Politica Monetara In Romania

Comunicare

Politica Monetara In Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

POLITICA MONETARĂ ÎN ROMÂNIA

CUPRINS

Introducere

Cap. 1. Piața monetară : aspecte generale

1.1. Piața monetară : definiție și încadrare

1.2. Participanții la piața monetară

1.3. Operațiuni de piață monetară

1.31. Conceptul de compensație

1.3.2. Etapele compensării

1.3.3. Operațiunile și noile instrumente ale pieței monetare deschise

Cap. 2. Piața monetară din România

2.1. Trăsăturile pieței monetare din România

2.2. Intervenția băncii de emisiune pe piața monetară

2.3. Instrumente de acțiune pe piața monetară

Cap. 3. Studiu de caz : Analiza indicatorilor de pe piața monetară din România

3.1. Analiza operațiunilor de pe piața monetară

3.2. Cererea și oferta de monedă

3.2.1. Structura masei monetare în sens restrâns

3.2.2. Structura masei monetare în sens larg

3.2.3. Evoluția contrapartidelor masei monetare în sens larg

3.3. Multiplicatorul monetar

Concluzii

Bibliografie selectivă

Introducere

În elaborarea acestei lucrări am fost preocupat să analizez toate capitolele aferente politicii monetare din România,ea reprezentând ansamblul de măsuri prin care statul(reprezentat de banca centrală),acționează asupra masei monetare(banilor),în vederea menținerii controlului acesteia pentru realizarea echilibrului economic sau,în vederea orientării activității într-o anumită direcție.Politica monetară devine posibilă odată cu apariția banilor fiduciari(fără acoperire în aur).

Lucrarea este structurată în trei capitole,și în fiecare am încercat să evidențiez trăsăturile și aspectele specifice pieței monetare.În primul capitol numit Piață monetară,am încercat să definesc și să evidențiez conceptul de piață monetară,participanții la piață monetară,operațiunile de piață monetară,conceptul de compensație,etapele compensării și bineînțeles operațiunile și noile instrumente ale pieței monetare deschise.Printre participanții la piață monetară se numără și banca centrală,având un rol foarte important,de asemenea și operațiunile care se desfășoară pe piață,dintre ele, cele mai frecvente operațiuni sunt cele cu titluri de creanțe.

În cel de-al doilea capitol m-am axat pe piață monetară din românia și rolul băncii naționale.Am analizat intervențiile băncii de emisiune pe piață monetară,dar și instrumentele pieței monetare,cum ar fi instrumentele de control indirect:manevrarea dobânzilor directoare,facilitățile permanente(standind facilities),rezervele minime obligatorii și controlul cursului de schimb(depinde de strategie).

Piață monetară este un mecanism al economiei de piață și,a apărut în România după anul 1989.Funcția cea mai importantă a Băncii Naționale Române,este determinată de aprovizionarea economiei cu monede metalice și bancnote,dar pe lângă acest lucru mai poate îndeplini și alte sarcini cum ar fi:rolul de casier general și bancher al statului român,stabilește și conduce politică monetară a statului și acordă avize de funcționare instituțiilor de credit din România.Pentru atingerea obiectivelor de politică monetară, autoritățile monetare dețin mai multe instrumente prin intermediul cărora pot acționa, și anume: taxa oficială a scontului, sistemul rezervelor minime obligatorii, controlul direct al creditului și intervențiile pe piață monetară. Taxa oficială a scontului a fost abandonată începând cu februarie 2002, locul ei fiind ocupat de rată dobânzii de referință, al cărei nivel a coborât continuu.

În cel de-al treilea capitol (studiu de caz),am încercat să evidențiez analiză indicatorilor de pe piață monetară din România.Am analizat rată dobânzii de politică monetară,facilitatea de depozit din România în perioada 2008-2010,dar și facilitatea de creditare.Masă Monetară este unul dintre cele mai importante agregate monetare.Politică monetară își exercită influență asupra masei monetare.România s-a aliniat la standardele Fondului Monetar Internațional și,s-a impus utilizarea unei mase monetare structurată în trei aspecte monetare:moneda principala sau baza monetară,masă monetară în sens restrâns(M1)și masă mijloacelor de plata.În baza datelor furnizate de Banca Națională a României,am analizat evoluția masei monetare.

Capitolul 1. Piața monetară: aspecte generale

Piața monetară: definiție și încadrare

Piața monetară este o componentă esențială a pieței capitalurilor și reprezintă principala piață care reglează fluxurile și interdependențele valorice de la nivelul economiei monetare.În sens restrâns, piața monetară cuprinde procese ce se desfășoară pe o perioadă mai mică de un an.

Piața creditului cuprinde piața valutară, piața financiară, care este o piață a capitalurilor pe termen lung și piața monetară pe care realizează atragerea și plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieței interbancare, a pieței scontului, a pieței eurovalutelor, a pieței efectelor de comerț.

Operațiunile de împrumut pe piața monetară se derulează în principal între băncile creatoare de monedă, pentru a putea face față fluxurilor de plăți. De aceea se spune că piața monetară este o piață a monedei centrale, adică a numerarului, a disponibilităților în cont deținute la banca central, precum și a biletelor de bancă.

Până acum un sfert de secol, piața monetară era cunoscută și sub denumirea de piață interbancară prin care băncile își regularizau excedentele și deficitele de trezorerie. Treptat această piață a atras și alte instituții și organizații.

Principalele trasături ale pieței monetare sunt:

Este o piață pe care se realizează operațiuni pe termen scurt, de obicei fără restricții cantitative;

Obiectul tranzacțiilor îl reprezintă disponibilitățile în monedă centrală și în depozite la banca de emisiune;

Este o piață foarte eterogenă;

Dobânda se stabilește zilnic prin jocul cererii și ofertei;

Actorii principali sunt:banca de emisiune, băncile comerciale, trezoreria, societățile financiare, casele de economii;

Condiția pentru ca un subiect să fie admis pe această piața este bonitatea, respectiv solvabilitatea;

În general, caracteristica pieței monetare reiese din funcțiile pe care le îndeplinește. Pe lângă funcția de finanțare a băncilor comerciale, piața monetară mai îndeplinește și funcția de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate, care se realizează prin acordarea de credite între bănci și prin cumpărarea de la diverse bănci, de instrumente ale pieței monetare, cu o scadență relativ apropiată și care prezintă certitudine cu privire la transformarea lor în bani lichizi, fără a înregistra pierderi.

Piața monetară are și funcția de a converti activele pe termen foarte scurt (24 h-o săptămână) în active pe termen scurt (3-12 luni).Procesul are loc în mai multe țări (Japonia, Franța, Germania) cu sprijinul băncii centrale care asigură facilități de refinanțare, cu condiția să nu abuzeze.

Prin funcțiile pe care le îndeplinește, piața monetară are un rol important în relațiile de credit, si anume: permite redistribuirea resurselor financiare în economie și reprezintă un cadru deschis prin care banca centrală își promovează politica monetară.

În majoritatea țărilor cu economie de piață dezvoltată, piața monetară este compusă din piața scontului și piața interbancară. Fiecare din aceste două componente poate fi o ipostază a pieței monetare, fiind o piață a creditului pe termen scurt.

Piața scontului este un segment al pieței monetare în cadrul căruia sunt efectuate operațiuni cu active financiare foarte scurte, cum ar fi: cambii, bilete la ordin, certificate de depozit, obligațiuni pe termen scurt.

Piața interbancară reprezintă cadrul în care se desfățoară zilnic raporturile dintre bănci în legătură cu lichidarea soldurilor provenind din operațiuni reciproce.

1.2.Participanții la piața monetară

În fiecare zi, pe această piață intervin două categorii de participanți: solicitanții ți ofertanții.

Solicitanții de pe piața monetară sunt băncile care au nevoie de lichidități, iar ofertanții sunt titularii de conturi, de disponibilități la banca de emisiune, care sunt interesați să-și valorifice disponibilitățile prin acordarea de credite. Rolul pieței monetare este de a asigura transferul interbancar al surplusului de lichidități.

Participanții pieței monetare sunt băncile și alte instituții financiare care au surplus sau necesar de lichidități.

Motivația plasării resurselor disponibile pe piața monetară este dată nu atât de câștigurile care se pot obține (reduse față de alte segmente ale pieței financiare), cât de riscul redus asociat acestei piețe(partenerii sunt unii cunoscuți, iar activele eligibile sunt astfel selecționate încât să ofere un grad ridicat de încredere) și de lichiditatea crescută a pieței interbancare.

Un loc aparte în cadrul participanților la piața monetară îl deține banca centrală. De obicei, băncile centrale sunt deținute de stat, cu responsabilități de supraveghere și reglementare și rolul de a susține băncile cu deficit sau exces de lichiditate, asigurând astfel o bună funcționare a sectorului monetar.

Din rolul pe care îl deține banca centrală în cadrul sistemelor bancare derivă poziția acestora de bănci de nivelul întâi, în timp ce toate celelalte bănci sunt de nivelul doi.

Banca centrală este o autoritate investită cu prerogative legale de reglementare a activității bancare dintr-o țară, emisiune bănească, influențarea directă și indirectă a costului creditului din țara respectivă, acordarea de împrumuturi statului, asigurarea stabilității monedei naționale.Se situează în fruntea sistemului bancar, având ca atribuții conceperea și implementarea politicii monetare, păstrarea rezervelor valutare ale țării.

Obiectivele băncii centrale sunt: definirea și aplicarea măsurilor de politică monetară a statului, păstrarea rezervelor valutare ale țării, realizând, în același timp, supravegherea băncilor din sistem, refinanțarea acestora, precum și administrarea contului statului.

Într-o economie de piață, băncile de emisiune îndeplinesc următoarele funcții:

Emisiunea banilor, limitată în general la monede și bancnote, care permit apariția fluctuațiilor sezoniere ale cererii de bani gheață;

Acordarea de credite băncilor comerciale și altor bănci, „manifestându-se ca bănci ale băncilor”.

Asigurarea de servicii bancare guvernului, precum: rezolvarea datoriilor acestuia față de sectorul privat, emiterea și răscumpărarea bancnotelor Trezoreriei și emiterea stocului guvernamental ca registrator al datoriei naționale;

Acționează ca imprumutător de ultimă instanță, pentru sistemul bancar, ceea ce implică împrumuturile indirecte acordate băncilor prin casele de decontare(balanțe la cerere) sau legate direct de rezervele de lichidități, corespunzând, poate, unei evaluări a depozitelor

Păstrează rezervele de aur și valută ale țării și influențează formarea cursului de schimb al monedei naționale;

Acționează ca supraveghetor general al sistemului bancar, prin oferirea unui ghid neoficial aflat, de obicei, pe linia directivelor guvernului.

Băncile Comerciale

Băncile comerciale, în accepțiunea modernă, au apărut în legătură cu dezvoltarea comerțului și acumulările de capitaluri bănești, ca expresie a dezvoltării producției și expansiunii economiei.

În epoca contemporană, locul și rolul băncilor comerciale sunt strâns legate de calitatea lor de intermediari în relația economii-investiții, relație ce asigură creșterea economică.

Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor înseși, care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulației monetare.

Participând la dezvoltarea operațiunilor comerciale prin intermediul titlurilor cambiale, în mod firesc, aceste bănci au primit apelativul de bănci comerciale.

Băncile comerciale sunt efectul separării funcției de emisiune monetară de cea de creditare. Aceste bănci sunt organizate ca societăți pe acțiuni, al căror obiect de activitate îl constituie atragerea și formarea de depozltarea comerțului și acumulările de capitaluri bănești, ca expresie a dezvoltării producției și expansiunii economiei.

În epoca contemporană, locul și rolul băncilor comerciale sunt strâns legate de calitatea lor de intermediari în relația economii-investiții, relație ce asigură creșterea economică.

Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor înseși, care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulației monetare.

Participând la dezvoltarea operațiunilor comerciale prin intermediul titlurilor cambiale, în mod firesc, aceste bănci au primit apelativul de bănci comerciale.

Băncile comerciale sunt efectul separării funcției de emisiune monetară de cea de creditare. Aceste bănci sunt organizate ca societăți pe acțiuni, al căror obiect de activitate îl constituie atragerea și formarea de depozite bănești de la persoane fizice și juridice, acordarea de credite, precum și efectuarea de servicii bancare pentru agenți economici și populație, a unor operațiuni de comerț exterior și a altor operațiuni bancare.

Trezoreria Statului

Trezoreria Statului este o instituție financiară prin intermediul căreia se derulează constituirea și utilizarea fondurilor publice, sub un strict control fiscal și financiar preventiv.Gestionează datoria publică, inclusiv serviciul acesteia, efectuează plasamente financiare, atrage disponibilități bănești sub forma împrumuturilor de stat din economie și străinătate în vederea refinanțării și finanțării datoriei publice și a deficitelor bugetare și efectuează operațiuni care țin de intervenția statului în economie.

Trezoreriei Statului îndeplinește două funcții esențiale, și anume: cea de casier și bancher al statului și cea de instituție financiară.

Confruntată cu nevoi de finanțare neregulate în timpul anului, Trezoreria trebuie să găsească resurse, îndeplinind astfel funcția unei instituții financiare.

Ca instituție financiară Trezoreria are caracteristici proprii:

a) din perspectiva structurii operațiilor Trezoreria este asimilată atât băncilor, cât și instituțiilor financiare nebancare. Aceasta arată că Trezoreria este un organism creator de monedă, o parte din resursele sale având caracter monetar; în această calitate este o bancă. Datorită faptului că își asigură o mare parte din resurse din fonduri de economisire pe termen lung, trezoreria poate fi comparată cu o instituție financiră nebancară.

b) din perspectiva poziționării în circuitul încasări – plăți, Trezoreria ocupă o poziție centrală; poziție care, însă, nu este comparabilă cu cea a băncii centrale.

Băncile de afaceri

Evoluția economiei moderne în care patronează marile intreprinderi comerciale și industriale a contribuit la apariția unui compartiment în activitatea bancară, ce poartă denumirea de “afaceri de bancă”.

Băncile de afaceri operează asupra bilanțului întreprinderilor, intervenind pe diferite piețe financiare pentru contul lor sau al clienților și gestionează patrimoniile particularilor.

În anumite țări, băncile de afaceri exercită aceleași activități de colectare a depozitelor și acordare de credite ca și băncile comerciale, atât în relație cu agenții economici cât și cu particularii.

Alte caracteristici ale băncilor de afaceri :

Intervin ,într-o proporție importantă, în desfășurarea operațiunilor extrabilanțiere(linii de credit garantate, cauțiuni, garanții);

se apropie de societățile de asigurări dorind să pună la dispoziția clienților lor “produse de asigurări”, iar societatea de asigurări acceptă o astfel de fuziune pentru calitatea clienților și modalitatea de difuzare a serviciilor specifice ;

se deosebesc de băncile comerciale prin angajarea lor în operațiuni de finanțare pe termen lung ;

asigură capital pentru firme și pentru administrația locală și centrală ;

asigură lichiditate piețelor de capital, prin rolul în tranzacționarea și executarea ordinelor pe piața secundară ;

oferă consultanță cu privire la emisiunea, vânzarea și cumpărarea de valori mobiliare;

Casele de economii

Casele de economii sau băncile de economii, reprezintă o verigă importantă în sistemul bancar.Acestea au fost create sub forma unor instituții fără scop lucrativ, având ca principale atribuții mobilizarea economiilor.

Casele de economii se deosebesc de băncile propriu-zise , prin natura fondurilor proprii, fiind constituite din rezerve acumulate de-a lugul timpului, precum și prin limitările marginale ale utilizării resurselor și modul de constituire al organismelor de conducere.

Resursele mobilizate de casele de economii sunt în principal depozite pe termen lung, astfel că aceste instituții au rolul de a constitui resurse și de a le transfera în sistemul bancar și pe piața capitalurilor pentru redistribuire.

Casele de economii sunt structurate, în general, într-una sau mai multe asociații naționale, care le reprezintă în fața puterii publice, iar în unele țări au în plus o putere de control, organizare și de lansare a noilor produse ori de gestiune centralizată a anumitor servicii.Pentru a face față pericolului de banalizare , respectiv de transformare în bănci obișnuite, băncile de economii trebuie să soluționeze problema fondurilor proprii, cea a calificării personalului, precum și a modificărilor în nivelul ratelor de dobândă.

1.3.Operațiunile pieței monetare

1.3.1. Conceptul de compensație

Piața monetară reprezintă cadrul necesar în care se desfășoară zilnic raporturile dintre bănci în legătură cu lichidarea soldurilor provenite din operațiuni reciproce. Pe această piață se confruntă cererea și oferta de monedă, în funcție de prețul acesteia, adică rata dobânzii. Piața monetară îndeplinește funcția specifică de compensare a deficitului și excedentului de lichidități, care se realizează fie prin credit acordat direct, fie prin negocierea unor hârtii de valoare foarte lichide și cu scadențe apropiate.

Pe de o parte băncile își acordă împrumuturi sau își rambursează credite acordate anterior. Pe de altă parte, din ordinul clienților lor, băncile, titularii de depozite, efectuează plăți prin unele bănci și sunt beneficiare de încasări de la aceleași sau de la alte bănci. Astfel, la sfârșitul fiecărei zile, o bancă devine creditoare sau debitoare față de celelalte componente ale sistemului bancar. Poziția netă creditoare se referă la faptul că în relațiile cu celelalte bănci, per sold, fluxurile de intrare au fost mai mari decât fluxurile de ieșire, iar poziția netă debitoare semnifică o situație inversă.

Procesul de stingere a soldurilor reciproce prin efectuarea de plăți de către titularii soldurilor debitoare către beneficiarii soldurilor creditoare, poartă numele de compensare și se realizează pe piața interbancară.

Compensarea presupune, pentru fiecare bancă, compararea în cadrul unei perioade date, a creanțelor de încasat cu datoriile acesteia față de altă bancă sau față de toate celelalte bănci

cuprinse într-un sistem dat, în scopul de a stabili măsura în care se compensează reciproc și suma rămasă de încasat sau de plătit.

Compensările pot fi bilaterale, atunci când se supun compensării plățile reciproce dintre două bănci, stabilindu-se poziția fiecărei bănci rezultată din operațiunile de plăți reciproce.

Compensările multilaterale, spre deosebire de cele bilaterale, includ toate băncile cuprinse într-un sistem dat. Cu cât numărul de bănci este mai mare, cu atât compensarea devine mai eficientă, înregistrând un grad ridicat de compensare și asigurând operativitate în derularea plăților în economie.

În cadrul compensărilor interbancare, fiecare participant, solicită plata creanțelor creditoare unui singur debitor, și anume casa de compensație.

Astfel, compensația se dovedește a fi:”un sistem de lichidare de creanțe prin concentrarea tuturor debitelor pentru toți debitorii și tuturor creanțelor pentru toți creditorii, către un singur debitor și creditor, unde făcându-se apoi evidența se obține , pentru fiecare participant, un simplu sau singur sold debitor sau creditor, după natura soldului operațiunilor compensate”.

Compensarea interbancară poate diferi în funcție de tipul operațiilor ce se supun compensării. Compensarea în sistem brut se utilizează în situația în care se supun compensării toate operațiile dispuse de clienții băncilor sau decontate în favoarea acestora. În acest caz, informațiile cu privire la plăți se concentrează la un centru de compensare, în cadrul căruia se desfășoară efectiv și integral operațiunile de compensare. În acest sistem, fiecare dintre băncile participante inventariază relațiile de plăți reciproce cu fiecare dintre băncile participante iar prin însumare și compensare ad-hoc se stabilește soldul operațiilor reciproce cu fiecare din băncile care participă la compensare. Astfel, fluxul de informații către centrul de compensare se diminuează.

O altă diferențiere a compensărilor se referă la raporturile dintre momentul compensării interbancare și momentul decontării în favoarea beneficiarului plății. În această situație, are loc decontarea post-compensatorie, ce presupune transferul efectiv al documentelor suport-hârtie la centrul de compensare și apoi la banca la care titularul beneficiar al plății își are contul. Prin intermediul acestei modalități se face mai întâi regularizarea (respectiv compensarea) plăților dintre bănci ca operațiuni de bază. Astfel, banca își primește suma ce se cuvine beneficiarului destinatar al plății și pe care o poate pune la dispoziție în cont.

1.3.2. Etapele compensației

Procesul de compensare are următoarele etape:

1. inventariere-structurare;

2. soldare-compensare;

3. stingerea datoriilor reciproce între bănci;

Astfel prin inventarierea și structurarea în cadrul unei situații șah, operațiunile pot fi poziționate atfel:

Tabelul nr.1. Situația băncilor cuprinse în procesul de compensare

În această situație este reprezentată poziția fiecărei bănci în raport cu celelalte bănci

participante, ceea ce asigură de la început o bază precisă și corelată privind modul de angajare

în operațiuni reciproce pentru fiecare din băncile angajate în sistemul de compensare. În acest cadru se pot identifica și preveni erorile și băncile prea mult îndatorate, își vor evalua din timp posibilitatea de a satisface cerințele compensării.

În etapa a doua, operațiunile de soldare-compensare se desfășoară pe baza situațiilor rezultate din operațiunile de inventariere-structurare.

Tabelul nr.2.Situatia bancilor cuprinse in compensare

Din tabelele nr.1 și nr.2, se poate observa că sumele ce intră în compensare, calculate ca sume ale operațiunilor debitoare, respectiv ale operațiunilor creditoare, intervenite între bănci sunt de 1745 de unități monetare, iar soldurile rămase neacoperite sunt în sumă de 160 unități monetare.Pe baza acestor informații se pot determina indicatorii mărimea sumelor compensate, gradul de compensare și soldurile necompensate. Mărimea sumelor compensate este de 1585 u.m. și se determină prin diferența dintre total sume intrate în compensare și solduri necompensate (1745-160).

În ce privește gradul de compensare, acesta se determină ca raport între sumele compensate și sumele intrate în compensare, fiind de 90,8% (1585/1745×100 ).

În urma compensării, băncile care prezintă solduri debitoare (în cazul nostru banca B și banca E), vor fi nevoite să-și procure resurse pentru a-și stinge datoriile. În cazul stingerii soldurilor, se ține cont de disponibilitățile pe care băncile respective le dețin în conturile lor la banca de emisiune. Dacă mărimea disponibilităților deținute de cele două bănci în conturile deschise la banca de emisiune este mai mare sau egală decât mărimea soldurilor lor nete debitoare, aceste rezerve de monedă centrală vor servi la stingerea datoriilor. În cazul băncilor cu solduri excedentare, acestea se vor preocupa pentru plasarea resurselor de care dispun.

1.3.3. Operațiunile și noile instrumente ale pieței monetare deschise

Principala funcție a pieței interbancare este funcția de finanțare, deoarece ea asigură agenților deficitari lichiditățile de care au nevoie, iar agenților excedentari, posibilitatea fructificării lichidităților de care dispun în exces.

Pe această piață se pot realiza operațiuni în alb, atunci când remiterile de lichidități se fac fără contrapartidă, fără garanție, unica lor bază este în debitor. Operațiunile cele mai frecvente se întemeiază pe titluri de creanță, care fac obiectul unor cesiuni ferme, caz în care ele sunt vândute definitiv, sau sunt puse în pensiune.

Tehnica cea mai cunoscută a creditării creanțelor comerciale o reprezintă operațiunea de scontare. Această operațiune reprezintă cesiunea cambiei către un alt beneficiar în schimbul valorii actuale a cambiei.Necesitatea acestei operațiuni apare atunci când beneficiarul cambiei, (care urmează ca la data scadenței să încaseze valoarea integrală a creanței), având nevoie urgentă de lichidități, cedează acest drept de creanță, de regulă băncii. În urma scontării, el este îndreptățit să primească valoarea actuală a cambiei.

Caracteristicile operațiunii de scontare sunt următoarele:

scontarea cambiei reprezintă o operațiune de creditare prin faptul că se transferă unui instrument de credit, dar și că determină plasarea resurselor de creditare a unei bănci pe un anumit termen, cu asigurarea încasării dobânzii aferente;

cedarea cambiei prin scontare are caracterul de act de vânzare-cumpărare, în sensul că odată cu cedarea se preia și dreptul de a beneficia de suma prevăzută în cambie;

operațiunea de scontare presupune și transformarea creditului comercial în credit bancar

Pentru a se proteja împotriva unor riscuri, băncile efectuează și alte operațiuni cambiale. O astfel de operațiune este pensiunea, prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarului, având condiția răscumpărării lor de către acesta la date convenite.

Punerea în pensiune a unui titlu se poate realiza pe o perioadă de 24 de ore, cu posibilitatea reînnoirii sau pe o durată fixă, cum ar fi 7 zile.

Un rol esențial în ce privește derularea operațiunilor pe această piață îi revine ratei dobânzii, și mai ales anticipațiile privind evoluțiile viitoare ale acesteia.

În ultimii zece ani, piața monetară a cunoscut un proces de transformare prin deschiderea acesteia. Piața monetară deschisă se caracterizează prin posibilitatea ce se oferă tuturor agenților care dispun de capitaluri pe termen scurt de a oferi lichidități agenților care au nevoie.

Piața monetară a devenit în Franța și în alte țări accesibilă trezoreriei statului, întreprinderilor și tuturor instituțiilor financiare. Unii dintre acești agenți au primit dreptul de a emite instrumente financiare pe termen scurt negociabile.

Noile instrumente ale pieței monetare franceze sunt următoarele:

– certificate de depozit emise de bănci (din martie 1985) pentru suma de minimum 5 milioane de franci pe termene cuprinse între 10 zile și 7 ani . Aceste instrumente sunt destinate tuturor titularilor de lichidități , inclusiv intreprinderilor ;

biletele de trezorerie sunt titluri emise de marile întreprinderi care asigură accesul pe piața monetară a intreprinderilor în calitate de creditori . Ele au aceeași limită minimă (5 milioane de franci) și aceeași durată , între 7 zile și 10 ani . Acestea sunt negociate prin intermediul băncilor , caselor de titluri și agenților pieței interbancare ;

Bonuri de tezaur negociabile reprezintă o nouă categorie de titluri publice emise pentru 7 ani . Ele vizează marii deținători de lichidități și se substituie altor bonuri emise până acum . Aceste titluri sunt emise de stat și constituie titluri privilegiate ale pieței monetare franceze;

Bonurile negociabile ale instituțiilor financiare sunt bonuri rezervate instituțiilor financiare specializate bancare ca Agenția de antreprenori și nebancare ca , de exemplu Creditul Național , Creditul Funciar etc. și sunt garantate de Banca Franței . Sunt plasate și negociate ca biletele de trezorerie ale intreprinderilor și sunt emise pe termene între 10 zile și 7 ani ;

Bonuri ale societăților financiare și ale caselor de titluri . Au aceleași caracteristici generale ca și ale celorlalte titluri emise de instituțiile financiare .

Cap.2. Piața monetară din România

2.1.Trăsăturile pieței mometare din România

Piața monetară este un mecanism al economiei de piață care a apărut în România după 1989. Înaintea acestei perioade economia era planificată central, având un carcater imperativ, ceea ce a dus la transformarea monedei în instrument al dictatului etatist. Subordonarea monedei față de centrul puterii politice s-a realizat prin prevalența proprietății de stat și cvasi-lichidarea proprietății private, prin predominarea prețurilor administrate pieței, lipsa agenților economici, prin aservirea aparatului bancar și financiar față de criteriile planului directivă, suprimarea pieței titlurilor de valoare, a bursei de valori și a convertibilității monedei.

Într-o economie centralizată, categoriile financiare, instrumentele au incetat să reflecte, în cea mai mare măsură, situația reală din economie.Rentabilitatea și situația fondurilor agenților economici au fost deturnate.Au apărut întreprinderi rentabile fără merite proprii,și altele care au înregistrat pierderi nefiind vinovate pentru situația lor financiară. Cauza unor astfel de fenomene a fost fixarea unor prețuri cu o ridicată doză de subiectivism, inevitabile într-o economie în care mecanismele pieței sunt anihilate și blocate.

Statornicia pieței monetare este strâns legată de restructurarea aparatului bancar. Această restructurare se referă, pe de o parte la lichidarea monopolului statului în calitate de proprietar al tuturor băncilor, iar pe de altă parte la reașezarea raporturilor dintre banca de emisiune și celelalte bănci, reinstaurarea băncilor comerciale propriu-zise, vânzarea mărfurilor cu plata amânată, precum și punerea în circuit a titlurilor de stat și înscrisurilor cambiale.

Se poate spune că piața monetară în România este în faza incipientă, deoarece, din marea varietate a titlurilor de valoare negociate pe piețele monetare occidentale, în Romania există doar certificate de depozit.

Crearea și buna funcționare a pieței monetare în România are ca premise statornicia precumpănitoare a proprietății private în economie, a spiritului concurențial ca factor principal al creșterii economice. Fără aceste premise, maturizarea mecanismelor economiei de piață nu este posibilă. Indiciul în atingerea acestui obiectiv, îl constituie prețurile, capacitatea lor de a reflecta nevoile sociale și de a conduce la rentabilități legitime și la reprezentativitatea situației financiare.

Toate mecanismele, precum și instituțiile proprii economiei de piață nu pot funcționa normal în lipsa reprezentativității prețurilor din economie și a situației financiare. Ipostazele situației financiare sunt rentabilitatea și evoluția rambursării lor, situația capacității de plată a agenților economici, precum și comportamentul pe linie de investiții.

Pe piața monetară din România, refinanțarea băncilor comerciale este realizată de către BNR. Categoriile principale de credite de refinanțare practicate de către BNR sunt prezentate în continuare:

Creditul structural sau linia de credit, este creditul acordat de BNR în cadrul unui anumit plafon stabilit pentru fiecare bancă comercială și pentru fiecare tip de garanții. Creditele sunt garantate cu efecte comerciale sau titluri de stat acceptate de către BNR. Rata dobânzii care poartă denumirea și de taxă oficială a scontului, este stabilită de către BNR putând fi modificată fără preaviz;

Creditul de licitație reprezintă principala cale de efinanțare a băncilor comerciale. Acest tip de credit se acordă pe o perioadă de maximum 15 zile, este garantat cu titluri de stat și se acordă în urma unor ședințe de licitație la o rată a dobânzii stabilită în funcție de cerere și ofertă;

Creditul special se acordă băncilor comerciale care se confruntă cu probleme de lichiditate, pe o perioadă de până la 30 de zile, în vederea evitării unei situații de criză care să afecteze întregul sistem bancar.

Creditul lombard (overdraft) reprezintă o formă de refinanțare specială ce se acordă băncilor pentru asigurarea plăților lor zilnice exigibile.Se acordă la nivelul soldului debitor al contului curent al unei bănci deschis la BNR, la limita de 75% din fondurile proprii ale acelei bănci, fiind garantat cu titluri de stat sau alte hârtii de valoare.

În condițiile absenței predominării economiei de piață și a unui sistem bancar etalist, dobânzile aplicate de către Banca centrală în ce privește refinanțarea sistemului bancar au atins nivele foarte mari, depășind rata inflației, fiind astfel inaccesibile pentru majoritatea agenților economici.

2.2. Intervențiile Băncii de emisiune pe piața interbancară

Rolul băncii de emisiune pe piața monetară este de a asigura o redistribuire a resurselor între bănci în condiții normale. Banca de emisiune poate să-și exercite influența sa în economie, atât prin nivelul dobânzii la care este dispusă să acorde credite, cât și prin stabilirea unui anumit volum de credit pe care îl acordă economiei, contribuind la o majorare a nivelului ofertei și la stabilirea unui preț al creditului, funcție de oferta majorată și nivelul dat al cererii.

Intervențiile băncii centrale pe piața monetară poartă denumirea de operațiuni pe piață deschisă sau de open-market. Prin efectuarea acestor operațiuni, banca centrală intervine pe piață cumpărând titluri, pune bani în circulație antrenând o creștere a masei monetare(„injecție de lichidități”) și retrage din circulație banii încasați(puncție de lichidități) atunci când vinde.Pe piață, banca centrală ar punea cumpăra titluri precum :de credit(obligațiuni), de proprietate, însă ea se rezumă la operații de vanzare și cumpărare de titluri guvernamentale. Existența unei piețe dezvoltate a acestor titluri, precum și al unui volum semnificativ al datoriei publice sunt condiții esențiale în ceea ce privește eficacitatea politicii monetare.În momentul când pe piața liberă banca centrală cumpără titluri guvernamentale, ea plătește cu un cec asupra ei înseși. Când vânzătorul primește banii, acesta echivalează cu sporirea depozitului său bancar, crește masa monetară și resursele de creditare ale băncilor, crește și prețul titlurilor guvernamentale, ceea ce echivalează cu o coborâre a nivelului ratei dobânzii la aceste titluri.

Prin intermediul operațiunilor de open-market, băncile centrale reglează volumul lichidităților pe piața monetară.

Emisiunea titlurilor pe piața primară, este utilizată în principal atunci când excesul de lichiditate este un factor de o influență majoră în sistemul bancar. Aceste titluri pot fi utilizate în vederea ajustării creșterilor și descreșterilor de lichiditate în decursul anului, prin intervenția băncii centrale privind ajustarea volumului de titluri emise și răscumpărarea lor până la maturitate.

Piața monetară, ca piață specifică, diferă de piața bunurilor de consum și de cea a factorilor de producție.Obiectul tranzacției pe această piață îl formează moneda, banii de cont.Piața monetară constă în ansamblul tranzacțiilor cu monedă,din confruntarea specifică dintre cererea și oferta de monedă, pe baza prețului ei, adică a ratei dobânzii.

2.3.Instrumente de acțiune pe piața monetară

Pentru atingerea obiectivelor de politică monetară, autoritățile monetare dețin mai multe instrumente prin intermediul cărora pot acționa. Aceste instrumente pot fi directe și indirecte.

Instrumentele directe sunt acele măsuri care îi afectează în mod direct pe utilizatorii și deținătorii de monedă, inclusiv societățile financiare. Din această categorie, cele mai importante sunt: încadrarea creditului, fixarea administrativă a unor rate ale dobânzii și a unor rate de schimb.

Instrumentele indirecte sunt utilizate de către Banca Centrală în relație cu celelalte bănci și cu agenții nefinanciari.Această categorie cuprinde instrumente care permit controlul asupra costului și asupra cantității de monedă centrală.

Prin fiecare tip de instrument pot fi urmărite anumite obiective, astfel încât există posibilitatea clasificării instrumentelor după următoarea structură:

Instrumente prin care Banca Centrală furnizează și retrage moneda centrală;

Instrumente care afectează direct activele sau pasivele băncilor ;

Instrumente care permit controlul acțiunilor cu străinătatea;

Din prima categorie a instrumentelor pot fi incluse următoarele tipuri de operațiuni și măsuri adoptate de Banca Centrală:

operațiunile de open-market și acordarea de credite cu rată variabilă a dobânzii pe piața monetară sau financiară;

operațiunile de rescontare; plafonarea disponibilităților pentru rescontare și stabilirea costului rescontării(rata de rescontare sau rata oficială a scontului);

avansurile acordate de Banca Centrală statului și celorlalte bănci: determinarea plafonului și a costului(ratei de dobândă) pentru aceste avansuri;

contituirea rezervelor obligatorii obișnuite și cele constituite asupra depozitelor și creditelor;

În a doua categorie pot fi încadrate obiective cantitative globale și obiective selective, dintre care pot fi enumerate următoarele:

Încadrarea creditului bancar sau a finanțărilor;

Încadrarea sau limitarea depozitelor renumerate și gestionate de către bănci;

Raporturile bilanțului(raportul dintre credite și fonduri proprii);

Coeficientul de utilizare obligatoriu concretizat în portofoliul minim de obligațiuni, bonuri de tezaur sau alte utilizări;

Controlul emisiunilor de titluri pe piața financiară;

Stabilirea ratei de dobândă debitoare sau creditoare;

c)Instrumentele care permit controlul operațiunilor cu străinătatea includ următoarele:

Controlul schimburilor (împrumuturi externe autorizate, piața devizelor, reglementarea poziției exterioare a băncilor, depozitele constituite la Banca Centrală din devizele achiziționate de către agenții nefinanciari);

Reglementările aplicabile dobânzilor plătite pentru depozitele nerezidenților și nivelul ratelor de dobândă;

Rezervele obligatorii constituite pentru depozitele nerezidenților;

Intervențiile Băncii Centrale pe piața schimburilor valutare;

Din categoria instrumentelor de intervenție monetară directe, cel mai rigid este controlul direct al creditului. Acesta are următoarele forme de manifestare: plafoanele de credit și creditele direcționate, prin intermediul cărora se acordă credite preferențiale pentru anumite ramuri din economie, scopul lor fiind dezvoltarea ramurilor respective.

Plafoanele de credite sunt utilizate ca instrumente directe de control monetar și se manifestă sub forma unor instrucțiuni prin care băncile sunt informate cu privire la nivelul maxim al creditelor și ponderea acestora în portofoliul de active.

Utilizarea plafoanelor de credite pe termen lung, antrenează efecte nefavorabile cum ar fi: rate ale dobânzii administrate, descurajarea imobilizărilor economiilor și distorsionarea fluxurilor de fonduri către împrumuturi profitabile.

Chiar dacă acest instrument este cel mai eficient, ușor de implementat, își atinge rapid și precis obiectivele, nu este recomandat a fi folosit deoarece presupune implicarea autorității monetare în activitatea celorlalte bănci din sistem, intervenție care poate deveni abuzivă.

Aplicarea acestui instrument, combinat cu alte instrumente de control, a condus la efecte precum: scăderea competitivității în sistemul bancar, diminuarea rolului intermediarilor financiari, sporirea nivelului rezervelor excedentare, ca urmare a finanțării monetare a deficitului bugetar.

Printre instrumentele de politică monetară, se utilizează în scopuri prudențiale și de control monetar, un raport de lichiditate al activelor. Acest raport de lichiditate reprezintă obligația băncilor comerciale de a menține sub formă de active lichide un procent predeterminat din totalul depozitelor și al altor disponibilități.

Literatura de specialitate susține că cerințele de lichiditate sunt utilizate ca supliment al unei politici monetare restrictive, în perioadele de expansiune economică. Ideea ineficienței raportului de lichiditate ca instrument de politică monetară este susținută și de către monetariști. Potrivit acestora, cererea și oferta de monedă determină rata de dobândă pe termen scurt, care influențează și alte niveluri ale ratei de dobânda, în acest mod politica monetară acționând asupra depozitelor bancare și nu asupra împrumuturilor. Importanța ofertei de moneda în transmiterea politicii monetare este evidențiată prin analiza impactului pe care îl are raportul de lichiditate asupra ofertei de moneda.

Din punctul de vedere al politicii monetare cerințele de lichiditate a activelor nu sunt eficiente, însă acestea au un rol important în controlul selectiv al creditului. Acest raport de lichiditate poate fi utilizat și în alocarea creditului guvernamental, prin obligarea băncilor comerciale de a deține titluri guvernamentale, având dobânzi mai scăzute decât cele oferite pe piață.

Din categoria instrumentelor de intervenție monetară indirecte fac parte rezervele minime obligatorii.

Rezervele minime obligatorii (RMO) reprezintă obligația băncilor comerciale de a realiza depuneri la banca centrală, proporțional cu nivelul depozitelor atrase de la clienți.

Funcțiile principale ale mecanismului rezervelor minime obligatorii constituite în lei sunt cea de control monetar(aflată în strânsă corelație cu cea de gestionare a lichidității de către Banca Națională a României), precum și cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de

pe piața monetară interbancară. În ce privește rolul rezervelor minime obligatorii în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.

Scopul principal al sistemului rezervelor minime obigatorii constă în limitarea potențialului de multiplicare a creditului de către sectorul bancar, iar scopul prudențial se referă la încrederea publicului în ceea ce privește capacitatea băncilor de a face față solicitărilor de împrumuturi.

Sistemului bancar este caracterizat de o insolvabilitate temporară mai mare decât în alte sectoare de activitate, banca centrală intervenind pentru a redresa situația unor bănci aflate în pierdere de credibilitate. Sistemul rezervelor minime obigatorii constituie pentru banca centrală o sursă de venituri, contribuie la fluidizarea sistemului de plăți, contribuie la stabilizarea financiară a băncilor.

În condițiile în care Banca Centrală investește în titluri și câștigă dobânzile aferente acestora, rezervele minime obligatorii produc un venit direct, iar în cazul în care acestea sunt remunerate la un nivel mai scăzut decât costul de oportunitate acestea conduc la o reducere a profitului băncilor. Rezervele minime obligatorii pot spori precizia altor instrumente de politică monetară, reglarea nivelului lichidităților din economie realizându-se prin absorbirea sau injectarea acestora. Importanța rezervelor provine și din faptul că în anumite situații acestea sunt remunerate, banca centrală având o anume obligație de utilizare a acestor rezerve(finanțarea Trezoreriei în Italia sau Spania).

Efectele rezervei minime obligatorii

Obligativitatea unităților bancare de a constitui la banca centrală o rezervă minimă din exigibilitățile(resurse la vedere sau pe termen scurt) și uneori din creditele pe care le acordă, în conturi neremunerate ori slab remunerate, reprezintă o constrângere pentru bănci.

Odată cu creșterea ratei rezervei minime obligatorii, se majorează și nevoile băncilor comerciale în moneda centrală, deoarece ele trebuie să majoreze suma rezervelor deținute în contul de la banca centrală. Se reduce astfel lichiditatea bancară, ceea ce conduce la probleme de trezorerie ale băncilor respective. Se recurge în acest caz la finanțări de la banca centrală, prin intermediul pieței monetare. Dacă banca centrală, prin investițiile sale, stabiliște rata de lichiditate, băncile vor trebui să suporte un cost de lichiditate ridicat.

În cazul în care rezervele minime obligatorii scad, nevoile băncilor comerciale în monedă centrală se vor diminua. Are loc astfel o majorare a lichidităților bancare pentru a face față nevoilor de monedă centrală care rezultă din activitatea curentă.

În condițiile actuale, pe piața interbancară se efectueată în special operațiuni de refinanțare și mai puțin operațiuni de creditare între bănci. O dată cu creșterea ponderii societăților private în economie, lichiditățile vor crește. Banca Națională a României va avea mai multe posibilități de intervenție prin operațiunile de open market. Banca centrală cumpără și vinde pe piață titluri ale împrumuturilor publice, cu scopul de a lărgi sau restrânge lichiditățile băncilor,de a influența evoluția cursurilor titlurilor pe piață și volumul ceditelor. Atunci când banca centrală cumpără titluri de pe piață se realizează o distribuire monetară și implicit de lichidități, iar în sens invers se realizează un reflux de monedă și lichiditățile de pe piață scad.

Instrumentele pieței monetare se caracterizează prin următoarele trăsături:

Sunt inițiate de banca centrală și sunt conduse în manieră competitivă;

Ratele de dobândă la care se realizează operațiunile sunt incerte, deci operațiunile se realizează la artele veriabile ale dobânzii.

Înlocuiesc operațiuni cash de pe piață, având efecte asupra ratei dobânzii;

Sporesc volumul titlurilor din colateral, dar nu afectează piața secundară a titlurilor;

În multe țări, aceste operațiuni îmbracă forma tranzacțiilor de răscumpărare și vânzare(operațiuni REPO).

Necesitatea operațiunilor de refinanțare este argumentată din următoarele perscpective:

Nu au efecte semnificative asupra activelor utilizate;

Banca centrală manifestă flexibilitate în controlul condițiilor în care se desfășoară operațiunile pe piața manetară, întrucât stabilește nivelul șidurata contractului și, de asemenea, reînoirea sau nu la maturitate;

Sporirea rezervelor în cazul operațiunilor REPO sau diminuarea acestora, canstituind un instrument flexibil pentru managementul rezervelor;

Prin operațiunile de refinanțare nu se produce fragmentarea sistemului bancar, deoarece dreptul de properietate asupra titlurilor este schimbat doar temporar.

Cap.3. Analiza indicatorilor de pe piața monetară din România

Studiu de caz

3.1. Analiza operațiunilor de pe piața monetară

Operațiuni de piață monetară reprezintă cel mai important instrument de politică monetară al BNR. Aceste operațiuni poartă denumirea de operațiuni de open market și se realizează la intervenția băncii centrale având ca funcții următoarele: gestionarea condițiilor lichidităților de pe piața monetară, ghisarea ratelor de dobândă și semnalizarea orientării politicilor monetare.

Principalele categorii de operațiuni de piață monetară aflate la dispoziția BNR sunt:

cumpărări-vânzări reversibile (Repo/Reverse Repo) de active eligibile pentru tranzacționare;

Operațiunile de cumpărare sau de vânzare de active eligibile pentru tranzacționare presupun transferul temporar al proprietății titlurilor către creditor, iar prețul de răscumpărare plătit de debitor cuprinde valoarea titlurilor plus dobânda datorată la scadență. Activele eligibile pentru tranzacționare sunt reprezentate de titluri de stat sau alte titluri de valoare negociabile, stabilite de BNR și care trebuie să îndeplinescă cumulativ o serie de condiții.

Tabelul.nr. 3. Operațiuni repo pe piața monetară din România

Sursa: www.bnro.ro

Tabelul. Nr. 4. Operațiuni reverse repo pe piața monetară din România

Sursa: www.bnro.ro

Banca Națională a realizat în 2009 o operațiune de tip repo, prin intermediul căreia a injectat în piață 4,71 miliarde de lei, la o dobândă de 10% pe an, egală cu rata de politică monetară. În cadrul operațiunilor de tip repo, Banca Națională oferă lichiditate băncilor comerciale și preia în schimb, pe o perioadă determinată, titluri de stat din portofoliul acestora.

Pe data de 29 aprilie 2011, Banca Națională a injectat 403 milioane de lei în piața interbancară, la o dobândă de 6,25 % egală cu rata dobânzii de politică monetară, iar la operațiune au participat trei bănci. Dobânzile cu scadență la o zi au urcat de la 5,23% – 5,73% la 5,30%– 5,80%, iar randamentele cu maturitate la o săptămână au coborât de la 5,58%-6,08% la 5,32%-5,82%.

acordarea de credite colateralizate (garantate) cu active eligibile pentru garantare – sunt tranzacții reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichidități, BNR acordă credite băncilor, acestea păstrându-și dreptul de proprietate asupra activelor eligibie aduse în garanție. Valoarea garanției trebuie să acopere integral mărimea împrumutului și a dobânzii aferente;

vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacționare – sunt tranzacții în cadrul cărora, în vederea absorbției sau injectării de lichidități, BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacționare, operațiuni care implică transferul dreptului de proprietate asupra activelor respective;

emitere de certificate de depozit. Certificatele de depozit se emit de către Banca Națională a României în formă materializată sau dematerializată, cu discount și răscumpărare la scadență la valoarea nominală. Rata dobânzii de stabilește la scadența tranzacției între părți, și se determină ca diferență între valoarea mai mică la care sunt emise certificatele și valoarea nominală a acestora.

swap valutar – sunt operațiuni în valută convertibilă care constau în două tranzacții financiare în care două părți schimbă sume exprimate în monede diferite, la două scadențe diferite, una la vedere și una la termen.

Prin utilizarea operațiunilor de swap valutar, banca centrală influențează lichiditatea internă, protejează rezervele valutare și stimulează dezvoltarea pieței financiare interne

Tabelul. Nr. 5.Emitere de certificat depozite pe piața monetară

Sursa: www.bnro.ro

atragere de depozite sunt operațiuni prin care BNR absoarbe lichidități de pe piața prin atragerea de depozite la bănci la o dobândă prestabilită, care se plătește la scadența

Tabelul. Nr.6. Atragerea de depozite pe piața monetară

Sursa: www.bnro.ro

În perioada 1998 – începutul anului 2008, operațiunile de piață monetară ale BNR au fost utilizate în scopul drenării excedentului de lichiditate din sitemul bancar. În ultimul trimestru al anului 2008, pe fondul continuării diminuării excedentului structural de lichiditate din sistemul bancar, semnul poziției nete a lichidității bancilor a devenit negativ. Rolul principal în gestionarea lichidității și în influențarea ratelor dobânzilor interbancare a fost preluat de operațiunile de furnizare de lichiditate, BNR revenind, începând din octombrie 2008, în poziția de creditor al sistemului bancar din perspectiva operațiunilor de piață monetară. În anul 2010 semnul poziției nete a lichidității băncilor a redevenit și s-a menținut pozitiv, în condițiile creșterii progresive a injecțiilor de lichiditate efectuate de Trezorerie (prin utilizarea resurselor în valută aflate în contul său la banca centrală ).

Facilitățile permanente acordate de B.N.R. au drept scop absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt(o zi), semnalizarea orientării generale a politicii monetare și stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară interbancară, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.

Facilitățile de creditare (creditul lombard) vizeaza satisfacerea unor nevoi de lichiditate ale bancilor comerciale, pe termen foarte scurt. Împrumuturile se acordă pentru o singura zi (overnight), iar dobânda plătită este prestabilită de către Banca Centrală, în mod normal ea fiind limita superioară a dobânzilor overnight de pe piața intrebancară. Acest tip de credit este colateralizat, putând fi derulat doar pe baza garantării în proportie de 100% cu active eligibile desemnate de Banca Centrală.

b)Facilitățile de depozit dă posibilitatea băncilor de a plasa overnight depozitele la Banca Centrala, în scopul valorificării surplusului de lichiditate. Remunerarea depozitelor se face la o rata prestabilita de către BNR, care constituie, de regulă, limita minimă a dobânzilor overnight pe piața monetară. Daca nivelul acestei dobânzi ar fi inferior celui al pieței, ar fi necesară prelungirea scadenței pentru a evita orientarea către dezintermediere, înlocuind plasamentele interbancare prin recurgerea la aceasta facilitate.

În ceea ce privește evoluția nivelului ratei dobânzii de politică monetară și ale facilităților permanente în țara noastră în perioada august 2008-2010 este prezentată în tabelul următor:

Tabelul. Nr.7. Ratele dobânzilor de politică monetară și ale facilităților permanente

Sursa: www.bnro.ro

Rata dobânzii de politică monetară la finele anului 2008, a fost de 10,25%, motivată de necesitatea reducerii riscului persistenței presiunilor inflaționiste exercitate de deprecierea leului, în condițiile amplificării și prelungirii efectelor crizei financiare și economice internaționale. În anul 2008 s-a observat o creștere a randamentelor pieței interbancare, din cauza schimbării poziției nete a lichidităților sistemului bancar autohton.

În perioada următoare a acestei decizii, ritmul de creștere acordat sectorului privat a început treptat să încetinească, în timp ce cursul de schimb al leului a înregistrat o volatilitate sporită.

După cum se poate observa și din tabel, într-un interval de 11 luni, nivelul ratei dobânzii de politică monetară a variat între 6,25%-10,25%, aceasta fiind valoarea maximă stabilită, valabilă în intervalul august 2008 – februarie 2009.

Decizia de reducere cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară a fost justificată de ameliorarea la începutul anului 2009 a perspectivei inflației, pe fondul încetinirii ritmului prognozat al creșterii economice. Rata dobânzii de politică monetară, menținută la nivelul de 10% în martie, a avut ca scop reaccelerarea inflației în primele luni ale anului 2009 și perspectiva deteriorării evoluției pe termen scurt a prețurilor de consum.

Ratele dobânzii la credite începând cu data de 1 august 2008 au avut cel mai ridicat nivel (14,25%), după care aceasta scade cu procente de 0,50 %, ajungând până la 10,25 % în mai 2010.Tendința de scădere este prezentă și în cazul facilității de depozite.Acestea înregistrează o pondere de 6,25% în august 2008. Totodată, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitul de reserve minime obligatorii constituite în lei se va majora de la 21% pe an la 21,25% începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2008.

Fig. Nr. 1 Evoluția ratelor dobânzii la facilitatea de creditare și depozit

Pe parcursul anului 2009 și prima jumătate a anului 2010, lichiditatea pe piața monetară s-a ameliorat. Factorii care au avut o influență au fost: reducerea aversiunii la risc (ca urmare a încheierii de către autorități a acordului multilateral de finanțare cu FMI, cu Comisia Europeană, precum și a angajamentelor principalelor bănci de a-și menține expunerile în România) și adoptarea de măsuri de către BNR cu privire la continuarea gestionării adecvate a lichidițății(inclusiv prin reducerea nivelului rezervelor minime obligatorii.). În plus, scăderea ratei dobânzii de politică monetară de 3,75 puncte procentuale, în perioada februarie 2009-mai 2010,a reflectat nevoia de a contracta inflația persistentă și de a evita stimularea volatilității excesive a cursului de schimb, precum și necesitatea stimulării unei normalizări a dobânzilor bancare active și pasive în contextul unei contracții economice prelungite.

Datele statistice relevă ajustarea semnificativă și persistentă a deficitului extern în contextul manifestării crizei economice și financiare pe plan mondial. În plan monetar, sunt de menționat: menținerea dinamicii anuale înalte a creditului acordat sectorului public, înregistrarea unei dinamici lunare pozitive a creditului acordat sectorului privat și continuarea tendinței de creștere a economisirii la nivelul economiei naționale.

Rezervele minime obligatorii

Rezervele minime obligatorii constau în disponibilitățile bănești pe care băncile comerciale sunt obligate să le păstreze permanen în conturi speciale la Banca Națională a României.

Băncile care activează pe piața interbancară, trebuie să mențină în conturi deschise la banca centrală, reserve minime obligatorii în lei și în valută, în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR. Nr.4/ 1998.

Pe parcursul anului 2009, banca centrală a utilizat în mod activ instrumetul rezervelor minime obligatorii în scopul îmbunătățirii condițiilor lichidității de pe piața valutară.

Din data de 24 iulie 2009, ratele rezervelor minime obligatorii pentru lei sunt următoarele:

– în procent de 15% pentru pasivele cu scadența mai mică de doi ani;

– 15% pentru pasivele cu scadența mai mare de doi ani, cu clauze de rambursare, transferare sau retragere anticipată și de 0% pentru pasivele cu scadența mai mare de doi ani, fără clauzele menționate anterior;

În prezent ratele RMO pentru pasivele în valută sunt de 25%, pentru pasivele cu scadența mai mică de doi ani și pentru cele cu scadența mai mare de doi ani dar cu clauza de rambursare, transferare sau retragere anticipată.

Politica rezervelor obligatorii afectează rezultatul de exploatare a băncilor comerciale.Rezervele blocate în conturile aferente la banca centrală , constituie partea neremunerată a activului băncilor comerciale și corespunde unei părți a depozitelor clientelei care angajează un cost de gestiune, astfel majorarea rezervei minime obligatorii antrenează o scădere atât a lichidității cât și rentabilității băncilor.

Tabelul nr.8. Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO):

Sursa: www.bnr.ro

Banca Națională a României, urmărind să asigure funcționarea adecvată a pieței monetare interbancare, și-a adaptat maniera de gestionare a lichidității din sistemul bancar, furnizând rezerve prin intermediul facilității de creditare, al operațiunilor de swap valutar și al celor de repo.

La data de 24 noiembrie 2008, rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei s-a redus de la 20% la nivelul de 18%. Această decizie a fost o greșeală, iar Banca Națională a vândut ulterior valută pentru a drena lichiditatea din piață, recunoștea guvernatorul Isărescu.

În aceeași periadă, rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit s-a menținut la nivelul de 40%.

Tabelul nr.9. Ratele dobânzii bonificate la RMO:

Sursa: www.bnro.ro

Tabelul nr.10. Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO:

Sursa : www.bnro.ro

După cum se poate observa din tabelele nr.9 și nr.10, ratele dobânzii bonificate la RMO la 24 aprilie 2011 sunt de 1,86% pentru rezervele în lei și de 0,51% în dolari americani.Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO sunt de 15,5% pentru rezervele în lei și de 12,75% pentru rezervele în Euro și USD.

În data de 31 martie 2011, Consiliul de Administrație al BNR, a decis să se reducă la nivelul de 20% de la 25% rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadența reziduală mai mică de doi ani. Ca urmare a reducerii ratelor RMO, lichiditatea pe piața bancară crește, se vor acorda mai multe credite și dobânzile vor scădea. Se estimează că această reducere va lansa în piață circa 1 miliard de euro. Această reducere a întrat în vigoare cu data de 24 aprilie.

3.2. Oferta și cererea de monedă

3.2.1 Structura masei monetare în sens restrâns(M1)

Analiza masei monetare în România se realizează prin următoarela agregate:

masa monetară în sens restrâns (M1) care cuprinde: disponibilități la vedere, numerarul în afara sistemului bancar și cvasi-banii, care cuprinde economiile populației, depozitele în lei și depozitele în valută;

masa monetară intermediară (M2);

masa monetară în sens larg (M3)

Pentru analiza masei monetare se determină și indicatorul bazei monetare M0 care cuprinde: numerar în casieriile băncilor, numerar în afara sistemului bancar, precum și disponibilitațile băncilor la BNR.Relația de calcul este următoarea: Mm= masa monetară/ baza monetară=M2/BM.

Datele reprezentative pentru analiza masei monetare în sens restrâns sunt următoarele:

Tabelul nr.11. Masa monetară în sens restrâns(M1) în perioada 2007-2011

Sursa: www.bnro.ro

Masa monetară în sens restâns, la sfârșitul anului 2007 a crescut față de aceeași perioadă în anul 2006 cu aproximativ 62%. După cum se observă și din tabel, M1 a continuat sa crească și în anul 2008, procentul față de anul anterior fiind de 16%. La sfârșitul anului

2008 și în anul 2009 s-a intrat în criză economică, masa monetară în sens restrâns înregintrând o scădere. La sfârșitul lunii martie 2011, M1 a fost de 77 759 milioane lei, înregistrând o creștere în raport cu martie 2010 de 3,3%.

Fig.nr. 2. Evoluția M1 în perioada 2007-2011

Sursa : www.bnro.ro

În ceea ce privește structura masei monetare în sens restrâns(M1), aceasta cuprinde numerarul în circulație și depozitele la vedere.

Figura nr.3. Analiza componentelor M1 în perioada 2007-2011

Sursa : www.bnro.ro

Dintre componentele masei monetare în sens restrâns, depozitele overnight au contribuit la o evoluție ascendentă a masei monetare.Ponderea lor în M1 s-a amplificat treptat în ultimii ani, înregistrând în 2007 și 2008 o pondere de aproximativ 72%.

Ca evoluție, depozitele overnight au crescut în anul 2008 cu 15,1%, urmând ca în anul 2009 sa scadă cu 17,6%.În anul 2010 au înregistrat o scădere de 1,05% iar în prezent continuă să scadă, înregistrând în luna martie a anului curent o diminuare cu 1,3 % față de luna martie a anului anterior.

Numerarul în circulație la sfârșitul lunii martie 2011, se cifra la 26,238 miliarde de lei, în creștere cu 8,2 % față de martie 2010, însă în scădere cu 3,1% față de februarie 2011. Depozitele overnight (conturile curente și depozitele la vedere) totalizau 52,520 miliarde lei, în scădere cu 1,3% față de luna martie 2010 și cu 1,5% față de februarie 2011.

În ce privește ponderea depozitelor overnight în structura masei monetare în sens restrâns, în ultimii 4 ani acestea au oscilat în jurul valorii de 70% și anume:

În perioada 2007-2008 numerarul în circulație a crescut cu 18,1%, după care a stagnat, devenind aproximativ constant, cu variații mici: în 2009 a înregistrat o scădere de 5%, în anul următor a înregistrat o creștere de 11,8%, iar în anul curent a crescut cu 8%.Utilizarea cardurilor, a sistemelor electronice de plăți, a condus la o scădere a numerarului în circulație

3.2.2. Structura masei monetare în sens larg (M3)

Agregatul monetar M3 reprezintă masa monetară în sens larg și include M2 la care se adaugă instrumente negociabile, în special împrumuturi din operațiuni repo, unități emise de fonduri de piață monetară, precum și instrumente de îndatorare cu scadența de maximum doi ani, emise de instituțiile financiar-monetare.

Tabelul nr.12. Structura agregatului monetar M3

Sursa: www.bnro.ro

După cum se observă din tabelul de mai sus, dintre toate elementele componente ale masei monetare în sens larg, agregatul monetar M2 are contribuția cea mai mare la totalul acesteia, în special depozitele cu durata inițială de pană la doi ani.

În diferența dintre masa monetară în sens larg M3 și agregatul monetar M2 sunt incluse plasamentele la termen caracterizate printr-un cost mai ridicat, altele decât sunt cuprinse în M2.Aceste plasamente au o perioadă de așteptare până la scadența prevăzută, titularul neputând pretinde remunerația mai mare, specifică acestor plasamente.În cazul acestor condiții se încadrează bonurile de tezaur , valoarea lor modificându-se în funcție de situația pieței pe care se tranzacționează(piața monetară), precum și pentru plasamentele și depozitele în valută, a căror valoare fluctuează în funcție de schimbul valutar.

Tabelul nr.13. Structura agregatului monetar M3 și M2

Sursa: www.bnro.ro

La sfârșitul lunii decembrie 2007, masa monetară în sens larg a fost de 147 990,3 milioane lei, crescând față de luna noiembrie 2007 cu 8,7%(8,0% în termeni reali).În decembrie 2008, M3 a înregistrat o creștere față de anul anterior de 17,6%. O sporire a masei monetare M3 s-a constatat și anul 2009 cu aporoximativ 9%, ce se datorează creșterii semnificative de 305,3% a acțiunilor/unităților de fond ale fondurilor de piață monetară față de anul anterior.

Pe parcursul anului 2008, evoluția masei monetare în sens larg nu a fost omogenă. Rata sa anuală de creștere a înregistrat o scădere în lunile iulie și august, în timp ce în intervalul aprilie-iunie atinsese una dintre cele mai mari valori din acea perioadă.

Cea mai mare parte a contrapartidelor M3 au acționat în următoarele direcții: încetinirea creditului privat, pasivele financiare pe termen lung, inclusiv conturile de capital s-au majorat; în sens opus a acționat diminuarea mai rapidă a depozitelor administrației publice centrale.

Masa monetară în sens larg (M3), care mai include și alte instrumente financiare (împrumuturi din operațiuni repo, acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară, titluri de valoare negociabile cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) a fost la sfârșitul lunii martie 2011 de 196 330miliarde lei. Față de luna martie 2010, aceasta a crescut cu 3,3%, iar în raport cu februarie 2011 masa monetară s-a diminuat cu 0,9%.

3.2.3 Evoluția contrapartidelor masei monetare în sens larg

Masa monetară în sens larg( M3), se împarte din punctul de vedere al contrapartidelor în două componente.În prima categorie se încadrează activele externe, în cadrul cărora se includ: credite acordate nerezidenților, depozite plasate la nerezidenți, titluri de valoare negociabile deținute, acțiuni deținute și alte participații de capital la nerezidenți și aurul monetar. În categoria pasivelor externe se includ resursele atrase de la nerezidenți precum: depozite, titluri de valoare negociabile emise pe piețele externe.

Cea de-a doua componentă a masei monetare în sens larg este reprezentată de activele interne, care cuprind: credite acordate rezidenților, titluri de valoare negiciabile deținute, acțiuni deținute și alte participații de capital la rezidenți.

Tabelul nr.14. Structura contrapartidelor M3

Sursa: www.bnro.ro

În luna decembrie 2007, activele externe au crescut față de luna noiembrie cu 1,9%. Această evoluție se datorează majorării cu 8,2% a componentei aur, pe seama reevaluării stocului de aur. După datele statistice, din punct de vedere anual, activele externe nete s-au diminuat cu aproximativ 25%, în timp ce activele interne au înregistrat o creștere de 65%.

În luna decembrie 2008, activele externe nete în comparație cu luna anterioară au scăzut cu 10,51%, până la 13 050,1 milioane lei. Această evoluție s-a datorat diminuării cu 13,3% a componentei „Valute” și majorării componentei “Aur” cu 2,3% pe seama reevaluării stocului de aur. În comparație cu anul 2007, activele externe nete au scăzut cu 55,1% la sfârșitul anului 2008 iar activele interne nete au crescut cu 35,3%.

În anul 2009, activele externe au înregistrat o creștere de 65%, de la 13 050,1 milioane lei la 22 208,4 milioane lei, iar activele interne nete au crescut cu 3,7%.

Figura nr.5. Evoluția contrapartidelor M3

Ca parte componentă a activelor interne nete, creditul neguvernamental a înregistrat la data de 31 decembrie 2008 o creștere de 33,7% față de anul anterior. Această creștere s-a datorat majorării cu 23,6% a componentei în lei și cu 42,2% a componentei în valută exprimată în lei. Creditul neguvernamental a înregistat în anul 2009 o creștere nesemnificativă de doar 0,9% față de anul 2008, pe seama majorării cu 5% a componentei în valută exprimată în lei și a reducerii componentei în lei cu 4,7%.

În ce privește structura creditului guvernamental, acesta se compune pe de o parte din credit neguvernamental în lei și pe de altă parte în credit neguvernamental în valută.

Figura nr.6. Evoluția creditelor neguvernamentale 2007-2009

Sursa: www.bnro.ro

După cum se poate observa și din figura nr.6, ponderea cea mai mare în creditul neguvernamental total, le aparține creditelor neguvernamentale în valută. Nivelul acestora a crescut de la an la an, înregistrând în anul 2007 o pondere de 54,3%, în 2008 57,75%, iar în anul 2009 a atins pragul de 60,12%.,

În decembrie 2008, creditul neguvernamental a crescut cu 1,5% în raport cu luna anterioară, ajungând la nivelul de 198 085,9 milioane lei. Creditul în lei a înregistrat o scădere de 2,1%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 4,4%(exprimat în euro, a scăzut cu 1,0%).

La finele anului 2008, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 33,7% față de anul anterior, datorită majorării cu 23,6% a componentei în lei și cu 42,2% a componentei în valută exprimată în lei.

Cap.3.3. Multiplicatorul monetar

Multiplicatorul masei monetare reprezintă un indicator care depinde atât de cantitatea de monedă pe care indivizii doresc sa o păstreze cât și de nivelul rezervelor suplimentare pe care băncile doresc să îl mențină.

În practică s-a demonstrat că aceste elemente care determină nivelul multiplicatorului monetar nu pot fi stabilite în mod arbitrar și, ca urmare, nici multiplicatorul monetar nu poate fi constant.

Determinarea nivelului multiplicatorului monetar, presupune raportarea bazei de calcul la masa monetara în sens larg.

Tabelul nr.15. Determinarea multiplicatorului monetar

Sursa: www.insse.ro

Potrivit datelor din tabelul de mai sus, valorile multiplicatorului monetar pe cei 3 ani sunt următoarele:

Tabelul nr.16. Baza de calcul a multiplicatorului monetar

Sursa: www.insse.ro

În anul 2008, multiplicatorul masei monetare a crescut cu 12,17% față de anul de referință 2007, iar în anul 2009 a înregistrat o creștere față de anul anterior, de aproximativ 6%.

Sursa: www.insse.ro

În primul trimestru al anului 2010,valoarea multiplicatorului monetar este de 4,15 iar în aceeași perioadă a anului anterior acesta înregistra 3,48, de unde reiese o creștere în anul 2010 de 16,14% .

Gradul de monetizare și viteza de circulație a banilor reprezintă raportul dintre masa monetară în sens larg și produsul intern brut nominal. Acest indicator exprimă nivelul intermedierii financiare dintr-o țară.

Pentru determinarea produsului intern brut nominal, sunt necesare valorile anuale ale produsului intern brut în termeni reali și indicele prețului de consum, calculat în funcție de rata inflației.

Tabelul nr.17. Determinarea Produsului intern brut nominal

Sursa: www.insse.ro

În anul 2009, rata medie anuală a inflației, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost de 5,6 %. În ce privește rata anuală a inflației IPC înregistrată la finele nului, aceasta s-a redus de la 6,30% la sfârșitul anului 2008 la 4,74%.

În contextul unei contradicții economice mai severe în cazul României decât în alte țări, ritmul relativ lent de reducere a ratei inflației s-a datorat atât unor rigidități structurate persistente pe piața produselor și pe piața muncii, cât și unui set defactori cu acțiune variabilă pe parcursul anului.

Având informațiie necesare, gradul de monetizare al economiei este calculat, după cum urmează, ca procent al masei monetare în sens larg din PIB:

Tabelul nr.18. Determinarea Gradului de monetizare al economiei

Sursa: www.insse.ro

Se poate observa din tabelul nr. 18, că în ultimii patru ani, gradul de monetizare al economiei nu a cunoscut fluctuații importante, nivelul său fiind situat în jurul valorii de 35%.

Un alt indicator pe care l-am analizat este viteza de circulație a banilor, care exprimă numărul mediu de tranzacții mijlocite de unitatea monetară, într-o anumită perioadă de timp.

Creșterea masei monetare reflectă sporirea dimensiunilor economice și monetare ale activității. Pentru a evidenția importanța acestui indicator, masa monetara trebuie corelată cu PIB (ca indicator care reflectă evoluția tranzacțiilor). Astfel, se măsoară un raport PIB/Mm (unde Mm reprezintă media cantității de monedă din fiecare lună ) și este denumit generic, viteza de circulație a monedei.

Tabelul nr.19. Determinarea vitezei de circulație a banilor

Sursa: www.insse.ro

Viteza de circulație se determină ca raport între produsul intern brut în termeni nominali și agregatele monetare(M1 ,M2 ,M3), fiind inversul ratei de lichiditate. O scădere a acestui raport, arată că masa monetară crește mai rapid decât produsul intern brut, iar o creștere semnifică accelerarea vitezei de circulație a banilor.

Evoluția vitezei de circulație a monedei în perioada 2006-2010 se poate observa în următorul grafic.

Sursa: www.insse.ro

Maniera de implemenare a politicii monetare în luna decembrie 2006 a avut ca determinanți majori pe de o parte tendința de accelerare a aprecierii leului în raport cu euro și pe de altă parte creșterea consistentă a cheltuielilor bugetare, precum și a veniturilor salariale la finele anului 2006. Necesitatea contracarării riscului aprecierii nesustenabile a monedei naționale, a determinat Banca Națională a României să inițieze în prima săptămână a lunii o reducere a volumului lichidității excedentare drenate prin intermediul operațiunilor de piață monetară. Cu toate acestea, volumul mediu zilnic al lichidității drenate de banca centrală prin intermediul operațiunilor de piață s-a majorat cu 85,6% față de luna precedentă, în condițiile în care excedentul de lichiditate al pieței monetare s-a amplificat considerabil pe fondul reducerii treptate și epuizării surplusului consistent acumulat de contul Trezoreriei în lunile anterioare.

În următorul an, ratele dobânzilor pe termen scurt au înregistrat o creștere începând cu debutul noii perioade de menținere a rezervelor minime obligatorii(24 ianuarie). Pe parcursul anului, rata medie a dobânzii plasamentelor interbănci s-a diminuat cu 1,5 puncte procentuale, ajungând la nivelul de 4,33%. Ca urmare a sporirii cererii excedentare de tranzacții interbancare devize a persoanelor juridice, leul și-a redus ritmul de apreciere în raport cu euro.

Concluzii

Piața monetară constă în ansamblul tranzacțiilor cu active monetare, emise pe termen scurt.Este o piață, pentru ca aici se confruntă liber cererea și oferta de monedă, în funcție de prețul ei, adică de dobândă. Modificarea ratei dobânzii influențează deciziile agenților economici, factorii care o influențează fiind extrem de numeroși: termenul scadenței, gradul de risc asumat de creditor, sumele tranzacționate.

Participanții pe această piață sunt reprezentați de bănci, societăți financiare, banca de emisiune, case de economii, și trezoreria statului.

Piața monetară este în prezent în plină schimbare. Până acum un sfert de secol ea a fost o piață cunoscută doar de specialiști, iar noțiunea ei corespundea în fapt cu ceea ce reprezintă piața interbancară.

Banca de emisiune are un rol important pe piața monetară asigurând o redistribuire a resurselor în condiții normale.

Intervențiile băncii de emisiune pe piața monetară poartă denumirea de operațiuni open-market sau de piață deschisă, prin care aceasta reglează volumul lichidităților pe piață.

Instrumentele prin intermediul cărora autoritatea monetară acționează în vederea atingereii obiectivelor de politică monetară sunt taxa oficială a scontului, sistemul rezervelor minime obligatorii, controlul direct al creditului și intervențiile pe piața monetară.

În data de 18 ianuarie 2002, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a luat decizia înlocuirii taxei scontului cu dobânda de referință a Băncii Naționale a României.

Potrivit datelor statistice, în anul 2008 s-a înregistrat o creștere a randamentelor pieței interbancare, datorită schimbării poziției nete a lichidităților sistemului bancar autohton. Nivelul ratei dobânzii de politica monetară a variat în perioada august 2008-februarie 2009 între 6,25 și 10,25, cea din urma fiind valoarea maximă.

La 1 august 2008, ratele dobânzii la credite au înregistrat cel mai ridicat nivel (14,25%), după care aceasta au scăzut cu procente de 0,50 %, ajungând până la 10,25 % în mai 2010.

Tendința de scădere este prezentă și în cazul facilității de depozite. Acestea înregistrează o pondere de 6,25% în august 2008.

La începutul anului 2009, rata inflației s-a accelerat temporar (6,89%), ca urmare a accentuării tendinței de depreciere a monedei naționale. Această evoluție a fost vizibilă atât în cazul importurilor și al bunurilor și serviciilor cu prețuri legate de euro, cât și în cazul produselor accizabile.

Din analiza efectuată referitor la masa monetară în sens larg, am constatat o evoluție ascendentă ca urmare a modificărilor componentelor acesteia. Principalul factor care a contribuit la creșterea masei monetare îl constituie agregatul monetar intermediar( M2), mai precis componenta acestuia: depozitele cu durata inițială de până la doi ani inclusiv.

În urma efectuării analizei se poate observa că volumul masei monetare a fost afectat de starea economiei din România. În perioada 2008-2009, masa monetară, în special masa monetară în sens restâns a crescut semnificativ, după care în anul 2009 a scăzut din cauza crizei economice mondiale.

Din perspectiva componentelor, masa monetară în sens restrâns nu a mai avut o contribuție importantă la formarea masei monetare în sens larg, deoarece numerarul deținut de populație a scăzut, acestea optând tot mai des pentru plățile prin intermediul cardurilor.

În ce privește evoluția contrapartidelor masei monetare în sens larg, se observă o creștere a activelor externe nete față de anii 2007-2008, acestea înregistrând o valoare de 65%, în timp ce activele interne au crescut și ele cu 3,7%.

În viitor banca centrală va continua să implementeze strategia de tintire directă a inflației. Astfel va fi asigurată apropierea treptată a ratei inflației de nivelurile compatibile cu îndeplinirea criteriului de la Maastricht privind stabilitatea prețurilor. Totodată, practicarea unei politici fiscale prudente va sprijini sustenabilitatea finanțelor publice. Este cert faptul că o inflație redusă și stabilă și o poziție fiscală solidă vor contribui la îndeplinirea criteriilor de convergență nominală privind rata dobânzii pe termen lung și stabilitatea cursului de schimb.

BIBLIOGRAFIE :

1.Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Dornescu Valeriu, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Chirleșan Dan, Monedă și credit, Editura Universității „ Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2010;

2.Belean Pavel, Anghelache Gabriela, Trezoreria Statului. Organizarea, funcționarea și sistemul contabil, Editura Economică, Iași, 2004;

3.Cerna Silviu, Sistemul monetar și politica monetară, Editura Enciclopedică, București, 1996;

4.Rotaru Constantin, Managementul performanței bancare, Editura Expert, București, 2001;

5.Dardac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă, bănci și politici monetare, Editura didactică și Pedagogică, București, 2005;

6.Ignat Ion, Pohoață Ion, Luțac Gheorghe, Pascariu Gabriela, Economie politică, Editura Economică, Iași, 2002 ;

7.Manolescu Gheorghe, Moneda și ipostazele ei, Editura Economică, București, 1997;

8.Lupu Diana Viorica, Blănaru Constantin Adrian, Moneda și credit, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006;

9.Căpraru Bogdan, Banca Centrală și mediul economic-repere teoretice, evoluție și analize, Iași, Editura Universității Al. Ioan Cuza, 2009;

10.Stoica Victor, Deaconu Petre, Banii. Teoriile monetare. Administrarea banilor și politica monetara, Editura Economică, București, 2003;

11.Știrbu Elena, Economie, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005 ;

12.Basno Cezar, Dardac Nicolae , Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996;

13.Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Monedă și credit, Editura Ankarom, Iași, 1997;

14.Turliuc Vasile, Politici monetare, Editura Polirom, Iași, 2002;

15.Zăpodeanu Daniela, Politici monetare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;

16.www.bnro.ro

17.www.insse.ro

18.www.fin.ro

19. http://www.ebacalaureat.ro/c/8/80/325/0/Conceptul-de-Compensatie