Noi Orizonturi, Noi Frontiere In Civilizatia Musulmana

Noi orizonturi, noi frontiere în civilizația musulmană

Introducere

Un prim argument în alegerea acestei teme rezidă în complexitatea subiectului. Tema poate fi considerată un adevărat labirint care te determină să cauți răspunsuri și să formulezi prezumții referitoare la imaginea musulmanilor. Un alt raționament este amplificat de numeroasele evenimente din spațiul internațional care au adus în discuție noi ipoteze și abordări ale apartenenței la comunitatea musulmană.

Adaptarea musulmanilor la regulile unei societăți occidentale este o problemă care datează de foarte mulți ani, dar noutatea constă în faptul că în acest moment avem acces la diferite surse care redau o imagine aproape fidelă și actuală a societății musulmane. Pe lângă tratatele de specialitate consultate, mediul online este un suport sino qua non pentru obținerea informațiilor necesare.

Apartenența la o regiune geografică populată de grupuri minoritare eterogene a fost un element decisiv în alegerea acestei teme. Conviețuirea alături de persoane care nu aveau aceeași confesiune m-a determinat să trec la un alt nivel al cercetării mele. Fără a mă lovi de un posibil etnocentrism, am vrut să găsesc răspunsul la anumite întrebări și să cercetez palierele culturii musulmane. Nu mă refer aici strict la musulmanii din Dobrogea, ci și la cei aflați în spațiul european.

„Călătoria” în lumea musulmană începe prin a prezenta informații generale cu privire la cultura și religia islamică. O imagine de ansmblu a fost necesară pentru a mă asigura că problematica pusă în discuție își găsește o delimitare în timp și spațiu. În primul capitol voi vorbi despre principiile fundamentale ale acestei religii pentru a înțelege diferențele pregnante pe care le sesizăm atunci când interacționăm cu adepții acestei confesiuni. Al doilea capitol este dedicat în întregime femeii musulmane. O atenție specială este acordată unui element de vestimentație, mai precis purtarea vălului care devine ostentativă în țările în care islamul este minoritar.

Partea aplicativă a lucrării este constituită dintr-un studiu de caz care oferă o „radiografie” a evenimentelor relaționate cu lumea musulmană, petrecute în anul 2013, având ca punct de plecare publicațiile din presa scrisă de pe teritoriul Franței.

Capitolul I Islamul în lume și răspândirea lui pe teritoriul României

Aproximativ o cincime din locuitorii planetei, repartizată pe cinci continente, se declară adepți ai Islamului și consideră Coranul izvorul credinței lor și al preceptelor fundamentale ale practicii religioase, dar și al regulilor de comportament ce ghidează viața lor morală socială și uneori politică. Pentru a argumenta această constatare socială și statistică, considerăm că o incursiune în lumea musulmană este imperios necesară.

Islamul, o religie revelată și monoteistă, însoțită de un cod simplu de obligații individuale și sociale s-a răspândit în secolul al VII-lea în bazinul mediteranean și își mai păstrează și astăzi vigoarea și forța de afirmare care a modelat sub raport psihic și sociologic din ce în ce mai mulți adepți. Grație propovăduirii lui Muhammad, lumea islamică a grupat popoare de diverse origini, iar mutațiile politice și sociale stau la baza unor culturi multiple. Judecata va fi deci nuanțată și nu trebuie trecută cu vederea preocuparea de a imita cu fidelitate trecutul, caracteristică pentru Islam, nici formele diferențiate pe care istoria i le-a imprimat. Tema, vastă și pasionantă, pe care Janine și Dominique Sourdel au conturat-o este destinul primei civilizații imperiale a Islamului. Strălucirea ei timp de cinci secole a fost foarte mare, iar influențele ei, durabile și de vastă întindere.

„Musulmanii afirmă că nicio altă religie nu realizează transcendența lui Dumnezeu mai mult decât islamul. În viziunea islamică, Dumnezeu este liber deoarece este infinit: voința, logosul, și inteligența sunt calitățile divine pe care El le încredințează oamenilor și care se întorc la El. Tocmai de aceea, islamul este o religie centrată pe o carte – Coranul – revelată în întregime profetului Muhammad: acesta nu este decât un transmițător și orice analogie cu persoana lui Iisus Hristos din creștinism este contrară spiritului religiei islamice. ”

Încă din primii ani ai secolului al VII-lea s-a modelat, prin glasul unui om inspirat care se numea Muhammad — nume transcris adesea în franceză sub forma Mahomet (iar în română Mahomed n. tr.) —, o religie nouă bazată pe „supunerea față de Dumnezeu” și pe ascultarea de trimisul său. Această propovăduire n-a atins la început decât un mic număr de contemporani din orașul Mecca și din oaza muntoasă Yathrib, devenită „orașul” Profetului sau Medina. La moartea lui Muhammad, în anul 632, ea abia atingea triburile arabe care duceau o viață nomadă în interiorul țării.

Lumea musulmană pe care nu am putea-o reduce doar la lumea arabă – acoperă o realitate geografică etnică și religioasă extrem de diversificată. Cele aproape 1,1 miliarde de persoane pe care le înglobează se regăsesc în cinci mari ansambluri: lumea arabă, lumea turco-iraniană, islamul indian, Asia de Sud-Est și Africa islamistă, fără a socoti populațiile de confesiune musulmană care trăiesc în țările nemusulmane în special în Europa Occidentală.
Dacă prin istoria sa, lumea arabă poate fi considerată o moștenire a islamului clasic și continuă să exercite o anumită influență asupra lumii musulmane, a cărui inimă istorică și religioasă o constituie, cu pelerinajul la Mecca și marile universități ca Al-Azhar din Cairo, trebuie să amintim că ea nu reprezintă decât o parte bine diferențiată și că această confuzie recurentă între musulmani și arabi relevă o neînțelegere adesea răspândită. De pe coastele Atlantice ale Marocului până pe malurile Omanului de la Oceanul Indian, identitatea lingvistică, chiar etnică arabă autohtonă constitute liantul acestui vast spațiu cultural care are în comun limba Coranului, cartea sfântă a islamului.

„Islamul este asociat cu imagini arhaizante și rebarbative și, s-a spus, este „enclavă a unei epoci apuse, revolute”. Mai grav, Islamul este asociat, nedrept, cu o morală dubioasă și regimuri politice dictatoriale, despotice și antidemocratice. În caz contrar, toate acestea, dar și alte aprecieri asemănătoare lor trezesc reacția unui spațiu geopolitic și cultural în care trăiesc 1,3 – 1,5 miliarde de oameni din care, peste 15 milioane în Europa. Și uneori această reacție are la bază un discurs de tip fundamentalist, îmbracă haina violenței (a atentatelor sinucigașe) și a terorismului. Mental, la nivel de gândire și psihologie colectivă, după evenimentele din 11 septembrie 2001, s-a creat o psihoză de respingere și condamnare a religiei islamice și a musulmanilor ca oameni, iar mulți, din rea voință și necunoaștere, nu disting între Islamul originar și expresiile sale istorice, între Islam ca religie sau mod de viață și credincioșii musulmani fanatici. De fapt, în marea lor majoritate mulți dintre musulmani sunt civilizați, au o bogată cultură și educație, au o morală sănătoasă, sunt integrați societăților din care fac parte, îl respectă pe omul creștin, evreu sau de altă confesiune.”

Islamul s-a propagat încă din primul secol de la apriția lui cu o repeziciune care uimește chiar și în zilele noastre. Atunci când folosim sintagma „Islamul în lume” ne referim cu precădere la răspândirea religiei în afara ariei unde aceasta a luat ființă. De menționat faptul că „Islam” nu face referire doar la religie, ci și la civilizația aferentă adică la „legislația musulmană”, la formele de conducere a societății, dar și la cultura care poartă amprenta acestei religii.

Ținând cont de faptul că intenționez să fac studiul de caz având ca punct de plecare analiza unor articole aparținând unor publicații de origine franceză, consider că nu poate lipsi o incursiune în lumea musulmanilor de pe teritoriul Franței, iar cum prezența acestei religii este strâns legată de apariția ei în Spania, voi începe prin a prezenta câteva momente cheie ale răspândirii Islamului.

Atunci când vorbim de pătrunderea islamului și influența lui în spațiul mediteranean, avem în vedere două regiuni: pe de o parte Peninsula Iberică și Sicilia, iar pe de altă parte țările balcanice. „În anul 756, Spania a fost cucerită de către un membru al marii familii a Omeyyazilor, care a transmis puterea fiului său și urmașilor acestuia, iar dinastia a continuat să se afle la putere până în secolul al XI-lea.”

De remarcat faptul că, stăpânirea arabă a lăsat urme în civilizația, cultura și chiar limba spaniolă. Spania ocupă un loc important în istoria musulmanilor făcându-se remarcată prin modul în care a fost cucerită și populată, prin prezența cuceritorilor, dar și prin moștenirea frânturilor din cultura arabă. Spania, mai precis provincia Andaluzia, ajunge să dea numele ei întregii țări datorită bogățiilor care au adus faimă țării și au contribuit la dezvoltarea culturii hispano-arabe. Acest subiect s-a aflat în atenția multor cercetători și au fost publicate multe scrieri atât despre Spania sub stăpânirea musulmanilor, cât și despre toleranța musulmanilor din Andaluzia. Un ecou al acestei controverse este resimțit în articolul publicat de Ovidiu Pietrăreanu, care se raportează la Jurnalul de călătorie în Spania al lui Mihail Kogălniceanu (călătoria a avut loc între anii 1846 și 1847). „Observațiile lui Kogălniceanu seamănă cu opera lor: arabii au adus în Spania tot felul de lucruri bune: în agricultură, în știință și filozofie, în artă alături de unele rele datorate credinței lor religioase. Dar, spune Kogălniceanu, din cauza diferențelor religioase, musulmanii nu au reușit niciodată să se stabilească în Europa.”

După cum am menționat anterior, începuturile prezenței musulmane în Franța se leagă de momentul inițial din Spania. În anul 1830 Franța cucerește Algerul, provincie aflată sub stăpânire otomană și introduce pentru prima oară o largă comunitate islamică în Franța. Omagierea miilor de musulmani morți pentru Franța în Primul Război Mondial este și la originea construirii primei moschei de la Paris, în anul 1920. Proveniența comunității musulmane din mai multe țări nord-africane a împiedicat coagularea timpurie a unor organisme care să-i reprezinte pe musulmani în raport cu statul. Aceste întâmplări au fost piatra de temelie în constituirea „Consiliului Musulman” de către Nicolas Sarkozy, în anul 2002. În anul 1881, după încheierea capitolului colonial, Franța înscrie laicitatea între valorile sale fundamentale, alături de egalitatea tuturor cetățenilor. Odată cu mărirea numărului de musulmani, au apărut o serie de probleme cu impact negativ. Poate cea mai discutată este cea a vălului purtat de femei. O altă problemă este cea a modului de adaptare a comportamentului musulmanilor la legislațiile din țările în care au emigrat, precum și cu opozițiile care se ivesc pentru respectarea drepturilor omului și revendicările musulmanilor privind dreptul lor de a urma principiile propriei religii și cunoștințe.

O imagine sintetică asupra musulmanilor din România poate fi găsită în următoarul paragraf. Comunitatea musulmană din România are ca punct de plecare realitatea istorică a stăpânirii otomane asupra Țărilor Române, Dobrogea fiind singura parte care a fost integrată în Imperiul Otoman. În momentul în care Dobrogea intră în componența României, se constată un număr semnificativ al populației turcice musulmane. Acest număr se va diminua, Dobrogea ajungînd să fie ceea ce istoricul de origine american Robert Lee Wolff a numit „un muzeu etnografic al Europei”. Islamul practicat de musulmanii dobrogeni s-a caracterizat printr-o încercare de adaptare continuă a cerințelor care fac referire la cultul și tradițiile acestei comunități. Comunitatea musulmană cuprinde credincioșii musulmani dintr-o zonă și este condusă de un comitet compus din cinci membri aleși. De cele mai multe ori, grupul etnic reprezentat de musulmani are epicentrul în jurul unei moschei, care reprezintă lăcașul de cult unde sunt îndeplinite ritualurile specifice religiei.

Conform rezultatelor recensământului din anul 2011, în România au fost recenzați 64.337 de musulmani dintre care 43.279 în județul Constanța și 9.037 în Municipiul București. De pe pagina Comunitatea musulmană din București (Wickipedia, accesată pe 22 ianuarie 2014) reiese că majoritatea musulmanilor din România sunt turci și tătari care locuiesc în regiunea Dobrogei.

. Muhammad

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra mișcărilor religioase, studierea trecutului istoric este obligatorie. „ După cum se știe istoria de început a islamului a gravitat în jurul unui singur personaj central: Mahomed, care s-a născut în jurul anului 570 după Hristos, în orașul Mecca din Arabia. Tatăl său a murit chiar înainte de nașterea sa, iar mama lui, atunci când el era în vârstă de șase ani. Bineînțeles că nașterea sa nu a fost scutită de legendă. Dar dacă nu am cunoaște influența creștinismului asupra vremii și asupra „profetului” însuși, poate povestirii nu i-am fi spus acum, „legendă”!

Muhammad este un muritor ca toți oamenii de rând, cu excepția faptului că el este cel căruia i s-a revelat Coranul, proclamând unicitatea lui Dumnezeu. Personalitatea lui Mahomed a fost întotdeauna pe primul plan al preocupărilor musulmanilor. Literatura este foarte bogată, dar sursele nu fac decât să reflecte tradițiile care se transmiteau în cadrul comunității islamice încă din primele secole. Pe de altă parte, istoricii occidentali s-au împărțit în general între două curente principale. Unii contestă orice valoare a unor biografii, ceilalți, dimpotrivă, încearcă să deosebească materialele privitoare la veridicitatea acestor surse. Indiferent de argumente, nu se poate cunoaște cu exactitate adevărul ci, se pot face supoziții analizând diverse surse.

Există, dincolo de diferențe, o societate musulmană, cu valorile și fobiile sale? Este ceea ce unii și-ar dori să vadă, atât în Occident, cât și în lumea musulmană însăși. Șocul civilizațiilor opune o lume occidentală materialistă și o lume musulmană în întregime bazată pe respectarea riguroasă a credinței sale. Acest termen de șoc al civilizațiilor este preluat din lucrarea americanului Samuel Huntington.

În concepția musulmanilor, Muhammad este ultimul profet inspirat de Dumnezeu din întreaga istorie a umanității. Acum, ne putem pune următoarea întrebare: cum este posibil ca, predecesorii lui Muhammad (califii) să conducă umma, neavând chemarea divină. Cât despre cei patru califi, aceștia au provenit din cercul apropiat al profetului și au fost acceptați prin consensul general al comunității. Astfel au apărut primele grupări de opoziție, care au dezvoltat doctrine în ceea ce privește lumea musulmană și conducătorul ideal al ummei islamice. Spre deosebire de preoții creștini, cei care dețin Harul dumnezeiesc, acordat prin Sacramentul Preoției, „clericii islamici” se deosebesc de restul credincioșilor musulmani prin gradul de cunoaștere al problematicilor religioase și juridice.

1.2. Principiile fundamentale ale crezului islamic

Cuvântul „Allah”, care apare în Coran de 2700 de ori, reprezintă numele lui Dumnezeu folosit atât de vorbitorii limbii arabe cât și de creștini. În afară de Coran, Sunna – tradiția Profetului este o altă sursă sacră a Islamului. Sunna este alcătuită din hadisuri, iar credința în ea reprezintă o bază a credinței în Islam. Cei cinci stâlpi ai Islamului reprezintă temelia vieții unui musulman. Aceștia sunt: declarația de credință, rugăciunea, dania, postul în luna Ramadan și pelerinajul la Mecca. Postul în luna Ramadam este o metodă de purificare spirituală. Coranul, ultimul cuvânt revelat de Dumnezeu Creatorul este o sursă primară în materie de credință și practică pentru toți musulmanii. Cartea Sfântă oferă îndrumare și învățături detaliate pentru formarea unei societăți corecte și a unui sistem economic echitabil.

Legile fundamentale care fac parte din universul islamic se împart în cinci categorii, pedepsele și recomandările variind de la o lege la alta.

1. Obligatorii (Fard): Este ceea ce îi impune Legislația Islamică omului, fără niciun dubiu, cum ar fi obligația de a face Rugăciunea, de a ține Postul, de a oferi Zakah (Dania anuală obligatorie pe care cei bogați o dau celor săraci). Aceste acțiuni sunt obligatorii, iar cel care le împlinește va fi răsplătit, în timp ce cel care le desconsideră va fi pedepsit.

2. Recomandate (Mustahab): Acestea sunt acțiuni încurajate de către Legislația Islamică, fără a fi obligatorii. Oricine le va face va fi răsplătit, dar cel care le neglijează nu va fi considerat

un păcătos, deci nu va fi pedepsit pentru neîmplinirea lor. Printre astfel de acțiuni se numără și curățarea dinților cu as-siwak (o bucată mică de lemn, folosită pentru periere) înainte de Rugăciune.

3. Permise (Mubah): Acestea sunt acțiunile care nu sunt răsplătite, iar neglijarea lor nu va fi pedepsită, cum ar fi: mersul, folosirea mașinii sau avionului sau orice acțiune zilnică normală.

4. Nerecomandate (Makruuh): Acestea sunt acțiuni de la care Legea Islamică încurajează abținerea, dar ele nu sunt interzise. Astfel, oricine se abține de la ele va fi răsplătit, însă cel care le face nu este considerat a fi un păcătos, deci nu va fi pedepsit. Este de preferat abținerea de la aceste acțiuni și tot ceea ce poate conduce la ele, chiar dacă cel care le face nu este considerat a fi comis un păcat. Însă, repetarea acestor acțiuni poate deveni un obicei care duce la încălcarea limitelor stabilite de către Allah și la comiterea faptelor interzise de El, Preaînaltul. Motivul din spatele faptului că, deși ele nu sunt recomandate, ele nu sunt considerate păcate, este că, uneori,

poate fi necesară comiterea lor. De exemplu: Allah Preaînaltul urăște divorțul, însă nu l-a interzis din milă pentru robii Săi, pentru a îi elibera în cazul în care circumstanțele impun acest lucru.

5. Interzise (Haram): Acesta sunt acțiunile pe care Legislația Islamică le interzice cu desăvârșire. Astfel, cel care le împlinește este considerat un păcătos și va fi pedepsit, în timp ce cel care se va abține de la efectuarea lor va fi răsplătit. Astfel de fapte sunt consumul alcoolului sau adulterul.

1.3. Djihadul: Război personal și suferință mondială

Principiul de bază al Islamului este ca oamenii să trăiască în pace, iar lupta este o stare de excepție și de accident, este ceva rar. Cuvântul islam la origine exprimă încrederea.

Totodată termenul de Jihad semnifică lupta pentru prevenirea terorii, râvna, sârguința de a anunța, credința islamică, dar și dorința de a apăra țara, comunitatea. Profetul Muhammad întorcându-se dintr-o luptă în care musulmanii au fost atacați de nemusulmani a spus: „ne întoarcem (acum) de la o luptă, minoră la o luptă majoră.”

Jihad-ul desemnează în literatura islamică modul de a acționa conștient, hotărât și energic, pentru curățenie spirituală în consens cu credința islamică, împotriva ateilor, ipocriților și fățarnicilor, împotriva celor ce desconsideră, exploatează urăsc și ucid dreptcredincioșii Islamului. Jihad-ul este o luptă cu propriile orgolii, patimi, cu egoismul, suficiența și neîncrederea în sine, o luptă a binelui legitimat de Allah și de Profetul Muhammad contra răului.

Jihad-ul major implică în plan individual și moral, lupta cu patimile, cu dorințele expresive ale trupului, iar în plan unitar, social, responsabilizarea colectivității (umma) în instaurarea binelui. În plan major, spiritual Jihad-ul îmbracă fie haina ascetismului, fie haina misticismului, fie haina dorinței de cunoaștere luminată prin credință în Allah.

Jihad-ul minor intern implică o confruntare, chiar și violentă cu cei care amenință integritatea sau unitatea colectivității (umma), iar Jihad-ul minor extern implică război armat cu necredincioșii răuvoitori care nu acceptă pacea islamică sau Islamul, îl ponegresc și îi provoacă pe musulmani, acționează violent, prin forța armelor, la integritatea și viața lor.

Înainte de epoca modernă în țările islamice și în viața colectivităților putem observa toleranța Islamului, iar în epoca noastră, în conjunctura actuală vedem cum islamul este o religie conformă, utilă pentru viață, iar conviețuirea cu religii diferite, multiple este strict o necesitate. O dovadă în acest sens constă în faptul că sub Imperiul Otoman, în Balcani, au trăit alături de musulmani națiuni diferite care și-au conservat naționalitatea, religia și spiritualitatea. Departe de confruntări, această experiență concretă comună nu confirmă teza lui Huntington a scenariului confruntării civilizațiilor. Fie că vorbim de religia musulmană la nivel național sau internațional, aceasta nu este decât o convingere religioasă care are drept scop formarea omului, educarea lui în spirit religios.

1.4. Fundamente religioase

Shari'a, dreptul canonic musulman, stabilit cu 14 secole în urmă, într-un decor nomad din deșert, reprezintă un cod de comportament pentru viața musulmanului în ceea ce privește viața de aici, de pe pământ, ca pregătire pentru viața de dincolo. Etimologic, Shari'a este „cărarea sigură” prin care omul îl întâlnește pe Allah, Creatorul său, pe Domnul și Stăpânul său, Unic și Atotputernic. Respectarea Shari'ei, cod de recomandări, precepte, impuneri și interdicții, un cod de legi cu sancțiunile și pedepsele corespunzătoare gravității fărădelegilor duce la apărarea și împlinirea omului ca persoană, ca grup și colectivitate. O împlinire totală, moral-religioasă și spirituală.

Adam (Adem), Noe (Nuh), Avraam (Ibrahim), Moise (Musa), Iisus (Isa), Mahomed (Muhammad), toți Profeții trimiși de Allah (Dumnezeu) printre oameni în toate epocile și tuturor neamurilor și comunităților, le-au adus acestora lumina învățăturii divine, revelată lor, profeților. Dar odată cu această lumină și îndemnare divină, oamenii au primit un sistem de norme morale, de conduită, cum sunt cele zece porunci creștine sau Shari'a islamică. Shari'a este maniera practică de a asimila „calea vieții”, de a accepta „supunerea” față de Allah. Această lege este „îndrumătorul” luminii divine revelată lui Muhammad, Mesagerul, trimisul, prin intermediul îngerului Gabriel (Gebrail). Valoarea morală a faptelor depinde de voința divină, înregistrată în revelația canonică.

Legislația Shari'a traduce credința religioasă și idealurile morale în coduri juridice clare, precise, viabile, unele extrem de aplicate și concrete. Principiile, normele, regulile Shari'ei reglementează în întregime comportamentul și viața omului, formează și cimentează conștiința lui musulmană, fața, „înfățișarea” lui moral-practică. Shari'a oferă autoritate, mai ales, în probleme precum divorțul, mariajul și moștenirea.

Shari'a este scutul de apărare, de protejare a vieții, libertății, proprietății, demnității și onoarei omului musulman. Acestea sunt valorile cele mai înalte ale Islamului, ale eticii și dreptului musulman, întemeiat acum 1428 de ani, conform calendarului islamic. Și, începând cu anul 900, în întreaga lume islamică a început să funcționeze Shari'a. Uneori, pentru a promova și aceste valori, Shari'a a inclus pedepse care azi, ar putea trezi oroare, repulsie, dispreț, ostilitate. Dar aplicarea acestor măsuri „arhaice” precum tăierea mâinii hoțului, biciuirea și divorțul femeii adulterine, repudierea de către comunitate a celor ce consumă carne de porc, beau alcool sau, în contemporaneitate, pot fi și sunt executați pentru consum și trafic de droguri, țin de politica și legislația țării unde, covârșitor, trăiesc musulmani. Iar reglementările civile și penale sunt foarte diferite de la stat la stat. Unele sunt state islamice, altele nu. Reglementările ei rămân cadrul de referință, de armonizare a tradiției cu realitățile contemporane, de armonizare a perceptelor religiei islamice cu înnoirile din lumea de azi.

Chiar și minoritățile musulmane din țări nemusulmane, minorități integrate social și politic, încearcă să respecte pe cât posibil, principiile și recomandările Shari'ei. Ceea ce dovedește atât bogăția culturii islamice, voința celor în cauză, păstrarea identității lor religioase cât și atracția și vitalitatea Shari'ei. Adaptarea preceptelor islamice într-o lume „de-islamizată”, fără a trăi un sentiment de vinovăție, este marea problemă a musulmanilor răspândiți în lumea creștină. Shari'a, carte de înțelepciune practică a omului musulman, de acum peste 1400 de ani, rămâne un cadru de referință, lumina unor practici, atitudini și fapte ale zilelor noastre.

1.5. Naționalism și arabitate

Ce înseamnă să fii musulman astăzi, într-o lume care tinde spre globalizare și deci spre uniformizarea modurilor de viață și a societăților? Naționalism, arabitate, fundamentalism și de asemenea islamism, toate aceste concepte care au parcurs lumea musulmană modernă și-au arătat limitele când au pretins că reformează societatea tradițională, suscitând adesea mari deziluzii, la înălțimea speranțelor ai căror purtători erau. Un cercetător musulman adept al modernismului – profesor la Universitatea din Paris a dezvoltat o teză după care, în ciuda aparențelor, religia n-ar mai asigura esențialul reperelor politice ale acestor societăți, profund influențate și ele, fie că le resping sau nu, de valorile libertății, egalității și respectului față de individ, care constituie soclul cetățeniei, pe pământul Islamismului ca și în alte locuri.

O neclaritate destul de frecvent întâlnită este cea dintre doi termeni asemănători ca formă, dar cu înțeles diferit: termenul Islam (islamic) și islamism. „Islam” denumește religia, iar „islamic” este adjectivul derivat care denumește apartenența la islam. Termenul de „islamism” (islamist) este numele unui concept care pune accentul pe islamul politic și pe instaurarea implicită în întreaga lume musulmană.

Chintesența acestei orientări pornește de la premisa că religia trebuie să guverneze direct viața cetățenilor, soluționarea tuturor problemelor din societate fiind posibilă cu ajutorul Coranului. „Chiar dacă ideea de arabism este puternic influențată de laicitate încă din epocile mai vechi, pe teritoriul european încă se face confuzie între „islamism” și „arabism”. În viziunea inițiatorilor arabismului, „internaționalismul” islamiștilor apare ca o readaptare a vechii mișcări de emancipare a popoarelor care nu sunt arabe din imperiul islamic, perceput ca o încercare de diminuare a importanței comunității arabe în cadrul islamului. Referindu-ne strict la islamiști, ei consideră arabismul o încercare de resuscitare a vechilor particularități sub influențe occidentale.” Tocmai de aceea Islamul pare, în viziunea unor cercetărori europeni, un substitut al naționalismului care și-a pierdut avântul datorită situației economice nu tocmai favorabile. Antioccidentalismul este considerat un simplu rezultat al luptei împotriva laicizării. În cadrul acestei dispute liderii islamiști nu militează împotriva creștinismului, ci împotriva Occidentului care nu mai crede în valori.

1.6. Religie și putere politică în lumea musulmană

AL-ISLAM DUN WA–DAULA – Islamul este religie și stat. Acesta este unul dintre cele mai des întâlnite enunțuri făcute de intelectualii musulmani fundamentaliști. Totodată este chintesența programului lor politic. Inevitabil intervine întrebarea dacă este vorba de o simplă sintagmă, pe care au adoptat-o ideologii islamului modern, care susțin necesitatea instituirii unui stat „islamic”, cu trăsături teocratice și nu democratice, care respinge puterea sistemului politic occidental. Întrebarea este fundamentată deoarece, dacă această sintagmă ar fi adevărată, atunci lumea islamică nu ar fi aptă să accepte bazele democrației moderne, prin urmare nici despărțirea dintre religie și stat, adică statul secular, neutru și mijlocitor între diferitele comunități religioase și diferitele viziuni despre lume și viață.

În centrul dezbaterilor din lumea musulmană se află problema relației dintre religie, pe de o parte, și puterea politică, societatea musulmană, pe de altă parte. Din perspectiva unor occidentali, problema se pune diferit în islam față de creștinism, deoarece islamul acaparează toate sferele vieții politice, sociale, economice și nu permite o separare. Relația dintre religie și putere este raportată adesea la relația dintre Coran și modelul de cetate ideală pe care îl reprezintă Medina în vremea Profetului. Replica unor autori musulmani la acest mod de a pune problema este că islamul, ca orice relgie, exprimă aspirații eterne și nevoi practice ale populației.

Cuvântul „Islam” provine din rădăcina „selam”, din limba arabă care înseamnă pace. Islamul este religia care urmărește obținerea păcii prin supunerea față de voința divină. Esența islamului o reprezintă acceptarea și supunerea în fața lui Dumnezeu Creatorul și acceptarea lui Muhammad drept trimis al Său. De-a lungul timpului, islamul a fost judecat după raportarea la manifestările disperate ale unor oameni. Acest tip de abordare a unei religii reprezintă distorsionarea adevăratului înțeles al islamului.

Din perspectivă istorică, legătura dintre religie și puterea politică a fost în lumea islamică mult mai strânsă decât în cea indo-europeană. Primii creștini au fost nevoiți să sufere persecuții cumplite din partea autorităților imperiale romane, adepții religiei islamice au fost încă de la început în legătură cu puterea politică. Muhammad, întemeietorul religiei islamice, a constituit la Medina teocrația islamică. În modul acesta a fost organizată o comunitate distinctă de ceea ce exista la momentul respectiv în Peninsula Arabă: umma, în sânul căreia erau depășite diferențele tribale. După moartea profetului (632), această comunitate islamică a reușit să cucerească teritoriile vechilor civilizații ale Orientului Apropiat și Mijlociu.

Datorită strânsei legături între religie și organizarea politică, musulmanii nu au fost nevoiți să instituie structuri organizatorice religioase specifice (asemănătoare Bisericii în creștinism). Comunitatea era ea însăși forma exterioară în care se manifesta noua religie.

Civilizația islamică este deosebit de complexă fiind o adevărată sinteză a vechilor civilizații imperiale din Orientul Apropiat și Mijlociu. Chiar și doctrinele religioase și sistemul juridic al șariei sunt doar rezultatul acestei sinteze imperiale dintre civilizațiile spațiului geografic est-mediteranean, dominat de mai vechea sinteză elenistico-romano-bizantină. Poporul arab, iar mai apoi cel turc, au reușit cu ajutorul și prin intermediul Coranului, să creeze ultima mare sinteză de civilizație în spațiul străvechii Semilune Fertile.

Centrul politic, orașul islamic din perioada clasică, poseda o reședință „emirală”, sediu al autorității unui guvernator mai mult sau mai puțin independent. Din cauza faptului că orașul nu a dobândit niciodată în Europa medievală o autonomie care să-i permită să se elibereze de sub tutela suveranului, primul loc a rămas întotdeauna rezervat unui palat care, în decursul anilor a simbolizat rolul efectiv al prințului în viața orașului. Dar orașul islamic clasic nu era caracterizat numai prin rolul său de centru politic. Focar al unei vieți economice intense, orașul cuprindea piețe cărora le datora aspectul său pitoresc și animat, iar in afara orașului erau grupate pentru a forma renumitele souk-uri caracteristice lumii musulmane.

„Trăsătura acestui tablou ideal constă în imuabilitatea unor elemente fundamentale, rămase asemănătoare de-a lungul veacurilor, la fel ca acea chemare la rugăciunea care continuă și azi să răsune de cinci ori pe zi deasupra caselor, la fel cu acea limbă arabă, limba prin excelență a cultului și a revelației, care rămâne comandată în evoluția ei de fixitatea rădăcinilor proprii”.

Ținând cont de această perspectivă, este evident faptul că civilizația islamică poate fi înțeleasă doar prin evoluția ei. „Rezultat al unui îndelungat și complex proces istoric, civilizația islamică este caracterizată de marea diversitate a rădăcinilor ei istorice, peste care se așterne, o concepție religioasă riguros unitară (…) Geneza islamului nu poate fi înțeleasă decât ca fapt istoric, în cadrul unui proces istoric, într-un cadru istorico-geografic și raportat la un moment istoric determinat.”

Deducem din această afirmație că, nici versetele coranice și nici tradițiile de la începutul acestei civilizații nu pot fi singurele elemente care ne ajută să deslușim religia musulmană. Bineînțeles trebuie să se țină cont de background-ul etnic, economic și social, dar și de transformările care au avut loc în urma întâlnirii dintre arabii musulmani nomazi și vechile civilizații romano-bizantină și iraniană.

Realitățile existente în Peninsula Arabă nu au putut fi menținute după cucerirea Semilunei fertile. Astfel, teocrația islamică înființată de Muhammad nu avea cum să aibă șansa de a dăinui și după epoca marilor cuceriri arabe. Cartea sfântă a islamului – Coranul nu conține nicio prescripție cu privire la o formă de guvernământ instituită de Allah. Nici Muhammad nu a făcut niciun fel de precizare. Din contră, conform majorității sunnite, nici măcar nu a numit un succesor. Acesta este motivul pentru care, după moartea sa, civilizația islamică a traversat o serie de crize și războaie civile, care a împărțit comunitatea islamică.

Atât Coranul cât și Tradițiile (Sunna) nu confirmă succesiunea califală. Tradiția se referă strict la originile deținătorului tribului (un descendent al tribului Qurayș din Mecca, trib din care făcea parte Muhammad. Cât despre rolul califului, se menționează în istoria islamului că asigura unitatea internă și apăra comunitatea adepților împotriva pericolelor iminente. După ce au ajuns la putere abbasizii, au considerat califatul emblema teocrației musulmane, în numele căreia își atribuie un roluri politice, dar și religioase. În urma turcizării califatului și a apariției funcției de sultan, în anul 1055, califii abbasizi își vor asuma de acum înainte o funcție pur spirituală, în ciuda încercării unora de a recupera un rol politic efectiv.

Așadar, nu există o formă de stat sau de guvernare specifică lumii islamice. Califatul, apărut abia după moartea lui Muhammad, a dispărut. Statele succesorale aveau în comun faptul că erau conduse de musulman, religia islamică era dominantă, iar ordinea juridică (șaria) reglementa relațiile interumane. Feudalismul militar, specific lumii islamice, care a rezistat până în epoca modernă și a influențat societatea, a fost pur și simplu desființat de șaria. Tot la fel de ignorată de șaria a fost și structura claselor sociale din Orientul Mijlociu. Un alt domeniu despre care șaria nu menționează nimic este cel al politicii. Dreptul islamic dă tot mai puține indicații suveranului cum să conducă. Din acest motiv, deciziile suveranilor musulmani se numesc „măsuri”.

De-a lungul istoriei islamice, teocrația medineză, înființată de Muhammad, nu a mai putut fi niciodată implementată. Secularizarea statului este înrădăcinată în societatea islamică. Sultanele și emiratele islamice au fost adevărate state secularizate, organizate pe baza feudalismului ce caracteriza lumea musulmană, chiar dacă șaria a continuat să reglementeze iața cotidiană a credincioșilor.

Elitele islamice „clasiciste” au constituit o minoritate în cadrul societății musulmane. Ideologia islamistă nu a fost îmbrățișată de cei care nu s-au regăsit în societatea modernă. Astfel se explică faptul că islamiștii resping modelul societății occidentale și procesul de secularizare care afectează tot mai mulți adepți ai lumii islamice. Pentru părintele islamului contemporan, Sayyed Qutb, executat la Cairo în anul 1966, formele de guvernământ de după anul 661 sunt considerate nelegitime și neislamice. Împreună cu întreaga lume, societatea islamică s-ar afla în starea de „jahiliyyah” (ignoranță), așa cum se aflase întreaga lume înainte de revelația lui Muhammad. „Astăzi ne aflăm într-o jahiliyyah similară, sau chiar mai întunecată, decât cea în care s-au aflat contemporanii islamului timpuriu. Tot ceea ce ne înconjoară este jahiliyyah: viziunile oamenilor, credințele, obiceiurile și tradițiile lor, apoi sursele cunoașterii lor, literatura, arta, legea și regulile, dar și ceea ce considerăm noi a fi educație islamică, izvoare islamice, filozofie și gândire islamică – toate acestea sunt produse ale jahiliyyah.”

Fiind de acord cu acest lucru, fundamentaliștii islamici reneagă practic cei 1400 de ani și odată cu aceștia vasta istorie islamică. Știind evoluția acestui proces, am ajuns la următoarea concluzie: oricât de mult ar dori să-și facă auzit glasul, nu vor putea niciodată reprezenta în mod legitim societatea și nici religia islamică, rămânând în continuare o minoritate.

„Sintagma „Islamul este religie și stat” nu și-a dovedit viabilitatea în istoria islamică, dar totuși ridică multe semne de întrebare. Toate aceste lucruri se întâmplă din cauza șariei care, prin caracterul său universalist, tinde să reglementeze până în cel mai mic detaliu toate aspectele vieții cotidiene, dar este echidistantă de zona politicului (siyasat) și de modul „guvernării” (daula). Șaria dispune cum ar trebui organizată societatea însă nu și de către cine, lăsând loc de interpretare acestei probleme care a dezvoltat multe paradoxuri de-a lungul istoriei.”

În contemporaneitate, islamul este pentru unele grupări de interese, lideri religioși sau cercuri europene și americane fie o sursă de îngrijorare și ostilitate, fie o enigmă. Percepția Islamului este în diferite contexte socio-istorice și pentru unii lideri politici și religioși, una de amenințare pentru pacea și securitatea economică și socială a națiunilor moderne. Occidentul, sau o parte a lui, s-a cantonat mult timp în „citirea” istoriei culturale și religioase a islamului prin prisma Conferinței de la Sorbona a lui Ernest Rénan „L'islamisme et la science” (29 martie 1883). O conferință care avea ca teze de bază: „Credințele și dogmele Islamului sunt incompatibile cu cercetarea rațională și cu adevărul”, „Islamul este contrar spiritului științific”. Aceste teze, alături de tezele lui Toma d’Aquino, după care: „Islamul este religie a violenței și războiului”, „Islamul religie întemeiată pe permisivitatea sexuală”, „Muhammad pseudo profet” („De rationibus fidei contra Saracenos, Graecos et Armenos”) au justificat principiul misiunii civilizatoare a Occidentului, au fost suportul ideologic și alibiul moral al expansionismului european al sfârșitului de secol al XIX-lea.

Ernest Renan este cel care începe discursul modern anti-musulman. Cercetând contribuțiile musulmanilor în sfera culturală, Ernest Renan dovedește inferioritatea rasei semitice.

Autorul pune accentul pe religie și face următoarele observații: „Știința și filosofia arabă nu sunt decât o meschină traducere a științei și filosofiei de origine greacă. Dacă studiem îndeaproape această știință arabă nu are nimic pur, niciun element care să o definească. Fondul ei este exclusiv grec; printre aceia care au creat-o, nu este niciun adevărat semit.
Rolul filosofic al arabilor în veacul de mijloc este asemenea un rol de simpli interpreți. Nu datorăm semiților nici viața noastră publică, nici arta, nici poezia nici filosofia noastră. Le datorăm religia. Cât despre viitor, eu cred că geniul indo-european va triumfa în favoarea Europei.”

„Iar azi, conjugate cu voința îndepărtării unor regimuri tiranice, promovarea drepturilor omului și securitatea internațională sunt justificări de imixtiune în politica internă a unor state arabe sau musulmane. Rămânerea în urmă a lumii islamice din punct de vedere al științei și tehnologiei, al economiei și nivelului de trai este impusă de către Ernest Renan în integralitate islamului ca religie și mod de viață, dar acest lucru este o judecată, un raționament abuziv de simplificator, chiar nedrept. La aproape un secol de la conferința lui E. Renan, în Carta națională algeriană, din 27 iunie 1976, este cel puțin de bun simț aprecierea că: „Declinul lumii musulmane nu se explică prin cauze pur morale. Alți factori de natură economică și socială, ca invaziile străine, luptele intestine, proliferarea despotismelor, extinderea opresiunii feudale și dispariția anumitor circuite economice mondiale, au jucat un rol determinant în acest proces.”

Simpla idee a unui islam politic ce nu recunoaște granița dintre sacru și profan este departe de a fi împărtășită în rândul musulmanilor, așa cum se credea. Majoritatea intelectualilor arabi sunt preocupați de viitorul islamului în ceea ce privește identitatea culturală, considerând mișcările islamiste o piedică în accederea spre modernitate.

Capitolul II Femeia în contextul religiei islamice

Islamul a fost revelat într-un moment în care mulți oameni negau că femeia este o ființă umană; unii erau sceptici, iar alții i-au admis umanitatea, însă considerau că femeia a fost creată pentru a-l servi, umilă, pe bărbat. Odată cu apariția islamului, circumstanțele s-au îmbunătățit în ceea ce privește femeia. Demnitatea și umanitatea sa au fost restabilite. Islamul i-a confirmat capacitatea de a îndeplini poruncile lui Allah, de a-și împlini responsabilitățile și de a urma poruncile care o conduc spre Rai. Islamul a considerat că femeia este o ființă omenească demnă, având același procent de umanitate ca și bărbatul. Ambii sunt ramuri ale aceluiași copac și copiii aceluiași tată, Adam, și ai aceleiași mame, Eva. Unica lor origine, trăsăturile lor umane generale, responsabilitatea lor în îndeplinirea datoriilor religioase, urmate de răsplata sau pedeapsa aferentă și unitatea destinelor lor, toate depun mărturie pentru egalitatea lor din punct de vedere islamic.

S-a constatat faptul că femeia prin însăși firea ei este mult mai emoțională decât bărbatul, este mai puternică pe plan fizic și mental. În vremurile timpurii ale Islamului femeile obișnuiau să-i însoțească pe luptătorii musulmani (Majehedini) pe front, gătind, îngrijind răniți și îndeplinind alte sarcini asemănătoare. Mai este și o altă ipoteză a femeilor musulmane mai înstărite care aveau servitoare care se ocupa de prepararea hranei și de treburile casei. Era singura slujbă pe care o puteau găsi femeile la oraș. Majoritatea erau sclave. Potrivit legii, sclavia se transmite din tată în fiu. De asemenea, se mai pot preciza câteva lucruri cu privire la dreptul și libertatea femeii. Allah spune în Coran: „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut pe voi popoare și triburi pentru ca să va cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. (Al-Hijurat:13). În Islam, singurul criteriu de diferențiere între oameni, indiferent de sex, rasă, naționalitate, este credința. În scopul definirii femeii musulmane vom enumera câteva idei. Prima ipoteză se referă la faptul că femeia reprezintă jumătate din societate și de aceea, Islamul i-a dat o mare însemnătate, educându-i pe viitorii bărbați ai societății.

În Islam, femeia este asemenea unui mărgăritar scump, care trebuie păzit de privirile și mâinile sălbatice ale răufăcătorului. Astfel, Islamul, i-a dăruit femeii portul musulman ca scut și protecție. Acest port îi oferă femeii, atât liniștea sufletească, cât și liniștea în familie.

Islamul n-a făcut-o pe femeie egală cu bărbatul, pentru că acest lucru nu este posibil. Allah este Cel care a creat-o pe ea cât și pe bărbat și tot El este Cel Care îi cunoaște cel mai bine. Așa că i-a dat femeii drepturi caracteristice ei și bărbatului drepturi caracteristice lui. Acesta este un adevăr incontestabil, firea femeii este diferită de cea a bărbatului și invers. Egalitatea femeii cu bărbatul este o nedreptate pentru femeie și un beneficiu pentru bărbat. În final, Islamul nu există o singură zi din an, în care femeia să nu fie privită ca soție, mamă, fiică sau soră.

În privința aspectelor financiare, Islamul a desființat convențiile predominante în cadrul multor națiuni care au privat femeia de dreptul ei la proprietate, moștenire sau care au creat obstacole împotriva exercitării controlului liber și complet asupra proprietăților ei. Islamul admite că femeia are drepturi în ceea ce privește toate tipurile de posesiune. Ea are dreptul de a cheltui și de a-și investi banii după bunul plac. Islamul îi dă dreptul la moștenire și poate realiza tranzacții financiare precum vânzarea, cumpărarea, închirierea, donarea, împrumutarea, distribuirea proprietăților în scopuri religioase și caritabile. Dreptul femeii la educație sau de a învăța este fundamental și este garantat de asemenea de învățăturile islamului. Islamul, de fapt, îi dă femeii dreptul cuvenit de a căuta cunoașterea. 

Unii teoreticieni au îndoieli și aduc în discuție întrebări referitoare la perspectiva islamului asupra statutului femeii ca ființă umană. Aici vom dezbate cele mai importante surse de îndoială sau chiar de scepticism.Una dintre aceste întrebări este: De ce, dacă Islamul chiar consideră umanitatea femeii egală cu a bărbatului, favorizează bărbatul în anumite situații precum mărturia legală, moștenirea, prețul sângelui, grija familiei, conducerea statului?

Islamul a apreciat întotdeauna feminitatea femeii, trăsătură care antrenează un rol integral, precum cel al bărbatului. Nimeni nu este un dușman, adversar sau concurentul celuilalt, ci mai degrabă, fiecare este un ajutor pentru celălalt, pentru atingerea perfecțiunii relative a persoanei sale și a fiecărui sex. „Ordinea realizată de Allah în Univers face din existența dualității una dintre caracteristicile sale. Acest principiu se manifestă în prezența bărbatului și a femeii în lumea vie a oamenilor, animalelor și plantelor sau în prezența negativului și pozitivului.”

2.1. Statutul femeii în Islam

Pentru femei, islamul este o binecuvântare specială. Femeia ocupă un loc foarte important în societatea islamică. Spre deosebire de alte religii, islamul pune femeia pe un piedestal cu un statut personal și social respectabil de care nu s-a bucurat niciodată. Importanța ei ca mamă și ca soție a fost arătată clar de Profetul Mahommad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui), care a spus: „Paradisul se află sub picioarele mamelor noastre.” Odată cineva L-a întrebat pe Profet: „cine merită cea mai bună grijă din partea mea?” Profetul i-a răspuns: Mama ta (el a respectat aceasta de trei ori), apoi tatăl tău și apoi rudele tale cele mai apropiate.”

În predica sa de la Arafah, Profetul a spus: „O, oameni buni, soțiile voastre au anumite drepturi asupra voastră și voi aveți anumite drepturi asupra lor. Purtați-vă bine și fiți buni cu ele, pentru că ele sunt partenerele și sprijinul vostru”. Profetul a mai spus: „Cel mai bun dintre voi este cel mai bun față de soția sa.”

Toate aceste relatări demonstrează clar poziția importantă acordată femeilor din Islam. Dar mai există bărbați, în special în Vest, care mai au îndoieli cu privire la statutul femeii în Islam. Pentru aceștia, rolul femeii în Islam este adus la statutul de obiect, „mașină de copii”, servitoare. Bineînțeles, aceste concepții sunt total greșite și se bazează mai mult pe ignoranță decât pe cunoașterea islamului.

Pentru a judeca aceste idei false ale oamenilor de Vest ar fi folositor să studiem atitudinea față de femei în diferite societăți din trecut. În timpul civilizației romane, de exemplu, femeia era privită ca o sclavă. Grecii o considerau un bun care se putea cumpăra și vinde. Primii creștini le vedeau pe femei ca pe niște ademenitoare, răspunzătoare de păcătuirea lui Adam.

În India, hindușii, o considerau până de curând pe femeie mai rea ca moartea, ca șerpii sau ca iadul. Viața unei soții se sfârșea cu viața soțului ei. În trecut, văduva trebuia să sară în flăcările rugului funerar al soțului ei mort. Însă în statul arab preislamic, femeia era considerată o cauză de durere și nefericire, iar la beduini fetițele erau câteodată îngropate de vii imediat după naștere, pentru că reprezentau o grea povară și ele puteau fi sursă de dezonoare, iar onoarea era cu adevărat sacră pentru arabi căci ține locul de religie. Se poate spune că în concepția arabilor, a avea numai fete e ceva demn de dispreț. „Spune Allah Prea Înaltul în Coranul cel Sfânt: Și când fetița îngropată de vie va fi întrebată/ Pentru ce păcat a fost omorâtă.”

În Franța în anul 587 s-a ținut o adunare pentru a stabili dacă femeia poate fi sau nu considerată ființă umană. Henri al-VIII-lea le-a interzis femeilor citirea Bibliei, iar în Evul Mediu, Biserica Catolică le-a tratat pe femei ca pe cetățeni de clasă inferioară. Concluzia este, că din această poziție de inferioritate cu care celelalte religii le tratau pe femei, islamul a ridicat femeia la o poziție de influență și prestigiu în familiile și în societate.

2.2. Căsătoria în legislația musulmană

Legislația musulmană concepe căsătoria ca pe un contract de drept civil, încheiat, în principiu, între viitorul soț și tutorele legal al viitoarei soții. Prin contractul acesta, soțul se angajează să achite o sumă de bani, „o dotă” (mahr) soției.

Dovedirea valabilității se realizează numai întrunind următoarele condiții: Să nu existe impedimente în calea căsătoriei, dar să existe consințământul persoanelor determinante, să se constituie dota și nu în ultimul rând să fie îndeplinite formalitățile legale.

Cadiii sau imamii de moschee pot prezida uneori căsătoriile. Ei se achită de această sarcină în calitate de martori privilegiați, sau în virtutea unei delegări de către autoritatea civilă, în vederea legalizării contractului matrimonial și nu în virtutea unei prerogative inerente funcției lor, care nu comportă în niciun fel caracter duhovnicesc. Caidul nu intervine în ceremonie decât atunci când logodnica nu are niciun mandator (Wali) care să o reprezinte. Ea nu se poate căsători cu un musulman. Esența căsătoriei islamice în care nu intervine nicio binecuvântare rituală, constă într-o promisiune făcută de părțile fetei luate în căsătorie și în prezența a cel puțin doi martori musulmani, majori, precum și de plata unei dote (mahr, sadaq) în beneficiul femeii. Mahr este mai puțin o dotă și mai degrabă un dar de nuntă; suma variază în funcție de situație, dar nu poate fi mai mică de un sfert de dinar. Absența uniui Wali sau reprezentant al femeii al anula contractul matrimonial.

„Piedicile în calea căsătoriei sunt de două tipuri: permanente (înrudirea de sânge sau prin alianță, consumarea căsătoriei în perioada numită idda, jurământul de anatemă) și temporare (religie mixtă, stare de sclavie, poligamia, înrudirea între soțiile aceluiași soț, perioada de idda, tripla repudiere).”

„Câteva lucruri atrag atenția în mod special în cadrul acestor piedici în calea căsătoriei. În primul rând căsătoria nu este posibilă cu o categorie largă de „persoane interzise” (maharim) printre care se numără ascendenții și descendenții surorilor și fraților, mătușilor, surorile și mătușile asecendenților, soacra și descendenții soției. Este posibilă (și recomandabilă chiar) căsătoria între veri. Nu este posibilă căsătoria între rudenii. Nu este posibilă, de asemenea, căsătoria simultană cu două femei rude de sânge, prin alianță.”

O atenție specială este acordată de legea islamică acestei „retrageri de continență”, numită idda, consecutivă unei căsătorii anterioare, perioadă care durează patru luni și zece zile și în cadrul căreia femeia trebuie să se rețină de la orice legături intime cu scopul de a se evita confuzia părților, cu alte cuvinte, cu scopul de a putea stabili tatăl adevărat al copilului care ar putea urma, eventual, să se nască. Este vorba însă și de o obligație morală, de respect pentru memoria defunctului, de doliu, pentru că această perioadă de continență este impusă și văduvei, chiar dacă nu s-a consumat căsătoria. Dacă, ignorând interdicția, căsătoria se consumă în această perioadă de abținere, femeia îi este interzisă pe veci celui ce a săvârșit păcatul. Ceea ce poartă numele de „jurământ de anatemă” reprezintă o adresare față de femeia adulteră (și dovedită ca atare).

„În ceea ce privește „piedicile temporare”, este de remarcat că religia mixtă este o piedică numai în anumite condiții: nu este permisă căsătoria unui musulman cu o femeie aparținând uneia dintre religiile religiile revelate (ceea ce înseamnă, în primul rând, religia creștină și iudaică). Nu este permisă căsătoria unui musulman cu o femeie aparținând uneia dintre religiile politeiste.”

„În prescripțiile juridice, căsătoria este considerată ca o datorie. Coranul permite un maximum de patru femei dintre cele îngăduite prin lege, deoarece nu este interzis prin lege să aibă în același timp, ca soții, două surori, precum și să se căsătorească cu doica ori cu surorile de lapte. Căsătoria cu a cincea femeie nu este posibilă; este vorba însă de o piedică temporară, pentru că un loc între cele patru, poate deveni vacant prin divorț sau prin deces. Nu este permisă, de asemenea, căsătoria cu o persoană aflată în cursul perioadei de continență sau cu o persoană repudiată de trei ori.”

„Tutorele legal este în general tatăl, car-și exercită dreptul de constrângere (jbar) asupra fiilor până în perioada pubertății și asupra fiicei până la cntractarea primei căsătorii. Tutela este concepută ca o modalitate de protecție a celui tutelat, deci se poate exercita numai în interesul acestuia. ˮ

„Constituirea dotei (mahr, sadaq) este o condiție obligatorie pentru căsătorie: este interzis orice acord între părți în vederea renunțării la aceasta. În principiu dota trebuie să fie serioasă, nu simbolică, să aparțină în întregime femeii și să nu presupună, în schimb, niciun fel de zestre din partea acesteia. Până la vărsarea dotei – în întregime sau partea stabilită anterior prin contract – soțul nu are dreptul să pretindă consumarea căsătoriei. Femeia are dreptul la dota întreagă în cazul în care căsătoria a fost consumată sau dacă soțul moare înainte chiar de consumare; are dreptul la jumătate din dotă în cazul în care căsătoria se desface înainte de consumare, și nu are dreptul la dotă când căsătoria este anulată.”

Coranul cuprinde o autorizație care spune: Luați-vă soții după cum vă place: două trei sau patru femei. Unii legislatori ingenioși, nu au văzut nicio poruncă sau o condamnare explicită a celibatului – deși regula putea fi respectată și printr-o singură căsătorie, chiar neconsumată.

Căsătoria este o datorie, iar a-i căsători pe alții este o faptă bună. Părinții trebuie să facă acest lucru, deoarece e rușinos să ai copii celibatari. Profetul a spus: „Împerecheați-vă și procreați.” În Coran, femeia este comparată cu un ogor pe care bărbatul trebuie să-l lucreze dupa voia sa, este un capital ce nu-i permite să fie neproductiv. O femeie nemăritată e ca un pământ lăsat în paragină. E compromițător și un non sens pentru musulmani, unde și condamnarea din Sunna: „Cei ce trăiesc necăsătoriți sunt soiul cel mai rău; cei ce mor necăsătoriți sunt josnici.” E de înțeles, fiindcă Islamul face din pereche idealul existenței. Individul singur, ca persoană autonomă, nu-și are locul în Islam; este considerat o ființă mutilată, neputincioasă căsătorindu-se și având copii, își îndeplinește adevărata misiune și depășește natura. Acest lucru nu împiedică cu nimic plăcerea în căsătorie, dar numai bărbatul are dreptul la o săvârșire continuă.

De asemenea, femeia n-are voie să-și refuze soțul, indiferent dacă se află pe samarul unei cămile sau pe marginea de sus a unui cuptor încins. Căsătoria presupune drepturi și datorii din partea ambilor soți. Ne referim la datorii reciproce precum: coabitarea, respectul și afecțiunea mutuală, drepturi de sucesiune, drepturi asupra copiilor rezultați din căsătorie și drepturi ale fiecărei părți. Soția are dreptul la întreținere (hrană, îmbrăcăminte, locuință, tratamente medicale), dreptul la tratament egal cu celălalte soții în caz de poligamie, dreptul de a face vizite părinților și de a-i primi pe aceștia, libertatea de a-și administra bunurile fără control din partea soțului. În schimb, soțul are dreptul și dorește ca soția să-i fie fidelă, supusă, să aibă grijă de gospodărie, de părinții săi și de rudele apropiate.

„În ceea ce privește femeia, se stipulează „egalitatea dintre femeie și bărbat” în contractul de căsătorie. Atâta vreme cât o tânără nu va avea dreptul în cazul moștenirii decât la jumătate din ceea ce primește bărbatul, iar în cazul căsătoriei decât la un sfert din valoarea acestuia, nici familia, nici țara nu va putea să progreseze. Acest rezultat poate fi așteptat numai prin acordul dintre bărbat și femeie, prin unirea dintre celor două suflete, care împreună, creează patria.”

În ceea ce privește scopul căsătoriei, Allah a creat omul, ca ființă socială care nu poate trăi în singurătate, deoarece omul nu-și poate rezolva singur nevoile, fiind obligat sa traiască în societate. Una din nevoile de bază ale omului este căsătoria care reprezintă un pas foarte important în viața tânărului cât și a tinerei.

Spune Allah în Coran: ”Și dintre semnele sale (este acela) că El v-a creat pe voi înșivă soții pentru ca voi să trăiți în liniște împreună cu ele și el a pus între voi dragoste și îndurare, și întru acestea sunt demne pentru un neam de oameni care chibzuiesc, spune Profetul: O, voi tinerilor! Acela dintre voi care are posibilități să se căsătorească căci acecsta face mai degrabaă privirea să coboare și să apere cu mai multă strășnicie rușinea”.

Scopurile căsătoriei în islam sunt următoarele: împerecherea este o regulă pentru toate ființele, Allah ne-a creat bărbat și femeie pentru a trăi în liniște și pace, prin căsătorie are loc continuarea vieții pe pământ, iar în umbra acestei căsătorii cresc și se educă copii.

2.3. Divorțul în Islam

Căsătoria este declarată nulă fie prin decesul uneia dintre părți, fie prin divorț. În ceea ce privește divorțul, există pe de o parte repudierea, care are loc la inițiativa soțului (taleg) și pe de altă parte, divorțul clasic (tatiq sa tafriqa), pronunțat la solicitarea uneia dintre părți. Repudierea se poate pronunța numai în cazul consumării căsătoriei și duce la separarea soților în timpul perioadei de continență: în tot acest timp, repudierea poate fi anulată.

„Dacă nu a fost revocată, urmează o nouă perioadă de separare, după care despărțirea este definitivă. În cazul în care soțul pronunță o a treia repudiere după alte două succesive, el nu se mai poate căsători cu femeia respectivă, decât după desfacerea unei alte căsătorii contractate legal de aceasta (și consumată). Deși soluția nu este recomandată, soțul poate pronunța de trei ori, una după alta, formula de repudiere, antrenând astfel, o despărțire definitivă, chiar dacă respectă perioadele de despărțire temporară în cursul cărora poate avea loc împăcarea. În ceea ce privește divorțul clasic, el este pronunțat de judecător în cazul în care are loc jurământul de anatemă, când nu sunt îndeplinite condițiile fiziologice pentru consumarea căsătoriei sau când una dintre părți nu-și îndeplinește obligațiile care îi revin prin căsătorie. Soția poate cere divorțul, de pildă, atunci când soțul este absent mai mult de un an sau când nu îi acordă întreținere la nivelul cerut de condiția sa socială.”

2.4. Datoria femeii în Islam

Islamul este un sistem de viață cinstit și echilibrat. Alături de drepturile femeii, se menționează și îndatoririle sale. O femeie musulmană are următoarele îndatoriri:

„Credința în tewhid și practicarea Islamului. Să practice Rugăciunea (Salat), să plătească Dania (Zekeaat) pe propria avere, să meargă la Pelerinaj (Hajj) ori de câte ori își permite acest lucru.

Trebuie să își mențină castitatea. Nu trebuie să abibă relații extramaritale.

Este datoria ei să crească copii conform nevoilor Islamului. Ea trebuie să-și îngrijească familia și are un control aproape absolut asupra treburilor casnice, deși familia este condusă prin înțelegere și cooperare reciprocă.

Ea trebuie să se îmbrace modest și să poarte Hijab (basma de acoperire) când iese undeva sau întâlnește bărbați adulți, în afara rudelor apropiate. Și spune drept credincioșilor să-și plece privirile lor și să-și păzească rușinea lor, să nu-și arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, și să-și coboare vălurile peste piepturile lor și să nu-și arate frumusețea lor decât în fața soților lor, sau a fiilor soților lor, sau a fraților soților lor, sau a femeilor lor, sau acelora pe care le stăpânesc mânile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbați care nu mai au dorință, sau a copiilor mici care nu știu ce este goliciunea femeilor.”

Ea este ajutorul soțului ei. O soție credincioasă este asemenea unui acoperământ, izvor de pace, fericire și mulțumire soțului ei. „Și printre semnele Lui (este acela) că El v-a creat pe voi înșivă soții pentru ca voi să trăiți în liniște împreună cu ei. Și El a pus între voi dragoste și îndurare și întru aceasta sunt semne pentru un neam (de oameni) care chibzuiesc”.

„Dacă i se cere să meargă împotriva poruncilor lui Allah, ea trebuie să-l înfrunte chiar și pe soțul, tatăl sau fratele ei.

Se presupune că ea va proteja proprietatea soțului ei și tot ceea ce îi aparține, în absența acestuia.

Islamul consideră că soțul și soția se completează reciproc. Nici unul nu-l domină pe celălalt. Fiecare are drepturile și îndatoririle sale individuale, iar împreună ei formează o familie liniștită și fericită care constituie baza unei societăți unite și prospere”.

În domeniul familial, noile reguli instituite de dreptul musulman s-au suprapus nu numai vechilor datini, dar adesea, și unor practici de origine magică, care dăinuiau în registrul popular.

Viața de familie era condusă de precepte din texte coranice, chiar dacă acestea n-au făcut adesea decât să consacre unele cutume anterioare. Există concepția potrivit căreia, femeia în cadrul femiliei să fie supusă bărbatului, motiv pentru care nu este îngăduit să părăsească domiciliului conjugal, fără permisiunea soțului. Pe de altă parte, el trebuie să se îngrijească de soția luui și să-i asigure toate cele necesare traiului de zi cu zi, atât cât îi permit mijloacele financiare de care dispune. Islamul prevede chiar că, în anumite cazuri, dacă nevoia o cere, soțul trebuie să angajeze slujnică pentru soția sa.

În Islam, îndatoririle gospodărești, precum gătitul, curățenia, spălatul rufelor și chiar creșterea copiilor nu cad în mod obligatoriu în sarcina femeiii, e putând solicita soțului un salariu pentru efectuarea acestor activități. Toate acestea sunt considerate legale în Islam. De aceea, trebuie să repetăm că, atâta vreme cât moralitatea și învățăturile religioase islamice sunt încurajate și respectate, familia se va bucura de pace, fericire, respect iubire și sinceritate reciprocă.

2.5. Vestimentația femeii musulmane

Islamul reprezintă legea divină care are drept scop conducerea omenirii către cele mai înalte trepte ale civilizației. Dintre semnele civilizației islamice este veșmântul islamic al femeii care rezolvă multe dintre problemele societății cum ar fi destrămarea familiei, violul, prostituția. Hijabul (veșmântul islamic) în ISLAM:

„O Profetule! Spune soțiilor tale și copiilor tăi și femeilor dreptcredincioase să se înveselească în veșmintele lor căci astfel va fi lesne să fie cunoscute și să nu li se pricinuiască necazuri! Allah este Iertător și Îndurător.”

Hijabul (hicab – gilbab) reprezintă denumirea în limba arabă a veșmântului islamic. Aceasta este îmbrăcămintea Islamică care trebuie să o poarte femeia musulmană la ieșirea din casă și în fața bărbaților străini. În continuare vom prezenta avantajele purtării veșmântului islamic:

Aduce binecuvântarea și mulțumirea lui Allah;

Întărește legătura dintre soți și soție;

Apără femeia de mâinile răuvoitorilor;

Oferă femeii încredere și respect din partea membrilor societății;

Închide căile ispitelor și poftelor trupești;

Conduce spre realții strict legitime;

Purifică societatea de bolile existente;

Conduce societatea spre o viață liniștită și plină de siguranță.

Condițiile hijabului sunt următoarele:

Trebuie să fie lung și să acopere tot corpul cu excepția feței și a mâinilor;

Trebuie să nu fie mulat pe corp și să nu aibă culori atrăgătoare;

Trebuie să nu se asemene cu veșmântul bărbătesc;

Trebuie să nu fie transparent;

Trebuie să nu se aasemene cu veșmântul necredincioaselor.

„Islamul privește femeia ca pe o perlă ocrotită de scoică. Într-adevăr ea este o perlă pe care o ocrotește soțul ei și nu ca un manechin așezată pe podium etalându-și frumusețea, unde este privită de bărbați. Diferența între tânăra acoperită și cea descoperită este ca diferența dintre un diamant, care este pus într-o cutie elegantă pe care nu o priveștte decât proprietarul și un trandafir aruncat pe marginea drumului. Tânăra acoperită care își aplică religia și își cunoște stăpânul este protejeată de mâna răufăcătorilor, în timp ce tânăra este lipsită de apărare.”

2.6. Vălul – credința, puritate și demnitate

Raportându-ne la epoca în care trăim, renunțarea la văl a constituit un semn al emancipării și al modernizării. „Revenirea la văl a reprezentat, pentru unele femei, tocmai un refuz al occidentalizării, o marcă a păstrării personalității feminine. S-a constatat o incertitudine a femeilor musulmane în ceea ce privește raportarea la condamnatele islamului privind obligativitatea purtării vălului, incertitudine care se manifestă și în atitudinea unor femei musulmane de pe teritoriul țării noastre. Având în vedere faptul că asistăm periodic fie la reintroducerea vălului, fie la retragerea lui, consider că aceste evenimente sunt o marcă a păstrării identității musulmane și a refuzului occidentalizării.”

Legislația islamică i-a acordat o grijă deosebită femeii musulmane în scopul protejării demnității ei și al ridicării ei la o poziție înaltă. Condițiile care i-au fost impuse în privința îmbrăcămintei și podoabelor au avut scopul de a o ghida spre o normă care trebuie respectată. Acestea nu constituie o limitare a libertății sale, ci urmărește să o apere, astfel încât să nu ajungă într-o situație umilitoare, să nu alunece în extrema degradării și să nu devină obiect al privirilor.

Vălul înseamnă supunerea față de Allah Preaînaltul și supunerea față de Trimisul Său Muhammad, fiindcă Allah a impus supunerea față de El și față de Trimisul Său, căci a grăit: „Nu se cuvine ca un drept credincios și nici o drept credincioasă să mai aleagă, dacă Allah și Trimisul Său au hotărât în privința lor un lucru. Iar acela care se răzvrătește împotriva lui Allah și a Trimisului său se află în rătăcire înverderată”.

2.7. Extremismul religios

În concepția adepților la Islam, Profetul Muhammad a înțeles imperativul coranic ca fiind împotriva tendințelor de extremism răspândite chiar în rândul unora dintre proprii să adepți. Muhammad, a negat mereu valoarea zeloților, spunând că aceștia vor pieri. Care ar trebui să fie atunci răspunsul celor din exterior raportat la această credință religioasă?

Cel mai edificator exemplu al acestei probleme vine din partea unui scriitor de origine marocană, Tahar Ben Jellon. Scrierile autorului sunt ancorate în realitate, iar în prezent lucrează ca psihoterapeut și publică articole în „Le Monde” și „El Pais”. Următoarea frază surprinde cel mai bine problemele pe care autorul le abordează cu mare lejeritate în cărțile sale.

„Tu crezi că eu aș putea să devin rasistă?

Să devii e posibil; totul depinde de educația primită. E mai bine să știi și să încerci să nu fii, adică să accepți ideea că orice copil sau adult este în stare, într-o bună zi, să aibă un sentiment și uncomportament de respingere cu privire la cineva care nu i-a făcut nimic, dar care este diferit de el.

– Tată, dacă rasist este omul care se teme, atunci conducătorul unui partid căruia nu-i plac

străinii se teme tot timpul. Da, însă acest conducător este un om politic pentru agresivitatea lui. Rasismul lui se exprimă violent. El exploatează frica, uneori reală, a oamenilor. De pildă, le spune că imigranții vin în Franța ca să ocupe locurile de muncă ale francezilor, ca să primească ajutor social și ca să aibă servicii medicale gratuite în spitale. Adesea emigranții fac muncile pe care francezii le refuză. Dacă mâine, din nenorocire, ar fi expulzați toți emigranții din Franța, economia acestei țări s-ar prăbuși.”

Atacurile asupra Statelor Unite ale Americii în septembrie 2001 și războaiele ulterioare ale administrației Bush în Afganistan și Irak au consolidat percepția larg răspândită că islamul estelegate de extremism și violență. Chiar și perspectivele academice convenționale consideră islamul ca având o predilecție pentru extremism și violență. În conformitate cu acest punct de vedere, islamul este definit ca fiind inerent violent, fiind una dintre principalele surse de conflict la nivel mondial.

În directă opoziție cu această perspectivă, musulmanii de multe ori neagă faptul că islamul nu are nimic de a face cu extremismul și violența. În opinia lor, toate actele de violență în care indivizii sau grupurile care susțin o afiliere islamică sunt implicate, reprezintă fie o conspirație împotriva Islamului fie, o denaturare josnică de la învățăturile pașnice ale Islamului.

Plecăm de la premisa că există elemente de adevăr în ambele formulări. Prima formulare subestimează în mare măsură condițiile socio-politice și economice contemporane, în care oamenii afiliați la islam sunt implicați în acte de violență. A doua formulare ignoră faptul că aproape toți musulmanii acceptă că religia lor nu are o tradiție pacifistă. Aceasta poate fi certificată de numărul copleșitor de școli musulmane de drept, dar și de utilizarea violenței în rîndul femeilor.

Definițiile tipurilor de violență și condițiile diferă de la un cercetător musulman la altul. În aceste condiții este o problemă de percepție, însă nu trebuie pierdută din vedere nici implicația statelor „occidentale”, devenite inițiatoarele discriminării religioase. Este dovedit faptul că atât religia ortodoxă, cât și Islamul sunt considerate a fi cele mai conservatoare religii, fapt ce contribuie la o păstrare a tradiționalismului și la o opoziție față de curentele venite din Vest, menite să clatine tradițiile străbune ale popoarelor. Extremismul este combătut și prin prisma faptului că se împtrivește ideii de globalizare, împiedicând astfel eforturile statelor capitaliste de a influența economii și de a-și găsi piețe de desfacere.

Această dilemă critică nu este unică pentru Islam. Toate tradițiile religioase agonizează cu privire la întrebarea potrivit căreia un „război just” ar fi posibiș. Acest subiect devine deosebit de acut în situații conflictuale. Putem avea în vedere trei puncte edificatoare, relația dintre musulmani, acte extremiste și violență.

În primul rând, este important pentru noi toți să recunoaștem că cele mai multe, dacă nu toate, textele sacre oferă oportunități pentru a justifica violența. Un exemplu pertinent al acestui lucru a fost dezbaterea teologică zgomotoasă în Africa de Sud în ceea ce privește perspectiva biblică asupra apartheid-ului. Politica supremației albe a apartheid-ului a fost formată în numele creștinismului. Mulți dintre liderii cheie ale regimului de apartheid opresiv au fost, de asemenea, adepți devotați ai Bisericii reformate olandeze. Acest lucru a condus la un document important teologic, documentul Kairos (1985), produs de creștinii negri din Africa de Sud pentru a se plânge de acest lucru punând o întrebare provocatoare: „Poate Biblia fi folosită pentru orice scop, la toate?”

Răspunsul este, desigur, da. Acest lucru însă nu este unic pentru Biblie, toate textele religioase sacre sunt deschise la interpretări ambivalente. Argumentând în contextul textelor sacre musulmane, juristul musulman contemporan, Khalid Abou El-Fadl a oferit un răspuns convingător la această problemă. „Sensul textului”, susține el, „este de multe ori la fel de moral” ca cititorul. În cazul în care cititorul este intolerant, de ură, sau opresiv, așa va fi și interpretarea textului.

Un exemplu dureros pentru musulmani rămâne textul coranic și tradiția profetică (Ahadith), oferite în mesajele intermitente lansate de Osama ben Laden și adjunctul său Ayman al-Zawahiri, pentru a justifica ura și violența. Una dintre așa-numitele fatwa, îi îndeamnă pe musulmani să ucidă orice și toți cetățenii americani, inclusiv aliații lor – indiferent dacă aceștia sunt civili sau militari. Ei susțin că o astfel de acțiune este justificată în orice țară unde se permite acest lucru, pentru ca cetățenii americani să plătească impozitele către guvernele lor și, astfel, nu există civili nevinovați care trăiesc în America sau în ținuturile aliaților. O astfel de acțiune, spun ei, este justificată chiar și de Coran.

O modalitate de a răspunde la astfel de interpretări de manipulare a textelor sacre musulmane este să se apeleze la principiul central Islamic din Tawhid. Geniul Islamului se află în stricta credință în Unicitatea lui Dumnezeu.

Islamul dovedește utilitatea diversității în creația lui Dumnezeu pentru ca musulmanii să recunoască unitatea lui Dumnezeu. În esență, acest paradox creativ scapă extremiștilor musulmani. Acesta din urmă încearcă să omogenizeze Islamul și lumea, eliminând diversitatea și pluralismul. Viziunea lor asupra lumii nu este unitate în diversitate, ci mai degrabă uniformitate. Extremiștii sunt predispuși la ambele – la intoleranță civică precum și violență față de non-musulmani, dar și la promovarea adepșilor care îmbrățișează o înțelegere diferită a islamului. Aceștea din urmă sunt acuzați de lucru împotriva interesului față de islam.

În contrast cu perspectiva extremistă, cea mai mare sursă de orientare islamică, Coranul, face diferențe în ceea ce privește convingerile religioase. Aceste perspective și puncte de vedere trebuie să constituie o parte esențială a condiției umane: să nu existe nicio constrângere în religie. O negare a dreptului de a deține convingeri și opinii, diferite și incompatibile echivalează cu o negare a lui Dumnezeu însuși:

„Dacă Domnul tău ar fi dorit așa, toți oamenii de pe pământ ar fi cu siguranță au ajuns să creadă, Crezi atunci că poți obliga pe oameni să creadă? (Coran 10: 99).”

„Dacă Domnul tău fi vrut, El ar fi putut cu siguranță au făcut toate ființele umane într-o singură comunitate singur: dar (El a voit altfel, și așa), ei continuă să dețină opinii divergente.” (Coran 11:118).

Toate aceste versete coranice menționate stabilesc principiul libertății de credință și de gândire în Islam. La încheierea primul verset, Profetul Muhammad este mustrat pentru încălcarea acestui principiu fiind entuziasmat în a purcede la oferirea de argumente în favoarea islamului. Astfel, Coranul subliniază faptul că diferențele de credințe, opinii și idei ale omenirii nu sunt întâmplătoare și negative, ci reprezintă o voie a lui Dumnezeu, factor de bază a existenței umane.

În perspectiva islamică a pluralismului religios, ființele umane sunt chemate să exceleze și să sărbătorească în contestarea de idei, cunoscut sub numele de jihad-ul-Afkar. Acest lucru generează vitalitate intelectuală și socială. Procesul de contestare e o varietate bogată de soluții concurente pentru a rezolva cu orice probleme deosebită. Nu există nici o judecată morală și defăimătoare. Provocarea extremiștilor musulmani prezenți printre musulmani de masă este de a amplifica învățăturile coranice asupra pluralismului religios și de a lucra din greu pentru a face o parte integrantă din țesătura culturii musulmane contemporane.

Al treilea punct critic pe care trebuie să îl avem în vedere, dacă dorim să apreciem corect relația dintre musulmani și violență este că legitimarea religioasă a violenței nu are loc într-un vacuum social-istoric. Un număr tot mai mare de studii universitare au început să sublinieze acest punct. De exemplu, un studiu din 1999 realizat de către Comisia Carnegie privind prevenirea conflictelor de moarte a constatat că, „diversitatea religioasă nu dă naștere la violență independent de condiții sociale, economice și politice, precum și rolurile subiective ale liderilor.” Graham Fuller, a scris că în Afacerile Externe se ilustrează puternic acest moment, când el afirmă că: „În cazul în care o societate și politica sa sunt violente și nefericit, modul său de exprimare religioasă este probabil să fie la fel.”

Având în vedere contextele socio-istorice în care sunt demonstrate comportamente extremiste musulmane, observăm că acestea sunt fie contexte în care cetățenii musulmani sunt subjugați de a deveni victime ale violenței de stat fie situații în care musulmanii se simt umiliți pentru practicarea islamului. La nivel global, creșterea în discursuri islamofobice în mass-media occidentală, alianța militară a forțelor occidentale împotriva națiunilor musulmane majoritare în Afganistan, Iran, Irak și răspunsul destul de fragil la nivel global la situația dificilă a poporului palestinian sunt doar câteva dintre condițiile care trebuie, de asemenea, să fie luate în considerare în ceea ce privește apariția extremismului musulman.

Luând toate acestea în considerare, ar trebui să fie o surpriză faptul că musulmanii care se simt marginalizați, oprimați, victimizați, disperați și neputincioți, stăruie în credința lor, iar în unele cazuri, caută o justificare pentru a recurge la violență. Prin urmare, ar trebui să fim întotdeauna conștienți de condițiile socio-istorice care au contribuit la dezvoltarea actelor de extremism religios violent, în timp pierderea de vieți nevinovate nu este condamnată.

Pentru a reveni la întrebarea noastră centrală: Este extremismului musulman un mit sau realitate? În răspunsul nostru, avem nevoie să evităm apologia sau analizele simpliste. În schimb, ar trebui să încercăm să înțelegem realitatea și cauzele profunde ale extremismului ca o combinație complexă de un număr de variabile, inclusiv contexte politice și socio-economice la nivel mondial. În același timp, ar trebui să se abțină de la interpretări ale textelor sacre musulmane, care sunt folosite pentru a justifica un comportament extremist. Este responsabilitatea noastră să reflectăm asupra acestor texte și să punem întrebări cu privire la moralitatea cititorului care oferă aceste interpretări. În orice caz, ar trebui să conteste acele interpretări care încalcă învățăturile islamice de toleranță și respect pentru diversitatea religioasă.

Mai mult decât atât, Islamul pune un accent puternic pe justiția socială și aproape orice savant musulman interpretează islamul ca o tradiție pacifistă. Provocarea noastră de astăzi este de a susține lupta pentru dreptate socială și de a apăra principiul pluralismului în convingeri, în timp ce militează împotriva interpretării flagrante de texte islamice pentru scopuri extremiste. Strategia principală față de combaterea musulmană și toate celelalte forme de extremism ar trebui să fie o ameliorare a cauzelor profunde care oferă un teren fertil pe care extremismul poate prospera.

Așa observăm și în cazul scrierii lui Max Horkheimer, societatea capitalistă a eșuat în propovăduirea unor principii pacifiste, mai exact refuză să accepte individualitatea și lipsa de uniformitate în trăirea umană. Culturile puternice sunt cele care rezistă presiunilor schimbării, nu sunt sensibile la manipulările mediatice, ci dimpotrivă. Capitalismul este atât de îmbrățișat de culturile noi, dar cu toate acestea nu are un istoric marcant sau o ancorare culturală. În opoziție, tradiționalismul este forma care se manifestă împiedicând tot ceea ce se opune normelor de bază ale unei anumite culturi. Tradiționalismul evidențiază umanitatea, în cadrul ei natural, cu credințele și obiceiurile unor indivizi adepți ai unor filosofii de viață bine stabilite. Tradiționismului i se opune vehement noua cultură consumistă, incapabilă să înțeleagă deoarece nu este gata să facă un efort de empatie.

Religia devine tabu în noul context economic, cultural și social. Acuzele care i se aduc sunt în mod paradoxal lipsa de înțelegere, echilibru și lipsa de toleranță în raport cu alte credințe. Religiozitatea devine „habotnicism” care dă naștere la războaie, confruntări, terorism. Dar ce este de fapt?

În principiui este un fundamentalism, „ridicat” la acest nivel datorită nevoii de a nu primi totul ca atare, de a apăra o societate. Este manifestat prin intermediul avansului tehnololgic și științific, incapabil să aducă o schimbare pozitivă.

În acest sens, Horkheimer este de părere că motivele subiective nu sunt de real folos în cazul moștenirilor culturale. Adevărul este relevant ca o obișnuință sau o autoritate spirituală. Însă astăzi, ideea majorității este aceea de a încălca aceste aspecte spirituale, mizând pe „raționalitate”, pe „concret”, pe „progres” și „avans tehnologic”, pe „emancipare”. Iar religia se opune acestor elemente, găsind o justificare a faptului că nu doresc să promoveze ideea de superficialitate.

Lipsa unor principii clare, lipsa unor credințe, conduce către o pierdere a identității, a sensului, a echilibrului, a umanității. islamul nu este anti-globalizare (sau modernitate, care este considerat a fi un produs de-al globalizării), în sensul său inițial, dar musulmanii nu au o problemă cu occidentalizarea chiar dacă aceasta este văzută ca un pericol. Știința și tehnologia sunt acceptate, dar ele trebuie să fie subordonate credinței și valorilor islamice, în scopul de a proteja împotriva occidentalizării societății musulmane. Pe baza priorităților istorice și dovezilor contemporane, islamul cuprinde în mod clar globalizarea în forma sa originală, care se bazează pe voința liberă și nu pe impunerea agresivă a Occidentului asupra Orientului.

Mai întâi de toate, este important să reținem că în islam oamenii trebuie să coopereze, pentru a fi de ajutor unul altuia, în funcție de bunătate și credință. Trebuie să diferențieze între darurile globalizării și produsele occidentalizării. Mai precis, dezbaterea despre islam și globalizarea în sine este construită pe o serie de diagnostice greșite care interpretează greșit locul islamului în lumea globalizată – care a fost destul de productivă în trecut și are potențialul de a fi productivă în viitor. Presupunerea greșită potrivit căreia islamul se opune globalizarii și modernizării nu este acceptată, deoarece aceasta ar putea duce la pierderea contribuțiilor semnificative ale islamismului în raport cu spațiul occidental.

În trecut, comunitățile musulmane au fost capabilie să revitalizeze rolul și puterea islamului în lume. Cu toate acestea, impactul occidentalizării a fost o experiență fără precedent, care a contestat în mod semnificativ islamul și a creat o dihotomie b-polară, care separă Occidentul de restul lumii, dar în mod special de islam.

Dintr-o perspectivă istorică, evoluția a minimizat rolul islamului și a făcut-o dependentă de modul occidental de a face lucrurile. Lumea islamică a fost zguduită de procesul de modernizare. În loc să fie unul dintre liderii civilizației mondiale, Islamul a fost rapid redus la dependența de puterile europene. În consecință, resentimentele față de Occident nu au întârziat să apară. Ar trebui să se accepte faptul că modernizarea în stil occidental nu trebuie catalogată ca fiind anti-globalizare.

Apariția și creșterea extremismului pot fi atribuite direct resentimentelor rezultate stilului occidental a globalizării, un proces, un mod care să nu depună eforturi pentru a crea un teren comun între Occident și celelaltealte regiuni. Cu toate acestea, ar trebui să ne dăm seama că violența și extremismul nu sunt fenomene exclusiv islamice. Mass-media din spațiul occidental creează de multe ori impresia că forma violențelor religioase este cunoscută ca aparținând fundamentalismului care este pur islamic. Fundamentalismul este o realitate la nivel mondial și a apărut în fiecare credință majoră ca răspuns la problemele ce țin de societatea la care ne raportăm.

Pentru societatea islamică, preocupările care stau la baza globalizării sunt: ​​de a proteja un patrimoniu unic în fața presiunii la nivel mondial, de a respecta tradițiile religioase și de a păstra puritatea lingvistică, de a apăra instituțiile sociale, și în cele din urmă, de a menține o identitate viabilă în mijlocul unui mediu global aflat în continuă schimbare. În conformitate cu islamul, supunerea totală față de Dumnezeu este prioritară pentru toți musulmanii. Orice lucru care subminează principiile islamice este considerat o amenințare pentru longevitate și puterea islamului în lume. Mai mult, ar trebui să fim conștienți de faptul că, islamul devine rapid un fenomen global care transcende granițele Occidentului.

Studiu de caz: Reflectarea și abordarea problemei musulmanilor în presa franceză

Metodologie

În motivarea alegerii făcute, voi încerca să prezint principalele argumente care m-au determinat să fac o „radiografie” a evenimentelor relaționate cu lumea musulmană, în contextul spațiului european, mai precis pe teritoriul Franței. Din ce în ce mai des termenul „musulman” este asociat cu proteste violente, fanatici religioși și activiști musulmani, poziții conflictuale față de statul francez sau vandalizări comise de extremiștii religiei. Am ales studiul de caz ca metodă de cercetare deoarece oferă o investigare complexă a acestui subiect, ancorând în realitate problematica pusă în discuție.

Am pornit acest studiu de caz de la o serie de întrebări care m-au ghidat în alegerea articolelor analizate. O primă întrebare este legată de influența alegerilor parlamentare în ceea ce privește creșterea numărului de proteste violente pe teritoriul Franței. Inevitabil, venirea la conducerea Franței a președintelui François Hollande a avut efecte care nu s-au resimțit pe moment, dar putem determina în ce măsură au fost afectați musulmanii imigranți de schimbarea conducerii țării?

Ce au avut de spus ceilalți actori ai spațiului politic francez? În cadrul acestor evenimente petrecute pe parcursul anului 2013 au fost implicați doar politicienii sau și personalități din alte sfere de influență? Vorbind strict de sistemul de învățământ, integrarea în curriculumul-ul școlar a unor teme care fac referire la cultura musulmană și promovarea egalității între rase poate fi considerată un punct de plecare în facilitarea integrării imigranților?

Îndreptându-ne atenția către spațiul public, inevitabil ne întrebăm care este atitudinea francezilor în relațiile cu persoanele de religie musulmană (ne referim aici îndeosebi la femei) care poartă simboluri religioase specifice, cum ar fi hijabul. Ce schimbări au loc în ceea ce privește raportarea unui musulman la piața muncii franceze?

Canalizându-ne pe importanța sferei legislative, următoarele întrebări sunt definitorii pentru acest studiu de caz. Legislația francezilor încurajează sau anihilează actele de violență comise de imigranții musulmani? Ce programe speciale dezvoltă statul francez pentru a facilita integrarea musulmanilor? Raportându-ne la realitatea socială a cetățenilor francezi, ne dăm seama că deseori este adusă în discuție problema siguranței publice. Care este poziția activiștilor religioși în acest context? Ideologia extremiștilor se limitează la a comite acte de violență sau dorește să acceadă la integrarea concepțiilor în societatea franceză. În final, decizia de a imigra în Franța este un avantaj sau un dezavantaj?

Creșterea numărului de imigranți musulmani care se stabilesc în Franța a stârnit multe controverse, iar această problemă încă ține prima pagină a cotidianelor de specialitate. În această cercetare sunt descrise principalele motive care duc la inegalitățile dintre cetățenii francezi și imigranții islamici. De remarcat faptul că, pe parcursul acestui studiu de caz voi vorbi și despre convertirea unor cetățeni francezi la islam, aflându-se astfel de cealaltă parte a baricadei.

Menționez că majoritatea articolelor analizate aduc în centrul discuției vestimentația femeilor musulmane și legislația la care acestea trebuie să se supună, codul deontologic adoptat de instituțiile de învățământ, exteriorizarea liberă a valorilor și credințelor lumii musulmane, dar și probleme de siguranță publică reprezintă o problemă pentru francezi.

Din dorința de a obține o imagine cât mai fidelă a realității musulmane, am avut ca punct de plecare cea de-a patra putere în stat: mass-media, mai precis publicațiile franceze cu conținut relevant pentru problematica pusă în discuție.

Dintr-un total de treisprezece surse, doar două nu aparțineau spațiului francez. Am consulat site-ul BBC news, unul dintre cele mai accesate site-uri de știri pentru a vedea unghiul din care sunt analizate evenimentele care au loc în Franța. Pentru a asigura veridicitatea informațiilor am verificat știrile și pe site-ul Agenției Reuters. Compania cu același nume a fost înființată la Londra, în anul 1851, iar la momentul actual este principalul furnizor de materiale potrivite pentru ziare, companii media, dar și televiziune.

Cel mai des ziar citat este Le Figaro, un adevărat reper al presei franceze luând în considerare vechimea cotidianului. Am ales această sursă deoarece cotidianul datează din ianuarie 1826 și prezintă în articolele sale realitatea din spațiul francofon. Niciun alt cotidian sau agenție de presă nu ar putea face o relatare și o expunere a evenimentelor mai viabilă decât publicațiile înrădăcinate în Franța. Chiar dacă ziarul a trecut prin multe schimbări editoriale, pe prima pagină menține încă antet care conține un motto-ul Fără libertatea de a critica nu există elogiu adevărat. Le Figaro are în spate o istorie mai puțin cunoscută, care m-a determinat să îl aleg drept principalul loc de culegere a informațiilor. Este vorba despre o întrebare cu caracter antisemit pusă în trecut de autorul unui articol: „Face aux intimidations islamistes, que doit faire le monde libre?” Bineînțeles, urmările au fost cele la care ne așteptam: ziarul fiind intezis în Egipt și Tunisia.

Cum era imposibil să nu consult și articole din Le monde, situat pe locul trei în clasamentul celor mai citite ziare, după L’Equipe și Le Parisien, am constatat că se străduiește să își mențină caracterul obiectiv. Le Figaro, alături de cotidianul Le monde sunt considerate cele valoroase publicații informative de pe teritoriul Franței. Le Monde a apărut după eliberarea Franței, în anul 1944 urmând ca publicația să fie deținută în proporție de 53% de angajații acesteia, restul proporției aparținând unei organizații și unui om politic influent. Lucrurile s-au schimbat, iar în anul 2010 ziarul a fost vândut, cu mențiunea clară de a propaga în continuare libertatea presei, susținută de Nicolas Sarkozy. Este cotidianul preferat de intelectualii francezi și în general se adresează în special persoanelor cu studii superioare. Le Monde este ziarul care oferă o imagine detaliată a evenimentelor petrecute în mediul internațional fiind totodată un forum decisiv pentru dezbaterile și discuțiile politice și sociale. Publicația reflectă cel mai bine opinia cetățenilor francezi cu privire la problemele internaționale, dar în același timp este cel mai citit ziar francez, de către cetățenii din afara Franței.

Încă de la apariția publicației, Le Monde a analizat cu atenție evenimentele naționale și mondiale. Jurnaliștii angajați au libertatea de a prezenta propriile lor opinii, acesta fiind motivul pentru care cotidianul este neutru în ceea ce privește susținerea anumitor partide politice. Independența sa nu a fost pusă la îndoială în niciun moment de la fondarea ziarului, în pofida grijilor financiare sau presiunilor exercitate de întreg spectrul politic francez. Cu toate că integritatea publicației a fost pusă de multe ori sub semnul întrebării, Le Monde este adeptul unei politici moderate, de centru stânga.

Le Parisien a fost cotidianul care a oferit contrastul de care aveam nevoie în acest studiu de caz. Din motive editoriale, cotidianul relatează știri din mediu internațional, dar și autohton, cu accent pe evenimentele din suburbiile Parisului, locul unde rata imigranților musulmani este foarte ridicată și odată cu aceasta, situațiile conflictuale capătă o altă amploare.

În următoare secțiune a lucrării sunt prezentate cele mai importante evenimente petrecute în Franța, care au ca subiect lumea musulmanilor, mai precis modul în care aceștia s-au adaptat la noile condiții. Începând cu manifestări ale musulmanilor și terminând cu nelegiuirile comise de aceștia, studiul de caz oferă o incursiune în lumea musulmană în contextul socio-politico-cultural al Franței.

Analiza evenimentelor din spațiul francez

La 1 ianuarie 2013 Ministrul de Interne Manuel Valls, a anunțat că un număr total de 1193 autoturisme și camioane au fost incendiate în Franța în ajunul Anului Nou. De asemenea, el a spus că a fost „șocat” de un raport de RTL Radio, care a estimat că mai mult de 40.000 de autoturisme sunt arse în Franța în fiecare an. Ministrul a ales să anunțe public numărul îngrijorător de mașini incendiate, deoarece poporul francez ar trebui să știe adevărul. Predecesorul său, ministrul de Interne, Brice Hortefeux, a decis, în anul 2010, să nu mai facă public numărul de autoturisme incendiate, deoarece acest lucru poate încuraja concurența între grupările rivale de tineri musulmani, antrenați de dorința de a provoca pagube cât mai mari.

Arderea de automobile este din ce în ce mai frecventă în orașele franceze și de obicei făptașii sunt tinerii musulmani care locuiesc în cartierele sărace din suburbiile Franței. Autoritățile franceze sunt precaute deoarece doresc evitarea revoltelor care au avut loc în anul 2005, când moartea a doi adolescenți musulmani din zona Clichy-sous-Bois de lângă Paris a stârnit reacții negative soldate cu jafuri și incendiere de automobile, impunându-se astfel o stăre de urgență.

Potrivit Middle East Media Research Institute (MEMRI), care a tradus în arabă în mesajele postate pe Twitter de mai mulți „jihadiști”, lucrurile au luat o altă întorsătură. Mesajele conțineau amenințări la adresa siguranței publice: „uciderea ambasadorilor Franței, efectuarea operațiunilor similare cu cele din data de 11 septembrie, atentatele cu bombă din Londra (07 iulie 2005) și Madrid (11 martie 2004) . Se pare că doar astfel de atacuri ar putea descuraja și învinge „cruciații”, iar efectuarea de atentate sinucigașe pe teritoriul Franței sau demonstrații în afara ambasadelor, mai ales la cea a Egiptului, ar putea dovedi că publicul egiptean poate manifesta influență asupra publicului arab. ˮ

S-a sugerat că Al-Qaeda din Maghrebul Islamic (AQIM) ucide ostaticii pe care îi deține, și că oricine poate ucide un cetățean francez fără ezitare.

Birourile de la Paris ale publicației Charlie Hebdo au fost distruse în urma unei incendieri în noiembrie 2011, după ce revista de satiră l-a prezentat pe copertă pe Mohammed reprezentat printr-un desen animat. Atacul a marcat o ascensiune îngrijorătoare a unui război islamic de lungă durată, privind libertatea de opinie și de exprimare pe teritoriul Europei.

De asemenea, în luna ianuarie, Franța se pregătea pentru amenințările musulmanilor furioși după ce armata franceză a început operațiunile împotriva insurgenților islamiști din nordul Mali, o fostă colonie franceză, în data de 11 ianuarie.

Într-un interviu acordat ziarului francez Le Journal du Dimanche, judecătorul specializat în antiterorism din Paris, Marc Trévidic, a declarat: „Avem o comunitate foarte mare Mali în Franța, dar și din Africa sub-sahariană. Acești musulmani francezi „de culoare” suferă de rasism latent.”

Marc Trévidic Trévidic a adăugat: „Există toate ingredientele necesare, iar acest lucru aduce repercusiuni asupra mediului în care trăim. Franța se bucură de sprijinul celor care doresc să intervină militar în Timbuktu. Așadar, ne aflăm în postura inamicului și suntem identificați ca atare. Cetățenii francezii trebuie să se obișnuiască cu ideea că terorismul a fost înrădăcinat aici și nu a poate fi eradicat. Va trebui să acceptăm această realitate, fără să ne amăgim. Asta înseamnă că trebuie să acceptăm ideea potrivit căreia atacurile vor continua și se vor solda cu pierderi de vieți omenești.”

Islamiștii au făcut o demonstrație în fața Ambasadei Franței în Londra pentru a protesta față de campania militară din Mali. Într-un video postat pe YouTube, pe 20 ianuarie, un islamist britanic a fost filmat spunând:

„Uită-te la ușa casei tale din Franța. Femeile franceze abandonează creștinismul și se îndreaptă către hijab și burqa. Privirile noastre sunt ațintite spre Paris … În calitate de musulmani, nu ne vom opri până când toată lumea va fi guvernată de Islam.

Guvernul francez, considerați acest lucru fie ca un avertisment, fie un sfat. Ia-o cum vrei, pentru că niciodată nu se va opri armata de musulmani. Niciodată nu se vor opri musulmanii, pentru că această cultură este mult prea mare pentru a fi oprită. Această națiune este ca un val. Atunci când începe, nu se oprește. Aceasta va cuceri estul și vestul Occidentului, pentru că urmăm profețiile lui Mohammed. ˮ

Ceea ce se spune președintele François Hollande este că musulmanii din întreaga lume nu se vor odihni până când Islamul va domina Franța, până când Islamul va domina întreaga lume. Islamul nu va domina doar Mali, Afganistan, și Africa, dar și Franța, Anglia. Domnule președinte François Hollande, trebui să înțelegeți câteva fapte de viață: Ești un fiu de faraon, îți curge sânge de faraon prin vene. ˮ

Mișcarea islamică va deveni un sistem de viață sub conducerea ta. Soția ta, femeile și oamenii din Franța vor trăi mișcarea islamică, chiar dacă nu sunteți de acord. Majoritatea locuitorilor din Paris sunt musulmani, iar cea mai mare parte a sistemului francez va fi în conformitate cu legea islamică Sharia. Majoritatea locuitorilor din Franța vor fi musulmani, cu voia lui Allah. ˮ

Un sondaj publicat în ziarul „Le Monde”, la data de 24 ianuarie a arătat că 74% dintre cetățenii francezi consideră Islam ca „intolerant” și „incompatibil” cu valorile franceze. Sondajul, realizat de Ipsos, a demonstrat că 70% dintre respondenți au afirmat că sunt prea mulți străini în Franța, iar 67% au declarat că nu se mai simt ca acasă în Franța.

În luna februarie, autoritățile franceze au lansat o represiune pe extremiștii islamici „homegrown” considerați a fi un risc potențial pentru ordinea publică. În timpul unei audieri la Senatul francez, pe 5 februarie, Ministrul de Interne Manual Valls a spus că a ordonat serviciilor de informații să neutralizeze persoanele cu legături în rețelele jihadiste.

Valls a făcut anunțul în aceeași zi în care poliția a ridicat 4 persoane suspecte, cu vârsta cuprinsă între 22 și 37 de ani, în suburbia de sud a Parisului, mai exact în L'Hay-les-Roses. Cei patru cetățeni francezi, dintre care o persoană avea dublă cetățenie franco-algerian, iar alta era originară din Mali, au fost suspectați că au încercat să se alăture extremiștilor islamiști din Mali, un paradis pentru jihadiștii la nivel mondial.

„Trebuie să continuăm aceast efort depus deoarece trebuie să demonteze aceste rețele care doresc să acționeze pe teritoriul nostru sau chiar să învețe practicile de terorism”, a spus Valls. „Suntem pro combaterii terorismului în afara Franței, dar încurajăm lupta cu un inamic intern, deoarece există acei cetățeni care se încadrează în acest proces de radicalizare. Acest inamic trebuie învins cu cea mai mare determinare.”

În luna martie, cotidianul Le Figaro a raportat că „cel puțin 50” de cetățeni francezi s-au luptat cu grupările jihadiste din Siria. (De atunci, autoritățile franceze de combatere a terorismului au crescut, estimativ numărul ajungând la cel puțin 300).

Judecătorul francez anti-terorism, Marc Trévidic, a declarat pentru Le Figaro că prezența atâtor jihadiști francezi în Siria reprezintă un paradox pentru autoritățile franceze. Acest lucru se întâmplă deoarece Franța sprijină oficial efortul de a elimina regimul Assad – fiind prima țară occidentală nevoită să recunoască consiliul rebel din Siria ca interlocutori legitimi. Este dificil pentru guvernul francez să iasă și să spună că nu îi sprijină pe cei care se luptă în acest război.

Trévidic a afirmat că Siria a fost o destinație naturală pentru jihadiștii francezi. Nu există obligativitatea vizelor pentru cetățenii francezi pentru a intra în Turcia, unde este ușor să găsești date de contact siriene și apoi să treci granița. De asemenea, el a spus că jihadiștii instruiți și cu experiență, o dată întorși în Franța, ar putea deveni o problemă serioasă pentru autorități. Marc Trévidic făcând referire la lupta din Siria a catalogat-o drept un „jihad autorizat” și a adăugat: „Este deosebit de complicat să se califice aventurile lor din Siria drept acte de terorism, dar să nu ne mințim singuri. O bună parte a jihadiștilor merg acolo în speranța că vor reuși să stabilească un stat islamic radical. Adevăratul terorism va începe imediat ce regimul Assad va fi învins.”

Acest interviu a venit la doar două zile după ce Poliția a arestat trei presupuși islamiști în orașul Marignane, lângă Marsilia. Poliția a devenit suspicioasă după ce suspecții au arborat un steag jihadist pe acoperișul unei case unde au găsit armele lor și explozibili. Se pare că în locuința respectivă locuiau suspecții, toți cetățeni francezi cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani. Procurororul François Molins a declarat la 11 martie că cei trei ar fi planificat un atac pentru a comemora prima aniversare de la folosirea focurilor de armă în Toulouse de către Mohamed Merah, un jihadist islamic în vârstă de 23 de ani, de origine algeriană, care a ucis trei parașutiști francezi, trei elevi evrei și un rabin.

La data de 30 martie, poliția din Paris a evacuat Turnul Eiffel în urma unei amenințări anonime cu bombă. Simbolul Parisului a mai fost evacuat din cauza amenințărilor cu bombă în luna august și octombrie. De această dată, a fost decretată starea de alertă pe fondul preocupării sporite cu privire la amenințările la adresa Franței din urma campaniei militare din Mali.

Tot în luna martie, o școală din orașul de Arveyres din sud-vestul Franței a declarat că nu va mai oferi o alternativă pentru elevii care nu consumă carne de porc. Potrivit televiziunii franceze TF1, 28 din cei 180 de copii care frecventează școala primeau un înlocuitor pentru carnea de porc, atunci când aceasta se regăsea în meniu. Primarul din Arveyres, Benoît Gheysens, a declarat că măsura a fost luată din cauza costurilor suplimentare pentru furnizarea de mese alternative. „Deseori, copiii care nu au luat prânzul nu doresc să mănânce carne de porc. Este deranjant pentru personalul să observe că se face risipă de ingrediente”, a spus Gheysens. Părinții copiilor musulmani s-au înfuriat la aflarea acestei decizii, iar drept răspuns au vandalizarea mașina primarului și l-au hărțuit.

Între timp, un studiu publicat de ziarul „Le Parisien” la 25 martie, a arătat că marea majoritate a cetățenilor francezi afirmă că sunt în favoarea interzicerii burqa, care a intrat în vigoare în aprilie 2011. Legea- care interzice purtarea de burqa ( vestimentație care acoperă tot corpul) a fost adoptată în contextul creșterii frustrării populației musulmană care nu se integrează în societatea franceză. Sondajul a constatat că 86% dintre francezi sunt în favoarea introducerii unei legislații care ar interzice „toate semnele de apartenență religioasă sau politică” în școli și grădinițe publice și private. Potrivit aceluiași sondaj, 83% sprijină o lege care ar extinde interdicția pentru toate întreprinderile aflate în proprietate privată.

În aprilie, ministrul Educației,Vincent Peillon, a anunțat un plan care ar obliga elevii din școlile primare și secundare să dezbată „moralitate seculară” [morale laïque] timp de o oră în fiecare săptămână, începând din septembrie 2015. Planul face parte din eforturile guvernului de a consolida valorile în școlile franceze, sub influența crescândă a Islamului din țară.

Planul inițial prevedea ca materia să fie predată ca un subiect separat, cu profesori dedicați. Dar, după un val de opoziție din partea profesorilor, planurile au fost diminuate, rămânând în picioare faptul că totul se va rezuma la dezbari, nicidecum la o formă de predare. Conform programei, profesorii vor fi instruiți special cu privire la modul de a conduce dezbaterile pe teme în care islamul ia o poziție diferită, iar elevii vor fi evaluați individual, pe baza cunoștințelor și comportamentului lor.

În luna mai, poliția l-a arestat pe Alexandre Dhaussy, în vârstă de 22 de ani, cetățean francez convertit la Islam, care l-ar fi înjunghiat pe Cédric Cordiez în gât în timp ce el patrula în Paris, pe 25 mai. Cordiez a supraviețuit atacului, iar poliția a spus că acest atentat a fost inspirat de uciderea brutală a unui soldat britanic Lee Rigby, la Londra, pe 22 mai.

Procurorul François Molins a declarat că Dhaussy, care a fost filmat în timpul rugăciunii la numai câteva clipe înainte de înjunghiere, „a vrut să atace un reprezentant al statului” și „a acționat în numele ideologiei lui religioase.” De la arestarea sa, Dhaussy a invocat în mod repetat numele lui Allah.

De asemenea, în luna mai, un raport al agenției de știri Reuters a stabilit un prim-plan cu privire la problema radicalizării islamismului în sistemul penitenciarului francez. Raportul întocmit inițial de Corinne Gavard, pentru Washington Post arată că Franța este unică în rândul țărilor occidentale, din cauza numărului mare de deținuți musulmani. Deși nu există date oficiale, mai mult de jumătate din deținuții din închisorile franceze sunt considerați a fi musulmani, ridicându-se la 70% în unele zone urbane. Acest raport disproporționat, împreună cu supraaglomerarea și ineficiența gardienilor, face ca tinerii musulmani din închisorile franceze să fie o pradă ușoară pentru recruiterii mișcării jihadiste, potrivit directori de penitenciare, foștilor deținuți și experți criminaliști intervievați de Reuters.

Asociația împotriva islamofobiei în Franța (CCIF), un grup creat pentru drepturile musulmanilor, a intentat un proces împotriva Ivan Rioufol, un jurnalist francez, pentru „calomnie și insultă publică și mai ales pentru incitare la ură, discriminare și violență rasială.”

Rioufol, care a scris pentru ziarul Le Figaro, timp de aproape trei decenii, ar fi făcut remarci ofensatoare despre Islam în timpul unui interviu la radio din 15 noiembrie 2012. Fiind oaspete la programul de radio RTL, numit „Noi remodelăm lumea”, Rioufol a obiectat împotriva unui poster al CCIF care avea drept slogan „Suntem națiunea” care încerca să-i prezinte Franța ca pe o țară musulmană. Rioufol a spus că acest lucru încalcă principiile republicii franceze, iar CCIF l-a dat în judecată pe jurnalist. Potrivit lui Rioufol, musulmanii se folosesc de legi pentru a aduce critici, a intimida jurnaliștii și cenzura mass-media.

În luna iunie, musulmanii au pornit o revoltă după ce poliția a oprit o femeie în vârstă de 25 de ani care purta un niqab în Argenteuil, o suburbie aflată la 12 km de Paris. Este împotriva legii să poarte niqab deoarece acoperă fața sau burqa, pentru că acoperă corpul în spațiile publice. Mai mult, în Franța cele care încalcă regula sunt supuse la amenzi de până la 150 de euro. Potrivit ziarului francez Le Parisien, femeia a fost de acord cu verificarea identității, dar un trecător s-a implicat în această situație, spunând că, în opinia sa, verificarea a fost nelegitimă. Persoana a început să atace poliția, iar la scurt timp mai mult de 50 de musulmani i s-au alăturat. Poliția a fost nevoită să cheme întăriri, care au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.

În luna iulie, Parlamentul European a votat pentru a elimina imunitatea lui Marine Le Pen, liderul francez anti-imigrație al partidului Frontul Național, pentru remarci în care a comparat musulmanii care guvernau străzile franceze pentru a se ruga cu ocupația nazistă.

În timpul unui miting politic în orașul francez Lyon, în decembrie 2010, Le Pen a declarat: „Pentru cei care doresc să vorbesc despre Al Doilea Război Mondial, dacă este vorba de ocupație, atunci am putea, să vorbim despre rugăciunile musulmane din străzi, pentru că este vorba de ocupația teritoriului. Vorbim despre o ocupație pe secțiuni a teritoriului, de cartiere în care se aplică legile religioase.”

Guvernul francez a interzis rugăciunile stradale în 2011, după ce mii de musulmani de la Paris și Marsilia au blocat străzile și trotuarele (prin acest lucru, au închis afacerile locale , iar rezidenții non-musulmani au fost nevoiți să rămână captivi în case sau la locurile de muncă), pentru a se adapta mulțimii debordante care își făcea rugăciunia de la amiază. Pierderea de imunitate înseamnă pentru Le Pen că ar putea fi judecată în Franța. Sondajele de opinie realizate în anul 2013 arată în mod constant că Le Pen a crescut în popularitate și a devenit una dintre cele mai populare femei politiciene din Franța.

În luna august, doi francezi convertiți la Islam au stârnit controverse în Franța prin emiterea unui apel pentru Jihad. Cei doi extremiști au postat un video pe YouTube în care avertizează populația asupra războiului sfânt și îl somează pe președintele François Holland să se convertească la Islam.

În luna august, Consiliul Superior al Integrării [HCI], un institut de cercetare finanțat de guvern, a recomandat interzicerea purtării de simboluri religioase cum ar fi crucile, chipele evreiești sau vălul musulman în universitățile franceze pentru a facilita diminuarea tensiunilor religioase în toate domeniile vieții universitare. O lege din anul 2004 interzice purtarea sau afișarea simbolurilor religioase în toate școlile și colegiile franceze, dar nu se aplică și la universități.

Într-un raport de 54 de pagini, HCI a arătat că unele universități s-au confruntat cu probleme printre cele mai diverse: au primit cereri prin care studenții doreau să fie „scutiți de participare din motive religioase sau chiar se cerea separarea studenților la cursuri și seminarii, cazuri de prozelitism, dezacorduri asupra curriculum-ului sau chiar neînțelegeri asupra hainelor religioase.”

În luna septembrie, un nou „Dicționar de islamofobie”, a fost publicat. Acesta include în mod sistematic cuvintele și expresiile folosite de către politicieni, jurnaliști, intelectuali, artiști și scriitori din Franța și pretinde să arăte că „islamofobia este pe cale să devină ceva cât se poate de banal.” Fiecare cuvânt din dicționarul de 366 de pagini oferă contextul, dar și explicația aferentă cuvintelor ofensatoare. Cartea face apel la vigilență pentru a avansa la conceptul de „a trăi împreună.”

În luna octombrie, o femeie de origine franceză convertită la Islam, a fost condamnată la șase luni de închisoare după ce a mușcat un polițist deoarece acesta a încercat să o aresteze datorită faptului că purta un niquab. Louise-Marie Suisse, în vârstă de 18 ani la momentul respectiv, a mușcat ofițerul de poliție în timpul unui control de identitate în Marsilia, în iulie 2012. În luna septembrie a acestui an, un tribunal a declarat-o vinovată de „comportament violent față de o persoană învestită cu autoritate publică” și condamnat-o la șase luni de închisoare.

La data de 25 octombrie 2013, o curte de apel din Aix-en-Provence a confirmat condamnarea. La ieșirea din sala de judecată, Suisse a strigat: „Aceasta este nedreptate, musulmanii sunt oprimați în Franța Legea privind niqab este draconică.”

În noiembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a deschis o audiere pentru a analiza legalitatea interdicției Franței cu privire la purtarea voalurilor islamice în spații publice.

Decizia instanței va fi emisă în acest an și va determina dacă se va interzice purtarea burqai, care a stârnit furie în toată Europa.

Un caz asemănător a fost discutat la Curtea de Apel din Paris, când pe 27 noiembrie a fost admisă concedierea unui bone musulmane pe motiv că purta un văl islamic la locul de muncă, încălcând un cod vestimentar intern care interzice hainele religioase. Centrul pentru copii unde lucra bona a fost găsit vinovat de discriminare religioasă. Curtea de Apel a decis că instituția, care se ocupă de copii din 55 de țări diferite, a avut dreptul să impună neutralitate asupra personalului său.

Potrivit Le Figaro, în luna decembrie, o comisie numită de către prim-ministrul francez Jean-Marc Ayrault a revizuit politicile de integrare din Franța și a cerut guvernului să pună în aplicare o „nouă formă de laicism”, care ar duce la creșterea Islamului în spațiul public, cu scopul de a îmbunătăți integrarea musulmană a imigranților. Pe lângă o listă de recomandări care vizează recunoașterea bogăției aduse de identitățile multiple, comisia a spus că școlile publice din Franța ar trebui să înceapă să permită elevelor musulmane să poarte vălul musulman în clasă (îmbrăcăminte, care a fost refuzată prin lege în anul 2004), iar cursurile ar trebui să fie predate în limba arabă și nu în limba franceză.

Comisia a recomandat, printre altele, o serie de modificări multiculturale, care ar oferi o mai mare recunoaștere a dimensiunii arabo-orientale, dar și a identității naționale a Franței. Acestea includ: schimbarea numelor străzilor și locurilor publice, revizuirea curriculum-ului de istorie predat în școli și crearea de o zi specială pentru a onora contribuția adusă de imigranți. Înainte de orice, comisia a declarat că autoritățile și mass-media ar trebui să fie interzică orice fel de referiri la naționalitatea oamenilor, religie sau etnie în spațiul public, iar guvernul ar trebui să creeze o nouă lege care ar face din „hărțuirea rasială” o infracțiune ce poate fi pedepsită. Liderul Frontului Național, Marine Le Pen susține că recomandările sunt o provocare foarte gravă și implementarea acestora ar fi echivalentă cu o declarație de război asupra francezilor.

Potrivit filozofului și eseistului francez Alain Finkielkraut, multiculturalismul și imigrația musulmană sunt responsabile pentru distrugerea identității naționale franceze.

Finkielkraut afirmă:

„Imigrația folosită pentru a merge mână în mână cu integrarea în cultura franceză. Aceasta a fost regula jocului. Mulți dintre noii veniți nu mai vor să ia în considerare această regulă. În cazul în care imigranții sunt în cea mai mare parte a cartierele fracezilor, cum îi putem integra? Majoritatea musulmanilor din Europa nu vor să accepte că există un șoc al civilizațiilor.”

Autorul conchide: „Eu sunt de părere că sarcina generației noastre nu este de a recrea lumea, ci de a preveni declinul. În ultima perioadă am devenit trist și mă încearcă un sentiment de anxietate Optimismul ar părea un pic ridicol în aceste timpuri. Aș dori ca politicienii să fie capabili să spună adevărul și să privească realitatea. Abia atunci, Franța ar fi capabilă să se trezească la realitate.”

Rezultatele studiului de caz

Întrebările puse anterior începerii studiului de caz au fost definitorii în alegerea articolelor pe care urma să le analizez. Premisele potrivit cărora lumea musulmană este asociată cu proteste violente și fanatici religioși și-au dovedit veridicitatea, această realitate inerentă fiind reflectată în contemporaneitatea spațiului francez.

Anul 2013 a abundat în evenimente nefaste cu privire la situația imigranților din Franța. Cum era așteptat, personalitățile remarcante au ținut să își exprime punctul de vedere în legătură cu evenimentele care au zguduit echilibrul Franței. Poate cea mai cunoscută personalitate care și-a exprimat subtil poziția antisemită este Marine Le Pen, președinta partidului de extremă dreapta, Frontul Național. Chiar dacă a fost condamnată în mai multe rânduri pentru instigare la ura rasială, politiciana încearcă să adopte o poziție echidistantă asupra evenimentelor care au loc în Franța. De cealaltă baricadă, autorul Alain Finkielkraut pledează pentru o perspectivă mai concretă, reușind să găsească în multiculturalism și imigrație liant care a condus la distrugerea identității franceze.

Conform datelor statistice menționate în studiul de caz, am constatat că mai mult de jumătate din populația franceză respinge orice încercare a unui musulman de a se integra în comunitate, fapt ce nu se întâlnește și la alte religii. Deloc surprinzător având în vedere faptul că Islamul și problemele adiacente acestuia au ținut prima pagină a publicațiilor franceze în ultima perioadă.

Extrapolând, problema musulmanilor din Franța naște controverse și odată cu acestea se pun sub semnul întrebării probleme legate de identitate și siguranță publică. Consider că acesta este cel mai îngrijorător aspect de care actorii politici ar trebui să se ocupe.

În concluzie, imigrarea musulmanilor pe teritoriul francez poate fi considerată un fenomen ambivalent. În funcție de perspectiva pe care o abordăm, o putem considera benefică deoarece găsesc în spațiul european, mai precis în Franța, stabilitatea economică de care aveu nevoie. Dintre țările Uniunii Europene, Franța are cel mai mare număr de musulmani. Luând în considerare numărul semnificativ de francezi care se convertesc la Islam, dar și creșterea ratei imigranților, putem găsi o justificare a problemelor de identitate națională cu care se confruntră musulmanii.

Concluzii

Realizarea lucrării de față a fost o adevărată provocare pentru mine. Chiar dacă nu eram tocmai străină de elementele fundamentale ale religiei musulmane, pe parcurs am descoperit o nouă lume alături de perspective diferite din care autorii priveau lucrurile. În ceea ce privește cercetarea teoretică, am realizat că sursele din care mă pot documenta sunt nesfârșite, acest subiect fiind de mare interes în spațiul european și nu numai. Vorbind strict despre studiul de caz, consider că traseul parcurs pentru a ajunge la articolele publicațiilor din Europa de Vest este destul de anevoios, având în vedere faptul că nu le putem accesa integral.

Producțiile cinematografice ar putea aduce o abordare diferită acestui subiect, dar consultarea acestui tip de referință nu ar fi fost ancorată în realitate sau altfel spus, nu ar fi reprodus exact evenimentele dezbătute în publicațiile franceze.

Personal, am cunoscut islamul direct din conversațiile cu musulmanii din Dobrogea și din cărțile de specialitate. Primii imigranți musulmani i-am întâlnit în Spania, unde există un conflict între nativii spanioli și musulmani. La scurt timp am ajuns acolo unde îmi doream, în Maroc, locul în care musulmanii sunt majoritari.

Nu se poate găsi o soluție prin care protestele și manifestările violente ale musulmanilor să fie împiedicate deoarece islamul este în continuă expansiune în Europa. Nu este deloc ușor să analizăm o astfel de problemă în epoca noastră ținând cont de factorii geografici, dar și de convingerile religioase sau valorilor societății în care musulmanii au luat ființă.

Consider că, prin intermediul acestei lucrări am reușit să creionez aspecte esențiale aparținând spațiului, culturii și religiei musulmane. M-am folosit de contextele istorice pentru a explica evenimentele petrecute recent și am încercat să înțeleg filosofia musulmanilor, dar și a francezilor citind publicațiile ai căror protagoniști erau. Este clar că o religie puternic înrădăcinată în tradițiile și valorile Orientului nu poate fi deslușită într-un timp atât de scurt, dar cercetarea mea va continua după închierea acestei lucrări de absolvire. Chiar dacă investigațiile ulterioare nu vor fi consemnate într-o lucrare științifică, cu siguranță își vor găsi locul într-un articol pe un site de specialitate.

Bibliografie

Adorno, Theodor, Minima Moralia, traducere Corbea Andrei, București, Editura ART, 2007.

Al-Amir, Ahmed si Tsekoura Vivian, În Islam lovirea femeii este interzisă, Traducere: European Islamic research center și Gharabli, Gabriela, Editura Islamhouse.com, București, 2014.

Alfred-Louis de Premamere, Originile Islamului. Între scriitură și istorie, trad. Mircea Anghelescu, București, 2004.

Anghelescu, Nadia, Introducere în Islam, București, Editura Enciclopedică, 1993.

Anghelescu, Nadia, Introducere în islam, București, Editura Polirom, 2014.

Bartley, Paula, Bourdillon, Hilary si Ștefania, Delia, Islamul în epoca medievală, (traducere Decei Lia, București, Editura All Educațional, 2001.

Ben Jelloun, Tahar, Rasismul pe înțelesul fiicei mele, tradus de Coroi Ioana-Crina, București, Editura Cartier, 2009.

Delcambre, Anne-Marie, Islamul – Obligațiile privind relațiile în societate, tradus de Mihaela Iovan, București, Editura Corsei, 1999.

Alain Finkielkaut, L'identité malheureuse, Paris, Editura Stock, 2013.

Florescu, Radu, Postfață la Clot, Andre, Civilizația arabă în vremea celor 1001 de nopți, traducere Maria Berzea, București, 1989.

Grigorieff, Vladimir, Religiile lumii – Islamul, traducere de Mihai Giugariu, București, Editura Universitaria, 1999.

Horkheimer, Max, The eclipse of reason, Eastford, Publisher Martino Fine Books, Eastford, 2013.

Ibrahim, Nuredin, Islamul pur și simplu – Musulmanii din România, București, Editura Golden Print, 2004.

Lammens, Henri, Islamul: Credințe și instituții, tradus de Ioana Feodorov, București, Editura Corint, 2003.

Mérad, Ali, Islamul contemporan, București, Editura Corint, 2003.

Meziti, Kalmel, Dictionnaire de l'islamophobi, Montrouge, Editura Bayard Jeunesse, 2013.

Miquel, André, Islamul și civilizația sa, traducere Florescu, Radu, București, Editura Meridian, 1994.

Pietrăreanu, Ovidiu, Prezența arabă în Spania: subiect de controversă în spațiul european, în Roman-arabica, Nr.1, București, Centrul de studii arabe, 2001.

Renan, Ernest, L’islamisme et la science, tradus de G.Ș., Paris, Editura Calmann Levy, 1883.

Revel, Jean-Phillipe, Traité des sacrements, vol. VI: Lâonction de malades. Rédemption de la chair et par la chair, traducere G.Ș., Editura Cerf, 2009.

Sedgwick, Mark, Islamul și musulmanii, traducere de Daniela Georgescu, București, Editura Niculescu, 2010.

Sheikh Al Zaradawi, Yusuf, Statutul femeii în islam, București, Editura Femeia musulmană, 2010.

Smith, Margareth, Rabi’s the Mystic and her Fellow Saints in Islam, Cambridge, în „Enciclopedie de l’Islam”, vol III, 1928.

Sourdel, Dominique si Sourdel-Thominei, Janine, Civilizația islamului clasic, volumul I, traducere Eugen Filotti, București, Editura Meridiane, 1975.

Sourdel, Dominique si Sourdel-Thominei, Janine, Civilizația islamului clasic, volumul II traducere Eugen Filotti, București, Editura Meridiane, 1975.

Thoroval, Yves si Ulubeyan, Gari, Lumea musulmană, o religie, societăți multiple, traducere Luminița Ene, București, Editura Rao, 2003.

Thoroval, Yves, Dicționar de civilizație musulmană, traducere Nadia Anghelescu, București, Editura Univers Enciclopedic, 1997.

Webografie

Bertin, Nicolas si Jarry, Emmanuel, Interpellations dans les milieux islamistes en région parisienne, publicat pe data de 05.02.2013, disponibil la http://www.lepoint.fr/fil-info-reuters/interpellations-dans-les-milieux-islamistes-en-region-parisienne-05-02-2013-1623923_240.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 14.09.

Blachere, Emilie și Peytavin, Grégory, Alexandre, 22 ans, français Djihadiste, publicat la data de 07.06.2014, disponibil la http://www.parismatch.com/Actu/Societe/Alexandre-22-ans-francais-djihadiste-517746, accesat la data de 09.06.2014, ora 09.20.

Bowen, Jeremy, French brothers seek jihad in Syria, publicat la data de 20.08.2013, disponibil la http://www.bbc.com/news/world-europe-23766892, accesat la data de 10.06.2014, ora 10.44.

Buratti, Laura, Fausse alerte à la bombe à la Tour Eiffel, publicat la data de 30.03.2013, disponibil la http://www.lemonde.fr/societe/article/2013/03/30/la-tour-eiffel-evacuee-par-crainte-d-un-attentat_3151011_3224.html, accesat la data de 09.06.2014, ora 15.00.

Coranul, accesat online pe http://www.islam.ro/coran.pdf

Corriez, Olivier, Pas d'alternative au porc : polémique à la cantine en Gironde, publicat la data de 05.03.2013, disponibil la http://lci.tf1.fr/france/societe/du-porc-ou-pas-de-viande-polemique-dans-une-cantine-de-gironde-7860447.html, accesat la data de 09.06.2014, ora 15.25.

Dague, Thierry, Morale laïque : réponse de Vincent Peillon à la députée Françoise Dumas lors des questions au Gouvernement à l'Assemblée nationale, publicat la data de 25.04.2013, disponibil la http://www.education.gouv.fr/cid71702/morale-laique-reponse-de-vincent-peillon-a-la-deputee-francoise-dumas-lors-des-questions-au-gouvernement-a-l-assemblee-nationale.html, accesat la data de 10.06.2014, ora 09.00.

De Broqua, Alliette, Deux mois de prison ferme pour avoir mordu une policière, publicat la data de 20.09.2012, disponibil la http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2012/09/20/01016 20120920ARTFIG00606-deux-mois-de-prison-ferme-pour-avoir-mordu-une-policiere.php, accesat la data de 10.06.2014, ora 11.23.

Deguen, Florence, Loi sur le port du voile : le débat relancé, publicat la data de 25.03.2013, disponibil la http://www.leparisien.fr/societe/loi-sur-le-port-du-voile-le-debat-relance-25-03-2013-2669103.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 15.40.

Johny, Stéphane, Marc Trévidic : "La France, ennemi bien identifié", publicat la data de 5 ianuarie 2013, disponibil la http://www.lejdd.fr/Societe/Justice/Actualite/Le-juge-antiterroriste-Marc-Trevidic-La-France-ennemi-bien-identifie-584526, accesat la data de 09.06.2014, ora 11.25.

Kovacs, Stéphane, Intégration : un rapport choc, publicat la data de 12.12.2013, disponibil la http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2013/12/12/01016-20131212ARTFIG00629-integration-un-rapport-choc.php, accesat la data de 10.06.2014, ora 12.12.

Le Bars, Stéphanie, La religion musulmane fait l'objet d'un profond rejet de la part des Français, publicat la data de 24.01.2013, disponibil la http://www.lemonde.fr/societe/article/2013/01/24/la-religion-musulmane-fait-l-objet-d-un-profond-rejet-de-la-part-des-francais_1821698_3224.html, accesat la data de 09.06.2014, ora 13.15.

Mahjar-Barducci, Anna, From The MEMRI Jihad And Terrorism Threat Monitor: On Twitter, Jihadists Call For Major Terror Attacks Against France In Response To Publication Of Muhammad Comic Book, publicat la data de 04.01.2013, disponibil la http://www.memri.org/report/en/0/0/0/0/0/0/6912.htm, accesat la data de 09.06.2014, ora 09.39.

Malbrunot, Georges, Plus de 50 djihadistes français en Syrie, publicat pe data de 13.03.2013, disponibil la http://www.lefigaro.fr/international/2013/03/12/01003-20130312ARTFIG00564-plus-de-50-djihadistes-francais-en-syrie.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 14.55.

MemriTV videos, British Islamists Protest Mali Campaign: Hollande a Son of Pharaoh, publicat pe data de 20 ianuarie 2013, disponibil la https://www.youtube.com/watch?v=dwnSRx-l8wE, accesat la data de 09.06.2014, ora 14.09.

Mercier, Alain, Manuel Valls annonce le chiffre de 1 193 véhicules incendiés à la Saint-Sylvestre, publicat la data de 01.01.2013, disponibil la http://www.lepoint.fr/societe/valls-1-193-vehicules-incendies-01-01-2013-1607653_23.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 08.50.

Muir, Jim, French firing over veil was ‘religious discrimination’, publicat la data de 25.03.2013, disponibil la http://www.france24.com/en/20130319-france-court-nursery-school-firing-veil-religious-discrimination/, accesat la data de 10.06.2014, ora 11.40.

Sage, Alexandria, France struggles to fight radical Islam in its jails, publicat la data de 07.05.2013, disponibil la http://www.reuters.com/article/2013/05/07/us-france-radicalisation-insight-idUSBRE9460OQ20130507, accesat la data de 10.06.2014, ora 09.30.

Schuck, Nathalie, Argenteuil : le contrôle d'une femme voilée dégénère, publicat la data de 12.06.2013, disponibil la http://www.leparisien.fr/argenteuil-95100/argenteuil-le-controle-d-une-femme-voilee-degenere-12-06-2013-2890499.php, accesat la data de 10.06.2014, ora 10.02.

Sherif Abdel Azim, Femeia în Islam. Mit și realitate, Ontario ,Editura Kingston, 2010, disponibil la http://d1.islamhouse.com/data/ro/ih_books/single/ro_Femeia_in_Islam.pdf , accesat pe 05.05.2014.

https://islaminromania.wordpress.com/category/femeia-in-islam/, accesat la data de 07.06.2014, la ora 17.02.

http://religia-islamica.religionboard.net/t248-statutul-femeii-in-islam, accesat la data de 07.06.2014, la ora 19.48.

http://www.scoalarosu.ro/rom-files/revista/22/9.html, accesat la 07.06.2014, la ora 21.13.

http://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=JORFTEXT000023654701, accesat la 11.06.2014, ora 22.00.

Bibliografie

Adorno, Theodor, Minima Moralia, traducere Corbea Andrei, București, Editura ART, 2007.

Al-Amir, Ahmed si Tsekoura Vivian, În Islam lovirea femeii este interzisă, Traducere: European Islamic research center și Gharabli, Gabriela, Editura Islamhouse.com, București, 2014.

Alfred-Louis de Premamere, Originile Islamului. Între scriitură și istorie, trad. Mircea Anghelescu, București, 2004.

Anghelescu, Nadia, Introducere în Islam, București, Editura Enciclopedică, 1993.

Anghelescu, Nadia, Introducere în islam, București, Editura Polirom, 2014.

Bartley, Paula, Bourdillon, Hilary si Ștefania, Delia, Islamul în epoca medievală, (traducere Decei Lia, București, Editura All Educațional, 2001.

Ben Jelloun, Tahar, Rasismul pe înțelesul fiicei mele, tradus de Coroi Ioana-Crina, București, Editura Cartier, 2009.

Delcambre, Anne-Marie, Islamul – Obligațiile privind relațiile în societate, tradus de Mihaela Iovan, București, Editura Corsei, 1999.

Alain Finkielkaut, L'identité malheureuse, Paris, Editura Stock, 2013.

Florescu, Radu, Postfață la Clot, Andre, Civilizația arabă în vremea celor 1001 de nopți, traducere Maria Berzea, București, 1989.

Grigorieff, Vladimir, Religiile lumii – Islamul, traducere de Mihai Giugariu, București, Editura Universitaria, 1999.

Horkheimer, Max, The eclipse of reason, Eastford, Publisher Martino Fine Books, Eastford, 2013.

Ibrahim, Nuredin, Islamul pur și simplu – Musulmanii din România, București, Editura Golden Print, 2004.

Lammens, Henri, Islamul: Credințe și instituții, tradus de Ioana Feodorov, București, Editura Corint, 2003.

Mérad, Ali, Islamul contemporan, București, Editura Corint, 2003.

Meziti, Kalmel, Dictionnaire de l'islamophobi, Montrouge, Editura Bayard Jeunesse, 2013.

Miquel, André, Islamul și civilizația sa, traducere Florescu, Radu, București, Editura Meridian, 1994.

Pietrăreanu, Ovidiu, Prezența arabă în Spania: subiect de controversă în spațiul european, în Roman-arabica, Nr.1, București, Centrul de studii arabe, 2001.

Renan, Ernest, L’islamisme et la science, tradus de G.Ș., Paris, Editura Calmann Levy, 1883.

Revel, Jean-Phillipe, Traité des sacrements, vol. VI: Lâonction de malades. Rédemption de la chair et par la chair, traducere G.Ș., Editura Cerf, 2009.

Sedgwick, Mark, Islamul și musulmanii, traducere de Daniela Georgescu, București, Editura Niculescu, 2010.

Sheikh Al Zaradawi, Yusuf, Statutul femeii în islam, București, Editura Femeia musulmană, 2010.

Smith, Margareth, Rabi’s the Mystic and her Fellow Saints in Islam, Cambridge, în „Enciclopedie de l’Islam”, vol III, 1928.

Sourdel, Dominique si Sourdel-Thominei, Janine, Civilizația islamului clasic, volumul I, traducere Eugen Filotti, București, Editura Meridiane, 1975.

Sourdel, Dominique si Sourdel-Thominei, Janine, Civilizația islamului clasic, volumul II traducere Eugen Filotti, București, Editura Meridiane, 1975.

Thoroval, Yves si Ulubeyan, Gari, Lumea musulmană, o religie, societăți multiple, traducere Luminița Ene, București, Editura Rao, 2003.

Thoroval, Yves, Dicționar de civilizație musulmană, traducere Nadia Anghelescu, București, Editura Univers Enciclopedic, 1997.

Webografie

Bertin, Nicolas si Jarry, Emmanuel, Interpellations dans les milieux islamistes en région parisienne, publicat pe data de 05.02.2013, disponibil la http://www.lepoint.fr/fil-info-reuters/interpellations-dans-les-milieux-islamistes-en-region-parisienne-05-02-2013-1623923_240.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 14.09.

Blachere, Emilie și Peytavin, Grégory, Alexandre, 22 ans, français Djihadiste, publicat la data de 07.06.2014, disponibil la http://www.parismatch.com/Actu/Societe/Alexandre-22-ans-francais-djihadiste-517746, accesat la data de 09.06.2014, ora 09.20.

Bowen, Jeremy, French brothers seek jihad in Syria, publicat la data de 20.08.2013, disponibil la http://www.bbc.com/news/world-europe-23766892, accesat la data de 10.06.2014, ora 10.44.

Buratti, Laura, Fausse alerte à la bombe à la Tour Eiffel, publicat la data de 30.03.2013, disponibil la http://www.lemonde.fr/societe/article/2013/03/30/la-tour-eiffel-evacuee-par-crainte-d-un-attentat_3151011_3224.html, accesat la data de 09.06.2014, ora 15.00.

Coranul, accesat online pe http://www.islam.ro/coran.pdf

Corriez, Olivier, Pas d'alternative au porc : polémique à la cantine en Gironde, publicat la data de 05.03.2013, disponibil la http://lci.tf1.fr/france/societe/du-porc-ou-pas-de-viande-polemique-dans-une-cantine-de-gironde-7860447.html, accesat la data de 09.06.2014, ora 15.25.

Dague, Thierry, Morale laïque : réponse de Vincent Peillon à la députée Françoise Dumas lors des questions au Gouvernement à l'Assemblée nationale, publicat la data de 25.04.2013, disponibil la http://www.education.gouv.fr/cid71702/morale-laique-reponse-de-vincent-peillon-a-la-deputee-francoise-dumas-lors-des-questions-au-gouvernement-a-l-assemblee-nationale.html, accesat la data de 10.06.2014, ora 09.00.

De Broqua, Alliette, Deux mois de prison ferme pour avoir mordu une policière, publicat la data de 20.09.2012, disponibil la http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2012/09/20/01016 20120920ARTFIG00606-deux-mois-de-prison-ferme-pour-avoir-mordu-une-policiere.php, accesat la data de 10.06.2014, ora 11.23.

Deguen, Florence, Loi sur le port du voile : le débat relancé, publicat la data de 25.03.2013, disponibil la http://www.leparisien.fr/societe/loi-sur-le-port-du-voile-le-debat-relance-25-03-2013-2669103.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 15.40.

Johny, Stéphane, Marc Trévidic : "La France, ennemi bien identifié", publicat la data de 5 ianuarie 2013, disponibil la http://www.lejdd.fr/Societe/Justice/Actualite/Le-juge-antiterroriste-Marc-Trevidic-La-France-ennemi-bien-identifie-584526, accesat la data de 09.06.2014, ora 11.25.

Kovacs, Stéphane, Intégration : un rapport choc, publicat la data de 12.12.2013, disponibil la http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2013/12/12/01016-20131212ARTFIG00629-integration-un-rapport-choc.php, accesat la data de 10.06.2014, ora 12.12.

Le Bars, Stéphanie, La religion musulmane fait l'objet d'un profond rejet de la part des Français, publicat la data de 24.01.2013, disponibil la http://www.lemonde.fr/societe/article/2013/01/24/la-religion-musulmane-fait-l-objet-d-un-profond-rejet-de-la-part-des-francais_1821698_3224.html, accesat la data de 09.06.2014, ora 13.15.

Mahjar-Barducci, Anna, From The MEMRI Jihad And Terrorism Threat Monitor: On Twitter, Jihadists Call For Major Terror Attacks Against France In Response To Publication Of Muhammad Comic Book, publicat la data de 04.01.2013, disponibil la http://www.memri.org/report/en/0/0/0/0/0/0/6912.htm, accesat la data de 09.06.2014, ora 09.39.

Malbrunot, Georges, Plus de 50 djihadistes français en Syrie, publicat pe data de 13.03.2013, disponibil la http://www.lefigaro.fr/international/2013/03/12/01003-20130312ARTFIG00564-plus-de-50-djihadistes-francais-en-syrie.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 14.55.

MemriTV videos, British Islamists Protest Mali Campaign: Hollande a Son of Pharaoh, publicat pe data de 20 ianuarie 2013, disponibil la https://www.youtube.com/watch?v=dwnSRx-l8wE, accesat la data de 09.06.2014, ora 14.09.

Mercier, Alain, Manuel Valls annonce le chiffre de 1 193 véhicules incendiés à la Saint-Sylvestre, publicat la data de 01.01.2013, disponibil la http://www.lepoint.fr/societe/valls-1-193-vehicules-incendies-01-01-2013-1607653_23.php, accesat la data de 09.06.2014, ora 08.50.

Muir, Jim, French firing over veil was ‘religious discrimination’, publicat la data de 25.03.2013, disponibil la http://www.france24.com/en/20130319-france-court-nursery-school-firing-veil-religious-discrimination/, accesat la data de 10.06.2014, ora 11.40.

Sage, Alexandria, France struggles to fight radical Islam in its jails, publicat la data de 07.05.2013, disponibil la http://www.reuters.com/article/2013/05/07/us-france-radicalisation-insight-idUSBRE9460OQ20130507, accesat la data de 10.06.2014, ora 09.30.

Schuck, Nathalie, Argenteuil : le contrôle d'une femme voilée dégénère, publicat la data de 12.06.2013, disponibil la http://www.leparisien.fr/argenteuil-95100/argenteuil-le-controle-d-une-femme-voilee-degenere-12-06-2013-2890499.php, accesat la data de 10.06.2014, ora 10.02.

Sherif Abdel Azim, Femeia în Islam. Mit și realitate, Ontario ,Editura Kingston, 2010, disponibil la http://d1.islamhouse.com/data/ro/ih_books/single/ro_Femeia_in_Islam.pdf , accesat pe 05.05.2014.

https://islaminromania.wordpress.com/category/femeia-in-islam/, accesat la data de 07.06.2014, la ora 17.02.

http://religia-islamica.religionboard.net/t248-statutul-femeii-in-islam, accesat la data de 07.06.2014, la ora 19.48.

http://www.scoalarosu.ro/rom-files/revista/22/9.html, accesat la 07.06.2014, la ora 21.13.

http://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=JORFTEXT000023654701, accesat la 11.06.2014, ora 22.00.