Moderatorul –actorul Nr. 1 In Televiziunea Moderna

MODERATORUL –ACTORUL NR. 1

ÎN TELEVIZIUNEA MODERNĂ

Cuprins

Introducere

Neoteleviziunea și specificul ei

1.1. Paleoteleviziunea & Neoteleviziunea. Aspecte teoretico-definitorii

1.2.Televiziunea de la calea de comunicare la caractere de artă

1.3. Profilul psiho-profesional al jurnalistului

Imaginea și personalitatea jurnalistului TV

2.1. Jurnalistul tv, imagine și personalitate

2.2. Moderatorul – imagine, funcție, îndătoriri în cadrul formatului de emisiune Talk-Show

2.3 Studiu de Caz ( Caracterizarea moderatorilor posturilor: Moldova 1 și Pro TV

Încheiere/Concluzii

Referințe bibliografice

Anexe

Introducere

Motto: «Jurnalistul este un nemulțumit, un cercetător,

un sfătuitor, un tutore al națiunii.»(Napoleon)

Detestat și deopotrivă măgulit, jurnalistul reprezintă exponentul unei categorii profesionale deosebite, dificil de încadrat în tiparele profesiilor clasice. Privit uneori ca un artist dezordonat, uneori ca un analist riguros, jurnalistul este un „produs social” al timpului în care trăiește, cu un set de trăsături specifice care-i conferă succesul în profesie.

Lucrarea dată constituie un studiu despre profilul psiho-profesional al jurnaliștilor din televiziune, despre valoarea unui reporter de succes, despre fenomenul manipulării opiniei publice prin intermediul subiectelor televizate, mijlocul media care își face din ce în ce mai mult simțită prezența în sistemul mediatic din Republica Moldova.

Televiziunea este mijlocul de comunicare de masă cu impactul cel mai mare asupra societății. Din punct de vedere tehnic, ea este conceptualizată ca un procedeu de descompunere, transmitere la distanță și apoi de recompunere a imaginilor. Televiziunea este o instituție care îi culturalizează pe proști și îi imbecilizează pe cei deștepți  (Umberto Eco). Ea nu solicită prea mult intelectul telespectatorilor.Este, de cele mai multe ori, exhaustivă și explică sau ilustrează de la A la Z o situație. Ea, facilitează extrem de mult receptarea mesajului, îmbrăcîndu-l cu toate acele elemente pe care, în mod normal, receptorul ar trebui să le caute singur și să le corelaționeze. 

Televiziunea este actorul principal al spațiului public, iar publicul constituie principala sursă de existență a acesteia. Dacă nu ar avea publică, ea nu ar avea nici un rost și nu ar avea resurse financiare pentru a rezista pe piața mediatică.

Presa Televizată se dezvoltă vertiginos datorită noilor tehnologii revoluționare, iar odată cu dezvoltarea rapidă a societății, a crescut tot mai mult necesitatea oamenilor de a fi informați, cît mai rapid și mai corect, despre tot ce se întîmplă în univers.În aceste condiții crește necesitatea cunoașterii exacte a tehnicilor de prezentare a informației și impactul pe care o are aceasta asupra auditoriului.Totodată, au crescut și exigențele publicului vis-a-vis de informația prezentată de mass-media.

Dintre toate mijloacele mass-media, televiziunea este cea mai importantă sursă de informare a publicului și cea mai credibilă. Aceasta trebuie să fie într-un progres continuu, tinzînd spre perfecțiune. Se știe foarte bine că, la nivel practic, acest lucru este imposibil de realizat, în primul rînd, televiziunea din Republica Moldova nu este dotată cu tehnică de performanță, iar dacă aceasta ar fi, nu sunt cadre profesionale care ar fi putut să o mînuiască, (sunt, dar foarte puțini), și ar putea face față tuturor provocărilor jurnalistice și tehnologiei secolului XXI.

Actualitatea temei cercetate rezidă în forța de influență a mass-mediei asupra tuturor domeniilor de activitate și în impactul ei asupra omului cît și asupra societății în general. Mass media mai mult decît oricare instituție publică contribuie la formarea individului social și la crearea sau orientarea opiniei publice. Trăim într-o lume modernă, unde televiziunea și actorii săi au hipnotizat publicul și i-a făcut dependenți de ea. Oamenii din umbra micilor ecrane sunt cei care o fac să fie mai interesantă, mai intrigantă și mult mai colorată. Moderatorii, sunt acei jurnaliști care caută să deschidă cortinele scenelor, unde nimeni nu ar fi îndrăznit. Adevărul și intrigile sunt actuale și mereu au un auditoriu bogat.

Obiectul cercetării îl constituie conceptele psihologice de bază necesare stabilirii imaginei și personalității jurnalistului, cît și examinarea caracteristicilor activității jurnalistului prin prisma funcțiilor informaționale îndeplinite de acesta în cadrul unei companii. Astfel mi-am propus următoarele obiective:

-De a evidenția profilul etic și profesional al jurnalistului TV.

-Stabilirea valorii unui jurnalist de succes.

-Analiza mai multor posturi de televiziune, în scopul scoaterii în evidență a avantajelor și dezavantajelor jurnaliștilor care activează în cadrul acelor companii.

Motivarea alegerii temei.Odată cu modernizarea și lărgirea căilor de transmitere a televiziunii, moderatorul este mereu prezent în fața oamenilor. El emite o notă de credibilitate și încredere, reprezentîndsau fiind imaginea postului la care lucrează.Am ales această temă deoarece dincolo de o prezentare excelentă, un aspect atrăgător al moderatorilor, se ascund mii de secrete pe care mereu am rîvnit să le aflu.Deși voi studia aceste lucruri, vor ramîne încă multe intrigi șinedescoperiri pentru mine.

Scopul lucrării rezidă în elaborarea unei viziuni conceptuale despre jurnaliștii de televiziune (comportamentul, stilul, calitățile) precum și în analizarea relației dintre deontologie și etică profesională. Pentru realizarea obiectivelor, mi-am propus următoarele sarcini:

-Identificarea și analizarea valorilor necesare unui jurnalist TV.

-Definirea eticii și deontologiei profesionale.

În realizarea investigației propuse am studiat mai multe lucrări științifice a cercetătorilor precum: Mihai Coman, Ruxandra Cesereanu, Romeo Cemîrtan, Ion Guzun, Georgeta Stepanov, Partick Lecomte, Pierre Bourdieu, David Randall, Andrei Dumbrăveanu, Giovanni Sartori, Mirela-Ioana Borchin, Ron Hoff, Mark Grigoryan, Patrik Charaudeau, etc.

Metodele sociologicede cercetare, urmărire, studiere și analizare a comportamentului, a calităților moderatorilor de la posturile Moldova 1 și ProTV. Materialele au fost analizate după calitățile, personalitatea, importanța și timpul aflării lor la posturile tv.

Lucrarea „Moderatorul – actorul nr 1 în televiziunea modernă” este structurată în: Introducere, două capitole și Încheiere.

Capitolul I, conține o parte teoretică, face o scurtă prezentare istorică a televiziunii și încearcă să definească locul și importanța ei deoarece, aceasta este un mijloc de comunicare în masă important în societatea contemporană, fără de care nu ar exista nici profesia de jurnalist tv. În acest capitol am încercat să punctez tendințele și unele efecte negative ale televiziunii deoarece, știm cu toții că robotizarea și ușurarea lucrurilor, de către ei, aduce cu sine mereu aspecte negative, fie fizice sau psihice.

În capitolul doi am analizat calitățile, imaginea și rolul moderatorului în emisiunile televizate, în deosebi în talk show. Am extras din lectura citită cele mai importante puncte pentru o prezentare de success, începînd de la vestimentație, machiaj, respirație pîna la normele etice și deonologice ale moderatorului.

Capitolul al II-lea, întitulat „Imaginea și personalitatea jurnalistului TV” include studiul de caz care abordează fenomenul manipulării din perspectiva instituțiilor media, care are loc implicit prin intermediul jurnaliștilor și textelor jurnalistice, printr-un studiu de caz care analizează mai mulți moderatori și prezentatori de la Pro TV și Moldova 1.

Încheierea cuprinde concluziile la care am ajuns în procesul de investigație, precum și unele recomandări destinate pentru ușurarea și dezvoltarea situațiilor din mass media autohtonă.

NEOTELEVIZIUNEA ȘI SPECIFICUL EI

1.1.Paleoteleviziunea & Neoteleviziunea. Aspecte teoretico-definitorii

Televiziunea este una dintre elementele centrale ale vieții contemporane, pătrunzînd în fiecare colț al lumii, formînd conștiințe și creînd „realități”. Putem vorbi astfel de o epocă a televiziunii, care a determinat modificări extraordinare. Astfel lumea a fost împărțită între cei care privesc la televizor și cei care nu privesc. Televiziunea a schimbat legăturile dintre individ și mediul înconjurător, perceptînd totul în termenii televiziunii, trăind cu referință la ea.

La inceputul anilor 90, Umberto Eco a lansat 2 noi noțiuni „paleo” și „neoteleviziunea”, stabilind cu ajutorul acestora 2 vîrste ale ecranului. Prima fiind reprezentată de o distincție clară între realitate și ficțiune, iar a doua de un amestec între cele două planuri.

Paleoteleviziunea.Paleoteleviziunea este un termen inventat de Umberto Eco, cu referire la monopolul de televiziune italian în perioada 1954 pînă la mijlocul anilor șaptezeci. Sarcina principală a fost cea de a efectua o funcție de difuzie culturală. Programul de televiziune a dat importanță mare pentru o distincție clară de genuri. Director general 1961-1974 (ani tipici pentru paleoteleviziune) a fost Ettore Bernabei.

Primul model paleoteleviziunea își definea programele în funcție de trei finalități comunicative : a distra, a informa, a educa. Spectatorul în fața ecranului urmărește cu atenție, caută să perceapă, să înțeleagă, să acumuleze cunoștințe, să tragă învățăminte din ceea ce se întîmplă dincolo de ecran. Grila de programe urma cu rigiditate aceste trei finalități, spectacolul era destinat divertismentului, momentul informativ furniza știrile din lumea întreagă, iar cel educativ ne imbogățea cultura.

Există specialiști care vorbesc despre o perioadă a paleoteleviziunii, încadrată în timp în anii 1950-1960. Această perioadă, dincolo de mijloacele tehnice puțin evoluate, caracteristice vremii și, evident, de viteza destul de redusă cu care se transmiteau știrile sau de subiectele care interesau opinia publică, poate fi carecterizată și prin tipul de raportare a omului la televiziune. În acea perioadă de început, „publicul vizat de paleoteleviziune corespundea „atitudinii de vizitator de muzeu”. Este o atitudine de non-participare, de spaimă de a „pune mîna pe exponate”, de a considera că lumea de dincolo de ecran este o altă lume, care nu îți aparține și cu care nu ai cum să interacționezi. Televiziunea era mai mult o mașinărie de transmitere a știrilor.

Neoteleviziunea. Neoteleviziunea este un neologism inventat tot de Umberto Eco. El folosește acest termen pentru prima dată în 1983 într-un articol intitulat "TV, Transparency Lost", care compară caracteristicile așa-numitei paleotelevizune cu cele făcute de sosirea noilor radiodifuzori private. Neoteleviziuneacaută să șteargă frontierele ecranului. Spectatorul devine actor, participă se implică, răspunde, apreciază, el se găsește atît în fața ecranului cît și pe ecran. Ceea ce a schimbat cu totul această situație a fost apariția emisiunilor dezbatere, iar mai tîrziu a talk show-urilor. Neoteleviziunea a schimbat cu totul înțelesul democrației moderne. „Democrația modernă este Atena plus televiziune”, scriau Patrick Charaudeau și Rodolphe Ghligione.

În ceea ce privește televiziunea vremurilor noaste, G. Fillioud(1994) declară faptul că „…televiziunea nu mai are nevoie să inventeze ficțiuni ori să imagineze povești, pentru că este capabilă să acționeze asupra realului, cu participarea celor direcți vizați și care ar putea fi oricare dintre noi…” Această evoluție a televiziunii este rezultatul cererii publicului care își dorește să trăiască celebritatea și să urmărească o „televiziune ca în filme” (Zeca-Buzura D, 2007), lucru care determină audiovizualul să fabrice realul, sa pună preț pe autenticitate, emotivitate, excepțional, interactivitate. Publicul este cel care dictează noile tendințe. Umberto Eco vorbește despre această putere a publicului și despre faptul că televiziunea, pentru a face față acestei puteri, încearcă să rețină publicul prin indentificarea cu cotidianul, prin proximitate, sp” Această evoluție a televiziunii este rezultatul cererii publicului care își dorește să trăiască celebritatea și să urmărească o „televiziune ca în filme” (Zeca-Buzura D, 2007), lucru care determină audiovizualul să fabrice realul, sa pună preț pe autenticitate, emotivitate, excepțional, interactivitate. Publicul este cel care dictează noile tendințe. Umberto Eco vorbește despre această putere a publicului și despre faptul că televiziunea, pentru a face față acestei puteri, încearcă să rețină publicul prin indentificarea cu cotidianul, prin proximitate, spunîndu-i :”sunt aici, sunt eu și sunt tu”.

Neoteleviziunea creează o mulțime de narațiuni ale cotidianului care au ca protagoniști indivizi comuni sau personaje excepționale. Abilitățile legate de consumul de televiziune și cele conexe instrumentelor meseriei găsesc aici punctul cel mai solid de convergență“. Pornind de la realitatea că limbajul televiziunii tinde să ignore granițele dintre jurnalism și spectacol, știre și ficțiune, realitate și invenție, se poate vorbi de infotainment (combinație de informatie și entertainment).

Neoteleviziunea transformă încetul cu încetul realitatea cotidiană în spectacol. Neoteleviziuneaaruncă în aer canoanele și aduce în prim-plan talk show-ul, reality show-ul, anulează în primul rînd competențele, această televiziune pulsionară (gama a instinctelor primare), se oprește la emoționalul de prima factură, la licitarea unor emoții de primă instanță. S-a ajuns în numai 2 decenii de la un jurnalism de informare, la un jurnalism de comunicare, martorul e narator și personaj.

O altă mutație importantă în neoteleviziune, subliniată de Daniela Zeca-Buzura sunt modelele comunicaționale în care publicului i se acordă un rol activ: de complice, de interactant sau de actor activ în scenariile televizuale, permițîndu-i televiziunii accesul la propria intimitate: „implicarea telespectatorului în strategiile scenarizării televizuale, prin flatarea facilă a propriului proiect de notorietate și, în cele din urmă, prin publicizarea intimității anonimului devenit „actor” sau chiar „vedetă”, dar într-o procedură precară, de vedetizare instant, care asigura o glorie egală cu durata unui frame cinematografic.” (p. 19). Dupa cum observă autoarea, în ultimele 2 decenii, televiziunea a devenit -odată cu emisiunile de telerealitate – autoreflexivă, acceptînd să arate publicului culisele ei, producînd astfel un efect de transparență înșelătoare: „Prin reality show, televiziunea și-a pus, aparent, totul la vedere, culisele și dispositivul mediatic, inaugurînd astfel impulsul unei reflexivități pragmatice, care divulgă parțial artificiile din spatele scenei, dar le oferă ca pe o revelație, aceea a ultimei frontiere a realității.”

Neoteleviziunea și-a creat astfel și noi formate: talk-show-ul, reality-show-ul, panel-show-ul, pshiho-show-ul, docudrama, travel& living. În cadrul acestor formate, toate sferele vieții, începînd de la politică și pînă la viața particulară a omului, devin subiecte de tratat.

Tendințele neoteleviziunii. Monopolul deținut de televiziunea publică pînă la începutul anilor 80 dădea semne că nu mai era capabilă să satisfacă exigențele, din ce în ce mai ridicate, ale unei audiențe care devenea din ce în ce mai diversă, mai specializată și mai activă. Soluția a reprezentat-o apariția unui sistem alternativ, opțional: televiziunea particulară. Coexistența acestora, benefică publicului, a determinat modificări atît la nivel legislativ, cît și la nivel administrativ, organizațional. Se puneau astfel bazele procesului de specializare a televiziunii, proces încă în desfășurare. I. Drăgan identifică trei etape în trecerea la “televiziunea fragmentată”:

diversificarea programelor (canalelor) – specializate (culturale, sportive, informative);

diversificarea tehnologiilor de transmitere și receptare (cablu, sateliți, videocasete, videodiscuri);

interactivitatea (televizionarea în direct) – implică individualizarea completă a consumului audiovizual.

Astăzi, cercetările sunt îndreptate în direcția unificării “tuturor sistemelor de comunicare și integrarea tuturor rețelelor de circulație a informației: telefon, fax, rețele cablate, rețele de radiotelefon, rețeaua hertziană de radio și de televiziune, sateliții”. Acest lucru presupune două operațiuni:

realizarea unor rețele fixe din fibră optică, adică înlocuirea firului de cupru sau a cablului coaxial, care nu permit nici transportul unor volume mari de date, (voce, text, imagine, grafisme);

compresiunea numerică a imaginii, ceea ce înseamnă scanarea și transformarea tuturor semnalelor în șiruri nesfîrșite de numere, combinații de 0 și 1.

Aplicarea acestor tehnologii reprezintă începutul unei noi industrii de televiziune, numită de către specialiști televiziune fragmentată sau multimedia, mai deschisă spre exterior, gata să accepte coabitarea programelor pe suporturi diferite, opusă, așadar, televiziunii de masă de pînă acum. În viitor noile tehnici vor face ca relația dintre consumator și obiectul consumului său să fie și mai strînsă, și mai personală, pentru că televiziunea determină “schimbări majore în ceea ce privește mecanismele și procesul de legitimare”.

Neoteleviziunea se distinge pentru G. Lochard și H. Boyer “printr-o tensiune crescută asupra destinatarului, solicitat fără întrerupere de către animatori. Acești mediatori solicită în permanență telespectatorii în modul complicității, în emisiuni compozite și articulate unele cu celelalte”.

Un studiu realizat de Strategy Analitics și dat publicității de către European Journalism Center la 1 martie relevă că, pînă în 2005, 625 de milioane de persoane de pe tot globul vor avea acces, prin intermediul receptoarelor de televiziune, la servicii on-line: cumpărături, operațiuni financiare, jocuri, informații, divertisment. Același studiu prevede pentru sfîrșitul anului 2001, creșterea numărului de cămine care vor beneficia de oferta televiziunii digitale de la 20 la 38 de milioane.

Următorul pas pe calea rentabilizării noii tehnologii presupune înlocuirea cablului telefonic cu fibră optică, cu intenția de a face posibilă circulația mesajelor pe o singur rută, foarte rapid. Dezvoltarea sateliților “constituie un alt exemplu de articulare între televiziune și audiovizual”.

Un alt studiu:Studiul EY Future of Television – Media & Entertainment 2013 identifică șase tendințe care vor influența viitorul televiziunii pe măsură ce industria se pregătește să facă față unei schimbări majore în materie de monetizare și structuri narative, prin dezvoltarea unei game extinse de noi canale, noi platforme, noi dispozitive si noi experiențe:

Cele șase tendințe care vor determina viitorul televiziunii sunt:

1.    Structurile narative (storytelling-ul) vor evolua pentru a valorifica mai bine mediul reprezentat de platformele multiple. Ecranul utilizat cel mai des nu va mai fi cel definit de dimensiune, ci va fi acel ecran care va fi capabil să capteze atenția. Ecranele multiple care funcționează perfect împreună vor permite dezvoltarea de noi structuri narative care să ofere producătorilor de conținut mai multe oportunități de a inova împreună cu audiența. Metadatele care permit sincronizarea între ecrane vor deveni facilitatoare cheie.

2.    Ecranele omniprezente vor solicita o mobilitate mai mare a conținutului. Pe masură ce apar tot mai multe ecrane în tot mai multe locuri – de la spațiile de acasă, pînă la vehicule sau spațiile publice – vom asista la o creștere a cererii pentru conținut care să poată urma telespectatorul oriunde merge acesta. Agențiile de publicitate vor avea la dispoziție mai multe ecrane și un potențial mai mare de a genera impresii în această nouă paradigmă, multi-ecran.

3.    Dinamica socială și experiențele sociale colective vor determina o creștere a vizualizărilor asociate evenimentelor. Chiar dacă vizualizarea devine din ce în ce mai fragmentară, consumatorii vor dori, pe mai departe, să facă parte din experiențele sociale colective asociate anumitor evenimente, cum ar fi Cupa Mondiala sau Premiile Oscar. În cazul în care creatorii de conținut vor reuși să construiască o experiență socială puternică în jurul unui program, telespectatorii vor dori să fie incluși în această experiență și se vor întoarce în fața ecranului.

4.    Inovația în materie de descoperiri de noi programe și de noi tipuri de telecomenzi,va duce la definirea unor tehnici care să optimizeze căutarea de programe relevante. În pofida evoluției televizoarelor, experiența

consumatorului cu telecomanda și căutarea pe canalele disponibile nu s-a schimbat prea mult în ultimele cîteva decenii. Telespectatorii continua să fie adesea frustrați atunci cînd încearcă să găsească la TV ceva ce îi interesează. Cu ajutorul tabletelor și a altor dispozitive, căutarea și descoperirea de programe vor fi mult mai intuitive și mai adaptate la preferințele fiecărui individ. Furnizorii de conținut vor fi nevoiți, în cele din urmă, să-și optimizeze conținutul pentru căutare, pentru a permite conținutului relevant și atrăgător să ajungă să fie văzut de telespectator. 

5.    Vizionarea într-o singură sesiune a mai multor episoade dintr-un serial sau alt tip de conținut va atrage după sine inovații în zona de măsurare și personalizare. Odată cu creșterea numărului de platforme de conținut video la cerere, precum și frecvența fenomenului de bingeing (vizionarea, timp de mai multe ore, de conținut într-o singură sesiune). Companiile de media și divertisment vor fi nevoite să dezvolte metode prin care să măsoare și să înțeleagă mai bine acest tipar unic de vizionare, astfel încît modul în care împachetează conținutul pe care-l propun să satisfacă mai bine nevoile telespectatorilor.

6.    Cererile tot mai exigente de conținut unic venind din partea noilor jucători intrați în segment vor influența inovarea dincolo de sistemul studioului tradițional. Deoarece realizarea de programe este acum asigurată de un număr mai mare de producători, va exista o mai mare libertate de creație și se vor putea asuma mai multe riscuri. În mod similar, posibilitatea telespectatorilor de a vedea la cerere episoadele pilot și de a le vota pe cele care le plac cel mai mult va atrage după sine o redistribuire a controlului asupra produsului între telespectatori și cel care le produce, ceea ce va permite dezvoltarea de conținut și în afara formatului tradițional din televiziunile standard. De asemenea, producătorii de conținut vor putea aloca mai mult timp dezvoltării personajelor și liniei narative, deoarece nevoia de a rezuma episoadele anterioare va fi eliminată, datorită posibilității audienței de a le viziona și re-viziona la cerere, oricînd doresc.

1.2. Televiziunea de la calea de comunicare la caractere de artă

Televiziunea ca formă de creație tehnică este una dintre invențiile importante ale secolului XX, care a influențat și continuă să influiențeze omenirea. La începuturile ei, televiziunea era numită radio-cinema. Esteticienii consideră că aceasta este copilul radioului și al filmului. De la radio, televiziunea a moștenit forma de organizare, principiile de formare a programelor, iar de la film – limbajul, expresia cinematografică și principiile de creație ce stau la baza producției de televiziune. (Э. Багиров, 1976, p.9)

Într-o perioadă de timp relativ scurtă – șase decenii, televiziunea cunoaște o evoluție rapidă, atît în aspect tehnic, cît și din perspectiva formelor sale de creație, de orientare și prezentare a producției. De asemenea, evoluează funcțiile și direcțiile de impact social ale televiziunii. În calitatea sa de mijloc de comunicare în masă, Coste-Cerdan, Natalie & Le Diberder oferă în cartea Televiziunea, funcțiile îndeplinite de ea:

-Funcția informativă este asigurată în toate tipurile de emisiuni.

-Funcția educativ-formativă a televiziunii este îndeplinită la nivelul cognitiv, la nivelul valorilor civice, a moștenirii sociale și culturale.

-Funcția de divertisment se manifestă și ea în modalități variate. O mare parte a telespectatorilor caută să-și satisfacă nevoia de divertisment, ceea ce duce la transformarea aproape a oricărui tip de mesaj într-un spectacol, pentru a veni în întîmpinarea dorințelor publicului.

Tehnologiile informației capătă valențe mari în stabilirea relațiilor capital – societate – om, îndreptate spre a mări rentabilitatea pe termen scurt a investițiilor. Televiziunea reprezintă o miză în plan politic, economic, cultural. În mesajele adresate publicului, spectatorul va utiliza principii bazate pe norme de percepere estetică a unei realități prin intermediul audiovizualului.

Limbajul, semiotica comunicării televizate își va schimba ritmul, forma și accentul discursiv. În rest produsul de televiziune este ca un copil de o nouă generație care moștenește de la părinți inteligența de a cunoaște și a lua decizii, a înțelege și transforma realitatea.

Sumar tehnico-științific.În 1895 Guliemo Marconi inventează un dispozitiv, care permite înregistrarea la distanță a oscilațiilor cîmpului electromagnetic. Invenția tehnică este perfecționată și devine posibilă sonorizarea mesajelor. Din moment ce sunetele sunt transmise la distanțe mari prin unde electromagnetice, inventatorii sunt preocupați și de transmiterea pe aceste căi și a imaginilor. Astfel Nipcov a inventat un dispozitiv de descompunere a imaginii – „ discul lui Nipcov”. El are formă de disc cu o serie de ferestruici expuse pe o spirală. Dacă într-o secundă sunt proiectate pe un ecran 24 de fotograme (imagini) în dinamică, ochiul uman le percepe ca pe una singură. Televiziunea concepută după aceste principii se numește mecanică.

Televiziunea mecanică are ecranul mic, iar imaginile pot fi transmise numai din studio. Mai apoi televiziunea mecanică a fost oprită definitiv la 1 aprilie 1941. În locul ei a fost implementat sistemul electronic de televiziune, unde imaginea originală se transformă în videosemnal, tot prin descompunere, bazîndu-se pe același fenomen fizic (discul lui Nipcov). Constituirea imaginii de televiziune are la bază legi psihofizice. Imaginea de bază în televiziune ca și în film este fotograma. Un șir de fotograme consecutive formează un cadru. Un cadru este un moment de fixare a realității, este determinat de caracterul acțiunii și de ritmul mișcării, el stă la baza planului de televiziune. Semnalele de televiziune electrice se transmit în lungimi de undă: metrice și decimetrice. În mod contrar, fiecare obstacol (munte, deal, zid înalt) poate face imposibilă recepționarea programelor de televiziune. Dacă în anii 60 o cameră de televiziune avea dimensiuni de 1,2m x 0,8 m x 0,6m, atunci astăzi camera poate îndeplini aceleași funcții avînd dimensiuni de 2x3x5 mm.

Unii confundă în televiziune cadrul și planul cinematografic. Deosebirea dintre cadru și plan, însă, este esențială. Planul cinematografic este o unitate de măsură a mărimilor în adîncul cadrului. Cadrul cinematografic are două dimensiuni: lățimea și înălțimea. A treia dimensiune, profunzimea sau lungimea spațiului, este iluzorie. În practica cinematografică există un nomenclator ce definește șase planuri de filmare:

1. Planul apropiat (P. A.).Cuprinde o ființă de la cap pînă la umeri.

2. Planul mediu (P.M.) cuprinde aceeași ființă umană, însă pînă la brîu.

3. Planul general(P.G.), cuprinde ființa umană văzută în întregime.

4. Prim-planul (P.P.) este un plan mai apropiat decît planul apropiat.

5. Plan internațional (P. int.) cuprinde ființa umană pînă mai sus de genunchi.

6. Planul foarte general (P.F.G.) plan mai vast decît planul general.

Cadrele filmate pot fi statice, cadre panoramice pe orizontală – cînd obiectivul camerei se mișcă, de la stînga spre dreapta. Panorama dejos în sus și de sus în jos, cînd camera este în mișcare pe verticală. Camera se poate mișca în jurul axei trepiedului (acestea sunt cadre stabile) sau ținută direct în mîinile operatorului (cadre mai puțin stabile). Camera fixată pe un obiect în mișcare (cărucior cu rotile, motocicletă, mașină, sanie, macara, ce se mișcă de jos în sus și invers) se numește filmare traveling. Cînd camera este fixată, însă imaginea înaintează sau se retrage, se numește filmare cu zoom-ul. Pentru a avea o imagine clară este nevoie de lumină. Lumina poate fi naturală și artificială. Lumina naturală este lumina zilei, iar lumina artificială este lumină de studio, modelată de un sistem de lămpi. Toate aceste elementele sunt doar mici secvențe, expresii a unor școli de artă pentru redarea realității în imagini.

Scrierea jurnalistică, literatura și televiziunea.O situație de comunicare presupune transmiterea unor mesaje de la emițător spre receptor, iar procesul se bazează pe anumite rigori, una dintre care este și limbajul. Dacă ne vom axa pe teoria informației, vom vedea că există funcții ale limbajului și fiecărei caracteristici a actului de comunicare îi corespunde o funcție a comunicării. (L. Roșca, 2004, pag.24).

Produsul jurnalistic conține în sine, unul sau mai multe mesaje. Mesajul nu poate fi conceput în afara limbajului poetic, literar. Știrile, interviurile, reportajele, schițele, nuvelele publicistice sunt niște povești cu început și sfârșit. Creația de televiziune nu are frontiere bine conturate, ea merge mînă în mînă cu cea jurnalistică. Pentru a realiza un produs de televiziune (fie știri, reportaje, interviuri, fie emisiuni de divertisment, fie anchete sau documentare) este necesar mai întîi de un scenariu ori un plan de scenariu. Este imposibil de a lansa în producere o temă televizată, indiferent de gen, fără a avea o expunere scrisă a ei. Structura scenariului vine din literatură.

Teatrul și televiziunea.De la teatru, televiziunea a moștenit elementele de spectacol și de punere a lui pe rol. Scenografia, mobilierul interioarelor, decorația de pe platou erau elaborate și asamblate conform principiilor teatrale. O caracteristică interesantă a modului de a „relata” o știre este valoarea ei de divertisment. McArthur sugerează că televiziunea aspiră la condiția de „sursă de divertisment”. Evoluția tehnică a produs modificări în machetarea și prezentarea programelor televizate.

Instituția crainicilor de televiziune s-a dezvoltat în redacțiile de actualități, de programe de divertisment etc. Jurnalistul de televiziune trebuie să demonstreze abilități actoricești: retorica scenică, plastica mișcărilor, expresivitatea frazei, promptitudinea gîndirii – sunt calități necesare pentru a transmite publicului mesajul prin intermediul camerei de televiziune, indiferent de genurile abordate: fie știre, interviu sau reportaj, fie anchetă, talk-show sau documentar. Moștenirea teatrală comunică un nou impuls televiziunii în talk-show, programe de divertisment cu tentă socială și politică. Sunt programe cu momente de tensiune teatrală, exprimată prin pauze regizorale, susținute de replicile jurnaliștilor, a moderatorilor. Mesajele sunt adresate direct publicului prezent în sală și celui aflat în fața televizoarelor.

„Surprize, surprize”(TVR 1), „Ждименя” (Prime 1), sunt expresii de artă teatrală, dezvoltată pe arena de televiziune.

Un fenomen teatral, care „s-a aprins” în televiziune sunt serialele, bazate pe conflicte casnice cu momente de infidelitate, cele de comedie și polițiste.

Serialele comunică o conotație aparte filmului televizat, ocupă imense spații de emisie și au misiunea relaxării unui public mai puțin silențios și pretențios la operele de artă.

Muzica și televiziunea.Sunetele întotdeauna provoacă imagini. Muzica este arta de a combina sunetele într-o manieră specifică, exprimînd astfel sentimente și idei. Ele apar în memoria noastră sub formă de imagini. În televiziune muzica n-a apărut întîmplător. Mai întîi proiecția filmelor mute, era însoțită în sala de cinema de orchestre sau de un singur pianist, care interpretau pasaje din opere muzicale. De multe ori interpretarea muzicală se împletea armonios cu imaginea de film, captivînd publicul. Astfel s-a dovedit că ritmul montajului de film, trebuie să coincidă cu ritmul melodiei ce însoțește imaginea. În așa mod apare muzica pentru televiziune. La sonorizarea muzicală a montajului imaginilor este necesar ca autorul de scenariu, jurnalistul de televiziune, să conlucreze creativ cu regizorul, regizorul – sunetist, compozitorul muzicii.

Televiziunea are capacitatea de a tiraja produsul ei simultan în milioane de exemplare. Așa, deci, cînd vorbim de televiziune subînțelegem mai întîi un mijloc de comunicare la distanțe nelimitate, prin utilizarea imaginilor vizuale și a sunetelor audio. Dacă toate acestea împreună într-o bucată televizată (știre, reportaj, interviu, sau documentar, anchetă, talk-show, dezbatere, concert ori concurs distractiv) sunt prezentate astfel încît să cucerească atenția oamenilor și să-i facă să gîndească, să devină mai buni, atunci creația de televiziune devine artă.

Efectele pozitive și negative ale televiziunii asupra creierului.Televiziunea răspunde cel mai bine nevoilor oamenilor de deconectare, de loisir sau de catharsis, ea poate oferi spectacole de toate tipurile (de la cele sportive la cele coregrafice, de la cele specifice cinematografiei la cele electorale, de la emisiunile de actualități la talk-show-uri, devenind astfel nu numai cel mai ieftin, comod, accesibil și divers mijloc de divertisment), dar și principalul mijloc de divertisment din toate cele existente. Ea oferă ,,trăiri prin procură”, creînd o lume în care telespectatorul poate evada, eliberîndu-se temporar de frustrările și neîmplinirile din viața reală.

Televiziunea prezintă evenimentele și, totodată, le exagerează importanța, gravitatea, caracterul tragic. Prezentarea informațiilor în forma divertismentului al cărui limbaj este ușor de înțeles, arată Mihai Coman, permite oamenilor de diferite condiții sociale, cu grade diferite de pregătire și de cultură să cunoască obiecte, fenomene, procese, evenimente, opinii, realizări artistice, literare, științifico-tehnice. Toate acestea le sunt prezentate într-un mod agreabil și accesibil.

Televiziunea, la începuturile ei, se dorea și reușea în bună măsură să fie culturală. Produsele ei livrau pe ecran documentare, adaptări după opere clasice, dezbateri pe teme importante. Lucrurile, treptat, au degenerat, astfel încît televiziunea zilelor noastre nu mai culturalizează, nu mai exercită rol asumat în educație, excepțiile sunt foarte rare, dimpotrivă, ea exploatează și flatează gusturi îndoielnice. În zilele noastre, această funcție este “ascunsă” cu cea de divertisment, care predomină cel mai mult. Ca urmare, publicul își formează gustul astfel încît timpul liber va ocupa un loc fruntaș în detrimentul culturii, ceea ce pe termen lung nu va constitui un beneficiu pentru receptor.

Odată cu apariția televiziunilor private, s-au importat programe de succes din alte țări, dar care nu sunt altceva decît forme fără fond. Ele evidențiază subcultura, propun pseudo-valori și exploatează uneori sentimentele oamenilor, cu efectul formării gustului prost al audienței. O caracteristică cu adevărat negativă este uniformizarea gustului artistic al privitorilor. În timpul privitului la televizor, creierul uman suferă o serie de modificări funcționale, de care cei mai mulți oameni nu sunt conștienți. 

Efectele televizorului asupra creierului sunt următoarele:

Stare hipnotică – Creierul ajunge într-o stare hipnotică după doar cîteva secunde de privit la televizor

Televizorul transpune privitorul într-o stare hipnotică, asemănătoare cu somnul, ceea ce conferă o cale ușoară de acces către subconștient.Efectul hipnotic este în mare parte provocat de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor. La majoritatea oamenilor, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activității cerebrale mult scăzute.

Lipsa unei analize critice – Televiziunea îți reduce abilitatea de a gîndi într-un mod critic

Atunci cînd ne uităm la TV, activitatea cerebrală se mută din emisfera stînga în cea dreaptă.Emisfera stîngă este regiunea critică pentru organizarea, analiza și judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, și nu decodează sau divide informația în părțile ei componente. Din acest motiv, oamenii care se uită la TV au tendința de a avea o perspectivă nerealistă și incorectă asupra realității.

Dependență – Televizorul poate crea o dependență atît fizică, cît și psihologică

Privitul la TV determină organismul să elibereze substanțe chimice care îi fac pe oameni să se simtă bine. Acestea sunt endorfinele, un sedativ natural cu proprietăți asemănătoare heroinei. Din acest motiv, este foarte probabil, să devii dependent de televizor din punct de vedere fizic.

Reducerea funcțiilor cerebrale superioare

Privitul la televizor reduce activitatea cerebrală superioară, promovînd activitatea în regiunile cerebrale inferioare. Cu alte cuvinte, acest lucru te face mai puțin inteligent, fiind condus mai degrabă de instincte, asemenea animalelor.

Televizorul amorțește creierul

Creierul nostru este mai activ atunci cînd dormim, decît atunci cînd ne uităm la televizor. Pentru caun creier să înțeleagă și să comunice înțelesuri complexe, trebuie să existe un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înțelegerea nivelelor înalte de ordine. În timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească pînă la oprire. De aceea, acest gen de activitate a fost asociată cu afecțiuni cerebrale degenerative, cum ar fi demența și boala Alzheimer.

Un risc crescut de deces

Numeroase studii au asociat privitul la televizor cu un risc mai mare de deces. Acest lucru se poate datora lipsei de activitate fizică, asociată cu privitul la televizor, sau este un rezultat al degenerării fizice a creierului. Totuși, nu s-a ajuns la date științifice concrete care să explice de ce televizorul crește riscul de deces sau prin ce mijloace.

Afectarea dezvoltării cerebrale la copiii

Privitul la televizor este dăunător în special pentru copii, întrucît creierele lor nu sunt dezvoltate complet, această activitate afectează dezvoltarea lobului frontal.  Lobul frontal, supranumit și executivul cerebral, controlează atenția, luarea deciziilor, reacțiile emoționale, comportamentul impulsiv și planificarea conștientă. Lobul frontal este casa identității noastre, lobul frontal își încheie perioada de maturizare de-abia la vîrsta de 25 de ani.

Televiziunea are cel mai puternic impact asupra gîndirii și comportamentului adolescentului.

Copii privesc la televizor dorind să afle lumea, dar sute de studii au demonstrat că indiferent de sex, copii care privesc mult la televizor sunt mai agresivi și mai dezinformați. Fără o conștiință formată, copiii nu pot distinge binele de rău, și primesc ca atare informația transmisă, riscînd să își contureze comportamentul în urma unor modele negative, acționînd uneori, la fel ca personajele negative cu care se identifică.

Violența este tot mai mult prezentă în cîmpul televizual, în filme și chiar in desene animate, care sunt destinate copiilor și ar trebui să aibă scopul de a-i educa, de a le oferi modele pozitive, de a le insufla valorile și normele societății. Dar de cele mai multe ori, programele tv conțin imagini violente, care pot afecta dezvoltarea copilului și relațiile sale cu mediul. Uneori, imaginile violente pot induce teama copiilor față de lumea înconjurătoare, deformînd realitatea, iar uneori, pot determina un comportament agresiv din partea copiilor, desensibilizîndu-i în fața violenței. Tot mai mulți copii își rezolvă conflictele prin violență, sau își pedepsesc colegii, așa cum au văzut că acționează personajele preferate din filme sau desene. Profesorul american Jeffrey Johnson, susține că părinții nu ar trebui să le permită copiilor să stea mai mult de 60 minute în fața ecranului, pentru că efectele asupra psihicului celor mici ar putea fi devastatoare.

Canalele de televiziune au devenit și forțe de răspîndire a inculturii. Pentru ca oamenii să fie buni de exploatat, ei trebuie să fie aduși la un nivel de înțelegere cît mai jalnic, așa încît să fie ușor de manipulat. Așadar, este nevoie de implementarea unor programe de imbecilizare a maselor. Unii specialiști în domeniu consideră că televizorul adună membrii familiei în fața lui, dar după opinia lui Andre Vergez și Denis Huisman, auditorii televizorului sunt indivizi juxtapuși (așezați unul lîngă altul), dar care nu constituie deloc o comunitate.

1.3. Profilul psiho-profesional al jurnalistului

Motto: “Jurnalistul – profesie

deschisă, bazată pe talent”

Jurnalistul-profesie sau vocație.Cu siguranță era  în care trăim este o eră a informației, în care vrem să știm cît mai mult, să cunoaștem tot ce se petrece în jur. Sursa care furnizează aceste informații este mass-media, fie că ne referim la presa scrisă sau online, radio sau televiziune, iar persoanele care ierarhizează, orînduiesc și transmit aceste informații sunt jurnaliștii. Jurnalistul este:

a) un căutător și distribuitor de informații (din cele mai variate domenii – de la politică la știință, de la economie la cultură);

b) un lider de opinie care formează modul de gîndire și credințele audienței;

c) un animator care mobilizează și solidarizează colectivitățile;

d) un om de divertisment care oferă clipe de relaxare și de evadare imaginară.

Profesia nu este deloc ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, implică o doză de responsabilitate, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Jurnalismul este o meserie în care, uneori, se moare de foame, alteori aceasta îi face pe alții să moară de ciudă sau de urît. Atunci cînd tînărul Gabriel Garcia Marquez i-a spus mamei sale că a hotărît să devină jurnalist, ea l-a privit cu un amestec de reproș și îngăduință și i-a replicat: „Există alte meserii mai bune ca să mori de foame”. Dar n-a murit. A fost mai întîi un reporter bun, la „El Spectador”, și este un scriitor excepțional (Premiul Nobel pentru Literatură, 1982).

Unii cred că nu e nevoie de mult talent sau de multă pregătire de specialitate pentru a fi un bun jurnalist. Oricine are ochi, gură, mîini, picioare, carnețel și pix. Cu toate acestea un bun jurnalist are nevoie de o serie de însușiri și competențe pentru a trece peste greutățile acesteia: personalitatea puternică, capacitatea de a scrie și de a prezenta informațiile într-o manieră precisă, dar și atrăgătoare, cultură generală, curiozitatea, abilitățile de comunicare, capacitatea de a face față situațiilor neprevăzute. Este important să fii cosmopolit, să ai o gîndire flexibilă, să ai cunoștințe bogate din diverse domenii de activitate (istorie, politică, cultură), să ai mereu oamenii potriviți pe lîngă tine etc. O valoare fundamentală care vizează jurnalismul este: libertatea de expresie „Prima vocație a profesionistului în mass-media, oricare ar fi celelalte funcții ale sale, este de a exercita libertatea de a comunicaîn vederea informării oamenilor cu privire la observațiile personale asupra lumii”.

Libertatea cuvîntului pentru a avea valoare reală în sfera mass-media, trebuie să se bazeze pe următoarele principii și obligațiuni jurnalistice:

-Să fii competent(sigur pe sine, gata să-ți recunoști greșelile);

-Să nu faci nimic care să diminuieze încrederea publiculuifață de mijloacele de comunicare;

-Să ai o viziune largă și profundă asupra informării (informația să nu se limiteze la evident, interesant sau superficial);

-Să oferi o imagine exactă, completă și inteligibilă despre actualitate;

-Să deservești toate grupurile (bogații, săracii, tinerii, bătrînii, stînga, dreapta);

-Să stimulezi comunicarea, deci comunicarea între oameni;

-Să aperi și să promovezi drepturile și democrația;

-Să contribui la armonia societății;

Jurnaliștii sunt percepuți de societate ca o elită. Definindu-se ca o elită a perioadei post-totalitare, jurnaliștii își atribuie responsabilitățile, meritele și drepturile oricărei elite: stapînirea exclusivă a competențelor autonome de acțiune, dreptul de control al înrolărilor și al normelor de activitate personală. Breasla jurnalistică se definește printr-o neîntreruptă mișcare internă, jurnaliștii sunt nomazi, circulă mult în interiorul profesiei, de la o instituție la alta,de la un canal la altul- și mai recent, dinspre jurnalism spre sfera relațiilor publice.

După cum spune David Randall, reporterii sunt eroii jurnalismului. Ei sunt primii care se aruncă în haosul prezentului – bat la ușile închise de multe ori asumînd-și riscuri. Numai așa reușesc să scoată la iveală începutul adevărului ascuns. Mulți afirmă că vocație au artiștii iar jurnaliștii nu sunt artiști, dar în opinia mea jurnalismul se plasează în vecinătatea ocupațiilor artistice, deoarece revendică atît libertatea de acțiune, cît și valorile (talent, inspirație, noroc) specifice artelor, deci jurnalismul este și o meserie dar și o vocație.

Profesia de jurnalist a evoluat spectaculos de-a lungul timpului, de la o simplă ocupație trecătoare, cu tentă de hobby,pînă la o adevărată profesie, cu o

ideologie și cultură proprie, cu o legitimitate socială indiscutabilă, impunîndu-și o autonomie tot mai accentuată și generînd valori și norme deontologice specifice.

Jurnalismul trebuie să fie profesie-vocație pentru că are o mare responsabilitate socială; informarea, educarea și formarea gustului cultural al publicului. Datorită acestor motive jurnaliștii sunt considerați “cîinii de pază ai societății”. Odată intrați în industrie, ei trebuie să-și păstreze onestitatea și să rămînă obiectivi!Pe lîngă faptul că un jurnalist trebuie să fie în permanență conectat la tot ce mișcă în jurul său, există însă cîteva atribuții de bază pe care el trebuie să le îndeplinească. În general, acestea sunt:

– monitorizarea informațiilor despre evenimentele din diverse domenii;
– primirea de informații prin corespondențe;
– monitorizarea altor știri din media;
– sortarea, analizarea și prelucrarea informațiilor primite prin intermediul comunicatelor de presă;
– negocierea cu privire la interviuri cu personalități importante;

– procesarea documentelor text pentru televiziune;
– munca de teren;
– participarea la conferințe de presă.

Dilemele lingvistice ale jurnaliștilor. Termenul dilema este utilizat cu sensul lui cel mai răspîndit, acela de “încurcătura”. Dileme lingvistice au toți oamenii, dar spre deosebire de vorbitorul de rînd, jurnalistului îi revine o mult mai mare responsabilitate în adoptarea unei soluții, pentru că vrînd-nevrînd, el face educație lingvistică la nivel național.Pentru jurnalistul, ca unul ce-și cîștigă existențadin exprimarea publică, tranzițiile lingvistice sunt și mai costisitoare. Jurnalistul face parte din avangarda lingvistică, aparține unui stil funcțional foarte dinamic, foarte receptiv la nou, este, cu alte cuvinte în interiorul laboratorului de creație lingvistică. E obligat să opteze rapid și încă în văzul lumii, monitorizat de ochi de soacră, de cîrcotași de tot felul, tras de urechi, pe drept sau nedrept, de filologi, jurnalistul moldovean este de cele mai multe ori singur în fața dilemelor lingvistice.

În concluzie principalul instrument de lucru al jurnalistului este limba română, pe care trebuie să o stăpînească la perfecție și să o utilizeze corect.

Avantajele profesiei de jurnalist:

Nu te plictisești

În jurnalism nu există monotonie.Zilnic se petrece ceva diferit, oameni noi cu povești diferite.

Descoperi lucruri, oameni și locuri noi

Jurnalistul, spre deosebire de alte profesii, călătorește foarte mult.

Cunoști personalități

Jurnalismul facilitează accesul la întîlnirile cu personalități, actori, sportivi, cîntăreți, autori sau alt fel de persoane publice.

Îți dezvolți simțurile

Jurnalistul învață să fie mult mai receptiv și atent la detalii, la felul cum se comportă oamenii, la limbajul lor verbal și non-verbal.

Dezavantajele:

Se pot impune limite

Unul dintre cele mai mari dezavantaje ar fi faptul că, nu poate să scrie sau să se exprime liber, este constrîns să facă ceea ce zic superiorii, cel mai des din motive politice.

Stresul

Mă refermai ales la presiunea termenelor limită, la timpul în care trebuie să redacteze un articol sau să facă un reportaj.

Remunerare direct proporțional cu experiența

În primii ani de muncă, unii tineri jurnaliști sunt plătiți ca simpli colaboratori sau chiar fac muncă voluntară și din acest punct de vedere această profesie poate fi catalogată ca fiind destul de pretențioasă.

Sacrificarea timpului liber

Asta pentru că atunci cînd se întîmplă un accident, spre exemplu, jurnalistul trebuie să se prezinte la fața locului, oriunde s-ar afla.

IMAGINEA ȘI PERSONALITATEA JURNALISTULUI TV

2.1. Jurnalistul TV imagine și personalitate

Un prezentator de televiziune este o persoană care introduce sau găzduiește programe de televiziune, fiind fața publică a televiziunii. El se adresează direct telespectatorilor care urmăresc diferite tipuri de programe tv, de divertisment sau informative, live sau înregistrate. Principalul său scop este captarea atenției publicului prin prezentarea unei game diverse de informații, în funcție de specificul emisiunilor.

Prezentatorul trebuie să fie credibil și să atragă telespectatorii prin ceea ce spune și prin ceea cetransmite.Este o ocupație cu un grad redus de autonomie. În general, specialiștii susțin că este bine ca jurnaliștii TV trebuie să aibă o reacție oarecare față de informațiile pe care le prezintă, cu condiția că reacția să fie bine controlată, să pară naturală, firească și nu extrem de subiectivă (Bălășescu Mădălina. Manual de producție de televiziune, p.74). Astăzi, în procesul de funcționare a televiziunii, se observă următoarea schimbare esențială: comunicarea vectorizată (comunicator – receptor) este înlocuită cu interactivitatea, obiectivele căreia sunt stabilirea și menținerea contactului cu publicul spectator. Modalitatea de contact este în primul rînd privirea prezentatorului. Privirea stabilește un raport de încredere cu telespectatorul, el este un nume, o voce care dă credibilitate informației și personalizează relația cu telespectatorul. Tot mai populară devine formula cu doi prezentatori, care conferă mai mult dinamism unor emisiuni de televiziune, întărește accentul pus pe informație și divertisment, promovează interacțiunea în prezentarea și comentarea acestora. De regulă, între doi prezentatori există un dialog, ei comunică, emană o anumită emoție, se completează și se ajută reciproc. Prezentatorul îndeplinește mai multe roluri ca: „ghid” al spectatorului, el anunță și introduce informația; „moderator” al discuțiilor cu invitații din studio; „organizator” al luărilor de cuvînt din teren; „delegat” al publicului, plasîndu-se în postura cetățeanului ce are întrebări pentru actorii spațiului politic, etc. De asemenea, prezentatorul fixează întîlnirea pentru a doua zi a telespectatorului. El simulează astfel relația de fidelitate: „Mulțumesc pentru fidelitate. Ne revedem mîine”. După ce prezintă materialul său la postul de televiziune, prezentatorul conchide: „Rămîneți alături de postul nostru de televiziune”. Scopul – este asigurarea continuității contactului cu telespectatorul. În cadrul unei emisiuni prezentatorul construiește continuitatea ediției, legătura între evenimente: „Continuăm emisiunea chiar acum”- dar și creează suspansul – „Imediat în emisiunea noastră, detalii în continuare”.

Prezentatorul trebuie să fie dezinvolt, fără să fie prea perfect, deseori folosind expresii din limba vorbită. Stîngăciile fac și ele parte din firescul comportamentului. Pot fi însă paradoxală repetîndurmătoarea frază:principalul instrument de lucru al jurnalistului este limba română, pe care jurnalistul trebuie să o stăpînească la perfecție, și să o utilizeze corect.

Pentru a fi primii care văd și oferă spre vedere ceva, jurnaliștii sunt gata de aproape orice. Uneori, provocarea pentru jurnalistul de televiziune este să aducă în prim plan viața de zi cu zi a periferiei, cu monotonia și cenușiul ei, pentru că e greu să atragi atenția asupra realității în banalitatea ei.

Jurnalistul deținător de informație comunică cu restul lumii prin cuvinte rostite, dar și prin mișcare, gesturi, mimică, privire, se prezintă deasemenea și prin ținuta vestimentară. Prezentatorul este cel care împarte timpul de discurs, care distribuie tonul, respectuos sau disprețuitor, atent sau lipsit de răbdare.

Jurnalistul de televiziune trebuie să dea dovadă de cunoștințe psihologice, pe care să le aplice la moment, să poată asculta interlocutorul. Pentru a avea o prezentare de success un prezentator trebuie sa țină cont de următoarele:

Cunoasterea publicului.  

Ideea e să țină cont de vîrsta, sexul, nivelul de educație și interesele celor cu care interacționează și, dacă e cazul, de relația pe care o are cu ei.

Dacă se adresează unui public mare, pe care nu prea îl cunoaște, poate începe prezentarea cu o întrebare retorică. Astfel, va capta atenția, va interacționa cu cei care îl ascultă.

Nu trebuie să citească de pe foaie sau din laptop

În orice caz, acesta denotă lipsă de profesionalism și chiar lasă impresia că nu știe ce e în prezentarea respectivă sau ce are de spus.

Ar fi de dorit un intro de impact

E important să atragă atenția imediat ce-i vine rîndul să vorbească. Poate începe printr-o întrebare sau un citat, o poantă. Atenție mare, intro-ul trebuie să fie potrivit pentru tipul de prezentare și adecvat față de auditoriu.

Nu trebuie să vorbească încontinuu.

Dacă face pauze scurte dupa fiecare idee importantă, informația va fi mai ușor de digerat și de reținut și va spori impactul a ceea ce urmează să spună. De asemenea, o pauză poate capta atenția cuiva care nu prea ascultă.

Trebuie să interacționeze cu publicul

Întrebările sunt bune, la fel micile exerciții, ghicitori etc. Asta va spori implicarea din partea celor din public și, în plus, se va mai detensiona. 

Trebuie să rupă ritmul din cînd în cînd

Daca are un flipchart, va exemplifica desenînd, apoi cînd nu se așteaptă nimeni rupe foaia și o va mototoli. Sau, în timp ce termină o idee, își va îndrepta privirea către cineva și va incheia cu “nu-i asa,?” Astfel, va da o notă de dinamism prezentării și publicul va fi captivat.

Trebuie să folosească exemple

Oamenii rețin mult mai ușor cînd le dai exemple relevante. Acestea pot fi de orice natură, chiar daca dintr-un domeniu care aparent n-are legatura cu prezentarea sa.

E importantă încheierea prezentării

În general, oamenii rețin cel mai bine ultima parte auzită, așa că orice concluzie trebuie evidențiată. De asemenea, daca scopul prezentării este să convingă publicul să facă ceva, vor incheia subliniind de ce e important ca ei să facă acel ceva. 

Repetiția e mama învățăturii, așa că e o idee bună să reia, la final, punctele cheie ale prezentării. În general cele trei obiective majore ale oricărei prezentări sunt: transmiterea informației, empatizarea și convingerea publicului. O schemăa acestor obiective a fost simplificată sub forma unui acronim: KFD = Know Feel Do. Adică, în urma prezentării, publicul trebuie să înțeleagă ce a vorbit prezentatorul și să mențină informația de bază.

În antichitate, un discurs reușit avea trei dimensiuni: Logos (adică ceea ce spui), Pathos (adică emoția pe care o transmiți) și Ethos (adică ce credibilitate ai ca vorbitor). Surprinzător, lucrurile nu s-au schimbat prea mult pînă în ziua de azi.

Este foarte important pentru jurnaliștii de televiziune aspectul fizic, deoarece, în comparație cu jurnaliștii radio sau ziariștii, ei apar în fața publicului, fiind priviți, criticați sau apreciați de telespectatori.Voi prezenta în continuare etapele premergatoare a filmării tinînd cont de aspectul fizic.

Machiajul. Înainte de a apărea în fața camerei, trebuie pregatită apariția cu ajutorul tehnicilor de machiaj pentru a îmbunătăți, corecta, schimba o imagine. Machiajul trebuie adaptat condițiilor de expunere la lumină. De exemplu o lumină roșiatică cere un machiaj mai rece. Fondul de ten trebuie să se apropie mai mult de culoarea pielii, indiferent de luminozitatea tenului. De regulă sunt preferate cele mai deschise, deși pentru tenurile foarte deschise se folosesc fond de ten mai închis ca să nu apară pe cameră roz. Penumbrele de pe față se rezolvă cu pudra translucidă. O reflectare prea puternică a luminii crează impresia de față uleioasă, o reflectare mai slabă – de rigiditate, de lipsă de viață. Decizia privind culorile utilizate într-un anume tip de filmare este luată de regulă de directorul artistic, de make-up artist.

Vestimentația.Prezentatorul trebuie să fie atrăgător, să dea impresia de “bine îmbrăcat” nu de luxos. Linia vestimentară, textura folosită, detaliile și accesoriile sunt foarte vizibile pentru cameră și pot avea semnificații foarte puternice. Accesoriile sunt permise în funcție de stilul emisiunii, dar nu trebuie să depășească una-două piese. Se știe că televiziunea “îngrașă”cu cîteva kg de aceea hainele trebuie să fie ceva mai strînse pe corp, cu o linie clasică. Trebuie păstrat de asemeni echilibrul culorilor între decor și prezentator, daca unul din elemente are culori slab saturate celălalt trebuie să aibă înalt saturate.

Respirația.Dovadă a controlului corpului ocupă un rol important, iar vocea funcționează ca un instrument cu corzi, aerul care intră în plămîni determină vibrația corzilor vocale, dacă nu e aer nu va exista nici o vibrație vocală, aerul insuficient dă naștere unor vibrații defectuase. Cutia toracică trebuie umplută cu aer, apoi trebuie relaxată prin eliminarea progresiva a aerului pînă cînd în plămîni rămîne minimul necesar. Acest tip de respirație poate fi practicat înainte de emisie. Respirația poate fi toracică sau abdominală. În televiziune este de preferat respirația abdominală.

Prezentatorul și sunetul.Prezentatorul trebuie să vorbească clar, răspicat, persuasiv vocea avînd o rezonanță puternica și o pronunțare nuanțată. Mai întîi de toate eu cred că trebuie să fii (sau să pari) convins de cea ce spui. Pentru a încălzi vocea înainte de emisiune prezentatorii au nevoie de a practica următoarele exerciții: pentru dicție- BRA BRE BRI BRO BRU BRĂ BRÎ (alăturînd fiecare literă din alfabet la aceste silabe, ex BRE-CRA-DRA…) pronunțînd cît se poate de clar și rapid. La fel se folosesc frămîntările de limbă, cuvinte lungi ex. (otorinolaringologie). Pentru încălzirea mușchilor feței se uită în oglindă și efectuează diferite mimici destul de stranii, și îndrăznețe, pe care nu le-ar folosi în fața nimănui. Pentru ca toate ecestea să aibă un folos și să fie auzite de telespectatori, prezentatorul are nevoie de urmatoarele:

-microfonul lavaliere (care se pune la rever sau cravată) are mobilitate mare.

-microfonul classic (în care vorbesc puțin deasupra microfonului, nu chiar în el).

-microfonul (girafă) suspendat, prezentatorul trebuie să se miște, ca să-l poată urmări tehnicianul de sunet, dar trebuie evitată “fîțîiala“ prin platou pentru a nu obosi telespectatorul.

-prompter (textul curge pe monitor) e atașat în fața camerei, distanța nu e întîmplătoare, trebuie să fie destul de aproape să fie citit dar nu atît de aproape ca telespectatorul să observe mișcarea ochilor.

Comportamentul în fața camerei.Controlul corpului este foarte important, pentru asta trebuie să aibă controlul tracului (frică) o agresiune psihologică ce provoacă emoții. Trebuie să stea drept pe scaun dar relaxat. Mîinele împreunate închid un cerc, fac o barieră între prezentator și lume, mîna dusa la gît semnifică trăirea unei amenințări și autoprotecție, mîna dusă la gură exprimă nevoia de autocontrol, dusă la frunte oboseala sau alungarea unor gînduri. Deasemnea ei nu trebuie să se joace cu capul, să nu-și învîrtească inelul sau pixul pe degete. Punctele de articulație au rol essențial (cînd stau într-un fotoliu confortabil, moale sunt relaxați și își pierd concentrarea, de aceea trebuie să își găsească un punct de sprijin, picioare, fese, iar mîinele cît mai strînse de corp), picioarele trebuie să stea perpendicular pe sol avînd o distanță de 20-30 cm, greutatea egal distribuită pe ambele picioare, coatele distanțate de corp în mod natural, pumnii sprijiniți pe marginea mesei umerii tebuie să fie drepți. Atunci cînd greutatea corpului este corect distribuită pe punctele de articulație (bazin, picioare, coate, umeri) bustul și capul se redresează, moment în care apare senzația de securitate, iar concentrarea se accentuează și mobilitatea este mare. Pentru controlul corpului în picioare tehnica este mai necesară pentru a evita balansul corpului sau asimetria provocată de plasarea unui picior în fața altuia. Picioarele paralele tot cu o distanță de aproximativ 20-30cm, gambele trebuie fixate pe sol iar genunchii să rămînă flexibili, sprijinul pe bazin puternic.

Prezentatorul & Telespectatorul.Cel mai important este crearea contactului vizual cu telespectatorul. Primul lucru pe care trebuie să îl facă un prezentator este să privească direct în cameră și să aibă un bun grad de comunicare cu ceilalți mebri ai echipei. E greu să fii natural cînd știi că ești urmărit de milioane de ochi. Prezentatorul trebuie să își imagineze că vorbește în fața unei familii de 3-4 persoane care stau în camera de zi la cîțiva metri de televizor. Privirea trebuie orientată exact prin lentilele camerei și nu la lentile. Schimbul de la o camera la alta trebuie făcut rapid dar cu blîndețe. Pentru a nu se vedea faptul că prezentatorul nu vorbește la camera care trebuie, cel mai perfect mod este de a privi în jos prefacîndu-se că se uită peste notițe sau își aranjează foile, apoi să-și îndrepte ochii la camera respectivă. Dacă trebuie să arate obiecte mici, ele trebuie să stea pe masă sau pe ceva fix ci nu în mînă, pentru că mîna tremură și se vede.

Jurnalistul, între etică și deontologie profesională.Etica reprezintă procesul individual de luare a deciziei despre bine și rău (F. Deaver). Jurnalismul nu lasă loc pentru speculații. Nu există nici o scuză pentru inexactități. Pentru a afla adevărul, trebuie cercetate toate informațiile și faptelerelevante, trebuie de respectat adevărul și dreptul publicului la adevăr, considerînd aceasta prima responsabilitate a jurnalistului.Obiectivul primar al jurnalismului este păstrarea echilibrului între un obiectivism posibil și un inevitabilsubiectivism. Obiectivismul reiese din respectarea riguroasă de către jurnalist a legilor și regulilor ce guvernează circuitul informațional la nivelul: sursă – jurnalist – public. Subiectivismul își are rădăcinile în libertatea jurnalistului de a decide singur, dacă informațiile merită sau nu să fie transmise publicului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (articol 10(2)) recunoaște dreptul jurnalistului de a pune în circuit diverse informații: „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamenteleunei societăți democratice, una din condițiile de bază ale progresului și dezvoltării fiecărui individ”.Această prevedereeste aplicabilă nu doar informațiilor favorabile, inofensive sauneutre, ci și celor care ofensează, șochează și neliniștesc statulsau oricare alt sector al societății.

Motto: “Nu există lege mai mare în jurnalism,

decît aceea de a spune adevărul și de a înșela

diavolul”Walter Lippmann.

În jurnalism întotdeauna există situații ce nu pot fi reglementate, în exclusivitate, de legislația în vigoare. Un rol deosebit, în acest context, îi revine morale și eticii profesionale. Reglementările etice constituie baza autoreglementării activității jurnalistice și se axează pe două noțiuni: libertatea jurnalistului și responsabilitatea lui. Etica vizează efectele și răspunderea morală pentru ceea ce a făcut un jurnalist, fie și neintenționat, cu reavoință. Din perspectiva eticii profesionale, jurnalismul se află între două extreme: între datorie și moralitate. Din perspectivă etică, libertatea profesională a jurnalistului este restricționată de anumite principii, așa precum: buna-credință, egalitatea de tratament, imparțialitatea, minimalizarea efectelor dăunătoare, răspunderea etc. El e responsabil nu doar față de cei care controlează mijloacele de informare în masă și față de opinia publică, ținînd cont de interesele sociale diferite. Responsabilitatea socială a jurnalistului cere, ca în toate situațiile să acționeze potrivit conștiinței sale morale. Conștiința profesională înseamnă și bunul simț, care asigură coraportul dintre comportamentul jurnalistului și criteriile morale ale comunității profesionale.

Normele etice de care trebuie să dea dovadă un jurnalist, presupune îndeplinirea următoarelor obiective:

Credibilitatea informațiilor făcute public;

Profesionalismul jurnaliștilor care își aduc aportul la realizarea producerii audio-vizualului;

Calitatea activității prestare în folosul comunității;

Obținerea încrederii entităților mediatizate și a opiniei publice.

Fiecare instituție își are al său cod etic, la rîndul lor fiecare instituție își are obiectivele și principiile sale. Astfel eu cred că principiile fundamentale a eticii jurnalistice, de care trebuie să țină cont instituțiile, în general, sunt:

Supremația Constituției și a legilor țării

Independență

Integritate

Obiectivitate- în producția audio-vizuală, realitatea trebuie difuzată corectă, exactă așa cum este ea

Competența profesională- jurnalistul trebuie să dea dovadă de atenția cuvenită și de conștiinciozitate

Confidențialitate

Conduită profesională- (respectîndu-se cerințele etice) moralitate în relațiile cu toate persoanele cu care intră în contact, respect și considerație în toate situațiile, imparțialitate în activitatea desfășurată, rigurozitate și perseverență

Etica jurnalistică are 2 fațete de unde rezultă moduri diferite de abordare: amenințările la adresa jurnaliștilor și amenințarea pe care mass-media o prezintă pentru societate. În primul rînd amenințarea vine din partea publicului, prin instituțiile statului. În al 2-lea caz răspunsul vine din partea comunității mass-media și capătă forma unor prescripții etico-deontologice. În măsura în care statul emite măsuri brutale uneori greoaie, etica autoimpusă de comunitatea mediatică este la rîndu-i laxă, generală și lipsită de profunzime și adesea ignorantă.

Conform Codului principiilor de etică profesională aljurnalistului din Republica Molova, articolul 9, stabilește că jurnalistul va respecta secretul profesional referitor la sursa informației obținută pe cale confidențială și va divulga sursa numai în cazuri excepționale. În multe țări ale lumii, inclusiv în SUA, jurnaliștii renunță să divulge sursa de informare, acceptînd privațiunea de libertate, păstrîndu-și, în schimb, reputația lor profesională. Relația dintre jurnalist și surse este complicată nu numai datorită numărului mare de surse interpuse, ci și prin puterea special a unor surse oficiale de rang înalt de a pedepsi jurnaliștii, dacă aceștia nu sunt „cooperanți”.

Jurnalistul, la fel ca și oricare alt cetățean, este obligat să respecte prevederile legislative, or, tocmai acestea și reglementează activitatea lui profesională.

Lucru foarte important în etica jurnalistică este cel de a nu încălca viața privată. Persoanele care dețin funcții publice au dreptul la respectul vieții lor private, cu excepția cazurilor cînd viața lor particulară are efect asupra vieții publice. Jurnaliștii nu vor publica corespondență sau conversație privată, precum nu vor relata despre comportamentul privat al unei persoane, dacă nu există un interes public clar de a cunoaște conținutul acestora. Jurnaliștii vor ține cont că interesul public nu se rezumă doar la aspectele politice, ci include orice altă imprejurare care prezintă interes pentru comunitate.

În baza principiului interesului public, ei au dreptul de a solicita și a reflecta informații despre modul în care sunt cheltuiți și gestionați banii publici sau bunurile publice. Vor anunța despre comportamentul amoral al unei persoane private, dacă acest comportament provoacă probleme de ordin social altor persoane. Vor evita să difuzeze despre sinucideri, întrucît acesta este un eveniment mult prea personal.Vor respecta viața privată a unei persoane, fie chiar și publice, dacă aceasta nu afectează interesul public. Nu vor dezvălui informații despre membrii familiei, despre domiciliu sau corespondența și viciile unei persoane publice dacă acestea nu vizează în mod direct sau indirect interesul public.

În concluzie, pentru a deveni un adevărat profesionist în domeniu, un jurnalist trebuie să-și respecte publicul, să respecte etica profesională a instituției unde lucrează și nu în ultimul rînd să se respecte pe sine.

Deontologia – adevăr sau libertate.“Libertatea nu poate exista fără responsabilitate, iar jurnalistul are datoria de a-și pune întrebări asupra consecințelor faptelor sale.”Deontologia este parte a eticii care studiază normele și obligațiile unei activități profesionale, aceasta presupune un ansamblu de reguli și principii. Deontologia jurnalistică, cea mai bine structurată și cunoscută, cuprinde mai puțină etică și mai multă pricepere profesională.

Principiile fundamentale:

-Respectul acordat societății.

-Veridicitatea faptelor (principiul adevărului, al corectitudinii informațiilor).

-Interesul public.

-Loialitatea (față de public, față de instituția mediatică, față de comunitatea jurnalistică).

Dintre instituțiile democratice jurnalismul are ceva excepțional, anume puterea sa, care nu se bazează pe un control social-prin alegere sau numire. Deontologia nu se practică doar în regimurile democratice, ea nu există doar acolo unde există libertatea de a se exprima. Deontologia în calea libertății sale, întîlnește următoarele obstacole:

Obstacol tehnic

Politic

Economic

Conservatorismul

Proviniența tradițiilor altor culturi

Poate părea paradoxal să ne punem astăzi problema deontologiei unui prezentator, în timp ce concepția cea mai comună despre ei, este ceea a unei ființe a cărei activitate pretinde, în calitatea sa socială, o libertate absolută. Deontologia prezentatorului se rezumă la aceea că datoria sa este de a fi liber în exprimare, în gîndire, pîna la limitele codului deontologic, desigur. În viziunea deontologică prezentatorul se aseamănă cu un artist, care are putere și vocație să creeze și să modeleze, conform idealurilor și aspirațiilor sale, opinia publică-sufletul societății. Dacă opinia telespectatorilor devine indiferentă sau confuză, aceasta se datorează prezentatorilor TV care în loc să comunice concret , clar și lucid, privează societatea de adevăr, bine și frumos.

În Republica Moldova există Codul Deontologic, care conține anumite prevederi ce țin de activitatea profesională a jurnaliștilor. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova redacția nouă, a fost elaborat în perioada septembrie 2010 – februarie 2011 de experți media ai Consiliului Europei și din Republica Moldova în baza textului „Codului principiilor de etică profesională (Codul deontologic) al jurnalistului din Republica Moldova”, adoptat în 1999 de Uniunea Jurnaliștilor. La redactarea documentului, autorii au ținut cont de noile tendințe în dezvoltarea mass-media și recomandările instituțiilor internaționale privind etica jurnalistică.„Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova” (redacția nouă) conține un spectru larg de principii etice, iar jurnaliștii pot găsi răspunsuri la majoritatea dilemelor profesionale.

Norme deontologice. Cît de liber este un jurnalist care respectă în deplină măsură codul deontologic, și, pe de altă parte, cît de etic este jurnalistul care cultivă în sine și promovează activ libertatea, mai presus de orice coduri?
Pentru a putea face o diferență între libertățile de care dispune jurnalistul și care sunt limitele acestora, adică normele deontologice pe care jurnalistul acceptîndu-le, trebuie, în conformitate cu bunul său simț să le respecte, am hotărît să apelez la principiile și normele stabilite în Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Codul deontological jurnalistului din Republica Moldova (1999) prin articolul 8 stipulează: „Jurnalistul este responsabil prin numele său, prin reputația sa de veridicitatea oricărei comunicări, de obiectivitatea oricărei opinii difuzate sub semnătura sa, sub pseudonimul său anonim, dar cu acordul personal…”. De aici reiese că pentru a pune informația jurnalistică pe altarul binelui social, jurnalistul trebuie să-și asume responsabilitate pentru calitatea informației. Profesia de jurnalist este liberă și independentă, în concordanță cu principiile dreptului la libera exprimare și dreptul la informație.

Jurnalistul este liber în activitatea pe care o developează, dar odată ce a semnat sub respectarea unui Cod Deontologic el se obligă să repstecte următoarele cerințe:

Jurnalistul trebuie să asigure acuratețea informațiilor.

Mă refer la obținerea și ”tratamentul” (interpretarea) acestora. Verificarea trebuie să se facă pe baza a cel puțin 2 surse, independente una de alta. Numai după ce are convingerea că informația este veridică, jurnalistul o poate publica.

Jurnalistul trebuie să separe faptele de opinii și comunicare comercială.

Iată de ce, jurnalistul trebuie să fie apt, în cadrul libertății pe care o are să facă distincție clară între fapte și opinii. Opiniile sale nu trebuie expuse drept fapte. Ele trebuie aduse consumatorului, fiind caracterizate de o bază factuală solidă, pornind de la adevăr, realitate.

Jurnalistul trebuie să corecteze greșelile și să exercite dreptul la replică.

În ciuda faptului că jurnalistul este în drept să scrie ce vrea și în ce formă dorește acesta, el este restricționat de Codul Deontologic sub care a semnat, să corecteze greșelile, erorile factuale în cel mai scurt timp posibil. Lucrul acesta este posibil prin publicarea rectificărilor de rigoare. În caz contrar, survine sancționarea redacției unde lucrează. Adițional este nevoie ca el să respecte principiul conform căruia orice persoană vizată direct în material are dreptul la replică.

Protecția surselor și relațiile pecuniare cu sursele.

Asta înseamnă că jurnalistul este liber să proiecteze un material unde au fost utilizate surse ce posibil ca identitatea lor să rămînă nedezvăluită. Accentuez, că jurnalistul protejează identitatea surselor – o obligațiune și, în aceeași măsură un drept al jurnalistului. De menționat că acest regim securitar, de protecție se activează doar atunci cînd este pusă în pericol viața, securitatea și activitatea persoanei în cauză (sursei).

Relațiile pecuniare cu sursele.

Jurnalistul trebuie să evite orice raport (cu o autoritate publică sau o persoană publică, oficială). Aceasta ar putea să îi afecteze independența și imparțialitatea.

Viața privată și prezumația de nevinovăție.

Consider că în privința acestui principiu etic, libertatea jurnalistului este limitată cel mai mult și există un pericol foarte mare ca deontologia să fie încălcată de acesta. Explic/exemplific: jurnalistul este dator să respecte dreptul la viața privată și demnitate a persoanelor. Poate fi amintit aici exemplul celor numiți paparazzi care confundă interesul public cu cel propriu, în mometul amestecului activ în viața privată a unei persoane publice.

2.2. Moderatorul – imagine, funcție, îndătoriri în cadrul formatului de emisiune Talk-Show

Televiziunea, care era mai mult sau mai puțin delimitată în emisiuni politice,economice, culturale, astăzi transformă realitatea într-un show. Toate sferele vieții, începînd de la politică și pînă la viața particulară a omului, devin subiectul unor emisiuni de divertisment. Locul programelor suprasaturate de doctrinele ideologice este luat azi de emisiuni – show-uri, care nu numai că sustrag în mare măsură atenția populației de la marile probleme ale societății, dar și dezorientează spectatorul cu idei bizare, promovînd non-valorile ca valori autentice. Astfel majoritatea emisiunilor tind spre senzații și show-uri (Talk-show-uri), care (din păcate) aduc cea mai mare audiență posturilor.

Termenuldetalkshowaapărutlajumătatea anilor 90, fiind cultivatlaînceput îndeosebideteleviziuneaamericană. NoëlNelconsideră,dintr-unpunctdevedere,căoemisiunetiptalkshow seamănăcuo discuție“desalon”, carenuarelegăturăcuasperitățile,cuprofunzimilecucarene obișnuiseră deja clasicele emisiuni dezbatere. Talkshow-ulesteoformădeschimborganizată astfelîncîtsăscoată la iveală conflictul,dramaumană, sub diverse aspecte,în legăturăcu o temă-pretext, printr-o confruntare a unor judecăți și opinii exprimate. Organizareaemisiuniiesteorientată înîntregimecătre dramatizareșidivertisment,cuprezentareaunordocumenteșianchetecareconstituie mărturii ale acestei dezordini socialeși îiscot în evidență aspectele cele mai dramatice.

Formatuluneiasemeneaemisiuniutilizează diferitegenuri (interviuri,reportaje, confesiuni, muzică,ancheteetc.),astfelîncîttensiuneasăfiecîtmaimare,iarefectul asuprapubliculuicîtmaiputernic.Moderatorul unuitalkshowaremisiuneadeaprovoca, de a determina antagonisme, de a declanșa o stare puternică de emoție în rîndul invitaților dar, mai ales, al publicului care privește emisiunea.

Așezarea în grila de programe. În fixarea zilei și a orei de difuzare a unui talk-show, trebuie să se țină cont de disponibilitatea telespectatorului de a urmări un program mai lung, care îi solicită atenția. Dimineața și la orele amiezii nu se programează astfel de emisiuni, deoarece, în primul caz, telespectatorul are nevoie de știri scurte și amestecate cu bună-voie, în al doilea caz, întîrzierile întoarcerii de la serviciu îi vor face pe telespectatori să ajungă la mijlocul sau la sfîrșitul emisiunii.

De obicei în week-end se evită a se programa talk-show-uri, cu excepția celor sportive. Ora de la care se poate programa un talk-show este 18.00. Daca ne propunem să realizăm un talk-show politic, e bine ca acesta să înceapă pînă la ora 21.00. Un talk-show cu o tematică mai lejeră poate fi programat și după ora 22.00. Se pot face talk-show-uri în fiecare zi, în funcție de tematica lor, cu moderatori diferiți. Poate exista un talk-show zilnic, cu un singur moderator, care să aibă aceeași oră de începere.

Un talk-show nu se introduce de ,,umplutură" în grila de programe. Contează, în primul rînd, cine realizează acea emisiune, cît de dispus la efort este (zilnic sau săptămînal), de ce echipă dispune pentru pregătirea programului și care este motivația care îl face să se încumete la un asemenea demers jurnalistic.Scenariul, pe baza căruia moderatorul conduce emisiunea și arbitrează părțile poate să fie stabilit înaintea înregistrării (caz în care calitatea discuției poate fi afectată, încorsetată de rigiditatea acestuia). Nici cealaltă opțiune nueste, însă, lipsită de riscuri, în cazul în care moderatorul își trasează scenariul în linii mari în urma discuțiilor pregătitoare cu participanții prezumtivi, prin care lasă loc și improvizației sau exprimării libere în timpul emisiunii, discuția poate să devieze într-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitată una din regulile tacite ale jocului și anume menținerea limbajului în limitele politeții.

Talk-show controversă

Tema propusă nu are un răspuns definitiv. Moderatorul alege doi invitați, pro și contra, și arbitrează duelul ideilor. La începutul emisiunii se face o scurtă prezentare a subiectului. Această prezentare (cu voci incluse) sub forma unui pachet poate fi citită de altcineva decît de moderator. Al treilea invitat (specialistul) poate fi prezent în studio, dacă tema este foarte controversată, sau se poate renunța la el. Moderatorul va avea grijă ca invitații să vorbească un timp egal. Pericolul cel mare este ca discuția să se aprindă și să alunece spre înjurii. Moderatorul trebuie să stopeze această tendință, fie verbal, fie întrerupînd discuția prin difuzarea unui moment publicitar. La alegerea invitaților, realizatorul trebuie să invite doi vorbitori care au o anume susținere logică a ideilor. Motivația pentru care sunt invitați este de a prezenta un punct de vedere despre tema în discuție, și nu de a face un discurs partinic, alcătuit numai din lozinci.

Intervențiile ascultătorilor trebuie să fie scurte și în ton cu subiectul emisiunii. Cu cît vor fi găzduite mai multe telefoane în emisiune, cu atît mai dinamică va fi emisiunea. Telespectatorii vor fi rugați, încă de la prima intervenție, să fie conciși. Emisiunea nu va avea concluzie. În final se poate relua întrebarea de la început sau se răspunde la întrebarea ultimului telespectator. Printr-un asemenea tip de talk-show se urmăresc două scopuri: lămurirea telespectatorilor și oferirea unei imagini cît mai veridice despre participant. Moderatorul nu trebuie să-și propună „desființarea” invitaților, ci doar să acționeze în funcție de așteptările publicului, fără a fi brutal cu un invitat și mărinimos cu celălalt. Dacă moderatorul nu-și poate stăpîni simpatia/antipatia, acest fapt se va întoarce împotriva sa, prin telefoanele de la telespectatori. Acestea se vor referi mai mult la comportarea moderatorului și mai puțin la subiectul emisiunii.

Talk-show-ul de personalitate

În acest program este un singur invitat. Ideea emisiunii este de a contura o personalitate și pentru acest motiv moderatorul își poartă invitatul prin mai multe zone, contrazicîndu-l deseori, cu scopul de a asigura reușita emisiunii. Uninvitat vine la emisiune încercînd să creeze o anume imagine. Acea imagine e parțială și neautentică. Talk-show-ul este un efort de sinceritate. Moderatorul ajunge să fie cîteodată manipulat de invitat, prin insistența sau refuzul unor răspunsuri. Doar cel care conduce emisiunea decide care sunt întrebările pe care trebuie de insistat. O anume personalitate poate fi pusă mai bine în evidență și prin unele intervenții telefonice în direct, de la persoane care îl cunosc și care îi pot adresa o întrebare pertinentă.

Talk-show-ul de personalitate se constitute și într-un bilanț al activității publice de pînă acum a invitatului. Biografia invitatului, declarațiile sale anterioare, gesturile de frondă trebuie cunoscute de realizator. Acest gen de talk-show se aseamănă cu un interviu mai extins. Deosebirea este că interviul dezvăluie, pune în valoare un om, iar prin întrebările din talk-show se scormonește adînc, are loc o disecție publică pe masa de operație a postului de televiziune.

Talk-show-ul de personalitate pune în evidență inteligența, spiritul de finețe, spontaneitatea, ordinea ideilor unei persoane și sinceritatea sa. Interviul este mai restrictiv, mai explicativ, mai dispus să accepte punerea în valoare a erudiției. La talk-show aproape totul este permis, cu excepția calomniilor și defăimărilor. În rest, e o confruntare, moderatorul vrea să-și aducă invitatul în dificultate, oaspetele din emisiune vrea să-și conserve sau să-și amplifice o imagine. Și acest gen de program se încheie nedecis, concluzia aparținînd telespectatorilor.

Talk-show în exclusivitate cu telespectatorii

Dacă există o temă propusă de moderator, atunci acest tip de talk-show poate fi asemuit cu un exercițiu civic. Telespectatorului i se cere părerea într-o problemă, este consultat dacă o decizie e bună sau greșită. Moderatorul trebuie să se plieze pe telespectator, să-l înțeleagă, să-l asculte. Spiritul de contrazicere trebuie să fie și aici prezent. În fața unei povești lacrimogene, moderatorul poate face o glumă sau chiar se poate minuna de întîmplare. Asemenea tip de talk-show poate fi folosit și ca o cale prin care să se discute programele proprii ale postului de televiziune, așteptîndu-se sugestii și păreri pertinente de la telespectatori. Condiția este ca moderatorul să-și dorească critica, să nu fie deranjat dacă se primesc observații mai dure.

Reguli pentru realizarea emisiunii. Într-un talk show, moderatorul trebuie să știe totul și să poată vorbi despre orice. El trebuie să lucreze eficient, ca un om de afaceri: să compare ofertele, să selecteaze doar furnizorii credibili, pentru chestiuni esențiale și să-i verifice. Între cei care îl vad și îl aud sunt și cîțiva la fel de buni ca el, așa încît: el trebuie să fie autoritar, fără să se alarmeze și fără să ridice vocea.Trebuie să se îmbrace îngrijit, fără să pară însă că, în fiecare seară, se transmite la televizor propria lui nuntă, din cînd în cînd, e bine să zîmbească, chiar dacă e pe scaunul moderatorului.

Moderatorul trebuie să-și convoace oaspeții puțin mai devreme față de ora obișnuită de începere a “spectacolului” și, chiar dacă în fața camerelor de luat vederi din platoul de televiziune urmează să aibă loc o adevărată reprezentație, lasînd impresia că se află într-un loc familiar, unde sunt bine veniți. Protejînd pe cei timorați și oferindu-le siguranța tuturor, anticipînd, într-o oarecare măsură momente din desfășurarea acțiunii: tema, întrebările, concluziile, camera de prim-plan repartizată fiecăruia. Machiajul, probele de sunet, repartizarea în studio sunt elemente artificiale.

Moderatorul, e persoana care dă exemplul de naturalețe, așa că: nu-și va consulta notițele pînă în ultima clipă, în prezența invitaților săi; cînd deja au sosit, el trebuie să fie machiat, surîzător și atent, astfel încît să poată observa reacții și amănunte care îi vor fi de folos în momentul transmisiunii directe – cum își folosesc argumentele, care e ritmul de vorbire al fiecăruia, dacă îi pot asculta, cu atenție și calm, pe ceilalți.

O colaborare perfectă inspiră încredere participanților la emisiune care impune respect este atunci cînd un moderator vorbește politicos prin comenzi clare cu echipa sa. În ultimă instanță, pentru un scurt interval de timp, relația dintre moderator și invitații săi din platou este aceea dintre medic și pacienți – or, nimeni nu are încredere într-un chirurg căruia îi tremură bisturiul în mână.

După ce a fost aleasă tema, urmează documentarea. Toate articolele care au legatură cu subiectul trebuie fotocopiate. După ce se consideră că s-a adunat suficient material, urmează selectarea informațiilor mai importante. Frazele-cheie se vor sublinia. În momentul în care se stăpînește subiectul, se va trece la redactarea întrebărilor. Trebuie să se țină cont, că emisiunea se adresează unor telespectatori care știu foarte puțin despre subiect.

În deschiderea emisiunii, se va face o scurtă introducere prin care se vor prezenta tema, evenimentele și declarațiile din presă, precum și invitații. Se va motiva de ce s-au ales tocmai acești invitați și nu alții. Invitații nu trebuie să cunoască întrebările dinainte, se va discuta cu ei doar despre motivele solicitării lor în emisiune, tema și subiectele adiacente, precum și rolul lor în emisiune. Li se vor preciza durata emisiunii și ora la care trebuie să ajungă la postul de televiziune. Cea mai bună motivație pentru alegerea invitaților este funcția deținută de aceștia.

Se începe cu întrebarea cea mai apropiată de titlul emisiunii.În acest mod, se vor identifica opțiunile față de subiect. În timpul talk-show-ului, moderatorul va trebui să repete numele invitaților pentru ca telespectatorii să-i identifice mai ușor. Din toate întrebările, în talk-show cea mai importantă este „de ce. Cunoscînd foarte bine subiectul în dezbatere, moderatorul va putea pune noi întrebări. El e foarte atent la orice frază pentru a cere completări, pentru a interveni cu o întrebare și chiar pentru a-l ruga pe celălalt invitat să-și spună părerea. Invitații trebuie intervievați cu fermitate și rigurozitate. Cei care pregătesc și realizează talk-show-uri trebuie să cunoască diversele direcții contestatare ale unei idei sau politici.

Dispuși de obicei față în față și stabilind o relație de nonconfruntare, moderatorul talk show-ului și invitatul său par să împartă poziții egale, fără intenția declarată de a polemiza. Ceea ce nu pare însă obligatoriu polemic este, sau cel puțin ar trebui să devină, gradual, prin mobilizarea progresivă nu doar a strategiilor discursive, ci și a modalităților paralingvistice, kinestezice și proxenice, o tranzacționare de influență.

Astfel, în spațiul determinat al studioului de televiziune, devenit nu doar spațiu scenic, ci și cadru de negociere, moderatorul și invitatul său își vor institui o “lume comună”, generată exclusiv pe durata interacțiunii lor.

În registrul conceptelor de bază ale modelului constructivist al comunicării, moderatorul și interlocutorul său inițiază un contract de comunicare, urmat – în momentul plasării în fața camerelor de luat vederi – de un proiect de comunicare, ale căror intenții și miză devin reperabile doar în flux, dată fiind elaborarea în linearitate a mesajului verbal, dar și a celorlalte mesaje paralingvistice (mimică, gesturi, direcționări ale privirii), acestea din urmă devenind veritabili indici ai (auto)reprezentării, atît pentru moderator, cît și pentru invitat. Caracterul public și “televizat” al talk show-ului constituie un insurmontabil element de intruziune în afișata familiaritate a actorilor mediatici. Întocmai ca niște interpreți, ei își “joacă” dezinvoltura și par să uite de existența dispozitivului mediatic, cînd, în fapt, se situează într-un permanent schimb de atribuiri, în prezența acestuia.

Uneori, pentru a asigura coerența discuției e bine să fie invitat un specialist, fie în studio, fie prin telefon, care să explice evenimentul respectiv și să facă și o prognoză. Specialistul trebuie să vorbească pe înțelesul tuturor și chiar să corecteze unele afirmații ale invitaților. El trebuie să aibă șarm, să nu folosească un discurs academic și umflat.

Spre deosebire de jurnalistul care realizează un interviu sau cel care conduce o dezbatere, moderatorul unui talk show își asumă integral un rol și nu doar un comportament de enunțare. Moderatorul devine personaj într-o iluzie scenică, într-un univers spectacular coerent.

Moderatorul joacă mai multe roluri:

1. Coordonează pregătirea emisiunii.

2. Conduce discuția.

3. Comunică permanent cu regia de emisie.

4. Este mereu cu ochii pe ceas pentru a face loc reclamelor și pentru a nu depăși spațiul de emisie.

5. Întocmește un desfășurător al momentelor emisiunii.

Improvizația, în televiziune, este întotdeauna bine pregătită. În spatele spontaneității stau ore întregi de trudă. Întrebările „deștepte” sunt gîndite în echipă, iar ritmul alert al emisiunii este dat de cîteva reguli (condiții) care trebuie respectate în primul rînd de moderator. El îndeplinește cîteva condiții necesare pentru ca emisiunea sa să aibă succes (audiență):

să stăpînească foarte bine limba română, să cunoască înțelesul cuvintelor pe care le folosește ;

să fie fluent în vorbire, să nu repete, să nu ezite, să fie clar în întrebări;

să fi făcut zeci (poate chiar sute) de interviuri înainte de a ajunge în postura de moderator;

să fie curios, să aibă chiar o curiozitate bolnăvicioasă, să nu lase un subiect neepuizat, să-și „stoarcă” invitatul (invitații) pînă cînd obține un răspuns limpede;

să știe să asculte, dar, în același timp, să nu-și lase invitații să vorbească mai mult de două minute;

să cunoască tactica intervenției prompte, care nu înseamnă întrerupere, ci se folosește în momentul în care invitatul are o mică ezitare sau, pur și simplu, „își trage sufletul”;

să cunoască bine subiectul pus în discuție;

să-și stăpînească reacțiile, să nu se enerveze, să nu aibă opinii, ci doar nedumeriri;

să nu fie o persoană deprimantă;

să acorde respect invitaților (dar să nu fie copleșit de aceștia și nici să nu-i laude) și să aibă o anumită curtenie cu telespectatorii;

să țină cont de faptul că audiența unei emisiuni se cîștigă dacă despre ea se povestește „din om în om”, această situație însemnînd că în emisiune e nevoie să existe lucruri care pot fi povestite.

Moderatorul – manipulatorul opiniei publice.Moderatorul de talk-show are și un statut social în comunitatea unde emite postul de televiziune. El este un prieten al familiei, e „un om de-al casei”, scorțoșenia, aroganța și lăudăroșenia trebuind să-i fie străine. Realizatorul de talk-show nu se confundă cu vreo autoritate, care rezolvă litigii funciare sau împarte locuințe. El este un om ca toți ceilalți, ceva mai interesat de mersul lucrurilor: nu dă verdicte, ci întreabă, nu judecă, ci are nedumeriri, nu dă lecții de moralitate, ci cultivă implicit o moralitate a bunului-simț, prin pluralitatea de opinii, prin refuzul vulgarităților și a înjuriilor, prin acceptarea diferențelor de mentalitate, pregatire școlară și opțiune politică. Moderatorii sunt în multe cazuri cei mai importanți actori ai manipulării. Există două forme prin care aceștia produc și propagă un mesaj manipulator: cînd o fac cu intenții manipulatoare și cînd sunt inconștient manipulați de către alții.

Moderatorii pun mai mult accent pe efectul politic al discursurilor decît pe conținutul lor. Pierre Bourdieu definește drept ambiguă poziția jurnaliștilor în lumea politică (aceștia fiind niște actori influenți fără a fi însă membri cu drepturi depline în ea), care cultivă și promovează o filosofie a suspiciunii.

O mare parte dintre ei, bazîndu-se pe faptul că presa este a patra putere în stat, au tendința de a considera că acțiunea de enunțare a unor evenimente este de fapt una de denunțare a unora din persoanele sau părțile din spatele acestora (și în consecință caută cu disperare vinovați, care sunt uneori doar țapi ispășitori).Puterea conferită de mass-media le unge orgoliul jurnaliștilor. Deținînd puterea în ceea ce privește mijloacele de exprimare publică, moderatorii se bucură de multe ori de o considerație disproporționată în raport cu meritele lor intelectuale.

Principalele instrumente ale manipulării în dialoguri și negocieri sunt vocea, privirea, gesturile, poziția corpului (postura), distanța și buzele. Cercetările din domeniu au arătat că impactul pe care elementele comunicării îl au în cadrul unui dialog, sau al unei dezbateri, este următorul:

Cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însă au impact mai scăzut față de celelalte elemente;

Tonul vocii are un impact mai mare în cadrul procesului de comunicare, iar posibilitatea de control este medie;

Simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfășurarea comunicării interpersonale dar și posibilitățile cele mai reduse de control.

De cele mai multe ori, însă, moderatorii nu-și dau seama că sunt manipulați în aceeași măsură cu care ei manipulează. Deseori, aceștia manipulează cu atît mai eficace cu cît sunt la rîndul lor manipulați și cu cît sunt mai puțini conștienți de asta. În cazul în care jurnaliștii se lasă conduși de interese sau dominați de subiectivismul indus de categoriile lor de percepție, reportajele lor pot să producă efecte exagerate și chiar dăunătoare.

2.3. Studiu de caz (Caracterizarea moderatorilor posturilor: Moldova 1 și Pro TV)

După 1990 peisajul audiovizual al Republicii Moldova a cunoscut un amplu proces de diversificare.

Noua politică editorială a adoptat principiul hibridizării genurilor publicistice, fapt ce a impus redefinirea conținuturilor media tradiționale. În acest context, producțiile tip talk show au devenit un fenomen de referință pentru majoritatea televiziunilor moldovenești contemporane. În prezent se poate vorbi de o adevărată instituționalizare a genului, fiecare canal de televiziune, public sau privat, difuzînd astfel de emisiuni zilnic, adesea în prim time.

Promovate în formate diferite – ca dezbateri social – politice, chat show-uri sau daytime show-uri – acestea tratează subiecte ce variază de la aspecte instituționale ale vieții publice la realitățile experienței cotidiene ale individului și activează patern-uri lingvistice și interacționale specific. Perioada actuală este marcată de creșterea și multiplicarea talk show-urilor înscrise în registrul divertismentului.Pe de altă parte, talk show-urile sunt considerate a fi dependente unui model paternalist de programare bazat pe menținerea unei anumite distanțe sociale față de audiență.

Analiza sociologică își propune să răspundă la întrebarea: De ce urmăresc oamenii talk show-urile, ce utilizări dau acestor vizionări, care sunt preferințele lor?”. Avînd o puternică dominantă evaluativă aceștia privesc talk show-urile mai ales sub aspectul implicațiilor culturale pozitive sau negative.

Analiza mea s-a bazat pe rezultatele unui sondaj de opinie realizat în perioada 15-22 Martie 2015 pe un eșantion de 313 subiecți, populație adultă a Chișinăului. Datele au arătat că talk show-urile sunt utilizate într-o măsură mai mică pentru distracție (6,4%) și pentru petrecerea timpului liber (5,7%). Accesarea talk show-ului pentru informare reflectă nevoia de securitate a indivizilor într-o perioadă fluidă, dominată de îndoieli, neliniști, dezorientare.Anexe, Tabelul 1.

Talk show-urile, asemenea programelor de știri, răspund condiției constante de ambiguitate specifică societăților aflate în schimbare, furnizînd indivizilor criteriile necesare înțelegerii faptelor și evenimentelor cotidiene.Ele ne învață, ne spun povești, ne fac să rîdem, ne înfurie, ne duce într-o întreagă serie de lumi diferite și ne obligă să ne stabilim poziția față de ele.Micul ecran are o forță manipulatoare cu atît mai mare cu cît se bazează pe credibilitatea conferită de imagine și persoana din fața lui.

Jurnalistul deasemenea un manipulator de cuvinte, idei, sentimente, atitudini, convingeri – nu poartă răspunderea socială și morală atunci cînd societatea căreia îi aparține își pierde reperele pentru că formarea sa profesională nu-i favorizează cunoașterea teoriei etice. Limbajul oferă o importantă resursă pentru a influența atitudinea și comportamentul oamenilor. Faptele și logica, singure, sunt adesea insuficiente pentru a convinge.

Televiziunea din Republica Moldova și-a început emisia la 29 aprilie 1958. Ea devine parte componentă în procesul de globalizare a vieții economice și sociale, informația devine marfă, fără hotare, care poate fi obținută direct. Mai apoi se instaurează televiziunea digitală, cu posibilități de transmisie-recepție fără limite.Mass-media din Republica Moldova s-a dezvoltat în perioada post-sovietică. Imediat după declararea independenței, piața de media din Moldova era practic inexistentă. Presamoldovenească era constituită din televiziunea națională (moștenită de la URSS), două canale ale societății naționale de radiodifuziune, precum și cîteva ziare.

Fosta televiziune sovietică, cu sediul la Moscova, a continuat să transmită în Moldova, exclusive în limba rusă. Concomitent, televiziunea de stat din România a început să-și transmită programele de la București, mai apoi emisia acestei televiziuni a fost sistată, invocîndu-se motive financiare și înlocuită cu televiziunea moldoveneasca "2 plus", care în mare parte retransmite televiziunea națională din Romînia, TVR 1. Toate cele trei televiziuni sunt transmise și în prezent în regim gratuit și acoperă aproape întreg teritoriul Moldovei.

Programele de televiziune române și ruse s-au dovedit concurență neloială pentru piața săracă de televiziune din Moldova. Dezvoltarea rapidă a audiovizualului în cele două țări, a făcut ca moldovenii să primească tot mai multe stații TV străine în detrimentul producțiilor autohtone. Piața de publicitate s-a concentrat pe fluxurile TV retransmise din România și Rusia.

Așadar în anii de după independență în Moldova nu au apărut stații TV locale care să acopere întreaga țară. În schimb a început crearea filialelor locale ale televiziunilor străine. Prima a fost ProTV Chișinău, care retransmite programele „Pro TV” de la București cu cîteva programe de știri locale în română. Același lucru se întîmplă cu canalul rus „ORT”, care a devenit cel mai popular canal în Moldova după independență.Astfel canalul rus „ORT”, a devenit cel mai popular canal în Moldova, dar prima a fost ProTV Chișinău, care retransmite programele „Pro TV” de la București cu cîteva programe de știri locale în română.

ProTV Chișinău, lansat la sfârșitul lui 1999, retransmite programe din București, dar creează și emisiuni proprii.ProTV Chișinău împreuna cu NIT TV au fost singurele televiziuni din dreapta Nistrului prezente pe rețelele de cablu din Transnistria.

Teleradio Moldova estecompania publică de televiziune care transmite postul de televiziune Moldova 1. Postul difuzează emisiuni sociale, buletine de știri în limbile română și rusă și emisiuni de divertisment și actualitatedin teritoriul Republicii Moldova.Moldova 1este serviciul public, ce informează, formează, educă, instruiește, distrează, propagă, promovează, dar și creează valori autentice, ce completează comoara spirituală națională, este singurul post ce acoperă întregul teritoriu al Republicii Moldova, care are funcția de a satisface interesele tuturor cetățenilor țării noastre.

În 2002 este fondat RIF TV, care avea să devină mai tîrziu N4, post de televiziune cu emisie aproape integralăîn limba rusă, care acoperăîn prezent aproximativ 70% din teritoriul Republicii Moldova.

Tot în 2002 esteînființat și EuTV Chișinău.Postul a fost înființat în anul 2002 ca un post public în proprietatea municipalității Chișinău și a fost privatizat în 2007. EUTV a ajuns la începutul anului 2009, să nu fie capabil pentru a plăti, astfel s-a ajuns să se renunțe la redacția de știri, pentru moment difuzîndu-se doar filme artistice dublate în rusă și subtitrate în română.

La 1 martie 2006, a fost lansat canalul TV7, care retransmite emisiunile postului rus NTV, dar produce și propriile programe informative și analitice: „Astăzi în Moldova” (în rusă), „Cotidian” (în română), „Cotidian Exclusive” (în română), „Vedete cu șorț” (în română) și prognoza meteo (în română și rusă). Programul poate fi recepționat prin toate rețelele de cablu din capitală.

La 5 martie 2010 a început să emită prima televiziune de știri din Republica Moldova avînd denumirea de "Jurnal TV". Acesta are majoritatea emisiunilor în limba română, și o parte în limba rusă. Jurnal TV este prima și singura televiziune din Republica Moldova care poate fi vizionată în România prin intermediul rețelelor de cablu tv.

În anul 2010 o altă televiziune de știri, Publika TV și-a început emisia. Publika TV este o televiziune multiculturală, bilingvă, cu programe în limbile română și rusă, care transmite știri din oră în oră, precum și talk-show-uri pe teme politice, economice și sociale. Publika TV este o investiție românească a grupului media Realitatea-Cațavencu.

Piața de cablu din Moldova este dominată de operatorul Sun TV, care transmite, în afara televiziunilor cu flux local, și posturi din Româniaca : PROTV, RealitateaTV, NaționalTV, PrimaTV, AcasăTV, KissTV, N24, TeleSport, Minimax, Favorit,HBO etc.

Alături de Sun TV în Republica Moldova mai activează și rețele de cablu tv și satelit. În Republica Moldova Focus Sat este prima și la moment unica companie care prestează servicii TV digital prin satelit.

Postul Pro Tv cel mai vechi post comercial de pe piața mediatică din Republica Moldova, reprezintă astăzi una dintre cele mai importante surse de informație disponibile în societatea noastră. Pro Tv recurge des la stand-up, ori de cîte ori este posibil, deoarece consideră că dacă telespectatorii văd reporterul aflat la locul evenimentului, relatarea sa cîștigă credibilitate, dar nu întotdeauna deoarece uneori apar probleme de cunoaștere din partea spectatorului pentru că:

–  Reporterul nu și-a pus în valoare o expresivitate corporal firească și natural, pare mai degrabă plictisit.

 –  Nu privește fix în obiectivul camerei, neputînd stabili o legatură cu telespectatorul.

–  Nu transpare dorința de a comunica și nu accentuează cuvintele cheie.

–  Nu încearcă să-și reprime orice gesturi.

În primul rînd aceste  cazuri se întîmplă foarte rar la Pro Tv, deoarece reporterii postului mizează pe profesionalismul acestora.

Cred că acest post difuzează uneori prea multe evenimente dramatice, cu un efect șocant, dar partea bună este aceea că unele informații pe care le vezi la Pro TV nu se mai dau în emisie nici pe un alt post.Dacă dorim să înțelegem emisiunile Pro Tv, trebuie să luăm în considerare cei doi determinanți majori:

-Limbajul (sistemul de semne în care sunt codificate);

-Forțele sociale care determină felul în care sunt produse mesajele lor.

Prezentatorii nu vorbesc pur și simplu, fiecare act de vorbire include transmiterea de mesaje prin limbajul gesturilor, posturii, hainelor, coafurii, accentului, contextului social etc, uneori chiar în contradicție cu acelea transmise prin cuvinte. Cu toții, presupun, urmărim emisiunile de divertisment sau știrile Pro TV. În spatele ecranului, pregătirea unuia dintre acesteea pune în mișcare un adevărat arsenal de coduri, convenții, semnificații și valori, o muncă susținută și o luptă dură pentru obiectivitate. Telespectatorii nu trebuie sa fie profesioniști ca să înțeleagă emisiunile sau evenimentele de la Pro tv, deoarece acestea sunt prezentate într-un limbaj familiar, lipsit de neclarități, simplu, clar, concis, proaspăt,pentru ca în final cel care le va urmări să înțeleagă și să perceapă evenimentul respectiv. La Pro tv, moderatrii rostesc lead-ul urmărind:

-Să trezească atenția telespectatorului pentru subiectul ce urmează.

-Arată despre ce e vorba și indică perspectiva din care va fi tratat subiectul.

-Sugerează tonul: grav, dramatic, ironic etc.

-Descrie contextul evenimentului.

-Aduc date noi, apărute după finalizarea materialului.

Un exemplu de o prestație, o emisiune și o moderatoare de success la Pro TV este în emisiunea “În PROfunzime”.Din 2004 aici se întîlnesc adversari și aliați politici, se fac declarații surprinzătoare și se anunță proiecte politice.În emisiune își au locul și subiecte din cultură, învățămînt, religie și sănătate. 

Emisiunea “În PROfunzime” este difuzată pe canalul ProTV Chișnău în fiecare zi de luni, la ora 21:00. ProTV Chișinău își rezervă dreptul de a modifica datele cu privire la începutul și sfîrșitul emisiunii fără drept de compensare, dar nu înainte de a anunța publicul pe canalul ProTV Chișnău. Emisiunea se adresează tuturor telespectatorilor fără limită de vîrstă. Participant este considerat telespectatorul care a expediat cel puțin un mesaj SMS cu întrebări și opinii la numărul scurt disponibil, afișat în cadrul emisiunii.

“Lorena Bogza este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din Moldova și se confundă cu imaginea postului de televiziune PRO TV. I-a intervievat pe toți politicienii importanți ai țării, cîștigînd printre ei un nume și o autoritate pe care nu i le poate pune nimeni la îndoială. Este de mai mulți ani autoarea și prezentatoarea celui mai reușit și mai popular talk-show social-politic din Republica Moldova. Capacitatea de a formula foarte precis întrebările, insistența cu care "ispitește" interlocutorii, pentru a cunoaște adevărul pînă la capăt, stilul discret-provocator cu care îi abordează, încăpățînarea cu care vrea să descîlcească tot ce este încîlcit și obscur în politica moldavă – toate aceste calități ale Lorenei Bogza, în consens cu titlul emisiunii, fac ca interesul spectatorului față de talk-show să fie tot atît de mare ca și la începuturile acestuia.”

Petru Macovei: “Spre deosebire de alți moderatori de dezbateri, ea se documentează serios pentru fiecare emisiune, insistă pe întrebări incomode și nu se lasă dominată de invitați”.

Petru Terguță: “Unul dintre cei mai “profunzi” prezentatori de talk-show din Moldova, întotdeauna pregătită pentru orice scenariu și situație”.

Vasile State: “Este vedeta Pro TV și, fără îndoială, unul dintre numele grele ale jurnalismului moldovenesc. Puțini sunt politicienii care nu și-ar dori să participe la emisiunea Lorenei Bogza și acest amănunt vorbește despre calitatea talk-show-ului și despre prestația moderatoarei”.

Liliana Vițu: “Are avantajul de a fi printe primele prezentatoare de talk-show, care, spre deosebire de alții, a lucrat în vremuri dure pentru presa slujită comuniștilor”.

Moderatoarea Lorena Bogza dorește să transmită și reușește, un mesaj credibil telespectatorilor. Pentru aceasta și-a conceput un stil direct, ofensiv, fără menajamente în adresarea către invitați. În crearea mesajului imagologic Lorena Bogza își definește personalitatea ca tipul de ziarist greu de intimidat sau de pus la colț, chiar de invitați redutabili, un ziarist care nu se lasă păcălit cu răspunsuri superficiale și dorește să obțină, răspunsul cît mai la obiect și cît mai credibil.

Uneori jurnalilștii nu respectă prezumția vinovăției și își asumă rolul de judecători,dînd o sentință în materialul realizat și nu relatînd pur și simplu cele întîmplate. Prezentatorii trebuie să își adapteze stilul și organizarea informației în conformitate cu particularitațile concrete ale canalului de comunicare ales, pentru a evita apariția unor probleme de percepție și de limbaj din partea telespectatorului.

După toate cîte s-au spus despre Pro tv Chișinău trebuie să menționez că au fost cazuri cînd au și plecat jurnaliști de la Pro tv,unii din motive personale,alții au schimbat ProTV-ul pe o altă televiziune, legendarul post de televiziune, pare să aibă probleme mari cu jurnaliștii. Cei care pleacă, zîmbesc frumos și spun că ProTV-ul este o echipă de profesioniști. Probabil nu mai sunt motivați săactiveze, sau odată cu apariția celorlalte posturi tv (Jurnal și Publika), meseria de jurnalist nu mai intrigă ca pe timpuri.

Oxana Iuteș s-a retras din mass-media în martie 2011 cînd a plecat de la Pro TV după 8 ani de activitate. Aceasta și-a început cariera prin munca de reporter pe știri externe, apoi a fost prezentator al știrilor din sport. Ulterior, cca 4 ani a prezentat jurnalul de noapte de la ora 22.30. În ultima perioada, aceasta a fost reporter și prezentator al știrilor de week-end.ProTV-ul l-a schimbat pe activitateaîn cadrul unui proiect finanțat de o organizație internațională unde a devenit consultant pe comunicare PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare) pentru Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene,însă în aprilie 2012 Oxana Iuteș merge să lucreze la postul de televiziune PRIME TV în cadrul proiectului Sinteza Săptămînii,unde activează și la moment.

Nicu Timofti a ales la fel postul de televiziune PRIME TV în februarie 2011.Prezentatorul știrilor sport, de la Pro TV a plecat la PRIME nu pentru a face sport la noul loc de muncă, ci pentru a se ocupa de talk-show-uri. Însă Nicu nu s-a putut desparți pentru prea mult timp de știrile sportive și la momentul actual prezintă știrile sportive la PRIME TV.

Un alt exemplu este și Angela Gonța prezentatoarea jurnalului de știri al orei 20.00 care a lucrat la PRO TV de la deschiderea acestuia și pînă în 2014,adica 14 ani. S-a retras din motivul căsătoriei cu unpolitician din arena națională.

ProTV ne oferă în fiecare zi știri din diferite domenii, un cumul de informații considerate esențiale de jurnaliști, selectate conform unor criterii determinate și difuzate în formatul consacrat al unui gen publicistic.

Postul public de televiziune „Moldova1” este cel mai mare producător de programe audiovizuale din Republica Moldova, cu cea mai solidă bază de producție, dar cu o situație pe piață mult sub capacitățile și resursele sale. Chiar dacă există un șir de factori de ordin obiectivi și subiectivi care explică această situație, trebuie să subliniem, totuși, că un șir de greșeli manageriale admise pe parcursul unei perioade de timp, au adus televiziunea publică într-o criză gravă transformîndu-se, apoi, în una de sistem.

Problemele grave ale „Moldova1” rezultă din modul de a înțelege și a trata postul public de televiziune. „Moldova1” nu a fost și nu este tratată ca o afacere, ca parte a pieței, ci ca pe o instituție înafara oricăror reguli și legități. Nici măcar pînă în prezent postul de televiziune nu are o strategie de marketing. În lipsa acesteia este total neînțeles cum sunt administrate procesele de producție, care este interacțiunea dintre acestea, care sunt scopurile, veniturile prognozate și nivelul lor de realizare.

„Moldova1” are nevoie de o schimbare radicală de abordare, iar raportarea eficientă la tendințele pieței este un imperativ. Abordarea „Pieței consumatorului” este cea mai potrivită soluție pentru situația actuală a postului „Moldova 1”. La momentul actual „Moldova1” nu este capabilă de concurență. Poziția sa pe piață este menținută doar de capacitățile limitate de distribuție ale Întreprinderii „Radiocumunicații”, fapt ce se va consuma în doar câțiva ani prin digitizarea eterului.

Convingerea eronată a managerilor televiziunii că „oricum vom fi priviți” a generat un lanț degreșeli. Cele mai grave au fost la nivel de personal cu efecte dezastruoase asupra contentului și calității programelor. Din lipsă de mijloace, și urmărirea diminuării cheltuielilor s-a mizat în mod greșit pe jurnaliști, excluzÎndu-se din procesul de producție un șir de angajați, care, prin aportul lor de echipă, transformă televiziunea în artă. „Moldova1” nu mai are regizori, scenariști, scenografi, cameramani etc.

Toate acestea s-au întîmplat pe fundalul creșterii anuale constante a numărului de companii de televiziune în Republica Moldova. Eroarea managerială la „Moldova1” a impus un adevărat trend în Republica Moldova: televiziuni create exclusiv de jurnaliști. „Moldova 1”, în rezultatul scăderilor de cadre, nu a reușit să facă transferul de experiență și a distrus din start perspectivele industriei de televiziune. „Moldova1” prin statutul pe care îl are, este obligată să repare această greșeală gravă și să redea televiziunii strălucirea de care este capabilă.

Experiența altor posturi TV moldovenești nou create, demonstrează că succesul investiției depinde în totalitate de calitatea personalului. Piața muncii nu poate oferi la momentul actual calitatea și numărul necesar de angajați, care să satisfacă nevoile de producție ale „Moldova1”.

În anul 2004 Valeriu Frumusachi,care activa din 1974 la Moldova 1, a renunțat la postul de lucru împreuna cu soția sa Svetlana Frumusachi care activa și ea la rîndul ei în cadrul aceleiași televiziuni. “Am plecat de la „Moldova 1” tocmai din motivul că ne duceam în jos, deși se declară că se face televiziune publică, iar pe de altă parte – nimic nu indica că mergem în direcția cuvenită” – spune însuși Valeriu Frumusachi.

După ce au plecat de la televiziunea națională, Svetlana și-a continuat meseria în calitate de regizoare, filmînd pentru interpreții moldoveni, lansînd totodată cîteva proiecte muzicale la TVR („Seara moldovenilor” de la „Cerbul de Aur”).

Valeriu Frumusachi, după doi ani de șomaj, Valeriu Frumusachi a revenit la televiziune,însă nu la Moldova 1 ci la Postul TV Prime,unde prezintă Primele știri și emisiunile De Factoși Replica.Chiar dacă o pauză îndelungată l-a despărțit de televiziune, “prima dragoste nu se uită niciodată”,spune Valeriu Frumusachi. El este doar unul dintre jurnaliștii care au plecat de la Moldova 1 ramînînd șomeri sau schimbînd-o pe o altă Televiziune.

Angela Sîrbu,fostul director Moldova 1 a depus și ea de mai multe ori cerere de demisie,însă anul 2012 a fost ultimul în funcția de șefă Tele Radio Moldova.

Ea își propunea să reformeze din temelii Compania "Teleradio Moldova", iar o dată ajunsă în fruntea postului public de televiziune, s-a ciocnit cu rezistență din partea colegilor.În 2010 ea și-a propus să reformeze postul național, însă, nu și-a atins pe deplin scopul din lipsă de sprijin, dar și din cauza rezistenței din partea echipei veche a televiziunii.De asemenea, fostul director al "Moldova1" a dat de înțeles că a plecat din cauza sistemului care nu funcționa. Angela Sîrbu și-a depus cererea de demisie pe 29 februarie 2012. Ea a ocupat funcția de director al "Moldova 1" din februarie 2010.La moment Angela Sîrbu deține funcția de cofondatoare a Centrului pentru Jurnalism Independent Moldova.

În 2012, pe 14 decembrie Mircea Surdu este ales noul director la Moldova 1. Mircea Surdu este jurnalist TV, producător și de mai bine de 25 de ani este moderatorul emisiunii talk show „Bună Seara” de la Moldova 1.Noul director M1 afirmă că schimbarea postului se va face încet, dar sigur, iar prima acțiune va fi depolitizarea instituției. „Voi încerca să depolitizez această instituție. Voi încerca să dau oamenilor mai puține show-uri politice și mai multă distracție. În Republica Moldova se mizează mai mult pe emisiunile politice și lumea s-a cam săturat.Nu suntem o televiziune de nișă, ci una generalistă”, afirmă Surdu.

Totodată, jurnalistul intenționează să renunțe la anumite emisiuni, realizînd produse noi, de calitate, inclusiv emisiuni comune cu radioul public. După pererea lui, 40 de emisiuni la M1 este prea mult, în condițiile actuale. „Trebuie să ne unim eforturile pentru că avem puțină tehnică, puține studiouri. Acum ne vom gîndi la calitate și vom uni niște echipe care să facă un produs calitativ”, a adăugat Mircea Surdu.
El a promis că se va conforma reducerilor de personal, preconizate în cadrul reformei postului TV.

 Conform revistei VIP magazin (nr.20-21) Mircea Surdu este“Fața tv” a anului 2005. Carismă, umor, consecutivitate cu un talent deosebit de a ține chiar și șcepticii în fața micilor ecrane, atunci cînd intră în casele telespectatorilor și spune “Bună Seara”. Mircea Surdu rămîne o reminiscență a vechii generații de jurnaliști trecuți prin ”ciur”. Este posesorul a zeci de “Antene de Aur” a mai multor premii internaționale și a trei mere jurnalistice. Mircea este, poate, jurnalistul TV cu cel mai mare rating.

Arcadie Gherasim: “Este bun, însă îl compromit uneori replicile obraznice”.

Petru Terguță: “Se vede cu ochiul liber că Mircea Surdu este pilonul de bază al acestui talk-show.Emisiunea are de toate, spre deosebire de alte forme de la Moldova 1”.

Marcel Toma: „Nu sunt adeptul unor emisiuni care derulează secole întregi, dar asta e tendința unor televiziuni publice pe care Mircea Surdu o menține la noi.Dacă emisiunea postului se identifică ca emisiunea „Bună Seara”, asta înseamnă că omul își face meseria bine”.

Elena Robu-Popa, fosta prezentatoarea talk-show-ului „Moldova în direct” de la Moldova 1 din septembrie 2011 pînă în 2013, misiunea se difuza la Postul Public de televiziune de luni pînă vineri și avea în vizor cele mai actuale probleme sociale, politice și economice ale țării, s-a alăturat echipei Unimedia, la cîteva zile după ce a părăsit Moldova 1.Noii prezentatori ai emisiunii "Moldova în direct" sunt Oazu Nantoi și Liliana Barbăroșie.

Elena Robu și-a motivat decizia spunînd că Unimedia este în top pe piața online și că a reușit, de-a lungul anilor, să rămînă echidistant și imparțial. Moderatoarea a spus că acest proiect reprezintă o provocare pentru ea și îi oferă oportunitatea de a avansa în carieră. Aceasta se va implica în proiectul video pregătit de portalul Unimedia.

Elena Robu a declarat că a plecat de la Moldova 1 pentru că reformele începute la postul public au stagnat odată cu venirea lui Mircea Surdu la șefia televiziunii. Ea a precizat că departamentul Știri și Dezbateri, din care făcea parte, a fost marginalizat și că noua conducere a declarat fățiș că secția respectivă va fi sabotată. Mircea Surdu, a spus că nu a încercat să saboteze departamentul în care lucra Elena Robu, el a precizat că s-a mirat cînd a primit cererea de demisie a moderatoarei, deoarece în urma mai multor discuții cu ea, crezuse că ajunseseră la o înțelegere legată de viitorul jurnalistei la Moldova 1.

"I-am zis că este timpul să zboare, să facă alte lucruri", a adăugat Surdu, menționînd că i-a propus Elenei Robu să se implice și ca producător la alte emisiuni ale Moldova 1 și să facă o emisiune nouă de sinteză. "Mă doare această plecare și mă doare felul în care a plecat", a conchis Mircea Surdu. La moment Elena Robu este moderatoarea unui produs video numit “Alb&Negru” lansat pe portalul de știri Unimedia.

Anterior Elena Robu –Popa a părăsit Jurnal TV unde modera talk-show-ul “Chestiunea Zilei”, pentru Moldova1, declarînd pe blogul său personal următoarele: “În sfîrșit am găsit ceva timp să scriu aici despre plecarea mea de la JurnalTV la Moldova1. Mulți mă întreabă de ce am părăsit barca JurnalTV… Am plecat pentru că nu m-am mai simțit confortabil în echipa Jurnalului după reorganizarea din 5 martie 2011, adică după schimbarea grilei, cînd au dispărut emisiunile de dezbateri și au apărut seriale dublate în limba rusă. Am crezut sincer că Jurnal TV va fi prima televiziune de știri din Republica Moldova, dar nu a fost decît un an, din cauza managementului ineficient și din lipsa de strategie pe termen lung.
Am plecat pentru că am vrut să fac o schimbare în cariera mea profesională. Iar oferta de la Moldova1 a venit cum nu se poate mai bine, în aceste circumstanțe. Mulți pot să mă critice, dar am ales Moldova1 pentru că vreau să contribui și eu la reformarea radiodifuzorului public. Moldova1 este "Prima ta televiziune" (sloganul Moldova1) și așa trebuie să ramînă pentru public.”

Petru Macovei: Își face meseria bine, însă ar trebui să fie mai insistentă cu invitații care evită să răspundă la întrebări.

Arcadie Gherasim: Mai are de lucru la capitolul documentare.

Marcel Toma: Își face meseria bine, dar nu s-a tratat de maladia întreruperii invitaților, tocmai cînd telespectatorul încearcă să asculte o situație cap-coadă.

Ei sunt baza pentru care lucrează, prezintă emisiuni cu rating sau în prime-time, au o responsabilitate deosebită. De părerea lor țin cont toți oamenii de rînd, iar specificul emisiunilor pe care le prezintă și impactul lor în societate îi fac să fie respectați chiar dacă nu iubiți. Datoria lor este să sintetizeze zilnic sau săptămînal cele mai importante teme, evenimente și să le discute de-a fir a păr prin intermediul obiectivelor, sarcinilor propuse. Pentru a avea o imagine bună jurnaliștii trebuie să fie mereu în mișcare și să demonstreze în continuu tuturor capacitățile sale.

Concluzii

Este foarte important să înțelegem că mesajul, în televiziune, poate fi corect dar transmis incorect, poate fi simplu, dar poate deveni complicat, poate avea un scop sigur, identificat și susținut. Acest lucru, desigur că depinde foarte mult de individul care emite acest mesaj.

Mesajul este însoțit de cel care îl transmite sau care dă senzația telespectatorilor că o face. Prezența oamenilor în fața noastră, trăsăturile lor, modul de a vorbi, de a se îmbrăca și de a gesticula face ca urmărirea unui program să devină o întîlnire între cel de acasă și cel de la ecran. În televiziune, mesajul poate deveni inutil, din momentul în care emițătorul îi este antipatic telespectatorului.

O idee pe care am încercat să o dezvolt pe parcursul întregii lucrări, idee în care cred, este legată de faptul că jurnalistul este un exponent al societății. Succesul în reflectarea unui eveniment de importanță majoră depinde de întreaga echipă, dar realizarea materialului carear influența omul de rînd, și pe care acesta să-l înțeleagă, depinde, în mare parte, doar de moderator. Doar atunci, posturile din Republica Moldova vor produce știri și reportaje pe care să le înțeleagă toată lumea, vom putea schimba modul de gîndire al populației, vom contribui la sporirea nivelului de cultură și a gradului de libertate a presei și transparență a instituțiilor.

Un jurnalist tv ar trebui să informeze corect asupra faptelor, deci să fie obiectiv și echidistant. Obiectiv prin relatarea evenimentelor departe de propriile convingeri sau preferințe. Echidistanța în relatare, se poate obține tratînd subiectul dintr-o poziție care nu permite incertitudinea unei opinii sau alta. Dacă jurnalistul posedă aceste două calități el o obține și pe o a treia, independența.Independența jurnalistului nu se referă la o independență pe plan financiar, ci mai degrabă la independența pe plan pshihologic. Jurnalistul tvar trebui să posede și această calitate care îl face mai acceptat în cadrul societății.Jurnalistultvar trebui să caute întotdeauna adevărul, să se documenteze bine pentru ca mai apoi să îl prezinte.

Onestitatea deasemenea ocupă un loc important între calitățile jurnalistului tv, aici mă refer cu precădere la partea financiară. Dacă jurnalistul nu va fi tentat să accepte o sumă de bani în schimbul ascunderii sau dezvăluirii unei informații el nu va trăi mai bine din punct de vedere economic, el va fi împăcat cu sine și se va putea numi jurnalist. Astfel își va păstra și calitatea anterioară – “prezentarea adevărului”.

Jurnalistul tvtrebuie să aibă curaj. Curajul de a pune întrebări dificile, curajul de a relata ceva în detrimentul anumitor persoane influente sau anumitor grupuri de interese, curajul de a spune adevărul,curajul de a-și susține relatarea indiferent de situație, curajul de a relata de la fața locului, curajul de a nuceda în fața presiunilor, curajul de a-și menține statutul de jurnalist.

Jurnalistul tv are multe surse, multe și de încredere și știe cum să lucreze cu ele. În fapt sursa principal[ este publicul. Jurnaliștii trebuie să fie sociabili iar pentru asta au nevoie de o doză de șarm. Ei au nevoie ca persoanele cu care intră în contact, să li se destăinuie ca unui prieten. Astfel ruptă bariera formalităților ei pot afla mai multe informații ascunse.

Jurnalistul, reprezentant al mass-media, rămîne a fi o persoană liberă care își câștigă mijloacele de trai prin colectarea, prelucrarea, redactarea și publicarea de ionformații referitoare la fapte și evenimente de interes public, cu scopul răspîndirii a acestora. Continui să rămîn încrezătoare că jurnalistul își va exercita profesia, dificilă, în scopul servirii interesului public conform normelor propriei conștiințe. Jurnalistul, la fel ca și orice cetățean este liber să facă o alegere între a fi liber ori strict deontologic, sau, din amîndouă cîte puțin, în combinații echilibrate. Trebuie să recunoaștem însă, că multe sunt cazurile cînd este practic imposibil să îți manifești liber dorința de a publica un anume material și a respecta în același timp toate prevederile Codului Deontologic. Mulți vor spune că respectarea strictă a normelor ar însemna lipsă de interes și monotonie.

Este aproape un nonsens să încerci să definești profesia de jurnalist în afara cadrului eticii și a filosofiei morale. Jurnalismul este circumscris eticii. Dacă privim jurnalismul doar ca pe o profesie aflată pe piața muncii, alături de alte multe profesii, atunci putem admite că presiunea ce se exercită asupra acesteea, descurajează practicarea pe baza principiilor sale etice. Dar dacă înțelegem jurnalismul ca o profesie, care, prin însăși definiția ei, are la bază existența unor valori, norme și principii etice, atunci vom constata că, într-adevăr, meseria de jurnalist are nevoie de practici etice și de norme deontologice, pentru a putea fi definită ca profesie.

Un material jurnalistic bun este ca un fragment de realitate. Misiunea întregii echipe este de a-l face pe telespectator să trăiască el însuși această realitate în momentul în care urmărește programele tv mai ales în perioada în care telespectatorul necesită mai multă informație despre un eveniment sau altul.

Televiziunea, este singurul mod de transmisie viu, care imită realitatea.Renunțarea la televizor nu este un lucru ușor de realizat, deoarece imaginea video și cea publicitară au instalat o adevărată dictatură în spațiul public și privat alsocietății moderne. Bazîndu-ne pe toate acestea, nu putem spune că publicul este dezinformat, atîttimp cât există mai multe canale de televiziune, în special în Chișinău și centrul Republicii Moldova, pentru că oamenilor li se oferă posibilitatea de a alege ceea ce le place, de a confrunta sursele, de a-și crea propria părere referitor la un subiect sau altul, mai ales în situțiile de conflict și de importanță majoră.

Rolul unei televiziuni, în deosebi al unei televiziuni publice, este acela de a satisface dorințele unui numar tot mai mare de telespectatori, de a cerceta care sunt așteptările acestuia și de a încerca să găsească soluții optime de a atrage consumatorii (telespectatorii). Cea mai importantă activitate pentru un post public al audiovizualului este ca să îndeplinească sarcinile care stau la baza unei televiziuni, în primul rând, să respecte drepturile fiecărui consumator, să informeze corect și echidistant, să nu discrimineze anumite categorii și să nu facă partizanat unor anumite grupări politice sau sociale. Cunoașterea mai exactă a publicul asigură succesul unui post de televiziune,îi dă posibilitatea de a se afirma pe piața concurențială și de ai da telespectatorului informația de care el are nevoie.

Televiziunea prezintă cea mai complexă comunicare audiovizuală, care influențează concomitent prin imagine și prin sunet, inoculînd fără mari dificultăți clișee emblematice ce nu pot fi atît de ușor înlocuite cu altele. Forță majoră, cum ar fi operativitatea și omniprezența, credibilitatea, argumentată prin imagini concludente, poziția personală a autorului fac acest gen de mass-media săcontinuie și astăzi, cel mai mult, să domine audiența.

Cercetările științifice au stabilit că omul obține pe calea audio-vizuală 90% din informații. Cantitatea de informție reținută pe calea vizuală după 3 zile este de 2 ori mai mare în comparație cu celelalte. Din această cauză televiziunea posedă o putere efectivă de influențare asupra omului și societății. Televiziunea propagă ideologia secularizată a societății moderne care susține liberalismul și relativarea valorilor.

Referințe bibliografice

Aristarco, Guido, Utopia cinematografică. București: Editura Meridiane, 1992, p.56.

Bălășescu, Mădălina, Manual de producție de televiziune. Iași: Editura Polirom, p.74.

Borchin, Mirela-Ioana, Dialogurile Televizate. Timișoara: Editura Excelsior Art, 2007.

Bourdieu, Pierre, Despre televiziune. București: Editura ART, 2007.

Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune. București: Editura Fundației România de Mîine, 1997.

Cemîrtan, Romeo, Comunicare și mass-media. Chișinău: 2006.

Cesereanu, Ruxanda, Curentele și tendințele în Jurnalismul Contemporan. Cluj: Editura Limes, 2003.

Chardeau, P., și Ghiligione, R.,Democrația modernă este Atena plus televiziune.

Coman, Mihai, Introducere în mass-media. Iași: Editura Polirom, 2007, p.147.

Coman, Mihai, Manual de Jurnalism. Iași: Editura Polirom, p 68.

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă. București: Editura Șansa, 1996, p. 65.

Dumbrăveanu, Andrei, Televiziunea în media de actualități. Chișinău:USM, 2009.

Flincy, Patrice, O istorie a comunicării moderne. Iași: Editura Polirom, 1999, p. 189.

Macovei, Petru, Ghid de Stil cu norme etice pentru jurnaliști.

Randall, David, Jurnalistul Universal, ediția a 3-a. Londra: Pluto Press, 2007.

Rațiu, Dan-Eugen, Arta, Comunitate și Spațiul public. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2003.

Roșca, Luminița, Producția Textului Jurnalistic.Iași: Editura Polirom, 2004, pag.24.

Sartori, Giovanni, Imbecilizarea prin televiziune și post-gîndirea. București: Editura Humanitas, 2005.

Stepanov, Georgeta, Guzun, Igor, Jurnalism de investigație.Chișinău: 2008.

Stepanov, Georgeta, Guzun, Igor, Jurnalismul în situații de criză. Chișinău: 2009, pag.74.

Tipa, Violeta, Tendințele în comunicarea audiovizuală contemporană. Chișinău.

Virgiliu, Gheorghe, Efectele micului ecran asupra minții copilului. București: Editura Prodrom, 2007.

Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane. București:

Editura Prodromos, 2006.

Zeca-Buzura, Daniela, Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother. Iași: Polirom, 2007.

Багиров, Э., Телевидение как средство массовой информации и художественная культура. Проблемы телевидения. Москва: Исскуство, 1976, p.9.

Charaudeau, Patrick, Discours médiatique de l’information. Paris: INA, 1998.

Muchielli, Alex, Nouvelles méthodes d’étude des communications. Paris: 1998, p. 109.

Nel, Noël, Le débat televise.Paris: 1990, pag.2.

Lochard, Guy & Boyer, Henri, opera citită, p. 82.

www.aport.ru

www.google.com

www.regielive.ro

www.scribd.com

www.search.com

www.weblist.ru

www.wikipedia.org

Anexe

Tabelul.1 Motivația vizionării talk show-ului

Referințe bibliografice

Aristarco, Guido, Utopia cinematografică. București: Editura Meridiane, 1992, p.56.

Bălășescu, Mădălina, Manual de producție de televiziune. Iași: Editura Polirom, p.74.

Borchin, Mirela-Ioana, Dialogurile Televizate. Timișoara: Editura Excelsior Art, 2007.

Bourdieu, Pierre, Despre televiziune. București: Editura ART, 2007.

Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune. București: Editura Fundației România de Mîine, 1997.

Cemîrtan, Romeo, Comunicare și mass-media. Chișinău: 2006.

Cesereanu, Ruxanda, Curentele și tendințele în Jurnalismul Contemporan. Cluj: Editura Limes, 2003.

Chardeau, P., și Ghiligione, R.,Democrația modernă este Atena plus televiziune.

Coman, Mihai, Introducere în mass-media. Iași: Editura Polirom, 2007, p.147.

Coman, Mihai, Manual de Jurnalism. Iași: Editura Polirom, p 68.

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă. București: Editura Șansa, 1996, p. 65.

Dumbrăveanu, Andrei, Televiziunea în media de actualități. Chișinău:USM, 2009.

Flincy, Patrice, O istorie a comunicării moderne. Iași: Editura Polirom, 1999, p. 189.

Macovei, Petru, Ghid de Stil cu norme etice pentru jurnaliști.

Randall, David, Jurnalistul Universal, ediția a 3-a. Londra: Pluto Press, 2007.

Rațiu, Dan-Eugen, Arta, Comunitate și Spațiul public. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2003.

Roșca, Luminița, Producția Textului Jurnalistic.Iași: Editura Polirom, 2004, pag.24.

Sartori, Giovanni, Imbecilizarea prin televiziune și post-gîndirea. București: Editura Humanitas, 2005.

Stepanov, Georgeta, Guzun, Igor, Jurnalism de investigație.Chișinău: 2008.

Stepanov, Georgeta, Guzun, Igor, Jurnalismul în situații de criză. Chișinău: 2009, pag.74.

Tipa, Violeta, Tendințele în comunicarea audiovizuală contemporană. Chișinău.

Virgiliu, Gheorghe, Efectele micului ecran asupra minții copilului. București: Editura Prodrom, 2007.

Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane. București:

Editura Prodromos, 2006.

Zeca-Buzura, Daniela, Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother. Iași: Polirom, 2007.

Багиров, Э., Телевидение как средство массовой информации и художественная культура. Проблемы телевидения. Москва: Исскуство, 1976, p.9.

Charaudeau, Patrick, Discours médiatique de l’information. Paris: INA, 1998.

Muchielli, Alex, Nouvelles méthodes d’étude des communications. Paris: 1998, p. 109.

Nel, Noël, Le débat televise.Paris: 1990, pag.2.

Lochard, Guy & Boyer, Henri, opera citită, p. 82.

www.aport.ru

www.google.com

www.regielive.ro

www.scribd.com

www.search.com

www.weblist.ru

www.wikipedia.org

Anexe

Tabelul.1 Motivația vizionării talk show-ului