Studiu de Caz Plubika Tv

CUPRINS:

Abstractul (rezumatul) oferă informații despre studiul realizat de masterand. Un bun rezumat trebuie să fie exact, redactat cu atenție, să reflecte corect conținutul studiului, să nu includă informații care nu se regăsesc în text. Rezumatul trebuie să fie suficient de cuprinzător și să includă: a) problematica studiului; b) obiectivele sau ipotezele; c) metodologia; d) rezultatele; e) principalele concluzii ale studiului.

Abstractul trebuie să aibă un volum de 1-2 pagini. Pentru toate tezele de master se va alcătui un abstract în limba română care va fi tradus în limba engleză sau franceză. Tezele scrise în limba rusă vor conține un abstract în română, în rusă și într-o limbă de circulație internațională.

INTRODUCERE

La mijlocul secolului al XIX-lea s-au fondat condițiile care vor duce la dezvoltarea unui concept de jurnalism care, potrivit lui De Burgh „a fost de atunci un model și a cărui relație cu politicul a fost o aspirație și un arhetip” [22, p. 35]. În contextul dat jurnalismul a evoluat rapid într-o diversitate de genuri și se manifestă până în present în variațiuni. Unul din genurile cele mai complexe este jurnalismul de investigație. Acest tip de jurnalism reprezintă forma cea mai desăvârșită de realizare a jurnalismului profesionist.

În data de 24 mai 2012, la Chișinău au fost marcate Zilele Jurnalismului de Investigație din Europa de Sud-Est. Potrivit experților media din țările cu democrații avansate, jurnalismul de investigație din R.Moldova este unul slab dezvoltat”. Cele mai mari piedici pentru jurnaliștii de anchetă din Republica Moldova în realizarea desăvârșită și profesionistă a acestui gen jurnalistic reprezintă sunt accesul limitat la informațiile de interes public și nivelul scăzut de trai, care influențează destul de mult desfășurarea investigațiilor.

Participanții în cadrul evenimentului au făcut schimb de opinii, tehnici avansate în lucrul investigativ, metode de lucru, de realizare a bugetului și chiar a unei emsiuni investigatie adevărate. S-a pus accent îndeosebi pe lupta împotriva corupției și a crimei organizate. Potrivit lui Victor Moșneaga, jurnalist de investigație, „este foarte greu de obținut anumite informații pentru că funcționarii nu doresc să colaboreze. Deși există temeiul legal să ajungă la o anumită informație, la aceasta se ajunge la fel de greu”. În opinia ziaristei Aneta Grossu, „o provocare în dezvoltarea jurnalismului de investigație este finanțarea insuficientă a publicațiilor de investigație”. În același timp, Paul Radu, jurnalist de investigație din România, spune că „foarte multe organizații care fac jurnalism sunt din păcate legate de interese, care nu permit practicarea unui jurnalism de anchetă correct”. Totodată, în opinia lui „unii patroni de media nu au interes de a face dezvăluiri și al doilea este că jurnaliștii nu au pregătirea necesară”. În cadrul Zilelor de Investigație din Europa de Sud-Est Vlad Filat, care a spus că urmărește cu atenție ceea ce fac public jurnaliștii de investigație și că în unele cazuri, reacția unor organe ale statului lasă de dorit, dar sunt și o mulțime de cazuri când reacția este una promptă, adecvată.

Jurnalismul de investigație este un gen jurnalistic care are ca obiective principale anchetarea din punct de vedere jurnalistic a unor carențe ale societății, cum ar fi: erori ale sistemului judiciar, corupție, abuzuri, pe care anumite persoane încearcă să le ascundă de ochiul public. În anul 1637 englezul William Prynne a publicat un text care, în termenii jurnalismului modern, ar putea fi definit ca fiind o anchetă. Acesta a urmărit îndeaproape viața casei regale și a adus, în urma observațiilor personale, critici aspre la adresa reginei. Actul său i-a fost fatal, căci instanța de judecată l-a condamnat la închisoare pe viață pentru prejudicii de imagine aduse casei regale. Din perspectivă istorică însă, apariția jurnalismului de investigație coincide cu începutul consolidării democrației liberale. Pentru ca acest tip de jurnalism să se poată dezvolta era nevoie în primul rând de cetățeni și guvernanți cu tradiții democratice solide, de aceea jurnalismul de investigație s-a dezvoltat rapid în țări precum SUA sau Marea Britanie. Fondatorul jurnalismului de investigație este considerat scriitorul Mark Twain, care în 1862 lucra ca reporter în Virginia City. În urma dezvăluirilor afacerilor ilegale în care erau implicați funcționari publici, deputați, judecători, Mark Twain a câștigat o oarecare notorietate în rândul jurnaliștilor, el fiind cel care a primit pentru prima dată porecla demuckraker (răscolitor de gunoaie). Denumirea de muckraker s-a generalizat la începutul secolului al XX-lea, când președintele Theodore Roosevelt compară jurnaliștii cu personajul din romanul Progresul piligrimului de John Bunyan, care în loc să se uite în sus preferă să umble cu capul în jos, scormonind în gunoaiele de sub picioare. La sfârșitul secolului al XIX-lea în SUA apare The McClure’s, prima publicație de investigație specializată.

În principiu, metodele jurnalismului de investigație se deosebesc puțin de metodele tradiționale ale activității jurnalistice, dar presupun o abordare specifică a tot ce întreprinde jurnalistul. Aceasta se datorează faptului că jurnalismul de investigație, fără îndoială, este cel mai complicat gen în jurnalism, este apogeul în domeniul jurnalisticii. Investigarea poate dura o săptămână, două sau chiar câteva luni. Și nu există garanție că în final se va ajunge la rezultatul scontat. Foarte des jurnalismul de investigație este legat de un risc atât pentru reporter, cât și pentru protagoniștii investigației. În acest sens, jurnalistul trebuie să fie extrem de precaut. Dennis King spune într-o carte a sa (Get the Facts on Anyone) că vom afla foarte multe informatii despre o persoana, investigând locul ei de munca. De pilda, in baza de date a institutiei unde lucreaza, trebuie sa gasim informatii importante (unele negative, defavorabile) despre persoana anchetata. Daca ancheta are ca subiect o institutie, ea se va face examinand printre altele si dosarul cu biografia directorilor unde putem afla multe lucruri despre trecutul, competenta sau pregatirea lor profesionala. Cum anume ajungi la datele confidentiale din acest dosar, asta tine de abilitate, de perseverenta, de noroc si, nu in ultimul rand, de banii cu care plătim sursele.

O buna investigatie nu incepe neaparat cu un subiect-bomba, ci cu o mare curiozitate si mai multe intrebari : in ce consta abaterea de la normalitate? cine castiga si cine pierde ? de ce ? cum ? Gasirea si gestionarea corecta a dovezilor in contradictoriu (fata in fata) vor completa ipoteza de lucru, sustinand ca o coloana vertebrala credibilitatea textului. Jurnalistul de investigatie poate trata aproape orice subiect din domeniul privat sau din domeniul vietii publice. Doua categorii generale sunt insa recomandabile in alegerea subiectului : 1) organizatiile care opereaza in zone indepartate de interesul public; 2) persoane si institutii impinse pe neasteptate in lumina reflectoarelor de catre un eveniment, o declaratie socanta etc. Chiar daca putem gasi si alte categorii de subiecte (de pilda, cele standardizate si virtual conflictuale : coruptie, accidente de munca, erori medicale), un lucru e sigur – cititorii vor sa afle mereu ce se intampla in spatele usilor inchise. Zonele interzise sau greu accesibile starnesc cea mai mare curiozitate.

Se spune ca atunci cand este trezit din somn in toiul noptii, un pompier trebuie sa se echipeze rapid si sa fuga la locul incendiului. Ziaristul de investigatie se ocupa de altceva. El trebuie sa dezvaluie cititorilor cine a aprins chibritul si de ce. Ĩntr-un singur punct, munca lui se aseamana cu cea a pompierului : ziaristul trebuie sa ajunga cat mai rapid la locul evenimentului, ba chiar sa fie prezent acolo chiar in momentul producerii incendiului. Fara a avea o sursa serioasa de informatii, acest lucru este, practic, imposibil. Sa nu cadem totusi in mistica surselor secrete. Adeseori, aceste surse sunt banale si la indemana oricui.

Actualitatea temei este determinată de faptul că, în prezent, mass-media din Republica Noldova lasă de dorit la capitolul investigaâii televizate și nu numai, dar totuși se observă o încercare în a dezvolta acest gen din domeniul jurnalismului. Societatea din țara noastră este coruptă. În ultimii ani rata criminalității sporește din ce în ce mai mult. În instituțiile de Stat se comit acțiuni fără explicații. Presa este a patra putere în Stat, cea care trebuie să scoată la iveală adevărul faptelor. Emisiunile de investigații ar trebui să recurgă la metodele jurnalismului de investigație pentru a prezenta în fața societății ceea ce se ascunde se ochii lumii. Proasta finanțare și sărăcia din statul nostru, presa monitorizată de oameni politici, presiunea oligarhilor asupra mass-mediei, reprezintă doar câteva dintre piedicile pe care le au jurnaliștii din Republica Moldova în dezvoltarea lor profesională și în realizarea jurnalismului de investigație la modul profesionist.

Scopul lucrării îl constituie cercetarea modului în care mass-media reflectă realitatea din țară prin metode de investigație; atât din punct de vedere al ponderii subiectelor, cât și din punct de vedere al tematicii și gradului de transparență. Astfel, scopul impune următoarele sarcini:

Reflectarea jurnalismului de investigație în emisiunile televizate.

Prezentarea carențelor jurnalismului de investigații televizate în Republica Moldova;

Analiza emisiunilor de investigație televizate;

Argumentarea necesitații de dezvoltare a jurnalismului de investigație televizat în țara noastră.

Suportul metodologic al studiului. În cercetările efectuate, autorul prezentului studiu a apelat, în special, la metoda analitică de cercetare, drept o metodă științifică generală, care i-a permis să dezvăluie trăsăturile esențiale ale fenomenului studiat. În realizarea acestui deziderat a fost utilizată cercetarea calitativă a tuturor materialelor de investigație utilizate în cadrul emisiunilor televizate monitorizate, fiind utilizate metode ca: analiza, sistematizarea, sinteza, precum și comparația dintre emisiunile de investigație din Republica Moldova și din România. Au fost utilizate, de asemenea, metode cantitative de cercetare, care au permis structurarea datelor obținute și realizarea unor grafice reprezentative pentru investigația temei examinate.

Gradul de studiere a temei investigate. Emisiunile de investigații televizate din Republica Moldova nu au fost abordate în lucrările cercetătorilor. Nu sunt elaborate studii referitor la realizarea acestor tipuri de emisiuni, referitor la rolul mass mediei în prezentarea realității așa cum este ea, standarde și valori. Există Centrul Jurnalismului de investigație la Chișinău. Dar investigația televizată din țara noastră este abordată mai puțin, dat fiind faptul că nici genul jurnalismul de investigație nu este foarte dezvoltat sau aproape ca lipsește. Emisiunile de investigație autohtone au mai mult rol informativ, decât investigativ.

Despre jurnalismul de investigație au scris mai mulți autori, atât din țară, cât și de peste hotare. Toate lucrările conțin compartimente ce țin de modul în care ar trebui realizat jurnalismul de investigație. În Republica Moldova există, însă, Zilele Jurnalismului de Investigație din Europa de Sud-Est, care adună jurnaliști calificați. Mai că nu există studii care s-au axat pe abordarea problemei în cauză; care să monitorizeze felul în care mass-media reflectă realitatea prin emisiunile de investigație televizate. Până nu demul nici nu se încerca a investiga ceva. Abia în ultimii ani au fost întreprinse câteva încercări de prezentare a realității din țara noastră, dar și acestea sunt realizate pe jumătate. Astfel se evidențiează gradul de libertate a presei din Republica Moldova. Până la urmă nu sunt nici jurnaliști calificați pentru a realiza astfel de emisiuni. Observăm mai mult manuale de jurnalism de investigație și ghiduri practice, decât studii concrete. Analizând situația de până la moment și constatând gradul major de documentare necalitativă și de mare presiune din partea oligarhilor din țara noastră, privind emisiunile de investigație televizate din Republica Moldova, am constatat insuficiența cercetărilor calitative și cantitative ale mass-mediei din perspectiva abordării investigației propriu-zise. În puținele emisuni prezente pe piața autohtonă, metodele jurnalismului de investigație sunt tratate doar tangențial. În emisiuni sunt elucidate doar unele aspecte ale problemelor care ne preocupă, în marea lor parte ele rămân neatinse pentru ca jurnaliștii să nu-și supere șefii și să-și poată păstra locul de muncă. Vom remarca, îndeosebi, faptul că în afara atenției specialiștilor au fost lăsate unele probleme importante ale vieții cotidiene din Republica Moldova. În acest context, presa locală nu a fost și nici nu este monitorizată, din această perspectivă, în nici unul din studii, pentru că nu prezintă interes și nici nu abordează profund adevăratul jurnalism de investigație.

Noutatea științifică a studiului. Lucrarea de față este axată pe o cercetare complexă a modului în care televiziunea abordează jurnalismul de investigație în emisiuni. Originalitatea lucrării este pusă în valoare de cercetarea, monitorizarea televiziunilor naționale și anume ensiunile de investigații televizate, acestea nefiind monitorizate, până în prezent, în niciun studiu din Republica Moldova. Studiul oferă o sistematizare a două emisuni investigative prezente pe micile ecrane din țară, precum și o analiză comparativă a rezultatelor monitorizării acestor două emisuni. În încercarea de a studia emisunile „Moldova – țară de minune” de la postul privat de televiziune Publika TV și „Reporter de gardă” de la postul public de televiziune Moldova 1, din perspectiva jurnalismului de investigație, s-au identificat o serie de lacune, conștientizarea cărora este o etapă cvasi-obligatorie pentru o presă democrată, liberă și credibilă dintr-o societate care se vrea a se schimba în bine.

Structura lucrării. Teza „Emisiunea de investigații televizate – produs autohton. Studiu de caz” cuprinde: introducerea, două capitole, care redau conținutul de bază al cercetării, concluziile, recomandările și bibliografia.

Astfel, în introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul metodologic de studiu și gradul de studiere a temei investigate.

Primul capitol „Investigațiile jurnalistice televizate.Abordări tematice” studiază conceptul de jurnalism de investigație de la origini și până în prezent, rolul mass-mediei în deconspirarea actelor ilegale din țară, prezentarea oamenilor politici, așa cum sunt ei, promovarea libertății presei și a egalității oamenilor într-o societate democratică ce tinde și se vrea a fi europeană.

Al doilea capitol, se prezintă în corespundere cu scopurile preconizate și reflectă rezultatele monitorizării celor două emisiuni, „Moldova – țară de minune”, difuzată la postul privat de televiziune Publika TV și „Reporter de gardă”, difuzată la postul public de televiziune Moldova 1, în rezultatul investigațiilor desfășurate de jurnaliștii de la „Ziarul de gardă”. Acesta conține analiza calitativă și cantitativă a fiecărei emisuni televizate în parte, din perspectiva modului în care a fost efectuat și reflectat jurnalismul de investigație, tehnicile și metodele utilizate și, de asemenea, analiza comparativă dintre cele două emisuni televizate confornm criteriilor jurnalismului de investigație.

Studiul este încheiat cu o serie de concluzii referitor la tema studiată și de un compartiment constituit din recomandări practice.

Cuvintele-cheie ale tezei: jurnalism de investigație, anchetă, emisiune televizată, reporter, subiect, documente, observație, metodă, precedeu, tehnică, montaj, idei, reportaj.

INVESTIGAȚIILE JURNALISTICE TELEVIZATE

1.1 Concept și definire. Metodele investigației jurnalistice

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea se creaseră condițiile pentru apariția unui concept de jurnalism care a fost de atunci un model și a cărui relație cu politicul a fost o aspirație și un arhetip. Jurnalismul și-a dezvoltat rapid anumite norme profesionale, propriile tehnici, o varietate de genuri, dintre care unul este jurnalismul de investigație. Mai mult, el s-a bazat pe raționalismul sporit al discursului intelectual din acel timp și pe calea științifică de găsire a adevărului din fapte, care a fost cel mai mare dar al Iluminismului; astfel, el a avansat ideea obiectivității, sau, cel puțin, a imparțialității. „Întocmai ca marii romancieri recunoscuți, jurnaliștii de investigație au îmbinat observația rațională cu empatia morală și au făcut din exploatare și abuz, un subiect abordabil pentru analiză, discuție și investigație. Totuși, când la începutul secolului al XX-lea, mass-media devine o mare afacere, jurnalismul, așa cum este el definit în această lucrare, a fost amenințat. Așa cum aceste scrieri au devenit „spații între reclame”, agenda morală a devenit doar o altă marfă, sau, precum imaginile cu fete goale, un alt mijloc de a atrage cumpărătorul. Între 1960-1980, Public Service Broadcasting (PSB – Serviciul Public de Radio-difuziune) a dat jurnalismului de investigație un nou statut, dar declinul PSB a fost o lovitură puternică pentru el” [22, p.16].

Jurnalismul de investigație este un gen jurnalistic care are ca obiective principale anchetarea din punct de vedere jurnalistic a unor carențe ale societății, cum ar fi: erori ale sistemului judiciar, corupție, abuzuri, pe care anumite persoane încearcă să le ascundă de ochiul public. „În anul 1637 englezul William Prynne a publicat un text care, în termenii jurnalismului modern, ar putea fi definit ca fiind o anchetă. Acesta a urmărit îndeaproape viața casei regale și a adus, în urma observațiilor personale, critici aspre la adresa reginei. Actul său i-a fost fatal, căci instanța de judecată l-a condamnat la închisoare pe viață pentru prejudicii de imagine aduse casei regale. Din perspectivă istorică însă, apariția jurnalismului de investigație coincide cu începutul consolidării democrației liberale” [34, p.19]. Pentru ca acest tip de jurnalism să se poată dezvolta era nevoie în primul rând de cetățeni și guvernanți cu tradiții democratice solide, de aceea jurnalismul de investigație s-a dezvoltat rapid în țări precum SUA sau Marea Britanie. Fondatorul jurnalismului de investigație este considerat scriitorul Mark Twain, care în 1862 lucra ca reporter în Virginia City. În urma dezvăluirilor afacerilor ilegale în care erau implicați funcționari publici, deputați, judecători, Mark Twain a câștigat o oarecare notorietate în rândul jurnaliștilor, el fiind cel care a primit pentru prima dată porecla demuckraker (răscolitor de gunoaie). Denumirea de muckraker s-a generalizat la începutul secolului al XX-lea, când președintele Theodore Roosevelt compară jurnaliștii cu personajul din romanul Progresul piligrimului de John Bunyan, care în loc să se uite în sus preferă să umble cu capul în jos, scormonind în gunoaiele de sub picioare. La sfârșitul secolului al XIX-lea în SUA apare The McClure’s, prima publicație de investigație specializată.

În Europa, jurnalismul de investigație a început să câștige teren sub influența celui american. Anchetele de presă au apărut cu regularitate în primul deceniu al secolului al XX-lea în paginile ziarelor din Marea Britanie și Suedia. Urmând exemplul Statelor Unite, în perioada interbelică și ziarele din Olanda, Elveția, Danemarca au aplicat investigația jurnalistică. Totuși, în prima jumătate a secolului al XX-lea, în urma prăbușirii democrațiilor liberale și instaurării unor regimuri totalitare sau autoritare în Germania, Italia, Spania,Portugalia, acest tip de presă nu a reușit să se impună în tot vestul Europei. Estul continentului nu l-a adoptat decât mult mai târziu, anchetele jurnalistice în această zonă fiind considerate extrem de periculoase și în ziua de azi.

Investigatie sau ancheta penala? Termenul de "investigatie jurnalistica" este profund tautologic. Ĩn definitiv, orice actiune jurnalistica este rodul unei investigatii, a unei documentari prealabile de la fata locului: stire, portret, relatare, reportaj etc. Ĩn mod evident, ancheta este investigativa, ea presupunand a studia aprofundat ceea ce se intampla in culise, in spatele usilor inchise. Hugo de Burgh fаcе o distinctiе mаi grеu dе nuаntаt in cоntеxtul mеdiаtic rоmаnеsc intre "jurnalismul de investigatii" si "jurnalismul disident" sau de dezvaluire. Acelasi autor constata iritarea confratilor fata de ziaristul-detectiv, considerand ca jurnalismul de investigatie nu e o disciplina, ci o mentalitate tipica ziaristilor aroganti, care isi imbraca dorinta de popularitate si salariile grase in afirmatii pompoase despre "responsabilitatea lor fata de societate, natiune, telespectatori sau adevar". Problema care se pune mereu in cazul anchetei nu este dreptul ziaristului de a investiga, ci competenta sa in domeniu, riscul ca cercetarea jurnalistica sa se suprapuna (neprofesionist si la limita legii) cu activitatea unor organisme legal constituite. Ĩn plus, pentru unii oameni de presa ancheta reprezinta o distragere de la adevaratele functii ale jurnalismului : a informa si a analiza. Mai concret, acest repros vizeaza o anume ipocrizie a jurnalistului de investigatie care nu e interesat sa dezvaluie coruptia, ci sa se afirme profesional ori sa se implice (fie si indirect) in anume dispute politice sau economice. 

Dusmanii investigatiei. Ĩntr-o ancheta, totul pleaca de la modul de abordare a informatiei. Ĩn timp ce stirile se ocupa rapid de informatiile primite, acceptand pasiv ceea ce este definit de catre autoritate (guvern, politie, purtatori de cuvant), jurnalistul de investigatie isi selecteaza propria informatie si o valorizeaza cu mijloacele lui specifice. Altfel spus, daca reportajul reprezinta o "poetica" a efectului, ancheta sustine o "poetica" a cauzei. Reportajul se centreaza pe intrebarea : cine ? si pe actorii evenimentului, in timp ce ancheta revine insistent la provocatoarea intrebare : de ce ? Fara a neglija contextul (unde? cand ? cum?), o buna ancheta trebuie sa demonteze mecanisme si aparente factuale, ajungand la informatii deseori ascunse, greu accesibile. Nu e usor. Primejdiile sunt nenumarate. Cea mai simpla din ele o reprezinta militantismul, tonul partinitor si nu tocmai dezinteresat, moralizarea sau dilatarea nepermisa a efectului. Urmeaza apoi excesul de informatie (a se vedea cazul "Petromin" sau dosarul "Flota", asa cum au fost ele prezentate in presa romana), folosirea limbajului abstract sau de stricta specialitate, abundenta surselor confidentiale si a atribuirilor incerte (gen: se zice, toata lumea stie ca etc.),. Nu in ultimul rand, trebuie sa amintim de marea primejdie pe care o reprezinta pe de o parte dosarele "gata pregatite" si pe de alta tema prea generala. O ancheta plina de date statistice privind consumul de alcool nu inseamna (gazetareste vorbind) aproape nimic. Cititorul are nevoie de fapte, de persoane in carne si oase, de concluzii. El stie ca, de pilda, alcoolul poate fi periculos pentru sanatate. Ceea ce nu stie cititorul este ca, din cauza abuzului de alcool, mor zilnic sute de persoane – in accidente, crime, sinucideri. Revelatiile oferite de lecturarea unor statistici, opiniile autorizate ale unui medic sau descrierea socanta a atmosferei dintr-un spital de dezalcoolizare pot constitui un bun inceput de ancheta sociala. „Consecintele nefaste ale consumului de alcool sunt nenumarate. Este limpede ca nu vom reusi doar in cateva pagini sa acoperim intreaga tema. Trebuie, prin urmare, sa ne oprim la un singur subiect (de pilda, delictele penale comise sub influenta bauturii), sa-l ilustram cu un fapt de viata dramatic, abia apoi trecand la investigatia propriu-zisa : aflarea cauzelor, stabilirea vinovatiei firmelor producatoare de alcool, publicitatea agresiva, lipsa unui cadru legal care sa protejeze minorii etc. 
Altfel spus, inainte de a porni munca de investigatie, ziaristul trebuie sa acopere doua exigente esentiale : definirea corecta si riguroasa a campului tematic si alegerea unui bun unghi de atac” [22, p.23].

Etapele investigației jurnalistice

Jacques Moriquand propune un plan de desfășurare a anchetei:

Documentarea;

Consultarea informatorilor din primul cerc;

O scurtă reluare a documentării, dacă acest lucru este indicat de informatori;

Stabilirea ordinii întrevederilor;

Ancheta pe teren – punctată de pauze pentru clarificarea datelor adunate și a relațiilor dintre ele și pentru regândirea unghiului de abordare a anchetei;

Redactarea;

Stocarea notelor anchetei, pentru o reluare într-o altă anchetă, mai târziu.

Paul Williams consideră că sunt 11 pași identificabili în procesului intelectual care stă la baza unui articol de investigație:

Găsirea unei idei de anchetă;

Studiul de fezabilitate;

Decizia de a merge mai departe sau nu;

Planificarea și construirea bazei;

Cercetarea inițială;

Reevaluarea;

Decizia de a merge mai departe sau nu;

Interviurile cheie;

Evaluarea finală;

Decizia finală de a merge mai departe sau nu;

Redactarea și publicarea;

la care se adaugă un al doisprezecelea pas

12. Planul de follow-up.

Simplificat planul unei anchete cuprinde următorii pași:

Pontul sau ideea + Formularea unor ipoteze;

Predocumentare + planificare;

Documentare;

Redactarea anchetei jurnalistice: Aceasta trebuie să cuprindă toate punctele de vedere și să evite calomnia și injuria;

Follow-up.

Metoda Williams. Orice investigatie trebuie sa cerceteze atent antecedentele evenimentului anchetat. Paul Williams, jurnalist american si teoretician al tehnicilor de cercetare, „stabileste 10 pasi importanti in procedura de investigare a unui eveniment.
1) Conceptia. Jurnalistul de investigatie trebuie sa nu aiba prejudecati si sa-si pregateasca mereu cercetarea propriu-zisa. E o orientare strategica importanta. Ideile pot veni de oriunde. "Ponturile" sunt importante, dar cu o conditie : sa nu le foloseste inainte de a le verifica serios. Sursele obisnuite trebuie dublate in permanenta de lectura zilnica a ziarelor si mai ales de observarea directa a societatii (banci, companii de asigurare, firme de avocatura, spitale, sindicate etc.).
2) Dosarul (Studiul de fezabilitate). E bine ca ziaristul sa prevada de la inceput ce obstacole va intampina in documentare si cum anume le va depasi. Orice ancheta serioasa trebuie sa ia in calcul de la inceput ostilitatea surselor, implicatiile morale si juridice, durata si bugetul estimat. Calcularea atenta a pasilor prevazuti in investigatie va usura munca in teren a ziaristului si, nu in ultimul rand, va convinge conducerea ziarului sa aprobe si sa sustina pana la capat realizarea anchetei.
3) Decizia de a publica sau nu o ancheta. Orice ancheta costa mult. Nici un ziar nu va accepta sa aprobe o investigatie fara a cantari cu atentie riscurile si costurile presupuse de publicare. Nu trebuie sa ne mire ca marile anchete obliga conducerea ziarului la 2-3 evaluari intermediare ale documentarii.
4) Construirea argumentelor. Ca sa fie credibila, o ancheta trebuie sa prezinte fapte si dovezi. Si totusi, simpla lor obtinere si stocare nu e suficienta. Priceperea si maiestria ziaristului sta in puterea lui de a ordona probele, intr-un lant argumentativ coerent, fara sa se abata de la ideea principala, fara sa se risipeasca in detalii nesemnificative. Ĩn cazul in care investigatia se face in echipa, e necesara o consultarea sustinuta si permanenta intre ziaristii care fac parte din ea.
5) Planificarea. Eficienta investigatiei depinde si de stabilirea modalitatilor in care vor fi corelate informatiile obtinute. Ĩn functie de dimensiunile si implicatiile anchetei, planificarea prealabila va stabili sarcini concrete, termen de predare etc. 
6) Cercetarea propriu-zisa. Ĩn cursul unei anchete pot aparea multe surprize. Decizia de a aprofunda o noua pista, de a reformula importanta unei surse, depinde doar de ziarist, de intuitia si profesionalismul lui. Ĩn orice caz, nu e o rusine sa schimbi cursul unei anchete, sa recunosti ca ai gresit la inceput.
7) Evaluarea. Pe parcursul documentarii, ziaristul trebuie sa-si puna cateva intrebari importante : exista suficiente motive ca ancheta sa continue ? dovezile deja obtinute aduc ceva nou ? probele existente pot fi in vreun fel atacate, puse sub semnul indoielii ? Aceste intrebari au menirea de a tempera elanul excesiv al oricarui jurnalist de investigatie.
8) Completarea spatiilor goale. Interviul-cheie trebuie sa contina intrebari la care nu s-a raspuns inca, sa oblige subiectul sa clarifice, sa ia atitudine, sa precizeze.
9) Evaluarea finala. Impune un minimum de detasare, la adapost de false si paguboase entuziasme. Este etapa in care se stabilesc : unghiul de atac, tonul, gradul de implicare.
10) Scrierea. Ancheta nu are reguli stricte de scriitura. Totul depinde de talentul si stilul autorului, de calitatea (abundenta sau saracia) documentarii. Cateva exigente se impun totusi :
– sa gasesti pentru fiecare eveniment sau moment important un cadru initial lamuritor;
– sa le vorbesti cititorilor si nu sa le tii lectii;
– sa stabilesti de la inceput concluzia, ideea principala;
– sa eviti moralizarea si stereotipiile;
– sa folosesti cronologia doar pentru intelegerea firului evenimentelor si nu pentru a respecta in mod inutil succesiunea faptelor;
– sa creezi tensiune si rezolutie, apeland la pasaje evocatoare, elemente de portret si descriere;
– sa folosesti cu masura detaliile, sa nu te pierzi in precizari inutile;
– sa gasesti un unghi de atac convenabil subiectului si sa adaptezi stilul la specificul anchetei” [22, p. 45].

„La general, metodica jurnalismului de investigației poate fi prezentată sub următoarea formă: alegerea temei – evaluarea perspective – evaluarea izvoarelor de informative – însăși investigația jurnalistică. Fiecare dintre aceste părți-componente reprezintă o verigă importantă și nu poate fi ignorată în procesul pregătirii materialului” [29, p. 39].

Autorii lucrării „Jurnalismul de investigație în combaterea corupției” identifică următoarele metode ale jurnalismului de investigație:

Metoda „observației incluse” sau „jurnalistul își schimbă profesia”

Atunci când se efectuează investigații, jurnalistul poate intra în rolul unui vânzător, client, comparator, absolvent etc. În aceste cazuri trebuie să se țină cont de o regulă: „indiferent de circumstanțe, nu trebuie să încălcați legile și anumite principii morale, obligând subiectul investigației voastre la săvârșirea acțiunilor care vă sunt necesare” [29, p. 41]

Documentarea și reverificarea datelor primite

În procesul investigației, jurnalistul trebuie să pună totul la îndoială. Este obligatory crearea unei baze proprii de date, păstrarea documentelor sau a copuiilor acestora, a arhivelor de materiale proprii.

„Instrumentele și metodele principale de lucru la efectuarea investigațiilor jurnalistice sunt:

Oamenii ca izvoare de informație;

Diferite documente și îndemânarea de a lucre cu ele;

Interviuri realizate cu răbdare și pricepere;

Simțul înalt al moralei și al responsabilității sociale” [29, p. 41].

Autorii manualului de Jurnalism de investigație clasifică metodele jurnalismului de investigație după anumite criterii:

Metode empirice de investigație jurnalistică

Observarea, care poate fi de scurtă sau de lungă durată; direnctă sau indirectă; discrete și indiscretă;

Interviul, care poate fi standardizat și nestandardizat; intensive, de esență, focalizat; de documentare și de opinie;

În lucrarea „Metode ale științelor sociale” cercetătorii francezi R. Pinto și M. Gravitz constată șase caractere de interlocutori:

„Interlocutorul timid – cel care se jenează să răspundă la întrebări, deoarece nu este versat;

Interlocutorul fricos – cel căruia îi este teamă să răspundă la întrebări, mai ales la cele ce se referă la politică;

Interlocutorul palavragiu – cel pe care jurnalistul trebuie să-l țină ăn limitele întrebărilor și să-l facă să revină de fiecare dată la tema pusă în discuție;

Interlocutorul arțăgos – cel care se străduiește să-l convingă pe jurnalist ca acesta să-și schimbe părerea;

Interlocutorul glumeț – cel care se distrează pe contul întrebărilor;

Interlocutorul sigur de sine, încrezut – cel care răspunde la toate întrebările, însă răspunsurile sale generează suspiciuni.

Orice journalist de investigatie acorda o atentie deosebita intervievarii – principalul instrument de documentare intr-o ancheta. Fara a mai relua distinctiile teoretice, prezentate in capitolul dedicat interviului din Manualul de jurnalism [7, p. 105] sau din cartea lui Grosu si Avram [31, p. 94-112] , ne permitem cateva constatari si sfaturi practice. Nu incepeti agresiv, dur, ostil, acuzator. Dimpotriva, trebuie sa incepem precaut, cu una-doua intrebari de incalzire cu o intrebare al carui raspuns il cunoastem, pentru a verifica onestitatea buna credinta a interlocutorului. Duritatea tonului poate fi inlocuita prin insistenta si prin intrebari punctuale. Un raspuns evaziv sau prea general poate trada indirect recunoasterea vinovatiei. Fiti buni psihologi. Ĩnvatati sa cititi oamenii, sa simtiti cand cineva minte sau are ceva de ascuns. Desi nu reprezinta o proba, aceasta impresie va ajuta foarte mult in documentarea ulterioara, confirmandu-va : sunteti pe drumul cel bun sau nu ? la fel d importanta e senzatia ca "ceva nu e in regula". Ĩn acest caz, trebuie sa adancim cercetarea sau – de la caz la caz – sa reformulam unele concluzii intermediare. Primele minute ale interviului sunt decisive. Surasul si amabilitatea fac parte din interviu. Nu acceptati propunerea subiectului de a va oferi raspunsurile in sc ris. Ĩn primul rand e o forma abila de dispret. Apoi, va vor lipsi avantajele discutiei "fata in fata". „Nu intrerupeti des interlocutorul. Exista si alte tehnici de evitare a parantezelor parazitare” [54, p. 30]. „Mimati anumite naivitati, cerand, de pilda, anumite explicatii tehnice pe care deja le cunoasteti. Ĩn acest fel, intrebarile ulterioare (incomparabil mai dure si mai aplicate) vor avea un efect sporit de surpriza. Ĩntrebarea cea mai incomoda se pune la final, cand ati inchis deja carnetelul si reportofonul. Urmariti, mai ales, reactia provocata de intrebare incercand sa ghiciti daca minte sau spune adevarul. Ĩntr-o ancheta este foarte importanta convingerea pe care vi-o formati. Dincolo de probe si acuze directe, este posibil sa va inselati”. Pentru a iesi din aceasta dilema morala e bine sa va formati o convingere launtrica si sa dati credit impresiei formate de-a lungul investigatiei. Sunt persoane care se inhiba la vederea camerei de vederi. Nimic grav. Ziaristul se va adapta rapid situatiei, folosind camera ascunsa. Casetele cu inregistrarea interviului si filmarile se vor pastra cu grija, ele constituind proba intr-un eventual proces. Tot pentru un eventual proces, pastrati unele informatii mai importante. Cu aceasta ocazie aveti posibilitatea unei eventuale reveniri cu o ancheta de urmarire.  Intr-o ancheta, totul conteaza : felul in care vorbesti cu cineva felul in care te imbraci, cum insisti, cum prezinti avantajele oferite de o atitudine cooperanta.  Lucrurile se complica teribil atunci cand pregatesti suportul imagistic al anchetei. Pentru a obtine fotografiile celor implicati, documente si inscrisuri majore, ziaristul are nevoie de bani, de abilitate si, nu in ultimul rand, de noroc. Nu insista asupra acestui aspect, gandindu-ne mai ales la faptul ca ancheta nu trebuie sa se substituie dosarului penal. Ancheta trebuie doar sa deconspire si sa ridice probleme de interes major. Daca ancheta e temeinic si convingator scrisa, imaginea (facsimilul) isi pierde din importanta.

Metodele investigației jurnalistice

Metode empirice de investigație jurnlaistică

Anchetarea, care presupune că anchetele pot fi deschise sau închise;

Experimentul. „Cele mai specifice experimente în cadrul jurnalismului de investigație sunt cele proiective și retrospective. Primul tip se referă la viitor, al doilea este raportat la trecut” [7, p. 102].

Analiza documentelor.

Metode teoretice de investigație jurnalistică

Metoda inductivă – „se pretează logicii formale de contruire a raționamentelor care se bazează pe evaluarea cunoașterii de la particular la general”.

Metoda deductivă – „dezvoltarea concluziei de la general la particular”.

Metoda traductivă – comparația și analogia.

Metoda excluderii

Metoda potrivirii

Metoda unicei diferențe

Metoda combinată a asemănării și diferenței

Metoda analizei cauză – efect

Metoda prognostică

Metoda de lucru cu funcționarii care refuză furnizarea informațieiâ

Metoda investigației sub acoperire

Metode psihologice de dobândire a informației

Totul începe de la o simplă conversație

Totul depinde de comportament

Tehnicile jurnalismului de investigație combină cercetare de lungă durată și aprofundată, cercetare documentară și utilizarea registrelor, arhivelor și a dosarelor publice, private, intervievare extensivă.

1.2 Tehnici de elaborare a investigației jurnalistice

Dennis King spune într-o carte a sa (Get the Facts on Anyone) că vom afla foarte multe informatii despre o persoana, investigând locul ei de munca. De pilda, in baza de date a institutiei unde lucreaza, trebuie sa gasim informatii importante (unele negative, defavorabile) despre persoana anchetata. Daca ancheta are ca subiect o institutie, ea se va face examinand printre altele si dosarul cu biografia directorilor unde putem afla multe lucruri despre trecutul, competenta sau pregatirea lor profesionala. Cum anume ajungi la datele confidentiale din acest dosar, asta tine de abilitate, de perseverenta, de noroc si, nu in ultimul rand, de banii cu care plătim sursele.

O buna investigatie nu incepe neaparat cu un subiect-bomba, ci cu o mare curiozitate si mai multe intrebari : in ce consta abaterea de la normalitate? cine castiga si cine pierde ? de ce ? cum ? Gasirea si gestionarea corecta a dovezilor in contradictoriu (fata in fata) vor completa ipoteza de lucru, sustinand ca o coloana vertebrala credibilitatea textului. Jurnalistul de investigatie poate trata aproape orice subiect din domeniul privat sau din domeniul vietii publice. Doua categorii generale sunt insa recomandabile in alegerea subiectului : 1) organizatiile care opereaza in zone indepartate de interesul public; 2) persoane si institutii impinse pe neasteptate in lumina reflectoarelor de catre un eveniment, o declaratie socanta etc. Chiar daca putem gasi si alte categorii de subiecte (de pilda, cele standardizate si virtual conflictuale : coruptie, accidente de munca, erori medicale), un lucru e sigur – cititorii vor sa afle mereu ce se intampla in spatele usilor inchise. Zonele interzise sau greu accesibile starnesc cea mai mare curiozitate.

Se spune ca atunci cand este trezit din somn in toiul noptii, un pompier trebuie sa se echipeze rapid si sa fuga la locul incendiului. Jurnalistul de investigatie se ocupa de altceva. El trebuie sa dezvaluie cititorilor cine a aprins chibritul si de ce. Ĩntr-un singur punct, munca lui se aseamana cu cea a pompierului : ziaristul trebuie sa ajunga cat mai rapid la locul evenimentului, ba chiar sa fie prezent acolo chiar in momentul producerii incendiului. Fara a avea o sursa serioasa de informatii, acest lucru este, practic, imposibil. Sa nu cadem totusi in mistica surselor secrete. Adeseori, aceste surse sunt banale si la indemana oricui : 

Tu insuti. Bunul simt si experienta te ajuta sa observi fapte mai putin vizibile pentru altii.
– Contacte personale. Oamenii se cultiva. Micile amabilitati sau telefoane de complezenta arata sursei noastre ca nu apelam la ea doar atunci cand avem nevoie. Nu strica sa oferim, la randul nostru, din cand in cand, mici informatii. Cream astfel o relatie corecta si de durata.

Politicieni. Este interesul politicienilor sa ofere ziaristilor subiecte si informatii, care, desigur, ii avantajeaza. Pericolul manipularii este mare. Precautia si verificarea atenta a informatiilor vor evita gafe sau situatii jenante.

– Rapoarte oficiale. Important este sa nu le neglijam sau sa le rasfoim in graba. Unele dintre ele pot ascunde informatii extrem de importante, chiar daca sunt ingropate in invelisuri succesive de vorbe si cifre obositoare.

– Date statistice. Extrem de utile, aceste date pot la fel de bine sa induca in eroare. De aceea se impune o atenta lectura a lor. "In 1989, o cunoscuta emisiune TV a realizat o ilustrare perfecta a modului in care politicienii trag pe sfoara opinia publica cu ajutorul statisticilor. Printre altele, se arata cum guvernul britanic anunta alocarea unor importante sume de bani pentru construirea a 380 de spitale mari.Sumele erau corecte, dar, in realitate, banii pentru aceste proiecte erau cheltuiti in buna parte pentru parcari, mobilier de birou, campanii publicitare, organizarea de conferinte s.a.m.d." [22, p. 330].

– Grupuri de presiune. Interesul ONG-urilor este de a-si populariza activitatea. Detinand de multe ori informatii inedite din domeniul de care se ocupa (abuzurile politiei, protectia cumparatorului, protectia minorilor etc.), aceste organizatii nonguvernamentale au tot interesul ca colaboreze cu presa, sa-si justifice existenta si astfel sa obtina fonduri suplimentare. 
– Organizatii internationale. Ar fi o greseala sa credem ca aceste organizatii se ocupa exclusiv de probleme globale, teoretice, neinteresante pentru presa. Dimpotriva, in rapoartele organizatiilor internationale putem gasi cifre si statistici la nivel mondial, care sa ne ofere argumente sau macar termen de comparatie intr-o ancheta (sa zicem) despre droguri sau despre prostitutie in spatiu romanesc.
– Consultarea presei. Multe subiecte asteapta in refrigeratorul unor pagini de ziar. Inexplicabil uneori, redactorii sefi se multumesc doar cu o stire, trecand astfel pe langa un bun subiect de ancheta. Tot in presa, la anunturile de mica publicitate, putem gasi suficiente subiecte : prostitutie mascata, mafia locurilor de veci, escrocherii abile, drame umane, colectionari de obiecte pitoresti etc. Rasfoind presa romana, putem constata cat de putin este folosita aceasta sursa. Nici pana astazi, spre exemplu, cititorul nu a putut sa afle dintr-o ancheta serioasa cum si pe ce baza functioneaza "telefonul erotic", care sunt interesele aflate in joc si cine are de castigat din aceasta afacere. Atentie insa – presa nu este o sursa infailibila.

"Studii britanice despre stiri arata ca televiziunile interpreteaza gresit realitatea sociala prin stabilirea valorii de stire, conform unor criterii, altele decat faptele (.) Prin folosirea unui cod restrictiv al reportajelor de stiri, consensul dominant este privilegiat. De pilda, in relatarea unor greve sindicale se da constant vina pe muncitori, in loc sa se echilibreze stirile cu dovezi despre proasta gestionare manageriala, despre dotarea tehnica precara a uzinei. Stirile transmit o consistenta ideologie a clasei de mijloc". [22 p. 135]

– Politia si serviciile de urgenta. Desi politia pare o sursa sigura si lesne abordabila, lucrurile nu stau asa. Cel putin la inceput, ziaristul va intampina numeroase dificultati, confruntandu-se cu birocratia, cu iesirile temperamentale ale unui comandat, cu suspiciunea sau dispretul unui subofiter. La toate acestea, nu exista decat un remediu : tactul si rabdarea, abilitatea de a-ti crea relatii si chiar prietenii de circumstanta. 

Alte locuri pline de subiecte grase pot fi Tribunalul (unde vom gasi, sub rezerva sentintei definitive, cele mai trasnite infractiuni sau cele mai neasteptate motive de divort) sau Spitalul de urgenta, unde ne asteapta subiectele din zona faptului divers : accidente casnice stupide, otraviri involuntare etc.  Desigur ca jurnalitul cu experienta isi dezvolta la limita legalitatii si alte surse, mai putin conventionale, cum ar fi oameni plasati in zone potential informative : receptioneri la hoteluri de lux, anumite persoane din lumea interlopa etc. Ele reprezinta asa zisele surse confidentiale, pe care ziaristul trebuie sa le protejeze, chiar cu riscul unor consecinte penale, asa cum s-a intamplat cu Jeremy Zarner de la The Times, care a primit in 1988 o amenda de 20.000 de lire, pentru ca nu a vrut sa le dezvaluie in fata Tribunalului.

Internetul. Nu vrem sa incheiem acest capitol fara a aminti tehnicile moderne de informare, cum ar fi Internetul. Este inutil sa enumeram avantajele enorme ofere de acest mijloc modern de comunicare.[31 ,p. 67]

Un lucru e sigur – tot mai multe anchete au ca punct de plecare informatia vehiculata pe Internet (de pilda, scandalul averilor parlamentarilor sau scandalul "Matusa Tamara", in care a fost implicat fostul prim-ministru Adrian Nastase). Mai mult chiar, Internetul ofera suport mediatic unui nou tip de investigatie. Atentie – Internetul are si numeroase capcane. Cea mai grava din toate o reprezinta informatiile mincinoase, zvonurile si intoxicarile voite. 

O buna documentare face ca ancheta sa fie scrisa pe jumatate. A lucra la intamplare, deschizand mai multe piste, fara o ipoteza clara de lucru, este o treaba de amator. Orice documentare incepe prin stabilirea unui planning amanuntit. Pentru MacDougall [39, p. 43] ancheta implica mai multe faze : conceptie – studiu de fezabilitate – decizie (da sau nu) – plan de baza – cercetare – evaluare – decizie (da sau nu) – interviu cheie – evaluare finala – decizie finala (da sau nu) – conceperea si elaborarea textului. Aflata intr-un mediu concurential acerb, presa americana pune un accent sporit pe protectie. Ĩn principal, se urmaresc doua aspecte : protectia in interiorul ziarului, pentru a evita eventuale scurgeri de informatii si protectia in fata unui posibil contra-atac din partea "tintei".

Studiul de fezabilitate este mai mult decat o schita a viitoarei anchete. Este chiar un memoriu adresat sefilor ierarhici, care trebuie sa cuprinda descrierea potentialului narativ al subiectului ales, presupunerile si ipotezele de lucru ale ziaristului, sursele active sau potentiale, caile de a ajunge la sursele neoficiale, estimarea efectului (direct sau teoretic), anticiparea anumitor dificultati. Consistent si plin de amanunte, acest studiu acopera toate aspectele investigatiei, inclusiv : 

cati cititori vor fi interesati de subiect (se estimeaza sau nu o crestere de tiraj ?);

ce presiuni (politice, financiare, juridice) se vor fac asupra ziarului de catre "tinta" ; 

cum va evita ziarul un eventual proces.

Aflata intr-un mediu concurential acerb presa americana pune un accent deosebit pe protectie. Ĩn principal, aceasta protectie urmareste doua aspecte : pastrarea secretului in interiorul ziarului si in afara redactiei. Se evita astfel nedorite scurgeri de informatii si, in plus, se evita un eventual contraatac (diferite presiuni si amenintari) din partea "tintei". Prin urmare, nu e un simplu moft birocratic ca editorul sa ceara ziaristului un intreg dosar prealabil al anchetei. Cata vreme in joc sunt interese si sume mari de bani, jurnalistul vrea sa stie de la bun inceput ce anume risca, cat il va costa in final ancheta.

Scoala franceza nu ignora aceste precautii, dar nici nu le abordeaza atat de riguros si birocratic ca americanii. Pentru francezi, importanta cu adevarat este documentarea in teren. J. Mouriquand [44, p. 63] vorbeste despre ancheta in "escargot" (in melc, in spirala), in care un rol important il au cunoasterea detaliata a campului de investigatie si agenda (piesa fundamentala a intregului dispozitiv) unde, printre altele, ziaristul va ierarhiza sursele in functie de importanta si va stabili maniera cea mai corecta de abordare : la telefon, fata in fata etc. Tot in agenda se stabileste ordinea intrevederilor – cu cine incepem? cu cine sfarsim? in ce conditii? etc. Experienta arata ca cea mai rea cale in ancheta este drumul drept. Cu mici exceptii, ziaristul de investigatii nu merge niciodata direct la persoana cheie sau la martorul principal. Mai intai, ziaristul trebuie sa se puna in tema, sa fie minim avertizat asupra implicatiilor, pentru a evita manipulari, confuzii, intrebari inutile, situatii jenante. Drumul cel mai bun este cel al precautiei – drumul in spirala sau (ca varianta) in zigzag – interviul cheie fiind plasat abia in final, dupa ce s-a parcurs intreg materialul faptic si s-au eliminat supozitiile gratuite, acuzele nefondate etc. Totul depinde, firesc, de specificul si amploarea documentarii. Teoria ofera sugestii si repere – mai putin scheme prestabilite. De pilda, e greu de imaginat o ancheta despre Revolutia romana si despre teroristii din decembrie 1989, fara o predocumentare laborioasa, din care nu trebuie sa lipseasca : tot ce s-a scris anterior despre subiectul vizat (articole de presa, jurnale si memorii), nume de informatori (personaje ventrale, medii sau periferice), adrese numere de telefon, surse oficiale sau confidentiale, extrase privind unele probleme etice sau juridice etc. 
Chiar daca, prin amploarea abordarii, ancheta poate depasi limitele stramte ale unui singur articol, pasul urmator il reprezinta planul anchetei. Ĩn viziunea scolii franceze, acest plan trebuie sa contina cateva puncte obligatorii de trecere : predocumentare (consultarea informatorilor din primul cerc, numit si "surse periferice") – planificarea si stabilirea ordinii celorlalte intalniri – ancheta de teren – evaluari intermediare – scriere – stocajul notelor si a intregii documentari. 

Dupa ce am stabilit campul tematic si unghiul de abordare al subiectului, trecem la elaborarea documentelor cercetarii. Munca este, in acest punct, grea si plina de surprize. Abia acum incepe investigatia propriu-zisa. Sa luam un exemplu : salariile de merit in invatamant si felul in care sunt acordate. Pornim de la o informatie aflata intamplator – profesorii de la scoala X sunt in pragul unei revolte, provocate de acordarea discretionara a bonificatiilor suplimentare. O prima verificare, obtinuta prin surse marginale (prieteni, cunostinte, elevi) confirma nemultumirea profesorilor, dar nu si revolta. Oricum, problema exista – salariile de merit nu se acorda dupa criterii clare si echitabile. Dupa ce ne convingem ca si in alte scoli se intampla acelasi lucru, putem extinde investigatia. Punandu-ne la curent cu prevederile continute de Legea invatamantului si Statutul cadrelor didactice incepem munca de teren, contactand sursele principale : profesorii nemultumiti, beneficiarii salariilor de merit, dar si directorul scolii. Ĩncet si cu rabdare, adevarul incepe sa iasa la iveala : fiecare parte are argumente favorabile lor, fiecare strecoara (cu sau fara intentie) erori, concluzii subiective, insinuari sau presupuneri. Dupa verificarea suplimentara a unor informatii neclare, putem trece la interviul cheie, discutand cu inspectorul scolar si apoi cu directorul din minister, care se ocupa de aceasta problema. Din aproape in aproape, ne lamurim asupra aspectelor contestabile sau arbitrare din metodologia Inspectoratului scolar, asupra bunei credinte a celor intervievati samd. Adevarul capata un contur tot mai clar : desi necesar si menit sa incurajeze competitia interna dintr-o scoala, salariul de merit este o sursa permanenta de nemultumiri, atata vreme cat – de pilda – activitatea extra-scolara a unui profesor de sport nu poate fi comparata cu cea a unui profesor de matematica. Chiar si fara a dovedi faptul ca acest salariu suplimentar permite directorului abuzuri, complicitati amicale sau chiar santajarea anumitor profesori, putem ajunge la o concluzie ferma si convingatoare : ministerul trebuie sa gaseasca alte forme de recompensare a performantei didactice. Jurnalistul de investigatie nu este obligat sa acuze, sa stabileasca vinovatii mai mult sau mai putin penale. Ĩntr-o ancheta e suficient si sa atragi atentia, sa sesizezi o primejdie, sa ceri ca altii sa ia masuri.

Iata cum, plecand de la un posibil act de coruptie (un director de scoala a luat mita pentru a acorda unui profesor salariul de merit), putem ajunge la unele probleme de fond ale invatamantului romanesc : pasivitatea ministerului si a inspectoratelor scolare, slaba salarizare a profesorilor, lipsa de criterii corecte in aprecierea activitatii pedagogice etc. Faptul ca premisa de la care plecam nu se confirma in final nu trebuie sa ne descurajeze. De altfel, nici o ancheta nu poate fi gandita initial pana in cele mai mici amanunte. Ĩn functie de situatia din teren si de documentele la care avem acces, putem schimba, alege sau adanci investigatia pe tema (sa zicem) mafiei din invatamant sau sa ne oprim strict la abuzurile constate intr-o scoala. Cert este ca, indiferent de marimea si miza ei, ancheta trebuie sa ajunga la o concluzie, la o opinie sustinuta de fapte credibile, clare si incontestabile.

Ne aflam desigur intr-un domeniu in care nu se dau retete. Totul depinde de calitatea documentarii, dar si de talentul fiecaruia. Atacul in ancheta trebuie sa fie in forta, incitativ si sa contina primele informatii de baza. Ancheta poate fi foarte bine si o poveste cu final neasteptat – nararea mai mult sau mai putin reportericeasca (pas cu pas) a drumului urmat in investigatie, a ezitarilor si numeroaselor surprize traite de ziarist. Greoaie si indigeste pentru cititor sunt atacurile tip "citat" sau cele larg introductive, fatis acuzatoare. Chiar daca ancheta dezvolta mici paranteze explicative si ia in discutie unele aspecte colaterale, textul trebuie spart in cat mai multe capitole si, in final sa se indrepte spre o concluzie. Avand un puternic caracter narativ, ancheta suporta elemente de culoare, de limbaj familiar, de putin umor, dar, peste toate, trebuie sa vegheze acuratetea si corectitudinea informatiei. Este bine sa scrii numai ceea ce stii, fara insinuari, fara ironii si alte subiectivisme inutile. Atentie – a pune cap la cap opinii polemice si contradictorii nu reprezinta o ancheta. Ea informeaza si lamureste : care sunt actorii evenimentului? ce s-a intamplat de fapt? ce mecanisme au declansat incidentul ? exista si alte cauze ascunse? ce interese sunt in joc? Logica textului trebuie sa fie impecabila, cu argumente crescatoare, in trepte. Tratarea exhaustiva a subiectului, salturile mari in timp si spatiu, multimea personajelor evocate, revenirile pedant explicative, dramatizarea inutila, multimea cifrelor etc. reprezinta defecte mari, distrugatoare pentru orice ancheta. Defectul major al anchetelor il reprezinta dorinta ziaristului de a surprinde toate implicatiile cazului, de a oferi cititorilor un prea plin de informatii. De aici provin toate neajunsurile : abundenta de date, de cifre, de nume, de increngaturi, de intamplari si opinii. Brusc, textul devine de necitit si, din toate, cititorul ramane cu o singura impresie : problema e teribil de complicata. Subiectele mari par sa refuze categoric rezumatul. Ziaristul cu experienta stie ce sa faca intr-o asemenea situatie – va decupa din intregul dosar doar un aspect; apoi, intr-un text separat, un alt aspect. Decat o singura ancheta despre (sa zicem) "Dosarul Flota", e mult mai util si mai jurnalistic ca ziaristul sa-si prezinte investigatia in serial (nu mai mult de 4-5 episoade). Planul textelor medii si lungi. Este de la sine inteles ca orice text amplu ridica mari probleme de constructie. A discuta despre ele la modul normativ general ar fi o eroare. In organizarea textului intra o multitudine de imponderabile : specificul subiectului, rigorile genului, stilul autorului. Este necesar prin urmare sa nuantam mereu, repetand ca, in presa, nimic nu este dat o data pentru totdeauna. 

Varietatea subiectelor si a stilurilor proprii de abordare incalca adesea rigorile oricarui plan. Recomandabil ar fi prin urmare planul mozaic ( mixt) sau, si mai bine, planul narativ, cata vreme cercetarea noastra urmareste reconstituirea drumului de la efect la cauza, beneficiind de mai toate elementele narative : intriga, actiune, marturia unor personaje. Foarte posibil in ancheta este si planul cronologiei inversate. Mai concret spus, acest plan porneste de la finalul unui eveniment (un accident aviatic, de pilda), dupa care autorul reface pas cu pas tot filmul evenimentului, ca si cum nu ar cunoaste deznodamantul si, astfel, stabilind un timp al prezentului in trecutul deja consumat. Daca in alte cazuri cronologia incurca inutil demersul jurnalistic, pentru unele subiecte cronologia inversata ofera un spor consistent de dramatism si autenticitate. Cel mai uzitat si mai productiv se arata a fi in ancheta planul demonstratiei stiintifice : problema – ipoteza – verificare – concluzie. Alte variante confirma de fapt structura de mai sus : conflict – argumentele unora – argumentele altora – faptele – parerea specialistilor – cine are dreptate. Sau : situatie – cauze – solutii posibile – solutii preconizate. Diferentele de scriitura, de abordare a unghiului si a tipului de plan, tin de stilul autorului, dar si de specificul subiectului ales. E de la sine inteles ca o ancheta de tip magazin va avea o alta scriitura si alt dinamism argumentativ decat o ancheta de investigatie ampla. Anchetele cele mai riscante si mai greu de gestionat sunt cele economice si financiare. Dimpotriva, anchetele de social ofera un plus de libertate ziaristului; ofera optiuni diverse de abordare jurnalistica. Oricum ar fi subiectul, sfatul nostru este ca scriitura in ancheta sa urmeze planul si dinamismul discursului narativ. Oamenii au nevoie de povesti, au nevoie de personaje, de intriga si actiune. Cea mai buna optiune (daca subiectul permite) este cea a reportajului investigativ. Stilul confesiv si asumat, stilul "transmisiei directe" (de regula, la prezent) ofera scriiturii alertete, interes si credibilitate. Il invitam pe cititor sa ne insoteasca in periplul nostru investigativ, dupa ce in prealabil i-am prezentat situatia si i-am starnit curiozitatea. Insusi ziaristul mimeaza uimirea si dorinta de a afla ce se ascunde in spatele usilor inchise, neuitand la sfarsitul fiecarui capitol sa ofere o mica si intermediara concluzie, deopotriva cu relansarea curiozitatii : oare dl X e singurul vinovat ? sa fie intamplatoare neglijenta functionarului din minister ? de ce toate persoanele din anturajul dlui X au refuzat sa discute cu noi ?

1.3 Cadrul normativ și etic al jurnalismului de investigație

Reporterul de investigații

Pe cât de incitant pare să fii reporter de investigații, pe atât de periculos este. În cele mai multe cazuri, se va scrie despre oameni periculoși. Dacă le strici afacerile, e posibil să-și dorească răzbunare. Să te apuci de o anchetă despre traficul de armament sau despre o rețea de recuperatori nu e tocmai o declarație de prietenie pentru cei implicați. Dacă pe tine nu te sperie riscurile acestei meserii, asigură-te că familia ta îți susține acest demers și că înțelege riscurile la care te expui și la care o expui.

Nu vreau să fac o pledoarie a fricii, dar cred că pentru cineva care își dorește să se facă jurnalist de investigație cel mai important lucru pe care trebuie să-l conștientizeze este riscul. Diferența dintre un jurnalist care e conștient de pericole și unul care nu e reprezintă diferența dintre curaj și inconștiență.

Despre calitățile unui reporter de investigații nu cred că sunt foarte multe de spus. În plus, față de colegii săi din alte departamente, cred că trebuie să aibă ceva mai mult curaj. În rest, trebuie să fie la fel de: onest, inteligent, curios, sceptic, perseverent, discret etc. Și, ca orice jurnalist, trebuie să cunoască bine legislația statului în care lucrează.

Paul Williams este de părere că un bun reporter de investigație ar trebui să aibă următoarele trăsături:

Auto-disciplină: „Chiar dacă lucrează singur sau în echipă, un reporter bun se poate controla; jurnalistul de investigație trăiește permanent un proces de analiză a mediului său și de auto-analiză” [22, p. 38].

Este puternic, din punct de vedere mintal: Este încăpățânat și se poate dovedi, pe parcursul anchetei, mai puternic decât adversarii săi, care încearcă să-l conducă pe un drum greșit. În același timp, dă dovadă de un calm oriental și își atinge țelul prin mijloace ocolitoare, dacă abordarea directă nu dă rezultate.

Nu se lasă distras de alte probleme: Nu este o întâmplare, se pare, că cei doi reporteri de la Washington Post, care au lansat cazul Watergate (Bob Woodward și Carl Bernstein) erau amândoi tineri și divorțați. Jurnalismul de investigație este un mare consumator de timp și de energie.

Integritate personală: Reporterul de investigație este probabil printre puținii care rămâne credincios crezului pentru care multe persoane decid să ajungă jurnaliști: Jurnalistul poate schimba lumea. Reporterul de investigație este dedicat căutării adevărului și, prin urmare, își impune anumite standarde pentru propria activitate.

O minte deschisă la nou: Reporterul de investigație evită să se lase pradă ideologiilor; atunci când analizează un caz, el caută modelul și deviațiile de la model, poate să-și apere munca de investigație și poate să discute cu redactorul său șef și să accepte deciziile lui.

Independență în gândire: Este cea mai importantă trăsătură a unui jurnalist de investigație. Pentru a face o anchetă, jurnalistul de investigație abordează probleme de care nimeni nu vrea să se atingă sau la care nimeni nu s-a gândit, și urmează căi pe care nimeni nu le-a urmat până atunci. Adevăratul jurnalist de investigație este un inovator în lumea reporterilor care rescriu comunicate de presă și știri de agenție.

Spirit haiducesc: Jurnalistul de investigație este un indignat, hotărât să-l apere pe cel slab de cel puternic. Dar jurnalistul de investigație este și auto-disciplinat – nu vânează vrăjitoare și știe că nu există oameni răi și oameni buni.

Bun scriitor: Chiar dacă o anchetă este mai puțin dramatică decât un reportaj despre o acțiune de salvare, jurnalistul de investigație poate scrie o poveste bine structurată și ușor de citit. „Dacă textele unui bun investigator au nevoie de o rescriere laborioasă, acesta trebuie să accepte critica și să conștientizeze nevoia de continuă perfecționare” [65, p. 27].

„Jurnalistul de investigație este opusul reporterului obișnuit. Jurnalistul de investigație este un om incomod și sceptic, pe când reporterul încearcă să fie cel mai bun prieten al surselor sale, pentru a afla primul un anunț oficial. Reporterul anunță că s-a întâmplat ceva. Investigatorul trebuie să explice de ce s-a întâmplat ceva, și de ce s-ar putea întâmpla din nou” [65, p. 30].

Etică și legislație

„Există o serie de reguli care definesc jurnalismul de investigație, majoritatea acestora fiind în strânsă legătură cu legislația națională și codurile de etică internaționale. Cele mai importante astfel de reguli vizează situații precum:

Informațiile de interes public: Accesul liber la informațiile de interes public este protejat în România prin Constituție și prin Legea 544/2001. Astfel autoritățile sunt obligate prin lege să răspundă la solicitarea oricărui cetățean pentru informații de interes public, în termen de maximum 30 de zile.

Adoptarea unei false identități: Deși se întâmplă de foarte multe ori ca un jurnalist să se prezinte sub o identitate falsă, această practică este condamnată prin lege.

Protecția surselor: Cu toate că forurile legiuitoare au încercat să impună jurnaliștilor de la Agenția Națională de Presă dezvăluirea surselor lor de informare, Legea 504/2002 a Audiovizualului vine în favoarea respectării confidențialității surselor, cu asumarea răspunderii pentru corectitudinea informațiilor furnizate.

Calomnie și injurie: În aceste două cazuri, există două reguli de bază de care trebuie să țină cont jurnalistul: interesul public și prezumția de nevinovăție” [34, p. 55].

Dincolo de unele concesii necesare facute senzationalului, in presa noastra se manifesta din pacate mari abateri de la deontologia profesionala (relatari partinitoare, ascunderea unor dovezi sau marturii contrare opinie exprimate, insinuari calomnii, insulte). Dincolo de simpatii, presiuni politice si interese colaterale, ziaristul trebuie sa stea sub semnul moralitatii asumate – de la asumarea afirmatiilor, pana la protejarea sursei. Chiar daca nu are un condei stralucit, ziaristul de investigatie trebuie sa fie convins ca adevarul e de partea sa, ca a facut tot posibilul sa-l descopere, ca nu a fost folosit intr-o rafuiala politica sau financiara, ca afirmatiile lui nu vor crea unei persoane daune morale ireparabile etc. Iata de ce orice afirmatie grava trebuie sustinuta cu probe, iata de ce nu se dau adresele si numerele de telefon ale celor in cauza. O ancheta despre prostitutie ancheta insotita de fotografii si adrese, asa cum a publicat candva "Romania libera", transforma un act de asanare morala in unul de publicitate mascata. „Acolo unde nu functioneaza o prevedere legala anume, trebuie sa intervina constiinta si discernamantul ziaristului. Renumele nu se construieste doar prin talent si abilitate, ci si prin integritate morala. Este o problema de confort launtric, dar mai ales una de autoprotectie in cazul unui proces de calomnie” [29, p. 73]. Un adevarat jurnalist de investigatie va si sa imbine mereu curajul cu precautia.

Inselaciunea in investigatie. Pentru jurnalistul de investigatie, corectitudinea morala ramane un simplu si onorabil deziderat. Practica jurnalistica arata ca, pentru a-si atinge scopurile, investigatorul este obligat de foarte multe ori sa faca uz de mijloace necinstite, de tertipuri, de inscenari, de presupuneri – tocmai pentru a completa informatiile, fatalmente, lacunare. Asa cum observa si De Burgh: "Onestitatea franchetea si adevarul nu au nevoie de justificari). Inselatoria si minciuna, cu siguranta au. Trebuie deci sa intelegem cand si unde poate fi justificata inselaciunea in jurnalismul de investigatie" [22, p.46]. Ne intoarcem la o problema deja abordata in lucrarea noastra : inscenarea. Infiintand o companie fictiva care s-ar fi ocupat de contrabanda cu arme, ziaristii sub acoperire au testat moralitatea parlamentarilor englezi. Faptul ca doi dintre ei au fost dispusi initial sa primeasca mita, pentru a facilita o ipotetica tranzactie de arme, nu reprezinta un test lamuritor si, cu atat mai putin, un subiect de ancheta. Conteaza, prin urmare, ce scop isi propune jurnalistul : sa acuze punctual doi parlamentari sau sa surprinda fenomenul (parlamentarii sunt coruptibili). Inscenarea se justifica doar in al doilea caz – sa pui in evidenta un fenomen. Cu unele exceptii, jurnalistul nu trebuie sa fie preocupat de o persoana anume (un student care vinde lucrari de licenta celor interesati). Scopul si ratiunea documentarii lui este sa semnaleze existenta unor practici nocive si profund imorale. Un alt aspect important deontologic al anchetei il reprezinta utilizarea surselor anonime si prezentarea informatiilor confidentiale. Inevitabil, utilizarea unor asemenea surse este deplin justificabil intr-o ancheta. Excesul reprezinta insa un semn de neprofesionalism, un tertip al jurnalismului de proasta calitate. Ĩn acest caz, adevaratul scop nu este dorinta de a prezenta adevarul, ci de "a sprijini agenda personala si politica a celor implicati; usurinta cu care se pot prezenta falsuri, afirmatii nefondate si denaturari este si mai mare, deoarece nu exista un risc potential pentru sursa neidentificata" [22, p. 232]. Important este pana la urma ca ziaristul sa nu distorsioneze adevarul cu buna stiinta, apeland la procedeele consacrate ale manipularii : 

Afirmarea categorica a unor ipoteze sau speculatii. Exagerarea.

Prezentarea fenomenului ca sigur sau iminent, desi realitatea ne contrazice.

Prezentarea problemei intr-un mod cat mai plastic si colorat, in asa fel incat sa creeze o impresie puternica, memorabila.

Confuzia, amestecul de informatie, pentru a da concretete unui scenariu ipotetic.
Cum spune Popescu: "Ziaristii de investigatie sunt oameni care ar trebui sa ridice piatra si sa o arunce in altii, sa se uite in spatele paravanelor, sa nu accepte niciodata punctul de vedere oficial sau sa nu creada nimic din ceea ce nu este negat oficial.Astazi, presa britanica e degradata de ridicolul pompos si de sovinismul retoric" [51, p. 56]. Ĩntr-o lume politica si economica extrem de agresiva, ziaristii de investigatie trebuie sa se lupte pentru drepturile lor. „Libertatea cuvantului, spune De Burgh, nu inseamna mare lucru daca nu se asigura libertatea de a afla adevarul, oricat de dureros ar fi el pentru unii sau altii, chiar si pentru ziaristul in cauza” [22, p. 98].

Adevărurile incomode ale jurnalismului de investigație

Falsa identitate. E un procedeu foarte controversat și foarte riscant. E controversat pentru că jurnalistul care adună informații folosindu-se de o identitate falsă este la limitele onestității și  legalității. Este riscant pentru că, în momentul în care investighează niște ilegalități, este posibil să fie nevoit să comită și el niște ilegalități. Aici vorbim evident despre cazul observației participative, cu nedeclinarea identității. Este totodată discutabil pentru că reporterul influențează faptele. Un alt risc major al acestui procedeu este ca identitatea jurnalistului să fie descoperită, ceea ce poate însemna încheierea anchetei, dar și un pericol pentru viața acestuia. Uneori, e posibil ca investigația sub acoperire să fie singura soluție. Totuși, ea trebuie privită ca o soluție extremă și nu ca un procedeu de bază, cum încearcă să inducă unele cursuri de jurnalism de investigație.

Dosarele servite. Jurnaliștii de investigație se lovesc des de ele. Este vorba despre informațiile care ajung la ei fără să le ceară. De aceea trebuie privite cu reticență și trebuie să aflăm mai întâi “care este interesul celor care au servit această informație” [53, p. 64]. Întotdeauna acest interes există. Întrebarea firească este “le ignorăm sau nu?”. Aici e de dezbătut. Cert este că soluția cea mai proastă ar fi să le ignorăm “complet”, fără să verificăm dacă există vreun adevăr. Reporterul de investigații este o țintă permanentă a grupurilor de interese.

STUDIU DE CAZ

Moldova – țară de minune. Reporter de gardă

2.1.1 Istoricul emisiunilor

Moldova – țară de minune este o emisiune de investigații în care se descopera lucruri pe care unii vor să le ascundă. Se scoate la suprafață adevărul tăinut de către autorități. Se prezinta realitatea așa cum este și nu cum vor să o prezinte alții.  Se descopera și oameni ambițioși care nu se lasă descurajați de sistem și nu renunță la visele lor. Oameni care au găsit forțe să meargă înainte, indiferent de surprizele pe care i le-au pregătit destinul. Emisiunea a fost lansată pe data de 9 octombrie 2011, deci in curind vor fi 4 ani. Initial a avut un alt prezentator, e vorba de Lia Bejenaru, dupa care a urmat Vadim Stangaciu, care e moderator și în prezent. Din echipa doar reporterul Liuba Sevciuc și editorul de imagine, Sandu Neagu sunt de la început. In rest reporterii s-au schimbat de citeva ori. Fiecare corespondent trebuie sa faca un reportaj pe saptamina, durata 13 – 14 minute. Fiecare reporter vine cu idei de reportaje, acestea sunt acceptate sau respinse de catre editorul sef Publika TV.

Moldova, tara de minune este o emisiune de anchete si reportaje adica nu se fac doar investigatii, dar si reportaje de problema, reportaje despre oameni frumosi, oameni care au facut lucruri deosebite, care lupta cu sistemul. De obicei, primele doua reportaje ale emisiunii sunt de problema, fie sunt anchete/investigatii, fie sunt reportaje de problema si incercam de fiecare data al treilea reportaj sa fie unul pozitiv, ca emisiunea sa sfarseasca pe un ton pozitiv, dar din pacate nu se reuseste de fiecare data gasirea unor subiecte pozitive, de aceea in multe emisiuni vom vedea doar materiale de problema. Echipa este destul de mica, prea mica pentru astfel de proiecte. In mod normal ar trebui sa fie de doua sau de trei ori mai mare.

Componenta echipei:

Liuba Sevciuc, producator si reporter

Sergiu Barbu, reporter

Liliana Mircea-Goia, reporter

Vadim Stangaciu, prezentator

Sandu Neagu, editor de imagine

Vsevolod Cernei, editor (de texte)

Reporter de gardă

«Reporter de Gardă» este un proiect realizat de Asociația Telejurnaliștilor Independenți din R.Moldova, prin intermediul primului Departament de Jurnalism de Investigație în format TV din R.Moldova creat în cooperare cu Ziarul de Gardă. Asociația Telejurnaliștilor Independenți (ATvJI) a fost fondată în anul 1995 și promovează libertatea de expresie, profesionismul, imparțialitatea și veridicitatea în spațiul TV al R. Moldova, prin intermediul jurnalismului de investigație în format TV. Asociația oferă traininguri pe dimensiunea jurnalismului de investigație, dar și realizează produse TV. «Reporter de Gardă» este un program TV săptămânal, cu durata de 20 de minute, care este difuzat în fiecare zi de joi, la ora 22.10 la postul public «Moldova1», dar și pe posturi locale partenere și pe www.reporterdegarda.md.

Departamentul de Jurnalism de Investigație în format TV a fost creat și lansat în anul 2010 grație ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societății Civile în Moldova (MCSSP).»

«Reporter de Gardă» a realizat programe TV pe teme ce țin de combaterea corupției, promovarea drepturilor și libertăților umane în colaborare cu PNUD, UNWomen, UNICEF, Ambasada SUA, IAWRT. Echipa:

Aneta Grosu, președinta Asociației Telejurnalistilor Independenți.

Alina Radu, manager Departament Investigații «Reporter de Gardă»

Victor Mosneag, reporter de investigații

Iurie Sanduța, reporter de investigații

Tatiana Etco, reporteră de investigații

Olga Bulat, reporteră, editor

Nicolae Cușchevici, cameraman

Natalia Dabija, reporteră

Organizația Națiunilor Unite a premiat astăzi realizările remarcabile în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova în 2011. Emisiunea televizată săptămânală „Reporter de Gardă” ( tv.zdg.md) a fost premiată pentru munca de investigație a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în Moldova.

Transmisă în direct de postul public TV Moldova 1, Gala Premiilor ONU în domeniul drepturilor omului a întrunit înalți oficiali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și corpului diplomatic, organizații neguvernamentale și mass-media.

 Ediția din 2011 a inclus șase premii pentru societatea civilă și mass-media. Trei premii au fost acordate la categoria societate civilă. Avocata Doina Ioana Străisteanu a fost premiată pentru activitatea sa în domeniul violenței împotriva femeilor, discriminării rromilor, protejării drepturilor grupurilor LGBT și persoanelor din regiunea transnistreană. ONG Promo-LEX a fost premiat pentru promovarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Amnesty International Moldova a fost apreciată pentru activitățile sale de educație în domeniul drepturilor omului. Premii pentru promovarea drepturilor omului în mass-media au fost oferite Nataliei Ghilașcu, Stellei Jemna de la Moldova 1 și lui Marin Turea pentru abordarea problemelor de discriminare în Moldova. Un grup de jurnaliști — Vitalie Dogaru de la Publika TV, Nata Albot de la Jurnal TV și ziarul „Adevărul” – au fost premiați pentru campania media împotriva intoleranței față de copiii cu dizabilități fizice.

Emisiunea televizată săptămânală „Reporter de Gardă” ( tv.zdg.md) a fost premiată pentru munca de investigație a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în Moldova.

“Anul 2011 a fost un an intens din punct de vedere al drepturilor omului în Republica Moldova. Agențiile Națiunilor Unite au susținut mai multe activități importante în domeniul drepturilor omului – prima Evaluare Periodică Universală a Moldovei, vizita Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului și a Raportorului special pentru libertatea religiei sau a credinței, adoptarea Planului Național de Acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014 și aprobarea de către Parlament a strategiei de reformă a justiției”, a spus Kaarina Immonen, Coordonator Rezident ONU, în cadrul ceremoniei de premiere. „Un pas important a fost și recunoașterea oficială a comunității musulmane. Împreună cu partenerii, am lucrat la adoptarea unei legi anti-discriminare, care a creat un cadrul larg pentru dezbateri publice. În acest domeniu, dar și multe altele, rămân încă multe de făcut în 2012 și dincolo de acest an”.

2.1.2 Aspectele calitative ale emisiunilor cercetate

Etapa inițială a investigației jurnalistice

„Investigația jurnalistică reprezintă, deopotrivă, o activitate umană complexă și un proces. Procesul, ca și oricare activitate de acest gen, presupune parcurgerea mai multor etape de la început până la finalitatea preconizată. Pentru ca finalitatea să fie cea așteptată, procesul (investigația jurnalistică) solicită eforturi organizatorice și de planificare. Prin urmare, investigația jurnalistică poate fi privită ca un proces cuprinzând câteva etape, care, la rândul lor, conțin mai multe elemente, ori, altfel spus, anumite acțiuni ale autorului investigației”[7, p. 81].

Etapa premergătoare, este cea care pune temelia investigației, determină caracterul și durata etapei executive. La această etapă ambele echipe de lucru ale emsiunilor „Moldova – țară de minune” și „Reporter de gardă” întreprind acțiuni ce țin, întâi de toate, de identificarea obiectului și definitivarea scopurilor investigației jurnalistice. Alegerea temei sau a obiectului de investigație, deși poartă un caracter subiectiv, este influențată de mai mulți factori care, în definitiv, cristalizează criteriile ce favorizează opțiunea. Obiect al investigației poate fi orice și oricine. Potrivit Alinei Radu, manager Departament Investigații «Reporter de Gardă», subiectul este ales în așa fel încât să fie de investigatie: adica sa presupuna o frauda, o incalcare a unor drepturi, un abuz; să fie actual, ceea ce ar însemna ca, fenomenul, cazul, întâmplarea etc. există realmente, are importanță acum, în acest moment, afectează viața contemporanilor și, implicit, le trezește interesul. Să presupună un impact sesizabil drept consecință a difuzării investigației. Liuba Sevciuc, reporter la emisiunea „Moldova – țară de minune” a comunicat că subiectele sunt dintre cele mai actuale, de larg interes și cu public-țintă. Potrivit reporterului, realizarea investigației pornește cu identificarea sursei-cheie, fixarea locului pentru interviu, planul discuției. Apoi are loc interviu propriu-zis și analiza interviului în redacție. Spre exemplu, în emisunea „Moldova – țară de minune”, de altfel ca și în „Reporter de gardă”, sunt realizate mai multe subiecte, între care sunt incluse și reportaje.

Alegerea metodelor de investigație și a surselor de documentare reprezintă pasul al doilea din etapa pregătitoare. După identificarea obiectului investigației și a scopurilor ei jurnalistul alege metodele de investigație și sursele de documentare. De regulă, jurnalistul investigator utilizează mai multe metode. Observația (care este omniprezentă), lucrul cu documentele și discuția (interviul). Regula de aur, însă, rămâne aceeași: tehnicile utilizate trebuie să asigure atingerea scopului. Obiectul și scopul investigației indică și asupra surselor de documentare. Anume sursele dețin informația necesară pentru elucidarea obiectului investigației jurnalistice. Dar acestea trebuie căutate, găsite și „trase de limbă”.

Tema investigației indică asupra tehnicilor de investigație. Se aplică metoda observației, prin care se urmareste unde și cum se desfășoară acțiunile. Metoda interviului se utilizează în ambele emisuni. În cadrul emisunii de la Publika TV se recurge și la camera ascunsă, și reporterii pot intra în rolul diferitor personaje. La Moldova 1 sunt mai mult emisuni informative, decât investigative, protagoniștii sunt cooperanți. Metoda lucrului cu documentele presupune colectarea anumitor documente, ceea ce persistă mai mult la cei de la Reporter de gardă. Moldova – țară de minune se bazează pe fapte, ei totul transpun pe sticlă, în acțiuni. Experimentul este observat mai mult la Publika Tv, spre exemplul în cadrul unei ediții când s-a făcut un experiment despre cât de mare încredere au cetățenii în oamenii legii. Aici unul dintre reporteri a luat locul unui polițist, pentru a se realiza experimentul. Cu camera ascunsă s-au expus toate momentele. În acest caz s-a lucrat și cu actele normative de la Inspectoratul Național de Patrulare.

Cel de-al treilea pas din etapa pregătitoare a investigației jurnalistice – colectarea informației primare – presupune o satisfacere a curiozității ziaristului după ce și-a oprit atenția asupra unei teme. Pasul este determinat de dificitul de informație despre obiectul investigației. Specificul investigației face ca informația la subiect să fie dosită, ascunsă, greu accesibilă. Dar ea există și autorul investigației trebuie să ajungă la purtătorii ei. Pentru cei de la Publika TV, cel mai greu e sa gaseasca idei de reportaje, iar daca s-a gasit ideea, se gasesc si oameni care sa vorbeasca. Totusi de multe ori sunt idei bomba, dar nu pot fi realizate pentru ca oamenii nu vor sa vorbeasca, nu vor sa fie filmati. In aceste cazuri ideile sunt abandonate sau se revine la ele daca vreodata se gasesc alte personaje. Alina Radu, de la Reporter de gardă afirmă că subiectele nu se abandonează niciodată. „Se muncește până se reușește. O investigație înseamnă, de fapt, nu doar vorbitul cu oamenii și niciodată nu e vorba de un singur om. Dacă nu vorbește unul, se găsesc alții trei care vor vorbi”.

Formularea ipotezei investigației jurnalistice constituie următoarea acțiune din etapa pregătitoare și constă în formularea de către ziarist a ipotezei investigației jurnalistice. În emisiunea Moldova – țară de minune sunt lansate ipoteze, atunci când nu sunt date clare. Și chiar dacă datele sunt clare, oricum mult concluzii sunt lăsate pe seama telespectatorilor.

Următorul pas din etapa pregătitoare a investigației jurnalistice îl constituie studiul de fezabilitate și planul de acțiuni. Orice investigație jurnalistică, la fel ca și oricare activitate umană, are șanse de reușită numai în situația în care ea este realizabilă .Potrivit Liubei Sevciuc, reporter la Moldova – țară de minune, Ideea de reportaj trebuie sa fie bine documentata, inainte de a filma sa stii deja ce vei filma, sa ai deja oameni care sa-ti dea interviuri etc. Dupa asta urmeaza filmarile propriu-zise, dupa care scrierea textului, montarea de fiecare data trebuie sa propunem idei de reportaje mai deosebite, sa aducem ceva nou, inedit, sa nu repetam ceea ce se difuzeaza la stiri sau la alte canale si asta e destul de greu unele portiuni de reportaj le filmam cu camera ascunsa, intram in rolul diferitor personaje pentru a putea obtine informatia de care avem nevoie de exemplu – pacient la spital, sofer etc

În cadrul emisiunii Reporter de gardă sunt realizate câteva interviuri în baza problemelor actuale, de la oameni competenți cu raport la viața cotidiană.

Efectuarea investigației jurnalistice

Fiecare emsiune are la dispoziție o săptămână pentru a fi dusă la bun sfârșit. Astfel, timpul este limitat pentru toate etapele de realizare a investigației jurnalistice. În cadrul emisiunii de la Publika TV, se lucreaza cu operatorii din redactia stiri, cei care sunt pe tura. Nu exista operatori doar pentru emisiune. Citeva nume de operatori – Veaceslav Ceban, Victor Cuzmin, Victor Para, Oleg Polisciuc, Alexei Maiorov. Voice overi (persoanele care pun voce dupa cadru) la fel difera de la o emisiune la alta, sunt persoane de pe tura. printre care – Tudor Bogatu, Veronica Bogatu, Marcela Dedin, Dorin Țurcanu. La Reporter de gardă se lucrează cu editorii de la Moldova 1.

Colectarea informației de bază se realizează în diferite moduri, de la caz la caz. Spre exemplu în ediția despre divorțurile care au loc în Republica Moldova, la Publika TV s-a recurs și la camera ascunsă. În cadrul edițiilor de la Moldova 1 camera ascunsă nu este necesară, acolo se colectează informația prin documente și interviuri deschise, bine puse la punct.

Cei mai buni ziariști investigatori consideră că 95 la sută din toată informația necesară unei investigații se regăsește în documente deschise, cu acces liber la ele. Deci, contează abilitățile ziaristului de a descoperi și a „extrage” informația respectivă. Dar documentele –nu sunt adevăruri incontestabile. Ele fixează informații și acest lucru poate fi demonstrat. Ele nu fixează însă adevăruri în ultima instanță, pentru că, în definitiv, sunt întocmite de oameni. Legislația națională în domeniu și cea europeană oblige funcționarii publici, autoritățile să pună la dispoziția cetățenilor (și, implicit,jurnaliștilor) informația de interes public. Dar toate relele apar anume din motivul că fiecare înțelege în felul său semnificația sintagmei „interes public”.

Concluzia de final în faza colectării informației de bază ar fi: nimic din ceea ce nimerește în atenția ziaristului și este legat, direct sau tangențial, de obiectul investigației, nu trebuie neglijat, subestimat sau supraapreciat. Nu trebuie, din capul locului, în mod premeditat, să i se dea preferință unei sau altei surse, unei sau altei tehnici. Derularea procesului de investigație va indica mai clar și la momentul oportun care informație confirmă ipoteza ziaristului.

Etapa de difuzare

Din volumul mens de informații colectate, jurnalistul de investigații difuzează esențialul , pe înțelesul telespectatorilor și cele mai relevante informații, pentru a capta un public cât mai numeros. Informația obținută în urma investigației necesită prelucrare suplimentară, care poate fi executată numai după ce întreaga informație este înțeleasă până la capăt. Supradozarea „imaginarului” în detrimentul „conceptualului” ar putea să placă doar primei părți a auditoriului. Scopul ziaristului, însă, e să aibă un auditoriu cât mai larg. Iar auditoriului îi place comoditatea. În cadrul emisiunilor televizate ea este sporită prin imagine, vorbire, dialog, interviu, prezentarea acțiunilor de la locul faptei. În cadrul unei ediții despre vânzătorii de droguri din Chisinău, chiar se merge la locul faptei și se cercetează teritoriul, se demonstrează telespectatorului cum a re loc toată procedura și cum organelle de anchetă se fac a nu ști nimic.

Emisiunea Moldova – țară de minune cuprinde câte trei subiecte în cadrul unei ediți, dat fiind faptul că se merge pe varianta cât mai succintă de prezentare a unui subiect, pentru ca să fie clar, concis și să aibă o finalitate.

După difuzarea emisunilor se așteaptă feedback-ul. În funcție de subiectul difuzat, apar noi telespectatori, noi opinii, critici, amenințări și piedici în realizarea altor emisiuni.

Ipotezele continuă să rămână ipoteze, dar aceeași omenire urmărește cu aviditate orice rezultate ale noilor investigații. Tainele, și nu doar cele științifice, cu greu se lasă descoperite.

Evaluarea informației, selectarea datelor, scrierea textului. Etapa executive cuprinde evaluarea informației colectate și selectarea datelor relevante pentru confirmarea ipotezei.

Moldova – țară de minune are un final bine pus la punct. Prezentatorul încheie emisiunea cam cu aceleași fraze, despre faptul că dacă telespectatorii cunosc cazuri care ar putea deveni interesant pentru această emisiune, cazuri camuflate sau despre care încearcă să se ascundă cât mai mult, atunci ei sunt rugați să transmită informație pe adresa de email a emisiunii, la numărul de tleefon anunțat de prezentator sau pe pagina emisiunii de pe rețeaua de socializare facebook.

Metode empirice de investigație jurnalistică

Observarea

În cadrul edițiilor „Moldova – țară de minune”, investigația începe anume cu această metodă. Echipa de lucru a emisiunii găsesc subiectul și mai întâi observă ce se întâmplă. Spre exemplu, în ediția despre vânzările de droguri reporterii observă cum se desfășoară aceste vânzări, ei caurtă probe, mai ales că acestea sunt peste tot în capitală. Anunțuri de orice gen, porniind de la pereții blocurilor din Chișinău, nemaivorbind deja de rețelele de socializare, site-urile de anunț și restul.

În jurnalismul de investigație metoda observării poate fi aplicată în două forme: observarea pregătită și observarea nepregătită. Observarea pregătită presupune studierea prealabilă de către jurnalist a literaturii necesare, a materialelor de arhivă, a altor documente despre obiectul supus urmăririi. Jurnalistul știe din timp la ce ar trebui să acorde atenție, cine ar putea fi protagoniștii evenimentelor observate, care ar putea fi consecutivitatea derulării acestor evenimente. Observarea nepregătită se axează pe imprevizibil, aleatoriu sau întâmplare, caracterul surprinzător al evenimentelor. Jurnalistul studiază obiectul fără a știe ceva despre el.

În funcție de cazul despre care se discută în cadrul emisiunii, observarea poate fi de lungă durată sau de scurtă durată. Într-o altă emisiune, despre gradul deîncălcare a normelor de circulație în municipiul Chișinău, echipa de reporteri de investigație, au monitorizat traficul mai bine de două săptămâni. În cazul ediției de mai sus, despre vânzătorii de droguri, observarea a fost mai scurtă, pentru că informații sunt pe iinternet mult, trebuiau doar verificate. Observarea este și directă și indirectă.

În emisiunea Reporter de Gardă observarea este de scurtă rudată de cele mai multe ori și directă.Probelema se preivește în față așa cum este ea, fără ca reporterii să se complice cu camere asunse de luat vederi, cu roluri tăinuite sub pielea unor reporteri ș.a.

Interviul

În jurnalismul de investigație interviul este o metodă de obținere, de precizare și de caracterizare a informațiilor necesare, dar și de testare a persoanei intervievate cu scopul de a afla cât mai multe date de ordin professional sau personal, de contrapunere a materialului factologic furnizat de surse cu interese diferite. În acest sens, interviul poate fi unul de masă, care să implice solicitarea răspunsurilor de la unul sau mai multe grupuri de respondenți,precum și de expertiză în care sunt solicitate doar opiniile unor experți, specialiști, persoane competente în domeniul investigat.

În cele două emisiuni interviul este pe larg utilizat. În Reporter de gardă întreaga emsiune, mai mult sau mai puțin este realizată pe baza interviului. În ediția despre corupția din Republica Moldova, care persist și până în ziua de azi, reporterii acumulează anumite informații, spun în reportaj cee ace află din mai multe surse și merg la persoanele competente, prin interviu, pentru a afla dacă coincide informațiile scoase la ivealaă cu cee ace spun oamenii responsabili de problemele apărute în societate. În mare parte nu coincid.

Exact și la Moldova – țară de minune. Interviul poate fi realizat la modul direct, persoana fiiind de accord să fie filmată, să-I fie publicate datele, dar sunt oameni care nu vor să apară la televizor, cred mai mult din motive de Securitate. Și atunci este modificată vocea, se folosește umbra sau se filmează doar picioarele sau a doua jumatate a corpului, de la mijloc în jos. Sau se mai recurge la interviul prin telefon, la fel o metodă des folosită, fie persoana nu vrea să fie filmată, fie nu dispune de timp și apelează la interviu prin telefon.

În dependență de nivelul de cunoaștere a subiectului, jurnalistul poate apela la interviul standadizat sau la cel nestandardizat. Primul tip de interviu este construit pe principiile unui plan rigid – întrebări clar formulate, strict ierarhizate și chiar o eventuală intuire a răspunsurilor. Interviul nestandardizat se realizează în formă de conversație liberă despre un anumit subiect, pe parcursul căreia, totuși, se va urmări scopul investigației jurnalistice. Un asemetea gen de interviu este conceput în situația în care cel care îl solicită are nevoie de a obține informații suplimentare despre un subiect sau despre o temă mai puțin

studiată, iar cel intervievat este, de regulă, un expert.În orice caz interviul este o metodă indispensabilă în realizarea emisiunilor de investigație, dat fiind faptul că numai așa noi putem interacțio cu lumea de care avem nevoie, pentru a afla informațiile și ale face publice.

În dependență de conținutul dialogului, interviurile de investigație por fi de documentare și de opinie. În cele de documentare sunt investigate și verificate faptele, situațiile reale, iar în interviurile de opinie se urmărește scopul de a afla opiniile, calificativele, considerentele intervievaților.

Ambele tipuri de interviu sunt urilizate în emisiuni. În cadrul ediției de la Moldova – țară de minune depre satul din sudul Moldovei care a dispărut pur și simplu, în urma unei inundații puternice, iar sătenilor li s-a oferit case noi, s-a utilizat interviul de codumentare, pentru a se afla soarta acestor locuitori, cum a rămas cu satul lăsat de izbeliște, dacă mai sunt locuitori în sat. Și, totodată, a fost realizat și interviu de opinie, dat fiind faptul că reporterii s-au deplasat la fața locului și au discutat cu oamenii, au vzăut care e situația, i-au ăntrebat pe aceștia cum se simt în casele noi. Alte personae au decis să rămână în satul vechi, chiar dacă official acest sat nu mai figurează în documente. Aceste personae sunt mai mult bătrânii, pentru că ei nu vor să-și părăsească căsuța în care au trait și muncit o viață.

În cadrul emisiunii Reporter de gardă, cei de la Ziarul de gardă au realizat o ediție despre notele și situația de la BAC-ul din anul precedent, 2014. Ei s-au documentat, au mers la organelle repsonsabile de desfășurarea BAC-ului la nivel calitativ și au realizat interviuri de documentare. După care reporterii au luat legătura și cu câțiva absolvenți, susținători de BAC 2014 și au cerut opinii, păreri.

Jurnalistul, adeseori când realizează un interviu, este copleșit de acuitatea temei sau de amploarea fărădelegilor pe care le investighează, iar această stare interioară se vede pe față și poate influiența predispoziția intervievatului, mai ales atunci când acesta este unul dintre cei învinovățiți. Pentru a evita efectul nedorit al unei astfel de stări de spirit, specialiștii recomandă următoarele:

a) jurnalistul trebuie să dea dovadă de bunăvoință, abilități de a stabili un contact reușit, de a găsi rapid soluții în situații de conflict, de a nu impune propriile păreri, de a fi neutru și de a da davadă de capacități adaptive ce i-ar permite să comunice cu orice tip de interlocutor;

b) jurnalistul trebuie să surprindă prin competența sa, prin nivelul înalt de instruire și de documentare, prin onestitate, disciplină și acuratețe;

c) jurnalistul trebuie să știe a-și controla tembrul vocii, mimica feței, să-și selecteze un stil de vestimentație adecvat anturajului în care se va produce interviul.

Anchetarea

Anchetarea, în mare parte se realizează, mai mult sau mai puțin, în cadrul emsiunii Moldova – țară de minune. Ca orice altă metodă de cercetare, ancheta se conduce de un set de principia bine stabilite, începând cu numărul de întrebări și terminând cu tehnica completării ei. În așa mod, chestionarul urmează să includă: date despre persoana sau instituția care desfășoară ancheta, scopul anchetei, precum și explicații

despre modul de completare și unde vor fi folosite informațiile obținute. Cea mai simplă anchetă este elaborată conform structurii: introducere (întrebările simple), întrebările principale și, în sfîrșit, întrebările personale. Într-o anchetă complexă se va ține cont de selectarea întrebărilor, formularea și structurarea lor consecutivă, or o anchetă include ipoteze de lucru transformate în întrebări. Pentru a asigura un rezultat cât mai obiectiv al anchetării, organizatorii inserează și așa-numite întrebări-capcană sau de control. Acestea, însă, nu trebuie

în nici un fel să distorsioneze consecutivitatea și unitatea structurală a chestionarului.

Nu întotdeauna se recurge la această metodă, în funcție de subiectul emisiunii. În cadrul emisiunii de la Publika TV, observăm anchetarea în emisiunea pre-BAC, când au fost chestionați câțiva elevi pentru a vedea gradul de pregătire al acestora. În edițiile de la Moldova 1 nu se observă anchetarea ca metodă investigativă.

Experimentul

Experimentul constituie o metodă de cercetare a obiectului supus investigației ce se desfășoară în condiții special create, complet dirijate și controlate cu scopul de a confirma sau a infirma anumite ipoteze. El este folosit foarte rar, deoarece solicită cheltuieli financiare și potențial uman, timp și resurse materiale. Și totuși, atunci când apelează la această metodă, jurnalistul ar trebui să fie sigur că efectul pozitiv al experimentului îl va depăși pe cel negativ. În majoritatea cazurilor experimentul se derulează cu acordul persoanelor asupra cărora acesta ar putea avea un efect nemijlocit.

De fapt, experimental este pe larg utilizat în cadrul emisiunii oldova ă țară de minune.S-a utilizat experimental și la vânzarea drogurilor, reporterii dându-se drept cumpărători și au dovedit că există aomeni care se ocupă cu aceasta, indifferent de poziția organelor de drept, care consider că aceștia sunt oameni care vor să-I stoarcă de bani pe alții. Nu, chiar sunt distribuitori de roaguri contraplată. În emisiunea Reporter de gardă nu se întâlnește experdimentul, dat fiind caracterul informative al emisiunii, aceste informații pot fi obținute prin alte metode, bunăoară interviu, nu neapărat să se recurgă la experiment, ținând cont de faptul că e destul de costisitor.

Analiza documentelor

În jurnalistică noțiunea de document presupune orice material creat pentru fixarea informației: decizie, hotărîre, act, lege, scrisoare, peliculă video sau audio, fotografie, desen, articol din revistă etc.

Acestaă metodp este pe larg utilizată în ambele emisiuni. Chiar la Moldova – țară de minune într-un reportaj despre o mănăstire lăsată uitării și care a fost restaurată de o doamnă ce se afla la muncă peste hotare. Acum femeia locuiește în mănăstire care este încă în process de reconstrucție, renovare, dar slujbe se oficializează. S-au folosit documente pentru a afla de când datează mănăstirea, date istorice. Într-o altă emiune despre împărțirea averii între soți, s-a recurs la analiza domentelor ce țin de partajarea averii, analiza documentelor de legislație și restul. În cadrul emisiunii Reporter de gardă, jurnaliștii de aici au realizat o emisiune despre judecătorii din Anenii Noi, depsre activitatea lor, conflictele și greutățile de zi cu zi. Au fost analizate dosarele pe care aceștia le au de rezolvat, agenda de lucru, chestionare și restul.

Conform autorilor Manualului de Jurnalism, Documentele sunt clasificate după următoarele criterii:

1. În dependență de forma de fixare a informației: scrise de mână, tipărite, peliculă video, audio, film, digitală.

2. În dependență de posesor: personale (de ex.,o recipisă despre primirea unei sume de bani) și publice (de ex.,o dare de seamă de la adunarea colectivului).

3. În dependență de statut: oficiale (de ex.,o hotărâre de guvern) și neoficiale (de ex.,nota explicativă a acestei hotărâri).

4. În dependență de gradul de tangență cu materialul empiric: primare (de ex.,completarea unei anchete) și secundare (de ex.,o dare de seamă privind rezultatele anchetei).

5. În dependență de modul în care au fost obținute: conform uzanțelor în vigoare (de ex.,rapoarte statistice) și speciale (de ex.,o dare de seamă, elaborată la solicitarea jurnalistului).

Metodele criminalistice de anchetare

În cadrul unei investigații jurnalistul poate apela la metode pe care le practică detectivii, respectând limitele stabilte de legislatia în vigoare și codul deontlogic pentru presă. În cele ce urmeză vom prezenta doar unele elemente specifice activității criminalistice care ar putea facilita obținerea informațiilor necesare.

În aceste emisiune rar când se operează cu acest tip de metode, dar au fost cazuri spre exemplu cel de la Curtea Domnească. Cazul „Pădurea Domnească” sau Cazul Sorin Paciu este un caz de omor prin împușcare a lui Sorin Paciu (34 de ani, proprietarul carierei de piatră din satul Balatina, raionul Glodeni) în Rezervația științifică Pădurea Domnească pe data de 23 decembrie 2012, la o vânătoare organizată de un grup de 30 de persoane, dintre care unele cu funcții de rang înalt dinRepublica Moldova. Din grupul de vânători au făcut parte procurorul general Valeriu Zubco, acuzat de presă de mușamalizarea cazului, judecătorul Gheorghe Crețu, singura persoană pusă sub urmărire penală, președintele Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca, vicepreședintele Curții, Gheorghe Crețu, membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Nicolae Damaschin, un pădurar din localitate, Ion Stepanchevici, și, posibil, alte persoane. Dintre toate persoanele implicate, numai judecătorul Gheorghe Crețu a fost pus sub urmărire penală pentru două capete de acuzare: omorul prin imprudență al lui Sorin Paciu și pentru participarea la o vânătoare ilegală. Valeriu Zubco a fost demis din funcția de Procuror General de către Parlamentul Republicii Moldova la data de 21 ianuarie 2013, în unanimitate, și a fost amendat cu suma de 6000 de lei moldovenești pentru nedeclararea conflictului de interese. Guvernul condus de Vlad Filat și-a depus mandatul, șefia guvernului urmând a fi luată, la 31 mai 2013, de către fostul ministru de externe Iurie Leancă. Atunci s-au implicat și cei de la Ziarul de gardă și cei de la Moldova –țară de minune. Fiecare a încercat să găsească probe cât mai concludente.

Metodele teoretice de investigație jurnalistică

Metoda inductivă

În cadrul emisiunii Moldova – țară de minune, metoda inductivă se obeservă utilizată, uneori ea iese la suprafață prin abilitatea reporterilor de a combina materialele audio cu video, text, imagine pentru a crea per ansamblu o structură bine determinată a anchetării și astfel, telespectsatorul să poată deduce adevărul. În Reooreter de gardă se operează mai puțin cu metoda aceasta.

Metoda deductivă

Mai pe larg se utilizează metoda deductivă, pentru că avem ezultatul, sunt nisște fapte în spate care duc la neclarități. Atunci reporterii anchetează, caută, experimentează și deduc într-o oarecare măsură prin probele pe care le obțin, aflând că anumite ipoteze se adeveresc.

Metoda traductivă

Comparația ca formă a metodei traductive, este frecvent întâlnită în materialele jurnalistice de investigație. Cu ajutorul ei sunt stabilite asemănările și diferențele dintre fenomenele cercetate. Însă și compararea are limitele sale: ea poate fi făcută doar între indiciile sau particularitățile esențiale, predominante. Ținând cont de faptul că, la fel ca și inducția, metoda comparației nu poate cuprinde absolut toate elementele fenomenelor puse față în față, orice concluzie conține o anumită doză de relativitate. Moldova – țară de minune a realizat un reportaj despre statisticile preznetate de Biroul Național de statistică privind prețurile, inflația din acest an, comparative cu anii precedenți. Astfel, a fost utilizată metoda traductivăm și, anume, comparația. La Reporeter de gardă s-au comparat notele de la BAC 2014 cu cele din anii precedenți de la examene, mai ale în anii când poliția și debruitoarele nu erau la ordinea zilei.

Metoda ipotetică vaa fost aplicată, în Moldova – țară de minune când s-au investigat rezultatele

Alegerilor parlamentare din noiembrie 2014 în urma cărora unii votanți au preferat nu se știe pe cine, pentru că s-au creat confuzii la nivel de denumire a partidelor. Drept ipoteză a motivului real al unui atare comportament al electoratului ar putea servi deducția că cel ales a utilizat o denumire asemănătoare cu cea a unui partid mai de success, doar au intr-odus un nou cuvânt la sfârșit și lumea a fost dusă în eroare. Ca de exemplu, Partidul Comunist din Republica Moldova și Partidul Comunist Reformator.

Metoda excluderii

„Esența acesteia rezidă în faptul că, atunci când va analiza un complex de relații cauză-efect, jurnalistul, pentru a afla cauza nemijlocită, va merge pe calea excluderii tuturor factorilor ipotetici care ar putea genera fenomene de același tip sau asemănătoare, în afară de excluderea unui singur factor care va fi considerat unicul motiv al fenomenului investigat” [7, p. 115]. Se utilizează și această metodă, dat fiind faptul că de multe ori nu se cunosc probe concludente și atunci se mizează pe metoda excluderii. Alina Radu, manager la Reporter de gardă a comunicat că în rare cazuri, dar se întâmplă ca unii oameni să nu vrea să coopereze cu presa. Atunci se încearcă prin găsirea altor personaje. Cu ajutorul acestora se încearcă a utiliza metoda excluderii, că dacă acela nu a vrut să vorbească înseamnă că apare frica și care anume, ca până la urmă să se ajungă tot la acel personaj, ca sa-i demonstreze că el este cel mai indicat în a face publice declarații.

Metoda potrivirii

Această metodă este întâlnită des în controversatul caz de la Banca de Economii cu miliardul furat și numele lui Shor care figurează în multe dosare și, de asemenea, în raportul Kroll. Cei de la Moldova – țară de minune, dar și cei de la Reporter de gardă au realizat emisiuni, fiecare cu politica sa editorială. În mare parte se cunoaște ceea ce au prezentat ei, dar în acest context ei au foflosit metoda potrivirii în ambele emisiuni, epntru a demonstra cum numele lui Shor figurează nu doar într-un singur dosar. Dar Banca de Economii și Aeroportul, de altfel, ca și celelalte băncisunt strâns legate între ele, la nivel de evenimentele desfășurate.

Metoda unicei diferențe

Tot în contextul Băncii de Economii metoda unicei diferențe rămâne a fi guvernatorul Băncii Naționale Dorin Drăguțanu și rolul lui în cazul miliardului furat. Aeroportul decade în privința lui, rămâne miliardul de la Banca de Economii.

Metoda combinată a asemănării și diferenței

Formula acestei metode este următoarea: dacă în unele cazuri efectul survine datorită unor circumstanțe eterogene care, însă, includ un factor comun, iar în alte cazuri, în circumstanțe similare, același efect nu se produce în lipsa factorului comun identic, concluzia este că anume acest factor poate fi cauza efectului analizat. Unele elemente din procedeele deja etalate au referințe în expunerea următoarei metode analitice.

Metoda analizei cauză-efect

Cauza-efect se observă în cadrul emisiunii Moldova – țară de minune în ediția depsre oamenii în uniforme. Uniferome de polițist se vând la oricare colț. Oricine își oate procura o uniformă, își trage la xerox un buletin sau o legitimație falsă și el e polițist. Câte cazuri de jaf sau de treceri ilegale a frontierei de Stat, anume prin faptul că oamenii se dau drept organe de lege și amăgesc oamenii, atrăgându-i în diferite chestiuni murdare.

Și nu se întrprinde nimic. Chiar și în urma investigației efectuate de cei de la Publika TV nimeni nimic nu a întreprins.

Metoda prognostică

„Pe parcursul investigației jurnalistul își pune deseori întrebări referitoare la forma și conținutul de viitor al fenomenului de care este interesat. Răspuns la această întrebare îl poate oferi prognozarea care presupune conturarea tendințelor și a perspectivelor de evoluare a unui fenomen pe baza analizei datelor despre trecutul și starea lui actuală. Prognozarea vă poate ajuta să stabiliți nu numai direcțiile pe care ați fi dorit să se dezvolte fenomenul, ci și evoluțiile nedorite ale acestuia, iar o atare perspectivă îl va determina pe autorul investigației să caute soluții pentru eliminarea eventualelor consecințe negative. O prognoză reușită este elaborată pe baza faptelor reale și a tendințelor de dezvoltare a fenomenelor. Prognozarea poate fi făcută și pe suportul deducțiilor ipotetice la care a ajuns jurnalistul. Nu o singură dată ați auzit fraza: „Dacă presupunerile noastre se vor adeverii, fenomenul ar putea degenera în…” La fel, sunt emise prognoze care se sprijină pe folosirea de către autor a analogiei” [7, p. 117].

Metode de lucru cu funcționarii care refuză furnizarea informației.

Cei de la Reporter de gardă au delcarat că dacă aceștia nu vor să furnizez iinformația se recurge la alt funcționar, se insistă până când se dobândește informația. Potrivit Alinei Radu niciodată nimic nu se abandonează. Liuba Sevciuc de la Moldova – țară de minune, spune că unele subiecte se abandonează, dar se revine la ele când apar alte personaje sau se insistă până se găsește persoana potrivită pentru a furniza informația. Cercetătorulamerican David Randall recomandă:

„1. Dacă funcționarul nu dorește să vă răspundă la întrebări, declarați-i că problema abordată, de fapt, nu vă prea interesează personal, ci este una care frământă cititorii. Și deoarece nu ați obținut încă un răspuns la ea,

ziarul pe care îl reprezentați va publica numărul de telefon al acestui funcționar, iar alături va insera și un comentariu pentru ca cititorii să fie la curent cu problema și să-l telefoneze personal pentru a-i cere explicații.

2. Explicați-i funcționarului că materialul la care lucrați ar putea să servească un bun prilej pentru a face publicitate instituției în care este angajat. Dar aceasta se va produce în cazul în care informația furnizată va

fi veridică.

3. Propuneți-i „sursei” de informații să vă ofere o versiune oficială a situației la care are atribuție și accentuați că, în caz contrar, veți fi nevoit să apelați la conducătorul lui.

4. Solicitați o informație similară concurenților firmei sau ai instituției reticente. Concurenții vor fi întotdeauna bucuroși să vă furnizeze material negativ despre „partenerii” lor.

5. Atunci când realizați o investigație în care va prevala critica, chiar dacă ați obținut informația solicitată – străduiți-vă să fiți foarte rezervat față de veridicitatea ei. Încercați sursele de alternativă – oameni nemulțumiți de activitatea companiei date, foști angajați nedreptățiți. Informația obținută de la ei ar putea să fie într-adevăr una foarte prețioasă și veridică.

6. În cazul în care o companie cu autoritate dubioasă refuză să vă pună la dispoziție datele solicitate, ziarul Dumneavoastră ar putea publica o replică sau o scrisoare a unui cititor revoltat de activitatea acestei companii. Fiți sigur că vor urma și alte scrisori din care veți culege informațiile necesare despre „taciturni” [53, p. 64].

Metoda investigației sub acoperire

Obsevăm această metodă în cadrul emisiunii Moldova – țară de minune și anume în edițiile despre vânzătorii de droguri, când reporterii se dau drpt potențiali clienâi. Este o metodă periculoasă, dar care dă reuzltate. În Reporter de gardă nu am observat o astfel de metodă.

Metode psihologice de dobândire a informației

Orice metodă psihologică este binevenită , pentru că sunt investigate diferite cazuri, reporterul trebuie să fie empatic cu orice personaj participant, să știe a-l manipula în sensul pozitiv al cuvântului pentru a obține informația dorită. Că până la urmă acesta este scopul jurnalistului. Aceste metode sunt foarte binevenite în investigațiile de la Publika TV despre divorțuri, furt de copii, dispariția acestora sau violența în familie. Sunt situații umane, care cer răbdare, persevenrență, totodată, reporterul trbuie să fie un foarte bun psiholog.

Procedeele jurnalismului de investigație respectate în cadrul emisiunilor

Investigația preliminară

Reporterul din emisiune se comportă, la modul general, ca un spion. Tema pentru investigație este aleasă în funcție de evenimentele care se întâmplă pe parcursul săptămânii sau cele care sunt solicitate de telespectatori. Datele și concluziile necesare pot fi obținute în cele mai neașteptate momente. Potrivit specialiștilor, în Moldova este foarte greu de obținut documente oficiale care ar fi utile pentru investigație, dar trebuie mereu de încercat a le obține cu diferite pretexte și cu folosirea diverselor metode. Cumatrismul, eventual, ar fi o metodă de a obține documentele și probele de care avem nevoie. După asta putem începe nemijlocit investigația.

Observația

Este una din metodele fundamentale ale investigației, atunci când este vorba despre o înțelegere criminală, relații corupte, uz de acte false. În emisiunea „Moldova – țară de minune” de la postul privat de televiziune Publika TV se folosesc fotografii cu aparate ascunde, imagini video cu camerele de filmat ascunse, chiar dacă aceste fapte ar cauza anumite probleme.

Investigația începe cu un eveniment mai important care s-a produs. Are loc prezentarea acestuia, apoi urmeaza cercetarea, implicarea oamenilor, realizarea interviurilor. Interviul este foarte des elementul principal al investigației, de aceea el trebuie planificat foarte bine. Jurnalistul trebuie să știe ce întrebări va pune, ce abordare psihologică este mai utilă, cum să obții simpatia intervievatului. In cele mai dese cazuri, în cadrul emisiunii interviurile sunt realizate personal, nu prin telefon. Așa cum este și cel mai bine, de altfel, deoarece în cazul contactului personal, jurnalistul, pe lângă cuvinte, obține informație urmărind expresia feței și comportamentul persoanei. Potrivit realizatorilor emisiunii, participanții la investigație au frică de cameră. Atunci se apelează la camera ascunsă. În cadrul emisiunii Reporter de gardă, dat fiind caracterul ei deschis, participanții sunt cooperanți, temele nu sunt controversate și din acest considerent nu există necesitatea de a apela la mijloace de înșelăciune în scopul obținerii de informații.

În cadrul emisiunii televizate se prezintă declarații, documente, au loc consultații cu specialiștii pentru a scoate la iveală adevărul. De multe ori, rezultatul emisiunii de investigații tv este lăsat pe seama telespectatorilor. În urma investigației, au loc prezentarea a tot ce s-a găsit, bine structurat și într-o ordine logică. Telespectatorului nu-i rămâne decât să concluzioneze de sine stătător.

Cel mai important și mai delicat moment este ultimul interviu, în care, după ce informația este adunată și gata pentru expunere, subiectul investigației are posibilitatea să reacționeze la mărturiile prezentate.

Alegerea temei pentru investigație

În anbele emisiuni sunt:

Observații personale

Evenimente

Documente

Declarații oficiale

Presă

Evaluarea perspectivei

Importanța socială

Grad de risc

Cheltuieli

Interese corporative

Investigația jurnalistică în cadrul ambelor emisiuni presupune:

Plan de acțiuni

Prelucrarea datelor primare

Lucrul cu sursele

Expertiza preliminară

Pregătirea materialului

Realizarea propriu-zisă a emisiunii

Lucrul cu sursele de informare

Accesibilitate

Veridicitate

Tipul de informații

Regimul de acces

Platforma sau suportul de executare

Modul de organizare a păstrării și utilizării surselor de informație

Forma de proprietate

Surse oficiale de stat

Organele de drept

Surse oficiale nestatale

Agenții economici

Organizațiile obștești

Primele persoane ca sursă de informație

Documentul ca sursă de informație

Internetul ca sursă de informație rămâne la discreția jurnaliștilor de investigație. În cadrul emsiunii de la Publika TV echipa a declarat că utilizează și internetul pentru că în prezent acesta reprezintă o sursă veridică de informare, mai ales că multe baze de date pot fi găsite pe internet, informații despre persoane, cdate de contact, legături de rudenie și multe alte informații le oferă internetul. Cei de la Reporter de gardă prietenesc mai puțin cu internetul.

Alte surse rămân a fi oamenii apropiați proyagoniștilor din emisiuni sau cei implicați cumva lateral, complici, victime.

Principiile de selectare, clasificare și structurare a informației

Veridicitatea și temeinicia informației

Probabilitatea distorsionării informației, pericolul dezinformării.

Utilizarea tehnicilor de interpretare a datelor.

De felul în care au fost alese sursele depinde până la urmă calitatea întregii emisiuni de investigație. Informația pe care o furnizează sursele și materialul factologic obținut în urma investigației trebuie să fie confirmate de cel puțin două surse, spun speciliștii. La modul ideal, jurnalistul ar trebui să aibă în vedere vreo cinci surse. Pentru investigație, poliția pare a fi o sursă vitală și practic, inepuizabilă de informații și subiecte. Reporterii de la Moldova – țară de minune apelează des la oamenii legii pentru informații și concretizări. O altă sursă importantă pentru ancheta reportericească o reprezintă tribunalul, unde se găsesc cele mai dubioase infracțiuni sau cele mai comice cazuri de divorțuri.

Dramaturgia este prezentă pe larg în cadrul edițiilor de la Publika TV. La Reporter de gardă dramaturgia lipsește. Din acest considerent se pierde din audiența emisiunilor. Dramaturgia este asigurată și de subiectele emisiunilor. În cadrul „Moldova – țară de minune” subiectele sunt diverse, de la cel mai dificil, cel mai controversat la cel mai simplu. De cele mai multe ori se mizează pe faptul ca emisiunea de la Publika TV să sfârșească cu un subiect pozitiv, dar nu întotdeauna se sfârșește. Și de aici pornește și deosebirea dintre cele două emisiuni. Moldova – țară de minune este realizată cu prezentator în studio și reporteri pe teren. Sunt abordate mai multe subiecte.

În cadrul emisiunii Reporter de gardă emisiunea o fac reporterii care realizează niște anchete, interviuri, pentru a prezenta o situație actuală ce se întâmplă în țara noastră. Niște statistici comentate de oameni competenți, studii axate pe probleme ce vizează mai multă lume din societatea din Republica Moldova. Emisiunea de la Moldova 1 însumează doar un singur subiect, dezbătut de reporteri, prin participanții la interviu timp de 20-30 de minute. Moldova – țară de minune se întinde pe o durată de aproximativ o oră. Nu întotdeauna se reușește ca emisiunea să încheie pe o notă pozitivă, pentru că, potrivit reporterilor, nu s eprea găsesc subiectele potrivite. Dar senzaționalul, până la urmă, este asigurat din subiectele pipărate, care au priză la telespectatori, că așa e publicul nostru care într-un final, tot noi îl educăm.

Diversitate de abordare. La nivel de abordare, în urmă monitorizării câtorva emisiuni, constatăm că abordarea este diversă în ambele cazuri. Chiar dacă diferă mult stilul de abordare. Și în cadrul emisiunii Moldova – țară de minune echipa recunoaște că multe emsiuni nu sunt investigative, ci doar informative bazându-se pe realizarea mai multor reportaje. Potrivit lor e greu să fii jurnalist de investigații în Republica Moldova.

Competenta jurnalistilor. Jurnaliștii din ambele echipe sunt competenți, dar beneficiază de pregătiri diferite. Aici mai includem și politica editorilă a fiecarui post de tleeviziune. Pentru că în rest, în țara noastră nu ne putem lăuda cu astfel de emisiuni. Redactorul-șef al ziarului "Panorama", Vladimir Thoric este de părere că Fiecare istorie a jurnaliștilor de investigație în Moldova ar putea fi ultima. Potrivit acestuia, jurnaliștii care fac investigații se consideră elita acestei profesii. Ei mai sunt considerați "forțele speciale" ale surselor de informare în masă. Mai mult ca atât, munca acestor tip de jurnaliști puțin se deosebește de cea a detectivilor: și aici, și acolo, este necesară colectarea și verificarea repetată a datelor. Singura diferență este că polițiștii, anchetatorii și procurorii au acces liber la datele închise. Ei lucrează după schema: au deschis dosar penal, au ascultat mărturiile, au interceptat telefoanele, am obținut un mandat de percheziționare. Jurnaliștilor le este mai greu, chiar dacă și ei lucrează după un plan bine pus la punct. Totuși planul lesne poate fi dat peste cap de o întorsătură a situației. De niște personae care se răzgândesc să mai apară pentru a vorbi, de intervenirea altor personae din exterior, din denaturarea informației intenționat etc. Dacă ai noroc, spune Vladimir Thoric, poți pregăti o investigație într-o lună. Se mai întâmplă ca munca să se întindă pentru mai mulți ani. Uneori jurnaliștii "dezghioacă" temele de durată ani la rând. Periodic publică informațiile fragmentare găsite, iar spre sfârșit le unesc într-un tablou general. Se mai întâmplă că mai multe luni lucrezi, cauți oamenii, "scotocești" prin acte, iar ca urmare informația de la început nu se confirmă. Și tema "se pierde", adică nu va mai fi publicată.

Să pregătești o cerere cu o descriere laconică a ideii, să stabilești bugetul cheltuielilor operative și onorariul, să depui dosarul la unul din fonduri. Dacă tema prezintă interes public — vor da ajutor. Este important ca bugetul să fie elaborat detaliat. În anul 2010 eu am inițiat prima mea video-investigație, care era dedicată exportului de mere "otrăvite" din Moldova. Consideram că un grant de 200 de dolari va acoperi ușor cheltuielile pentru combustibil, cheltuielile de deplasare, țigări… În cele din urmă, pentru a finaliza munca asupra temei, chiar luând în considerație și ajutorul redacției, am fost nevoit să-mi cheltuiesc propriile economii.

Fundațiile internaționale au scopuri diferite. Unele luptă cu corupția, altele încearcă eradicarea traficului de persoane, comerțul ilegal cu arme, diminuarea traficului de droguri. Sunt și din cele care au interesul de a schimba politicienii. Fondurile internaționale sunt cele mai solicitate în statele cu economie în tranziție sau în statele cu probleme ale democrației. Adică acolo unde jurnalismul de investigație poate fi echivalat cu un act de eroism. De exemplu în Belarus, Rusia, și chiar și în Transnistria.

În țările dezvoltate, unde activează instituții mass-media independente financiar, investigațiile se consideră chestiuni de onoare. Redacțiile plătesc bine pentru acestea. În Occident, agenții economici deseori devin subiecți ai investigațiilor jurnalistice în instituțiile mass-media cărora le plătesc pentru publicitate. În Moldova majoritatea instituțiilor mass-media sunt foarte sărace și nu pot plăti pentru investigații.

Dacă judecătoria cere divulgarea identității interlocutorului anonym, Thoric afirmă că este interzisă divulgarea surselor. Îl divulgi pe unul — riști să-i pierzi pe restul. Pentru un jurnalist de investigație sursele sunt cele mai importante. Restul, inclusiv banii și experiența, vin cu timpul.

Jurnaliștii de investigație utilizează camere ascunse și alte dispositive în funcție de necesitate. În Moldova tradițional se utilizează stilouri, brelocuri, brichete, cravate, în care sunt ascunse camere video. În statele UE au început să fie testate camere video zburătoare de mărimea unui cărăbuș.

Din anul 2010 în Moldova s-a majorat interesul pentru banii politicienilor, care deseori își ascund economiile în firmele off-shore. Politicienii din statele în curs de dezvoltare deseori consideră că relațiile lor cu companiile "de o zi" sau milioanele câștigate ușor, pot fi ascunse sigur în "paradisurile fiscale" undeva pe insulile Cayman. Datorită bazelor de date ale jurnaliștilor internaționali, formate cu ajutorul hackerilor, relațiile secrete treptat devin publice.

Cele mai scandaloase investigații, de obicei, sunt despre activitatea economică a funcționarilor publici sau ale companiilor cu care sunt legați.

Jurnaliștii sunt deseori amenințați, confirmă protagoniștii studiului efectuat, dar de obicei acestea sunt un șantaj economic. Unele companii mari refuză să comande spațiu publicitar sau amenință că rup contractul publicitar cu redacția în care lucrează autorul investigației, altele — șantajează cu acționarea în judecată. De exemplu câțiva ani în urmă o companie aeriană cunoscută dorea să obțină plata prejudiciului moral și material în valoare de 10 milioane de lei de la ziarul "Panorama". Argumentul era că ar fi suferit atâtea pierderi din cauza investigației. Această solicitare este fără precedent în istoria instituțiilor mass-media din Moldova. În cele din urmă cazul nu a fost examinat, dar dacă nu ar fi existat probe ziarul risca să fie falimentat. „Fiecare istorie a jurnaliștilor de investigație în Moldova ar putea fi ultima: poți fi acționat în judecată, falimentat, să ți se însceneze ceva sau să fii bătut până la moarte în scara blocului unde locuiești”.

În statele dezvoltate, unde este înalt gradul de protecție socială, unde amenințarea unui jurnalist pentru activitatea sa profesională va fi considerată de autorități drept o insultă personală și un atac la libertatea de exprimare, acolo este cel mai sigur să faci investigații. Tradițional — Suedia, Danemarca, Elveția.

Potrivit lui Vladimir Thoric, Mass-media din Moldova este împărțită în tabere care servesc intereselor politice. E de remarcat că undeva în Tuvalu, Uruguay, Tongo sau chiar în Albania, conform aprecierilor internaționale, presa este mult mai liberă decât în Moldova. La noi subiecte de investigație devin averile funcționarilor publici de mijloc, pe când în statele dezvoltate "se vânează" cel mai înalt nivel al puterii, capii organizațiilor criminale.

Investigațiile jurnalistice încă nu duc la schimbări pozitive în societatea moldovenească, din păcate. Autoritățile din Moldova, chiar dacă tu ai să-i pui cătușele unui infractor și ai să-l duci la poliție, e puțin probabil să fie interesate de aceasta. Gradul de interes al organelor de drept și al autorităților pentru orice istorie publicată depinde de conjunctura politică.

Precizăm și faptul că Publika TV, postul de televiziune unde se desfășoară emisiunea de investigație „Moldova – țară de minune” este un post privat, iar în spatele lui stă un partid politic. Moldova 1 este post public de televiziune. Reporterii de la Ziarul de gardă sunt liberi, nimeni nu-I impune să scrie pe un anumit subiect sau să dezbată o anumită temă, sau să le indice subiectele depre ce să scrie, depsre ce nu; ce anume se permite de făcut public și ce nu.

Feedback. Potrivit sondajului realizat pe un eșantion de 200 de persoane, Moldova – țară de minune este urmărită mai des decât emisiunea Reporter de gardă.

Limbaj. Respectarea normelor lingvistice se realizează la nivel înalt în cadrul ambelro emisiuni. Jurnaliștii sunt competenți din punct de vedere lexical.

CONCLUZII

Jurnalismul de investigație se dezvoltă în continuare, dar există dovezi care sugerează că circumstanțele care au dus la această dezvoltare sunt în schimbare. Tendințele actuale spre proprietatea privată a conglomeratelor internaționale din mass-media și intensificarea competiției comerciale, precum și practicile din mass-media, au avut câteva consecințe profunde pentru producția culturală de „informație” care, treptat, influențează profesia și mass-media de știri, în general. Puternicul idealism care înconjoară breasla continuă, evident, să inspire activitatea de dezvăluire subliniată în alte capitole din această carte, dar în forme noi de jurnalism de investigație, tot mai orientate spre consumator. Cinci consecințe cheie ale acestor schimbări au fost identificate în acest capitol. În primul rând, intrarea marilor corporații private în arena publică a stânjenit cel de-al patrulea rol al jurnalismului, înțeles ca slujitor al democrației, și a subminat idealul de libertate a presei, folosindu-l pentru a proteja drepturile de publicare ale proprietarilor de mass-media. Al doilea efect al liberalizării a fost reticența guvernelor de a controla monopolurile din mass-media. Ele au fost criticate din perspectivă politico-economică pentru că sunt influențate de magnații internaționali din mass-media. O a treia tendință este că liberalizarea mass-mediei a dus la tratarea informației și a știrilor ca o marfă, ceea ce a condus la o „tabloidizare” a informației și a jurnalismului de investigație de tip consumerist, prin intensificarea competiției pentru câștigarea de public și de oferte de publicitate. A patra problemă se referă la dificultățile de a realiza reportaje echilibrate. Lipsa de resurse jurnalistice a dus la creșterea dependenței de un număr tot mai redus de factori, în speciali primari, care definesc evenimentele și de purtării de cuvânt, ca surse. Al cincilea rezultat este dominația crescândă exercitată asupra breslei de către relațiile publice care promovează privatizarea deprinderilor și idealurilor jurnalistice. A avut loc și o expansiune distinctă a jurnalismului de investigație, dar Franklin (1997) susține că aceasta poate fi legată de o banalizare a profesiei. Rămâne de văzut. Soarta jurnalismului de investigație este legată atât de dinamica proprietății și controlului mass-media, cât și de eficiența protejării în viitor a rolului breslei în slujirea democrației. Atunci când toți acești factori legați de schimbarea mediului jurnalistic sunt analizați împreună, aceasta arată că este necesară o restructurare fundamentală a situației cadrelor de reglementare pentru salvgardarea viitorului jurnalismului de investigație.

Principiile critice ale jurnalismului de investigație de a servi interesul public prin reportaje de dezvăluire angajate trebuie întărite în cadrul proiectului politic de creare a unei culturi mai democratice și mai comunicative. Se pare că democratizarea comunicării prin accesul egal al tuturor, inclusiv al femeilor și al altor grupuri cărora, tradițional, nu li s-a dat posibilitatea să se exprime sau au fost marginalizate, poate fi garantată doar prin protejarea oficială a presei de informație atât față de stat, cât și față de interesele comerciale. Noțiunea habermasiană de sferă publică este problematică dar, prin explorarea ei critică putem, cel puțin imaginativ, să reconstituim modalitățile în care presa poate fi reconstruită democratic spre o astfel de protecție. Deci, așa cum am văzut, unii intelectuali continuă să nutrească speranțe cu privire la potențialul de democratizare atât al audiovizualului public cât și al Internetului care ar putea să ne ajute să regândim și să reformatăm sfera publică. Totuși, trebuie să rămânem precauți în ceea ce privește evaluarea publicului, ca noțiune de tip nou apărută în era globalizării. Audio-vizualul public este rapid subminat de liberalizare și de orientarea spre piață a presei de informație, în timp ce noi și interesante „comunități on-line” exclud, adesea, exact aceiași oameni care, tradițional și de regulă, sunt excluși de la forumurile mass-media obișnuite. Folosirea internetului este prohibitivă din punct de vedere financiar pentru majoritatea populației din națiunile lumii a treia precum și pentru cei săraci din Occident, iar unele din cele mai sexiste și rasiale materiale care ies pe internet sunt, de obicei, protejate de anonimitate. Studiile despre rolul jurnalismului de investigație în secolul al XXI-lea trebuie să fie parte a unei reevaluări radicale a rolului presei în susținerea principiilor comunicării democratice, „interesului public” și accesului universal la comunicarea globală astfel încât să se garanteze includerea grupurilor sociale care sunt marginalizate de către o presă de informație de piață.

„Ziariștii de investigație sunt oameni care ar trebui să ridice pietre, să se uite în spatele paravanelor, să nu accepte niciodată punctul de vedere oficial sau (cum a zis Claud Cockburn) să nu creadă nimic până nu este negat oficial. Reportajele ‚Documentele Pentagonului’ și ‚Masacrul de la My Lai’ ți-au spus cum funcționează sistemul de război al SUA; ele au dezvăluit cum au manipulat oamenii sistemul pentru a cauza un asemenea prăpăd. Dacă bombardamentele din Kosovo s-ar fi întâmplat în deceniul șapte al secolului al XX-lea, ziariștii ar fi cercetat cum de s-au produs și ale cui interese au servit; astăzi, presa britanică e degradată de ridicolul bătut în tobe și de șovinismul retoric”. Presa din Republica Moldova e scăldată în ideologii politice. De aceea nici nu s eprea fac emisiuni de investigație. Presa investigativă lipsește în mare parte, în comparație cu cea din România care e mult mai libertină.

Recomandări

Reieșind din datele analizei cantitative și calitative realizate pe două emisiuni de investigații televizate din Republica Moldova ( „Moldova – țară de minune” și „Reporter de gardă”), dar și din cercetările anterioare asupra componentei investigative în emsiunile televizate și a tendințelor pe care le-am atestat, considerăm că media televizată este capabilă și chiar datoare să-și revizuiască politica redacțională și eidtorială în ceea ce privește reflectarea echitabilă a infracțiunilor în societate.

Rolul presei, ca unul din mijloacele de informare în masă, este esențial în formarea imaginii asupra realităților sociale noi, în popularizarea unor modele publice/politice contemporane, în promovarea mai intensă a informațiilor adevărate despre ce se întâmplă în Republica Moldova. Prin utilizarea în continuare a unui discurs conservator, în conștiința publică se perpetuează modele deformate de reprezentare a acțiunilor actuale din societatea în care trăim.

Presa reprezintă puterrea a patra în societate. Ea are rolul, poate și chiar trebuie să prezinte adevărurile societății contemporane. Că de asta e presă, că de asta tindem spre libertate de exprimare, pentru ca populația să fie informatîă corect și dezinvolt. Marea problemă din țara noastră o reprezintă faptul că presa este cumpărată. Și nu de oricine, ci de partide politice. Viitorul e în mâinile noastre spre a sparge stereotipurile și a încerca realizarea emsiunilor de investigație la cel ami înalt nivel. Mass-media trebuie să fie a patra putere în stat, că atunci și țara va fi mai ordonată.

În calitate de a patra putere în stat, dar și ca parte componentă a societății civile, este imperios necesar ca mass-media să promoveze o libertatea de exprimare și posibilitatea de a scoate în vizor public tot ce se întâmplă în spatele camerelor de luat vederi, în spatele ușilor închise de la Parlament. Dacă nu presa, atunci cine?

Este necesar ca presa să scoată l\ iveală adevăruri nepermise, pentru ca societate asă înțeleagă ce se întâmplă de fapt și în aceste sfere, de unde au fost și mai sunt „excluși” cetățenii la nivelul discursului public din media și, mai ales, la cel de luare a deciziilor.

Informația despre viața privată a persoanei publice, dacă se consideră a fi relevantă, trebuie să fie regăsită și în materialele media. Atâta timp cât persoană își asumă statyutul de om public, el trebuie să-și asume toate angajamentele. Fărăa amenințări la adresa jurnalisștilor, așa cum se și întâmplă, de fapt, fără amenințări la adresa postului de televiciune, care înglobează difuzarea în grila de emisuni.

Orice producător media urmează să fie precaut, pentru a nu reduce prin discursul public și simbolurile utilizate:

Presa trebuie să oglindească mai frecvent cazuri și situații care țin de condiția femeii în societate. Ea ar putea să contribuie la punerea în discuție a chestiunilor respective pe agenda publică, pentru a le combate și preveni.

Problematica de lipsă de informație corectă trebuie conștientizată/asumată nu numai la polul emisiv al informației, ci și la cel al receptării. Subiecții comunicatori vor reuși să-i sensibilizeze pe consumatorii media, numai în cazul în care vor fi valorificate experiențele și potențialul profesional al ambelor categorii sociale. Acest deziderat derivă din însăși esența sistemului politic democratic, care trebuie să aibă un echilibru atât în societate,cât și îm viașa de zi cu zi, pentru a fi cu adevărat reprezentativ la toate nivelele vieții publice.

BIBLIOGRAFIE

Anderson, David, Benjamin, Peter, Investigative Reporting, Bloomington: Indiana University Press, 1970.

Băhneanu V. ș.a. Despre funcțiile pragmatice ale întrebării retorice într-un discurs politic. În: Analele științifice ale USM, 2003, Seria Științe filologice, p. 225-227.

Bălănescu O.Tehnici discursive publiciste și publicitare, Ariadna `98: – București, 2006

Bourdieu, Pierre. Despre televiziune. București: Meridiane, 1998.

Benjaminson, Peter, Anderson, David, Investigative Reporting, 2nd ed., Iowa State Univ. Press, 1990.

Bertrand, Claude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iasi, 2000.

Bogatu, Petru, Bunduchi, Ion, Gherasim, Arcadie, Guzun, Igor, Stepanov, Georgeta, Jurnalism de investigație – Suport de curs universitar, Transparency International – Moldova, 2008.

Bucheru, Ion. Fenomenul Televiziune. București: Editura Fundației România de Mâine, 1997.

Caracostea D. Expresivitatea limbii române. Polirom: – Iași, 2000

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, 1999.

Condrea I. Valori stilistice ale formelor diminutivale. În: Limba română, 2007, nr. 7-9

Christians Clifford G., Fackler Mark, Rotzoll Kim B., Mckee Kathy B. Etica mass-media. Studii de caz. Iași: Polirom, 2001.

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1981.

Cojocari C., Condrea I. Mărci ale oralității în dialogul media. În: Dezvoltarea cercetărilor științifice. Rezumatele comunicărilor, 2010 CEP, USM, p. 256-257.

Corniciuc S. Potențialul stilistic al interogațiilor retorice. În: Revista de Lingvistică și Știință Literară, Nr.1, 1995, p. 83-90.

Cristian Florin Popescu, Manual de jurnalism. Redactarea textului jurnalistic. Genurile redacționale, editura Tritonic, București, 2003.

Cristian Grosu si Liviu Avram, Jurnalismul de investigatie. Ghid practic, Polirom, 2004.

Cvasnâi Cătănescu M. Stil și limbaj în mass-media din România. Polirom: – Iași, 2007

David Gh. Tehnici de relații publice. Minerva: – București, 2007

David Randall, Jurnalistul universal, traducere în limba română de Alexandru Brăduț Ulmanu, editura Polirom, Iași, 1998.

De Boucker, Jose, Pratique de l’Information et Ecritures Journalistiques, CFPJ, 1995.

De Burgh, Hugo (coordonator), Jurnalismul de investigatie. Context si practica., Limes, Cluj-Napoca, 2006.

Druță I. Contribuții la studiul manipulării prin cuvânt. În: Distorsionări în comunicarea lingvistică, literară și etnofolclorică românească și contextul european, Alfa: – Iași, 2009, p. 78-85.

Etică, Jurnalism și Publicitate. Problema reglemtărilor autoimpuse și codul deontologic cu exemple din mass-media occidental. București: Feedir – House, 1999.

Ficeac, B. Tehnici de manipulare. București: Nemira, 1997.

Fontanier T. Figurile limbajului. București, 1977

Friedman, M. Libertăți și răspunderi ale ziariștilor și autorilor. București: Humanitas, 1991.

Gailard, Philippe. Tehnica jurnalismului, ediția a 7-a revizuită. București: Editura Științifică, 2000.

Gâscă, Viorelia, Guzun, Igor, Calac, Dimitri, Cătană, Igor, Șchiopu, Ala, Jurnalismul de investigație în combaterea corupției, Transparency International – Moldova, 2002

Gheorghe, Bogdan, Ancheta jurnalistică, http://www.ghidjurnalism.ro/, 30 noiembrie 2011

Grosu, Cristian, Avram, Liviu, Jurnalismul de investigatie. Ghid practic, Polirom, 2004.

Halneș, Rozemarie. Televiziunea și reconfirmarea politicului. Iași: Polirom, 2002.

Hasdeu B. P. Studii de lingvistică și filologie, Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Grigore Brâncuș, București: Editura Minerva, 1988.

Hunter, MarkLee, Pia Thordsen, Nils Hanson, Story-Based Inquiry: A manual for investigative journalists, UNESCO, 2011.

Investigative Reporting: Methods and Techniques, John Ullman, National Press Institute, 1999.

Ionescu-Ruxăndoiu L. Conversația – structuri și strategii. Sugestii pentru o pragmatică a limbii române vorbite. ALL: – București.

Lăpușan, Aurelia. Genurile presei. Constanța: University Press „Ovidius”, 2002.

Lull, James. Mass-media, comunicare, cultură (Manipularea prin informație). Oradea: Editura Polity Press, 1999.

MacDougal, Curtis D., Interpretative Reporting, MacMillan, Londra, 1982.

Manoliu-Manea M. Gramatica, pragmasemantica si discurs, Litera: – Bucuresti, 1993

McLuhan, M. Mass-media sau mediul invizibil. București: Editura Nemira, 1997.

Middleton, Kent; and Chamberlin, Bill F. The Law of Public Communication, Third Edition, Longman Publishing Group, 1994.

Molea V. Caracterul expresiv al limbajului în eseul publicistic basarabean. În: Simpozion Internațional Iași – Chișinău 24-27 noiembrie. Limba și literatura română regional – național – universal. Demiurg: – Iași, 2006, p. 381 – 388.

Mouriquand, Jacques, L’enquête, CFPJ, 1994.

Onciu, Andrian. Probleme de etică în jurnalism. – Iași, 2001.

Pavel, D. & Turian C. Calomnia prin presă. București: Editura Șansa, 1996.

Palii A. Cultura comunicării. Epigraf: – Chișinău, 1991

Parret 1976 – Herman Parret, La pragmatique des modalités, în „Langages”, 43, p. 47-63.

Pedler, Emmanuel. Sociologia comunicării. București: Editura Cartea Românească, 2001.

Pop, Doru. Mass-media și poitica: teorii, structuri, principia. Iași: Institutul Eropean, 2000.

Popescu I. Stil și mentalități. Pontica: – Constanța, 1991.

Preda, Sorin. Tehnici de redactare in presa scrisa. Iasi: Polirom, 2006.

Randall, David. Jurnalismul universal. Iași: Polirom, 2000.

Reuters Foundation Reporters Handbook. Investigative Reporting. Reuters Foundation, United Nations development Programme (UNDP), Spanish International Cooperation Agency (AECI), London, 2001.

Rovența-Frumușani D. Introducere în teoria argumentării. Editura Universității: – București, 1994.

Runcan, Mirela, Introducere in etica si legislatia presei. Bucuresti: All Educational, 1998.

Sigli, Francois de Blanchet. Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de producer a datelor, interviul comprehensive. Iași: polirom, 1998.

Slama-Cazacu T. Stratageme comunicaționale și manipularea. Iași: Polirom, 2000.

Spark, D.Investigative Reporting: A study in Technique. Oxford, Focal, Press, 1999.

Stoichițoiu-Ichim A. Strategii persuasive în discursul publicitar. În: Revista Limbă și literatură, Nr. 2, 1997, p. 51-56

Țapu G. Control, limbaj și manipulare în spațiul relațional. În: Manipularea în posttotalitarism, Chișinău, Editura Gunivas, 2008.

Voirol, Michel, Guide de la redaction, CFPJ, Paris, 1992.

Wald L. Sisteme de comunicare umană, București, 1973.

Weinberg, Steve. The Reporter`s Handbook: An Investigator`s Guide to Documents and Technique. Third Edition. New York: St. Martin`s Press, 1996.

Williams, Paul, Investigative Reporting and Editing, Prentice-Hall, 1978.

Woodword, Bob, Informatorul, RAO, Bucuresti, 2008.

Zafiu R. Diversitate stilistică în româna actuală. Editura Universității din București: – București, 2001.

Zeca-Buzura, Daniela. Jurnalismul de televiziune. Iași: Polirom, 2005.