Stereotipuri Culturale de Gen Si Argumentatie. Studiu de Caz Relatia Barbat Femeie
Argument
Scopul principal al acestei lucrări este de a explora diferențele culturale și psihologice dintre bărbați și femei. Studiul a arătat că femeile tind să exceleze în domeniile empatic și al relațiilor interpersonale și au tendințe minimaliste spre ostilitate și conflicte. Bărbații percep intimitatea ca pe o amenințare, iar femeile au temeri legate de despărție, separare.
Bărbatul și femeia sunt egali și aproape identici. De fapt, suntem mai mult identici decât diferiți. Dacă ar fi să comparăm bărbatul și femeia, este foarte simplu să ne dăm seama că în procent de 97, 83% suntem identici: bărbații și femeile au ambii două picioare, două mâini, un corp, un cap, iar viețile fiecăruia se desfășoară în jurul acelorași dimensiuni: viață personală, relațiile profesionale și parentale. Bărbații și femeile au aceleași nevoi de sensibilitate: nevoia de supraviețuire, de a iubi și de a fi iubit, de a evolua, de a se dezvolta, de a procrea. Ambele sexe au aceleași temeri, iar creierele lor sunt structurate identic.
Dar de unde vine această diferență de 2.17% dintre cele două sexe? Din cultură? Din educație? De la nivel psihologic? Se pare că nu, de vină pentru aceste diferențe este însăși natura umană, codul genetic al fiecărei persoane în parte, dobândit de la strămoșii noștri. Fiecare ființă umană deține douăzeci și trei de perechi de cromozomi, 22 de perechi sunt identice, dar una singură este diferită: cea care și produce aceste diferențe între bărbați și femei. Codul genetic al femeii este compus din doi cromozomi X, iar cel al bărbatului din unul X și unul Y. Astfel, masculinul este diferit de feminin.
Diferențele dintre femei și bărbați sunt în același timp rezultatul a trei (sau șase) milioane de ani de evoluție. Bărbatul a fost mereu un vânător, mereu cu garda sus, concentrat pe instinctul de supraviețuire, atât a lui cât și a familiei, de a asigura căldura familiei și un confort cât mai mare, mereu a încercat să își învingă temerile, să scape teafăr din mâinile prădătorilor, și-a dezvolvat instinctele de camuflare, moduri de a-și face pierdute urmele pentru a nu putea fi reperat, stimularea neîncetată a spiritului competitiv în raport cu ceilalți bărbați, și-a dezvoltat de asemenea forța fizică și reflexele. Toate acestea i-au oferit de-a lungul timpului statutul de bărbat.
Femeia, în schimb, avea rolul de a da naștere copiilor, să trăiască în peșteri alături de alte femei și de copiii acestora, a trebui să învețe să conviețuiască într-un spațiu restrâns, să fie atentă la pericolele ce ar putea apărea, să supravegheze focul, să își hrănească pruncii și să aibă grijă de rezervele alimentare până când bărbații se întorceau de la vânătoare, iar aceste griji zilnice le-au dezvoltat mult latura emotivă și simțurile, în special.
Este evident că actualele noastre condiții de viață au evoluat enorm de-a lungul a milioane de ani, în mod gradual, desigur. Ne-am dezvoltat abilitățile fizice și intelectuale datorită industriei, tehnologiei tot mai avansate, evoluției societății, și mai ales a erei informaționale. Decorul s-a schimbat mult: peșterile au fost înlocuite cu locuințe moderne, dar comportamentul nostru nu a evoluat foarte mult. Codul genetic și ADN-ul nu au suferit modificări majore în ceea ce privește relația dintre bărbat și femeie. Nici măcar 30 de ani de feminism nu au reușit să producă schimbări radicale. Poate lucrurile vor fi altfel în viitor, dar în acest moment încă există diferențe majore între bărbat și femeie.
Toate aceste diferențe nu se aplică exclusiv la partea feminină sau la cea masculină. Sunt niște generalități valabile într-un procent majoritar la femei sau la bărbați, depinde de caz. Câteodată, bărbații se regăsesc de partea baricadei unde ne-am aștepta să găsim publicul feminin și viceversa. Aceste diferențe sunt făcute de cele mai multe ori în funcție de intensitatea situației.
Cultura contrazice uneori expresia naturală a masculinității sau feminității. Anumiți bărbați și anumite femei au reușit să înțeleagă și să accepte aceste diferențe, și au reușit să se adapteze cu ușurință în relațiile cu semenii de sex opus. Acești oameni care au descoperit același limbaj pentru o comunicare excelentă, au reușit să dea dovadă de respect față de sexul numit opus, și să îl găsească de fapt, complementar.
În primul capitol am definit stereotipurile, prejudecățile și clișeele produse și transmise de mass-media românești. Această temă a fost lansată de cercetătorii în domeniul comunicării prin referire la imaginile stereotipe ale femeilor prezente în media și la efectele acestor imagini asupra audienței. Similaritățile acestor studii se referă la subreprezentarea femeilor în media, atât în zona producătorilor, cât și a conținutului de informație. Prezența de conținut a femeilor tinde să se limiteze la femei tinere și frumoase în mod convențional, definite în funcție de soț, tată, fiu și prezentate într-o atitudine de supunere, de dependență sau pasivitate.
În al doilea capitol am rezumat feminismul, în teorie și practică, începuturile și evoluția sa până în prezent și criteriile care au determinat apariția și dezvoltarea lui. Deși în definirea sa politică feminismul însemna mișcarea de emancipare a femeii, de egalizare socială cu bărbatul, chestiunea care s-a pus imediat a fost cea a identificării eronate cu bărbatul alb, competitiv, individualist, norma unei societăți patriarhale, capitaliste. Feminismul s-a conturat de fapt ca o mișcare împotriva multiplelor inegalități ale realității sociale: de clasă, de rasă, de statut social și nu în ultimul rând, de gen. Obiectivul principal al mișcărilor feministe a fost suprimarea dominației și insituirea autodeterminării.
În capitolul trei am ales să analizez maxime, proverbe, citate, aforisme și zicători legate de statutul, caracterul, personalitatea și mai ales rolul femeii în societate, în familie, în preajma bărbatului iubit și a celor dragi, interferențele acesteia cu însușiri ale unor obiecte, animale, sentimente sau chiar fenomene ale naturii.
Capitolul I
Preconstructul cultural al rolurilor asumate de femei
Stereotipuri și prejudecăți
În procesul socializării omul își formează anumite reprezentări sau imagini despre alte culturi sau popoare. Aceste imagini pot fi foarte elaborate sau extrem de simple, limitându-se la câteva trăsături. Asemenea imagini simplificate despre anumite popoare, etnii sau grupuri se numesc imagini stereotipe sau stereotipuri. Așadar, stereotipul este „o formă de gândire rigidă și superficială, un clișeu cultural, o reprezentare despre ceilalți după categorii stabilite a priori.” Conform altei definiții, „un stereotip este expresia verbală a unei convingeri cu privire la o grupare socială sau la o persoană ca membru al acesteia. El are forma logică a unui enunț care atribuie sau contestă într-un mod nejustificat, simplificator și generalizator, cu o tendință emoțional-valorizatoare, unei clase de persoane anumite calități sau modalități de comportament.”
În măsura în care stereotipurile se comportă ca un criteriu de selecție perceptivă, contribuie astfel la întărirea convingerii oamenilor în „adevărurile” lor despre ceilalți și despre ei înșiși. Stereotipurile sunt reprezentări foarte stabile, însă nu definitive. Ele se schimbă la intervale mari de timp sau în urma unor evenimente cu mare impact asupra publicului.
Termenul de stereotip a fost teoretizat pentru prima dată de Lippmann Walter în 1922 fiind definit ca element de cogniție socială, construct mental (imagine) care ajută la interpretarea relațiilor sociale. Acesta a anticipat solul prototipurilor în clasificarea și interpretarea informațiilor. Teoria prototipurilor, lansată în 1973 de Rosch E., afirmă că indivizii recurg la repere pentru a compara membrii unei categorii cu membrii considerați tipici pentru categoria în cauză. Exemple de stereotipuri:
– bărbații sunt afectuoși
– femeile nu sunt bune la tehnicăb#%l!^+a?b#%l!^+a?
– bărbații sunt conservatori.
Se naște întrebarea dacă membrii contrastereotipi reușesc prin confruntare să modifice gândirea stereotipă a actorilor sociali. În primul rând trebuie precizat că stereotipurile se pot schimba în timp, că unele au o mare acoperire la un moment dat și că unele chiar pot să nu aibă acoperire în realitate. Spre exemplu, niciun studiu științific nu a evidențiat că ar fi o legătură între culoarea părului și inteligență. Cu toate acestea circulă stereotipul că „blondele sunt mai puțin inteligente”. Experimentele au arătat că atunci când sunt activate stereotipurile negative performanțele subiecților scad. Ex.: sub amenințarea stereotipului că au mai puține abilități intelectuale, negrii s-au temut că vor performa conform stereotipului și au subperformat. Pericolul stereotipizării a fost evidențiat și la stereotipurile de gen și etnice. Ex.: femeile au performat suboptimal la testele de matematică atunci când au existat elemente care au favorizat activarea stereotipului. Mecanismul a fost următorul: de teama de a nu face erori subiecții la care este activat stereotipul negativ încep să lucreze mai încet chiar și la sarcini simple ca să nu greșească. Când este activat stereotipul pozitiv subiecții urmăresc succesul și măresc viteza care dacă nu e temperată conduce la multiplicarea greșelilor. Activarea
stereotipului negativ conduce b#%l!^+a?la scăderea performanțelor care necesită creativitate, dar ar trebui să crească în cazul sarcinilor analitice. La fel și invers.
Stereotipurile sunt activate automat când întâlnim un anumit membru al unui grup social dar nu oricum; avem tendința să activăm stereotipurile dominante și să le reprimăm pe cele mai puțin dominate. Mai mult, dacă suntem motivați să evidențiem mai multe aspecte pozitive despre persoana respectivă se vor activa stereotipurile pozitive și invers. În aceste circumstanțe aceeași persoană poate fi caracterizată diferit în funcție de scopurile subiectului evaluator. Activarea stereotipurilor este determinată și de mediul în care se exprimă opinia public sau privat. În locurile publice prejudecățile se exprimă mai puternic decât în locurile private, fenomen explicat prin teoria facilitării sociale. Prezența celorlalți ca public sau ca actori sociali în acțiune, influențează performanțele indivizilor. În acest context s-a evidențiat fenomenul de preluare a răspunsului dominant conform căruia individul preia răspunsul pe care îl cunoaște cel mai bine. Spațiul public stimulează apariția stereotipului respectiv mai ales la subiecții cu anxietate socială care au tendința să utilizeze răspunsurile preexistente, învățate. În cazul în care întâlnim actori sociali care nu au trăsături conforme cu prejudecata, indivizii au tendința să filtreze informațiile disonante cu propriile cogniții și să le mențină pe cele consonante. Cotrastereotipul este tratat după zicala ,,excepția întărește regula”.
Spre deosebire de stereotipuri, unde accentul cade pe latura cognitivă, chiar dacă este vorba de o cunoaștere minimală, de cele mai multe ori eronată, prejudecățile sunt niște aprecieri, niște ?judecăți de valoare despre alte popoare preluate fără un examen critic din imaginarul colectiv. O astfel de apreciere este însoțită de „o atitudine de respingere sau ostilă față de o persoană care aparține unui anumit grup, pentru simplul fapt că ea aparține acelui grup și pentru că se presupune că ea ar avea calitățile reprobabile care se atribuie grupului respectiv.”
Prejudecățile
Ca și stereotipurile, prejudecățile sunt dobândite în procesul de socializare. Prejudecata are de obicei conotații negative formându-se fără o examinare atentă a realității. Ele exprimă atitudini defavorabile, sentimente negative. Uneori subiecții sunt conștienți alteori nu sunt conștienți de prejudecățile care există în grupul lor de apartenență. Forme ale prejudecăților: sexismul, rasismul, xenophobia.
Rasismul este definit ca prejudecată negativă despre persoane de etnie sau de rasă diferite. Cu toate că rasismul este sancționat puternic se constată ,,rasismul ambivalent”. Pe de o parte se promovează egalitatea de șanse pe de altă parte se constată reacții emoționale negative cu evitarea membrilor supuși prejudecății. Cu alte cuvinte cei aflați în nevoie din grupul etnic analizat sunt simpatizați dar și disprețuiți dacă sunt considerați vinovați pentru situația în care se află. Indivizi aflați într-o poziție inferioară cu nevoia de superioritate se raportează la grupuri etnice, rasiale considerate vulnerabile. Se mai întâlnește rasismul simbolic concretizat în manifestări subtile ale prejudecăților și respingerea discriminării.
Sexismul se definește ca prejudecăți despre indivizi care aparțin unor categorii diferite de gen. Condiția femeii în societate a fost una de subordonare mult diferită de cea din societatea modernă. Iată câteva din opiniile despre femei ale unor mari filozofi ai secolului al XVIII-lea:
– „Femeia este un nimic” (Voltaire).
– „Femeia a fost creată numai pentru plăcerea bărbatului” (Rousseau).
– „Bărbatul posedă forța și rațiunea, femeia nu are decât farmec” (Montesquieu).
Sexismul împotriva femeilor a fost prima categorie de sexism identificată, forma sa extremă fiind misoginismul (ura împotriva femeilor), prin care, ca și în cazul șovinismului, se exprimă b#%l!^+a?ura împotriva unui grup rival. Un alt termen utilizat, mai blând, este ginofobia prin care se exprimă teama de femei sau de feminitate. În multe societăți primitive (patriarhale, tradiționale, vechi) dar și contemporane, femeile sunt privite ca „sexul slab”, statutul lor ca „oameni” nu este recunoscut și precizat legislativ. Mișcările feministe cer oprirea sexismului împotriva femeilor, revendicând în raport cu bărbații egalitate în fața legii, reprezentare politică, acces la educație și pe piața muncii la angajare. De asemenea mișcările feministe luptă împotriva violenței domestice a căror victime sunt mai ales femeile, împotriva prejudiciilor generate de pornografia în care este exploatată femeia, cu scopul respectării dreptului de proprietate asupra propriului corp. Riscul formelor extreme ale mișcărilor feministe îl reprezintă considerarea lor ca o „minoritate”.
Atribuind unui grup un set de caracteristici specifice Septimiu Chelcea este de părere că :
„- Stereotipul este componenta cognitivă,
– Prejudecata este componenta afectivă, emoțională
– Discriminarea este componenta comportamentală.”
Clișeul
Clișeul este formularea care s-a uzat, în urma folosirii îndelungate. Unele cuvinte se uzează întocmai ca obiectele, semn că nu sunt indispensabile sau semn că realitatea se schimbă. Folosirea clișeului face ca discursul să fie plicticos, pentru că nu spune nimic nou. În plus, el este b#%l!^+a?semnul unei slăbiciuni în observarea realității de către jurnalist, al incapacității lui de a sesiza noul, în ultimă instanță, al inabilității/incapacității lui de e se exprima. Lanurile de grâu sunt întotdeauna galbene. Inutil să o repetăm. Bolta cerească (alt clișeu) nu poate fi decât impresionantă.
Clișeul, formula prefabricată, aplicabilă oricând, la orice, este materia primă a limbii de lemn, mai vechi sau mai noi. Ea lasă aparența gândirii sau o ascunde pe cea adevarată, ascunde adevăratele intenții, deturnează atenția, nu exprimă. Folosită conștient, deliberat, limba de lemn este o diversiune. Pentru că pornește de la lozinci și proverbe, de la adevăruri considerate unanim acceptate, care oferă un fals sentiment de confort psihic și intelectual.
Probabil că, în final clișeu și stereotip sunt sinonime, în orice caz, sfera lor semantică este foarte asemănătoare. „Opinie gata făcută care se impune ca un clișeu membrilor unei colectivități,” stereotipul deformează realitatea, este rigid, persistent. În același timp însă, conotațiile pozitive ale stereotipului sunt formulate de psihologia cognitivă: stereotipul oferă mijloace de categorizare conducând către scheme de adaptare. Din perspectiva psihologiei sociale pe de altă parte, stereotipul este o schemă în care se înscriu „opiniile persoanelor, ansamblul de credințe, prin care se filtrează realitatea obiectivă, ducând la prejudecăți, la stigmatizări.”
„Stereotipul este ideea despre… imagine care apare spontan când este vorba despre… Este reprezentarea – având o anumită stabilitate – unui obiect (lucruri, oameni, idei) împărtășită de membrii unui grup social. Stereotipul este un act de economie a percepției realității, printr-o compoziție semantică gata făcută, (…) prin care se înlocuiește și se orientează informația obiectivă. Este, totodată, o structură achiziționată, nu înnăscută, fiind supusă influenței mediului familial, cultural, experienței personale, precum și comunicării de masă, care, totuși, își are rădăcinile în afectiv, căci se leagă de prejudecată pe care, fie o raționalizează și o justifică, fie o incorporează.”( Bardin Laurence)
Transpus, stereotipul devine clișeu, iar clișeul semnifică de la caz la caz: grad de cultură scăzut, evitarea comunicării, tic verbal, până la slogan, lozincă. Media sunt considerate pe drept cuvânt, un factor esențial în crearea stereotipurilor. O modalitate de a le evita este următoarea:
„Dacă rasa, sexul, vârsta, orientarea sexuală sau condiția fizică sau mentală sunt relevante pentru un story, include-le într-un context care îi arată relevanța. Altminteri, renunță”
( Harrigan T. Jane).
Sex, sexualiate, gen
Emanciparea femeii s-a produs și se produce chiar în țări din Extremul Orient sau în lumea islamică. Ceea ar trebui să preocupe societatea contemporană este apariția mentalității, a confuziei între sexualitate și pornografie.
Un traseu scurt al evoluției sexualității s-ar desfășura astfel:
la început a fost doar instinctul;
apoi a apărut și plăcerea;
începând cu secolul al XVII-lea sexualitatea este spiritualizată prin credință, dar pe de o parte sechestrată în familie și pe de alta liberalizată în casele de toleranță;
sexualitatea este apoi percepută de mișcările feministe, un mijloc prin care bărbații fac din femei un obiect de care se folosesc;
apoi sexualitatea devine măsura tuturor lucrurilor;
acum manifestarea bolilor cu transmitere sexuală și mai ales a maladiei. SIDA obligă la reconsiderarea comportamentului sexual și la instituirea unor măsuri permanente de educație sexuală.
Vasile Jardan caracterizează genurile umane după anumite criterii, „predispoziții nativ-biologice și atribuții sociale:
genetice – organizarea cromatinei în nucleele celulare;
reproductive – morfologia organelor genitale și rolul în reproducere;
hormonale – hormonii androgin la bărbați și estrogen la femei;
somatice – organizarea corporală și genitală a femeilor și bărbaților;
civile – notarea sexului în actele civile;
psihice – identitatea de gen, conștientizată de individ”.
Sub influența concepției darwiniste se impune concepția „determinismului biologic” ca principiu de cercetare a fenomenelor. Astfel se consideră că factorii biologici sunt determinanți ai identității de gen. Orientările feministe au criticat concepția determinismului biologic al identității de gen. Rolurile și responsabilitățile obținute prin socializare determină diferențe de gen. În raport de exigențele culturale, politice, confesionale, economice se impun poziții diferite pentru femei și bărbați în politică, economie, educație, sferă socială, familie.
Schimbările sociale începând cu jumătatea secolului al XX-lea vor determina estomparea diferențelor de gen prin emanciparea rolurilor sexuale și modificarea conținutului rolurilor de gen. Se pot analiza și identifica solicitările față de rolurile de gen, a responsabilităților, barierelor și oportunităților bărbaților și femeilor în plan psihic și social, precum și evoluția acestora de-a lungul timpului sub influența contextului cultural, politic, economic, confesional.
În opinia Corneliei Rada, obiectivele educației de gen sunt:
„ – identificarea propriilor opinii și percepții a rolurilor sociale ale bărbaților și femeilor în contextul solicitărilor actuale;
clarificarea diferențelor dintre genuri;
analiza modului subiectiv de percepere a genurilor și diferențelor dintre acestea;
promovarea atitudinii de parteneriat dintre reprezentanții sexelor masculin și feminin;
constituirea unor relații echitabile în raport cu reprezentanții ambelor sexe.” b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Gender (engl.) cu echivalentul în limba română gen
Abordarea similitudinilor, diferențelor dintre bărbat și femeie în disciplinele socio-umane științifice, sub numele gender, sunt de dată relativ recentă în România deoarece conceptul în sine poate produce confuzie. În termenul englezesc funcționează simetria bărbat și femeie pentru cele două genuri gramaticale în timp ce în limba română există genul neutru. Totuși genului neutru îi corespunde în plan psihosocial termenul de androgin care desemnează masculinitate-feminitate. Androgin care provine din andros și gine nu însemnă bisexual sau transsexual, ci presupune a avea sau dorința unor calități de masculinitate și feminitate. „Studiile de gen, gen social, au căpătat amploare în România din ultimul deceniu al secolului al XX-lea, în prezent utilizându-se concomitent și englezescul gender atât la noi cât și în țările postcomuniste.”
„Diferențele de sex sunt biologice, cele de gen sunt socioculturale”. Distincția sex/gen se b#%l!^+a?făcea implicit prin utilizarea termenului de roluri de gen. b#%l!^+a?Se evidențiază o evoluție a conceptelor gen și identitate de gen. „Noțiunea gender în literatura română și în traducere – gen a fost pentru prima dată utilizată în sensul actual în 1968 de psihologul britanic Robert Stoller.” A fost ulterior preluată de teoreticienii din mișcarea feministă a celui de-al Doilea Val și folosită în scopul definirii diferențelor socio-culturale dintre masculinitate și feminitate. Se realizează astfel separarea termenului tradiționalul „sex”‚ pe seama căruia a fost lăsată despărțirea condiționată biologic. Ideea dată este vehiculată de circa două decenii‚ încercându-se o explicație a tuturor diferențelor dintre femei și bărbați și a fost lansată de scriitoarea Simone de Beauvoir (1908-1986). Se apreciază că autoarea celei mai deliberate opere ale feminismului secolului al XX-lea – „Al doilea sex”, publicată în 1949‚ a generat Valul Doi în această mișcare. Apare ideea generală‚ că nu factorii biologici‚ psihologici sau economici‚ ci constructele sociale perpetuate prin tradiția patriarhală determină distincția între bărbat și femeie.
Ulterior ideea va fi preluată și dezvoltată însă pe parcursul celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea‚ cu deosebire în ultimul deceniu. „S-a trecut de la concepțiile radicale feministe‚ conținând o critică severă a epistemologiei tradiționale de umilire a capacităților femeilor‚ la o conceptualizare și afirmare în calitate de orientare distinctă psihologică în cadrul acelorași mișcări. Actualmente identitatea de gen se prezintă ca o temă importantă în psiho-sociologie‚ studiindu-se diferențele determinate de gen‚ rolurile de gen‚ autopercepția ?masculinității și feminității‚ androginia‚ stereotipurile de gen.”
Sex-gen și reprezentare mediatică
Reprezentarea a fost întotdeauna un concept important pentru feminismul contemporan. Mișcarea femeilor nu este angajată numai într-o luptă „materială” referitoare la drepturile și oportunitățile pentru femei, ci și într-un conflict simbolic referitor la definiția feminității (și, prin omisiune, a masculinității). Astfel că, în domeniul științelor comunicării și al studiilor mas-media, și-au făcut simțită prezența în ultimii douăzeci de ani studiile cu tematică de gen, care se construiesc pe trei niveluri:
„Integrarea dimensiunii de gen la cele trei niveluri ale construcției mesajului mediatic b#%l!^+a? (producerea, conținutul și receptarea acestuia);
Investigarea identității și poziționării de gen din perspectiva hegemoniei, diferențierii, parodierii genui normativ;
Chestionarea și deconstruirea categoriei de gen corelativ cu deconstruirea subiectivității și performativitatea (corporală și discursivă) a genului.”
Din momentul în care mass-media nu au mai fost considerate „oglinda” realității, ci construcția socială a acesteia, critica feministă a „obiectivității” știrilor a pledat fie pentru o relatare neutră, imparțială, fie pentru echilibru între „vocile” și posturile deținute de femei și cele ale bărbaților, fie pentru conștientizarea masculinității discursului hegemonic: ceea ce contează drept adevăr într-o situație dată este determinat de cei care au puterea de a defini realitatea.
În ciuda diversităților subiectelor de cercetare din abordările feministe legate de reprezentarea feminină în media, există o serie de subiecte recurente care structurează varietatea tematică în jurul a trei probleme:
Stereotipuri și socializarea de gen
Ideologie b#%l!^+a?
Pornografie.
Stereotipuri și socializare
La început, această temă a fost lansată de cercetătorii în domeniul comunicării prin referire la imaginile stereotipe ale femeilor prezente în media și la efectele acestor imagini asupra audienței. Similaritățile acestor studii se referă la sub-reprezentarea femeilor în media, atât în zona producătorilor, cât și a conținutului de informație. Chiar și prezența de conținut a femeilor tinde să se limiteze la femei tinere și frumoase în mod convențional, definite în funcție de soț, tată, fiu și prezentate într-o atitudine de supunere, de dependență sau pasivitate, în orice caz, într-un spațiu social din afara deciziei. Moda top-modelelor, de pildă, promovată prin mass-media, socializează femeile în interiorul unor standarde de frumusețe utopice, uneori periculoase pentru sănătate „creând un model de feminitate simplist și incofortabil fizic și psihic pentru foarte multe femei, fie că acestea sunt conștiente sau nu de acest lucru.”%l!^+a?
Ideologia
Teoriile feministe privind transmiterea ideologiei prin media sunt parte din domeniul critic al studiilor culturale și de comunicare în acest domeniu. Intervențiile feministe în teoria ideologiei vin dinspre curentul radical și marxist, dar, în special, dinspre feminismul socialist. Feministele socialiste se centrează pe conectarea modului de producție capitalist cu exploatarea femeilor, având ca bază neomarxismul, psihanaliza și teoria ideologiei. Marx, Lacan și Freud, alături de teoria ideologiei al Althusseer și Gramsci, oferă un cadru teoretic pentru articularea ideii de ideologie dominantă și hegemonie în societate. Una dintre cele mai importante teme abordate de feminism în domeniul studiilor culturale axate pe conceptul de ideologie, este identificarea modalităților concrete de construire socială a unor subiecte genizate (fie acestea persoane sau subiecte ale operelor culturale). Spre exemplu, analiza genului televizual „telenovelă” arată că filmul furnizează audiențelor feminine o pluralitate de narațiuni care sunt centrate simbolic în jurul ideii de comunitate, de familie. „Lumea serialelor tip telenovelă este considerată realistă de aceste audiențe specifice tocmai pentru că este o imagine transmisă de mass-media, care ia ca punct de plecare modul în care funcționează o societate patriarhală în care puterea este deținută, în special, de bărbați.”
Pornografia
Tema pornografiei nu este prezentă în cercetări feministe de același rang academic și intens ca stereotipurile și ideologia. Primele studii pe această temă se limitau la a analiza atitudinea consumatorilor bărbați de pornografie, ignorând portretul degradant al femeii în acest tip de comunicare. Pornografia este o formă de inegalitate sexuală, în care femeia este prezentată ca un obiect de piață cu rolul de a satisface dorințele bărbaților și nimic mai mult, ceea ce, în fond, spun cercetătorii în domeniu, este o formă de erotizare a puterii și a violenței masculine.
Curentul feminist radical a inițiat activități împotriva pornografiei, pe care o consideră forma culturală ultimă de violență și ură împotriva femeii, care duce în mod necesar la conceperea pornografiei ca produs și sursă, deopotrivă, a unei societăți misogine. Studiile asupra pornografiei se întâlnesc în concluzia potrivit căreia acest tip de mesaj are o influență serioasă asupra comportamentului real al bărbaților față de femei: pornografia este teoria, iar violul este practica. Într-o perspectivă instituțională, studiile centrate în jurul acestei teme trimit la ideea de violare a drepturilor civile ale femeilor de către producții media pornografice și consideră că acest fenomen afectează egalitatea șanselor în societate prin împiedicarea manifestării femeilor ca cetățeni actori cu drepturi depline în societate.”
Discriminarea de gen
Drepturile femeilor pot fi violate în forme diferite, cum ar fi: violența domestică sau hărțuirea sexuală la locul de muncă, mutilarea genitală, contracepția împotriva fetușilor de sex feminin, defavorizarea la promovarea profesională și alte asemenea manifestări întâlnindu-se și în practicile tradiționale. Toate statisticile arată că cele mai frecvente victime ale bătăii, incestului, violului, răpirii, uciderii pentru zestre, sclaviei sexuale, mutilării corporale sunt persoanele de sex feminin.
Decretul din 1966 din România care interzicea dreptul femeilor la întreruperea sarcinii și faptul că mijloacele moderne de contracepție nu erau permise legal a constituit o încălcare a drepturilor femeii și familiei de a decide asupra planificării familiale. Drepturile omului sunt și drepturile femeilor. Iată patru căi de acțiune pentru evitarea încălcării drepturilor omului, frecvent încălcate femeilor doar pentru că sunt femei:
1. Drepturi politice și civile. Femeile au limitate drepturile pe baza statutului marital. Deși legislația pedepsește impunerea relațiilor sexuale cu forța, aceste legi nu sunt extinse în raporturile conjugale.
2. Drepturi socio-economice. Se accentuează faptul că opresiunea femeilor este de ordin economic, eliminarea acesteia ar elimina și vulnerabilitatea acestora la violență.
3. Drepturi legislative. Se consideră necesară constituirea unui cadru juridic la nivel local și național pentru ajutarea eliminării discriminărilor bazate pe apartenența sexuală.
4. Transformarea feministă a Drepturilor Omului. Se încearcă prin aceasta lărgirea conceptului de „drepturi ale omului” un fel de eliminare a graniței dintre public și privat cu scopul mediatizării cazurilor de violare a vieții femeilor.
România a ratificat în 1982, Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată de Adunarea Generală a ONU. Guvernul României a prezentat patru rapoarte (ultimul în anul 2000) privind implementarea convenției în România. Convenția prevede (articolul 1., articolul 2, art. 5 lit. a, art. 10 lit. C. ș.a.) și definește clar ceea ce statele trebuie să ia în considerare. Se vor lua măsuri împotriva diferențierii, excluderii sau restricției bazată pe sex, contra restrângerii drepturilor în domeniile politic, economic, social, cultural și civil sau în orice alt domeniu. Statele părți se vor preocupa de modificarea schemelor și modelelor de comportament social și cultural ale bărbatului și femeii, pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăților și practicilor cutumiare sau de altă natură, care sunt bazate pe ideea de inferioritate b#%l!^+a?sau superioritate a unui sex, sau pe imaginea șablon privind rolul bărbatului sau al femeii. Statele vor milita legislativ și civic pentru eliminarea oricărei concepții șablon privind rolul bărbatului și al femeii la toate nivelurile și în toate formele de învățământ.
„Opinia conform căreia drepturile femeilor pot fi încălcate în mod natural sau inevitabil este una nefolositoare, chiar și pentru statutul bărbaților. Această perspectivă funcțională de a privi relația bărbat-femeie plasează bărbații pe o treaptă ontologic inferioară.”
În fapt relația bărbat-femeie nu este simetrică și reciprocă ca urmare a tolerării mascate a sexismului. Concepția conform căreia o persoană este superioară sau inferioară în funcție de apartenența sexuală a determinat mai multe categorii de sexism, două fiind mai pronunțate: împotriva femeilor și împotriva bărbaților. Promovarea sexismului generează o serie de rivalități între sexe cu consecințe de distorsionare a principiului marital în plan intern și extern, o competiție de putere care ignoră caracterul de complementaritate al bărbatului cu femeia. „Operăm cu conceptele de egalitate de gen nu de sex, de drepturi egale, nu de sexe egale, ceea ce sugerează complementaritatea și diferența în același timp.”
Legea nr. 48/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.69/31 ianuarie 2002, definește discriminarea sexuală astfel: „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de sex sau orientare sexuală care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, ?folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic și cultural sau oricare alte domenii ale vieții publice.” De asemenea se stabilește că persoanele, grupurile de persoane sau comunitățile vor răspunde pentru orice comportament activ sau pasiv care generează discriminare. În România funcționează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Stigmatele fizice se referă la caracteristici fizice respingătoare, la malformații fizice. Stigmatele referitoare la trăsăturile de caracter percepute respingătoare sunt de exemplu: pasiunile ieșite din comun, înșelătoria, mândria, alcoolismul, extremismul. Stigmatele colective rezultate din apartenența la o rasă, religie care se transmit din generație în generație afectând toți membrii familiei. Sunt și autostigmate care se exprimă în dispreț pentru propria persoană. Ca și în cazul prejudecății negative cei cu stigmat se vor strădui să combată stigmatul în diverse moduri: operații estetice, refuzul acceptării normelor, dezvoltarea unor capacități deosebite. Cei cu stigmat pot manifesta sentimente de repulsie față de străini, își pot inhiba emoțiile, se simt stânjeniți dacă li se acordă o atenție prea mare. Dacă normele sociale sunt mai flexibile cu sancționarea prejudecății, în cazul discriminării sancțiunea este foarte fermă. Cercetările au arătat b#%l!^+a?că în SUA aplicanții albi primesc oferte de angajare de trei ori mai mult ca negrii sau hispanicii. Discriminarea apare ca rezultat al stereotipurilor privind grupul în cauză, este alimentată de prejudecăți și legitimează gândirea stereotipă. Discriminarea rasială este vizibilă la angajare, se manifestă instituțional și reprezintă un scut protector pentru menținerea poziției privilegiate.
Procesele care cresc influența gândirii stereotipe sunt:
Se reține mai ușor și pentru mai mult timp și se reactualizează mai rapid informațiile concordante cu stereotipurile noastre față de cele neconcordante.
Faptul că vedem și auzim frecvent stereotipuri ne face să adoptăm stereotipuri în comportament și gândire.
Stereotipurile sunt menținute în procesul atribuirii.
Lupta împotriva stereotipurilor se poate face astfel:
Confruntarea actorilor sociali cu indivizii contrastereotipi. Cererile explicite de a evita ?stereotipurile pot avea efecte perverse. Ex.: să nu discriminăm femeile activează stereotipul și conduce la discriminare ca urmare a creșterii anxietății sociale. Rostirea stereotipului activează răspunsul dominant.
Oferirea de informații suplimentare despre membrii grupului vulnerabil (discriminat) conduce la diluția stereotipurilor. Fenomenul diluției apare și atunci când cel care face evaluarea cunoaște scopul acesteia.
Diferențe de gen și niveluri de modernizare
Tradițional feminismul, ca filosofie și mod de abordare a diferențelor sociale, se orientează la nivelul a cel puțin două coordonate majore de analiză. Pe de o parte, este vorba de diferențele la nivel social, în special din punct de vedere normativ, între bărbați și femei, iar pe de altă parte, este vorba despre analiza diferențelor dintre profilul cultural și determinanții valorici normativi asimilați de femeile din interiorul aceleiași societăți.
În cadrul primei direcții de analiză se consideră că bărbații în societățile moderne, datorită unei serii de determinanți istorici, se află în poziția de a genera reguli sociale și de a coordoana în b#%l!^+a?mai mare măsură felul în care funcționează societatea și sunt respectate aceste norme. „Mișcările feministe, în această perspectivă, se orientează reactiv, ca atenție firească a femeilor de a nu fi discriminate de către diversele componente ale sistemului și de a avea garantată egalitatea de șanse. Din acest punct de vedere, feminismul este un demers legitim de evaluare și monitorizare permanentă a diferenței de drepturi între femei și bărbați.”
O a doua coordonată majoră de analiză a problematicii de gen se referă la diferența între b#%l!^+a?mediul rural și cel urban. Aceasta este o coordonată de acțiune, care are în vedere depășirea modalităților tradiționale de definirea rolurilor sociale ale bărbaților și femeilor, a patternurilor valorice și normative ce țin de structurile tradiționale. La nivelul acestei coordonate „activismul mișcărilor feministe se bazează pe evidențierea palierelor de discriminare la care sunt supuse femeile tocmai de către femei, la evidențierea grupurilor și patternurilor sociale a căror inerție tradițională se opune mișcării feministe, cu funcții de modernizare.”
Tipologii feminine
Femeia sensibilă care nu poate supraviețui fără protecția bărbatului – exemplul ne-a fost dat pentru prima oară de Dimitrie Cantemir. El a fost printre primii care a adus femeile în atenția ochiului public, în scrierile sale. În acele vremuri, evident, nu erau demne de atenție decât doamnele, domnițele, soțiile sau fiicele de boieri și nobili. Chiar și așa, era un progres remarcabil în mentalitatea bărbaților, obișnuiți pe atunci să ignore partea feminină a lumii. Legislația din Evul Mediu stabilea că femeile trebuie să aibă parte de o judecată mai puțin aspră pentru că „iaște mai proaste și mai lesne spre cădere decât bărbații,” după cum se arată în primul cod de legi în limba română. Într-un studiu asupra femeilor române din perioada medievală, Șarolta Solcan descrie clar statutul femeii și rolul ei în societate și familie. Fetele aveau dreptul de a se logodi și căsători după vârsta de 12 ani, iar femeile căsătorite trebuiau să-și asculte soțul să-l urmeze pretutindeni și să accepte să fie tratate cu violență. Divorțul era scos din discuție. La casele mari, reprezentantele sexului frumos s-au dovedit extrem de pricepute în b#%l!^+a?tranzacții cu terenurile familiei, multe dintre nevestele din pătura medie e societății se ocupau de negustorie, iar fetele sărace se angajau ca slujnice.
Femeia frumoasă din Evul Mediu – în Evul Mediu, pentru ca o femeie să fie considerată frumoasă, spune tot Cantemir, ea trebuia să aibă „trup mlădios, cu albă pieliță, cu negri și mângâietori ochi, cu subțiri degețele, cu roșioare unghișoarele, cu molcelușe vinișoarele, cu scusit mijlocelul și cu rătungior grămăgiorul.”
Țăranca tradițională
În jurul anului 1900, majoritatea covârșitoare a populației locuia în mediul rural, iar ocupația principală era agricultura. Încă din acea vreme, țăranca română a fost subiect de observație pentru mulți
intelectuali. Dimitrie Cantemir făcea o comparație uimitoare între femeile de rang nobil și țărănci. „Boieroaicele sunt frumoase într-adevăr, dar cu mult mai prejos în frumusețe decât femeile din popor; acestea le întrec în frumusețe, dar de cele mai multe ori sunt ușuratice și pline de năravuri din cele mai rușinoase.”
Cercetătorul Costion Nicolescu, de la Muzeul Țăranului Român, spune că femeile se ocupau în acea perioadă de tot ce ținea de bunul mers al lucrurilor în casă: „Ele se ocupau de toate pregătirile pentru cele trei momente importante din viața omului – nașterea, nunta, moartea. Tot ele se ocupau de medicina tradițională, de întreținerea gospodăriei, de prepararea hranei, de creșterea și educarea copiilor, făceau îmbrăcăminte.” La oraș, femeile începuseră să se preocupe ceva mai mult de educație, însă în privința drepturilor, diferențele nu erau vizibile. Politologul Mihaela Miroiu amintește că „femeile aveau foarte puține drepturi civile (cum ar fi cel al educației la toate nivelurile), nu aveau acces la cele mai multe profesii, la custodia copiilor și, desigur, nu aveau niciun drept politic.” O minoritate a femeilor era alcătuită din mici lucrătoare în croitorie și textile, în servicii, însă „predominau școlile de menaj, pensioanele de domnișoare, adică școlile de viitoare neveste și mame,” adaugă prof. Mihaela Miroiu.
Aristocratele
Primii pași către femeia modernă i-au făcut doamnele din înalta societate, care aveau contacte în Europa, erau școlite și aveau influență. Aristocratele au înființat organizații și asociații în cadrul cărora concepeau programe care vizau celelalte categorii de femei, inclusiv pe cele din mediul rural. Datorită erudiției lor, aceste femei au insistat asupra importanței asistenței medicale de specialitate pentru toată lumea și au reușit să impună ideea că dreptul la educație va face din femeie o mamă mai bună.
Martha Bibescu (alias Martha Bibesco) a fost romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX. Descendentă a ilustrelor familii Lahovary li Mavrocordat, ea s-a remarcat și ca gazdă a fastuoaselor întâlniri moderne de la Palatul Mogoșoaia, palat pe care îl iubea nespus. A scris lucrări autobiografice și de inspirație istorică, unele publicate sub pseudonimul Lucille Duclos. A luptat pentru țara sa, în Primul Război Mondial, din octombrie 1916 până în mai 1918, a condus Spitalul nr. 118, amenajat pe propria cheltuială în grajdurile de pe Strada dr. Grozovici. Din 1955 a devenit membră a Academiei Regale de limba și literatura franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupa contesa Ana de Noailles. Este de asemenea autoarea jurnalelor sale – „Jurnalul Politic 1939-1941”, „Jurnal 1915,” care constituie una dintre cele mai obiective priviri asupra acelor vremuri.
Ce le-a făcut pe femei să își dorească un alt rol în societate? „Începutul industrializării, creșterea gradului de cultură, revolta pe starea de dependență și pe cultura inferiorității de gen, întâlnirile cu surorile lor occidentale întru convingeri privind nevoia imperioasă a egalității în drepturi civile și politice cu bărbații,” explică prof. Miroiu.
Femeia intelectuală
În perioada interbelică, femeia câștigase deja o mulțime de drepturi: purta pantaloni, putea avea părul tuns, făcea sport împreună cu soțul, se plimba cu bicicleta. Emanciparea femeilor s-a manifestat și în plan intelectual. Pentru perioada interbelică, numele feminin cu totul remarcabil este Hortensia Papadat-Bengescu, mare prozatoate, romancieră, nuvelistă a vremii. Căsătorită la vârsta de 20 de ani, cu un colonel prea puțin sensibil la artă, în general, și la nuanțele cuvintelor, în special, va intra rapid în „cariera” de mamă a patru copii, dar cu toate acestea, ea nu va abandona literatura. Scrie poezii, teatru, face presă. Scrie mult în franceză. Cultă, subtilă și discretă, Hortensia Papadat-Bengescu se dedică rolurilor tradiționale asociate femeilor epocii, dar conduita sa arată o deschidere avangardistă către observație, contemplație și analiză psihologică. Abia după zece ani de la debut, scriitoarea va fi recunoscută, lucru care face extraordinară perseverența cu care Hortensia își urmează vocația de scriitoare. S-a bucurat de admirația lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Felix Aderca. În 1936 a fost premiată de Societatea Scriitorilor Români.
Ar fi nedrept, ca atunci când ne referim la femeia intelectuală, să nu o amintim și pe Ana Aslan, medic specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958-1988). Ana Aslan a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J. F. Kennedy, Indira Ghandi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Alături de farmacista Elena Polovrăgeanu, Ana Aslan a inventat produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.
Femeia multilateral dezvoltată
Odată cu dezvoltarea industriilor în România, a apărut femeia-muncitor, care nu mai era exclusiv dependentă de veniturile soțului. Regimul care a desăvârșit acest tip de femeie a fost comunismul, când munca era obligatorie. Depersonalizarea promovată atât de intens de comunism în România a dus la contruirea unei imagini a femeii compusă din bucăți: femeia-excavatorist, mamă devotată, gospodină desăvârșită, profesoară, tovarășa inginer, tovarășa doctor. Femeia era neobosită, părea capabilă să facă orice. Desexualizarea atinsese apogeul, salopeta părea îmbrăcămintea obișnuită pentru o femeie, iar prototipul ideal de femeie era nimeni alta decât modelul Elena Ceaușescu.
Femeia eliberată de povara sexualității
După Revoluția din 1989, prima reacție masivă observată la femei a fost eliberarea de povara sexualității. Fenomenul îngrijorător a fost creșterea ratei avorturilor. Apoi, când lucrurile au revenit la normal din acest punct de vedere, româncele au început să se redescopere și au găsit o plăcere în a-și arăta frumusețea. Astfel a apărut, aproape brusc, modelul sexualizat, susținut puternic de presa care s-a văzut, dintr-o dată, liberă.
Femeia breloc sau femeia „anexă” a bărbatului – este genul de femeie frumoasă și cam atât, iar bărbații o folosesc doar pentru a se făli. Un exemplu concret este Monica Gabor – o domnișoară de două ori mai tânără decât partenerul de sex opus, care a și reușit, în timp, să își construiască o carieră de succes în lumea modelingului.
Femeia de succes – este cel mai nou tip de femeie în România: femea independentă. Politician: Mona Muscă, Anca Boagiu, Renate Weber. Afacerista de succes: Camelia Șucu (Moxexpert), Carmen Radu (președinte Eximbank). Femeia care se ocupă de strategii și planuri de care bărbații Evului Mediu nu le-au crezut vreodată în stare.
Femeia politician Ana Ipătescu a fost eroina revoluției de la 1848 din Țara Românească. Datorită soțului ei, funcționar la Departamentul Vistieriilor, a participat la întâlniri ale societății secrete Frăția unde a cunoscut câțiva conducători care ulterior au intrat în guvernul revoluționar după izbucnirea revoluției de la 9 iunie 1848. Ana Ipătescu a participat direct, în fruntea mulțimii pro-revoluționare bucureștene la eliberarea guvernului revoluționar, arestat la 19 iunie 1848, în urma unui complot contrarevoluționar.
Evoluția femeilor din România s-a desfășurat aproape simultan cu a celor din restul Europei, dar până la un punct. Comunismul a izolat femeile române, le-a depersonalizat în mare măsură și le-a afectat atât de puternic, încât doamnele noastre încă nu au reușit să recupereze etapele pierdute. Femeile au fost tratate separat în societate, aproape dintotdeauna, chiar prin reglementări specifice în legile scrise sau nescrise.
Capitolul II
Feminism și modernitate
2.1 Teorii feministe
Teoria feministă presupune o abordare emițător-mesaj-receptor directă, în care se consideră că media transmite mesaje despre gen publicului larg. Trei teme centrale sunt cel mai adesea vehiculate: stereotipurile despre gen, pornografia și ideologia. Feminismul susține că producătorii de mesaje media sunt cel mai adesea bărbații cu o situație materială foarte bună care reproduc prin mesajele transmise schema patriarhală. În organigramele organizaționale ale instituțiilor media, persoanele de sex feminin, conform abordării feministe, sunt prezente în marea majoritate a cazurilor în posturile prost plătite. Unii autori susțin că aceasta este una dintre cauzele prezentării eronate a realității de către media. Media prezintă realitatea distorsionată, femeile fiind subreprezentate în conținuturile făcute public, cu toate că femeile reprezintă mai mult de jumătate din populația globului. Însăși definiția feminității este luată în discuție, calități precum spiritul docil, maleabilitatea sunt ridicate la rangul de virtuți ale feminității de către media, iar consumul este drumul spre auto-împlinire.
Publicitatea nu este cruțată de critica feministă. Cercetătorii vorbesc despre o întârziere culturală a imaginii femeii în publicitate, imagine care nu ține pasul cu schimbările din societate. Dorințele femeilor merg dincolo de bucuriile domestice, lucru minimalizat de media, în timp ce în viața reală, mult prea puține femei sunt dispuse să joace rolul femeii fatale, rol atât de mediatizat. În ceea ce privește realitatea genului, părerile sunt împărțite în rândul adepților curentului feminist. „Rolul femeii, conform cercetătorilor, este unul atât de cultural și istoric, femeile nu trebuie considerate doar o categorie demografică, fiecare decizie de cercetare, de stabilire a conținutului mediatic trebuie reconsiderat nu doar în funcție de preferințele audienței.”b#%l!^+a?
Prin socializare se înțelege predarea unor norme și valori stabilite prin căi de recompensare simbolică și pedepsirea pentru diferite feluri de comportament; cu ajutorul procesului de cunoaștere ființele umane învață cum să se comporte în anumite situații și căror așteptări să facă față.
Diferențierea dintre sex și gen este introdusă prima oară de către G. Rubin, iar unul dintre conceptele larg dezbătute a fost acela de Performing Gender a lui J. Butler. Pentru reprezentanții acestor teorii, genul este o construcție socială și culturală. Societatea în care trăim este o societate a diferențelor, acestea sunt semnalizate nu în ultimul rând prin limbaj, genul este conform teoriilor feministe o parte esențială a culturii, definită ca producție a sensului și subiect al unei lupte și negocieri continue. „Majoritatea studiilor feministe de debut s-au concentrat în jurul întrebării: Ce face media femeilor? Aici răspunsurile trec pe teritoriul teoriei utilizării și a recompenselor: telenovelele satisfac nevoia de eliberare emoțională, de identificare, de escapism, dar și de informare și integrare socială, revistele cultivă un sentiment de prietenie și de confidențialitate al cititoarelor…”
Feminismul anilor șaptezeci, radical prin excelență, a fost înlocuit de un feminism mai nuanțat. Problematica oprimării femeilor a servit ca sursă de inspirație și pentru alte categorii asuprite cum sunt minoritățile sexuale, analiza receptării a deschis o nouă perspectivă cercetării feministe. Tot mai multe voci dinspre științele naturii, vin să contrazică teza precum genul este ceva care se învață social și accentuează diferențele psihologice și comportamentale dintre bărbați și femei.
2.2 Discurs feminin și feminist în societatea românească postcomunistă
În societatea contemporană a exploziei comunicării, mass-media joacă un rol esențial în formarea imaginilor publice, a interacțiunilor particulare, menținând sau schimbând reguli, reprezentări, stiluri de viață. De aceea, este vital să sensibilizăm opinia publică asupra stereotipurilor, distorsiunilor și prejudecăților din universul mediatic. În perspectiva vizibilității și valorizării diferenței (minorități etnice, sexuale, religioase), se pare că triada femei/mass-media/societate reprezintă o adevărată provocare a societății postcomuniste.
În pregătirea Congresului Internațional al Femeii-Beijing, 1995, Media Watch din Canada a pregătit, cu sprijinul UNESCO, o monitorizare globală a principalelor mijloace de comunicare în masă (presă scrisă și audiovizual) privind prezența femeii ca subiect și obiect al informației mediatice într-o singură zi, aleasă aleator – 18 ianuarie 1995. Au participat 80 de țări din toate continentele, iar rezultatele au fost raportate pe regiuni: Asia de Est, Asia de Sud, Africa, Orientul Mijlociu, Europa de Est, Europa de Vest, America de Nord, America Centrală și Caraibele, America de Sud, regiunea Pacificului. b#%l!^+a?
În ceea ce privește prezența femeii în știri, s-au înregistrat două mutații semnificative: în ultimii 30 de ani a crescut considerabil numărul femeilor-jurnalist (40% în 1995), dar în schimb a crescut extrem de lent numărul femeilor intervievate în știri: „Știrile sunt adesea prezentate de femei, dar rareori despre femei.” În Asia de Sud, chiar dacă 68% dintre jurnaliști sunt femei, doar 13% dintre persoanele intervievate sunt femei. În Europa de Est și în Europa de Vest, 37% din totalul jurnaliștilor sunt femei (mai multe la radio și în tv decât în presa scrisă), dar numai 14, respectiv 15% dintre persoanele intervievate sunt femei. Această investigare globală a evidențiat o fisură între femeia ca autor de știri și femeia ca obiect al știrii. Dacă reporterii de ambe sexe prezintă în mod echilibrat știrile locale, există o diferență semnificativă privind actorii evenimentelor: femeile apar mai des în știrile locale, bărbații în cele naționale, confirmând faptul că în majoritatea țărilor politica e dominată de bărbați.
Procentul femeilor – jurnalist în Europa de Est se subcategorizează astfel: 18% pentru știri locale, 42% pentru știri naționale și 41% pentru internaționale; femeile intervievate sunt 16% în story-uri locale, 24% în știri naționale și 30% în story-uri internaționale. Focalizarea tematică este și ea diferită: arta, divertismentul și chestiunile sociale sunt feminine; economia, sportul, războiul, terorismul sunt permanent acoperite de bărbați. Bărbații acoperă, de asemenea, mai multe știri centrale (peste 60%): politică, dezastre, crize internaționale.
Cel mai mare număr de femei intervievate apare în domeniul sănătății și medicinei, socialului, artei, problemelor casei și familiei (30%), în timp ce numărul cel mai mare de bărbați intervievați apare în politică (93%), economie (91%), război, terorism (90%), crize internaționale (88%). Doar 11% din totalul știrilor tratează probleme ale femeilor: 3% schimbarea rolului tradițional alocat femeii, 2% portretul femeii în mass-media. Este interesant că trei regiuni America de Nord (prin tradiția și ponderea mișcării feministe), Africa (prin supremația femeii în economie) și Orientul Mijlociu relatează numeroase știri despre femei în a?raport cu celelalte regiuni ale lumii.
Cinci ani mai târziu, pe 1 februarie 2000, rezultaltele unei monitorizări similare, sunt aproape neschimbate din punct de vedere cantitativ: 18% știri despre femei, față de 82% știri despre bărbați. Femeile sunt în continuare 41% reportere și prezentatoare, față de 18% obiect al știrii, altfel spus, personalitate demnă de a fi prezentată opiniei publice. Această disproporție se datorează faptului că, din cele circa 16.000 de știri, peste 50% se referă la domenii masculine prin excelență: politică, finanțe, chestiuni juridice. În schimb, femeile – jurnalist își fac o intrare triumfală în jurnalismul de televiziune, unde reprezintă deja majoritatea (56%). Este interesant de menționat faptul că reporterele selectează mai multe știri despre femei decât bărbații, dar este greu de stabilit dacă e vorba de orientare proprie sau de atribuirea de sarcini din partea superiorilor care le încredințează subiecte feminine (soft).
Diferența fundamentală între prezența mediatică a femeii în 1995 față de 2000 este legată de extinderea reprezentării politice: de la 7% în 1995 și 12% în 2000; în finanțe – business, știrile despre femei aproape s-au dublat: de la 9% în 1995 la 17% în 2000. „În ciuda schimbărilor cantitative nespectaculoase, nu se poate ignora îmbunătățirea calității relațiilor între comunitatea academică și ONG-uri, între cercetarea de gen și vizibilitatea mediatică a acestei cercetări, la nivel internațional și național (recentele dezbateri la radio și televiziune ?privind dimensiunea de gen în societate, economie, educație.” Dacă această diferență de gen este corelată influenței și puterii, mesajele mediatice ar trebui să-și lărgească atât sfera de interes, cât și orizontul de așteptare al lectorilor, incluzând toate rasele, vârstele, sexele, grupurile ocupaționale sau chiar practicând, atunci când este necesar, o discriminare pozitivă-vizibilitatea prezenței feminine în afaceri, politică, economie, știință.
Genul nu este doar o diferență biologică și culturală, el este în primul rând o problemă de putere și de dominare simbolică exercitată la locul de muncă, pe stradă, în spațiul privat. Cei care dețin puterea decid asupra modului de lectură a realității, asupra normelor de comportament, altfel spus, asupra normei și devianței. Maximele dominanților sunt prezentate ca reguli universale, emblematice pentru experiența umană în general. Cercetările psihosociologilor și ale antropologilor nu au găsit variații semnificative privind sociabilitatea, motivarea, stima de sine sau abilitățile cognitive legate de diferența sexuală. În ciuda rezultatelor cercetărilor, percepțiile privind rolurile sexuale și de gen sunt departe de a se fi modificat radical. Procesul prin care se construiește identitatea feminină este mai puțin determinat de factori biologici inerenți, cât de norme externe și relații de putere ce consolidează „dominația masculină.”
Anihilarea simbolică a femeii se menține în ciuda „revoluției feminine” (G. Lipovetsky), a bătăliei pentru șanse egale. În contextul menținerii invizibilității sau marginalității femeii în b#%l!^+a?mass-media (fenomen datorat atât masculinizării sferei publice, cât și reticenței femeilor însele de a intra în sfera politică – situație valabilă mai ales în țările postcomuniste), este esențial ca discursul mediatic să inițieze o schimbare de paradigmă, capabilă să producă erodarea clișeelor și revalorizarea rolului feminin în spațiul public.
Într-o perioadă de așa zis „postfeminism”, etichetată astfel de mass-media occidentale, manifestările feministe sunt văzute ca crize de isterie, și nu luări de poziție ce pun în discuție ordinea socială. Numeroase femei împărtășesc această opinie și refuză să se identifice ca feministe. Contrar eroilor masculini care servesc drept model, feministele sunt percepute mai degrabă ca antimodel cu care este nepotrivit sau chiar ridicol să te identifici. „Și totuși, revoluție de catifea sau bătălie de stradă (marșurile tăcute sau protestele violente), transformarea conștiinței femeilor și schimbarea valorilor în majoritatea societăților lumii contemporane (datorată feminismului) au bulversat ansamblul umanului de la puterea politică la structura personalității.”(M. Castells) Această veritabilă schimbare de paradigmă ce a scos din umbră și tăcere jumătate de omenire, a transformat complet economia și piața forței de muncă (prin accesul femeilor la educație), viața de familie (prin controlul reproducerii) și desigur, identitatea „jumătății anonime”, așa cum a fost ea definită de bărbați și statuată de familia patriarhală.
2.3 Feminismul ca politică a modernizării
Conservatorismul românesc pare a avea o dimensiune de gen. Acest fapt este recunoscut și de către femeile din ONG-uri și explicat prin teama pentru ziua de mâine, mai pregnantă în cazul femeilor care au responsabilități foarte concrete față de semenii lor. Femeile se tem mai mult decât bărbații, fiindcă își asumă mai mult decât bărbații problema supraviețuirii cotidiene.
Antifeminiștii români ignoră faptul că o cauză de fond a feminizării negative și conservatorismul este tocmai lipsa politicilor feministe, adică lipsa ridicării acestei probleme la rangul de ideologie și politică. „Prin necercetarea cauzelor și blocarea persuasivă a unor strategii de conștientizare, „democrații” români subminează procesul de modernizare socială și consolidare a democrației. De la politicieni, istorici, sociologi, specialiști în științe politice, filosofi, până la persoane cu îndeletniciri mai puțin teoretizante, discursul dominant pe tema de gen este fie omagial, fie anistoric și tradiționalist (clasica retorică despre „natura femeii”, „materninate”, „sensibilitate vegetală”), fie declarat antifeminist.”
În opinia Mihaelei Miroiu, cele două trăsături ale discursului antifeminst sunt:
feminismul este periculos oriunde se manifestă, căci instaurează barbaria;
feminismul e un pericol particular pentru societatea noastră, căci ne creează probleme în plus. Concluzia ambelor discursuri este aceeași: feminismul trebuie strârpit de mic.
„Feminismul este periculos oriunde se manifestă, deoarece feministele suferă de o „furie revizionistă oarbă”, sunt extremiste, distrug raționalitatea logică, alungă sau castrează intelectual bărbații, instauraeză în ultimă instanță barbaria absolută a unei lumi irațional isterice. Tot cu bărbăția ne amenință și reputatul eseist și senator Alexandru Paleologu: „Dacă renunțăm la curtoazie, la galanterie, la politețe, la dorința și plăcerea de a ocroti o ființă, totuși, mai slabă, dacă renunțăm la aceste realități care sunt cele care au fascinat un mileniu lumea europeană, garantez pentru generația următoare barbaria definitivă.”
Feminismul e un pericol particular pentru societatea noastră, căci e inamical, resentimentar și negativ și avem deja destui inamici și destule denunțuri. El e periculos pentru că e socialist, iar noi l-am experimentat deja. Feminismul e un atac la fundamentele clasice ale drepturilor omului, iar noi care de-abia le introducem nu putem risca acceptarea unui astfel de discurs. Trăim într-o societate cu mari probleme morale, iar feminismul e un atac la virtute, căci subminează morala existentă.”
2.4 Reprezentarea femeilor în mass-media românești
Domeniul științelor comunicării și al studiilor mass-media a cunoscut în ultimele decenii schimbări importante de paradigmă:
„ – integrarea dimensiunii de gen la cele trei niveluri de construcție e mesajului mediatic (producere, conținut, receptare);
investigarea identității și a poziționării de gen în perspectiva hegemoniei și a parodierii genului „normativ”;
chestionarea și deconstrucția categoriei de gen.” b#%l!^+a?
Analiza conținutului mediatic a pus în evidență pregnanța reprezentărilor conservatoare în presa scrisă și electronică, precum și în publicitate:
limitarea rolurilor feminine (soție, mamă și gospodină în spațiul privat sau femeie „independenă”, dar dependentă de industriile cosmeticii și ale modei);
bemolizarea problematicii sociale celei mai recente (feminizarea sărăciei, șomajul, sărăcia familiilor monoparentale conduse de femei, criza adolescentelor-mame);
segregarea verticală și orizontală a structurii ocupaționale feminine (ghetouri roz sau mai puțin roz).
Din momentul în care mass-media nu au mai fost considerate „oglinda” societății, ci construcția simbolică a acesteia, critica feministă a „obiectivității” știrilor a pledat fie pentru construcții discursive mai neutre, fie pentru un echilibru între vocile și posturile deținute de femei și de bărbați, fie, pentru deconstruirea discursului hegemonic patriarhal: „ceea ce este perceput ca adevărat într-o situație dată este determinat de cei ce dețin puterea.”
Dimensiunea de gen infrastructurează atât polul producerii (cine produce știrea, emisiunea, jurnalul), cât și polul receptării și natura conținutului (fapte diverse, interviuri, știri cu sau despre femei). În ceea ce privește actorul jurnalist, deși se constată o feminizare a școlilor de jurnalism și comunicare în întreaga lume și creșterea numărului de jurnaliste atât în presa scrisă cât și în televiziune, accesul cu dificultate al femeilor în posturile de decizie și control, continuă să se mențină. Femeile tind să se specializeze în sau sunt dirijate spre anumite zone ale jurnalismului: sănătate, educație, cultură, concepute ca un fel de prelungire a responsabilităților domestice, iar domeniile prestigioase precum politica, finanțele, relațiile internaționale, rămân controlate de bărbați.
Ca actori ai știrii, femeile sunt sistematic subreprezentate, pe de o parte din cauza culturii și rețelelor masculine, iar pe de altă parte, din cauza subreprezentativității economice și politice: „Femeile din știri fie exemple anonime ale unui public neinformat, fie menajere, vecine, consumatoare sau mame, soții, fiice ale bărbaților din știri, fie, în fine, victime ale unor crime, accidente, catastrofe.”
În afara diviziunii sexualizate a practicii jurnalistice (hard news-domeniu al bărbaților vs. soft news-domeniu al femeilor), trebuie menționată și arhiterctura discursivă diferită: concretă, contextualizată, empatică, centrată pe interesul uman pentru jurnaliste și abstractă, universalistă pentru jurnaliști. În plus, jurnalistele nu intervievează aceleași personalități. În primul rând, ele se adresează mai des femeilor decât omologii lor masculini. O ziaristă afirmă că își alege în mod deliberat interlocutori feminini, chiar dacă nu reprezintă vârful piramidei (top-managementul), tocmai pentru a contracara invizibilitatea femeii lider. Diverse studii au demonstrat că, în politică, femeile beneficiază de o cuvertură mediatică mai puțin extinsă și mai ironică decât omologii lor masculini, sexism care se exprimă într-o manieră vicleană, nu manifestă (întrebările în interviuri se îndreaptă neapărat spre aparență, culori, vestimentație preferată înaintea programelor și proiectelor politice).
În mass-media românești postcomuniste persistă stereotipurile privind identitatea feminină și conservatorismul lingvistic. Strategiile de marginalizare a experienței feminine sunt dublate b#%l!^+a?de mecanisme discursive de invizibilizare precum:
utilizarea profesiilor prestigioase doar la masculin (doamna ministru, doamna rector, pe de o parte, dar secretară, poștăriță, strungăriță)
folosirea excesivă a identității de gen în detrimentul identității profesionale (notarul Maria X reluat prin femeie, în timp ce agresorul care o atacase se bucură de citarea completă a numelui de mai multe ori în textul știrii)
supraevaluarea indicilor fizici și de statut marital (tânăra femeie, frumoasa blondă, soția lui X, în detrimentul identității proprii).
În sfera publică, femeile nu sunt doar mai puțin vizibile decât bărbații (experți, lideri de opinie), ci și tratate după alte standarde. Pentru bărbați contează antecedentele și experiența politică, iar pentru femei continuă să fie esențiale situația familială și aspectul fizic.
În ceea ce privește receptarea conținutului mediatic în funcție de gen, opțiunile de lectură și vizionare au pus în evidență anumite preferințe tematice: opțiunea pentru acțiune și narativitatea forte, cu lovituri de teatru și răsturnări bruște de situație pentru bărbați, față de narativitatea emoțională pentru femei. În ciuda progreselor realizate, legitimitatea modelelor feminine este departe de a fi definitiv instaurată. Nu este suficient să avem mai multe femei în mass-media. Trebuie să avem mai multe femei cu o comprehensiune politică a modului în care se reproduce subordonarea femeii, precum și dorința de a schimba această stare de lucruri.
2.5 Rolul modelator al media
În trecut, oamenii îi aveau ca model pe cei care lucrau sau locuiau împreună cu ei. Domnișoarele învățau cum să devină gospodine iscusite observându-și mamele, iar băieții deprindeau meseria de fermier de la tați sau de la alți indivizi din comunitate. În zilele noastre, mass-media exercită o forță modelatoare mult mai puternică decât realitatea înconjurătoare. Teoria cultivării oferă explicația pentru media axate pe rolul formator. Mass-media cultivă sau dezvoltă predispozițiile înăscute spre anumite stiluri de viață, imagini personale, modele de comportament, sisteme de valori. Drept urmare, învățăm ce înseamnă să fii părinte, copil, îndrăgostit, angajator, om al legii și toate celelalte din mass-media, după care ne modelăm rolurile conform exemplelor provenite de acolo. Pentru a afla ce roluri ni se potrivesc și pe care trebuie să le respingem, trebuie să fim foarte atenți și selectivi atunci când alegem să vizionăm un program/film la televizor sau când răsfoim o revistă. Rolurile atribuite femeilor și bărbaților în emisiunile/reclamele de la televizor nu sunt aproape niciodată în conformitate cu realitatea. Femeile de succes nu trebuie neapărat să fie frumoase, cu o siluetă de invidiat și o „pradă” ușoară pentru bărbați. În același timp, nici bărbații ce izbândesc nu sunt neapărat agresivi și macho și nici nu seamănă cu Vin Diesel sau Gerard Buttler.
Raportul de putere dintre femei și bărbați propus de mass-media românești situează femeile într-o poziție inferioară prin promovarea și susținerea constantă a prejudecăților, a stereotipurilor de gen și a imaginilor tradiționale ale femeii. Efectul imediat este construcția unei identități feministe false acceptată la nivelul mentalului colectiv.
În anii imediați de după revoluție, televiziunea a fost considerată cel mai eficient mediu de transmitere a informațiilor de promovare publicitară. Anii care au urmat au impus televiziunea ca bun de larg consum, fiind una dintre primele instituții care s-au supus legilor pieței și regulilor liberei exprimări ca parte integrantă a unei societăți democratice.
Societatea pe care o construim acum în România este foarte îndepărtată de democrațiile liberale apusene. Între indicatorii acestei distanțe sunt și cei referitori la menținerea unor mari categorii de oameni drept cetățeni de rangul doi, adică cetățeni marginali din punct de vedere civic și politic, persoane care contează doar ca electorat și plătitori de taxe. Cea mai fastă categorie de acest tip din România este reprezentată de femei (aproape 51% din populație). Un alt indicator de subdezvoltare democratică îl reprezintă reducerea vieții publice la cea politică, cel puțin la nivelul unei confuzii bine întreținute și de către presă. Asociațiile nepolitice, activitățile culturale, științifice, civice sunt neinteresante pentru mass-media. Aceasta stă cu ochii pe politicieni, așa cum și politicienii stau cu ochii pe ea. Este excesiv interesată de scandalurile politice, iar de ONG-uri își aduce aminte doar când fac parte din categoria celor care ascund afaceri de contrabandă. Profesioniștii diverselor domenii, ca și impostura profesională, nu își pot face loc în interesul ochiului public.
Femeile din România sunt refugiate mai ales în ONG-uri și în activități profesionale. Ele fug de politică sau sunt împiedicate să ajungă acolo. Din cauza confuziei dintre public și politic, precum și a compoziției de gen a clasei politice, putem spune că în această lume a noastră, femeile sunt marginale, anonime, invizibile. Mai mult, dacă privim mai atent spre cine contează ca opinie politică în talk-show-uri, de exemplu, vom constata că, potrivit practicii televiziunilor din România, femeile nu sunt calificate nici măcar în calitate de oameni de opinie și de experți în analiză politică. Pe scurt: „în afara unor cazuri de excepție, imaginea publică a cetățenilor din această țară este aceea că ele nu gândesc și nu există politic.” Marii avantajați ai acestei imagini sunt bărbații din clasa politică și cei ce reprezintă gânditorii asupra politicului.
Sexismul și misoginismul în politică și presă ajută bărbații să se descotorosească foarte simplu de jumătate din competitori. În România, discriminările între sexe sunt mascate de existența formală a drepturilor egale și de obstrucționarea oricărei politici de egalitate de șanse, misoginismul nu este sancționat în codul deontologic al jurnaliștilor și oamenilor politici, în cazul în care acesția din urmă au cea mai vagă intenție să ia notă de etica politică.
Cauzele marginalismului politic, ale anonimatului public și ale invizibilității mediatice a femeilor drept cetățene-contribuabile în această țară:
Femeile se tem să intre în viața politică, iar odată intrate, rămân acolo cât mai anonime. Temerea lor este motivată de lipsa parteneriatului în viața privată (femeile au rămas prizoniere aproape exclusive ale dublei zile de muncă: cea profesională și cea casnică); lipsa tradiției de emancipare și inexistența unui suport popular al mișcării pentru drepturile și afirmarea femeilor; aspectul de scandal al vieții politice românești și temerea mai mare a femeilor de a nu deveni subiect de scandal; lipsa educației pentru solidaritate de gen; educația patriarhală tradițională și cea comunistă pentru autosacrificiu.
Politica românească pune probleme cât mai abstracte. Are obsesii depărtate de viața cotidiană, anume de aceea care rămâne frecvent regatul femeilor: hrănirea, igiena, managementul domestic, educația, supraviețuirea, civilizația vieții de zi cu zi. Toate acestea sunt prea jos pentru „marea politică”. Ea țintește doar sus, la Uniunea Europeană și la NATO. Interesele politice ale femeilor ca femei nu se regăsesc în politica actuală. Politicienilor le convin ironia și derizoriul în care sunt aruncate femeile cu problemele lor cu tot. Scapă de competitorii femei și de a da seama de eficiența administrației ca act concret-cotidian.
Legislația a făcut în privința femeilor un singur progres: concediul parental (1998). Sancționarea discriminărilor în angajare, a hărțuirii sexuale, a violului marital, a sexismului ca delict explicit au rămas în suspensie. Recent a apărut un comunicat despre interzicerea accesului femeilor la învățământul militar: nimic altceva decât o decizie neconstituțională care rămâne fără sancțiuni.
Presa ignoră femeile în alte chipuri decât în cele în care apar ca top-modele, anexe decorative, victime și autoare de delicte. Dacă îndrăznesc să devină figuri publice, în general le trece în invizibilitate. Dacă le ia în seamă, o face mai ales ca să întărească ideea rolului malefic al acestora în politică. Abaterile de la aceste practici nu sunt regula, ci excepția.
În concluzie, fiindcă viața noastră publică se reduce ca imagine la cea politică, putem spune că societatea românească actuală cade ca responsabilitate în guvernare aproape exclusiv în competența bărbaților. Femeile sunt eliminate sau marginalizate în calitate de competențe. Prin urmare, ele nu pot să aibă decât o responsabilitate minoră pentru felul în care este guvernată România la nivel local și statal, altfel decât în calitate de alegătoare. Procentual, femeilor le revine cel mult 3-4% din responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă la nivel legislativ și executiv.
2.6 Cererea și oferta în media
În lumea influențelor, televiziunea este atotputernică. Ea oferă și câteva emisiuni pentru femei cu teme specifice abordărilor contemporane ale genului (dubla zi de muncă, invizibilitatea publică, sărăcia, obstacolele în carieră, vânzarea corpurilor, violența domestică, prostituția, lipsa parteneriatului public și privat). Cotidianele de mare tiraj sunt la ora actuală veriga cea mai slabă a cererii și ofertei. Ele prezintă cazurile grave care afectează femeile ca pe simple fapte diverse, necomentate. Tratează deseori ironic incipientele mișcări revendicative ale femeilor, asociază feminismul cu homosexualitatea și ecologia, creând stereotipuri greu de depășit. Niciun cotidian nu conține o pagină sau o rubrică dedicată problemelor de gen, dimpotrivă, aceste probleme par să fie marginalizate drept simple cazuri singulare.
Revistele pentru femei există, dar ele încă se adresează într-o manieră prefeministă sau, în b#%l!^+a?anumite cazuri, chiar tradiționalist conservatoare. Unele promovează „modelul occidental” într-un proces de colonizare care alungă două coordonate de fond: feminismul și dimensiunea socială a genului, așa cum se manifestă ea real în România. Revistele pentru femei au în comun faptul că întăresc asocierea femeie-trup și femeie-familie. Emanciparea civică și politică nu sunt obsesiile lor tematice, iar organizațiile care se ocupă de studii de gen nu au reușit să capete suportul financiar necesar pentru publicații proprii.
În România, se traduc puține lucrări din categoria studiilor de gen din cauza dificultăților de copy-right și a interesului încă restrâns pentru o abordare serioasă a acestei problematici. Apar în schimb din ce în ce mai multe lucrări autohtone: de la teologie feministă (Imaginea feminină în Biserica lui Hristos, Anca Manolache, 1994), filosofie feministă (Gândul umbrei, Abordări feministe în filosofia contemporană, 1995; Convenio. Despre natură, femei și morală, 1996, Mihaela Miroiu), studii de gen (cercetări interdisciplinare), Cine suntem noi? (Editura Mădălina Nicolaescu, 1996), Gen și educație și Gen și societate (Ed. Laura Grunberg, Mihaela Miroiu, 1997). Cercetări asupra genului social își fac apariția în volume de politici sociale și științe politice.
Întâmpinate inițial în moduri ironice, cursurile de feminism încep să se propage în instituțiile de învățământ superior, de exemplu: Filosofie feministă (Facultatea de filosofie, din 1994), Genul în cercetarea sociologică (Facultatea de sociologie, 1993-1995), Genul în mass-media (Jurnalism, 1995), Lingvistică și critică literară feministă (Facultatea de Limba engleză, din 1995)-toate la Universitatea din București. Din 1996, astfel de tematici de curs au fost introduse și la universitățile din Cluj și Iași.
Teoriile feministe și studiile de gen au devenit parte componentă și în cadrul științelor politice, politicilor publice, istoriei, relațiilor internaționale, dreptului. Educația în studii de gen este făcută și prin module de pregătire de scurtă durată. Cele mai multe cursuri de acest tip sunt realizate de către Societatea de Analize feministe ANA, în colaborare cu PHARE și PNUD.
2.7 Distorsiunea ca mecanism de reflectare mediatică a femeii
Un concept cheie în multe studii feministe referitoare la media îl reprezintă distorsiunea. Un argument care apare foarte des în aceste studii îl reprezintă faptul că femeile sunt subreprezentate în conținutul media când compari cu cele peste 50 de procente din populație pe care le reprezintă. Pe de altă parte, se afirmă că proporția femeilor care lucrează este mult mai mare decât cea care revine în reprezentare în mass-media. Un alt argument arată că, din definițiile feminității, așa cum apar în conținutul media, supunerea, disponibilitatea și obediența, sunt caracteristicile ridicate la rang de ideal, iar a consuma cât mai mult este prezentat ca drumul spre autorealizare. Pare evident că multe aspecte ale vieții femeilor nu sunt propriu-zis reflectate de către media. Mult mai multe femei lucrează decât media sugerează, foarte puține femei seamănă cu femeile fatale din filme și seriale TV, iar aspirațiile femeilor merg mult mai departe de problematica cu preponderență delimitată de spațiul casnic prezentată în tradiționale magazine feminine. Feministele cer, în consecință, mai puține stereotipuri și mai multe imagini realiste ale femeilor, iar definițiile vehiculate prin aceste imagini ale feminității să fie pe de-a întregul legitime.
Stereotipurile sunt expresii radicalizate ale unei practici sociale comune care identifică și categorizează evenimente, experiențe, obiecte sau persoane. „Stereotipurile de gen fac parte dintr-un sistem mai larg de credințe despre gen care influențeaă percepțiile despre cele două sexe. Acest sistem de credințe se transmite mai ales prin așteptările societății, el incluzând totodată și atitudinile față de rolurile adecvate fiecărui sex, percepțiile cu privire la cei care violează aceste norme, precum și percepția de sine ca persoană de un anumit gen.” Stereotipurile au adesea contrapărți sociale care par că legitimează stereotipurile. Un răspuns care se dă în mod obișnuit cererilor feministelor este următorul: media prezintă femei în roluri stereotipe de soții și mame pentru că în realitate multe femei sunt soții și mame; nu constituie nicio problemă faptul că acest lucru este mediatizat. Putem contraargumenta, de pildă, că și bărbații sunt soți și tați, iar acest lucru este foarte puțin mediatizat.
Problema este că nu poți să știi care este realitatea genului: în anumite teorii este definită prin poziție socială, iar în alte teorii este definită ca subiectivitate particulară, cerând astfel mai multe reprezentări ale caracteristicilor psihologice ale femeilor. În transmiterea modelelor de comunicare, genul este conceput mai mult sau mai puțin stabil și lesne de identificat prin diferență, în distincția dintre femei și bărbați, și mai puțin în cum sunt ei de fapt. O asemenea conceptualizare a genului este în întregime problematică pentru că neagă natura dinamică a genului, specificarea sa istorică și culturală și semnificația sa contradictorie.
„Genul trebuie să fie gândit ca rezultatul atât a unor tehnologii sociale variate (cinema, discursurile instrituționalizate, practicile critice și epistemologice), cât și a practicilor curente din viața de zi cu zi. În această abordare, distorsiunea este un concept „gol”, fără puncte de referință a ceea ce este „cu adevărat” uman, în ce constă „în realitate” identitatea masculină sau feminină; ca atare, nu sunt criterii și nu știm exact ce ar trebui să reprezinte media. În această perspectivă media pot fi înțelese ca un alt tip de „tehnologie socială” care adaptează, modifică, reconstruiește și produce discursuri contradictorii cu privire la gen și diferența de gen.” În consecință, relația între gen și comunicare este una culturală, o negociere a sensurilor și valorilor ce structurează întregul mod de viață.
2.8 Sexismul brutal al presei românești
2.8.1 Cât și în ce mod contează femeile pentru presa noastră?
Să iei o bătaie cruntă sau să fii violată. În aceste cazuri riști să rămâi un simplu fapt divers, necomentat etic și juridic. Eventual riști să te învinovățească ziaristul că nu ai fost docilă sau că te-ai îmbrăcat și comportant provocator. Să te dezbraci artistic, promițând „șoapte fierbinți și fantezii romantice”. Să practici prostituția, măcar telefonic. Sau măcar stripteas-ul, fie și de dragul reclamei pentru parfum. Să fii top-model sau măcar obiect decorativ de altă categorie. Să faci tu însăți acte scandaloase, criminale sau măcar delincvență măruntă. În acest caz, ai șansa să ai parte de un comentariu amplu în care ești învinuită că te porți contra naturii și încalci tabuurile sex-rolului. Să fii anexa unui bărbat important (personaj politic, om de afaceri, vedetă artistică sau sportivă). Dacă în această calitate ești tăcută și frumoasă, este bine. Dacă îl influențezi, devii în genere malefică. Să devii politiciană sau măcar comentatoare a politicii. Dar atunci riști să te compare jurnaliștii cu toate femeile malefice din istoria României, să te insulte că îți permiți să îmbătrânești, că ești subiectivă în tot ceea ce faci sau că ai ajuns acolo apelând la tertipuri muierești. Sau, cel mai adesea, că nici nu te ia în seamă decât drept cifră în parlament.
Dacă ești fetiță, exiști dacă te violează sau bate propriul protector. Dacă ești tânără, exiști dacă ești un trup decorativ. Dacă ești matură, mai bine te limitezi la statutul de nevastă a unui domn important, căci performanțele tale profesionale sau comunitare tot nu contează. Dacă ai îmbătrânit, este cazul să mori săracă, înghețată de frig sau să te violeze un dement. Altfel, probabilitatea de a exista în presa românească scade dramatic.
2.8.2 Ce învățăm de la televiziuni?
Știri:
femeile sunt subiect rar și soft, bărbații sunt subiect frecvent și hard
ipostaza prioritară a femeilor este în general una degradantă. Ele sunt: prostituate clandestine, supuse raziilor, victime bătute, „mame denaturate”, se exprimă mai ales plângând, făcând gălăgie, sunt adesea șocate și uneori pioase. Bărbații sunt de regulă conducători, agresori, campioni, capi de familie, știu ce vor, stăpânesc;
femeile prezintă știrile al căror subiect sunt, de regulă, bărbații;
invitații știrilor sunt în general bărbații;
femeile știu întrebările sau le citesc de pe prompter. Bărbații știu răspunsurile.
În serialele românești imaginea preponderentă este aceea că:
femeile sunt mai ales tinere și bărbații maturi. În seriale și show-uri există un mesaj implicit că femeile ar trebui să se „vândă” în varii moduri ca să își atingă scopurile, fiindcă banii și puterea sunt la bărbați;
femeile sunt și se îmbracă foarte sexy, iar bărbații sunt mai ales șterși ca atractivitate și neglijenți ca apariție;
sunt adesea ușuratice, isterice, băgăcioase, uneori chiar rele, proaste și bețive. Bărbații sunt agresivi, șmecheri, solidari, dar și bețivi;
fumatul este egal răspândit.
Publicitate
„Regatele” femeilor sunt: baia, bucătăria, podeaua. Prima „vocație” a femeilor este cea de menajere și îngrijitoare. A doua „vocație” este cea de ispititoare foarte sexy. A treia „vocație” nu există sau se manifestă pur accidental:
toate casnicele și gospodinele sunt femei, chiar dacă acestea din urmă veneau tocmai de la serviciu;
sunt „natural” spălătorese, odată ce doar ele curăță după cei din jur;
ca să spele eficient, au nevoie de mintea unui expert care să le arate calea detergentului bun;
îngrijesc de alții și se îngrijesc de ele însele incomparabil mai mult decât bărbații. Bărbații se spală și gătesc rar și ocazional;
mintea femeilor este copleșită de interes pentru hrănirea celorlalți;
ele nu au timp liber, stau, vorbesc între patru pereți, sunt ființe de interior. Rar, când ies din casă, o iau glonț spre magazine;
femeile sunt veșnic tinere sexy și disponibile, sunt tinere soții sau mămici. Ele „vând” frumusețe și tinerețe;
femeile se află mereu în slujba bărbaților ca soții, mame, fiice. Sunt femei de serviciu și în serviciu;
sunt ignorante în privința ziarelor, revistelor, băuturilor, mașinilor, comunicațiilor, dar au know-how în privința mâncărurilor, detergenților, mașinilor de spălat, cosmeticelor;
dacă femeile sunt vârstnice, atunci ele pier din ochiul publicității sau apar foarte rar ca bunici dubioase;
dacă femeile „performează” bine pentru familie sau doar pentru bărbați gătitul sau dichisitul sunt răsplătite sentimental.
Bărbații tronează peste regatele: bani, distracție, băutură, sport, tehnică. Au orice vocație vor, cu excepția celor „monopolizate” de către femei:
interesele lor cele mai frecvente sunt distracția și băutura;
când nu beau, consumă tehnică și mașini;
mintea bărbaților este ocupată cu sport, jocuri, automobile;
privirea le este ispitită de femei decoratv-sexy;
ei au mereu timp liber și sunt pe picior de plecare. În familie sunt în vizită de „relaxare” și mai dau o „binecuvântare” pentru ceea ce face „femeia casei”;
când ies din casă, o iau de regulă spre cârciumă sau spre terenul de sport;
sunt mai ales maturi și liberi. Chiar și bărbații vârstnici sunt tolerabili publicitar de zece ori mai mult decât femeile de vârsta lor. Ei „vând” experiență și maturitate;
profesia lor de bază este sportul;
bărbații se află mereu în slujba lor înșiși și în relațiile cu alți bărbați, căci ei sunt mai ales campioni, prieteni, camarazi, colegi;
dacă bărbații fac ceva bine sau măcar nu fac nimic rău, ei sunt răsplătiți cu bani și promovări de către alți bărbați și cu îngrijire culinaro-erotico-sentimentală de către femei.
În aceleași locuri și situații, femeile și bărbații fac și vor lucruri diferite:
în living, bărbații țin telecomanda, privesc la televizor și vor liniște, femeile țin capul în pământ, dau cu aspiratorul și vor odihnă;
în curte, bărbații joacă, de obicei fotbal, femeile întind rufele murdărite de bărbații și băieții care se joacă;
deși bărbații sunt infantilizați în sfera privată, femeile sunt cele care par dependente;
la telefon, bărbații dau informații, femeile sporovăiesc vrute și nevrute;
ei sunt Vocea (vocea autorității), ele sunt Imaginea (imaginea răsplății);
bărbații se mișcă rapid și energic, femeile lent și lasciv. Dacă ele „îndrăznesc” să ia viteză, capătă o imagine isterică și haotică.
2.8.3 Ce învățăm, prin excepție, despre femei și bărbați din reclame?
există indiscutabil un parteneriat: femeile și bărbații își beau cafeaua împreună;
uneori bărbații îngrijesc femeile, copiii și casa;
uneori femeile mai și știu, nu doar fac. Iau și inițiativa, nu doar așteaptă să li se întâmple ceva;
se emoționează și bărbații, au slăbiciuni, se sperie, ba chiar devin ispititori;
femeile devin ocazional „egoiste”, obosite de rolul de îngrijitoare și de bombe sexy, sunt amatoare de distracții, ies din casă, sunt independente, dinamice și nonconformiste, chiar conduc mașini;
femeile mature sunt uneori atrăgătoare și iubesc viața mai mult decât iubesc detergenții și condimentele.
2.8.4 Ce învățăm, de regulă, despre rolurile de gen din ziare?
bărbații sunt candidații la prima pagină, femeile la ultimele sau la „pagina 5”;
bărbații „vând” cap, competență, performanță, femeile „vând” corp și servicii sexuale, mâini și servicii de îngrijire;
deși aduc cele mai multe glorii sportive, femeile apar rareori în paginile dedicate sportului;
valoarea femeilor este dată de corpul lor și de câtă grijă erotico-menajeră sau de corpul altora;
femeile triumfătoare sunt tinere și ispititoare. Cele mature și vârstnice sunt în general victime, de obicei ale bărbaților. Bărbații triumfători sunt în genere maturi văzuți inclusiv la vârsta a treia, dacă au putere politică sau autoritate intelectuală. Rar sunt tot victime ale bărbaților;
valoarea de relație a bărbaților este cea de protectori și a femeilor cea de îngrijitoare;
femeile sunt pasionate să se dezbrace, că colinde magazinele. Bărbații sunt pasionați de putere și să colinde „globul” sau măcar să îl comenteze;
femeile înfățișate „color” sunt frumoase, senzuale, independente. Cele care studiază, fac carieră și sunt independente sunt „alb-negru”;
rețeta ca o femeie să fie aproape complet neinteresantă este să fie profesionistă, elevă sau studentă. Dacă o femeie este infractoare, are șanse mult mai mari. Dacă sunt pensionare, șansele mediatice ale femeilor sunt mai mici față de infractoare, dar de cinci ori mai mari decât ale celor active profesional;
pe piața „matrimonială” (de fapt, mai ales de servicii sexuale), femeile au sâni mari, păr de obicei blond, sunt „fierbinți”, senzuale, rafinate, uneori sadice sau supuse. Bărbații sunt „generoși” și „serioși” (plătesc și se țin de cuvânt);
VIP-urile masculine sunt politicieni, oameni de afaceri, fotbaliști, oameni de cultură.
VIP-urile feminine sunt: vedete: cântărețe, top-modele, sportive, prezentatoare, soții de politicieni în proporție egală cu politicienele;
bărbații nu au relații politice cu femeile, nici ca alese, nici ca alegătoare. Ele apar însă uneori în clipuri de campanie zâmbind candidatului protector, pline de speranță;
ziarelor le pasă puțin de sănătatea fizică și psihică, de educație, de administrația cotidiană, justiția de zi cu zi, căci nu sunt „scandaluri”. De aceea, profesiile feminizate sunt „nespectaculoase” și aproape invizibile public. Poate și de aceea, politicienii se simt mult mai puțin presați să trateze aceste domenii ca priorități ale agendei publice și redistribuirii bugetului public;
presa crede doar în competența femeilor trecute de 50 de ani. Însă crede în competența bărbaților de orice vârstă. Excepție face „mondenul”, unde femeilor li se îngăduie să se pronunțe și la tinerețe;
bărbații sunt superiori sau egali, femeile sunt subordonate sau egale, cu excepția culturii unde se menține un echilibru constant în privința genului;
în presa scrisă femeile sunt mult mai puțin vizibile decât în audiovizual.
Capitolul III
Interferențe argumentative (sensul proverbelor)
Istoria ne spune că bărbatul a condus lumea dintotdeauna. Totuși, este posibil ca acesta să nu fie un adevăr asbolut, dacă e să ținem cont de miturile care relatează despre Atlantida, unde femeile erau cele care conduceau, iar în istoria Greciei Antice observăm că multe dintre zeitățile divine erau anumite femei. Femeia reprezintă întruchiparea puterii, frumuseții divine și absenței de frică. Ca exemple: Zeița Atena, Afrodita și chiar soția lui Zeus. Și atunci ne punem întrebarea de ce în idealul democrației Ateniene, femeile erau totuși discriminate din moment ce nu făceau parte din organul decizional? Cumva societatea masculină se temea de genul slab?
În zilele noastre, se spune că femeia are aceleași drepturi ca și bărbatul, dar nu putem ignora momentele în care femeile sunt sau cel puțin se simt discriminate. Și aici ne referim la femeia-politician, femeia de afaceri, femeia-lider sau femeia șofer. Atunci, cine are interesul să discminineze femeia? Ne-am putea gândi la bărbat – sexul puternic al societății, mai ales atunci când este în grup. Dar ce se întâmplă cu el atunci când rămâne singur? Ei bine, atunci are nevoie de soție și de prieteni. Femeia dimpotrivă, este cea care înconjurată de mulțiume nu este sigură în acțiunile sale, dar fiind singură dovedește aptitudinile unui caracter de fier. Un alt exemplu de femeie cu caracter de fier, este vestita și controversata Coco Chanel, al cărei talent și caracter au jucat un rol excepțional. Datorită ideilor sale, societatea a parcurs o treaptă excepțională în ultimul secol, în special ce ține de atitudinea bărbaților față de femei. Ea a reușit să demonstreze că nu doar bărbatul poate obține cu mâinile proprii un statut social înalt, faimă și bani. Femeia este la fel de capabilă. Chiar dacă inițial aceste idei au fost respinse inclusiv de femeile din anturajul ei, Coco Chanel a reușit să demonstreze în punct final că ea este cea care dictează regulile jocului.
Sunt oare femeile mai puternice decât bărbații? Practica o demonstrează. Nu doar că sunt la fel de combative și agresive atunci când cred într-o cauză, dar își și recunosc slăbiciunile. Femeile știu să se protejeze, în schimb bărbații își afundă capul între umeri și uneori devin agresivi, pentru că nu înțeleg motivul pentru care se simt atât de inconfortabil. Bărbațlor le este greu să verbalizeze rușinea, având impresia că li s-ar afecta imaginea de sine, masculinitatea. Femeile, în schimb, își trăiesc emoțiile, uneori puțin cam zgomotos, plâng și se vaită, în timp ce bărbații neagă toate aceste sentimente. În timp ce femeile se țin în picioare, bărbații se retrag în propriul colț. Este greu să răspunzi dacă femeile sunt mai puternice decât bărbații fără să generalizezi.
3.1 Maxime, aforisme, proverbe și citate celebre despre femei
Maximele, aforismele, proverbele despre femei au apărut acum mai bine de 200 de ani și este incredibil cum, după atâta vreme, ele rămân la fel de valabile și mai ales folosite în limbajul curent de azi. Etnologii și sociologii spun că proverbele nu reflectă doar realitatea românească, ci serveau în urmă cu sute de ani și drept reguli de conduită. În limba română, cele mai multe proverbe, zicători sau cuvinte din bătrâni sunt anonime, provenind din înțelepciunea poporului român.
Femeia bărbătoasă
Un proverb spune că „Dacă femeia strigă după ajutor, grăbește-te să-l salvezi pe bărbatul ei.” Interferență – femeia amazoană: războinică, independentă, competitivă. La începutul erei omenești, forma organizatorică de bază era matriarhatul. Femeile hotărau când și dacă se vor împreuna cu bărbatul, când va naște copii și cum îi va crește. Amazoanele există în toate mitologiile, în cărțile de călătorii din Amazonia fiind menționată existența unor triburi unite de războinici femei. Acestea hotărau o dată fixă la care invitau bărbații din triburile din jur la o sărbătoare, care se împreunau cu ei, după care îi goneau, precum păianjenul văduva neagră, despre care se știe că își mănâncă partenerul după ce l-a folosit pentru împerechere. În plus, amazoanele păstrau din copiii născuți, doar partea femeiască. În luptă, amazoanele îi concurau cu ușurință pe bărbați în putere și control fizic.
Femeia cu caracter de amazoană are o conștiință de sine bine conturată, se luptă pentru proprii lauri și propriile-i realizări, fără a simți neapărat nevoia să împartă gustul îmbietor al reușitei cu un bărbat. O astfel de femeie nu are nevoie de un paravan în spatele căruia că se ascundă când este nesigură pe ea sau de o fustă care să îi întărească feminitatea. Amazoana se va simți atât de bine într-o pereche de pantaloni, încât aceștia îi vor deveni emblemă. Femeia amazoană își va satisface de una singură necesitățile pur feminine care nu implică prezența esențială a partenerului, dar va fi un companion, o iubită și un competitor de luat în seamă.
Istoria abundă în exemple de amazoane celebre: de la Cleopatra sau Harriet Beecher-Stowe și curajul ei de a vorbi de „Coliba unchiului Tom” și rasism, până la Coco Chanel, regina Victoria a Marii Britanii sau mai recent Condoleezza Rice, mâna dreaptă a celui mai puternic om de pe planetă în perioada 2005-2009. b#%l!^+a?
Femeia și năravul clevetirii
„Femeia frumoasă nu scapă de clevetiri” este o maximă care exprimă cel mai bine „povara” pe care femeia trebuie să o poarte, doar pentru că este frumoasă. Principala problemă și frustrare a femeilor pleacă de la aspectul fizic, deși o mare parte a acestora nu recunosc acest lucru. Studiile relevă faptul că 9 din 10 femei își compară formele cu cele ale rivalelor și nu fac asta oricum, ci de mai multe ori pe parcursul unei zile. Mai mult, 4 din zece femei au recunoscut că sunt invidioase pe decolteul prietenelor sau al colegelor de muncă, iar în altă ordine de idei mai mult de 50% dintre femei sunt nemulțumite de modul în care arată sânii lor. La locul de muncă, femeile sunt afectate de gelozie și de invidie, atunci când vine vorba de colegele lor mai atrăgătoare. Însă, studiile susțin că bărbații rămân nepăsători la acest gest de rivalitate. Cercetările au arătat faptul că atât femeile, cât și bărbații s-au dovedit a fi la fel de invidioși pe competențele sociale ale rivalilor. La rădăcina sentimentelor de invidie stau insecuritatea și lipsa respectului de sine. Cu cât scade respectul de sine, cu atât devenim mai vulnerabile la sentimentele de invidie.
Un alt aforism celebru, amintește de „acțiunea de clevetire” specifică femeilor: „Amintește-ți să tolerezi limba soției tale, dacă este o femeie chibzuită, căci este rău să nu vrei s-o suporți și nici să nu poți s-o faci să tacă. Majoritatea femeilor n-au câtuși de puțin principii; ele se conduc după îndemnul inimii și depind, în moravurile lor, de cei pe care îi iubesc”. Interferență – radarul: detectează, localizează, analizează anumite obiective sau obstacole. Femeile sunt capabile să intre într-o încăpere plină de lume și să facă pe loc câte un comentariu despre fiecare. Însă femeilor nu le vine să creadă că bărbații observă atât de puține lucruri. Pe de altă parte, bărbații sunt uluiți că femeile nu observă când se aprinde beculețul de la bordul mașinii, anunțând că benzina este pe sfârșite, detectând în schimb o șosetă murdară dintr-un ungher aflat la 50 de metri distanță. Mulți bărbați se plâng de faptul că soțiile lor pot vedea un fir de păr blond pe haină de la 50 de metri distanță, dar invariabil intră în ușa garajului de câte ori trebuie să parcheze mașina.
Femeia ispită
În maxima „Femeile sunt mreje aruncate de diavol” interferența este păcatul carnal, preacurvia, desfrânarea, răul suprem, apocalipsa, chiar – unul dintre cele șapte păcate de moarte. Femeia este ispită, fructul interzis. Desfrânarea este un păcat de moarte, oprit și de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Din acest păcat iau naștere: sodomia, onania, corupția, amestecarea sângelui, silnicia, bestialitatea, adulterul, nefrica de Dumnezeu și altele. Toate acestea sunt copiii și roadele desfânării. Patima acestei desfrânări se naște din mâncare și băutură peste măsură, din somnul mult, din nelucrare, joacă și multă vorbire și din împodobirea hainelor. Se mai spune și, că cel stăpânt de diavolul desfrânării nu are numai acest păcat, ci adaugă și altul: adică vorbește nerușinat, se îmbată și ispitește și pe alții.
Tot în categoria citatelor legate de femeile ispită, intră și următorul: „Turcii țin ca femeile lor să fie invizibile și retrase. Ei spun că atunci când sînt expuse la lumina zilei, ele au aceeași soartă ca a tablourilor, care stârnesc în cei ce le privesc dorința de-a le cumpăra.” Interferență – opere de artă rare și prețioase, râvnite de oricine, unicate, din nou – ispită. Femeia este capabilă să-și dezvolte cu inteligență abilitățile de seducție, punându-și în aplicare toate armele pe care le posedă. Unul din marile secrete ale femeii irezistibile este visul pe care îl oferă. Ea știe cum să transforme dorința din inima bărbatului pe care încearcă să o seducă. Cu o privire, un cuvânt, un gest, aceasta te face să o dorești fără ca ea să se impună. Atunci când visul devine o realitate, bărbatul trebuie să știe că dincolo de el se află un adevărat secret al seducției. Pentru a putea ”jongla” cu bărbatul, femeia trebuie să își construiască o imagine idealizată pentru acesta. Trebuie să-l facă să se simtă cuceritor și încrezător, dar de fapt ea să fie cea are va jongla cu „armele” din dotare, atât cele emoționale cât și cele sexuale.
Maxime pentru frumusețea feminină
Despre frumusețea femeii s-a scris de-a lungul istoriei și se va mai scrie, iar cuvintele existente în vocabularul oricărei țări, nu sunt suficiente pentru a descrie sexul frumos. Aforsimul „Urâțenia e paznic al femeii. Femeia pe care zeii o hărăzesc cu frumusețea sufletului alături de cea a trupului, este într-adevăr un fenomen nuclear, pe care îl descifrăm prin dragoste și îl simțim prin neprihănire, iar atunci când încercăm să-l descriem prin cuvinte dispare din fața ochilor noștri în spatele vălului nedumeririi și confuziei” atribuie femeii însușiri de Fată Morgana, un miraj, o nălucă. Citatele nu vorbesc doar de frumusețea fizică, ci și de cea a sufletului. Combinația armoniei dintre cele două dau naștere unui fenomen indescriptibil și năucitor în același timp. Femeia frumoasă este asemenea unui spectacol de calitate, care încântă atât ochiul privitorului cât și auzul acestuia. „Un chip frumos este spectacolul cel mai frumos dintre toate și armonia cea mai plăcută este sunetul glasului ființei iubite.” Atunci când chipul frumos al femeii este completat de glasul, dar mai ales de vorbele acesteia, suprapunerea celor două dau naștere unui fenomen asemănător orchestrelor muzicale celebre.
Maxime precum „O femeie frumoasă place ochiului, o femeie bună place inimii; una este o bijuterie, cealaltă este o comoară” sau „Femeile sunt cea mai frumoasă jumătate a lumii” nu fac decât să întărească conceptul de perfecțiune al femeii. Interferență: comoară, bijuterie, valoare inestimabilă. Armonia frumuseții dintre trup si suflet poartă denumirea de dragoste și este un fenomen care nu poate fi descris, doar simțit. Dacă s-ar încerca explicarea lui, ar dispărea precum o nălucă. Femeia e frumoasă atunci când iubește, sau când zâmbește, sau când îi îngrijește pe cei dragi; e frumoasă atunci când are inima deschisă, este excepțional de vie, de fermecătoare. Femeia este frumoasă pentru că viața crește în jurul ei. Femeia este frumoasă, atât timp cât iubirea o străbate, când dăruiește iubire. Cu cât dăruiește mai multă iubire celorlalți, cu atât crește mai mult în iubire și în frumusețe. Femeia este iubire.
Frumusețea feminină veritabilă nu se rezumă niciodată doar la o formă corporală atrăgătoare, ci este o rezultantă a armoniei trupului, sufletului și spiritului unei femei. Cu cât o femeie este mai conștientă de aceste aspecte ale corpului ei fizic, ale sufletului și spiritului existent în ea, care sunt frumoase și îi creează unicitatea sa, cu atât mai mult ea va putea să fie nu doar frumoasă, ci și atrăgătoare și fermecătoare.
Pentru ca o femeie să fie fermecătoare nu este de ajuns un chip frumos. Doar atunci când un asemenea chip (și trup) bine alcătuite sunt însoțite de mister, senzualitate, rafinament, gingășie, bunătate, putere de a iubi, duioșie și alte calități arhetipale ale sufletului feminin, el face ca femeia care este dăruită astfel, să fie cu adevărat frumoasă și fermecătoare. Când un chip feminin este și foarte frumos și totodată însoțit de aceste trăsături ale frumuseții sufletului feminin, el devine pur și simplu răpitor.
În unele citate găsim în schimb, un tipar al femeii perfecte, mai exact: „Cele treizeci de condiții pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat: (ea trebuie b#%l!^+a?să aibă)
Trei lucruri albe: pielea, dinții, mâinile,
Trei negre: ochii, genele și sprâncenele,
Trei roșii: buzele, obrajii și unghiile,
Trei lungi: corpul, părul și mâinile,
Trei scurte: dinții, urechile și picioarele,
Trei largi: pieptul, fruntea și locul dintre sprâncene,
Trei strîmte: gura, talia și cei-i mai jos,
Trei groase: brațele, coapsele și pulpele,
Trei subțiri: degetele, părul și buzele,
Trei mici: sînul, nasul și capul.”
De fapt, un alt proverb amintește că nu există femei urâte „ci doar femei care nu știu să fie frumoase”. Fiecare femeie are frumusețea sa proprie și este frumoasă în felul ei. Eliminând inhibițiile psihice și mentale, complexele de inferioritate, sugestiile negative, femeile sunt capabile să-și exprime farmecul nativ și să emane misterul lor ancestral printr-o raportare firească și logică totodată la Eternul Feminin, acel ideal care înseamnă iubire, gingășie, sensibilitate, grație, jucăușenie, spontaneitate, dăruire, puritate – adică o întreagă bogăție interioară, care se reflectă în armonia și împlinirea exterioară corporală.
Maxime femeia pasională
Latura pasională a femeii este descrisă în proverbele „Lângă femeia în cojoc, te-ncălzești ca lângă foc” sau „Muierea tânără ca vinul nou fierbe”. Intereferență: pasiune, foc, licoarea care te îmbată, vinul în stare de fierbere. O combinație care te poate „arde” dacă nu știi cum să o controlezi. Femeia pasională, o recunoști în dans, în pictură, dar mai ales în iubire. Femeia pasională este sensibilă, caldă, blajină, blândă, are o voce care își dă fiori, iar când face ceva, orice ar face, e ca și cum ai privi o icoană. Ea nu are nevoie de haine sau de machiaj ca să radieze. Ceea ce o face să radieze este pasiunea. Ea nu se mulțumește cu jumătăți de măsură: totul sau nimic. În ciuda fragilității ei, este cea mai puternică și mai frumoasă formă a feminității. Privind-o crezi că ai înțeles totul și atunci când ai crezut asta, de fapt misterul ei crește. Femeia pasională are dansul în fiecare celulă, are muzica în mișcări, iar poezia în priviri. Femeia pasională este un tablou plin de armonie. Atunci când e vorba de sentimente, când e vorba de iubire, ea e însăși iubirea și nu se încurcă, nu se coboară, nu se murdărește. Femeia pasională este curată și miroase veșnic a curățenie. Chiar și în gunoaie de ar trăi, femeia radiază curăenie. Secretul ei este puritatea. Femeia pasională vrea să iubească și deși aparențele spun despre ea că poate accepta orice bărbat, ea e doar nobilă și sare în ajutorul tuturor. Femeia pasională iubește greu și în timp, se dăruiește greu, dar dacă te iubește, te iubește. Dacă nu, nu ai ce-i face. Nu poate fi cumpărată, nu va accepta bani, casă, mașină, nimic, dar va fi fascinată de dăruire și de iubitori. Femeia pasională e greu de atins și greu de aprins, dar cu siguranță te poate face să îți pierzi mințile.
Sensibilitatea feminină
Un proverb arab spune că „Suspinul unei femei frumoase se aude mai departe ca răgetul unui leu.” Intereferență: țipăt puternic, dar paradoxal, mut. O metaforă de fapt, care subliniază cât de departe ar răzbate suferința, sensibilitatea femeii, dacă s-ar putea exprima fonic. O femeie nu este făcută să fie altfel decât sensibilă. Ceea ce le deosebește pe femei de bărbați nu e neapărat frumusețea ori capacitatea de a comunica mai bine sau mai ușor, ci tocmai zvâcnirea aceea care nu le lasă pe femei să fie reci, indiferente și mult prea logice, uneori. Sensibilitatea unei femei îi dă acesteia posibilitatea de a-și înțelege propriile sentimente cât și a celor din jurul ei, astfel că reacțiile ei tind să fie mai degrabă sentimentale decât raționale. O femeie sensibilă este deci, o femeie puternică.
Mircea Eliade spunea că „Orice nud de femeie întruchipează întreaga natură. Va trebui așadar să-l privim cu aceeași detașare și admirație pe care le simțim în apropierea nepătrunsului secret al Naturii și a capacității sale de creație. Dacă în fața femeii dezgolite de veșminte nu descoperim în ființa noastră, grație transfigurării, cea mai profundă emoție sublimă pe care o simțim în fața revelării Misterului Cosmic, atunci nu există iubire sublimă și acesta nu este decât un act profund.” Interferență: natura, lumea materială, universul fizic, tot ce înseamnă lumea fizică înconjurătoare – vegetația, relieful, clima, viață; ceva spiritual sau supranatural, ce ființa umană nu poate crea. Încă din cele mai profunde timpuri femeia a reprezentat idealul de frumusețe, gingășie, puritate, sensibilitate și rafinament. Ea este simbolul senzualității și, în același timp, al celor mai alese virtuți ale naturii sale misterioase: capacitatea de a manifesta un eros sublim, care spiritualizează ființa, întruchipând partea cea mai elevată a sufletului omenesc și îmbinând într-o perfectă armonie forța creatoare a vieții și puterea de origine divină a dăruirii necondiționate.
„Din inima sensibilă a femeii izvorăște fericirea oamenilor. Din sentimentele ei nobile se nasc sentimentele din sufletele lor.” Prin firea sa sensibilă și intuitivă, femeia explorează și amplifică facultățile profund benefice ale naturii umane, cu o mai mare ușurință decât bărbatul, fiind adeseori mai deschisă față de spiritualitate decât el. În acest sens, absolut toate culturile omenirii păstrează imaginea Marii Zeițe Mame în diverse ipostaze, una din cele mai frecvente fiind cea de păstrătoare a valorilor morale și spitiruale. De exemplu, în basmele populare românești în persoana Sfintei Vineri sau a Sfintei Duminici se manifestă atât sfătuitoarea, îndrumătoarea și protectoarea, cât și ghidul spiritual al protagonistului care, în majoritatea cazurilor este un bărbat.
Maxime femeia puternică
Tot un proverb arab spune că „Femeia este o fortăreață, iar bărbatul prizonierul ei.” Interferență: rezistență, putere. Trăim într-o societate în care noțiunea de putere este greșit înțeleasă. În primul rând, putere nu înseamnă dominație și control, deși majoritatea oamenilor așa o manifestă. O societate patriarhală nu moare atât de ușor. În familia clasică din România, tatăl a avut grijă să arate de multe ori ce este sau cine este „puterea”, uneori prin forță fizică, agresivitate, violență verbală sau chiar fizică, impunerea propriilor opinii. La nivel de subconștient, femeia caută să vadă în bărbații din jur ceea ce i-a transmis tatăl ca fiind „putere”, iar când nu găsește, caută să-și dezvolte acele abilități în ea însăși. Adevărata putere este de fapt energie, provine din interiorul fiecăruia și se manifestă liber la exterior. Faptul că domini pe cineva nu te face puternică, chiar dacă pe moment te hrănești energetic de pe urma celui dominant. Puterea femeii diferă de cea a bărbatului. O femeie puternică în feminitate atrage, nu pune bărbații pe fugă.
Un proverb indian spune că „Femeia, la fel ca și aurul, nu poate fi niciodată învinsă”, iar un alt proverb indian spune că „Trei feluri de oameni intră peste tot: războinicul, înțeleptul și femeia”. Nici românii nu se deosebesc de indieni, cel puțin în privința acestui aspect, dovadă fiind proverbul românesc „Trei lucruri te scot din casă: ploaia, fumul și femeia rea.” În toate cele trei zicători, femeii îi sunt atribuite calități de războinic, de calamitate chiar, este invincibilă, dârză, își atinge scopurile indiferent de obstacole și nimic nu-i poate sta în cale.
Rezistența femeii se regăsește în maxime existente în toate culturile de pe mapamond și accentuează forța, puterea femeii cu care face față oricăror obstacole. „Inima femeii rezistă agoniei îndelung, dar ea nu moare. Inima femeii seamănă cu deșertul pe care omul îl folosește ca arenă pentru războaiele și jertfele sale, îi smulge arborii și dă foc ierburilor sale, îi mânjește stâncile cu sânge, seamănă în solul său oase și cranii, dar el rămâne netulburat, continuă să-și păstreze primăvara primăvară și toamna toamnă până la sfârșitul evurilor.”
Alte proverbe care întăresc ideea de rezistență și vitejie a femeii: „Un fir de păr al femeii trage mai puternic decât funia clopotului. Femeia ca și aurul: n-a fost niciodată învinsă. Cu un singur fir din părul său femeia poate să lege un elefant”; „Lumea nu e purtată pe umeri de Atlas, ci de femei, și cum se mai joacă uneori cu ea, de parc-ar fi o minge!”
Maxime despre inteligența femeii
„Femeia face lumea. Ea e suverana; nimic nu se face decât prin ea și pentru ea. Ori femeia este marea educatoare a bărbatului: ea îl învață virtuțiile încântătoare, politețea, discreția și acea mândrie care se teme să nu fie supărătoare. Ea arată câtorva arta de a plăcea și tuturor arta utilă de a nu displăcea.” Interferență – centrul universului, axul în jurul căruia orbitează bărbatul și chiar întreaga lume. Femeile au, de regulă, capacitatea intuitivă de a înțelege mai bine viața, de a privi global situația și relația între elemente. Bărbații, în schimb, au o inteligență analitică și abstractă, intrumental conceptuală. O femeie deșteaptă nu poate fi iubită, decât de un bărbat adevărat. Asta pentru că o femeie deșteaptă nu poate fi iubită de nici un alt tip de bărbat, pentru că nu poate fi înțeleasă și nici nu îi poate face față. Un alt proverb cu aceeași temă este „Femeia deșteaptă e mai prețioasă decât o piatră prețioasă.” O femeie inteligentă își va da seama de fiecare dată când bărbatul va încerca să o mintă. O femeie deșteaptă nu se va mulțumi cu un „te iubesc” spus cu gura plină, ci va căuta să citească acel „te iubesc” și din gesturile tale. Pentru o asemenea femeie, cuvintele trebuie doar să întărească și să susțină ceea ce bărbatul arată deja. O femeie deșteaptă vede detaliile, mai mult decât celelalte femei și, de cele mai multe ori, interpretează mai mult decât celelalte. O femeie inteligentă se lasă greu cucerită, pentru că de cele mai multe ori, bărbații care nu vor ceva serios, pleacă. Astfel, se triază și va rămâne cu cel care contează.
În completarea maximelor de mai sus, vin și următoarele: „O femeie inteligentă este o femeie cu care poți să fii oricât de prost vrei” și „Bărbatul are nevoie de multă inteligență pentru că, având aceleați calități ca femeia, să nu-i rămână mult inferior.” Cel din urmă citat subliniază ideea de inegalitate intelectuală între cele două genuri, feminin și masculin, superioritatea absolută a inteligenței feminine.
Citate despre femeia cochetă
O altă imagine, nu atât de conturată și polarizată spre negativ ca și aceea a femeii adultere, este femeia cochetă. „O femeie cochetă nu renunță la dorința ei pătimașă de a fi atrăgătoare și la părerea pe care și-a format-o despre frumusețea ei: privește timpul și anii numai pentru ca pe ceva care zbârcește și sluțește celelalte femei; uită până și faptul că vârsta stă scrisă pe față. Aceeași găteală care o făcea frumosă odinioară, în tinerețea ei, o pocește astăzi și-i pune în lumină cusururile bătrâneții. Sclifoseala și afectarea n-o slăbesc nici în clipele de durere și de ferbră: moare dichisită și împopoțonată cu panglici colorate.” Interferență – femeie de moravuri ușoare. Semnificația adjectivului „cochetă” se extinde de la femeia gătită cu prea mare atenție, până la cea ale cărei comportamente morale lasă de dorit. Cochetăria este definită în epocă drept dorința constantă e femeii de a insufla amorul, de a plăcea prin grațiile corpului și agrementele spiritului. Cochetăria în sine, în sensul de grijă permanentă de a fi pe plac, nu este condamnabilă, dar când este împinsă până la exces, ea poate conduce femeia într-o prăpastie adâncă. Femeia cochetă tinde să neglijeze meritele reale și calitățile apreciate cu adevărat, și în mod oficial de societate, ocupându-se astfel doar de nimicuri și frivolități. Acest aspect este întărit de proverbul japonez: „Oglinda este sufletul femeii după cum sabia este sufletul războinicului.”
Totodată, în manualele și cărțile de morală ale timpului se subliniază diferența între frumusețea reală și cochetărie, accentuându-se faptul că acest ultim tip de frumusețe, lipsit de concursul virtuților, nu este decât o mare nenorocire. Zicala „Femeile pot mai greu să-și biruie cochetăria decât pasiunea” întărește această idee. În acord cu această afirmație este și zicala „La unele femei orgoliul și cochetăria sunt mai puternice decât toate pasiunile.” Se poate oricând observa atunci când frumusețea este creată prin pudră și farduri, prin veșminte sofisticate, prin studierea mișcărilor și a surâsului că aceste femei cochete nu mai au nimic natural și deci real, de apreciat.
Defectele specific feminine care fac ca unele femei să cadă în cochetărie sunt disimularea și amorul propriu. Disimularea înseamnă a ascunde defectele noastre, slăbiciunile și de a ne arăta altfel decât suntem în realitate. Cochetele știu cum să facă bărbații să le vadă într-o lumină mai bună. Amorul propriu sau egoismul este iubirea excesivă de sine, care ne face să ne atribuim totul nouă înșine. Este o trăsătură negativă, mai ales la femei, pentru că este nepotrivită cu natura afectivă a acesteia. Această iubire de sine nu poate duce decât la o atenție permanentă asupra propriei persoane, deci la cochetărie. „Cochetăria este caracteristică firii femeilor; dar nu toate o pun în practică, deoarece cochetăria unora este reținută de teamă sau de rațiune.” Filosoful francez Francois de la Rochefoucauld, avea însă o viziune admirativă față de cochetăria femeii, dându-i o formă de artă: „Cochetăria este adevărata poezie a femeii.”
Aforisme despre femeia în familie – gospodină, mamă, soție
„Este mai greu să găsești femei desăvârșit de frumoase decât femei acceptabil de bune. Veți găsi prin țară zeci de mii de femei atașate de căminul lor, muncitoare, cumpătate, hrănindu-și, crescându-și, instruindu-și copiii; și abia de veți găsi una pe care s-o puteți arăta la spectacolele din Paris, Londra sau Neapole sau în parcurile publice, și care ar putea fi privită ca o frumusețe. La fel și în operele de artă veți avea zece mii de mâzgâlituri față de o singură capodoperă.” Rolul de soție al femeii este în mod special subliniat cu fiecare ocazie, femeia fiind considerată direct responsabilă de fericirea soțului ei, fericire pe care acesta din urmă nu o poate regăsi decât în confortul oferit de căminul îngrijit și pregătit de soție, anume pentru el, pentru liniștea lui, departe de frământările lui exterioare.
„Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarășele noastre în vremea maturității, sprijinul nostru la bătrânețe, consolarea noastră în nenorociri și victimele noastre în toate timpurile.” Destinul bărbatului este strict dependent de existența femeii, mai întâi în calitate de mamă, și apoi ca soție: când e mic el trebuie crescut, și apoi când e mare femeia, în calitate de soție, trebuie să-i fie alături la necaz și să-i îndulcească existența. Aceasta este datoria femeii ?în toate timpurile. Ideea ar fi, că bărbatul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea își dorește mai presus de toate o femeie care să fie o îngrijitoare a sufletului lui și chiar una care să se dedice totalmente, trup și suflet, acestei sarcini, o femeie care să devină o simplă prelungire a sa, care să se lase complet absorbită de el. O soție bună, are pe lângă latura de susținătoare sufletească a soțului, și o latură pragmatică, aceea de bună gospodină, bună conducătoare a căminului.
Femeia e mai senină decât bărbatul, mai tăcută, mai răbdătoare, mai capabilă de a aștepta. Poate datorită acestor calități este mai rezistentă în fața bolilor și trăiește mai mult decît bărbatul. Datorită seninătății ei, delicateții ei, ea poate împlini viața unui bărbat extraordinar de mult. Ea poate înconjura viața bărbatului într-o atmosferă foarte liniștitoare, confortabilă. Înainte de toate, prima datorie a unei soții este să-i asigure soțului supraviețuirea și forța familiei, dându-i naștere cât mai multor copii, de preferință băieți, care să ducă mai departe numele familiei, să asigure de fapt bărbatului, nemurirea. Însăși frumusețea femeii, atribut principal al feminității este, conform contrucției mentale a vremii, legată de întrunirea calităților care o fac mai aptă de a deveni mamă. Numai maternitatea îi asigură femeii eternitatea înfrângând efemeritatea destinului femeii, despre care se știe că se poate stinge asemenea unei flori. Astfel, femeia după ce inițial a renunțat la propria persoană pentru a se dedica soțului, în următoarea fază, cu atât mai mult nu mai poate să aparțină exclusiv gusturilor sale personale. Ea trebuie să se ocupe de buna creștere a copiilor. Asta mai ales pentru că devotamentul mamei pentru copiii săi este dat de natură, reprezentând deci o datorie implicită, dar care presupune o desfătare nespusă. Citatul „Iubește-ți părinții dragi cu multă pietate și nu-ți supăra mama când vrei să fii plăcut tatălui tău” susține aceste idei.
O altă maximă profundă legată de statutul de mamă al femeii care-i amplifică acesteia frumusețea și-i oferă tinerețe veșnică, este dată de Nicolae Velimirovici „Femeia ca femeie se schimbă, îmbătrânește; mama ca mamă nu se schimbă, nu îmbătrânește.”
Maxime despre caracterul schimbător al femeii
Se spune că pe femei le cunosc doar soții. Numai soții le văd în culise. Din cauza asta spunea și Lessing că toți soții zic: „A existat o singură femeie rea și aceea e nevasta mea. În fața altora ele se prefac cu atîta artă, încît nimeni nu le vede așa cum sînt în realitate, în special cînd sînt tinere”. Interferență – femeia cameleonică, capacitatea acesteia de a afișa o latură a personalității ei atunci când se află în preajma bărbatului, și o alta cu totul diferită, atunci când iese într-un grup, în societate. Așa cum cameleonul are proprietatea de a-și schimba culoarea pielii potrivit mediului înconjurător, așa și femeia are abilitatea de a-și schimba comportamentul în funcție de mediul în care se află. Un alt proverb românesc, în acord cu această afirmație este „Femeia se schimbă ca luna: azi luminoasă, mâine întunecoasă. Între un DA și un Nu al femeii nu încape niciun vârf de ac.” Interferență: satelitul natural al Pământului, schimbarea Lunii în multitudinea de faze și forme semicirculare. Pe această temă s-a dezvoltat și o anecdotă adaptată vremurilor noastre. Se pune că cercetătorii au descoperit în sfârșit ce gândește femeia, dar nu i-a ajutat în niciun fel, pentru că în următoarea secundă, ea s-a răzgândit.
Într-o altă zicală celebră, femeia este comparată cu anotimpul primăvara, făcându-se asemănarea între vremea schimbătoare din acea perioadă a anului și personalitatea femeii: „Inima femeii e ca timpul de primăvară.” Un alt aforism înfățișează femeia ca pe o persoană duplicitară, un om cu două fețe, o persoană falsă, greu de descifrat. „A-și da cu ruj și a se farda este, recunosc, un păcat mai mic decât a gândi una și a spune alta; e, în același timp ceva mai mult decât travestirea și mascarada, în care nu te dai drept ceea ce pari să fii, ci în care ai numai de gând să te ascunzi, ca să nu știe alții de tine; înseamnă că umbli să amăgești privirile și că vrei să pari după cum arăți, potrivnic adevărului; e un fel de înșelăciune. Trebuie să judeci femeile de la încălțăminte până la coafură exclusiv, aproape cum măsori peștele de la coadă la cap.”
Femeia – fire ambițioasă
„În inima unei persoane tinere nu există dragoste, cât de năprasnică, pe care să n-o sporească interesul sau ambiția.” Femeia de succes este ambițioasă. Nu se mulțumește cu puțin, pentru că știe că merită tot ce e mai bun. Le vrea pe toate și pentru asta muncește până la epuizare. Nu se lasă doborâtă de un eșec. Perseverează și luptă în continuare mai motivată ca înainte. Știe că nimic din ce contează cu adevărat nu se obține ușor și acesta este motivul pentru care ea lucrează în timp ce alte femei își pierd vremea cu reviste și emisiuni mondene, ieșiri zilnice la cafele sau terase. Știe că este important somnul de frumusețe, însă renunță la el aproape de fiecare dată pentru că preferă să citească și să lucreze la noi proiecte.
Femeia răutăcioasă
Culegerile de aforisme, maxime sau proverbe abundă de citate despre răutatea femeii. Nicolae Iorga făcea o afirmație dură la adresa femeii: „Poporul nostru a crezut că dracul, fiind bărbat nu poate fi destul de rău. Și atunci a creat pe mama dracului.” Interferență: răutate, invidie, răzbunare, Anticristul – sunt uneori chestii pe care le întâlnim la tot pasul, dar cu precădere la femei. Femeia nu poate să își controleze acest instinct „primitiv”. Femeile sunt mereu victime, mereu neîndreptățite, și mai mereu simt nevoia să-i plătească celui care i-a făcut rău. Femeia are probleme legate de invidie, mereu o roade de grădina alteia sau a altora. Competiție pe care și-o creează, de fapt, ea singură în capul ei. Un nou studiu a scos la iveală faptul că toate reprezentantele sexului frumos se simt amenințate de o femeie care arată mai bine decât ele. Reacțiile variază de la o simplă ridicare a unei sprâncene, la comentarii malițioase.
Când se vorbește de răutatea de care este capabilă femeia, cuvintele sunt prea puține. Totuși, unii au încercat să explice ce înseamnă o femeie rea: „Aș vrea să-mi fie îngăduit să le strig din răsputeri tuturor preasfinților acestora care au suferit cândva din pricina femeilor: Feriți-vă de femei! Nu căutați să le îndrumați pașii. Lăsați în seama altora grija mântuirii lor.” Tostoi spunea „Pe femei le cunosc doar soții. Numai soții le văd în culise. Din cauza asta spunea și Lessing că toți soții zic: A existat o singură femeie rea și aceea e nevasta mea. În fața altora ele se prefac cu atîta artă, încît nimeni nu le vede așa cum sînt în realitate, în special cînd sînt tinere.” Unii, însă, s-au rezumat la zicale ceva mai „indulgente” referitoare la răutatea femeilor: „Femeile ar fi încântătoare dacă ai putea cădea în brațele lor, fără să cazi în mâinile lor” sau „Unde intră femeia pe ușă, iese liniștea pe fereastră”; „Dacă limba femeii ar fi mai scurtă, zilele bărbatului ar fi mai lungi.” Cele din urmă proverbe se referă îndeosebi la femeia „rea de gură”, cicălitoare, caracteristică specifică în general femeilor. Și Sofocle a avut un cuvânt de spus în ce privește „limba ascuțită” a femeii: „Tăcerea femeilor le aduce respect.”
Femeia în dragostea b#%l!^+a?
Francezii spun că „Marea ambiție a femeilor e să inspire dragoste.” Femeia este mult mai capabilă de a iubi decât bărbatul. Dacă pentru bărbat iubirea este mai mult sau mai puțin o necesitate fizică, pentru femei este ceva măreț, este o experiență spirituală. Acest fapt face ca femeia să poată fi monogamă, pe când bărbatului, chiar dacă îi oferit oate femeile din lume, tot nu va fi satisfăcut. Nemulțumirea acestuia este infinită.
„Judecând femeia aceasta după frumusețea, după tinerețea și după mofturile ei, nimeni nu se îndoiește că numai un erou va putea să-i cucerească inima într-o bună zi. Dar ea a și ales: un mic monstru lipsit de duh.” Femeia poate fi satisfăcută cu o singură iubire, complet împlinită, pentru că ea nu se uită la trupul bărbatului, ci la calitățile cele mai intime ale acestuia. Ea preferă charisma bărbatului, nu un corp frumos și musculos, femeia este fascinată atunci când descoperă un mister ce trebuie exploatat. „Femeile se lasă aproape totdeauna învinse când iubirea este cea care vorbește.”
Iubirea feminină este cea mai profundă enigmă de care bărbatul nu va înceta să se minuneze. Idealul feminin divin implică energie și vitalitate debordantă, care pot fi manifestate doar printr-un corp fizic robust și armonios proporționat, deoarece principiul feminin este cel care dă viață, care naște. Așadar, o femeie lipsită de vitalitate, nu este cu adevărat femeie oricât de frumoase ar fi trăsăturile sale, întrucât ea sfidează și anulează prototipul divin, arhetipul, sustrăgându-se lui și pierzând astfel legătura cu Dumnezeu. Bărbații ar trebui să fie conștienți că, prin relații armonioase bazate pe iubire reciprocă, cu femei foarte vitale și foarte sănătoase atât fizic cât și psihic, pot deveni foarte repede puternici, vitali și virili. Forța înseamnă energie controlată, iar femeia vitală debordează de energie.
Femeia are felul ei specific de a fi, modul ei propriu de existență, darul său aparte de a-și urzi întreaga ființă din legătura ei cu totul, atât cu Dumnezeu, cât și cu ceilalți și cu sine însăși. De-a lungul întregii istorii, mediul social este cel care a format sau a deformat modelul de feminitate. Cu toate acestea, femeia își salvează mereu, în adâncul ei, taina ființei și a calităților sale. Această taină trebuie dezvăluită, descifrată, pentru a înțelege destinul conjugal al femeii în strânsă legătură cu cel al bărbatului. Femeia este asemuită unui intrument muzical „Inima femeilor seamănă cu unele instrumente: ea depinde de cel care o mișcă.”
Chiar dacă uneori femeia este mai neajutorată decât bărbatul, acest lucru este compensat de capacitatea ei mult mai mare de dăruire și de credință în Dumnezeu, iar prin aceasta există un echilibru între capacitățile bărbatului și cele ale femeii. „Muierea se înduplecă cu mângâieri, dragoste și cu plăcere”, spune un alt proverb românesc.
Bunătatea femeii
Napoleon I afirma despre femei: „În marile crize, menirea femeilor este de a ne îndulci necazurile.” Interferență: leac pentru psihic și suflet. Femeia se naște cu iubire, ea are mai multă compasiune, mai multă bunătate și mai multă înțelegere decât bărbatul. Femeia poate fi de un imens ajutor într-o societate organică. Ea are talentele ei care sunt absolut necesare. Nu este suficient să câștigi bani sau să devii de succes în lume. Este mult mai necesar să ai un cămin frumos, iar femeia are capacitatea de a transforma orice casă într-un cămin. Ea îl poate umple cu iubire pentru că deține această sensibilitate. Ea îl poate reîntineri pe bărbat, îl poate ajuta să se relaxeze. Despre bunătatea femeii a amintit și ilustrul gânditor și om de știință Johann Wolfgang Goethe „Femeia îmblânzește orice mânie,” femeia are darul de a-i liniști pe cei din jur, cu o simplă mângâiere.
Femeia este altruistă, ea își plasează interesele și pasiunea nu asupra propriei persoane, ci asupra celorlalte de care se simte atrasă și puternic legată: părinte, soț, copii, prieteni. Ea este dornică să se dăruiască, să trăiască pentru cei de care e legată afectiv. Trăsăturile care configurează identitatea femeii sunt sentimentalismul, compasiunea, spiritul de sacrificiu, generozitatea, dar și unele aspecte contrarii ca: ilogismul, gelozia, spiritul de intrigă, părtinirea, dorința de acaparare.
Femeia este destinată devotamentului și iubirii pentru alții. Din aceste motive ea este în primul rând mamă și soție. Orice formă de împlinire a destinului unei femei trece obligatoriu prin aceste roluri: nicio femeie nu se simte deplin realizată daca nu este soție, în primul rând, și mamă în al doilea rând. Aceste roluri îi împlinesc identitatea, îi oferă satisfacție și siguranță. Există și un citat care întărește spusele de mai sus: „Margareta, regina Navarei, poruncește că de la treizeci de ani venit-a vremea ca femeile să-și schimbe numele din frumoase în bune.”
Mișcarea feministă modernă care cere pentru femei „drepturi egale” cu ale bărbaților are la bază un conflict și o confuzie a identității feminine, un refuz mascat al feminității, o violentare a unui statut natural al femeii. Dincolo de un act istoric, reparator, egalitatea femeii cu bărbatul, în societatea modernă, a sfârșit prin a înrobi mai mult, prin masculinizarea femeii, alterându-i în felul acesta identitatea. Altruismul feminin se opune egocentrismului masculin și, dincolo de aspectele lor psihologice, acestea constituie doi poli complementari care atrag și întăresc partenerii cuplului marital, contribuind la formarea și menținerea familiei. Femeia se realizează prin iubire: iubire pentru părinți, pentru soț, pentru copii. Prin aceștia ea lasă o urmă în viață, se simte împlinită. Bărbatul, dimpotrivă se realizează prin creațiile sale profesionale sau sociale, raportate la egocentrismul său. Bărbatul este ceea ce produce prin munca sa, femeia e cea care se regăsește în dăruirea de sine, în copii, familie, acte caritabile. Femeia aspiră către iubire și stabilitate, pe când bărbatul aspiră către ambiție, glorie, putere, bogăție, poziție socială.
„Nu există bunătate care să se compare cu aceea a unei femei bune, luând acest cuvânt în adevăratul lui sens.” Femeia este supusă și devotată. Ea cere să fie iubită și ocrotită pentru că iubește. Bărbatul în schimb este dominant, posesiv, putând ajunge la violență. El și când ocrotește, comandă și impune. Altruismul femeii o face dependentă de ceilalți și, în primul rând, de soț și copii. Plasându-și centrul vieții sale, ea devine în mod fatal dependentă de ei. Încercarea de a se desprinde eșuează, întrucât îi lipsește egoismul, căzând în situația tragică de a nu-și pune niciodată de acord pasiunea cu interesele. Aceasta este de fapt tragedia femeii moderne, obligată de societate să-și reprime personalitatea și iubirea pentru valorile raționale, specific masculine. Ea oscilează între interesele sociale, impuse de mișcarea feministă, și pasiunile altruiste interne, sfârșind în mod lamentabil prin a nu fi nici persoană publică, nici soție sau mamă, în sensul total al acestor roluri. „Omul să poarte nădragii, și femeia fustele.”
Personalitatea femeii cunoaște o multitudine de caracteristici care o fac să fie și mai iubită, și mai adorată, și mai apreciată de reprezentanții sexului puternic. O zicală celebră românească spune că „Petrecerea fără femei e ca nunta fără lăutari”. Interferență: spiritul viu, voioșia. Nestatornicia femeii este și ea regăsită în proverbe, iar italienii compară femeia din acest punct de vedere, cu fulgul dus de vânt „Femeia e nestatornică la fel ca fulgul în vânt.”
Una din calitățile femeii este pudoarea, decența cu care se afișează în societate. Iar Dimitrie Cantemir descrie foarte frumos această caracteristiă a sexului frumos: „Rar va vedea cineva o femeie (la ospețe) ducând îmbucătura la gură sau deschizându-și buzele atât ca să i se poată vedea dinții; ea își vâră îmbucătura în gură cât se poate mai în taină.” Tot despre pudoarea femeii vorbește și Charles Louis de Montesquieu „Pudoarea stă bine tuturora, dar trebuie să știm s-o stăpânim și să n-o pierdem niciodată.”
Frumusețea, sensibilitatea, bunătatea femeii fac din aceasta ființa perfectă în ochii privitorilor. Scriitorul și filosoful german Gotthold Ephraim Lessing consideră că „Femeia este capodopera universului,” dar și mai frumos o spune scriitorul francez Bernardin de Saint-Pierre: „Femeile sunt ele însele florile vieții, după cum copiii sunt fructele lor. Ele sunt cele care constituie farmecul societății.” Din nou femeia este asociată cu natura, este dătătoare de viață, cea fără de care pământul nu ar mai da roade. Romancierul Honore de Balzac amplifică ideea de perfecțiune a femeii prin maxima sa celebră: „Femeia este ființa cea mai perfectă dintre toate făpturile; ea este o creație de tranziție între om și înger,” comparând femeia cu o ființă net superioară muritorilor, o ființă venită din lumea îngerilor, o creatură care aparține divinității și este oferită pământenilor pentru a le ușura viața și traiul.
Pe lângă rolurile de mamă, soție, iubită, prietenă sau confidentă, femeia este renumită și pentru abilitățile sale gospodărești. Culegerile de proverbe românești abundă de zicale ce întăresc latura de bună gospodină a femeii. „Curățenia este darul de căpetenie al femeii,” „Casa fără femeie, ca femeia fără sprâncene,” „Cămașa bărbatului e cinstea femeii.”
S-au dezvoltat de-a lungul timpului o mulțime de maxime privitoare la femeia ca responsabilă cu fericirea. Aforismul „Un singur gând care-ți vine în liniștea nopților duce la glorie sau la nebunie. O singură privire din colțul ochiului unei femei te face să devii omul cel mai fericit sau cel mai trist” atribuie femeii însușiri supra-omenești. Femeia posedă puteri magice, are abilitatea de a schimba starea bărbatului aruncându-i o singură privire, sau mai profund decât atât, doar gândul la ea îți poate schimba pe loc starea de spirit: te poate purta pe cele mai înainte culmi ale fericirii, sau te poate cufunda în abis. Poetul și scriitorul rus Nikolai Alexeevici Nekrasov ridică femeia la cel mai înalt rang: „Femeie! Ce cuvânt măreț! În ea se află puritatea fecioarei, abnegația prieteniei, vitejia mamei.”
În multe proverbe, femeii îi sunt atribuite însușiri ale obiectelor sau animalelor. Un proverb din Persia spune că „Femeile sunt ca pisicile care cad mereu în picioare.” Interferență: rezistență, flexibilitate, viață lungă. „Femeia bună e bărbatului cunună” – Interferență: coroană care se acorda în Antichitate învingătorilor. Un alt proverb în care femeia primește însușiri de obiecte este „Femeia bună e plug de aur la casa omului.” Intereferență: unealtă folosită la aratul pământului, fără de care roadele nu ar exista, iar faptul că este de aur îi oferă veridicitate, eternitate și valoare însemnată.
A descrie femeia e lucru greu. Nici celor mai mari poeți, filosofi, romancieri sau gânditori nu le-a fost ușor să descrie ce înseamnă femeia pentru omenire, pentru cei din jur. Istoricul Jules Michelet i-a atribuit femeii un rol crucial, un rol divin, dătător de viață: „Omenirea trăiește prin femei”. Iar unul din aforismele cele mai profunde este dat de marele nostru poet Camil Petrescu, care nu pune în valoare aspectul fizic al femeii, ci izvorul sufletului său din care se emană dragostea, iubirea fără de care nu putem trăi: fie că o primim, fie că o oferim – „Nu există în largul lumii un drum mai plin de emoții, mai neprevăzut, de lucruri uimitoare și de zig-zaguri mai năzdrăvane decât sufletul unei femei.”
Concluzii
Diferențele de sex nu pot fi contestate. Ele sunt rezultatul natural al nașterii, în urma căreia fiecare este băiat sau fată. Familia este prima care cultivă și ajută dezvoltarea acestor diferențe de sex. Apoi, primele grupuri în care interacționează copiii și adolescenții contribuie în mod esențial la întărirea diferențelor și la formarea anumitor obiceiuri și deprinderi. Diferețele de sex nu pot fi suprapuse peste diferențele de gen. Genul depinde de anumite trăsături de caracter, de educație de cultură. Aceste diferențe nu sunt la fel de vizibile și nu pot îndreptății aprecieri de valoare și nu justifică discriminarea. Diferențele de sex și de gen se manifestă pregnant în procesul comunicării și al stilurilor de abordare. Ele au caracter cultural și manifestările depind de nivelul de cultură, de tradiție și de opțiunile personale.
Bărbații și femeie sunt cu siguranță două ființe diferite, dar nu este nimic negativ în acest aspect. Datorită acestor diferențe reușim să ne completăm unul pe celălalt. Acest lucru nu înseamnă că fiecare ființă umană în parte e incompletă și are nevoie de cealaltă jumătate (masculină/feminină) pentru a fi pe deplin fericită. Cercetătorii au demontat acest mit, că fiecare om are nevoie de un suflet pereche, de o jumătate pentru a fi fericit. Cuplurile sunt formate din două entități diferite, autonome, responsabile de propria ființă, libere și fericite. Fiecare ființă umană este un complex total, nu o jumătate care are nevoie de sexul opus pentru a funcționa în parametri normali.
În concluzie, nu trebuie să uităm că, indiferent de sexul pe care îl avem, suntem toți ființe umane, aproape identice.
b#%l!^+a?
Bibliografie
Balaban, Delia, Comunicare mediatică, Ed. Tritonic, București, 2009
Botezatu, Grigore, Hîncu, Andrei, Dicționar de proverbe și zicători românești, Ed. Litera Internațional, București-Chișinău, 2001
Bulai, Ana, Roluri de gen în tranziția postcomunistă, Editura Polirom, Iași, 2004
Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Ed. Litera Internațional, București-Chișinău, 1997
Cantemir, Dimitrie, Istoria ieroglifelor (în două volume), Ed. Minerva, București, 1983
Cazacu, Slama, Tatiana, Stratageme comunicaționale și manipularea, Ed. Polirom, Iași, 2000
Chelcea, Septimiu, Mărgineanu, loan, Cauc, loan, Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, Editura Destin, Deva, 1998
Chelcea, Septimiu, (coord.), Psihosociologie, Editura Polirom, Iași, 2010
Dobrișan, Nicolae, Proverbe, maxime, aforisme arabe, Ed. Albatros, București, 1976
Dragomir, Otilia‚ Miroiu, Mihaela, Lexicon feminist, Editura Polirom, Iași, 2002
Erasmus din Rotterdam, Distihuri morale despre principiile vieții obișnuite, Ed. Saeculum Vizual, București, 2008
Femeia în proverbele și cugetările lumii, Ed. Albatros, București, 1975
Gross, Peter, Colosul cu picioare de lut, trad. de Irene Joanescu, Editura Polirom, Iași, 1999
Grunberg, Laura, Miroiu, Mihaela, Gen și societate, Editura Alterative, București, 1997
Grunberg, Laura, „ONG-izarea feminismului în România. Eșecul unui succes”, în revista AnaLize, nr. 7/2000
Grunberg, Laura, (R)evoluții în sociologia feministă. Repere teoretice, contexte românești, Editura Polirom, Iași, 2002
Grunberg, Laura, biONGgrafie: AnA.istoria trăită a unui ONG de femei, Editura Polirom, Iași, 2008
Grunberg, Laura, Ioana, Borza, Ana Maria, Zamfir, Cristina, Mocanu, Speranța Pîrciog, Gabriela, Predoșanu, Mihai, Ungureanu, Discriminarea multiplă în România, Societatea de analize AnA, București, 2008
Iluț, Petru, Psihologie socială și sociopsihologie, Ed. Collegium, Iași, 2009
Iorgan, Nicolae, Cugetări, Ed. Tineretului, București, 1968
Jean de la Bruyere, Caracterele sau moravurile acestui veac, Ed. pentru Literatură, București, 1968
Larson, U., Charles, Persuasiunea-Receptare și responsabilitate, Polirom, 2003
Miege, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, trad. Adriana Staii, Editura Polirom, Iași, 2000
Miere și fiere. Culegeri, aforisme, paradoxuri, Ed. Albatros, București
Mihăilescu, Ștefania, Din istoria feminismului românesc: Antologie de texte:1838-1929, Editura Polirom, Iași, 2002
Miroiu, Mihaela, Neprețuitele femei. Publicistică feministă, Editura Polirom, Iași, 2006
Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004
Miroiu, Mihaela, Convenio. Despre natură, femei și morală, Editura Polirom, Iași, 2002
Pasti, Vladimir, Ultima inegalitate. Relațiile de gen în România, Editura Polirom, Iași, 2003
Pease, Allan & Barbara, De ce bărbații se uită la meci și femeile se uită în oglindă?, Ed. Curtea Veche Publishing, 2001
Popescu, Cristian, Florin, Manual de jurnalism, Editura Tritonic, București, 2003
Popescu, Liliana, Politica sexelor, Editura Maiko București, 2004
Rada, Cornelia, Prejbeanu, Ileana, Comportamentul sexual uman, coordonate antropologice și psiho-medicale, Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2008
Rovența-Frumușani, Daniela, Romina, Surugiu, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002.
Slama-Cazacu, Tatiana, Stratageme comunicaționale, Editura Polirom, Iași, 2000
Stănciugelu, Irina, Profiluri identitare ale femeilor, Eseu despre cum nu există femeile în presa românească
Șandru, Daniel, Sorin, Bocancea, Mass-media și democrația în România postcomunistă, Institutul European, 2011
Ștefănescu, Doina, Olga, Dilema de gen a educației, Editura Polirom, Iași, 2003.
Resurse web
http://www.scribd.com, accesat în data de 11.03.2015.
http://alingavreliuc.files.wordpress.com, accesat în data de 09.04.2015.
http://studiidegen.wordpress.com, accesat în data de 16.04.2015.
http://fragen.nu/aletta/fragen/SNSP-9738670632.pdf, accesat în data de 03.06.2012.
http://www.fragen.nu/aletta/fragen/SNSP-9734602985.pdf, accesat în data de 02. 04.2015.
http://www.cdep.ro, accesat în data de 14.03.2015.
https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2011/10/carte-romaneasca-de-invatatura-1646.pdf, accesat în data de 18.03.2015.
http://snspa.academia.edu, accesat în data de 12.03.2015.
http://www.genderlinks.org.za, accesat în data de 05.03.2015.
http://www.alegeriprogen.md, accesat la data de 07.03.2015.
http://snspa.academia.edu, accesat în data de 05.03.2015.
http://studiidegen.wordpress.com, accesat în data de 11.03.2015.
Bibliografie
Balaban, Delia, Comunicare mediatică, Ed. Tritonic, București, 2009
Botezatu, Grigore, Hîncu, Andrei, Dicționar de proverbe și zicători românești, Ed. Litera Internațional, București-Chișinău, 2001
Bulai, Ana, Roluri de gen în tranziția postcomunistă, Editura Polirom, Iași, 2004
Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Ed. Litera Internațional, București-Chișinău, 1997
Cantemir, Dimitrie, Istoria ieroglifelor (în două volume), Ed. Minerva, București, 1983
Cazacu, Slama, Tatiana, Stratageme comunicaționale și manipularea, Ed. Polirom, Iași, 2000
Chelcea, Septimiu, Mărgineanu, loan, Cauc, loan, Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, Editura Destin, Deva, 1998
Chelcea, Septimiu, (coord.), Psihosociologie, Editura Polirom, Iași, 2010
Dobrișan, Nicolae, Proverbe, maxime, aforisme arabe, Ed. Albatros, București, 1976
Dragomir, Otilia‚ Miroiu, Mihaela, Lexicon feminist, Editura Polirom, Iași, 2002
Erasmus din Rotterdam, Distihuri morale despre principiile vieții obișnuite, Ed. Saeculum Vizual, București, 2008
Femeia în proverbele și cugetările lumii, Ed. Albatros, București, 1975
Gross, Peter, Colosul cu picioare de lut, trad. de Irene Joanescu, Editura Polirom, Iași, 1999
Grunberg, Laura, Miroiu, Mihaela, Gen și societate, Editura Alterative, București, 1997
Grunberg, Laura, „ONG-izarea feminismului în România. Eșecul unui succes”, în revista AnaLize, nr. 7/2000
Grunberg, Laura, (R)evoluții în sociologia feministă. Repere teoretice, contexte românești, Editura Polirom, Iași, 2002
Grunberg, Laura, biONGgrafie: AnA.istoria trăită a unui ONG de femei, Editura Polirom, Iași, 2008
Grunberg, Laura, Ioana, Borza, Ana Maria, Zamfir, Cristina, Mocanu, Speranța Pîrciog, Gabriela, Predoșanu, Mihai, Ungureanu, Discriminarea multiplă în România, Societatea de analize AnA, București, 2008
Iluț, Petru, Psihologie socială și sociopsihologie, Ed. Collegium, Iași, 2009
Iorgan, Nicolae, Cugetări, Ed. Tineretului, București, 1968
Jean de la Bruyere, Caracterele sau moravurile acestui veac, Ed. pentru Literatură, București, 1968
Larson, U., Charles, Persuasiunea-Receptare și responsabilitate, Polirom, 2003
Miege, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, trad. Adriana Staii, Editura Polirom, Iași, 2000
Miere și fiere. Culegeri, aforisme, paradoxuri, Ed. Albatros, București
Mihăilescu, Ștefania, Din istoria feminismului românesc: Antologie de texte:1838-1929, Editura Polirom, Iași, 2002
Miroiu, Mihaela, Neprețuitele femei. Publicistică feministă, Editura Polirom, Iași, 2006
Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004
Miroiu, Mihaela, Convenio. Despre natură, femei și morală, Editura Polirom, Iași, 2002
Pasti, Vladimir, Ultima inegalitate. Relațiile de gen în România, Editura Polirom, Iași, 2003
Pease, Allan & Barbara, De ce bărbații se uită la meci și femeile se uită în oglindă?, Ed. Curtea Veche Publishing, 2001
Popescu, Cristian, Florin, Manual de jurnalism, Editura Tritonic, București, 2003
Popescu, Liliana, Politica sexelor, Editura Maiko București, 2004
Rada, Cornelia, Prejbeanu, Ileana, Comportamentul sexual uman, coordonate antropologice și psiho-medicale, Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2008
Rovența-Frumușani, Daniela, Romina, Surugiu, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002.
Slama-Cazacu, Tatiana, Stratageme comunicaționale, Editura Polirom, Iași, 2000
Stănciugelu, Irina, Profiluri identitare ale femeilor, Eseu despre cum nu există femeile în presa românească
Șandru, Daniel, Sorin, Bocancea, Mass-media și democrația în România postcomunistă, Institutul European, 2011
Ștefănescu, Doina, Olga, Dilema de gen a educației, Editura Polirom, Iași, 2003.
Resurse web
http://www.scribd.com, accesat în data de 11.03.2015.
http://alingavreliuc.files.wordpress.com, accesat în data de 09.04.2015.
http://studiidegen.wordpress.com, accesat în data de 16.04.2015.
http://fragen.nu/aletta/fragen/SNSP-9738670632.pdf, accesat în data de 03.06.2012.
http://www.fragen.nu/aletta/fragen/SNSP-9734602985.pdf, accesat în data de 02. 04.2015.
http://www.cdep.ro, accesat în data de 14.03.2015.
https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2011/10/carte-romaneasca-de-invatatura-1646.pdf, accesat în data de 18.03.2015.
http://snspa.academia.edu, accesat în data de 12.03.2015.
http://www.genderlinks.org.za, accesat în data de 05.03.2015.
http://www.alegeriprogen.md, accesat la data de 07.03.2015.
http://snspa.academia.edu, accesat în data de 05.03.2015.
http://studiidegen.wordpress.com, accesat în data de 11.03.2015.
=== metode de cercetare ===
Metode de cercetare
În lucrarea de față mi-am propus să identific stereotipurile de gen prezente în mass-media românești și să analizez rolurile, activitățile și contextele de gen în care sunt prezentate femeile (femininul) în comparație cu bărbații (masculinul). Am pornit de la ideea că mesajele transmise de mass-media prin intermediul presei scrise sau prin mijloacele audiovizuale construiesc valorile culturale ale grupurilor dominante și tind să reflecte și să capitalizeze pe stereotipuri în general și pe stereotipuri de gen în particular. În primul capitol am definit stereotipurile, prejudecățile și clișeele produse și transmise de mass-media româneși. În al doilea capitol am rezumat feminismul, în teorie și practică, începuturile și evoluția sa până în prezent și criteriile care au determinat apariția și dezvoltarea lui.
În prima parte a lucrării am dezvoltat conceptele de stereotip, prejudecată, clișeu. Pentru acestea, am consultat opera lui Septimiu Chelcea „Un secol de cercetări psihologice”, publicată la editura Polirom în anul 2002. Septimiu Chelcea este de părere că cele două concepte sunt aproape sinonime, având o sferă semnatică foarte asemănătoare.
Am vorbit apoi despre distincția dintre sex și gen, iar studiile Corneliei Rada și ale Ileanei Prejbeanu publicate în „Comportamentul sexual uman, coordonate antropologice și psiho-medicale, editura Medicală Universitară, Craviova, 2008 au demonstrat că diferențele de sex sunt biologice, iar cele de gen sunt socioculturale. Realitatea arată că anumite activități sunt considerate mai ales masculine, sau mult ales feminine. Ni se pare normal ca femeile să fie educatoare, învățătoare sau medic și ieșit din comun să fie marinar, pilot, inginer constructor. Astfel, fie că oamenii pescuiesc, țes, se luptă sau citesc poezii, aceste activități sunt văzute diferit în raport cu opinia celor din jur, opinie care, la rândul ei, depinde de experiențele anterioare ale celui care le observă. În același fel, programele pe care oamenii le urmăresc la televizor – serialele meciurile de box, programele de știri – afectează modul în care socializăm unii cu alții, toate acestea contribuind la dezvoltarea contextelor genurilor. b#%l!^+a?
Despre sex-gen și reprezentare mediatică a scris și Irina Stănciugelu în „Profiluri identitare ale femeilor. Eseu despre cum nu există femeia în presa românească”. Concepția și opiniile oamenilor asupra genului nu se referă doar la ceea ce cred ei că sunt, ci sugerează și ce ar dori ei să fie pentru alții. Fiecare învață din propriul mediu cultural, chiar fără să-și propună, ce înseamnă masculinitatea și feminitatea. Primele lecții le primim, oricare dintre noi, în familie și în grupurile de adolescenți în care ne dezvoltăm, apoi, prin intermediul mass-mediei și al lecturii luăm act de alte observații și interpretări. Probabil că fără influența mass-media prea puțini dintre bărbați ar fi considerat că o femeie frumoasă trebuie să aibă buzele mari și cărnoase. Și poate nici femeile nu și-ar fi pus problema. Și totuși, chiar și femei care nu aveau buzele foarte subțiri au acceptat, probabil sub influența filmelor americane, să-și implanteze alte grăsimi din corp în buze. Iar la nevoie, chiar produse chimicale.
Teme legate de inegalitatea de gen, de expunerea acesteia în plan mediatic, a dezbătut și Liliana Popescu în „Politica sexelor”, carte publicată de editira Maiko, București în anul 2004, dar și Mihaela Miroiu în „Neprețuitele femei”, editura Polirom, Iași, 2006 și alături de Otilia Dragomir, în „Lexicon feminist. Feminismul ca politică a modernizării, editura Polirom, Iași, 2002. Toate aceste feministe au încercat să iasă din tipar, să scoată etichetele care, în mod tradițional, au fost atașate rolului femeii în societate. Alte organizații și grupurile militantelor feministe protestează impotriva faptului că femeile nu au fost niciodată categorizate ca indivizi, b#%l!^+a?ci au fost văzute doar ca parteneri tăcuți ai bărbaților, un fel de rău necesar, cu rolul principal de a asigura urmași bărbaților.
În capitolul doi am rezumat feminismul, în teorie și practică, de la începuturi până în prezent și criteriile care au determinat apariția și dezvoltarea lui. Pentru aceasta am apelat la lucrări ale specialiștilor care au cercetat de-a lungul a zeci de ani, diferențele comportamentale ale celor două genuri: masculin, respectiv feminin. Despre rolurile femeii și modul în care acestea sunt expuse în mass-media a vorbit și Delia Balaban în cartea sa „Comunicare mediatică”, publicată la editura Tritonic, București, 2009.
Pentru a vedea care sunt consecințele existenței diferențelor de gen, am consultat studii legate de monitorizarea globală a mass-mediei, barometrele de gen disponibile pe site-urile de specialitate. Am făcut referire și la Societatea de Analize Feministe ANA, care luptă pentru eliminarea discriminării dintre sexe și care încearcă să ia măsuri pentru stoparea acestui fenomen. Felul cum este privită femeia în mijloacele de informare tipărite și audio-vizuale, au fost explicate și de Daniela Rovența-Frumușani în „Identitatea feminină și discursul mediatic în România postcomunistă” și de teoreticiana și militanta feministă Mihaela Miroiu în „Lexicon feminist. Feminismul ca politică a modernizării”, editura Polirom, Iași, 2002. Ele au scris despre cum sunt văzute feministele, mai degrabă ca antimodel cu care este nepotrivit sau chiar ridicol să te identifici, au vorbit despre problemele care pot apărea atunci când feminismul încearcă să se facă auzit și cum este considerat acest fenomen de către societatea noastră. b#%l!^+a?
Un alt autor care care a scris despre modul în care este percepută femeia în spațiul audiovizual este Charles U. Larson în „Persuasiunea-Receptare și responsabilitate”, editura Polirom, 2003. El a cules cele mai interesante cercetări ale teoreticienilor care au studiat utilizarea actuală a mass-media, a explicat rolul modelator pe care îl are media în prezent. El este de părere că media cultivă sau dezvoltă predispozițiile înăscute spre anumite stiluri de viață, modele de comportament, sisteme de valori. El crede că media ne învață ce înseamnă să fii părinte, copil, îndrăgostit, angajator sau ofițer de poliție. Larson este de părere că mass-media are și rol de manipulator al audienței.
Ultima parte a lucrării o reprezintă studiul de caz – interferențe argumentative (sensul proverbelor). Am extras din culegerile lumii cele mai relevante maxime și proverbe despre statutul femeii acum sute de ani, relevanța lor chiar și în zilele noastre (cu mici excepții), dar și interferențele cu obiecte, animale sau fenomene ale naturii.
b#%l!^+a?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stereotipuri Culturale de Gen Si Argumentatie. Studiu de Caz Relatia Barbat Femeie (ID: 108096)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.