Relatiile Internationale In Perioada Razboiului Rece

Introducere

În pofida eforturilor internaționale, încheierea războiului în 1945 nu a condus spre o pace durabilă. Confruntarea dintre marile puteri a continuat sub o altă formă și cu alți actori: Războiul rece, ai cărui principali protagoniști au fost SUA și URSS. Reprezentând sisteme politice diametral opuse, democrația occidentală, respectiv totalitarismul Stalinist, cele două state au intrat în conflict deschis la scurt timp după încheierea păcii.

Nici un alt fenomen n-a influențat atât de mult sistemul internațional creat după cel de-al doilea război mondial ca aceea confruntare dintre cele două supraputeri SUA și URSS; antagonismul dintre cele două puteri ca și blocurile și sistemele de alianțe datorate acestora, vor constitui datele esențiale ale politicii internaționale, dorința bilaterală de destindere devenind pe cât de necesară pe atât de greu de înfăptuit.

Marele filosof Thomas Hobbes spunea că: "războiul nu constă numai în bătălii sau în actul de a lupta, ci si într-o perioadă de timp în care dorința de a supune prin luptă este suficient de răspândită".

A fost Războiul Rece cauza sau consecința divizării Europei? A fost o ciocnire de idei și valori, sau un concurs de putere și interes material? Cine poartă răspunderea războiului rece?

Potrivit profesorului William Kaufman, un strateg al administrației Kennedy de la Pentagon: “Berlinul a reprezentat cel mai grav moment din Războiul Rece. Deși am fost profund implicat în Criza Rachetelor din Cuba, personal, am considerat că înfruntarea berlineză, îndeosebi după ridicarea zidului, unde tancurile sovietice și cele americane s-au aflat practic față în față, cu tunurile pregătite de tragere, a fost o situație mai periculoasă. La câteva zile de la izbucnirea crizei cubaneze, am avut indicii clare că rușii nu aveau intenția de a ne împinge până în pragul unui război. În cazul crizei berlineze, nu am avut aceeași senzație.”

Teorie

Cauzele Războiului Rece au fost: ideologia marxistă în interpretarea ei sovietică, revendicând revoluția mondială drept rezultat al unei lupte de clasă universale, experiențele istorice ale conducerii sovietice datorate ostilității lumii înconjurătoare, hotărâtă să înlăture regimul sovietic în anii 1918-1921, precum și efortul oligarhiei de partide sovietice de a-și menține puterea printr-o dictatură crâncenă.

O primă teorie ar fi aceea că Războiul Rece nu a fost privit ca un conflict între Moscova și Washington, ci mai degrabă ca un conflict global purtat de Statele Unite ca lider al puterii imperiale împotriva revoluției sociale. Acest conflict a fost mai puțin cu privire la răspândirea unor state comuniste / revoluționare care au adoptat modelul sovietic și mai mult cu privire la provocările generate de statele revoluționare (ordinea mondială era centrată pe economia liberal – capitalistă), mai precis, controlul SUA și accesul la piețele și materialele strategice necesare pentru sănătatea continuă a economiei americane.

Aici putem face o mică comparație între Războiul Peloponesiac și Războiul Rece. Adică cea ce a făcut ca Războiul Peloponesiac să fie inevitabil a fost creșterea puterii Atenei și frica Spartei cauzată de acestă creștere, iar în cazul Războiului Rece, Statele Unite jucând rolul Atenei și Uniunea Sovietică jucând rolul Spartei sau vice versa.

O a doua teorie ar fi aceea că dincolo de reunificarea cursei înarmărilor și conflictul bipolar, pentru a cuprinde acele zone ale lumii în care concurența dintre cele două sisteme socio-economice a fost la cel mai intens nivel în timpul Războiului Rece, accentul a fost pus pe tărâmul socio-economic a modului în care au fost organizate societățile pentru a satisface nevoile lor sociale respective, precum și a claselor de configurare și rolul autorităților sociale de stat în astfel de acorduri.

Accelerarea cursei înarmărilor între cele două blocuri a reprezentat un element major în Războiul Rece. Chiar dacă au fost șocate de faptul că URSS a reușit să producă propria bombă atomică în 1949, SUA considerau că, în cazul unui conflict nuclear, puteau produce mai multe pagube acesteia decât invers.

Ultimele elemente importante ale acestei rivalități au fost crearea de către ambele tabere a unor alianțe la nivel mondial și concurența în a găsi parteneri noi – sau, cel puțin, a împiedica țări din Lumea a Treia să se alăture celeilalte tabere.

Analiza

După părerea mea se poate vorbi despre o viziune realistă în care cele două super-puteri Statele Unite și Uniunea Sovietică reprezintă cei mai importanți actori, iar puterea reprezintă cel mai important scop al politicii. Realismul se bazează pe faptul că omul este supus unei înclinații naturale în căutarea puterii, a dominației, de aici rezultă în primul rând că sursele Războiului Rece au inclus elemente culturale, militare, politice, economice și ideologice și în al doilea rând faptul că el s- a manifestat ca o luptă pentru supremație între Uniunea Sovietică și Statele Unite.

Realismul structurează înțelegerea evenimentelor, conceperea și desfășurarea politicii externe, configurarea conflictelor internaționale, de fapt o mare parte a secolului XX pornind de la premisa că statele sunt motivate mai puțin de idealuri, în mare măsură motivația fiind bazată pe putere, securitate și propriile lor interese, astfel statele vor acționa strict rațional, pentru a-și păstra și mări puterea respectiv securitatea.

Deși disputa dintre cele două super-puteri avea în prim-plan Europa, conflictele armate s-au desfășurat în afara continentului:

• La nivel militar-politic confruntarea s-a purtat între NATO și Pactul de la Varșovia;

• La nivel economic, a fost o confruntare între capitalism și socialism;

• La nivel ideologico-politic, a fost o confruntare între democrațiile liberal – occidentale și regimurile comunist – totalitare.

Statele s-au comportat în linii mari, în moduri similare, în sistemul politic internațional și au fost dominate mai degrabă de politica de putere, decât de valori și idei. Creșterea treptată a puterii sovietice a avansat în statele din lumi capitaliste și state în curs de dezvoltare. Uniunea Sovietică s-a auto-proclamat un stat ideologic cu o evidentă ambiție de a transforma lumea în propria sa imagine.

Multă vreme au existat dezbateri cu privire la întrebarea Cine poartă răspunderea Războiului Rece? Unii aruncă vina asupra URSS, alții spuns că a fost în primul rând vina SUA. Toate guvernele din Europa Occidentală, cu sau fără mari partide comuniste, erau fără excepție net anticomuniste și decise să se apere împotriva unui atac militar sovietic. Nici unul dintre ele nu ar fi ezitat dacă ar fi fost pus să aleagă între SUA și URSS, nici chiar cele devotate ideii de neutralitate prin tradidiție, istorie, politică sau negocieri.

Dintre toate țările comuniste, numai în America președinții erau aleși împotriva comunismului, și așa cum demonstrează retorica electorală a lui J.F.Kennedy, problema nu era accea a primejdiei teoretice din partea dominației mondiale comuniste, ci accea a menținerii adevăratei supremații a SUA. Guvernele din cadrul alianței NATO erau departe de fi încântate de politica SUA,dar erau dispuse să accepte supremația Americii ca preț a protecției împotriva puterii militare a unui regim politic oribil, atât timp cât acesta continua să existe. În concluzie “ținerea în frâu” era polica tuturor, nu însă și distrugerea comunismului.

În cele două decenii de la sfârșitul acestui război dezechilibrul în relațiile internaționale economice și politice au devenit noua normă. Singura putere rămasă a ales să redreseze dezechilibrul prin acțiuni unilaterale și prin noi alianțe, astfel noi acorduri comerciale s-au înmulțit. Rusia, Uniunea Europeană și China sunt de asemenea semnatare ale acestor noi acorduri care au dus la întărirea structurilor de cooperare la nivel mondial, însă, cu toate acestea un nou echilibru nu este încă în vigoare. Riscurile la adresa securității umane care depind de stabilitatea politică și militară sunt în creștere.

Concluzii

Războiul Rece s-a bazat pe un concept occidental, și anume acela că epoca catastrofei încă nu se încheiase, iar viitorul capitalismului mondial și al societății liberale era departe de a fi asigurat.

Din punctul meu de vedere așa cum reiese din principiul numărul 1 al realismului care spune că societatea ca și politica este guvernată de legi obiective cu rădăcini în natura umană, Războiul Rece se referă la rivalitatea dintre două superputeri angajate în conflict pentru promovarea și apărarea propriilor interese, în concluzie natură umană(în cazul Războiului Rece, Statele Unite și Uniunea Sovietică) este neschimbătoare și orientată către câștigarea de putere și dominație asupra celorlalți.

Războiul Rece reprezintă „termenul general pentru conflictul politic, ideologic, strategic și militar dintre aliații occidentali conduși de Statele Unite, pe de o parte, și Uniunea Sovietică și alte state comuniste, pe de altă parte”.

În concluzie Războiul Rece a schimbat scena internațională sub trei aspecte. În primul rând a eliminat în totalitate sau a pus în umbra toate rivalitățilee și conflictele care au modelat politica mondială dinaintea celui de-al doilea război mondial, în al doilea rând acesta a înghețat situația international stabilizând astfel ceea ce era, o stare de lucruri provizorie, și în ultimul rând Războiul rece a umplut lumea cu o cantitate incredibilă de arme (rezultatul celor 40 de ani în care principalele state industrializate s-au întrecut între ele ca să se ănarmeze în vederea unui război care putea să izbucnească în orice moment).

Bibliografie

Dodds Felix, Higham Andrew and Sherman Richard, Climate change and Energy Insecurity. The Challenge for Peace, Security and Devlopment, Earthscan, London, 2009.

Eric Hobsbwm, Secolul Extremelor, Editura Lider, București, 1994.

Kempe Frederick, Berlin 1961. Kennedy, Hrușciov și cel mai periculos loc din lume. Ed. Litera, București, 2001

Kennedy Paul, Ascensiunea și decăderea marilor puteri, Editura Polirom,București, 2011.

Wilfried Loth, Istoria războiului rece 1941-1955, Editura SAECULUM I.O., București, 1997.

Miroiu Andrei, Ungureanu Radu-Sebastian, Manual de Relații Internaționale, Ed. Polirom,Iași, 2006.

Parish Thomas, Enciclopedia Războiului Rece, Univers Enciclopedic, București, 2002.

Roberts Geoffrey, The Cold War as history, “International Affairs”, Vol. 87, Issue 6 (Nov2011).

Saull Richard, Social conflict and the global Cold War, “International Affairs”, Vol. 87, Issue 5 (Sep2011).

Warner Geoffrey, The Cold War in retrospect, “International Affairs”, Vol. 87, Issue 1 (Jan2011).