Psihologia Comunicarii Simbolul Ochiului

Simbolul Ochiului

Am ales acest simbol deoarece consider că ochiul reprezintă simbolul cunoașterii datorită percepției vizuale, fiind totodată un organ al corpului uman. Acesta este văzut ca un simbol sacru de către toate popoarele de pe Pământ. Conform Dicționarului de simboluri și arhetipuri culturale, ochiul este “organ al percepției vizuale, în lumea imaginarului mito-poetic, ochiul este simbolul cunoașterii și un principiu creator. I se atribuie forțe magice, fiind asociat cu soarele și cu luna, cu lumina divină.” (I. Evseev, 1994, p.62). „Există trei canale de intrare principale prin care noi, oamenii primim informații despre lumea din jurul nostru – văz, auz și kinestezie (restul senzațiilor corporale). Celelalte două canale de intrare acceptate în general, mirosul și gustul, sunt puțin utilizate ca mijloace de a obține informații despre lume.” (R. Bandler, 2008). Unul dintre cele cinci simțuri (văz, auz, pipăit, miros, gust) cu ajutorul căruia putem vedea este ochiul, având ca funcție principală detectarea luminii.

Consider că ochiul este un element important, necesar pentru a putea fi o persoană sănătoasă și totodată are diferite funcții care ne ajută să efectuăm diverse activități uzuale sau artistice. Ochiul este unul dintre cele mai „frumoase” organe, întrucât reprezintă oglinda sufletului nostru, cu ajutorul căruia putem privi în sufletul celorlalți.

În concluzie, ochiul reprezintă un dar de preț cu care natura ne-a înzestrat și fără de care ar fi foarte greu să ne desfășurăm activitățiile zilnice. Latura sa simbolică este foarte interesantă, el poate fi perceput în mai multe sensuri, ca de exemplu, ochiul poate însemna spirit de observație, inteligență, viziune, claritate, deschidere spirituală, ceea ce înseamnă ca el poate avea viziune asupra viitorului.

Descrierea simbolului Ochiului

Simbolul ochiului are o puternică funcționalitate în viețile oameniilor și în societatea de astăzi, cât și în cea din trecut. Fiecare societate a dezvoltat simboluri specifice care sunt împărțite și adânc înrădăcinate în aceasta și care permite oamenilor să construiască o puternică legătură cu propria lor societate. (A. Temür, p.16). Plotinus a afirmat că „ochiul nu ar putea fi capabil să vadă soarele, dacă într-o anumită manieră nu ar fi el însuși un soare.” „Dat fiind faptul că soarele este o sursă de lumină și lumina simbolizează inteligența spiritului, atunci procesul vederii reprezintă un act spiritual și simbolizează înțelegerea.” (J.E. Cirlot, 1971, p.99)

Simbolul ochiului poate fi analizat din trei perspective: istorică (antică), litarară și psihologică. Din perspectivă istorică, simbolismul ochiului își are rădăcinile încă din Antichitate și este observat “pentru prima dată în arta veche, mesopotamiană și egipteană”. (Akin Temür, p.16). După cum afirmă Temür: “una dintre cele mai vechi monstre în care apare simbolul ochiului a fost găsită pe o vază descoperită în Hassuna și datată în anul 5000 Î.Hr, iar în hierogrifele egiptene zeul Osiris implică ochiul pe un tron, ceea ce înseamnă locul ochiului, în mod special se observă că simbolul ochiului este folosit în mod frecvent în descrierile din Cartea Morților”. (Akin Temür, p.16)

Temür mai afirmă că: „ în arta greacă simbolul ochiului este prezent de cele mai multe ori pe ceramică și este considerat ca fiind un scut împotriva răului, acesta având o istorie antică ce datează cu mii de ani în urmă.” (A. Temür, p.16). Întâlnim simbolul ochiului și în arta egipteană, unde este denumit ca „ochiul celestial” și apare ca fiind „o combinație între ochiul uman și ochiul vulturului, iar unul din reprezentanții simbolului ochiului este zeul egiptean al soarelui, Ra.” (A. Temür, p.16). Același autor afirmă că: ”în unele hieroglife atunci când apar ambii ochi în același timp se crede că ochiul drept al zeului cerului Horus reprezintă soarele și ziua, iar ochiul stâng reprezintă luna, stelele și noaptea. Un alt loc în care apare simbolul ochiului este în Anatolia, în arta mesopotamiană.” (A. Temür, p.16).

Din perspectivă literară, simbolul ochiului este regăsit în creația eminesciană. De pildă, Mihai Eminescu folosește simbolul ochiului în poeziile sale, astfel, ilustrează ochiul ca fiind “al sufletului, al minții, al timpului, al naturii, în strânsă legătură cu sentimentul de iubire, în relație cu ființa umană.” (M. Kozac, 2010). Tema poetică a ochilor este abordată de către Eminescu din dublă perspectivă: “estetică, unde este exprimată frumusețea și strălucirea ochilor, împletite cu sensibilitate și inteligență și gnoseologică, unde ochii sunt considerați ca fiind adevărate părți ale cunoașterii ce le dau vastitatea și adâncimea lumii.” (M. Kozac, 2010).

Dan C. Mihăilescu afirmă că: “actul vederii echivalează în textul eminescian cu actul posesiunii și, în această situație, privirea, devenită subiect și obiect al contemplației, deopotrivă, este încărcată de dorință, chivalând cu un act erotic și făcând de prisos apropierea propriu-zisă.” (S. Constantinovici, 2003, p.58). Acestă afirmație este regăsită în poezia Înger și Demon, scrisă de Mihai Eminescu: “Ochii ei cei mari, albaștri, de blândețe dulci și moi, /Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoși! /Și pe fața lui cea slabă trece-ușor un nour roș -/ Se iubesc… Și ce departe sunt deolaltă amândoi!” (S. Constantinovici, 2003, p.58). Același autor percepe privirea în creația eminesciană ca „destăinuire a esenței interioare”. „Sub genele lui sure ardea suflet aprins/ În două stele negre de-un foc încă nestins.” (Mira). „Prin organul vederii, ochiul, și prin procesul contemplării (privirea), e posibilă inițierea, trecerea dinstre materie (fenomen) înspre idee (esență), căci ochiul este cumulul datelor interioare, limbajul profunzimilor, emițător de energie, iar privirea este unica posibilitate de conexiune între două planuri sortite ab initio unei depărtări fundamentale.” (S. Constantinovici, 2003, p.58)

În poezia Sara pe deal de Eminescu, simbolul ochiului semnifică deschiderea sufletului înspre iubire a femeii iubite care îl caută pe cel iubit. „Ochii tăi mari/ Caută-n frunza cea rară”.

Simbolul ochiului mai este întâlnit tot la Eminescu în Călin (file din poveste):

„Când cu ochii mari, sălbateci se privește în oglindă”. „Ochii mari, sălbateci accentueză demonicul ființei. Prin sintagma „ochiul plutitor și-ntunecos” este redată privirea care este întunecată și totodată pierdută. „Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri”, în această sintagmă plânsul nu este o opțiune, nu este salvator.

În lirica eminesciană simbolul ochiului semnifică atât conștiința poetică imaginativă, cât și cea perceptivă prin care se face trecerea la natura divină.

Mioara Kozac afirmă că: în „viziunea sofianică: ochiul este divin; la orbire: infirmitate intelectuală, trădare, iar prin orbire se ajunge la clarviziune: acesta e „lăuntricul ochi” care „închis afară, înlăuntru se deșteaptă”, prin „lăuntricul ochi” este posibilă percepția imaginativă în trepte; căile sunt înăuntru, niciodată în afară.’’ (M. Kozac, 2010). Simbolul ochiului mai este întâlnit si la Lucian Blaga, în poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. În această poezie ochii reprezintă cunoașterea, contemplarea poetică a lumii, dar poate poate face referire și la suflet.

Din perspectivă psihologică, cel care receptează lumina este ochiul, care are o structură foarte complexă. Cosmovici afirmă că “cea mai sensibilă parte la lumină este retina, în care există două tipuri de celule fotosensibile: 6 milioane de celule cu conuri și 115 milioane celule cu bastonașe, conurile asigurând vederea culorilor, iar bastonașele fiind mai sensibile, reacționând și la lumina slabă”. (1994, p. 103). Cosmovici mai spune că “ochiul uman receptează radiațiile luminoase cu o lungime de undă între 390 și 760 milimicroni, cele mai scurte lungimi de undă corespund culorii violet, și cele mai lungi culorii roșu, cu lungime de undă mai mare sunt razele infraroșii, iar cu lungimi mai mici de 390 milimicroni intrăm în zona ultravioletului.” (A. Cosmovici, 1994, p. 103).

După Cosmovici există trei teorii prin care se explică diferențierea culorilor. El spune că “prima teorie este cea tricromatică formulată de Young și Helmholtz”. (A. Cosmovici, 1994, p. 103). Young și Helmholtz susțineau “existența a trei tipuri de conuri: unele sensibile numai la roșu, altele la verde și o a treia categorie, sensibile la albastru, celelalte culori s-ar sesiza datorită excitării diferite a acestor 3 tipuri de celule.” (A. Cosmovici, 1994, p. 103) . A doua teorie este cea a lui Hering, denumită „teoria bicromatică, punctul de vedere al lui Hering este acela că există 3 substanțe fotosensibile în conuri, dar, în funcție de iradiația primită ele reacționează la culori diferite, rezultând patru culori fundamentale, care, amestecându-se, dau toate celelalte nuanțe și culori.” (A. Cosmovici, 1994, p. 103). A treia teorie și cea mai recentă îi aparține lui H. Hartridge și reprezintă o „concepție policromatică” (A. Cosmovici, 1994, p. 103). După cum afirmă Hartridge „ea presupune existența a 7 tipuri de receptori, dar nu câte unul pentru fiecare culoare, există și din aceștia: unii sensibili numai la galben, iar alții numai la verde, sunt și receptori care reacționează la două culori: la roșu și violet, la albastru și violet.” (A. Cosmovici, 1994, p. 104). “Atenția este un alt element important al văzului în pishologie, cum Titchener (1908) afirmă că atenția reprezintă „nervul întregului sistem psihologic.” (M. Zlate, p.205)

Conform definiției Dicționarului de Psihologie: „văzul este o modalitate senzorială de însemnătate centrală, care recepționează cele mai multe informații despre distribuția energiei luminoase și proprietățile spațiale și cromatice ale obiectelor iluminate.” ( P. P. Neveanu, 1978, p.769). Este foarte interesantă această perspectivă psihologică asupra simbolului ochiului, întrucât ne ajută să observăm atunci cand cineva ne privește fix în ochi,ceea ce înseamnă că acea persoană este atent la ceea ce spunem. Putem observa atunci când cineva ne minte doar cu o singură privire, privirea reprezintă de asemenea, emoții, sentimente și gândurile pe care uneori încercăm să le ascundem.

Explicarea semnificațiilor naturale ale Ochiului

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, „ochiul reprezintă organul vederii, de formă globulară, sticloasă, așezată simetric în partea din față a capului omului și unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui.” (I. Coteanu, L. Seche, M. Seche, 1975, p. 618).

Ochiul este unul dintre cele mai complexe organe ale corpului uman și este unul dintre cele mai importante. Importanța acestui simț vizual se datorează puterii de procesare a creierului, întrucât o mare parte îi este destinată acestuia. Unul dintre rolurile pe care îl are ochiul uman este acela că furnizează informații într-un mod multicolor și generează diverse senzații. Cu ajutorul luminii, ochiul discerne atât culorile, cât și formele de aproape până la distanță. Datorită lui noi putem să vedem mediul care ne înconjoară, putem să citim, să cunoaștem oamenii și de asemenea, să descoperim situații noi. O altă importanță a acestuia este aceea că ne ajută în comunicarea nonverbală, deoarece cu ajutorul lui noi putem să ne dăm seama de starea pe care o transmite persoana cu care interacționăm. Ochiul este cel care face legătura dintre noi și lumea din jurul nostru.

Prezentarea conotațiilor asociate Ochiului

Simbolismul ochiului este întâlnit în toate culturile lumii. Ivan Evseev afirmă că: „pentru zoroastrieni, soarele este ochiul lui Ormuzd, creatorul celor bune pe pământ, iar la vechii egipteni „Ochiul lui Amon-Re" e aproape un zeu-creator independent: din el au ieșit oamenii; ei sunt „lacrimile lui Re." Același autor spune că: „asemănarea ochiului cu izvorul dătător de viață o aflăm în epitetele ochiului în limba hitită, în limbile baltice și slave; metafora e prezentă și în limba română în expresia ochi de apă, iar lacurile sunt considerate „ochii pământului". Pentru Evseev „identificarea văzului și a cunoașterii e reflectată în intersecția câmpurilor lexico-semantice ale verbelor „a vedea" și ,,a ști", prezentă atât în limbile indoeuropene, cât și în cele aparținând altor familii lingvistice.” Această semnificație a ochiului „ca organ al cunoașterii supreme, al luminii și al științei divine este prezentă și în simbolica și imagistica religiei creștine, unde apare „ochiul domnului", încadrat într-un triunghi (semnul Sf. Treimi) sau aureolat de raze solare.” (I. Evseev, 1994, p.62)

„Puterea magică a ochilor, datorată asocierii lor cu focul, e reflectată în tema mitologică a privirii care ucide, atribuită divinităților (Athena) sau monștrilor infernali (basiliscul). în planul mitologiei minore, ea e reflectată în credința cvasiuniversală în deochi. Ochiul deschis mai e și simbolul vigilenței, în timp ce ochiul închis poate semnifica toleranța, indiferența, chiar moartea fizică sau spirituală. în basme, ambivalența ochiului e reflectată în personajul straniu, la care „un ochi râde și altul plânge"; avem aici, de fapt, încifrată bipolaritatea cunoașterii și cele două aspecte opuse și complementare ale existenței.” (I. Evseev, p. 62)

După cum a firmă Pârvu, „ochiul era valabil cu zeul Odin, cel mai important zeu al mitologiei scandinave, stăpân al cerului și pământului și conducătorul zeilor, care și-a sacrificat unul dintre ochi în schimbul înțelepciunii”. (A. Pârvu, 2012) De asemenea, Pârvu spune că „pe când umbla prin arborele cosmic Yggdrasil, se spune că sacrificarea ochiului i-a adus puterea de a profeți cu ajutorul runelor, pe care le-a creat ca prime semne grafice, litere, menite să ușureze transmiterea cunoștințelor, adică să transmită înțelepciunea mai departe.” (A. Pârvu, 2012)

Ochiul „ca talisman protector este întâlnit în mitologia egipteană, Horus, zeu vechi și important al Egiptului Antic, avea ca și ochi Luna și Soarele, însă acesta își pierde în lupta pentru tron ochiul corespondent Lunii și devine astfel zeița Wadjet.’’ (A. Pârvu, 2012) „Ochiul lui Horus este, practic, un simbol ce personifică zeița Wadjet, denumită de romani și greci Uraeus, datorită șarpelui purtat pe coroană, șarpele care scuipa foc alungând rele.” (A. Pârvu, 2012). Cirlot afirmă că: „posesiunea celor doi ochi reprezintă o normalitate fizică, iar echivalentul său spiritual o reprezintă cel de-al treilea ochi, ca simbol al supranaturalului sau al divinului.” (J. Cirlot, 1971, p.99)

Pezentarea propriilor semnificații asociate Ochiului

Din punctul meu de vedere ochiul poate avea foarte multe semnificații. Eu îl percep ca fiind un organ al văzului, dar el este totodată cel care ne deschide noi căi către Univers. Cu ajutorul lui, noi putem vedea dincolo de realitatea umană, ne putem imagina, închipui și visa sub puterea Divinității. Prin el noi ne putem concentra și da frău liber imaginației.

Ochiul are o latură mistică, el face legătura cu Divinitatea, întrucât dăcă suntem atenți putem vedea semnele și mesajele trimise de către Dumnezeu, iar noi trebuie să încercăm să le descifrăm, ținând cont de experiența pe care am trăit-o. Dacă avem răbdare și înțelepciune să percepem semnele, răspunsurile ni se vor dezvălui cu siguranță. Ochiul face parte și din tradiția populară, fiind asociat cu diferite superstiții, cea mai reprezentativă fiind cea în care ochiul se zbate, acesta fiind un semn interpretat ca fiind de obicei rău.

Ochiul reprezintă pentru mine un simbol sacru, pentru că el ne deschide noi orizonturi, ne ajută să vedem dincolo de noi și ne ajută la îndeplinirea activităților de zi cu zi, întrucât dacă nu ar exista, viața noastră ar fi foarte grea pentru că nu am mai putea vedea nimic din realitatea care ne înconjoară. De asemenea, consider că ochiul are un rol important în evoluția spirituală a fiecărui om. Principala perspectivă în care văd ochiul este cea de organ al corpului omenesc, întrucât el este cel care ne îndrumă în viața de zi cu zi, prin el văzând toate lucrurile frumoase pe care ni le-a dat natura. Ochiul dă culoare realității noastre, fiind capabil să redea lumea înconjurătoare cu o mare acuratețe și in foarte multe culori.

Ochiul ca simbol l-am întâlnit in religia creștin-ortodoxă, unde reprezintă un simbol foarte important al Divinității (Ochiul lui Dumnezeu, care vede tot, știe tot). De asemenea, am mai întâlnit simbolul ochiului și în superstițiile de zi cu zi, în momentul când mi se zbătea ochiul, cineva apropiat îmi spunea că dacă mi se zbate ochiul drept înseamnă bucurie, iar dacă mi se zbate ochiul stâng înseamnă că este un lucru rău. Ochiul este prezent permanent în viețile noastre prin faptul că îl deținem încă de la naștere și ne folosim de el în fiecare zi a vieții noastre.

Utilizarea simbolului Ochiului în comunicare

O expresie foarte des întâlnită este aceea că „ochii sunt oglinda sufletului”, pentru că dacă știi să interpretezi corect ceea ce spun ei, îți poți da seama de starea sufletească a persoanei cu care interacționezi. Mijlocul de comunicare cel mai important este privirea, deoarece cu ajutorul ei comunici emoțiile, stările sufletești și sentimentele. În momentul în care ești atent la o persoană atunci cand interacționezi cu ea înseamnă că dorești să comunici cu acea persoană.

Expresiile feței pot fi controlate dacă noi, oamenii ne dorim. Însă ochii sunt cei care ne scapă de sub control, ei transmițând mesaje care exprimă starea sufletească. Ochii sunt cei mai buni revelatori ai emoțiilor, ei reprezintă contactul direct cu viața, cu tot ceea ce este vizibil. Ochii sunt un element important al comunicării nonverbale. Spre exemplu, atunci cand doi sau mai mulți oameni sunt angajați intr-o conversație, ei se privesc ochi în ochi intermitent.

De asemenea, ochiul fiind organul vederii, cu ajutorul lui putem obține informații despre ceea ce ne interesează. În timp ce ascultăm pentru a recepta mesajele vizuale însoțite de cuvinte facem o conexiune între ceea ce auzim și ceea ce vedem. Ochiul se manifestă prin privire și care analizează omul și culege o multitudine de informații, analizând astfel comportamentul nonverbal. Ochii transmit mesaje legate de starea sufletească a unei persoane, ca de exemplu, dacă zâmbește sau dacă este serioasă, dacă este obosită sau dacă este energică.

Bibliografie

BANDLER, Richard, GRINDER, John, RICHARD, The Structure of Magic, vol II ed. Excalibur, 2008

CIRLOT, J. E., A Dictionary of Symbols, ed. London, 1971

CONSTANTINOVICI, Simona, Evoluția unei figuri de stil în poezia eminesciană, 2003

COSMOVICI, Andrei, Psihologie generală, ed. Polirom, Iași 1996

COTEANU, Ion, SECHE, Luiza, SECHE, Mircea, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1975

EVSEEV, Ivan, Dicțonar de simboluri și arhetipuri culturale, ed. Amarcord, Timișoara, 1994

NEVEANU, Paul, Popescu, Dicționar de psihologie, ed. Albatros, București, 1978,

ZLATE, Mielu, Fundamentele psihologiei, ed. Pro humanitate

AKIN, Temür, (2014), The superstitious mystery behind the eye, Accesat la:

http://www.academia.edu/7621980/THE_SUPERSTITIOUS_MYSTERY_BEHIND_THE_EYE_THE_SYMBOL_OF_EYE_AND_THE_WAY_THAT_THE_EVIL_EYE_BEAD_IS_REFLECTED_IN_TURKISH_SOCIETY_FROM_THE_ANCIENT_HISTORY_TO_THE_PRESENT, pe data de 27.03.2015

KOZAC, Mioara, (2010), Limba romana,

accesat la http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1072 la data de 27.03.2015

PÂRVU, Adela , (2012), Moodboards, accesat la http://moodboards.ro/ochiul-ca-simbol-prezent-in-arta-si-design/ la data de 27.03.2015