Scutul Anti Racheta. Implicatii Politico Militare Pentru Romania
LUCRARE DE LICENȚĂ
Scutul Anti-Rachetă: implicații politico-militare pentru România
DECLARAȚIE
Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul “Scutul Anti-Rachetă: implicații politico-militare pentru România” este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;
reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.
Capitolul 1. Mediului de securitate în spațiul de interes strategic al Romaniei
Dihotomia apărare- securitate.
Considerații privind spațiul de interes strategic al Romaniei.
Amenințări și vulnerabilități manifestate în spațiul de interes strategic al Romaniei
Amenințarea cu mijloacele de distrugere în masă- principalul pericol pentru securitatea internațională
Rachetele balistice – principalul mijloc de întrebuințare a mijloacelor de distrugere în masă
1.6. România- factor de stabilitate la flancul estic al NATO. Necesități securitare pentru Romania in actualul context internațional.
Capitolul 2. Sistemul de apărare antirachetă – o necesitate pentru protejarea flancului estic al NATO
2.1. Defensiva antirachetă –elemente definitorii
2.2. Amenințări în domeniulu ADM și a rachetelor balistice
2.2.1. Amenințarea iraniană – principala motivație a dezvoltarii apărării antirachetă
2.2.2. Terorismul internațional ADM și rachetele balistice
2.2. Reglementări ale dreptului internațional privind armele de distrugere în masă și
rachetele balistice.
2.3. Programe de apărare antirachetă
2.3.1. Programele antiracheta ale Statelor Unite
2.3.2. Apărarea antirachetă a Federației Ruse
2.3.3. Programe europene de apărare antirachetă
Capitolul 3. Dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă al flancului estic al NATO
3.1. Summit-ul de la Lisabona și apărarea antirachetă a NATO
3.2. Dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă
3.3. Pozițiile principalilor actori internaționali față de dezvoltarea sistemului antirachetă
3.3.1 Consiliul NATO-Rusia
Capitolul 4. Implicații pentru România din perspectiva dezvoltării sistemului de apărare antirachetă
3.1 Romania si rolul sau in cadrul sistemului antiracheta
3.2. Reafirmarea parteneriatului strategic cu SUA (studiu de caz)
3.3. Implicații pentru România din perspectiva dezvoltarii sistemului de apărare antirachetă
3.3. 1.Avantajele amplasării pe teritoriul României a elementelor sistemului de apărare antiraachetă
3.3.2. Dezavantajele amplasării pe teritoriul României a elementelor sistemului de apărare antiraachetă
Introducere
A.Argument
Securitatea a reprezentat de-a lungul timpului o necesitate în cadrul interacțiunii umane. Termenul de securitate include toate elementele fundamentale necesare pentru bună funcționare a unui stat, grup sau persoană. Privind la nivel de stat, securitatea națională reprezintă primul capitol cu care trebuie să înceapă o strategie.
Conform DEX "Securitatea reprezintă faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe are îl dă cuiva absența oricărui pericol." Aceasta însoțește un individ sau o colectivitate. Securitatea colectivă reprezintă starea relațiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni.
În prezent securitatea internațională se confruntă și cu amenințări și riscuri generate de proliferarea armelor de distrugere în masă și a rachetelor balistice, acțiune practicată atât de actori statali cât și de actori non statali. Privind din perspectiva sistemului defensiv antirachetă, securitatea grupează statele și alianțele, inclusiv structurile insitutionale. Scutul antirachetă a fost construit împotriva rachetelor balistice, pentru a anihila efectele distructive ale acestora. Începând cu anii '60 s-a experimentat avansarea unui sistem defensiv contra rachetelor, însă proiectul s-a bătut de diverse dificultăți în sistemul internațional.
B. Metodologia cercetării
Principalele motive care au stat la baza alegerii acestei teme de cercetare sunt evoluarea securității colective, balanța care înclină sper contracararea armelor de distrugere în masă, teoriile și presupunerile care leagă concepte, înțelegerea unor termeni, gestionarea conflictului, informațiile accesibile referitoare la scutul antirachetă asupra securității la nivel internațional. Având în vedere că demersurile autohtone identificate asupra acestui subiect sunt relativ restrânse, motivația alegerii subiectului este relevantă pentru domeniul în care se încadrează.
Obiectivele de cercetare stabilite sunt:
Identificarea principalelor amenințări și riscuri
Identificarea principalilor actori
Observarea programelor și a evoluției scutului antirachetă pe parcursul anilor.
Identificarea principalelor evenimente și perioade care au stat la baza dezvoltării scutului antirachetă
Identificarea principalelor tipuri de rachete balistice
Rolul României în cadrul Sistemului Antirachetă American
Impactul și efectele rezultate la nivel social, politic și economic.
Din perspectiva ipotezelor de cercetare, demersul academic a fost bazat pe următoarele puncte de vedere:
Apariția sistemului antirachetă în zonă a facilitat apariția disputelor și neînțelegerilor la nivel internațional.
Iranul și Coreea de Nord constituie, în continuare, amenințări serioase asupra securității internaitonale.
Amplasarea sistemului antirachetă american la granița de est a alianței NATO a generat dispute și amenințări în relația cu Rusia.
Conflictele politice izbucnite din cauza implementării sistemului antirachetă pe teritoriul Europei.
Ca urmare, am structurat lucrarea într-un număr de patru capitole, legate între ele printr-o legătură de cauzalitate. Astfel, primul capitol intitulat " Mediului de securitate în spațiul de interes strategic al României" , se constituie a fi o introducere în ceea ce reprezintă securitatea și apărarea pentru comunitatea europeană. Rolul României la granița estică NATO, inclusiv amenințările și vulnerabilitățile.
Cel de-al doilea capitol "Sistemul de apărare antirachetă – o necesitate pentru protejarea flancului estic al NATO" ,constă în prezentarea principalelor amenințări cu rachete balisice și cu arme de distrugere în masă. Printre acestea se numără amenințarea care vine din partea Iranului dar și eventualele amenințări teroriste. De asemenea sunt prezentate și programele defensive antirachetă pe care țara noastră le va găzdui, dar și tipul de scut antirachetă utilizat de Federația Rusă.
Capitolul intitulat " Dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă al flancului estic al NATO" reprezintă titlul celei de-a treia secțiuni a lucrării, în care se studiază în profunzime începutul politic al sistemului antirachetă pe teritoriul european, parcursul și evoluarea sistemului antirachetă, dar și relațiile, tensiunile dintre principalii actori internaționali față de dezvoltarea Sistemului Antirachetă American.
Ultimul capitol " Implicații pentru România din perspectiva dezvoltării sistemului de apărare antirachetă" constituie analiza mai multor aspecte ale României în acest proiect. Atribuțiile și regulile aplicate în bază militară de la Deveselu, dar și atribuțiile pe care România le deține ca stat membru NATO. Avantajele și dezavantajele statului nostru în urma amplasării Scutului Antirachetă American pe teritoriul României.
Capitolul 1: Mediului de securitate în spațiul de interes strategic al Romaniei
1.1 Dihotomia apărare- securitate
"Securitatea reprezintă faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe are îl dă cuiva absența oricărui pericol."
"Există două aspecte conceptuale esențiale: securitate pentru cine și contra ce?"
Securitate pentru cine? Securitatea însoțește un individ sau o colectivitate. "Securitatea colectivă reprezintă starea relațiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni"
Axându-ne pe organizarea statală, care va primi și o însușire națională, se va profila pe două niveluri, după următoarele tipuri de securitate: națională și internațională.
Securitatea națională vizează securitatea statului, iar statul este răspunzător pentru națiune.
Securitatea internațională vizează grupurile de state care dețin relații de "intercondiționare" din viziunea personală a securității. Relațiile dintre state pot fi: inexistente, de alianță, diplomatice, de asociere… se poate aduce în vedere termenul de securitate colectivă referindu-ne la alianțele politico-militare unde găsim o alianță între state care sunt ținute grupate de o strânsă legătură, dar îndepărtate de alte state care nu fac parte din gruparea respectivă.
Securitate pentru ce? Răspunsul pentru această întrebare îl reprezintă "amenințările" , care se referă la actorii confirmați ai amenințărilor. Însă premergător înainte de amenințări trebuie pus accentul pe eventualele pericole sau riscuri. "În ultimul timp se consideră că securitatea se impune a fi asigurată și împotriva provocărilor și vulnerabilităților".
Din viziunea întemeierii unui sistem antirachetă, securitatea grupează atât statele și alianțele statale, cât și locuitorii statelor și structurile lor instituționale și tehnice care le garantează existența și funcționalitatea de pe un teritoriu determinat contra oricăror factori care lezează starea de normalitate.
Programul antirachetă este dezvoltat, în primul rând contra rachetelor balistice, pentru a anihila efectele dezastruoase ale acestora, în zona de lovire cu țintele vizate. Poate fi și cazul interceptării și anihilării unor rachete balistice pe traiectorie, iar compoziția acestora să afecteze populația, teritoriile sau obiectivele unor țări aflate undeva la mijlocul dintre puctul de lansare și locul impactului.
Conform DEX apărarea reprezintă împotrivirea unui atac, unei acțiuni ostile. Conform DEX riscul reprezintă un pericol, o primejdie , iar pericolul reprezentând o amenințare și un risc în același timp. Pe o undă a evoluării în timp, "ordinea producerii" este: riscul, pericolul, amenințarea. O diferență între pericol și amenințare o reprezintă faptul că amenințarea precizează nu numai "posibilitatea potențială" ci și planul demonstrat de unul dintre actori împotriva celuilalt, reprezintă cota cea mai ridicată a relațiilor tensionate dintre actori.
"Provocările" reprezintă "acțiunea de activare a factorilor de risc" care generează de obicei "riscul". "Factorii de risc reprezintă acele elemente, fenomene, acțiuni, procese care pot genera prin existența sau escaladarea lor pericole posibile sau directe, pericole și amenințări care ar afecta starea de normalitate(securitate) a indivizilor, socioorganizarilor, instituțiilor acestora ori a sistemelor tehnice de care depind."
Înțelesul "vulnerabilităților" pe care îl atribuim acestui cuvânt reprezintă "un punct slab", "defectuos", "criticabil" , o latură sesibila a unui: proces, sistem, acțiune etc. Fiecare actor are propriile vulnerabilități pe care nu le expune decât în colectivitatea de analiză a riscurilor pe care prin hotărârea luată trebuie să și-l asume.
Privind metaforic, programul defensiv antirachetă, reprezintă creația cuiva care proiectează, îndeplinește și utilizează mijloace contra acțiunilor ostile ale unui adversar, poate fi înfățișată direct ca amenințare dar și sub forma unor pericole, riscuri, provocări.
Sistemul defensiv antirachetă reprezintă un stat sau o alianță care este interesat în a deține propriile m contra oricăror factori care lezează starea de normalitate.
Programul antirachetă este dezvoltat, în primul rând contra rachetelor balistice, pentru a anihila efectele dezastruoase ale acestora, în zona de lovire cu țintele vizate. Poate fi și cazul interceptării și anihilării unor rachete balistice pe traiectorie, iar compoziția acestora să afecteze populația, teritoriile sau obiectivele unor țări aflate undeva la mijlocul dintre puctul de lansare și locul impactului.
Conform DEX apărarea reprezintă împotrivirea unui atac, unei acțiuni ostile. Conform DEX riscul reprezintă un pericol, o primejdie , iar pericolul reprezentând o amenințare și un risc în același timp. Pe o undă a evoluării în timp, "ordinea producerii" este: riscul, pericolul, amenințarea. O diferență între pericol și amenințare o reprezintă faptul că amenințarea precizează nu numai "posibilitatea potențială" ci și planul demonstrat de unul dintre actori împotriva celuilalt, reprezintă cota cea mai ridicată a relațiilor tensionate dintre actori.
"Provocările" reprezintă "acțiunea de activare a factorilor de risc" care generează de obicei "riscul". "Factorii de risc reprezintă acele elemente, fenomene, acțiuni, procese care pot genera prin existența sau escaladarea lor pericole posibile sau directe, pericole și amenințări care ar afecta starea de normalitate(securitate) a indivizilor, socioorganizarilor, instituțiilor acestora ori a sistemelor tehnice de care depind."
Înțelesul "vulnerabilităților" pe care îl atribuim acestui cuvânt reprezintă "un punct slab", "defectuos", "criticabil" , o latură sesibila a unui: proces, sistem, acțiune etc. Fiecare actor are propriile vulnerabilități pe care nu le expune decât în colectivitatea de analiză a riscurilor pe care prin hotărârea luată trebuie să și-l asume.
Privind metaforic, programul defensiv antirachetă, reprezintă creația cuiva care proiectează, îndeplinește și utilizează mijloace contra acțiunilor ostile ale unui adversar, poate fi înfățișată direct ca amenințare dar și sub forma unor pericole, riscuri, provocări.
Sistemul defensiv antirachetă reprezintă un stat sau o alianță care este interesat în a deține propriile mijloace defensive sau de a profita de sistemele de acest tip care nu se află pe propriul teritoriu naitonal.
Într-un cadru al securității definit de conflicte armate prezente , înghețate sau apreciate ca fiind posibile, susțineri ale intereselor militare, "elementul comun al tuturor părților implicate este omul".În ciuda milioanelor de volume care au fost consacrate omului, despre el nu se știe nici până astăzi mare lucru, decât că este dominat, încă de la origini, de doi factori esențiali: teama și timpul
"Teama" reprezintă o stare de neliniște și de tulburare provocată de un pericol care amenință, de un rău care ți se poate întâmpla
Întotdeauna teama este mai mare decât puterea de a o întrece. Teama crează o stare de incertitudine, care se dezvoltă la nivelul indivizilor, comunităților și al condiției de decizie, inclusiv la cei depinzând statului/alianțelor provocând din direcția acestora, un contraatac ineficient, , păstrându-i în zona ipotezelor și a ezitărilor.
1.2 Considerații privind spațiul de interes strategic al Romaniei
Teoria spațiului este o constantă a întregii tradiții geopolitice, de la pionierii geopoliticii Ratzel și Haushofer, continuând cu “heartland-ul” lui Mackinder, care se profila ca o realitate a lumii postbelice și până la abordările contemporane ca “homeland security” sau Politica de Vecinatate a Uniunii Europene.
În acest context, analiza strategică a spațiului în raport cu schimbările din mediul de securitate este în opinia noastră o necesitate permanentă.
Abordările tradiționale plasează spațiul de interes strategic, în principal, în teritoriul geografic al actorului, dar și zona din proximitatea acestuia. Globalizarea a erodat granițele, actorii non statali și internaționali au început să își proiecteze interesele în afară și au lansat diverse instrumente externe destinate protecției intereselor proprii.
În consecință, în opinia noastră, spațiul de interes nu reprezintă exclusiv teritoriul național sau zona proximă, ci am defini spațiul de interes strategic ca fiind aria geografică unde un actor al relațiilor internaționale își proiectează obiectivele și interesele strategice și care, prin situația geopolitică specifică la un moment istoric dat, are impact asupra securității multidimensionale a actorului respectiv. Argumentarea nostră este susținută și de afirmațiile lui Zbigniew Brzezinski, care susținea că: „Jucători geostrategici activi sunt acele state care au capacitatea și voința națională de a-și exercita puterea și influența dincolo de propriile granițe în vederea schimbării actualei situații geopolitice într-o măsură care afectează interesele Americii”. Subiectul ce trebuie securizat nu este delimitat de granițele naționale, iar procesul de realizare a securității nu ține cont de acest perimetru.
Considerăm că spațiul de interes strategic al României, în calitate de membru NATO și al UE, poate fi definit prin prisma obiectivelor si intereselor strategice pe care statul român le proiectează în mediul internațional și a amenințărilor și riscurilor securitare ce decurg, inclusiv din calitatea de membru al celor două organizații internaționale. El poate căpăta următoarele dimensiuni:
Zona de interes strategic intern, care are ca element de analiză securitatea societală, amenințările și vulnerabilitățile interne. Referindu-se la acest aspect, analistul militar american Robert D. Steele aprecia că „prima sarcină a guvernului este să asigure securitatea cetățenilor săi.” În același timp, stabilitatea internă a statului constituie un factor esențial pentru capacitatea sa de acțiune în mediul internațional și, mai mult, securitatea internă este un factor determinant al calității securității regionale.
Zona de interes strategic proximă, este definită de jocul geopolitic pentru care România manifestă vocație, care prin caracteristicile de referință ale mediului de securitate specific are influență asupra securității naționale a României în mod nemijlocit. În termeni geografici, în opinia noastră acest spațiu ar cuprinde regiunea extinsă a Mării Negre, de până la Marea Caspică, spațiul European, Rusia, Orientul Mijlociu și nordul Africii. Adiacența spațiului românesc la trei din cele patru mari culoare strategice europene, corelată cu apartenența sa și UE, permite României să contribuie substanțial la controlul strategic al situației din zonă, la prevenirea amenințărilor asimetrice și a conflictelor majore, precum și la protejarea și promovarea intereselor europene și euro-atlantice.
1.3. Amenințări, vulnerabilități și riscuri în spațiul de interes strategic al României
Aparatul de analiză științifică folosit în realizarea studiilor de securitate include o largă gamă de concepte: vulnerabilitate, risc, pericol, amenințare, insecuritate, criză etc. De aceea considerăm absolut necesară o analiză și o interpretare coerentă atât a conceptelor, cât și a instrumentelor prin care se pot identifica amenințările, vulnerabilitățile și riscurile la adresa securității, ce apar în spațiile interne, regionale sau globale.
Există tendința de a trata aceste probleme în mod general, încât rareori mai putem discerne între riscuri și amenințări sau între vulnerabilități și capacitatea actorului de a reacționa la acestea.
Definirea acestor elemente, care dau consistență politicilor de securitate, este esențială, în opinia noastră, deoarece ele devin instrumente cu valoare practică în domeniul securității.
Din perspectiva noastră, o amenințare la adresa securității se constituie dintr-un factor material/imaterial,un proces sau fenomen natural care este asociat cu voința și capacitatea unui individ/grup/stat de a afecta integritatea fizică și interesele unui alt individ, grup, sau a sistemului (politic, social, economic, ecologic, financiar, energetic etc.) din care el face parte.
Este un binom: factor de distrugere – voință acestuia de a efecta fizic, funcțional sau strucutral un individ,sistem etc., și nu are relevanță decât în raport cu vulnerabilitatea „țintei”.
Apreciem că vulnerabilitatea poate fi definită ca „fiind un raport dintre atracția ce o exercită o posibilă țintă pentru un potențial agresor și capacitatea acesteia de a lua contramăsurile necesare sau nivelul de ripostă pe care ținta o poate da”.
Vulnerabilitățile sunt condiții determinate de factori și procese fizice, sociale, economice sau ambientale care cresc susceptibilitatea unei comunități la impactul dezastrelor.
Amenințările interne și externe, vulnerabilitățile interne, coroborate adesea cu capabilitățile disponibile fixează statutul unui actor în ierarhia sistemului internațional. Chiar și problemele de guvernare pe care le are un stat (ex. slaba performanță administrativă, lipsa de coeziune și convergență internă) constituie surse potențiale de vulnerabilitate.
În analiza de securitate, riscul poate să fie rezultatul unui raport între forța cu care o amenințare se manifestă pentru a exploata o vulnerabilitate și capacitatea țintei de a reacționa înmulțit cu impactul produs de consecințele ce pot apărea. Cunoașterea gradului de risc în care societatea contemporană ființează și acționează a devenit o condiție a modernității.
O analiză succintă a documentelor programatice ce reglementează securitatea națională relevă faptul că autoritățile naționale sunt preocupate, în egală măsură, atât de configurarea mediului de securitate, cât și de politicile de securitate al căror scop este prevenirea și contracararea vulnerabilităților, riscurilor, pericolelor și amenințărilor.
Această analiză considerăm că trebuie să aibă ca punct inițial, identificarea cauzelor care generează aceste amenințări și vulnerabilități, care, în funcție de natura lor, sunt:
probleme de natură politică:
competiția între marile puteri pentru redefinirea sferelor de influență;
existența unui mediu politic instabil și sensibil, care determină diminuarea autorității statale și proliferarea unor fenomene specifice crimei organizate;
implicarea unor personalități politice și militare în activități ilegale;
amplificarea și generalizarea corupției.
probleme de securitate:
persistența unor stări tensionate latente, determinate de mișcări separatiste sau dispute teritoriale;
incapacitatea multor state de a-și securiza eficient frontierele, permițând astfel proliferarea rețelelor de trafic ilegal;
existența unei cantități impresionante de armament deținut ilegal.
3. probleme economice și sociale
existența decalajelor între state, ca urmare a crizelor economice, a reformelor, a privatizărilor cu implicații politice și a liberalizării prețurilor;
scăderea nivelului de trai al populației;
diferențele culturale;
crizele identitare;
emigrația în masă, ca rezultat al situației conflictuale interne și externe.
În acest context, disocierea netă dintre amenințările și vulnerabilitățile mediului intern și cel internațional este tot mai greu de făcut. Accentuarea interdependențelor multiple între state determină potențarea și accentuarea amenințărilor și vulnerabilităților, determinând actorii politici la o permanentă evaluare a riscurilor și la căutarea soluțiilor și instrumentelor pentru diminuarea acestora. În contrast cu amenințarea vizibilă din timpul războiului rece, niciuna dintre noile amenințări nu este pur militară; și nici nu se poate face față oricăreia dintre ele prin mijloace pur militare. Fiecare amenințare necesită o combinație/un mix de instrumente.
Amenințările “hard”au trecut în planul doi, inclusiv cele referitoare la terorismul internațional (deși nu este abandonat), confruntarea pentru resurse și căile de acces la ele revine în prim plan. Imposibilitatea cunoașterii cu certitudine evenimentele viitoare, conduce la ideea că ceea ce la un anumit moment reprezintă o stare potențială în anumite condiții, poate deveni efectivă.
Amenințările în spațiul strategic intern
Analiza amenințărilor propagate în mediul strategic intern, pornind de la calitatea României de membru NATO și al Uniunii Europene conduce la abordarea acestora din perspective a două coordinate: o coordonată a amenințărilor comune derivate din calitatea de membru al Uniunii Europene iar pe de altă parte un set de amenințări specifice, care derivă din condițiile politice, economice și sociale existente pe teritoriul Romaniei.
Amenințările comune europene, așa cum sunt stipulate în Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, au un impact transfrontalier asupra securității și siguranței pe întreg teritoriul UE.
Se pot identifica, un număr semnificativ de amenințări comune:
– terorismul, sub toate formele sale,prin dimensiunea sa globală, consecințele sale devastatoare, capacitatea sa de a recruta prin intermediul radicalizării și al difuzării propagandei pe internet și diferitele sale mijloace de finanțare reprezintă o amenințare semnificativă;
Alături de acestea, amenințările ce derivă din condițiile specifice statului român ar putea fi sintetizate astfel:
– persistența problemelor de natură economico financiară și socială;
– accentuarea fenomenelor de corupție și de administrare deficitară a bunurilor publice care favorizează economia subterană;
– menținerea sau apariția unor surse și cauze de potențiale conflicte sociale de o mai mică sau mai mare intensitate;
– slăbiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate pentru aderarea la NATO și UE;
– acțiuni ce pot afecta siguranța sistemelor de transport intern sau internațional pe teritoriul României;
– acțiuni ce pot incita la extremism, xenofobie, intoleranță sau separatism
– posibilitatea producerii unor dezastre ecologice.
Vulnerabilitățile aferente spatiului intern de interes, constau în principal în:
– reacțiile ineficiente ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de criminalitate economică și a situațiilor de perturbare a ordinii și siguranței cetățeanului, fenomene cu impact asupra securității societale, asupra coeziunii și solidarității sociale;
– proasta guvernare și disfuncționalități grave în relaționarea între instituțiile statului;
– menținerea unor disparități de dezvoltare între regiunile țării;
– lipsa unei culturi de securitate și deficiențe în gestionarea documentelor clasificate;
– capacitate de reacție scăzută a forțelor armate, generată de subfinanțare.
– menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii și infrastructurii informaționale;
– emigrarea specialiștilor din domeniile de vârf.
Amenințările în zona de interes strategic proximă/regională
Abordând zona de interes proxim, considerăm că principala vulnerabilitate o constituie de diferențele dintre țările ce o compun. Este vorba aici nu numai despre varietatea culturală și politică, ci, mai ales, despre stadiile diferite de dezvoltare în care se află țările din spațiul analizat.
Analiza conflictelor și stărilor tensionate evidențiază faptul că majoritatea au premise istorice aproape comune, la care se adaugă faptul că aproape întreaga zonă se confruntă cu mari probleme de natură economică, politică și socială, determinate de criza economică mondială, pe de o parte, dar și de procesul de integrare sau tranziție prin care trec anumite state.
Din această perspectivă apreciem că principalele amenințări care se propagă în spațiul analizat, pot fi sintetizate astfel:
tranzitul elementelor teroriste și ale crimei organizate către Europa Centrală și de Vest prin regiunea Mării Negre și Balcani;
fluxurile migratorii masive dinspre Asia și Africa spre Europa Centrală și de Vest;
vecinătatea uneia dintre cele mai instabile regiuni ale lumii: Orientul Mijlociu;
persistența tensiunilor și conflictelor din Caucaz și Balcani;
existența unor relații de neîncredere istorică între țările regiunii (de exemplu, între Grecia și Turcia);
existența presiunilor islamice asupra unor țări ale regiunii: Turcia;Țările din nordul Africii;
lipsa compatibilității dintre soluțiile militare și cele civile pentru rezolvarea unor conflicte deja existente, cum ar fi cel din nordul Caucazului, în care, logica militară cere ca civilii să fie tratați ca inamici, în timp ce dreptul internațional condamnă această abordare;
absența instrumentelor de legislație internațională recunoscute de către toate statele din regiune necesare rezolvării pașnice a cererilor de autonomie sau suveranitate ale minorităților etnice locale;
dorința Rusiei de a reface ordinea hegemonică anterioară sfârșitului Războiului Rece;
tradiționala luptă pentru poziția de lider în Marea Neagră între Turcia și Rusia;
jocurile de interese și presiunile asupra Republicii Moldova și asupra malului nord-vestic al Mării Negre;
agresiunile economico- financiare
dezinteresul față de degradarea mediului, cauzată de industrializarea excesivă a fostelor țări comuniste.
Vulnerabilitățile care se nasc din această situație constau în principal în:
lipsa unui cadru juridic coerent necesar combaterii fenomenului corupției;
lipsa unui cadru juridic coerent referitor la combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și de ființe umane;
existența, în regiune, a unor țări care nu și-au definitivat opțiunile vis-à-vis de integrarea europeană și euroatlantică (o parte importantă a oficialilor din Ucraina și Republica Moldova au făcut declarații împotriva potențialei aderări la organizațiile europene și euroatlantice);
existența concomitentă a unor jocuri de interese ce urmăresc instaurarea hegemoniei Rusiei în regiune și a tendințelor de integrare europeană și euroatlantică a statelor de aici;
dependența țărilor din regiune de resursele energetice ale Federației Ruse.
apartenența majorității țărilor din regiune la blocul comunist, a cărui prăbușire le-a aruncat într-un „vid” geostrategic, din care au încercat să iasă prin inițierea unui proces dificil de tranziție atât la nivel intern, cât și la nivel extern;
nefinalizarea acestui proces în nici unul dintre domeniile vieții societății (economic, politic, social). Analizele economice demonstrează că, cel puțin în partea de est a zonei Mării Negre și Balcani, calitatea vieții locuitorilor este cu multsub nivelul atins în timpul existenței Uniunii Sovietice;
În aceste condiții există ricul producerii unor evenimente cu impact asupra securității regionale:
conflicte între Rusia și fostele state sovietice asupra unor chestiuni etnice teritoriale sau legate de resurse, în special în Kazakstan, exemplul Georgiei este edificator în acest sens;
conflict între Iran, Azerbaijan și Turkmenistan asupra unor probleme etnice, de tipul implicării iraniene în afacerile internaționale azere;
potențialitatea ca regiunea Mării Negre și Balcani să devină o țintă pentru terorismul intern și internațional din cauza conflictelor interne provocate de tendințele separatiste și naționaliste (surse ale terorismului), de lipsa tradiției democratice a transferului puterii în unele țări ale regiunii și de acumulările masive de armament, moștenite din perioada Războiului Rece;
apariția unei diviziuni între civilizații, cauzată de participarea țărilor din regiune la lupta împotriva terorismului;
eșecul proiectelor occidentale ce urmăresc relaționarea resurselor energetice caspice și central asiatice cu piețele europene, ca urmare a creșterii gradului de instabilitate în regiune;
accentuarea problemei securitare in Orientul Mijlociu (cazul Siria și Iran)
desfășurarea simultană de conflicte în Orientul Apropiat, Balcani și în Caucaz
neintegrarea europeană și euroatlantică a unor țări din regiune din cauza eșecului în adoptarea standardelor impuse de organizațiile internaționale care au inițiat aceste procese sau dilemelor de politică externă a acestora (a se vedea cazul Ucrainei);
Vulnerabilitățile și amenințările serioase la adresa statelor membre ale UE, implicit a Romaniei, sunt adesea asociate, așa cum se poate vedea și în Strategie de Securitate a Uniunii Europene, cu mediul regional de securitate în regiunile limitrofe Europei (Orientul Mijlociu, Caucaz, Africa și Asia Centrală), fie că statele din aceste regiuni pot fi surse ale acestor amenințări, fie că pot fi placă turnantă a fluxurilor transfrontaliere ce amenință securitatea europeană. Sunt menționate principalele amenințări, în funcție de modul în care au fost percepute de cetățenii europeni,
terorismul internațional, care și-a stabilit deja potențiale ținte în cadrul statelor europene și care este legat indisolubil de fundamentalismul religios violent;
proliferarea armelor de distrugere în masă (WMD – weapons of mass destruction), ca urmare a potențialei curse a înarmărilor în unele regiuni, cazul Orientului Mijlociu (am adăuga aici noțiunea de complexe de securitate regională!)
statele eșuate și crima organizată; cele două sintagme, care merită analizate, deoarece de multe ori slăbiciunea unor state este exploatată de grupări criminale cu impact transfontalier (vezi cazul fluxului ilicit de droguri și emigranți care atinge Europa de Vest, prin Balcani, Europa de Est și Asia Centrală).
Strategia Comisiei privitoare la vecinătatea Europei lărgite pare să indice faptul că liderii europeni doresc un rol global sporit, ceea ce în opinia noastră determină abordarea zonelor de interes strategic îndepărtate. Amenințările și vulnerabilitățile sunt aceleași, dacă pornim de la considerentul că într-o eră a globalizării, amenințările îndepărtate pot căpăta valoare de aceeași măsură cu cele apropiate.
Există pericolul ca, în timp ce unele state își consolidează democrația, altele să fie gestionate deficitar, astfel încât fie s-au fărâmițat, fie au fost fărâmițate sau au fost marginalizate sub presiunea externă a integrării europene și euroatlantice.
Pe de altă parte, mediul internațional a suferit schimbări fundamentale în epoca postrăzboi rece, nu putem trece cu vederea faptul că „ trăim încă într-o lume a statelor-națiune” și statului îi revine rezolvarea problemelor ce vizează însăși existența societății.
Pornind de la securitatea individului uman și trecând apoi la cea a grupurilor, putem afirma că fiecare nivel de realizare a acestei stări este important pentru cel superior.
Securitatea regională o influențează direct pe cea globală, determinând organizațiile și instituțiile internaționale să adopte politici de stabilizare, dezvoltare și securizare a regiunii respective. Procesul se desfășoară, așadar, în ambele sensuri: național – regional – global -regional – național.
1.4 Amenințarea cu mijloacele de distrugere în masă- principalul pericol pentru securitatea internațională
Se fac încercări continue pentru dezarmare, controlul armamentelor și neproliferare, prin care se urmărește:
dezarmarea- reperzintă ansamblu de măsuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor și a forțelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masă.
controlul armamentelor- reprezintă deciziile responsabile a nivelurilor de muniție în cadrul unor restrângeri cantitative și calitative menționate în anumite înțelegeri.
neproliferarea- faptul de a nu prolifera, de a nu răspândi arme nucleare
-fapte de interzicere sau primire condiționată a intrării unor actori la tehnologiile cu dubla întrebuințare.
Tratatele, acordurile și convențiile de control al armamentelor este un mod destul de eficace pentru echivalarea unor "disperări" după înarmare și cu consecințe serioase la adresa securității și intereselor de menținere a păcii.
La începutul anilor 1920, la nivelul comunității globale au fost primite un număr de acorduri multilaterale în domeniul controlului armamentelor, dezarmării și neproliferării. În momentul de față, poziția reglementărilor care sunt în vigoare:
1. Protocolul de la Geneva- Adoptat la 17 iunie 1925 și la data de 8 februarie 1928 a intrat în vigoare, Protocolul de la Geneva interzice folosirea în război a gazelor otrăvitoare, asfixiante sau a altor mijloace bacteriologice de luptă.
2. Tratatul asupra Antarcticii- Adoptat la 1 decembrie 1959 și la data de 23 iunie 1961 a intrat în vigoare – prevedea protecția mediului antarctic și a ecosistemelor supuse și asociate prin folosirea acestora în cauze pașnice.
3. Tratatul care interzice testele cu arme nucleare în atmostera, sub apă sau în spațiul cosmic. (PTBT) Adoptat la 5 august 1963 și pe data 10 octombrie 1963 a intrat în vigoare.
4. Tratatul privind regulile care conduc acțiunile statelor în domeniul explorării spațiului cosmic, a corpurilor cerești și a Lunii. Adoptat la 19 decembrie 1966 și pe data de 10 octombrie 1967a intrat în vigoare.
5. Tratatul de neproliferare a armamentelor nucleare. Adoptat la 12 iunie 1968 și la 5 martie 1970 intrat în vigoare.
6. Tratatul privitor la interzicerea fixării armelor nucleare sau a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor, oceanelor sau în subsolul acestora (T. Seabed) Adoptat la 7 decembrie 1970 și la data de 18 mai 1972 intrat în vigoare.
7. Convenția care interzicea evoluarea, construirea și stocarea armelor bacteriologice și cu toxine, distrugerea acestora. (BTWC) Adoptată la data de 16 decembrie 1971 și la data de 26 martie 1975 a intrat în vigoare.
8. Convenția care interzicea oricărei aplicări, în scopul militar, a metodelor de prelucrare a mediului (C. Enmod). Adoptată la data de 10 decembrie 1976, și la data de 5 octombrie 1978 intră în vigoare.
9. Convenția care asigură protejarea fizică a materialelor nucleare (CCPNM). Adoptată la data de 16 octombrie 1979 și intră în vigoare la data de 8 februarie 1987. La data de 8 iulie 2005 a fost amendată.
10. Convenția care oprește sau limitează utilizarea unor anumite genuri de arme , care ar putea fi judecate ca producând consecințe traumatice excesive și care ar putea lovi fără discriminare (CCW); Adoptată la 10 octombrie și care intră în vigoare la data de 2 decembrie 1983.
11. Convenția care interzice evoluarea, construirea, stocarea și utilizarea armelor chimice și anihilarea acestora (CWC); Adoptată la 3 septembrie 1992 și care la data de 29 aprilie 1997 intră în vigoare.
12. Tratatul de interzicere totală a experimentelor nucleare (CTBT); Adoptat la data de 10 septembrie 1996 și care încă nu a intrat în vigoare.
13. Convenția care interzicea, utilizarea, stocarea și mutarea minelor antipersonal și devestarea acestora (C. APM);Adoptată la 18 septembrie 1997 și care pe data de 1 martie 1999 a intrat în vigoare.
14. Convenția munițiilor cu dispersie (CCM); Adoptată la 30 mai 2008 și care a intrat în vigoare la data de 1 august 2010.
15. Tratatul privitor la forțele armate convenționale în Europa (T. CFE). Adoptat la data de 19 noiembrie 1990 și care a intrat în vigoare la data de 9 noiembrie 1992. Acestui tratat se mai adaugă și Actul final al negocierilor privind efectivele forțelor armate convenționale în Europa (A. CFE-1A)- a fost adoptat la 10 iulie 1992 și a intrat în vigoare la data de 9 noiembrie 1992 și Acordul privitor la adaptarea Tratatului CFE (CFE-II) care a fost adoptat la data de 19 noiembrie 1999 și care în prezent nu a intrat în vigoare.
Organizația Națiunilor Unite a creat programul pentru înștiințarea, stoparea și eradicarea traficului ilicit de arme de calibru mic și armament ușor (a fost adoptat la data de 20 iulie 2001), la data de 28 aprilie 2004 a fost adoptată Rezoluția Consiliului de Securitate ONU nr. 1.540-neproliferarea armelor de distrugere în masă.
John F. Kennedy declară în anul 1961 în timp ce deținea funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii: "Omenirea trebuie să înceteze războaiele, altfel războaiele vor distruge omenirea".
Observăm că omenirea nu a ascultat sfatul președintelui american și după 50 de ani încă este extrem de agresivă, iar încercările de pace sunt constant subminate de crize, tensiuni și războaie. Prim-planul a fost ținut aproape continu de conflicte militare sub anumite forme, încât "răgazul" de pace poate fi considerat o excepție.
În ciuda "strigării" la pace și dezarmare anumitor organizații internaționale sau grupări neguvernamentale, unele țări persistă să susțină financiar anumite producții militare, care de multe ori, întrec limita de apărare. Într-un top 100 cei mai mari importatori de muniție din perioada 2002-2009, pe primele locuri se află țări din regiunea Caucazului de Sud, Orientului Mijlociu sau Asiei Centrale:
Emiratele Arabe Unite- 8.668 mld. dolari- ocupă poziția 5.
Israelul- 5.357 mld. dolari- ocupă poziția 6.
Turcia- 4.898 mld. doalri- ocupă poziția 8.
Egipt-4.427 mdl. dolari-ocupă poziția 12.
Arabia Saudita- 3.013 mld. dolari- ocupă poziția 19.
Iran- 1.911 mld. dolari-ocupă poziția 27.
Irak- 1.446 mld. dolari- ocupă poziția 30.
Iordania-1.172 mld. dolari-ocupă poziția 34.
Siria- 0.624 mld. dolari-ocupă poziția 47.
Azerbaidjan- 0.604 mld. dolari-ocupă poziția 49.
Georgia- 0.552 mld. dolari-ocupă poziția 54.
Kuweit- 0.383 mld. dolari- ocupă poziția 64.
Kazahstan- 0.307 mld. dolari- ocupă poziția 65.
Armenia- 0.145 mld. dolari- ocupă poziția 82.
Turkmenistan- 0.095 mld. dolari-ocupă poziția 89.
Conform specialiștilor Centrului pentru Informații de Apărare, analiza statistică anuală realizată indică că, în anul 2009, pe manapond se desfășurau 14 conflicte importante și erau prezente 22 de "puncte fierbinți" unde ar fi existat posibilitatea de a izbucni războaie. Perioada 2001-2009 reprezintă campania împotriva terorismului internațional, pe plan global s-au desfășurat 32 de conflcite armate substanțiale(conflicte interne, lovituri de stat, revendicări teritoriale, lupte pentru autonomie și independență, conflicte de natură etnico-religioasa sau ideologică, etc)
1.5 Rachetele balistice – principalul mijloc de întrebuințare a mijloacelor de distrugere în masă
Rachetele balistice "Reprezintă acea categorie de rachete care, odată ce combustibilul destinat propulsării este consumat după lansare, se deplasează inerțial, sub influența forței de gravitație și a rezistenței aerului", chiar la marginea superioară a atmosferei. O rachetă balistică poate fi lansată de pe pământ, de pe submarine sau nave, de pe anumite platforme mobile sau dintr-un avion. Eficiența unor astfel de rachete balistice este dată de relația dintre trei factori principali: raza de acțiune, precizia, dimensiunea și tipul de focos.
Se apreciază că "raza de acțiune" este direct proporțională cu viteza atinsă de rachetă atunci când cantitatea de combustibil ce o propulsează a fost consumată în întregime. Viteza rachetelor balistice depășește de cele mai multe ori viteza pe care avioanele sau rachetele de croazieră o ating. "De exemplu, o rachetă balistică cu raza de acțiune de 500 km va avea o viteză inerțială de aproximativ 2,2 km/sec, în timp ce o astfeld e rachetă cu rază de 100 ori mai mare va avea o viteză de aproximativ 5,7 km/sec"
Viteza unei rachete balistice este caracterizată de factori precum energia produsă de combustibilul ce o proiectează, greutatea pe care focusul o are, sistemul de ghidare și posibilitatea de a detașa încărcătura moartă reprezentată de părțile fuzelajului ce au ajutat la arderea combustibilului.
Rachetele balistice se împart în două categori principale: cu o singură treaptă și cu mai multe trepte. Rachetele cu o singură treaptă sunt reprezentate de V-2 sau Scud, dețin un singur nivel(treaptă) ce conțin atât combustibilul cât și focosul, ambele vor fi incluse într-o singură rachetă. Rachetele cu mai multe trepte se pot alcătui în mai multe niveluri ce dețin combustibilul consumat, însă doar partea cu focosul vă atinge ținta.
Raza de acțiune a rachetelor balistice se clasifică astfel:
rachetele balistice de luptă cu rază scurtă de acțiune (Battlefield Short Range Ballistic Missile- BSRBM)- raza de acțiune fiind sub 150 kilometri.
rachete balistice cu rază scurtă de acțiune (Short Range Ballistic Missile- SRBM), raza de acțiune fiind între 150 kilometri și 1.000 kilometri.
rachetele balistice cu rază medie de acțiune (Medium Range Ballistic Missile- MRBM), raza de acțiune fiind între 1.000 kilometri și 2.750 kilometri.
rachetele balistice cu rază intermediară (Intermediate Range Ballistic Missile- IRBM) cu raza de acțiune între 2.750 kilometri și 5.000 kilometri.
rachete balistice intercontinentale (Intercontinental Ballistic Missile- ICBM), cu raza de acțiune de peste 5.000 kilometri, dar numai cu sisteme terestre de lansare.
rachetele balistice cu lansare de pe submarin (Submarine Launched Ballistic Missiles- SLBM), denumite astfel după modalitatea de lansare și nu după raza de acțiune. Raza de acțiune depășește 5.000 kilometri.
La fel ca și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rachetele balistice moderne se constituiau pe un sistem german V-2, folosit împotriva Marii Britanii. În acea vremea focosul utiliza explozibil convențional (aproximativ o tonă de TNT), iar volumul de distrugere pe care o avea racheta era redusă. În zilele noastre, dezvoltarea tehnologică care a ajuns la un nivel foarte ridicat a permis dotarea rachetelor balistice cu focoase nucleare sau alte arme de distrigere în masă, capacitatea aestora de a provoca haos fiind mult mai mare.
Precizia rachetelor balistice ilustrează un subiect discutabil deoarece în foarte mare măsură depinde de sistemul de comandă și dirijare. În principal sistemele computerizate avansate ca cele americane sau rusești dețin o precizie destul de bună, însă majoritatea rachetelor balistice sunt nesigure din punct de vedere al preciziei, iar din acest motiv sunt direcționate către ținte mai mari, precum orașele, zonele inamice care dețin arme de distrugere în masă.
"Focoasele pot fi unice sau multiple și pot fi echipate cu explozibili convenționali sau arme nucleare, chimice sau bilogice. În fuctie de aceste variante, pot fi prognozate și distrugerile pe care le pot provoca respectivele rachete balistice."
În intervalul 2002-2005, pe întreg globul pământesc, au fost înregistrate 32 de țări care dețineau rachete balistice a căror rază de acțiune era cuprinsă între 150 kilometri și peste 5.000 kilometri. Multe state care au depins de Tratat de la Varșovia dețin rachete balistice, însă fără să fie luate în calcul și rachetele balistice mai vechi, de tipul Scud.
1.6 România- factor de stabilitate la flancul estic al NATO. Necesități securitare pentru Romania in actualul context internațional
România, ca stat riveran, membru al NATO si UE se situează la extremitatea estică a acestor organizații și nu este suficient de clar cât timp se va afla în această situație. Extinderea ulterioară a celor două organizații constituie o problemă de viitor îndepărtat, aflată în dezbatere, în timp ce, la rândul său, spațiul de la est de România se găsește în plin proces de reașezare geopolitică și geostrategică, încă insuficient de clarificat, cu tendințe divergente.
Conform poziției statuate în Carta albă a securității și apărării naționale, România dorește să contribuie la translatarea rezultatelor pozitive ale cooperării multinaționale din sud-estul Europei spre zona Mării Negre și a Caucazului, regiune care reprezintă o sursă de riscuri la adresa securității europene. Politica de securitate a României vizează conectarea sud-estului Europei, zonei Mării Negre, Caucazului și Mediteranei într-o abordare unitară, din perspectiva existenței unor riscuri și oportunități comune acestora. Poziția geostrategică a României este valorificată în planul asigurării stabilității, dezvoltării economice, promovării intereselor de infrastructură transcontinentală, asigurării securității rutelor energetice și de transport. De asemenea, România se aliniază politicilor NATO și UE de sprijinire a democratizării și oferire de asistență de securitate statelor din regiune. Proiectarea stabilității în spațiile adiacente Mării Negre se va realiza în congruență cu politicile NATO și UE în regiune.
Apreciată drept actor important al regiunii, România, membru al NATO, a demonstrat, prin acțiunile sale, că se poate constitui într-un pilon solid de stabilitate. Obiectivele și direcțiile de acțiune urmărite de țara noastră sunt de natură să confere substanță profilului contribuției noastre , de aliat responsabil în plan global și regional, ancorat spațiului central-european, catalizator al politicilor de cooperare în sud-estul Europei și punte de legătură către zona Mării Negre și Caucazului. România acționează pentru dezvoltarea cooperării în cadrul Inițiativei NATO pentru Sud-Estul Europei, unde, pe timpul deținerii președinției forumului consultativ pe probleme de securitate, în 2002, s-a demarat proiectul de studiu comparativ al strategiilor de securitate națională (SEESTUDY), coordonat de România, și s-a elaborat Compendiul de măsuri antiterorism (SEEMAG).
O serie de probleme politice, economice și de securitate au putut beneficia de o abordare eficientă în cadrul unor mecanisme viabile de cooperare la nivel global, european, regional și subregional. În acest sens, România și-a manifestat inițiativa și acțiunea, în general, în cadrul proceselor de cooperare regională din Europa de Sud-Est, dintre care reamintim:
– Procesul de cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP);
– Pactul de stabilitate în Europa de Sud-Est și Inițiativa de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI);
– Procesul Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM);
– Inițiativa de apărare a frontierelor –Border Defense Initiative (BDI).
România este parte a Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, unde, în spiritul prevederilor acestui pact, facilitează aplicarea unui nou model de cooperare cu vecinii săi. În cadrul problematicii de securitate, a cărei co-președinție a deținut-o în 2002, țara noastră a inițiat următoarele proiecte:
-finanțarea Centrului SECI pentru combaterea crimei organizate și suplimentarea atribuțiilor acestuia cu problematica armelor mici;
-înființarea unui centru regional pentru prevenirea conflictelor și managementul crizelor;
-elaborarea unui document comun privind evaluarea riscurilor de securitate pentru Europa de Sud-Est (SEECAP), document inclus ulterior în Inițiativa NATO pentru sud-estul Europei.
După evenimentele din Statele Unite de la 11 septembrie 2001, România a propus valorificarea Centrului SECI de în campania antiteroristă, în acest sens fiind creat un grup de lucru specializat pe acestă problematică, în 2003. Sub auspiciile SEDM, România este parte a Forței Multinaționale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE) și găzduiește comandamentul SEEBRIG, începând cu anul 2003, pentru o perioadă de 4 ani. Sub egida SEDM, și coordonarea grupului de lucru pe probleme de sprijin militar pentru neproliferarea armelor de distrugere în masă – CBSC- , România și Bulgaria au pregătit un exercițiu de management al crizelor la scară mare, BLACK SEA GUARD, ce urmează a se desfășura în acest an.
Din punct de vedere militar, pe lângă participarea la brigada multinațională SEEBRIG, România trimite regulat forțe la exercițiile și activitățile Forței Mării Negre – BLACKSEAFOR. De asemenea, țara noastră participă la diverse forme de cooperare economică și de stabilitate regională, din care menționăm aici „trilateralele”: România – Bulgaria -Grecia, România – Bulgaria-Turcia și România – Moldova – Ucraina.
Capitolul 2. Sistemul de apărare antirachetă – o necesitate pentru protejarea flancului estic al NATO
2.1 Defensiva antirachetă
Apărarea contra rachetelor balistice înfățișază metoda prin care se realizează și se utilizează mijloace contra acțiunilor ostile ale unui oponent, care reprezintă o amenințare, dar și sub forma ei premergătoare: risc, pericol, provocare și care admite procurarea, producerea de rachete de tip balistic ori de constituente ale acestora, în special de tipul celor nucleare, chimice și bateriologice. Apărarea antirachetă, este reprezentată mai mult de denumirea de scut antirachetă, care este un scut anti-balistic, având scopul de a intercepta rachetele care au o traiectorie balistică.
"Din perspectiva realizării unui scut antirachetă, securitatea se asociază atât statelor și alianțelor statale, cât și populației și structurilor statale instituționale și tehnice care le asigură existența și funcționalitatea, dispuse pe un anumit teritoriu, împotriva oricăror factori care le-ar afecta starea de normalitate." Luând în vedere toate statele, indiferent de mărimea sau de puterea loc economică sau militară, securitatea vizează și locuitorii statelor respective, în totalitate sau pe cei care viețuiesc într-o anumită zonă geografică, dar și țintele de importanță strategică, politice, economice, militare, etc.
Scutul antirachetă a fost construit împotriva rachetelor balistice, pentru a anihila efectele distructive ale acestora, în zona de ciocnire cu țintele vizate. "Se va avea în vedere și cazul interceptării și devastării rachetelor balistice pe traseu, când componente ale acestora ar afecta teritorii, cu populația și obiectivele aferente, ale altor state aflate între locul de lansare și locul de impact cu ținta vizată". Scutul antirachetă admite ca un stat să fie preocupat de a dispune de propriile mijloace de apărare ori de a se folosi de existența celor ce aparțin altor state sau alianțe, desprinse sau nu pe propriul ținut național.
Interesul pentru inventarea, săvârșirea și experimentarea rachetelor împotriva celor balistice a apărut odată cu ivirea acestora. Regulă care a marcat evoluarea acestor sisteme defensive a fost că îndeplinirea lor are sens atâta timp cât valoarea unei rachete antibalistice este mai mic decât al unei rachetei intercontinentale pe care trebuie să o anihileze. Programe de interceptare a rachetelor balistice au fost dezvoltate de către SUA și Rusia atât în zona atmosferică cât și în afara acesteia. Israelul, China, India, Taiwan și Japonia au fost interesate și ele să își dezvolte acest tip de apărare antirachetă. Cu ocazia Summit-ului din 28-29 noiembrie 2010 la Lisabona, lista celor care vor să realizeze o apărare antirachetă a fost închisă de Alianță Nord-Atlantica.
2.2. Amenințări în domeniulu ADM și a rachetelor balistice
2.2.1. Amenințarea iraniană – principala motivație a dezvoltarii apărării antirachetă
Iranul este recunoscut că are un activ interes în curs de dezvoltare, achiziționare și implementare a rachetelor balistice, precum și dezvoltarea unei capacității de lansare spațială. Acest lucru a fost reliefat de mai multe ori începând din 2008. La mijlocul lunii iulie 2008, Iranul a lansat o serie de rachete balistice în timpul exercițiilor militare, inclusiv rachetele de rază medie Shahab-3. La momentul respectiv, un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Iranul "nu a testat noile tehnologi sau capacitățile acestora, ci mai degrabă arderea vechiului echipament într-o încercare de intimidare și presiuni a regiunii. Iranul a anunțat alte rachete și spațiu de testare în august și noiembrie 2008, iar în februarie 2009, Iranul a anunțat că a lansat un satelit pe orbită.
Acest scurt raport încercă să ofere o imagine de ansamblu asupra aspectelor și intențiilor iraniene.
Programul de rachete balistice Iraniene datează de la sfârșitul anilor 1970. Noul guvern iranian s-a angajat într-un program iranian de rachete balistice secret. Mulți consideră că rachetele balistice ale Iranului au început de la mijlocul anilor 1980 în timpul războiului sau prelungit împotriva Irakului, în timpul care Iranul a lansat potrivit relatărilor, mai mult de 600 de rachete balistice. Mulți experți consideră că Iranul a achiziționat un număr de rachete balistice din alte țări și au dezvoltat alte rachete balistice pe piața internă sau în colaborare cu alții. Proliferarea rachetelor balistice iraniene este o problemă de interes internațional. În același timp, a existat o imprecizie asupra tipurilor de rachete balistice pe care Iranul le dezvoltă sau sunt în curs de colaborare cu alte țări sau persoane/grupuri. Acest lucru se datorează faptului că există puțină transparență în programul iranian de rachete balistice, care a condus la un anumit grad de o lipsă de încredere în afirmațiile publice ale Iranului. În cele din urmă, detaliile despre programele de rachete balistice iraniene se clasifică în Statele Unite.
Acest raport oferă o scurtă descriere a ceea ce se discută în mod public cu privire la programul de rachete balistice iranian, rachetele balistice "de croazieră" și rachetele militare. Acest timp de rachete au fost folosite de către Hezbollah împotriva Israelului în 2006. Acest raport analizează Iranul din puctul de vedere al deținerii de rachete balistice cu rază lungă, mai ales dacă acest program ar fi cuplat cu dezvoltarea nucleară Iraniană.
Rachetele balistice cu rază lungă
În mod tradițional, Statele Unite au definit rachetele balistice de rază lungă sau rachete balistice intercontinentale ca fiind capabile de intervale mai mari de 5.500 de km. Până în prezent, cinci țări dețin acest fel de rachete balistice: Statele Unite, Rusia, China, Franța și Marea Britanie, aceste țări dețin și arma nucleară. Se crede că Iranul deține acest timp de rachetă balistică cu rază lungă. În 1999, cumunitatea de informații din SUA a estimat că la un momentdat rachetele cu rază lungă iraniene vor amenința Statele Unite. Acest lucru rămâne oficial, poziția SUA, că "Iranul ar putea testa rachetă balistică de rază lungă în deceniul următor folosind tehnologia și asistență rusă" Evaluările americane, consideră că un sistem de rachete balistice de rază lungă ar trebui să se bazeze pe o tehnologie externă, avansată pe care Coreea de Nord sau Rusia o dețin în prezent. În cele din urmă, se susține că un sistem balistic iranian s-ar putea dezvolta de la un program spațial iranian în care un program de vehicul spațial de lansare ar putea fi transformat într-un program balistic.
Există câteva detalii neclasificate. Mai mult, surse publice non-oficiale reflectă puțin consens tehnic său program cu privire la un program balistic iranian. Unii s-au referit la un program numit Shahab-6 (sau KOSAR în unele cazuri) , probabil derivat din tehnologiile din Coreea de Nord sau din Rusia. Deși Iranul continuă să declare că nu are planuri de a dezvolta un program de rachete balistice, se pare că există considerabile incertitudini pentru a stabili dacă Shahab-6 este un concept de studiu de design actual, sau un program spațial. În luna ianuarie 2004, ministrul apărării iranian a anunțat că Iranul va lansa un satelit în termen de 18 luni. Deși mulți s-au preocupat mai mult de această declarație, o astfel de lansare nu a fost încă produsă.
Rachetele balistice de rază medie
Mulți experți cred că racheta balistică Shahab-3 iraniană, apare uneori ca "Zelzal-3", este un derivat de la rachetă balistică Nord Koreana "No-dong 1". Rachetă balistică Shahab-3 are o rază de 1.000 până la 1.500 de kilometri.
Acest tip de rachetă balistică ar putea atinge ținte potențiale în cea mai mare parte din Orientul Mijlociu. Unii au speculat că Coreea de Nord, Iran și Pakistan au cooperat la un moment dat pentru a dezvolta o rachetă de acest interval și capacitate. Alți observatori au pretins ajutorul rusesc în dezvoltarea acestui tip de rachetă balistică iraniană. Unele rapoarte sugerează că Iranul a implementat deja o serie de rachete balistice cu rază medie. Dintre toate programele de rachete balistice iraniene, se pare că există mai multe informații la dispoziția publicului în termeni relativi despre acest sistem antirachetă.
Gama de versiuni Shahab-3 cu o capacitate mai mare, Shahab-3A, Shahab-3B și Shahab-4 și un BM-25, pot avea o capacitate de 1.500-2.500 de kilometri. Acest tip de rachete balistice ar putea atinge obiective în întreg Orientul Mijlociu, Turcia și spre Europa de sud-est. Unii au raportat că probabil, câteva zeci sau mai multe dintre aceste tipuri de rachete ar putea fi deja în desfășurare și operaționale. În anul 2006, Iranul a anunțat testul cu succes a unui Fajr-3 compatibil cu Shahab-3, deși SUA și analiștii de informații israeliene și-au exprimat sceptcismul relatărilor.
Iranul a declarat că a testat cu succes rachetele balistice cu combustibil solid care au raza de 2.000 kilometri, în noiembrie 2008. La momentrul respectiv, un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că nu poate confrma că lansarea a avut loc, dar că acest lucru a fost în concordanță cu faptul că Iranul continuă programul de dezvoltare a rachetelor balistice care reprezintă o amenințare pentru vecinii Iranului în regiune și dincolo.
Alte rapoarte au apărut, asupra dezvoltării de către Iran a unei rachete balistice cu interval de 4.000-5.000 kilometri, sau chiar un vehicul de lansare spațială derivat din aceste eforturi care unele se referă la Shahab-5.Gradul în care acest efort ar putea fi de fapt în curs de desfășurare, de asemenea, este incert.
Rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune
Se crede că Iranul a desfășurat pe scară largă o serie de teste având în prim plan rachetele balistice cu rază mai mică de 1.00 kilometri. În plus, Iranul este considerat a avea diverse rachete balistice cu rază scurtă de acțiune în curs de dezvoltare, fie pe piața internă sau în diferite grade de cooperare cu țări precum China, Coreea de Nord sau Rusia.
Cu toate acestea, dincolo de aceste speculații, materialele "open-source" nu reflectă un consens peste capacitățile tehnice. Unii cred că Iranul ar fi importat probabil 200 de CSS-8 (sau Tondar-69) din China la sfârșitul anulor 1980, precum și o serie de sisteme de lansare. CSS-8 poate avea o gamă de aproximativ 150 kilometri.
În anii 1990, Iranul și-ar fi dezvoltat o gamă de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune numită Fateh A-110 (aparent menționat ca Meshad sau Zelzal). În funcție de diverse rapoarte, acesta gama s-ar fi putut dezvolta cu implicarea Chinei, Siriei și Koreei de Nord. Această rachetă ar putea avea o autonomie de 200 kilometri și ar fi putut deveni operațională în jurul anului 2004.
Unii cred că Iranul a achiziționat din China câteva duzine de M-11 sau CSS-7 și vehicule de lansare, la mijlocul anilor 1990, deși China a negat acest lucru. M-11 este raportat la o rază de acțiune de 280 kilometri.
Iranul ar putea să aibă, o serie de rachete balistice cu rază de 200-300 de kilometri, care ar putea fi achiziționate din Libia sau Coreea de Nord. Acestea au făcut referire la versiunile SCUD-B sau Shahab-1. Iranul ar putea să aibă,de asemenea, câteva sute de rachete balistice cu rază scurtă cu o gamă de aproximativ 500-700 de kilometri. Acestea au fost denumite uneori ca SCUD-C și Shahab-2. Analiștii și-au exprimat incertitudinea construirii acestor rachete balistice pe cont propriu sau au avut ajutor de la China și Coreea de Nord.
Unele rapoarte asupra rachetelor balistice cu rază scurtă, interval de până la 800 kilometri, care poate fi menționată ca o variantă M-9, DF-15 sau CSS 6.
2.2.2 Terorismul internațional ADM și rachetele balistice
După 11 septembrie 2001, moment care a semnificat începerea luptei antiteroriste, NATO și Rusia și-au dat seama că aveau un dușman comun: terorismul, proliferearea armelor de distrugere în masă, etc. NATO a pus accent pe cooperarea cu Rusia având în vedere poziția Rusiei și experiența sa în domeniile respective, informațiile pe care Rusia le deține, responsabilitatea rezultatelor unui atac terorist și ajutorul militar pentru navele NATO din Mediterană, având în vedere Operațiunea "Active Endeavour".
Amenințarea teroristă nu are graniță, însă posedă cauze, resurse și surse. Terorismul poate deține un caracter local, scopul fiind intimidarea unui stat sau a unei persoane/grup. Însă terorismul poate avea și un caracter global.
Conform declarației lui G. Bush în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite după atentatele din 11 septembrie, terorismul poate atinge orice țară, teroriștii urmăresc să intre în posesia armelor de distrugere în masă, iar dacă vor reuși să le achiziționeze, aceștia le vor folosi, ne referim aici la armelor nucleare, biologice sau chimice.
Umbra terorismului acoperă mult teritoriul și nu ne referim doar la organizațiile sau grupările teroriste. Terorismul poate fi folosit de către un stat împotriva altui stat sau de către o politică împotriva altei politici.
Potrivit site-ului Casei Albe, Rusiei i s-ar putea atribui numele de "sponsor al terorismului" idee care a strâns deja 100 de mii de semnături. În războiul cu Ucraina, Rusia se bazează pe operațiuni sub acoperire care se încadrează definiției "terorism internațional". Cooperativele armate rusești, acționând sub deghizare, în încercarea de a influența politica guvernului ucrainean de intimidare sau de constrângere. Armata rusă încercă să influențeze comportamentul unui guvern prin răpiri, intrarea forțată în clădirile guvernamentale, posturi de poliție sau baze militare ucrainiene. Această activitate s-a desfășurat pe scară largă în ciuda condamnării de către SUA, NATO, UE și ONU.
2.2 Codul de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice-Președinția Română
"Codul de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice (HCoC) enunță principiile conduitei statelor în sensul neproliferării rachetelor balistice și stabilește măsuri de ordin general privind întărirea cooperării internaționale, a transparenței și încrederii între statele participante, aspecte care să contribuie la completarea și întărirea regimurilor juridice multilaterale, regionale și bilaterale în domeniul dezarmării, neproliferării și controlului armamentelor."
În Codul de Conduită pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice de la Haga au subscris 134 de stați din toate regiunile lumii.
La data de 2-3 iunie 2011, la întrunirea plenară de la Viena, Frantă a pasat României "președinția anuală a Codului de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice". România a ocupat această poziția din iunie 2011 până în iunie 2012.
Codul emite concepțiile comportamentului statelor în scopul neproliferaii rachetelor balistice și fixează măsuri de ordin general asupra solidificării colaborării internaționale, a transparenței și sprijinire între statele cooperante, configurații care să ajute la împlinirea și solidificarea regimurilor juridice multilaterale, regionale și bilaterale în sfera dezarmării, neproliferării și controlul armamentelor.
Responsabilitatea politică principală pe care statele care au subscris HCoC o au, este asistarea anuală la schimburile de informații privind politicile, programele și ocupația în domeniu precum și înregistrarea anticipată a lansărilor de rachete balistice.
La data de 25 noiembrie 2002, cu ocazia asistării la reauniunea de la Haga, România a subscris la HCoC. România și-a realizat în mod continu sarcinile de raportare anuală preavazute de Codul de Conduită pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice și a asistat activ la toate operațiunile organizate în cadrul mecanismului.
Codului de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice sub președinția romană este coordonat de către Miniterul Afacerilor Externe, printr-un grup specializat pe tema HCoC, alcătuit din delagați ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și Agenției Spațiale Române.
De când România este președintele HCoC, au subscris la acest Act două state: Republica Congo în iunie 2012 și Singapore în august 2011.
Sub președinția României a avut loc cea de-a doua întrunire informală a "Prietenilor Președintelui HCoC". Chairul HCoC a anunțat participanții cu privire la constituirea unui seminar la București care a avut loc la data de 26-27 aprilie 2012. În cadrul seminarului au debutat conversațiile privitoare la textul următoarei rezoluții de susținere a activităților Codului și a evocat constituierea unui eveniment în luna noiembrie 2012 la New York, care să indice sfârșitul unui deceniu de avansare a Codului de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice.
Pe data de 26-27 aprilie 2012 Ministerul Afacerilor Externe a găzduit Seminarul Internațional "Codul de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice- 10 ani de Cooperare Internațională" . La seminar au fost invitate țările care au subscris Codului, dar și organizațiile internaționale cu caracter pentru securitatea internațională.
Predarea mandatului
La data de 31 mai-1 iunie 2012 cu prilejul celei de-a XI-a reuniuni plenare, România a încredințat Republicii Coreea președinția anuală rotativă a Codului de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice. Președinția Romană a Codului a exprimat o referință de activitate și a sugerat perspectivele evoluării cooperării multilaterale pe acest subiect. Proiectul final al rezoluției Adunării Generale a ONU de susținere a activităților HCoC a fost înaintat de către delegația României, care a fost avansat cu prilejul celei de a 67-a sesiuni a Adunării Generale ONU din 2012. România va susține în continuare decizia de avansare a Codului de Conduită de la Haga pentru Neproliferarea Rachetelor Balistice.
2.3. Programe de apărare antirachetă
2.3.1 Sistemele antirachetă ale Statelor Unite
Ground-Based Midcourse Defense GMD
Aegis Ballistic Missile Defense System
Terminal High-Altitude Area Defense (THAAD)
Boeing YAL-1 Airborne Laser
Programul Patriot PAC-3
Ground-Based Midcourse Defense GMD. Sistemul deține 30 de rachete-interceptori aflate la Fort Greely din Alaska (26 interceptori tereștri) și 4 interceptori la baza aeriană Vandenberg din California. Pentru a aproba acestor sisteme să intercepteze cu succes rachetele în partea mediană a traseului lor, SUA utilizează radare pentru prevenirea timpurie situate în Alaska, California, Groenlanda și Marea Britanie, de asemenea și sisteme radar situate pe bazele navale (crucișătoarele Aegis, distrugătoarele Aegis și radare care efectuează în subbanda X), precum și o dificilă infrastructură de comandă și verificare.
Aegis Ballistic Missile Defense System, sistemul pe care forțele navale americane îl folosesc. Este întemeiat în jurul rachetei SM3. Sistemul reprezintă o dezvoltare a sistemului Aegis mai vechi, iar racheta SM3 este descendenta rachetei antiaeriene SM1. În viitor sistemul va putea fi fixat și la sol. Acest sistem folosește lansatoare de rachete SM3, același gen de rachete care vor fi utilizate și în România.
Terminal High-Altitude Area Defense (THAAD) reprezintă sistem operațional care este evoluat de armata SUA. Acest sistem antirachetă completează un alt sistem antirachetă mai vechi , Patriot, dar există o diferență între cele două, cel din urmă poate intercepta rachete balistice la o altitudine superioară. Reprezintă singurul interceptor care poate anihila rachete balistice cu rază medie și scurtă de acțiune atât interiorul atmosferei terestre cât și în exteriorul acesteia. Acest tip de sistem antirachetă deține componente capabile să intercepteze rachete balistice în toate fazale zborului, începând de la lansarea rachetei balistice, altitudinea maximă la care poate ajunge, cât și în faza în care se îndreaptă spre ținta în coborâre.
Boeing YAL-1 Airborne Laser, acest sistem reprezintă un laser instalat pe un avion Boeing 747, sistemd evoluat de armata americană, aflat în faza experimentală.
Patrior PAC-3, reprezintă o îmbunătățire a rachetei antiaeriene Patriot.
Începând cu anii 1960, URSS a învestit în programele de apărare antirachetă, instalând în anul 1971 un astfel de sistem în jurul Moscovei. În anul 1972 a fost semnat Tratatul Antibalistic (ABM- Anti Ballisti Missile Treaty) între URSS și SUA. Potrivit negocierilor se permitea fiecărei părți, înființarea doar a două sisteme de tip antirachetă, unul în jurul capitalelor și unul destinat să apere o bază de rachete intercontinentale. Dar doi ani mai târziu, superputerile semnează un protocol, prin care numărul scuturilor antirachetă era scăzut de la două la unul, URSS menținându-și scutul antiraccheta din jurul Moscovei, care a fost îmbunătățit și care este operațional și în ziua de astăzi, utilizând rachete antbalistice tip S-300. Experții ruși sunt de părere că scutul antirachetă din jurul Moscovei, este capabil să intercepteze rachete balistice intercontinentale și care ar fi mai dezvoltat decât sistemele americane THAAD și Patriot MM-104, "care sunt proiectate fără a avea focoase, bazându-se pe energia impactului cu ținta, să doboare rachete cu rază scurtă și medie de acțiune".
Rusia deține și sisteme antirachetă S-400 cu rază lungă de acțiune, din care două sisteme de acest tip sunt operaționale de la sfârșitul anului 2010, situate în Orientul Îndepărtat, la granița cu Coreea de Nord.
Prima țară care a reușit implementarea la scară națională a unui sistem antibalistic operațional modern îndreptat impotiva rachetelor cu rază scurtă de acțiune a fost Israelul. Sistemul se numește Arrow. Războiul din Golf a dovedit că rachetele aeriene Patriot au fost eficace împotriva rachetelor Scud, chiar dacă scopul proiectării lor nu a fost pentru îndeplinirea acestor tip de misiuni.
Sistemul antirachetă al Japoniei
După SUA, Japonia a dorit cu nerăbdare implementarea sistemelor de apărare împotriva rachetelor balistice, scopul fiind protejarea teritoriului. Japonia declara că nu va intercepta rachete lansate în direcția SUA. Scutul antirachetă implementat în Japonia viză, îmbunătățirea securității țării în fața Coreei de Nord. Până în 2010 Japonia și-a pus bazele unei apărări antiaeriană cât și antibalistică. Pentru prima dată japonezii și-au implementat intereptoare, la o bază situată la nord de Tokyo, urmând să instaleze în jur de 30 de lansatoare mobile de tipul Patriot Advanced Capability-3- PAC- acest tip fiind capabil să prabusasca rachete în ultima etapă a zborului, în 10 baze militare din toate colțurile țării. Au fost concepute lucrări pentru mutarea și așezarea de interceptoarelor a rachetelor în centrul capitalei, scopul fiind apărarea obiectivelor financiare și politice, cu interceptori care dețin raza de acțiune scurtă, de 20 kilometri.
2.3.2. Apărarea antirachetă a Federației Ruse
Începând cu anii 1960, URSS a învestit în programele de apărare antirachetă, instalând în anul 1971 un astfel de sistem în jurul Moscovei. În anul 1972 a fost semnat Tratatul Antibalistic (ABM- Anti Ballisti Missile Treaty) între URSS și SUA. Potrivit negocierilor se permitea fiecărei părți, înființarea doar a două sisteme de tip antirachetă, unul în jurul capitalelor și unul destinat să apere o bază de rachete intercontinentale. Dar doi ani mai târziu, superputerile semnează un protocol, prin care numărul scuturilor antirachetă era scăzut de la două la unul, URSS menținându-și scutul antiracheta din jurul Moscovei, care a fost îmbunătățit și care este operațional și în ziua de astăzi, utilizând rachete antbalistice tip S-300. Experții ruși sunt de părere că scutul antirachetă din jurul Moscovei, este capabil să intercepteze rachete balistice intercontinentale și care ar fi mai dezvoltat decât sistemele americane THAAD și Patriot MM-104, "care sunt proiectate fără a avea focoase, bazându-se pe energia impactului cu ținta, să doboare rachete cu rază scurtă și medie de acțiune".
Rusia deține și sisteme antirachetă S-400 cu rază lungă de acțiune, din care două sisteme de acest tip sunt operaționale de la sfârșitul anului 2010, situate în Orientul Îndepărtat, la granița cu Coreea de Nord.
Până la sfârșitul anului 2015 Rusia va instala în jurul Moscovei noi sisteme defensive antirachetă. Almaz Antei reprezintă producătorul rus principal de sisteme defensive antirachetă cu rază medie și lungă de acțiune, sistemele S-300 și S-400 sunt cotate ca fiind printre cele mai performante din lume.
Din cauza greutății ridicate Rachetele S-500 nu vor fi cu autopropulsie, ele vor fi tractate. Sistemul antirachetă din jurul Moscovei, nu va proteja doar capitala ci și alte regiuni rusești amenințate. Actualul scut antirachetă al Moscovei A-35 nu a mai fost îmbunătățit din anii '70 din cazua tratatelor antibalistice semnate cu SUA.
În următorii 20 de ani apărarea antirachetă va asigura defensiva prin upgradarea sistemelor Morfeu, Vitiaz, S-400 și S-500. Aceste sisteme rusești se află în curs de evoluare. Igor Asurbeili, șeful corporației Almaz-Antei anunță că următoarea generație de rachete vor fi instalate la bordul avioanelor. Asurbeili spune că defensiva aerospațială se va baza în următorii 20 de ani pe capabilitatea științifică și tehnologică, respectiv pe Morfeu (rază scurtă de acțiune), Vitiaz (rază medie de acțiune), S-500 (antirachetă) și S-400 (rază lungă de acțiune)
Rusia și-a exteriorizat îngrijorarea față de NATO privind scutul antirachetă de ep teritoriul european, relatând că acesta ar diminua capacitatea de intimidare a Rusiei.
2.3.3 Apărarea antirachetă a NATO
La data de 28-29 noiembrie 2010, în cadrul Summit-ului de la Lisabona a fost adoptat Conceptul Strategic NATO, Alianța Nord-Atlantică intrând în șirul celor doritori de înființarea unui scut antirachetă. În 2009 septembrie a fost făcută publică Abordarea Grandual-Adaptiva Europeană (European Phased Adaptive Approach-PAA) aceasta fiind intenția SUA de a o introduce în cadrul NATO.
Noua Abordare se împarte în patru faze:
Prima fază (s-s terminat în 2011), actualele programe antirachetă au scopul de a proteja împotriva rachetelor balistice cu rază scurtă și medie de acțiune. Se va focaliza pe apărarea unei porțiuni din sudul Europei, prin utilizarea unor nave maritime echipate cu sisteme antirachetă Aegis și a unor interceptori (Standard Missile-3 Block IA). Proiectul primei faze conține și un radar care prin procurarea de informații în timp util, va amplifica defensiva Europei și va colabora cu sistemele americane antirachetă din California și Alaska.
Faza a doua va dura până în 2015, sistemele americane vor folosi un interceptor ce deține o tehnologie mai avansată "Standard Missile-3 Block IB" plus senzori adiționali. Această fază cuprinde și interceptori tereștri de tip SM-3 care vor fi amplasați în sudul Europei, unde se adăugă și bazele maritime, ceea ce va duce la o acoperire mai mare pentru aliații NATO.
Faza a treia va dura până în 2018. Securizarea împotriva rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune va fi una mai bună, deoarece în nordul Europei va fi fixată a doua bază terestra cu interceptori SM-3, dar și evoluarea bazelor deja înființate cu interceptori SM-3 Block IIA. Scopul final fiind securitatea tuturor statelor NATO din Europa.
Ultima fază va dura până în 2020 și va fi implementată o nouă posibilitate, "putere", scopul fiind anihilarea unei posibile rachete intercontinentale lansate din Orientul Mijlociu. Faza va primi o nouă evoluare a interceptorului SM-3, denumită Block IIB. Toate fazele vor necesita evoluări ale sistemului de control și comandă al rachetelor.
Capitolul 3. Dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă al flancului estic al NATO
3.1 Summit-ul de la Lisabona
La data de 19-20 noiembrie 2010 are loc Summit-ul de la Lisabona la care sunt prezenți liderii NATO. Aceștia decid aprobarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice. Acest proiect apare ca urmare a amenințărilor iraniene în mare parte. La summit a fost invitată și Rusia, care a fost reprezentată de președintele Dmitri Medvedev.
Declarația Summit-ului de la Lisabona începe în felul următor: "Scutul anti-racheta va deveni o parte integrată a noastră în postura de apărare" programul va fi "bazat pe principiile indivizibilității scutului antirachetă, Summitul NATO, Serviciul de Cercetare al Congresului Securității Alianței și solidarității NATO, împărțirea echitabilă a riscurilor și a sarcinilor, ținând cont de nivelul de amenințare, accesibilitate și fezabilitatea tehnică în conformitate cu cele mai recente evaluări ale amenințărilor comune convenite de Alianță."
Începutul declarației subliniază necesitatea dezvoltării de apărare teritorială, prin integrarea cu SUA și extindere a scutului antirachetă existent deja. În 2011 are loc o întâlnire între miniștrii apărării țărilor NATO, următorul pas fiind elaborarea unui plan de acțiune pentru punerea în aplicare a scutului antirachetă. Odată cu revizuirea din 1999 a Conceptului Strategic, Alianța introduce termenul de scut antirachetă. Planul strategic identifică proliferarea rachetelor balistice ca o amenințare tot mai mare și declară că protecția teritoriului împotriva atacurilor cu rachete este un element de bază pentru apărarea colectivă. Planul mai prezintă determinare în a spori consultările politice și cooperative cu Rusia în domeniile de interes comun, inclusiv scutul antirachetă.
Programul NATO de a instala un sistem de apărare tip antirachetă al NATO cost 800 milioane de euro, răspândit peste 14 ani, conform declarației lui Andres Fogh Rasmussen din data de 12 octombrie 2010. Programul este instalat în scopul de a permite NATO să-și apere teritoriul și populații europene. Investiția nu reprezintă o sumă foarte mare, iar aliații NATO ar beneficia de sistemul antirachetă pentru o securitate sporită și de un angajament comun pentru o apărare reciprocă .
Cheltuielile pentru ambele programe vor fi suportate de toate cele 28 de state membre NATO și vor fi finanțate de la bugetul comun NATO. Fiecare țară va fi responsabilă cu desfășurarea și susținerea propriilor nave, senzori sau interceptori tereștri. În decembrie 2010, un grup NATO au concluzionat într-un studiu intern că, costurile ar putea depăși cu mult valoarea estimată.
3.2 Dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă
Interesul pentru inventarea, săvârșirea și experimentarea rachetelor împotriva celor balistice a apărut odată cu ivirea acestora. Regulă care a marcat evoluarea acestor sisteme defensive a fost ca îndeplinirea lor are sens atâta timp cât valoarea unei rachete antibalistice este mai mic decât al unei rachetei intercontinentale pe care trebuie să o anihileze.
Începând din anii '60 s-a experimentat evoluarea unui scut antirachetă eficient și complet, însă proiectul s-a lovit de diverse dificultăți în sistemul internațional, precum mărimea redusă a țintelor și numărul ridicat de rachete. În anul 1972, în timpul Războiului Rece, Statele Unite ale Americi și URSS au izbutit să încheie două tratate de control al armamentelor. Primul tratat între cele două superputeri privea un șir de limitări pentru armamentul ofensiv, se referea în special rachetelor balistice intercontinentale, iar al doilea tratat necesită restricții în avansarea sistemelor de apărare antirachete balistice (Tratatul Antirachete Balistice- "Tratatul ABM"). La sfârșitul anilor '70 începutul anilor '80 colaborarea dintre SUA și URSS s-a înrăutățit, "balanță de putere" la nivel internațional devenind cel mai important subiect. În anul 1983, președintele american Ronald Reagan a transmis un proiect pretenitos pentru dezvoltarea unui program antirachetă, scopul proiectului fiind de a scoate din folosința armamentul nuclear. Programul se numea Inițiativa de Apărare Strategică (Strategic Defense Initiative- SDI) sau "Războiul Stelelor". Proiectul urma să dețină o categorie de noi tehnologi sau în curs de evoluare, chiar și armamentul spațial bazat pe laser.
URSS-ul era îngrijorat că balanța de putere a Războiului Rece va fi zdrobită de proiectul american, iar Tratatul ABM va fi reziliat, urmând un beneficiu strategic considerabil pentru SUA, dar din motive tehnice și financiare, nu a putut fi dezvoltat. Cortina de Fier cade în 1991, iar președintele american George Bush a reinventat scopurile SDI, spunându-i "Global Protection against Limited Strikes-GPALS" Protecție Globală Împotriva Loviturilor Limitate. În cadrul proiectului, un eventual atac care deține aproximativ 200 de focoase nucleare a înlocuit amenințarea nucleară sovietică. Volumul sistemului a fost micșorat în decursul anilor '90, deoarece Rusia devenea mai slabă pe an ce trece, iar focalizarea SUA s-a orientat către dezvoltarea proliferării tehnologice balistice a statelor cu carater instabil în Asia.
Retragerea SUA din Tratatul ABM în 2001 a generat păreri diferite: Susținătorii care susțineau că retrageera a fost necesară pentru dezvoltarea și evoluarea unui program defensiv de apărare antirachetă care să apere America de amenințarea nucleară ale unor țări instabile. A doua părere fiind frica că odată cu retragerea SUA, Tratatul ABM se va încheia și va rezulta într-un sistem global lipsit de orice control legiuit asupra proliferării armamentului nuclear. Replicile Federației Ruse și a Republicii Chineze au fost mult mai reținute și au generat mai multe conversații care aveau scopul de a convinge Rusia și China că scopul SUA era unul pașnic față de cele două țări. Față de Rusia, Statele Unite ale Americii au adus în discuție subiectul focoaselor nucleare, prin care SUA cerea reducerea acestora. Această acțiune va ajuta Federația Rusă să economisească considerabil investițiile menite rachetelor, iar prin această acțiune Rusia va rămâne în continuare o putere internațională.
Programe de interceptare a rachetelor balistice au fost dezvoltate de către SUA și Rusia atât în zona atmosferică cât și în afara acesteia. Israelul, China, India, Taiwan și Japonia au fost interesate și ele să își dezvolte acest tip de apărare antirachetă. Cu ocazia Summit-ului din 28-29 noiembrie 2010 la Lisabona, lista celor care vor să realizeze o apărare antirachetă a fost închisă de Alianță Nord-Atlantica.
4.1 Pozițiile principalilor actori internaționali față de dezvoltarea sistemului antirachetă
Una dintre multe alte controverse între SUA și Rusia în domeniul politico-militar apărute după destrămarea URSS și modificarea geostrategică o reprezintă problema scutului antirachetă. Rusia a fost împotriva SUA la toate măsurile de tip strategic pe care aceasta le-a implementat sau susținut în Europa, începând cu extidnerea NATO până la reglementările privind controlul armamentului convențional.
În situația în care SUA afirmau că, replica împotriva viitoarelor rachete iraniene cu rază medie de acțiune (prin 2014 SUA prevedea aceste arme în armata iraniană), plănuiește să instaleze componente ale apărării antirachetă în Polonia și Cehia, în apropierea frontierelor cu Rusia, această acțiune a SUA a fost considerată o tentativă de încălcare a unor înțelegeri strategice. "Nu putem ignora faptul că în apropierea granițelor noastre apare un element component al sistemelor strategice ale SUA" declarația aparține ministrului rus de externe, Serghei Lavrov și a apărut după ce Administrația Bush a inceput demersurile cu liderii din Polonia și Cehia. Afirmații mai dure au avut militarii ruși care afirmau către europeni "să se gândească bine la ceea ce ar putea pica din cer pe teritoriile statelor lor"(fostul șef al SMG rus, generalul Baluievski) . Însă tot timpul reprezentanții americani au declarat că "Scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei" .
Urmează constituirea unor comisii comune formate din miniștri de externe și ai apărării din cele două țări Rusia, respectiv SUA în scopul consultării pe această problemă. În comisie s-au înaintat recomandări, în special de natură tehnică, care au avut ca obiectiv încrederea rusească față de cea americană. În cadrul comisiei nu s-a precizat niciodată o posibilitate de renunțare la proiectul antirachetă, iar în anul 2008, luna august, Statele Unite ale Americii împreună cu Cehia și Polonia semnează acordurile bilaterale. Potrivit planului, radarul urma să fie instalat în Cehia, iar rachetele de interceptare, urmau să fie instalate în Polonia. Cele două componențe continuau să fie completate cu reglementările privind statutul forțelor și cu întreaga infrastructură necesară, inclusiv sisteme proprii de apărare antirachetă.
În 2008 după comunicarea oficială a rezultatelor alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, primul mesaj al președintelui rus Dimitri Medvedev în fața Camerei Federale a Parlamentului s-a referit la scutul antirachetă, repetând afirmația că"este o amenințare la adresa securității Rusiei" și a anunțat cateve din acțiunile care vor fi îndeplinite de către Rusia, dacă situația nu va conveni la un compormis:
rezilierea unei hotărâri anterioare privitoare la scoaterea din serviciul operativ și anularea unei categori de rachete strategice intercontinentale RS-18 Stilet.
efectuarea unor complexe de rachete de tip Iskander în regiunea Kaliningrad.
efectuarea neutralizării radioelectornice a viitoarelor obiective pe care SUA le are din punct de vedere militar, fiind folosite echipamente de înaltă tehnologie ce vor fi plasate pe teritoriul regiunii Kaliningrad.
utilizarea flotei ruse din Marea Baltică
Cea mai mare isterie, dintre acțiunile anunțate de președintele rus Dimitri Medvedev, a fost cea referitoare la rachetele Iskander, a fost comentată în țările europene și "fiind exprimate, cu diferite ocazii, rezerve asupra scutului american și susținerea realizării unui scut europen". Rachetele Iskander nu fac parte din categoria rachetelor cu rază medie de acțiune, fiind nepermise în Europa, din anul 1987, în urma unui tratat sovieto-american (acel tratat se referea la rachetele cu rază de 2000-5000 kilometri).
Rachetele Iskander se includ în categoria celor tactic-operative. Rusia plănuiește să îndeplinească obiectivele strategice, utilizând mijloace operative sau tactice. Urmărind sursele publicate, se sub-intelege că sunt arme de precizie care îndeplinesc scopul de a distruge obiective precise. Acestea pot fi utilizate și ca vectori pentru încărcătura nucleară.
Rachetele Iskander se divid în trei grupe:
Iskander E și M – au o rază de acțiune de aproximativ 280 kilometri.
Iskander K – racheta cu aripi, are o rază de acțiune de aproximativ 500 kiloemtri.
"Fostul comandant al aviației ruse, a declarat că împotriva instalațiilor SUA, aviația strategică rusă ar putea folosi racheta X-55, echivalentul rusesc al rachetei americane de croazieră Tomahawk. X-55 are o bătaie de aproximativ 4500 km, nu poate fi descoperita în momentul lansării, precum rachetele balistice intercontinentale, dispune de o considerabilă inteligentă și poate urma formele de relief la înălțimi cuprinse între 20-100 de metri."
În intervalul martie 2009-ianuarie 2010, SUA au înfăptuit o cercetare amănunțită a apărării contra rachetelor balistice și chiar din luna septembrie 2009, Administrația Americană și-a publicat hotărârea de a introduce în Europa, cu suportul NATO, Abordarea Grandual-Adaptiva Europeană.
Potrivit secretarului american al Apărării, Robert Gates, în prefața Raportului creat și publicat la 1 februarie 2010 se indică următoarele: "Protejarea Statelor Unite față de un posibil atac cu rachete balistice este o prioritate esențială a securității naționale. Avem de-a face cu o amenințare crescândă la adresa trupelor, a aliaților și partenerilor noștri" . După câteva zile, la data de 5 februarie 2010, președintele Rusiei, Dimitri Medvedev, a comunicat că a aprobat "Doctrina militară a Federației Ruse" și "Principiile politicii de stat în domeniul descurajării nucleare până în 2020". Tragem următoarele concluzii, securitatea Rusească întâlnește următoarele riscuri și amenințări:
efortul NATO de a se întinde pe o suprafață tot mai mare, care va ajunge aproape de frontierele rusești.
efectuarea misiunilor militare pe teritoriile învecinate Rusiei sau aliaților săi.
evoluarea și aplicarea sistemelor de apărare antirachetă, care "macină" echilibrul la nivel global și deranjază stabilitatea de putere "militarizarea spațiului și desfășurarea de arme nucleare strategice"
Pentru a-și asigura securitatea, marile puteri globale se sprijină pe capacitățile nucleare care le dețin, și cu care pot să amenințe. În acest context, Federația Rusă își rezervă acțiunea de folosire a armei nucleare, în caz de atac asupra ei sau asupra aliaților săi, cu arme de distrugere în masă sau arme nucleare.
De-a lungul timpului Rusia, prin delegații cei mai importanți, a pronunțat preveniri și amenințări care se refereau la:
capacitatea nucleară ofensivă a Rusiei dacă Statele Unite ale Americi și NATO nu ajung la un acord cu Rusia pe subiectul referitor la apărarea antirachetă, Rusia urmărind o cooperare în acest caz.
părăsirea Tratatului START, dacă programul antirachetă se va desfășura fără cooperarea cu Kremlinul.
izbucnirea unui nou Război Rece, daca nu se dă o replică alarmei izbucnite în Rusia, cu privire la scutul antirachetă.
aspirația Rusiei de a fi membru cu drepturi depline în programul antirachetă european, respingând noțiunea scutului antirachetă aflat doar sub controlul SUA și NATO.
au fost pretinse garanții juridice din partea Stetelor Unite ale Americii, că scutul antirachetă nu va ținti niciodată Federația Rusă, garanții care rușii nu le-au primit din partea americanilor.
3.3.1 Consiliul NATO-Rusia
Fundamentul cooperări dintre NATO și Rusia a fost inaugurat la data de 27 mai 1997, la Paris, când a fost semnat Actul de întemeiere NATO-Rusia referitor la Relații, Cooperare și Securitate Reciprocă. În luna iunie 2004, la summit-ul de la Istambul, a fost discutată problema cooperări împotriva terorismului, acest moment reprezintă un punct important în evoluarea relațiilor NATO-Rusia, unde a fost admisă strategia de acțiune NATO-Rusia contra terorismului.
Colaborările dintre NATO și Rusia au fost remarturisite în 2006 la Summitul de la Riga și în anul 2010 la Summitul de la Lisabona, unde au fost sesizate soluationarea unor probleme importante și curente, de exemplu: proliferarea armelor de distrugere în masă, terorismul internațional, securitatea energetică,intervenirea în cazul dezastrelor naturale și construirea stabilității în zonele conflictuale, traficul de oameni și droguri.
Revenindu-i locul în Consiliul de Securitate al ONU, Rusia a fost poftită la colaborare de către NATO cu scopul de a anihila încordarea prezentă în perioada Războiului Rece între Tratatul de la Varșovia și NATO. Rusia cât și statele membre care au aparținut Tratatului de la Varșovia și URSS-ului au inițializat bazele democrației, iar realationarea cu vechii inamici, ajută anihilarea celor mai multe subiecte aflate în conflictualitate. "Chiar dacă, uneori, retorica unora dintre foștii și actualii ideri din spațiul ex-sovietic- Kucima, Lukasenco, Voronin, Saakasvilli, Putin- indică epoca Războiului Rece, este însemnat că nu se întrerup toate canalele de comunicare și realtionarea continuă, la alte nivele decizionale sau doar la nivel de experți".
La 11 septembrie, după atacul terorist, a debutat un important moment în dezvoltarea relațiilor NATO și Rusia. La hotărârea Consiliului Nord-Atlantic de aplicare a art. 5 din Tratatul de la Washington și pornire a războiului contra talibanilor din Afganistan, Rusia a fost de partea NATO nu doar comunicativ, dar și prin desfacerea spațiului aerian pentru aeronavele americane. Federația Rusă participă la Forța Internațională de Asistență și Securitate a Afganistanului. În această problemă Rusia a furnizat informații despre teroriștii implicați.
În luna mai 2002- NATO și Federația Rusă semnează o declarație comună prin șefii de guvern în care se menționa decizia de "îmbunătățire a modului de acțiune, în domenii de interes comun, și de realizare a unui front comun împotriva amenințărilor și riscurilor pentru securitatea lor". Cu această oportunitate s-a constituit Consiliul NATO-RUSIA, care a schimbat Consiliul Întrunit Permanent. Dacă întrunirile Consiliului Întrunit Permanent se derulau în formatul "NATO+1", întâlnirile Consiliului NATO-Rusia se derulează în format "27", iar deciziile se iau prin consens. Însă acest gen de decizionare nu este foar plăcută Kremlinului, pentru că Rusia vrea egaliate cu NATO. În formatul "27", plus hotărârile prin consens, orice stat membru NATO este egalul Rusiei și are oportunitatea de a influența unele hotărâri a Consiliului, după interesele sale naitonale.
Domeniile existente în responsabilitatea Consiliului:
neproliferarea armelor de distrugere în masă
logistică
lupta contra terorismului
reforma apărării
managementul crizelor
controlul armamentelor
măsurile de creștere a încrederii
relaționarea militari-militari
urgențele civile
protecția împotriva rachetelor în teatrele de operații
Aceste responsabilități pot fi ramificare, dacă nevoile părților o pretind și recomandările întrunesc consensul membrilor Consiliului.
Asupra problemelor pe care le au în vedere, Consiliul muncește în etape la nivel de experti- de două ori pe luna, la nivel de ambasadori- o dată pe luna, la nivel de ministri- de două ori pe an, iar dacă situația o cere la nivel de șefi de stat.
În anul 2002, a fost organizată o misiune militară a NATO la Moscova, iar mai apoi în luna mai 2003 a fost organizată o misiune de săvârșire a unei legături telefonice securizate directe între ministrul apărării din Rusia și Secretarul General al NATO.
"În anul 2004, Federația Rusă și-a început o Misiune Militară de Legătură la SHAPE, urmând apoi înrolarea unor ofițeri ruși în Celula de Coordonare a PfP de pe lângă SHAPE-Supreme Headquarters Allied Powers Europe, de la Mons în Belgia."
Începând din anul 2004 până în anul 2007 s-au derulat mai multe operațiuni, printre care și "Operațiunea Active Endeavour" la care a luat parte și Rusia.
O mare solicitare o va cere interzicerea proliferării armelor de distrugere în masă, în principal a celor nucleare, deoarece este prezent pericolul ca acest tip de armament să intre în dotarea unor state cu guvenare dictatorială sau a unor organizații teroriste, moment în care amenințările cu detonarea bombelor atomice ajunge dificil de eliminat. Colaborarea asupra interzicerii proliferări armelor de distrugere în masă privește mai multe aspecte , cele mai însemnate fiind:
împiedicarea posesiei la tehnologiile de fabricație
verificarea tuturor activităților nucleare de către Agenția Internațională de Energie Atomică
avertizarea asupra recrutării experților ruși în sfera statelor cu guvernământ totalitar sau organizații teroriste.
solidificarea securității nucleare, civile și militare
avertizarea asupra posesiei neautorizate la date și informații care pot fi folosite în scopul producerii nucleare.
NATO și Federația Rusă sunt preponderent diferite în următoarele domeniile de colaborare: controlul armamentelor și măsurile de creștere a încrederii și apărarea împotriva rachetelor.
Pe tema apărării antirachetă există două elemente importante: protecția forțelor din teatrele de operațiuni și apărarea teritoriului.
Pe subiectul protecției forțelor din teatrele de operațiuni împotriva rachetelor, se declară destulă desfacere din ambele părți, comportament care a ajutat la concretizarea mai multor domenii de activități comune, în anul 2007 în capitala Rusiei fiind exercițiul de comandament.
Apărarea împotriva rachetelor balistice reprezintă "mărul discordiei" deoarece NATO a acceptat propunerea SUA, de a mări securitatea teritoriului Alianței prin fixarea unor noi componente ale sistemului antirachetă în România, Polonia și Cehia.
Capitolul 4
Implicații pentru România din perspectiva dezvoltării sistemului de apărare antirachetă
4.1 Romania si rolul sau in cadrul sistemului antirachetă
Asistarea României la evoluarea componentei europene a sistemului defensiv american antirachetă (European Phased Adaptive Approach/EPAA), a fost hotărâtă la data de 4 februarie 2010 de către Consiliul Suprem de Apărare al Țării. Această decizie simbolizează o victorie a României în relația cu Statele Unite ale Americii și dovedește poziția fermă în cadrul alianței NATO. EPAA constituie ajutorul american la construcția sistemului antirachetă NATO. Proiectul României bilateral cu SUA, va ilustra o contribuție de mare preț la programul de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO.
Proiectul bilateral al României cu Statele Unite ale Americii aduce un mare ajutor la solidificarea securității României și la întărirea Parlamentului Strategic dintre cele două state.
La data de 17 iunie 2010 a început procesul de negociere a Acordului care urmărea să stabilească cooperarea bilaterală cu SUA, iar la sfârșitul celor șapte runde de tratative, textul a fost agreat de ambele delegații.
Președintele României, Traian Băsescu, a anunțat public hotărârea CSAT la data de 3 mai 2011, această decizie privea acceptarea amplasării la Unitatea militară Deveselu din județul Olt, a sistemului de apărare defensiv din România. Acordul a fost parafat de către Bogdan Aurescu și Ellen Tauscher care reprezentau negociatorii-sefi, la data de 6 iunie 2011, la Washington.
Ministrul afacerilor externe al României și secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii au semnat la data de 12 septembrie 2011, "Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice" La data de 23 decembrie 2011 documentul a intrat în vigoare, fiind confirmat de Parlamentul României prin Legea nr.290/2011.
La data de 18 decembrie 2012 în cadrul unei adunări a Comitetului Mixt româno-american, negocierile au continuat fiind semnat un nou pachet de trei Aranjamente de Implementare, iar la data de 2 iulie 2013 au fost semnate și adăugate încă trei acte de Implementare.
În momentul de față mai există încă trei Aranjamente de Implementare care sunt în curs de finalizare.
Hotărârea României de a face parte din sistemul american EPAA, este în complet acord cu deciziile care vizează defensiva antirachetă a NATO, primite la Summit-urile NATO de la București din luna aprilie 2008, Strasbourg/Kehl din luna aprilie 2009, Lisabona luna noiembrie 2010 și Chicago luna mai 2012.
Sistemul NATO de apărare contra rachetelor balistice este susținut de către România, sistemul se va constitui pe elementele centrale decise la ultimele Summit-uri NATO: "indivizibilitatea securității Alianței, solidaritatea colectivă, acoperirea integrală a teritoriului aliat"
România a sprijinit și "îmbrățișat" declararea- la Summit-ul de la Chicago, a Capabilității Interimare a NATO de protejare împotriva rachetelor balistice. Momentul întoarce atât unitatea, cât și determinarea NATO de a păstra calendarul stabilit pentru edificarea sistemului, care stabilizează îmbinarea tradițională de capacități ale NATO în sectorul convențional și nuclear. Sistemul defensiv antirachetă este un exemplu convingător care atribuie substanță conceptului "Smart Defense".
România își va intra în rol odată cu începera fazei a doua a programului EPAA. Etapa implică găzduirea la bază militară Deveselu, județul Olt, a interceptorilor tereștri, respectiv rachetele SM3-IB- rachete de interceptare (Standard Missile 3, tip Block IB) care vor putea intra în folosință odată cu sfârșitul anului 2015. Faza a doua , prin baza militară romană se înfățisează "Capabilitatea Inițială" a sistemului antirachetă NATO, după declararea Capabilității Interimare la Summitu-ul de la Chicago.
La data de 15 martie 2013, Chuck Hagel care deține funcția de secretar al apărării al SUA, a publicat hotrarea Administrației americane de abandonare la ultima fază EPAA(ultima fază), decizia presupunea că în anul 2022 aproximativ, să fie fixați în Polonia interceptori SM3-IIB. Chuck Hagel redeclarând angajamentul Statelor Unite privitor la apărarea NATO și aliaților săi contra rachetelor balistice. Acesta relatând că prin desfășurarea primelor două faze EPAA, desigur prin operaționalizarea sistemelor antirachetă din România și Polonia până în 2018, sistemul BMD american va garanta protecția NATO și aliaților săi.
Ceremonia oficială de indicare a inaugurări lucrărilor principale de construcție a sistemului antirachetă a avut loc la data de 28 octombrie 2013 la Bază Militară Deveselu. Pe lângă reprezentanții români, la inaugurare au mai luat parte și ambasadorul Alexander Vershbow care îndeplinește fuctia de Secretar General adjunct al NATO, dr. James Miller care deține funcția de adjuctul secretarului apărării pentru politica de apărare, din cadrul Departamentului SUA al Apărării, o delegație americană de înalți oficiali civili și militari de la Departamentele de Stat și al Apărării din SUA. au mai fost prezenți și oficiali ai ministerelor afacerilor externe din Turcia și Polonia, țări care adăpostesc sau vor adăposti la rândul lor și ele componente ale scutului antirachetă american de apărare contra rachetelor balistice și care aduc un ajutor consistent la sistemul defensiv antirachetă al NATO.
4.2. Reafirmarea parteneriatului strategic cu SUA (studiu de caz)
Acordul între România și Statele Unite ale Americii a fost semnat la data de 13 septembrie 2011 la Washington D.C. în două exemplare originale, în ambele limbi engleză, respectiv romană, ambele documente egale. Acordul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată
Consider că Acordul reprezintă dovada vizibilă care poziționează România în grupul statelor stabile din toate punctele de vedere. Acordul este primul document confirmat între cel mai puternic stat global Statele Unite ale Americii și țara noastră, am ajuns unde ne-am dorit. Momentrul este unul prielnic pentru ambele state. Privind din partea României securitatea va fi mai mare ca niciodată, dar asocierea cu America este un câștig la fel de important. Proliferarea armelor de distrugere în masă este în creștere, iar prin strânsa cooperare cu țara noastră, Statele Unite ale Americii consideră că teritoriul român este poziționat perfect pentru interceptarea rachetelor balistice care țintesc Europa.
Provocare
Scopul Acordului este unul clar, interceptarea rachetelor balistice din partea de est, țările cu un caracter instabil, sunt vizate în special Iranul și Coreea de Nord. Riscul unui atac cu rachete balistice este în creștere. Când spun acest lucru mă bazez declarațiile experților care afirmă că tehnologiile utilizate de către sistemele rachetelor balistice sunt tot mai avansate, iar din această afirmației putem trage două "calități" principale ale unei rachete balistice:
are o precizie și o mobilitate tot mai avansată
raza de acțiune din ce în ce mai lungă
Beneficiul Acordului
Acordului semnat între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea Sistemului de Apărare Împotriva Rachetelor Balistice reprezintă cu siguranță un beneficiu în special pentru securitatea națională. Bază militară de la Deveselu va găzdui 24 de rachete interceptoare.
Una dintre cele mai importante prevederi ale Acordului o reprezinta afirmatia "angajamentul ferm", SUA garantând securitatea României contra unui atac cu rachete balistice sau un atac real.
Rol
Scutul antirachetă american are rolul de a apăra frontiera sud-estică NATO impotirva amenințărilor cu rachete balistice. Scutul are un rol defensiv, de a contracara orice atac asupra României, SUA și NATO. În același timp sistemul antirachetă american are și un rol de intimidare.
Interceptorii amplasați pe teritoriul românesc sunt de tip SM 3, acest tip este proiectat doar pentru scopuri defensive, neposedând capacitate ofensivă.
Sistemul radar amplasat la Deveselu are rol de dirizare a rachetei spre țintă, sistemele radar pentru depistarea rachetelor balistice inamice vor vi amplasate în alte state.
Deveselu Bază NATO
După ce faza de construtie va fi terminată și va începe faza operațională bază militară de la Deveselu va deveni o bază NATO. Vor fi folosiți interceptori de tip SM 3 care sunt proiectat doar pentru scopuri deefensive, neposedând capacitate ofensivă.
România va deține dreptul de proprietate asupra facilităților și sectoarelor puse la dispoziția SUA. Clădirile construite sau modificate de către SUA, bunurile imobile fixate pe teritoriul Bazei Deveselu sunt proprietatea României.
Forțele SUA sau dependentiilor lor vor avea obligația de a respecta legile României, care vor fi aplicate în egală măsură și pe perimetrul Bazei Deveselu.
"Părțile" vor colabora cu privire la securitatea transportului pe teritoriul României al componentelor Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice
Va fi restricționat traficul aerian în vecinătatea Bazei, pentru evitarea unui dezastru și pentru bună funcționare a sistemului antibalistic, iar numărul necesar de forțe americane în faza de construcție a Bazei este de 500 de persoane. In faza operațională a sistemului numărul nu va depăși 150 de persoane.
Forțele SUA vor folosi, pe cât posibil, persoane juridice și fizice locale ca furnizori de servicii și bunuri, desigur dacă acestea sunt avantajoase.
Baza de la Deveselu este o locație a Ministerului Apărării Naționale Române, iar protecția Bazei îi revine României. SUA va garanta securitatea Facilității.
Comandantul român
Această funcție va exercita comanda asupra bazei și va deține autoritatea asupra personalului militar și civil din Bază. Acesta va deține rolul de punct de contact cu forțele americane privind activitățile din Bază, iar dacă forțele SUA nu respectă legislația română, Comandantul român va semnala omologului său american abaterile personalului american și vor lua împreună deciziile.
Stabilește accesul în Bază
Stabilește procedurile de securitate
emite autorizații
Atribuțiile SUA în Baza de la Deveselu
Partea americană are obligația de a colabora și de a raporta în scris României, privind modificare oricărui element din sectorul sistemului antirachetă.
România deține juristictia independentă asupra Bazei Deveselu. SUA va deține comanda și controlul Sistemului de Apărare imptoriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România. SUA va înființa un post de ofițer român de legătură în cadrul Comandamentului European al Statelor Unite pentru a garanta o colaborare strategică strânsă privind mai multe domenii printre care și apărarea împotriva rachetelor balistice.
România nu va avea nici o răspundere privind prejudiciile cauzate în afara teritoriului românesc prin operarea Sistemului, răspunderea totală revenind Statelor Unite, în cazul în care prejudiciile nu reprezintă rezultatul neglijenței României (SUA nu poate răspunde pentru greșelile României).
In aplicarea Acordurilor SOFA (daunele pe teritoriul României) Părțile se vor întâlni și vor soluționa problema(pretențiile)
Eventuale efecte dăunătoare
În cazul faclitatilor similare celei care vor fi amplasate în Baza Deveselu, mă refer la cele de pe teritoriul SUA sau de pe navele cu sisteme AEGIS, nu au fost depistate efecte dăunătoare asupra oamenilor sau a mediului.
Împărțirea Costurilor proiectului
Atât SUA cât și România vor fi responsabile pentru costurile îndeplinirii următoarelor obligații:
SUA- cu excepția cazului în care se hotărăște altfel, SUA îi revine responsabilitatea pentru costul: trasportarii, construirii, întreținerii, susținerii și operării interceptorilor pentru defensiva antirachetă. Serviciilor solicitate, primite și furnizate (de ex. liniile de telecomunicații)
Romania- cu excepția cazului în care se hotărăște altfel, României îi revine responsabilitatea pentru costul: construirii, întreținerii, susținerii și operării facilităților aflate sub comanda românească. Taxele locale privitoare la proprietatea pe care este înființată Baza sau a altei proprietăți.
Partile- cu excepția cazului în care se hotărăște altfel, Dacă este necesară construirea sau modificarea clădirilor, facilităților, drumurilor, comunicațiilor, a unui element de infrastructură din afara Bazei sau în afara Facilității, pentru utilizarea comună de către "Părți" costurile vor fi împărțite proporțional cu folosirea acestora.
La sondajul de mai jos privind "Scutul Antirachetă American" a fost realizat la data de 12.06.2014 si au participat 15 persoane cu vârsta între 20 și 30 ani:
1. Știați că Statele Unite ale Americii au implementat un scut antirachetă pe teritoriul României?
A. Da B. Nu C. am auzit zvonuri
A- 13, B- 2–> Vedem că populația României știe despre amplasarea acestui scut antirachetă pe teritoriul României.
2. Credeți că securitatea României a crescut odată cu implementarea acestui scut?
A. Da B. Nu C. România are probleme mai mari decât amenințarea unei rachete
A-9, B-3, C-3–> Având în vedere răspunsurile, majoritatea românilor consideră că securitatea a crescut, însă aproximativ jumate dintre români consideră că implementarea acestui sistem nu are o mare importanță.
3. Reprezintă acest scut un avantaj sau un dezavantaj pentru România?
A. reprezintă un avantaj B. reprezintă un dezavantaj C. este indiferent pentru mine
11-A, 4-C –>Avand în vedere răspunsurile, majoritatea consideră consideră că amplasarea sistemului antirachetă reprezintă un avantaj pentru ei, însă mai puțin de o treime dintre ei au fost indiferenți,
4. Dumneavoastră personal vă simțiți în siguranță prin urmare a amplasării sistemului defensiv în țara noastră?
A. mă simt mai în siguranță B. nu mă simt mai în siguranță C. mă simt la fel ca înainte
13-C, 2-A–> Având în vedere răspunsurile, aproape toate persoanele interogate, nu se simt mai în siguranță, ci la fel ca și inaitne de amplasarea scutului pe teritoriul lor. Doar o mică parte dintre ei realizează securitatea generată de acest proiect.
5. Credeți că România ar putea fi ținta unui atac terorist cu rachete balistice, ca urmare a amplasării scutului antirachetă american pe teritoriul românesc?
A. Da, ar putea B. Nu, nu ar putea C.Da, ar putea fi, dar este protejată
4-A, 4-B, 7-C–> spre uimirea mea această întrebare este una dintre cele mai echilibrate din acest chestionar având în vedere răspunsurile persoanelor care indirect își dau seama de importanța scutului antirachetă pe teritoriul românesc, 7 dintre ei răspunzând că România este protejată în cazul unui atac terorist cu rachete balistice.
6. Trebuia România să accepte acest parteneriat cu SUA, privind amplasarea scutului antirachetă?
A. Da B. Nu C. nu un parteneriat "antirachetă"
14-A, 1-C–> Spre uimirea mea, privind răspunsurile persoanelor, aproape în totalitate sunt de părere că acest acord trebuia să se producă.
7. Credeți că această acțiune a SUA (amplasarea sistemului defensiv) va afecta România privind relațiile cu Rusia?
A. Da B. Nu C. nu contează relațiile cu Rusia
15-A–> Toate persoanele chestionate sunt de părere că relația cu Rusia va avea de suferit în urma acordului semnat cu SUA.
8. Care dintre următoarele parteneriate le-ați alege:
A.un parteneriat cu SUA
B. un partenerait cu Rusia
C. este suficientă alianța UE și NATO
9-A, 6-B–> La această întrebare, balanța înclină către un parteneriat cu SUA, urmat destul de aproape de varianta UE și NATO.
9. Sunteți de accord cu afirmația "România este pe scut, nu sub scut".
A. Da B. Nu C. aleg "România este sub scut, nu pe scut"
6-A, 9-B–> La această întrebare mai mult de jumătate dintre chastionati sunt de părere că România este protejată de scutul antirachetă, însă ceilalți 6 sunt de părere că România poate fi lovită chiar și cu acest scut implementat pe teritoriu.
10. Credeți că acest Acord va apropia economic cele două state SUA, respectiv România, având în vedere că Acordul nu are un caracter economic ci de securitate contra rachetelor?
A. Da B. Nu C. SUA dorește doar asigurarea securității sale
A-2, B-8, C-5–> Majoritatea dintre persoanele chestionate sunt de părere că Părțile nu se vor apăra din punct de vedere economic, ci SUA privește doar în partea securității sale.
În urma acestui chestionar ajung la concluzia că majoritatea persoanelor din România sunt conștiente că securitatea este mai mare în urma amplasării pe teritoriul lor a Sistemului Antirachetă American, dar nu sunt conștienți da importanță reală a acestuia și de performanță pe care sistemul o atinge. Sunt convins că cetățenii români au aceste opinii din cauză că România nu a avut asemenea probleme, încă.
4.3. Implicații pentru România din perspectiva dezvoltarii sistemului de apărare antirachetă
În anul 1880 au fost stabilite primele relații diplomatice cu SUA, rupte în 1941, dar reluate 5 ani mai târziu în 1946 și dezvoltate până la nivel de ambasadă în anul 1964.
În anul 1993 România primește din partea SUA "clauza națiunii celei mai favorizate" suportul de promovare a conexiunilor economice bilaterale, acest gest provenind din interesul politic al Statelor Unite ale Americii de întărire a colaborărilor cu statul român. Statutul de "economie de piață" a fost acordat de către SUA statului român în anul 2003, component în avansarea scopului de intensificare a raportului economic româno-american; avem în vedere investițiile SUA care vor urma pe teritoriul român.
În ziua de astăzi poziția României este una bună, cu oportunități destul de mari, având în vedere că statul este integrat în Alianță Europeană și deține un parteneriat stategic cu SUA.
După atentatele din 11 septembrie 2001, România se integrează coaliției internaționale împotriva terorismului, coaliție condusă de SUA (misiuni în Afganistan și Irak). Acțiuni care pun România într-o poziție favorabilă pentru integrarea în NATO, având și sprijinul SUA.
Cooperarea româno-americană ajunge la un nivel superior pe data de 6 decembrie 2005 când este semnat între cele două state Acordul privind "staționarea pe teritoriul României a forțelor americane"
România a luat hotărârea de a găzdui scutul antirachetă american,.Acest efort are beneficii asupra întregii Alianțe NATO. Sistemul antirachetă "European Phased Adaptive Approach" a fost prezentat la Summit-ul de la Lisabona. De acest sistem beneficiază toate statele aliate NATO și "întărește rolul Alianței ca actor Global" .
Poziția bazelor militare americane pe teritoriul României au următoarele avantaje, având în vedere că statul român este situat la granița de est:
garantează capacitatea de mișcare rapidă din aceste baze către sectoarele conflictuale sau de interes, din Asia, Orientul Mijlociu;
poziționare într-o zonă centrală, de unde se poate supraveghea și verifică cursul anumitor evenimente pe diferite teatre de pe mapamond;
garantează poziționarea forțelor și surselor militare în apropiere de zonele conflictuale ale lumii;
România este membru UE și NATO și oferă stabilitate și securitate zonei unde sunt poziționate bazele militare aliate, și garantează o potrivire strategiilor și acțiunilor;
oferă legături multipe cu regiunile de conflict (pe uscat, aer, apă);
oferă degajarea rapidă de misiuni comune cu Rusia împotriva terorismului;
oferă capacitatea unei replici eficiente pentru mai multe tipuri de amenințări la nivel internațional;
ajută la înlăturarea dezechilibrului existent în conexiunea transatlantică;
deține acceptul populației majoritare a României pentru stabilirea bazelor pe teritoriul românesc;
asigură atribuția SUA în sectorul Marii Negre, Caucazului, Asiei Centrale;
poate ajuta la stoparea aspirațiilor separatiste din statele regionale;
poate avea un rol de descurajare pentru statele deținătoare de rachete balistice;
asigură securitatea surselor energetice și a transportului de petrol și gaze din Asia Centrală și Caucaz către Europa;
intensifică discuțiile dintre cultura americană și romană;
admite un timp relativ scurt de aranjare si operaționalizare a bazelor;
4.3.1. Avantajele amplasării pe teritoriul României a elementelor sistemului de apărare antiraachetă
"Acordul semnat între România și SUA înfățișează o înțelegere de tip win-win pentru ambele state"
În anul 2011 s-a semnat acordul dintre România și SUA în urma căruia pe teritoriul românesc se vor amplasa elemente ale sistemului defensiv antirachetă. În urma semnării Acordului "European Phased Adaptive Approach (EPAA) securitatea națională a României avansează la un nivel superior.
Acordul ilustrează premisele unui moment oportun pentru securitatea României,
apropiat cu aderarea la NATO în anul 2004 și cu integrarea în Uniunea Europeană în anul 2007. În mod cert acordul asigură României din punct de vedere militar o resursă suplimentară, privind politic țara noastră intră în categoria statelor membre aliate proactive NATO în sistemul defensiv antirachetă.
Securitatea națională a României prin scutul antirachetă de la bază militară Deveselul primește un "plus" și prin efectul de descurajare pe care sistemul antirachetă îl inspiră, având în vedera că din 1990 amenințarea armelor de distrugere în masă, face parte din toate strategiile de securitate.
Declarațiile intense ale unor reprezentanți ruși confirmă exact atingerea punctului sensibil. RUsia este ofensată pentru violarea unor acorduri de către SUA, dar și nemulțumirea pentru dezvoltarea securității ROmâniei prin scutul antirachetă.
Dar, Câștigul prompt este cel economic, începând de la investițiile în infrastructură locală și dezvoltarea zonei publice, "până la nivel național, ajutând la ridicarea ratingurilor ROmâniei, de către angentiile de analiză de risc și a investițiilor străine". Aceasta reprezintă ocazia oamenilor de afaceri români și americani să câștige de pe urma acestui Parteneriat și să amplifice cooperarea și investițiile.
"Garanțiile americane. Tratatul, juridic obligatoriu cuprinde un angajament ferm din partea SUA pentru protejarea statului care găzduiește sistemul: SUA sunt angajate în mod ferm pentru securitatea României și în cadrul angajamentului NATO, să apere România împreună cu populațiile, teritoriul și forțele europene ale NATO prin intermediul sistemului lor de apărare împotriva rachetelor balistice"
4.3.2 Dezavantajele amplasării pe teritoriul României a elementelor sistemului de apărare antiraachetă
Acordul semnat între cele două state nu are doar avantaje ci desigur și dezavantaje. Primul risc de pe urma acordului dintre cele două state îl reprezintă intensificarea relațiilor cu Rusia, care este vizibil ofesanta după semnarea acestui Acord. Nici Franța nu simpatizează acest Acord, deoarece prin programul EPAA i se micșorează puterea de descurajare nucleară, iar poziția de "lider al apărării Europei" nu mai este la fel de impunătoare. Având în vedere relațiile încordate cu Iranul și lumea islamică România ar putea risca posibilitatea unor atacuri la adresa securității naționale, bazele militare fiind niște ținte pentru atacurile teroriste.
Conform art. VI.6 din Acord SUA are obligația în pregătirea și instruirea forțelor armate române în operarea și comanda programului defensiv contra rachetelor balistice. Va fi creat un post de ofițer de legătură cu Comandamentul European al SUA, acest post semnifică mărirea responsabilităților românești pentru evoluarea securității.
Concluzii
Scutul antirachetă reprezintă în prezent singura modalitate de anihilare a unui atac cu rachete balistice(rază scurta-medie-intercontinentale).
Suntem contemporani cu o "goană" după înarmare. Rachetele balistice sunt upgradate continu. Raza de acțiune la care ajung rachetele balistice este tot mai mare, capacitatea de încărcare este tot mai perfecționată, este prezentă și crearea confuziei asupra țintelor vizate și a încărcăturilor.
Pe primele două locuri în topul posesiei de rachete balistice se află cele două puteri Statele Unite ale Amercii și Rusia, nu ne referim doar la cantitate ci și ră calitate. Ambele puteri dețin și arma nucleară.
Privind rapiditatea cu care tarile ca Iran sau Coreea de Nord se înarmează, prima soluție o reprezintă scutul antirachetă. Sistemul defensiv are un rol defensiv însă și un rol de intimidare a potențialilor adversari.
Sistemul defensiv antirachetă american acoperă desigur SUA, dar și teritoriile aliaților NATO, sau țările partenere a Statelor Unite ale Americii. Defensiva antirachetă se aplică doar cu acordul fiecărui stat.
Implementarea scutului antirachetă pe teritoriul european crește considerabil securitatea acestuia, însă și prețul este echivalent proiectului. Pentru implementarea și operarea scutului antirachetă european costurile sunt suportate de către SUA și NATO plus partenerii implicați.
Într-un top al dimensiunii scutul antirachetă la nivel global, sistemul defensiv european este plasat pe locul al doilea, pe primul loc fiind situat scutul antirachetă din nordul Americii.
Securitatea unui stat este aproximativ echivalentă cu tehnologia nucleară pe care o deține.
Odată cu lărgirea gamei de rachete balistice au crescut și acțiunile de implementare a scuturilor defensive antirachetă. Până la sfârșitul anului 2015 Federația Rusă își va instala în jurul Moscovei noile sisteme antirachetă, Almaz Antei reprezentând principalul producător al sistemelor defensive antirachetă.
Scuturile defensive antirachetă nu vizează Rusia, China, Marea Britanie, Franța, Israel care practic dețin arma nucleară, însă vizează Coreea de Nord și Iranul care încă nu se știe sigur dacă dețin arma nucleară.
Bibliografie
Bibliografie generală
Literatură generală și de specialtiate:
Hakan Wiberg, Probleme de securitate ale națiunilor mici, în NATO: CE ESTE. CE VA FI * NOUA EUROPĂȘI SECURITATEA STATELOR MICI, R.A. Monitorul Oficial, București, 1996.
Labrouerie, G., Des principes de la guerre, in Defense Nationale, France, vol.48, apr., 1992.
Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah: supremația americană și imperativele sale geostrategice, Univers Enciclopedic, București, 2000.
Constantin Hlihor, Politici de securitate în mediul internațional contemporan, volumul 1 – domeniul energetic –,Ed. Universității Naționale de Apărare, București 2007.
Strategia de securitate a Uniunii Europene.
Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian,Lumea 2011 enciclopedie politica si militara (studii strategice si de securitate), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucuresti, 2011.
Strategia de securitate internă a Uniunii Europene Către un model european de securitate.
Akinci, Halil, Dezvoltarea unei noi strategii euroatlantice pentru regiunea Mării Negre: constrângeri și perspective, în Ronald D. Asmus, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig (editori), „O nouă strategie euro-atlantică pentru regiunea Mării Negre”, Editura IRSI, București, 2004.
Rezultatele Eurobarometrului nr. 58/1, oct./nov. 2002
Strategia de securitate a Uniunii Europene.
Luigi R. Einaudi, The Politics of Security in the , în Parameters, Winter 1996-97.
Liviu Petru Zăpârțan, Relațiile Internaționale.Editura Studia, Cluj Napoca.
Daniel M. Smith, The World at War, în „The Defense Monitor”, The Newsletter of the Center for Defense Information, Volume XXXVIV, Number 1, January/February/March 2010.
YOUNGS, Tim & Claire TAYLOR, Ballistic Missile Defence, Research paper 03/28, March 2003, International Affairs and Defence Section, House of Commons Library, .
Guvernul României, Carta albă a securități și apărării naționale, București, 2004.
Traian Băsescu, Interviu acordat postului Euronews, 16 nov 2005.
The International Institute for Strategic Studies, The Military Balance 2007.
YOUNGS, Tim & Claire TAYLOR, op. cit., 2003.
Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind ampalsarea sistemului de apărare importiva rachetelor balistice al SUA în România
Articole:
http://dexonline.ro/definitie/securitate, accesat la data 02.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/consecinte_ale_implementarii_scutului_antiracheta.pdf, accesat la data de 02.05.2014 ora 14:43.
http://dexonline.ro/definitie/aparare, accesat la data de 04.05.2014.
http://dexonline.ro/definitie/teama, accesat la data de 04.05.2014.
Robert D. Steele, Presidential Leadership and National Security Policy Making în vol. Douglas T. Stuart, Organizing for National Security, în http:/carlisewww.army.mil/usassi/welcome.html.
Nicolae Perpelea, Argumente și concepte pentru o analiză sociologică a discursurilor asupra riscului, Institutul de Sociologie al Academiei Române, în www.racai.ro/RISC1/NicolaePerpelea.pdf.
Nancy A. Renfroe, Joseph L. Smith, Threat/Vulnerability Assessments and Risk Analysis, accesat la data de 23.05.2014.
International Strategy for Disaster Reduction – Terminology: Basic terms of disaster risk reduction: http://www.unisdr.org/eng/library/lib-terminology-eng%20home.htm .
http://dexonline.ro/definitie/dezarmare, accesat la data 21.05.2014.
http://dexonline.ro/definitie/neproliferare, accesat la data 21.05.2014.
United Nations Office for Disarmament Affairs, Status of Multilateral Arms Regulation and Disarmament Agreements, http://unhq-appspub 01.un.org/UNODA/TreatyStatus.nsf și International Atomic Energy Agency, Convention on the Physical Protection of Nuclear Material Status, accesat la data de 23.05.2014.
http://armscontrollaw.com/2013/02/11/welcoming-dr-jean-pascal-zanders-to-arms-control-law/, accesat la data de 26.05.2014.
www.iaea.org/Publications/Documents/Conventions/cppnm_status.pdf., accesat la data 21.05.2014.
http://www.jfklibrary.org/JFK/Historic-Speeches.aspx, accesat la data 24.05.2014.
books.sipri.org/files/FS/SIPRIFS1203.pdf, accesat la data de 17.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/cursa_inarmarilor_in_arcul.pdf, accesat la data de 17.05.2014.
Independent Working Group Report, Missile Defense, the Space Relationship, and the Twenty First Century, 2009, varianta electronică http://www.missilethreat.com., accesat la data de 03.06.2014.
http://www.focusblog.ro/2010/02/scutul-anti-whatever/., accesat la data de 28.04.2014
http://www.fas.org/sgp/crs/nuke/RS22758.pdf, accesat la data 21.05.2014
http://www.fas.org/programs/ssp/man/militarysumfolder/shahab-3.html accesat la data 02.5.2014, ora 14:22
http://www.fas.org/nuke/guide/iran/missile/shahab-3.htm, accesat la data 02.05.2014
http://www.fas.org/programs/ssp/man/militarysumfolder/shahab-3.html, accesat la data 02.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/federatia_rusa_elemente_cheie.pdf, accesat la data 02.06.2014
Départ d'un convoi de déchets nucléaires pour l'Allemagne dimanche, http://fr.news.yahoo.com/, accesat la data 22.06.2014.
https://petitions.whitehouse.gov/petition/designate-russia-state-sponsor-terrorism/XMjbTltM, accesat la data 15.06.2014.
http://www.mae.ro/node/16925, accesat la data 26.05.2014.
http://www.hcoc.at/subscribstates.php, accesat la data 26.05.2014.
http://www.mae.ro/node/13029, accesat la data 03.06.2014.
http://mihneamaruta.ro/2010/02/07/strategia-anti-racheta-a-pentagonului-ce-trebuie-sa-stim/., accesat la data de 05.15.2014 .
www.financiarul.com/articol_37353/scutul-antiracheta-din-dobrogea-are-componente-din-programul-razboiul-stelelor.html., accesat la data de 03.05.2015.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/un-nou-scut-antiracheta-va-fi-desfasurat-in-jurul-moscovei-dupa-2015-234322, , accesat la data de 02.05.2014.
http://karadeniz-press.ro/kara/rusii-vor-sa-treaca-la-o-noua-generatie-de-sisteme-antiracheta/, accesat la data de 14.05.2014.
http://fpc.state.gov/documents/organization/154176.pdf, , accesat la data de 22.05.2014.
Active Engagement, Modern Defence. “Strategic Concept For the Defence and Security of The Members of the North Atlantic Treaty Organisation,” November 20, 2010, http://www.nato.int/lisbon2010/strategic-concept-2010-eng.pdf., , accesat la data de 01.06.2014.
http://www.nytimes.com/2010/10/13/opinion/13iht-edrasmussen.html, , accesat la data de 22.05.2014.
http://fpc.state.gov/documents/organization/154176.pdf , accesat la data de 10.05.2014 .
http://www.focusblog.ro/2010/02/scutul-anti-whatever/., accesat la data de 05.05.2014.
http://www.defense.gov/bmdr/docs/BMDR%20as%20of%2026JAN10%200630_for%20web.pdf., accesat la data de 22.05.2014.
http://militar.infomondo.ro/actualitate/rusia-are-o-noua-doctrina-militara.html., accesat la data de 21.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/federatia_rusa_elemente_cheie.pdf, accesat la data de 03.05.2014.
http://www.mae.ro/node/1517, accesat la data de 15.05.2014.
http://www.isp.org.ro/sites/default/files/Document-23.pdf, accesat la data de 26.04.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/redislocarea_bazelor_militare_ale_sua.pdf, accesat la data de 07.05.2014.
Bibliografie
Bibliografie generală
Literatură generală și de specialtiate:
Hakan Wiberg, Probleme de securitate ale națiunilor mici, în NATO: CE ESTE. CE VA FI * NOUA EUROPĂȘI SECURITATEA STATELOR MICI, R.A. Monitorul Oficial, București, 1996.
Labrouerie, G., Des principes de la guerre, in Defense Nationale, France, vol.48, apr., 1992.
Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de șah: supremația americană și imperativele sale geostrategice, Univers Enciclopedic, București, 2000.
Constantin Hlihor, Politici de securitate în mediul internațional contemporan, volumul 1 – domeniul energetic –,Ed. Universității Naționale de Apărare, București 2007.
Strategia de securitate a Uniunii Europene.
Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian,Lumea 2011 enciclopedie politica si militara (studii strategice si de securitate), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucuresti, 2011.
Strategia de securitate internă a Uniunii Europene Către un model european de securitate.
Akinci, Halil, Dezvoltarea unei noi strategii euroatlantice pentru regiunea Mării Negre: constrângeri și perspective, în Ronald D. Asmus, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig (editori), „O nouă strategie euro-atlantică pentru regiunea Mării Negre”, Editura IRSI, București, 2004.
Rezultatele Eurobarometrului nr. 58/1, oct./nov. 2002
Strategia de securitate a Uniunii Europene.
Luigi R. Einaudi, The Politics of Security in the , în Parameters, Winter 1996-97.
Liviu Petru Zăpârțan, Relațiile Internaționale.Editura Studia, Cluj Napoca.
Daniel M. Smith, The World at War, în „The Defense Monitor”, The Newsletter of the Center for Defense Information, Volume XXXVIV, Number 1, January/February/March 2010.
YOUNGS, Tim & Claire TAYLOR, Ballistic Missile Defence, Research paper 03/28, March 2003, International Affairs and Defence Section, House of Commons Library, .
Guvernul României, Carta albă a securități și apărării naționale, București, 2004.
Traian Băsescu, Interviu acordat postului Euronews, 16 nov 2005.
The International Institute for Strategic Studies, The Military Balance 2007.
YOUNGS, Tim & Claire TAYLOR, op. cit., 2003.
Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind ampalsarea sistemului de apărare importiva rachetelor balistice al SUA în România
Articole:
http://dexonline.ro/definitie/securitate, accesat la data 02.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/consecinte_ale_implementarii_scutului_antiracheta.pdf, accesat la data de 02.05.2014 ora 14:43.
http://dexonline.ro/definitie/aparare, accesat la data de 04.05.2014.
http://dexonline.ro/definitie/teama, accesat la data de 04.05.2014.
Robert D. Steele, Presidential Leadership and National Security Policy Making în vol. Douglas T. Stuart, Organizing for National Security, în http:/carlisewww.army.mil/usassi/welcome.html.
Nicolae Perpelea, Argumente și concepte pentru o analiză sociologică a discursurilor asupra riscului, Institutul de Sociologie al Academiei Române, în www.racai.ro/RISC1/NicolaePerpelea.pdf.
Nancy A. Renfroe, Joseph L. Smith, Threat/Vulnerability Assessments and Risk Analysis, accesat la data de 23.05.2014.
International Strategy for Disaster Reduction – Terminology: Basic terms of disaster risk reduction: http://www.unisdr.org/eng/library/lib-terminology-eng%20home.htm .
http://dexonline.ro/definitie/dezarmare, accesat la data 21.05.2014.
http://dexonline.ro/definitie/neproliferare, accesat la data 21.05.2014.
United Nations Office for Disarmament Affairs, Status of Multilateral Arms Regulation and Disarmament Agreements, http://unhq-appspub 01.un.org/UNODA/TreatyStatus.nsf și International Atomic Energy Agency, Convention on the Physical Protection of Nuclear Material Status, accesat la data de 23.05.2014.
http://armscontrollaw.com/2013/02/11/welcoming-dr-jean-pascal-zanders-to-arms-control-law/, accesat la data de 26.05.2014.
www.iaea.org/Publications/Documents/Conventions/cppnm_status.pdf., accesat la data 21.05.2014.
http://www.jfklibrary.org/JFK/Historic-Speeches.aspx, accesat la data 24.05.2014.
books.sipri.org/files/FS/SIPRIFS1203.pdf, accesat la data de 17.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/cursa_inarmarilor_in_arcul.pdf, accesat la data de 17.05.2014.
Independent Working Group Report, Missile Defense, the Space Relationship, and the Twenty First Century, 2009, varianta electronică http://www.missilethreat.com., accesat la data de 03.06.2014.
http://www.focusblog.ro/2010/02/scutul-anti-whatever/., accesat la data de 28.04.2014
http://www.fas.org/sgp/crs/nuke/RS22758.pdf, accesat la data 21.05.2014
http://www.fas.org/programs/ssp/man/militarysumfolder/shahab-3.html accesat la data 02.5.2014, ora 14:22
http://www.fas.org/nuke/guide/iran/missile/shahab-3.htm, accesat la data 02.05.2014
http://www.fas.org/programs/ssp/man/militarysumfolder/shahab-3.html, accesat la data 02.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/federatia_rusa_elemente_cheie.pdf, accesat la data 02.06.2014
Départ d'un convoi de déchets nucléaires pour l'Allemagne dimanche, http://fr.news.yahoo.com/, accesat la data 22.06.2014.
https://petitions.whitehouse.gov/petition/designate-russia-state-sponsor-terrorism/XMjbTltM, accesat la data 15.06.2014.
http://www.mae.ro/node/16925, accesat la data 26.05.2014.
http://www.hcoc.at/subscribstates.php, accesat la data 26.05.2014.
http://www.mae.ro/node/13029, accesat la data 03.06.2014.
http://mihneamaruta.ro/2010/02/07/strategia-anti-racheta-a-pentagonului-ce-trebuie-sa-stim/., accesat la data de 05.15.2014 .
www.financiarul.com/articol_37353/scutul-antiracheta-din-dobrogea-are-componente-din-programul-razboiul-stelelor.html., accesat la data de 03.05.2015.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/un-nou-scut-antiracheta-va-fi-desfasurat-in-jurul-moscovei-dupa-2015-234322, , accesat la data de 02.05.2014.
http://karadeniz-press.ro/kara/rusii-vor-sa-treaca-la-o-noua-generatie-de-sisteme-antiracheta/, accesat la data de 14.05.2014.
http://fpc.state.gov/documents/organization/154176.pdf, , accesat la data de 22.05.2014.
Active Engagement, Modern Defence. “Strategic Concept For the Defence and Security of The Members of the North Atlantic Treaty Organisation,” November 20, 2010, http://www.nato.int/lisbon2010/strategic-concept-2010-eng.pdf., , accesat la data de 01.06.2014.
http://www.nytimes.com/2010/10/13/opinion/13iht-edrasmussen.html, , accesat la data de 22.05.2014.
http://fpc.state.gov/documents/organization/154176.pdf , accesat la data de 10.05.2014 .
http://www.focusblog.ro/2010/02/scutul-anti-whatever/., accesat la data de 05.05.2014.
http://www.defense.gov/bmdr/docs/BMDR%20as%20of%2026JAN10%200630_for%20web.pdf., accesat la data de 22.05.2014.
http://militar.infomondo.ro/actualitate/rusia-are-o-noua-doctrina-militara.html., accesat la data de 21.05.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/federatia_rusa_elemente_cheie.pdf, accesat la data de 03.05.2014.
http://www.mae.ro/node/1517, accesat la data de 15.05.2014.
http://www.isp.org.ro/sites/default/files/Document-23.pdf, accesat la data de 26.04.2014.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/redislocarea_bazelor_militare_ale_sua.pdf, accesat la data de 07.05.2014.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Scutul Anti Racheta. Implicatii Politico Militare Pentru Romania (ID: 108018)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.