarea multi-canalizată – atribuțiile brand-ului sunt transmise pe toate canalele, căile de comunicare. Aceste căi de comunicare vor transmite și sugera același simțăminte și subînțelesuri ale mesajului. În mediul fragmentat al mediei funcțiile efective ale unui branding sunt distincte față de atributele canalelor de media care se încrucișează.

Clădirea încrederii – toate activitățile, incluzând cele de comunicare, trebuie focusate în câștigarea și menținerea încrederii alegătorului. Un brand care promite și ajunge la putere este nevoit să mențină încrederea prin respectarea promisiunii, dar dacă nu ține cont de acesta atunci în mintea alegătorului se va crea o imagine negativă despre acel brand.

Dacă dorim să vorbim despre brandul politic a d-lui Viktor Orbán, suntem nevoiți să trecem în revistă evenimentele care l-au ajutat în crearea unei imagini pozitive în alegătorii maghiar, chiar să enumerăm faptele sau acțiunile de propagandă în care actualul prim-ministru al Ungariei a fost mediatizat.

Primul pas care l-a ajutat să iasă din anonimat este evenimentul de reînmomântare a lui Imre Nagy, în care discursul său era atăt de populist încât națiunea maghiară le poate evoca fără a fii nevoie de amintirea anului în care s-a produs acesta. El a rostit un discurs pe care fiecare maghiar îl însușise în acea perioadă de ocupație sovietică iar sloganul acestei ere a fost: „Ruszkik Haza!” – Rușilor, plecați acasă! (figura 4.1.). Sloganul este luat din timpul revoluției din 1956 și a fost relansat după discursul rostit de Viktor Orbán. Cu acest discurs a ieșit din anonimat și a început crearea imaginii de om politic. După moartea lui János Kádár, conducătorul de atunci a Ungariei s-a petrecut inevitabilul, Ungaria a devenit o țară liberă.

Alegerile libere au confirmat acest lucru, politicienii au început să-și construiască imaginile prin care își doresc să câștige simpatia alegătorilor. Desigur cel mai personalizat partid de dreapta era Fidesz, iar crearea imaginii pozitive a început preponderent în 1998-2002, atunci când erau la guvernare. Pentru a ajunge la guvernare președintele de atunci a partidului, d-ul Viktor Orbán a început în crearea imaginii de partid popular care are grijă de fiecare membru al națiunii, este conștient de nevoile, grijile și probleme de zi cu zi a acestuia, iar în discursurile sale când dorește să vorbească spre națiune folosește cuvintele de „prieteni”, sau „frați”.

Partidul nou constituit a început căutarea unor modele de partide politice, după cum au afirmat, au început studierea modelelor vest-europene, modelul căutat fiind modelul ideologic neoconservatist englez și a persoanei lui Margaret Thatcher. Deci de la început sau profilat pe modelul de conducător-leader iar modelul de guvernare era mai degrabă englez decât german, apropiindu-se de guvernarea premierului Tony Blair.

O alte cale de comunicare este formarea unor forumuri naționale ajutând la crearea unor comunicații directe și personale cu alegătorii. Putem aminti câteva evenimente de contact și comunicare cum sunt: evenimentele sportive, evenimente religioase, ajutor în timpul inundațiilor, interviurile de radio sau chiar analizele anuale ale partidului. Desigur aceste evenimente erau bine puse la punct și bine construite pentru a arăta munca de zi de zi a omului politic.

Imaginea de om politic a premierului Viktor Orbán a fost atât de popularizat pe toate căile de comunicare încât poporul deja îl simțea chiar ca „fiul nostru”, brandul era foarte bine construit și menținut pe calea popularizării fiecărei eveniment în care el figura. Popularizarea imaginii a început să fie atât de strâns legată de comemorările istorice, încât nu era nici o comemorare istorică în care să nu apară premierul Viktor Orbán sau să nu trimită un manuscris la aceste evenimente.

Mai este o cale pe care cei de la compartimentul de PR al premierului și omului politic Viktor Orbán au început să recunoască și să-le folosească: cartea identității naționale. Brand-ul istoric a început să aibă rezultate, s-au axat pe teritoriile în care locuiesc maghiar și cu ajutorul lor și a politicii de întregire a neamului maghiar a mai câștigat câteva sute de mii de simpatizanți. Desigur această politică era foarte bine construit și menajat, iar începutul relațiilor de întregire sau manifestat la discursurile anuale de la Conferința de la Tușnad.

În anii de guvernare 1998-2002 actul de guvernare era un act de creare a unei imagini pozitive, lansând mai multe proiecte de susținere, ajutorare și refacere a națiunii. Chiar cu acest slogan este lansat un program de construire a unei noi ere.

Fapt ce trebuie amintit, în timpul guvernării Fidesz s-au ținut numeroase cercetări de opinii a populației prin intermediul chestionarelor trimise prin poștă. Erau întrebări legate de politica de guvernare și chiar despre proiecte de legi care erau în faza de implementare. Aceste lucruri au ajutat și încurajat electoratul că opinia sa contează și că scopul primordial al guvernării Fidesz este de bunăstare a populației.

Prin consultațiile naționale pe care le-a lansat s-a străduit să convingă electoratul de calitățile sale de bun conducător, fapt relevant în timpul campaniei electorale când adversarul său politic a încercat un dialog cu electoratul său. După eșecul din 2002 a început stabilizarea și refacerea imaginii prin fuzionarea partidelor politice de dreapta în Fidesz, iar acest lucru a cauzat desființarea unor partide politice istorice precum Magyar Demokrata Fórum, (Forumul Democratic Maghiar) sau Független Kisgazda Párt, (Partidul Agricultorilor Independenți).

De la această dată putem să spunem că doar un singur partid era de dreapta iar acesta este Fidesz, condus chiar de d-ul Viktor Orbán. După eșecul din 2002 s-a început construirea unui brand de partid și om politic, chiar ajugând la limita confusiei că Viktor Orbán este Fidesz. Numele de Fidesz era asociat lui Viktor Orbán, era un partid personal, care era strâns legat de omul politic și numai de el depindea latura politică sau viziunile politice a partidului. Este foarte important de amintit că în timpul guvernării de către adversarii politici, Viktor Orbán a reușit să obțină o victorie fără precedent pe postul de președinte al țării. Președintele țării este ales de către Parlament, iar partidele de stânga aflate la guvernare nu au fost de comun acord asupra persoanei președintelui iar Viktor Orbán a reușit printr-o acțiune politică să fie ales un președinte de dreapta.

Pentru a ajunge cel mai mare partid de dreapta din Ungaria, Viktor Orbán a început să lanseze campanii populiste și anticomuniste, referindu-se la partidele aflate la guvernare, Magyar Szocialista Párt (Partidul Socialist Maghiar) și Szabad Demokraták Szövetsége (Alianța Democraților Liberi), partide care erau urmașii partidului comunist din Ungaria. Pe lângă căile de comunicare clasice, precum ziare, afișe sau interviuri, el a înființat și un post de televiziune de dreapta Hír Tv (Știri Tv), prin care a început personalizarea sa și căutarea de evenimente și întâmplări prin care dorește subminarea puterii partidelor aflate la guvernare.

În anul 2006 acest post de televiziune a ajuns să fie detestat de putere, foarte mulți alegători informându-se de starea actuală a economiei, de birocrația puterii, de actele de corupție ale puterii. Desigur acest lucru era o manipulare foarte bine pusă la punct de liderii Fidesz, deși ei nu au negat niciodată acest lucru. D-ul Viktor Orbán nu a dat nici un interviu altui post de televiziune, chiar boicotează celelalte posturi de televiziune. După evenimentele din 19 septembrie 2006 când un grup de manifestanți au spart și incendiat sediul Televiziunii Naționale Maghiare, protestând împotriva guvernului, evenimentele s-au rulat repede pentru Fidesz, ei câștigând alegerile europarlamentare, alegerile locale cu majoritate absolută în 2008, desigur după alegerile parlamentare pe care le-au pierdut în 2006 cu doar 6 procente.

4.3. Analiza aparițiilor publice ale lui Viktor Orbán

După cum am mai amintit crearea de imagine pozitivă a d-lui Viktor Orbán a fost bine pusă la punct, de la prezentarea lui ca un om politic care dorește să servească binele electoratului până la discursurile anti-bancare sau împotriva sistemului european. În prima sa intervenție politică din anul 1989, a afișat deja calități de leader dar era încă foarte tânăr pentru a fii luat în seamă. După câștigarea alegerilor din 1998 și după alcătuirea primului cabinet Orbán, s-a axat pe crearea de imagine politică prin care sugerează calitățile de conducător.

Va începe reformarea ministerelor, asigurărilor de stat, a învățământului, va începe stabilizarea datoriei de stat și va începe tratativele de aderare la Uniunea Europeană. Desigur aceste măsuri sunt mediatizate frecvent, zi de zi vom afla câteva ceva despre omul politic Viktor Orbán și despre lupta sa pentru binele națiunii. A început reformarea parlamentului, parlament pe care foarte mulți alegători o privesc ca o povară. Va limita cheltuielile parlamentare, de buget și va iniția proiecte pentru redresarea economiei, pentru atragerea investitorilor străini.

Fiecare decizie luată de guvern este mediatizat și comentat, chiar chestionat de către guvern prin sondaje și chestionare personale trimise la fiecare alegător prin intermediul poștei. Acest lucru este iarăși o campanie de apariție publică, pentru că în fiecare chestionar este inclus și un discurs al premierului cu fotografia sa (figura 4.2.).

Deci aparițiile publice ale premierului sunt în vogă, putem spune că influențează căile de comunicare și mediatizare pas cu pas. Deși nu observăm nici o diferență între campania electorală și guvernarea propriu-zisă, dar putem spune că guvernarea este o campanie de popularizare a omului politic.

Va începe aparițiile publice și la posturi de televiziune pe care l-au boicotat, va da interviuri radio la cele mai multe posturi de radio, va mediatiza fiecare proces de guvernare, va realiza afișe și postere cu hotărâri de guvern cu care dorește menținerea electoratului iar cu ajutorul acestor afișe va și influența clasa politică și grupurile de oameni încă incerte (figura 4.3.).

În era mediatizării fiecare personaj politic va încerca să construiască o imagine pozitivă prin aparițiile sale publice sau prin prezentarea vieții de zi cu zi electoratului. Cu ajutorul televiziunii putem să fim alături de ei la o aniversare, la o petrecere, la o vizită sau pur și simplu umblând între alegători.

Nici d-ul Viktor Orbán nu risipește ocazia de a arată lumii calitățile sale de conducător, va fi alături de cei inundați, va fi alături de cei care au găsit un loc de muncă, de suporteri a unei echipe sau a echipei naționale de fotbal, aparițiile sale televizate la Conferința de la Tușnad sunt doar câteva exemple elocvente de cum se crează o imagine publică cu ajutorul unor evenimente socio-cultural-politice și ce influențe au asupra mediei.

Este preocupat cu crearea unei imagini pozitive a țării prin derularea unor proiecte europene de investiții, precum aderarea la proiectul Nabucco, sau de realizare a unor evenimente sportive, fie de nivel european sau mondial. Aceste proiecte vor întării și mai bine imaginea premierului, fiind necesare pentru a contrazice îngrijorările venite din partea statelor europene la adresa guvernării.

Cel mai important lucru pe care l-a realizat, dacă nu luăm în seamă plata integrală a împrumutului IMF, este începerea procesului de acordare a cetățeniei maghiare și cetățenilor altei țări, cetățenilor având succesori maghiari. Acest proces a fost criticat vehement de Replubica Slovacă și Ucraina, chiar ajungând la anularea cetățeniei slovace sau ucrainiene dacă persoana în cauză a dobândit cetățenia maghiară. Acest lucru este de o importanță deosebită având în vedere politica sa de campanie electorală pe care îl duce cu succes în două rânduri consecutive, chiar ajutând la câștigarea alegerilor cu majoritate absolută.

Începe o luptă cu sistemul bancar din Ungaria prin intermediul căilor de comunicație, iar băncile sunt luate prin suprindere de hotărârile de guvern adoptate, printre care sunt câteva chiar păguboase pentru bănci. Limitează creditele bancare luate în franci elevțieni la o valoare mai mică decât valoarea pe piață, va șterge creditele în franci elevțieni, va sili băncile să plătească înapoi ratele și comisionale luate fixând valoarea francului. Acest pas a fost una de populism, deși se știe că foarte mulți dintre cei care au credite nu prea pot plăti aceste credite dar mediatizarea acestui pas reflectă lupta guvernului cu puterile monetare care vor să distrugă sistemul monetar maghiar.

A promis reducerea personalului parlamentar de la 386 de parlamentari la 199 de parlamentari, a și reușit acest lucru dar desigur în realitate personalul care deservește parlamentarii a rămas la același număr. Cu ajutorul graficelor au explicat efectele pozitive a reducerii numărului de parlamentari, reducerea cheltuielilor de buget aferente, reducerea cheltuielilor de transport, de infrastructură a parlamentarilor.

Va începe procesul de schimbare și reînnoire a Constituției, proces criticat vehement de partidele aflate în opoziție ajugând chiar la Comisia Europeană, unde este nevoit să dea informații suplimentare referitoare la schimbările din Constituție. Comisia Europeană critică trei schimbări majore:

Noua lege a Mediei

Scăderea vârstei de pensionare a judecătorilor

Independența Băncii Naționale.

Comisia Europeana va sili Cabinetul Orbán să redreseze aceste anomalii iar pas cu pas într-un interval mai mic de timp se și întâmplă acest lucru. Desigur acest lucru nu este tolerat de către guvernare și dă vina pe opoziție pentru presiunea executată de Comisia Europeană. De la aceasctă dată putem spune că opozția trece la acțiuni de presiune cu ajutorul Comisiei Europene, va încerca de mai multe ori să preseze cabinetul Orbán prin mijloacele politice europene dar creșterea economică și scăderea procentuală a datoriei de stat va anihilia aceste acțiuni. Se observă și o redresare și schimbare de politică față de Ungaria a Comisiei Europene după ce Guvernul va stabili rata deficitului bugetar sub 3 la sută chiar ajungând la 2.7 la sută , iar cu aceste cifre Ungaria este prima dintre țările din Europa Centrală și de Est din punct de vedere a creșterii economice.

Aparițiile d-ului Viktor Orbán sunt tot mai frecvente și mai mediatizate pe tot continentul, începând de la ziarul „the guardian” până la ziarele financiare ( Financial Times) sau posturile tv ca BBC. Citând din articolul „Profilul Prim-Ministrului al Ungariei Viktor Orbán” publicat în anul 2012 : Viktor Orbán a forjat cea mai puternică guvernare în Ungaria de la căderea comunismului, dar acreditarea sa economică și democratică dă la nașterea unor întrebări.” iar de aici putem să ajungem la concluzia că, deși pe de o parte a început o reformă de stat prin schimbarea, reînnoirea sau aplicarea unor noi taxe pentru redresarea economiei, pe de altă parte prin gândirea și acțiunile „iliberale” pe care le practică a ajuns să fie contestate nu numai de conducătorii europeni sau mondiali ci și de populația maghiară, ajungând în prezent la pierdera alegerilor locale din mai multe localități în favoarea opoziției. În prezent mai mulți sindicaliști sunt angrenați în proteste împotriva guvernului, iar pe canalele de televiziune, ziare, bloguri sau chiar rețele sociale sunt acțiuni care au ca țel înlăturarea actualului guvern.

4.4. Analiza discursului public al lui Viktor Orbán

În acest capitol voi analiza trei discursuri a d-lui Viktor Orbán și voi încerca să cuprind o arie cât mai largă a biografiei sale, începând de la primul său discurs ca persoană publică sau în devenire până la discursul său dat în fața ziariștilor aducând în temă pedeapsa cu moartea.

Primul discurs pe care îl voi analiza este discursul rostit în anonimat, în acel timp de epocă comunistă, la reînmormântarea d-ului Imre Nagy, fost prim-ministru al Ungariei în 1956 în zilele revoluției maghiare, având loc la data de 16 iunie 1989. Acest articol este preluat din revista Magyar Nemzet care a republicat-o în anul 2014 (vezi Anexa 3) .

Cum am mai menționat formula de adresare către audiență este ceva nou în acel moment, începând discursul cu formula Parteneri civili:

„Parteneri Civili !

De 40 de ani, de la începutul ocupației sovietice și instaurarea comunismului, națiunea maghiară doar o singură dată a avut prilejul și curajul să-și exprime voința, voință pe care le-a avut și în 1848 dar care nu au fost uitate nici în 1956. Nici în prezent nu dorim să uităm scopul acestor revoluții. Acei tineri care doresc să lupte pentru înfăptuirea democrației civile europene, apleacă capul din două motive în fața comuniștilor Imre Nagy și a colegilor săi.”

Nu putem a nu menționa faptul istoric și revenirea la originile democrației maghiare, a luptei acerbe pentru libertate și independență. Desigur ca și în prezent se încearcă reîmprospătarea gândirii națiunii și se încearcă explicarea faptului de ce sunt și din ce cauză se rostește acest discurs de câtre un om aflat în opoziție la o înmormântare comunistă. După cum se observă este aplicat și cartea istorică, o carte foarte dureroasă pentru națiunea maghiară. După revoluția din 1956 au plecat din țară aproximativ 195 de mii de persoane după statisticile O.N.U.

„Noi onorăm în ei pe acei oameni a națiunii maghiare care s-au identificat cu voința societății maghiare, ajungând să nege dictatura partidului și a supunerii sovietice, rusești. Ei sunt acei oameni care chiar și în umbra spănzurătorilor nu au vrut să fie în linie cu ucigătorii societății și chiar cu prețul vieții nu au negat, trădat națiunea. Noi din soarta lor am învățat că democrația și comunismul sunt incompatibile.

Știm foarte bine că cei care și-au dat viața în revoluții au fost de vârsta noastră, dar nu numai din acesată cauză simțim înșine sicriul al șaselea. Până în prezent doar în 1956 am avut șansa ca națiunea să calce pe drumul bunăstății economice. În ziua de azi simțim pe umerii noștri falimentul pe care ni l-au provocat prin masacrarea revoluționarilor și forțarea națiunii spre fundătura asiatică. De aceia în sicriul al șaselea nu numai un singur tiner masacrat este ci anii noștri, 20 sau chiar mai multe.”

În acest fragment se începe criticarea actualei puteri care nu s-a schimbat după revoluția din 1956, când trupele sovietice au realizat un masacru și omorând aproxmativ 40 de mii de oameni, nu numai în luptă ci și prin condamnări la moarte pe care l-au efectuat pe o perioadă de 2 ani după revoluție. De parcă am fii în prezent când se vrea a ne prezenta situația economică în care suntem, criza economică pe care cei care ne conduc le produc prin neștiinta conducerii sau neacceptării a noilor și moderne căi de bunăstare. Cei care am trăit atunci în epoca socialismului lui Nicolae Ceaușescu știm că după graniță, ori Iugoslovia lui Tito sau Ungaria așa-zisă comunistă nivelul de trai era peste nivelului de trai românesc. Din aceste motive nu prea suntem de acord cu cei care spun că în era socialismului din acele state traiul era o povară pentru populație. Libertatea! Ce este cu acest cuvânt rostit de atâtea ori începând din America de Nord până la Malul Mării Negre ? Ca și concept filosofic însemnând o stare fără constrângeri, dar dacă ne gândim la istoria omenirii putem afirma că omul are nevoie de libertate oriunde și oricând. Deci afirmația politică de a fii liberi este un slogan etern pe care un om politic îl poate folosi în orice împrejurare pe care el îl crede că necesită acest lucru ca de pildă: libertatea mediei, libertatea religioasă, libertatea cuvântului. În acest discurs se folosește o propoziție de rostire a unei adevări eterne: ori una sau alta (democrația sau comunismul), nu se poate călca pe două căi în aceiași timp.

„Prieteni!

Noi, ce tineri poate că nu înțelegem prea multe din ceea ce poate că pentru generația mai vârstnică e normală. Noi suntem surprinși de cei care cu câțiva ani au hulit memoria celor care sunt azi aici, nu înțelegem nici pe acei conducători și lideri de partid care au ordonat să învățăm din cărți care au falsificat istoria iar acum acei lideri sunt în grămada care doresc să atingă măcar cu un deget sicriele ca pe un talisman, cred că nu putem să fim recunoscători pentru faptul că după treizeci și unu de ani putem să-i înmormântăm. Conducerea politică din prezent nu este demn de rezultatul obținut, de democrația obținută chiar dacă era posibil să împiedice aceste evenimente cu ajutorul armelor, precum au făcut Pol Pot, Iaruzelski, Li Peng sau Rákosi.”

Pentru a se adresa audienței și de a crea o relație personală se adresează prietenilor săi, cei care au același opinii ca vorbitorul, se adresează celor care sunt tineri și sunt motivați pentru a realiza un eveniment,o acțiune de schimbare. Ca și în fragmentul anterior discursul poartă o amprentă anti-comunistă, anti-putere, se încearcă prezentarea actualei hărți de puteri din Europa comunistă , China sau Vietnam. Parcă suntem vrăjiți de folosirea unor nume pe care poate că în acea perioadă le foloseau ca și politicieni cu o aură pozitivă, dar reflectând asupra evenimentelor pe care le-au creat suntem siguri în a spune că menținerea dictaturilor enumerate s-au soldat cu uciderea a numeroaselor oameni. Aici se dă dovada de cunoaștere a politicii erei în care este rostit discursul, a anilor 70 și 80. Este prezentat o scurtă oră de istorie a comunismului sau așa cum se zice în zilele noastre a unui time-lapse politic. Fiecare generație are o altă gândire despre putere, libertate și bunăstare. Tinerii încearcă depășirea limitelor cu orice preț, vor o libertate pe care nu-l au doar dacă sunt recunoscuți pentru lupta lor. Vârstnicii, cei care au deja în spatele lor o viață plină de muncă nu doresc altceva doar să trăiască în pace și să fie lăsați în pace (libertate). Liderilor se impută aplicarea unor ideologii pe care când le-au pus în aplicare au părut foarte buni și echitabil pentru toți. Desigur, cei care au ordonat și executat persoanele revoluției sunt deja inactivi sau trecuți în neființă, dar ideologia lor rămâne în vigoare. Cum am mai menționat se încearcă de către putere a unei reconcilieri.

„Parteneri Civili!

Acum, după treizeci și trei de ani de la revoluție și treizeci și unu de ani de la omorârea prim-ministrului și a colegilor, avem șansa de a realiza și înfăptui acele idei ca și în timpul revoluției. Dacă credem în puterile noastre suntem capabili să punem capăt dictaturii comuniste, dacă avem atăta putere putem să silim puterea să realizeze alegeri libere. Dacă ținem cont de idelaul revoluției putem să alegem un guvern care va începe tratativele cu partea sovietică pentru retragerea forțelor armate. Acest lucru se poate întămpla doar atunci dacă avem acea îndrăzneală ca și cei care au luptat pentru aceiași idei și în revoluție. Nimeni nu poate să creadă că partidul se va schimba odată din sine.

Amintiți-vă, în 6 octombrie a anului 1956, în ziua înmormântării lui László Rajk, ziarul Szabad Nép (Poporul Liber) a scris cu litere de tipar și majuscule : Niciodată așa ceva! Dar numai după trei săptămâni partidul comunist a tras în populația neînarmată. După doi a condamnat la moarte sute de persoane nevinovate. Nu ne ajunge doar să ne promite partidul, pentru noi e necesar ca ei să nu mai folosească violența. Doar așa putem să evitem tragedii ca acesta. Imre Nagy, Miklós Gimes, Géza Losonczy, Maléter Pál, József Szilágyi și-au dat viața pentru libertatea și independența maghiară. Acei tineri care și în prezent acest ideologii sunt de nevătămat își apleacă capul înaintea memoriei lor.

Odihniți-vă în Pace!”

În ultimul fragment a acestui discurs se trece la formularea anterioară, iar cu acest prilej se încearcă câștigarea audienței pentru scopul rostit de aducere a unui nou val de politică, de oameni politici care doresc să rupă cu tradițiile de zeci de ani de suprimare a națiunii și de a aduce o schimbare și în relațiile interstatale. Se observă și o reformulare a primei părți a discursului parcă se încearcă a recapitulare a ideologiei noi, a schimbului politic și a istoriei societății maghiare. Acum, când au trecut douăzeci și șase de ani de la rostirea acestui discurs putem să menționăm că acest discurs a fost primul care a arătat că socialismul maghiar e pe sfârșite, iar după moartea lui János Kádár se va întâmpla și schimbarea atăt dorită și rostit nu îndelung în acele zile de comemorare.

Discursul al doilea pe care îl voi analiza este discursul rostit după alegeri din anul 2010 în care partidul FIDESZ a câștigat cu a majoritate absolută. Acest discurs este publicat pe site-ul partidului (vezi Anexa 2).

„Stimați Doamne și Domni!

Cetățeni maghiari, maghiari din țară și străinătate, vă raportez cu bucurie că ofensiva de cucerire a vârfului a fost o reușită. Partidul Fidesz-Magyar Polgári Szövetség( Fidesz-Alianța Populară Maghiară) și Kereszténydemokrata Néppárt (Partidul Național Democrat Creștin) a reușit să câștige 68 la sută din mandate. „

În euforia victoriei fără precedent în istoria țării, Viktor Orbán se adresează tuturor maghiarilor din lume, prilej prin care se autodetermină ca fiind prim-ministrul tuturor maghiarilor. Nu este nevoie de vorbe mari sau de acțiuni politice mărețe, cu această victorie cabinetul Orbán devine cel mai în vogă cabinet din istoria țării. Omul de rând este și el în euforia victoriei, deși știe că drumul pe care pășește al doilea cabinet Orbán va fi unul greu și dificil. Dar ce importanță are acest lucru când prim-ministrul unei țări știe cum să rostească un discurs victorios. Folosește o sintagmă din lumea sportului extrem dar uitându-ne la drumul parcurs cu cei 8 ani în opoziție, nu este chiar întâmplător acest lucru. Știe cum să ridice o audiență din impas în extaz. Are curajul de a gândi în numele tuturor.

„ Stimați Doamne și Domni!

Ungaria azi a consolidat angajamnetul său față de democrație, locul lui în Europa și în Uniunea Europeană. Mulțumesc tuturor maghiarilor din lume, dar mai ales acelor care au rămas fideli partidelor din opoziție. Astăzi am ajuns la vârf dar cei care au fost alături de noi în cei opt ani au ajuns primii și ei au plasat pe vârf acel steag al victoriei. Acesastă țară pe care nu demult foarte mulți doar îl regreta, nu se auzeau doar știri negative dar dintr-o dată a ajuns la vârf. Este o victorie mare, de răsunet. Este o victorie maghiară. În țările democratice sa cam uitat cum se poate forma o națiune unită, largă pe care astăzi le-au format maghiarii.”

Formula de abordare este unul de servilitate, se adresează celor care sunt acum alături de el. Are prilejul de a ne reaminti că ajungând în opoziție mulți dintre simpatizanți au rămas fideli, chiar a crescut numărul celor care au crezut în victorie și au ajutat la acesta. După cum s-a scris în ziare, aproximativ o sută de mii de persoane au fost voluntare în ajungerea și câștigarea audienței pentru ideologia Fidesz. Nu s-a mai văzut o asemenea contribuție a civililor în domeniul politicului. A fost greu dar victoria a însemnat premiul pentru ei. Ungaria era în 2010 o țară cu defecte, partidele de la putere au fost implicate în cazuri de șantaj, corupție. Nu degeaba mulți maghiari s-au întors împotriva lor , chiar dacă nu erau simpatizanți Fidesz, dar au votat pentru Fidesz. În seara alegerilor chiar s-a putut observa o unitate ne mai constatată. Presa internațională a fost plin cu imaginile și discursurile momentului victorios.

„ Dragi Prieteni!

Nu este vorba numai de o alegere liberă, cel de-al șaselea. Ci este vorba despre un lucru mai mare. S-a întâmplat o revoluție în cabinele de votare. Astăzi, maghiarii aau dovedit că există democrație, este nevoie de a crede în democrație pentru că în cadrul democratic se pot întâmpla schimbări majore pe care doar în trecut se realiza doar pe calea revoluției. Ce s-a întâmplat în Ungaria, dragi Prieteni? Astăzi în Ungaria s-a împlinit o învățătură istorică, o învățătură de 20 de ani, o învățătură a schimbării care se sună cam așa: un sistem nu se poate schimba, un sistem se poate doborî și se formează un alt sistem în locul lui.

Acesta s-a întâmplat astăzi. Maghiarii au doborît un sistem și au format un altul. Astăzi poporul maghiari au doborît oligarhii și au fundat un nou sistem, sistemul consensului național. Dar au avut o putere zdrobitoare de a încheia un sistem care a torturat milioanele de maghiari. Fiecare maghiari trebuie să fie mândru de acest succes și eu sunt mândru, dragi Prieteni, sunt mândru că sunt partener la acest eveniment. Acum două săptămâni am început o propoziție pe care în această seară le vom încheia. În această seară în Ungaria puterea oamenilor a învins oligarhia. Astăzi iarăși am devenit mari, să spunem și să fim mândrii de acest lucru. Am depășit granițele noastre, iar cu noul sistem vom reclădi Ungaria și îl vom consolida.

Va fi un sistem în care ne vom ajuta reciproc și vom fi încurajați să îndeplinim obiective mari. În acest sistem regulile sistemului oligarhic se anulează. De astăzi în Ungaria scopul primordial va fi interesul poporului maghiar. De astăzi în Ungaria va fi un sistem de colaborare națională. „

Nu știm dacă euforia victoriei sau chiar așa gândi-se d-ul Viktor Orbán dar acest fragment din discursul victoriei este una de populism. Cine nu are nevoie de sprijin? Cine nu are nevoie de un alt sistem mai echitabil? Aceste întrebări desigur își au răspunsul lor în discurs, dar se observă o trecere de la mulțime la persoană. Deși se câștigase o victorie importantă, în discurs se trece de la laude la descrierea unei țări pe care prim-ministrul îl caracterizează ca un stat nedemocratic cu un sistem fraudulos, un stat care nu are grijă de cetățenii ei. Este încă a lovitură dată opoziției, care și așa era la pământ. Dar ca și în poveste la capătul tunelului se vede o lumină, tot așa și în Ungaria se începe reclădirea unui sistem echitabil, de încredere, de solidaritate. Prin prisma timpului putem spune că acest fragment din discurs a fost una luată din basme, chiar dacă s-a făcut o consolidare a puterii de stat, chiar dacă s-au efectuat schimbări administrative, chiar dacă s-a realizat o scădere a datoriilor de stat, dar sistemul social, de ajutorare a rămas ineficace în acest timp. S-a prefațat o schimbare administrativă, o schimbare de sistem administrativ sau chiar politic dar neajunsurile legislative și lupta anti-corupție a cabinetului au dus la impas această încercare de legalizare a sistemului. S-a constat că nu numai partidele aflate la putere anterior au făcut corupție, s-au aflat și politicieni sau oameni de afaceri din anturajul Fidesz.

„ Stimați Doamne și Domni! Cetățeni Maghiari!

În sistemul colaborării naționale celui victorios nu are dreptate ci atribuții. Succesul este însemnat doar dacă toată societatea are succes.

În sfârșit aș dori să spun cu modestie și servilitate cetățenilor maghiar că am înțeles și am dus cu succes la împlinire visul istoric a maghiarilor. Vincit voluntas tua! Deci să fie victorios voința ta!

Hai Ungaria, hai Ungurii! „

Așa cum am menționat și la primul discurs se trece de la persoane la mulțime, se face un sumar a discursului, este evidențiat partea istorică a alegerilor, iarăși se vede un concept filosofic al gândirii prin care se evidențiază servilitatea și dăruința de a face o societate de succes.

Acest slogan de încurajare este luată din lumea sportului, este o încurajare demnă de situția în care se afla alegătorul maghiar. Precum știm, prim ministrul este un adevărat suporter al fotbalului, deci nu e de mirare că pentru el câștigarea alegerilor este ca un meci, fiecare partidă trebuie câștigată ori ai pierdut totul.

Discursul al treilea pe care îl voi analiza este discursul rostit la Pécs în care reia a temă sensibilă pentru omenire, pedeapsa cu moartea. Acest articol este publicat în ziarul HVG (vezi anexa 1).

„D-ul Viktor Orbán a vorbit despre pedeapsa cu moarte când a fost întrebat despre o crimă din Kaposvár, când a fată a fost ucis într-un magazin pentru numai douăzeci și două de mii de forinți. A mai precizat că e inadmisibil ce s-a întâmplat și că cei care conduc orașul sunt nevoiți să contracareze orice astfel de eveniment. „

Am ales acest discurs pentru că a stârnit atătea sentimente, pro și contra încât se poate spune că fiecare discurs pe care îl rostește este ori criticat vehement ori aplaudat îndelung.

Pedeapsa cu moartea este o temă destul de controversată nu numai în Ungaria ci și în Uniunea Europeana, deși statele care aderă la Uniune sunt obligați să ratifice acel acord în care este interzis pedeapsa cu moartea. Și Ungaria a ratificat acel document, dar partidul extremist de dreapta Jobbik ar dori să fie restabilit acest lucru. Mulți ziariști scriu despre tendință premierului către acest lucru, de parcă ar fi influențat de partidul Jobbik. Acest partid la ultimele alegeri a ajuns pe poziția a treia dintre partidele din Ungaria. Mulți alegători văd în acest partid o nouă direcție de politică cu sau fără Uniunuea Europeană. Chiar Parlamentul European a avut o dezbatere pe această temă în care au solicitat prenierului să clarifice situația existentă, iar prin convorbiri telefonice s-a realizat un consens în care premierul Ungariei a precizat că nu dorește restabilirea pedepsei cu moartea. Mai multe ziare europene precum Le Monde, Corriere della Sera, Die Presse în care vor să atragă atenția asupra inactivității europene privind drepturile omului chiar ajungând la concluzia că ar trebiu să fie exclus Ungaria din EPP. Presa austriacă, Der Standard a mai precizat faptul că premierul se joacă cu acest lucru din anii 1990 și scrie acest lucru pe seama populismului.

„D-ul Viktor Orbán a mai precizat: am crezut că am pus capăt unor eveneminete de gradul acesta cu schimbarea legilor și realizarea unui nou cod penal mai riguros, am introdus o lege denumită trei lovituri și am introdus și pedeapsa pe viață reală, dar după acest eveniment tragic trebuie revenit la întrebarea dacă e necesar pedeapsa cu moartea și trebuie să fim mai riguroși și să ne menținem pe calea că nu ne temem de nimeni. „

După ce au ajuns la guvernare în anul 2010 au început reformarea justiției și s codului penal, au introdus legi mai aspre și pedepse mai mari pentru cei care comit infracțiuni. Legea „trei lovituri” este o lege în care este precizat că infractorul care a săvârșit trei infracțiuni va fii pedepsit mai aspru, chiar dacă a fost pedepsit pentru infracțiunile anterioare. La încheierea discursului tot un slogan populist: nu ne temem de nimeni.

Concluzii

În această lucrare am încercat să prezint o ramură a relațiilor publice în mișcare și creștere continuă. Am încercat să realizez o lucrare despre cum politicul poate influența socialul, poate să aibă efecte asupra gândirii, realizării proceselor de alegere și formare a unei imagini pozitive. Desigur, nu am putut să enumăr toate etapele și formele de realizare a imaginii pozitive, dar am încercat prezentarea relațiilor publice îmbinându-se cu alte științe și efectele pe care le au asupra societății moderne.

Când vorbim de comunicare politică desigur ne gândim la discursuri emblematice pe care le-am auzit de la oameni politici sau de la conducători de state, dar trebuie să ne menținem pe calea științei clasice. În căutare de discursuri am găsit numeroase discursuri despre voință, putere despre capacitatea omului de schimbare, dar am încercat să suprind câteva momente din viața de zi cu zi pe care îl are fiecare om când pleacă sau vine de la locul de muncă sau chiar atunci când devine un alegător-țintă pentru partidele politice. Am dorit să prezint structura și procesele care ajută la eficientizarea comunicării personale sau interpersonale, la căile de acces a informațiilor către audiență.

Fiecare dintre noi dorește să aibă o imagine pozitivă sau negativă, depinde de statutul său social sau chiar profesional. Am încercat să realizez o conexiune între relațiile publice și crearea imaginii, o conexiune între o știință și un proces de mare vogă în zilele noatre, o relație între cum e cel mai bine și cum e cel mai eficace sau chiar cum putem să realizem o imagine pozitivă dintr-o imagine nu prea clară. Căile de mediatizare pe care era noastră , zisă și cea modernă le are ne poate manipula, ne poate schimba sau chiar întări în privința unui lucru pe care poate că dacă nu era televiziune sau radio nici nu-l știam că există. Deci influența mediei asupra cotidianului este foarte mare, nu există nici o parte a vieții, sociale, politice, administrative, culturale, religioase, să nu fie înfluențat de fluxul continuu pe care le are informația. Avem telefoane așa zise deștepte (smart-phone) dar știm că nu telefonul este deștept ci cel care o posedă, dacă știe cum să-l folosească pentru atingerea scopului dorit.

La finalul lucrării am analizat discursurile unei persoane destul de controversate în zilele noastre. Am încercat să-l prezint că pe un om politic care este foarte strâns legată de țara sa, iar pentru acest lucru este capabil să ducă lupte cu puterile care doresc să distrugă armonia internă a acestei țări. Dacă ne gândim la prima s-a apariție ca premier putem spune că a avut idei bune și le-a și transformat în practică, ajutând țara sa aibă o economie bună și un nivel de trai destul bun în vremea aceia. Dar cum trece timpul a trecut și farmecul său de conducător-leader, a ajuns să fie atacat din mai multe părți, desigur și din cauza reformulării ideilor de guvernare.

În anii 1970 și 1980 toți care locuiau în Marea Britanie au detestat premierul de atunci, Margaret Thatcher, dar în prisma timpului trecut deja se aud voci care îl contestă ca un mare om politic, nu degeaba a fost poreclit „Iron Lady” pentru stilul său de conducere. Acest context ne ajută să nu decidem și să nu judecăm pripit întâmplările secolului XXI.

Bibliografie

Alvin Toffler, Puterea în mișcare, Ed. Antet, București, 1998

Brian McNair, An introduction to political communication, Fifth edition,

Taylor & Francis, Routledge, Oxon, 2011;

Cristina Coman, Relațiile publice și mass-media, Ediția a 2-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2000;

David George, Tehnici de relații publice : comunicarea cu mass-media, Editura Polirom, Iași, București, 2008;

Denis Mc Quail, Comunicarea, Editura Institutul European, Iași, 1999

Dr. Móré Mariann, A RETORIKA ALAPJAI, Universitas Debrecen, Debrecen, 2013;

Evelina Graur, Tehnici de comunicare, Ed. Mediamira, Cluj-Napoca, 2001;

Goldhaber,G. M., Organizational communication., Brown & Benchmark Madison, WI, 1993;

Goodman, M. B., Corporate communication. State University of New York Press. Albany, 1994;

Habermas, J., Communication and the evolution of society. Beacon Press, Boston, 1979;

Hauser, M. D., The evolution of communication. MIT Press. Cambridge, MA, 1998;

Hull, Raymond, Succesfull Public Speaking, Published by Arco, New York, 1971;

I. Maxim Danciu, Mass-media, comunicare și societate, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2003;

Jacques Gerstlé, Comunicarea politică, Editura Institutul European, Iași, 2002;

Jaffe, C., Public speaking: Concepts and skills for a diverse society (2nd ed.),

Wadsworth, New York, 1998;

Kirk Hallahan, Defining Strategic Communication, Lawrence Erlbaum Associates, Inc., Colorado, 2007;

Lidia Livia Vető, Politikai Marketingkomunikáció Magyarországon, Budapest, 2006;

Lynda Lee Kaid, Handbook of Political Communication Research, Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, Mahwah, New Jersey, 2004;

Manda Corneliu, Administrația publică și cetățeanul – structuri, autorități, informație publică, Editura Tehnică, București, 1997;

Manuel Adolphsen, Branding in Election Campaigns: Just a Buzzword or a New Quality of Political Communication?, London School of Economics and Political Science, 2009;

Mircea Agabrian, „Strategii de comunicare eficientă”, Ed, Institutul European, Iași, 2008

Szeles Péter, Public Relations a gyakorlatban, Geomédia Szakkönyvek, Budapest, 1999;

Stancu Șerb, Relații publice și comunicarea, Ed. Teora, 1999

Stoica Dan, Comunicarea publică: relații publice, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004;

Sultana Craia, Comunicare și mass-media, Ediția a 2-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Thomas L. Harris: The Marketer’s Guide to Public Relations, Ed. John Wiley and Sons. Inc., New York, 1991

Corina Olteanu, Sorin Căldăraru, Carmen Epure, Cetățenii defavorizați: clienți permanenți sau parteneri ai administrației publice locale?, Editura Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, 2001;

Derina Holtzhausen and Ansgar Zerfass, The Routledge Handbook of Strategic Communication, Taylor & Francis, Routledge, Oxon, 2015;

Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk, Dean Kruckeberg, Totul despre Relațiile Publice, Ed. Polirom, Iași, 2010

Ghidul relațiilor publice cu mass-media, Strategii de comunicare, Programul M.A.I. „Imagine prin fapte”, editura Ex Ponto, Constanța, 2004;

Hagge-Greenberg, L., Report on the liberal arts employer survey: Opportunities for the liberal arts graduate. ,Midwest College Placement Association, New York, 1979;

Johnson-Cartee,K., Strategic political communication: Rethinking social influence, persuasion and propaganda.,Rowan & Littlefield, Lanham, MD, 2004;

Kent Middleton, Robert Trager, Bill F. Chamberlin, Legislația comunicării publice, Traducere de Mălina Iordan, Editura Polirom, Iași, 2002;

Lawrence R. Frey, Kenneth N. Cissna, Routledge Handbook of Applied Communication Research, Taylor & Francis, Routledge, Oxon, 2009;

Michael Bland, Alison Theaker, David Wragg, Relațiile eficiente cu mass-media, Traducere și prefață de Nicu Pană, București, 2003;

Philip Koetler, Gary Armstrong, John Saunders, Veronica Wong, Principiile Marketingului – Ediția Europeană, Ed. Teora, București, 1998,

Pierre Zémor, trad. de Margareta Samoilă, Ion I.Ionescu, Comunicarea publică, Iași: Institutul European, 2003;

Neale, Larry and Hughes, Andrew and Dann, Stephen M.: Exploring the

application of personal brands and opinion leadership in political marketing. University of Western Sydney, Sydney, 2008;

Nyárádi Gáborné, Szeles Péter, Public relations I, II. , Perfekt Nyomda, Budapest, 1996;

Communication in the Real World: An Introduction to Communication Studies v. 1.0 disponibil on-line la http://www.saylor.org/site/wp-content/uploads/2013/06/Communication-in-the-Real-World.pdf accesat on-line în 18.03.2015;

Orbán: A halálbüntetés kérdését napirenden kell tartani disponibil on-line la http://hvg.hu/itthon/20150428_Orban_A_halalbuntetes_kerdeset_napirenden accesat în 05.05.2015;

Orbán Viktor ünnepi beszéde disponibil on-line la http://www.fidesz.hu/hirek/2010-04-26/orban-viktor-unnepi-beszede-a-vorosmarty-teren accesat în 05.05.2015

Stand Up, Speak Out: The Practice and Ethics of Public Speaking disponibil on-line la http://www.saylor.org/site/wp-content/uploads/2013/07/Stand-Up-Speak-Out-The-Practice-and-Ethics-of-Public-Speaking.pdf accesat on-line 05.03.2015;

Winston Churchill: We shall fight on the beaches disponibil on-line la http://en.wikipedia.org/wiki/We_shall_fight_on_the_beaches accesat în 02.15.2015;

*** http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/apr/15/hungary-political-regression-repression-racism

*** http://www.bbc.com/news/world-europe-16390574

*** http://www.washingtonpost.com/opinions/hungarys-illiberalism-should-not-go-unchallenged/2014/08/16/b2dc72d4-1e5c-11e4-82f9-2cd6fa8da5c4_story.html

*** http://www.ukessays.com/essays/management/public-relations-in-depth-analysis-management-essay.php

*** http://mno.hu/nagy_imre_ujratemetese/orban_viktor_beszede_nagy_imre_es_martirtarsai_ujratemetesen-320290

*** http://dexonline.ro/definitie/retorica

*** http://dexonline.ro/definitie/retor

*** http://dexonline.ro/definitie/discurs

Anexa 1: Orbán: Trebuie menținută la zi pedeapsa cu moartea

Orbán: A halálbüntetés kérdését napirenden kell tartani

2015. április 28., kedd, 12:24 Utolsó frissítés: 2015. április 28., kedd, 13:17

Szerző: hvg.hu

A halálbüntetés mellett foglalt állást Orbán Viktor Pécsen, amikor a kaposvári trafikos gyilkosságról kérdezték.

A Pécsen Páva Zsolttal közösen tartott sajtótájékoztatóján Orbán Viktor a kaposvári dohányboltban a múlt héten halálra késelt fiatal eladólány ügyével kapcsolatban azt mondta, "elfogadhatatlan, ami történt, és a helyi városvezetésnek a teljes súlyával kell fellépnie".

A miniszterelnök hozzátette, "bár azt hittük, hogy pontot tettünk a magyar büntető törvénykönyvvel és bűnüldözéssel kapcsolatos kérdésekre, amikor bevezettük a három csapást és a tényleges életfogytiglant, a halálbüntetés kérdését Magyarországon napirenden kell tartani, és tudatni kell, hogy semmitől sem riadunk vissza".

Fotó: MTI / Sóki Tamás

Tavaly áprilisban Lázár János Miniszterelnökséget vezető miniszter is a halálbüntetés visszaállítása mellett foglalt állást,ő akkor azt mondta, "a bíróságok nem ismerik a magyar valóságot", és hogy személy szerint sajnálja, hogy nem lehet visszaállítani a halálbüntetést.

A halálbüntetés visszaállítása egyébként a Jobbik programjának része, a párt már évek óta erről beszél.

 © Minden jog fenntartva! 2009 – 2015 HVG Kiadó Zrt.

Anexa 2: Discurs festiv a lui Orbán Viktor în piața Vőrősmarty

2010.04.26

ORBÁN VIKTOR ÜNNEPI BESZÉDE A VÖRÖSMARTY TÉREN  

A 2010. évi országgyűlési választások második fordulójának estéjén, április 26-án a győztes párt, a Fidesz elnöke és miniszterelnök-jelöltje, Orbán Viktor Budapesten, a Vörösmarty téren beszélt az ünneplő emberek előtt. Beszédének teljes szövegét az orbanviktor.hu alapján közöljük.

Tisztelt Hölgyeim és Uraim!
Magyar választópolgárok, magyarok határon innen és túl örömmel jelentem, hogy a mai csúcstámadás, a mai oxigénpalack nélküli csúcstámadás sikerült. A Fidesz – Magyar Polgári Szövetség és a Kereszténydemokrata Néppárt a magyar parlamenti mandátumok 68 százalékát szerezte meg. 
Tisztelt Hölgyeim és Uraim!
Magyarország a mai napon megerősítette a demokrácia melletti elkötelezettségét, helyét Európában és az Európai Unióban. Köszönet mindenkinek. Köszönet minden magyar embernek. De különösen köszönet azoknak, akik nyolc éven keresztül kitartottak a Fidesz, a Kereszténydemokrata Néppárt és a polgári körök mozgalma mellett. A csúcsra ugyan a mai napon Magyarország ért fel minden egyes polgárával együtt, de a nyolc éven keresztül kitartók mentek elől, ők vitték, és ők tűzték ki a mai napon a csúcsra a zászlót. Hála és köszönet érte. Egy európai ország a mai napon új csúcsot állított fel. Egy olyan ország, amely az utóbbi években jószerivel csak lesajnáló véleményeket kaphatott, csak negatív hírek szóltak róla a világban, és ma egyszer csak sokak számára, mint derült égből a villámcsapás, itt ez az új csúcs. Ez világsiker, ez magyar világsiker. A szabad világ országai elszoktak már attól, hogy a versengő pártokra épülő demokráciákban lehet olyan széles, óriási nemzeti egységet teremteni, mint amit a mai napon a magyarok hoztak létre.
Kedves Barátaim!
Nem egyszerűen arról van szó, hogy Magyarországon megtörtént a hatodik szabad választás. Sokkal nagyobb dolog történt a mai napon Magyarországon. Ma forradalom történt a szavazófülkékben. A mai napon a magyarok bebizonyították, hogy van értelme a demokráciának, van értelme hinni a demokráciában, mert demokratikus keretek között olyan nagy horderejű változást tudunk véghezvinni, amelyet régen csak a forradalmak nyújthattak egy országnak. Mi történt Magyarországon, kedves Barátaim? A mai napon Magyarországon beteljesedett egy történelmi tanulság, húsz év tanulsága, a rendszerváltás nagy tanulsága, mely úgy hangzik: rendszert váltani nem lehet, rendszert csak megbuktatni és megdönteni lehet, megdönteni és újat alapítani helyette. 
Ma ez történt. A magyarok ma rendszert buktattak, és egy új rendszert alapítottak meg. A magyar emberek a mai napon megbuktatták a hatalommal visszaélő oligarchák rendszerét, és helyette megalapítottak egy új rendszert: a nemzeti együttműködés rendszerét. Olyan elemi erővel akarták lezárni a magyarok millióit megsanyargató, vagyonukból, reményeiből kiforgató korszakot, hogy végül a magyarok összeszedték minden maradék erejüket és hitüket, és világra szóló összefogást értek el. Minden magyar büszke lehet erre az új világsikerre, én is büszke vagyok, kedves Barátaim, hogy veletek együtt részese lehettem ennek. Két hete elkezdtünk egy mondatot, és ma pontot, pontosabban szólva felkiáltójelet tettünk a végére. Magyarországon a mai napon az emberek ereje legyőzte az oligarchákat. Ma újra mertünk nagyok lenni, mondjuk ki és legyünk rá büszkék. Átléptük a saját árnyékunkat. Ma mi vagyunk a szabad világ együttműködés-csúcstartói és bajnokai. Mától Magyarország politikai és gazdasági rendszerét a nemzeti együttműködés rendszerének hívják, és ezzel a rendszerrel Magyarországot közösen újra fogjuk építeni, és erőssé fogjuk tenni.
Olyan rendszer lesz ez, amelyben egymást fogjuk segíteni, és egymást fogjuk biztatni, hogy merjünk nagy célokat kitűzni és azokért közösen dolgozni. Ebben az új rendszerben az oligarchák régi szabályai érvényüket vesztik. Mától Magyarországon a magyar emberek érdeke az első.

Tisztelt Hölgyeim és Uraim! Magyar Választópolgárok!
A nemzeti együttműködés rendszerében a győztesnek nem igaza van, hanem feladata. És sikernek csak az számít, ami az egész közösség számára siker. Magyarország ma világra szóló győzelmet aratott, most az a feladatunk, hogy a győzelem lendületével folytassuk a megkezdett együttműködést, megkezdjük a mögöttünk hagyott korszak romjainak eltakarítását, a felelősség megállapítását és az újjáépítést.
Végül szerényen és alázattal azt üzenjük Magyarország polgárainak, hogy megértettük és diadalra vittük a magyarok történelmi álmát. Vincit voluntas tua! Győzedelmeskedjék hát a te akaratod!
Hajrá, Magyarország, hajrá, Magyarok!

Anexa 3: Discursul rostit de Orbán Viktor la reînmormântarea lui Nagy Imre

2014. június 16., hétfő 07:00 , szerző: MNO

Orbán Viktor beszéde Nagy Imre újratemetésekor, 1989-ben.

Polgártársak! 
Az orosz megszállás és a kommunista diktatúra negyven évvel ezelőtt történt bevezetése óta a magyar nemzetnek egyszer nyílt alkalma, csak egyszer volt elegendő bátorsága és ereje ahhoz, hogy megkísérelje elérni a már 1848-ban kitűzött céljait, a nemzeti függetlenséget és a politikai szabadságot. Céljaink máig nem változtak, ma sem engedünk a ’48-ból, így nem engedünk ’56-ból sem. Azok a fiatalok, akik ma az európai polgári demokrácia megvalósításáért küzdenek, két okból hajtanak fejet a kommunista Nagy Imre és társai előtt. 
Mi azokat az államférfiakat tiszteljük bennük, akik azonosultak a magyar társadalom akaratával, akik hogy ezt megtehessék, képesek voltak leszámolni a szent kommunista tabukkal, azaz az orosz birodalom feltétlen szolgálatával és a párt diktatúrájával. Ők azok az államférfiak számunkra, akik az akasztófa árnyékában sem vállalták, hogy a társadalmat megtizedelő gyilkosokkal egy sorba álljanak, akik életük árán sem tagadták meg azt a nemzetet, amely elfogadta őket és bizalmát beléjük helyezte. Mi az ő sorsukból tanultuk meg, hogy a demokrácia és a kommunizmus összeegyeztethetetlenek. 
Jól tudjuk, a forradalom és a megtorlások áldozatainak többsége korunkbeli, magunkfajta fiatal volt. De nem pusztán ezért érezzük magunkénak a hatodik koporsót. Mind a mai napig 1956 volt az utolsó esély arra, hogy nemzetünk a nyugati fejlődés útjára lépve gazdasági jólétet teremtsen. A ma vállunkra nehezedő csődtömeg egyenes következménye annak, hogy vérbe fojtották forradalmunkat, és visszakényszerítenek bennünket abba az ázsiai zsákutcába, amelyből most újra megpróbálunk kiutat találni. Valójában akkor, 1956-ban vette el tőlünk – mai fiataloktól – a jövőnket a Magyar Szocialista Munkáspárt. Ezért a hatodik koporsóban nem csupán egy legyilkolt fiatal, hanem a mi elkövetkező húsz vagy ki tudja, hány évünk is ott fekszik. 
Barátaim! 
Mi, fiatalok sok mindent nem értünk, ami talán természetes az idősebb generációk számára. Mi értetlenül állunk azelőtt, hogy a forradalmat és annak miniszterelnökét nemrég még kórusban gyalázók ma váratlanul ráébrednek, hogy ők Nagy Imre reformpolitikájának folytatói. Azt sem értjük, hogy azok a párt- és állami vezetők, akik elrendelték, hogy bennünket a forradalmat meghamisító tankönyvekből oktassanak, ma szinte tülekednek, hogy – mintegy szerencsehozó talizmánként – megérinthessék ezeket a koporsókat. Mi úgy véljük, nem tartozunk hálával azért, hogy harmincegy év után eltemethetjük halottainkat, nem jár nekik köszönet azért, mert ma már működhetnek politikai szervezeteink. A magyar politikai vezetésnek nem érdeme, hogy a demokráciát és szabad választásokat követelőkkel szemben – bár fegyvereik súlyánál fogva megtehetné – nem lép fel a Pol Potéhoz, Jaruzelskiéhez, Li Pengéhez vagy Rákosiékhoz hasonló módszerekkel. 

Polgártársak! 
Ma, harminchárom évvel a magyar forradalom és harmincegy évvel az utolsó felelős magyar miniszterelnök kivégzése után esélyünk van arra, hogy békés úton érjük el mindazt, amit az ’56-os forradalmárok véres harcokban ha csak néhány napra is, de megszereztek a nemzet számára. Ha hiszünk a magunk erejében, képesek vagyunk véget vetni a kommunista diktatúrának, ha elég eltökéltek vagyunk, rászoríthatjuk az uralkodó pártot, hogy alávesse magát a szabad választásoknak. Ha nem tévesztjük szem elől ’56 eszméit, olyan kormányt választhatunk magunknak, amely azonnali tárgyalásokat kezd az orosz csapatok kivonásának haladéktalan megkezdéséről. Ha van bennünk elég mersz, hogy mindezt akarjuk, akkor, de csak akkor beteljesíthetjük forradalmunk akaratát. Senki sem hiheti, hogy a pártállam magától fog megváltozni. 
Emlékezzetek, 1956. október 6-án, Rajk László temetésének napján a párt napilapja, a Szabad Nép öles betűkkel hirdette címlapján: Soha többé! Csak három hét telt el, és a kommunista párt ÁVH-s keretlegényeivel békés, fegyvertelen tüntetők közé lövetett. Két év sem telt el, és az MSZMP Rajkéhoz hasonló koncepciós perekben ítéltette halálra ártatlanok százait, köztük saját elvtársait. Mi nem érjük be a kommunista politikusok semmire sem kötelező ígéretével, nekünk azt kell elérnünk, hogy az uralkodó párt ha akar, se tudjon erőszakot alkalmazni ellenünk. Csak ezen a módon kerülhetjük el az újabb koporsókat, a maihoz hasonló megkésett temetéseket. Nagy Imre, Gimes Miklós, Losonczy Géza, Maléter Pál, Szilágyi József a magyar függetlenségért és szabadságért adták életüket. Azok a magyar fiatalok, akik előtt ezek az eszmék még ma is sérthetetlenek, meghajtják fejüket emléketek előtt. 

Nyugodjatok békében!

Bibliografie

Alvin Toffler, Puterea în mișcare, Ed. Antet, București, 1998

Brian McNair, An introduction to political communication, Fifth edition,

Taylor & Francis, Routledge, Oxon, 2011;

Cristina Coman, Relațiile publice și mass-media, Ediția a 2-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2000;

David George, Tehnici de relații publice : comunicarea cu mass-media, Editura Polirom, Iași, București, 2008;

Denis Mc Quail, Comunicarea, Editura Institutul European, Iași, 1999

Dr. Móré Mariann, A RETORIKA ALAPJAI, Universitas Debrecen, Debrecen, 2013;

Evelina Graur, Tehnici de comunicare, Ed. Mediamira, Cluj-Napoca, 2001;

Goldhaber,G. M., Organizational communication., Brown & Benchmark Madison, WI, 1993;

Goodman, M. B., Corporate communication. State University of New York Press. Albany, 1994;

Habermas, J., Communication and the evolution of society. Beacon Press, Boston, 1979;

Hauser, M. D., The evolution of communication. MIT Press. Cambridge, MA, 1998;

Hull, Raymond, Succesfull Public Speaking, Published by Arco, New York, 1971;

I. Maxim Danciu, Mass-media, comunicare și societate, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2003;

Jacques Gerstlé, Comunicarea politică, Editura Institutul European, Iași, 2002;

Jaffe, C., Public speaking: Concepts and skills for a diverse society (2nd ed.),

Wadsworth, New York, 1998;

Kirk Hallahan, Defining Strategic Communication, Lawrence Erlbaum Associates, Inc., Colorado, 2007;

Lidia Livia Vető, Politikai Marketingkomunikáció Magyarországon, Budapest, 2006;

Lynda Lee Kaid, Handbook of Political Communication Research, Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, Mahwah, New Jersey, 2004;

Manda Corneliu, Administrația publică și cetățeanul – structuri, autorități, informație publică, Editura Tehnică, București, 1997;

Manuel Adolphsen, Branding in Election Campaigns: Just a Buzzword or a New Quality of Political Communication?, London School of Economics and Political Science, 2009;

Mircea Agabrian, „Strategii de comunicare eficientă”, Ed, Institutul European, Iași, 2008

Szeles Péter, Public Relations a gyakorlatban, Geomédia Szakkönyvek, Budapest, 1999;

Stancu Șerb, Relații publice și comunicarea, Ed. Teora, 1999

Stoica Dan, Comunicarea publică: relații publice, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004;

Sultana Craia, Comunicare și mass-media, Ediția a 2-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006;

Thomas L. Harris: The Marketer’s Guide to Public Relations, Ed. John Wiley and Sons. Inc., New York, 1991

Corina Olteanu, Sorin Căldăraru, Carmen Epure, Cetățenii defavorizați: clienți permanenți sau parteneri ai administrației publice locale?, Editura Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, 2001;

Derina Holtzhausen and Ansgar Zerfass, The Routledge Handbook of Strategic Communication, Taylor & Francis, Routledge, Oxon, 2015;

Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk, Dean Kruckeberg, Totul despre Relațiile Publice, Ed. Polirom, Iași, 2010

Ghidul relațiilor publice cu mass-media, Strategii de comunicare, Programul M.A.I. „Imagine prin fapte”, editura Ex Ponto, Constanța, 2004;

Hagge-Greenberg, L., Report on the liberal arts employer survey: Opportunities for the liberal arts graduate. ,Midwest College Placement Association, New York, 1979;

Johnson-Cartee,K., Strategic political communication: Rethinking social influence, persuasion and propaganda.,Rowan & Littlefield, Lanham, MD, 2004;

Kent Middleton, Robert Trager, Bill F. Chamberlin, Legislația comunicării publice, Traducere de Mălina Iordan, Editura Polirom, Iași, 2002;

Lawrence R. Frey, Kenneth N. Cissna, Routledge Handbook of Applied Communication Research, Taylor & Francis, Routledge, Oxon, 2009;

Michael Bland, Alison Theaker, David Wragg, Relațiile eficiente cu mass-media, Traducere și prefață de Nicu Pană, București, 2003;

Philip Koetler, Gary Armstrong, John Saunders, Veronica Wong, Principiile Marketingului – Ediția Europeană, Ed. Teora, București, 1998,

Pierre Zémor, trad. de Margareta Samoilă, Ion I.Ionescu, Comunicarea publică, Iași: Institutul European, 2003;

Neale, Larry and Hughes, Andrew and Dann, Stephen M.: Exploring the

application of personal brands and opinion leadership in political marketing. University of Western Sydney, Sydney, 2008;

Nyárádi Gáborné, Szeles Péter, Public relations I, II. , Perfekt Nyomda, Budapest, 1996;

Communication in the Real World: An Introduction to Communication Studies v. 1.0 disponibil on-line la http://www.saylor.org/site/wp-content/uploads/2013/06/Communication-in-the-Real-World.pdf accesat on-line în 18.03.2015;

Orbán: A halálbüntetés kérdését napirenden kell tartani disponibil on-line la http://hvg.hu/itthon/20150428_Orban_A_halalbuntetes_kerdeset_napirenden accesat în 05.05.2015;

Orbán Viktor ünnepi beszéde disponibil on-line la http://www.fidesz.hu/hirek/2010-04-26/orban-viktor-unnepi-beszede-a-vorosmarty-teren accesat în 05.05.2015

Stand Up, Speak Out: The Practice and Ethics of Public Speaking disponibil on-line la http://www.saylor.org/site/wp-content/uploads/2013/07/Stand-Up-Speak-Out-The-Practice-and-Ethics-of-Public-Speaking.pdf accesat on-line 05.03.2015;

Winston Churchill: We shall fight on the beaches disponibil on-line la http://en.wikipedia.org/wiki/We_shall_fight_on_the_beaches accesat în 02.15.2015;

*** http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/apr/15/hungary-political-regression-repression-racism

*** http://www.bbc.com/news/world-europe-16390574

*** http://www.washingtonpost.com/opinions/hungarys-illiberalism-should-not-go-unchallenged/2014/08/16/b2dc72d4-1e5c-11e4-82f9-2cd6fa8da5c4_story.html

*** http://www.ukessays.com/essays/management/public-relations-in-depth-analysis-management-essay.php

*** http://mno.hu/nagy_imre_ujratemetese/orban_viktor_beszede_nagy_imre_es_martirtarsai_ujratemetesen-320290

*** http://dexonline.ro/definitie/retorica

*** http://dexonline.ro/definitie/retor

*** http://dexonline.ro/definitie/discurs

Anexa 1: Orbán: Trebuie menținută la zi pedeapsa cu moartea

Orbán: A halálbüntetés kérdését napirenden kell tartani

2015. április 28., kedd, 12:24 Utolsó frissítés: 2015. április 28., kedd, 13:17

Szerző: hvg.hu

A halálbüntetés mellett foglalt állást Orbán Viktor Pécsen, amikor a kaposvári trafikos gyilkosságról kérdezték.

A Pécsen Páva Zsolttal közösen tartott sajtótájékoztatóján Orbán Viktor a kaposvári dohányboltban a múlt héten halálra késelt fiatal eladólány ügyével kapcsolatban azt mondta, "elfogadhatatlan, ami történt, és a helyi városvezetésnek a teljes súlyával kell fellépnie".

A miniszterelnök hozzátette, "bár azt hittük, hogy pontot tettünk a magyar büntető törvénykönyvvel és bűnüldözéssel kapcsolatos kérdésekre, amikor bevezettük a három csapást és a tényleges életfogytiglant, a halálbüntetés kérdését Magyarországon napirenden kell tartani, és tudatni kell, hogy semmitől sem riadunk vissza".

Fotó: MTI / Sóki Tamás

Tavaly áprilisban Lázár János Miniszterelnökséget vezető miniszter is a halálbüntetés visszaállítása mellett foglalt állást,ő akkor azt mondta, "a bíróságok nem ismerik a magyar valóságot", és hogy személy szerint sajnálja, hogy nem lehet visszaállítani a halálbüntetést.

A halálbüntetés visszaállítása egyébként a Jobbik programjának része, a párt már évek óta erről beszél.

 © Minden jog fenntartva! 2009 – 2015 HVG Kiadó Zrt.

Anexa 2: Discurs festiv a lui Orbán Viktor în piața Vőrősmarty

2010.04.26

ORBÁN VIKTOR ÜNNEPI BESZÉDE A VÖRÖSMARTY TÉREN  

A 2010. évi országgyűlési választások második fordulójának estéjén, április 26-án a győztes párt, a Fidesz elnöke és miniszterelnök-jelöltje, Orbán Viktor Budapesten, a Vörösmarty téren beszélt az ünneplő emberek előtt. Beszédének teljes szövegét az orbanviktor.hu alapján közöljük.

Tisztelt Hölgyeim és Uraim!
Magyar választópolgárok, magyarok határon innen és túl örömmel jelentem, hogy a mai csúcstámadás, a mai oxigénpalack nélküli csúcstámadás sikerült. A Fidesz – Magyar Polgári Szövetség és a Kereszténydemokrata Néppárt a magyar parlamenti mandátumok 68 százalékát szerezte meg. 
Tisztelt Hölgyeim és Uraim!
Magyarország a mai napon megerősítette a demokrácia melletti elkötelezettségét, helyét Európában és az Európai Unióban. Köszönet mindenkinek. Köszönet minden magyar embernek. De különösen köszönet azoknak, akik nyolc éven keresztül kitartottak a Fidesz, a Kereszténydemokrata Néppárt és a polgári körök mozgalma mellett. A csúcsra ugyan a mai napon Magyarország ért fel minden egyes polgárával együtt, de a nyolc éven keresztül kitartók mentek elől, ők vitték, és ők tűzték ki a mai napon a csúcsra a zászlót. Hála és köszönet érte. Egy európai ország a mai napon új csúcsot állított fel. Egy olyan ország, amely az utóbbi években jószerivel csak lesajnáló véleményeket kaphatott, csak negatív hírek szóltak róla a világban, és ma egyszer csak sokak számára, mint derült égből a villámcsapás, itt ez az új csúcs. Ez világsiker, ez magyar világsiker. A szabad világ országai elszoktak már attól, hogy a versengő pártokra épülő demokráciákban lehet olyan széles, óriási nemzeti egységet teremteni, mint amit a mai napon a magyarok hoztak létre.
Kedves Barátaim!
Nem egyszerűen arról van szó, hogy Magyarországon megtörtént a hatodik szabad választás. Sokkal nagyobb dolog történt a mai napon Magyarországon. Ma forradalom történt a szavazófülkékben. A mai napon a magyarok bebizonyították, hogy van értelme a demokráciának, van értelme hinni a demokráciában, mert demokratikus keretek között olyan nagy horderejű változást tudunk véghezvinni, amelyet régen csak a forradalmak nyújthattak egy országnak. Mi történt Magyarországon, kedves Barátaim? A mai napon Magyarországon beteljesedett egy történelmi tanulság, húsz év tanulsága, a rendszerváltás nagy tanulsága, mely úgy hangzik: rendszert váltani nem lehet, rendszert csak megbuktatni és megdönteni lehet, megdönteni és újat alapítani helyette. 
Ma ez történt. A magyarok ma rendszert buktattak, és egy új rendszert alapítottak meg. A magyar emberek a mai napon megbuktatták a hatalommal visszaélő oligarchák rendszerét, és helyette megalapítottak egy új rendszert: a nemzeti együttműködés rendszerét. Olyan elemi erővel akarták lezárni a magyarok millióit megsanyargató, vagyonukból, reményeiből kiforgató korszakot, hogy végül a magyarok összeszedték minden maradék erejüket és hitüket, és világra szóló összefogást értek el. Minden magyar büszke lehet erre az új világsikerre, én is büszke vagyok, kedves Barátaim, hogy veletek együtt részese lehettem ennek. Két hete elkezdtünk egy mondatot, és ma pontot, pontosabban szólva felkiáltójelet tettünk a végére. Magyarországon a mai napon az emberek ereje legyőzte az oligarchákat. Ma újra mertünk nagyok lenni, mondjuk ki és legyünk rá büszkék. Átléptük a saját árnyékunkat. Ma mi vagyunk a szabad világ együttműködés-csúcstartói és bajnokai. Mától Magyarország politikai és gazdasági rendszerét a nemzeti együttműködés rendszerének hívják, és ezzel a rendszerrel Magyarországot közösen újra fogjuk építeni, és erőssé fogjuk tenni.
Olyan rendszer lesz ez, amelyben egymást fogjuk segíteni, és egymást fogjuk biztatni, hogy merjünk nagy célokat kitűzni és azokért közösen dolgozni. Ebben az új rendszerben az oligarchák régi szabályai érvényüket vesztik. Mától Magyarországon a magyar emberek érdeke az első.

Tisztelt Hölgyeim és Uraim! Magyar Választópolgárok!
A nemzeti együttműködés rendszerében a győztesnek nem igaza van, hanem feladata. És sikernek csak az számít, ami az egész közösség számára siker. Magyarország ma világra szóló győzelmet aratott, most az a feladatunk, hogy a győzelem lendületével folytassuk a megkezdett együttműködést, megkezdjük a mögöttünk hagyott korszak romjainak eltakarítását, a felelősség megállapítását és az újjáépítést.
Végül szerényen és alázattal azt üzenjük Magyarország polgárainak, hogy megértettük és diadalra vittük a magyarok történelmi álmát. Vincit voluntas tua! Győzedelmeskedjék hát a te akaratod!
Hajrá, Magyarország, hajrá, Magyarok!

Anexa 3: Discursul rostit de Orbán Viktor la reînmormântarea lui Nagy Imre

2014. június 16., hétfő 07:00 , szerző: MNO

Orbán Viktor beszéde Nagy Imre újratemetésekor, 1989-ben.

Polgártársak! 
Az orosz megszállás és a kommunista diktatúra negyven évvel ezelőtt történt bevezetése óta a magyar nemzetnek egyszer nyílt alkalma, csak egyszer volt elegendő bátorsága és ereje ahhoz, hogy megkísérelje elérni a már 1848-ban kitűzött céljait, a nemzeti függetlenséget és a politikai szabadságot. Céljaink máig nem változtak, ma sem engedünk a ’48-ból, így nem engedünk ’56-ból sem. Azok a fiatalok, akik ma az európai polgári demokrácia megvalósításáért küzdenek, két okból hajtanak fejet a kommunista Nagy Imre és társai előtt. 
Mi azokat az államférfiakat tiszteljük bennük, akik azonosultak a magyar társadalom akaratával, akik hogy ezt megtehessék, képesek voltak leszámolni a szent kommunista tabukkal, azaz az orosz birodalom feltétlen szolgálatával és a párt diktatúrájával. Ők azok az államférfiak számunkra, akik az akasztófa árnyékában sem vállalták, hogy a társadalmat megtizedelő gyilkosokkal egy sorba álljanak, akik életük árán sem tagadták meg azt a nemzetet, amely elfogadta őket és bizalmát beléjük helyezte. Mi az ő sorsukból tanultuk meg, hogy a demokrácia és a kommunizmus összeegyeztethetetlenek. 
Jól tudjuk, a forradalom és a megtorlások áldozatainak többsége korunkbeli, magunkfajta fiatal volt. De nem pusztán ezért érezzük magunkénak a hatodik koporsót. Mind a mai napig 1956 volt az utolsó esély arra, hogy nemzetünk a nyugati fejlődés útjára lépve gazdasági jólétet teremtsen. A ma vállunkra nehezedő csődtömeg egyenes következménye annak, hogy vérbe fojtották forradalmunkat, és visszakényszerítenek bennünket abba az ázsiai zsákutcába, amelyből most újra megpróbálunk kiutat találni. Valójában akkor, 1956-ban vette el tőlünk – mai fiataloktól – a jövőnket a Magyar Szocialista Munkáspárt. Ezért a hatodik koporsóban nem csupán egy legyilkolt fiatal, hanem a mi elkövetkező húsz vagy ki tudja, hány évünk is ott fekszik. 
Barátaim! 
Mi, fiatalok sok mindent nem értünk, ami talán természetes az idősebb generációk számára. Mi értetlenül állunk azelőtt, hogy a forradalmat és annak miniszterelnökét nemrég még kórusban gyalázók ma váratlanul ráébrednek, hogy ők Nagy Imre reformpolitikájának folytatói. Azt sem értjük, hogy azok a párt- és állami vezetők, akik elrendelték, hogy bennünket a forradalmat meghamisító tankönyvekből oktassanak, ma szinte tülekednek, hogy – mintegy szerencsehozó talizmánként – megérinthessék ezeket a koporsókat. Mi úgy véljük, nem tartozunk hálával azért, hogy harmincegy év után eltemethetjük halottainkat, nem jár nekik köszönet azért, mert ma már működhetnek politikai szervezeteink. A magyar politikai vezetésnek nem érdeme, hogy a demokráciát és szabad választásokat követelőkkel szemben – bár fegyvereik súlyánál fogva megtehetné – nem lép fel a Pol Potéhoz, Jaruzelskiéhez, Li Pengéhez vagy Rákosiékhoz hasonló módszerekkel. 

Polgártársak! 
Ma, harminchárom évvel a magyar forradalom és harmincegy évvel az utolsó felelős magyar miniszterelnök kivégzése után esélyünk van arra, hogy békés úton érjük el mindazt, amit az ’56-os forradalmárok véres harcokban ha csak néhány napra is, de megszereztek a nemzet számára. Ha hiszünk a magunk erejében, képesek vagyunk véget vetni a kommunista diktatúrának, ha elég eltökéltek vagyunk, rászoríthatjuk az uralkodó pártot, hogy alávesse magát a szabad választásoknak. Ha nem tévesztjük szem elől ’56 eszméit, olyan kormányt választhatunk magunknak, amely azonnali tárgyalásokat kezd az orosz csapatok kivonásának haladéktalan megkezdéséről. Ha van bennünk elég mersz, hogy mindezt akarjuk, akkor, de csak akkor beteljesíthetjük forradalmunk akaratát. Senki sem hiheti, hogy a pártállam magától fog megváltozni. 
Emlékezzetek, 1956. október 6-án, Rajk László temetésének napján a párt napilapja, a Szabad Nép öles betűkkel hirdette címlapján: Soha többé! Csak három hét telt el, és a kommunista párt ÁVH-s keretlegényeivel békés, fegyvertelen tüntetők közé lövetett. Két év sem telt el, és az MSZMP Rajkéhoz hasonló koncepciós perekben ítéltette halálra ártatlanok százait, köztük saját elvtársait. Mi nem érjük be a kommunista politikusok semmire sem kötelező ígéretével, nekünk azt kell elérnünk, hogy az uralkodó párt ha akar, se tudjon erőszakot alkalmazni ellenünk. Csak ezen a módon kerülhetjük el az újabb koporsókat, a maihoz hasonló megkésett temetéseket. Nagy Imre, Gimes Miklós, Losonczy Géza, Maléter Pál, Szilágyi József a magyar függetlenségért és szabadságért adták életüket. Azok a magyar fiatalok, akik előtt ezek az eszmék még ma is sérthetetlenek, meghajtják fejüket emléketek előtt. 

Nyugodjatok békében!