Securitatea Energetica A Uniunii Europene In Contextul Crizei DIN Europa DE Est

SECURITATEA ENERGETICĂ A UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL CRIZEI DIN EUROPA DE EST

ABREVIERI

ACER – Agenția de Cooperare a Reglementatorilor de Energie

CE – Comunitățile Europene

C.E.C.O. – Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului

CEE – Comunitatea Economică Europeană

CEEA / Euratom – Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

„ENTSO de energie electrică” – Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem de energie electrică

„ENTSO de gaze” – Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem de gaze naturale

ERGEG – Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice și al gazelor

GNL – Gaze Naturale Lichefiate

IEA – Agenția Internațională a Energiei

NATO – Organizația Tratatului Nord-Atlantic

OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

ONU – Organizața Națiunilor Unite

OPEC – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol

OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa

SUA – Statele Unite ale Americii

TCE – Tratatul privind Carta energiei

UE – Uniunea Europeană

URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

INTRODUCERE

Fixarea obiectivelor cercetării. Problematica studiată

Prezenta lucrare își propune să analizeze, având în vedere contextul crizei din Europa de Est, problema securității energetice a Uniunii Europene care a devenit una dintre temele principale pe agenda Uniunii Europene odată cu declanșarea conflictului din Europa de Est, mai exact, din Ucraina.

În ceea ce privește interesul asupra acestui subiect, problematica securității energetice și-a impus un loc important pe agenda reuniunilor europene, mai ales sub aspectul necesității de a asigura aprovizionarea neîntreruptă a resurselor energetice necesare la prețuri competitive. Astfel, problematica energetică este un subiect de interes la nivelul Uniunii Europene, dar în contextul crizei din Europa de Est, putem spune că este și un subiect de interes național pentru statele care au probleme în privința asigurării resurselor energetice necesare consumului intern.

Securitatea energetică nu este, de fapt, o problemă nouă, deoarece aceasta, indiferent că a fost vorba de cărbune sau de petrol, a constituit un element fundamental în potențialul de putere al statelor în epoca modernă și contemporană.

Securitatea energetică a UE a devenit un subiect de importanță majoră pentru că cererea de resurse energetice este din ce în ce mai mare, importurile de resurse energetice se află în continuă creștere, iar dependența statelor de importuri devine de necontrolat. În prezent există state care sunt dependente de importuri într-o proporție care se apropie de 100% (Anexa 1). Așadar, statele membre ale UE sunt vulnerabile la șocuri în sectorul energiei.

În elaborarea lucrării, ne-a atras atenția, în mod special, legislația UE în domeniul energiei. Mai mult, ne-a interesat dacă legislația UE are sau nu legătură cu respingerea unor proiecte rivale și anume, Nabucco și South Stream. De aceea, în prezenta lucrare am analizat cele mai importante reglementări în domeniul energiei la nivelul UE. Mai exact, în ceea ce privește legislația ne-am axat în special pe izvoarele primare și izvoarele derivate de drept ale UE, iar din cadrul izvoarelor derivate am analizat îndeosebi Pachetul III Legislativ Energetic, alcătuit din două directive și trei regulamente și am extins analiza și asupra altor directive care aduc reglementări importante în acest domeniu. Totodată, am vrut prin analiza noastră să observăm dacă limitarea sau chiar blocarea, întreruperea aprovizionării cu resurse energetice reprezintă o amenințare pentru economia statelor aflate în această situație și are consecințe grave asupra funcționării economiilor acelor state.

De asemenea, pe lângă analiza legislației UE în sectorul energiei, cercetarea își propune să realizeze o analiză a situației critice din Europa de Est pentru a constata dacă disputa din Estul Europei afectează direct securitatea energetică a UE. De altfel, originalitatea acestei lucrări derivă din alăturarea analizei legislației UE în domeniul energiei și analizei situațiilor generate de criza din Europa de Est în sectorul energiei.

În primul capitol al prezentei lucrări, ,,Conceptul de securitate în epoca contemporanăˮ, ne propunem să analizăm conceptul de securitate energetică având în vedere contextul internațional actual, dar și istoric. Având în vedere faptul că acest concept este unul complex și dificil de definit, vom trata în acest prim capitol aspectele conceptuale legate de securitate energetică pentru a evita orice fel de confuzii și pentru a avea o viziunea cât mai clară în continuarea elaborării lucrării. Vom încerca să abordăm atât definiții simple, cât și definiții complexe pentru a facilita înțelegerea conceptului de securitate energetică.

Nu întâmplător am ales să analizăm în cadrul acestui capitol și problematica crizelor și disputelor, ci dintr-un considerent destul de simplu și anume, acestea situații conflictuale au o contribuție fundamentală în construcția conceptului de securitate energetică. Considerăm că distribuția inegală pe glob a resurselor energetice constituie principala cauză a conflictelor la care se adaugă factorul economic și politic. Mai mult, aceste situații de criză și impactul lor asupra statelor, fie că a fost negativ în cazul unora, fie ca a fost pozitiv în cazul altora, impactul lor a dus la consolidarea conceptului de securitate energetică așa cum îl regăsim astăzi. Importanța deținerii resurselor energetice a devenit din ce în ce mai cunoscută la nivel mondial și a impus statelor să ia măsuri în ceea ce le privește pentru a minimaliza posibilitățile de a se regăsi într-o stare de dependență care inevitabil, în orice moment, poate duce la o situație de criză.

Al doilea capitol al prezentei lucrări este intitulat ,,Securitatea energetică a Uniunii Europeneˮ. Încă din anii 2000 problematica securității energetice și-a impus un loc important pe agenda Uniunii Europene, mai ales sub aspectul necesității de a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu energie la prețuri competitive. Din acest motiv, vom analiza legislația UE în domeniul securității energetice pentru a observa care sunt obiectivele Uniunii în acest domeniu și în ce măsură au fost atinse de către statele care au obligația de a se supune legislației UE din domeniul energiei. De asemenea, în acest capitol, ne propunem să aflăm dacă reglementările Uniunii Europene au fost implementate corect și complet și desigur, care sunt efectele implementării acestui pachet legislativ.

Cu certitudine, securitatea energetică reprezintă un subiect important pentru actorii statali, încluzând atât statele bogate în resurse, cât și statele lipsite de resurse energetice. Însă, în prezenta lucrare, ne propunem să analizăm și actorii non-statali implicați în ceea ce privește problematica securității energetice.

Capitolul al III-lea, „Impactul evenimentelor din Europa de Est asupra securității energetice a UE”, își propune să trateze consecințele generate de criza din Europa de Est asupra securității energetice. De asemenea, interesul nostru este focalizat asupra principalelor cauze care conduc la crize și dispute energetice.

În continuare vom avea în vedere diversificarea surselor de aprovizionare ca soluție la evenimentele neașteptate cu care ne confruntăm în Europa de Est în această perioadă. De asemenea, prezenta cercetare își propune să studieze mijloacele prin Uniunea Europeană a încercat de-a lungul timpului să ajute anumite state membre să-și depășească dependența de gazul rusesc, având în vedere faptul că unul dintre obiectivele majore ale politicii energetice a Uniunii Europene este chiar siguranța aprovizionării cu energie a statelor membre.

Diversificarea surselor ocupă primele locuri printre obiectivele statelor în domeniul energiei la momentul actual. Importanța diversificării surselor și folosirea surselor alternative de energie au fost conștientizate de state atunci când s-au găsit în situații critice, când au constatat faptul că au o vulnerabilitate în domeniul energiei.

Așadar, diversificarea surselor și folosirea surselor alternative de energie sunt soluții importante, poate chiar cele mai importante pentru a evita crizele și disputele generate de resursele energetice. Atunci când discutăm despre diversificare avem în vedere, pe lângă diversificarea în materie de furnizori, pentru că în acest moment Rusia este cel mai mare exportator pentru UE în sectorul resurselor energetice, folosirea surselor de energie regenerabilă care poate duce la o scădere a dependenței față de importurile de resurse energetice.

Mai mult, diversificarea surselor de aprovizionare reprezintă un obiectiv important care s-a aflat inclusiv pe agenda Comunităților Europene deoarece statele europene au crescut o creștere atât în ceea ce privește consumul, cât și importurile de resurse energetice.

Tocmai din acest motiv, UE promovează politici privind diversificarea surselor și folosirea surselor alternative, pentru a depăși vulnerabilitățile de care se lovesc statele membre al UE, mai ales în contextul în care UE are un număr redus de furnizori. Diversificarea surselor de aprovizionare presupune atât găsirea unor noi furnizori, cât și crearea unor rute de aprovizionare sigure, deoarece asistăm în prezent și la criza generată de faptul că cele mai multe rute de aprovizionare cu resurse energetice din Federația Rusă traversează Ucraina și din cauza relațiilor care se înrăutățesc pe zi ce trece între aceste două state, continentul european are de suferit consecințe grave.

În ceea ce privește sursele de energie regenerabilă acestea reprezintă cu siguranță o soluție mai bună, deoarece prin folosirea sursele de energie regenerabilă statele reușesc să își producă singure resursele energetice necesare și implicit, dependența față de importuri scade.

Referitor la statul nostru, ,,în contextul elaborării strategiei energetice Europa 2011-2020, pentru România relevante sunt în special măsurile privind securitatea energetică și dezvoltarea pieței interne pentru energieˮ . Pe parcursul lucrării vom constata că aceste obiective nu sunt specifice României, ci toate statele membre ale Uniunii Europene prezintă interes și includ în stategiilor lor măsuri privind securitatea energetică și mecanisme de dezvoltare a pieței interne a energiei.

Întrebările cercetării

Întrebările de la care pornim în elaborarea prezentei lucrări sunt următoarele:

Reprezintă o amenințare pentru securitatea energetică a Uniunii Europene criza din Europa de Est?

Încearcă Uniunea Europeană prin legislația adoptată în domeniul energiei să se distanțeze de Federația Rusă?

Instabilitatea politică și instabilitatea economică constituie principalele cauze ale crizelor energetice?

Ipoteze

Ipotezele de la care plecăm în vederea elaborării prezentei lucrări sunt următoarele:

Securitatea energetică a Uniunii Europene este amenințată de situația instabilă cu care ne confruntăm în Europa de Est.

Uniunea Europeană încearcă prin reglementările în sectorul energetic să-și impună atingerea anumitor obiective cheie în domeniul energiei precum găsirea unor soluții alternative la resursele energetice rusești pentru a putea să își reducă dependența față de Federația Rusă.

Instabilitatea politică și instabilitatea economica constituie principalele cauze ale crizelor energetice

Metode de cercetare. Alegerea metodelor și tehnicilor de culegere a datelor

În elaborarea lucrării vom folosi metoda analizei de conținut, această metodă fiind „folosită pentru descrierea și analiza conținutului comunicării (de masă si interpersonale) într-o modalitate mai comprehensivă, dar și mai puțin înclinată spre subiectivitate” . Potrivit lui Berelson, analiza de conținut reprezintă o tehnică de cercetare pentru descrierea obiectivă, sistematică și cantitativă a conținutului comunicării. Mai mult, analiza conținutului este potrivită pentru prezenta cercetare deoarece îmbină studiul cantitativ cu cel calitativingerea anumitor obiective cheie în domeniul energiei precum găsirea unor soluții alternative la resursele energetice rusești pentru a putea să își reducă dependența față de Federația Rusă.

Instabilitatea politică și instabilitatea economica constituie principalele cauze ale crizelor energetice

Metode de cercetare. Alegerea metodelor și tehnicilor de culegere a datelor

În elaborarea lucrării vom folosi metoda analizei de conținut, această metodă fiind „folosită pentru descrierea și analiza conținutului comunicării (de masă si interpersonale) într-o modalitate mai comprehensivă, dar și mai puțin înclinată spre subiectivitate” . Potrivit lui Berelson, analiza de conținut reprezintă o tehnică de cercetare pentru descrierea obiectivă, sistematică și cantitativă a conținutului comunicării. Mai mult, analiza conținutului este potrivită pentru prezenta cercetare deoarece îmbină studiul cantitativ cu cel calitativ. Prin urmare, „analiza conținutului reprezintă o modalitate cantitativ-calitativă de studiere a comunicării, dar nu numai a conținutului manifest al acesteia, ci și a celui latent” .

Am ales analiza de conținut, în primul rând, pentru că utilizând această metodă de cercetare, „Un cercetător poate manevra mari cantițăti de text (de exemplu, articole din jurnale apărute de-a lungul multor ani)”, în cazul nostru analiza de conținut este utilă pentru analizarea legislației Uniunii Europene și ,,În al doilea rând, ne ajută când un subiect trebuie studiat ,,la distanțăˮ ˮ , așa cum se întâmplă și în cazul de față.

CAPITOLUL I – Conceptul de securitate în epoca contemporană

1.1 Definiții și dimensiuni ale securității

Secolul al XX-lea este secolul în care dezvoltarea strategiilor pentru asigurarea securității militare a fost în prim plan. Realismul politic ca Școală de gândire din teoria relațiilor internaționale este ,,curentul care a dominat, în secolul trecut, teoria dar mai ales practica din domeniul securitățiiˮ . Dintre cele șase principii fundamentale ale realismului politic analizate de Hans Morgenthau amintim unul extrem de important potrivit căruia ,,Principalul indicator care ajută realismul politic să-și găsească drumul prin terenul politicii internaționale este conceptul de interes, definit în termeni de putereˮ . În ceea ce privește tipul de interese care determină, într-o anumită perioadă a istorie, acțiunea politică, acesta ,,depinde de contextul politic și cultural în care este formulată politica externă. ˮ .

Este cert faptul că atunci când discutăm despre securitate ne atrage atenția dimensiunea militară. Chiar și după 1990 dezvoltarea armelor strategice a continuat, iar puterea militară a rămas un indicator al puterii statelor.

Conceptul de putere este dificil de definit din cauza complexității sale, însă potrivit uneia dintre cele simple definiții ,,puterea este abilitatea de a-i influența pe alții pentru a obține rezultatele pe care le doreștiˮ .

În prezent, o deosebită importață o au și alte dimensiuni ale puterii, precum dimensiunea economică care „se corelează cu dimensiunea umană (suprapopularea, sărăcia, bolile, lipsa locuințelor și a locurilor de muncă) și cu cea politică (proasta guvernare)” .

Economia este unul dintre cele mai importante domenii, iar deciziile de politică economică sunt semnificative în privința bunăstării și funcționării statelor. Mai mult decât atât, „de economie sunt legate gradele de independență, interdependență și subordonare ale statelor” .

Pe lângă folosirea conceptului de putere, se utilizează și conceptele de putere soft (soft power), putere hard (hard power) și putere smart (smart power). În ceea ce privește puterea soft a unei țări, aceasta se bazează în principal pe trei resurse și anume, cultura sa, valorile sale politice, precum și politicile sale externe . Cu alte cuvinte, am putea spune că cele mai importante elemente ale idențității naționale fac parte din categoria soft power.

Totodată, aceasta se bazează pe atragerea celui mai slab către un anumit model și mai puțin prin coerciție. Joseph S. Nye Jr. a introdus pentru prima dată acest concept în 1990, ulterior l-a extins în lucrările sale, astfel, soft power devenind un termen central de analiză în discuțiile de politică externă . Spre deosebire de puterea soft, strategiile hard power se concentrează pe intervenție militară, diplomația coercitivă și sancțiunile economice necesare pentru a-și impune interesele naționale .

Categoria hard dispune de ,,mijloacele militare și economice care contribuie la impunerea voinței unui actor asupra altui actorˮ . Ernest J. Wilson consideră că este central conceptul de putere smart, deoarece acesta include atât conceptul de putere soft, cât și conceptul de putere hard. Puterea smart poate fi definită ca find capacitatea unui actor de a combina elemente de hard power și soft power.

Considerăm că putem încadra conceptul de securitatea energetică în categoria hard power având în vedere faptul că resursele energetice reprezintă o sursă importantă pentru dezvoltarea economiei unui stat, dar în același timp ele sunt importante și din punct de vedere al strategiilor militare ale unui stat.

Odată cu sfârșitul Războiul Rece atenția acordată problemelor economice începe să crească. Până în secolul al XIX-lea, resusele nu au jucat un rol principal, ci unul secundar în stabilirea puterii unui națiuni, însă puterea națională a cunoscut o creștere a dependenței de controlul materiilor prime în caz de pace sau de război odată cu mecanizarea accelerată a tehnicilor războiului din epoca revoluției industriale. Nu reprezintă o noutate faptul că SUA și Uniunea Sovietică au făcut tot ce a fost posibil pentru a se apropia de independența materiilor prime necesare, folosind resurse proprii, iar în cazul lipsei acestora au încercat să își asigure necesarul controlând accesul la sursele materiilor prime pe care nu le produc ele. De pildă, importanța petrolului, ca sursă de energie, a crescut odată cu începutul Primului Război Mondial, în primul rând, datorită majorității armamentului mecanizat pe bază de țiței și în al doilea rând, datorită vehiculelor care foloseau majoritatea țiței. Având în vedere aceste aspecte prezentate mai sus nu este de mirare de ce Uniunea Sovietică era mai puternică decât Japonia, acesteia din urmă resursele lipsindu-i cu desăvârșire .

Dintotdeauna a existat o relație funcțională între puterea politică, puterea militară și puterea economică. Altfel spus, ,,puterea politică a depins, din punct de vedere istoric, de cea militară și – mai ales recent – de cea economicăˮ .

Kofi Annan, Fostul Secretar al Organizației Națiunilor Unite (ONU), susținea faptul că ,,Securitatea umană nu mai poate fi înțeleasă în termeni strict militari. Mai degrabă, aceasta trebuie să cuprindă dezvoltarea economică, justiție socială, protecția mediului, democratizarea, dezarmarea, și respectul pentru drepturile omului și normele de dreptˮ . Așadar, putem spune că dezvoltarea militară care s-a produs în secolul al XX-lea a început să piardă teren încă din ultimele decenii ale secolului trecut în fața dimensiunii economice.

Folosit tot mai des în ultima vreme, conceptul de război economic ,,ilustrează cel mai bine dimensiunea economică a securitățiiˮ . În perioada post-Război Rece, asistăm la o competiție între marii actori economico-politici, competiție care a înlocuit ciocnirea blocurilor politico-militare din perioada Războiul Rece. Astfel, militarul nu mai reprezintă principala armă politică, ci economicul capătă din ce în ce mai multă importanță. În această competiție economică resursele energetice au un aport semnificativ. În funcție de economia statelor le putem clasifica pe acestea în state puternice sau state slabe. Întâlnim destul de des această clasificare și un criteriu esențial îl reprezintă cu siguranță economicul.

Una dintre cele mai simple definiții ale securității energetice este aceea potrivit căreia ,,securitatea energetică înseamnă producerea energiei necesare în propria țară și o dependență cât mai redusă față de importuriˮ . Asigurarea resurselor energetice necesare înseamnă pentru multe state siguranță din punct de vedere energetic, însă, este importantă înțelegerea faptului că ,,interdependența, și nu independența, reprezintă cheia realizării securității energetice la o scară cât mai mareˮ . Așadar, interdependența între statele membre ale Uniunii Europene ar asigura securitatea energetică a Uniunii, ci nu neapărat independența energetică a fiecărui stat membru al UE. Având în vedere că atingerea independenței energetice a statelor membre este un obiectiv dificil de realizat, soluția cea mai bună o reprezintă interdependența.

Dar ce înseamnă interdependență? Nu cumva interdependența este dependența reciprocă? Potrivit lui Joseph S. Nye Jr., „interdependența se referă la situațiile în care actori sau evenimente în diferite părți ale unui sistem se influențează reciproc” . Cu alte cuvinte, interdependența înseamnă dependență reciprocă, iar independența energetică între statele membre ale UE nu ar reprezenta un risc de conflict, căci tocmai din acest motiv a luat naștere prima Comunitate Europeană și anume, pentru ca cele șase state fondatoare să își pună în comun resurse energetice importante pentru vremea aceea.

Observăm faptul că prima Comunitate Europeană, Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului, a avut ca obiect principal facilitarea accesului la resurse statelor care nu le dețineau, cărbunele reprezentând o resursă importantă în producerea energiei, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea cărbunele a fost ,,considerat materia primă de care depindea bunăstarea și dezvoltarea unei societățiˮ , fiind înlocuit de petrol și gaze naturale din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Potrivit Comisiei Europene, ,,securitatea energetică reprezintă capacitatea de asigurare a cerințelor viitoare esențiale de energie, atât prin intermediul resurselor interne adecvate, obținute în condiții acceptabile economic sau menținute ca rezerve strategice, cât și prin recurgerea la surse externe accesibile și stabile, completate atunci când este cazul de rezerva strategicăˮ. Securitatea aprovizionării cu energie înseamnă totodată accesul la resurse energetice la prețuri rezonabile acolo unde acestea sunt necesare și atunci când sunt necesare. Mai mult decât atât, ,,aprovizionarea cu energie constă în descoperire, producție, transport, depozitare, rafinare și conversia combustibililor, precum și producerea, depozitarea, transportul și utilizarea de energieˮ .

Potrivit Rezoluției Parlamentului European din 12 noiembrie 2009 referitoare la pregătirile pentru Summitul UE-Rusia de la Stockholm din 18 noiembrie 2009, „securitatea aprovizionării cu energie reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru Europa și este unul dintre principalele domenii de cooperare cu Rusia” , însă sunt „necesare eforturi comune pentru a utiliza la maximum și în mod eficient sistemele de transportare a energiei, atât cele existente, cât și cele ce urmează a fi dezvoltate, întrucât decizia recentă a Rusiei de a-și retrage semnătura de pe Tratatul privind Carta energiei (TCE) complică și mai mult relațiile în acest domeniu și dă naștere unor preocupări legate de dialogul în curs pe tema energiei și viitoarele progrese” .

1.2 Dispute și crize energetice

În secolul al XX-lea a fost remarcată ,,ascensiunea combustibililor lichizi bazați pe țiței (benzină, motorină, kerosen).ˮ . Aceștia au avut un avantaj datorită conținutului mare de energie, dar și datorită posibilității de depozitare facilă în rezervoare și au concurat, pe piața energiei termice, cu gazul, în special, dar și cu combustibilii solizi și electricitatea. Un alt avantaj important al combustibililor lichizi a fost prețul, iar înaintea crizelor petroliere, aveau capacitatea de a cuceri cote de piață tocmai datorită acestui avantaj clar al prețului.

Înainte de primul șoc petrolier au mai existat situații dificile pe piața petrolului pe care le putem denumi adevărate crize petroliere. Deși nu este cunoscută în istorie sub denumirea de ,,șoc petrolierˮ, criza petrolului generată de naționalizarea de către colonelul Nasser a Companiei Canalului Suez, ai cărei acționari erau în majoritate francezi și britanici are un impact semnificativ în cele două țări vizate. Drept urmare, ,,După criza din Suez, în 1956, amenințarea penuriei energetice a contribuit foarte mult la relansarea construcției europene și la constituirea în anul următor a Euroatomuluiˮ . Importanța Canalului era una semnificativă și ,,după India, Egiptul reprezenta cea mai importantă moștenire a trecutului impererial al Marii Britanii în secolul XX, Canalul Suez devenise principala arteră de aprovizionare cu petrol a Europei de Vestˮ . Așadar, consecințele crizei din Suez au avut un efect negativ asupra statelor europene care importau petrol din acea zonă, iar răspuns la această criză a fost crearea Euratom.

Consumul de petrol a cunoscut o creștere impresionantă în secolul al XX-lea. Înainte de primul șoc petrolier, în perioada 1965 – 1973, ,,creșterile medii anuale ale consumului de petrol erau de până la 8% ˮ . Primul șoc petrolier a fost generat de embargoul petrolului pus împotriva SUA de către statele arabe exportatoare de petrol la 10 zile de la atacarea Israelului de către Egipt și Siria, în ziua de 6 octombrie 1973, de Yom Kippur. Mai mult, ,,în replică la sprijinul acordat de americani Israelului, au mărit prețul petrolului cu 70% ˮ . Această creștere semnificativă și imprevizibilă a prețului petrolului ,,are un dublu efect asupra economiilor occidentale: agravează brusc tendințele inflaționiste și duce la o prelevare importantă asupra bogățiilor țărilor importatoare, obligate să achite o ,,factură petrolierăˮ deosebit de mareˮ . Astfel, aceasta constituie un important factor de accelerare a crizei.

Până în 1971, SUA erau considerate cel mai mare producător de petrol din lume, de aceea nici nu au fost afectate de cele două războaie din Orientul mijlociu din anii 1956, respectiv 1967 și în tot acest timp SUA au aprovizionat și Europa când statele arabe au întrerupt livrările. Din 1971 producția de petrol scade, importurile au început să crească, iar balanța de putere a pieței petrolului a fost înclinată spre state ca Arabia Saudită și Iran .

Atât inflația europeană din anii 1970, cât și a doua scumpire a petrolului din 1979, când detronarea șahului Iranului a adus panica pe piața petrolui au fost cauzele creșterii ,,prețurilor cu 150% între decembrie 1979 și mai 1980ˮ . Iranul a fost al doilea mare exportator de petrol, după Arabia Saudită. Din cele peste 5,5 milioane de barili produse pe zi în Iran, aproximativ 4,5 milioane au fost exportate, restul urmând calea consumului intern. De la începutul lunii noiembrie exporturile au fost reduse la mai puțin de un milion de barili pe zi . Căderea șahului Iranului în 1979 putem spune că a fost surprinzătoare chiar și pentru înalți oficiali din Occident având în vedere faptul că președintele SUA, cu un an mai devreme, considera că Iranul reprezintă stabilitate, deși se află într-una dintre părțile instabile ale lumii .

În anii 1970, un beneficiar al crizei petrolului a fost Uniunea Sovietică fiind lider mondial în producția de țiței la acea vreme. Astfel, implicit, a fost avantajată de criza petrolului și ,,a transformat lichidul negru în aurˮ . În ceea ce privește Occidentul, „șocul crizei energetice din anii '70 a arătat cât de dependent este Occidentul de petrolul din zona Golfului Persic, SUA au considerat Golful spațiul de interes politico-militar major pentru politica lor externă” .

Cu toate că, în anii 1970, Germania de Vest, spre deosebire de Germania de Est era o societate prosperă, occidentală și orientată spre consum, ,,era dependentă de comerț și de importul de combustibil și a fost afectată negativ de crizele petrolului din 1973 și 1979ˮ . De altfel, nici în prezent Germania nu este o țară care nu are nevoie de impoturi de resurse energetice, ci depinde într-o proporție de aproximativ 50% de importurile de resurse energetice.

Cele două crize din anii 1970 au avut un impact la nivel mondial asupra economiilor statelor, consecințele acestora au dominat economia la nivel internațional. În acea perioadă, scăderea cererii și restrângerea ofertei din cauza prețurilor ridicate au avut un impact semnificativ pe piața petrolului. Până în 1983 ,,producția de țiței a scăzut cu 15%, de la vârful de 3,2 miliarde tone înregistrat în 1979. După acest moment producția și-a revenit treptat, dar de abia în 1994 a atins nivelul din 1979. ˮ . În 2000, situația se ameliorează, producția ajungând la 3,6 miliarde tone, cunoascând o scădere în 2001 și 2002, pentru ca în 2004 să atingă un record istoric de 3,9 miliarde tone. (Anexa 2). Această creștere a fost posibilă datorită unei creșteri a producției OPEC și a producției țărilor foste comuniste, dar și datorită creșterii cererii în China și SUA. Între 1994 – 2004, ,, creșterea producției anuale medii de petrol a fost de aproximativ 1,8%.ˮ .

Problema securității energetice a devenit în mod clar o prioritate după ce tot mai mulți actori statali și non-statali au conștientizat faptul că energia reprezintă o condiție esențială pentru exercitarea puterii într-un război economic, iar bogăția și securitatea nu pot fi realizate fără o aprovizionare sigură cu energie. Reducerea crizelor energetice nu se mai poate realiza decât printr-o aprovizionare sigură cu energie.

În contextul actual, securitatea energetică nu mai este un simplu obiectiv, ci mai degrabă o preocupare pentru comunitatea internațională. Mai mult, ,,sintagma de „armă energetică” sau utilizarea hidrocarburilor ca instrument de presiune este strâns legată de exercitarea puterii economice, componentă importantă în complexul puterii unui stat, și am putea să o definim ca orice acțiune sau inacțiune a unui actor al lanțului deținător – exploatator – producător – transportator – distribuitor – consumator, legată, direct sau indirect, de resursele energetice, ce are scopul de a influența comportamentul altor actori sau de a-i controla, în scopul atingerii propriilor interese.” .

CAPITOLUL II – Securitatea energetică a Uniunii Europene

2.1 Contextul general al extinderii europene și problemele energetice

După mai mult de jumătate de secol Uniunea Europeană nu mai seamănă aproape deloc cu ceea ce era în 1951 când Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg „semnează, la Paris, Tratatul privind instituirea Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.), al carei prim președinte este numit chiar Jean Monnet” , acest lucru reprezentând concretizarea planului Schuman, după numele ministrului francez de Externe.

Extinderea C.E.C.O s-a realizat mai lent la început, am putea spune, având în vedere situația Marii Britanii, Irlandei și Danemarcei care sunt acceptate destul de târziu, dar astăzi putem vorbi de o extindere vastă, pentru că de la șase state implicate, inițial, în procesul de integrare s-a ajuns, în prezent, la douăzeci și opt, iar extinderea nu a luat sfârșit. Cel mai important aspect al extinderii este faptul că UE s-a extins foarte mult și în Estul Europei, după căderea regimului comunist.

Atât pentru Comunitățile Europene, cât și pentru Uniunea Europeană putem vorbi de un statut de asociație de tip economic, cele mai puternice argumente în acest sens fiind chiar tratatele de instituire a Comunităților Europene, respectiv, Tratatul privind instituirea Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (TCECO), Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană (TCEE), Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (TCEEA sau Euratom). Toate aceste tratate au avut obiective importante în domeniul resurselor energetice, în sectorul energiei.

Nimeni nu poate nega importanța UE la nivel mondial în acest moment, iar tot ceea ce înseamnă UE astăzi s-a realizat cu pași mici în decursul a peste jumătate de secol. Primul tratat este cel de la Paris prin care cele șase state au înființat C.E.C.O., iar după acesta urmează Tratatul de la Roma semnat în 1957, de aceleași șase state fondatoare. Însă, „este important să nu exagerăm importanța Tratatului de la Roma. El reprezenta mai mult o declarație de bune intenții. Semnatarii săi schițaseră un calendar pentru reduceri tarifare și armonizare, deschiseseră perspectiva unor eventuale alinieri monetare și căzuseră de acord să promoveze libertatea de mișcare a mărfurilor, monedei și forței de muncă.ˮ . Este limpede că aceste lucruri de care ne bucurăm astăzi ca cetățeni europeni nu au fost realizate doar prin Tratatul de la Roma, căruia i se acordă de cele mai multe ori o importanță deosebită, deși cuprindea aceleași șase state care formaseră C.E.C.O. la începutul anilor 1950. Tratatului de la Roma i se conferă o importanță deosebită datorită inovației semnificative și anume, ,,înființarea, conform Articolului 177, a unei Curți Europene de Justiție căreia curțile naționale urmau să-i remită dosare pentru decizia finalăˮ. Deși a trecut neobservată la acea vreme înființarea Curții Europene de Justiție, în deceniile următoare avea să capete o importanță deosebită, iar în prezent, importanța Curții de Justiție a Uniunii Europene este de necontestat.

Pentru realizarea pieței comune au fost adoptate o serie de măsuri având caracter economic și juridic precum: desființarea barierelor vamale și a tarifelor adiacente acestora dintre statele membre și înlocuirea lor cu taxele vamale comune între statele membre și state terțe. Acestea au fost printre primele măsuri luate pentru a facilita accesul statelor membre la resurse.

Cât despre Tratatul privind instituirea Comunității Europene a Energiei Atomice, putem spune că acesta a avut o însemnătate mai scăzută în ciuda speranțelor susținătorilor săi, iar scopul acestei comunități era acela de „a furniza în bune condiții energia de care are nevoie Europa și de a asigura o independență sporită, pentru Europa celor Șase, în domeniul atomic” . Deși este încă în vigoare Tratatul Euratom, atunci când vorbim în termeni de eșec despre Euratom, principalul motiv nu poate fi altul decât politica americană. Chiar în anul semnării tratatului, în 1957, când „cei Șase au intenționat să construiască o uzină de separare de izotopi, care le-ar fi furnizat propriul uraniu îmbogățit, americanii i-au convins să renunțe la proiect, coborând semnificativ prețul acestui produs oferit țărilor europene” .

După cum bine cunoașteam, resursele energetice se clasifică în resurse regenerabile și resurse neregenerabile. Petrolul, importanta resursă a secolului al XX-lea, „împreună cu celelalte două resurse energetice denumite generic hidrocarburi – cărbunele și gazele naturale – livrează la rândul lor câte un sfert din consumul mondial (25% și, respectiv, 23% din cantitatea totală folosită în 2008 pe glob). Dacă mai adăugăm aici și cele 6% pe care le reprezintă energia nucleară, avem o cifră de-a dreptul șocantă: 91% din energia pe care o consumă astăzi omenirea este asigurată de așa numita energie neregenerabilă” . Așadar, consumăm, la nivel mondial, resurse energetice neregenerabile în proporție de aproximativ 90%, ceea ce înseamnă că resursele regenerabile de energie dețin 10% din consumul mondial. Răspândirea inegală la nivel mondial a resurselor este o amenințare la adresa securității energetice a statelor care nu au acces facil la piața energetică, iar conflictele între aceste zone bogate în resurse și zone sărace în privința resurselor se pot dezvolta destul de ușor. Așa cum putem observa, „În materie de petrol, 90% dintre resursele mondiale se găsesc în numai 14 dintre cele aproximativ 260 de state ale lumii. De fapt, aproximativ 60% din rezervele mondiale de petrol se găsesc în numai cinci dintre acestea – Arabia Saudită, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Iran – cu alte cuvinte, într-o singură zonă geografică, în (câteva) dintre țările Golfului Persic” .

În ceea ce privește combustibilii fosili, statisticile ne arată faptul că dependența Uniunii Europene de combustibili fosili este în continuă creștere. Spre exemplu, dacă între 1995 și 2012, importurile au crescut cu peste zece procente, astfel că în 2012 dependența de petrol a depășit 85%, iar importurile de gaze au ajuns la 65 %, în condițiile în care în 1995 importurile nu depășeau 45% (Anexa 3).

Potrivit Comunicării Comisiei către Paramentul European și Consiliu, Strategia europeană pentru securitate energetică din 28.05.2014, ,,în prezent, UE importă 53 % din energia pe care o consumă. Dependența de importul de energie se referă la țiței (aproape 90 %), la gaze naturale (66 %) și, într-o mai mică măsură, la combustibilii solizi (42 %) precum și la combustibilul nuclear (40 %)ˮ .

Astfel, constatăm faptul că în ultimele decenii se înregistrează creșteri în ceea ce privește cererea de resurse energetice și implicit, dependența statelor devine din ce în ce mai constrângătoare.

În ceea ce privește furnizorii de hidrocarburi, ,,marii furnizori de hidrocarburi (și produse prelucrate pe bază de hidrocarburi) pentru UE și China sunt companiile din F. Rusă, Azerbaidjan, Kazahstan și Turkmenistan ˮ .

2.2 Legislația UE în domeniul securității energetice și strategia energetică a UE

Printre modificările aduse de Tratatul de la Lisabona regăsim elemente de noutate în domeniul energiei fiindcă ,, pentru prima dată, tratatele cuprind o secțiune dedicată energiei, care stabilește ca obiective pentru politica Uniunii din acest sector asigurarea unei bune funcționări a pieței energiei în special în ceea ce privește aprovizionarea cu energie și aprovizionarea eficienței energetice și a economiei noi și regenerabileˮ .

Conform Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, articolul 194, alin. (1) ,,În contextul instituirii și al funcționării pieței interne și din perspectiva necesității de a conserva și imbunatăți mediul, politica uniunii în domeniul energiei urmărește, în spiritul solidarității între statele membre:

a. Să asigure funcționarea pieței energiei;

b. Să asigure siguranța aprovizionării cu energie în Uniune,

c. Să promoveze eficiența energetică și economia de energie, precum și dezvoltarea de noi surse de energie și energii regenerabile; și

d. Să promoveze interconectarea rețelelor ˮ .

Observăm faptul că în tratat au fost reglementate cele mai importante aspecte privind energia, dar reglementările Uniunii Europene în domeniu au început să fie din ce în ce mai frecvente în contextul în care au existat dispute în ceea ce privește energia între Federația Rusă, Ucraina și Belarus în decursul anilor 2006 și 2007, dispute ce au adus problema securității energetice în prim plan pe agenda Uniunii Europene. Mai mult, interconectarea rețelelor este o necesitate pentru a fi realizată eficiența energetică, iar TFUE prin art. 170, art. 171 și art. 172 aduce prevederi în ceea ce privește rețelele transeuropene.

Totodată, TFUE reglementează situațiile dificile în ceea ce privește aprovizionarea unui stat membru al UE. Astfel, conform art. 122, al. 2 „În cazul în care un stat membru se confruntă cu dificultăți sau este serios amenințat de dificultăți grave, datorită unor catastrofe naturale sau unor evenimente excepționale situate în afara controlului său, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate acorda statului membru în cauză asistență financiară din partea Uniunii, în anumite condiții” .

Cât despre Tratatul Euratom, principalul său obiectiv a fost punerea în comun a industriilor nucleare din statele membre, iar reglementările sale, încă în vigoare, rămân un temei juridic pentru anumite acțiuni în sectorul energiei nucleare.

În ceea ce privește competența Uniunii Europene, potrivit Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, art. 4 , al. (2) , litera (i), competența Uniunii Europene este partajată cu statele membre în domeniul energiei. Astfel, atât UE, cât și statele sale membre, au dreptul de a adopta acte normative cu forță obligatorie din punct de vedere juridic în domeniul energiei. Trebuie precizat că statele membre nu pot adopta acte normative decât în situația în care UE nu și-a exercitat competența.

Este cunoscut faptul că UE promovează concurența și transparența în toate domeniile, însă în domeniul energiei, potrivit Comunicării Comisiei, Anchetă efectuată în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în sectoarele europene ale gazului și energiei electrice, din cauza ,,faptului că nu există decât puțini nou-veniți pe piețele cu amănuntul, posibilitatea consumatorului de a alege rămâne limitată și presiunea concurențială redusă. Situația globală în ceea ce îi privește pe nou-veniții potențiali este una de dependență față de furnizorii tradiționali integrați pe verticală în sectorul serviciilor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare”. În privința transparenței din prezenta Comunicare reiese faptul că „în special în ceea ce privește sectorul energiei electrice, regulile care guvernează un comportament de piață corespunzător și normele de supraveghere diferă foarte mult de la un stat membru la altul, deoarece cerințele în materie de transparență nu sunt aproape deloc armonizate la nivel european” .

În a doua jumătate a anilor 1990 a fost adoptat Primul Pachet Legislativ Energetic prin care s-a încercat liberalizarea pieței. În 2007 a intrat în vigoare, în totalitate, Pachetul II Legislativ Energetic care, printre altele, permitea consumatorilor europeni să își aleagă furnizorul de energie, dar s-a dovedit că obiectivele acestui pachet legislativ nu pot fi realizate pe toate piețele interne ale Uniunii Europene. Principalul motivul pentru care Pachetul II Legislativ Energetic nu a funcționat, valabil la nivelul UE, ,,este că un număr mare de operatori de rețea pot să creeze situații de discriminare pentru noii furnizori sau producători în favoarea celor care deja sunt stabiliți pe piațăˮ . De asemenea, situațiile de criză au demonstrat că normele și mecanismele de care dispunem în prezent nu asigură cadrul necesar pentru îndeplinirea marelui obiectiv și anume, acela de a realiza o piață internă funcțională, o piață comună a energiei.

Tocmai pentru că prevederile Pachetul II Legislativ Energetic privind separarea activitățile din sectorul de distribuție și transport de cele de furnizare și producere a energiei nu au asigurat o bună funcționare a piețelor, în 2009, Consiliul și Parlamentul Uniunii Europene au adoptat Pachetul III Legislativ Energetic care cuprinde următoarele acte normative:

1) Regulamentul nr. 713/2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei;

2) Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice, care vine cu amendamente și completări la Directiva 2003/54;

3) Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale, care vine cu amendamente și completări la Directiva 2003/55;

4) Regulamentul nr. 714/2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind electricitatea nr. 1228/03;

5) Regulamentul nr. 715/2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind Gazele nr. 1775/05.

O primă observație este aceea că acest pachet cuprinde trei regulamente și două directive. De data aceasta observăm că Parlamentul Uniunii Europene și Consiliul au optat pentru mai multe regulamente, acestea fiind mai rigide, mai stricte, deoarece obligă statele membre ale UE atât la scop, cât și la mijloace. În cazul directivei, lucrurile sunt diferite, deoarece ,,Directiva este un act legislativ care stabilește un obiectiv pe care trebuie să îl atingă toate statele membre. Fiecare dintre ele are însă libertatea de a decide asupra modalităților de îndeplinire a obiectivului stabilit ˮ . Așadar, directiva este mai flexibilă, deoarece nu obligă statele membre decât la scop, nu și la mijloace, spre deosebire de regulament care este mai rigid și obligă atât la scop, cât și la mijloacele necesare atingerii scopului. Totodată, având în vedere discrepanțele între statele membre, este de preferat directiva pentru că în funcție de resursele și posibilitățile fiecărui stat membru, fiecare stat alege să își îndeplinească obiectivele prin mijloacele corespunzătoare.

Un alt aspect important este acela al aplicabilității directe, regulamentul fiind de aplicabilitate directă, pe când directiva necesită măsuri legislative de transpunere, adoptate la nivel național. Din acest punct de vedere, este de evitat directiva pentru că ne lovim frecvent de încălcarea termenelor stabilite, iar implementarea reglementărilor întârzie și astfel nu putem avea o armonizare la nivelul UE.

În ceea ce privește nerespectarea legislației europene, a obligațiilor asumate, sunt din ce în ce mai frecvente cazurile în care statele nu respectă termenele de transpunere sau nu transpun corect sau integral directivele, iar în astfel de cazuri este lansată procedura de infringement împotriva statelor ce nu își îndeplinesc sarcinile la termen sau corect. Un exemplu frecvent, din păcate, este și România. Recent, Comisia Europeană a lansat procedura de infringement pentru că nu a asigurat transpunerea integrală a Directivei privind eficiența energetică.

În acest context trebuie amintită și Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE, care nu face parte din Al III- lea Pachet Legislativ Energetic, dar care descrie eficiența energetică ca element definitoriu la baza strategiei energetice a Uniunii pentru 2020 și subliniază necesitatea unei noi strategii în materie de eficiență energetică. Așadar prin această directivă se dorește actualizarea cadrului juridic al Uniunii pentru eficiență energetică care să urmărească obiectivul global de reducere cu 20 % a consumului de energie primară al Uniunii până în 2020 și îmbunătățirea ulterioară în materie de eficiență energetică după 2020.

În acest scop, prezenta directivă ar trebui să stabilească un cadru comun pentru promovarea eficienței energetice în cadrul Uniunii Europene, precum și acțiuni specifice de punere în aplicare a unora dintre propunerile incluse în Planul 2011 pentru eficiență energetică și de îndeplinire a potențialului semnificativ nerealizat de economisire a energiei pe care îl identifică .

Așa cum am menționat mai sus, această directivă a creat probleme României în ceea ce privește transpunerea sa, însă nu este singurul stat membru al UE care are probleme în luarea de măsuri naționale de transpunere a Directivei privind eficiența energetică, în aceeași situație aflându-se și țări precum Austria, Croația, Irlanda și Letonia.

Nu este însă pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Comisia Europeană a demarat procedura de infringement împotriva României și în 2011 pentru neimplementarea Pachetului III Legislativ Energetic al Uniunii Europene privind liberalizarea pieței interne de energie. România era acuzată că nu a transpus complet și la termen în legislația națională cele două directive din Pachetul III Legislativ Energetic. În acest caz, Comisia Europeană a hotărât retragerea cererilor de chemare în judecată a României în 2014, deoarece și-a îndeplinit obligațiile de transpunere ulterior începerii procedurii la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, însă în caz contrar România ar fi suportat sancțiuni financiare pentru nerespectarea obligațiilor privind măsurile naționale de transpunere a directivelor .

Așadar, nu suntem un exemplu pozitiv, însă, putem spune că din fericire, România nu a ajuns să fie condamnată de către CJUE, iar sectorul energiei nu este unul care să ne creeze mari probleme. Dintr-o informare privind furnizarea de gaze de către Gazprom constatăm faptul că în noiembrie 2014, Consumul României era „de circa 26 milioane metri cubi pe zi, în timp ce producția internă de gaze naturale este de 31 milioane metri cubi pe zi” , iar la acea vreme România avea înmagazinate gaze naturale cu mult peste obligațiile impuse de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei după cum reiese din prezenta informare.

În continuare vom analiza fiecare act normativ din Pachetul III Legislativ Energetic pentru a observa noutățile aduse de acesta în domeniul energiei. De asemenea, dorim să subliniem necesitatea acestor reglementări în domeniul energiei în contextul actual.

Regulamentul nr. 713/2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energie

Prin Regulamentul nr. 713/2009 s-a stabilit înființarea Agenției de Cooperare a Reglementatorilor de Energie (ACER) care are drept scopuri asigurarea creșterii securității energetice și cooperarea eficiente între reglementatorii naționali și luarea deciziilor în chestiuni legate de problemele transfrontaliere.

ACER avea să înlocuiască, practic, Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice și al gazelor (ERGEG) a fost instituit în 2003. Principalul obiectiv ENERG era facilitarea consultării, coordonării și cooperării dintre organismele de reglementare din statele membre, în vederea consolidării pieței interne a energiei electrice și a gazelor naturale.

De asemenea, din obiectivele ACER ar face parte și monitorizarea cooperării dintre operatorii de transport și operatorii de sistem, incluzându-i atât pe cei din domeniul energiei electrice, cât și pe cei din domeniul gazelor naturale. Nu în ultimul rând, ACER trebuie să vegheze la buna îndeplinire a sarcinilor Rețelei europene a operatorilor de transport și de sistem de energie electrică („ENTSO de energie electrică”) și ale Rețelei europene a operatorilor de transport și de sistem de gaze naturale („ENTSO de gaze”). Scopul agenției prin implicarea sa în toate aceste activități nu este altul decât garantarea unei cooperări eficiente și transparente între operatorii de transport și de sistem, în beneficiul pieței interne a energiei electrice și a gazelor naturale.

De altfel, în cele din urmă, această Agenție de Cooperare a Reglementatorilor de Energie ar trebui să vegheze la respectarea noilor reglementări aduse de cele două directive din Pachetul III Legislativ Energetic, dar și de cele două regulamente. Nu se face referire decât o dată la acest lucru în conținutul regulamentului, ci de mai multe ori. De pildă, art. 6, al. 2 din prezentul regulament prevede faptul că ,,Agenția monitorizează ducerea la îndeplinire de către ENTSO de energie electrică a atribuțiilor sale în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009, precum și de către ENTSO de gaze a atribuțiilor sale în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009.ˮ . Prin această reglementare foarte clară, înțelegem că una din atribuțiile agenției este aceea de a veghea dacă ENTSO de energie electrică, respectiv de gaze, duc la îndeplinire atribuțiilor prevăzute în celelalte duuă regulamente ale Pachetului III Legislativ Energetic. Spre deosebire de Pachetul II Legislativ, odată cu implementarea Pachetul III Legislativ Energetic s-a realizat un pas important prin faptul că s-a creat o Agenție care să verifice respectarea normelor introduse de acest nou pachet legislativ.

Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice, care vine cu amendamente și completări la Directiva 2003/54

În primul rând trebuie menționat faptul că energia electrică este de o importanță majoră pentru dezoltarea oricărei societăți, de aceea dezvoltarea societății europene este imposibilă fără siguranța aprovizionării cu energie electrică.

Această directivă, ca întreg pachetul de altfel, inovează prin separarea sistemelor de transport și a operatorilor de transport și de sistem. Astfel, potrivit art. 1, al. 1, ,,Statele membre se asigură că de la 3 martie 2012: (a) toate întreprinderile care dețin în proprietate sisteme de transport acționează ca operatori de transport și de sistem; (b) aceeași persoană sau aceleași persoane nu au dreptul: (i) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producere sau de furnizare și să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator de transport și de sistem sau asupra unui sistem de transport; sau (ii) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator de transport și de sistem sau asupra unui sistem de transport și să exercite, direct sau indirect, controluls au să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producere sau de furnizare.ˮ .

Deși Parlamentul European a motivat această separare între activitățile de transport și activitățile de producere sau furnizare ca fiind un mecanism eficient ce va avea drept efecte invenstițiile în infrastructură și un acces echitabil pentru cei recent intrați pe piață, considerăm că, pe lângă acestea, UE a dorit evitarea ,,monopolizăriiˮ pieței sau mai exact împiedicarea Rusiei de a folosi resursele sale energetice ca pe o armă politică în relațiile cu UE. Numărul redus de furnizori ai UE în sectorul energiei reprezintă o problemă care amenință securitatea energetică a UE (Anexa 4).

Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale, care vine cu amendamente și completări la Directiva 2003/55

Prin Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 se adaugă noi reglementări în ceea ce privește sectorul gazelor naturale. Mai exact, potrivit art. 1, ,,Prezenta directivă stabilește norme comune privind transportul, distribuția, furnizarea și înmagazinarea gazelor naturale. Aceasta definește modalitățile de organizare și funcționare a sectorului gazelor naturale, de acces pe piață, precum și criteriile și procedurile aplicabile pentru acordarea de autorizații de transport, distribuție, furnizare și înmagazinare a gazelor naturale și exploatarea sistemelorˮ.

La fel ca Directiva 2009/72/CE, Directiva privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale are un scop foarte clar și anume, separarea activităților de transport de activitățile de producere sau furnizare. Acestă prevedere este clar exprimată în conținutul textului directivei la art. 9, al. (1) astfel: ,,Statele membre se asigură că de la 3 martie 2012: (a) toate întreprinderile care dețin în proprietate sisteme de transport acționează ca operatori de transport și de sistem; (b) aceeași persoană sau aceleași persoane nu au dreptul: (i) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare și să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator de transport și de sistem sau asupra unui sistem de transport; sau (ii) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator de transport și de sistem sau asupra unui sistem de transport și să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfășoară oricare dintre activitățile de producție sau de furnizare.ˮ .

Obeservăm faptul că textul art. 9, al. (1) al Directivei 2009/73/CE este identic cu cel al Directivei 2009/72/CE. Așadar, scopul este același, separarea strictă dintre activitățile de producție sau de furnizare și activitățile de transport. Mai mult, mecanismele folosite vor fi aceleași, ACER va supraveghea la îndeplinirea obligațiilor ce decurg din ambele directive, singura diferență fiind aceea că una dintre directive face referire la energia electrică, pe când cealaltă vizează gazele naturale.

Regulamentul nr. 714/2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind electricitatea nr. 1228/03

Potrivit art. 1, lit. (a) al Regulamentului 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.  1228/2003, acesta are drept scop ,,stabilirea de norme echitabile pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică, pentru a îmbunătăți concurența pe piața internă a energiei electrice, luând în considerare caracteristicile specifice ale piețelor naționale și regionale. Acest lucru va implica instituirea unui mecanism de compensare pentru fluxurile transfrontaliere de energie electrică și stabilirea de principii armonizate privind tarifele pentru transportul transfrontalier și alocarea capacităților de interconexiune disponibile între sistemele de transport naționale.ˮ .

Așa cum reiese din prezentul regulament, piața internă a energiei electrice, marele obiectiv al UE în domeniul energiei, a fost implementată treptat începând cu 1999. Era de așteptat să regăsim printre prioritățile Comunităților Europene acest obiectiv pentru că piața internă a energiei electrice dă posibilitatea unor noi oportunități de afaceri și un comerț transfrontalier mai intens Consumatorilor Comunităților Europene, dar totodată, oferă și posibilitatea de a progresa în ceea ce privește eficiența energetică, prețuri competitive și îmbunătățirea calității serviciilor.

Prin sintagma ,,stabilirea de norme echitabile pentru schimburile transfrontaliere de energie electricăˮ nu trebuie să ne gândim decât la egalitatea de șanse, ci mai mult, trebuie să avem în vedere principiul nediscriminării intens promovat de UE în domeniul energiei, cât și la transparența activităților întreprinse în acest domeniu. Să nu uităm de faptul că UE încurajează consurența în orice domeniu. De altfel, regulamentul stabilește faptul că în domeniul energiei electrice, ,, Condiția preliminară pentru asigurarea unei concurențe reale pe piața internă a energiei electrice este perceperea unor tarife nediscriminatorii și transparente pentru utilizarea rețelei.ˮ.

Regulamentul nr. 715/2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind Gazele nr. 1775/05.

Regulamentul 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.  1775/2005 are potrivit art. 1 următoarele obiective: (a) stabilirea de norme nediscriminatorii pentru condițiile de acces la sistemele pentru transportul gazelor naturale, luând în considerare caracteristicile specifice ale piețelor naționale și regionale, în vederea asigurării unei funcționări corespunzătoare a pieței interne a gazelor; (b) stabilirea de norme nediscriminatorii pentru condițiile de acces la instalațiile GNL și de înmagazinare, luând în considerare caracteristicile specifice ale piețelor naționale și regionale; (c) facilitarea realizării unei piețe angro funcționale și transparente, cu un nivel ridicat al siguranței alimentării cu gaze, și asigurarea mecanismelor de armonizare a normelor de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de gaz .

Înființarea ENTSO nu este altceva decât un mecanism prin care instituțiile UE implicate în acest proces se asigură că sunt respectate prevederile art. 4 conform căruia ,,Toți operatorii de transport și de sistem cooperează la nivel comunitar prin ENTSO de gaze, în scopul promovării finalizării și funcționării pieței interne a gazelor naturale și a comerțului transfrontalier, precum și în scopul asigurării unei gestionări optime, a unei exploatări coordonate și a unei evoluții tehnice sănătoase a rețelei de transport de gaze naturaleˮ .

Așadar, întregul Pachet III Legislativ Energetic, despre ale cărui acte normative am menționat mai sus, impune prin prevederile sale crearea Rețelei Europene a Operatorilor Sistemelor de Transport (ENTSO) și înființarea Agenției Europene pentru Cooperarea a Reglementatorilor de Energie. Împreună, cele două structuri se vor orienta spre elaborarea unor reguli privind accesul la rețele, scopul acestor reguli fiind acela de a menține un flux liber în ceea ce privește energia și gazul natural, astfel încât, în situații de criză sistemele de transport să fie eficiente și resursele energetice să ajungă la acele state cărora le sunt necesare astfel de resurse.

Termenul limită până la care trebuiau îndeplinite obligațiile prevăzute în acest pachet legislativ era 2014, iar noile aspecte reglementate au scopul de a schimba infrastructura de gaz de pe piața UE. Spre deosebire de directiva anterioară, a doua directivă de gaz, directiva din Pachetul III Legislatic Energetic obligă autoritățile de reglementare să transmită Comisiei Europeană în temeiul Art. 36, al. (8) fără întârziere, o copie a tuturor cererilor de derogare, imediat după primirea acestora.

Așa cum am mai precizat, se pune mare accent pe tranparență, deoarece în domeniul energiei transparența este ,,o cerință de bază conform căreia informația privind rezervele de gaze naturale din rezervoare și terminalele de gaz natural lichefiat trebuie făcută publică zilnic. Această informație poate fi utilizată de către furnizorii de pe piață pentru a cunoaște unde și care sunt rezervele de gaze naturale și unde este cerere pentru acesta” . Organele competente, bazându-se pe aceste informații, în situații de criză ar putea reduce perioada de soluționare a problemei.

Din Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate în crearea pieței interne a gazului și energiei electrice reiese clar dezamăgirea Comisiei față de statele membre care nu își respectă obligația de a transpune corect și complet cele două directive ale pachetului legislativ .

Trebuie precizat faptul că potrivit art. 26, al. (4) al Directivei 2009/73/CE și al Directivei 2009/72/CE „Statele membre pot decide să nu aplice alineatele (1), (2) și (3) întreprinderilor integrate din sectorul gazelor naturale care alimentează mai puțin de 100 000 de clienți racordați” respectiv, „Statele membre pot decide să nu aplice dispozițiile alineatelor (1), (2) și (3) întreprinderilor integrate din domeniul energiei electrice care aprovizionează mai puțin de 100 000 de clienți racordați sau care alimentează mici sisteme izolate”. Așadar, UE permite statelor să acorde o derogare întreprinderilor mici atât din domeniul energiei electrice, cât și din sectorul gazelor naturale pentru a evita situațiile problematice care ar putea fi generate de aplicarea dispozițiilor celor două directive de către întreprinderile mici.

De asemenea, cele două directive care fac parte din cel de-al III Pachet Legislativ Energetic sunt importante, deoarece „reglementează dreptul de proprietate asupra rețelelor de transport prin asigurarea unei separări clare între activitățile de furnizare și de producție și activitățile de exploatare a rețelei prin trei modele de organizare: separarea totală a proprietății, operatorul de sistem independent (ISO – responsabil de întreținerea rețelelor, activele rămânând în proprietatea întreprinderii integrate) sau operatorul de transport independent (ITO – un sistem de norme detaliate care asigură autonomia, independența și investițiile necesare în activitățile de transport)” .

Acest pachet legislativ are un impact asupra Rusiei, și implicit a Gazpromului, din perspectiva nevoii sale de a transporta volume mari de gaz traversând mai multe frontiere pentru a furniza gaz în temeiul contractelor existente de furnizare pe termen lung, din pricina contractelor de transport numeroase și de mare amploare existente pe termen lung. De asemenea, un impact asupra Rusiei îl vor avea și sistemele de transport de gaze, dezvoltate către țările UE .

2.3 Actorii mediului de securitate

2.3.1 Actori statali

Deși asistăm la emergența actorilor non-statali, statul rămâne ,,principalul actor al relațiilor internaționale și unicul creator de reguli – datorită capacității sale suverane de a elabora drept și de a impune executarea sa-, pe planul dreptului internațional- organizația internațională având doar o capacitate specializată, limitată, de a edicta reguli de drept, datorită caracterului său derivat din voința statului, ca un subiect de drept secundar ˮ .

Având în vedere contextul actual la nivel internațional, sporirea securității la nivel global este o componentă esențială a securității naționale, iar acest lucru se aplică foarte bine și la nivelul Uniunii Europene. Astfel, creșterea securității energetice la nivelul Uniunii este un factor extrem de important al securității fiecărui stat membru.

Un actor statal important în ceea ce privește securitatea energetică a Uniunii Europene este Ucraina. Deși nu este stat membru al Uniunii Europene, Ucraina este statul prin care trec majoritatea rutelor de aprovizionare cu resursele necesare statelor membre ale Uniunii. Așa cum precizam mai sus, atunci când există crize generate de resursele energetice, Uniunea Europeană se confruntă cu o scădere drastică a importurilor de gaz rusesc și au existat și situații mai neplăcute de atât, atunci când s-a ajuns până la întreruperea completă a aprovizionării cu gaze.

De asemenea, tot stat non-membru UE, dar cu o importanță deosebită pentru securitatea energetică a Uniunii Europene este și Norvegia. Pe lângă faptul că Norvegia a crescut în ultima vreme exporturile de resurse energetice în UE, este și o sursă sigură de aprovizionare având în vedere faptul că nu au existat crize energetice generate din cauza acestui stat și se află în relații optime cu UE.

În perioada Războiului Rece s-au confruntat cele două mari blocuri politico-militare, iar în prezent, deși de necrezut pentru secolul al XXI-lea, ne confruntăm cu o situație similară. Rusia își urmează dorința expansionistă pe care se pare că a moștenit-o de la Uniunea Sovietică, iar UE, în spatele căreia stau ascunse SUA și NATO oferind indicații precise, încearcă să ofere sprijin statelor din jurul Rusiei, care bineînțeles au foarte mari probleme și posibilitatea acestora de a fi admise în UE în loc să crească, mai degrabă se îndreaptă către scădere.

În ceea ce privește Federația Rusă, aceasta este și va rămâne un actor statal important datorită bogățiilor pe care le deține și anume, „30% din rezervele mondiale de fier și cărbune (ocupă locurile 3-5 între producători); 10 miliarde t petrol (zăcămintele fiind concentrate, în special, în Siberia de Vest); primul loc mondial la resurse de gaze naturale (peste 47.000 miliarde m3 , cu peste 600 miliarde m3 producție anuală); imense zăcăminte de aur, argint, nichel, crom, bauxită, azbest, săruri de potasiu etc.” .

2.3.2 Actori non-statali

În ceea ce privește actorii non-statali, ,,organizații internaționale alături de un număr tot mai mare de organizații neguvernamentale cu preocupări de natură diferită – umanitare, sindicaliste, antiglobaliste, pentru protecția mediului – sau alți actori de securitate transnaționali au și vor avea rolul lor de actori în arena internațională, pe plan regional sau mondial ˮ .

Având în vedere problematica energetică ne vom opri în cele ce urmează asupra studierii unei organizații ce are un rol definitoriu în domeniul petrolului, mai exact, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) care a fost creată prin Acordul de la Bagdad, în septembrie 1960, având un număr de cinci state fondatoare: Arabia Saudită, Kuweit, Iran, Irak și Venezuela, iar în prezent numără 12 state și anume: Arabia Saudită, Kuweit, Iran, Irak, Venezuela, Algeria, Angola, Indonezia, Libia, Nigeria, Qatar și Emiratele Arabe Unite .

În ceea ce privește rezervelor OPEC de la acea vreme, statisticile arată că statele membre ale OPEC dețineau ,,o cotă de 67% din rezervele mondiale descoperite la vremea respectivă ˮ .

Printre obiectivele OPEC regăsim coordonarea și unificarea politicilor petroliere ale țărilor membre și găsirea mijloacelor cele mai eficace pentru apărarea intereselor lor individuale și colective, garantarea unor venituri stabile pentru țările producătoare de petrol și aprovizionarea eficientă ți regulată a țărilor consumatoare și garantarea recuperării capitalului pentru cei care investesc în industria petrolieră a țărilor membre. Având în vedere situația generată între SUA și URSS de Razboiul Rece, perioada anilor 1960-1980 a însemnat dominarea pieței de către OPEC.

Un deceniu mai târziu, mai precis în 1971, statele consumatoare de petrol construiesc o contraofensivă, astfel, se pun bazele Agenției Internaționale a Energiei (IEA), care în prezent numără 29 de state membre, cu obiective total opuse spre deosebire de OPEC, precum: reducerea vulnerabilității consumatorilor față de crizele energetice sau petroliere, reducerea dependenței față de petrolul importat, găsirea unor surse alternative de energie . IEA s-a dovedit a fi de mare ajutor pentru mulți dintre membrii acesteia, deoarece în 1980 când prețul petrolului a crescut surprinzător de mult, sursele alternative au fost cele care au salvat statele membre IEA (Agenția Internațională a Energiei).

Chiar dacă OPEC nu mai deține controlul astăzi așa cum o făcea în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, OPEC rămâne un actor important pe arena internațională, având în vedere că stochează cele mai longevive și mai mari rezerve de petrol. Mai mult, țările membre OPEC dețin aproximativ 40 % din producția mondială de petrol și astfel, unele state au folosit petrolul ca o amenințare strategică și economică în relația cu state terțe .

De-a lungul timpului au fost inițiate cu succes dialoguri între actorii principali ai pieței petrolului și anume, OPEC cu Uniunea Europeană, China, Rusia, IEA. Potrivit Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor privind securitatea aprovizionării cu energie și cooperarea internațională – „Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre”, UE are ,,o cooperare solidă în domeniul energiei cu OPEC și cu majoritatea membrilor acestei organizații. Alături de acești furnizori tradiționali, regiunea Mării Caspice, Asia Centrală și regiunea Golfului au un potențial însemnat pentru politica de diversificare a UE, ca și regiunea arctică și țări precum Irak, Brazilia, Venezuela, Canada și Nigeria, și alți producători africaniˮ . Din aceeași comunicare rezultă faptul că țările OPEC sunt sursa a aproximativ 36% din importurile de petrol brut ale UE.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) reprezintă un factor important în ceea ce privește acțiunile sale în vederea soluționării problemelor dintre state și în acest scop „OSCE asigură, la acest moment, o prezență permanentă în teren, prin Misiunea Specială OSCE de Monitorizare (MSM) din Ucraina (misiune pe termen lung, la care participă toate Statele participante OSCE, în baza unei Decizii aprobate de Consiliul Permanent OSCE), observatorii OSCE la punctele de frontieră dintre Federația Rusă și Ucraina, precum și, periodic, echipele restrânse de observatori militari, care efectuează vizite de observare, inspecții sau vizite de evaluare (pe termen scurt) în Ucraina, în baza Documentului Viena 2011 (VD) privind măsurile de întărire a încrederii și securității în spațiul OSCE sau/și zboruri de observare, în baza Tratatului Cer Deschis.” .

Cu prilejul summitului de la București din 2008 al NATO, aliații au stabilit faptul că în domeniul securității energetice „NATO se va angaja în următoarele domenii: punerea în comun și schimbul de informații; proiectarea stabilității; promovarea cooperării internaționale și regionale; sprijinul pentru gestionarea efectelor și sprijinirea protecției infrastructurii energetice critice.”. Acest aspect reiese din Declarația summit-ului de la București, punctul 48.

Un aport important l-au adus state membre NATO în primul război din Golf când ,,participarea SUA, Franței, Marii Britanii și Italiei a vizat și asigurarea faptului că Irakul nu va obține controlul asupra petrolului kuweitian, amenințând astfel Arabia Saudită și alți producători importanți din zonă ” .

O problemă esențială cu care se confruntă acești actori non-statali este reprezentată de faptul că multe țări nu înțeleg importanța abordării aestui subiect în cadrul întâlnirilor la nivel internațional și consideră că este o problemă ce ține de economia națională, însă interdependența energetică, crearea de rețele de conexiune stabile ar ajuta fiecare stat în parte.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) are o misiune foarte clară, aceea de a îmbunătăți prin acțiunile sale viața economică și socială a oamenilor din întreaga lume. Înființată în 1961, numără în prezent 34 de state membre care întreprind diverse acțiuni pentru a înțelege schimbările economice, sociale și de mediu. Mai mult, o sarcină ce revine acestei organizații este aceea de a măsura productivitatea și fluxurile globale de comerț și investiții. De asemenea, OCDE a stabilit standarde internaționale pe o gamă largă, de la agricultură și taxe în privința securitatății produselor chimice .

Nu în ultimul rând amintim și Comunitatea Energiei, creată prin Tratatul de instituire a Comunității Energiei care prevede „crearea unei piețe interne a energiei electrice și a gazelor naturale” . În ceea ce privește componența acesteia, Comunitatea Energiei regrupează cele 28 de state ale UE împreună cu alte state din Estul Europei ( Anexa 5). Printre obiectivele Comunității Energiei se numără „crearea unui cadru juridic și comercial stabil, favorabil investițiilor, pentru a permite o aprovizionare stabilă și permanentă cu energie; crearea unui spațiu unic de reglementare pentru schimburile de energie de rețea; îmbunătățirea securității aprovizionării în zonă și dezvoltarea relațiilor cu țările vecine; îmbunătățirea eficienței energetice și a situației mediului înconjurător legate de energia de rețea, precum și dezvoltarea energiilor regenerabile; dezvoltarea concurenței pe piețele energiei de rețea” . Așadar statele care nu sunt membre ale UE, dar au statutul de state membre ale Comunității Energiei au obligația atât de a adopta, cât și de a respecta și de a pune în aplicare reglementările relevante al UE din domeniul energiei, obligație asumată prin semnarea acestui tratat.

Intrat în vigoare la 1 iulie 2006, Tratatul de instituire a Comunității Energiei a fost încheiat pe o perioada de zece ani. Ulterior, printr-o decizia unanimă a Consiliului ministerial din anul 2013, perioada sa de aplicare a mai fost prelungită pentru încă zece ani. Așadar, până în anul 2023, Tratatul de instituire a Comunității Energiei va produce efecte din punct de vedere juridic.

Potrivit Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu prezentat în temeiul articolului 7 din Decizia 2006/500/CE (Tratatul de instituire a Comunității Energiei), „Comisia consideră că punerea efectivă în aplicare a normelor convenite reprezintă o condiție cheie pentru adoptarea și punerea în aplicare preconizate a celui de al treilea pachet legislativ privind piața internă și pentru participarea părților contractante la Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) sau la rețelele europene ale operatorilor de sisteme de transport de energie” .

CAPITOLUL III – Impactul evenimentelor din Europa de Est asupra securității energetice a UE

3.1 Criza din Ucraina ca eveniment destabilizator

Odată cu prabușirea Uniunii Sovietice nu s-a pus ,,problema ca Rusia să adere la Uniunea Europeană: noilor membri, așa cum am văzut, li se cerea să adopte ,,valori europeneˮ (privitoare la statul de drept, drepturile și libertățile civile, transparența instituțională) pe care Moscova lui Vladimir Putin nici măcar nu le recunoștea, darăminte să le implementeze. Și, oricum, autoritățile ruse erau mai interesate să construiască gazoducte și să vândă gaz Uniunii Europene decât să i se alăture. ˮ .

Prăbușirea URSS, dezmembrarea sistemului statal comunist și desființarea Tratatului de la Varșovia nu au adus, din păcate, pacea în zona statelor fost comuniste. După dezmembrarea URSS am asistat la războaie în foste state comuniste și asistăm în continuare, unul dintre cele mai recente conflicte fiind cel între Ucraina și Federația Rusă. Conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina a dus tensiuni și riscuri pentru securitatea rutelor de transport spre Europa. Mai mult, în Ucraina energia se află în primele rânduri în ceea ce privește importurile, atât sub formă de gaze naturale, cât și electricitate, iar principalii săi parteneri de import sunt, după Rusia, Turkmenistan, Germania, Italia și Belarus .

Dacă de la destrămarea Uniunii Sovietice și până în 2004 cei care s-au ocupat de livrarea gazului către Ucraina au fost intermediarii locali, în anul 2004, înainte de alegeri, ,, șeful Gazprom, Alexei Miller, și șeful Naftogaz Ucraina, Iuri Boiko, semnaseră la Moscova un pachet de documente care revizuiau complet condițiile de livrare a gazului către Ucraina.ˮ . Așadar, în vara anului 2004 Kievul acorda dreptul unei structuri dependente de Gazprom, denumită RosUkrEnergo să livreze gaz în Ucraina. Bineînțeles că acest contract nu s-ar fi realizat dacă la mijloc nu ar fi existat și un interes politic pentru care a fost nevoie de ,,o concesie serioasă făcută Gazpromului de către președintele Leonid Kucima și premierul Ianukovici, în schimbul căreia Rusia trebuia să-l susțină din toate pterile pe Ianukovici la alegeri ˮ .

Așadar, într-un fel sau altul, dispute între cele două state au existat chiar din jumătate a anilor 2000. Disputa gazelor dintre Federația Rusă și Ucraina din ianuarie 2009 a fost, de departe, una dintre cea mai grave. Un impact puternic a avut și criza din 2006, însă cea din 2009 este cu certitudine mult mai gravă. Cele două state nu au reușit să cadă de acord asupra tarifului pentru aprovizionarea Ucrainei cu gaz rusesc și nici asupra unui tarif pentru tranzitul de gaze rusești către Europa. Având în vedere că acordurile anterioare au expirat la 31 decembrie 2008, exporturile rusești către Ucraina au fost tăiate la 1 ianuarie. Nu doar Ucraina a suferit pierderi, ci și alte state europene din cauza faptul că exporturile către 16 state membre ale UE și Moldova s-au redus drastic pe 6 ianuarie, iar o zi mai târziu au fost întrerupte complet. La 13 ianuarie, Gazprom a informat toți clienții săi europeni că a declarat forță majoră pentru toate contractele de gaze din Europa. Acesta este un instrument extrem de neobișnuit să fie invocate în contractele de gaze din Europa și este de obicei relevant numai în caz de accident sau defecțiune tehnică .

Livrările, atât pentru Ucraina, cât și pentru celelalte țări europene, au fost reluate la 20 ianuarie în urma semnării a două noi contracte pentru o durată de zece ani. Cele mai afectate țări au fost cele din Balcani, care au cunoscut o urgență umanitară, cu părți din populația în imposibilitatea de a incalzi casele lor. Probleme economice importante, au fost, de asemenea, cauzate în Ungaria și Slovacia . Totodată, întreruperea aprovizionării cu gaze în plină iarnă ar putea avea consecințe grave asupra pieței interne de energie și mai mult, asupa activității economice și a bunăstării populației .

Bulgaria a fost considerată a fi o țară favorizată de Federația Rusă în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze și stabilirea prețurilor. Odată cu întreruperea gazului 6 ianuarie, Guvernul Bulgariei a fost nevoit să ia măsuri de urgență. Pentru că disponibilitatea de combustibili alternativi a fost limitată, guvernul a solicitat Comisiei Europene de asistență financiară construirea liniilor de interconexiune de gaze cu Grecia, Turcia și România pentru a crește capacitatea de stocare .

Așadar, la sfârșitul anilor 2000, interesele Federației Ruse de a-și exporta zăcămintele de petrol și gaze, precum și cererea tot mai mare a Uniunii Europene pentru aceste produse, au găsit teren de dezbatere conflictuală chiar în Ucraina, care până nu demult era însărcinată cu transportul acestor zăcăminte.

Potrivit Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor privind securitatea aprovizionării cu energie și cooperarea internațională, „Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre”, aproximativ 20% din gazele cu care se aprovizionează UE traversează Ucraina. De aceea UE trebuie să sprijine eforturile de reabilitare a sistemului de transport de gaze al Ucrainei și să lucreze la instituirea unei cooperări tripartite la nivel politic și administrativ cu Rusia și Ucraina pentru a asigura stabilitatea și permanența aprovizionării cu gaze prin coridorul estic. Prin urmare, UE ar trebui să se implice mai activ în promovarea dezvoltării infrastructurii energetice din această regiune .

Criza din Ucraina, care a generat reacții din ambele tabere, a dus la schimbări radicale în ceea ce privește resursele naturale. Economiile multor state au fost afectate de această situație generată de prețul petrolului care a scăzut inițial în ultimele luni. Chiar și economia Rusiei se pare că a cunoscut o scădere a veniturilor la buget din cauza situației pe care chiar Rusia a generat-o la nivel mondial prin anexarea regiunii Crimeea la Rusia și prin toate problemele pe care le-a declanșat pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, Iranul a fost afectat din cauza prețului petrolului .

Așadar, în prezent, asistăm la o situație care se agravează pe zi ce trece și este cu certitudine o o situație mult mai critică față de cea din 2009. Occidentul acuză Moscova de anexarea ilegală Crimeei și de agresiunea împotriva Ucrainei, iar potrivit răspunsului Moscovei răspunzători pentru această criză sunt SUA și UE, Moscova considerând că cei doi actori au provocat această criză .

Dependența unor state membre ale Uniunii Europene de gazul rusesc a creat controverse la nivelul Uniunii Europene, iar datele statistice arată foarte clar faptul că situația tensionată din Ucraina a afectat tranzitul gazelor rusești a căror livrare în UE se făcea prin Ucraina. În 2012 doar 50 % din gazul rusesc care avea ca destinație Europa mai tranzita Ucraina, spre deosebire de 80 %, înainte de 2012. Astfel, pentru a acoperi această scădere a tranzitului gazelor prin Ucraina, gazul rusesc a fost furnizat în mare măsură prin conducta Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică și prin Yamal – Europe, care leagă Rusia de Germania tranzitând Belarus și Polonia. Cea mai mare parte din gazul rusesc care tranzita Ucraina avea destinația în țări precum Austria, Ungaria, Bulgaria, Grecia și fostele state ale Iugoslaviei . Această conductă, Nord Stream, care traversează Marea Baltică și care leagă direct Rusia de Germania a avut un scop important, promovat de Gazprom și anume, acela de a ocoli țările de tranzit precum Ucraina și Belarus .

Pentru anul 2014, procentul scăderii este estimat la 29 %. Observăm că procentul față de anul 2012 este aproximativ același. (Anexa 6 și Anexa 7). În același timp, nu putem face abstracție de faptul că și Rusia are un interes în ceea ce privește livrarea resurselor sale energetice în UE. Așa cum pentru UE, Rusia este cel mai mare furnizor, pentru Rusia UE reprezintă piața unde își exportă peste jumătate din resursele de petrol și gaze naturale. Așadar, considerăm că interdependență este termenul cel mai potrivit pentru a caracteriza relația dintre cele două, iar acest termen vizează pe de o parte securitatea aprovizionării UE cu resursele energetice necesare și pe de altă parte interesul Rusiei de a-și accesul resurselor energetice pe piața UE.

Criza din Ucraina și folosirea Gazpromului ca „armă politică” împotriva UE de către Rusia sunt cu certitudine probleme ce împiedică buna funcționare sau mai bine spus funcționarea la capacitate maximă a tuturor posibităților de asigurare a necesarului de energie la prețuri competitive în toate statele membre. Însă, nu trebuie să uităm faptul că există și state care au crescut exporturile de resurse energetice în UE. De exemplu, Qatarul a stimulat masiv alimentarea cu GNL în Europa, în 2011 a exportat 44 miliarde de metri cubi, față de 5 miliarde de metri cubi în 2006. Un alt exemplu elocvent este Norvegia, vânzările sale de gaze în Europa au crescut cu 16 % în 2012, în timp ce ale Gazpromului au scazut cu 8%. Așadar, asistăm la o creștere a importanței în raport cu Gazprom a companiei energetice de stat norvegiană, Statoil, care nu de curând este al doilea cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei și implicit, al UE. Cu toate acestea, nu trebuie să negăm că UE depinde de un număr periculos de redus de furnizori, iar exemplul cel mai bun în acest caz este Rusia .

Cu ocazia celui de al patrulea summit al Parteneriatului estic, desfășurat la Riga, în perioada 21-22 mai 2015, discuțiile purtate de liderii UE cu reprezentanți ai partenerilor estici se vor concentra și asupra proiectelor de cooperare care vizează asigurarea securității energetice. De asemenea, vor continua eforturile pentru detensionarea situației și pentru obținerea unei soluții politice pentru criza din Ucraina, precum și a altor conflicte încă nesoluționate din regiune, deoarece soluționarea conflictelor din Estul Europei reprezintă o altă prioritate pe ordinea de zi a summitului. Parteneriatul estic a fost lansat în 2009, ca inițiativă comună între: UE, statele membre ale UE și șase țări partenere din Europa de Est și Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a afirmat faptul că odată cu summitul Parteneriatului estic „ne-am confirmat intenția de a trata cooperarea în domeniul energiei și al transporturilor drept priorități clare pentru următorii ani” . Prin urmare, rezultate nu sunt unele semnificative, ci summitul Parteneriatului estic nu a făcut altceva decât să reafirme interesele UE în ceea ce le privește pe cele Șase și în ceea ce privește obiectivele sale pentru perioada următoare care deja erau cunoscute.

Cât despre sancțiunile pe care UE le poate impune unor state, cunoaștem faptul că acestea sunt în special de natură economică, sancțiuni financiare, iar în cazul Federației Ruse care are o economie bazată pe exporturile de resurse energetice este posibil să funcționeze având în vedere relațiile dintre Federația Rusă și statele membre ale UE.

3.2 Diversificarea surselor de aprovizionare și sursele de energie regenerabilă ca soluție

O soluție importantă, sau poate chiar cea mai importantă soluție, pentru evitarea crizelor și disputelor generate de resursele energetice o reprezintă diversificarea surselor de aprovizionare a statelor membre ale UE. Pe lângă diversificarea în materie de furnizori, pentru că în acest moment Rusia își exportă mai mult de jumătate din resursele de petrol și gaze naturale pe piața UE, căutarea de resurse alternative, folosirea surselor de energie regenerabilă, care să asigure o dependență cât mai scăzută de importurile de resurse energetice sunt la fel de importante și reprezintă obiective principale pentru UE în domeniul energiei.

La nivelul Uniunii Europene diversificarea surselor de aprovizionare reprezintă un obiectiv important care s-a aflat inclusiv pe agenda Comunităților Europene. Dintotdeauna Europa consumă și importă tot mai multă energie, iar de la jumătatea anilor ʼ90 importurile au crescut din ce în ce mai mult. De aceea, trebuie să gestionăm resursele cu atenție și, în același timp, să încercăm să găsim și resurse alternative, pentru că există o dependență de gazul rusesc care trebuie depășită, având în vedere că răspunsul Rusiei, la criticile aduse de Europa referitor la regiunea Crimeea și Ucraina, a fost scăderea exportului de gaze în Uniune.

Așadar, ,,cumpărăm petrol din țările Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și din Rusia, iar gaze naturale din Algeria, Norvegia și Rusia. Astfel, Europa pierde peste 350 de miliarde de euro/an ˮ .

Presiunile energetice exercitate de-a lungul timpului de către Rusia asupra Uniunii au dus la conștientizarea slăbiciunilor sale instituțional-politice. Drept urmare, s-au amplificat demersurile pentru o strategie și o politică energetică unitară și la data de 8 martie 2006, Uniunea Europeană a adoptat un nou proiect de strategie energetică europeană, respectiv Strategia Europeană pentru Energie Sustenabilă, Competitivă și Sigură. Având în vedere întreruperilor aprovizionării cu gaze a Europei, crizele energetice declanșate de Rusia, Uniunea Europeană a fost nevoită să accelereze procesul de eficientizare a consumului și diversificare a surselor .

Din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor privind securitatea aprovizionării cu energie și cooperarea internațională, „Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre” reiese faptul că ,,situația energetică din sudul Mediteranei necesită o abordare deosebit de ambițioasă. Se preconizează că, până în 2020, cererea de energie din regiune se va dubla față de nivelul actual. Se impune de urgență o reformă a pieței pentru a stimula investițiile în domeniul energiei nepoluante și eficiente și al tehnologiilor energetice cu emisii reduse de dioxid carbon. Ca prim pas, UE este pregătită să lucreze la realizarea unui parteneriat energetic cu țările sud-mediteraneene, axat în principal pe dezvoltarea energiei din surse regenerabile. Discuțiile preliminare promițătoare avute cu parteneri din regiune, precum Marocul sau Algeria, arată că această inițiativă se bucură de interes și merită să fie pe deplin explorată.ˮ .

Mai mult, ,,șefii de stat sau de guvern au convenit asupra a trei obiective principale care trebuie atinse până în anul 2020 (denumite adesea „20 20 20 până în 2020”): reducerea emisiilor de CO2 cu 20% în comparație cu nivelurile din 1990, creșterea la 20% a proporției pe care o reprezintă sursele regenerabile din mixul total de energie al UE și creșterea eficienței energetice cu 20% ” .

Proiectul Nabucco ar fi putut ajuta Europa în această situație, pentru că are ca scop conectarea directă a resurselor de gaze caspice și a celor din Orientul Mijlociu pe piețele de gaz din UE. Gazoductul de „3.300 kilometri, cu o capacitate de 31 miliarde metri cubi de gaz pe an, între Marea Caspică și Austria, trecând prin Turcia, Bulgaria, România și Ungaria. „Nabucco”, proiect evaluat la circa 8 miliarde euro, trebuie considerat o chestiune de securitate regională, nu doar un proiect comercial” care ar putea avea beneficiile semnificative în ceea ce privește diversificarea ofertei și stimularea concurenței. Însă observăm că a fost dificil de implementat, din cauza complexității problemelor de tranzit și a dificultăților în investiții de coordonare în producție și infrastructură . În cazul Nabucco, inițiativa aparține UE, spre deosebire de South Stream, în cazul acesta inițiativa aparținând Federației Ruse. De aceea și rivalitatea dintre aceste două proiecte, însă totuși, nu trebuie să uităm că ,,în anii 2006 – 2008, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Austria și-au exprimat interesul pentru South Stream” , deși UE promova proiectul Nabucco.

În ceea ce privește proiectul South Stream, făcând abstracție de faptul că inițiativa în acest caz aparține Federației Ruse și de interesul acesteia de a domina piața europeană a energiei, trebuie să recunoaștem că și acesta este un proiect important. Importanța sa derivă din faptul că spre deosebire de rutele existente deja, acest gazoduct ar avea aproximativ jumătatea din lungimea sa numai pe sub Marea Neagră, astfel evitându-se tranzitul gazelor exportate de Rusia în UE prin Ucraina. Porțiunea de 900 kilometri construiți pe sub Marea Neagră ar lega Rusia de Bulgaria, urmând ca din Bulgaria să se producă ramificația zona de nord-vest pentru aprovizionarea Austriei, dar și către sud pentru aprovizionarea Italiei și Greciei (Anexa 8).

Însă părerile sunt împărțite când vine vorba de proiectul South Stream, însă când vine vorba de poziția UE nu mai există cale interpretare. De exemplu, în cadrul dezbaterilor Konrad Szymański (Polonia) afima clar faptul că ,,Gazoductul South Stream consolidează poziția Rusiei în ceea ce privește aprovizionarea cu surse de energie și, prin urmare, nu poate fi considerat ca un proiect menit să asigure diversificarea în acest domeniuˮ , dar pe lângă faptul că proiectul South Stream nu are capacitatea de diversificare în domeniul energiei, acest proiect vine în contradicție cu legislația UE, încălcând prevederile Pachetului III Legislativ Energetic adoptate în 2009.

Deși nu a fost susținut la nivelul UE, este cert că au existat și state europene dispuse să facă compromisuri semnificative doar pentru ca gazoductul South Stream să le traverseze țara. Un astfel de caz este Serbia care „În cadrul rundelor de negocieri din luna noiembrie 2008, pe marginea Acordului cu Moscova în domeniul energetic, Belgradul a intenționat să condiționeze vânzarea companiei petroliere „Naftna Industrije Srbije” (N.I.S.) de garantarea construirii porțiunii sârbe a South Stream”.

Nu trebuie să neglijăm legislația UE când vine vorba de gazoductul South Stream. Nerespectarea legislației, în speță încheierea acordurilor pentru realizarea proiectului South Stream între Rusia, pe de o parte, și Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croația și Austria, pe de altă parte, deși nu respectă prevederile Pachetului III Legislativ Energetic al Uniunii Europene, nu poate opri construirea acestuia, însă poate atrage imposibilitatea de folosință .

Această situație ridică anumite semne de întrebare. Nu cumva prețul necesar împiedicării proiectul South Stream îl constituie chiar eșuarea proiectului Nabucco?

Comisia Europeană a adus trei argumente care susțin faptul că proiectul South Stream nu este în deplină concordanță cu legislația UE care impune prin Pachetul III Legislativ Energetic separarea producției energiei de transportul energiei, ori compania Gazprom fiind atât producător, cât și furnizor, nu poate avea în acest caz posibilitatea să întreprindă și activități de producție și activități de transport al energiei. În al doilea rând Comisia Europeană consideră că reprezintă o necesitate accesul nediscriminatoriu terților la acest gazoduct, astfel încât să nu aibă drept exclusiv de furnizare Gazprom. Nu în ultimul rând Comisia solicită modificarea structurii tarifelor de transport.

Pentru că acordurile inițiale nu puteau forma baza contrucției gazoductului, acestea încălcând legislația UE, reprezentanții Comisiei au afirmat fapul că aceste acorduri trebuie renegociate pentru a fi în conformitate cu dreptul UE, unele state nu au respectat indicațiile, astfel că Parlamentul Bulgariei nu a ezitat să aprobe modificarea legii energiei, acest lucru fiind necesar pentru a permite schimbarea statutului gazoductului South Stream în cel de interconector de rețea, fapt care îi dă posibilitatea să scoată de sub incidența Pachetului III Legislativ Energetic, tronsonul de conductă din apele teritoriale bulgărești care are o lungime de aproximtiv 14 kilometri, pentru că în afara granițelor UE în relația UE – Rusia se aplică dreptul internațional. Astfel, este eliminată obligația Bulgariei de a asigura accesul terților la tronsonul gazoductului South Stream de pe teritoriul său.

În ceea ce privește energia din surse regenerabile, statele membre ale UE fac progrese să își atingă cotele impuse de UE prin Directiva 2009/28/CE din 23 aprilie 2009 privind energia din surse regenerabile care are drept scop 20 % din consumul final brut de energie să provină din surse regenerabile (Anexa 9). Potrivit Directivei 2009/28/CE art. 2, lit. (a), energie din surse regenerabile ,,înseamnă energie din surse regenerabile nefosile, respectiv eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală și energia oceanelor, energia hidroelectrică, biomasă, gaz de fermentare a deșeurilor, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz”. Pe lângă obiectivul privind „ponderea de cel puțin 20 % de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie din Comunitate în 2020” stabilit de art. 3, al. (1), conform art. 3, al. (4) ,,Fiecare stat membru se asigură că ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în toate formele de transporturi în 2020 reprezintă cel puțin 10 % din consumul final de energie în transporturi în statul membru respectiv”. Precizăm faptul că acea pondere de 20 % trebuie calculată în conformitate cu art. 5-11 ale prezentei directive. Printre statele care nu au probleme cu atingerea obiectivului se numără și România.

În 2011, ponderea cea mai mare în consumul intern brut de energie o avea petrolul, energia regenerabilă deținând numai zece procente. Se presupune că în 2030, consumul petrolului se va reduce cu două procente, iar ponderea energiei regenerabile va fi de 18% din consumul intern brut de energie. Potrivit datelor statistice consumul de combustibili solizi se va reduce cu cinci procente, iar în ceea ce privește energia nucleară, acest segment nu va suferi nicio modificare, menținându-ți ponderea de 14% din consumul intern brut de energie (Anexa 10).

Cât despre mixul energetic la nivelul fiecarui stat membru acesta este variabil de la un stat la altul. Malta este un stat care se remarcă prin consumul impresionant de petrol ce se apropie de 100% și tot în cazul petrolului Cipru depășește 90% și Luxembourg 60 %. În ceea ce privește energia nucleară, Franța se remarcă inevitabil cu consumul său de aproximativ 40%, urmată de Suedia cu o pondere de aproximativ 25% (Anexa 11).

CONCLUZII

Repartizarea inegală pe suprafața planetei atât a resurselor energetice, cât și a materiilor prime și creșterea consumului resurselor vor genera fără îndoială tot mai multe dispute și crize, iar soluționarea acestora va fi mereu pe agenda de securitate a actorilor statali și non-statali prezenți pe scena internațională.

Acest lucru este dovedit și de un studiu al Centrului de Informații pentru Apărare (SUA) care ,,arăta că cele mai importante conflicte, aflate în derulare la începutul anului 2006, implicau în special țări bogate în resurse energetice, caracteristică ce s-a menținut până în prezent.ˮ . Pentru ca aceste crize și conflicte să nu mai apară pe lângă colaborarea între state în domeniul resurselor energetice, prin crearea unei piețe funcționale a energiei, o importanță deosebită o au și relațiile politico-diplomatice dintre statele implicate. Depășirea unor astfel de crize este mult mai rapidă și impactul este mult mai mic atunci când între statele implicate într-o dispută energetică există relații politico-diplomatice funcționale.

Totodată, trebuie precizat faptul că acelor state care dețin resurse energetice suficiente consumului propriu sau chiar mai mult, nu le este garantată securitatea în toate dimensiunile sale. Observăm faptul că pe teritoriul unor state bogate în resurse energetice se manifestă acțiuni teroriste. Așadar, securitatea energetică nu înseamna și securitatea națională.

Criza energetică din 2009 a fost gravă prin consecințele sale răspândite asupra multor state prin întreruperea alimentării cu resurse energetice, iar criza la care asistăm în prezent este critică deoarece foarte mulți oameni au plătit deja cu viețile lor, iar statele implicate nu acordă o importanță deosebită acestora, ci sunt interesate mai mult de atingerea intereselor lor, indiferent de voința populației din zonele de conflict.

Situația din Ucraina a ieșit de sub control mai mult decât era cazul pentru secolul al XXI-lea, însă având în vedere, în viitorul apropiat, o posibilă aderare a Ucrainei la NATO și UE, ne putem aștepta la reacții de necontrolat ale Federației Ruse.

Prima ipoteză a prezentei lucrări, potrivit căreia securitatea energetică a Uniunii Europene este pusă în pericol de situația instabilă din Europa de Est se confirmă. Asistăm de la sfârșitul anului 2013 la o situație problematică în Estul Europei care, printre altele, a declanșat un război al resurselor și o instabilitate în ceea ce privește aprovizionarea statelor membre ale Uniunii Europene cu resursele necesare.

Criza din Ucraina afectează direct securitatea energetică a Uniunii Europene având în vedere faptul că prin Ucraina cea mai importantă rută de aprovizionare cu gaz rusesc pentru Europa. Totuși, actuala criză nu este singurul argument care confirmă această ipoteză, ci un argument mult mai solid îl reprezintă disputa energetică de la începutul anului 2009 când în urma conflictelor dintre Ucraina și Federația Rusă, pe lângă Ucraina, au suferit pierderi și alte state europene din cauza faptul că exporturile de resuurse energetice s-au redus drastic pe 6 ianuarie, iar o zi mai târziu au fost întrerupte complet. Aceste situații conflictuale au demonstrat faptul că în urma lor ne confruntăm cu grave consecințe, în special de natură economică și totodată, aceste crize energetice reprezintă o amenințare la adresa securității energetice.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză, este evident că există o stransă legătură între legislația privind securitatea energetică a Uniunii Europene și Federația Rusă. Prin legislația în vigoare, Uniunea încercă să limiteze monopolizarea pieței de către Federația Rusă, pentru a evita crizele energetice. Asigurarea securității energetice decurge din stabilitatea economiei unei țări și bineînțeles, din resursele energetice ale acesteia, pentru că aceste crize la nivel politic fac din ce în ce mai dificilă aprovizionarea cu energiei a țărilor cu o situație mai dificilă din acest punct de vedere, de pildă, a Ungariei, Bulgariei, acestea fiind doar două dintre statele Europei de Est care se confruntă cu această problemă.

Prin Pachetul III Legislativ Energetic adoptat în 2009 este reglementată liberalizarea pieței de energie, însă liberalizarea nu este singurul aspect reglementat. Accentul este pus, de asemenea, pe piața internă comună, pe măsurile privind separarea monopolurilor, mai exact separarea activităților de producție de activitățile de transport, pe stimularea competiției și interconectarea piețelor.

Pachetul III Legislativ Energetic pare să fi pus capat atât proiectului South Stream, susținut de Federația Rusă, cât și proiectului Nabucco, susținut de UE deoarece pentru realizarea acestora era necesară fie derogarea de la reglementările aduse de acest pachet legislativ, fie încălcarea acestora care atrage sancțiuni financiare colosale.

Securitatea energetică a devenit importantă pe agenda Uniunii Europene încă de la începutul anilor 2000, iar senatorul Richard Luga, prin afirmația sa în cadrul Summitul NATO de la Riga din 2006 conform căreia ,,Suntem obișnuiți să gândim războiul dintre națiuni în termeni clasici, dar energia ar putea să devină o armă pentru cel care o are” confirmă faptul că energia este o armă a statelor bogate în resurse energetice, iar războiul nu se rezumă doar la bătălii, putem vorbi și în termeni de război economic, care poate produce pagube majore statelor care nu dispun de resurse energetice. Observăm faptul că instabilitatea politică și relațiile disfuncționale între state influențează într-o mare măsură economia unei țări. Așa cum un război provoacă pagube economice majore și crizele energetice generează instabilitate economică majoră, însă trebuie precizat că printre cauzele acestor crize energetice se află chiar probleme, deficiențe economice, iar disputele energetice nu fac decât să înrăutățească situația economică și relațiile economice și politice dintre statele aflate în astfel de situații. Modificarea prețului resurselor energetice produce modificări în prețul unei game largi de produse și servicii. De exemplu, creșterea prețului petrolului va genera o creștere în sectorul transporturilor și implicit, creșterea prețului serviciilor de transport va duce la o ascensiune a prețului alimentelor. Prin urmare, prețul resurselor energetice poate fi considerat un factor care determină instabilitate în economia unui stat.

Cert este faptul că în ceea ce privește resursele energetice, putem spune că acestea „constituie factori de securitate pentru cei care le posedă și factori de insecuritate pentru cei care nu le dețin” .

În concluzie, indiferent de factorii care determină aceste crize și dispute energetice, atât timp cât Federația Rusă va rămâne principalul furnizor de resurse energetice pentru Uniunea Europeană, vor fi greu de evitat și de gestionat aceste situații critice. Însă, ceea ce rămâne de făcut este găsirea unor soluții pe termen lung pentru a depăși această dependență energetică. Așadar, prin multiplicarea numărului de furnizori de resurse energetice, prin diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionare în sectorul energetic și prin folosirea surselor de energie regenerabile, Uniunea Europeană poate reduce riscul unor crize energetice care afectează bunăstarea, economia statelor membre, dar și relațiile dintre statele membre ale UE și state terțe.

ANEXE

ANEXA 1, Dependența energetică în UE, în 2013

Sursa: Eurostat, disponibil la http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/6614030/8-09022015-AP-EN.pdf/4f054a0a-7e59-439f-b184-1c1d05ea2f96 , consultat la 5.04.2015

ANEXA 2, Modificări în producția mondială de energie (% din total)

Sursa: CONSTANTIN, Petre, Organizații Internaționale, Ordinea economico-financiară a lumii, regimurile internaționale sectoriale. Sistemul multietajat de Securitate, Vol. 2 , Editura ASE, Bucuresti, 2007, Vol 2, p.154

ANEXA 3, Evoluția importurilor de combustibili fosili în UE în perioada 1995-2012

Sursă: Eurostat, disponibil la http://europa.eu/pol/ener/flipbook/ro/energy_ro.pdf , consultat la 5.03.2015

ANEXA 4, UE depinde de un număr redus de furnizori

Sursă: Comisia Europeană, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/energy2_ro.pdf , consultat la 2.03.2015

ANEXA 5, Țările membre ale Comunității Energetice

Sursa: Comunitatea Energetică, disponibil la https://www.energy-community.org/portal/page/portal/ENC_HOME/MEMBERS, consultat la 7.04.2015

ANEXA 6, Volumul gazului rusesc care tranzitează Ucraina a scăzut în 2014 cu 29%

Sursă: Disponibil la http://tass.ru/en/infographics/7275, consultat la 5.03.2015

ANEXA 7, Țările care au importat gaz rusesc prin Ucraina în 2014

Sursă: Disponibil la http://tass.ru/en/infographics/7275, consultat la 5.03.2015

ANEXA 8, Proiectul South Stream și Proiectul Nabucco

Sursă: BBC, disponibil la http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8051921.stm, consultat la 6.03.2015

ANEXA 9, Punerea în aplicare a Directivei privind energia din surse regenerabile

Sursă: Comisia Europeană, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/energy2_ro.pdf , consultat la 2.03.2015

ANEXA 10, Consumul intern brut de energie în statele membre ale UE în 2011

Sursă: Comisia Europeană, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/energy2_ro.pdf , consultat la 2.03.2015

ANEXA 11, Mixul energetic al Uniunii Europene

Sursă: Comisia Europeană, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/energy2_ro.pdf , consultat la 2.03.2015

BIBLIOGRAFIA

SURSE PRIMARE

Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13  iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE

Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13  iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE

Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE

Regulamentul nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei;

Regulamentul nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind electricitatea nr. 1228/03

Regulamentul nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind Gazele nr. 1775/05

Tratatul de instituire a Comunității Energiei

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, versiune consolidată

Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, varianta consolidată

Tratatului privind Uniunea Europeană, varianta consolidată

SURSE SECUNDARE

AGRABIAN, Mircea, Analiza de conținut, Polirom, Iași, 2006

ANTONESCU, Mădălina-Virginia, ,,Tendințele globaliste și impactul lor asupra actorilor statali și non-stataliˮ, Revista Impact Strategic (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate), Nr. 3 [16]/2005

BALABAN, Constantin-Gheorghe, ,,Organizațiile Internaționale la granița dintre juridic, politic și securitateˮ, Revista Impact Strategic (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate), Nr. 3 [16]/2005

BĂHNĂREANU, Cristian, „Arma energetică” în contextul relațiilor internaționale ale începutului de secol XXI, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007

BĂHNĂREANU, Cristian, Resurse energetice, crize, conflicte, Editura Militară, București, 2008

BĂHNĂREANU, Cristian, Securitatea energetică, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2008

BĂRBUȚ, Dan Marcel, ,,Securitatea energetică europeană. O problemă politică sau economică?ˮ, în Intelligence, Publicație editată de Serviciu Român de Informații, anul 6, numărul 17, martie – mai 2010

BERELSON, Bernard, Content Analysis in Communication Research, New York, Free Press, 1952

BERNSTEIN, Serge, MILZA, Pierre, Istoria Europei. Secolul XX (din 1919 pînă în zilele noastre), Volumul 5, traducere de Monica Timu, Institutul European, Iași, 1998

CHELCEA, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, Editura Economică, București, 2001

CONSTANTIN, Petre, Organizații Internaționale, Ordinea economico-financiară a lumii, regimurile internaționale sectoriale. Sistemul multietajat de Securitate, Vol. 2 , Editura ASE, Bucuresti, 2007

DRAGOMIR, Eduard, NIȚĂ, Dan, Tratatul de la Lisabona, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2009

DRAGOȘ, Dacian Cosmin, Uniunea Europeană: instituții, mecanisme, Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2007

DUROSELLE, Jean- Baptiste, KASPI, André, Istoria relațiilor internaționale din 1948 până în zilele noastre, Vol. 2, traducere de Anca Airinei, Editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006

FULBROOK, Mary, O scurtă istorie a Germaniei, traducere de Marian Stan, Institutul European, Iași, 2002

FRANKEL, Ernst Gabriel, Oil and Security. A World Beyond Petroleum, Springer, Dordrecht, 2007

FUEREA, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ed. a V-a, Editura Universul Juridic, București, 2011

HOBSBAWN, Eric, Secolul extremelor, traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Lider, București, 1994

HLIHOR, Constantin, Geopolitica și geostrategia în analiza relațiilor internaționale contemporane, Editura Universității Naționale de Apărare “CAROL I”, București, 2005

HLIHOR, Constantin, Politica de securitate în mediul internațional contemporan: domeniul energetic, Institutul European, Iași, 2008

JUDT, Tony, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945, traducere de Georgiana Perlea, Polirom, Iași, 2008

KISSINGER, Henry, Diplomacy, Simon & Schuster, New York, 1994

MORGENTHAU, Hans, Politica între națiuni, Ediție revizuită de Kenneth W. Thompson și W. David Clinton, traducere de Oana Andreea Bosoi, Alina Andreea Dragotea, Mihai Vladimir Zodian, Polirom, Iași, 2007

NYE, Joseph S. Jr., Understanding international conflicts. An Introduction to Theory and History , Sixth Edition, Longman Classics in Political Science, United States, 2007

OTFINOSKI, Steven, Ukraine, Second Edition, Facts On File, Inc., New York, 2005

PANIUȘKIN, Valary, ZÎGAR, Mihail, în colaborare cu REZNIK, Irina, Gazprom. Noua armă a Rusiei, traducere de Marina Vraciu, Leonte Ivanov, Daria Bighiu, Curtea Veche, București, 2008

POPA, Vasile, ,,Noua Politică Energetică a UEˮ, Revista Impact Strategic (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate), Nr. 1[22]/2007

POSTEVKA, Maria, ZODIAN, Vladimir, Ucraina : trasee energetice alternative si relatiile cu statele din Europa Centrala si zona largita a Marii Negre, Top Form, București, 2008

SURUGIU, Ruslan, Pachetul energetic III și implicațiile acestuia asupra sectorului energetic al Republicii Moldova, Chișinău, 2012

ȘERBAN, Mihai „O analiză a principalelor sisteme pentru transportul resurselor energetice” în Coordonator dr. Constantin MOȘTOFLEI, Stabilitate și securitate regională, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Sesiune anuală de comunicări științifice cu participare internațională, , București, 09-10 aprilie 2009

ȘTEFAN, Mircea, ȘERBAN, Cosmin Adrian, ,,Schimbările climatice și securitatea internaționalăˮ, în Intelligence, Publicație editată de Serviciu Român de Informații, anul 6, numărul 17, martie – mai 2010

TEODORESCU, Cristina, „Biocarburanții – energie alternativă sau amenințare a securității” în Coordonator dr. Constantin MOȘTOFLEI, Stabilitate și securitate regională, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Sesiune anuală de comunicări științifice cu participare internațională, București, 2009

TEODORESCU, Cristina, „Repartiția geografică a resurselor energetice alternative în zona Mării Negre și impactul său asupra securității regionale” în Coordonator dr. Constantin MOȘTOFLEI, Stabilitate și securitate regională, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Sesiune anuală de comunicări științifice cu participare internațională, București, 2009

YERGIN, Daniel, The prize: The epic quest for oil, money and power, Simon & Schuster, New York, 1991

YERGIN, Daniel, GUSTAFSON, Thane, Russia 2010 and What it Means for the World, Nicholas Brealey, London, 1994

SURSE INTERNET

ANNAN, Kofi, ,,Towards a Culture of Peaceˮ, în Letter to future generations, disponibil la http://unesdoc.unesco.org/images/0011/001185/118573E.pdf , consultat la 10.03.2015

Comisia Europeană a încetat infringementul împotriva României pentru neimplementarea Pachetului 3 Energie, disponibil la http://energie.gov.ro/comunicate-de-presa, consultat la 4.03.2015

Commission staff working document, 2009-2010 Report on progress in creating the internal gas and electricity market, disponibil la https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/20100609_internal_market_report_2009_2010.pdf , consultat la 4.03.2015

Comunicarea Comisiei, Anchetă efectuată în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în sectoarele europene ale gazului și energiei electrice, COM (2006) 851 final, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/com/com_com%282006%290851_/com_com%282006%290851_ro.pdf , consultat la 18.02.2015

Comunicarea Comisiei către Paramentul European și Consiliu, „Strategia europeană pentru securitate energetică” din 28.05.2014, COM (2014) 330 final, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/meetdocs2014_2019/documents/com/com_com%282014%290330_/com_com%282014%290330_ro.pdf , consultat la 10.03.2015

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor privind securitatea aprovizionării cu energie și cooperarea internațională, „Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre”, COM(2011) 539 final, disponibil la http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011DC0539&from=RO , consultat la 20.02.2015

Declarația summit-ului de la București, Punctul 48, disponibil la http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_201.html , consultat la 10.03.2015

Dezbateri al Uniunii Europene, 3 februarie 2009, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=//EP//NONSGML+CRE+20090203+SIT+DOC+PDF+V0//RO&language=RO , consultat la 2.03.2015

Dreptul UE: Regulamente, directive și alte acte legislative, disponibil la http://europa.eu/eu-law/decision-making/legal-acts/index_ro.htm , accesat la 10.03.2014

FRIEDMAN, Thomas L., ,,A Pump War?ˮ, disponibil la http://www.nytimes.com/2014/10/15/opinion/thomas-friedman-a-pump-war.html, accesat la 10.03.2015

Informare de presă privind furnizarea de gaze de către Gazprom, disponibil la http://energie.gov.ro/comunicate-de-presa , accesat la 4.03.2015

KOVACEVIC, Aleksandar, The Impact of the Russia–Ukraine Gas Crisis in South Eastern Europe, The Oxford Institute for Energy Studies, 2009, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2010/11/NG29-TheImpactoftheRussiaUkrainianCrisisinSouthEasternEurope-AleksandarKovacevic-2009.pdf, consultat la 8.04.2015

NYE, Joseph S. Jr. , Public Diplomacy and Soft Power, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, 616, 2008, disponibil online la http://people.exeter.ac.uk/mm394/The%20ANNALS%20of%20the%20American%20Academy%20of%20Political%20and%20Social%20Science-2008-Nye-94-109.pdf , accesat la 15.03.2015,

O energie durabilă, sigură și la prețuri accesibile pentru europeni, disponibil la http://europa.eu/pol/ener/flipbook/ro/files/search/searchtext.xml , accesat la 10.03.2015

Observațiile președintelui Donald Tusk la conferința de presă a summitului Parteneriatului estic de la Riga, disponibil la http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/05/22-final-remarks-tusk-eastern-partnership-summit/ , consultat la 28.05.2014

Provocările și politica în domeniul energiei, Contribuția Comisiei la reuniunea Consiliului European din data de 22 mai 2013, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/energy2_ro.pdf , consultat la 5.03.2015

Piața internă a energiei, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.2.html, consulat la 3.03.2015

PIRANI, Simon, HENDERSON, James, HONORÉ, Anouk, ROGERS, Howard, YAFIMAVA, Katja, What the ukraine crisis means for gas markets, The Oxford Institute for Energy Studies, 2014, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2014/03/What-the-Ukraine-crisis-means-for-gas-markets-GPC-3.pdf, consultat la 9.04.2015

PIRANI, Simon, STERN, Jonathan, YAFIMAVA, Katja, The Russo-Ukrainian gas dispute of January 2009: a comprehensive assessment, Oxford Institute for Energy Studies, 2009, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2010/11/NG27-TheRussoUkrainianGasDisputeofJanuary2009AComprehensiveAssessment-JonathanSternSimonPiraniKatjaYafimava-2009.pdf , consultat la 7.04.2015

Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu prezentat în temeiul articolului 7 din Decizia 2006/500/CE (Tratatul de instituire a Comunității Energiei), COM(2011) 105 final, disponibil la http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2011/RO/1-2011-105-RO-F1-1.Pdf , consultat la 21.02.2015

Rezoluția Parlamentului European din 12 noiembrie 2009 referitoare la pregătirile pentru Summitul UE-Rusia de la Stockholm din 18 noiembrie 2009, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+TA+P7-TA-2009-0064+0+DOC+PDF+V0//RO , consultat la 15.02.2015

România și OSCE, disponibil la http://www.mae.ro/node/1981 , consultat la 10.05.2015

SCHULTZ, Stefan, BIDDER, Benjamin, ,,Under Pressure: Once Mighty Gazprom Loses Its Cloutˮ, http://www.spiegel.de/international/world/gazprom-gas-giant-is-running-into-trouble-a-881024.html , consultat la 5.03.2015

Securitatea energetică la nivelul Uniunii Europene, disponibil la http://ue.mae.ro/node/407 , accesat la 10.03.2014

Summitul Parteneriatului estic, Riga, 21-22/05/2015, disponibil la http://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/international-summit/2015/05/21-22/ , consultat la 20.05.2015

The Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), disponibil la http://www.oecd.org/about/ , consultat la 2.03.2015

The Ukraine crisis and NATO-Russia relations, disponibil la http://www.nato.int/docu/review/2014/Russia-Ukraine-Nato-crisis/Ukraine-crisis-NATO-Russia-relations/RO/index.htm , consultat la 15.03.2015

VALDALBERO, Domenico Rossetti, VIRDIS, Maria Rosa, Energy corridors European Union and Neighbouring countries, Office for Official Publications of the European Communities, 2007, disponibil la http://ec.europa.eu/research/energy/pdf/energy_corridors_en.pdf , consultat la 9.03.2015

WILSON, Ernest J., „Hard Power, Soft Power, Smart Power”, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, 616(1), 2008, 110-124,disponibil la http://nghiencuuquocte.net/wp-content/uploads/2014/03/Hard-power-soft-power-smart-power.pdf

consultat la 14.03.2015

YAFIMAVA, Katja The EU Third Package Gas and the Gas Target Model: major contentious issues inside and outside the EU, The Oxford Institute For Energy Studies, 2013, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2013/04/NG-75.pdf, consultat la 3.04.2015

BIBLIOGRAFIA

SURSE PRIMARE

Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13  iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE

Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13  iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE

Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE

Regulamentul nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei;

Regulamentul nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind electricitatea nr. 1228/03

Regulamentul nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13  iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale, care vine cu amendamente și completări la existentul Regulament privind Gazele nr. 1775/05

Tratatul de instituire a Comunității Energiei

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, versiune consolidată

Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, varianta consolidată

Tratatului privind Uniunea Europeană, varianta consolidată

SURSE SECUNDARE

AGRABIAN, Mircea, Analiza de conținut, Polirom, Iași, 2006

ANTONESCU, Mădălina-Virginia, ,,Tendințele globaliste și impactul lor asupra actorilor statali și non-stataliˮ, Revista Impact Strategic (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate), Nr. 3 [16]/2005

BALABAN, Constantin-Gheorghe, ,,Organizațiile Internaționale la granița dintre juridic, politic și securitateˮ, Revista Impact Strategic (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate), Nr. 3 [16]/2005

BĂHNĂREANU, Cristian, „Arma energetică” în contextul relațiilor internaționale ale începutului de secol XXI, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007

BĂHNĂREANU, Cristian, Resurse energetice, crize, conflicte, Editura Militară, București, 2008

BĂHNĂREANU, Cristian, Securitatea energetică, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2008

BĂRBUȚ, Dan Marcel, ,,Securitatea energetică europeană. O problemă politică sau economică?ˮ, în Intelligence, Publicație editată de Serviciu Român de Informații, anul 6, numărul 17, martie – mai 2010

BERELSON, Bernard, Content Analysis in Communication Research, New York, Free Press, 1952

BERNSTEIN, Serge, MILZA, Pierre, Istoria Europei. Secolul XX (din 1919 pînă în zilele noastre), Volumul 5, traducere de Monica Timu, Institutul European, Iași, 1998

CHELCEA, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, Editura Economică, București, 2001

CONSTANTIN, Petre, Organizații Internaționale, Ordinea economico-financiară a lumii, regimurile internaționale sectoriale. Sistemul multietajat de Securitate, Vol. 2 , Editura ASE, Bucuresti, 2007

DRAGOMIR, Eduard, NIȚĂ, Dan, Tratatul de la Lisabona, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2009

DRAGOȘ, Dacian Cosmin, Uniunea Europeană: instituții, mecanisme, Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2007

DUROSELLE, Jean- Baptiste, KASPI, André, Istoria relațiilor internaționale din 1948 până în zilele noastre, Vol. 2, traducere de Anca Airinei, Editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006

FULBROOK, Mary, O scurtă istorie a Germaniei, traducere de Marian Stan, Institutul European, Iași, 2002

FRANKEL, Ernst Gabriel, Oil and Security. A World Beyond Petroleum, Springer, Dordrecht, 2007

FUEREA, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ed. a V-a, Editura Universul Juridic, București, 2011

HOBSBAWN, Eric, Secolul extremelor, traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Lider, București, 1994

HLIHOR, Constantin, Geopolitica și geostrategia în analiza relațiilor internaționale contemporane, Editura Universității Naționale de Apărare “CAROL I”, București, 2005

HLIHOR, Constantin, Politica de securitate în mediul internațional contemporan: domeniul energetic, Institutul European, Iași, 2008

JUDT, Tony, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945, traducere de Georgiana Perlea, Polirom, Iași, 2008

KISSINGER, Henry, Diplomacy, Simon & Schuster, New York, 1994

MORGENTHAU, Hans, Politica între națiuni, Ediție revizuită de Kenneth W. Thompson și W. David Clinton, traducere de Oana Andreea Bosoi, Alina Andreea Dragotea, Mihai Vladimir Zodian, Polirom, Iași, 2007

NYE, Joseph S. Jr., Understanding international conflicts. An Introduction to Theory and History , Sixth Edition, Longman Classics in Political Science, United States, 2007

OTFINOSKI, Steven, Ukraine, Second Edition, Facts On File, Inc., New York, 2005

PANIUȘKIN, Valary, ZÎGAR, Mihail, în colaborare cu REZNIK, Irina, Gazprom. Noua armă a Rusiei, traducere de Marina Vraciu, Leonte Ivanov, Daria Bighiu, Curtea Veche, București, 2008

POPA, Vasile, ,,Noua Politică Energetică a UEˮ, Revista Impact Strategic (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate), Nr. 1[22]/2007

POSTEVKA, Maria, ZODIAN, Vladimir, Ucraina : trasee energetice alternative si relatiile cu statele din Europa Centrala si zona largita a Marii Negre, Top Form, București, 2008

SURUGIU, Ruslan, Pachetul energetic III și implicațiile acestuia asupra sectorului energetic al Republicii Moldova, Chișinău, 2012

ȘERBAN, Mihai „O analiză a principalelor sisteme pentru transportul resurselor energetice” în Coordonator dr. Constantin MOȘTOFLEI, Stabilitate și securitate regională, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Sesiune anuală de comunicări științifice cu participare internațională, , București, 09-10 aprilie 2009

ȘTEFAN, Mircea, ȘERBAN, Cosmin Adrian, ,,Schimbările climatice și securitatea internaționalăˮ, în Intelligence, Publicație editată de Serviciu Român de Informații, anul 6, numărul 17, martie – mai 2010

TEODORESCU, Cristina, „Biocarburanții – energie alternativă sau amenințare a securității” în Coordonator dr. Constantin MOȘTOFLEI, Stabilitate și securitate regională, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Sesiune anuală de comunicări științifice cu participare internațională, București, 2009

TEODORESCU, Cristina, „Repartiția geografică a resurselor energetice alternative în zona Mării Negre și impactul său asupra securității regionale” în Coordonator dr. Constantin MOȘTOFLEI, Stabilitate și securitate regională, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Sesiune anuală de comunicări științifice cu participare internațională, București, 2009

YERGIN, Daniel, The prize: The epic quest for oil, money and power, Simon & Schuster, New York, 1991

YERGIN, Daniel, GUSTAFSON, Thane, Russia 2010 and What it Means for the World, Nicholas Brealey, London, 1994

SURSE INTERNET

ANNAN, Kofi, ,,Towards a Culture of Peaceˮ, în Letter to future generations, disponibil la http://unesdoc.unesco.org/images/0011/001185/118573E.pdf , consultat la 10.03.2015

Comisia Europeană a încetat infringementul împotriva României pentru neimplementarea Pachetului 3 Energie, disponibil la http://energie.gov.ro/comunicate-de-presa, consultat la 4.03.2015

Commission staff working document, 2009-2010 Report on progress in creating the internal gas and electricity market, disponibil la https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/20100609_internal_market_report_2009_2010.pdf , consultat la 4.03.2015

Comunicarea Comisiei, Anchetă efectuată în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în sectoarele europene ale gazului și energiei electrice, COM (2006) 851 final, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/com/com_com%282006%290851_/com_com%282006%290851_ro.pdf , consultat la 18.02.2015

Comunicarea Comisiei către Paramentul European și Consiliu, „Strategia europeană pentru securitate energetică” din 28.05.2014, COM (2014) 330 final, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/meetdocs2014_2019/documents/com/com_com%282014%290330_/com_com%282014%290330_ro.pdf , consultat la 10.03.2015

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor privind securitatea aprovizionării cu energie și cooperarea internațională, „Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre”, COM(2011) 539 final, disponibil la http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011DC0539&from=RO , consultat la 20.02.2015

Declarația summit-ului de la București, Punctul 48, disponibil la http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_201.html , consultat la 10.03.2015

Dezbateri al Uniunii Europene, 3 februarie 2009, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=//EP//NONSGML+CRE+20090203+SIT+DOC+PDF+V0//RO&language=RO , consultat la 2.03.2015

Dreptul UE: Regulamente, directive și alte acte legislative, disponibil la http://europa.eu/eu-law/decision-making/legal-acts/index_ro.htm , accesat la 10.03.2014

FRIEDMAN, Thomas L., ,,A Pump War?ˮ, disponibil la http://www.nytimes.com/2014/10/15/opinion/thomas-friedman-a-pump-war.html, accesat la 10.03.2015

Informare de presă privind furnizarea de gaze de către Gazprom, disponibil la http://energie.gov.ro/comunicate-de-presa , accesat la 4.03.2015

KOVACEVIC, Aleksandar, The Impact of the Russia–Ukraine Gas Crisis in South Eastern Europe, The Oxford Institute for Energy Studies, 2009, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2010/11/NG29-TheImpactoftheRussiaUkrainianCrisisinSouthEasternEurope-AleksandarKovacevic-2009.pdf, consultat la 8.04.2015

NYE, Joseph S. Jr. , Public Diplomacy and Soft Power, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, 616, 2008, disponibil online la http://people.exeter.ac.uk/mm394/The%20ANNALS%20of%20the%20American%20Academy%20of%20Political%20and%20Social%20Science-2008-Nye-94-109.pdf , accesat la 15.03.2015,

O energie durabilă, sigură și la prețuri accesibile pentru europeni, disponibil la http://europa.eu/pol/ener/flipbook/ro/files/search/searchtext.xml , accesat la 10.03.2015

Observațiile președintelui Donald Tusk la conferința de presă a summitului Parteneriatului estic de la Riga, disponibil la http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/05/22-final-remarks-tusk-eastern-partnership-summit/ , consultat la 28.05.2014

Provocările și politica în domeniul energiei, Contribuția Comisiei la reuniunea Consiliului European din data de 22 mai 2013, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/energy2_ro.pdf , consultat la 5.03.2015

Piața internă a energiei, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.2.html, consulat la 3.03.2015

PIRANI, Simon, HENDERSON, James, HONORÉ, Anouk, ROGERS, Howard, YAFIMAVA, Katja, What the ukraine crisis means for gas markets, The Oxford Institute for Energy Studies, 2014, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2014/03/What-the-Ukraine-crisis-means-for-gas-markets-GPC-3.pdf, consultat la 9.04.2015

PIRANI, Simon, STERN, Jonathan, YAFIMAVA, Katja, The Russo-Ukrainian gas dispute of January 2009: a comprehensive assessment, Oxford Institute for Energy Studies, 2009, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2010/11/NG27-TheRussoUkrainianGasDisputeofJanuary2009AComprehensiveAssessment-JonathanSternSimonPiraniKatjaYafimava-2009.pdf , consultat la 7.04.2015

Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu prezentat în temeiul articolului 7 din Decizia 2006/500/CE (Tratatul de instituire a Comunității Energiei), COM(2011) 105 final, disponibil la http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2011/RO/1-2011-105-RO-F1-1.Pdf , consultat la 21.02.2015

Rezoluția Parlamentului European din 12 noiembrie 2009 referitoare la pregătirile pentru Summitul UE-Rusia de la Stockholm din 18 noiembrie 2009, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+TA+P7-TA-2009-0064+0+DOC+PDF+V0//RO , consultat la 15.02.2015

România și OSCE, disponibil la http://www.mae.ro/node/1981 , consultat la 10.05.2015

SCHULTZ, Stefan, BIDDER, Benjamin, ,,Under Pressure: Once Mighty Gazprom Loses Its Cloutˮ, http://www.spiegel.de/international/world/gazprom-gas-giant-is-running-into-trouble-a-881024.html , consultat la 5.03.2015

Securitatea energetică la nivelul Uniunii Europene, disponibil la http://ue.mae.ro/node/407 , accesat la 10.03.2014

Summitul Parteneriatului estic, Riga, 21-22/05/2015, disponibil la http://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/international-summit/2015/05/21-22/ , consultat la 20.05.2015

The Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), disponibil la http://www.oecd.org/about/ , consultat la 2.03.2015

The Ukraine crisis and NATO-Russia relations, disponibil la http://www.nato.int/docu/review/2014/Russia-Ukraine-Nato-crisis/Ukraine-crisis-NATO-Russia-relations/RO/index.htm , consultat la 15.03.2015

VALDALBERO, Domenico Rossetti, VIRDIS, Maria Rosa, Energy corridors European Union and Neighbouring countries, Office for Official Publications of the European Communities, 2007, disponibil la http://ec.europa.eu/research/energy/pdf/energy_corridors_en.pdf , consultat la 9.03.2015

WILSON, Ernest J., „Hard Power, Soft Power, Smart Power”, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, 616(1), 2008, 110-124,disponibil la http://nghiencuuquocte.net/wp-content/uploads/2014/03/Hard-power-soft-power-smart-power.pdf

consultat la 14.03.2015

YAFIMAVA, Katja The EU Third Package Gas and the Gas Target Model: major contentious issues inside and outside the EU, The Oxford Institute For Energy Studies, 2013, disponibil la http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2013/04/NG-75.pdf, consultat la 3.04.2015