Retragerea N.a.t.o. din Afganistan

CUPRINS

CUPRINS

I. INTRODUCERE

II. RETRAGEREA DIN AFGANISTAN

2.1. Republica Islamică Afganistan

2.1.1. Descriere

2.1.2. Scurtă istorie a Afganistanului

2.1.3. Importanța strategică a Afganistanului

2.1.4. Afganistanul – rezerve minerale de trilioane de dolari

2.2. SUA și revoluția din Afganistan.

2.3. Intervenția NATO în Afganistan. Constituirea ISAF.

2.4. Retragerea din Afganistan.

2.4.1. Calendarul retragerii din Afganistan

2.4.2. Poziția principalelor state participante

2.5. Forțele Naționale Afgane de Securitate.

2.6. Procesul de tranziție din Afganistan.

III. IMPLICAȚIILE RETRAGERII

3.1. Poziția NATO

3.2. Poziția ONU

3.3. Poziția SUA

3.4. Poziția Rusiei

3.5. Poziția Chinei

3.6. Poziția Pakistanului

3.6. Poziția Iranului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4

“Afghanistan will one day stand on its own,

but it will not be standing alone.”

NATO Secretary General Anders Fogh Rasmussen

I. INTRODUCERE

Principiul de apărare colectivă este inima tratatului fondator al NATO. Acesta rămâne un principiu unic și de durată, care îi leagă pe membrii săi împreună, angajându-i într-o alianță care să-i protejeze reciproc și care creează un spirit de solidaritate în cadrul alianței.

Acest principiu este consacrat de către prevederile articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, care prevede că, dacă un membru NATO este victima unui atac armat, fiecare stat membru al alianței va lua în considerare acest act de violență ca un atac armat împotriva tuturor membrilor și va lua toate măsurile necesare pentru a răspunde la solicitările alianței.

Pentru prima dată, acest articol 5 a fost invocat de către NATO pentru a răspunde atacurilor teroriste brutale de la 11 septembrie 2001, dată care rămâne ca un moment de referință atât pentru istoria alianței cât și pentru declanșarea unei acțiuni la scara mondială împotriva terorismului.

Concepția strategică a alianței, din 1999, identificase deja terorismul ca fiind unul dintre riscurile majore care afectează securitatea NATO. Răspunsul Alianței de la 11 septembrie 2001 a făcut ca NATO să se implice activ în lupta împotriva terorismului, ceea ce a condus la lansarea primele sale operațiuni în afara spațiului euro-atlantic și a impus o transformare profundă a capacităților sale.

În seara zilei de 12 septembrie 2001, la mai puțin de 24 de ore după atacuri, și pentru prima dată în istoria NATO, aliații au invocat principiul de la articolul 5 al Tratatului de la Washington. Secretarul general al NATO, Lordul Robertson, a informat, ulterior, secretarul-general al Națiunilor Unite a deciziei Alianței.

Consiliul Atlanticului de Nord – principalul forum de decizie politică al NATO – a fost de acord că, dacă se stabilește că atacul împotriva Statelor Unite a fost îndreptat din străinătate, acesta va fi considerat drept o acțiune care intră sub incidența articolului 5. La 2 octombrie, după ce Consiliul a fost informat cu privire la rezultatele investigațiilor în atacurile 9/11, se stabilește că acestea au fost considerate ca o acțiune care intră sub incidența articolului 5 al Tratatului de la Washington.

Prin invocarea articolului 5, membrii NATO au arătat solidaritatea față de Statele Unite și au condamnat, în modul cel mai puternic posibil, atacurile teroriste împotriva Statelor Unite.

La 4 octombrie, după ce a fost stabilit că atacurile au venit din străinătate, NATO a convenit asupra unui pachet de opt măsuri pentru a sprijini Statele Unite ale Americii. La cererea SUA, a lansat prima operație antiteroristă – Eagle Assist – de la jumătatea lunii octombrie 2001 până la mijlocul lunii mai 2002. Aceasta a constat în șapte avioane radar AWACS NATO, care au participat la patrularea spațiului aerian al Statelor Unite. Aceasta a fost prima operație a NATO în care au fost desfășurate echipamente militare ale alianței în sprijinul unei acțiuni bazată pe articolul 5.

La 26 octombrie, Alianța a lansat a doua operațiune de combatere a terorismului, ca răspuns la atacurile asupra Statelor Unite – Active Endeavour. Elemente ale Forțelor Navale Permanente din NATO au fost trimise pentru a patrula în estul Mării Mediterane cu scopul de a monitoriza transportul maritim cu scopul de a detecta și descurajarea activității teroriste, inclusiv a traficului ilegal. În martie 2004, operațiunea a fost extinsă pentru a include întreaga Mediterană.

II. RETRAGEREA DIN AFGANISTAN

2.1. Republica Islamică Afganistan

2.1.1. Descriere

Amplasare: Afganistanul este o țară fără ieșire la mare și este situată în Asia Centrală. 75% din suprafață este acoperită cu munți colțuroși, care se centralizează în Munții Hindu Kush, al doilea lanț muntos ca mărime din lume. Multe vârfuri depășesc 6100 m înălțime. Cea mai mare parte a restului țării conține câmpii aride, care flanchează miezul muntos în nord, vest și sud. Podișul sud-vestic este în mare parte pustiu, nelocuit, majoritatea populației concentrându-se în văile fertile din jurul orașelor Kabul, Bamian și Jalalabad.

Capitala: Kabul

Limbi oficiale: Limba persană (Dari), Paștună

Sistem politic: Republică Islamică Președinte: Hamid Karzai

Independență: 1919, față de Marea Britanie

Suprafață: 647,500 km²

Populație: 28.717.213 (estimare), având o densitate de 43 loc/km²

Monedă : Afgani (AFN)

2.1.2. Scurtă istorie a Afganistanului

Pământurile afgane au fost mai mereu de-a lungul istoriei o piatră de încercare pentru marile imperii ale vremii. De la persani, macedonenii și kușani până la britanici, sovietici și americani toți au întâmpinat rezistența afgană care a măcinat precum un malaxor de piatră, trupele străine ce au pus piciorul în această țară. Poziția geografică a țării a atras ca un magnet marile puteri de-a lungul istoriei.

În antichitate și evul mediu, teritoriul Afganistanului a fost stăpânit succesiv de perși, greci, parți, sasanizi, arabi, mongoli, etc. Constituit în 1747 sub conducerea lui Ahmad Șah Durrani, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 și 1878-1880). După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independența Afganistanului, proclamată la 28 februarie 1919. În perioada 1919-1929 au fost înfăptuite o serie de reforme din inițiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan își menține neutralitatea declarată în 1939. La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlăturat, monarhia este abolită, iar Afganistanul se proclamă republică. La 27 aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict. În ultimele zile ale anului 1979, U.R.S.S. invadează Afganistanul; președintele Hafizullah Amin este ucis, iar puterea este încredințată lui Babrak Karmal. Invazia declanșează un lung și sângeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape șase milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan și Iran. La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah; guvernul sovietic, apreciind ca o greșeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 aprilie 1988 un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan, operațiune încheiată la 15 februarie 1989. Forțele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 februarie 1989), care continuă lupta. Najibullah încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eșuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil.

În timpul războiului contra URSS, în Afganistan se remarcă și talibanii, studenții în Coran, prin fanatismul religios, cu care se avântă în luptă și prin rigorismul islamic, fiind adepții Șaria (legea islamică). Al Quaida și Osama Bin Laden găsesc în munții Afganistanului o casă bună în pregătirea pentru activitățile teroriste, sprijinite de CIA, cât timp au fost îndreptate împotriva sovieticilor.

În urma presiunilor interne și externe președintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 aprilie 1992), punându-se astfel capăt regimului comunist din Afganistan. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenței (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar și Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărât (24 aprilie 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea țării până la alegerile legislative. Neînțelegerile dintre cele două grupări s-au amplificat, provocând numeroase victime și distrugeri materiale.

Un număr estimat de 100.000 de pakistanezi s-au antrenat și au luptat de partea talibanilor în Afganistan între 1994 și 2001. Arabia Saudită a furnizat fonduri, provizii și sprijin diplomatic. Osama bin Laden, un saudit bogat care în timpul ocupației sovietice a finanțat și antrenat recruți mujahedini arabi, și-a reluat sprijinul, întorcându-se în Afganistan în 1996. Până în 2000 Talibanii controlau 90% din teritoriul afgan, dar erau recunoscuți oficial numai de Arabia Saudită, Pakistan și Emiratele Arabe Unite. Relațiile cu Statele Unite erau extrem de ostile. Americanii îi acuzau pe Talibani de adăpostirea lui Osama bin Laden, suspectat de organizarea atacurilor din 1998 asupra ambasadelor americane din Nairobi și Dar-es-Salaam. Acest lucru, combinat cu îngrijorarea internațională privind persecuția femeilor și producția crescândă de opiu a țării, a dus la sancțiuni din partea ONU.

2.1.3. Importanța strategică a Afganistanului

Afganistanul se situează sub influența marilor puteri: la nord Rusia, la est China, spre sud-sud-est India, spre sud-sud-vest Iran iar la vest  Europa, iar la acestea se adaugă SUA. Aflându-se pe aceste poziții, fiecare din acestea pot influența în mod foarte puternic pe celelalte.  De asemenea, Afganistanul este situat la confluența marilor religii din lume: Budismul, Creștinismul și Islamul (ultima fiind cea mai tânără și cea mai dinamică religie în prezent). 

Afganistanul se învecinează cu Pakistanul, Iranul, Turkmenistanul, Kazahstanul si Tadjikistanul. Cu Pakistanul, aflat pana la 1947 sub dominație britanica, a avut neînțelegeri încă de la sfârșitul secolului XIX, pentru linia Durand, care separa etnia paștunilor, aflați de o parte si de alta a graniței afgano-pakistaneze. A avut relații tensionate si cu ceilalți vecini, în special cu Iranul, din cauza valurilor de refugiați care au trecut granița de teama conflictelor mereu prezente în Afganistan sau a exportului de terorism practicat de Al-Qaeda. Are o populație multietnica formata din paștuni, tadjici, uzbeci si hazari, între care au existat întotdeauna tensiuni. Cele aproximativ 31 de milioane de locuitori sunt în majoritate musulmani. Grupul pastunilor a dominat pe întregul parcurs al istoriei celelalte etnii.  

2.1.4. Afganistanul – rezerve minerale de trilioane de dolari

O echipă mixtă formată din militari și geologi americani au descoperit în Afganistan resurse minerale în valoare de un trilion de dolari. Acestea ar fi suficiente pentru a produce schimbări radicale în economia afgană și probabil în desfășurarea războiului în sine. Rezervele sunt de fier, cupru, cobalt, aur și metale folosite în industrie, precum litiul, despre a căror existență nu se știa, sunt foarte mari și includ numeroase minerale cruciale pentru dezvoltarea unei industrii moderne, Afganistanul putând fi astfel transformat într-unul din cele mai importante centre miniere din lume, apreciază oficiali din cadrul administrației americane.

Într-o notă internă a Pentagonului se arată că Afganistanul ar putea deveni “Arabia Saudită a litiului”, o materie primă importantă pentru fabricarea bateriilor. “Există un potențial enorm aici”, a afirmat într-un interviu generalul David H. Petraeus, fostul comandant al forțelor americane din Afganistan. “Sunt multe condiții bineînțeles, dar cred că potențialul este foarte mare”, a adăugat el.

Depozitele de minerale sunt răspândite pe teritoriul țării, inclusiv în regiunile sudice și estice de la granița cu Pakistanul unde forțele americane au dus lupte intense împotriva știa, sunt foarte mari și includ numeroase minerale cruciale pentru dezvoltarea unei industrii moderne, Afganistanul putând fi astfel transformat într-unul din cele mai importante centre miniere din lume, apreciază oficiali din cadrul administrației americane.

Într-o notă internă a Pentagonului se arată că Afganistanul ar putea deveni “Arabia Saudită a litiului”, o materie primă importantă pentru fabricarea bateriilor. “Există un potențial enorm aici”, a afirmat într-un interviu generalul David H. Petraeus, fostul comandant al forțelor americane din Afganistan. “Sunt multe condiții bineînțeles, dar cred că potențialul este foarte mare”, a adăugat el.

Depozitele de minerale sunt răspândite pe teritoriul țării, inclusiv în regiunile sudice și estice de la granița cu Pakistanul unde forțele americane au dus lupte intense împotriva insurgenței talibanilor.

Deși companiile miniere din întreaga lume par dornice sa obtina un contract, șefii lor avertizează ca războiul, corupția si lipsa infrastructurii vor întârzia exploatarea zăcămintelor cu câțiva ani. Una dintre marile probleme este locul in care se afla câteva dintre aceste resurse. De exemplu, zăcămantul de fier Hajigak este considerata cea mai mare rezerva neexploatata din Asia, dar se afla la 3.700 de metri altitudine si nimeni nu știe deocamdată cum va transporta fierul de acolo.

Securitatea zonei este, insa, o problema si mai delicata. Unii investitorii obișnuiți cu riscul au fost atât de intrigați de noua descoperire încât au decis imediat sa arunce o privire.

Legislația este un alt obstacol care ii va tine pe mineri departe de Afganistan. Potrivit acestora, oficialii de la Kabul au scris legile in așa fel încât sa ia înapoi un zăcământ concesionat indiferent de sumele investite de companiile străine.

Noua descoperire este exploatata deja de chinezi de câțiva ani
Totuși, prezenta unor zăcăminte uriașe in subsolul afgan este știuta de foarte mult timp, iar chinezii au fost primii care a pus ochii pe ele. Ei au câștigat, in 2007, dreptul de exploatare a pentru 30 de ani ale celor aproximativ 13 milioane de tone de cupru care se afla la Aynak, al doilea zăcământ de cupru ca mărime din lume. Descoperite in 1974, resursele de la Aynak au rămas neatinse de la invazia sovietica in 1979 si au fost ignorate de americani chiar daca se știe ca ar propulsa Afganistanul in primii 15 producători de cupru la nivel mondial.

De atunci, China Metallurgical Group Corp si Jiangxi Copper Corp au investit câteva miliarde de dolari pentru a pregăti lucrările si pentru a ridica un mic orășel al celor care vor lucra acolo. Cele doua companii estimează ca producția va fi de aproximativ 180.000 de tone de cupru pe an. Cantitatea va creste treptat la 320.000 de tone. Afganistanul va avea dreptul la jumătate din ea in timp ce restul va hrăni creșterea economica a Chinei.

Companiile chineze si-au luat in serios rolul asumat in Afganistan. Pe lângă infrastructura de producție de la mina de cupru Aynak, care include o topitorie, o stație generatoare de energie electrica, o mina de cărbune si un sistem de extragere a apei din sol, chinezii construiesc si drumuri, prima cale ferata a Afganistanului, case pentru afganii care vor lucra la mina, spitale si scoli.

De asemenea, doi dintre cei mai mari producători chinezi de echipamente de telecomunicații, Huawei si ZTE, au ajutat la construirea infrastructurii de telefonie mobila si internet in Kabul si alte regiuni din tara. Mai mult, in ultimii ani, China s-a implicat in proiecte de irigare si de reconstruire a spitalelor in Kabul si Kandahar.

2.2. SUA și revoluția din Afganistan.

Convinși că Osama bin Laden se afla în spatele atacurilor din 11 Septembrie 2001, conducătorii SUA au cerut Talibanilor predarea acestuia justiției americane. Liderul Taliban Mullah Mohammed Omar a refuzat și pe 27 Octombrie 2001 Statele Unite, susținute de Marea Britanie au lansat ‘Operation Enduring Freedom’. Mai mult de 12.000 de bombe au fost lansate în doar câteva săptămâni. Luptele la sol erau conduse de forțele Alianței Nordice Afgane, cu sprijinul Coalition Special Forces. Pe 13 noiembrie, talibanii au părăsit Kabulul și trupele Alianței Nordice au intrat în oraș. Pe 16 Decembrie Secretarul de Stat american Colin Powell declara: “Am distrus al-Qaeda în Afganistan și am încheiat rolul Afganistanului ca un sanctuar pentru activitățile teroriste.” (‘We have destroyed al-Qaeda in Afghanistan and we have ended the role of Afghanistan as a haven for terrorist activity.’) Al-Qaeda și liderii Talibani au fugit peste graniță, în Pakistan, unde s-au regrupat.

Talibanii au lăsat în urma un stat si o populație care, după spusele lui Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, se aflau în Evul Mediu.

SUA si o parte aliaților și-au luat angajamentul de a reconstrui statul afgan după modelul democratic. Aliații locali ai occidentalilor au fost facțiunile din Alianța Nordului. Din rândurile acesteia provenea Hamid Karzai, apropiat al SUA, desemnat de Loja Jirga (adunarea tradiționala din Afganistan), sef al statului în 2002. Karzai a devenit liderul unei administrații interimare negociata în 2001 la Bonn, unde s-a decis formarea unui Cabinet si adoptarea unei Constituții. Administrația interimara a funcționat până la organizarea alegerilor din 2004. Era pentru a doua oara când se organizau alegeri libere în Afganistan (primele au fost în 1969). Karzai a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu 55,4% din voturi. Alegerile legislative au fost organizate în septembrie 2005. Astfel, a apărut un parlament bicameral cu o configurație stranie în care nu sunt reprezentate partidele politice, ci grupuri de aliați cu aceleași interese.

După răsturnarea talibanilor, Statele Unite au sprijinit noul guvern condus de președintele afgan Hamid Karzai prin menținerea unui nivel ridicat de trupe pentru a stabili autoritatea guvernului său, precum și a combate insurgenta talibanilor. Între Afganistan și Statele Unite, a fost reluate relațiile diplomatice la sfârșitul anului 2001, care fuseseră întrerupe în ianuarie 1989.

Statele Unite ale Americii au luat rolul de lider global în reconstrucția Afganistanului prin oferirea de miliarde de dolari pentru construcția de drumuri naționale, instituții guvernamentale și educaționale, precum și militare afgane și a poliției naționale . În 2005, Statele Unite și Afganistanul a semnat un acord de parteneriat strategic care implica ambele națiuni într-o relație pe termen lung. Fostul președinte american George W. Bush, împreuna cu soția sa Laura au făcut o vizită surpriză în Afganistan pe 1 martie 2006. Deși mulți politicieni americani au lăudat rezultatele obținute sub conducerea președintelui afgan Hamid Karzai , acesta a căzut în dizgrație în 2009, când a refuzat cererea administrației Obama de a schimba guvernul corupt. După ce a câștigat din nou în 2009 alegerile prezidențiale Karzai a promis să abordeze în alt mod această problemă. El a afirmat că "persoanele care sunt implicate în acte de corupție nu vor avea loc în noul guvern."

Statele Unite ale Americii au crescut treptat nivelul trupelor din Afganistan din 2002, ajungând la aproximativ 100.000 în 2010, când au trecut la un plan de reducere treptată a acestora între a doua jumătate a anului 2011 și până la sfârșitul anului 2014. Cu toate acestea, vicepreședintele Joe Biden a propus să mențină forțele militare americane și după 2014. Senatorul Lindsey Graham , din Carolina de Sud, a sugerat, de asemenea, că Statele Unite ar trebui să stea permanent în Afganistan. Acest lucru ar aduce beneficii ambelor națiuni, în sensul că Statele Unite ar avea o idee clară despre ceea ce se întâmplă în regiune, fiind la curent cu tot ceea ce se întâmplă zi de zi, iar forțele de securitate afgane ar avea un avantaj militar prin faptul că niciodată țara nu se va întoarce în mâinile talibanilor. Forțele SUA ar fi, de asemenea, disponibile pentru a proteja diplomații. Liderii afgani acceptă acest lucru pe termen lung, prezența militară a SUA, deoarece aceasta prezență le oferă beneficii pe linie de securitate, dar țările vecine (în special Iranul, dar și unii dintre aliații săi) se opun prezenței americane în zonă.

De asemenea, pe măsură ce se va realiza transferul responsabilității de securitate către Forțele de Securitate Afgane, SUA intenționează să rămână angajată politic, diplomatic și economic pe termen lung în Afganistan. Statele unite vor suporta în totalitate agenda deosebit de ambițioasă a conducerii afgane referitoare la dezvoltarea economică a țării, precum și la îmbunătățirea relațiilor dintre Afganistan și țările vecine și partenere în diferite tratate economice. În continuare, guvernul afgan este permanent încurajat de americani pentru a lua măsuri ferme de reducere a corupției și de îmbunătățire a serviciilor către populație, în vederea realizării reformelor democratice și dezvoltarea, treptată, a drepturilor femeilor din Afganistan

2.3. Intervenția NATO în Afganistan. Constituirea ISAF.

Din primul moment orice implicare a armatei americane în misiuni de stabilizare și reconstrucție, aflate dincolo de profilul operațiunii Enduring Freedom, a fost in mod programatic limitată. În viziunea Pentagonului, efortul de stabilizare și reconstrucție a Afganistanului era de competența ONU, si nu a Statelor Unite. In acest sens, la 20 decembrie 2001 era creată Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF-International Security Assistance Force), în baza Rezoluției 1386 a Consiliului de Securitate, cu misiunea explicită de a securiza capitala Afganistanului – Kabul.

NATO se află în Afganistan, la dorința expresă a guvernului ales în mod democratic din Afganistan și este recunoscută pe scară largă de către populația afgană. Acordul de la Bonn din 5 decembrie 2001 a cerut Națiunilor Unite să autorizeze dezvoltării unei forțe de securitate pentru a ajuta la menținerea securității în Kabul și în zonele din jurul său.

Totuși, relevanta ISAF rămâne periferică până în momentul asumării conducerii sale de către NATO. Din august 2003, ISAF devine prima misiune a NATO in afara Europei. La jumătatea anului 2004, ISAF număra doar 9.500 de militari, iar eficienta sa încă se oprea la periferiile Kabulului. Totuși, daca singura forță configurată pentru reconstrucție și stabilizare era operațională doar la nivelul capitalei, cine își asuma efortul de securizare a populației civile in restul tarii? La nivelul anului 2004, armata și poliția afgană erau instituții încă embrionare. Abia spre sfârșitul anului 2006, NATO ajunge să acopere întregul teritoriu afgan. În prezent NATO coordonează 41.000 de oameni si 25 de echipe provinciale de reconstrucție. Deficitul de legitimitate al administrației Karzai în rândul populației civile este o consecința directă a pașilor mult prea timizi pe care Statele Unite si NATO îi întreprind pentru a răspunde nevoii de securitate fizica a civililor. Iată ce declara, cu puțin înainte de a preda funcția de secretar general al NATO, dl. Jaap de Hoop Scheffer: ”Prima provocare este Afganistanul. Pentru a asigura succesul angajamentului nostru de acolo, trebuie să realizăm un echilibru mai bun între ambițiile noastre și mijloacele pe care dorim să le dislocăm. Sper sincer că toți aliații vor reuși să-și aducă o contribuție sporită. Ne-am bucurat de un succes considerabil în cadrul instruirii și echipării Armatei Naționale Afgane și trebuie să realizăm în continuare progrese pe baza acestui succes. Iar capacitatea Poliției Afgane de a-și îndeplini în mod corespunzător rolul în asigurarea securității și a stabilității este esențială. Noi – și comunitatea internațională, ca un întreg – putem face mult mai mult pe dimensiunea civilă – pentru a-i ajuta pe afgani să construiască instituții funcționale, pentru a lupta împotriva criminalității și corupției și pentru a-și asigura un control mai bun în cazul problemei drogurilor. Trebuie să evităm cu orice preț ca unele state să adopte o viziune îngustă în privința rolului lor într-o anumită arie geografică sau sferă funcțională. Este vital ca noi toți să urmărim întreaga situație și să ne continuăm angajamentul în Afganistan, ca un efort comun, transatlantic”.

Desfășurarea de operații din Afganistan a condus, de asemenea, la dezvoltarea unei serii de inițiative, care nu se rezumă exclusiv la programele și acordurile cu țările membre NATO, dar de multe ori, sunt efectuate în colaborare cu o serie de țări partenere, care vizează sprijinirea trupelor de pe teren și continuarea relațiilor cu Guvernul Republicii Islamice Afganistan.

La Summit-ului NATO de la Lisabona în noiembrie 2010, NATO și Afganistan au reafirmat dorința de menținere a relațiilor lor pe termen lung prin semnarea unei declarații privind un parteneriat durabil. Documentul, care marchează angajamentul continuu al NATO în Afganistan, oferă un cadru politic de cooperare consolidată în viitor, în special în domeniul Forțelor Naționale Afgane de Securitate, consolidarea capacităților și reforma sectorului de securitate.

În acest sens s-au concretizat următoarele:

Acorduri de tranzit spre Afganistan:

NATO a acționat pentru dezvoltarea unor linii suplimentare de comunicații pe ruta de transport existentă cu Pakistanul (A1);

Căile de comunicații spre Nord a fost dezvoltat în cadrul acordurilor existente cu Federația Rusă. De asemenea au fost semnate acorduri de tranzit cu Belarus, Kazahstan, Tadjikistan, Ucraina și Uzbekistan. Primul transport NATO, pe ruta Nord a plecat din Riga (Letonia) la 14 mai 2010 și a ajuns în Afganistan, la 9 iunie 2010.

NATO-Rusia acorduri de cooperare în Afganistan. NATO și Rusia au obiective comune în stabilizarea Afganistanului și regiunea extinsă. NATO și Rusia au semnat acorduri de cooperare privind Afganistanul care includ centre de formare a personalului afgan și din Asia Centrală pentru lupta antidrog. Încă de la începuturile sale la sfârșitul lui 2005, mai mult de 1.000 de ofițeri au fost instruiți la Centrul de Instruire Domededovo pentru lupta antidrog. La Summit-ul de la Lisabona, Consiliul NATO-Rusia au convenit realizarea unui alt centru de formare , în St Petersburg.

Creșterea securității depozitelor de muniții din Afganistan. NATO administrează un proiect care vizează consolidarea securității fizice la depozitele de muniții ANA(armata afgană), precum și la sprijinirea dezvoltării capacităților de gestionare a stocurilor de muniții. Proiectul a fost convenit de către guvernul afgan, ISAF și NATO.

Politica NATO din Afganistan. Aprobată de miniștrii de externe din țările NATO la reuniunea de la Tallinn, în perioada 22-23 aprilie 2010, politica NATO din Afganistan vizează facilitarea achizițiilor de bunuri și servicii prin intermediul licitațiilor locale, simplificând foarte mult procedurile de contractare în Afganistan.

SILK-Afganistan. Numit după Marele Drum al Mătăsii, ruta de interconectare care leagă Asia și Europa, SILK-Afganistan, prevede un preț accesibil, pentru o viteză mare de acces la internet prin satelit, pentru comunitățile academice din Caucaz și Asia Centrală. Proiectul SILK este operațional la Universitatea din Kabul, Afganistan, din 2006.

2.4. Retragerea din Afganistan.

2.4.1. Calendarul retragerii din Afganistan

”Privind în retrospectivă, în loc să vestească declinul NATO, „9/11” a devenit catalizatorul celor mai fundamentale schimbări din istoria Alianței. Totuși, pentru aliații NATO, întrebările la care ei trebuiau să reflecteze cu multă grijă încă de la bun început erau tot atât de evidente pe cât erau de profunde”.

Angajamentul NATO în Afganistan ia într-un fel sfârșit în 2014. Reuniți pe 18 aprilie 2012 la Bruxelles, miniștrii de externe și cei ai apărării din țările NATO s-au consultat privind strategia care va trebui adoptată într-o lună, la summit-ul Alianței de la Chicago. Un singur mesaj ar vrea NATO să fie reținut acum: aliații sunt uniți și retragerea se va petrece cu bine.

Summit-ul NATO din 20 mai 2012 de la Chicago nu a adus nimic nou în acest sens, el venind ca o continuare a celui precedent, desfășurat la Lisabona. Retragerea definitivă din Afganistan precum și ”tranziția ireversibilă a responsabilităților depline de securitate de la Forța Internațională de Asistență de Securitate (ISAF) la Forțele Naționale Afgane de Securitate (ANSF) este pe cale de finalizare până la sfârșitul anului 2014, așa cum am convenit la Summit-ul de la Lisabona. În acest context, recunoaștem importanța unei abordări cuprinzătoare, a îmbunătățirii continue a performanțelor din domeniile guvernării și dezvoltării, precum și semnificația reușitei unui proces politic de reconciliere și reintegrare” se arată în Declarația Summit-ului de la Chicago adoptată de șefii de stat și de guvern participanți la reuniunea Consiliului Nord Atlantic de la Chicago din 20 mai 2012.

Prezent la Summit, președintele afgan Hamid Karzai, a subliniat faptul că, ”în mai puțin de un an de la lansarea procesului de tranziție, Forțele Naționale Afgane de Securitate (ANSF) și-au asumat responsabilitatea de securitate și de protecție pentru jumătate din populația afgană”. De asemenea, se estimează că, în următoarele șase luni, zona de responsabilitate ANSF va ajunge la 75 la sută din populația Afganistanului, ceea ce înseamnă că vor controla 34 de provincii, urmând ca la jumătatea anului 2013 să fie lansată ultima etapă a procesului de tranziție.

De fapt, data retragerii din Afganistan fusese întrucâtva anunțată de liderul american Barack Obama care, chiar cu o zi înaintea deschiderii lucrărilor, când a afirmat că strategia de retragere a NATO din Afganistan până la sfârșitul anului 2014 se află pe "drumul cel bun" și este susținută la nivel internațional.

Respectarea calendarului stabilit la Summit a fost întărită și de declarația secretarului general NATO Anders Fogh Rasmussen cu ocazia vizitei sale la Kabul din 18 octombrie 2012. "Astăzi, vizita noastră este o demonstrație clară a angajamentului nostru. Toate cele cincizeci de națiuni care fac parte din coaliția noastră rămân angajate în Afganistan, acum și pe termen lung. Și aceasta este o mare oportunitate de a vedea cu ochii noștri proprii progresele pe care le fac ", a spus secretarul general, la o conferință de presă comună cu președintele Hamid Karzai la Kabul. De asemenea, el a ținut să sublinieze: "Lăsați-mă să repet în Kabul, ceea ce am spus de la Bruxelles, astfel că nu poate fi nici o greșeală: Strategia noastră de lucru și calendarul retragerii rămân neschimbate".

Retragerea din Afganistan ca și rolul pe care îl va juca NATO mai apoi în această regiune nu au fost deloc subiecte de consens. Aliații sunt uniți, ei vorbesc de multă vreme despre o retragere probabilă și apoi sigură în 2014, dar iată că Franța anunța încă din februarie 2012 că se va retrage, de fapt, cu un an mai devreme, în timp ce Germania, prin vocea cancelarului Angela Merkel, considera că încă nu este momentul retragerii.

2.4.2. Poziția principalelor state participante

Statele Unite ale Americii

SUA a afirmat de fiecare dată că retragerea din Afganistan trebuie să se facă treptat, după un calendar foarte bine stabilita, așa cum s-a stabilit și la Summit-ul de la Lisabona, pentru a permite Forțelor Naționale de Securitate Afgane să preia responsabilitatea de securitate a întregului terioriu național.

”Statelor membre NATO li se va reaminti, cu ocazia Summit-ului Alianței care va avea loc în luna aprilie la Chicago, că s-au angajat să nu-și retragă trupele din Afganistan mai devreme de anul 2014, cum a sugerat recent președintele francez, Nicolas Sarkozy ”.

De asemenea, Administrația Obama susține în continuare ca retragerea trupelor internaționale din Afganistan să se desfășoare conform calendarului deja stabilit, în anul 2014, când va avea loc și transferul responsabilității pentru securitatea acestei țări către autoritățile de la Kabul.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat că NATO "nu va abandona" Afganistanul după retragerea forțelor internaționale din țară la sfârșitul anului 2014.

"Până la sfârșitul lui 2014, transferul securității va fi încheiat iar afganii vor fi pe deplin responsabili cu asigurarea securității în Afganistan" .

La Summit-ul NATO de la Chicago din luna mai, se va discuta despre viitoarea formă a relațiilor dintre NATO și Afganistan după tranziție, cu speranța că negocierile privind un parteneriat strategic între Washington și Kabul vor fi încheiate înainte de reuniunea Alianței Nord-Atlantice.

"Anticipăm că un număr mic de trupe vor rămâne pe teritoriul afgan, la cererea guvernului de la Kabul, pentru a instrui, consilia și forma forțele afgane și pentru a continua operațiunile de luptă împotriva terorismului. Însă nu dorim să existe baze militare americane permanente în Afganistan. Dorim să facem clar poporului afgan, insurgenților și tuturor celor din regiune: NATO nu va abandona Afganistanul” .

Marea Britanie

Trupele britanice vor respecta calendarul retragerii din Afganistan, conform celor declarate de prim-ministrul britanic. Acesta a adăugat insa ca retragerea trupelor va avea loc in funcție de condițiile din aceasta tara. Marea Britanie are 9.500 de militari in Afganistan, fiind a doua putere din cadrul coaliției din Afganistan.

În acest sens, la întâlnirea dintre premierul britanic și președintele american Barack Obama, la Washington au abordat și situația din Afganistan, ambele state fiind de acord că o retragere precipitată ar putea pune în pericol tot ceea ce s-a construit în acești ani.

Germania

Cu toate că încă din ianuarie 2012, trupele germane au predat autoritarilor locale controlul asupra nordului provinciei Badakhshan, remarcile făcute de către Angela Merkel pun sub semnul întrebării termenul limita stabilit pentru părăsirea Afganistanului. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat ca actualele circumstanțe nu sunt incă potrivite pentru a decide daca trupele germane se pot retrage din Afganistan in 2014.

"Nu știu daca vom reuși sa facem asta pana in 2013-2014. Exista voința politica, am vrea sa reușim", a declarat Merkel in timpul unei vizite in nordul Afganistanului, informează BBC.

Germania are 4800 de soldați staționari in Afganistan, fiind astfel a 3-a mare forța participantă la coaliție, după Marea Britanie si SUA. Numărul urmează sa fie redus pana la 400 in 2013, retrăgându-se complet in 2014, împreuna cu toate trupele NATO.

Franța

După 11 ani de prezenta in Afganistan, alături de trupele NATO, Franța și-a încheiat la sfârșitul anului 2012 misiunea de lupta în cadrul coaliției. Unii dintre soldați sunt programați sa rămână in Afganistan si în 2013, jucând roluri non-combative, pentru a ajuta la trimiterea echipamentelor înapoi in Franța sau pentru a antrena trupele afgane.

Poziția Franței privind repatrierea trupelor de lupta franceze desfășurate in Afganistan a fost foarte tranșantă și anunțată chiar de către fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, care dorea menținerea trupelor franceze până la finele lui 2013, adică cu un an mai devreme fata de termenul de sfârșitul lui 2014 stabilit de NATO

Actualul președinte francez, Francois Hollande, care a fost ales la începutul anului trecut, a făcut un punct important din campania sa electorală retragerea trupelor in 2012. Franța este cel de-al cincilea stat al coaliției ca număr de trupe, contribuind cu 2.500 de soldați, din cei peste 100.000 prezenți in Afganistan.

România

În deschiderii lucrărilor conferinței Comitetului Militar NATO, desfășurat în luna septembrie 2012 la Sibiu, ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a declarat că România va începe procesul de retragere a trupelor din Afganistan, în conformitate cu un calendar al operațiunilor ce este în dezbatere împreună cu aliații țării noastre.

„În principiu vom începe retragerea din Afganistan începând cu jumătatea anului viitor, urmând ca după 2014, în deplin acord cu aliații, conform principiului ‘împreună am intrat, împreună ieșim din Afganistan’, să asigurăm o prezență minimală în scopul asigurării condițiilor de instruire și a mentorship-ului pentru forțele de securitate afgane”, a spus ministrul Apărării Naționale.

Conform declarației șeful Statului Major General, generalul-locotenent Ștefan Dănilă, la finalul conferinței Comitetului Militar NATO retragerea trupelor românești din Afganistan se va face gradual și în funcție de situația din teren și în conformitate cu deciziile celorlalți aliați, începând cu jumătatea anului 2013.

Aceeași poziție a fost susținută de oficialii Ministerului Apărării Naționale și cu prilejul ceremonialului desfășurat la Timișoara, la începutul lunii ianuarie 2013 cu ocazia plecării unui nou batalion de infanterie în Afganistan.

Și după realizarea retragerii din Afganistan, în conformitate cu angajamentele asumate la Summit-ul NATO de la Chicago, România va contribui financiar, alături de celelalte state la Planul de Stabilizare a Afganistanului.

2.5. Forțele Naționale Afgane de Securitate.

Forțele Naționale Afgane de Securitate (ANSF) cuprind:

Armata Națională Afgană (ANA);

Forțele Aeriene Afgane (AAF);

Poliția Națională Afgană (ANP).

Împreună cu polițiile afgane locale și Agenția Națională de Securitate (SND) ANSF este principalul organism care asigură securitatea statului afgan, prevenirea amplificării mișcărilor insurgente și descurajarea revenirii la putere a talibanilor.

Forța Internațională pentru Asistență pentru Securitate (ISAF) asigură instruirea Forțele Naționale Afgane de Securitate (ANSF) prin echipe de consultanță de la armată și de la poliție în cadrul programului de instruire instituțională organizat în cadrul Misiunii NATO de Instruire în Afganistan.

În prezent, trei sferturi din militarii în uniformă prezenți în Afganistan sunt de naționalitate afgană, iar începând cu luna mai a anului 2012 ANSF a preluat responsabilitatea securității a 75% din teritoriile locuite de populația afgană. În conformitate cu planul de tranziție se estimează că în acest an ANSF va prelua în totalitate responsabilitatea securității afgane.

După încheierea procesului de retragere a trupelor NATO din Afganistan, estimat a se petrece la finele anului viitor, procesul de consiliere și asistență de securitate a forțelor afgane va continua în cadrul unei noi misiuni NATO.

Armata Națională Afgană(ANA)

Creată în 2002, Armata Națională Afgană (ANA) a crescut în prezent la 195000 de militari și este în curs de dezvoltare, într-o forță de sine stătătoare, care cuprinde ambele elemente, de luptă și de sprijin – cum ar fi poliția militară, structuri de informații, de sprijin de lupta, formațiuni medicale, forțe de aviație și logistică. În prezent sunt operaționale 163 batalioane (formate din aproximativ 700 de soldați).

Forțele Aeriene Afgane (AAF)

Au fost creat în anul 2007, ca parte a ANA, cu misiunea de a asigura transportul aerian a tehnicii și personalului, într-o țara cu o infrastructura slab dezvoltată, asigurarea aeriană a misiunilor executate împotriva insurgenților, precum și sprijinul aerian. AAF dispun, de asemenea, de capacități de evacuare medicală, și de asigurarea medicinii de urgență în zone îndepărtate.

Acum, echipajele aeriene afgane execută singure misiuni de transport și de salvare, și chiar au asigurat aeronave care au participat la ajutorarea Pakistanului pe timpul inundațiilor care au devastat țara.

Poliția Națională Afgană (ANP).

Rolul Poliției Naționale Afgane este în continuă schimbare trecând de la combaterea insurgenților – un rol mai mult militar, realizată în prima fază, către un rol de asigurare a drepturilor și libertăților cetățenești, prin dezvoltarea în continuare a capacităților de desfășurare a anchetelor penale sau controlul traficului.

Poliția Națională Afgană are în compunere poliția națională, Garda Națională și Poliția de Frontieră Afgană, iar începând cu anul 2010, printr-un program condus de Ministerul de Interne Afgan aceasta este sprijinită în plan local de Poliția Locală Afgană. Toate aceste structuri au rolul de a îmbunătății condițiile de securitate, guvernare și dezvoltare a țării.

Dezvoltarea Forțelor Naționale de Securitate Afgane (ANSF).

În prezent nivelul de dezvoltare al acestora este:

Armata Națională Afgană(ANA): 178.501 militari;

Poliția Națională Afgană (ANP): 148.536 ofițeri de poliție;

Forțele Aeriene Afgane (AAF): 6.325 militari / 96 aeronave;

Forțele Speciale: 10.000 militari.

Pentru anul 2013 s-a stabilit ca țintă de dezvoltare a Forțelor Naționale de Securitate Afgane (ANSF) rămâne în jurul cifrei de 352.000 militari. Discuții privind dezvoltarea acesteia în viitor, privind mărimea forțelor și modul de susținere a acestora sunt purtate chiar acum între comunitatea internațională prezentă în Afganistan și autoritățile afgane.

După finalizarea retragerii forțelor NATO, preconizată a fi la finele anului viitor, susținerea forțelor afgane de securitate se va realiza de către Guvernul Afganistanului cu ajutorul partenerilor din ISAF și a aliaților NATO, așa cum s-a decis și în Summit-ului NATO desfășurat la Chicago.

Instruirea Forțelor Naționale de Securitate Afgane (ANSF).

A început din anul 2009 prin efortul comun al statelor participante la coaliție sub umbrela NATO. Acestea au lucrat împreună cu Ministerul Apărării și Ministerul de Interne din Afganistan în scopul creării și instruirii unor forțe bine instruite și capabile ca treptat să preia de la ISAF responsabilitatea securității Afganistanului.

La data de 29.11.2012 situația cu țările care participă la programul ANA training era următoarea:

• Albania: 1

• Australia: 7

• Belgia: 2

• Bulgaria: 3

• Croația: 4

• Cehia: 1

• France: 5

• Germania: 12

• Macedonia: 1

• Armenia: 1

• Ungaria: 2

• Italia: 11

• Lituania: 1

• Norvegia: 1

• Polonia: 3

• Portugalia: 1

• Finlanda: 1

• România: 3

• Slovacia: 2

• Slovenia: 2

• Spania: 5

• Suedia: 2

• Turcia: 10

• Marea Britanie: 7

• SUA: 77

• Alte națiuni: 11

2.6. Procesul de tranziție din Afganistan.

În acest moment 75% din zonele în care locuiește populație afgană au trecut sub autoritatea de securitate a Forțele Naționale Afgane de Securitate (ANSF), se arată într-un recent anunț al liderilor afgani. Pentru anul 2013 se așteaptă ca aproape toate zonele să fie trecute treptat din responsabilitatea ISAF în responsabilitatea ANSF. În acest sens, finalizarea procesului de tranziție este programată pentru finele anului 2014, moment în care ANSF va avea întreaga responsabilitate pentru securitatea din Afganistan.

Procesul de tranziție este procesul prin care responsabilitatea de securitate pentru Afganistan este trecută treptat de la NATO / ISAF către conducerea afgană.

Decizia de a începe tranziția privind responsabilitatea de securitate în orice zonă dată se bazează pe o evaluare aprofundată și regulată a securității, modul de guvernare al zonei și gradul de dezvoltare din teren. Anunțarea oficială a tranziției privind responsabilitatea unei zone se face de către președintele afgan Hamid Karzai.

În acest sens, următoarele elemente sunt luate în considerare ca parte a procesului de luare a deciziilor:

capacitatea de a Forțelor Naționale Afgane de Securitate (ANSF) să-și asume sarcini suplimentare de securitate, cu un minim de asistență de securitate din partea ISAF;

nivelul de securitate care să permită populației să își desfășoare activitățile de rutină de zi cu zi;

nivelul de dezvoltare al guvernării locale, astfel încât, prin reducerea nivelului de asistență din partea ISAF, să nu fie compromisă securitatea în zonă;

diminuarea amenințărilor de securitate proporțional cu sporirea capabilităților de asigurare a securității de către ANSF concomitent cu reducerea implicării.

Faza 1 a procesului de tranziție.

Faza 1 de tranziție

A demarat la data de 22 martie 2011 când, președintele Karzai, de comun acord cu liderii NATO, a anunțat începerea tranziției în câteva provincii, districte și orașe din Afganistan. Aceste provincii reprezentau cam 20-25% din teritoriile afgane.

Faza a 2-a a procesului de tranziție.

După numai 6 luni de la startul procesului de tranziție, la data de 27 noiembrie 2011, președintele Hamid Karzai anunță cel de-al doilea set de provincii afgane care vor trece de sub tutela ISAF sub cea a ANSF, ceea ce a extins zona de responsabilitatea la peste 50% din teritoriile afgane.

Aceste zone sunt cele prezentate în figura următoare:

Faza 2 de tranziție

Faza a 3-a a procesului de tranziție.

În primăvara anului următor, la data de 13 mai 2012, cu puține zile înaintea Summit-ului NATO de la Chicago, președintele Karzai, invitat la lucrări, a anunțat trecerea la această nouă faza, ceea ce ducea la asigurarea securității a 75% din teritoriului Afganistanului de către ANSF.

Faza 3 de tranziție

Faza a 4-a a procesului de tranziție.

Pe 31 decembrie 2012 șeful Comisiei de Coordonare a Tranziției din Afganistan a anunțat că faza a 4-a a procesului va începe în următoarele două luni, adăugând că, odată realizată această fază, Forțele Naționale Afgane de Securitate vor avea controlul deplin asupra a 90% din teritoriile locuite de populația afgană.

De asemenea, acesta a anunțat că la jumătatea perioadei procesului de tranziție se va face o analiză împreună cu ISAF privind stadiul atins și măsurile care trebuiesc luate pentru a se asigura succesul procesului.

Tot cu acest prilej a fost anunțat și faptul că 50.000 militari NATO au părăsit deja Afganistanul și că responsabilitățile lor au fost preluate, cu succes, de către forțele afgane.

Asigurarea succesului procesului de tranziție

Succesul tranziției impune ca Forțele Naționale Afgane de Securitate (ANSF) să fie pe deplin capabile pentru a asigura controlul asupra întregului Afganistan, pe o bază durabilă și ireversibilă.

În acest sens NATO , împreună cu partenerii din ISAF vor continua să ofere sprijin forțelor afgane până la finalizarea cu succes a procesului de tranziție.

III. IMPLICAȚIILE RETRAGERII

Guvernul afgan se va prăbuși după retragerea trupelor NATO, programata pentru 2014, mai ales daca alegerile prezidențiale din acel an sunt fraudate, releva un raport al International Crisis Group.

"Este un risc real ca regimul din Kabul sa se prabușească după retragerea NATO. Fereastra in care sunt posibile acțiuni de remediere a situației se închide rapid", a explicat Candace Rondeaux, analist ICG pentru Afganistan .

Raportul intitulat "Afghanistan: The Long, Hard Road to the 2014 Transition" susține ca tara se îndreaptă spre o noua runda de alegeri fraudate, după scrutinele haotice din 2009 si 2010.

O repetare a situației de atunci ar putea submina speranțele de stabilitate, si-așa slabe, după ce guvernul afgan va prelua responsabilitatea securității de la forțele NATO.

Coaliția care a purtat un război de 11 ani cu talibanii a început deja sa si retragă trupele si procesul se va încheia in 2014.

"Armata si politia afgana sunt copleșite si nepregătite pentru tranziție. Încă o runda de alegeri fraudate si revoltele ce ar rezulta i-ar aduce la punctul de tensiune maxima", consideră Rondeaux. 

Nu trebuie uitat ca guvernul sprijinit de occident al președintelui Hamid Karzai si parlamentul nu au reușit sa facă pași in direcția pregătirii unui vot "curat".
"Karzai pare mai preocupat sa si perpetueze puterea prin orice mijloace decât sa asigure credibilitatea sistemului politic si stabilitatea pe termen lung in tara", spune specialistul

3.1. Poziția NATO

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat recent ca retragerea din Afganistan ar putea avea loc pana la sfârșitul acestui an, mai devreme decât a fost programat, recunoscând ca atacurile talibanilor au scăzut moralul celor 120.000 de trupe ale Alianței.

În acest moment se fac presiuni din ce in ce mai mari pentru retragerea militara din Afganistan, urmând ca, pana la sfârșitul anului 2014, NATO sa îndeplinească misiuni umanitare, de menținere a păcii si de instruire a trupelor afgane.

NATO intenționează ca, pana la retragerea definitiva din 2014, sa fie pregătite 352.000 de trupe de securitate afgane.

De asemenea, NATO a anunțat un acord cu Uzbekistanul, Kirhistanul si Kazahstanul pentru ruta de tranzit pe care o va folosi pentru a muta echipamentele din Afganistan. Acordul indica, printre altele, conflictul in creștere dintre SUA si Pakistan, dat fiind faptul ca trupele NATO vor ocoli acum Pakistanul, care a fost timp de mulți ani ruta preferata. In ultimii ani aceste relații au devenit din ce in ce mai tensionate, ceea ce a forțat NATO sa apeleze la fostele republici sovietice din Asia Centrala. In special acordul cu Uzbekistan a fost puternic criticat de comunitatea internațională din cauza acuzelor aduse Uzbekistanului cu privire la încălcările sistematice ale drepturilor omului, legate de condițiile de munca care le sunt impuse copiilor in recoltele de bumbac.

NATO a declarat ca intenționează sa înceapă o retragere a trupelor din Afganistan in 2013 iar autostrada construita de sovietici care traversează Asia Centrala este considerata acum ruta cea mai potrivita. Activitatea diplomatica britanica in regiune este preferata de către NATO din cauza faptului ca Marea Britanie a insistat sa-si păstreze ambasadele in toate cele 5 state din Asia Centrala, in ciuda reducerilor din bugetul alocat relațiilor externe. In premiera, Marea Britanie a deschis o ambasada in Kirghistan, in decembrie 2011.

Afganistan are nevoie de finanțare pentru politie si armata, astfel încât sa poată asigura tranziția către controlul autonom al tarii, după ce trupele NATO se vor retrage, in 2014. Insa mulți potențiali donatori sunt îngrijorați de corupția existentă la nivel înalt din această tara.

SUA a precizat ca ar fi vorba de 1,8 miliarde de dolari pe an pentru a finanța politia si armata. Celelalte state, care urmează sa se retragă in pana la finalul lui 2014, vor contribui, de asemenea, cu 1,8 miliarde de dolari. In plus fata de aceste sume, încă 500 milioane de dolari vor veni dinspre guvernul de la Kabul, astfel încât finanțarea totala a forțelor de securitate din Afganistan va atinge 4,1 miliarde de dolari.

La capătul Summit-ului NATO, care a avut loc la Chicago, ministrul de externe afgan, Salmaj Rasul, a confirmat faptul ca aceste acorduri financiare vor fi valide pana in 2025.

Deși secretarul general al NATO a solicitat tuturor participanților sa se caute adânc in buzunare pentru acești bani, cei mai mulți membri NATO s-au arătat reticienți fata de angajamentele financiare. chiar si ministrul apărării german a refuzat sa ofere cifre exacte. Acesta a arătat ca principala ținta este dezvoltarea civila si economica si ca o decizia finala cu privire la ajutor se va lua in cadrul conferinței donatorilor care va avea loc la Tokyo.

3.2. Poziția ONU

În cadrul Consiliului de Securitate al ONU, desfășurat la sfârșitul anului 2012 s-a subliniat faptul că, în ciuda măsurilor adoptate pentru trecerea treptată a responsabilităților de securitate din Afganistan, există încă riscul ca tot ceea ce s-a construit în acești 11 ani să fie distrus.

Succesul revoluției din Afganistan depinde de rezultatul procesului de tranziție, care este în plină desfășurare în acest moment, precum și de nivelul de dezvoltare al sistemului de guvernare existent în Afganistan și care nu a atins încă un nivel de dezvoltare optim.

 Reprezentantul special pentru Afganistan al ONU, Jan Kubis, a subliniat faptul că începerea retragerii trupelor din Afganistan a condus la o scădere a proiectelor de mari dimensiuni, care erau garantate de prezența militară și acest fapt va avea un impact major asupra economiei Afganistanului.

Acesta a adăugat că ONU va continua asistența acordată guvernului afgan atâta timp cât va fi nevoie, dar a subliniat că această perioadă de tranziție ar trebui să fie pentru toți o oportunitate pentru a participa la reconstrucția Afganistanului.

În ciuda ajutorului internațional Afganistanul rămâne una din cele mai sărace țări din lume, iar în anul trecut s-au adunat doar 48% din cele 448 milioane de dolari prevăzuți a fi investite în Afganistan.

Dl Kubis a pentru aproape un an a condus Misiunea ONU de Asistență în Afganistan (UNAMA), care Consiliul de Securitate creat în 2002, la cererea guvernului afgan pentru a ajuta la ea și oamenii din Afganistan, în punerea bazelor pentru o pace durabilă și dezvoltare în țară.

3.3. Poziția SUA

Poziția SUA față de Afganistan a fost discutată chiar în aceste zile cu ocazia vizitei executate de președintele afgan Hamid Karzai în SUA la invitația omologului său american președintele Barack Obama.

Pe agenda întâlnirii au figurat subiecte arzătoare pentru Afganistan privind:

situația de securitate din Afganistan;

tranziția politică și economică în Afganistan;

sprijinirea și întărirea forțelor de securitate afgane;

negocierile cu insurgenții talibani;

încheierea unui acord de securitate între Kabul și Washington.

Autoritățile afgane susțin menținerea de forțe americane în țară pentru sprijinirea trupelor afgane, idee care este agreată și de partea americană, dar în acest moment sunt un pic rezervați deoarece nu se știe cine îi va urma lui Hamid Karzai la conducerea statului afgan, cât îi va costa pe americani susținerea Afganistanului și, pe plan intern, se confruntă cu o scădere masivă a interesului publicului american față de războiul din Afganistan.

Cu diverse ocazii, oficialii americani au declarat menținerea în Afganistan, după 2014 a 3000, 6000 sau 9,000 de militari.

Totul este doar la nivel de discuții preliminare în acest moment . În funcție de cine va candida la președinția Afganistanului și care vor fi raporturile dintre acesta și administrația americană se va lua o decizie în acest sens.

Pe de altă parte americanii sunt de acord cu accelerarea procesului de tranziție a securității în Afganistan și de retragere a trupelor coliției din această țară.

Președintele Hamid Karzai a înaintat, cu această ocazie către Pentagon o listă cu necesarul de tehnică pe care ar dori să o obțină în vederea susținerii luptei contra insurgenților talibani. Printre acestea se numără drone și elicoptere, dar și o mare sumă de bani.

Încă nu s-a stabilit o sumă de bani dar oficialitățile americane iau în calcul o sumă cuprinsă între unu și 10 miliarde de dolari, bani care ar trebui să asigure totodată și susținerea trupelor americane care vor rămâne în Afganistan, achiziționarea de tehnică de luptă, precum și continuarea pregătirii Forțelor Naționale Afgane de Securitate.

Americanii sunt circumspecți în acest sens mai ales că foarte mulți bani au fost irosiți în special în ultimii doi ani în Afganistan, iar la întrebarea unui reporter președintele afgan a recunoscut că există un nivel ridicat de corupție în țara sa.

3.4. Poziția Rusiei

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a criticat programul de retragere a trupelor NATO din Afganistan pana in 2014, arătând ca trupele coaliției ar trebui sa rămână in tara pana in momentul in care forțele guvernamentale sunt capabile sa asigure securitatea.

Lavrov a descris termenul stabilit de NATO pentru retragerea din războiul care durează deja de mai bine de 10 ani ca fiind "artificial".

Alianța intenționează sa predea responsabilitatea războiului armatei si politiei afgane, pana la mijlocul anului viitor, iar trupele sa se retragă pana la sfârșitul lui 2014. Deja forțele NATO au început sa părăsească teritoriile ocupate, după ce in 2011 numărul a atins maximul de 140.000. Lavrov, care a participat la o întâlnire NATO, a declarat ca China si alte tari din Asia sunt de asemenea îngrijorate cu privire la planul NATO de părăsire a Afganistanului. Totodată, autoritățile ruse împreuna cu NATO caută modalități prin care poate fi întărita poziția guvernului afgan, printre aceste masuri luându-se in calcul si utilizarea teritoriilor rusești pentru tranzitul NATO înspre Afganistan

3.5. Poziția Chinei

Un grup politic care include China, Rusia, dar si alte state mai mici din Asia Centrala intenționează sa joace un rol sporit in Afganistan, pe măsura ce trupele NATO se pregătesc sa se retragă.

"Vom continua sa administram pe cont propriu problemele regionale, asigurând protecție împotriva șocurilor si turbulentelor externe si, totodată, vom juca un rol mai mare in reconstrucția pașnica a Afganistanului", a declarat președintele chinez Hu Jintao, in cadrul unui summit legat de politici regionale .

Toți participanții la summit-ul regional, printre care China, Rusia, Kazahstan, Kirghistan, Tajikistan si Uzbekistan, au un interes in dezvoltarea viitoare a Afganistanului si doresc sa se implice in procesul de reconstrucție. Au participat de asemenea Iranul, India si Pakistanul.

Președintele Afganistanului a participat in calitate de observator la aceasta întrunire, tara sa neavând drept de vot. Acesta a anunțat in fata presei ca tara sa si China vor anunța in curând un plan de strângere a legăturilor, semnalizând astfel rolul important pe care China îl va avea de jucat după ce trupele NATO vor părăsi zona.

Totodată, China ar putea ajuta la imbunătățirea relațiilor dintre Afganistan si Pakistan, relații foarte tensionate in prezent din cauza ca mare parte din forțele talibane s-au retras la granița cu Pakistanul. Relațiile strânse si strategice dintre China si Pakistan ar putea sa joace un rol in calmarea tensiunilor dintre cele doua state vecine

3.6. Poziția Pakistanului

Relațiile dintre Afganistan și Pakistan au început în august 1947 după ce British India a fost împărțit în Republica India și Republica Islamică Pakistan . Pakistan și Afganistan sunt de obicei descrise ca fiind state inseparabile din cauza legăturilor istorice , religioase , culturale , lingvistice și etnice, precum și multiplele lor legături economice și comerciale. Ambele state vecine sunt republici islamice și participă în cadrul Asiei de Sud în cadrul unor asocieri de cooperare regională . Cu toate acestea, relația dintre cele două țări a fost afectată datorită ocupație sovietice din Afganistan, creșterii numărului de talibani, de războiul din Afganistan , precum și de creșterea influenței Indiei în Afganistan .

În iulie 2010, a fost semnat un memorandum de înțelegere (MoU) între Pakistan și Afganistan cu privire la acordurile comerciale și de tranzit dintre cele două state, care a fost supervizat de către secretarul american de stat Hillary Clinton. Cele două state au semnat, de asemenea, un memorandum de înțelegere pentru construcția de cale ferata în Afganistan care urmează a fi conectată cu Căile Ferate din Pakistan.

În noiembrie 2010, cele două state au format o cameră de comerț comună pentru a extinde relațiile comerciale și de a rezolva problemele cu care se confruntă comercianții din cele două țări vecine.

Un moment deosebit de important în relațiile dintre cele două state îl reprezintă summit-ul desfășurat la Washington, la care au participat președintele american Barack Obama, Liderul afgan Hamid Karzai și omologul său pakistanez Asif Ali Zardari. Președintele american a reușit să le smulgă liderilor Pakistanului și Afganistanului o nouă promisiune că țările lor vor conlucra pentru a înfrânge forțele organizației al-Qaeda care operează în zonă.

De asemenea, Obama s-a angajat să depună “toate eforturile” pentru a ocoli victimele în rândul civililor în campania pe care SUA o conduc în Afganistan.

Întâlnirea vine în contextul în care SUA au criticat Afganistanul și Pakistanul pentru lipsa lor de implicare în combaterea insurgenței talibane.

Dacă semnalele venite din partea liderilor sunt îmbucurătoare, situația din teren continuă să se înrăutățească. Peste 40.000 de persoane s-au în nord-vestul Pakistanului, unde au loc lupte între armată și talibani.

3.6. Poziția Iranului

Afganistanul și Iranul au stabilite relații încă din 1935, în timpul regelui Zahir Shah domniei lui și dinastia Pahlavi de Persia. Afganistan și Iran sunt istoric legat de marea sferă a civilizației persane.

Relațiile dintre cele două state s-au deteriorat pe timpul invaziei sovietice, căreia Iranul s-a opus cu vehemență, datorită războiului și a deselor încălcări de frontieră.

După 2001 relațiile dintre Afganistan și Iran s-au detensionat o perioadă , dar au apărut din nou probleme, ca urmare a opoziției guvernului american față de dezvoltarea programului nuclear de către Iran.

Iranul a fost un factor-cheie în răsturnarea regimului taliban si a contribuit la revitalizarea economiei și infrastructurii din Afganistan. Se redeschis ambasada iraniană din Kabul și consulatele sale asociate și în alte orașe afgane. În același timp, Iranul sa angajat în reconstrucția Afganistanului.

Cu toate acestea liderii din Statele Unite și din multe țări membre NATO, precum și unii factori de decizie din Afganistan, cred că Iranul face în Afganistan un joc dublu. Aceste acuzații sunt negate atât de către Iran, cât și de președintele afgan Hamid Karzai.

Iranul se opune puternic împotriva prezenței armatei americane în Afganistan, având în vedere că există, de asemenea, aproximativ 50.000 militari din alte forțe europene și de menținere a păcii.

Afganistanul si-a declarat poziția de neutralitate în disensiunea existenta între Iran si Statele Unite, prin declarația președintelui afgan, Hamid Karzai. Liderul Afganistanului a declarat că teritoriul afgan nu va fi folosit în acest sens de nici una dintre părțile implicate în conflict, referindu-se la cazul avionului de spionaj american prăbușit in Iran."Afganistanul nu trebuie sa ajungă un teren de lupta pentru nici-o alta țară. (…) Afganistanul vrea sa fie prieten al Iranului, un vecin cu care împarte aceeași limba si religie", a declarat președintele afgan.

Președintele SUA, Barack Obama, a declarat ca Statele Unite au cerut Iranului restituirea aparatului de spionaj, însă președintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a sugerat ca avionul nu va fi returnat.

CONCLUZII

Ajungând în acest punct ne punem următoarele întrebări:

1. A fost atins obiectivul NATO privind intervenția sa în Afganistan?

La începutul secolului XXI, NATO s-a confruntat cu o dublă dilemă. În primul rând, chiar mai înainte de „9/11”, devenea clar că erau în curs de emergență noi amenințări din afara Europei, precum terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă, care atrăgeau atenția Statelor Unite spre Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Totuși, atâta timp cât Alianța se considera în continuare drept singura entitate menită să gestioneze domeniul securității, orice orientare a atenției SUA în afara Europei ar fi însemnat o deviere a atenției de la NATO.

Cea de a doua dilemă a rezultat din faptul că majoritatea aliaților dețineau în continuare capabilități militare optimizate pentru un scenariu din ce în ce mai puțin probabil: un război la scară largă în Europa. De aceea, au existat îngrijorări că impulsurile unilateraliste ale SUA urmau să fie realimentate și că influența Europei asupra Washingtonului urma să slăbească.

Parțial prin modul în care a fost concepută, dar în mare măsură prin simplul fapt că și-a urmat instinctele sale politice solide, comunitatea transatlantică a fost capabilă să depășească aceste dileme. În loc să vestească declinul NATO, „9/11” a devenit catalizatorul celor mai fundamentale schimbări din istoria Alianței, transformând NATO dintr-o alianță care „există” într-o alianță care „acționează”. „9/11” a întărit rolul NATO ca unică instituție care combină competențele militare cu solicitările politice importante. Comunitatea transatlantică a demonstrat astfel că este, așa cum a arătat cu acuratețe un observator european, o „comunitate care învață”.

2. Este lumea mai sigură la unsprezece ani după , „9/11”?

Răspunsul cred că ar fi DA. Grupările teroriste sunt slăbite față de cum erau în urmă cu zece ani. Rețeaua teroristă Al-Qaeda este devastată, atât datorită pierderilor umane și materiale suferite, cât mai ales ca urmare a decapitării acesteia prin uciderea liderului Osama bin Laden.

Lumea continuă să se confrunte cu amenințări teroriste, dar consider că reeditarea unui nou ”9/11” nu mai este posibilă. Întreaga lume a făcut un front comun contra terorismului, indiferent de natura și proveniența acestuia.

3. Este Afganistanul o țară mai democratică decât înainte de , „9/11”?

Este destul de dificil de răspuns la această întrebare. Este drept că, urmare a acțiunilor americane, continuate apoi și de NATO s-au făcut pași deosebiți de importanți pe calea democratizării țării. Au fost câștigate o serie de drepturi și libertăți cetățenești, țara este condusă de un guvern și un președinte ales, dar reforma trebuie continuată pentru a se ajunge la o democrație adevărată.

Dincolo de acestea este destul de greu să construiești o democrație într-o țară destul de înapoiată din punct de vedere economic. Chiar dacă resursele minerale sunt din abundență, acestea nu pot fi exploatate din cauza insecurității din multe zone ale Afganistanului, de slaba dezvoltare a infrastructurii de transport și de o industrie aproape inexistentă.

De aceea cred că și obiectivul americanilor pentru Afganistan, așa cum reiese și din numele operației începută în septembrie 2001 – Enduring Freedom, a fost nu implementarea unei democrații occidentale ci mai degrabă eliminarea principalelor amenințări teroriste din Afganistan concomitent cu dezvoltarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru populația afgană.

BIBLIOGRAFIE

Visarion Neagoe – Afganistan – zece ani de război contra terorii , Editura Militară, București, 2009.

http://www.nato.int/

http://www.isaf.nato.int/

http://www.evz.ro

http://m.rfi.ro/

http://www.hotnews.ro/

http://unimedia.md

http://www.stiriexterne.com/

http://www.revista22.ro/

http://old.cotidianul.ro/

http://www.ziare.com/articole/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Afganistan

http://www.pakistan.gov.pk/

http://en.wikipedia.org/

http://en.wikipedia.org/wiki/Iran

http://www.mae.ro/romanian-missions

http://www.historia.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Afganistan

Scurtă istorie a Afganistanului

Afganistan – Tinutul unde se impiedica imperiile

Anexa nr.1

COMPONENȚA ISAF LA DATA DE 03.12.2012

Anexa nr.2

COMANDAMENTELE REGIONALE ISAF LA DATA DE 03.12.2012

Anexa nr.3

DISPUNEREA ARMATEI NAȚIONALE AFGANE LA DATA DE 03.12.2012

Anexa nr.4

PROCESUL DE TRANZIȚIE DIN AFGANISTAN LA DATA DE 31.12.2012

BIBLIOGRAFIE

Visarion Neagoe – Afganistan – zece ani de război contra terorii , Editura Militară, București, 2009.

http://www.nato.int/

http://www.isaf.nato.int/

http://www.evz.ro

http://m.rfi.ro/

http://www.hotnews.ro/

http://unimedia.md

http://www.stiriexterne.com/

http://www.revista22.ro/

http://old.cotidianul.ro/

http://www.ziare.com/articole/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Afganistan

http://www.pakistan.gov.pk/

http://en.wikipedia.org/

http://en.wikipedia.org/wiki/Iran

http://www.mae.ro/romanian-missions

http://www.historia.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Afganistan

Scurtă istorie a Afganistanului

Afganistan – Tinutul unde se impiedica imperiile

Anexa nr.1

COMPONENȚA ISAF LA DATA DE 03.12.2012

Anexa nr.2

COMANDAMENTELE REGIONALE ISAF LA DATA DE 03.12.2012

Anexa nr.3

DISPUNEREA ARMATEI NAȚIONALE AFGANE LA DATA DE 03.12.2012

Anexa nr.4

PROCESUL DE TRANZIȚIE DIN AFGANISTAN LA DATA DE 31.12.2012