Prezentarea Evolutiei Sistemului Electoral Romanesc

Prezentarea evolutiei sistemului electoral romanesc

Cap.I Prezentarea evolutiei sistemului electoral romanesc dupa 1989

1.1. Definitia si notiunea sistemului electoral

Majoritatea celor care abordeaza tematica electorala, definesc conjunctiv sistemul, tipurile de scrutin, formulele ori metodele de atribuirea mandatelor, incat, in cele mai multe cazuri, nu rezulta cu claritate, daca se vorbeste de unul si acelasi aspect ori daca se impune un tratament disjunctiv, in context.

Sistemul electoral poate fi definit ca totalitatea normelor juridice privitoare la organizarea, desfasurarea si valorificarea rezultatelor alegerilor. Acesta include un ansamblu de reguli, acte si proceduri in care se includ si ii dau continut tipurile de scrutin si metodele de transformare a voturilor in locuri si de atribuire a mandatelor.

Normele electorale sunt definite de profesorii Ioan Muraru si Elena Simina Tanasescu drept : „acele norme juridice care reglementeaza relatiile referitoare la alegerea prin vot a deputatilor, senatorilor, sefului de stat si autoritatilor locale”. De asemenea, ei precizeaza ca „normele electorale stabilesc care sunt drepturile electorale, conditiile ce trebuie indeplinite de o persoana pentru a fi beneficiarul acestora, precum si garantiile ce fac efectiva exercitarea lor…normele juridice electorale stabilesc obligatiile organelor de stat in legatura cu alegerile, regulile de organizare si desfasurare a alegerilor, precum si cele de stabilire, centralizare si comunicare a rezultatelor votarii”.

Sistemul electoral reprezinta ansamblu de norme juridice, articulate si ierarhizate, avand ca obiect de reglementare dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative ale puterii, inclusiv dreptul de a revoca pe cei alesi, principiile sufragiului, modul de organizare si desfasurare a alegerilor si de stabilire a rezultatului votarii.

Sistemul electoral dintr-o țară este profund influențat de sistemul de partide. Din acest motiv, orice discuție despre numărul, natura și relațiile dintre partidele existente în viața politică a unei țări trebuie precedată de înțelegerea principalelor modele de sisteme electorale și de consecințele acestora asupra tipului de selecție politică practicată. Într-o lucrare de referință pentru știința politică, Modele ale democrației, Arend Lijpart propune două concepte pentru definirea principalelor tipuri de regimuri democratice: ,,democrații majoritariste” (exemple consacrate: SUA și Marea Britanie), respectiv ,,democrații consensualiste” (Germania și cele mai multe țări europene continentale).Se poate trage de aici concluzia ca fiecare tip de sistem depinde, in mod direct, de catre tipul de democratie prezenta: majoritara ori consensualista. Deasemenea, cele doua sisteme electorale au propriile lor caracteristici: cel majoritar se bazeaza pe logica deciziei eficiente , iar guvernarea reprezinta exprimarea vointei majoritatii. In cadrul unei reprezentari proportionale, rezultatul alegerilor nu este relevant pentru a arata prezenta unei majoritati, ci pentru a scoate la iveala optiunile detaliate ale alegatorilor, scopul final fiind ca minoritatile semnificative sa nu fie dezavantajate.

Fără a intra acum în dezbaterea celor două modele, menționăm doar că democrațiilor majoritariste le este caracteristic sistemul electoral majoritar în circumscripții uninominale, în timp ce democrațiile consensualiste preferă sistemele electorale cu reprezentare proporțională.

1.2. Istoricul sistemului electoral din Romania

In istoria dreptului public romanesc, cucerirea drepturilor si libertatilor individuale, crearea institutiilor publice nationale, a fost lenta in raport cu ritmul general al miscarilor similare din Europa.

Potrivit Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris(2 iulie 1864), puterea legiutoare „se exercita colectiv de Domn, de Adunarea Ponderatica si de Adunarea Electiva”. Deputatii Adunarii Elective se alegeau conform legii electorale, printr-un scrutin de doua grade: de alegatorii directi si de alegatorii indirecti. Alegatorii indirectii erau toti romani care, erau alegatori in consiliile comunale si care plateau statului un anumit impozit. Alegatorii directi erau numai aceia care dovedeau existenta unui venit de 100 de galbeni, platind un impozit de 4 galbeni. Dreptul de vot se exercita de la varsta de 25 de ani. Functionarii civili si militarii retrasi din serviciu puteau fi desemnati alegatori directi daca dovedeau ca primesc o pensie de retragere anuala de cel putin 3000 mii lei. Alegatorii indirecti isi exercitau votul lor colectiv, prin desemnarea unui alegator direct.

Corpul Ponderator (Senatul) era constituit din mitropoliti, episcopi, eparhioti, intaiul Presedinte al Curtii de Casatie si alti 64 de membri numiti de Domn.

Constitutia din 1866, prima Constitutie propriu-zisa a Statului roman, desi a fost considerata una din cele mai liberale Constitutii din Europa, sistemul electoral introdus, bazat pe un cens de avere ridicat, a favorizat paturile sociale privilegiate – marii mosieri conservatori si varfurile burgheziei liberale.

Contextul istoric, social si politic impunea adoptarea unui nou act fundamental care sa reliefeze schimbarile profunde produse in viata poporului roman. Constitutia adoptata in 1923 a marcat un nou ciclu constitutional in viata societatii romanesti introducand o serie de principii noi fata de cea din 1866 si anume: a consacrat caracterul social si unitar al statului roman, a inscris votul universal, a instituit o noua institutie – Consiliul Legislativ, a conceput drepturile cetatenesti ca functii sociale, a instituit principiul legalitatii si domnia legii.

Perioada 1938-1947 este marcata de adoptarea Constitutiei carliste din 27 februarie 1938 si de repunerea in vigoare, cu unele rezerve a Constitutiei din 1923, la 31 august 1944, moment care a marcat inceputul unei involutii constitutionale a Romaniei, accentuata spre finele anului 1947 deblocarea mecanismelor constitutionale.

In aceasta perioada, Romania s-a confruntat pe plan intern si extern cu fenomene de instabilitate si cu schimbarea sferelor de influenta, fiind nevoita sa-si adapteze cadrul constitutional si mecanismele de conducere politica la noile realitati.

Constitutia din 1938 prevedea concentrarea puterii politice in mainile regelui: „puterea legislativa se exercita de Rege prin Reprezentatiunea Nationala care se imparte in doua Adunari : Senatul si Adunarea Deputatilor” .

La 13 aprilie 1948, Marea Adunare Nationala adopta cu unanimitate de voturi a celor prezenti (401 parlamentari), prima Constitutie socialista a tarii care a consemnat legislativ acapararea puterii politice de catre o elita a Partidului Comunist. Legea fundamentala a introdus restrictii politice la exercitarea drepturilor electorale, prevazand ca : „ nu se bucura de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite de voturi civili si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii”.

Procesul de transformare a României într-un stat de drept democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, început în decembrie 1989, după căderea regimului comunist, a cunoscut o amplă reformă la nivel instituțional și implicit, modificarea cadrului legal din domeniul electoral.

Una dintre primele reglementări adoptate de autoritățile nou înființate a fost Decretullegenr. 8/1989 privind înregistrarea și funcționarea partidelor politice și a organizațiilor obștești din România, care afirmă principiul pluralismului politic. Decretul-lege prevedea ca înființarea și organizarea partidelor politice să respecte suveranitatea, independența și integritatea națională, democrația, libertățile și drepturile cetățenilor și demnitatea națiunii române. Se interzicea constituirea partidelor care propagau concepții contrare ordinii de stat și de drept.

În procesul de reconstrucție a instituțiilor statului, un rol important l-a avut Decretul-lege nr. 92/1990 privind alegerea Parlamentului și a Președintelui României. Prevederile Decretului-lege nr. 92/1990 au constituit cadrul legal pentru desfășurarea alegerilor din 20 mai 1990. Decretul-lege prevedea că Parlamentul României va avea o structură bicamerală –Adunarea Deputaților și Senat, iar deputații și senatorii vor fi aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, conform principiului reprezentării proporționale. Președintele României era ales prin vot universal, secret, egal, direct și liber exprimat.

Întrucât Constituția României din 21 august 1965 nu mai corespundea realităților politice și sociale ale momentului, s-a impus necesitatea adoptării unei noi Constituții. Astfel, Parlamentul constituit în urma alegerilor din 20 mai 1990, potrivit Decretului-lege nr. 92/1990, sa constituit în Adunare Constituantă, cu scopul adoptării unei noi Constituții, după care Adunarea Constituantă urma să se autodizolve și să se organizeze noi alegeri.

Constituția din 8 decembrie 1991

Adunarea Deputaților și Senatul, alese la 20 mai 1990, s-au constituit, de drept, în Adunare Constituantă. Prin Hotărârea nr. 1 din 11 iulie 1990, Adunarea Constituantă a prevăzut înființarea unei Comisii de redactare a Constituției, care a supus spre aprobare Adunării Constituante noua Constituție a României. Prin referendumul de la 8 decembrie 19911, noua Constituție a României a fost aprobată

cu 8.464.624 (77,3%) voturi „pentru” și 2.235.085 (20,4%) voturi „contra” și a intrat în vigoarede la această dată, abrogând, în întregime, Constituția din 21 august 1965.

1 Organizat conform Legii nr. 67/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 23 noiembrie 1991.

2 Titlul III al Constituției cuprindea reglementări privind organizarea și funcționarea statală a puterii poporului, bazată pe principiul statului de drept și cel al separației puterilor în stat. Art. 34 și 35 ale Constituției prevedeau dreptul de vot, respectiv dreptul de a fi ales. Au drept de vot cetățenii care au împlinit vârsta de 18 ani, până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. Au dreptul de a fi aleși cetățenii români cu drept de vot cărora nu le este interzisă asocierea în partide politice. Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani, pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele locale, și vârsta de cel puțin 35 de ani, pentru a fi aleși în Senat sau în funcția de Președinte al României.Constituția consfințește principiul pluralismului politic în societatea românească, care este „o garanție a democrației constituționale” (art. 8). Totodată, Constituția din 1991 consacră și instituții noi, care în contextul vieții politice interne, au tangență cu procesul electoral.

Ca urmare a referendumului din 18-19 octombrie 2003, Legea de revizuire a Constituției a fost aprobată și a căpătat numărul 429/2003, intrând în vigoare la 29 octombrie 2003.

Cu prilejul revizuirii Constituției României, o serie de dispoziții din domeniul electoralului au fost modificate. Potrivit art. 2 alin. (2) din Constituția revizuită, suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Menționarea caracterului alegerilor ca libere, periodice și corecte, era necesar pentru a se sublinia caracterul democratic al alegerilor și al Constituției și pe cale de consecință faptul că Legea fundamentală este principalul mijloc de realizare a democrației. Potrivit noilor reglementări, în cazul în care alegerile nu

respectă prevederile constituționale și legale, ele se vor putea anula de către Biroul Electoral Central (alegerile parlamentare) sau de Curtea Constituțională (alegerile prezidențiale), după caz.

Una dintre modificările Constituției stipulează dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale din România (art.16 alin. (4) și dreptul cetățenilor români de a fi aleși în Parlamentul European, în condițiile aderării României la Uniunea Europeană (art. 38). Art. 73 alin. 3 din Constituția revizuită prevede că legislația electorală se reglementează numai prin lege organică. De asemenea, au fost aduse o serie de modificări în materia alegerilor

pentru Camera Deputaților și Senat: garantarea egalității de șanse între bărbați și femei pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice – art. 16 alin. (3); reducerea limitei de vârstă pentru candidații pentru Senat de la 35 de ani, în reglementarea anterioară, la 33 de ani – art. 37 alin. (2); menționarea, pentru prima dată, a Autorității Electorale Permanente – art. 73 alin. (3) lit. a). Totodată, Constituția revizuită a modificat durata mandatului Președintelui României, acesta fiind extins de la 4 la 5 ani. Dreptul de vot și dreptul de a fi ales ale cetățenilor români sunt reglementate de art. 36, respectiv art. 37 din Constituție.

După revizuirea Constituției, Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Președintelui României și Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale au fost abrogate și au fost adoptate: Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Una dintre modificările efectuate cu acest prilej vizează componența, organizarea, funcționarea și competența birourilor electorale. De exemplu, Biroul Electoral Central adoptă, în termen de două zile de la constituire, un regulament propriu de organizare și funcționare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și este obligatoriu pentru toate birourile electorale. Legea reglementează în detaliu și formarea birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate. Regimul listelor electorale speciale a fost, de asemenea, modificat, acestea fiind

întocmite numai cu prilejul votării și numai de birourile electorale ale secțiilor de votare, fiind semnate de președinții acestora.

1.3. Alegeri legislative

Componenta numerica a fiecarui corp legislastiv se stabileste potrivit normei de reprezentare prevazuta in Legea electorala,si anume:un deputat la 70.000 locuitori si un senator la 160.000 de locuitori.

Din punct de vedere al tipului de scrutin,Legea electorala prevede ca deputatii si senatorii se aleg in circumscriptii electorale,pe baza de scrutin de lista,potrivit principiului reprezentarii proportionale,precum si pe baza de candidaturi independente.

Sistemul reprezentarii electorale a fost preferat sistemelor majoritare,fiind reprezentativ pentru realitatile social-politice ale statului roman,aflat intr-o perioada de consolidare a institutiilor sale si de concretizare a statuli de drept.

1.4. .Birourile electorale

Organizarea si desfasurarea operatiunilor electorale releva existenta anumitor cerinte specifice principiilor statului de drept:

asigurarea deplinei corectitudini a alegerilor

egalitatea de sanse intre candidati

obiectivitatea si impartialitatea supravegherii operatiunilor de votare

solutionarea oricaror contestatii sau intampinari cu privire la operatiunile electorale.

Pentru realizarea in bune conditii a procesului electoral,legiuitorul a statuat trei categorii de birouri electorale:

a) Biroul Electoral Central-este alcatuit din 7 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie,presedintele si vicepresedintii Autoritatii Electorale Permanente,16 reprezentanti ai partidelor politice si aliantelor acestora si un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor.Atributiile principale sunt:

– vegheaza la actualizarea listelor electorale permanente

– asigura publicarea in Monitorul Oficial ,partea I,a listei cuprunzand denumirea si semnele electorale ale partidelor politice,aliantelor politice si organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale legal constituite

– centralizeaza numarul de liste complete de candidaturi definitive depuse de catre partidele politice,aliantele politice si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale

– primeste de la birourile electorale de circumscriptie procesele verbale cuprinzand numarul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidati

– verifica si inregistreaza rezultatul alegerilor

– anuleaza alegerile dintr-o circumscriptie electorala in cazul in care constata ca votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin frauda

– transmite Autoritatii Electorale Permanente materialele necesare redactarii Cartii Albe a alegerilor.

Biroul Electoral Central isi inceteaza activitatea dupa publicarea rezultatului alegerilor in Monitorul Oficial,Partea I.

b) Biroul Electoral de Circumscriptie-se constituie din 3 judecatori si din cel mult 10 reprezentanti ai partidelor politice,aliantelor politice,aliantelor electorale sau organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale.Are ca atributii principale:

– vegheaza la organizarea sectiilor de votare

– inregistreaza candidaturile depuse si constata ramanerea definitiva acestora

– fac publicatiile si afisarile cu privire la listele de candidati si candidaturile independente

– rezolva contestatiile privitoare la propria lor activitate sau operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare etc

– distribuie buletinele de vot, stampila de control si stampilele cu mentiunea „votat”

– totalizeaza rezultatul alegerilor de la sectiile de votare si comunica Biroului Electoral Central procesul verbal cuprinzand numarul de voturi

– constata rezultatul alegerilor pentru circumscriptia electorala si elibereaza certificatul doveditor al alegerii

– inainteaza Biroului Electoral Central procesele verbale ce cuprin rezultatul alegerilor, intampinari, contestatii, etc

– comunica Biroului Electoral Central numarul de liste complete de candidaturi definitive ale fiecarui partid politic, alianta politica, alianta electorala si organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale.

c) Oficiile electorale – se situeaza ca organism intermediar si se organizeaza la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti. Sunt alcatuite dintr-un presedinte, un loctiitor al acestuia si din cel mult 7 membrii, reprezentanti ai partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale si organizatiilor cetatenilor apartinanad minoritatilor nationale care participa la alegeri in municipiul Bucuresti. Ele indeplinesc urmatoarele atributii :

– primesc buletinele de vot, stampilele de control si stampilele cu mentiunea „votat” si le distribuie, impreuna cu primarii de sector, birourilor electorale ale sectiilor de votare din sector

– totalizeaza rezultatul alegerilor de la sectiile de votare si comunica procesul verbal cuprinzand numarul de voturi exprimate

– rezolva intampinarile referitoare la propria lor activitate si contestatiile cu privire la operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare

– inainteaza biroului electoral de circumscriptie procesele verbale primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare.

d) Birourile electorale ale sectiilor de votare – sunt organisme electorale operationale, ele fiind direct implicate in cea mai importanta faza a procesului electoral: desfasurarea votarii. Acestea sunt alcatuite dintr-un presedinte, un loctiitor al acestuia si cel mult 7 membrii. Ca atributii principale se pot mentiona :

– conduc operatiunile de votare, iau toate masurile de ordine in localul sectiei de votare si in jurul acesteia

– numara voturile si consemneaza rezultatele votarii

– rezolva intampinarile referitoare la propria lor activitate

– inainteaza birourilor electorale de circumscriptie, sau dupa caz, oficiilor electorale, procesele verbale cuprinzand rezultatul votarii, impreuna cu contestatiile depuse si cu materialele la care acestea se refera

– predau cu proces verbal Judecatoriei in a carei raza teritoriala isi au sediul, buletinele de vot intrebuintate si necontestate, precum si cele anulate si celelalte materiale necesare votarii.

1.5. Campania electorala

Campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de data desfasurarii alegerilor si se incheie in ziua de sambata care preceda data alegerilor, la ora 7. In campania electorala candidatii, partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale, precum si cetatenii au dreptul sa-si exprime opiniile in mod liber si fara nici o discriminare, prin mitinguri, adunari, marsuri, precum si prin intermediul presei scrise si audiovizuale.

In timpul campaniei electorale informatiile privind sistemul electoral, tehnica votarii, calendarul campanieie electorale, programele politice, opiniile si mesajele cu continut electoral trebuie sa fie prezentate exclusiv in urmatoarele tipuri de emisiuni:

● emisiuni informative;

● emisiuni electorale;

● dezbateri electorale.

Candidatii si partidele politice ale caror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea in cadrul unui program electoral a unor fapte neadevarate beneficiaza de drept la replica sau in cazul unor informatii inexacte beneficiaza de drept la rectificare.

Birourile electorale de circumscriptie vegheaza la corecta desfasurare a campaniei electorale in circumscriptia in care functioneaza, solutionand, prin hotarare, plangerile care le sunt adresate cu privire la incalcarea de catre candidati, partide politice, aliante politice, aliante electorale sau de catre persoanele carora le este interzis sa participe la actiuni de campanie electorala a prevederilor legale sau deontologiei electorale.

1.6. Autoritatea Electorala Permanenta

Autoritatea Electorala Permanenta este o institutie administrativa autonoma cu personalitate juridica si cu competenta generala, care asigura aplicarea unitara, in intervalul dintre doua perioade electorale, a dispozitiilor legale privind organizarea si desfasurarea alegerilor sau a altor consultari cu caracter national sau local. Aceasta urmareste si sprijina dotarea sectiilor de votare cu logistica necesara, precum si realizarea operatiunilor specifice in intervalul dintre doua perioade electorale.

Autoritatea Electorala Permanenta este condusa de un presedinte, cu rang de ministru, ajutat de doi vicepresedinti cu rang de secretar de stat. Presedintele este numit prin hotarare adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalitatile cu pregatire si experienta in domeniul juridic sau administrativ; este numit presedinte candidatul care intruneste majoritatea voturilor deputatilor si senatorilor. Cei doi vicepresedinti, unul numit de Presedintele Romaniei si unul numit de primul ministru, impreuna cu presedintele nu pot fi membrii a unui partid politic.

Mandatul presedintelui si mandatele vicepresedintilor sunt de cate opt ani si pot fi reinnoite o singura data. Ei pot fi revocati din functie pentru motive temeinice de catre autoritatile care i-au numit.

Autoritatea Electorala Permanenta prezinta Parlamentului anual un raport asupra activitatii sale iar in indeplinirea atributiilor sale adopta hotarari si instructiuni, care se semneaza de presedinte si se contrasemneaza de vicepresedinti si se publica in Monitorul Oficial, Partea I, devenind obligatorii. Dintre atributii:

● elaboreaza propuneri privitoare la asigurarea logisticii necesare desfasurarea alegerilor pe care le transmite spre insusire Guvernului si autoritatilor administratiei publice locale, si urmareste modul de indeplinire a propunerilor

● elaboreaza sisteme de protectie a sectiilor de votare, a buletinelor de vot si a celorlalte documente si materiale specifice perioadei electorale

● urmareste modul de intocmire si eliberare a cartilor de alegator in concordanta cu listele electorale permanente

● asigura, in limita competentelor sale, aplicarea unitara a dispozitiilor legale referitoare la organizarea alegerilor

● elaboreaza studii si propuneri vizand imbunatatirea sistemului electoral

● elaboreaza materile si programe de informare si instruire a alegatorilor asupra sistemului electoral romanesc si asupra respectarii deontologiei electorale si asigura popularizarea acestora

● intocmeste lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul National de Statistica, care participa la centralizarea, prelucrarea datelor si constatarea rezultatelor alegerilor

● organizeaza licitatii in vederea selectionarii programelor de calculator care urmeaza sa fie utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votarii

● sprijina organizarea si desfasurarea alegerilor partiale

1.7. Alegeri europene

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana in ianuarie 2007 a determinat modificarea cadrului legislativ in materie electorala, astfel Romania, in calitate de membra cu drepturi depline a Uniunii Europene participa la constituirea tuturor organismelor comunitare.

Constituantul roman derivat a adaugat sferei drepturilor electorale ale cetatenilor romani inca doua: dreptul de alege si de a fi ales in Parlamentul European.

La momentul actual Parlamentul European este compus din 732 de europarlamentari la care se adauga europarlamentarii romani si bulgari in numar de 53 (35 de europarlamentari din partea Romaniei si 18 din partea Bulgariei).

In vederea desemnarii reprezentatilor Romaniei in Parlamentul European, legiuitorul roman a adoptat un nou act legislativ care stabileste cadrul juridic general pentru organizarea si desfasurarea alegerilor, si anume Legea nr.33/2007.

Legea 33/2007 defineste o serie de termeni:

– alegator comunitar – orice cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene , altul decat Romania, care are dreptul de a alege in Romania pentru Parlamentul European, avand domiciliul sau resedinta in Romania, in conformitate cu dispozitiile prezentei legi;

– alegator resortisant – orice cetatean al Romaniei care are dreptul de a alege membrii din Romania in Parlamentul European;

– persoana eligibila comunitar – orice cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales pentru Parlamentul European, avand domiciliul sau resedinta in Romania;

– stat membru de origine – statul a carui cetatenie o are cetateanul statului membru al Uniunii Europene, altul decat Romania.

Legiuitorul roman a optat pentru sistemul scrutinului de lista potrivit principiului reprezentarii proportionale si pe baza de candidaturi independente. Nu pot fi alesi ca membrii in Parlamentul European cetatenii romani care fac parte din urmatoarele categorii: judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membri activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici, inclusiv cei cu statut special, stabilite prin lege organica.

Autoritatea Electorala Permanenta face schimb de informatii cu institutiile din statele membre al Uniunii Europene care au responsabilitati similare cu scopul de a se asigura ca cetatenii romani cu resedinta sau domiciliul in strainatate, respectiv alegatorii comunitari, nu voteaza de mai multe ori si ca acestia nu candideaza in mai mult de un stat membru al Uniunii Europene.

Ca si in cazul alegerilor nationale, listele electorale sunt permanente, suplimentare si speciale. Alegatorii resortisanti sunt inscrisi in liste electorale permanente, iar alegatorii comunitari, care au drept de vot, sunt inscrisi la cerere, de catre primarul unitatii administrativ-teritoriale in care au resedinta sau domiciliul, intr-o lista electorala speciala.

La alegerile pentru membrii din Romania in Parlamentul European dreptul de vot al alegatorilor comunitari se exercita in baza oricarui document de identitate si a dovezii eliberate de Autoritatea Electorala Permanenta.

1.8. Observarea alegerilor

În conformitate cu prevederile art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 373/2004 și cu cele ale art. 18 și 26 alin. (5) din Legea nr. 370/2004, procesul electoral din România poate fi monitorizat de observatori din partea organizațiilor neguvernamentale românești care au ca obiect principal de activitate apărarea valorilor democrației și a drepturilor omului, observatori din partea unor organisme și instituții europene și internaționale, precum și de delegați ai presei scrise și audiovizuale românești și străine.

Alegerile din anul 2004 au fost monitorizate de mii de observatori interni, din partea a numeroase organizații precum Asociația Pro Democrația, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – O.A.D.O.; Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului – L.A.D.O.; Agenția de monitorizare a Presei – A.M.P. etc.

Printre observatorii străini acreditați s-au numărat reprezentanții Organizației de Securitate și Cooperare în Europa – Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), Comisia Electorală Independentă din Irak (IECI), Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Republica Moldova (LADOM), Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Institutul Democratic Național pentru Afaceri Internaționale etc.

Misiunea OSCE/ODIHR pentru Evaluarea Alegerilor, formată din 15 experți electorali internaționali, și-a concentrat atenția asupra cadrului legal al desfășurării alegerilor, asupra administrării alegerilor, asupra campaniei electorale și rolului mass-mediei, precum și asupra participării minorităților naționale, inclusiv a rromilor, la alegeri. Raportul preliminar al Misiunii tehnice de evaluare, publicat încă din 21 octombrie 2004, preciza faptul că în România sunt create condițiile pentru „asigurarea unui nivel substanțial de transparență” a procesului electoral și propunea trimiterea în țara noastră a unei misiuni de evaluare a alegerilor pe termen scurt, formată din 6 observatori. Având în vedere importanța acestor alegeri generale, ultimele înaintea integrării de jure a României în Uniunea Europeană, Guvernul României și-a însușit sugestiile Misiunii tehnice de evaluare și a solicitat OSCE, suplimentarea numărului membrilor misiunii.

Delegația OSCE, condusă de Stephen Nash, șeful Misiunii OSCE/ODIHR pentru Evaluarea Alegerilor, formată din 18 membri, asistați de 8 traducători, s-a aflat în România în perioada 21 noiembrie-13 decembrie 2004, ca urmare a unei invitații oficiale adresate de către Guvern. Membrii Misiunii de Evaluare a Alegerilor au avut întâlniri cu reprezentanții principalelor partide politice, ai instituțiilor implicate în organizarea alegerilor (Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă, unele ministere), precum și ai mecanismelor de verificare democratică a procesului electoral (Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională, presa scrisă și audio-vizuală, organizații neguvernamentale). O parte a Misiunii s-a deplasat în circumscripțiile electorale din județele Timiș, Iași, Cluj, Brașov și Constanța.

Capitolul 2. Legislatia referitoare la desemnarea parlamentului

2.1. Consideratii generale

Parlamentul in Romania are vechi traditii, el regasindu-se inca din epoca medievala, este adevarat ca nu in forma si acceptiunea de astazi. Sfatul boieresc de tip feudal, desi era o reprezentare extrem de limitata si doar a unei anumite parti a unei clase, a marii boierimi, constituia totusi o forma incipienta de parlament sau de institutie de consultare de catre domn.
La inceputul secolului al XIX-lea, odata in lupta pentru redesteptarea nationala, de restructurare si modernizare a institutiilor statului este inclus si parlamentul. Procesul de creare si modernizare a institutiilor politice a inceput odata cu aplicarea in cele doua principate a Regulamentelor organice. Concepute pe baza principiului separarii puterilor in stat, Regulamentele organice impuneau pentru prima data impartirea puterii legislative intre domn si Adunarea legiuitoare care se constituie ca un adevarat parlament.
Aparitia parlamentului de tip modern este legata de domnia si reformele burghezo-democratice ale lui A.I.Cuza. Parlamentul impus de domnul primei uniri romanesti era bicameral, constituit pe baza votului cenzitor de avere, varsta, sex, carte si unde o importanta parte a membrilor Corpului Ponderator erau numiti de domn.
Toate parlamentele romanesti pana la primul razboi mondial au fost constituite pe principiul votului cenzitor, unde s-a mentinut censul de sex, avere, varsta si carte.
In contextul marilor reforme democratice impuse la sfarsitul primului razboi mondial si in Romania, incepand din 1918, se va adopta votul universal.

Parlamentele din perioada interbelica vor avea la baza constituirii lor votul universal, egal, direct si secret.
In perioada regimului comunist, parlamentul va suferi importante limitari atat in ceea ce priveste activitatea sa, functiile si atributiile, cat si in privinta rolului si locului sau in cadrul institutiilor statale. Toate acestea il vor transforma intr-o institutie societala formala. Parlamentul din perioada comunista inceteaza a mai desfasura o activitate permanenta, ci se trece la convocari periodice ale acestuia. Din structura sa politica dispare complet opozitia politica. Desi se mentine votul universal in desemnarea membrilor sai, aceasta este formala, reprezentantii sai sunt dirijati, numiti de conducerea politica si are in vedere numai reprezentantii puterii, ai partidului politic.
Votul, dezbaterile, confruntarile politice isi pierd din valoare si semnificatie, parlamentul de acest tip avand doar menirea de a da o forma legitima, legala, actelor, masurilor si deciziilor luate si impuse de autoritatile comuniste.
Reconstructia vietii democratice dupa decembrie 1989, a cuprins fara indoiala, si parlamentul ca cea mai importanta institutie politica a statului de drept.
Parlamentul Romaniei de astazi se constituie pe baza votului universal, este bicameral, format din Camera deputatilor si Senat. Durata mandatului sau este de 4 ani.
In cadrul unei republici parlamentare semi-prezidentiale, asa cum este Romania, el are un rol major in crearea, expunerea, orientarea si directionarea evolutiei societatii democratice. Are rol decisiv in activitatea legislativa, participa la formarea si numirea unor institutii statale, guvern, Curtea constitutionala, exercita o functie de control in societate, inclusiv asupra executivului. Toate acestea fac si proiecteaza institutia parlamentului drept cea mai importanta din sistemul politic romanesc, din societatea romaneasca.

“ Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.

În complexul sistem de autorități statale, Parlamentul se înfățișează într- o contrapondere față de Guvern, constituind totodată și autoritatea de directivare și control asupra activității executive.

Așadar, Parlamentul este instituția juridică și politică formată din una sau două adunări ori “CAMERE”,fiecare compusă dintr-un numar diferit de membri (deputați, senatori ),care se bucură de anumite imunitați, având drept de control asupra autorităților executive și fiind unica autoritate legislativa din stat

Parlamentele contemporane sunt formate fie dintr-o singură Cameră , fie din două Camere. Cele formate dintr-o singură Cameră sunt Parlamente cu structură camerală, cele formate din două Camere sunt Parlamente cu structură bicamerală.

În general, structura Parlamentului este determinată de sistemul de stat; astfel într-un stat federal este obligatorie existența în cadrul Parlamentului și a unei Camere care să apere și să reglementeze interesele statelor membre, pe când cealaltă Cameră e formată din reprezentanții statului federal. Sunt însă și state unitare care au Parlamente bicamerale, de exemplu: Italia, Belgia,Spania,Japonia,Marea Britanie,Romania.

In Romania, Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.

Parlamentul poate adopta acte cu caracter juridic și acte cu caracter exclusiv politic.

2.2. Constituirea parlamentului

Modul de constituire a parlamentului are o deosebita importanta pentru rolul si locul acestuia in societate, a conferirii autoritatii sale si totodata in aprecierea nivelului dezvoltarii vietii democratice. Practica social-politica a pus in evidenta existenta a trei cai, moduri de constituire a parlamentului:

a)numirea partiala sau totala a membrilor parlamentului;

b)constituirea sa pe calea electorilor, a censului;

c)votul universal.

a)Numirea partiala a membrilor parlamentului este caracteristica perioadei moderne, atunci cand monarhul sau presedintele in calitatea sa de sef al statului isi rezerva dreptul de a numi o parte a legislativului, din dorinta de a-l controla si chiar subordona. Este o prelungire intarziata a vechiului absolutism, o incercare de mentinere intr-un fel sau altul a acestuia.
Si astazi, intr-un anumit fel destul de multe sisteme constitutionale, indeosebi sistemele bicamerale mai pastreaza formula numirii unor senatori de drept sau pe viata. Asa este cazul in S.U.A., Iordania, Italia. Ea priveste pe fostii presedinti, prim-ministri, lideri religiosi, personalitati politice, culturale, artistice. Cel mai concludent exemplu este Italia, unde presedintele prin prerogativele constitutionale poate numi cinci cetateni cu o prestatie deosebita, ca senatori pe viata.
O asemenea situatie pare mai mult ca o recompensa a natiunii fata de activitatea depusa de aceste personalitati, ca o recunoastere a meritelor lor. Ea nu este in masura sa modifice sau sa influenteze structura si activitatea parlamentului, sa-i confere o alta orientare politica.
Sunt insa si sisteme constitutionale, unde, in baza unor dispozitii legale anumite categorii sociale in special minoritatile nationale care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului, primesc reprezentare in parlament.
Si in Romania sistemul constitutional prevede ca, in afara de minoritatea maghiara, toate celalalte minoritati nationale, sirbi, cehi, slovaci, rusi , lipoveni, greci, albanezi, bulgari, polonezi, ucrainieni, etc., care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului sunt reprezentati in parlament, in Camera Deputatilor. O asemenea situatie trebuie privita mai mult ca un gest de dezvoltare a vietii democratice, de creare a conditiilor pentru reprezentarea tuturor categoriilor sociale si nationale.
Ramane totusi o realitate faptul ca, in anumite sisteme constitutionale o parte a membrilor parlamentului, in special a senatului, sunt numiti. Desi in cele mai multe sisteme constitutionale numirea acestor membri este mai mult simbolica, prin ponderea lor ei nefiind in masura sa imprime o anumita linie, o orientare vietii parlamentare, fiind numiti de executiv, de cele mai multe ori de seful statului, ei sunt intr-o anumita masura legati, si intr-un fel mai mult dependenti de executiv decat de electorat.
Numirea in totalitate a membrilor parlamentului nu mai este astazi o problema de actualitate, sau cel putin aceasta nu este o caracteristica unui sistem democratic, ci totalitarismului. Asa a fost cazul in regimurile fasciste si chiar comuniste.
In cazul regimului comunist, chiar daca in acest sistem nu era legiferata numirea membrilor parlamentului, modul lor de desemnare de catre aceeasi unica forta aflata la putere, lipsa pluripartidismului si a opozitiei politice legale, facea ca in practica sa aiba loc de fapt o numire, o dirijare a acestora.
Situatia nu s-a schimbat in esenta ei nici cand sistemul comunist a incercat sa cosmetizeze sistemul electoral, in sensul ca in aceeasi circumscriptie au fost acceptate doua sau chiar trei candidaturi. Nu era vorba de o alternativa pluralista sau pluripartidista, alegerea se facea in continuare intre membrii aceluiasi partid, acestia fiind desemnati de aceeasi forta politica si pe aceleasi criterii si optiuni politice. Cel mult se putea vorbi de alegeri intre candidati bazata pe anumite caracteristici personale (profesie, prestanta sociala, moralitate, etc.)
b)Alegerea membrilor parlamentului prin electori, pe baza de cens.
Este o forma caracteristica perioadei moderne care incerca sa lege dreptul de vot al cetatenilor de cens. Acesta a imbracat mai multe forme: censul de avere, de sex, de varsta, de stiinta de carte sau de capacitate. Cetatenii care nu indeplineau conditia de cens nu puteau sa fie alegatori directi, ci ei delegau un reprezentant care participa direct la vot.
Censul de avere lega participarea directa la vot sau alegerea de un venit al cetatenului. In cazul in care el nu era indeplinit respectivii cetateni in diferite proportii 1 la 25, 1 la 50, desemnau un reprezentant care participa la vot.

Censul de sex a fost cel mai discriminatoriu, el excludea de la vot un mare si important grup social, cel al femeilor. Acest cens s-a pastrat pana in perioada contemporana si astazi mai sunt, este adevarat, putine societati unde se mai aplica censul de sex.
Censul de varsta excludea de la viata social-politica tineretul prin impunerea unei varste ridicate, 25-30 de ani, atat pentru exercitarea dreptului de vot, cat si pentru cei ce urmau sa fie alesi.
Un asemenea sistem de desemnare a parlamentului era restrictiv, votul cenzitor sub diferitele sale forme constituie o limitare serioasa a exercitarii unui drept fundamental al cetateanului si a generat o reprezentare restrictiva si elitista a grupurilor si categoriilor sociale. Parlamentul constituit pe principiul votului cenzitor nu exprima vointa, interesele intregii natiuni, ci a unei parti a acesteia, structura sa fiind determinata de ponderea formei de cens, avere, varsta, sex, instructie.
c)Votul universal
La inceputul secolului al XX lea in procesul general de radicalizare a vietii politice tot mai multe si diverse grupuri sociale au cerut dreptul de participare direct si activa la constructia noii dezvoltari sociale. Radicalizarea vietii politice, nevoia de democratism, teama de a nu ramane izolati de noul curs al dezvoltarii sociale, a determinat ca tot mai multe sisteme politice si doctrine, partide si formatiuni politice sa includa in programul lor politic votul universal.
Votul universal este dreptul cetatenilor de a participa direct si egal indiferent de sex, rasa, religie, nationalitate, nivel de pregatire, stare materiala, la alegerea si constituirea institutiilor centrale si locale ale puterii de stat, dar si de a fi ales. Votul universal contine trei elemente esentiale, distincte atat sub aspectul continutului, cat si al conditiilor ce trebuie sa le intruneasca.

1.Dreptul de a alege
Participarea la exprimarea votului universal este conditionata doar de indeplinirea unei limite minime de varste, in cele mai multe cazuri 18 ani, precum si de lipsa unor interdictii juridice, cum ar fi decaderea din drepturilor civile si politice proprii celor condamnati definitiv pe perioada ispasirii pedepsei si a perioadei stabilite de justitie.
2.Dreptul de a fi ales impune indeplinirea unor conditii in vederea realizarii mandatului incredintat, cum ar fi:
-sa dispuna de drept de vot;
-cetatenia romana, domiciliul in tara;
-pregatirea intelectuala si aptitudini morale care sa-l faca apt pentru exercitarea mandatului.
3.Dreptul de revocare nu este prevazut in toate sistemele constitutionale, totusi in unele. ca cele din Indonezia, Elvetia, Licheinstein el este inscris. Acest drept isi are temeiul in faptul ca parlamentul este rezultatul unei comunitati si el trebuie sa actioneze in conformitate cu interesele si obligatiile asumate fata de alegatori si in consecinta, acestea il pot revoca.
Privit insa din alta perspectiva, dreptul de revocare este contestat. Parlamentarii primesc un manadat colectiv din partea electoratului in baza unui program, cu care acestia au participat in campania electorala.
Nici alegatorii si nici parlamentarii nu sunt in masura sa stabileasca dinainte sarcinile, directiile de actiune ale parlamentului si in consecinta, exista premiza ca programul cu care el a obtinut mandatul, sa nu fie realizat fie in totalitate fie partial. Primind mandatul, alesul face parte dintr-o institutie publica politica. Respectiva institutie nu raspunde fata de alegatori, nu tine ca institutie legatura cu electoratul si in consecinta, membrii sai nu pot fi revocati.
Votul universal a avut darul de a adanci si extinde democratismul politic atat prin inlaturarea oricarei restrictii, cat si a aducerii in planul vietii politice a noi si diverse categorii si grupuri sociale. Astazi orice sistem politic democratic, sistem doctrinologic nu poate exista si functiona fara votul universal.

2.3. Structura constitutiva a parlamentului

In reprezentarea, functionarea si eficienta activitatii parlamentului un rol major il are structura acestuia. Din aceasta perspectiva constatam astazi parlamente constituite dintr-o singura adunare numite parlamente unicamerale si din doua adunari – parlamente bicamerale. Unii autori specialisti vorbesc si de existenta asa-numitelor parlamente multicamerale, luand in consideratie anumite adunari, consilii, comisii ce se pot crea pe langa parlament. Ele nu sunt insa sinonime cu parlamentul, nu exercita functiile acestuia, au de regula un rol consultativ, cel mult ele pot pune la dispozitia parlamentului unele date, informatii, solutii, proiecte, programe, data fiind structura lor academica stiintifica. In adevaratul sens al cuvantului, ca structuri, modalitati specifice de constituire si functionare, parlamentul imbraca astazi forma unicamerala sau bicamerala.
Actuala structura a parlamentului este rezultatul actiunii si combinarii a mai multor factori: structura statala, sistemul constitutional, necesitatea modernizarii si cresterii eficientei, factori national-istorici, traditii. Ponderea, contributia acestor factori in stabilirea structurii parlamentului variaza de la o societate la alta. In unele cazuri au primat factorii ce tin de traditie, in altele structura de stat, in cele mai multe cazuri insa, structura parlamentului a fost rezultatul actiunii tuturor factorilor.
In raport cu ceilalti factori, structura de stat s-a impus in stabilirea structurii parlamentului.

Structura Parlamentului Romaniei este bicamerala, cuprinzand Camera Deputatilor si Senatul. Reprezentantii poporului sunt alesi in Parlament, pe baza votului universal, egal, direct, secret si liber consimtit, pe un mandat de 4 ani.

Camera Deputatilor si Senatul au prerogative egale, cu exceptia numirii numai de catre Senat a Avocatului Poporului, justificand bicameralismul.

Organizarea interna a Parlamentului este stabilita prin regulament propriu.Pentru indeplinirea atributiilor lor, Camerele isi organizeaza birouri, comisii care isi desfasoara activitatea numai pe baza regulamentelor adoptate.

Convocat de Presedintele Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri, Parlamentul isi desfasoara primele activitati separat in fiecare Camera, acestea alegandu-si birouri de varsta, alcatuite din cel mai varstic parlamentar si 4 secretari, stabiliti din randul celor mai tineri deputati, respectiv senatori.In vederea validarii mandatelor parlamentarilor, Camerele isi aleg in prima lor sedinta cate o comisie de validare, care trebuie sa reflecte configuratia politica rezultata din alegeri.

Camerele se pronunta printr-un singur vot asupra listei parlamentarilor propusi pentru validare si prin vot separat pentru fiecare deputat sau senator propus sa i se invalideze mandatul.Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul majoritatii parlamentarilor prezenti.

Grupurile parlamentare se pot organiza separat pentru fiecare Cemera in parte.Acestea sunt institutionalizate, beneficiaza de un sef, de un cabinet si de 1-5 experti, platiti din bugetul Camerei. Ele urmaresc formarea organelor de lucru si desfasurarea activitatii fiecarei Camere, fiind constituite din cel putin 5 senatori sau 10 deputati, care au fost alesi pe listele aceluiasi partid.

In general, grupurile parlamentare au urmatoarele competente:

-fac propuneri pentru constituirea comisiilor de validare

-propun cate un candidat pentru functia de Presedinte al Camerei Deputatilor si cea de Presedinte al Senatului.

-fac propuneri pentru candidatii membrilor birourilor celor doua Camere.

-isi dau acordul la desemnarea membrilor comisiilor parlamentare.

-participa la alcatuirea comisiilor de mediere.

-prezinta propuneri pentru stabilirea ordinii de zi.

-prezinta amendamente.

-pot cere presedintelui Camerei verificarea cvorumului.

-pot cere incheierea dezbaterilor asupra unei probleme puse in discutia Adunarii.

-pot adresa interpelari.

-au drept de initiativa legislativa.

Birourile permanente se alcatuiesc potrivit configuratiei politice a camerei Deputatilor si a Senatului si ele cuprind pe presedintele Camerei, pentru vicepresedinti, patru secretari si 4 respectiv 2 chestori.

Pentru alegerea presedintelui este necesar, in primul scrutin, votul majoritatii parlamentarilor, iar daca aceasta cerinta nu s-a realizat, se organizeaza cel de-al 2-lea tur de scrutin, la care participa in Senat primii 2 candidati care au obtinut cel mai mare numar de voturi exprimate, iar in Camera Deputatilor, daca nici un candidat nu a intrunit, dupa 2 tururi, votul majoritatii deputatilor, se organizeaza noi tururi de scrutin, in urma carora va fi desemnat presedinte candidatul care a obtinut majoritatea voturilor deputatilor prezenti.Presedintele Camerei este ales, spre deosebire de ceilalti membrii Biroului, pe durata intregului mandat al Camerei, iar odata cu alegerea lui,inceteaza activitatea presedintelui de varsta.

Presedintele Camerei are urmatoarele atributii:

-convoaca Senatul sau, dupa caz, Camera Deputatilor in sesiuni ordinare si extraordinare.

-conduce lucrarile Camerei si ale Biroului permanent.

-asigura ordinea in timpul dezbaterilor si respectarea regulamentului.

-anunta rezultatul votarii si hotararile adoptate.

-asigura legatura cu cealalta Camera, Presedintele Romaniei, Guvernul, Curtea Constitutionala si Curtea Suprema de Justitie.

-asigura interimatul functiei de Presedinte al Romaniei.

-reprezinta Camera in relatii interne sau externe.

-poate sesiza Curtea Constitutionala pentru ca aceasta sa se pronunte asupra constititionalizarii legilor sau a Regulamentului Camerei Deputatilor, sau dupa caz, a Senatului.

-indeplineste si alte sarcini prevazute de regulament sau date de Camera. Vicepresedintii sunt alesi de grupurile parlamentare prin vot secret cu majoritatea voturilor senatorilor.Acestia indeplinesc in ordinea stabilita de Biroul Permanent, atributii ale presedintelui, la solicitarea sau in absenta acestuia.

Secretarii au ca sarcini principale:

-intocmirea listei cu inscrierile la cuvant in ordinea in care au fost facute.

-prezentarea propunerilor, amendamentelor si a oricaror alte comunicari adresate Camerei.

-efectuarea apelului nominal.

-consemnarea rezultatului votului.

-tinerea evidentei hotararilor adoptate.

-supravegherea intocmirii stenogramelor.

-asistarea presedintelui in realizarea atributiilor ce-i revin acestuia si orice alte sarcini incredintate de acesta la Biroul Permanent.

Chestorii au sarcina:

-sa verifice modul de gestionare a patrimoniului Camerei Deputatilor sau, dupa caz, a Senatului.

-exercita controlul financiar asupra cheltuielilor.

– prezinta proiectul de buget si incheierea exercitiului bugetar.

-asigura mentinerea ordinii si indeplinesc orice alte sarcini date de presedinte sau Biroul Permanent.

Biroul Permanent este un organ intern al Camerei, un organ de stat care are urmatoarele atributii:

-propune adunarii datele de incepere si terminare a sesiunii.

-solicita presedintelui adunarii convoacarea sesiunii extraordinare.

-supune aprobarii regulamentului Camerei Deputatilor, sau dupa caz, al Senatului,precum si propunerile de modificare a acestuia.

-pregateste si asigura desfasurarea in bune conditii a lucrarilor.

-la propunerea grupurilor paelamentare, supune votului parlamentarilor competenta nominala a comisiilor parlamentare.

-primeste proiectele de legi si propunerile legislative si sesizeaza comisiile permanente in vederea intocmirii rapoartelor si elaborarii avizelor.

-dispune difuzarea rapoartelor.

-intocmeste, cu consultarea presedintilor grupurilor parlamentare si a comisiilor permanente, proiectul ordinii de zi si a sedintelor adunarii si programul de lucru.

-analizeaza si supune dezbaterii orientarilor generale de politica externa a Romaniei.

-propune spre aprobare competenta delegatiilor permanente la organizatiile parlamentare internationale.

-prezinta adunarii proiectul de buget al acesteia si contul de incheiere a exercitiului bugetar.

-exercita controlul financiar-contabil.

-aproba regulamentul de organizare si functionare a serviciilor Camerei.

-indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de regulament sau insarcinari date de adunare.

Comisiile parlamentare: sunt organe de lucru ale Adunarii Deputatilor, sau dupa caz, a Senatului, care au scopul de a indeplini insarcinarile ce le sunt incerdintate in vederea pregatirii lucrarilor fiecarei Camere.

Sunt alcatuite dintr-un numar restrans de parlamentari, care au ca sarcina sa examineze in mod detaliat problemele care sunt supuse dezbaterii Parlamentului si apoi sa-i prezinte acestuia rapoarte cu propuneri adecvate.

Comisiile parlamentare pot fi:

-permanente.

-temporare, in care intra cele speciale, de ancheta si de mediere.

De cele mai multe ori comisiile apartin unei singure Camere, dar in unele imprejurari se pot constitui comisii mixte, comune celor 2 Camere, care la randul lor pot fi permanente sau temporare.

Numarul, denumirea si competenta fiecareia precum si numarul membrilor comisiilor parlamentare se stabilesc de Camera, la propunerea Biroului Permanent.

In prima sedinta, convocata de presedintele adunarii, comisiile isi aleg birourile, compuse dintr-un presedinte, 1-2 vicepresedinti si 1-2 secretari,dupa care isi adopta regulamentul de organizare si functionare.

Biroul propune ordinea de zi a fiecarei sedinte, sarcinile fiecarui membru al comisiei si in general,orice alte masuri pentru organizarea bunului mers al activitatii comisiei.

Presedintele comisiei conduce sedintele, poate propune participarea la lucrari si a altor persoane din afara ei, are acces la lucrarile altor comisii,asigura reprezentarea comisiei in rapoartele cu Biroul Permanent si celelalte comisii. Sedintele comisiilor, la a caror lucrari participarea parlamentarilor este obligatorie, nu sunt publice.

Membrii Guvernului au acces la lucrarile comisiilor, iar cand solicitarea vine din partea acestora, prezenta lor este obligatorie.

Comisiile permanente: sunt alese pe toata durata mandatului Camerei Deputatilor si a Senatului, pe domenii de activitate.

Fiecare parlamentar este obligat sa faca parte din cel putin o comisie permanenta, cu exceptia membrilor Biroului permanent, al Camerei Deputatilor si respectiv a presedintelui Senatului si a senatorilor membri ai Guvernului.

Calitatea de membru al comisiei permanente poate inceta la propunerea grupului parlamentar din care face parte senatorul respectiv sau prin revocarea deputatului cu votul majoritatii deputatilor din Comisie,la cererea grupului parlamentar care l-a propus sau a unei treimi din numarul membrilor Comisiei.

Atributiile principale ale comisiilor permanente sunt:

-examinarea proiectelor si propunerilor legislative in vederea elaborarii rapoartelor sau avizelor.

-efectuarea de ancheta parlamentare.

-solicitarea de rapoarte, informari si documentatii de la autoritatile a caror activitate intra in sfera lor de competenta.

-dezbaterea si adoptarea de hotarari cu privire la toate problemele transmise de Biroul permanent al adunarii.

In cazul in care o comisie permanenta, in cadrul atributiilor sale, initiaza o ancheta privitoare la activitatea desfasurata de Guvern sau de administratia publica, are nevoie de aprobarea adunarii, careia trebuie sa-i prezinte o cerere scrisa, adoptata cu votul majoritatii membrilor sai, in care sa precizeze domeniile anchetei, scopul ei, mijloacele necesare si termenul de prezentare a raportului.

In vederea desfasurarii anchetei, comisia permanenta poate invita, pentru a da relatii, orice persoana, care este obligata sa se prezinte si sa raspunda la intrebarile care ii sunt puse, cu exceptia intrebarilor legate de viata personala sau de secrete de stat de importanta deosebita.Nu pot fi invitati pentru a da relatii in fata comisiilor permanente Presedintele Romaniei, presedintii celor 2 Camere, Avocatul Poporului, membrii Curtii Constitutionale si ai Curtii de Conturi, Judecatorii Curtii Supreme de Justitie si procurorul general.

Comisiile speciale se constituie, prin hotarari ale Camerei Deputatilor si ale Senatului, pentru avizarea unor proiecte de legi complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri, indicate in hotararea de infiintare a comisiei.

Comisiile de ancheta se constituie la cererea unor treimi din membrii fiecarei Camere si au un caracter temporar.

Comisiile de mediere sunt constituite in cadrul procedurii de mediere.

Comisiile comune ale Camerei Deputatilor si ale Senatului pot fi constituite in baza prevederilor din Constitutie si a reglementarilor proprii ale celor 2 Camere.

Legislatura, sesiunea si sedinta reprezinta perioade distincte de timp in care Parlamentul isi desfasoara activitatea.Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani.

Mandatul Parlamentului Romaniei inceteaza in in mod colectiv la implinirea acestui termen de 4 ani, putand fi totusi prelungit prin lege organica in caz de razboi sau catastrofa.

Incetarea mandatului Parlamentului poate avea loc si inainte de termenul de 4 ani, prin dizolvarea acestuia. Alegerile pentru Parlament se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau dizolvarea celor doua Camere.

Sesiunea este forma organizatorica de lucru a Parlamentului, adica perioada de timp din cadrul unui an calendaristic in care isi desfasoara activitatea in mod continuu.Spre deosebire de Guvern, care isi desfasoara activitatea in mod neintrerupt, Parlamentul se reuneste pentru perioade de timp limitate, care se numesc sesiuni.

Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc separat, in 2 sesiuni ordinare pe an.Prima sesiune ordinara are loc in perioada februarie-iunie, iar cea de a doua in septembrie-decembrie.Convocarea Camerelor in sesiuni ordinare se face numai de catre presedintii acestora, asigurandu-se in acest mod independenta Parlamentului.

Sedinta constituie modalitatea de constituire a Camerei in reuniune plenara in scopul dezbaterii ordinii de zi.Potrivit regulamentelor proprii, fiecare Camera isi desfasoara activitatea separat in plen, pe comisii si grupuri parlamentare, in primele 4-5 zile ale saptamanii.In afara sedintelor ordinare din aceste zile, la propunerea Biroului permanent, se pot tine sedinte si in alte zile.

Sedinta este condusa de presedintele Camerei sau de vicepresedintele care il inlocuieste, asistat de doi secretari. In timpul sedintei, presedintele, care conduce dezbaterile, vegheaza la respectarea regulamentului si mentinerea ordinii in sala.Parlamentarii iau cuvantul, in ordinea de pe lista pe care s-au inscris in prealabil, numai cu aprobarea presedintelui, care, poate sa limiteze durata luarilor de cuvant sau sa propuna sistarea sedintelor.

Cei care iau cuvantul au obligatia sa se refere doar la problema pentru care s-au inscris la cuvant, in caz contrar, dupa ce li s-a atras atentia, presedintele le poate retrage cuvantul.De asemenea, presedintele poate cere evacuarea din sala a parlamentarilor care tulbura sedinta.

Sedintele sunt publice, in afara cazurilor in care majoritatea parlamentarilor prezenti stabilesc prin vot ca acestea sa fie secrete.De altfel, la toate sedintele Senatului este obligatorie prezenta a cel putin unui reprezentant al Guvernului.

La sedintele publice pot asista diplomati, reprezentanti ai presei, radioului si televiziunii, precum si alti cetateni, pe baza acreditarii sau a invitatiei emise de secretarul general al aparatului Camerei, in conditiile stabilite de Biroul permanent.

Parlamentarii au obligatia sa fie prezenti la sedintele Camerei din care fac parte, lipsa trebuind sa fie motivata Biroului permanent.

Ordinea de zi a sedintelor este aprobata de Camera, in ultima zi de lucru inaintea perioadei pentru care a fost intocmita, cu cel putin jumatate plus unu din numarul parlamentarilor prezenti, dupa care se distribuie acestora si se afiseaza la sediul Camerei.

Procedura de vot este modalitatea prin care parlamentarii isi exprima vointa cu privire la problemele supuse dezbaterii Camerei Deputatilor si Senatului.Votul este actul care determina formarea unei majoritati de opinie asupra problemei pusa in dezbatere, concretizand astfel principiul democratic al majoritatii.

Votul parlamentarului este personal, fiind obligat sa participe la sedintele Camerei din care face parte.Votul poate fi deschis, cand se exprima public prin ridicare de maini, apel nominal, ridicare in picioare sau electronic.

Votul poate fi secret, cand se exprima prin buletine de vot, pentru alegerea sau numirea in unele functii, prin bile, sau electronic, in cazul votarii legilor, hotararrilor sau motiunilor.In cazul votului prin bile, parlamentarii primesc cate doua bile una alba si una neagra, pe care le introduc in cele doua urne, care si ele sunt una alba si una neagra.Bila introdusa in urna alba si bila neagra introdusa in urna neagra inseamna votul pentru, iar bila neagra introdusa in urna alba si bila alba introdusa in urna neagra inseamna vot contra.

Votul electronic se desfasoara prin conectarea unuia din contactele care reprezinta vot pentru, vot contra sau abtinere. Cand se voteaza cu buletine, pe fiecare se trece numarul de ordine, numele si prenumele candidatului, functia pentru care candideaza si grupul parlamentar din care face parte.

Constatarea rezultatului votului cu bile sau cu buletine de vot se face prin proces-verbal, incheiat in prezenta membrilor Biroului permanent al Camerei.Vali-

darea votului se face tinand seama de doua conditii:

-sa se fi intrunit cvorumul pentru ca adunarea sa fie constituita legal, adica majoritatea membrilor ei.

-obtinerea majoritatii calificate a cel putin doua treimi din numarul total al membrilor Camerei, in cazul adoptarii unor legi constitutionale.

2.4. Functiile parlamentului

Institutia cu rol major in societatile democratice, parlamentul desfasoara in cadrul acestora importante si multiple functii:

1.Functia legislativa este activitatea fundamentala pe care o desfasoara parlamentul. El este unicul organ legiuitor din cadrul statului de drept. Chiar daca guvernul poate emite ordonante, acestea se fac numai cu acordul parlamentului, a unei legi speciale votate de acesta, iar orice ordonanta emisa de guvern urmeaza a fi dezbatuta si aprobata de parlament tot printr-o lege.
Parlamentul emite trei categorii de legi:

a) legi constitutionale, ce au ca obiectiv modificarea, revizuirea constitutiei, votate cu majoritate absoluta;

b) legi organice, adica legi de o deosebita importanta pentru viata sociala, care se voteaza cu majoritate de 2/3;
c) legi ordinare- acestea se voteaza cu o majoritate simpla.
Prin legile pe care le elaboreaza, parlamentul stabileste si orienteaza directia de activitate sociala, economica, culturala si politica a societatii.
Activitatea legiuitoare a Parlamentului este insasi ratiunea sa de a fi, de a functiona.
2. Alegerea, formarea, numirea, avizarea sau revocarea unor autoritati statale si a membrilor acestora.
Parlamentul este institutia care acorda votul de investitura a primului-ministru si guvernului sau, il poate revoca si dizolva prin mecanismele sale legale-motiunea simpla sau de cenzura. Totodata el este cel care avizeaza sau numeste unii demnitari in stat, judecatori, ambasadori sau membrii unor institutii centrale.

3.Functia de control
Investit cu puterea poporului, parlamentul realizeaza si o importanta functie de control. In principiu, aceasta vizeaza constitutionalitatea legilor, a unor decizii si masuri intreprinse si aplicate de guvern, revocarea unor organe de stat sau inalti functionari. Controlul are in vedere si plangerile, sesizarile cetatenilor adresate parlamentului, unele abuzuri intreprinse de unele institutii si reprezentantii acestora impotriva lor.
4. Stabilirea directiilor principale ale activitatii sociale, economice, culturale si politice.
Fiind ales de catre cetateni, prin vot, reprezentand vointa acestora, parlamentul are dreptul sa exercite cele mai importante drepturi si atributii ale acestora, sa decida in problemele majore ale dezvoltarii sociale.
Acest fapt se realizeaza prin legile elaborate de parlament, cum ar fi:
– votarea bugetului de stat si a programului de guvernare prin care se directioneaza evolutia sociala a tarii;
– declararea mobilizarii generale sau partiale, a starii de razboi, sau a suspendarii ostilitatilor militare;
– reglementarea organizarii si functionarii institutiilor de stat, a activitatii partidelor politice etc.

2.5. Relatiile dintre parlament si guvern
Intre aceste doua institutii fundamentale ale sistemului democratic,parlament si guvern, este normal si firesc sa se nasca si infaptui anumite relatii si raporturi. Aceste relatii pot fi de conlucrare, colaborare dar si de control.
Controlul se realizeaza dinspre parlament spre guvern si el vizeaza activitatea acestuia si a membrilor sai. El se infaptuieste prin: votul de investitura acordat guvernului, motiunea simpla si de cenzura pentru activitatea sa, care poate merge pana la demiterea guvernului; legile votate de parlament si impuse spre aplicare guvernului; votarea bugetului; interpelarile orale si scrise ale parlamentului de catre membrii guvernului; comisiile de control si ancheta ale parlamentului, etc.

Motiunile constituie un important mijloc, instrument pe care il are la dispozitie parlamentul in controlul acestuia asupra activitatii guvernului. In practica social-politica se cunosc doua tipuri de motiuni: simpla si de cenzura. Ele exprima pozitia, atitudinea parlamentului fata de guvern, fata de activitatea si politica desfasurata de acesta.
Motiunea simpla se deosebeste motiunea de cenzura atat prin obiectivele pe care le urmareste in relatia sa cu guvernul, cat si prin modalitatile de initiere si a finalitatii urmarite. Ea poate fi initiata cu acordul a unei treimi din numarul parlamentarilor, daca e vorba de parlament unicameral, sau de fiecare camera in parte, in situatia celui bicameral. In cazul Romaniei, ea poate fi initiata fie de Camera deputatilor, fie de cea a senatului cu conditia ca ea sa intalneasca acordul unei treimi din numarul deputatilor sau senatorilor.
Motiunea simpla vizeaza fie activitatea in ansamblu a guvernului, fie a politicii sale intr-un domeniu al vietii sociale(invatamnt, cercetare, agricultura, industrie etc.). Ea are ca motivatie slaba activitate desfasurata de guvern, incapacitatea sa de a rezolva problemele vietii sociale sau dintr-un domeniu al acesteia.

Obiectivul motiunii simple nu il constituie inlaturarea guvernului, ci indreptarea activitatii, a politicii desfasurate de acesta. Dupa dezbaterea si votarea ei, in caz ca aceasta este acceptata prin votul majoritatii simple, guvernul este obligat sa tina cont de continutul, prevederile, solutiile propuse de motiune.
Motiunea de cenzura are ca obiectiv inlocuirea guvernului a carei activitate si politica este considerata nesatisfacatoare, in neconformitate cu programul de guvernare asumat, cu interesele generale ale societatii. In cele mai multe situatii ea este generata de initiativa parlamentului, a cel putin o patrime din numarul membrilor acestuia, in caz ca parlamentul este unicameral, sau o patrime din numarul membrilor fiecarei camere, daca este vorba de un parlament bicameral.Motiunea de cenzura poate fi provocata si de guvern, daca acesta isi suma raspunderea pentru o declaratie de politica generala, un proiect legislativ sau un pachet de proiecte legislative sau un program politic.
Motiunea de cenzura se dezbate dupa trei zile de la data cand a fost anuntata in parlament. Daca ea este votata cu o majoritate simpla de parlament in sedinta comuna a celor doua camere, guvernul este demis. In situatia asumarii raspunderii, a caderii motiunii, programul, declaratie de politica generala, intr-un cuvant asumarea de raspundere este admisa, ea devenind obligatorie pentru guvern.
Sintetizand, putem aprecia ca motiunea de cenzura exprima relatia, raportul dintre parlament si guvern, adoptarea ei prin vot conduce la schimbarea guvernului, respingerea ei confirma mentinerea increderii in guvern. In caz de respingere, cei care au supus-o nu mai pot initia in cadrul aceleiasi sesiuni o noua motiune de cenzura, cu exceptie situatia cand ea este provocata de guvern, de asumarea raspunderii de catre acesta.
Controlul realizat de parlament asupra activitatii guvernului isi are temeiul in faptul ca acesta exprima vointa si interesele natiunii, fiind, in acelasi timp, institutia cu cea mai mare activitate politica din societate, cu rolul major in existenta si functionalitatea acesteia si mai ales cu cea mai mare reprezentativitate .

Capitolul 3 Legislatia privind desemnarea autoritatilor locale

Distincția dintre administrația publică centrală și cea locală are la bază utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competența teritorială și materială a organelor ce compun administrația publică și natura interesului pe care îl promovează. Prin urmare, administrația publică centrală își exercită competența teritorială la nivelul întregului teritoriu național, iar cea locală doar la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care au fost alese autoritățile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun administrația publică centrală dispun fie de o competență materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autoritățiile locale au o competență materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e și promovarea interesului, care poate fi general-național, evident de către administrația centrală, sau al localității respective, de către administrația publică locală.

3.1. Compartimentul administratie publica locala

Atributii:

  In domeniul activității de secretariat pentru Consiliul local:

– întocmește tematica anuală cu problemele supuse analizei și dezbaterii în ședințele Consiliului local ;

– întocmește graficul desfășurării ședințelor Consiliului local;

– întocmește regulamentul privind modalitatea de pregătire a ședințelor Consiliului local și urmărește aplicarea acestuia;

– urmărește întocmirea la timp de către serviciile de specialitate a rapoartelor privind problemele ce urmează să fie supuse analizei în ședințele de consiliu;

– redactează împreună cu compartimentele de specialitate proiectele de hotărâri ;

– întocmește și pune la dispoziția comisiilor de specialitate formularele tip pentru avizarea rapoartelor și proiectelor de hotărâri din ordinea de zi;

– multiplică și pregătește materialele ce urmează a fi supuse dezbaterii Consiliului local, pregătește mapele de lucru ale consilierilor;

– întocmește lucrările necesare convocării Consiliului Local și desfășurării ședințelor;

– convoacă membrii Consiliului local pentru ședințele de consiliu;

– pune la dispoziția comisiilor de specialitate, spre studiu,  materialele de ședință , le sprijină în clarificarea problemelor supuse dezbaterii;

– asigură pregătirea și desfășurarea în bune condiții a ședințelor Consiliului local;

– urmărește înregistrarea corectă pe suport magnetic a ședințelor Consiliului local;

– urmărește întocmirea stenogramelor de ședință și a proceselor verbale;

– întocmește fișa de pontaj a consilierilor la ședințe;

– constituie dosarele de ședință;

– redactează hotărârile Consiliului local și ține evidența acestora într-un registru special;

– distribuie către compartimentele funcționale și persoanele și juridice interesate hotărârile Consiliului local;

– comunică prefectului, în termenul prevăzut de lege, hotărârile Consiliului local;

– asigură aducerea la cunoștința publică a hotărârilor Consiliului local cu caracter normativ prin intermediul mass-media, afișare și ziarul primăriei;

– urmărește aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului local;

– ține spre păstrare, în copie, hotărârile Consiliului local, dispozițiile primarului și regulamentele în baza cărora se desfășoară activitățile Consiliului local;

– întocmește proiectele de dispoziții cu ordinea de zi a ședințelor de consiliului;

– întocmește rapoarte privind modul de realizarea a hotărârilor consiliului;

– elaborează proiectul regulamentului de funcționare al consiliului;

– ține la zi baza de date privind hotărârile adoptate de Consiliul local;

– urmărește coroborarea hotărârilor Consiliului local cu actele normative cu putere juridică superioară.

   Cu privire la activitatea de promovare, avizare, înregistrare și distribuire a dispozițiilor primarului:

– primește de la compartimentele funcționale și ține evidența dispozițiilor primarului, într-un registru special;

– multiplică și distribuie dispozițiile primarului pentru ducerea la îndeplinire , către compartimentele funcționale și persoanele interesate;

– comunică prefectului, în termenul prevăzut de lege, dispozițiile primarului, în vederea exercitării controlului de legalitate ;

– întocmește referate și redactează dispoziții ale primarului;

– urmărește ducerea la îndeplinire a acestora;

– ține la zi baza de date privind dispozițiile primarului;

– urmărește coroborarea dispozițiilor primarului cu actele normative cu putere juridică superioară.

Privitor la organizarea alegerilor locale, generale și consultarea prin referendum a populației:

– coordonează lucrările pentru alegerile locale, camerei deputaților, senatului și președintelui;

– face propuneri privind delimitarea secțiilor de votare ;

– face propuneri privind stabilirea locurilor de afișaj electoral, a celor pentru organizarea adunărilor publice și a sediilor secțiilor de votare ;

– asigură efectuarea copiilor de pe listele electorale permanente pe secții de votare, pentru scrutinurile stabilite și le predă președinților acestora;

– asigură condițiile necesare consultării de către cetățeni a listelor electorale;

– întocmește lista cu persoanele propuse a fi desemnate președinți sau locțiitori la secțiile de votare și o înaintează președintelui tribunalului;

– transmite informații solicitate de formațiunile de evidență a populației;

– ține evidența persoanelor acre au pierdut drepturile electorale  și procedează în conformitate cu legea;

– ține la zi baza de date (program ) privind listele electorale permanente, puse la dispoziție de Inspectoratul de poliție și le actualizează permanent.

Cu privire la evidența ștampilelor, sigiliilor și  parafelor :

– urmărește îndeplinirea regulamentului privind folosirea sigiliilor, ștampilelor și parafelor din cadrul Consiliului local și eventual modificarea acestuia;

– ține evidența , într-un registru specific, a ștampilelor, sigiliilor și parafelor ;

– predă și preia de la compartimentele funcționale ștampilele, parafele și sigiliile pe bază de proces verbal;

– păstrează ștampilele, sigiliile și parafele scoase din uz și procedează la distrugerea acestora în baza unui proces verbal, aprobat de conducerea primăriei;

– întocmește registrul unic de documente, parafează și numerotează fiecare registru înscris în acesta.

In domeniul arhivei:

– propune constituirea prin dispoziția primarului a comisiei de selecționare a documentelor ce urmează a fi predate la arhivă;

– întocmește nomenclatorul arhivistic ,indicativul termenelor de păstrare a documentelor și  propune  emiterea dispoziției primarului pentru aprobarea acestuia cu confirmarea Arhivelor naționale ale statului;

– întocmește liste de inventar pe compartimente , ani și termene de păstrare;

– preia de la compartimentele funcționale, pe bază de inventar, conform nomenclatorului arhivistic, unitățile arhivistice, legate și opisate;

– asigură ordonarea, depozitarea selecționarea, păstrarea și folosirea documentelor din arhivă;

– răspunde de selecționarea și scoaterea din arhivă a documentelor care nu mai au valoare practică și științifică și în baza prevederilor legii Arhivelor naționale, procedează la distrugerea sau valorificarea acestora;

– eliberează copii, certificate , extrase și adeverințe de pe documentele din arhivă la solicitarea celor interesați;

– depune la arhivele statului copii de pe listele de inventar ale documentelor cu termen de păstrarea permanent și a celor scoase din evidență;

– asigură evidența, păstrarea și conservarea documentelor secrete de uz intern și sesizează imediat primarul despre cazurile de pierdere , alterare ori distrugere a acestora;

– procedează la reconstituirea documentelor distruse;

– ia măsuri cu privire la predarea materialelor selectate la arhivele statului.

In ce privește activitatea de reglementare și informare documentară:

– înregistrează, distribuie, urmărește rezolvarea în termen și expediază corespondența;

– întocmește și ține la zi evidența legislației în vigoare pe domenii de activitate;

– colecționează actele normative ce se aplică în administrația locală pe domenii de activitate ;

– asigură procurarea prin abonament a principalelor publicații și a unor lucrări de specialitate necesare;

– ține evidența publicațiilor, lucrărilor de specialitate și a celorlalte materiale date spre păstrare într-un registru special și pe bază de fișă;

– distribuie în baza unui registru compartimentelor interesate, publicațiile la care este abonată primăria ;

– asigură afișarea citațiilor primite de la instanțele de judecată;

– îndeplinește și alte atribuții stabilite prin acte normative sau încredințate de conducerea executivă și deliberativă;

3.2. Principiile de baza ale administratiei publice locale

Orice stat fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat și recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci și de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-și îndeplini acest rol, statul își împarte teritoriul și populația aflată pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone – mai mici sau mai mari – sunt unitățile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: județ, ținut, regiune, oraș, comună, etc. Astăzi,“teritoriul este organizat suub aspect administrative în comune, orașe și județe”.

În toate aceste unități administrativ-teritoriale statul a creat autorități publice, care să-l reprezinte și să acționeze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar și ale locuitorilor respectivi. În același scop, statul a creat autorități și la nivel central, care să-l reprezinte și să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel și care apar ca ceea ce este comun și general tuturor zonelor de interese.

Principiile de bază ale administrației publice locale sunt stipulate in textele Constituției revizuite și în Legea administrației publice locale.

Astfel, în articolul 120 din Constituția revizuită și republicată in 2003 se prevăd trei principii pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale și anume:

Principiul descentralizării,

Principiul autonomiei locale,

Principiul deconcentrării serviciilor publice.

In Legea 215/2001 se arată că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează in temeiul următoarelor principii:

Principiul autonomiei locale,

Principiul descentralizării serviciilor publice,

Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale,

Principiul legalității,

Principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.

Din cele două texte rezultă cele șase principii de bază (cele cinci din Legea 215/2001 la care se adauga principiul deconcentrării serviciilor publice, din Legea de revizuire a Constituției, aprobată prin referendumul din octombrie 2003). Aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României.

3.2.1. Principiul autonomiei locale.

Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în interesul legii. Colectivitatea locală reprezintă totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.

Autonomia locală se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz.

Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.

In acord cu cele mai recente reglementări comunitare în materie s-au introdus noi articole care reglementează cooperarea și asocierea autorităților administrației publice locale.

Astfel, autoritățile administrației publice locale au dreptul ca, în limitele competențelor lor, să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, în condițiile legii.

Autorităților administrației publice locale le este acordat dreptul de a adera la asociații naționale și internaționale, în condițiile legii, pentru protecția și promovarea intereselor lor commune, precum și posibilitatea de a încheia între ele acorduri și de a participa la inițierea și realizarea unor programe de dezvoltare regională, în condițiile legii.

Consiliile locale și consiliile județene din unitățile administrative-limitrofe zonelor de frontieră au dreptul să încheie acorduri de cooperare transfrontalieră cu autoritățile similare din țarile vecine, în condițiile legii.

Autonomia locală se caracterizează și prin dreptul consiliilor locale de a putea hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăți comerciale sau la înființarea unor servicii de interes public local sau județean, după caz, în condițiile legii.

3.2.2. Principiul descentralizării serviciilor publice.

Descentralizarea serviciilor publice reprezintă transferarea unora din atribuții din competența autorităților administrației publice centrale de specialitate către un organism determinat, un serviciu public determinat, din unitățile administrativ-teritoriale.

Descentralizarea serviciilor publice implică organizarea unor servicii publice pe plan local, dotate cu un anumit patrimoniu și organe proprii. Astfel, serviciile publice descentralizate dobândesc o anumită libertate de acțiune ce derivă din calitatea lor de persoană juridică, transformându-se în “stabilimente publice”.

Centralizarea în administrația publică înseamnă în plan organizatoric, subordonarea ierhică a autorităților locale față de cele centrale și numirea funcționarilor publici din conducerea autorităților locale de către cele centrale, iar în plan funcțional, emiterea actului de decizie de către autoritățile centrale și executarea lui de către cele locale.

Centralizarea asigură o funcționare coordonată a serviciilor publice. Funcționarea pe principiul subordonării ierarhice a serviciilor publice are drept consecință înlăturarea suprapunerilor de același nivel, precum și a paralelismelor. Conducerea centralizată, în principiul subordonării ierarhice asigură pe planul exercitării dreptului de control, mai multe trepte de efectuare a controlului și de luare a măsurilor legale corespunzătoare, fapt ce se constituie în garanții suplimentare pentru apărarea intereselor celor administrați.

Pe lângă avantajele prezentate mai sus, centralizarea în administrația publică are și unele dezavantaje. În regimul organizării și funcționării centralizate a administrației publice interesele locale nu-și pot găsi o rezolvare optimă, deoarece autoritățile centrale nu pot cunoaște în specificitatea lor aceste interese care diferă de la o localitate la alta.

Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor servicii publice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autorităților centrale ceea ce duce la rezolvarea cu întârziere și superficialitate a problemelor care s-ar rezolva mai operativ și mai bine de către autoritățile locale.

Într-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea funcționarilor publici de către centru, cetățenii nu mai participă la administrarea treburilor lor, sunt lipsiți de inițiativă.

Descentralizarea în administrația publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcționari numiți de la centru ci de către cei aleși de corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă unor autorități publice și dreptul de exercitare a puterii publice în unele probleme. Acest regim juridic se fundamentează în plan material pe un patrimoniu propriu al unităților administrativ- teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.

Descentralizarea administrativă constă în recunoașterea personalității juridice unităților administrativ-teritoriale, existența autorităților publice care le reprezintă și care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum și transferarea unor servicii publice din competența autorităților centrale către cele locale.

Gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în competența autorităților locale. Cu cât numărul acestora este mai mare cu atât va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea în administrația publică depinde și de modul cum sunt organizate autoritățile publice locale și raporturile lor cu cele centrale. Autoritățile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de către autoritățile centrale (caz în care descentralizarea este mai mică). Gradul descentralizării administrative depinde și de forma în care se exercită tutela administrativă (controlul special efectuat de autoritatea centrală).

Într-o descentralizare administrativă se pot rezolva în condiții mai bune interesele locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de către autoritățile locale într-un regim în care acestea nu au obligația să se conformeze ordinelor și instrucțiunilor de la centru. Măsurile și deciziile pot fi luate mai operativ de către autoritățile locale iar resursele materiale și financiare și chiar forța de muncă pot fi folosite cu mai mare eficiență și să răspundă unor nevoi prioritare pe care autoritățile locale le cunosc mai bine decât autoritățile centrale.

Funcționarii publici aleși sau numiți, în regimul descentralizării administrative, pe un termen limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice în activitatea locală. Participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autorităților locale accentuează spiritul de responsabilitate și inițiativă pentru viața publică a localității în care ei locuiesc și determină să caute și să găsească ei înșiși soluții la problemele cu care se confruntă.

Alegerea autorităților descentralizate ,,introduce în administrația locală politica de partid, care acaparează și viciază totul. Lipsa de competență și de răspundere, demagogia și servilismul sunt unele din cele mai mari inconveniente ale acestui mod de recrutare a autorităților descentralizate.” În localitățile mici este greu de găsit buni specialiști în administrația publică, care să poată gira serviciile publice, pe care descentralizarea le pune pe seama autorităților locale.

Controlul exercitat asupra autorităților administrative descentralizate a fost denumit tradițional prin sintagma „tutelă administrativă”.

Tutela administrativă este o instituție a dreptului public în baza căreia autoritatea centrală a administrației publice și reprezentanții locali ai acesteia, au dreptul de a controla activitatea autorităților aministrației publice locale, autonome, descentralizate.

Problema tutelei administrative se pune numai între acele autorități administrative între care nu există subordonare ierarhică între un subiect din sfera puterii executive și unul din afara acesteia. Nu poate fi vorba de tutelă administrativă între organele centrale ale puterii executive – Guvern, ministere – și cele ce exercită această putere la nivel județean sau local – prefect și serviciile descentralizate ale ministerelor.

Regimul de tutelă administrativă este și mai apropiat de cel de descentralizare. În acest regim, titularii autorității locale nu sunt numiți de centru, ci desemnați de însăși autoritatea locală. Ei au competența să rezolve problemele locale, emițând ei înșiși acte administrative, însă numai după ce aceste acte au fost aprobate de autoritatea centrală prevăzută de lege. Tutela administrativă constă în dreptul autorităților tutelare de a aproba, anula sau suspenda anumite acte ale autorităților descentralizate, pentru motive de legalitate. Când numărul actelor administrative supuse regimului de tutelă se menține în limite minime, rezumându-se doar la cele care sunt legate de un interes general, lăsându-se autorităților locale rezolvarea problemelor economice și sociale care le privesc, regimul de tutelă se apropie mult de cel al descentralizării.

Controlul de tutelă este necesar din mai multe puncte de vedere: în primul rând, pentru că autoritățile descentralizate girează servicii publice, care trebuie să funcționeze în mod regulat și continuu, iar statul este direct interesat pentru buna funcționare a acestor servicii publice. În al doilea rând, în cazul descentralizării, autoritățile centrale sunt obligate să veghezee ca nu cumva interesele locale sau regionale să fie satisfăcute în detrimentul intereselor generale. În al treilea rând, puterea centrală trebuie să vegheze ca autoritățile locale să satisfacă în condițiile cele mai bune nevoile locale. În al patrulea rând, autoritatea centrală trebuie să vegheze la menținerea unității statului. O autonomie prea mare, spunea profesorul Tarangul, poate să fie cauza unor orientări politice în contradicție cu politica de stat a autorităților centrale. Acest control trebuie să fie de așa natură încât să îngrădească și să micșoreze autonomia administrațiilor descentralizate, fără ca să o desființeze.

3.2.3.Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale.

Consiliile locale, consiliile județene și primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Potrivit Constituției, funcțiile și demnitățile publice, civile și militare pot fi ocupate, în condițiile legii de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garanteazăegalitatea de șanse între bărbați și femei pentru ocuparea acestor funcții și demnități.

Tot în Constituția revizuită se stipulează că în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.

Consiliile locale și județene se aleg pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă, iar primarii comunelor și orașelor se alegpe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.

In Legea privind alegerile locale sunt stabilite norme specifice care determină calitatea de alegător căt și cea de eligibil.

Astfel, referitor la calitatea de alegător se prevede:

♦ Cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, rasă, limbă, religie, sex, convingeri politice sau profesie, exercită, în mod egal, drepturile electorale;

♦ Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit 18 ani, inclusive cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor;

♦ Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea consiliului local, a primarului, a consiliului județean și a Consiliului General al Municipiului București;

♦ Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul.

♦ Cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința într-o altă unitate administrativ-teritorială cu cel puțin 6 luni înaintea alegerilor, își vor exprima dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Referitor la dreptul de a fi ales consilier sau primar se precizează:

♦ Beneficiază de acest drept cetătenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusive, vârsta de 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice;

♦ Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie aleși.

Nu pot alege:

● alienații sau debilii mintali puși sub interdicție;

● persoanele lipsite de drepturile electorale pe perioada stabilită prin hotărâre judecătorească.

Nu pot fi aleși:

● cetățenii care fac parte din categoriile prevăzute la art. 40 alin 3 din Constituție (art. 40 (3): nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, politiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică);

● alienații sau debilii mintali puși sub interdicție și persoanele lipsite de drepturile electorale pe perioada stabilită prin hotărâre judecătorească.

Candidaturile pentru consiliile locale și județene, cât și pentru primary se propun de partied politice sau alianțe politice constituite conform Legii partidelor politice. Se pot depune și candidaturi independente sau de către alianțe electorale, Alianțele electorale se pot constitui între partidele politice sau alianțe politice la nivel județean sau local. Partidele politice din alianțele politicesau din alianțele electorale pot participa la alegerinumai pe listele alianțelor.

● O persoana poate candida pentru un singur consiliu local și pentru o singură funcție de primar.

● O persoana poate candida atât pentru funcția de consilier cât și pentru cea de de primar.

Numărul de candidați de pe fiecare listă poate fi mai mare decât numărul de consilieri stabilit potrivit Legii administrației publice cu până la un sfert din numărul mandatelor.

3.2.4.Principiul legalității.

Principiul legalității aplicat la administrația publică locală înseamnă că tot ce ține de aceasta, adică alegerea, constituirea, exercitarea atribuțiilor precum și adoptarea hotărârilor sau emiterea altor acte administrative precum și orice alte activități trebuie să se desfășoare numai pe baza și în conformitate cu legea .

3.2.5. Principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.

Primarul poate propune consiliului local consultarea populației prin referendum cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotarârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condițiile legii.

Legea 215/2001 (art. 43 alin. 2) prevede care sunt problemele ce totdeauna se vor discuta în sedință publică și anume: problemele privind bugetul local, administrarea domeniului public și privat al comunei sau orașului, participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului, precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, organizații neguvernamentale, persoane juridice române sau străine. In legătură cu aceste probleme primarul poate propune consultarea cetățenilor prin referendum, în condițiile legii. In consecință, acestea sunt problemele locale de interes deosebit la carese face referire în art. 68 lit.c. Este evident că și alte probleme care pot să intervină în cadrul comunității locale pot să prezinte un interes deosebit. Ca atare, și în legătură cu acestea primarul va putea să propună consultarea populației prin referendum.

Referendumul local se organizează potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Referendumul local se poate organiza în toate satele și localitățile componente ale comunei sau orașului ori numai în unele dintre acestea.

In cazul referendumului la nivel județean, acesta se poate desfășura în toate comunele și orașele din județ, ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate.

Conform legislatieicetățenii sunt chemați să se pronunțe prin DA sau NU asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unității administrativ-teritoriale respective.

Obiectul și data referendumului se stabilesc și se aduc la cunoștință publică prin orice mijloace de informare în masă, cu cel puțin 20 de zile înainte de data desfășurării acestuia.

Referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica.

3.2.6. Principiul deconcentrării administrative.

Între cele două laturi –centralizare/descentralizare există și regimuri juridice intermediare ale administrației publice, fiecare din ele apropiindu-se mai mult sau mai puțin de una din laturi. Dintre aceste regimuri intermediare face parte deconcentrarea administrativă.

Deconcentrarea constituie un regim administrativ care se situează între centralizare administrativă și descentralizare administrativă. Ceea ce o apropie de centralizare este faptul că titularii puterii locale nu sunt aleși de electoratul local, ci sunt numiți de la centru. Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul că titularii puterii locale au competența să rezolve ei problemele locale, fără să le mai înainteze șefului său ierarhic de la centru, dar el este supus controlului acestuia și obligat să se conformeze actelor superiorului său. În cazul desconcentrării, autoritatea publică locală rămâne parte integrantă în sistemul ierarhiei centrale. Deciziile date în competența autorităților publice locale sunt luate de aceasta sub puterea ierarhică a autorităților centrale.

Principiul deconcentrării administrative constă în atribuirea competenței de a lua anumite decizii unor organe care își exercită atribuțiile într-o circumscripție determinată și care rămân supuse controlului ierarhic al autorităților centrale.

Serviciile deconcentrate sunt autorități administrative care depind de un minister sau un alt organ al administrației publice de specialitate, care beneficiază de o anumită putere de decizie și care au competență materială specializată și o competență teritorială locală.

3.3. Institutia primarul

Comunele, orașele și sectoarele municipiului București au câte un primar, iar municipiul București are un primar general. Primarii sectoarelor municipiului București sunt în relații de subordonare față de primarul general al municipiului București.

Instituția primarului este tradițională în administrația României. Ea a fost reglementată pentru prima dată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunală din 1864 și a cunoscut o evoluție continuă ca un efect firesc al transformărilor prin care a trecut statul românesc.

Astăzi, primarul este autoritatea executivă a administrației publice locale care îndeplinește în același timp și rolul de reprezentant al statului în relațiile cu perosane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție, în unitatea administartiv teritorială în care a fost ales.

Primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-și exercite mandatul pentru alegerea autorităților administrației publice locale, este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.

Dacă nici unul dintre candidații propuși de partidele și formațiunile politice participante la alegeri nu întrunește această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, în cel mult două săptămâni, între candidații situați pe primele două locuri și va fi ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. În situația parității de voturi a cel puțin doi candidați, pentru funcția de primar, se delara balotaj și se vor organiza, de drept, noi alegeri în termen de două săptămâni. La aceste alegeri vor participa numai candidații care s-au aflat în situație de balotaj.

În cazul în care unul dintre candidații la funcția de primar, între care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin, decedează, renunță sau nu mai îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul dituat pe locul următor. Dacă una dintre aceste situații vizează unul dintre candidații aflați în situație de balotaj, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripție declarându-l primar pe celălalt candidat. Pe baza rezultatului votului, biroul electoral de circumscripție eliberează certificatul doveditor al alegerii primarului.

Primarul și primarul general al Capitalei îndeplinesc funcții de autoritate publică; sunt șefii administrației publice locale și răspund în fața Consiliului de bună funcționare a acesteia. Semnul distinctiv al primarului este o eșarfă în culorile drapelului național al României. Este obligatorie purtarea eșarfei la solemnități, receptii, ceremonii publice și la celebrarea căsătoriilor.

Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor, în camera de consiliu, de către un judecător desemnat de președintele judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna, orașul sau subdiviziunea administrativ – teritorială. Validarea alegerii primarului general al municipiului Bucuresti se face de către un judecător desemnat de președintele Tribunalului Municipiului Bucuresti. Invalidarea alegerii primarului se poate pronunța în cazurile prevăzute mai sus. Rezultatul validării se prezintă în ședința de constituire a Consiliului local sau, după caz, într-o ședință extraordinară, de către un judecător sau un delegat al prefectului. În caz de invalidare a mandatului primarului, se organizează alegeri în termen de cel mult 45 de zile de la data invalidării, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Primarul depune în fața Consiliului local următorul jurământ în limba română:

"Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului, județului). Așa să-mi ajute Dumnezeu."

Jurământul poate fi depus și fără formula religioasă.

În situații deosebite, jurământul se poate depune și în fața președintelui instanței judecătorești care a validat alegerea primarului.

Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

Mandatul primarului este de 4 ani și se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, pe timp de război sau catastrofă.

3.3.1. Actele desemnate de primar

În exercitarea atribuțiilor sale, primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual.

Dispozițiile normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoștință publică, iar cele individuale de la data comunicării lor persoanelor interesate. Aducerea la cunoștința publică a dispozițiilor normative ale primarului poate avea loc prin publicare în presa locală sau prin afișare la sediul consiliului local și în alte locuri special amenajate, accesibile publicului. Dispozițiile cu caracter individual se comunică direct celor interesați, sub semnătură sau prin poștă, cu dovadă de primire.

Dispozițiile primarului se avizează pentru legalitate de către secretarul comunei sau orașului.

Secretarul nu va aviza favorabil dispozițiile primarului pe care le consideră ilegale, dar în aceste cazuri va prezenta scris primarului motivele refuzului său.

Secretarul comunică prefectului dispozițiile primarului, de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la data emiterii acestora. Comunicarea dispozițiilor primarului, însoțite de eventualele obiecții cu privire la legalitatea acestora, se face, în scris, de către secretar și va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.

Secretarul asigură comunicarea dispozițiilor primarului și altor autorități sau instituții publice, precum și persoanelor interesate, în cel mult 10 zile de la data emiterii acestora, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, secretarul asigură aducerea la îndeplinire publică a dispozițiilor normative ale primarului , dar numai după 5 zile de la data comunicării lor oficiale către prefect. În cadrul acestui termen, prefectul va examina legalitatea dispoziției primaruluiși, în cazul în care consideră că aceasta este ilegală, va solicita primarului reanalizarea dispoziției în cauză, cu propuneri motivate de modificare sau revocare a acesteia. În urma intervenției primarului este posibil ca publicarea dispoziției primarului să nu aibă loc, dacă însuși primarul va accepta că dispoziția sa este ilegală sau are dubii în legătură cu legalitatea acesteia.

3.3.2. Suspendarea mandatului primarului

Durata mandatului primarului este de 4 ani și poate fi prelungit prin lege organică în caz de război sau catastrofă.

În situația expres prevăzută de lege, și anume, în cazul arestării preventive, mandatul primarului este suspendat de drept. Măsura arestării se comunică de îndată de către instanța judecătorească prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.

Suspendarea poate fi dispusă numai la cererea motivată a instantei de judecată sau a Parchetului.

Suspendarea durează până la solutionarea definitivă a cauzei, în afară de cazul în care Parchetul sau instanta de judecată a solicitat ridicarea acestei măsuri mai înainte.

Ordinul de suspendare se comunică, de îndată, primarului.

Împotriva ordinului de suspendare, primarul se poate adresa instantei de judecată în condițiile Legii contenciosului administrativ, în termen de 10 zile de la luarea la cunostintă. Dacă primarul suspendat din funcție a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condițiile legii.

3.4. Institutia viceprimarului

Potrivit Legii administrației publice locale, în activitatea sa, primarul este ajutat de unul sau doi viceprimari care sunt aleși, dintre consilieri, de către consiliul local pentru un mandat de 4 ani.

Viceprimarii nu pot fi în același timp și consilieri locali. În acest scop, Legea nr. 215/2001 prevede înn art. 156 ca în termen de 30 de zile de la intrarea sa în vigoare, viceprimarii aveau obligația să opteze, fie pentru calitatea de consilier, fie pentru funcția de viceprimar.

Alegerea viceprimarilor se face de către consiliile locale din rândul acestora, cu votul secret al majorității consilierilor în funcție. Ca și în cazul primarului, pe toată durata exercitării mandatului de viceprimar, contractul de muncă al acestuia la instituții publice, regii autonome , companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat sau la societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau județene se suspendă de drept. De asemenea, viceprimarul primește pe toată durata exercitării mandatului său o indemnizație stabilită, potrivit legii.

Mandatul viceprimarului poate înceta prin act administartiv (hotărârea consiliului local) sau de drept. Încetarea mandatului prin act administartiv poate avea loc prin schimbarea din funcție a acestuia.

Schimbarea din funcție a viceprimarului se face de consiliul local, la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau la propunerea motivată a primarului, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție. Hotărârea consiliului local poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, însă instanța de judecată se va pronunța numai asupra legalității hotărârii atacate, nu și asupra oportunității acestei hotărâri, care se apreciază, în exclusivitate, de către consiliul local. Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ va verifica dacă hotărârea a fost adoptată cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 215/2001 și nu se va pronunța asupra temeiniciei acestei hotărâri, numirea și schimbarea din funcție a viceprimarilor putând fi chiar rezultatul unor “calcule politice”.

De altfel, nu poate fi contestat faptul că actvitatea viceprimarilor poate fi cel mai bine apreciată de către consiliul local, acesta având un drept de apreciere exclusiv și nelimitat în această privință.

În concluzie, numirea și schimbarea din funcție a viceprimarului au la bază criterii politice și nu profesionale. De aceea, aceste măsuri administartive nu pot fi asimilate cu numirea și eliberarea din funcție a funcționarilor publici, care trebuie să aibă loc pe baza unor criterii obiective și nu pe baza unor considerente de apreciere subiectivă a conducătorilor administrației publice.

Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleași situații în care are loc și încetarea de drept a mandatului primarului. Într-un asemenea caz, consiliul local ia act de încetarea mandatului viceprimarului și alege un nou viceprimar.

Mandatul viceprimarului paote fi suspendat în cazul în care a fost arestat preventiv, în aceleași condiții în care poate avea loc suspendarea din funcție a primarului.

Viceprimarul exercită atribuțiile ce îi sunt delegate de către primar, precum și atribuțiile repartizate de către consiliul local. Deși legea nu prevede, el trebuie să participe la ședințele consiliului local.

În caz de vacanță a funcției de primar, precum și în caz de suspendare din funcție, atribuțiile acestuia vor fi exercitate, de drept, de viceprimar sau, după caz, de către viceprimarul desemnat de către consiliul local, cu votul secret al majorității consilierilor în funcție.

În aceste situații, consiliul local poate delga, prin hotărâre, din rîndul membrilor săi un consilier care va îndeplini temporar atribuțiile viceprimarului.

În situația în care sunt suspendați din funcție în acelați timp, atât primarul, cât și viceprimarul, consiliuzl local deleagă un consilier care va îndeplini atât atribuțiile primarului, cât și pe cele ale viceprimarului, până la încetarea măsurii suspendării din funcție a acestora.

Dacă devin vacante în același timp, atât funcția de primar, cât și cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar care va executa de drept atribuțiile primarului până la alegerea unui nou primar, iar în locul său va fi delegat, în mod temporar, un consilier local.

3.5. Consiliul local

Consiliul local este compuse din consilieri locali aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, În condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului,in funcție de numărul locuitorilor orașului raportat de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului in curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile.

Atributii:

1. Consiliul local are inițiativă și hotăraste, in condițiile legii, in toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege in competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

2. Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;

b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;

d) atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;

e) atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.

3. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local:

a) aprobă statutul comunei, orașului sau municipiului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local;

b) aprobă, În condițiile legii, la propunerea primarului, Înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;

c) exercită, În numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți comerciale sau regii autonome, În condițiile legii.

4. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:

a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de Încheiere a exercițiului bugetar;

b) aprobă, la propunerea primarului, contractarea și/sau garantarea Împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, În numele unității administrativ-teritoriale, În condițiile legii;

c) stabilește și aprobă impozitele și taxele locale, În condițiile legii;

d) aprobă, la propunerea primarului, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, În condițiile legii;

e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;

f) asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate În procesul de integrare europeană În domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.

5. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:

a) hotăraște darea În administrare, concesionarea sau Închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, În condițiile legii;

b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau Închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau

municipiului, după caz, În condițiile legii;

c) avizează sau aprobă, În condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților;

d) atribuie sau schimbă, În condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local.

6. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:

a) asigură, potrivit competențelor sale și În condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:

1. educația;

2. serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate În nevoie socială;

3. sănătatea;

4. cultura;

5. tineretul;

6. sportul;

7. ordinea publică;

8. situațiile de urgență;

9. protecția și refacerea mediului;

10. conservarea, restaurarea și punerea În valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor,

grădinilor publice și rezervațiilor naturale;

11. dezvoltarea urbană;

12. evidența persoanelor;

13. podurile și drumurile publice;

14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, după caz;

15. serviciile de urgență de tip salvamont, salvamar și de prim ajutor;

16. activitățile de administrație social-comunitară;

17. locuințele sociale și celelalte unități locative aflate În proprietatea unității administrativ-teritoriale sau În administrarea sa;

18. punerea În valoare, În interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ teritoriale;

19. alte servicii publice stabilite prin lege;

b) hotăraște acordarea unor sporuri și altor facilități, potrivit legii, personalului sanitar și didactic;

c) sprijină, În condițiile legii, activitatea cultelor religioase;

d) poate solicita informări și rapoarte de la primar, viceprimar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;

e) aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilităților locative aflate În proprietatea sau În administrarea sa;

f) poate solicita informări și rapoarte specifice de la primar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local.

7. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local:

a) hotărăște, În condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, În vederea finanțării și realizării În comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;

b) hotărăște, În condițiile legii, Înfrățirea comunei, orașului sau municipiului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări;

c) hotărăște, În condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, În vederea promovării unor interese comune.

8. Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, În baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc și condițiile retragerii titlului conferit.

9. Consiliul local indeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.

Persoanele Împuternicite să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale În societăți comerciale, regii autonome de interes local, asociații de dezvoltare intercomunitară și alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, În condițiile legii, respectându-se configurația politică de la ultimele alegeri locale.

Capitolul 4. Legislatia privind desemnarea presedintelui Romaniei. Propunerea presedintelui privind votul uninominal.

4.1. Instituția prezidențială din România

În România, încă din cele mai vechi timpuri a existat și funcționat instituția șefului statului. De-a lungul vremii, ea a îmbrăcat diferite forme, de la cea monarhică absolutistă din timpul geto-dacilor, domn în perioada feudală, principe și rege în cea modernă și contemporană, până la forma colegială 1947-1974 și președinte, astăzi.

Potrivit Statutului lui Cuza puterile publice erau încredințate Domnului, unei adunări ponderatice și unei adunări colective.

Termenul domn este folosit și de către Constituția din 1866 (art.82), domnul având puteri constituționale ereditare, iar puterea legislativă se exercită colectiv de către domn și reprezentanța națională (art.32). La 8 iunie 1884, în urma proclamării regatului în anul 1881, textele constituționale sunt puse de acord cu această realitate. Constituția din 1923 vorbește de rege (art.77), arătând că puterea legislativă se exercită colectiv de către rege și reprezentanța națională (art.34), că puterea executivă este încredințată regelui (art.39). Denumirea de rege este menținută și de Constituția din 1938 (art.34) care-l declară capul statului (art.30) și desigur cuprinde dispoziții similare cu cele din art.34 și 39 ale Constituției din 1923.

În perioada 1940-1944 prerogativele regale au fost substanțial restânse, dar regele rămâne ca șef al statului până în decembrie 1947, în baza Constituției din 1923 repusă în vigoare prin Decretul nr.1626 din 1944.

Prin Legea nr.363/1947 atribuțiile de șef de stat sunt încredințate Prezidiului republicii, care devine șef de stat colegial. Vom observa că organizarea prezidiului republicii, ca șef colegial al statului, s-a realizat în privința naturii juridice sub influiența trăsăturilor Constituției din 1923.

Acesta a fost organizat ca un organ al administrației de stat, ca organ suprem executiv, dacă folosim exprimarea Decretului nr.3/948. Constatarea este interesantă din punct de vedere istoric pentru că dacă actele constituționale adoptate în această perioadă au menținut separația puterilor, Legea nr.363/1947 a înlocuit acest principiu cu unicitatea puterii. Natura administrativă a prezidiului republicii rezultă din chiar exprimarea legală.

Constituția din 1948, încredințează funția de șef de stat Prezidiului Marii Adunări Naționale, organ central, caracterizat ca organ suprem al puterii de stat, menținut și de Constituția din 1952 pînă în anul 1961, cînd a fost înlocuit prin Consiliu de Stat. Consiliu de Stat, organ colegial, este menținut și de Constituția din 1965. În anul 1974 Constituția a fost modificată, creându-se funcția de președinte de republică, îndeplinită de o singură persoană. După revoluția din decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.2 din 27 decembrie privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale se crează funcția de președinte al consiliului. Decretul-Lege încredințează exercitarea atribuțiilor de șef de stat președintelui consiliului.

Prin Decretul-Lege nr.92/1990 privind alegerea Parlamentului și a Președintelui Romîniei, funcția de sef de stat este încredințată Președintelui României, ales prin vot universal, egal, direct și liber exprimat. Această soluție este consacrată și prin Constituția actuală a României.
Astăzi șeful statului în România este ales pe baza votului universal egal, direct și secret al cetățenilor, în baza unor reguli constituționale. Poate candida la funcția de presedinte orice cetățean care are domiciliul în România, are cetățenia română și dispune de toate drepturile electorale. În alegerile din 2000 pentru a se putea înscrie în cursa prezidențială, candidații trebuiau să dovedească că au o susținere de cel puțin 300.000 de adeziuni. Pentru desemnarea președintelui este nevoie de un tur de scrutin, dacă se îndeplinesc regulile constituționale sau de două. În primul tur de scrutin este declarat câștigător candidatul care a îndeplinit următoarele condiții:
– la alegeri au participat minim 50,1% din cetațeni cu drept de vot înscriși pe listele electorale;

-este declarat caștigător candidatul care a obținut minim 50,1% din voturile valabil exprimate;

În caz că nici unul din candidați nu au întrunit condițiile constituționale, urmează să se desfășoare în termen de 15 zile un nou tur de scrutin la care participă primii doi candidați clasați, în ordinea voturilor obținute.

După desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin este declarat câștigător, candidatul care a obținut cele mai multe sufragii universale, indiferent de rata participării la vot.

Validarea alegerilor se face de Comisia Centrală Electorală și Curtea Constituțională. Intrarea efectivă în funcție are loc după depunerea jurământului de credință de către Președinte în fața Parlamentului. Durata mandatului este de 5 ani. În situații excepționale, printr-o lege a Parlamentului, durata mandatului poate fi prelungită.

Atributele și prerogativele șefului statului din România îl plasează în cadrul sistemelor constituționale semiprezidențiale. El dispune de unele prerogative executive și legislative, cum ar fi:

– desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament;

în colaborare cu Parlamentul și Guvernul poate propune demnitari și ambasadori;

– este comandantul suprem al forțelor armate, în calitate de președinte al Consiliului suprem al apărării;

din cei nouă membri ai Curții Constituționale, alături de Parlament și Guvern, Președintele numește trei judecători;

poate prezida ședințe ale Guvernului;

primește ambasadori și scrisorile de acreditare;

reprezintă statul în relațiile publice și internaționale.

În plan legislativ Președintele poate exercita următoarele atribute:
– promulgă legea în termen de 20 de zile. Poate refuza promulgarea ei, face sugestii și o poate returna spre discuții Parlamentului. Parlamentul poate sau nu să țină cont de sugestiile, propunerile Președintelui, dacă este din nou votat, chiar dacă acesta refuză promulgarea ei, ea se promulgă automat după 10 zile;
– poate sugera legislativului sau executivului anumite proiecte legislative, fară a avea însă inițiativa legislativă;

– poate media dimensiuni, conflicte între Guvern și sindicate, sindicate-Parlament;
Pentru faptele și actele sale președintele Romaniei poartă răspundere și responsabilitate. Răspunderea este în primul rând una politică, întrucât, prin excelență, această instituție este politică. Pentru încălcarea prevederilor constituționale, Președintele răspunde civil și penal. Imunitatea Președintelui nu echivalează cu lipsa de răspundere a acestuia. Pentru faptele și actele ce i se impută, Președintele poate da explicații în fața Parlamentului. În caz de fapte grave, Parlamentul pentru lua în discuție propunerea de suspendare a Președintelui, pentru aceasta este necesară o initiațivă a cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor. Pentru suspendarea Președintelui este nevoie de o majoritate simplă. Parlamentul nu poate el decide demiterea sau revocarea Președintelui, pentru că nu el l-a numit, ci acesta a fost ales prin vot universal. În această situație, dacă Parlamentul a votat suspendarea Președintelui, în timp de 30 de zile urmează a se desfasura referendum național. În funcție și pe baza rezultatului referendumului, Curtea Constituțională decide, întrucât ea este instituția ce a validat numirea sa. Sistemul democratic românesc permite Președintelui ca în cadrul legal-constituțional să desfăsoare și să exercite un rol important în viața politică a societății, fără ca aceasta să diminueze rolul sau statutul legislativului sau executivului.

4.2. Alegerea Presedintelui Romaniei

Modalitățile alegerii Președintelui determină definirea formei de guvernământ.

Potrivit Constituției, Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct secret și liber exprimat. Alegerea Președintelui are loc conform regulilor sistemului majoritar, prin scrutin uninominal în două tururi. Aceasta înseamnă că este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale.

Astfel, în cazul în care nici unul dintre candidați nu a întrunit majoritatea voturilor alegătorilor înscriși pe listele electorale, se va organiza al doilea tur între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținut în primul tur.

Acum va fi ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. S-a avut în vedere deci necesitatea unei reprezentativități corespunzătoare importanței funcției de șef al statului.

Aceasta pentru că, dacă se stipula o majoritate relativă în primul tur de scrutin raportată la voturile exprimate și nu la totalul alegătorilor, se putea în cazul unui absenteism ridicat, ca Președintele ales în acest mod să nu fie reprezentativ.

Alegerea Președintelui prin vot universal și direct prezintă, de asemenea, avantaje în comparație cu alegerea acestuia de către Parlament. Pe lângă faptul că este cea mai democratică procedură de alegere, Președintele este în afara influienței directe a partidelor politice. Experiența a demonstrat că Președintele este ales de către Parlament, în exercitarea atribuțiilor sale, este supus ulterior unor presiuni care provin tocmai de la parlamentarii care l-au ales.

În sfârșit, votul universal direct situează Președintele din punct de vedere al reprezentativității sale, în poziție de egalitate cu Parlamentul.

A. Condiții de eligibilitate.

Accesul la funcția de Președinte al României poate aparține, în principiu, fiecărui cetățean român care exercită dreptul de vot, a împlinit 35 de ani și îndeplinește condițiile stipulate de Constituție și de Legea nr. 69/1992.

Cu alte cuvinte, trebuie îndeplinite condițiile de eligibilitate în momentul depunerii candidaturii, și anume:

să fie cetățean român și să aibă numai cetățenia română. Această condiție determină verificările și implicările Biroului Electoral Central și ale Curții Constituționale pentru a nu accepta candidatura unei persoane care nu are cetățenia română, ori care are mai multe cetățenii. Trebuie să amintim și prevederile art. 16 alin. 3 din legea fundamentală potrivit cărora funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenie română;

cetățeanul român să aibă domiciliu în țară. Prin această cerință, desigur că s-a urmărit modul de implicare a persoanei care urmează să exercite această importantă funcție ori, desigur că nu poți să exerciți o funcție publică din moment ce nu te afli permanent pe teritoriul statului. Mai mult, cerința domiciliului în țară, presupune „ o cunoaștere astfel în profunzime a realității și cerințelor, a nevoilor social-economice pentru a se lua tocmai deciziile cele mai pertinente în vederea satisfacerii interesului general”.

Persoana să poată exercita dreptul de vot. Aceasta presupune că trebuie îndeplinite condițiile reglementate de art. 34 din legea fundamentală.

Să fi împlinit vârsta de 35 de ani, în caz contrar Biroul Electoral Central trebuind să refuze candidatura.

Cetățeanului român să nu-i fie interzisă asocierea în partide politice. Potrivit reglementărilor art. 37 alin. 3 din Constituție, nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabiliți prin lege organică.

Să nu fi îndeplinit funcția de Președinte de 2 ori, în acest sens fiind și prevederea art.81, alin. 4 din legea fundamentală: „Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi și succesive”. Se are în vedere contracararea tendinței de preluare a acestei funcții pe viață și instaurarea dictaturii.

B. Prezentarea candidaturii.

Legea nr.69/1992 pentru alegerea Președintelui României, prevede că orice cetățean român care îndeplinește condițiile de eligibilitate poate candida la funcția de Președinte al României.

Pot fi candidaturi propuse de partide și formațiuni politice ori candidaturi independente. Legea interzice unui partid să propună mai mult de un candidat, de asemenea nu se permite ca împreună cu alte partide același partid politic să mai propună un alt candidat.

Legea cere pentru candidați să demonstreze că beneficiază de sprijinul a cel puțin 100 mii de alegători. În lista de susținători vor trebui să existe rubrici privitoare la numele și prenumele susținătorilor, adresa, data nașterii, seria și numărul actului de identitate, precum și semnătura, aceste elemente garantând opțiunea semnatarilor pentru un candidat.

Cu cel puțin 30 de zile înainte de data alegerilor, candidaturile se vor prezenta la Biroul Electoral Central.

Propunerile de candidați trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie în formă scrisă și în 4 exemplare;

să fie semnate de conducerea partidului care a propus candidatul ori, după caz de candidatul independent; să cuprindă elemente pentru identificarea candidatului ( nume și prenume, locul și data nașterii, domiciliu, studii, ocupație și profesie ) și precizarea că acesta îndeplinește condițiile stipulate de lege pentru a candida;

sunt însoțite de lista de susținători și declarația de acceptare a candidatului (scrisă, semnată și datată de candidat ).

Originalul și o copie a propunerii de candidatură se păstrează la Biroul Electoral Central, o altă copie se trimite Curții Constituționale, iar a patra se restituie deținătorului, sub semnătura președintelui Biroului Electoral Central.

În termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii la Curtea Constituțională, Biroul Electoral Central va aduce la cunoștința publicului candidaturile la funcția de Președinte al României.

După acest moment apare posibilitatea controlului care vizează atât legalitatea candidaturilor acceptate, dar și motivele soluțiilor de respingere. Contestațiile se depun la Biroul Electoral Central și se înaintează Curții Constituționale spre soluționare în termen de 24 de ore. Autoritatea constituțională se va pronunța în termen de 48 de ore de la înregistrare, în procedură de urgență, soluțiile fiind definitive și publicate obligatoriu în Monitorul Oficial.

Biroul Electoral Central constată apoi care candidaturi au rămas definitive și le comunică în ordinea depunerii lor birourilor electorale din circumscripție în vederea înscrierii pe buletinele de vot.

C. Stabilirea rezultatelor alegerilor.

După votarea candidaților conform opțiunii electorale a fiecărui cetățean, se procedează la stabilirea rezultatelor alegerilor. Fiecare secție de votare prin biroul său electoral va întocmi un proces-verbal ce va cuprinde: numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente, numărul cetățenilor care au votat (atât cei cuprinși în listele permanente cât și cei înscriși pe listele speciale ), numărul voturilor nule, numărul voturilor obținute de fiecare candidat și dacă este cazul, expunerea pe scurt a contestațiilor, întâmpinărilor și modalitatea soluționării acestora, precum și contestațiile înaintate spre soluționare biroului electoral de circumscripție.

Procesul-verbal este semnat de președintele biroului electoral al secției de votare. Lipsa semnăturii unor membri ai biroului nu condiționează valabilitatea actului juridic electoral, dar trebuie să se consemneze motivele nesemnării acestuia.

Centralizarea rezultatelor se face de Biroul Electoral Central, constatându-se dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru declararea ca ales a unui candidat. Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiții, se stabilesc primii doi candidați care se vot prezenta la cel de-al doilea tur de scrutin. Indiferent de situație, rezultatele alegerilor se transmit Curții Constituționale.

Dacă în primul tur de scrutin unul dintre candidați a obținut majoritatea absolută a voturilor alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente, Curtea Constituțională validează rezultatul alegerilor. În caz contrar, la două săptămâni se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi clasați, fiind declarat ales ca Președinte al României candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.

Curtea Constituțională este împuternicită să anuleze alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a treia duminică de la data anulării alegerilor.

Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele, formațiunile politice și candidații care au participat la alegerii în termen de cel mult 3 zile de închiderea votării. Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Potrivit aceluiași text, cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștință publică a rezultatelor alegerilor.

În termen de 24 de ore de la validarea rezultatelor alegerilor pentru funcția de Președinte al României de către Curtea Constituțională, cele două Camere sunt convocate de președinții acestora pentru depunerea jurământului se consemnează într-o declarație a Parlamentului, prin care acesta ia act de începerea exercitării mandatului Președintelui României.

Potrivit uzanței, președintele a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituțională păstrează această calitate până la depunerea jurământului în fața Parlamentului de către președintele nou ales.

4.3. Mandatul Presedintelui Romaniei

Art. 83 alin. 1 din legea fundamentală prevede că mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.

Mandatul Președintelui cunoaște în lume diferite termene: 4 ani în S.U.A., Ungaria, Columbia, Islanda, Bolivia; 5 ani în Germania, Grecia, Portugalia, Israel, Bulgaria, Uruguay, Venezuela; 6 ani în Egipt, Argentina, Brazilia, Austria, Finlanda, Mexic; 7 ani în Franța, Irlanda, Italia, Turcia, Gabon, Somalia, însă mandatul durează și numai 1 an în Elveția.

În Adunarea Constituantă s-a ridicat problema ca mandatul Președintelui României să fie mai mare decât cel parlamentar, preconizându-se durata sa la 5 ani. S-a motivat necesitatea asigurării continuității exercitării prerogativelor puterii între două legislaturi. Această nevoie a fost soluționată însă prin reglementarea: Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.

S-a stabilit că mai bine ar fi ca durata mandatului Președintelui să coincidă cu cea a Parlamentului, argumentându-se prin următoarele aspecte:

Durata unui mandat președințial este mai mare decât cel parlamentar în sistemele constituționale unde prerogativele Președintelui sunt foarte puternice (el fiind piesa centrală) ori, dimpotrivă, sunt nesemnificative;

Lupta pentru putere și competiția partidelor politice poate duce la o realitate neconvenabilă sistemului statal (Președintele să aibă de înfruntat o majoritate parlamentară ostilă ). În acest caz, această situație ar crea blocarea funcționării autorității statale;

Cheltuielile făcute cu organizarea și desfășurarea campaniilor electorale ar fi mai mici;

Similitudinea mandatelor permite conjugarea eforturilor legislativului cu cele președințiale în vederea realizării aceluiași program de guvernare.

Jurământul depus în ședința comună a Camerelor Parlamentului se referă la cele mai importante valori, având următorul conținut:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Este de remarcat că el nu înseamnă numai un moment solemn, ci este constituit din efecte juridice. Așadar, exercitarea prerogativelor funcției președințiale începe de la data depunerii jurământului și durează până la depunerea jurământului de Președintele nou ales al României.

În vederea prevenirii unor posibile abuzuri în exercitarea prerogativelor președințiale, legea fundamentală a reglementat interdicția dizolvării Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui.

4.4. Atribuțiile Președintelui României

Natura juridică, rolul și funcțiile instituției prezidențiale impun ca atribuțiile acesteia să fie prevăzute, în primul rând, în Constituție. Atribuțiile Președintelui României stabilite în Constituție privesc prin excelență raporturi de drept public, fie de drept constituțional, internațional, fie de drept administrativ. Exercitând astfel de atribuții, Președintele României acționează ca autoritate statală, reprezentând statul român. Primatul Constituției în ceea ce privește stabilirea atribuțiilor Președintelui României nu împiedică însă ca prin legi speciale să se prevadă și alte atribuții, evident, de o importanță socială mai mică decât prerogativele sale constituționale cuprinse în Legea fundamentală.

Înțelegerea mai clară a atribuțiilor prezidențiale presupune clasificarea acestora potrivit anumitor criterii. Unii autori folosesc drept criteriu condițiile de exercitare a atribuțiilor respective. Potrivit acestui criteriu, atribuțiile Președintelui României pot fi clasificate în două mari categorii: a) atribuții pentru exercitarea actelor sau faptelor Președintelui sunt supuse unor condiții exterioare (aprobarea Parlamentului, contrasemnarea decretelor emise de șeful statului, consultarea cu alte organisme sociale); b) atribuții pentru exercitarea cărora actele sau faptele Președintelui nu sunt supuse nici unei condiții exterioare.

Alți autori clasifică atribuțiile Președintelui după criteriul conținutului acestor atribuții. Potrivit criteriului menționat, distingem: a) atribuții privind legiferarea; b) atribuții privind organizarea și funcționarea puterilor publice; c) atribuții privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorități publice; d) atribuții în domeniul apărării țării și asigurarea ordinii publice; e) atribuții în domeniul politicii externe; f) alte atribuții.

Această clasificare are pe lângă suportul doctrinar și un suport formal constând în diferite texte constituționale ce grupează, ele însele, unele atribuții ale șefului statului în funcție de domeniul în care acestea se exercită.

Autorii folosesc criterii diferite de delimitare a diferitelor categorii de atribuții ale șefului de stat.

Un reputat autor, „patriarhul dreptului constituțional românesc contemporan” , cum l-a calificat atât de profund și de adevărat profesorul Iorgovan, ne referim la venerabilul profesor Tudor Drăganu, identifică atribuțiile Președintelui în funcție de implicarea altor subiecte în realizarea lor, altfel spus, „fără să aibă nevoie de concursul altor organe de stat, în timp ce altele presupun un asemenea concurs”.

Autorul citat identifică șapte categorii de atribuții ale șefului de stat: atribuții exercitate de Președinte fără concursul vreunui alt organ de stat; atribuții exercitate la propunerea altor organe; atribuții exercitate cu consultarea factorilor politici prevăzuți de lege; atribuții exercitate prin decrete contrasemnate de Primul Ministru; atribuții realizate cu aprobarea prealabilă, încuviințarea sau aprobarea ulterioară a Parlamentului; atribuții exercitate cu contrasemnătura Primului-Ministru.

Alți autori identifică atribuțiile Președintelui în funcție de domeniul acestora, sau adoptă criterii mixte de determinare.

Vom grupa atribuțiile șefului de stat în funcție de două mari criterii, respectiv subiectele față de care sau cu implicarea cărora sunt exercitate și atribuții ca șef al executivului, cu specificarea că primul criteriu implică și calificarea din perspectiva celorlalte criterii, ceea ce se va releva din analiza fiecărei categorii de funcții. Exemplu – atribuțiile în domeniul legiferării se identifică din punct de vedere al domeniului, al subiectelor pe care le implică (Parlamentul și Curtea Constituțională), al instrumentului juridic, respectiv adoptarea decretului de promulgare.

4.5. Răspunderea Președintelui României.

Analiza regimului juridic al răspunderii Președintelui trebuie începută de la principiul constituțional al imunității sale și al imposibilității tragere la răspundere juridică pentru voturile și opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, specifică și parlamentarilor.

Apărarea persoanei Președintelui României își găsește motivare dacă mandatul său „este exercitat în scopul și în limitele ce i s-au stabilit prin Constituție”. Receptând acest deziderat, legea fundamentală prevede înlăturarea imunității Președintelui prin antrenarea răspunderii acestuia, care poate fi: „ de natură exclusiv politică sau de natură juridică”.

Imunitatea, ca și deputații și senatorii, Președintele României se bucură de imunitate. Chiar dacă prevederile constituționale nu sunt la fel de exacte ca și la Parlament, reținem că regulile stabilite privind imunitatea parlamentarilor sunt aplicabile și în privința Președintelui României (lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau opiniile publice exprimate în exercitarea mandatului).

După unii autori, „noțiunea de imunitate este utilizată în dreptul constituțional pentru a desemna cumulativ două garanții constituționale rezervate în mod obișnuit parlamentarilor: iresponsabilitatea și inviolabilitatea lor”.

După alți autori, a căror părere o împărtășim, „Președintele se bucură de imunitate, în sensul că, în principiu, el nu răspunde pentru opiniile, actele sau faptele săvârșite în exercițiul mandatului, nici pe durata acestuia nici ulterior”.

Regimul imunității, astfel cum se află el instituit în actuala Constituție a României, nu este unul absolut, „ nu înseamnă că el nu răspunde pentru modul în care își exercită mandatul”.

Art.95 și 96 din Constituția României rezultă următoarele forme de răspundere aplicabile Președintelui:

Răspundere penală, reglementată de art. 96 din Constituție;

Răspundere politică sau administrativ disciplinară, sub forma suspendării din funcție, prevăzută de art. 95 din legea fundamentală;

Răspunderea administrativ patrimonială;

Răspunderea care îi revine în regim de drept comun, ca simplu cetățean, și care este fundamentată pe principiile constituționale privind egalitatea tuturor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.

Suportul constituțional al răspunderii politice a Președintelui României este art. 95 alin. (1) cin Constituție, potrivit căruia, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, șeful statului poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale.

Denumim astfel această răspundere pentru a o deosebi de răspunderea penală, pentru că urmările acestei răspunderi sunt de fapt politico-juridice.

Răspunderea politică a Președintelui României cuprinde, practic, două faze distincte: răspunderea politică propriu-zisă, pe care șeful statului și-o asumă în condițiile art. 95 alin.(1) din Constituție față de Camera Deputaților și Senat și o răspundere față de popor, concretizat în referendumul organizat pentru demiterea Președintelui.

Constituția nu prevede natura faptelor a căror comitere ar atrage declanșarea procedurii de suspendare a șefului statului. Constituantul a precizat doar că e vorba de fapte grave, prin care Președintele României încalcă prevederile Constituției. Gravitatea faptelor va fi apreciată de inițiatorii procedurii de suspendare și în cazul declanșării acesteia de cele două Camere.

Propunerea de suspendarea din funcția de Președinte poate fi inițiată, potrivit art. 95 alin.(2) din Constituție, de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștința Președintelui. Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului prevede, în art. 66 alin. (1), că propunerea de suspendare se depune concomitent la birourile permanente ale Camerelor Parlamentului. Constituția recunoaște dreptul șefului statului de a da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută. Aceste explicații pot fi verbale sau scrise. De asemenea, explicațiile pot fi prezentate personal de Președinte sau transmise de acesta celor două Camere legislative.

Președintele care conduce ședința comună, după prezentarea propunerii de suspendare din funcție și ascultarea explicațiilor Președintelui României, consultă deputații și senatorii dacă datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituțională, sau dacă este necesară constituirea unei comisii comune de anchetă. Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaților și senatorilor.

În cazul în care s-a apreciat că datele sunt suficiente, propunerea de suspendare, însoțită de informațiile necesare și dovezile pe care se întemeiază, se trimite de îndată, de către președintele care a condus ședința comună, Curții Constituționale, spre consultare, menționându-se și termenul până la care aceasta trebuie să se pronunțe. Dacă membrii celor două Camere decid că nu este necesară constituirea unei astfel de comisii, propunerea de suspendare se înaintează Curții Constituționale, în vederea emiterii de către aceasta a avizului consultativ în legătură cu propunerea de suspendare.

În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curții Constituționale, Camerele se întrunesc în ședință comună, pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din funcție.

La dezbateri este invitat și Președintele României, căruia i se va da cuvântul, la cererea sa, oricând în timpul dezbaterilor, pentru a da explicații asupra faptelor ce i se impută. Hotărârea se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor. Votul este secret, prin bile.

În cazul în care s-a hotărât crearea unei comisii comune de anchetă, raportul întrunit de aceasta se trimite, prin grija președinților celor două Camere, Curții Constituționale, spre consultare, în termen de 3 zile de la data depunerii raportului. Avizul cu privire la suspendarea din funcție se emite, potrivit Legii 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții, de plenul acesteia, cu votul majorității judecătorilor. Președintele va fi încunoștințat asupra datei fixate de Curtea Constituțională pentru dezbatere și poate da explicații cu privire la faptele ce i se impută.

Hotărârea adoptată de către Parlament în cadrul procedurii de suspendare din funcție a Președintelui României, se comunică acestuia, în termen de 24 de ore, sub semnătura președinților celor două Camere.

Dacă propunerea de suspendare din funcție a fost aprobată, hotărârea se trimite și Guvernului, în vederea inițierii proiectului de lege privind organizarea și desfășurarea referendumului pentru demiterea Președintelui.

În cazul aprobării propunerii de suspendare din funcție a Președintelui României, urmează se declanșeze procedura de instituire a interimatului funcției prezidențiale. Suspendarea Președintelui nu constituie o cauză instituirii vacanței prezidențiale, întrucât aceasta intervine în cazurile strict prevăzute de art. 97 din Constituție: demisie, demitere din funcție, imposibilitatea definitivă a exercitării atribuțiilor, deces.

Dacă, în urma referendumului organizat în temeiul art. 95 alin.(3) din Constituție, Președintele este demis, se instituie vacanța funcției, urmând ca în termen de 3 luni de la instituire, Guvernul să organizeze alegeri pentru un nou Președinte. Procedural este esențial să se instituie vacanța, întrucât numai astfel este posibilă organizarea noilor alegeri prezidențiale. Interimatul funcției nu poate continua, deci, practic, funcțiile prezidențiale vor fi exercitate potrivit art. 97 din Constituție.

Suspendarea Președintelui României poate fi însă privită ca o instituție juridică de sine stătătoare și componentă a procedurii de demitere a șefului de stat. Demiterea Președintelui României nu este prevăzută expres în Constituție ca o formă de răspundere prezidențială, ci este fie consecința măsurii suspendării urmată de referendum de demitere, adică a răspunderii politice, fie consecința răspunderii juridice.

În primul caz este vorba de o demitere de drept, care operează ca efect al Constituției. Aceasta înseamnă că actul de demitere nu este adoptat sau luat de o anumită autoritate publică, ci este efectul constituțional al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a Președintelui României, prin care se constată vinovăția acestuia.

În al doilea caz, este vorba de efectul nemijlocit al referendumului organizat potrivit art. 95 (3) din Constituție.

Cea dea doua formă de răspundere consacrată de actuala Constituție în ce-l privește pe Președintele României, este răspunderea penală.

Sediul materiei îl reprezintă art. 96 alin.1, potrivit căruia Președintele poate fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare de cele două Camere ale Parlamentului, cu votul a cel puțin 2/3 din numărul deputaților și senatorilor.

Despre natura juridică și semnificația faptei de înaltă trădare, doctrina a exprimat soluții diferite.

Astfel, în doctrina franceză, unii autori o califică drept „infracțiune cu un caracter politic și variabil”, iar alții drept o crimă politică, plasată la granița dintre politică și drept.

Și doctrina românească este variată din punct de vedere al calificării faptei de înaltă trădare, care constituie temeiul obiectiv al intervenție acestui tip de răspundere. Unii autori o numesc, în mod nepretențios „faptă de supremă gravitate-trădare de țară”.

Ion Deleanu susține că fapta de înaltă trădare se situează în afara Codului penal actual și, deocamdată, ea contravine principiului legalității încriminării și a pedepsei.

De vreme ce intervenția acestei forme de răspundere implică soluția celei mai înalte instanțe judecătorești, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, ne apare întemeiată această opinie care este fondată pe realitatea că Înalta Curte, prin acțiunea ei, să facă două lucruri: să stabilească ce anume poate constitui fapta de înalta trădare și, în al doilea rând, să aprecieze că fapta care a fost comisă și cu care a fost sesizată reprezintă, într-adevăr, o înaltă trădare. Am putea spune că instanța supremă trebuie să facă și ce face legislatorul și ce face judecătorul, să îndeplinească un dublu rol.

În altă opinie se susține că „înalta trădare nu poate fi definită într-un cod penal și nici în altă lege specială, deoarece conținutul unei asemenea fapte nu poate fi stabilit ex ante”.

Profesorul Todor Drăganu este de părerea că „înțeleasă ca o agravantă a infracțiunii de trădare, cunoscută de Codul penal, înalta trădare se caracterizează prin faptul că nu poate fi săvârșită decât de Președintele republicii, în perioada de timp cât deține această funcție”.

Din această perspectivă, împărtășim calificarea faptei de înaltă trădare ca o faptă cu caracter complex, politic și juridic în același timp, care nu se poate confunda cu infracțiunea de înaltă trădare din Codul penal, însă susținem necesitatea ca această faptă să-și găsească consacrarea într-o lege organică.

Neconsacrarea juridică a faptei ar putea face loc arbitrariului politic și ar încălca principiul constituțional al legalității infracțiunii.

Pentru că aprecierea unei fapte ca fiind înaltă trădare este prin excelență, o apreciere politică, dar, evident, în considerațiunea unor posibile calificări sub aspectul legislației penale speciale.

În timp ce J. Gicquel o consideră drept „infracțiune cu caracter politic și variabil, regulamentul ședințelor comune al Parlamentului României califică fapta de înaltă trădare nu ca o infracțiune distinctă ci o sintagmă care s-ar referi la mai multe infracțiuni, deoarece se au în vedere fapte și încălcarea lor juridică.

Reglementarea acestei răspunderi prezintă un grad sporit de generalitate și în constituțiile altor state care au forma republicană de guvernământ: Franța (art.68), Italia (art.90), Finlanda (art.47), Grecia (art.47). Cu alte cuvinte fapta de înaltă trădare deși poate să aibă ca urmare demiterea Președintelui, nu este conturată amănunțit în textele constituționale.

Este motivul pentru care marele constituționalist Maurice Duverger afirmă că „înalta trădare se situează la granița dintre politic și drept: este vorba de o crimă politică, constând în abuzul de funcție pentru o acțiune contrară Constituției și intereselor superioare ale țării”.

Sunt necesare câteva constatări și anume:

această faptă de înaltă trădare în prezent se află dincolo de reglementările legislației penale, încălcându-se principiul legalității și a pedepsei;

deși Parlamentul pune sub acuzare, el nu poate stabili că fapta este infracțiune pentru că și-ar depăși atribuțiile constituționale;

conform legislației actuale, Înalta Curte este pusă în situații incompatibile;

până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Președintele se bucură de prezumția de nevinovăție.

În doctrină s-a pus problema, în mod legitim, dacă procedura răspunderii penale presupune sau nu intervenția suspendării sale din funcție.

Această întrebare este determinată de faptul că, în cazul în care Președintele comite fapte mai puțin grave, iar Parlamentul a decis cu majoritatea simplă, intervine suspendarea din funcție a șefului de stat, pe când în cazul în care el săvârșește fapte grave, cu un conținut complex, el va continua să-și exercite prerogativele până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, deoarece Constituția nu face nici o precizare în acest sens.

O asemenea soluție nu poate fi acceptată, ceea ce determină concluzia că și răspunderea penală trebuie să determine suspendarea din funcție a Președintelui,fiind posibile două soluții în ceea ce privește momentul în care intervine suspendarea:

fie este vorba despre momentul în care Parlamentul a decis punerea sub acuzare, cu votul a 2/3 dintre parlamentari;

fie este vorba de data trimiterii lui în judecată, prin rechizitoriul Parchetului General.

În nici un caz nu s-ar admite, neintervenția suspendării, deoarece aceasta ar determina ca Președintele în exercițiu să fie trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului, ceea ce nu poate fi acceptat.

Considerăm că de lege lata, o asemenea soluție nu poate fi avută în vedere, ceea ce nu exclude ca, pe viitor, să poată fi instituită o asemenea soluție pe cale de cutumă constituțională.

4.6. Propunerea presedintelui privind votul uninominal

4.6.1. Criza votului uninominal

Votul uninominal reprezintă modul de alegere direct al unor candidați individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de către partidele din viața politică a unui stat. Votul uninominal este un sistem de vot majoritar. El se bazează pe o procedură majoritară (votul pe liste fiind un sistem proporțional) și mai este cunoscut și după formula „Câștigătorul ia totul”.

Votul uninominal este practicat pentru alegerea parlamentului în state precum SUA și Marea Britanie.

Principalele caracteristici ale acestui tip de vot :

permite apariția unor guverne stabile ca urmare a majorității stabilite prin vot;

are drept consecință nereprezentarea segmentului de electorat care a votat candidatul (sau lista) învins.

Scrutinul uninominal înseamnă că într-o circumscripție electorală se alege un singur mandat, iar alegătorul poate acorda un singur vot. Acest mod de votare poate fi realizat într-un singur tur (denumirea științifică este: sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal într-un singur tur, situație în care candidatul care obține cele mai multe voturi, indiferent de numărul acestora, este declarat câștigător) sau în două tururi (caz în care este necesară obținerea majorității absolute a voturilor exprimate; dacă o asemenea majoritate nu este întrunită, se organizează al doilea tur, în care majoritatea simplă este suficientă).

Este o modalitate de votare directă a unor candidați individuali și nu desemnarea în totalitate a unei liste fixe întocmită pe baza unor criterii netransparente, de către un partid. Acest tip de scrutin oferă o personalizare mai mare a votului, astfel încât alegătorii pot să opteze între candidaturi nominale și nu între liste, la întocmirea cărora nu au avut nici un cuvânt de spus și în care apar multe persoane necunoscute și fără valoare, din punctul lor de vedere.

Este de remarcat faptul că există o confuzie între termenii de "vot" și "scrutin". Votul este o noțiune teoretică, care reprezintă manifestarea opțiunii unei persoane într-o anumită privință (în general când este vorba de alegerea unor reprezentanți) atunci când are de ales între mai multe variante. Votul poate fi deschis, secret, prin corespondență, obligatoriu, etc. dar nu poate fi uninominal, majoritar, etc. Scrutinul este o noțiune ce definește un act practic, acela de a vota, iar modurile de scrutin reprezintă diferite modalități de prelucrare (procesare) a voturilor depuse, în urma acestei prelucrări apaând rezultatele votului.

Modul de scrutin adoptat de o țară nu este o garanție pentru o activitate politică corectă și eficientă. Puterea unei țări este dată de o combinație între o economie puternică și un sistem politic care să funcționeze corespunzător.

4.6.2. Avantajele și dezavantajele votului uninominal

Actualul mod de scrutin din România este de tip proporțional, pe bază de liste, acest mod de scrutin având avantajul că asigură reprezentarea în parlament a principalelor curente de opinii din societatea românească (cu condiția să fie sprijinite de mai mult de 5% din cetățenii țării) și dezavantajul că populația trebuie să voteze liste și nu persoane, liste care uneori propun persoane care nu au locuit niciodată în județul pe care îl vor reprezenta în Parlament. Candidații se sprijină în campania electorală pe programul partidului pe care îl reprezintă, program care este de cele mai multe ori plin de generalități și care nu ia în calcul interesele cetățenilor dintr-o anumită regiune a țării.

Avantajele votului uninominal:

candidații ar trebui să se bazeze în campania electorală pe un program propriu, alcătuit în jurul unor angajamente precise, conceput tocmai pentru a veni în întâmpinarea intereselor cetățenilor din circumscriptia electorală în care au loc alegerile.

în cazul votării în Parlament a unor legi care vor influența decisiv condițiile de viață ale locuitorilor unei circumscripții electorale, ar trebui ca parlamentarul ales în acea circumscripție să se consulte mai întâi cu alegătorii săi și nu să voteze conform indicațiilor venite de la conducerea partidului din care face parte.

votul uninominal presupune declararea drept câștigător al unor alegeri, a candidatului care obține numărul cel mai mare de voturi. El se bazează pe constituirea unor circumscripții electorale având un număr egal de alegători (numărul este furnizat de ultimul recensământ de la nivel național și local). Candidatul cu cele mai multe voturi va reprezenta acea circumscriptie în Parlament.

• votul pentru deputați și senatori va fi organizat la fel ca alegerile pentru primari: o circumscripție – un ales;

• alegerea în circumscripții uninominale creează condițiile pentru responsabilizarea clasei politice. Cetățenii vor ști pe cine au trimis în Parlament și vor putea judeca în ce fel au fost reprezentați, în următoarele alegeri confirmând sau infirmând alegerea făcută.

• sistemul va elimina cumpărarea locurilor, care e posibilă în sistemul de vot pe liste – competiția este deschisă, cel mai bun câștigă.
• stimulează dezbaterea pe programe și viziuni politice în campania pentru primul tur.

• stimulează creșterea performanței individuale a candidaților. Aceștia depind de competența, onestitatea și capacitatea de comunicare proprii.

• obligă partidele să își dezvolte o politică reală de resurse umane, bazată pe capitalul uman al circumscripției, nu pe importuri, migrări sau transferuri. Sistemul impune fiecărui partid astfel și discernământ și o abordare proactivă în recunoașterea și preluarea celor mai performanți lideri de la nivelul circumscripției.

• sistemul va duce la clarificarea relațiilor dintre partide. Partidele se pot alia în turul al doilea, când are loc întrecerea decisivă, pentru a-l susține pe un candidat mai bine plasat. Aceste înțelegeri sunt transparente (trebuie să fie publice pentru a putea direcționa voturile către cineva) și ele anticipează coalițiile de guvernare, respectiv din opoziție.

• sistemul stă la baza guvernărilor stabile, care nu sunt supuse înțelegerilor personale dintre lideri, ci au ca bază votul alegătorilor.

Dezavantajele votului uninominal:

sistemul de vot uninominal nu garantează că votul popular este bine reprezentat în rezultat.

membrii parlamentului vor ramâne loiali partidului pe care îl reprezintă, deși ei au fost aleși de către cetățeni și lor ar trebui să le acorde toată atenția. În chestiunile cu adevărat importante el va vota întotdeauna așa cum a hotărât conducerea partidului.

menținerea loialității parlamentarului față de grupul cel mai important de alegători care l-a propulsat în Parlament. Nu se știe dacă după patru ani acest grup va mai avea aceeași influență și de aceea parlamentarii au tendința să-și ofere serviciile grupului care va avea cea mai mare influență la alegerile următoare.

votul uninominal nu va duce la dispariția grupurilor de presiune, dimpotrivă, cele cu posibilități financiare importante sau care controlează un număr mare de voturi vor avea în continuare câștig de cauză.

este favorizată prezența în Parlament a unui număr foarte mic de partide politice. Într-o democrație, orice cetățean trebuie să aibă convingerea că poate să fie ales în Parlament dacă este sprijinit de un număr suficient de cetățeni.

prin intrarea în parlament a oricărei persoane care a strâns un număr suficient de voturi, se încurajează prezența "extremiștilor"( persoane ale căror pareri nu coincid cu părerile majorității populației și sunt uneori radicale.

reducerea la tăcere a unui important număr de cetățeni care sprijină un partid incomod.

populația unei țări sau a unui oraș nu are aceeași densitate în toate zonele și in plus este în continuă mișcare, migrând dintr-o regiune în alta în cautare de locuri de muncă mai bune, etc. Din aceasta cauză este necesar ca o dată stabilite granițele circumscripțiilor electorale, aceste granițe să fie redesenate periodic, pentru a ține cont de mișcarea populației.

4.6.3. Gestionarea situației de criză

Ne confruntăm în ultimii ani, dar mai ales în ultima perioadă, cu situații de criză extrem de diverse care afectează întreaga societate.

Din acest motiv este foarte importantă gestionarea eficientă a unei situații de criză care poate surveni în orice moment, cu un impact mai redus sau mai puternic asupra societății

Pentru început trebuie definit conceptul de criză. Există mai multe definiții ale acestei stări, însă toate au câteva caracteristici comune:

reprezintă un moment critic;

se declanșează brusc, prin schimbarea rapida și brutală a unei stări;

se manifestă prin dificultăți;

reprezintă un moment periculos, o situație gravă, ce induce o anumită perioada de tensiune.

O situație de criză poate fi generata de cauze:

-interne (endogene);

-externe(exogene).

Criza reprezintă acea perioadă în dinamica unui sistem social caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăților și izbucnirea conflictuală a tensiunilor. Ea se concretizează în manifestarea unor aspecte temporare sau cronice ale modului de organizare a unui sistem, exprimând incapacitatea acestuia de a funcționa în modalitatea existentă. Ieșirea din criză se face fie prin schimbarea fundamentală a sistemului, fie prin modificări importante, adoptive ale structurii sale. Criza are la bază cauze economice, politice, sociale, religioase, juridice, etnice etc., care nu au fost rezolvate în cadrul sistemului în timp util și în mod pașnic, în scopul armonizării raportului dintre nevoi și posibilități. Însă, niciodată, o criză nu va avea la bază numai una din categoriile de cauze enumerate mai sus. Întotdeauna, ea va fi generată de o sumă de cauze, din care una sau unele vor avea un rol primordial.

Odată generată, indiferent de natura cauzelor, criza se manifestă rapid, efectele și consecințele putând fi percepute imediat.

Pentru a gestiona eficient o astefel de situație de criză în primul rând trebuie să se recunoască că o astfel de stare poate să apară și apoi să se creeze un sistem de gestionare eficientă a crizei.

Apariția și evoluția situațiilor de criză au la origine cauze de natură obiectivă și, ca urmare, ele nu se rezolvă și nu pot fi lăsate să se rezolve de la sine. Diminuarea din intensitate a cauzelor care produc fenomenul de criză sau înlăturarea acestora se poate realiza doar prin intervenția instituțiilor, a factorului conștient, prin voința și acțiunea dirijată a oamenilor, prin intermediul instituțiilor politice, juridice, economice, diplomatice, militare etc. Prin urmare, se impune a defini conceptul de gestionare (management) a crizelor. Această noțiune presupune existența crizelor chiar în formă incipientă și acceptă în sine ierarhizarea conflictelor și a valorilor și nu exclude crearea conflictelor – supapă pentru rezolvarea crizelor majore. Aceasta poate însemna schimbarea, reformarea instituțiilor, schimbarea liderilor, alte activități de gestionare a conflictelor. Principiul de funcționare al managementului crizelor exclude menținerea aberantă a unui guvern, limitează aberațiile extreme de tipul loviturilor de stat, care sunt de fapt cele mai mari crize ale regimului democratic, democrația fiind valoarea supremă.

Chiar dacă au multe legături, interconexiuni, stări și momente simetrice, asemănătoare sau identice, niciodată o criză politică nu va semăna cu una militară și nici o criză economică cu una socială. Crizele sunt diferite în funcție de domeniul de manifestare și caracteristicile lor generale, printre care cele mai importante sunt:

• lipsa totală de informare sau informarea unilaterală;

• pentru una sau toate părțile implicate în conflict, orice criză poate reprezenta o surpriză;

• pierderea controlului asupra situației;

• parcurgerea graduală a etapelor pe o scară proprie de escaladare progresivă, negraduală, nonviolentă sau violentă, precum și existența certă a unor interese majore în joc – obiective ori subiective;

• chiar dacă este o criză internă, în majoritatea cazurilor, radiografia ei este urmărită și din exterior;

• procesul de luare a deciziilor înregistrează disfuncționalități frecvente, ceea ce duce, de cele mai multe ori, la crearea panicii în rândul părților aflate în conflict;

• de regulă, organizația care gestionează criza își concentrează atenția spre planificarea acțiunilor pe termen scurt, arareori se ajunge ca o criză să fie gestionată pe termen lung.

În contextul fiecărei crize, reacția este cea a părților aflate în conflict și este cu atât mai concludentă cu cât reprezintă măsurile, deciziile și activitățile pe care le aplică forțele și mijloacele la dispoziție.

Criza votului uninominal în România a fost generată de președintele Băsescu și premierul Tăriceanu.

Conflictul dintre președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu a început în vara anului 2005, când s-au pus în discuție alegerile anticipate. Atunci Traian Basescu l-a atacat dur pe premierul Călin Popescu-Tăriceanu precizând că un grup de interese din jurul unui magnat l-a convins să nu demisioneze pentru a declanșa alegerile anticipate. Mai mult, Băsescu a atenționat că grupuri mafiote au ajuns să-și pună ordonanțele pe masa Guvernului.

Plecând de la subiectul anticipatelor, tensiunile dintre președinte și premier au crescut treptat. De fapt, începând din vara anului 2005, Băsescu și Tăriceanu s-au poziționat în opoziție unul față de celălalt pe fiecare subiect cu implicații politice majore. Astfel, a urmat un șir lung de scandaluri politice, cu cele de presa aferente pe teme precum:
– fuziunii PNL-PD – moment în care liberalii au declarat că nu vor să fie inghițiti de „un mare partid prezidențial“.
– legile siguranței naționale – PNL l-a acuzat pe președinte că vrea să obțină controlul asupra serviciilor secrete.
– propunerea liberală de retragere a trupelor românești din Irak. Băsescu a catalogat ideea lui Tăriceanu și a ministrului de atunci al apărării Teodor Atanasiu drept un „atentat la siguranța națională“.
– înlocuirea unor miniștri respectiv Gheorghe Flutur de la Agricultură și Atanasiu de la Aparare care a fost înlocuit cu democratul Sorin Frunzăverde.
– numirea comisarului european;
– apariția PLD – partidul lui Theodor Stolojan, pe care PNL il acuză de subordonare față de Băsescu.
– gestionarea inundațiilor și gripei aviare.
– demisiile șefilor serviciilor secrete.
– condamnarea comunismului. Cu doar câteva zile înainte ca Băsescu să vină în Parlament cu raportul Tismăneanu, comisia condusă de Marius Oprea, consilier al premierului, s-a grabit să condamne comunismul.

– una dintre cele mai mari divergențe a aparut în momentul în care presedintele a propus înlocuirea sistemului de votare pe liste cu cel uninominal;
Primul pas în vederea organizării referendumului pentru scrutinul uninominal a fost făcut de președintele României, Traian Băsescu prin realizarea necesității reformării clasei politice și declanșarea procesului de consultare cu Parlamentul, în vederea lansării unui referendum pentru votul uninominal pe care îl programase inițial pentru luna mai, o dată cu alegerile pentru Parlamentul European.

Pe data de 15 februarie, a transmis ambelor Camere adresa prin care solicita avizul consultativ al Parlamentului pentru organizarea referendumuluii pentru votul uninominal.

În 6 și 7 martie 2007, au fost invitatate la Cotroceni partidele politice parlamentare, pentru consultări legate de schimbarea sistemului electoral și introducerea votului uninominal. Cu acea ocazie, au fost puncte de vedere foarte diferite și concluzia a fost că toate partidele doresc votul uninominal, urmând să se produca o negociere pentru a găsi formula acceptata de toate partidele. La acea dată, toate partidele, au asigurat că pâna la data de 30 iunie, Legea va fi votata, trecută prin cele două Camere și trimisă la promulgare.

Pe data de 30 mai, Parlamentul României a transmis presedintelui Hotarârea nr. 42 prin care aviza favorabil organizarea referendumului și, în același timp, Comisia electorală vorbea de finalizarea Legii pâna la 30 iunie, motiv pentru care presedintele a anunțat că va amâna declanșarea referendumului pâna la data de 30 iunie, așteptând ca Paralmentul să dea o soluție negociată a intoducerii votului uninominal.

Acest lucru nu s-a întâmplat, motiv ce a declanșat conflitul.

În lunile iulie și august presedintele a făcut declarații publice în care atenționa asupra faptului că nu s-a respectat angajamentul și cerea Parlamentului să analizeze cu prioritate noua Lege, odată cu reluarea lucrărilor, în luna septembrie.

Pe data de 15 octombrie Băsescu a transmis Parlamentului o scrisoare care a fost apreciată de unii ca fiind un avertisment. Prin aceasta Băsescu anunta că dacă nu va avea legea la promulgare pâna pe data de 22 octombrie, va emite Decretul de organizare a unui referendum pentru introducerea votului uninominal.

Pe data de 23 octombrie el a semnat Decretul de organizare a referendumului pentru votul uninominal.

Comunicatele de presă ale lui Băsescu:

1) 23 octombrie 2007 Declaratia de presa a presedintelui României, Traian Basescu în care anunta semnarea decretului privind organizarea unui referendum pentru introducerea votului uninominal.

Prin acest comunicat de presă , Băsescu începe prin prezentarea evenimentelor ce au avut loc în vederea organizării referendumului pentru scrutinul uninominal. Prin aceasta, Basescu explică faptul că nerespectarea angajamentelor luate de către Parlament l-au determinat să ia hotarzrea semnării decretului privind organizarea acestui referendum. De asemenea el ține să precizeze ca deși scrisoarea trimisă a fost apreciată de unii ca fiind un avertisment, ea era de fapt una de informare,

care nu avea tonul unui avertisment, în care relua filmul evenimentelor și prin care anunța că, în lipsa Legii, dacă nu va avea legea la promulgare pâna pe data de 22 octombrie, va emite Decretul de organizare a referendumului pentru introducerea votului uninominal,sprijinindu-se de dreptul constitutional pe care îl are și a avizului Parlamentului României,

dat prin Hotarârea nr. 42.

El subliniază faptul că referendumul este un element de suveranitate al poporului român și nici un grup de parlamentari, de ministrii și nici președintele ales al României nu se pot substitui, din punct de vedere al

suveranității, poporului român. Votul la referendum și soluția dată de referendum este element de suveranitate a poporului și trebuie pusă în aplicare de toate structurile alese sau executive ale statului.

Urmează prezentarea obiectivelor pe care le are în legatură cu acest referendum.

● primul și cel mai important îl constituie reformarea clasei politice românești pe care el ● consideră depașită de nevoile, de inteligența si de aspirațiile poporului român. Sistemul de vot propus consolidează legatura aleșilor în Parlamentul României cu electoratul și, în același timp, consolidează legătura cu administrația locală. Nu există parlamentari care să sprijine un primar, o administrație locală, un consiliu pentru că sunt desprinși de realitățile comunităților care i-au trimis în Parlament.

● un alt obiectiv este responsabilizarea partidelor;

● referendumul face imposibilă modificarea legii.

● un obiectiv extrem de important pe care l-a urmărit a fost utilizarea aceleiași logistici cu cea pentru euroalegeri. El consideră că nu se justifică în niciun fel organizarea separata a

referendumului de euroalegeri. Astfel sunt reduse costurile unui referendum separat;

De asemenea prin acest comunicat Băsescu anunță că va fi un președinte care se va implica în campania euroalegerilor explicând românilor importanța evenimentului si nu va fi un adversar celor care l-au susținut.

2) 29 octombrie 2007: Declaratie de presa a presedintelui României, Traian Basescu în care a vorbit despre referendumului privind votul uninominal si despre scrisoarea trimisa de ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, prin care acesta cere demiterea procurorului Doru Tulus.

Seful statului a arătat ca a trimis Primului ministru o scrisoare în care îl roagă să ia toate măsurile necesare pentru ca referendumul și alegerile pentru Parlamentul European să se poată desfășura în aceeași sală, în același spațiu, fără să se creeze dificultăți". Președintele Băsescu a explicat că românii au experiența votului cu mai multe buletine de la alegerile locale, unde se operează cu un buletin pentru Consiliul Județean, unul pentru Consiliul Municipal și unul pentru Primar. De asemenea, Președintele a atenționat că trebuie corelat și programul orar. El a mai precizat faptul că organizarea referendumului este absolut necesară pentru ca Legea pe care Guvernul și-a asumat răspunderea are multe lacune și nu asigură restructurarea si reformarea clasei politice, deși este rezultatul unui compromis politic care a necesitat efort.

3) 23 noiembrie 200 Declaratie de presa a presedintelui României, Traian Basescu pe tema alegerilor europarlamentare si a referendumului pentru votul uninominal.

În acest comunicat de presă, Băsescu face un apel la români de a înțelege că acest referendum este al lor, că este solidar cu ei în dorința de a-și alege politicieni noi, care să-i reprezinte, să-i respecte, să-I serveasca. El face mențiunea că este pentru prima dată când un șef al statului român convoacă poporul român la urne pentru a stabili modul cum parlamentarii, adică deputații și senatorii, sunt aleși în Parlamentul României. Ar fi pentru prima dată în România când legea după care parlamentarii sunt aleși nu este facută de parlamentari, ci regula este stabilită chiar de români.

Introducerea votului uninominal a fost efect al faptului ca s-a înțeles nemulțumirea românilor față de politicieni, în general, și față de parlamentari, în special. Românii au ocazia să introducă un sistem de vot pentru parlament prin care să-si identifice foarte bine pe cei pe care îi trimit în parlament, să-i poată urmari, oameni politici care vor avea, după introducerea votului uninominal, un nume și vor fi precis determinați ca reprezentanți ai unei circumscripții electorale.

4) 25 noiembrie 2007: Declaratie de presa a presedintelui României, Traian Basescu pe tema rezultatelor alegerilor europarlamentare si ale referendumului pentru votul uninominal.

Rezultatele referendumului nu au fost pe măsura asteptărilor, însă ele sunt privite de președinte ca o lecție și afirmă că dorește să continue lupta pentru reformarea clasei politice. El menționează că deși referendumul nu a fost validat din cauza prezenței scăzute la vot, rezultatele au demonstrat totuși că cei care au votat au fost în proporție de 89% pentru votul uninominal majoritar.Își asuma partea de vină prin faptul că nu a putut aloca mai mult timp să explice de ce este important să se voteze, de ce este important să se participe la vot.

5) 7 decembrie 2007 . Un comunicat de presă care a fost legat și de legea prin care guvernul și-a asumat răspunderea cu privire la votul uninominal și cu care Băsescu nu a fost de acord pe motiv că nu respectă Constituția.

6) (12 decembrie 2007)REF: Declarație de presă a presedintelui României, Traian Basescu în urma avizului negativ al Curții Constitutionale privind Legea votului uninominal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. În acest comunicat, Băsescu l-a atacat pe Tăriceanu în mod direct, spunând: “premierul Tariceanu are ca mod de a lucra cu românii minciuna”.

Premierul Tăriceanu și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru Legea privind introducerea votului uninominal de la viitoarele alegeri. El a ținut sa precizeze că și partidul său, PNL a pledat cu ani în urma pentru reformarea clasei politice având un proiect de lege similar și că acestei dorințe i s-au alaturat, în timp, și alte partide, astfel că „nimeni nu-și poate asuma paternitatea“ legii.

Cât privește referendumul, premierul a spus că respectă dreptul președintelui de a organiza acest scrutin și că a cerut instituțiilor din subordinea Guvernului să se implice în organizarea consultarii populare. „Orice acțiune de reformare a clasei politice este binevenită. Asumarea răspunderii nu face decât să reprezinte o masura asiguratorie, în cazul în care referendumul nu va putea fi validat în lipsa participarii la vot a jumătate dintre alegatori“

4.6.4. Concluzii

Criza votului uninominal a fost declanșată în primul rând din cauza conflictelor precedente care au existat între cei doi actori politici: președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu. Cei doi nu au știut să comunice, să evite această situație.

Din această “lupta” nu a iesit nici unul învingator. Băsescu a pierdut validarea referendumului, iar Tăriceanu și-a mai pierdut încă puțin din susținerea poporului.

Din analiza comunicatelor de presă ce au avut loc la acel moment reiese ca cel care s-a preocupat mai mult de descrierea evenimentelor și inștiințarea poporului a fost Băsescu. El a ieșit în față atât pentru a comunica natiunii ce urmează să se întâmple,cât și pentru a-și asuma eșecul acestui referendum. Modalitatea pe care a ales-o președintele pentru a se exprima nu a fost întotdeauna cea adecvata pentru funtia pe care el o ocupă. A fost dur mai ales la adresa premierului, uneori cu expresii calomnioase. Tariceanu pe de altă parte, s-a limitat prin a da doar note informative și nu explicații.

Ambitios, carismatic, îndrăgostit de putere, Băsescu trezește atitudini, atit pro, cât și contra, în rândul celorlalți politicieni și al alegătorilor. Băsescu a intrat în conflict deschis cu aliații liberali. Om politic care promite ruperea de trecut, o noua politica. Populistul Băsescu crede că el întruchipează "voința poporului," iar în numele acestei autolegitimări atacă cele trei puteri ale statului.

Între cei doi există diferențe de obiective. Traian Băsescu și-a construit cariera politica din provocarea sistematica a unor crize. Om de acțiune, președintele nu poate concepe să ramână izolat la Cotroceni. Traian Basescu nu va renunța la planurile sale și va genera în continuare crize sau teme cu potențial de criza. Este unicul mod de a se legitima ca președinte-jucător.
Călin Popescu-Tăriceanu, în schimb, este obligat să construiască. Nu doar o administrație coerentă, dar și un partid surprins de agresivitatea aliaților. Relația dintre cei doi se bazează, în mod straniu, nu atât pe ceea ce pot să construiască împreuna, cât mai ales pe ceea ce pot să demoleze împreună. Atâta timp cât va exista un adversar comun suficient de puternic sau de important, este de presupus ca relația președinte-premier nu va intra în zona conflictului deschis. Fiecare va încerca să deschidă însa fronturi laterale pe care să-și „ocupe“ adversarul.

Cel care a beneficiat de simpatia publicului a fost Băsescu, pentru ca deși nu a fost atins necesarul pentru validarea referendumului, 89% din românii care au votat au susținut ideea președintelui. Băsescu știe sa ajungă la inimile oamenilor, știe să vorbească poporului, li se adresează de la egal la egal, fără superioritate.

Cum ar fi putut fi evitată această criza politica?

Poate că soluția optima ar fi fost comunicarea. Cei doi adversari au acționat pe baza intereselor personale, a diferentelor pe care le aveau, a antipatiilor existente si nu în interesul poporului. Cei doi ar fi trebuit să hotărască împreună care ar fi fost soluția optima care ar fi trebuit adoptată sau măcar să-și fi făcut o campanie în care să nu arunce vina unul pe altul. Această situație nu numai că a condus la o stare de confuzie în rândul românilor ci a creat și o imagine defavorabilă în străinatate.

Problema celor doi va fi întotdeauna că nu vor uita diferențele avute în trecut și asta îi va împiedica să gasească împreună soluțiile optime pentru stat. Din acest motiv cu siguranță criza votului uninominal nu va fi singura declanșată de cei doi. Vor urma altele, care poate că se vor termina mai rău decât aceasta.

Capitolul 5. Studiu de caz

5.1. Propunerile organizatiei prodemocratia privind votul uninominal

Votul uninominal a generat în România, după 1990, nesfârșite dezbateri politice, o sumedenie de propuneri legislative, un referendum și foarte mult scandal. Legea care introduce acest sistem de vot a reușit, în 4 martie 2008, să treacă de Camera Deputaților, însă parcursul ei nu s-a încheiat.

1 martie 1995 – Asociația Pro Democrația lansează o propunere legislativă de modificare a sistemului electoral, care presupune alegerea Camerei Deputaților după sistemul mixt, iar pentru alegerea Senatului se propune ca, pentru fiecare județ să se aleagă cîte doi senatori prin scrutin nominal.

4 mai 1998 – Senatorii PNL Emil Tocaci și Tiberiu Vladislav depun la Senat o propunere legislativă de modificare a legii electorale, conform căreia parlamentarii vor fi aleși prin vot uninominal.

7 mai 1998 – Liberalii se pronunță pentru introducerea votului uninominal la alegerile viitoare pentru Senat.

14 mai 1998 – Senatorii PNL Paul Păcuraru și Alexandru Morțun depun la Senat un proiect de modificare a legii electorale, care prevede introducerea votului uninominal pentru alegerea senatorilor și stabilirea unui prag electoral de 5% pentru ambele Camere.

24 februarie 1999 – PUNR depune la Parlament o inițiativă legislativă de modificare a Legii electorale, prin care se va propune ca membrii Senatului și ai Camerei Deputaților să fie aleși printr-un sistem mixt, o parte pe liste iar cealaltă parte prin vot uninominal.

11 martie 1999 – Comisia parlamentară însărcinată cu elaborarea unui proiect de modificare a legii electorale își încheie seria de întruniri, fără ca reprezentanții partidelor să ajungă la un consens, propunerile legislative fiind mult prea diverse pentru a fi unificate.

3 februarie 1999 – Biroul Permanent al Senatului trimite spre dezbaterea comisiilor parlamentare o inițiativă legislativă a senatorului PL Niculae Cerveni, care propune alegerea senatorilor și deputaților pe baza votului uninominal.

13 ianuarie 2003 – Delegația Permanentă a PSD decide să propună modificarea Legii electorale astfel încît senatorii să fie aleși prin vot uninominal, iar numărul parlamentarilor să fie redus cu 20%.

15 ianuarie 2003 – PNL susține reducerea numărului de parlamentari cu 25% și sistemul mixt de compensare la alegerea Camerei Deputaților și Senatului, care înseamnă alegerea parlamentarilor prin vot uninominal și folosirea resturilor, la nivel național, în scopul desemnării unui anumit număr de deputați și senatori în baza listelor de partid.

15 Ianuarie 2003 – UDMR nu poate accepta propunerea PSD privind introducerea votului uninominal pentru alegerea Senatului, întrucît acest sistem ar dezavantaja UDMR și populația maghiară, care ar pierde o mare parte din voturi, spune Marko Bela.

16 ianuarie 2003 – PRM recunoaște faptul că introducerea votului uninominal prezintă "o serie de avantaje", însă se arată sceptic că un asemenea sistem electoral reprezintă "soluția oportună" într-o țară în care "nu s-a dezvoltat încă o clasă politică autentică".

2 aprilie 2003 – Vicepreședintele PNL Paul Păcuraru depune la Birourile Permanente ale celor două Camere, un proiect de Cod electoral care prevede introducerea votului uninominal atît pentru Senat, cît și pentru Camera Deputaților, el precizând că acest proiect a fost realizat cu sprijinul Asociației Pro Democrația.

16 aprilie 2003 – Conducerile celor două Camere ale Parlamentului resping solicitarea senatorului PNL Paul Păcuraru privind constituirea unei Comisii speciale pentru inițierea unei propuneri legislative în vederea elaborării unui Cod electoral.

16 decembrie 2003 – Președintele Comisiei de modificare a legilor electorale, Viorel Hrebenciuc (PSD), propune ca fiecare partid să-și reevalueze poziția privind introducerea votului uninominal, dat fiind dezavantajele acestui sistem.

4 februarie 2004 – Comisia electorală respinge ambele propuneri privind introducerea votului uninominal la alegerea Camerelor Legislative, inițiate de PSD și de Alianța PNL-PD, ceea ce înseamnă că va fi menținut actualul sistem de alegere al Camerei Deputaților și Senatului. PRM, UDMR și reprezentantul minorităților naționale au votat împotriva propunerilor PSD și Alianței PNL-PD privind introducerea votului uninominal, respectiv votului mixt (vot uninominal și vot pe liste), care nu au putut fi astfel adoptate, miercuri, de Comisia electorală.

22 februarie 2005 – Parlamentarii PUR depun la Senat o propunere legislativă de modificare a legii electorale, prin care propune ca toți senatorii și un număr egal de deputați să fie aleși prin vot uninominal, iar restul de deputați să fie desemnați în urma scrutinului de listă.

30 martie 2005 – Un număr de 17 parlamentari PSD au depus o inițiativă legislativă privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului care propune votul uninominal, duce la eliminarea pragului electoral și conține prevederi care permit ca Bucureștiul să nu mai constituie o singură circumscripție electorală.

10 februarie 2006 – Președintele Asociației Pro Democrația Cristian Pârvulescu declară

că asociația susține comasarea legilor privind alegerile într-un cod electoral și introducerea votului uninominal mixt.

11 mai 2006 – Liberalii și-au prezentat principiile privind Codul electoral, susținând introducerea voturlui uninominal.

14 februarie 2007 – Președintele Traian Băsescu le spune parlamentarilor că, în baza prevederilor constituționale, îi consultă cu privire la organizarea unui referendum pentru introducerea votului uninominal de la următoarele alegeri pentru Legislativ.

1 martie 2007 – Senatorii și deputații se reunesc în ședință comună, pentru a se pronunța asupra solicitării președintelui Traian Băsescu de convocare a unui referendum în vederea introducerii votului uninominal.

1 martie 2007 – Proiectul de hotărâre prin care se aviza favorabil solicitarea președintelui Băsescu de inițiere a unui referendum privind votul uninominal este respins de Parlament, întrucât nu a întrunit numărul necesar de voturi "pentru".

1 martie 2007 – Președintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare la consultări pentru analizarea variantelor de scrutin uninominal, în vederea schimbării modului de alegere a Camerei Deputaților și Senatului.

30 mai 2007 – Parlamentul adoptă hotărârea privind avizarea favorabilă a cererii președintelui Traian Băsescu de organizare a unui referendum pentru introducerea votului uninominal la alegerile parlamentare.

26 iunie 2007 – Președintele Comisiei pentru elaborarea Codului electoral, liberalul Mihai Voicu, depune la Biroul permanent al Senatului proiectul legii privind introducerea votului uninominal. Proiectul are ca inițiatori 114 parlamentari de la PNL, PSD și PD. Mihai Voicu declară că proiectul de lege cu privire la votul uninominal, inițiat de Pro Democrația și acceptat de PNL, PSD și PD, prevede "în mod clar" menținerea pragului electoral de 5%.

27 iunie 2007 – Senatorii PD Marius Marinescu, Jan Vraciu, Ivan Cismaru și Cristache Rădulescu depun la Senat un proiect de lege privind introducerea votului uninominal, în paralel cu cel inițiat de Pro Democrația.

3 iulie 2007 – Președintele Traian Băsescu declară că va lansa un referendum pe tema votului uninominal, dacă Parlamentul nu va adopta o lege în acest sens la începutul viitoarei sesiuni parlamentare, în luna septembrie.

28 august 2007 – Comisia parlamentară de Cod electoral decide să-și însușească proiectul Pro Democrația pivind introducerea votului uninominal și să-l trimită mai departe Senatului, în data de 3 septembrie, ca primă Cameră sesizată.

15 octombrie 2007 – Președintele Traian Băsescu adresează o scrisoare președintelui Senatului și președintelui Camerei Deputaților, în care acordă Parlamentului termen până la 22 octombrie pentru a trimite la promulgare legea votului uninominal, precizând că în caz contrar va emite decretul pentru referendum.

22 octombrie 2007 – Biroul Politic Central al PNL decide ca Guvernul să-și asume răspunderea pe legea privind introducerea votului uninominal.

23 octombrie 2007 – Președintele Traian Băsescu anunță că a semnat decretul de organizare, în 25 noiembrie, a referendumului pentru votul uninominal, în care cetățenii vor fi întrebați dacă sunt de acord ca, la alegerile viitoare, parlamentarii să fie aleși cu scrutin majoritar uninominal în două tururi.

24 octombrie 2007 – Guvernul anunță că a decis să supună aprobării Parlamentului proiectul de lege privind votul uninominal pentru asumarea răspunderii. Legea privind votul uninominal, pentru care Guvernul își va asuma răspunderea, este depusă la Parlament. Președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu, declară că proiectul de lege pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament este cel aprobat de Comisia de cod electoral și inițiat de PNL, PD și PSD.

29 octombrie 2007 – Guvernul își asumă răspunderea în fața Parlamentului pentru legea uninominalului, incluzând și cererea PSD referitoare la alegerea după același sistem a președinților de consilii județene, cu un singur tur de scrutin.

29 octombrie 2007 – Președintele Traian Băsescu declară că Legea votului uninominal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea are "lacune profunde" și e "o păcăleală pentru români", precizând că nu o va promulga până la 25 noiembrie, data referendumului, și că speră să nu fie depusă o moțiune de cenzură.

7 noiembrie 2007 – Curtea Constituțională (CC) respinge ca neîntemeiată o contestație a liderului PRM Corneliu Vadim Tudor privind decretul prin care președintele țării a convocat referendumul referitor la votul uninominal.

21 noiembrie 2007 – Președintele Traian Băsescu contestă la Curtea Constituțională legea votului uninominal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

25 noiembrie 2007 – Are loc referendumul privind introducerea votului uninominal majoritar în două tururi, în aceeași zi în care este organizat scrutinul pentru alegerea reprezentanților în Parlamentul European.

28 noiembrie 2007 – Prezența la urne potrivit rezultatelor finale, centralizate la nivelul secțiilor de votare din toată țara, a fost, la referendum, de 26,51%, din care 81,36% au votat "DA", 16,17% au votat "NU", iar 2,46% din voturi au fost nule.

12 decembrie 2007 – Curtea Constituțională declară neconstituționale mai multe articole ale legii votului uninominal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

26 februarie 2008 – Membrii Comisiei de cod electoral finalizează raportul privind introducerea votului uninominal.

4 martie 2008 – Camera Deputaților adoptă Legea votului uninominal. Deputatul PNL Mihai Voicu declară că există temeri că actul normativ ar putea fi atacat la Curtea Constituțională din cauza prevederii legate de alegerea președinților de consilii județene.

deciziile Curtii Constitutionale

5.2. Deciziile Curtii Constitutionale

Curtea Constituțională a declarat neconstituționale, trei articole ale legii votului uninominal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament și care a fost contestată de președintele Traian Băsescu.

Potrivit unui comunicat al Curții Constituționale, cele trei articole sunt 29 – alineatul 16, 48 – alineatul 11 și 2 – litera f din Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Alineatul contestat din articolul 29 se referă la listele suplimentare și prevede că "separat pentru Camera Deputaților și Senat, fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale are dreptul de a propune o listă suplimentară la nivel național care va putea conține cel mult un număr egal de candidați cu numărul candidaților înscriși în toate colegiile uninominale".

De asemenea, mai prevede că "lista națională a fiecărui partid va ordona candidații partidelor și va conține în coloane separate: numele și prenumele candidatului, precum și apartenența politică a acestuia", iar "lista va fi folosită pentru desemnarea reprezentanților în Parlament doar în situația în care numărul de voturi valabil exprimate dobândite îi permit să obțină, conform algoritmului de repartizare prezentat la art. 48, mai multe mandate decâtnumărul candidaților înscriși în colegiile uninominale". "Lista națională suplimentară a fiecărui partid politic, alianță politică sau electorală se depune la Biroul Electoral Central și va fi afișată în toate secțiile de votare", mai prevede articolul.

Articolul 48 – alineatul 11 prevede că "În situația în care un partid politic, alianță politică sau alianță electorală obține la nivelul unei circumspcripții electorale un cât electoral care este superior numărului total de candidați din circumscripția respectivă, se va proceda la atribuirea de mandate către persoanele de pe lista națională suplimentară, în ordinea de pe lista întocmită de competitorul electoral respectiv".

Articolul 2 – litera f prevede că prin alegeri anticipate se înțelege "alegeri organizate în cazul încetării înainte de termen a mandatului sau dizolvării înainte de termen a organului ales sau în cazul reorganizării administrativ-teritoriale".

Totodată, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale articolul 29 – alineatul 16 și articolul 48 – alineatele 11 și 17, – pe motiv că prevederile nu pot fi disociate – întrucât instituie posibilitatea atribuirii unui mandat de parlamentar unor candidați nominalizați pe liste suplimentare de către partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale, fără ca aceștia să fi primit votul exprimat direct, nemijlocit de către alegători, contravenind astfel articolului 62 – alineatul 1 din Constituție, care obligă la alegerea directă a Parlamentului.

În același timp, Curtea a stabilit că formularea "în cazul reorganizaării administrativ-teritoriale", folosită în articolul 2 – litera f, este neconstituțională pentru că "adaugă la prevederile constituționale" ale articolului 89 privind dizolvarea Parlamentului, introducând posibilitatea de organizare a alegerilor parlamentare anticipate în cazul reorganizări administrativ-teritoriale.

Decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea Ordonanței de urgență 95/2007 și a unor prevederi din legea răspunderii ministeriale referitoare la Comisia specială de la Președinție a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

De la publicarea în Monitorul Oficial, curge termenul de 45 de zile în care prevederile declarate neconstituționale trebuie puse în acord cu legea fundamentală.

Președintele Traian Băsescu l-a acuzat, pe președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu, că a oprit publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții, blocându-l pe șeful statului în luarea unei decizii legate de cei opt foști și actuali miniștri pentru care s-a cerut aviz de urmărire penală.

În replică, Bogdan Olteanu a declarat că directorul Monitorului Oficial i-a spus că președintele Traian Băsescu face presiuni pentru publicarea "peste rând" a deciziei Curții Constituționale și că el i-a cerut șefului MO să respecte legea.

La solicitarea MEDIAFAX, Monitorul Oficial a comunicat că a primit în 5 decembrie Decizia Curții Constituționale nr. 1133 din 27 noiembrie 2007, dar că un număr de 226 acte normative se aflau în curs de publicare și că nici emitentul nici altă autoritate nu a cerut expres "publicarea peste rând" a acestei decizii.

Curtea Constituțională a decis, pe 27 noiembrie, cu unanimitate de voturi, că dispozițiile articolul 16 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului 95/2007 pentru modificarea Legii 115/1999 referitoare la responsabilitatea ministerială sunt neconstituționale. Concret, constatarea neconstituționalității articolului 16 elimină filtrul inițiat prin constituirea Comisiei speciale de la Cotroceni întâi prin modificarea Legii 115/1999, produsă în mai 2002, iar apoi prin OUG 3/2005.

Astfel, președintele României poate decide singur asupra unei solicitări de aviz pentru declanșarea urmăririi penale a unui ministru sau fost ministru, cerere pe care poate să i-o adreseze șefului statului orice procuror din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) sau din Direcția Națională Anticorupție (DNA).

5.3. Dezbateri parlamentare privind votul unimominal

Liderii partidelor comentează decizia Curții Constituționale privind legea votului uninominal pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

Președintele Comisiei de cod electoral, liberalul Mihai Voicu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Parlamentul și comisia vor lua în discuție „de urgență” adaptarea textului legii votului uninominal asumat de Guvern la cerințele Curții Constituționale.

Președintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein Kovacs (UDMR), consideră că decizia Curții Constituționale nu este o surpriză, în opinia sa criticile formulate de președintele Traian Băsescu fiind "îndreptățite". "Nu este nicio tragedie", a declarat, pentru MEDIAFAX, senatorul UDMR, el precizând că în acest caz există "o procedură normală", în care Guvernul, respectiv Parlamentul, au ca termen 45 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu legea fundamentală, în conformitate cu observațiile Curții. În opinia sa, acest lucru se va întâmpla "în scurt timp".

Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat, pentru MEDIAFAX, că proiectul de act normativ privind votul uninominal asumat de Guvern a fost creat pentru a ajunge înapoi în Parlament, unde să fie mai apoi blocat până după alegerile parlamentare viitoare.

„Aceste precizări de neconstituționalitate erau extrem de previzibile și sunt bucuros că ele au fost subliniate acum și de către Curtea Constituțională. Nu se putea declara ca fiind constituțională o listă care este doar afișată, nu și supusă votului. În Constituție se precizează exact că poporul nu își poate delega suveranitatea unui parlamentar decât prin vot”, a declarat Vasile Blaga.

Liderul democrat a arătat că, personal, crede că legea asupra căreia Guvernul și-a asumat răspunderea „a fost făcută pentru a ajunge înapoi în Parlament, unde să fie blocată, iar votul să fie tot pe liste". În Parlament legea va fi ținută cât trebuie, adică până după viitoarele alegeri parlamentare”, a susținut el.

El a completat că actul normativ asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea conține și alte elemente neconstituționale, în afara celor sesizate de șeful statului. „Mă refer la alegerea prin vot direct a președinților de Consilii Județene. Și în acest caz Constituția este extrem de clară. În Constituție sunt prevăzute autoritățile publice locale: primar, Consiliu Local și Consiliu Județean, nu și președintele Consiliului Județean. Acesta este unul dintre consilierii județeni, deci nu este ales separat. Este ca și cum ai gândi să alegi prin vot direct și președinții Senatului și Camerei Deputaților”, a arătat Blaga. El a completat că există, însă, o soluție a problemei uninominalului. „PD a depus în Parlament o lege extrem de clară și putem să ne înțelegem cu celelalte partide parlamentare pe câteva elemente, de exemplu pe cele care țin de reprezentativitate. Putem să ne înțelegem, pentru că sunt unele diferențe mici între proiectul PD și cel al PSD. Dacă noi, PSD și PNL cădem de acord asupra sistemului de vot uninominal în două tururi, îl putem trece prin Parlament în două săptămâni”, a conchis Vasile Blaga.

La rândul său, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat că se aștepta la decizia Curții Constituționale și a arătat că proiectul va intra în lucru la Senat, pentru modificarea articolelor neconstituționale. „Bănuiam că va proceda în acest fel. Este un lucru elementar, nici nu trebuia măcar demonstrat faptul că nu poți accepta ca un cetățean al României să devină senator sau deputat fără a fi pe buletinul de vot. Constituția este foarte clară, ori, în cazul proiectului de lege ProDemocrația, era această formulă în care se adunau toate voturile pe țară de la votul uninominal, și redistribuirea se făcea pe niște liste separate, care erau ștampilate, stabilite de fiecare partid, ceea ce este ilegal”, a declarat Nicolae Văcăroiu.

Acesta a arătat că, procedural, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, proiectul de lege intră la Senat în dezbatere, pentru a pune de acord cu decizia CCR, iar modificarea se va face pe o suită de articole din lege.

Președintele CRN al PLD, Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției, a declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia Curții Constituționale demonstrează încă o dată „incompetența Guvernului, care a reușit compromiterea votului uninominal”. „Decizia Curții Constituționale demonstrează încă o dată incompetența Guvernului României, care a reușit să compromită o idee justă, a votului uninominal. Din păcate, această incompetență este încă o dată dovedită, iar în loc să găsească formule care să fie în acord cu legea fundamentală, Guvernul Tăriceanu a introdus în legea uniniominalului texte care încalcă legea fundamentală”, a declarat Valeriu Stoica.

El a menționat că acest proiect pe care Guvernul și-a asumat răspunderea „se dovedește a fi un proiect falimentar”. „Din păcate, Guvernul Tăriceanu nu numai că a compromis această idee a votului uninominal, dar a reușit să dezamăgească până și pe proprii săi alegători și suporteri”, a arătat Stoica, precizând că „singura soluție onorabilă pentru acest Guvern este să își dea demisia, dar nu se așteaptă la acest gest de onoare.

Valeriu Stoica a acuzat actualul Executiv că „săvârșește abuzuri de putere”. „Pănă acum s-au plâns că președintele încalcă Constituția, iar acum s-a dovedit de către Curtea Constituțională, de nenumărate ori, că Guvernul Tăriceanu încalcă Constituția”, a spus liderul PLD.

Deputatul PC Sergiu Andon a apreciat, miercuri, drept "neașteptată" decizia Curții Constituționale dar a spus că "ne-am obișnuit să nu comentăm deciziile Curții Constituționale și aceasta fiind singura instituție necontestată, în acest moment, este bine să rămână așa”.

Andon, care este și președintele Comisiei juridice a Camerei, a precizat pentru MEDIAFAX că după ce Curtea Constituțională publică și motivația care a stat la baza hotărârii de neconstituționalitate a legii votului uninominal „se va vedea dacă această lege va dispărea sau poate să fie îndreptată”. „Oricum sper ca motivarea Curții să întărească dorința și argumentele schimbării sistemului electoral și să nu descurajeze sau să întârzie adoptarea unei formule sau a alteia privind votul uninominal”, a adăugat Sergiu Andon.

El a mai spus că după ce se va comunica hotărârea și motivarea Curții, Parlamentul va avea la dispoziție 45 de zile parlamentare să ia o decizie în privința acestei legi a votului uninominal. „Asta dacă nu vine din urmă legea PD privind votul uninominal”, a adăugat Andon.

Vicepreședintele executiv al PRM, Lucian Bolcaș, consideră corectă decizia Curții Constituționale. "Textele respective sunt într-adevăr neconstituționale. Mai mult, noi spunem că în acestă lege există mai multe elemente de neconstituționalitate, care încă nu au fost cenzurate de Curtea Constituțională", a susținut Bocaș, care este membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaților.

Potrivit afirmațiilor sale, PRM, care s-a opus în mod constant introducerii votului uninominal, consideră că acest mod de alegere a parlamentarilor este nepotrivit cu actualul sistem de dezvoltare socio-politică și democratică a României. "Decizia Curții Constituționale apare ca o aprobare a punctului nostru de vedere, arătând cât de precare sunt toate aceste înjghebări pripite care vor să cristalizeze un sistem de vot neadecvat la aceaastă oră României", a fost de părere deputatul PRM

5.4. Propunerile societatii civile

Discuțiile mediatizate din ultima perioadă, pe tema modificării Constituției și a sistemului de vot din România au avut un ecou destul de redus la nivelul populației, reiese dintr-un studiu realizat de Gallup între 22 februarie-4 martie.

Doar 17% din adulți afirmă că sunt la curent cu discuțiile purtate de politicieni și mass media despre revizuirea Constituției și a sistemului electoral.

Aproape jumătate (48%) dintre cei chestionați consideră că au destul de puține cunoștințe despre propunerile existente cu privire la modificarea sistemului electoral, în timp ce 28% nu știu nimic despre aceste discuții, iar 2% declară că nu îi interesează acest subiect.

Românii doresc în proporție covârșitoare ca președintele să fie ales în continuare direct de către cetățeni: 91% dintre participanții la sondajul Gallup au exprimat o opinie favorabilă alegerii Președintelui de către populație.

Doar 5% sunt de acord ca șeful statului să fie ales de către Parlament, iar 4% nu au exprimat vreo opinie.

Jumătate dintre români (51%) sunt de părere că primul ministru ar trebui ales tot de către cetățeni.

Câte un român din cinci consideră că președintele țării, respectiv Parlamentul trebuie să desemneze primul ministru.

8% nu au vreo opinie referitoare la modalitatea de alegere a primului ministru.

Cei mai mulți dintre români (51%) consideră în prezent că Parlamentul României ar trebui să fie alcătuit dintr-o singură cameră.

Totuși, aproape un român din trei (30%) susține în continuare formula bicamerală a Parlamentului, în timp ce 19% sunt indeciși în ceea ce privește modalitatea de organizare a Parlamentului.

În ceea ce privește numărul de parlamentari, aproape nouă români din zece (87%) consideră că în prezent sunt prea mulți parlamentari în România.

Doar o singură persoană din douăzeci și cinci (4%) este de părere că Parlamentul României are atâția membri cât trebuie.

În rândul persoanelor cu drept de vot, ideea de vot uninominal are o susținere de trei ori mai puternică decât sistemul actual de vot pe liste (62% față de 21%).

Un român din șase (17%) nu exprimă vreo opinie despre cum ar trebui să fie aleși membrii parlamentului.

Dacă împărțim respondenții în funcție de preferințele pentru cele două sisteme de vot, respectiv după preferințele pentru parlament unicameral/ bicameral, rezultă că 38% dintre persoanele cu drept de vot preferă un parlament unicameral cu parlamentari aleși prin vot uninominal, această formulă având cei mai mulți adepți printre români.

A doua variantă, în ordinea preferințelor, este parlamentul bicameral combinat cu vot uninominal, reprezentând opinia a 17% din populația adultă.

Modalitatea actuală de constituire a Parlamentului României – adică parlament bicameral cu parlamentari aleși prin vot pe liste – este sprijinită în întregime doar de un cetățean din zece.

Preferințele pentru aspectele mai sus menționate variază în funcție de caracteristicile socio-demografice ale respondenților.

Astfel, ideea alegerii primului ministru direct de către cetățeni are o susținere mai mare în rândul femeilor și a persoanelor cu un nivel mai redus de educație.

Opinia conform căreia alegerea șefului executivului ar trebui făcută de către Parlament, respectiv președinte se asociază semnificativ persoanelor cu studii superioare și bărbaților.

Persoanele tinere cu vârsta între 18-29 ani susțin într-o mai mică măsură ideea ca primul ministru să fie ales direct de către cetățeni.

Votul uninominal este susținut de 77% dintre persoanele cu studii superioare. Opiniile referitoare la alegerea parlamentarilor variază destul de mult în funcție de nivelul de educație – astfel, cu cât respondentul are un nivel de educație mai înalt, cu atât este mai probabil să susțină ideea votului uninominal.

Lipsa de informații în legătură cu acest sistem de vot se reflectă în procentul de non-răspunsuri care se asocieză în mod semnificativ femeilor, persoanelor din mediul rural și celor cu un nivel mai redus de educație.

O situație asemănătoare este identificată și în cazul distribuției răspunsurilor referitoare la modalitatea de organizare a Parlamentului, un nivel ridicat de educație asociindu-se cu opinii favorabile parlamentului unicameral.

Aproape o treime dintre cei cu studii elementare nu au o opinie referitoare la numărul de camere pe care Parlamentul ar trebui să le aibă.

Profilul demografic al eșantionului:

• Gen: femei 51%, bărbați 49%

• Vârstă: 18-29 ani 25%, 30-49 ani 35%, 50 ani și peste 35%, non-răspuns 5%

• Educație: studii elementare 25%, studii medii 59%, studii superioare 16%

5.5. Propunerea prededintelui Romaniei pentru referendum

Președintele Traian Băsescu și-a început ofesiva electronică pentru a-i convinge pe români să se prezinte la referendumul din 25 noiembrie și să voteze “pentru” introducerea variantei de vot uninominal pe care el și-o dorește. Rețeta aplicată de cei care se ocupă de strategia electorală a președintelui nu este nouă. Site-ul www.băsescu.ro, folosit la referendumul din vară, convocat atunci pentru a-l demite pe Băsescu din fruntea statului, a fost refăcut și trasmite, acum, îndemnuri pentru susținerea uninominalului. “NU pentru Demitere” a fost înlocuit cu “DA pentru Uninominal”, iar șeful statului, surâzător, îi atacă pe “listaci”, așa cum îi numește pe parlamentarii aleși pe liste, cu îndemnul: “Hai la curățenie!”.

“De ani de zile, vezi cum politicienii pe care i-ai votat pe liste moțăie în Parlament sau își văd de propriile interese. Acum, ai ocazia să cureți clasa politică românească. Nu-i lăsa să își facă singuri legea prin care să fie aleși. Mergi la referendum și votează DA pentru uninominalul fără compromisuri. Pentru ca, în viitor, să poți alege oameni, nu liste. Hai la curățenie!”, este mesajul prezidențial de întâmpinare.

Băsescu nu dă detalii despre cum dorește să arate noul cod electoral, dar oferă cu drănicie promisiuni despre acesta: “votul pentru deputați și senatori va fi organizat la fel ca alegerile pentru primari: o circumscripție – un ales”. El prezintă succint și câteva „avantaje”: stimulează dezbaterea pe programe și viziuni politice în campania pentru primul tur, elimină cumpărarea locurilor, cel mai bun caștigă și sistemul acesta stă la baza guvernărilor stabile, care nu sunt supuse înțelegerilor personale dintre lideri, ci au ca bază votul alegătorilor.

Și democrații au făcut o schimbare în planul lor de campanie pentru Parlamentul European. Nu este vorba de a renunța la forțarea legii prin folosirea imaginii președintelui Băsescu, ci despre o nouă modalitate de exploatare a capitalului electoral prezidențial. Pentru un mai bun transfer de simpatie electorală, afișele electorale ale PD îi înfățișează pe candidații la Parlamentul European plasați în jurul „dirigintelui” ocupat cu refrendumul, dar mai nou cuprinde și mesajul „Am învățat de la cel mai bun”.

Cum se aplica varianta Basescu

Sa luam un caz ipotetic. In cadrul unui colegiu uninominal, dupa primul tur de scrutin, avem candidatul X cu 51% din voturi si candidatul Y cu 49% din voturi. In acest caz, candidatul X este declarat castigator si nu se mai organizeaza un al doilea tur de scrutin. El a primit voturile a 51% din populatie, adica, in acest moment, doar 51% din populatia colegiului este reprezentata in parlament.

Restul de 49% de cetateni raman nereprezentati. Sustinatorii sistemului vor spune insa ca acesti 49% nu raman nereprezentati ci mai de graba optiunile lor nu se regasesc in Parlament. Regula face ca cetatenii usor usor sa se indrepte catre partide mari care conteaza in ecuatia electorala.

Situatia creata nu arata o majoritate covarsitoare care este reprezentata, ci mai degraba o majoritate (cand spun aici majoritate ma refer la faptul ca 49% din populatie reprezinta totusi destul de mult si nu la faptul ca ar trebui sa treaca de 50%), care ramane nereprezentata.

In situatia in care avem trei candidati in carul unui colegiu uninominal, sa spunem candidatul X cu 32%, candidatul Y cu 46% si candidatul Z cu 22%, vor merge in turul doi doar candidatul X si Y. In al doilea tur de scrutin se va intampla acelasi lucru ca in exemplul de mai sus, adica o majoritate relativa a populatiei va ramane nereprezentata in structurile legislative. Rezulta ca varianta Basescu nu pune accentul pe reprezentarea populatiei.

Varianta propusa de presedintele Basescu se vrea o varianta dura. Daca va fi aplicata, va permite intrarea in Parlament a cel mult trei partide. Literatura de specialitate o defineste simplu „sistem majoritar cu doua tururi de scrutin” sau „formula majoritate-majoritate”.

Pentru a fi declarat castigator, un candidat trebuie sa obtina o majoritate absoluta in primul tur de scrutin. Daca nu o obtine, se va organiza un al doilea tur intre primii doi clasati. Castigator va fi cel care aduna cele mai multe voturi in urma celui de-al doilea tur. Acest lucru inseamna ca vom avea circumscriptii electorale uninominale, adica cu un singur mandat de deputat sau senator.

Avantaje

● Sistemul majoritar cu doua tururi de scrutin se bazeaza pe principiul eficientei in guvernare si al controlului exercitat de cetateni. Un astfel de reprezentant inregistreaza toate doleantele cetatenilor, insa decizia finala o va face singur, bazandu-se pe judecata proprie.

● La sfarsitul mandatului, cetateanul poate evalua daca reprezentantul a procedat potrivit intereselor sale si ii poate acorda inca un vot la urmatoarele alegeri.

● Avantajele acestui sistem sunt: reprezentanti mai responsabili, partidele au mai putin control in teritoriu, raspunderea apartine unei persoane, si nu unui partid.

● Acest sistem incurajeaza bipartidismul si guvernele monocolore. Astfel, nu ar mai fi coalitii, ci se va sti cine se afla la guvernare si cine trebuie pedepsit sau premieat la alegeri, prin vot.

● Un avantaj major este reprezentat de faptul ca acest sistem determina partidele politice sa atraga printre membrii lor persoane care au o buna reputatie in randul populatiei; se va realiza o mai buna relationare intre alesi si corpul electoral

Dezavantaje

● Dezavantajele acestui sistem sunt excluderea pe termen lung de la reprezentare a unor clase sociale si etnice sau a unor preferinte politice noi (partide de orientare ecologista).

● Sistemul acesta este conservator. Doua, maximi, trei partide relevante ar putea intra in parlament.

● Sustinatorii sistemului vor spune insa ca nu este un sistem conservator deoarece partidele vor fi tentate sa vina in fata electoratului cu persoane noi sustinute de electorat.

Partidele nu isi vor mai permite sa pastreze candidati cu o reputatie negativa cum se intampla acum la sistemul de lista, sistem care este unul conservator (de 17 ani in Romania sunt cam aceeasi oameni in Parlament)

● Cetatenii care sustin partide mai mici se simt descurajati in a crede ca votul lor conteaza.

● Acest sistem produce majoritati manufacturate, adica va exista o diferenta intre rezultatul votului si distribuirea mandatelor. Astfel, un partid care are 42% sustinere populara va avea cam peste 50% din mandatele de parlamentar. De aceea, sistemul favorizeaza partidele mari.

● Costurile se dubleaza in cazul organizarii celui de-al doilea tur de scrutin, iar eforturile administrative pe care le presupune o astfel de formula sunt de asemenea ridicate.

In cazul referendumului declansat de Traian Basescu, nu putem vorbi de o propunere de sistem electoral, ci mai degraba de o propunere de formula electorala. Presedintele nu a precizat maniera in care vor fi impartite circumscriptiile sau modalitatea in care se va calcula numarul de locuri din Parlament.

Asta ar urma sa se stabileasca dupa ce poporul, prin intermediul referendumului, va accepta formula electorala de tip „majoritar-majoritar”. Partea interesanta, la care presedintele a dat un raspuns vag, este cea legata de pragul electoral. Intr-un interviu acordat Evenimentului Zilei, acesta sugera ca prefera o varianta fara prag electoral, explicandu-si alegrea prin faptul ca nu i se pare normal ca un partid/candidat care a obtinut 51% din optiunile electoratului int-un colegiu uninominal sa nu poata intra in Parlament din cauza pragului electoral.

Presedintele a mai spus, printre altele, ca nu considera acest „sistem” (dupa cum aratam mai sus, mai degraba formula electorala) ca fiind unul ideal, ci unul care reprezinta „singura solutie de a creste calitatea clasei politice, pentru a incheia democratia de tranzitie”.