Presa Intre Manipulare Si Informare Asupra Electoratului

PRESA ÎNTRE MANIPULARE ȘI INFORMARE ASUPRA ELECTORATULUI

CUPRINS

Introducere

Cap.1 Comunicarea politică și puterea politică

Aspecte teoretice ale comunicării politice

Comunicarea electorală – formă a comunicării politice

Campania electorală – situație strategică de construire a realității sociale

Politicile comunicării și comunicarea politică

Comunicarea politică – relația dintre presă și viața politică

Comunicarea politică televizuală versus noul spațiu public, noul limbaj politic

Cap.2 Rolul Mass –media în comunicarea politică

2.1 „The media is the message”

2.2 Caracteristicile comunicării de masă

2.3 Comunicarea de la spațiul public la opinia publică

2.4 Aspecte teoretice ale puterii presei

2.5 Relațiile dintre lumea politică și presă

Cap 3. Manipularea și universurile multiple ale informației

3.1 Aspecte sociologice ale manipulării

3.2 Mecanismul procesului de manipulare – dimensiunile mesajului manipulativ

3.3 Tipuri de manipulări – manipularea prin intermediul televiziunii

3.4 Universurile multiple ale informației

Cap.4 Studiu de caz –

Partea I – Presa între manipulare și informare asupra electoratului (mesaje transmise de diverși oameni politici din România prin intermediul TV în campanie electorală)

Partea a II –a – Raport referitor la rezultatele analizei răspunsurilor la anchetă pe bază de chestionar privind tema: Presa între manipulare și informare asupra electoratului – Cercetare

Concluzii

Introducere

Am ales această temă deoarece:

Moto:

“Prefer politica anti – politică, adică o politică ce nu se reduce la tehnologia puterii și la manipulare, la guvernul cibernetic, ci la cel care mai degrabă oferă posibilitatea de a ameliora, de a proteja și de a servi viața. Prefer politica – practică a moralității, care servește adevărul și care tratează cu umanism indivizii.

Presupun că această abordare este extrem de dificil de pus în practică în viața cotidiană. Totuși nu vâd altă soluție”.

Lucrarea de față este consacrată spațiului public politic și comunicării politice, având în vedere rolul crescând al medierii televizuale în conturarea unei democrații de opinie prin reprezentarea media a politicului.

Și în domeniul politicului strategiile de comunicare s-au rafinat și s-au diversificat. Se poate spune că, în acest context, spațiul public se află în interdependență cu dezvoltările tehnologice și deci cu evoluția spațiilor de comunicare.

Tehnicile și tendințele moderne de informare și comunicare – tehnicizarea relațiilor, transformarea comunicării în marfă, fragmentarea publicului și mondializarea fluxurilor de informații, contribuie la redefinirea frontierelor dintre public și privat. Spațiul public pătrunde în sfera privată și înlocuiește structurile tradiționale de socializare cu propriile sale instrumente de comunicare.

Lucrarea este structurată pe patru capitole, teorie și cercetare.

Capitolul unu tratează aspecte dintre comunicarea politică și puterea politică.

Primele date ale comunicării politice au apărut în lumea antică, sub controlul direct al tiranilor atenieni, împărații romani și apropiații lor, iar sistemul de mesagerie al regilor Persiei, angareion, care le permitea controlul unor teritorii extreme de vaste, a dat numele îngerilor din mitologia creștină.

Sociologul crede că actorul politic este inclus într-o ecuație numită – ecuația comunicării politice, formată dintr-un capital electoral – numit capital de imagine

Se crede că, capitalul electoral al unui partid nu se poate caracteriza prin aspectul de a fi bun sau rău, ci el se mulează după public. Politicienii compun discursuri care se bazează pe un studiu – discursul este pentru comunități eterogene, diferențiate din punct de vedere al intereselor, nevoilor și așteptărilor. Electoratul ar trebui să fie puternic.

Capitolul doi prezintă rolul mass – media în comunicarea politică.

Pe de altă parte, jurnaliștii nu au cum să știe ce gândește, ce crede sau ce reacție are fiecare dintre ei care citesc, aud sau privesc materialele realizate de ei. Chiar dacă sondajele și analizele de audiență oferă unele date despre structura socio – demografică a publicului sau despre valorile globale ale acestuia, jurnaliștii nu știu – și nu vor știi niciodată, ce gândește sau simte fiecare cititor, ascultător, telespectator.

Capitolul trei tratează manipularea și universurile multiple ale informației.

Conform dicționarului de sociologie, manipularea este o acțiune de a determina un actor social să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului.

Manipularea este o tehnică de propagandă, este o componentă a ei, cealaltă fiind persuasiunea. Manipularea este o metodă prin care ideile propagate sunt acceptate de receptor și determină formarea unor convingeri noi și reacții conforme cu interesele celui care a pus în practică sistemul de propagandă.

Capitolul patru prezintă partea de cercetare, care poartă și denumirea lucrării – Presa între manipulare și informare asupra electoratului. Cercetarea include un raport referitor la rezultatele analizei răspunsurilor la anchetă pe bază de chestionar privind tema: Presa între manipulare și informare asupra electoratului.

Cap.1 Comunicarea politică și puterea politică

Aspecte teoretice ale comunicării politice

De la început puterea politică a simțit nevoia să își constitue proprile sisteme de comunicare cu cei conduși, a dorit să preia controlul acelor mijloace de comunicare care scăpau dominației sale sau să integreze grupurile ce exprimau și realizau opiniile dominante.

Primele date ale comunicării politice au apărut în lumea antică, sub controlul direct al tiranilor atenieni, împărații romani și apropiații lor, iar sistemul de mesagerie al regilor Persiei, angareion, care le permitea controlul unor teritorii extreme de vaste, a dat numele îngerilor din mitologia creștină.

Papa Paul al IV .lea a fost primul care a creat un Index Prohibitorum al cărților interzise, iar regale Carol al IX –lea a dat un decret prin care se restrângea dreptul de publicare al oricăror material fără aprobarea sa directă.

Dacă vorbim de lumea modernă, comunismul a perfecționat strategiile restricției accesuli la informare, între politicieni și publicul electoral existând o barieră prohibitivă în ceea ce privește discursul oficial, putem spune că limbajul era sub control total.

La Collegium Urbanum, încă din 1627, se preda propaganda pentru preoții catolici, iar propaganda hitleristă a perfecționat un mechanism bine pus la punct de realizare și formare a identității colective prin controlarea instituțiilor, prin stoparea gândirii independente și prin militarizarea spațiului public.

Comunicarea politică – interacțiunea dintre guvernanți și cei guvernați

Comunicarea politică se referă la interacțiunea dintre guvernanți și cei guvernați și menționăm că descrie relațile, influențele și modificările psihologice ori sociale ce decurg de aici.

La nivelul relațiilor politice, ea se manifestă ca un mechanism de schimb comunicațional, între receptor – manifestat ca alegător – și emițător – în postură de sursă politică. Relațiile diferă în funcție de emițător – reducând comunicarea politică la instituțiile specific politicului sau statului, și de teoriile comunicării care le definesc.

Viziunea mecanică, de tip propagandistic – afirma:

Astfel, politicienii dețin controlul în mobilizarea cetățenilor pentru răspândirea ideilor proprii și pentru o mai bună pregătire ideologică a simpatizanților. Se spune că, presa poate modifica convingerile electorale ale cetățenilor, poate să confirme și să reîntărească opțiunile existente, poate induce idei noi. Liderii formează lialitatea de grup, formează identitatea social a comunităților și vor menține deciziile luate sub presiunea apartenenței de grup.

Noi credem că:

În unele cazuri procesul cunoașterii și recunoașterii politice poate realiza o ruptură între participanții la schimburile publice și grupurile considerate agresate.

Viziunea integratoare, instrumentală și simbolică – spunea:

O abordare integratoare, consider comunicarea politică o acțiune secundară, poate fi de natură instrumental sau simbolică. Se presupune că, rezultatele comunicării politice nu se produc în mod direct, ci printr-o uniune de factori, dintre care cei strict politici sunt marginali.

Ajungem, astfel, la următoarea concluzie:

Dacă prima viziune este agresivă, deoarece vrea să domine publicul, cea de-a doua viziune se bazează pe atragerea publicului la un dialog cu toți participanții la interacțiunea social și realizarea comunicării prin intermediul mesajelor. Apare astfel, plurivocitatea cunoașterii politice.

Comunicarea politicii – despre modul în care societatea își construiește mecanismele.

O mare parte din rezultatele comunicării publice depinde de felul în care societatea își construiește mecanismele – politicile comunicării. Critica social, rezistența la presiunile autorității au dispărut treptat din dialogul intellectual, capitalismul și democrația liberă, a căpătat o dimensiune dominatoare.

În domeniul academic, cercetarea social și științele sociale, transmit printr-ul limbaj sterilizat, anumite adevăruri.

Viziunea empirismului abstractizat este edificatoare, astfel:

Empirismului abstractizat concentrate asupra factualismului și teoriile comunicării au reușit să impună o ideologie triumfătoare a pieței și a elitelor conducătoare.

Rezistanța culturală și comunicațională a fost transferată înspre culturile marginale, având un drum mai puțin important, în același timp gândirea critic i s-a rezervat treapta dialogului academic.

Dialogul critic a devenit tema exclusivă a specialiștilor, se formează tot mai mulți profesioniști pe domenii diferite și publicul rămâne undeva la mijloc, captivul marilor idei mediatice, uneori pline de vulgaritate.

Noi am constatat că:

Dialogul critic a dispărut și “profesionalizarea” înseamnă, restrângerea ariei dialogului și a comunicării și abandonarea publicului la bunul – plac al strategiilor persuasiunii.

Retorica persuasiunii și comunicarea politică – viziunea lui Aristotel

Linia Retoricii lui Aristotel, în tradiția antică, precizează că există o distincție între retorică – considerată artă politică, orientată spre viitor, și dialectică – traducem în modul că, discursivitatea este menită să convingă.

Viziunea teoriilor moderne despre persuasiune

Persuasiunea presupune implicarea celor trei mari categorii clasice:

ethosul – moralitatea exprimării, credibilitatea;

logosul – corectitudinea exprimării, inteligibilitatea;

pathosul – forța exprimării, încărcătura afectivă.

Viziunea practicii politice

În practica politică există două tendințe majore, două abordări teoretice distinct în funcție de interesul acordat procesului comunicării din perspective receptorului. Dacă alegătorul este interest de mesajul transmis, atunci va merge pe drumul central – adică va asculta informațiile și argumentele oferite. Este un proces care se realizează în trei pași: recepționarea mesajului, acceptarea și elaborarea reacțiilor. Toate acestea au un public atent și rațional, cu un aspect înalt de concentrare socială.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Dacă publicul nu acordă atenție mesajului, dacă nu este participant active la jocul dialogului public, el allege un alt traseu, dominat de o dimensiune euristică, superficial. Receptarea se face la un nivel formal, elementele decorative și emoțiile predomină în procesul interpretativ.

Factorii de influențare a comunicării politice

Tradiția psiholohică teoretică se întemeiază pe două noțiuni fundamentale:

competență – capacitatea emițătorului de a-și prezenta argumentele, calitățile și prestigiul dobândit, adevăr și onestitate;

încredere – lipsa oricăror interese în ceea ce privește finalitatea actului informativ.

Putem spune că, credibilitatea predomină chiar și mesajul, gradul de implicare în mod individual este mai important decât conținutul ideatic.

Cercetările empirice au demonstrate că, afectivă.

Viziunea practicii politice

În practica politică există două tendințe majore, două abordări teoretice distinct în funcție de interesul acordat procesului comunicării din perspective receptorului. Dacă alegătorul este interest de mesajul transmis, atunci va merge pe drumul central – adică va asculta informațiile și argumentele oferite. Este un proces care se realizează în trei pași: recepționarea mesajului, acceptarea și elaborarea reacțiilor. Toate acestea au un public atent și rațional, cu un aspect înalt de concentrare socială.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Dacă publicul nu acordă atenție mesajului, dacă nu este participant active la jocul dialogului public, el allege un alt traseu, dominat de o dimensiune euristică, superficial. Receptarea se face la un nivel formal, elementele decorative și emoțiile predomină în procesul interpretativ.

Factorii de influențare a comunicării politice

Tradiția psiholohică teoretică se întemeiază pe două noțiuni fundamentale:

competență – capacitatea emițătorului de a-și prezenta argumentele, calitățile și prestigiul dobândit, adevăr și onestitate;

încredere – lipsa oricăror interese în ceea ce privește finalitatea actului informativ.

Putem spune că, credibilitatea predomină chiar și mesajul, gradul de implicare în mod individual este mai important decât conținutul ideatic.

Cercetările empirice au demonstrate că, deși efectul sursei credibile de comunicare este foarte puternic, el nu durează mult – se produce efectul de adormire. Efectul de adormire pătrunde în memoria receptorului doar mesajele transmise de sursa credibilă, se amplifică efectul celor primite de la surse necredibile.

Despre claritatea mesajului în viziunea noastră și a autorului

Claritatea mesajului se construiește pe trei paliere:

ce spune – mesajul vine în sprijinul credibilității prin informații concrete;

cum spune – atrubuie sensului o doză sporită de inteligibilitate și aderență;

cui spune – stabilește legături cu publicul și răspunde la problemele personale.

Despre simpatia mesajului

Simpatia este un element ce ține de mecanismele cauzalității în persuasiunea politică – interesul politicianului nu este numai acela de a transmite mesajul, dar și de a fi plăcut, de a fi pe placul alegătorului potențial.

Comunicarea politică: un obiect de studiu vag

Viziunea lui Jaques Gerstle

Noțiunea de comunicare politică, așa cum este folosită astăzi în discursul politic, jurnalistic sau științific, este destul de confuză. La crearea acestei situații contribuie mai mulți factori. În primul rând incertitudinea conceptuală care este legată de comunicare și de politică și într-o altă dimensiune lasă o mare marjă de manevră semantică în combinările posibile.

Noi putem afirma că:

Comunicarea politică este un obiect de studiu dificil de perceput pentru că se realizează din concept supraîncărcate de sensuri, cu relații problematice și manifestări multiple.

Interfața comunicare /politică

Etimologia latină a lui communicare trimite la două semnificații principale: a împărți și a transmite sau a stabili o relație care se perpetuează în ambiguitatea modern. Sunt nenumărați sociologi care consider că una din caracteristicile fundamentale ale comunicării este stabilirea sferelor sociale, indifferent de aspectele teoretice.

Viziunea lui Luhmann

“Raportul dintre comunicare și societate nu va apărea doar ca subiect al unui studiu special al comunicării, ci ca temă centrală a tuturor teoriilor sociale.”

Viziunea lui Giddens

“Consider că ideile mele presupun un loc central acordat stdiilor comunicării prntre științele sociale în ansamblu. Studiul comunicării este absolute necesar atât pentru teoria social, cât și pentru științele sociale. Fiecare dintre aceste elemente pe care le-am identificat ca fiind îndepărtate de consensul tradițional duce inevitabil la sublinierea caracterului central al comunicării.”

La începutul secolului XX – lea, Charles Cooley înțelegea prin comunicare – “mecanismul prin care relațiile umane există și se dezvoltă” și Henri Lefebre, “în viața socială, nimic nu se realizează fără comunicare”.

Politica se hrănește din relații economice, sociale, cultural, religioase, entice, lingvistivce. Activitatea politică se orientează spre apariția problemelor collective, prezentarea doleanțrlor adresate autorităților publice, elaborarea unor proiecte pentru soluționarea acestora, conflictul între aceste proiecte.

Comunicarea impregnează toate activitățile politice într-o formă oarecare de comunicare, R. Fagen spunea, că acest fapt nu este în mod special evident, putem descrie nenumăratele aspect ale vieții politice în termini de comunicare.

“Cine zice și ce, prin care canal și cu ce efect?”

Pentru a gândi comunicarea politică, în competiție intră două abordări. O abordare disociază între comunicare și politică și dă primului concept prioritate pentru ânțelegerea procesului comunicării politice. A doua abordare se referă la consubstanțialitatea dintre politică și comunicare.

Dimensiunile comunicării politice

Trei dimensiuni pot fi ca fundamentale pentru comunicarea politică: dimensiunea pragmatică, dimensiunea simbolică și dimensiunea structurală.

Motto: Omul politic poate fi pragmatic

Pragmatica presupune studiul practicilor de comunicare efectivă. Folosind extensia dinspre semiologie, care studiază relația dintre semen și utilizatorii acestora, omul pragmatic este interest mai ales de “relația care unește emițătorul și receptorul așa cum este ea mediatizată prin comunicare”.

Am ajuns la următoarea concluzie:

Pragmatismul poate fi sinonim cu persuadarea, convingerea, seducerea, informarea, comanda, negocierea, dominarea – toate se stabilesc cu ocazia comunicării.

Motto: Omul politic poate folosi simboluri

Pentru a produce sens în experiențele lor, oamenii se folosesc de simboluri. A simboliza înseamnă a reprezenta realul și a stabili un raport de semnificație între lucruri. Pentru acesta, ființa umană dispune de limbaj, dar și de rituri, de mituri. Comunicarea politică, la fel ca și alte forme de comunicare umană, utilizează semnele care-i stau la dispoziție prin coduri.

Motto: Omul politic poate avea o activitate structurală

Aspectele structurale ale comunicării se referă la căile prin care acestea se desfășoară. Este vorba despre canale, rețele și medii care permit fluxul comunicării.

Putem exemplifica astfel:

Utilizând o metaforă din informatică, am putea spune că aspectele pragmatice ale comunicării sunt echivalentul programului soft, aspectele simbolice ar fi datele specific unei aplicații anume, în timp ce aspectele structurale descriu modul de tratare a informațiilor.

Comunicarea politică – un domeniu concurențial

Ce credem despre abordarea comportamentalistă

“Cine zice și ce, prin care canal și cu ce efect?” – Lasswell a pus pentru prima dată întrebarea – pentru a descrie o modalitate mecanică de înțelegere a comunicării politice, urmată de o teorie matematică a comunicării propusă în 1949 de Weaver.

Comunicarea este percepută ca o sumă a unor factori: emițătorul, mesajul, receptorul, codul, canalul și situația. Comunicarea este un proces linerar care înseamnă transmiterea informației conținute în mesajul ce trece de la emițător spre receptor.

„Comunicarea este faptul că o informație este transmisă trintr-un punct în altul.

Noi comunicăm pentru a influența, pentru a exercita un efect corespunzător intențiilor noastre.

Politicul se manifestă prin trei procese prin care influențele politice sunt mobilizate și transmise între instituțiile guvernamentale și compotamentul electoral al cetățenilor.

Comunicarea politică este activitatea anumitor instituții care au rol de a difuza informații, idei și atitudini referitoare la acțiunile guvernamentale”.

Ce credem despre abordarea sistemică

Definirea comunicării politice ca fost înscrisă în contextual societății ca ansamblu de sisteme și relații. Comunicarea politică constă într-un ansamblu de procese interactive între elementele unui sistem politic și între acest sistem și mediul în care el există. Fie că este vorba de o analiză cibernetică a lui Deutsch, de analiza funcțională a lui Almond și Coleman sau de analiza sistemică a lui Easton, logica ansamblului este identică. Sistem, schimb, ecghilibru – vorbim de concept cheie.

Noi ne aflăm într-o logică de circulație a informație prin intermediul fluxului ce asigură adaptarea fiecărui sistem la mediul în care se află.

Comunicarea politică reprezintă pentru Fagen o “activitate de comunicare care este politică din perspectiva consecințelor, reale sau potențiale, asupra funcționării sistemului politic.”

Pentru Deutsch, comunicarea nu are o existență proprie, pentru că politica este cea care conduce la analiza termenilor comunicării: “a dirija este înainte de orice o acțiune de comunicare”.

Ce credem despre abordarea interacționalistă a comunicării politice

Moto: Interacțiunile sunt atomii societății.

Prin comunicare înțelegem o formă de interacțiune. Ea prezintă două curente care se deosebesc prin statutul invers pe care îl acordă dimensiunii simbolice și dimensiunii pragmatic ale comunicării. Pentru interacționalismul strategic, comunicarea nu este limitată la utilizarea unor semne codificate, din moment ce toate formele de comportament sunt o formă a comunicării. Scrierile lui Goffman reprezintă un punct de legătură între formele strategice și cele simbolice ale interacționismului care se aplică tuturor contractelor sociale. Interacțiunile sunt atomii societății.

Spre deosebire de abordarea sistemică, abordarea strategică este ca un actor care trebuie să-și înfrunte adversarii și să ia decizii marcante. Comunicarea politică, prin natura sa instrumental, se prezintă ca o acțiune strategică. Această abordare înscrie analiza comunicării politice în perspective interacțiunii strategice. O astfel de interacțiune este caracterizată prin “estimarea ulterioară a situației de către protagoniști, a decizilor, punerea în practică a unei opțiuni și apoi redistribuirea rezultatelor”.

Interacționalismul simbolic care se inspiră de la GM. Mead, reprezintă studiul relaților între sine și societate, considerate ca un proces de comunicare simbolică între actorii sociali. În comunicarea politică, după Endelman, accentul s-a pus pe cercetarea și analiza proceselor interpretative care se deplasează într-o manieră mult mai generalizatoare – vesus construcția socială a realității, pentru a relua titlul unei cărți de sociologie a cunoașterii scrisă de Berger și Luckmann.

Analiza comunicării politice în termenii unui discurs poate fi deosebit de promițătoare. Ea permite confruntarea poveștilor narate de actorii politici – permite și urmărirea activității mass – media de informare prin prezentarea intrigilor.

Studiul strategiilor comunicative arată că în mecanismul politic se întâlnesc mecanismele simbolice și strategiile interactive – prin” manipularea impresiilor politice”.

“Cucerind puterea, controlul asupra celorlalți, se ajunge la acceptarea prin altcineva a propriilor opinii și impresii. Aceasta se face prin controlarea, influențarea și susținerea percepției proprii asupra situației, din moment ce prin împărțirea propriei realități cu altcineva, ajungem să reacționăm așa cum ni se indică”

Ce spunem despre abordarea dialogică a comunicării politice

Noi am constatat că: Modelul dialogic constă în consensul obținut prin discuții. Acest model continuă o tradiție filozofică care merge până la Aristotel și pe care o putem caracteriza prin comuniunea dintre politică și comunicare. Prin intermediul discursului, oamenii pot stabili puncte comune între ideile cele mai contradictorii și pot delibera, ajung să ia o decizie datorită unei discuții argumentate.

Putem spune că: Spațiul public este rezultatul interlocuțiunilor dintre cetățenii care își utilizează libertatea pentru a participa la activități publice.

Noi am ajuns la concluzia că: Condiția omului modern, care a denunțat distrugerea spațiului public, este de a ajunge la o reconstrucție istorică și tehnologizarea activității politice.

“Asigurarea sentimentului plebiscitar pentru un public vasalizat este obiectivul publicitații manipulative care impinge comunicarea spre spectacol”.

“Eliberarea comunicării o constitue discuția publică fără presiuni și încercări de dominare”, spune Hermans. Hermans a dorit să dezvolte o teorie a compenței comunicaționale prezentată ca o pragmatică. universal – cu două acțiuni sociale: cele orientate spre ânțelegerea reciprocă – acțiune comunicațională și cele orientate spre succes – acțiune strategică

Comunicarea electorală – formă a comunicării politice

Noi credem că, comunicarea politică a fost restrânsă la comunicarea electorală, fiind un multiplu de tehnici și politici de comunicare și persuasiune.

Și sperăm că, în zilele noastre, comunicarea politică este prezentată ca un cadran analitic interdisciplinar – deci domeniul comunicării politice nu se poate contopi cu marketingul politic.

Dacă investigăm comunicarea politică observăm că este formată dintr-o tematică multiplă: mediatizare plus politică plus globalizare; media plus sistemul democratic; politică plus spațiul public și internet; media și retorica jurnalismului politric; etică plus publicitate politică; acțiune politică, comunicare, politică și markrting.

Omul politic care trăiește printre noi vine dintr-un mediu modest, are studii primare, foarte rar studii superioare, el poate fi speranța oamenilor de a trăi mai bine, este opusul intelectualului cultivat – pe el îl caracterizează modestia. Este familist convins, priceput, chibzuit, este sustinut în acțiunile sale de popor. Pentru cetățean el poate fi un erou.

Cameliei Beciu afirmă că:

Camelia Beciu este convinsă că, comunicarea politică este un mediu interactiv, influențat de – schimbul discursive din timpul campaniei electorale de către diverși actori politici. Participanții la campanile electorale prezintă un discurs convențional și duc la bun sfârșit diverse roluri. Se transmite astfel, o poziție de putere, prin derularea unui schimb de replici care declanșează o anumită identitate electoral.

Camelia Beciu a ajuns la concluzia că un discurs politic este electoral atunci când apare “o situație de comunicare instituționalizată” – un eveniment convențional – adică o campanile electoral, o dezbatere electoral bazată pe comunicare electorală.

Noi suntem convinși că, candidatul trebuie să aibă pe “ecran” un cuprins generic, va primi note sau sancțiuni de la mass – media și electorat. El va trebui să aibă o atitudine corespunzătoare și să permită electoratului să-l cunoască.

Noi credem că, numai participând la ședințe electorale, candidatul are legitimitatea necesară pentru a-și prezenta identitatea asumată. Instituțiile de presă produc diverse aspect de comunicare, modifică mereu discursul electoral, îl actualizează, dând diverse nuanțe pentru public.

Concluzia noastră este: Campania electorală reprezintă un eveniment convențional care se rotește în jurul unor mituri politice așteptate cu interes de opinia publică. Presa este un mesager și un mediator – în campanile electorale, presa devine și mai vizibilă, este obligată prin lege să comunice informații prestabilite referitoare la regulile de desfășurare a campaniei.

Prin transmiterea de informații, presa are și un caracter commercial, axat pe profit și atragerea audienței – produsul final este ineditul informației.

Viziunea sociologului Alfred Bulai

Sociologul Alfred Bulai observa, într-o campanile electoral se formează trei factori importanți care sunt în comuniune. “Este vorba de acțiunile din campanile, de acțiunile adversarilor care vizează activitatea unui anume actor politic luat ca referință și de instituțiile mediatice”. Sociologul crede că actorul politic este inclus într-o ecuație numită – ecuația comunicării politice, formată dintr-un capital electoral – numit capital de imagine.

Se crede că, capitalul electoral al unui partid nu se poate caracteriza prin aspectul de a fi bun sau rău, ci el se mulează după public. Politicienii compun discursuri care se bazează pe un studiu – discursul este pentru comunități eterogene, diferențiate din punct de vedere al intereselor, nevoilor și așteptărilor. Electoratul ar trebui să fie puternic.

Dominique Wolton spune:

Miza discursului politic este aceea de a interpreta realitatea. Realitatea este compusă din riscuri majore care pune în pericol comunicarea politică – riscul vedetă este – riscul supermediatizării în politica – spectacol. Se formează și riscul aservirii opiniei publice în sondaje și divorțul dintre mass – media și public.

Actorul politic trebuie să descifreze unele concepții de mediatizare, să acționeze în așa fel încât să fie cunoscut. Într-o campanie electorală, candidatul este un compozitor de eveniment în măsura în care este stăpân pe acțiunile sale, trebuie să surprindă electoratul abătându-se de la convențiile prestabilite.

Murray Edelman înțelege actorii politici:

Murray Edelman analizează actorii politici și descoperă că ei trebuie să respecte un status bazat pe conformism și o dramaturgie retorică care duce la o falsă inovație. Omul politic nu acționează singur și ideile originale, proprii îl pot descalifica.

Constantin Sălăvăstru crede că discursul politic este un “mod de manifestare simbolică a relației de putere” – el ajută politicianul să influențeze publicul, dar nu poate obține totul.

Noi față de cele afirmate mai sus spunem că: orice discurs politic este constrâns de o serie de factori. Un om poilitic de stânga nu se poate desfășura decât în limitele doctrinei de stânga. Un alt factor se referă la raportul dintre public și omul politic – discursul ar trebui să fie credibil.

Discursul politic trebuie să se ghideze după anumite valori – domeniul politic are ca pârghii anumite valori ce ar trebui folosite: democrația, justiția, statul de drept, drepturile omului, egalitatea, etc – toate au la bază valorile umane.

Sălăvăstru duce discursul politic în grupul discursurilor prescriptive, un discurs construit pe acțiune. Discursul politic ar trebui să treacă de la “a spune la a face” – pentru ultima fază a puterii politice este acțiunea. Un discurs politic nu poate fi un atac permanent la ideile opoziției – superioritatea ideilor unui grup politic nu ies în evidență decât prin confruntare cu ideile opuse.

Mijloacele media au un rol important în viața politică – doar profesioniștii care activează în politică acordă o mare atenție acestui aspect, cele oferite de audiovisual sunt considerate mai credibile.

Într-o campanile electorală se realizează mai mulți pași:

Stabilirea unei strategii – campanile de imagine;

Analiza – evaluarea situației existente, a opiniilor publice, a situației socio – politice – evaluări cu privire la opinia publică;

Evaluarea publicului țintă și segmentarea publicului țintă;

Realizarea unei imagini proprii – marketingul politic versus marketingul electoral;

Analizarea și gestionarea imaginii;

Realizarea temelor de campanile.

Campania electorală – situație strategică de construire a realității sociale

Televiziunea construiește o ordine pe care grupurile nu pot construe alternative – mediumul televizual este funcțional pentru integrarea globală a unei națiuni – el face socialul inteligibil, organizând cunoașterea relativă la trecut și la present, propunând teme pentru viitor.

Noi credem că: ordinea socială se exprimă între metonimie și metaforă.

În ideologia democratică, alegerile reprezintă forma cea mai important a ritualurilor politice. Campania electorală se prezintă ca o secvență privilegiată a construcției realității politice în care participă toți actorii, în funcție de resurse și interese. Comunicarea pretendenților la putere se realizează printr-un efort de a exercita un control simbolic asupra situației politice. Campania electoral se desfășoară ca o interacțiune a interpretărilor strategic orientateale situației politice – desemnând un proces de atribuire de sens și de rezultat. Prin tratarea informației, mediumul televizual interpretează ansamblul cererilor și al ofertelor și condițiile de ajustare. Cetățenii interpretează mesajele electorale oferite de televiziune – unde se unifică logica actorului politic cu logica mediumului.

Din perspectiva comunicării politice, campanile electorale apar ca niște moment de “tensiune simbolică” în care se înfruntă diverse definiții pentru a devenii dominante.

Mecanismele de definire a situației pot urma calea a două modele distincte:

discursul politic argumentativ – proceduri logico – discursive prin care sunt elaborate schematizări;

narativizarea – cu mecanisme de povestire a discursului electoral.

Construirea imaginii și a identității actorului politic sunt elementele cheie ale telemarketingului electoral. În general, marketingul politic supradimensionează imaginile politice și sugestibilitatea cetățenilor. Această practică denotă că reprezentările atașate oamenilor politici și forțele politice pot și ușor modificate – memoria individual nu funcționează pe termen lung. Din înfruntarea diverselor interpretări ale actorilor politici se nasc indivizi, forțe, mize care creionează scena electoral. Convergența simbolică este un tot al interpretărilor din care provin toți participanții – co – producători ai realității electorale.

Tabelul nr.1 Marketingul politic versus marketingul electoral

În spațiul public modern sunt în competiție ofertele politice simbolizate. Construirea identităților strategice de comunicare politică se realizează prin punerea în scenă a confruntărilor politice mediatice, sub formă de mesaje publicitate și a informației politice – un spectacol, o dramă, o ficțiune – unde circulă simboluri, valori, modele.

1.4Politicile comunicării și comunicarea politică

Ce credem noi despre utlizarea unui stil defectuos în comunicarea politică

Există o explicație instituțională dar și noi avem o viziune: stilul defectuos înflorește și pentru instituțiile academice și filtrele profesionale încurajează o asemenea modalitate de scriere. Absolvenții sunt de prea puține ori încurajați și li se cere să scrie mai accesibil, mail impede, mai atrăgător. Politica comunicării este o artă și predarea acestei arte ajunge dificilă chiar și în contextele cele mai favorabile – deoarece nu există nici un stimulant pentru cei ce încearcă să o facă.

Ce confuzie dă naștere acestei anatemizări a jurnalismului, așa gândim noi, care câteodată este prost scris, simplist, încărcat de clișee – și ale cărui politici îi stabilesc limitele, catalogând drept producții superioare, ce altceva, decât sociologia sau științele comunicării.

Noi am aflat de două stiluri de scriere defectuoasă în politicile comunicării

Acest tip de scriere proastă, după părerea noastră, nu este doar rezultatul neglijenței – dar nici nu ne preocupă scrisul dificil care transmite o gândire complexă. Lumea academică izvorăște acum un stil defectuos ca o rutină, iar deficiențele sale nu vin din cauza prezentată mai sus, ci pentru că exprimarea nu atrage prezentări docte și profunde și cu scăzut conținut de sens.

Noi spunem că: în studiile de comunicare politică este important în mod special două tipuri central de scriere obscurantistă.

Primul gen de obscurantism este stilul cercetătorilor și al scrierilor pe care Paul Lazarsfeld le-a numit – cercetări administrative, iar C.Wright Mills le-a etichetat – empirism abstractizat. După treizeci de ani de la proscrierea sa, empirismul abstractizat a devenit o procedură normal la majoritatea departamentelor de comunicare. Computerele și evoluția statisticii au multiplicat mijloacele de confuzie.

Dacă citim eseul lui Mills, putem observa că el nu aduce obiecții cercetării empirice – el are un respect față de fapte. Natura observației lui Mills este aceea că empirismul a devenit abstractizat în raport cu ideile legate de structura social, el are tendința de a restrânge studiul la ceea ce poate fi măsurat.

În lucrarea lui Thomas Kuhn, The structure of Scientific Revolution – se adaugă faptul că empirismul abstract consider esențial un model, sărăcit și în multe feluri confuz, de progress în științele naturale.

Noi spunem că, al doilea gen este teoria abstractă, prometeică unde centrul este ipotetic: o clasă revoluționară, un public active. Limbajul obscur maschează o dăruire față de un model în care cunoașterea slujește puterii active.

Noi am constatat că, în ultimii ani, cercetătorii și teoteticienii, și-au căutat un refugiu față de acest model într-o romantizare a rezistenței publicului. Conform acestui model, cultura polupară este o acțiune politică la modul cel mai reprezentativ. Redescoperirea publicului vine din mai multe direcții, dar converg în mod consensual.

Gândirea critică la nivel social nu poate fi lăsată să penduleze sub supravegherea puterii, spunem noi cu credința noastră, nici nu poate fi lăsată să sărbătorească puterile cultural ale celor subordonați, care se distrează permanent. Noi putem spune că, problema este, de fapt, schimbarea lumii. Gândirea criticilor sociali are nevoie de un public care să nu depindă de mărinimia puterii – este nevoie de un domeniu democratic, în care ideile se întâlnesc.

Domeniul acesta este publicul său, cu rațiunea de a exista. Critica poate controla Puterea și să o țină la distanță; ea instigă, provoacă dar și creează. Oricine ar fi la Putere, critica trebuie să fie lipsită de respect. Declinul criticii sociale și autoizolarea teoriei fac parte dintr-o criză mai amplă și sunt iseparabile de declinul publicului în ansamblul său.

Noi credem că – publicul este absent

Un lucru important, în privința discursului academic din domeniul comunicării politice este măsura redusă în care acesta este hotărât să provoace, să se confrunte și să anime publicul larg. Autarhia culturii universitare obstrucționează viața publică intelectuală, așa cum erodarea vieții publice intelectuale face comodă autarhia.

Autarhia nu este apanajul exclusiv al departamentelor de comunicare. Canalele discursive care au fost terminologizate în mod confuz – drept sferă publică, s-au erodat în Occident tot așa cum a fost reinventate în Est.

Noi știm că, televiziunea publică americană a fost destul de aridă, deși avea și oaze de împliniri, în timp ce televiuiunea comercială este la putere în întreaga Europă, lăsând tradiția serviciilor publice într-un con de umbră.

“Întotdeauna credința celor învățați și curioși a fost ca o revistă, când este bine condusă, reprezintă leagănul geniului; prin acumularea constant a unor date noi, ea devine o piață a inteligenței și a utilității. Posibilitățile pe care le oferă oamenilor abți de a comunca ceea ce au studiat aprind spiritul de inventivitate și emulație. Un geniu fără antrenament prinde curând un fel de licheni, care numai că îi împiedică creșterea, dar îi și seacă puterile normale. Ca o casă neîngrijită ce decade și își runează adeseori proprietarul”

Aflăm despre critica comunicării politice care este în căutarea propriilor fundamente

Există numeroase presiuni și motivații care fac ca studiile de comunicare și, științele sociale să reprezinte un cerc restrâns. Declinul unui public viguros confirm mutația academic înspre procupări metodologice.

În urma a ceea ce noi am citit, critica socială a ajuns sub tutela unei teorii mai largi asupra societății și a unei viziuni descpre schimbarea social – dileme care circulă în paralel cu cele ale minusculei lumi academic.

În același timp, noi credem că, critica cea mai îngustă, ad –hoc a politicienilor și practicilor speciale – criticism abstractizat – este fie răspândită prin editoriale sau răspunsuri la editoriale, fie prin talk – show – uri și rămân în cercul câtorva specialiști: cercurile unor elite politice, de lobby sau ale factorilor de răspundere. Criticismul ad –hoc nu reușește să acumuleze și să genereze o critică mai amplă sau o viziune asupra societății și transformării acesteia. Această realitate este deosebit de neplăcută atunci când ajungem la nevoia acută de reformare a mijloacelor de informare.

O politică modestă, numită și politica limitelor, ar putea să ne scutească de unele din temerile și catastrofele care au însoțit politicile ideilor prestabilite ale secolului XX. Argumentul paralel poate fi adus în privința criticii sociale – existent sufficient dar slab orientată.

Noi știm că, critica sănătoasă necesită mai mult decât o îmbunătățire stilistică. Critica izvorăște din interese care include punctele de vedere ale oficialității. Pentru a regenera idealul democratic trebuie să pornim de la publicul general. Restricțiile, fragmentarea și distrugerea publicului în general, împreună cu micșorarea electoratului, stabilesc o limită decisivă rezonanțelor mai ample ale oricărui critic de azi.

Comunicarea politică – relația dintre presă și viața politică

Relația dintre presă și viața politică apare ca un camp de forță în care cei doi parteneri încearcă să –și atingă obiectivele, folosind metode variate, care merg de la negocieri și schimburi corecte de informații până la acțiuni brutale de intimidare reciprocă. Obiectivele și statutul partenerilor nu sunt egale: politicienii folosesc mijloacele de comunicare de masă pentru a dobândi mai multe voturi și mai multă putere; pentru ei, presa este doar un instrument, alături de altele precum întâlnirile electorale, vizitele, discursurile, afișele, etc; ea are un rol important în comunicare cu publicul, dar nu unul exclusiv; ea oferă prestigiu, dar nu este factorul major de legitimare politică. Pe lângă formele tradiționale de transmitere a mesajelor, epoca modern a dus la emegența unue noi forme de distribuire a mesajelor: comunicarea politică.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Spațiul comunicării politice cunoaște o dezvoltare și o specializare permanente: lucrările de profil inventariază mai multe domenii, precum comunicarea prezidențială guvernamentală, a puterilor locale, administrativă și comunicarea de campanile electorale – acestea pot folosi presa de informare.

Jurnaliștii trăiesc în și din presă, nu au alt teritoriu de activitate și de promovare; prin impunerea valorilor lor specific, jurnaliștii urmăresc obținerea legitimității sociale și a credibilității sociale. Așa se explică preocuparea jurnaliștilor pentru ca valorile specific presei libere să fie respectate și ca dreptul lor privind accesul la informare și la exprimarea neîngrădită a opiniilor să nu fie încălcat.

Viziunea lui Entman

“Politicienii și oficialitățile tratează cu respect cererile jurnaliștilor privind accesul la informație, la interviuri sau conferințe de presă, deoarece organizațiile mass – media se bucură de protecție constituțională, legitimitate cultural și independență financiară”.

Noi credem că, numeroasele strategii și tehnici prin care reprezentanții politicului încearcă să dobândească un surplus de control în câmpul comunicării, alcătuiesc domeniul markertingului politic. În linii mari, acesta constă în “aplicarea tehnicilor de marketing pentru obținerea sprijinului, punctual sau global, al unor grupuri sociale bine precizate”.

Noi spunem că, publicitatea politică nu afectează în mod direct activitatea jurnaliștilor: instituțiile de presă vând spațiu sau timp candidaților, partidelor sau organismelor politice, care își plasează aici mesajele lor, mesaje concepute și elaborate de specialiștii proprii. Astel, “prin publicitate, un reprezentant politic cumpără contolul asupra comunicării. El își asigură sprijinul unei instituții de presă, cel puțin pentru a-i difuza, într-un moment sau pe un spațiu dat, un mesaj âintit către un public mai mult sau mai puțin larg, fidel acestei publicații”.

Managerii posturilor și redacțiilor agrează publicitatea politică din mai multe motive:

este o sursă important de venituri;

difuzarea publicității politice creează o impresie de echilibru și neutralitate;

publicitatea politică este ușor de programat și paginat, spre deosebire de alte evenimente politice.

“Publicitatea vinde o imagine atrăgătoare a unui om și a ideilor sale. Dar ea este rareori informativă. Pentru a-și atinge obiectivele fixate, ea trebuie să convingă și să seducă. Astfel, publicitatea politică produce un dublu efect: reducător – care acționează asupra conținutului mesajului, adică asupra imaginii omului politic și a ideilor sale; seducător – care acționează asupra cetățeanului și care adduce deformări și tendințe de influențare”.

Strategiile de marketing politic pornesc de le idea că există întotdeauna un aspect, un raport cu interesele sau așteptările publicului – țintă, un potențial sporit de atragere și persuadare. Ca orice acțiune de marketing, specialiștii încearcă să identifice:

caracteristicile specific ale produsului;

nevoile, aspirațiile, slăbiciunile publicului spre care vor să plaseze produsul respectiv.

Patrick Chamagne spunea:

“Câmpul jurnalistic a devenit locul strategic al bătăliilor simbolice. Consilierii în comunicare pregătesc – loviturile mediatice și – efectele de anunț ale oamenilor politici, care au scopul să șocheze telespectatorii și să le sugereze o anumită opinie, opinie pe care, apoi, cercetătorii, specialiștii în sondajele de opinie publică, o vor înregistra”.

1.6Comunicarea politică televizuală versus noul spațiu public, noul limbaj politic

Ce credm noi despre noul spațiu public și comunicarea publică televizuală

Modelele comunicării politice televizuale sunt: modelul impresiv și modelul conversațional

Intersubiectivismul comunicării televizuale și praxeologia sa se înscriu într-o dublă paradigm conversațională: aceea a conversației dintre actorii aflați în interacțiune pe scena televizuală și a concepției asupra telespectatorului ca interlocutor într-un pseudodialog conferit de interacțiunea mediată. Modelul conversațional este fondat pe idea că legimitatea rezidă în consensul obținut prin discuție: indivizii pot ajunge la un punct comun, la o decizie, numai prin discuție argumentată. În această perspectivă, comunicarea politică poate fi concepută ca “discutare a problemelor, mizelor și odeilor cu caracter public”.

Problemele publice se construiesc, se tematizează și se interpretează în cadrele de pertinență ce se constitue într-un orizont de interacțiuni și intelocuțiuni. Existența lor este jucată într-o dinamică a producerii și a receptării unor povestiri descriptive și interpretative și a unor propuneri de soluționare.

Acest model praxeologic al problemelor publice înglobează o concepție praxeologică asupra opiniei publice care consistă nu în „descrierea unor stări sau atitudini, a unor stări de spirit, dispoziții psihologice sau stări mentale”, ci în „analiza unor activități sau operații mediatizate prin resurse publice: simboluri, concepte, practici comune, jocuri de limbaj, instituții, obiceiuri, metode…”.

Noi putem afirma că, astăzi, schimbarea caracteristicilor spațiului public contemporan este o consecință a exploziei comunicării și urmare a apariției noilor tehnologii ale informării și comunicării, în speță, a televiziunii. Caracterul public de astăzi trebuie reformulat într-o societate în care au apărut noi forme de comunicare și difuzare a comunicării și informației, în care indivizii pot interacționa cu alții și pot observa persoane și evenimente fără a avea în comun aceeași scenă spațio-temporală.

Reconfigurarea spațiului public democratic se datorează unei multitudini de factori, printre care: influenței din ce în ce mai scăzute a politicilor naționale asupra unei efere economice în faza accentuată de internaționalizare, sfârșitul regimurilor comuniste, generalizării alternanței politice în democrațiile liberale și rolul crescut al televiziunii în dezbaterea politică.

Spațiul public modern nu mai are nimic de a face cu modelul habermasian: „Caracteristicile sale par să fie: asimetria, explozia și chiar fărâmițarea în spații care se juxtapun, inegalitatea participării în funcție de clasele și grupurile sociale și în sfârșit tendința de interpenetrare cu viața profesională, ca și cu spațiul privat”.

Noul spațiu public conflictual este constituit din publicuri variate mai degrabă decât dintr-un singur public dezinteresat din spațiul public burghez habermasian. Spațiul public conflictual vizează un compromis negociat: fiecare parte aduce argumente pregătite dinainte în care abundă mai mult retorica și mai puțin raționalitatea analitică, cu scopul de a se ajunge la cel mai satisfăcător compromis.

Spațiul public poate fi asociat unui model dramaturgic goffmanian: „un teatru în inima societăților moderne în care participarea politică se efectuează prin intermediul discuției”.

Ce credem noi despre noul limbaj politic

Noi am constatat: Societatea supraabundenței este o societate fundamental spectaclistă, raționalizarea sistemului este manipularea unei imagini sau mai multe imagini: degradarea lui a fi în a părea.

Noul concept de publicitate se opune conceptului de publicizare din secolul al XVIII – lea, exprimat de Kant și de filozofii luminilor, care a fondat spațiul public habermasian

Tabelul nr.2 Publicizare, secolul al XVIII -lea versus Publicitate, secolul XX

Cap.2 Rolul Mass –media în comunicarea politică

„The media is the message”

În loc de prefață:

“La 2 august 1814, după doi ani de război, Anglia și Federația Statelor Americane au început, la Gent, negocierile de pace. Deși ieșise victorioasă din înfruntarea cu Napoleon, Anglia era preocupată de relațiile cu vechii aliați, acum concurenți puternici în bătălia pentru împărțirea Europei. Americanii pierduseră deja cea mai mare parte a flotei lor, iar Washingtonul fusese incendiat de trupele engleze. Ambele cmbatante aveau deci nevoie de un răgaz. Tratativele de la Gent s-au desfășurat rapid și au condus la semnarea unui tratat de pace. Cu mijloacele de transport ale vremii informațiile ajungeau în două – trei zile la Londra și în duă trei luni în America. La 8 ianuarie 1815, un corp de armată englez care urcase de-a lungul râului Mississippi pentru a ataca trupele generalului Andrew Jackson a suferit, la New Orleans, o înfrângere severă. Victoria de pe Mississippi, care nu a schimbat cu nimic soarta războiului, a fost sărbătorită ca o mare victorie națională, la Washington, pe 4 februarie. Peste 10 zile a sosit vestea semnării tratatului de pace cu Anglia.

Pentru majoritatea americanilor, pacea a apărut ca rezultatul direct al victoriei de la New Orleans. În fapt, această luptă, care s-a dat după semnarea tratatului, n-a avut alt rezultat decât să sporească numărul victimelor războiului. Dacă ar fi existat mijloace mai rapide de transport sau de transmitere a informațiilor, bătălia ar fi putut fi evitată și, poate, istoria s-ar fi scris altfel ”.

Ce am aflat noi despre nenumăratele cercetări și dezbateri referitoare la relația dintre producători de mesaje, mass – media și consumatori:

Astfel, “societatea generează cererea de informație și divertisment – la care mass-media trebuie să răspundă, precum și resursele de bani și de timp necesare dezvoltării industriilor comunicării, invențiile pe care acestea se bazează și climatul socio-cultural în care acestea pot opera în mod liber. În schimb, comunicarea de masă stimulează schimbarea, accelerează cererea pentru serviciile pe care ea le oferă, contribuie la climatul de libertate culturală și politică și difuzează idei noi și inovații”.

Noi am constatat că, mesajele liderilor politici, ale oamenilor de cultură, ale activiștilor sociali, ale oamenilor obișnuiți, nu ar putea ajunge la public dacă nu ar beneficia de un sistem de distribuție generalizată; acestea la rândul său presupune o componentă economică și una tehnolgică.

Ideile istoricului canadian Harold Innis

Innis susținea că evoluția civilizațiilor depinde de gradul de dezvoltare – instituțiile cunoașterii: biblioteci, forme de educare și creație culturală, centre de excelență științifică, precum și de modul în care realizările acestora sunt transmise întregii societăți.

Noi spunem că:

În consecință, tehnicile de comunicare apar ca una dintre pârghiile prin care se produce accelerarea difuzării cunoștințelor, controlul politic și militar, birocratizarea sistemelor de organizare și modernizarea.

Viziunea lui Marshall McLuhan despre organizarea socială și cunoașterea individuală

El a susținut, într-o carte celebră, Galaxia Gutenberg, că fiecare tehnică de comunicare structurează în chip deosebit felul în care percepem și gândim lumea înconjurătoare: relațiile sociale apar astfel ca produsul unor moduri de comunicare care sunt determinate de tehnicile de comunicare.

McLuhan afirmă că, canalele pe care sunt “fixate” cuvintele sau imaginile sunt mai importante pentru calitatea comunicării decât imaginile sau cuvintele respective. Sau formularea devenită celebră: “suportul este mesajul” – “the media is the message”.

“Când o societate inventează sau adoptă o tehnică care acordă preponderență sau dă un nou avânt unuia din simțurile noastre, relația dintre toate simțurile este alterată; orice simț, dacă ajunge la cel mai înalt grad de intensitate, poate acționa ca anestezic pentru toate celelalte simțuri”.

Despre cum a apărut cartea “Galaxia Gutenberg” versus etapa mesajului Apariția scrisului și a tiparului a dus la impunerea unor forme de comunicare mediate de un suport oarecare – tăblițe de lut, papirus, hârtie. Scrisul privilegiază văzul și înlocuiește sunetele cu semnele convenționale

.

Noi am ajun la următoarea concluzie:

Aceste evoluții favorizează dezvoltarea individualismului și elimină solidaritatea efectivă a tribului. Producția de carte tipărită permite generalizarea unor concepții și moduri de gândire și impunerea unei limbi, culturi și conștiințe naționale unitare.

Și noi putem spune că:

Întreaga constelație de fenomene mentale, sociale și istorice stă sub semnul puterii tiparului, McLuhan va boteza această etapă – “Galaxia Gutenberg”.

Marshall McLuhan despre “tribalism planetar” sau “satul global”

Apariția tehnologiilor electronice va impune un alt tip de media: audiovizualul. În contact cu prusele audiovizuale, indivizii interiorizează mai ușor mesajele, le transformă în concepții culturale despre lume, creează o rețea de noi interdependențe, la o scară uriașă, globlă: este ceea ce McLuhan va numi, cu sintagma de mare succes, “tribalism planetar” sau “satul global”.

Gândirea lui Marshall McLuhan versus J. Goody, W. Ong, Eisenstein, J.Carey, N. Postman, A. Moles, R. Debray, A. Mallelart, P. Flichy

Noi credem că, gândirea lui Marshall McLuhan a exercitat numeroase influențe asupra unor savanți veniți din domenii diferite: antropologi și istorici ca J. Goody, W. Ong, Eisenstein vor aprofunda relația dintre caracteristicile scrisului și tiparului și specificitatea culturii cărții; sociologi și specialiști în mass-media ca J.Carey, N. Postman, A. Moles, R. Debray, A. Mallelart, P. Flichy vor studia rolul tehnologiilor asupra discursului și a imaginarului social, vor dedica analizării modului în care tehnologiile, în interacțiunea lor cu alți factori, au condus la configurarea sistemului vast al industriilor culturale.

.

2.2 Caracteristicile comunicării de masă

a. Comunicatorii și Hiebert– În mass – media, mesajele sunt create și distribuite de “un ansamblu de indivizi, în care fiecare îndeplinește sarcini specifice”. Sau putem spune că, mesajele sunt produse de echipe de oameni specializați în, pe de o parte, căutarea și procesarea informației și, pe de altă parte, conceperea și fabricarea divertismentului; acești specialiști lucrează în structuri organizaționale complexe, bazate pe o diviziune accentuată a muncii, pe ierarhii clare, pe norme și proceduri de lucru standardizate.

Noi spunem: numărul și varietatea specialiștilor care contribuie la finalizarea unui produs mass- media sunt foarte importante.

Putem da următoarea exemplificare:

La realizarea unei singure pagini de ziar contribuie mai mulți reporteri, fotoreporteri și editori, un grafician, un secretar de redacție, un comentator, numeroși tehnicieni, tipografi, alături de care intervin reprezentanții serviciilor de management și de marketing.

Pe de altă parte, jurnaliștii nu au cum să știe ce gândește, ce crede sau ce reacție are fiecare dintre ei care citesc, aud sau privesc materialele realizate de ei. Chiar dacă sondajele și analizele de audiență oferă unele date despre structura socio – demografică a publicului saiu despre valorile globale ale acestuia, jurnaliștii nu știu – și nu vor știi niciodată, ce gândește sau simte fiecare cititor, ascultător, telespectator în momentul în care le receptează mesajele, ar dori să-l întrebe, să discute…

b.Canalul și mesajele create de industriile mass – media

Noi credem că, mesajele create de industriile mass – media sunt distribuite cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii controlate de numeroase instituții specializate, aferente acestora. Acest sistem permite ameliorarea calității comunicării, creșterea ariei de difuzare și a vitezei cu care circulă mesajele respective. O veste transmisă prin viu grai, din om în om, este supusă vicisitudinilor legate de condițiile concrete ale fiecărui act de comunicare – informația circulă o dată cu suportul ei fizic, cu viteza specific delasării acestuia.

Viziunea lui Fr. Balle versus media

După Fr. Balle există trei mari tipuri de “media”:

media autonome – în aceste cazuri suportul de transmitere poartă în el mesajul – mesajele cuprinse în cărți, ziare;

media de difuzare – suportul are doar funcția de a transmite mesajele: releele, cablul, satelitul;

media de comunicare – acestea permit instaurarea dialogului la distanță: telefonul, poșta electronică.

c.Publicul și comunicarea de masă

În 1985, pentru a strânge fonduri în vederea ajutării victimelor foametei din Etiopia, mai multe vedete ale muzicii au organizat un uriaș concert, desfășurat simultan pe stadioanele Wembley și JFK. Zecilor de mii de spectator li s-a alăturat un număr uriaș de participanți indirecți – peste 1,5 miliarde de telespectatori din 105 țări ale planetei.

Astfel, datorită posibilităților oferite de tehnologile modern de transmitere a mesajelor, numărul celor care au acces la anumite evenimente, mesaje și valori cultural poate atinge cifre de-a dreptul impresionante.

Noi am ajun la următoarea concluzie:

În comunicarea de masă nu se pot realiza două procese de interacțiune specific formelor de comunicare interpersonală – comunicarea este unidirecțională.

În sistemul mass – media, două forme de non – comunicare afectează comportamentul receptorilor:

receptorii nu pot comunica direct cu emițătorii: cititorul unui ziar nu are cum să influențeze scrierea articolelor și nici nu poate da o replică imediată jurnaliștilor care le-au produs;

receptorii mesajelor mass – media nu sunt legați între ei prntr-un sistem de comunicare complex: la nivelul unor adudiențe de mii, sute de mii de oameni este evident că posibilitățile de interacțiune sunt cvasi – nule.

d.Conținutul și comunicarea de masă

Cea mai importantă caracteristică a conținuturilor vehiculate e sistemul mass – media este dată de faptul că aceste produse sunt distribuite ca bunuri de consum: “Un produs mass- media este o marfă sau un serviciu vândut unor consumatori potențiali, în concurență cu alte produse mass – media”.

Pentru că urmărește atragerea unui număr cât mai mare de clienți, comunicarea de masă oferă o mare varietate de conținuturi, atractive și accesibile, mereu înnoite și permanent promovate prin diferite campanii de publicitate. La modul general, oferta mass- media cuprinde următoarele mari categorii de bunuri culturale:

informații – acestea pot apărea sub forma unor date brute, neprelucrate sau sub forma unor date prelucrate și “ambulate” în formate, genuri și stiluri jurnalistice precise;

idei și opinii – prin contractul cu presa, oamenii pot afla care sunt părerile unor semeni de-ai lor, fie ei specialiști în diverse domenii sau editorialiști de prestigiu;

divertisment – la ora actuală mass – media sunt cele mai importante surse de divertisment, atât în ceea ce privește cantitatea, cât și în ceea ce privește varietatea formelor respective;

mesajele cu conținut educațional – deși acestea au avut un rol esențial în perioada de început a presei, epoca modernă a dus la o scădere a ponderii lor în conținuturile mass – media.

2.3 Comunicarea de la spațiul public la opinia publică

Există o mare dilemă, o întâmplare cu câteva din marile teme ale relației dintre viața politică și presă: este presa un factor de „cinism” sau un agent al depolitizării?; este ea capabilă să prezinte în mod clar și echilibrat evenimentele politice?; sunt jurnaliștii capabili să exercite o iipolitic?; este presa un loc al manipulării?; influențează presa comportamentul liderilor politici?; dacă da, în ce sens? etc.

Pentru a da un răspuns la toate aceste întrebări, pentru a putea clarifica relațiile dintre sistemul mass – media și viața politică, noi trebuie să înțelegem câteva din componentele elementare ale vieții politice și să identificăm punctele în care universul politic se întâlnește cu univesul comunicării.

Noi am ajuns la concluzia:

La temelia tuturor dezbaterilor referitoare la relația dintre politic și comunicare stă noțiunea de spațiun public versus sferă politică.

Noi am găsit mai multe definiții pentru spațiul public, astfel:

“Spațiul public desemnează discutarea problemelor de interes public, discutare organizată încât actorii ei sunt obligați să folosească armele argumentației și să se axeze pe interesele generale”;

Spațiul public este locul participării politice, ca o expresie a intereselor și deliberării, al deciziilor și al controlului puterii;

Sfera publică burgheză poate fi înțeleasă ca sfera persoanelor particulare reunite în public.

Structura acestor definiții se bazează pe câteva realități și noțiuni fundamentale:

individul – filozofii iluminiști, în operele cărora s-au cristalizat ideile care vor conduce la conceptul modern de spațiu public, au marcat prăpastia dintre statul medieval, în care puterea se exercita în numele unui mandat – sacru și un stat de tip nou, în care exercitarea puterii urma să fie rezultatul unui mandat social, al unui pact între membrii și instituțiile unei colectivități;

dezbaterea – egalitatea indivizilor elimină posibilitatea ca vreunul dintre ei să fie, în chip singular, deținătorul Adevărului;

locul public – spațiul public se situează, așa cum consideră Habermans, între spațiul privat – universul familiei și spațiul etatizat – universul puterii legislative, executive, administrative, juridice. Interesul colectiv a fost agora în democrația antică. Agora reunea un număr nelimitat de cetățeni și avea o finalitate în primul rând figurativă – era un loc „al prezentării sinelui, unde fiecare încerca să exceleze, prin cuvintele alese rostite în public, pentru a obține glorie”.

Ce spune B. Lamizat și A. Silem despre spațiul public

După B. Lamizat și A. Silem spațiul public „moden” se constitue, în dimensiunea sa spațială, ca un „loc de circulație”, unde se întâlnesc oameni, interese, idei. „El este recunoscut ca unul public, ca unul în care teritoriul sau clădirile respective aparțin comunității. În acest loc se produc: schimburile de informații sau păreri; actele de decizie dimensiunile politice acțiunile instituțiilor care reprezintă puterile instituționale”.

La origini, în secolele XVII – XVIII, opinia publică era cantonată în mediile politice active, acolo unde scriitori, filosofi, moraliști consacrau o mare parte din timpul și energia lor pentru a produce diverse evaluări ale fenomenelor politice și pentru a le comunica în celelalte medii elevate ale societății. Din această perspectivă, “opinia publică era o ideologie profesională, fiind opinia pe care o aveau asupra politicului grupuri sociale restrânse, a căror profesie era să producă opinii, cu scopul de a intra astfel în jocul politic; ei își transformau opiniile lor de elite cultivate în opinii universale, atemporale, anonime, deci în valori ale politicii”.

Elitele iluministe se plasau astfel ca mediatoare înte Putere și Popor, între Cunoaștere și Ignoranță: ele considerau că aveau datoria să transmită reprezentanților Puterii voința populară – pe de o parte – și să educe masele inculte pentru a le face capabile să participe la dezbaterile publice – pe de altă parte. Misiunea pe care și-au fixat-o elitele intelectuale ale secolului XVIII, misiune nu lipsită de contradicții – „cineva poate astfel să lupte contra tiraniei în numele Poporului și, în același timp, să lupte contra poporului în numele Rațiunii”.

Pentru mulțimile de oameni simpli care trebuiau să participle, prin vot, la decizia politică, spațiul public, nu se mai putea limita la locurile tradiționale ale exercițiului său: saloane, cafenele, academii, cluburi. Așa cum sublinia Blumler, “acum totul se schimbase – votul devenise universal, informația și comentariile erau abundente, activitatea de comunicare fusese profesionalizată, iar produsele ei erau procesate și ambalate în forme tipice; spațiul public însuși crescuse în dimensiune, prin multiplicarea actorilor implicați, a canalelor de comunicare și a chestiunilor aflate în dezbatere publică”.

Într –o definiție sintetică, opinia publică este “un ansamblu de atitudini, exprimate de un număr semnificativ de indivizi, în legătură cu o problem important generală”.

Noi am văzut că, dicționarele propun următoatele definiții, astfel:

“agregarea unor opinii individuale asemănătoare pe probleme de interes public”.

“o manifestare a mentalității collective, disctinctă de voința popular, de publicul însuși și de mase”.

“expresia unei atitudini a unui grup sau a majorității populației, referitoare la un subiect, adesea controversat, dintr-o anumită arie tematică”.

„răspunsul oamenilor în situații politice și sociale controversate, dar de interes general – precum relațiile internaționale, politica internă, alegerile, relațiile etnice".

J. Lazăr ajunge la următorul inventar.

1. “opinia publică se referă la comportamentele unui mare număr de indivizi, comportamente exprimate verbal”

2. “ea se referă la ceva cunoscut de toată lumea”

3. “acest – ceva are caracteristica de a fi important pentru toată lumea”

4. “opinia publică implică frecvent conștiința diferențelor de atitudine față de acest – ceva”

5. “grupul devine activ în planul comportamentului, astfel încât să-și sporească eficacitatea în atingerea scopului propus”

6. “opinia publică se exprimă prin diferite canale de comunicare socială”

În actuala sa configurație, conceptul de opinie publică nu mai exprimă o unitate monolitică ci o multitudine de abordări ale unei probleme de interes comun, din perspectiva tradițiilor culturale, a motivațiilor politice, a presiunilor sociale și a reprezentărilor simbolice specific fiecărui segment al colectivităților moderne. Ceea ce înseamnă că opinia publică, desemnează acele configurații și momente în care o anumită atitudine beneficiază de sprijinul al unor segmente majoritare ale populației, astfel: “opinia publică nu are nevoie să fie unanimă; în schimb, ea trebuie să fie coerentă și omogenă”.

După Patrick Champagne, la formarea opiniei publice au contribuit, în timp, diverși actori: liderii politici și aparatele de partid, în comunicare, fie mediată de reprezentanții locali ai partidelor fie directă, în timpul campaniilor electorale, cu ocazia unor mitinguri și marșuri politice; ulterior, între aceștia și public au apărut jurnaliștii, care transmiteau mesaje oamenilor politici. Opinia publică este interogată acum în mod aproape instantaneu, printr-o consultare politică ce vizează toți cetățenii.

2.4 Aspecte teoretice ale puterii presei

În urma ideilor prezentate mai sus am observat că, părăsind veșnicia spațiului public, mass – media a realizat unui spațiu public mai responsabil, mai nou, mai apropiat, atât de oameni cât și de oamenii politici. Presa împreună cu spațiul public mediatic au o contribuție în politică mai mare, sunt mai motivate. Așa a devenit presa a patra putere.

Spunem despre – noțiunea de “a patra putere” că reprezintă un nucleu de bază al democrației.

“Presa nu mai este doar expresia unor poziții și opinii politice determinate; ea prezintă acum toate pozițiile și opiniile, fără a fi subordonată nici uneia din ele. Presa se constitue într-o a patra putere, în această nouă situație, în care toate celelalte puteri sunt obligate să facă apel la serviciile ei, fără să poată însă să o subordoneze, ea devine o adevărată putere în momentul în care se sepără de celelelte puteri, oferindu –le însă accesul la cuvântul și imaginea publică”.

Expresii ca “presa a patra putere” sau “jurnaliștii sunt o putere” sună foarte plăcut pentru cei care lucrează într-o instituție mass – media: ele dau senzația unei legitimități superioare, a unui mandat social sau politic, în măsură să justifice și să scuze orice acțiune a presei, orice exces și chiar orice eroare – dacă acestea s –au petrecut într-o campanile desfășurată împotriva uneia din puterile legitime ale statului.

După autorul C. Sparks, există trei tipuri posibile de raportare a presei față de structurile puterii:

Presa ca a patra putere: “această terminologie atribuie presei, în mod implicit, același rol de conducere, diferit de societatea civilă, pe care –l exercită și celelalte trei puteri”.

Presa ca a patra stare: sistemul de reprezentativitate din secolul al al XVIII decupa societatea în mai multe stări, corespunzătoare unor categorii sociale relativ omogene; fiecare din ele ocupa, în Parlament, un anumit număr de locuri, proporțional cu importanța sa. Dacă presa este o „altă stare”, aceasta înseamnă că ea reprezintă categoriile care, dintr-un motiv sau altul, nu își văd apărate interesele sau problemele specifice, în structurile Puterii.

Presa ca un câine de pază – „presa acționează în numele publicului, pentru a –i atrage atenția asupra abuzurilor Puterii. Este, de fapt, sensul global în care se utilizează sintagma presa – a patra putere”.

Atunci când trebuie să –și justifice statutul de reprezentanți ai unei „a patra puteri”, jurnaliștii și teoreticienii găsesc cu greu răspunsuri la o seamă de întrebări neliniștitoare:

de unde vine legitimitatea presei de “a patra putere”? Așa cum remarcă Jean Charon, politicienii, validați de actul electoral, fie că sunt la putere, fie că sunt în opoziție, consider acțiunile lor ca legitime, în numele reprezentativității pe care au dobândit – o prin vot; în numele acestei legitimități, ei cred că au datoria să comunice atât cu electoratul lor, cât și cu publicul larg, pentru a –i informa asupra deciziilor luate.

este presa suficient de independent pentru a –și putea exercita, în mod corect, funcția de cotra – putere? În principiu, independența presei poate fi asigurată prin două tipuri de soluții: prin mijloace economice și prin mijloace legislative. În primul caz, transformarea instituției de presă într-o întreprindere rentabilă elimină finanțarea de către Stat sau de către partidele politice și creează condițiile autonomiei politice; în al doilea caz, existența unor cadre legale de sprijinire dezinteresată a presei, care precizează mecanismele de limitare a intervenției Puterilor în activitatea jurnalistică, permite instituirea autonomiei de funcționare a mass – media.

sunt jurnaliștii suficient de competenți, de morali și de intransigenți pentru a –și exercita misiunea de observatori imparțiali ai Puterilor statului? Răspunsul la această întrebare a fost dat, în plan theoretic, de numeroase coduri, dezbateri și lucrări consecrate eticii și deontologiei profesionale, care impun jurnalistului norme morale elevate.

Spunem că – fațeta presei – a patra putere, nu este ceva definitiv, veșnic; este un privilegiu pentru care trebuie să lupți și trebuie să cucerești fiecare colț al spațiului public.

2.5 Relațiile dintre lumea politică și presă

Relațiile dintre lumea politică și presă nu sunt unilaterale: la rândul său sisemul mass – media exercită o influență majoră și modifică în chip semnificativ comportamentul actorilor politici. În relația sa cu lumea politică presa are funcția de a transmite mesajele politice, fapt care duce la crearea unei agende a priorităților, de a le comenta și de a pune în scenă apatițiile oamenilor politici.

Personalizarea puterii politice

Credem despre personalizarea puterii politice că: mesajele oamenilor politici ar trebui să ajungă mai repede la public iar jurnaliștii au ca temă de dezbatere aspectul uman al oamenilor politici. Doctrina spune altceva, în politică totul se derulează mecanic.

Acest proces, avantajos din perspective “popularizării” politicului, prezintă însă riscul de a “decontextualiza problemele, de a ascunde dimensiunile structural, de a conduce la ignorarea istoriei și la negarea relațiilor de putere”.

Spectacularizarea fenomenelor politice

Această tendință se concretizează în două tipuri de abordări mediatice:

teatralizarea și ritualizarea: această abordare privilegiază momentele și formele festive de manifestare a vieții politice; convențiile partidelor, mitingurilor, defilările și paradele electorale, vizitele somptuoase, gesturile simbolice, dezbaterile față în față în studiourile de televiziune, ceremoniile și festivitățile.

afectizarea mesajelor și accentuarea laturii de diverstisment: această dimensiune derivă din faptul “că cele mai multe instituții de presă sunt întreprinderi economice, care trebuie să aducă profit și care sunt, în consecință, obligate să atragă mari audiențe. Ele favorizează știrile cu conținut dramatic sau de divertismet, deoarece acestea captează și mențin interesul audiență”.

Prezentăm un exemplu elocvent – “Checkers speech” a lui Richard Nixon

“În 1952, când candida pentru funcția de vicepreședinte, alături de Eisenhower, Nixon a fost acuzat de către ziarul New York Post că ar fi primit, de la niște prieteni foarte bogați, fonduri ilicite pentru Campania electorală. Nixon nu a replicat imediat, dar, după un timp, cu ocazia unui discurs pe care l -a rostit la Los Angeles, Nixon a povestit, cu vocea înecată de emoție, tot felul de mici întâmplări din viața sa de familie; el a dat detalii despre educația copiilor, despre cheltuielile casei, despre vacanțe, despre prietenii săi intimi. Apoi a povestit cum unul dintre aceștia, un milionar Californian, i-a oferit fetiței sale un cățeluș, pe nume Checkers. Nixon a spus că i-a fost frică să –l accepte, fiindcă s-a gândit că va fi acuzat că primește cadouri ilicite, dar, până la urmă, înduioșat de rugămințile fetiței, a primit cățelușul. Fără să fi răspuns cu nimic la acuzațiile formulate de presă, prin această mutare a temei într –o sferă intimă, amuzantă, Nixon a creat un current de opinie favorabil”.

Modelarea limbajului politic

Credem că, majoritatea mesajelor ajung la public cu ajutorul presei, clasa politică a fost constrânsă să utilizeze legile specifice comunicării jurnaliste. Astfel:

scurtarea și simplificarea frazei: marii lideri politici ai secolului XIX au fost oratori remarcabili. Discursurile lor erau construite pe baza regulilor subtile ale retoricii, făceau apel la o erudiție istorică și filozofică aparte și se adresau unui public elevat, care consacra o parte importantă din timpul lui audierii și comentarii acestor intervenții. Omul politic modern trebuie să lucreze pe două registre: acela al discursului parlamentar și acela al discursului mediatic.

apropierea jargoului politic de limbajul popular: dezvoltarea audiovizualului obligă oamenii politici să fie în contact direct cu electoratul și să facă apel la tehnicile de adresare verbală. Limbajul politic se dezideologizează, capătă rezonanțe efective, se transformă într-un dialog prietenesc. JM Cotteret a analizat discursurile mediatice ale oamenilor politici francezi și a constatat că numai 20% din cuvinte reprezintă termeni politici și economici de specialitate.

eliminarea elementelor abstracte în favoarea celor concrete, afective. Discursul politic mediatizat are ca scop seducerea, convingerea unor mase de oameni, diferiți și neomogeni în plan cultural. Cel mai mic numitor comun este emoția, sentimentul. Putem spune, că, oamenii politici evită argumentația abstractă și preferă figurile de stil simple: ei preferă „să arate”, adică să prezinte o situație prin cuvinte și formule plastic, evitând aspectele prea teoretice. Ceea ce contează acum nu este idea ci impresia pe care omul politic o lasă în amintirea publicului. Formule memorabile sunt: “Look to my lips: no more taxes” – țin loc de teorii. Astfel, “această logică a seducerii, care favorizează vocea, gestualitatea și spontaneitatea calculată, arată că discursul politic adoptă din ce în ce mai multe norme specific presei, mizând pe simboluri și reprezentări”.

Fixarea modului de reprezentare a puterii

Deoarece primește cea mai mare parte a informațiilor referitoare la viața politică din presă, publicul gândește, interpretează political așa cum i se pare, cum este el reprezentant în discursul jurnaliștilor. Din această cauză oamenii politici nu iau nici o decizie fără a calcula, mai întâi ce reacție va avea presa, cum va fi prezentat actul sau declarația în mass – media.

Teoretizând aceste evoluții, Remy Rieffel consideră că modul tradițional de reprezentare a puterii – triada: a delibera – a analiza – a lua decizii, s –a îmbogățit, datorită influenței presei, cu încă o acțiune importantă: a ști să faci vizibile actele de guvernare. Deci în lumea modenă, actul politic este inextricabil legat de actul de comunicare: o guvernare bună, care nu știe să se facă vizibilă, să fie bine reprezentată în presă, riscă să piardă simpatia unui public greșit informat.

După unii specialiști, criteriile de acces în viața politică sunt fixate de presă: persoana care nu este “mediatică”, care nu are success – în special în televiziune – este îndepărtată și marginalizată. “Cei care reușesc să se exprime apar ca reprezentativi, ca importanți, în timp ce exclușii de pe micile ecrane rămân în anonimat, nu mai fac parte din pesajul politic”.

Nevoia de a fi vizibil și de a avea o anume “carismă” este specific și normal în perioadele de vârf ale vieții politice, în perioadele în care masele sunt căutate – adică în perioadele electorale. Sub presiunea camerei de luat vederi, sub presiunea sentimentului că orice act politic este “supravegheat” și “reprezentat” de către presă, se creează un comportament special – ca și cum omul politic ar fi în campanie electorală permanentă.

Noi am ajuns la concluzia:

Sub aspectul pozitiv, supra – mediatizarea vieții politice obligă actorii politici să se afle mereu în dialog cu publicul, să-și justifice actele și faptele, să se simtă mereu “sub controlul” celor care le-au dat voturile.

Cap 3. Manipularea și universurile multiple ale informației

3.1 Aspecte sociologice ale manipulării

Viziunea dicționarului de sociologie

Conform dicționarului de sociologie, manipularea este o acțiune de a determina un actor social să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului.

Manipularea este o tehnică de propagandă, este o compnentă a ei, cealaltă fiind persuasiunea. Manipularea este o metodă prin care ideile propagate sunt acceptate de receptor și determină formarea unor convingeri noi și reacții conforme cu interesele celui care a pus în practică sistemul de propagandă.

Manipularea constitue o intervenție influesivă de tip persuasive, organizată și planificată, prin intermediul căreia un manipulator, utilizând procedure și operații, precum minciuna și seducția, în principiu, și mitul și ficțiunea, induce manipulatului opinii, atitudini și comportamente care în proiectul său aduc la îndeplinire scopuri și satisfac interesecare rămân străine sau necunoscute manipulatului.

Viziunea etimologiei versus a manipula și concluzia noastră

Din punct de vedere etimologic, “a manipula” provine din cuvântul francez “manipuler”, care înseamnă “a mânui”, “a manevra”, manipularea desemnând acțiunea de a manipula și rezultatul ei. “Manipul” era acțiunea tactică de bază a armatei romane. Sensul actual al cuvântului manipulare include ideea de reintegrare automatică în unitatea grupului văzut ca manipul. Manipularea este trăită în grup ca o pură contagiune: individual face ceea ce face și grupul, el este manipulate nu de grup și de fapta grupului.

Viziunea lui R. Escarpit

O altă caracteristică a manipului o constitue, în opinia lui R.Escarpit, dimensiunea sa manipulară, adică acea limitare a grupului de a fi comandat până acolo unde ajunge vocea ori pătrunde privirea. Dincolo de unde nu mai aude, nu mai vede și nu mai percepe, individual ajunge să nu mai fie menipulat. Manipularea realizează un camp de comunicare ce există în afacra oricărui suport material străin organismului nostrum. Acel spațiu este limitat: sunt limite date de comprehesiunea vizuală, de putere de pătrundere a vocii, de modalitățile de percepție. Spațiul natural de comunicare are o dimensiune maximă, dimensiune de manipulare.

În ultima perioadă, prin îmbogățirea surselor de informații s-a folosit din ce în ce mai puțin manipularea prin propagarea de minciuni sau de aspecte false care include adevăruri parțiale.

Vom da următorul exemplu:

Un lucru rostit de un copil într –o emisiune de știri pare mult mai verosimil decât rostit într-un context asemănător de un matur.

Apelarea la stereotipul “copii sunt puri, ei nu prea mint decât învățați de cei mari existent la nivel inconștient combinată cu stimularea centrilor de emoționare în fața unui copil fac mult mai ușor de transmis o informație falsă”.

Manipularea reprezintă un tip de influență socială, negativă și condamnabilă din punct de vedere etic, pentru că lezează demnitatea umană.

“Manipularea se bazează pe conformare – lat Conformitas, schimbarea poziției unei persoane în direcția poziției grupului și pe supunere – fr. Obeissance, modificarea comportamentului unei persoane ca urmare a unui ordin dat de o autoritate legitimă”.

“Manipularea constă în a provoca încercarea marilor motive ale imaginarului în imaginile de propagandă și de publicitate și de a manevra puterile dorinței și iubirii sau dezgustului și urii care sunt correlate cu persoane, obiecte sau idei vizate de manipulare”.

3.2 Mecanismul procesului de manipulare – dimensiunile mesajului manipulativ

Manipulatul este instrumentul realizării unui interes care nu-i aparține și care –i și scapă. Manipulatorul nu-și realizează un interes manipulat, ci un interes real, în procesul de manipulare există și un interes manipulate. Acesta este acel interes indus manipulării, astfel încât el să acționeze pentru aducerea la îndeplinire a unui interes care –i scapă. “În fond, manipulatul satidface două interese, unul pe care –l vede și unul invizibil. El se angajează onest în realizarea unei sarcini ce decurge dintr –un interes cunoscut, iar în mod simultan și tocmai prin acesta el adduce la îndeplinire un interes al cărui nume și control nu le deține”.

Manipulatul îndeplinește un interes când de fapt împlinește un alt interes. Drama primară a manipulatului este aceea de a fi un neștiutor – rolul impus manipulatului este de a fi un neștiutor. Manipulatul face ceva gândind că face altceva, în imaginația sa, ca un om cinstit cu sine, el face una, iar în realitatea manipulării el face alta. Pe domeniul a ceea ce el în realitate face, el nici nu gândește că ar face. Astfel, manipulatul nu gândește ceea ce în realitate face: gândirea sa este manipulată.

Viziunea lui Philippe Breton

Opiniile și atitudinile sale, comportamentul său se bazează pe o gândire care nu este a lui. Practica manipulatului este o practică a gândirii manipulatorului. Manipulatul nu are o gândire proprie nemanipulată. Din această perspectivă, manipulatul nu gândește cu gândirea sa. Pornind de la această ipoteză Philippe Breton preciza că – „a manipula constă în în a paraliza judecata”.

Viziunea autorilor români versus manipularea

În opinia unor autori români manipularea reprezintă o formă de manipulare alterată, o formă de înșelătorie, care folosește argumentarea tendențioasă, minciuna, informații trunchiate, puse în scenă, zvon, diversiune – aflată în aria propagandei.

În toate cazurile de manipulare, “manipulatorul și manipulatul sunt legați printr-o relație manipulativă, în cadrul acesteia, primul dispune de un mobil pentru îndeplinirea căruia găsește ori stimulează o oportunitate, utilizăndu –l pe secundul ca mijloc. Manipulatorul creează un scenariu în care manipulatul este destinat să joace un rol imprevizibil pentru acesta din urmă, în scenario, cel care deține controlul introduce spre efectuare propriile interese. De asemenea, instaurează un regim evenimențial propice obstaculării accesului manipulatului la esența intențională de bază a demersului. Cel manipulate rămâne manipulate atâta vreme cât se află sub puterea unei intenții străine, sedus și mințit, incapabil de a se gândi că această intenție nu-I aparține”.

Noi știm că, elementele funcționale ale mecanismului manipulativ sunt seducția, minciuna, mitul, fabulația. Lor li se pot adăuga și altele: repetiția, violența, alternanța între tensiune și absența ei.

Dimensiunile mesajului manipulativ sunt:

dimensiunea autosecurizantă;

dimensiunea informațională;

dimensiunea psihologică.

Dimensiunea autosecurizantă – se referă la faptul că unul dintre cele mai importante scopuri ale mesajului este de a valorifica și acoperi situația de manipulare – “forța manipulatorului stă în a nu fi demascat, în a –și face treaba acoperit de anonimat”.

Dimensiunea informațională – se referă la faptul că mesajul manipulative pornește întotdeauna de la un fapt care este autentic, real – care poate duce la un fapt minor. “Faptul minor rezultă din seducția unor informații, în el se ascund aspectele revelatoare ale informaților, acele aspecte care ar dăuna intervenției manipulative dacă ar fi cunoscute de cel manipulate, în compensație și pentru păstrarea aparențelor de veridicitate, ceea ce se elidează în idea de a face loc implementării manipulării se înlocuiește cu detalii inutile în legătură cu faptul minor. Discursul manipulative recurge în plus și la – tăinuirea unor aspecte importante în edificiul informației autentice fie prin eliminare deliberată, fie prin aducerea cu întârziere în tabloul informației, ceea ce deformează informația și –i reduce din eficacitate”.

Dimensiunea psihologică – “dacă minciuna face parte din arsenalul mijloacelor manipulative informaționale, seducția ocupă locul princiar în organonul psiho – manipulativ. Lui i se anexează o simpatie jucată față de publicul – țintă. Simpatia este întărită cu acordarea de sprijin și ajutor. Relația manipulativă este susținută de lingușire, adulare, măgulire și flatare. Ulterior, acordului inițial i se adaugă promisiuni și angajamente ce vor constitui amorse pentru antrenarea țintei în proiectul manipulativ”.

3.3 Tipuri de manipulări – manipularea prin intermediul televiziunii

I. Viziunea profesorului Philip Zimbardo în clasificare – tipuri de manipulări

Manipulările pot fi clasificate în funcție de diverse criteria. Profesorul Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, utilizează drept criteriu amplitudinea modificărilor effectuate într-o situație socială.

Manipulările cu efect restrâns

Manipulările cu efect restrains sunt cele obținute prin schimbări minore ale situației sociale.

Obținute prin modificări minore ale situației sociale, manipulările cu efect restrains, pot avea, uneori, efecte surprinzător de ample.

Putem prezenta următoarea povestioară:

“Așteptam la coadă la poșta de la intersecția 33 cu bulevardul 8, în New York, pentru a expedia o recomandată. Am observant că funcționarul părea plictisit de ceea ce făcea, cântărind plicuri, vânzând timbre, completând recipise – aceleași ocupații monotone în fiecare zi. Așa că mi-am spus: voi face astfel încât să –i fiu simpatic acestui funcționar.

Evident, ca să –mi ating scopul, trebuie să –i spun ceva drăguț, nu despre mine, ci despre el. M-am întrebat: care este lucrul pe care-l pot admira sincer la el? E adeseori greu de răapuns la o astfel de întrebare. Mai ales când se referee la necunoscuți, dar, în acest caz s-a dovedit chiar foarte ușor. Am văzut imediat ceva pe care –l admiram fără reserve.

În timp ce el îmi cântărea plicul, am remarcat entuziasm: ce n-aș da să am un păr ca al dumneavoastră.

Și-a ridicat privirea, uimit, cu chipul inundat de zâmbet. O, spuse modest, nu mai e cum era odată. L –am asigurat că deși s-ar putea să fi pierdut ceva din frumusețea de la începuturi, încă e minunat. A fost extrem de încântat. Am purtat o scurtă conversație plăcută și ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost: mulți mi-au adresat complimente cu privire la părul meu. Pariez că seara s-a dus la soție și i-a povestit totul. Pariez că s-a uitat în oglindă și și-a spus: chiar că am păr frumos”.

Noi interpretăm povestea:

Noi credem că, un astfel de exemplu redă cu exactitate modul în care oamenii pot ceda în fața complimentelor, în fața unor stări psihologice sau chiar al vieții. Clientul ne oferă și el o mostră de diplomație cu ajutorul căreia reușește să și –l câștige de partea sa pe funcționarul plictisit. Avem astfel încă o dată dovada că putem oricând să ne câștigăm simpatizanți, cu condiția să avem un limbaj civilizat și să avem încredere deplină în puterea noastră de convingere.

Manipulările cu efect mediu

Manipulările cu efect mediu se referă la modificări importante ale situației sociale, cu efecte, care, uneori depășesc în mod dramatic așteptările, tocmai pentru că enorma putere de influență a situațiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluată în cele mai multe cazuri.

Noi am găsit experimentele realizate în acest domeniu

Noi am aflat că, cu două decenii în urmă, Stanley Milgram a inițiat o serie de experimente cu rezultate de-a dreptul șocante în ceea ce privește supunerea individului față de o anumită autoritate.

În cadrul experimentului standard, li se propunea vluntarilor să participle la un test menit să studieze capacitatea de memorare și influențarea acestei capacități prin administrarea unor pedepse în caz de greșeală. Voluntarul era introdus într-o încăpere și așezat la o masă pe care se afla pupitrul de comandă al unui aparat de generat șocuri electrice. Printr-un geam de sticlă, voluntarul vedea o altă încăpere, în care un tip de patruzeci de șapte de ani, ușor supraponderal, cu o înfățișare agreabilă, ședea pe un scaun, conectat le electrozii ce urmau să administreze șocurile.În aceeași cameră cu primul voluntar, care va fi denumit “profesorul”, se va afla un experimentator sobru, care începea prin a spune că persoana aflată dincolo de geam se oferise tot de bună – voie pentru testare.

Testul consta în citirea unor perechi de cuvinte pe care cel cu electrozii, numit “elevul”, trebuia să le memorize. Pentru fiecare greșeală, “profesorul’ trebuia să –i administreze elevului un șoc electric.

Ne punem întrebarea: “căți ar accepta să meargă până la limita de patru sute cincizeci de volți?” a fost pusă, în cadrul unor chestionare, mai multor grupuri, ce includeau atât oameni obișnuiți cât și studenți sau psihologi. Răspunsul a fost aproape unanim: circa 1%. Nimeni nu –și putea închipui că limita bunului simț și a unui comportament general uman ar putea fi depășită

Noi aflăm rezultatul:

Însă rezultatul experimentului a infirmat dramatic toate aceste previziuni: 62,5% dintre voluntarii puși în postura de profesor au administra șocurile maxime de patru sute cincizeci de volți, iar 80% au continuat să urle de durere și să spună că poate suferi de la o clipă la alta un atac de cord.

Ne dăm singuri explicația:

Sondajul care dorea a găsi o explicație logică a comportamentelor exprimate de –a lungul experimentului nu a făcut altceva decât să mărească sentimentul de suspiciune ce planează asupra firii umane. Rezultatul a fost unul șocant: oamenii au mai multe fețe: într-un fel se afișează, într-un altul gândesc.

Manipulările cu efect larg

Sunt reprezentate de influența întregii culturi în mijlocul căreia viețuiește individul. Sistemul de valori, comportamentul, felul de a gândi al individului sunt determinate în primul rând de normele scrise și nescrise ale societății în care trăiește, de subculturile cu care vine în contact. Neglijând această permanentă și uriașă influență, individul poate face mai multe greșeli și poate fi lesne manipulat.

Viziunea psihologului elvețian Jean Piaget versus manipulările cu efect larg

După cum sublinia psihologul elvețian Jean Piaget, înainte de a fi un mijloc de comunicare a cunoștiințelor necesare viitorului adult, școala îl obișnuiește pe elev cu spiritual de subordonare față de autorități, reprezentate în primul rând la nivelul de educatori, profesori, inspector, comisii de examinare. Mai târziu le va fi mult mai simplu să se conformeze legilor și diverselor reglementări sociale, să se supună din instinct șefilor de la viitorul său loc de muncă și autorităților statului.

II.Manipularea prin intermediul televiziunii

Manipularea prin comentariul din off

Textul unei producții de televiziune este un element esențial pentru înțelegerea imaginilor prezentate pe micul ecran. Acest tip de manipulare poate apărea în condițiile în care, pe fondul unor imagini corecte, comentariul exagerează sau diminuează cauze și defecte, defăimează, acuză și compromite personaje, instituții, grupuri politice, atribuie apartenența unor imagini filmate într-un loc, altuia.

Dăm următorul exemplu:

Modul în care comentarile din off, terminologia și conceptele utilizate de mesajele de televiziune pot manipula opinia publică este edificatory în cazul Războiului Rece și în cazul boicotului Jocurilor Olimpice. Cele două mari boicotări din istoria Jocurilor Olimpice, cel American 1980, și cel sovietic 1984, au avut ca precedente neparticipările sportivilor la Jocurile Olimpice din 1956 și din 1976.

Manipularea prin intermediul imaginilor

Înregistrarea tendențioasă a imaginilor, poate crea cadrul adecvat unui comentariu fals, anexat – cameramanul poate filma în așa fel, încât să ascundă sau să exagereze unele date, detalii și caracteristici, precum și numărul unor persoane participante la o demonstrație, această acțiune este realizată prin încadrări și mișcări ale camerelor de filmat.

Manipularea prin combinarea imaginilor

Pentru că nu întotdeauna imaginea surprinsă prin intermediul aparatului de filmat conține elemente în mișcare, se poate obține senzația de mișcare, de dimamism prin schimbarea încadrărilor și prin mișcările camerei. Dar nu acesta este singurul efect obținut. Prin tipurile de încadrare folosite, prin schimbarea lor și prin mișcările camerei pot crea telespectatorului senzații care să influențeze percepția elementelor prezentate și să obțină o reacție dorită de realizator.

Manipularea prin intermediul montajului

Combinarea ulterioară a cadrelor fimate se numește montaj. Aceasta poate fi simplu, realizat prin lipirea cadrelor într-o succesiune oarecare, prin scurtarea unor cadre, prelungirea altora, intercalarea cadrelor și trecerilor artistice dintr –un cadru în altul prin dizolvare sau cu ajutorul efectelor computerizate. Aparatura modern de montaj permite și decuparea unui element dintr –un cadru dat și folosirea lui ca un cadru de sine stătător.

Se evită montarea unui prim – plan după alt prim –plan pentru a nu avea așa – numita – săritură de cadru.

Manipularea prin intermediul sunetului

Sunetul este extreme de important pentru senzațile pe care dorim să le transmitem telespectatorilor. Este evidentă importanța lui pentru transmiterea informațiilor.

Pentru a ne convinge de importanța sunetului – nu ca informație transmisă, ci ca intensitate, formă și combinare cu elemenele vizuale, urmărim un film de groază fără sonor. Vom constata că nu vom mai fi așa ușor de impresionați de ceea ce vedem

Manipularea prin intermediul regiei

Regia reprezintă amestecul elementelor componente astfel încât filmarea lor să transmită telespectatorului o idee sau o senzație dorită de regizor sau de realizator. “Așezarea în cadru” în cazul filmărilor din platou nu este deloc întâmplătoare. Astfel, invitatul cu greutate va sta în dreapta ecranului – respective stânga moderatorului.

În general, atența telespectatorului atrasă prima dată de elemente din dreapta sus a cadrului, apoi de cele din dreapta jos, stânga jos și stânga sus. Astfel poziționarea unor sigle sau simboluri poate fi foarte important pentru perceperea lor de către telespectatori.

Manipularea prin intermediul culorilor

Nu este cazul ca noi, să subliniem importanța culorilor din viața noastră. Am constatat că ele nu au doar un rol estetic, de decorare a lumii înconjurătoare, ci au și efecte destul de puternice asupra publicului larg, aupra emoțiilor oamenilor, asupra stării de spirit și asupra modului în care receptăm o informație.

Noi nu trebuie să credem că marea influență pe care o au culorile asupra modului de receptare a informațiilor a trecut neobservată de cei care utilizează televiziunea ca pe un mijloc de propagandă. De cele mai multe ori telespectatorii sunt preocupați de folosirea culorilor din punct de vedere estetic, ei fac judecăți de valoare asupra potrivirii culorilor unui element de vestimentație cu culoarea altuia – alegerea fericită a nunanței – care pune în vedere tenul sau ochii moderatoarei, reușita estetică a combinării culorilor într –un decor. Aproape niciodată nu se întreabă de ce un studio de știri este decorat în albastru sau de ce mulți politicieni poartă cămăși bleu.

Mulțimea nuanțelor și a posibilității de combinare a culorilor, dau regizorilor artistic și realizatorilor de emisiuni posibilități nelimitate de a le folosi pentru transmiterea unor senzații și obținerea unor reacții dorite de la telespectatori.

Manipularea prin filmare

Această modalitate constă în folosirea tendențioasă a posibilităților de înregistrare și a modului de filmare – încadratura, lumina, efecte special. O anumită implantație poate da iluzia de mulțime în cazul în care sunt prezente doar câteva persoane; o lumină caldă poate estompa asperitățile sau trăsăturile disgrațioase ale feței, pe când lumina rece le amplifică.

Manipularea prin paginație

Acest tip de manipulare este specific buletinelor de știri, atunci când o știre deosebit de important și cu impact asupra populației este prezentată în finalul jurnalului informativ și invers.

Manipularea prin omisiune

Este considerată de unii critici cea mai perfectă și eficientă formă de manipulare, omisiunea reprezintă procedeul prin care un eveniment, un grup sau un partid politic nu este reflectat în nici un program, pe diverse considerente. Refuzul medierii poate fi caracteristic atât unui singur post de televiziune, cât și mai multora sau chiar tuturor canalelor mediatice.

Manipularea prin zvonuri mediatice

Noi credem că, zvonul este unul dintre cele mai folosite instrumente în manipulare iar sociologul T. Shibutani, are următoarea viziune – zvonurile sunt știri improvizate, rezultate în urma unui proces de deliberare colectivă în scopul atribuirii de sensuri unor fapte inexplicabile, la originile cărora se află un eveniment important și ambiguu.

O categorie aparte o constitue zvonurile politice – cu următoarea clasificare:

Tema – “mâinii ascunse”, a puterii oculte, a unei societăți secrete care trage sforile puterii;

Tema – “acordului secret”, a alianțelor, este inspirată tot din mitul teatrului;

Tema banilor, a averilor obținute prin mijloace ilicite, a profiturilor făcute pe seama colectivității, pe spinarea poporului;

Tema sănătății șubrede;

Tema sexului, prietenia cu o imigrantă, copii nelegitimi, toate fiind posibilitatea deloc neglijabile de distrugere a reputației unui candidat.

Tema trădării prin limbaj dublu, a opoziției dintre adevăratele intenții ale politicianului și declarațile sale publice;

Tema imigrației, a străinului care își asunde originile entice sau genealogice pentru a ieși învingător în cursa electorală.

Manipularea prin cenzură

Potrivit teoriei criticiste, chiar dacă ar încerca să fie obiectivă, televiziunea nu ar reuși – deorece asupra ei se fac presiuni.

Știm că, accesul la televiziune are drept contrapondere pierderea autonomiei. Există diferite categorii de cenzură exprimate prin:

impunerea subiectului discuției

impunerea condițiilor de comunicare

exercitatea condițiilor de comunicare

exercitarea contrângerii temporal

constrângerea impusă de politica postului de televiziune și unii jurnaliști

constrângerea de ordin economic.

Manipularea prin procedeul “a ascunde arătând”

Noi am găsit că, manipularea prin televiziune se poate face și în direcție contrară, adică prin procedeul “a asunde arătând”. De cele mai multe ori, acest lucru se datorează jurnaliștilor, care au diferite categorii de percepție – viziunea despre lume, educația, dispozițiile pe care le manifestă, logica profesiunii lor – își pun amprenta asupra pecepției și înțelegerii fenomenelor.

În general jurnaliștii sunt interesați doar de ceea ce ei consideră că este ieșit din comun și interesant. Problema este că aceste lucruri pot fi banale pentru alții, după cum și reciproca este valabilă.

Manipularea prin carismă

Viziunea sociologilor versus carisma

Noi am aflat că, sociologii au constatat că una din cauzele care contribuie la crearea acestor situații de manipulare mediatică constă în charisma pe care o degajă anumite persoane prezentate pe micul ecran. Carisma este un ansamblu de calități înnăscute și cultivate care țin de fizicul, puterea de a capta interesul și de a magnetiza privirile, limbajul, construcția discursului, ținuta, tonul, expresia facială.

Așa cum F. Roosvelt a fost primul președinte american care a utilizat carisma și a folosit radioul în promovarea ideilor sale politice, JF Kenedy a fost întâiul președinte mediatizat de televiziune la scară națională. Câștigarea alegerilor din 1960 în fața lui Nixon s-a datorat în mare parte carismei și a discursurilor sale televizate.

Manipularea prin jurnaliști

Jurnaliștii sunt în multe cazuri cei mai importanți actori ai manipulării. Există două forme prin care aceștia produc și propagă un mesaj manipulator: când o fac cu: a. intenția manipulatoare și b. când sunt inconștient manipulați de către alții.

O mare parte din ei bazându –se pe faptul că presa este a patra putere în stat, au tendința de a considera că acțiunea de enunțare a unor evenimente este de fapt una de denunțare a unora dintre persoanele sau părțile din spatele acestora.

Deținând puterea în ceea ce privește mijloacele de exprimare publică, de acces la notorietatea publică, jurnaliștii se bucură de multe ori de o considerație disproporționată în raport cu meritele individuale. Acest tip de manipulare se bazează în unele cazuri pe faptul că jurnaliștii îi promovează pe specialiștii, politicienii, sociologii, analiștii ale căror afirmații se apropie cel mai mult de ceea ce ei înșiși gândesc.

Manipularea prin mijloace non – verbale de comunicare

Noi am aflat că, o dată cu noul secol, dezvoltarea fără precedent a mijloacelor de comunicare în masă, a posibilităților tehnice și tehnologice, s-a pus un mare accent pe modificarea relațiilor intrumane. Din ce în ce mai mulți indivizi studiază comportamentul semenilor lor, înainte de a intra în direct cu ei, pentru a afla cât mai multe date, pentru a le cunoaște modul de acțiune.

Noi am constatat că:

Importanța gesturilor și a mimicii a fost remarcată încă din vremuri îndepărtate. Ca dovadă sunt multitudinea de restricții și de îndrumări care formează codul bunelor maniere – reguli de etică socială.

Comunicarea non – verbală este un proces complex care include omul, mesajul, starea sa sufletească, mișcările trupului și pe cei cu care intră în contact.

Universurile multiple ale informației

Viziunea noastră este – pentru a reduce incertitudinea și pentru a eficientiza procesele redacționale, insituțiile mass – media au dezvoltat, în afară de tipizare și lanificare, multe strategii de rutină. Între acestea, deosebit de importante sunt cele legate de lucrul cu sursele.

Viziunea lui J.Charon versus fiabilitatea surselor

După J.Charon, jurnaliștii invocă șase criteria care permit evaluarea fiabilității unei surse:

productivitatea – măsoară capacitatea sursei de a produce informații interesante și de calitate, în cantități suficiente și constante;

credibilitatea – exprimă încrderea jurnaliștilor în fiabilitatea materialelor primite;

vizibilitatea social – este definită prin poziția sursei în sistemul de ierarhii a unei societăți;

autoritatea sursei – experiența și competența ei în raport cu alte surse;

proximitatea social și geografică față de locurile unde se află redacțile din mass – media;

flexibilitatea – reprezintă puterea sursei de a se adapta la procedurile de lucru, la limbajul, ritmul și codul profesional al jurnaliștilor.

Mark Fischman are o altă poziție:

Dintr –o perspectivă diferită, Mark Fischman, susține că “reporterul lucrează cu o pluralitate de lumi ale informației – adică de surse ale știrilor. Aceste surse sunt diferite, după locul în care sunt fixate; după timpul cât și când sunt disponibile; după mijloacele prin care pot fi contactate; după atitudinea față de journalist – cooperantă sau recalcitrant”.

Poziția noastră este:

În procesul de identificare a surselor utile și eficiente, redacțiile trebuie să decidă sub presiunea a două forțe: aceea a timpului – care generează problema accesibilității – și aceea a siguranței informației – care generează problema credibilității.

Prima situație conduce la privilegierea surselor convenabile, iar cea de-a doua la avantajarea surselor autorizate.

în familia surselor convenabile intră toate instanțele care hrănesc zilnic redacțiile cu sute de material: communicate, invitații la conferințe de presă, interviuri, casete cu date informative, vizite de documentare, statistici, dosare de presă. Aceste surse sunt “convenabile” pentru că ele “pompează” constant în instituțiile mass – media diverse informații, dotate cu un anumit grad de interes. În acest fel, ele scutesc redacțiile de un efort suplimentar – de căutare a informației – și generează importante economii, atât în planul financiar, cât și în acela al utilizării forței de muncă;

în familia surselor autorizate sunt cuprinse “vocile” oficiale, precizate fie prin intervenții punctuale solocitate de presă, fie prin mesaje uzuale – conferințe de presă și comunicate. Frecvent, sursele autorizate au și caracterul unor surse convenabile.

Viziunea sociologului american Herbert Gans

Într –o lucrare de referință – Deciding What’ s News, sociologul american Herbert Gans a arătat, după ce a analizat știrile distribuite de diferite canale de televiziune din SUA, că 75 până la 85 din informațiile interne aveau în central lor oficialități și personalități politice marcante. Astfel spus, jurnaliștii preferă să prezinte zonele instituționale, considerate ca legitime și în consecință fac apel la sursele autorizate.

“A accepta unele surse ca oficiale și credibile și a ignora sau a te îndoi de altele reprezintă o parte important a rutinei jurnalistice”.

Concluzia lui Herbert Gans:

Herbert Gans a descoperit că jurnaliștii aleg aceste surse doarece deoarece știu că: sunt demne de încredere, și –au dovedit în trecut eficiența ca surse, au atributul autorității, oferă acces la o gamă largă de informații, pe care le prezintă în chip coherent, articulate. Mai mult, contactul cu aceste surse, apropiate de locurile unde se iau decizii de mare importanță pentru întreaga societate, permite jurnaliștilor să afle – agenda unor evenimente viitoare, să –și planifice activitatea și să –și eficientizeze procesul de producție.

“Știrile sunt reflectări ale autorității. În societatea modernă, știrile arată cine sunt deținătorii de cunoaștere și care este versiunea autorității asupra realității. În felul acesta, știrile oferă o imagine a modului în care societatea este diferențiată în termeni de stăpânire a cunoașterii”.

Noi prezentăm, în continuare, punctual de vedere al jurnalistului:

“Punctul de vedere al jurnalistului asupra societății este structurat birocratic chiar de la bază, de acolo de unde jurnalistul detectează evenimentele. Orice s-ar întâmpla, există întotdeauna oficialități sau autorități aflate în poziția favorabilă de a ști despre ce este vorba. Nu este nici o exagerare să susținem că, în felul acesta, lumea este organizată în chip biroctratic pentru a ușura munca jurnaliștilor”.

Jean Charon spunea: Există o negociere între mass – media și surse – “un joc de negocieri între actori interdependenți; acest joc implică existența unui raport de infuență, care unește cooperarea și conflictul. Jurnaliștii caută informația pe lângă reprezentanții politicului, iar aceștia caută vizibilitatea pe care o oferă jurnaliștii. În același timp, fiecare actor încerarcă să exercite o influență asupra comportamentului celuilalt, să câștige și să mențină controlul asupra mecanismelor de construire a actualității politice. De aceea, putem distinge două planuri ale acestei negociei: primul plan, actorii negociază schimbul de resurse, iar pe al doilea, ei negociază regulile care coordonează aceste schimburi”.

Cap.4 Studiu de caz –

Partea I – Presa între manipulare și informare asupra electoratului (mesaje transmise de diverși oameni politici din România prin intermediul TV în campanie electorală)

Partea a II –a – Raport referitor la rezultatele analizei răspunsurilor la anchetă pe bază de chestionar privind tema: Presa între manipulare și informare asupra electoratului – Cercetare

Partea I

Partea I – Presa între manipulare și informare asupra electoratului (mesaje transmise de diverși oameni politici din România prin intermediul TV în campanie electorală)

Despre cum se reinventează politicul în televiziune prin informare și manipulare – Mesaje în analiza dezbaterii televizate – Turneul candidaților, alegerile prezidențiale – PRO TV

Klaus Iohannis și Victor Ponta

Se formează dispozitivul strategic, cu rol de informare, care este format din:

Ce rol are prezentatorul și moderatorul în informare?

Rolurile invitaților: Klaus Iohannis și Victor Ponta– actori pe scena electorală

Elemente discursive: discurs de prezentare și informare a moderatorului, întrebări și comentarii, discursurile participanților;

Elemente nondiscursive: decor, aspecte ale studioului, prezentarea cadrului TV.

Se conturează mesajul televizat – care informează sau manipulează, ca apel la opinia publică.

Putem spune că se formează niște indicatori între clasa politică și opinia publică, astfel:

clasa politică urmează opinia publică;

clasa politică înfruntă opinia publică;

clasa politică înșală opinia publică;

clasa politică încurajează opinia publică.

Ne punem următoarea întrebare:

Ce înseamnă opinia publică pentru acești doi politicieni, vor ei să manipuleze electoratul?

Pentru Victor Ponta, opinia este un mesaj în eroare. El crede că are menirea de a conduce și de a dărâma impostura.

Vom obține o concluzie:

Victor Ponta se crede erou politic și avem de a face cu opinia non-anti-destinatară – ce situează omul politic pe o treaptă de superioritate.

Klaus Iohannis are un comportament care exprimă devotamentul față de opinie.

Aspectele din mesaj care fac obiectul dezbaterii – mesaj de manipulare sau informare

Prerogativele Președintelui în politica externă a României;

Constituția României;

Instituția Președintelui în raport cu societatea;

Îndatoririle prezidențiale;

Măsuri luate de Victor Ponta în rol de Prim Ministru și de Klaus Iohannis în rol de președinte al PNL;

Întrebare pe care fiecare candidat are dreptul să o adreseze celuilalt candidat.

Prezentăm dispozitivul scenic – cu amplă valoare în televiziune – „pe fundalul albastru, culorea albastră transmite un mesaj asupra electoratului”

Cei doi protagniști sunt poziționați într-o zonă centrală luminată și o zonă de umbră.

Biroul moderatorului este amplasat în centru, iar cei doi candidați sunt așezați la birouri identice, candidații se află față în față. Decorul se află pe un fundal albastru cu însemnul tricolorului, care transmite un mesaj sincer, de patriotism.

Avem o menținune – Patriotismul nu poate fi negociat și nu poate manipula.

Vom obține o concluzie:

Cei doi candidați sunt prezentați față în față pentru a prezenta o confruntare nervoasă. Prin starea de nervozitate, televiziunea se află situată undeva în mijlocul adevărului, nu se știe cine este sincer și cum poate ea manipula, involuntar, opinia publică.

Prezentăm dispozitivul de realizare – scenografia poate fi o metodă de manipulare

Scenografia emisiunii se reflectă la un spațiu de o mare lizibilitate. Dimensiunea este marcată de sobrietate.

De aici putem trage mai multe concluzii:

Atenția telespectatorului este focalizată asupra conținutului. Dispozitivul strategic este simplu: amplasări fixe ale camerelor, luminozitate medie, personajele sunt statice, toate acestea pot manipula electoratul.

Telespectatorul este obișnuit să fie față în față cu cel care vorbește, deci calitățile telegenice ale fiecărui candidat sunt evaluate diferit.

Prezentarea planului de confruntare – mesaj de confruntare, mesaj de informare

Dezbaterea politică televizată prezintă o situație de incertitudine: putem spune că nici unul dintre cei doi adversari nu poate prevedea comportamentul partenerului.

EU versus SINE – marile personaje ale istoriei României – și implicația media

Am putea spune că între EU și SINE se construiesc marile personaje ale istoriei României. Discursul politic împrumută elemente din universul istoric. Istoria se contopește cu politicul.

Noi constatăm:

Klaus Iohannis este prins într-un univers istoric – universul României și al românilor – se descrie un tip de erou.

Victor Ponta – Eu se contopește cu Noi.

Prezentarea spațiului unde se desfășoară discursul – spațiul informativ și manipulativ

Structurarea subiecților în raport cu situația globală se realizează prin crearea unui raport în care se află actanții discursului și cei care privesc discursul polemic pus în scenă. Fiecare candidat este un actant ajutat de susținători și luptă contra actantului ajutat de alți opozanți. Presa este la mijloc, între informare și manipulare.

Programul politic devine program narativ, un program care informează electoratul

Programul narativ al lui Klaus Iohannis se bazează pe menținerea marilor principii politice și cu renunțarea la birocrație și centralism.

Programul lui Victor Ponta – spune despre ruptura radicală cu politica anterioară.

În registrul pragmatic se conturează strategiile tactice – se anticipează o manipulare

În registrul pragmatic există o asimetrie: Klaus Iohannis a acționat timp de patru ani în calitate de primar la Sibiu și propune un nou proiect pentru viitor.

Victor Ponta a avut un discurs în calitate de opozant.

Noi tragem următoarele învățăminte:

Discursul fiecărui candidat se bazează clădirea imaginii personale și descalificarea concurentului prin manipularea electoratului;

Klaus Iohannis pare tipul tehnocratic iar Victor Ponta apare în mesajul televizat ca un tip pragmatic;

Klaus Iohannis este adeptul intervenției, Victor Ponta, este cum spun francezii – laissez – faire.

Mesajele televizate – strategii de manipulare

Strategia de manipulare utilizează mai multe aspecte importante: incitarea, deturnarea, ridiculizarea, culpabilizarea, categorizarea și etichetarea.

Se vorbește de două roluri majore – ÎNȚELEPTUL versus STRATEGUL

Trebuie să descoperim cine este înțeleptul și cine este strategul… moderatorul este admis în conversație, are rol de informare.

Mesajul lui Klaus Iohannis se referă la interesul României, are un discurs didactic – se îmbracă în haina profesorului de fizică care pune întrebări pentru a întinde o capcană.

Mesajul lui Victor Ponta se bazează pe spectacol, pe timpul discursului el atacă rivalul.

Noi constatăm:

Pentru a dialoga, doi oameni au nevoie de o recunoaștere mutuală minimală – de presupoziții factuale și istorice relative la cunoaștere, material cultural și o relație socio-ideologică.

Moderatorul este admis în conversație în numele actantului colectiv pentru a-și executa jurisdicția și a restabili echilibrul dialogului. Moderatotul nici nu informează, nici nu manipulează, el restabilește dialogul.

Noi am descoperit cine este înțeleptul…

Klaus Iohannis a afișat o strategie a veridicității bazată pe cifre – el a jucat în această situație rolul înțeleptului care știe, alege nivelul de inteligibilitate pentru public. Klaus Iohannis a jucat rolul revelatorului.

Strategia globală a lui Klaus Iohannis apare ca strategie binară cu un discurs didactic. Klaus Iohannis a jucat rolul pedagogului, a înțeleptului, care acținează în numele poporului. Mesajul lui se bazează, în principal, pe sancționarea adversarului.

Strategia globală a lui Victor Ponta se prezintă ca o strategie ternară de integrare, istoria sa este una a transcendenței, a autodepășirii, evidențiază imaginea inițiatului.

Noi concluzionăm:

Mesajul de celebrare a adevărului politic oscilează între tentația discursului autoritar și cea a discursului seducător – a voi, a ști, a putea, sunt verbe care manipulează electoratul.

Mesajul dezbaterii TV caută să creeze efectul democrației – democrația ca mijloc de informare.

AUTORITARUL versus STRATEGUL și ÎNȚELEPTUL

Cei doi construiesc sub ochii noștri, un tip de om gânditor, rolurile înțeleptului și strategului sunt luate de tipul șefului autoritar, ambii candidați, indiferent de strategia adoptată, invită la integrare socială.

Mesajele transmise prin ținuta vestimentară, expresia feței și poziția corpului – surâsul celor doi candidați este crispat – se creează condiții propice de manipulare.

Clișeele și stereotipurile puse în scenă se regăsesc și în ținuta vestimentară: costum sobru, cravată, ținută oficial – ceremonială; în expresia feței: mânie reținută – Klaus Iohannis , satisfacție răutăcioasă – Victor Ponta; în poziția corpului: destinsă, lejeră, a lui Victor Ponta, degajând încordare și indignare la Klaus Iohannis . Surâsul celor doi candidați este crispat.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Electoratul primește mesajul – informativ și manipulativ, ca pe o procură dintre profan și profesionistul politicii, credința naivă în egalitatea resurselor discursive ale profanului și profesionistului în politică, care este esențială în mitologia democratică.

Despre reconsiderarea politicului în televiziune – prin informare și manipulare– Mesaje în analiza dezbaterii televizate – Studioul electoral, alegerile prezidențiale – TVR

Cum manipulează și informează istoria – mesajul contextului istoric

Mesajul în Campanie electorală – alegeri prezidențiale;

Dezbatere finală, difuzată pe postul național de televiziune.

Candidații:

Victor Ponta

Klaus Iohannis

Mesajul prin situația discursivă – discurs manipulator versus informativ

Alegerile parlamentare au fost câștigate de PSD, care va forma noul guvern. Miza actuală este alegerea președintelui țării cu variantele posibile, Klaus Iohannis , om politic de dreapta, Victor Ponta, om politic de stânga.

Cum se vede mesajul prin dispozitivul televizual – dispozitiv de informare

Dezbaterea dintre cei doi candidați la funcția de președinte al României este transmisă în direct, ceea ce transmite prin mesaj o mediere ascunsă, un raport de transparență cu realitatea.

Dispozitivul strategic în televiziune – are rol de manipulare

Dezbaterea se compune din două părți, protocolul încheiat înainte de staff – urile de campanie electorală ale celor doi candidați prevede – o tratare egală a candidaților relativă la utilizarea timpului de emisie.

Aspecte ale tranzacțiilor dezbaterii, despre:

informare politică economică;

informare politică externă;

informare politică socială;

intervenție monologală a fiecărui candidat, informare despre candidat.

Despre structura dezbaterii

Principalele întrebări pentru candidați

Temele:

Informare despre realitatea economică

creșterea nivelului de trai prin creșterea productivității;

agricultura – sector strategic;

politica subvențiilor de stat.

Informare despre poitica externă

reconciliere națională;

zona balcanică și zona Mării Negre;

României și UE.

Informare despre viața social – politică

siguranța publică;

legislație în domeniu social;

modernizarea învățământului

Întrebări puse candidaților de către cei doi moderatori – cu scopul de a informa electoratul

Pentru Klaus Iohannis

Cum poate descrie conceptul de – autonomie teritorială?

Pentru Victor Ponta

Ce poziție are față de forma de guvernământ.

Întrebări pe care și le adresează reciproc candidații – cu scop de a manipula electoratul

Întrebări adresate de Victor Ponta lui Klaus Iohannis :

Vă este frică de Dumnezeu?

V-ați gândit cum poate o familie cu două salarii minime să crească doi copii?

Ce aveți de gând să faceți cu locuințele pe care le dețineți?

Întrebări adresate de Klaus Iohannis lui Victor Ponta:

Care sunt Companiile desființate și implicațiile economice și sociale?

Cum se vor mări pensile țăranilor?

Mesajele transmise de candidați către alegători prin intermediul TV

Instanța receptoare și mesajul – telespectatorii „văd” fără să fie văzuți, nu pot fi ușor manipulați

Telespectatorii „văd” fără să fie văzuți, ei asistă la un dialog de televiziune, care poate informa sau poate manipula electoratul. Putem spune că, comunicarea nu este interactivă:

destinatorul și destinatarul nu sunt coprezenți în același spațiu;

timpul este comun;

locurile de imagine sunt separate;

beneficiarul mesajului este angajat într-o identificare primară – prin camera de luat vederi și într-o identificare secundară, prin poziția sa de spectator.

Dispozitivul scenografic și mesajul – spațiul din studio – poate fi un mijloc de manipulare

Dispozitivul scenic este sobru și impune distanța socială. Dispozitivul produce temporalitate lineară și continuă, fără nici o elipsă. Accentul cade pe duelul dintre cei doi candidați. Viziunea pe care o avem asupra ecranului este o viziune frontală, care poate manipula.

Reprezentarea – mesajul transmis prin imagine – imaginea mijloc de manipulare

Mesajul prin imaginea de sine – comparație

Tabelul nr.3 Imaginea de sine

Mesajul prin imaginea fiecărui candidat – cum reiese din discursul oponentului

Tabelul nr. 4 Imaginea fiecărui candidat

Mesajul prin structura de confruntare și programul narativ – confruntarea, mijloc de manipulare

Putem spune că atitudinea președintelui Klaus Iohannis este caracterizată de mai multe aspecte:

atitudinea principală – asumarea;

recunoaște că are unele insuficiențe;

se găndește la responsabilitatea omului de stat;

el crede că a evoluat personal de-a lungul timpului.

Putem spune că atitudinea lui Victor Ponta se bazează pe accentuarea opoziției și nerăbdarea de a fi președintele țării.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Am constatat că mesajul prin discursul politic și imaginea candidaților se construiește narativ, cu anumite evenimente concrete, secvențele discursive plasează în prim plan eroul.

Universul politic este conturat de bine și rău, cei doi candidați creează un spațiu discursiv în care are loc luptă verbală și o manipulare a telespectatorilor – prezenți și invizibili – cei doi condamnă radical programul adversarului.

Prin ce strategii se realizează mesajul?

Discursul fiecărui candidat are ca scop mărirea imaginii personale și descalificarea imaginii concurentului.

În discursul politic se construiește competența decizională și un anume tip de decident – Victor Ponta apare ca adept al intervenției, Klaus Iohannis al non – intervenției.

Care sunt strategiile de manipulare – a face cunoscut versus a face să creadă?

Discursurile sunt construite pe principiul respingerii – cu componenta de bază a seducției și cu principalele verbe:

a face cunoscut – a stabli informația de cunoaștere – se conturează imaginea de informator și de gânditor;

a face să creadă – informația este cognitivă – se bazează pe sintagma – informare – argumentare – relevare.

Putem spune că se conturează din nou pe scenă doi actori – înțeleptul și strategul. Ca și vedetă, de această dată, este conversația bazată pe maxime:

Victor Ponta îi cere lui Klaus Iohannis să ofere toate informațiile cu privire la anumite decizii – este maxima cantității;

Fiecare candidat are pretenția că spune doar adevărul – este maxima calității;

a voi, a trebui, a putea, a ști – este maxima de modalitate.

Mesajul transmis prin ținuta vestimentară – poate fi mijloc de manipulare

Ținuta vestimentară este una standard, ambii candidați sunt îmbrăcați în costume de culoare închisă, cămașă albă și cravată – si astfel exprimă sobrietatea. Electoratul poate fi impresionat de sobrietate.

Valorile exprimate de cei doi candidați

Tabelul nr. 5 Valorile exprimate de cei doi candidați

Despre cum actorul politic își construiește identitatea cu ajutorul media

Actorul politic își construiește identitatea printr-o dublă raportare.

este convins că joacă un rol important;

este convins că trăiește o relație empatică cu telespectatorul.

Ce transmite discursul lui Victor Ponta:

disociere: este candidatul care se joacă cu sine;

antinteză: ce a fost, ce va fi, și folosim – noi, voi;

reprezentare frauduloasă: prin discurs se poate construi multe imagini, poate chiar imaginea unui democrat, însă trebuie să știm că a făcut parte în timpul comunismului dintr-o structură de conducere.

Deci aici intervine iluzia creată în opinia publică – justițiarul, eroul pozitiv, liderul nou care deține soluția intrării într-o lume nouă, chiar și pentru el.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Credibilitatea lui Victor Ponta este imaginară, astfel:

adună simboluri negative pentru a determina telespectatorul să aibă o percepție negativă a candidatului; Klaus Iohannis

logicile celor doi candidați sunt paralele, nu se întâlnesc într-un punct – avem de-a face cu un dialog al surzilor, consecința fiind crearea unei confuzii.

nici unul dintre candidați nu recunoaște vreo acuză a celuilalt, astfel:

ironia este în prim plan – Victor Ponta îl ridiculizează și ironizează pe Klaus Iohannis ;

exemplele au menirea să inducă imaginea negativă despre celălalt – deducția și inducția;

fiecare dintre cei doi candidați prezintă un discurs special, centrat – etnocentrismul discursiv;

implicitul versus explicitul – tipul de dialog folosit;

ad populum – martorii afirmațiilor sale sunt cetățenii României, care sunt prezentați ca buni creștini;

folosirea parabolei – Victor Ponta se adresează poporului creștin ca un bun creștin.

Mesajele transmise prin schimburile discursive, ar trebui să informeze electoratul – poate fi și un mijloc de manipulare

Tema economică

Întrebarea nr.1 și mesajul aferent

Motto: Principiu de bază – să se producă mai mult decât se consumă pentru a se asigura un nivel de trai minim decent pentu fiecare cetățean

Cum înțelege viitorul președinte al României să determine funcționarea firească a acestui principiu?

Victor Ponta aduce următoarele mesaje:

agricultura este pe primul loc în economia țării;

serviciile ar trebui modernizate;

realizarea unei agenții naționale pentru plata produselor agricole și alimentare;

micul producător agricol este important;

restructurarea industrială;

consolidarea investițiilor;

reducerea fiscalității.

Klaus Iohannis are următoarele mesaje:

resursele interne din economia subterană și împrumutul extern, nu sunt realiste.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Fiecare candidat are un mesaj specific și conturează diferit viziunea despre lume și politică. Schimburile discursive sunt, de multe ori, atacuri la persoană și astfel se urmărește atragerea simpatiei telespectatorilor și manipularea lor.

Întrebarea nr.2 și mesajul transmis

Motto: Grânarul Europei – pământul României poate hrăni cel puțin cinzeci de milioane de persoane.

Cum gândește viitorul președinte al României ca țara noastră să-și hrănească măcar populația țării?

Klaus Iohannis are următoarele mesaje:

îl acuză pe Victor Ponta de incompetență prin măsurile întreprinse.

Victor Ponta are următoarele mesaje:

îl acuză pe Klaus Iohannis de pasivitate și încurajarea corupției, a preluat PDL –ul.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Klaus Iohannis dezvoltă un raționament aparent corect iar Victor Ponta are o atitudine de incriminare la adresa concurentului.

Întrebarea nr.3 – interpretarea mesajului – manipulativ sau informativ

Motto: Politica economică versus politica subvențiilor

Cum înțelege viitorul președinte al României să influențeze politica economică a României pentru a ajunge la un echilibru?

Klaus Iohannis are următoarele mesaje:

se declară adept al economiei moderne și atacă programul PSD;

îl acuză pe Victor Ponta de superficialitate și politizare a evenimentelor.

Victor Ponta are următoarele mesaje:

„cum se explică faptul că o asemenea țară bogată ca România are oameni săraci?”

„o parte enormă din avuția națională ori a fost furată, ori a fost prost gestionată?” versus colaborarea cu PDL.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Se introduce tema dezinformării cumulată cu tema realității, cauza principală a dificultăților economice.

Tema politicii externe

Întrebarea nr.1 – interpretarea mesajului

Motto: Reconcilierea națională este foarte importantă.

Ce pondere acordă viitorul președinte al României în construcția politicii externe a țării procesului reconcilierii naționale?

Klaus Iohannis are următoarele mesaje:

politica externă a României;

încheierea tratatelor cu unele țări;

Victor Ponta are următoarele mesaje:

consideră că politica externă a României a fost greșită;

o politică externă serioasă nu poate fi dusă decât dacă există o politică internă bună.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Klaus Iohannis are un mesaj care acuză incompetența, Victor Ponta parează pe tema sărăciei.

Întrebarea nr.2

Motto: România se află într-o poziție geopolitică și geostrategică extrem de interesantă pentru politicile globale promovate la ora actuală privind Europa Centrală.

Care ar fi opțiunile viitorului președinte privind cele două mari și importante zone de interes politic nu numai al României?

Klaus Iohannis are următoarele mesaje:

continuarea liniei politice în ultimii 3 ani;

România are un rol de legătură între zonele importante de consum și de resurse pe care le reprezintă Europa Centrală și Vestică.

Victor Ponta are următoarele mesaje:

spune că s-a greșit politica externă, prin atitudinea distructivă.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Confruntarea devine paroxistă, acuzele reciproce și respingerile crează un dialog al surzilor, dialog care nici nu informează, nici nu manipulează – descalifică candidați.

Întrebarea nr.3 și transmiterea mesajelor

Motto: România în comunitatea europeană și euroatlantică

Care ar fi costurile și avantajele acestui proces pentru România?

Cei doi candidați își afirmă aceeași părere privind României în comunitatea statelor europene.

Victor Ponta spune:

transformă răspunsul într-o acuzație: România se află pe ultimul loc în ceea ce privește PIB și puterea de cumpărare.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Dialogul se desfășoară sub forma unei dispute-duel, mesajul este de excludere a celuilalt.

Tema social – politică – cu rol de informare a electoratului

Întrebarea nr. 1

Motto: Îngrijorare pentru problema siguranței cetățeanului

Cum gândește viitorul președinte al României să promoveze politica necesară pentru diminuarea drastică a acestor fenomene și pentru asigurarea liniștii și siguranței publice?

Klaus Iohannis are următoarele mesaje:

aduce argumente în favoarea preocupării pe care a avut-o pentru legislația cu standardele europene;

ignorațio elenchi și restitutio in integrum, îl atrage pe Victor Ponta în capcana unei explicații.

Victor Ponta are următoarele mesaje:

„cum se explică faptul că o asemenea țară bogată ca România are oameni săraci?”

„avuția națională a fost furată cu ajutorul celor de la Putere și care s-au înconjurat de o adevărată mafie”

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Dezbaterea atinge în acest moment o maximă tensiune, în aer plutește o enervare vădită.

Întrebarea nr. 2 și puterea mesajului transmis de omul politic prin intermediul media

Motto: În legislația actuală se constată lacune în privința unor reglementări juridice de importanță națională.

Ce priorități în acest domeniu ar fi dorit să promulge viitorul președinte al României?

Klaus Iohannis are următoarele mesaje:

se declară adeptul reformei și în administrație;

transformă eticheta cu conotații negative – într-o sintagmă a simbolului.

Victor Ponta are următoarele mesaje:

minimalizează PNL, și consideră că nu face parte dintr-o familie politică europeană;

citează cazul unui politician, care a fost numit ambasador pentru a fi scăpat de corupție.

Noi am ajuns la următoarea concluzie:

Mesajul este de negare a oricărei acuzații aduse de celălalt și contraatacare excesivă din partea lui Klaus Iohannis .

Întrebarea nr. 3

Motto: S-a adoptat o nouă lege organică a învățământului versus un milion de analfabeți.

Ce considerați că este necesar să se întâmple pentru modernizarea învățământului nostru, pentru ca și prin educație și învățământ să pregătim temeinic tinerele generații?

Victor Ponta are următoarele mesaje:

îl acuză pe Klaus Iohannis de negativism –„ nu se poate, nu există bani, etc”.

Klaus Iohannis spune:

are în continuare un discurs de justificare.

Ce conține mesajul către țară transmis de Victor Ponta prin intermediul TV?

Semnificațiile mesajelor în TV – între manipulare și informare a electoratului

Tabelul nr.6 Mesaj către țară – Victor Ponta – prin intermediul TV

Ce conține mesajul către țară transmis de Klaus Iohannis prin intermediul TV?

Semnificațiile mesajelor în TV – între manipulare și informare a electoratului

Tabelul nr.7 Mesaj către țară –– Klaus Iohannis prin intermediul TV

Partea a II –a – Cercetare

Raport referitor la rezultatele analizei răspunsurilor la anchetă pe bază de chestionar privind tema: Presa între manipulare și informare asupra electoratului

Informații generale

Ancheta a urmărit identificarea gradului de informare sau manipulare a electoratului de către presă, s-a bazat pe un chestionar , chestionar atașat acestui raport.

În elaborarea chestionarului s-au luat în considerare următoarele:

Păstrarea întrebărilor relevante din chestionarele folosite în anii anteriori, pentru a se putea evidenția evoluția gradului de încredere în presă și politicieni, a electoratului;

O actualizare a chestionarului prin oferirea posibilității respondenților de a –și exprima punctele de vedere în mod distinct pentru fiecare întrebare;

Creșterea gradului de confidențialitate prin: 1. nepublicarea răspunsurilor, în care se fac referiri negative, directe le persoane; 2. prevederea ca, la solicitarea respondentului, anumite comentarii să nu fie făcute publice.

Completarea răspunsurilor la chestionar s-a efectuat în perioada: 01. 04. .2015 – 01. 05. 2015

Pentru evaluarea gradului de încredere în presă și politicieni a electoratului au fost vizate următoarele aspecte:

calitatea evenimentelor de informare și promovare a politicianului – ex. Programul TV;

calitatea materialelor informative în format electronic sau tipărite;

colaborarea cu personalul care a asigurat informare și consultanță pentru depunerea candidaturii;

măsura în care acțiunile la care au participat respondenții au răspuns nevoilor acestora de informare și cunoaștere.

cercetarea realizată pe 100 de peroane.

Caracteristicile respondenților

Au răspuns la chestionar 100 de persoane care sunt sunt complete/valide.

Respondenții la chestionare fac parte din categoriile următoare:

Tabelul nr.8 Caracteristici respondenți

Principalele surse, modalități de informare a respondenților privind evaluarea gradului de încredere în presă și politicieni

TV

Seminare organizate de cele două partide politice

Publicații politice

Pagini Web

Legislația electorală

Instituția prezidențială

Sediile locale ale partidelor politice

Autoritățiile locale

Discuții pe Internet

Presa scrisă

Radio

Facebook

Badoo

Linkedin

Altele

Rezultatele anchetei

Aprecierea generală a respondenților privind evaluarea gradului de încredere în presă și politicieni a fost calculată ca medie ponderată a răspunsurilor și aprecierilor făcute de respondenții care au dat răspunsuri valide, la următoarele întrebări:

Presa, manipulează sau informează opinia publică?

Clasa politică înfruntă opinia publică?

Clasa politică înșeală opinia publică?

Clasa politică încurajează opinia publică?

Clasa politică manipulează opinia publică?

În anul 2015, respondenții au dat răspunsuri valide, acordând punctaje care au dus la punctajul mediu de 4,51 din maximum 5 puncte – 90, 2 din punctajul maxim.

Întrebarea nr.1:

Presa, manipulează sau informează opinia publică?

Deoarece în anul 2014 s-au organizat foarte multe evenimente de informare și promovare a politicienilor în Campania electoral, în chestionarul realizat pentru evaluarea gradului de încredere în presă și politicieni, s-a adăugat și cerințe suplimentare referitoare la aprecierea evenimentelor de informare. Aspectele vizate în apreciere au fost:

Presa, manipulează sau informează opinia publică.

Ce rol are prezentatorul și moderatorul în informare la PRO TV și TV.

Elemente nondiscursive: decor, aspecte ale studioului, prezentarea cadrului TV.

Elemente discursive: discurs de prezentare și informare a moderatorului, întrebări și comentarii, discursurile participanților;

Aprecierile generale ale respondenților care au vizionat Campania electorală la TV, privind întrebarea: Presa, manipulează sau informează opinia publică, sunt în marea majoritate bune și foarte bune – 94, 37% .

Chestionarul nr.1

Părerea d- voastră referitoare la presă – în campanie electorală

Presa, manipulează sau informează opinia publică?

Figura nr. 1.chestionar 1

Respondenții care au participat la acest chestionar au făcut următoarele comentarii referitoare la aceste întrebări:

Nu există suficiente emisiuni la TV – pentru o cultură elelectorală;

Nu avem comentarii de făcut; Succes în realizarea sondajului;

Precizări mai exacte pe formulare;

Considerăm că asemenea emisiuni sunt foarte utile, ar fi bune și în afara campaniei electorale;

Ar trebui să fim mai pregătiți și mai informați înainte de a răspunde la chestionar;

Încercați să organizați întâlniri la nivel local;

Activitatea de informare TV ar trebui să fie mai intensă;

Dorim să participăm și pe viitor la astfel de sondaje;

Mai mult interes pentru informare din partea cetățenilor;

Interesul presei este doar pentru audiență.

Chestionarul nr.2

Întrebarea nr.2

Părerea d- voastră referitoare la clasa politică în timpul unui scrutin

Clasa politică înfruntă opinia publică?

Figura nr. 2.chestionar 2

Respondenții care au participat la acest chestionar au făcut următoarele comentarii referitoare la aceste întrebări:

Suntem foarte mulțumiți de astfel de întrebări;

Apreciem emisiunile politice de pe PRO TV;

Ne dorim de foarte mult să ne exprimăm o părere;

Mi se pare ușor ștințifico – fantastice aceste întrebări. Clasa politică nu va fi niciodată amabilă!

În principiu, am avut o comunicare bună cu autoritățile politice, au răspuns mereu promt.

Chestionarul nr.3

Întrebarea nr.3

Părerea d- voastră referitoare la clasa politică în campanie electorală

Clasa politică înșeală opinia publică?

Figura nr. 3.chestionar 3

Respondenții care au participat la acest chestionar au făcut următoarele comentarii referitoare la aceste întrebări:

Asteptăm de la politicieni, prin intermediul TV înformații clare și precise;

Multă reclamă, mult zgomot … și cam atat!

Contează calitatea informației, nu cantitatea;

Politicienii folosesc la TV un limbaj de lemn;

Ar trebui selectați mai bine următorii candidați la prezidențiale;

Ar trebui un alt mod de promovare le TV;

Politicienii au un limbaj greoi, se exprimă destul de greu Klaus Iohannis;

Din punct de vedere al conținutului elementele de informare din programele TV sunt bune.

Chestionarul nr.4

Întrebarea nr.4

Este suficientă informație?

Clasa politică încurajează opinia publică?

Figura nr. 4.chestionar 4

Respondenții care au participat la acest chestionar au făcut următoarele comentarii referitoare la aceste întrebări:

Noi credem că informația e bună dacă nu este manipulare;

Mă bucur că am avut șansa să –mi dezvolt capacitatea de comunicare;

Consider că cea mai bună variantă este: Clasa politică și opinia publică au un proiect comun.

Chestionarul nr.5

Întrebarea nr.5

Sunteți mulțumiți de clasa politică

Clasa politică manipulează opinia publică?

Figura nr. 5.chestionar 5

Respondenții care au participat la acest chestionar au făcut următoarele comentarii referitoare la aceste întrebări:

Mesajul transmis este în primul rând al omului politic;

Pe primul plan ar trebui să fie cetățeanul;

Prin mesajele transmise, oamenii politici spun că nu vor accepta nici un compromis;

Votul ar trebui să fie momentul adevărului;

Oamenii politici nu mai respectă niciodată cuvântul dat în campaniile electorale.

Politicienii spun ce trebuie să audă opinia publică.

Concluzii

Aprecierea generală a respondenților privind evaluarea gradului de încredere în presă și politicieni a fost calculată ca medie ponderată a răspunsurilor și aprecierilor făcute de respondenții care au dat răspunsuri valide, la următoarele întrebări:

Presa, manipulează sau informează opinia publică?

Clasa politică înfruntă opinia publică?

Clasa politică înșeală opinia publică?

Clasa politică încurajează opinia publică?

Clasa politică manipulează opinia publică?

În anul 2015, respondenții au dat răspunsuri valide, acordând punctaje care au dus la punctajul mediu de 4,51 din maximum 5 puncte – 90, 2 din punctajul maxim

Aprecierile generale ale respondenților care au vizionat Campania electorală la TV, privind întrebarea: Presa, manipulează sau informează opinia publică, sunt în marea majoritate bune și foarte bune – 94, 37% .

Astfel, sondajele de opinie prezintă intenția de vot a circa 60 – 70% din eșantion pe un eșantion reuțit din punct de vedere al unui sondaj electoral sau a circa 40 – 50% la un eșantion mai puțin utilizabil din acest punct de vedere.

Un sondaj electoral este cu atât mai exact cu cât procentul celor care zic că se vor prezenta la vot este mai mare pentru că, în final, se consideră că electoratul care votează este important din punct de vedere sociologic.

Tabelul nr.9 Ce așteptă românii de la Administrația Prezidențială – eșantion 100 de persoane

Managementul vizual a devenit o condiție a politicii cu consecințe multiple.

viața de zi cu zi este politizată;

televiziunea ne face agenda zilnică;

politicul este denaturat și dramatizat;

se realizează excesiv publicitate politică;

actorul politic nu trebuie să fie un produs.

Noua comunicare politică a reușit să insereze în sistemul politic tehnicile de marketing. Modelul democratic înnoiește formele de reprezentare a politicului, utilizând mediumul televizual ca dispozitiv de figurare ce conferă o bună vizibilitate a actorilor politici.

Nu putem vedea în comunicarea politică doar un simulacru sau o modalitate de a organiza dezbateri fără fond. Modelul marketing politic, coexistă cu modelul dialogic tradițional, bazat pe întâlnirea și pe schimbul de idei cu electoratul și cu modelul propagandistic. Prin rafinarea procedeelor sale, comunicarea politică apelează la televiziune, punând pe primul plan relația în dauna conținutului. Aspectul indicial al comunicării televizuale situează în primul rând contactul, inovația, uniunea și cu acestea, influențează aderarea prin seducție.

Bibliografie

Doru Pop, Mass Media și Democrația, Ed. Polirom, București, 2001

M. Sproule, Channels of Propaganda, Edinfo Press, 1994

N. Luhmann, Inadecvarea Comunicării, în Revue internationale de Sciences sociales, vol.XXXIII, 1981

A. Giddens, Consensul tradiționalist și apariția sintezelor, în B. Dervin et al., Rethinking Communication, Sage, Londra, 1989

R. Fagen, Politics and Communication, Litle, Brown& Cy, Boston

D. Jackson, Une logique de la communication, Seuil

M. Abeles, Rituels et communication politique moderne, în Hermes, IV, 1989

HD.Lasswell, Structura și funcționarea comunicării în societate

I de Sola Pool, Comunicarea politică, Enciclopedie Internațională

Deutsch, The Nerves of Government, Models of Politicul Communication and Control, The Free Press, New York

Almond, JS Coleman, The Politics of the Developping Areas, Princeton, 1960

D. Easton, Analiyse de systeme politique, Colin, 1974, ediție americană

Y. Winkin, în Bateson, La nouvelle communication, Seuil, 1981

M.Dobry, Sociologie des crises politiques, Presses de la FNSP

D.L. Swanson, O abordare constructivistă, Sage, 1981

D.L. Swanson, Comunicarea politică, 1991

P.M. Hall, O analiză simbolico – interacțională a politicului

I. Gerstle, La communication politique, Paris, 1992

Thomas Kuhn, The structure of Scientific Revolution, University of Chicago Press, 1962

Mills, C.Wright, The Sociological Imaginstion, Oxford University Press, New York

Thomas Paine, Philadelphia Magazine

Mihai Coman, Introducere în Sistemul Mass – Media, Ed. Polirom, București, 2000

C.Mueller, La Communication politique, Paris, 1992

Daniel Cefai, La construction des problemes publics, nr.75 din 1996

P.Bourdieu apud Gaetan Templay, op.cit.

N Fraser apud Sonia Livingstone, Se faire entendre dans l’ espace public, 1994

Rosemarie Haineș, Televiziunea și Reconfigurarea Politicului, Ed. Polirom, 2002

D Bougnoux, La communication par bande, La Decouverte, 1991

Beciu Camelia, Comunicarea politică, București: Editura Comunicare, 2002

Nicolae Frigioiu, Imaginea publică a liderilor și instituțiilor politice, București:Editura Comunicare 2004

Beciu Camelia, Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală, Iași:Editura Polirom, 2000

Bulai Alfred, Mecanismele electorale ale societății românești, Ed. Paideia, București, 1999

Wolton Dominique, Despre comunicare, Bucuresti:Comunicare.ro, 2012

Edelman Murray, Politica și utilizarea simbolurilor, Iași:Editura Polirom, 1999

Sălăvăstru Constantin, Discursul puterii, Iași:Editura Institutul European, 1999

Jacques Gerstle, Comunicarea politică, Iași: Editura Institutul European, 2002

Ben H. Bagdikian, The Information Machines

L Vlăsceanu, C Zamfir, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București, 1993

Ștefan Buzărnescu, Sociologia opiniei publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996

Daniel Ilie, Manipularea prin televiziune, Ed. Sitech Craiova, 2008

Ștefan Vlădușescu, Comunicare jurnalistică negativă, Ed. Academiei Române, București, 2006

Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996

Rene Escarpit, De la sociologia literaturii la teoria comunicării, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Septimiu Chelcea, Socilogia opiniei publice, SNSPA, București, 2000

Cf, Icek Ajzen, Attitudes, Personality and Behavior, Chicago, Open University Press

D. Tudor, Manipularea opiniei publice în conflicte armate, Ed, Dacia, Cluj – Napoca, 2001

CF Popescu, Manual de journalism, Ed. Tritonic, București, 2003

Alex Muchielli, Arta de a influența, Ed. Institutului European, Iași, 2002

Dale Carnegie, Secretul succesului, Ed. Curtea Veche, București

R. Joule, J. Beauvois, Tratat de manipulare, Ed. Antet, Bucrești, 1997

Corina Crișan, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Ed. Dacia, Cluj, 2000

Radu Herjeu, Oglinda mișcătoare, Ed. Fundația România de Mâine, 2000

J D Halloron, The effects of television, Ed. Panther

Andrei Stoiciu, Comunicare politică, Ed. Humanitas, București, 2000

Jean Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, București, 1993

MC Quil, Media Performance, Ed. Sage Publications, London, 1993

E Grosu Popescu, Jurnalism TV, Ed. Teora, București, 1996

TVR

PRO TV

Bibliografie

Doru Pop, Mass Media și Democrația, Ed. Polirom, București, 2001

M. Sproule, Channels of Propaganda, Edinfo Press, 1994

N. Luhmann, Inadecvarea Comunicării, în Revue internationale de Sciences sociales, vol.XXXIII, 1981

A. Giddens, Consensul tradiționalist și apariția sintezelor, în B. Dervin et al., Rethinking Communication, Sage, Londra, 1989

R. Fagen, Politics and Communication, Litle, Brown& Cy, Boston

D. Jackson, Une logique de la communication, Seuil

M. Abeles, Rituels et communication politique moderne, în Hermes, IV, 1989

HD.Lasswell, Structura și funcționarea comunicării în societate

I de Sola Pool, Comunicarea politică, Enciclopedie Internațională

Deutsch, The Nerves of Government, Models of Politicul Communication and Control, The Free Press, New York

Almond, JS Coleman, The Politics of the Developping Areas, Princeton, 1960

D. Easton, Analiyse de systeme politique, Colin, 1974, ediție americană

Y. Winkin, în Bateson, La nouvelle communication, Seuil, 1981

M.Dobry, Sociologie des crises politiques, Presses de la FNSP

D.L. Swanson, O abordare constructivistă, Sage, 1981

D.L. Swanson, Comunicarea politică, 1991

P.M. Hall, O analiză simbolico – interacțională a politicului

I. Gerstle, La communication politique, Paris, 1992

Thomas Kuhn, The structure of Scientific Revolution, University of Chicago Press, 1962

Mills, C.Wright, The Sociological Imaginstion, Oxford University Press, New York

Thomas Paine, Philadelphia Magazine

Mihai Coman, Introducere în Sistemul Mass – Media, Ed. Polirom, București, 2000

C.Mueller, La Communication politique, Paris, 1992

Daniel Cefai, La construction des problemes publics, nr.75 din 1996

P.Bourdieu apud Gaetan Templay, op.cit.

N Fraser apud Sonia Livingstone, Se faire entendre dans l’ espace public, 1994

Rosemarie Haineș, Televiziunea și Reconfigurarea Politicului, Ed. Polirom, 2002

D Bougnoux, La communication par bande, La Decouverte, 1991

Beciu Camelia, Comunicarea politică, București: Editura Comunicare, 2002

Nicolae Frigioiu, Imaginea publică a liderilor și instituțiilor politice, București:Editura Comunicare 2004

Beciu Camelia, Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală, Iași:Editura Polirom, 2000

Bulai Alfred, Mecanismele electorale ale societății românești, Ed. Paideia, București, 1999

Wolton Dominique, Despre comunicare, Bucuresti:Comunicare.ro, 2012

Edelman Murray, Politica și utilizarea simbolurilor, Iași:Editura Polirom, 1999

Sălăvăstru Constantin, Discursul puterii, Iași:Editura Institutul European, 1999

Jacques Gerstle, Comunicarea politică, Iași: Editura Institutul European, 2002

Ben H. Bagdikian, The Information Machines

L Vlăsceanu, C Zamfir, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București, 1993

Ștefan Buzărnescu, Sociologia opiniei publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996

Daniel Ilie, Manipularea prin televiziune, Ed. Sitech Craiova, 2008

Ștefan Vlădușescu, Comunicare jurnalistică negativă, Ed. Academiei Române, București, 2006

Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996

Rene Escarpit, De la sociologia literaturii la teoria comunicării, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Septimiu Chelcea, Socilogia opiniei publice, SNSPA, București, 2000

Cf, Icek Ajzen, Attitudes, Personality and Behavior, Chicago, Open University Press

D. Tudor, Manipularea opiniei publice în conflicte armate, Ed, Dacia, Cluj – Napoca, 2001

CF Popescu, Manual de journalism, Ed. Tritonic, București, 2003

Alex Muchielli, Arta de a influența, Ed. Institutului European, Iași, 2002

Dale Carnegie, Secretul succesului, Ed. Curtea Veche, București

R. Joule, J. Beauvois, Tratat de manipulare, Ed. Antet, Bucrești, 1997

Corina Crișan, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Ed. Dacia, Cluj, 2000

Radu Herjeu, Oglinda mișcătoare, Ed. Fundația România de Mâine, 2000

J D Halloron, The effects of television, Ed. Panther

Andrei Stoiciu, Comunicare politică, Ed. Humanitas, București, 2000

Jean Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, București, 1993

MC Quil, Media Performance, Ed. Sage Publications, London, 1993

E Grosu Popescu, Jurnalism TV, Ed. Teora, București, 1996

TVR

PRO TV