Protectia Consumatorilor In Cazul Legumelor Si Fructelor

INTRODUCERE

O conturare a drepturilor consumatorilor a început să se întrevadă în secolul al XVIII-lea, dar acțiunile sociale și eforturile legislative în vederea protejării intereselor consumatorilor se impun, în mod categoric, din a doua jumătate a secolului al XX-lea. [14]

În cadrul politicilor de protecție socială promovate de orice stat, politica privind consumatorul trebuie sa fie considerată o componentă de sine stătătoare, cu obiective, priorități și instrumente proprii, bine integrată celorlalte politici ale statului.

Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri, joacă un rol important în mecanismul de piață, constituind în același timp, elementul de referință al tuturor acțiunilor întreprinse atât de producător, cât și de către comerciant. Luând în considerare interesele și nevoile respectivilor consumatori, aceștia sunt confruntați cu o serie de dezechilibre în raporturile de piață, dezechilibre ce-i afectează sub multiple aspecte, economic, educațional, siguranța sănătății etc.

Ca latură importantă a protecției sociale pe care trebuie să o promoveze o societate democratică și ca o componentă de bază a programelor de protecție socială, protecția consumatorilor reprezintă un ansamblu de dispoziții privind initiațiva publică sau privată, destinat a asigura și a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. [16]

Figura consumatorului ca subiect social a dobândit o importanță crescută, până la a îmbrăca un rol esențial în raport cu revoluția economică. Acesta evocă drepturi de cetățenie, poate constitui subiect sau, din contră, obiect de piață, iar dacă este instruit și în cunoștință de cauză, poate aspira la rolul de arbitru de piață, mai ales dacă se angrenează în asociații și mișcări democratice, poate orienta dezvoltarea economico-socială și civilă sau se poate resemna doar la un rol de subiect regizat. [7]

Protecția consumatorilor, într-un sens vast, cuprinde trei laturi complementare. Prima este dată de legi și reglementări care asigură protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte și promovarea bunelor practici comerciale. A doua latură este constituită dintr-un mecanism eficient de implementare a legilor și reglementărilor, inclusiv aspectele juridice, iar a treia latură pune accent pe informarea și educarea consumatorilor.

În România, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale. Autoritatea coordonează și realizează strategia și politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor. Eficientizează activitatea statului în materie de protecție directă și indirectă a consumatorilor prin cercetarea pieței, informarea și educarea consumatorilor și întărirea capacității decizionale. [13]

Consumul de fructe și legume este recunoscut de nutriționiști ca fiind un mijloc de ameliorare a sănătății publice. La nivel mondial, creșterea consumului de fructe și legume reprezintă o prioritate pentru Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). [11]

Protecția consumatorilor privind legumele și fructele se referă la realizarea periodică a unor controale la nivelul acestui sector de către organisme abilitate, în vederea verificării gradului de îndeplinire a cerințelor obligatorii, necesare comercializării fructelor, legumelor și a produselor obținute din acestea și pentru a identifica produsele care pot periclita sănătatea consumatorilor.

Atribuțiile Oficiilor pentru Protecția Consumatorului privind legumele și fructele vizează modul de comercializare al legumelor, fructelor și produselor prelucrate, etichetarea și ambalarea corespunzatoare, depozitarea, etc.

Legumele și fructele în stare proaspătă sau prelucrată sunt produse indispensabile datorită valorii lor nutritive și gustative specifice. Compoziția complementară față de alte alimente contribuie la acoperirea nevoilor nutriționale și, în aceeași măsură, la asigurarea unei alimentații variate. Într-o alimentație rațională, legumele și fructele proaspete sau prelucrate trebuie să acopere circa 15% din necesarul energetic al omului.

Legumele și fructele în stare proaspată sau prelucrate sumar, trebuie sa fie prezente în hrana omului, datorită aportului lor în vitamine, săruri minerale, acizi organici, fibre alimentare si zahăr cu moleculă mică, ușor asimilabil. O parte din legume, în funcție de particularitățile lor psihosenzoriale, structurale sau de compoziție, mai bogate în componenți complecși (amidon, proteine), nu se consumă în stare proaspată.

Din aceste motive, legumele și fructele proaspete sunt privite atât ca alimente, dar și ca materii prime. Sunt destinate consumului sau prelucrării industriale diferite părți din alcătuirea lor (frunze, flori, rădăcini). [18]

Tema protecției consumatorului de fructe și legume se află în strânsă legătură cu capacitatea instituțională să răspundă noilor evoluții cu care sunt confruntați consumatorii și să-i ajute să beneficieze cât mai mult de potențialul pieței, în condiții de siguranță și securitate și de respectare a drepturilor pe care aceștia le au.

Cercetarea s-a focalizat pe de o parte, pe analiza literaturii de specialitate și a site-urilor instituțiilor cu atribuții în domeniu, dar și a legislației din sfera protecției consumatorului, realizând analiza rapoartelor de activitate a autorităților privind protecția consumatorilor în sectorul legumelor și fructelor proaspete și conservate.

Capitolul 1 ASPECTE PRIVIND EVOLUȚIA ACȚIUNILOR PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

Cadrul organizatoric pentru protecția consumatorului la nivel mondial

În cadrul politicilor de protecție socială promovate de fiecare stat, politica privind consumatorul trebuie considerată ca fiind o componentă de sine stătătoare, cu obiective, prioritați și instrumente proprii, bine integrată celorlalte politici ale statului. Consumatorul, ca suveran al pieței și purtator al cererii de mărfuri, are un rol definitoriu în crearea mecanismelor de piață, constituind elementul de referință al tuturor acțiunilor întreprinse de către producători și comercianți.

Ca latură importantă a politicii sociale care trebuie promovată de o societate democratică și totodată ca o componentă de bază a programelor de protecție sociala, protecția consumatorului reprezintă “un ansamblu de dispoziții privind inițiativa publică sau privată, destinat a asigura și a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor”. [3]

Conceptul privind “drepturile consumatorilor” își are originea, în “Carta drepturilor consumatorilor” definită de fostul președinte al S.U.A. J.F.Kennedy în martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului american. Deși Carta nu a mai fost definitivată ea rămâne importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor:

dreptul de alegere liberă,

dreptul la informație,

dreptul la petiție și ascultare,

dreptul la protecție,

dar mai ales prin faptul ca ea a servit drept model de referință la elaborarea legilor de protecție a consumatorilor ce au apărut în deceniile șapte și opt în S.U.A. și în alte țări din continentul american (Canada, Mexic), cât și în Europa (Belgia, Franța, Germania, Suedia).

Comunitatea mondială, prin cel mai înalt forum al său, Organizația Națiunilor Unite, a considerat necesar să pună în discuția structurilor sale problematica pe care o presupune protecția consumatorilor, adoptându-se, prin Rezoluția nr.39/248, în 8 aprilie 1985, “Principiile directoare pentru protecția consumatorilor”. [20]

Acest document recomandă guvernelor:

elaborarea și aplicarea de standarde cu privire la siguranța și calitatea bunurilor de consum, inclusiv în ceea ce privește publicitatea, condițiile de testare și certificare a siguranței, calității și performanțelor principalelor bunuri de consum;

educarea și informarea consumatorului: etichetarea cu precizarea tuturor detaliilor necesare consumatorului (ex. modul corect de folosire, riscurile asociate produselor etc.);

elaborarea unui cadru legislativ de protecție și despăgubire a consumatorilor etc. [2]

Acestea principii sunt menite să asigure guvernelor tuturor țărilor un cadru care să poată fi folosit în colaborarea și consolidarea politicii și legislației pentru protecția consumatorilor. Privite dintr-un asemenea unghi de vedere, principalele obiective asupra cărora este necesar să se concentreze fiecare țară, prin organismele sale guvernamentale și neguvernamentale, trebuie să urmărească, în principal, următoarele aspecte :

facilitarea producției și distribuției de produse corespunzatoare nevoilor și cerințelor consumatorilor;

încurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajați în producerea și distribuirea bunurilor de consum și serviciilor către consumatori;

asigurarea ținerii sub control, prin intremediul tuturor organizațiilor naționale și internaționale, a practicilor comerciale abuzive care afectează consumatorii;

promovarea unei cooperari internaționale în domeniul protecției consumatorilor;

încurajarea dezvoltării condițiilor de piață care să asigure consumatorilor o gamă largă de produse și la prețuri avantajoase pentru aceștia;

stabilirea unui sistem de priorități privind protecția consumatorilor din fiecare țară, conform circumstanțelor economice și sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum și nevoilor caracteristice populației statului respectiv;

protecția consumatorilor față de pericolele ce afectează siguranța și sănătatea lor;

asigurarea accesului consumatorilor la informații corecte, care să le permită o alegere conform dorințelor și necesităților personale;

crearea unui sistem de educare a consumatorilor;

luarea în considerare, la elaborarea politicilor de protecție a consumatorilor, a potențialului pozitiv al instituțiilor de învățământ și cercetare, publice sau private;

asigurarea libertății consumatorilor, precum și a altor grupuri sau asociații reprezentative, de a se organiza și a-și desemna liderii, care să le exprime opiniile în procesele de luare a unor decizii și să le reprezinte interesele.

Prin natura lor, principiile conturate de Organizația Națiunilor Unite și recomandate guvernelor statelor membre se adresează puterii de stat, administrației publice. Ele pot însă să constituie un suport în stabilirea obiectivelor specifice mișcării de apărare a drepturilor consumatorilor din cadrul fiecărei țări în parte. [20]

Comisia Europeană subliniază ca prioritate maximă a UE protecția sănătății și a siguranței consumatorilor. În acest sens, Directiva generală pentru securitatea produselor (GPSD) emisă în anul 1992 și revizuită în octombrie 2001, urmărește îmbunătățirea gradului de supraveghere a pieței, respectiv de monitorizare a siguranței produselor.

Unul dintre obiectivele sale este ca pe fiecare piață să ajungă doar produse sigure pentru consumatori, care să nu le pună în pericol sănătatea sau integritatea corporală. Un alt obiectiv important al directivei este asigurarea unei funcționări corespunzătoare a piețelor interne, în cadrul căreia consumatorul să se simtă în siguranță. Pentru realizarea acestor obiective, producătorilor le revin următoarele obligații:

• să furnizeze consumatorilor informații despre posibilele riscuri;

• să asigure urmărirea și trasabilitatea produselor pe piață;

• să urmărească retragerea produselor periculoase pentru consumatori;

• să atenționeze consumatorii despre posibile produse periculoase;

• să informeze autoritățile despre existența pe piață a produselor periculoase;

• să coopereze cu autoritățile competente pentru prevenirea riscurilor.

Aceeași directivă menționează și obligațiile distribuitorilor:

• interzicerea furnizării de produse periculoase;

• participarea activă la procesul de monitorizare și de urmărire a produselor pe tot parcursul lanțului de distribuire;

• cooperarea cu producătorii și autoritățile competente pentru prevenirea riscurilor;

• informarea autorităților competente asupra produselor periculoase.[2]

Un rol deosebit în apărarea drepturilor consumatorilor îl au organismele internaționale pentru protecția consumatorilor. Astfel, în anul 1960, a fost fondata Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori, organism internațional care reprezintă și sprijină organizațiile consumatorilor din întrega lume. Organizată ca fundație nonprofit, Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) reprezintă în prezent interesele a 180 de organizații dintr-un număr de 70 de țări.

Sprijinul acestei organizații se manifestă în trei direcții :

promovarea colaborării între membri prin schimburi de mărfuri, schimburi de experiență;

extinderea mișcării consumatoriste și sprijinirea organizațiilor consumatoriste nou apărute;

reprezentarea intereselor consumatorilor în forurile internaționale.

     România face parte din Programul pentru Economiile de Tranziție (PROECT), program creat în octombrie 1993  și finanțat prin Programul Phare. Împreună cu Centrul de Drept al Consumatorilor (CDE), IOCU a fost mandatat de către Comitetul European de Standardizare să-și dezvolte programul CICPP (Instituțiile Consumatorilor și Programul de Politică Consumatoristă), ambele organisme fiind desemnate sa gestioneze Programul Phare destinat protectiei consumatorilor.

În Europa, mișcarea consumatoristă are o vechime de circa 200 de ani. Ea a apărut mai întâi ca noțiune, conturându-se ulterior, odată cu dezvoltarea științei și tehnicii, forma principală de manifestare exprimându-se prin preocupările pentru asigurarea și controlul calității.

În prezent, în toate țările europene dezvoltate, în principal în cele din Europa vestică, există o serie de organisme guvernamentale sau neguvernamentale pentru protecția consumatorilor. Există, de asemenea, în unele țări europene și institute de cercetări în domeniul protecției consumatorilor, total sau parțial subvenționate de la buget și care desfășoară o activitate de cercetare, dar și de informare și educare a consumatorilor.

  În Germania, lipsesc de fapt organismele guvernamentale pentru protecția consumatorilor, apărarea drepturilor acestora fiind preluată de societatea civilă.

În Italia, Inspecția Generală Economică se ocupă de respectarea regulilor legale privind protecția consumatorilor, în principal cele referitoare la prețuri, având competențe în sancționarea celor găsiți vinovați, inclusiv prin întocmirea documentației necesare în cercetările penale, acolo unde este cazul.

Pentru Grecia, prima responsabilitate în domeniul comerțului o are Direcția de Control Tehnic și de Protecție a Consumatorilor, structura sa organizatorică cuprinzând un număr de cinci secțiuni care acoperă domeniile privind bunurile de consum, cercetările și studiile, inspecțiile și analizele chimice, precum și protecția și informarea consumatorilor. [20]

Cadrul instituțional de protecția consumatorului la nivel internațional este reprezentat și prin:

ONU – ISO: Națiunile Unite (ONU) și Organizația Internațională de Standardizare (ISO) au creat standarde internaționale, care au menirea să asigure calitatea și securitatea alimentelor. Aceste standarde asigură o „șablonizare” a anumitor segmente din lanțul tehnologic, asigurând ca produsele obținute să fie conforme unui tipar bine definit, de o calitate „stas” și sigure pentru sănătate. Standardele ISO de tipul 9001 garantează, suplimentar, calitatea produselor. Produsele firmelor ale căror linii tehnologice de producție au certificare ISO 9001 sunt considerate a fi obținute în condiții controlate. Standardele ISO 9001 nu se aplică numai produselor alimentare, deși cele mai multe dintre companiile care au certificare ISO 9001 lucrează în domeniul alimentar.

FAO–OMS: Națiunile Unite au creat, în anul 1962, Comisia Codex Alimentarius, ca un grup de lucru mixt FAO-OMS. (FAO= Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură, OMS = Organizația Mondială pentru Sănătate a ONU). Rolul Comisiei Codex Alimentarius este de a crea un cod alimentar care să asigure securitatea și sănătatea consumatorilor. Standardele Codex se referă la practicile igienice în industria alimentară, pesticide în alimente, aditivi alimentari, contaminanți, etichetare etc. Standardele Codex nu sunt obligatorii. HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points) se referă la controlul factorilor de risc (al hazardelor), care pot influența igiena alimentelor, de-a lungul unui anumit segment din linia tehnologică. Bunurile obținute printr-o linie tehnologică cu certificare HACCP sunt considerate ca fiind produse în condiții igienice.

OECD (Organization for Economic Cooperation and Development): The Guidelines for Consumer Protection in the Context of Electronic Commerce–Declarația Ministerială asupra Protecției Consumatorului în contextual Comerțului Electronic, adoptată în cadrul OECD, conține liniile orientative de protecție a consumatorilor, în spațiul OECD. Acest document vine în sprijinul guvernelor, reprezentanților consumatorilor și oamenilor de afaceri, în vederea dezvoltării și implementării unui mecanism de protecție online, fără a ridica bariere în calea comerțului. Declarația nu are caracter de obligativitate pentru țările OECD, dar reflectă cadrul legal existent în țările membre, în ceea ce privește protecția consumatorilor, valabil în majoritatea formelor tradiționale de comerț. Aceasta intenționează să încurajeze inițiativele din sectorul privat care practică participarea reprezentanților consumatorilor la luarea anumitor decizii, subliniind nevoia de cooperare între guverne, oameni de afaceri și consumatori, la nivel național și internațional. [8]

Sistemul de alertă rapidă al UE: sistemul de alertă rapidă al UE (RAPEX) pentru produsele periculoase, altele decât cele alimentare (ex. jucării, articole pentru copii, aparate de uz casnic), le permite Comisiei Europene și autorităților competente din statele membre să schimbe rapid informații cu privire la produsele periculoase care reprezintă o amenințare gravă pentru sănătatea și siguranța populației, mediu, eficiența energetică sau securitatea publică.

În cazul în care o țară din UE identifică produse care prezintă un risc ridicat pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, autoritățile competente informează Comisia Europeană prin sistemul european de alertă rapidă RAPEX. Astfel, informațiile sunt difuzate rapid la nivel european și sunt luate măsurile corespunzătoare. [9]

Legislația UE privind siguranța alimentelor le garantează consumatorilor un nivel înalt de protecție pentru toate produsele alimentare comercializate în UE, în toate etapele de producție și distribuție. Se organizează controale care vizează igiena alimentară, sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și riscul de contaminare a alimentelor. Scopul principal al acestor controale este de a garanta că toți consumatorii au acces la alimente sigure, de înaltă calitate și la prețuri rezonabile, comercializate pe o piață deschisă și transparentă, și care sunt adaptate tuturor gusturilor. Legislația UE cu privire la siguranța alimentară reglementează igiena produselor alimentare, sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și riscul de contaminare a produselor alimentare. [9]

La nivelul Uniunii Europene, în cadrul operațiunii de etichetare și ambalare a produselor se pot utiliza diferite simboluri (fig. 1.1).

Fig. 1.1 Exemple de simboluri găsite pe produsele comercializate în UE:

(a) indică faptul că produsul este iritant,

(b) că acesta respectă criteriile de etichetare ecologică ale UE și este utilizat pentru produsele și serviciile care au un impact redus asupra mediului pe durata ciclului lor de viață.

(c) arată că ambalajul poate fi reciclat

(d) că produsul respectă normele UE privind agricultura ecologică.

(Sursa: http://europa.eu/pol/index_ro.htm)

Organizarea protecției consumatorului în România

În România, acte normative care să reglementeze acest domeniu au apărut după anul 1990, adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor reprezentând primul act care a statuat, în țara noastră, drepturile consumatorilor. 

Începuturile protecției consumatorilor în România stau sub semnul căutărilor celor mai bune căi de a adopta principiile ce stau la baza relației consumator – operator economic și de a le adapta regimului de viață românesc.  

Perioada de pionierat în acest domeniu, pentru țara noastră, coincide cu momentele în care țări ca Franța, Marea Britanie sau Germania își alcătuiau deja un sistem structurat, bazat pe legi care statuau drepturile consumatorilor. La crearea sa, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor nu avea autonomie, ci era parte integrantă a organismului ce se numea, pe atunci, Comisia Națională pentru Standarde, Metrologie și Calitate.

1992 este anul în care Comisia se reorganizează în organe de specialitate ale administrației publice centrale, respectiv Institutul Român de Standardizare, Biroul Român de Metrologie Legală și Oficiul pentru Protecția Consumatorilor.

Ordonanța nr. 18/1992 reprezintă actul de naștere al instituției care actionează pentru realizarea strategiei politicii și a obiectivelor guvernamentale în domeniul protecției vieții, sănătății și securității consumatorilor, precum și al intereselor legitime ale acestora. [14]

Principalele drepturi ale consumatorilor prevăzute în textul Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 sunt:

de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și interesele legitime;

de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legatură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori;

accesul la piețe care asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate;

de a fi despăgubiți pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege;

de a se organiza în asociații pentru protecția consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor. [3]

În acea perioadă, activitățile de bază ale Oficiului erau supravegherea pieței și cea de rezolvare a reclamațiilor venite de la consumatori. După adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor (O.P.C.), s-a pus în discuție, pentru prima dată, necesitatea de a sprijini asociațiile pentru protecția consumatorilor și de a participa, împreună cu acestea, la informarea și educarea consumatorilor.

Începând cu 1992, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor a demarat ample acțiuni de informare și de conștientizare cu privire la drepturile fundamentale pe care fiecare persoană fizică le deține în calitatea sa de consumator. Demersul de informare a comportat, de la început, un caracter național prin faptul că acest proiect a fost pus în aplicare atât în București, cât și în celelalte Oficii Județene pentru Protecția Consumatorilor aflate în subordinea O.P.C. și care funcționau ca unități cu personalitate juridică.

De-a lungul anilor, O.P.C. a căpătat în conștiința publică, pe lângă calitatea de apărător al drepturilor oricărui consumator, o responsabilitate în plus, și anume aceea de sursă permanentă de sfaturi în achiziția de bunuri alimentare, nealimentare sau la încheierea contractelor pentru diverse servicii.

Un nou context de funcționare este stabilit prin Ordonanța de urgență a Guvernului 2/2001, care reglementează înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. De asemenea, în toate actele normative în vigoare s-a înlocuit denumirea de “Oficiu pentru Protecția Consumatorilor” cu “Autoritate Națională pentru Protecția Consumatorilor”.

În prezent, actul normativ care reglementează organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor este Hotărârea Guvernului nr. 700 din 11 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 491 din 18/07/2012.

Astfel, Autoritatea este instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri.

Conform dispozițiilor acestui act normativ, Autoritatea coordonează și realizează strategia și politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor.

A.N.P.C. este condusă de un președinte, ajutat de 2 vicepreședinți, numiți prin decizie a primului-ministru. [14]

Atribuții care vizează protecția consumatorului au însă numeroase instituții, printre care menționăm: Poliția Sanitar-Veterinară, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, Direcția Generală a Vămilor, Oficiul Concurenței, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului etc.

Protecția juridică a consumatorilor este asigurată prin dreptul consumatorilor de a introduce acțiuni în justiție împotriva acelor agenți economici care le prejudiciază drepturile și interesele. Dreptul românesc, ca și cel european, prevede și o serie de sancțiuni ce se aplică în cazul incidenței, din vina agenților economici, a unor evenimente ce afectează viața sau sănătatea oamenilor, sau a mediului ecologic.

Costurile protecției consumatorilor cad în răspunderea producătorilor de bunuri, prestatorilor de servicii sau, după caz, importatorilor și vânzătorilor. Pentru eliminarea riscurilor, producătorii, importatorii sau vânzătorii au obligația de a comercializa numai produse certificate, omologate, sau distribuite în condiții specifice de calitate înscrise în contracte. Agenții economici sunt obligați să demonstreze consumatorilor, la cerere, cu ocazia cumpărării, buna funcționare sau calitate a produselor solicitate.

Instituțiile românești actuale care se ocupă de protecția drepturilor consumatorului sunt:

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului;

Asociațiile pentru protecția consumatorului;

Comisiile consultative pentru protecția consumatorului;

Consiliul Interministerial pentru Inspectarea Calității și Armonizarea Reglementărilor Tehnice;

Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieței Produselor și Serviciilor și Protecția Consumatorilor;

Alte organisme cu atribuții în domeniu, cum ar fi:

LAREX membru fondator al Asociației Laboratoarelor Acreditate din România;

Sistemul TRAPEX, prin care țările PHARE evită comercializarea pe teritoriul lor a produselor cu pericol grav și imediat pentru sănătatea și securitatea consumatorilor;

Asociația de Standardizare din România (ASRO), care supervizează activitatea privind adoptarea și respectarea standardelor de calitate a bunurilor și serviciilor distribuite pe teritoriu național. [8]

PARTEA a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 2 STUDII CU PRIVIRE LA PROTECȚIA CONSUMATORILOR DE LEGUME ȘI FRUCTE

Legumele și fructele sunt produse alimentare de origine vegetală. Datorită valorii nutritive, calitaților gustative și a gradului ridicat de asimilare de către organismul uman, ele sunt recomandate și utilizate pe scară largă în alimentație, în stare proaspată sau conservată. [3]

Consumul de fructe și legume este recunoscut de nutriționiști ca fiind un mijloc de ameliorare a sănătății publice. La nivel mondial, creșterea consumului de fructe și legume reprezintă o prioritate pentru Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. [11]

2.1. Comerțul cu fructe și legume

În 2010, după cum se poate observa din figura 2.1, producția de fructe din România a crescut, în timp ce, cea de legume a scăzut în comparație cu 2009, pentru fructe cu 4,6%- atingând un total de 2 mil. tone, iar pentru legume cu 1,4%- atingând un total de 3,2 mil tone. Pentru fructe, creșterea a fost determinată de creșterea producției de mere și pere (5%), deși a existat o scădere a strugurilor de masă (25,3%).

Producția de fructe românești în anul 2010 a fost de 5,2%, peste media ultimilor cinci ani (1,9 mil. tone). Pentru legume, scăderea a fost determinată în principal de o scădere a producției unor legume precum: castraveți (2,5%), varză și conopidă (1,9%), legume cu păstăi (3,4%), morcovi, napi și rădăcinoase (2,7%), deși producția a crescut la salată și cicoare (41,4%). Producția de legume românești în anul 2010 a fost de 0,8%, peste media ultimilor cinci ani (3,2 milioane de tone).

Fig. 2.1 Producția de fructe și legume din România (tone)

(Sursa: Freshfel Europe, 2012)

Importurile totale atât de fructe cât și de legume au crescut în 2010 față de 2009 . În cazul fructelor, observăm din figura 2.1 că importurile au crescut cu 15,3% ( principale creșteri suplimentare din partea UE pentru pepeni și papaya cu 86,1%, mere și pere cu 56,2%, alte fructe cu 26,5 %, fructe sâmburoase cu 20,9% , citrice cu 20,2% , pe când importurile de banane au scăzut cu 18,4% ), în timp ce, după cum figura 2.3 sugerează, în cazul importurilor de legume, a existat o creștere de 33,3 % (principalele creșteri suplimentare ale UE pentru ceapă, usturoi și praz cu 391.3%, salată verde și cicoare cu 159,4 %, roșiile cu 89,3 % , castraveții cu 53,4 %, , varză și conopidă cu 30,9 % alte legume cu 51,4 ​​%).

Fig.2.2 Tendințele importului de fructe din exteriorul UE în România (tone);

(Sursa: Freshfel Europe, 2012)

Fig. 2.3 Tendințele importului de legume din exteriorul UE în România (tone);

(Sursa: Freshfel Europe, 2012)

Figura 2.4 exemplifică cum exporturile de fructe au crescut cu 156,5 % în 2010 (în UE au sporit producțiile de mere și pere cu 648.9 %, citrice cu 36,2%, cu toate că pentru fructele sâmburoase producția a scăzut cu 4,7% ), în timp ce pentru legume avem sugerată în fig. 2.5 creșterea exporturilor cu 28% (în UE creșterile generale au fost în special la ceapă, usturoi și praz cu 1605.7 %, morcovi, napi și rădăcinoase de 180 % , în timp ce a scăzut la castraveți cu 28,3 % ) . [19]

Fig.2.4 Tendințele exportului de fructe din exteriorul UE în România (tone);

(Sursa: Freshfel Europe, 2012)

Fig.2.5 Tendințele exportului de legume din exteriorul UE în România (tone);

(Sursa: Freshfel Europe, 2012)

2.2. Rolul legumelor și fructelor în cadrul unei alimentații sănătoase

Legumele și fructele sunt produse alimentare de origine vegetală cu rol important în alimentație, datorită însușirilor senzoriale deosebite și substanțelor nutritive prețioase pe care le conțin. [5]

Locul important ocupat de aceste alimente în hrana omului este determinat de faptul că ele constituie importante surse de glucide, vitamine, săruri minerale și alte substanțe formate în procesul de fotosinteză și care au un rol benefic pentru organism. [3]

Majoritatea legumelor și fructelor pot fi consumate în stare proaspătă fără prelucrare termică. Legumele și fructele trebuie să acopere aproximativ 15% din necesarul energetic zilnic al omului. Deși legumele și fructele în stare proaspătă au un conținut de apă ridicat (legumele 74-95%, fructele 80-90%), aceasta determinând starea de frăgezime și prospețime pe durata circulației lor tehnico-economice, au o compoziție chimică ce le conferă o valoare nutritivă specifică.

Aproape toate legumele și fructele conțin cantități însemnate de provitamină A, vitamina C, vitaminele B1 și B2, vitamina P și acid pantotenic. Cercetări recente arată că unele specii conțin și provitamina D, vitamina E, vitamina K, vitamina B6, biotină și acid folic. Legumele și fructele aduc o contribuție majoră de elemente minerale și în special miliechivalenți alcalini (K, Na, Ca, Mg), contribuind la menținerea echilibrului acido-bazic în organismul omului. Glucidele prezente în legume și fructe sunt reprezentate în principal de hexoze, atât în stare liberă, cât și combinată. [5]

Legumele

Această grupă este considerată ca fiind principala sursă de vitamine și minerale (alături de fructe), contribuind totodată la aportul zilnic al carbohidraților și al fibrelor alimentare. De asemenea, legumele și vegetalele conțin cantități importante de carotenoizi și agenți fitoprotectori (substanțe ce au un rol de prevenție a neoplaziilor, bolilor cardiovasculare sau pierderii vederii legată de vârstă).

Unele legume conțin proteine: fasolea (faseolina), mazărea (legumelina) și soia (glicina). Legumele sunt sărace în grăsimi și lipsite de colesterol. De asemenea, au un conținut crescut de apă.

Legumele verzi și roșiile: legumele verzi conțin cantități variate de vitamina C. Varza, conopida, broccoli, varza de Bruxelles și roșiile reprezintă surse importante de vitamine. De asemenea, roșiile și legumele cu frunze verzi cum sunt varza sau spanacul au un conținut important de beta caroten, precursor al vitaminei A. Legumele verzi contribuie de asemenea la aportul de acid folic, fier și calciu. Conținutul în minerale al legumelor variază în funcție de conținutul în minerale al solului pe care se dezvoltă. Membrii acestui grup au o valoare energetică scăzută, de unde rezultă indicația de consum în dietele hipocalorice.

Cartofii: atunci când sunt consumați în cantități considerabile, aceștia au o valoare energetică importantă. Un cartof mic are cam aceeași valoare energetică cu o felie subțire de pâine. La fel ca și pâinea albă, cartofii sunt caracterizați printr-un indice glicemic crescut, recomandările nutriționale curente arătând că aceștia nu trebuie să depășească 3 porții pe săptămână. Cantitatea de vitamină C conținută în cartof scade odată cu durata de depozitare. Cartofii pot fi surse importante de vitamine (C și B) în funcție de cantitatea și regularitatea cu care sunt consumați. Conțin de asemenea cantități mici de proteine și fier.

Rădăcinoasele: rădăcinoasele cum sunt morcovul, păstârnacul și sfecla conțin vitamina C, dar nu constituie surse de vitamine la fel de bune cum sunt legumele verzi. Au o valoare energetică ușor mai mare comparativ cu legumele verzi, datorită prezenței unei cantități mai mari de amidon. Sfecla și păstârnacul conțin cantități mai mari de carbohidrați comparativ cu morcovii sau guliile. Totuși, contribuția lor la aportul energetic total nu este una deosebit de importantă.

Vegetalele cu păstăi: mazărea, fasolea și lintea conțin cea mai mare cantitate de carbohidrați și proteine dintre toate legumele. Proteinele lor au însă o valoare biologică scăzută. De asemenea, conțin cantități considerabile de fier și vitamine din grupul B, în special tiamina, fiind astfel foarte importante în dieta vegetariană. Fasolea verde și mazărea reprezintă surse importante de vitamina C. Soia este bogată în izoflavone, compuși similari structural și funcțional cu estrogenii. Izoflavonele au un efect favorabil asupra nivelului colesterolului total și LDL-colesterolului. Legumele și vegetalele trebuie să reprezinte 3-4 porții din meniul zilnic. Totuși, atâta timp cât balanța energetică este menținută, nu există nici un risc în depășirea acestei cantități.

Acest grup de alimente furnizează o cantitate considerabilă de fibre alimentare, micronutrienți (potasiu, calciu, vitamina C, vitamina B6, carotenoizi, vitamina E, folați), cât și alți produși cu funcții antioxidante. Pot fi consumate atât preparate în ulei de măsline cât și proaspete, sub formă de salate. [4]

Fructele

Fructele sunt considerate, în marea lor majoritate ca alimente funcționale, deoarece conțin una sau mai multe substanțe ce au rol de reducere a riscului unei boli sau de îmbunătățire a unei funcții a organismului uman.

Fructele prezintă o importanță deosebită în alimentația umană deoarece:

înlesnesc substanțial metabolizarea produselor de origine animală datorită enzimelor pe care le au și care acționează mai ales la nivelul intestinului subțire;

conțin cantități apreciabile de glucide, dar se remarcă și prin conținutul ridicat de vitamine, substanțe minerale și substanțe fitochimice;

au efect general “alcalinizant” spre deosebire de cărnuri care au efect “acidifiant”;

se constituie ca adjuvant ai tratamentului medical, influențând favorabil evoluția bolii, reducerea riscului complicațiilor, stimularea mijloacelor de apărare a organismului prin intermediul substanțelor biologic active. [1]

Glucidele se găsesc în proporție importantă, fiind unul dintre componentele cele mai importante. Se găsesc sub formă de zaharuri simple (glucoză, fructoză, zaharoză), iar dintre polizaharide sunt prezente amidonul (în cantitate mai mare în perioada de prematurare, ulterior cantitatea diminuându-se), celuloza (sub formă de hemiceluloze), gume și substanțe pectice, în proporții variabile în diferite fructe.

Proteinele sunt în general sărac reprezentate. Lipidele se găsesc în special în sâmburi și semințe, fiind utilizate uneori drept sursă pentru producerea unor uleiuri (arahide, măsline, migdale). Nucile, alunele, migdalele, arahidele și fisticul sunt bogate în acizi grași nesaturați și sărace în acizi grași saturați, având efect de scădere a colesterolului. Consumul lor trebuie însă limitat uneori din cauza aportului caloric ridicat.

Vitaminele, în special cele hidrosolubile, sunt bine reprezentate. Fructele au un conținut crescut în potasiu și scăzut în sodiu (banane, prune, piersici, caise uscate). Deși sunt surse sărace în vitamine din complexul B (cu excepția folaților, conținuți în special în frunzele verzi), au o importanță deosebită datorită aportului considerabil de vitamina C.

Citricele, cum sunt portocalele sau grapefruit-ul, ca și fructe precum coacăzele, fragii, căpșunele, zmeura, merele, kiwi, stafidele negre au un conținut crescut de vitamina C. Piersicile, caisele și prunele au un conținut crescut în beta caroten.

Unele fructe conțin cantități considerabile de fier, ca de exemplu piersicile uscate, caisele uscate și smochinele, prunele, strugurii și stafidele. Gradul de absorbție al fierului conținut de acestea nu este cunoscut totuși cu precizie.

Ca și legumele, fructele au structură celulozică, iar conținutul în apă este relativ crescut (aproximativ 94% în cazul pepenelui, 84% în cazul mărului, 86% în cazul portocalelor). Sucul provenit din fructe face parte din același grup de alimente, însă conține o cantitate mult mai mică de fibre comparativ cu fructul întreg.

Recomandările actuale prevăd consumarea a 2-3 porții zilnice de fructe proaspete. [4] Pentru importanța fructelor în alimentație, organismele internaționale recomandă următoarele cantități ce trebuie consumate zilnic: 150 g pentru copii de 1-3 ani; 200 g pentru copii de 4-6 ani; 300 g pentru copii școlari; 300-350 g pentru adolescenți; 300-400 g pentru adulți; 250 g pentru persoanele bătrâne. [1]

Proteinele din legume și fructe sunt în cantități reduse; cu toate acestea acoperă 5-10% din necesarul zilnic. Apar mai ales albumine, globuline, cromoproteide, flavoproteide, nucleoproteide etc. Acizii care predomină din punct de vedere cantitativ în legume și fructe sunt acidul citric și acidul malic.

Legumele și fructele mai conțin pigmenți, uleiuri eterice, glicozizi, acizi organici, tanin și alte substanțe cu efecte gustative. Multe legume și fructe conțin fitoncide, care prin efectul lor bacteriostatic și bactericid anihilează microbiota dăunătoare care pătrunde accidental în tractul gastro-intestinal.

Partea comestibilă a legumelor diferă de la o specie la alta și este reprezentată prin: bulbi, fructe, frunze, inflorescențe, muguri, rădăcini, tuberculi și tulpini.[5]

2.3. Protecția consumatorilor de legume și fructe

2.3.1 Legislație în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor proaspete și conservate

Legislația europeană

Regulamentul de  punere în aplicare (UE) Nr.543/2011 al  Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate

Regulamentul (CE) Nr. 1221/2008 al Comisiei din 5 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 si (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor privind standardele de comercializare (Anexa I, partea B standardele secifice de comercializare  și Anexa I, partea A, standardul general de comercializare)

Regulamentul (CE) Nr. 1182/2007 al Consiliului din 26 septembrie 2007 de stabilire a unor norme specifice cu privire la sectorul fructelor si legumelor și de modificare a Directivelor 2001/112/CE și 2001/113/CE și Regulamentelor (CE) nr.827/68,(CE) nr.2200/96, (CE) nr.2201/96, (CE) nr. 2826/2000, (CE) 1782/2003  și (CE) nr.318/2006 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2202/96

Regulamentul Consiliului (CE) 2200/96 din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a pieței fructelor și legumelor

Regulamentul (CE) Nr. 911/2001 al Comisiei din 10 mai 2001 de extindere a listei de produse prevăzută de anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2200/96 al Consiliului

Regulamentul (CE) Nr. 47/2003 al Comisiei din 10 ianuarie 2003 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 2200/96 al Consiliului.

Legislația națională

Ordin nr. 591 din 24 august 2006 privind organizarea și funcționarea Inspecției de stat pentru controlul tehnic în producerea și valorificarea legumelor și fructelor, în vederea executării controalelor de conformitate pentru fructe și legume proaspete

Ordin nr. 420 din 26 iunie 2008 privind stabilirea atribuțiilor Inspecției de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea și Valorificarea Legumelor și Fructelor

Lege nr. 312 din 8 iulie 2003 privind producerea și valorificarea legumelor – Republicare

Lege nr. 348 din 10 iulie 2003 a Pomiculturii*) – Republicare

Lege nr. 325 din 20 octombrie 2009 pentru modificarea lit. b) a art. 29 din Legea         pomiculturii   nr. 348/2003

Ordin nr. 390 din 17 iunie 2009 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a   operatorilor din cadrul sectorului de legume și fructe proaspete, în vederea folosirii regimului de autocontrol și de utilizare a logoului comunitar

Hotărâre nr. 1530 din 12 decembrie 2007 pentru aprobarea normelor metodologice  de   aplicare a Legii nr. 312/2003 privind producerea și valorificarea legumelor

Lege nr. 60 din 22 martie 2007 pentru modificarea și completarea  Legii pomiculturii nr. 348/2003

Hotărâre nr. 156 din 12 februarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii pomiculturii nr. 348/2003

Standarde de comercializare

Modul de efectuare a controlului de conformitate la loturile de legume și fructe proaspete în conformitate cu prevederile Regulamentul de punere în aplicare (UE) Nr.543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate și (CE) nr.1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor privind standardele de comercializare, Inspecția de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea și Valorificarea Legumelor și Fructelor (ISCTPVLF) prin  inspectorii organismelor de control din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene și a Municipiului București va efectua controlul de conformitate după cum urmează:

– pentru mere, citrice, kiwi, piersici și nectarine, pere, căpșuni, struguri de masă, salată, cicoare creață de grădină, cicoare de grădină cu frunze întregi, ardei și tomate, conform prevederilor standardelor specifice de comercializare prevăzute în Anexa 1, Partea B din Regulamentul (UE) Nr.543/2011;

– pentru castraveți, ceapă, ciuperci de cultură, fasole păstăi, morcovi, pătlăgele vinete, pepene galben, pepene verde, usturoi, varză, caise, cireșe și vișine, nuci și prune, conform prevederilor standardelor, CEE/ONU (tab.2.1)

– pentru restul speciilor de fructe și legume conform prevederilor standardului general de comercializare din Regulamentul ( UE) Nr.543/2011 – Anexa 1, Partea A . [21]

Tabel nr. 2.1 Standarde de comercializare CEE/ONUpentru legume și fructe proaspete

( Sursa: http://www.mapam.ro/)

2.3.2 Protecția consumatorilor de legume și fructe proaspete

Nivelul consumului de fructe și legume în România a crescut în mod constant până în 2004, după care graficul de mai jos (fig. 2.6) arată cum a urmat o scădere în 2005, înregistrând o creștere ușoară în 2006-2007, ajungând la 156 kg/locuitor în 2007. În acest fel, producția de legume pe locuitor a ajuns în anul 2004 la 180 kg, iar în anul 2005 aceasta a fost de 167.7 kg/locuitor, înregistrând o creștere constantă comparativ cu 2000, când a fost de 112 kg/locuitor.

Fig.2.6 Evoluția consumului de legume 2000-2007

(Sursa: ec.europa.eu/)

Analiza efectuată în ultimii cinci ani asupra preferințelor de consum ale populației scoate în evidență o creștere a ponderii fructelor și legumelor în dieta zilnică a populației. Și totuși, consumul total de fructe și legume rămâne inferior recomandărilor nutriționiștilor cu toate beneficiile pe care un astfel de consum le are asupra sănătății, fiind o sursă importantă de vitamine, minerale, microelemente și un factor de prevenire a obezității prin reducerea aportului energetic al alimentației.

Cei mai importanți factori socio-economici asociați consumului de fructe și legume sunt vârsta și venitul populației. Tineretul și persoanele cu venituri mici consumă cantități reduse de fructe și legume. De asemenea, se constată că există, în afara acestei clasificări, o parte importantă a populației pentru care consumul de fructe și legume nu constituie o prioritate. Din păcate, diversificarea ofertei de fructe și legume nu implică automat o creștere a consumului.[15]

Consumatorii cu venituri mici, au un consum de fructe și legume mai scăzut, fiind justificat și de prețurile produselor, care nu sunt raportate la veniturile acestora.

În luna februarie 2014 față de luna anterioară, prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,3%. O exemplificare a acestui fapt se poate observa din tabelul nr 2.2. [12]

Tabel nr.2.2 Indicele prețurilor de consum în luna februarie 2014

(Sursa: www.insse.ro)

Satisfacția consumatorilor de fructe și legume

Gradul de satisfacție a consumatorilor reflectă încrederea consumatorilor și percepția lor cu privire la alegerea ofertelor, comparabilitatea prețurilor, calitatea produselor și transparența pieței. Figura 2.7 arată satisfacția globală a consumatorilor pe nouăsprezece piețe, pe baza unor date colectate în 2006 pentru servicii iar în 2008 pentru bunuri. Figura respectivă indică faptul că nivelul de satisfacție a consumatorilor pe piața serviciilor este inferior celui înregistrat pe piața bunurilor. Acest rezultat poate reflecta complexitatea mai mare care caracterizează relațiile contractuale și furnizarea produselor în sectorul serviciilor, în comparație cu bunurile, a căror valoare poate fi evaluată înaintea deciziei de cumpărare. Diferențele dintre statele membre sunt în mod semnificativ mai mari decât cele dintre piețe.

Datele referitoare la plângeri sunt un indicator important pentru detectarea disfuncționalităților; cu toate acestea, lipsa plângerilor nu înseamnă întotdeauna că nu există probleme. Figura 2.8 arată că, pe anumite piețe, tendința consumatorilor de a înainta plângeri este scăzută, chiar dacă aceștia se confruntă cu probleme, de exemplu pe piața fructelor și legumelor sau în sectorul transporturilor cu autobuzul sau cu trenul. [23]

Figura 2.7 Satisfacția/nemulțumirea globală în raport cu 19 piețe de

servicii și bunuri

(Sursa: ec.europa.eu/consumers)

Figura 2.8 Consumatori care au declarat că s-au confruntat cu probleme și au înaintat o cerere de informații sau o plângere, 19 piețe de bunuri și servicii

(Sursa: ec.europa.eu/consumers)

2.3.2.1 Cerințe de calitate pentru legume și fructe proaspete

Organizația ONU pentru Agricultură și Alimentație indica în 2010 că, în Bulgaria, România și Slovacia, furnizarea de fructe și legume destinate consumului se situa sub 80 kg /persoana /an, adică sub 220g / persoană/ zi, fiind la cel mai redus nivel din Europa. Totodată, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) în 2012, România se află pe ultimul loc la consumul de fructe, cu doar 7 kg de portocale, 5 kg de mere și 2 kg de pere pe locuitor pe an, față de consumul mediu european de fructe care este de 57 kg pe cap de locuitor.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă un consum mediu zilnic de 400g de fructe și legume de diferite culori deoarece conțin nutrienți și componente bioactive cu un rol esențial în menținerea sănătății. [17]

Comerțul internațional cu legume și fructe proaspete este condiționat de mai multe formalități de control al calității. Sunt recomandate, în acest sens, standardele comunitare intrate în vigoare începând cu anul 1993, similare standardelor recomandate de Comisia economică a ONU pentru Europa și OCDE. Acordul pentru țările exportatoare este dat de către Uniunea Europeană prin EUCOFEL (Uniunea europeană a comerțului en-gros, expediția, importul și exportul legumelor și fructelor) pe o perioadă de trei ani, cu posibilități de reînnoire. Au primit acordul țări ca: Africa de Sud, Argentina, Australia, Chile, Cipru, Israel, Maroc, Noua Zeelandă și Polonia.

Conform standardelor comunitare, marfa trebuie să fie însoțită de un certificat de conformitate care să ateste că este conformă cu normele de calitate la categoria de calitate respectivă în momentul exportului.

Sunt menționate în mod detaliat modalitățile de control, verificările de conformitate, de prezentare pentru clasele de calitate extra, I, II, ambalare și condiționare.

Sunt vizate ca legume: anghinarea, sparanghelul, vinetele, mazărea, fasolea, varza de Bruxelles, varza, morcovii, conopida, țelina, spanacul, ardeiul gras, roșiile și cicoarea, iar ca fructe: caisele, cireșele, merele, perele, citricele, kiwi, piersicile, nectarinele, prunele, fragii, strugurii de masă, pepenii și bananele.

Legumele trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici de calitate: forma, mărimea, aspectul cojii (epidermei) și miezului, consistența pulpei, gustul, suculența pulpei, aroma etc.

La aprecierea calității loturilor de legume se iau în considerare și alte caracteristici: autenticitatea soiului, uniformitatea de soi, starea de prospețime, starea de sănătate și curățenie, gradul de maturitate etc.

Forma variază cu specia, soiul, gradul de maturare, condițiile de mediu, fiind în funcție de natura organului plantei: ovală, rotund-neregulată, oval-alungită, oval-piriformă, oval-turtită, cilindro-conică, tronconică etc. Cunoașterea formei de bază și a variațiilor ei permite o orientare ușoară în ceea ce privește rezolvarea problemelor de ambalare, la forma și dimensiunile pieselor active ale instalațiilor folosite la sortare și calibrare, la așezarea în recipiente, în ambalaje, la transport etc.

Mărimea legumelor și fructelor se definește prin diametrele transversale sau înălțimea la sămânțoase și prin lungime, lățime și grosime la sâmburoase și se exprimă în milimetri. Standardele precizează dimensiunile legumelor și fructelor pe clase de calitate, folosindu-se în acest scop limita minimă sau maximă a dimensiunilor și claselor de calibrare.

Culoarea legumelor și fructelor se datorează prezenței în celulele epidermei și, uneori, chiar și în celulele celorlalte țesuturi componente a pigmenților clorofilieni, antocianici, flavonici și carotenoidici. Aceștia se găsesc în proporții diferite, în funcție de specie, soi, condiții agropedoclimatice și gradul de maturare. Dintre factorii externi, lumina, temperatura, bogăția solului în substanțe nutritive și umiditatea atmosferei influențează direct intensitatea pigmentației.

Obișnuit, în schimburile internaționale, pentru fructele și legumele destinate consumului în stare proaspătă se ține seama de culoarea epidermei, iar pentru prelucrarea lor și de culoarea pulpei. În anumite cazuri, culoarea suferă modificări din cauza regimului termic, a reacțiilor de oxidare, a formării unor compuși sau acțiunii unor enzime.

Consistența sau fermitatea structuro-texturală, ca proprietate dinamică, reprezintă intensitatea legăturii dintre structura și textura fructelor și legumelor și este condiționată nu numai de forma, mărimea și modul de îmbinare a celulelor în țesuturi, ci și de mărimea spațiilor intercelulare, de natura chimică a componentelor membranelor, de natura țesuturilor, de gradul de maturitate, de intensitatea activității enzimatice, de gradul de turgescență etc. Fermitatea structuro-texturală servește la stabilirea momentului și felului de recoltare, ambalare, transport, durata păstrării în stare proaspătă și a metodei de prelucrare pe cale industrială. Practic, consistența se determină cu aparate speciale (penetrometre, maturometre), iar rezultatele se exprimă în kgf/cm2.

Gustul este una dintre caracteristicile cele mai importante ale legumelor și fructelor, care determină atât consumarea în stare proaspătă, cât și prelucrarea industrială. Gustul este caracteristic pentru fiecare specie și soi, fiind determinat de conținutul și raportul între glucide, acizi organici, substanțe tanante etc. Intensitatea maximă a gustului și plinătatea acestuia se obține numai dacă legumele și fructele la recoltare au atins un anumit grad de maturitate, care să favorizeze ulterior desfășurarea proceselor biochimice hotărâtoare în definirea gustului.

Aroma legumelor și fructelor există ca atare sau se formează după recoltare sub influența activității enzimatice, al cărei substrat pot fi: acizii aminici, zaharurile și derivații lor, lipidele, acizii grași etc. Numărul substanțelor volatile identificate care dau aroma legumelor și fructelor trece în prezent de 200, dar fiecare substanță se găsește în cantitate de sub 1 ppm. Componentele aromatice sunt: uleiuri eterice, esteri, alcooli, acizi, aldehide, cetone etc.

Autenticitatea soiului se apreciază pe baza proprietăților fizice și senzoriale ale legumelor și fructelor din lot prin comparare cu soiurile din mostrele de referință, mulaje, planșe, descrieri etc. În cadrul aceleiași specii de legume sau fructe există soiuri care se disting prin prezența unor particularități ce le fac mai valoroase decât celelalte. Pe acestă bază, standardele prevăd soiurile care trebuie să intre la o anumită calitate.

Starea de prospețime se apreciază organoleptic după gradul de turgescență și după aspectul viu al legumelor sau fructelor. Legumele și fructele destinate atât consumului în stare proaspătă, cât și industrializării, nu trebuie să fie veștede, prospețimea fiind o caracteristică de bază care furnizează indicații în legătură cu durata de timp scursă de la recoltare și modul cum au fost păstrate.

Starea de sănătate și curățenie este o noțiune dinamică, fiind definită de anumite proprietăți ale legumelor și fructelor, cum ar fi mărimea, culoarea (cojii, pulpei), fermitatea pulpei, gustul, aroma, precum și de raportul apă/substanță uscată sau de valoarea unor componente ale substanței uscate (aciditate, zahăr etc).

Prezența pedunculului constituie o caracteristică de calitate pentru unele specii de legume (ardei, bame, castraveți, vinete), sau fructe (căpșune, cireșe, vișine, pere etc). Absența pedunculului permite pierderea suculenței, lezarea integrității pulpei și favorizează alterarea mai rapidă a legumelor și fructelor.

Ambalarea și păstrarea legumelor și fructelor se realizează în funcție de gradul de perisabilitate al lor, de specie, parte comestibilă, calitate, distanța de transport, modul de folosire, industrializare, comercializare. Valorile optime ale temperaturii mediului în care se realizează păstrarea, ale umidității relative a aerului și o ventilație corespunzătoare asigură menținerea caracteristicilor de calitate pe durate variind de la câteva zile pentru legumele și fructele foarte ușor perisabile până la câteva luni pentru cele rezistente.[5]

2.3.2.2 Norme generale privind ambalarea fructelor și legumelor proaspete

Pentru realizarea unui comerț civilizat în sectorul de legume – fructe se impune ca produsele prezentate spre comercializare să fie  ambalate și etichetate corespunzător. În acest sens trebuie îndeplinite următoarele reguli prevăzute de actele normative în vigoare:

omogenitatea – conținutul fiecărui ambalaj, trebuie să fie omogen și să cuprindă legume sau fructe de aceeași origine, varietate, soi sau tip comercial și calitate. Partea vizibilă a produsului din ambalaj trebuie să fie reprezentativă pentru întregul conținut;

ambalarea- fructele și legumele trebuie să fie ambalate astfel încât  să fie protejate corespunzător. Materialele utilizate în interiorul ambalajului trebuie să fie noi, curate și de o astfel de calitate, încât să evite producerea oricărei vătămări externe sau interne a produsului. Utilizarea materialelor, în special a hârtiei sau etichetelor care poartă specificații comerciale este permisă cu condiția ca imprimarea sau etichetarea să fie realizate cu cernelă sau clei netoxice. Dacă fructele sau legumele sunt învelite, trebuie să se folosească hârtie subțire, uscată, nouă și inodoră. Folosirea oricărei substanțe care are tendința de a modifica caracteristicile naturale ale fructelor și legumelor, în special gustul și mirosul este interzisă.  Ambalajele trebuie să fie total lipsite de corpuri străine;

etichetarea – fiecare ambalaj trebuie etichetat individual, în mod vizibil și lizibil și să prezinte următoarele mențiuni:

identificarea ambalatorului și/sau expeditorului: numele și adresa  sau identificarea   simbolică, eliberată sau recunoscută de un serviciu oficial;

natura produsului: specia și în mod facultativ denumirea soiului;

originea produsului: țara de origine și eventual zona de producție sau denumirea națională, regională sau locală;

specificații comerciale: categoria de calitate, iar dacă standardul o cere, calibrul și /sau numărul de bucăți;

marca oficială de control: facultativ.

Pentru produsele preambalate, se indică în plus, față de informațiile prevăzute de standardele de calitate și greutatea netă. [22]

2.3.2.3 Modalități de control a conformității legumelor și fructelor proaspete

În faza de vânzare en detail operatorul trebuie să respecte următoarele reguli:

dacă produsul este pus în vânzare în ambalajul original, operatorul trebuie să asigure respectarea dispozițiilor din standardele de comercializare, privind etichetarea și, dacă este cazul, va completa deficiențele constatate;

dacă produsul este pus în vânzare vrac, operatorul trebuie să asigure afișarea  indicațiilor privind originea, categoria de calitate și soiul, acolo unde este pevăzut;

pentru produsele prezentate preambalat, pe etichetă se va trece, în afară de mențiunile prevăzute în standardele de  comercializare, și greutatea netă, fără prejudicierea mențiunilor cerute de alte regulamente comunitare.

Organismul de control competent, prin controalele efectuate, asigură verificarea aplicării standardelor de calitate pentru legumele și fructele comercializate în stare proaspătă și va  aplica sancțiuni, în cazul în care se va constata neconformitatea produselor. [22]

2.3.2.4 Acțiuni de control a legumelor și fructelor proaspete

Scopul acțiunilor de control este combaterea fenomenelor ilicite, de neconformitate a loturilor de legume și fructe supuse comercializãrii cu amãnuntul, precum și a altor fenomene ilegale existente pe filiera de comercializare a fructelor și legumelor proaspete. Prin realizarea unei comparații între doi ani diferiți putem observa din tabelul 2.2 principalele abateri găsite la diferite produse horticole proaspete.

2009:

În timpul acțiunii de control, desfășurate la nivel național, au fost verificați 165 operatori economici și 463 tone de legume și fructe proaspete. Pentru abaterile constatate la 144 de operatori economici, comisarii ANPC au aplicat 93 de amenzi contravenționale, în valoare de 313.000 lei și 51 de avertismente. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare 169 tone de legume și fructe proaspete și pentru 890 kg, improprii consumului uman, s-a dispus oprirea definitiva.

2013:

Controlul a cuprins 265 operatori economici, constatându-se abateri privind legalitatea, informarea, etichetarea, modul de comercializare la 233 dintre aceștia (aprox. 88%). Au fost verificate aproximativ 965 tone legume și fructe proaspete, constatându-se că 603 tone legume și fructe (62%) nu se încadrau în prevederile legale (informarea, etichetarea, modul de comercializare) privind protecția consumatorilor. Au fost dispuse următoarele măsuri:

oprirea temporară de la comercializare a peste 571 tone legume și fructe, în valoare de 1.109.000 lei până la remedierea neconformităților constatate;

oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a 154 kg legume și fructe, în valoare de 1.300 lei, produse improprii consumului uman;

aplicarea de 256 sancțiuni contravenționale dintre care 168 de amenzi contravenționale în valoare de peste 885.000 lei și 88 avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

[14]

Tabel nr. 2.3 Abateri constatate în urma acțiunii de control a ANPC la legume și fructe proaspete [14]

2.3.3 Protecția consumatorilor de legume și fructe conservate

Capacitatea totală de procesare a fructelor și legumelor este de 237107 t/an. În acest moment cca. 60% din producția de conserve are ca destinație principală lanțurile de super market-uri din România și UE dar producția românească ajunge și în state ca Israel, Canada sau SUA.

Produsele realizate prin conservare sunt dominate de cele pe bază de legume: roșii în bulion, mazăre, amestecuri de legume, fasole păstăi și conserve în oțet. Murăturile și legumele fermentate lactic sunt în plină ascensiune pe piață în special în vechile state comunitare.

Principalele produse pe bază de fructe rezultate în urma procesării în România sunt: compotul, dulceața, sucurile naturale, fructele uscate și magiunul. Analiza corelației dintre capacitățile de procesare și resursele de materii prime a evidențiat faptul că necesarul de consum de 8-9 kg/cap locuitor/an fructe și legume procesate, respectiv 174-175 mii tone/an, poate fi asigurat de producția actuală de aproximativ 237 mii tone/an.

Producția internă de fructe și legume procesate în evoluție 2001-2007 este prezentată în tabelul nr.2.3, iar consumul anual pe cap de locuitor la fructe și legume procesate este prezentat în tabelul nr 2.4. [15]

Tabel nr.2.4 Evoluția producției de conserve din legume și fructe – 2001-2007

(Sursa: ec.europa.eu/)

Tabel nr. 2.5 Consumul mediu anual pe locuitor (kg/cap loc)

(Sursa: ec.europa.eu/)

2.3.3.1 Valoarea alimentară a legumelor și fructelor conservate și factorii care o influențează

Conservele sunt sănătoase deoarece:

fructele și legumele sunt conservate imediat după ce au fost culese, evitându-se astfel pierderea de vitamina C prin depozitare (conținutul de vitamina C scade la jumătate după 48-72 ore de la recoltare);

vitaminele sensibile la căldură (vitamina B1, vitamina C) vor fi mai afectate de gătitul clasic, prelungit, decât de sterilizarea industrială la temperaturi înalte, de scurtă durată;

vitaminele hidrosolubile (grupul B, vitamina C) difuzează limitat deoarece cantitatea de lichid din conservă este mică.

Tehnicile actuale de conservare permit păstrarea vitaminei C în proporție de 50% în legume și 90% în fructe; pierderea de vitamină B1 este de numai 25-45% față de 75-80% cât dispare prin gătitul clasic. Lichidul din conserve, bogat în vitamine și minerale, trebuie și el consumat. [24]

Influența fazelor tehnologice: fragmentarea, mărunțirea, tocarea, divizarea lezează țesuturile, eliberează enzime specifice și măresc suprafața de contact cu oxigenul atmosferic. Mărimea și forma fragmentelor, alături de durata expunerii la aer, influențează direct nivelul pierderilor prin oxidare ale unor substanțe utile.

Opărirea determină pierderi de glucide de până la 30% la spanac și de peste 10% la mazăre, respectiv peste 5% la fasole păstăi. Blanșarea antrenează și pierderi de vitamine hidrosolubile prin dizolvare, respectiv oxidare, dar există posibilitatea limitării acestora prin inactivarea oxidazelor.

Prăjirea și încălzirea excesivă fac neconsumabile lipidele, prin apariția acroleinei, a acizilor grași liberi și a unor produși toxici de alterare. Prăjirile determină o scădere a digestibilității proteinelor și micșorarea disponibilității în aminoacizii necesari. Se formează legături inter și intramoleculare care sunt greu distruse de sucurile gastrice.[2]

2.3.3.2 Cerințe de calitate pentru legume și fructe conservate

Cantități importante de legume și fructe sunt utilizate de industria alimentară ca materie primă pentru obținerea unor produse conservate. Produsele prelucrate se prezintă sub forma conservelor sterilizate, legumelor și fructelor congelate, deshidratate, concentrate, sucurilor de legume și fructe etc. [3]

Conservele sterilizate de legume și fructe ocupă un loc de frunte în cadrul prelucrării industriale a legumelor și fructelor, sterilizarea oferind o siguranță mai mare și o durată mai lungă de păstrare.

Sortimentul de conserve sterilizate cuprinde în principal:

conserve de legume în apă (spanac, zarzavat pentru supe, foi de viță etc.);

conserve de legume în saramură (mazăre, fasole păstai, ciuperci, sfeclă, etc.);

conserve de legume în bullion (vinete, roșii, bame etc.);

conserve de legume în ulei (vinete, bame, ghiveci de legume etc.);

compoturi de fructe;

compoturi dietetice [3;5]

Materiile prime folosite sunt legumele și fructele cu adaosurile specifice (soluții de sare, de oțet, apă, ulei, bulion, sos condimentat etc.). Fabricarea se realizează prin efectuarea operațiunilor tehnologice pregătitoare, introducerea legumelor și fructelor în recipiente (metalice sau de sticlă), închiderea ermetică a recipientelor și sterilizarea. Sterilizarea se face la temperaturi cuprinse între 110 și 120ºC.

Sterilizarea inactivează enzimele și oprește desfășurarea tuturor proceselor biochimice din masa produsului. Superioritatea metodei este conferită de temperatura ridicată, care distruge toate formele de existență microbiană precum și de ermeticitatea ambalării care izolează complet produsul de contaminarea cu microflora din mediul exterior.

Ambalajele folosite sunt borcanele de sticlă sau recipientele metalice. Capacele borcanelor și recipientele metalice sunt confecționate din tablă acoperită cu staniu și vernisată cu lac inert pe partea care intră în contact cu produsul.

Verificarea sterilizării se realizează prin supunerea lotului conservat unei operații de termostatare la 40oC, timp de 7-10 zile, dupa care se examinează bombajul recipientelor. În funcție de cauzele care au generat deformarea, bombajul poate fi de trei tipuri: fizic, chimic și microbiologic.

Bombajul fizic apare datorită umplerii excesive a recipientelor sau fluctuațiilor mari de temperatură dupa sterilizare. Deși acest tip de bombaj nu degradează conținutul conservelor, acestea sunt scoase din circuitul comercial deoarece el nu poate fi diferențiat prin probe nedistructive de celelalte tipuri care deteriorează produsul în mod ireversibil.

Bombajul chimic apare datorită acumularii hidrogenului format în urma acțiunii acizilor din produs asupra tablei insuficient cositorită sau cu pori în stratul de lac inert protector. Astfel, presiunea crește și recipientele se bombează, aparând și semne de coroziune (pete negre). Produsele se degradează, devenind improprii pentru consum.

Bombajul microbiologic este principala formă de alterare a conservelor sterilizate și se datorează îndeosebi nerespectării regimului de sterilizare ce dă posibilitatea bacteriilor sporulate din conservă să-și înceapă activitatea; alte cauze pot fi gradul ridicat de infestare al materiei prime sau păstrarea la temperaturi prea mari a conservelor sterilizate.[3]

Principalele criterii de apreciere a calității conservelor sterilizate de legume și fructe sunt:

masa netă,

proporția de sare și ulei (pentru conservele de legume),

conținutul în elemente toxice (staniu, cupru, arseniu, plumb) și

caracteristicile organoleptice ale legumelor, fructelor și ale lichidului în care acestea se află.

Cele mai multe defecte ale conservelor sterilizate se datorează procesului de sterilizare. Principalele defecte cauzate de sterilizare sunt:

substerilizarea, datorată nerespectării regimului termic și având ca efecte alterarea produsului cu sau fără bombarea recipientelor;

suprasterilizarea, datorată depășirii temperaturii și duratei de sterilizare, condiții în care are loc înmuierea excesivă a texturii legumelor și fructelor;

deformarea cutiilor, datorată presiunii mari interioare în recipiente, necompensată cu aceea din autoclavă.

În conservele sterilizate de legume și fructe pot să apară și alte defecte cum sunt:

existența unor exemplare de legume și fructe cu stadii de maturitate diferite (submaturate, supramaturate);

existența unor resturi provenite de la curățirea legumelor și fructelor (păstăi, cozi, resturi florale la bame și dovlecei, pielițe, semințe etc);

existența unor exemplare de legume și fructe cu defecte mecanice (pătate, lovite, zgâriate, zbârcite);

legume și fructe destrămate, crăpate, terciuite, care apar datorită suprasterilizării sau manipulării și umplerii neîngrijite a recipienților;

existența impurităților, în suspensie sau în sediment, ca urmare a unei insuficiente spălări;

lichid tulbure, gelatinos, cu sediment, în special la conservele de mazăre, datorat fenomenului de amidonare;

lipsa lichidului sau consistența prea densă a acestuia;

existența unor bucăți de legume arse, ca urmare a unei prăjiri defectuoase;

modificarea culorii inițiale a legumelor și fructelor, ca urmare a unor procese fizico-chimice ce au loc în recipient în timpul sterilizării sau în timpul păstrării;

apariția gustului și mirosului de ars, rânced, ca urmare a nerespectării operației de prăjire (descompunerea grăsimilor în acizi grași și glicerină, râncezirea grăsimilor, formarea altor compuși de degradare);

existența gustului acru, de fermentat, întâlnit la conservele de mazăre, legume în bulion, compoturi, ca rezultat al fermentării înainte de prelucrare, sau al activității microorganismelor termofile rămase în conservă.

Alterarea conservelor sterilizate poate fi provocată de diferiți agenți chimici, biochimici și microbiologici. În majoritatea cazurilor, alterarea conservelor se manifestă în exterior prin formare bombajului. [5]

2.3.3.3 Acțiuni de control a conservelor din legume și fructe

2009:

În perioada 2–6 noiembrie 2009, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat 44.000 kg de conserve din legume și fructe comercializate de 397 de operatori economici, prin acțiunea de control care a vizat modul în care sunt respectate prevederile legale la comercializarea și etichetarea conservelor din legume și fructe.

Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost retrase de la vânzare 130 kg de conserve, iar 44.000 kg de conserve au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea neconformităților. Totodată, pentru cei 293 de operatori depistați cu abateri au fost aplicate 177 amenzi contravenționale, în valoare de 481.500 lei și 116 avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

În cursul acțiunii de control s-au constatat o serie de abateri prezentate în tabelul 2.5. [14]

Tabelul nr. 2.6 Abateri constatate în urma acțiunii de control a ANPC la legume și fructe conservate[14]

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Până în prezent, în țara noastră a existat o preocupare relativ slabă pentru cunoașterea și mediatizarea, pe domenii, a performanțelor realizate de instituțiile cu competențe naționale și internaționale privind protecția consumatorilor.

Din cauza lipsei de reacție asupra oportunităților și drepturilor consumatorilor, numeroși consumatori își exercită mai puțin sau nu-și exercită drepturile, în caz de nevoie. Prin urmare, eforturile agenților de mediatizare din domeniu trebuie să se îndrepte spre acele segmente ale consumatorilor care prezintă un risc mai ridicat de dezinformare sau resemnare în fața constatării unor probleme.

Deoarece, consumatorii români iau prețul drept principalul criteriu de cumpărare a legumelor și fructelor, ei tind a se mulțumi cu calitatea mai scăzută, oferită de operatorii economici, care profită de lipsa de informare și atitudinea consumatorilor în raport cu drepturile lor, iar consumatorii, în lipsa unei culturi adecvate, rămân la stadiul de nemulțumire, de neîncredere în posibilitatea respectarii drepturilor lor, ceea ce determină un nivel scăzut de autoprotecție.

Totuși, în urma sesizărilor sau a controalelor realizate de către instituțiile cu atribuții în domeniu, se evită comercializarea de produse improprii consumului sau care nu respectă prevederile legale în vederea comercializării și etichetării.

Consider a fi necesar educarea sistematică a consumatorilor, dar și a producătorilor/furnizorilor în privința calității și siguranței produselor comercializate.

BIBLIOGRAFIE

Banu Constantin și co.- Alimente funcționale, suplimente alimentare și plante medicinale, Ed. ASAB, București, 2006

Beceanu Dumitru-Tehnologia prelucrării legumelor și fructelor, Ed. PIM, Iași, 2010

Cecilia Pop, I.M.Pop– Merceologia produselor alimentare. Edit. Edict Production, Iași, 2006

Graur Mariana -Ghid pentru alimentația sănătoasă, Ed. Performantica, Iași, 2006

Turtoi Maria – Mărfuri alimentare și securitatea consumatorului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2009

Motofelea Camelia – România. Analize sectoriale. Legume-Fructe, Centrul Român pentru promovarea comerțului și investițiilor străine, 2012

Bostan Ionel, Burciu Aurel, Veronica Grosu-Consumatorismul și politicile privind protecția consumatorului în spațiul comunitar, Economie teoretică și aplicată, Vol XVII 2010, No. 4(545), pp. 17-32.

Stanciu Mariana, Adina Mihăilescu, Mihnea Preotesi, Cristina Tudor – Protecția consumatorilor din România, Calitatea Vieții, XVI, nr. 1–2, 2005, p. 137–153

*** Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Consumatori-Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene , Luxemburg, http://europa.eu/pol/index_ro.htm [5.05.14]

Ordin   Nr. 293/640/2001-1/2002, privind condițiile de securitate și calitate pentru legume și fructe proaspete destinate consumului uman

European Farmers and Agri-Cooeratives- Organizațiile de producători de fructe și legume în UE: situație și perspective, www.copa-cogeca.be [5.05.14]

INSS- Comunicat de presă, Nr.60 / 2014

Raport activitate anpc 2010

www.anpc.ro

ec.europa.eu/agriculture/fruit-and-vegetables/country…/strategy_ro

www.clopotel.ro

Proiect european de incurajare a consumului de fructe si legume

http://biblioteca.regielive.ro

www.freshfel.org

http://romicagavrila.wordpress.com/2009/01/13/

http://www.mapam.ro/ro/inspectia-legume-fructe/legislatie-isctpvlf.html

http://www.madr.ro/ro/inspectia-legume-fructe/

ec.europa.eu/consumers/archive/…/communication_scoreboard_ro

http://www.mihaelabilic.ro/metode-de-pastrare-a-alimentelor

BIBLIOGRAFIE

Banu Constantin și co.- Alimente funcționale, suplimente alimentare și plante medicinale, Ed. ASAB, București, 2006

Beceanu Dumitru-Tehnologia prelucrării legumelor și fructelor, Ed. PIM, Iași, 2010

Cecilia Pop, I.M.Pop– Merceologia produselor alimentare. Edit. Edict Production, Iași, 2006

Graur Mariana -Ghid pentru alimentația sănătoasă, Ed. Performantica, Iași, 2006

Turtoi Maria – Mărfuri alimentare și securitatea consumatorului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2009

Motofelea Camelia – România. Analize sectoriale. Legume-Fructe, Centrul Român pentru promovarea comerțului și investițiilor străine, 2012

Bostan Ionel, Burciu Aurel, Veronica Grosu-Consumatorismul și politicile privind protecția consumatorului în spațiul comunitar, Economie teoretică și aplicată, Vol XVII 2010, No. 4(545), pp. 17-32.

Stanciu Mariana, Adina Mihăilescu, Mihnea Preotesi, Cristina Tudor – Protecția consumatorilor din România, Calitatea Vieții, XVI, nr. 1–2, 2005, p. 137–153

*** Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Consumatori-Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene , Luxemburg, http://europa.eu/pol/index_ro.htm [5.05.14]

Ordin   Nr. 293/640/2001-1/2002, privind condițiile de securitate și calitate pentru legume și fructe proaspete destinate consumului uman

European Farmers and Agri-Cooeratives- Organizațiile de producători de fructe și legume în UE: situație și perspective, www.copa-cogeca.be [5.05.14]

INSS- Comunicat de presă, Nr.60 / 2014

Raport activitate anpc 2010

www.anpc.ro

ec.europa.eu/agriculture/fruit-and-vegetables/country…/strategy_ro

www.clopotel.ro

Proiect european de incurajare a consumului de fructe si legume

http://biblioteca.regielive.ro

www.freshfel.org

http://romicagavrila.wordpress.com/2009/01/13/

http://www.mapam.ro/ro/inspectia-legume-fructe/legislatie-isctpvlf.html

http://www.madr.ro/ro/inspectia-legume-fructe/

ec.europa.eu/consumers/archive/…/communication_scoreboard_ro

http://www.mihaelabilic.ro/metode-de-pastrare-a-alimentelor