Probleme Care Pericliteaza Securitatea Jurnalistului de Investigatie
LUCRARE DE LICENȚĂ
Reyumat plus abstract
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul 1. Jurnalism de investigație, Jurnalistul de investigație
1.1. Jurnalism de investigație
1.1.1. Definiții și concepte teoretice
1.1.2. Definiții prin negație ale jurnalismului de investigație
1.1.3. Avantaje și dezavanataje în practicarea jurnalismului de investigație
1.2. Necesitatea jurnalismului de investigație într-o societate democrată
1.3. Profilul jurnalistului de investigație
1.3.1. Definirea jurnalistului de investigație
1.3.2. Caracteristicile jurnalistului de investigație
Capitolul 2. Securitatea jurnalistului de investigație
2.1 . Concepte teoretice
2.2. Probleme care periclitează securitatea jurnalistului de investigație
Capitolul 3. Descrierea designului de cercetare
3.1 Definirea cercetării
Introducere
Lucrarea de față își propune să studieze în ce măsură securitatea jurnalistului de investigație este afectată, atunci când acesta se află în exercitarea acestei funcții. De-a lungul timpului exp
Capitolul I. Jurnalism de investigație, jurnalistul de investigație
1.1. Jurnalism de investigație
1.1.1. Definiții și concepte teoretice
Jurnalismul de investigație este o parte importantă a presei, iar ceea ce îl face apreciat este schimbările în bine, pe care se presupune că le produce în societate. Însă, nu întotdeauna acest tip de jurnalism este apreciat, prin urmare există o serie de aspecte care pun obstacole în desfășurarea lui, iar în cadrul acestei lucrări vom încerca să le studiem cauza respectiv efectele care intervin asupra bunului mers al acestuia, dar și asupra jurnaliștilor care îl practică.
Așa cum am menționat în partea de introducere lucrarea de față își propune să studieze problema securității jurnaliștilor de investigație în desfășurarea activității acestora, studiul de caz având ca și arie de interes rapoartele Free Ex ale ultimilor zece ani, dar și literatura de specialitate aferentă jurnalismului de investigație.
Înainte de a expune diferite probleme de securitate, vom discuta câteva teorii și concepții despre jurnalismul de investigație și rolul avut de acesta într-o societate democrată.
În încercarea de a defini jurnalismul de investigație, vom analiza mai multe concepte și viziuni aferente acestei specii a jurnalismului, dar în special acea zona care vizează riscurile și consecințele acestora, în urma realizării anchetelor jurnalistice.
Astfel, jurnalismul de investigație se deosebește de celălalte ramuri ale acestui domeniu prin următoarele caracteristici:
Ancheta pornește din „inițiativa jurnalistului”, care în urma unei cercetări temeinice, aduce la suprafață informații ascunse, acestea din urmă fiind susținute de probe.Avem în acest context un element de noutate și anume conceptul de anchetă. În cartea sa, Manual de jurnalism , Cristian Florin Popescu susține ideea teoreticianului francez Michael Voirol, conform căruia există o diferență de fond între anchetă și orice altă specie jurnalistică, spre exemplu reportajul.
Așadar, această dihotonomie este exprimată astfel: „<<Ancheta este o demonstrație. Reportajul arată, ancheta demonstrează. Subiectul reportajului este spectacolul unui eveniment, subiectul anchetei este o problemă>>”.
Deși există mulți contestatari ai jurnalismului de investigație, care afirmă că la fel ca și ancheta orice alt material trebuie documentat, susținând că „expresia nu-și are rostul”, David Randall precizează cu fermitate că spre deosebire de jurnalismul de investigație „unele aspecte ale jurnalismului presupun investigația doar în sensul ei cel mai elementar”.
Dorim să precizăm că suntem de acord întru-totul cu cele afirmate de David Randall, luând în considerare efortul de timp și resurse, care se investește în documentarea unei anchete.
În cazul subiectelor ample, documentarea necesită o perioadă mai îndelungată de timp, iar cel mai relevant exemplu în acest sens considerăm că este investigația celor doi jurnaliști Carl Bernstein și Bob Woodward legată de spargerea clădirii Watergate, a cărei desfășurare a durat doi ani. Prin urmare, rolul jurnalismului de investigație este de a aprofunda subiecte, care nu sunt accesibile altor genuri jurnalistice.
Mergând mai departe cu expunerea noastră vom analiza cel de-al doilea aspect care definește jurnalismul de investigație si anume faptul că anchetele jurnalistice abordează subiecte de interes public.
Pe de-o parte interesul public este definit de către Legea nr.477/2004 ca fiind „acel interes care implică garantarea și respectarea de către instituțiile statului și autoritățile publice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor, recunoscute de Constituție, legislația internă și tratatele internaționale la care România este parte, precum și îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea principiilor eficienței, eficacității și economicității cheltuirii resurselor”. Prin urmare, rolul jurnalistului este aceea de a veghea asupra respectării interesului public, garantat prin lege.
Pe de altă parte trustul englez BBC înțelege să definească interesul public ca fiind „expunerea sau identificarea unei infracțiuni, expunerea unui comportament anti-social grav, expunerea corupției și a injustiției, dezvăluirea unor neglijențe sau a unor incompetențe grave, protejarea sănătății și a siguranței unor persoane, prevenirea înșelării unor persoane prin declarații sau acțiuni ale unor indivizi, companii sau organizații, dezvăluirea unor informații care permit oamenilor să ia decizii mult mai informate cu referire la chestiuni de interes public”.
Astfel, am ales ambele definiții, deoarece considerăm că activitatea jurnalistului de investigație este ghidată atât de exigența legii, dar și de propriul sistem de reglementare.
În altă ordine de idei, extrapolând interesul public către jurnalismul de investigație este evident, că rolul jurnalistului de investigație este de a supraveghea activitatea de conducere a autorităților publice, dar și modul în care acestea creează și gestionează legile, precum și resursele financiare ale statului.
Un alt aspect aflat în strânsă legătură ce cel de-al doilea este reprezentat de rolul jurnalistului de investigație de a aduce în atenția publicului funcționarea defectoasă a instituțiilor statului, iar când spunem defectoasă ne referim la „abuzuri, corupție și erori ale sistemului social, administrativ etc.”
Atunci când facem referire la autoritățile publice este necesar să facem referire la toate cele trei puteri ale statului: Parlament, Guvern, Președinte și Administrație publică, dar și Justiția tocmai pentru a le include pe toate în conceptul de autoritate publică.
Prin urmare, datoria jurnalistului este aceea de „a scoate la lumină” neregulile, care se află în spatele activității acestor organe.
Trebuie să precizăm că cercetarea de față nu pornește de la premisa că autoritățile statului comit infracțiuni, ci de la premisa că jurnalistul trebuie să reprezinte „câinele de pază” al societății, indiferent de calitatea conducerii statului.
Ultimul dar nu cel din urmă aspect vizat decurge din cel de-al treilea și se prezintă a ca o acțiune de rezistență din partea autorităților, care pe lângă erorile pe care le comit, aceștia încearcă să le ascundă de vigilența jurnaliștilor.
Această stare de fapt, de cele mai multe ori îngreunează activitatea jurnaliștilor, însă versiunea acestora aduce o „informație opusă versiunii oficiale”, astfel creîndu-se un echilibru informativ.
Considerăm că aceste aspecte sunt importante de precizat, deoarece delimitează jurnalismul de investigație de alte specii jurnalistice, dar totodată caracteristicile prezentate sunt cele care ridică importante probleme de securitate jurnalistului de investigație, în special investigațiile care vizează nereguli ale autorităților.
Nu vom stărui asupra acestui din urmă subiect, deoarece va îi fi dedicat un capitol întreg.
1.1.2. Definiții prin negație ale jurnalismului de investigație
Cu toate că am încercat să definim jurnalismul de investigație prin prezentarea principalelor caracteristici, considerăm că este imperios necesar să prezentăm câteva situații în care jurnalismul de investigație nu trebuie confundat cu amestecarea unor serii de informații provenite din diferite surse și mai ales din surse, care au diverse interese în publicarea unui material. Această confuzie este întâlnită în special în rândul jurnaliștilor aflați la început de drum, dar și în rândul „editorialiștilor cu experiență” .
Așadar, considerăm relevantă pentru securitatea jurnalistului, cunoașterea și descrierea ariei sale de desfășurare, astfel încât acesta să prevină eventualele amenințări la securitatea sa, atât fizică, cât și juridică.
Nu avem de-a face cu jurnalism de investigație dacă materialul publicat este realizat la cerere, „indiferent de calitatea faptelor, documentelor sau a surselor” ,deoarece se consideră că acesta nu provin din inițiativa jurnalistului de a aduce la cunoștiința publicului fapte, ci provin din dorința sursei să influențeze păreri și atitudini, dar și să creeze anumite presiuni în jurul anumitor stări de fapt.
Prin publicarea unor anchete de acest gen jurnalistul poate fi acuzat de lipsă de obiectivitate, dar și de o atitudine tendențioasă.
Nu poate fi considerat jurnalism de investigație publicarea unei investigații realizate de autorități avizate să realizeze investigații judiciare, astfel fiind o diferență clară între investigația derulată prin demersul unui jurnalist și investigația judiciară, deoarece această din urmă este una oficială. Investigația jurnalistică trebuie să prezinte faptele din diferite surse, iar un dosar juridic nu poate prezenta decât informații de contextualizare.
De asemenea, nu intră în aria jurnalismului de investigație scoaterea la lumină și „reproducerea în totalitate” a unor dosare care nu au fost aduse în atenția publicului de către organele de investigație, dar au fost descoperite după zeci de ani.
Cu toate că există o goană după senzațional și spectaculos, publicarea unor astfel de dosare nu este legitimă, deoarece multe din informațiilprezentate acolo nu mai pot fi verificate și la fel ca în mențiunea anterioară, nu reprezintă investigații jurnalistice, ci investigații judiciare.
Jurnalismul de investigație nu presupune simpla publicare a unor informații create sau a unor „dosare prefabricate” , în scopul poziționării într-o pozițite negativă a anumitor persoane sau instituții.
De obicei aceste informații sunt create de către redacțiile de presă, la comanda anumitor persoane sau intstituții pentru a distrage atenția, pentru a șantaja sau chiar pentru a crea presiune mediatică în jurul altor persoane sau adversari din zona politică sau publică.
De cele mai multe ori dorința de a obține informații senzaționale determină jurnaliștii să încalce intimitatea persoanelor publice sau a celebrităților, fotografiindu-le în diverse ipostaze.
Simpla fotografiere și publicare nu reprezintă sub nicio formă jurnalismul de investigație, ci din contră reprezintă informații de interes uman, care fără o justificare a interesului public își câștigă valoarea de informații pentru ziarele de scandal.
În contextul în care este făcută o fotografie, pe lângă văditul interes public, jurnalistul trebuie să aducă un plus de informații relevante contextului în care s-a făcut fotografia și doar apoi acest tip de material poate intra în categoria jurnalismului de investigații.
1.1.3 Avantaje și dezavantaje în practicarea jurnalismului de investigație
Investigația jurnalistică presupune o activitate laborioasă, care la fel ca orice domeniu are atât avantaje, cât și dezavantaje.
Directorul organizației RISE Project România, Paul Radu, a declarat în cadrul unui interviu că, în ceea ce privesc dezavantajele investigației jurnalistice el „nu a simțit dezavantaje în acesi din contră reprezintă informații de interes uman, care fără o justificare a interesului public își câștigă valoarea de informații pentru ziarele de scandal.
În contextul în care este făcută o fotografie, pe lângă văditul interes public, jurnalistul trebuie să aducă un plus de informații relevante contextului în care s-a făcut fotografia și doar apoi acest tip de material poate intra în categoria jurnalismului de investigații.
1.1.3 Avantaje și dezavantaje în practicarea jurnalismului de investigație
Investigația jurnalistică presupune o activitate laborioasă, care la fel ca orice domeniu are atât avantaje, cât și dezavantaje.
Directorul organizației RISE Project România, Paul Radu, a declarat în cadrul unui interviu că, în ceea ce privesc dezavantajele investigației jurnalistice el „nu a simțit dezavantaje în acest sens”, afirmând că doar călătoriile îl obosesc uneori, dar că acestea sunt mici dezavantaje, pe lângă satisfacția finalizării unei investigații.
În literatura de specialitate au fost identificate avantaje și dezavantaje care vizează atât jurnalistul, cât și publicul. În ceea ce privește publicul, acesta nu are de suferit în urma investigațiilor, acesta fiind motivația juralistului de a investiga.
Avantaje ale jurnalismului de investigație îndreptate către jurnalist
Practicarea cu profesionalism a jurnalismului de investigație îl diferențiază pe jurnalistul de investigație de alte tipuri de jurnaliști, acesta dobândind valoare prin activitatea pe care o efectuează în serviciul publicului, aducând la suprafață adevăruri și fenomene, care în alte contexte nu s-ar putea face cunoscute.
Publicarea constantă a investigațiilor bine documentate are ca efect câștigarea unei influențe în rândul publicului, jurnalistul devenind de cele mai multe ori un indicator al realității. Vocea jurnalistului de investigație devine influentă.
Totodată, realizarea de investigații jurnalistice aduc notorietate din rândul cititorilor, crescând numărul acestora, iar la nivel general încurajează înființarea publicațiilor care susțin și finanțează anchete jurnalistice.
Avantaje ale jurnalismului de investigație îndreptate către public
Jurnalismul de investigație este acel tip de jurnalism care produce schimbări, prin urmare acesta poate fi privit ca un serviciu efectuat de către jurnaliști în folosul publicului și a societății.
Un al efect al acestui tip de jurnalism este acela că are rolul de a construi și consolida democrația și practicile democratice. Așa cum am afirmat și în subcapitolul anterior jurnalismul de investigație are rolul de a pune întrebări și de a ridica întrebări în legătură cu informațiile oficiale care i se oferă.
„Principii precum implicare civilă, responsabilitatea și transparența guvernului, rămân doar simple concepte teoretice dacă nimeni nu ridică întrebări și nu oferă informații și analize, privind dincolo de ceea ce se spune. În final, jurnalismul de investigație reprezintă dreptul de a face”.
Producerea anchetelor jurnalistice creează un oarecare sentiment de siguranță și control publicului, asupra propriei vieți, incluzând toate aspectele acesteia: economice, politice sau sociale.
Dezavantaje ale investigației jurnalistice
De cele mai multe ori investigația jurnalistică este costisitoare și implică atât resurse finainciare susținute de către instituția care dorește să o realizeze, cât și o perioadă mai îndelungată de timp.
Investiția resurselor financiare și umane, dar și timpul nu garantează realizarea investigației.
Un ultim dezavantaj este acela că producerea unei investigații jurnalistice presupune riscuri pentru jurnalist, riscuri în ceea ce privește securitatea fizică și psihică a acestuia. Adesea securitatea acestuia îi este afectată prin amenințări, insulte, presiuni economice și politice, dar și acuzarea și implicarea acestuia în procese juridice.
1.2 Necesitatea jurnalismului de investigație într-o societate democrată
Înainte de a expune necesitatea jurnalismului de investigație într-o societate democratică precum România, este imperios necesar să definim societatea democratică și să prezentăm câteva aspecte importante care fac legătura dintre aceasta și jurnalismul de investigație.
Considerăm importantă precizarea rolului jurnalismului de investigație într-o societate de acest tip, deoarece în prezentarea acestui rol constă de fapt întreaga chintesență a investigației jurnalistice luată separat, dar și a jurnalismului luat ca domeniu ineret într-o un stat democrat.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române „democrația este o formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită direct sau indirect puterea”. Pornind de la această definiție putem enumera câteva caracteristici specifice acestei forme de organizare statale, și anume: separarea puterilor în stat, pluripartidism, dar și respectarea drepturilor omului. Dintre acestea din urmă ne interesează libertatea de exprimare și dreptul de informare, deoarece jurnalismul de investigație poate exista simultan cu existența acestor drepturi.
Astfel, jurnalismul de investigație poate să existe doar într-o societate democrată, în care există o libertate de exprimare a presei. Paradoxul acestui fapt este că de obicei jurnalismul de investigație are o arie de activitate mai bogată în zona autorităților de stat, în zona guvernării și în zona justiție, astfel s-ar putea spune despre jurnalismul de investigație și organizarea statului că „sunt adversare firești”. Un motiv pentru care sunt considerate adversare este acela că rolurile acestora sunt diferite, dar în același timp fiecare trebuie să acorde rolul cuvenit celeilalte.
Însă, adesea jurnalismul de investigație este un jurnalism justițiar, în sensul anchetării unor fapte nelegale care privesc autoritățile statului, fapte care sunt trecute cu vederea de către acestea din urmă. Mai mult decât atât, adesea în activitatea de căutare, jurnaliștii de investigație utilizează metode specifice magistraților, de aceea de multe ori activitatea lor este contestată și desconsiderată. De exemplu, Walter Lippman, un reporter și sociolog american, aprig contestatar al democrației, susținea că presa ar fi de fapt „o lanternă căutătoare de adevăr”, iar existența acesteia ca instituție nu poate fi susținută, fiind considerată nulă.
Cu toate acestea, importanța presei în societate este susținută de doctrina liberală, care vede în jurnaliști, respectiv presă, extensii ale publicului.
La nivelul acestei doctrine, se consideră că prin alegerea pe care o face publicul, pentru un anumit tip de presă, de fapt acesta alege să delege acel tip de presă ca reprezentant al său.
Prin urmare, acest din urmă fapt îi conferă presei, în cazul nostru jurnalismului de investigație legitimitate, respectiv „valoare instituțională”.
În altă ordine de idei, așa cum am menționat anterior libertatea de exprimare este una dintre condițiile sine qua non a unui stat democrat, fiind specifică în principal democrațiilor liberale. Având în vedere acest aspect, teoreticienii în domeniul sferei politice consideră că de obicei tot în cadrul acestui tip de organizare este vorba despre prea multă putere și libertate de acțiune concentrată în mâinile guvernatorilor, prin urmare se aduce în discuție potențiala existență a corupției, dar și a abuzurilor din partea conducerii. Așadar, acesta fiind cadrul optim în care jurnalismul de investigație trebuie să intervină.
Jurnalismul de investigație satisface curiozitatea publicului, dar și necesitata acestuia de a afla „ce se ascunde îndărătul ușilor capitonate ale guvernanților sau ale persoanelor influente”. Este vădit că jurnalistul de investigație se poziționează în slujba cetățenilor, a căror interese le reprezintă.
În esență vorbim despre o supraveghere a sistemului politic, cu toate implicațiile pe care acesta le are: modul de comunicare între puterile statului, gestionarea resurselor finainciare și umane, respectiv gestionarea puterii. Această supraveghere a puterilor statului se răsfrânge asupra cetățenilor sub forma anchetelor jurnalistice, în care este redat modul în care este exercitată guvernarea de către autorități.
Pentru că am adus în discuție de nenumărate ori rolul principal al investigației, mai departe vom încerca să redăm cele mai importante funcții prezentate în suportul de curs coordonat de Constantin Marin. Aceste funcții vizează:
Perceperea și înțelegerea unor fenomene ample precum faptele de corupție și efectele acestora asupra bunului mers al societății.
Redarea adevărului prin prezentarea corectă a unei situații „susceptibile să deformeze adevărul”.
Exemple relevante în acest sens sunt știrile și dezbaterile plătite care au rolul de a face propagandă politică și de a prezenta întotdeauna partea pozitivă a celor care le finanțează.
Prezentarea sub o formă inedită a unei „realități ascunse”, care au puternic impact asupra publicului și a modului în care acesta înțelege să perceapă acea realitate.
Crearea și argumetarea unor versiuni opuse celei oficiale.
Atragerea curiozității publicului asupra unor evenimente și fapte neconfirmate, dar care ridică suspiciuni în legătură cu diferite situații sau personaje politice.
Publicarea unor informații, care vizează activități ilegale ale autorităților, pe care acestea nu le-au adus la cunoștiința publicului.
În cazul unei informații prezentate parțial, rolul jurnalismului de investigație este acela de a aduce un element de noutate, de care depinde de obicei înțelegerea informației în ansamblul ei.
„Persuasiune”
„Unicitate”
Aducerea în atenția publicului informații noi, exclusive.
Acestea fiind prezentate, concluzia acestui subcapitol ar fi aceea că jurnalismul își are rolul lui bine stabilit în structurile unei societăți democrate, iar lipsa acestuia ar fi echivalentă cu subjugarea cetățenilor sub imperiul unei organizări de tip totalitarist.
Conchidem astfel, că jurnalistul de investigație creează un echilibru între dreptul cetățenilor de a fi informați și îndatoririle guvernanților de a fi corecți față de aceștia.
1.3. Profilul jurnalistului de investigație
1.3.1. Definirea jurnalistului de investigație
În încercarea de a defini jurnalistul de investigațe Hugo de Burgh afirma „un jurnalist de investigație este un bărbat sau o femeie a cărui sau a cărei profesiune este descoperirea adevărului și identificarea abaterilor de la adevăr în orice tip de media”.
Pornind de la definiția acestuia putem spune că jurnalistul de investigație este acel jurnalist a cărui profesie constă într-o documentare temeinică și care mobilizat de propria curiozitate, aduce la suprafață informații de interes public. O altă definiție, oferită de profesorul de jurnalism al Universității Northwestern din Illinois SUA, Curtis D. MacDougall, este aceasta: „<<Jurnalistul de succes…(trebuie să posede următoarele calități) inteligență, prietenie, să fie de nădejde, imaginație, ingenuitate, nerv, rapiditate, acuratețe, curaj, rezistență, auto-disciplină, perseverență, vioiciune intelectuală, onestitate, punctualitate, optimism, putere de observare, agerime, inițiativă, umor, adaptabilitate>>”. Așa cum poate fi observat, din enumerarea acestor calități nu reiese în mod vădit ideea că vorbim despre profesia jurnalistului de investigație, aceste calități putând defini în principial orice profesie.
Însă este adevărat că jurnalistul de investigație trebuie să aibă o doza mai mare de curaj, agerime și adaptabilitate decât a altor profesioniști, deoarece aceste trei calități sunt interdependente, curajul nu este suficient atunci când jurnalistul nu are o minte ageră, care să-l ajute să fie cu un pas înaintea evenimentelor, iar mintea ageră nu este rodnică fără capacitatea de a se adapta la diferite situații și medii. Bineînțeles, nu negăm faptul că aceste calități se cultivă în timp, prin acumulărea experienței în domeniul jurnalistic.
1.3.2. Caracteristicile jurnalistului de investigație
Astfel, vom lua ca punct de pornire cele două definiții pentru a contura portretul jurnalistului de investigație, acesta fiind alcătuit dintre trei elemente esențiale: cunoștiințe, calități și abilități.
Considerăm ca fiind important de precizat că această clasificare a fost făcută în cadrul suportului de curs coordonat de Marin Constantin și am ales-o, deoarece o considerăm ca fiind cea mai explicită și cuprinzătoare.
Cunoștiințele sunt imperios necesare în orice domeniu de activitate, iar în jurnalismul de investigație cu atât mai mult. În primă instanță, jurnalistul trebuie să cunoască legislația în vigoare, în special legislația care vizează liberul acces la informațiile de interes public, dar și legislația care vizează domeniul său de activitate: contractul individual de muncă și Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Mass-media. Pentru că am adus în discuție acest din urmă contract, este important să specificăm că în momentul de față acesta a expirat în luna februarie a anului curent, fiind un garant al respectării drepturilor inerente activității jurnaliștilor.
În România, Centrul pentru Jurnalism Independent, dar și Agenția de Monitorizare a Presei pun la dispoziția jurnaliștilor, dar și a publicului legislația care intră sub incidența activității desfășurate de jurnaliști, precum și diferite coduri dintre care Codul Deontologic Unic. Cunoașterea acestei legislației de către jurnalistul de investigație este imperios necesară, pentru a evita eventuale conflicte, dar și pentru a-și apăra propriile drepturi.
Pentru a reflecta cel mai bine importanța cunoașterii legislației am ales să-l cităm pe David Randall, care spunea: „<<Investigația jurnalistică începe acolo unde se termină rutina cotidiană. Ea face abstracție de secretomania birocraților și de refuzul acestora de a furniza informații. Dobândirea de informații – iată scopul unei investigații jurnalistice. Orice temă, din orice segment al vieții sociale, poate constitui obiectul unei investigații jurnalistice. Din perspectiva investigării, două mari domenii sunt totuși deosebit de fructuoase. Primul cuprinde instituțiile și activitățile situate sau care se desfășoară în locuri discrete sau ferite într-un alt mod oarecare de privirile opiniei publice. Cel de al doilea vizează persoanele și instituțiile care, la un moment dat, sunt împinse brusc în prim-plan, „în luminile rampei”: sunt cei care răsar ca din neant, generând momentan în jurul lor o mulțime de mituri. Sunt persoane și instituții care parcă nu au un trecut.
Trecutul acesta se va revela însă neapărat și e aproape sigur că veți descoperi acolo materiale pentru un articol bun.>>”. Totodată, ar mai fi de adăugat că există „liste oficiale sau de referință standard”, în cadrul cărora se pot afla informații importante de deciziile legislative, diverse firme care își desfășoară activitatea, dar și acte legate de activitatea desfășurată de organele de conducere ale statului. Cunoașterea legislației, dar și a diverselor informații despre activități ale autorităților statului, îl ajută pe jurnalist să devină o persoană mai informată și în același timp poate evita publicarea unor informații eronate sau false, acest din urmă aspect provocându-i probleme atât cu legea, cât și cu persoanele despre care scrie.
Un al doilea aspect vizează cunoașterea locurilor, în care se păstrează documentele și arhivele unde pot fi găsite acestea. De asemenea, în majoritatea manualelor pentru jurnalism de investigație se recomandă viitorilor jurnaliști păstrarea tuturor documentelor și a informațiilor, deoarece există posibilitatea ca în timp acestea din urmă să-și găsească utilitate. În concluzie, este important ca jurnalistul de investigație să păstreze documentele, dar și să știe unde să caute informații atunci când are nevoie de ele.
Așa cum am menționat anterior, un alt element care definește portretul jurnalistului de investigație este reprezentat de calitățile intrinseci ale acestuia.
Din perspectiva acestei lucrări considerăm că cele mai importante calități necesare jurnalistului de investigație sunt: corectitudinea în relațiile sale cu sursele și publicul, insistența în realizarea unei investigații, crearea și menținerea legăturilor cu sursele informate , dar și discreția care trebuie să urmeze jurnalistul în activitatea sa. În ceea ce privește această ultimă calitate Dumitru Coval afirma „A fi discret înseamnă foarte mult în cadrul oricărei cercetări înfăptuite de către jurnalist. În fața publicistului care insuflă încredere, posedă priceperea nu numai în a pune întrebări, dar și de asculta atent, cu multă răbdare răspunsurile interlocutorului , omul se simte mai liber, „descătușat”, predispus fiind spre o discuție constructivă, sinceră”.Așadar, considerăm că autorul acestei idei a reușit să surpindă într-o definiție curpinzătoare importanța discreției jurnalistului de investigație.Ultimul, dar nu și cel din urmă element reprezentant al portretului jurnalistului de investigație este reprezentat de capacitățile inerente jurnalistului.
În cele ce urmează vom face o scurtă incursiune a celor mai importante capacități necesare jurnalistului pentru a finaliza o investigație.
„Simțul informației” este una dintre abilitățile esențiale necesare și este considerat de către teoreticienii în domeniu acea capacitate de a sesiza un subiect interesant în „balastul” de informație, care îi este livrat zilnic jurnalistului. Prin urmare, jurnalistul de investigație este specializat în a selecta subiectele importante și a le investiga, aducând la suprafață părți ale realității necunoscute până atunci.
O altă capacitate relevantă acestui domeniu este „capacitatea de a planifica și a aprecia propria activitate”, iar acest lucru este prezentat de către teoreticianul Dumitru Coval astfel: „capacitatea de a planifica și a apecia propria activitate, de a prezice rezultatele ei este de mare folos, în cadrul muncii pe care urmează să o înfăptuiască jurnalistul-cercetător. Nu rareori autorul lucrării publicistice trebuie să aibă bărbăția de a se dezice de rezultatele unui mare volum de lucru, înfăptuit după un plan greșit, pe care cercetătorul l-a elaborat în pripă, după prima impresie. Unii publiciști ajung la adevărul veritabil după examinarea consecutivă a 3-4 variante diferite din care se acceptă numai una”. În alte cuvinte, cele susținute mai sus transmit ideea conform căreia jurnalistul trebuie să-și analizeze cu vigilență activitatea, astfel încât în cadrul activității de cercetare să nu deraieze de la traiectoria inițială.
Cea de-a treia capacitate care merită interesul de a fi prezentată este memoria vizuală, care are rolul de a ajuta pe cei care o dețin să „rețină și să reproducă imagini vii ale realității, scene din viață, documente, vorbirea directă a oamenilor implicați direct sau indirect în subiectul viitoarei opere publicistice”.
Așadar, memoria vizuală reprezintă un atuu al jurnalistului de investigație, însă este important de precizat că nu orice persoană poate să aibă această abilitate, dar orice persoană poate să o dezvolte.
Cea din urmă capacitate adusă în discuție, în cadrul acestei lucrări este capacitatea de improviza, datorată memoriei vizuale, poate fi de multe ori limitată de o lipsă de informație sau de argumente.
În asemenea cazuri jurnalistului îi este recomandat să recunoască acea lipsă de informație, dar aducând ulterior lămuriri, astfel afirmă scriitorul Dumitru Coval că „sinceritatea publicistului îi sporește gradul de popularitate în fața cititorului, dovedind o dată în plus că autorul e sincer, tentat spre crearea în lucrarea sa a unei imagini întemeiate pe cultul adevărului și al echității”.
Prin mărturisirea unei lipse de informare, jurnalistul se protejează fie împotriva atitudinilor agresive la adresa sa, dar și împotriva proceselor, care îl amenință în contextul în care mărturisește mincinos. De asemenea, am dori să mai adăugăm faptul că mărturia jurnalistului aduce în viziunea cititorului său o latură umană, prin recunoașterea unei slăbiciuni, care în esență este firească ființei umane.
O altă capacitate necesară și cu a cărei utilitate suntem de acord este reprezentată de cultivarea contactelor, recomandată de către David Randall. Însă, este recomandat ca aceste contacte să nu fie acele contacte care sunt afișate însă nu pot fi găsite niciodată, ci contacte ale „avocaților, responsabililor de telefonie, ale centrelor de telefonie, ale centrelor de înmatriculare sau ale celor care pot da sfatul și pot asigura accesul la documente oficiale”.
Deținerea acestor contacte este relevantă acelor situații, în care jurnalistul trebuie să se informeze asupra unor date specifice, care necesită fie opinia unei persoane avizate, fie verificarea lor.
Suntem de părere un astfel de model de vreificare a informațiilor este necesat mai ales când vorbim de persoane acuzate sau implicate în diferite procese, astfel jurnalistul evită el însuși procese, protejându-și propia securitate.
Un ultim aspect care merită luat în considerare de către jurnalist este dobândirea unor abilități în operarea pe calculator, acesta din urmă devenind un instrument frecvent utilizat în realizarea investigațiilor jurnalistice pentru că asigură stocarea și depozitarea unei cantități mari de informații, ajutând în același timp și la găsirea unei palete largi de informații despre diverse subiecte, care altminteri nu ar putea fi găsite și ulterior utilizate în scopuri investigative.
În final, suntem de acord cu ideea că jurnalistul de investigație trebuie să fie o persoană pregătită pentru această profesie, căci aceasta din urmă presupune o minte ageră și pregătită pentru o serie de evenimente neașteptate, urmată de o cunoaștere temeinică a legislației.
Capitolul II. Securitatea jurnalistului de investigație
2.1 Concepte teoretice
De-a lungul activității lor, jurnaliștii de investigație se supun adesea unor riscuri de ordin fizic și juridic, pe fondul descoperirii unor fapte, care sunt dorite a fi ascunse de societate. Așa cum afirma și profesorul univesitar Ilie Rad jurnalismul este o „meserie aflată pe locul III în privința riscului și a solicitării, după aviatori și controlorii de trafic aerian” . Ținând cont de această cugetare legată de profesia de jurnalist și extinzând cele spuse la activitatea jurnalistului de investigație, este evidentă veridicitatea și aplicarea celor spuse de prof.univ. Ilie Rad.
În altă ordine de idei, pornind de la definiția primară a securității, care spune că „aceasta este un sentiment de încredere, pe care îl dă cuiva în absența oricărui pericol”, vom încerca să ilustrăm cele mai importante probleme de securitate ale jurnaliștilor în România, dar și traiectoria acestor probleme în ultimii zece ani de activitate jurnalistică investigativă. Extrapolând definiția securității la activitatea desfășurată în cadrul jurnalismului de investigație, considerăm că este important să luăm în considerare cele afirmate de teoreticianul Dumitru Coval și care sună astfel: „după opinia specialiștilor europeni în domeniul mass-media, securitatea trebuie să includă patru componente:integritate psihofizică, depozitul de date documentare, protecția juridică și viitorul profesional al jurnalistului”.
Aceste componente sunt importante în activitatea jurnalistului de investigație, având în vedere că așa cum am afirmat în capitolul anterior activitatea jurnalistului de investigație este contestată de unii teoreticieni, încadrându-l în zona jurnalismului general. În sprijinul acestei idei Constantin Marin afirma că societatea în ansamblul ei respinge rolul de „sanitar social” al jurnalistului de investigație. Prin urmare, avem un element de noutate și anume conceptul de „sanitar social”, din a cărui denumire se poate deduce ideea că jurnalistul prin anchetele pe care le realizează încearcă să producă schimbări în bine, adesea consecințele acestor anchete răsfrângându-se asupra propriei sale persoane.
Oricum, revenind la cele afirmate de teoreticianul Dumitru Coval, vom prezenta pe scurt fiecare componentă, care vizează securitatea jurnalistului de investigație.
În ceea ce privește securitatea psihofizică acesta afirma „integritatea psihofizică este o calitate care determină respectarea tuturor cerințelor, pe care le solicită în forma ei adecvată cercetarea propriu-zisă. Atunci, când o cere situația concretă, sîntem datori să manifestăm grijă față de securitatea existenței fizice a jurnalistului implicat în investigație. La ajutorul poliției se apelează numai în modul determinat de lege, stabilindu-se protecția apartamentului privat și a celui de stat al jurnalistului, automobilului, telefonului sau a hotelului unde locuiește provizoriu cercetătorul”. Așa cum poate fi observat din cele expuse mai sus, întreaga desfășurare a unei investigații depinde de starea jurnalistului care o realizează, iar dacă integritatea fizică sau psihică îi este afectată bunul mers al anchetei și rezultatul acesteia vor fi periclitate. Pentru o bună desfășurare a anchetei este necesară pe lângă existența resurselor materiale și susținerea redacției din care provine jurnalistul, aceasta având un rol definitoriu în publicarea și aducerea în atenția publicului a anchetei.
Deși, au fost făcute cu șaptesprezece ani în urmă, afirmațiile autorului încă sunt de actualitate și ridică importante dileme legate de integritatea fizică, care pot fi traduse în agresiuni, amenințări sau insulte la adresa jurnalistului și care au rolul de a-l intimida sau chiar de a-l opri din exercitarea activității sale. Sunt numeroase cazurile ultimilor zece din România, în care jurnaliștii au fost agresați, amenințați sau insultați, dar acest aspect va fi tratat pe larg în studiul de caz din partea practică a lucrării.
O altă componentă relevantă a asigurării securității este reprezentată de arhivarea documentelor necesare realizării unei anchete. Aceste documente pot fi aflate în proprietatea arhivelor statului, conținând informații legate de persoane din viața politică: „conducători de stat, parlamentari, diplomați, miniștri, lideri politici” ș.a.; dar și persoane a căror activitate se desfășoară în domeniul publicistic, respectiv în domeniul cercetării științifice.
De asemenea, de o importanță majoră sunt și articolele publicate în ziare care au legătură cu investigația aflată în derulare, însă este necesar ca informația selectată să fie obiectivă, corectă și lipsită de tendențiozitate.
Un ultim aspect vizat de această componentă a documentelor se referă la deținerea și cunoașterea celor mai importante legi referitoare, care reglementează într-un fel sau altul domeniul lor de activitate.
Cea de-a treia componentă pe care o identificăm este protecția juridică, iar din perspectiva noastră este una dintre cele mai importante, deoarece aceasta poate avea efecte pe termen lung care vizează atât libertatea fizică a acestuia, dar și viitorul profesional al acestuia. O discuție mai detaliată pe această temă o vom avea în subcapitolul următor, însă pentru moment este important să precizăm că atunci când se realizează o anchetă care vizează fie o persoană influentă, fie o instituție, jurnalistul trebuie să fie precaut și să nu răspundă eventualelor propuneri de ordin financiar și nu numai, care îi sunt făcute.
Din penultima componentă decurge ultima și anume aceea care vizează viitorul profesional al jurnalistului. De-a lungul exercitării acestei profesii, viitorul jurnalistului de investigație poate să urmeze două mari traiectorii. O traiectorie este reprezentată de aprecierea muncii sale, prin urmare, securitatea sa va beneficia de un grad mai ridicat de protecție, dar și respect din partea publicului, munca sa având puternice ecouri și influențe. Cea de-a doua traiectorie este una în care activitatea jurnalistului este umbrită, iar această stare de fapt va fi generată de căderea sa în mrejele propriilor tentații și acceptarea compromisurilor din partea celor care ar putea fi afectați de ancheta sa.
O scurtă concluzie a acestui subcapitol ar fi aceea că indiferent de subiectul abordat de către jurnalist în activitatea sa, acesta trebuie să-și păstreze obiectivitatea, echidistanța și sinceritatea intrinsecă, acestea conlucrând la protecția și securitatea jurnalistului de investigație.
2.2 Probleme care periclitează securitatea jurnalistului de investigație
În subcapitolul anterior am enumerat câteva dintre problemele care pun în pericol viața sau chiar libertatea jurnalistului de investigație. În această parte a lucrării o să le expunem, astfel încât în partea practică a lucrării acestea vor fi studiate și prezentate așa cum sunt ele în realitatea actuală a societății democratice în care trăim. Înainte de orice prezentare a acestora, este esențial să precizăm că aceste nereguli ale securității jurnaliștilor au fost întocmite în rapoarte anuale de către departamentul Free Ex al Agenției de Monitorizare a Presei.
Așa cum declară membrii departamentului Free Ex, aceștia au început o monitorizare a tuturor evenimentelor care implică presa din anul 2000.
Aceste evenimente au fost studiate cu scopul principal de a oferi o imagine asupra libertății de exprimare a presei, dar și asupra libertatății presei în general. Asfel, fundamentul care se află la baza studierii securității jurnalistului de investigație sunt aceste rapoarte anuale, care surprind întreaga paletă a problemelor presei zilelor noastre.
Acestea fiind spuse, în cele ce urmează vom face o clasificare a celor mai importante probleme de securitate jurnalistică, cu precizarea că am considerat de cuviință să le preluăm din rapoartele Free Ex pentru următoarele motive: sunt cuprinzătoare, explicite și extrem de bine documentate, iar fără ajutorul acestor rapoarte autorul lucrării de față nu ar fi avut resursele și timpul necesar pentru a documenta o astfel de lucrare.
Considerăm ca fiind acțiuni de periclitare a securității jurnalistului de investigație: agresiunile, amenințările, presiunile venite din partea autorităților, dar și procesele în care aceștia sunt implicați
Agresiuni
Acestea sunt o parte componentă a riscurilor la care sunt supuși jurnaliștii, iar cea mai bună definiție oferită este cea a departamentului Free Ex, care afirmă că agresiunile „implică atacuri fizice asupra jurnaliștilor sau a redacțiilor sau a cetățenilor care își exercită libera exprimare (lovire, confiscarea sau distrugerea echipamentelor de înregistrare, filmare, fotografiere, sechestrarea jurnalistului, devastarea redacției etc.)”.
Suntem de acord întru totul cu această definiție, însă trebuie să precizăm că în cadrul lucrării de față vom lua în considerare doar agresiunile înfăptuite asupra jurnaliștilor de investigație sau asupra redacțiilor care în activitatea lor editorială aduc la cunoștința publicului informații de interes public, prin realizarea sau publicarea de anchete jurnalistice. În cadrul studiului de caz vor fi analizate toate
O ultimă precizare care merită făcută este aceea că datorită agresiunilor, în România există primul caz de omor al unui jurnalist de investigație și aici facem referire la jurnalistul Iosif Costinaș, care a fost omorât în timpul investigării unui grup de interlopi din Timișoara.
Amenințări și insulte
Am considerat necesar să includem în seria problemelor de securitate ale jurnaliștilor și amenințările adresate acestora, acestea fiind definite astfel în cadrul rapoartelor anuale ale Free Ex: „implică amenințarea cu moartea, amenințări cu punerea în pericol a integrității fizice a jurnalistului, a familiei sau a bunurilor acestuia, folosirea unui limbaj injurios la adresa jurnalistului”. Este evident riscul expunerii jurnalistului la astfel de amenințări, deoarece chiar dacă nu se concretizează în realitate, pot afecta integritatea psihică a acestuia, dar și capacitatea de a mai profesa.
Presiuni ale autorităților
Un al element important, care vizează securitatea jurnalistului este reprezentat de presiunile venite din partea autoritățile, care încearcă să modifice comportamentele jurnaliștilor în direcția dorită de aceștia, cu riscuri pentru jurnaliști. Din nou, o să luăm ca exemplu definiția dată de către Free Ex, însă cu precizarea că reprezintă punct de interes pentru lucrare doar presiunile exercitate asupra jurnaliștilor de investigație. Așadar, sunt numite presiuni ale autorităților „presiunile asupra jurnaliștilor, a instituțiilor de presă sau a cetățenilor care își exercită libera exprimare, venite din partea unor instituții ale statului (anchete ale poliției, ale parchetului, ale gărzii financiare sau ale altor instituții ale statului, intervenții brutale, având drept scop intimidarea presei, arestarea sau reținerea în vederea cercetării, presiuni din partea organelor de anchetă pentru divulgarea surselor confidențiale, confiscarea sau copierea datelor din computere, confiscarea sau copierea unor documente, interceptarea comunicațiilor, introducerea unei legislații defectuoase- care afectează presa, refuzul de a reforma legi)”.
Dintre elementele enumerate considerăm că reprezintă pericol pentru jurnalistul de investigație acele demersuri ale autorităților care au scop intimidarea presei, arestarea sau reținerea in vederea cercetării, dar și acele elemente au legătură cu securitatea documentelor sale, a convorbirilor, toate acestea creîndu-i jurnalistului un mediu ostil. Motivația considerării acestora ca pericole pentru securitatea jurnalistului rezidă în faptul că acestea fie afectează integritatea fizică a jurnalistului, fie creează limitări ale libertăților acestuia, acuzându-l pentru fapte de care nu se face vinovat. Toate aceste elemente au rolul de a-i induce nesiguranță și instabilitate atât în mediul de lucru al jurnalistului cât și în viața privată a acestuia.
Legislație și procese
Așa cum afirmau Liviu Avram, respectiv Cristian Grosu în cartea Jurnalism de investigație „prin însăși natura lor jurnaliștii de investigații sunt cei mai expuși proceselor de presă, principalele acuzații ce li se pot aduce fiind acelea de insultă și calomnie”. Ideea susținută de cei doi autori este aceea că în realitatea cotidiană este relativ dificil pentru un jurnalist de investigație să evite procese și oricât de nefondate ar fi, în majoritatea cazurilor se judecă. Ei afirmă, de asemenea, că sursa acestor probleme o reprezintă de fapt înlăturarea posibilității de a se aduce plângeri împotriva procurorului, acestea fiind îndreptate împotriva juralistului în mod direct.
De aceea le este recomandat jurnaliștilor să acorde atenție atât legislației românești cât și legislației Curții Europene a Drepturilor Omului, care de obicei, în majoritatea proceselor acordă câștig de cauză jurnaliștilor, în detrimentul sentințelor judecătorilor români. Însă vom analiza concret modul în care operează legislația din România, respectiv legislația CEDO.
În primă fază este relevant să definim insulta respectiv calomnia, iar într-o poziție următoare vom prezenta un scurt istoric al acestor două, deoarece de-a lungul timpului au existat treceri din zona penală în cea civilă și invers. Așadar, insulta „ este atingerea adusă onoarei și reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori expunerea la batjocură” și calomnia „afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărat, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public”.
Insulta și calomnia încă mai reprezintă probleme în sfera jurnaliștilor, acestea fiind reintroduse și apoi scoase din codul penal și pot fi considerate pericole reale ale activității jurnaliștilor, însă considerăm că este relevant să expunem o evoluție a insultei și calomniei din anul 2004 până în prezent. În anul 2004 „exista o amplă dezbatere, încă nesoluționată, privind includerea delictelor de presă în sfera penală sau în cea civilă”.
În 2006 Parlamentul dezincriminează insulta și calomnia la cererea ministrului de Justiție de la acea vreme, Monica Macovei, a cărei merit mai este și acela că a reușit să convingă același Parlament „să reformeze radical infracțiunile privind defăimarea”.
Însă situația se schimbă imediat după intrarea României în Uniunea Europeană, în anul 2007 când Curtea Constituțională susține că „dezincriminarea nu este constituțională” și că „protecția reputației și a onoarei unei persoane nu se poate face decât prin mijloace penale”.
În 2009 insulta și calomnia nu sunt incluse în noul cod penal, dar până în 2010 a fost un haos în ceea ce privesc deciziile luate de instanțe, astfel încât unele dintre acestea au judecat cazurile pornind de la premisa că insulta și calomnia sunt incluse în noul cod penal, iar altele au pornit de la premisa că acestea nu sunt incluse în noul cod penal. În 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție interpretează decizia Curții Constituționale ca fiind greșită și că insulta și calomnia „nu au reintrat în codul penal”.
În 2013 au existat două tentative de reintroducere a insultei și calomniei în codul penal, însă datorită unor prevederi abuzive din proiectul de lege, acesta a fost respins de către Senat. În 1 februarie 2014, Noul Cod Penal a intrat în vigoare, iar calomnia și insulta nu apar la momentul de față în el.
Mergând mai departe cu expunerea noastră vom avea în vedere și legislația și jurisprudența CEDO. Acestea fiind spuse, România a semnat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în anul 1997, iar această aderare la convenție aduce două elemente de noutate importante pentru legislația internă și anume „jurisprudența CEDO este parte a dreptului intern, deci e obligatorie pentru instanțele românești, ci, mai mult, că ea prevalează asupra legislației naționale în cazul în care între cele două există contradicții”.
Un lucru relevant, pe care merită să-l precizăm este că CEDO a stabilit „grade diferite de protecție față de intervenția presei pentru persoanele publice”.
Prin urmare, cei mai protejați sunt cetățenii simpli, deoarece numărul cazurilor care vizează interesul public și implică cetățenii sunt reduse; a doua categorie cea mai protejată este reprezentată de magistrați, care beneficiază de protecție împotriva presei datorită faptului că aceștia trebuie sa fie imparțiali și nu pot răspunde la diversele provocări din partea jurnaliștilor și în plus de multe ori presa are tendința de a pune presiune asupra acestora pentru a favoriza unele decizii.
O treia categorie a protejaților de intervenția presei sunt funcționarii publici, care pentru bunul mers al exercitării funcției au nevoie de cât mai puțin deranj din partea presei. Conform jurnaliștilor Liviu Avram și Cristian Grosu, cei care beneficiază de cea mai scăzută protecție sunt membrii guvernului, respectiv politicieni, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului motivează acest aspect prin faptul că politicienii prin profesia lor sunt expuși publicului, iar viața privată poate suferi ingerințe dacă acțiunile din cadrul acesteia afectează exercitarea funcției publice. De asemenea curtea afirmă faptul că aceștia trebuie să fie conștienți și responsabili în exercitarea funcției. În concluzie, considerăm că este important să precizăm criteriile pe baza cărora CEDO judecă „delictele de presă”, acestea fiind reprezentate de „interesul public al subiectului abordat” și „buna-credință cu care acționează ziaristul”.
În altă ordine de idei, în cadrul studiului de caz pe lângă acest tip de încălcare a securității jurnaliștilor vom analiza și abuzurile care se comit asupra jurnaliștilor, prin ascultarea telefoanelor acestora și urmărirea lor, fără existența avizelor din partea instanțelor judecătorești.
Acestea fiind spuse, considerăm că în cadrul acestui capitol am cuprins cele mai importante aspecte care ridică probleme ale securității juralistului de investigație și așa cum am arătat, acestea pot afecta atât securitatea fizică, cât și securitatea juridică.
Capitolul III. Designul cercetării și descrierea metodologiei utilizate în cadrul lucrării
3.1. Tema cercetării
3.1.1. Definirea temei studiate
Lucrarea de față pornește de la premisa că securitatea jurnaliștilor de investigație din ultimii zece ani este periclitată prin diferite acțiuni ale autorităților și nu numai, care cu trecerea timpului se accentuează, iar ca efect a acestei stări de fapt jurnalismul de investigație pierde teren. Securitatea presupune o stare de siguranță în lipsa unui pericol și extinzând acest concept la securitatea jurnalistului de investigație, considerăm că este evidentă existența unor nereguli, care fie îi afectează integritatea prishofizică, fie îi cauzează procese, care deși nu sunt fondate pot conduce la conadamnări penale din partea instanțelor judiciare. Prin urmare, prin realizarea acestei cercetări se dorește creionarea unei imagini a securității jurnalistului de investigație a ultimilor zece ani.
3.1.2. Motivarea alegerii temei
Alegerea acestei teme este generată de mai mulți factori, atât de ordin subiectiv, cât și de ordin obiectiv. Astfel, considerăm că rolul jurnalistului de investigație într-o societate este acela de a servi interesului public, prin aducerea la lumină a unor informații și fapte, care în alte circumstanțe nu ar putea fi făcute publice. De cele mai multe ori, aceste informații și fapte prezintă derapaje sau abuzuri ale autorităților însărcinate cu buna funcționare a statului, dar nu este exclus ca informațiile să vizeze și fapte ale persoanelor private, dar a căror efecte să aibă consecințe negative asupra unui număr ridicat de oameni.
Un alt motiv al alegerii acestei teme este reprezentat de faptul că prin prezentarea problemelor și aducerea la cunoștința publicului a neregulilor, vor avea loc schimbări în bine ale societății. Totodată vorbim și despre schimbări în atitudinile și comportamentele autorităților de a conduce țara, asigurându-se un grad de transparență a activității acestora din urmă.
Conducere statului în ultimii zece ani a fost dominată de viziunea liberală, care prin propria doctrină susține o libertate a presei, aceasta la rândul ei are rolul de a crea transparență a activității atorităților statului, atât la nivel decizional, cât și la nivel de aplicare a legislației. Este evident că că ultimii doi factori care motivează tema lucrării sunt interdependenți.
Libertatea de exprimare, în special a presei este un alt aspect care motivează studierea acestei lucrări, deoarece într-o societate democrată presa trebuie să aibă o libertate de exprimare, fără a fi îngrădită din motive care nu vizează interesul public.
Considerăm că respectarea acestui drept fundamental este una dintre condițiile respectării Constituției, care stă la baza unei societăți democratice, iar din libertatea de exprimare a presei decurge dreptul de informare al cetățenilor, un drept necesar oricărei ființe umane.
Ultimul aspect care sta la baza întemeierii acestei lucrări este vizat de necesitatea jurnalismului român de investigație de a se ralia la jurnalismul internațional de investigație. Prin această raliere înțelegem necesitatea jurnaliștilor români de investigație de a avea aceleași resurse pentru realizarea anchetelor la fel ca și jurnaliștii străini, iar pe lângă resurse ei mai au nevoie de susținere și pregătire în domeniu. Această adaptare la jurnalismul internațional de investigație are ca scop consolidarea jurnalismului de investigație dincolo de granițe, deoarece abuzurile, corupția și crima organizată adesea nu țin cont de frontiere, având aimploare la nivel mondial.
3.2. Prezentarea literaturii de specialitate aferentă cercetării
3.2.1 Definirea conceptelor
În cadrul lucrării de cercetare vom utiliza o serie de concepte specifice temei dintre care enumerăm: interes public, junalism de investigație, securitatea în jurnalismul de investigație, securitate fizică, securitate juridică, agresiuni, amenințări, presiuni din partea autorităților, delicte de presă, calomnie și insultă.
Interesul public este definit de Codul Unic Deontologic ca fiind „orice chestiune care afectează viața comunității. Aceasta nu se rezumă numai la aspectele politice, ci include orice altă împrejurare care prezintă interes pentru comunitate”.
Jurnalismul de investigație este o specie a jurnalismului, care presupune investigarea unor cazuri de interes public, cum ar fi corupția, abuzurile sau criminalitatea. Investigarea și publicarea acestora au ca scop final aducerea la cunoștința publicului și schimbarea comportamentelor și atitudinilor care vizează aceste probleme ale societății.
Așa cum am precizat și în capitolul anterior securitatea în jurnalismul de investigație presupune buna desfășurare a anchetelor jurnalistice, fără ca acestora să li se pună piedici.
Aceste piedici constau în amenințări care vizează fie integritatea fizică, fie integritatea juridică.
Securitatea fizică presupune derularea unei investigații jurnalitice, fără existența unor amenințări la adresa integrității fizice a jurnalistului, care cele mai adesea se mainifestă prin agresiuni.
Securitatea juridică implică realizarea anchetelor jurnalistice, în care sunt prezentate fapte de corupție sau fapte ilegale, având dovezi concrete, reprezentate de documente sau acte care demonstrează vinovăția celui despre care se scrie. Starea de securitatea juridică, însă cel mai adesea poate fi relativă, existând situații în care deși dovezile sunt concludente, acestea sunt considerate nule de către instanțele de judecată.
Agresiunile sunt considerate atacuri fizice asupra jurnaliștilor, care la momentul respectiv se aflau în faza de documentare publicare a unui material investigativ. De asemenea, vom considera agresiune și acel atac asupra jurnalistului de investigație care face un comentariu la adresa agresorului.
„Implică amenințarea cu moartea, amenințări cu punerea în pericol a integrității fizice a jurnalistului, a familiei sau a bunurilor acestuia, folosirea unui limbaj injurios la adresa jurnalistului”.
Sunt definite ca fiind presiuni din partea autorităților acele acte a acestora din urmă ca au ca scop vulnerabilizarea și intimidarea jurnaliștilor prin diferite metode dintre care enumerăm: anchetarea, cercetarea, urmărirea sau arestarea acestora etc.
Pentru definirea insultei și a calomniei este necesar să revenim la capitoul anterior, în care cele două erau definite. Astfel, fără a mai repeta aceeași definiții vom considera insulta ca fiind acea adresare, care afectează onoarea, demnitatea și imaginea unei persoane. Iar calomnia este reprezentată de acuzații aduse unei persoane, fără a exista dovezi concrete fie reprezentate de documente, fie reprezentate de decizia unei instanțe judecătorești.
Delictele de presă sunt considerate acele nerespectări a prevederilor legislative penale, de exemplu codul penal, de către jurnaliști și care interferează cu domeniul acestora de activitate. Gradul de gravitate al acestora este mai mic, însă acestea pot fi pedepsite cu amendă penală sau cu închisoare.
3.2.2. Teoria de specialitate referitoare la tema aleasă
Este important să precizăm încă de la începutul acestei cercetări că la momentul de față nu există lucrări specifice, a căror conținut să fie bazat în întregime pe aspecte ale securității jurnalistului de investigație. Această mențiune vizează atât literatura internă, cât și literatura internațională.
Cu toate acestea, este important să precizăm că cercetarea are ca și fundamente teoretice o serie de capitole din lucrări care au ca arie de prezentare jurnalismul de investigație, oferind atât un cadru teoretic bazat pe stări de fapt cât și pe recomandări. Așadar, dintre lucrările interne care au făcut o parte din obiectul nostru de activitate enumerăm: cartea jurnaliștilor de investigație Liviu Avram, respectiv Cristian Grosu este intitulată Jurnalism de investigație, iar capitolele care au reprezentat bază teoretică pentru această lucrare sunt capitolul I, Despre jurnalism de investigație, acesta din urmă fixând cele mai importante deimitări ale jurnalismului de investigație față de alte tipuri de jurnalism. De asemenea, un alt capitol relevant pentru lucrarea de față este capitolul V, denumit generic Jurnaliști în fața Justiției, prezentând poziția ostilă a legislației față de activitatea jurnaliștilor de investigație.
O altă sursă bibliografică importantă a fost reprezentată de cartea profesorului universitar Dumitru Coval, Jurnalism de investigație, publicată în Republica Moldova în anul 1998, dar ale cărei aspecte prezentate își găsesc aplicare în jurnalismul de investigație actual. Utilizarea teoriei prezentate în această carte a fost necesară pentru a prezenta o parte din caracteristicile care definesc jurnalistul de investigație, dar totodată și pentru a prezenta cele mai importante probleme care vizează securitatea jurnalistului de investigație.
De asemenea, o altă lucrare relevantă pentru subiectul de față a reprezentat suportul de curs coordonat de teoreticianul Marin Constantin, care a reprezentat un ghid pentru această lucrare, fiind publicat în 2007 în Republica Moldova. Suportul de curs tratează toate subiectele care vizează jurnalismul de investigație, reprezentând o antologie mai condensată, în ceea ce privește conținut a acestui domeniu de activitate.
Mergând mai departe cu expunerea asupra literaturii aferente temei, considerăm că merită să pecizăm două lucrări internaționale, care tratează jurnalismul de investigație în ansamblul lui, dar și conturează profilul jurnalistului de investigație, acestea fiind: Jurnalism de investigație. Context și practică, avându-l coordonator pe profesorul Hugo de Burgh, respectiv cartea lui David Randall- Jurnalistul Universal. Este necesar să precizăm că aceste lucrări au fost utilizate pentru un plus de informație, care era necesar să fie adus lucrării și de asemenea au fost utilizate pentru o mai bună contextualizare a conceptelor prezentate.
Ultimul, dar nu și cel din urmă aspect care merită interesul de a fi amintit este faptul că în sprijinnul redactării acestei lucrări au mai fost utilizate rapoarte ale Centrului Român pentru Jurnalism Independent, care deși vizau probleme de etică, definițiile referitoare la diverse concepte cum ar fi interesul public au ajutat la fixarea acestora și utilizarea în diverse contexte ale lucrării.
3.3 Formularea ipotezei și a întrebărilor de cercetare
Jurnalismul de investigație este o specie a jurnalismului pe cale de dispariție, iar acest fapt se datorează mai multor factori, dintre care considerăm cel mai important a fi securitatea jurnalistului în desfășurarea unei investigații. Bineînțeles, nu negăm existența altor factori majori cum ar fi lipsa resurselor financiare, dar și ușoara latură coruptibilă a jurnaliștilor, care până la urmă sunt și ei ființe umane supuse greșelilor.
Însă, interesul nostru este stârnit de lipsa de securitate a jurnalistului de investigație, iar acest fapt este susținut atât de rapoartele ultimilor zece ani ale departamentului Free Ex al Agenției de Monitorizare a presei, dar și de către jurnaliști de investigație, care încă activează în domeniu.
Pornind de la ipoteza că securitatea jurnaliștilor de investigație este pusă în pericol, vom încerca să creionăm acest aspect cu scopul ca lucrarea de față să ajungă în atenția jurnaliștilor, care vor dori să schimbe atitudini și comportamente, fără a se mai lăsa „îngenuncheată” și neputincioasă în fața autorităților și a persoanelor influente.
În urma cercetării am dori să aflăm răspunsurile la următoarele întrebări:
Există probleme în ceea ce vizează securitatea jurnalistului de investigație?
Care sunt principalele probleme ale securității jurnalistului de investigație?
Care sunt cauzele care generează aceste probleme?
Care sunt efectele pericolelor asupra securității juridice a jurnalistului?
Este jurnalismul de investigație o specie tot mai evitată de către jurnaliști?
Există vreun amestec (direct sau indirect) din partea autorităților asupra securității jurnalistului de investigație?
3.4. Metodologie
3.4.1 Metode utilizate
În cadrul cercetării pentru această temă vom utiliza analiza cantitativă a datelor, care mai apoi vor fi interpretate calitativ, împreună cu interviul. Pentru a folosi aceste metode de cercetare, va fi utilizată grila de analiză, respectiv ghidul de interviu.
Considerăm corectă folosirea acestor doua metode, deoarece simpla numărare a problemelor de securitate nu este suficientă atunci când acesta devine o practică, ci este necesar ca această problemă să fie recunoscută de persoane avizate cum ar fi jurnaliști care au activat sau activează în domeniu și s-au confruntat cu ele. Doar în acest context, considerăm că redarea imaginea securității poate fi una de ansamblu, fiind reflectată din mai multe perspective.
Pe de-o parte am ales aceste rapoarte anuale datorită faptului că, fizic, nu am fi avut nicio șansă să adunăm toate acele informații și cazuri care implică nereguli din viața jurnaliștilor.
Pe de altă parte, nu toate aceste cazuri vor putea fi prezentate în cadrul lucrării, deoarece volumul informației este unul prea mare pentru a intra in curpinsul acestei lucrări.
3.4.2. Culegerea datelor
Datele vor fi culese din rapoartele Free Ex, ale ultimilor zece ani, mai exact din anul 2004 până în 2013 și am considerat relevantă această perioadă, deoarece este cuprinzătoare și surprinde o evoluție mai îndelungată a problemelor jurnalismului de investigație. Totodată, grila de analiză va fi aplicată doar în cazurile în care există conflicte ale jurnaliștilor de investigație.
De asemenea, în analiza datelor pornim de la premisa că jurnalistul a cărui securitate îi este afectată este de bună-credință, iar conflictul nu s-a produs din cauza sa, ci publicarea materialului său viza interesul public.
În ceea ce privește dreptul de autor al rapoartelor, acestea au fost făcute publice de către departamentul Free Ex tocmai pentru a fi studiate atât de jurnaliștii preacticanți, cât și de sdutenții la facultățile de jurnalism, pentru a trage un semnal de alarmă atât asupra securității jurnaliștilor, cât și asupa altor probleme ale jurnaliștilor. Prin urmare, utilizarea acestor date în scopuri științifice este recomandată și apreciată de către aceștia, atâta timp cât se încearcă
În schimb, informațiile din cadrul interviurilor vor fi culese de la jurnaliști, iar acestea vor fi foarte importante pentru a formula concluziile, totodată rezultatele acestora vor fi coroborate cu rezultatele analizei cantitative.
Datele vor fi culese cu ajutorul computerului, în ordinea cronologică a rapoartelor, prin lecturareaa efectivă a lor, iar interviurile vor fi realizate prin intermediul e-mailului, dar și față în față, în limita posibilităților.
În concluzie, această lucrare își propune să reprezinte o culegere a celor mai importante probleme care vizează securitatea jurnalistului de investigație și totodată să aducă soluții viabile pentru estomparea acestor probleme. Totodată, ne dorim ca prin înfăptuirea lucrării să susținem jurnalismul de investigație, chiar dacă în momentul de față acesta reprezintă o mică parte din jurnalismul de calitate din România
Capitolul IV. Studiul de caz
4.1. Interpretarea datelor
Înaintea interpretării rezultatelor este relevant să precizăm că prezentarea acestora se va face în ordine cronologică, grupând anii în calupuri de câte doi ani. Am ales să analizăm în acest mod, deoarece de-a lungul timpului unele aspecte s-au schimbat, de aceea considerăm că merită tratate din aproape în aproape, încercând să facem pași mărunți pentru a include toate aspectele.
4.4.1. Perioada anilor 2004-2005
Astfel, avem într-o primă expunere perioada celor doi ani, în cadrul căreia vom prezenta agresiunile, amenințările, respectiv procesele, căci despre presiuni considerăm că nu merită să le aducem în discuție atâta timp cât nu periclitează securitatea jurnalistului.
Pentru analizarea fiecărui aspect enumerat cu un rând mai sus am creat grile de analiză specifice fiecăreia dintre ele, fiind necesară tratarea separată a acestora din cauza faptului că sunt diferite atât în ceea ce privesc cauzele, dar și consecințele, prin urmare vom începe cu agresiunile.
Agresiuni
Să prezint cazul lui iosif costinas
Grila de analiză specifică acestei probleme a securității are o structură formată din nouă puncte, fiecare dintre acestea având variante diferite de răspuns, însă am considerat că nu este necesar să atribuim valori acestora, tocmai pentru că indiferent de tipul de agresiune analizat, aceasta va avea întotdeauna valențe negative, căci agresiunea prin natura ei este un lucru negativ și asociat cu o societate primitivă, lipsită de reguli și norme.
Pentru primul punct al grilei de analiză, care încearcă să afle din partea cui este înfăpuită agresiunea, am ales ca și potențiale variante de răspuns comiterea agresiunii de către un individ( bodyguard, portar, angajat subordonat unei persoane influente etc.), de către o persoană cu autoritate (primar, consilier local, consilier județean, prefect, subprefect, ministru, polițist, judecător etc.), de către o persoană publică(candidat la funcție publică sau membru de partid) sau de către un om de afaceri(sau interlop).
O a doua întrebare vizează asupra cui s-a comis agresiunea, iar ca variante de răspuns avem: asupra jurnalistului, asupra unui bun al jurnalistului, asupra familiei sau al unui membru al familiei acestuia.
A treia întrebare încearcă aflarea modului prin care s-a comis agresiunea si am ales variante de răspuns lovire, confiscare, distrugerea echipamentelor de filmare, sechestru, respectiv devastarea redacției. A patra întrebare încearcă să afle dacă agresiunea vine ca o reacție de răspuns în faza de documentare sau după publicarea materialului, de aici considerăm că putem afla motivele pentru care agresează cei afectați de investigații.
O a cincea întrebare încearcă să afle dacă cel care agresează este în mod direct vizat de ancheta jurnalistului agresat. De asemenea, într-o întrebare următoare se dorește aflarea consecințelor asupra jurnalistului agresat, în măsura în care sunt precizate.
Un alt aspect pe care îl considerăm important este nivelul de intervenție al autorităților, prin acordarea de protecție jurnaliștilor.
Într-o ultimă fază, urmărim măsura în care jurnalistului i s-a făcut dreptate și dacă agresiunea a fost urmată de amenințări.
Anul 2004
Pentru că am facut o scurtă prezentare a acestora vom purcede spre interpretarea datelor culese din anul 2004, respectiv 2005.
În anul 2004 au fost comise un număr de 14 agresiuni asupra jurnaliștilor, care investigau diverse cazuri, din diverse zone ale țării. Deși, la prima vedere pare un număr redus, dacă luăm în considerare că aceste agresiuni au un anumit specific și anume acela că au fost comise asupra jurnaliștilor cu scopul fie de a-i intimida, fie a-i reduce la tăcere.
În ceea ce privește prima întrebare a grilei de analiză, în legătură cu cine a înfăptuit agresiunea sau din partea cui a fost făcută această statistică este lămuritoare.
Interpretarea acestei statistici ar fi că majoritatea oamenilor influenți, dintre care și oameni de afacere preferă să de „descotorosească” de jurnaliști și de munca lor de investigație prin delegarea bodyguarzilor sau a altor angajați în a-i agresa și vătăma pe jurnaliști. O altă categorie de persoane care nu agrează jurnaliștii de investigație sunt oamenii de afaceri, care sunt conștienți că prezența jurnaliștilor de investigație nu face altceva decât să le deconspire planurile financiare, însă ceea ce a putut fi observat cu precădere în partea de analiză este faptul că de cele mai multe ori oamenii de afaceri sunt asociați cu polițiștii sau chiar cu autoritățile publice.
De asemenea un alt aspect important, care merită precizat este acela că majoritatea agresiunilor intervin în faza de documentare a materialelor, ceea ce ridică suspiciuni asupra agresorilor.
Pe lângă acest aspect, cel mai adesea nu pot fi sesizate legături directe între agresori și anchetele aflate în faza de documentare, întotdeauna acțiunile agresorilor sunt cele care îi „dau de gol”.
Mergând mai departe cu analiza, au fost sesizate cazuri frecvente, în care autoritățile reprezentate de primari, consilieri locali sau prefecți aveau contacte agresive cu jurnaliștii în fazele de documentare, fiind dese acele situații în care distrugeau aparatura sau loveau jurnaliștii.
Cel mai relevant exemplu în acest sens este acela a unor jurnaliști de la ziarul Bănățeanul, care în timpul unei campanii electorale au fost sechestrați timp de câteva ore. Jurnaliștii au fost reținuți într-o clădire sub amenințarea că vor chema polițiști pentru a-i aresta, aceștia neavând niciun mijloc de apărare.
Ceea ce ridică un mare semn de întrebare este de ce organele de apărare în majoritatea cazurilor au preferat să stea deoparte fără a oferi protecție jurnaliștilor?, căci din analiza efectuată asupra celor paisprezece rapoarte, care trebuie luate ca fiind paisprezece cazuri de agresiune asupra jurnaliștilor, doar în două cazuri dintre acestea jurnaliștii au beneficiat de protecția autorităților, în timp ce în patru cazuri era concretă această lipsă de protecție, iar în opt dintre acestea nu era specificat acest lucru. Prin urmare, considerăm că din moment ce în cele opt cazuri nu era specificată intervenția vreunei autorități, aceasta lipsea cu desăvârșire.
În încheierea analizei agresiunilor care au avut loc asupra jurnaliștilor în anul 2004 am dori să specificăm că așa cum este susținut și de către jurnaliștii care au întocmit raportul, acest an a fost unul plin de violențe și agresiuni asupra jurnaliștilor, punând toate aceste întâmplări pe seama faptului că au fost atât alegeri parlamentare, cât și alegeri prezidențiale, în spatele acestor comportamente, aflându-se fapte ilicite.
Anul 2005
În acest an, analiza cantitativă relevă o scădere a agresiunilor exercitate asupra jurnaliștilor, dar cu toate acestea încă persistă, înregistrându-se un număr de cinci agresiuni comise asupra jurnaliștilor. Este sesizabil numărul redus, însă putem afirma cu tărie că gravitatea faptelor este la fel de ridicată, dacă nu mai ridicată și când spunem acest lucru ne referim la cazul unuia dintre jurnaliștii TVR. Mai exact unul dintre cameramanii TVR, care din impulsul jurnalistic de a filma comportamentul agresiv al unor fani ai echipei de fotbal Rapid a fost atacat, în final fiind transportat la spital cu „traumatism cranio-facial prin agresiune fizică, dar și contuzie de piramidă nazală cu fracturarea oaselor nazale”. Prin urmare, scăderea numărului agresiunilor asupra jurnaliștilor nu susține o agresivitate mai scăzută a celor care le comit. Dacă, în genral, comportamentul agresiv al suporterilor este cunoscut ca fiind agresiv, cel al autorităților reprezentate prin primari este dacă nu inadecvat, cel puțin surprinzător, prin aceea că deși nu sunt presați de presă devin violenți atunci când fie li se pun întrebări incomode, fie sunt filmați.
Din comportamentele acestora nu reies motive pentru a le justifica, prin urmare nu putem decât să le considerăm greșite. Există, însă un aspect care merită atenția, acesta fiind faptul că există un nivel mai ridicat de intervenție din partea autorităților, o parte din jurnaliști reușind să-și recupereze bunurile confiscate, respectiv aparatura.
O concluzie finală a analizării agresiunilor desfășurate în cei doi ani este aceea că nu este natural și corect ca într-un stat democrat, în care prin Constituție este susținută o libertate a presei, să existe acte de agresivitate, cu atât mai puțin din partea autorităților, care cel puțin teoretic contribuie la respectarea Constituției și a libertății presei.
Amenințări
În această parte de cercetare am ales să tratăm ambii ani ca un tot unitar, pentru că dacă am fi să facem o sumă a amenințărilor în total avem un număr de zece amenințări, care trebuie privite ca zece cazuri în care jurnaliștilor le-a fost amenințată propria intergritate.
Înainte de a interpreta este necesar să facem o scurtă prezentare a grilei de analiză.
La fel ca la analizarea agresiunilor am ales să aflăm exact din partea cui vine amenințarea, alegând aceleași potențiale variante de răspuns, pe care le enumerăm din nou: un individ( bodyguard, portar, angajat subordonat unei persoane influente etc.), de către o persoană cu autoritate( primar, consilier local, consilier județean, prefect, subprefect, ministru, polițist, judecător etc.), de către o persoană publică(candidat la funcție publică sau membru de partid) sau de către un om de afaceri(sau interlop).
La cea de-a doua întrebare legată de persoana care era vizată de amenințare există următoarele variante de răspuns: jurnalistul, familia sau persoanele apropiate jurnalistului, redacția în care lucrează, respectiv bunuri sau obiecte ale jurnalistului. Totodată grila mai cuprinde și o întrebare care se regăsește în prima grilă și anume cea legată de momentul ameninnțării care poate să fie în timpul documentării sau după publicarea materialelor deranjante. Reprezintă interes circumstanța în care amenințătorul era vizat în mod direct de anchetă.
O ultimă precizare este legată de ultima întrebare care vizează gradul de implicare a autorităților în protejarea jurnalistului. Acestea fiind spuse, în urma analizări cazuisticii legate de amenințări rezultatele sunt surprinse în figura a doua. Așa cum se poate observa cele mai multe amenințări provin din partea autorităților, care nici de data aceasta nu renunță la a jigni și amenința jurnaliștii, care își desfășoară activitatea.
Considerăm că este relevant, în acest context să enumerăm câteva autorități dintre care: subprefectul județului Timiș, președinte de Consiliu Județean, fost prefect și lista poate continua cu persoane care dețin funcții publice și autoritate și care au amenințat jurnaliștii.
O potențială explicație ar fi aceea că în anul 2004 au existat alegeri, prin urmare, starea de agitație a generat un comportament jignitor la adresa jurnaliștilor, însă acest lucru nu scuză amenințările care vizează intergritatea fizică a acestora, dar și profesia de jurnalist. Un caz relevant, care spune totul prin cuvinte este acela al unui jurnalist, care lucra în acea perioadă la Monitorul de Vrancea și care a fost amenințat de către un om de afaceri, aflat în bune relații cu PNL, spunând „<<În zilele următoare venim și vă distrugem de tot, să vă omorâm. Ai grijă pe unde mergi că la orice pas poți să mori>>.”
Un element care atrage atenția este acela că majoritatea amenințărilor vin în faza de documentare a materialelor, în special în anul 2004, când majoritatea jurnaliștilor erau amenințați și dacă fotografiau în spațiul public.
În final, ceea ce merită precizat ar fi că indiferent dacă vorbim de anul 2004 sau 2005 amenințările sunt prezente indiferent de perioadă, din cauza faptului că subictele publicate de jurnaliștii de investigație devin dernajante, iar atunci când se simt „prinși la ușă” , cei vizați ripostează.
În altă ordine de idei, în ceea ce privesc presiunile din partea autorităților care au rolul de a intimida, aresta sau cerceta jurnaliști nu vor fi prezentate separat în cadrul acestor doi ani, deoarece am considerat că amenințătile reprezintă o formă de presiune. Mai mult decât atât, în cele două rapoarte nu am întâlnit presiuni care să vizeze securitatea jurnalistului de investigație, așadar nu le vom analiza.
Procese
Așa cum am afirmat în partea de teorie, procesele uneori sunt inevitabile jurnalistului de investigație, de aceea în cele ce urmează vom face o antologie a proceselor desfășurate în cei doi ani, încercând să stabilim cauzele acestora.
Înainte de interpetarea datelor vom expune grila de analiză împreună cu întrebările alese spre a fi aplicate în diferitele cazuri, astfel avem o primă întrebare care are scopul de a lămuri ce declanșează procesul și avem ca varinate de răspuns: insulta și calomnia, respectiv alte încălcări legislative, prin care înțelegem șantaj, ultraj din partea jurnalistului. O a doua întrebare vizează în ce măsură procesele s-au judecat cu ușile închise sau au fost publice. Considerăm necesară această întrebare deoarece aduce un plus de informație în ceea ce privește transparența deciziilor luate de instanțele de judecată.
A treia întrebare lămurește asupra intrării insultei și calomniei în codul penal, iar anul 2004 este un an în care a existat un haos în ceea ce privește reglementarea acestora din urmă, același lucru fiind valabil și pentru anul 2005. De asemena, am considerat că este relevantă sentința fiecărui proces și am ales ca variante de răspuns: plata unor daune morale, plata unei amende penale, închisoare cu executare, închisoare cu suspendare. Am ales să folosim și ultimele două sancțiuni pentru cazurile în care jurnaliștii sunt acuzați pentru șantaj sau ultraj.
Totodată, am inclus în lista întrebărilor și momentul în care intervine acuzația asupra jurnalistului, care poate să fie în faza de documentare sau după publicare.
A cincea întrebare dorește să scoată în evidență persoana lezată de materialul jurnalistului, fiind relevante următoarele răspunsuri: o autoritate, iar prin autoritate înțelegem primar, prefect, consilieri locali, consilieri jurdețeni, polițiști etc.; o persoană publică, care poate fi reprezentată de capi ai bisericilor, avocați, alți jurnaliști decât cei acuzați etc.
Ultima întrebare vizează stadiul în care se află procesul, iar această întrebare vizează modul de funcționare a justiției prin aceea că fie i s-a dat dreptate jurnalistului, fie acesta este nevoit să recurgă la judecarea Curții Europene a Drepturilor Omului.
Acestea fiind spuse, prezentarea stării proceselor se va face prin analiză comparativă a celor doi ani.
Așa cum poate fi sesizat procesele la adresa jurnaliștilor continuă, însă poate fi sesizată o scădere a numărului proceselor, trecând de la un an la altul și dacă ar fi să luăm anul 2005, de fapt ar fi doar un proces în care i se aduce vină doar unui jurnalist, iar procesul în care sunt implicați jurnaliștii răpiți i se adresează omului de afaceri Omar Hayssam.
În finalul acestei analize a anilor 2004-2005 putem afirma că securitatea jurnalistului a cunoscut o îmbunătățire, diferența de evoluție fiind de un singur an. Una dintre ipotezele care susțin această creștere a gradului de securitate ar putea fi aceea că a avut loc o schimbare a conducerii de la social democrație la democrație liberală, care prin însăși doctrina sa susține o mai mare libertate a presei.
4.4.2 Perioada anilor 2006-2007
Continuăm prezentarea de față cu o analiză a anilor precizați mai sus, încercând să prezentăm comparativ evoluția agresiunilor și amenințărilor, a proceselor, dar și a presiunilor autorităților în măsura în care acestea vizează securitatea jurnalistului.
Agresiunile
Putem spune că s-a format o cutumă din anii anteriori în ceea ce privesc agresiunile asupra
jurnaliștilor, acestea păstrându-și constanța.
Înainte de a prezenta o analiză a acestora este relevant de precizat că au început să se înmulțească agresiunile asupra jurnaliștilor care lucrează pentru instituțiile de presă națională, dintre aceștia enumerăm: un jurnalistt Pro Tv, o jurnalistă Antena 1, respectiv o echipă Antena 1 care a fost sechestrată timp de câteva ore, dar și un reporter Realitatea Tv.
În anul 2006 numărul cazurilor de agresiuni asupra jurnaliștilor a crescut comparativ cu anul 2005. De obicei, agresiunile provin din partea oamenilor de afaceri, ale căror ilegalități sunt documentate, cel mai adesea materialele nu ajung să fie publicate, agresiunile având efectul de a intimida jurnaliștii.
Considerăm că cea mai gravă agresiune din acest an este aceea în care o echipă de la Antena 1 documentat un material despre afacerile imobiliare ale unuia dintre primarii localității Giurgiu, la acea vreme Lucian Iliescu. Echipa de jurnaliști a fost agresată și amenințată de către trei persoane, angajați ai primarului, printre care se afla și soția acestuia. Pe lângă amenințare, jurnaliștilor le-a fost luată camera cu care filmau, în încercarea de a lua caseta, care înregistrase momentul respectiv. Nu este specificat în ce măsura a fost anchetat cazul de către organele de justiție.
Din analiza materialelor mai reise că nu doar oamenii de afaceri agresează jurnaliștii, ci și simpli angajați, un exemplu relevant în acest sens fiind acela al unui jurnalist al ziarului Gândul, care investiga în ce măsură era legală o exploatare din Caraș-Severin. În timpul investigației, acestuia i-a fost confiscat aparatul de fotografiat, care a fost recuperat mai târziu de către poliție.
Prin urmare, aceste acte de violență și reticență din partea oamenilor de afaceri, dar și a angajaților acestora nu fac altceva decât să ridice suspiciuni asupra unor neregularități ale afacerilor, pe care le conduc.
Așa cum am precizat anterior, toate cele șase cazuri suprind agresiuni în faza de documentare a materialelor, întărind astfel suspiciunile jurnaliștilor în ceea ce privește corectitudinea subiecților pe care îi anchetează. De asemenea, numărul relativ mare al agresiunilor este cauzat și din convingerea celor anchetați că puterea și influența lor îi pot manipula pe jurnaliști după bunul lor plac.
În anul 2007 intervine o schimbare și anume scăderea numărului agresiunilor, în acest an fiind înregistrată o singură agresiune, care nu viza niciun jurnalist de investigație, ci doar o echipă de jurnaliști care participau la un meci, fiind amenințați de către antrenorul FC Politehnica, din acea perioadă, Ionuț Popa. Am putea pune aceste agresiuni scăzute pe seama alegerilor europarlamentare din acest an, prin încercarea conducerii de a demonstra Uniunii Europene că și România se poate ralia cerințelor sale de a avea o presă liberă și o transparență a sistemelor statului.
Dar, considerăm că cel mai important pentru conducere a fost să creeze impresia că nivelul corupției poate fi redus și datorită presei, care este „câinele de pază” al societății
În încercarea de a formula o concluzie asupra a ceea ce a fost prezentat, ținem să precizăm că în continuare jurnaliștii sunt agresați, iar motivele sunt dintre cele mai diverse, agresorii avînd întotdeauna de ascuns ceva.
Acest aspect este susținut de încercările acestora de a intimida jurnaliștii încă în fazele de documentare.
Amenințări și insulte
Anul 2006 prezintă un număr relativ redus al amenințărilor și insultelor adresate jurnaliștilor de investigație, dar și cu un impact mai mare.
Prima amenințare din acest an este adresată unei jurnaliste din Petroșani, care a publicat un material despre legăturile existente între lumea interlopă și poliția din zona respectivă. În fapt, amenințarea viza integritatea fiicei sale, care și aceasta la rândul ei a fost amenințată. Prin urmare acest caz poate fin considerat unul dintre cele mai grave cazuri de amenințare. În ceea ce privește atitudinea organelor de poliție, acestea nu au reușit creeze legături pentru a afla cine au fost amenințătorii. Nu excludem ipoteza ca aceștia să nu fi dorit a dezvălui identitatea făptașilor.
Fără a stărui asupra acestui subiect, din lipsă de spațiu, vom purcede mai departe la un alt aspect, extrem de important pentru jurnaliști, și anume acela care-l implică președintele Traian Băsescu.Mai exact, este vorba despre un jurnalist al ziarului Curentul, care în cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia numirii unui nou director al SRI, președintele Traian l-a făcut „găozar” pe acesta, fără a-și cere scuze urlterior.
Acest incident deschide seria acelora în care președintele jignește jurnaliștii, mai ales când îi sunt puse întrebări incomode. Considerăm atitudinea șefului statului ca fiind un exemplu negativ pentru cetățeni și trebuie să luăm în considerare că atitudinea vizavi de jurnaliști poate fi urmată și de către alte persoane, creîndu-se stereotipuri.
Cel mai adesea amenințările îl vizează pe jurnalist, dar sunt și situații în care amenințările sunt îndreptate asupra întregii redacții. Un exemplu grăitor în acest sens este cel al ziarului eStrada din Baia Mare, în cadrul căruia un jurnalist documenta o investigație despre afacerile cu petrol ale liderului local PSD. În încercarea de a lămuri situația, jurnalistul l-a contactat pe liderul PSD pentru a oferi explicații în legătură cu investigația. Tot ceea ce a primit din partea pesedistului au fost înjurături și amenințări cu moartea, acesta neoprindu-se, a continuat cu amenințările la adresa întregii redacții, afirmând „că-i va da foc”.
Anul 2007 aduce un nou val de amenințări și insulte, printre care două vin din partea președintelui, acesta demonstrând încâ o dată că nu se dezice de la obiceiul de a insulta și jigni jurnaliștii.
Traian Băsescu se afla la Mamaia împreună cu soția sa, iar în momentul în care acesta a fost văzut plimbându-se pe faleza alături de soția sa, a fost acostat de către jurnaliști, dar și de către turiști. Aceștia din urmă au fost lăsați să se apropie de președinte, însă jurnaliștii au fost îndepărtați de către cei care-i asigură protecție președintelui. Jurnaliștii curioși din fire au hotărât să-l urmeze pe Traian Băsescu, iar acesta iritat face următoarea remarcă: „<<Imposibil, sunt de o nesimțire incredibilă. Sunt în timpul meu liber>>”. Atitudinea sa este cu atât mai condamnabilă cu cât președintele nu se afla în vacanță, ci doar își mutase reședința, iar insulta viza un număr mare de jurnaliști, care până la urmă își făceau datoria și anume aceea de a relata despre activitatea președintelui aflat în exercitarea funcției.
După câteva luni de la acest incident Traian Băsescu recidivează, jignind o reporteriță a postului de televiziune Antena 3, care îi adresează o întrebare legată de o declarație pe care ar fi trebuit să o facă în legătură cu activitatea Parlamentului, la care președintele răspunde următoarele: „Sigur, vin direct în birou la tine să o facem”.
De aici putem deduce atitudinea disprețuitoare a președintelui față de jurnaliști, dar poate fi observată și o doza de misoginism din partea acestuia, având obiceiul de a jigni jurnalistele.
În altă ordine de idei, deși amenințările la adresa jurnaliștilor sunt relativ puține, aproximativ 3, acestea sunt de impact, amenințându-le însăși viața jurnaliștilor. În acest context merită se prezentăm două dintre ele, bineînțeles provenite din partea autorităților reprezentate de primari.
Primul caz este acela al unui jurnalist al ziarului Evenimentul Zilei, ediția de Moldova, care a publicat un reportaj acid la adresa primarului din Iași.
Acesta din urmă la contactat pe jurnalist, pe care l-a amenințat „că-i rupe capul”, dacă se ia de familia sa. Fără a mai fi prezentate alte detalii considerăm că aceste amenințări sunt extrem de grave la adresa oricărei persoane, dar mai ales la adresa unui jurnalist care trebuie să reflecte realitatea așa cum este ea, fără a resimți povara amenințărilor.
Al doilea caz implică o altă autoritate, și anume primarul Craiovei, Antonie Solomon, căruia i-a fost cerută perimisiunea de a filma la o întâlnire de partid a PSD-ului, de către un jurnalist al postului local de televiziune TELE U. În primă fază primarul a acceptat, însă la o nouă contactare de către jurnalist reacția primarului a fost aceasta: „<<Te prind și te calc în picioare! Să vezi ce fac eu cu voi de acu’ înainte, auziși? Te joc în picioare, fii atent, când te prind! Derbedeu dracu’>>!”
Ca și o concluzie finală, considerăm că agresivitatea amenințărilor la adresa jurnaliștilor sunt foarte grave, iar aceștia nu ar trebui să se lase intimidați de astfel de atitudini, ci din contră să fie mai aprigi în ceea ce privesc materialele de investigație, pe care le scriu sau le anchetează, indiferent de persoanele anchetate, căci puterea cuvântului este cea care îi poate salva atât pe ei, cât și societate în care trăiesc.
Presiuni din partea autorităților
Deși în anii anteriori, 2004-2005 nu au existat presiuni care să pună în pericol securitatea jurnaliștilor de investigație, în 2006 au fost înregistrate două cazuri, în care jurnaliștii fie au fost anchetați, fie li s-a cerut să-și dezvăluie sursele, deși în ambele cazuri juraliștii au acționat de bună-credință.
Astfel, în primul caz o serie de informații militare despre trupele române plecate în Afganistan au ajuns în posesia câtorva jurnaliști de la ziarele Ziua, respectiv România Liberă. Deși, jurnaliștii nu au publicat materiele, neconsiderându-le de interes public, aceștia au fost anchetați, unul dintre ei fiind arestați, iar celuilalt i-au fost percheziționate atât casa, cât și computerul. Aceste acțiuni abuzive ale procurorilor au fost justificate prin aceea că era necesar să se afle modul în care a fost utilizat CD-ul, pe care se aflau informațiile secrete. Pe lângă acești doi jurnaliști în ancheta penală au fost implicați și alți jurnaliști, fiind chemați la interogări, respectiv în calitate de martori. Ceea ce trebuie precizat este faptul că jurnaliștii au predat suportul cu informațiile secrete în momentul în care au intrat în posesia lor, însă procurorii nu au ținut cont de acest aspect, acționând abuziv în investigarea acestor scurgeri de informații. O altă atitudine abuzivă a fost aceea în care jurnaliștilor li se puneau și întrebări care nu aveau legătură cu ancheta, legate de apartenența acestora la diferite organizații profesionale sau dacă aveau legături cu alți jurnaliști de investigație.
În final, ancheta a scos la iveală că de fapt persoane din armată sunt vinovate de această scurgere de informații, dar și faptul că oricum infomațiile erau mai vechi de doi ani, prin urmare nu mai reprezentau pericol pentru jurnaliști. Însă ceea ce susține comportamentul abuziv al procurorilor este faptul că ei au acționat conform legii vechi a securității naționale, înainte de modificarea Constituției din 2003, iar legea cea nouă ( legea 182/2002) privind protecția datelor secrete nu se aplica jurnaliștilor și cetățenilor simpli.
Prin urmare, acțiunea procurorilor a fost o șaradă, prin care au încercat să se absolve de vină și să hăituiască jurnaliștii de investigație.
În 2007 cei doi jurnaliști Sebastian Oancea și Marian Gârleanu au fost scoși de sub urmărire penală, decizia fiind luată după un an jumate în care s-au autosesizat o serie de organizații de media, dar și cele pentru drepturile omului.
Sentința finală este aceea de plăti 800 de lei amenzi administrative, respectiv 900 de lei pentru încălcarea legii și fiecare câte 1920 de lei cheltuieli de judecată.
O a doua situație care implică documente secrete are loc tot în 2006, dar cu o lună în urma incidentului anterior, când a fost publicat un material tot de către ziarul Ziua în care erau relatate aspecte ascunse ale activității poliției.
Procurorii au cerut predarea documentelor, iar după câteva săptămâni au cerut directorului ziarului, Sorin Roșca Stănescu să dezvăluie sursa acestor informații, însă acesta a refuzat, beneficiind de privilegiul de a nu-și dezvălui sursele.
În 2007 abuzurile autorităților asupra jurnaliștilor se reduc, însă intervin presiunile din partea unor redacții, cel mai relevant exemplu în acest sens este tot al ziarului Ziua, care l-a amenințat pe unul dintre jurnaliștii săi, Victor Roncea ,cu demisia forțată prin intermediul avocaților redacției, care vor avea grijă să-l demită pe căi „legale”. Această amenințare vine pe fondul susținerii președintelui Traian Băsescu de către jurnalist, după ce acesta a fost suspendat din funcție. Este știut că ziarul Ziua ne era un simpatizant al președintelui, prin urmare se explică atitudinea redacției față de ziarist. În final conflictul a fost domolit, iar Victor Roncea a continuat să-și desfășoare activitatea.
În finalul analizei presiunilor, de-a lungul celor doi ani, este îngrijorător faptul că au început să se facă atât presiuni din interiorul redacțiilor, dar și din partea autorităților, care nu fac altceva decât să subțieze imaginea jurnaliștilor de investigație și să o decredibilizeze prin acte de abuz.De asemenea, o altă ipoteză ar fi accea că autoritățile încearcă să descurajeze jurnaliștii de investigație, prin comportmentele pe care le au față de aceștia, dar și față de munca lor.
Procese
În 2006 numărul proceselor scade considerabil comparativ cu anul 2004, în care au fost înregistrate nouă cazuri de procese, în timp ce în acest an au fost înregistrate trei procese interne, care aduceau, în fond, acuzații de insultă la adresa jurnaliștilor. Toate procesele au fost îndreptate asupra jurnaliștilor de investigație, care au publicat informații despre nelegalitățile autorităților, dar și a unui om de afacere dintre care enumerăm: primarul Constanței Radu Mazăre, un procuror din București și un om de afacere din Sibiu.
Dintre aceste trei cazuri îl considerăm cel mai important pe cel care îl implică pe Radu Mazăre, deoarece în cazul acestuia, i-a fost acordat câștig de cauză jurnalistului acuzat. În speță este vorba despre publicarea unui material de către jurnalist, în care unul dintre procurorii DNA Constanța susținea că Mazăre este anchetat de procurori, dar și contrazicea cele spuse de Mazăre, conform cărora ar fi abuzat de procurorii DNA, toate acestea fiind publicate în cadrul materialului. Judecătorii au considerat materialul ca fiind legal, deoarece era de interes public vizând o persoană publică, care trebuie să-și asume acest statut. Considerăm acest proces câștigat o bătălie câștigată în războiul proceselor dintre jurnaliști și autorități, care întotdeauna au de partea lor influența și puterea.Cât despre celălalte două cazuri, jurnaliștii au fost suspuși la plata unor amenzi penale, dar și a unor daune morale.
În ceea ce privesc procesele înaintate Curții Europene a Drepturilor Omului, în acest an au fost înaintate două cazuri a doi jurnaliști condamnați de către instanțele din România, totodată fiind eliberate și două sentințe, care nu acordau câștig de cauză jurnaliștilor. Prin aceste sentințe jurnaliștii erau obligați să plătească daune morale, dar și amenzi penale. Una dintre greșelile făcute de jurnaliști, atunco când realizează investigații este aceea că de multe ori incriminează în mod direct anumite persoane, fără a avea dovezi exacte. În astfel de cazuri Liviu Avram recomandă jurnaliștilor să lase loc de critici și incriminări cititorului, care cu siguranță le va face dacă are un față un material bine documentat.
O ultimă precizare, pe care o vom face este cea referitoare la faptul că în 2006 calomnia și insulta sunt scoase din Codul Penal, prin urmare nu snt considerate fapte penale.
Anul 2007 aduce cu sine „una caldă și alta rece”, căci în acest an nu sunt înregistrate procese care să acuze jurnaliștii de calomnie sau insultă, însă Curtea Constituțională hotărăște să reintroducă în Codul Penal calomnia, insulta respectiv defăimarea țării. Această atitudine a fost considerată o „lovitură” la adresa libertății de exprimare.
În finalul analizei proceselor celor doi ani, putem afirma că susținerea jurnalismului de investigație cunoaște o îmbunătățire din punct de vedere al proceselor care implică jurnaliști acuzați de calomnie și insultă, acestora fiindu-le acordat câștig de cauză. Dacă ar fi să acordăm o perspectivă de ansamblu asupra proceselor din 2004 până în prezent, este evidentă o evoluție atât a societății care acordă încredere jurnaliștilor, în special celor de investigație, dar și o evoluție a acestora, care învăță cum să evite procesele de calomnie și insultă.
Ca o concluzie finală putem afirma faptul că activitatea jurnalistului de investigație a cunoscut un grad mai ridicat de încredere, însă la capitolul presiuni acestea încep să fie tot mai puternice și abuzive, în special cele provenite din partea autorităților. În ceea ce privesc agresiunile, numărul acestora a scăzut, în 2007 fiind înregistrată o singură agresiune, considerăm că acestea sunt semne pozitive de îmbunătățire a gradului de securitate a jurnalistului.
4.4.3. Perioada 2008-2009
Această perioadă este marcată de o serie de amenințări și agresiuni la adresa jurnaliștilor, chiar dacă au fost ani electorali, atât pentru alegerile parlamentare, cât și cele locale.
Agresiuni
Anul 2008 este bogat în cazurile de agresiune asupra jurnaliștilor, numărul acestora fiind de unsprezece, un număr mare dacă ne amintim că în 2007 a fost întâlnit un singur caz de agresiune asupra jurnaliștilor de investigație. Cel mai adesea, agresorii sunt cetățeni simpli sau angajați ai unor firme a căror activitate este investigată, dar și autorități care au legături cu interlopii locali. În cele ce urmează o să discutăm câteva cazuri, însă este important de precizat că le vom lua în considerare doar pe cele care vizează investigații.
Un caz important este cel al unui jurnalist din Vrancea, care a fost atacat și mutilat în fața casei sale, de către o persoană necunoscută. Acest atac a survenit ca reacție la publicarea unui material în care se prezenta modul în care primăria Mărășești acordă locuințe. Aceste investigații au generat o serie de amenințări la adresa jurnalistului, care însă le-a ignorat. Agresiunea, deși a fost înfăptuită de către un individ necunoscut jurnalistului, aceasta a venit din partea autorităților primăriei a căror activități au fost deconspirate. În urma plângerii penale depuse de jurnalist agresorul a fost amendat
Un alt caz relevant de agresiune și grav în același timp este al jurnalistului băimărean Ioan Romeo Roșiianu, dar și a jurnalistului Claudiu Florescu, care au făcut o serie de dezvăluiri despre activitățile dintre interlopii locali, primărie și poliție. În urma acestor dezvăluiri, jurnaliștii au fost bătuți și amenințați cu moartea, iar jurnalistului Roșiianu i-a fost întrerupt contractul cu o televiziune locală la care avea o emisiune.
Prin urmare, din aceste două cazuri putem deduce că jurnaliștii de investigație adesea deranjează „lanțul trofic” local, care este format din autoritățile locale, interlopii locali, dar și polițiști, acesția fiind nelipsiți. Cel mai adesea plângerile despuse de jurnaliști nu sunt soluționate, iar răspunsurile par să vină de la sine.
Mergând pe o altă idee, constatăm că anul 2008 a fost un an al alegerilor locale, unde presa a fost prezentă de fiecare dată, dar nu fără existența unor incidente.
În primul tur al alegerilor locale toată presa a vuit despre acest eveniment, iar în județul Galați un cameraman a fost agresat de către un individ, după ce cameramanului i s-a cerut să părăsească sala unde se desfășura votarea. Incidentul a fost oprit de câtiva jandarmi, care au intervenit în a-l opri pe cetățeanul agresor.
Un alt incident petrecut în cel de-al doilea tur al alegerilor locale implică o echipă de jurnaliști tot din Galați, care au fost agresați de un gup de aproximativ 40 de oameni, fără a fi intrat în contact cu aceștia.
Asemenea comportamente din partea cetățenilor nu fac altceva decât să ridice suspiciuni asupra intereselor de a-i agresa pe jurnaliști, iar un alt aspect care ridică semne de întrebare ar fi acela că trei dintre cazurile de agresiune din acest an s-au desfășurat tot în Galați și consecutiv, în acceași lună. Aceste atitudini pot ajuta la formularea ideii că este posibil să se fi ascunderea anumitor fapte, dar ceea ce conduce la ajungerea acestei ipoteze este faptul că prin orice mijloc posibil s-a încercat păstrarea presei la distanță de unele secții de votare, pentru a fi desfășurate fără știința presei anumite activități, care se doresc a fi secrete.
Un alt element negativ al acestor întâmplări este că în majoritatea cazurilor atitudinea autorităților în apărarea jurnaliștior agresați este una pasivă, fără a interveni în protejarea jurnaliștilor.În anul 2009 agresiunile sunt prezente, de data aceasta în număr de două, ambele vizând subiecte de interes public.
Primul caz s-a desfășurat în localitatea Ploiești, unde doi jurnaliști investigau un material despre dărâmarea unei clădiri-monument și construirea în locul ei a unui complex comercial. Proprietarul clădirii era un fost polițist, care din dorința de a valorifica din punct de vedere financiar locul respectiv a dărâmat-o. Jurnaliștii au fost agresați atât de către angajații proprietarului, cât și de către proprietar, în prezența organelor de poliție, fiind amenințați, Deși aceștia au despus plângere penală, acestora nu li s-a dat un răspuns.
Al doilea caz relevant din anul 2009 este cel unei echipe de jurnaliști, care însoțea un grup de inspectori ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care efectau un control într-o măcelărie din București. Iritată de prezența jurnaliștilor și a camerelor de filmat, vânzătoarea a început să agreseze și să înjure echipa de jurnaliști. Scandalul nu s-a oprit însă aici, o parte dintre cei care asistau la scena, adică angajații din magazinele învecinate s-au alăturat și ei scandalului. În urma acestui incident o jurnalistă de la Prima TV a fost lovită în zona feței și a abdomenului, iar unui fotoreporter de la Agrepres i-a fost spartă arcada. Din cele afirmate de jurnliști forțele însărcinate cu ordinea nu au făcut altceva decât să vină în ajurotul atacatorilor, prin urmare jurnaliștii au fost lipsiți de protecția necesară. Jurnalista de la Prima TV a depus o plângere penală, pe care ulterior a retras-o din cauza faptului că soluționarea proceselor în România este lentă.
Așa cum a putut fi observat cazurile din acest an în care jurnaliștii de investigație a fost agresați sunt destul de grave și importante, deoarece soluționarea lor vizează organele de justiție, care nu par a se implica prea puțin sau chiar deloc. Această indiferență față de problemele jurnaliștilor nu poate fi trecută cu vederea și ne face să ne întrebăm cum reacționează justiția în soluționarea cazurilor cetățenilor simpli, ale căror cazuri nu sunt la fel de mediatizate.
În final, considerăm că pedepsirea agresiunilor este necesară, tocmai pentru a descuraja astfel de comportamente și pentru a crea jurnaliștilor de investigație un sentiment de siguranță în ceea ce privește exercitarea propriilor funcții.
Amenințări și insulte
Anul 2008 aduce cu sine patru cazuri importante de amenințări la adresa jurnaliștilor de investigații. Aceste amenințări vizau integritatea fizică și psihică a jurnaliștilor și veneau că efect al publicării unor materiale ample de investigație care dezvăluiau nereguli din importante domenii de activitate.
Primul caz pe care am considerat că este necesar să-l aducem în discuție este cel al unui jurnalist de la Evenimentul Zilei (Marius Chican), care în cadrul unei investistigații a adus în atenția interesului public faptul că Federația Română de Tenis a gestionat fraudulos banii publici necesari pentru organizarea meciului de Cupa Davis la Sibiu, dintre România și Franța. Ca răspuns la acest material, Ilie Năstase, președintele FRT la acea vreme, i-a transmis amenințări cu moartea jurnalistului, prin intermediul fratelui său (n.r. a jurnalistului). Deși asupra acestor fapte planau doar speculații, Ilie Năstase a recunoscut faptul că a amenințat jurnalistul în cadrul unei emisiuni televizate. La scurt timp după aceste evenimente Ilie Năstase a demisionat din funcția de președinte FRT. Însă, nu doar Ilie Năstase a fost cel care a făcut amenințări, ci și Ion Țiriac, care se declara client plătitor de publicitate la acest ziar, sugerând oarecum ideea că datorită lui există ziarul. Considerăm acest caz de amenințare cu atât mai grav, cu cât amenințările provin din partea unor elite a sportului, care în același timp sunt persone publice, iar prin atitudinile adoptate pot reprezenta modele pentru cetățeni.
Al doilea caz vizează tot un jurnalist al ziarului Evenimentul Zilei(Mihai Munteanu), care în cadrul a paisprezece materiale de investigație despre activitățile ilegale ale unor foști spioni. Fără a insista prea mult asupra altor detalii, jurnalistul a fost amenințat cu moartea de către o persoană necunoscută, care s-a identificat cu numele Oleg. Acesta din urmă nu s-a limitat la amenința doar jurnalistul, ci și pe mama acestuia.
Un alt caz de amenințare cu moartea este cel al unei jurnaliste la un ziar local din localitatea Gheorgheni, care a realizat o serie de anchete despre mafia lemnului din zona respectivă. În timpul amenințării jurnalistei îi s-a spus că riscă să fie împușcată, dacă „își pune minte” cu nelegiuitorii. Aceste amenințări au avut ca efect retragerea jurnalistei din activitate, pentru o vreme.
Ultimul caz de amenințare este de o gravitate mai ridicată, deoarece amenințrile provin din partea unor oficiali ai Ministerului Afacerilor Interne, îndreptate către un jurnalist al ziarului Ziua. În cadrul investigației derulate, acesta a descoperit legături între câtiva oficiali MAI și o acțiune de crimă organizată din județul Maramureș. Pentru a lămuri câteva aspecte jurnalistul i-a cerut un interviu șefului serviciului Frgrant al Direcției Generale de Informații și protecție Internă a Ministerului de Interne și Reformei Administrative, Vasile Mureșan. În cadrul interviului jurnalistul nu a fost lăsat să înregistreze și a fost amenințat. După această întâmplare jurnalistul a cerut să fie transferat în cadrul altui departament, care nu are legătură cu publicistica.
În finalul aceste părți considerăm că atitudinile persoanelor publice și ale autorităților sunt grave, având în vedere că aceștia trebuie să reprezinte exemple pentru cetățeni, dar mai ales că vizeză jurnaliști aflați în exercitarea activității. Așa cum poate fi observat din cazurile prezentate anterior, jurnaliștii sunt descurajați de asemenea amenințări, astfel încât aleg fie să renunțe temporar la practicarea jurnalismului, fie definitiv.
În 2009 sunt prezente o serie de amenințări, în special din partea persoanelor publice, dar și din partea autorităților.
Din seria amenințărilor avem cazul unei jurnaliste la ziarul Liderul de Opinie, din Constanța, care a fost amenințată de către un individ, despre care această dezvăluise în cadrul unor materiale că ar facilita obșinerea de permise auto în mod ilegal în județul Argeș.
După publicarea materialelor acesta a făcut o vizită redacției din care provine, în care a amenințat că o va viola pe jurnalistă, amenințarea fiind făcută și părinților jurnlistei. În urma depunerii plângerii de către jurnalistă, pe numele individului a fost emis un mandat de arestare pentru 29 de zile de către Tribunalul Constanța. Ulterior eliberării mandatului jurnalista susține că amenințările s-au oprit.
Nici redacția Pro Sport nu a fost scutită de amenințări, acestea provenind din partea patronului echipei Poli Timișoara, care a afrimat că va distruge redacția, mai ales pentru publicarea unor articole, care contraveneau imaginii echipei Poli Timișoara.
În ceea ce privesc insultele și înjurăturile acestea provin cel mai adesea din partea persoanelor publice cum ar fi Gigi Becali, respectiv Giovani Becali, dar și din partea primarilor, cărora le sunt puse întrebări incomode vizavi de diferite subiecte de interes public.
Cele mai reprezentative exemple sunt cel al primarului Constanța, care a acuzat redacția Hotnews de ralizarea unor anchete „rău-voitoare”, prin colaborarea jurnaliștilor cu procurorii DNA. Această reacție vine la întrebarea jurnalistului în legătură cu utilizarea a 800.000 de euro, bani publici, care au fost cheltuiți pentru publicitate.
Un alt primar, care a înjurat un jurnalist de la Realitatea TV, atunci când i-au fosr cerute răspunsuri la o întrebare legată de utilizarea a 20.000 de lei pentru deplasarea unor angajați ai primăriei în Turcia. La auzul acestei întrebări primarul a lansat un val de înjurături asupra jurnalistului, fără a ști că este filmat.
Ultimele două cazuri de insulte lansate la adresa jurnaliștilor sunt cele provenite din partea fratelui președintelui Traian Băsescu, care a fost contactat pentr a-și exprima opinia în legătură cu o anchetă din care rezulta că ar fi implicat în afaceri cu terenuri agricole, pe care ulterior le transforma în afaceri imobiliare. La auzul întrebărilor din partea unui jurnalist al ziarului Gândul, Mircea Băsescu l-a făcut „găozar” pe jurnalist, negând acuzațiile care i-au fost aduse.
Al doilea caz, da și ultimul de insultă, pe care-l prezentăm în acest an este cel al jurnalistei Emilia Șecan, care a fost înjurată de către Gigi Becali, atunci când aceasta i-a cerut să explice „neconcordanțele” din declarația sa de avere. Jurnalista avea nevoie de aceste informații pentru a le include în cadrul unui documentar. Omul de afaceri i-a răspuns acesteia evaziv, înjurând-o atât pe ea, cât și Agenția Națională pentru Integritate.
O concluzie la acele prezentate mai sus ar fi că atât autoritățile, dar și pesoanele publice ar trebui să-și controleze limbajul, acesta din urmă fiind demn de o societate primitivă. De asemenea, ca reacție la amenințări, jurnaliștii ar trebui să prezinte aceste amenințări, aducându-le în atenția opiniei publice, în speranța că acestea se vor diminua, determinându-i pe cei care le fac să renunțe la asemenea atitudini și comportamente.
Presiuni
În anul 2008 nu au existat presiuni care să pună în pericol securitatea fizică sau juridică a jurnaliștilor, singurul caz fiind acela al jurnalistului Mihai Munteanu, a cărui materiale nu au mai fost publicate din iulie, până în luna septembrie datorită amenințărilor din partea celor vizați de investigații. Cazul a fost prezentat în partea anterioară, care vizează amenințările.
În 2009 sunt prezente căteva cazuri în care presiunile din partea autorităților au rolul de a periclita securitatea jurnaliștilor, prin sustragerea documentelor, fără a exista un interes public jurstificat .
În ceea ce privește securitatea documentelor, procurorii DNA au considerat de cuviință să ridice toate calculatoarele, agendele și alte documente relevante din cadrul redacției ziarului argeșean Top, a televiziunii Argeș Tv, dar și a tipografiei ziarului Top, toate acestea aparținând patronului Cornel Penescu. În momentul confiscării documentelor, procurorii nu au adus nicio justificare pentru ridicarea documentelor, publicând ulterior un comunicat de presă, prin care argumentau ridicarea documentelor, ca urmare a cercetării paronului pentru fapte de corupție, acesta fiin arestat preventiv. Mai mult decât atât, jurnaliștilor le-au fost înapoiate materialele abia după „o lună-două”, calculatoarele fără hard-disckuri, astfel încât nu au avut suficiente materiale pentru ediția de a doua zi. Prin urmare este vădit comportamentul abuziv al procurorilor, care au ridicat toate documentele jurnliștilor, fără a justifica aceste acte.
Abuzurile asupra jusnliștilor sunt întâlnite și în exteriorul țării, mai exact în Republica Moldova, unde au fost sesizate o serie de incidente nefaste de către jurnaliști, toate acestea petrecându-se după alegerile parlamentare din Moldova, alegeri care au generat o serie de proteste în Chișinău. Primul incident a fost acela în care jurnaliști de la o serie de instituții de presă au purces spre Republica Moldova, pentru a realiza o serie de materiale legate de evenimentele de acolo. Dintre instituțiile de presă enumerăm: Mediafax, France Press, Associated Press, Evenimentul Zilei, Jurnalul Național etc. În momentul ajungerii la granița cu Republica Moldova, jurnaliștilor le-a fost interzisă trecerea acesteia din diferite motive dintre care enumerăm: „lipsa unei invitații scrise, lipsa unei asigurări medicale speciale, defecțiuni ale sistemului computerizat”.
Tot în aceeași perioadă jurnaliști de la Antena 3 și Adevărul au fost reținuți timp de o noapte, fiindu-le confiscate pașapoartele. Jurnaliștii au fost de asemenea interogați, iar a doua zi trimiși în România. În aceeași zi, o echipă a televiziunii Realitatea a fost reținută și amenințată cu arestarea, respectiv au fost amenințați cu moartea Cu o zi mai târziu unul dintre corespondenții TVR la Chișinău a fost arestat timp de șase ore, fiindu-i confiscat telefonul, acesta nu a putut contacta un avocat.
Ultimul incident incident relatat este cel al unei echipe Antena 3, care în încercarea de a se proteja de amenințările poliției, s-au refugiat la misiunea OSCE din Moldova, unde au fost tratați abuziv de către șeful acestei misiuni. Acesta le-a cerut să părăsească clădirea, căci în alte circumstanțe ar chemat poliția.Prin urmare, toate aceste comportamente abuzive aveau rolul de a intimida jurnaliștii în a-și exercita funcția, creîndu-le o stare de nesiguranță constantă, care avea scopul de a-i determina să renunțe la realizarea materialelor.
În final, considerăm că presiunile exercitate din partea autorităților asupra jurnaliștilor ar trebui să înceteze și în cel mai rău caz să se diminueze. Este mai mult ca evident că autoritățile încearcă și doresc să ascundă chestiuni, care sunt de altfel stabilite la nivel înalt.
Procese
Anul 2008 aduce o serie de procese, șase la număr din care doar trei reprezintă interes pentru jurnalismul de investigație.
Primul proces vizează un jurnalist al ziarului Cotidianul, care a realizat un material în care aducea argumente în sprijinul idei că fostul președinte al Loteriei Române desfășura activități ilegale, care au condus la excluderea acestuia din partea ministrului Finanțelor. Fostul președinte, Nicolae Cristea a intentat procesul împotriva jurnalistului, din partea Loteriei Române, iar în final judecătorii i-au acordat câștig de cauză ziarului, obligând loteria la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, noua conducere a Loteriei Române a hotărât să nu conteste hotărârea judecătorească, ci să ceară fostului președinte al loteriei recuperarea cheltuielilor.
În luna octombrie a anului 2008 Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă câștig de cauză politicianului Liviu Petrina, într-un proces în care acesta acuză România pentru încălcarea reputației, prin aceea că instanțele românești au acordat câștig de cauză ziarului Academia Cațavencu. Acesta din urmă a publicat în 1997 și 1998 o serie de articole, prin care îl acuzau pe Liviu Petrina că ar fi colaborat cu Securitatea, fără ca jurnaliștii să aibă acces la dosarele Securității. Prin urmare publicarea acestor articole, fără existența unor dovezi a fost considerată de CEDO ca fiind greșită, dar și decizia instanțelor de asemenea. Prin urmare, CEDO obligă statul român la plata a 5000 de euro, despăgubire pentru pătarea imaginii omului politic.
Ultimul caz, care reprezintă interes pentru noi este cel al jurnalistei Feri Predescu, care a fost acționată în judecată de către primarul Constanței Radu Mazăre, datorită unor afirmații făcute publice în cadrul unei emisiuni TV, de către jurnalistă. Aceasta a făcut dezvăluiri în legătură cu existența unor înțelegeri între Radu Mazăre și mafia interlopă din județul Constanța. Cu toate că jurnalista avea dovezi, Tribunalul și Curtea de Apel Constanța nu au fost de acord cu cele susținute de aceasta, prin urmare, jurnalista a fost obligată la plata a 50.000 lei daune morale, respectiv 7000 lei cheltuieli de judecată. Feri Predescu a înaintat plângerea la CEDO.
Așadar, din cazurile analizate mai sus putem constata că jurnaliștii trebuie să fie mult mai atenți atunci când fac afirmații prin care acuză persoane publice sau autorități, cel mai adesea aceștia fiind supuși la plata sume mult mai mari decât le permite propriul venit. Aceste sentințe au rolul de a limita libertatea de exprimare a jurnaliștilor, care nu vor mai cuteza să realizeze materiale de investigație.
În 2009 au avut loc o serie de procese în care unele instanțe luat hotărâri bazându-se pe faptul că insulta și calomnia sunt incluse în Codul Penal, iar altele au luat hotărâri în sens invers.
Primul care deschidea seria proceselor este acela dintre președintele Traian Băsescu și jurnalistul Cristian Oprea, de la ziarul Cotidianul. Președintele l-a acționat pe acesta în judecată, în urma publicării unui articol, în care jurnalistul emitea o serie de judecăți de valoare. Instanța de judecată a hotărât că exprimarea opiniilor este o libertate a presei, movitând necesitatea existenței acesteia într-un stat democrat, prin urmare, jurnalistul a avut câștig de cauză.
Mergând mai departe cu expunerea noastră, atenția ni se îndreaptă spre un proces din Pertoșani, în care o jurnalistă a ziarului săptămânalul locali pubica o investigație în care prezenta modul îîn care un polițist, de altfel angajat al statului, își plimba amanta cu mașsina de serviciu. Ca reacție la articol, polițistul a acționat-o în instanță pe jurnalistă pentru calomnie și insultă, aceasta din urmă având câștig de cauză. Cu toate acestea, la scurt timp Parchetul de pe lângă judectoria Petroșani emite o OUG, prin care o obligă pe jurnalistă la plata unei amenzi administrative în valoarea de 700 de lei, fără a exista în prealabil o sentință în acest sens. Bazându-se pe acest aspect, jurnalista (Mihaela Ghiuca) a cerut anularea amenzii, care ulterior a și fost anulată. Astfel, este vădită importanța cunoașterii legislației de către jurnalist, tocmai pentru momente de acest gen, în care influența autorităților, în speță a polițistului, încearcă să intimideze jurnalistul prin orice căi posibile.
Și pentru că suntem în zona proceselor care vizează calomnia, un alt proces este acela dintre Loteria Română și Radu Moraru, realizatorul emisiunii Nașul. În cadrul mai multor ediții ale acestei emisiuni difuzate în 2006, jurnalistul a aduse acuzații asupra modului în care conducerea loteriei gestionează banii. Prin urmare, loteria a cerut daune morale jurnalistului în valoare de 4 milioane de lei, pentru acuzațiile formulate, care au avut drept consecință pierderea clienților și a banilor. În final, în 2009 instanța de judecată a dat câștig de cauză jurnalistului.
De asemenea, în anul 2009 s-au desfășurat și procese în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Primul proces avut în discuție este cel al jurnalistului Petre Mihai Băcanu de la ziarul România Liberă, care a fost acuzat pentru calomnie de către instanțele românești și supus la plata unor amenzi penale. Aceste amenzi au fost date în urma publicării unor articole în care jurnalistul prezenta modul în care Nicolae Văcăroiu, din poziția de senator PSD a acceptat bani de la Banca pentru Dezvoltare și Investiții, a cărui președinte era Sorin Ovidiu Vântu, acest fapt având continuitate, chiar și după ce acesta din urmă nu a mai fost președintele băncii. În urma sentințelor date de instanțele românești, jurnalistul a acționat statul român în instanța Curții Europene a Drepturilor Omului, care în 2009 i-a dat câștig de cauza, motivând sentința prin aceea că acuzațiile erau fondate, daca avem în vedere că Nicolae Văcăroiu a fost un pion important în înființarea băncii, intrând în contul său importante sume de bani.
Așadar, este important ca jurnalistul să cunoască căile de atac posibile externe, mai ales atunci când instanțele interne nu-i acordă câștig de cauză, mai ales când anchetele publicate vizează utilizarea banilor publici, dar și persoane care se află la un înalt nivel decizional.
Ultimele două cazuri sunt ale unui jurnalist de la publicația Ziua de Vest, care în cadrul activității sale a publicat două materiale de investigație, prin care aducea argumente în acuzarea unui medic care hărțuia sexual stagiarii, de asemena acuzând primarul localității Buziaș de colaborare cu Securitatea. În ambele spețe jurnalistul a fost supus de către instanțele românești la plata unor amenzi penale, daune morale, dar și a unor cheltuieli de judecată. În urma sentințeolor date, jurnalistul acuză în fața CEDO statul român pentru deciziile luate de instanțe.
Ca efect al judecării celor două spețe, CEDO i-a dat dreptate jurnalistului în ambele cazuri, pentru primul motivând că medicul lucra într-un sistem public, iar actele din zona privată pot avea efecte negative asupra pacienților, considerând că publicarea materialului despre medic genera o dezbatere publică asupra comportamentului acestuia. Iar în cel de-al doilea caz judecătorii Curții și-au motivat decizia prin aceea că, la fel ca în primul caz, articolul a generat o dezbatere de interes public, dar mai mult decât atât, mărturiile a două persoane, în unul dintre procesele din România, prin care se confirma colaborarea primarului cu Securitatea, erau suficient de puternice pentru a fonda articolul.
În concluzia analizei proceselor din cei doi ani, considerăm că jurnaliștii sunt în continuare acuzați de instanțele românești, chiar și atunci când au suficiente dovezi pentru a demonstra vinovăția anumitor autorități sau persoane publice. Acest aspect conduce la descurajarea jurnaliștilor în a mai realiza anchete.
În acești ani este sesizată o mai bună informare a jurnaliștilor asupra funcționării legislației, dar și în ceea ce privește calea de atac la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adesea jurnaliștii având doar această din urmă posibilitate de a-și face dreptate. Deciziile Curții sunt în cele mai multe cazuri fvorabile jurnaliștilor, ca o dovadă că munca acestora nu este în zadar.
Perioada 2010-2011
Agresiuni
În 2010 au loc o serie de agresiuni în special din partea autorităților, dar și a poliției în mod special. În cele ce urmează vom prezenta două cazuri reprezentative pentru anul 2010 de agreiune, limitându-ne la precizarea că au fost înregistrate aproximativ unsprezece cazuri de agresiuni îndreptate împotriva jurnaliștilor, care se aflau cel mai adesea în faza de documentare a materialelor, însă agresiunile au venit și ca o reacție de răspuns la publicarea materialelor.
Jurnalistul Cătălin Docea la Ziarul Văii Jiului a publicat de-a lungul activității sale o serie de investigații despre administrația publică locală, respectiv instituțiile locale.
Cu timpul anchetele sale au devenit deranjante pentru pentru persoanele vizate de investigațiile sale, astfel încât a fost pusă o recompensă în valoare de 2000 de lei, pentru cei care îl agresau fizic. Persoanele angajate în agresarea jurnalistului dețineau toate informațiile legate de viața și activitate jurnalistului, de la locul de muncă pâna la domiciliul acestuia. Jurnalistul a depus o plângere împotriva acestor persoane la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara susținând că integritatea fizică și psihică îi sunt puse în pericol de aceste amenințări, care se pot concretiza în fapte.
Instanța nu a luat nicio măsură în sensul arestării sau judecării vreunei persoane, deoarece nu exista o infracțiune propriu-zisă pentru a începe urmărirea penală a persoanelor vizate de plângere. În final, jurnalistul a declarat pentru Free Ex că de atunci nu a mai fost amenințat.
Acesta este un caz de referință în ceea ce privește integritatea jurnaliștilor de investigație, car sunt amenințați, însă efectul depunerii plângerii împotriva amenințătorilor este unul pozitiv.
Tot în 2010 o echipă a televiziunii Realitatea Tv a fost agresată în timp ce ancheta modul în care s-a desfășurat un accident, dorind să vorbească cu victimele acestuia. Aflați în incinta spitalului, jurnaliștii au fost agresați de către purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Rădăuți. Acesta a agresat jurnaliștii, sechestrându-i în lift, pentru a-i scoate cu forța din incinta spitalului. La apariția directorului spitalului, purtătorul de cuvânt l-a amenințat căți dă demisia în caz că-i lasă pe jurnaliști să fimeze. În final, purtătorul de cuvânt a fost demis din această funcție, fiind de asemenea medic acesta a primit o pedeapsă diciplinară.
Un alt caz de agresiune, dar și de abuz grav din partea autorităților bulgare este cel al jurnalistului Marius Șerban, care a fost plecat în Bulgaria pentru a documenta un anume material. În timpul șederii pe tărâmul bulgăresc, acesta și-a parcat mașina regulamentar, pentru ca ulterior aceasta să fie mutată și blocată în altă parcare pe motiv că nu era parcată în locul potrivit. Deoarece jurnalistul a refuzat plata unei sume de bani pentru a-i fi înapoiată mașina, acestuia i s-a intentat un proces penal de către unul dintre agenții de servici ai parcării, motivând că a fost agresat de către jurnalist. Acestuia din urmă i-a fost intentat un proces penal, fiind obligat să semneze o serie de acte fără a avea traducător, toate aceste acte ale autorităților bulgare având rolul de a-l intimida pe jurnalist. În final, jurnaistului i-a fost declarată nevinovăția în tot acest incident, de către Judecătoria din Varna. Cu toate acestea jurnalistul și-a declarat nemulțumirea față de modul defectuos în care sunt coordonate plățile taxelor pentru parcări, dar și față de oamenii care se supun acestor taxe.
Anul 2010 a fost un an bogat în agresiuni mai ales din partea autorităților și a persoanelor cu funcții publice. Din păcate autoritățile nu vor să înțeleagă că datoria jurnaliștilor este aceea de a informa publicul în legătură cu probleme de interes public, însă recomandarea noastră ar fi sca acestea să accepte rolul presei în societate. Mai mult decât atât, în acest an are loc un act de agresiune din partea autorităților bulgare, semn că și în alte țări jurnaliștii sunt agresați, chiar dacă vorbim despre un jurnalist român.
De asemenea, și anul 2011 a fost un an susținut de agresiuni, iar principalele persoane care se fac vinovate de aceste agresiuni rămân în continuare autoritățile și persoanele publice. Cel mai adesea aceste conflicte sunt datorate dorinței autorităților de a nu permite accesul la informații de interes public, cu toate că în România există legea 544/2001, care permite accesul neîngrădit la informațiile de interes public.
Amenințări și insulte
La fel ca anii anteriori, amenințările și insultele sunt o parte componentă a activității jurnaliștilor, acestea provenind, din nou, din partea persoanelor publice. Cel mai adesea aceste amenințări nu au efecte negative asupra jurnaliștilor, însă acestea încurajează publicul în a adopta un anumit tip de comportament vizavi de breasla jurnaliștilor.
În 2010 au fost sesizate patru cazuri de amenințări, dar este necesar să precizăm că cel mai adesea și agresiunile sunt fie urmate, fie precedate de amenințări.
Un prim caz este acela al fostului europarlamentar Gigi Becali, dar parlamentar în momentul insultării unei jurnaliste ( Cornelia Popescu) a publicației Ziua Veche. Insulta are loc în cadrul unui interviu, în care jurnalista îl întrebă pe latifundiar despre contradicțiile, care apar constant în declarațiile sale de avere. La auzul acestei întrebări Gigi Becali îi adresează o serie de jigniri jurnalistei, care de altfel a pus o întrebare legitimă, dat fiind faptul că Gigi Becali era reprezentantul României în Parlamentul European, fiind ales de către cetățenii acestui stat, întrebarea fiind una de interes public.
Al doilea caz de amenințare îl implică pe jurnalistul Victor Ciutacu, care chiar dacă nu este jurnalist de investigație, merită atenția în cadrul subiectelor legate de amenințare, deoarece si acesta, la rândul său a fost amenințat de către doi indivizi în incinta unui complex comercial. Amenințarea viza poziția sa vizavi de președintele Traian Băsescu, dar și criticile aduse acestuia, astel încât amenințătorii i-au cerut să renunțe la a-i mai promova o imagine negativă președintelui. Jurnalistul nu a depus plângere împotriva celor doi, însă a făcut public acest aspect în speranța că autoritățile se vor autosesiza.
Ultimul caz adus în atenția acestei lucrări este acela al unor jurnaliști al publicației online Hotnews, care realizau o anchetă despre modul în care primarul unei localități din județul Bistrița-Năsăud ar fi acordat 400.000 de euro pentru încheierea unui contract de licitație „cu dedicație”. Sunat ca să-și exprime opinia asupra acestor descoperiri, primarul a început să adreseze înjurii jurnaliștilor, înjurând soarele care apare în logo-ul Hotnews.
Considerăm că nu are rost să reproducem cuvintele primarului tocmai pentru a nu perpetua acest tip de atitudine primitivă.
În ceea ce privește anul 2011, numărul amenințărilor a crescut îngrijorător având în vedere că în această perioadă au fost sesizate un număr de aproximativ unsprezece cazuri de amenințări, cele mai multe provin din partea autorităților cum ar fi: președintele statului, secretarul general al Guvernului, președinte de consiliu județean, dar și europarlamentari. De asemenea, amenințările mai provin și din partea persoanelor publice cum ar fi liderul PNL, Crin Antonescu, dar și tenismenul Ilie Năstase. Desigur, insulta adresată acestuia din urmă nu vine ca o reacție la o anchetă jurnalistică, însă reprezintă un model negativ de comportament.
În prezentarea cazurilor din acest an vom începe cu cu al jurnalistei a agenției de presă Associated Press, Alison Mutler, care a fost jignită de președinte, în momentul în care aceasta i-a adresat o întrebare legată de închisorile secrete ale CIA, aflate pe teritoriul României.
În acel moment președintele i-a spus că întrebarea nu avea legătură cu subiectul conferinței de presă la care se aflau, spunându-i că cel mai în măsură să îi răspundă este Cornel Nistorescu, „care dă instrucțiunile cum să se scrie pe agenții”. Cornel Nistorescu era în acea perioadă redactor-șef al ziarului Cotidianul, fiindu-i renumită atitudinea anti-Băsescu.
Considerăm că atitudinea președintelui este greșită, având în vedere faptul că i-a fost adresată o întrebare justificată de interesul public, care vizează poziția României vizavi de protecția și securitatea țării în raport cu alte țări.
Ultimele două cazuri, pe care le vom prezenta sunt cele ale foștilor europarlamentari Corneliu Vadim Tudor, respectiv George Becali. În acest an cei doi au insultat și jignit jurnaliștii de fiecare când au avut această ocazie. Un prim incident a fost atunci când, după inițierea proiectului legislativ de efectuare a unor controale psihologice și psihice pentru persoanele care urmează să dețină funcții publice, jurnaliștii i-au contactat pe cei doi pentru a le cere părerea asupra acestui aspect. La auzul acestor întrebări, CV Tudor a revărsat asupra jurnalistului o sumedenie de injurii și jigniri, deranjat fiind că anterior jurnalistul publicase un material critic la adresa europarlamentarului. În ceea ce privește atitudinea europarlamentarului Gigi Becali, aceasta a fost mai zeflemitoare, însă mai puțin lipsită de injurii. Analizând atitudinea acestor doi foști parlamentari vizavi de jurnaliști, considerăm că aceștia ar fi trebuit cenzurați și amendați pentru vocalbularul pe care îl au. Considerăm că rolul acestora este de a răspunde întrebarilor jurnaliștilor, atâta timp cât acestea vizează interesul public al cetățenilor statului din partea căruia dețin funcții publice.
În concluzie, considerăm că amenințările și insultele adresate jurnaliștilor nu trebuie tolerate de către breasla jurnalistică, mai ales când este vorba de intervievarea persoanelor publice, respectiv a autorităților, datoria acestora din urmă fiind de a răspunde obiectiv, abordând subictul despre care este întrebat. De asemenea, considerăm că jurnaliștii trebuie să facă publice comportamentele înadecvate.
Presiuni
În 2010 numărul presiunilor care vizează securitatea jurnalistului de investigație este relativ redus, fiind vorba de două presiuni, care într-o măsură sau alta afectează protecția jurnaliștilor implicați.
În luna august a anului despre care vorbim, avem primul caz în care un jurnalist este amendat pentru că a relatat un banc despre polițiști, aflându-se pe stradă înconjurat de prieteni. În speță este vorba despre un realizator de programe la radio Nord Est FM Iași, care plimbându-se pe stradă le povestea prietenilor săi un banc despre cum schimbă polițiștii becuri, întâmplându-se ca în acel moment să treacă un polițist pe stradă. Acesta a fost luat de către polițist și dus la secție unde a primit amendă în valoare de 200 de lei, iar în procesul verbal polițistul a notat că de fapt jurnalistul ar fi formulat bancul ca o jignire, în momentul în care polițistul a trecut pe lângă el. Cu toate acestea, jurnalistul este hotărât să demonstreze, cu ajutorul martorilor că polițistul a distorsionat realitatea. Așa cum poate fi observat, pe cât de real, pe atât de abuziv este acest, dacă ținem cont de modul în care jurnalistul abuzează de puterea dobândită, prin intermediul acestei funcții. Trebuie să precizăm ca asemenea comportamente nu trebuie tolerate, dar mai mult decât atât acestea trebuie corectate de către instanțele de judecată, care au rolul de a face lumină în asemenea cazuri.
Un alt doilea caz de presiune vine de această dată din partea unei judecătoare CSM, care afirmă că nu poate fi dată publicității o înregistrare în care unui procuror îi este cerută opinia în legătură cu mafia imobiliară din Timișoara. Afirmația vine după ce un jurnalist a sesizat CSM, spunând că procuroarea a abordat un limbaj neadecvat, dar că subiectul este unul de interes public.
Cu toate acestea, decizia judecătoarei CSM a fost de a interzice publicarea interviului, ori altfel jurnalistul se supunea riscului de a fi acuzat pentru intruziune în viața privată, acesta fiind considerată o discuție privată. Prin urmare, este vădit interesul public, și anume importanța aducerii la cunoștința pulicului a modului în care „ se miscă” piața imobiliară.
Anul 2011 aduce și el doua cazuri importante de presiuni din partea autorităților, care au rolul de a periclita securitatea jurnalistului de investigație, fiind mai ales amenințați cu procese în instanță.
Un prim caz este acela al jurnalistului Stelian Negrea, fost șef al Departamentului de Investigații al trustului Intact, care a dezvăluit că investigațiile realizate aveau rolul de a șantaja adversarii politici ai patronului Dan Voiculescu. În cazul în care s-ar fi opus, jurnalistul ar fi fost sancționat cu „<<daune interese în valoare de 100.000 de euro>> pentru <<discreditarea prin declarații sau orice atitudine ori modalitate>>”. În urma dezvăluirii acestor fapte, Intact Media Group l-a acționat în judecată atât pe jurnalist, cât și alți jurnaliști care au dezvăluit cazul său în Evenimentul Zilei. Intact Media solicită jurnaliștilor daune în valoare d 100.000 de euro.
Acesta este un caz important în care securitatea jurnalistului îi este afectată prin aceea că este obligat să semneze contracte și să participe la realizarea unor fapte ilicite, sub amenințarea plății unor sume pe care în mod evident nu și le permite.
Un alt caz îl implică pe un jurnalist de investigație de la ziarul Adevărul, care a realizat o anchetă despre afacerile ilegale ale deputatului PDL la acea vreme Cristian Boureanu. Pe lângă faptul că ancheta nu a fost publicată pe site, ci doar în varianta printată, deputatul a ținut să-l amenințe pe jurnalist cu „plata ratelor la bancă”, fiind o formă de amenințare cu un proces pentru calomnie. Într-un final Adevărul a publicat materialul pe site ca reacție la protestul Active Watch, dar și a jurnalistului care a realizat investigația.
În concluzia analizei persoinilor din cei doi ani jurnaliștii sunt taxați pentru libera exprimare cu sume ridicate de bani, tocmai cu scopul de a-i reduce la tăcere, fie sunt amenințați cu procese, tot cu scopul de-i determina să nu mai ancheteze subiecte de interes public.
Ceea ce contează în tot acest lanț al slăbiciunilor este ca jurnaliștii să nu renunțe la la documentarea și publicarea anchetelor de investigație.
Procese
În 2010 se continuă seria proceselor, acestea fiind numeroase, însă cele care reprezintă interes pentru subiectul nostru sunt doar cinci cazuri. Cu toate acestea considerăm că sunt prea multe într-un singur an, având în vedere faptul că presa în acest stat funcționează după regulile democrate.
În primul rând vom prezenta cazul ziarului Bună Ziua Iași care în 2010 a pierdut două procese, ambele implicând acuzații de calomnie aduse jurnaliștilor.
În prima speță este vorba despre publicarea unui articol despre unul dintre consilierii locali ai Iașului, în care se prezentau informații calomnioase atât la adresa sa, cât și a familiei, respectiv a firmei sale. Prin urmare, sentința instanței l-a supus pe jurnalist la plata a 10.000 de lei, daune morale.
A doua speță vizează, de data aceasta, trei jurnaliști tot a ziarului mai sus menționat, care au publicat informații, care incriminau un om de afaceri local. În urma acționării în justiție instanța a hotărât ca jurnaliștii să plătească 1 leu daune morale, respectiv să publice sentința în ziarul pentru care lucrează, dar și în alte două ziare. Mai mult decât atât aceștia au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 20.000 de lei.
Considerăm că una dintre greșelile acestor jurnaliști este aceea că nu au făcut recurs și chiar dacă instanțele românești nu le-ar fi dat câștig de cauză, aceștia ar fi avut ca ultimă opțiune Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În al doilea rând, nu trebuie exclusă posibilitatea ca și jurnaliștii să acuze fie ziare, fie trusturi de publicarea unor materiale calomnioase. Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ziarul Evenimentul Zilei, care a fost acuzat de către Sorin Roșca Stănescu pentru publicarea a două articole denigratoare la adresa sa. Instanța i-a dat câștig de cauză ziaristului, prin aceea că a obligat grupul Ringier la publicarea sentinței de 9 pagini în Evenimentul Zilei, Libertatea, România Liberă, respectiv Adevărul. Convenția Organizațiilor de Media a reacționat instant la această sentință considerând-o disproporționată cu fapta incriminată, având drept consecințe negative, prin aceea că descurajează jurnaliștii în a mai scrie și a-și face datoria. De asemenea, considerăm că hotărârea instanței este abuzivă și neconcordantă cu faptele pentru care este incriminat grupul.
În al treilea rând există situații în care jurnaliștii câștigă unele procese, un exemplu fiind cel al unui jurnalist (Cristian Dogaru) de la ziarul Acum, care a fost acuzat de vătămarea dreptului la onoare, de către un primar din Tulcea. În final, instanța i-a dat câștig de cauză jurnalistului.
Un alt caz în care dreptatea este de partea jurnalistului, este acela al lui Mălin Bot, care a fost acuzat de un om de afaceri local că i-a lezat imaginea prin publicarea unor articole în Evenimentul Zilei Timișoara. Acțiunea omului de afaceri a fost respinsă de către instanța, obligându-l la plata unor cheltuieli de judecată în valore de 25.000 lei.
În ultimul rând vom aduce în discuție un proces intentat de Agenția Națională pentru Integritate jurnalistului George Lăcătuș pentru publicarea unei anchete în care acestea descoperea faptul că ANI a încheiat un contract de prestare servicii de arhivare digitală, prin licitație, cu o firmă care era considerată neeligibilă în momentul organizării licitației. ANI a acuzat materialul jurnalistic ca fiind „nedocumentat și tendențios”.
Instanța și-a motivat decizia prin accea că materialul jurnalistului a fost scris în urma unei documentări temeinice, fără a adăuga informații de la sine.Prin urmare, jurnalistului i s-a dat câștig de cauză.
Anul 2011 aduce multe procese intentate jurnaliștilor, acestea fiind intentate de autorități, dar și de către jurnaliști împotriva jurnaliștilor. Un fapt care ne-a stărnit atenția este cel al modului în care publicarea informațiilor de către jurnaliști pe blogurile personale poate reprezenta activitate jurnalistică, ridicând întrebarea dacă orice persoană care deține blog poate fi considerată jurnalist? În cele ce vor fi prezentate vom încerca să vedem măsura în care, în cadrul blogurilor se practică jurnalism profesionist sau se publică doar informații.
Primul caz avut în discuție este cel al jurnalistului Mălin Bot, de către o fostă jurnalistă, pentru publicarea unei interceptări telefonice, în care jurnalista încerca să împiedice publicarea unei anchete jurnalistice. Însă problema este mult mai complexă, căci asupra jurnalistului a început derularea unei anchete penale, din cauza depunerii plângerii penale împotriva sa de către fosta jurnalistă, fără a fi informat despre acest aspect. El consideră această neinformare de fapt o modalitate de răzbunare a judecătoarei care și-a dat acordul pentru începerea urmării sale. Jurnalistul susține că în 2010 a cerut schimbarea judecătoarei, deoarece în trecut aceasta i-a dat o sentința nefavorabilă jurnalistului, dar și pentru faptul că el scrisese articole în care susținea incompetența judecătoarei din perioada în care aceasta fusese procuror. Cu toate că a cerut schimbarea judecătoarei, considerâns că există motive temeinice pentru care ea nu va judeca obiectiv cazul, acest lucru nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, judecătoarea s-a ocupat de caz și l-a judecat, fără însă a-i trimite jurnalistului sentința, acesta aflând că a fost acuzat pentru „interceptarea ilegală a unei convorbiri telefonice și violarea secretului corespondenței”.
Așadar, considerăm ca fiind nejurstificată și ilegitimă judecarea în lipsa invinuitului, dar mai ales pronunțarea unei sentințe fără ca acesta să fie anunțat despre ea. Pe lângă această nejustificare mai poate fi sesizat și un oarecare abuz al puterii legislative.
Al doilea caz este cel al jurnalistului Dan Badea, care a fost acționat în judecată de omul de afaceri Răzvan Petrovici, acuzându-l pe jurnalist de publicarea unui material pe blogul personal, în care relata modul suspect în care au murit patru dintre colaboratorii omului de afaceri. Ca reacție la această publicare a materialului omul de afaceri cerut inclusiv emiterea unei ordonanțe președințiale prin care sa fie închis blogul jurnalistului. Astfel, considerăm că în acest caz merită să ne punem întrebarea în ce măsură materialul de pe blog reprezintă un material jurnalistic și nu exprimarea unei opinii, mai ales că este cunoscut faptul că rolul blogurilor este tocmai acela de a exprima păreri, opinii și credințe despre anumite subiecte. Este adevărat că opinia a fost exprimată de către un jurnalist, dar cu toate acestea specificul blogurilor nu inspiră la fel de multă obiectivitate precum un ziar. Îndrăznim să considerăm că în acest caz jurnalistul nu ar trebui condamnat pentru exprimarea unei opinii.
Al treilea caz este cel al jurnalistului Alex Nedea, care a scris despre o persoană faptul că sponsoriza PSD, respectiv PDL în campaniile electorale. Presupusul sponsor a depus o plângere penală împotriva jurnalistului pentru insultă și calomnie. Însă ceea ce l-a ajutat pe jurnalist a fost faptul că în 2011 a fost scoasă din Codul Penal insulta și calomnia, prin urmare s-a cerut neînceperea urmăririi penale a jurnalistului.
Un al patrulea proces este cel al unei jurnaliste a ziarului Ziua de Constanța, care a fost dată în judecată de către primarul Constanței, Radu Mazăre pentru calomnie. În fapt, jurnalista ar fi scris un articol despre modul în care primarul Constanței a ajutat, prin influența sa, un patron să obțină o serie de terenuri în mod ilegal. Sentința a fost dată de către Curtea de Apel Brașov, care a obligat ziarul la plata unor daune morale în valoare de 10.000 lei, dar și la plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 7000 de lei. Mai departe, jurnalista a declarat că ea împreună cu ziarul nu se vor opri aici, ci vor apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Și pentru că tot am adus în discuție Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în acest an statul român a pierdut procese, care implicau jurnaliști, dar cărora Curtea Europeană le-a acordat dreptate.
Una dintre sentințele date de CEDO în acest sens este în favoarea unei jurnaliste, careia după 9 ani de când se află în procese i s-a făcut dreptate, prin aceea că statul român a fost obligat la plata a 11.000 de euro. Această sentință vine după ce jurnalista a fost acționată în instanță de către un judecător, despre care a scris un articol critic la adresa acestuia. Sentința a fost dată de tribunalul la care lucra respectivul judecător, decizia fiind motivată de faptul că articolul este „tendențios, defăimător, de natură să afecteze imaginea sistemului judiciar în ochii opiniei publice”. În schimb CEDO a considerat articolul jurnalistei ca fiind justificat, mai ales că reprezenta interes pentru public, prin aceea că judecătorul este un angajat al statului, iar acțiunile sale pot avea repercursiuni asupra unui număr ridicat de persoane.
Mergând mai departe cu expunerea noastră, tot în 2011 jurnalistul Romeo Roșiinau, asupra căruia ne-am oprit în anii anterior, analizându-i unui dintre cazurile în care a fost agresat, de această dată i-a fost interzis să mai scrie despre soția unui deputat, până la pronunțarea definitivă a instanței asupra acestui caz. Această interdicție de a mai scrie vine după ce jurnalistul a scris o serie de materiale în care prezintă modul în care soția deputatului își exercita funcția de medic, dar prezintă și posibile fapte de corupție exercitate de către aceasta în calitate de om de afaceri, fapte care l-ar implica și pe soțul acesteia. Mai mult decât atât interdicția nu are o bază solidă argumentată, nespeficicând nici măcar perioada de timp în care jurnalistului îi este interzis să scrie materiale despre soția deputatului.
Sentința dată de judecători vine în urma admiterii cererii de ordonanță președențială, cerere formulată de soția deputatului și care îi interzice jurnalistului să mai scrie despre aceasta.
În concluzie, considerăm că instanța care a dat interdicția de a mai scrie jurnalistuluitrebuie să țină cont de dreptul la libertatea de exprimare, mai ales atunci când este vorba de interesul public, dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de deciziile antecendente luate de CEDO.
În finalul analizei celor doi ani, considerăm că există unele efecte ale sentințelor date de CEDO, în sensul în care în 2011 instanțele de judecată încep să țină cont de aceste sentințe, fără a mai acuza abuziv jurnaliștii pentru calomnie, insultă sau defăimare. De asemenea, din partea jurnaliștilor poate fi sesizată o mai bună informare în ceea ce privește legislația respectiv jurisprudența CEDO, folosind argumentele Curții pentru a-și construi propriile argumente.
Perioada 2012-2013
Deși ajungem cu analiza la finalul celor 10 ani, agresivitatea și amenințările exercitate asupra presei încă continuă. Jurnaliștii sunt încă amenințați și agresați cu sscopul de a-i intimida și reduce la tăcere, în urma dezvăluirii unor anchete care-i dernajează pe agresori. În cele ce urmează vom prezenta cele mai relevante cazuri de agresiuni, urmând ca la finalul analizei celor 10 ani să construim diagrame, care ne vor indica evoluția agresiunilor, amenințărilor proceselor și presiunilor în acești ani.
Agresiuni
În 2012 agresiunile sunt la fel de virulente ca și în anii anteriori, provenind în special din partea autorităților și a persoanlelor publice. Primul caz este cel al unui fotoreporter Antena 3, care a fost lovit de către fostul soț, al fostei șefe al Secretariatului General al Guvernului, în fața tribunalului, în timp ce doi foști soți ieșeau de la procesul de divorț. Această agresiune vine pe fondul publicării unei anchete, în care Antena 3 dezvăluia activitățile mai mult sau mai puțin legale, desfășurate de rudele Danielei Andreescu. Publicarea anchetei a avut drept consecință demiterea acesteia de la Șefia Secretariatului General al Guvernului.
Al doilea caz este cel al jurnalistului Mihai Goțiu, în același timp susținător al salvării Roșiei Montane. Acesta a fost agresat înainte și după o emisiune a moderatorului Mihai Tatulici, de către susțintătorii Roșia Montană Gold Corporation. Aceștia din urmă au aruncat cu gheață și ouă asupra jurnalistului, distrugându-i mașina. De asemenea, jurnalistul a fost nevoit să se ascundă de agresori în cadrul Muzeului Mineritului, apelând la protecția poliției. Jurnalistul susține că se ocupă de cazul Roșia Montană din 2002, însă amploarea agresiunilor nu a fost niciodată atât de puternică.
Un al treilea caz prezintă situația unui jurnalist Realitatea Tv (Dan Bucura), care a fost bătut de către doi indivizi, cu fețele acoperite, care l-au agresat cu pumni și bâte, cerându-i să nu mai apară la televizor. Incidentul a avut loc în scara blocului unde locuiește jurnalistul, iar indivizii s-au strecurat prin spatele scării, fără a-i lua vreun obiect jurnalistului. Acesta din urmă susține că de fapt agresiunea a avut loc pe fondul publicării unui material, filmat cu camera ascunsă, din care reieșea o oarecare intenția a candidatului la primaria Sectorului 6 de a folosi „ tehnici de convingere”, pentru ca alegătorii să-l voteze. Totodată, jurnalistul a precizat că una dintre sursele sale a fost agresată, înainte ca el să fie agresat.
Un nou caz este cel a unei jurnaliste la ziarul Liderul de Opinie, care în timpul participării la o sedință de consiliu local a fost agresată punându-i-se piedici, astfel încât aceasta a căzut pe podea. Jurnalista susține că de fapt agresorii au fost provocați de către primarul localității Mihail Kogălniceanu, Anca Belu. Din spusele jurnalistei, aceasta din urmă a acuzat-o pe jurnalistă ca fiind cea care scrie articole critice la adresa ei.
Un ultim caz este cel al unui fotograf român, independent, care a fost arestat în Mexic în timpul luptelor care au avut loc în luna decembrie , în stradă. Jurnalistul a fost arestat timp de opt zile, alături de alte persoane, fiindu-i luați banii, respectiv aparatul de fotografiat. Acesta a reuși să fie elibarat cu ajutorul presei Mexicane, dar și a organizațiilor media din România.
După cum poate fi observat , în acesta an au fost întâlnite cinci cazuri de agresiuni îndreptate împotriva jurnaliștilor. Numărul acestora este relativ mare, dacă luăm în considerare analiza celor zece ani, în care nu au avut loc prea multe schimbări, numărul de cazuri de agresiune alternând de la un an la altul.
Anul 2013 este un an tensionat, dacă luăm în calcul protestele de salvare a Roșiei Montane și nu numai.
Astfel, avem un prim caz de agresiune, în care mașina unei jurnaliste a fost vandalizată de către tatăl unei deputate PP-DD, la adresa căreia jurnalista făcuse câteva critici dure în legătură cu prestația ei din campania electorală. Tatăl deputatei a tăiat cauciucurile roților mașinii, aruncând în același timp vopsea pe aceasta. Cu toate acestea, acestea tatăl deputatei fost scos de sub urmărire penală primind doar o amendă în valoare de 1000 de lei, pe care o considerăm insignifiantă, dacă avem în vedere că un asemenea act de vandalism reprezintă o amenințare la adresa jurnalistului. Parchetul a motivat această sentință, spunând că acest comportament a avut loc în timpul campaniei electorale și nu poate fi considerat pericol social. Jurnalista (Gabriela Mladin) a declarat că va sesiza CSM, în legătură cu decizia parchetului.
Cel de-al doilea caz de agresiune este a două echipe Digi 24, aflate în faza de documentare a unui anchete legate de privatizarea combinatului Nitramonia Făgăraș, dar și a furtului de lemne din Neamț. În momentul filmării în zona combinatului o echipă care se ocupa de securitatea combinatului au venit în întâmpinarea jurnaliștilor, cerându-le să-și închidă camera de filmat. Jurnaliștii au refuzat să facă acest lucru, moment în care unul dintre agenți i-a confiscat cameramanului aparatul de filmat. Deși jurnaliștii au sunat la 112 poliția a venit abia după o oră, timp în care a venit șeful agenților pază. După sosirea acestor au avut loc o serie de agresiuni, unul dintre jurnaliștii fiind strâns de gât și amenințat cu un cuțit tocmai de către șeful agenților de pază. În final jurnaliștii au depus plângere penală împotriva agenților de pază a combinatului.
O altă echipă de la Digi 24 documenta furtul de lemne din Neamț, intervievând un om ce tăia lemne. La un moment dat acesta din urmă a început să scuipe jurnaliștii și să arunce cu pietre după ei. Un echipaj de poliție a intervenit pentru a întrerupe conflictul.
Așa cum poate fi obervat din cele două cazuri majoritatea agresiunilor au loc în partea de documentare a materialelor, acestea provenind din partea celor angajați, sau cetățeni simpli, care însă acoperă persoane influente, aflate în spatele acestor agresiuni.
În concluzie, cei doi ani aduc după ei o serie de agresiuni și amenințări din partea autorităților, persoanelor publice, dar și a cetățenilor simpli, care din necunoștință de cauză sunt manipulați de persoane influente.
Amenințări
În 2012 există câteva cazuri importante, care vizează securitatea jurnalistului de investigație, acestea având loc în Baia Mare, respectiv Cluj.
Cazul din Baia Mare îl vizează pe jurnalistul Romeo Roșiianu, care a facut publică o convorbire între un coleg de radacție a jurnalistului și un om de afaceri local, în cadrul căreia omul de afaceri amenința integritatea fizică a jurnalistului, dar și a familiei acestuia. Mai mult decât atât, omul de afaceri a amenințat că va agresa sexual și pe celălalt jurnalist, cu care Romeo Roșiianu colabora pentru realizarea anchetelor. Amenințările vin pe fondul publicării unor materiale, în care omul erau prezentate modalitățile ilegale prin care omul de afaceri returna TVA-ul. Cu certitudine se știe faptul că anchetele jurnaliștilor au condus la o serie de arestări, dar și la condamnarea persoanelor implicate în aceste afaceri legate de returnarea TVA-ului.
Un alt caz de amenințare are loc în Cluj, unde președintele Consiliului Județean i-a adresat injurii unui jurnalist, când acesta l-a întrebat despre contractul de mentenanță a stadionului Cluj Arena. Pe lângă asta Alin Tișe i-a asigurat pe jurnaliști că „va da cu mașina” peste jurnalist și peste fratele jurnalistului. Această atitudine amenințătoare din partea președintelui de consiliu vine după ce jurnalistul a publicat câteva articole despre averea lui Alin Tișe.
Un alt caz de amenințare vizează tenismenul Ilie Năstase, care a amenințat o echipă de jurnaliști, când aceștia i-au cerut o opinie în legătură cu faptul că în perioada în care a fost președinte a Federației Române de Tenis, au fost sesizate nereguli financiare. La auzul acestor întrebări Ilie Năstase a amenințat cameramanul cu bătaia, spunându-i că-i „va da un pumn”.
Așa cum poate fi observat amenințările la adresa jurnliștilor vin din partea autorităților, dar și a persoanelor publice, ca reacții la întrebările incomode ale acestora. Aceste reacții ridică suspiciuni în ceea ce privește nevinovăția celor cărora li se pun întrebări. Totodată, considerăm că cei care amenință jurnaliștii trebuie să accepte și să respecte rolul jurnaliștilor.
În 2013 au fost mai multe cazuri de amenințări, însă numai două dintre acestea reprezintă interes pentru jurnalismul de investigație. Primul caz este acela în care un reporter clujean, de la ziarul Ziua de Cluj, a fost amenințată de către persoane despre a căror trai de viață realizase un material, făcând apel la autorități să îi mute din zona în care trăiau mizerabil. În urma articolului scris de jurnalistă, oamenii au fost mutați în Centrul de Urgență al primăriei Cluj Napoca. În urma mutării oamenilor, aceștia din urmă au devenit agresivi la adresa jurnalistei, amenințând-o cu moartea pentru faptul că au fost mutați.
Al doilea caz, care merită interesul nostru prezintă conflictul dintre ziarul Redeșteptarea Lugoj și șeful poliției locale. Directorul publicației a depus o plângere împotriva șefului poliției motivând că acesta l-ar fi amenințat cu moartea, atunci când jurnalistul i-ar fi spus că urmează să publice informații „în premieră”. La rândul său șeful poliției a declarat că a fost amenințat cu publicarea acestor informații, simțindu-se lezat de amenințările jurnalistului.
Cele două cazuri prezentate au rolul de a evidenția modul în care este privit jurnalismul, dar mai ales încercările jurnaliștilor de a produce schimbări în bine, dar mai ales reacțiile celor care sunt vizați de aceste schimbări. Așa cum poate fi văzut și în primul caz, intenția jurnalistei a fost aceea de a ajuta oamenii, iar reacția acestora a fost de a amenința jurnalista.
Presiuni
În 2012 se concretizează tot mai mult ideea că presa reprezintă o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale. Președintele Traian Băsescu vine pentru prima dată cu această idee, în momentul în care apar o serie de presiuni și comentarii la adresa magistraților menite să le influențeze deciziile. Cu toate că au existat o serie de emisiuni promovate de Antena 3, care au dus campanii de decredibilizare a presei, considerăm că puterea încearcă să extrapoleze această problemă și înspre zona jurnalismului de investigație. Directorul SRI, George Maior a declarat că investigațiile realizate despre închisorile secrete CIA din România, nu fac altceva decât să atragă atenția diferitelor organizații asupra țării, susținând că ar trebui create legi care se protejeze instituțiile statului. După cum bine se poate observa este mai mult decât evidentă o încercercare de subjugare a libertății presei, prin aceea că se dorește crearea unor legi, care să o restrângă.
Totodată, în încercarea de a proteja instituțiile statului s-a dorit crearea de strategii de protecție a securiții, care de fapt constau în urmărirea și interceptarea jurnaliștilor, în aceeași măsură ca și în situația în care aceștia ar reprezenta un pericol iminent pentru securitatea națională. Considerăm că adoptarea unei astfel de legislații contravine prevederilor Comstituției, în ceea ce privește libertatea de exprimare, dar și prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și totodată jurisprudenței CEDO.
Un alt eveniment, care poate pune în pericol securitatea jurnaliștilor este acela că SRI a decis infiltrarea în interiorul redacțiilor ziarelor de agenți secreți, care mai apoi să dea rapoarte Serviciului Român de Informații despre tot ceea ce publică jurnaliștii și ar avea o potențială legătură cu acest serviciu. Un caz a fost sesizat chiar la ziarul Jurnalul Național, în care în urma descoperirii unor documente rezulta ca în interirorul redacției era infiltrat un agent cu numele Sofia Teodorescu. În urma studierii documentelor, reieșea că agentul avea datoria de a raporta orice material care ar face referire la SRI, la vreun agent al SRI sau orice altă informație legată de SRI, pentru o mai bună supraveghere a scurgerilor de informații din interiorul SRI. Deși, Active Watch a cerut Comisiei parlamentare de control a SRI informarea în legătură cu numărul total al agenților infiltrați, cerând de asemenea crearea unui cadrul legal în ceea ce privește infiltrarea acestor agenți în interiorul redacțiilor. Răspunsul Comisiei a fost că informațiile legate de agenții infiltrați sunt „secrete de stat”, susținând totodată că nu au fost sesizate încălcări ale unor drepturi și libertăți. Considerăm că astfel de atitudini din partea conducerii sunt abuzive și au rolul de a crea dezbinare în interiorul breslei jurnaliste, conducând la neîncredere între membrii redacției.
Deși au existat mai multe dispute în ceea ce privesc presiunile din partea autorităților nu vom mai pune foarte mult accent pe acest aspect, ci vom analiza un alt caz de abuz din partea autorităților. În speță este vorba despre un jurnalist doljan care a depus o cerere Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a afla în ce măsură au fost emise autorizații de interceptare a telefoanelor și conversațiilor acestuia. În urma depunerii cererii acesta a aflat că i-au fost interceptate atât conversațiile de la serviciu, cât și cele de acasă, dar și conversațiile online. Motivația parchetului a fost aceea că jurnalistul ținea legătura cu un interlop local, care era urmărit penal. În urma interceptărilor s-a ajuns la concluzia că nu sunt de folos pentru anchetă, acestea nu au mai fost transpuse în procese verbale. Cu toate acestea, considerăm că este un abuz din partea parchetului, care a decis interceptare, căci la finalizarea urmării jurnalistul ar fi trebuit să fie informat că a fost urmărit penal, fiind motivată începerea urmării penale. Dar cel mai grav aspect este acela că parchetul nu a oferit o motivație concretă pentru începerea interceptării jurnalistului.
Așa cum poate fi observat din expunerea acestor cazuri, în 2012 autoritățile au încercat subjugarea libertății prin cele mai „securiste” metode posibile, încercând prin orice metodă să o reducă la tăcere.
Anul 2013 aduce cu sine o serie de presiuni grave din partea autorităților, dar dintre acestea o să prezentăm câteva cazuri relevante.
Primul caz adus în discuție, care afecetează într-o oareare măsură securitatea jurnaliștilor de investigație este cel în care desputatul PSD Sebastian Ghiță susține faptul că, jurnaliștii prin relatarea incidentelor legate de exploatarea cu gaze de șist de la Roșia Montană nu fac altceva decât să „instige la revoltă împotriva legii”. De asemenea, deputatul susține că jurnaliștii împiedică evoluția iindustrială a țării. Prin urmare, considerăm că acest tip de exprimare nu face altceva decât la incite la revoltă împotriva activității jurnaliștilor, care sunt ajung să fie considerați opresori ai evoluției țării.
Al doilea caz expune cereri ale politicienilor de închidere a unor instituții media. În acest caz o parte din susținătorii președintelui Traian Băsescu au cerut închiderea Antena 3, deoarece prin emisiunile pe care le prezintă se consideră că încearcă să influențeze deciziile judecătorilor și să decredibilizeze modul în care funcționează justiția din România. Deși tindem să fim de acord cu unele aspecte, considerăm că Antena 3 are emisiuni de investigație cum ar fi În premieră, care pe lângă faptul că prezintă informații de interes public, acestea sunt foarte bine documentate, fără a fi tendențioase. Prin urmare, închiderea televiziunii ar conduce la pierderea acestei emisiuni investigative de calitate, acesta putând reprezenta o amenințare la adresa jurnalismului de investigație.
De asemenea, în 2013 au existat situații în care instituțiile media au cerut limitarea dreptului la libertatea de exprimare. În aceste tipuri de presiuni cel mai adesea a fost implicat grupul Intact Media, prin televiziunile sale, care au adresat o serie de amenințări la adresa jurnaliștilor, care au investigat diverse subiecte. Un prim exemplu este amenințarea făcută de Antena 3 la adresa organizației de jurnaliști independenți, Casa Jurnalistului, cu intentarea unui proces. Amenințarea vine pe fondul protestelor împotriva exploatării de la Roșia Montană, perioadă în care jurnaliștii de la Casa Jurnalistului au intervivat o jurnalistă de la Antena 3, care a spus că relatarea protestelor de către presă s-a făcut în funcție de interesele politicienilor, care se află în spetele trusturilor: „<<după criterii politice, fiecare după cum a bătut vântul” . Prin urmare este vădit interesul Antenei 3 de a face dispărut acest interviu, iar amenințările la adresa jurnaliștilor independenți, care au realizat investigații reprezintă riscuri clare ale securității acestora.
În concluzie, așa cum poate fi observat și în 2013 continuă seria presiunilor din partea autorităților asupra jurnaliștilor, iar aceste presiuni ale autorităților sunt adesea indirecte și în aceste situații sunt sesizabile cazurile de presiuni ale instituțiilor media asupra jurnaliștilor de investigație.
Atât 2012, cât și 2013 se continuă încercarea de limitare a libertății de exprimare a presei, mai ales în acele situații în care jurnalismul de investigații aduce la suprafață informații care implică un „lanț trofic” de persoane vinovate.
Procese
Anul 2012 aduce o serie de procese în care sunt implicați jurnaliștii, însă nu vom insista prea mult aspra acestora, ci ne vom limita în a le prezenta pe scurt. Primul caz este cel al unui jurnalist clujean, care a fost acționat în judecată de către un medic estetician pe motiv că în urma publicării unui material care viza activitatea acestuia medicul și-a pierdut o bună parte din clienți. În fapt este vorba despre un material în care unul dintre foștii clienți ai doctorului vorbește despre faptul că în timpul unei operații de implant de păr, acestuia i-a fost afectată vederea în proporție de 95%, recăpătarea vederii fiind aproape imposibilă. Înainte de publicarea articolului i-au fost cerută opinia doctorului, articolul incluzând toate versiunile părților. După trei ani de la publicarea materialului jurnalistul, împreună cu publicația sunt acționați în instanță pe motiv că acesta nu a mai publicat ulterior și informația conform căreia în urma unei anchete efectuate de Colegiul Medicilor s-a demonstrat că medicul nu este vinovat de pierderea vederii clientului său.
De asemenea, medicul nu a contactat jurnalistul pentru a-i preciza acest din urmă aspect. Astfel, jurnalistul a fost obligat de Tribunalul Cluj la plata a 5000 de euro daune morale, respectiv 400 de euro cheltuieli de judecată, stabilindu-se ca articolul nu este în concordanță cu realitatea, mai ales că s-a demonstrat că medicul a nu făcut nicio greșeală în timpul operației. Jurnalistul a apelat la Curtea de Apel Cluj.
Al doilea caz dar și ultimul prezentat în acest an este al jurnalistului băimărean Romeo Roșiianu, despre a cărui caz am relatat și în anii anteriori, care a fost acționat în judecată de către soția fostului deputat Doru Leșe, după ce jurnalistul a publicat o serie de articole despre activitatea sa medic, dar și despre presupuse afaceri ilegale făcute de către aceasta în calitate de om de afaceri. În urma judecării fondului, Tribunalul Maramureș a hotărât că jurnalistul trebuie să-i plătească reclamantei daune morale în valoare de 10.000, respectiv plata cheltuielilor de judecată și publicare pe toate căile media deținute de jurnalist a sentinței tribunalului. În 2012 Curtea de Apel cerut din nou plata daunelor, plus publicarea sentinței, plus ștergerea de pe site-urile pe care au fost publicate materialele la adresa soției deputatului. Considerăm că această cerere de ștergere a articolelor reprezintă o gravă încălcare a libertății de exprimare a jurnalistului, dacă avem în calcul faptul că informațiile publicate sunt de interes public.
Așa cum poate fi obsevat în 2012 deciziile luate de către instanțele de judecată sunt abuzive de cele mai multe ori, însă jurnaliștii trebuie să fie conștienți de faptul că există calea de atac numită CEDO, care cel mai adesea acordă câștig de cauză jurnaliștilor.
Anul 2013 procesele intentate împotriva jurnaliștilor continuă și așa am prezentat anul anterior cazul jurnalistului clujean, în 2013 Curtea de Apel Cluj l-a obligat pe jurnalist să plătească 5000 de euro daune morale pentru prezentarea cazului pacientului, a cărui vedere i-a fost mult redusă în urma operației.
Un alt caz important este cel al jurnalistului Liviu Avram, care a fost acuzat de către Bogdan Chireac pentru calomnie, după ce jurnalistul a publicat materiale care îl acuzau pe Bogdan Chireac de trafic de influență, favorizând mai multe companii multinaționale . Acesta din urmă a cerut daune materiale în valoare de 640.00 de dolari, dar și morale în valoare de 150.000 de dolari. Tribunalul București a hotărât că jurnalistul nu are nicio vină, acționând în interes public și cu bună-credință față de publicul său. De asemenea, jurnalistul i-a cerut comentatorului politic un punct de vedere vizavi de subiectul pe care avea să-l publice.
Ultimul caz avut în discuție este cel al jurnalistului din Baia Mare, despre care am relatat si în anul anterior, căruia i s-a cerut plata unor daune morale, dar și ștergerea materialelor care vizau informații de interes public. Deși jurnalistul a depus o cerere de anulare a hotărîrii la ÎCCJ, aceasta din urmă i-a respins-o. Jurnalistul Romeo Roșiianu a declarat că va înainta o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.Acestea fiind prezentate, din cazurile prezentate anterior este vizibil că evoluția instențelor românești în ceea ce privește dreptul la libertatea de exprimare a jurnaliștilor stagnează de câtiva ani buni, deși în anul 2011 instanțele păreau se aliniază jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Așa cum este vădit, CEDO rămâne în continuare singura speranță a jurnaliștilor de a le fi făcută dreptate.
În încercarea de a formula o concluzie finală a acestor analize putem spune că, ipoteza prin care susținem faptul că securitatea jurnalistului de investigație este afectată este confirmat de toate aceste cazuri prezentate pe parcursul studiului de caz. Așa cum a putut fi observat majoritatea problemelor de securitate ale jurnaliștilor iau naștere din cauza faptului că investigațiile lor deranjează în special autoritățile, dar și persoanele influente. În ceea ce privește atitudinea autorităților vizavi de jurnaliști, putem afirma că este una agresivă, reticentă și amenințătoare.
Mai mult decât atât există tendința la nivelul conducerii statului ca libertatea de exprimare a jurnaliștilor să fie restrânsă și monitorizată, cel mai viu exemplu a acestui fapt este încercarea de a introduce în redacțiile ziarelor și instituțiilor mass-media agenți ai serviciilor secrete și de informații, astfel încât jurnaliștii să fie urmăriți și cercetați sub orice formă posibilă, toate acestea cu scopul de îngenunchea libertatea presei.
De asemenea, am mai vazut că asupra jurnaliștilor s-au produs o serie de abuzuri în special din partea justiției, prin procurori, care au incriminat și acuzat jurnaliștii după legislația veche, ieșită din vigoare, cel mai relevant exemplu este al jurnaliștilor de la Ziua Sebastian Oancea, respectiv Marian Gârleanu, iar acesta din urmă a fost arestat timp de două zile.
Așadar, considerăm că asemenea atitudini nu sunt acceptabile într-un stat democrat, în care bunul mers depinde de respectarea Constituției și a legislației de către instituțiile statului, ori în aceste cazuri instituțiile încalcă legile după bunul plac, cu scopul suprem de a subjuga presa, a patra putere în stat.
Concluzii și propuneri
Concluzii în urma studiului și interviului
În urma parcurgerii celor zece ani a problemelor care vizează securitatea jurnaliștilor vom încerca să redăm statistic evenimentele și să le expunem sub forma unor concluzii. Graficele vor cuprinde câte cinci ani , respectiv numărul de cazuri înregistrate, care vizează agresiuni, amenințări, presiuni, acolo unde este cazul, respectiv procese. Graficele vor fi cuprinse în anexe.
De asemenea, în cadrul concluziilor vom aduce câteva constatări personale legate de securitatea jurnaliștilor.
De-a lungul acestei lucrări am încercat să redăm o imagine a securității jurnalistului de investigație a ultimilor zece ani, pornind de la premisa că jurnaliștii de investigație se expun unor riscuri atunci când se află în exercitarea funcției. Am pornit de la această ipoteză, considerând că din cauza acestor riscuri jurnalismul de investigație devine o specie a jurnalismului pe cale de dispariție.
În perioada 2004-2013, în urma aplicării grilelor de analiză a fost conturat specificul agresiunilor și amenințărilor. Specificul acestor amenințări care vizează securitatea jurnalistului de investigație se caracterizează prin aceea că 70% dintre agresiunile îndreptate împotriva jurnaliștilor de investigație provin din partea autorităților, iar când spunem autorități ne referim la: primari, consilieri, miniștri, procurori, judecători etc. Considerăm acest aspect ca fiind îngrijorător, dacă luăm în calcul caracterul democrat al țării noastre, în care există prin Constituție o libertatea de exprimare a presei. De asemenea, trebuie să precizăm că multe dintre aceste agresiuni și amenințări care provin din partea autorităților sunt realizate în colaborare cu oameni de afaceri, aproximativ în 30% dintre cazuri. Fără a stărui prea mult asupra acestui aspect, considerăm că este vădită implicarea acestor oameni de afaceri în structurile politice, cu scopul de a conduce. Tocmai deconspirarea acestor intenții de către jurnaliști conduce la o atitudine agresivă față de ei.
Deși nu vorbim de un numărt ridicat de agresiuni, de-a lungul celor zece ani, acestea cel mai adesea intervin în faza de documentare, când jurnaliștii încearcă să descopere anumite fapte. O posibilă explicație oferită de jurnalistul Mircea Toma, în cadrul interviului, este aceea că simțindu-se „cu musca pe căciulă” cei vinovați încearcă să riposteze sub orice formă. În urma prelucrării datelor culese în cei zece ani, aproximativ 60% dintre agresiuni intervin în faza de documentare. Totodată, în legătură cu agresiunile și amenințările, care au avut loc, cel mai adesea integritatea jurnaliștilor nu este afectată, însă șocul imediat îi determină să renunțe în a mai realiza investigații pentru o perioadă de timp.
În încercarea de a afla în ce măsură jurnaliștii au renunțat la a mai realiza anchete, am observat că nu au fost înregistrate cazuri ale jurnaliștilor care să renunțe definitiv la a mai practica jurnalismul de investigație, acesta reprezentând un aspect pozitiv.
Mergând mai departe cu analiza, prin aplicarea grilelor de analiză asupra studiilor am descoperit că cel mai adesea autoritățile nu intervin în protejarea jurnaliștilor, iar calculele efectuate relevă că în proporție de 55% autoritățile preferă să nu se implice în apărarea jurnaliștilor, când aceștia sunt agresați, Dintre motivele pentru care autoritățile nu intervin ar fi acelea că fie ajung prea târziu la locul agresiunilor, fie nu vor să fie implicate în acest tip de conflicte pentru a ajunge în atenția presei.
În legătură cu soluționarea acestor conflicte generate de agresiuni, aproximativ 20% dintre jurnaliști aleg să acționeze în judecată agresorii, în timp ce restul de 80% preferă să nu acționeze în justiție, deoarece consideră mult prea lentă derularea proceselor. Dintre jurnaliștii care au depus plângeri împotriva agresorilor în cei zece ani doar 10% dintre acestea au fost soluționate, o concluzie fiind aceea că jurnaliștii preferă să evite procesele.
O concluzie finală al acestor zece ani, în care am surprins agresiunile este că anii 2004, 2008 și 2012 au fost ani electorali, de aici rezultă și agitația autorităților în ceea ce privesc agresiunile, fiind prea multă presiune în jurul autorităților. De asemena, în 2007 a fost sesizată o scădere a agresiunilor și amenințărilor, care poate fi pusă pe seama alegerilor pentru Parlamentul European, prin aceea că autoritățile încearcă să demonstreze conducerii Uniunii că România se pot ralia cerințelor în privința respectării dreptului la libertatea de exprimare a jurnaliștilor.
În încercarea de oferi o perspectivă asupra presiunilor autorităților exercitate asupra jurnaliștilor, Mircea Toma afirmă în cadrul interviului că cel mai grav caz a fost cel al jurnaliștilor arestați în 2006 pentru deținerea de informații secrete, care vizau deținerea de către guvernul american a unor prizonieri din Guantanamo, iar modul în care autoritățile au înțeles să acționeze a fost unul „lipsit de respect pentru lege”, guvernul român și-a neglijat atribuțiile democratice și a hăituit jurnaliștii cu scopul de a obține niște informații, care de altfel vizau activități ale guvernului american. Mai mult decât atât, autoritățile române neagă constant vreo legătură directă a americanilor în obținerea acestor informații.
De-a lungul celor zece ani seria presiunilor autorităților exercitate asupra jurnaliștilor au produs o reacție de decredibilizare între jurnaliști, prin accea că au fost introduse în interiorul redacțiilor agenți ai serviciilor de informații, care au avut rolul de a raporta tot ceea ce se întâmpla în interiorul redacțiilor. Aceste presiuni au fost susținute și de către președintele Traian Băsescu, care a declarat în două rânduri că presa din România reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.
Prin urmare, este vădită intenția autorităților de a legifera în așa fel încât libertatea de exprimare a presei să fie controlată de putere, în acest sens fiind vizat în mod direct jurnalismul de investigație, care aduce o serie informații legate de activitățile instituțiilor statului.
Considerăm că efectul acestor presiuni asupra bresei jurnalistice și în special asupra jurnaliștilor este acela de a-i dezbina și a le produce o stare de neîncredere, mai ales dacă avem în vedere faptul că munca în jurnlismul de investigație se bazează pe lucrul în echipă și încrederea celălalt.
În ceea ce privesc procesele, în cadrul celor zece în proporție de 80% dintre procese este vorba despre jurnaliști acuzați de calomnie și insultă, iar dintre acestea doar unul a fost judecat cu ușile închise, semn că judecarea jurnaliștilor este transparentă. Așa cum am observat în cadrul studiului de caz au existat tendințe de-a lungul timpului de includere a calomniei și insultei în Codul Penal, dar cu trecerea timpului s-a produs o omogenitate, iar instanțele au început să judece calomnia și insulta în civil. Însă această luptă între sentința penală și cea civilă este una continuă, deoarece, așa cum a afirmat și Mircea Toma „Pedepsele pentru despăgubiri sunt mult mai grave decât amenda penală, amenda penală este mai ieftină, dar este penală, adică înseamnă în ultimă instanță o comutare a unei pesepse cu închisoarea, iar cu asta nu te poți împăca atunci când este vorba de liberă exprimare. Pentru cuvinte să faci închisoare nu este acceptabil într-un stat democratic”.
De asemena, în urma cercetărilor realizate constatăm că sumele cerute de instanțe, ca pedespse depășesc cel mai adesea posibilitatea financiară a jurnalistului de a le achita, de aceea în ultimii ani au fost intentate o serie de procese de către jurnaliști, în urma cărora aceștia au avut câștig de cauză. O recomandare pe care dorim să o facem instanțelor de judecată este aceea că ele trebuie să țină cont de jurisprudența CEDO, care prevede anumite limitări în ceea ce privesc pedepsele în bani, care nu pot fi excesive.
Un alt aspect negativ asupra căruia dorim să atragem atenția a fost acea perioadă în 2009-2010, când jurnaliștii au fost judecați atât în penal, cât și în civil, ceea ce ne determină să-l considerăm un abuz al justiției asupra jurnaliștilor. Cu toate că au existat și există căi de atac, jurnaliștii sunt obligați în continuare să-și plătească pedepsele pentru ca mai apoi să facă recursuri. În continuare, cel mai adesea CEDO rămâne singura modalitate a jurnaliștilor de a-și face dreptate.
Așadar, în partea concluziilor am încercat să definim o imagine a securității jurnalistului de investigație, care pe de-o parte confirmă ipoteza conform căreia jurnaliștii de investigație nu au un cadru de protejare a drepturilor tocmai favorabil, dar comparând acestă situație cu a altor țări vom contata că securitatea jurnaliștilor de investigație are un nivel mai ridicat.
Și când spunem acest lucru ne referim la faptul că în alte țări jurnaliștii nu sunt doar agresați, ci și uciși numărul total de jurnaliști, care au plătit cu viața în anul 2013 fiind 52.
Un element de noutate pe care îl aduce această lucrare, deși acesta nu a fost propus este acela că în urma cercetărilor s-a constat faptul că cea mai mare amenințare a jurnalistului de investigație este reprezentată de angajator. Prin amenințare în acest context nu traducem o amenințare fizică, ci o amenințare la adresa acestei profesii, căci în majoritatea cazurilor jurnaliștii de investigație sunt folosiți de către patroni, respectiv finanțatorii ziarelor, ca instrumente în decredibilizarea adversarilor politici, astfel Mircea Toma aduce în cadrul interviului termenul de „mercenar”, care exprimă condiția acestora de instrumente politice. Nu o să insistăm prea mult asupra acestui aspect, însă propunem ca variante de eliminare a acestor situații crearea unor comunități, respectiv organizații de jurnaliști independente precum: Rise Project, Casa Jurnalistului, Centrul pentru Jurnalism de Investigație etc.
În altă ordine de idei, lucrarea de față își găsește aplicativitatea prin aceea că ar putea fi inclusă într-un manual de jurnalism de investigație, respectiv într-o culegere care să cuprindă cele mai importante aspecte ale problemelor de securitate ale jurnaliștilor de investigație, deoarece conține atât cazuri concrete, dar și soluții respectiv recomandări în abordarea anumitor probleme ale jurnaliștilor. În ceea ce privesc limitările, stidiul de caz s-a bazat în princial pe rapoartele Free Ex, deoarece le considerăm ca fiind cuprinzătoare prin complexitatea și multitudinea cazurilor expuse.
În final, ca o concluzie considerăm că jurnalismul de investigație este una dintre cele mai importante specii de ale jurnalismului, de aceea pentru supraviețuirea și dezvoltarea sa recomandăm crearea unor redacții independente de jurnaliști de investigație informați, care să funcționeze independent de instituțiile statului și de autorități. Doar prin crearea unoar astfel de comunități se poate consolida acest tip de jurnalism, respectiv se pot închega organizații care să protejeze drepturile jurnaliștilor.
Bibliografie
Constantin, Marin et alii, Jurnalism de investigație, Transparency International, Chișinău, 2007.
Coval, Dumitru, Jurnalism de investigație, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 1997.
Dicționar Explicativ al Limbii Române, 1998, editat de Academia Română de Lingvistică Iorgu Iordan, București, 1988.
Ganea, Liana, Răzvan Martin, Stimularea gândirii critice a jurnaliștilor. Reporter Icognito. Centrul pentru jurnalism independent. Agenția de Monitorizare a Presei, București, 2007.
Ganea, Liana, Răzvan Martin, Stimularea gândirii critice a jurnaliștilor. Dezbateri electorale plătite de politicieni. Centrul pentru jurnalism independent. Agenția de Monitorizare a Presei, București 2009.
Bibliografie
Constantin, Marin et alii, Jurnalism de investigație, Transparency International, Chișinău, 2007.
Coval, Dumitru, Jurnalism de investigație, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 1997.
Dicționar Explicativ al Limbii Române, 1998, editat de Academia Română de Lingvistică Iorgu Iordan, București, 1988.
Ganea, Liana, Răzvan Martin, Stimularea gândirii critice a jurnaliștilor. Reporter Icognito. Centrul pentru jurnalism independent. Agenția de Monitorizare a Presei, București, 2007.
Ganea, Liana, Răzvan Martin, Stimularea gândirii critice a jurnaliștilor. Dezbateri electorale plătite de politicieni. Centrul pentru jurnalism independent. Agenția de Monitorizare a Presei, București 2009.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Probleme Care Pericliteaza Securitatea Jurnalistului de Investigatie (ID: 107678)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.