Stilurile de Comunicare Si Nivelul Satisfactiei In Viata la Studenti In Raport cu Trasaturile de Personalitate

REZUMAT

În societatea modernă, satisfacția în viață reprezintă un factor de importanță majoră în ceea ce privește dezvoltarea individului. Numeroase studii din literatura de specialitate care au examinat nivelul satisfacției în viață în relație cu trăsăturile de personalitate au demonstrat că între aceste constructe psihologice există o corelație puternică, trăsăturile de personalitate constituind un perdictor al satisfacției în viață. Studiul de față își propune să identifice existența unei corelații între stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate la studenți. În cadrul acestui studiu, au participat un număr de 49 de studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani (m = 21.14, SD = 1.25). Dintre aceștia, 34 de participanți au fost de gen feminin, iar restul de 15 au fost de gen masculin. Ca metodă de selecție, a fost utilizată eșantionarea de conveniență, fiind utilizați subiecții „disponibili”, care au participat în mod voluntar. Participanții la cercetare au fost rugați să completeze trei chestionare, și anume: IPIP-50 Big Five Markers, S.C. (Chestionarul de analiză a stilurilor de comunicare) și scala de satisfacție în viață (CAPES). Datele obținute în urma aplicării chestionarelor au fost analizate cu programul IBM SPSS Statistics 22. Rezultatele obținute au dus la confirmarea a cinci dintre ipotezele studiului de față. În primul rând, a fost evidențiat faptul că există o corelație negativă între extraversie și stilul de comunicare non-asertiv (r = -0,49) și o corelație pozitivă între extraversie si stilul de comunicare asertiv (r = 0,50). Cu alte cuvinte, cu cât nivelul extraversiei este mai ridicat, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare asertiv și mai puțin un stil de comunicare non-asertiv. În al doilea rând, s-a confirmat faptul că există o corelație pozitivă între deschidere și stilul de comunicare asertiv (r = 0,45) și o corelație negativă între deschidere și stilul de comunicare non-asertiv (r = -0,40). Așadar, cu cât scorul la dimensiunea deschidere este mai mare, cu atît mai mult va fi folosit un stil de comunicare asertiv și mai puțin un stil de comunicare non-asertiv. Nu în ultimul rând, rezultatele studiului au evidențiat faptul că există o corelație negativă între conștiinciozitate și stilul de comunicare non-asertiv (r = -0,54). Cu alte cuvinte, cu cât nivelul conștiinciozității este mai ridicat, cu atât mai puțin va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv. În concluzie, studiul de față și-a atins obiectivul, rezultatele obținute arătând că există corelații semnificative statistic între stilurile de comunicare și trăsăturile de personalitate.

INTRODUCERE

Acest studiu pune în discuție noi modalități de abordare a relației dintre nivelul satisfacției în viață și stilurile de comunicare, în raport cu trăsăturile de personalitate. Deși importanța acestor constructe este evidentă, în special în ceea ce privește studenții, s-au realizat puține studii care au avut ca temă relația dintre stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate. De asemenea, pe studenții din facultățile din România nu s-au realizat studii care să pună accentul pe importanța acestor contructe psihologice.

În societatea modernă, satisfacția în viață reprezintă un factor de importanță majoră în ceea ce privește dezvoltarea individului. Satisfacția în viață este un construct central în literatura psihologiei pozitive, fiind studiată în mod extensiv. Totuși, satisfacția vieții la studenți a început să fie studiată mult mai recent. Astfel, studiul de față își propune să evidențieze existența unor corelații între stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate la studenți. Motivația alegerii acestei teme se regăsește în importanța pe care literatura de specialitate o acordă celor trei concepte menționate anterior, acestea reprezentând constructe psihologice cheie în viața indivizilor.

Cercetarea satisfacției vieții ridică numeroase probleme metodologice deoarece cea mai mare parte a indicatorilor constă din propriile raportări ale indivizilor, iar răspunsurile la întrebari sunt, de fapt, evaluări subiective. La baza folosirii conceptului de satisfacție se află ideea conform căreia există un sentiment global de bunăstare, care rămâne relativ constant pe o perioadă mai lungă de timp și poate fi descris, cu acuratețe, de individ (Schwartz & Strack, 1999, apud Bălțătescu, S., 2003). Ripon (1987), definește din punct de vedere psihologic satisfacția ca fiind o stare emoțională pozitivă sau plăcută, rezultat al corespondenței între ceea ce așteaptă un individ și ceea ce el primește (apud Micle, M., 2009).

Mai departe, trăsăturile de personalitate (stabilitate emoțională, extraversie, deschidere spre experiență, agreabilitate și conștiinciozitate) reflectă diferențele interindividuale în gânduri, sentimente și comportamente și prezintă mai multe modificări intraindividuale pe parcursul vieții (Lucas&Donnellan, 2011). Paul Popescu-Neveanu definește personalitatea ca fiind „un macrosistem al invarianților informaționali și operaționali ce se exprimă constant în conduită și sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect” (apud, Avram, 2009, p.19).

Nu în ultimul rând, stilul de comunicare se referă la ansamblul particularităților de manifestare caracteristice unei persoane în actul comunicativ, desemnând modalitățile specifice de recepționare și decodificare a mesajului, modalitățile personale de prelucrare și interpretare a mesajelor, modalitățile specifice de exprimare a răspunsului și particularitățile personale de feed-back. Stilul de comunicare este în mod fundamental determinat de atitudinile persoanei (ca modalități constante de raportare a acesteia la viața socială, la semeni și la sine), modelele de comunicare învățate (asertiv, non-asertiv, agresiv, manipulator) și temperament (ca tip de reactivitate a celulei nervoase).

Efectele variabilelor de personalitate și temperament asupra satisfacției în viață și modul în care aceste variabile o influențează sunt extrem de importante. Conform lui Diener (1996), efectele genetice și ereditare ale personalității și temperamentului, pozitive sau negative, sunt evidențiate încă din copilărie și predispun persoana la un nivel individual de satisfacție în viață (apud Proctor et al., 2009). Mai mult decât atât, aceste trăsături ereditare rămân constante de-a lungul vieții și astfel, au o influență importantă, datorită impactului lor stabil pe termen lung.

Rezultatele studiilor care au examinat relațiile dintre satisfacția cu viața, extraversie și nevrotism sugerează faptul că fericirea corelează în mod pozitiv cu extraversia și negativ cu nevrotismul (Casas et al., 2004). Lounsbury et al. (2005), au examinat relația dintre trăsăturile de personalitate și satisfacția în viață. Așadar, patru dintre cele cinci mari trăsături (agreabilitate , conștiinciozitate, stabilitate emoțională și extraversie), precum și trăsăturile de agresivitate, optimism și sentimentul identității, au corelat în mod pozitiv cu nivelul satisfacției în viață. Rezultatele analizelor de regresie au arătat că cele cinci mari trasaturi de personalitate prezic 45% din variația nivelului satisfacției in viață. De asemenea, Logue et al (2007), au examinat relația dintre trăsăturile de personalitate și nivelul satisfacției în viață la studenți. Aceștia au descoperit că stabilitatea emoțională, conștiinciozitata și optimismul corelează pozitiv cu satisfacția în viață, precum și extraversia și agreabilitatea.

O problemă care a intervenit în realizarea studiului o reprezintă numărul redus al cercetărilor care examinează relația dintre stilurile de comunicare si trăsăturile de personalitate. Astfel, interpretarea rezultatelor acestui studiu în conformitate cu sursele de specialitate a devenit destul de dificilă. Cercetările ulterioare se pot axa pe cercetarea și investigarea mai amănunțită a rolului pe care trăsăturile de personalitate îl au în influențarea nivelului satisfacției în viață și a utilizării diferitelor stiluri de comunicare.

Cercetarea realizată a fost una exploratorie–constatativă, motiv pentru care utilizarea instrumentelor psihologice s-a realizat în scop pur științific, nu într-un scop comercial și fără a avea beneficii în acest sens, supunându-se legii nr. 677/2011 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date precum și legii nr. 285/2004 pentru modificarea și completarea legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

1. CADRU TEORETIC

1.1. Satisfacția vieții (definire, caracterizare, fundamentare științifică)

Un construct central în literatura psihologiei pozitive este satisfacția în viață. În timp ce satisfacția vieții la adulți a fost studiată în mod extensiv, satisfacția vieții la studenți a început să fie studiată mult mai recent.

Campbel, Converse și Rodgers (1976) definesc satisfacția în viață ca fiind discrepanța percepută dintre aspirații și realizări, mergând de la percepția împlinirii, până la cea a deprivării (apud Bălțătescu, S., 2003).

La baza folosirii conceptului de satisfacție se află ideea conform căreia există un sentiment global de bunăstare, care rămâne relativ constant pe o perioadă mai lungă de timp și poate fi descris, cu acuratețe, de individ (Schwartz & Strack, 1999, apud Bălțătescu, S., 2003). Această idee presupune, de asemenea, că evaluarea vieții se face continuu, rezultatele fiind proiectate pe o scală simetrică (viață bună/rea). Când aprecierea este făcută la nivel cognitiv, e vorba de satisfacția vieții.

În opinia majorității specialiștilor satisfacția vieții și fericirea reprezintă două laturi: cognitivă, respectiv afectivă, ale bunăstării subiective. Nici conceptul de satisfacție în viață nu este total lipsit de ambiguitate: pe de o parte, el este folosit ca un indicator general al bunăstării subiective, iar din altă perspectivă, este numai o componentă (cea cognitivă) a acesteia (Kitayama & Markus, 2000).

Considerat a fi indicatorul cheie al stării de bine, satisfacția în viață reprezintă o evaluare subiectivă a calității vieții în general (Diener & Diener, 1995, apud Proctor et al., 2009).

Satisfacția față de viață este un construct important în psihologia pozitivă, iar instrumentele de măsurare ale acesteia sunt sensibile la întregul spectru de funcționare, și, prin urmare, furnizează indicatori atât ai stării de bine, cât și ai unor stări patologice. (Gilman & Huebner, 2003). Astfel, conform Lewinson et al. (1991), un nivel săzut al satisfacției în viață poate prezice debutul depresiilor și al tulburărilor psihologice cu până la doi ani înainte de a fi diagnosticate (apud Proctor et al., 2009)

În general, evaluările pozitive ale satisfacției în viață sunt legate de fericire și realizarea unei vieți mai bune, în timp ce evaluările negative sunt asociate cu depresia și nefericirea. Mai mult decât atât, cercetările relevă faptul că există o relație bidirecțională între stările psihologice sănătoase, precum fericirea și satisfacția în viață și resursele economice sau succesul social (Lyubomirsky et al., 2005).

Teoria evaluării are la bază ideea că bunăstarea individului depinde de evaluarea pe care acesta o face informației relevante. Astfel, judecățile asupra satisfacției sunt influențate de informația accesibilă în acel moment, care, la rândul ei, este influențată de nevoile, scopurile și cultura individului (Diener & Lucas, 2000).

Din perspectivă atitudinală satisfacția este văzută ca atitudinea pe care o are o persoană în raport cu diferite aspecte ale vieții, atitudinile având atât o componentă afectivă cât și una cognitivă (Weight & Cropanzano, 1997, apud Micle, M., 2009).

Ripon (1987), definește din punct de vedere psihologic satisfacția ca fiind o stare emoțională pozitivă sau plăcută, rezultat al corespondenței între ceea ce așteaptă un individ și ceea ce el primește (apud Micle, M., 2009).

Pe de altă parte, Zamfir (1980) sugerează că din perspectivă psihosociologică, satisfacția este rezultatul diferenței dintre ceea ce indivizii obțin și ceea ce estimează ei că ar trebui să obțină. Dacă nivelul de realizare al obiectivelor coincide cu cel proiectat, așteptat, se instalează o stare de satisfacție. Atunci când realizările sunt sub nivelul așteptărilor, individul trăiește o stare de insatisfacție, iar dacă acestea devansează așteptările, o stare de disconfort (apud Miclea, M., 2009).

Pornind de la nivelul ridicat de stabilitate al mediilor societale ale satisfacției vieții, Cummins (2000) emite teoria homeostatică a variației satisfacției vieții. Aceasta are în vedere ideea conform căreia nivelurile agregate satisfacției vieții sunt relativ stabile, variind în cadrul unui benzi relativ înguste. Așadar, această componentă ar fi ținută sub un fel de „control homeostatic”.

Cercetarea satisfacției vieții ridică numeroase probleme metodologice deoarece cea mai mare parte a indicatorilor constă din propriile raportări ale indivizilor, iar răspunsurile la întrebari sunt, de fapt, evaluări subiective. Nu întotdeauna intensitatea trăirii psihologice de satisfacție sau insatisfacție coincide cu conștientizarea ei. Astfel, conținutul întrebărilor precedente, natura variantelor de răspuns și locul întrebării în chestionar au o influență semnificativă asupra acestora Evenimentele colective, pot afecta semnificativ rezultatul aprecierilor subiective, acestea fiind extrem de sensibile la influențele contextuale ale stărilor de spirit (Schwartz & Strack, 1999, apud Bălțătescu, S., 2003).

Nu în ultimul rând, evaluarea satisfacției este alterată de așa numitul „bias pozitiv” sau „efect de superioritate relativă” (Headey & Wearing, 1992, apud Bălțătescu, S., 2003), adică de percepția individului că trăsăturile sale importante sunt prezente într-o mai mare măsură în el decât în semenii săi. Acesta ar putea fi motivul pentru care, oamenii se cred mai puțin expuși riscurilor de îmbolnăvire decât majoritatea.

Satisfacția față de viață reflectă suma sentimentelor pozitive ale unui individ despre calitatea vieții sale și evaluările cognitive asupra acesteia. Rezultă deci, că bunăstarea subiectivă și fericirea sunt echivalente cu termenul de satisfacție în viață. În literatura de specialitate, satisfacția față de viață a fost definită ca atitudinea față de viață determinată de timpul acordat muncii, timpul liber, compensarea nevoilor de bază și a altor nevoi realizabile într-o anumită măsură, starea de bine (în sensul de fericire) și dominanța sentimentelor pozitive asupra celor negative în îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi (Bradley & Corwyn, 2004).

Două abordări principale contribuie la explicarea variației nivelului individual al satisfacției globale față de viață și al satisfacției bazată pe domenii specifice de activitate: top-down (perspectiva personologică) și bottom-up (perspectiva situațională).

Abordarea bottom-up consideră fiecare domeniu de satisfacție ca fiind un predictor al satisfacției globale față de viață. Argumentul de bază pentru prima abordare este că, dacă este îndeplinită o nevoie specifică va crește satisfacția în acel domeniu de activitate și implicit, satisfacția globală (Leonardi et al., 2005).

Punctul de vedere opus afirmă că satisfacția în viață se datorează unor factori generali de personalitate care par a fi stabili în timp. Acest lucru implică o dependență a satisfacției din orice domeniu specific, de satisfacția globală a vieții, privită într-un mod mai general și abstract (Leonardi et al., 2005).

Există încercări de a reconcilia cele două perspective într-un model explicativ care să le integreze pe amîndouă, acest lucru presupunând interdependența dintre satisfacția globală a vieții și domeniile specifice ale acesteia. Unele dintre aceste abordări iau în considerare fiecare pereche „domeniu specific-satisfacție globală” și impactul pe care il au una asupra celeilalte, în timp ce altele se concentrează pe explicarea un anumit domeniu de satisfacție sau pe estimarea domeniului de satifacție, atât prin condițiile de viață obiective cât și printr-un factor general de satisfacție a vieții (Leonardi et al., 2005).

Cea mai simplă cale de înțelegere a conceptului de satisfacție în viață este ca acesta să fie privit ca urmare a condițiilor obiective și situaționale. Teoriile bottom-up concep satisfacția în viață ca pe o sumă a satisfacției din diverse domenii de viață. De exemplu, sentimentul de mulțumire față de relațiile sociale, locuință, sănătate, familie determină o mai mare satisfacție în viață. Totuși, condițiile de viață obiective reprezintă doar câteva procente care contribuie la starea subiectivă de bunăstare.

Abordarea de top-down își găsește rădăcinile în considerentele psihologice, care de multe ori se referă la satisfacția vieții în general, ca fiind o trăsătură de personalitate, o predispoziție generală de a fi fericit și mulțumit. Acest lucru se reflectă în niveluri relativ stabile de satisfacție în viață, indiferent dacă sunt luate în considerare satisfacția globală sau pe domenii specifice, chiar și atunci când sunt controlate condițiile obiective. Modificările condițiilor de viață obiective determină anumite variații, dar, în general, satisfacția în viață tinde să fie relativ stabilă în timp (Rode, 2004).

Există mai multe încercări de a stabili un punct de mijloc între cele două teorii. Astfel, abordarea constructivistă exploatează ideea explicării satisfacției obținute într-un anumit domeniu atât prin condițiile obiective cât și prin intermediul trăsăturilor de personalitate. Într-un anumit fel, aceasta este o încercare de a dezvolta un model integrat limitat în care efectul satisfacției globale în satisfacția dintr-un domeniu specific nu este menționat în mod explicit. Toate aceste modele, cel puțin parțial, iau în considerare complementaritățile dintre teoriile top-down și abordările bottom-up. De aceea, satisfacția globală a vieții este concepută atât ca un factor determinant al satisfacției dintr-un domeniu, cât și ca un factor general care se reflectă în nivelul de satisfacție din fiecare domeniu atunci când predispoziția spre avea un nivel ridicat al satisfacției cu viața este raportată la trăsăturile de personalitate (Schimmack et al., 2002).

Cummins (2003) aduce motive suplimentare pentru a susține complementaritatea dintre cele două abordări. Oamenii au tendința de a ajusta satisfacția lor în viață în jurul valorii unui anumit nivel, în funcție de satisfacția medie a vieții din societatea lor. Distribuția satisfacției vieții în fiecare societate tinde să aibă o asimetrie negativă. Cei mai mulți dintre oameni au tendința de a ajusta nivelul satisfacței în viață spre valorile pozitive, evitându-se cumva disonanța cognitivă pe termen lung. Acest lucru se poate aplica atât la satisfacția în viață în general și cât și la satisfacția specifică unui domeniu de activitate. Rezultă deci, că atât satisfacția globală cât și satisfacția pe domenii de activitate tind spre niveluri similare de echilibru, fiind intercorelate (apud Casas et al., 2004).

Relația dintre variabilele demografice (de exemplu, vârstă, sex, rasă, statut socio-economic) și satisfacția în viață este slabă, iar cercetările au demonstrat că aceste variabile contribuie foarte puțin la predicția satisfacției vieții în rândul tinerilor (Gilman & Huebner, 2000). În schimb, corelații pozitive s-au dovedit a exista între satisfacția vieții la tineri și practicarea unor exerciții fizice sau participarea la diferite activități sociale extracurriculare. Mai mult, studenții care au raportat un interes social scăzut au obținut scoruri seminificativ mai mici la toate domeniile satisfacției, față de studenții care au raportat un interes social ridicat și o mai mare participare la evenimente extracurriculare (Gilman, 2001).

Studiile au arătat, de asemenea, că suferința este asociată cu scoruri mai mici ale satisfacției în viață și că stresul are efecte importante în acest sens, creșterea experimentală a stresului fiind însoțită de o funcționare psihologică proastă și de scoruri globale mai mici ale satisfacției vieții. Mai exact, constatările indică faptul că, pe măsură ce numărul de zile raportate ca fiind neplăcute sau stresante a crescut, cu atât mai mult a scăzut satisfacția în viață (Zullig et al., 2005).

Tot Zullig et al. (2001), au examinat relația dintre satisfacția în viață percepută și consumul de substanțe în rândul studenților americani și au constatat că utilizarea tutunului, drogurilor și alcoolului au corelat negativ cu aceasta. Aceste rezultate le susțin pe cele obținute de Kuntsche & Gmel (2004), care au evidențiat faptul că persoanele care consumă alcool au scoruri mai mici ale satisfacției în viață și scoruri mai ridicate ale nivelurilor depresiei și agresivității. În mod similar, Newcomb et al. (1986) au examinat dacă consumul de alcool reprezintă o cauză sau un efect al unei satisfacții în viață seminificativ scăzute și au constatat că utilizarea timpurie a alcoolului a dus la o exacerbare a nemulțumirii față de viață și de mediu, percepute ca ostile de către tineri (apud Proctor et al., 2009).

Incapacitatea de a menține constante anumite standarde personale corelează negativ cu satisfacția în viață, în timp ce abilitatea de a stabili și menține standarde ridicate corelează pozitiv cu aceasta (Gilman & Ashby 2003). Studiile realizate pe studenți au demonstrat că importanța și atingerea scopurilor propuse corelează, de asemenea, pozitiv cu satisfacția în viață (Emmons & Diener, 1986, apud Proctor et al., 2009).

Un studiu din literatura de specialitate a relevat faptul că satisfactia obținută în cadrul familiei, școlii sau din relația cu sine însuși a scăzut semnificativ odată cu înaintarea în vârstă, însă satisfacția percepută în cadrul relațiilor de prietenie nu s-a schimbat semnificativ în timp (Leung et al., 2004). Mai mult decât atât, Shek (2002) a demonstrat că stilurile parentale, caracteristicile parentale și funcționarea diadică prezic scoruri ridicate ale satisfacției în viață la adolescenți.

Studiile au arătat că adolescenții cu dezavantaje economice au avut un nivel relativ mai mic al satisfacției vieții. Dificultățile economice actuale și viitoarele griji economice sunt legate atât de un nivel mai scazut al satisfacției vieții, cât și de un nivel scăzut al calității emoționale a vieții și respectului de sine. În acelaști timp, cresc morbiditatea psihiatrică, abuzul de substanțe, sau numărul comportamentelor agresive (Shek, 2005).

Important pentru studiul satisfacției vieții este determinarea diferențelor care există între studenții normal dezvoltați și studenții cu dizabilități mintale pentru a verifica dacă judecățile lor de evaluare a calității vieții sunt relevante și dacă instrumentele de măsurare validate pe populația normală se pot aplica la grupuri speciale de persoane. Rezultatele unui studiu australian de apartenență la comunitate și satisfacție cu viața în rândul elevilor cu dizabilități intelectuale, au indicat că satisfacția vieții corelează în mod semnificativ cu nivelul de activitate, prietenii și sprijinul din cadrul comunității. Mai mult, studiile au arătat că adolescenții cu dizabilități intelectuale raportează utilizarea mai mică a facilităților comunitare și au un simț mai scăzut al controlului asupra alegerilor și al apartenenței la comunitate decât colegii lor normal dezvoltați (Bramston et al., 2002).

În general, rezultatele cercetărilor din literatura de specialitate au confirmat faptul că depresia și satisfacția în viață corelează puternic negativ și că există, de asemenea, o legătură între nivelurile mici ale satisfacției în viață și comportamentul suicidal. Aceste descoperiri au fost justificate printr-o cercetare cu copiii și adolescenții în care au fost comparate datele autoraportate ale satisfacției în viață și depresiei. De exemplu, Adelman et al. (1989), au constatat că elevii americani înscriși la clasele speciale ale serviciilor de sănatate mintală au avut niveluri mai mici ale satisfacției vieții și un nivel mai ridicat al depresiei, în comparație cu cei care au participat la cursuri în săli de clasă obișnuite (apud Proctor et al., 2009).

Studii recente au sugerat că există numeroase beneficii personale asociate cu niveluri foarte ridicate ale satisfacției vieții De exemplu, Suldo și Huebner (2006) au examinat dacă satisfacția în viață extrem de mare a fost asociată cu funcționarea adaptivă sau dezadaptativă printre studenții americani și au constatat că studenții care au raportat un nivel foarte ridicat al satisfacției în viață au beneficiat de mai multe rezultate pozitive, inclusiv: cel mai înalt nivel de sprijin social provenind din toate sursele; cel mai mic număr de internalizare a problemelor și externalizare a comportamentelor agresive; cele mai mici niveluri de nevrotism; un nivel semnificativ mai mare al reușitei academice, emoționale, sociale și al auto-eficacității; cele mai mici probleme emoționale și comportamentale și o funcționare interpersonală și cognitivă superioare, față de studenții cu scoruri ale satisfacției în viață medii sau mici.

Într-un studiu similar, Gilman și Huebner (2006) au constatat că un nivel ridicat al satisfacției în viață corelează în mod pozitiv cu stima de sine și în mod negativ cu stresul, anxietatea și depresia. Mai mult decât atât, nici unul dintre adolescenții din grupul cu un nivel al satisfacției vieții mare nu au avut niveluri relevante ale simptomelor clinice psihopatologice, comparativ cu 42% din grupul celor care au avut un scor scăzut și 7% din grupul celor care au obținut scoruri medii.

Literatura de specialitate care se ocupă de cercetarea satisfacției în viață la tineri oferă dovezi clare care să sugereze că aceasta este mai mult decât un rezultat al diverselor stări psihologice (de exemplu, afectează pozitiv stima de sine). Satisfacția în viață este, de asemenea, un predictor influent al stării psihologice și sistemelor psihosociale (de exemplu depresie, sănătatea fizică) (Gilman et al., 2006). Suport pentru operaționalizările conceptului de satisfacție în viață poate fi găsit printre cercetările recente, care au subliniat rolul său de mediator și moderator între mediul înconjurător și comportamentul uman.

De exemplu, Suldo și Huebner (2004) au demonstrat că satisfacția în viață mediază relația dintre evenimentele stresante de viață și comportamentul de internalizare. În plus, rezultatele sugerează că o creștere a satisfacției vieții atenuează efectele negative ale stresului și împiedică dezvoltarea tulburărilor psihologice. Astfel, adolescenții care au scorat pozitiv la satisfacția în viață s-au dovedit a avea o probabilitate mai mică de dezvoltre a unor comportamente de externalizare, ca urmare a unor evenimente stresante decât adolescenții cu scoruri mici, ceea ce sugerează că satisfacția în viață acționează ca un moderator pentru externalizarea comportamentelor dezadaptative. Aceste constatări sunt extrem de importante pentru promovarea dezvoltării pozitive a tinerilor. În general, literatura de specialitate sugerează că majoritatea tinerilor raportează un nivel pozitiv al satisfacției în viață. Cu toate acestea, studiile trebuie să se concentreze pe cei care se încadrează sub această medie și modul în care ceea ce știm despre relațiile dintre satisfacția în viață, psihopatologie, personalitate și mediu poate ajuta la dezvoltarea strategiilor care vizează creșterea satisfacției în rândul acestor tineri. Astfel, importanța tot mai mare a satisfacției în viață și încercarea menținerii unor niveluri pozitive ale acesteia trebuie evidențiată.

Fără a minimaliza efectele personalității asupra satisfacției în viață, există multe condiții de mediu, familiale și sociale care au o influență pozitivă asupra acesteia. Astfel, un nivel ridicat al satisfacției în viață apare ca urmare a unui stil de viață sănătos, a unei bune stări de sănătate și a participării la activități sociale și sportive. În schimb, adoptarea unor comportamente riscante, inclusiv: abuz de substanțe (de exemplu, alcool, tutun, precum și droguri ilicite), violență, agresiune și victimizare sexuală, este asociată cu niveluri scăzute ale acesteia.

Mai mult, atenția trebuie să fie centrată asupra faptului că cei care beneficiază de resurse bogate de mediu și sociale, nu au în mod necesar un nivel ridicat al satisfacției în viață, lucru care poate ajuta la protejarea lor împotriva efectelor negative ale stresului, precum și împotriva dezvoltării comportamentelor psihopatologice. În conformitate cu mișcarea psihologiei pozitive acest lucru este imperativ pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor. Încorporarea scalelor de satisfacție a vieții în evaluare și implementarea de programe educaționale și sociale care să ajute la creșterea acestor niveluri este esențială în acest scop.

O mare parte dintre cercetările din literatura de specialitate au constatat că oamenii bogați au tendința de a fi mai fericiți. Cu toate acestea, relativ puțină atenție a fost acordată ipotezei conform căreia persoanele mai fericite au o probabilitate mai mare de a se descurca mai bine din punct de vedere financiar, în primul rând. Această posibilitate de cauzalitate inversa ar trebui, fără îndoială, studiată. Astfel, De Neve&Oswald (2012) au realizat o cercetare ale cărei rezultate demonstrează faptul că adolescenții și tinerii adulți care au raportat un grad mai mare al satisfacției în viață sau experimentarea unor nivele crescute ale afectelor pozitive au o probabilitate ridicată de a obține un nivel financiar semnificativ crescut, mai târziu în viață. Autorii au avut în vedere veniturile persoanei câștigate la aproximativ un deceniu de la măsurarea nivelului satisfacției. S-a ținut cont și de capacitatea umană de a imagina rezultatele socio-economice ulterioare și de a anticipa sentimentele rezultate, ca un efect al creșterii stării actuale de bine. Rezultatele studiului sunt semnificative chiar dacă sunt luate în considerare variablie de control precum educația, IQ-ul, sănătatea fizică, înălțimea, stima de sine sau fericirea resimțită mai târziu. A fost exploatat modul în care starea psihologică de bine poate influența nivelul veniturilor dar aceasta poate media, de asemenea, probabilitatea mai mare de a obține o diplomă de facultate, obținerea unui job cu posibilitatea de a fi promovat, un grad mai mare al stărilor de optimism și al extraversiei și un grad mai mic al nevrotismului. Includerea fericirii curente în acest studiu longitudinal permite un control mai bun al variației predispozitiei latene a bunăstării. Acest lucru permite o examinare a consecințelor variației satisfacției în viață și afectelor pozitive la adolescenți si tineri, dincolo de orice variație a componentelor stabile ale sării de bine.

Cercetări suplimentare sunt necesare în scopul de a descoperi mai multe despre cauzalitatea și efectul factorilor personali și de mediu în influențarea modului în care percep tinerii viața. În general, studiile existente în literatura de specialitate operaționalizează satisfacția vieții ca un indicator-cheie al bunăstării, unul care este integral legat de rezultatele emoționale, comportamentale, sociale, de mediu și psihologice. Fericirea-un construct care înglobează concepte precum satisfacția în viață, coping-ul sau capacitatea de a simți emoții pozitive-prezice obținerea unor rezultate dezirabile în diferite domenii ale vieții. Cercetările sugerează că acest lucru se datorează faptului că emoțiile pozitive ajută oamenii să își construiască resurse mai durabile.

Teoria extinderii și construirii emoțiilor pozitive (Broaden-and-Build Theory) postulează ideea conform căreia, emoțiile pozitive reprezintă modalități evoluate de adaptare care funcționează în scopul construirii unor resurse durabile. Spre deosebire de emoțiile negative, care restrâng capacitățile atenției și cogniției sau abilitățile fiziologice în momentul în care organismul încearcă să facă față unei probleme sau amenințări imediate, emoțiile pozitive produc gânduri și acțiuni ample și inovatoare, care nu reprezintă de obicei puncte critice pentru securitatea imediată, supraviețuirea sau starea de bine a cuiva. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, aceste experiențe noi sunt cumulate în cadrul unor resurse indirecte, care pot schimba viețile oamenilor (de exemplu, simpla curiozitate se poate cristaliza în cunoștințe de specialitate). Emoțiile pozitive prezic obținerea unor rezultate dezirabile în domenii precum sănătate, bogăție sau longevitate, deoarece ele ajută la construirea resurselor necesare pentru a ajunge acolo (Fredrickson & Cohn, 2008).

Fericirea este conceptualizată ca având multiple fațete empiric separabile, precum satisfacția globală față de viață, satisfacția specifică unui anumit domeniu, credințele pozitive despre viață și frecvența emoțiilor pozitive în raport cu cele negative. Cercetătorii combină frecvent aceste aspecte pentru a obține o evaluare aprofundată a stării generale de bine. În schimb, teoria extinderii și construirii emoțiilor pozitive are în vedere rolul special și distinct jucat de emoțiile pozitive. Atunci când o persoană experimentează trăirea unor emoții pozitive și utilizează aceste resurse pentru a face față provocărilor și oportunităților vieții, satisfacția față de viață la nivel global, se poate ridica. Astfel, din punctul de vedere al acestei teorii, emoțiile pozitive prezic o cauzalitate mai mare decât satisfacția în viață (Cohn et al., 2009).

Creșterea satisfacției în viață a fost prezisă, în mod special de experimentarea unor senzații de bine și nu de evitarea senzațiilor negative. Emoțiile pozitive au fost predictori mai buni ai modului în care oamneii își construiesc resurse durabile și devin mai satisfăcuți cu propriile vieți, aceste beneficii persistând chiar dacă persoana experimenta și emoții negative. Emoțiile pozitive și capacitatea de reziliență sunt asociate cu creșterea nivelului satisfacției în viață, dar satisfacția vieții în sine este statică și nu contribuie la propria buclă de feedback pozitiv. Cu alte cuvinte, nu este suficient să se aprecieze sau aprobe viața cuiva în mod general. Experimentarea sentimentelor precum bucurie sau interes reprezintă mecanismele care declanșează procesul explorării, învățării, realizarea asociațiilor și în cele din urmă construirea noilor resurse. Aceste resurse pot îmbunătăți mai târziu viața persoanei, oferind noi oportunități de experimentare a bucuriei și de consolidare a resurselor (Cohn et al., 2009).

Pentru a testa această ipoteză, Cohn et al. (2009), au realizat un studiu în care au măsurat timp de o lună, emoțiile simțite zilnic într-un eșantion de elevi (N=86) și au evaluat satisfacția față de viață și capacitatea de reziliență la începutul și la sfârșitul lunii. Astfel, rezultatele au relevat faptul că emoțiile pozitive au prezis creșteri atât ale nivelului de reziliență cât și al satisfacției în viață. Emoțiile negative au avut efecte slabe sau nule, și nu interferează cu beneficiile induse de emoțiile pozitive. Emoțiile pozitive mediază, de asemenea, relația dintre nivelul de bază al capacității de reziliență și nivelul final al acesteia. Schimbările nivelului de reziliență mediază și relația dintre emoțiile pozitive și un nivel crescut al satisfacției în viață, acest lucru sugerând că oamenii fericiți devin mai mulțumiți, nu pur și simplu pentru că se simt mai bine, ci fiindcă își dezvoltă resurse care să-i ajute să trăiască bine.

Familia, care este unul dintre elementele individuale, obiective și sociale, determină calitatea satisfacției vieții și se bazează pe relația dintre individ și societate. Mai mult, participarea activă a persoanelor la deciziile care le vizează în mod direct ajută la creșterea nivelului de satisfacție, acestea dezvoltând sentimentul responsabilității și controlului propriei vieți.

Deniz et al (2013) au realizat un studiu care își propune să analizeze dacă atitudinile parentale percepute (democratice, protective și autoritare) prezic bunăstarea subiectivă și satisfacția în viață la studenți. Subiecții au fost 414 elevi, dintre care 221 au fost femei și 193, bărbați. Ca instumente de colectare a datelor au fost ulilizate Perceived Parental Attitudes Scale, Subjective Well-Being Scale și Life Satisfaction Scale, iar pentru analiza acestora s-au folosit studiul de corelație Pearson și analiza de regresie multiplă. Astfel, atitudinea parentală democratică corelează pozitiv cu scorurile obținute la starea subiectivă de bine și satisfacția în viață, iar atitudinile protective și autoritare ale părinților corelează negativ cu acestea. Conform analizei de regresie, atitudinile parentale percepute prezic în mod semnificativ bunăstarea subiectivă și satisfacția în viață.

Condițiile de viață obiective contribuie la explicarea domeniilor de satisfacție și a satisfacției globale, dar ele nu sunt suficiente pentru a prezice nivelul indicilor de satisfacție. De exemplu, teoretic este posibil ca o persoană care nu dispune de condiții foarte bune de locuit să nu raporteze un indice de satisfacție foarte mic, ca urmare a satisfacției din alte domenii ale vieții sau a satisfacției globale, luată ca întreg (Hsieh, 2008).

Satisfacția globală este cel mai important factor determinant pentru fiecare dintre nivelurile satisfacției din cadrul domeniilor specifice, cu excepția satisfacției sănătății. În special, satisfacția oferită de standardele de viață, satisfacția vieții de familie și satisfacția obținută prin educație contribuie la variația satisfacției vieții în general. În modelele care încearcă să integreze cele două abordări, satisfacția vieții în general este un factor mult mai important pentru satisfacția globală decât oricare dintre condițiile de viață obiective care ar putea fi controlate. Toate acestea servesc ca argumente pentru a concepe fiecare satisfacție dintr-un domeniu, ca parte dintr-o rețea densă de relații cu celelalte satisfacții obținute din alte domenii. Fiecare satisfacție dintr-un domeniu este puternic încorporată într-o satisfacție mai generală, care depinde de condițiile obiective. Oamenii au tendința de a ajusta satisfacția proprie, nu doar în funcție de condițiile de viață obiective, ci și în comparație cu satisfacția experimentată în alte domenii (Voicu & Pop, 2011).

Legătura dintre satisfacția globală și fiecare domeniu de satisfacție ar putea fi falsă, rezultând din diverși alți factori (trăsături de personalitate, de exemplu) care influențează ambele tipuri de satisfacție (Rode, 2004).

Cu toate acestea, relațiile dintre satisfacția globală și domeniile de satisfacție s-au dovedit a fi foarte puternice, acestea rămânând chiar și atunci când componente precum satisfacția la locul de muncă și determinanții acesteia au fost eliminate din analiză. Chiar și atunci când sunt controlate trăsăturile de personalitate, relațiile dintre satisfacția globală și cea specifică domeniilor sunt susceptibile de a rămâne puternice. Mai mult decât atât, prezența satisfacției vieții în general nu exclude dependența de trăsaturi de personalitate, precum nevrotism sau extraversie. Intensitatea conexiunii diferă de la un domeniu la altul. Acest lucru sugerează faptul că pura însumare a scorurilor pentru satisfacțiile specifice domeniilor nu ar putea fi cea mai bună idee (Voicu & Pop, 2011).

Ahmadifard et al (2014) au dorit să analizeze dacă descriptorii fizici și nivelul satisfacției în viață tind să influențeze adoptarea unor comportamente riscante, în rândul elevilor din Bandar-Anzali.

Descriptorul fizic reprezintă unul dintre constructele psihologice centrale din psihologia sănătății. Acesta include sentimentele de informare și percepția conștienă sau inconștienă a persoanelor despre propriul corp. Descriptorul fizic este adesea definit ca gradul de satisfacție obținut prin intermediul aspectului fizic (Huang 2007, apud Ahmadifard et al., 2014).

Eșantionul cercetării a fost compus din 300 de studenți, selectați aleatoriu din cadrul școlilor particulare și de stat din Bandar-Anzali. Pentru analiza datelor s-au folosit coeficientul de corelație Pearson și regresiile multiple. Rezultatele regresiei în trepte au arătat că descriptorul fizic și satisfacția în viață ar putea prezice 34% din variația variabilei dependente (și anume, adoptarea unor comportamente ce presupun un grad ridicat de risc). Rezultatele coeficientului de corelație Pearson au arătat, de asemenea, că există o corelație negativă semnificativă statistic între descriptorul fizic și satisfacția în viață și tendința de a adopta un comportament riscant în rândul studenților. În concluzie, adolescenții care nu au o impresie favorabilă asupra propriului corp și prezintă un nivel scăzut al satisfacției în viață au o probabilitate mai mare de a adopta comportamente riscante, care ar putea să le pună în pericol sănătatea. Prin urmare, încercarea de a crea un descriptor fizic favorabil ar putea reprezenta o metodă eficientă în reducerea comportamentelor cu risc ridicat din rândul adolescenților.

Unele studii au arătat că sentimentele negative resimțite vizavi de propriul corp corelează cu stima de sine scăzută și vulnerabilitatea la depresie. Cercetatorii au concluzionat, de asemenea, că o concepție nesatisfacătoare despre propriul corp este asociată cu un nivel scăzut al satisfacției din cadrul relațiilor romantice, factor care contribuie la reducerea nivelului global al satisfacției în viață (Edman et al., 2005).

Cu cât nivelul satisfacței în viață este mai mic, cu atât corelează mai mult cu un risc mai mare de suicid, chiar și in condițiile în care sunt controlate variabilele referitoare la vârstă, gen, sănătate și alcool. Mai mult decât atât, bărbații care sunt nefericiți prezintă un risc de suicid de 25 de ori mai mare decât femeile nefericite. Totuși, oamenii pot consolida nivelul ridicat al satisfacției vieții practicând exerciții fizice regulate, participând la viața culturală cu interes, având o atitudine pozitivă și propunându-și scopuri pe care să încerce să le realizeze (Hargreaves & Tiggemann, 2004).

Fujita & Diener (2005), au examinat dacă există un punct stabil al satisfacției vieții (acest lucru se refera la stabilitatea satisfacției vieții în timp, chiar dacă aceasta poate fi perturbată pentru perioade scurte, de evenimentele de viață). Obiectivul autorilor a fost explorarea gradului în care satisfacția în viață variază în jurul unui punct individual prestabilit, o bază cu caracter personal care rămâne constantă în timp. Conceptul de punct prestabilit implică faptul că există o linie de bază stabilă a satisfacției vieții, forțele homeostatice provocând revenirea la nivelul inițial în urma evenimentelor de viață sau a schimbării circumstanțelor. S-a analizat dacă raportările anuale ale statisfacției vieții au urmat un model prestabilit pe o perioadă de 17 ani. Astfel, oamenii ar putea reacționa inițial puternic la evenimente dar apoi ar reveni la un nivel de bază al satisfacției, care este determinat de temperamentele lor înnăscute.

Autorii au constatat ca la 24% dintre respondenți s-au schimbat în mod semnificativ scorurile satisfacției în viață, din primii 5 ani în ultimii 5 și că stabilitatea a scăzut pe măsură ce perioada dintre măsurători a crescut. Aproape 9% dintre persoanele eșantionate au schimbat o medie de 3 sau mai multe puncte de stabilitate (pe o scara de 10 puncte) din primii 5 ani până la ultimii 5 ani ai studiului. Analizele indică faptul că, pe perioade lungi de timp nu există un nivel moderat al stabilității satisfacției, aceasta schimbându-se în mod semnificativ și substanțial pentru unele persoane. Astfel, se pare că există un nivel de bază al satisfacției în viață care fluctuează în jurul unui punct de plecare stabil, dar care totuși se mișcă pentru aproximativ un sfert din populație. Astfel, aproape 10% dintre persoanele din eșantion au arătat o modificare medie a nivelului satisfacției egală cu sau mai mare cu 3 puncte față de stabilitate pe o scala de 10 puncte.

Cu toate acestea, majoritatea persoanelor demonstrează o anumită stabilitate a satisfacției vieții pe termen lung, lucru care este în concordanță cu ideea conform căreia temperamentul persoanei exercită o influență asupra stării subiective de bine. În cele din urmă, chiar și cele mai stabile persoane prezintă frecvent modificări ale statisfacției vieții de la un an la altul, ceea ce este în concordanță cu ideea conform căreia factorii situaționali pot influența aspecte ale stării subiective de bine. Prin urmare, satisfacția în viață poate fi schimbată și se schimbă pentru unii oameni, chiar dacă sunt luați în considerare factori semnificativ stabili, precum dispozițiile ereditare. La nivel practic, constatările studiului sugerează că fie menținând circumstanțele vieții stabile, fie având un temperament mai puțin reactiv, persoanele ar putea crește probabilitatea de satisfacție pe termen lung.

Mai multe date sugerează că un model setat la un anumit grad descrie satisfacția vieții în timp. De exemplu, Eid și Diener (2004) au constatat o stabilitate substanțială a satisfacției vieții pe o perioadă de 4 săptămâni, 74% din variația de încredere datorându-se diferențelor individuale stabile, 16% influențelor ocazionale specifice, iar varianța rămasă a fost pusă pe seama erorilor aleatorii.

În ciuda dovezilor de stabilitate și de ereditate, există, de asemenea, indicii conform cărora satisfacția vieții este influențată de evenimente și există dovezi care sugerează că până și nivelurile pe termen lung pot fi afectate de circumstanțe. De asemenea, s-a constatat că, chiar și după o perioadă de mai mulți ani, oamenii nu par să se adapteze pe deplin la anumite evenimente de viață, precum văduvia sau șomajul (Lucas et al., 2004).

Cercetările recente au subliniat importanța satisfacției vieții asupra adaptării pozitive a adolescenților. Satisfacția în viață a corelat în mod pozitiv cu indicatorii-cheie ai unei funcționări adaptative, incluzând aici atât stima de sine, relațiile interpersonale și interacțiunile pozitive dintre părinți și copii, cât și abilitățile academice și de reglare. În schimb, corelații negative au fost găsite cu depresia și anxietatea, externalizarea și internalizarea problemelor (Huebner, 2004).

Abolghasemi & Varaniyab (2010), și-au propus să determine daca există o corelație între reziliență, stresul perceput și satisfacția vieții la studenții care au succes, în comparație cu cei care se confruntă cu eșecuri din punct de vedere academic. Eșantionul cercetării a constat din 120 de persoane, selectate din rândul studenților prin metoda de eșantionare aleatorie. Rezultatele au arătat că rezistența și stresul pozitiv perceput corelează pozitiv cu satisfacția vieții (P<0,01), iar stresul negativ perceput corelează negativ cu satisfacția în viață (P<0,01). Rezultatul regresiei multiple a arătat că rezistența psihologică și stresul perceput au explicat 31% și 49% din variația satisfacției vieții.

Extremera, Durán și Rey (2009) au arătat că există o corelație pozitivă între optimismul dispozițional și satisfacția în viață. Mai mult, rezultatele analizei de regresie ierarhică au indicat un efect interactiv al clarității stării de spirit și stresului în prezicerea satisfacției vieții, după controlul efectelor de confuzie. Când studenții au raportat un nivel ridicat de stres perceput, cei care aveau o claritate a stării de spirit mai mare au raportat scoruri mai ridicate la satisfacția în viață, față de cei cu o claritate scăzută a stării de spirit. Cu toate acestea, nu au existat diferențe în ceea ce privește satisfacția în viață între grupurile de înaltă și joasă claritate atunci când nivelul stresului perceput a fost scăzut.

Beutel et al (2010) și-au propus să determine relația dintre satisfacția în viață, anxietate, depresie și îmbătrânire în rândul reprezentanților de sex masculin și să identifice impactul factorilor de vulnerabilitate și al resurselor personale și sociale cu privire la satisfacția vieții și suferință. Au fost aplicate chestionare standardizate privind satisfacția vieții, depresia, anxietatea și stima de sine pe un eșantion aleatoriu stratificat din populația de sex masculin a Germaniei.

Rezultatele au arătat că procesul de îmbătrânire nu influențează satisfacția vieții în general. Satisfacția privind sănătatea a scăzut la mijlocul vieții (51-60 de ani), în timp ce importanța sănătății a crescut, iar importanța satisfacției în parteneriat și a sexualitatății s-au redus doar în cel mai vechi grup (70 de ani). De asemenea, anxietatea a fost mai mare în jurul vârstei de mijloc (51-60 ani), însoțită de stimă de sine și capacitate de reziliență reduse. Nici o schimbare legată de vârstă nu a fost gasită cu privire la depresie. Mai mult decât atât, satisfacția față de viață a fost puternic asociată cu capacitatea de reziliență, lipsa șomajului, prezența unui parteneriat, stimă de sine pozitivă, un venit bun pentru uzul casnic și lipsa anxietății și depresiei.

În concluzie, resursele personale și sociale și lipsa anxietății și depresiei sunt de o importanță crucială pentru menținerea satisfacției vieții la bărbații care trec prin procesul de îmbătrânire. Există, de asemenea, dovezi care atestă prezența unei crize în jurul vârstei de mijloc, care se manifestă prin probleme de sanatate, anxietate și capacitate de reziliență redusă.

Fouladchang, Kohgard și Salah au realizat în 2010 o cercetare al cărei obiectiv a fost de a investiga relația dintre depresie, anxietate, stres și satisfacția vieții în rândul elevilor de liceu supradotați și medii.

Participanții la acest studiu au fost 670 de elevi (349 de fete și 321 de băieți), selectați prin eșantionare aleatorie. Acesția au fost rugați să completeze o scală multidimensională privind satisfacția vieții și un chestionar cu 21 de itemi, privind depresia, anxietatea și stresul resimțit.

Nu a fost găsită o corelație negativă semnificativă între depresie, anxietate, stres și satisfacția în viață, însă rezultatele la testul ANOVA au arătat că fetele au o satisfacție în viață mai ridicată decât băieții. Conform rezultatelor, elevii cu abilități medii au avut un nivel mai ridicat satisfacției vieții decât cei supradotați. Pe de altă parte, rezultatele la testul ANOVA au arătat că fetele au avut scoruri mai mari la anxietate și indici de stres, decât băieții. Mai mult decât atât, rezultatele au arătat că elevii supradotați au avut un nivel mai scăzut al anxietății și un nivel mai ridicat al stresului decât cei cu performanțe medii.

În concluzie, aceste constatari oferă unele dovezi pentru existența unei corelații negative între depresie, anxietate, stres și satisfacția față de viață.

Cenkseven-Önder (2012) a dorit să examineze relația dintre stilurile de luare a deciziilor și satisfacția obținută în diferite domenii ale vieții, în adolescența timpurie, precum și influența diferențelelor de gen în ceea ce privește luarea deciziilor. Eșantionul studiului a fost compus din 918 de adolescenți (dintre care 432 de gen feminin și 486 de gen masculin), care au fost rugați să completeze un chestionar privind satisfacția în viață și unul privind stilurile de luare a deciziilor. Astfel, s-au observat unele diferențe între sexe în ceea ce privește satisfacția cu diverse domenii de viață și stilurile de luare a deciziilor și s-a constatat că, cu excepția stilului de panică, stilurile de luare a deciziilor reprezintă predictori ai satisfacției vieții.

1.2. Trăsăturile de personalitate (abordări teoretice și practice, fundamentare științifică)

Paul Popescu-Neveanu definește personalitatea ca fiind „un macrosistem al invarianților informaționali și operaționali ce se exprimă constant în conduită și sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect” (apud, Avram, 2009, p.19).

Modelul Big Five de personalitate derivă din abordările de tip lexical, care au la bază ipoteza conform căreia termenii relevanți în descrierea personalității fac parte din fondul general de cuvinte al unei limbi. Chestionarele de tip Big Five se înscriu atât în sfera abordărilor lingvistice, cât și în sfera analizei factoriale în studiul personalității, aceasta fiind o abordare care concepe personalitatea ca pe un ansamblu de trăsături (Nedelcea, 2012).

Trăsăturile de personalitate din cadrul modelului Big Five (stabilitate emoțională, extraversie, deschidere spre experiență, agreabilitate și conștiinciozitate) reflectă diferențele interindividuale în gânduri, sentimente și comportamente și prezintă mai multe modificări intraindividuale pe parcursul vieții (Lucas&Donnellan, 2011).

O întrebare fundamentală în cercetarea personalității este, cât de multe dimensiuni bazale sunt necesare pentru a descrie diferențele individuale în personalitate? În ultimele decenii cercetătorii au făcut progrese substanțiale în încercarea de a răspunde la această întrebare, prin utilizarea unor modele ierarhice care grupează comportamentele în clusteri de ordin superior. Un exemplu bine cunoscut al unui astfel de model ierarhic este Big Five-ul (McCrae & Costa, 1999), care presupune existența unor cinci factori majori ai personalității: deschiderea față de experiență, conștiinciozitatea, extraversia, agreabilitatea și nevrotismul. Acești factori de bază pot explica și prezice diferențele individuale dintr-o largă gamă de seturi comportamentale, inclusiv sănătatea mintală, satisfacția la locul de muncă sau performanța în muncă. Cu toate acestea, discuția teoretică cu privire la numărul dimensiunilor majore care care stau la baza personalității rămâne deschisă. Printre cele mai cunoscute modele ierarhice concurente sunt, modelul celor 16 factori al lui Cattell (1987), modelul celor trei mari factori (extraversie, nevrotism, psihotism) al lui Eysenck (1970), și Big Six (Ashton & Lee, 2007), care adaugă dimensiunea onestitate la cei cinci factori din cadrul Big Five.(apud van der Linden et al., 2010).

DeYoung, Peterson și Higgins (2002) au avut o contribuție importantă în această dezbatere, prin identificarea a doi meta-factori, dincolo de Big Five. Acești meta-factori au fost mai târziu descriși ca stabilitate și plasticitate. Stabilitatea subsumează conștiinciozitatea, stabilitatea emoțională și agreabilitatea și se referă la măsura în care o persoană este consecventă în motivație, stare de spirit și interacțiunile sociale. Plasticitatea cuprinde extraversia și deschiderea spre experiență și se referă la măsura în care o persoană caută în mod activ experiențe noi care să îi aducă satisfacție, atât în plan intelectual, cât și social. Mai recent, a fost sugerată existența unui factor general de personalitate (GFP), care se află în partea superioară a structurii ierarhice a acesteia, analog factorului g (inteligența generală) al lui Spearman (Rushton et al., 2009). Musek (2007, p. 1213) a subliniat potențiala relevanță a acestui factor, evidențiind faptul că acesta ar putea fi un construct independent cu ''rădăcini biologice adânci, evoluționiste, genetice și neurofiziologice".

Cercetătorii folosesc adesea inventare de personalitate foarte scurte, datorită comodității și a ușurinței în utilizare, precum și datorită convingerii conform căreia, astfel de instrumente pot măsura în mod adecvat personalitatea unui individ. Credé et al. (2012), folosind datele culese în cadrul a două eșantioane (N = 437 de angajați, N = 355 de studenti), arată că această practică poate conduce cercetătorii la subestimarea substanțială a rolului pe care trăsăturile de personalitate îl au în influențarea comportamentelor importante, supraestimând astfel rolul jucat de noi constructe psihologice. Utilizarea unor inventare foarte scurte de personalitate poate crește substanțial ratele erorilor de tip 1 și 2. Autorii susțin că inventarele ușor mai lungi pot crește substanțial validitatea rezultatelor cercetării fără a aduce inconveniente semnificative cercetătorilor sau participanților la cercetare.

În psihologia personalității, majoritatea cercetărilor se bazează pe eșantioane de studenți, în special studenți la psihologie. Această plajă îngustă de subiecți duce la întrebarea, în ce măsură pot rezultatele acestor studii să fie generalizate pe o populație mai largă? În cazul în care măsurarea echivalenței nu se susține pentru subeșantioanele specifice, este irelevant ca scorurile acestor persoane să fie comparate, deoarece rezultatele lor reprezintă indicatorii unor constructe diferite din punct de vedere structural și al înțelesului. Cercetările anterioare sugerează că succesul modelului Big-Five nu este garantat în cadrul eșantioanelor în care persoanele au un nivel mic de educație. Rammstedt, Goldberg și Borg (2010), au investigat structura factorilor din modelul Big-Five în cadrul a două eșantioane reprezentative pentru populația adultă din Germania. În ambele eșantioane, structura factorilor a reieșit ca fiind neclară pentru persoanele cu niveluri mici de educație, în timp ce pentru persoanele cu studii superioare aceasta a fost foarte clară. Rezultatele au arătat că există diferențe individuale semnificative în tendințele de răspuns, în rândul persoanelor mai puțin educate, însă după ce a fost controlată această eroare, modelul Big Five a devenit relevant pentru toate nivelurile de învățământ.

Cobb-Clark & Schurer (2012), au încercat să demonstreze că personalitatea (măsurată prin intermediul modelului Big Five) rămâne stabilă pe parcursul unei perioade de patru ani. Rezultatele au arătat că, în medie, modificările personalității sunt mici și nu variază substanțial la grupele de vârstă. Schimbările intraindividuale de personalitate nu corelează, în general, cu evenimentele de viață adverse și este puțin probabil să fie semnificative din punct de vedere economic. Ca și alte trăsături non-cognitive, personalitatea poate fi modelată ca un input stabil în numeroase decizii economice.

Principiul investițiilor sociale presupune că dezvoltarea personalității la vârsta adultă este determinată în principal de investiția în schimbarea rolurilor sociale care sunt însoțite de mai multe așteptări. Ca ipoteza, în modelul sociogenomic al personalității, modificările caracteristicilor mediului care însoțesc aceste roluri sociale în schimbare, produc în primul rând, schimbări în stările de personalitate, în sentimentele, comportamentele și gândurile de moment. Apoi, datorită influenței menținerii rolului social schimbat, acesta din urmă produce modificări în trăsăturile profunde ale personalității (Roberts & Jackson, 2008).

Acest mecanism de schimbare al personalității permite manifestarea diferențelor interindividuale în maturizarea acesteia. De exemplu, persoanele ar putea să investească mai mult sau mai puțin în noile lor roluri sociale sau ar putea avea nevoie de mai mult sau mai puțin timp pentru ca trăsăturile profunde ale personalității lor să se poată adapta la schimbările din mediul înconjurător (Lodi-Smith & Roberts, 2007).

Creșterile stabilității emoționale, conștiinciozității și agreabilității sunt adesea etichetate ca factori ai procesului de maturizare, deoarece valorile mai mari obșinute cu privire la aceste trăsături sunt de așteptat să faciliteze stăpânirea rolurilor sociale (Roberts & Mroczek, 2008). De exemplu, stilurile parentale ale mamelor agreabile și conștiincioase tind să fie benefice pentru copii. Același lucru este valabil și pentru părinții agreabili și extravertiți (Smith et al., 2007). În contextul relațiilor sociale, agreabilitatea îmbunătățește capacitatea de a menține relațiile, este deosebit de apreciată în relațiile romantice și este, alături de stabilitatea emoțională, asociată cu probabilitatea de căsătorie. În ceea ce privește viața profesională, conștiinciozitata s-a dovedit a fi un predictor deosebit de puternic pentru mai multe aspecte ale succesului în carieră (Park & Antonioni, 2007).

Cu toate acestea, rezultatele unui studiu recent (Specht et al., 2011) sugerează că indivizii nu se maturizează în mod necesar atunci când se confruntă cu roluri sociale normative. De exemplu, s-a constatat că indivizii au devenit mai extrovertiti, deschiși și, mai ales, mai puțin agreabili, după căsătorie. De asemenea nu au existat modificări ale procesului de maturizare după nașterea unui copil, ci mai degrabă o scădere a conștiinciozității în urma acestui eveniment. În concluzie, aceste rezultate arată că nu toate persoanele se maturizează după ce au experimentat schimbări ale rolurilor sociale, chiar dacă acest lucru ar putea fi benefic pentru stăpânirea noilor cerințe impuse de rol.

Kandler et al. (2011), au dorit să investigheze sursele factorilor genetici și de mediu în diferențele interindividuale pentru domeniile generale de interes, precum și corelațiile fenotipice și genetice dintre domeniile generale de interes și trăsăturile de personalitate din cadrul modelului Big Five. Au fost colectate autoevaluările a 844 de persoane, incluzând aici 225 de perechi complete de gemeni monozigoți și 113 de gemeni dizigoți. Rezultatele au arătat că, nivelurile medii ale efectelor factorilor genetici și de mediu cu privire la șapte domenii mari de interes au fost similare cu cele pentru trăsăturile de personalitate. Analizele multivariate au arătat că aproximativ 35% din varianța genetică și 9% din cea a mediului, în cadrul intereselor, au fost explicate de dimensiunile personalității, în special de deschidere. Constatările sugerează faptul că interesele nu pot fi cu ușurință considerate un produs secundar al interacțiunilor dintre dimensiunile de personalitate și influențele mediului, ci mai degrabă un reglaj comportamental intern, cu o bază genetică proprie.

O cercetare a lui Ebstrup et al. (2011), a explorat relația dintre trăsăturile de personalitate și stresul perceput. Conform rezultatelor, trăsăturile de personalitate influențează efectele stresului cronic, conducând la moduri diferite de a face față stresului și la folosirea unor mecanisme variate de coping. De asemenea, extraversia, conștiinciozitatea, agreabilitatea și deschiderea corelează negativ cu stresul perceput, în timp ce nevrotismul este corelează pozitiv cu acesta.

Mangold et al. (2007), asociază nevrotismul cu stresul, într-o cercetare efectuată pe studenții mexicani din SUA. Rezultatele au arătat că, nevrotismul moderează relația dintre expunerea la stresul cultural specific și riscul apariției tulburărilor de dispoziție și a tulburărilor anxioase. Persoanele cu niveluri înalte de nevrotism raportează un număr mai mare de evenimente stresante în viața lor, implicând o expunere mai mare la stres. Aceste persoane au tendința de a evalua mai des factorii stresori ca amenințători, în loc de provocatori și se concentrează mai mult pe trăsăturile negative ale evenimentelor stresante. De asemenea, aceste persoane pot folosi strategii de coping mai puțin productive, precum coping-ul centrat pe emoții (Mroczek & Almeida, 2004).

Fayombo (2010), a realizat un studiu transversal, cu scopul de a a investigat relațiile dintre cele cinci mari trăsături de personalitate (conștiinciozitate, agreabilitate, nevrotism, deschiderea față de experiență, extraversie) și capacitatea de reziliență. Eșantionul cercetării a fost compus din 397 de adolescenți, iar datele au fost analizate pe baza tesului de corelație al lui Pearson și a regresiilor multiple, în trepte. Rezultatele au evidențiat existența unor corelații pozitive între conștiinciozitate, agreabilitate, deschidere spre experiență, extraversie și capacitatea de reziliență, în timp ce nevrotismul a corelat negativ cu aceasta. Trăsăturile de personalitate prezic împreună 32% din variația capacității de reziliență, conștiinciozitatea fiind cel mai bun predictor al acesteia. Agreabilitatea, nevrotismul și deschiderea spre experiență au fost, de asemenea, predictori semnificativi, însă extraversia nu.

Stabilitatea emoțională reprezintă un predictor puternic al rezilienței, deși există autori care au demonstrat existența rezilienței și la persoanele cu stabilitate emoțională scăzută. Conform Ghimbuluț et al. (2012), persoanele cu scoruri mari la nevrotism folosesc un pattern de strategii de coping asociate cu reziliența.

Lü et al. (2014), au dorit să investigheze influențele extraversiei și nevrotismului asupra fericirii, afectelor pozitive și afectelor negative, precum și efectul mediator al rezilienței în această relație. Rezultatele obținute au scos în evidență faptul că reziliența mediază parțial relația dintre extraversie, fericire și afectele pozitive, precum și relația dintre nevrotism, fericire și afectele negative. Nu în ultimul rând, relația dintre extraversie și afectele negative, precum și relația dintre nevrotism și afectele pozitive, sunt mediate în totalitate de către reziliență.

Literatura de specialitate sugerează că trăsăturile de personalitate corelează direct sau indirect cu probabilitatea de a adopta un comportament agresiv, prin intermediul emoțiilor și atitudinilor agresive.

Barlett și Anderson (2012) au studiat relațiile dintre cei 5 factori de personalitate și comportamentul agresiv. Rezultatele au arătat că, deschiderea și agreabilitatea corelează direct și indirect cu agresiunea fizică și corelează doar indirect (prin atitudinile agresive) cu un comportament violent. În mod similar, nevrotismul corelează atât direct, cât și indirect (prin emoțiile agresive) cu agresiunea fizică, dar nu și cu un comportament violent.

Trăsăturile de personalitate sunt predictori importanți ai comportamentului agresiv. De exemplu, modelul general al agresivității postulează că trăsăturile de personalitate pot influența agresivitatea prin impactul lor asupra emoțiilor sau cognițiilor agresive. Cel mai puternic predictor al comportamentului agresiv este agreabilitatea. Aceasta corelează negativ cu violența (Gleason, Jensen-Campbell & Richardson, 2004) Conștiinciozitatea tinde, de asemenea, să fie coreleze negativ cu agresivitatea. În schimb, nevrotismul corelează pozitiv cu comportamentul agresiv. În cele din urmă, corelația dintre agresivitate și extraversie este negativă. Nevrotismul corelează pozitiv cu furia și ostilitatea (emoții agresive), în timp ce extraversia, agreabilitatea și conștiinciozitatea corelează negativ cu aceste emotii (Sharpe & Desai, 2001).

Cercetările au arătat că agreabilitatea și conștiinciozitatea corelează negativ cu dorința de răzbunare (o emoție agresivă), în timp ce nevrotismul corelează pozitiv cu aceasta. Mai mult decât atât agreabilitatea și conștiinciozitatea corelează în mod negativ cu atitudinile agresive (McCullough et al., 2001).

Sava (2009) a examinat relația dintre trăsăturile de personalitate (conform modelului celor cinci factori), schemele dezadaptative și credințele iraționale. Eșantionul cercetării a cuprins 154 de studenți, cărora le-au fost aplicate patru chestionare pentru investigara variabilelor menționate mai sus. Conform rezultatelor, stabilitatea emoțională și agreabilitatea au corelat negativ cu schemele dezadaptative și credințele iraționale. Mai mult decât atât, în timp ce stabilitatea emoțională a corelat negativ cu aproape toate schemele și credințe iraționale, agreabilitatea a corelat invers cu schemele implicate în externalizarea psihopatologică, precum neîncrederea, abandonul și dominația.

Mai departe, Baltes, Zhdanova și Clark (2011) au studiat procesele prin care trăsăturile de personalitate pot influența conflictul dintre muncă și familie. Rezultatele arată că agreabilitatea și conștiinciozitatea sunt legate de utilizarea strategiilor de coping pentru comportamentele de muncă și de familie, influențând nivelul conflictului dintre acestea. Stabilitatea emoțională are un efect direct asupra acestui conflict. Astfel, aceste procese subliniază influența trăsăturilor de personalitate asupra conflictului dintre muncă și familie.

Nu în ultimul rând, Lounsbury, Hutchens și Loveland (2005) au investigat relația dintre deciziile privind cariera la adolescenți și cei cinci factori ai personalității. Astfel, s-a observat că nevrotismul corelează pozitiv și semnificativ cu decizia privind cariera doar la elevii de clasa a 12-a și în special la femei. De asemenea, conștiinciozitatea corelează pozitiv și semnificativ cu decizia privind cariera la toți subiecții, indiferent de clasă. Și deschiderea spre experiență corelează pozitiv și semnificativ cu decizia privind cariera, mai ales la subiecții de liceu.

1.3. Stilurile de comunicare (modele, fundamentare științifică)

Comunicarea reprezintă un mod fundamental de interacțiune psihosocială. (Mitrache & Tudos, 2011).

Stilul de comunicare se referă la ansamblul particularităților de manifestare caracteristice unei persoane în actul comunicativ, desemnând modalitățile specifice de recepționare și decodificare a mesajului, modalitățile personale de prelucrare și interpretare a mesajelor, modalitățile specifice de exprimare a răspunsului și particularitățile personale de feed-back.

Conceptul de stil de comunicare se aplică doar acolo unde caracteristicile formale, general valabile ale actului comunicativ se asociază cu anumite maniere personale de receptare, prelucrare și emitere a mesajelor. Este vorba de maniere de comunicare formate în decursul dezvoltării individului, stabile și caracteristice pentru el și care se manifestă relativ independent de conținutul comunicativ vehiculat și de contextul concret în care operează.

Stilul de comunicare este în primul rând un indicator al modului în care o persoană își structurează lumea relațiilor sociale. În al doilea rând stilul de comunicare este un indicator al modului de prelucrare a informațiilor și de transformare a acestora în comportamente sau judecăți. Stilul de comunicare este în mod fundamental determinat de atitudinile persoanei (ca modalități constante de raportare a acesteia la viața socială, la semeni și la sine), modelele de comunicare învățate (asertiv, non-asertiv, agresiv, manipulator) și temperament (ca tip de reactivitate a celulei nervoase).

Stilul non-asertiv (atitudinea de fugă pasivă) se caracterizează prin tendința de a se ascunde, de a fugi mai degrabă decât de a înfrunta oamenii. Se poate manifesta printr-un exces de amabilitate și conciliere, prin tendința de a amâna luarea unor hotărâri și adesea prin imposibilitatea luării acestora, însoțită de cedarea către alții a dreptului de a decide. La baza acestor manifestări stă o teamă maladivă de a nu fi judecat de ceilalți, ca și supărarea intensă resimțită în cazul unui eventual eșec. Așadar, pentru a le evita individul preferă să se supună hotărârii celorlalți. Aceasta nu exclude un sentiment de ciudă, mânie mocnită sau ranchiună. Stilul agresiv (atitudinea de atac) se caracterizează prin tendința de a fi mereu în față, de a avea ultimul cuvânt, de a se impune, chiar cu prețul lezării și supărării altor persoane. Pentru a domina, orice mijloc pare a fi utilizabil (înfricoșarea, contrazicerea, umilirea, compromiterea celorlalți, atitudinile și comportamentele șocante, răzbunarea, asumarea unor riscuri excesive). Această atitudine stimulează agresivitatea și antipatia partenerilor și are ca efect pentru persoana în cauză sentimentul de a nu fi iubită, respectată și apreciată, fapt ce o face și mai agresivă, creându-se astfel un adevărat cerc vicios al agresivității. Stilul manipulator (atitudinea de manipulare) are în vedere preferința pentru un rol de culise, tendința de a aștepta clipa prielnică pentru a ieși la lumină și a se pune în valoare și tendința de a căuta intenții ascunse în spatele oricăror afirmații ale celorlalți. Persoana evită să spună deschis ceea ce gândește, își schimbă opiniile după cele ale interlocutorului, îi place să fie în preajma celor mari și puternici (ca o compensare a propriilor slăbiciuni), sperând să obțină beneficii din vecinătatea cu aceștia. Persoanele din această categorie urmăresc ca ceilalți să facă ceea ce ar dori ele, dar acest lucru să nu presupună confruntări deschise (fie ele raționale, constructive – de tip asertiv, fie ele conflictuale – de tip agresiv). Este vorba mai degrabă de a aștepta ca situația să se întoarcă în favoarea lor. Adesea, aceste persoane "joacă roluri" diverse, ca semn al insuficientei maturizări sociale. Scopul indivizilor manipulatori este de a-și ascunde slăbiciunea, de a nu fi descoperiți pentru că și ei se tem de judecata celorlalți și de marginalizare. Stilul asertiv (atitudinea constructivă) se referă la capacitatea de autoafirmare, de exprimare onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor proprii, fără agresivitate și fără a-i leza pe ceilalți. Persoana are capacitatea de a-și urmări propriile interese fără a încălca nevoile celorlalți. Persoana știe să asculte și este dispusă să înțeleagă, știe să fie ea însăși (fără simulări și "jocuri de rol") și să se bazeze pe sine. Aceasta este cea mai bună atitudine pentru că permite atingerea scopurilor propuse fără a provoca resentimentele celorlalți, adesea câștigându-le chiar simpatia (Urea, 2013).

Literatura de specialitate menționează că persoanele agresive comunică mai mult din nevoia de a controla mediul, în timp ce persoanele asertive comunică datorită nevoii de afecțiune, plăcere și incluziune. Persoanele asertive comunică, în general din nevoia de afecțiune, pe când cele non-asertive comunică mai degraba din nevoia de supunere. Comunicarea are mai multe scopuri: informare, persuasiune, motivare și rezolvarea problemelor (Anderson & Martin, 1995).

Un studiu realizat la Zagreb în anul 2007 a relevat faptul că în familie sunt utilizate tehnici de manipulare similiare, atât parinții, cât și copiii adoptând tactici similare. Astfel, s-a observat influența factorului genetic, dar și influența factorului de mediu, întrucât participanții la studiu își schimbau tacticile în funcție de relația pe care o aveau cu cel pe care doreau să ȋl manipuleze. S-au cercetat și trăsăturile de personalitate în corelație cu utilizarea tehnicilor de manipulare și s-a observat faptul că părinții nevrotici apelează mai des la manipularea directă și indirectă, în timp ce copiii considerați agreabili corelează negativ cu utilizarea tehnicilor de manipulare (Butkovic & Bratko, 2007).

În același timp, Goodrich și Mangleburg (2010) arată într-un studiu faptul că se aplică teoria puterii sociale în special asupra adolescenților în ceea ce privește influența părinților și a mediului social asupra deciziei de a cumpăra anumite produse. Goodrich și Mangleburg (2010) integrează în acestă cercetare rezultate ale aplicării teoriei sociale împreună cu stilurile de comunicare din cadrul familiei și tipul de produs avut în vedere. Cu alte cuvinte, va fi găsită o asociere pozitivă între a) tipul de comunicare familială social-orientată, b) puterea recompensei și c) puterea coercitivă; cu mențiunea că aceste asociații vor fi mai puternice pentru relațiile inter-colegiale decât pentru cele familiale.

Predoiu & Radu (2013), au realizat un studiu al cărui scop a fost investigarea relației dintre stilurile de comunicare (asertiv, agresiv, manipulator și non-asertiv) și stilurile de abordare ale conflictelor (câștig-pierdere, pierdere-plecare, pierdere-ședere, compromis și câștig-câștig) la sportivi și cei care nu practică sport de performanță. Analiza datelor evidențiază diferențe semnificative pentru stilul de comunicare agresiv și stilul câștig-pierdere, folosit în rezolvarea conflictelor. Cei 36 de subiecți care practică sporturi în care atleții au contact direct (karate, kempo, taekwondo, handbal, fotbal) au adoptat o atitudine agresivă (exprimată prin dorința de a fi mereu în față, de a avea ultimul cuvânt, precum și dorința de a se impune cu orice preț) și o abordare câștig-pierdere în rezolvarea conflictelor (atitudine bazată de propriul avantaj în încercarea de a-și înfrânge oponenții), în comparație cu cei 36 de subiecți care nu practică sport de performanță.

Amiri et al. (2011), au explorat efectul trăsăturilor de personalitate și a stilurilor de comunicare asupra satisfacției maritale a studenților căsătoriți. Rezultatele au indicat că nevrotismul corelează negativ cu satisfacția maritală, în timp ce agreabilitatea, conștiinciozitatea, extraversia și deschiderea spre experiență corelează pozitiv cu aceasta. Autorii au constatat, de asemenea, că stilurile de comunicare bazate pe așteptare-retragere și evitare reciprocă corelează în mod negativ cu satisfacția maritală, în timp ce stilul de comunicare constructivă mutuală corelează pozitiv cu aceasta. Analiza de regresie în trepte a relevat nevrotismul ca fiind factorul principal în prezicerea satisfacției maritale, următorii factori fiind agreabilitatea, conștiinciozitatea, extraversia și deschiderea spre experiență. În ceea ce privește stilurile de comunicare, stilul de comunicare constructiv reciporc s-a dovedit a fi primul predictor, urmat de stilul bazat pe așteptare-retragere și stilul de evitare mutuală.

Mai departe, Dasgupta, Suar & Singh, (2013) au examinat influența stilurilor de comunicare (pasiv, agresiv și asertiv) adoptate de manageri asupra satisfacției și stimei de sine a angajaților. Rezultatele au aratăt că, stilul asertiv oferă angajaților o atitudine suportivă, care duce la creșterea satisfacției și a stimei de sine a acestora. Mai mult decât atât, satisfacția favorizează crearea unei legături emoționale puternice cu organizațiile, iar această legătură are ca efect reducerea absenteismului angajaților.

Particularități ale relației dintre stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate la studenți

Efectele variabilelor de personalitate și temperament asupra satisfacției în viață și modul în care aceste variabile o influențează sunt de mare importanță. Conform lui Diener (1996), efectele genetice și ereditare ale personalității și temperamentului, pozitive sau negative, sunt evidențiate încă din copilărie și predispun persoana la un nivel individual de satisfacție în viață (apud Proctor et al., 2009).

Mai mult decât atât, aceste trăsături ereditare rămân constante de-a lungul vieții și, astfel, au o influență importantă, din cauza impactului lor stabil pe termen lung. Rezultatele studiilor care au examinat relațiile dintre satisfacția în viață, extraversie, nevrotism și competența socială, cum ar fi cel realizat de Casas et al., în 2004, sugerează faptul că fericirea corelează în mod pozitiv cu extraversia și negativ cu nevrotismul și că abilitățile sociale acționează ca un mediator între temperament și satisfacția în viață.

Într-un alt studiu, Fogle et al. (2002), au constatat că satisfacția în viață corelează pozitiv cu extraversia și auto-eficacitatea și negativ cu nevrotismul. De asemenea, competența socială pare să medieze relația dintre satisfacția în viață și extraversie, dar nu și relația dintre satisfacția în viață și nevrotism. Rezultatele globale au sugerat că percepțiile adolescenților asupra capacității lor de a fi competenți în mediile sociale duc la un nivel crescut al sociabilității, care este la rândul său legată de scoruri mai mari ale satisfacției vieții.

În mod similar, Rigby și Huebner (2005), au demonstrat că adolescenții care au niveluri mai mari ale stabilității emoționale au mai multe șanse de a se adapta la mediu și de a obține rezultate bune, legate la rândul lor de creșterea satisfacției vieții.

Susținătorii punctului de vedere conform căruia personalitatea controlează cea mai mare variație a stării de bine, cum ar fi Costa și McCrae (1980), sugerează că aceasta este extrem de stabilă în timp, chiar dacă cercetările au arătat doar o stabilitate moderată (apud Proctor et al., 2009). Recent însă, cercetătorii și-au propus să demonstreze că schimbările în starea de bine sunt rezultatul unor experiențe și evenimente de viață majore. De exemplu, Headey și Purtarea (1989) au constatat că evenimentele de viață de pe parcursul unei perioade de doi ani au afectat în mod semnificativ starea de bine (apud Proctor et al., 2009).

De asemenea, există un interes în creștere pentru rolul evenimentelor minore de viață (de exemplu, stresul de zi cu zi), în modificarea stării de bine în general și a satisfacției în viață în special.

Într-un studiu realizat în 2004, Suldo și Huebner au găsit corelații negative între satisfacția în viață și evenimentele de viață stresante. Mai mult, rezultatele au demonstrat că scorurile satisfacției în viață au rămas stabile și au fost predictori semnificativi pentru comportamentul de externalizare, un an mai târziu. În general, analiza a relevat un efect de interacțiune între satisfacția în viață și evenimentele de viață stresante, astfel încât, comportamentul de externalizare a fost prezis de evenimente stresante de viață numai pentru cei cu niveluri ale satisfacției vieții mici. Această interacțiune susține ipoteza conform căreia satisfacția în viață acționează ca un tampon împotriva comportamentelor psihopatologice.

În mod similar, cercetările au arătat că satisfacția în viață este asociată negativ cu nevrotismul, stima de sine scăzută, depresia și perfecționismul dezadaptativ (Gilman et al., 2005). Hepburn și Eysenck (1989) au constatat că oamenii care prezintă niveluri mai mari ale nevrotismului au o stare de spirit mai instabilă, iar nevrotismul este ascoicat cu scoruri mici ale satisfacției în viață (apud Vitterso & Nilsen, 2002).

Din cauza naturii lor, în esență negativă, persoanele cu un grad ridicat al nevrotismului experimentează evenimente de viață cu o încărcătură negativă mai puternică decât celelalte persoane, în parte, pentru că ei se implică în astfel de situații. În măsura în care astfel de situații apar la locul de muncă, acestea conduc la niveluri scăzute ale satisfacției. Nevrotismul a fost descris ca sursă primară a afectelor negative (Magnus et al., 1993 apud Judge et al., 2002).

În timp ce nevrotismul este legat de experimentarea evenimentelor negative de viață, extraverții sunt mai predispuși la experimentarea emoțiilor și afectivității pozitive, iar emoționalitatea pozitivă este mai probabil să generalizeze un nivel ridicat al satisfacției la locul de muncă, după cum demonstrează meta-analiza realizată de Connolly și Viswesvaran în anul 2000. Dovezile indică, de asemenea, că extraverții au mai mulți prieteni și petrec mai mult timp în situații sociale decat introvertiții, din această cauză fiind susceptibili să găsească interacțiunile interpersonale (cum ar fi cele care apar la locul de muncă) mai pline de satisfacții (Judge et al., 2002).

Deschiderea către experiență este legată de creativitatea științifică și artistică, (Feist, 1998, apud Judge et al., 2002), gândirea divergentă, religiozitate scăzută și liberalism politic. Nici una dintre aceste stări psihologice nu par a fi strâns legate de satisfacția la locul de muncă. Mai mult, DeNeve și Cooper (1998) au remarcat că deschiderea spre experiență are o influență direcționată neclar pe reacțiile afective, precum bunăstarea subiectivă sau satisfacția muncii (apud Judge et al., 2002).

Organ și Lingl (1995) au susținut că dimensiunea conștiinciozității ar trebui să fie legată de satisfacția la locul de muncă, deoarece reprezintă o tendință generală a implicării în muncă și, astfel, duce la o probabilitate mai mare de a obține recompense satisfăcătoare, atât formale (de exemplu, plată, promoții), cât și informale (de exemplu, recunoaștere, respect, sentimente de realizare personală). Literatura de specialitate sugerează, de asemenea, o relație pozitivă între conștiinciozitate și satisfacția în muncă (apud Judge et al., 2002).

Luate per ansamblu, cele cinci mari trăsături de personalitate au arătat o corelație multiplă de 0.41 cu satisfacția la locul de muncă. În concluzie, aceste rezultate indică faptul că nevrotismul, extraversia și conștiinciozitatea corelează semnificativ cu satisfacția la locul de muncă și că modelul celor cinci factori reprezintă o bază fructuoasă pentru examinarea sursei factorilor dispoziționali în satisfacția muncii (Judge et al., 2002).

Lounsbury et al., 2003 au examinat influența trăsăturilor de personalitate în ceea ce privește satisfacția în carieră și satisfacția la locul de muncă pentru 5932 de persoane aflate în perioada de tranzitie a carierei. Analiza de regresie a relevat trei trăsături de personalitate care corelează în mod constant cu satisfacția în carieră: reziliența emoțională, optimismul și unitățile de lucru, reprezentând o medie de 17% din variația satisfacției în carieră. Trăsăturile de personalitate care corelează cu satisfacția în carieră includ atât dimensiuni ale scalei Big Five, precum conștiinciozitate, extraversie și deschidere, cât și alte trăsături mai precise, cum ar fi asertivitatea, orientarea spre client și orientarea spre factorul uman al relațiilor manageriale.

Judge et al., (1999) au investigat influența trăsăturilor de personalitate din cadrul modelului Big Five în ceea ce privește succesul intrinsec în carieră. Astfel, utilizând date din studiile longitudinale între generații, au descoperit că nevrotismul corelează în mod negativ și semnificativ cu succesul intrinsec în carieră, în timp ce deschiderea și conștiinciozitatea au corelat în mod pozitiv și semnificativ cu succesul intrinsec carierei. Nu au fost găsite relații semnificative pentru agreabilitate și extraversie (apud Lounsbury et al., 2003).

Mai recent, Boudreau, Boswell și Judge (2001) au studiat influența trăsăturilor de personalitate în ceea ce privește cariera de succes în rândul directorilor din SUA și Europa. Pentru eșantionul din SUA, au descoperit că nevrotismul, agreabilitatea și conștiinciozitatea corelează negativ și semnificativ cu nivelul satisfacției în cariereă, în timp ce extraversia corelează în mod pozitiv și semnificativ cu aceasta. Pentru eșantionul european, au descoperit că nevrotismul corelează semnificativ negativ cu satisfacția în cariereă, în timp ce extraversia corelează în mod semnificativ și pozitiv cu aceasta. Autorii au remarcat, de asemenea, faptul că rezultatele obținute pentru dimensiunile conștiinciozitate și agreabilitate s-au dovedit inconsistente.

În concordanță cu rezultatele de mai sus, Seibert și Kramer (2001) au constatat că extraversia corelează pozitiv cu nivelul satisfacției în carieră, în timp ce nevrotismul corelează negativ cu aceasta. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 496 de angajați din diverse domenii ocupaționale.

Persoanele sunt de așteptat să se maturizeze odată cu înaintarea în vârstă, dar încă nu este pe deplin înțeles care sunt factorii care contribuie la acest proces. Folosind datele culese din cadrul unui eșantion reprezentativ de cetățeni germani (N=14718), care au oferit informații despre trăsăturile lor de personalitate (conform modelului Big Five), de două ori într-o perioadă de patru ani, Specht et al., (2013) au identificat nivelul satisfacției în viață raportat ca fiind o variabilă importantă pentru mecanismele dezvoltării interindividuale, explicând diferențele în procesul de maturizare al personalității Modelele duale ale schimbării latente a personalității sugerează că indivizii mai mulțumiți (în comparație cu cei mai puțin satisfăcuți) experimentează mai multe schimbări pozitive în nivelul stabilității emoționale, agreabilității și conștiinciozității și că schimbările pozitive în gradul satisfacției față de viață sunt asociate cu schimbări pozitive în cadrul personalitatății. Mai mult decât atât, procesele de maturizare au fost examinate și la persoanele care se confruntă cu o tranziție din punct de vedere al rolurilor sociale, și anume, căsătorie, nașterea unui copil sau accesul pe piața muncii. Din nou, efectele diferențiale au subliniat importanța satisfacției vieții în procesul de maturizare a personalității. Astfel, satisfacția în viață pare a fi o precondiție benefică pentru acest proces de maturizare, poate pentru că indivizii au mai multe resurse pentru adaptarea la așteptările mediului atunci când aceștia sunt mai mulțumiți, comparativ cu momentele în care sunt mai puțin mulțumiți (Specht et al., 2013).

Scollon&Diener (2006) au investigat impactul muncii și al satisfacției în viață cu privire la modificările stabilității emoționale și extraversiei într-un eșantion eterogen de 1130 de australieni. Deoarece designul longitudinal al studiului a inclus cinci puncte de măsurare a satisfacției în viață, aceștia au fost în măsură să furnizeze informații cu privire la efectul schimbări nivelului satisfacției în viață în relație cu modificările stabilității emoționale și extraversiei. Astfel, au constatat că nivelul stabilității emoționale și al extraversiei corelează pozitiv cu munca și satisfacția în viață, acestea crescând odată cu creșterea nivelului satisfacției.

Mai mult, persoanele a căror satisfacție în viață crește au o probabilitate mai mare de a experimenta schimbări pozitive în personalitate. Acest lucru a fost valabil pentru toate cele cinci mari trăsături de personalitate și sugerează că procesele pozitive în dezvoltare par să interacționeze unele cu altele. În același mod, persoanele care au trecut printr-un proces de maturizare a personalității ar putea avea recompense sociale, datorită adoptării unui comportament adecvat și, prin urmare, devin mai mulțumiți (Roberts et al., 2006).

Din cadrul modelului Big Five, extraversia și nevrotismul sunt cei mai puternici predictori ai satisfacției în viață. Cu toate acestea, extraversia și nevrotismul sunt constructe care se compun din multiple fațete care combină trăsături mai specifice. Schimmack et al. (2004), au examinat contribuția fațetelor extraversiei și nevrotismului la satisfacția vieții. Fațeta depresie din cadrul nevrotismului și fațeta emoții pozitive din cadrul extraversiei au fost cei mai puternici și consistenți predictori ai nivelului satisfacției în viață. Aceste două fațete justifică de multe ori o variație mai mare a nivelului satisfacției în viață decât nervotismul și extraversia. Constatările sugerează faptul că măsurarea depresiei și a emoțiilor pozitive este necesară și suficientă pentru a prezice relația dintre satisfacția în viață și trăsăturile de personalitate. Rezultatele duc, de asemenea, la o înțelegere mai rafinată a trăsăturilor de personalitate specifice care influențează satisfacția în viață. Astfel, depresia este mult mai importantă decât anxietatea sau furia, iar un temperament vesel este mai important decât a fi activ sau sociabil.

În continuare, Lounsbury et al. (2005), au examinat relația dintre trăsăturile de personalitate și satisfacția în viață, pe baza unui eșantion compus din 532 de studenți de la o universitate din SUA. Astfel, patru dintre cele cinci mari trăsături (agreabilitate, conștiinciozitate, stabilitate emoțională și extraversie), precum și trăsăturile de agresivitate, optimism și sentimentul identității, au corelat în mod pozitiv cu nivelul satisfacției în viață. Rezultatele analizelor de regresie au arătat că cele cinci mari trasaturi de personalitate prezic 45% din varianța nivelului satisfacției în viață, iar sentimenul identității contribuie cu o suplimentare de 7%.

Logue et al. (2007), au examinat, de asemenea, relația dintre trăsăturile de personalitate și nivelul satisfacției în viață la studenți. Aceștia au descoperit că stabilitatea emoțională, conștiinciozitata și optimismul corelează pozitiv cu satisfacția în viață, precum și extraversia și agreabilitatea. O analiză de regresie multiplă în trepte a indicat că 49% din variația nivelului satisfacției ar putea fi prezisă de o combinație a temelor de interes vocațional cu trăsăturile de personalitate.

Nu în ultimul rând, Schimmack et al. (2002), au examinat interacțiunea dintre personalitate și factorii culturali în predicția componentelor afective (echilibru hedonic) și cognitive (satisfacția în viață) ale stării subiective de bine (SWB). Participanții ai facut parte din două culturi individualiste (Statele Unite ale Americii și Germania) și trei culturi colectiviste. Rezultatele au arătat că extraversia și nevrotismul au influențat echilibrul hedonic în aceeași măsură, în toate culturile, în timp ce echilibrul hedonic a fost un predictor mai puternic al nivelului de satisfacție în viață în culturile individualiste, decât în culturile colectiviste. Influența extraversiei și a nevrotismului asupra nivelului satisfacției în viață a fost mediată, în mare parte, de echilibrul hedonic. Conform rezultatelor, influența personalității asupra componentei afective a stării subiective de bine este panculturală, în timp ce influența personalității asupra componentei cognitive a acesteia este moderată de cultură.

OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiectivul cercetării

Datorită importanței care li se acordă în cadrul literaturii de specialitate și datorită importanței pe care stilurile de comunicare, trăsăturile de personalitate și nivelul satisfacției în viață o au în cadrul studenților pe parcursul anilor de facultate, studiul de față are ca obiective:

a) Evidențierea unor posibile corelații privind trăsăturile de personalitate și nivelul satisfacției în viață la studenți.

b) Evidențierea unor posibile corelatii privind trăsăturile de personalitate și stilurile de comunicare la studenți.

2.2. Ipotezele cercetării

Studiul de față și-a propus testarea a mai multor ipoteze, cu scopul de a observa dacă există o relație între stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate la studenți.

Există o corelație pozitivă între stabilitatea emoțională și nivelul satisfacției în viață la studenți.

Există o corelație pozitivă între extraversie și nivelul satisfacției în viață la studenți.

Există o corelație pozitivă între deschidere și nivelul satisfacției în viață la studenți.

Există o corelație pozitivă între agreabilitate și nivelul satisfacției în viață la studenți.

Există o corelație pozitivă între conștiinciozitate și nivelul satisfacției în viață la studenți.

Există o corelație negativă între stabilitatea emoțională și stilul de comunicare agresiv.

Există o corelație negativă între extraversie și stilul de comunicare non-asertiv.

Există o corelație pozitivă între extraversie și stilul de comunicare asertiv.

Există o corelație negativă între deschidere și stilul de comunicare non-asertiv.

Există o corelație pozitivă între deschidere și stilul de comunicare asertiv.

Există o corelație negativă între agreabilitate și stilul de comunicare agresiv.

Există o corelație negativă între agreabilitate și stilul de comunicare manipulator.

Exită o corelație pozitivă între agreabilitate și stilul de comunicare asertiv.

Există o corelație negativă între conștiinciozitate și stilul de comunicare non-asertiv.

Există o corelație pozitivă între conștiinciozitate și stilul de comunicare asertiv.

2.3. Modelul cercetării

În ceea ce privește planurile de cercetare, în acest caz abordarea nonexperimentală este cea mai potrivită, chiar dacă aceasta definește, în cercetarea psihologică, un demers mai puțin riguros și un control mai slab al variabilelor. În acest studiu, a fost utilizat planul nonexperimental ex-post-facto, având ca metodă de investigație chestionarul. Modelul de cercetare este unul consistent, cu o constituire adecvată a eșantionului, alegere, măsurare și analiză corectă a variabilelor. Procedurile de analiză statistică sunt utilizate în mod corespunzător, realizându-se controlul erorilor și interpretarea adecvată a rezultatelor. Astfel, a fost studiat comportamentul actual al participanților care se raportează la experiența naturală anterioară. Prin urmare ipotezele se încearcă a fi demonstrate, plecând de la date oferite de participanți, fără a avea posibilitatea de a le verifica. Chiar dacă ipotezele enunțate sunt verificabile, din cauza acestui model experimental, ele nu sunt de tip cauzal. O limită importantă a acestui tip de investigație constă în absența manipulării variabilelor, ceea ce poate conduce la imposibilitatea diferențierii între factorii care au condus la influențarea rezultatelor. Drept urmare, în absența controlului variabilelor, este imposibil să fie eliminate așa-numitele ipoteze-rivale, adică ipotezele posibile, care se pot verifica, dar care nu au fost enunțate (Aniței, 2007).

2.3.1 Variabilele cercetării

Variabilele studiului de față sunt reprezentate de scorurile obținute de către cei 49 de participanți din cadrul diferitelor Universități și Facultăți din Municipiul București, la cele trei scale aferente cercetării, și anume chestionarul pentru analiza stilurilor de comunicare S.C. (Urea, 2013), IPIP-50 pentru evaluarea factorilor de personalitate (Goldberg, 1992) și scala pentru evaluarea satisfacției în viață, din chestionarul CAPES (Chraif & Aniței, 2008 apud, Chraif, Țițirigă & Aniței, 2013).

2.3.2 Eșantionul cercetării

Studiul de față s-a realizat pe un număr de 49 de participanți din cadrul a diferite universități și facultăți din Municipiul București, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani (m = 21.14, SD = 1.25). Dintre aceștia, 34 de participanți au fost de gen feminin, iar restul de 15 au fost de gen masculin. Ca metodă de selecție, a fost utilizată eșantionarea de conveniență, fiind utilizați subiecții „disponibili”, care au participat în mod voluntar. Persoanele vizate pentru a fi testate au fost studenții care urmau cursurile diferitelor universități și facultăți din București.

2.4. Descrierea tehnicilor de investigație

În vederea testării ipotezelor acestui studiu, participanții au completat trei scale, și anume: chestionarul analizei stilului de comunicare (S.C.), o scală pentru evaluarea satisfacției în viață din CAPES și Big Five Markers (IPIP-50).

Instrumentul IPIP-50 este un instrument dezvoltat în cadrul proiectului International Personality Item Pool, a fost conceput de către Goldberg (1992) și evaluează cei cinci factori de personalitate (Nevrotism, Extraversie, Deschidere, Agreabilitate și Conștiinciozitate), fără a surprinde diferențele interindividuale la nivel de fațete.

Scala este compusă din 50 de itemi (câte 10 itemi pentru fiecare dimensiune a personalității evaluată), care sunt prezentați sub forma unor afirmații scurte, iar răspunsurile sunt cotate de la 1 la 5 pe o scală Likert, în funcție de cât de mult îi caracterizează, 1 însemnând dezacord total, iar 5, acord total. Scorul total la această scală este obținut prin inversarea scorurilor la anumiți itemi ale celor cinci dimensiuni ale scalei și prin adunarea scorurilor obținute la cei 50 itemi ai instrumentului.

În ceea ce privește consistența internă, scalele IPIP-50 înregistrează valori acceptabile (între 0.73 și 0.84).

Tabelul nr. 1

Coeficientul Cronbach Alpha pentru IPIP-50

Astfel, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.81, prezentat în tabelul numărul 1, având un interval de încredere cuprins între 0.72 și 0.87. Valoarea coeficientului este destul de ridicată, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Deoarece în cadrul ipotezelor este folosită fiecare scală specifică a inventarului este necesară calcularea indicelui de consistenă iternă pentru fiecare scală în parte.

Tabelul nr. 1.1

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala stabilitate emoțională IPIP-50

Așadar, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.81, prezentat în tabelul numărul 1.1, având un interval de încredere cuprins între 0.71 și 0.88. Valoarea coeficientului este acceptabilă, valoarea minimă acceptată în general de literatura de specialitate fiind de 0.70, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Tabelul nr. 1.2

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala extraversie IPIP-50

Valoarea indicelui Cronbach Alpha, prezentat în tabelul 1.2, este de 0.83, având un interval de încredere cuprins între 0.74 și 0.89, ceea ce înseamnă că scala poate fi considerată consistentă (nivelul de 0,70 este general acceptat ca prag minim). Acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Tabelul nr. 1.3

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala deschidere IPIP-50

Astfel, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.75, prezentat în tabelul numărul 1.3, având un interval de încredere cuprins între 0.63 și 0.84. Valoarea coeficientului este destul de ridicată, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Tabelul nr. 1.4

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala agreabilitate IPIP-50

Așadar, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.76, prezentat în tabelul numărul 1.4, având un interval de încredere cuprins între 0.44 și 0.84. Valoarea coeficientului este acceptabilă, valoarea minimă acceptată în general de literatura de specialitate fiind de 0.70, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Tabelul nr. 1.5

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala conștiinciozitatee IPIP-50

Valoarea indicelui Cronbach Alpha, prezentat în tabelul 1.5, este de 0.84, având un interval de încredere cuprins între 0.76 și 0.89, ceea ce înseamnă că scala poate fi considerată consistentă (nivelul de 0,70 este general acceptat ca prag minim). Acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Scala pentru satisfacția în viață a fost extrasă din chestionarul CAPES (Chestionar de autoevaluare profesională și stres), din cadrul secțiunii 5, care are in vedere măsurarea unor atitudini față de muncă și viață, (Chraif & Aniței, 2008 apud, Chraif, Țițirigă & Aniței, 2013). Scala își propune să evalueze nivelul satisfacției globale a vieții persoanelor.

Scala este aclătuită din 16 itemi, răspunsurile fiind evaluate pe o scală Lickert de la 1 la 7 (1 = extrem de nemulțumit, 2 = foarte nemulțumit, 3 = moderat nemulțumit, 4 = nu sunt sigur, 5 = moderat mulțumit, 6 = foarte mulțumit, 7 = extrem de mulțumit).

Și pentru această scală a fost calculat indicele de consistență internă, pentru o bună desfășurare a lucrului cu scala.

Tabelul nr. 2

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala de satisfacție în viață CAPES

Așadar, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.76, prezentat în tabelul numărul 2, având un interval de încredere cuprins între 0.64 și 0.84. Valoarea coeficientului este acceptabilă, valoarea minimă acceptată în general de literatura de specialitate fiind de 0.70. Acest lucru indică faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Chestionarul analizei stilului de comunicare (S.C.) a fost elaborat de către psihologul român S. Marcus și măsoară 4 dimensiuni ale comunicării: stilul non-asertiv, stilul agresiv, stilul manipulator și stilul asertiv (Urea, 2013). Scala este alcătuită dintr-un număr de 60 de itemi, răspunsurile fiind realizate pe o scală dihotomică de tipul Adevărat/Fals. Astfel, pentru fiecare răspuns Adevărat se acordă câte un punct. Se însumează punctele pe stiluri de comunicare. Stilul la care s-a obținut numărul maxim de puncte indică atitudinea dominantă în comunicare, caracteristicile relativ stabile și previzibile ale comportamentului comunicativ. Când la două stiluri se obțin rezultate identice sau asemănătoare, stilul manifest de comunicare este încă neconturat, dar sunt conturate la nivel subdominant, latent, două atitudini concurente dintre care una sau alta poate deveni oricând dominantă în funcție de împrejurări. Când punctajele sunt apropiate la trei sau patru stiluri, este vorba de lipsa unui stil de comunicare, ceea ce indică un comportament comunicativ pendular, oscilant, nematurizat, legat de un comportament ambiguu și greu de prevăzut.

A fost, de asemenea calculat indicele de consistență internă, pentru o bună o desfășurarea a lucrului cu scala.

Tabelul nr. 3

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala S.C.

Prin urmare, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.72, prezentat în tabelul numărul 3, având un interval de încredere cuprins între 0.59 și 0.82. Valoarea coeficientului este destul de ridicată, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Deoarece în cadrul ipotezelor este folosită fiecare scală specifică a chestionarului, este necesară calcularea indicelui de consistență iternă pentru fiecare scală în parte.

Tabelul nr. 3.1

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala silului de comunicare non-asertiv S.C.

Așadar, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.73, prezentat în tabelul numărul 3.1, având un interval de încredere cuprins între 0.60 și 0.82. Valoarea coeficientului este acceptabilă, valoarea minimă acceptată în general de literatura de specialitate fiind de 0.70, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Tabelul nr. 3.2

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala silului de comunicare manipulator S.C.

Valoarea indicelui Cronbach Alpha, prezentat în tabelul 3.2, este de 0.71, având un interval de încredere cuprins între 0.57 și 0.81, ceea ce înseamnă că scala poate fi considerată consistentă (nivelul de 0,70 este general acceptat ca prag minim). Acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Tabelul nr. 3.3

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala silului de comunicare asertiv S.C.

Valoarea indicelui Cronbach Alpha, prezentat în tabelul 3.3, este de 0.73, având un interval de încredere cuprins între 0.60 și 0.82, ceea ce înseamnă că scala poate fi considerată consistentă (nivelul de 0,70 este general acceptat ca prag minim). Acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Tabelul nr. 3.4

Coeficientul Cronbach Alpha pentru scala silului de comunicare agresiv S.C.

Astfel, s-a calculat un indice Cronbach Alpha de consistență internă de 0.71, prezentat în tabelul numărul 3.4, având un interval de încredere cuprins între 0.57 și 0.81. Valoarea coeficientului este destul de ridicată, acest lucru indicând faptul că scala este validă. De asemenea, acest coeficient a fost calculat pe un număr de 30 de respondenți, studenți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

2.5. Descrierea procedurilor de colectare a datelor

Aplicarea celor trei scale aferente studiului de față s-a realizat pe parcursul a mai multor zile din martie și aprilie 2014. Cele trei scale, Chestionarul de analiză a stilurilor de comunicare S.C. (Urea, 2013), IPIP-50 (Goldberg, 1992) și scala pentru satisfacția cu viața din chestionarul CAPES (Chraif & Aniței, 2008 apud, Chraif, Țițirigă & Aniței, 2013), au fost incluse într-un document din cadrul aplicației Google Docs. Google Docs este o suită office gratuită pe internet, oferită de către Google în cadrul serviciului Google Drive. Această aplicație permite utilizatorilor săi să creeze și să editeze documente online, în timp ce colaborează cu alți utilizatori. Documentul din aplicația Google Docs a fost repartizat pe Facebook. În acest fel, accesul la completarea acestor scale și participarea în cadrul studiului era permis oricărui student înscris pe Facebook. În cadrul fiecărei scale, s-a explicat succint modul de completare, pentru a se asigura înțelegerea deplină de către participanți a sarcinii pe care o au în cadrul acestui studiu. Pe lângă cele trei scale, documentul din Google Docs a inclus și completarea unor date cu caracter personal, și anume genul și vârsta persoanei, precum și anul de studiu. De asemenea, la începutul documentului respectiv era prezentat un formular de consimțământ informat. Prin intermediul acestui formular, participanții studiului erau informați în legătură cu scopul cercetării și li se preciza faptul că beneficiază de confidențialitatea datelor furnizate. Mai mult decât atât, la finalul acestuia este atașată adresa de contact a autorului cercetării, astfel încât participanții interesați pot solicita să primească rezultatele obținute în urma finalizării studiului.

REZULTATELE CERCETĂRII

3.1. Analiza descriptivă a datelor

Datele obținute în urma aplicării celor trei scale, Chestionarul de analiză a stilurilor de comunicare S.C. (Urea, 2013), IPIP-50 (Goldberg, 1992) și scala pentru satisfacția în viață din chestionarul CAPES (Chraif & Aniței, 2008 apud, Chraif, Țițirigă & Aniței, 2013), au fost introduse și analizate în programul IBM SPSS Statistics 22, cu ajutorul căruia s-a realizat și scorarea răspunsurilor participanților.

Tabelul nr. 4

Statistici descriptive

În tabelul numărul 4 sunt prezentate scorul minim și scorul maxim obținut la fiecare dintre cele trei scale aplicate pentru fiecare dimensiune în parte, precum și mediile și deviațiile standard ale scorurilor obținute la acestea.

În ceea ce privește scala de satisfacție în viață din chestionarul CAPES, scorul mediu obținut a fost de 69,18, având o deviație standard de 9,81. Cel mai mic scor care a fost obținut la această scală a fost de 47, iar cel mai mare scor obținut a fost de 91. De aici reiese faptul că scorurile sunt destul de mari, ceea ce înseamnă că persoanele au un nivel al satisfacției în viață mediu spre ridicat.

În cadrul IPIP-50-Big Five Markers scorurile pentru fiecare dimensiune în parte sunt acestea.

Pentru dimensiunea stabilitate emoțională, s-a obținut un scor mediu de 28.00, cu o deviație standard de 6.65. Cel mai mic scor obținut în cadrul acestei subscale a fost de 12, în timp scorul maxim a fost de 40.

La subscala extraversie s-a obținut un scor mediu de 32.71, cu o deviație standard de 6,56. Cel mai mic scor obținut a fost de 17, iar cel mai mare de 49.

În cadrul subscalei deschidere, scorul mediu obținut a fost de 39.48, iar deviația standard de 5,70. Scorul minim obținut a fost de 24, în timp ce scorul maxim a fost de 50.

Pentru dimensiunea agreabilitate s-a înregistrat un scor mediu de 39.36, cu o abatere standard de 5,19. Scorul minim obținut în cadrul acestei subscale a fost de 26, în timp ce scorul maxim obținut a fost de 49.

La dimensiunea conștiinciozitate s-a obținut un scor mediu de 36.18, cu o abatere standard de 7.16. Scorul cel mai mic înregistrat a fost de 22, iar scorul cel mai mare a fost de 50.

În ceea ce privește chestionarul de analiză a stilurilor de comunicare S.C., rezultatele pentru fiecare subscală în parte sunt următoarele.

Pentru dimensiunea stilul de comunicare non-asertiv, s-a obținut un scor mediu de 7.40, cu o deviație standard de 3.23. Cel mai mic scor obținut în cadrul acestei subscale a fost de 1, în timp ce scorul maxim a fost de 14.

La subscala aferentă stilului de comunicare manipulator s-a obținut un scor mediu de 6.12, cu o deviație standard de 2.61. Cel mai mic scor obținut a fost de 2, iar cel mai mare de 11.

În cadrul subscalei stilului asertiv, scorul mediu obținut a fost de 11,59, iar deviația standard de 2,33. Scorul minim obținut a fost de 5, în timp ce scorul maxim a fost de 15.

Pentru stilul de comunicare agresiv s-a înregistrat un scor mediu de 6,22, cu o abatere standard de 2,95. Scorul minim obținut în cadrul acestei subscale a fost de 0, în timp ce scorul maxim obținut a fost de 12.

Pentru fiecare dimenisune în parte, din datele analizate și scorurile maxime și minime înregistrate se poate observa faptul că stilul de comunicare dominant în cazul majorității persoanelor este cel asertiv.

Figura nr. 1

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la CAPES-satisfacția în viață

În figura numărul 1, se regăsește reprezentarea boxplot a scorurilor obținute de către participanți în cadrul scalei de satisfacție în viață CAPES. Se poate observa faptul că variabila satisfacției în viață prezintă o formă normală, având o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala CAPES au o distribuție normală, dar se poate observa prezența unor valori extreme, atât în partea superioară a distribuției, cât și în cea inferioară.

Figura nr. 2

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la IPIP-50-Stabilitate emoțională

În figura numărul 2, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea stabilitate emoțională. Se poate observa faptul că variabila stabilitate emoțională prezintă o formă aproximativ simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale aproximativ egale, cu o ușoară grupare a valorilor spre partea inferioară a distribuției. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea stabilitate emoțională au o distribuție normală.

Figura nr. 3

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la IPIP-50-Extraversie

În figura numărul 3, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea extraversie. Se poate observa faptul că variabila extraversie prezintă o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea extraversie au o distribuție normală, dar se poate observa prezența unor valori extreme, atât în partea superioară a distribuției, cât și în cea inferioară.

Figura nr. 4

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la IPIP-50-Deschidere

În figura numărul 4, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea deschidere. Se poate observa faptul că variabila deschidere prezintă o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea deschidere au o distribuție normală, dar se poate observa prezența unei valori extreme în partea inferioară a distribuției.

Figura nr. 5

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la IPIP-50-Agreabilitate

În figura numărul 5, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea agreabilitate. Se poate observa faptul că variabila agreabilitate prezintă o formă simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale sensibil egale. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea agreabilitate au o distribuție normală și nu există valori extreme sau marginale.

Figura nr. 6

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la IPIP-50-Conștiinciozitate

În figura numărul 6, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei IPIP-50 la dimensiunea conștiinciozitate. Se poate observa faptul că variabila conștiinciozitate prezintă o o casetă centrală extinsă și linii verticale relativ apropiate ca lungime, dar scurte, comparativ cu înălțimea casetei. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala IPIP-50 pentru dimensiunea conștiinciozitate au o distribuție uniformă.

Figura nr. 7

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la S.C-stil non-asertiv

În figura numărul 7, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei S.C la stilul de comunicare non-asertiv. Se poate observa faptul că variabila stil non-asertiv prezintă o formă aproximativ simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale aproximativ egale, cu o ușoară grupare a valorilor spre partea inferioară a distribuției. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala S.C. pentru stilul non-asertiv au o distribuție normală.

Figura nr. 8

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la S.C-stil manipulator

În figura numărul 8, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei S.C la stilul de comunicare manipulator. Se poate observa faptul că variabila stil manipulator prezintă o o casetă centrală extinsă și linii verticale relativ apropiate ca lungime, dar scurte, comparativ cu înălțimea casetei. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala S.C. pentru stilul manipulator au o distribuție uniformă.

Figura nr. 9

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la S.C-stil asertiv

În figura numărul 9, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei S.C la stilul de comunicare asertiv. Se poate observa faptul că variabila stil asertiv prezintă o formă aproximativ simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale aproximativ egale, cu o ușoară grupare a valorilor spre partea superioara a distribuției. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala S.C. pentru stilul asertiv au o distribuție normală, dar se poate observa prezența unei valori marginale în partea inferioară a distribuției.

Figura nr. 10

Reprezentare boxplot a scorurilor obținute la S.C-stil agresiv

În figura numărul 9, este prezentată reprezentarea bloxpot pentru scorurile obținute de participanți în cadrul scalei S.C la stilul de comunicare agresiv. Se poate observa faptul că variabila stil agresiv prezintă o formă aproximativ simetrică, cu o casetă centrală de dimensiuni moderate și cu linii verticale aproximativ egale, cu o ușoară grupare a valorilor spre partea superioara a distribuției. De aici rezultă faptul că scorurile obținute la scala S.C. pentru stilul agresiv au o distribuție uniformă, dar se poate observa prezența unor valori extreme și marginale în partea superioară a distribuției.

Tabelul nr. 5

Testul de normalitate Kolmogorov-Smirnov pentru variabilele cercetării

În tabelul nr. 5 se observă rezultatele testului de normalitate Kolmogorov-Smirnov pentru testarea normalității variabilelor studiului. Astfel, se observă că toate variabilele cercetării sunt distribuite normal (p>0.05).

Tabelul nr. 6

Indici de simterie și aplatizare (skewness și kurtosis) pentru variabilele studiului

Rezultatele obținute la testul de normalitate Kolmogorov-Smirnov sunt susținute de către reprezentările boxplot ale variabilelor, precum și de valorile obținute în cadrul indicilor de simetrie și aplatizare (skewness și kurtosis), prezentate în tabelul numărul 6. Așadar, valorile indicatorilor de simetrie a distribuției se află între parametrii normali (+/-1). Pentru a ști dacă valorile eșantionului provin dintr-o distribuție normală s-a utilizat eroarea standard a fiecăruia dintre cei doi indici pentru calcularea limitelor intervalelor de încredere. Dacă în limitele unui interval de încredere de 95% se va afla și valoarea zero (caracteristică unei distribuții normale), se va accepta faptul că distribuția populației prezintă o simetrie sau o aplatizare normală.

În cadrul scorurilor pentru scala CAPES de satisfacție în viață, intervalul de încredere pentru indicele de simetrie (skewness) se situează între valorile -0.74 și 0.58. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero, rezultă faptul că variabila satisfacție în viață are o distribuție simetrică. De asemenea, intervalul de încredere pentru indicele de aplatizare (kurtosis) este cuprins între valorile -1.40 și 1.18. Astfel, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero, se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei de satisfacție în viață nu prezintă o aplatizare anormală.

În ceea ce privește scorurile scalei IPIP-50, pentru dimensiunea stabilitate emoțională pentru skewness s-au obținut valorile: Limita inferioară -0,97 și Limita superioră: 0,35. Între aceste limite se află valoarea 0, lucru ce conduce la afirmarea faptului că distribuția este simetrică. De asemenea, pentru kurtosis, s-au obținut valorile: Limita inferioară: -1,40 și Limita superioară: 1,18, lucru ce indică faptul că distribuția nu prezintă o aplatizare anormală.

Pentru dimensiunea extraversie, intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -0,65 și 0.35. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero, rezultă faptul că variabila extraversie are o distribuție simetrică. Intervalul de încredere pentru indicele de aplatizare este cuprins între valorile -1,05 și 1.53. Așadar, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero, distribuția variabilei extraversie nu prezintă o aplatizare anormală.

Pentru dimensiunea deschidere, intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -1,03 și 0.25. Fiindcă în intervalul de încredere intră și valoarea zero, rezultă faptul că variabila extraversie are o distribuție simetrică. Intervalul de încredere pentru indicele de aplatizare este cuprins între valorile -1,21 și 1.27. Astfel, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero, se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei extraversie nu prezintă o aplatizare anormală.

La subscala agreabilitate, intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -1,03 și 0.25. Pentru că în intervalul de încredere intră și valoarea zero, rezultă faptul că variabila extraversie are o distribuție simetrică. Intervalul de încredere pentru indicele de aplatizare este cuprins între valorile -1,36 și 1.22. Așadar, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero, distribuția variabilei extraversie nu prezintă o aplatizare anormală.

În cadrul subscalei conștiinciozitate intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -1,03 și 0.25. Pentru că în intervalul de încredere intră și valoarea zero, rezultă faptul că variabila extraversie are o distribuție simetrică. Intervalul de încredere pentru indicele de aplatizare este cuprins între valorile -2,14 și 0.44. Astfel, datorită faptului că în intervalul de încredere intră și valoarea zero, se acceptă ipoteza conform căreia distribuția variabilei extraversie nu prezintă o aplatizare anormală.

În ceea ce privește scorurile chestionarului S.C, pentru subscala stil non-asertiv,intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -0,61 și 0.71. Datorită faptului că, în intervalul de încredere intră și valoarea zero, rezultă faptul că variabila stil non-asertiv are o distribuție simetrică. Mai mult, intervalul de încredere pentru indicele de aplatizare este cuprins între valorile -2.16 și 0.42. Astfel, fiindcă în intervalul de încredere intră și valoarea zero, distribuția variabilei stil non-asertiv nu prezintă o aplatizare anormală.

La stilul de comunicare manipulator, pentru skewness s-au obținut valorile: Limita inferioară -0,48 și Limita superioră: 0,84. Între aceste limite se află valoarea 0, lucru ce conduce la afirmarea faptului că distribuția este simetrică. De asemenea, pentru kurtosis, s-au obținut valorile: Limita inferioară: -2,29 și Limita superioară: 0,29, lucru ce indică faptul că distribuția nu prezintă o aplatizare anormală.

În cadrul stilului de comunicare asertiv, pentru skewness s-au obținut valorile: Limita inferioară -1,28 și Limita superioră: 0,04. Între aceste limite se află valoarea 0, lucru ce susține afirmația conform căreia distribuția este simetrică.Pentru kurtosis, s-au obținut valorile: Limita inferioară: -1,15 și Limita superioară: 1,43, lucru ce susține ipoteza conform căreia distribuția nu prezintă o aplatizare anormală.

Nu în ultimul rând, pentru variabila stil agresiv intervalul de încredere pentru indicele de simetrie se situează între valorile -0,20 și 1.12. Deoarece în intervalul de încredere intră și valoarea zero, variabila stil agresiv are o distribuție simetrică. Intervalul de încredere pentru indicele de aplatizare este cuprins între valorile -1.140 și 1.18. Pentru că, în intervalul de încredere intră și valoarea zero, distribuția variabilei stil agresiv nu prezintă o aplatizare anormală.

3.2. Analiza inferențială a datelor

Datorită normalității și simetriei distribuțiilor scorurilor la scalele S.C., CAPES și IPIP-50-Big Five Markers pentru testarea ipotezelor studiului, s-a recurs la utilizarea testului parametric de corelație Pearson.

Tabelul nr. 7

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 7 se observă corelațiile parametrice Pearson între variabilele scalei IPIP-50 și variabila satisfacție în viață.

Astfel, se observă că prima ipoteză, care presupune existența unei relații semnificativ pozitive între stabilitatea emoțională și nivelul satisfacției în viață la studenți, nu se confirmă. S-a obținut un indice de corelație r = 0.17, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.24.

A doua ipoteză, care presupune existența unei corelații pozitive între extraversie și nivelul satisfacției în viață la studenți, nu se confirmă, neexistând o corelație semnificativă statistic. S-a obținut un indice de corelație r= -0,01, nesemnificativ statistic la o valoare p=0,91.

A treia ipoteză, conform căreia exită o corelație pozitivă între deschidere și nivelul satisfacției în viață la studenți , nu se confirmă. S-a obținut un indice de corelație r = 0.05, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.70.

Ipoteza numărul patru, care postulează faptul că există o corelație pozitivă între agreabilitate și nivelul satisfacției în viață la studenți, nu se confirmă. S-a obținut un indice de corelație r = 0.02, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.87.

Ipoteza numărul cinci, conform căreia există o relație pozitivă între conștiinciozitate și nivelul satisfacției în viață la studenți, nu se confirmă. Indicele de corelație r=0,01 este nesemnificativ statistic la o valoare p=0,99.

Tabelul nr. 8

Rezultatele obținute în cadrul testului de corelație Pearson

În tabelul numărul 8 se observă corelațiile parametrice Pearson între variabilele scalei IPIP-50 și dimensiunile chestionarului S.C.

Astfel, se observă că ipoteza numărul șase, care presupune existența unei relații semnificativ negative între stabilitatea emoțională și stilul de comunicare agresiv, nu se confirmă. S-a obținut un indice de corelație r = 0.08, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.60.

A șaptea ipoteză, care presupune existența unei relații semnificativ negative între extraversie și stilul de comunicare non-asertiv, se confirmă, existând o corelație semnificativă statistic. S-a obținut un indice de corelație r= -0,49, semnificativ statistic la o valoare p=0,001. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul extraversiei este mai scăzut, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv. Limitele de încredere pentru coeficientul r (95%) sunt cuprinse între -0.67 și -0.24, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

Ipoteza numărul opt, conform căreia exită o corelație pozitivă între extraversie și stilul de comunicare asertiv, se confirmă. S-a obținut un indice de corelație r = 0.50, semnificativ statistic la o valoare p = 0.001. Adică, cu cât valorile înregistrate pentru scala estraversie sunt mai ridicate, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare asertiv. Limitele de încredere pentru coeficientul r (95%) sunt cuprinse între 0.25 și 0.68, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

A noua ipoteză, care postulează existența unei corelații negative între deschidere și stilul de comunicare non-asertiv, se confirmă. Indicele de corelație r = -0.40 este semnificativ statistic la o valoare p = 0.001. Astfel, cu cât valorile înregistrate pentru dimensiunea deschidere sunt mai scăzute, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv. Limitele de încredere pentru coeficientul r (95%) sunt cuprinse între -0.61 și -0.13, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

Ce-a de-a zecea ipoteză, conform căreia există o corelație pozitivă între deschidere și stilul de comunicare asertiv, este confirmată. Indicele de corelație r=0,45 este semnificativ statistic la o valoare p=0,001. Așadar, cu cât scorul la dimensiunea deschidere este mai mare, cu atît mai mult va fi folosit un stil de comunicare asertiv. Limitele de încredere pentru coeficientul r (95%) sunt cuprinse între 0.19 și 0.64, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

Ipoteza numărul unsprezece, care prespune existența unei relații negative între agreabilitate și stilul de comunicare agresiv, nu se confirmă neexistând o corelație semnificativă statistic. S-a obținut un indice de corelație r= -0,71, nesemnificativ statistic la o valoare p=0,22.

A douăsprezecea ipoteză, care presupune existența unei corelații negative între agreabilitate și stilul de comunicare manipulator, nu se confirmă. Indicele de corelație r= -0,22 este nesemnificativ statistic la o valoare p=0,11.

În continuare, ipoteza numărul treisprezece, care are în vedere ideea conform căreia există o corelație pozitivă între agreabilitate și stilul de comunicare asertiv, nu este confirmată. S-a obținut un indice de corelație r = 0.25, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.08.

Ipoteza numărul paisprezece, conform căreia există o corelație negativă între conștiinciozitate și stilul de comunicare non-asertiv, este confirmată. Indicele de corelație r= -0,54 este semnificativ statistic la o valoare p=0,001. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul conștiinciozității este mai scăzut, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv. Limitele de încredere pentru coeficientul r (95%) sunt cuprinse între -0.11 și -0.30, arătând că este semnificativ, dat fiind faptul că între cele două limite nu se află valoarea zero (valoarea vizată de ipoteza de nul).

Nu în ultimul rând, ipoteza numărul cinsprezece, care presupune existența unei corelații pozitive între conștiinciozitate și stilul de comunicare asertiv, nu se confirmă. A fost obținut un indice de corelație r = 0.27, nesemnificativ statistic la o valoare p = 0.05.

3.3. Interpretarea psihologică a rezultatelor

În cadrul studiului de față, a fost urmărită evidențierea unei relații între stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate la studenți.

S-a avut în vedere testarea a mai multor ipoteze, cu scopul de a evidenția existența unor posibile corelații între aceste variabile. Analiza statistică a datelor colectate în urma aplicării chestionarelor au dus la confirmarea a cinci dintre cele cinsprezece ipoteze.

În primul rând, s-a demonstrat faptul că există o corelație negativă între extraversie și stilul de comunicare non-asertiv și o corelație pozitivă între extraversie si stilul de comunicare asertiv. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul extraversiei este mai scăzut, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv, iar cu cât valorile înregistrate pentru scala extraversie sunt mai ridicate, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare asertiv. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că studenții cu un nivel mai ridicat al extraversiei sunt persoane optimiste, sociabile, care se apropie ușor de ceilalți. Scorurile mari la această dimensiune indică persoane care vor să interacționeze cu alte persoane sau să fie pur și simplu în compania celorlați. Astfel, vor adopta un stil de comunicare dominant asertiv în cadrul relațiilor interpersonale, care sa îi ajute să comunice eficient. Persoana știe să asculte și este dispusă să înțeleagă, știe să fie ea însăși și să se bazeze pe sine. Este cea mai bună atitudine pentru că permite atingerea scopurilor propuse fără a provoca resentimentele celorlalți și chiar câștigându-le adesea simpatia. În shimb, persoanele cu un scor scăzut la dimensiunea extraversie se percep pe sine ca având sentimente ușor de rănit și au tendința de a experimenta sentimente de inferioritate și de a-și subestima propriile performanțe. Sunt rigide și prezintă o variabilitate interpersonală slabă, au un mod distant, formal de conduită interpersonală și tendința de a evita compania, preferând să rămână în fundal. Din acest motiv au un stil de comunicare dominant non-asertiv, o atitudine de fugă pasivă, însoțită de cedarea către alții a dreptului de a decide. Persoana simte teamă la gândul că va fi judecată de ceilalți și preferă să se supună hotărârii acestora pentru a evita acest lucru.

În al doilea rând, s-a evidențiat faptul că există o corelație pozitivă între deschidere și stilul de comunicare asertiv și o corelație negativă între deschidere și stilul de comunicare non-asertiv. Așadar, cu cât scorul la dimensiunea deschidere este mai mare, cu atît mai mult va fi folosit un stil de comunicare asertiv și cu cât valorile înregistrate pentru dimensiunea deschidere sunt mai scăzute, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv. Acest lucru poate fi explicat datorită faptului că studenții cu un scor ridicat la aceasta dimensiune sunt persoane originale și creative, care au interese variate. Aceștia sunt preocupați de propria evoluție și au motivații de tip generativ, au tendința de a reexamina valorile personale și sociale. Din acest motiv este mai probabil să adopte un stil de comunicare asertiv, care sa-i ajute să pună în balanță nevoile lor și ale celorlalți. Prin stil asertiv înțelegem capacitatea de autoafirmare, de exprimare onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor proprii fără agresivitate și fără a-i leza pe ceilalți; capacitatea urmăririi propriilor interese fără încălcarea nevoilor celorlalți. Studenții cu scoruri scăzute la dimensiunea deschidere se caracterizează prin lipsa interesului și tendința de a accepta autoritatea și tradițiile. Sunt persoane convenționale, conformiste și rutiniere. De aceea, este mai probabil să adopte un stil de comunicare dominant non-asertiv în relațiile cu ceilalți, din teama de a nu fi judecați. Astfel preferă o atitudine de fugă pasivă care le dă posibilitatea neasumării responsabilității.

În al treilea rând, s-a demonstrat faptul că există o corelație negativă între conștiinciozitate și stilul de comunicare non-asertiv. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul conștiinciozității este mai scăzut, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv. Persoanele cu un nivel scăzut al conștiinciozității au o încredere redusă în propriile capacități, un comportament supus circumstanțelor, tendința de a se descuraja și de a evita responsabilitățile. Prin urmare, aceste persoane sunt mai predispuse să adopte un stil de comunicare non-asertiv, o atitudine de fugă pasivă care se poate manifesta printr-un exces de amabilitate și conciliere, prin tendința de a amâna luarea unor hotărâri și adesea prin imposibilitatea luării acestora, însoțită de cedarea către alții a dreptului de a decide. Adesea, la baza acestor manifestări stă o teamă maladivă de a nu fi judecat de ceilalți, ca și supărarea resimțită în cazul unui eventual eșec, iar pentru a le evita individul preferă să se supună hotărârii celorlalți.

Nu în ultimul rând, nu a fost confirmată nici o ipoteză privind existența unor corelații între trăsăturile de personalitate și nivelul satisfacției în viață la studenți. Cercetări suplimentare sunt necesare în scopul de a descoperi mai multe despre cauzalitatea și efectul factorilor personali și de mediu în influențarea modului în care percep tinerii viața. Astfel, fără a minimaliza efectele personalității asupra nivelului satisfacției în viață, există multe condiții de mediu, familiale și sociale care au o influență pozitivă asupra acesteia. Chiar și cele mai stabile persoane prezintă frecvent modificări ale nivelelui statisfacției în viață de la un an la altul, ceea ce este în concordanță cu ideea conform căreia factorii situaționali pot influența aspecte ale stării subiective de bine.

CONCLUZII ȘI APRECIERI FINALE

4.1. Discuții

Cercetarea de față și-a propus investigarea relației dintre stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate la studenți. În vederea atingerii acestui obiectiv, au fost analizate cele cinci trăsături de personalitate din cadrul modelului Big Five, patru stiluri de comunicare (non-asertiv, manipulator, asertiv, agresiv) și nivelul global al satisfacției în viață. Astfel, studiul și-a propus testarea ipotezelor conform cărora există o corelație semnificativă între aceste constructe psihologice.

Din rezultatele obținute în cadrul studiul de față în urma analizei statistice a datelor, se pot extrage concluzii importante în ceea ce privește relația dintre conceptele amintite mai sus.

În primul rând, datele obținute prin intermediul acestui studiu au relevat faptul că există o corelație negativă între extraversie și stilul de comunicare non-asertiv și o corelație pozitivă între extraversie si stilul de comunicare asertiv. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul extraversiei este mai scăzut, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv, iar cu cât valorile înregistrate pentru scala estraversie sunt mai ridicate, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare asertiv.

În al doilea rând, rezultatele obținute au scos în evidență faptul că există o corelație pozitivă între deschidere și stilul de comunicare asertiv și o corelație negativă între deschidere și stilul de comunicare non-asertiv. Așadar, cu cât scorul la dimensiunea deschidere este mai mare, cu atît mai mult va fi folosit un stil de comunicare asertiv și cu cât valorile înregistrate pentru dimensiunea deschidere sunt mai scăzute, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv.

În al treilea rând, s-a demonstrat faptul că există o corelație negativă între conștiinciozitate și stilul de comunicare non-asertiv. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul conștiinciozității este mai scăzut, cu atât mai mult va fi utilizat un stil de comunicare non-asertiv.

Deoarece în literatura de specialitate nu a fost abordată relația dintre aceste două variabile, rezultatele obținute nu pot fi raportate la cercetările anterioare, nefiind, astfel, susținute de un suport teoretic.

Nu în ultimul rând, rezultatele statistice au infirmat restul ipotezelor cercetării conform cărora există o corelație semnificativă între nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate. Aceste rezultate sunt contrare informațiilor din literatura de specialitate, conform cărora există corelații semnificative între acestea (Proctor et al., 2009; Casas et al., 2004; Rigby & Huebner, 2005; Gilman et al., 2005; Vitterso & Nilsen, 2002; Lounsbury et al., 2005; Logue et al., 2007)

4.2. Limite

Deși rezultatele obținute au dus la confirmarea a cinci dintre ipotezele studiului de față, sunt prezente și anumite limite ale acestei cercetări, ce merită a fi menționate.

O limită a studiului de față o constituie eșantionul asupra căruia a fost realizată cercetarea. Eșantionul studiului este format din 49 de studenți, această populație fiind insuficientă pentru raportarea rezultatelor studiului la întreaga populație de studenți. Tot în ceea ce privește eșantionul, în cadrul studiului, nu au participat un număr egal de studenți aparținând ambelor genuri. Astfel, la studiu au participat 34 de subiecți de gen feminin și doar 15 de gen masculin. Acest lucru a împiedicat posibilitatea cercetării unor ipoteze privitoare la diferențele de gen în cadrul celor trei variabile studiate.

O altă limită a studiului de față o reprezintă modalitatea de selecție a participanților, precum și modalitatea de colectare a datelor. Selecția participanților s-a realizat prin intermediul metodei subiecților disponibili, astfel că, în cadrul acestui studiu, persoanele și-au manifestat dorința de a participa, completând chestionarele aferente cercetării din proprie inițiativă. De asemenea, colectarea datelor necesare cercetării s-a realizat prin distribuirea unui document în Google Docs ce conținea cele trei chestionare aferente studiului pe Facebook. Datorită faptului că participarea la studiu era voluntară, destul de puțini studenți și-au manifestat dorința de a completa chestionarele aferente cercetării.

De asemenea, cele 3 chestionare aplicate totalizează un număr de 126 de itemi. Având în vedere numărul mare de itemi, este posibil ca nivelul de concentrare al persoanelor să scadă pe parcursul completării itemilor, iar informațiile expuse să nu reflecte adevărul.

4.3. Direcții viitoare

Având în vedere limitele expuse anterior, dar și rezultatele obținute în cadrul acestui studiu, se pot contura direcții viitoare în abordarea acestei teme, concomitent cu evitarea posibilelor erori expuse anterior.

Studiul de față reprezintă un punct de plecare în ceea ce privește investigarea relației dintre stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate. Cercetările viitoare ar trebui să ia în considerare folosirea unor chestionare validate și normate pe populația de referință, astfel încât să nu intervină alți factori în colectarea datelor necesare cercetărilor. Pentru ca informațiile oferite cu privire la acest subiect de studiu să poată fi extrapolate la întreaga populație de elevi, studiile viitoare pot lua în considerare utilizarea unui eșantion mult mai mare de studenți, care să fie constituit dintr-un număr cât de cât egal în ceea ce privește genul participanților.

Realizarea cât mai multor studii pe această temă va constitui un bun punct de plecare în vederea abordării unui nou subiect de cercetare și anume: modul în care trăsăturile de personalitate determină abordarea unor anumite stiluri de comunicare, acestea influențând apoi nivelul satisfacției în viață, fiind depășit stadiul simplei corelații între cele trei concepte. Odată realizat acest lucru, cercetările de specialitate își pot îndrepta atenția spre investigarea unor modalități prin care să contracreze posibilele influențe nefaste ale utilizării unor stiluri de comunicare dezadaptative în ceea ce privește creșterea nivelului satisfacției în viață.

4.4. Concluzii

În concluzie, studiul de față și-a atins scopul, acesta identificând existența unor corelații semnificative între trăsăturile de personalitate și stilurile de comunicare. Din acest motiv, studiul poate prezenta un punct de plecare pentru viitoarele cercetări în acest domeniu.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Abolghasemi, A., & Varaniyab, S. T. (2010). Resilience and perceived stress: Predictors of life satisfaction in the students of success and failure. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 5, 748-752.

Ahmadifard, S., Zarbakhsh, M. R., & Rahmani, M. (2014). The Relationship between the Physical Descriptor and Life Satisfaction with Tends to be High-Risk Behaviors among Students 14 to 18 Years of Bandar-Anzali. Interdisciplinary Journal of Contemporary Research in Business, 10 (5), 290-300

Amiri, M., Farhoodi, F., Abdolvand, N., & Bidakhavidi, A. R. (2011). A study of the relationship between Big-five personality traits and communication styles with marital satisfaction of married students majoring in public universities of Tehran. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 30, 685-689.

Anderson, C. M., & Martin, M. M. (1995). Communication motives of assertive and responsive communicators. Communication Research Reports, 12(2), 186-191.

Aniței, M. (2007) Psihologie Experimentală, Iași: Editura Polirom.

Avram, E. (2009). Psihologia personalității: arhitectură și dimensiuni. București: Editura Universitară.

Bălțătescu, S. (2003). Abordări psihosociale ale satisfacției și fericirii. Calitatea vieții, 12(2), 1-13.

Baltes, B. B., Zhdanova, L. S., & Clark, M. A. (2011). Examining the relationships between personality, coping strategies, and work–family conflict. Journal of Business and Psychology, 26(4), 517-530.

Barlett, C. P., & Anderson, C. A. (2012). Direct and indirect relations between the Big 5 personality traits and aggressive and violent behavior. Personality and Individual Differences, 52(8), 870-875.

Beutel, M. E., Glaesmer, H., Wiltink, J., Marian, H., & Brähler, E. (2010). Life satisfaction, anxiety, depression and resilience across the life span of men. The Aging Male, 13(1), 32-39.

Boudreau, J. W., Boswell, W. R., & Judge, T. A. (2001). Effects of personality on executive career success in the United States and Europe. Journal of Vocational Behavior, 58(1), 53-81.

Bradley, R. H., & Corwyn, R. F. (2004). Life satisfaction among european american, african american, chinese american, mexican american and dominican american adolescents. International Journal of Behaviour Development, 28, 385-400.

Bramston, P., Bruggerman, K., & Pretty, G. (2002). Community perspectives and subjective quality of life. International Journal of Disability, Development and Education, 49, 385–397.

Butkovic, A., & Bratko, D. (2007). Family study of manipulation tactics. Personality and individual differences, 43(4), 791-801.

Casas, F., Gonzalez, M., Figuer, C., & Coenders, G. (2004). Subjective well-being, values and goal achievement: The case of planned versus by chance searches on the Internet. Social Indicators Research, 66, 123–141.

Cenkseven-Önder, F. (2012). The influence of decision-making stzles on early adolescent’s life satisfaction. Social Behavior & Personality: An International Journal, 40(9).

Chraif, M., Țițirigă, L., & Aniței, M. (2013). Correlative Study between Counterproductive Behaviour, Ethical Behaviour, Physical Health, Mental Health and Perceived Stressors in a Multinational Company from Romania. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 78, 620-624.

Cobb-Clark, D. A., & Schurer, S. (2012). The stability of big-five personality traits. Economics Letters, 115(1), 11-15.

Coenders, G., Casas, F., Figuer, C., & González, M. (2005). Relationships between parents’ and children’s salient values for future and children’s overall life satisfaction. A comparison across countries. Social Indicators Research, 73(2), 141-177.

Cohn, M. A., Fredrickson, B. L., Brown, S. L., Mikels, J. A., & Conway, A. M. (2009). Happiness unpacked: positive emotions increase life satisfaction by building resilience. Emotion, 9(3), 361.

Credé, M., Harms, P., Niehorster, S., & Gaye-Valentine, A. (2012). An evaluation of the consequences of using short measures of the Big Five personality traits. Journal of personality and social psychology, 102(4), 874.

Cummins, R. A. (2000). Objective and subjective auality of life: An interactive model. Social Indicators Research, 52(1), 55-72.

Dasgupta, S. A., Suar, D., & Singh, S. (2013). Impact of managerial communication styles on employees’ attitudes and behaviours. Employee Relations, 35(2), 173-199.

De Neve, J. E., & Oswald, A. J. (2012). Estimating the influence of life satisfaction and positive affect on later income using sibling fixed effects. Proceedings of the National Academy of Sciences, 109(49), 19953-19958.

Deniz, M. E., Karakuș, Ö., Traș, Z., Eldeleklioğlu, J., Özyeșil, Z., & Hamarta, E. (2013). Parental Attitude Perceived by University Students as Predictors of Subjective Well-Being and Life Satisfaction. Psychology (2152-7180), 4(3).

DeYoung, C. G., Peterson, J. B., & Higgins, D. M. (2002). Higher-order factors of the Big Five predict conformity: Are there neuroses of health?. Personality and Individual differences, 33(4), 533-552.

Diener, E., & Lucas, R. E. (2000). Explaining differences in societal levels of happiness: Relative standards, need fulfillment, culture, and evaluation theory. Journal of Happiness Studies, 1(1), 41-78.

Ebstrup, J. F., Eplov, L. F., Pisinger, C., & Jørgensen, T. (2011). Association between the Five Factor personality traits and perceived stress: is the effect mediated by general self-efficacy? Anxiety, Stress & Coping, 24(4), 407-419.

Edman, J. L., Yates, A., Aruguete, M. S., & DeBord, K. A. (2005). Negative emotion and disordered eating among obese college students. Eating behaviors, 6(4), 308-317.

Eid, M., & Diener, E. (2004). Global judgments of subjective well-being: Situational variability and long-term stability. Social Indicators Research, 65(3), 245-277.

Extremera, N., Durán, A., & Rey, L. (2009). The moderating effect of trait meta-mood and perceived stress on life satisfaction. Personality and Individual Differences, 47(2), 116-121.

Fayombo, G. (2010). The Relationship between Personality Traits and Psychological Resilience among the Caribbean Adolescents. International Journal of Psychological Studies, 2(2), 105-116.

Fogle, L. M., Huebner, E. S., & Laughlin, J. E. (2002). The relationship between temperament and life satisfaction in early adolescence: Cognitive and behavioral mediation models. Journal of Happiness Studies, 3, 373–392.

Fouladchang, M., Kohgard, A., & Salah, V. (2010). A study of psychological health among students of gifted and nongifted high schools. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 5, 1220-1225.

Fredrickson, B. L., Cohn, M. A., Coffey, K. A., Pek, J., & Finkel, S. M. (2008). Open hearts build lives: positive emotions, induced through loving-kindness meditation, build consequential personal resources. Journal of personality and social psychology, 95(5), 1045.

Fujita, F., & Diener, E. (2005). Life satisfaction set point: stability and change. Journal of personality and social psychology, 88(1), 158.

Ghimbuluț, O., Rațiu, L., & Opre Adrian. (2012). Achieving Resilience despite Emotional Instability. Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal, XVI, 465-480.

Gilman, R. (2001). The relationship between life satisfaction, social interest, and frequency of extracurricular activities among adolescent students. Journal of Youth and Adolescence, 30, 749–767.

Gilman, R., & Huebner, E. S. (2000). Review of life satisfaction measures for adolescents. Behaviour Change, 17, 178–195.

Gilman, R., & Huebner, E. S. (2003). A review of life satisfaction research with children and adolescents. School Psychology Quarterly, 18, 192–205

Gilman, R., & Huebner, E. S. (2006). Characteristics of adolescents who report very high life satisfaction. Journal of Youth and Adolescence, 35, 311–319.

Gilman, R., Ashby, J. S., Sverko, D., Florell, D., & Varjas, K. (2005). The relationship between perfectionism and multidimensional life satisfaction among Croatian and American youth. Personality and Individual Differences, 39, 155–166.

Gleason, K. A., Jensen‐Campbell, L. A., & South Richardson, D. (2004). Agreeableness as a predictor of aggression in adolescence. Aggressive Behavior, 30(1), 43-61.

Goldberg, L. R. (1992). The development of markers for the Big-Five factor structure. Psychological Assessment, 4, 26-42.

Goodrich, K., & Mangleburg, T. F. (2010). Adolescent perceptions of parent and peer influences on teen purchase: An application of social power theory. Journal of Business Research, 63(12), 1328-1335.

Hargreaves, D. A., & Tiggemann, M. (2004). Idealized media images and adolescent body image:“Comparing” boys and girls. Body image, 1(4), 351-361.

Hsieh, C. M. (2008). The relative importance of health. Social Indicators Research, 87(1), 127-137.

Huebner, E. S. (2004). Research on assessment of life satisfaction of children and adolescents. Social Indicators Research, 66(1-2), 3-33.

Judge, T. A., Heller, D., & Mount, M. K. (2002). Five-factor model of personality and job satisfaction: a meta-analysis. Journal of applied psychology, 87(3), 530.

Kandler, C., Bleidorn, W., Riemann, R., Angleitner, A., & Spinath, F. M. (2011). The genetic links between the Big Five personality traits and general interest domains. Personality and Social Psychology Bulletin, 37(12), 1633-1643.

Kitayama, S., & Markus, H. R. (2000). The pursuit of happiness and the realization of sympathy: Cultural patterns of self, social relations, and well-being. Culture and subjective well-being, 113-161.

Kuntsche, E. N., & Gmel, G. (2004). Emotional wellbeing and violence among social and solitary risky single occasion drinkers in adolescence. Addiction, 99, 331–339.

Leonardi, F., Spazzafumo, L., & Marcellini, F. (2005). Subjective well-being: The constructionist point of view. A longitudinal study to verify the predictive power of top-down effects and bottom-up processes. Social Indicators Research, 70(1), 53-77.

Leung, C. Y. W., McBride-Chang, C., & Lai, B. P. Y. (2004). Relations among maternal parenting style, academic competence, and life satisfaction in Chinese early adolescents. Journal of Early Adolescence, 24, 113–143.

Lodi-Smith, J., & Roberts, B. W. (2007). Social investment and personality: A meta-analysis of the relationship of personality traits to investment in work, family, religion, and volunteerism. Personality and Social Psychology Review, 11(1), 68-86.

Logue, C. T., Lounsbury, J. W., Gupta, A., & Leong, F. T. (2007). Vocational interest themes and personality traits in relation to college major satisfaction of business students. Journal of Career Development, 33(3), 269-295.

Lounsbury, J. W., Hutchens, T., & Loveland, J. M. (2005). An investigation of big five personality traits and career decidedness among early and middle adolescents. Journal of career assessment, 13(1), 25-39.

Lounsbury, J. W., Loveland, J. M., Sundstrom, E. D., Gibson, L. W., Drost, A. W., & Hamrick, F. L. (2003). An investigation of personality traits in relation to career satisfaction. Journal of Career Assessment, 11(3), 287-307.

Lounsbury, J. W., Saudargas, R. A., Gibson, L. W., & Leong, F. T. (2005). An investigation of broad and narrow personality traits in relation to general and domain-specific life satisfaction of college students. Research in Higher Education, 46(6), 707-729.

Lü, W., Wang, Z., Liu, Y., & Zhang, H. (2014). Resilience as a mediator between extraversion, neuroticism and happiness, PA and NA. Personality and Individual Differences, 63, 128-133.

Lucas, R. E., & Donnellan, M. B. (2011). Personality development across the life span: longitudinal analyses with a national sample from Germany. Journal of personality and social psychology, 101(4), 847.

Lucas, R. E., Clark, A. E., Georgellis, Y., & Diener, E. (2004). Unemployment alters the set point for life satisfaction. Psychological Science, 15(1), 8-13.

Lyubomirsky, S., King, L., & Diener, E. (2005). The benefits of frequent positive affect: Does happiness lead to success? Psychological Bulletin, 131, 803–855.

Mangold, D. L., Veraza, R., Kinkler, L., & Kinney, N. A. (2007). Neuroticism predicts acculturative stress in Mexican American college students. Hispanic Journal of Behavioral Sciences, 29(3), 366-383.

McCullough, M. E., Bellah, C. G., Kilpatrick, S. D., & Johnson, J. L. (2001). Vengefulness: Relationships with forgiveness, rumination, well-being, and the Big Five. Personality and Social Psychology Bulletin, 27(5), 601-610.

Micle, M. I., & La satisfaction, E. L. P. (2009). Satisfacția și performanța. Studii și cercetări, 55(1-2).

Mitrache, G., & Tüdös, Ș. (2011). Mijloace psihoterapeutice. București, Editura Discobolul.

Mroczek, D. K., & Almeida, D. M. (2004). The effect of daily stress, personality, and age on daily negative affect. Journal of personality, 72(2), 355-378.

Musek, J. (2007). A general factor of personality: Evidence for the Big One in the five-factor model. Journal of Research in Personality, 41(6), 1213-1233.

Nedelcea, C. (2012). Instrumente psihometrice de evaluare a personalității. București: Editura Universitară.

Park, H., & Antonioni, D. (2007). Personality, reciprocity, and strength of conflict resolution strategy. Journal of Research in Personality, 41(1), 110-125.

Predoiu, R., & Radu, A. (2013). Study Regarding Communication and Styles of Approaching Conflict in Athletes. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 92, 752-756.

Proctor, C. L., Linley, P. A., & Maltby, J. (2009). Youth life satisfaction: A review of the literature. Journal of Happiness Studies, 10(5), 583-630.

Rammstedt, B., Goldberg, L. R., & Borg, I. (2010). The measurement equivalence of Big-Five factor markers for persons with different levels of education. Journal of Research in Personality, 44(1), 53-61.

Rigby, B. T., & Huebner, E. S. (2005). Do causal attributions mediate the relationship between personality characteristics and life satisfaction in adolescence? Psychology in the Schools, 42, 91–99.

Roberts, B. W., & Jackson, J. J. (2008). Sociogenomic personality psychology. Journal of personality, 76(6), 1523-1544.

Roberts, B. W., & Mroczek, D. (2008). Personality trait change in adulthood. Current directions in psychological science, 17(1), 31-35.

Roberts, B. W., Walton, K. E., & Viechtbauer, W. (2006). Patterns of mean-level change in personality traits across the life course: a meta-analysis of longitudinal studies. Psychological bulletin, 132(1), 1.

Rode, J. C. (2004). Job satisfaction and life satisfaction revisited: A longitudinal test of an integrated model. Human Relations, 57(9), 1205-1230.

Rushton, J. P., Bons, T. A., Ando, J., Hur, Y. M., Irwing, P., Vernon, P. A., … & Barbaranelli, C. (2009). A general factor of personality from multitrait–multimethod data and cross–national twins. Twin Research and Human Genetics, 12(04), 356-365.

Sava, F. A. (2009). Maladaptive schemas, irrational beliefs and their relationship with the five-factor personality model. Journal Of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 9(2), 135-147.

Schimmack, U., Diener, E., & Oishi, S. (2002). Life‐Satisfaction Is a Momentary Judgment and a Stable Personality Characteristic: The Use of Chronically Accessible and Stable Sources. Journal of personality, 70(3), 345-384.

Schimmack, U., Oishi, S., Furr, R. M., & Funder, D. C. (2004). Personality and life satisfaction: A facet-level analysis. Personality and social psychology bulletin, 30(8), 1062-1075.

Schimmack, U., Radhakrishnan, P., Oishi, S., Dzokoto, V., & Ahadi, S. (2002). Culture, personality, and subjective well-being: integrating process models of life satisfaction. Journal of personality and social psychology, 82(4), 582.

Scollon, C. N., & Diener, E. (2006). Love, work, and changes in extraversion and neuroticism over time. Journal of personality and social psychology, 91(6), 1152.

Seibert, S. E., & Kraimer, M. L. (2001). The five-factor model of personality and career success. Journal of vocational behavior, 58(1), 1-21.

Sharpe, J. P., & Desai, S. (2001). The revised Neo Personality Inventory and the MMPI-2 Psychopathology Five in the prediction of aggression. Personality and Individual Differences, 31(4), 505-518.

Shek, D. T. L. (2002). Family functioning and psychological well-being, school adjustment, and problem behavior in Chinese adolescent girls experiencing economic disadvantage. Family Therapy, 29, 33–48.

Shek, D. T. L. (2005). A longitudinal study of Chinese cultural beliefs about adversity, psychological wellbeing, delinquency and substance abuse in Chinese adolescents with economic disadvantage. Social Indicators Research, 71, 385–409.

Smith, C. L., Spinrad, T. L., Eisenberg, N., Gaertner, B. M., Popp, T. K., & Maxon, E. (2007). Maternal personality: Longitudinal associations to parenting behavior and maternal emotional expressions toward toddlers. Parenting: Science and Practice, 7(3), 305-329.

Specht, J., Egloff, B., & Schmukle, S. C. (2011). Stability and change of personality across the life course: the impact of age and major life events on mean-level and rank-order stability of the Big Five. Journal of personality and social psychology, 101(4), 862.

Specht, J., Egloff, B., & Schmukle, S. C. (2013). Examining Mechanisms of Personality Maturation: The Impact of Life Satisfaction on the Development of the Big Five Personality Traits. Social Psychological and Personality Science, 4(2), 181-189.

Suldo, S. M., & Huebner, E. S. (2004). Does life satisfaction moderate the effects of stressful events on psychopathological behaviour during adolescence? School Psychology Quarterly, 19, 93–105.

Suldo, S. M., & Huebner, E. S. (2006). Is extremely high life satisfaction during adolescence advantageous? Social Indicators Research, 78, 179–203.

Urea, R. (2013). The Influence of Communication Style on the Reactivity to Social Changes at Mental Deficiencies Preadolescents. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 78, 6-10.

van der Linden, D., te Nijenhuis, J., & Bakker, A. B. (2010). The general factor of personality: A meta-analysis of Big Five intercorrelations and a criterion-related validity study. Journal of Research in Personality, 44(3), 315-327.

Vittersø, J., & Nilsen, F. (2002). The conceptual and relational structure of subjective well-being, neuroticism, and extraversion: Once again, neuroticism is the important predictor of happiness. Social Indicators Research, 57(1), 89-118.

Voicu, B., & Pop, C. E. (2011). Measurement Models of Life Satisfaction: A Structural Equation Modeling Approach. Calitatea vieții, (2), 137-154.

Zullig, K. J., Valois, R. F., Huebner, E. S., & Drane, J. W. (2005). Adolescent health-related quality of life and perceived satisfaction with life. Quality of Life Research: An International Journal of Life Aspects of Treatment, Care and Rehabilitation, 14, 1573–1584.

Zullig, K. J., Valois, R. F., Huebner, E. S., Oeltmann, J. E., & Drane, J. W. (2001). Relationship between perceived life satisfaction and adolescents’ substance abuse. Journal of Adolescent Health, 29, 279–288.

ANEXE

Formular de consimțământ informat

Sunteți invitat(ă) să participați ca voluntar la un studiu științific care urmărește să identifice dacă există o legătura între stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate.

Cercetarea se realizează în contextul elaborării lucrării de licență a studentei Mariana Gabriela Codrean, anul III, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.

Dacă vă decideți să participați la acest studiu, prin apăsarea butonului "Continue" confirmați că înțelegeți natura și implicațiile acestui studiu.

Acest consimțământ informat nu vă limitează drepturile legale, ci doar vă asigură că sunteți un voluntar care a fost corect informat cu privire la studiul la care veți participa. Prin apăsarea butonului de continuare, confirmați că ați primit de la cercetător informații privind acest studiu.

Obiectivele studiului și scurta descriere a lucrării de cercetare: Cercetarea de față are drept obiectiv identificarea unor corelații între stilurile de comunicare, satisfacția în viață și trăsăturile de personalitate.

Vă rog să completați o serie de chestionare care mă vor ajuta să colectez datele necesare pentru derularea și aplicarea cercetării. Datele colectate vor fi folosite doar pentru cercetare și nu pentru evaluarea psihologică a participanților.

Durata studiului: Completarea chestionarelor dureaza 5-7 min.

Riscuri: Participarea la acest studiu nu implică niciun risc și nu vă poate provoca daune fizice, psihice sau materiale de vreun fel. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.

Beneficii: Nu veți avea beneficii materiale de pe urma datelor obținute în studiu.

Confidențialitate: Toate datele personale vor fi păstrate confidențial. Participarea la acest studiu este anonimă. Rezultatele derivate din acest studiu ar putea fi publicate științific, dar nu vor include date personale care să vă identifice în mod direct. După ce studiul și-a realizat scopul, toate datele referitoare la participanți vor fi șterse.

Retragerea din studiu: Aveți dreptul de a vă retrage din studiu în orice moment, fără să dați vreo explicație și fără a afecta participarea dvs la studii ulterioare.

Responsabilitatea participantului: Garantați că toate informațiile pe care le oferiți investigatorului sunt adevărate; orice ascundere a unor informații relevante pentru studiu sau oferirea de informații false ar putea influența negativ rezultatele studiului.

Dacă doriți date suplimentare despre această cercetare sau dacă doriți să primiți rezultatele finale, contactați autorul studiului la următoarea adresă de e-mail: codrean_ [anonimizat].

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Abolghasemi, A., & Varaniyab, S. T. (2010). Resilience and perceived stress: Predictors of life satisfaction in the students of success and failure. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 5, 748-752.

Ahmadifard, S., Zarbakhsh, M. R., & Rahmani, M. (2014). The Relationship between the Physical Descriptor and Life Satisfaction with Tends to be High-Risk Behaviors among Students 14 to 18 Years of Bandar-Anzali. Interdisciplinary Journal of Contemporary Research in Business, 10 (5), 290-300

Amiri, M., Farhoodi, F., Abdolvand, N., & Bidakhavidi, A. R. (2011). A study of the relationship between Big-five personality traits and communication styles with marital satisfaction of married students majoring in public universities of Tehran. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 30, 685-689.

Anderson, C. M., & Martin, M. M. (1995). Communication motives of assertive and responsive communicators. Communication Research Reports, 12(2), 186-191.

Aniței, M. (2007) Psihologie Experimentală, Iași: Editura Polirom.

Avram, E. (2009). Psihologia personalității: arhitectură și dimensiuni. București: Editura Universitară.

Bălțătescu, S. (2003). Abordări psihosociale ale satisfacției și fericirii. Calitatea vieții, 12(2), 1-13.

Baltes, B. B., Zhdanova, L. S., & Clark, M. A. (2011). Examining the relationships between personality, coping strategies, and work–family conflict. Journal of Business and Psychology, 26(4), 517-530.

Barlett, C. P., & Anderson, C. A. (2012). Direct and indirect relations between the Big 5 personality traits and aggressive and violent behavior. Personality and Individual Differences, 52(8), 870-875.

Beutel, M. E., Glaesmer, H., Wiltink, J., Marian, H., & Brähler, E. (2010). Life satisfaction, anxiety, depression and resilience across the life span of men. The Aging Male, 13(1), 32-39.

Boudreau, J. W., Boswell, W. R., & Judge, T. A. (2001). Effects of personality on executive career success in the United States and Europe. Journal of Vocational Behavior, 58(1), 53-81.

Bradley, R. H., & Corwyn, R. F. (2004). Life satisfaction among european american, african american, chinese american, mexican american and dominican american adolescents. International Journal of Behaviour Development, 28, 385-400.

Bramston, P., Bruggerman, K., & Pretty, G. (2002). Community perspectives and subjective quality of life. International Journal of Disability, Development and Education, 49, 385–397.

Butkovic, A., & Bratko, D. (2007). Family study of manipulation tactics. Personality and individual differences, 43(4), 791-801.

Casas, F., Gonzalez, M., Figuer, C., & Coenders, G. (2004). Subjective well-being, values and goal achievement: The case of planned versus by chance searches on the Internet. Social Indicators Research, 66, 123–141.

Cenkseven-Önder, F. (2012). The influence of decision-making stzles on early adolescent’s life satisfaction. Social Behavior & Personality: An International Journal, 40(9).

Chraif, M., Țițirigă, L., & Aniței, M. (2013). Correlative Study between Counterproductive Behaviour, Ethical Behaviour, Physical Health, Mental Health and Perceived Stressors in a Multinational Company from Romania. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 78, 620-624.

Cobb-Clark, D. A., & Schurer, S. (2012). The stability of big-five personality traits. Economics Letters, 115(1), 11-15.

Coenders, G., Casas, F., Figuer, C., & González, M. (2005). Relationships between parents’ and children’s salient values for future and children’s overall life satisfaction. A comparison across countries. Social Indicators Research, 73(2), 141-177.

Cohn, M. A., Fredrickson, B. L., Brown, S. L., Mikels, J. A., & Conway, A. M. (2009). Happiness unpacked: positive emotions increase life satisfaction by building resilience. Emotion, 9(3), 361.

Credé, M., Harms, P., Niehorster, S., & Gaye-Valentine, A. (2012). An evaluation of the consequences of using short measures of the Big Five personality traits. Journal of personality and social psychology, 102(4), 874.

Cummins, R. A. (2000). Objective and subjective auality of life: An interactive model. Social Indicators Research, 52(1), 55-72.

Dasgupta, S. A., Suar, D., & Singh, S. (2013). Impact of managerial communication styles on employees’ attitudes and behaviours. Employee Relations, 35(2), 173-199.

De Neve, J. E., & Oswald, A. J. (2012). Estimating the influence of life satisfaction and positive affect on later income using sibling fixed effects. Proceedings of the National Academy of Sciences, 109(49), 19953-19958.

Deniz, M. E., Karakuș, Ö., Traș, Z., Eldeleklioğlu, J., Özyeșil, Z., & Hamarta, E. (2013). Parental Attitude Perceived by University Students as Predictors of Subjective Well-Being and Life Satisfaction. Psychology (2152-7180), 4(3).

DeYoung, C. G., Peterson, J. B., & Higgins, D. M. (2002). Higher-order factors of the Big Five predict conformity: Are there neuroses of health?. Personality and Individual differences, 33(4), 533-552.

Diener, E., & Lucas, R. E. (2000). Explaining differences in societal levels of happiness: Relative standards, need fulfillment, culture, and evaluation theory. Journal of Happiness Studies, 1(1), 41-78.

Ebstrup, J. F., Eplov, L. F., Pisinger, C., & Jørgensen, T. (2011). Association between the Five Factor personality traits and perceived stress: is the effect mediated by general self-efficacy? Anxiety, Stress & Coping, 24(4), 407-419.

Edman, J. L., Yates, A., Aruguete, M. S., & DeBord, K. A. (2005). Negative emotion and disordered eating among obese college students. Eating behaviors, 6(4), 308-317.

Eid, M., & Diener, E. (2004). Global judgments of subjective well-being: Situational variability and long-term stability. Social Indicators Research, 65(3), 245-277.

Extremera, N., Durán, A., & Rey, L. (2009). The moderating effect of trait meta-mood and perceived stress on life satisfaction. Personality and Individual Differences, 47(2), 116-121.

Fayombo, G. (2010). The Relationship between Personality Traits and Psychological Resilience among the Caribbean Adolescents. International Journal of Psychological Studies, 2(2), 105-116.

Fogle, L. M., Huebner, E. S., & Laughlin, J. E. (2002). The relationship between temperament and life satisfaction in early adolescence: Cognitive and behavioral mediation models. Journal of Happiness Studies, 3, 373–392.

Fouladchang, M., Kohgard, A., & Salah, V. (2010). A study of psychological health among students of gifted and nongifted high schools. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 5, 1220-1225.

Fredrickson, B. L., Cohn, M. A., Coffey, K. A., Pek, J., & Finkel, S. M. (2008). Open hearts build lives: positive emotions, induced through loving-kindness meditation, build consequential personal resources. Journal of personality and social psychology, 95(5), 1045.

Fujita, F., & Diener, E. (2005). Life satisfaction set point: stability and change. Journal of personality and social psychology, 88(1), 158.

Ghimbuluț, O., Rațiu, L., & Opre Adrian. (2012). Achieving Resilience despite Emotional Instability. Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal, XVI, 465-480.

Gilman, R. (2001). The relationship between life satisfaction, social interest, and frequency of extracurricular activities among adolescent students. Journal of Youth and Adolescence, 30, 749–767.

Gilman, R., & Huebner, E. S. (2000). Review of life satisfaction measures for adolescents. Behaviour Change, 17, 178–195.

Gilman, R., & Huebner, E. S. (2003). A review of life satisfaction research with children and adolescents. School Psychology Quarterly, 18, 192–205

Gilman, R., & Huebner, E. S. (2006). Characteristics of adolescents who report very high life satisfaction. Journal of Youth and Adolescence, 35, 311–319.

Gilman, R., Ashby, J. S., Sverko, D., Florell, D., & Varjas, K. (2005). The relationship between perfectionism and multidimensional life satisfaction among Croatian and American youth. Personality and Individual Differences, 39, 155–166.

Gleason, K. A., Jensen‐Campbell, L. A., & South Richardson, D. (2004). Agreeableness as a predictor of aggression in adolescence. Aggressive Behavior, 30(1), 43-61.

Goldberg, L. R. (1992). The development of markers for the Big-Five factor structure. Psychological Assessment, 4, 26-42.

Goodrich, K., & Mangleburg, T. F. (2010). Adolescent perceptions of parent and peer influences on teen purchase: An application of social power theory. Journal of Business Research, 63(12), 1328-1335.

Hargreaves, D. A., & Tiggemann, M. (2004). Idealized media images and adolescent body image:“Comparing” boys and girls. Body image, 1(4), 351-361.

Hsieh, C. M. (2008). The relative importance of health. Social Indicators Research, 87(1), 127-137.

Huebner, E. S. (2004). Research on assessment of life satisfaction of children and adolescents. Social Indicators Research, 66(1-2), 3-33.

Judge, T. A., Heller, D., & Mount, M. K. (2002). Five-factor model of personality and job satisfaction: a meta-analysis. Journal of applied psychology, 87(3), 530.

Kandler, C., Bleidorn, W., Riemann, R., Angleitner, A., & Spinath, F. M. (2011). The genetic links between the Big Five personality traits and general interest domains. Personality and Social Psychology Bulletin, 37(12), 1633-1643.

Kitayama, S., & Markus, H. R. (2000). The pursuit of happiness and the realization of sympathy: Cultural patterns of self, social relations, and well-being. Culture and subjective well-being, 113-161.

Kuntsche, E. N., & Gmel, G. (2004). Emotional wellbeing and violence among social and solitary risky single occasion drinkers in adolescence. Addiction, 99, 331–339.

Leonardi, F., Spazzafumo, L., & Marcellini, F. (2005). Subjective well-being: The constructionist point of view. A longitudinal study to verify the predictive power of top-down effects and bottom-up processes. Social Indicators Research, 70(1), 53-77.

Leung, C. Y. W., McBride-Chang, C., & Lai, B. P. Y. (2004). Relations among maternal parenting style, academic competence, and life satisfaction in Chinese early adolescents. Journal of Early Adolescence, 24, 113–143.

Lodi-Smith, J., & Roberts, B. W. (2007). Social investment and personality: A meta-analysis of the relationship of personality traits to investment in work, family, religion, and volunteerism. Personality and Social Psychology Review, 11(1), 68-86.

Logue, C. T., Lounsbury, J. W., Gupta, A., & Leong, F. T. (2007). Vocational interest themes and personality traits in relation to college major satisfaction of business students. Journal of Career Development, 33(3), 269-295.

Lounsbury, J. W., Hutchens, T., & Loveland, J. M. (2005). An investigation of big five personality traits and career decidedness among early and middle adolescents. Journal of career assessment, 13(1), 25-39.

Lounsbury, J. W., Loveland, J. M., Sundstrom, E. D., Gibson, L. W., Drost, A. W., & Hamrick, F. L. (2003). An investigation of personality traits in relation to career satisfaction. Journal of Career Assessment, 11(3), 287-307.

Lounsbury, J. W., Saudargas, R. A., Gibson, L. W., & Leong, F. T. (2005). An investigation of broad and narrow personality traits in relation to general and domain-specific life satisfaction of college students. Research in Higher Education, 46(6), 707-729.

Lü, W., Wang, Z., Liu, Y., & Zhang, H. (2014). Resilience as a mediator between extraversion, neuroticism and happiness, PA and NA. Personality and Individual Differences, 63, 128-133.

Lucas, R. E., & Donnellan, M. B. (2011). Personality development across the life span: longitudinal analyses with a national sample from Germany. Journal of personality and social psychology, 101(4), 847.

Lucas, R. E., Clark, A. E., Georgellis, Y., & Diener, E. (2004). Unemployment alters the set point for life satisfaction. Psychological Science, 15(1), 8-13.

Lyubomirsky, S., King, L., & Diener, E. (2005). The benefits of frequent positive affect: Does happiness lead to success? Psychological Bulletin, 131, 803–855.

Mangold, D. L., Veraza, R., Kinkler, L., & Kinney, N. A. (2007). Neuroticism predicts acculturative stress in Mexican American college students. Hispanic Journal of Behavioral Sciences, 29(3), 366-383.

McCullough, M. E., Bellah, C. G., Kilpatrick, S. D., & Johnson, J. L. (2001). Vengefulness: Relationships with forgiveness, rumination, well-being, and the Big Five. Personality and Social Psychology Bulletin, 27(5), 601-610.

Micle, M. I., & La satisfaction, E. L. P. (2009). Satisfacția și performanța. Studii și cercetări, 55(1-2).

Mitrache, G., & Tüdös, Ș. (2011). Mijloace psihoterapeutice. București, Editura Discobolul.

Mroczek, D. K., & Almeida, D. M. (2004). The effect of daily stress, personality, and age on daily negative affect. Journal of personality, 72(2), 355-378.

Musek, J. (2007). A general factor of personality: Evidence for the Big One in the five-factor model. Journal of Research in Personality, 41(6), 1213-1233.

Nedelcea, C. (2012). Instrumente psihometrice de evaluare a personalității. București: Editura Universitară.

Park, H., & Antonioni, D. (2007). Personality, reciprocity, and strength of conflict resolution strategy. Journal of Research in Personality, 41(1), 110-125.

Predoiu, R., & Radu, A. (2013). Study Regarding Communication and Styles of Approaching Conflict in Athletes. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 92, 752-756.

Proctor, C. L., Linley, P. A., & Maltby, J. (2009). Youth life satisfaction: A review of the literature. Journal of Happiness Studies, 10(5), 583-630.

Rammstedt, B., Goldberg, L. R., & Borg, I. (2010). The measurement equivalence of Big-Five factor markers for persons with different levels of education. Journal of Research in Personality, 44(1), 53-61.

Rigby, B. T., & Huebner, E. S. (2005). Do causal attributions mediate the relationship between personality characteristics and life satisfaction in adolescence? Psychology in the Schools, 42, 91–99.

Roberts, B. W., & Jackson, J. J. (2008). Sociogenomic personality psychology. Journal of personality, 76(6), 1523-1544.

Roberts, B. W., & Mroczek, D. (2008). Personality trait change in adulthood. Current directions in psychological science, 17(1), 31-35.

Roberts, B. W., Walton, K. E., & Viechtbauer, W. (2006). Patterns of mean-level change in personality traits across the life course: a meta-analysis of longitudinal studies. Psychological bulletin, 132(1), 1.

Rode, J. C. (2004). Job satisfaction and life satisfaction revisited: A longitudinal test of an integrated model. Human Relations, 57(9), 1205-1230.

Rushton, J. P., Bons, T. A., Ando, J., Hur, Y. M., Irwing, P., Vernon, P. A., … & Barbaranelli, C. (2009). A general factor of personality from multitrait–multimethod data and cross–national twins. Twin Research and Human Genetics, 12(04), 356-365.

Sava, F. A. (2009). Maladaptive schemas, irrational beliefs and their relationship with the five-factor personality model. Journal Of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 9(2), 135-147.

Schimmack, U., Diener, E., & Oishi, S. (2002). Life‐Satisfaction Is a Momentary Judgment and a Stable Personality Characteristic: The Use of Chronically Accessible and Stable Sources. Journal of personality, 70(3), 345-384.

Schimmack, U., Oishi, S., Furr, R. M., & Funder, D. C. (2004). Personality and life satisfaction: A facet-level analysis. Personality and social psychology bulletin, 30(8), 1062-1075.

Schimmack, U., Radhakrishnan, P., Oishi, S., Dzokoto, V., & Ahadi, S. (2002). Culture, personality, and subjective well-being: integrating process models of life satisfaction. Journal of personality and social psychology, 82(4), 582.

Scollon, C. N., & Diener, E. (2006). Love, work, and changes in extraversion and neuroticism over time. Journal of personality and social psychology, 91(6), 1152.

Seibert, S. E., & Kraimer, M. L. (2001). The five-factor model of personality and career success. Journal of vocational behavior, 58(1), 1-21.

Sharpe, J. P., & Desai, S. (2001). The revised Neo Personality Inventory and the MMPI-2 Psychopathology Five in the prediction of aggression. Personality and Individual Differences, 31(4), 505-518.

Shek, D. T. L. (2002). Family functioning and psychological well-being, school adjustment, and problem behavior in Chinese adolescent girls experiencing economic disadvantage. Family Therapy, 29, 33–48.

Shek, D. T. L. (2005). A longitudinal study of Chinese cultural beliefs about adversity, psychological wellbeing, delinquency and substance abuse in Chinese adolescents with economic disadvantage. Social Indicators Research, 71, 385–409.

Smith, C. L., Spinrad, T. L., Eisenberg, N., Gaertner, B. M., Popp, T. K., & Maxon, E. (2007). Maternal personality: Longitudinal associations to parenting behavior and maternal emotional expressions toward toddlers. Parenting: Science and Practice, 7(3), 305-329.

Specht, J., Egloff, B., & Schmukle, S. C. (2011). Stability and change of personality across the life course: the impact of age and major life events on mean-level and rank-order stability of the Big Five. Journal of personality and social psychology, 101(4), 862.

Specht, J., Egloff, B., & Schmukle, S. C. (2013). Examining Mechanisms of Personality Maturation: The Impact of Life Satisfaction on the Development of the Big Five Personality Traits. Social Psychological and Personality Science, 4(2), 181-189.

Suldo, S. M., & Huebner, E. S. (2004). Does life satisfaction moderate the effects of stressful events on psychopathological behaviour during adolescence? School Psychology Quarterly, 19, 93–105.

Suldo, S. M., & Huebner, E. S. (2006). Is extremely high life satisfaction during adolescence advantageous? Social Indicators Research, 78, 179–203.

Urea, R. (2013). The Influence of Communication Style on the Reactivity to Social Changes at Mental Deficiencies Preadolescents. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 78, 6-10.

van der Linden, D., te Nijenhuis, J., & Bakker, A. B. (2010). The general factor of personality: A meta-analysis of Big Five intercorrelations and a criterion-related validity study. Journal of Research in Personality, 44(3), 315-327.

Vittersø, J., & Nilsen, F. (2002). The conceptual and relational structure of subjective well-being, neuroticism, and extraversion: Once again, neuroticism is the important predictor of happiness. Social Indicators Research, 57(1), 89-118.

Voicu, B., & Pop, C. E. (2011). Measurement Models of Life Satisfaction: A Structural Equation Modeling Approach. Calitatea vieții, (2), 137-154.

Zullig, K. J., Valois, R. F., Huebner, E. S., & Drane, J. W. (2005). Adolescent health-related quality of life and perceived satisfaction with life. Quality of Life Research: An International Journal of Life Aspects of Treatment, Care and Rehabilitation, 14, 1573–1584.

Zullig, K. J., Valois, R. F., Huebner, E. S., Oeltmann, J. E., & Drane, J. W. (2001). Relationship between perceived life satisfaction and adolescents’ substance abuse. Journal of Adolescent Health, 29, 279–288.

ANEXE

Formular de consimțământ informat

Sunteți invitat(ă) să participați ca voluntar la un studiu științific care urmărește să identifice dacă există o legătura între stilurile de comunicare, nivelul satisfacției în viață și trăsăturile de personalitate.

Cercetarea se realizează în contextul elaborării lucrării de licență a studentei Mariana Gabriela Codrean, anul III, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.

Dacă vă decideți să participați la acest studiu, prin apăsarea butonului "Continue" confirmați că înțelegeți natura și implicațiile acestui studiu.

Acest consimțământ informat nu vă limitează drepturile legale, ci doar vă asigură că sunteți un voluntar care a fost corect informat cu privire la studiul la care veți participa. Prin apăsarea butonului de continuare, confirmați că ați primit de la cercetător informații privind acest studiu.

Obiectivele studiului și scurta descriere a lucrării de cercetare: Cercetarea de față are drept obiectiv identificarea unor corelații între stilurile de comunicare, satisfacția în viață și trăsăturile de personalitate.

Vă rog să completați o serie de chestionare care mă vor ajuta să colectez datele necesare pentru derularea și aplicarea cercetării. Datele colectate vor fi folosite doar pentru cercetare și nu pentru evaluarea psihologică a participanților.

Durata studiului: Completarea chestionarelor dureaza 5-7 min.

Riscuri: Participarea la acest studiu nu implică niciun risc și nu vă poate provoca daune fizice, psihice sau materiale de vreun fel. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.

Beneficii: Nu veți avea beneficii materiale de pe urma datelor obținute în studiu.

Confidențialitate: Toate datele personale vor fi păstrate confidențial. Participarea la acest studiu este anonimă. Rezultatele derivate din acest studiu ar putea fi publicate științific, dar nu vor include date personale care să vă identifice în mod direct. După ce studiul și-a realizat scopul, toate datele referitoare la participanți vor fi șterse.

Retragerea din studiu: Aveți dreptul de a vă retrage din studiu în orice moment, fără să dați vreo explicație și fără a afecta participarea dvs la studii ulterioare.

Responsabilitatea participantului: Garantați că toate informațiile pe care le oferiți investigatorului sunt adevărate; orice ascundere a unor informații relevante pentru studiu sau oferirea de informații false ar putea influența negativ rezultatele studiului.

Dacă doriți date suplimentare despre această cercetare sau dacă doriți să primiți rezultatele finale, contactați autorul studiului la următoarea adresă de e-mail: codrean_ [anonimizat].