Scoala Proces Scoala Semiotica Si Scoala Structuralista

John Fiske a considerat ca axiome asupra naturii comunicării, principiul potrivit căruia, în mod obligatoriu, toate tipurile de comunicare implică semne și coduri care ulterior sunt inevitabil transmise altor persoane, aceasta constituind eminamente o practică socială și, în fine, dar nu neapărat în ultimul rând, caracterul de atribut central în viața culturilor a comunicării, fără acestea nu pot supraviețui.

Plecând de aici, acesta a dezvoltat teoriile privind școala proces și școala semiotică, concluzionând că prima vede comunicarea ca pe o transmitere de mesaje în care prioritare sunt metoda și modalitățile în care emițătorii și receptorii codifică iar ulterior decodează mesajele, respectiv felul în care sunt utilizate atât canalele cât și mijloacele de comunicare de către transmițători. În accepțiunea acestuia comunicarea este de fapt un proces prin care emițătorul influențează comportamentul receptorului sau/și starea mentală a acestuia din urmă. Desigur că în acest proces putem face o evaluare a efectului care poate fi mai mic decât cel intenționat, situație în care ne aflăm în fața unui eșec al comunicării (chiar dacă efctul este doar diferit decât cel scontat), impunându-se o analiză atentă asupra fazelor procesului de comunicare pentru a identifica cauza eșecului. Eficiența și acuratețea transmiterii mesajului, respectiv modul și nivelul în care o persoană poate afecta comportamentul alteia, poate si determinată în funcție de modul de codare/decodare al unui mesaj de către emițători/receptori.

Despre cea de-a doua școală, Fiske crede că aceasta înțelege comunicarea ca producție și schimb de semnificații afirmînd că „ea se preocupă de modul în care mesajele sau textele interacționează cu oamenii în scopul producerii de semnificație, adică rolul pe care îl au textele în cultura noastră. Această orientare utilizează termeni precum semnificație și nu consideră că neînțelegerile ar fi neapărat dovezi ale eșecului comunicării, ele ar putea rezulta din diferențele culturale dintre emițător și receptor” (John Fiske, 2003, pag.18). Concluziv, pentru această a doua școală, studierea textului și a culturii definește studiul comunicării centrat în principal pe semiotica.

În condițiile în care fiecare școală interpretează în felul său definiția pe care o dăm noi comunicării ca interacțiune socială prin intermediul mesajelor, școala-proces se inspiră mai degrabă din științele sociale și în special din psihologie și sociologie, tinzând să se ocupe de actele de comunicare, în timp ce școala semiotică se inspiră cu predilecție din lingvistică și sfera artei, tinzând să se ocupe de operele de comunicare. Școala-proces vede mesajul ca fiind acel lucru care este transmis prin procesul de comunicare, iar intenția reprezintă factorul esențial al deciziei referitoare la ceea ce reprezintă un mesaj.

****************************

În școala semiotică mesajul este definit ca fiind o construcție de semne care, în urma interacțiunii cu ceilalți receptori, produce înțelesuri. Definind emițătorul ca un transmițător al mesajului acesta pratic își pierde din importanță, prioritatea și importanța transferându-se asupra textului, inclusiv sub aspectul modului în care este citit. O exemplificare relevantă este dată de diferențele majore pe care le regăsim în conținutul relatărilor realizate de mijloace mass-media diferite asupra unui eveniment. Vom regăsi ulterior înțelesuri diferite date de cititori asupra acelauiași text, funcție de experiențele sociale diferite trăite sau culturilor complet diferite de cre aparțin sau în care au fost formați.

1.2.1.1. Școala process. Modelul lui Shannon și Weaver (1949; Weaver, 1949b)

Modelul fundamental al comunicării elaborat de cei doi cercetători prezintă comunicarea ca fiind un proces linear, simplu, modelul (figura 1) fiind ușor de înțeles, caracteristicile sale evidente, simplitatea și linearitatea, recomandându-l ca foarte clar.

Figura 1 – Modelul lui Shannon și Weaver (John Fiske, 2003, pag.22)

Este un model binar întrucât are doar două alternative: transmiterea informației se poate realiza sau nu se poate realiza. Elementele principale sunt: emițător, receptor, canal, cod. La acestea se adaugă: Sursa – factorul care decide dacă trimite sau nu mesajul, sau pe care mesaj să-l trimită, apoi îl transformă în semnal și-l trimite prin canal receptorului. Poate fi interpretată și ca reprezentând persoana care ia decizia cu privire la ce anume mesaj să transmită, selectează unul dintr-un set de mesaje posibile. Practic mesajul selecționat va fi apoi transformat de către transmițător într-un semnal care este ulterior difuzat prin intermediul unui anumit canal la receptor. Într-un model fizic (prezentat doar ca exemplu pentru înțelegere) de genul telefonului, canalul este un cablu, semnalul este curentul electric care