Presa Si Manipulare

LUCRARE DE LICENȚĂ

Presă și manipulare

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1: PRESA IN LINII MARI

DE LA INFORMAȚIE LA ȘTIRE

Informația în viața noastră

Ce este știrea?

PRESA ȘI INFLUENȚA SA SOCIALĂ

Presa ieri și azi

Efectele presei

Funcțiile presei

Capitolul 2: MANIPULAREA MEDIATICĂ

2.1. MANIPULAREA ÎN MASS-MEDIA

2.1.1. Manipularea prin mijloace audio-vizuale

2.1.2. Manipularea prin presa scrisă

2.1.3. Manipularea prin publicitate

2.2. TEHNICI DE MANIPULARE UTILIZATE DE PRESĂ

Capitolul 3: SCOPURI. CONSECINȚE. VIITOR.

3.1. CUM NE FERIM DE MANIPULARE?

3.1.1. Profilul manipulatorului

3.2. O PRESĂ SINCERĂ, UN VIITOR MAI BUN

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Ne aflăm într-un prezent instabil și ne îndreptăm spre un viitor imprevizibil, astfel nu ne rămâne decât să analizăm ceea ce avem, să vedem cum ne influențează acum și să ne închipuim cu o va face mai târziu, iar apoi să ne ajutăm de toate acestea în vederea creării unei lumi mai bune.

Zilnic luăm contact cu evenimente, fenomene, persoane etc., iar toate acestea ne induc stări și trăiri pe care trebuie să le identificăm cu noi înșine. Poate fi greu să trăiești în societatea lui 2014, însă dacă ești o persoană stabilă, cu principii de nedemontat, vei ajunge să iubești această lume infinită. Suntem ființe sociale, nu putem trăi în armonie unii fără ceilalți, dar ce este de făcut atunci când nu atingem armonia nici împreună? Ființa umană are capacitatea de a analiza tot ce este în jurul său și de a-și pregăti acțiunile în funcție de mediul în care se află, dar nu totul este atât de simplu, deoarece din aceste analizări continue, omul a observat că își poate controla semenii așa cum dorește și a numit acest proces, manipulare.

Cercetând puțin semnificația cuvântului manipulare vedem că acesta are sensul de manevrare, mânuire, dar și de antrenare prin mijloace de influențare psihică, a unui individ, grup, comunitate sau a unei mase de oameni, la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de ei. Mai simplu de atât, dacă știm să manipulăm, vom reuși să îi conducem pe ceilalți pe drumul pe care îl vrem, iar ei să își însușească această acțiune în totalitate. Manipularea e precum un joc de magie, folosim niște stimuli pentru declanșarea unor acțiuni în favoarea noastră. Dacă analizăm din punctul de vedere al eticii ființei umane, aceast procedeu, ar trebui să fie ilegal, deoarece imoral este în totalitate.

Tehnicile manipulării ne oferă putere în fața celoralți, dar în acelși timp, tot ce creăm prin acest procedeu este total nemeritat și instabil, tocmai de aceea corectitudinea rămâne singura cale de urmat spre un succes durabil și bine meritat.

Manipularea este un virus care a reușit să fie contactat de toate domeniile și care ia forme greu de deslușit. Unul dintre aceste domenii îl constituie presa, presupusul nostru aliat în viața de zi de zi și în lupta contra „irealului”. Translator și transmițător al realității, mass-media nu ar trebui să numere conceptul de manipularea printre defectele sale, din contră, ar trebui să militeze împotriva acestuia și să ne ferească pe noi să intrăm în contact cu el atunci când vine vorba de viața noastră ca cetățeni.

Presa reprezintă pentru noi principala sursă de informare, deoarece aceasta reușește să înglobeze o multitudine de domenii cu ale căror evenimente nu putem ține pasul în timp real, decât cu ajutorul său. Având o influență atât de mare asupra societății, presa reprezintă o putere a regiunii, orașului sau țării în care trăim, ridicându-se în cele din urmă la rangul de putere mondială. Mass-media este o putere de tip social, ea se adresează în primul rând individului și apoi grupului de indivizi; aceasta îi poate ajuta, influența sau controla, toate acestea fără prea multă greutate, totul decurgând de la sine. Repercursiunile presei asupra societății au fost și sunt în continuare analizate, fiindcă există curiozitatea de a afla ce se întâmplă mai exact cu noi după ce citim ziarul sau după ce urmărim jurnalul de știri de la televizor.

Omul are nevoie de informații pentru a putea trăi în societate, iar aceste informații presa i le furnizează încontinuu. În prezent furnizarea informațiilor se face foarte rapid, chiar în timp real, datorită tehnologiei avansate de care ne bucurăm. Suporturile presei sunt diversificate și accesibile din orice loc și în orice moment, astfel informațiile circulă pe toată suprafața planetei într-un timp incredibil de scurt. Deși suporturile sunt diferite, presa se împarte în aceleași vechi categorii: presă scrisă, radio și televiziune, televiziunea fiind cel mai accesat și îndrăgit mijloc de informare în masă.

Presa are în prezent toate uneltele necesare pentru a ne manipula simplu și rapid, știe să se folosească de limbaj și ne poate schimba opinia despre ceva anume doar printr-un titlu ce este alcătuit dintr-un joc de cuvinte, are capacitatea de a ne arăta imagini, pe care le poate edita și nu în ultimul rând, ne atinge și simțul auditiv ce constituie de asemnea o punte între manipulator și subconștientul nostru.

În continuare am pregătit mai multe informații atât despre presa actuală, presa comunistă, funcțiile pe care aceasta le are etc., cât și despre metodele de manipulare folosite de mass-media, modul în care acestea ne afectează viața și moduri de a ne feri de ele. Tema abordată este complexă, bogată, greu de acoperit chiar și de teoreticienii ce s-au întrecut în scrieri despre presă și manipulare, dar este o temă ce ne lasă dorința de cercetare continuă a fiecărui om sau informație cu care intrăm în contact.

1. PRESA ÎN LINII MARI

1.1. De la informație la știre

Informația în viața noastră

Presa reprezintă copilul informației, aceasta s-a născut din informație și este hrănită și crescută cu atenție, zi de zi. Informația putem spune că nu contenește să apară, una mai nouă, alta mai veche, intr-un continuu schimb si mișcare, oferă presei material infinit de joacă adus din toate colțurile și domeniile lumii.

Întorcându-ne la origini, descoperim că semnificația lainească a cuvântului „informație” este polisemantică, latinescul „information” având sensul de schiță, plan, desen, dar și de idee, noțiune sau reprezentare. În limba română, cuvântul „informație”, a apărut din limba franceză („information”) și sensul principal dat de Dicționarul Etimologic al Limbii Române este de comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație.

Privind partea plină a paharului, informația ne ajută, ne aduce cu picioarele pe pământ, ne călauzește în acțiunile pe care le desfășurăm, ne conectează între noi și ne oferă sens vieții. Din primele clipe de viață, corpul si mintea noastră primesc informații din exterior, simțurile ne ajută să le percepem, iar sistemul nervos cental ne ajută sa le filtrăm și să le ierarhizăm pentru a ne fi de folos în continuare. Partea goală a paharului provine din informația eronată, neclară sau incompletă, care ne poate face rău în cazul în care o considerăm importantă si ne ghidăm după ea.

În prezent, cantitatea de informație care circulă este foarte diversificată, voluminoasă și în plus, viteza cu care aceasta se deplasează este uneori incredibilă. Toate aceste fapte se datorează în mare parte dezvoltării tehnologice și globalizării, fenomene în urma cărora fluxul informațional a început să aibă libertate pe întreaga suprafață globală, pe care o poate acoperi în doar câteva secunde. În acest secol al vitezei trebuie să ținem pasul cu tot ceea ce se petrece, dar în același timp sa fim foarte atenți la fiecare informație pe care o primim. Informațiile le putem compara cu un cuțit cu două tăișuri, pe care trebuie să îl mânuim cu grijă, astfel încât să nu ne afecteze nici pe noi, dar nici pe cei din jur. Deținerea unor anumite informații poate avea o importanță majoră, tocmai de aceea acestea sunt bine păzite și uneori au prețuri destul de mari, putând fi cumpărate cu sume impresionante de bani. Un exemplu de asa informație îl poate constitui o formulă chimică sau o anumită metodă de producție folosită de o oarecare fabrică, ambele total diferite, dar la fel de bine păstrate. În ziua de azi, un fel de informații importante îl reprezintă cele despre anumite persoane și chiar există indivizi ce vin și le vând tabloidelor aceste „vești”.

Informațiile din jurul nostru trebuie să învățăm să le recepționăm, să le analizăm, să le triăm și nu în ultimul rând să le folosim. Întotdeauna viața unei informații începe pentru noi de la recepționarea acesteia. Dacă procesul de recepționare s-a produs cum trebuie, fară factori care să îl distorsioneze, înseamnă că receptarea s-a încheiat cu brio. Acest prim pas este foarte important, deoarce o informație primită într-un „ambalaj” necorespunzător își poate pierde mare parte din calitățile pe care le are, în cele din urmă ne mai fiind de folos.

Analizarea informațiilor include atenție și grijă, acest pas fiind util pentru a descoperi punctele tari și punctele slabe ale acestora. În urma unei analize amănunțite, putem valida informația ca fiind sau nu corectă. Când vorbim despre triere ne referim la păstrarea sau nu a informațiilor în funcție de utilitatea lor, dar și despre întocmirea unei ierhizări, urmând sa grupăm informațiile ca importante, mai putin importante sau inutile. Folosirea informațiilor depinde în totalitate de noi și reflectă respectarea pașilor anteriori, care ne ajută să ne folosim de ceea ce primim, la adevărata valoare. Informațiile pe care alegem să le utilizăm trebuie să fie stabile și folosite la timpul și locul lor, astfel ele ne devin aliați în rezolvarea problemelor sau spre îndeplinirea scopurilor.

Manipularea prin informație este facilă, tocmai de aceea trebuie să respectăm principiile de mai sus și astfel să evităm orice tip de încurcătură. În prezent, din cauza suprainformării, trebuie să avem grijă, în primul rând ca informația să nu distrugă; să o controlăm noi pe ea, nu invers.

Consumatorii de presă au devenit din ce în ce mai mulți, aceasta fiind parte importantă din viața lor, tocmai de aceea mass-media și-a diversificat domeniile, încercând să acopere cât mai multe teme de interes și cât mai multe subiecte într-o zi. În fiecare zi presa oferă mii de știri pentru milioane de oameni cu interese atât de diferite, pe care jurnaliștii trebuie să le acopere și să le satisfacă. Dobândirea de informații exclusive reprezintă astăzi un fel de „vânătoare jurnalistică”.

Informația cu care presa jonglează este culeasă din orice domeniu, de la știință la modă și de la politică la religie. Diferența, între informațiile care apar in presă sub formă de știri și cele care trec foarte silențios pe langă urechea jurnalistului, este dată de impactul dorit, acesta din urmă crescând prin noutate, proximitate, obiectivitate și claritate. Transformarea unei informații în știre poate fi adesea greu de făcut, în cazul în care informația nu este completă sau jurnalistul nu este sigur de corectitudinea ei, trebuie făcută o documentare mai îndelungată și o verificare atentă a surselor, urmând ca jurnalistul să își folosească îndeletnicirea de a stiliza informația pentru a o trimite spre public.

Ce este știrea?

O știre, in limbajul de zi cu zi ia semnificațiile de: veste, informație, noutate, despre un fapt sau o persoană. Din punct de vedere jurnalistic, știrea reprezintă un gen publicistic, chiar cel mai răspândit și important dintre toate, deoarece este singurul gen care face față fluxului informațional mare și vitezei pe care acesta a deprins-o. Pe scurt putem defini știrea ca raport sau descriere a unor evenimente sau întâmplări recente. În comparație cu informația, știrea este oarecum omonimă cu aceasta, dar își are elementele ce o individualizează, elemente ca noutatea și puterea de afectare a publicului puse împreună într-o formă atractivă, conformă cu mijlocul media de transmitere a acesteia.

Știrea nu necesită o durată îndelungată de realizare, pentru crearea acesteia totul decujurnalistic, știrea reprezintă un gen publicistic, chiar cel mai răspândit și important dintre toate, deoarece este singurul gen care face față fluxului informațional mare și vitezei pe care acesta a deprins-o. Pe scurt putem defini știrea ca raport sau descriere a unor evenimente sau întâmplări recente. În comparație cu informația, știrea este oarecum omonimă cu aceasta, dar își are elementele ce o individualizează, elemente ca noutatea și puterea de afectare a publicului puse împreună într-o formă atractivă, conformă cu mijlocul media de transmitere a acesteia.

Știrea nu necesită o durată îndelungată de realizare, pentru crearea acesteia totul decurge rapid în următorul fel: stăpânirea informației, verificarea acesteia și crearea propriu zisă. Din punctul de vedere al genului publicistic, știrea atrage după sine celelalte genuri mai dezvoltate (articol, interviu, anchetă etc.), ea reprezentând de multe ori impulsul de creare a acestora.

Jurnalistul creator de știri este obligat, de profesia sa, să fie într-o continuă căutare de noutate, de întâmplări inedite și de evenimente cu sonoritate, pentru a menține atenția publicului. El nu trebuie să aștepte să vină informația la el, ci trebuie să o culeagă singur și să se bazeze pe faptul că în fiecare clipă se întâmplă ceva nou. Jurnalistul trebuie de asemenea să își cunoască foarte bine publicul pentru care transmite știrile și să aibă capacitatea de a îi atrage atenția prin punerea în valoare a informațiilor. Publicul trebuie cucerit, apoi menținut, dar în același timp este suspus unei educări venite din partea jurnalistului, educare necesară în vederea păstrării acestuia.

Orice jurnalist trebuie să aibă în vedere câștigarea credibilității față de public, uneori poate fi greu, mai ales la început, dar menținerea a ceea ce transmite, în limitele eticii si deonologiei acestei profesii, v-a duce inevitabil la creșterea calității de credibilitate. Alte metode pentru creșterea sau păstrarea credibilității jurnalistice sunt acuratețea, specificarea surselor, obiectivitatea și respectul față de receptori.

Acuratețea știrii transmise este unul dintre principiile de urmat în favoarea credibilității, astfel știrea nu trebuie să aibă nicio urmă de greșeală, deoarece în acest caz, profesionalismul jurnalistului devine îndoielnic în fața consumatorului. În cazul în care acest lucru se întâmplă din varii motive, iar greșeala este semnificativă, pentru a-și repara imaginea, jurnalistul trebuie să își recunoască public eroarea.

Specificarea surselor intră și ea în jocul credibilității, orice informație transmisă trebuie să fie însoțită de sursă, altfel știrea riscă să nu fie plauzibilă în urma evaluării cititorului. Știrile ce lasă urme de îndoială în privința sursei, catalogată uneori sub denumirea de „confidențială”, fac publicul să se îndepărteze, mai ales când știrile foarte importante sub construite în acest fel.

Un alt principiu important al credibilității este și păstrarea cu rigurozitate a obiectivității. O știre prezentată dintr-un unghi subiectiv poate distorsiona realitatea, fapt de care receptorii iau imediat seama și transmit un feed-back negativ, diminuând credibilitatea jurnalistului și pe viitor. Știrilie nu trebuie să ascundă nimic sau să judece un fapt dintr-o anumită privință, ele trebuie doar să prezinte concret realitatea și să lase publicul să își creeze propria abordare față de aceasta. Tot aici putem aminti și de faptul că un jurnalist nu are voie să se lase influențat în niciun fel de vreun individ sau grup, el nu trebuie să accepte niciun fel de avans!

În urma celor spuse putem afirma despre credibilitate că se câștigă și păstrează doar cu ajutorul acurateței, surselor specificate, obiectivității și nu în ultimul rând cu ajutorul respectului pe care jurnalistul trebuie să îl ofere publicului, prin abordarea cu seriozitate a fiecărui subiect care se află în sfera de interes a receptorilor săi.

Jurnalistul trebuie să își cunoască și să îți iubească meseria, numai așa poate transmite știri bune, create după tiparul corespunzător.

Știrea se indentifică în primul rând prin noutate, dar și prin utilitate. O știre nouă întotdeauna va dori a impresiona, iar uitilitatea pe care o are față de cititor, o face să aibă „viață” mai lungă și importanță crescută. Claritatea și concizia sunt elemente importante care nu au voie să nu fie incluse de știre, ele fiind esențiale pentru buna receptare a mesajului de către public. Claritatea o regăsim în limbaj, care trebuie să fie accesibil și ușor de înțeles de către majoritate, iar concizia o întâlnim în detaliile oferite, care nu trebuie să încarce inutil o știre, ci trebuie să fie scutre și la obiect. O ultimă condiție a știrii este corectitudinea, care are atât semnificația de adevăr cât și de folosire corectă a gramaticii.

Forma finită a știrii întrunește 3 elemente principale, acestea sunt titlul, lead-ul și corpul știrii. Titlul trebuie sa fie scurt, precis și să exprime esența următoarelor rânduri, deoarece el este cel care atrage sau nu cititorul. Lead-ul este piesa centrală a unei știri, îl regăsim ca prim paragraf, iar în rândurile sale se concentrează cea mai mare parte de informație, care răspunde obligatoriu la câteva întrebări numite cei 5 W, adică: cine?, ce?, unde?, cum?, când? (who?, what?, where?, how?, when?). În corpul știrii găsim întreaga relatare, cu amănunte ce răspund pe larg întrebărilor anterioare.

Încă un detaliu important pentru creșterea impactului unei știri, asupra publicului, îl reprezintă proximitatea temporală și spațială a faptului relatat. Fiecare știre are momentul său în care trebuie prezentată, acesta aducându-i un mai mare succes, dacă este bine ales. De exemplu dacă în acest moment are loc un eveniment de mare amploare și importanță, presa trebuie să fie acolo și să transmită tot, deoarece consumatorul de știri dorește să afle despre lucrurile care se petrec, în momentul în care se petrec, nu mai târziu. Transmiterea peste două zile a aceluiași eveniment nu va mai prezenta niciun interes din partea publicului.

Proximitatea spațială este de asemenea importantă pentru receptori, aceștia dorind întodeauna să primească informații din zona geografică în care locuiesc. Niciun individ nu va dori informații zilnice despre situația meteorologică din alt oraș, dacă el locuiește în București, deoarece acestea nu ar avea nicio utilitate în viața sa zilnică.

Întocmirea unei știri bune nu presupune doar actualitate și corectitudine, ci și oiectivitate, claritate, concizie, proxmitate, utilitate, surse verificate si declarate, toate acestea înglobate duc la un rezultate pozitiv, ele comportându-se precum un joc de puzzle, imaginea finală fiind știrea potrivită. Succesul unei știri se măsoară foarte ușor, în receptori, dar și în feed-back-ul transmis de aceștia, feed-back cu care jurnalistul trebuie să fie mereu pus la curent și de care trebuie să ia seama în următoarele sale materiale.

1.2. Presa și influența sa socială

1.2.1. Presa ieri și azi

Comunicarea de masă reprezintă un bun exemplu prin care se demonstrează evoluția umană. Acest nou fel de comunicare lasă cu mult în urmă comunicarea interpersonală, facută de la un individ la altul, și merge mult mai departe, spre transmiterea informațiilor de la un emițător, la un grup. Comunicarea de masă creează atât societatea de masă, cât și cultura de masă, elemente nu atât de bine văzute în ochii critici ai antropologilor și sociologilor, din cauza uniformăzării umane produse de acestea.

Presa este într-o continuă căutare de informații noi, care să șocheze publicul și să-l facă să ceară singur mai mult, făcânu-l astfel dependent de primirea știrilor de tot felul. Realitatea este creatorul de informații, de aici jurnaliștii culeg informațiile, le selectează și apoi le împacheteaza frumos, sub formă de știri, pentru a le vinde. Consumatorii prin intermediul știrilor primite câștigă timp, deoarce nu mai trebuie să caute informațiile singuri.

Presa în zilele noastre reprezintă cel mai accesat mijloc de informare, aceasta a ajuns la nivelul la care poate obține și oferi orice tip de informație, din orice domeniu și sub orice formă, avand în vedere evoluția tehnologică.

De-a lungul anilor presa s-a confruntat mereu cu câte un obstacol mai mic sau mai mare și a luptat pentru depășirea acestora. Din punct de vedere istoric nu putem delimita exact începutul presei, însă cu timpul aceasta a început să evolueze în urma dezvoltării tehnologice. Putem aminti ca perioade importante pentru presă apariția tiparului (presa scrisă fiind prima formă de mass-media adoptată de om), descoperirea undelor radiofonice (vocea de la radio fiind un pas enorm spre modernizare și spre o legătură mai apropiată între emițător și receptor) și apariția televiziunii, care a adus știrea însoțită de imagine, astfel crescând și mai mult credibilitatea și apropierea indiviudului față de presă. Aceste trei mari mijloace de comunicare în masă au dus la împărțirea presei în două, pe de-o parte avem presa scrisă, iar pe de-altă parte presa audio-vizuală.

Presa, după cum am spus și mai sus, s-a confruntat cu diferite perioade, cel mai mare impas al său fiind în timpul regimului comunist, perioadă în care presa și-a pierdut libertatea, devenind un puternic instrument de manipulare. Comunismul a făcut din presă un robot, care funcționa după principii totalitariste ale căror granițe nu le putea depăși, deoarece era păzit cu strictețe, cenzura funcționând la cote maxime. Presa comunistă în România se caracteriza clar prin lipsa informării reale, limbajul de lemn mușamaliza orice eveniment și nu trecea nimic prin filtrul uman, ci doar prin stictul tipar al expresiilor fixe și al clișeelor, astfel reușea să îndoctrimeze cetățenii și să îi controleze.

În toate categoriile de presă, comunicarea dintre aceasta și public era una aparentă, superficială, dar acceptată tacit de ambele părți. Ziarele, posturile de radio și televiziunea aduceau în prim-plan doar evenimente politice prin care lăudau conducerea țării, propaganda fiind atunci un important mijloc de păstrare al bunei funcționări a regimului. În redacții trebuia să se ia seama de orice cuvânt folosit, dacă acesta putea avea înțeles dublu la adresa conducerii, trebuia imediat eliminat. Televiziunea funcționa după aceeași formă de comunicare impersonală, transmisiile umăreau cu bună știință ocolirea adevărului și aduceau în fața publicului doar evenimentele de laudă pentru soții Ceaușescu. Programele televiziunii erau supuse unei norme de două ore, care se încheia la 22:00, pe motiv că lumea trebuie să fie odihnită pentru următoarea zi de muncă.

Dezinformarea în acea vreme a ajutat la menținerea unui regim politic sever și inuman, însă fără viitor. După anul 1989 acesta a încetat, presa recâștigându-și libertatea. Recuperarea aptitudinilor jurnalistice reale a fost și ea dificilă, dar ușor, ușor, presa a reușit să iasă din obișnuința și deprinderile comuniste și a ajuns la nivelul de astăzi.

În prezent presa în România a ajuns la un nivel de dezvoltare destul de ridicat, libertatea informațională ne mai fiind îngradită de regimul actual. Perioada post-comunistă a ridicat și ea probleme jurnaliștilor care mai nou se confruntau cu alt fel de abordări și cu un nou sistem deontologic și economic. Apariția propietății private a dus la o explozie informațională în toate mijoacele de presă; au apărut sute de publicații care acopereau tot felul de domenii. Cu timpul consumatorul de presă a început să se educe, a devenit mai selectiv, a început să critice și să își urmărescă interesul față de anumite produse mediatice.

Revoluția de la 1989 a adus după ea și nevoia de reinstruiere a jurnalistului, în conformitate cu noua abordare, și mai ales nevoia de legi care să reglementeze jurnalismul democratic românesc. Privind în ansamblu putem spune că România a recuperat mare parte din anii comuniști, dar încă nu a ajuns la nivelul altor state europene nici măcar din punctul de vedere al mass-mediei.

Presa trebuie să fie oglinda realității, să vegheze asupra legii și asupra cetățeanului și să nu își folosească puterea în scopul manipulării. În România presa nu se încadrează foarte bine în aceste principii, în țara noastră, puterea politică și influența economică sunt mult mai mari decât puterea presei. Doar câteva priviri aruncate atât la televizor, cât și asupra ziarelor sunt de ajuns pentru a putea clasifica orientarea politică a fiecăruia dintre ele. Devenită o unealtă politică în bătăliile dintre ideologiile partidelor, presa se lasă cumpărată și la rândul său încearcă manipularea cetățenilor, în favoarea celui căruia i se subordonează. Din păcate jurnalistica românească nu informează și nu apără interesul publicului, tocmai de aceea nu prezintă încredere și respect din partea acestuia.

La polul opus jurnalismului politic stă jurnalismul de consum, cel pe care indivizii îl primesc în casele lor atunci când deschid televizorul, radioul sau când citesc ceva negru pe alb. Acest fel de comunicare în masă nu face altceva, decât să își neglijeze principalele funcții de informare și educare și aduce în viața de zi cu zi a consumatorului media, doar știri de tip tabloid sau cu grad mare de violență. În acest cazul publicul, acesta consumă ceea ce primește și nu este ajutat să își depășească condiția, ci să o accepte pur și simplu. Tras în stânga și în dreapta de știrile politice, demoralizat de știrile orei 17 și îndopat cu divertisment de calitatea a treia, publicul român se confruntă cu o manipulare mediatică subtilă care nu îl ajută deloc să evolueze, în urma informațiilor pe care le primește.

Puterea de influență a presei, vis-a-vis de consumatorul său, este foarte mare, acesta din urmă își trăiește de foarte multe ori viața în urma știrilor pe care le recepționează. Noi nu știm să alegem între ceea ce ne este sau nu benefic, doarece presa nu ne-a educat în așa fel, nu a dorit să ne dezvolte spiritul critic, pentru a putea fi manipulați fără prea multă străduință.

1.2.2. Efectele presei

Efectele pe care presa le poate avea asupra individului sunt de trei feluri, efecte puternice, limitate și slabe. Ca orice acțiune, și comunicarea are propriul său efect de reacțiune, care ia forma pe care acțiunea și-o propune de la început, cu alte cuvinte o știre ce urmează a fi transmisă are în vedere încă de la început felul în care publicul va reacționa în urma receptării ei. Oricum ar fie ele, efectele pe care comunicarea de masă le are nu pot fi nicicum negate sau oprite și duc la o modelare iminentă a individiului, astfel în prezent ne confruntăm cu un consumator creat de o presă al cărui principal scop este creșterea economică, nu intelectuală.

Fiecare dintre aceste efecte are teorii distincte pe care se bazează. Efectele puternice au ca punct de sprijin teoria fluxului într-un singur pas, teoria spiralei tăcerii și teza imperialismului cultural.

Teoria fluxului într-un singur pas sau înțepătura hipodernică presupune o mișcare de acțiune–reacțiune bazată pe stimuli puternici, emoționali, șocanți, care îl fac pe receptor să acționeze imediat, fără să analizeze situația. Această teorie o putem identifica foarte clar în perioada comunistă, atunci când propaganda făcea cetățeanul să acționeze conform doctrinei totalitariste. Apariția teoriei fluxului într-un singur pas ii este atribuită lui Harold Lasswell.

Spirala tăcerii, teorie elaborată de Elisabeth Noelle-Neumann, aduce în discuție faptul că individul simte nevoie ca părerile sale să se regăsească și într-un mediu legitim, cum este presa. Dacă el nu găsește nicăieri o susținere legitimă a propiei păreri, dacă niciun mijloc media nu redă oficial ceea ce individul crede, acesta din urmă se poate confrunta cu un sentiment de neînțelegere și neidentificare ce îl duce spre o izolare a propriei persoane.

Teza imperialismului cultural a fost creată de Herbert Schiller în a doua jumătate a secolului XX și prezintă puterea de influență a statelor mai dezvoltate asupra celor aflate în urma lor. Teoria se bazează pe veșnica admirație a celui sărac față de cel bogat, pe care încearcă să îl imite. Importul prin presă al stilului de viață al altor țări, duce spre crearea unor forme fără fond care zguduie cultura societății mai slabe și care face ca țara mai dezvoltată să primească putere de dominare cu ajutorul comunicării de masă.

Efectele limitate ale comunicării de masă lanseză noi teorii prin care se explică faptul că efectele sunt strâns legate de abilitățile receptorului. Teoria fluxului în doi pași se datorează lui E. Katz și se referă la faptul că, înainte ca mesajul să fie primit de individ, acesta este trecut mai întâi prin filtrul unui lider de opinie, care decodifică mesajul și îl face mai ușor de înțeles pentru restul grupului.

O altă teorie a efectelor limitate este cea a modelului cultivării, prin care Georg Gebner a constatat că presa poate deveni ca un drog pentru consumatori și aceștia pot neglija viața reală și pot chiar să deprindă comportamente agresive, în urma urmăririi cu consecvență a programelor de la televizor.

Modelul agendei reprezintă o teorie a efectelor limitate, bazată pe influența mass-mediei în viața noastră de zi cu zi. Prin teoria „agendei” se explică faptul că programul pe care anumite evenimente îl au, este rezultatul mesajelor media, asta însemnând că mass-media poate deține puterea de a stabili când să se întâmple anumite lucruri.

În urma teoriilor de mai sus s-au creat și teorii pentru efectele slabe ale comunicării de masă, efecte considerate tipice pentru societatea zilelor noastre, unde individul este unic și capabil să înțeleagă foarte bine tot ce presa îi transmite. Accentul nu mai este pus doar pe mesaj, ci și pe capacitatea receptorului care este acum considerat partenerul presei în relația de comunicare. Prima teorie a efectelor slabe este cea a gratificatiilor și utilizării care exprimă bună influență a presei în viața consumatorului căruia îi satisface nevoia de informare. Acceastă teorie demonstrează faptul că individul este cel care controlează apariția anumitor știri.

Analiza receptării face parte tot din teoriile efectelor slabe și aduce în prim plan consumatorul pe care îl consideră unic, ne mai raportându-se la o societate de masă, ci la un individ cu propriile interese și nevoi. Se declară faptul că efectul mesajului nu poate fi controlat, deoarece fiecare individ reacționează potrivit gândirii și valorilor propri.

În concluzie indiferent de teorii și efecte, presa are o putere foarte mare asupra vieții noastre, iar dacă transmiterea informațiilor prin mass-media nu are scopuri ascunse, atunci jurnaliștii și consumatorii se pot numi parteneri. Jurnalistul este omul care ar trebui să aibă la baza profesiei sale un spirit critic, dar corect, și o sete nebună de informare, toate acestea pentru a servi publicului materiale de calitate și care să îi fie de ajutor în perceperea realității. Omului de astăzi, preocupat încontinuu și mereu pus în miscare, jurnalistul trebuie să îi fie ochii de la spate, deoarece timpul său nu îi permite să îmbrățișeze întreaga realitate care se află în aceeși grabă ca și el. Un jurnalism de calitate și nevătămător este creat de un jurnalist cu aceleași valori.

1.2.3. Funcțiile presei

Element important al vieții moderne, presa ocupă din punctul de vedere al puterii, a patra poziție în stat și este supusă la diverse studii încă de la începuturile sale. Aidoma adunărilor din vechiul for, presa reușește să strângă într-un cerc invizibil, societatea și informațiile, producând astfel relații diverse între aceste două elemente. Presa interacționează cu absolut orice component al lumii reale în scopul de a-l transmite publicului într-o formă decodificată. Realația de comunicare dintre mass-media și societate se bazează pe schema simplă emițător – receptor, iar interacțiunea sa cu aceasta, pusă sub analiza cercetătorilor, a dus la stabilirea unor funcții pe care presa le are și le răsfrânge asupra consumatorilor săi.

În urma a numeroase cercetări făcute, dintre funcțiile mass-media cel mai puternic se disting cinci dintre acestea și anume funcția de informare, funcția de interpretare, funcția de legătură, funcția cultural-educativă și cea de divertisment, toate acestea redând modul în care presa modelează societatea.

Funcția de informarea este principala funcție a presei și are la bază informația, adică factorul de creare al mass-media. Omul, singura ființă rațională, are nevoie pentru a se dezvolta, de un continuu flux de informații pe baza cărora să primească raspunsuri la acțiunile trecute sau să își clădească acțiunile viitoare. În prezent mass-media reușește să conecteze oamenii cu informațiile și astfel să fie de ajutor societății. Nevoia oamenilor de a se informa este infinită și de neoprit, dar este satisfăcută de diversitatea de informații abordată de presă. Multitudinea de informații și rapiditatea cu care acestea circulă au nevoie de o bună structurare pentru că altfel individul ar trăi într-un haos informațional. Modelarea societății prin intermediul presei este un process de lungă durată bazat pe punerea în apicare de către societate a tuturor lucrurilor aflat din presă, spre exmplu urmărirea cu interes a știrilor politice îi dă posibilitatea receptorului de a-și crea propria opinie politică, pe care o poate aplica în viitoarele alegeri electorale. Există de asemenea și informații cu aplicabilitate directă cum ar fii cele din domeniul științific, care îi ușurează foarte mult viața consumatorului de presă.

Informarea, pentru ca funcția să fie una justă, trebuie să fie corectă, obiectivă și ușor de recepționat, astfel încât individul să poată avea o percepție proprie asupra a ceea ce primește, nu să i se inducă punctele de vedere.

Funcția de interpretare (corelare) i se atribuie presei în momentul în care aceasta începe să își exprime opinia în fața publicului său, luând atitudinea unui membru foarte apropiat al societății. Această funcție redă relația dintre presă și indivizi, relație care se dorește a fi apropiată și întărită de aceleași convingeri. Găsirea de către cititor a propriului mod de gândire, în mass-media, îl face pe acesta să aibă mai multă încredere atât în el cât și în ziarul sau prostul de radio/televiziune care i se adresează. Putem numi presa un creator de opinie autorizat care prin comentarii, editoriale, caricaturi, talk-show etc., dă șansă nu doar la transmiterea de informații, ci și la analizarea acestora în mod oficial. Jurnalistul trebuie să facă marcheze foarte bine granița dintre aceste genuri ale presei și știrea care nu permite subiectivitate.

Funcția de legătură, numită și funcția de comunicare, se explică foarte bine prin faptul că mass-media face parte din viața de zi cu zi a oamenilor și ,livrând același produs unui grup atât de mare, îl unește pe acesta într-un mod invizibil, dar existent. Mass-media creează legături între oameni prin faptul că le oferă subiecte de discuție în urma informării, îi aduce în același loc prin prezentarea unui eveniment ce va urma sau putem lua un caz concrect și anume cel de la revoluția din 1989, unde presa a unit cetățenii pentru dărâmarea regimului comunist. Interesele comune unesc oamenii, iar apariția lor în presă ca informații de interes public, întărește și mai tare relațiile din societate. Ajutați să facă față vieții cotidiene, indivizii sunt motivați prin această funcție să facă față impreună, socializarea fiind un fenomen tipic existenței umane și foarte bine amplificat cu ajutorul mass-media.

Funcția cultural-educativă este foarte importantă pentru societate, deoarece o ajută pe aceasta să își păstreze și să își solidifice valorile culturale căpătate de-a lungul istoriei. Această funcție îi ghidează pe cei tineri și îi ajută să țină pasul pe cei trecuți de vârstele fragede. Actualizarea cu noile apariții îi ajută pe adulți să creeze o punte între ei și noile generații, care să fie utilă în relațiile dintre aceștia, iar pe tineri îi ajută să înțeleagă punctele de vedere ale celor mai mari și să ducă mai departe cultura specifică zonei de care aparțin. Funcția cultural-educativă duce și la evitarea formelor culturale fără fond, tradiția fiind unul dintre stâlpii de rezistență ai unei națiuni.

Funcția de divertisment este ultima ,ca importanță socială, a presei, dar pentru consumatori ocupă un loc însemnat în ierarhia funcțiilor mass-media. În ultima vreme oamenii nu mai se gândesc să ascceseze presa în scopul informării exacte, ci pentru ei a devenit un mod de a se relaxa, de a-și petrece timpul liber sau de a se distra. Dependența de această ofertă a presei poate fi periculoasă și poate duce individul spre trăiri interiorizate sau în ton cu ceea ce îi este transmis. Acest spectacol oferit de mass-media trebuie ales ca ultimă soluție de relaxare și pentru durate scurte de timp, astfel încât să nu îi fie permis să pătrundă în viața individului mai mult decât trebuie.

În concluzie mass-media este importantă pentru societatea actuală, nu doar datorită procesului de informare pe care îl face posibil, ci și datorită legăturilor pe care le creează între indivizi, opiniilor pe care le transmite, ajutorului pe care îl oferă în păstrarea culturii și educației în parametricii buni, în scopul durabilității societății și nu în ultimul rând datorită faptului că are capacitatea de a detașa receptorii, de cotidian. Toate aceste lucuri conferă putere presei și o face aliatul societății dacă își îndeplinește funcțiile în mod etic, fără tertipuri care să prejudicieze relația dintre cele două.

2. MANIPULAREA MEDIATICĂ

2.1. Manipularea în mass-media

Mass-media este parte a vieții noastre moderne, fără de care nu am mai fi la fel de informați. Datorită pătrunderii sale rapide în viețile oamenilor, mass-media are o mulțime de efecte asupra noastră, pe care nu le sesizăm cu ochiul liber ele fiind parte a dezvoltării umane de câțiva zeci de ani încoace. De aici vine și ușurința cu care acasta ne influențează. În ruma faptului că ne formează opinii, mass-media ne fomează și ca ființe sociale și astfel este oarecum „de vină„ pentru unele dintre alegerile făcute de noi.

În funcție de evenimentele care ne sunt prezentate în buletinele de știri, în presa scrisă sau la radio, ne organizăm involuntar unele momente ale vieții. Depindem de preă pentru a fi informați, iar presa depinde de noi pentru a-și menține profitul și a-și îndeplini alte scopuri (de exemplu scopuri politice). Cei care știu cum să profite de pe urma acestui lucru, câștigă o mare parte din public. În primul rând toate aceste forme moderne, modele ale comunicării în masă, acționează asupra minții omului și reușesc să o modeleze într-un anumit fel, convenabil lor.

Teoreticienii spun că presa are efecte asupra persoanelor, grupurilor, instituțiilor și maselor, astfel modelând personalitatea indivizilor sub aspect cognitiv, afectiv și comportamental.

Mass-media, conform „Dicționarului explicativ al limbii române”, reprezintă totalitatea mijloacelor de informare în masă (radio, televiziune, ziare etc.). Aceasta cuprinde toate sursele sau mediile de informație publice, care reușesc să ajungă la un număr foarte mare de persoane ce reprezintă societatea de masă. Ea este cel mai eficient instrument de manipulare, în spatele căruia stau oameni și se ascund interese (în mod special de natură economico-politică). Oamenii ce aparțin acestei sfere se joacă în ultima vreme foarte mult cu gândirea societății de masă, adică cu gândirea tuturor oamenilor de rând.

Mijloacele de comunicare în masă pot fi clasificate după următoarele criterii:

modul de vehiculare a informației: mijloace scrise (ziarele, revistele), mijloacele audio-vizuale (radioul, televiziunea);

gradul de noutate și de complexitate: mijloace tradiționale (ziarele, radioul), mijloace moderne (televiziunea, internetul, complexe multimedia).

Principalele metode de manipulare folosite pentru influențarea opiniei publice sunt: dezinformarea, discreditarea, intoxicarea și propaganda.

Dezinformarea reprezintă orice mică intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces comunicațional cu scopul ca informația în formă corectă să nu ajună la destinatar. Dezinformarea este opusul informării, adică o transmitre voit greșită a unor informații, cu gândul de a face rău, de a nu aduce receptorului nimic veritic, ci doar detalii false. Reușind acest pas, manipulatorul ajunge la performanța de a trezii în cel manipulat, reacții, atitudini, părei conforme cu scopul pe care îl urmărește. Manipulatorul nu trebuie să fie neapărat o persoană anume, el poate fi o instituție, o organizație, un grup etc. Dezinformarea comunicațională poate fi punctuală (printr-o știre sau emisiune anume) sau de durată (susținută). Instrumentul principal al dezinformării în presă este cenzura. Aceasta împarte, după criteriile impuse de autorități și reglementate prin legi, toate înformațiile și aparițiile din cadrul mass-media, în două categorii: difuzabile și nedifuzabile, distorsionând în acest mod realitatea transmisă de presă.

Intoxicarea constă în „inundarea” receptorilor cu informații false, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase și/sau diversioniste, fie pentru a pregăti opinia publică pentru o lovitură de mare aploare, fie pentru a compromite un mesaj deja așteptat. Instrumentele sale de bază sunt zvonurile, bârfele și comunicatele tendențioase. Intoxicarea este procedeul de "anesteziere" a publicului în scopul acceptării unei complot major sau pentru a-l face să fie neîncrezător în fața unui adevăr care urmează sa fie comunicat. Prin intermediul presei audio-vizuale, procesul de intoxicare poate produce conflicte de imagine, din care iese câștigător cel care a investit cel mai mult imaginea sa și care a împiedicat apariția sub un bun aspect a imaginii adversarului.

Propaganda este o formă destul de răspândită de manipulare și tot mai utilizată de presă, aceasta fiind în același timp acceptată ca atare de toată lumea. Acest procedeu reprezintă o presare continuă a publicului cu același tip de informații, pentru mai mult timp, în vederea inoculării unor idei convenabile propagandistului; aceste idei sunt de fapt principii elaborate de manipulator, pentru dirijarea mai ușoară a maselor. În mare partea propaganda o întâlnim în aria de presă politică.

Discreditarea este o formă eficientă de manipulare pentru că, în primul rând, distruge imaginea persoanei ce se presupune a fi un obstacol, iar în al doilea rând, consecința imediată a acestui fapt este pierderea sprijinului sau a încrederii de care se bucura până atunci persoana în fapt. În felul acesta publicul său devine ușor de manipulat și este împins spre destrămare sau spre o acțiune de mult dorită de manipulator, dar greu de realizat împreună cu existența unui lider ce nu o voia.

În urma acestor metode amintite mai sus, victima, fie ea grup sau persoană, este dusă într-o stare de confuzie, vurnerabilitate și devine mult mai ușor de manipulat, gandirea sa fiind acum receptivă la orice stimul pe care îl primește.

2.1.1 Manipularea prin mijloace audio-vizuale (televiziune, radio)

Mijloacele de manipulare folosite în audio-vizual sunt foarte efciente, scopul lor îndeplindindu-se rapid și în proporție de puțin sub 100%. Imaginea este un element în care lumea are încredere, dar ce facem în cazul în care imaginile ce ne sunt date spre consum nu sunt ceea ce par și sunt doar niște părți ale acestui joc malefic? Ochiul uman poate fi foarte ușor înșelat, combinarea uneor elemente poate duce la crearea unuia nou pe care îl tratăm ca atare, fără să ne mai gandim din ce este alcătuit.

Un exemplu foarte bun de manipulare a ascultătorilor a fost dat cu mulți ani în urmă de către un post de radio american și a avut un efect uimitor de puternic asupra populației ce a participiat în mod involuntar la acesta, populație care a ajuns să considere planeta ca fiind sub asediu marțian.

,,Invazia marțienilor”

Întâmplarea de neuitat a luat amploare în seara de Halloween (31 octombrie) a anului 1938, în Statele Unite, unde un program de radio ce transmitea muzică spaniolă a fost întrerupt de un buletin de știri în cadrul căruia se anunța observarea unor explozii neobișnuite pe planeta Marte. După care, programul a continuat cu muzica hispanică. Ceva mai târziu, a avut loc o a doua întrerupere, pentru a transmite un reportaj în direct din statul New Jersey unde un “cilindru uriaș” a lovit pământul “cu o forță teribilă”. Se pare că în acel moment un milion de americani ascultau emisiunea. Pe măsură ce continua “reportajul de la fața locului”, panica se răspândea. Înfricoșați, reporterii relatau cum această “avangardă a invadatorilor de pe Marte” a început să cucerească New Jersey și să ucidă pe oricine se opunea forței spațiale. În cadrul emisiunii se auzeau tot mai des apeluri ale autorităților către populație, pentru evacuarea unor zone. În acea seară, sute de mii de americani au intrat în panică și mulți dintre ei și-au părăsit locuințele pentru a scăpa de “invazia marțienilor”.

Declarații luate după eveniment:

“Ne-am sărutat unii pe alții pentru că ne așteptam să murim dintr-o clipă în alta!”, își amintea un ascultător.

“Ne-am uitat pe fereastră și Wyoming Avenue era negru de mașini. Mi-am dat seama că oamenii încercau să fugă, să scape…”

Ce se întâmplase de fapt?

Acțiunea se desfășura înaintea apariției televiziunii, deci radioul era singura sursă de divertisment și de informare imediată.

Era seara de Halloween – seara în care americanii se deghizează în fantome, monștrii etc., acest lucru făcând parte din tradiția lor și a acestei sărbători.

Orson Wells, împreună cu colegii săi de la Mercury Theater, s-au gândit să adapteze radiofonic romanul SF „Războiul lumilor” și și-au dat silința să fie cât mai real.

Foarte mulți ascultători au ratat începutul emisiunii, întrucât urmăriseră o altă emisiune celebră de pe un alt post. Au comutat pe postul respectiv, dar nu auziseră explicațiile, luând totul ca atare.

În concluzie un fapt inițial inofensiv se poate transforma foarte ușor într-un fenomen, în cazul în care nu îi este acordată atenție decât dintr-un anumit punct și în cazul în care nu îl putem confrunta cu alte surse de informare.

Odată cu apariția televiziunii, marea majoritate a populației a avut acces mult mai ușor la informațiile de interes general. Aceasta a fost și va rămâne cea mai importantă sursă de informare pentru o mare parte a oamenilor. Majoritate a persoanelor află despre lucrurile care-i interesează de la televizor. Fiind cel mai utilizat și iubit mijloc media, atrage după sine și dorința de a folosi tehnici de manipulare prin intermediul său.

Practici manipulative folosite în televiziune:

Știrile sunt concepute în așa fel încât să fie repede și simplu înțelese de societatea de masă. Acestea au formulări simple, limbajul folosit este unul ușor de recepționat de majoritate, iar tonalitatea cu care sunt redate este aleasă cu atenție, cu scopul de a influența în mod pozitiv sau negativ opinia populației.

Mai nou se folosesc titluri și pentru știrile care apar în jurnalele de televiziune. Ele ar trebui să fie o sinteză a conținutului informației. Pentru a atrage atenția publicului telespectator, se folosesc formule de limbaj prețioase, de cele mai multe ori exagerate. Deseori titlul prezintă o concluzie posibilă și nu arată publicului și celelalte opțiuni valabile, urmând ca receptorii să nu aibă de ales.

Diversiunea este prezentă în permanență, distragerea atenției publice de la probleme importante, prin inserarea de știri cu caracter distractiv sau de minimă importanță, fiind un fapt zilnic întâlnit în televiziune. Apar atât de multe știri pe sticlă, dar sunt știri fără fond, fără importanță majoră, evenimentele cu adevărată valoare fiind ascunse sau pierdute printre șiroaiele de știri inutile.

Henri-Pierre Cathala observă câteva tipuri de manipulare a adevărului, pe care le putem constata în jurnalele de știri:

– amestecarea jumătăților de adevăr cu jumătăți de minciună, primele ajutând la acceptarea celorlalte

– minciună gogonată, fascinantă pentru spiritele paradoxale

– contraadevărul, imposibil de verificat din cauza lipsei martorilor

– omisiunea unor elemente

– valorificarea amănuntelor neesențiale, în detrimentul esenței

– amestecarea faptelor, a opiniilor și a persoanelor astfel încât să poată fi folosită oricând generalizarea

– comparații forțate, de multe ori poetice și amuzante

– folosirea unui ton sau a unei mimici care să dea o greutate nejustificată informației transmise

– exagerarea

– folosirea ironiei sau a sarcasmului atunci când se vorbește despre adevăr

– etichetarea interlocutorului și atribuirea unei apartenețe la un anumit sistem de idei, considerat negativ de către telespectatori dar fără legătură cu subiectul discutat.

– adevărul prezentat ca o minciună sau negarea unei afirmații astfel încât telespectatorul să rămână cu convingerea că, de fapt, cel ce a făcut-o este de acord cu ea.

În afara principiilor amintite mai sus, televiziunea știe cum să se folosească de imaginea pe care o redă pe sticlă, astfel într-o emisiune de talk-show putem observa ca o anumită dispunere a invitaților în platou redă pe rând importanța acestora, felul în care sunt priviți sau susținuți de trust și felul în care se dorește să-i perceapă publicul. Acest artificiu este realizat prin locul pe care îl ocupă invitatul în comparație cu ceilalți invitați sau chiar în comparație cu moderatorul, însă îi poate fi atribuită o anumită postură și prin felul de scaun pe care îl ocupă. În unele emisiuni invitații ocupă scaune, iar moderatorul fotoliu sau scaunul moderatorului este mai înalt față de restul, astfel se dorește să se arate și să se amplifice atitudinea de conducător al emisiunii. Avem și cazuri în care se dorește a se discuta de la egal la egal, iar invitații și moderatorul ocupă acelși gen de scaun și stau în jurul unei mese rotunde care determintă o atmosferă mai plăcută.

Televiziunea va rămâne mult timp de acum înainte cel mai îndrăgit mijloc media, deci trebuie să fim defensivi față de ceea ce ne prezintă, deoarece rămâne principalul mijloc de manipulare, iar ingeniozitatea manipulatorilor nu trebuie niciodată subestimată, ei fiind mereu în căutare de noi tehnici cu care să obțină controlul.

2.1.2 Manipularea prin presa scrisă (ziare, reviste ș.a.)

Cu scopul de a-și promova interesele, presa a reușit să își construiască propriile tehnici de manipulare pe care le folosește cu regularitate și în funcție de oviectivele pe care le are de atins. Astfel formarea sau schimbarea opiniei publice devine un joc de copii aplicabil în orice moment și cu rezultate foarte bune. Privind în interiorul meseriei de jurnalist, manipularea ține de interesele conducerii nu neapărat de cele ale gazetarului în sine.

Există mai multe modalități prin care jurnalistul își poate strecura punctul de vedere în informația prezentată cum ar fi cu ajutorului tonului pe care îl redă scrierea sa. Utilizarea unui ton ironic sau optimist poate schimba imediat percepția cuiva despre un eveniment sau o persoană publică, în consecință receptorul cataloghează acum, în urma a ceea ce i-a fost indus, totul în bun și rău.

Utilizarea ghilimelelor fără scopul citării este o metodă ușor transparentă de a induce îndoieli oamenilor asupra unui eveniment sau de a discredita un fapt în fața acestora. De câțiva ani această metodă a ghilimelelor fără rost este folosită cu regularitate de jurnaliștii noștri. O altă modalitate de inducerce a opiniei o reprezintă tehnica „cuvintelor magice”, adică acei termeni cu conotație pozitivă ca de exemplu: flexibilitate, toleranță, dezvoltare, creștere, tehnologie sau negativă: radical, ilegal, primitiv, protecționism, irevocabil. Repetarea termenilor „magici” duce la dobândirea unui sens de sine stătător al acestora, indiferent de contextul în care se află, pe care simpla lor transmitere să o activeze.

Ca și în cazul posturilor de radio sau televiziune și presa scrisă ne-a lăsat în urmă o întâmplare ce a luat amploare în scut timp și a reușit să își câștige titlul de eveniment de importanță națională. De data aceasta ceea ce s-a transmis a fost voit pus în atenția publicului, totul decurgnând precum un experiment psihologic.

,,Epidemia ciupiturilor de parbrize din Seattle”

Totul s-a întâmplat în ultima decadă a lunii martie din 1954, timp în care în ziarele din Seattle au început să apară tot mai multe informații despre avarierea parbrizelor de automobile din pricina unor ciupituri foarte fine și a unor bule apărute în sticlă. Până atunci nimeni nu remarcase fenomenul și viața decurgea în liniște. După ce au citit articolele, mai toți posesorii de automobile din Seattle au descoperit că, într-adevăr, parbrizele lor erau ciupite și presărate ici-colo cu bule minuscule. În următoarele 3 săptămâni s-a răspândit zvonul că respectivele stricăciuni erau produse de niște bande de vandali care terorizau orașul. Telefoanele poliției sunau continuu, oamenii nu mai avea control și erau disperați. Mii de cetățeni raportau noi stricăciuni pe parbrizele lor, iar alții chemau poliția pentru a-i prinde pe vandalii care “tocmai au dispărut după colț”. Poliția s-a dovedit depășită de evenimente, mai ales că nu reușise să prindă niciun bandit. Pe 15 aprilie, primarul din Seattle a declarat că stricăciunile raportate sunt mult prea numeroase pentru a mai încredința cazul poliției și a cerut guvernatorului statului Washington, precum și președintelui Statelor Unite (Dwight Eisenhower), să ia măsuri urgente. Oamenii au început să-și acopere parbrizele cu ziare sau cuverturi, ori să le țină numai în garaje. Nefiind depistată nicio bandă de vandali, a început să se răspândească zvonul că ciupiturile ar fi produse de un praf meteoric.

Ce s-a întâmplat de fapt?

Totul a fost o farsă făcută de către presă. Câteva săptămâni mai târziu, tot ziarele au arătat că tot ceea ce se întâmpla în Seattle nu era decât o isterie colectivă, provocată de faptul că, pentru prima dată, oamenii au fost determinați să se uite cu atenție la parbrizele mașinilor (întotdeauna ciupite și cu bule minuscule) în loc să privească prin ele, așa cum fac de obicei.

Nu se știe cine a avut ideea de a provoca respectiva psihoză. Atunci a fost vorba de o farsă jucată cititorilor. Tehnica rămâne însă valabilă, ea a fost și va mai fi folosită de artizanii manipulării în scopuri mult mai grave decât o simplă farsă.

În urma celor prezentate ne dăm seama că orice mijloace de informare în masă pot manipula și pot deveni periculoase. Chiar dacă presa scrisă nu prezintă decât cuvinte și uneori și poze, cuvintele așezate într-o anumită oridine pot da drumul unor situații greu de manevrat.

2.1.3. Manipularea prin publicitate

Intrăm puțin în altă sferă care se bazează pe aceleași forme de manipulare și pe ajutorul mass-media. Publicitatea se ocupă cu promovarea de bunuri, servicii și multe altele, în schimbul unei sume de bani sau a unor avataje. Scopul mesajelor publicitare este de a influența publicul să cumpere ceea ce ele prezintă cu ajutorul mesajelor de facutră audiovizuală sau scrisă. Publicitatea se folosește de numeroase metode de manipulare a minții umane, mai mult sau mai puțin sesizabile, și este ajutată de mass-media să transmită o mare parte din mesaje. Toate ageniile de publicitate recurg la diferite metode de manipulare, iar succesul acestora se măsoară în urma vânzărilor pe care reușesc să le obțină.

Datorită concurenței existente pe acest segment, agențiile de advertising născocesc și recurg la fel de fel de trucuri pentru a vinde produsul căruia îi fac reclama, mai ales ca acesta are ca rivali, produse similare. În mare parte agențiile de publicitate se folosesc consecvență de două tehnici, diferența între ele constând în modul de abordare al publicului: ca mulțime sau ca individ.

Publicul – o mulțime

În cazul unei astfel de abordări a publicului țintă, se folosesc doi pași importanți și bine definiți: afirmarea și repetarea. Afirmarea unei idei pur și simplu, fără nicio dovadă sau argument, reprezintă o cale sigură prin care idea să se integreze în conștiința publicului. Cu cât afirmația este mai exactă cu atât ea se impune mai cu putere în rândul oamenilor. Efectul puternic și scontat este dat nu doar de afirmare, aceasta din urmă trebuie neaparat însoțită de repetiție. Repetarea afirmației făcute ajută la reținerea și impregnarea ei în subconștientul uman, iar odată întipărită în memorie poate fi foarte greu demontat, deoarece este deja acceptată ca pur adevăr. Odată poziționată în creierul indivizilor, aceștia acționează inconștient conform cu afirmația.

De exemplu, după ce ani la rând publicului român i s-a afirmat și repetat că detergentul de vase „Fairy” este cel mai eficient, spală cele mai multe vase și are și un preț bun, produsul a reușit să fie cel mai bine vândut din această categorie, iar cumpărătorii sunt ferm convinși că nu există altul nici măcar comparabil cu acesta.

Publicul – individual

Antropologul canadian G. McCracken spune că agenții de publicitate își comercializazează produsele în moduri care să (re)capteze condițiile emoționale, circumstanțele sociale și stilurile de viață care au fost deplasate și îndepărtate în mod deliberat. Apoi, mărfurile devin accesibile, pentru a-l ajuta pe consumator să câștige (să recâștige) ceea ce a fost făcut să pară inaccesibil.

De exemplu, un anumit produs este ascoiat cu o anumită imagine, o fată simplă se transformă într-o vedetă în momentul în care folosește un anumit parfum sau un tip neinteresant se afirmă în urma conducerii unui anumit model de mașină. Aceste situații crează tipologii cu care oamenii doresc să se asocieze, dar această asociere se crede posibilă doar în urma achiziționării produsului prezentat.

2.2. Tehnici de manipulare utilizate de presă

Manipularea este un feneomen prezent în viața fiecăruia dintre noi atât prin cei din jur cât mai ales prin mass-media. Viața noastră, a consumatorilor mediatici, este influențată de presă la fiecare contact pe care îl avem cu aceasta, iar de cele mai multe ori nu suntem conștienți de realitatea acestui fapt. Afectați în mod direct sau nu de această branșă manipulatoare nu ne rămâne decât să încercăm sa o studiem cu atenție pentru a ne feri de acțiunile sale cât mai mult cu putință.

Sonia Cristina Stan ne spune că, încă de la începuturile ei, presa a fost acuzată că induce în eroare, deturnează adevărul, exagerează sau încearcă să înșele. Din secolul al XVI-lea, de la primele foi volante, trecând prin presa controlată de stat și până la apariția presei libere, erorile de tot felul și știrile false au mers pe același drum cu presa.

În România, după scăparea din comunism, dezvoltarea nebunească a mijloacelor de comunicare și informare în masă, ținute atât de mult sub control și accesul la mai multe domenii de interes și cercetare au dus la o creștere a ratei te manipulare diferită de cea precedentă (manipularea politică).

Bogdan Ficeac spune că manipularea presupune remodelarea gândirii, a comportamentului și a sentimentelor sub acțiunea unor factori externi, a presiunii exercitate de un manipulator care dorește să-și atingă scopul propus. Fix același lucru și-l doresc și persoanele din spatele presei și aici vorbim de conducătorii acesteia, nu neapărat de jurnaliștii al căror nume îl vedem la finele unei știri. Pentru ei este ideal să ne remodeleze de la cel mai mic principiu pe care îl avem, deoarece așa le este mult mai ușor să ne controleze și să ne vândă toat eprodusele mediatice pe care le dezvoltă. Încrederea în această realție dintre manipulator (presa) și cel manipluat (publicul consumator) este esențială pentru ca procesul de să fie un succes.

Factorii externi de care vorbește Ficeac, sunt în acest caz produsele mediatice pe care le consumăm. Vedem în fiecare zi știri fără nici o noimă, care în mod nu ar trebui să prezinte interes pentru nimeni, știri fără fond pe care le acceptăm și în cele din urmă devenim dependenți de ele. Din acest gen de știri nu ne sunt aduse informații importante, ci doar banalități despre personaje de carton („Vedeta X este înșelată din nou de soț”),  îndemnuri  la  violență,  la  abuzuri,  la  consumul  de  droguri și  băuturi  alcoolice, pornografie, telenovele, scandaluri, „vedete peste noapte” etc.

Cum reușesc alții să ne manipuleze? E atât de simplu sau e o artă? Noi chiar nu avem cum să observăm nimic, totul pentru noi este o magie cu efect real?

Întrebările de mai sus pot fi considerate retorice, dar cel mai bine este să le căutăm cu atenție răspunsuri pentru că numai așa putem trage conluzii și găsi rezolvări. Deși tehnicile de manipulare sunt diversificate, numeroase și greu de extras, urmărind anumite aspecte putem identificare câteva dintre acestea.

Potrivit lui Robert Cisimo, unele dintre principalele tehnici de manipulare prin presă, folosite în mod curent sunt selectarea și orientarea știrilor.

Selectarea știrilor reprezintă una dintre cele mai eficiente căi de influență, pentru că aceia ce se ocupă de selectarea știrilor au din start o putere de influență în plus asupra societății pentru care comunică. Ei sunt cei ce aleg cu ce să fim hrăniți în funcție de idealurile pe care le au sau în funcție de idealurile impuse de „cei de sus”.

Orientarea știrilor este o tehnică ce deține de asemenea putere de influență asupra societății de masă. Această tehnică se realizează prin prezentarea anumitor informații, unele dintre ele rămânând ascunse. Omiterea informațiilor este un bun „adjudvant” al procesul de manipulare.

La aceste tehnici, Radu Herjeu adaugă conceperea știrilor ca tehnică de manipulare ce are ca referință crearea unor știri ușor de asimilat de către public. Știrile concepute trebuie să fie accesibile ca limbaj, să fie concise, cât mai simplu formulate și accentuate de tonalități optimiste sau pesimite în funcție de sentimentul pe care doresc să îl transmită. Alegerea amănuntelor este o altă tehnică propusă de Herjeu. El susține că se face o selectare a acelor amănunte care pot fi susținute cu informații și imagini.

Conținutul știrilor, forma în care acestea apar și ierarhizarea lor, în presa românească pot reprezenta forme de manipulare. În lucrarea „Manipularea prin presă scrisă” de Sonia Cristina Stan, sunt prezentate aceste tehnici de manipulare din spatele presei. În ceea ce privește structurarea informației, felul în care este organizată și ierarhizată informația într-un ziar, ar putea influența în mod clar percepția cititorului. Extrem de importantă în manipulare este în primul rând pagina în care apare articolul: informațiile de pe copertă și cele plasate în primele pagini sunt primele citite, deci au cel mai mare impact asupra cititorului. Un alt element care contează este și plasarea informațiilor pe anumite pagini (pare/impare), faptul că cele plasate pe paginile pare se citesc mult mai ușor și invers fiind dovedit. Poziția în pagină determină citirea sau nu a informației prezentate: o știre poziționată în partea dreaptă-sus este primul citit.

Lungimea articolelor este un alt factor care determină citirea acestora (un articol de dimensiuni mici are șanse mai mari să fie citit primul, pe când înșiruirile interminabile de cuvinte sunt lăsate pe mai târziu sau evitate) fel și secțiunea în care apar.

Felul în care un articol se învecinează cu altele influențează mult interpretarea sa, materialele alăturate constituind elemente de comparație care pot influența abordarea articolelor. Uneori, asocierile de articole pot crea diverse legături din care să rezulte o nouă percepție diferită de cazul în care acestea ar fi prezentate individual. De exemplu, prezența unui articol ce abordează rata de șomaj aflată în creștere, lângă unul ce prezintă cum își petrec politicienii vacanțele, în mod clar va crea divergențe.

Selecția fotografiilor ce urmează a fi tipărite alături de explicații afectează semnificativ percepția publicului vis-a-vis de conținutul real al imaginilor. O fotografie poate face cu ușurință cât o mie de cuvinte, dar dacă este însoțită și de un mesaj puternic își câștigă cu ușurință un loc fruntaș în clasamentul metodelor de manipulare. Simțul vizual poate fi ușor de păcălit, iar consecințele unei astfel de manipulări sunt grave, deoarece meoria vizuală este cea mai dezvoltată și imaginile rămân mult timp întipărite în mintea noastră.

Piramida inversată este o altă tehnică de manipulare mediatică, care ajută la citirea rapidă și la înțelegerea cât mai bună a informației. Raspunsul la cele 6 întrebări (Cine?, Ce?, Când?, Unde?, De ce?, Cum?) ierarhizează informația. Cele mai importante rânduri din articol fiind titlul și lead-ul. Mare parte din cititori nu citesc articolele în întregime, așa că este important ca cea mai mare parte de informație să se concentreze în început.

Titlurile și subtitlurile joacă un rol esențial în propagarea informației asupra cititorului, acestea sunt datoare să atragă atenția și să pună în valoarele esența următoarelor rînduri ale articolului pe care îl guvernează. Dacă titlul nu reflectă în mod concis și incitant informațiile, articolul își pierde din start cititorii. În prezent ne confruntăm cu numeroase cazuri în care titlul prezintă o cu totul altă idee față de cea abordată în continuarea articolul, iar acest fapt duce la o inducere în eroare a tuturor celor care citesc în fugă doar titlurile zilei. Artizanii manipulării cunosc acest detaliu și se folosesc de el, lăsând cititorul într-o realitate deformată.

Decontextualizarea este și ea o formă de manipulare folosită de presă. În general, mass-media are tendința de a prezenta faptele independent, fără a fi în relație cu alte aspecte ale realității, care ar putea constitui cauze sau origini ale acestora. Dacă cititorului îi lipsesc detalii importante despre proveniența sau amploarea faptelor prezentate, acesta nu își mai permite formarea unei opinii proprii, fiind momentul ideal pentru gazetari să își impună propriul punct de vedere, cititorii ajungând sa fie manipulați.

În lucrarea lui Tran Vasile și Stănciugelu Irina, „Patologii și terapii comunicaționale” este catalogat „editorialul ca mijloc de manipulare a opiniilor consumatorilor de presă scrisă, deoarece el poate transforma autorul acestuia în lider de opinie al publicului care împărtășește punctul de vedere al editorialistului respectiv”. Cititorul editoriarului va avea mereu impresia că este obiectiv în urma lecturării, deși el, pe parcursul articolului își însușește ideile și opiniile celui ce l-a redactat.

În aceeași lucrare sunt amintite și mijloacele de manipulare semnatică, privită ca o formă de falsificare a informației. În spatele ambiguității vocabularului se pot ascunde scopuri, iar cititorul/auditoriul nu le poate identifica. Din punctul de vedere al semanticii se utilizează jargonul, ceea ce duce automat la o încetinire a procesului de comunicare, mai ales că societatea de masă este diversificată, termenii de specialitate fiind greu de înțeles de toată lumea. Substantivivarea adjectivelor este tot o formă de manipulare semantică împreună cu tonul folosit, identitățile false ale termenilor și abuzurile de semnificație.

Limbajul este fără îndoială un mijloc de manipulare ușor de folosit, dar considerat oarecum o artă, deoarece punerea cuvintelor împreună cu un scop bine ales, trebuie să se facă cu atenție și îndemânare. Stan Sonia Cristina ne spune că modul în care este redactat un articol ascunde sub așa zisa obiectivitate și imparțialitate, aprecieri ale jurnalistului sau ale trustului pentru care lucrează. Există mai multe tehnici prin care omul de presă poate strecura opinia sa sau a conducerii sale, în informația transmisă. O primă modalitate foarte utilă prin care jurnalistul își poate face auzită opinia este tonul, care poate influența perceperea unui eveniment de către public ca fiind negativ sau pozitiv.

Asocierea cuvintelor cu faptele este un alt mod de manipulare frecvent utilizat de presă. De exemplu prin repetarea excesivă a unor știri în care protagoniștii infracțiunilor sunt rromii, duce la asocierea oricărui rrom cu delincvența. Prin asocierea excesivă a acestor termeni conduce în timp la frică sau rasism.

Manipularea de către mass-media se face și prin folosirea eufemismelor și tehnicismelor, schimba sensul real al unui cuvânt, astfel schimbându-se sensul înteregii idei din știre. Folosirea cuvântului „deces” în loc de „moarte” sau „eveniment neplăcut” în loc de „tragedie” scade puțin din puterea emoțională a evenimentului și poate ajunge să îl banalizeze dacă folosirea a astfel de termeni este constantă. În cazul apariției eufemismelor este clară dorința de mușamalizare a celor întâmplate prin ascunderea de public a gravității evenimentului. Folosirea limbajului tehnic este la fel de problematică pentru cititori, aceștia sunt puși în fața unei probleme de descifrare a mesajului și se pierd printre detalii uitând de sensul real al știrii.

Expresiile orientate, o altă formă de manipulare lingvistică, sunt acele sintagme care nu elucidează informația, le găsim destul de des în transmisiile presei, iar ele nu fac altceva decât sa inducă publicul în eroare. O astfel de expresie este: „surse bine informate”.

În lucrarea lui Radu Herjeu, „Oglinda mișcătoare”, sunt prezentate câteva tehnici de manipulare a adevărului, identificate de Henri Pierre Cathala, tehnici care sunt valabile atât pentru mass-media, cât și pentru orice alt tip de comunicare: amestecarea jumătăților de adevăr cu jumătăți de minciună, minciuna gogonată, contraadevărul-imposibil de verificat din cauza lipsei martorilor, omisiunea unor elemente, valorificarea amănuntelor neesențiale, amestecarea faptelor, a opiniilor și a persoanelor astfel încât să poată fi folosită oricând generalizarea, comparații forțate, de multe ori poetice și amuzante, folosirea unui ton sau a unei mimici care să dea o greutate nejustificată informației transmise, exagerarea, folosirea ironiei sau a sarcasmului atunci când se vorbește despre adevăr, etichetarea interlocutorului și atribuirea unei apartenețe la un anumit sistem de idei, adevărul prezentat ca o minciună sau negarea unei afirmații astfel încât telespectatorul să rămână cu convingerea că , de fapt, cel ce a făcut-o este de acord cu ea.

Toate tehnicile enumerate mai sus sunt valabile pentru orice tip de presă și le regăsim în mod constant în ceea ce primim din partea mass-media. Televiziunea însă, dintre toate mijloacele de comunicare în masă, deține cele mai multe mijloace de a induce publicul în eroare. Impactul mare asupra societății și rezultatele bune în urma manipulării se datorează faptului ca televiziunea transmite concomitent sunete și imagini, publicul simțindu-se în felul acesta mai aproape de realitate. Credibilitatea acodată de telespectatori se bazează pe vizualizarea imaginilor pe care oamenii nu le pun niciodată sub semnul îndoielii, deoarece așa au fost educați atât de presă cât și de regimurile politice trecute. Încrederea în imaginii creează o pârtie ușoară manipulatorului spre subconștientul indivizilor privitori. Chiar dacă faptele prezentate sunt într-un totul adevărate, felul în care sunt prezentate poate schimba mentalitatea telespectatorului, mentalitate cu care acesta va acționa de acum înainte exact cum își dorește manipulatorul.

Televiziunea reprezintă o putere a statului românesc ce are o mare influență asupra deciziilor și comportamentului populației. În prezent, în România ne confruntăm cu o situație similară cu cea din regimul comunist, când televiziunea aparținea statului și nu se lupta pentru noi reglementări utile cetățeanului. Acum aceasta nu aparține statului, dar observăm cu se lasă cumpărată de puterea ce guvernează.

Un produs de televiziune, ceea ce noi urmărim la televizor în timp real sau pe înregistrări, este rezultatul mai multor factori puși la un loc: imagini filmate, montate, sunet, muncă de teren, de redacție, regie ș.a. Orice element ce stă la baza imaginilor trnsmise poate fii folosit pentru a manipula; cadrele, mișcările de aparat, lumina, unghiulația, montajul, sunetul etc. sunt ușor de utilizat pentru ca telespectatorul să primească impulsuri negative care să îi distorsioneze realitatea.

În lucrarea sus menționată, Radu Herjeu explică fiecare dintre aceste tehnici de manipulare prin televiziune.

Luarea și combinarea imaginilor

Imaginile surprinse de camera de filmat nu conțin mereu elemente aflate în mișcare, dar acest lucru se poate remedia cu ajutorul încadraturilor și a mișcărilor de aparat. În acest fel, se obține senzația de mișcare, precepția publicului despre cele prezentate fiind cu totul alta spre deosebire de percepția unor imagini statice. Realizatorii reușesc să obțină reacțiile dorite din partea publicului și profită de ele ca să își îndeplinească scopurile. Operatorul trebuie să cunoască foarte bine consecințele fiecărei încadraturi sau mișcări pentru a putea transmite telespectatorului anumite senzații.

Atunci când publicul este unul neavizat în ceea ce privește elementele de limbaj filmat, realizatorul obține mult mai ușor să inducă opinii în privința subiectului prezentat în material. Astfel se explică de ce unele materiale care descriu peroane sau evenimente banale, care dacă le-am privi în realitatea nu ne-ar trezi niciun interes, reușesc să ne capteze atenția. Deseori ne confruntăm și cu inversul situației și anume, ne sunt prezentate evenimente importante sub o formă neinteresantă, iar astfel interesul nostru pentru urmărirea lor scade și în acest fel se diminuează și importanța faptelor prezentate. Televiziunea trebuie să știe să mențină atenția publicului, deoarece acesta se plictisește ușor și are posibilitatea de a comuta pe orice alt canal în căutarea de imagini și subiecte interesante.

Elementele folosite pentru crearea unor imagini puternice în cadrul materialelor filamte se împart în trei categorii: încadrarea subiectului, trecerea de la un element la altul și montarea secvențelor. Încadraturile reprezintă distanța aparentă dintre aparatul de filmat și subiect; este o distanță indusă de poziționarea subiectului în cadru. Există patru feluri de cadre importante: gros-planul, prim-planul, planul mediu și planul general.

Gros-planul este încadrarea care prezintă elemente ale subiectului de aproape. În general în cazul declarațiilor făcute de cineva se apelează la un gros-plan care să încadreze ochii sau mâinile acestuia pentru că prin aceste detalii se accentuează mesajul transmis. Gros-placul poate întări sau contrazice afirmațiile din filmare, de exemplu atunci când vedeta X declară că nu a pățit nimic, dar pe ecran vedem un gros-plan ce îi încadrează ochii înlăcrimați, acest lucru infirmă declarația acelei persoane și confirmă bănuiala indusă publicului de jurnalist. Încadrarea de acest fel ne oferă posibilitatea de a analiza psihologia celui filmat și multe din gesturile sau ticurile acestuia.

Prim-planul reprezintă încadrarea unei persoane de la umeri în sus și are rolul de a sublinia afirmațiile acesteia. Acestă încadrare dă impresia de apropiere între persoana filamtă și public și creează o pune de încredere între cei doi. Acest tip de cadru este folosit cu precădere în jurnalele de știri pentru a întări informațiie transmise de prezentatori.

Planul mediu este cel care cuprinde personajul până la brâu, mai exact acesta se întrerupe deasupra cotului. Aici încep să se arate hainele și să conteze cromatica și felul acestora, precum și anumite imprimeuri/însemne. Planul mediu oferă o senzație de liniște, importanța subiectului fiind diminuată în urma unei astfel de abordări. Jocul între planul mediu și prim-plan poate genera telespectatorului impresii ce nu au legătură cu ceea ce se discută de fapt și reușește să îl manipuleze pe acesta, doar prin faptul că descopere mai mult sau mai puțin din corpul persoanei de pe sticlă.

Planul general are rolul de a localiza spațiul acțiunii, prin acesta noi putem vedea ambianța din care se transmite și în acelși timp putem urmării toți participanții evenimentului filmat. Planurile generale nu sunt folosite foarte des pentru că transmit telespectatorului senzația de detașare, dezinteres și de pasivitate a operatorului și de neimportanță a subiectului abordat.

Manipularea prin imaginile filmate se realizează și prin trecerile de la o imagine la alta în timpul filmării. Aceste treceri au două denumiri și anume, transfocare și panoramare. Transfocările constau în modificarea distanței focale a obiectivului, mișcare ce dă senzația că subiectul filmat se apropie sau se depărtează. Această mișcare poate diminua importanța informațiilor transmise atunci când depărtează subiectul de public sau poate amplifica cele spuse prin simpla lui apropiere.

Panoramarea reprezintă mișcarea obiectivului camerei de filmat la fel cum ne-am mișca noi ochii dacă am fi în locul acesteia, adică de la stânga la dreapta sau de jos în sus (sau invers). Scopul acestui fel de mișcare este sublinierea elementelor personajului/obiectului filmat și oferă dinamism materialului transmis.

Montajul

Reprezintă combinarea cadrelor filmate în vederea realizării unui material întreg gata de prezentat. Montajul poate fi unul simplu rezultat din lipirea aleatorie a cadrelor sau poate fi complex atunci când cadrele sunt prelucrate, iar lipirea lor se face cu mare atenție pentru a crea impresia unei acțiuni naturale. Trecerile de la un cadru la altul se pot realiza simplu sau într-un mod impresionant care să lase în mintea publicului diverse senzații. Un montaj trebuie să fie relațional, adică să prezinte în mod logic informațiile și să fie cronologic, să prezinte faptele în ordinea întâmplării lor, astfel oferind continuitate mesajului.

Corina Crișan și Lucian Danciu în lucrarea „Manipularea opiniei publice prin televiziune” susțin că manipularea prin montaj se face cu scopul de a defăima și compromite, de a pune într-o lumină negativă o persoană sau o parte implicată într-un eveniment. Autorii spun că acest lucru se poate realiza prin eliminarea elementelor esențiale dintr-un discrus și lăsarea doar a ideilor neinteresante, prin păstrarea bâlbelor, prin tăierea vorbelor și lipirea unor porțiuni disparate, astfel încât mesajul montat să fie diferit de cel inițial, printr-un mixaj defectuos sau prin alcătuirea unui mesaj în care sunetul și imaginea se contrazic. Confruntarea cu o astfel de întâmplare poate fi devastatoare atât pentru public cât și pentru emițător și ar trebui să se ia măsuri legale împotriva ei.

Sunetul

Sunetul este un factor important de trnsmitere a senzațiilor de căre realizatorii de televiziune spre publicul telespectator. Manipularea prin sunet se realizează prin atragerea sau distragerea atenției de la imaginile prezentate. Sunetul poate fi transmis într-un mod rapid și cu duritate, ceea ce face ca telepectatorul să nu mai fie atent la ceea ce vede sau putem întâlni reducerea sau lipsa sunetului, situație în care este evidentă dorința de recepționare a imaginilor. Prin ambele variații de sunet se manipulează mintea unamă.

Sunetele extrem de puternice mai au însușirea de a-l face pe telespectator să respingă informația primită, să o considere negativă, iar comentariul suprapus peste suntele de fond ale acțiunii are capacitatea de a lăsa impresia de veridicitate și face ca informațiile să devină mult mai convingătoare pentru individ. De multe ori se folosește și muzica pentru a sublinia o anumită informație, de exemplu o melodie cu versuri ce susțin ceea ce se întâmplă amplifică idea imaginilor redate. În cazul știrilor acest procedeu muzical se folosește numai prezentării unor informații cu conținut relaxant, simplu, despre hobby-uri sau petrecere a timpului liber, dar în aria de divertisment este folosit aceast procedeu la cote maxime.

Regia

Regia este reprezentată de toate elementele componente din spatele ecranului. Amestecarea acestora se urmărește a fi făcută cu exactitate, cu scopul de a transmite telespectatorului stări ori idei dorite de regizor/realizator/conducere etc. Forma platoului de filmare, ambianța acestuia, mobilierul, prezentarea și așezarea invitaților sunt doar câteva detalii ale căror influență observatorul din fața micului ecran nu o obervă, dar o va reflecta din subconștient în alte forme.

Culorile

Culorile au efecte asupra tot ce înseamnă psihicul uman, acestea ne influențează starea de spirit, modul de percepție, capacitatea de memorare, ne atrag sau distrag atenția, în concluzie au un rol important în recepționarea de informații. Fiecărei culori îi putem atribui o semnificație personală în urma unor experiențe ale vieții noastre, iar această semnificație produce cu ușurință efecte mai mult sau mai puțin puternice. Semnificațiile culorilor, dar și efectele date de acestea au fost cercetatea de-a lungul timpului, iar din aceste cercetări mass-media a știut să profite și a reușit să manipuleze telespectatorii cu ajutorul culorilor pe care le include în filmări. Prin culori ni se comunică adesea diverse stări sau ne sunt atinse slăbiciunile.

Limbajul comatic ne poate comunica multe lucruri în cazul în care reușim să îl deschifrăm și să nu ne lîsîm furați de el. Roșul este cea mai puternică culoare pentru ochiul uman și dă senzația de căldură, excită, irită, provoacă, incită la acțiune, stimulează intelectual, provoacă neliniște, dă senzația de apropiere, mobilizează, însuflețește, facilitează asociațiile de idei; portocaliul induce optimism, veselie, dă senzație puternică de apropiere, sociabilitate, sănătate; verdele aduce liniște, creează bună dispoziție, relaxare, predispune la meditație și contemplare, dă senzația de echilibru, stimulează asociații multiple de idei, dă prospețime, dă senzația de depărtare în spațiu; albastrul dă senzația de calm, reverie, stimulează concentrarea, seriozitate, tendință spre evocare, îngăduință, nostalgie, distanță, infinit și meditație; negrul dă senzația de reținere, neliniște, depresie, interiorizare, înduioșare, impresie de adâncime, plinătate și greutate. Mulțimea nuanțelor și a posibilităților de combinare a culorilor dau regizorilor artistici și realizatorilor de emisiuni posibilități practic nelimitate de a le folosi pentru transmiterea unor senzații și obținerea unor reacții dorite de la telespectatori.

Pe lângă tehnicile de manipulare în televiziune propuse de Radu Herjeu, Corina Crișan și Lucian Danciu, mai putem analiza și alte tehnici menite să influențeze publicul din fața ecranelor. Acestea sunt: manipularea prin comentariul din off, manipularea prin paginație, prin omisiune, manipularea prin zvonuri mediatice, prin cenzură, manipularea prin procedeul „a ascunde arătând”, manipularea prin charismă, manipularea prin jurnaliști și prin mijloacele non-verbale de comunicare.

Manipularea prin comentariul din off

Acest tip de manipulare se concretizează atunci când odată cu prezentarea unor imagini corecte, comentariul ce le acompaniază ori nu explică cu exactitate faptele, ori le exagerează trăsăturile sau în cele mai rele cazuri apar comentarii care atacă, defăimează, compromit anumite persoane, grupuri, insitutții etc. Mai este posibilă atribuirea unor imagini filmate într-un loc, altui loc, prin precizarea acestui fapt chiar de comentator. Coordonarea publicului spre anumite direcții este dată de multe ori comentator care profită de legătura directă cu publicul și uneori este greu de sesizat dacă lucurile decurg în mod normal sau nu.

Manipularea prin paginație

Un tip de manipulare specific buletinelor de știri, manipularea prin paginație o întâlnim atunci când o știre importantă și cu impact asupra populației este prezentată la finalul jurnalului informativ sau viceversa. Acest lucru îi poate crește sau îi poate diminua impactul și din nou ca fapt bine cunoscut de jurnaliși, este folosit zi de zi.

Manipularea prin omisiune

Este un tip de manipulare egal cu minciuna și care are efecte foarte puternice. Omisiunea în mass-media reprezintă procedeul prin care un fapt nu apare pe unele posturi de televiziune din cauză că acesta le-ar putea zdruncina imaginea sau nu aparținie politicii respectivului trust. Urmărind cu atenție unele emisiuni ori buletine de știri putem observa că postul X nu dă niciodată detalii pozitive despre un anumit partid politic, dar pe altul îl prezintă ca fiind fără cusur.

Manipularea prin zvonuri mediatice

Zvonul, un instrument de manipulare de mult știut și tot mai des folosit, are capacitatea de a influența o masă mare de oameni într-un timp scurt, dar cu rezultate pe termen lung. Zvonurile apar în urma unor întrebări care nu primesc răspuns de unde trebuie, ci le sunt create răspunsuri de către persoane care nu au nicio treabă cu informația în sine. Odată transmise și recepționate, ele circulă cu rapiditate și sunt imposibil de oprit. Zvonul are puterea de a întări convingeri, de a induce idei care mai apoi sunt foarte greu de verificat și demonsrat sau demontat. Scopul celor care transmit zvonuri este de a induce publicul într-o sferă de convingeri nefondate, dar pe care le urmează și le apără.

Manipularea prin cenzură

Televiziunea este presată de o multitudine de factori politici, economici, sociali, iar din această cauză nu poate da dovadă de obiectivitate în procent de 100%. Pentru ca televiziunea să nu afecteze unele segmente ale populației, îi este impusă cenzura de către Consiliul Național al Audiovizualului și este taxată de ficare dată când încalcă regulamentul. Cenzura este foarte constrângătoare pentru jurnaliști și nu neapărat cea unanim acceptată prin lege, ci cea impusă de puterea politică sau de conducerea postului respectiv.

Manipularea prin procedeul „a ascunde arătând”

Aceste procedeu este utilizat de jurnaliști pentru a ascunde anumite fapte, făcând din ceva important, ceva nesemnificativ. Reușesc să ascundă arătând prin evidențierea a altceva decât a ceea ce trebuie sau prin a arăta fix ce trebuie, dar într-o formă total neinteresantă.

Manipularea prin charismă

Un alt factor de manipulare, des utilizat de televiziune, este charisma cu care sunt înzestrate anumite personalități ce apar la televizor și prin care se reușește să se apropie postul TV de telespectatori. Foarte multe emisiuni atât de la noi cât și din stăinătate sunt cunoscute și urmărite datorită moderatorului pe care publicul îl stimează. Dacă prezentatorul reușește să câștige admirația publicului, atunci pasul spre câștigarea încrederii și aplicarea tehnicilor de manipulare este de la cu mult facilitat.

Manipularea prin jurnaliști

Jurnaliștii sunt de cele mai multe ori principalele personaje ale manipulării. Există două situații de manipulare cu care aceștia se confruntă; prima situație este redată atunci când jurnaliștii manipulează intenționat, iar cea de-a doua situație o întâlnim atunci când aceștia manipulează inconștient, fiind la rândul lor controlați de alte persoane (de șefii trustului, personalități din politică, de oameni de afaceri, instituții etc.).

Manipularea prin mijloacele non-verbale de comunicare

Mijloacele non-verbale de comunicare sunt reprezentate de gesturi, de limbajul corpului, dar și de ritmicitatea vocii și volumul acesteia. Comunicarea non-verbală reușește să stăpănească psihicului individului în urma unor gesturi învățate pe care manipulatorul le explotează de fiecare dată când poate.

Cercetările din domeniu au arătat că impactul pe care îl au elementele comunicării în cadrul unui dialog este următorul:

– cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însă au un impact mai scăzut față de celelalte elemente

– tonul vocii are un impact mai mare, iar posibilitatea de control este medie

– simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfășurarea comunicării interpersonale, dar și posibilitățile cele mai reduse de control

Prin inetermediul limbajului non-verbal, oamenii de televiziune reușesc să trnsmită voit sau nu anumite stări și percepții. De exemplu când un moderator primește cu brațele deschide un invidat, ne este transmis faptul că realația dintre cei doi este amiabliă și că moderatorul îl va trata cu apropiere și astfel va reuși să îi creeze invitatului o imagine pozitivă în fața publicului. Ne putem confrunta și cu situația în care moderatorul să anunțe cu răceală un invitat, să își încrucișeze brațele în preajma acestuia sau să își frece mîinile între ele. Acest lucru evidențiază o situație de tensiune între cei doi, iar invitatul este din start discreditat în fața telespectatorilor.

În concluzie putem spune că mass-media dă de multe ori dovadă de lipsă de profesionalism și reușește să manipule printr-o mulțime de tehnici care au ajuns să reprezinte o stare de normalitate. Este adevărat că uneori manipularea se face inconștient, fără intenții ascunse, dar de cele mai multe ori, oamenii din spatele presei sau chiar cei pe care îi vedem des în reviste sau la televizor, ar aplica orice metodă ca să obțină impactul dorit. Ei au reușit să găsească în fiecare procedeu din care se crează știrile o portiță spre manipulare. Din păcate oamenii au nevoie de informație deci implicit de presă și nu au cum să renunțe la accesarea acesteia, deoarece nu ar mai evolua odată cu societatea în care trăiesc.

3. SCOPURI. CONSECINȚE. VIITOR

3.1. Cum ne ferim de manipulare?

După cum am observat, tehnicile de manipulare se orientează și „caută” slăbiciunile persoanelor-țintă pentru a le exploata. Nu există manipulatori înnăscuți; capacitatea unei persoane de a manipula se naște în urma contactului pe care aceasta îl are cu societatea în cadrul căreia trăiește și este educabilă, într-o continuă perfecționare. Problema influenței societății și a manipulării comportamentale a revenit în prim-plan recent, la cumpăna dintre milenii, dobândind acum anumite accente deosebite (fapt dovedit și de atenția considerabilă care îi este acordată), cu toate că acest fenomen pare să fi însoțit aproape întreaga istorie a civilizației umane.

Putem aduce mai multe argumente care să susțină importanța manipulării în cadrul societății contemporane. De exemplu, așa cum anticipa Emile Durkheim încă din 1893, realitatea socială ne forțează să intrăm într-o rețea de relații interpersonale funcționale, și nu emoționale. Astfel, ele sunt reduse la simple situații formale, fără conținut emoțional, persoanele fiind nevoite să treacă rapid de la un rol la altul, de la o stare la alta.

Durkheim distingând între relațiile personale și cele funcționale, afirma că, în cadrul unei societăți de mare volum și de mare densitate, numărul de contacte relaționale crește, în timp ce contactele emoționale scad. „Neimplicarea, detașarea emoțională, pe de o parte, calculul, profitul (…) pe de altă parte, reprezintă – conștient sau nu – factori favorizanți ai valorizării manipulării, ca mijloc de atingere a scopurilor, ca efectivă posibilitate de a obține avantaje de pe urma celuilalt, fără a-l pierde ca partener de dialog”.

În societatea deschisă în cadrul căreia trăim există permanență nevoie de competitivitate, pentru a nu fi marginalizați sau chiar eliminați din viața social-economică; tot astfel este indusă și teama de a nu rămâne în urmă și, chiar mai importantă, dorința de a ajunge „în vârf”. De aceea, manipularea a devenit o veritabilă armă cu ajutorul căreia sunt eliminate obstacolele ce stau între indivizi și scopurile acestora.

A fost constatată și o creștere sensibilă a sentimentului de neîncredere și de nesiguranță; manipularea este acum o preocupare „la modă”, deoarece noi o „vedem” peste tot, ne mai fiind capabili întotdeauna să distingem între adevăratele manipulări și cele care sunt doar rodul imaginației noastre.

Nu în ultimul rând explozia informațională a cauzat și ea un rol tot mai crescut al influenței sociale și al manipulării comportamentale. Problema este că omul contemporan nu mai trece informațiile preluate prin propriul filtru, nu le mai supune niciunui demers critic. Amploarea influenței sociale devine cu atât mai evidentă cu cât se poate face o asociere între explozia informațională și ambiguitatea valorică a societății contemporane. Asistăm la o modificare continuă și rapidă a valorilor „lumii de lângă noi”.

În sens sociologic manipularea comportamentală se referă la influențarea indivizilor umani (inclusiv a grupurilor) în direcția realizării unor acțiuni în discordanță cu scopurile proprii, fără ca ei să poată face diferența dintre acestea din urmă și scopurile adevărate ale manipulatorilor.

Septimiu Chelcea propune următoarea schemă a celor zece C-uri ale manipulării comportamentale:

Cine manipulează?

Cine este manipulat?

Care este scopul imediat al acțiunii?

Care este scopul îndepărtat al purtătorului autorității?

Care este scopul îndepărtat al subiecților umani?

Ce mijloace utilizează purtătorul autorității?

Ce mijloace utilizează subiecții umani?

Care este contextul psihosocial?

Care sunt efectele psihosocial perverse ale atingerii scopului imediat?

Care sunt efectele psihosocial perverse ale atingerii scopurilor îndepărtate?

Manipularea comportamentului indivizilor se realizează prin controlarea timpului acestora, prin impunerea de reguli și norme care îi fac să aparțină unor grupuri și prin introducerea lor în diverse organizații la baza cărora se află un sistem ierarhic strict. Este bine cunoscută teoria lui Gustave Le Bon (1895) conform căreia indivizii simt, gândesc și acționează în mulțime într-o manieră cu totul diferită față de cea în care ar simți, gândi și acționa fiind izolați.

Controlul gândirii se referă la îndoctrinarea indivizilor astfel încât aceștia să ajungă în cele din urmă să își manipuleze propria gândire; ei își vor impune singuri să gândească ceea ce le este dictat, fără a mai ține cont de propriile idei și concepții. Acest tip de control se realizează prin exercitarea controlului asupra vorbirii, asupra limbajului prin cuvinte și prin expresii specifice; clișeele de vorbire atrag după ele clișeele de gândire. Controlul asupra gândirii se mai manifestă și prin formarea de reflexe mentale ale individului, determinându-l să respingă tot ce nu este în concordanță cu ideologia.

Controlul asupra sentimentelor se referă la manipularea emoțiilor prin inducerea unor sentimente de frică și de vinovăție. Cea din urmă poate fi de mai multe feluri: vină istorică – complicitate între autorități și cetățenii obișnuiți, cu toate că deciziile se iau unilateral –, vina incapacității de afirmare, vina pentru acțiuni comise în trecut și vina socială.

De regulă se acționează concomitent asupra celor trei componente enumerate mai sus, deoarece ele sunt interdependente, modificarea uneia dintre ele atrăgând după sine modificarea celorlalte două. După cum am arătat anterior, individul este mai ușor de manipulat dacă este integrat într-un grup. „Legea psihologică a unității mentale a mulțimilor este judicios exploatată de profesioniștii manipulărilor, care folosesc masele ca mijloace de realizare a unor scopuri ce sunt rareori conștientizate de cei manipulați.”.

După cum am observat toate tehnicile de manipulare au drept scop obținerea controlului asupra comportamentului, gândirii și/sau sentimentelor subiecților, în vederea câștigării unor avantaje de către manipulatori, în detrimentul manipulaților. Tehnicile de manipulare se întâlnesc permanent, chiar și în cele mai „banale” momente; fiecare dintre noi a utilizat la un moment dat tehnica „trântitului-ușii-în-față” sau a „piciorului-în-ușă”, fără să știm denumirile lor sau faptul că ele au fost îndelung studiate de specialiști.

De mic individul este obișnuit să se supună în fața autorității care este la început reprezentată de părinți, apoi de profesori și așa mai departe. Cu cât el este mai preocupat de a nu fi luat drept plictisitor, incult, prost sau lipsit de talent, cu atât este mai ușor de manipulat de către cei ce îi induc astfel de preocupări în mod intenționat, pentru a-l distrage de la propriile întrebări și gânduri. Artizanii manipulărilor imaginează diverse strategii pentru a crea apoi situații sociale în care indivizii să fie supuși anumitor presiuni din partea grupurilor cărora le aparțin.

După ce am discutat tehnicile și strategiile de manipulare și efectele lor ajungem în continuare la următoarea problemă: cum putem să rezistăm în fața acestora? În primă fază, având în vedere faptul că cele mai multe tehnici de manipulare presupun integrarea într-un grup social, am putea spune că o soluție la problema rezistenței la manipulare ar fi izolarea individului. Această variantă a fost pusă în aplicare de unii sihaștri „care s-au retras departe de civilizație, au refuzat orice contact cu semenii și și-au dezvoltat propria lor filozofie de viață, după ani întregi de suferință”. Totuși această metodă nu poate fi aplicată de toți indivizii deoarece omul este, prin excelență, o ființă socială.

O alternativă mai rezonabilă a izolării ar fi aceea ca persoanele să continue să trăiască în cadrul societăților, dar să se detașeze emoțional de unele aspecte ale vieții. În acest caz, problema ar consta în pierderea sprijinului social reprezentat de prieteni, familie, colegi și alte persoane apropiate, care vor fi îndepărtați cu timpul.

Avem de-a face așadar, cu un paradox: izolarea (totală sau parțială) de societate nu este posibilă, cel puțin nu fără a atrage după sine consecințe destul de serioase; pe de altă parte, o implicare totală și sinceră a individului în viața socială îl poate face foarte vulnerabil în fața influențelor manipulatorilor. Cu toate acestea, omul este și va rămâne un „animal social”. Marile noastre împliniri se pot atinge numai în cadrul societății; fiecare dintre noi vrea să experimenteze cele mai diverse sentimente, să aibă prieteni de încredere, să își trăiască viața din plin. Dar se poate realiza acest lucru fără a fi „victima” manipulărilor? Da, alegând o a treia cale, care le combină de fapt pe cele două prezentate anterior. În acest sens, nu mai discutăm acum despre alegerea între implicare și detașare, ci despre alternarea între cele două, în așa fel încât perioadele în care trăim cu intensitate, la cote înalte, să fie urmate de scurte intervale de detașare. „Oscilarea permanentă între acești doi poli (…) este singura modalitate de a evita, pe cât posibil, manipulările zilnice”. Important este ca individul să nu ajungă în situația de a fi obsedat de manipulare.

3.1.1 Profilul manipulatorului

Profesorii Philip Zimbardo și Susan Andersen de la Universitatea Stanford, California, au efectuat o serie de studii în urma cărora au reușit să prezinte principalele metode de identificare a manipulărilor și strategii de a rezista influențelor. În continuare vom prezenta succint cele mai notabile asemenea strategii.

Identificarea discontinuităților

De cele mai multe ori, minciunile au un înveliș exterior aparent normal; totuși, acesta nu poate fi niciodată perfect, mai devreme sau mai târziu putându-se observa că ceva nu se potrivește, acest fapt reprezentând un semnal de alarmă. De exemplu, Jim Jones, conducătorul sectei Templul Poporului le promitea adepților săi o viață perfectă în jungla Guyanei – climă blândă, muncă ușoară etc. Realitatea s-a dovedit a fi exact opusă. Totuși, numai câțiva dintre sectanți au observat discrepanțele dintre realitate și ceea ce le fusese promis și au evitat tragicul sfârșit – sinuciderea în masă a peste nouă sute de persoane. Același lucru s-a întâmplat și în cazul regimurilor comuniste – ele au „căzut” în momentul în care diferențele uriașe dintre promisiunile conducătorilor și înrăutățirea vieții cotidiene au început să fie resimțite.

Un alt exemplu este cel al unei escrocherii de proporții descrise de un cotidian românesc în 1996: conducerea unei regii autonome din București a intrat în contact cu un grup de oameni de afaceri români și italieni care promiteau contribuții fabuloase (evident, o șansă unică pentru conducerea regiei). Amănuntul care a făcut ca escrocheria să eșueze a fost acela că unul dintre presupușii oameni de afaceri nu deținea cărți de vizită, lucru inacceptabil la un asemenea nivel.

Observarea normalității aparenței

Pe o aparentă normalitate se bazează cele mai eficiente tehnici de manipulare. Agenții de influență trebuie să acționeze în așa fel încât să treacă neobservați, să nu lase impresia că ceva „nu se potrivește”. De exemplu, cerșetorii, deși au venituri uneori mai mari decât cel mediu pe economie, se vor îmbrăca mereu în zdrențe, vor avea mereu răni, vor fi mereu nespălați, tocmai pentru a stârni mila trecătorilor și a putea realiza acele venituri. Un alt exemplu este cel al escrocilor care se dau drept oameni de afaceri și care se îmbracă mereu elegant, folosesc un limbaj elevat, totul pentru a păstra aparențele și a-și convinge „victimele”.

La nivel macro regimurile politice indiferent de orientarea lor doresc inducerea unui sentiment de normalitate în rândul populației, pentru a-și putea justifica acțiunile și pentru a conferi legitimitate regimului. În cazul accidentului nuclear de la Cernobîl, autoritățile au continuat să încerce să minimalizeze dezastrul chiar și după acesta nu a mai putut fi ascuns, încercând să păstreze aparența de normalitate. Refuzul lor de a informa corect populația a condus la moartea mai multor mii de oameni. În România de după 1989 autoritățile au decis să ascundă eșecurile pentru a lăsa impresia că tranziția decurgea normal, fără niciun impediment.

Artizanii manipulării depun mari eforturi pentru a nu lăsa impresia vreunei discontinuități. Totuși, există modalități în care ne putem apăra; respectarea protocolului rigid nu înseamnă neapărat supunerea necondiționată, la fel cum respectarea legilor și normelor nu trebuie să fie echivalentă cu abandonarea judecății critice. Testarea unor astfel de reguli se poate face prin încălcarea lor într-o foarte mică măsură; în cazul în care consecințele sunt exagerat de mari, este evident că ceva nu este în ordine, iar situația trebuie să fie reevaluată.

Sesizarea falsei similarități

Controlul total al victimelor nu este suficient pentru artizanii manipulării, ei încercând să se apropie de acestea cât mai mult pentru a le influența cât mai eficient. În acest sens, ei imită comportamentul victimelor, le captează atenția, le câștigă prietenia și încrederea, mutând apoi încet și continuu centrul de greutate al acțiunilor asupra realelor zone de interes. La final, fără a-și da seama, victimele suferă o transformare completă. Un exemplu demn de menționat este cel al lui George Whitmore Jr. care a recunoscut că a asasinat doi activiști socialiști după ce aceștia l-au interogat îndelung. El a dorit să-și manifeste public admirația față de anchetator, fapt care pentru cel din urmă reprezenta confirmarea abilității sale de a-i capta atenția și încrederea victimei, determinând-o, în final, să facă mărturisiri complete. În final, în urma altor evenimente, s-a demonstrat că Whitmore recunoscuse un asasinat pe care nu îl comisese în realitate.

Identificarea competenței aparenței

Dincolo de credibilitatea reală a unei persoane, indivizii sunt impresionați de competența acesteia, de siguranța și încrederea în sine pe care ea o manifestă. Persoanele puternice impresionează nu doar prin mesajul transmis, ci și prin tonalitatea vocii, prin gesturi și postură. De cealaltă parte cei ușor influențabili manifestă o permanentă stare de nesiguranță și de incertitudine.

Manipulatorii sunt extrem de atenți atunci când își creează imaginea, dorind să lase o impresie de indivizi puternici, competenți, încrezători în propriile forțe. La fel procedează liderii statelor extremiste care își construiesc o aură de mister de nedescifrat în jurul lor și utilizează un limbaj ce pare a fi accesibil numai celor „inițiați”; ei se erijează în deținători ai unor adevăruri absolute și lasă impresia că ideologia pe care o promovează are la baza ei fapte științifice de necontestat. Atunci când interlocutorul exercită o putere de fascinație greu de evitat, este important ca răspunsurile „programate” pe care acesta le așteaptă să fie analizate și să nu fie oferite în cazul în care ele nu sunt justificate. „Acționând, analizând, negociind, refuzând să colaborați sub presiune, veți fi mult mai greu de influențat”.

Sesizarea confuziei cognitive

Prin controlarea informațiilor și prin exploatarea erorilor din vechiul mod de viață, indivizii sunt integrați unei lumi „mai bune”. Se face apel la analogii false, la distorsiuni semantice, etichetări retorice, ajungându-se chiar și la rescrierea istoriei în vederea motivării unui nou sistem social. Individul este astfel împiedicat să perceapă realitatea așa cum este ea de fapt, fiind constrâns să trăiască într-o lume fictivă, în care iluziile înlocuiesc faptele concrete. Principiul orwellian conform căruia „cel care controlează prezentul controlază trecutul, iar cel ce controlează trecutul controlează și viitorul” a determinat o reconsiderare a istoriei în societățile bazate pe ideologia comunistă. De cele mai multe ori, pentru a escamota realitatea și/sau pentru a ascunde realele obiective, artizanii manipulării fac apel la noi construcții semantice, la etichetări neobișnuite și la teorii ce au doar o aparentă bază științifică.

Avem aici exemplul autohton al tranziției „originale”, etichetată astfel în repetate rânduri pentru a masca și justifica numeroasele sincope dar și pentru a induce ideea că tranziția există și avansează cu succes. De observat este că niciunul dintre cei ce au etichetat procesul tranziției ca fiind original nu a explicat vreodată clar ce înseamnă acest lucru. A pune întrebări este cea mai sigură și eficientă metodă de a scăpa de tentativele de influențare prin inducerea de confuzii cognitive. Metoda „Ion Roată” este una eficientă în acest sens, întrebările fiind puse la modul nevinovat și împiedicând reacția obișnuită a manipulatorilor în aceste cazuri, anume aceea de a-și face interlocutorul să se simtă inferior. „Domnule, explicația dumneavoastră este excelentă, dar prea elevată pentru mine. Ați putea să repetați concret, în câteva cuvinte, ce ați vrut să spuneți?” – iată un model de întrebare ce poate fi reformulată în funcție de circumstanțe.

Sesizarea confuziei emoționale

Apelul la sentimentele unui individ este cel mai puternic instrument de manipulare. De aceea, artizanii manipulării elaborează strategii (extraordinar de complexe uneori) prin care să treacă de bariera rațiunii individuale pentru a putea exploata emoțiile victimelor. Sunt urmărite mai ales așteptările indivizilor în anumite situații sociale, temerile, interesele și dorințele lor. Astfel, manipulatorilor le este mult mai ușor să preîntâmpine necesitățile emoționale ale victimelor, cucerindu-le astfel fără ca acestea să își dea seama. În cadrul sistemelor totalitare, o strategie o reprezintă exploatarea sentimentului de vinovăție, prin imaginarea de noi păcate și amenințarea permanentă a individului cu posibile pedepse în cazul nerespectării normelor impuse de regim. Foarte subtilă este și exploatarea dorințelor intime ale individului: dându-i ceea ce își dorește, se creează un puternic sentiment de îndatorare. Câteva momente de analiză lucidă, de detașare, sunt indicate pentru a putea sesiza astfel de tentative de manipulare.

Jocul de-a „alegerea”

În țările cu un sistem concurențial bine dezvoltat, vânzătorii nu se mulțumesc doar să determine clientul să cumpere un anumit produs, ci continuă apoi discuția în încercarea de a-l convinge că a făcut cea mai bună alegere, creând astfel o legătură care-l va transforma în client fidel. De asemenea, ei îi prezintă cumpărătorului mai multe variante ale aceluiași produs, variante tot mai costisitoare, dar de o „calitate superioară”, subliniind continuu faptul că alegerea îi „aparține în totalitate”. Important este faptul că ei îi induc clientului sentimentul că posibilitatea de a alege se referă la ce să cumpere, nu la dacă să cumpere.

Strategia „fructului oprit” este și ea aplicată. În cazul în care clientul înclină să achiziționeze produsul mai ieftin, calitățile produsului mai costisitor sunt în continuare prezentate, sugerându-i-se clientului că el alege dacă vrea să cumpere un produs ieftin dar inferior, sau unul ceva mai scump dar superior din punct de vedere calitativ. Nu doar în comerț se aplică această strategie, ci și în alte domenii. De exemplu, liderii anumitor secte se folosesc de ea atunci când vor să convingă alte persoane să li se alăture. Ritualurile de inițiere cât mai complicate, care să presupună un efort cât mai mare din partea noului venit vor face ca satisfacția finală a acestuia și fidelitatea lui față de sectă să crească. În 1981, au fost publicate rezultatele unor studii care demonstrau că indivizii doresc să înfrunte restricțiile tot mai mult pe măsură ce acestea devin mai drastice. Tentația „fructului oprit” îi induce individului sentimentul că aceea este singura variantă demnă de luat în calcul. Pentru a putea rezista acestei tehnici de manipulare, individul trebuie să ia mereu în considerare și variantele despre care nu i se spune nimic, să fie conștient că aproape în toate cazurile mai există o soluție care nu a fost luată în calcul.

Gândirea de grup

Succesul manipulărilor pe scară largă depinde și de modul în care indivizii au fost introduși în „anonimatul masei de manevră”. Liderii sectelor, ai partidelor extremiste, încearcă să inducă membrilor sentimentul fidelității necondiționate față de acel grup. Acest tip de manipulare se realizează mai ales prin controlarea informațiilor și prin izolarea grupului, eliminând astfel identitatea individuală în favoarea celei de grup. Dacă este aplicată unei întregi societăți, tehnica devine foarte greu de reperat. O analiză lucidă a propriilor sentimente poate ajuta indivizii să își dea seama dacă sunt victimele unei astfel de strategii; dialogul autentic, schimburile de idei, recunoașterea greșelilor – aceștia sunt primii pași ce pot fi făcuți pentru a scăpa de „mrejele” unei astfel de manipulări pe scară largă.

Structurile impersonale

În cazul sistemelor de tip totalitar, opozițiile sunt aspru pedepsite; aceeași situație o putem regăsi și în spitale, în închisori, cazărmi etc., unde conducătorii dețin controlul total asupra existenței celorlalți. Autoritățile din cadrul acestor sisteme își iau, de obicei, măsuri de siguranță, în sensul că în toate posturile-cheie sunt puși oameni de încredere, loiali sistemului; astfel, șansele de succes ale oricăror răzvrătiri scad drastic, opozanții fiind de cele mai multe ori oameni obișnuiți, care nu pot face nimic fără a fi pedepsiți. Totuși, chiar și în cele mai dure situații, există posibilitatea organizării unei rezistențe interne, primul pas în această direcție fiind o analiză a posibilelor schimbări. Important de reținut este faptul că o rezistență colectivă are mult mai multe șanse de reușită decât una individuală, indiferent cine ar fi persoana în cauză. În țările cu un grad mai avansat de civilizație, partidele de pe scena politică sunt de regulă mai puține, poate chiar două, stabilitatea sistemului politic fiind mult mai ridicată în timp ce dezorientarea electoratului este minimă. O observare atentă, cât mai detașată a scenei politice poate deosebi partidele ce doresc să atragă electoratul prin diverse metode de manipulare în vederea satisfacerii unor interese personale, de cele ce promovează într-adevăr mecanismele democratice autentice și care au în vedere o creștere reală a bunăstării tuturor cetățenilor.

3.2 O presă sinceră, un viitor mai bun

Urmărind de-a lungul atâtor rânduri aspectele manipulării, consecințele acesteia, faptele săvârșite de cei ce apelează la aceasta etc., a venit timpul să aducem în discuție o formă ideală de trai alături de presă. Mass-media, ca putere de stat, trebuie să militeze pentru diminuarea acțiunilor de manipulare, iar schimbarea întotdeauna începe cu noi, în acest caz cu presa. În România totul decurge ca un pact comun între presă, stat și societățile private, iar cel ce iese în pierdere este bineînteles cetățeanul care nu are niciun aliat și nicio putere de partea sa. Mass-media reprezintă în acest caz intermediarul dintre stat și societate, care ar trebui să aibă o atitudine imparțială și un spirit al dreptății pe care să îl insufle și omului de rând. Cu știri de proastă calitate, cu setea oarbă de audiență și cu pofta continuă de bani, gazetarii noștri nu fac altceva decât să reducă standardele cosumatorului și să îl aducă pe acesta într-un stadiu de plafonare. Consumatorului nu îi mai este dată informația de care are nevoie, ci informația de care presa are nevoie să fie transmisă, în scopul inducerii unor anumite reacții benefice doar părții puterilor.

Cultura media este un domeniu vast, foarte greu de încadrat într-un anumit tipar. Aceasta nu poate fi catalogată ca ceva fix și irevocabil, din contră, mass-media este un domeniu flexibil și influențat de fiecare schimbare economică, politică sau socială. Mână în mână cu dezvoltarea tehnologică, presa pătrunde în viețile noastre și prin cele mai inaccesibile moduri și ne ajută să ne formăm idei, păreri, principii etc., după care viața noastră să se ghideze. Mass-media creează de asemenea și modele, prezentând anumite tipologii de oameni sub o lumină bună, îi transformă pe aceștia în adevărate exemple pe care publicul tinde să le urmeze și să își asocieze părerile cu ale lor.

Dacă presa ar da la o parte ideea de: public înseamnă bani și ar aplica ideea de dreptate și obiectivitate, societatea s-ar adapta la un alt mod de viață și ar aprecia și mai mult eforturile presei și calitatea acesteia. În România legile ce privesc jurnalismul sunt ambigue și nu reglementează acest domeniu din toate punctele de vedere, ci oferă doar o undă de îndrumare. După perioada comunistă presa românească nu s-a recuperat complet și nu i-a fost atribuită o importanță majoră, mai ales că obișnuirea societății românești cu un nou regim politic a fost înceată și anevoioasă. De acum înainte presa ar trebui să se auto-educe, să încerce să își crescă calitatea și să delimiteze mult mai bine domeniile pe care le abordează.

În primul rând jurnalismul ar trebui să fie făcut din plăcere, este o meserie vocațională care dacă este abordată cum trebuie, va duce la o bună înțelegere între societate și stat. Presa trebuie să ajute la prezenatrea realității, nu la ascunderea acesteia sub fapte neimportante care să îi ia cetățeanului gândul de la adevăratele probleme cu care țara i se confruntă. În calitate de intermediar dintre om și realitate, mass-media trebuie să învețe să traducă ceea ce vede în așa fel încât să nu modifice cu nimic faptele, dar să le facă să devină pe înțelesul tuturor.

Aducerea mass-media la un nivel lipsit de corupție și la un mod de prezentare calitativ, presupune o muncă grea și de durată, deoarece publicului trebuie refomat în așa fel încât să respingă informațiile inutile date de presă și să ceară informații care să îi îmbunătățească viața socială cu care se confruntă. Formarea unei prese sincere duce la formarea unei societăți sincere și respetiv a unui regim și stat în care corectitudinea se impune și minciuna este scoasă la suprafață și eliminată în cel mai scurt timp. În felul acesta o țară poate evolua enorm și doar cu ajutorul unei prese interesată de un viitor mai bun pentru poporul din care face parte.

CONCLUZII

Subiectul abordat în această lucrare este unul vast, cu nenumărate unghiuri din care poate fi privit și comentat. Presa este și va rămâne parte activă a vieții noastre, pe care nu o putem nega, ci doar putem să încercăm să o acceptăm și să o modelăm în funcție de dorințele pe care le avem. Trebuie să reținem faptul că nu trebuie să lăsăm presa să ne schimbe, să ne influențeze, trebuie să ne folosim de ea doar pentru scopul pe care îl are și anume de a ne furniza informații. Calitatea presei, noi o formăm, în funcție de ceea ce acceptăm sau nu să primim; dacă noi vom respinge toate știrile de proastă calitate, presa va fi nevoită să își ridice standardele și să ne aducă informații mult mai utile și constructive.

Mass-media trebuie să însemne pentru noi informație utilă și obiectivă, pe care să o trecem prin propriile filtre și să ne formăm propria opinie, nu să ni inducă opiniile unor trusturi sau personalități în urma unor informații distorsionate de aceștia. Presa a apelat și va apela în continuare la mijloace de manipulare ale consumatorului său, în scopul de a-l stăpâni pe acesta și de a-l duce spre direcțiile care îi sunt benefice. De exemplu, un post de televiziune aservit partidului politic X, v-a încerca să transmită publicului idei prin care să îl facă susținător al aceluiaș partid, acest fapt aducându-i postului diverse câștiguri.

Nu trebuie să avem încredere în nimeni și nimic, trebuie să verificăm totul de nenumărate ori pentru a avea convingerea că nu suntem înșelați. Imaginile frumoase, persoanele transformate în vedete, știrile despre orice, ne distrag atenția de la adevăratele probleme cu care ne confuruntăm și care, pentru viața noastră, contează mai mult decât perfecțiunea din spatele ecranelor sau a altor suporturi media.

Manipularea creează marionete cu care manipulatorii își ating scopurile fără să poată fi ascuzați în vreun fel. Acest fenomen nu se pedepsește, tocmai de aceea trebuie să învățăm să ne ferim de el, să îl cunoaștem, să fim conștienți de a sa prezență și să luptăm să nu ne atingă, mai ales când vine vorba de media.

În România presa s-a vândut celui ce a oferit mai mulți bani și a lasat în urmă principiile fundamentale ale jurnalistului, creându-și unele noi bazate pe manipulare, subiectivitate, mușamalizare a evenimentelor și multe alte acțiuni de joasă speță. Noi nu trebuie să o cumpărăm, trebuie să o cucerim, să ne-o recâștigăm, fiindcă presa aparține poporului, nu conducerii acestuia. Efectuarea de non-știri nu mai trebuie permisă, trebuie să fim slectivi pentru a putea aboli acest regim mediatic ce distruge zilnic ceva din noi.

Poporul român, cu vârste de peste 35 de ani, se lasă condus de această mafie mediatică și crede cu tărie în orice îi prezintă ziarul, radioul sau televizorul. Speranța stă în populația tânără, în noile generații care nu mai „înghit” atât de ușor tupeul corupției. O presă coruptă înseamnă o societate ireală și informații pe care le ascultăm și ne îndrumă spre fapte care ne fac rău sau nu ne aduc niciun beneficiu. Stoparea acestui fenomen este grea, dar nu imposibilă de realizat. Cu un spirit critic, cu hotărâre în fapte și cu ambiție putem reuși să dărâmăm acest joc murdar și să ajutăm la renașterea unei prese curate și „adevărate”.

BIBLIOGRAFIE

Coman, Mihai, Din culisele celei de a patra puteri, București, Carro, 1996

Crișan, Corina; Danciu, Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, 2000

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Nemira, București, 1998

Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației „România de mâine”, 2000, București

Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, București, Antet, 1990

McQuail, Denis; Windahl, Sven, Modele ale comunicării – pentru studiul comunicării de masă, București, Ed. Comunicare.ro, 2004

Noelle-Neumann, Elisabeth, Spirala Tăcerii. Opinia publică – învelișul nostru social, București, Ed. Comunicare.ro, 2004

Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004

Tran, Vasile; Stănciugelu, Irina, Patologii și terapii comunicaționale, Note de curs, Timișoara, 2009

BIBLIOGRAFIE

Coman, Mihai, Din culisele celei de a patra puteri, București, Carro, 1996

Crișan, Corina; Danciu, Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, 2000

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Nemira, București, 1998

Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației „România de mâine”, 2000, București

Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, București, Antet, 1990

McQuail, Denis; Windahl, Sven, Modele ale comunicării – pentru studiul comunicării de masă, București, Ed. Comunicare.ro, 2004

Noelle-Neumann, Elisabeth, Spirala Tăcerii. Opinia publică – învelișul nostru social, București, Ed. Comunicare.ro, 2004

Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004

Tran, Vasile; Stănciugelu, Irina, Patologii și terapii comunicaționale, Note de curs, Timișoara, 2009