Particularitati Esentiale ale Conflictelor Asimetrice
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1
PARTICULARITĂȚI ESENȚIALE ALE CONFLICTELOR ASIMETRICE 5
1.1 Fenomenul militar contemporan
1.1.1 Aspecte generale
1.1.2 Forme de manifestare a conflictelor și influențe posibile asupra fenomenului militar contemporan
2.3 Accepțiuni ale conceptului de terorism
2.3.1 Terorismul – formă de conflict asimetric
2.3.2 Terorismul – expresie a stării de haos
2.3.3 Terorismul – amenințare la adresa valorilor umane universale
2.4 Manifestări ale fenomenului terorist
2.4.1 Clasificarea terorismului
2.4.3 Sursele și resursele terorismului
2.4.4 Scopurile și motivațiile acțiunilor teroriste
2.4.5 Principalele amenințări de natură teroristă posibile la adresa
României
2.5.3 Perspectivele fenomenului terorist contemporan
CAPITOLUL 3
IMPLICȚIILE ACȚIUNILOR TERORISTE
3.2 Implicațiile noului mediu de securitate asupra organizației
militare
3.2.1 Cooperarea internațională – implicație a fenomenului terorist
asupra organizației militare
3.2.2 Necesitatea revederii strategiilor și doctrinelor, adaptării
structurilor militare la noile cerințe. Doctrine și strategii ale Războiului Bazat pe Rețea împotriva terorismulu
3.3 Necesitatea adoptării unor măsuri speciale de protecție a
forțelor împotriva acțiunilor teroriste.
CAPITOLUL 4
ACȚIUNILE TERORISTE ȘI FORȚEȚE ARMATE ALE STATELOR UNITE ALE AMERICII
INTRODUCERE
”Terorismul nu este numai o amenințare,ci efectiv un război. Un război permanent,dur,ascuns,fără frontiere, fără belgeranțe.Este un război absurd, o confruntare punctiformă, de tip mozaic, greu de prevăzut și contracarat ”
Terorismul, un fenomen specific secolului XXI, se manifestă din ce în ce mai mult și pe arii tot mai extinse.O acțiune extrem de agresivă și necruțătoare, acesta provoacă în special panică și incertitudine. Acesta este materializat prin acțiunile teroriste caracterizate de forme de luptă neconvenționale, provocate de așa zișii teroriști, și care au un scop bine împământenit ”politicul”.
Făcând o analiză asupra evenimentelor pretrecute în anul 2001, se observă o creștere semnificativă spre sfârșitul anului, când s-au petrecut evenimente regretabile în SUA (11 septembrie), fapt ce denotă că terorismul se direcționeză spre ținte ale aviației civile. În acea zi foarte importantă, dramatică și crucișătoare, SUA a suferit o piternică clătinătură, dar cu toate acestea nu s-a prăbușit.
Așadar, terorismul nu este decât un fenomen, o manifestare criminală ce provoacă teroare, asupra țintei celei mai importante, și anume oamenii politici, instituții.În general atacurile se produc în locuri publice, acțiunile, rănind sau mai bine zis secerînd o mulțime de oameni.
In general aceste acțiuni au rolul de a produce panică extremă, dar cel mai frecvent provoacă și o teroare colectivă ce are drept scop atât pagube materiale, fizice, dar mai ales psihologice. La nivelul populației se poate vorbi de o panică generală, ce are o multitudine de urmări grave.
Terorismul se manifestă din ce în ce mai mult sub forma unui nou tip de conflict și este rezultatul schimbărilor ce au avut loc pe plan internațional, dar și în urma evoluției tehnologiei constatată în ultima vreme.
În prevenirea și combaterea terorismului, este necesară promovarea unui multilateralism eficient, având ca fundament prevederile dreptului internațional în domeniu. Nici un stat nu-și poate asigura securitatea fără aliați. Antiterorismul este un domeniu unde puterea stă în numărul partenerilor.
România susține eforturile depuse în cadrul organizațiilor internaționale, regionale și sub-regionale pentru întărirea solidarității internaționale împotriva terorismului.
În lucrarea de față abordez prin tematica propusă evoluția fenomenului terorist și implicațiile acestuia asupra organizației militare, implicații datorate faptului că armata este principala organizație care răspunde de securitatea statului, implicații date de felul în care terorismul, prin modalitățile sale de acțiune, influențează puterea de luptă a contingentelor angajate în teatrele de operații. Aceste implicații trebuie să se concretizeze în măsuri specifice care să vizeze protecția forțelor și totodată în revizuirea doctrinelor și strategiilor de acțiune a forțelor întru realizarea interoperalizării forțelor, oferindu-le acestora un caracter prospectiv.
Am structurat lucrarea pe patru capitole. Astfel, în primul capitol am prezentat particularitățile conflictelor asimetrice și implicațiile acestora asupra mediului actual de securitate. În al doilea capitol, am realizat o prezentare a fenomenului teroist, aplecându-mă, cu precădere, asupra accepțiunilor și modului de manifestare. Totodată, am prezentat succint aspecte legate de evoluția și perspectivele fenomenului terorist contemporan. În cel de-al treilea capitol se regăsesc implicațiile efective ale fenomenului terorist asupra organizației militare. Aceste implicații se înfățișează sub mai multe forme: necesitatea dezvoltării unor capabilități specifice luptei asimetrice, necesitatea revederii strategiilor și doctrinelor, necesitatea cooperării la nivel regional și internațional, precum și necesitatea protecției forțelor. Pentru studiul de caz am ales sa realizez o analiză a unor evenimente de amploare aflate în desfășurare, mai concret un studiu asupra manifestărilor existente în Moscova în ultimul timp,adică despre terorismul în contextul Jocurilor Olimpice de la Sochi .
CAPITOLUL 1
PARTICULARITĂȚI ESENȚIALE ALE CONFLICTELOR ASIMETRICE
1.1 Fenomenul militar contemporan
1.1.1 Aspecte generale
Prin expresia fenomen înțelegem un proces, o transformare, o evoluție sau un efect etc., din natură și din societate. În DEX această expresie este explicată ca fiind o „ manifestare exterioară a esenței unui lucru, unui proces etc., care este accesibilă, perceptibilă în mod nemijlocit”
Fenomenul militar reprezintă deci un ansamblu de fapte și evenimente sociale, precum și instituțiile și organizațiile corespunzătoare acestora, militare prin esența și destinația lor, aflate într-o continuă procesualitate. Faptele și evenimentele militare prin esența și destinația lor, se constituie într-un domeniu distinct al activității umane, și anume războiul. Cunoașterea legităților după care are loc dezvoltarea faptelor și fenomenelor militare prin esență și destinație, componente ale domeniului militar, permite elaborarea de aprecieri de perspectivă, asupra fenomenului militar în ansamblul său.
În ultimele două decenii, în special după sfârșitul Războiului Rece, statele se află în competiție cu o gamă variată de actori nonstatali, cum sunt organizațiile teroriste internaționale, cele ale crimei organizate transfrontaliere, multitudinea de organizații nonguvernamentale cu statut legal și chiar unele organizații interguvernamentale, care au tendința de a prelua o parte dintre atribuțiile statelor care, de altfel, le-au creat.
Războiul își extinde aria de manifestare și, în aceste condiții, este foarte greu de făcut o distincție clară între o situație conflictuală și una nonconflictuală, între conflictele militare și cele nonmilitare, acestea modelându-se, practic, din punctul de vedere al gestionării și dezamorsării, după aceeași filozofie și după aceeași metodologie. Dacă, în ceea ce privește conflictele militare, avem de a face, în principiu, cu simetrii sau disimetrii, întrucât este vorba de armate sau structuri militare care se confruntă, în conflictele nonmilitare predomină asimetriile.
Confruntările vor fi deosebit de violente, mai ales în primele momente ale acestora și vor avea o amploare spațiio-temporală diferită, determinată de obiectivele planificate la declanșarea ostilităților. Ultima fază, post conflict, va fi una de stabilizare a arealului în care s-a desfășurat conflictul militar propriu-zis, ceea ce va impune prezența substanțială a componentelor internaționale civile. Violența nu se va manifesta numai prin lupta armata, ci și prin alte forme și mijloace, începând cu cele politice și continuând cu cele economice, mediatice, psihologice și informaționale. Esența violenței va avea, însă, la bază utilizarea armelor de toate genurile, inclusiv a celor de distrugere în masă, a noilor arme și tehnologii, precum și a unor mijloace care extind confruntarea în cyber-spațiu. Spațiile tradiționale și cele specifice de desfășurare a conflictelor (terestru, aerian și maritim) vor fi completate de cel cosmic și de cel informațional.
1.1.2 Forme de manifestare a conflictelor și influențe posibile asupra fenomenului militar contemporan
Datorită atât discrepanțelor de organizare și înzestrare a forțelor, cât și decalajelor tehnologice ale mijloacelor utilizate, conflictul militar (armat) se poate desfăsura pe orizontală – intersisteme echivalente – sau pe verticală – între entități cu diferențe sensibile de civilizație și putere. Raportul de forțe îsi va pierde treptat din importanță, sub aspectul său fizic, cantitativ, locul principal urmând a fi ocupat de asimetria de informații, cunoștințele și capacitățile de operaționalizare a acestora.
Conceptul de asimetrie dobândește tot mai mult importanță și aplicabilitate în desfășurarea conflictelor. Războiul/conflictul asimetric este, în esență, un mijloc prin care o forță militară inferioară caută să obțină avantaje față de un adversar mai puternic. Este acel conflict prin care se urmărește evitarea forței, a superiorității de orice natură a adversarului și care se bazează pe exploatarea avantajelor sau vulnerabilităților uneia dintre părțile aflate în conflict. Războiul viitorului se va cantona, preponderent, în sfera politico-economicului, iar scopul general va viza proiecte economice majore, precum:
• gestionarea materiilor prime strategice, a căilor de acces și piețelor de desfacere a acestora; accesul restrictiv la domeniul tehnologiilor de înaltă performanță;
• controlul politico-militar asupra unor “zone fierbinți”; etc.
Practic, războiul viitorului va deveni o confruntare informațională, bazată pe folosirea unor mecanisme de distribuire și combinare a ăailor și mijloacelor de susținere a conflictului și se va înscrie în sfera politicului și numai arareori va impune utilizarea mijloacelor armate. Se poate concluziona că, odată cu intrarea în noul mileniu, fenomenul militar a intrat, la rândul său, într-o nouă eră a războiului – o era în care războiul este afectat de schimbările strategice ale mediului și de schimbările rapide ale tehnologiei.
1.2 Tendințe și perspective ale conflictelor actuale
Conflictele actuale au dobândit cu totul altă înfățișare față de cele bine cunoscute de toată lumea din istorie. Abordarea actuală este direcționată spre concepte noi, uzuale secolului XXI cum ar fi: procesul de tehnologizare, senzori, IT etc. Chiar dacă societatea a suferit o multitudine de transformări pe toate planurile un element a ramas sigur neschimbat, element important și cu un aport semnificativ la desfășurare conflictelor, resursa umană.
Conflictele actuale sunt determinate de o serie de factori recunoscuți de intreaga societate, aceștia fiind în special de ordin politic, dar și economic și social. La momentul actual conflictele nu mai sunt văzute drept niște acțiuni violente izolate, o acțiune ce îi privește doar pe cei implicați direct, ci est o chestiune amplă cu efecte și influențe la nivel global.
Confruntarea militară clasică și convențională va fi înlocuită cu strategii și tactici neconvenționale de influențare a moralului, a stării de spirit și a comportamentului individual și colectiv. Lumea va continua să fie caracterizată de disimetrii și asimetrii, precum și de proliferarea crimei organizate transnaționale și a fundamentalismului. Decalajele economice se vor menține și chiar se vor accentua, va continua fenomenul de explozie demografică, precum și agresiunea omului asupra mediului înconjurător, iar amenințările geofizice se vor contura și concretiza tot mai mult. Importanța tot mai mare pe care o capătă informația coroborată cu avansul tehnologic vor adcționată spre concepte noi, uzuale secolului XXI cum ar fi: procesul de tehnologizare, senzori, IT etc. Chiar dacă societatea a suferit o multitudine de transformări pe toate planurile un element a ramas sigur neschimbat, element important și cu un aport semnificativ la desfășurare conflictelor, resursa umană.
Conflictele actuale sunt determinate de o serie de factori recunoscuți de intreaga societate, aceștia fiind în special de ordin politic, dar și economic și social. La momentul actual conflictele nu mai sunt văzute drept niște acțiuni violente izolate, o acțiune ce îi privește doar pe cei implicați direct, ci est o chestiune amplă cu efecte și influențe la nivel global.
Confruntarea militară clasică și convențională va fi înlocuită cu strategii și tactici neconvenționale de influențare a moralului, a stării de spirit și a comportamentului individual și colectiv. Lumea va continua să fie caracterizată de disimetrii și asimetrii, precum și de proliferarea crimei organizate transnaționale și a fundamentalismului. Decalajele economice se vor menține și chiar se vor accentua, va continua fenomenul de explozie demografică, precum și agresiunea omului asupra mediului înconjurător, iar amenințările geofizice se vor contura și concretiza tot mai mult. Importanța tot mai mare pe care o capătă informația coroborată cu avansul tehnologic vor adăuga, cu siguranță, războiului o nouă dimensiune, ce îl va duce și în spațiul cibernetic, virtual. Viitorul va fi tot mai mult condiționat de tehnologie, aceasta atingând deja asemenea performanțe, încât unii analiști încep să nege rolul forțelor și structurilor în raport cu aceasta sau îl consideră marginal.
Conștiente de toate aceste schimbări, armatele se pregătesc să facă față provocărilor viitorului, atât prin ajustarea conceptelor doctrinare, cât prin redefinirea misiunile în noile tipuri de confruntare. Americanii dezbat deja conceptul de Future Combat Systems – FCS, prin care vizează nu doar realizarea unor structuri mai suple și flexibile, complet digitalizate, ci și a unui sistem coerent și eficient de integrare a acestora în spațiul de luptă. Rețeaua FCS se compune din patru module deschise: mediul comun de operații într-un sistem, soft-uri de conducere a luptei în altul, comunicații și computere (C2) și sisteme de informații – informații, supraveghere, cercetare (ISR). Acestea sunt prevăzute a acționa sinergic unul asupra celuilalt, permițându-i viitoarei forțe să vadă, să înțeleagă, să acționeze prima și să obțină un succes decisiv.
Viitoarele conflicte vor continua să reprezinte expresia confruntării politice, economice și sociale. Ele vor avea, în principal, un caracter asimetric, evidențiindu-se prin acțiuni atipice. Se cristalizează deja cu claritate faptul că, în viitor, confruntarea va sta sub semnul asimetriei, iar strategia secolului XXI va fi o “artă” a asimetriei strategice. O altă caracteristică a viitorului, ce a început deja să se contureze, o reprezintă războiul împotriva răului, dus de civilizație împotriva noncivilizației, de societate împotriva forțelor care o macină și o distrug, de state, alianțe, coaliții și organisme internaționale împotriva terorismului, traficului de droguri, criminalității transnaționale, totalitarismului, extremismului și fundamentalismului de toate tipurile și a altor amenințări predictibile sau mai puțin predictibile în prezent.
Mileniile de confruntări militare n-au schimbat până acum esența războiului și, posibil, nici de acum înainte nu o vor schimba. Ceea ce s-a schimbat însă mereu – dar totdeauna în spațiul dialecticii de confruntare, nu în afara acestuia – au fost doctrinele și conceptele, mijloacele de ducere a războiului și, corespunzător lor, forțele. De aceea, când vorbim de perspectiva războiului, nu ne referim neapărat la prezența sau absența acestei conflagrații în viața societății omenești, ci la forțele și mijloacele care vor pune în operă conceptul de război, la sistemul de angajare, la amploarea spațiio-temporală a acțiunilor și operațiilor, la caracteristicile acestora, la efecte și, bineînțeles, la consecințe.
Războiul se pare că va ieși din sloganurile milenare ale unor confruntări supuse teoriei jocurilor strategice cu sumă nulă și va deveni din ce în ce mai mult dependent de forțe speciale, de tehnologii inteligente, de mijloace și proceduri care vizează stăpânirea centrelor de greutate și a zonelor vitale. În acest fel rezultatul unei confruntări este greu previzibil și controlabil și nu excludem posibilitatea ca ambii parteneri să câștige sau să piardă. Studiile militare se orientează tot mai decis spre o acțiune interforțe, analiștii militari sunt în unanimitate de acord că războiul de perspectivă va avea în mod cert un caracter integrator, în sensul participării la conflict a tuturor categoriilor de forțe ale armatei, care vor acționa în toate mediile: terestru, aerian, naval și cosmic.
Totdeauna strategia a fost haina militară a politicii și a beneficiat, în modul cel mai direct posibil, de rezultatele economiei, prin tehnologie, de cele ale culturii, prin morală, și de cele ale finanțelor, prin bugetul militar. Cele naționale exprimă necesitatea unui anumit mod, a unui anumit plan de a pune în operă, adesea prin forță, prin confruntare, interesele națiunii, evident exprimate prin politica națiunii, a statului de drept.
Fundamentele naționale și internaționale ale strategiei trec, ca mai toate, prin spațiul politic. Națiunile s-au înarmat și se înarmează, se suspectează și își iau toate măsurile pentru a face față unei confruntări pe care n-o doresc și n-o admit în nici un fel în defavoarea lor. În Europa nu s-a creat încă o puternică armată europeană, pentru că există NATO, dar se va crea și va avea o strategie europeană, rezultată dintr-o politică europeană comună. O analiză a influenței politicii asupra strategiei ar fi edificatoare. Politica Golfului, spre exemplu, a născut strategia modernă, de sorginte americană, a intervenției rapide care s-a finalizat în cele din urmă, în războiul din 1991 împotriva Irakului, zona fiind astfel supusă sub control.
Ca urmare a revoluției tehnologice în domeniul militar, „vor predomina noi tipuri de războaie, cum ar fi cel noncontact, războiul disproporționat, războiul informațional, cel psihologic, cel mediatic, deci cel în care, prin mijloace tehnologice superioare, se impune de către cei care dețin supremația economică, financiară, tehnologică și militară un comportament dorit țării-țintă”.
Tipurile de angajare militară și materializarea lor în măsuri concrete trebuie să răspundă unor exigențe mari: informații, vulnerabilități, amenințări, provocări și riscuri posibile, determinații concrete ale spațiului de angajare și ale mediului de securitate, obiective ale strategiei militare naționale, diversitatea acțiunilor militare, preponderența acțiunilor preventive și disuasive, reacții de tip rapid sau special și, în consecință, structura de forțe, infrastructura și logistica, resursele, sistemul de conducere și interoperabilitatea cu alte forțe. În condițiile actuale, pentru majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est, doctrinele militare și strategia militară se integrează și, la rândul lor, integrează în structurile proprii, condiționările reieșite din programele de aderare la NATO și Uniunea Europeană și din exigențele de interoperabilitate puse de acestea.
Schimbările sociale actuale au fost generate de evoluția integrată a afacerilor, proceselor și organizațiilor economice, tehnologiei informației, dictate de noile standarde ale eficienței. Operațiile militare trebuie să se desfășoare după regulile existente în societatea civilă care au în vedere realizarea unor afaceri eficiente și profitabile. Astfel, se va reuși ca, în condițiile în care misiunile se diversifică și se înmulțesc, efectivele militare să fie reduse la limite care să nu afecteze credibilitatea armatelor, dar să le mențină acceptabile din punct de vedere politic și economic. Desfășurarea acțiunilor militare în războiul modern este caracterizată printr-o dinamică în continuă amplificare. Pe acest fond, succesiunea sau alternanța formelor de acțiune iese din tiparele caracteristice fiind aproape imposibil de încadrat în norme de acțiune, ci, mai degrabă, în norme ale conducerii militare. Scenariul acțiunii militare implică o provocare fără precedent spre datorită necesității unei reacții oportune în plan decizional și acțional.
Principalele provocări care se vor menține la adresa securității regionale și/sau globale (terorismul, criminalitatea organizată și regimurile extremist-dictatoriale), vor influența conceptele operaționale ce vor guverna conflictele armate prin posibile evoluții de genul:
• utilizarea, prioritar, a armamentului convențional avansat din punct de vedere tehnologic;
• menținerea avantajului inițiativei și inventivității, în domeniul conceptelor operaționale;
• nevoia de a induce teroarea, care va conduce la comiterea unor acte care să genereze un număr mare de victime;
• continuarea eforturilor vizând obținerea celor mai eficiente arme de distrugere în masă (ADM), inclusiv a materialelor fisionabile;
• continuarea proliferarii efectelor secundare, atât în domeniul ADM, cât și în cel al tehnologiilor specifice vectorilor de transport;
• obținerea și folosirea unor noi capacități de atac cibernetic, pentru afectarea rețelelor informatice.
Pentru evitarea conflictelor militare, indiferent de natura și amploarea acestora, se vor dezvolta, cu prioritate, programe prin care vor fi dezvoltate capabilitățile naționale, regionale și colective de cunoaștere, monitorizare, intervenție rapidă pentru prevenirea și contracararea riscurilor provenite din spațiul terestru,aerian, maritim și cosmic. De asemenea, vor fi susținute inițiativele prin intermediul cărora va crește capacitatea regională de răspuns la crize și de contracarare a proliferării războiului, precum și cele prin care va fi îmbunătățit cadrul legislativ pentru sporirea încrederii la nivel regional. Creșterea vitezei de reacție în operații necesită și impune sporirea capacității de adaptare și reacție instituțională, corelată cu îmbunătățirea cooperarii inter-agenții și perfecționarea mecanismelor de control civil și democratic asupra organismelor militare.
Procesul de transformare și adaptare a NATO la noul context de securitate evidențiază necesitatea de reevaluare a factorului militar ca principala sursă de credibilitate. Motorul transformării îl reprezintă contextul schimbărilor care se produc în societate, determinate de trecerea de la era industriala la era informației, a schimbărilor intervenite în caracteristicile războiului, precum și a amenințărilor privind terorismul, utilizarea armelor de distrugere în masă și, cu precădere, a celor biologice. Din punct de vedere tehnologic, răspunsul este canalizat către asigurarea unui grad ridicat de disponibilitate în tehnologia informatiei, ceea ce va avea drept consecință schimbări esențiale nu numai în conținutul strategiilor de securitate, militare și de înzestrare, ci și în cel al strategiilor care abordeaza managementul riscurilor și amenințărilor.
Modernizarea apărării presupune coevoluția tehnologiei, conceptelor și organizațiilor în scopul asigurării unei baze sigure pentru capabilitățile militare. Schimbarea produsă în prezent este o provocare care impune un răspuns adecvat din partea domeniului apărării. Acest răspuns este măsurabil prin noile concepte tehnologice, generatoare, în perspectivă, de noi capabilități de susținere a avantajelor competitive în spatiul de luptă. Drept consecință, nu se poate accepta ideea transformării ca un scop în sine, fără o justificare realistă, în planul avantajelor fundamentale pe care le conferă în câmpul de luptă.
Transformarea tehnologică este doar unul din elementele modernizării, la fel de importante fiind și schimbarea convingerilor, a atitudinilor și a valorilor de grup. În mod complementar, razboiul trebuie înteles ca o exprimare a manifestărilor specifice comportamentului uman. În acest context, tehnologiile nu mai sunt numai catalizatori ai schimbării culturilor, ci constituie rezultanta schimbărilor produse în cultură sau în comportament. Modernizarea este mult prea importantă pentru a putea să fi lăsată în seama șansei, ea reprezentând un proces dinamic și complex, care trebuie monitorizat consecvent, pe mai multe nivele, printr-o coordonare fermă și coerentă, consecință a unui proces decizional eficient.
Modernizarea este un proces care trebuie să răspundă, în primul rând, nevoii de remodelare a naturii schimbătoare a cooperării și colaborării, în condițiile combinațiilor de noi concepte, capabilități și organizații structurale care exploatează avantajele față de amenințările asimetrice și permit susținerea intereselor strategice.
Transformarea militară trebuie privită ca un proces complex, căruia îi este subsumat un set de semnificații aflate în relații de interdependență:
• transformarea, înțeleasă ca mod de adaptare, presupune remodelarea tuturor componentelor forțelor armate, în conformitate cu noile caracteristici ale mediului de securitate;
• transformarea, înțeleasă ca reformă a domeniului apărării, implica modernizarea continuă a infrastructurii militare, îmbunătățirea metodelor și a practicilor de management al resurselor pentru apărare (în special, în domeniile achizițiilor de armament, al logisticii și al politicii de resurse umane) și reevaluarea eficienței sistemului de planificare, programare și bugetare, în noul context, care include reducerea mărimii forțelor armate și schimbarea modului de planificare (prin trecerea de la planificarea bazată pe amenințări la cea bazată pe capabilități);
• transformarea, înțeleasă ca efect al revoluției în afacerile militare, presupune adoptarea și implementarea tehnologiilor specifice revoluției tehnico-militare, restructurarea forțelor armate în concordanță cu cerințele erei informaționale (unități de lupta reduse numeric, cu grad ridicat de independență și mare putere de lovire), flexibilizarea ierarhiei de comanda, punerea accentului pe capacitatea de a desfășura operații în rețea și nu pe platforme de luptă, interoperabilitatea diferitelor categorii de forțe etc.
În concluzie, relevăm faptul că transformarea militară implică schimbări la nivelul doctrinelor, organizării și structurii forțelor, capabilităților, activității de informații, instruirii, educației și achizițiilor, managementului resurselor umane și programării bugetare care devin, astfel, principalele domenii de aplicare a modernizării în domeniul militar.
CAPITOLUL 2
EVOLUȚIA FENOMENULUI TERORIST
2.1 Conceptul de terorism
Terorismul este un subiect actual, pe cât de greu de abordat pe atât de complicat în terminologie sau în înțelegerea faptelor ce îl compun. Terorismul pare a fi o reacție la o putere care nu poate fi înfrântă, dar care poate fi slăbită, adusă în starea de a pierde atâtea resurse încât retragerea pare a fi o soluție mai bună. Mijloace teroriste s-au folosit de-a lungul istoriei universale, prezentate într-o aură pozitivistă – când e vorba de lupta celor slabi împotriva celor puternici, s-au dimpotrivă depreciativ – când este vorba de acțiunea celor puternicii care puteau să aleagă o altă cale, onestă și echitabilă, probabil mai costisitoare și de lungă durată.
Pentru a înțelege fenomenul pe care îl reprezintă terorismul, trebuie evaluate mai întâi diferite puncte de vedere asupra termenului propriu-zis și ce reprezintă acesta în mod exact. Încercarea de a se ajunge la consens asupra unei definiții a terorismului a generat multe dezbateri în științele sociale. Nicio definiție nu pare să satisfacă vasta interpretare asupra specificității terorismului.
Cele mai cunoscute tipuri de definiții folosite pentru descrierea terorismului sunt:
simplu: violență sau amenințare cu scopul de a produce teamă, panică sau schimbare;
legal: violența criminală ce încalcă normele legale și care este pedepsită de către stat;
analitic: factori politici și sociali specifici care stau la baza actelor teroriste individuale;
sponsorizat de stat: grupuri teroriste folosite de statele mici și de blocul comunist pentru a ataca interesele occidentale;
statal: puterea guvernului folosită în scopul de a teroriza propria populație pentru a o supune.
Definiția permite să se facă o distincție clară între terorism și alte forme de manifestare a violenței. Actul terorist a fost definit independent de motivațiile care stau la baza acestuia. Persoanele care se angajează în acte de terorism o fac în numele multor cauze. Este greșită tendința de a se eticheta orice acțiune violentă, care nu este aprobată de societate, ca fiind un act terorist deoarece terorismul este o formă specifică de violență.
Acțiunile teroriste sunt calculate pentru că, în general, teroriștii sunt conștienți de ceea ce fac. Selectarea țintelor este o activitate planificată și rațională, prin care se urmărește obținerea unui efect bine determinat. Violența prin care se manifestă teroriștii nu este niciodată spontană sau întâmplătoare. Teroriștii intenționează să producă teama; aceasta este îndreptată asupra altor persoane și nu asupra victimelor. Cu alte cuvinte, terorismul este un act psihologic cu impact asupra maselor.
Obiectivele terorismului îl disting de celelalte tipuri de violență, cum este violența criminală, care are ca scop câștigul personal. Totuși, definiția permite includerea în categoria acțiunilor teroriste și a violenței practicate de organizațiile criminale, atunci când acestea urmăresc să influențeze politica guvernului. Sunt cunoscute cazurile unor carteluri ale drogurilor și organizații internaționale de tip mafiot, care se implică în politică atunci când activitățile lor influențează funcționarea guvernelor și în rândul maselor pentru a determina guvernul sau societatea să-și schimbe linia politică.
Terorismul este o practică întâlnită frecvent în revolte dar, în general, rebelii nu sunt neapărat teroriști, dacă respectă regulile războiului și nu se angajează în acele forme de violență, care por fi identificate cu actele teroriste. Pe tot parcursul istoriei, extremiștii au practicat terorismul pentru a genera teama și a impune o schimbare a comportamentului social. Frecvent, terorismul s-a intersectat cu alte forme de manifestare a violenței, cum sunt războiul și revolta.
Înainte de secolul al XIX-lea, teroriștii acordau, de obicei, imunitate câtorva categorii de persoane. Vechea școală a terorismului era directă, deoarece teroriștii intenționau să producă un efect politic prin rănirea sau moartea victimei. Ca și alți războinici, teroriștii recunoșteau inocenții, excluzând de pe lista persoanelor vizate femeile, copii și bătrânii. De exemplu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Rusia, radicalii care urmăreau asasinarea țarului Alexandru al II-lea au renunțat la câteva atacuri planificate, deoarece riscau să rănească persoane inocente. Dezvoltarea statelor birocratice a condus la o profundă schimbare în ideologia terorismului. Guvernele moderne au o continuitate pe care cele vechi nu au avut-o.
Terorismul modern oferă practicanților lui multe avantaje. Fără a recunoaște inocenții, teroriștii au un număr infinit de ținte. Ei sunt cei care stabilesc ținta și determină când, unde și cum atacă. Marea posibilitate de alegere conferă teroriștilor o mare probabilitate de succes, cu minimum de risc.
Paradoxal, într-o societate liberă și democratică, teroriștii pot să acționeze ușor, așa cum s-a demonstrat în cazul detonării bombelor la World Trade Center din New York. În state care au guverne autoritare, ale căror populații pot avea motive mai întemeiate de revoltă, lupta autorităților este mai eficientă, deoarece lipsesc constrângerile care se manifestă în statele cu regimuri democratice, unde problemele existente se rezolvă în urma unor procese juste și imparțiale.
2.2 Scurt istoric al fenomenului terorist
Legiunile militare romane foloseau drept tactică și strategie împotriva populației inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica și a o supune (pax romana). Metodele de acest gen sunt însă mult mai vechi. Se întâlnesc la multe triburi antice. Triburile barbare și romanii practicau un fel de „terorism de stat“ sau terorism al celui mai tare (exista și un drept – dreptul celui mai puternic) prin care se obțineau efecte spectaculoase. Reacția la un astfel de terorism erau fuga, supunerea și, rareori, răzvrătirea. Răscoala lui Spartacus este una din acele răzvrătiri spectaculoase care au uimit epoca romană și au pus în operă un principiu ce a guvernat și încă mai guvernează lumea: la teroare se răspunde prin teroare, la violență prin violență.
„De-a lungul timpului, noțiunea de terorism și-a modificat înțelesul. La un moment dat, în Evul Mediu, cruciații, porniți să elibereze Ierusalimul și Mormântul Sfânt din «mâinile» credincioșilor lui Mohammad, s-au văzut loviți de împotrivirea băștinașilor, care-i socoteau pe de o parte invadatori, iar pe de alta și «necredincioși», deoarece creștinii nu-l venerau pe profetul lor. Cei mai înverșunați s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane arabe «Hashihishin» (asasin), care ucideau fără scrupule, și creștinii, luptând până la unul, convinși că, murind pentru credința lor religioasă, vor avea parte de Paradisul lui Allah. «Asasin» a devenit de atunci, prin intermediul cruciaților, care îi considerau pe musulmanii respectivi drept teroriști, un termen ce a rămas ca sinonim criminalilor ce ucid cu cruzime. Însă tot de atunci, deși religia mahomedană interzice sinuciderea, s-a perpetuat o credință sectară, în virtutea căreia a muri pentru Allah ar fi un gest răsplătit prin așezarea celui ce se jertfește direct în Paradis. Așa s-au născut Intifada și Jihadul islamic, care stau la baza terorismului de esență arabă.
Intifada și Jihadul sunt denumirile pe care le dau musulmanii atacurilor asupra evreilor și celor pe care le susțin, indiferent de credința lor religioasă. Aparent, un asemenea comportament intolerant pare o formă a luptei de apărare a ființei naționale arabe, îmbrăcând conotații patriotice. Este iluzoriu a gândi în acest mod. Căci a pune pe picior de egalitate lupta armată desfășurată, de pildă, în plin război, de către partizani sau maquisarzi împotriva inamicului înarmat, ocupant al țării este una și alta este a teroriza populații inocente, copii, femei, bătrâni neînarmați, ucigând doar de dragul de a ucide, în numele lui Allah.
Este interesant de observat aici două momente istorice petrecute în secolul trecut în spațiul arab.
Unul îl constituie lupta de eliberare națională a popoarelor arabe dusă împotriva otomanilor, de aceeași religie cu ei, în timpul Primului Război Mondial, susținuți de armata britanică de religie creștină, când intoleranța și fanatismul confesional nu s-au manifestat, lăsând loc rațiunii. Pe acest fond corect, arabii și-au dobândit libertatea.
Al doilea moment este marcat de manipularea sentimentului religios al arabilor, de către naziști, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a slăbi influența franco-britanică în zonă. Exact această propagandă hitleristă criminală a deturnat spiritul pasiv al arabilor, convinși că totul este predestinat de Allah și ce se întâmplă trebuia să se întâmple. Prin urmare, lupta și împotrivirea nu-și au loc. Astfel, naziștii au readus în actualitate mentalități de mult părăsite de arabi după cruciade și chiar după expediția lui Napoleon Bonaparte în Egipt și Orientul Apropiat.
Întărâtați împotriva atât a englezilor creștini, dar și a evreilor, fanaticii islamici arabi și nu numai, au devenit, de-a lungul deceniilor, exponenții terorismului antioccidental.
Prin mimetism, terorismul apare astăzi nu numai la musulmani, dar și la alte popoare ca, de pildă, la japonezi, tamili, bengalezi, talibani etc., la care sinuciderea rituală este considerată un gest de onoare și supremă jertfă. Indiferent cum se petrece, dacă această sinucidere are ca efect asasinarea deliberată a unor oameni nevinovați, ea devine un act de terorism, condamnat de societate.
Sigur, se afirmă că violența naște violență sau, cum spune dictonul, «Cine scoate sabia, de sabie va pieri!». Este adevărul pur. O dovedește din plin sfârșitul nu numai al fiecărui terorist în parte, dar și al grupărilor teroriste, indiferent dacă ele se numesc «brigăzile roșii», «mujahedini», «aynu» sau cine știe cum. Singura soluție valabilă pentru rezolvarea conflictelor de orice natură este dialogul, compromisul. Din nefericire, când își face loc terorismul, rațiunea dispare, înlocuită fiind de fanatism, de orbirea gândirii logice și a valorilor esențiale.“
Convenția europeană pentru reprimarea terorismului precizează, încă din articolul 1, că „Pentru nevoile de extrădare între statele contractante, nici una din infracțiunile menționate mai jos nu va fi considerată ca infracțiune politică, ca infracțiune conexă la o infracțiune politică sau ca infracțiune inspirată din mobiluri politice:
– infracțiunile cuprinse în sfera de aplicare a Convenției pentru represiunea capturării ilicite de aeronave, semnată la La Haye, la 16 decembrie 1970;
– infracțiunile prevăzute de Convenția pentru pedepsirea (sancționarea, reprimarea) actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971;
– infracțiunile grave constituite dintr-un atac contra vieții, integrității corporale sau libertății persoanelor care au dreptul la protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici;
– infracțiunile care comportă răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea arbitrară;
– infracțiunile comportând utilizarea de bombe, grenade, arme automate, scrisori sau plicuri-capcană, în măsura în care o astfel de utilizare prezintă un pericol pentru persoane;
– tentativa de comitere a uneia dintre infracțiunile precizate sau participarea în calitate de coautor sau complice a unei persoane care comite sau încearcă să comită o astfel de infracțiune.“
Aceasta era, în 1977, viziunea asupra terorismului. El nu era considerat ca având o determinație politică, nu era considerat un act politic, deci un război, ci o infracționalitate.
De aceea, autorii convenției, dată fiind bipolaritatea acelor vremuri și lupta pe toate fronturile între cele două sisteme din timpul Războiului Rece, au avut mare grijă să separe actele teroriste de acțiunile politice propriu-zise, indiferent dacă acestea din urmă erau sau nu erau legitime.
Schimbarea viziunii asupra terorismului a fost determinată, fără îndoială, de atacurile kamikaze asupra clădirii Pentagonului și complexului World Trade Center din Statele Unite ale Americii de la 11 septembrie 2001.
După ce lucrurile s-au mai liniștit și campania împotriva principalului suspect – Osama bin Laden – și a Afganistanului, țară care adăpostea centre de antrenare a teroriștilor – a intrat în line dreaptă, au început din nou să fie puse întrebări cu privire la caracterul și natura acțiunilor de tip terorist și, în consecință, la reacțiile sau acțiunile lumii civilizate. S-a ajuns astfel la concluzia că terorismul este un fenomen mult mai complex chiar decât războiul, care trebuie studiat și aprofundat nu doar pentru a-i limita efectele și a-i pedepsi pe cei vinovați, ci îndeosebi pentru a-i înțelege și a-i eradica mecanismele și cauzele. Aceasta este o altă concluzie foarte importantă de care trebuie să se țină seama în analiza și combaterea acestui fenomen.
Politica lumii este dominată de hotărârea Statelor Unite ale Americii (și a coaliției care s-a format în jurul ei) de a eradica terorismul din lume prin operația «Justiție Infinită». Problema este însă extrem de dificilă, căci nu este vorba de a deschide unul sau mai multe fronturi militare împotriva unor națiuni vinovate, ci de necesitatea depistării unei rețele planetare de cuiburi teroriste (depozite de arme, locuri de antrenament, centre de informare, depozite bancare, unități economice etc.) care formează o vastă și complexă structură multinațională ce trebuie anihilată. La aceasta se adaugă caracterul clandestin și conspirativ. Simpla arestare a lui ben Laden nu rezolvă problemele terorismului, căci structurile construite vor funcționa mai departe. Mai mult încă, încarcerarea «șefului» va provoca cert acțiuni teroriste (tip luare de ostatici) pentru obținerea eliberării sale, lucru care va crea dificultăți mari, în ciuda anulării principiului «zero pierderi». Evident că, prin fermitate și cu răbdare, terorismul mondial poate fi eradicat, așa cum a fost lichidat cel german acum câteva decenii. Incontestabil, nota de plată va fi foarte mare.
Evoluția terorismului de la acte de înspăimântare a populației, din vremea Imperiului Roman și a invaziilor barbare, și de impunere a unui tip de comportament, până la ceea ce azi numim război terorist, război care, într-o formă sau alta, afectează întreaga planetă, este indubitabilă. De aici rezultă o mulțime de întrebări la care nu se poate răspunde imediat și superficial. Neîndoielnic, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce țin de funcționarea societății, de relațiile dintre individ, grup și societate, de raporturile sociale și, deopotrivă, de patologia socială. Care sunt factorii care au favorizat o astfel de evoluție? Cum au apărut? Cât sunt ei de „obiectivi“, de necesari, de întâmplători? În ce măsură puteau fi preveniți? Cu alte cuvinte, cât de „vinovată“ este lumea pentru propria ei terorizare?
2.3 Accepțiuni ale conceptului de terorism
2.3.1 Terorismul – formă de conflict asimetric
Terorismul este considerat, după conflictele etnice, ca una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității și stabilității. Într-adevăr, crima organizată și terorismul au proliferat foarte mult în ultimele decenii, astfel încât, la intrarea în mileniul trei, aproape că nu există stat sau organism internațional care să nu-și pună problema apărării și protecției împotriva acestui flagel.
Terorismul este, deopotrivă, o agresiune și o reacție la agresiune. Ca agresiune, el vizează crearea unei situații instabile, de teamă și teroare, de care să profite anumite cercuri. Această noțiune – anumite cercuri – este greu identificabilă și la fel de greu cuantificabilă. Experiența ultimelor decenii a arătat că traficul de droguri, crima organizată și, legat de acestea, terorismul reprezintă un adevărat cancer al societății moderne, care este vulnerabilă la acele subversiuni și diversiuni ce proliferează sub aura democrației, libertății de mișcare și de organizare și drepturilor omului. Acest flagel a cuprins practic întreaga societate omenească, de la stradă la rețelele Internet.
Există însă și un alt fel de terorism, cel care se prezintă ca o reacție a celui slab în fața celui puternic. În acest sens, terorismul se prezintă ca expresie a războiului disproporționat, ca reacție la acest tip de război. Dreptul internațional nu-l acceptă, marile puteri îl reprimă, organismele internaționale îl condamnă. Dar el există și se dezvoltă, fără să-i pese de ceea ce gândește lumea despre el. Ultima lui acțiune de proporții este atacul din 11 septembrie 2001 asupra celor două turnuri din New York și clădirii Pentagonului. Ca urmare a acestui fapt, Statele Unite ale Americii și întreaga lume au declarat un război de lungă durată împotriva terorismului de orice fel, încercând să preia în felul acesta inițiativa strategică și să treacă la o ofensivă complicată și necruțătoare.
Există, deci, mai multe feluri de terorism:
cel al lumii interlope împotriva lumii normale;
cel declanșat de criminalitatea organizată;
cel al traficanților de droguri;
cel informațional (ciberterorismul);
cel mediatic;
cel politic;
terorismul de stat;
cel susținut de anumiți centri de putere;
cel al statelor sărace împotriva statelor bogate;
cel declanșat împotriva mondializării;
cel care reprezintă o reacție de răspuns la opresiunile, presiunile și acțiunile marilor puteri, grupărilor de state, alianțelor etc.;
cel de tip militar.
Formele de manifestare a terorismului sunt foarte diversificate și, de aceea, terorismul nu are limite. Există un terorism vulgar, brutal și unul care folosește mijloace elevate, un fel de terorism „elegant“, există un terorism psihologic și unul intelectual, unul „civil“ și unul „militar“.
Terorismul, însumat la scară planetară, reprezintă un adevărat război – războiul mileniului – dus prin toate mijloacele posibile.
La Beirut, spre exemplu, atentatele teroriste care au vizat ambasada Statelor Unite (aprilie 1983) și cazarma marinarilor (octombrie 1983) au provocat 257 de morți. Nu s-a declanșat nici o urmărire judiciară; n-a fost niciun condamnat.
Totuși, atentatele politice au scăzut: în anul 1975 – 345; 1987 – 666; 1991 – 565; 1992 – 363; 1993 – 431; 1994 – 322; 1995 – 440; 1996 – 296; 1997 – 304.
În urma atacului terorist din 11 septembrie 2001, lucrurile s-au schimbat însă fundamental. Terorismul este acum considerat ca război, iar Statele Unite ale Americii – cea mai mare forță economică și militară a mileniului, având sprijinul NATO și al unei mari părți a populației planetei, a declarat război îndelungat, până la capăt, până la obținerea victoriei, terorismului. Va fi un război greu, cu escaladări, victime și, ca orice război, cu victorii, înfrângeri și nedreptăți.
Securitatea internațională se va confrunta în continuare cu o serie de pericole regionale transnaționale, asimetrice. Terorismul va fi în continuare o amenințare importantă, în special atunci când în actele teroriste sunt folosite arme de distrugere în masă. În ansamblul lor, toate aceste pericole mai mici sau mai mari se constituie într-un obstacol major în calea mondializării și va continua să absoarbă o mare parte din timpul, energia și resursele armatelor.
Nu există o viziune unitară asupra viitorului. Unele state și grupări de state resping rolul jucat pe plan mondial de Statele Unite și se simt amenințate de extinderea rapidă a idealurilor, culturii și instituțiilor „occidentale". Acestea recunosc, în general, superioritatea militară a Statelor Unite și urmăresc să-și atingă scopurile, evitând o angajare cu armata americană. Vor face însă tot felul de eforturi asimetrice și asincrone pentru a evita, a încetini, a opri, a preveni sau a distruge inițiativele americane și vor continua să susțină și să sprijine tot felul de activități antiamericane. Vor adopta frecvent atitudini care nu se încadrează în normele internaționale acceptate (despotism, extremism violent, teroare, folosirea inacceptabilă a forței militare), încercând să ocupe o poziție mai bună, concomitent cu subminarea ordinii stabilite sau în curs de stabilizare. Deși aceste entități nu sunt legate în prezent de o ideologie larg răspândită, este posibil ca, în viitor, să apară și să prolifereze și o astfel de ideologie, sub retorica oferirii unei contraponderi la puterea Statelor Unite.
Ciberterorismul este definit de Mark Pollitt, din cadrul FBI, ca „un atac premeditat, motivat politic, împotriva informației, sistemelor informatice, programelor informatice și datelor, împotriva țintelor luptătoare și necombatante, de către grupuri subnaționale sau de agenți clandestini.“
Obiectivul său este să altereze sau să distrugă informația, îndeosebi pe cea de valoare strategică. Se acționează anonim, imprevizibil. Atacurile asupra serverului Yahoo (saturarea acestuia) sunt evidente, demonstrând veleitățile enorme ale acestui gen de terorism, care pare a deveni un terorism al viitorului. El constă în efectuarea clandestină a unor operații informatice prin intermediul unor site-uri și al unor servere anonime ce protejează identitatea celor care se conectează la ele. Aceste operații sunt de două feluri: de destabilizare, adică de paralizare parțială a unor sisteme de informații, pentru a le slăbi și a pătrunde în interiorul lor (prin procedeul „cal troian“, prin trasee electronice etc.); de distrugere totală a sistemului de protecție. Acest lucru este deosebit de periculos, dacă se are în vedere că astfel de sisteme se află în telecomunicații, rețele de distribuție a apei, gazelor, electricității, petrolului, în rețelele de transport, în serviciile de urgență, în sistemele de securitate și în cele de apărare națională, în serviciile guvernamentale etc. Pentru ciberteroriști, acestea sunt ținte foarte importante asupra cărora pot acționa de la distanță, rapid și într-o relativă siguranță.
2.3.2 Terorismul – expresie a stării de haos
Teoria haosului nu justifică terorismul, nu-l argumentează și nici nu-l explică. Cauzele și explicațiile terorismului se află, în principiu, în dinamica antinomică a lumii, în anomia socială, în patologia sfidărilor economice, culturale, sociale și morale, în degradarea raporturilor sociale, naționale și internaționale. Teoria haosului consemnează doar o astfel de realitate, neliniară, care trebuie înțeleasă și evaluată în coordonatele de instabilitate și intervalele de evoluții aleatorii care caracterizează o astfel de stare.
Analiza terorismului și din perspectiva unei astfel de teorii oferă posibilitatea evaluării spațiului de nedeterminare al acestui fenomen care se prezintă ca o maladie rebelă la tratament, ca un cancer, ca un război-mozaic.
Trecerea de la o lume bipolară – așa cum se apreciază că a fost până în 1990 – la una multipolară (care cunoaște însă, preț de câțiva ani, o fază de unipolarism și una, intermediară, de unimultipolarism) este caracterizată de puternice dezechilibre economice, politice, sociale și militare și de această luptă, dusă, prin toate mijloacele, de state, națiuni, etnii, corporații transnaționale, cercuri de interese, religii, secte, culturi etc., pentru a câștiga un loc cât mai bun în ceea ce se numește noua ordine mondială. Nimeni nu știe precis când se va încheia această luptă, când se va instaura această nouă ordine și cum va arăta ea.
Experiența umană de până acum arată că omogenitatea (chiar în diversitatea culturilor și sistemelor de valori) este practic imposibilă. Dar ea se prezintă ca o tendință, ca un ideal, ca o construcție în viitor. Perioadele de stabilitate, în istoria omenirii, au fost foarte scurte și, după cum bine știm, ele au avut două funcții foarte importante:
au accentuat crearea, consolidarea și concentrarea sistemului de valori;
prin jocul de interese, potrivit legii negației, au germinat noile nuclee de tensiuni și de conflicte care au impus ruperea echilibrului și instaurarea stării de haos în vederea trecerii la un nou echilibru.
Așadar, cauzele dezechilibrelor și ale fenomenelor care se produc în starea de haos trebuie căutate, în primul rând, în starea anterioară de echilibru, indiferent cum era el, adică în ordinea anterioară, care tocmai a fost bulversată. Este o primă concluzie foarte importantă și pentru analiza terorismului. Așadar, acest fenomen nu este un produs exclusiv al stării de haos. El își află cauzele și rădăcinile în ordinea anterioară, mai exact, în tensiunile interne care au generat ruperea echilibrului relativ al acesteia (care era un echilibru al terorii) și distrugerea ei.
În timpul ordinii bipolare existau o mulțime de tensiuni și de acumulări care făceau ca două mari strategii disuasive să mențină un precar echilibru, care se baza, în principiu, pe frica de celălalt. Dar fiecare din tabere făcea tot ce era posibil pentru a câștiga confruntarea cu cealaltă, sau măcar pentru a se pune într-o poziție mai avantajoasă în cazul unei altfel de confruntări. Dacă un război total, nuclear, nu era posibil (din cauza consecințelor sale previzibile), nu înseamnă că nu exista, la acea vreme, nici un fel de război, nici un fel de confruntare.
Dimpotrivă, ea era de talia unui război în toată regula, cu dispozitive strategice imense și cu sisteme de angajare foarte bine puse la punct. Acest război se ducea, practic, pe toate planurile (politic, ideologic, economic, cultural, informațional, psihologic și militar), sub aproape toate formele posibile, de la confruntările militare pe terțe teatre (Afganistan, Angola, lumea arabă), la cele ciberinformaționale. Toate acestea au fost grupate pe nedrept într-un concept nesemnificativ, dar acceptat de toată lumea, care se cheamă „război rece”. Acest „război rece” a însemnat, de fapt, o confruntare cvasiuniversală, în toate planurile și prin toate mijloacele posibile. Această stare de confruntare din timpul societății mondiale bipolare a favorizat manifestarea și chiar recrudescența terorismului. Deși terorismul nu are legi, nici principii, nici limite, nici rațiuni suficiente, putem aprecia că, în perioada amintită, el s-a manifestat pe următoarele planuri:
ca reacție împotriva ordinii instaurată după cel de-al doilea război mondial (spre exemplu, terorismul croat din primii ani de după încheierea conflictului);
ca mijloc de subminare reciprocă a intereselor celor două superputeri, pe teatrele de confruntare dintre acestea;
ca reacție de respingere a ordinii bipolare, ordine a terorii, extrem de restrictivă și de stresantă;
ca recrudescență a extremismului mondial, în special a celui politic, a celui etnic și a celui religios.
Starea de haos a spulberat acest control și a făcut inoperabile sistemele și strategiile disuasive. Dintr-o dată, terorismul, dintr-un mijloc de confruntare, a devenit un lanț foarte complex de acțiuni, un sistem aleator de atacuri în spectrul de confruntare, cucerind astfel inițiativa strategică (deși el nu are o coordonare de superputere sau de putere mondială unitară din punct de vedere politic și ideologic), de reacție nemijlocită, extrem de violentă la orice încercare de a instaura o anumită ordine, un act de răzbunare a tuturor împotriva tuturor, precum și de impunere a unor identități, concepte, filosofii, îndeosebi din spectrul religios și din cel etnic-civilizațional.
Terorismul este el însuși un sistem aparent haotic și aleatoriu de acțiuni rapide asimetrice.
Terorismul – chiar și în starea de haos în care se află planeta – nu este o expresie a confruntării între civilizații, așa cum se sugerează adesea. Starea de haos este haos și în sistemul și așa destul de eterogen al acțiunilor de tip terorist. În această lipsă de ordine care caracterizează haosul, există totuși o anumită corespondență între „mișcarea browniană” a politicilor, economiilor, strategiilor, culturilor, etniilor, intereselor și acțiunile de subminare a statelor, națiunilor, superputerii americane și diferitelor entități care încearcă cât de cât să pună o anumită ordine în sistemele relațiilor internaționale. Aceste acțiuni, precum și cele care se înscriu pe alte coordonate ale vieții planetare (cele din lumea interlopă, din zona traficului de droguri și de carne vie, a asasinatelor psihopate și reacțiilor la orice fel de ordine etc.) alcătuiesc ceea ce numim terorism contemporan. Organizațiile teroriste par a nu avea nici o logică. Și totuși, există o logică în toate. Aceste corespondențe sunt însă relative, uneori chiar aleatorii, dar cu un tonus cauzal destul de pronunțat, dovadă că și în haos există o anumită ordine, o anumită cauzalitate.
Haosul este, pentru terorism, un mediu foarte prielnic, așa cum este și pentru lumea interlopă, pentru criminalitate și traficul de droguri, pentru prosperarea centrilor distructivi, negativi de putere, care încurajează fărădelegea, lipsa de ordine, suspiciunea, neîncrederea și, mai ales, starea de nesiguranță, de teamă. De aceea, ieșirea din haos și trecerea la o nouă ordine este totdeauna extrem de dificilă, anevoioasă și nu se poate realiza decât prin mari sacrificii.
Chiar dacă terorismul, așa cum s-a arătat, nu este un produs exclusiv al stării de haos, el este vârful de lance al haosului, este războiul cel mai periculos împotriva ordinii. Un asemenea război nu se poate duce la nivel strategic decât numai și numai într-o astfel de stare. Aceasta este cea de-a doua concluzie foarte importantă pentru conceperea și punerea în operă a strategiilor antiteroriste, a războiului antiterorist, care este și trebuie să fie un alt fel de război decât cel al confruntărilor armate dintre națiuni.
Crizele specifice stărilor de haos sunt treceri la limită ale situațiilor de anormalitate. Ele constau în degradarea rapidă și intempestivă a raporturilor economice, sociale, morale, culturale și militare și se caracterizează prin iminența confruntării. Confruntările din timpul crizei nu sunt însă unilaterale, nu se supun unei singure legi și nu sunt neapărat militare. Criza nu înseamnă război, în sensul tradițional al acestei noțiuni de confruntare violentă între două sau mai multe armate sau forțe înarmate. Crizele sunt multiple, greu previzibile și cu desfășurări rapide, greu de controlat și de soluționat. Ele nu sunt dintr-o dată explozii, ci stări care se derulează cu repeziciune înaintea exploziei, degradări sau, mai degrabă, acumulări grave, aritmice, de incompatibilități care distorsionează sistemele, care determină schimbări sau semnalează incoerențe și impun nevoia acută de schimbare. Este vorba de nevoia ajunsă în starea ei gravă, insuportabilă.
Cauzele crizelor sunt numeroase și foarte complexe. Într-o societate normală, echilibrată, starea de criză nu-și află locul. De aici se deduce că, în anumite tipuri de societăți, stările critice sunt eliminate ab initio și definitiv. Adevărul este că situații critice pot apărea oricând. Unele dintre ele au cauze naturale (cutremure, inundații, alte calamități). Important este să se înțeleagă bine mecanismul producerii lor și, mai ales, cauzele lor. Intervalele de timp caracterizate de echilibre sociale, economice, politice, culturale și militare sunt foarte scurte și nu folosesc dinamicii sociale. Echilibrele sunt doar clipe de respirație. Importante sunt dezechilibrele, adică apariția a noi provocări care reclamă soluții noi de progres. Desigur, dezechilibrele controlate, produse, rezultate din tensiunile interne novatoare ale sistemului.
Acesta ar fi procesul firesc. Dar, în derularea lui, apar discontinuități, anomalii, perturbații, sincope și chiar deteriorări grave. Haosul nu este doar un produs al anormalităților, al degradării condiției sociale, al uzurii mecanismelor sociale și morale, al incompatibilităților care se creează între aspirații și posibilități, între interese și instituții. Dar nu le exclude, ci, dimpotrivă, le presupune. Terorismul apare în astfel de stări, este un produs al lor.
Starea de haos este un ansamblu de crize, care se produc în mod aleator și care nu-și găsesc nici soluții rapide, nici justificări imediate, nici rațiuni suficiente.
Starea de haos este o stare generalizată de criză, este un produs al luptei dintre tendințele de evoluție și cele de involuție, dintre progres și perturbații, care fac să crească nivelul entropic și de nesiguranță al sistemelor.
Într-un fel, haosul poate fi privit și ca un model al realității complexe. Pentru că și în dezordine există o anumită ordine, un anumit sens al mișcării. Teoria haosului nu modelează doar dezastrele, ci și formele care rezultă din această dezorganizare în vederea organizării. Sunt procese și fenomene complexe, exprimând treceri de la lucruri care nu-și mai au rostul la altele care încep să fie reclamate de sensul mișcării, al vieții.
Crizele sunt privite, în general, ca sincope, ca perturbații, nu ca efecte, ca stadii ale unor procese și, în consecință, ca momente ale schimbării, care vizează treceri, adesea bruscate, la o nouă ordine, la un nou tip de existență, adică la un nou tip de structuri sau de relații. Desigur, crizele nu sunt și nu pot fi tratate ca revoluții. Ele sunt privite și tratate ca perturbații grave, ca turbulențe și, ca atare, lumea vizează, în principiu, nu crearea de crize, ci ieșirea din crize.
Dar crizele exprimă incompatibilități ale sistemelor sau ale sistemului, sunt un produs al acestor incompatibilități, deci, ele se cer soluționate.
Se poate oare pune semnul de identitate între crize și haos? Cu alte cuvinte, haosul se definește numai pe mulțimea stărilor de criză? Sunt crize specifice stării de haos și alt fel de crize? Care sunt principalele crize ale stării de haos? Care sunt crizele din perioada mondializării? În ce mod influențează acestea acțiunile de tip terorist?
La aceste întrebări și la multe altele este nevoie să se caute răspunsuri, întrucât de modul cum sunt analizate și înțelese stările anomice sociale și crizele depind și soluțiile de optimizare a sistemelor sociale și instituțiilor. Mondializarea – ca proces necesar și obiectiv de realizare a unității lumii în sistemele ei de valori, în informație, în ceea ce privește nivelul de civilizație și, mai ales, economia și nivelul de trai – este, ca orice proces de o asemenea amploare, generatoare de crize. Unele țin de perturbațiile firești, inevitabile, altele de opoziția unor entități (sociale, naționale, economice, din lumea interlopă etc.) la acest proces. Sunt și crize care rezultă din manipularea procesului de mondializare, din folosirea lui pentru realizarea unor interese care n-au nimic comun cu progresul omenirii, ci izvorăsc din filosofia de putere și de privilegii care încă guvernează lumea.
Crizele din starea de haos, în accepția sa de stare de dezorganizare în vederea unei noi organizări, nu diferă de celelalte, numai că evoluțiile lor sunt acute, greu previzibile și dificil de controlat. Acestea se pot clasifica în câteva categorii:
Crize generale;
Crize economice și geoeconomice;
Crize financiare;
Crize energetice, ecologice, cosmice etc.;
Crize demografice;
Crize sociale;
Crizele politice și geopolitice;
Crize ale culturii;
Crize etnice;
Crize identitare;
Crize militare.
Crizele generale se caracterizează prin universalizarea perturbațiilor în toate planurile: economic, financiar, social, politic, cultural, etnic, identitar, informațional și militar. Ele nu sunt un produs al haosului, dar pot fi analizate – cel puțin în anumite componente ale lor – prin teoria haosului. Ele marchează marile momente de cotitură istorică, trecerea de la un nivel de civilizație la altul și impun schimbări radicale, mutații strategice. În astfel de momente, se dezvoltă tot felul de reacții și tot felul de acțiuni din partea unor entități distincte, cele mai multe informale, care urmăresc să obțină anumite avantaje, poziții sociale etc., în folos propriu sau în numele unor precepte, crezuri, ideologii, idealuri care definesc anumite concepte.
Acțiunile teroriste nu sunt și nu pot fi privite doar ca scursuri sociale, ca reacții demente, psihopate. Ele sunt efecte (ce-i drept, secundare, dar efecte!) ale stărilor care definesc criza și, de aceea, trebuie analizate împreună cu parametrii respectivelor stări, cu cauzele care generează anormalitatea.
Cele mai multe dintre cauzele acțiunilor sau reacțiilor de tip terorist țin de crizele identitare și, în consonanță cu acestea, de cele politice. Teroriștii doresc o altă ordine (socială, economică, politică, economică, militară etc.), altă morală, alte raporturi, alte ideologii, alte precepte, alte instituții. Cei mai mulți dintre ei – inclusiv lideri ai organizațiilor din care fac parte – n-au un model anume, nu știu foarte precis cum trebuie să arate lumea pentru care luptă. Pe cei mai mulți dintre ei nu-i interesează lumea propriu-zisă, ci spectacolul lumii ca atare, dimensiunea lui punitivă, adică puterea distrugerii, teama oribilă pe care vor s-o instaleze și, mai ales, starea de angoasă pe care o generează în rândul lumii (îndeosebi la nivelul Puterii Politice) o astfel de atitudine amenințătoare și generatoare de moarte.
Terorismul nu este criză și nici reacție la stările de criză. El este un produs al lumii noastre, care trece dintr-o criză în alta, și se prezintă ca un sistem haotic, dar dinamic, procesual și foarte complex, cu evoluții adesea imprevizibile. Terorismul ține de patologia societății moderne, de marile discrepanțe și de neputința socială a omului. El nu este deci numai reacție, ci (în primul rând) și mijloc de protest, de lovire și de pedepsire a lumii. Aceasta este cea de-a treia concluzie foarte importantă pentru înțelegerea esenței actelor teroriste.
2.3.3 Terorismul – amenințare la adresa valorilor umane universale
Societatea nu este pregătită îndeajuns pentru a observa, preveni, informa, contracara fapte și gesturi care pot să constituie acte pregătitoare ale unor fapte de terorism. Reintensificarea faptelor de teroare, lupta aceasta asimetrică, ascunsă, dar bine pregătită, loviturile în zona unor valori umane nonmilitare puternic mediatizate, fac să se propage și să reverbereze acțiunile teroriste cu scopurile și mobilurile organizațiilor care folosesc teroarea ca armă.
Huntington propune o hartă a liniilor de fractură între civilizații. Insistă pe confruntarea dintre musulmanii și creștinii din Indonezia și Filipine, precum și pe pătrunderea islamului în Africa subsahariană.
Dar Huntington trage o linie și între civilizația occidentală și cea pe care el o numește „civilizația ortodoxă“. Această linie trece pe la est de Țările Baltice, pe la vest de Belarus, desparte apoi Ucraina subcarpatică, unde se află minoritari maghiari, de restul Ucrainei, la fel procedează și cu Transilvania (care ar aparține civilizației Vestului) de restul teritoriului României (care ar aparține civilizației ortodoxe), urmează frontiera dintre Croația și Iugoslavia (Croația aparținând de civilizația occidentală) și, în aceeași manieră extrem de simplistă, desparte teritoriul din Bosnia locuit de croați de cel locuit de sârbi și de musulmani.
Lăsând de o parte faptul că este foarte greu de identificat și de localizat chiar și marile entități civilizaționale (sinică, hindusă, japoneză, islamică, africană ortodoxă și occidentală, eventual sud-americană, dar aceasta poate fi încadrată și în civilizația occidentală), astfel de linii creează foarte multe probleme. Nu există civilizații pure. Marile civilizații sunt mari acumulări de valori care se întrepătrund cu celelalte și dau frumusețea și diversitatea acestei lumi. Tocmai aici, în negarea acestei afirmații, se află acțiunile extremiste din spațiul cultural, între care și terorismul.
Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a sistemelor de valori. Războiul „cultural“, înțeles ca o confruntare de interese (de interese, nu de valori) ale unor grupuri care aparțin unor entități civilizaționale nu este terorism. El este o trecere la limită a concurenței, mai exact a bătăliei pentru piața culturală, și se desfășoară în cadrul a ceea ce numim „cultură de piață“, care nu are nici o legătură cu cultura autentică, adică cu sistemele de valori ale lumii.
Terorismul cultural constă în:
– Invadarea mijloacelor de comunicare cu imagini porno și alte produse care agresează și deformează universul etic și estetic al populației și sistemele de valori;
– Agresarea națiunilor cu subproduse culturale (filme, imagini video, reviste etc.) care cultivă violența, individualismul, egoismul, lipsa de respect față de valorile proprii;
– Agresarea și chiar distrugerea simbolurilor.
Terorismul cultural poate căpăta, îndeosebi în regimurile totalitare (dar nu numai), forma terorismului cultural de stat, în sensul că statul emite sloganuri și unități de măsură în ceea ce privește valoarea.
Terorismul cultural, în forma lui cea mai greu de contracarat, se exercită de către grupuri extremiste, fanatice, care cred doar în anumite sloganuri pe care le confundă cu sisteme de valori, în numele cărora se exercită presiuni, amenințări, spălări de bani, crime, asasinate, distrugeri.
Se apreciază că terorismul viitorului își va căuta o parte din argumentele sale într-un anumit mod (exclusivist, violent) de a percepe și a sluji cultura. Este posibil ca viitorul să ne ofere surpriza unor fundamentalisme de tip cultural.
Terorismul identitar ține de afirmarea violentă a identității. El nu rezultă neapărat dintr-o criză de identitate, deși se manifestă cu pregnanță sub această motivație. Terorismul identitar are conotații dintre cele mai diverse, dar conținutul lui este același: impunerea unui anumit tip de identitate, pedepsirea tuturor celor care nu recunosc această identitate. El se asociază cu diferite alte forme, dar nu trebuie confundat cu acestea. El este un terorism protestatar și deosebit de virulent.
Vecine cu terorismul identitar sunt mișcările separatiste, mișcările de eliberare, mișcările revendicative. Acestea nu sunt însă terorism. Ele au, în genere, un obiectiv bine stabilit, corespund voinței unei țări, unei națiuni sau unui grup etnic și îmbracă diferite forme, de la dialogul politic și social la războiul de eliberare și chiar la războiul de gherilă. Toate acestea nu sunt însă terorism. Terorismul este o trecere la limită a acestor mișcări (uneori nu are nicio legătură cu ele), este o presiune continuă, care constă din acțiuni deosebit de violente, ucigașe și sinucigașe, care vizează terorizarea Puterii și a tuturor celor care se opun realizării obiectivelor respectivelor grupări, obiective care, de cele mai multe ori, nu sunt nici clare, nici posibil a fi îndeplinite. Yasser Arafat, liderul OEP, declara în 1974 la Națiunile Unite că „diferența între revoluționar și terorist rezidă în motivele pentru care fiecare se bate. Căci e imposibil să-l numim terorist pe cel care susține o cauză dreaptă, care se bate pentru libertate, pentru eliberarea pământului său de invadatori, de coloniști și colonialiști.“
În condiții favorizante ale mediului actual de securitate și a vulnerabilităților instituțiilor cu responsabilități în combaterea acesteia, terorismul, prin efectele si consecințele sale pune în pericol însăși existența valorilor umane universale. Explozia fără precedent a actelor teroriste a impus reacția comunității internaționale care, mai solidară și mai unită ca niciodată, a declanșat lupta cu germenii și vectorii terorismului. Noua amenințare precum și reacția comunității internaționale față de aceasta vor avea implicații și consecințe majore asupra tuturor domeniilor vieții sociale și mai ales asupra modului în care responsabilii politici vor decide să fie angajate și întrebuințate capacitățile militare în viitoarele operațiuni de combatere a terorismului.
2.4 Manifestări ale fenomenului terorist
2.4.1 Clasificarea terorismului
Terorismul, considerat după mobilul sau intenția actului terorist se clasifică astfel în : terorism de drept comun, terorism social, terorism politic, terorism de stat, terorism național sau intern și terorismul internațional.
Terorismul de drept comun este acel gen de terorism care cade sub incidența legii penale ca o infracțiune obișnuită, agravată însă de metoda de execuție, prin teroare. Sunt acte incriminate de dreptul comun, acte al căror mobil nu este nici politic, nici social, dar care se caracterizează printr-o violență odioasă ca metodă de realizare. Un exmplu grăitor de terorism de drept comun este acela al răpirii de persoane cu scopul de a câștiga bani de la persoanele apropiate celor pe care grupările teroriste le răpesc.
Terorismul social urmărește realizarea unei ideologii sau doctrine sociale sau economice, ori distrugerea unei orânduiri sociale. Acest gen de terorism înseamnă o strategie a tensiunii, manifestându-se printr-o escaladă a violenței. El poate fi inspirat și cultivat și din afară de forțe oculte sau încă necunoscute public. Exemplul cel mai bun de terorism social este acela practicat de anumite grupări naziste din Germania, care terorizează populația, prin impunerea cu violență a ideologiilor hitleriste.
Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv, deci elementul intențional, este de ordin politic, în sensul că actul de teroare este dirijat contra organelor statului, sau reprezentanților săi, împotriva organizației statale sau formei sale constituționale. Exemplele de terorism politic sunt din păcate numeroase, aproape toate sfârșite cu asasinări de persoane politice.
Terorismul de stat se îndreaptă împotriva statului sau contra structurii economice a statului. Exemplul cel mai clar de terorism de stat este acela practicat de-a lungul multor ani de către Irak împotriva Iranului. Din fericire, în zilele noastre acest conflict a fost aplanat.
Dacă pregătirea actului terorist, executarea lui și consecințele pe care le produce își limitează aria înăuntrul unei singure țări, ne vom afla în fața unui terorism național sau intern. Un exemplu de astfel de terorism este acela al unei bande anarhiste denumită Fracțiunea Armatei Roșii care a terorizat populația fostei Germanii federale până în anul 1975, având la activ 5 omoruri, 54 tentative de asasinat, 6 atentate cu explozivi.
Terorismul internațional constituie un tip special de terorism, caracterizat printr-un element de extraneitate: pregătirea și executarea actului de terorism, subiectele lui pasive sau active, mobilul, mijloacele de înfăptuire al e autorului interesează mai multe state. Cel mai nefericit exmplu de astfel de terorism este acela al atentatului terorist de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center.
Terorismul poate fi considerat și în funcție de modalitățile de ducere la îndeplinire. Se vor putea distinge astfel:
terorismul direct, înțelegându-se prin aceasta acel gen de terorism care vizează în mod direct, nemijlocit, scopul propus, așa cum s-ar prezenta cazul când un șef de stat ar fi asasinat în vederea înlocuirii lui cu un altul care să lanseze o nouă structură statală diferită de cea precedentă;
terorismul indirect în care acțiunea de violență tinde în mod unilateral la atingerea scopului propus; un exemplu specific îl constituie confecționarea de pașapoarte false pentru trecerea frontierei de către un agent terorist, într-o țară unde intenționează să săvârșească atentatul.
Terorismul cuprinde actele de violență premeditată, precum omuciderea, rănirea corporală gravă, răpirea, luarea de ostatici, toate în scopul atingerii unui obiectiv vizat prin metoda teroristă, ca și tentativa de comitere a unor asemenea acte. Într-un termen mai sintetic, s-ar putea vorbi de actele îndreptate direct împotriva persoanelor (individual sau comunități de persoane), crimele, sechestrările, răpirile și alte atentate la integritatea fizică și morală a indivizilor.
2.4.3 Sursele și resursele terorismului
Terorismul comportă un proces lung și minuțios de pregătire, pentru a putea constitui acel act brusc, brutal și spectaculos de manifestare. Diversitatea structurilor teroriste și multitudinea modalităților în care acesta încearcă să se manifeste în spectrul larg al violenței teroriste atrage după sine și variabilitatea surselor lor materiale, tehnologice și de finanțare. Căutarea de fonduri a devenit din ce în ce mai mult o necesitate vitală pentru teroriști datorită mijloacelor din ce în ce mai performante de acțiune. Acestea sunt obținute pe diferite căi, mergând de la cotizarea de către membrii grupului sau organizației teroriste, fapte de banditism, întreprinderi paravan, trafic de arme și droguri, spălare de bani și chiar până la susținerea financiară de către anumite state interesate.
Într-o simplă enumerare, putem spune că acestea pot fi:
Internaționale;
Regionale;
Locale;
Accidentale.
Natura resurselor:
Financiare;
Economice;
Tehnice și științifice;
Umane;
Religioase;
Din spectrul crimei organizate și al lumii interlope;
Ideologice, politice etc.
Există și alte resurse care pot fi folosite pentru sprijinirea terorismului. Unele sunt întâmplătoare și provin din asocierea unor interese de moment, altele țin de evoluția unor conflicte și a unor spații de confruntare. Activitatea umană, fiind foarte complexă, produce nu numai structuri și acțiuni în sensul evoluției pozitive, ci și pe cele care frânează această evoluție.
Implicarea statelor în terorismul internațional se poate manifesta în diferite moduri, de la oferirea de asistență la diverse niveluri la ajutoare operaționale și chiar la inițierea și orientarea activității organizațiilor teroriste.
În funcție de gradul de implicare în terorismul internațional, statele pot fi împărțite în: state-sponsor și state-teroriste, dar acest gen de clasificare este problematic prin faptul că se poate transforma în armă politică utilizată de națiuni pentru a-și descrie astfel adversarii sau de organizațiile teroriste pentru motivarea acțiunilor teroriste la adresa statelor rivale.
Lupta împotriva statelor implicate în terorismul internațional reflectă conflictele de interese din arena internațională dintre state și superputeri, dintre alianțe și ligi de state, dintre grupuri și organizații diverse.
Dintotdeauna, eforturile luptei împotriva terorismului au creat conflicte de interese, în interiorul statelor, între securitatea națională și interesele economice. Astfel, într-o analiză a măsurilor internaționale adoptate împotriva statelor implicate în terorism se arată că majoritatea statelor nu sunt dispuse să-și sacrifice interesele economice în schimbul stopării sau diminuării terorismului, cel mai relevant exemplu al acestei tendințe fiind atitudinea unor state europene (în special Germania, Franța, Italia) în ceea ce privește Iranul (stat considerat de Departamentul de Stat american ca lider în poziția de stat-sponsor al terorismului).
Resursele terorismului, fie ele economice, financiare, științifice, tehnice, ideologice (religioase) sau de altă natură, se concretizează în diverse forme de manifestare:
Sursa/suportul ideologic oferit de statele implicate prezintă o importanță majoră și se manifestă ca:
îndoctrinare politică și religioasă prin intermediul agenților statului-sponsor, prin programe de pregătire în cadrul unor instituții ale statului-sponsor ;
propagandă în favoarea terorismului, directă sau mascată, exercitată prin mass-media, biserică, organizații guvernamentale și neguvernamentale, etnice, religioase etc.;
Sprijinul financiar, absolut necesar pentru ca o organizație teroristă să acționeze și să se dezvolte, poate fi oferit de actori individuali, statali (state, organizații guvernamentale și neguvernamentale, partide politice etc.), regionali sau globali și poate lua următoarele forme:
bugetele unor state care practică sau susțin financiar terorismul;
fonduri indirecte alocate sub masca “asistenței”, a “ajutoarelor internaționale”, “sprijinirii forțelor democratice, progresiste”;
subvenții ale unor oameni de afaceri, emigranți etc.;
bani obținuți de traficanți de arme, muniții, droguri, substanțe radioactive, materiale strategice, carne vie, opere de artă etc.;
fonduri strânse de partide, organizații religioase, organizații neguvernamentale, persoane particulare etc.;
fraude, evaziuni fiscale, bancrută frauduloasă, deturnări de fonduri, falsificare și spălare de bani etc.
Sprijinul militar constituie una din modalitățile de ajutor absolut indispensabile și se concretizează în:
antrenamente în tabere specializate;
programe de ajutor militar în armament și echipament aprobate de parlamentele unor state;
armamente rezultate din destructurarea unor armate (ca aceea a fostei URSS);
armament, muniție provenite din contrabandă sau puse la dispoziție de state, guverne, organizații teroriste, persoane etc.
Suportul operațional include directa asistență a statelor implicate în terorismul internațional la alegerea țintelor și pregătirea atacurilor specifice, putând lua diferite forme, de la pregătirea documentelor false, a unor arme speciale, sofisticate (ca urmare a utilizării rezultatelor unor cercetări științifice și a unor tehnologii de vârf, a resurselor informaționale la diferite niveluri, oferite de unii actori internaționali statelor sau organizațiilor teroriste sau obținute pe căi diverse) până la folosirea propriilor agenții naționale de spionaj.
De exemplu, este un fapt dovedit că ambasadele iraniene din lume aprovizionează celulele teroriste cu armament (transportat prin filieră diplomatică), bani, pașapoarte, vize etc., fiind implicate și în recrutarea de colaboratori din comunitățile islamice de pretutindeni.
Se poate spune că suportul operațional reprezintă anticamera inițierii și canalizării atacurilor teroriste.
O altă sursă a terorismului internațional, care poate fi considerată și cel mai înalt nivel de implicare a unui stat în sprijinirea activităților teroriste, este reprezentată de utilizarea propriilor forțe de securitate, a serviciilor de informații și chiar a agențiilor guvernamentale în punerea în aplicare a unor atacuri teroriste.
2.4.4 Scopurile și motivațiile acțiunilor teroriste
Cauzele și motivațiile terorismului sunt dintre cele mai diverse. De la încercarea unor organizații ecologice de a convinge lumea cu privire la pericolul care îl reprezintă distrugerea ecosistemelor, la încercarea altor organizații de a prelua puterea într-un stat și a o exercita în folosul propriu. Aceste cauze și motivații ale activităților teroriste trebuie să fie în atenția analiștilor, deoarece ele pot asigura o perspectivă folositoare privind posibilele intenții și ținte ale grupurilor teroriste.
Actele teroriste au loc în ambele lumi, și în cele de obârșie iudeo-creștină și în cele în care religia de bază este cea islamică, cauzele care duc la acte teroriste sunt și comune dar și diferite.
Cauzele comune în cele două lumi sunt:
accentuarea stării de privare absolută, prin extinderea și agravarea sărăciei;
ațâțarea sentimentelor de privare relativă, prin agravarea decalajelor interne și externe dintre categoriile și, respectiv, societățile bogate și cele sărace;
exploatarea ideologică a deosebirilor dintre culturi, religii, clase, categorii sau țări și a tarelor rămase în urma celor două războaie mondiale și a destrămării imperiilor;
proliferarea și agravarea, prin supraaglomerarea unui număr tot mai mare de localități, a unor mase critice predispuse spre explozie și violență;
apariția și răspândirea cazurilor de incompatibilitate lingvistică, cultură și civilizație cauzate de exodul în țările bogate a unor valuri umane tot mai mari din țările bogate;
Terorismul în mediul de factură iudeo-creștină este cauzat din punct de vedere:
moral, de dezumanizare specifică alienării, inclusiv religioase, de tradiții și moravuri;
social, de viteza ritmurilor vieții, care nu mai suportă amânările și așteptările specifice negocierilor;
tehnic, de perfecționarea mijloacelor de distrugere;
cultural, de diseminare, prin reportaje, filme, meciuri și concerte a violenței;
emoțional, de posibilitatea șocării și șantajării mediatice a populației și guvernelor.
În lumea islamică, manifestările teroriste sunt cauzate de inerția produsă de mentalități, mentalități care depind de dogmele religioase și care sunt socotite imuabile.
Aceste cauze ale terorismului, în ambele culturi, sunt produsele schimbării. Schimbarea este prea rapidă în cultura iudeo-creștină și duce la dezadaptare, iar pe de altă parte, în cultura islamică, lipsa de schimbare și neputința împotrivirii la influența civilizației iudeo-creștine duc la neadaptare. Dezadaptarea și neadaptarea au ca numitor comun:
infantilismul, interpretarea nerealistă a situațiilor și tratarea insensibilă a oamenilor și valorilor;
fanatismul, atașarea exclusivist și pătimaș față de o convingere;
mesianismul, convingerea predestinării istorice de a mântui lumea.
Terorismul contemporan poate avea cel puțin trei cauze istorice:
Hegemonia militară a Israelului asupra vecinilor săi arabi, care a dus la înmulțirea acțiunilor teroriste ale acestora împotriva SUA și Israelului și deturnări de avioane;
Reapariția, după 1968, a mișcărilor studențești extermiste (neomarxiste și neotroțkiste) în țările industrializate, în strânsă legătură cu protestele împotriva războiului din Vietnam ( „Baader-Meinof”, din RFG, „Brigada Roșie”, în Italia, „Armata Roșie” în Japonia);
Sfârșitul Războiului Rece a avut drept urmare o pierdere a identității ideologice și o cădere economică a statelor odinioară aliate cu URSS, ceea ce a dus la acutizarea atitudinii antiamericane și integrarea în fundamentalismul islamic.
Una din principalele cauze a recurgerii la terorism și nu la un război de tip convențional este că are un cost mult mai redus, iar gradul de risc este de asemenea mai redus (incidentele de la 11 septembrie au generat un raport al cheltuielilor „teroriști – S.U.A” de 1:3000000). Terorismul conferă celor slabi o putere mare de impact asupra unor state, chiar a celor puternice.
Din punct de vedere politic, conflictele asimetrice au drept scop: sporirea influenței politice într-o anumită zonă geostrategică; influențarea orientărilor politice ale statelor care controlează resurse strategice; realizarea intereselor economice în zone bogate în resurse strategice; menținerea stabilității într-o anumită zonă; sporirea angajamentului și a capacității unor aliați de a participa la acțiuni militare pe care le implică „apărarea comună”; sporirea influenței asupra unor guverne și elite a căror orientare politică este importantă la nivel global, regional etc.; obținerea independenței statale; restabilirea unei ordini bazate pe valorile pronaționale ale religiei și tradițiilor comune; restabilirea prin forță a intereselor naționale fundamentale; realizarea egalității confesionale a populației; apărarea ordinii constituționale ș.a. Scopul strategic al conflictelor asimetrice este de a crea o situație postconflictuală care să permită negocierile de pe poziții avantajoase.
Căile de înfăptuire a scopului politico-strategic general al conflictului asimetric sunt în principal de natură nonmilitară, însoțite de o serie de demersuri politico-diplomatice, economice, psihologice, paranormale, informaționale etc.
Obiective ale conflictelor asimetrice pot fi considerate:
separarea unor regiuni și constituirea de noi state;
modificarea regimului politic din unele țări;
eliberarea de sub dominația străină;
schimbarea guvernelor sau a unor președinți de state;
recunoașterea egalității confesionale sau menținerea acestor inegalități;
obținerea unor privilegii;
lichidarea unor personalități a căror activitate incomodează sau împiedică rezolvarea unor probleme;
eliberarea unor camarazi reținuți, deținuți sau arestați;
obținerea de răscumpărări pentru finanțarea unor acțiuni viitoare ș.a.
Terorismul rămâne un fenomen complex, agravat de amestecul de factori și motivații diferite. Grupurile independente ale radicalilor islamici reprezintă o provocare în creștere. Mișcările teroriste etnice, naționaliste și religioase, adânc înrădăcinate, continuă să acționeze alături de apariția grupurilor noi, care expun noi cauze și ideologii.
Studiile asupra terorismului au arătat că motivațiile care stau la baza acțiunilor teroriste pot fi clasificate în trei categorii: raționale, psihologice și culturale .
Motivații raționale: Teroristul rațional face o analiză aprofundată a costurilor și beneficiilor referitoare la scopurile și opțiunile sale. În timpul planificării unei acțiuni, el caută să determine care sunt cele mai scăzute costuri și cele mai eficiente căi pentru a-și realiza obiectivele.
Teroristul face o evaluare a riscurilor la care se expune, cântărind mijloacele de apărare ale țintei împotriva propriilor sale posibilități de atac. El analizează capacitatea colaboratorilor săi de a-l sprijini pentru distrugerea țintei, luând în considerarea scopul urmărit și condițiile sociale existente la un moment dat.
Raționamentul unui terorist este asemănător cu acela făcut de un comandant militar sau un întreprinzător care, înaintea unei operațiuni militare sau inițierii unei afaceri, evaluează toate disponibilitățile pentru derularea acțiunii.
Un terorist va analiza dacă acțiunea sa va induce suficientă anxietate pentru a-și atinge scopurile, fără ca el sau cauza să fie afectați. O evaluare greșită a reacției sociale poate conduce la dezastre. Astfel, când grupurile Tupamaros (Uruguay), ERP (Armata Poporului Revoluționar) și Montoneros (Argentina) au evaluat greșit reacția populară, ostilă la terorism și au depășit pragul de toleranță al societății, ele au fost eliminate.
Motivații psihologice: Motivația unei persoane pentru a săvârși acte teroriste derivă, din punct de vedere psihologic, din insatisfacțiile și nerealizările existente în viața sa personală. El își găsește rațiunea de a trăi, dedicându-se actelor de terorism.
Deși nu s-a determinat o psihopatie clară în rândurile teroriștilor, există un element aproape universal, care îi caracterizează, și anume acela că sunt „fideli desăvârșiți”. Teroriștii nu iau în considerare punctele de vedere din exteriorul grupului; ei cred în cauza lor și au convingerea că nu pot greși niciodată.
Teroriștii au tendința să proiecteze asupra altora propriile lor motivații antisociale, manifestându-se printr-o atitudine de genul "noi împotriva tuturor". Această perspectivă duce la dezumanizarea victimelor și elimină orice ambiguitate din mintea lor atunci când acționează.
O caracteristică comună tuturor teroriștilor motivați psihologic este nevoia lor acută de a aparține unui grup. Pentru unii teroriști, acceptarea lor de către un grup reprezintă o motivație mult mai puternică decât obiectivele politice stabilite de acesta. Astfel de indivizi își definesc statutul social prin apartenența la un grup.
Grupurile teroriste au motivații interne foarte puternice. Acestea le determină să considere necesare orice acte de violență, care să le justifice existența, legitimitatea și considerația proprie.
Nevoia de a aparține unui grup limitează renunțările, iar teama de compromis nu permite acceptarea acestora. Teroriștii consideră negocierile ca fiind o trădare sau, în cel mai bun caz, ca dezonorante. Aceasta este și explicația faptului că grupările teroriste sunt predispuse la divizări, iar fracțiunile rezultate sunt deseori mult mai violente decât grupurile din care provin.
Dinamica motivațiilor psihologice a determinat ca obiectivele urmărite de-a lungul timpului să fie aproape imposibil de realizat. Un grup care și-a atins scopurile este condamnat la dispariție și, de aceea, atunci când se apropie de realizarea lor, va căuta să le redefinească. Grupul va respinge orice pretenție de realizare a obiectivelor pe toate planurile, afirmând că aceasta este falsă ori necorespunzătoare sau o va caracteriza ca fiind rezultatul duplicității inamicilor. Exemple în acest sens se regăsesc atât la grupările Recontras din Nicaragua, ETA din Spania, cât și la multe din fracțiunile palestiniene, care par a suferi de teama succesului. O protecție psihologică eficientă împotriva succesului se realizează prin definirea scopurilor grupului, astfel încât acestea să fie imposibil de realizat.
Motivații culturale: Culturile modelează valorile și motivează oamenii să acționeze în moduri care pot părea nerezonabile pentru observatorii din afara arealului cultural respectiv.
Americanii, de exemplu, ezită să ia în considerare efectul foarte puternic pe care îl are cultura asupra comportamentului uman. Ei consideră și acceptă mitul conform căruia comportamentul rațional este singurul care coordonează acțiunile umane.
Dacă în cultura americană apare un comportament irațional, acesta este explicat prin toate mijloacele, care duc la găsirea unei motivații raționale. În cazul în care acțiuni iraționale asemenea vendetelor, torturilor sau comportamentelor auto-distructive ale unor grupuri se manifestă la alte popoare, acestea sunt respinse, ca fiind incredibile. În schimb, dacă se regăsesc în cultura lor, americanii fac eforturi să le găsească explicații raționale. Ei nu sunt de acord cu dezmembrarea statelor din motive etnice dacă din aceasta rezultă state mici, cu economii slab dezvoltate ci, dimpotrivă, sprijină apariția de state mici, dar cu economii prospere.
Modul de viață în general și al fiecărui individ, în special, este o caracteristică culturală, care are un impact de proporții asupra terorismului. În societățile în care fiecare individ se identifică prin apartenența la un anumit grup (familie, clan, trib), se va manifesta o incitare spre sacrificiu, rar întâlnită. Teroriștii reprezintă un caz special: ei sunt dornici să-și sacrifice viața pentru cauza și organizația lor. Pe de altă parte, viețile celor din afara grupului, care în sistemul lor de valori reprezintă răul, pot fi distruse fără nici o remușcare.
O determinantă culturală majoră a terorismului o reprezintă percepția referitoare la "outsideri" și anticiparea amenințării existente la adresa supraviețuirii grupurilor etnice. Teama provocată de o posibilă exterminare culturală conduce la o violență care, pentru cineva care nu a trăit o astfel de experiență, pare irațională. Toți indivizii sunt sensibili la amenințările contra valorilor prin care ei înșiși se identifică: limba, religia, comunitatea, teritoriul unde trăiesc sau locul natal. Posibilitatea de a pierde oricare din aceste valori declanșează o reacție de apărare, uneori chiar de ură, față de alte persoane sau popoare.
Religia poate fi considerată cea mai sensibilă valoare culturală prin care se identifică o persoană, deoarece cuprinde valori adânc înrădăcinate. O amenințare la adresa religiei (secularizarea, demagifierea, desacralizarea) generează un risc, nu numai asupra prezentului, dar și asupra trecutului și viitorului cultural. Multe religii, incluzând creștinismul și islamismul, se consideră îndreptățite să folosească forța pentru convertire. În numele religiei, terorismul poate fi foarte violent, iar teroriștii motivați religios privesc acțiunile lor ca fiind morale și reprezentând o sancțiune divină. În concepția lor, acțiunile ce le întreprind, considerate acte de disperare în alte împrejurări, reprezintă o datorie divină. Astfel se explică spiritul de sacrificiu și dăruire existent în rândurile celor mai extremiste grupuri teroriste.
2.4.5 Principalele amenințări de natură teroristă posibile la adresa
României
Deocamdată România nu s-a confruntat și nu se confruntă cu riscuri majore de natură teroristă la adresa ei. Țara noastră, deși se află pe o falie de ciocnire a unor interese geopolitice și geostrategice, nu reprezintă, deocamdată, un spațiu de confruntare teroristă, nici unul de generare a terorismului și nici nu constituie un mediu favorabil dezvoltării unor acțiuni de acest gen. Acest lucru se datorează caracteristicilor poporului român, vocației sale spre împăciuire și dialog, rezistenței sale îndelungate la opresiuni și represiuni de tot felul.
Poporul român a suportat însă, de-a lungul timpurilor, numeroase acțiuni care pot fi considerate teroriste, începând cu cele generate de năvălirile barbare și de strategia distructivă a legiunilor romane și continuând cu acțiunile horthyștilor în Transilvania ocupată din perioada anilor 1940 – 1944 și cu terorismul statului totalitar din primii ani ai comunismului.
Bineînțeles, terorismul are multe alte forme și formule care, într-un fel, pot afecta și țara noastră. Cert este că România nu a fost, nu este, sperăm că nu va fi generatoare de terorism.
Din aceste considerații, apreciem că amenințări majore de natură teroristă la adresa României, în măsura în care vor exista, nu pot fi decât conjuncturale și tranzitorii. Ele pot rezulta dintr-o extindere a spațiului de confruntare al ideologiilor și practicilor fundamentaliste sau de altă natură și în zone apropiate de cele de interes strategic pentru România (zona Balcanilor, Transnistria, spațiul caucazian și cel al Mării Negre), din alinierea României la coaliția antiteroristă mondială sau din degradarea semnificativă a instituțiilor interne și proliferarea și în țara noastră a rețelelor și structurilor mafiei și crimei organizate.
Deocamdată, amenințările și riscurile de natură teroristă care pot afecta țara noastră se referă la:
degradarea în continuare a condiției umane și proliferarea infracționalității de toate tipurile;
extinderea în continuare și pe teritoriul nostru a traficului de droguri, rețelelor de prostituție și a traficului de carne vie;
evoluția structurilor economiei subterane, a spălării banilor și activităților ilegale;
existența unor minorități kurde, musulmane care, la adăpostul neimplicării țării în operații antifundamentaliste spectaculoase, ar putea încerca să constituie și la noi unele baze, puncte sau structuri de susținere a terorismului (islamist, îndeosebi) care este vânat pretutindeni;
existența unor persoane care, în lipsa altor mijloace și activități care să le aducă prosperitate, pot fi racolate în organizații, structuri și rețele teroriste.
În urma analizării situației actuale, precum și din evaluarea și prognosticarea evoluției ei pe termen scurt, rezultă că și în România este posibilă conturarea și chiar manifestarea unor amenințări de natură teroristă, directe sau mijlocite, la adresa țării, a unor instituții românești, organizații și cetățeni români, precum și la adresa unor persoane, grupuri, instituții internaționale sau ale diferitelor state (ambasade, reprezentanțe, firme, consulate, misiuni, turiști, delegații etc.) care se află temporar sau permanent pe teritoriul țării noastre. Aceste amenințări pot să constituie elemente ale războiului terorist care se apreciază că a fost declanșat în toată lumea; de regulă, astfel de acțiuni – în cea mai mare parte, marginale sau punctiforme – vor avea obiective limitate și numai în mod indirect vor contribui la extinderea, și în spațiul de interes strategic pentru România, a războiului terorist. Aceste amenințări sunt:
posibilitatea procurării de către teroriști și organizații teroriste a unor mijloace nucleare, chimice și biologice care să fie folosite în țară sau în afara acesteia în acțiuni teroriste;
atacarea unor depozite românești de armament și muniții în vederea procurării de mijloace necesare unor acțiuni de tip terorist și nu numai;
organizarea pe teritoriul țării a unor ambuscade sau asasinate care să vizeze lideri politici europeni, americani, ruși, ai lumii musulmane etc. aflați în vizite, în activități oficiale sau cu alte prilejuri în România, sau alte persoane, grupuri, instituții etc.;
acțiuni ale unor organizații teroriste internaționale de recrutare a unor persoane (chiar și specialiști) sau personalități din România care să facă parte din respectivele rețele sau să îndeplinească temporar, contra unor sume mari de bani sau în virtutea unor convingeri, misiuni punctiforme (asasinate, misiuni ciberteroriste, trafic de influență, distrugeri etc.);
organizarea, pe teritoriul țării, a unor baze, rețele, puncte subversive, noduri de comunicații, zone de transfer și alte elemente care țin de structuri teroriste de diferite nuanțe și orientări;
atacuri teroriste asupra unor reprezentanțe ale marilor puteri, structurilor NATO, organismelor internaționale sau structurilor de combatere a terorismului internațional;
hărțuirea unor persoane, firme și chiar instituții pentru obținerea unor profituri și crearea unei stări de nesiguranță care să faciliteze economia subterană, spălarea banilor etc.;
acțiuni ale ciberterorismului și terorismului psihologic, ale terorismului patologic, genetic și celui aleator;
acțiuni ale terorismului mediatic.
Într-o aparentă libertate a presei și a cuvântului, în România ultimului deceniu, în media s-a instalat, comod și nederanjat de nimeni, oriunde s-a dorit, un terorism mediatic de cea mai virulentă speță. Cu toată libertatea de expresie și acțiunile care au dezamorsat unele afaceri murdare sau unele acțiuni menite să ducă la transformarea teritoriului României într-un depozit de gunoaie toxice, în presă a fost introdus și exercitat un terorism mediatic feroce care a contribuit la degradarea economiei și a vieții cetățeanului, a sistemului de valori naționale, la umilirea și terorizarea oamenilor și a personalităților, la reinstituirea fricii de ziua de mâine, de instituțiile proprii și de cele internaționale.
2.5.3 Perspectivele fenomenului terorist contemporan
Făcând referire la terorismul contemporan, unii autori leagă în mod unilateral evoluția acestuia numai de ascensiunea mișcărilor revoluționare dintr-o serie de state din America Latină, Asia și Africa și de sprijinirea acestora de către sistemul socialist în lupta dusă împotriva imperialismului. O asemenea tratare a fenomenului pare superficială și tendențioasă, cauzele terorismului fiind general valabil societăților actuale, indiferent de orânduirea pe care o construiesc.
Analiza fenomenului terorist internațional în diversitatea sa relevă faptul că pe lângă cauzele care l-au generat și amplificat sunt și altele noi, specifice perioadei actuale, și anume: conflictele politico-militare din diferite state și zone ale lumii, dominate de interese contradictorii, dintre care un loc important îl ocupă lupta pentru putere, dusă deschis sau în secret de cercuri și forțe interne sau externe, inclusiv de către organizații de tip criminal ori terorist; folosirea în continuare, atât pe plan intern, cât și internațional a terorismului de stat, ori „sponsorizarea" în interese proprii de către servicii secrete și alte cercuri interesate a unor organizații și grupări teroriste; conflictele sociale din diverse state ale lumii, determinate de situații interne de diferite nuanțe (religioase, politice, economice, xenofobe, rasiste, extremiste, naționaliste, etc.); deteriorarea situației economice a multor state ale lumii, cu efecte dintre cele mai acute: sărăcia, inflația, scăderea nivelului de trai, teama de ziua de mâine, nesiguranța socială, șomajul etc; dezintegrarea unor forțe armate aparținând, în special, fostelor state socialiste; expansiunea continuă și tot mai accentuată a fundamentalismului islamic și intensificarea luptei pentru înlăturarea de la putere a unor regimuri actuale și instaurarea unor conduceri de esență fundamentalist-islamică; încercările de împiedicare sau întrerupere a unor procese de pace, prin comiterea unor acte teroriste grave, care să producă panică și teroare, cu efecte asupra derulării firești a negocierilor și dialogului în aceste procese inițiate; posibilitățile nelimitate de cooperare între organizațiile și grupările teroriste, chiar de nuanțe și ideologii diferite, precum și cu alte organizații criminale ce acționează pe mapamond.
Cauzele specificate atestă faptul că nu se va reuși înlăturarea acestei plăgi, care este terorismul, fără eliminarea surselor de alimentare și întreținere și fără o puternică acțiune internațională concertată, deoarece terorismul este generat și favorizat și de progresul tehnic specific epocii contemporane. De asemenea, motivația acțiunilor teroriste acoperă o sferă largă de interese, mergând de la cele politice și religioase până la cele de tip mafiot sau anarhist.
Evoluția evenimentelor consumate sau în curs de desfășurare în diferite părți ale lumii, inclusiv în zona euro-atlantică, oferă speranțe de regres al acțiunilor teroriste. Dotarea grupărilor teroriste cu armament sofisticat și costisitor, inclusiv armament greu de război, antrenamentul teroriștilor în tabere speciale, îndoctrinarea care îi fanatizează după metode bine puse la punct, proiectarea minuțioasă și avizată a unor acțiuni îndrăznețe cu obiective deosebite (personalități de prim rang, demnitari, reprezentanți diplomatici, sedii ale unor ambasade, bănci, firme și instituții de renume internațional) mențin într-o deplină actualitate coordonatele de proliferare a terorismului, dar și o ripostă pe măsură din partea comunității internaționale.
Ultimele evenimente din Rusia, inclusiv atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Americii, găsesc terorismul într-o evoluție tot mai alarmantă, care afectează nemijlocit pacea și securitatea mondială. La originea factorilor ce au condus la amplificarea deosebită a acestui flagel se află împrejurările internaționale deosebit de grave și complexe, dintre care reținem, în mod special, conflictul militar din zona Golfului, dintre SUA și forța multinațională, pe de o parte, și Irak, pe de altă parte, criza din fosta Iugoslavie, precum și sincopele acute ale procesului de pace din Orientul Mijlociu.
Sprijinul sporit pe care îl primește terorismul din partea anumitor state, guverne și alte cercuri interesate constituie un alt argument în sprijinul proliferării terorismului internațional, determinând experții în materie să afirme că „fenomenul terorist devine din ce în ce mai instituționalizat”.
Din acest punct de vedere, cercetarea și analiza fenomenului terorist pe plan internațional a condus deja la cristalizarea unor opinii în jurul unor specialiști militari, potrivit cărora „conflictul de mică intensitate”, cum au denumit ei terorismul, ar putea fi folosit în viitor pentru desfășurarea unor acțiuni militare specifice cu caracter aparte.
În acest sens, se consideră că folosirea unor grupări teroriste din cele ce acționează, în prezent, pe plan mondial sau crearea pe aceeași structură a unor forțe speciale de tip comando (care să facă parte din forțele speciale ale armatei, instruite și antrenate corespunzător în măsură să surprindă adversarul prin rapiditatea și precizia loviturii) pot realiza misiuni dintre cele mai diverse, cum ar fi: declanșarea unor stări de tensiune, de afectare a climatului social într-o țară inamică, distrugerea moralului și producerea unui dezechilibru psihic în rândul forțelor adverse, acte de sabotaj, distrugeri, incendii, alte asemenea acțiuni de natură a îngrădi posibilitățile de autoprotecție și de a reduce capacitatea ofensivă a acelui stat. Ideea este dusă chiar mai departe, apreciindu-se că „guvernele, fiind instrumente de exercitare a puterii, ar putea folosi aceste forțe pentru a anihila adversarii, asigurându-și astfel șansa de a subzista încercărilor forțelor de opoziție de a prelua puterea”.
Ca urmare, punctul de vedere al acestor specialiști conduce implicit spre ideea utilizării terorismului – a acestui „război fierbinte fără armate”, cum ei îl denumesc – ca modalitate viitoare de acțiune militară, întrucât asigură „un succes rapid” obținut prin angajarea în luptă a unei părți relativ mici din capacitatea de ripostă a statului, necesitând o investiție cu mult mai redusă decât aceea de conducere a unui război convențional.
CAPITOLUL 3
IMPLICȚIILE ACȚIUNILOR TERORISTE
ASUPRA ORGANIZAȚIEI MILITARE
3.1 Organizația militară – pilon al luptei împotriva terorismului
Deseori, în limbajul cotidian utilizăm cuvântul organizație. Deci este firesc să ne întrebăm ce este organizația, cum o percepem și cum o definim. S-au dat mai multe definiții organizațiilor. Gary Johns le consideră „Invenții sociale destinate realizării unor scopuri comune prin efort de grup”, iar Erhard Friedberg le definește ca „ansambluri umane formalizate și ierarhizate în vederea asigurării cooperării și coordonării membrilor lor pentru atingerea unor scopuri date”. În dicționarele românești definițiile date organizației sunt formulate în diferite moduri: a) „asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate”; b) „asociație, instituție socială care reunește oameni cu preocupări și uneori cu concepții comune, constituită pe baza unui regulament, a unui statut, etc., în vederea depunerii unei activități organizate și realizarea unor scopuri comune”; c) „grupuri de oameni care își organizează și coordonează activitatea în vederea realizării unor finalități relativ clar formulate ca obiecte”. Și în lucrările unor autori români definițiile sunt diferite. Mihaela Vlăsceanu consideră organizația drept „un sistem structurat de interacțiune a oamenilor în scopul realizării unor obiective comune”, iar Marian Niță ajunge la concluzia că: „orice organizație este un sistem, o unitate socială organizată formal, rațional, care cuprinde și elemente neformalizate”.
Organizația, indiferent de forma concretã pe care o îmbracã, reprezintã cadrul social în care se încadreazã și integreazã membri ai societãții și care se constituie cu scopul realizãrii unui grup de obiective dinainte stabilite.
Din aceastã definiție decurg principalele ei caracteristici:
– este o entitate socialã, fiind compusã din grupuri de oameni care acționeazã și interacționeazã dupã un model prestabilit;
– are o relativã autonomie, care permite distingerea membrilor ei de membrii altor organizații și în cadrul cãreia sunt reglementate raporturile indivizilor cu organizația propriu-zisã;
– interacțiunea dintre membrii organizației se realizeazã printr-o conștientã coordonare;
– are un potențial existențial nelimitat, ceea ce nu înseamnã cã membrii ei sunt obligați sã lucreze în organizație toatã viața și nici cã, din diferite motive, organizația în sine nu se poate desființa. Organizația poate exista dincolo de existența oricãruia dintre membrii ei. Personalul poate fi concediat sau poate pãrãsi voluntar organizația, fiind însã înlocuit, astfel încât activitatea sã se poatã derula continuu;
– organizația are întotdeauna unul sau mai multe obiective cunoscute, împãrtãșite și respectate de cãtre membrii sãi. În organizațiile complexe se întrepãtrund și intercondiționeazã mai multe obiective. În funcție de mutațiile intervenite, organizația își ajusteazã unele obiective și-și fixeazã altele noi.
Organizația militarã apare în viața socialã evoluatã. În modul cel mai general, ea poate fi constituitã din mai multe persoane care desfãșoarã activitãți în comun în vederea îndeplinirii unui obiectiv sau a mai multora stabilite. Pentru a rãspunde cerințelor este alcãtuitã, la rândul ei, dintr-o mulțime de subdiviziuni, de mãrimi și importanțã diferite, cu funcționalitãți foarte bine conturate. Practic, armata are forma unei piramide în care subdiviziunile se multiplicã de la vârf cãtre bazã.
Apãrarea naționalã cuprinde ansamblul de mãsuri și activitãți adoptate și desfãșurate de statul român în scopul garantãrii suveranitãții, independenței și unitãții, integritãții teritoriale a țãrii și a democrației constituționale. În acest sens, organizația militarã nu reprezintã altceva decât instituția de interes național a cãrei importanțã este datã de rolul sãu deosebit pentru ființarea însãși a statului român.
Consacrând principiul subordonãrii exclusive a organizației militare voinței poporului, Constituția precizeazã rolul esențial al acesteia, asigurând astfel cadrul juridic adecvat de participare a armatei la apãrarea țãrii, de contracarare a oricãror amenințãri la adresa intereselor naționale fundamentale.
Analiza definiției oferã câteva elemente de reținut, și anume:
existența în organizația militarã a unui numãr suficient de mare de indivizi;
caracterul conștient al creãrii organizației militare;
urmãrirea susținutã a unor scopuri precise și specifice;
diviziunea activitãților;
misiunea de optimizare a activitãțiilor, etc.
Organizația militarã își realizeazã misiunea prin ducerea acțiunilor de luptã. Pentru a fi în stare sã lupte, în afara condițiilor materiale, financiare și informaționale, ea are nevoie de oameni pregãtiți în acest sens, capabili sã mânuiascã tehnica de luptã, armamentul, sã știe sã acționeze pe câmpul de luptã.
Chiar dacă funcția principală a organizației militare nu este să lupte împotriva terorismului, în condițiile actuale, cvasitotalitatea armatelor din lume se implică în mod direct în gestionarea și combaterea acestui fenomen. Așa cum se arată în Comunicatul cu privire la Summit-ul de la Istanbul, lupta împotriva terorismului va continua să fie multiformă și globală și se va desfășura prin mijloace politice, diplomatice, economice și, la nevoie, militare.
Deși unitățile armatei, în afara forțelor speciale și a grilei senzorilor de informație, nu au structuri capabile să acționeze simetric cu rețelele și grupările teroriste, cele 13 grupuri tactice din cadrul Forței de Reacție Rapide Europene, precum și Forța de Răspuns a NATO, ca, de altfel, și alte structuri, cum sunt cele de parașutiști, de cercetare, de infanterie marină, de vânători de munte, etc., sunt în măsură să desfășoare acțiuni de toate tipurile împotriva terorismului. Noul concept NATO de transformare a forțelor și comandamentelor vizează, între altele, dotarea structurilor de forțe și de comandament cu abilități antiteroriste și contrateroriste.
În acest moment, armatele pot participa la operațiile speciale împotriva terorismului în calitate de forțe principale (care organizează și conduc astfel de operații), în calitate de forțe de susținere (sprijin) sau în calitate de forțe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor și rețelelor teroriste.
Această triplă ipostază presupune:
a) În calitate de forțe principale care organizează, conduc și desfășoară operații sau acțiuni militare de mai mică anvergură de acest tip, armatele pot îndeplini următoarele misiuni:
– detectarea, prin senzorii amplasați pe suprafața întregii planete, în cosmos și în ciberspațiu și prin forțele speciale, a centrelor și bazelor de antrenament ale organizațiilor și rețelelor teroriste;
– identificarea și lovirea centrelor vitale, a bazelor de antrenament, a depozitelor și infrastructurilor teroriste din zonele de falie și de oriunde s-ar afla ele, prin mijloace militare, îndeosebi cu rachetele de croazieră, cu aviația și forțele speciale, pe măsură ce se obține acceptul țării sau țărilor în care se află acestea, de cele mai multe ori în cooperare cu forțele armate ale țărilor respective;
– declanșarea războiului (luptei armate) împotriva țărilor și regimurilor politice care practică, adăpostesc, finanțează și susțin acțiunile teroriste;
– participarea la operații (acțiuni) militare de căutare și distrugere a rețelelor și bazelor teroriste din zonele de falie;
– desfășurarea unor operații (acțiuni) militare speciale împotriva terorismului;
– acțiuni de salvare-evacuare, în unua atacurilor teroriste de amploare;
– acțiuni umanitare.
b) În calitate deforțe de susținere (sprijin):
– intervenția, la cererea poliției, structurilor de informații, forțelor speciale, pentru lovirea, prin mijloace aeriene, navale sau terestre, obiectivelor indicate de forțele angajate nemijlocit în combaterea organizațiilor, structurilor și rețelelor teroriste;
– intervenția, la cerere, a poliției militare;
– intervenția forțelor speciale ale armatei;
– susținere (sprijinire) logistică.
c) În calitate de forțe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate
ale structurilor și rețelelor teroriste:
– lovirea centrelor de greutate ale rețelelor și organizațiilor teroriste;
– participarea cu forțe speciale la căutarea și distrugerea grupărilor și rețelelor teroriste.
Această a doua misiune poate fi particularizată astfel:
– căutarea și distrugerea, de către vânătorii de munte, cercetași, infanterie marină, mijloace de cercetare și lovire aeriană, aeronavală sau aeroterestră etc. a bazelor și locurilor de ascundere a grupărilor și rețelelor teroriste în munți, în lagune, în insule, pe mare, pe fluvii și râuri interioare etc.;
– sprijinirea logistică și tehnic-informațională a altor structuri specializate în combaterea terorismului.
Combaterea terorismului și a altor amenințări asimetrice este una dintre primele misiuni pentru îndeplinirea căreia lumea civilizată se coalizează. Astfel de misiuni presupun conceperea și desfășurarea unor operații specifice, la care participă forțe diverse, cu abilități, funcțiuni și misiuni diverse. Ele sunt, prin dimensiunea spațială, categoriile de forțe angajate – servicii de informații, poliție, poliție comunitară, jandarmerie, unități ale armatei, forțe speciale -, diversitatea acțiunilor și a mijloacelor întrebuințate, operații de mare amploare, care se cer foarte bine reglementate, argumentate și conduse cu competență, exigență și foarte multă responsabilitate.
Armatele împreună cu alte forțe participante la războiul terorismului desfășoară operații împotriva terorismului. Aceste operații sunt de un tip special și nu se aseamănă decât în mică măsură cu cele ofensive sau de apărare din războiul obișnuit și nici măcar cu cele speciale.
Operațiile speciale împotriva terorismului se cer concepute în așa fel încât să răspundă prompt exigențelor noului tip de confruntare. Ele pot fi de nivel strategic sau operativ și pot fi desfășurate de structuri militare aliate, de coaliții sau de grupări de forțe naționale.
De asemenea, ele pot fi operații militare, operații militaro-civile, internaționale, regionale sau naționale. Ele pot preceda un război de tip clasic, se pot desfășura concomitent cu unele operații militare din teatre sau în situații post conflictuale. Fiind vorba de acțiuni împotriva terorismului, astfel de operații se pot desfășura oricând.
Totuși, ele sunt momente distincte în cadrul războiului împotriva terorismului și se caracterizează prin:
– amploare variabilă;
– mare intensitate sau intensitate adecvată;
– caracter interarme și intercategorii de forțe armate;
– caracter antiterorist, contraterorist, antiinfracțional, împotriva crimei organizate, rețelelor mafiote și traficante;
– caracter militar sau militaro-civil;
– arie teritorială foarte mare;
– diversitate de acțiuni.
Forțele care participă la operațiile împotriva terorismului sunt sau ar putea fi următoarele:
– structuri de informații;
– armata;
– jandarmeria;
– poliția;
– structuri militare speciale de protecție și pază;
– alte structuri de forță (brigăzi și detașamente antiteroriste, structuri de protecție, de pază și ordine etc.);
– instituții private și ONG-uri, etc.
Aceste structuri pot primi misiuni diferite, potrivit unor planuri dinainte stabilite și situațiilor concrete.
Oricum, strategiile de combatere a terorismului trebuie să fie flexibile și ușor adaptabile situațiilor concrete. Cele mai dificile misiuni revin structurilor de informații. Ele au obligația să țină mereu sub supraveghere fenomenul terorist și să ofere suficiente date decidenților politici și celor militari pentru a fi în măsură să ia cele mai corecte hotărâri.
3.2 Implicațiile noului mediu de securitate asupra organizației
militare
Terorismul, prin efectele și consecințele sale, pune în pericol însăși existența valorilor umane universale.
Creșterea, fără precedent, a actelor teroriste, a impus reacția comunității internaționale, care, mai solidară și mai unită ca niciodată, a declanșat lupta cu terorismul. În aceste condiții, se poate afirma că terorismul a devenit o problemă transnațională. Dimensiunea internațională a combaterii terorismului a căpătat o importanță capitală, atât în ceea ce privește cooperarea și susținerea politică, dar mai ales în necesitatea armonizării și conjugării capacităților care pot fi angajate în această acțiune.
Valul atentatelor teroriste, săvârșite asupra teritoriului SUA, a pus în fața comunității internaționale, a organismelor de securitate, politicienilor, specialiștilor militari și civili dimensiunea reală a efortului pentru menținerea securității globale și regionale.
Amploarea, diversitatea și consecințele atacurilor teroriste, impactul psihologic al acestora asupra opiniei publice și nu în ultimul rând gradul înalt de periculozitate pe care îl reprezintă, reliefează faptul că lupta împotriva terorismului comportă măsuri specifice atât la nivelul organismelor naționale, cât și internaționale. În acest sens, se consideră că la nivel politico-administrativ sunt necesare măsuri privind:
– intensificarea cooperării internaționale pentru armonizarea cadrului legislativ, conceptual și instituțional în vederea combaterii terorismului;
– conștientizarea și educarea populației în vederea combaterii acțiunilor teroriste;
– securizarea frontierelor și întărirea măsurilor de securitate și pază a obiectivelor civile și militare de importanță națională;
– reducerea vulnerabilității instituțiilor administrative, economice, sociale, culturale, militare etc. față de activitățile crimei organizate, inclusiv a terorismului;
– realizarea unui sistem unic de management al informațiilor la nivel național și perfecționarea cooperării dintre structurile cu implicare în combaterea terorismului și crimei organizate.
Conștienți de particularitățile și complexitatea luptei împotriva terorismului, de specificul acesteia cu totul aparte, care solicită tehnici de operare adecvate și forțe specializate, trebuie să adaptăm atât misiunile, cât și structurile militare la noile condiții. Pentru noi, această cerință se impune cu și mai multă stringență, vând în vedere că, prin structura, dotarea și pregătirea sa, Armata României are capacități limitate pentru contracararea riscurilor asimetrice și transnaționale.
Inamicul căruia trebuie să i se facă față este invizibil, cu o mare capacitate de disimulare, acționând de regulă în conspirativitate, cu echipe mici sau chiar indivizi izolați, cu un sistem de comandă și control organizat în rețea, dinamic și greu de identificat, având în mod deliberat o localizare geografică nedefinită, neclară. Caracterul esențial este că acest „inamic” se deplasează fără vizibilitate, are conexiuni sigure, eficiente și durabile, o logistică adecvată și dovedește o deosebită răbdare și grijă pentru alegerea țintelor și executarea loviturilor.
Combaterea terorismului solicită un război de detaliu, în care nivelul de luptă cuprinde, pe lângă operații de mare anvergură, cum este cazul ripostei date de SUA și aliații săi în Afganistan, și acțiuni ale unor structuri strict specializate, de mici dimensiuni, desfășurate pe arii geografice extinse, în zone unde au fost localizate elemente teroriste sau susținători ai acestora, încadrate în perioade de execuție nedefinite. Este un conflict care se supune deciziei politice, tehnologiei informațiilor și capacităților de mobilizare a resurselor, dar care se bazează, în final, pe răbdare, subtilitate și confidențialitate, toate acestea dublate de o pregătire desăvârșită a elementului uman. Specificul acestor acțiuni impune crearea unor capacități necesare pentru descoperirea, identificarea, capturarea sau nimicirea elementelor teroriste, precum și adoptarea de măsuri adecvate pentru protecția populației și apărarea obiectivelor împotriva atentatelor. În acest cadru, revederea strategiilor de securitate națională și strategiilor militare devine o cerință primordială care atrage după sine adaptarea structurilor armatelor și constituirea de noi forțe capabile să facă față noilor amenințări și provocări.
În actualele condiții, capată valoare din ce în ce mai mare serviciile de informații, comunicațiile, sistemele de criptare, războiul informațional, forțele speciale și unitățile terestre de dimensiuni mici ca efective, dar cu mare flexibilitate, putere de lovire și înalt grad de autonomie. Se impune perfecționarea și eficientizarea activității serviciilor de informații, care vor trebui să puna un accent mai mare pe obținerea informațiilor prin mijloace umane (HUMINT), concomitent cu extinderea activităților sub acoperire și utilizarea unei game cât mai diversificate de mijloacele tehnice de înaltă performanță, din care să nu lipsească IT (intellingence technology). Totodată, este necesară includerea în serviciile de informații a unor structuri specializate atât pentru culegerea de informații prin luptă, cât și pentru lupte împotriva terorismului.
Este de așteptat ca rolul Forțelor Armate și, din cadrul acestora, al Forțelor Speciale să crească. În aceste condiții, vor fi stabilite misiuni și responsabilități specifice, corespunzător situației date.
Complexitatea, diversitatea și ingeniozitatea acțiunilor teroriste, nivelul de pregătire psihologică și de luptă, dotarea și mobilitatea grupărilor teroriste fac necesară adoptarea, încă din timp de pace, a unor măsuri specifice de contracarare a acestui tip de acțiuni. În conformitate cu legislația românească în vigoare, acțiunile teroriste sunt combătute de forțele specializate ale SRI, MI și SPP. În situații deosebite, în care amploarea unor asemenea acțiuni va depăși posibilitățile forțelor specializate, la realizarea măsurilor de contracarare vor fi angajate și Forțele Speciale ale Armatei – atunci când se vor constitui -, precum și alte forte nespecializate, care pot sprijini acțiunile acestora.
Atacurile teroriste de la New York și Washington din 11 septembrie 2001 marchează apariția unei noi categorii de acte teroriste. Unicitatea și ineditul acestor acte sunt conferite nu numai de numărul impresionant de victime sau amploarea acțiunii, ci mai ales de faptul că acestea nu au fost asumate și nu au adus cu sine revendicări, fapt tipic în acțiunile teroriste clasice. Pe aceleași coordonate se înscrie și faptul că teroriștii au vizat obiective reprezentative pentru întreaga civilizație. Prin alegerea ca ținte a World Trade Center-ului, Pentagonului și Casei Albe s-a dorit să fie lovit întreg sistemul de existență și funcționare a societății moderne: finanțele, armata și președenția, reprezentând simbolurile civilizației actuale.
Atacurile teroriste asupra teritoriului SUA au constituit consacrarea terorismului ca formă de război neconvențional și asimetric. Cu aceasta spectrul războiului se lărgește prin includerea unei forme de conflict atipică, neevidențiată până acum, în care importanța identității actorilor tinde să dispară iar calitatea și cantitatea informației tinde să înlocuiască importanța calității și cantității tehnicii și infrastructurii de război.
Noua amenințare, precum și reacția comunității internaționale față de aceasta, vor avea implicații și consecințe majore asupra tuturor domeniilor vieții sociale, și mai ales asupra modului în care responsabilii politici vor decide să fie angajate și întrebuințate capacitățile militare în viitoarele operațiuni de combatere a terorismului.
Riposta militară a SUA și aliaților săi împotriva Afganistanului, țară în care a fost localizată organizația teroristă AI-Qaeda și conducătorul acesteia Osama bin Laden, aflați la originea atentatelor din septembrie 2001, a evidențiat necesitatea ca, în planificarea și desfășurarea acțiunilor armate împotriva acestui flagel să se ia în calcul faptul că, lupta efectivă, confruntarea armată trebuie transferată pe teritoriul atacatorilor, al complicilor lor și ai celor care îi sprijină, concomitent cu sporirea măsurilor de atenționare și protecție pe plan intern.
Identificarea cerințelor operaționale necesare combaterii terorismului, modificările conceptuale, structurale și organizatorice impuse de noile condiții, trebuie să cuprindă într-un timp relativ scurt toate forțele și mijloacele angrenate în acest proces, în sensul armonizării și conjugării eforturilor acestora în concordanță cu obiectivul stabilit. Aceasta presupune:
existența unor forțe specializate în combatera terorismului, înalt profesionalizate, care să poată interveni oportun și eficient oriunde și oricânde este cazul;
perfecționarea sistemului de management al informațiilor, cu deosebire a celor care vizează existența, finanțarea și activitatea grupărilor teroriste, care să permită stabilirea din timp a măsurilor preventive;
realizarea la nivel internațional a unui schimb de informații între agențiile specializate și stabilirea unor obiective complementare pentru combaterea terorismului.
Lupta cu terorismul impune totodată o nouă configurație a efortului militar, o nouă dimensionare a spațiului de confruntare, precum și o nouă filozofie de abordare a acesteia. Dispersarea și disimularea elementelor teroriste, ineditul și imprevizibilul acțiunilor desfășutare de către aceștia, posibilitățile tot mai crescute de a folosi mijloace de distrugere în masă, cu predilecție armele chimice și biologice, concomitent cu creșterea letalității actelor teroriste, conferă un mare grad de dificultate în acțiunea de identificare și anihilare a acestora.
Forțele armate din majoritatea statelor, cu excepția SUA, nu au avut până acum ca misiune principală lupta împotriva terorismului și ca atare, pregătirea acestora pentru acțiunile de combatere a terorismului este inadecvată. Doctrina de luptă a forțelor armate, echipamentele și tehnologiile sofisticate asigură structurilor militare de tip clasic destinate a fi utilizate în operații militare convenționale, un avantaj minor în cazul angajării acestora în desfășurarea unor acțiuni antiteroriste.
În fața acestor realități capacitățile militare convenționale existente sunt ineficace în prevenirea sau anihilarea terorismului, având în vedere că :
relația de asimetrie dintre acțiunile teroriste și războiul convențional este profundă;
structura organizatorică și mărimea organizațiilor teroriste este, în mod semnificativ sub „pragul de importanță”, luat în considerare de către forțele militare;
autorii acestor acte sunt dificil de identificat;
doctrina aplicată de către organizațiile teroriste este stabilită ad-hoc și este bazată pe oportunitate;
lanțul de comandă al structurilor teroriste este stabilit pe principiul conspirativității și de cele mai multe ori urmează modelul celular, nu cel piramidal ( Anexa nr. 2);
logistica activităților teroriste se face de regulă pe plan local în deplin anonimat.
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului va fi aceea că succesul va fi condiționat în mare măsură de capacitatea planificatorilor și comandanților militari de a aborda conflictul într-un mod original și nonconformist, în afara tiparelor clasice existente -"out of the box". Aceasta impune:
cercetarea permanentă a grupărilor teroriste și a statelor care sprijină și încurajează terorismul;
executarea de atacuri surpriză preventive asupra acestor grupări în scopul descurajării anumitor acțiuni, lichidării sau reducerii potențialului de acțiune;
declanșarea atacurilor masive de represiune în cazul când, conform legislației internaționale, "acțiunile acestor grupări constituie agresiune asupra teritoriului unui stat";
structural, forțele care participă trebuie să aibă o caracteristică dominantă faptul că se bazează pe trupe specializate ale S.R.I, M.A.I. și M.Ap. și numai când amploarea luptei crește, să se completeze cu trupe nespecializate.
Componenții trupelor specializate trebuie să fie în măsură să desfășoare atât acțiuni de culegere de informații- antiteroriste, cât și acțiuni de lichidare a grupărilor și de zădărnicire a acțiunilor acestora- contrateroriste;
Durata acțiunilor este foarte diferită, putând cuprinde atât acțiuni de scurtă durată, tip fulger (de exemplu lichidarea la sol a unui grup care a deturnat o aeronavă) și până la acțiuni de lungă durată, care să capete aspectul unui război local sau chiar global.
În acest context, reevaluarea strategiilor de securitate națională și a strategiilor militare devine o cerință primordială, care atrage după sine adaptarea structurilor armatelor și constituirea de noi forțe capabile să facă față noilor amenințări și provocări. În aceste condiții, capătă valoare din ce în ce mai mare serviciile de informații, comunicațiile, sistemele de criptare, războiul informațional, forțele speciale și unitățile terestre de mici dimensiuni ca efective, dar cu mare flexibilitate, putere de lovire și înalt grad de autonomie.
3.2.1 Cooperarea internațională – implicație a fenomenului terorist
asupra organizației militare
Începutul secoului XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexă și interdependentă, iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil.
Evoluția, în general pozitivă, a securității globale în ultimul deceniu a confirmat că menținerea cu succes a stabilității poate fi numai rezultatul cooperării multidimensionale a comunității internaționale.
Ca fenomen, terorismul a existat și înainte de evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA dar, ceea ce a produs mutații semnificative în terorismul contemporan (noul terorism) este faptul că acțiunile limitate sau sporadice s-au transformat în adevărate “operații teroriste” . Acțiunile de tip operații teroriste, presupun, nu doar inițiative individuale sau ale unei grupări minuscule, ci presupun o pregătire minuțioasă, după planuri dinainte stabilite, a unei asociații criminale organizate, care dispune de rețele informative cât și de importante resurse umane, materiale și financiare.
Atacurile teroriste asupra Atatelor Unite au avut ca efect conștientizarea necesității unor noi forme de solidaritate internațională, care să dezvolte modalități adecvate menținerii stabilității și securității în lume. Atentatele din 11 septembrie au redat vechilor combatanți și adversari din perioada Războiului Rece un element strategic major: un adversar. Sub semnul combaterii terorismului și islamismului radical s-a realizat o nouă resolidalizare a lumii, prin stabilirea unor forme de acțiune conjugată a tuturor națiunilor care împărtășesc interese și valori comune.
Uniunea Europeană și statele membre, asemenea majorității comunității internaționale, s-au solidarizat cu statul american și cu populația traumatizată a acestuia, fapt demonstrat de Declarația comună a șefilor de stat și de guvern din UE și a conducătorilor principalelor instituții comunitare din 14 septembrie 2001 în care se afirma necesitatea participării la marele front antiterorist internațional și la acțiunea de depistare a atentatorilor în vederea judecării lor. Acțiunea comună era indispensabilă pentru apărarea valorilor comune democratico-liberale și a securității cetățenilor și societății, măsurile indicate în vederea realizării unui veritabil spațiu juridic european cuprinzând și un mandat comun de arestare și extrădare, precum și recunoașterea mutuală a verdictelor legale.
În acest context general, interesele de securitate ale statelor pot fi relizate doar prin cooperare internațională, bazată pe forme de acțiune conjugată a țărilor care împărtășesc interese și valori comune.
Într-un context internațional adesea schimbător, NATO deține un rol esențial în întăriea securității euro-atlantice după încheierea Războiului Rece. Rolul său politic este în creștere, îndeosebi după adoptarea, la summitul de la Washington din 1999, a unui nou concept strategic al Alianței. În aceeași măsură, ONU, OSCE și Uniunea Europeană au adus contribuții deosebite la securitatea și stabilitatea euro-atlantică.
Consiliul de Securitate al ONU are, în continuare, o răspundere recunoscută și invocată în menținerea păcii și securității internaționale, lucru confirmat în mod simbolic și prin conferirea, în anul 2001, a Premiului Nobel pentru Pace Organizației Națiunilor Unite și Secretarului ei General.
OSCE, reprezentând cea mai cuprinzătoare instituție regională de securitate din Europa, care include, totodată, Canada și SUA, joacă un rol esențial în promovarea păcii și stabilității, în întărirea securității mondiale.
Uniunea Europeană a dat, de asemenea, un nou impuls eforturilor sale de întărire a securității și dimensiunii de apărare. În același timp, Uniunea Europeană este tot mai mult preocupată de finalizarea propriilor reforme instituționale interne și de eficiența dezbaterilor declanșate pe tema viitorului Europei. Sfidările induse de procesul globalizării, suprapunerea acestuia cu tendințele spre regionalizare și fragmentare generează noi tensiuni și factori de risc. Acestor provocări trebuie să li se răspundă prin forme noi de solidaritate, capabile să gestioneze un spectru larg de tensiuni și riscuri și o gamă de manifestare a acestora, cum sunt: tensiunile etnice, traficul de droguri, substanțe radioactive și ființe umane, criminalitate organizată, terorismul.
În acest context, devine tot mai evident faptul că interesele și obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internațională, care să se manifeste nu numai în situații-limită, cum sunt cele create în urma atacurilor asupra SUA din 11 septembrie 2001, ci și în contextul problemtic al lumii de astăzi.
Atacurile teroriste săvârșite asupra SUA și amenințările ulterioare înregistrate la nivelul mai multor state evidențiază cu atât mai mult necesitatea unor noi forme de solidaritate internațională.
11 martie 2004 este o altă dată la care istoria s-a schimbat din nou prin violență. A fost ultima clipă pentru sute de oameni care se aflau în locațiile alese de Al-Qaida pe teritoriul Spaniei. Imediat după atentate, Parlamentul European a decis ca ziua de 11 martie să fie declarată Ziua Europeană a Victimelor Terorismului.
Cu certitudine, terorismul constituie unul dintre cele mai periculoase fenomene agresive la adresa securității mondiale. El poate genera riposte de natură a destabiliza comunitatea internațională, deturnând omenirea spre izolare, suspiciune și soluții unilaterale.
Interesele și obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt însă generatoare de stări conflictuale, mediul de securitate fiind influențat pozitiv de procesele de integrare europeană și euro-atlantică. Pentru România, îndeplinirea datoriilor de membru comunitar este un lucru necesar, în primul rând, din punct de vedere intern, având în mod evident influențe directe și asupra securității noastre naționale. Nu teama de amenințări, ci dorința de a asigura stabilitate, de a-și întări vocația de pilon al stabilității în zonă, și de apărător al valorilor democrației și păcii motivează implicarea activă a României la nivel european și euro-atlantic.
De asemenea, parteneriatul stretegic cu SUA evidențiază, în fapt, dorința României de a-și asuma, în plan internațional, și nu neapărat regional, statutul de factor activ de securitate, sens în care desfășurarea de trupe românești în punctele fierbinți de pe mapamond a devenit o situație privită ca un atribut al normalității politico-strategice, specifică unui stat conștient de faptul că rolul în istorie nu poate fi limitat, în special din interior, prin sugestionarea unui sentiment fals de automulțumire, derivat din apartenența noastră la NATO.
3.2.2 Necesitatea revederii strategiilor și doctrinelor, adaptării
structurilor militare la noile cerințe. Doctrine și strategii ale Războiului Bazat pe Rețea împotriva terorismulu
Pentru a ieși cu adevărat victorioasă în războiul global împotriva terorismului și a nu crea doar bariere între zone mai supuse la această amenințare și altele mai protejate, coaliției antiteroriste îi este absolut necesară o strategie unică, cu finalități și căi de acțiune clare. Efectul sinergetic al unei singure strategii ar depăși cu mult rezultatele strategiilor individuale folosite de fiecare membru al coaliției și ar permite contracararea rădăcinilor amenințării, nu doar a efectelor imediate ale fiecărei acțiuni teroriste. O strategie a coaliției antiteroriste ar trebui convenită și mediatizată din mai multe motive:
1. Ar presupune, în primul rând, un consens politic asupra unui război global. În acest fel, ar fi eliminate și suspiciunile Rusiei cu privire la “standardele duble” când este vorba de terorism și aluziile chineze la faptul că războiul împotriva terorismului este folosit pentru lărgirea sferelor de influență, ar fi un argument puternic în convingerea lumii musulmane că nu este un război împotriva civilizației islamice. De asemenea, ar putea fi un pas hotărâtor spre coagularea unei definiții acceptate a terorismului de către instituțiile internaționale.
2. Ar permite identificarea mijloacelor cu adevărat eficiente de luptă împotriva terorismului. Acțiunea militară împotriva regimului taliban din Afghanistan, sprijinitorul organizației Al Qaeda, a fost o superbă demonstrație de forță, dar n-a făcut decât să disperseze organizația într-o rețea de organizații mai mici, cu un ridicat grad de independență și adaptabile, ceea ce le face greu de combătut, deci mult mai periculoase. Probabil că serviciile speciale, autoritățile financiare și bancare, tehnologiile moderne de supraveghere a unei singure organizații, forțele speciale multinaționale ar fi obținut rezultate mult mai convingătoare decât aviația strategică, chiar dacă “loviturile” nu ar fi fost atât de spectaculoase.
3. Ar crea condiții favorabile adaptării rapide, transparente și motivante a organizațiilor de securitate existente la exigențele combaterii și gestionării convingătoare a noilor categorii de riscuri și amenințări la adresa civilizației moderne și care, cu greu, ar putea fi incluse în categoria “agresiuni” ori “atacuri armate” pentru gestionarea cărora s-au constituit cândva.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 de pe teritoriul SUA au declanșat o reacție globală împotriva terorismului iar semnalul a fost dat de riposta militară. Aproape simultan, discursul politic mondial și politologia s-au îmbogățit cu concepte precum „războiul împotriva terorismului” sau „coaliția antiteroristă”. Chiar dacă au fost insuficient elaborate și structurate, noile sintagme au exprimat voința de a lupta împotriva unei amenințări care nu se mai manifestase cu atâta violență. De asemenea, au transmis omenirii că se află în fața unui pericol încă neîntâlnit de lumea civilizată și la care se poate răspunde numai prin eforturi comune. Cultul morții, prezent în cele mai violente atentate, dar respins de toate valorile umanității, inclusiv de marile religii ale lumii, ar putea sugera că lumea civilizată se află întro criză profundă. Dar ceea ce este mai grav, nu s-au descoperit încă mijloacele de contracarare a acestui cult care sfidează sensul vieții, iar într-o lume a decalajelor de natură militară tot mai mari, terorismul ar putea fi receptat ca o alternativă în contracararea lor.
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului este aceea că succesul va fi condiționat în mare măsură de capacitatea planificatorilor și a comandanților militari de a aborda conflictul în mod original, în afara tiparelor existente. Pentru aceasta se impun următoarele:
– cercetarea permanentă a grupărilor teroriste și a statelor care încurajează și sprijină terorismul pentru a evita surprinderea;
– atacuri-surpriză preventive asupra acestora pentru descurajarea unor astfel de acțiuni;
– declanșarea unor atacuri masive de represiune cu respectarea legislației internaționale în cazul agresării unui stat de către acțiunile acestor grupări;
forțele participante să cuprindă trupe specializate în astfel de misiuni;
situațiile în care se acționează diferă de la una la alta;
au un caracter de originalitate sporit;
– durata acțiunilor este foarte diferită, de la acțiuni rapide la cele de durată.
Revederea strategiilor și doctrinelor a devenit o necesitate primordială și a impus adaptarea structurilor militare la noile cerințe și constituirea de forțe capabile să facă față amenințărilor de tip asimetric. Acestea precizează creșterea rolului forțelor armate în combaterea terorismului și stabilirea de demersuri și responsabilități specifice, menite să asigure coerență și eficacitate în îndeplinirea noilor misiuni:
– adaptarea cadrului conceptual (doctrine, strategii, regulamente, instrucțiuni, dispoziții) la noile condiții;
– intensificarea cooperării informative între instituțiile cu responsabilități în domeniul siguranței și al securității atât la nivel național, cât și la nivel internațional;
– constituirea, pregătirea, dotarea și instituționalizarea unor forțe (forțe speciale) destinate combaterii terorismului;
– perfecționarea activității de culegere, prelucrare, exploatare și diseminare a informațiilor;
– adaptarea misiunilor armatei la condițiile impuse de participarea la acțiunile de combatere a terorismului;
– perfecționarea și amplificarea măsurilor de protecție a populației și obiectivelor de importanță deosebită care ar putea constitui ținte ale atacurilor teroriste;
– pregătirea specifică a personalului destinat desfășurării activităților în mediul internațional;
– perfecționarea și diversificarea sistemelor de protecție a comunicațiilor și a rețelelor informatice;
Pentru a fi eficientă lupta împotriva terorismului trebuie să fie ultrarapidă, promptă, hotărâtă și flexibilă. Structurile militare destinate să desfășoare astfel de acțiuni trebuie să fie pregătite, dotate și instruite să răspundă unor astfel de cerințe.
Dispozitivul de acțiune al forțelor participante se va realiza în funcție de misiunea primită și situația concretă, trebuie să fie flexibile în afara șabloanelor cunoscute, ofensive, să asigure culegerea de informații, angajarea nemijlocită, elemente de sprijin și manevră, lichidarea și zădărnicirea acțiunilor teroriste.
O posibilă configurare a forțelor militare ar putea fi următoarea:
– structuri de conducere specifice;
– structuri de informare, supraveghere și avertizare;
– forțe speciale;
– forțe de acțiune preventivă;
– forțe principale de acțiune și de reacție.
În ansamblu prevenirea și combaterea terorismului se realizează de regulă prin trei acțiuni: de prevedere (previziunea), prevenire și intervenție.
Prevederea urmărește să anticipeze desfășurarea acțiunilor terorist-diversioniste, obiectivele cele mai probabil vizate, perioada de timp în care se pot materializa implicațiile și măsurile complete, având totodată în vedere atât posibilitățile proprii, cât și pe cele ale adversarului.
Efectiv, prevederea acțiunilor teroriste se înfăptuiește prin măsuri informative și contrainformative realizate de S.R.I., S.I.E. și a structurii cu sarcini specifice pe profil antiterorist din M.Ap., M.I. și S.P.P.
Prevenirea actelor teroriste are o paletă largă și diversificată de acțiuni și se realizează în plan politic, diplomatic, juridic, moral și propagandistic atât la nivel național, cât și internațional.
Intervenția (riposta) este forma de acțiune violentă executată de forțele destinate combaterii actelor teroriste folosind mijloace și metode variate în timp foarte scurt.
Principalele amenințări de natură teroristă în cadrul războiului terorist-antiterorist se conturează a fi în continuare următoarele:
– posibilitatea folosirii de către organizații, grupări sau persoane teroriste a armelor de distrugere în masă;
– pregătirea și efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare ale țărilor care posedă astfel de mijloace, precum și asupra întreprinderilor chimice, laboratoarelor biologice, etc. pentru a procura armament nuclear, chimic și biologic, sau pentru a detona astfel de arme și a produce catastrofe spectaculoase;
– proliferarea acțiunilor punitive sau de răzbunare împotriva țărilor care fac parte din coaliția antiteroristă;
– continuarea asasinatelor și acțiunile de natură teroristă, proliferarea crimei organizate, a traficului de droguri și carne vie;
– crearea de diversiuni pentru a provoca nesiguranță, tensiuni, instabilități și chiar riposte violente pentru a adânci starea de anomie a sistemelor sociale;
– continuarea și chiar intensificarea atacurilor cu bombe, explozivi plastici și alte mijloace asupra populației în zone aglomerate;
– creșterea acțiunilor teroriste de sorginte etnică pentru distrugerea ideii de conviețuire și cultivarea individualismului feroce, purificarea etnică și separatismul;
– acțiuni de natură teroristă în ciberspațiu în vederea creării de perturbații în comunicații, distrugerea sistemelor de comandă și control, a sistemelor bancare, virusarea bazelor de date, crearea unei stări de haos generalizat în sistemele de informații.
Doctrina americană de luptă împotriva terorismului elaborată după atentatele de la 11 septembrie a avut rezultate bune: înfrângerea luptătorilor talibani din Afganistan și distrugerea câtorva baze de antrenament ale Al-Qaeda, înlăturarea regimului lui Saddam Hussein. Această doctrină constituie premisa ducerii unui război eficient împotriva terorismului și se bazează pe coalizarea tuturor statelor afectate în mod direct și indirect de manifestarea terorismului. Războiul bazat pe Rețea este tipul de război care permite acțiuni adecvate și selectate, având amploare potrivită și desfășurându-se în condițiile dominanței strategice. Una dintre provocările cele mai importante pentru RBR este crearea și materializarea unei strategii de combatere a terorismului, bazată, deopotrivă, pe înalta tehnologie, pe tehnologia informației, dar și pe reconsiderarea, din perspectivă tehnologică modernă, a omului, a agentului de informații și a forțelor speciale într-un teatru de operații extins, care se identifică, practic, cu întreaga lume. Or, deocamdată, așa ceva este foarte greu de realizat deoarece esența RBR constă în cunoașterea în orice moment a spațiului luptei și a dimensiunilor adiacente acestuia. Nu este o cunoaștere comună, cum ar părea la prima vedere, cum a fost de-a lungul mileniilor, ci o cunoaștere științifică, în timp real. De aceea, conceptul RBR trebuie studiat, analizat și dezvoltat mai ales prin mijloace și metodologii epistemologice, care nu sunt chiar la îndemână.
Principiile de bază ale RBR sunt:
– cunoașterea situației în timp real;
– acțiunea (reacția) rapidă și adecvată;
– protecția completă;
– dominanța strategică;
– realizarea efectelor maxime cu eforturi minime;
– prevenirea efectelor colaterale și a fratricidului.
Războiul bazat pe Rețea este un produs al ultimelor decenii. Conceptul și materializarea lui aparțin țărilor care dispun de hightech și IT, îndeosebi Statelor Unite ale Americii. Deocamdată, singurele puteri în măsură să folosească și să dezvolte cu adevărat acest concept sunt: Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană, Rusia și, într-o oarecare măsură, China, adică acele entități care dispun, pe lângă high-tech și IT, de o dimensiune cosmică și de o capacitate remarcabilă de dezvoltare a unor rețele reale sau virtuale. Un astfel de concept presupune investiții foarte mari, pe termen lung și cuprinde nu numai domeniul strict militar, ci și pe cel economic. De studierea și aplicarea, în măsura posibilului (dar nu independent de americani), se preocupă toate țările din NATO și îndeosebi Suedia, care a și realizat unele lucruri în acest sens. Marea Britanie, Franța, Germania, Italia se află, de asemenea, în primul eșalon al țărilor europene care se preocupă de RBR, iar NATO ține seama de acest concept în procesul transformării.
La conferința „Transformarea bazată pe rețea 2004 – răspunsul militar în era informației”, organizată de Asociația World Business Research, cu sediul la Londra, în perioada 20.11 – 03.12.2004, au fost subliniate importanța operațiilor bazate pe rețea și a operațiilor bazate pe efecte, exemplificate prin acțiunile forțelor coaliției care au acționat și acționează în Irak. De altfel, operațiile desfășurate în Irak, în timpul războiului din 2003, și, într-o oarecare măsură, cele post-conflict, la care se adaugă experimentele din Afghanistan și din bombardarea fostei Iugoslavii sunt singurele acțiuni reale în care s-a aplicat conceptul RBR. Acest concept impune șase capacități esențiale:
– capacitatea de a realiza și folosi rețele reale și virtuale și de a le echipa cu sisteme C4I2SR, dotate cu hardware și software necesare;
– capacitatea de a realiza baze de date corespunzătoare;
– capacitatea de a realiza și interconecta sisteme de arme pe măsură;
– capacitatea de a constitui forțe rapide și flexibile, îndeosebi expediționare, interoperabile;
– capacitatea de proiecție a forțelor și mijloacelor;
– o capacitate logistică în rețea.
De aici rezultă una dintre caracteristicile cele mai importante ale strategiei RBR și anume aceea de a crea și materializa un concept de acțiune eficientă împotriva rețelelor de tip terorist sau a altor rețele. Rețelele teroriste, ca și cele ale traficanților de tot felul, ale economiei subterane, ale crimei organizate, sunt însă mondializate. Pe cale de consecință, acțiunea asupra unor locații nu rezolvă problema în întregime, ci doar o parte a acesteia.
Există multe tipuri de rețele și nu toate se bazează pe aceleași principii de organizare și funcționare. Spre exemplu, Al-Qaeda nu este o simplă rețea, ci o rețea de rețele; Al-Qaeda are capacitatea de a intra în dialog cu alte rețele sau grupuri teroriste, de a le ajuta, de a se implica, atât conceptual (oferă strategii și tactici de acțiune), cât și financiar și logistic. De aici rezultă o altă caracteristică a strategiei Războiului bazat pe Rețea, aceea a cumulării mai multor tipuri de strategii (disimetrice, asimetrice și militare) într-un fel de metastrategie, care se situează la intersecția acestora.
Problema fundamentală a unei strategii operaționale este aceea a găsirii soluțiilor pentru rezolvarea conflictelor. Dar ieșirea din războiul împotriva terorismului nu poate avea loc decât o dată cu neutralizarea ultimului terorist. Așa ceva, practic, este foarte greu de realizat, dacă nu chiar imposibil. De aici se deduce o altă trăsătură importantă a strategiei Războiului bazat pe Rețea împotriva terorismului: caracterul continuu.
Acestea ar fi principalele repere ale spațiului amenințărilor de tip terorist. Spectrul amenințărilor este mult mai larg. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Este posibil după unele informații ca, în timp scurt, terorismul să recurgă la un nou tip de armă pe care o putem numi arma genetică.
3.3 Necesitatea adoptării unor măsuri speciale de protecție a
forțelor împotriva acțiunilor teroriste.
Este bine știut faptul că, pentru îndeplinirea obiectivelor, teroriștii își aleg ținte care, lovite, pe lângă distrugerile și pierderile considerabile, urmăresc obținerea unui efect psihologic puternic în rândul militarilor și al opiniei publice. În aceste condiții, se impune cu stringență adoptarea unor măsuri antiteroriste de către forțele armate aparținând organizațiilor militare implicate în gestionarea situațiilor generate de fenomenul terorist, măsuri care să limiteze vulnerabilitățile față de un posibil atentat terorist.
În procesul de stabilire a măsurilor de prevenire a atacurilor teroriste, trebuie avute în vedere aspectele legate de posibilitățile de acțiune a teroriștilor pe timpul desfășurării acțiunilor militare directe între două părți beligerante și încadrarea din punct de vedere juridic a acestor acțiuni. Măsurile de protecție a forțelor, spcifice formelor de bază ale acțiunilor militare, sunt necesare pentru prevenirea eventualelor atacuri teroriste asupra elementelor dispozitivului trupelor proprii.
Protecția forțelor si asigurarea operației se execută în scopul: „procurării datelor și informațiilor despre inamic; desfășurării și continuării activităților la nivelul de securitate stabilit; diminuării riscului creat de inamic și îndreptat împotriva acțiunilor, dispozitivelor, personalului, tehnicii de luptă și echipamentelor, pentru a permite conducerea și desfășurarea operațiilor conform planificării; menținerea unei stări de securitate și de încredere în cadrul forțelor proprii, creării condițiilor favorabile realizării în securitate a dispozitivului și intrării în acțiune a forțelor la timp și în mod organizat; desfășurării cu succes a operației în orice situație.”
Pe timpul operațiilor militare, protecția forțelor împotriva grupărilor teroriste se realizează prin: siguranță; protecția electronică; contracararea efectelor operațiilor psihologice; mascare; protecție genistică; protecție EOD; apărare CBRN; protecție împotriva sistemelor incendiare; protecția informaților; protecția medicală; protecția mediului; securitate și sănătate în muncă; activități de informare și relații publice; asigurare topogeodezică; asigurare hidro-meteorologică; asigurare cu resurse umane; evitarea fratricidului; asistență juridică și religioasă.
Siguranța presupune măsuri de supraveghere și avertizare pază și apărare nemijlocită a întregului dispozitiv, în scopul zădărnicirii oricăror încercări de a pătrunde în interiorul dispozitivului sau de a-l lovi cu IED (Dispozitiv Exploziv Improvizat) pe direcțiile de acțiune a forțelor proprii sau ale inamicului, sau în punctele de comandă. Siguranța se realizează prin: siguranța nemijlocită, paza și apărarea punctelor de comandă, centrelor de comunicații și informatică și a altor obiective.
Protecția electronică se execută pentru a limita și neutraliza posibilitățile elementelor teroriste de a utiliza mijloacele electronice în scopul transmiterii datelor și informațiilor și pentru a proteja propriul sistem tehnic de transmitere a datelor și informațiilor la toate structurile de acțiune. Se realizează prin: mascarea și dezinformarea electronică, asigurarea capabilității electromagnetice a mijloacelor (sistemelor) electronice proprii, protecția împotriva bruiajului și contracararea focului adversarului prin descoperirea și interzicerea utilizării mijloacelor electronice ale acestuia, neutralizarea și distrugerea lor.
Dezvoltarea accentuată a tehnologiilor moderne de comunicații și transmitere a datelor, precum și ariilor de acoperire a internetului, determină luarea unor masuri suplimentare în ceea ce privește protecția electronică, prin includerea în sistemele de comunicații a mijloacelor de transmitere a datelor prin satelit și mijloacelor de interceptare și bruiaj a acestora. Se știe ca principalele atentate teroriste ale secolului XXI au fost planificate și conduse prin intermediul internetului și comunicațiilor prin satelit.
Contracararea acțiunilor psihologice presupune protejarea forțelor proprii și a populației din zona acțiunilor militare împotriva mesajelor ostile, sau de a reduce impactul acestora. Una din metodele utilizate de elementele teroriste în conflictele declarate contrateroriste, este utilizarea mass-mediei, pentru dezinformarea opiniei publice și pentru încercarea de a justifica terorile produse prin prezentarea distorsionată a falselor greșeli ale adversarului.
Contracararea efectelor acțiunilor psihologice ale inamicului se realizează prin pregătirea psihică a efectivelor, protejarea împotriva influențelor acțiunilor psihologice ale inamicului, influențarea psihologică a acestuia, asigurarea suportului psihologic al operațiilor de stabilitate și sprijin.
Apărarea CBRN (NBC) Rețelele teroriste, prin dezvoltarea unor activități nelegitime de achiziționare a armelor chimice sau chiar a unor focoase nucleare, ridică foarte mult standardele de protecție împotriva factorilor CBRN, prin luarea tuturor măsurilor de protecție, pe timpul desfășurării principalelor forme de acțiune militară. Măsuri de protecție a trupelor CBRN:
preventive: descoperirea posibilităților și intențiilor inamicului de a utiliza ADMCBRN și corelarea nivelului optim de protecție cu acestea; pregătirea personalului pentru descoperirea indicilor de folosire a ADMCBRN; dotarea trupelor cu mijloace de protecție individuală și colectivă, corespunzătoare amenințărilor; pregătirea personalului pentru folosirea mijloacelor de protecție.
la descoperirea prezenței contaminării: avertizarea asupra contaminării și alarmarea trupelor; marcarea zonelor de teren contaminate și stabilirea itinerarelor de ocolire, decontaminarea itinerarelor.
la contaminarea trupelor: evacuarea trupelor; executarea decontaminării imediate și operaționale; evaluarea pierderilor și refacerea capacității de luptă.
Protecția informațiilor. Scurgerea de informații, privind operații într-o zonă de acțiune pot duce la planificarea și organizarea unor lovituri teroriste în punctele slabe ale dispozitivului sau în punctele de comandă sau de transmitere a datelor si informațiilor, cu efecte devastatoare asupra conducerii acțiunilor de luptă și asupra psihicului militarilor. Protecția informațiilor se realizează prin măsuri și acțiuni organizatorice, informaționale și tehnice adoptate și executate la unități, pentru respectarea regulilor de lucru în elaborarea și exploatarea documentelor de conducere și informare și a documentelor și materialelor de conducere în secret; păstrarea secretului asupra acțiunilor și activităților ce se desfășoară sau planificate, prin accesul limitat, autorizat și ierarhizat la date și informații; controlul și protecția informațiilor ce se transmit; disimularea informațională împotriva cercetării adversarului; penetrarea documentelor, materialelor, cifrurilor și codurilor adversarului.
Protecția medicală se pregătește și se desfășoară în scopul păstrării sănătății personalului și prevenirii apariției și răspândirii bolilor, acordării ajutorului medical, evacuării, spitalizării, tratamentului și recuperării răniților și bolnavilor, precum și pentru protecția personalului împotriva atacurilor teroriste cu mijloace CBRN sau de altă natură.
Protecția mediului se realizează în scopul păstrării echilibrului ecologic, prevenirii, evitării, limitării și combaterii riscurilor și amenințărilor la adresa mediului înconjurător, reconstrucției factorilor de mediu afectați de acțiunile teroriste. Protecția mediului cuprinde atât protejarea apelor, solului și atmosferei, cât și recuperarea în totalitate e deșeurilor, fiind organizată prin luarea în considerare a factorilor de risc și de amenințare la adresa mediului din zona de responsabilitate.
Spre deosebire de operațiile de bază ale acțiunilor militare, în cadrul cărora, riscul desfășurării cu succes a unor atentate teroriste asupra personalului și obiectivelor militare este scăzut, în cadrul operațiilor de menținere a păcii există șanse mai mari de reușită a posibilelor atacuri teroriste îndreptate împotriva obiectivelor militare și a personalului militar implicat în aceste tipuri de misiuni.
Operațiile de impunere și menținere a păcii fac parte din spectrul operațiilor de stabilitate, care sunt folosite pentru a ajuta autoritățile civile externe sau interne, atunci când se pregătesc sau răspund la crize și alte situații deosebite care depășesc posibilitățile acestora, prin asigurarea de sprijin, servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz.
Conform doctrinei forțelor terestre, principalele misiuni specifice a unităților din compunerea Forțelor Terestre (FT) care execută operații impunere și menținere a păcii sunt: „observarea, monitorizarea și supervizarea zonelor de separație și a acțiunilor forțelor aflate în conflict; garantarea sau interzicerea libertății de mișcare; demobilizarea forțelor aflate în conflict; asistență militară, protecția obiectivelor vitale în cadrul zonelor de responsabilitate”.
Sunt prezentate în continuare principalele tehnici care se cer a fi utilizate în scopul îndeplinirii misiunilor, în funcție de tipul operației: patrulare, puncte de control, acțiunea în postul de observare și escorta.
Patrularea. Patrularea este o parte esențială a operațiunilor de menținere și impunere a păcii. Dacă sunt planificate și executate cu inteligență ele pot aduce importante avantaje acestor operații. Pentru a îndeplini misiunile cu succes, patrulele au nevoie de mare libertate de mișcare și observare. Succesul operațiunilor de patrulare necesită un antrenament viguros, cu militari bine motivați și antrenați, tactici flexibile, coordonare cu alte patrule .
Scopul principal al constituirii patrulelor îl reprezintă asigurarea zonei de responsabilitate prin interzicerea infiltrărilor și prevenirea unor eventuale acțiuni treroriste. În acest sens, prin organizarea misiunilor de patrulare se urmărește: obținerea de informații judicioase, verificarea zonelor care nu pot fi supravegheate din posturile de observare, investigarea unor eventuale incidente, indicarea prezenței trupelor de menținere a păcii. Prin misiunile pe care le îndeplinesc, patrulele, au o mare importanță în prevenirea sau reducerea numărului de atentate teroriste care ar putea avea loc.
Din cauza faptului că un număr mare de pierderi în teatrele de operații datorate acțiunilor teroriste s-a înregistrat în rândul militarilor care au participat la misiuni de patrulare, o importanță sporită o capătă măsurile de protecție care trebuie luate pe timpul unor astfel de acțiuni, în scopul inlăturării sau minimizării pe cât posibil a vulnerabilităților care ar putea constitui avantaje pentru teroriști. În acest sens, privind protecția personalului din cadrul patrulelor se iau de regulă în funcție de misiunea și mandatul misiunii măsuri privitoare la: organizarea judicioasă a patrulei, cu stabilirea în detaliu a itinerarului de patrulare, stabilirea clară a misiunilor și funcțiunilor în cadrul patrulei; studierea scenariilor de acțiune pentru fiecare incident probabil; luarea măsurilor de observare permanentă, pentru contracararea eventualelor acțiuni ale elementelor teroriste; păstrarea permanentă a legăturii radio cu postul de observare sau baza de plecare în patrulare; pregătirea armamentului și a muniției astfel încât să fie în permanență pregătite pentru utilizarea în caz de necesitate.
Punctul de control trafic. Datorită faptului că misiunile din punctul control trafic se execută în zone cu comunicații rutiere cu trafic intens, măsurile de protecție vizează atât acțiuni pentru controlul autovehiculelor cât și al persoanelor. De aceea punctele control trafic se situează în poziții strategice, intersecții majore de drumuri, locuri obligatorii de trecere. Pentru blocarea sau încetinirea traficului, este necesară echiparea cu unelte necesare, iar pentru o recunoaștere amănunțită trebuie să aibă locuri speciale pentru verificare: rampe ridicate sau spații amenajate. Un alt aspect important îl reprezintă reprezintă cooperarea cu alte pucte control trafic sau posturi de observare fapt care cere ca PCT-ul să fie echipat cu mijloace pentru luarea legăturii. În cazul în care situația o impune, PCT-ul trebuie să poată fi rapid transformat pentru a se bloca drumul. Astfel, in scopul impiedicării trecerii neautorizate prin el, trebuie să aibă construite obstacole.
Măsurile de protecție devin eficiente atunci când au un suport informațional solid. Obținerea de informații din spațiul de acțiune va viza îndeosebi activitățile din zona de responsabilitate, monitorizarea traficului în PCT, evidența evenimentelor de încălcare a regulilor impuse de forțele care acționează în zonă.
În cazul în care are loc o răpire de către teroriști, se iau măsuri urgente, prin cooperare cu celelalte puncte de control. Astfel, se blochează toate PCT-urile, și se stabilesc circumstanțele în care a avut loc răpirea. Se transmit informații referitoare la răpitori, timp în care se stabilesc PCT mobile și se trimit patrule pentru căutarea răpitorilor.
Pentru realizarea unei protecții optime împotriva unor eventuale acțiuni teroriste a militarilor care își desfășoară activitatea în PCT, se au în vedere o serie de măsuri în ceea ce privește atât zona care înconjoară PCT, cât și pozițiile interioare de apărare. Astfel, în zona care înconjoară PCT se vor construi obstacole din sârmă ghimpată care trebuie plasată de-a lungul șoselei și în jurul perimetrului PCT pentru a preveni intrarea elementelor ostile în perimetru PCT. Pentru pentru încetinirea traficului sau pentru blocarea acestuia trebuie puse cel puțin câte 3 bariere mobile în ambele direcții ale șoselei : intrare-ieșire. O schemă a unui punct control trafic este prezentată în anexa nr.3.
În vederea realizării protecției interioare și circulare a PCT față de atacurile teroriste, pozițiile interioare pentru apărare cuprind: poziții defensive, poziții parțial acoperite pentru blindate, poziții pentru armamentul antitanc, mijloace diverse de avertizare dispuse împrejurul perimetrului PCT. Pentru protejarea personalului împotriva actelor teroriste se construiește buncărul de protecție.
Posturile de observare sunt stabilite pentru a arăta prezența trupelor de menținere a păcii în zonă trupelor beligerante și populației și trebuie să monitorizeze toate activitățile din zonă. Pentru aceasta pot fi dispuse mai multe posturi între care se pot trimite patrule care trebuie să asigure acoperirea maximă a zonei care trebuie observată.
În PO se observă, verifică și raportează în permanență: date privitoare la deschiderea focului, a producerii unor acte ostile sau amenințări în raza de dispunere a postului de observare, date referitoare la traficul de personal și vehiculele ce intră și ies din zonă; despre descoperirea realizării de trafic cu materiale interzise, contrabandă, speculă, etc. Pentru executarea în bune condiții a activităților în postul de observare, trebuie avute în vedere o serie de măsuri de protecție a personalului. Astfel, se va urmări ca postul: să ofere posibilități de supraveghere și identificare de la distanță și din aer, să asigure protecția militarilor împotriva schijelor și a mijloacelor explozive, să fie înconjurate cu bariere protectoare, să fie prevăzute cu rețea de extensivă de sârmă ghimpată. În anexa nr.4 este reprezentat modelul unui post de observare care respectă condițiile ce se impun pentru asigurarea unei protecții corespunzătoare personalului care acționează în zona lui.
Din posturile de observare se execută patrulări sau investigări, ori de câte ori se ordonă sau impune situația concretă din zona de responsabilitate. În postul de observare trebuie sa se mențină capacitatea maximă de reacție, pentru a respinge în orice moment un atac terorist.
Escorta. Operațiile de escortare sunt destinate să protejeze transporturile proprii de personal, tehnică de luptă, echipamente, etc. în și din zonele de operații, precum și pentru însoțirea persoanelor care prin statut au dreptul la protecție (VIP-uri, corespondenți mass-media, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, refugiați etc.).
Escortele diferă între ele în funcție de anumiți factori cum ar fi distanța pe care se deplasează și lungimea convoiului pe care îl escortează, precum și în funcție de ceea ce escortează.
În funcție de distanța de deplasare escortele pot fi:
escorte pe distanțe scurte;
escorte pe distanțe lungi.
În funcție de ceea ce se escortează acestea pot fi:
escorte de materiale ;
escorte de persoane.
Aceste operații trebuie planificate și conduse în mod asemănător operațiunilor tactice, fapt care face necesar luarea unor măsuri speciale de securitate și protecție împotriva unor eventuale acțiuni teroriste. Păstrarea secretului pe timpul planificării și transmiterii ordinelor și varientarea atât a rutelor de deplasare, cât și a programului ocupă un rol important în evitarea creării unor situații favorizante pentru eventualele intenții teroriste. Pe timpul deplasării sau al staționării se vor organiza elemente de securitate care să asigure flancurile, spatele și capul coloanelor, și se va pune accent pe coordonarea cu ajutorul aerian apropiat și ajutor cu foc pentru eventualitatea unei ambuscade. Totodată, în cazul unei ambuscade, se vor întocmi planuri imediate de acțiune și se vor utiliza rezerve și forțe de reacție rapidă. Se vor lua măsuri pentru siguranța comunicațiilor efectuate de către coloanele în mișcare și pentru realizarea unei bune legături între acestea și unitățile de sprijin, eșaloanele superioare și posibilele forțe armate ale țării gazdă.
Organizarea convoiului se va face în funcție de numărul de vehicule și de încărcătură. Dacă este necesar, mijloace blindate vor proteja convoiul: unul în față, unul în mijloc, unul înapoia convoiului. Pentru realizarea unei protecții cât mai bune împotriva unor eventuale acțiuni teroriste, a ambuscadelor organizate de către aceștia, obstacolelor sau minelor, se constituie în pază avansată un blindat greu, iar avangarda trebuie să circule la 3-5 km înaintea corpului principal al convoiului. Dacă există posibilitatea, este indicată cooperarea cu elicoptere pentru a verifica în avans zonele prin care trebuie să treacă convoiul.
Comandantul convoiului este responsabil de convoi. Înainte de plecare trebuie să instruiască toți membrii despre situația generală, posibile amenințări sau alte instrucțiuni speciale care trebuie să le însușească. El călătorește de obicei în a 2-a sau a 3-a mașină și trebuie să aibă contact vizual cel puțin cu ultima mașină din convoi, în mod ideal, având contact cu toate mașinile din convoi.
CAPITOLUL 4
ASPECTE PRIVIND TERORISMUL ÎN CONTEXTUL JOCURILOR OLIMPICE DE LA SOCHI
4.1 Contextul istoric
În ultimii ani Federația Rusă a fost cuprinsă de o serie de atacuri teroriste masive, sunt de amintit cele de la stații de metrou din Moscova din 2010, în Osetia de Nord în septembrie 2010, cel din Aeroportul Demodedovo din Moscova în ianuarie 2011, dar și cele mai recente cele două atentate din Volvograd, fostul Stalingrad, unde și-au pierdut viața zeci de oameni. Atacuri mai puțin letale, dar frecvente, de diversiune și terorism au loc aproape zilnic într-o zonă geu controlată de Rusia, numită Caucazul de Nord, regiunea care separă Rusia de Orientul Mijlociu, teritoriul dintre cele două mări, cea Caspică în Asia și cea Neagră la granițele de est ale Europei, o regiune multietnică a Federației Ruse. Acestă regiune este compusă din Cecenia, Ingușetia și Osetia de Nord, Cerchezia, Daghestan, Cabardino-Balcaria, Karaciai-Cerchezia, Nogai și Ținutul Stavropol (Stavropol Karai).
Din punct de vedere istoric, relațiile dintre ruși și populația din aceste regiuni este una dintre cele mai sangeroase din istoria comunismului sovietic, menținându-se chiar și după dizolvarea regimului sovietic la acelasi nivel de violență. O multitudine de lupte de influență ce au aut loc între turci, ruși și persani datează încă de pe timpul lui Ivan cel Groaznic și sunt în memoria istorică a regiunii încă din secolul al XV-lea si al XVI-lea. Germania nazistă, în al II-lea Razboi Mondial, a organizat grupări de voluntari care au actionat asupra Rusiei Sovietice conduse de Khasan Israilov și Mairbek Sheripov, acțiuni ce au produs pagube însemnate in spatele frontului Germano-Sovietic. La 13 octombrie 1943 rușii au reacționat cu o violentă covârșitoare. In operatinea “Lentila” au fost transferati 120 de mii de ruși în teritoriul cecen și multe zeci de mii de ceceni au fost trimiși în Siberia sau pur și simplu lichidați fizic de nefastul general NKVD, Gveshiani, care a operat dupa 1944 și în Basarabia. Statistica oficială vorbește de un număr de 400 de mii de exilați și 40 de mii de morți. Surse academice din occident vorbesc de 700 de mii de exilați și 144 de mii de victime, ucise de trupele NKVD sub comanda lui Beria între anii 1944 – 1948. În 2004, Parlamentul European a “luat cunoștiință” de actul de genocid comis de ruși în aceste teritorii, fară a avea insă o poziție clară în acest sens.
Un impact deosebit asupra populației din Caucaz, au avut cele două războaie din Cecenia, stimulând insurgența islamică din această regiune. În timpul disoluției fostei Uniuni Sovietice din 1991, Cecenia și-a declarat independența, iar în 1992, liderii ceceni și inguși prin semnarea unei înțelegeri care împărțea în două Republica Ceceno-Ingușă, cu Ingușetia alăturându-se Federației Ruse și Cecenia rămânând independentă. Dezbaterea asupra independenței a dus în final la un război civil pe scară mică, începând din 1992, în care rușii au sprijinit forțele de opoziție împotriva lui Djohar Dudaev. Mii de oameni de altă etnie decât cea cecenă (majoritatea ruși) s-au refugiat din Republica Cecenia și producția industrială a acesteia a început să se prăbușească după ce muncitorii și inginerii ruși au fugit sau au fost expulzați. Primul Război Cecen a izbucnit în 1994, când forțele rusești au pătruns în Cecenia pentru a „restabili ordinea constituțională”. Războiul a adus dupa sine zeci de mii până la 100.000 de morți, iar în 1990 la Hasaviurt s-a ajuns la acordul de încetare a focului din, trupele rusești fiind retrase din republică. După primul război, controlul guvernului separatist asupra teritoriului republicii era slab, mai ales în afara capitalei în ruine Groznîi. Urmările războiului au lăsat un număr foarte mare de foști rebeli agresivi și foarte bine înarmați fără nicio altă posibilitate de ocupație decât cele care folosesc violența. Răpirile și jafurile comise în alte părți ale Caucazului de Nord de diverse clanuri cecene a început constant să crească, răpirile au devenit principala sursă de venit în acest ținut, aducând un profit de peste 200 milioane de dolari în cei trei ani de independență ai haoticului nou stat creat. S-a aproximat că peste 1.300 de oameni au fost răpiți în Cecenia între 1996 și 1999, iar în 1998 un grup de patru ostatici occidentali au fost executați. Violența politică și extremismul religios, în forma islamismului wahabist, erau frecvente și ele. În 1998, autoritățile de la Groznîi au decretat starea de urgență. Tensiunile au dus la lupte deschise precum confruntările din iulie 1998 de la Gudermes, în care circa 50 de oameni au murit în schimburile de focuri dintre Garda Națională Cecenă și milițiile islamiste.
În octombrie 1999 s-apis capăt independenței de facto, trupele ruse intră în Cecenia, operațiune ce va pune capăt independenței de facto a Republicii Cecene Ichkeria și a restabilit controlul federal rusesc asupra teritoriului. Deși este privit de mulți drept un conflict intern din Federația Rusă, războiul a atras un număr mare de luptători străini.
În tot acrest timp, militarii ruși și formațiunile paramilitare cecene pro-ruse s-au confruntat în lupte deschise cu forțele separatiste cecene și au ocupat capitala Ceceniei, Groznîi, după un asediu de iarnă care a durat aproximativ două luni. Controlul asupra Ceceniei este restabilit de Rusia în mai 2000, după o ofensivă militară de amploare. Însă, mișcarea de rezistență militară de pe tot întinsul regiunii Caucazului de Nord a continuat să producă pierderi grele rusești și să submineze controlul politic asupra Ceceniei mulți ani după terminarea conflictului. Unii separatiști ceceni au comis și atacuri teroriste împotriva civililor din Rusia. Aceste atacuri teroriste, precum și violările pe scară largă ale drepturilor omului, comise de forțele ruse și de cele separatiste, au atras condamnarea internațională.
Până în 2009, Rusia a incapacitat sever mișcarea separatistă cecenă, iar luptele pe scară largă au încetat. Armata rusă și trupele Ministerului de Interne au fost retrase de pe străzi. Orașul Groznîi, ras inițial din temelii, a devenit subiectul unui efort masiv de reconstrucție și cea mai mare parte a sa și a împrejurimilor sale a fost refăcută rapid. Totuși, violențe sporadice mai izbucnesc în zona Caucazului de Nord; atentate ocazionale și ambuscade care țintesc trupele federale și forțele guvernelor regionale încă se mai produc.
Pe 16 aprilie 2009, operațiunea militară contrateroristă din Cecenia a luat oficial sfârșit. În timp ce o mare partea armatei ruse a fost retras, povara luptei cu nivelul mai redus al insurgenței a căzut în special pe umerii forțelor de poliție locale. Trei luni mai târziu, liderul în exil al guvernului separatist cecen, Ahmed Zakaiev, a făcut apel la oprirea rezistenței armate împotriva forțelor de poliție cecene cu începere de la 1 august, declarând că speră că „începând din această zi, cecenii nu vor mai trage niciodată unul în altul”.
4.2 Cultura și elementele specifice religioase extremiștilor din Caucaz
Zona Caucazului este considerată un adevărat butoi cu pulbere, numeroasele etnii din această zonă provocând o multitudine de conflicte. Regiunea Caucazului are o suprafață de 440.000 kmp, partea sa centrală fiind străbătută de o barieră muntoasă lungă de circa 1.250 kilometri. La sud se află trei state ce și-au proclamat independența în 1991, după dezmembrarea URSS: Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Alte șapte republici din Caucaz fac parte din Federația Rusă: Cecenia, Daghestan, Osetia de Nord, Ingușetia, Karașaievo-Cerchezia, Adighees și Kabardino-Balkaria. Din punct de vedere lingvistic, regiunea are o diversitate comparabilă cu cea etnică. Există limbi indo-europene (armena, oseta, kiurda) și turce (azera, koma, nogay, karașai, balkara). Creștinismul a pătruns pe aceste teritorii încă din primele veacuri ale erei noastre, iar islamul, abia prin secolul al VII-lea. Principalele etnii musulmane din Caucaz sunt: cerchezii, adigheii, ingușii, ecenii și avarii. În ce-i privește, osetii sunt unul dintre rarele popoare creștine din zonă. Caucazul s-a aflat sub dominația turcilor și perșilor, apoi sub cea a Rusiei, regiunea fiind împărțită arbitrar de Stalin, fapt ce a condus la accentuarea tensiunilor locale.
4.3 Amenințări și posibile scenarii la jocurile olimpice de la Sochi
Stațiunea Federației Ruse de pe malul Mării Neagre Sochi, cu vederile sale impresionante spre Munții Caucaz din apropiere , a fost odată o destinație de vacanță preferată de liderii Partidului Comunist din perioada sovietică . Acum, reînviată , stațiunea se pregătește să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014.
Când , în 2007 , președintele Vladimir V. Putin a susținut în numele Rusiei ca va organiza în 2014 Jocurile, a asigurat Comitetul Olimpic Internațional ca ar fi o " experiență în condiții de siguranță , plăcută și de neuitat . " Jocurile de la Sochi sunt proiectul său personal, dar unul foarte ambițios având în vedere că Jocurile vor avea loc în imediata vecinătate a Caucazul de Nord, locul unde conflictele sub diferite forme nu se sfârșesc . Pentru Putin , găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Sochi, va demonstra lumii că Rusia și-a rezolvat problemele în aceste republici neliniștite și se întoarce ca o superputere puternică și unită.
Realitatea din spatele relațiilor publice este mult diferit . În luna august , domnul Putin a decretat o stare virtuală de urgență în oraș . Aproximativ 40.000 de ofițeri de poliție au fost trimiși, împreună cu unități ale armatei , din cauza preocupărilor legate de un posibil atac terorist de către separatiști sau jihadiști.
Integrarea Caucazul de Nord , o regiune de diversitate etnică și religioasă, a fost întotdeauna o provocare pentru Rusia . În timpul războiului din Caucaz ( 1817-1864 ) , armata rusă a utilizat violență extremă , deportând comunități întregi . Krasnaya Polyana , sat montan la o distanță de mai puțin de 50 km de la Soci , a fost locul de luptă sângeroas al războiului , marcând subjugarea de către Rusia a Circassia , cel mai vestică țară din Caucaz . În februarie , Krasnaya Polyana va fi un centru de evenimente de snowboarding și schi.
Unele grupuri activiste cercheze de astăzi susțin că acțiunile Rusiei în secolul 19 ar trebui să fie recunoscute ca genocid , au de gând să publice cauza lor la Jocurile Olimpice . Dar cea mai mare mobilizare a venit dintr-o sursa mai amenințător : luptători islamiști . În iulie 2013 , liderul insurgenței Caucazul de Nord, Doku Umarov, separatist cecen , a amenințat că va perturba Jocurile Olimpice , îndemnându-și luptătorii săi să atace Rusia, prin orice mijloace .
Un eveniment neprevăzut a avut loc în 21 octombrie , un atentator sinucigaș din Daghestan,s-a ocupat de explozia unui autobuz în Volgograd , în sudul Rusiei , provocând moartea a șase persoane și rănind alți 33. Legat de acest atac atac de multe s-au legat de cine a ”comandat” acest atac, toate privirile sint îndreptate spre liderul grupării extremiste din Caucaz Umarov, având în vedere și faptul că potrivit site-ului de știri independent caucazian Knot , au existat 31 de acte de terorism în regiune în acest an .
Caucazul de Nord a fost în turbulențe de la destrămarea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990 . Cecenia a suferit două războaie la scară largă, în care o valoare estimata de 80.000 de ceceni , majoritatea civili , au murit . La început , a fost o luptă separatist de independență , văzut ca un conflictul purtat pe motive naționaliste a fost transformat treptat într-unul islamist .
Insurgenții au recurs frecvent la terorism , iar statul a răspuns cu o forță masivă , fără discernământ . Operațiuni oficiale antiteroriste din Cecenia sa încheiat în 2009 , dar de această dată conflictul sa extins în Caucazul de Nord . Astăzi ,la nivel de regiune insurgența condusă de Umarov este unit sub stindardul" Emiratul Caucaz ", care urmărește o entitate politică independentă fondată pe legea Shariah .
Început în 2010 , autoritățile Dagestan au făcut pași mici, dar promițători spre o soluție politică . Regimul împotriva Salafis non-violente a fost relaxat , o comisie de reabilitare a foștilor luptători a fost înființată , iar dialogul între sufiți și Salafis a fost promovat . Toate acestea s-au dovedit eficiente : În 2012 , numărul de victime ale conflictului a scăzut cu 15 la sută față de anul precedent , și recrutarea tinerilor la insurgență s-au redus .
Tensiunea la Sochi a escaladat, Serviciul Federal de Securitate a pus în aplicare un amare program de supraveghere , inclusiv măsuri cyberspying sofisticate . " Nimeni nu poate exclude amenințarea teroristă aici , " Serghei Domorat , un oficial al orașului Soci .
Securitate din jurul Sochi poate asigura Jocurile Olimpice pașnice, dar dincolo de Jocuri , represiunea din Caucaz va cauza daune ireparabile . După Sochi, va fi dificil , dacă nu imposibil , de a reconstrui încrederea și de a continua reabilitarea insurgenților – chiar presupunând că există voința politică de a face acest lucru .
4.4 Măsuri ale forțelor de securitate ale Federației Rusești împotriva grupărilor extremist care ar putea acționa pe parcursul desfășurșrii jocurilor sportive de iarna dela Sochi
Un atentat sinucigaș mortal la o gara aglomerata din sudul Rusiei duminica , urmat de o explozie într-un troleibuz , luni, în același oraș , a ridicat spectrul unui nou val de terorism doar cu șase săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci .
Guvernul președintelui Vladimir V. Putin a lucrat pentru a proteja Jocurile Olimpice cu unele dintre măsurile cele mai extinse de securitate impuse vreodată pentru Jocurile .
Securitatea a devenit o preocupare majoră la toate evenimentele sportive internaționale majore , mai ales în urma atentatului de la Maratonul Boston în aprilie , dar nu înainte de a o țară gazdă olimpică experimentat violență teroristă pe această scară curând înaintea Jocurilor . Și -ar fi atacatorii ar putea avea mai multe obiective în minte decât statul rus .
Americani actuali si fosti oficiali de aplicare a legii și de informații a declarat duminică că au fost mai preocupati de securitate în Rusia în timpul Jocurilor Soci decât au fost cu privire la orice alte Jocurile Olimpice de la Atena , în 2004 .
Oficialii ruși atribuit explozia de duminică unui bombă ambalate cu schije , eventual transportate într-o pungă sau rucsac . Acesta a fost detonat în stația principală de cale ferată în Volgograd , un oraș 550 mile sud de Moscova, și la 400 de mile nord-est de Soci . Bomba a explodat ferestre în fațadă a clădirii și a lăsat o scenă oribilă de masacru de la intrarea principală . Cel puțin 16 de persoane au fost ucise , iar aproape trei duzini de alții au fost răniți , unii dintre ei critic , ceea ce înseamnă că numărul morților ar putea crește în continuare .
Luni dimineața a doua explozie a lovit un troleibuz în oraș , omorând cel puțin 10 persoane , potrivit unor rapoarte preliminare . Fotografiile au fost postate de către organizații de știri ruse a arătat că forța exploziei a rupt deschide autobuzul și ferestrele sparte în apropiere . Alții cel puțin 10 au fost răniți în ceea ce oficialii imediat descris ca un alt atentat sinucigaș .
Doku Umarov ,rebel luptător cecen care conduce acum un grup terorist cunoscut sub numele de Emiratul Caucazului , a promis în luna iulie va ataca j
Jocurile Olimpice de la Sochi.
Umarov a declarat într-o filmare ca:" Ei au de gând să organizeze Jocurile Olimpice pe oasele strămoșilor noștri , pe oasele a mulți, mulți musulmani morți , și îngropați pe teritoriul țării noastre la Marea Neagră ", a . El a apărut din ruinele mișcării separatiste Cecenia , care a fost în mare măsură învinsă de autoritățile conduse de Putin . Acestași- a revendicat responsabilitatea pentru două atentate snucigașe la Moscova în 2010 și 2011 .
Oficialii americani actuali au declarat că au încredere în capacitatea rușilor de a proteja Sochi și jocurile olimpice, însă un înalt oficial a declarat că Rusia este"o țară mare , iar aceste grupuri pot obține o mulțime daune, în timpul Jocurilor Olimpice . "
Un alt factor care complică este faptul că Statele Unite nu direcționa o parte semnificativă a capacităților sale de informații către grupuri care monta atacuri în Rusia , pentru că oficialii americani vedeau teroriștii din țări precum Pakistan și Yemen reprezintă o amenințare mai mare pentru interesele americane . Și chiar dacă bombardierele Boston Marathon a avut legături cu Daghestan , oficialii nu cred că atacul a fost trasat cu ajutorul grupurilor de acolo .
Președintele Comitetului Olimpic Internațional , Thomas Bach , a declarat că nu există nici un regret din organizația lui peste de atribuire a Jocurilor de Iarnă la Soci și a cerut sportivi și fani să aibă încredere în autoritățile ruse pentru a le menține în condiții de siguranță , în ciuda temerilor de securitate sporite .
Mai mult de 37.000 de poliție și trupele ruse constituie așa – numitul inel de oțel în jurul stațiune de la Marea Neagră în urma amenințărilor teroriste și atentate sinucigașe care au ucis 34 de persoane în Volgograd luna trecută .
"Noi avem deplină încredere în autoritățile ruse", a spus Bach , care va supraveghea primele Jocurile Olimpice ca președinte CIO dupa preluarea funcției de la Jacques Rogge, în septembrie. "Securitatea este responsabilitatea țării gazdă și știm că serviciile ruse sunt în strânsă colaborare cu diferite servicii internaționale, pentru a se asigura că participanții și spectatorii la Jocurior să se simtă în siguranță . "
Oficialii Whitehall au avertizat în documentele de informare internă că alte atacuri teroriste sunt " foarte probabil să apară "în Rusia înainte sau în timpul Jocurilor de la Sochi , numind un grup Caucaz , Emiratul Caucaz , ca cea mai mare amenințare . Oficialii de securitate al SUA sunt , de asemenea, preocupați.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Cum de altfel este bine știut, asimetria a existat și de-a lungul istoriei, nu este un fenomen nou și lumea nu va scăpa de asimetrii, de fundamentalism extremist sau crimă organizată, dar cu toate acestea se impune necesitatea aprofundării studiului în domeniul riscurilor asimetrice deoarece practica ultimilor ani a confirmat că terorismul internațional este în mod cert, cel mai mare risc pentru siguranța și securitatea globală în secolul în care de-abia am intrat.
În virtutea amplorii pe care a căpătat-o și a implicațiilor pe termen lung manifestate în toate sferele societății contemporane, și mai ales a impactului psihologic asupra populației, terorismul și-a câștigat faima de conflict neconvențional și asimetric. Terorismul este asimetric nu numai în sfera luptei armate și ideologice ci și în cea teoretică și normativă. În exercitarea forței, în general partea care are dotarea tehnică și materială superioară și care beneficiază de o strategie superioară se impune în fața părții mai slab pregătite. Terorismul are ca unică rațiune ocolirea luptei egale, acționarea în afara și împotriva regulilor în așa fel încât să se poată depăși superioritatea adversarului. Dacă regula corectă din punct de vedere etic și politic a sistemului social axat pe modelul democrației liberale capitaliste este supraviețuirea celui mai puternic (cu alte cuvinte majoritatea, mai puternică prin natură, se impune în fața minorității), singura regulă după care acționează teroristul, singura lege pe care o respectă, este legea junglei: supraviețuirea celui mai adaptat. Pe cale de consecință, dacă nu poți învinge majoritatea, fie i te alături, fie o sabotezi în unicul mod posibil: prin neconformarea regulilor jocului – de aici asimetria.
Fenomenul terorist, prin caracterul său asimetric, impune decidenților politici și strategici să iasă din sfera dreptului și a eticii pentru a face față provocării. În fapt, singura definiție universal-valabilă a terorismului este aceea de a se plasa în afara oricăror reguli și în afara oricărei ierarhii. Inteligența este, în esență, o superioară capacitate de adaptare.
Pentru a anihila inamicul în acest război – războiul împotriva terorismului, este nevoie de înființarea unor noi structuri care la rândul lor să acționeze tot asimetric, la scara întregii societăți pe trei principale planuri: dezvoltarea unui mediu legislativ care să permită autorităților să lupte eficient pentru reducerea activităților criminale și extremiste; cooperarea internațională și descoperirea unor arme, mijloace, tactici și strategii adecvate. Se impune cu stringență constituirea, pregătirea, dotarea și instituționalizarea unor forțe speciale destinate luptei împotriva terorismului. Din nefericire, pentru moment, un asemenea război depășește cu mult sfera de competență a armatelor tradiționale, ale armatelor naționale, aproape inutile împotriva unui inamic care își impune propriile reguli.
În ceea ce privește România, până în prezent, terorismul nu a constituit o amenințare la adresa siguranței naționale. Dar cu toate acestea, există multe tipuri de terorism care pot deveni amenințare a intereselor noastre de securitate, pornind de la apărarea cetățeanului, a teritoriului și până la securitatea națională, regională și chiar până la stabilitatea sistemului internațional. Perspectiva eventualelor acțiuni teroriste în România este influențată de:
poziția sa strategică de confluență cu zonele de conflict din fosta R.F. Iugoslavia și fosta U.R.S.S. precum și situarea țării noastre la întretăierea traseelor viitoarelor conducte de transport a resurselor energetice din Marea Caspică;
efectele determinate de schimbarea granițelor naționale în zona Balcanilor, care vor conduce la radicalizarea acțiunilor teroriste în țările respective cu implicații directe asupra intereselor noastre de securitate națională și regională;
angajarea militară a României în acțiuni de menținere a climatului de securitate regională (a se vedea Bosnia, Kosovo, Afganistan, Irak) poate produce riscuri reziduale sub forma unor acțiuni teroriste desfășurate de elemente sau organizații nemulțumite, cu dorințe revanșarde sau intenții de răzbunare;
prezența și activitatea pe teritoriul României a unor membri și suporteri ai organizațiilor palestiniene care se opun procesului de pace din Orientul Apropiat, membri activi sau simpatizanți ai P.K.K., a unor grupări fundamentalist-islamice (Frăția Musulmană, Hamas și Hezbollah) care pot acționa asupra unor ținte aflate temporar pe teritoriul României, provenind din zonele în care aceștia au interese sau chiar direct asupra cetățenilor români în cazul în care autoritățile sau instituțiile abilitate ar trece la reținerea sau arestarea unora dintre ei, în scopul obținerii eliberării acestora;
În prezent, terorismul se prezintă ca un fenomen care poate atinge toate componentele societății. Într-o altă ordine de idei, numărul de ținte este prea vast pentru a se putea asigura o securitate fizică totală a acestora, iar dacă vreodată am reuși să o facem, ar însemna că teroriștii au câștigat bătălia, deoarece acest lucru ar presupune pierderea actualului mod de viață. Insuficiența posibilităților de luare a măsurilor de securitate totală, pune în evidență importanța informării și atenționării, prevenirii, reacției și acțiunii de depășire a consecințelor în cazul producerii atacului terorist.
În ceea ce privește organizația militară, nu numai că trebuie să se adapteze unui mediu de securitate care se schimbă în permanență, pentru a face față noilor riscuri și amenințări, dar trebuie să își dezvolte capacitatea de a prognoza evoluțiile pe termen lung ale mediului de securitate, național, regional și internațional. În contextul participării armatelor în diferite teatre de operații în cadrul forțelor multinaționale de menținere a păcii, se impune luarea unor măsuri care vizează ientificarea cerințelor operaționale necesare combaterii terorismului, modificări conceptuale, structurale și organizatorice impuse de noile condiții, care trebuie să cuprindă într-un timp relativ scurt toate forțele și mijloacele angrenate în acest proces, în sensul armonizării și conjugării eforturilor acestora în concordanță cu obiectivele stabilite. În același timp, subliniez faptul că prin participarea efectivelor militare la misiunile de stabilitate și sprijin în teatre de operații în care atentatele teroriste care vizează forțele militare sunt frecvente, a crescut necesitatea acordării de importanță sporită măsurilor ce se impun pentru protecția acestora.
Cerințele de contracarare a terorismului vor atrage noi modalități de acțiune – lucru valabil inclusiv pentru schimbul de informații și avertizare în timp util –, aspect de importanță majoră al oricărei strategii. Îmbunătățirea schimbului de informații trebuie să contribuie la prevenirea accesului teroriștilor, în principal, la armele de distrugere în masă, precum și la mai buna protejare a infrastructurilor critice.
În combaterea terorismului, cooperarea nu reprezintă doar cea mai bună cale de urmat, ci singura cale eficientă. Lupta comună împotriva terorismului internațional ar putea beneficia de pe urma unei cooperări mai strânse dintre NATO și Uniunea Europeană, cele două organizații având un caracter complementar în acest domeniu.
Campania globală împotriva terorismului necesită o stare de vigilență și de acțiune constante, iar coordonarea la nivelul diferitelor agenții naționale sau ministere, civile ori militare, este extrem de importantă în obținerea unității eforturilor în acest mediu complex. Combaterea terorismului necesită un sistem funcțional, bazat pe cooperare și parteneriat, format din instituții care se sprijină reciproc: ONU, NATO, OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeană și alte organisme regionale.
Este nevoie de o pregătire consistentă a contingentelor care urmează să acționeze în cadrul misiunilor internaționale, pregătire reclamată atât de necesitatea implementării cu succes a procedurilor standard, cât și de nevoia asigurării securității personalului. În acest sens, modelul de contraterorism elaborat de Școala de Poliție Militară a Statelor Unite ale Americii poate fi folosit ca și reper în elaborarea, de către fiecare armată, a unui model care să poată fi folosit, atât de către forțele dislocate în teatrele de operții cât și de către cele instituționalizate, în vederea gestionării eficiente a amenințărilor teroriste îndreptate împotriva armatei.
JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Comitetul Olimpic Maghiar anunţă că a primit o „ameninţare teroristă”
http://www.theguardian.com/world/2014/jan/20/russia-caucasus-terrorists-olympics-games-sochi
http://www.ctvnews.ca/sochi/russian-security-forces-seeking-3-potential-black-widow-bombers-1.1648452
http://www.ctvnews.ca/sochi/olympic-officials-dismiss-sochi-terror-threat-email-as-random-message-1.1651671
http://www.ctvnews.ca/sochi/canadians-warned-to-exercise-high-degree-of-caution-in-sochi-1.1649707
http://bleacherreport.com/articles/1932381-winter-olympic-games-2014-slovenian-committee-receives-terrorist-threat
http://au.eurosport.com/olympic-games/sochi-2014/2014/militant-terrorists-promise-present-at-winter-olympics_sto4107709/story.shtml
Volvograd
http://www.evz.ro/detalii/stiri/1074675.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Dokka_Umarov
http://www.ziare.com/articole/emiratul+caucazian+atentate
http://adevarul.ro/international/in-lume/emiratul-caucazian-marea-neagra-1_50acdbca7c42d5a6638ab28e/index.html
Bibliografie:
Steve Tsang, Serviciile de informații și drepturile omului în era terorismului global, Editura Univers Enciclopedic,București, 2008
Colecția Biblioteca ZIUA, TERORISMUL-istoric, forme, combatere, Editura Omega, București, 2001
Jean Sevillia, Terorismul intelectual din 1945 până în prezent, Editura Humanitas,București, 2007
Lect.univ.drd.Gavril Ola, Terorismul și formele sale, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2007
Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editur Corint, București, 2002
Anonymus, Trufie imperială, de ce pierde occidentul războiul cu terorismul,Editura ANTET, 2006, Prahova
Aurelian Rațiu, Terorismul internațional factor de risc la adresa securității internaționale, Editura Burg, Sibiu, 2006
David Wright-Neville, Dicționar de terorism, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010
Gheorghe Arădăvoaice, Gabriel Naghi, Dan Niță, Sfârșitul terorismului?, Editura Antet, Prahova
Dumitru Virgil Diaconu, Terorismul-Repere juridice și istorice, Editura All Beck, București, 2004
Jean Servier, Terorismul, Institutul European, Iași, 2002
Al Hidell, Joan’Arc, Marile conspirații ale lumii, Editura Antet, Prahova
Bibliografie:
Steve Tsang, Serviciile de informații și drepturile omului în era terorismului global, Editura Univers Enciclopedic,București, 2008
Colecția Biblioteca ZIUA, TERORISMUL-istoric, forme, combatere, Editura Omega, București, 2001
Jean Sevillia, Terorismul intelectual din 1945 până în prezent, Editura Humanitas,București, 2007
Lect.univ.drd.Gavril Ola, Terorismul și formele sale, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2007
Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editur Corint, București, 2002
Anonymus, Trufie imperială, de ce pierde occidentul războiul cu terorismul,Editura ANTET, 2006, Prahova
Aurelian Rațiu, Terorismul internațional factor de risc la adresa securității internaționale, Editura Burg, Sibiu, 2006
David Wright-Neville, Dicționar de terorism, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010
Gheorghe Arădăvoaice, Gabriel Naghi, Dan Niță, Sfârșitul terorismului?, Editura Antet, Prahova
Dumitru Virgil Diaconu, Terorismul-Repere juridice și istorice, Editura All Beck, București, 2004
Jean Servier, Terorismul, Institutul European, Iași, 2002
Al Hidell, Joan’Arc, Marile conspirații ale lumii, Editura Antet, Prahova
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitati Esentiale ale Conflictelor Asimetrice (ID: 107511)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.