Rolul Nato In Managementul Crizelor Si Prevenirea Conflictelor
LISTĂ ABREVIERI
AC Alliance Committee- Comitetul Alianței
ACCIS -Automated Command and Control Information System-Sistemul informațional automat de comandă și control
ACCS Air Command and Control System -Sistemul de comandă și control aerian
ADP Automated Data Processing- Procesare automată a datelor
ADREPS Air Defence Representatives- Reprezentanții apărării antiaeriene
AEW Airborne Early Warning- Sistem aeropurtat de supraveghere de la distanță
AGS Air/Ground Surveillance -Supraveghere aeriană/terestră
ASG Assistant Secretary General- Secretarul General Adjunct
CIO Chairman-in-Office (OSCE) -Președintele în exercițiu (OSCE)
CPC Conflict Prevention Centre- Centru de prevenire a conflictelor
DPAO Division of Defence, Planning and Operations -Departamentul de apărare, planificare și operațiuni
EAPMC Euro-Atlantic Partnership Military Committee -Comitetul Militar al Parteneriatului Euro-Atlantic
EU European Union- Uniunea Europeană
LCC Logistics Coordination Centre- Centrul de coordonare logistic
NACMA NATO Air Command and Control System (ACCS) Management Agency- Agenția NATO de coordonare a sistemului de comandă și control aerian (ACCS)
NAMEADSMA Agenția NATO de gestionare pentru proiectarea, dezvoltarea, producția și logistica sistemului de apărare aeriană de întindere medie
NAMSO NATO Maintenance and Supply Organisation- Organizația NATO de aprovizionare și întreținere
NPC Sistemul de conducte al NATO
NSO Organizația NATO pentru standardizare
ONS Office for NATO Standardisation- Biroul pentru standardizare al NATO
OTAN Organisation du Traité de l’Atlantique Nord- Organizația Tratatului Nord-Atlantic
OSCE
UNSC United Nations Security Council -Consiliul de securitate al Națiunilor Unite
ONU-UN Organizatia Națiunilor Unite-United Nations
SNLC Conferința specialiștilor NATO pe probleme de logistică
INTRODUCERE
Conceptul principal al lucrării este este de a analiza misiunile și atribuțiile Organizației Tratatului Atlanticului de Nord în solutionarea conflictelor si managementul crizelor.
Nato reprezintă un rol vital in societatea contemporană.Este singura coaliție cu capabilități militare.Este expresia valorilor și intereselor commune a statelor membre.
Cu adâugarea de noi state membre pot veni și noi amenințări.Pe langa cooperarea vitală a țărilor membre,adaptarea și evolutia sunt cele două necesare pentru buna funcțiune a NATO.
,,Daca a existat vreodată un timp în istorie în care să dispunem de instrumente,unde avem capacitatea,unde avem instituțiile implicate să resolve problemele,este acum”
Primul capitol abordeaza aspectele cronologice cu privire la formarea NATO si cauzele ei,structura de funcționare si evoluția pe plan politic și militar.
În a doua parte sunt abordate aspectele teoretice si cronologice a NATO în perioada Razboiului Rece si procesul de management al crizelor după încheierea Războiului Rece,Sistemul de rezolvare a crizelor si prevenire a conflictelor.Aceasta include Razboiul din Bosnia,Iugoslavia,Irak,siAfganistan
În partea a treia este inclusa strategia NATO de a prevenire a conflictelor mai vechi cât si a celor contemporane.Din această categorie fac parte amenințari precum Bioterorism,Securitate cibernetică,Securitate Energetică,Arme nucleare de distrugere în masă,Crimă organizată si Terorism.
Ultima parte constituie un exemplu de actualitate de management al crizelor si prevenirea conflictelor al NATO în cadru Crizei dintre Rusia și Ucraina.Este prezentat rolul NATO si masurile luate pentru rezolvarea conflictului,dar și măsurile de siguranță pe care iau pentru împiedicarea escaladării intr-un război.
1. LOCUL ȘI ROLUL NATO ÎN CADRUL ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE
Planul de Reconstrucție al Europei ERP a săvârșit o dezvoltare semnificativă industriilor și a adus investiții pe o perioadă lungă..A fost și un puternic suport al economiei SUA prin observarea nevoilor pe piață a bunurilor americane. Planul Marshall, care își găsea concretizarea în doctrina Truman, avea să reprezinte o adevărată piatră de hotar în funcționarea relațiilor dintre Est și Vest, mai exact în încadrarea definitivă a acestor raporturi pe făgașul Războiului Rece.
Planul de Reconstrucție al Europei ERP a generat un progress semnificativ al industriilor și a creat investiții pe termen lung.A fost și un puternic stimulent a economiei SUA prin constatarea nevoilor pe piață a bunurilor americane.
Inițial dacă planul era menit tuturor statelor europene inclusiv Uniunea Sovietică,după lungi dialoguri, URSS și Blocul Comunist controlat de ea refuza Planul Marshall.Motivul este teama că SUA sa nu iși mărească sfera economică și politică și si credeau de asemenea că prin acceptarea acordului, ar fi dus la pierderea avantajelor obținute de Kremlin în Europa Centrala și de Est la sfarșitul celui de al Doilea Război Mondial.
Odată cu refuzul Planului Marshall de către sovietici,începe despărțirea Europei în două parți.În vest se situau țările care beneficiau de ajutorul economic venit de dincolo de Atlantic,iar în est,țările satelit ale Moscovei
La 16 aprilie 1948 este fondată OECE ca o organizație interguvernamentală cuprinzând toate statele europene rămase în afara influenței rusești,făcând excepție Spania.Este adoptată Convenția pentru Cooperare Economică care punea in practică planul de reconstrucție al Europei.
Acest plan includea patru obiective fundamentale, și anume:Obținerea și menținerea stabilității financiare interne,dezvoltarea cooperării economice între statele membre,un efort ridicat de producție,solutionarea lipsei mare de dolari.
Scopurile incluse în plan vizau creșterea producției agricole și industrial,obținerea și menținerea echilibrului monetar și bugetar,dezvoltarea schimburilor internaționale între țările participante ,în special ,pe seama atenuării barierelor comerciale. Pentru îndeplinirea obiectivelor,a fost creată Administrația de Cooperare Economică
După declararea războiului din Coreea în 1951, a urmat o perioadă de boom economic, manifestat prin creșterea cererii mondiale pentru produsele europene, ceea ce a oferit șanse suplimentare de câștig din schimburile externe. Atât Planul Marshall cât și această situație economică avantajoasă a ajutat țările europene cu mari probleme economice să prevnă deficitele bugetare, inflația și recesiunea iar pe cele cu o situație mai bună, prilejulde a realiza o creștere economică accelerată. De asemenea, în circumstanța războiului din Coreea, Planul Marshall în sine a suportat o transformare, într-un ajutor economic-militar sub protecția NATO. Din acest punct de vedere Planul Marshall a avut un aport important la întărirea relațiilor transatlantice.
1.2. Structura NATO și modul de funcționare
Cartierul general al Alianței ,cât și sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic, își are sediul la Bruxelles Belgia . Aici lucrează aproximativ 3150 de angajați , din care 1400 sunt membrii ai delegațiilor naționale reprezentative pentru NATO . Sunt de asemenea aproximativ 1300 de membrii civili ai grupului internațional NATO , și peste 350 de membrii ai grupului internațional militar.
Membrii internaționali
Biroul Executiv General
Biroul Secretarial Executiv
Biroul de informații si presă
Biroul pentru securitate al NATO
Biroul de afaceri politice
Departamentul pentru operațtiuni și panificarea apărării
Departamentul de support al apărării
Cartierul general de consultant ,comanda și control al membrilor NATO
Departamentul pentru securitatea investițiilor ,logistică și planificare a urgențelor
Departamentul pentru probleme științifice
Biroul administrativ
Biroul inspectorului financiar
Biroul directorial al resurselor
Biroul președintelui Comitetului pentru buget
Biroul de audit internațional
Organizațiile NATO pentru producție și logistică
1.2.1. Structura civilă
Consiliul Nord Atlantic ( N.A.C. ) are autoritate politică efectiva și putere de decizie , fiind alcătuit din Reprezentanții Permanenți ai țărilor partenere la alianță. El se intrunește o dată pe săptămână și are ca și activitate întâlniri de rang înalt , de asemenea întâlniri cu Miniștri de Externe, ai Apărării și cu Prim Miniștrii statutul autorității și al puterii de decizie, rămânând același indiferent de nivelul întâlnirilor . Consiliul are un profil public important și poate emite declarații sau comunicate către Guvernele țărilor nemembre , în care explică politica și deciziile Alianței . Consiliul a primit autoritate explicită și putere de decizie dar in limitele Tratatului Acta ce stă la baza Alianței Nord Atlantice , lucrând cu Comisii și Comitete, pentru a putea pune în practica hotărârile ți deciziile Alianței . Multe din aceste Comitete și Grupuri de Planificare au fost create pentru a ușura munca Consiliului, prin asumarea de responsabilități în domeniile aferente zonei lor de activitate (ex.planificare apărării, probleme nucleare). Astfel, Consiliul se identifică cu un Forum de deschidere largă , realizând consultanță pentru toate țările partenere la Alianță îin toate problemele și conflictele ce le afectează securitatea.
Consiliul este cel mai important organism decizional al Alianței Nord Atlantice . Toți membrii alianței au dreptul de a-și exprima liber punctul de vedere la masa discuțiilor . Deciziile sunt expresia dorinței colective ale guvernelor membre ale Alianței , exprimate în direcția consensului , element primordial pe care se bazează luarea deciziilor . Fiecare Guvern are în Consiliu un Reprezentant Permanent cu rang de Ambasador . Reprezentanții sunt susținuți de un grup de delegați politici și militari care diferă ca număr de la o țară la alta . Când Consiliul se întâlnește în aceasta componentă , se face referire la el cu cuvintele de Consiliul Permanent . Cel puțin de două ori pe an , Consiliul are întâlniri la nivel înalt ( ministerial ) când fiecare țara este reprezentată de Ministrul de Afaceri Externe . Mai există și sesiuni de întâlniri cu Miniștrii ai Apărării .Întâlnirile Consiliului sunt patronate de către Secretarul General sau în lipsa acestuia de Deputatul sau . Ambasadorul sau Reprezentatul Permanent cu activitatea cea mai lungă primește titlul de Paroh al Consiliului , el fiind invitat la întâlnirile ceremoniale ale Consiliului , sau cele ce au rolul de a alege Secretarul General , pentru a le prezida . La întâlnirile ministeriale , unul din Miniștri își asumă rolul de Președinte de Onoare . Pozițiile importante din Alianța , sunt ocupate de unul din Reprezentanții Permanenți ai țarilor membre , in ordinea alfabetului Englez prin rotație anuala . La întâlnirile Consiliului , participanții sunt așezați la masa rotundă in ordine alfabetică, pe națiuni , urmând ordinea alfabetului Englez . Aceleași reguli se aplică și in structurile comitetoriale. Temele discutate și deciziile luate la întâlnirile Consiliului , acoperă toate aspectele activităților organizației , și se bazează de obicei pe rapoarte pregătite , la cererea Consiliului , de Comitetele subordonate. Subiectele abordate pot fi indicate in mod egal de oricare dintre națiunile reprezentative , sau de Secretarul General . La discuții , Reprezentanții Permanenți expun punctul de vedere al guvernului pe care îl reprezintă , explicând astfel colegilor lor de la masa rotundă liniile politice adoptate
După incheirea lucrărilor , aceștia alcătuiesc un raport , adresat autorităților naționale , în care fac o informare asupra cursului pe care l-a luat problema sau problemele discutate si pozițiile divergente ( după caz ), pastrând astfel o legătura reală cu națiunea pe care o reprezintă.
Când decizia a fost luată , acțiunea se bazează pe unanimitate si acord comun . Nu se iau decizii prin vot sau pe baza majorității . Fiecare Reprezentant Permanent al unei țari membre a Consiliului , are responsabilitate completă asupra deciziilor pe care le ia.
Bugetul civil al NATO sprijină sediul Alianței de la Bruxelles și Personalul Civil Internțional, care este responsabil pentru planificarea politică a operațiunilor și a capacităților,împreuna cu țările partenere ,precum și diplomația public care vizează construirea de sprijin internațional pentru Alianță.
1.2.2.Structura Militară
Cooperarea între cele 28 de state membre se bazează pe o structură care a fost pusă în practică în primii ani de existență ai Alianței.
Structura militară integrata servește drept cadru pentru organizarea apărării teritoriului țarilor membre împotriva amenințărilor îndreptate împotriva securității sau stabilității lor.
Comitetul Militar este alcătuit din ofiteri superiori din țările membre detașați la sediul din Bruxelles al Alianței.Membri se intalnesc in sedință de cel putin trei ori pe an. Rolul său vizează ,în principal, consiliere și recomandări în domeniul militar. De asemenea, el contribuie la elaborarea conceptelor strategice generale ale Alianței.
Comitetul Militar se întruneste saptamânal . Consiliul Atlanticului de Nord se reuneste în fiecare miercuri, iar reprezentantii Comitetului Militar se întâlnesc joia, pentru a putea aplica în cel mai scurt timp deciziile acestuia.
Presedintele Comitetului Militar este ales de sefii de Stat major si are un mandat de trei ani.El prezintă punctele de vedere exprimate prin consens ca principal consilier militar al Secretarului General, al Consiliului Nord-Atlantic și al altor instanțe superioare ale NATO.
În cazul în care factorii politici de decizie ai NATO iau în considerare posibilitatea inițierii unei operații militare, de amploarea ISAF din Afganistan, de exemplu, o parte importantă din informațiile necesare luării unei decizii corecte, agreate de toate statele, este furnizată de autoritățile militare ale Organizației. Consiliul Nord-Atlantic primește rapoarte și informații periodice și, la fiecare nivel de luare a deciziei, Comitetul Militar este chemat să ofere sfaturi și să furnizeze autorităților militare ale NATO linia de actiune.
Pasul 1. Consiliul Nord-Atlantic desemnează Comitetul Militar să ofere consiliere în problemele cu caracter militar asupra cărora cei 28 de șefi ai apărării din țările membre ale NATO trebuie să cadă de accord.
Pasul 2. Statul Major Militar Internațional (structură care lucrează în sprijinul Comitetului Militar) transpune îndrumările de ordin politic în sarcini/obiective militare și desemnează pe unul dintre Comandamentele Strategice sau pe amândouă să ia decizia organizării și conducerii operației și să realizeze o evaluare a necesarului de personal și resurse pentru îndeplinirea misiunii.
Pasul 3. Cele două Comandamente Strategice furnizează informațiile Comitetului Militar (respectiv țărilor membre) spre analiză, de obicei după evaluarea inițială a acestora de către Statul Major Militar Internațional.
Pasul 4. Reprezentanții militari oferă răspunsuri și recomandări din perspectivă națională. Sunt necesare 28 de puncte de vedere convergente pentru luarea unor decizii comune, care va fi apoi înaintată Consiliului Nord-Atlantic.
Pasul 5. Foarte rar se ajunge imediat la un acord cu privire la anumite chestiuni complexe, iar grupurile de lucru se reunesc regulat tocmai pentru a rezolva aceste probleme. Personalul selecționat din cadrul delegațiilor militare naționale lucrează sub conducerea unui președinte al Statului Major Militar Internațional și cu experți din domeniul abordat.
Pasul 6. Produsul final asupra căruia se cade de acord și recomandările inițiale venite de la cele două Comandamente Strategice este înaintat Consiliului Nord Atlantic pentru ca acesta să fie informat asupra consultărilor, modului de deliberare și de luare a deciziilor
Acesta este un proces continuu pentru toate activitățile, fie că este vorba despre un plan de operații, un document conceptual sau o propunere de elaborare a unei politici.
1.2.3. Organizații și agenții
Organismele subordonate înființate de Consiliul Nord-Atlantic, Comitetul de planificare a apărării, Grupul de planificare nucleară sau Comitetul militar al NATO au o funcție consultativă, efectuând studii pe anumite teme, pe baza mandatelor încredințate de către organismul-părinte. Rolul lor este, în primul rând, acela de a formula recomandări politice care pot fi folosite ca bază decizională. Cu toate acestea, în anumite împrejurări au fost înființate organizații și agenții care să îndeplinească misiuni mai precise. Localizate în cadrul Cartierului General de la Bruxelles sau în diferite țări membre ale Alianței, acestea formează parte integrantă a structurii generale a NATO, oferind baza cercetărilor și consultărilor de specialitate pentru aplicarea deciziilor Alianței, pentru administrarea și operarea de programe și sisteme în cooperare, precum și pentru educație și instruire.
Multe din organizațiile la care se face referire în acest capitol intră în categoria organizațiilor NATO specializate în logistică și producție, cunoscute sub denumirea de “NPLO-uri”. Acestea sunt organisme subsidiare create în contextul aplicării Tratatului Nord-Atlantic. Consiliul Nord-Atlantic garantează independența organizatorică, administrativă și financiară a tuturor acestor NPLO-uri. Responsabilitățile acestora sunt de a stabili cerințele colective ale națiunilor participante în domeniile relevante ale proiectării și dezvoltării, al producției, al sprijinului operațional sau logistic și în administrație, conform Cartelor lor individuale. Toate țările membre NATO pot deveni membre ale NPLO-urilor, pe baza Memorandumurilor de înțelegere (MOU-ri) semnate de fiecare țară participantă.
Organizatiile si agentiile sunt impartite in domenii de specializare care sunt grupate in urmatoarele categorii:
Logistică de consum
Logistică de producție și echipamente
Standardizare
Planuri civile de urgență
Coordonarea traficului aerian și apărarea aeriană
Sistemul aeropurtat de supraveghere de la distanță
Sisteme de informare și comunicații
Război Electronic
Meteorologie
Oceanografie militară
Cercetare și tehnologie
Educație și instruire
Logistica de consum
Coferinta specialistilor NATO pe problem de logistica(SNLC)
Agenția NATO pentru întreținere și aprovizionare (NAMSA)
Sistemul de conducte al NATO (NPS)
Sistemul de conducte din Europa centrală (CEPS)
Comitetul NATO pentru conducte (NPC)
Sistemul de conducte din Europa centrală (CEPS)
Comitetul NATO pentru conducte (NPC)
Organizația de gestionare a conductelor din Europa centrală (CEPMO)
Agenția de gestionare a conductelor din Europa centrală (CEPMA)
Comitetul șefilor serviciilor medicale militare din cadrul NATO (COMEDS)
Logistica de productie si echipamente
Conferința directorilor pentru armamente naționale (CNAD)
Organizarea CNAD
Agenția NATO de gestionare pentru proiectarea, dezvoltarea, producția și logistica sistemului de apărare aeriană de întindere medie (NAMEADSMA)
Agenția NATO de gestionare pentru dezvoltarea, producția și logistica avioanelor EF 2000 și TORNADO (NETMA)
Agenția pentru gestionarea proiectării, dezvoltării, producerii și logisticii elicopterelor NATO (NAHEMA
Biroul NATO de gestionare a sistemului HAWK (NHMO)
Standardizarea
Organizația NATO pentru standardizare (NSO)
Comitetul NATO pentru standardizare (NCS)
Comitetul executiv al NATO pentru standardizare (NSSG)
Agenția NATO pentru standardizare (NSA)
Planificarea stuatiilor de urgență civilă
Înaltul comitet pentru planificare în situații de urgență civilă (SCEPC)
Comitetele și birourile pentru planuri civile de urgență
Centrul euro-atlantic de coordonare a măsurilor împotriva dezastrelor (EADRCC)
Coordonarea traficului aerian si apararea antiaeriană
Comitetul NATO pentru coordonarea traficului aerian (NATMC)
Comitetul NATO pentru apărare aeriană (NADC)
Grupul de lucru al Comitetului militar pentru studiul apărării antiaeriene (MC-ADSWG)
Organizația NATO (NACMO) de coordonare a sistemului de comandă și control aerian (ACCS)
Sistemul aeropurtat de supraveghere de la distanță
Organizația NATO de gestionare a programului sistemului aeropurtat de supraveghere de la distanță și control (NADC)
Sisteme de comunicatii si informationale
Organizația C3 a NATO
Agenția NATO de consultare, comandă și control (NC3A)
Secretariatul pentru consultare, comandă și control de la Cartierul General al NATO (NHQC3S)
Subcomitetul NATO pentru coordonarea frecvențelor (FMSC)
Cooperarea privind coordonarea frecvențelor în cadrul NATO
Serviciul sistemelor informatice de la Cartierul General al NATO (ISS)
Agenția NATO de operare și sprijin CIS (NACOSA)
Razboiul electronic
Comitetul consultativ NATO pentru războiul electronic (NEWAC)
Meteorologie
Grupul meteorologic al Comitetului militar (MCMG)
Oceanografie militară
Grupul pentru oceanografie militară (MILOC)
Cercetare și Tehnologie
Organizația pentru cercetare și tehnologie (RTO)
Educație și Instruire
Colegiul de apărare al NATO (NDC)
Școala NATO (SHAPE) – Oberammergau, Germania
Școala NATO pentru sisteme de comunicații și informaționale (NCISS)
2. ROLUL ALIANȚEI NORD ATLANTICE ÎN GESTIONAREA CRIZELOR
2. 1. Istoricul și experiențta NATO în gestionarea crizelor
2.1. 1.NATO in perioada Războiului Rece
La scurt timp dupa al Doilea Razboi Mondial,cinci tari din Europa de Vest- Belgia,Franta,Luxembourg,Tarile de Jos si Regatul Unit au determinat dezvoltarea unui sistem de apărare comun.Pentru a consolida legăturile dintre ele și a rezista amenințării tot mai mare reprezentată de URSS.
Curand ,insa,aceste tari au realizat că acest lucru ar putea fi realizat numai in cayul in care Statele Unite si Canada ar fi legate in acest sistem de apărare.
În aprilie 1949, Tratatul de la Washington a creat o alianta formata din state independente. Astfel, NATO a fost stabilit ca o organizație inter-guvernamentală oferind un forum în care statele membre s-ar putea consulta cu privire la orice problem care le-ar putea alege pentru a discuta și a lua decizii pe probleme politice și militare care afectează securitatea lor.
Tratatul de la Washington se limitează la enuntarea principiului calauzitor al asistentei reciproce si infiintarea organelor centrale,în timp ce detaliile de cooperare militara au fost lăsate sa fie elaborate în Articolul 5 al Tratatului, care stabilește principiul asistenței reciproce. Articolul 3 al Tratatului Atlanticului de Nord prevede în continuare că partidele vor menține și dezvolta capacitatea lor individuală și colectivă de a rezista unui atac armat
2.1.2.Structura politică și evolutia procesului de management al crizelor după încheierea Războiului Rece
După încheierea Războiului Rece, NATO a continuat să aibă un rol esențial în întărirea securității euroatlantice. Și, chiar dacă la începutul anilor ’90 s-a pus problema „necesității existenței” acestei alianțe politico-militare, Organizația a continuat să se extindă cu noi membri care-i ofereau nu numai un plus de securitate, ci și avantaje geopolitice evidente.
Ca urmare a schimbarii mediului de securitate, a tipurilor de criza pe care aliatii au convenit sa le gestioneze si tipurile de conflicte care trebuie prevenite, NATO a dezvoltat instrumentele necesare in acest sens. De asemenea, modalitatile de cooperare a NATO cu alte organizatii internationale cu rol in asigurarea pacii si securitatii mondiale si regionale, in special ONU, UE si OSCE, s-au diversificat.
Secolul XX, dincolo de a fi secolul celor mai puternice imperii și dispariției lor fulgerătoare, secolul singurelor războaie mondiale ale istoriei și secolul celor mai extraordinare revoluții tehnologice, este în același timp și secolul în care s-a conceptualizat fenomenul „criză”, în principiu ca urmare a numărului mare de astfel de fenomene și al efectelor globale produse de acestea, în toate domeniile. Iată numai câteva exemple dintr-o lungă listă: Criza economică din 1929-1933, Criza Berlinului din 1948-1949, Criza Ciprului din anii ’50-’60, Criza Suezului din 1956, Criza rachetelor cubaneze din 1962, Criza dolarului de la începutul anilor ’70, Criza petrolului din 1973, Criza ostaticilor din Iran și Liban din anii ’80, Criza determinată de crachul bursier din 1987, Criza economiilor asiatice din anii ’90, Criza Golfului din 1991 etc.
2.2. Infrastructura,organizarea și metodele NATO în managementul crizelor
2.2.1. Sistemul NATO de răspuns la crize
NATO va asigura in mod activ o combinație adecvată a instrumentelor politice și militare pentru:
– A ajuta la gestionarea crizelor în dezvoltare care au potențialul de a afecta securitatea Alianței,înainte ca acestea sa degenereze în conflicte
– Pentru a opri conflictele în desfășurare în cazul în care afectează securitatea Alianței
Aliații au recunoscut, de asemenea, necesitatea de a intensifica schimburile de informații cu alte organizații internaționale și cu partenerii. NATO, de asemenea, caută să dezvolte capacități suplimentare de informații tehnice pentru a spori capacitatea sa de a face față terorismului. Schimbul de informații a crescut la NATO din 9/11, dar este inhibat de o varietate de factori, și este dificil să se ajungă la un acord cu privire la propunerile de reformă.
Avertizare timpurie NATO este o problemă legată de pe care sa făcut progrese considerabile.Scopul unui sistem de avertizare timpurie(early warning) este de a asigura un interval de timp mai mare pentru analiza,pregatirea unui raspuns si,in eventualitatea unei interventii,permite cresterea probabilitatii de success.Procedurile de management al crizelor si rezolvarea conflictelor se focalizeaza in principiu pe obtinerea informatiilor si evaluarea acestora.Avertizarea timpurie poate contribui,de asemenea la imbunatatirea întregului ciclu decizional privind managementul crizelor,începand cu stabilirea obiectivelor de îndeplinit.
2.2.2.Concepte strategice
Formularea inițială a strategiei NATO a fost cunoscută sub denumirea “Conceptul strategic pentru apărarea zonei Nord-Atlantice”. Dezvoltat între octombrie 1949 și aprilie 1950, acesta a stabilit o strategie de operațiuni la scară largă în apărarea teritorială. La mijlocul anilor cincizeci, a fost dezvoltată strategia “represalii masive”. Aceasta a subliniat tactica de descurajare bazată pe amenințarea că NATO va răspunde oricărui act de agresiune împotriva țărilor membre, prin orice mijloc aflat la dispoziția sa, inclusiv armele nucleare.
Strategiile descrise mai sus au fost închise în documente secrete, care asigurau instrucțiuni pentru guvernele naționale și puncte de referință pentru activitățile de planificare militară. Acestea nu se adresau publicului larg. Deși conceptele principale erau cunoscute, despre detalii s-a discutat foarte puțin în public, deoarece Puterea si randamentul lor depindea în mare parte de caracterul lor secret. Ele reflectau realitățile Războiului Rece, diviziunea politică a Europei și situația ideologică și militară conflictuală care a caracterizat relațiile dintre Est și Vest timp de mai mulți ani.
Cu toate acestea, deoarece Războiul Rece continua, Alianța a căutat să reducă pericolele acestuia și să inițieze progresul către o relație pozitivă cu Uniunea Sovietică și cu alte țări membre ale Pactului de la Varșovia. Raportul Harmel, publicat în 1967, a stabilit, astfel, metodele de apărare și dialogul, care includea controlul armamentului, drept cei doi indicatori ai poziției Alianței în problema securității.
Odată cu încheierea Războiului Rece, situația politică din Europa si situația militară generală au suferit transformări. În cei doi ani care au urmat căderii Zidului Berlinului a fost dezvoltat un nou Concept Strategic. Acesta a fost supus dezbaterilor și discuțiilor din cadrul Alianței și a fost încheiat în noiembrie 1991. Având prea puține similitudini cu anterioarele concepte, el sublinia cooperarea cu foștii adversari, în locul confruntării cu aceștia. El păstra securitatea națiunilor membre ca obiectiv elementar al NATO, dar adăuga obligația specifică de a se depune eforturi pentru extinderea și consolidarea securității în întreaga Europă. De asemenea, în alte privințe, Conceptul Strategic din 1991 suferise transformări radicale față de versiunile anterioare.
Conceptul Strategic a fost publicat pentru prima oară în 1991. Versiunea din 1999, la fel ca cea anterioară, reprezintă declararea oficială a obiectivelor Alianței și oferă instrucțiuni la vârf despre mijloacele politice și militare care trebuie folosite pentru a le îndeplini. Documentul de insotire a Conceptului Strategic din 1991 a fost si inca mai este clasificat.Acesta este intitulat “Directiva MC (Comitetului Militar) pentru punereea in aplicare militara a Conceptului Strategic al Aliantei (MC400)’’12 decembrie 1991.
Conceptul din 1999 confirmă faptul că scopul esențial și durabil al Alianței este acela de a garanta libertatea și securitatea membrilor săi prin mijloace politice și militare. El afirmă valorile democrației, drepturilor omului și literei legii și exprimă angajamentul Aliaților nu numai față de apărarea comună, ci și față de realizarea păcii și stabilității zonei Euro-Atlantice extinse
Concluzia Conceptului Strategic din 1991 este că, pericolul unui război general în Europa a dispărut virtual, dar că există alte riscuri și incertitudini cu care se confruntă membrii Alianței și alte state din regiunea Euro-Atlantică, precum conflictele etnice, încălcarea drepturilor omului, instabilitatea politică, precaritatea economică, răspândirea armelor nucleare, biologice și chimice și căile de furnizare a acestora.
Conceptul Strategic subliniază caracterul indivizibil al securității Europene și Nord-Americane și, implicit, importanța unui parteneriat puternic și dinamic între Europa și America de Nord
Conceptul afirmă că acest proces va da posibilitatea tuturor Aliaților europeni să își aducă o contribuție mai coerentă și efectivă la misiunile și activitățile Alianței; va reîntări parteneriatul transatlantic; și îi va ajuta pe Aliații europeni să acționeze cu propriile forțe, conform capacității Alianței, de la caz la caz și prin consens, de a-și oferi activele și capacitățile disponibile pentru operațiuni conduse de către europeni în care NATO nu este implicată militar, luând în considerare întreaga participare consimțită a Aliaților europeni.
Prevenirea conflictelor și rezolvarea crizelor. Conceptul definește un rol important pentru Alianță, referitor la prevenirea conflictelor și rezolvarea crizelor, din moment ce operațiunile de ripostă la criză, precum cele din Bosnia și Kosovo, reprezintă un aspect-cheie al contribuției NATO la pacea și securitatea Nord Atlantică.. Parteneriat, cooperare și dialog. Conceptul accentuează hotărârea Alianței de a-și continua politica îndelungată de parteneriat, cooperare și dialog cu toate țările euro-atlantice democrate, în scopul menținerii păcii, promovării democrației și contribuției la prosperitate și progres. Se indică faptul că această abordare este îndreptată către întărirea securității tuturor, nu exclude pe nimeni și ajută la rezolvarea diviziunilor care ar putea genera conflicte. De asemenea, descrie principalele instrumente ale acestei politici – Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Parteneriatul pentru Pace, relațiile speciale cu Rusia și Ucraina și Dialogul Mediteranean.
Extinderea. Conceptului confirmă deschiderea Alianței către acceptarea de noi membri, conform Articolului 10 din Tratatul de la Washington, și reafirmă așteptările NATO de a avansa noi invitații în anii care vor urma.
Controlul armelor, dezarmare și neproliferare. În final, Conceptul Strategic stabilește politica Alianței de ajutor în controlul armelor, dezarmare și neproliferare. Se subliniază intenția Alianței de a păstra acest aspect al abordării problemei securității în armonie cu cel al apărării; de asemenea, se afirmă că va căuta să întărească securitatea și stabilitatea cu cel mai scăzut număr de forțe capabile să îndeplinească toate misiunile sale
Partea finală a Conceptului Strategic constituie puncte de referință pentru forțele Alianței, traducând obiectivele și activitățile din secțiunile anterioare în instrucțiuni eficace, deși în mod necesar generale , pentru forțele NATO și cei care coordonează operațiunile. Strategia impune dezvoltarea continuă a competențelor militare necesare în toate misiunile Alianței, de la apărarea colectivă, la susținerea păcii și alte operațiuni de rezolvare a crizelor.
Conceptul Strategic enunță și faptul că Alianța va menține pentru viitorul previzibil o combinație adecvată de forțe nucleare și convenționale cu baza în Europa, complet dotate în cazurile necesare, cu un nivel minim necesar
Ținând cont de ritmul și natura transformărilor în lume, contextul conceptului strategic se modifică într-un ritm alarmant și, într-o lume ideală, ar fi necesară actualizarea frecventă a acestuia.
Atacurile teroriste impotriva Statelor Unite au adus amenintarea terorismului si a armelor de distrugere in masa in prim-plan.Prin urmare NATO a suferit reforme majore pentru adaptarea structurilor militare si a capacitatilor de a dota membri pentru noi atributii ,cum ar fi conducerea,sub mandate ONU a misiunii din Afghanistan. Evenimentele din 11 septembrie au servit drept confirmare a faptului că terorismul global, potențialul folosirii armelor de distrugere în masă, instabilitatea regională, statele dezmembrate, ideologiile radicale și conflictele înghețate reprezintă acum cea mai mare amenințare la adresa viitorului păcii și a securității națiunilor aliate. În ultimii zece ani, NATO a suferit o transformare continuă, evoluând de la o structură al cărei rol era de descurajare, preponderent în plan militar (fără a avea un trecut activ în plan operațional, acțional) la o organizație cu rol de impunere a păcii, prin angajarea forței.
Avertismentul secretarului general, lordul Robertson, potrivit căruia criticii NATO făceau greșeala de a nu rezista tentației „parohialismului momentului” s-a dovedit a fi extrem de exactă. Comunitatea transatlantică a avut nevoie de timp pentru a absorbi în totalitate implicațiile lui „9/11”. Totuși, în cele din urmă, învățămintele acelei zile fatale urmau să se reflecte în agenda politică și militară a NATO
Daniel Serwer,într-un articol publicat în Revue Internaționale et strategique nr 53 din 2004,semnalează multiplele greșeli facute de Gerorge W.Bush,Jaques Chirac și Gerard Schoder in judecarea situației și luarea de decizii.În concepția cercetătorului american, ,, riscurile de a înțelege prost aceast ă lume sunt mult mai numeroase decât șansele de a o înțelege”.
În opinia lui Daniel Serwer, Irakul nu a fost și nu este altceva decât un teatru de conflict minor în cadrul unui câmp de bătălii mult mai vast.
A doua cea mai mare operațiune a războiului global american împotriva terorismului în afara Statelor Unite, și cel mai mare legat direct de terorism, a fost răsturnarea regimului dictatorial taliban din Afganistan de o coaliție sub conducere americană. Statele Unite nu au fost singura țară care a crescut nivelul de pregătire militară, alte exemple notabile fiind Filipine și Indonezia, țări cu propriile lor conflicte interne și cu terorismul islamic. Oficialii americani au speculat imediat după aceea și posibila implicare a lui Saddam Hussein. Deși aceste suspiciuni au fost nefondate, asocierea aceasta a contribuit la acceptarea de către public a invadării Irakului în 2003.
Pentru asigurarea succesului în aceste noi misiuni, NATO a recunoscut nevoia de a-și readapta modul de gândire.
La summit-ul NATO de la Lisabona au fost adoptate noul concept strategic și decizia privind un scut antirachetă al NATO integrat cu proiectul american, Rusia a fost invitată să participe la acest sistem antirachetă și și-a dat acordul de principiu, iar decizia privind începerea transferului responsabilității de securitate forțelor afghane va începe în 2011 și este preconizat că afganii vor avea controlul asupra teritoriului propriu în 2014.
Conceptul strategic NATO a fost descris ca fiind viziunea pentru o alianță care evoluează și care își va păstra capacitatea de a-și apăra membrii împotriva noilor amenințări și care va transforma NATO într-o organizație mai activă, mai capabilă si mai eficienta.Sarcinile de baza ale organizatiei sunt apararea colectiva,gestionarea crizelor si cooperarea pentru securitate.
Conceptul strategic ia în considerație cooperarea cu Rusia, denumită strategică în vederea crearii unui spațiu comun de pace, stabilitate și securitate. În mod ferm, NATO recunoaște că nu tratează statul rus ca un furnizor de amenințări. Dar totodată insistă pe necesitatea unei reciprocități pentru construirea un parteneriar cu adevărat echitabil și viabil. Documentul se referă la faptul că atât NATO, cât și Rusia, vor dezvolta relațiile cu respectarea suveranității, independenței și a integrității teritoriale a statelor din spațiul euro-atlantic, reafirmând importanța încrederii, transparenței și predictibilității reciproce. Aceste principii sunt stipulate și în Declarația comună NATO-Rusia, semnată la reuniunea de la Lisabona, la 20 noiembrie.
În finalul său, Conceptul strategic își propune drept scop reînnoirea Alianței și conformarea, abilitarea și alinierea acesteia la provocarile sec. XXI, prin intermediul unității, solidarității, durabilității și a capacității de a identifica soluții.
2.2.3.Cooperarea cu diferite organizații și țări partenere pentru rezolvarea crizelor.
După lărgirea Uniunii Europene in 2004, trei sferturi din membrii săi vor fi membri NATO. In contextul punctelor de vedere diferite ăntre organizații și membrii acestora, relatia între cele două este puternic influențată politic. Parteneriatul strategic între NATO si Uniunea Europeană, consimțit de acordurile Berlin Plus, are ca scop prevenirea și rezolvarea crizelor in Europa. Acordurile Berlin Plus reglementează cooperarea intre cele două organizații în domeniul managementului crizei, o parte importanta a acestui parteneriat care presupune dezvoltarea bilaterala a capacitatilor militare.
NATO și UE conlucrează și in alte misiuni care nuț de cadrul aranjamentelor de la Berlin.
Parteneriatul NATO-UE s-a materializat și in vestul Sudanului, când Uniunea Africană a cerut ajutorul logistic al celor două organizații pentru a-și extinde misiunile de menținere a păcii și in regiunea Darfur, pentru a opri violențele din zona. Ambele organizații au acceptat, UE a oferit asistență pentru planificarea acțiunilor militare și a sprijinit acțiunile polițienesti civile.În același timp, NATO a asigurat tansportul aerian pentru trupelei Uniunii Africane in operatiuni strategice. EUAVSEC este condus de șef al misiunii, dl Lasse Christensen, și are 34 de personalul internațional și 15 agenți locali. Mandatul misiunii dureaza până în ianuarie 2014.
Alte Operațiuni si misiuni NATO finisate
NATO în Bosnia și Herțegovina
Trupele Nato de păstratre a păcii au intrat in Bosnia Herțegovina împreuna cu militarii din statele partenere,alăturându-se și cei din Rusia și Ucraina.
În data de 21 Noiembrie,după atacurile aeriene ale NATO împotriva sârbilor bosniaci, după loviturile aeriene ale NATO împotriva sârbilor bosniaci, președintele musulman bosniac Alija Izetbegovic, președintele croat Franjo Tudjman și președintele sârb Slobodan Milosevic semnează un acord de pace imediat în Dayton, Ohio,SUA
Cei trei lideri semnează acordurile de pace de la Dayton în Paris,deschizând calea pentru 66.000 de militari (IFOR) în Bosnia. Comunitatea internațională stabilește o prezență permanentă în țară,prin Biroul unui supraveghetor internațional de pace.
Mandatul IFOR s-a terminat în ultima lună a anului 1996, dar pe baza conferinței din Decembrie de la Londra și după acordul Consiliului de Securitate al ONU a trecut la așa numitele Forțe de Stabilizare (Stabilisation Force) SFOR.
Dayton a insemnat încetarea macelului, insa a readus in prim plan contradictiile dintre identitatea sociala a statului- acele standarde internationale despre care se spune ca definesc fundamentalismul statului și temeiul pe care aveau sa fie construite identitățile colective in cadrul celor două entități in Bosnia.
‘’ La summit-ul din Instambul, din 28 iunie 2004, liderii NATO au fost in cele din urma de acord sa inlocuiasca SFOR cu o nouă misiune de mentinere a pacii condusa de UE . Aceasta a primit numele de Althea si urma sa aiba aceiasi dimensiune ca SFOR 7000 de militari. In acel moment 85% din trupele SFOR proveneau deja din fortele armate ale UE.”
Optimizarea mediului de securitate în Bosnia-Hertegovina a atras după sine o prefigurare a misiunior militare beneficiind pe lângă prezența forțelor NATO și de cea a forțelor UE.
NATO în fosta Republică Iugoslavă Macedonia
Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (Former Yugoslav Republic of Macedonia – FYROM) s-a confruntat, din ianuarie pâ-nă în noiembrie 2001, cu un conflict între Armata Albaneză pentru Eliberare Națională și forțele de securitate ale Republicii Macedonia. Primele acțiuni ale albanezilor s-au petrecut la finalul anului 2000 și începutul lui 2001, de-a lungul graniței Macedoniei cu UNMIK. Forțele albaneze revendicau eliberarea etnicilor din aceste teritorii. Radicalii sperau să determine comunitatea internați-onală să redeschidă cazul albanez. Aceștia militau pentru crearea unei Albanii Mari care să reunească populația albaneză din regiune
Operațiunea Concordia a fost prima misiune militară pe care o conduce Uniunea Europeană. Această operațiune preia mandatul misiunii NATO în Macedonia – Allied Harmony, având ca obiectiv menținerea stabilității în această țară și garantarea conditiilor pentru ca Guvernul macedonean să poata pune în aplicare prevederile Acordului de la Ohrid, precum și reformele necesare in vederea unei apropieri progresive de Uniunea Europeană. Misiunea europeană de mențnere a păcii este formată din 320 de soldați și 80 de civili proveniți din 27 de tări – 13 din UE ș alte 14 care au dorit să participe la această misiune, printre ele aflându-se și Romania, Bulgaria si Turcia, țari candidate la aderare.
Scopul operațiunii a fost contribuția la un mediu stabil sigur și pentru a permite punerea în aplicare a Acordului-cadru de la Ohrid August 2001.Operatiunea a contribuit la eforturile de realizare a unei țări pașnice, democratice si prospere ca parte a unei regiuni de țări stabile,unde numai este nevoie de o prezență internațională de securitate.
În data de 31 Martie,UE a preluat Misiunile de păstrare a păcii .NATO își păstrează pe deplin angajamentul de a ajuta Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei sa devina pe deplin integrată în structurile Euro-Atlantice.În acest scop,NATO va menține un Repreyentant Civil Senior si un Înalt Reprezentant Militar în Cartierul General al Scopje,care vor continua să sprijine autoritățile în dezvoltarea reformei sectorului de securitate și a adaptării la standardele NATO.
Mediul de securitate internațional va continua să fie marcat de existența tensiunilor și conflictelor de diferite naturi. În aceste condiții, unul din răspunsurile pe care comunitatea internationala le poate oferi este apararea colectiva. NATO reprezinta un astfel de mecanism, care de-a lungul timpului si-a dovedit viabilitatea. Treptat, UE poate dezvolta un mecanism similar, pentru a carui eficienta un element esential il va reprezenta cooperarea transparenta, de la egal la egal, cu Alianta Nord – Atlantică. De asemenea, investitii similare in capacitati si infrastructuri militare vor putea genera efecte sporite de cooperare intre cele doua componente. Pentru succesul PESA o variabila cu un rol important asupra evolutiei sale o reprezinta dotarea cu capacitati militare a europenilor.
In perspectiva, evolutia NATO si a PESA va depinde de dezvoltarea UE ca actor economic si politico-militar, precum si de transformarea NATO. In acest context, este de mentionat faptul ca primatul national fata de cel supranational interguvernamental va juca un rol important in structurarea relatiilor dintre cele două instituții în domeniul securității.
De asemenea, diminuarea efectului de free rider si echilibrarea capacitatilor intre cei doi piloni nord-american si european va trebui luata in considerare, alaturi de investirea in capacitati pentru a mentine un echilibru funcțional între principalii parteneri transatlantici.
Caracterul amenințărilor asimetrice la adresa securității internatțonale va determina o transformare continua a mecanismelor institutionalizate de contracarare a acestora, incluzând relatiile NATO-PESA.
Printr-o abordare conjugată va fi posibila dezvoltarea unor capacitati comune de a întreprinde noi tipuri de acțiuni diferite față de tiparele tradiționale de acțiune in domeniul apăării si securitații ale NATO și UE, dar și a unor modalități flexibile de a raspunde la cerintele din ce in ce mai complexe ale membrilor săi.
Experiența ultimilor ani a demonstrat ca, o pârghie importantă a fost reprezentată de infaptuirea unor acțiuni menite a spori increderea, întelegerea resorturilor comune necesare proiectării stabilității și securității la nivel internațional.
Amenințările reprezentate de terorism, proliferarea armelor de distrugere in masă, diferitele tipuri de trafic (persoane, arme, stupefiante etc.), conflictele inghețate cu caracteristici specifice imprimate de factori regionali sau globali, in condițiile diminuării barierelor in calea difuziunii lor si propagării multidirecționale a efectelor lor negative pe diferite paliere (aparare, economic, societate, identități etc.) fac necesare răspunsuri colective, iar NATO si PESA oferă astfel de mecanisme viabile de raspuns.
Istoria recenta a ambelor organizatii, NATO si UE a demonstrat ca ambele dispun de capacitate de adaptare si restructurare astfel incat sa raspunda solicitarilor mediului de securitate si ale intereselor nationale in domeniul securitatii ale statelor membre.
Este foarte important rolul pe care derularea evenimentelor din Balcanii de Vest l-au avut în dezvoltarea cadrelor conceptuale, juridice, politice, instituționale de management al consecințelor la nivelul celor dou ă organizații. Influența lor a fost atât de mare încât putem vorbi despre o relație cu dublu sens. Pe de o parte, cele dou ă organizații au avut un impact de net ă g ăduit asupra stabiliz ării și moderniz ării statelor vest-balcanice; pe de alt ă parte, evenimentele ce s-au petrecut în această regiune au reprezentat un aport substanțial la dezvoltarea cadrelor conceptuale, instituționale și politice de management al crizelor la nivelul celor dou ă organizații, au contribuit la crearea unor mijloace de reacție care au putut fi aplicate cu succes și în managementul crizelor din alte regiuni ale lumii. Așadar, dincolo de tragediile implicate de evenimentele ce au urmat destr ă m ării Iugoslaviei, ele au avut un impact pozitiv asupra dezvolt ării modului de abordare și gestionare a unor astfel de situații de către NATO.
3. STRATEGIA ALIANTEI NATO IN PREVENIREA CONFLICTELOR
3. 1. Capacitatea de inlaturare a pericolelor la adresa securitatii
3.1. 1. Bioterorismul
,,Terorismul se perezinta ca un fenomen social extreme de complex,constand in manifestarea spectsaculoasa a violenteicu scopul de a atrage atentia,de a inspaimanta,a chinui si a impune un asnume tip de comportament,uneori printr-o gama foarte diversificata de actiuni-limita,in care omul este deopotriva arma si victim,calau si condamnat’’
Bioterorismul este utilizarea deliberată a microorganismelor sau a compușilor otravitori care pot fi produsi de unii microbe ca arme.
In trecut armele folosite de națiuni erau mai ușor de recunoscut și apărat. Microorganismele, însă, n virtutea dimensiunii lor mici pot fi ușor ascunse detectarii. Un flacon de spori de antrax,suficient de mic pentru a putea fi bagat in buzunar poate fi eliberat in sistemul de ventilatie a unei cladiri.
Bioterorismul este utilizarea deliberată a microorganismelor sau a compușilor otravitori care pot fi produsi de unii microbe ca arme.
In trecut armele folosite de națiuni erau mai ușor de recunoscut și apărat. Microorganismele, însă, în virtutea dimensiunii lor mici pot fi ușor ascunse detectării. Un flacon de spori de antrax,suficient de mic pentru a putea fi bagat in buzunar poate fi eliberat in sistemul de ventilatie a unei cladiri
Bioterorismul poate fi directionat si impotriva rezervelor de alimente destinate oamenilor si amimalelor,a locrilor de depozitare si preparare a hranei
În anul 1997 s-au publicat date în legătură cu costurile estimate în cazul unui ataccu aerosoli de Bruceloză asupra unui oraș de 100.000 de locuitori: 447 milioane de dolariSUA și cu aerosoli de Antrax 20 miliarde de dolari SUA.În anul 2001 au fost publicate rezultatele unui model matematic privind evoluțiaepidemică a variolei după răspândirea deliberată a virusului variolic, presupunândinfectarea inițială a 100 persoane și a altor 3 persoane pentru fiecare „persoană infecțioasă”. Prin aplicarea „carantinei” s-ar putea întrerupe transmiterea bolii, dar ar finecesar să se izoleze zilnic cel puțin 50% dintre cei care prezintă simptome.Vaccinarea ar putea duce la întreruperea epidemiei după 365 zile, de la răspândireainițială a virusului. Combinarea vaccinării cu carantina ar putea întrerupe epidemia numaidacă procentul de contacți în carantină ar fi de 25% (dintre persoanele cu potențialinfecțios) și vaccinarea ar reduce transmiterea cu un procent egal sau mai mare de 33. Înacest scenariu ar apărea în total 4200 de cazuri de variolă și ar fi necesare 365 de zile pentru a intrerupe epidemia.
In anul 2001,Antraxul a fost folosit asupra mai multor birouri ale unor senatori SUA.A fost livrat prin posta,in plicuri sub o forma pulbere. Textul scrisorilor trimise politicienilor suna asa: "Nu ne poti opri. Avem acest antrax. Vei muri. Ti-e frica? Moarte Americii. Moarte Israelului. Allah e mare".
În final s-au cheltuit fonduri uriașe pentru decontaminarea clădirilor, medicația preventivă și tratamentul celor infectați, pentru cercetări, analize, studii, investigații. Subliniem încă o dată pericolul Unor astfel de atacuri bioteroriste prin faptul că acest eveniment a rămas până în prezent făra atantator identificat și fără a fi clarificate aspectele privind proveniența unor spori de antrax atât de periculosi
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este un nou venit in domeniul Apararii Bioterorismului.Numai după 11 septembrie 2001 a lansat Alianța inițiative specifice pentru a aborda terorismul. Alianța a stabilit un Centru al Armelor de distrugere in masa,la sediul NATO .
In anul 2002 ,Miniștrii Apararii NATO au decis sa sporeasca capacitatea fortelor Aliantei de a se apara impotriva armelor nucleare,biologice si chimice
Un batalion defensiv multinațional de Apărare Chimică,Biologică,Radiologică,Nucleară,conceput să raspunda si sa gestioneze consecintele eliberarii oricarui agent CBRN ,a fost declarat pe deplin operational la Summitul de la Istanbul din iunie 2004.
3.1.2. Securitatea cibernetică
In contextul dependenței tot mai mare asupra tehnologiei si a internetului,Alianta avansează eforturile sale de a se confrunta cu o gama larga de amenințări cibernetice care vizeaza NATO zilnic.Gradul de sofisticare tot mai mare de atacuri cibernetice face protecția comunicațiilor Alianței și a sistemelor informatice (CIS) o sarcină urgent. Spațiul cibernetic se caracterizează prin lipsa frontierelor, dinamism și anonimat, generând deopotrivă atât oportunități de dezvoltare a societății informaționale bazate pe cunoaștere, cât și riscuri la adresa funcționării acesteia.
În iunie 2010, softul malițios „Stuxnet” a fost primul virus care ar putea fi descris, într-adevăr, drept o armă cibernetica.Deși autorii nu au fost identificați în mod oficial,dimensiunea și sofisticarea virusului a condus experții să creadă că ar fi putut fi creat doar cu sponsorizarea unui stat-națiune,și,deși SUA și Israel nu au recunoscut atacul,unele dovezi sugerează ca acesete două țări sunt responsabile de infăptuirea atacului.
Când iranienii au început construirea Uzinei nucleare Bushehr,au cerut ajutor de la Germani.Lucrurile nu au stat prea bine,așa că eventual,au început construirea printr-un accord cu Rusia.Cu toate acestea.faimoasa companie Siemens a furnizat cele mai multe dintre dispozitivele de control a reactorului, inclusiv software-ul. Un subiect controversat, închis și redeschis de multe ori în timp, reactoarele nucleare Bushehr sunt încă nefuncționale 30 de ani.
Noua politică reflectă, de asemenea deciziile aliate cu privire la aspecte cum ar fi raționalizare, guvernare, apărare cibernetică, procedurile de asistență pentru țările aliate, și integrarea de apărare cibernetică în planificarea operațională (inclusiv planificarea urgențelor civile
Mai mult, politica definește modalități de a lua de conștientizare, educație, formare profesională și activități de exercitare înainte, și încurajează continuarea progreselor în diferite inițiative de cooperare, inclusiv a celor cu țările partenere și cu organizațiile internaționale. De asemenea, acesta prevede dezvoltarea cooperării NATO cu industria pe baza schimbul de informații și de cooperare managementul lanțului de aprovizionare.
Aliații au hotărât ,de asemenea, îmbunătățirea schimbului de informații și asistenta reciprocă în prevenirea, atenuarea și recuperarea de la atacuri cibernetice. Noua politică este completată de un plan de acțiune cu obiective concrete și termene de implementare.
3.1. 3. Securitatea energetică
Impactul energiei asupra securității și economiei globale este clar și profund, și de aceea, în ultimii ani, securitatea energetică a devenit o sursă de îngrijorare pentru majoritatea țărilor. Cu toate acestea, securitatea energetică înseamnă lucruri diferite pentru diferite țări, bazate pe locația lor geografică, dotarea lor cu resurse condițiile lor strategice și economice,
Din cauza diminuarii stratului de carbune si gaze,guvernele sunt obligate sa caute surse de energie alternative economice viabile si tehnologii de ultima ora.
Nicio tara nu poate realiza siguranta energetica pe cont propriu,fara cooperarea cu membrii parteneri si fara a lua in considerare tendintele si evolutiile globale in sectorul energetic.
Pentru dobandirea unui mediu economic si securizat pentru cetatenii lor,guvernele isi coordineaza actiunile international,promovand masuri de consolidare a increderii si cooperare.
Rolul NATO de a face fața raspandirii armelor conventionale și non-convntionale,terorismului si atacurilor cibernetice este déjà bine pus la punct.Securitatea energetic este o ramura care necesita sa fie privita mai atent.
Din 2006, securitatea energetică devine subiect de discuție și în cadrul summit-urilor NATO, în special cel de la Riga (2006) și București (2008) .În declarația finală a summit-ului NATO de la Riga, aliații au stipulat că „interesele de securitate a Alianței pot fi afectate de sistarea livrărilor resurselor vitale”. În cadrul summit-ului NATO de la București, rolul NATO privind securitatea energetică a fost tratat mult mai detaliat, Aliații declarând că „NATO va contribui la securitatea energetică prin schimbul de informații, proiectarea stabilității, cooperare internațională și regională, managementul consecințelor și protecția infrastructurii critice”. Noul Concept Strategic NATO adoptat în 2010, oferă Alianței un rol mai accentuat în probleme de securitate energetică. Conceptul Strategic punctează „necesitatea de a dezvolta capacitățile Alianței în vederea asigurării securității energetice, prin protecția infrastructurii critice și a căilor de tranzit, cooperarea cu partenerii și consultarea Aliaților privind evaluarea și planificarea strategică”. Prima misiune NATO menită să protejeze căile de transport a resurselor energetice a fost instituită încă în 2007, în jurul continentului African.
Declarația făcută la Summit-ul NATO de la Riga în 2006, care a evidențiat aspectele de securitate a sistării livrărilor de resurse energetice, a fost făcută în contextul crizei gazelor dintre Ucraina și Federația Rusă din ianuarie 2006. În acest context, pentru noii membri NATO securitate energetică devine un imperativ de securitate primordial. Un alt exemplu în acest sens, este inaugurarea unui Centru de Securitate Energetică la Vilnius.
Rolul securității energetic propus de NATO consta in două rădăcini principale imbinate.
Prima radacina este una cu caracter militar, reflectând nevoile Aliantei de a efectua planificarea practică și logistică pentru a proteja aprovizionarea energiei si mentinerea stabilitatii si securitatii statelor sale membre si propria capacitate operational. A doua radacina se concentreaza mai mult pe amenințările politice la adresa securității energetice.
Statele membre NATO se confruntă cu multe provocări si vulnerabilitati care trebuie depasite.Anumite tari din lume au un rol disproportinat în furnizarea de petrol și gaze pe piața mondială. De exemplu,56 la suta din rezervele de gaz din lume provin din trei țări: Rusia, Iran, și Qatar..In acelasi timp,atat America de Nord cat si Europa devin tot mai puternic dependente de importurile de energie.
Un rol mai puternic și coerent al NATO în cadrul securității energetice nu se va contura de la sine. Acesta trebuie să reprezinte o parte a unui efort mai larg vizând rolul NATO ca un mecanism consultativ care depășește preocupările înguste, tradițional militar-operaționale. NATO trebuie să-și dezvolte o cultură a discuțiilor pe teme politice, care să nu se limiteze la aspectele posibilei implicări militare a NATO, ci să includă, de asemenea, aspecte cu o relevanță politică mai largă. Atâta vreme cât va exista suspiciunea că toate dezbaterile din cadrul NATO vizează exclusiv pregătirea operațiilor militare, o dezbatere în cunoștință de cauză, de perspectivă, despre provocările emergente ale secolului XXI va fi, în continuare, greu de definit. Aliații vor reuși să trateze securitatea energetică drept un element al unei abordări cuprinzătoare în privința securității, numai dacă vor (re)descoperi faptul că NATO reprezintă un forum de consultări politice.
Rolul Alianței în vederea asigurării securității energetice rămâne a fi limitat la protecția infrastructurii critice și sprijinirea proiectelor „smart energy”. Aceste limitări sunt logice în contextul în care Alianța este o organizație politico-militară interguvernamentală, în care deciziile majore se adoptă prin consens. Securitatea energetică este considerată o problemă de ordin național, gestionată prin mecanisme bilaterale. Cu excepția statelor din Europa Centrală și de Est, statele membre NATO evită să facă lobby în favoarea unui rol mai activ al Alianței în gestionarea problemelor energetice. Pentru cei 21 de Aliați care sunt și membri UE, dimensiunea multilaterală a securității energetice este deja dezvoltată la nivel comunitar. O potențială intervenția a Alianței de acest fel, poate dubla rolul și eforturile UE în acest sens. În aceste condiții, Alianței îi rămâne doar un rol complementar axat pe domenii în care aceasta poate aduce valoare adăugată și anume – eficiența energetică în teatre de operațiuni sau protecția infrastructurii critice.
Programul Smart Energy a început în anul 2011 si are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a forțelor armate aliate, printr-o gamă largă de mijloace, cum ar fi utilizarea sporită a energiei din surse regenerabile și o mai bună gestionare a energiei.
3.1. 4. Crima Organizată și actori non-statali transnaționali/Terorismul internațional și state eșuate
Nivelul Crimei Organizate in lume este in continua crestere. Activitatea infracțională organizată este dinamică prin natură.Aceasta și-a dovedit capacitatea antreprenorială și flexibilitatea de a răspunde la schimbările situațiilor și forțelor de piață.
La prima vedere,grupurile de crimă organizată și organizațiile teroriste pot părea parteneri îndepartați. Grupurile de crimă organizată prefer să păstreze un profil scăzut și să nu intre în special în atenția Poliției,pe când activitățile teroriste optează pentru atragerea atenției catre masele largi. Grupurile de crimă organizată prestează numai pentru profit,pe când terror iștii afirmă ostentativ că se bazează pe pure ideologii.Daca grupurile de crimă organizată nu permit principiilor și ideologiilor să afecteze interesele financiare,organizațiile teroriste își justifica majoritatea acțiunilor pe baza principiilor politice și religioase cu toate că se folosesc de aceleași acțiuni ca a Grupurilor de crima organizată pentru a-si finanța operațiunile.
La întâlnirea Rusia-NATO de la Bruxelles, Ivanov, directorul Agentiei Anti-Drog din Rusia a înaintat o propunere de eliminare a producției de droguri din Afghanistan.NATO însa a refuzat inițiativa.
Contracararea terorismului de orice natură nu se poate face decât prin cooperare europeană și euro-atlantică. ă. Ambele organizații (Uniunea Europeană și NATO) au ca scop comun asigurarea securității Europei și pentru aceasta au stabilit strategii complementare. NATO își operaționalizează permanent capabilitățile necesare unor misiuni antiteroriste interne sau externe, sunt create structuri de comandă mai flexibile, capabilități de desfășurare rapidă în dispozitiv, de susținere a operațiilor la distanță și în timp îndelungat
Cu alte cuvinte combaterea terorismului se face atât prin acțiuni militare, dar mai ales politice. Declarația pentru Combaterea Terorismului a Consiliului pentru Afaceri Interne și Justiție al Uniunii Europene include măsuri de reactualizare a Planului European de Acțiune Antiteroristă și mai ales de implementare a Strategiei Europene de Securitate. Cooperarea dintre cele două organizații la nivel european se simplifică mai ales datorită faptului că în urma dublei extinderi frontierele lor sunt practic suprapuse.
Astfel cele două organisme pot realiza o acțiune comună preventivă eficientă, un parteneriat strategic pentru gestionarea crizelor, prevenirea conflictelor și combaterea terorismului. Această cooperare asigură o difuziune accelerată a democrației și securității sociale în statele foste comuniste, oferind Europei posibilitatea unei cooperări și dezvoltări unite.
Fenomenul Statelor Eșuate a atras ca o problemă importantă datorită conscințelor prabușirii ordinii pentru poporul acestei țări,pentru vecinii si sistemul internațional. În general, statele eșuate sunt măcinate de războaie civile ce dezintegrează națiunea. Astfel opoziția se organizează în grupări paramilitare și luptă împotriva regimului. Confruntările dintre armata națională și grupările rebele provoacă victime colaterale în rândul populației civile. Uneori pentru a slăbi puterea rebelilor regimul îndreaptă în mod deliberat armele împotriva populației civile dacă consideră că aceasta sprijină grupările insurgente. În general, aceste consecințe implică generarea și răspândirea conflictelor violente, proliferarea sărăciei, a bolilor, și migrația umană, și pot oferi, de asemenea refugii pentru crima organizată și terorismul.
Pentru guvernele și popoarele de state eșuate, eticheta poate fi atât o binecuvântare și un blestem. Se poate aduce oportunitati de atenția sporită a marilor puteri în formă de politici și ajutor, dar poate implica de asemenea riscuri, din cauza potențialelor angajamente politice distorsionate care abordează simptomele, mai degrabă decât cauzele de instabilitate de stat. Ajutorul pentru statele eșuate a venit până acum în formă de intervenții specifice, limitate la domenii specifice, cum ar fi punerea în aplicare a programelor umanitare sau de dezvoltare, credite, intervenția militară a soluționa conflictele interne și formarea cetățenilor de a fi în măsură să protejeze propria lor teritoriu, asistenta tehnica etc. Toate aceste simptome adresa, nu cauza rădăcină de defecțiuni de stat. Fiecare stat necesită o abordare diferențiată și o soluție adaptată. Prin urmare, sarcina centrală a sistemului de asistență ar trebui să efectueze este de a reconstrui instituțiile de stat și de a restabili autoritatea și ordine, în cadrul unui acord multilateral, după o cercetare cuprinzătoare a nevoilor de care stat și cele mai bune moduri în care pot fi atinse.
Unda de șoc produsă în aceste state ajunge deseori până în lumea occidentală prin valurile de imigranți, traficul de ființe umane, terorism sau contrabandă.
După evenimentele de la 11 Septembrie,inabilitatea acestor state de a-si controla granițele, a fost percepută de multe țări ca o amenințare la adresa securității, care duc să adopte polițe simirare față de ele..
În prezent, statele eșuate sunt considerate o amenințare la adresa securității internaționale, deoarece acestea ar putea permite terorismul, proliferarea armelor, crima organizată, pandemie boală, degradarea mediului, conflictele regionale, catastrofe umanitare, și insecuritatea energetică.
Cele mai problematice țări ale lumii la momentul actual sunt Somalia,Chad,Sudan,Republica Democrată Congo,Haiti,Zimbabwe,Afganistan,Irak, Mali, Republica Centrafricană,Irak,Siria.
Un bun si recent exemplu este Libia.Dupa intervenția NATO în 2011,Libia este acum un stat esuat si economia lor este la pământ.Producția de petrol a încetat după ce guvernul a pierdut controlul în favoarea luptătorilor miliției rebele.
,, Cea mai mare crima lui Gaddafi, în ochii NATO, a fost dorința lui de a pune interesele de muncă locale mai sus de capital străin și încercarea lui pentru o adevărată Statele Unite ale Africii puternice . În august 2011, președintele Obama a confiscat 30 miliarde dolari de la Banca Centrală a Libiei, pe care Gaddafi le- a alocat pentru stabilirea FMI African și Banca Centrală Africană.”
În 24 Martie,ambasadorii NATO au convenit că NATO va lua comanda și va instaura interdicția “No-fly zone”.Deciyia va creea o structură de putere pe două niveluri,supraveghând operațiunile militare.Respnsabilitatea politică va aparține unei comisii conduse de NATO,care include toate statele participante la aplicarea interdiției aeriene,iar cea militara va aparține NATO.
Un oficial NATO a declarat că sunt puse la dispoziție între nouă și zece avioane radar și 10-15 avioane de realimentare.
Dupa moartea lui Gadaffi,Nato a anunțat ca misiunea se va încheia pe 31 Octombrie .
La Summitul de la Chicago din Mai 2012,succesul Libiei a fost,fără îndoială un motiv de sărbatoare. Cu toate acestea, în ciuda rezultatului pozitiv, Libia va avea un impact foarte limitat asupra direcției viitoare a Alianței.Atenția nejustificată privind operațiunile recente deviază atenția de mai importanți factori de cursul viitor NATO ,cele care vor asigura probabil că Alianța rămâne un actor activ de securitate global, chiar dacă mulți dintre membrii săi nu vor întotdeauna să ia parte în mod activ militar.
Printre problemele discutate la Chicago s-au numărat viitorul misiunii NATO din Afganistan, dezvoltarea capacităților alianței în vremuri de austeritate precum și întărirea relației cu partenerii NATO.
Summitul a avut trei obiective majore:
– Angajamentul Aliantei in Afghanistan
– Investitiile in Aparare in perioada de criză-Smart Defence
– Consolidarea securitatii prin cooperare cu partenerii
La finalul summit-ului, Secretarul General al NATO Andreas Fogh Rasmussen afirma ca obiectivele majore ale summit-ului au fost atinse
La summit-ul NATO nu s-a reușit să se ajungă la un acord cu Pakistanul privind redeschiderea rutei de acces spre Afganistan, președintele Pakistanului ridicând pretenții financiare prea ridicate. În lipsa unui acord cu Pakistanul retragerea NATO din Afganistan va implica transportul echipamentelor pe teritoriul Rusiei, o variantă costisitoare și dificilă atât tehnic cât și politic.
La summit au fost anunțate și o serie de proiecte multi-naționale în linie cu inițiativa Smart Defence, prin care NATO încearcă să eficientizeze cheltuielile militare în condițiile unor bugete de apărare tot mai reduse. Într-unul dintre aceste proiecte, 14 state membre prin care și România au căzut de acord să achiziționeze 5 drone ne-înarmate care vor fi puse la dispoziția alianței. România, care nu are resursele financiare pentru a-și reînnoi flota aeriană militară, ar trebui să susțină dezvoltarea acestui concept în interiorul NATO.
3.1.5. Arme Nucleare de distrugere în masă
Un alt proiect multi-național este cel al scutului anti-rachetă al NATO care vizează să asigure protecție împotriva amenințărilor balistice din partea unor state paria precum Iranul. Declararea în timpul summit-ului a capacității interimare a scutului anti-rachetă al NATO s-a bucurat de un anume interes în România.
Dacă sistemul anti-rachetă propus de administrația Bush nu acoperea toți membri europeni ai NATO, România a susținut în mod repetat că un sistem NATO de apărare anti-rachetă ar trebui să ofere protecție tuturor statelor aliate. La precedentul summit NATO, cel din Lisabona din noiembrie 2010, s-a luat această decizie ca scutul anti-rachetă să acopere toate statele europene ale NATO. În acest moment scutul antirachetă constă în principal din cel puțin o navă americană de tip Aegis înarmată cu rachete interceptoare care patrulează în Mediterana orientală, dintr-un radar puternic aflat la Kürecik în estul Turciei și din sistemul de comandă-control care a fost instalat la Comandamentul aerian al NATO din Ramstein, Germania. Practic, în acest moment scutul oferă o anumită protecție statelor NATO din sudul Europei împotriva rachetelor cu rază medie de acțiune.
Sistemul anti-rachetă al NATO urmărește să pună în comun diversele sisteme de apărarea anti-rachetă dezvoltate de statele membre, urmând ca organizația (toate cele 28 de state membre) să plătească pentru sistemele de comandă și control. Baza sistemului este reprezentată de scutul american (proiectul american are numele European Phased Adaptive Approach). Componentelor actuale ale scutului li se vor mai adăuga până în 2014 alte patru nave americane de tip Aegis care vor avea baza în Spania, patru nave olandeze precum și sisteme Patriot puse la dispoziție de Germania. Din 2015 acestui sistem ar trebui să i se adauge și baza de la Deveselu care va fi dotată cu rachete interceptoare.
Oponenții sistemului de apărare antirachetă, in mare parte statele care prezintă un potențial pericol pentru securitatea SUA (așa numitele rogue states ) – Coreea de Nord, Iran, Irak etc, iși motivează poziția susținând că implementarea de către Statele Unite a unui astfel de sistem ar conferi acesteia statutul de „jandarm al lumii”, protecția asigurată de scut permițându-i să trateze intr-un mod discreționar aspecte legate de vițta politica internaționala și să exercite presiuni în orice zonă de interese în vederea valorificării propriilor deziderate.
NMD primește un vot negativ și din partea Moscovei, oficialii de la Kremlin susținând că dezvoltarea acestui program incalcă flagrant prevederile Tratatului Antirachetă semnat de Statele Unite și URSS in anul 1972, punct de vedere contrazis de către administrația americană.
În ciuda presiunilor la care sunt supuse, oficialitațile americane angajate în implementarea sistemului de apărare antirachetă reproduc o serie de argumente viabile atunci când este pusă in discuție oportunitatea și viabilitatea unui astfel de proiect.
Astfel, însuși directorul CIA, George J. Tenet, iși manifesta ingrijorarea in fața Comisiei senatoriale pentru securitate in ceea ce privește cresterea numărului amenințărilor la adresa păcii și securității mondiale. Adresandu-se presedintelui comisiei, Tenet supune atentiei cateva exemple : noile tehnologii de comunicație ce înlesnesc eforturile destabilizatoare ale grupurilor teroriste și retelelor de traficanți de droguri, creșterea rapidă a populației, ce va creea noi stări de incordare în acele parți ale globului incapabile să suporte o astfel de dezvoltare, intensificarea conflictelor interne în anumite state a caror coeziune nu mai poate fi garantata și accelerarea dezvoltării arsenalelor nucleare în toate colțurile lumii.
Deoarece în ultima perioadă responsabilii cu securitatea trebuie sa facă fața unui număr tot mai mare de amenințări la adresa intereselor SUA este necesară stabilirea unui set de prioritați. În viziunea oficialului american aceste priorități trebuie să priveasca amenințările la adresa vieții cetățenilor țării și integrității teritoriale a SUA în acest sens nefiind permisă ignorarea nici unei soluții.
Proliferarea armelor nucleare reprezintă pericolul numărul unu la adresa securității SUA.
Tot mai multe state și entități nonstatale urmăresc dobândirea unor astfel de arme pentru a le folosi în scopuri contrare păcii. Din categoria armelor nucleare o atenție deosebită trebuie acordată rachetelor balistice intercontinentale. Exceptând Rusia și China a căror capacitate de a dezvolta arsenale nucleare este binecunoscută, continentul nord-american este amenințtat în această direcție de Coreea de Nord, probabil Iran, și posibil Iraq, cu mențiunea că în anumite cazuri tehnologia necesară dezvoltării unor astfel de programe este importată.
Iranul derulează in momentul de față unul din cele mai largi și cuprinzatoare programe de implementare a rachetelor balistice din Orientul Mijlociu
În ceea ce privește Iraqul, s-a ajuns la concluzia că acesta ar putea dezvolta o astfel de tehnologie în următorul deceniu numai in eventualitatea primirii de asistență straină.
Departe de a fi un motiv de dezbinare, SUA vede în acest aspect o nouă oportunitate pentru o cooperare colectivă in vederea ridicarii nivelului de securitate în intreaga lume. Principalele amenințări cu care SUA s-ar putea confrunta includ : amenințări teroriste cu arme de distrugere în masă, atacuri asupra sistemelor informatice, amenințări cu atacuri folosind rachete balistice. Se pare că rachetele intercontinentale sunt singura capabilitate letală ce poate fi utilizată pentru amenințarea directă sau indirectă a suveranitații unui stat. Transferurile de tehnologie referitoare la rachete și arme de distrugere in masă sunt factori importanți în calculele de securitate post Război Rece.
Abilitatea țărilor adiționale de a amenința SUA cu rachete balistice va îngreuna misiunea apărării intereselor naționale de către superputere: menținerea stabilității globale, limitarea proliferării rachetelor și a armelor de distrugere in masă, protecția accesului la petrol, descurajarea terorismului și acordarea de garanții de securitate aliaților.
Rusia și China consideră că subminarea puterii americane și susținerea centrelor de putere adiționale slujesc intereselor lor de reducere a dominației SUA.
Deși acordurile bilaterale de control al armamentului încheiate între Rusia și SUA prevăd limitarea armelor nucleare nu se fac referiri la proliferarea efectivelor statelor terțe.
Partea americană consideră că ABM incurajează activitati de proliferare asimetrice ingreunând implementarea NMD pentru a contracara noile tipuri de amenințări.
Scutul antirachetă, în viziunea președintelui american este un instrument de apărare necesar împotriva țărilor mici care dispun de arme de distrugere in masă și nu ca un episod a unei noi curse a înarmărilor, iar popoarele care îi resping utilitatea potențiala ignoră natura schimbătoare a lumii.
Hilary Clinton afirma intr un interviu din data de 29 ianuarie 2010,că dovada acestui angajament va fi continuarea staționării trupelor americane în Europa, atât pentru a demobiliza atacurile și a răspunde imediat în cazul în care apar, cât și colaborarea cu aliații noștri pentru a se convinge că NATO, prin planurile sale, necesită a răspunde unor noi provocări.Scutul antirachetă va face un continent mai sigur iar faptul ca siguranța ar putea fi extinsă și asupra Rusiei poate deveni o șansă imensă pentru a întemeia o securitate reciprocă,susține secretarul de stat Hilary Clinton.
Cronologia Scutului antirachetă în Europa Centrală
Ianuarie 2007 – consilierul prezidențial pentru probleme de securitate națională al fostului președinte George W. Bush, Condoleeza Rice, a anunțat că SUA vrea să extindă sistemul de apărare antirachetă în Europa Centrală, pentru a anihila o posbilă amenințare balistică din partea Tehranului, precizând că plănuiesc să desfășoare zece rachete antiaeriene în Polonia, conectate la un radar ce ar urma să fie construit în Republica Cehă, pentru a doborî rachetele balistice cu rază lungă de acțiune ce ar putea fi lansate de către Iran și de alte state ostile Occidentului.
15 martie 2007 – Alexander Loszyukov, adjunctul ministrului de externe rus, a precizat că, chiar dacă aceste lucruri vor fi făcute cu intenții bune, vor duce la creșterea gradului de amenințare și ca atare, se va răspunde prin luarea tuturor măsurilor militare necesare.
22 mai 2008 – guvernul ceh și-a dat acordul final pentru amplasarea pe teritoriul său a unor elemente ale scutului antirachetă american, precizând prin vocea premierului Mirek Topolanek că această decizie urmează a fi ratificată și sprijinită de parlament prin semnarea unor acorduri care să permită demararea cât mai rapidă a construcției centralei de radiolocație, situată undeva în partea de sud-vest a capitalei Praga.
19 iunie 2008 – apar deja primele sincope prin faptul că vicepremierul ceh Alexandr Vondra află că SUA se află în discuții și cu oficialitățile de la Vilnius referitor la amplasarea de elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul Lituaniei.
3 iulie 2008 – democratul ceh Lubomir Zaoralek a declarat că înțelegerea dintre Cehia și SUA privind instalarea pe teritoriul Cehiei a unui radar ar contravine recentului tratat semnat la Lisabona.
4 iulie 2008 – Condoleeza Rice s-a deplasat la Praga pentru a semna acordul privind instalarea de elemente ale scutului antirachetă, și anume a unui radar care să monitorizeze eventualele atacuri cu rachete, această vizită devenind un eșec diplomatic major;
20 august 2008 – secretarul de stat american Condoleeza Rice și ministrul de externe polonez Radek Sikoski au semnat acordul ce prevede instalarea de elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul Poloniei începând cu anul 2012 –zece rachete balistice cu rază lungă de acțiune, acest sistem fiind deja implementat în SUA, Groelanda și Marea Britanie.
19 septembrie 2008 – ministrul american al apărării, Robert Gates, și ministrul de externe ceh, Vlasta Parkanova, au semnat la Londra acordul militar care autorizează desfășurarea de soldați americani pe teritoriul Cehiei în cadrul extinderii scutului antirachetă.
22 noiembrie 2008 – președintele Camerei Deputaților din parlamentul Republicii Cehe, Miroslav Vlcek, și-a exprimat certitudinea într-un interviu acordat canalului de televiziune rusesc "Vesti" – că niciun element al scutului antirachetă nu va fi amplasat vreodată pe solul ceh.
5 aprilie 2009 – vizita la Praga a președintelui american Barack Obama confirmă intenția SUA de a continua proiectul privind scutul antirachetă;
17 septembrie 2009 – președintele SUA a anunțat decizia de a dezvolta o abordare gradual-adaptivă pentru sistemul de apărare antirachetă în Europa, care să sporească apărarea forțelor desfășurate în teatrele de operații, precum și apărarea Aliaților, partenerilor și a teritoriului SUA. România a fost informată înaintea anunțului, atât la București, cât și la Washington și Bruxelles (prin misiunea României la NATO).
22 octombrie 2009 – vicepreședintele american Joseph Biden a efectuat o vizită la București, prilej cu care a fost discutat și programul de apărare antirachetă propus de președintele Barack Obama. "Apreciez foarte mult faptul că Guvernul României a adoptat cu brațele deschise noul sistem de apărare antirachetă pe care vrem să îl introducem în Europa, adică sistemul SM-3, care va înlocui ceea ce inițial urma să apere securitatea Europei, dar cu o arhitectură mult mai bună. Acest nou sistem protejează fizic Europa, dar și Statele Unite", a declarat în conferința de presă vicepreședintele american, în urma convorbirilor avute cu președintele României, Traian Băsescu.
16 noiembrie 2009 – cu prilejul vizitei de lucru la Washington, Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE, a avut întrevederi cu oficiali americani din cadrul Administrației SUA (Departamentul de Stat, Pentagon și Consiliul Securității Naționale), ocazie cu care a fost exprimată disponibilitatea pentru continuarea discuțiilor privind perspectivele noului proiect al sistemului de apărare antirachetă propus de președintele Barack Obama, în contextul dezbaterii în curs din cadrul NATO, în conformitate cu principiul indivizibilității securității statelor aliate .
31 ianuarie 2010 – SUA își intensifică negocierile privind desfășurarea unor sisteme antirachetă în Golful Piersic cu scopul de a preveni un eventual atac iranian prin amplasarea unor nave specializate, a unor interceptoare de rachete în lungul coastelor iraniene, și anume în Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Kuweit. Țările arabe sunt tot mai interesate să primească echipamente militare americane de teama ambițiilor și capacităților militare ale Iranului.
1 februarie 2010 – o nouă doctrină militară americană va releva o schimbare majoră în modul de gândire al Pentagonului, prin faptul că noua planificare militară va înlocui stilul vechi de aproape 25 de ani de a purta și câștiga "două mari războaie convenționale în două locuri diferite, în favoarea unei forțe de luptă capabile să protejeze interesele americane în întreaga lume în fața unor amenințări, de la terorism la atacurile cibernetice", această schimbare fiind inclusă în Quadrennial Defense Review (QDR -2010).
4 februarie 2010 – președintele României, Traian Băsescu, anunță oficial invitația făcută de președintele SUA, Barack Obama, privind participarea țării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă.
8 februarie 2010 – fostul președinte al Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, dorește o reevaluare a strategiei de securitate în perspective găzduirii unor elemente ale scutului antirachetă în România.
28 martie 2010 – Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: "Nimic din acest tratat nu conține clauze care ar facilita inițiativa Statelor Unite de a dezvolta un scut antirachetă care ar implica riscuri pentru Rusia", a spus Lavrov, într-un interviu difuzat de televiziunea rusă.
8 aprilie 2010, Praga – documentul semnat la Praga vizează o reducere a rachetelor strategice și cu rază lungă de acțiune la un număr total de 1.500-1.700. În prezent, SUA dețin 2.200 de astfel de rachete, iar Federația Rusă un număr de 2.800-3.000 iar lansatoarele vor trebui să nu depășească limita de 1.000, în condițiile în care limita care fusese reglementată de START-1 era de 1.600.
Noul tratat reprezintă o înțelegere bilaterală de reducere a armamentelor nucleare între SUA și Federația Rusă, acord ce vine să pună bazele cooperării viitoare în acest segment vulnerabil între cele două puteri. La 5 decembrie 2009 a expirat termenul de valabilitate al Tratatului START I, iar acordul ruso-american din 24 mai 2002 – Tratatul de la Moscova privind reducerea armamentelor strategice cu caracter ofensiv – expiră în decembrie 2012.
14 mai 2010 – Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE, declară că negocierile privind amplasarea elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României vor demara într-o lună, timp în care se vor aduce clarificări ale unor aspecte organizatorice pentru negocierile propriu-zise ulterioare, a unor aspecte preliminare cu caracter juridic și tehnic și un schimb de opinii cu privire la realizarea obiectivului unui sistem NATO de apărare antirachetă, ca misiune a Alianței, care va avea la bază sistemul american la care va participa și România, obiectiv susținut ferm de către ambele părți.
Situația mondială este precară și necesită consolidarea tratatelor multilaterale de securitate, în special în ceea ce privește neproliferarea nucleară. Coreea de Nord sa retras din TNP. Există discuții în creștere chiar și în Japonia cu privire la achiziționarea de arme nucleare. Există mai multe și mai îngrijorare că Iranul ar putea deveni un stat armă nuclear, deși gurvenul iranian spune că activitățile sale nucleare, cum ar fi imbogățirea uraniului, sunt pentru scopuri pașnice.
Preocuparea de bază care conduce Alianța să mențină arme nucleare în Europa este posibilitatea revenirii unui sistem militar anti-occidental rusesc.În momentul de față o astfel de schimbare majoră în direcția politicii externe a Rusiei pare puțin probabilă.Rusia are legături strânse cu NATO printr-o serie de forumuri,prin urmare discurtarea în mod deschis în cercurile NATO este incoectă din punct de vedere politic.Cu toate acestea,există posibilitatea ca această situație să se schimbe.
,, Viitorul, cel mai probabil pentru armele nucleare non-strategice?ele vor fi în continuare alături de noi în urmatorii 20 de ani. Statele Unite vor menține un mic arsenal de arme tactice, la un nivel nu mai mic decat cel de azi. Este foarte posibil, cu toate acestea, că nu va exista nici o armă nuclear americană staționată în NATO Europa la acel moment.(…)America are nevoie de a echilibra dorințele concurente de a controla aceste arme din cauza unei perspective de proliferare pentru a reduce stocurile ei în conformitate cu angajamentele de dezarmare în conformitate cu Tratatu de Neproliferare Nucleară și să respecte responsabilitățile sale de a menține o umbrelă nuclear de descurajare extinsă peste aliații săi europeni.(…)
UCRAINA ȘI CRIZA SECURITĂȚII EURO – ATLANTICE
Acest război a fiert de o lungă perioada de vreme,Totul a început ca o criza interna in noienbie 2013,cand Presedintele Viktor Ianukovici a respins un acord pentru o mai mare integrare cu Uniunea Europeană ceea ce a dus proteste de masă,pe care Ianukovici a incercat sa le resolve violent.Rusia l-a sprijinit pe Ianukovici în timpul crizei în timp ce Europa și Statele Unite au sprijinit protestatarii.De atunci multe lucruri au avut loc. În februarie, protestele anti-guvernamentale răsturnat guvernul și Ianukovici a fugit din țară. Rusia, încercând să salveze influența pierdută în Ucraina, invadat și anexat Crimeea În aprilie, rebelii separatiști pro-Rusia a început confiscarea teritoriului în estul Ucrainei. Rebelii au doborât zborul 17 Malaysian Airlines la 17 iulie, omorând 298 de personae,probabil accidental. Luptele dintre rebeli și armata ucraineană s-au intensificat, rebelii au început să piardă, și, în luna august, armata rusă a invadat estul Ucrainei pentru a sprijini rebelii. Acest lucru a adus toate relațiile dintre Rusia și Occident la cel mai scăzut punct de la Războiul Rece Pare puțin probabil ca Ucraina va primi Crimeea înapoi. Rămâne neclar dacă forțele ruse vor încerca să anexeze părți din estul Ucrainei, precum și, cum cum se vor termina și ce înseamnă acest lucru pentru viitorul Ucrainei și pentru Rusia lui Putin izolată dar din ce în ce mai ostilă. Ucraina este divizată în două divizii.În est limba vorbită este rusa iar în Vest,ucraineana. .Majoritatea ucrainienilor din Vest vroiau apropierea de Vest iar cei din est din Alianța Rusă. .Un nou guvern pro occidental a fost înființat.
Conflictul din estul Ucrainei a început în aprilie 2014, cu lupte de nivel scăzut între rebelii military din Ucraina și rebelii separatiști ruși,care au preluat în principal unele orase predominat vorbitoare de rusă din Estul Ucrainei.Acesta a escaladat într-un război nedeclarat între Rusia și Ucraina.
Separatistii rebeli apăruți în Ucraina de est s-au dovedit a fi Forțe Speciale Ruse nemarcate.Au capturat orase ca Sloviansk,Donetsk în regiunea estică cunoscută sub numele Donbas.Mii de trupe rusețti s-au adunat la granită,cat mai aproape de revolte.Luni de zile,Ucraina nu a răspuns agresiv împotriva rebelilor.
Situația s-a înrăutățit la începutul lunii Iulie, atunci când guvernul ucrainean a lansat o ofensivă pentru a împinge afară rebelii o dată pentru totdeauna. Rusia a inceput înarmarea rebelilor cu rachete sol-aer.La mijlocul lunii August,conflictul a escaladat, din sustinerea soldaților în invadarea pe ascuns cu trupe militare.Rusia a negat invadarea însă dovezile sunt copleșitoare.
Armata rusă este una dintre cele mai mari din lume și împinge înapoi forțele ucrainene destul de repede. Nu este clar dacă au de gând să ocupe și anexa estul Ucrainei așa cum au făcut în Crimeea.
Statele Unite si Europa emit sancțiuni pentru a-l pedepsi pe Putin pentru anexarea Crimeei și invadarea Estului Ucrainei.Sancțiunile nu sunr de natură fizică ,ceea ce înseamna că,în pofida pedepselor,daca Putin decide să pastreze Crimeea și să continuie invadarea Ucrainei,el va putea.
SUA și Europa sancționează în principal Rusia prin impunerea mai multor runde de sancțiuni economice foarte dure, care sunt menite ca pedeapsă și pentru a descuraja Rusia invadeze continuare.
O nouă rundă de sancțiuni a mai urmat către Putin și cercul său politic,în scopul de a afecta economia usă mai mare,care se îndrepta oricum spre recesiune.
Chiar daca sancțiunile nu l-au făcut pe Vladimir Putin să se retragă din Crimeea,acestea au impiedicat escaladarea conflictului într-unul de proporții mai mari.
Arcina de a impune aceste sancțiuni este a Uniunii Europene,care, care se bazează foarte mult pe exporturile de gaze naturale din Rusia si prin sancționarea Rusiei,își va afecta propria economie. Totusi, Cancelarul german Angela Merkel a sprijinit sancțiunile economice generale, deoarece rebelii din Rusia aut doborât Malaysian Airlines zborul17 în luna iulie, iar trupele ruse au invadat deschis în luna August.
Statele Unite si Europa izoleaza Rusia diplomatic,prin retragerea din Grupul celor Opt(G8),o Sarcina de a impune aceste sancțiuni cade pe Uniunea Europeană, care se bazează foarte mult pe exporturile de gaze naturale din Rusia și va afecta propria economie de sancționarea Rusia. Totusi, chiar în mod normal prudent Cancelarul german Angela Merkel a fost sprijinirea sancțiuni economice generale, deoarece rebelii din Rusia sprijinit doborat Malaysian Airlines zbor de 17 în luna iulie, iar trupele ruse au invadat deschis în luna august. SUA și Europa sunt, de asemenea, izolarea Rusiei diplomatic, de exemplu, prin a porni Rusia din Grupul celor Opt (G8), o conferință anuală a statelor dezvoltate din punct de vedere economic,tehnologic și militar.NATO a suspendat toate cooperările cu Armata Rusă.
Cu toate acestea,nu a fost suficient pentru oprirea forțelor ruse și probabil nu va reusi nici să aduca Crimeea înapoi în Ucraina.
NATO a facut clar faptul că nu văd nici un fel de răspuns militar ca opțiune, lupta directă împotriva trupelor rusești ar prezenta un risc foarte grav de escaladare, având în vedere că Rusia are una dintre cele mai mari armate și mii de focoase nucleare din lume. SUA si Europa nu au nici un tratat de apărare reciprocă cu Ucraina, astfel încât armata ucraineană este în mare măsură pe cont propriu.
Criza din Ucraina este deseori asemanată cu Razboiul Rece însă sunt situații foarte diferite.Războiul Rece a fost o lupta între două mari puteri în esență egale și a divizat Europa între Est și Vest și apoi a împărțit marea parte a lumii.Acesta a inclus războaie sîngeroase pe aproape fiecare continent și a ridicat un risc extreme de grav unui război termonuclear la nivel global.
SUA este cu mult mai puternică decât Rusia și nici democrația Americii sau Europei nu sunt afectate de niciun risc real.Conflictul este limitat din punt de vedere geographic și geopolitic și nu se aseamănă nici pe departe cu Războiul Rece.
Și în ziua de azi,în care majoritatea statelor membre NATO sunt afectate de recesiune,si trăiesc sub măsuri de austeritate securitatea și fondurile alocate sunt vitale.NATO recomandă alocarea a 2% din PIB.Fostul Secretarul General al NATO Anders Fogh Rasmussen declară intr-un interviu în 17 Aprilie că securitatea vine,din pacate cu un preț iar insecuritatea este mult mai scumpă.Statele Unite acopera 75% din bugetul NATO iar celelalte membre restul de 25%.
Cooperarea Statelor membre NATO este primordială în asigurarea securității,rezolvarea crizelor și prevenirea conflictelor.Cu toate ca SUA are o mare putere de decizie în cadrul Organizației,NATO este o organizație care ia decizii prin unanimitate,prin consens și toate țarile joacă un rol important în acest aspect.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Nato In Managementul Crizelor Si Prevenirea Conflictelor (ID: 107961)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.