Situatia Politica Mondiala

CUPRINS

INTRODUCERE

Considerații generale despre situația politică mondială

Geopolitica

Perspectiva paradigmei geopolitice pentru statele lumii

CAPITOLUL 1 AFRICA, UN CONTINENT AL PROVOCĂRILOR ÎN SECOLUL AL XXI-LEA

1.1. Date despre Africa

CAPITOLUL 2 REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

2.1. Date geografice

2.2. Istoric

2.3. Populație

2.4. Resurse

2.5. Economie

2.6. Structuri politice

2.7. Legislație

CAPITOLUL 3 GEOPOLITICA ÎN REPUBLICA CENTRALAFRICANĂ

3.1. Raporturi politice ale R.C.A. în continentul african

3.1.1. Prieteni

3.1.2. Dușmani

3.1.3. Neutri

3.2. Influențe și interese în RCA

3.2.1. Franța și RCA

3.2.2. S.U.A și R.C.A.

3.2.3. BRICS și RCA

3.2.4. Alții și RCA

3.3. Dezvoltare și posibile evoluții

3.3.1. De ce interes pentru resurse ?

3.3.2. Pe când o clasă politică ?

3.3.3. Structuri interne de putere și jocuri politice

3.3.4. Stabilitate și dezvoltare sau conflict continuu ?

3.3.5. Politica centrafricană și organizațiile internaționale

3.3.6. Reînnodăm legăturile ? Ce interese și avantaje are ROMÂNIA în RCA ?

3.3.6.1. Istoric

3.3.6.2. Actualitate

3.3.6.3. Perspective. Concluzii

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Considerații generale despre situația politică mondială

Captivi în manipularea mediatică și diversiunea propagandistică coordonate de către cei care pun în aplicare planul Noii Ordini Mondiale, nu mai observăm evenimentele esențiale care ne influențează destinul.

Astfel, din unghiul meu de gândire consider că actuala criză economică și financiară, de fapt, prevestește o schimbare de paradigmă a modelului de gândire ce guvernează sistemele economice globale.

Foarte simplu este să vorbesc despre o antiteză economică și, în extensie, despre o politică nord – sud, dar această barieră a fost doborâtă de organizația BRICS, unde se găsesc state atât din emisfera nordică a Terrei, cât și din partea de sud a Terrei.

În prezent, normal este să vedem că exponentul geopolitic actual al puterii mondiale, Statele Unite ale Americii, este în impas pentru că atât China, cât și Rusia sunt pe un trend ascendent. Concret, afirm că, în momentul de față, există un triunghi geopolitic format din China – Rusia – SUA.

În ultima perioadă de timp se observă că și Israelul acordă o atenție deosebită continentului african, îndeosebi prin vânzarea de armament și tehnică militară către Africa de Sud, Etiopia și alte state.

În contextul prezentat se observă că raporturile de forțe politice se modifică, bineînțeles în funcție de conjuncturile mondiale, fapt pentru care este dificil să faci o caracterizare directă a situației politice, deoarece trebuie ținut cont că factorii care o determină sunt multipli, condiționali și se modifică, uneori, chiar de la o zi la alta.

Geopolitica

„Geopolitica este studiul aplicat al relației dintre spațiul geografic și politică. Este un sistem de gândire (viziune, reprezentare, conceptualizare) relativ la legătura dintre putere, geografie și politică”.

Rolul geopoliticii este de a studia:

din punct de vedere geografic, dinamica relațiilor între state;

din punct de vedere al istoriei, relațiile între factorul geografic și politica internațională;

judecarea și analizarea problemelor globale (resursele naturale; despăduririle; poluarea mediului înconjurător; factorii geoclimatici) și ecologice;

ecopolitica;

probleme de ordin militar, economic și social;

translația factorului geografic în cel al geostrategiei și implicit în cel a securității.

Locul geopoliticii îl reprezintă mediul în care actorii internaționali, care sunt implicați în acest fenomen, își dispută interesele proprii, potrivit locului și rolului pe care îl ocupă în relațiile internaționale.

Perspectiva paradigmei geopolitice pentru statele lumii

Paradigma multipolarității

Lumea bipolară, din perioada războiului rece a dispărut prin implozia fostului URSS, un sistem social și economic făurit prin „colectivizare”, care a lăsat în urma lui mari zone de instabilitate, atât din puncte de vedere politic și social, dar și din punct de vedere etnic și religios. Ulterior acestui fenomen a urmat o perioadă de mari prefaceri politice, cu adevărate răsturnări de situații, inclusiv cu noi alianțe politice și de securitate. Astfel, după anul 1990 au avut loc numeroase crize cu reașezări geopolitice. Este cunoscut faptul că forțe militare și din UE au fost trimise în străinătate în zone și regiuni, precum Afganistan, Irak, Congo etc. Ce s-a observat cu această ocazie ? Că nici un stat din lume, nici măcar SUA – mare putere mondială – nu poate gestiona problemele de securitate de unul singur.

Ulterior anului 2000, UE a dat un nou impuls eforturilor de întărire a securității. O dată cu relansarea Rusiei și Chinei – și nu trebuiesc a fi minimalizate țările emergente, ca Brazilia, Africa de Sud – geopolitica mondială a căpătat noi poli.

De interes mi se pare și faptul că, la ora actuală, lupta nu se mai dă numai pentru controlul și acumularea de spații geografice, ci și în spațiul virtual al Internetului.

Referitor la continentul african, trebuie observată mișcarea de „șah” pe care China o efectuează de câțiva ani, și anume investițiile în peste 50 de țări africane. Să fie acesta o încercare de colonizare ? Cel mai probabil se merge pe ideea economică, a corporațiilor multinaționale care, fără nici o jenă, pot exploata resursele naturale ale statelor africane.

Paradigma relațiilor UE – UA

În data de 3 aprilie 2014, la Bruxelles s-au desfășurat lucrările celui de-al patrulea Summit Uniunea Europeană (UE) – Uniunea Africană (UA), ocazie cu care UE a reiterat faptul că sprijină UA. În extensie, UA a propus un parteneriat cu UE.

La Summit au fost adoptate următoarele documente:

Declarația publică UE – UA;

Planul de acțiune comună pentru perioada 2014 – 2017, cu o finanțare de 28 de miliarde de euro, cuprinde cinci zone propuse cooperării:

„Pace și securitate”, pe fondul unui dialog politic la nivelul UA – UE se va constitui arhitectura africană de pace și securitate. Până în anul 2015 UA va forma o forță africană de prevenire și gestionare a crizelor, sens în care va exista o coordonare între UA și UE. Vor fi încheiate parteneriate în combaterea pirateriei; pe problematică de terorism, de trafic de ființe umane, de trafic de droguri, de trafic de armament.

„Democrație, bună guvernare și drepturile omului”, trebuie să funcționeze justiția penală în statele UA. UE își oferă expertiza. Un element important în zona de bună guvernanță este traficul ilegal de bunuri culturale. Respectarea drepturilor omului.

„Dezvoltare umană”, problemele fundamentale sunt legate de învățământ. UE va crește numărul de burse pe care le acordă tinerilor africani și parteneriate științifice sau cercetare și tehnologie.

„Dezvoltare și creștere durabilă și incluzivă”, cu obligații pentru UA pentru îmbunătățirea mediului investițional și, pe cât posibil, un mediu cât mai uniformizat ca principii care să acopere toate statele UA, în următoarele domenii: agricultură; comerț; energetic; industrie; infrastructură.

„Integrare continentală, probleme globale și emergente”, corelarea UE și a UA pe problema schimbărilor climatice, managementul terenurilor, combaterea deșertificării și protecția biodiversității.

Declarația sectorială pe tema migrației și mobilității.

CAPITOLUL 1
AFRICA, UN CONTINENT AL PROVOCĂRILOR
ÎN SECOLUL AL XXI-LEA

1.1. Date despre Africa

Conform statisticilor existente, continentul negru este al doilea continent ca mărime al Pământului (Terra) și cel mai populat după Asia. Referitor la suprafața terestră, Africa ocupă 20,3% din totalul planetei, cu un teritoriu ce însumează 30.244.050 km² (sunt incluse și insulele care aparțin continentului).

Populația Africii are peste 1 miliard de locuitori repartizați în cele 54 de țări și care vorbesc peste 1.000 de limbi indigene plus africana, araba, engleza, franceza, portugheza, spaniola etc.

Figura 1: Harta continentului African

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Africa /[Online], [24 aprilie 2014, ora 20:15]

Africa de Nord este regiunea cea mai de nord a continentului african, separată de Deșertul Sahara de către Africa Subsahariană. Africa de Nord este uneori denumită și „Africa albă”, întrucât majoritatea populației sale este de „rasa albă”. Africa de Nord include următoarele teritorii:

Algeria

două ex-clave spaniole, Ceuta și Melilla

Egipt

Eritreea

Libia

Maroc

Mauritania

Sahara Occidentală

Sudan

Sudanul de Sud

Tunisia

Africa Occidentală sau Africa de Vest este cea mai de vest regiune a continentului african. Geopolitic, schema ONU pentru Africa de Vest include 16 țări, distribuite pe o suprafață de circa 5 milioane de kilometri pătrați.

Cu excepția Mauritaniei, toate aceste țări sunt membre a ECOWAS (Economic Community of West African States). În această regiune este de asemenea inclusă insula Sfânta Elena, teritoriu britanic.

Africa Centrală este o regiune care include următoarele țări ale continentului african:

Burundi

Republica Centrafricană

Ciad

Republica Democrată Congo

Rwanda.

Africa de Est sau Africa Răsăriteană este regiunea geografică și geopolitică cea mai de est a continentului African. În schema ONU a regiunilor geografice, Africa de Est este constituită din 19 teritorii:

• Kenya, Tanzania, și Uganda – Membrii Comunității Est-africană (EAC)

• Djibouti, Eritreea, Etiopia, și Somalia – numite și Cornul African

• Burundi și Rwanda – membri EAC din 18 iunie 2007, însă considerate uneori părți din Africa Centrală

• Mozambique și Madagascar – considerate uneori părți din Africa Sudică

• Malawi, Zambia, și Zimbabwe

• Comore, Mauritius, și Seychelles – insule mici din Oceanul Indian

• Réunion și Mayotte – teritorii franceze din Oceanul Indian.

Africa de Sud este o țară așezată la extremitatea sudică a continentului Africa, care are 2798 de kilometri de coastă maritimă la Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. Africa de Sud este cunoscută pentru diversitatea sa de culturi, limbi și credințele religioase. Unsprezece limbi oficiale sunt recunoscute în Constituția Africii de Sud. Limba engleză este limba cea mai folosită în sferele comerciale, oficiale și publice; cu toate acestea, este pe locul cinci între limbile materne. Populația Africii de Sud este de o mare diversitate etnică, cu cele mai mari comunități de albi, indieni și mulatri de pe continentul african. Cu toate că 79,5% din populația Africii de Sud este neagră, aceasta este alcătuită dintr-o mare varietate de grupuri etnice care vorbesc diferite limbi bantu, dintre acestea nouă având statut oficial. Un sfert din populație este în șomaj și trăiește cu mai puțin de 1,25 $ pe zi. 

Continentul Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe pământ. Potrivit unor cercetări recente, este și locul unde, se pare, omul își are originea.

Portughezii sunt primii care, începând cu anul 1482, înființează pe continentul african avanposturi comerciale europene, ocazie cu care comercializau aur, fildeș, mirodenii și sclavi. Începând cu secolul al XIX-lea, are loc procesul de colonizare al Africii, sens în care cea mai mare parte a continentului (cu excepția Etiopiei) intră sub stăpânirea Angliei, Franței, Olandei și a altor puteri coloniale.

Prezint în continuare o hartă din care rezultă că marile puteri și-au împărțit, în anul 1884 la Berlin, Africa în sfere de influență.

Figura 2: Harta Africii împărțită în sfere de influență pe marile puteri

Sursa: http://geopolitics.ro/africa-inca-o-data-colac-de-salvare-pentru-marile-puteri/

[Online], [25 aprilie 2014, ora 22:42]

Despre Franța, se cunoaște că la data de 9 martie 1831, printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franței, s-a înființat Legiunea străină (franceză Légion étrangère), care este o unitate a Armatei Franceze. Aceasta a fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. Voluntarii străini sunt conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați și cetățeni ai Republicii Franceze, care în pr african avanposturi comerciale europene, ocazie cu care comercializau aur, fildeș, mirodenii și sclavi. Începând cu secolul al XIX-lea, are loc procesul de colonizare al Africii, sens în care cea mai mare parte a continentului (cu excepția Etiopiei) intră sub stăpânirea Angliei, Franței, Olandei și a altor puteri coloniale.

Prezint în continuare o hartă din care rezultă că marile puteri și-au împărțit, în anul 1884 la Berlin, Africa în sfere de influență.

Figura 2: Harta Africii împărțită în sfere de influență pe marile puteri

Sursa: http://geopolitics.ro/africa-inca-o-data-colac-de-salvare-pentru-marile-puteri/

[Online], [25 aprilie 2014, ora 22:42]

Despre Franța, se cunoaște că la data de 9 martie 1831, printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franței, s-a înființat Legiunea străină (franceză Légion étrangère), care este o unitate a Armatei Franceze. Aceasta a fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. Voluntarii străini sunt conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați și cetățeni ai Republicii Franceze, care în prezent formează 24% din numărul total de recruți. Legiunea are la ora actuală în jur de 7.700 de soldați iar sediul este la Aubagne. La ora actuală, Legiunea Străină este constituită din următoarele structuri:

– 9 Regimente Străine, având militari profesioniști pregătiți în diferite specialități ca: cercetare; desant; parașutiști; scafandri etc;

– DLEM – diferite detașamente de intervenții;

– GRLE – structură care se ocupă de logistica trupelor;

– COMLE – care are ca misiuni: problemele de personal; instruirea trupelor; protecția și securitatea personalului; acțiuni sociale, etc.

Referitor la Legiunea Străină se cunoaște că printre multele misiuni care le-a desfășurat în Africa, bineînțeles la ordinul și cu acordul conducerii franceze, se numără și Operațiunea Serval, numele de cod al intervenției militare a armatei franceze pe teritoriul statului african Mali. 

Respectiva operațiunea militară a început la data de 11 ianuarie 2013, la cererea guvernului din Mali, în urma solicitărilor guvernului Mali și a ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane) pentru a facilita o intervenție militară străină.

Solicitarea a fost făcuta la data de 12 octombrie 2012.  Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate o rezoluție propusă, bineînțeles, de Franța prin care o forță ECOWAS să asiste armata din Mali, în combaterea militanților islamiști, în baza capitolului VII din Carta Națiunilor Unite.

Această rezoluție a permis o perioada de 45 de zile pentru „recomandări detaliate și realizabile” pentru intervenția militară. În timpul acestor 45 de zile, toate provinciile din nord fuseseră deja ocupate de rebelii islamiști.

În continuare prezint câteva elemente specifice ale acestei operațiuni:

• Începând cu anul 1905, majoritatea teritoriului statul Mali de astăzi a devenit posesiune franceză împărțit între Maroc și ceea ce francezii au numit Sudanul Francez.

Figura 3: Hartă Sudanul Francez

Sursa: http://www.contributors.ro/global-europa/mali-operatiunea-serval/

[Online], [01 mai 2014, ora 22:07]

• În anul 1959, Sudanul Francez și Senegalul au format Federația Mali. În august al aceluiași an, Federația a fost dizolvată, Senegalul și Republica Mali câștigându-și fiecare independența devenind două state suverane separate. Imediat după căpătarea independenței, președintele ales, MODIBO KEÏTA, s-a declarat socialist, a desființat toate partidele politice și conducându-și țara sub influența și cu suportul URSS și al altor state din Estul comunist al Europei.

• În anul 1968 regimul „socialist” a fost răsturnat și înlocuit cu o dictatură militară, care a durat până în 1989-90. În anul 1991 s-a format un guvern de tranziție, care a organizat primele alegeri democratice în anul 1992, fiind ales ALPHA OUMAR KONARE. După realegerea sa în 1997, KONARE a continuat reformele politice și economice luptând contra corupției. Ulterior terminării mandatului prevăzut de constituție, a fost urmat în 2002 de AMADOU TOUMANI TOURÉ, fost general, care a susținut democratizarea țării. După anul 1992, Mali a fost un stat democratic relativ stabil susținut de puterile occidentale în frunte cu Franța. Una din marile probleme ale acestui stat este sclavagismul, încă existent în zonele de nord ale țării. Aproximativ un sfert de milion de persoane trăiesc de facto ca sclavi, deși sclavagismul a fost abolit prin lege la începutul anilor ’90.

• Conflictul este o evoluție aproape anticipată de rezultatele războiului din Libia. Mali, constituit la Nord, din trei regiuni (Gao, Kidal, Tombuktu), la Sud din 5 regiuni (Kayes, Kulikoro, Mopti, Segu, Sikasso) și districtul Bamako, capitala tarii. După terminarea războiului libian, mulți mercenari aparținând triburilor Tuareg, care au luptat pentru Gaddafi, s-au retras spre Mali încercând să ocupe ceea ce ei numesc teritoriile lor istorice, în Nordul Mali și cele trei provincii ale acestei regiuni (Gao, Kidal, Tombuctu). Nu este prima insurgență și prima încercare de cucerire a acestei regiuni de către triburile tuareg, de fapt este a cincea (1916–1917, 1962–1964, 1990–1995, 2007–2009 și ultima din 2012).

• Rebeliunea din 17 ianuarie 2012. Mii de membri ai tribului Tuareg, care au servit anterior în armata lui Gaddafi, s-au întors acasă în Mali, iar acest flux de militari cu o experiență îndelungată, de fapt mercenari, a reenergizat insurgența de lunga durată a tuaregilor împotriva guvernului din Mali. Acești insurgenți tuaregi au format o noua grupare politico-militara – Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawad (MNLA). În perioada 16 – 17 ianuarie 2012, militanții MNLA au atacat  o cazarmă militară și o bază a gărzii naționale din Menaka, reginea Gao. Pentru prima dată în istoria revoltelor Tuareg, rebelii se folosesc de arme grele, de proveniență occidentală, provenind din Libia.

La data de 22 martie 2012, președintele AMADOU TOUMANI TOURÉ fost demis printr-o lovitură de stat, cu o lună înainte de alegerile prezidențiale, fiind acuzat de incapacitatea de a administra situația creată în nordul țării. AMADOU TOUMANI TOURÉ nici nu avea cum să reușească împotriva rebelilor, mercenari de profesie, Mali opunând o armată de 7.500 de soldați, inclusiv o gardă civilă și jandarmi, plus o gardă republicană cu un efectiv de 2.500 de soldați. Armata prost plătită, neinstruită și cu 60 de generali de tot felul și cu un armament din anii ‘60-‘70 de proveniență rusească nu au avut nici o motivație să lupte împotriva tuaregilor. După lovitura de stat militara s-a format un guvern format în majoritatea lui de militari, numindu-se cinic, Comitetul Național pentru restaurarea democrației și a statului (CNRDR). Consecință a instabilității create de lovitura de stat, cele trei regiuni din nord (Kidal, Gao, Timbuktu) au fost capturate de rebeli. La data de 5 aprilie 2012, după capturarea orașului Douentza, MNLA a declarat ca și-a îndeplinit obiectivele și a proclamat independența statului turaeg Azawad prin secesiune de Mali.

Lucrurile s-au desfășurat destul de simplu, fără un interes deosebit al puterilor occidentale, care nu au recunoscut nici guvernul din Mali format după lovitura de stat și nicidecum independența părții nordice ale statului, Azawad.

În martie 2012, s-a alăturat rebelilor MNLA o fracțiune tuaregă islamista cu legături strânse cu Al-Qaida (AQIM), Ansar a-Din (Slujitorii Islamului), formată din două fracțiuni, prima condusă de AG GHALI, veteran al rebeliunii din 1990 și a două fracțiune afiliata la Al-Qaeda din Magrebul Islamic AQIM condusă de vărul lui AG GHALI, HAMADA AG HAMA.

Ambele grupuri militau la islamizarea totală a regiunii și formarea unui stat condus după regulile islamice (Sharia). Aici lucrurile s-au complicat și puterile occidentale s-au hotărât să intervină.

• Operațiunea Serval a avut drept scop sprijinirea trupelor statului Mali pentru respingerea atacurilor  grupurilor armate islamiste, care au luat controlul total asupra regiunii Azawad, de fapt toată partea de nord a țării, care cuprinde  regiunile Gao, Kidal si Tombuktu. Obiectivele acestei intervenții, așa cum au fost exprimate de președintele francez FRANÇOIS GÉRARD GEORGES NICOLAS HOLLANDE la data de 15 ianuarie 2013, erau pentru a opri ofensiva forțelor jihadiste spre Bamako, capitala Mali și pentru a asigura recuperarea integrității sale teritoriale. Având în vedere situația forțelor armate ale statului Mali, lucrul pare foarte nesigur fără sprijinul total și activ al europenilor.

Forțele insurgente erau formate din Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawad (MNLA), Mișcarea Salafistă Din e’-Ansar, combinate cu alte mișcări islamiste afiliate Al-Qaida (AQIM). Una din marile probleme ale acestui conflict, la fel ca cel din Libia, era să înțelegi „cine este împotriva cui”. Având în vedere că unele unități ale statului Mali, de fapt exact acelea care erau mai pregătite, au o componentă ridicată de etnici tuaregi, duc la multe probleme cu loialitățile împărțite. Mulți soldați, de fapt unități întregi, au trecut de partea insurgenților și altele au trecut granițele unor state vecine în așteptarea constatării „unde ar trebui să se alăture”, conform oportunităților pe teren. Ca lucrurile să fie și mai complicate, trei din cele patru unități de elită sub comanda tuaregă din Mali au fost formate și antrenate de Statele Unite la începutul anilor 2000 și au trecut în totalitate în tabăra rebelilor la începutul conflictului din 2012 (lucru bineînțeles negat cu vehemență de autoritățile mali). Rebelii jihadiști, în esență, aveau armament de infanterie din arsenalele libiene sau cumpărate de la dealeri de arme, prin venituri din comerțul de droguri, ființe umane și răscumpărarea de ostatici. Armamentul ușor era compus din arme ușoare AK-47, puști cu lunetă Dragunov, mitraliere grele de 12,7 mm și 14,5 mm sau lansatoare de rachete RPG-763. Majoritatea armamentului mai greu era montat ca și în războiul libian pe furgonete de proveniență japoneză.

• La data de 10 ianuarie 2013, după mai multe luni de lupte, situația militară se deteriorează rapid pentru armata din Mali. Insurgenții ocupă orașul Konna îndreptându-se spre Mopti, ultima fortificație serioasă spre capitală, Bamako, iar președintele interimar DIONCOUNDA TRAORÉ, declară starea de urgență în țară și face apel la președintele francez, FRANÇOIS GÉRARD GEORGES NICOLAS HOLLANDE, cerând ajutor imediat militar din Franța pentru a contracara ofensiva jihadistă.

• La data de 11 ianuarie 2013, FRANÇOIS GÉRARD GEORGES NICOLAS HOLLANDE acceptă ca Franța, alături de partenerii săi africani, la cererea autorităților din Mali, în cadrul rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU să ajute la oprirea atacului, considerat de el ca atac  terorist.

Figura 4: Hartă acțiuni militare în Mali

Sursa: http://www.contributors.ro/global-europa/mali-operatiunea-serval/

[Online], [02 mai 2014, ora 19:18]

• În data de 13 ianuarie 2013, ministrul de Externe francez, LAURENT FABIUS, a declarat că ofensiva grupurilor islamiste spre sud este oprită și Franța a început să „aibă grijă” de bazele din spate ale teroriștilor. La rândul său, ministrul apărării, JEAN-YVES LE DRIAN anunța că raidurile aeriene franceze se desfășoară continuu în partea de nord a țării și asigură  implicarea franceză.

• Din data de 14 ianuarie, încep lupte pentru posesia orașelor Diabaly și Konna, care blochează drumul spre capitala Bamako. Forțele jihadiste au cucerit Diabaly în data de 14 ianuarie, după o luptă cu armata maleză. În replică, forțele aeriene franceze efectuează câteva raiduri împotriva acestor obiective în noaptea dintre 14 – 15 ianuarie.

• La data de 15 ianuarie, în paralel cu o vizită în Emiratele Arabe Unite, FRANÇOIS GÉRARD GEORGES NICOLAS HOLLANDE a declarat că cele „trei obiective” ale operațiunii sunt: stoparea ofensivei jihadiste spre capitala Bamako; „Protejarea” Bamako, unde trăiesc și 5.000 de cetățeni francezi; ajutor statului Mali pentru a recupera integritatea sa teritorială prin „sprijinirea misiunii încredințată forțelor ECOWAS”, subliniind că Franța nu intenționează să rămână în Mali.

• În dimineața zilei din 16 ianuarie 2013, un grup islamist a luat ostatici peste 200 de persoane, în principal algerieni și un număr de patruzeci vestici angajați de BP, Statoil și Sonatrach, de origine norvegiană, japoneză, franceză, americană, britanică și română pe o platformă de gaz, care operează în Amenas în sud-estul Algeriei, în apropiere de granița libiană.

• În data de 18 ianuarie, armata Mali a emis un comunicat de presă declarând „am preluat controlul total al orașului Konna”. Informația a fost confirmată de către Ministerul Apărării de la Paris. Tot la data de 18 ianuarie 2013, 1.800 de soldați francezi din Legiunea Străină erau angrenați direct în acest conflict, ocupând poziții pentru a proteja Markala, un pod construit peste râul Niger și pentru a preveni accesul trupelor luptătorilor islamiști, situați la 80 km nord de acest pod. Această acțiune este prima operațiune a armatei franceze în ceea ce privește personalul angajat în afara Franței de la ieșirea din Afghanistan.

Despre Marea Britanie se cunoaște că în timpul Războaielor Napoleoniene, Olanda a fost aliata Franței, și Marea Britanie a ocupat numeroase posesiuni olandeze inclusiv Colonia Capului, în Africa de Sud; Ceylon (mai târziu, Sri Lanka), în apropiere de coasta indiană; Java, în Indonezia; părți din Guiana, în America de Sud.

Achiziția Coloniei Capului de la olandezi, în timpul Războaielor Napoleoniene, a permis britanicilor o prezență puternică în Africa de Sud. Sute de coloniști britanici au început să sosească după 1820, și engleza a devenit limba oficială, în 1822. Sclavia, adânc înrădăcinată sub stăpânirea olandeză, a fost abolită în 1833. În 1843, britanicii au înființat colonia de coastă Natal.

Burii, descendenți ai coloniștilor olandezi și germani, au respins conducerea britanică și sute dintre ei au migrat spre nord, înființând în interiorul continentului republicile libere africane, Transvaal și Orania.

În 1948, Marea Britanie mai avea sub controlul propriu Palestina și Africa. Ea și-a asumat răspunderea că va acorda curând autoguvernarea acestora. Tulburările din Accra din februarie 1948 au forțat tranziția relativ rapidă în Coasta de Aur, care în 1957 a devenit o națiune independentă sub numele de Ghana.

În anii 1950, guvernul britanic a recunoscut vântul schimbării din Africa, și multe națiuni africane și-au obținut independența la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960:

– Sudan (1956);

– Nigeria (1960);

– Sierra Leone (1961);

– Tanganika (1961, mai târziu Tanzania);

– Uganda (1962);

– Kenya (1963);

– Malawi (1964);

– Gambia (1965);

– Botswana (1966);

– Swaziland (1968).

În aceste țări, transferul de putere s-a făcut în cea mai mare parte pașnic, cu excepția Rhodesiei, unde revoltele coloniștilor albi au generat un război de gherilă, înainte ca Zimbabwe să ființeze legal, din 1980.

Nu au existat astfel de probleme în Indiile de Vest, deși o mulțime de insule și-au câștigat independența în mod separat, nu a fost viabilă uniunea între ele. Jamaica și Trinidad Tobago au devenit independente, în 1962, și alte insule le-au urmat exemplul.

De-a lungul acestui proces, guvernele britanice nu s-au opus decolonizării, deoarece transferul de putere s-a făcut către regimuri politice pașnice, în circumstanțe ce nu umileau demnitatea națională. Când prestigiul britanic a fost lezat, ca în războiul cu Argentina pentru insulele Falkland (insulele Malvine), în 1982, răspunsul a fost unul pe măsură, adică militar.

Sfârșitul imperiului, a adus în prim plan Comunitatea de Națiuni, organizație multietnică de state independente, egale între ele, cu o utilitate modestă, dar în general cu sentimente de cooperare.

Astăzi, 54 de națiuni fac parte din Comunitatea de Națiuni, și chiar acele state care au părăsit în trecut organizația, pentru un motiv sau altul, ( de pildă, Africa de Sud și Pakistan), au găsit de cuviință să se reîntoarcă în comunitate.

Campania din Africa de Est privește luptele date în Africa de Est în timpul celui de-al doilea război mondial. Bătăliile din această campanie au fost date de forțele Imperiului Britanic, Commonwealthul Britanic și alte forțe aliate pe de-o parte și cele ale Imperiului Italian. Responsabilitatea pentru această campanie a revenit Comandamentului britanic al Orientului Mijlociu. Cea mai mare parte a forțelor aliate britanice proveneau din rândul națiunilor Commonwealthului. Forțele Commonwealthului includeau trupe din Sudan, Somalia Britanică, Africa Răsăriteană Britanică, Imperiul Indian, Africa de Sud, Rhodesia de Nord, Rhodesia de Sud, Nyasaland, și Africa Vestică Britanică (Nigeria, Gold Coast,Sierra Leone și Gambia). În rândurile forțelor britanice luptau un comandou din Palestina, forțele neregulate patriotice etiopiene, francezii liberi și belgienii liberi.

Forțele franceze includeau militari italieni, militari coloniali est-africane, (eritreeni, abisinieni, somalezi) și un mic număr de germani (Compania Mecanizată Germană). Cea mai mare parte a forțelor italiene erau africani conduși de ofițeri italieni.

Despre Italia se cunoaște că pe data de 9 mai 1936, dictatorul italian BENITO MUSSOLINI a proclamat „Imperiul Africii Răsăritene Italiene”, care era format din coloniile Eritreea și Somalia Italiană și proaspăt ocupat Etiopia. Italienii luptaseră din greu pentru ocuparea acestor teritorii est-africane. În timpul primului război italo-abinisian din 1895 – 1896, Italia și-a văzut ambițiile coloniale amenințate de forțele împăratului Menelik al II-lea al Etiopiei. Armata Regală Italiană (Regio Esercito) a fost învinsă de etiopieni în timpul bătăliei de la Adowa. În timpul celui de-al doilea război italo-abinisinian din 1935 – 1936, italienii au atacat din nou Etiopia și, în timpul luptelor în care au folosit din plin arme interzise precum gazele otrăvitoare, au reușit în cele din urmă să-i învingă pe etiopieni.

În timp ce Regatul Egiptului a rămas neutru în timpul celui de-al doilea război mondial, Tratatul anglo-egiptean din 1936 permitea forțelor militare ale Regatului Unit să ocupe poziții în Egipt pentru apărarea Canalului Suez. În acele timpuri, Regatul Egiptului cuprindea și Sudanul, care însă era un condominium anglo-egiptean, cunoscut ca Sudanul Anglo-Egiptean.

Pe 10 iunie 1940, când Mussolini a declarat război împotriva Regatului Unit și Franței, forțele italiene din Africa au devenit o amenințare la adresa liniilor de aprovizionare britanice care treceau prin Marea Roșie și prin Canalul Suez. În vreme ce Egiptul și Canalul Suez erau în mod evident ținte principale ale lui Mussolini, invadarea Somalia Franceză și Somalia Britanică erau de asemenea posibilități de atac posibile pentru italieni. Dar Mussolini a neglijat aceste ținte și, pentru a-și asigura un succes propagandistic, și-a făcut planuri pentru atacarea Sudanului și Africii Răsăritene Britanice (Kenya, Tanganika și Uganda).

Comandamentul Central Italian făcea însă planuri pentru declanșarea unui război doar după 1942. În vara anului 1940, italienii nu erau pregătiți să poarte un război de durată pentru ocuparea unor teritorii întinse în Africa.

Succesiv, sub forma unor planșe, lupta pentru nordul continentului African s-a derulat astfel:

Figura 5: Hartă 1 Campania din Nordul Africii

Sursa: http://www.bbc.co.uk/history/interactive/animations/wwtwo_map_n_africa/index_embed.shtml/

[Online], [02 mai 2014, ora 21:20]

Figura 6: Hartă 2 Campania din Nordul Africii

Sursa: http://www.bbc.co.uk/history/interactive/animations/wwtwo_map_n_africa/index_embed.shtml/

[Online], [02 mai 2014, ora 21:21]

Figura 7: Hartă 3 Campania din Nordul Africii

Sursa: http://www.bbc.co.uk/history/interactive/animations/wwtwo_map_n_africa/index_embed.shtml/

[Online], [02 mai 2014, ora 21:22]

Figura 8: Hartă 4 Campania din Nordul Africii

Sursa: http://www.bbc.co.uk/history/interactive/animations/wwtwo_map_n_africa/index_embed.shtml/

[Online], [02 mai 2014, ora 21:23]

Figura 9: Hartă 5 Campania din Nordul Africii

Sursa: http://www.bbc.co.uk/history/interactive/animations/wwtwo_map_n_africa/index_embed.shtml/

[Online], [02 mai 2014, ora 21:24]

Figura 10: Hartă 6 Campania din Nordul Africii

Sursa: http://www.bbc.co.uk/history/interactive/animations/wwtwo_map_n_africa/index_embed.shtml/

[Online], [02 mai 2014, ora 21:25]

Figura 11: Hartă 7 Campania din Nordul Africii

Sursa: http://www.bbc.co.uk/history/interactive/animations/wwtwo_map_n_africa/index_embed.shtml/

[Online], [02 mai 2014, ora 21:26]

Despre Germania se cunoaște că la ordinul lui HITLER ADOLF, din data de 11 ianuarie 1941, s-a format Afrika Korps, forță expediționară germană în Africa, care în Campania din Africa de Nord din cel de-al Doilea Război Mondial în Libia și Tunisia a participat la luptele împotriva Aliaților în perioada 12 februarie 1941 – 13 mai 1943.

Ca urmare a „Operațiunii Compass”, din perioada 9 decembrie 1940 – 9 februarie 1941, când forțele italiene au fost înfrânte de britanici, OKW și OKH au decis să trimită în Libia „Forțe de blocaj” care să sprijine trupele italiene împotriva britanicilor.

Cu toate acestea, statele africane, pe la mijlocul secolului al XX-lea, încep să-și câștige suveranitatea. În prezent, Africa numără 54 de state recunoscute, ale căror granițe au fost însă trasate în perioada colonială.

Economia, din aproape toate țările UA, se bazează pe agricultură cu toate că, în prezent, există o adevărată dezvoltare a industriei și a serviciilor. Astfel, agricultura însumează 1/6 din produsul intern brut al Africii, comparativ cu industria care reprezintă 1/3.

În Africa există sistemul citemené (agricultura itinerantă) cu plantațiile intensive sau păstoritul nomad cu fermele zootehnice. Agricultura intensivă se practică doar în Republica Africa de Sud, pe Valea Nilului, parțial în țările Maghrebului și în câteva puncte izolate de pe coasta Guineii sau din estul continentului.

Cele mai importante recolte, care, bineînțeles, sunt exportate, sunt: arahidele, boabele de cacao, bumbacul, cafeaua, palmierii de ulei și tutunul. Cerealele sunt mai puțin cultivate în Africa decât în celelalte continente.

În Africa sunt cultivați numeroși arbori fructiferi. Astfel, în zona mediteraneană sunt plantații intensive de plante de citrice și de măslin, iar în zonele ecuatoriale și subecuatoriale se cultivă avocado, bananierul, cocotierul, goyave, mango, papaya etc.

Zootehnia ocupă un loc modest în Africa. Se cresc 189 milioane bovine și 205 milioane ovine și caprine, efective mult sub posibilitățile cadrului natural.

La sud de Sahara există mari densități de mamifere în rezervații. Africanii preferă vânatul, context în care aceștia nu au îmblânzit animale. Cele domestice, crescute în prezent, au fost introduse, preponderent de către europeni sau de către asiatici.

Creșterea vitelor este pentru populația de culoare o problemă de prestigiu. O activitate destul de rentabilă este și exploatarea animalelor din rezervațiile cu efective mari. Sistemul zootehnic al fermelor moderne, în stil intensiv, este în extindere în Africa de Sud, Kenya, Zambia, Zimbabwe etc.

Unele guverne africane au în vedere necesitatea unei reforme agrare, iar altele au recurs la naționalizarea pământurilor declarând ca scop împărțirea mai bună a terenurilor între cei care nu aveau (în Etiopia, reforma agrară a fost manipulată în scopuri politice și managementul prost și corupția au dăunat producțiilor agricole).

1.2. Structuri continentale și raporturile de putere între ele

UA, fondată în iulie 2002 și având drept model UE, este moștenitoarea Organizației Unității Africane (OUA). Președintele UA este MOHAMED OULD ABDEL AZIZ (născut la data de 20 decembrie 1956 în Mauritania și este de religie islamică). 

Figura 12: MOHAMED OULD ABDEL AZIZ

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Mohamed_Ould_Abdel_Aziz /[Online], [23 aprilie 2014, ora 23:18]

Obiectivele UA, care în special urmăresc majorarea investițiilor străine prin intermediul programului Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD), sunt promovarea democrației și drepturile omului pe continentul African.

Din martie 2004, UA are un Parlament Pan African (PAP) cu 235 deputați, membri ai parlamentelor naționale ale celor 53 de state membre. În prezent, sediul Parlamentului Panafrican este în Midrand/ Africa de Sud. Președintele PAP este BETHEL NNAEMEKA AMADI (născut la data de 24 aprilie 1964 în Nigeria).

Țările membre ale UA sunt:

Republica Algeriană Democrată și Populară;

Republica Angola;

Republica Benin;

Republica Botswana;

Burkina Faso;

Republica Burundi;

Republica Camerun;

Republica Capul Verde;

Republica Centrafricană;

Republica Ciad;

Uniunea Comorelor;

Republica Côte d'Ivoire;

Republica Democrată Congo;

Republica Congo;

Republica Djibouti;

Republica Arabă Egipt;

Statul Eritreea;

Republica Democrată Federală Etiopia;

Republica Guineea Ecuatorială;

Republica Gabon;

Republica Gambia;

Republica Ghana;

Republica Guineea;

Republica Guineea-Bissau;

Republica Kenya;

Regatul Lesotho;

Republica Liberia;

Republica Libia;

Republica Madagascar;

Republica Malawi;

Republica Mali;

Republica Islamică Mauritania;

Republica Mauritius;

Republica Mozambic;

Republica Namibia;

Republica Niger;

Republica Federală Nigeria;

Republica Rwanda;

Republica Arabă Democrată Saharawi;

Republica São Tomé și Príncipe;

Republica Senegal;

Republica Seychelles;

Republica Sierra Leone;

Republica Somalia;

Republica Africa de Sud;

Republica Sudan;

Regatul Swaziland;

Republica Unită Tanzania;

Republica Togoleză;

Republica Tunisia;

Republica Uganda;

Republica Zambia;

Republica Zimbabwe.

Figura 13: Drapelul UA

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_African%C4%83/[Online], [23 aprilie 2014, ora 23:18]

• UE este înființată cu actuala denumire în anul 1993 și are în componență 28 de state:

Belgia;

Bulgaria;

Danemarca;

Germania;

Estonia;

Finlanda;

Franța;

Grecia;

Irlanda;

Croația;

Italia;

Letonia;

Lituania;

Luxemburg;

Malta;

Olanda;

Austria;

Polonia;

Portugalia;

România;

Suedia;

Slovacia;

Slovenia;

Spania;

Cehia;

Ungaria;

Regatul Unit;

Cipru.

Figura 14: Drapelul UE

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83/[Online], [24 aprilie 2014, ora 00:26]

UE are șapte instituții: 

Parlamentul European;

Consiliul UE;

Comisia Europeană;

Consiliul European;

Banca Centrală Europeană;

Curtea de Justiție a UE;

Curtea Europeană de Conturi.

• Statele Unite ale Americii (SUA) este o republică constituțional federală, formată din 50 de state și un district federal.

Figura 15: Drapelul SUA

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii/[Online], [24 aprilie 2014, ora 01:29]

• Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o alianță formată din 9 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, mai puțin Estonia, Georgia, Letonia, Lituania și Ucraina.

Figura 16: Drapelul CSI

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_Statelor_Independente/[Online], [24 aprilie 2014, ora 00:38]

• Organizația Națiunilor Unite (ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume și are 193 de state membre. ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.

Figura 17: Drapelul ONU

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Na%C8%9Biunilor_Unite/[Online], [24 aprilie 2014, ora 00:51]

• Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizație internațională, formată din 33 națiuni dezvoltate care conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice, sociale, a celor ce țin de globalizare și de exploatare a oportunităților globalizării.

Cele 33 de state sunt următoarele:

Australia;

Austria;

Belgia;

Canada;

Cehia;

Chile;

Coreea de Sud;

Danemarca;

Elveția;

Finlanda;

Franța;

Germania;

Grecia;

Irlanda;

Islanda;

Israel;

Italia;

Japonia;

Luxemburg;

Mexic;

Noua Zeelandă;

Norvegia;

Olanda;

Polonia;

Portugalia;

Regatul Unit;

Slovacia;

Slovenia;

Spania;

Statele Unite ale Americii;

Suedia;

Turcia;

Ungaria.

• BRICS este o organizație care se dorește un simbol al schimbării în puterea economică mondială, departe de economiile dezvoltate ale G7 spre lumea în curs de dezvoltare.

Această structură este constituită din următoarele state:

Africa de Sud,

Brazilia,

China,

India

Rusia.

1.3. Interesele geopolitice ale principalilor actori internaționali în raport cu statele africane

Recentul conflict din Republica Centrafricană (RCA), dar și agresiunea militară franceză în Mali reprezintă, cel mai probabil ultima expresie a luptei reînnoite pentru Africa, la care participă toți foștii stăpâni ai continentului european. Evident este faptul că sunt implicate puteri care au condus direct Africa, începând cu secolul al XIX-lea și până prin anii 1960, cum ar fi Franța și Marea Britanie, dar și apariția recentă a Statelor Unite ale Americii și de ce nu și a Chinei.

Cele mai recente intervenții în Rwanda și Libia scot în evidență faptul că Parisul nu a abandonat în totalitate planurile sale coloniale pentru Africa. Nu trebuie uitat că Franța mai are încă 9.000 de militari staționați în Ciad, Coasta de Fildeș, Djibouti, Gabon, RCA și Senegal.

Interesant este și faptul că încercarea de reîntoarcere a Franței nu are de-a face cu combaterea fundamentalismului islamist și Al-Qaeda, ci este mai degrabă un mijloc de a încerca să se controleze uraniul, aurul și depozitele neexploatate de petrol din Africa. Astfel, „continentul negru” este în joc atât pentru Paris, dar și pentru ceilalți actori internaționali, îndeosebi pentru Casa Albă care țintește spre asigurarea întregului continent, aflându-se în conflict cu China.

Multe din războaiele din regiune își au originea în competiția pentru resursele strategice, în care puterile rivale își joacă rolul mai mult sau mai puțin deschis – în Republica democrată Congo, Nordul și Sudul Sudanului, RCA, Somalia, Mali.

SUA au întreprins/ întreprind numeroase operațiuni militare în Africa, inclusiv în Somalia, Camerun, Golful Guineea, Botswana, Senegal, Africa de Sud, Maroc, Ghana, Tunisia, Nigeria și Liberia. Interesant este că SUA a instruit trupe pentru Misiunea Uniunii Africane care protejează guvernul somalez, iar forțele sale joacă rolul central în patrularea apelor strategice din Cornul Africii.

1.4. Tendințele pe termen mediu ale modificărilor raporturilor de putere pe continentul african

SUA înființează o brigadă de soldați în Africa. Aceștia se vor alătura celorlalți militari care se află deja pe continent. De asemenea, este planificat ca americanii să desfășoare mai mult de 100 de aplicații militare cu forța de reacție rapidă în 35 de țări. Conform unor afirmații ale comandantului AFRICOM rezultă că «America nu se va mai limita la colaborarea cu EUROCOM … noi avem acum propriile noastre trupe» … «sarcina cea mai importantă a armatei SUA este de a proteja interesele Americii și ale americanilor pe continent».

Este evident faptul că toate planurile occidentale în Africa depind în mare măsură de rolul jucat de regimurile corupte africane. Astfel, orice mișcare a populațiilor tot mai nemulțumite de inegalitățile sociale, de naționalismul, antagonismele etnice, religioase și tribale, care se termină invariabil în crime este reprimată cu brutalitate. Cel mai recent exemplu este cel din RCA, unde divergențele religioase și aici mă refer la islamiști și creștini, care pe fondul corupției conducătorilor, dar și probabil al unor reminescențe ale socialismului din anii trecuți au rezultat crime grotești mai ales în rândul civililor.

CAPITOLUL 2
REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

Date generale

Sistemul politic al țării este republică. Imnul RCA este La Renaissance. Moneda este Franc CFA BEAC.

Conform art.18, alin.3 din Constituția acestui stat „Republica Centrafricană este un stat de drept, suveran, indivizibil, laic și democratic”.

Capitala țării este Bangui.

Figura 18: Drapelul și stema RCA

Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/47/Central_African_Republic-CIA_WFB_Map.png /[Online], [24 aprilie 2014, ora 23:55]

2.1. Date geografice

RCA, cu o suprafață totală de 622.984 kmp, se află în emisfera nordică a Terrei, fiind amplasată pe continentul African.

Lungimea frontierei de uscat este de 5.203 km din care la Nord, cu statul Ciad, frontiera are 1.197 km; la Nord-Est, cu statul Sudan, frontiera are 175 km; la Est, cu Sudanul de Sud, frontiera are 990 km; la Sud, cu Republica Democratică Congo, frontiera are 1.577 km; la Sud-Sud-Vest, cu Republica Congo, frontiera are 467 km; la Vest, cu statul Camerun, are lungimea de 797 km.

Figura 19: Hartă reprezentând dispunerea RCA

Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/47/Central_African_Republic-CIA_WFB_Map.png /[Online], [19 aprilie 2014, ora 22:12]

Cea mai mare parte a țării o reprezintă podișul, care are înălțimile cuprinse între 600 și 800 m. În partea de Nord-Est a țării se află Masivul des Bongos, cu înălțimea de 1.400 m.

Referitor la precipitații, trebuie menționat faptul că în partea de Nord a țării există un singur anotimp ploios, care e obicei aduce precipitații de cuprinse între 80-100 cm, iar în partea de Sud precipitațiile sunt în medie de până la 200 cm, datorită faptului că aici este o zonă ecuatorială.

2.2. Istoric

În perioada secolelor XVI – XIX, teritoriul actual al Republicii Centrafricane locuit de băștinași a fost invadat de așa zișii comercianți de sclavi, care se ocupau de criminalitate organizată transfrontalieră și trafic de persoane. În perioada respectivă, infracționalitățile mai înainte enunțate au afectat în mod vizibil pe băștinașii constituiți în grupările etnice Azande, Banda, Baya și Ngbandi. Astfel, aceste rețele de trafic căutau să satisfacă cererea pieței Europene și Americane care era interesată de servicii sexuale și forță de muncă ieftină.

În anul 1894, francezii au ocupat regiunea trecând-o în administrația lor sub numele de Oubangui – Chari, iar în anul 1897 a devenit colonie franceză, fiind încorporat Africii Ecuatoriale Franceze. De reținut este faptul că în 1894, președintele Franței MARIE-FRANÇOIS – SADI CARNOT a fost asasinat.

În anul 1905, pe când era președinte al Franței ÉMILE LOUBET colonia Oubangui – Chari a fost înglobată în Ciad.

În perioada mandatului prezidențial al lui ARMAND FALLIÈRES, mai precis în anul 1910, Oubangui – Chari a fost unificat cu Congo Mijlociu și Gabon.

Ca urmare a unei revolte declanșate în anul 1946, Oubangui – Chari devine teritoriu cu auto-guvernare. Astfel fiind făcut primul pas, la data de 1 decembrie 1958, Oubangui – Chari devine Republica Centrafricană, fiind o republică în cadrul Comunității Franceze.

La data de 13 august 1960, Republica Centrafricană și-a proclamat independența față de Franța, ocazie cu care a fost ales președinte al noului stat DAVID DACKO. De la obținerea independenței, în această țară, limba oficială este franceza. Concomitent mai sunt utilizate limbile tribale, dar și sangho (lingua franca și în limba națională).

De reținut că în perioada când devine stat independent, în Franța era președinte CHARLES DE GAULLE.

La data de 14 august 1960, primul președinte al RCA, DAVID DACKO a preluat conducerea țării.

Figura 20: DAVID DACKO, președinte al RCA

Sursa: https://www.google.ro/search?q=david+dacko+biography&rlz=1C1AVSXsm=93&biw=1280&bih =709&tbm=isch&imgil=sb19ie47CBorFM%https%253A%252F%252Fencrypted-tbn1.gstatic.com

Perioada 14 august 1960 – 1 ianuarie 1966 conducerea țării a fost asigurată de DAVID DACKO (născut la 24 martie 1930 – decedat la 20 noiembrie 2003). La data de 1 ianuarie 1966 are loc o lovitură de stat.

Perioada 1 ianuarie 1966 – 1 septembrie 1981

SALAH EDDINE AHMED BOKASSA cunoscut cu numele de JEAN BEDEL BOKASSA, unul din cei 12 copii ai lui MINDOGON MGBOUNDOULOU – șeful tribului M'Baka, a fost primul colonel al RCA, care la data de 1 ianuarie 1966 a dat o lovitură de stat devenind șef al statului.

Figura 21: SALAH EDDINE AHMED BOKASSA,

președinte al RCA (Imperiul Centroafrican)

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Bedel_Bokassa/[Online], [18 aprilie 2014, ora 23:47]

JEAN BEDEL BOKASSA era văr cu DAVID DACKO.

Referitor la cariera militară a lui JEAN BEDEL BOKASSA se știe că în anul 1941 era sergent-major în Armata franceză. În anul 1944 debarca cu trupele franceze libere în Provence și a luptat împotriva Germaniei naziste până în mai 1945. Ulterior, acesta se distinge în luptele din Indochina. În anul 1961 se înrolează în Armata RCA.

Pe timpul mandatului său, mai precis în anul 1977, generalul JEAN BEDEL BOKASSA a schimbat denumirea țării, din Republica Centrafricană în Imperiul Centroafrican, ocazie cu care s-a și autoproclamat BOKASSA I.

Poate datorită măsurilor luate de el, care erau de sorginte socialistă, dar și în mare parte de abuzurile pe care le-a făcut, în speță canibalismul, puterea politică a Franței din perioada respectivă a hotărât înlăturarea lui JEAN BEDEL BOKASSA. Astfel, la data de 21 septembrie 1979 s-a desfășurat „Operațiunea Barracuda”, ocazie cu care a fost destituit JEAN BEDEL BOKASSA și reinstalat DAVID DACKO. De reținut că președintele Franței în exercițiu era FRANÇOIS MITTERRAND.

„Operațiunea Barracuda” a fost desfășurată de o companie a Regimentului 3 Infanterie Marină de Parașutiști. Această unitate este continuatoarea Batalionului 3 Colonial de Parașutiști creat în 1948.

JEAN BEDEL BOKASSA a fost exilat, timp de șapte ani, la Paris. Ulterior reveni în țară, unde este arestat și acuzat de crimă și canibalism. El a fost, inițial, condamnat la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viață. Cu ocazia amnistiei generale din anul 1993, acesta este eliberat.

Perioada 21 septembrie 1979 – 1 septembrie 1981

DAVID DACKO a revenit, cu ajutorul trupelor franceze, la conducerea țării. La data de 1 septembrie 1981 are loc o lovitură de stat.

Figura 22: DAVID DACKO, la al doilea mandat ca președinte al RCA

Sursa: http://www.topfamousbiography.com/biography/8838/david_dacko_biography.html/[Online], [22 aprilie 2014, ora 17:24]

Perioada 1 septembrie 1981 – 1 octombrie 1993

ANDRÉ – DIEUDONNÉ KOLINGBA (născut la 12 august 1936, Bangui/ Ubangi-Shari – decedat la 7 februarie 2010, Paris/ Franța), membru al grupului etnic Yakoma a fost militar de carieră ajungând până la gradul de general. La data de 1 septembrie l-a înlăturat de la putere pe DAVID DACKO ajungând Președintele Comitetului Militar pentru Reconstrucția Națională, funcție pe care a deținut-o în perioada 1 septembrie 1981 – 21 septembrie 1985. Ulterior acestei perioade a deținut funcția de președinte al țării, perioada 21 septembrie 1985 – 22 octombrie 1993.

Figura 23: ANDRÉ-DIEUDONNÉ KOLINGBA, al patrulea președinte al RCA

Sursa: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/321384/Andre-Dieudonne-Kolingba/[Online], [22 aprilie 2014, ora 17:24]

În luna mai 1986, acesta a înființat un partid nou, Partidul Democratic Centrafrican. Perioada mandatului său se caracterizează ca fiind dictatorială.

Datorită unor presiuni exercitate asupra sa, în anul 1991 ANDRÉ – DIEUDONNÉ KOLINGBA a anunțat tranziția spre democrație parlamentară.

Perioada 22 octombrie 1993 – 15 martie 2003

ANGE – FÉLIX PATASSÉ (născut la 25 ianuarie 1937 – decedat la 5 aprilie 2011) a fost primul președinte din istoria RCA ales în mod democratic.

Figura 24: ANGE – FÉLIX PATASSÉ, al cincilea președinte al RCA

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Ange-F%C3%A9lix_Patass%C3%A9 /[Online], [22 aprilie 2014, ora 18:57]

Datorită faptului că în anul 1996, salariile militarilor nu au fost achitate, aceștia s-au revoltat. În acest context, ANGE – FÉLIX PATASSÉ a cerut ajutor francezilor, care au trimis trupe înăbușind revolta. În anul 1998, ONU a trimis forțe africane de menținerea păcii în RCA.

ANGE – FÉLIX PATASSÉ este acuzat de fraude masive.

Perioada 15 martie 2003 – 24 martie 2013

FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA (născut la 14 octombrie 1946 în Gabon) a deținut funcția de ministru al apărării, perioada 1979 – 1981, iar din 1981 până în anul 1982 a fost ministru de informații. În anul 1982 a participat la o lovitură de stat care a eșuat împotriva lui ANGE – FÉLIX PATASSÉ. De asemenea, în anul 2001 a participat la altă rebeliune îndreptată împotriva aceluiași președinte.

În luna martie 2003, când președintele RCA era plecat din țară, FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA a dat o lovitură de stat, ocazie cu care a preluat puterea. Acesta a câștigat alegerile prezidențiale din 2005 și 2011.

Figura 25: FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA, al șaselea președinte al RCA

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Fran%C3%A7ois_Boziz%C3%A9/[Online], [22 aprilie 2014, ora 19:54]

Ca urmare a unei revolte începute în luna decembrie 2012, FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA a părăsit țara, pe data de 24 martie 2013, refugiindu-se în Camerun, după ce forțele rebele au atacat și au preluat controlul Palatului Prezidențial. Până la fuga din țară, FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA a solicitat Franței și SUA ajutor și asistență internațională. Actualul președinte al Franței, FRANÇOIS GÉRARD GEORGES NICOLAS HOLLANDE, i-a transmis acestuia că „trupele staționate la Bangui nu intervin în treburile interne ale RCA”.

La data de 11 ianuarie 2013, a fost semnat în Libreville/ Gabon un acord de încetarea focului, ocazie cu care trupele rebele i-au cerut lui FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA să-l numească prim-ministru pe NICOLAS TIANGAYE, fapt realizat prin decretul semnat la data de 17 ianuarie 2013. NICOLAS TIANGAYE a deținut această funcție până la data de 10 ianuarie 2014.

Perioada 24 March 2013 – 10 January 2014

MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA, născut în anul 1949, este de religie musulmană și a trăit 10 ani în fosta Uniune Sovietică. Acesta vorbește fluent limba rusă. În RCA a fost încadrat la Ministerul Afacerilor Externe, pe un post de consul în Sudan. Acesta este membru fondator al Uniunii Forțelor Democrate, și totodată a fost și lider al grupului de rebeli din anul 2006, fapt pentru care a și fost arestat.

În decembrie 2012, MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA a fost unul din liderii coaliției rebelilor Séléka. În guvernul care s-a format la vremea respectivă, acesta a ocupat funcția de prim viceprim-ministrul Apărării Naționale.

La data de 24 martie 2013, după fuga din țară a lui FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA, MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA s-a declarat președintele RCA afirmând că pentru 3 ani este o perioadă de tranziție, ocazie cu care a suspendat Constituția țării, a dizolvat guvernul și Adunarea Națională.

Ca urmare a acestui fapt, în data de 3 aprilie 2013, la Ciad a avut loc întâlnirea liderilor africani, care au declarat că nu-l recunosc ca președinte pe MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA și au propus constituirea în RCA a unui Consiliu Național de Tranziție și organizarea de noi alegeri in decurs de 18 luni.

La data de 6 aprilie 2013, MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA a semnat decretul de formarea Consiliului Național de Tranziție din RCA, care a fost însărcinat cu alegerea unui președinte interimar pentru o perioadă de tranziție de 18 luni. Președintele Consiliului Național de Tranziție din RCA a fost ALEXANDRE – FERDINAND NGUENDET.

Interesant este că acest Consiliu l-a ales ca președinte interimar pe MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA, care a depus jurământul pe data de 18 August 2013.

Pe data de 10 ianuarie 2014, MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA a demisionat din funcția de președinte datorită continuării violențelor sectare dintre musulmani și non-musulmani, dar și a presiunii liderilor regionali și internaționali care-l acuzau de incapacitatea de a controla situația din RCA.

Perioada 23 ianuarie 2014 – prezent

CATHERINE SAMBA – PANZA (născută la 26 iunie 1954) este prima femeie care deține acest post. Anterior, ea a fost primarul orașului Bangui. CATHERINE SAMBA – PANZA va conduce țara la alegerile din 2015.

Figura 26: CATHERINE SAMBA – PANZA, al doilea președinte interimar al RCA

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Catherine_Samba-Panza / [Online], [22 aprilie 2014, ora 22:46]

2.3. Populație

Republica Centrafricană are o populație de naționalitate centrafricană estimată, la începutul anului 2014, la aprox. 4,4 mil. de locuitori. Comparativ cu anul 1974, când populația acestei țări era de numai 2,610 mil. locuitori, înseamnă o creștere de aprox. 100%.

Întreaga populație este împărțită în 14 prefecturi (Bamingui-Bangoran; Basse-Kotto; Haute-Kotto; Haut-Mbomou; Kémo; Lobaye; Mambéré-Kadéï; Mbomou; Nana-Mambéré; Ombella-M'Poko; Ouaka; Ouham; Ouham-Pendé; Vakaga), două prefecturi economice și o comună autonomă, capitala Bangui.

Interesant este că întreaga populație, care reprezintă 39% pentru mediul urban, este împărțită în următoarele grupuri etnice, astfel:

– Baya 33%;

– Banda 27%;

– Mandjia 13%;

– Sara 10%;

– Mboum 7%;

– M Baka 4%;

– Yakoma 4%;

– altele 2%.

Conform statisticilor existente, vârsta medie a populației de sex masculin este de 18,9 ani iar la populația de sex feminin este de 19,3 ani. În extensie, rata de creștere a populației este de 2,1%, ceea ce înseamnă o rată a natalității de aprox. 36 nașteri/1.000 oameni și o rată a mortalității de aprox. 14 decese/1.000 oameni. Cifrele prezentate sunt valabile pentru anul 2010.

Referitor la religiile practicate de populație se cunosc următoarele date:

– credințe tradiționale 35%;

– catolici 25%;

– protestanți 25%;

– musulmani 15%.

2.4. Resurse

Conform datelor furnizate de International Peace Information Service pentru 2012, Republica Centrafricană dispunea de importante resurse ale subsolului, cum ar fi: aur, cositor, cupru, diamante, fier, nichel și uraniu. Aceste resurse minerale sunt distribuite pe teritoriul țării, conform următoarei hărți:

Figura 27: Hartă cu resursele naturale ale Republicii Centrafricane

Sursa: http://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/Gold%20and%20diamonds%20in%20the%20-Central%20African%20Republic.pdf/[Online], [21 aprilie 2014, ora 22:30]

La începutul secolului al XX-lea, resursele de aur și diamante au fost descoperite în perioada când Republica Centrafricană era colonie franceză.

2.5. Economie

În prezent este permisă extracția minieră pentru următoarele resurse naturale: aur, diamante, petrol și uraniu. Harta de mai jos prezintă zonele de exploatare a resurselor enumerate.

Figura 28: Hartă cu zonele de exploatare a resursele naturale din Republica Centrafricană

Sursa: http://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/Gold%20and%20diamonds%20in%20the%20-Central%20African%20Republic.pdf /[Online], [21 aprilie 2014, ora 22:40]

Agricultura, care în general este de subzistență, este repartizată pe următoarele culturi:

– în partea de Nord a țării se cultivă mei, sorg și arahide;

– în zonele umede din Nord se cultivă porumb, manioc și orez;

– în partea de Sud-Vest se cultivă pentru export bumbac și cafea;

Pădurile cu lemnul de esență tare sunt transformate în cherestea, care este exportată. Prezint în continuare harta cu rezervațiile naturale din RCA.

Figura 29: Hartă cu zonele împădurite din Republica Centrafricană

Sursa: https://maps.google.com/maps?ll=6.611111,20.939444&z=6&t=m&hl=en-US&gl=US&mapclient=embed&q=Central+African+Republic/[Online], [22 aprilie 2014, ora 16:53]

Industria țării este redusă.

2.6. Structuri politice

• Partide parlamentare:

– Convergența Națională „Kwa Na Kwa” sau simplu KNK este un partid politic format de FRANÇOIS BOZIZÉ, fostul președinte al țării;

– Mișcarea pentru Libertatea Poporului Centrafrican este un partid politic fondat în anul 1979 în Paris de către fostul prim ministru ANGE-FÉLIX PATASSÉ, care a fost și președinte al Republicii;

– Unirea Democraților Centrafricani este un partid politic condus de politicianul ALEXANDRE-FERDINAND NGUENDET;

– Partidul Social Democratic;

– Frontul Patriotic pentru Progres este un partid politic afiliat la Internaționala Socialistă;

– Alianța pentru Democrație și Progres;

– Asociația Löndö.

• Partide care au obținut mai mult de 1% la alegerile prezidențiale:

– Partidul Unirii Naționale;

– Forumul Democratic pentru Modernitate.

• Alte partide:

– Partidul Republican Centrafrican fondat în anul 1970 de JEANNE-MARIE RUTH-ROLLAND (născută la 17 iunie 1937 – decedată la 4 iunie 1995), prima femeie care a candidat la prezidențiale;

– Forumul Civic;

– Partidul Liberal Democratic;

– Mișcarea pentru Democrație și Dezvoltare;

– Uniunea populară pentru Republică;

– Uniunea Forțelor Democratice pentru Unitate;

– Uniunea Democratică Centrafricană;

– Mișcarea pentru Evoluția Socială a Africii Negre.

2.7. Legislație

Întreaga legislație a RCA are la bază Constituția țării, care la art. 1, al. 2 precizează: „Republica recunoaște existența drepturilor omului, care stau la baza tuturor comunităților umane, de pace și justiție în lume”.

Potrivit Constituției RCA, art. 108 prevede, printre altele, că „Sunt în special excluse de la revizuire:

– forma de republică și laicitatea statului;

– normele și durata mandatelor prezidențiale;

– drepturile fundamentale cetățenești”.

CAPITOLUL 3
GEOPOLITICA ÎN REPUBLICA CENTRALAFRICANĂ

3.1. Raporturi politice ale R.C.A. în continentul african

Politica statului RCA nu excelează în Africa, cu toate că este stat membru al UA. Din contră, fostul președinte al RCA, ANGE – FÉLIX PATASSÉ a fost acuzat de crime de război (nordul RD Congo) și tentativă de lovitură de stat în RD Congo). De asemenea, a mai fost acuzat în 2006 că în perioada mandatului său, a fost instituită la granița cu Sudanul o tabără de antrenament formată din rebeli și mercenari, în scopul destabilizării ordinii de drept din acea țară.

3.1.1. Prieteni

În data de 3 aprilie 2013, la Ciad liderii africani au declarat că nu-l recunosc ca președinte pe MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA;

La data de 10 ianuarie 2014, MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA a demisionat din funcția de președinte datorită presiunii liderilor regionali și internaționali care-l acuzau de incapacitatea de a controla situația din RCA.

Din cele două exemple rezultă că RCA are prieteni pe toți liderii din UA și liderii marilor puteri din UE.

3.1.2. Dușmani

În primul rând, cauza apariției conflictului ar putea fi problema etnică. Se cunoaște faptul că RCA este situată în centrul continentului african având la nord Africa arabă, care are Sharia islamică.

Dar cel mai bine se poate observa pe următoarea hartă, unde sunt prezentate statele africane, care au religie islamică. Interesant este că în partea de Est a RCA, Sudanul de Nord este dominat de islamiști, pe când Sudanul de Sud este dominat de creștini. La Nord, RCA are statul Ciad, care are ca religie dominantă islamismul. La Vest se învecinează cu Camerun, stat în care 40% sunt creștini, 20% islamiști și 40% animiști. La sud se învecinează cu Congo care are 50% catolici, 20% protestanți, 10% islamiști etc.

Figura 30: Hartă cu țările în care există legea islamică sau sharia

Sursa: http://www.intellectualtakeout.org/library/chart-graph/countries-sharia-rule/[Online], [28 aprilie 2014, ora 00:31]

3.1.3. Neutri

Statele din proximitatea RCA s-au declarat neutre. Oricum influența sharei, care se regăsește în Sudanul de Nord și Ciad are posibilă extindere în RCA.

De ce islamiștii RCA au plecat în nordul țării și în cele două state Camerun și Ciad ? Nu cumva se dorește o împărțire a RCA, identică cu a Sudanului, în 2011 ?

Nu trebuie uitat și faptul că de-a lungul istoriei, creștinii, în speță Biserica romano-catolică a distrus multe civilizații. Este imposibil ca misionarii acestei structuri, care se găsesc în RCA să nu influențeze starea de fapt de aici.

3.2. Influențe și interese în RCA

Interesant este faptul că pentru RCA sunt interese foarte mari dar actorii internaționali, inclusiv cei din UE, și în speță cele mai bogate țări din lume refuză cu încăpățânare să ajute acest stat (ca de altfel și celelalte state africane) a cărei populație se află în pragul foametei.

Astfel, cele mai recente date ONU cu privire la subfinanțarea ajutorului umanitar de urgență arată că țările donatoare nu sunt interesate să dea bani, chiar dacă Națiunile Unite fac lobby pentru asta. În acest context, agențiile umanitare ale ONU au cerut în luna martie 2014 „donatorilor” să contribuie în mod urgent la acordarea de asistență RCA. Din suma necesară de 552 de milioane dolari pentru RCA a fost adunată doar a șasea parte.

Nu trebuie omis și faptul că pe lângă interesele externe ale actorilor principali converg și alte interese, ca de exemplu:

– fostul președinte MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA (născut în anul 1949; de religie musulmană; a trăit 10 ani în fosta Uniune Sovietică; vorbește fluent limba rusă) să fie agent al Rusiei, sens în care să influențeze și direcționeze politica RCA. De asemenea nu trebuie uitat că acesta a încadrat un post de consul în Sudan;

– așa zisele „interese interne”, ale foștilor președinți ai RCA, care de fapt sunt marionetele Franței.

3.2.1. Franța și RCA

Pentru a înțelege bine despre ce este vorba, vă invit să priviți următoarea hartă, în care Franța a deținut direct teritorii în Africa, inclusiv actuala RCA.

Figura 31: Hartă cu posesiunile coloniale franceze

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_colonial_francez/[Online], [27 aprilie 2014, ora 19:34]

Câteva din motivele pentru care Franța este intitulată sugestiv „Jandarmul Africii” sunt:

– a investit, din punct de vedere financiar, sume mari, sens în care automat și-a revendicat și rolul de stat protector în zonă;

– în perioada Războiului Rece Franța a reușit să stopeze influența Rusă, de fapt a ideologiei socialiste. Referitor la acest aspect, vreau să menționez că după 1973 – 1974, Rusia și Cuba a trimis pentru prima oară trupe masive în Africa. După ce Rusia a extins Războiul Rece în Africa, aceasta a devenit teatrul clasic al Realpolitik, al formărilor și schimbărilor abrupte de alianțe și al principiului „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”;

– ulterior perioadei Războiului Rece, stările de fapt din Africa au devenit complexe, atât prin jocul marilor puteri emergente în zonă, cât și prin ascensiunea Africii de Sud;

– NICOLAS PAUL STÉPHANE SÁRKÖZY NAGY BÓCSAI, cunoscut ca NICOLAS SARKOZY, a proiectat o nouă politică față de Africa, în sensul că întreg continentul negru a devenit un important punct în strategică franceză, îndeosebi pentru interesul economic, unde Africa este o piață de desfacere pentru Franța, dar și pentru importul de resurse prime de aici (gaze, petrol, uraniu).

3.2.2. S.U.A și R.C.A.

În contextul actual reprezentat de amenințările organizațiilor teroriste, în special de Al-Qaeda și al ofensivei economice chineze pe continentul african, Casa Albă și-a modificat planul strategic pentru continentul negru. Astfel, această nouă strategie are următoarele obiective:

– consolidarea instituțiilor democratice;

– stimularea creșterii economice și a investițiilor;

– acordarea de prioritate păcii și securității;

– promovarea dezvoltării.

De interes este declarația președintelui american BARACK OBAMA, care afirma, în anul 2012, următoarele, citez «când privim spre viitor, pare clar că Africa este mai importantă ca niciodată pentru securitatea și prosperitatea comunității internaționale și mai ales pentru Statele Unite». În extensie se cunoaște faptul că în Africa se găsesc șase din primele zece state care au înregistrat cea mai mare creștere economică din ultimii zece ani.

În prezent, Al-Qaeda încearcă să se infiltreze pe continentul african, iar armata americană și-a creat, de la începutul anului 2007, o adevărată rețea de baze aeriene pe acest continent, pentru a supraveghea, cu ajutorul dronelor, mișcările islamiste sau rebele.

Reorientarea Americii se concretizează într-un moment în care China și-a direcționat o parte a investițiilor spre acest continent și caută să-și permanentizeze legăturile diplomatice cu marea majoritate a țărilor din această regiune.

Prin urmare, statul chinez aduce un capital de care are nevoie economia africană. Astfel, este cunoscut faptul că relațiile comerciale între China și UA au depășit suma de 120 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 100 miliarde în 10 ani.

3.2.3. BRICS și RCA

Datorită prezenței Chinei, implicit a țărilor care fac parte din BRICS, în Africa afacerile franceze cunosc un declin. Dacă până la venirea lui FRANÇOIS GÉRARD GEORGES NICOLAS HOLLANDE, Franța folosea armata pentru a-și atinge scopurile, în prezent se observă o schimbare de viziune la nivelul politicii franceze.

La ora actuală, țările din BRICS au deschis platforme de dialog cu Franța în vederea unor cooperării lor în spațiul african.

3.2.4. Alții și RCA

Desigur există interesul pentru RCA și din partea altor state, interese manifestate directe sau indirect, cum ar fi de exemplu, Germania care prin ministrul afacerilor externe, FRANK-WALTER STEINMEIER, a afirmat că, citez: «Europa nu poate lăsa Franța singură în RCA».

3.3. Dezvoltare și posibile evoluții

În momentul de față, conflictul din RCA este un adevărat semnal că acest război local, care de fapt reprezintă o extensie mai veche nerezolvată din perioada post – colonială, ar putea să se transforme într-un război religios cu potențial imediat de dezvoltare transnațională.

În acest context, aduc următoarele argumente:

– perioada declanșării lui este marcat de așa zisa „Primăvară Arabă”;

– lovitura de stat și apariția vidului de putere. Acest pas, din unghiul meu de vedere, nu a fost făcut fără o eventuală legătură a forțelor rebele cunoscute sub denumirea de Séléka (Uniune) formate majoritar din populația musulmană, cu forțele care au luptat direct în țările Maghrebului, inclusiv gruparea teroristă Al-Qaeda. Nu este exclus ca aceste forțe străine de RCA să fi introdus în țară și armament pentru Séléka;

Figura 32: Hartă cu activitatea Al-Qaeda în lume

Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/58/Main_countries_of_activity_of_Al-Qaeda.png /[Online], [27 aprilie 2014, ora 22:15]

– încercarea de impunere a fundamentalismului islamic. Și aici este clar ce a făcut MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA, unul din liderii coaliției rebelilor Séléka, care la data de 24 martie 2013 după fuga din țară a lui FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA, s-a declarat președintele RCA afirmând că pentru 3 ani este o perioadă de tranziție, ocazie cu care a suspendat Constituția țării, a dizolvat guvernul și Adunarea Națională;

Figura 33: Hartă cu grupările islamiste și zonele lor de influență în Africa

Sursa: http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-25242424/[Online], [27 aprilie 2014, ora 22:28]

– nu este exclus să reapară canibalismul, ca formă ritualică de răzbunare.

3.3.1. De ce interes pentru resurse ?

Conform relatărilor gl.lt.(rz.) PACEPA ION MIHAI din „Orizonturi Roșii”, în perioada fostului președinte al RCA, SALAH EDDINE AHMED BOKASSA, aveau drept la exportul resurselor naturale (diamante, uraniu etc.) numai firmele franceze.

De ce acest lucru ? Pentru că RCA este dominată de diferite boli tropicale (febră galbenă, malarie etc.), sens în care actorii internaționali, în speță Franța nu a trimis populație albă, dar a dat unor firme drepturi de exploatare a teritoriului și automat și asupra negrilor, populației indigene. Firmele respective au primit, din partea actorilor internaționali, implicit a Franței, puteri administrative și libertatea de a-și crea armate proprii. Așa se poate explica violențele în masă din RCA.

Deci interesul pentru resursele naturale ale RCA este al actorilor internaționali, dar sub masca unor firme.

Referitor la cazul fostului președinte al RCA se cunoaște că în momentul în care francezii au dat acestei țări/ colonii independența, au pus ca președinte pe un politician de profesie ales cu grijă. Este vorba de DAVID DAKO, care a încercat în mod ineficient să-l sprijine pe șeful poliției IZAMO, împotriva lui BOKASSA, care conducea armata. Din anul 1965 noul conducător, BOKASSA a permanentizat relații de prietenie cu președintele Franței, VALÉRY GISCARD D'ESTAING, căruia îi remitea periodic diamante.

3.3.2. Pe când o clasă politică ?

În anul 1993 au avut loc primele alegeri democratice pluripartite câștigate de ANGE – FÉLIX PATASSÉ. Această acțiune s-a desfășurat cu fonduri oferite de donatori internaționali și cu ajutorul ONU.

În anul 2003, datorită faptului că ANGE – FÉLIX PATASSÉ a pierdut sprijinul popular, el a fost înlăturat, bineînțeles cu ajutorul Franței, de generalul FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA. Ulterior, tot el a câștiga alegerile democratice din mai 2005. Incapacitatea de a plăti muncitorii din sectorul public a condus la greve în 2007.

Astfel, la 22 ianuarie 2008 FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA a numit un nou guvern, iar în luna februarie 2010 a semnat un decret prezidențial prin care stabilea data de 25 aprilie 2010 pentru alegerile prezidențiale următoare. Deși inițial amânate, alegerile au avut loc în ianuarie și martie 2011, FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA și partidul său câștigându-le.

Ulterior datei de 24 martie 2013 se cunosc faptele (MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA s-a declarat președintele RCA afirmând că pentru 3 ani este o perioadă de tranziție, ocazie cu care a suspendat Constituția țării, a dizolvat guvernul și Adunarea Națională) ce au dus la violențele din RCA și care încă continuă în această țară.

Conform decretului din data de 6 aprilie 2013, semnat de MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA, ulterior perioadei de tranziție de 18 luni, mai precis în anul 2015 vor avea loc în RCA alegeri. În prezent, președinte interimar este CATHERINE SAMBA – PANZA.

3.3.3. Structuri interne de putere și jocuri politice

Istoria post-colonială a RCA este o succesiune de regimuri autoritare, instaurate în urma unor lovituri de stat și cu ajutor al Franței. Începând cu președinția lui FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA, în 2003, tensiunile interne au căpătat noi valențe (războiul civil din perioada 2004-2007, între partizanii lui Bozizé și grupurile rebele din nord; evenimentele din martie 2013 și ceea ce au urmat).

În martie 2013, alianța Séléka – reprezentând, în mare, o continuare a grupurilor rebele centrale conflictului din 2007 – a răsturnat guvernul lui Bozizé. Deși antagonismul dintre cele două forțe este prezentat ca fiind unul de natură religioasă, creștini – islamiști, el este, poate și rezultatul neglijării regiunilor musulmane din nord, atât în timpul lui FRANÇOIS BOZIZÉ YANGOUVONDA, cât și al predecesorilor săi.

Ca un răspuns la politica agresivă și la atrocitățile comise de Séléka sub conducerea lui MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA, diferite comunități au format la rândul lor brigăzi de auto-apărare (anti-balaka).

Rolul inițial defensiv al brigăzilor anti-balaka a degenerat îngrijorător, în ciuda apelurilor repetate făcute de președinte pentru demobilizare. Sub pretextul răzbunării pentru atrocitățile comise în timpul conducerii lui MICHEL AM – NONDOKRO DJOTODIA, acestea se fac vinovate de continuarea ofensivei asupra foștilor rebeli Séléka, precum și a atacurilor nejustificate civililor musulmani.

Deși ocuparea președinției de către CATHERINE SAMBA – PANZA reprezintă din multe puncte de vedere un motiv de optimism, evenimentele sângeroase ce au avut loc înainte de ianuarie 2014, istoria post-independență, precum și circumstanțele actuale confirmă faptul că finalizarea tranziției pare acum, mai mult ca niciodată, un ideal îndepărtat.

3.3.4. Stabilitate și dezvoltare sau conflict continuu ?

Din unghiul meu de vedere, este că în continuare va exista un conflict continuu și asta din cauza unui singur motiv că la ora actuală marii actori internaționali sunt angrenați în delimitarea sferelor de influență pentru continentul african, pentru următorii 50 de ani. Nu trebuie omis faptul că pe lângă marile puteri sunt și firmele transnaționale, care uneori sunt mult mai influente decât statele.

Doresc să scot în evidență că Africa, la momentul 1940, a fost loială gl. CHARLES DE GAULLE, fapt pentru care în ianuarie 1944, la Conferința de la Brazzaville, acesta i-a dat undă verde pentru libertate. Mai precis este vorba când CHARLES DE GAULLE a stabilit ce înseamnă Franța Liberă, coloniile din teritoriile arabe și indo-chineze ale Franței au rămas fidele guvernului de la Vichy, pe când întreaga Africă i s-a alăturat generalului. Ulterior, analiștii au înțeles că nu este vorba de nicio aliniere a politicii de decolonizare și asta datorită jocurilor politice.

De la începutul conflictului în RCA, UE acordă o atenție sporită acestui fenomen, fapt rezultat și din Concluziile Consiliului European EUCO 217/13, din 20 decembrie 2013, de la Bruxelles:

«Consiliul European este extrem de îngrijorat de criza în continuă deteriorare din Republica Centrafricană și de consecințele grave ale acesteia la nivel umanitar și în ceea ce privește drepturile omului. Consiliul European salută intervenția militară crucială a trupelor franceze, în temeiul Rezoluției 2127 (2013) a Consiliului de Securitate al ONU, de sprijinire a forțelor africane în procesul de restabilire a securității, precum și angajamentul semnificativ al partenerilor săi africani în vederea stabilizării situației. În cadrul unei abordări globale, Consiliul European afirmă disponibilitatea UE de a examina utilizarea instrumentelor pertinente pentru a contribui la eforturile în curs, care vizează stabilizarea țării, inclusiv în cadrul politicii de securitate și de apărare comune (PSAC), cu cele două dimensiuni ale sale, militară și civilă. Consiliul European invită Înaltul Reprezentant să prezinte în acest sens Consiliului (Afaceri Externe) o propunere de decizie în ianuarie 2014».

La data de 10 aprilie 2014, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate Rezoluția 2149 prezentată și propusă de Franța cu privire la o operațiune de menținerea păcii în RCA.

Documentul a fost înaintat de ARAUD M. GERARD, reprezentantul Franței pe lângă Națiunile Unite.

Această misiune, denumită MINUSCA (care are în compunere 12.000 militari ai căștilor albastre), este autorizată să desfășoare acțiuni pe teritoriul RCA pentru: protejarea civililor; restabilirea ordinii publice; desfășurarea acțiunilor umanitare; respectarea drepturilor omului; lupta împotriva impunității. MINUSCA este ulterioară Operațiunii SANGARIS, desfășurată de Franța.

Referitor la MINUSCA, anterior în Rezoluția nr. 2134/2014, adoptată la 28 ianuarie 2014, a Consiliului de Securitate ONU erau precizate următoarele:

1. Decide prelungirea mandatului BINUCA până la 31 ianuarie 2015;

2. Decide că mandatul BINUCA va fi consolidat și actualizat după cum urmează:

(a) sprijinul pentru punerea în practică a procesului de tranziție:

– pentru celeritatea reinstaurării ordinii constituționale și punerea în practică a acordurilor de la Libreville prin identificarea, facilitarea și coordonarea comunicării periodice dintre toți factorii responsabili relevanți din Africa Centrală, din regiune și de la nivelul internațional, precum și prin furnizarea de consiliere strategică, asistență tehnică și sprijin pentru procesul politic continuu, instituțiile și autoritățile de tranziție și mecanismele de punere în practică a acestora;

– pentru preluarea unui rol central în lucrul cu autoritățile de tranziție, factorii responsabili relevanți, actorii din regiune și comunitatea internațională astfel încât să se elaboreze și să se faciliteze procesul de tranziție politică și să se furnizeze asistență tehnică în sprijinul procesului;

– pentru sprijinirea eforturilor de reconciliere, și la nivelul național, și la nivelul local, inclusiv prin intermediul dialogului interreligios și al adevărului și al mecanismelor de reconciliere în lucrul cu autoritățile de tranziție relevante și organismele regionale relevante;

– pentru a face toate pregătirile necesare, în sprijinul autorităților de tranziție și pentru a lucra urgent cu Autoritatea Electorală Națională în scopul organizării de alegeri libere și corecte, inclusiv cu participarea efectivă a femeilor și, de îndată ce este posibil, însă cel mai târziu în luna februarie 2015 și, dacă este posibil, în cea de-a doua jumătate a anului 2014, inclusiv prin furnizarea unei evaluări urgente a nevoilor financiare, tehnice și logistice pentru procesul electoral;

(b) sprijinul pentru prevenirea conflictului și asistența umanitară:

– pentru a depune toate diligențele, a consolida încrederea și a facilita anticiparea, preîntâmpinarea, atenuarea și soluționarea conflictelor și a facilita furnizarea în siguranță de către civili a asistenței umanitare, în conformitate cu principiile de bază ale ONU privind asistența umanitară;

– pentru a sprijini coordonarea asistenței umanitare;

(c) extinderea autorității statului:

– pentru promovarea și sprijinirea reinstaurării rapide a autorității statului pe întreg teritoriul țării;

– pentru a sprijini instituțiile guvernamentale ale RCA, inclusiv prin intermediul asistenței tehnice, pentru a le spori capacitatea de a îndeplini funcțiile guvernamentale esențiale și de a furniza servicii de bază pentru cetățenii din Africa Centrală;

(d) sprijinul pentru stabilizarea situației de securitate:

– pentru a susține stabilizarea situației de securitate prin consiliere și furnizarea de asistență tehnică în sensul administrației și reformei sectoriale de securitate (SSR), al statului de drept (inclusiv poliția, justiția și penitenciarele), dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea (DDR) – precum și repatrierea (DDRR) în cazul luptătorilor străini – a combatanților, inclusiv a tuturor copiilor asociați cu forțele și grupările armate și acțiunile de minare a terenului, inclusiv curățarea acestuia de resturile explozibile ale războiului;

– pentru finalizarea, în colaborare cu autoritățile de tranziție și cu consultarea MISCA și a Forțelor Franceze, a unei strategii cuprinzătoare pentru DDR și DDRR, și pentru a-i susține punerea în practică, inclusiv prin asistență tehnică și prin coordonarea sprijinului din partea factorilor responsabili de la nivelurile regional și internațional;

(e) promovarea și protecția drepturilor omului:

– pentru monitorizarea, sprijinirea anchetelor și raportarea către Consiliu a încălcărilor dreptului umanitar internațional și a abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului comise pe teritoriul RCA, inclusiv cele comise de LRA, și pentru a contribui la eforturile depuse pentru identificarea făptuitorilor și pentru a preîntâmpina astfel de încălcări și abuzuri;

– pentru monitorizarea, sprijinirea anchetelor și raportarea către Consiliu, în concret, a încălcărilor și abuzurilor comise împotriva copiilor, precum și a încălcărilor comise împotriva femeilor, inclusiv a tuturor formelor de violență sexuală din cadrul conflictelor armate, inclusiv prin masarea pe teren a consilierilor pentru protecția copiilor și a consilierilor pentru protecția femeilor;

– pentru a spori consolidarea capacităților, inclusiv prin intermediul asistenței tehnice, a sistemului judiciar național, inclusiv a mecanismelor judiciare de tranziție și a instituțiilor naționale privind drepturile omului și pentru a sprijini eforturile naționale de reconciliere, coordonarea cu Comisia Internațională de Anchetă, precum și cu expertul independent, după caz;

(f) cooperarea cu Comitetul și cu Grupul de experți, înființat conform alineatelor 57 și 59 ale Rezoluției 2127 (2013) :

– pentru a asista Comitetul înființat în conformitate cu alineatul 57 al Rezoluției 2127 (2013) și Grupul de experți înființat în conformitate cu aceeași rezoluție, conform capacităților sale, inclusiv prin transmiterea de informații relevante pentru punerea în practică a mandatului Comitetului și Grupului de experți;

(g) coordonarea actorilor internaționali:

– pentru coordonarea actorilor internaționali implicați în punerea în practică a sarcinilor descrise mai sus;

3. Îi solicită secretarului general să consolideze de urgență BINUCA și să îi pună la dispoziție resursele și expertiza sporite în mod semnificativ, pentru a pune în practică deplin și cât mai curând toate aspectele mandatului definite la alineatul 2 al prezentei rezoluții și să îi sporească capacitatea de coordonare a actorilor internaționali în domeniul mandatului său și, în această privință, îi solicită în continuare secretarului general să înainteze propuneri și cerințe privind resursele organismelor corespunzătoare, de îndată ce este posibil;

4. Reamintește nevoia ca autoritățile de tranziție să reinstaureze autoritatea statului pe întreg teritoriul țării și subliniază în acest context importanța extinderii ulterioare a BINUCA în provincii;

5. Accentuează importanța ca BINUCA să conlucreze îndeaproape cu echipa națională a Organizației Națiunilor Unite și cu Comisia pentru consolidarea păcii;

6. Salută masarea pe teren a unui contingent inițial al Unității de pază din Regatul Marocului pe 1 ianuarie 2014 și îndeamnă secretarul general să accelereze pregătirile pentru deplasarea rapidă pe teren a întregii Unități de Pază cât mai curând cu putință;

7. Subliniază importanța ca BINUCA să întreprindă urgent toate pregătirile necesare pentru alegeri, cât mai urgent, împreună cu autoritățile de tranziție și cu Autoritatea Electorală Națională;

8. Accentuează importanța ca autoritățile de tranziție să finalizeze, cu sprijinul BINUCA, o strategie cuprinzătoare pentru dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea (DDR) combatanților, precum și repatrierea (DDRR) în situația combatanților străini, inclusiv a tuturor copiilor asociați cu forțele și grupările armate, lucrând cu autoritățile de tranziție și în consultare cu MISCA și cu Forțele Franceze, și, în această privință, își reiterează solicitarea făcută secretarului general pentru a prezenta propunerile detaliate pentru sprijinul ONU în următorul său raport care trebuie înaintat până la cel târziu 5 martie 2014;

9. Le solicită autorităților de tranziție, cu asistența BINUCA și a partenerilor internaționali, să se ocupe de transferul ilicit, acumularea destabilizatoare și utilizarea necorespunzătoare a armelor mici și a armelor ușoare în RCA și să asigure gestionarea, depozitarea și paza eficace a depozitelor acestora de arme mici și de arme ușoare, precum și strângerea și/ sau distrugerea surplusului, a armelor și a muniției confiscate, nemarcate sau deținute ilegal și subliniază în plus importanța incorporării acestor elemente în programele SSR și DDR/R;

10. Subliniază nevoia urgentă a deplasării pe întreg teritoriul țării a unui număr sporit de monitori BINUCA privind drepturile omului pentru ca aceasta să își aducă pe deplin la îndeplinire mandatul de monitorizare de sprijin pentru anchetă și de raportare către Consiliu a încălcărilor legii și a abuzurilor și a încălcărilor drepturilor omului, comise pe întreg teritoriul RCA, precum și să deplaseze pe teren numărul adecvat de consilieri privind protecția copilului și de consilieri privind protecția femeilor, după cum se specifică la alineatul 10 al Rezoluției 2121;

11. Reamintește nevoia ca BINUCA să faciliteze furnizarea în siguranță de către civili a asistenței umanitare, în conformitate cu principiile de bază ale Organizației Națiunilor Unite privind asistența umanitară și pe baza coordonării cu toți actorii din domeniul umanitar;

12. Subliniază nevoia de instituire imediată a mecanismelor de coordonare adecvate între BINUCA și MISCA, precum și operațiunea Uniunii Europene din RCA;

13. Își exprimă intenția de a monitoriza îndeaproape punerea în practică a tuturor celor de mai sus și îi solicită secretarului general să țină Consiliul la curent în această privință.

3.3.5. Politica centrafricană și organizațiile internaționale

Conform afirmațiilor actualului președinte interimar al RCA, CATHERINE SAMBA – PANZA, aceasta nu este de acord cu violențele milițiilor creștine, anti-balaka, care comit violențe împotriva cetățenilor RCA de religie musulmană.

Cu toate acestea reprezentanții ONU, care se află în RCA relatează că în prezent există o adevărată „epurare etnică”, ceea ce coincide și cu afirmațiile reprezentanților organizației Amnesty International, care mai adaugă și faptul că mii de musulmani și-au găsit refugiul în Camerun și Ciad, iar aprox. 100.000 au migrat în nordul RCA.

Conform relatărilor reprezentanților de la Human Rights Watch, în orașul Yaloke au fost dărâmate 7 din cele 8 moschei, iar din totalul populației musulmane, care număra 30.000 au mai rămas doar 500.

3.3.6. Reînnodăm legăturile ? Ce interese și avantaje are ROMÂNIA în RCA ?

În contextul actual este mai mult ca sigur că România va reînnoda legăturile economice cu RCA. Avantajele României sunt atât de procurarea unor resurse naturale, locuri de muncă în RCA și nu în ultimul rând financiare.

3.3.6.1. Istoric

Relațiile diplomatice la rang de ambasadă între România și RCA sunt stabilite din data de 6 februarie 1969. Ambasada României a funcționat în perioada 1970 – 1996.

Exemplu: președintele RS România, CEAUȘESCU NICOLAE, a permanentizat relații cu țările africane, îndeosebi cu RCA. Astfel, este cunoscut că în perioada 11 martie – 6 aprilie 1977, CEAUȘESCU NICOLAE a vizitat mai multe state din Africa [Algeria (11-16 martie); RCA (16-18 martie); Congo (18-21 martie); Zair (21-23 martie); Zambia (23-27 martie); Tanzania (27-30 martie); Sudan (30 martie – 2 aprilie); Egipt (2-6 aprilie)], ocazie cu care a vizitat zeci de obiective economice și a intermediat semnarea unor contractate comerciale.

Conform relatărilor din cartea „Orizonturi roșii”, fostul președinte al RS România i-a ordonat gl.lt.(rz.) PACEPA ION MIHAI detașarea unui agent al DIE în RCA pentru a-l manipula pe președintele din vremea respectivă a RCA, SALAH EDDINE AHMED BOKASSA. Acest fapt s-a concretizat prin trimiterea unei anume DRÂMBĂ GABRIELA, care ulterior va fi una din soțiile lui SALAH EDDINE AHMED BOKASSA.

De interes este faptul, că prin această acțiune de succes a serviciului românesc de spionaj, România a avut acces la resursele naturale din RCA și 10% din profiturile provenite din minele de diamant descoperite de România, plătite în contul unei bănci elvețiene, în schimbul construirii de laboratoare geologice, a alocărilor de credite în experți și utilaje miniere, educarea elitelor din RCA. Astfel au fost înființate de cele două state, societăți mixte pentru colaborare „în spirit deplin egalitar”.

Oricum, SALAH EDDINE AHMED BOKASSA își pusese mari speranțe în relația de prietenie cu CEAUȘESCU NICOLAE pentru a ieși de sub influența puterilor coloniale, îndeosebi a Franței.

3.3.6.2. Actualitate

Din anul 1997 România are în RCA un Consulat Onorific.

Reprezentarea diplomatică a României în RCA este asigurată de Ambasada României în SUDAN.

Valoarea schimburilor comerciale este nesemnificativă.

România acordă burse de studii tinerilor din RCA.

3.3.6.3. Perspective. Concluzii

Ca urmare a Summit-ului UE – UA, din data de data 3 aprilie 2014, desfășurat la Bruxelles, președintele României, BĂSESCU TRAIAN, a afirmat că «„Planul de acțiune al parteneriatului UE – UA” este de interes major pentru România» întrucât se referă la o dezvoltare și creșterea durabilă, în speță la dezvoltarea industrială, dezvoltarea sectorului energetic, dezvoltarea agriculturii, deșertificarea, dezvoltarea comerțului și dezvoltarea infrastructurii.

Conform afirmațiilor președintelui statului, liderii africani doresc tehnologii în țările lor.

În opinia președintelui BĂSESCU TRAIAN, România poate contribui la această dezvoltare a RCA, întrucât are experiență și «putem reveni pe continentul african».

De asemenea a mai declarat că «stimulez mediul de afaceri românesc să privească la Africa, mai ales că acum am percepția direct de la șefii de stat care au fost la acest summit, iar România este chiar bine cotată în Africa».

În concluzie, președintele României declara că «este extrem de important ca România să revină în Africa. Eu am încercat, înainte de revoluția arabă, cu deplasările în Egipt, în Libia, însă probabil acum, după ce acest val de destabilizare a trecut, ar trebui să revenim la proiectul de a ne reîntoarce în Africa, pentru că este o piață, o piață pe care România poate fi extrem de competitivă și este păcat să nu ne lărgim orizontul …».

BIBLIOGRAFIE

Conf.univ.dr. IONEL NICU SAVA, Introducere în Geopolitică, Universitatea din București, lecții de curs, 2013 – 2014

CONSTANTIN HLIHOR, Geopolitica și geostrategia în analiza relațiilor internaționale contemporane, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2005

Draft programme de pays pour La République Centrafricaine (2012-2016)

PHILIPPE HUGON, Les défis de la stabilité en Centrafrique, februarie 2014

A. BARSAN, Mic Atlas Geografic (Ediția a treia), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Constitution de la République Centrafricaine, versiunea finală

PAUL JOHNSON, O istorie a lumii moderne 1920 – 2000, Editura Humanitas, 2005, București

Concluziile Consiliului European EUCO 217/13, din 20 decembrie 2013 de la Bruxelles

PACEPA ION MIHAI, Orizonturi roșii, crimele, corupția și moștenirea Ceaușeștilor, Editura Humanitas, București, 2010

http://ro.wikipedia.org/wiki/Africa

http://fr.wikipedia.org/wiki/Op%C3%A9ration_Barracuda

http://www.sangonet.com/ActuDo/ICAR/Part/actes-3eC-PNCN.html

http://www.cf.undp.org/content/car/fr/home/countryinfo/

http://ro.worldcountriesdata.com/republica-centrafricana/

http://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/Gold%20and%20diamonds%20in%20the%20Central%20African%20Republic.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_parties_in_the_Central_African_Republic

Tranziţie şi conflict: noile orizonturi ale Republicii Centrafricane

http://www.franceonu.org/la-france-a-l-onu/dossiers-geographiques/afrique/republique-centrafricaine/article/republique-centrafricaine-3830

http://www.defense.gouv.fr/operations/centrafrique/operation-sangaris/operation-sangaris

http://politicall.ro/oficialii-internationali-atrag-atentia-republica-centrafricana-epurare-etnica/

http://www.cf.undp.org/content/car/fr/home/presscenter/actualites/2014/03/il-faut-que-la-spirale-de-la-violence-sarrete-demande-babacar-ga/

http://juliette.abandokwe.over-blog.com/article-centrafrique-fran-ois-bozize-choix-du-peuple-en-2016-109222036.html

http://www.lanouvellecentrafrique.info/

BIBLIOGRAFIE

Conf.univ.dr. IONEL NICU SAVA, Introducere în Geopolitică, Universitatea din București, lecții de curs, 2013 – 2014

CONSTANTIN HLIHOR, Geopolitica și geostrategia în analiza relațiilor internaționale contemporane, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2005

Draft programme de pays pour La République Centrafricaine (2012-2016)

PHILIPPE HUGON, Les défis de la stabilité en Centrafrique, februarie 2014

A. BARSAN, Mic Atlas Geografic (Ediția a treia), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Constitution de la République Centrafricaine, versiunea finală

PAUL JOHNSON, O istorie a lumii moderne 1920 – 2000, Editura Humanitas, 2005, București

Concluziile Consiliului European EUCO 217/13, din 20 decembrie 2013 de la Bruxelles

PACEPA ION MIHAI, Orizonturi roșii, crimele, corupția și moștenirea Ceaușeștilor, Editura Humanitas, București, 2010

http://ro.wikipedia.org/wiki/Africa

http://fr.wikipedia.org/wiki/Op%C3%A9ration_Barracuda

http://www.sangonet.com/ActuDo/ICAR/Part/actes-3eC-PNCN.html

http://www.cf.undp.org/content/car/fr/home/countryinfo/

http://ro.worldcountriesdata.com/republica-centrafricana/

http://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/Gold%20and%20diamonds%20in%20the%20Central%20African%20Republic.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_parties_in_the_Central_African_Republic

Tranziţie şi conflict: noile orizonturi ale Republicii Centrafricane

http://www.franceonu.org/la-france-a-l-onu/dossiers-geographiques/afrique/republique-centrafricaine/article/republique-centrafricaine-3830

http://www.defense.gouv.fr/operations/centrafrique/operation-sangaris/operation-sangaris

http://politicall.ro/oficialii-internationali-atrag-atentia-republica-centrafricana-epurare-etnica/

http://www.cf.undp.org/content/car/fr/home/presscenter/actualites/2014/03/il-faut-que-la-spirale-de-la-violence-sarrete-demande-babacar-ga/

http://juliette.abandokwe.over-blog.com/article-centrafrique-fran-ois-bozize-choix-du-peuple-en-2016-109222036.html

http://www.lanouvellecentrafrique.info/