Rolul Tatalui In Procesul de Educare Si Dezvoltare a Personalitatii Copilului
Cuprins
Introducere
1. Cadrul teoretic al problemei
1.1 Familia modernă versus familia tradițională. Definirea conceptelor
1.2 Familia modernă în contextul psihosocioeconomic actual. Familia nucleară,
familia parentală, concubinaj, casatorii deschise
1.3. Decizia familiei de a avea copii sau nu
2. Familia și rolul ei in formarea și dezvoltarea personalității copilului
2.1.1 Rolurile parentale
2.1.2. Imaginea tatălui
2.1.3. Caracteristicile educației
2.2. Rolul și funcția tatălui
2.2.1. Relația tată – copil
2.2.2. Tatăl și educarea copilului
2.2.3.Tipuri de absență a tatălui
2.2.4. Tipuri de prezență a tatălui
3. Obiectivele și metodologia cercetării
3.1. Obiectivele cercetării. Generale, specifice
3.2. Ipotezele cercetării
3.3 Subiecții cercetării, structura lotului de subiecți
3.4 Metodele si instrumentele cercetării( chestionar)
4. Analiza și interpretarea de ansamblu a rezultatelor în functie de ipotezele cercetării
Rezultatele cercetării
Concluzii
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Această lucrare tratează ca subiect “ Rolul tatălui în procesul de educare și dezvoltare a personalității copilului”. Ne-am propus să evidențiem cum lipsa tatălui afectează în mod direct dezvoltarea personalității și comportamentul copilului. Mulți copii suferă de absența sau neimplicarea tatălui, pentru că acesta nu le oferă atenția necesară, îngrijirea, iubirea, suportul de care toți copiii au nevoie pentru a se dezvolta armonios și a se reflectă în structurarea personalității.
În introducere am specificat motivele pentru care am ales această temă și am cuprins câteva date generale specifice temei care se regăsesc în partea teoretică.
Lucrarea este structurată în cinci capitole.
În primul capitol am prezentat familia modernă versus familia tradițională, familia modernă în contextul psihosocioeconomic și decizia familiei de a avea copii sau nu.
În cel de al doilea capitol am prezentat caracteristicile, rolurile parentale, imaginea tatălui, rolul și funcția tatălui, educarea copilului, tipuri de prezență/absență a tatălui.
Al treilea capitol tratează obiectivele și metodologia cercetării, ipotezele, subiecții, structura lotului de subiecți, metodele și instrumentele cercetării.
Al patrulea capitol cuprinde analiza datelor, studiul de caz, analiza datelor anchetei psihosociale pe baza de chestionar.
Ultimul capitol am analizat și interpretat rezultatele în funcție de ipotezele cercetării.
Am fost motivată sa aleg această temă, deoarece am observat că în societatea contemporană există tot mai mulți copii care suferă din cauza absenței din viața lor a tatălui.
Părinții nu conștientizează că lipsa lor, eventual conflictele din familie, nu au cum să-i afecteze pe copii deoarece ei nu au cunoștințele, maturitatea necesară pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în sufletul copiilor.
Dar copiii văd, trăiesc, experimentează și de aici se ajunge la posibile traume, copii sunt doar niște victime prinse în relațiile disfuncționale ale părinților. Comunicarea disfuncțională în cuplu, neasumarea rolurilor, teama de a comunica, blocajele, toate acestea ajung la un divorț și la afectarea dezvoltării personalității copilului.
După cum știm atunci când părinții ajung la divorț, copilul ajunge să locuiască cu unul dintre părinți și de obicei, custodia revine mamei. În aceste situații, copiii tânjesc după afecțiune, resimt căminul lipsit de iubire și căldură, nesiguranță, ei nu mai primesc atenția necesară și întregul suport al ambilor părinți pentru a crește și a se dezvolta în armonie.
Copilul va ajunge să locuiască când la mamă, când la tată, iar acesta se va simți în nesiguranță, va fi confuz, dezorientat deoarece nu beneficiază de un sistem unitar de educație, de siguranță, de stabilitate.
Cuplul familial trebuie să reflecte cu responsabilitate atunci când va decide să aibă copiii, ei vor avea obligația asupra creșterii, educării, susținerea propriilor copii, responsabilități foarte importante în derularea rolului de părinte.
CADRUL TEORETIC AL PROBLEMEI
1.1 Familia modernă versus familia tradițională. Definirea conceptelor
Familia modernă
Definirea conceptului familie:
„ Familia este nucleul organizării umane, molecula sau microstructura care realizează, în miniatura, totalitatea funcțiilor societății ca mare sistem, reproducerea și asigurarea continuității biologice a speciei umane, producerea mijloacelor de subzistență, educarea și socializarea copiilor și, prin aceasta, asigurarea continuității moral-spirituale a societații.”
„ Familia reprezintă o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/ sau paterne realizând, mai mult sau mai puțin latura biologică și/ sau cea psihosocială”. ( I. Mitrofan, C.Ciuperca, 1998, p.17)
Familia modernă se axează cel mai mult pe libertate, dacă ambii soți au un job, cum este și normal într-o familie modernă, ideal ar fi ca și treburile din casă să fie împărțite în mod egal.
Pe vremurile din trecut, bărbatul lucra, iar soția stătea acasă, având grija de treburile casei, de îngrijirea și educarea copiilor.
Dar acum in vremurile noastre unde există familia modernă, ambii lucrează, femeia se ocupă de treburile casei, iar bunicii și școala se ocupă de educarea copiilor. În familia modernă, s-a pus accent pe o problemă destul de importantă, care duce la majoritatea neînțelegerilor între femeie și bărbat, unul dintre parteneri crede că face mai mult decât celălalt, că se implică mai mult, ignorând faptul că fiecare activitate nu poate fi comparată, iar gradul de implicare nu poate fi evaluat de cineva, bărbatul are activitățile lui de bărbat așa cum și femeia are activitățile ei ca femeie. (C. Ciupercă, 2000, p. 102).
După cum știm într-o familie trebuie să existe înțelegere și o foarte bună comunicare, indiferent dacă facem parte dintr-o familie tradițională sau o familie modernă. Am vrut să fac o comparație între familia modernă și familia tradițională, unde în ambele familii s-a pus accent pe autoritate și putere, în familia tradițională autoritatea cea mai mare o avea tatăl, iar în familia modernă puterea și autoritatea o au ambii parteneri ai cuplului familial.
După cum se vede în societatea modernă, pe zi ce trece apar tot mai multe transformări și conflicte în cadrul familiei, între părinți, fiecare dintre ei doresc să aibă drepturi cât mai multe decât sa fie egali în exercitarea rolurilor și asumarea responsabilităților.
Familia tradițională.
Conform lui J.Bochenski, autoritatea este „o relație cu trei termeni care se instituie între un purtător, un subiect și un domeniu”. Bărbatul este purtător și femeia este un subiect. În familia tradițională soțul se bazează pe puterea concretă. ( C. Ciupercă, 2000, p. 72).
H.Touzard 1996, structura de autoritate și putere în cadrul familiei :
– Autoritatea soțului ( bărbatul decide și acționează)
– Autonomia soției ( femeia acționează și decide)
– Autocrația soțului ( bărbatul decide, femeia acționează)
– Autocrația soției ( femeia decide, bărbatul acționează)
– Conducerea soțului ( bărbatul decide, acționează împreună)
– Conducerea soției ( femeia decide, acționează împreună)
– Diviziunea sincretică a rolurilor ( bărbatul acționează, decid împreună )
– Diviziunea sincretică ( femeia acționează, decid împreună )
– Cooperarea sincretică ( acționează împreună decid împreună. ( K.Dowding 1991, p. 73).
După cum știm de pe la bunici și părinți, în familia tradițională căsătoria copiilor se făcea în ordinea în care s-au născut, iar în familia modernă, aceștia trăiesc în concubinaj.
Familia tradițională se poate caracteriza prin responsabilitate și unitate, iar familia modernă prin materialism, individualism, lipsa comunicării.
1.2 Familia modernă în contextul psihosocioeconomic actual. Familia nucleară, familia parentală, concubinaj, casatorii deschise
Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/ sau paterne, realizând mai mult au mai puțin latura biologică sau cea psihosocialăʼʼ. ( I. Mitrofan, C. Ciupercă 1998, p. 17).
Familia nucleară.
„ Este redusă numeric la cei doi soți și copiii lor necăsătoriți, proprii sau adoptați. Familia nucleară este, în variantele ei armonioase, sănătoase, o structură democratică, bazată pe consens , pe egalitate și complementaritate a rolurilor de soț / soție, precum și pe o participare crescândă a copiilor”.
De obicei, nucleul familiei îl formează părinții și copii, dar sunt și situații în care se mai adaugă câte un membru în această familie, aici putem pune bunicii, unchi, mătuși.
În familia nucleară, mama este prima persoană care începe educarea și îngrijirea copilului în primul an de viață, apoi când acesta începe să crească, tatăl își poate atribui și el mai multe roluri în viața micuțului.
Familia are rolul în dezvoltarea micuțului din punct de vedere:
fizic
intelectual
moral
estetic
De aceea, datorită acestei tendințe, tânărul cuplu intră în conflict cu cuplul parental cu care conviețuiesc, ceea ce determină scăderea intimității și a satisfacției maritale. În condițiile vieții moderne, în special în marile aglomerări urbane, familia nucleară iși construiește un stil de viată propriu, caracterizat prin concentrarea afectivă pe partener, pe separarea treptată și uneori rapidă de întreaga ramnificație de rudenie, ceea ce îi conferă o independenta proprie, cu posibilități crescute de autoconducere și autodezvoltare.
Pe lângă familia nucleară mai sunt și alte tipuri de familii, precum și funcțiile acesteia.
Tipuri de familie :
familie extinsă;
familie monoparentală;
familie mixtă sau reconstituită;
Funcțiile familiei:
a). factorii externi
Caracterul totalitar sau democratic al societății care are implicații majore asupra solidarității familiale și asupra modului de socializare a descendenților;
b). factorii interni
Structura familiei, care implica funcția de solidaritate, funcția de socializare și funcția economică;
Familia monoparentală.
„ Se referă la menajele formate dintr-un singur părinte și copiii acestuia, ce pot apărea fie în urma divorțului sau abandonului familial, fie în urma decesului unui părinte, a adopției realizate de o persoana singură sau a creșterii copiilor în afara căsătoriei”. Societatea tradițională dezaprobă monoparentalitatea; societatea modernă a schimbat mentalitatea potrivit căreia este dezavantajos pentru copil să fie crescut doar de unul dintre părinți. În plus, cele mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mamă și copil (copii), această stare de fapt având motive naturale, dar și rațiuni culturale (tribunalele încă consideră mamele părinți mai potriviți pentru copii, deși nu întotdeauna este așa). Dar, în ultima vreme, asistăm la tot mai multe femei care își asumă rolul de mamă singură, prin nașterea unui copil sau prin adopție. Tocmai pentru că rolul de părinte singur nu este tocmai confortabil și ușor de realizat financiar, persoanele care își asumă această postură fac parte din cele cu venituri peste medie și nivel crescut de educație. De asemenea, acestea vor experimenta mai puține dificultăți comparativ cu cele cu venituri mici și nivel scăzut de educație. Părinții singuri sunt puși în situația de a educa singuri copilul, dar de regulă, ei apelează și la persoane din familia extinsă (bunici, alte ruliale și asupra modului de socializare a descendenților;
b). factorii interni
Structura familiei, care implica funcția de solidaritate, funcția de socializare și funcția economică;
Familia monoparentală.
„ Se referă la menajele formate dintr-un singur părinte și copiii acestuia, ce pot apărea fie în urma divorțului sau abandonului familial, fie în urma decesului unui părinte, a adopției realizate de o persoana singură sau a creșterii copiilor în afara căsătoriei”. Societatea tradițională dezaprobă monoparentalitatea; societatea modernă a schimbat mentalitatea potrivit căreia este dezavantajos pentru copil să fie crescut doar de unul dintre părinți. În plus, cele mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mamă și copil (copii), această stare de fapt având motive naturale, dar și rațiuni culturale (tribunalele încă consideră mamele părinți mai potriviți pentru copii, deși nu întotdeauna este așa). Dar, în ultima vreme, asistăm la tot mai multe femei care își asumă rolul de mamă singură, prin nașterea unui copil sau prin adopție. Tocmai pentru că rolul de părinte singur nu este tocmai confortabil și ușor de realizat financiar, persoanele care își asumă această postură fac parte din cele cu venituri peste medie și nivel crescut de educație. De asemenea, acestea vor experimenta mai puține dificultăți comparativ cu cele cu venituri mici și nivel scăzut de educație. Părinții singuri sunt puși în situația de a educa singuri copilul, dar de regulă, ei apelează și la persoane din familia extinsă (bunici, alte rude, bone etc.). Există însă o diferență între mamele singure și tații singuri.
Problematica cu care se confruntă mamele în cadrul familiei monoparentale :
în primul rând, dificultați financiare;
în al doilea rând, mamele sunt nevoite să-și extindă rolul cu sarcini auxiliare, nespecifice sex-rolului.
Prin comparație, familia monoparentală în care părintele este tatăl, are următoarele caracteristici:
dispune, de regula, de o mai mare libertate financiară;
apare un declin, un regres al experienței taților in activitățile sociale, datorită creșterii implicării lor emoționale în relația cu copiii.
Particularitățile familiei monoparentale :
se confruntă de regulă, cu dificultăți economice.
minimalizează funcția sexuala și reproductivă.
în privința funcției de socializare există discuții.
Concubinajul
„ Reprezintă mai mult un model de asociere, deci un mod de a trăi împreuna a cuplurilor heterosexuale în afara contractului căsătoriei”.
Concubinajul optează pentru calitatea relației în defavoarea durabilității cu orice preț.
Acest tip de relație, este o uniune liberă, o alternativă la familia nucleară/ conjugală, alcătuită din persoane de sex opus între care nu există relații de căsătorie.
Autonomia personală reprezintă cea mai importantă valoare pentru cuplu, realizează câteva funcții din familia nucleară, și au aceleași probleme ca și aceasta.
Concubinajul este un portret subtil, refuzul mascat al unei societăți constrângătoare. ( Iolanda Mitrofan, C. Ciupercă, 1998. p. 57).
Ca și alte tipuri de relații, concubinajul are și dezavantaje și avantaje.
Avantaje :
satisfacerea trebuințelor sexuale la un nivel superior.
dezvoltarea deprinderilor interpersonale si încrederea în construirea unei relații stabile .
o mai mare posibilitate de înțelegere a sinelui.
Dezavantaje :
schimbări în viață socială a partenerilor prin reducerea numărului de prieteni.
limitarea prematură a experienței „ întâlnirilor”.
minimalizarea funcției reproductive.
Căsătoria deschisă
Este un model de conviețuire aflat undeva între concubinaj și familia nucleară. Această formulă tinde să înlocuiască o configurație depășită sub aspectul stilului de viată ( familia nucleară) și să preia ceea ce este mai bun din modelul coabitării ( calitatea întâlnirii și fericirii partenerilor, în detrimentul stabilității relației).
Oferă posibilitatea de schimbare a partenerului dacă aceasta este în interesul fiecăruia și al cuplului ca întreg.
Societatea, prin evoluția ei, este cea care determină individul să pună accent pe el însuși și nu pe familia clasică, care reprezintă pentru el un obstacol în condițiile în care nu găsește modalități de a se face înteles, ascultat, dorit și respectat.
1.3 Decizia familiei de a avea copii sau nu
Din punct de vedere psihologic, Iolanda Mitrofan (1998, p. 14), ne oferă o definiție a cuplului: „ o structură bipolară, de tip biopsihosocial , partenerii se satisfac, se dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale prin intermediul celuilalt.
Decizia de a avea copii, aparține atât partenerei cât și a partenerului, ei ar trebui să se gândească destul de bine la acest pas, deoarece a avea un copil este o obligație și o responsabilitate destul de importantă.
Cei doi dacă vor să aibă un bebeluș, trebuie să fie conștienți de faptul că trebuie să-i ofere îngrijire, educație, trebuie să se ocupe amândoi de micuț.
Ca un cuplu trebuie să evolueze și să își construiască o familie, ei trebuie să fie destul de conștienți, de faptul că atunci când vor avea un bebeluș, trebuie să-i ofere acestuia o familie pe tot parcursul vieții, să-i ofere un cămin plin de iubire, afecțiune, sentimentul de siguranță, și fericire.
Familia reprezintă” o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/ sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin , latura biologică sau cea psihosocială. ( Mitrofan, Ciupercă, 1998, p. 17).
Salvador Minuchin, identifică patru stadii de dezvoltare:
constituirea cuplului
familia cu copiii mici
familia cu copiii școlari și adolescenți
familia cu copii mari
2. FAMILIA ȘI ROLUL EI IN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI
2.1 Familia și rolul ei in formarea și dezvoltarea personalității copilului
2.1.1 Rolurile parentale
Dacă vorbim de familie, știm că rolul familiei reprezintă un set coerent de comportamente în care unii dintre membrii familiei îl așteaptă de la fiecare membru, în funcție de poziția pe care o ocupă. ( Introducere în psihologia familiei și a psihosexologiei, p. 36).
Copilul la naștere, știm că are o relație directă cu mama, da, în raport cu rolul mamei, rolul tatălui este și el destul de important.
Rolul tatălui, după cum știm este cel care este responsabil de primele legături ale acestuia cu oamenii din afara familiei, el este cel care asigură copilului legătura cu societatea.
În relația de cuplu, soț și soție, tatăl va asigura funcționarea relației, în timp ce mama construiește o relație afectivă cu copilul. Tatăl reprezintă dragostea pentru mamă, și în același timp prin intermediul ei, pentru copil.
O comunicare bună verbală între mamă și tată, îl ajută foarte mult pe copil să-și însușească vorbirea. Ca orice copil, acesta îi atribuie puteri supranaturale tatălui, și își va dori să fie exact ca el.
Sentimentul de siguranță pe care îl are copilul în preajma tatălui , este un sentiment care provine din impresia că tatăl are putere și că domină lumea exterioară. (Cunoașterea copilului, Vincent Rose).
Rolurile parentale sunt foarte importante în educația și dezvoltarea copilului, deoarece dacă vreodată se ajunge la un divorț, copilul va avea de suferit.
Dragostea de mamă, nu se poate înlocui niciodată ea ne oferă iubire, afecțiune, sentimentul de siguranță. Cu ajutorul mamei copilul descoperă lumea din apropiere, și sub protecția, ei fiecare lucru capătă un sens.
Potrivit concepției lui A. Adler , „ mama este aceea care îi revine misiunea modelării copilului în așa fel încât acesta să nu devină un copil cu egoism”.
Părinții au drepturi egale în privința creșterii copilului, fiecare are o responsabilitate asupra lui.
Știm că în familie, mama are rolul cel mai important, ea este cea care dă naștere copilului, îi oferă o educație, o îngrijire, are o mare responsabilitate fată de copil.
Primul mediu al copilului după naștere se limitează la mamă; ea este cea care îi oferă copilului sentimentul de siguranță, de iubire.
( Ultima inegalitate, Mihaela Miroiu, Iași Polirom 2003), ( C.Ciofu 1999,Interacțiunile părinți copii, p. 67).
2.1.2. Imaginea tatălui
Imaginea tatălui, este o reprezentare mentală a unui obiect absent. Copilul va interioriza psihic o imagine în același timp pozitivă și negativă, chiar dacă tatăl muncește și nu este toată ziua împreună cu copilul, este necesar și important atunci când vine de la muncă, să interacționeze cu copilul, să-și petreacă timpul cu el; tot tatăl este cel care scoate copilul din anonimat, determinându-l să cunoască lumea care îl înconjoară Aici apare și o problemă, dacă tatăl locuiește s-au nu cu copilul, aici duce la interiorizarea copilului, la un comportament deviant, la abandon școlar.
Copilul poate fi afectat și în mod indirect de absența tatălui în familie. Este vorba aici de reacția mamei care tinde să se „agațe” de copil, să-l răsfețe, sau dimpotrivă să îl facă să își asume responsabilitatea care ține de rolul patern, aceasta întâmplându-se în cazul în care mama nu se crede îndreptățită să-și asume ea și rolul de tată, adoptând atitudini prea severe și prea ferme.
Specialiști spun ca relația tată-copil poate fi una solidă încă de la început dacă tatăl participă la creșterea și educarea lui, încă de la nașterea copilului.
În perioada în care micuțul este sugar, rolul tatălui în relația cu cel mic este minim, totuși prezent, deoarece prin atingeri și glas acesta ajunge să se obișnuiască cu el. Câteva moduri în care tatăl își poate atinge rolul de tată, este prin a încerca să-i ofere micuțului lapte cu biberonul, astfel tatăl va avea calitatea de a aduce hrană. Cu ocazia fiecărui lucru minor tatăl își câștigă câte puțin din afectivitatea copilului, fie că îi cântă, fie că îi vorbește. Bebelușul se bucura astfel de atenția tatălui, și mama se va bucura de puțină relaxare după o zi obositoare.
Primele eforturi de comunicare înseamnă mult în ochișorii micuțului, de fiecare dată când tatăl este cu copilul, el trebuie să-i vorbească, ca acesta să se poată obișnui cu vocea lui și să o poată recunoască.
Participarea din ce in ce mai mult la creșterea copilului îl va ajuta pe copil să recunoască imaginea bună a tatălui.
La vârsta de șase ani, dacă imaginea tatălui este bună, copilul va fi fascinat de această imagine , „ tatăl meu este mai bun ca al tău”, în cazul contrar „dar tatăl meu de ce nu este ca al tău”, iar aceste imagini nu vor fi schimbate până la adolescență, dar totul va depinde de tată dacă o va salva sau o va pierde.
Pentru ca cei doi să-și creeze o relație solidă, mama va trebuie sa le ofere celor doi, timpul și intimitatea necesară.
Unii cred că, imaginea lor nu contează deoarece gândesc ca oricum copii se fac mari, si atunci vor vedea ei cu adevărat imaginea tatălui.
2.1.3. Caracteristicile educației
Educația, în condițiile în care și ereditatea și mediul sunt prezențe obligatorii. În accepțiunea sa cea mai largă, „educația poate fi definită ca activitatea specializată, specific umană, care mijlocește și diversifică raportul dintre om și mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societății și a societății prin intermediul omului” .(Faure. E 1974).
Educația este o reconstrucție a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente, o activitate de disciplinare, civilizare și moralizare.
Educația poate fi un fenomen socio-uman care asigură transmiterea acumulărilor teoretice și practice, este un proces, o acțiune, de conducere sau socială.
Educația face medierea între ceea ce s-ar putea( ereditatea), și ceea ce se oferă( mediul).
Ca factor cu acțiune preponderent conștientă și deliberată, educația își creează premise interne ( susținerea dezvoltării bio-psiho-sociale), dar și condițiile externe necesare( forme, mijloace).
Caracteristici :
scopul educației este introducerea progresivă a elevilor în marile paradigme de cunoașterii și instrumentalizarea lor cu tehnicile culturale care le vor asigura o anumită „ autonomie educativă”. ( Cucoș 1999).
pregătirea este elaborată în mod conștient și etalonat de un corp de specialiști bine pregătiți. ( Cucoș 1999).
Tipuri de educație:
educație formală.
educație nonformală.
educație informală.
2.2. Rolul și funcția tatălui
2.2.1. Relația tată – copil
Tatăl reprezintă dragostea și securitatea pentru mama sa, și prin acest intermediu, pentru copil. De obicei unora dintre tătici le este teamă să-și hrănească copilul nou născut, dar ar putea să facă și alte lucruri, de exemplu, ar putea să schimbe scutecul copilului, să-i spună povești, să se joace cu el.
O comunicare între mamă și tată, îl ajută foarte mult pe copil să-și însușească vorbirea. Tatăl va trebui să-i ofere micuțului sentimentul de siguranță, trebuie să-i ofere atenția necesară, iubirea, astfel încât copilul să se simtă în siguranță lângă el.
Pe parcurs tatăl, nu va mai fi doar un simplu membru al familiei,ci va fi un superman în fața copilului, copilul îl va admira pe tată, astfel încât acesta îi va atribui puteri supernaturale, și visează să ajungă ca el.
Această superioritate fizică, îl va ajuta pe parcurs pe copil să evite complexul oedipian. Ce este sigur că tatăl, este un personaj de admirat, datorită unor împrejurări impuse de viata cotidiană, va inspira copilului o încredere de care trebuie să se arate demn.
De exemplul, tatăl se va juca cu el jocul, cum că își aruncă copilul în aer, și îl va prinde și acestuia nu-i va fii teamă ca va putea să cadă, deoarece tatăl i-a inspirat un sentiment de încredere.
Angajamentul taților se referă la interacțiunea dintre aceștia și copii, dând dovadă de multă grijă, siguranță, se va implica în activități, organizarea timpului și programului copilului. (Gray, 2006, Pleck & Masciadrelli).
2.2.2. Tatăl și educarea copilului
Tații sunt partea importantă a familiilor – rolul tatălui implică interacțiunile de relaționare dintre tată și copil, tată și partener, tată și părinții acestuia, toate aceste relații influențează comportamentul tatălui atunci când acesta locuiește total sau parțial cu copilul.
Un tată de succes este acela care a trecut prin toate etapele educative alături de copilul său, el este pentru copil ca și a doua mamă, dar mai puțin prezentă, dar la care copilul așteaptă de la el aceleași manifestări ca și de la mama.
Educația copilului, nu înseamnă doar să-i oferi informații și supraveghere, educație înseamnă să îi oferi copilului tău o îngrijire, susținere, explicarea lucrurilor care trebuiesc făcute și care sunt bune, afecțiune, iubire, un cămin plin de siguranță, fericire, înțelegere. ( Revista Psyvolution science).
În educarea copilului, normal și corect este să se ocupe ambii părinții, dar cum am descris și în celelalte subcapitole, uneori unii tații fug de aceste responsabilități.
Rolul tatălui este indirect, mai mult ca suport psihologic pentru mama, pe ai cărui umeri cad toate responsabilitățile. Implicarea reală a tatălui, poate deveni din ce în ce mai activă în jurul vieții de un an. Aceasta este vârsta la care tatăl începe să-l învețe pe copil, cum se procedează și că este corect să fie respectate anumite reguli, și ca totul să fie simplu pentru copil, începe prin a-l învăța regulile jocului, simple dar stricte.
Iar după ce reușește, îi va explica și îl va face să înțeleagă că în viața de familie și cele ale societății sunt și acolo anumite reguli pe care trebuie să le respecte.
Tatăl este cel care trebuie să impună limitele, să fie și autoritar, părinții trebuie să fie conștienți că la această vârstă copilul imită anumite cuvinte și comportamentele pe care copilul le vede în casă.
Disciplina și educarea copilului, presupune ca acesta să dobândească atitudini și comportamente care să-i permită pe viitor să se integreze, și să se adapteze la diferite situații, în societatea în care va trăi.
Părinții trebuie să reziste tentației de a forța, s-au de a se impune cu brutalitate, dacă copilul nu vrea, nu trebuie să îl facă să se simtă umil, de a se opune dorinței lui.
Unii părinți ajung la modalitatea de a ajunge să aibă mai multe atitudini și anume:
părinți autoritari
părinți hiperprotectori
părinți indulgenți
părinți severi
părinți agresivi
părinți normali.
Disciplinarea și educarea copilului mic ( după vârsta de un an), se începe de când acesta va începe să meargă. Copilul când va face o faptă bună, un gest frumos, o acțiune acceptată, el va trebui să fie mereu răsplătit, iar părinții vor alege răsplata; poate fi: filmul preferat, joaca cu jucăria preferată.
Tot aici intră și programul familiei, care va fi respectată până acesta va deveni un obicei pentru copil, ora de culcare, ora de masă, care va fi decisă de părinți. Dacă copilul a învățat și o va respecta, părinții vor fii mândrii.
In caz contrar, părinții ajung la stadiul în care încep să amenințe, îi vor spune de locul de pedeapsă. Locul de pedeapsă, va trebui să fie unul ales cu grijă, fără jucării, unul plictisitor dar să nu fie întunecat.
Dacă copilul va face ceva nepermis, nu trebuie sa acționăm cu țipete, nu trebuie să-l îmbrâncim, îi vom explica cu un ton puțin ridicat dar calm că nu este voie să facă acel lucru.
În majoritatea familiilor, am observat că de multe ori preferă să acționeze într-un stil agresiv și că nu se ocupă de educația lor. Dar oare cum vor ajunge acei copii?
Acei copii, se vor simți mereu în nesiguranță, vor simți lipsa afecțiunii.
Ei nu vor ști ce înseamnă căldura unui cămin, deciziile pe care le vor lua vor fi decizii greșite pentru că nimeni nu i-a învățat.
Copii pe măsură ce vor crește văd familii care fac absolut orice pentru copiii lor, și atunci ei vor simți o mare durere în suflet, și mereu vor avea aceeași întrebare în gând: „ dar oare de ce eu nu am avut parte de așa ceva”?
Părinții noștri sunt și vor rămâne mereu extremi de importanți pentru noi, de ei vom avea mereu nevoie ca ei să fie alături de noi, avem nevoie să avem clipe minunate alături de ei, oricât de puține ar fi, ele contează enorm de mult pentru noi, și pentru viitorul nostru.( Interacțiunile părinți copii, p.124- 125).
În primul rând copilul are nevoie de siguranță, un contact direct cu el, prin atingere, cuvinte frumoase, trebuie să i se arate că părinții vor fi acolo mereu lângă el.
Astfel încât el se va simți în siguranță, că i se apreciază inițiativele, să–i fie remarcată fapta bună pe care a făcut-o și pentru a-l determina să-și dezvolte determinarea în tot ce face.
Copilul simte nevoia să facă si mai mult, fapte bune, aici apare nevoia de a-și satisface părinții, trebuie să comunice cu copilul verbal că sunt mulțumiți de el, astfel încât copilul vede că prezența lui îi face pe părinți fericiți.
Tot familia trebuie să-i mărturisească copilului admirația pe care o au față de el atunci când face o faptă bună, să se simtă sprijinit, tatăl trebuie să-i arate copilului că el este ascultat, dar cu adevărat, să-i spună ca este mândru de el. Acest lucru îi dă copilului o mai mare siguranță, în a se deschide și a se exprima mult mai bine.
Atât mama, cât și tatăl trebuie să renunțe la imaginea care știe absolut orice, și că ei niciodată nu greșesc. Trebuie să ne mărturisim greșelile atunci când apar, să ne scuzăm, astfel încât copilul va învăța de la ei, și va fi un copil bun, și nu va încerca să se impună.
2.2.3.Tipuri de absență a tatălui
Specialiștii au ajuns la concluzia că neimplicarea sau absența tatălui din viața copilului duce la interiorizarea copilului.
Studiile de specialitate în domeniul psihologiei copilului au evidențiat câteva tipologii de tată :
Absenta fizică- maturizarea copilului presupune recunoașterea tatălui ca atare, această recunoaștere este necesară în realizarea complexului lui Oedip.
Absența frecventă riscă să îngreuneze procesul de identificare ce caracterizează atât pe băiat cât și pe fată. Absența tatălui plecat la lucru nu îl pertubă pe copil atâta timp cât relația dintre ei este echilibrată în sensul că atunci când tatăl vine de la lucru, petrece timp cu el.
Dar ce se întâmplă atunci când copilul locuiește cu mama? Aceștia vor avea o relație mai puțin echilibrată, pentru că tatăl nu va putea fi tot timpul cu el, să aibă o relație tată-copil. În opinia lui Gall, aceste absențe ar putea prezenta unele avantaje: tatăl oferă imaginea unui statut social, autoritatea este mai bine acceptată de copil. Copilul va vedea la tată un sprijin în casă, și îl va vedea ca o persoană foarte importantă.
Absența de lungă durată- prezintă inconveniente, totuși este posibil să compensăm această absență printr-o constantă „evocare” a imaginii tatălui de către mamă. Le Gall a realizat un studiu privitor la efectul absenței prelungite a tatălui ( 4 luni), în cazul familiei de navigatori, una dintre acele mame, remarcă în mod constat locul tatălui absent.
Și totuși marea majoritatea soțiilor de navigatori propagă imaginea unui tată care și-a abandonat copiii lăsându-i în fața dificultăților, atunci când aceștia au cea mai mare nevoie de ei. Dar și mamele trebuie să se gândească, că această plecare este pentru viitorul copiilor, corect este o perioadă foarte lungă, dar acesta este serviciul lor.
Absența morală- tatăl și carența de autoritate, mulți dintre tătici nu sunt preocupați de viața familială, crezând că este necesar ca doar soțiile să se ocupe de creșterea și educarea copiilor, ei având rolul de a muncii și de a întreține familia, și de aceea nu au timpul necesar pentru a petrece cu proprii copii, să se ocupe de educația lor.
Iar ei de fiecare dată dau vina pe mame pentru problemele pe care vor apărea pe parcursul creșterii și atunci vom vedea destul de bine, cum se resimte absența tatălui.
Cine nu și-ar dori să își petreacă măcar un sfert de timp cu propriul tată? Să iasă la plimbări prin parc, să simtă că are parte de un cămin unde siguranța si căldura părintească îl va înconjura tot timpul.
Dispariția / Decesul tatălui- Atunci când tatăl decedează nu se mai permite evoluția afectivității. Copilul ( băiatul) riscă să fie mult prea atașat de mama lui.
Acceptarea s-au neacceptarea decesului, dispariției pot depinde de mai mulți factori, poate fi prin concepția copilului asupra morții, copilul poate să creadă că tatăl este plecat pe o perioadă mai lungă de timp la muncă și din motive necunoscute nu poate vorbii cu el și nu îl poate vedea.
Cel mai mult contează și atitudinea mamei față de deces, de modul cum ea se comportă de față cu copilul, de modul cum reacționează.
Atunci când soția își pierde soțul, si copilul tatăl, este o mare durere pentru această pierdere și provoacă traume, mama poate fi slabă si să se simtă neajutorată în fața situației.
Copilul se refugiază în lumea lui, unde crede că tatăl lui este încă in viață, și este prezent tot timpul, și îi este alături la orice pas.
Copilul se poate închide in el, și nu va mai vorbi cu nimeni.
Părinte indiferent- acest tip de părinte transmite mesajul copilului , „ nu mă interesează ce faci”, arată o neglijare, o lipsă de respect și lipsa de preocupare pentru educarea copilului, pentru dezvoltarea acestuia.
Acest copil, învață că părerile lui nu sunt importante, se simte neimportant în aceea familie, unde simte nesiguranțaăși va avea o stimă de sine scăzută.
El va fi insensibil și apatic, va avea un comportament capricios, și se va comporta exact ca tatăl lui.( Revista Psyvoluțion science).
2.2.4. Tipuri de prezență a tatălui
Studiile de specialitate au evidențiat câteva tipologii de prezență a tatălui.
Tatăl-mamă – el suplinește, uneori lipsa de afectivitate a unei mame foarte active, precum și absența ei.
În acest caz avem o persoană care stă mult în preajma copiilor, care este pricepută în organizarea vieții copiilor.
Foarte probabil, tatăl – mamă, mai aruncă câte o privire la televizor, și mai citește o revistă, când cei mici dorm.
Tatăl tradițional- familia tradițională îi atribuie tatălui mai degrabă un rol discret în educația copiilor. El este cel care trebuie „menajat”, care trebuie să-și citească în liniște și neîntrerupt ziarul sau să-și vadă în liniște meciul de fotbal, mama fiind un mediator atent, astfel încât copiii să nu „deranjeze”.
Tatăl este consultat numai atunci când sau încălcat reguli, principii, când se pune problema pedepsirii.
Tatăl de Duminică- dacă nu ar exista sfârșitul de săptămână, sărbătorile și concediile, probabil că acești tătici ar fi de nerecunoscut in ochii propriilor copii. Ei își propun să suplinească absența din viața copilului prin mici cadouri de Duminică. Sunt cei care, cuprinși de remușcări, iau inițiative spontane de a lua familia câteva zile la munte sau la mare.
Tatăl carismatic – chiar dacă nu au timp întotdeauna să se dedice creșterii copiilor, există unii tați care depun eforturi pentru a-și dedica timpul, și pentru ai seduce pe copii, uneori în cadrul competiției cu mama, de tipul „ cine îți cumpără tot ce vre?ˮ
Aceștia sunt tații model, aparținând clasei mijlocii, pe care îi vedem în filmele americane, care le spun povești copiilor la culcare.
Tatăl carismatic poate sa fie un bun model de succes pentru copil, cu condiția ca tonusul lui pozitiv și sfaturile părintești să fie importante.
În continuare vom vedea cum influențează educația primită de la tată, în dezvoltarea personalității copilului.
Tatăl dominator- autoritatea lui este expresia personalității puternice, exigente, care știe să se afirme, să reușească și care se bucură de un prestigiu mare. Acest tip de tată nu acceptă să fie contrazis, el vrea să fie ascultat, respectat, venerat. Soția lui și copii apar în ochii lui ca ființele slabe care trebuiesc protejate și conduse de către el.
Tatăl dominator generează două tipuri de copii: copilul timid și supus, sau copilul rebel și autoritar.
Copilul timid și supus, nu întreprinde nimic pe cont propriu, așteptând întotdeauna directive din partea tatălui. Acest copil se maturizează foarte greu, copii acestui tată întâmpină dificultăți în confruntările cu viața reală, având deseori eșecuri în viața școlară, sociala sau profesională.
Există și situații în care copilul nu acceptă autoritatea paternă și se revoltă împotriva unui astfel de tată. De aceea au loc ciocniri violente care generează o ruptură în relația tată-fiu.
Copiii unor părinți prea autoritari își critică familia, dar disciplina care le este impusă are consecințe traumatice, acest fapt putând fi prezentat în următorii termeni: supunerea fața de părinți este egală cu libertatea fața de ceilalți.
Tatăl Tiran – tot un tată autoritar, dar evoluția sa este sinusoidală și deseori apare ca fiind timid. Autoritatea și agresivitatea unui astfel de tată, sunt de fapt, reacții în fata propriei slăbiciuni. Tatăl autoritar dă naștere nervozității copilului său.
Copilul tatălui tiran este de cele mai multe ori fricos, nervos, are explozii agresive, bruște și necontrolate. Relația tată- copil suferă și în acest caz o ruptură, tatăl fiind descoperit în cele din urmă, iar imaginea lui în ochii copilului este una scăzută, care cu greu mai poate fi refăcută.
Tatăl prieten – caută să formeze o relație bazată pe stima și nu pe autoritate, acest tip de tată are o mare slăbiciune, el nu se poate comporta nici ca tată nici ca prieten, ceea ce îl va duce într-o postură de nesinceritate.
Tatăl prieten este acuzat de copil ori de spionaj, ori de faptul că vrea să-și retrăiască tinerețea, prin intermediul său ceea ce duce de asemenea la o relație precară. El are însă și o serie de avantaje. Copilul, deși îl critică, are și sentimente de tandrețe și recunoștință fața de el. El poate să discute liber cu copilul său, dar nu trebuie să devină complicele lui în încălcarea regulilor de comportament.
Dacă tatăl prieten înțelege că a fi aproape de copil nu înseamnă a-i permite orice, atunci relația are șanse reale de reușită.
Tatăl bomboană – are raporturi afective armonioase și satisfăcătoare atât pentru copil cât și pentru părinte. Totuși copiii unor părinți, care sunt gata să le sadisfacă oricând și cea mai mică dorința tind să fie răsfățați și întotdeauna nesatisfăcuți. Copii vor fi capricioși, fără voință și foarte greu de mulțumiți de către oricine.
Tatăl demisionar- se lasă păgubaș, este absent, este plecat în călătorii, nu exercită un control asupra lor, iar atunci când are treabă cere cu insistență să fie lăsat în pace. Copiii unor astfel de părinți tind să nu accepte regulile și cerințele sociale, nu se supun nici unui control, de aceea le va fi foarte greu să sa adapteze în societate. Totuși copiii preferă un tată autoritar decât un tată absent, care nu este nu este niciodată lângă ei.
Tatăl este și va rămâne un personaj cu atât mai mult de admirat, cu cât inspiră o încredere de care ar trebuii să se arate demn și să profite, datorită unor împrejurări impuse de viața cotidiană, mai puțin apropiat de copil decât de mamă.
Sentimentul de siguranță pe care îl are copilul atunci când este în preajma tatălui provine din impresia că tatăl domină lumea exterioară, el este cel care inspiră copilului dorința arzătoare de a deveni ca el.
Oricărui copil îi lipsește tatăl dacă nu îl poate admira pe al său. Absența tatălui generează disconfort, însă ar trebui să devenim mai conștienți și de prezența nefavorabilă a tatălui care poate genera chiar traumă.
În realizarea unui proces educativ eficient și pentru dezvoltarea armonioasă a copilului este nevoie de coordonarea celor două roluri ale părinților, de îndeplinirea de către fiecare dintre ei a rolului sau educativ, de respectarea reciprocă dintre soți a rolului educativ al celuilalt.
Coordonarea celor doi părinți presupune și înțelegerea dintre ei, conflictele dintre ei, chiar mascate sau inconștiente, provoacă copilului sentimentul ca este neglijat sau respins.
În cazul în care conflictul dintre părinți ia forme clare cu scene de violență verbală și fizică, apar serii de tulburări la nivelul comportamentului copilului, acesta manifestându-se prin reacții agresive. ( Cunoașterea copilului, Vincent Rose, Editura Didactică și pedagogică,București).
OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII
3.1. Obiectivele cercetării. Generale, specifice
Obiectivul general al acestei cercetări îl constituie evidențierea rolului tatălui, în educarea copilului, dezvoltarea lui și personalitatea.
Metotodologia de cercetare s-a constitui în raport cu natura obiectului cercetat, cu scopul și obiectivele ei ținănd seama de mijloacele, resursele de care am dispus.
În lucrarea de față am încercat să evidențiez următoarele obiective specifice:
evidențierea rolului tatălui.
implicarea tatălui în educarea copilului.
dezvoltarea personalității al copilului în funcție de implicarea tatălui.
Ipotezele cercetării
HS1: implicarea tatălui in viata copilului;
HS2: implicarea în educarea și dezvoltarea copilului;
HS3: violenta in familie.
3.3 Subiecții cercetării, structura lotului de subiecți
Lotul de subiecți a fost alcătuit din 40 de subiecți de gen masculin ( tătici) cu vărsta cuprinsă între 30-35 de ani, și 40 de subiecți de gen feminin ( 20) și gen masculin (20), copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani.
Tabelul nr.3. 1 reprezintă vârsta la copii
Figura nr.3. 1 reprezintă vârsta la copii
Tabelul nr. 3.2 reprezintă genul biologic al subiecților
Figura nr. 3.2 reprezintă genul biologic al subiecților
Tabelul nr. 3.3 reprezintă genul biologic al tăticilor
Figura nr. 3.3 reprezintă vârsta la tătici
3.4 Metodele si instrumentele cercetării( chestionar)
În cadrul cercetării efectuate, am aplicat chestionarul ” Alabama Chestionar Părinți”, pentru tătici, iar pentru copiii acestora am aplicat ” Chestionarul de personalitate pentru adolescenți, HSPQ”.
Modalitatea de a răspunde a subiecților investigați este sub formă de scară Likert în 5 puncte și anume:
1 niciodată; 2 aproape niciodată; 3 câteodată ; 4 des; 5 întotdeauna.
Privind tehnica de aplicare in timpul interviului, atitudinea mea a fost suportiva, le-am facilitat răspunsurile, încurajând astfel subiectul să comunice.
Toți participanții la test, au fost întâi asigurați de confidențialitatea rezultatelor, asigurându-i ca acest test este util pentru lucrarea de licență.
Cercetarea a fost efectuată în Lupeni, județul Hunedoara și au fost investigate 40 de familii având în componentă un copil cu vărsta între 10-15 ani. Datele obținute în urma aplicării chestionarelor au fost introduse in programul SPSS versiunea 14,0.
Instrumente utilizate
Pentru o bună desfășurare a acestui studiu, am aplicat chestionarul HSPQ ( chstionar de personalitate pentru adolescenti), pe care l-am aplicat copiilor, care este alcătuit din 142 de itemi, are 14 factori primari și 3 factori secundari.
Factori primari :
Factorul A- acest factor tinde spre un comportament de tip schizotim.
Factorul B- în cazul în care copilul este centrat spre partea cu minus, acesta este dezinteresat, abandonează ușor. Spre partea pozitivă, acesta este văzut ca un bun camarad, se adaptează ușor, și nu va ceda imediat.
Factorul C- copilul tinde să fie reactiv emoțional.
Factorul D- tinde să aibă un temperament flegmatic.
Factorul E- are un comportament tandru, conformist.
Factorul F- este la extrema nonexpansivității.
Factorul G- nu acceptă normele, regulile.
Factorul H- are un comportament moderat, este grijuliu.
Factorul I- tinde spre un comportament realist, este emoțional.
Factorul J- Polul Zeppia, ascunde un copil care îi place să acționeze în colectiv.
Factorul O- diferențiază comportamentul încrezător al celui care se simte în societate.
Factorul Q2- diferențiază comportamentul celui care preferă să adopte hotărâri doar împreună cu ceilalți.
Factorul Q3- are un comportament necontrolat.
Factorul Q4- copiii sunt îngrijorați fără motiv.
Factorul Q4- face diferențierea clinică între nevrotici și normali ca factor important pentru anxietatea generală.
Factori secundari:
Introversie – extraversie.
Adaptare- anxietate.
Tendința nevrotică.
Pentru tătici am aplicat chestionarul, Alabama Chestionar Părinte, care a fost construit de directorul cadrei de psihologie din cadrul Universității New Orleans, Paul J.Frick, 1991 și a fost revizuit de același autor în anul 1999, are 42 de itemi, măsoară 5 dimensiuni ale părinților :
Implicare pozitivă – itemii :1,4,7,9,11,14,15,20,23,26.
1 Aveți o discuție prietenoasă cu copilul dumneavoastră?
2 Vă oferiți să îl ajutați cu activitățile în care copilul dumneavoastră este implicat ( sport/ dans) ?
3 Jucați jocuri sau faceți alte lucruri interactive cu el/ ea?
4 Îl/ o întrebați despre ziua petrecută la școală?
5 Vă ajutați copilul cu temele pe care le are?
6 Discutați cu copilul dumneavoastră despre planurile pentru ziua de mâine?
7 Îl/ o conduceți la activitățile speciale cu școala?
8 Vorbiți cu copilul dumneavoastră despre prietenii lui/ ei?
9 Copilul vă ajută cu activitățile din casă?
10 Vă prezentați la ședințele cu părinții, sau alte activități la școala copilului?
● Educație pozitivă – itemii : 25,13,16,18,27.
1 Copilul este pedepsit atunci când face ceva greșit?
2 Sunteți mândru de copilul dumneavoastră atunci când face o faptă bună?
3 Se întâmplă des să vă felicitați copilul pentru o faptă bună ?
4 Îl/o pupați sau îmbrățișați copilul pentru fapta bună?
5 Îi spune-ți copilului că vă place atunci când vă ajută prin casă?
● Slabă monitorizare- itemii : 6,10,17,19,21,24,28,29,30,32.
1 Copilul dumneavoastră uită să vă anunțe când pleacă sau iese afară?
2 Copilul dumneavoastră stă afară după amiază peste timpul pe care îl avea permis?
3 Copilul stă afară cu prietenii pe care nu îi cunoașteți?
4 Îi da-ți voie copilului să iasă afară fără ca să-i se spună la ce oră să se întoarcă ?
5 Iese afară copilul după înnoptare fără să fie însoțit de un adult?
6 Sunteți atât de ocupat încât uitați unde este copilul și ce face?
7 Verificați ora la care trebuia el/ ea să fie acasă?
8 Îi spuneți copilului unde plecați?
9 Copilul vine de la școală mai târziu cu o oră decât vă așteptați ?
10 Copilul stă acasă fără să fie supravegheat de un adult?
● Disciplină insuficientă –itemii : 3,8,12,22,25,31.
1 Îl/ o amenințați că îl pedepsești și la urmă nu îl/ o pedepsiți?
2 Copilul dumneavoastră încearcă să își comenteze faptele când acesta este pedepsit pentru ceva greșit?
3 Simțiți că e o mare problemă să vă faceți copilul să vă asculte decât ar trebuii?
4 Îi ridicați pedeapsa copilului mai devreme decât a-ți promis?
5 Copilul este pedepsit atunci când face ceva greșit?
6 Pedeapsa copilului este dată în funcție de starea dumneavoastră?
● Folosirea bătăii – itemii : 33,35.39.
1 Vă bateți copilul când acesta greșește?
2 Vă pălmuiți copilul atunci când are un comportament urât?
3 Țipați sau ridicați tonul la copil când acesta a greșit?
ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DE ANSAMBLU A REZULTATELOR ÎN FUNCTIE DE IPOTEZELE CERCETĂRII
HS1: Implicarea tatălui în viața copilului
Se prezumă că tații , se implică în viața copiilor cât ar trebuii, iar din această cauză , copiii acestora ajung să devină puțini inteligenți , cu o gândire concretă și realiști. În această cercetare am utilizat un eșantion format din 40 de elevi, 20 de fete și 20 de băieți.
Acest eșantion l-am testat cu chestionarul HSPQ pentru adolescenți, iar chestionarul Alabama pentru părinți.
În concluzie putem spune că ipoteza noastră se confirmă deoarece părinții care se implică în viața copilului, au o atitudine fermă față de proprii copii , aceștia tind să fie realiști, și cu o gândire concretă.
Tabelul ne prezintă media scorurilor obținute pe cele 2 dimensiuni : implicare și educație, unde M= 30,50 pe implicare, de asemenea avem prezentată și deviația standard SD= 6,748. Pe educație avem scorurile obținute : M= 20, 35, iar deviația standard SD= 3,867.
HS2: Implicarea în educarea și dezvoltarea personalității copilului
Se prezumă că atunci când tatăl nu se implică în viața copilului, în educația lui acesta tinde să aibă un comportament de tip temperamental flegamtic și excitabil.
Tabelul ne prezintă media scorului pe dimensiunea educație, unde putem vedea va avem un scor de 772, ceea ce înseamnă că tatăl nu se implică în educația copilului. În această cercetare am folosit un eșantion format din 40 de elevi, respectiv 20 de fete și 20 de baieți.
HS3: Violența în familie
Se prezumă atunci când într-o familie, mai ales tăticii recurg la violența asupra copilului, aceștia tind să fie introverși sau extraverși. În această cercetare am folosit un eșantion format din 40 de elevi, respectiv 20 fete și 20 de băieți.
Tabelul ne prezintă scorul obținut pe dimensiunea violență, unde putem vedea ca scorul cel mai mare este de : M= 7, 20, SD= 2,653. Unde ne putem da seama ca ipoteza noastră poate fi susținută, și este adevărată că tăticii apelează de regulă la violență.
Acest tabel ne arată că dacă tatăl se implică în viața copilului, acest copil tinde să fie rezervat, detașat, cald, are o influență bună asupra copilului.
Acest tabel ne arată că la o bună supraveghere a tatălui față de copil, acesta tinde spre o stabilitate emoțională, este un copil realist și calm.
Concluzii
În această lucrare ” Rolul tatălui în procesul de educare și dezvoltare a personalității copilului ”, am încercat să evidențiez și să urmăresc relația dintre tată – copil, cum și în ce mod îl afectează pe copil implicarea sau neimplicarea tatălui în viața acestuia.
Pentru a urmării această relație am realizat următoarele ipoteze :
Implicarea tatălui în viața copilului.
Implicarea în educarea și dezvoltarea personalității copilului.
Violența în familie.
În prima ipoteză am putut să confirmăm că există o relație între tată și copil, acești se implică în viața copiilor iar ei tind sa fie realiști.
A doua ipoteză nu se confirmă cu implicarea tatălui în viața copiilor, iar aceștia au un comportament de tip flegmatic și excitabil.
A treia ipoteză, unde părintele, adică tatăl recurge la folosirea violenței în educarea copilului, se confirmă. Ei de multe ori preferă să recurgă la violență fără să gândească cum îi pot afecta pe copii. Acești copii devin introverși sau extraverși.
Rolul tatălui, prin exersarea funcției paterne este să stabilească un echilibru între legea impusă (restricții) și dorința copilului. Totodată, tata ca reprezentant al autorității are rol major în formarea conștiinței morale, a Supraeului copilului. Având în vedere că autoritatea se exercită prin impunerea unor reguli, care au ca scop trasarea limitelor și că la vârsta școlară mică regula devine fenomen central, un reper ce-l ajută în adaptare, am observat că deprivarea paternă creează dificultăți în formarea unei imagini pozitive despre autoritate. Lipsind din structura familiei și nefiind înlocuit cu o altă persoană de sex masculine care să exercite funcția paternă copiii din aceste familii resping autoritatea sau chiar încearcă să o înfrunte.
Tatăl, mediator între copil și societate. Modul în care au fost educați părinții în familiile lor de origine își pun amprenta asupra personalității lor. Aceștia, vrând nevrând, tind să reproducă aceste modele în relațiile lor cu proprii copii. Deși, fiecare părinte încearcă să învețe din greșelile resimțite în copilăria sa, sunt momente când acestea se întâmplă inevitabil. Astfel, tatăl, cu toată moștenirea educațională în spate de la propria familie și cu modelele parentale, inconștient tinde să-și educe copilul în spiritul în care a fost el educat, deși conștient încearcă să își regândească aspectele copilăriei prin prisma propriului copil. În tot acest proces psihologic de regândire a unor modele comportamentale dobândite, el pune amprenta asupra viitorului adult. În relația părinte-copil, rolul tatălui în educația copilului și formarea sa ca adult este unul fundamental. În opera freudiană tatăl este cel care stabilește “organizările sociale, limitele morale…”. Impunerea limitelor și împiedicarea unei relații fuzionale între mamă și copil revine, de asemenea, tatălui ca garant al legilor și normelor în cadrul familiei. Tatăl trebuie să fie capabil să conjuge dragostea față de copil cu legea (norma), mesajul pe care îl transmite copilului fiind : « Îți spun NU pentru că te iubesc ! ».
Pentru a se dezvolta copilul are nevoie de repere, nu doar de o satisfacere imediată a dorințelor. Tatăl trebuie să fie conștient de importanța implicării lui în educația copilului. Ceea ce este foarte grav și poate avea efect traumatic asupra copilului nu este numai absența tatălui ci și indiferența și dezinteresul acestuia față de copil. Tata are rol securizant prin însăși impunerea cadrului deci a limitelor. Totodată, tatăl ca reprezentant al autorității are rol major în formarea conștiinței morale, a Supraeului copilului. Indiferent de motivele care stau la baza absenței tatălui din familie, în fond este vorba despre o separare părinte-copil. Această separare poate fi resimțită ca un abandon de către copil. Părinții au privilegiul de a se afla sau de a ocupa funcția de modele de identificare chiar de la începutul acestui proces de dezvoltare. Absența tatălui nu anulează nevoia de identificare a copilului ci, pune doar, în dificultate realizarea ei. Prezența fizică a acestuia în cadrul familiei crește gradul de valorizare a sa de către copii, conferind acestora sentimentul de securitate și protecție. Exersarea funcției paterne îi determină pe copii să-l valorizeze. Nevoia unui model masculin de identificare pentru băieți și construirea imaginii sexului opus pentru fete, au ca obiect tatăl. Prin absența sa, frustrează copiii de satisfacerea acestei identificări și implicit, perturb dezvoltarea firească a acestora. Deci, tatăl este extrem de„ valoros” pentru dezvoltarea personalității.
Între factorii integrarea supraeului și reacția la autoritate se constată o corelație pozitivă: cu cât supraeul este mai integrat în structura personalității cu atât copilul accept mai ușor autoritatea. Prin limitele care le impune tatăl se împiedică evoluția relației mamă-copil spre o relație fuzională. Aceste limite servesc drept repere pentru o dezvoltare normală a personalității copilului. Reprezentarea schemei corporale se construiește pornind de la reperele spațiale, iar capacitatea de așteptare se dezvoltă pornind de la reperele temporale. Toate aceste repere sunt oferite copilului prin limitele care i se impun. Reperele temporale impuse prin amânarea satisfacerii dorințelor, îl ajută pe copil să-și dezvolte capacitatea de reprezentare a lumii și a propriei persoane. De asemenea, această amânare îi va permite copilului să treacă de la principiul plăcerii, conform căruia caută satisfacerea imediată a dorințelor, la principiul realității, conform căruia copilul trebuie să-și evalueze dorințele în raport cu normele și regulile existente în societatea în care trăiește. Pentru a impune aceste limite, tatăl trebuie să fie prezent atât fizic cât și în discursul mamei. Dacă mama vorbește copiilor despre tatăl lor, chiar dacă acesta petrece foarte puțin timp cu ei, el va fi mereu pezent în mintea copiilor.
Prin trecerea de la principiul realității la principiul plăcerii, copilul, își dezvoltă capacitatea de integrare socială. Jean Marie Petitclerc în „Violence et les jeunes” spunea că „O societate fără tată este o societate fără repere”; adică societatea în care rolul tatălui este foarte estompat este o societate în derivă. Copiii cărora nu li se impun limite sau restricții de către tată, nu vor învăța să suporte frustrarea, iar în fața frustrării vor deveni agresivi. Rolul esențial al autorității paterne este de a securiza și de a responsabiliza. Responsabilizând copilul, i se oferă acestuia posibilitatea de a-și câștiga încrederea în sine. A-l responsabiliza semnifică în același timp a-i oferi posibilitatea de a-și dezvolta capacitatea de a fi actorul propriei vieți. Atunci când mamei îi este foarte clar ce simte la nivel afectiv față de persoana de sex opus lângă care trăiește, ce așteaptă de la această persoană și ce este dispusă să-i ofere, ea devine capabilă și credibilă în fața copiilor în a defini rolul tatălui, statutul lui în familie. Lacan spune că „tatăl este cel pe care-l autorizează mama să fie”. Absența tatălui privează copilul de sentimentele de securitate și de modelul de identificare, generând la nivelul personalității acestuia o scădere a încrederii în sine și o reducere a capacității de adaptare și relaționare. Rolul tatălui, prin exersarea funcției paterne este să stabilească un echilibru între legea impusă (restricții) și dorința copilului. Lipsind din structura familiei și nefiind înlocuit cu o altă persoană de sex masculuin, care să exercite funcția paternă, iar mama având dificultăți în exercitarea autorității, copiii din aceste familii nu-și pot forma o imagine pozitivă despre autoritate.
Autoritatea se exercită prin impunerea unor reguli care au ca scop trasarea limitelor. Regula devine fenomen central, un fel de certitudine ce-i ajută pe copii în adaptare și pe care o consideră reper. Corelația semnificativă a factorilor valorizarea tatălui și reacția la autoritate denotă faptul că reacțiile copilului față de autoritate și reprezentanții acesteia sunt strâns legate de calitatea relației pe care copilul o are cu tatăl său. Astfel, putem spune că absența tatălui perturbă atât dezvoltarea personalității copilului cât și întreaga funcționare a familiei. În aceste condiții familia care reprezintă matricea psiho-socială în care se dezvoltă copilul, își pierde funcțiile educative și nu mai poate oferi un model relațional pe care copilul să și-l introiecteze.
BIBLIOGRAFIE
Ciofu C 1999, Interacțiuniile părinți copii, București, Editura Medicala Amalteea.
Golu, P, Verza, E, Zlate, M 1994 Psihologia copilului, București, Editura Didactică și Pedagogică.
Ionescu, M, negreanu,E (coord) 2006, Educația în familie, Repere și practici actuale, București Editura și Cartea Universitară.
Piaget J, Inhelder, B, 1968, Psihologia copilului, București, Editura Didactică și Pedagogică.
Berge A, Profesiunea de părinte , Editura Didactică și Pedagogică București, 1997.
Gillym , Climatul educativ familial, Editura Didactică și Pedagogică, București 1976.
Ciupercă , C, Cuplul modern între emancipare și disoluție, Editura Tipolax, alexandria, 2000.
Mitrofan, Iolanda, Cuplul conjugal- Armonie și dizarmonie, Editura științifică și enciclopedică, București 1989.
Mitrofan, iolanda, C. Ciupercă , Introducere în psihologie și psihosexologia familiei , Editura Alternative, București 1997.
Osterrieth, Psihologia copilului și familia, Editura Didactică și Pedagogică , București 1973.
Noțiuni de psihologia familiei și planning familial , Livica Frățiman.
Revista Psyvolution science.
C. Ciupercă, 2000.
K. Dawding 1991 I. Mitrofan, C.Ciupercă 1998.
Iolanda Mitrofan 1998
Vasile Diana Lucia . Introducere în psihologia familiei și a psihosexologiei.
Ultima inegalitate, Mihaela Mirous, Iași Polirom, 2003.
C. Ciofu 1999 Interacțiunile părinți copii, București, editura medicală.
Muntean A.2006 Psihologia dezvoltării umane, Iași, editura polirom.
Faure E,1974.
Psihologia școlară polirom.
Cunoașterea copilului Vincent Rose, editura didactică, pedagogică București.
Anexa nr.1 Lista Tabelelor
Tabelul nr. 3.1 reprezintă vârsta la copii
Tabelul nr. 3.2 reprezintă genul biologic al subiecților
Tabelul nr. 3.3 reprezintă genul biologic al tăticilor
Anexa nr.2 Lista Graficelor
Figura nr. 3.1 reprezintă vârsta la copii
Figura nr. 3.2 reprezintă genul biologic al subiecților
Figura nr. 3.3 reprezintă vârsta la tătici
Anexa nr.3 Alabama Chestionar Părinți
Instrument – Alabama Chestionar Părinți ( APQ)
Scala / Subscala Nume- Alabama Chestionar Părinți
Producător Frick, P.J
Anul 1991
Audiență Țintă(e): Părinții copiilor 6-18 ani
Descriere : APQ măsoară cinci dimensiuni ale părinților care sunt relevante pentru etiologia și tratamentul problemelor a copilului :
1 implicarea pozitivă cu copiii
2 supravegherea și monitorizarea
3 utilizarea de tehnici și disciplină
4 coerența în utilizarea unui astfel de disciplină
5 utilizarea pedepselor corporal
Psihometrie : Informații privind fiabilitatea și validitatea sunt prezente mai jos. În cazul în care informațile privind o anumita psihometrie nu a fost găsit, acesta este indicat ca ” nici o informație furnizată”. Trebuie menționat faptul că acest lucru nu este neapărat un indiciu al lipsei de fiabilitate sau de validitate în cadrul unei scale particulare/ instrument, ci mai degrabă o lipsă de teste riguroase pentru diverse motive, de către dezvoltători sau de alți cercetători.
Fiabilitate : O corelare de cel puțin 0,8 este sugerat pentru cel puțin un tip de fiabilitate ca dovezi, cu toate acestea, standardele variază de 0,5 – 0,9, în funcție de destinația prevăzută în context pentru instrument.
Scorare : Itemii sunt categorizați în cinci subscale:
implicare: 1,4, 7, 9,11, 14, 15, 20, 23, 26.
educație pozitivă : 2, 5, 13, 16, 18, 27.
slabă monitorizare/ supraveghere : 6, 10, 17, 19, 21, 24, 28, 29, 30, 32.
disciplină insuficientă : 3, 8, 12, 22, 25, 31.
folosirea bătăii : 33, 35, 39.
cealalată scală practică nu este o scală, dar conține informații despre itemii : 34, 36, 37, 39, 40, 41, 42.
Aceste întrebări sunt strict confidențiale, vă rog sa răspundeți cu sinceritate.
Vă mulțumesc.
Alabama Chestionar Părinți
Aveți o discuție prietenoasă cu copilul dumneavoastră?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îi da-ți de înțeles copilului când el/ea face un lucru bun?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Îl/ o amenința-ți că îl pedepseți și la urmă nu îl/ o pedepsiți?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Vă oferiți să îl ajutați cu activitățile în care copilul dumneavoastră este
implicat ( sportul/ dans)?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Îi dăruiți ceva copilului pentru o bună purtare?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Copilul dumneavoastră uită să vă anunțe când pleacă sau iese afară ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Jucați jocuri sau faceți alte lucruri interactive cu el/ ea?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Copilul dumneavoastră încearcă să își comenteze faptele când acesta este pedepsit pentru ceva greșit?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Îl/ o întrebați despre ziua petrecută la școală ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Copilul dumneavostră stă afară după amiază peste timpul pe care îl avea permis?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Vă ajutați copilul cu temele pe care le are?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Simțiți că e o mare problemă să vă faceți copilul să vă asculte decât ar trebuii?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Sunteți mândru de copilul dumneavoastră atunci când face o faptă bună?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Discutați cu copilul dumneavoastră despre planurile pentru ziua de mâine?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îl/ o conducți la activitățile speciale cu școala?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Se întâmpla des să vă felicitați copilul pentru o faptă bună?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Copilul stă afară cu prieteni pe care nu îi cunoașteți?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îl / o pupați sau îmbrățișați copilul pentru fapta bună?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îi da-ți voie copilului să iasă afară fără ca să-i se spună la ce ora să se întoarcă ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Vorbiți cu copilul dumneavostră despre prietenii lui/ ei ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Iese afară copilul după înnoptare fără să fie însoțit de un adult?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îi ridicți pedeapsa copilului mai devreme decât a-ți promis?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Copilul vă ajută cu activitățile din casă?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Sunteți atât de ocupat încât uitați unde este copilul și ce face ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Copilul este pedepsit atunci când face ceva greșit?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Vă prezentați la ședințele cu părinții, sau alte activități la școala copilului?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îi spune-ți copilului că vă place atunci când vă ajută prin casă?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Verificați ora la care trebuia el/ea sa fie acasă ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îi spuneți copilului unde plecați?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Copilul vine de la școală mai târziu cu o oră decât vă așteptați ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Pedeapsa copilului este dată în funcție de starea dumneavoastră?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Copilul stă acasă fără sa fie supravegheat de un adult?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Vă bateți copilul când acesta greșește?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Vă ignorați copilul atunci când are un comportament urât ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Vă pălmuiți copilul atunci când nu vă ascultă?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Atunci când este pedepsit îi retrageți privilegiile și banii?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Îl/ o trimiți în cameră ca formă de pedeapsă?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îl/ o loveți cu palma, curea sau orice altceva atunci când greșește ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Țipați sau ridicați tonul la copil când acesta a greșit?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
întotdeauna
Îi explicați calm copilului de ce comportamentul lui a fost greșit?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Îl/ o trimiți să stea la locul de pedeapsă când este pedepsit/ă ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Atunci când îl/o pedepsiți îi da-ți drept pedeapsă și activități în casă ?
1 niciodată
2 aproape niciodată
3 câteodată
4 des
5 întotdeauna
Anexa nr.4 Chestionarul de personalitate pentru adolescenti – HSPQ
Există cel puțin patru perspective care intervin în inferențele asupra comportamentului, care sunt tot atâtea modalități de a descrie personalitatea:
plecând de la aserțiunea ca este compusă dintr-un număr determinat de dimensiuni, virtual prezente, se pune problema măsurii în care fiecare dintre acestea este operantă în structura dată;
plecând de la afirmația care aduce în centru caracterul situațional al comportamentului se pune problema determinării a ceea ce îi asigură consistenta de-a lungul situațiilor: având în vedere caracterul adaptiv al comportamentului, capacitatea de a face față, se va pune problema mijloacelor utilizate de persoană pentru a face operante diferitele dimensiuni pe care le prezintă;
în fine, plecând de la interrelația diferitelor dimensiuni în comportamentul real, se impune cercetarea modelului particular al funcționarii acestora.
Astfel, psihodiagnoza personalității care își pune problema centrală a modului cum înterrelationează trăsăturile este în fapt un proces complex de procesare de informații, cu secvențe specifice:
se caută dimensiunile comportamentale ce apar semnificative în existenta persoanei respective;
se determina gradul în care acestea sunt prezente, specificul lor; se determină felul în care individul le face operante în diferite situații existențiale; se cercetează în ce condiții și situații apar aceste inserții adaptative;
se determină aderenta Ia real a utilizării de către individ a caracteristicilor pe care le posedă;
pentru ca, în final, să fie posibilă construirea unei imagini interactioniste privind interrelațiile dimensiunilor respective în comportament.
In acest complex proces de prelucrări, problema vârstei și stabilității factoriale a constituit un domeniu preferențial de cercetare pentru multe echipe, dintr-o perspectivă structuralista și longitudinală. Astfel, Cattell & Gruen, 1953; Cattell, 1957; Cattell & Coan, 1957; Peterson, 1965; Eysenck, Easting & Eysenck 1970 ajung să releve că există trăsături care apar în adolescentă, în timp de alte trăsături dispar și că unii factori sunt prezenți de-a lungul tuturor vârstelor.
Se preferă două tipuri de cercetări:
1. prima tehnică ce măsoară corelațiile dintre evaluări cantitative realizate în perioade de vârstă diferite, specifice pentru etapa de dezvoltare inclusă în studiu, este metoda longitudinală care este indicată pentru a obține date privind relațiile dintre "vârstele cronologice" ale dimensiunilor sau condițiilor luate în studiu;
doua tehnică se axează pe datele intersectionate, în care secvența de dezvoltare este stabilită prin subiecți care trăiesc simultan în aceeași perioadă de timp, pentru a se obține o compilare a liniilor de tendință legate de vârstă. Cattelt și asociații lui de la Universitatea din Illinois preferă acest tip de cercetări astfel încât generalizările privind structura personalității în adolescentă produse prin studiile lui Sealy & Cattell, 1966, Schaie, 1966, Black 1 965 provin din cercetări intersectionale.
Sinteze ale cercetarilor axate pe dimensiuni ale personalitatii si devenirea lor
Pentru Cattell și Sealy, 1966, aspectele majore ale personalității se schimbă de-a lungul adolescentei iar aceste schimbări prezintă un important specific în funcție de sexul subiectului.
Cu cât se avansează în- adolescentă de-a lungul perioadei între 11 și 18 ani, modelele culturale și expectafiile legate de rol sunt responsabile de multe dintre diferentele intersexuale determinate, în măsura în" care, de exemplu, rolul feminin devine tot mai accentuat odată cu vârstele mai mari.
Autorii consideră, de exemplu, că tendința de dominare în creștere la sexul feminin "poate fi legată de trăirea creșterii dezirabîlitătii sociale și sexuale de-a lungul acestei perioade" Adolescenta apare în general, pentru ambele sexe, ca o perioada de creștere a sociabilității, identității și suficientei personale, dominaței, adaptării la social. Băieții devin mai hotărți, are loc la ambele sexe o dezvoltare a conștientizării cerințelor realului și o treptată descreștere a neliniștii și anxietății.
Realizând o sinteză a datelor privind evoluția factorilor personalității de-a lungul perioadei între 11 și 18 ani în funcție de criteriile vârstă și sex, Sealy și Cattell subliniază posibilitatea unor date suplimentare prin considerarea altor criterii precum statusul socio-economic, tipul comunității de rezidență, rasa.
Vom prezenta în tabelul 2 principalele aspecte surprinse în măsura în care acestea sunt importante în interpretarea diferențială a datelor chestionarului HSPQ și 16 PF.
Tabelul 3 Tendințe în dezvoltarea personalității în adolescentă; Trăsătura sursă; Date Sealy & Cattell, 1966
A. schizotimte – de la 11 la 17 ani o creștere a sociabilității ciclotimie și o reducere a însingurării; la băieții de peste 18 ani (colegiu) o creștere a obiectivității, scepticismului; la fete apare un declin slab spre ciclotimie;
B. inteligența o creștere stadială de la 11 la 15 ani;
C. forța eului creșterea nu este semnificativa pentru nici unul dintre sexe;
D. flegmatic – de la 11 la 17 ani, la ambele sexe se excitabii notează creșterea identității și suficienței personale, o scădere a excitabilității și nesiguranței;
E. submisiv/ la ambele sexe de-a lungul perioadei dominant crește dominanța dar cu un model diferit: dacă la fete are loc mai întâi o creștere, între 11 și 17 ani, la băieți continuă creșterea tendinței de dominare de la 18 1a 23 ani, în timp ce la fete se produce o stagnare, chiar o ușoară tendință la unele fete spre submisivitate: pentru toată perioada de vârstă scorurile fetelor sunt mai scăzute în general ca ale băieților;
F. taciturn – expansivitatea crește de la 11 la 17 ani, expansiv apoi apare o tendință spre aplatizare între 17 și 19, apoi de declin;
G. torfa supraeului nu apare nici o tendință semnificativă;
H. parmia/therectia ușor declin al timidității de-a lungul vârstei;
I. premsia/harria scorurile pentru băieți apar mult mai scăzute decât la fete; în adolescenta timpurie băieții prezintă o creștere clară pe măsură ce devin mai realiști, cu încredere în sine, mai hotărâți; creșterea la fete este mai semnificativă între 15-18 ani;
J. coasthenia – de la 11 la 17 ani ușor declin în coasthenia zeppia pe măsură ce scade ideosincrasia.
L. pretension/relaxare
M. autia/praxernia
N. naivitate/ subtilitate – înceredere/ subtilitate
Q1. conservator/ radical
Q2. dependentă/ independenta
Q3. Controlat – necontrolat crește participarea la grup; declinul la băieți apare mai mic, ei tind sä rămână mai dominați de ideosincrasii pentru fete apare un declin ordonat de-a lungul adolescentei o tendință de creștere a scorurilor în perioada 11-17 ani relativ puțin importantă, cu semnificația de conventionalism, spirit practic, realism; în perioada următoare, la fete apare un declin semnificativ o tendință de creștere mai semnificativă de la 15 la 23 ani o tendință generală de descreștere; la fete se culpablizare înregistrează scoruri mai mari; băieții devin de-a lungul adolescentei în mod semnificativ mai puțin neliniștiți fetele sunt mai conservatoare și, fără a prezenta cu adevărat radicalism, exista tendința de creștere a scorurilor de-a lungul colegiului; băieții la vârsta colegiului prezintă o tendință clară spre creșterea radicalismului; 1a cei ce nu sunt 1a colegiu se manifestă un declin pentru fete, un declin semnificativ de la 11 la 16 ani; după 16 ani apare la ambele sexe o creștere semnificativă doar la băieți în prima parte a adolescentei;
Q4. Relaxare – în adolescența timpurie o creștere la tensiune ambele sexe; o scădere semnificativă de la tensiunea ergică 18 la 23 ani pentru cei de la colegiu, sau pentru băieții care nu sunt la colegiu.
Schaie, 1966 (22), cercetează dezvoltarea de-a lungul perioadei 6-18 ani, cu loturi dihotomizate în funcfie de sex pentru fiecare an de vârstă. Toți factorii primari, cu excepția M (autia) au prezentat diferente în funcție de vârstă și sex; liniile de tendințe pentru aceste vârste sunt nonmonotone, oscilând de-a lungul perioadelor de vârstă, creșterea sau descreșterea nu se realizează gradat; gradientii de maturizare coincid ca formă, dar diferă ca nivel. Cα aspecte mai specifice: pentru factorul A, linia de tendință indică existenta unei crize prepubertale la 10 ani pentru ambele sexe; fetele își revin mai rapid, dar se confruntă cu o nouă criză la 14 ani relativ asociată proceselor pubertății.
Factorul E, dominanta, diferențiază clar între sexe: o tendință de scădere treptată spre dominantă, ca rezultat posibil al socializării și confruntărilor cu realitatea; vârful la fete între 10-13 ani, cu specificarea influentei contextului în care este evaluat comportamentul. Pentru factorul !, după 13 ani există o tendință în direcția caracteristicii de blândețe 1a fete; la băieți, mai puțin accentuată spre realism și hotărâre; după 13 ani, odată cu acceptarea rolului cultural tendința e mai puternică la băieți.
Același autor, pornind de la descoperirea unor variații semnificative an de an și chiar la nivelul subperioadei de 1 an concide: "Putem trage concluzia că acest concept de perioadă de vârstă are o prea mare respirație. A cita o valoare medie pentru toți cei 5 sau 6 ani ai copilăriei mijlocii în legătură cu emotivitatea de exemplu, nu ar fi decât să maschezi în mod clar cele 2 cicluri de dezvoltare cu zonele scăzute la ö, la 10 și la 13 ani".
Alt cercetător, Bernie, 1968, indică o schimbare treptată între 14 și 18 ani, care tinde chiar să urmeze un model ordonat în sensul că, felul în care subiectul va răspunde la 14 ani are o corelație substanțială cu modul lui de răspuns de la 1 5 ani, etc.
Realizând o sinteză proprie a datelor diferitelor cercetări, Horrocks, indică următorii factori ca semnificativi pentru perioada adolescentei: anxietatea; tendința spre frustrare; rigiditatea și conformismul, nevoia de a se elibera de fricțiuni și controverse, nevoia de a se realiza; tentinfa spre autoritate și oscilarea între competitivitate sau noncompetitivitate, direcționarea spre interior sau exterior, defensivitatea, auto sau extrapunitivitatea, nevrotism, tedinfa spre hedonism.
In privința factorului secundar introversie-extraversie, sunt autori care vorbesc de o "criză a introversiei" în jur de 14 – 15 ani. Ames, 1966, definește situația ca mai complexă decât o simplă criză: "Scorurile medii sunt de tip introversiv la fiecare dintre vârstele între 10 și 16 ani. Mai mult, de departe majoritatea cazurilor individuale la aceste vârste prezintă introversie". Se pare că fiecare dintre cazurile individuale de adolescenți este la anumite vârste mai introversiv decât la altele, iar în special între 10 și 16 ani perioadele de comportament introversiv alternează cu cele de expansivitate. "Adolescentul nu intră ș.i nu iese pur și simplu din introversie, sau din perioade mai restrictive. Mai degrabă trece printr-o secvență de faze în care tendințele introversive (sau restrictive) alternează cu tendințe mai expansive". Explicația tine de perioadele în care adolescentul nu reușește sâ-și constituie adaptări adecvate la realitatea cu care se confruntă. Există unele date care indică de asemenea că cei mat extraverți provin de obicei din familii cu practici de creștere pozitive și climat de acceptare șt afecțiune.
Bronson, operând printr-o abordare holisticâ a personalității, 1966 introduce în cercetare ipoteza că orice persoană este caracterizată de un anume stil existențial care ar consta din seturi de atitudini, abilități, trăsături care, împreună, impun un "parfum caractersiric tuturor interacțiunilor persoanei". Astfel sunt postulate orientări centrale care se dezvoltă de timpuriu în viața copilului ca rezultat al experiențelor personale, al evenimentelor fizico-fiziologice și al modurilor cum intră în curs caracteristicile genetice. In cadrul fiecărei orientări este posibilă o varietate de comportamente în funcție de adecvarea la diferitele tipuri de mediu. In 1972 ajunge la definirea a două dimensiuni centrale pentru orientarea comportamentului: placiditatea reactivitatea (explozivitatea) și emotivitatea – rezerva.
Astfel se constituie acele stiluri existențiale definite în funcție de modul în care individul suportă și modul cum abordează relațiile cu semenii. Aceste aspecte, deși sunt afectate de experiența interpersonală, sunt importante pentru diferențierea în funcție de tipul de experiență furnizat de mediu. Fiecare dimensiune a personalității este concepută ca o arenă largă pentru atitudini și conduite și constă dintr-un număr de comportamente care fiecare se manifestă de-a lungul unui continuum și fiecare este legat de toate celelalte într-un anume grad.
Aceasta viziune ne apare importantă pentru a integra coerent datele rezultate din evaluările cantitative aie factorilor primari într-o viziune unitară asupra comportamentului și personalității subiectului examinat.
Prezentarea celor 14 factori primari si a celor 3 factori secundari ai perioadei adolescentei si interpretarea caracteristicilor semnificative pentru comportamentul persoanei
Vom prezenta pe larg factorii care sunt specifici numai adolescentei; factorii comuni adolescentei și perioadei de maturitate vor fi prezentați doar prin aspecte semnificative pentru felul cum se manifestă în adolescentă.
FACTORUL A
Comportamentul schizotimuluî este distant și cu o relativă rigiditate interrelațională; copilul apare gelos, bănuitor, plângăreț, țâfnos, opozant și rezistent la indicațiile adultului; la polul ciclotimiei se manifestă o bunătate naturală, un mod de a fi tandru, dezinvolt, zâmbitor, pus pe râs. Copiii de tip A+ exprimă o preferință marcată pentru activități interelatfonale, sunt mai dispuși să se conformeze conveniențelor. Schizotimîi sunt mai atenți la aprecierea lucrurilor și semnilor, mai atenfi la obligațiile și promisiunile făcute. Adaptarea școlară este, de obicei, superioară pentru polul ciclotimiei; mai ales în învățământul secundar.
FACTORUL B
Copilul B- esfe dezinteresat de aspecte mtefectua/e, abandonează ușor, fată de copilul B+, perseverent, interesat de școală. în aceiași timp, un copil B+ este mai bine adaptat la școală, uneori recunoscut ca lider, nu devinde delincvent, este recunoscut ca un bun camarad de joacă. Subliniem că și pentru această perioada de vârstă, factorul B este o măsură orientativă, corelată inteligenței cristalizate, mai puțin celei fluide și nu trebuie comparată cu datele unui test de capacitate și randament intelectual dat în timp limitat.
FACTORUL C
Reactiv emotional la frustrate, inconstant în interese și atitudini, excitabil, evită responsabilitățile și abandonează cu ușurință, implicat în conflicte și incidente; 1a polul stabilității emoționale sunt copiii mai flegmatici ca temparament, care evită discuțiile și certurile. Copilul cu o marcată instabilitate se adaptează greu dacă este rupt de cadrul familiei (de exemplu supus rigorii dintr-o tabără, școală militară, sau într-o tabără de muncă). Este cu ușurință contrariat de oameni sau evenimente, e dominat de incapacitatea sa de a respecta regulile de conduită; prezintă o pluralitate de simptome psihosomatice.
FACTORUL D – Temperament flegmatic – temperament excitabil
Este un factor caracteristic acestei perioade de vârstă.
La extrema cotelor scăzute, conduita este placidă, apare indiferenta și modul constant și chibzuit, calm și liniștit de a se manifesta. Extrema cotelor ridicate indică un copil cu pretenții, nerăbdător, care captează atenția anturajului, este excitabil și hiperreactiv, este predispus la gelozie, egocentric sau egoist, ușor de distras de 1a ceea ce are de făcut, cu simptome de nervozitate.
Fată de factorul C, accentul este pe excitabilitatea temperamentală, pe nota de insecuritate și de instabilitate a spiritului; de asemenea, o manifestare irepresibilă a emotivității.
Copilul D+ are un somn agitat, orice zgomot îl distrage de la ceea ce face, este rănit cu ușurință de lipsa de atenție a celor din jur sau când este pedepsit sau constrâns. Calm, apare amabil șî afectos, însă la constrângere devine nervos, impulsiv.
FACTORUL E
Contrastul este între comportamentul tandru, binevoitor, conformist, dependent și în aceiași timp ușor de derutat al copilului E-, fată de comportamentul agresiv, sigur de sine, dornic să se afirme, ostil chiar, solemn și rebel, tenace și captând atenția al copilului E +.
Ambele extreme pot indica probleme de adaptare: polul cotelor foarte scăzute apare într-o multitudine de tulburări nevrotiforme; polul cotelor foarte ridicate apare în comportamentele delictuale la adolescentă.
FACTORUL F
La extrema nonexpansivității apare comportamentul copilului plictisit, visător, introspectiv și taciturn, necomunicativ și egocentric; la extrema cealaltă, copilul gălăgios, nepăsător, senin, vioi și alert, care reflectă grupul din care face parte.
FACTORUL G
Copilul care nu acceptă normele, regulile și neglijează obligațiile, este indolent, fată de cel maturizat, responsabil, ordonat, atent, cu o bună organizare a gândirii. Polul G – se asociază minciunii, lăudăroșeniei, disprețului fată de lege și ordine, delincvenței, acceselor de furie când se încearcă disciplinarea sa.
FACTORUL H
Polul threctia reprezintă copilul moderat, temător, grijuliu, sensibil la amenințări, în retragere, ce prevede rapid riscurile; polul parmia, copilul impulsiv, îndrăzneț, frivol, insensibil, care nu vede semnele primejdiei. Copilul H + prezintă de timpuriu semnele replierii pe sine, se exprimă greu pe sine, preferă unul – doi prieteni, se teme de relații noi, de reuniuni. Apare cumva ranchiunos și bănuitor; nu se simte capabil să mențină relațiile cu realitatea din jurul său. Se pare că factorul este în esență constitutional, legat de reactivitatea sistemului nervos autonom 1a amenințare.
FACTORUL I
Extrema harria se manifestă printr-un comportament realist, matur emotional, aspru și satisfăcut de sine, fără simt artistic; polul premsia se exprimă în nerăbdarea specifică, modul imaginativ în viata interioară și în conversație, relativ imatur emotional, intuitiv, sensibil, amabil și dependent, care caută să atragă atenția. Primul are tendința de a da putină atenție incomoditătilor fizice, celălalt apare anxios și ipohondru.
FACTORUL J Zeppiq – coasthenia
Este un factor care dispare în perioada maturității.
Polul zeppia ascunde un copil căruia îi place să acționeze în colectiv, în grup, este prevenitor, își pune în valoare și construiește personalitatea prin acțiuni de grup, apare viguros, gata să accepte normele comune, adaptabil, plin de vioiciune. Polul coasthenia se manifestă prin individualism, tendința de a fi dificil de satisfăcut, de a acționa de unul singur fiindu-i suficient sieși; este prin excelentă opozant, se simte obosit asemeni unui" neurastenic și are tendința de a cântări totul.
Factorul J s-a evidențiat mai clar în populația masculină.
Este un patern mai dificil de interpretat; unii îl denumesc "factorul lui Hamlet", neurastenie, etc.
Copilul preferă sä facă ei însuși ceea ce realizează, tinde să nu uite dacă a fost tratat nedrept, are opinii personale diferite de ale grupului deși prefera să 1e păstreze pentru sine și să evite discuțiile. In genere, J+ susține comportamentul obsesional -compulsiv și neurastenic.
FACTORUL O
La aceste vârste factorul diferențiază între comportamentul încrezător al celui care se simte în securitate, fată de cel timid, care nu se simte în siguranță, este grijuliu, anxios, deprimat, cu un marcant simț a datoriei, exigent cu sine, cu unele simptome fobice, solitar și absorbit de ceea ce îl preocupă. La copii se pot remarca temeri precise și un sentiment central de insuficiență și solitudine.
FACTORUL Q2
Diferențiază între comportamentul celui care preferă să adopte hotărâri doar împreună cu alții, este conventional, se integrează repede în grup, și comportamentul celui care este sufiecient lui însuși, se conduce singur chiar dacă nu este necesar dominant în relațiile cu ceilalți, ci stă de obicei de-o parte, are prieteni mai mari ca vârstă, cu interese mai mature și poate atinge un nivel mai ridicat de reușită școlară.
FACTORUL Q3
Extrema Q3 – se exprimă în comportamentul necontrolat, moale, excitabil, cu o emotivitate necontrolată; de asemenea apare tendința de a respinge cerințele culturale (în testul 16 PF acest factor nu a putut fi separat de factorul D).
Polul Q3+ reprezintă exigența de sine, modul disciplinat, controlat, voluntar; se poate integra în normele comune, are considerație pentru ceilalți, este capabil; să-și controleze exprimarea emoțiilor, cu tendința marcată de a integra pulsiunile în cadrul unei imagini de sine bine definite.
FACTORUL Q4
Copiii cu tensiune ergîcă ridicată se autodescriu ca fiind îngrijorați fără motiv, tensionați, iritabili, agitați. Se simt frustrați, sunt conștienți de faptul că sunt criticați de părinți pentru neglijentă, pentru caracterul fantezist, pentru lipsa de atenție față de aspectele importante.
Q4 si O diferențiază clinic între nevrotici și normali, ca factori importanți pentru anxietatea generală.
Factorii secundari, sau grupările factorilor primari, sunt trei pentru acest interval de vârstă.
FACTORUL secundar Introvestie – extraversie
Este o combinație a patru factori primari, cu formula: + 2 H + + (10 – Q2) iar totalul se împarte la 10.
Între cei doi poli ai dimensiunii se poate evalua și înțelege inadaptarea. Simptomele introversiei, pentru același tip de situație de stres vor fi deosebite de simptomele extraversiunii: în timp ce extravertul exteriorizează, primul convertește într-un conflict nevrotic interior. Consilierea școlară trebuie adecvată în funcție de această dimensiune în sensul în care ceea ce este adecvat unei structuri introverte, devine contraindicat pentru o structură extravertă și reversul.
FACTORUL secundar Adaptare – anxietate
Este o combinație a 6 factori primari, după formula: 2 D + 2 Q4 + 2 O + 2(10 – Q3) + (10 – C) + (10 -. H) iar totalul se împarte la 10.
O notă standard sub 5 indică un grad de adaptare din ce în ce mai bun; maximă fiind nota 10. De 1a nota standard 6 putem vorbi deja de manifestarea în creștere a neliniștii. Nivelul notei 7 poate deja fi interpretat ca anxietate, fără a constitui în mod necesar un indice de nevrotism în măsura în care poate semnifica o stare psihică reactivă la o situație puternic anxiogenă. Anxietatea diferă de nevrotismul propriu-zis, deși poate însoți o stare nevrotică. În general, o anxietate ridicată se poate regăsi într-o multitudine de profile începând cu nevroticul, psihoticul, tulburările de caracter, chiar în situații de infirmitate fizică.
Nivelul scăzut de anxietate indică fie "sănătatea mentală", fie absența unei incitări stresante.
FACTORUL secundar tendință nevrotica
Se calculează prin diferențiere de factorul anxietate plecând de la nota standard obținută și ponderând-o cu factorii I, E și F, astfel:
Nota standard obținută prin rotunjire la anxietate + I + (10 – E) + (10-F). Totalul se împarte la 10.
Nota obținută variază între 0 și 4. Notele standard 3 și 4 reprezintă un indice derivat de nevrotism.
HSPQ Porter și Cattell
Va trebui să răspundeți la o serie de întrebări referitoare la dumneavoastră. Răspunsurile vor permite să se vadă într.un mod general, care sunt reacțiile și interesele dumneavoastră predominante. Nu există răspuns “bun” sau “prost”, fiecare individ este ceea ce este, și există o mare varietate de portrete în domeniul personalității. Pentru ca acest portret al dumneavoastră să fie fidel, răspundeți sincer și cu conștiinciozitate. Fiecare întrebare are un număr, și este urmată de trei răspunsuri:a, b, c, dintre care îl veți alege pe cel care vă convine cel mai mult.
PATRU PUNCTE IMPORTANTE:
1. Nu reflectați prea mult: însemnați doar răspunsul care vi se pare, de la început, cel mai natural pentru dumneavoastră. Întrebările sunt foarte scurte pentru a include toate cazurile particulare pe care a. ți dori câteodată să le găsiți. Trebuie să cuprindeți situația în general.
2. Încercați să evitați răspunsul intermediar “nu sunt sigur”,”nu stiu”,”mai mult sau mai puțin”. Nu le ulitizați decât în cazurile în care vă va fi într-adevăr imposibil să răspundeți altfel.
3. Răspundeți la toate întrebările, fără să omiteți niciuna. Veți avea poate impresia că unele întrebări nu vă privesc: răspundeți totuși cât puteți mai bine. Alte întrebări pot să vi se pară “personale”. Trebuie să știți că răspunsurile rămân confidențiale. Mai mult, răspunsurile nu sunt examinate în amănunt, ci în ansamblul lor.
4. Răspundeți cât mai sincer posibil. Alegeți răspunsul care este adevărat pentru dumneavoastră, fără a vă preocupa să faceți o bună impresie. Răspunsurile dumneavoastră rămân strict confidențiale.
Nu vă semnați ! Nu scrieți date personale !
Vârsta……..ani Sex: m f
1 .Ați înțeles instrucțiunile?
a. da
b. nu sunt sigur
c. nu
2. În timpul unui picnic (plimbare la iarbă verde) preferați să petreceți un timp:
a. mergând singur prin pădure;
b. nu știu
c. jucându.mă cu ceilalți
3. Când îți așterni gândurile și sentimentele personale:
a. îți place să vorbești cu tine însuți
b. nu știu
c. preferi să le păstrzi secrete unele dintre ele
4. Când faci vreo gafă, te simți atât de stânjenit încât ai vrea să te înghită pământul:
a. da
b. poate
c. nu
5. Ți se pare ușor să păstrezi un secret pasionant?
a. da
b. uneori
c. nu
6 .În comparație cu alții iei decizii:
a. cu greutate
b. potrivit
c. ușor
7. Când lucrurile nu merg bine și ești agasat, crezi că trebuie:
a. să râzi (să te amuzi)
b. să.ți păstrezi calmul
c. să le dai importanță
8. Dacă părerile prietenilor diferă de ale tale, eviți să le spui că ale tale sunt mai juste, pentru a nu le nărui sentimentele?
a. da
b. uneori
c. nu
9. În clasă, râzi împreună cu amicii mai mult decât alții?
a. da
b. poate
c. nu
10. Ești căutat în colectiv?
a. da, mult
b. oarecum
c. nu
11. Care din expresiile următoarele te caracterizează cel mai bine?
a. un șef în care poți avea încredere
b. un om obișnuit
c. o persoană încântătoare, agreabilă
12. Simți uneori, înainte de a pleca la o petrecere sau într-o vizită, că nu ai chef să te duci?
a. da
b. poate
c. nu
13. Când ești mânios pe cineva, crezi că este bine ca persoana respectivă să știe?
a. da
b. poate
c. nu
14. Când colegii îți fac o farsă, te amuzi împreună cu ei?
a. da
b. poate
c. nu
15. Te gândești uneori că oamenii sunt atât de proști încât nu te poți încrede în ei?
a. da
b. poate
c. nu
16. Poți să.ți dezvălui propriile sentimente, de exemplu dacă ești obosit sau plictisit de cineva?
a. da
b. poate
c. nu
17.Crezi că ai putea deveni în viitor, o persoană cunoscută, celebră?
a. da
b. poate
c. nu
18. Când ți s.au acordat note mai mari ca de obicei, ai impresia că s.a înșelat profesorul ?
a. da
b. poate
c. nu
19. Ai prefera să fii:
a. un actor de cinema
b. nu știu
c. un medic
20. Ai impresia că viața a fost pentru tine mai fericită decât pentru alții?
a. da
b. poate
c. nu
21. Îți este atât de neplăcut să-ți amintești de o glumă (farsă) care ți s-a făcut, încât nu o poți povesti altora ?
a. da
b. nu sunt sigur
c. nu
22. Ți-a plăcut să joci piese de teatru la școală ?
a. da
b. nu sunt sigur
c. nu
23. ”Împăcare” este sinonim cu:
a. reparare
b. compromis
c. reconciliere
24. ”Adevărat” este opus lui:
a. fantezist
b. fals
c. negativ
25. Înțelegi relativ ușor tot ce citești pentru școală ?
a. da
b. deseori
c. nu
26. Te deranjează scârțâitul cretei pe tablă ?
a. da
b. uneori
c. nu
27. Când ți se întâmplă ceva, te înfurii pe cei vinovați, înainte de a te gândi ce s-ar putea face?
a. adesea
b. uneori
c. rar
28. Când vei termina școala ți-ar place:
a. să desfășori o activitate prin care să.ți dobândești mulți prieteni, chiar dacă vei avea mai puțini bani
b. nu știu
c. să câștigi mulți bani
29. Îți face rău să mergi în peșteri întunecoase, sau să urci la mari înălțimi ?
a. da
b. uneori
c. nu
30. Ești întotdeauna gata să demonstrezi oricui că ești capabil să faci tot atât de mult bine ca ceilalți oameni ?
a. da
b. poate
c. nu
31. Îți place să atragi atenția celorlalți să respecte regulile și normele sociale ?
a. da
b. uneori
c. nu
32. Poți să te adresezi unui grup de persoane străine fără să te bâlbâi, și fără să-ți vină greu să te exprimi ?
a. da
b. poate
c. nu
33. Te tulbură anumite tipuri de filme ?
a. da
b. poate
c. nu
34. Ți-ar place mai mult să asiști la un meci de box, decât la un spectacol de dans ?
a. da
b. poate
c. nu
35. Dacă cineva nu a fost amabil cu tine, cauți totuși o altă ocazie să i te adresezi ?
a. da
b. poate
c. nu
36. Ai uneori impresia că nu ești capabil să faci nimic valoros ?
a. da
b. poate
c. nu
37. În primul an de școală, ai plecat de multe ori la școală din proprie inițiativă, fără ca mama să ți-o ceară ?
a. da
b. poate
c. nu
38. Te simți bine și mai liniștit când ieși la plimbare cu un grup de prieteni, decât singur ?
a. da
b. uneori
c. nu
39 .Ceilalți te consideră o persoană pe care poți totdeauna conta pentru a realiza sarcinile cu exactitate și metodic (îngrijit) ?
a. da
b. poate
c. nu
40. Dacă cineva pune muzică zgomotoasă în timp ce tu încerci să lucrezi, poți totuși să continui ?
a. da
b. poate
c. nu
41. Când ai bani de buzunar preferi să.ți cumperi :
a. un disc cu muzica de dans la modă
b. nu știu
c. o carte care arată cum să câștigi mai mulți bani
42. Te simți ofensat dacă cineva îți împrumută lucrurile fără să te întrebe ?
a. da
b. poate
c. nu
43. ”Ferm” reprezintă contrariul (antonimul) lui:
a. dur
b. amabil
c. moale
44. ”Bogat” este față de “bani”, ceea ce “trist” este față de:
a. necazuri
b. prieteni
c. locuri
45. Ești întotdeauna de acord cu părinți, frații, surorile tale ?
a. da
b. poate
c. nu
46. Dacă prietenii te lasă în afara preocupărilor lor:
a. te gândești că greșesc
b. indecis
c. te simți jignit și te înfurii
47. Sunt persoane care te consideră nepăsător și neglijent, deși tu știi că nu este adevărat ?
a. da
b. poate
c. nu
48. Ai spus vreodată părinților că unii profesori sunt prea în vârstă pentru a înțelege pe tineri?
a. da
b. poate
c. nu
49 .Ai prefera să fii:
a. cel mai popular din școală
b. nu știu
c. cel care are cele mai bune note
50. Într.un grup de persoane ești în general cel care face glume și povestește întâmplări hazlii?
a. da
b. poate
c. nu
51. Suporți în general cu calm pe oamenii care vorbesc prea repede sau prea rar ?
a. da
b. uneori
c. nu
52 Ești sensibil la ofense ?
a. da
b. poate
c. nu
53. Într-o piesă de teatru ți.ar place să joci rolul unui profesor de artă celebru, sau cel al unui corsar curajos ?
a. da
b. poate
c. nu
54. Ce curs ai prefera să urmezi ?
a. matematică aplicată
b. nu știu
c. o limbă străină sau teatru
55. Ai prefera să-ți petreci timpul liber:
a. singur, cu o carte sau o colecție de timbre
b. nu știu
c. lucrând sub coordonarea altora într.o acțiune colectivă
56. Ai impresia că progresezi în activitatea ta, și că faci tot ceea ce se așteaptă de la tine ?
a. da
b. poate
c. nu
57. Îi se întâmplă să fredonezi melodii la modă (șlagăre) ?
a. da
b. poate
c. nu
58. Când se lansează o nouă modă în îmbrăcăminte sau muzică:
a. o urmezi imediat și în mod prelungit
b. nu știu
c. aștept înainte de a hotărî
59. Îți place să fii o persoană remarcată de ceilalți oriunde și oricând ?
a. da
b. poate
c. nu
60. Ai impresia că îți sunt satisfăcute majoritatea dorințelor ?
a. da
b. poate
c. nu
61. Când citești un roman de aventuri:
a. ești neliniștit gândindu.te dacă se va sfârși bine
b. nu știu
c. îți face plăcere oricum s.ar desfășura acțiunea
62. Prinzi repede ritmul unui dans sau al unei melodii ?
a. da
b. uneori
c. nu
63. ”Soare” este față de “a lumina”, așa cum este “barca” față de:
a. a ancora
b. a pluti
c. a merge
64. Dacă mama lui Ion este sora tatălui meu, tatăl lui Ion este:
a. tatăl meu
b. fratele meu
c. unchiul meu
65. Îți faci adesea planuri de care să te entuziasmezi, pentru a-ți da seama apoi că nu se pot realiza ?
a. da
b. după împrejurări
c. nu
66. Poți să lucrezi concentrat fără să fii deranjat de zgomotele puternice din jur ?
a. da
b. poate
c. nu
67. Îți amintești adesea de unele întâmplări, pe care le-ai trăit gândind că nu ești de acord cu ceea ce s-a întâmplat, și că ai acționa altfel în prezent ?
a. da
b. poate
c. nu
68. Preferi ca profesorii să-ți spună cum să rezolvi problemele tale ?
a. da
b. poate
c. nu
69. Ai prefera ca în viitor să desfășori o muncă:
a. regulată și fără riscuri,chiar dacă ar fi o muncă fizică grea
b. nu știu
c. care să fie plină de schimbări și de contacte cu oamenii activi
70. În activitățile grupei ce preferi ?
a. să conduci
b. calea de mijloc
c. să execuți, să fii drept
71. Dacă ai găsi alt elev (coleg) dispus să facă ceea ce ți s.a cerut ție:
a. ai cere să te lase pe tine să termini
b. nu știu
c. l-ai lăsa să continue el până când profesorul ar veni să hotărască
72. Poți să lucrezi la fel de bine când ești privit fără să faci greșeli ?
a. da
b. poate
c. nu
73 .Când privești o piesă de teatru cu conținut tragic:
a. ți-e greu să.ți reții lacrimile
b. calea de mijloc
c. îți spui că nu este real
74. Ai prefera să petreci o după.amiază la marginea unui lac:
a. asistați la o cursă de ski.nautic
b. nu știu
c. plimbându.te pe mal cu un prieten
75. Când te afli într.un grup, îți place să:
a. să te bucuri în compania prietenilor
b.nu știu
c. observând ceea ce se întâmplă
76. În școală, pentru ce schimbări ai opta ?
a. repartizarea celor rămași în urmă în clase speciale
b. nu știu
c. desființarea unor pedepse inutile
77. Când treburile îți merg minunat:
a. sari în sus de bucurie
b. nu știu
c. te bucuri în sinea ta, fiind în aparență calm
78. Ai prefera să fii:
a. constructor de pod
b. nu știu
c. angajat al unui circ ambulant
79. Când te enervează ceva, crezi că e mai bine:
a. să.ți ții cumpătul până te calmezi
b. nu știu
c. să țipi pentru a te descărca
80. Spui uneori prostii numai pentru a vedea ce zic ceilalți ?
a. da
b. poate
c. nu
81. Când ai jucat prost într-o partidă:
a. îți spui că n.a fost decât un joc
b. nu știu
c. te înfurii, și te consideri un dobitoc
82. Schimbi drumul pentru a evita străzile și autobuzele aglomerate ?
a. da
b. poate
c. nu
83. ”În mod obișnuit” are același sens cu:
a. uneori
b. totdeauna
c. în general
84. Dacă toți brazii sunt conifere, și toate coniferele sunt arbori cu frunze persistente, care din afirmațiile următoare sunt adevărate ?
a. toți brazii au frunze persistente
b. toți arborii cu frunze persistente sunt brazi
c. toate coniferele sunt brazi
85. Ești convins că ai realizat ceea ce ceilalți așteaptă de la o persoană de vârsta ta ?
a. da
b. poate
c. nu
86. Dacă ți se întâmplă să spargi sau să strici ceva fără voia ta, îți păstrezi întotdeauna calmul ?
a. da
b. poate
c. nu
87. Când colegii tăi devin prea gălăgioși, le ceri să vorbească mai încet ?
a. adesea
b. uneori
c. rar
88. Într-o excursie cu naturaliștii găsești mai amuzant:
a. să prinzi păsări pentru a le conserva în colecție
b. nu știu
c. să faci fotografii artistice sau picturi ale păsărilor în zbor
89. Ai prefera:
a. să citești romane de aventuri extraordinare
b. nu știu
c. să ți se întâmple în realitate ceva extraordinar
90. Îți îndeplinești sarcinile fără ezitare și în mod regulat ?
a. rar
b. uneori
c. totdeauna
91. Cu oamenii cărora le trebuie mult timp să răspundă la o întrebare?
a. ai răbdare, îi aștepți să termine
b. uneori
c. încerci să îi grăbești, te impacientezi
92. Te simți neliniștit uneori de anumite situații, chiar dacă știi că nu sunt periculoase deloc?
a. da
b. poate
c. nu
93. Poți să faci față orelor de clasă fără să fii nervos și incomodat ?
a. da
b. poate
c. nu
94. Ce preferi să vizionezi dacă ai o seară liberă ?
a. cursă automobilistică
b. nu știu
c. un spectacol muzical în aer liber
95. Te.ai gândit vreodată ce ai face dacă ai rămâne singura persoană de pe planetă ?
a. da
b. nu sunt sigur
c. nu
96. Cel mai adesea când trebuie să stai la coadă?
a. aștepți răbdător
b. nu știu
c. te agiți și renunți
97. Ți-ai dori să fii mai puțin preocupat și mai puțin îngrijorat de situația ta școlară?
a. da
b. poate
c. nu
98. Ți-e teamă de fulgere ca tuturor oamenilor ?
a. da
b. poate
c. nu
99. I-ai sugerat deja dirigintelui un nou subiect de discuții în clasă ?
a. da
b. poate
c. nu
100. Cum preferi să.ți petreci timpul în pauza dintre lecții ?
a. jucând cărți
b. nu știu
c. făcând mici lucruri utile
101. Când mergi pe o stradă liniștită și întunecată, ai impresia că ești urmărit ?
a. da
b. poate
c. nu
102. Când discuți cu colegii de clasă, te jenezi să le mărturisești impresiile tale intime ?
a. da
b. uneori
c. nu
103. Când cunoști un nou grup de colegi?
a. ai uneori impresia că îți sunt cunoscuți cu toții
b. așa și așa (indecis)
c. îți trebuie timp pentru a te obișnui cu ei
104. Dintre următoarele cinci cuvinte: mai ales, cu plăcere, în special,în majoritate, în particular, cel care nu se potrivește este?
a. mai ales
b. cu plăcere
c. în particular
105. Te simți fericit, iar alteori deprimat fără motiv ?
a. da
b. nu știu
c. nu
106. Când lumea râde și vorbește în jurul tău, în timp ce tu asculți la radio sau privești la TV?
a. poți să asculți fără să te deranjeze
b. aproximativ
c. te enervezi și îi rogi să tacă
107. Dacă faci o gafă întâmplător în compania unui prieten, rămâi mult timp rușinat și uiți greu ?
a. da
b. poate
c. nu
108. Ești considerat de prieteni descurcăreț și perseverent în situațiile care te privesc ?
a. da
b. poate
c. nu
109. Ești mai degrabă?
a. o persoană care gândește
b. indecis
c. o persoană care acționează
110. Cheltui cea mai mare parte a banilor de buzunar săptămânal, pentru distracții, în loc să economisești pentru viitor ?
a. da
b. poate
c. nu
111. Ceilalți se contrapun adesea în calea realizărilor tale ?
a. da
b. poate
c. nu
112. Cum te apreciezi tu însuți?
a. un om morocănos
b. potrivit
c. vesel, agrabil, simpatic
113. La școală ai impresia că profesorii?
a. țin seama de persoana ta
b. nu știu
c. nu te bagă în seamă
114. Ești interesat de?
a. multe lucruri
b. aproximativ
c. unul sau două lucruri importante
115. Ai adesea neplăceri spunând prietenilor care vor să se distreze?
a. “hai să mergem”
b. nu sunt sigur
c. “prefer să nu mă asociez cu voi”
116. Când erai mic te așteptai ca cei mari?
a. să fie mai drăguți și mai plini de grijă cu tine
b. nu știu
c. să fie mai duri și mai severi față de tine
117. Ți se pare simplu să te prezinți singur unei persoane importante ?
a. da
b. poate
c. nu
118.Crezi că cei care fac parte din conducerea clasei, iau adesea decizii mai nepotrivite decât ar face o singură persoană, sau că le trebuie prea mult timp ca să se decidă ?
a. da
b. poate
c. nu
119. În mod obișnuit:
a. acționezi așa cum crezi tu că este mai bine
b. nu știu
c. fac ca ceilalți
120. Faci uneori lucruri rușinoase, chiar dacă nu ești aprobat ?
a. da
b. poate
c. nu
121. Când cineva nu este de părerea ta:
a. îl lași să termine ce are de spus
b. nu sunt sigur
c. ai tendința de a. l întrerupe înainte de a sfârși
122. Ai prefera să trăiești:
a. într-o pădure, numai cu cântecul păsărelelor
b. nu știu
c. în colțul unei străzi foarte animate, unde se întâmplă o sumedenie de lucruri
123 Când clasa noastră are un nou profesor, reușește destul de repede să.ți rețină numele ?
a. da
b. poate
c. nu
124.Reține aceste cinci cuvinte: dedesupt, deasupra, alături, în spate, între; cel care nu se potrivește cu celelalte cuvinte este:
a. dedesupt
b. între
c. alături
125. Dacă cineva îți cere să faci o muncă nouă și grea:
a. ești muțumit și îi arăți de ce ești în stare
b. aproximativ
c. ți.e teamă să nu strici tot
126. Când ridici mâna pentru a răspunde la o întrebare în timpul lecției, te stimulează chiar dacă ridică mâna și alții ?
a. uneori
b. nu prea
c. deloc
127. La școală ai prefera să fii:
a. bibliotecarul care veghează asupra cărților de lectură
b. nu știu
c. căpitanul unei echipe sportive
128. La aniversare, ai prefera să:
a. ți se ceară părerea cu scopul de a. ți alege cadoul pe care îl dorești
b. nu știu
c. ai plăcerea de a primi un cadou care să fie o surpriză
129. Ești atent să nu greșești, sau să nu faci să sufere pe cineva chiar și în glumă:
a. da
b. poate
c. nu
130. Dacă lucrezi în clasă în grupe mici, preferi :
a. să circuli, pentru a duce obiectul de la unul la altul
b. nu știu
c. te mărginești să arăți celorlalți cum să rezolve o problemă grea
131. Te gândești pentru a fi sigur că ai dreptate, înainte de a lua cuvântul în clasă ?
a. totdeauna
b. în general
c. de obicei
132. Ți-e atât de teamă de consecințe, încât eviți să iei hotărâri într.o direcție sau alta ?
a. deseori
b. uneori
c. niciodată
133. Sunt peroiade când te simți total epuizat ?
a. rareori
b. câteodată
c. deseori
134. Când un prieten bun preferă compania altuia într-o anumită împrejurare:
a. îi reproșezi că te.a neglijat
b. indecis
c. consideri pur și simplu că este dreptul lui să hotărască
135 .La țară ți-ar place:
a. să participi cu clasa la un picnic la iarbă verde
b. nu știu
c. să cunosc diferite specii de arbori din pădure
136. În colectiv adesea:
a. nimeni nu.ți împărtășește părerea
b. nu știu
c. ești de acord cu grupul
137. Sentimentele tale sunt atât de intense, încât ai senzația că explodezi:
a. adesea
b. uneori
c. foarte rar
138. Ce fel de prieteni ți-ai dori, aceia care:
a. te pot influența și dirija
b. nu știu
c. sunt serioși și gravi
139. Dacă nu ai fi om, ai prefera să fii:
a. un vultur pe un munte îndepărtat
b. nu știu
c. o focă în mijlocul unei colonii de foci pe malul mării
140. Te gândești că pentru a fi bine crescut, trebuie să știi să.ți controlezi sentimentele:
a. da
b. poate
c. nu
141. Ai necazuri cu nervii, chiar dacă știi că nu au mare importanță ?
a. da
b. poate
c. nu
142. Ești sigur că ai răspuns la toate întrebările ?
a. da
b. poate
c. nu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Tatalui In Procesul de Educare Si Dezvoltare a Personalitatii Copilului (ID: 107987)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.