Rolul Eticii In Stabilirea Obiectivelor Si Mijloacelor Politicii Externe
ROLUL ETICII ÎN STABILIREA OBIECTIVELOR ȘI MIJLOACELOR POLITICII EXTERNE
LISTA ABREVIERILOR
CSI- Comunitatea Statelor Independente
OMC- Organizația Mondială a Comerțului
ONU- Organizația Națiunilor Unite
OSCE- Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
PS- Pactul de Stabilitate
RDG- Republica Democrată Germană
RM- Republica Moldova
SUA- Statele Unite ale Americii
UE- Uniunea Europeană
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. În contextul acestei cercetări vom evidenția unele aspecte care țin de morală și felul în care statele interpretează și aplică principiile morale, probleme ce au preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri.
La etapa actuală, în contextul globalizării și a tuturor proceselor integraționiste cu care se confruntă lumea, a ciocnirilor tot mai dese dintre civilizații și culturi diametral opuse este necesar să examinăm importanța pe care o au normele morale, principiile general umane în politica externă promovată de state.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul cercătării constă în investigarea teoretico-analitică a relațiilor de interdependență dintre factorul moral și politica externă, și de examina cum se intercalează acesta relație în realitățile politicii externe a Republicii Moldova. În vederea realizării scopului formulăm următoarele obiective:
analiza istoriografică a moralei și politicii externe în literatura străină și în cea autohtonă;
determinarea dimensiunilor teoretico-conceptuale ale politicii externe și eticii;
analiza politicii externe a Republicii Moldova în lumina dimensiunilor morale.
Metodologia. În investigarea subiectului respectiv și atingerea obiectivelor propuse am utilizat metodele general-științificie: analiza, sinteza, tipologizarea, metoda logică și metode general-teoretice: normativă, istorică, comparativă, empirică.
Metoda normativă ne-a permis să realizăm cercetarea și să investigăm problematică în cauză din perspectiv interdependeței politicii externe cu normele morale cum sunt egalitatea, dreptatea, libertatea și bunăstarea comună.
Metoda istorică a fost utilizată pentru a compara și a analiza relația politică externă- morală în diferite perioade istorice. Astfel am putut vedea nu doar status quo-ul actual al acestei relații, dar am avut posibilitatea de a examina problematica respectivă din punct de vedere evolutiv.
Metoda comparativă a fost transpusă în cercetare subiectului respectiv în scopul de a determina asemănări și discrepanțe în contextul variatelor abordări ale politicii externe și moralei.
Metoda empirică ne-a folosit la identificarea principalelor trăsături caracteristice ale eticii și moralei, ale politicii externe, precum și la determinarea rolului pe care îl are morala în formularea și realizarea obiectivelor și mijloacelor de politică externă.
Structura și sumarul compartimentelor tezei. Structura lucrării este compusă din introducere, două compartimente, încheiere, bibliografie, anexe și lista abrevierilor, fiind direcționată spre atingerea obiectivelor și scopului propus.
În INTRODUCERE se descrie actualitatea și importanța problemei abordate, nivelul de cercetare temei, scopul și obiectivele tezei, metodologia, structura și sumarul compartimentelor tezei.
În primul compartiment- ANALIZA ISTORIOGRAFICĂ ȘI BAZELE TEORETICO-CONCEPTUALE A POLITICII EXTERNE ȘI NORMELOR ETICE- este efectuată analiza istoriografiei, în literatura de specialitate străină și autohtonă, referitor la interacțiunea factorului moral cu politica externă.
În primul subcompartiment- Istoriografia politicii externe și eticii- sunt analizate variate abordări referitoare la legătura dintre etică și politica externă. În cel de-al doilea subcompartiment- Dimensiunile teoretico-conceptuale ale politicii externe și eticii- sunt cercetate și expuse diferite valențe conceptuale referitoare la politica externă, etică și morală.
În cel de-al doilea compartiment- IMPORTANȚA NORMELOR ETICE ÎN FORMULAREA OBIECTIVELOR ȘI MIJLOACELOR POLITICII EXTERNE: REPERE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA- sunt examinate acțiunile unor state în relațiile internaționale prin prisma dimensiunilor morale și este plasată politica externă a Republicii Moldova în dependență de gradul de moralitate pe care îl deține.
În primul subcompartiment- Rolul normelor etice în alegerea vectorului de politică externă- sunt examinate fundamentele morale ale unor state în contextul unor concrete evenimente pe arena relațiilor internaționale. sunt analizate variate abordări referitoare la legătura dintre etică și politica externă. În cel de-al doilea subcompartiment- Rolul eticii în formularea și promovarea politicii externe a Republicii Moldova- este expusă politica externă a Republicii Moldova în contextul respectării normelor morale și a celor de drept internaționale.
În ÎNCHEIERE sunt expuse concluzii generale precum și rezultatele investigațiilor teoretice și aplicative obținute.
CAPITOL I. ANALIZA ISTORIOGRAFICĂ ȘI BAZELE TEORETICO-CONCEPTUALE A POLITICII EXTERNE ȘI NORMELOR ETICE
Din cele mai vechi timpuri cei mai de seamă gînditori, cercetători și filosofi au încercat să analizeze necesitatea dar și influența normelor etice și morale în contextul politicii externe pe care o promovează un stat sau altul. În condițiile globalizării, în contextul interdependenței tot mai strînse între state, națiuni și societăți este cu atît mai necesar și mai vital de a analiza fenomenul etic în politica externă pe care o propagă un concret stat peste hotarele sale, cu cît conexiunile strînse, ce se conturează tot mai aprins, au făcut ca azi o acțiune a unui stat să se răsfrîngă asupra întregului glob, cauzînd reacții în lanț, care cîteva secole în urmă erau inemaginabile. Tema morală este una dintre cele mai vechi teme ale filosofiei. Ea a fost și este constitutivă naturii umane, iar conștiința de sine a omului s-a constituit, înainte de toate, în jurul valorilor morale. Este suficient să aducem ca argument unul dintre cele mai vechi documente istorice, Biblia, în care păcatul originar, care a dus la răspândirea omului în lume și la devenirea lui istorică, s-a săvârșit tocmai prin accesul acestuia la cunoașterea binelui și răului. De altfel, primele judecăți de valoare morală au apărut în strânsă legătură cu doctrinele religioase ale începutului istoriei și au rămas până astăzi componente majore ale religiozității și, totodată, surse importante pentru constituirea doctrinelor morale. Este important să subliniem aici că problematica valorilor morale în contextul politicii statului, în special a politicii externe, a constituit încă din cele mai vechi timpuri un punct de dezbatere printre cele mai luminate personalități ale timpurilor.
Încă din atichitate, oameni de vază ai timpurilor au încercat să abordeze fenomenul etic și moral prin prisma legăturii de interdependență pe care o are acesta cu politica externă a unui stat, cu mijloacele și scopurile pe care și le propune un stat în acest sens. În acest sens trebuie să remarcăm aportul pe care l-au adus filosofii antici, cît și succesorii lor, în cercetarea acestui subiect. Aristotel, Platon, Socrate alături de Confucius și Inb Khaldun, urmați mai tîrziu de Hugo Grotius, eternul moralist Immanuel Kant și Niccolo Machiavelli, J.S.Mill și alții.
Analizând lucrările acestor filosofi, putem cu singuranța constata că opiniile lor de multe ori se ciocnesc dacă sunt transferate pe arena dezbaterilor. Putem evidenția astfel două tabere opuse, una este reprezentată de Aristotel, Platon, Socrate, Confucius, I. Kant, care se pronunță deschis pentru subordonarea politicului moralei, a eticului, a valorilor și idealurilor umane cum sunt dreptatea și egalitatea. Pe de altă parte îi avem pe Machiavelli și Hobbes, alături de mulți alții, care consideră că politica nu trebuie în nici un caz să fie subordonată moralei, prezentând astfel seriose semne de îndoială în acest sens.
1.1. Istoriografia politicii externe și eticii
În scopul de a clarifica și a cerceta problema dimensiunilor morale în contextul politicii externe se pot menționa o serie de lucrări, atât la nivel național, cît și la nivel internațional. Gânditori notorii din toate timpurile au încercat să elucideze impactul dar și interdependența dintre etică și politica externă promovată la nivel de stat.
Primele scrieri cu caracter etic, politic și religios, având ca obiect de analiză statul, puterea, relațiile sociale și umane au apărut încă în perioada sclavagistă. În acest sens menționăm Povețele lui Ptah-hotep scrisă de-a lungul secolelor 26-25 î.e.n. care este o scriere care își propune stabilirea unor norme și reguli de comportare etice și politice. Instrucțiunile lui Athai către fiul său este o altă lucrare ce se constitue într-un adevărat cod de conduită morală și politică, de inițiere în arta conducerii și guvernării a viitorilor monarhi.
Grecii antici și-au adus și ei aportul în cercetarea subiectului dat. Preocuparea majoră a grecilor antici era de a găsi calea către o „viață bună” prin intermediul rațiunii. Aristotel a fost cel care a scris despre cum morala trebuie să fie subordonată politicii, din simplul considerent că în accepțiunea sa politicul este o valoare supremă care are o importanță practică nemaipomenită. Întregul crez filosofico-politic al lui Aristotel a fost pus în slujba realizării ideii Binelui uman. În Etica Nicomahică, Aristotel afirmă “deși acest bine este același și pentru fiecare individ în parte, și pentru cetate în ansamblul ei, este evident mai important și mai desăvârșit să iei asupra ta răspunderea și salvarea binelui cetății, fără îndoială, este de dorit să faci binele unui singur om, dar mai frumos și mai înălțător e să-l înfăptuiești pentru un popor întreg sau pentru o cetate” . Platon a abordat și el ideea de bine în lucrările sale, arugmentând că de fapt politica este arta regească care unește moravurile oamenilor curajoși și nobili, contopind viața lor prin intermediul bunei înțelegeri și prietenii, creând astfel una dintre cele mai splendide materii.
O serie de autori străini au cercetat politica externă prin prisma dimensiunilor morale. Savanți importanți în acest domeniu au fost H. Morgenthau, E.H. Carr J. S. Mill, J. A. Boss și alții. În cadrul cercetărilor lor, acești autori acordă un deosebit interes pentru aspectului pe care îl îmbracă morala, a conținutului acesteia, a importanței și modalității de manifestare a ei în domeniul politicii externe promovate state. De asemenea autorii citați mai sus examinează impactul pe care îl au normele morale asupra relațiilor interstatale.
Thomas Hobbes în Leviathanul vorbește despre un anumit tip de obligație politică, descompunând-o astfel în două elemente constituente: și anume obligația rațională și obligația morală.
E.H. Carr examinează locul pe care îl are morala în politica internațională, menționând că acesta este unul dintre cele mai neclare și dificile probleme în întreaga arie de studii a relațiilor internaționale. Acesta vorbește despre natura pe care o îmbracă morala internațională, încercând o diferențiere dintre moralitatea individuală și cea a statului .
J. Bentham încearcă să determine normele moralei în afara oricărei ipoteze a priori, speculative. În lucrarea “Introducere în principiile moralei și ale legislației”. Savantul a concluzionat că scopul principal al activității oricărui stat este promovarea fericirii și bunăstării oamenilor. Bentham proclamă necesitatea ca orice acțiune sau instituție să fie judecată în funcție de capacitatea de a spori fericirea și de a micșora suferința, considerând interesul național drept fundament al politicii externe.
J.S. Mill opinează că crezul care acceptă drept temei al moralei Utilitatea sau Principiul Celei mai mari Fericiri, susține că acțiunile sunt bune în măsura în care ele tind să mărească fericirea, rele întrucât tind să producă contrariul. Prin fericire se înțelege aici plăcerea și absența durerii; prin contrariul ei, durerea și absența plăcerii. Totuși, Mill pune accentul pe fericirea colectivă și nu cea individuală. Utilitarismul dezvoltat de Mill presupune că acțiunile sunt judecate deci după consecințele lor, iar cantitatea plăcerii derivă din aceste consecințe; scopul urmărit este o cât mai mare fericire pentru cât mai mulți. Atfel J. S. Mill nu se reduce la făurirea unei teorii morale, ci mai degrabă la o teorie a raționalității acțiunilor întreprinse de umanitate care să includă sferele moralei, dreptului, economiei și politicii.
O altă perspectivă asupra moralei în politică o aduce filosoful german I. Kant. Afirmația filosofului că “datoria este necesitatea de a îndeplini o acțiune din respect pentru lege” este o pledoarie pentru legea morală kantiană și pentru „epicentrul” întregii construcții kantiene adică conceptul de datorie. Autorul operează cu distincția dintre acțiunile conforme cu datoria și acțiunile din datorie. Acesta nu dezaprobă acțiunile conforme cu datoria, însă afirmă că valoarea morală este proprie doar celor din datorie, deoarece imboldul celor dintâi poate fi lipsit de receptivitate față de morala adevărată . Autorul delimitează granița între legalitate și moralitate: conceptul de datorie reclamă deci acțiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respectul pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinței prin lege. Pe aceasta se bazează conștiința de a fi acționat conform datoriei sau de a fi acționat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acționa (legalitatea) este posibil și atunci când numai înclinațiile ar fi fost principiile determinante ale voinței, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acțiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.
Un alt autor, G.W.F. Hegel consideră moralitatea ca factor constitutiv al statului, la nivel individual manifestându-se doar trebuințe. Acestea sunt cele care determină respectul pentru lege. Normele morale, după Hegel, sunt impuse de specificul corporatist al societății civile, având ca scop buna funcționare a acesteia. La Hegel, etica sau doctrina morală este filozofia dreptului și cuprinde: 1) dreptul abstract, 2) moralitatea, 3) morala, care cuprinde, la rîndul ei, familia, societatea civilă, statul. Pe cît de idealistă este aici forma, pe atît de realist este conținutul. Întregul domeniu al dreptului, al economiei, al politicii este inclus în ea alături de morală.
O altă lucrare importantă în cercetarea acestui subiect este cea a lui H. Morgenthau. În gândirea sa H.Morgenthau pleacă de la o perspectivă psihologică universală. El aduce în atenție cele trei impulsuri de bază ale omului: impulsul de a trăi, de reproducere și de a domina. Grație ultimului dintre ele, omenirea a fost angajată într-o permanentă luptă pentru putere, aceasta constituind esența politicii și a războiului. În analiza relațiilor internaționale Morgenthau pornește nu de la indivizi, ci de la state, ca principali actori ai disciplinei relațiilor internaționale. În prima parte a cercetărilor sale, el admite ideea că într-un anumit mediu aristocratic termenul utilizat mai frecvent este acela de elită politică. Pe măsură ce societatea umană a evoluat au apărut noi concepte, cum ar fi națiunea și statul național, fenomenul naționalismului fiind cel care a făcut legătura dintre individ și statul ca actor unitar. El formulează principiile realismului politic, ajungând să atingă și subiectului ce țiune de rolul moralității în sfera relațiilor internaționale dar și a politicii externe propagate de state.
Morgenthau crede că principiile morale universale nu pot fi aplicate acțiunii statelor naționale în forma lor abstractă, ci trebuie filtrate prin intermediul circumstanțelor concrete de spațiu și timp. Pentru stat supraviețuirea națională este un imperativ moral.
Autori din Federația Rusă au investigat variate aspecte ale relației morală- politică externă, aspecte legate de particularitățile etice ale interesului național, despre esența noțiunii de morală dar și a importanței manifestării acesteia în epoca contemporană. Cercetările lui P. Tsygankov, V. Bakshtanovski și Iu. Sogomonov. Interesant pentru cercetarea acestui subiect sunt lucrările lui A. S. Koblikov, E. Lukasheva, S.A. Lanțov, etc care încearcă să explice evoluția dreptului în dependență de morală, examinându-se astfel și aspecte ale morale internaționale.
P. Tsygankov analizând dimensiunea morală a politicii externe, arată că problema moralității politice este una complicată și depinde de conflictele și ciocnirile dintre diferite sisteme de valori ale diferitor culturi. Conform acestui autor problema respectivă se accentuează și mai dens când este aplicată politicii externe și relațiilor internaționale. Autorul explică aceasta prin faptul că, în sfera relațiilor internaționale, posibilitatea de alegere morală este limitată: în primul rând, prin existența datoriei statale de egoism; în al doilea rând, prin existența sferei nelimitate de conflict moral și, în sfârșit, în al treilea rând, prin existența permanentă a posibilității de violență armată, ceea ce pune în prim plan problema securității și supraviețuirii și lasă în urmă grija cu privire la moralitate și dreptate.
Cercetătorii români au fost și ei preocupați de subiectul respectiv. E. Stere , M. Malița, I. Motoc și alții au cercerat corelația dintre politică și morală, rolul moralei în relațiile internaționale, posibilitatea sau imposibilitatea moralei în politica externă, dimensiunea morală în cadrul societății în tranziție spre democrație.
Cercetătoarea I. Motoc analizează abordările referitoare la rolul eticii în relațiile internaționale, prin prisma realismului, idealismului și raționalismului și ajunge la concluzia că există, totuși, o dimensiune morală în acțiunea politică internațională. I. Motoc conchide că etica relațiilor internaționale apare odată cu recunoașterea internațională a drepturilor omului. E. Stere în lucrarea „Din istoria doctrinelor morale”. Interestului autorului este direcționat spre obiectivul de a dezvălui câteva din momentele importante ale evoluției gândirii morale, sub aspectul trăsăturilor specifice, al rădăcinilor istorice și al impactului pe care acestea l-au avut în conștiința omenirii.
În Republica Moldova autori precum C. Eșanu , A. Buruian , Gh. Căldare, V. Borș cercetează abordări teoretice ale relațiilor internaționale și politicii externe, tangențial cercetând și interacțiunea acestora cu morala.
C. Eșanu a fost cel care a investigat problematica concepțiilor, paradigmelor și metodelor relațiilor internaționale. Autorul analizează școlile teoretice în cadrul relațiilor internaționale, în special, a liberalismului și realismului, proiectează tezele principale ale acestor școli vis-à-vis de paradigma relații internaționale – morală.
V. Borș examinează unele aspecte ale politicii externe promovate la nivel de stat, analizând acest concept în raport cu relații internaționale. V. Borș pune accent pe obiectivele economice, militare și informaționale ale politicii externe.
În lumina celor expuse mai sus putem cu siguranță spune că aspectul moral a fost prezent în cercetările celor mai notorii gânditori ai timpurilor. Vedem în urma citării variaților autori cât de importante sunt valorile morale nu doar în viața de zi cu zi a umanitații dar și în domenii cum sunt politica sau dreptul. Politica externă, relațiile internaționale și moralitatea au fost cercetate atât aparte cât și în tandem, formându-se astfel între cele două o relație de interdependență.
1.2. Dimensiunile teoretico-conceptuale ale politicii externe și eticii
Conform dexonline.ro prin politică externă se înțelege totalitatea metodelor și mijloacelor pe care le folosește un stat în vederea atingerii anumitor obiective pe plan internațional. Politica externă este instrumentul prin care se acționează asupra împrejurărilor externe, a relațiilor externe proprii, dar și a relațiilor externe ale străinilor, este instrumentul de realizare a interesului național.
Prin politică externă înțelegem totalitatea obiectivelor urmărite de către un actor statal și a sarcinilor pe care și le asumă pe plan internațional, precum și ansamblul metodelor și mijloacelor prin care el acționează pentru оndeplinirea acestor obiective.
F. Pearson și M. Rochester consideră că politica externă se referă la setul de priorități și precepte, stabilite de către liderii naționali pentru a servi drept ghid оn scopul alegerii оntre diferite moduri de acțiune (conduite), în situații specifice, în condițiile în care respectivii lideri tind spre realizarea propriilor obiective.
În opinia lui R. Jackson și G. Sшrensen politica externă constă din scopuri și măsuri menite să orienteze deciziile guvernamentale și acțiunile privind problematicile externe, în special relațiile cu țările străine. Politica externă presupune obiective, strategii, măsuri, metode, orientări, directive, înțelegeri, acorduri, prin care guvernele naționale gestionează relațiile reciproce, precum și relațiile cu organizații internaționale și actori nonguvernamentali.
Prin politica sa externă, un stat urmărește obiective care pot fi imediate sau de perspectivă, iar modalitățile prin care încearcă îndeplinirea acestor obiective pot fi pașnice sau agresive, războinice. În arena internațională, statul acționează singur sau în diverse sisteme de alianțe. El poate proceda la mai multe ajustări, modificări ale politicii externe, dacă rezultatele obținute nu corespund așteptărilor, fiind sub cele scontate.
O condiție sine-qua-non a angajării unui stat în relațiile internaționale o constituie recunoașterea sa de către alte state și de către comunitatea internațională. Dacă se bucură de o atare recunoaștere, el poate desfășura o politică externă, stabilind și dezvoltând raporturi bilaterale și multilaterale cu alți actori internaționali, încheind tratate și intrând în diferite alianțe. Practic, odată obținută recunoașterea, statul respectiv capătă statutul de subiect de drept internațional. În această calitate, el își asumă anumite responsabilități și își ia angajamentul de a avea o conduită licită.
F. Pearson și M. Rochester au uzitat conceptul de conduită de politică externă (foreign policy behavior). Conform opiniei celor doi autori, trebuie să facem distincție între politica externă și conduita de politică externă. Aceasta din urmă se referă la acțiunile pe care statele le întreprind unele față de celelalte. Formarea de alianțe ar reprezenta un tip, un exemplu de conduită de politică externă. Alte tipuri de condută de politică externă se referă la stabiliream sau suspendarea relațiilor diplomatice între state, amenințarea sau folosirea forței armate оmpotriva unui actor statal, oferirea sau retragerea ajutorului internațional pentru un anumit stat, votul оn organizațiile internaționale, оncheierea unor acorduri comerciale ș.a.m.d.. Aceste acțiuni nu sunt оntreprinse, de regulă, ca scopuri оn sine. Ele sunt legate de obiective mai largi, de la aspirațiile pe termen lung, ca de pildă asigurarea dominației regionale, la ținte pe termen scurt, precum obținerea unui cîștig teritorial.
Politica externă stabilește interesul extern al unui stat și fixează strategia de realizare a acesteia. Aceasta însumează obiectivele generale care ghidează acțiunile și relațiile unui stat, în interacțiunea aceastuia, cu alte state.
Politica externă este o continuare a politicii interne, extinderea acesteia în relațiile cu alte state prin intermediul diferitor mijloace și metode, arta întreținerii relațiilor internaționale. Scopul principal al politicii externe este asigurarea condițiilor internaționale favorabile pentru realizarea intereselor unui sau altui stat.
Unul dintre cele mai importante puncte de pornire în studiul eticii îl reprezintă înțelegerea corectă a sensului și semnificației termenilor cu care aceasta operează. Aceasta, deoarece la nivelul simțului comun, precum și în unele studii, analize, interpretări sau discursuri moralizatoare, în lucrări științifice sau articole de presă termenii de bază ai domeniului moral sunt adesea utilizați în mod inadecvat. Un prim mod de utilizare inadecvată este stabilirea unui raport de identitate între etică și morală, ca noțiuni, sau între etic și moral ca atribute ale unor persoane, acțiuni, comportamente.
Un al doilea mod inadecvat este utilizarea înpreună, în același timp și sub același raport, a celor doi termeni, sub forma binomului “etic și moral” sau “etico-moral”, sugerând cuprinderea lor sub același gen proxim, neidentificat, însă. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri vom preciza originea termenilor, precum și evoluția acestora spre semnificația pe care au căpătat-o astăzi în cele mai multe dintre studiile etice. Termenii etică și morală au, la începuturile utilizării lor, anumite similitudini. Ei provin din două culturi diferite dar, în devenirea lor istorică, aflate într-un proces de permanentă influență: cultura greacă și cea latină. Astfel, termenul etică provine din filosofia greacă (ethos = lăcaș, locuință, locuire și ethicos = morav, obicei, caracter), în timp ce termenul morală provine din limba latină (mos-mores-moralis = obicei, datină, obișnuință). Chiar dacă inițial cei doi termeni au circulat cu relativ același înțeles, filosofia modernă și contemporană le-au separat semnificațiile, astfel că cei mai mulți eticieni consideră etica drept disciplina filosofică ce studiază morala , în timp ce aceasta din urmă are semnificația de obiect al eticii, fenomen real, colectiv și individual, cuprinzînd valori, principii și norme, aprecieri și manifestări specifice relațiilor interumane și supuse exigenței opiniei publice și conștiinței individuale. Aderența la acest punct de vedere nu este unanimă, ea fiind mai pregnantă în rândul filosofilor cu afinități spre cultura greacă, în timp ce romaniștii au preferat, o vreme, să interpreteze știința despre morală cu același termen : filosofia morală sau pur și simplu morală, cu sensul de știință. În filosofia contemporană, însă, interpretarea eticii ca știință despre morală a devenit predominantă.
Etica, conform dicționarului este știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare și cu rolul în viața socială. Termenul etică poate fi ușor definită prin prisma a trei laturi:
disciplina filozofică care studiază problemele teoretice și practice ale moralei;
ansamblul de principii, reguli, valori și norme morale care reglementează comportamentul persoanelor în societate și determină obligațiile acestora;
știința binelui și a răului.
Realizând marea răsturnare epistemologică a filosofiei grecești, prin întoarcerea cugetării filosofice spre om, Socrate (470-399 î. Ch.) pune la baza moralității rațiunea ca virtute, realizând o ierarhie valorică asupra căreia se vor opri numeroși alți filosofi ai antichității:
Socrate credea în existența unor standarde etice obiective, dar recunoștea dificultatea de a le delimita.
Preluând liniile de cercetare filosofică ale lui Socrate, eroul dialogurilor sale, Platon consideră că morala există în viața oamenilor în baza unor prescripții sub forma virtuților, constituite după principiile rațional, volițional și sensibil proprii naturii umane, dar aparținând societății ca un “dat” al universului. Platon a gândit etica drept o știință a organizării raționale a societății, ierarhia valorilor morale stabilită de acesta fiind:
Platon a constituit și o proprie concepție despre etică. Ea a constituit o variantă a moralei religioase. După Platon, manifestările superioare ale vieții morale (înțelepciunea și curajul) aparțin numai unui număr restrâns de aleși, aristocrații, demosul nu este capabil decît de o moralitate negativă, caracterizată prin supunere, cumpătare. Realizarea, dacă nu practică, cel puțin sub o construcție teoretică a statului ideal, fundamentat pe morală, a constituit tema centrală a lucrărilor sale: Republica și Legile.
Pentru Aristotel, morala este produsul unui raport social, prin care se asigură cultivarea unor virtuți confirmate social, apoi trăite conștient. Aristotel a formulat pentru prima dată ideea libertății de a alege, dar nu ca un atribut înnăsut al individului, ci ca relație socială. La fel ca predecesorii săi, și Aristotel are un punct de vedere cu privire la ierarhia valorilor. În concepția sa, primordială este DREPTATEA, care generează raporturile individului cu societatea, în timp ce ÎNȚELEPCIUNEA, CURAJUL și CUMPĂTAREA determină raportul individului cu sine.
Cicero este cel care traduce ethos în latină prin mores adică moravuri, obiceiuri. Astăzi noi folosim cuvântul ethos referindu-ne la atitudini, caracteristici, obiceiuri ce sunt specifice unei culturi sau popor sau grup uman (ca în exemplele, „etosul francez“,„etosul american“ sau „etosul afacerilor“ –the business ethos). În timps-a statornicit următoarea distincție: etica este disciplina teoretică car estudiază fie precumpănitor ideile de Bine, Rău, Datorie, Dreptate etc.(acestea sunt denumite, în genere, etici filosofice ) fie atitudinile,caracterele, datinile, adică moralitatea oamenilor. Pe scurt, de la eleni s-a moștenit termenul care desemnează teoria, iar de la romani ne-arămas termenul care reprezintă obiectul cercetat de respectiva teorie.
Sf. Toma din Aquino (1224-1274), filosof și teolog medieval, a împrumutat de la Sf. Augustin patru principii majore: 1) toate acțiunile sunt îndreptate către un scop și au in cele din urmă o finalitate; 2) fericirea este scopul suprem, fiind auto-suficientă, realizabilă și dezirabilă în sine; 3) alegerea înseamnă selectarea mijloacelor în vederea scopului final; 4) un agent are nevoie de un caracter moral dezvoltat prin obișnuința alegerii pentru a putea realiza fericirea. Sf. Toma din Aquino pune, încă o dată, accent pe virtuțile creștine: credință, speranță, iubire.
În Problemele de etică propuse elevilor de liceu, V. Macoviciuc definește etica drept “ teoria filosofică și/sau științifică asupra moralei, adică ansamblul constructelor conceptuale prin care se explică structura, temeiurile și rigorile experiențelor practico-spirituale ce constituie planul moralității trăite, reale”.
Franciscanii John Duns Scotus (1265-1308) și William of Ockham (1285-1349) respingeau intelectualismul lui Aquinas, susținând că voința este independentă atât de influențele cauzale, cât și de cunoașterea intelectului cu privire la ceea ce este binele. Ockham se baza pe principiul că în lume există doar indivizi. Dacă ar exista universalii, acestea ar limita omnipotența lui Dumnezeu de a ordona lumea așa cum dorește. Bunătatea lui Dumnezeu este spontană și nu determinată de necesitate, dăruindu-ne astfel nelimitat darul existenței și libertatea de alegere. Doar actul voinței ne poate elibera de cauzalitățile naturii.
Specificitatea eticii moderne este aceea că mută accentul pus pe Divinitate ca suprem ghid etic; fără să nege explicit existența lui Dumnezeu, etica modernă, începând cu Thomas Hobbes, nu mai vede în mântuirea sufletului motivația comportamentului etic, ci în ameliorarea traiului în comun al oamenilor în această lume.
Despre gândirea lui Thomas Hobbes (1588-1679) se știe că este în bună măsură tributară filosofiei mecaniciste a epocii sale, care nu-i era deloc străină, după cum nu-i erau nici ideile lui Descartes. Apropiat al lui William Harvey și adesea implicat în controversele filosofice ale timpului său, Hobbes nu ezită să expună multe dintre aceste idei în prima parte a cunoscutului său Leviathan, ca premise pentru considerațiile sale asupra sistemului politic. Într-o formulare care amintește de viziunea mecanicistă a unui Dumnezeu al ingineriei naturale, nimic altceva decât un meșter-creator asemeni omului, doar că mai perfecționat, Hobbes afirmă: „Natura (meșteșugul creator prin care Dumnezeu a plăsmuit lumea și prin care o cârmuiește) este imitată de meșteșugul creator al oamenilor, la fel ca și în multe alte privințe, și prin aceea că poate plăsmui un animal artificial. Căci, văzând că viața nu este nimic altceva decât o mișcare a organelor, care începe într-una din părțile interne principale, de ce nu am spune că toate automatele (mașini care sunt puse în mișcare prin arcuri și roți, cum ar fi ceasurile) au o viață artificială?”
Tocmai această artă și îndrăzneală de a imita meșteșugul divin este cea care permite nașterea (de fapt, crearea de către oameni) a Leviathanului „care nu este nimic altceva decât un om artificial, chiar dacă mai mare și mai puternic decât cel natural, pentru a cărui protecție și apărare a fost conceput”. Acest „om artificial” este de fapt un mare corp, în care Hobbes nu rezistă tentației de a identifica elementele și trăsăturile corpului uman generic, după cum urmează: „suveranitatea este un suflet artificial, care dă viață întregului corp și îl pune în mișcare; magistrații și ceilalți slujbași, care judecă și execută, sunt articulații artificiale; răsplata și pedeapsa (prin care, legate de tronul suveranității, fiecare articulație și fiecare membru sunt puse în mișcare pentru a-și îndeplini datoria) sunt nervii, care îndeplinesc aceeași funcție în corpul natural; averea și bogățiile tuturor membrilor particulari sunt puterea; salus populi este îndatorirea sa; consilierii, prin mijlocirea căruia îi sunt transmise toate lucrurile pe care are nevoie să le știe, sunt memoria sa; echitatea și legile sunt rațiunea și voința; buna înțelegere e sănătatea; vrajba e boala; iar războiul civil, moartea. Iar pactele și convențiile, prin care părțile acestui corp politic au fost la început create, puse laolaltă și unite, se aseamănă acelui fiat, sau «să facem un om», rostit de Dumnezeu în actul creației sale”. Mai departe, Hobbes compară problemele unei guvernări incapabile să adune suficiente venituri din impozite cu situația în care „părțile cărnoase sunt paralizate sau obstrucționate de materii otrăvitoare, venele care în cursul lor natural se golesc în inimă nu sunt, după cum ar trebui, alimentate de artere, prin urmare se petrece mai întâi o contracție rece și tremur al membrelor, și pe urmă o strădanie fierbinte și puternică a inimii pentru a forța trecerea sângelui”
Descrierea stării naturale este cea la care stă la baza și permite înțelegerea doctrinei politice a lui Hobbes. Expresia care rezumă trăsăturile acestei stări este homo homini lupus; mai detaliat, Hobbes consideră că, în starea naturală, oamenii sunt supuși propriilor pasiuni, privite ca impulsuri naturale asemeni forțelor fizice, care îi fac să se opună unii altora într-o continuă și incontrolabilă vrăjmășie. Problema principală este absența unui sistem comun de comunicare, imposibilitatea ajungerii la un numitor comun, traductibil în datele unui „bine comun”. Soluția supraviețuirii este acumularea continuă de putere, o soluție individuală, care accentuează nesiguranța și conflictul generale: „În lumea făcută nesigură de instabilitatea sistemelor de semne, individul hobbesian este nevoit să recurgă la această strategie a acumulării de putere pentru a controla acțiunile celor din jurul său și pentru a nu fi afectat de consecințele judecății celuilalt, o judecată bazată aproape sigur pe noțiuni aparținând științei private a celuilalt. Complementul acestei dorințe necesare de putere este o frică neîncetată, o anxietate în raport cu cursul imprevizibil al acțiunilor celor din jur”.
Prin urmare, viața omului în starea de natură este „singuratică, sărăcăcioasă, neplăcută, animalică și scurtă” („solitary, poor, nasty, brutish and short”). Frica, pasiunea elementară care face ca oamenii să trăiască într-un perpetuu conflict, este justificarea lui Hobbes pentru crearea Leviathanului, o putere superioară tuturor, care poate garanta anularea anarhiei. De fapt, este vorba de „instituirea unei puteri absolute a persoanei publice asupra căreia este transferat dreptul de auto-apărare al fiecăruia”. Suveranul se instituie prin delegarea unui drept postulat ca fiind individual (cel de auto-apărare), în comun, unei puteri supreme care își asumă de aici încolo responsabilitatea apărării supușilor ei (de ceilalți și, de ce nu, de ei înșiși). Este vorba de un contract colectiv, dar privit orizontal: al fiecăruia cu fiecare. Prin urmare, „o mulțime de oameni cad de acord și convin fiecare cu fiecare altul ca oricărui om sau oricărei adunări de oameni i-ar fi conferit, de către majoritate, dreptul de a reprezenta persoana tuturor, adică de a fi reprezentantul lor, cu toții, atât cei care au votat în favoarea lui, cât și cei care au votat împotrivă-i, să-i autorizeze toate acțiunile și judecățile în același fel, ca și când ar fi fost ale lor înșiși, cu scopul ca ei să conviețuiască pașnic și să fie protejați în fața altor oameni”. Acesta este Leviathanul, acel „Dumnezeu muritor, căruia îi datorăm, sub domnia Dumnezeului nemuritor, pacea și apărarea noastră”
Leviathanul este în întregime un corp artificial. Tocmai aceasta este contribuția majoră a lui Hobbes la filosofia politică modernă, ca unul dintre filosofii contractualiști, contribuție relevantă pentru că „semnifică și o desprindere de scenariile teologice și mitologice anterioare. Voința divină exercitată direct nu mai are un rol evident în agregarea ordinii politice, după cum aceasta nu mai este legitimată ca parte necesară a ordinii naturale”. Etica devine, după viziunea lui Hobbes, ceea ce suveranul decide. Motivația comportamentului etic devine frica de pedeapsa suveranului.
Meritul constituirii unei etici robuste, bine conturată în peisajul filosofic, aparține filosofiei clasice germane, reprezentate de marile repere ale filosofiei din toate timpurile, Immanuel Kant și Georg Wilhelm Friedrich Hegel . Aceștia s-au constituit în critici nemiloși ai naturalismului, revenind la raționalism și punând bazele eticii ca disciplină filosofică autentică. Immanuel Kant realizează, în “Scrieri moral-politice”, în “ Întemeierea metafizicii moravurilor ” și mai ales în celebra sa lucrare “Critica rațiunii practice” o imagine de mare profunzime a eticii dominată de imperiul datoriei, exprimată sub forma imperativului categoric și a unității dintre libertatea voinței și Legea morală.
G.W.F. Hegel consideră moralitatea ca factor constitutiv al statului, la nivel individual manifestându-se doar trebuințe. Acestea sunt cele care determină respectul pentru lege. Normele morale, după Hegel, sunt impuse de specificul corporatist al societății civile, având ca scop buna funcționare a acesteia.
Cele două mari direcții postclasice, neokantianismul și neohegelianismul au deschis drumul filosofiei contemporane spre o mare diversitate de curente etice, începând cu reprezentanții Școlii neokantiene de la Baden și continuând cu mari curente filosofice: neopozitivismul, utilitarismul și pragmatismul, existențialismul, filosofia analitică etc.
Dicționarul de filosofie (1978) propune următoarea definiție: “ Disciplină filosofică care studiază problemele practice și teoretice ale moralei”, în timp ce în Dicționarul său de filosofie, Didier Julia preferă să denumească disciplina cu termenul Morală, definind-o ca “ știința binelui și a regulilor acțiunii umane” și ca “ știință a scopurilor vieții, a principiilor de acțiune” .
G. E. Moore, în Principia Ethica , susține că “problema cum trebuie definit “bun” e cea mai importantă problemă a eticii. Ceea ce e semnificat de cuvântul “bun ” e, de fapt, (cu excepția opusului său, “rău”) singurul obiect simplu de cercetat specific eticii” . Autorul subsumează acestei categorii centrale a eticii termeni precum “virtute”, “viciu”, “datorie”, “corect”, “trebuie”, precizând că atunci când formulăm enunțuri ce cuprind acești termeni, sau când discutăm adevărul lor, discutăm probleme de etică .
Ideea de bine este prezentă ca obiect al reflexiilor etice încă de la Platon și Aristotel, acesteia adăugându-i-se, de-a lungul istoriei filosofiei, o problematică devenită tradițională: cercetarea originii și esenței moralei; definirea și determinarea noțiunilor de datorie, virtute, sensul vieții și fericirea etc.; elaborarea și fundamentarea teoretică a unor sisteme de norme morale (coduri); cercetarea valorilor și normelor morale specifice unor profesiuni (deontologia); cercetarea comportamentelor și atitudinilor morale individuale și colective (sociologia moralei); cercetarea istoriei moralei și inventarierea doctrinelor etice; studiul raporturilor dintre etică și celelalte științe; fundamentarea gnoseologică și analiza logică a judecăților și normelor etice (metaetica).
Diferitele curente filosofice adaugă acestei problematici preocupări mai specializate, specifice acestor curente, cum sunt problemele subiectivității morale (autocunoașterea și responsabilitatea individului) la Socrate, ierarhia valorilor morale la Platon, “rațiunea practică”, “libertatea și demnitatea umană” la Kant, raportul dintre “morala subiectivă și morala colectivității” la Hegel, “criza moralei” la Nietzsche, morala și “comunicarea” la M. Buber și E. Levinas etc.
Sintagma etica politică asociază doi termeni de referință în aria științelor socio-umane cu o mare frecvență atât în limbajul curent cât și în cel savant: cel deetică si cel de politică. Pentru ambii termeni, pot fi identificate, în istoria gândirii filozofice si etico-politice, numeroase accepțiuni. Este, de aceea, necesar ca defiecare data când utilizam acești termeni, să le precizam conotațiile cu care urmează să operăm.
Conform definiției date de Raymond Polin, fost profesor la Sorbona și cunoscut cercetător alraportului dintre etic si politic (printre puținii care au făcut-o si sub aspect formal, terminologic), „etica meditează, definește si apreciază, în termeni de bine și de rău,intențiile, actele și operele unui individ considerat în el însuși sau considerat în raporturile cu ceilalți indivizi”.
În accepțiunea lui Polin, etica în sensul cel mai larg, se prezintă mai întâi ca un ansamblu de semnificații și de valori destinate a descrie, a înțelege, a defini nu omului situația în raporturile sale cu lumea, ceea ce ar constitui obiectul metafizicii, ci acțiunea omului prin care el se impune și se situează în libertatea sa, în raport cu ceilalți oameni și cu lumea.
Teorie practică prin excelență, etica nu este separabilă de realitatea trăita pecare ea încearcă să o înțeleagă și să o ordoneze. Dacă aceasta este, potrivit autorului francez, etica, se pune întrebarea: Ce este morala? O morală- consideră Raymond Polin – este un ansamblu mai mult sau mai puțin coerent, uneori un simplu conglomerat de tradiții, de cutume, de habitudini, de moravuri, de maniere de a trai, de sentimente si de opinii primite, de opere împlinite. Ea rezultă din acumularea, sedimentarea de opere împlinite în sânul unei comunități, în funcție de eticile efectiv trăite.
Etica politică poate fi înțeleasă ca o disciplină de sine stătătoare, ipostază ce poate fi dedusă din maniera în care a tratat-o Machiavelli în Principele. Pentru acesta, ea se bazează pe separarea politicii de religie și morală și pe crearea, inventarea unei etici specific politice, bazate pe alte principii valori și norme. Ideea lui Machiavelli a fost una contradictorie și controversată. Astfel, oponenții săi i-au reproșat acestuia o atitudine cinică, machivellică (în sensul machiavellismului politic) bazată pe formula scopul scuză mijloacele.
În literatura de specialitate, observăm că au existat și există norme morale internaționale care nu au valoare juridică, spre deosebire de normele de drept, dar unele dintre ele au fost transformate treptat în norme de drept internațional, pe măsură ce practica internațională a statelor a dus la formarea acestora. Desigur că acesta este un proces continuu, deoarece valorile morale evoluează și capăta noi exigențe.
Trebuie menționat că spre deosebire de normele de drept care sînt acceptate obligatoriu ori prin diverse forme de constrângere, normele morale nu au caracter obligatoriu, ci sunt respectate doar prin presiunea opiniei publice. Deși nerespectarea normelor de morală de către state, nu atrage raspunderea juridică a acestora,ele influențează totuși dreptul internațional, prin faptul că tot mai multe state respectă normele morale,transformându-le în reguli ale acestora, îmbogățind astfel dreptul internațional.
Politica se deschide larg spre relația ei cu celelalte domenii ale vieții sociale, morala fiind unul dintre acestea. În acest sens, sintagma etica politică își găsește pe deplin justificarea.
Cunoașterea istoricului ideii de etică și felul în care a evoluat aceasta începând din antichitate ne ajută să înțelegem mai bine mutațiile petrecute în etica modernă. Morgenthau, Kant, Mill reprezintă câțiva dintre filosofii a căror operă a marcat un punct de turnură în această evoluție.
1.3. Concluzii la capitolul 1
La capitolul ANALIZA ISTORIOGRAFICĂ ȘI BAZELE TEORETICO-CONCEPTUALE A POLITICII EXTERNE ȘI NORMELOR ETICE putem să facem următoarele concluzii:
cercetarea istoriografică a demonstrat că nici literatura de specialitate straină, nici cea autohtonă nu explică pe deplin corelația dintre politica externă și morală;
numărul de lucrări care examinează domeniul respectiv este destul de restrâns;
lucrările care abordează acest subiect sunt cercetări care abordează tangențial problema în cauză, în timp ce sunt cercetate alte subiecte.
În acest capitol am încercat realizarea unei analize a bazelor teoretico-conceptuale ale politicii externe și a normelor etice, dar și a relației de interdependență dintre cele două. Concluzia este că dat fiind riscurile pe care le incumbă în viața reală politica, practica, autonomizarea politicii si trebuie să ne întrebăm tot mai des ce este moral și imoral, admisibil și inadmisibil în politica externă și în relațiile interstatale.
Practica evenimentelor de pe scena politică internațională a demonstrat de-a lungul istoriei că uneori morala îmbracă politică, în dependență de abordări diferite, în funcție de interese, influiențând în mod direct politica externă a statelor. Cert este faptul că acest domeniul eticii politice internaționale este unul în curs de cristalizare a cărui relevanță devine tot mai vizibilă pe zi ce trece.
CAPITOL II. IMPORTANȚA NORMELOR ETICE ÎN FORMULAREA OBIECTIVELOR ȘI MIJLOACELOR POLITICII EXTERNE: REPERE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA
Experiența istorică demonstrează că morala, și nu în ultimul rând valorile religioase, au jucat un rol important în formularea politicii externe a guvernelor, instrumentelor și a mecanismelor de implementare a acestora. Subiectul moralității în politica promovată de state a devenit un subiect de discuție pentru comunitatea internațională în a doua jumătate al secolului al XX-lea.
Morala este folosită de către state la intesitate maximă pentru a da contur nu doar normele de drept internațional, dar și pentru a regla oarecum mijloacele prin intermediul cărora statele tind să își realizeze interesul național în raport cu alte națiuni. Astfel, principiul justiției, al dreptății și normele morale care îl acompaniază este utilizat de către state pentru a da contur și formă relațiilor economice și politice internaționale.
Normele etice există și funcționează ca un sistem integru de idealuri, valori, principii și norme, care este exprimat mai mult sau mai puțin de gradul înalt de dezolvoare academică, de alfabetizare al societății. Categoria cea mai mare dintre acestea se prezintă a fi comunitatea internațională, căreia îi este caracteristică morala internațională. Aceasta poartă un caracter general răsfrângându-se asupra întregului sistem de relații internaționale, reflectând astfel gradul de civilizație atins de către omenire.
Morala, in relațiile internaționale, nu poate fi confundată în nici un caz cu morala individuală întru cât aplicată la scară mondială se vorbește despre morala colectivă. Astfel transpusă pe scena relațiilor internaționale aceasta are un caracter mai mult politic, apărând interesele naționale ale statelor.
Aria de extindere a moralei internaționale este mult mai largă dacă este comparată de exemplu cum normele dreptului internațional, deoarece morala internațională are capacitatea de acoperi situații pe care normele de drept încă nu le-au prevăzut, și din această cauză suntem obligați să subliniem rolul pe care îl are aceasta în formularea obiectivelor și mijloacelor politicii externe a statelor.
Azi, statele mari sunt cele care modelează politica mondială. SUA, Federația Rusă, mai nou și China sunt actorii tot mai influenți pe scene relațiilor internaționale. Dar cum rămâne cu statele mici? Republica Moldova, în contextul geopolitic actual în regiune se vede obligată să își decidă vectorul politicii externe pe care îl va urma în circumstanțele actuale. Este îndreptățită politca purtată de marile puteri în raport cu ceilalți participanți la viața politică internațională? Sunt justificabile din punct de vedere al dreptului internațional și al moralei internaționale acțiunile Federației Ruse în raport cu Ucraina? Cui îi revine responsabilitatea de veghea respectarea moralei internaționale? Acestea sunt întrebări la care tindem să răspundem în acest capitol.
2.1. Rolul normelor etice în alegerea vectorului de politică externă
Războiul , după cum se știe, este în sine ceva departe de morală. Cu toate acestea, istoria este plină de războaie, purtate în numele unor interese,,drepte”. În întreaga lume au avut loc reforme democratice în numele moralei, însă uneori acestea sunt percepute eronat (Spre exemplu:cazul românilor după revoluția din 1989 în care mulțimea comitea tot felul de fapte antisociale în numele reformei, dreptății și a binelui). De altfel istoria omenirii a demonstrat că , de-a lungul anilor s-a facut prea puțin diferența între normele de comportament ale oamenilor cum ar fi: corectitudinea ori adevărul, și că totul avea aceeași importanță, era apreciat cu aceiași măsură, care spunea ce este bine și ce nu este bine să faci.
Odată cu reducerea constrângerilor, oamenii și-au schimbat opțiunile în funcție de un complex din ce în ce mai diversificat de criterii. Aceștia simt nevoia să reflecteze pentru a-și evalua acțiunile și odată ce sa ajuns la evaluare, le este clar că nu tot ce este bun este întotdeauna util sau adevărat. Este știut faptul că actul de naștere al conștiinței morale în sine, este conștiința datoriei și că morala este din mai multe puncte de vedere oglinda unei societăți la un moment dat.
De menționat este și diferența de legislație dintre state, poate nu esențială dar nuanțată pentru că în fond un sistem de legi este produsul evoluției unei societati(unui stat) care a avut propria lui instorie, propriile percepte morale și propriile nevoi juridice. Despre felul în care statele interpretează principiile morale, Raymond Aron menționa că, măsurile bune, legislative și politice se măsoară în funcție de eficacitate,nu de corectitudine,de morală și că în felul ei,fiecare epocă redescoperă adevăruri de necontestat ale lui Machiavelli.
Analizând unele evenimente care au avut loc pe scena internațională spre sfârșitul sec.XX și începutul sec.XXI, am putea împărtăși cele menționate de autor. Să analizăm de pildă,invazia din Cehoslovacia din 1968 de către Uniunea Sovietică și celelalte țări membre în tratatul de la Varșovia.
În urma investigațiilor din mai multe scrieri si comentarii ale vremii, reiese că Leonid Brejnev și conducătorii țărilor care făceau parte din pactul de la Varșovia erau îngrijorați de reforma peședintelui Cehoslovaciei. Ei au apreciat reforma , ca fiind o acțiune care slăbea poziția comunismului în plin Război Rece , motiv pentru care în 1968 Uniunea Sovietică , RDG, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Evenimentul a declanșat nemulțumiri atât în rândul țărilor democrate cât și în întreaga societate internationala. Unele țări, precum Finlanda,I talia, deși erau țări cu ocupație comunistă , au criticat invazia din Cehoslovacia.
Așadar este vizibil, pentru orice cercetător,că în cadrul politicii externe, statele care făceau parte din pactul de la Varșovia, au apreciat principiile morale în funcție de propriile interese și nu de ceea ce era mai bine pentru Cehoslovacia.
Desigur că reacțiile comunității internaționale nu a întârziat să apară. Așadar aceasta și-a exprimat oprobiul față de statele care au invadat Cehoslovacia. Au apărut de asemenea și diverse critici în mai multe cotidiene internaționale ale vremii.
Făcând o analiză a modului de apreciere a moralei, Tzvetan Todorov menționa în ,,Notă despre morală” că ,,Aceasta alăturare de termeni morală și prezent” constituie o problemă. Caracteristica prezentului nostru este tocmai dispariția moralei”. Autorul recomandă, că este timpul, sa ne eliberăm de ramașițele unei ,, morale agresive”.
Trebuie arătat că prăbușirea zidului Berlinului și revoluțiile din1989 care au avut loc în Europa de Est, au adus speranța , că omenirea se îndreaptă spre un orizont al progresului și al păcii. S-a vorbit pe întreaga arenă mondială despre principiile morale și aplicarea lor. Evenimentele care au avut loc pe scena internațională la începutul sec.XXI , arată însă ca interpretarea acestor principii sa facut în funcție de interese și nu de substanța moralei. Am putea exemplifica prinlegalitatea operațiunii Iraki Freedom din 2003, de către SUA și Marea Britanie. Cele două state au justificat acțiunea lor ca fiind autorizată implicit prin Rezoluția nr.1441/2002 a Consiliului de Securitate și că acțiunea a fost sprijinită de 35 de state printre care Danemarca, Romania, Spania, etc. În realitate, Rezoluția 1441/2002 cuprindea trei puncte esențiale și anume:
Irakul a încălcat obligațiile de a se dezarma, impuse prin Rezoluția 687/1991
Rezoluția oferea Irakului o ultimă șansă pentru a se dezarma.
Consiliul de Securitate preciza că dacă Irakul nu-și va respecta angajamentele asumate, va avea de suportat consecințele . Atât SUA cât și Marea Britanie au invocat expresia ,,consecințe” că ar însemna autorizarea folosirii forței și că aceasta ar opera imediat dacă Irakul nu-și respectă obligațiile.
Acțiunea din Irak a declanșat un val de ostilități în lumea musulmană și multe critici în comunitatea internațională. Pe lângă acestea, chiar unii oficiali de la Washington au recunoscut că acțiunea din Irak a afectat prestigiul și imaginea morală a SUA. Spre exemplu, sociologul și politologul Fukuyama, după ce în 1998 a susținut schimbarea regimului irakian , semnând în scrisoarea colectivă adresată președintelui, Bill Clinton prin care se cerea intensificarea eforturilor , pentru înlăturarea lui Saddam Hussein, ulterior Fukuyama apreciază războiul din Irak,ca fiind cea mai elementară greșeală. În opinia sa, acest război este purtat la timpul și în locul nepotrivit. Deși este un susținător al reformei democratice complete, Fukuyama opiniază că în Orientul Mijlociu, procesul de reformă nu va diminua imediat amenințările și pericolele cu care se confruntă SUA.
Putem observa modul cum interpretează unele state principiile morale și în deciziile luate în cadrul Summitului european din 1996 cu privire la acordarea statutului de candidat oficial la UE, Turciei, decizie ce a fost criticată de către unele state invocând încălcarea de către Turcia a Drepturilor Omului și democrație, motive pentru care Turcia a fost condamnată în repetate rânduri.
Trebuie subliniat și faptul că în cadrul Summitului , decizia a fost adoptată, fără să se facă o analiză a criteriilor de apreciere privind Turcia. Față de adoptarea deciziei respective, au fost adresate dezaprobări și din partea unor oficiali precum președintele Consiliului European care a invocat aceleași motive.
În concluzie, presiunile și constrângerile în societatea internațională contravin implementării unor noi raporturi interstatale, la baza cărora se află principiile unei justiții morale internaționale, dar pentru a avea o comunitate internațională mai bună și mai dreaptă , ar trebui înlăturate traumele psiho-sociale determinate de nedreptăți și injustiții .
Este necesară lichidarea tuturor formelor de constrângeri și agresiuni pe arena mondiala și dezvoltarea unei justiții morale, de care depinde viața, securitatea și viitorul întregii omeniri.
De asemenea este necesar ca toate statele lumii să nu admită pe teritoriile lor, activități de incitare și propagandă ostilă altor state, să existe respect reciproc a demnității fiecărui popor și fiecărei națiuni.
Subliniem opiniile a mai multor gânditori , unii consideră că omenirea poate să ajungă chiar prin așa zisa globalizare la o unitate morală care ar fi un fel de produs final în timp ce alții afirmă că această unitate morală ar putea conduce la remodelarea traiectoriilor individuale în funcție de norme globale, cu alte cuvinte de perturbare a fiecărui destin prin tot felul de constrângeri la adăpostul unei morale eronate .
Despre felul cum este interpretată pe plan internațional morala, Anthony Giddens menționa că lumea noastră este apocaliptică în ultimul timp, dar asta nu din cauza pașilor către vreo catastrofa ci pentru că implică riscuri pe care generațiile anterioare nu au fost nevoite să le înfrunte.
Cât privește globalizarea, dincolo de o sumă de aspecte de natură politică, economică sau socială are și o însemnată componentă juridică , care nu este străină de morală . Este imposibilă construcția unei lumi a globalizării în condițiile actuale concrete, în afara moralei.
2.2. Importanța și rolul eticii în formularea și promovarea politicii externe a Republicii Moldova
O dată cu declararea la 27 august 1991 a independenței Republicii Moldova a început procesul extrem de complex și complicat de edificare a statului moldovenesc. Unul din elementele-cheie ale acestui proces l-a constituit, pe de o parte, formularea intereselor naționale ale tînărului stat pe plan extern, și respectiv, elaborarea și promovarea priorităților pe termen scurt, mediu și lung în politica externă și, pe de altă parte, crearea și consolidarea structurilor abilitate cu realizarea acestor priorități.
Politica externă a RM așa după cum o demonstrează experiența celor 23 de ani de existență în calitatea sa de stat independent, constituie un instrument de realizare a dialogului cu statele lumii, pe plan bilateral sau multilateral. Obiectivul suprem al politicii externe îl constituie apărarea intereselor statului și ale cetățenilor săi, sau, în alți termeni, asigurarea pe plan extern a tuturor condițiilor necesare unei bune desfășurări a politicii interne.
După mai bine de 20 de ani de la declararea independenței sale, Republica Moldova a ajuns la o răscruce importantă in evoluția sa de mai departe ca stat suveran, independent și democratic. De fapt, asistăm la apusul unei perioade istorice, ce s-a desfășurat sub semnul tranziției Moldovei către o societate democratică și economie de piață, și începutul unei noi etape în dezvoltarea politică, economică și socială a țării noastre, ce va avea ca obiectiv strategic aderarea progresivă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Politica externă a Republicii Moldova parcurge și ea același traseu istoric și, cu certitudine, în perioada următoare, va fi supusă unor transformări profunde dictate de noile realități geopolitice din regiunea noastră și, mai ales, de noile cerințe și exigențe impuse de imperativul integrării europene al Republicii Moldova.
Până nu demult priorități ale diplomației moldovenești au fost recunoașterea independenței Republicii Moldova; consolidarea securității și stabilității țării noastre prin recunoașterea și respectarea de către statele lumii a statutului său de neutralitate permanentă; afirmarea Moldovei ca actor internațional prin integrarea sa în cadrul principalelor organizații internaționale, precum ONU, Consiliul Europei, OSCE, OMC etc; stabilirea și dezvoltarea relațiilor bilaterale cu țările lumii și, în primul rând, cu principalii săi parteneri strategici; asigurarea și menținerea sprijinului comunității internaționale în vederea soluționării favorabile a problemei transnistrene, precum și pentru determinarea Federației Ruse să-și retragă trupele de pe teritoriul țării noastre; și, desigur, integrarea europeană a Republicii Moldova, prin filiera Europei de Sud-Est.
Pornind de la interesele naționale ale RM în domeniile politic, economic, financiar, militar, științific și cultural, direcțiile de bază ale politicii externe sînt orientate spre atingerea următoarelor obiective fundamentale:
Consolidarea independenței și suveranității RM, restabilirea integrității sale teritoriale. Acestea presupun continuarea procesului de reglementare pașnică a problemei transnistrene și retragerea forțelor armate străine de pe teritoriul RM;
Protejarea intereselor de securitate națională a RM din considerentul că RM nu are un statut de putere consacrată, acest obiectiv poate fi promovat doar printr-o politică externă abilă și corectă, promovînd consolidarea încrederii și cooperării în regiune, a valorilor democratice, încurajarea relațiilor între vest și est. Republicii Moldova va beneficia de o securitate mai sigură dacă relațiile dintre Rusia, Ucraina, pe de o parte, și organizațiile euro-atlantice, pe altă parte, vor fi mai trainice, mai libere de tenta confruntărilor bipolare de altă dată. Cu cît mai activă și mai strînsă va fi implicarea Republicii Moldova în cooperarea subregională, cu atît mai sigur va fi și statutul său. Prin urmare, calitatea de membru sau de participant la organizații și inițiative subregionale europene, precum și aderarea la UE, răspunde totodată și obiectivului de securitate al RM.
Consolidarea democrației și a statului de drept;
Totodată, de rînd cu aceste obiective fundamentale, care rămîn o constantă a politicii externe, contextul actual al situației politice și economice a Republicii Moldova, precum și cel al evoluțiilor pe plan internațional, inclusiv, cel european, plasează pe prim plan următoarele obiective prioritare:
Integrarea europeană a RM, inclusiv, aderarea la UE;
Promovarea unei imagini politice și economice favorabile a Republicii Moldova pe plan extern, în scopul atragerii investițiilor de capital, al creării unei economii competitive;
Asigurarea politico-diplomatică a promovării potențialului de export al RM.
În cadrul acestor obiective fundamentale și prioritare, eforturile diplomatice vor fi orientate asupra realizării următoarelor sarcini esențiale:
Asigurarea autorității și pozițiilor RM pe plan extern, necesare pentru sporirea potențialului său politic, economic și intelectual;
Afirmarea RM în calitate de factor de stabilitate pe plan regional;
Menținerea coerenței și unității activităților Republicii Moldova pe plan extern;
Promovarea valorilor economiei de piață.
Reieșind din interesele naționale, ținînd cont de dinamica și natura proceselor care au loc în relațiile internaționale, trebuie stabilite următoarele priorități ale politicii externe a Republicii Moldova:
Menținerea unor relații reciproc avantajoase de vecinătate cu Ucraina și România, în baza recunoașterii necondiționate a suveranității, integrității teritoriale și inviolabilității frontierelor țării, neamestecului în treburile interne, consolidarea cooperării multiplane, reieșind din interesele comune și din respectarea dreptului internațional și a drepturilor omului;
Dezvoltarea unor relații strategice cu Federația Rusă în baza principiilor de egalitate, recunoașterea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova, cooperarea reciproc avantajoasă bilaterală în domeniul securității, precum și în comerț, în domeniul economic, umanitar și de altă natură.
Dinamizarea integrării Republicii Moldova în procesele și structurile europene. În condițiile în care noua arhitectură a ordinii din lume se formează în jurul polilor puterilor mari, Moldova se orientează spre Uniunea Europeană, grație ponderii sale politice și economice de netăgăduit pentru asigurarea propriilor sale perspective pe termen lung în ce privește dezvoltarea economică și securitatea națională. Din punct de vedere politic, acest lucru înseamnă stabilitate democratică, creșterea nivelului de securitate al statului și cetățenilor. Din punct de vedere economic − înlăturarea sindromului de economie periferică, avansarea competitivității țării pe termen lung pe piața europeană, creșterea oportunităților de acces la fondurile de dezvoltare, investițiile în tehnologiile noi. Necesitatea obiectivă de a se alătura Europei unite vine din necesitatea de a consolida statalitatea țării, a independenței și suveranității sale, tradițiilor, identității etnice, lingvistice și culturale, precum și restabilirea integrității teritoriale a statului moldovenesc;
Consolidarea în continuare a parteneriatului cu SUA, bazat pe obiective strategice comune la nivel regional − asigurarea stabilității și securității în sudul Europei de Est și regiunea Mării Negre. Aprofundarea relațiilor bilaterale, care vizează soluționarea așa-numitelor „conflicte înghețate” de ieșire a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova, de interacțiune în procesul de realizare a tranziției către un regim democratic consolidat și o economie de piață competitivă, atragerea de investiții străine, care rămîn element crucial în dezvoltarea economiei;
Folosirea în interesul țării a schimbării realităților geopolitice în Europa de Sud-Est, legate de extinderea NATO și UE la Est și cu confruntarea cu Rusia pentru desfășurarea în continuare a acestor procese, luînd în considerație posibilitatea înființării unui spațiu comun de securitate pe continentul eurasiatic;
Elaborarea direcțiilor de politică externă la nivel regional, care ar trebui să reiasă din principiul politicii unui parteneriat rațional și prioritățile intereselor naționale ale țării în relațiile cu statele din spațiul Carpato-balcanic și regiunea Mării Negre;
Realizarea pe scena internațională a politicii de neutralitate, îndeplinind obligațiile sale de a nu se angaja în conflicte armate, politice, militare sau economice, scopul cărora este pregătirea de război, de a nu admite utilizarea teritoriului său pentru amplasarea bazelor militare străine, de a nu deține sau să crea arme nucleare;
Dezvoltarea relațiilor de parteneriat și de colaborare cu liderii puterilor vest-europene, mai ales cu Germania, Franța și Marea Britanie, avînd în vedere dinamica schimbului economic și comercial cu aceste țări și influența lor în cadrul Uniunii Europene. Vor fi făcute eforturi suplimentare pentru a promova relațiile prioritare cu alte țări – membre a UE, în special Italia, Austria, Polonia, Suedia, dar și cu Canada, China și Japonia.
Aprofundarea relațiilor cu Europa Centrală și de Est, candidații actuali sau potențial pentru UE, atît pe plan bilateral, cît și multilateral, inclusiv și în scopul preluării experienței acestor țări în domeniul reformării sistemului politic, construirea unui stat democratic de drept, crearea unei economii eficiente.
Participarea Republicii Moldova la instaurarea unui sistem internațional stabil bazat pe principiile egalității absolute a statelor, colaborarea reciproc avantajoasă și cooperare, în scopul asigurării securității fiecărui stat în domeniile politic, militar, economic, umanitar și de altă natură;
Creșterea rolului diplomației economice a Republicii Moldova ca modalitate eficientă de apărare și promovare a intereselor economice ale țării în condițiile globalizării lumii, adîncirea integrării economiilor naționale și creșterea concurenței pe piața mondială;
Utilizarea eficientă a instrumentelor „parlamentare”, a diplomației „populare”, intensificarea lucrului privind stabilirea contactelor cu cercurile de afaceri, promovarea intereselor de afaceri peste hotare;
Dobîndirea unui sprijin internațional larg pentru măsurile de reformare ale economiei și sistemului financiar.
Propaganda și promovarea în afara țării a brand-ului „Moldova” − o țară frumoasă, curată, cu istorie și cultură bogată, populată de oameni instruiți, o țară cu posibilități investiționale bune.
Obiectivul major al politicii externe a Moldovei este hotărîrea problemei interne – a Transnistriei, pe calea revenirii sale la domeniul de drept al Republicii Moldova. Activitatea oficialilor de cel mai înalt rang trebuie să fie axată pe soluționarea acestei probleme, precum și toate activitățile instituțiilor de politică externă a țării, folosindu-se toate căile accesibile și eficiente, în orice format rezultativ, cu următoarele postulate: „În Moldova, pot fi admise și există interesele altor state, dar nu există nici un interes mai presus decît interesele de stat ale Republicii Moldova și a cetățenilor săi. Interesul major al Moldovei și a cetășenilor săi la etapa dată a istoriei este reîntregirea țării.” Dacă politica reală a „aliaților” cu privire la Republica Moldova contribuie la realizarea postulatului de mai sus, ar trebui să mergem în conformitate cu politica unor asemenea state. Dacă acest lucru nu se întîmplă, diplomații moldoveni trebuie să desfășoare cu mare răbdare activități de explicare. Dacă nu sîntem înțeleși, ar trebui să negociem cu acei care sînt cu adevărat capabili să rezolve „problema transnistreană.” În caz contrar, riscăm să devenim, în cele din urmă, o monedă de schimb în politicile statelor globale, așa cum s-a întîmplat cu Georgia, care a rămas cu ajutorul material extern, dar fără Abhazia și Osetia de Sud − o zonă de conflict teritorial nerezolvat.
Reieșind din prioritățile menționate mai sus, este necesară adaptarea strategiei de politică externă a Republicii Moldova la condițiile geopolitice în permanentă schimbare, precum și utilizarea unor instrumente și mijloace calitativ noi pentru asigurarea intereselor naționale pe arena internațională. O astfel de strategie ar trebui să țină cont de specificul etapei contemporane de globalizare și de noile provocări și amenințări, depășirea cărora e posibilă numai în rezultatul consolidării cooperării internaționale.
În contextul promovării interesului său național, țara noastra trebuie să își formuleze mijloacele de promovare a politicii externe în concordanță cu respectarea principiilor de drept internațional. Astfel RM în aspirațiile sale externe, și în relațiile pe care le are cu alți actori ai relațiilor internaționale trebuie să țină cont de următoarele principii, care de fapt corespund și cerințelor moralei internaționale:
neamestecul în treburile interne ale altor state;
integritatea teritorială a statelor și inviolabilitatea frontierelor.
nerecurgerea la forță sau amenințarea cu forța;
reglementarea pașnică a diferendelor internaționale;
cooperarea internațională;
egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul lor de a dispune de ele însele;
egalitatea suverană a statelor;
repsectarea cu bună credință a obligațiilor asumate conform principiul pacta sunt servanta;
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Republica Moldova sprijină semnarea și respectarea acordurilor în domeniul
neproliferării armei nucleare, controlul asupra armamentului, susține eforturile îndreptate spre dezarmare și destinderea încordării. În relațiile cu alte state, Republica Moldova nu acceptă politica hegemonă a dictatului, a constrângerii politice și economice, împărțirii sferelor de influență, luând în considerație drepturile inalienabile ale fiecărui popor, egalitatea suverană a statelor și opțiunea liberă a căilor de dezvoltare. În diplomație, se utilizează tot arsenalul de mijloace din practica internațională, respectând astfel, drepturile și interesele partenerilor, adică promovarea politicii externe, conform principiilor moralei: pacea, umanismul, dreptatea, egalitatea, nonviolența.
Un alt aspect important ce ține de obligațiile morale ale statului nostru este acela ce se referă la valoarea adăugată pe care o are țara noastră la bunăstarea întregului glob pământesc. Un studiu, condus de către Simon Anholt împreună cu Robert Govers, denumit The Good Country Index plasează RM pe locul 60 în topul celor mai bune țări din lume. Când spun că țara „X” e cea mai bună țară de pe Pământ, autorii se referă la cea mai inimoasă țară de pe glob, nu cea mai bogată. Conform lui Anholt o țară poate fi bună, mai bună, și mai bună și cea mai bună, nu-i același lucru cu cea mai bogată. O țară bună este țara care simplu dă mai mult umanității decât oricare alta.
Autorii acestui studiu plasează câțiva indicatori de bază în analiza lor:
știința și tehnologie;
cultură;
pace și securitate internațională;
ordine mondială;
planetă și climă;
proseperitate și egalitate;
sănătate și bunăstare.
Analizând un număr de 125 de stat până la etapa actuală, autorii au plasat Republica Moldova pe locul 60, deși în dependență de un indicator concret, țara noastră se deplasează pe verticală, în vîrful și sfîrșitul acestui top (vezi anexa nr. 1). Comparativ cu vecinii din imediata noastră apropiere noi stăm mai bine la acest capitol (vezi anexa nr. 2). Astfel putem vedea că deși este foarte tînâr, cu o democrație în plină dezvoltare, statul moldovenesc nu ezită să contribuie la bunăstarea globală a umanității, fapt ce este lăudabil.
Factorul moral în promovarea politicii externe a RM poate fi de multe ori pus sub semnul întrebării, mai ales în relațiile acesteia cu Federația Rusă. Este clar că Rusia este cel mai puțin interesată în orientarea europeană a Republicii Moldova. Încercările Republicii Moldova, în timpul Guvernului Sturza, de a abandona așa-numitul principiu al “multivectorialității” și a-și reorienta toate eforturile externe spre realizarea integrării europene au fost zădărnicite de către Rusia prin utilizarea pîrghiilor economice. Paralel cu șantajul economic, care întotdeauna a dat roade în cazul Moldovei, Rusia a influențat și continuă să influențeze politica internă și externă a Moldovei și prin intermediul problemei transnistrene.
În pofida unor declarații sporadice atît din partea rusă, cît și din partea UE, privind posibila aderare, într-un viitor îndepărtat, a Rusiei la UE, dimensiunile geografice mari ale Rusiei, precum și decalajele dintre modernizarea internă și orientarea și principiile politicii externe ale acesteia, în raport cu UE, fac imposibilă aderarea Rusiei la UE în calitate de membru cu drepturi depline. Din această cauză, Rusia va tinde să mențină controlul asupra “zonelor de influență” geopolitică și geoeconomică dintre UE și Rusia, care marchează hotarul-limită de extindere a UE, cel puțin, în viitorul previzibil. Deoarece, potrivit unui acord tacit dintre UE și Rusia, Moldova intră în zona de interes a Rusiei, caracterul relațiilor UE cu Moldova este determinat și de impactul pe care l-ar avea acestea asupra relațiilor dintre Rusia și UE.
Scoaterea Republicii Moldova din raza de influență a Rusiei este posibilă doar prin manifestarea de către conducerea de la Chișinău a unei voințe politice hotărîte privind viitorul european al Moldovei, susținută de unele acțiuni concrete de soluționare a problemei transnistrene în favoarea intereselor naționale ale Republicii Moldova, precum și de implementarea unor reforme economice care ar reduce dependența economică față de Rusia (restructurarea sectorului energetic, implementarea unor standarde europene care ar stimula producătorii moldoveni în producerea unor mărfuri competitive pe piețele europene și care ar face să crească dublu competitivitatea mărfurilor noastre pe piețele din Est. Aceste piețe trebuie păstrate cu orice preț și chiar este necesară o consolidare a pozițiilor Moldovei în această zonă care în următorii ani va fi în atenția producătorilor atît din Europa Centrală și de Vest, cît și a celor din Asia. Însă păstrarea piețelor răsăritene presupune și asumarea unor obligațiuni de securitate sau obligațiuni politico-militare.
În prezent România este unicul stat cu adevărat interesat în integrarea europeană a Republicii Moldova. Pe parcursul ultimilor ani, România a demonstrat continuitatea și profunzimea acestui interes prin acțiuni concrete: aderarea Republicii Moldova la Pactul de Stabilitate (PS) și atragerea ei în toate proiectele inițiate în cadrul PS; sprijinul acordat Republicii Moldova în organismele internaționale privind soluționarea conflictului transnistrean, acordarea a numeroase ajutoare etc. Ultimele evoluții în relațiile dintre Republica Moldova și România nu au modificat intenția României de a susține activ Republica Moldova în realizarea opțiunilor sale de apropiere de UE.
Menținerea unor bune relații cu această țară, România, a cărei aderarea la UE este considerată deja o certitudine, va reprezenta un avantaj net pentru Republica Moldova. Astfel, ea va obține un aliat în cadrul UE, care o va susține politic și economic în realizarea opțiunii sale europene. În plus, Republica Moldova va putea, cu ajutorul României, să-și asigure și sprijinul altor state membre ale UE.
Indiferent de motivele care stau la baza interesului României de a susține opțiunea europeană a Republicii Moldova – unificarea politică dintre cele două state românești în cadrul Uniunii Europene sau, pur și simplu, securizarea frontierelor sale estice, care vor deveni într-un viitor nu prea îndepărtat și frontierele estice ale UE, – este important să se înțeleagă că acesta nu va prejudicia în nici un fel Republica Moldova, ci, din contra, va contribui la sporirea interesului actualmente foarte redus al UE față de această țară și va favoriza asocierea acesteia la UE.
Realizăm în urma celor expuse mai sus, putem vedea cum statul nostru deși pargcurge acum o perioadă de tranziție, tinde să acționeze în raporturile sale cu alți actori ai relațiilor internaționale ținând cont nu doar de normele și principiile dreptului internațional, dar și de o anumită morală internațională și anume valori etico-morale general acceptate de către umanitate la nivel global.
2.3. Concluzii la capitolul 2
Experiența istorică, cât și evenimentele din imediata vecinătate a Republicii Moldova, ne demonstrează în fiecare zi că rolul și importanța factorului moral în politica externe este tot mai mult în creștere. Morala devine acel fundament, care stă la baza diferitor culturi, religii, moduri de gândire și ideologii. Republica Moldova, bazându-se pe background-ul său civilizațional, și anume iudaico-creștin, a adoptat un concret set de valori și principii morale, pe care tinde să le aplice atât în politica internă cât și în politica externă.
La nivel de etică, țara noastra trece acum printr-o perioadă de tranziție, o etapă în care își regândește întregul sistem de valori în contextului procesului tot mai intens de globalizare cu care se confruntă. Viața politică în Republica Moldova este incertă, dominată de haos, ceea ce ne pune în dificultate să analizăm situația din toate punctele de vedere. Din cauza multitudinii de opțiuni politice, din cauza balansării între două centre de putere (UE și Federația Rusă), din cauza diferențelor de opinii la nivel de societate civilă, ideea democrației și a statului de drept pare tot mai intangibilă în pofida tuturor încercărilor elitelor politice de la Chișinău de a se mișca în direcția respectivă.
ÎNCHEIERE
În urma investigațiilor realizate asupra problematicii a rolului și a importanței pe care îl dețin etica și normele morale în formularea obiectivelor și mijloacelor politicii externe putem face următoarele concluzii:
în rezultatul cercetării istoriografice a politicii externe și moralei în literatura de specialitate națională cât și cea străină putem trage concluzia că cercetările la acest subiect sunt insuficiente pentru a realiza analiză amplă în scopul conturării unei viziuni de ansamblu asupra acestui subiect;
politica și morala au avut mereu puncte de intersecție, încă din antichitate. Totuși tangențele dintre cele două elemente ale ecuației nu a favorizat eliminarea discrepanțelor dintre aceastea.
sistemul de valori al societăților a fost cel care a conturat întotdeauna politica internă promovată de guverne, și evident a impulsionat și modelat politica externă ca fiind o extensie a politicii domestice;
morala internațională, cea care ghidează relațiile dintre state, este un factor important pe arena politică internațională, întru cât aceasta are capacitatea de a acoperi situații reale care nu sunt prevăzute de normele dreptului internațional;
marile puteri tind să încalce deseori normele morale în promovarea intereselor lor naționale și a politicii lor externe;
în contextul geopolitic actual, Republica Moldova se află la răscruce de drumuri: între Federația Rusă și Uniunea Europeană. Cert este că sistemul de valori morale al cetățenilor RM influențează opțiunile de politică externă promovate de către stat.
Astfel în urma celor expuse în această lucrare putem elabora un șir de recomandări în scopul creșterii rolului moralei în formularea și promovarea politicii externe:
rolul moralei în domeniul politicului trebuie să fie luat în considerare, iar importanța acesteia nu trebuie nicidecum neglijată. În condițiile în care de cele mai multe ori politica promovată de state este destul de incertă, morala este singurul factor real pe care se poate baza umanitatea pentru salvgardarea păcii și securătății internaționale;
politicienii moldoveni trebuie și mai mult să țină cont de valorile morale în politica externă, mai ales în contextul atragerii investițiilor partenerilor strategici pentru Republica Moldova, UE sau SUA;
aflându-se la intersecția dintre vest și est, și fiind silită de circumstanțe geopolitice, Republica Moldova, fiind un stat mic, trebuie să joace după reguli, nu doar juridic vorbind dar și etic, dacă dorește să obține increderea și susținerea partenerilor săi strategici.
BIBLIOGRAFIE
Arendt Hannah, Făgăduința politicii, București: Humanitas, 2010, 252p.
Aristotel, Etica nicomahică, București: IRI, 1998, 393p.
Aristotel, Politica, București: Paladeia, 2001, 293p.
Becleanu-Iancu Adela, Banu Ion, Dicționar de filosofie, București: Politică, 1978, 807p.
Beniuc Valentin, Rusnac Gheorghe, Conceptele și noțiunile de bază ale diplomației. Dicționar, Chișinău, 1998, 167p.
Borș V. Politica externă și relațiile internaționale. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, v. II, Seria „Științe socioumanistice”, USM, Chișinău: CE USM, 2004, p.58-63.
Boss Judith A., Analyzing Moral Issues, Mountain View: Mayfield Publishing Company, 1999, 910p.
Buruian A. Relații internaționale, politica externă și diplomația: Curs de lecții. Inst. De Istorie, Stat și Drept al Academiei de științe a Moldovei; Universitatea de Studii Europene din Moldova. Editura a 3-a. Rev. și adăugită. Chișinău: CEP USM, 2007. 446 p.
Carr Edward Hallet, Criza celor douăzeci de ani (1919-1939): O introducere în studiul relațiilor internaționale, Iași: Polirom , 239p.
Căldare G., Gorincioi R. Politica externă: aspecte teoretice și practice. În: Politologie (coordonatori Mosneaga V., Rusnac G., Sacovici V.). Chișinău: CEP USM, 2007, p. 346-357.
Ceborari S., Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: Monografie, Chișinău: Inst. Militar a Forțelor Armate, 2008, 180p.
Corvin Lupu, Noțiuni de teoria relațiilor internaționale, Sibiu: „Alma Mater”, 2002
Diaconu Ion, Tratat De Drept Internațional Public,Vol.I, București: Luminalex, 2002
Didier Julia, Dicționar de filosofie, București: Univers Enciclopedic, 1998, 374p.
Ene George, Filosofia politică a lui John Stuart Mill, Iași: Polirom, 2000, 261p.
Eșanu C. Relațiile internaționale: concepții, paradigme, metode. În: Politologie. (coord. Mosneaga V., Rusnac G., Sacovici V.). Chișinău: CEP USM, 2007, p. 324-335.
Filipescu N, Consecințele războiului din Irak, http://www.revista22.ro/consecintele-razboiului-din-irak-9267.html (vizitat 21.01.2015)
Grotius Hugo, On the Law of Peace and War, Ontario: Batoche Books, 2001, 374p.
Iliescu Adrian-Paul , Etică socială și politică, București: Ars Docendi, 2007, 318p.
Kant Immanuel, Critica rațiunii practice. Întemeierea metafizicii moravurilor, București: Univers Enciclopedic Gold, 2010, 288p.
Kant Immanuel, Spre pacea eternă, București: ALL, Ed. a II-a revăzută și adăugită, 2008, 207p.
Ludwig Feuerbach și sfîrșitul filozofiei clasice germane, https://www.marxists.org/romana/m-e/1886/ludwig-feuerbach/c03.htm (vizitat 19.01.2015)
Machiavelli Niccolo, Principele, București: Mondero, 2008, 205p.
Macoviciuc Vasile., Probleme de etică , în Filosofie, manual pentru licee și școli normale, București: Editura Didactică și pedagogică R.A., 1992, p. 207-223.
Malița M. Zece mii de culturi o singură civilizație. București: Nemira, 1998. 367 p.
Mill John Stuart, Eseuri etice, București: Paideia, 2002, 124p.
Mill John Stuart, Utilitarismul, București:Alternative, 1994, 99p.
Moore G. E., Principia Ethica, Traducere Alin Zăbavă, București: CEU Press, 1997, 415p.
Morgenthau H. Politica între națiuni. Lupta pentru putere și pace. Iași: Polirom, 2007, 735p
Motoc I. Teoria relațiilor internaționale: sursele filosofiei morale și a dreptului. București: Paideia, 2001. 182 p
Muscă Vasile, Filosofia politică a lui Aristotel, Iași: Polirom, 2002, 343p.
Muscă Vasile, Filosofia politică a lui Platon, Iași: Polirom, 2006, 332p.
Nietzsche Friedrich, Dincolo de bine și de rău, București: Humanitas, 1991, 237p.
Oweiss Ibrahim M., „Ibn Khaldun”, the Father of Economics, http://faculty.georgetown.edu/imo3/ibn.htm (vizitat 25.12.2014)
Pearson Frederic S., Rochester Martin J., International Relations. The global condition in the twenty-first century, New York: Mc. Graw-Hill, 1998, 736p.
Polin Raymond, Ethique et politique, Paris: Sérey, 1968, 257p.
Principalele priorități ale politicii externe a Moldovei, http://www.moldovenii.md/md/section/596, (vizitat 12.01.2015)
Robert Jackson, Georg Sørensen, Introduction to International Relations. Theories and Approaches, Oxford University Press, 4th edition, 2010, 306p.
Rotaru V., Politica externă a Republicii Moldova în contextul dimensiunilor morale: realități și deziderate: Autoreferat tezei de doctor în științe politice Chișinău, 2013, 192p.
Singer Peter, Tratat de etică, Iași: Polirom, 2006, 591p
Socaciu Emanuel-Mihail, Filosofia politică a lui Thomas Hobbes, Iași: Polirom, 2001, 272p.
Spinoza Benedict, Etica, București: Editura Științifică, 1957, 343p.
Stere E. Din istoria doctrinelor morale. Iași: Polirom, 1998. 452 p.
The Good Country Index, Republic of Moldova, http://www.goodcountry.org/country/MDA (vizitat 21.01.2015)
The Good Country Index, http://www.goodcountry.org/overall, (vizitat21.01.2015)
Thompson, Dennis F., Political Ethics and Public Office, Cambridge, London: Harvard University Press, 1987, 263p.
Todorov Todorov, Confruntare cu extrema, București: Humanitas, 1996, 304p.
Бакштановский, Владимир Иосифович, Игра по правилам : Политическая этика в гражданском обществe, Москва: Знание, 1991, 63c.
Бентам И. Введение в основания нравственности и законодательства. Москва: РОССПЭН, 1998, http://padaread.com/?book=43903&sub=1, (vizitat 25.12.2014)
Кобликов, А.С, Юридическая этика, Мораль и право,http://society.polbu.ru/koblikov_legalethics/ch03_i.html, (vizitat 19.01.2014)
Ланцов С. Мораль, право и политика как регуляторы международных отношений: теоретические концепции и внешнеполитическая практика, http://www.politex.info/content/view/168/30/ (vizitat 19.01.2015)
Лукашева Е. Право. Мораль. Личность. Москва: Наука, 1986. 264 с.
Лукашук И. И. Международное право. Общая часть.: учеб. для вузов и юрид. фак. , Москва : Волтерс Клувер, 2010, 432 с.
Цыганков П.А., Этическое измерение международных отношений, http://uchebnik-online.com/131/282.html, (vizitat 17.01.2015)
ANEXE
Anexa nr. 1 Coeficienții Republicii Moldova în studiul The Good Country Index
Sursa: The Good Country Index, http://www.goodcountry.org/country/MDA, (vizitat 21.01.2015)
Anexa nr. 2 Poziționarea unor state în topul The Good Country Index
Sursa: The Good Country Index, http://www.goodcountry.org/overall , (vizitat 21.01.2015)
BIBLIOGRAFIE
Arendt Hannah, Făgăduința politicii, București: Humanitas, 2010, 252p.
Aristotel, Etica nicomahică, București: IRI, 1998, 393p.
Aristotel, Politica, București: Paladeia, 2001, 293p.
Becleanu-Iancu Adela, Banu Ion, Dicționar de filosofie, București: Politică, 1978, 807p.
Beniuc Valentin, Rusnac Gheorghe, Conceptele și noțiunile de bază ale diplomației. Dicționar, Chișinău, 1998, 167p.
Borș V. Politica externă și relațiile internaționale. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, v. II, Seria „Științe socioumanistice”, USM, Chișinău: CE USM, 2004, p.58-63.
Boss Judith A., Analyzing Moral Issues, Mountain View: Mayfield Publishing Company, 1999, 910p.
Buruian A. Relații internaționale, politica externă și diplomația: Curs de lecții. Inst. De Istorie, Stat și Drept al Academiei de științe a Moldovei; Universitatea de Studii Europene din Moldova. Editura a 3-a. Rev. și adăugită. Chișinău: CEP USM, 2007. 446 p.
Carr Edward Hallet, Criza celor douăzeci de ani (1919-1939): O introducere în studiul relațiilor internaționale, Iași: Polirom , 239p.
Căldare G., Gorincioi R. Politica externă: aspecte teoretice și practice. În: Politologie (coordonatori Mosneaga V., Rusnac G., Sacovici V.). Chișinău: CEP USM, 2007, p. 346-357.
Ceborari S., Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: Monografie, Chișinău: Inst. Militar a Forțelor Armate, 2008, 180p.
Corvin Lupu, Noțiuni de teoria relațiilor internaționale, Sibiu: „Alma Mater”, 2002
Diaconu Ion, Tratat De Drept Internațional Public,Vol.I, București: Luminalex, 2002
Didier Julia, Dicționar de filosofie, București: Univers Enciclopedic, 1998, 374p.
Ene George, Filosofia politică a lui John Stuart Mill, Iași: Polirom, 2000, 261p.
Eșanu C. Relațiile internaționale: concepții, paradigme, metode. În: Politologie. (coord. Mosneaga V., Rusnac G., Sacovici V.). Chișinău: CEP USM, 2007, p. 324-335.
Filipescu N, Consecințele războiului din Irak, http://www.revista22.ro/consecintele-razboiului-din-irak-9267.html (vizitat 21.01.2015)
Grotius Hugo, On the Law of Peace and War, Ontario: Batoche Books, 2001, 374p.
Iliescu Adrian-Paul , Etică socială și politică, București: Ars Docendi, 2007, 318p.
Kant Immanuel, Critica rațiunii practice. Întemeierea metafizicii moravurilor, București: Univers Enciclopedic Gold, 2010, 288p.
Kant Immanuel, Spre pacea eternă, București: ALL, Ed. a II-a revăzută și adăugită, 2008, 207p.
Ludwig Feuerbach și sfîrșitul filozofiei clasice germane, https://www.marxists.org/romana/m-e/1886/ludwig-feuerbach/c03.htm (vizitat 19.01.2015)
Machiavelli Niccolo, Principele, București: Mondero, 2008, 205p.
Macoviciuc Vasile., Probleme de etică , în Filosofie, manual pentru licee și școli normale, București: Editura Didactică și pedagogică R.A., 1992, p. 207-223.
Malița M. Zece mii de culturi o singură civilizație. București: Nemira, 1998. 367 p.
Mill John Stuart, Eseuri etice, București: Paideia, 2002, 124p.
Mill John Stuart, Utilitarismul, București:Alternative, 1994, 99p.
Moore G. E., Principia Ethica, Traducere Alin Zăbavă, București: CEU Press, 1997, 415p.
Morgenthau H. Politica între națiuni. Lupta pentru putere și pace. Iași: Polirom, 2007, 735p
Motoc I. Teoria relațiilor internaționale: sursele filosofiei morale și a dreptului. București: Paideia, 2001. 182 p
Muscă Vasile, Filosofia politică a lui Aristotel, Iași: Polirom, 2002, 343p.
Muscă Vasile, Filosofia politică a lui Platon, Iași: Polirom, 2006, 332p.
Nietzsche Friedrich, Dincolo de bine și de rău, București: Humanitas, 1991, 237p.
Oweiss Ibrahim M., „Ibn Khaldun”, the Father of Economics, http://faculty.georgetown.edu/imo3/ibn.htm (vizitat 25.12.2014)
Pearson Frederic S., Rochester Martin J., International Relations. The global condition in the twenty-first century, New York: Mc. Graw-Hill, 1998, 736p.
Polin Raymond, Ethique et politique, Paris: Sérey, 1968, 257p.
Principalele priorități ale politicii externe a Moldovei, http://www.moldovenii.md/md/section/596, (vizitat 12.01.2015)
Robert Jackson, Georg Sørensen, Introduction to International Relations. Theories and Approaches, Oxford University Press, 4th edition, 2010, 306p.
Rotaru V., Politica externă a Republicii Moldova în contextul dimensiunilor morale: realități și deziderate: Autoreferat tezei de doctor în științe politice Chișinău, 2013, 192p.
Singer Peter, Tratat de etică, Iași: Polirom, 2006, 591p
Socaciu Emanuel-Mihail, Filosofia politică a lui Thomas Hobbes, Iași: Polirom, 2001, 272p.
Spinoza Benedict, Etica, București: Editura Științifică, 1957, 343p.
Stere E. Din istoria doctrinelor morale. Iași: Polirom, 1998. 452 p.
The Good Country Index, Republic of Moldova, http://www.goodcountry.org/country/MDA (vizitat 21.01.2015)
The Good Country Index, http://www.goodcountry.org/overall, (vizitat21.01.2015)
Thompson, Dennis F., Political Ethics and Public Office, Cambridge, London: Harvard University Press, 1987, 263p.
Todorov Todorov, Confruntare cu extrema, București: Humanitas, 1996, 304p.
Бакштановский, Владимир Иосифович, Игра по правилам : Политическая этика в гражданском обществe, Москва: Знание, 1991, 63c.
Бентам И. Введение в основания нравственности и законодательства. Москва: РОССПЭН, 1998, http://padaread.com/?book=43903&sub=1, (vizitat 25.12.2014)
Кобликов, А.С, Юридическая этика, Мораль и право,http://society.polbu.ru/koblikov_legalethics/ch03_i.html, (vizitat 19.01.2014)
Ланцов С. Мораль, право и политика как регуляторы международных отношений: теоретические концепции и внешнеполитическая практика, http://www.politex.info/content/view/168/30/ (vizitat 19.01.2015)
Лукашева Е. Право. Мораль. Личность. Москва: Наука, 1986. 264 с.
Лукашук И. И. Международное право. Общая часть.: учеб. для вузов и юрид. фак. , Москва : Волтерс Клувер, 2010, 432 с.
Цыганков П.А., Этическое измерение международных отношений, http://uchebnik-online.com/131/282.html, (vizitat 17.01.2015)
ANEXE
Anexa nr. 1 Coeficienții Republicii Moldova în studiul The Good Country Index
Sursa: The Good Country Index, http://www.goodcountry.org/country/MDA, (vizitat 21.01.2015)
Anexa nr. 2 Poziționarea unor state în topul The Good Country Index
Sursa: The Good Country Index, http://www.goodcountry.org/overall , (vizitat 21.01.2015)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Eticii In Stabilirea Obiectivelor Si Mijloacelor Politicii Externe (ID: 107932)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.