Presa, Cainele Bland de Paza al Democratiei
LUCRARE DE LICENȚĂ
Presa, cainele bland de paza al democratiei
CUPRINS
INTRODUCERE
INTRODUCERE ÎN PRESA POLITIZATĂ
PRESA POLITIZATĂ ÎNCĂ DE LA APARIȚIE
ROLUL ȘI FUNCȚIILE PRESEI ȘI LA JURNALISMULUI POLITIC
JURNALISMUL POLITIC.CONCEPTE
POLITICĂ, DEMOCRAȚIE ȘI MASS-MEDIA
RELAȚIA JURNALSITULUI POLITIC CU LUMEA POLITICĂ
PIAȚA LIBERĂ, GARANȚIE A SUVERANITĂȚII PRESEI
JURNALISTUL, GARANTUL DEMOCRAȚIEI
CONTROLUL MASS-MEDIA? PUTEREA MASS-MEDIA ÎN SOCIETATE
CONTROLUL POLITIC
CONTROLUL FINANCIAR-ECONOMIC
INFORMARE VS. MANIPULARE
CINE SUNT JURNALIȘTII?
JURNALIȘTII DESPRE PROBLEMELE BRESLEI
MAI AU JURNALIȘTII CREDIBILITATE
STUDIU DE CAZ – PROBLEMELE MASS-MEDIEI VĂZUTE PRIN OCHII JURNALIȘTILOR
5.1CINE SUNT OAMENII DE PRESĂ DIN ROMÂNIA
5.2 ȘTIRI PARTINICE DE LA UN TRUST LA ALTUL
5.3 JURNALIȘTII OLTENI DESPRE
6. CONCLUZII
7. BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Lucrarea de față își propune să aducă în discuție faptul că presa este din ce în ce mai politizată, iar unii dintre jurnaliști sunt văzuți ca anexe ale politicienilor. Subiectul este de interes întrucât ne punem întrebarea dacă într-un sistem informațional complex cetațeanul mai are capacitatea de a-și alege în mod direct conducătorii, din moment ce jurnaliștii ajung să prezinte opiniei publice nu informația pură ci ceea ce îi convine patronatul politic.
Problema generală de cercetare propusă este politizarea și degradarea presei, în cazul presei românești. Studiul de caz este bazat pe mărturiile unor jurnaliști olteni cu pivire la independența jurnalistică. Aceștia vorbesc despre independența jurnalistică limitată pe care o au, dar și despre faptul că activitatea lor depinde dacă este sau nu an electoral. Jurnaliștii olteni spun că mai există și oameni în acest domeniu care reușesc să păstreze o decență în relatarea faptelor, dar și foarte mulți jurnaliști „spălați pe creier” care își însușesc convingerile patronilor. Tot ei consideră că principala pidică pentru jurnaliști este partea finaciară.
Studiul de caz conține și un interviu cu Iona Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent care consideră că jurnalismul este acela care pune în fața societății o oglindă fidelă și cuprinzătoare, care să le permită membrilor acelei societăți să își formeze liber și informat deciziile și opiniile. De asemenea, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent este de părere că devalorizarea jurnalistului la condiția de „piesă de schimb” este un fenomen aproape generalizat. Valoarea lui profesională este doar arareori recunoscută, apreciată și răsplătită. Lucrarea de față își propune estimarea într-o analiză cantitativă și calitativă a tendințelor dezvoltării presei politizate și repercusiunile pe care le-ar putea avea aceste lucru în prezent și în viitor pentru influențarea opiniei publice: abuzuri ale patronilor media față de ziariști, jurnaliști-politicieni și politicieni-jurnaliști, televiziuni și jurnaliști de partid, prezentarea nivelului de influența politică prin intermediul unor sondaje. Ipoteza fundamentală a tezei mele este aceea că în anul 2009, criza economică a dus la desfințarea multor ziare și concedierea a numeroși jurnaliști, lucruri care au făcut ca presa să fie mult mai vulnerabilă la presiunile politice și economice. Patronii organelor de presă s-au dovedit piloni de bază în susținerea candidațiilor la președinție. Astfel, presa a devenit un spațiu al luptei patronilor de a-și impune în politica editorială. Controlul politicienilor asupra mass-media s-a manifestat prin intremediul contractelor de publicitate. Lipsa de imparțialitate a dus la pierderea încrederii pe care cetățenii o aveau în ce-a de-a patra putere în stat.
În capitolul I al lucrării de licență cercetăm originile presei politizate. Aici este prezentat faptul că în deceniul trei la secolului al XIX-lea când au apărut ziarele destinate publicului larg, informațiile din presă erau destinate elitei financiare și aristocratice a societătii, bancherilor și nobilimii militare sau economice care dețineau controlul asupra surselor de comunicare. Astfel, voi realiza o descriere a presei politizate plecând de la analiza presei din cele mai vechi timpuri, care a stat mult timp sub dominație politică și religiosă. Odată cu apariția democrației moderne, au apărut și două concepte fundamentale: libertatea și egalitatea, care au dus la schimbarea stărilor de fapt și la o schimbare în ceea ce privește dominarea presei. De asemenea, în cadrul acestui capitol sunt trecute în revistă și funcțiile mass-media. Tot aici voi dezvolta ideea de libertatea a presei care a apărut, cu adevărat, abia în seccolul al XIX-lea, în spațiul anglo-saxon, plecând de la ideea lui Locke care a spus că: „nimeni nu poate împiedica altă persoană în viața, sănătatea, libertatea sau proprietatea sa”.
Capitolul al II-lea arată care este cu adevărat puterea pe care o are mass-media care i se mai spune și câinele de pază al democrației sau cea de-a patra putere în stat. De altfel, democrațiile moderne au fost numite "democrații mass-media". Având în vedere că ipoteza lucrării mele este aceea că mijloacele de informare în masă nu au o libertate totală în acest capitol cercetăm relația dintre jurnalist și politicieni. Puterea politică este obsedată să supună presa și să o folosească în scopuri propagandistice. Cum subordonează puterea politică mass-media? Cu ajutorul oamenilor de afaceri, apropiați ai puterii care cumpără și finanțează anumite părți ale mass-media. Politicul controlează mass-media și prin intermediul publicității, prin sponsorizare și uneori chiar prin beneficii acordate „mogulilor”de presă.
În capitolul al II-lea ne întrebăm ce este acela un mogul? Și cine sunt mogulii din România? Aducem în discuție faptul că în presa românescă au loc numeroase abuzuri asupra libertății de exprimare prin exemplificări, dar și faptul că dincolo de politizarea discursului jurnalistic, cele mai opresive atacuri asupra libertății de exprimare vin din partea instituțiilor represive ale statului și a unor înalți demnitari. Tot în capitolul al III-lea se vorbește despre controlul financiar-economic care sugrumă libertatea presei, dar și despre ideea de manipulare.
Capitolul al IV-lea vorbim despre cine sunt jurnaliștii de astăzi și cum ar trebuie ei să fie. De asemenea este prezentată și povestea jurnalistului român trecut prin experienția cenzurii coministe și ajuns să lucreze acum în era comercializării propagandistice. Capitolul cuprinde și studii care arată gradul de încrederea pe care îl mai au românii în presă.
CAPITOLUL 1
Presa politizată încă de la apariție
„Libertatea noastra depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută”
Thomas Jefferson
„…Trăim un coșmar al non-informației, al subinformației și al deformării, care devine, pe zi ce trece, mai halucinant. Puterea de a informa a devenit o putere exorbitantă în mâinile unor oameni de afaceri pentru care mass media nu mai sunt întreprinderi de presă a căror responsabilitate este de a informa publicul în mod liber,niște mașini de făcut parale.(…) Posibilitatea mistificatoare a conceptului de "libertate" a presei este atât de mare, încât puterea mass mediei continuă să pară de neatins și de necontestat pentru ansamblul populației…”.
Observăm că spațial public a devenit un păienjeniș din care cu greu mai putem înțelege ceva. Confuzia este litera de lege în presa românească. Politizarea și degradarea presei sunt subiecte despre care intelectualii și nu numai vorbesc din ce în ce mai des. Părerea generală: câinele de pază al democrațeie a încetat să mai latre, doar din când în când mai schelălaie puturos. Însă, importanța pe care o are mass-media în societatea de astăzi este una imensă. Mai mult ca oricând presa are puterea de a ne influneța gândirea și acțiunile, uneori fără să ne dăm seama, prezentându-ne în locul realității o imagine deformată. Presa este cel mai eficient și important instrument prin care poate fi influențată percepția oamenilor asupra evenimentelor, iar cei care dețin aceste mijloace de comunicare au putere de manipulare asupra masei de cititori-spectatori. În joc sunt afaceri de milioane de euro,dar mai ales imaginea unor mari grupuri economice și a patronilor lor.
Încă din cele mai vechi timpuri presa a stat sub presiune politică și religioasă. Ea scotea în față nu gafele politice, ci ceea ce conducătorii doreau să apară. Până în deceniul trei din secolul al XIX-lea când au apărut ziarele destinate publicului larg, informațiile din presă se adresau elitei financiare și aristocratice, bancherilor și nobilimii militare sau economice care deținea controlul asupra surselor de comunicare. Apariția democrației moderne și a celor două concepte fundamentale: libertatea și egalitate a dus la schimbarea percepției în ceea ce privește dominarea presei. Deși, aceasta a scăpat oarecum de presiunea politică odată cu apariția gândirii iluministe, procesul de adevărat de eliberare a fost pus în aplicare odată cu extinderea comunicării în spațiul public, adică atunci când a fost posibilă egalizarea accesului liber la informațiile politice.
De la început presa a fost controlată și condusă de politicieni. Ziarele cele mai importante din Statele Unite, la accea vreme, Gazette of the United States și National Gazette au fost marionete ale clasei politice, fiind destinate uzului direct al elitei electorale. Aceste ziare depindeau de finanțările venite din partea conducerii care avea interese clare. Ziaristul ca și astăzi era o simplă voce ideologică al cărui glas era conformat cerințelor patronului politic. Presa de partid, așa cum au numit-o mulți a avut drept consecință impunerea unui jurnalist serviabil, deloc independent, docil puterii care îl coordonează și dependent financiar de patronul său partinic care îi dictează informația pe care trebuie să împrăștie ca pe o otravă în rândul opiniei publice.
„Valoarea ziarelor era una strict negativă, cu conotație vindicativă, ea trebuia să atingă scopuri personale în lupta electoral, să distrugă potențialii inamici și chiar să-i reducă la tăcere pe susținătorii taberei adverse. De la început ziariștii au fost supuși unei presiuni constant din partea sferei politice prin intermediul mecanismelor legislative, cu scopul de a li se limita capacitatea de mișcare, mobilitatea intelectuală și disponibilitatea de a publica alte informații decât cele acceptabile, adică s-a accentuat partizanatul ideologic. Controversele se duceau mai mult în jurul unor dezbateri complexe cu caracter partisan, neutralitatea fiind înlocuită cu agresivitatea verbală”.
Libertatea presei a apărut cu adevărat abia în secolul al XIX-lea, în spațiul anglo-saxon, plecând de la ideea lui Locke care a spus că: „nimeni nu poate împiedica altă persoană în viața, sănătatea, libertatea sau proprietatea sa”. Filozoful britanic recunoscut în perioada victoriană, John Stuart Mill, unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului XIX, în lucrarea „Despre libertatea” sau în cel despre „Libertatea presei” vede libertatea presei ca pe o modalitate de exprimare liberă a cetățenilor. Astfel, orice îngrădire a dreptului de exprimare se transformă într-o îngrădire a libertății cetățenești. Jurnalistul este, în consecință, un reprezentant al drepturilor naturale ale cetațenilor, el nu are drepturi superioare față de ceilalți, dar este un individ înzestrat cu o serie de capacități care îl ajută să le comunice celorlalți propriile opțiunui. Pe această idee a mers și Thomas Pain, primul jurnalist acuzat de calomie. În procesul în care a fost judecat jurnalistul și-a apărat dreptul de a practica în continuare acestă profesia, având ca motivație drepturilor constituționale la libera informare și libera exprimare.
Despre dreptul la informare vorbește și Walter Lippmann care susține că adevărul iese la iveală numai dacă au loc dezbateri libere care să nu fie presate de niciun fel de constrângeri. Presa, însă, nu poate fi liberă dacă nu este asigurat un meădire a libertății cetățenești. Jurnalistul este, în consecință, un reprezentant al drepturilor naturale ale cetațenilor, el nu are drepturi superioare față de ceilalți, dar este un individ înzestrat cu o serie de capacități care îl ajută să le comunice celorlalți propriile opțiunui. Pe această idee a mers și Thomas Pain, primul jurnalist acuzat de calomie. În procesul în care a fost judecat jurnalistul și-a apărat dreptul de a practica în continuare acestă profesia, având ca motivație drepturilor constituționale la libera informare și libera exprimare.
Despre dreptul la informare vorbește și Walter Lippmann care susține că adevărul iese la iveală numai dacă au loc dezbateri libere care să nu fie presate de niciun fel de constrângeri. Presa, însă, nu poate fi liberă dacă nu este asigurat un mediu economic liber și concurențial. „Piața liberă a ideilor este acel domeniu al producției culturale (deci politice) în care individul își exercită în mod absolut funcțiile de persoană privată fără a fi vexat prin violența și agresivitatea statului. Piața liberă are trei funcții principale în procesele publice:ea acționează prin moblizarea ideilor existente, prin stimularea apariției unor idei noi și prin înlesnirea circulației cristice a informațiilor. La modul ideal, oricine dorește să participe la dialogul ideilor poate s-o facă, fie prin accesul la un mijloc de exprimare existent, fie prin creearea propriului mijloc de comunicare”
Rolul și funcțiile presei și al jurnalismului politic
Noțiunea de câine de pază asociată presei își are rădăcinile tocmai în raționamentele pieței libere a ideilor și a manifestărilor publice ale indivizilor. Cetățenii sunt cei care îi împuternicesc pe politicienii, iar pentru a avea un control asupra acestora, transmit o parte din acestă putere și jurnaliștilor. Așadar, jurnaliștii duc pe umeri două funcții majore: informarea corectă a oamenilor și monitorizarea activității politicienilor. Monitorizarea presupune verificare permanentă și expunerea critică a acțiunilor și activităților politicienilor.
Informarea înseamnă sprijinirea hotărârilor luate de guvernanți atunci când acestea sunt benefice societății și criticare lor atunci când fac mai mult rău decât bine. Amândouă trebuie, însă, făcute numai în interesul cititorilor, care la un moment dat devin alegători. Există, prin urmare, două modalități prin care presa se poate raporta la puterea politică: politicienii își doresc în permanență să își intensifice puterea, iar jurnaliștii au datoria de a se împotrivi tensiunilor venite din partea acestora și asta pentru că cetățenii sunt supuși informațiilor deformate care vin din partea puterii politice. Oamenii politici urmăresc, deci, să își mascheze acțiunile, iar jurnaliștrii au rolul de a sprijini dezbaterile publice și de a determina publicul să participe la luarea deciziilor.
„Ziariștii nu își pot exercita aceste funcții democratice decât în cadrul jocului liber al pieței, susțin teoreticienii liberali, pentru că numai piața permite mobilitatea ideilor, fiind permisivă și inovatoare. Mai mult piața devine unicul refugiu al jurnaliștilor din calea presiunilor guvernamentale. Primul principiu este cel al absenței cenzurii, finalitatea existenței unei piețe libere este comunicarea fără restricții, condiția libertății de decizie pe plan politic devine proliferarea surselor de informare. Al doilea principiu, este cel al plurivocității, garantează polifonia dialogului public, dar și plurlismul ideologic. Mai multe canale de informare au ca rezultat mai multe posibilității de manifestare a autonomiei individului”. Prin umare se pune întrebarea: Cum pot fi prezentate funcțiile presei în sensul cooperarii acesteia cu celelalte organisme ale societății și mai ales cu partidele politice?
Alexander Mikleojohn a conturat două funcții pe care trebuie să le îndeplinească jurnalistului-câine de pază al democrației. Prima funcție este cea informativă și se referă la faptul că presa este cea care înlesnește dialogul dintre cetățeni și putere, îi ajută pe oamenii să își aleagă corect reprezentanții, îi îndeamnă pe reprezentanții puterii să fie receptivi la cerințele cetațenilor și constrânge acțiunile agresive ale puterii la adresa indivizilor. Cea de-a doua funcție enunțată de Mikleojohn este funcția critică, ea presuspune faptul că presa face ca toate acțiunile puterii momentului să treacă prin filtrul analitic și critic, totodată această funcție face referire și la faptul că jurnaliștii sunt cei care verifică proiectele și programele politice, îi reclamă pe cei care nu repectă angajamentele și regulile jocului.
Este clar că mass-media răspunde anumitor nevoi ale oamenilor. Totodată manifestă și o influnență asupra mediului social, ducând la schimbarea acțiunilor colectivităților. Plecând de la această premisă mai mulți gânditori printre care jurnaliști, filozofi și oameni politici au fost interesați să afle ce loc deține mass-media în viața socială, ce legătură există între presă și instituții, indivizi, cum se desfășoară aceste interacțiuni și ce putere de influnențare au ei. Însă, înainte de toate, presa are rolul de a informa și trebuie să își îndeplinească acest rol indiferent de piedicile care se interpun.
În poziția de componenetă a sistemului social, mass-media răspunde unor nevoi și realizează anumite funcții. Cercetările făcute în acest domeniu au identificat o serie de astfel de funcții. Politologul Harold D. Lasswell, considerat și întemeietorul domeniului comunicării a reliefat trei funcții majore: supravegherea mediului înconjurător, corelarea diferitelor părți ale societății, transmiterea tradțiilor de la o generație la alta. Sociologul american, Leo Thayer conturează șapte funcții ale presei: de socializare (oferă subiecte de discuție pentru oameni); de identitate (dă ritm existenței noastre cotidiene); de mitologizare (creează modele simbolice pentru cultură); de compensare (oferă experințe afective); de informare (răspândește date despre realitate); de divertisment (distribuie date despre realitate); de divertisment (transmite mesaje care ocupă timpul liber); de educație (contribuie la dezvoltarea indivizilor).
Malcolm Willey, autor citat de Ion Drăgan în lucrarea . „Paradigme și teorii“ identifică următoarele cinci funcții ale mass-media: 1.vehicularea de informații și de analiză a acestora; 2. analiza și explicarea evenimentelor și informațiilor; 3. oferă un cadru general pentru cunoașterea; 4. de a furniza informație; 5.de a distra. În același timp foarte importante sunt și funcțiile enunțate de Melvin L.DeFleur: funcția presei de construire a semnificațiilor, funcția presei de stabilire a ordinii de zi și funcția mass-media de modelare a limbii.
Din amalgamul de funcții ale mass-media înregistrate din 1948 și până în prezent se remarcă ca fiind de referință șase funcții:
1.1
Pe lângă toate acestea se mai poate adăuga și funcția critică, dar și manipularea intenționată a proceselor politice.
Funcția de informare face trimitere la necesitatea oamenilor de a supraveghea mediul înconjurător, iar acest control poate fi realizat prin informațiile primite de la mass-media. Omul interpretează evenimentele zilnice pe baza analizelor politice, economice sau sociale puse în discuție de presă. Majoritatea informațiilor pe care le primim prin intermediul presei sunt informații cu caracter general care chiar dacă nu ajută la luarea unor decizii pe moment, așa cum este cazul informațiilor din domeniul politic, ajută la acumularea ideilor necesare pentru o decizie pe care o luăm după nu timp. Informațiile de prevenire urmăresc să mobilizeze oamenii pentru anumite acțiuni.
Supravegherea politicului de către presă ocupă un rol important. Întrucât jurnaliștii sunt cei care selectează și stabilesc care sunt evenimentele momentului, ce știri din domeniul politicului merită atenția publicului și care dintre acestea vor fi ignorate, actorii politici sunt mereu cu ochii pe ei și gata de acțiune. Analizând rolul jurnalistului, David Randall spunea: „Rolul unui ziar este de a afla informația proaspătă despre chestiuni de interes public și de a o transmite cititorilor cât mai repede și cu cât mai multă acuratețe posibil, în mod cinstit și echilibrat. Asta-i tot”.
Există, astfel, trei tipuri de informții: informații generale, informații utilitare (de serviciu sau instrumentale) și informațiile de prevenire.
Informațiile generale
Ca să poată acoperi nevoia oamenilor diferiți și dispersați de a supraveghea lumea, informațiile transmise de către mass-media trebuie să corespundă nevoilor de moment. Cele care vin din domeniul politic nu servesc neapărat la luarea unei decizii de moment, ele se acumulează și ajută la luarea unei decizii importante după un interval de timp. Doi dintre sociologii comunicării de masă R.K.Marton și P.Lazarfeld au constatat faptul că după explozia mijloacelor mass-media oamenii au devenit dependenți de ele. Pe de altă parte, cantitatea enormă de informații a adus individul la o suprasaturare informațională. Tendința supra-informării a atras după sine pasivitatea oamenilor, dar presa este cea care îl leagă pe individ de mediul în care trăiește. „Teritoriul informației este aparent nelimitat, totuși, există o serie de limite, care sunt dictate de interesul publicului și natura demersului jurnalistic. Acest teritoriu vizează aspectele superficiale ale realității, în general, accidentalul și pitorescul. În acest sens, un ziar nu urmărește să instruiască, ci să trezească interesul. Cât anume satisface funcția de informație o nevoie reală și cât anume reprezintă o nevoie indusă este o discuție aproape inutilă. Există mai multe motivații pentru dorința de informare a publicului și acestea nu trebuie puse într-o ordine ierarhică …’’. Pentru a participa la viața socială și la viața politică informarea este indispensabilă. S-a demonstrat faptul că succesul actorilor politicii este posibil dacă la acesta contribuie în mare parte mass-media. Așa se întâmplă și în cazul politicienilor. De aceea, de foarte multe ei creează evenimente doar pentru a atrage atenția presei.
Informațiile instrumentale
Pe lângă informațiile generale în mass-media apar și date despre prognoza meteo, starea vremii, transportul urban, cursul banilor, dar și altele. „Aceste rubrici ale ziarelor, privite în mod obișnuit cu dispreț de către ziariști, constituie, în fapt, o zonă prioritară de interes public. Grație unor asemenea știri, oamenii se orientează în “jungla” marilor orașe, dobândesc instrumentele informaționale prin care controlează mediul imediat și pe baza cărora își organizează viața de zi cu zi. Informațiile de acest tip sunt numite instrumentale (în bibliografia de limba engleză), de serviciu (în cea franceză)“
Funcția de prevenire
Prin intermediul acestei funcții mass-media își propune să tragă semnale de alarmă referitor la ceea ce ar putea să se întâmple, ce ar putea deveni o amneințare, un pericol. În acestă categorie intră prognozele meteo care prevenin oamenii în cazul producerii unor calamități, date despre anumite empidemi care pot aduce dezastre umane, modificarea orelor în care funcționează transportul în comun într-o anumită perioadă, informații legate de prevenirea unor accidente care se pot produce pe drumurile publice, dar și despre incendii, explozii.
Mihai Coman atrage atenția asupra faptului că aceste date pot ajunge să fie minimalizate și uneori chiar ignorate, iar alte ori se întâlnește situația în care sunt exagerate până în momentul în care oamenii pot intra în stare de panică.
Funcția de interpretare
Interpretarea faptelor și a informațiilor presupune că după producerea unui eveniment, în mass-media, apar tot felul de comentarii care ajută ca evenimentul produs să fie explicat și înțeles până în sensul său cel mai lăuntric. Interpretarea poate fi făcută din două perspective. Prima survine din selecția pe care jurnaliștii o fac atunci când își aleg subiectele pe care vor să le documenteze și pe care vor să le facă cunoscute oamenilor. În redacții, jurnaliștii ierarhizează evenimentele în funcție de importanța pe care acestea o au, dar și în funcție de domeniul din care fac parte. Acestă selecție și ierarhizare „implică atât o judecată de valoare, cât și un proces, nu totdeauna perfect conștientizat, de interpretare a realului înfuncție de un ansamblu de norme, reprezentări, simboluri, principii etc.”. Interpretarea unor fapte se realizează și atunci când asupra unui eveniment sau asupra unei știri apar comentarii sau se emit opinii. Jurnalistului îi revine, însă, sarcina de a ști să diferențieze comentariul de informația obiectivă, reală.
În jurnalismul romanesc și mai ales în cazul jurnalismului practicat în jurul anului 1990, nu se respecta acest principiu de demlimitare a comentariului de știrea pură. Dacă voiai să afli cum stă treaba în anumite evenimente care apăreau în mass-media și să citești informații cât de cât adevărate era necesar să deschizi mai multe ziare, posturi de televiziune sau radio. Din păcate, în mass-media românescă acestă boală, încă, rămâne bine instalată și nu de puține ori ni se întâmplă să citim sau să auzim în mass-media informații despre un anumit eveniment la care avem impresia că reporterul nici măcar nu a fost acolo pentru că se transmit informații denaturate.
Genurile jurnalistice prin care infromațiile brute pot fi comentate și interpretare sunt: comentariul, editorialul, pamfletul, caricatura sau cronica. În cazul televiziunii, talk-show-ul este un gen care s-a dezvoltat foarte mult și care mănâncă foarte mulți timip de emisie. De cele mai multe ori la acest gen de emisiune discuțiile purtate de diferiții invitații care se perindă de la o televiziune nu își propun să lămurească o problemă, ci să o transforme într-un spectacol, într-un show mediatic. Funcția de interpretare trebuie să le revină persoanelor cu notorietate, specaliști în domeniile care sunt puse în discuție la acel moment.
Funcția de legătură
Produsele mass-media pot fi consumate de către oameni care nu au nimic în comun, dar care în urma consumuli mediatic pot avea un subiect comun de discuție. Funcția de legătură mai poartă și numele de funcție de integrare socială și asta pentru că acțiunea de comunicare duce la integrare, la socializare. Acestă idee își are izvoarele într-unul dintre dialogurile lui Platon din Republica, unde acesta susține că viitorii conducători ai cetății se vor desăvârșii numai prin instrucție permanentă. Astfel, prin intermediul socializării putem să interpretăm lumea în care trăim și să ne adaptăm la timpurile pe care le trăim. Pe de altă parte, socializarea este un pilon de bază al societății deoarece asigură o anumită stabilitate. De aici, apare fenomenul comunicării și din acest motiv jurnaliștii sunt văzuți ca agenți ai socializării.
Mass-media este cea care într-adevăr prin consumul uriaș reușește să lege oameni care nu se cunosc și care nu interacționează între ei. Le servește pe tavă subiecte care le dau motive de reflecție și de comentariu și în același timp, tot mass-media este cea care le inoculează anumite valori și idei.
În cartea Galaxia Gutenberg, Marshall McLuhan își imagina în anul 1962 un sat global care astăzi este evident. Problemele care apar în acest sat nu sunt puține și nici lipsite de importanță. Un mare moment de solidarizare care a legat foarte mulți români prin intermediul mass-media a fost campania „Nouă ne pasă”, derulată de postul PRO TV. Acestă campanie a urmărit ajutorarea oamenilor din nordul țării care în urma inundațiilor din anul 2000 s-au confruntat cu mari dezastre. A fost un succes mediatic foarte mare și un lucru extraordinar pentru postul care a gestionat toata această mișcare de forțe, nemaîntâlnită până atunci în cazul unui post de televiziune din România. Sute de mii de români s-au mobilizat și au contribuit cu ce au putut, iar legătura dintre ei a fost posibilă cu ajutorul mass-media.
Funcția de culturalizare
Comportamentul pe care îl au oamenii, în general, este ghidat de valorile și normele culturale în care trăiesc. Prin implicarea pe care o are în domeniul cultural, presa influențează comportamentul oamenilor. Lasswell consideră și el că a treia funcție pe care o îndeplinește mass-media este cea de socializare. „Ea presupune învățarea principalelor valori elementare și a direcțiilor fundamentale pentru pregătirea individului în vederea acțiunii de integrare în mediul cultural. Înainte de anii 70, studiile asupra socializării au ignorat mass media pentru că părinții și școlile erau agenți principali ai socializării. Studiile desfășurate în anii 70 au stabilit în cele din urmă că mass media jucau un rolcrucial în socializarea politică”. Prin mass-media se transmite moștenirea culturală de la o generație la alta, de la un grup la altul, iar acest lucru a dus de-a lungul timpului la integrarea și coeziunea socială a comunităților.
Prin funcția culturalizatoare, mass-media exercită asupra indivizilor o educație indirectă, dar și o formă de socializare prin intermediul emisiunilor, articolelor care apar în presă sau prin intermediul campaniilor pe care le realizează. Publicul are posibilitatea de a alege canalul de televiziune pe care vrea să îl vizioneze, postul de radio pe care vrea sa îl asculte sau ziarul pe care vrea să îl citească. Însă, mass-media devine din ce în ce mai dependentă de indivizi. John Naisbitt spunea cândva că ne înecăm în informație.
Mass-media exercită cea mai mare influență asupra tinerilor, mai ales în ceea ce privește informarea politică. Pentru tineri informațiile particulare din mass-media pot căpăta amploarea unor informații generale. Tot din mass-media unii tineri își iau modelul de success, de ambiție. În plus, din teama de a nu fi în afara grupului sau a curentului general și din lipsa unor opinii și atitudini personale, tinerii găsesc în mass-media o sprijin și un izvor de informații care îi ajută să își formeze un set de norme sociale. Statisticile arată că oamenii, în general, își formează conduita și setul de valori în timpul vieții în urma informațiilor care apar în mass-media. „Oamenii nu adoptă în mod necesar atitudinile și opiniile care le sunt sugerate de către mijloacele de informare. Mai curând, informațiile din mass-media oferă ingredientele existente și opiniile și pentru a ține pasul cu o lume în schimbare. Mass-media trebuie creditate, prin urmare, cu o mare parte din continua socializare și resocilaizare politică a adulților. Exemplele tipice de resocializare- restructurarea atitudinilor rasiale ale publicului americancare au avut loc la mijlocul secolului XX și modificările de atitudine cu privire la relațiile dintre China și Națiunile Unite”.
Prin intermediul aceste funcții mass-media a ajutat oamenii să se înțeleagă și să se folosească legile după care funcționează societatea în care trăiesc. Tot prin funcția de culturalizare mass-media maschează influența și forța manipulatoare pe care o exercită asupra indivizilor : “Transmiterea valorilor prin intermediul mass-media contribuie la realizarea stabilității sociale și la menținerea, în timp, a structurilor culturale. Promovând diferite modele de comportament, presa oferă un set de roluri sociale și un vocabular simbolic; confruntat cu aceste mesaje, care răspund astfel nevoilor sale de modele și de termeni de referință, publicul are posibilitatea să aleagă sau să respingă, să modifice sau să negocieze, să dezbată și să reașeze rolurile și valorile comune. Prin această acțiune, presa apare ca o forță care este în egală măsură conservatoare și inovatoare, stabilizatoare și dinamizatoare, păstrătoare a unor valori tradiționale și generatoare de noi valori”.
Funcția de divertisment
Din cele mai vechi timpuri informațiile transmise de mass-media au fost folosite de oameni în viața de zi cu zi. Odată cu epoca contemporană tot mai mulți oameni declară faptul că în mass-media găsesc un refugiu, este un mijloc prin care reușesc să evadeze din cotidian, din stresul zilnic. Odată ce omul a început să aibă mai mult timp liber și să nu mai fie prizionerul muncii, a simțit nevoia să își umplă acest timp cu activități care să îl elibereze, iar un bun furnizor sunt mijloacele mass-media.
Pentru că publicitatea a devenit sectoarul cei mai mulți bani mass-mediei s-a ajuns ca televiziunile și presa să fie un centru al divertismentului. Mass-media este pentru indivizi instituția care îi distrează la prețuri mici. Accesibilitatea este în acest caz cuvântul de ordine. Divertismentul mediatic nu este un fenomen apărut doar la noi, el a cuprins ca o febră mass-media din toată lumea. Acest succes al divertismentului mediatic este datorat faptului că el nu proclamă un buget mare. Mihai Coman are în cartea sa “Introducere în sistemul mass-media” o idee enunțată de Neil Postman care spune: “Problema esențială nu este aceea că televiziunea ne oferă divertisment, ci că ea tratează toate subiectele în forma divertismentului(…) Aceasta înseamnă că divertismentul devine supra-ideologia oricărui discurs al televiziunii”.
Totodată, funcția de divertisment le asigură oamenilor o stare de detensionare. Prin faptul că ajută indivizii să se relexeze această funcție a devenit mult mai de luat în seamă pentru mijloacele mass-media decât funcția de informare care ar trebui să fie motorul de bază al acestora. Observăm cu toți faptul că atunci când deschidem televizorul dăm peste programe simpliste, care tratează subiecte uneori deloc de luat în seamă și care afectează în cel mai bun caz doar puținele persoane implicate în discuție. În ultiumul timp până și emisiunile cu pronunțat caracter politic și cultural se desfășoară sub imperiul senzaționalului și al divertismentului, cei drept ușor mascat. Pornind de la acest curent care i-a cuprins deopotrivă pe cei care dezvoltă industria mass-media, dar și pe consumatorii acesteia Jean Cazneuve, sociolog de origine franceză susține că: „prin divertisment omul regăsește imaginea a ceea ce se teme să vrea să fie și a ceea ce își mărturisește că visează să fie. Astfel, se creează o lume factice, care permite evaziunea și oferă totodată o doză ușoară de informare”(1972, p.106).
Cert este că funcția de divertisment acaparează tot mai mult sectorul media și nu dă semne că s-ar opri, din potrivă ea parazitează din ce în ce mai mult informația pură care ar trebui să fie regina sectorului mediatic. Probabil că divertismentul prinde foarte bine la români pentru că așa cum spune și o zicală din popor, românului îi place să facă haz de necaz. Consumatorul român de mass-media a ajuns să se complacă în ceea ce vede la televizor. Românul fuge cel mai adesea de informație, nu vrea să mai audă de nimeni și de nimic și preferă să consume ceva ce nu îi afectează starea de bine. Când ne vom da seama că trebuie să ripostăm și că trebuie să cerem informația care cu adevărat ne facem să acționăm corect este greu de spus. Rămâne, însă, un lucru sigur, ca să alegem corect oamenii din domeniul politic care ne decid soarta pentru ani buni, trebuie să analizăm și să consumăm informație de calitate.
Presa românescă este sensibilă la divertisment și scandal. Chiar și unele ziare mai serioase din țară strecoară cât-o mică chestie de divertisment. Divertismenul este hrana ziarelor, dar și a televiziunilor. Seară de seară, publicul asistă încântat la glumele seci din emisiunile lui Dan Capatos, unde personaje ca Sînziana Buruiană, Mara Bănică, Serghei Mizil și alte personalități „care vând”, joacă într-un spectacol dizgrațios la care alegem sau nu să asistăm. Sigur, întrebarea care ți se trântește în față de fiecare dată când ripostezi este una singura: „De ce nu schimbi canalul, dacă nu îți convine?”. Unii dintre noi știm să facem acest lucru și nu rămânem cantonați într-o astfel de mahala divertismentală, însă copii, restul oamenilor sunt de-a dreptul înecați în aceste lucruri. În loc să luăm poziția nepăsătorului ar trebui să ne intereseze faptul că semenii noștrii, vecinii, rudele, tinerii care în definitiv, formează electoratul acestei tări sunt seduși de aceste fenomene mediatice și mutați cu gândul în zona subiectelor care activează mai mult instinctele și sentimentele decât rațiunea.
Jurnalismul politic. Concepte
„Dacă ar fi să decid între a avea un guvern fără ziare sau presă fără guvern, nu aș ezita vreun moment să aleg cea de-a doua variantă”
Thomas Jefferson
Jurnalismul politic ocupă cel mai mult spațiu în media și asta pentru că politicul influențează acțiunile altor sectoare ale societății. După cunoscutul analist politic Claudiu Săftoiu: „Jurnslismul politic reprezintă acel segment al comunicării de masă care realizează, într-un proces continuu și de reciprocitate, comunicarea între consumatori de media și mesajul politic, pe paliere naționale și transnaționale direct conectate.Jurnalismul politic influențează în moddecisiv puterea de penetrare, calitatea și coerența mesajului politic”. Spre exemplu, dacă benzina se scumpește, în media vor apărea tot felul de articole abordate din toate unghiurile de vedere, dar și lungi dezbateri televizate și asta pentru că acestă schimbare care afectează întreagă populație a țării a fost o decizie a oamenilor politici. Jurnalistul este cel care decide asupra subiectelor care vor apărea în fața publicului, el este cel are dă viață știrilor și cel care are puterea de a scoate în evidență acțiunile politice pe care el le consideră a fi importante.
Așadar, jurnalistul este responsabil de modul în care mesajul ajunge la urechile indivizilor dintr-o societate. În cazul presei românești nu de puține ori unii jurnaliști trunchează subiectele sau declarațiile politicienilor pentru a obține efectul scontat asupara publicului. Mediul jurnalistic caută să prezinte mai tot timpul partea senzațională, chiar și din evenimentele politice și asta pentru că o astfel de abordare pare să atragă un public tot mai mare. Ca o consecință directă a acestui fapt, informația politică a devenit pentru mass-media un fel de hrană modificată genetic.
Jurnalismul politic este important deoarece în urma informațiilor transmise, cetățenii unei țări, în ipostaza de electori, îi aleg pe viitorii politicieni care vor decide soarta tuturor prin. Astfel, putem spune că jurnalismul politic este extrem de important pentru că participă prin toate formele lui la democratizarea structurilor sociale. James Curran este unul dintre cei care susțin faptul că mass-media contribuie sau ar trebui să contribuie la procesul de democratizare. „Autorul păstrează paternurile care se regăsesc în definiția lui Habermas, dar regândește mass-media ca sferă publica care se prezintă ca „un spațiu dintre Guvern și societate în care indivizii privați exercită asupra statului un control formal, prin alegerea guvernanților, și unul informal, prin presiunea opiniei publice”.
Mass-media este locul în care adversarii politici se întâlnesc și canalul prin care aceștia au acces la publicul larg. Prin dezbaterile publice oamenii au acces la informație, pot analiza reacția și acțiunile politicienilor pe care i-au ales sau pe care urmează să îi aleagă și în baza acestor informații își formează judecăți de valoare prin care la un moment dat îi vor sancționa pe unii sau pe alții. Despre importanța pe care mass-media o joacă în formarea opiniei publice vorbesc și teoriile liberale care i-au conferit presei statutul de ce-a de-a patra putere în stat.
Jurnalistul politic a ajuns astăzi un intermediar între informația pe care trebuie să o transmită și presiunea politică. Se înregistrează chiar o concurență între opiniile jurnaliștilor politici care consideră anumite subiecte ca fiind importante pentru cetățeni și opiniile politicienilor în legătură cu acest lucru. „Democratizarea spațiului public și evoluția noilor tehnologii de comunicare au ridicat serioase întrebări asupra unor perspective practice ale comunicării politice cum ar fi transparența informației ( comunicarea desfășurată într-un spațiu public) și participarea publicului (agenda publică este rezultatul deliberării publice la care participă actori sociali și grupuri are reprezintă interese diferite, iar sursele și modalitățile diferite de comunicare politică furnizează publicului criterii diferite de evaluare a informației politice)”. Noile canale de comunicare, din ce în ce mai multe și mai extinse, au efecte inverse asupra informării indivizilor. Deși, oamenii ar trebui să fie tot mai informați sunt din ce în ce mai dezinformați. Acest lucru este posibil pentru că după cum notează Bertrand Miège se produce o „fragmentare” a informațiilor în „spații parțiale, care nu se află în legătură unele cu altele”.
Din cele mai vechi timpuri puterea politică a încercat și pună stăpânire pe mijloacele de comunicare, să îi domine sau să îi integreze pe cei care difuzau informații care le afectau programul politic și erau în contradicție cu cea ce ei voiau să apară în fața electoratului. Doru Pop spune: „Comunicarea politică se referă la interacțiunea dintre guvernanți și cei guvernați și descrie relațiile, influențele și modificările psihologice ori sociale ce decurg de aici. La nivelul relațiilor politice, ea se manifestă ca un mecanism de schimb comunicațional, între receptor- manifestat ca alegător- și emițător- în postura de sursă politică. Relațiile diferă în funcție de emițător (reducând comunicarea politică la instituțiile specifice politicului sau statului) și de teoriile comunicării care le definesc. În prima abordare, de tip propagandistic-, politicienii dețin controlul în mobilizarea cetățenilor pentru răspândirea ideilor proprii și pentru o mai bună pregătire ideologică a simpatizanților”.Mass-media este cea care contribuie la foarmarea opiniilor oamenilor despre politicieni și despre mediul politic în general, le întăresc sau le schimbă opiniile. Un rol foarte important în acest sens îl joacă și liderii de opinie, acei oameni care reprezintă o autoritate, un reper pentru indivizii societății și care prin ideeile pe care și le expun în spațiul public vor influneța opiniile și părerile celor care le împărtășesc modul de gândire.
După anii 80 informația transmisă prin intermediul mass-mediei suferă o transformare decisivă, în sensul că răspândirea tuturor mijloacelor mass-media a dus la posibilitatea răspândirii mesajului politic în toate colțurile lumii și implicit a permis mult mai ușor manipularea comportamenului oamenilor. Prin urmare, evoluția mijloacelor tehnice din domeniul comnunicării a influnețat modul de acțiune al jurnaliștilor, politicienilor, dar și al publicului. Astfel, domeniul politic se subordonează erei tehnologice și își pliază mesajul politic după noile cerințe.
Însă, schimbările apărute în sfera comunicării au dus așa cum spune și Claudiu Săftoiu la creearea unui tip de presă care a dus la tabloidizarea și trivialzarea politicii. Dorința de a creea un mesaj politic accesibil tuturor și care să se plieze nevoii de a susține un dialog activ între aleiș și alegători, dar și goana după vizibilitate a oamenilor politici a dus la apariția unui mesaj politic mai puțin consistent și la formarea unui discurs banal. În acestă lumea creată de new media politicul este cel care îl determină pe cetățean să devină un actor implicat în viața comunității. Mai mult, analistul Claudiu Săftoiu susține că new media a înțeles să exploateze interesul audienței pentru entertainement, oferind o informație politică adaptată, formulată și lansată ca un adevărat produs de entertainement. Într-o lumea a democratizării informației politica devine un actor important în jocul de interese comerciale care au pus monopol pe media.
Prin urmare, noul timp de media are capacitatea de a transforma un mesaj personal într-un mesaj cu tentă politică. Observăm tot mai mult cum emisiunile de tip magazin sufocă spațiul media și fac exces de de mesajele politice. Istoria mass-mediei românești ne arată că acest tip de emisiuni a apărut în România în anii 95-96, iar câteva dintre acestea sunt: „Teo”, „Babilon”, „Cafeaua cu sare”.
Mass-media este un mediu indispensabil pentru politică, presa fiind canalul prin care politicienii pot deveni populari. Practic presa este principaul spațiu de decizie, prin intermediul ei cetățenii își formează păreri și își aleg reprezentanții. De aceea, relația dintre oamenii politici și mass-media este una pe viață și pe moarte. Presa este pârghia pe care sus pușii comunității o uzează la maximum și fără de care viața lor politică ar fi moartă. Există mai multe tipuri de comincare politică: comunicarea prezidențială, comunicarea guvernamentală, comunicarea realizată de forțele locale și comunicarea realizată în timpul campaniei electorale. Pentru ca mesajele transmie de aceste organsime să se propage în interiorul comunității este nevoie de mass-media, care devine, astfel, liantul înte politicieni și electorat.
Claudiu Săftoiu trage concluzia: „presa a preluat rolul tradițional al partidului de transmițător de mesaj politic ceea ce face ca în campaniile electorale, jurnaliștii politici să fie mai importanți decât politicienii înșiși, iar mass-media decide ce personalitate merită sau nu atenția electoratului”
CAPITOLUL 2
POLITICĂ, DEMOCRAȚIE ȘI MASS-MEDIA
„Democrația este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”
Winston Churchill
Care este relația omului politic cu jurnalistul? Depinde de caz. Când jurnalistul se vide pentru o mână de bani relația nu are cum să fie alta decât cea de condus și conducător. În lumea jurnalistică circulă de altfel tot felul de sintagme pentru a descrie astfel de tipuri de oameni de presă: jurnalistul-milion, jurnalistul-bere sau jurnalistul vândut. Cei mai mulți sunt, însă, de acord cu sintagma „juranalistul prostituat”, care face referire la raportul de vasalitate pe care jurnalistul îl acceptă.
2.1 Relația jurnalistului politic cu lumea politică
Relația dintre jurnaliști și politicieni este una vitală pentru interesele tuturor. Din păcate, jurnaliștii sunt văzuți de politicini nu ca mijloace prin care mesajul politic ajunge la urechile electoratului, ci ca pe o aduntură care trebuie cumpărată. „Jurnaliștii sunt considerați un soi de „filtre” sau de „păzitori” (gatekeepers) ai ieșirii mesajelor politice în media. Ei se poziționează între politicieni și votanți și este general acceptat că politicienii comunică cu votanții lor prin jurnaliștii politici”.
Tot jurnaliștii poartă pe umărul lor responsabilitatea prezentării obiective și clare a mesajului politic. Deși, evenimentele politice ar trebui să se axeze în principal pe luarea unor decizii cu importanță majoră pentru societate, de cele mai multe ori acestea se transformă în „strategii de comunicare”. Așadar, politicentii se află în raport de dependență față de media, iar spațiul mediatic devine pentru ei un drog. Jurnalistul adevărat, care își respectă meseria și care vrea să fie privit ca un câine de pază al democrației și nu ca un om vândut nu ia de bun toate pastilele aruncate din labortorul politicienilor.
2.1
Sursa foto: www.stelian-tanase.ro
Jurnaliștii responsabili documnează, culeg, aleg și despică firul în zece, dacă asta este necesar pentru aflarea adevărului, de aici și conflictul care apare între gloata politică și unii jurnaliști. Politicienilor nu le convine ca mesajele lor să fie puricate și interpretate, însă, un bun jurnalist trebuie să facă acest lucru. De fapt, noul tip de politică urmărește să controleze cât mai mult mass-media. ”Mânați de obsesia de a controla măcar o parte a presei, (partidele politice) își dezvoltă structuri de monitorizare a presei care verifică fiecare publicație pentru a ști ce se scrie despre ei sau despre adversarii lor sau pentru a vedea cum munca lor este reflectată în mass-media”. Mijloacele prin care grupurile de interes sau politicienii influențează presa sunt multe.
În România, starea financiară proastă în care se află majoritatea mijloacelor mass-media este principala piesă pe care politicienii o forjează. Banii sunt motorul principal în lumea vitezei, în care se desfășoară toate acțiunile juranlistice. Un alt mijloc folosit de politicieni pentru a face presiune este spațiul publicitar, care obligă, practic, presa să treacă cu vederea greșelile politicianului și se i le mascheze.
De altfel Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent este de părere că realția dintre jurnaliști și politicieni este una complicată și tulbure, în care, din păcate, jurnalistul nu are un cuvânt prea greu de spus. ”În esențâ, relația angajat-angajator în mass-media nu ar trebui să difere foarte mult de celelalte domenii, cu o excepție majoră: patronatul trebuie să fie conștient că mass-media este un domeniu care are, indiferent de forma de proprietate, caracter de serviciu public. Mass-media este singura industrie care se bucură de protecție constituțională (prin prevederi care interzic, de exemplu, cenzura și suprimarea publicațiilor). În schimbul acestei înalte protecții, industria de mass-media ar trebui să își asume obligații de respect față de interesul public, de onestitate și echidistanță. Cum stau lucrurile în realitate – vedem prea bine”, a spus aceasta.
De asemenea, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent consideră că în România ultimilor ani, relația angajat-angajator s-a distorsionat foarte tare, din două rațiuni principale. Una este cea legată de criza economică, care a împins companiile de mass-media la adoptarea unor strategii de supaviețuire, care merg de la reducerea costurilor (concedieri, restrângerea numărului de pagini sau a orelor de emisie, scăderea calității produsului media, adoptarea de forme de angajare alternative – precum drepturile de autor sau convențiile civile) până la compromisuri editoriale grave (adaptarea conținutului articolelor pentru a satisface ineteresul unor clienți politici sau comerciali). A doua cauză fundamentală este legătura profundă dintre mass-media și politică/afaceri în România. ”Multe din afacerile de media din România sunt deținute de oameni politici influenți sau de apropiați ai acestora. Lucrul nu este în sine rău, doar că aceștia consideră că este dreptul lor „de stăpân” să își utilizeze canalele media pentru a-și promova interesele sau a-și sancționa inamicii. Într-un astfel de context, jurnaliștii nu prea au multe alegeri: ei fie acceptă condițiile impuse de angajator, fie pleacă – iar criza din ultimii ani a redus drastic alternativele de angajare”, a menționat Ioana Avădani.
După alegerile din anul 2000 presa românească, la fel ca întrega economie a țării a suferit o cădere spectaculoasă. Apariția acestui dezechilibru a dus la vulnerabilizarea mass-mediei care a început să fie poate mai mult ca oricând obiectul de manevră al partidelor politice. Ori, acest lucru nu a însemnat decât pierderea identității jurnalistice și a oricărei impartialități deontologice. Relația dintre presă și politică s-a transformat într-o cacealma. Nu mai găsești, decât foarte rar, izbucniri de liberate și cazuri în care presa nu a uita că trebuie să joace rolul de câine de pază. S-a trecut la ignorarea adevăratelor evenimente care afectează societatea și la mascarea acestora, presa este legată mai mult de senzaționalul poveștilor publice. Rolul atribuit presei de către liberalismul occidental, acela de „factor de dezvăluire” a greșelilor comise de mediul politic și social pare că s-a pierdut și abia se mai vede printre ceața care a cuprins mass-media.
Alina Mungiu-Pippidi spunea în legătură cu starea actuală a presei românești: „Media în mare proprție proprietatea unor oameni de afaceri autohtoni, a devenit mai ales un instrument de câștigat influnețăpolitică sau de intermediat afaceri, și ca atare valoarea unei companii nu este cea transparentă, oamnenii de afaceri fiind dispuși să subvenționeze canale media doar pentru a avea o armă de șantaj sau distribuit servicii, valoare mult mai insidioasă și care nu se regăsește în cifra de profit anuală. Piața este astfel foarte fragmentată, plină de instituții de presă neviabile și care sunt totuși prospere din cauza injecțieie de fonduri din alte sectoare sau pentru că nu-și plătesc în mod cronic cheltuieli de prim-ordin, cum ar fi impozitele și chiria”. Pentru că prin intremediul mass-media mesajul politic ajunge cel mai repede la urechile cetățeanului, aceasta reprezintă principalul canal de propagandă. Prin urmare, dependența financiară pe care presa românească o are față de baronii politici devine veninul cu care presa se otrăvește zilnic.
Desigur, politicul nu trebuie să dipară din vizorul mass-mediei, însă, ceea ce reporoșăm aici este faptul că o mare parte din presa românească este o mașină de voturi și nu mijlocul prin care se formează cultura politică într-un stat. Faptul că un ziar sau un post de televiziune susține un anume partid politic nu ar fi întru-totul o problemă dacă acesta și-ar asuma acest lucru. Întâlnim în presa occidentală astfel de exemple care își respectă publicul și care își declară și asumă simpatiile politice.
Calitatea informativă a presei din România a decăzut. Angrenată mai mult în jocurile de culise aranjate cu multă tactică de politicienii aflați în goana orbească după putere și recunoaștere, mass-media românească a pierdut lupta cu politicul. Informația adevărată este greu de găsit, iar acest lucru reprezintă o probelmă de etică profesională. Transformarea jurnalismului politic într-o căruță al cărui birjar este omul politic a dus la lipsa unui spațiu informativ imparțial, care ar avea o importanță majoră în stabilirea alegerilor electoratului.
Se știe că oamenii își formează opțiunile politice în funcție de informațiie pe care le primesc de la mass-media. Știrile politice joacă un rol foarte important în acestă zonă, ele au puterea de a decide cine trebuie să aibă câștig de cauză și cine nu. Unele studii arată faptul că cetățenii de multe ori nu sunt informați asupra unor asptecte esențiale. Patrick Charadeau spune: „media dobândesc constrângerile contractului de comunicare, fac să dispară finalitatea informativă în favoarea captării și cad în discursul de propagandă cu scopuri de promovare”. Agenda presei urmărește mai tot timpul agenda politică.
În presa românească, subiectele politice sufocă agenda media și duc la saturare. Nu de puține ori, atunci când deschidem ziarul sau televizorul suntem inundați de veșnicele dispute politice. Iar ca un bonus ne mai este băgată pe gât și cât-o știre „senzațională”. Se pare că media românească vinde cel mai mult politică și sex. Malcom McCombs și Donald Shaw, cei care au dat conceptul de agenda setting spunea: „ membrii audienței află despre problemele politice din mass-media; în același timp, află câtă importanță să acorde unei teme sau probleme. De exemplu, atunci când relatează ce spun candidații în timpul campaniei, mass-media stabilesc agenda campaniei”. Pe de altă parte, agenda building se referă la modul de colectare a informațiilor având în vederea legătura și interacțiunea ce se stabilește între jurnaliști, politicieni și colectivitate.
Modelul agendei building face referire la modul în care politicul prin evenimentele sale zilnice are puterea de a influența cronologia știrilor. Așadar, ordinea de zi a presei este dictată în mare parte de informațiile furnizate de mediul politic. De exemplu, Traian Băsescu a furnizat presei un subiect de dezbatere și anume „sistemul ticăloșit” sau corupția.
Despre legătura dintre agenda presei și agenda politicului a vorbit și Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. Pornind de la constrângerile economice în care sunt încorsetate principalele mijloace mass-media, Ioana Avădani, spune că: „Piața media nu este mică, dar este relativ săracă, există multe ziare, așa că regulile sunt puțin altfel. Curiozitatea publicului este nețărmuită, și atâta timp cât se va găsi un scandal el îl va consuma cu dragă inimă. Dacă cineva refuză, în numele principiilor etice, să dea o anumită informație, se va găsi întotdeauna alt ziar care să o publice. Ceea ce mă frapează însă șa presa noastră este agenda. Dacă ne uităm la sondajele de opinie, o sa vedem că principalele preocupări ale românului sunt sărăcia, șomajul, sănătatea. Dacă ne uităm în presa română, vom constata că principalele subiecte sunt politica, politica și, eventual, sexul. Există o fractură între agebda presei și agenda populației și probabil că aici am putea discuta, la un moment dat, de corectitudinea jurnaliștilor față de public. Dar cred că maturizarea profesionalăa breslei merge în paralele cu maturizarea de ansamblul societății”
Știrea politică
Ce este știrea politică și cum trebuie ea tratată?
Am tot vorbit despre informația politică și despre modul degradant în care aceasta este tratată. Pentru că jurnaliștii sunt cei care fac o manifestare să devină un eveniment și pentru că tot ei sunt cei care dau viață unei știri și nu alteia, Claudiu Săftoiu consideră că știrea este ceea ce reporterii, editorii și producătorii decid că reprezintă o știre. Presa tradițională consideră că știrea este ceva care există deja într-un anumit loc și pe care juralistul trebuie să o descopere.
Știrea în general și stirea politică în particular are menirea de a atrage atenția asupra unui fapt sau asupra unei personalități, ea implică publicul în tema descrisă și are o forță persuasivă foarte mare. Modul de selecție al știrilor este de multe ori influențat de inclinarea politică a redacției. Nu de puține ori vedem cum o știre apare prezentată cu detalii diferite de la un post de televiziune la altul sau de la un ziar la altul. „Studiu lui Warren Breed („Social Control in the Newsroom”) relevă faptul că nu sistemul profesional de norme stă la baza selecției știrilor politice, ci „spiritul de grup” din interiorul redacției, unde comportamenul și concepțiile ziaistului sunt supuse unei „logici colective” (în care se includ obligațiile de serviciu, satisfacerea profesională, sau dorința de a face carieră)”
Pe de altă parte, Lemieux și Charron consideră că atunci când jurnaliștii selectează știrile sunt constrânși de anumite criterii:
Costurile de producție implicate de procesarea respectivei informații;
Condiții tehnice impuse de mediu;
Norme colective de conduită și regulile interne ale respectivei instituții;
Atitudini și convingeri personale;
Valori dominante ale breslei;
Preferințe ale consumatorilor, așa cum sunt ele evaluate de jurnaliști;
Restricții fixate de furnizorii de publicitate;
Presiuni exercitate de sursele care oferă accesul la informație.
Împlicarea politicului în domeniul jurnalistic este un fapt cert. Ziarele și posturile de televiziune sunt punți care asigură accesul oamenilor politici la electorat. Conceptul de „intruziune politică” a apărut odată cu anii 90 și scoate în evidență goana jurnalistică după bârfă și senzațional. El mizează pe faptul că în prezent se pune mai puțin accent pe informația pură și echidistantă venită din mediul politic. Textele jurnalistice sunt căpușate de mesaje distorsionate care urmăresc să pună în lumină doar ceea ce este convenabil pentru partidul politic agreat de trustul de presă în cauză. Mass media ar trebui să încurajeze noi forme democratice și să prezinte în mod deliberativ acele aspecte care afectează cu adevărat viața publică.
Dezbaterea publică ar trebui să fie încurajată și susținută de presă, însă lupta comercială este mai puternică decât aceste valori. Așa se face că prezentarea unor informații din domniul politic este supusă spectacularizării și circului, dar mai ales stă sub papucul intereselor politice și economice. „Mass media și-a pierdut practicile deliberative deoarece promovează mai mult spectacolul politic, senzaționalul, scandalul politic și mai puțin ideile politice. Atunci când inițiază dezbateri pe probleme publice, mass-media apelează mai mult la o „formă populistă” de deliberarea susținută în egală măsură de oamenii politici și reprezentanții mass-media”
Aspectul senzațional al jurnalismului politic a determinat publicul să prezinte un dezgust față de mediul politic. Acestă tendință a mass-media a transformat publicul dintr-un cetățean activ într-un utiltizator pasiv al mesajului mediatic și al spectaolului politic. Știrile vehiculate se deovedesc a avea un rol hotărâtor în stabilirea criteriilor după care cetățenii aleg un anume candidat și nu altul. Cu toții ne uităm la interminabilele dezbateri politice organizate în cadrul unor emisiuni și în urma informațiilor auzite în aceste emisiuni ne formăm o opinie și acționăm în concordanță cu acesta. O știre poate să ne facă să ne pierdem încrederea într-un partid sau într-un personaj politic și să transferăm capitalul de încrederea și speranță către un alt politician.
Se pune întrebarea: Ce influențează calitatea jurnalismului politic?
Analistul politic Claudiu Săftoiu, în cartea ”Jurnalismul politic” consideră că există o sumă de valori care pot influența informația jurnalistică:
valorile în care crede jurnalistul : adevăr, dreptate, interes public, interes național, binele comun;
valorile proprietarilor ziarului: pragmatism, interes financiar , interes politic, dorința de putere și influență;
valorile presupuse că vin din partea cititorilor: obiectivitate, echidistanță, sinceritate, spirit de solidaritate;
valorile politicienilor care caută să capteze atenția, prin popularitate și audiență, pentru a-și face cunoscute ideile.
De cele mai multe ori valorile care au câștig de cauză sunt cele ale patronatului politic, iar în România putem spune că majoritatea mijloacelor mass-media sunt paralizate de aceste interese ale baronilor politici. În presa din România situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât patronii mass-media sunt totodată și directori editoriali, editorialiști, reporteri la prezenți la evenimentele politice, dar și lideri de opinie. Un exemplu bun în acest caz este dat de abuzul pe care agenția de presă Agerpres l-a exercitat asupra jurnaliștilor. Raportul FreeEx din 2012 a arătat faptul că agenția de presă Agerpres „pedepsește jurnaliștii care pun întrebări incomode”.
Jurnalistul Agerpres Claudiu Zamfir a trimis câteva întrebări birolului de presă de la Palatul Victoria, mai exact către purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu și către Anca Alexandrescu, șeful departamentului de comunicare al instituției. În aceste întrebări jurnalistul cere informații cu privire la salariul generalului Wesley Clark, fost comandant NATO și instaurat de curând în funcția de consilier onorific pe securitate și economie al lui Victor Ponta. Totodată, Clark este membru în conducerea unei companii petroliere care are operațiuni în domeniul gazelor de șist în Polonia. Detaliile acestui caz au fost dezvăluite într-un articol scris de juranalista Andreea Pocotilă, de la ziarul România Liberă, în 18 iulie 2012. Jurnalistul Claudiu Zamfir a fost anunțat de șefii săi doar la câteva câteva ore de la trimiterea email-ului că, din acel moment, nu se va mai mai ocupa de Guvern. Mai mult, ziarista România Liberă a susținut în articolul său că „șefii ar fi făcut referire la întrebările pe care Zamfir le trimisese la Palatul Victoria și i-au reproșat că nu a anunțat agenția de știri la care lucrează cu privire la intenția sa de a solicita respectivele lămuriri” ActiveWatch a luat legătura cu Argentina Traicu, directorul general adjunct Agerpres, care a declarat că: „Domnul Claudiu Zamfir nu este sancționat și decizia de retragere a acreditării nu are conotații politice, ci este doar o măsură de reorganizare internă. Nu am împiedicat difuzarea niciunei informații”, însă a refuzat să dea detalii cu privire la acestă reorganizare. Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind a cerut printr-o scrisoare deschisă adresată pe 18 iulie premierului Victor Ponta „să pună capăt cenzurii politice din Agerpres”.
Totodată aceștia au protestat „față de politizarea excesivă a Agenției Naționale de Presă Agerpres și nerespectarea Legii nr. 19/2003 prin menținerea ilegală în funcție a actualului director general interimar Ioan Roșca” și pentru „impunerea unui regulament ilegal și inuman față de angajații celei mai mari agenții de presă publice din țară, ANP Agerpres, sunt transformați în sclavi politici”. Rezultatul acestor demersuri a fost faptul că guvernul Ponta l-a înlocuit pe directorul general interimar Ioan Roșca cu șeful Biroului de presă al PSD, Alex Giboi.
De asemenea, între jurnalsitul politic și patronul care conduce autoritar pot apărea diferite teme conflictuale, iar unul dintre acestea poate fi legat chiar de demersurile pe care jurnalistul le întreprinde cu privire la o anumită organizație politică și intersele politice ale patronului care îi poate cere angajatului său să înceteze ancheta pe care o întreprinde. Un conflict de interese poate să apară și din incompatibilitatea dintre influența pe care patronul o extinde asupra angajaților săi și dorința de obiectivitate a acestora.
Piața liberă, garanție a suveranității presei
Este evident faptul că saltul imens făcut de la democrația ateniană la democrația societății industriale nu ar fi fost posibil fără existența mijloacelor de comunicare în masă. Pornind încă de la etimologia cuvintelor mass-media ne dăm seama că ele se referă la reunirea unor oameni prin anumite căi. Înțeleasă în sensul său atenian democrația înseamnă participarea liberă a indivizilor la mersul societății, egalitatea indivizilor ce compun comunitatea și garanția unui schimb comunicațional care se desfășura în agora și care duce de cele mai multe ori la luarea unor decizii importante pentru societate. Astăzi, dincolo de politizarea discursului jurnalistic, cele mai opresive atacuri asupra libertății de exprimare vin din partea instituțiilor represive ale statului și a unor înalți demnitari. Ca dovadă stă infiltrarea agenților sub acoperire ai serviciilor secrete în redacție cum a fost cazul ziarului Jurnalul Național.
Una dintre cerințele procesului democratic, la care trebuie să contribuie fiecare individ în parte, este faptul că cetățenii trebuie să fie informații cu privire la acțiunile puterii. Asta pentru că organele conducerii trebuie să implice în mod activ cetățenii în toate deciziile și acțiunile pe care le întreprind și mai ales să le comunice. Tocmai aici intervine puterea jurnalistului, văzut ca o sită care cerne informațiile ce merită să ajungă în atenția publică. Astăzi, trăim într-o lume bombardată de informație, într-o eră a informării, iar paradoxul vine tocmai din faptul că ne aflăm într-un moment maxim al informării, dar de fapt suntem mai dezinformați ca oricând.
Așadar, mass-media are un rol esențial în procesul de selecție a informațiilor. Tot juranaliștii, sunt cei care promovează anumite personaje politice și urmăresc să le denigreze pe altele, în funcție de simpatia politică pe care o are trustul media la care lucrează. Faptul că mass-media sufocă unele informații și că pun preț mai multe pe simpatiile politice, decât pe nevoia directă a publicului de a fi informat a dus la transformarea cetățenului într-un spectator pasiv, care preferă să consume mai degrabă divertisment și informație care nu necesită prea mare atenție. Publicul se confruntă de cele mai multe ori cu informații de mâna a doua, informații transformate sau acoperite după bunul plac și în conformitate cu interesele unui baron politic sau ale altuia. Ca urmare directă a acestui lucru, democrația înțelească astăzi este mai degrabă un joc al patronilor media și al angrenaților politici, o luptă dusă cu armele pe față și care este în stare să încalce oricând regulile jocului pentru a obține atenția și sprijinul public.
Mass-media este pilonul principal de pe câmpul de bătălie electoral. Ea este cea care se implică în prezentarea candidaților politici, cea care face previziuni. Totodată, mass-media este și cea care permite pătrunderea unor idei în public, dar și care cenzurează acțiunile care contravin interselor ideologice și economice ale patronilor. Acest mod de a face jurnalism se răsfrânge asupra cetățenilor care devin bulversați și manipulați. „Rezultatul final este alterarea profundă a democrației, „aleșii poporului” nu mai sunt selectați conform intereselor celor pe care îî reprezintă, ci au devenit artiști ai micilor ecrane”.
2.2
Sursă foto: tiberiumatei47.blogspot.com
Americanizarea politicului și intrarea lui în sfera societății comerciale a avut consecințe remarcabile la nivelul societății democratice. Partidul politic nu mai este cuibul de informație al cetățenilor, locul lui a fost luat de către mass-media. Candidații politici nu mai duc o luptă egală și reală, ci sunt angrenați într-o luptă superficială. „Tranzacția cuprinde trei părți „contractante”: politicienii, presa și publicul. Procesul electoral în sine a devenit un proces comercial, de „vânzare într-o singură zi”. În acest proces, oamenii politici sunt considerați obiecte simbolice produse de consum. Consumul politic, însă are ca rezultat dezintegrarea procesului democratic, campania de publcitate politic evaluează reacțiile audienței și construiește mesaje „prefabricate”, pe structura psihologică a publicului-țintă, fără să îl impliceîn mecanismele dialogului”. Pentru a controla jurnalistul, politicienii trebuie să aibă cunoștință și să mânuiască programul politic, dar și patronatul mijloacelor media. De asemenea, trebuie să cunoască și demersurile juranlistului de zi cu zi. Presa este uneori ușor mânuită de către reprezentanții politici care știu cum să își joace cartea și care ajung să o controleze și să o manipuleze pentu a-și atinge scopurile.
Astăzi, majoritatea oamenilor nu mai votează pentru o anumită ideologie, ci votează din ce în ce mai mult pentru produce o schimbare în sistem. Ca urmare, nu mai există o diferență clasică și bine conturată între dreapta și stânga politică, iar asta se observă și în articolele scrise de jurnaliștii politici care nu mai dau atenție acestor amănunte, ci merg pe un sens generalizat. Se pune din ce în ce mai mult accent pe omul politic și mai puțin pe doctrina pe care acesta o reprezintă.
Mass media, în general, reduce sau comprimă timpul în care trebuie transmis mesajul politic. „Evenimentele politice de durată sunt reduse la câteva minute sau zeci de secunde. Pentru ca privitorii să nu-și dea seama când au fost făcute tăieturile, regia de montaj inserează imagini cu publicul care asistă. În acest fel, trecerea de la un fragment disparat de discurs la altul nu mai este sesizabilă, relatarea părând a fi continuă și netrunchiată”
2.3. Jurnalistul, garantul democrației
Juranalistul este denumit metaforic, câinele de pază al democrației. De altfel, democrațiile moderne au fost numite "democrații mass-media". Conceptul de „câine de pază” sau watchdog izvorăște din ideia pieței libere, a democratizării spațiului public și a libertății de exprimare. Jurnaliștii sunt cei care au rolul de a urmări cât de respectate sunt promisiunile pe care politicienii le fac atunci când au nevoie de susținerea electoratului. Prin urmare, rolul principal al acestuia este acela de a informa oamenii cu privire la acțiunile actorilor politici. Jurnalistul politic are menirea de a expune în mod constant cetățenilor demersurile politicienilor pe care trebuie să îi urmărească și să le atragă atenția în mod critic. Doru Pop spune că există două modalități de raportare a presei la puterea politică: „
– politiceniii urmăresc în mod constant să-și amplifice puterea, iar jurnaliștii au obligația de a se opune presiunilor venite din partea elitelor sociale, presiuni prin care influența politicii se diversifică și devine tot mai agresivă;
– cetățenii sunt supuși unor obturări informaționale constante din partea Puterii politice, politicienii nu fac altceva decât să își ascundă acțiunile- rolul jurnaliștilor ar fi deci susținerea dezbaterilor publice și întărirea publicului la luarea deciziilor”.
Jurnalistul trebuie să își desfășoare activitatea într-o lume democratică, într-un sistem în care nu cenzura să fie literă de lege, ci libertatea de exprimare. Garanția libertății de exprimare și a plurivocității sunt principiile de bază ale mediului în care jurnalistul scoate la iveală carențele sistemului politic. Se spune că funcția de câine de pază al democrației este cea mai importantă funcție pe care o îndeplinește mass-media. Supravegherea atentă și critică a mediului politic este principala grijă a jurnalistului. Așa cum arată și conceptele tradiționale liberale, jurnalistul, în calitate de câine de pază al democrației, trebuie să dezvăluie abuzurile politicenilor.
Cât mai acționează astăzi presa ca un câine de pază al democrației? Probabil mulți vor spune că acesta funcție este mai degrabă una iluzorie și asta pentru că mass-media furnizează mai degrabă divertisment. Investigațiile, anchetele ocupă un spațiu minimal în comparație cu articolele sau emisiunile populare, care activează jurnalismul și care pun accent pe divertisment. Probabil acest lucru domină presa pentru că emisiunile televizate sau articolele de presă sunt văzute de oameni mai ales ca un mijloc de relaxare, având în vedere faptul că trăim vremuri agitate.
Așa cum susține și Doru Pop abordarea tradițională la presei în rolul de câine de pază al democrației pare să fie învechită dintr-un anumit punct de vedere. „Ea definește rolul de de câine de pază al mass-media numai în problemele în care este implicat statul. O astfel de formulare datată provine dintr-o perioadă în care statul nu era reprezentativ, era corupt și avea un potențial despotic sporit, libertatea de exprimare și presa liberă fiind percepute ca un mijloc de apărare împotriva absolutismului (de exemplu „Cato”, 1720)”. Conceptul de câine de pază al democrației se împletește cu rolul mass-media de a informa. Libertatea presei de a se exprima este legată de piața liberă a ideilor.
Intredependența dintre mediul politic și mass-media a adus o pată asupra presei care de multe ori uită de rolul de informare și asta pentru că se află sub patronatul unor oameni implicați politic. Pentru ca presa să aibă libertate deplină de expresie trebuie să existe mai multe coordonate: accesul liber la surse și alte mijloace prin care pot fi procurate informații, atitudinea critică și concuranța nelimitată. Pentru că într-o țară guvernul și toți ceilalți reprezentanții politici au rolul de a sluji populația, iar majoritatea clasei politice dintr-o țară este considerată coruptă, mass-media trebuie să scoată la iveală actele de corupție ale politicienilor. Aici intrevine rolul major al presei – câine de pază al democrației care trebuie să vâneze orice greșală a legislativului, executivului sau judecătorescului și să prezinte soluții pentru aceste probleme care se ivesc în comunitate.
Problema este așa cum am enunțat și anterior- patronii jurnaliștilor care ar trebui să facă acest lucru sunt tocmai cei care conduc aceste acțiuni masive de înșelătorie. Și cum mass-media depinde foarte mult de puterea politică întâlnim situații în care anumite ziare sau posturi de televiziune truchează informațiile, astfel încât, omul ajunge să fie manipulat fără să își dea seama neapărat de acest lucru. Mai mult, aceste acțiuni de manipulare și dezinformare nu vizează numai populația de rând ci și elitele. O parte dintre acești oameni sunt atrași în aceste jocuri de putere și așa ajungem în situația în care se formează liderii de opinie politizați de un partid sau altul, care apar și ne vorbesc orbește despre valorile pe care ei le apără și care în definitiv ascund metode efieciente și bine gândite de a atrage atenția de la subiectele cu adevărat importante.
Referitor la cât de important este rolul mass-media politologii Donway și Kelly spuneau de curând că: „orice reformă a mass-media, oricât ar fi de dezirabilă este inacceptabilă dacă se face cu prețul pierderii funcției de câine de pază al democrației. Iar acesta este un preț ce trebuie plătit în mod inevitabil. O presă care funcționează prin licențe, prin reglementări și dispoziții devine obiect al presiunilor politice atunci când tratează probleme ce afectează interesele celor aflați la putere”. Așadar, putem spune că piața liberă a ideilor se află într-un paradox. Pe de o parte asigură libertatea de expresie, dar pe de altă parte condamnă mass-media la compromis pentru că acesta devine în acest context mult mai vulnerabilă.
Jurnalismul din secolul XIX era văzut ca o meserie liberală, în care omul de presă avea libertate de acțiune și unde deontologia jurnalistică era pusă mai presus de toate celelate manifestații. Puterea mass-media a crescut tocmai ca urmare a dorinței de autonomie și de libertate pe care o manifesta jurnalistul din aceea perioadă. Comunicarea fără restricții, bazată pe informații venite din mai multe surse și informația reală care îi era oferită publicului a dus la solidizarea democrației, dar și la ridicarea jurnalismului la rangul de a patra putere în stat. Astăzi, ne confruntăm din păcate cu o răsturnare a valorilor în sfera jurnalistică.
Nu principul informării corecte primează acum, ci cel al vânzării. „Mitul cetățeanului informat” s-a pierdut în goana pe care mass-media o are după publicitate, după vânzare fără bariere. Nu conținutul informațional dictează, ci cel care aduce cel mai mare profit. Vedem cu ziarele și emisiunile care propun dezbateri pe teme sociale pălesc în fața subiectelor „ușoare”, care nu necesită o mare atenție și cunoaștere din parte celor care le vizionează. Jurnalistul de astăzi mizează pe linia emoțională, sensibilă a publicului său. „Astăzi s-a produs o modificare a structurii de funcționare a instituțiilor mass-media. Jurnalsimul tradițional a fost înlocuit de jurnalistul corporativ, cu o finalitate utilitaristă, disprețuind interesele personale. Proprietarii marilor companii mass media nu mai sunt intersați atât de valorile informative și nici măcar de aplicarea principiilor obiectivității, fiind mai degrabă supuși presiunilor dictate de mecanismele comercialismului, de valorile consumului și profitului, depinzând de relația din lumea marilor afaceri”
CAPITOLUL 3
CONTROLUL MASS-MEDIA? PUTEREA MASS-MEDIA ÎN SOCIETATE
Controlul politic
„Mass-media a devenit un partid nedeclarat, în timp ce omul politic există în măsura în care este un produs mediatic”
Octavian Paler
Ocupându-se de supravegherea tuturor sectoarelor societății, mass-media deranjează foarte multe grupuri de acțiune, devenind de multe ori ținta unor presiuni. Una dintre cele mai mari presiuni exercitate asupra mass-media este presiunea politică și asta pentru că presa este principalul motor al socializării politice. Între mass-media și domeniul politic întotdeauna a existat o relație care a dus la modificarea anumitor componente, de o parte și de alta.
Odată cu aparția tehnologizării avansate și a extinderii mijloacelor mass media, scena politică s-a mutat în cea mai mare parte pe platoul mediatic. Una dintre cele mai importante funcții ale politicii, creeare unei căi de comunicare și de inflență între cetățeni și reprezentanții lor politici, a fost exercitată de mass-media care a intermediat acestă legătură. Mijloacele mass-media sunt cele care moblizează, practic, cetețenii în campaniile electorale și cele care atrag atenția electoratului asupra politicienilor. Controlul politic asupra mass media poate fi exercitat atât la nivel legislativ cât și la nivel administrativ.
Controlul legislativ este una dintre cele mai aspre forme ale controlului politic și asta pentru că el impune dacă vrea o legislație care poate îngrădi aproape de extreme libertatea presei. Jurnalistul nu mai are libertate de exprimare și este sufocat de coduri legislative care îi îngreunează activitatea. Peste aceasta poate apărea o formă de control mult mai restrictivă care poate duce la limitarea sau chiar dispariția accesului anumitor unde radio sau de televiziune. Dacă cei aflați la putere își doresc să reducă la tăcere o parte a mass-media, va pune monopol prin mijloacele pe care le controlează.
Controlul adminsitrativ este o altă formă prin care mass-media poate fi impiedecată în demersurile sale. Prin acestă formă de control sunt ridicate în slăvi mijloacele mass-media care treansmit ceea ce vrea puterea politică și le suprimă pe cele opozante. Așa mass-media ajunge în mâna baronilor politici, iar gradul de dependență deveni unul din ce în ce mai acut.
Mass-media românească este o adevărată căpusă politică și un imens aparat de propagandă, după cum arată raportul FreeEx din anul 2012 arăta că:
„Televiziunile din Trustul Intact au fost folosite în anul electoral 2012 ca instrument de propagandă politică a USL. Exploatarea politică a manifestațiilor din ianuarie 2012, campaniile concertate de denigrare a membrilor CSM și a unora din membrii Curții Constituționale, atacurile împotriva Institutului Cultural Român, campania de susținere a fostului premier Adrian Năstase, condamnat la închisoare, au fost numai câteva din cazurile în care televiziunea Antena3 a funcționat ca o veritabilă „coloană a cincea” a grupării politice înfi ințate de fostul colaborator al Securității, Dan Voiculescu (Partidul Conservator, membru al Uniunii Social Liberale), fostul patron al Trustului Intact, tatăl actualului patron al trustului, Camelia Voiculescu. Mai mulți politicieni ai USL au mulțumit Antenelor pentru sprijinul acordat în campania electorală (Victor Ponta, Radu Stroe). Printre aceștia s-a numărat și Liviu Dragnea, șeful de campanie al USL, care a transmis „mulțumiri pentru felul în care Antena 3 a ajutat USL să ajungă la putere”90. Antena3 este postul de știri cu cea mai mare audiență la nivel național, emisiunile sale de dezbatere ocupând 11 din primele 12 locuri din clasamentul audiențelor.
Jurnalistul Grigore Cartianu, fost director editorial la Adevărul până în ianuarie 2013, a lansat în luna noiembrie o carte despre demiterea președintelui Băsescu. La evenimentul de lansare, jurnalistul a afirmat: „În vara aceasta m-am simțit mai puțin ziarist, și mai mult un luptător pe tărâmul democrației. În vara asta m-am simțit un soldat pe frontul adevărului”91. În cadrul aceluiași eveniment, patronul și moderatorul de emisiuni la televiziunea Nașul TV, Radu Moraru, a declarat: „Referitor la titlul cărții, «Jurnalul unui puci ratat», vreau să spun că nu ei au ratat, ci noi am reușit să le dejucăm jucăria, noi i-am făcut să rateze”. Controlul surselor este o altă modalitate prin care poate fi limitată activitatea jurnalistică. Cel mai adesea este invocat așa-numitul secret de stat prin care jurnalistului îi este limitat accesul la anumite informații. Fără informații nu mai are obiectul muncii, nu mai este jurnalist, iar asta poate duce la pierderea credibilității în fața publicului său.
De la apariția sa, politica a dorit să își creeze propriile mecanisme de comunicare sau să preia și să controleze mijloacele deja existente. Încă de pe vremea existenței mesagerilor regilor din Persia și a lui Carol al IX-lea mijloacele de informare erau supuse controlului. Mai aproape de existența noastră avem, ca exemplu, de control exercitat de puterea politică asupra informațiilor, modelul comunist a cărui formă de cenzură este bine cunoscută și acum și care a creat adevărate piedicii cu privirea la accesul la informație. El își propunea anihilarea gândirii independente și formarea unei deprinderi de autocenzură în cazul jurnaliștilor.
Se consideră că noțiunea de „comunicare politică” este una destul de vagă și asta pentru că ea conduce la o serie de factori care determina într-un fel această comunicare. Comunicarea este înainte de toate o formă de socializare prin care se pot lua anumite decizii, se pot produce schimbări, se pot aranja lucruri. Nimic în viața socială nu este posibil fără comunicare. Și pentru că politicul este cel care coordonează toate aceste acțiuni și politicii publice care apar în societate el este legat în mod absolut de comunicare. Politica urmărește relațiile dintre domeniul social, economic, administrativ, cultural, etnic, religios și propune o serie de programe care să rezolve la nivel macroeconomic problemele apărute în fiecare dintre aceste sectoare. Comunicarea este indispensabilă pentru fiecare dintre aceste procese și domenii, iar amestecul dintre ea și politică nu numai că devine unul necesar ci și unul de interdependență. Doru Pop spune că există „trei dimensiuni fundamentale pentru comunicarea politică: dimensiunea pragmatică, dimesiunea simbolică și dimensiunea structurală” .
Dimensiunea pragmatică face referire la actul comunicării în sine, care duce la formarea de relații sociale. Și comunicarea politică reprezintă o formă de a înțelege ce se întâmplă în jurul tău și de a decide măsurile care trebuie luate pentru a schimba în bine lucrurile. Așadar, comunicarea politică presupune un spațiu al deciziilor, un spațiu manipulativ unde învinge ideea celui care știe să se folosească de tot arsenalul pe care îl propune comunicarea. Conflictul și coopererea sunt elemente cheie ale procesului comunicațional politic. Patronii trusturilor de presă sunt de asemenea cei care pot exercita cea mai mare influență și control asupra jurnaliștilor. Așa numiți „moguli” de presă pot manipula financiar jurnaliștii și pot interveni chiar la nivelul redactării materialelor jurnalistice.
Ioana Avădani susține faptul că nu „cineva plătește salariile”, ci jurnaliștii realizează un produs vandabil, de pe urma căruia cineva ar putea face bani. Bani cu care plătește munca jurnaliștilor – nu pe jurnaliști. De altfel, directorul CJI este de părere că independentă acea operațiune de media în care deciziile editoriale sunt separate de cele de business, iar deciziile editoriale revin în întregime staff-ului editoriale, care le adoptă cu respectarea standardelor profesionale.
Conform Barometrului Global al Corupției 20092, realizat de Transparency International și dat publicității în iunie, mass-media din România au ajuns pentru prima dată să fie menționate în topul celor mai corupte instituții. Despre presa din fostele țări socialiste au fost scrise multe cărți și monografii. Au apărut chiar și reviste specializate și un număr important de cercetători, din Occident sau din Europa post-comunistă au făcut studii pe acest subiect. Totuși, până acum nu s-a impus nicio perspectivă definitivă asupra a ceea ce sunt sau au devenit mass media în țările post-comuniste.
Privatizarea presei în România s-a desfășurat în lipsa unor legi potrivite. Guvernele și diversele agenții, oamenii de afaceri și jurnaliștii au fost obligați „să facă față unei tranziții rapide la o economie de piață dură și anarhică”care a dus la „un potop de practici în afara legilor, la corupție și erori în conducere”. Această privatizare bruscă care a însemnat schimbarea jurnaliștilor din angajați în patroni, a produs o mulțime de situații contradictorii care au stricat natura economică a instituțiilor de presă pentru că nici jurnaliștii-proprietari, dar nici managerii-patroni nu pot garanta o separație a funcțiilor și intereselor, a ideologiilor și a conținuturilor. „Mass-media rămâne și la ora actuală un factor cheie în confuzia din sfera publică și componenta ei politică. Libertatea de expresie în media este înțeleasă ca trecere de la apologia conducătorului în regimul comunist la critica guveranaților(sau apologia acestora), este centrată pe oamenii politici și partide, inducând cititorilor și telespectatorilor sentimentul că ei sunt agenți pasivi (victime sau beneficiari) ai acțiunilor politice, dar nu și parte a vieții comunitare, responsabili pentru starea sociețății în care trăiesc”, ( Vladimir Pasti, Mihaela Miroiu, Cornel Codiță, Romania starea de fapt).
Presa românescă de astăzi ne târăște într-o mocirlă care nu face altceva decât să marcheze războiul politic dintre politicieni. Informațiile și jocul editorial este pus la cheremul intereselor politice și economice ale patronilor de media, iar ambele tabere politice au beneficiază astfel de sprijinul unor instituții media aflate, nu în goana după informația adevărat ci după împroșcarea cu noroi în adversar. Lăsând la o parte orice urmă de imparțialitate și obiectivitate, jurnaliști vocile pro USL sau pro Băsescu sunt înfăptuitorii unui partizanat exagerat.
Pe de o parte lideri USL de vârf controlează o pare a presei prin Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, care deține, prin familia sa controlul trustului Intact,iar Sebastian Ghiță, senator PSD, este patronul televiziunii de știri România TV. O altă televiziune de știri, RealitateaTV, este controlată de un apropiat al PSD, Cozmin Gușă. Pe de altă parte Dan Andronic, fostul jurnalist și actual consilier politic, a dirijat susținătorii președintelui Băsescu,tabăra de atac fiind cotidianul Evenimentul Zilei și postul de televiziune B1TV. De altfel Andronic în trecut i-a consiliat pe foștii adversari ai lui Băsescu – Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu. Mai mult decât atât unii jurnaliști au trecut de partea taberei politice care din păcate compromit munca făcută de jurnaliștii în redacțiile din toată țara. Exemple de astfel de jurnaliști sunt GabrielaVrânceanu Firea (senator din partea PC, fost prezentator de știri TVR și moderator la Antena1 și Antena3), Sorin Roșca Stănescu(senator PNL, fost director și acționar la cotidianul Ziua și alte publicații). Există totodată și tendința presei de a crea eveniment false. În 1962, Daniel Boorstin a adus în sfera mass-media noțiunea de „pseudoeveniment”, apărut ca manifest față de tendința presei de a aduce în față evenimente care nu sunt reale.
Dorința mediului politic de a controla cât mai mult mass-media a impus noi timpuri de emisiuni de televiziune, iar cel mai utilizat este talk-show-ul prin care se dorește influențarea deciziilor politice, mai mult sau mai puțin mascat. Conduși de dorința de a domina mijloacele de informare care le pot strica imaginea, unii politicienii investesc în centre de monitorizare a presei care urmăresc tot ceea ce se scrie și se spune despre ei sau despre concurenții lor pentru a știi cum să acționeze mai departe. „Omul politic autohton a conștientizat impactul pe care mijloacele de informare îl au asupra cetățenilor, și chiar dacă supraevaluează puterea acestora sau aruncă în cârca presei nereușite propriei acțiuni politice, a început să tindă către o profesionalizare a relației dintre el sau partidul propriu și gazetari. Partidele mari au început să angajeze sau să pregătească oameni specializați care să intermedieze relația cu presa. Acum, toate au Birouri de Presă, iar câteva au chiar purtători de cuvânt, chiar dacă pe plaiurile noastre nu se știe încă prea bine ce ar trebui acestea să facă. În primul rând, politicianul sau cel care este pus în situația de a ține legătura cu presa, caută să realizeze o legătură personală cu ziariștii indiferent de nivelul acestora, fie că sunt simpli reporteri, redactori sau directori de ziar. De obicei se aută ca omul care ține legătura cu presa (șeful Birolului de Presă, purtătorul de cuvânt etc.) să aibă o oarecare autoritate de partid. Din acest motiv el tratează apariția diferitelor subiecte politice în presă direct cu redactorul-șef al paginii de politică internă sau cu directorul ziarului”.
Pe de altă parte directorul CJI este de părere că presa este atât de liberă pe cât vrea. Decizia de a se opune cenzurii economice și care se manifestată mai ales sub forma contractelor de publicitate cu „clauză de neagresiune” ține de dorința companiilor de mass-media. Tot lor le aparține decizia de a se opune presiunilor politice în conținutul editorial. ”În mod paradoxal, în ultimii ani presiunile majore la adresa presei vin nu de la Guvern, nu de la autorități, ci de la alte companii de presă. Mass-media nu mai sunt instrumente ale bătăliei politice, ci au devenit actori în această bătălie”, spune Avădani.
Instabilitatea financiară este principala rotiță pe care o învârte lumea politică atunci când vrea să obțină ceva de la mass-media. Cum în România trusturile de presă au buzunarele cam goale se găsește tot timpul cineva care să aducă sponsorizare, dar care cere conform legilor pieței ceva în schimb. Pentru că în lumea agitată în care trăiesc jurnaliștii banii sunt cei care fac diferența mereu trebuie găsite alternative ca trustul să-și poată continua activitatea. Cumpărarea de spațiu publicitar pentru care se face reclamă anumitor firme sau anumitor politicieni este o sursă importantă de venituri pentru mass-media de astăzi. Așa se face că anumite trusturi media ridică în slăvi un politician și altele un al politician.
Raportul FreeEx din 2012 ne arată cum jurnaliștii fac campanie anumitor politicieni. „Condițiile economice precare din presa locală i-au împins pe unii jurnaliști să își ofere serviciile în campaniile electorale unor diverși candidați pentru care au editat ziare de campanie. Situația prezentată de platforma online paginademedia.ro 492 s-a întâmplat într-un județ învecinat cu Bucureștiul, unde zece jurnaliști au lucrat la ziarele de campanie pentru alegerile locale din iunie 2012. Ediția era plătită cu 1.000 de lei, iar jurnalistul intervievat a admis că practica „nu este etică” și că, dacă ar avea un salariu decent, „nu și-ar vinde astfel meseria”.
3.2. Controlul financiar-economic
Bani sunt cei care învărt lucrurile în mass-media, iar controlul financiar este principala metodă prin care presa este ținută sub control. Cei care au banii să dea presei sunt politicenii sau patronii marilor companii, așa că ei sunt cei care ajung să controleze mijloacele mass-media. De ce își doresc acest lucru? Foarte simplu. Pentru a câștiga atenția publică și pentru a răspândi ceea ce lor le convine. Așa cum am mai spus, presa este văzută în primul rând ca afacere. Ea nu este condusă numai de regulile juralismului ca la carte, ci și de dorința de a obține profit. Momentul în care sunt difuzate știrile este o importantă sursă prin care patronii mass-media își asigură câștigul financiar și asta pentru ele presupun costuri de producție mici. Programele de divertisment, la rândul lor vând foarte bine. Din acest motiv presa românească este dominată de programe de divertisment.
Declinul economic din societatea românească se revarsă și asupra mass-mediei românești așa cum a identificat și Stelian Tănase: „ aproape jumătate din economia României este subterană, nu se regăsește în impozite și taxe. Această situație economică, cu întârzierea reformelor, se resimte foarte tare și în mass-media. Media se află pentru prima dată, în cei 11 ani, într-o situație foarte vulnerabilă la apelurile partidului de guvernământ, oricare ar fi el. Presa este puternică atunci când stă pe picioarele ei, fiind independentă economic”. De altfel, lipsa banilor îi împiedică pe jurnaliști să facă demesruri pentru a demara investigații și anchete pentru că de obicei ele solicită sume de bani pe care trsuturile media nu le au.
Jurnalismul liber și de calitate este inevitabil legat de acestă independență financiară. În cazul presei românești lucrurile au început să meargă și mai greu din punct de vedere financiar după criza financiară din 2009 care a dus la concedierea a 3000 de jurnaliști. Tot atunci au fost închise multe publicații și au dispărut și finanțările venite din publicitate ceea ce a aruncat presa în ghearele controlului politic. Vulnerabilă în fața politicului și economicului, presa a început să susțină politicenii care îi furnizează bani. Politicienii nu au ezitat să își impună dorințele în linia editorială a cotidienelor și să-și lase amprenta asupa modului de abordare a subiectelor jurnalistice. Fiind controlați financiar mulți dintre jurnaliști s-au spus regulilor jocului și au furnizat știri părtinitoare, făcând abateri de la regulile deontologice ale meseriei. Contractele pe drepturi de autor sunt o altă măsură folosită de patronat pentru a șantaja financiar angajații care se văd nevoiți să accepte și o astfel de formă de plată numai pentru a avea un câștig minim.
Raportul FreeEx din 2009 arată că Adevărul Holding a înregistrat pierderi de 13 milioane de euro în anul care s-a încheiat. Totalul pierderilor adunate la Registrul Comerțului este de 32 milioane de euro. Ziarele Atac, Interesul Public, Goool Sport – toate aparținând grupului Locic Media Holding – au fost afectate de o grevă pentru neplata salariilor. Mai mulți ziariști de la Gardianul și Ziua și-au chemat în judecată patronii pentru neplata unor drepturi salariale, dar mai ales a orelor suplimentare.
În timpul regimului comunist presa era controlată de un singur „mogul” și anume- partidul politic comunist. Astăzi există tot felul de oameni cu potențial financiar care reprezintă sursa financiară a presei românești, care la fel ca Ceaușescu folosesc presa pentru a controla opinia publică. De altfel, raportul “Reporterul fără frontiere” din anul 2013 care verifică libertatea presei arată că România se află situată pe poziția 88, din 197 de țări, după Mozambique și înainte de Peru și Filipine. Totodată, presa din țara noastră este văzută ca fiind parțial liberă, împreună cu puține alte țări din sud-estul Europei.
Ne întrebăm dacă în condițiile în care trustizarea a ajuns să fie ca un cancer pentru presă nu ar fi nevoie de o lege antitrust. Într-un interviu despre problemele presei românesști am întrebat-o pe Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) ce părere are despre acest lucru care a spus că există prevederi anti-trust, unele sunt înscriese în legislația concurenței, altele sunt explicate destul de bogat, dar și complicat, în legea audio-vizualului. În schimb, nu există prevderi privind „proprietatea încrucișată”, prevederi care să nu permită unuei singure persoane sau grup de persoane să dețină o influențâ asupra formării opiniilor publicului. ”Chestiunea interesează și Parlamentul European, dar încă se caută soluții care să poată fi și eficace, și realizabile. Prezența Internetului și libertatea fiecăruia de a se informa dintr-o multitudine de surse reduce, într-un fel, pericolul monopolului asupra informației”, a spus Ioana.
Scorul libertății de presă al României în 2013 a fost de 42 din 100 și asta după ce în urmă cu 10 ani era 38. Acesta demonstrează faptul că libertatea presei din România a pierdut patru puncte în ultimii 10 ani. Tot din cauza presiunilor economice, raportul FreeEx din 2012 arată cum: „Presiunea audienței a generat o abundență a derapajelor editoriale, multe redacții manifestând un vizibil dispreț față de orice reguli profesionale și pentru demnitatea persoanelor. Știri inventate, regizarea unor show-uri televizate pretinse a fi autentice, vânarea ostentativă a aspectelor morbide, ridicole, murdare ale vieții unor persoane publice – au devenit practici obișnuite. De asemenea, au apărut noi cazuri de șantaj de presă, iar în unele mai vechi au existat sentințe ale instanțelor. Fostul acționar al publicației online www.HotNews.ro, brokerul Cristian Sima l-a amenințat pe directorul publicației Bursa, Make (Florian Goldstein), că va face publice tranzacțiile sale pe piețele de capital străine în cazul în care va publica informații care ar putea compromite societatea sa de brokeraj. Bogdan Chirieac a reapărut într-un nou scandal de corupție de presă, fi ind acuzat că a făcut trafi c de influență pe lângă politicieni în favoarea unor companii străine”.
Controlul financiar conduce jurnaliștii către autocenzură. Mulți ajung să spună că nu sunt supuși niciunui control și că scriu ceea ce le dictează propria conștiință pentru că aceștia ajung la un moment dat să gândească ei înșiși ca aparatul opresiv care îi conduce. Încep să capete aceste deprinderi și numai conștientizează neapărat faptul că sunt influențați.
În momentul în care jurnalistul politic nu își mai pot da seama că gândește, scrie și vorbește pentru că cineva i-a spus că asta trebuie să facă și nu pentru că așa consideră el, atunci devine captivul autocenzurii. După ieșirea de sub papucul comunist, mass-media românească ca și cea din toate celelalte foste țări comuniste a profitat de un aport foarte mare de capital străin care a adus după sine o serie de programe de televiziune externe.
Programele de televiziune sunt în mare parte cucerite de filme, muzică și documentare, dar și de emisiuni preluate ca atare din audiovizualul străin și care puteau fi recepționate prin intermediul antenelor parabolice. Se observă cum tusturile media nou construite pe un teren vid se folosesc de tot felul de strategii pentru a câștiga atenția publicului. De altfel,”o analiză a strcturii programelor din Bulgaria, Iugoslavia, Lituania, România, Rusia și Slovacia în 1995 (M.Coman, 1996 b) arată că aceste programe reprezintă peste 40% din totalul trasmisilor”. Decretul dat de Frontul Salvării Naționale în anul 1990 care făcea referire la privatizarea instituțiilor care editau cartea și presa a fost cel care a pus bazele presei în România post- comunistă. Cum a fost cumpărată presa? Foarte ușor. Cine a vrut a putut cumpăra ușor pentru că acțiunile s-au vândut la prețuri derizorii și orice jurnalist a putut cumpăra un acțiunile unei publicații sau o parte din ele. Așa s-a făcut că presa de partid a fost înlocuită de societatea cu răspundere limitată aflată în mâna unor jurnaliștii care au format grupuri, grupuri. Procesul acesta a dus la formarea presei cotidiene care stă și astăzi pe ruinele fostei prese comuniste.
Dorința avidă a oamenilor pentru lucrurile noi și implcit pentru o altfel de presă a dus la un foarte mare grad de consumerism în acestă zonă. Asta a însemnat câștiguri economice uriașe pentru cei care investiseră în domeniul presei. Veniturile câștigate din acest sector au fost fabuloase. În anul 1990 „numai România liberă a realizat peste cinci luni încasări de 80 de milioane de lei, a efectuat cheltuieli de 51 de milioane, a plătit impozit de 11 milioane, rămânând cu beneficii de 18 milioane”
Văzând că profitul este garantat în domeniul presei, diverși oameni care nu aveau nicio legătură cu presa au început să investească în domeniu. Așa au apărut o serie de ziare locale și regionale cu tentă politică. Cu profitul obținut din presă, mulți dintre aceștia și-au deschis afaceri în imobliare, turism și alte domenii care mai târziu s-au dovedit a fi mai profitabile. După acestă perioadă de glorie a investițiilor făcute în presă, mometul de declin se întrevedea la orizont. Sătul de politizarea excesivă a presei din acei ani, publicul a încetat să mai cumpere în masă ziare. Încet, încet presa a intrat în colapsul în care și astăzi este prinsă. Profitul a început să fie foarte mic. Iar costurile de producție mari. „La ora actuală, puține cotidiene se pot lăuda cu profituri seminificative. Creșterea prețului hârtiei și a energiei, seriile succesive de impozite, sistemul de difuzare necontrolat, piața scăzută a publicității, reducerea puterii de cumpărare a populației, pierderea interesului și a încrederii publicului- toate au condus la limitarea autonomiei financiare a instituțiilor din presa scrisă. După Ion Teodor, director general la Adevărul, costurile pentru hârție, energie electrică, benzină se „situează la nivel european”, în timp ce „prețul de vânzare al presei românești este de cinci-șase ori mai mic decât cele practicate de presa occidentală” (în P. Marinescu, 1999, p.123). Acest fenomen explică tendințele din ce în ce mai evidente, de trustizare, fie în cadrul unor grupuri autohtone, fie în cadrul unor grupuri străine. Cu toate acestea, piața presei scrise ( ca și cea a audiovizualului) este în continuare caracterizată de fragmentare”.
Declinul presei a însemnat o rotiță pe care oamenii politici interesați au putut să o rotească în favoarea lor. S-a observat implicarea unor oameni politici, patronii unor trusturi economice în presa. Astfel, grupul de presă Media Sud-Est condus de Constantin Păunescu, are în stăpânire ziarul Gazeta de Sud care are un tiraj de 30.000, dar și postul radio Radio Sud. De altfel, și Dumitru Sechelariu, primarul Bacăului și important om de afaceri a cumpărat ziarul Deșteptarea care are un titaj de 12.000 de publicații. Dar și posturile de televiziune și radio Alfa. Ne pune întrebarea „Cât de independetă mai poate fi presa în acest condiții?”. Evident nu se poate vorbi de libertatea editorială, cel puțin nu de libertatea de care ne vorbea Look.
Informare vs. manipulare politică
„ Ziarele sunt controlate de persoane și corporații, dar libertatea presei aparține poporului”
Anon
Manipularea se practică de când lumea și pământul. Însă, modalitățile și tehnicile ei au fost perfecționate de la o epocă la alta. Ca peste tot și în România practica manipulării a ajuns la cote foarte mari, ajungând să fie ca o artă în domeniu politic.
Conform DEX-ului a manipula înseamnă :”a mânui, a manevra, a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive”. Manipularea este principala armă cu care politicienii își maschează problemele. Inventarea unor scandaluri pentru a muta atenția populației de la adevăratele probleme pe care le are sistemul politic, campaniile politice pornite la comandă, dezinformarea, zvonsitica, intoxicarea sunt doar câteva dintre tacticile bine gândite ale politicienilor pentru a supraviețui cât mai mult timp în domeniu.
De cele mai multe ori, dezinformarea este folosită ca formă de atac în discursul politic prin care nu se urmărește neapărat atragerea atenției electoratului asupra unui aspect din propria politică, ci otrăvirea sistemului politic adoptat de concurență. Bineînțeles, că acest lucru îi revine unei personalității care se bucură de notorietate în rândul publicului și care are infleuență asupra acestuia. Liderii de opinie, așa cum sunt numite aceste persoane, sunt cei care apar și își expun proprile păreri despre o anumită acțiune. Aceste păreri exprimate public vor deveni sursă de informații pentru mulți oameni care consideră că aceea este dreptatea. O sumedenie de editorialiști practică acestă formă de manipulare și se bucură de un real succes, manipulând cititorii voit sau nu.
Generalizarea, atacarea și denigrarea concurentului politic este o altă formă de manipulare folosită de politicieni. Nu de puține ori aceștia aruncă electoratului frânturi de adevăr, pasaje care atrag atenția și care ridică semne de întrebare. Chiar președintele României, Traian Băsescu s-a folosit de acestă tactică a generalizării în campania sa electorală când a transpus programul său politic peste agenda populației.
O altă formă de manipulare utilizată de președintele Traian Băsescu și de Partidul Democrat a fost folosită atunci când aceștia au constat în urma sondajelor că Teodor Stolojan a scăzut în atenția electoratului. Asta însemna că lupta pentru ocuparea scaunului la Cotroceni era pierdută și pentru a evita acest lucru partidul s-a folosit de dezinformare. L-au scos în față pe Băsescu care a apărut la televizor și a început să plângă pentru faptul că Stolojan a decis să se retragă. Compasiunea și lacrimile lui Traian Băsescu aveau să fie și ele tactici abile de manipulare care au mizat pe sensibilitatea electoratului și care l-au ajutat să câștige voturile oamenilor. Traian Băsescu s-a folosit de mai multe ori de acestă metodă a sensibilizării populației pentru a câștiga simpatia oamenilor. Perceput la început ca un marinar dur, Băsescu a mai câștigat câteva puncte în fața celor pe care îi conduce atunci când a plâns la înmormântarea Patriarhului, acesta fiind o altă tactică.
Atragerea atenției de la subiectele cu adevărat importante este o altă modalitate de manipulare a politicienilor prin care reușesc să mascheze anumite decizii. Cel mai adesea în asemenea situații sunt aduse în față subiecte de presă negative care vizează diferiți oameni și care au rolul de a muta atenția populației către acest subiect. Un exemplu elocvent este cel al arestării lui Gigi Becali. Acest eveniment a încins multe discuții în platorile de televiziune, la radio sau în paginile ziarelor. Toată lumea își dădea cu părerea despre acest lucru și toată atenția publică a fost fixată pe acest subiect. În pararele însă, se întâmplau lucruri de o mai mare importanță pentru întreaga populație cărora mai nimeni nu le-a dat atenție și anume se discuta acordul cu FMI. Nu s-a discutat mult pe această temă care într-adevăr ne afectează pe toți mult mai mult decât arestarea lui Becali. Era vorba despre o nouă formă de impozitare, căreia nimeni nu i-a dat atenția cuvenită ca să se poată face jocurile dorite de către politicienii interesați.
În lupta care se dă în mass-media între politicieni se mizează și pe aruncarea de infromații primite de la așa-numitele „surse”. Iar acesta este o altă formă de a păcăli populația. „Sursele oficiale care vor să își păstreze anonimatul” sau „sursele demne de încredere” sunt folosite pentru a arunca zvonuri care atacă o anumită parte a concurenței și care urmăresc intoxicarea populației. Acestea sunt folosite pentru a atrage atenția sau pentru a promova anumiți politicieni și sunt fabricate eveniment înmod special pentru acest lucru.
3.1
Sursa foto:
Cunoscutul analist politic Claudiu Săftoiu spune că: „Citarea surselor este obligatorie pentru asigurarea credibilității unei instituții de presă. De cele mai multe ori însă, sursele sunt indecise, neclare și lipsite de concretețe. „Citarea din surse” creează pericolul ca informația să fie inexactă. Mai mult „citarea din surse” poate duce la difuzarea unor simple zvonuri cu efect nociv pentru veridicitatea informației, dar eficace într-o strategie de manipulare a jurnalismului politic. Sunt situații în care surse demnă de credibilitate „lipsește” chiar în acel moment. Presa nu mai poate face nimic, pierzând elementul confirmării. Când sursa tace, tăcerea este considerată un răspuns care dezavantajează sursa”.
Cum facem să nu cădem pradă manipulării politice? Trebuie să ne informăm din mai multe surse și să comparăm informațiile cu realitatea. Rolul de câine de pază al democrației este dublat de rolul informațional pe care îl are mass-media. Mass-media trebuie să încurajeze în primul rând piața liberă a ideilor. Mass-media trebuie să informeze publicul din toate punctele de vedere și să atragă atenția atunci când sesizează că sunt trase sforile. De asemenea, mass-media trebuie să prezinte informații neutre care să ajute la formarea unei opinii publice corecte.
Informația de ultimă oră trebuie să fie miza oricărui jurnalist atunci când ajunge în redacție. Informațiile care interesează un public mare, transmise cu maximă acuratețe și obiectivitate trebuie să fie principala grijă a celui care se numește jurnalist. Desigur, ziarul sau postul de televiziune își poate ocupa spațiul și cu date despre vreme și zodii. Însă, toate acestea înseamnă comentariu și nu informație. Editorul ziarului Manchester Guardian C.P. Scott nota într-un editoraial ca: „Rolul primar al ziarului este colectarea știrilor. Cu orice risc, el trebuie să vegheze ca știrile să nu fie alterate. Nici prin ceea ce se spune, nici prin ceea ce nu se spune, nici prin modul de prezentare nu trebuie ca fața seninăa adevărului să sufere”
Jurnalistul adevărat trebuie să servească numai regulilor deontologice. Nu trebuie să sărute mâna nimănui sau să datoreze cuiva ceva. El nu trebuie să fie nici la dispoziția vreunui partid politic și nici la cheremul vreunei surse sau vreunui interes comercial și nici să fie implicat activitatea politică. Orice informație pe care o furnizează trebuie să fie ferită de prejudecăți. Banii și diferitele atenții capcane și tentații cărora jurnalistul trebuie să le rezisete și niciodată să ne se mânjească cu astfel de stimulente. Publicitatea mascată este folosită cel mai adesea în asemenea cazuri în care jurnaliștii fac materiale favorabile unei firme sau unei persoane de la care a primit în schimb ceva. Se mai întâlnesc situații în care cel mai adesea un om intervievat va cere să vadă interviul înainte de publicare. Jurnalistul nu are de ce sa facă acestă favoare nimănui.
Ceea ce trebuie să îl intereseze pe jurnalist este informarea corectă a publicului său. Se spune că din mometul în care jurnalistul își vede meseria ca pe o marfă cu care își propune să facă comerț poate considera că nu se mai numește jurnalist.
CAPITOLUL 4
CE SUNT JURNALIȘTII?
4.1. Jurnaliștii despre problemele breslei
Faptul că după revoluția din 1989 în România ziarele și posturile de televiziune au apărut ca ciupercile după ploaie a dus la pierderea rapidă a controlului celor care lucrează în acest mediu. Chiar dacă publicațiile și posturile de televiziune au fost din ce în ce mai multe, nu a însemnat că a crescut și numărul jurnaliștilor profesioniști ci numărul celor care sunt angajați în mass-media. Deși se aștepta ca cei noi veniți în acest domeniu să aducă un aer nou în presă, în care să nu mai domnească partizanatul politic și lipsa de profesionalism. În schimb, așa cum arată și P.Gross „deși s-au făcut progrese în a se profesionaliza în acest domeniu, până astăzi jurnalismul din regiune nu a ajuns la un nivel omparabil cu cel al vecinilor săi vestici. Partizanatul și înclinația către propagandă, lipsa standardelor de profesionalism și a eticii, remnișciențe ale perioadei pre-comuniste, au fost rafinate și consolidate de experiența comunistă, de exigențele și învățămintele sale”(1996, p.94).
Jurnaliștii apăruți după încheierea regimului comunist, nu beneficiază de studii universitare în această meserie. Dornici să domine vechii jurnaliști ei se remarcă prin dorința de a respinde și de a nega tot ce apăruse înaintea lor, o atitudine superioară stăpânită de ideea că dacă ei nu au lucrat în presă în timpul regimului comunist nu au fost loviți de gândirea comunistă, dar și o autosuficiență profesională care nu le solicita de niciun fel o formare profesională și o perfecționare. „Generația Pampers-încrezători, convinși că sunt mai buni decât toți ceilalți, însă cu totul ignoranți din punct de vedere profesional“, așa cum a numit-o cercetătorul polonez Valery Pisarek.
De altfel, Ioana Avădanii, directorul CJI susține faptul că există peste tot în țară locuri în care jurnaliștii încă își fac datoria cum trebuie. Există, chiar și în redacțiile cele mai „corupte”, cristale de profesionalism și oameni care își respectă standardele profesionale. ”Acestor oameni le datorăm respect noi, ca cititori/telespectatori/ascultători. Din păcate, și opinia publică este prea grăbită în a trata indiscriminatoriu „presa” ca fiind neprofesionistă, „vândută”, ineptă. Ar trebuie să sprijinim noi, în calitatea noastră de consumatori de presă, aceste exemple de bun jurnalism. Fie și măcar printr-un mesaj de apreciere. O altă formă, mult mai concretă, de apreciere sunt contribuțiile în bani pentru proiectele jurnalistice – de invetigație, cele mai multe – realizate în regim de „crowd sourcing”. Daca chiar vrem să avem jurnalism de calitate, putem sa ni-l „producem” singuri”, a menționat directorul CJI.
Cei care desfășoară activități în presă se cred reprezentanții celei de-a patru puteri în stat. Rolul acestei puteri este însă greu de definit. „De regulă domină perspectiva adversativă, jurnaliștii considerând că rolul lor este de a se opune Puterii (indiferent de partidul sau de grupul aflat la putere), de a o critica permanent (chiar și fără motiv) și de a-i dezvălui abuzurile (chiar și presupuse și nedovedite): „O lecție legată de acestă problemă a fost importanța exagerată care a fost pusă pe definirea rolului presei de informare drept „câinele de pază”și ca o a Patra Putere. Cultura (pre)profesională și sociopolitică existentă a interpretat eronat acestă formulă și definiția dată ei, considerând că presa poate servi cel mai bine tranziției fiind partizană, un instrument de atac, o „contra-putere”. Ideea s-a dovedit și mai nocivă atunci când frustrarea de a fi dat greș în postura de contra-putere a degenerat, în ceea ce privește informarea, în senzaționalism, divertisment, superficialitate, chiar banalitate “(Mihai, Coman, Mass-media în România post-comunistă, Polirom, 2003,p.36)
Marea majoritate a jurnaliștilor nu este apărată în niciun fel față de abuzurile patronilor, nici prin anumite înțelegeri și nici prin lege. În plus, ne confruntă acum cu apariția în presa a așa-zișilor „moguli de presă“. Importanți oameni de afaceri sau foști jurnaliști acești exercită o presiune imensă asupra mass-media. Coordonată de acești devoratori care urmăresc câștigul economic sau politică, mass-media a ajuns marionetă. „În aceste condiții, cei care lucrează în mass-media se regăsesc într-o situație caracterizată prin ambivalență: ca reprezentanți ai presei, au câștigat un anumit prestigiu social, dar au devenit, simultan, ținte ale presiunii din direcția politicului („libertatea presei nu înseamnă libertatea jurnaliștilor”- Pisarek,1998, p.210, apud Mihai, Coman, Mass-media în România post-comunistă, Polirom, 2003,p.38) și al forțelor economiei de piață (se simt deja amenințați de posibilitatea reducerilor salariale și chiar a șomajului); jurnaliștii se bucură de o anumită vizibilitate, dar suferă și de „lipsa încrederii și a fidelității ”din partea audienței; susțin că ar avea o „misiune”, însă pretenția lor (ca și activitatea însăși) e stigmatizată de erorile profesionale”.
4.2 Mai au jurnaliștii credibilitate
Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent spune că dacă ar fi să-l credem pe George Orwell, jurnalism înseamnă să publici ceea ce alții nu vor să se afle. Restul e PR. ”Dincolo de tonul sarcastic, cred că jurnalismul este acela care pune în fața societății o oglindă fidelă și cuprinzătoare, care să le permită membrilor acelor societăți să își formeze liber și informat deciziile și opiniile”, spune Avădani. Jurnalismul este un domeniu de studiu nou apărut, motiv pentru care nu se bazează pe anumite standarde educaționale, studiile universitare nu sunt privite ca o condiție elementară în cazul jurnalismului. Formarea tinerilor jurnaliști se face deseori pe baza socializării în redacții și pe bine-cunoscuta tehnica „meseria se fură”.
Jurnalismul și jurnaliștii au făcut eforturi de-a lungul timpului pentru ca căpăta identitate și recunoașterea socială de care se bucură astăzi. Aproape de sfârșitul secolului al XIX-lea, jurnalsimul a început să capete amploare și recunoaștere. Viteza cu care începeau să se desfășoare lucrurile datorită avansării tehnologice a dus la creștere tirajului ziarelor. A început finanțarea presei prin publicitate, dar și generalizarea și transformarea acesteia în mijloc de socilaizare în masă. Toate aceste transformări au solicitat o creștere masivă a celor care lucrau în acest domeniu. Jurnalismul a început să lupte pentru a-și face loc printre celelalte meserii și să își creeze o anumite specificitate. Așa jurnaliștii au început să se diferențieze de scriitori cu care adesea erau asociați, filosofi, politicienii și asta pentru că toți aceștia erau cei considerați jurnaliști.
„Promivând ideea că jurnalismul nu este nici opinie și nici literatură, breasla obține mai multe lucruri:
Stabilirea unui domeniu specific de activitate: culegerea, verificarea și redactarea informațiilor;
Fixarea unui câmp propriu – jurnalismul de informare – și a genurilor și tehnicilor specifice de lucru care derivau de aici;
Impunerea monopului pe acest teritoriu ( „Noi suntem specialiștii ! „), deci a dreptului de a controla criteriile și procesele de: 1. practicare a jurnalismului. 2. Intrare în profesie 3. excludere 4. Recompensare, 5. Construire a reprezentărilor publice asupra profesiei;
Fixarea priorității practicilor în raport cu alte categorii (cercetătorii. Profesori, filozofi, moraliști) care ar dori să judece sau să influențeze dezvoltarea profesiei; altfel spus, singurii care au legitimitatea să comenteze faptele jurnaliștilor sunt cei care practică ei înșiși jurnalismul și care, prin aceasta, știu mai bine decât oricine care sunt standardele de evaluare a acestuia”
Pe baza acestor puncte s-au constituit fundamentul și implcit mitologia aceste profesii care înca are un câmp larg de manifersări și care pare a fi greu de definit din punct de vedere al profilului jurnalistului român. Pe de o parte de află repoterul de teren local care merge și ia pulsul evenimentelor, iar pe de altă parte este vedeta sau omul care întreține un anumit talk-show care atrage atenția publicului nesaturat se pare de divertisment și comentariu. Nu trebuie uitat, însă, ca jurnalismul este un domeniu tânăr care nu are încă foarte bine implementată o cultură și o metodologie după care trebuie să funcționeze în mod clar, dar vorbim de un fenomen care se luptă să își capete autonomia.
Îndemul făcut de Ion Heliade Rădulescu „Scrieți, băieți, numai scrieți” pare să urmărească breasla jurnalistică și astăzi. Presa românească pendulează între dorința de afirmare a unor oameni cu vocație intelectuală și care își doresc afirmarea și rabufinrile jurnalismului – câine de pază, care latră la greșelile politice, dar care pleacă capul la orice mică amenințare și se dă după partidul politic aflat la putere.
Presa, însă, prin puterea pe care o are este singura care poate activa serios în favoarea oamenilor simpli, ea este cea care controlează informația, poate pune presiune pe clasa politică și joacă rolul fundamental în formarea opiniei publice. Având în vedere toate acest responsabilități de importanță majoră ne pune întrebarea firească „Cine face presa?” „Care sunt interesele?”. Avem și jurnaliști profesioniști care știu să își facă treaba. Însă, majoritatea jurnaliștilor români sunt supuși controlului economic.
Cel mai adesea, ședințele de redacție nu există sau subiectele sunt dictat în funcție de agenda politică a partidului care domină publicația, astfel că rolul jurnalistului de a apăra deomcrația este tăiat din rădăcini. „Jurnalismul reprezintă singurul câmp profesional din România în care reprezentanții profesiei sunt total controlați de grupurile de conducere: juranliștii nu au contract colectiv de muncă (frecvent nici contracte individuale), nu au sisteme de salarizare unitare, stabile și coerente, nu posedă criterii omogene de promovare profesională, nu sunt apărați de un cadru legal specific în ceea ce privește drepturile lor de salariați și de profesioniști, nu au garanții în ceea ce privește garantarea conștiinței. Lucrând într-un sistem de tip „feudal”, care se bazează pe mecanisme de control autoritariste (uneori chiar discreționare), ei se află într-o poziție slabă, care amintește de lupta calfelor împotriva meșterilor din Evul Mediu. Altfel spus, marea masă a celor care se autointitulează jurnaliști a pierdut controlul asupra profesiei și se află într-o poziție de dependență cvasi-totală față de șefi- situație pe care nicio profesie și nicio meserie nu o mai are în România post-comunistă”.
Directorul CJI Ioana Avădani noteză o deprofesionalizare a presei, care spune că merge mână în mână cu scăderea gradului de cultură generală a absolvenților de liceu. Acest lucru este cazuzat de faptul că din redacții lipsește adeseori un copr solid de editori, cei care ar trebui să îi îndrume și pe reporterii. Lipsește mentoratul, timpul petrecut cu reporterii mai tineri pentru a-i învăța să gândească în spiritul redacției. Pe de altă parte, Ioana Avădani remarc și o suficiență a jurnalistului, care le știe pe toate sau pentru care pregătirea profesională este inutilă. ”De ce ai învăța mai mult, de ce ai face mai bine, dacă nu ești apreciat pentru asta?”.
Un studiu publicat pe site-ul Centrului pentru Jurnalism Independent, în 27 februarie 2014, arată lipsa de încredere pe care o au românii față de presă.
“Doar 20% dintre români cred în independența mass-media din țara lor. Acesta este rezultatul sondajului comandat de Konrad Adenauer”
„Stiftung (KAS). KAS și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au prezentat și rezultatele unei monitorizări privind reflectarea temelor și actorilor politici în presa din România. Politicianul cu cele mai multe menționări în presă a fost Premierul Victor Ponta. Pozițiile sale politice sunt însă mai puțin mediatizate decât cele ale președintelui Traian Băsescu. Relatările despre principalii actori și instituții politice sunt prepon-derent critice.
Românii nu au încredere în mass-media. Nu mai puțin de 52% sunt de părere că mijloacele de informare în masă nu sunt independente. Mulți respondenți sunt nehotarâți în această privință și doar 20% cred în independența mijloacelor de informare din România. Acestea sunt rezultatele sondajului de opinie realizat de agenția independentă Market Links (Sofia) și comandat de KAS. Chestionarul a fost aplicat online unui grup de 1000 de persoane peste 18 ani. Eșantionul este reprezentativ pentru toate segmentele de populație, la scară națională. “Este în interesul tuturor actorilor din peisajul mediatic românesc să îmbunătățească imaginea presei” a declarat Christian Spahr, directorul Programului pentru mass- media din Europa de Sud-Est al KAS (cu sediul la Sofia).
Pentru 52% dintre români, televiziunea este principalul mijloc de informare în chestiuni legate de politică, în timp ce 29% au menționat internetul ca sursă preferată. Numai 7% au indicat ziarele ca fiind sursa preferată de informații politice. Și din punctul de vedere al consumului mediatic televiziunile iau partea leului. Nu mai puțin de 67% dintre subiecți declară că televiziunea este cea care îi ajută să înțeleagă chestiunile politice și economice; 50% dintre subiecți cred ca Internetul este cel care îi ajută, iar alți 33% cred același lucru despre ziare. Spahr consideră că “în special ziarele ar trebui să fie alarmate de aceste rezultate. Ziarele ar trebui să se concentreze asupra jurnalismului de calitate pentru a deveni o sursă credibilă de informații pentru public, la concurență cu televiziunea și mediul online.”
O monitorizare de presă detaliată comandată de KAS, realizată tot de Market Links, relevă frecvența aparițiilor în mass-media și popularitatea politicienilor și a partidelor politice. În acest scop au fost analizate 3375 de materiale politice difuzate de patru canale TV (Antena 1, PRO TV, Realitatea și TVR 1) și patru cotidiene (Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Național și România Liberă). Perioada de monitorizare a fost septembrie –decembrie 2013.
Cel mai des menționat politician este premierul social-democrat Victor Ponta, urmat de președintele Traian Băsescu, cu o frecvență a aparițiilor cu 23% mai mică decât cea a premierul. Liderul PNL, Crin Antonescu, ocupă locul al treilea, cu o frecvență a menționărilor la jumătatea celei a premierului Ponta. Cele opt mijloace de informare analizate au o abordare mai critică la adresa premierului, decât la cea a președintelul Băsescu sau a lui Crin Antonescu. În ciuda faptului că Traian Băsescu are un număr de menționări mai mic decât premierul Ponta, punctele sale de vedere sunt mai des analizate de mass media decât cele ale șefului Guvernului.
Coaliția de guvernământ – Uniunea Social-Liberală – a fost grupul politic cu cea mai mare acoperire de presă. O prezență ceva mai slabă a realizat Partidul Social-Democrat, urmat îndeaproape de Partidul Național Liberal și de Partidul Democrat-Liberal, de opoziție. Toate cele trei partide au aparut în contexte critice. Cu toate acestea, PNL a înregistrat relatări mai pozitive decât PSD și PDL. Despre proeminența politicienilor în știri Ioana Avădani, director executiv al CJI spune că este normal că principalii actori politici constituie principalele subiecte ale știrilor politice. Abordarea critică la adresa actorilor politici, fie ei persoane sau formațiuni, este, în principiu, un semn de sănătate jurnalistică. ”Dincolo de cifre, trebuie să ne preocupe, în egală măsură, aspectele deontologice ale jurnalismului politic, modul în care jurnaliștii își bazează critica pe argumente și își formulează opiniile pe baze factuale”, a declarat Avădani.
Studiu de caz
PROBLEMELE MASS-MEDIEI VĂZUTE PRIN OCHII JURNALIȘTILOR
5.1 Cine sunt oamenii de presă din România
Pe parcursul lucrării am prezentat problemele jurnalismului politic din România, dar și statutul jurnalistului român. Este, însă, la fel de important să facem o scurtă prezentare a celor mai vizibili jurnaliști din România, jurnaliștii care ne prezintă în fiecare zi informații și apar în fața noastră ca salvatori ai dreptății. Pentru a reda cât mai bine realitatea presei românești am pătruns în redacțiile din Oltenia și am discutat cu jurnaliștii despre meseria pe care și-au ales-o.
MIRCEA BADEA
Mircea Badea este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de presă din țară și un puternic formator de opinie. Se întâmplă să auzim prin autobuz sau la piață oamenii vorbind: „N-ai auzit ce spune Badea ală în fiecare seară de el”. Mircea Badea este realizatorul emisiunii „În gura presei”, angajat al postul de televiziune Antena 3. Cariera sa jurnalistică a început în 1990, când a debutat la Radio Total cu ajutorul Jeanei Gheorghiu, directoarea acestui post, prietenă cu mama sa. Au urmat pentru el o serie de emisiuni începând cu postul Tele 7 abc și continuând cu emisiuni realizate la televiziunile Antena1, Realitatea TV, Pro TV, Prima TV. „Bună dimineața, România” a fost emisiunea de divertisment pe care Mircea Badea și Teo Trandafir o realizt-o împreună. Din anul 2000, Mircea Badea a început să realizeze împreuna cu Oreste Teodorescu o emisiune difuzată seara.
Acum este cunoscut ca fiind prezentatorul emisiunii „În gura presei”, o emisiune pamflet în care acesta comentează evenimentele recente din presă, știrile despre politicieni, oameni de afaceri, dar și sportivi și artiști. Stilul adoptat de Mireca Badea este unul agresiv, volubil și vulgar, după cum au sesizat și membri CNA care l-au sancționat de mai multe ori. Totodată, Mircea Badea este perceput ca un om de propagandă politică și un lider de opinie care știe cum să lovească și să denigreze partea politică opusă trustului la care lucrează.
Un articol apărut în ziarul Gândul pe 20.11.2007 ilustrează faptul că, deși, omul de presă este sancționat de CNA, șefii săi îi încurajeză stilul vulgar, folosit pentru a lovi în opoziția politică trustului media. Membrii CNA critică stilul adoptat de Mircea Badea și asta pentru că omul de presă folosește în emisiuni un limbaj care nu ar trebui să fie utilizat în cadrul unui post de televiziune. Angajatul Antenei 3 critică, imită și defăimează toate persoanele care sunt opuse trustului media din care face parte. Cel mai rău este faptul că nu prezintă și punctul de vedere al omului criticat. În plus, emsiunea ”În gura presei” este reluată dimineața la ora 10:00, moment în care, în mod normal, nu se poate difuza o producție în care se folosește un limbaj injurios și în care care prezentatorul se manifestă în toate felurile pentru a atrage atenția. De exemplu, în cadrul unei ediții din anul 2009 prezentatorul s-a dezbrăcat de maieu. „Colegii mei consideră că există probleme cu emisiunile lui Mircea Badea, care sunt foarte agresive. O altă problemă rezultă din redifuzarea, a doua zi dimineață, a edițiilor de seară, astfel că se încalcă prevederile privind protecția minorilor. Dacă mai punem la socoteală promo-urile cu șuturi în testicule, avem o imagine de ansamblu cât se poate de clară”, a declarat vicepreședintele CNA, Attila Gasparik”, citat de ziarul Gândul.
De asemenea, membrii CNA sunt nemulțumiți și de faptul că emisiunea prezentată de Mircea Badea este încadrată cîn categoria pamflet pentru că acestă titulatură îi mai multă libertate de exprimare. Dar nu se ține cont de faptul că frecvent deontologie jurnalistică lipsește, că asupra minorilor care pot vedea emsiunea în reluare unele imagini pot avea consecințe neplăcute și că cei care sunt criticați nu au posibilitatea să își exprime punctul de vedere.
„Este o emisiune informativă, nu un pamflet, fiindcă din ea afli ce e a doua zi în ziare. Domnul Badea își dă cu părerea despre unii și alții, dar uită un aspect deontologic și nu lasă și partea cealaltă să vorbească. Dacă spune că un anume primar e prost, trebuie să argumenteze și să-i dea respectivului ocazia să se apere. Problema este că, la finalul discuțiilor de ieri, domnul Oancea a spus că acel primar chiar că-i prost. De unde rezultă că nu prea ne-am înțeles. Când invităm aici pe cineva, încercăm să-l convingem că greșește. De data asta au fost două monologuri și-atât”, adaugă Gasparik”.
Cu privire la educația pe care o face televiziunea, directorul CJI, Ioana Avădani spune că dacă am oferi educație media tinerilor în școli, poate în 10-20 de ani am avea un consumator de media cu mai mult discernământ care să nu aibă neapărat un spirit critc, ci „gusturi artistice”. Din păcate, România nu a mișcat un deget în această privință. Educatorii se plâng de efectele nocive ale televiziunii și Internetului asupra tinerilor, dar nu se ostenesc îndeajus să se opună acestora, să ofere copiilor instrumente care să-i ajute să înțeleagă mass-media și să decidă asupra consumului lor mediatic.”Degeaba ne plângem că tinerii își iau modelele de viață de la televizor, dacă nu le oferim copiilor modele alternatice, sub forme atractive. Altfel, cred că vom putea stinge televizorul într-un viitor apropiat – tinerii vor fi toți pe Internet, agregându-și singuri informațiile, creditând cu credibilitate surse pe care nu le putem controla și fiind, la rândul lor, generatori de conținut”, declară Avădani.
1.1
Sursă foto: Antena 3
Se observă că prin comentariile și postura sa Mircea Badea trece dincolo de barierele obiectivității jurnalistice atacând politicienii care nu fac parte din partidul politic din care face parte și șeful său Dan Voiculescu. Într-un articol de opinie apărut pe site-ul Reporter Virtual sunt ilustrate o serie de comentari înregistrate pe pagina de facebook a omului de presă Mireca Badea, la adresa CNA. Unul dintre mesaje este: „Mircea Diaconu a câștigat procesul cu nenorociții puterzi, slugile împuțite, pionii băsiști, oficialii maro de la ANI”.
Și la adresa oamenilor care îi comentează reacțiile acesta are cuvinte dure de adresat. De exemplu, un anume Adrian Halep a lăsat un comentariu la postarea, iar Mircea Badea i-a răspuns. Tot în afara obiectivității jurnalistice se află și o altă ieșire a jurnalismului Mircea Badea care a înregistrat și a postat pe blocul său o parodie adresată președintelui Traian Băsescu după încheierea Convenției PDL. În cadrul emisiunii Sinteza zile, același Mircea Badea îi transmitea lui Traian Băsescu pe un ton umilitor un mesajul „Marș!”, referiror la referendumul din anul 2012 pentru demiterea președintelui.
RADU BANCIU
1.2
Sursa foto: Sursă foto: radubanciu.ro
Radu Banciu este unul dintre jurnaliștii de opinie cei mai cunoscuți din România, datorită emisiunii „Lumea lui Banciu”, difuzată de postul B1TV. Atât formatul emisiunii cât și postura jurnalistului încearcă să dea o replică emisiunii ”În Gura Presei”, de la postul Antena 3. Ca și Mircea Badea, Banciu comentează diferite evenimente și personaje din România. Nu de puține ori, jurnalistul Radu Banciu, a depășit limita obiectivității jurnalistice. El critică fără marjă tot ceea ce i se pare anormal. De altfel, de cele mai multe ori, comentariile sunt făcute pe marginea comportamentului liderilor politici aflați în opoziție cu trustul media pe care îl reprezintă. În timp ce Mircea Badea, la Antena 3 critică seară de seară “propaganda băsistă”, Radu Banciu vânează și accentuează greșelile bandei mogulului Voiculescu.
Pentru că a încălcat regulile jurnalistice și legislația de mai multe ori postul B1 a fost de mai multe ori sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului. De exemplu, în emisiunea din 24 decembrie 2013, Banciu l-a jignit pe Prim-Ministrul Moldovei, Iurie Leancă, spunând-i acestuia că este un „terchea-berchea”. El le-a adresat cuvinte urâte și studenților moldoveni din România. Pentru jignirile aduse de prezentator și pentru discriminarea făcută, postul B1 a fost amendat cu suma de 10.000 lei. Comentariul omului de presă: „În general, Moldova este exact ca țiganul român care stă cu mâna întinsă pe Champs-Élysées. (…) Asta este Moldova. Un țăran sau un țigan, după cum vreți, care n-a făcut altceva decât să cerșească pe lângă România de când îi știm noi. (…) Am explicat și cu toți nătărăii ăia care veneau studenți din Republica Moldova, unu’ nu reușea să treacă clasa, da? Zeci, erau bursieri pe banii statului român, primiți în brațe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru și așa mai departe. O rușine de oameni!” — Radu Banciu
MIHAI GÂDEA
Mihai Gâdea este omul de presă care ne întâmpină în fiecare seară, la Antena 3, cu emisiunea “Sinteza zilei”, directorul acestui post de televiziune din 2010, dar și ale postului Antena 2, din același trust media.
1.3
Sursa foto: antena3.ro
A fost realizator unei emisiuni în cadrul postului Realitatea TV între anii 2002–2004, iar între anii 2004–2005 a început să realizeze emisiuni la Antena 1. Omul de televiziune Mihai Gâdea este de formație teolog Adventist și nu jurnalist. În anul 2000 a absolvit Facultatea de Teologie Adventistă. Nici Mihai Gâdea nu respectă limitele obiectivității jurnalistice, pe care le încalcă frecvent. De altfel, realizatorul emisiunii Sinteza Zilei l-a jignit, în timpul unei emisiuni din 2012, pe șeful al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, motiv pentru care postul de televiziune Antena 3 a fost amendată de către Consiliul Național al Audiovizualului cu 150.000 de lei.
Limbajul folosit de Mihai Gâdea în aceea emisiune:
“Mihai Gâdea: “Dumneavoastră sunteþi un nesimþit, dacă asta ați înțeles.(strigând). Pentru că eu apăr altceva, domnule Duță! Apăr pacienții care sunt bolnavi de cancer și de leucemie și care nu au morfină. Dacă nu înțelegeți asta, sunteþi un dobitoc! (Aplauze în studio) Ca dumneavoastră să mă acuzați pe mine că eu fac lobby pentru o firmă de medicamente înseamnă că nu aveți rațiune! Ați înțeles?”
Lucian Duță: Domnul Gâdea!
Mihai Gâdea: Ce, domnule Duță?
Lucian Duță: Dumneavoastră, nu faceți decât să demonstrați mitocănia și nesimțirea dumneavoastră nu a mea. La finalul emisiunii – Mihai Gâdea a spus: Vă mulțumesc mult, doamnelor și domnilor, îmi pare rău că în această seară m-am enervat peste măsură și îmi cer scuze pentru un cuvânt pe care n-ar fi trebuit să-l spun, i-am spus domnului Duță că ar fi un dobitoc, lucru pentru care îmi cer scuze. Nu am vrut să-l jignesc, dar în momentul în care cineva este fără rațiune, cum părea domnia sa, sigur, nu există nici un fel de justificare pentru cuvântul pe care l-am folosit”.
Recent, același Mihai Gâdea împreună cu colegul său de trust, Mugur Ciuvică l-au jignit tot în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” , din data de 11 martie 2014 și pe filozoful și scriitorul Andrei Pleșu. Emisiunea din 11 martie a fost dedicată în întregime criticismului la adresa lui Pleșu care scrise în urmă cu ceva timp câteva texe în care își spunea părerea despre postul Antena 3, dar și pe Mihai Gâdea. În urma acestei emisiuni în care scriitorul a fost jignit de mai multe ori, pe site-ul Revistei 22, sute de intelectuali și jurnaliști din țară au semnat apelul de solidaritate față de Andrei Pleșu. Iar în weekendul 15-16 martie au avut loc proteste în Piața Universității din Capitală împotriva linșajului mediatic.
Despre atacurile la adresa lui Andrei Pleșu au fost scrise o serie de editoriale ale jurnaliștilor cu experiență prin care aceștia îi țineau partea scriitorului și reclamau limbajul și propaganda politică care a pus stăpânire pe unii dintre jurnaliști. “România e invadată de gândaci”, scria jurnalistul Vlad Mixich, pe Hotnews cu un text de opinie în care analizează modul în care Andrei Pleșu a fost tratat de cei doi jurnaliști de la Antena 3. De altfel, în “Revista 22”, pe aceeași temă a scris și Dragoș Paul Aligică comentariul , “Andrei Pleșu, secăturile lui Voiculescu și opiniile la români”.
Cei doi jurnaliști ai trustului Antena 3 i-au spus scriitorului Andrei Pleșu ca a fost o "slugã" a tuturor regimurilor de dupa 1989. De asemenea, Mihai Gadea a spus și faptul că sunt două personaje în România care au fost demnitari ai puterii în toate regimurile de dupa 1989, iar aceștia sunt Traian Băsescu și Andrei Pleșu.
În timpul emisiunii au fost prezentate fragmente dintr-un interviu acordat de Pleșu în care scriitorul vorbește critic la adresa fostul președinte Emil Constantinescu, iar pe burtieratitra a fost titrat : „Cine sunt slugile tuturor președinților". Referitor la Andrei Pleșu, Mihai Gâdea l-a întrebat pe Ciuvică dacă a mai văzut un ministru de Externe care "să-și bata joc" de președinte în felul acesta. Iar, Mugur Ciuvică a răspuns: "Nu e vorba că își bate joc minte ca un porc”.
Pe timpul emisiunii, Mihai Gadea a mai spus despre Pleșu că "își porcăiește președintele". Iar, Mugur Ciuvică a intervenit din nou spunând că: "E și prost omul". Gadea i-a spus să nu îl jignească pe Andrei Pleșu, dar Ciuvica spus că a citat din Traian Basescu. Mihai Gâdea a încheiat emisiunea transmițândui lui Andrei Pleșu mesajul să nu se mai facă de râs și : "De 24 de ani vă faceți de râs în toate regimurile iar noi vă plătim".
1.4
Sursa foto: paginadepolitica.ro
În articolul „Oameni de plastilină”, Andrei Pleșu își prezintă opiniile cu privire la Antena 3 și la juranliștii acestui trust: “Prin „filtrul“ Antenei 3, viața noastră politică se vede ca un amestec de vodevil, farsă și melodramă. Un carnaval de duzină. O chermeză scăpată de sub control. Nici alții n-o scot la capăt mult mai curățel. Doi ani la rînd, Antena 3 a luptat aprig pentru victoria USL. Acum descoperă brusc dejecția „dezamăgitoare” a părții liberale din alianță. Crin Antonescu, altădată erou prezidențiabil, vîrf de lance în războiul anti-băsist, a devenit cîrpa de șters pe jos a nărăvașului Gâdea. „Schimbarea la față” nu se face însă cu scuzele de rigoare, cu o minimă recunoaștere a greșelii. Împricinații nu fac distincție între „dezamăgire” și eroare. Dacă aduci în platou un lăutar de cartier, îl prezinți ca fiind Frank Sinatra și observi, ulterior, că e, totuși, un biet lăutar de cartier, nu te poți justifica spunînd că ești dezamăgit. Trebuie să spui că ai ales brambura, că nu te pricepi, sau că ai avut motivații impure pentru a promova o non-valoare. Pe scurt, că te-ai înșelat și – ceea ce e mai grav – că ai înșelat milioane de alegători”.
Pleșu descrie folosind un stil pentru care este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni publiciști din timpurile noastre, erorile postului de televiziune Antena 3 care își folosește angajații pentru a propaga ideile politice pe care mogulul acestei televiziuni le susține. Andrei Pleșu cristică lipsa unei prese curate, a unor jurnaliștii cu coloană vertebrală care ghidați de o îndrădire permanentă a exprimării au ajuns la autocenzură.
ROBERT TURCESCU
Robert Turcescu este un alt jurnalist de referință pentru români. 100% este talk-show-ul pentru care îl cunosc cei mai mulți oameni. Pentru acestă emisiune a primit în anul 2004 de la Asociația Profesioniștilor de Televiziune premiul pentru cea mai cel mai bun talk-show din televiziune. Este realizatorul emisiunii de radio "România în direct", dar prezintă și emisiunea
”Sub semnul întrebării”, difuzată la postul de televiziune B1 TV. CV-ul omului de presă ne arată că a absolvit Școala Superioară de Jurnalistică, dar și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. Cariera sa jurnalistică a început la ziarul Curierul Național în urmă cu 21 de ani. A continuat să scrie de-a lungul timpului la ziarele Evenimetul Zilei, Pop Rock & Show, dar și Ziua. La 23 de ani devine redactor-șef la Radio Total. Este numit redactor-șef în anul 2000 și la postul de radio, Radio FM, unde realizează emisiunea România în direct, care a primit în anul 2002 premiul CNA pentru cel mai bun talk-show radio.
În paralele cu emisiunea de la Radio FM, Robert Turcescu s-a implicat și în conducerea trustului Realitatea-Cațavencu. Postul de Radio Europa FM se transformă în Realitatea FM unde devine director executiv și realizează emsiunea România vorbește. Începând cu anul 2011 devine realizatorul emisiunii ”Sub semnul întrebării”, la postul de televiziunea B1 TV. Talk-show-ul este difuzat de luni până joi și dezbate subiectele de interes public ale zilei. Robert Turcescu a încercat și postura de scriitor în anul 2000 când a publict romanul ”Dincolo”. Jurnalistul este pasionat și de muzică, astfel că a participat la concursul Eurovizion.
Robert Turcescu este perceput ca fiind monologul lui Mihai Gâdea. Cei doi sunt oamenii prin care trusturile rivale politic B1 TV și Antena 3 își exprimă în spațiul public opiniile. Uneori cei doi oameni de presă își folosesc timpul de emisie pentru a se ataca. Iar vorbele lor dure reprezintă armele cu care cele două trusturi mogulizate se atacă.
Între cei doi rivali exponenți ale celor două trusturi media au existat contre. Un sandal între cei doi a apărut în monetul în care Mihai Gâdea a prezentat în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei” din 20 iunie 2012 o listă pe care Robert Turcescu apare ca fiind locotenent-colonel în cadrul Ministerului Apărării. Momentul a fost prezentat alături de o poză trucată în care apărea jurnalistul de la B1 TV.
1.5
Sursa foto: paginamedia.ro
“Lista, cea mai importantă dezvăluire din ultimii ani! De ce ordinul este secret? Vom afla oare?”, a spus Mihai Gâdea în emsiune. A urmat citirea listei ofițerilor: Adăscăliței, Apostu, Arnăutu, Bardan, Baluț, iar ultimul citit a fost Robert Turcescu. Mihai Gâdea a comentat acest subiect alături de invitații săi din acel moment: Mircea Badea, Oana Stancu, Ecaterina Andronescu, Ciutacu, Mugur Ciuvică Mihai Voicu, Radu Tudor.
Robert Turcescu și-a exprimat punctul de vedere pe o rețea de socilaizare unde a scris nu a făcut niciodată armata. ”Acum câțiva ani, în mai 2010, am absolvit un curs de bună guvernare la Colegiul Național de Apărare. Apoi, prin 2011, am susținut în fața unor grupe de cursanți câteva prelegeri despre media și politică. Repet, prelegeri. Și, foarte important, în contextul discuției, niciodată REMUNERATE! Dacă se dovedește că am luat vreun leu de pe urma acestor prelegeri mă împușc, de asemenea, în cap!”. Nici Robert Turcescu nu a scăpat nesancționat pentru faptul că a trecut dincolo de limitele deontologie jurnalistice. În cadrul emsiunii „Sub semnul întrebării”, din 12 și 25 decembrie 2013 acesta și-a exprimat punctul de vedere cu privire la modificare făcută de Camera Deputaților Codului Penal, spunând că acestă măsură este o „lovitură puternică aplicată statului de drept”.
De asemenea, Robert Turcescu a spus în emsiunea din 12 decembrie „parlamentarii au pus la cale practic o lovitură de stat, au amputat Codul Penal ridicându-se deasupra legilor”. Pentru acest lucru postul B1 TV a fost amendat cu 70.000 de lei. Situația a fost intesn comentată și nu foarte clară. „E adevărat pe parcursul emisiunii am folosit expresii destul de dure pentru că situația era una specială. Destul de dure însemnând că am folosit expresia „tentativă de lovitură de stat”, am folosit expresia „croșeu aplicat statului de drept din România” și am vorbit la un moment dat despre faptul că este anormal ca într-o țară care se pretinde democratică atunci când câțiva inși se gândesc să dea foc democrației trebuie să apelăm la pompierii de serviciu, fie că ei se numesc Statele Unite, fie că este vorba de Uniunea Europeană”, a spus jurnalistul, citat de pagina de media.ro
Freedom House o organizație care promovează libertatea de exprimare l-a susținut pe Robert Turcescu. ”Modificarea Codului Penal la care se referea jurnalistul s-a petrecut peste noapte, fără vreo consultare, și a vizat practic dezincriminarea corupției și a conflictului de interese în cazul politicienilor. În acest context, considerăm că opiniile jurnalistului Robert Turcescu au fost pe măsura gravității faptelor despre care făcea vorbire, iar sancționarea lor atât de dură de către CNA este o reprimare a libertății de exprimare”, este scris pe site-ul Freedom House. Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Banci și Robert Turcescu sunt oamenii de presă care domină peisajul mass-mediei din România. Deși, sunt considerați de unii oameni ca fiind cei mai buni jurnaliști pentru că pe îi văd mereu vorbin la televizor. Realitatea, însă, și amenzile primite de la CNA ne arată că pentru ei regulile jurnalistice plătesc în fața orgolilui și a luptei politice.
5.2 Știri partinice de la un trust la altul
De altfel, întregul program de emisie a celor două postruri de televiziunea urmărește defăimarea politicienilor din opoziție. Atacuri după atacuri, talk-show-uri senzaționaliste în care subiectele politice sunt transformate într-un divertisment de bâlci și invitați care susțin partea politică a trustului sunt ingredientele posturilor Antena 3 și B1 TV. Maimuțăreala, tonul ridicat și partizanatul sunt principiile după care funcțioanează oamenii de presă angrenați în cele două trusturi. Băsiștii și anti-băsiștii se luptă pentru a-și impune ideile și nu penteu a informa corect, independent.
Pe site-ul Antenei 3, la rubrica stiri politice majoritatea subiectelor tratează tema- Traian Băsescu- căruia îi sunt accentuate toate acțiunile. ”Iohannis, Diaconescu, MRU – Cu ce îi are la mână Traian Băsescu pe candidații la Președinție”, ” De aproape două săptămâni, Traian Băsescu nu a mai ieșit la declarații” sunt doar două dintre titlurile știrilor care îl vizează pe președinte.
O știre preluată din emsiunea ”Deziluzie optică” a trustului condus de Voiculescu este ilustrativă pentru stilul adoptat de știriștii acestui post. ”Toate drumurile duc la Rom” este titlul știrii apărută în 4 iunie 2014 și care este însoțită de o fotografie în care Traian Băsescu apare alături de două femei de etnie romă. ”Traian Băsescu, cel mai bun prieten al romului, aici împreună cu două dintre alegătoarele sale. Să sperăm că erau două țigănci neîmpuțite, fiindcă dacă erau țigănci împuțite le lăsa Băsescu fără telefon. Poate doamnele i-au ghicit în ghioc viitorul politic. Spun în ghioc și nu în palmă fiindcă lui Traian Băsescu doar copiii îi pot ghici în palmă, dacă îl supără cu ceva”.
Prin acest text cei de la Antena 3 încearcă să îi creeze președintelui un prejudiciu de imagine, având în vedere asocierea lui cu o etnie pe care românii nu o agrează, dar față de care președintele are o atitudine pozitivă. În ultima perioadă un subiect care îl vizează peTraian Băsescu și care este tocat pe toate părțile de jurnaliștii Antena 3 este cel legat de relațiile dintre familia Băsescu și interlopul Bercea Mondial. Dacă Antena 3 prin vocea lui Mircea Badea titrează: ”Fratele președintelui României a asistat la o ilegalitate. Statul ce face?”. O știre preluată din emisiunea Sinteza zile subliniază declarațiile lui Mircea Badea referitor la relația dintre Mircea Băsescu, fratele șefului statului și Bercea Mondial care a fost eliberat după ce a dat șapgă de sute de mii de euro. Mircea Băsescu este și cel care i-a botezat fata lui Bercea Mondial.
Pe de altă parte, televiziunea B1 TV, solidară președintelui Băsescu prezintă punctele de vedere ale celor trași la răspundere de jurnaliștii Antena 3. Stirea dată de B1 pe acest subiect este legată de replica dată de Mircea Băsescu referitor la acest subiect: “Nu știam cine e Bercea Mondial când mi-a cerut să îi botez nepoata”. Astfel, observăm cum cei acuzați de Antena 3
sunt apărați de B1 și invers. De altfel, o altă știre referitoare la acest subiect și apărută la B1 este dedicată tot apărării familiei Băsescu. ”Nu am făcut vreodată casă bună cu oameni implicați în ilegalități” apare declarația lui Traian Băsesc ca titlu de știre.Titlul acestei știri este ales tocmai pentru a sublinia faptul că familia Băsescu neagă toate relațiile pe care le-ar avea cu lumea interlopă.
5.3 Jurnaliștii din Oltenia despre libertatea presei
Pe parcursul lucrării de licență am vorbit despre politizarea presei, așa cum este văzută ea în teorie. De acestă dată, am pătruns în redacțiile din Oltenia și am vorbit cu jurnaliștii olteni despre libertatea presei, dar și despre situația mass-mediei din această regiune.
Ionuț Jifcu este jurnalist pe domeniul educație la ziarul Gazeta de Olt. Îmi spune că independența sa jurnalistică este limitată și că totul depinde dacă este sau nu an electoral. Îl întreb pe Ionuț dacă mai crede în obiectivitate jurnalistică, iar răspunsul lui este unul rostit cu siguranță în voce: “Cred că nu poți să fii obiectiv ca om. Nu ne este în natură. Astfel că, cu atât mai mult, un jurnalist nu este obiectiv. Iar asta nu se întâmplă numai în România sau în Oltenia, ci pe tot mapamondul. Peste tot și tot timpul au fost publicații și televiziuni care au „tras” cu unul sau cu altul. Mai cinstit este să te declari, ca instituție media, din capul locului, de partea cui ești”.
Jurnalistul oltean îmi spune de asemenea că pe lângă faptul că există tot timpul o presiune politică, o altă problemă de care se lovește în fiecare zi este lipsa de comunicare a instituțiilor. Fie că vorbim la nivel de județ, local sau ministerial. “Deși am trimis o solicitare, potrivit Legii 544/2001, Ministerului Transporturilor, încă dinainte de Sărbătorile Pascale, nici acum nu am primit un răspuns, deși termenul legal a trecut. Problema e că nu am resursele să-i acționez în instanță“, mărturisește Ionuț. Mai mult, jurnalistul este de părere că raportul dintre jurnaliști și politicieni este unul de subordonare.
Alisa Logreanu este reporter la Radioteleviziunea Severin, din orașul Drobeta Turnu Severin. Jurnalista îmi spune că, din păcate, în ultimul timp a văzut din ce în ce mai multe cazuri de jurnaliști apropiați oamenilor politici. ”La mine în județ sunt cinci televiziuni. Două aparțin baronului de Mehedinți, PSD-istul Adrian Duicu, una unui UNPR-ist, alta unui PNL-ist. O singură televiziune este patronată de un om de afaceri care nu are apartenență politică, dar care este apropiat liberalilor mehedințeni. Asadar, dacă jurnalistul vrea să fie independent își poate face propria televiziune sau un blog. Însă, va trebui să trăiască, într-un fel și știm cu toți cum se dau contractele de publicitate”, a spus Alisa.
Jurnalista din Mehedinți mărturisește că într-un județ, ținut strâns în frâu de un om care patronează prin apropiații săi două televiziuni, jurnalistul este pus în situația de a fi cu puterea, ori impotriva. ”În Mehedinți până și cele mai banale informații ajung foarte greu la jurnaliștii din opoziție, dacă pot spune așa, deși deontologic nu este corect. Mă enervează la culme oamenii politici puși în diverse funcții care nu își fac treaba. Ma scoate din minți când nu ești lăsat să intri într-o instituție deoarece ai facut un material care nu i-a picat bine directorului”. De asemenea, Alisa Logreanu este de părere că jurnaliștii pot fi independenți dacă țin la principii și nu la buzunar.
Ana-Maria Popa este editor la ziarul Evenimentul de Olt. Jurnalista spune că este foarte greu ca cineva care lucrează în acest domeniu și să fie complet independent politic pentru că: ”Din păcate majoritatea instituțiilor de presă aparțin unor oameni implicați în politică. Sunt jurnaliști care reușesc totuși să păstreze o decență în relatarea unor fapte, dar și jurnaliști „spălați pe creier” care își însușesc convingerile patronilor”. În ceea ce privește raportul dintre jurnaliști și mediul politic, Ana-Maria Popa menționează că acesta depinde de fiecare jurnalist. “Cunosc cazuri in care raportul jurnalist – politician este unul corect, dar, din păcate, există și cazuri în care jurnalistul este obedient față de politician”.
Jurnalist la postul de televiziune Vâlcea 1, Alina Anescu este unul dintre oamenii de presă Olteni cărora le vine greu să mai creadă în obiectivitatea jurnalistică. „Având în vedere că majoritatea presei este finanțată de politicieni, este greu de crezut. Din pacate, în județul Vâlcea, în general, presa a ajuns să se subordoneze mediului politic”.
Alina consideră că principala pidică pentru jurnaliști este partea finaciară și spune că dacă jurnalistul se împotrivește mersului redacției este concediat. ”Nu ai voie să dai pe post lucruri care compromit partea politică susținută de postul la care lucrezi. Altfel, imediat vin și îți pun în vedere că dacă se ma întâmplă nu mai ai ce căuta acolo”, a mărturisit jurnalista.
Romina Codreanu este o tânără jurnalistă la postul de televiziune VTV, din județul Vâlcea. Aceasta îmi spune că nici în cazul trustului la care ea lucrează nu există independență jurnalistică. ”Suntem mai mult niște marionete ale politicienilor care ne conduc. Nu îmi place situația, dar dacă nu îmi convine atunci singurul lucru pe care îl pot face este să îmi dau demisia”. Romina îmi povestește înainte să înceapă emisiunea pe care o moderează i se spune foarte clar cu ce parte politică trebuie să țină, ce întrebări trebuie să pună și cum trebuie să vorbească cu invitații. ”Dacă cumva pun întrebări care deranjează conducerea postului se bagă imediat publicitate. În plus, invitații sunt mai mereu acceași. Vin la emisiune ca și cum ei ar fi cei care moderează. Politizarea nu are limite”.
Loredana Petrescu este reporter la postul de radio, Radio Targu Jiu, dar și realizatorul unei emisiuni la postul de televiziune Gorj TV. Jurnalista spune că cele mai frecvente probleme de care se lovește în activitatea sa sunt lipsa de comunicare a guvernanților și slaba pregătire a politicienilor. Cu privire la raportul dintre politicieni și jurnaliști, în județul în care ea lucreză, Loredana spune că acesta este diferit, de la caz la caz, dar că în mare parte, se întâlnește un tip de înțelegere tacită între aceștia:”Și în Gorj ca în celelalte județe ale Olteniei presa este politizată și de cele mai multe ori se află sub papucul politicienilor”, a spus Loredena Petrescu.
CONCLUZII
Am încercat, prin lucrarea de față, să vorbim despre despre rolul de câine de pază pe care ar trebui să îl îndeplinească mass-media. Am vrut să vedem dacă presa își mai asumă acest rol, dar și care este gradul de politizare ale presei. Mass-media a ajuns să fie mai politizată ca oricând, răzleț mai vezi câteva încercări de independență și obiectivitate.
Împinsă de setea după câștig, presa românească s-a vândut oamenilor cu bani, dar cu puține principii. Politicienii și patronii marilor companii sunt patronii mass-mediei de astăzi, o mass medie îngenunchiată în fața mirajului comercial.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Presa, Cainele Bland de Paza al Democratiei (ID: 107654)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.