Paradigma Etica Machiaveliana Vs Cea Kantiana

,, Când medităm asupra unui obiect trebuie să începem întotdeauna prin a judeca provizoriu, trebuie să presimțim într-un fel conștiința, care ne este dată parțial prin meditație. Iar când vrem să facem intervenții sau descoperiri trebuie să elaborăm întotdeauna un plan provizoriu; altfel gândurile rătăcesc doar la întâmplare ,, Immanuel Kant.

În lucrarea de față voi prezenta comparativ două paradigme etice fundamentale pentru politică: paradigma etică Machiaveliană și paradigma etică a lui Kant, evidențiind principalele diferențe și asemenari între concepțiile celor doi despre etica politică.

Problematizarea eticii începe încă din antichitatea Greacă, cu filosofia lui Socrate, care este printre primii filosofi care vorbesc despre etică. Subiectul eticii a fost dezbătut mai apoi de Platon și de Aristotel, cei trei fiind recunoscuți azi ca fiind printre exponenții cei mai de seamă ai filosofiei eticii. Cu toate că teoriile etice dezvoltate de ei conțin abordări diferite, în esență exista anumite puncte comune între ele, împărtășite chiar și cu teoriile etice contemporane, și anume tratarea unor subiecte precum fericirea, virtutea, binele comun, rațiunea și în special morala.

Morala este definită în DEX ca fiind „ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică etică”.

În problematica tradițională a reflexiilor etice, de-a lungul istoriei, sunt cuprinse teme precum : cercetarea originii și esenței moralei, definirea și determinarea noțiunilor de datorie, virtutea, sensul vieții și fericirea, elaborarea și fundamentarea teoretică a unor sisteme de norme morale (coduri), cercetarea istoriei moralei și inventarierea doctrinelor etică, studiul raporturilor dintre etică și celelalte științe.

Cei doi mari filozofi, Immanuel Kant ( filozof german, născut: 22 aprilie 1724, Konigsberg/Prusia orientală) și Niccolò Machiavelli ( filozof, scriitor italian, om politic, diplomat și funcționar public, născut la 3 mai 1469, Florența) formulează o serie de principii după care, în viziunea fiecăruia, ar trebui să se ghideze cei care guvernează un stat pentru a avea succes și pentru a aduce bunăstare statului.

Niccolò Machiavelli, a fost un exponent de prestigiu al Renașterii italiene. Opera sa capitală -,, Principele”- este considerată primul tratat modern de politică. De-a lungul carierei sale, Machiavelli a căutat să evidentieze caracteristicile unui stat capabil de a rezista atacurilor externe. Scrierile sale tratează principiile pe care este bazat un asemenea stat și modalitățile prin care aceste principii pot fi implementate și menținute.

Immanuel Kant a fost figură proeminentă a perioadei de iluminism în Germania și în această calitate a dezvoltat ideea de "libertate", pornind de la concepțiile sale asupra moralei. Prin libertate el nu înțelege un liber arbitru lipsit de legi, ci libertatea de autodeterminare, de respectare conștientă a legilor, care derivă din rațiune. Deviza lui Kant, "Sapere aude !" ("Îndrăznește să știi !"), să ai curajul de a te servi de rațiune, a devenit deviza mișcării iluministe împotriva absolutismului. În lucrarea să elaborată către sfârșitul vieții, "Spre pacea eternă" (Zum ewigen Frieden, 1795), Kant preconizează o comuniune a popoarelor, o federație universală alcătuită din republici, în care să fie eliminate conflictele de interese ce duc la război.

Prin prisma operelor celor doi filosofi voi încerca în continuare să prezint o serie de asemănări și deosebiri între percepțiile lor asupra eticii în politică.

Machiavelli, cu toate că urmărește binele statului în opera sa, pune un foarte mare accent pe binele monarhului, în timp ce Kant considera binele statului mult mai presus decât interesele oamenilor politici.

În opera sa cea mai cunoscută – Principele (1513) – Machiavelli descrie metodele prin care un principe poate dobândi și menține puterea politică. Acest studiu, care a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei și despotismului unor conducători, precum Cesare Borgia, este bazat pe credința lui Machiavelli că un suveran nu este constrâns de normele etice tradiționale: “Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta, dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.” În viziunea sa, un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre succes în acțiunile politice, chiar dacă uneori acestea încalca principiile moralei. Machiavelli credea că aceste reguli pot fi descoperite prin deducție, din practicile politice ale vremii sale și ale perioadelor anterioare.

Kant are însă o atitudine total opusă față de valorile unui conducător. Pentru el „politicianul moral” este idealul de om politic. Acesta trebuie să caute neîncetat problemele care ar putea apărea în stat sau între state, iar scopul său ultim să fie rezolvarea acestora, „chiar dacă ar trebui să plătească cu renunțarea la egocentrismul sau”. Așadar, observam că pentru Kant încălcarea moralei nu este o opțiune și în viziunea lui „onestitatea e cea mai bună politică”.

Cu toate acestea, Kant este conștient de faptul că în realitate tipul politicianului moral este foarte rar, predominant fiind „politicianul moralist” pe care filosoful îl prezintă ca fiind axat pe urmărirea intereselor conducerii, indiferent cum este aceasta, fără a omite nicio secundă însă interesul său personal. Acest tip de politician se aseamănă cu tipul prezentat de Machiavelli, deoarece Kant prezintă politicianul moralist ca fiind un oportunist care este mereu în căutarea unor ocazii pentru a ajunge la putere, se folosește uneori de mijloace dăunătoare poporului pentru a face acest lucru, iar după ce ajunge într-o poziție de putere încearcă să acapareze cât mai multă folosind principiul „divide et impera”.

Machiavelli nu pledează insă pentru neglijarea sistematică a virtuților, ci pentru disponibilitatea de a utiliza calitățile, fie bune sau rele când situația o cere. Pentru el „un principe, în special unul nou, nu poate să respecte toate acele virtuți pentru care oamenii sunt socotiți în general buni, deoarece pentru a-și păstra statul, el trebuie adeseori să lucreze împotriva cuvântului dat, împotriva milei, a omeniei și a religiei”. Machiavelli dă exemplele unor împărați romani, cum ar fi Commodus, Caracalla și Maximinus, a căror cruzime a dus la căderea lor. În contrast, el oferă și exemple precum Pertinax și Alexander, care din cauza caracterului lor bun au refuzat să complacă armatei în detrimentul poporului, fapt ce a dus la conspirații împotriva lor.

Ideea esențială este aceea că principele trebuie să fie pregătit atunci când este necesar pentru a-și încălca cuvântul dat. Un prinț trebuie să imite după caz atât vulpea cât și leul, în concepția lui Machiavelli "pentru că leul nu se poate proteja de capcane, iar vulpea nu a putut să se apere de lupi". Exemplul oferit în acest sens este împăratul Septimius Severus. Când Severus a fost făcut împărat, avea doi rivali, Nigrinus în Est și Albinus în Occident. Fiind conștient că nu este suficient de puternic pentru a împărți forțele și să-i atace pe amândoi Severus s-a arătat prieten al lui Albinus până în momentul când a reușit să îl ucidă pe Nigrinus, iar după ce și-a atins primul scop și-a încălcat cuvântul și l-a ucis și pe Albinus, pentru a obtine putere totală, fară opoziție.

Ideile prezentate aici izvorăsc în mare parte din concepția despre natura umană. Aici ambii filosofi sunt de acord că oamenii în starea naturală, sunt preocupați doar de propriul interes și cu toate că sunt conștienți de existența unor princiipii morale și ale dreptății, ei acționează fără să țină cont de ele. Lipsa de morală în acțiunile lor se datorează convingerii oamenilor că și ei la rândul lor vor fi tratați nedrept, astfel că nu are rost să urmeze aceste principii morale. Kant își prezintă indignarea fata de această situație. El este de părere că există o datorie morală a omului, o datorie a virtuții, ca omul să își respecte cuvântul dat, indiferent dacă ceilalți oameni îl respecta sau nu. Refuzarea de la început a unei înțelegeri cu un om care este pasibil de a-și încălca cuvântul este în concepția lui Kant o soluție mult mai etica decât acceptarea înțelegerii și încălcarea ei ulterioară. Este de datoria morală a fiecăruia să se preocupe de eradicarea acestei situații naturale de nedreptate și de înlocuirea acesteia cu una în care toți oamenii au convingeri reale ca ceilalți îi vor trata în mod drept.

Cu toate acestea, în opinia lui Machiavelli principele nu ar trebui „să se teamă de faima rea a faptelor făcute pentru a păstra statul” și susține faptul că anumite lucruri care sunt considerate virtuți pentru oamenii obișnuiți, în cazul principelui se pot dovedi dăunătoare, iar altele care par vicii pot duce la o mai mare siguranță a puterii și la bunăstare. Aceste lucruri se datorează faptului că principele se afla pe o treaptă superioară față de ceilalți oameni, motiv pentru care lui nu i se aplică normele etice tradiționale, după cum afirmă filosoful italian.

În opoziție, teoria lui Kant sustine fundamentarea politicii pe principiile moralei, a libertatii și a datoriei. Iată de ce, spune Kant, datoria este formulată în felul următor: ,, Fă în așa fel ca și cum ai fi legislator și același timp subiect în republica voințelor libere și raționale”. ,,Principiul tuturor drepturilor este de a lucra în așa fel ca libertatea ta să fie în acord cu libertatea fiecăruia, urmând o lege generală a libertății pentru toți”. Kant susține că fiecare om trebuie să respecte propria libertate și demnitate, cât și libertatea celorlalte ființe.

Iese aici în evidență un un alt principiu asupa căruia ambii filosofi sunt de acord și anume necestatea guvernării prin legi și folosirea unui anumit grad de forță pentru a obține respectarea acestora. În timp ce la Machiavelli este doar datoria principelui să ofere stabilitate statului, la Kant aceasta este datoria tuturor cetățenilor care trebuie să contribuie la crearea unei societăți în care drepturile umane de bază sunt respectate și protejate de către stat. Diferențele între cei doi filosofi apar când ne uitam la modul prin care aceasta stabilitate se poate obține.

În concepția lui Machiavelli sunt îngăduite orice metode ar fi necesare, oricât de crude sau înșelătoare, cu condiția însă că acesta să nu recurgă la acte nefolositoare de cruzime sau de încălcare a cuvântului dat.

Pentru Kant însă justiția și dreptatea sunt principiile care duc la stabilitate de lungă durată și la bunăstare, opunându-se ideilor machiaveliene de ocolire a justiției pentru atingerea anumitor scopuri. El militează pentru domnia necontestată a justiției chiar dacă asta ar duce la moartea tuturor celor răi.

În concluzie, cei doi filosofi dezvolta concepții diametral opuse despre etica politică. În vreme ce pentru Machiavelli conducătorul este mai presus decât restul oamenilor și îi sunt îngăduite folosirea oricăror mijloace pentru păstrarea statului, indiferent cât de înșelătoare, pentru Kant la baza păstrării stabilității statului stau principiile moralei, ale dreptății și ale justiției, fără a fi acceptate încălcări ale acestora indiferent de scop. Dacă la Machiavelli un principe trebuie să fie tot timpul în pregătire pentru război, la Kant conducătorul trebuie să tindă sprea idealul de pace eternă.

Pentru Machiavelli singurul responsabil pentru stabilitatea statului este principele, în vreme ce la Kant toți cetatenii au datoria de a se implica în menținerea stabilității statului prin respectarea normelor moralei și prin evoluția spre urmărirea mai accentuată a binelui comun în detrimentul binelui propriu.

Totuși, filosofiile celor doi autori conțin și puncte comune. Ambii sunt de acord ca omul în starea sa naturală este preocupat în mai măsura de interesul propriu decât de principiile morale fapt pentru care cei doi filosofi considera că pentru stabilitatea unui stat este necesară guvernarea prin legi și folosirea unui anumit grad de forță pentru a garanta respectarea acestora.

Bibliografie :

Kant Immanuel ,, Spre Pacea Eternă,, Edituira Mondero, București , 2006.

Machiavelli Niccolo ,, Principele,, Traducere: Focon Nina, Editura Mondero, București , 1997.

Negulescu P.P ,, Istoria Filozofiei Contemporane, Idealismul German , post-kantian-II, București, 1942.

Anthony H. Lesser, Kant or Machiavelli, în Kritikos, an internațional and interdisciplinary journal of postmodern cultural sound, text and image, Volume 11, January – March 2014.