Manipularea Prin Televiziune, Un Fenomen al Mass Mediei Romanesti Contemporane
LUCRARE DE LICENTA
Manipularea prin televiziune un fenomen al mass-mediei românești contemporane
CUPRINS
ARGUMENT
TELEVIZIUNE
Scut istoric al televiziunii în lume și începuturile în România
Caracteristicile televiziunii
Rolul televiziunii
Tipuri de televiziune
Tehnici de manipulare și persuasiune în televiziune
Presa, câinele de pază a puterii
Televiziunea – interes propriu sau interesul cetățenilor
Interesul și încrederea cetățenilor pentru mass-media
RECEPTAREA SI INFLUENTA
2.1 Cultura media
2.2 Audiență și Receptare
2.3 .Zapping
2.4 Influență
PROPGANDĂ ȘI MANIPULARE
3. 1 Delimitări conceptuale despre propagandă și manipulare
3. 2 Clasificări ale manipulării
3.3Formele și modurile generale de manipulare
3. 3.1 Persuasiunea
3.3.2 Dezinformarea
3.3.3. Intoxicarea
3.3.4 Minciuna
3.3.5 Zvonul
3 .4 Modurile de manipulare specifice televiziunii
STUDIU DE CAZ MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE
Argument
Motto: ”Dacă cineva ne intreabă cum poate ajunge la Bran, dar noi îi arătăm drumul spre Brad se numește minciună, dar dacă bietul om avea intenția să ajungă la Bran, dar noi l-am divertat spre Brad se numește manipulare. Cine are minte să priceapă! Cine are caracter sa nu o facă!”
Prezenta lucrare, „Manipularea prin televiziune un fenomen al mass-mediei românești contemporane „ , a fost concepută și realizată, pornind de la tematica cursurilor studiate pe parcursul celor trei ani de facultate, referitoare la manipulare și mass-media. Am ales această lucrare deoarece sunt convinsă că există jurnaliști interesați mai mult de partea materială și imaginea proprie dar știu că cei mai mulți dintre ei sunt preocupați să își utilizeze informațiile pentru a face lumină în această țară.
Televiziunea este cel mai influent instrument manipulativ, care nu permite decât în măsura foarte limitată alegerea informației, adică vezi ce se transmite, de fapt ce aleg alții să se emite. Marea problemă este că televiziunea este un cadru de comunicare mono-direcțională, unii vorbesc și alții ascultă, profund viciat pentru că este perfect pentru a manipula grupuri mari de oameni, deoarece noi privitorii nu putem avea dreptul la replică. Un ziarist, o televiziune sau un reporter are este dator să informeze cetățenii, și în nici un caz nu manipularea lor în favoarea unora.
Manipularea nu este nicidecum o creație a societății moderne, dar este perioada în care auzim tot mai des despre ea. Dacă pe vremuri era folsită mai mult ca o armă a unor oameni cu putere, în zilele moderne de astăzi, manipularea poate fi la îndemâna oricui. În prezent, la ea apelează și televiziunile, pentru a ne determina să mai pierdem clipe bune din viață sau, mai rău, să ne inducă un anumit mod de viață.. De acea, este bine să fim conștienți de acest lucru, mai ales într-o lume în care informația, care ne asaltează tot timpul din diferite direcții, ocupă un loc tot mai important.
Primul capitol , Televiziunea, tratează cele mai relevante aspecte ale domeniului cum ar fi: Scut istoric al televiziunii în lume și începuturile în România, Caracteristicile televiziunii, Rolul televiziunii, Tipuri de televiziune, Tehnici de manipulare si persuasiune in televiziune, Televiziunea ,interes propriu sau interesul cetățenilor. Celui de-al doilea capitol i se adaugă precizări conceptuale ce țin de definirea unor noțiuni ca: Audienta , Receptare, Cultura media Zapping, și Influență. In cel de-al treilea capitol este avut in vedere conceptul de propagandă, manipulare și sunt dezvoltate formele acesteia.
TELEVIZIUNEA
Scut istoric al televiziunii in lume și începuturile în România
Etimologic, cuvantul “televiziune”, împrumutat în limba romana, din franceză, este format din grecescul “tele” – “departe” și latinescul “visio” – “vedere”. Cuvântul "televiziune" a fost conceput de inginerul rus Konstantin Perski. Acest termen a fost spus prima dată pe 18 august 1900, în cadrul discursului susținut de specialistul rus la Congresul Internațional de Electronică de la Paris. De atunci noțiunea de televiziune a pătruns în vocabularul a milioane de oameni din toată lumea. Televiziunea reprezintă astăzi una dintre cele mai importante surse de informații disponibile în toată lumea. Ore în șir, un flux continuu de vorbe și de imagini pătrund pe ecranele televizoarelor în majoritatea caselor oamenilor. Televiziunea ne învață, ne spune povești, ne face să râdem, ne înfurie, ne duce într-o întreagă serie de lumi diferite și ne obligă să ne stabilim poziția față de ele.
Versiunea nouă a "globului de cristal" în care poate fi privită societatea, televizorul bucură omenirea mai bine o sută de ani. În lunga lui istorie, televizorul a zdrunginat guverne, a dat amploare revoluțiilor, dar ne-a și realizat o plăcere vinovată de a cunoaște ce se întamplă în lumea mondenă. Fie că privim o emisiune de știri, un documentar despre animale sau un show, avem momente în care nu ne putem dezlipi de micul ecran. Puțini iși pot imagina viața fără cutia tot mai subțire și tot mai frumoasă în care putem spune ca încape întreaga lume. Astăzi, televizoarele se conectează la internet și au comandă vocală. Începuturile lor au fost modeste. Televizorul stă acum în categoria ideilor mărunte care au revoluționat lumea.
Istoria televiziunii diferă de la țară la țară. „ Paternitatea „ este greu de stabilit dar, se poate spune că televiziunea a luat naștere de două ori: prima oară în Europa, in anii ’30 ai secolului trecut, iar a doua oară în Statele Unite, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.
Televiziunea este o creație a perioadei interbelice și se definește ca fiind ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru difuzarea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Televiziunea este posibilă datorită unei trăsături specifice a sistemului de percepție uman, numit persistența imaginii. Ochii continuă să vadă o imagine pentru încă o fracțiune de secundă, după ce aceasta a dispărut din vedere. Pentru transmiterea sunetelor și a imaginilor, televiziunea apelează la un ansamblu de trei tehnici: fotoelectricitatea, analiza imaginii punct cu punct și linie cu linie și undele hertziene.
Pe la începutul secolului al XX-lea, la modă era ziarul. Apoi, incet-incet, radioul și-a făcut intrarea în scenă. Cel mai nou dintre mijlocele de comunicare, televizorul, a moștenit multe din tradițiile radioului. S-ar putea spune , pentru exacitate , că le-a prealuat îmbunătățindu-le. Televiziunea mecanică a fost prima care a atins faza operațională. După câțiva ani de confruntări cu televiziunea electronică, aceasta din urmă s-a impus. Inventatorii care au contribuit la nașterea televiziunii au fost : inginerul german Paul Nipkov care a creat discul folosit la analiza imaginii în televiziunea mecanică ; fizicianul italian Guglielmo Marconi, cel care la doar 20 de ani a pus bazele radioului scoțând undele hertziene din laborator.
Etapele reprezentative ale începuturilor televiziunii în Europa sunt:
Prima foto-telegrafie s-a realizat in 1904, in Germania, fiind nevoie de 45 de minute pentru a transmite o singură imagine, între Munchen si Nurnberg;
Ch. Jenkins și J. Bird realizează, în anul 1925, prototipurile televiziunii mecanice;
În 1929 englezul John Baird începe emisiunile experimentale, cu imagini rudimentare formate din numai 30 de linii;
În 1929, Zworîkin pune la punct tubul catodic de recepție ( cinescopul ), iar doi ani mi târziu tubul analizator al camerei ( iconoscopul ), având sprijinul lui Sarnoff, director general RCA;
Apar primele discuții referitoare la alternativele televiziunii: mecanică sau electronic ( 1929- 1932 ) ;
În 1930 este asigurata sincronizarea sunet imagine;
În 1931 Bair a vândut sub 1000 de televizoare și realizează, împreună cu BBC, primele programe de televiziune: teatru cu o piesa de Pirandello și transmite Derby-ul în direct;
Vladimit Zworîkin, fost cercetător la Institul de tehnologie din Sankt Petesburg, emigrează in SUA și lucrează la laboratoarele Westinghouse. Acesta propune o nouă soluție pentru realizarea unei transmisii, televiziunea electronică, care va fi acceptată mult mai târziu;
În Europa , William Tedham si Joseph D. Mc Gee construiesc un tub analizator de imagini ( analog isconoscopului), în 1932;
După numeroase conflicte cu Baird, televiziunea electronică se impune în Anglia, nu înainte însă de a funcționa o perioadă alternativ, cu cea mecanică;.
În noiembrie 1936, BBC deschide un sericiun permanent de televiziune, iar din 1937 optează pentru sistemul electronic;
La începutul celui de-al doilea razboi mondial televiziunea britanică oferea programe regulate de mai mulți ani. Existau între 20.000 și 25.000 de receptoare instalate. Emisia regulată începe în SUA în 1939.
În România televiziunea a apărut încă din perioada în care aceasta era într-un nivel incipient și experimental în toată lumea. Etapele reprezentative ale începuturilor televiziunii în România sunt:
În 1928 apar primele teste în ceea ce privește transmisia la distanță a imaginilor. În acest, an fizicianul George Cristesu publică prima lucrare științifică din România despre televiziune și propune un sistem nou de explorare a imaginii TV realizând și anumite experimente în acest sens;
În 1935 inginerul Sergiu Condrea a propus o metodă de reducere a benzilor laterale de frecvență a semnalelor de televiziune prin transmisia exclusivă a punctelor mobile ale imaginilor. Tot din anii '30 datează și primele transmisiuni experimentale făcute în România. Pe 30 octombrie 1937, Cristian Musceleanu a prezentat în cadrul Facultății de Științe din București o instalație de televiziune adusă de firma olandeză Philips;
În ianuarie 1955 a fost obținută prima imagine inteligibilă, iar până în vara aceluiași an stația a fost pusă la punct;
21 august 1955 s-a difuzat prima emisiune a stației experimentale din București;
31 decembrie 1956 a fost inaugurat postul public de televiziune;
În anul 1968 este inaugurat un nou sediu, păstrat până în prezent, pe Calea Dorobanților constituit din: trei studiouri de producție, un studio de știri, un studio pentru înregistrări muzicale și alte incinte cu facilități pentru producție și montaj. Interesul cetățenilor pentru această formă de comunicare a fost deosebit în România, cifrele confirmând cererea crescută de televiziune, dar și existența unui număr din ce în ce mai mare de consumatori;
În 1965 numărul abonaților la serviciul public de televiziune ajungea la cifra de 500.000, iar în anul 1970 la 1.5 milioane. O altă dovadă a interesului crescut pentru televiziune a fost și apariția în 1968 a programului 2 de televiziune, astfel că numărul orelor de program atingea cifra 100 la nivelul anului 1980;
Anul 1989 este un an important în istoria televiziunii din România. În decembrie 1989 TVR are ocazia de a transmite în direct unul din evenimentele majore ale istoriei recente a României, Revoluția română din 1989. Din alt punct de vedere acest eveniment este de maximă importanță pentru istoria acestei instituții, deoarece a fost un actor activ în aceste evenimente. Tot în această perioadă poate fi consemnată o primă măsură de rebranding a postului de televiziune de la înființarea sa, transformarea TVR în TVRL Televiziunea Română Liberă.
Modificarea sistemului economico-politic din 1989 și-a facut apariția și în domeniul audiovizual românesc. Fiind un teren propice și neexploatat, audiovizualul românesc suferă modificări vizibile și de amploare după evenimentele din 1989. De la începutul anului 1992, anul apariției Legii audiovizualului și până în anul 2000, Consiliul Național al Audiovivizualului (CNA) a acordat 235 licențe TV pentru emisie terestră, 2523 licențe pentru transmisia programelor prin cablu și 18 licențe pentru emisia prin satelit. O statistică realizată lte a României, Revoluția română din 1989. Din alt punct de vedere acest eveniment este de maximă importanță pentru istoria acestei instituții, deoarece a fost un actor activ în aceste evenimente. Tot în această perioadă poate fi consemnată o primă măsură de rebranding a postului de televiziune de la înființarea sa, transformarea TVR în TVRL Televiziunea Română Liberă.
Modificarea sistemului economico-politic din 1989 și-a facut apariția și în domeniul audiovizual românesc. Fiind un teren propice și neexploatat, audiovizualul românesc suferă modificări vizibile și de amploare după evenimentele din 1989. De la începutul anului 1992, anul apariției Legii audiovizualului și până în anul 2000, Consiliul Național al Audiovivizualului (CNA) a acordat 235 licențe TV pentru emisie terestră, 2523 licențe pentru transmisia programelor prin cablu și 18 licențe pentru emisia prin satelit. O statistică realizată la sfârșitul anului 2004 prezintă astfel situația audiovizualului din România: 99 canale TV, 600 societăți de cablu, 9 posturi care emit prin satelit. În prezent în România există o multitudine de posturi TV comerciale care acoperă o largă paletă de preferințe și răspund unor cereri diverse. Astfel există televiziuni generaliste: Antena 1, Pro TV, Prima TV , Național TV dar și televiziuni cu programe de nișă: știri –Antena 3, Realitatea TV , România TV , dedicate femeilor –Acasă, Euforia TV , sportive – Sport.ro ,Digi Sport , muzică – MTV România , Kiss TV , Etno TV, Favorit TV.
Primii pași către transmisiile color au fost făcuți încă din 1975, când a fost cumpărat primul car de televiziune color și au început unele . La acea vreme, în lume existau trei sisteme de televiziune color: NTSC (american), PAL (creat de germani, reprezenta o îmbunătățire a sistemului NTSC) și SECAM (creat de francezi și adoptat de Rusia și de țările-satelit din Estul Europei). Când în 1978, în timpul vizitei președintelui Giscard d’Estaing la București, Nicolae Ceaușescu i-a promis că va adopta sistemul SECAM, inginerii și tehnicienii de la TVR au rămas uimiți spunând că "Sistemul SECAM nu se poate recepționa corect la noi în țară, din cauza reliefului: Munții și văile deformează semnalul", explică Cristina Ciucă. În plus, recepția la distanțe mari în sistemul SECAM nu era bună, iar refacerea semnalului era deficitară, explică Petre Varlam, fost Director al Direcției Tehnice din TVR. Deci, conducerea TVR a decis, împreună cu reprezentanții Ministerului Comunicațiilor, Ministerului Industriilor și Comitetului de Stat al Planificării, să acționeze în contrasens cu decizia lui Ceaușescu și să introducă, pas cu pas și pe ascuns, sistemul PAL, superior din punct de vedere tehnic.
România a fost ultima țară din Europa care a introdus televiziunea color, folosind, în mod surprinzător și pe la spatele lui Nicolae și Elenei Ceaușescu, un sistem diferit de cel îmbrățișat de țările din blocul sovietic. Pe 23 august 1983, Televiziunea Română a făcut prima transmisie color oficială, din Piața Aviatorilor, numită, între 1951 și 1962, Piața Generalissim I.V. Stalin, cu ocazia festivităților prilejuite de Ziua Națională a României. Marele Erou al României socialiste și tovarășa academician nu au știut însă, în acel moment, că omagiile primite de la participanți erau transmise în toată țara nu în alb și negru, ca în anii precedenți, ci color. În anul 1983, văzând că regimul Ceaușescu nu dădea semne că ar fi avut intenția de a implementa televiziunea color prea curând, directorul de atunci al TVR, Nicolae Stanciu, a luat hotărârea ca pe 23 august să se facă prima transmise oficială.
Transmisia din 23 august 1983 a fost făcută în sistem PAL, la fel ca restul care au urmat. După acea dată, transmisiile au fost parțial color, ceea ce însemna că între emisiunile alb-negru erau intercalate, din când în când, și programe color. Unele dintre ele erau primite de la vecini, care foloseau sistemul SECAM, așa că soluția a fost punerea în vânzare a unor televizoare bi-sistem. Românii cumpărau piese din RDG, concepute atât pentru sistemul PAL cât și pentru cel SECAM, și le montau în cutii de lemn autohtone la Electronica. Rezultatul: faimoasele televizoare bi-sistem TELECOLOR.
Televizoarele TELECOLOR au fost puse în vânzare pentru prima oară cam cu un an înainte de prima transmisie și erau foarte greu de obținut. Nu atât din cauza prețului foarte mare ,costau cam cât jumătate de mașină, ci din pricina listelor lungi de așteptare pe care numai răsfățații regimului reușeau să își facă loc. În aceste condiții, doar o mână de români au putut urmări festivitățile de pe 23 august 1983 în culori.
Cum la mijlocul anilor ‘80 programul TVR fusese redus până la numai două ore pe zi, românii din vestul și din sudul țării au profitat mai târziu de televizoarele bi-sistem pentru a prinde programele ungurilor și ale bulgarilor,care emiteau în SECAM,, de foarte bună calitate în comparație cu cele autohtone. Niciodată nu a fost anunțat în mod oficial că România a adoptat sistemul PAL, iar Cristina Ciucă povestește că Nicolae Ceaușescu a fost făcut să creadă de cei implicați în proiect că bi-sistemul SECAM/PAL era de fapt un sistem cu totul și cu totul original, născocit de la zero de români. Sovieticii și-au dat însă imediat seama, așa că telefoanele de la ambasada URSS nu s-au lăsat mult așteptate. După 1990, superioritatea sistemului PAL față de cel SECAM a devenit evidentă pentru toată lumea, în condițiile în care Rusia și celelalte țări din Estul Europei au renunțat, treptat, la sistemul francez, îmbrățișând și ele PAL-ul. În prezent, SECAM-ul mai este folosit doar de unele țări africane, majoritatea foste colonii franceze. ( Cmf. Pierre, 2003)
1.2. Caracteristicile televiziunii
Vorbind tehnic despre televiziune, aceasta este ca un procedeu de descompunere , transmitere la distanță și apoi de recompunere a imaginilor. Copil al radioului si al cinematografului, acest suport a cultivat în mod progresiv un limbaj care, original fiind, îi permite să ocupe o poziție importantă în sistemul mediatic. Televiziunea funcționeaza pe baza capacității seleniului de a transforma datorită radiațiilor de electroni energia luminoasă în energie electrică și invers.
Analiza imaginii se efectuează cu ajutorul unei camere electronice, care convertește imaginea optică într-o imagine corespondentă. Pentru aceasta, un fascicol de electroni baleiază în spatele unui ecran alcătuit dintr-o multitudine de puncte luminoase, dispuse pe 525 de linii care compun 25 de imagini pe secundă. Imaginea analizată este transformată într-un semnal electric ce va fi transmis prin radiodifuzie. La recepție, imaginea este reconstituită prin acelați procedeu.
Ecranul unui televizor e compus dintr-o multitudine de puncte fluorescente, excitate prin modularea semnalelor electrice, luminuozitatea fiind dată de voltajul tubului catodic.
Camera de luat vederi, care imită în bună masură ochiul omenesc, este aparatul principal în tehnica televiziunii. În esență, o cameră video servesște la captarea semnalelor luminoase, a radiațiilor electromagnetice corespunzatoare, și la transformarea lor in semnal electric.
Ca și în radio, exista două compartimente principale: studioul și regia tehnică. Studioul este un spațiu interior postului în care se desfașoară emisiunea. Acolo, prezentatorul realizează programul, fiind filmat de operatorii de imagine. Fiecare imagine surprinsă de camerele video in studio este vizibilă pe câte un monitor aflat în regia tehnică. În această încapere, regizorul face selecția imaginilor ce vor fi emise sau, după caz, înregistrate.
Televiziunea este cel mai ieftin mijloc de comunicare de masă din punctul de vedere al receptorilor, lucru deloc neglijabil într-o economie caracterizată de decalaje enorme între diferitele categorii sociale. Se poate constata că orice om aflat in posesia unui televizor, are acces aproape gratuit la informație, fiind astfel un avantaj față de celelalte canale media.
Principalele caracteristii ale televiziunii:
Televiziunea are cel mai mare impact asupra oamenilor. Acest lucru se datrează existenței imaginii care face ca mesajul să se adreseze atât raționalului cât i emoționalului.Pe lângă aceste competențe lingvistice și cunoțtiințele generale,obsesia este prima caracteristică a unu jurnalist de televiziune. Pentru succesul unei emisiuni tv, informația trebuie gândită în termeni de imagine. Un jurnalist care iși iubește meseria trebuie să aibe ca obiectiv valorificarea imaginii. Deseori acest principiu în televiziune este ignorat, rezultatul fiind un caracter static, de aici lungile și plicticoasele dezbateri;
Rapiditatea mesajului reprezintă o altă caracteristică și un avantaj al televiziunii. Diferența dintre momentul producerii evenmentului și cel al difuzării informației a scăzut până la simultaneitatea, se întâmplă în cazul transmiterii în direct;
O altă caracteristică a televiziunii este efermitatea mesajului, dau un dezavantaj al audiovizualului. Cel care primește informația nu poate reveni asupra unei informații pentru a o înțelege. Ceea ce înseamnă că informația trebuie să fie clară, să nu lase loc de interpretări și întrebări. Esențial devine și alegerea corectă a cuvintelor și exprimarea clară și concisă. Datorită acestui fapt televiziunea are un real avantaj față de radio. Dacă în cazul televiziunii urmărirea mesajului este pricipala activitatea, cu radioul se întâmplă diferit;
Flexibilitatea este o altă caracteristică importantă. În televiziune programul poate fi modificat în orice moment dacă situația o cere, ceea ce nu se poate întâmpla și în presa scrisă;
Lucrul în echipă ete o altă cracteristică a televiziunii. Oricepersoană care vrea să lucreze într-o redacție de televiziune trebuie să știe că va deveni parte a unui angrenaj bine pus la punct și că din acel moment va depinde de o echipă are la rândul ei depinde de el;
Datorită aparaturii costisitoare, folosite la realizarea materialeleor de televiziune plus cheltuielile angajaților, televiziunea este parte din media cu cele mai mari costuri, ajung chiar de zece ori mai mari față de celelalte canele media. (Herjeu R.)
Rolul televiziunii
Pentru cea mai mare parte a populației principala sursă de informație este televiziunea. Rolul televiziunii față de publicul larg este de a informa, educa precum și distrarea sau destinderea telespecatorilor. Televiziunea, fie ea publică sau privată este a patra putere în stat, pe lângă celelalte canale media, și astfel devine responsabilă de modelarea cunoștiinței umane. Astfel că responsabilitatea educațională față de public este o necesitate pentru satisfacerea nevoii culturale a societății. Este necesar ca programele să atingă probleme importante din societate și să transmită informații utile telespecatorilor. Televiziune este un mediu de comunire publica ce exercită o influență foarte mare in societate. Indiferent de obiectivele sale, aceasta educă având o influență asupra comportamentul oamenilor.
Televiziunea are un impact enorm, inclusiv capacitatea de a forma modele culturale. Publicul pare sa fie interesat de cultura având astfel o așteptare mare de la televiziune, care de prea puține ori este răsplătită de programele de televiziune de astăzi. În sens larg, televiziunea are un important rol educativ, prin încorporarea de cunoștiințe și valori în programele pe care le difuzează.
Pe parcursul timpului au luat naștere diverse teorii care au încercat să explice legătura dintre telespectator și televiziune, care sunt caracteristicile acestui mijloc de informare în masă care fac din el cel mai puternic instrument de influentare a opiniei publice. Fiske si
Hartley, par să fi scris cea mai interesantă teorie despre televiziune. Teoria celor doi spune că fiecare telespecator pot decodifica codurile din programul pe care-l urmareste, nu numai pe baza propriei sale experiente de viata, nivel de inteligență și educație, ci și pe baza convențiilor culturale acceptate de societatea în care traiește.
Fiske si Hartley au enumerat câteva roluri ale televiziunii, ca mijloc de comunicare in masa:
Articularea principalelor linii ale consensului cultural stabilit supra minții realității;
Valorile culturale nu mai sunt în mod necesar dominante în viața reală, ci în realitate infățișată de televiziune;
Aprecierea, explicarea, interpretarea și justificarea acțiunilor reprezentanților individuali ai culturii în acea lume;
Convingerea publicului că statutul și identitatea lor ca indivizi sunt garantate de cultură;
Transmiterea unui sentiment al apartenenței culturii; (Gheorghe, 2003)
1.4.Tipuri de televiziune
Televiziunea de stat
Televiziunea de stat a fost inaugurată la data de 31 decembrie 1956, când a avut loc prima emisiune a Studioului Național de Televiziune, amenajat în Bucuresti. Se poate considera că aceasta este dată de naștere a instituției Televiziunii Române, singura televiziune existentă în România până după Revoluția din decembrie 1989, când au apărut primele televiziuni comerciale, private. Până în anul 1990, istoria televiziunii române se rezumă la cea a unei instituții unice și monolice: TVR, televiziunea de stat creată în 1958. A rămas singurul post de televiziune până a dispărut regimul comunist din țara noastră. De atunci, încă nu sa putut delibera de politică, fiind controlată foarte dur în ceea ce privește programele pe care le difuzează. În primii ani de glorie ai acestei televiziuni, numărul orelor de transmisie ajungea la 1600 pe an. La început, doar puțin peste 500 de mii erau abonați, urmând ca prin anul 1970 să se ajungă undeva la 1,5 mil. Crescuse și numărul orelor de transmisie, la 100 de ore pe săptămână, care erau împărțite între preogramul 1 și programul 2. Perioada următoare nu a fost una de bun augur, era urmărită aproape unanim, fiind utilizată ca uneltă de propagandă în favoarea regimului comunist. Continuând astfel, a reușit să se retragă foarte repede lăsând locul unei televiziuni intr-o formă absurdă. Începând cu anul 1985,numărul de emsie a fost micșorat mult, canalul 2 a fost închis, în timp ce pe canalul 1 puteai urmări doar 2 ore pe zi, respectiv între 20:00 și 22:00.
Televiziunea publică
Modelul serviciului public este transpus în practică de către BBC, prin fixarea unor standarde general-valabile, recognoscibile la toate nivelurile. Concepția de model public impune o anumită influență asupra telespectatorului, elimină noțiunea de consumator si marșează pe cea de spectator, printr-o strategie de promovare a dimensiunii educational-informationale, in detrimentul cele de divertisment. Prin legea Nr.41/1994 a fost înființată
Societatea Română de Televiziune, ca serviciu public autonom de interes național. Ea s-a consituit prin preluarea patrimoniului și a personalului Televiziunii Române, care alături de Radiodifuziunea Română, făcea parte din mass-media de stat. Tot atunci s-a luat decizia de a separa radioul public de televiziunea publică, creându-se două instituții independente. În lume nu există un singur model de organizare a acestor instituții mass-media publice. Conceptul de televiziune publică subliniază legatura directă cu publicul telespectator, care plătește taxa de abonament pentru serviciile de informare oferite de aceste instituții. Televiziunea publică și radioul public reprezintă punerea în practică a dreptului constituțional al orcărui cetățean de a fi informat. Televiziunea publică trebuie să aibă o ținută elevată, să promoveze valorile culturii naționale și să militeze pentru cultivarea demnității umane.
Televiziunea comercială
Din decembrie 1989, când oamenilor li s-a oferit dintr-odată, după aproape o jumătate de secol, dreptul la libera exprimare, până în mai 1992, când a apărut Legea audiovizualului, prima reglementare care legifera plurlismul în audiovizual, s-a abuzat adesea de libertățile cucerite. Au fost improvizate, în pripă, în diferite zone din tară "posturi independente", care, folosind camera de luat vederi și casete pentru amatori, difuzau programe "libere", adesea indecente și lipsite de orice valoare, prin bunăvoința stațiilor de emisie locală. A fost o perioadă de pionerat, în care totul era posibil, în numele democrației și a libertății de exprimare. Primele încercări în domeniul televiziunii private au fost improvizații și s-au încheiat cu eșec. Televiziunea publică avea cei mai buni specialiști și cea mai solidă bază tehnică, iar pentru a putea fi concurată, era nevoie de o televiziune care să aducă ceva nou și să dispună de un minimum de mijloace tehnice și financiare. Canalele de televiziune private care s-au impus pe plan național sunt: Pro TV, Antena 1, Prima TV, canalele de știri Antena 3, Realitatea TV și Kanal D.
Acoperirea geodemografică a canalelor de televiziune din România
Dintre toate posturile de televiziune ce emit în acest moment în țara noastră, fruntaș la acoperire pe tot teritoriu țării este TVR. Acesta poate fi urmărit aproape 100% de către toți cetățenii României. O acoperire asemenea TVR 1, are TVR 2, care poate fi recepționat la rândul său de aproape 93% din populația României. Apărute mai târziu, TVR Cultural și TVR 3 au intrat și ele în casele oamenilor, cu o acoperire asemenea programului TVR 2. Pentru realizarea acestui lucru, cele două posturi sunt susținutede de către Societatea Națională de Radiocomunicații, care se ocupă cu trimiterea semnalulu audio-video pe tot teritoriul țării. De asemenea, și operatoriii de cablu exstenți pe piața românească sunt obligati de legea audiovizualului , să introducă posturile ce sunt în custodia statului roman.
În ceea ce privește televiziuneaa comerială, li se mai zic și generaliste sau de nișă, pe primul loc se află Pro Tv-ul, urmat de Antena1, Prima Tv, Realitatea Tv, Național Tv, Sport.ro, Aacasă Tv, Kanal D și Antena3. ( Pierre, 2003)
Tehnici de manipulare si persuasiune in televiziune
Cu toții știm că televiziunea manipulează cu toate că pentru marea masă a telespectatorilor, noțiunea de manipulare nu este clară. Din dorința de obiectivitate , jurnaliștii construiesc atent emisiunile încât rezultatul este o capodoperă de manipulare inconștientă, care reflectă toate percepțiile, convingerile și motivațiile realizatorului. Nu toti înțeleg cum și mai ales, de ce manipulează televiziunea. Cei care se simt manipulați sunt foarte puțini, de obicei sunt cei cu un grad de intelect superior.
Manipularea reprezintă acțiunea prin care o persoană, un grup, o colectivitate este determinat să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, și nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune și distorsionând intenționat.
Cele mai folosite tehnici de manipulare în televiziune sunt:
Știrile sunt selectate după trei criterii: importanța și interesul lor pe care îl poartă telespectatorii subiectului sau pe are îl poate trezi acesta, iar cel de-al treilea criteriu fiind interesul pe care îl poartă știrilor cel ce le selectează;
Știrile sunt concepute în așa fel încât să fie înțelese cu ușurință de către toți telespectatorii;
Plasarea știrilor se face în așa fel încât știrea care deschide jurnalul să fie considerată cea mai importantă;
Titlul trebuie să fie o sinteză exagerată a conținutului informației pentru a atrage atenția cititorului;
Sunt difuzate doar imaginile cu greutate care pot masca cu ușurință lipsa anumitor informații;
Amestecarea jumătăților de adevăr cu jumătăți de măsură;
Minciuna fascinantă;
Contraadevărul care nu poate fi verificat datorită lipsei martorilor;
Se omit elemente intenționat;
Folosirea unui ton sau a unei mimici care să dea o greutate nejustificată informației;
Exagerarea;
Folosirea ironiei atunci când se vorbește despre adevăr;
Comparații forțate ;
Adevărul prezentat ca o minciună astfel îcât telespecatorul să rămână cu convingerea că de fapt , cel ce a făcut-o este de acord cu ea.
Realizatorul emisiunii este un pion necesar actului de manipulare folosind tehnica de disimulare. Acesta poate manipula prin:
Sublinierea pluralismului părerilor într-o dezbatere.
Cei mai multi moderatori tin morțis să-i aibă în jurul unei mese, de preferință rotundă pentru a induce în telespectator ideea de egalitate a opiniilor exprimate, pe exponenții diferitelor poziții. Cu cât numărul celor prezenți este mai mare cu atât este mai ușor de indus ideea de obiectivitate a întregului, de oferire a posibilității de a alege între diversele opinii exprimate. Inducerea unei astfel de idei face mult mai ușoară misiunea celui care dorește sa o manipuleze. Odată inoculată ideea de arenă deschisă oricăror confruntări din care telespectatorul este liber să ia doar adevărul, tehnicile de manipulare pot fi folosite de cel mai iscusit.
Mutarea centrului de greutate.
Centrul de greutate se deplasează de pe subiect pe obiectivitatea dezbaterii lui. De multe ori se folosește opoziția măruntă, pe elemente de amănunte nesemnificative pentru a se abate atenția de la adevăratele contradicții.
Realizatorul este întotdeauna aliatul telespectatorului.
Rareori duritatea unui moderator are drept scop principal determinarea invitatului de a spune adevărul, chiar dacă este incomod. De cele mai multe ori, duritatea moderatorului are drept scop esențial convingerea telespectatorilor că el este neutru și obiectiv, singurul lui scop fiind lămurirea lor. Rareori telespectatorii observă că o întrebare dură și directă este destinată ridicării mingii la fileu. .( Toffler, 1995)
Presa, câinele de pază a puterii
Pe lângă puterea executivă, legislativă ș judecătorească se pare că se alătura și mass-media. Deseori se spune despre domeniul jurnalistic, că este a „ patra putere” în stat. Oare mass-media deține chiar o așa mare putere? Analizând se pare că domeniul politicii din zilele noastre, nu ar mai avea o așa mai putere în fața oamenilor fără ajutorul canalelor media. Toate noutățile despre politică din țara noastră le aflăm de cele mai mult ori privind la televizor, ascultând radioul sau citind ziarele. Deci se poate spune că mass-media este un fel de intermediar între problemele societății și noi cetățenii.
Un argument care ne demonstrează cât de importantă este mass-media pentru politică este faptul că permanent cele două domenii sunt strâns legate, am putea spune conectate. Mass-media sare în ajutorul politicienilor pentru înprăștierea mesajelor. Există patru modele care ne arată care este de fapt relația între partidele politice, oameni și mass media:
Modelul top-down
Pornește de la ideea că jucătorii politici din interiorul partidelor și guvernelor influențează prin hotărârile lor lumea reala, înregistrând răspunsul populației și elaborând pe baza acestuia ordinea politică a zilei, pentru a o da mai apoi mai departe către mass-media care, la rândul ei, o transmite publicului larg.
Modelul mediocratiei
Implică faptul că mass-media este o parte necesară din modul de formare a opiniei publice, putând manipula astfel și programul politic. Mass-media înregistreaza atitudinea populației la hotărârile politice din viața reală și le refractează atât asupra lumii politice, cât si asupra publicului.
Modelul bottom-up
Postuleaza ca cetățenii, alegătorii, opinia publică, poporul etc. este cel care recepționează problemele din lumea reală, influențând astfel opinia publică și astfel și mass-media. Publicul este cel care își imprimă, atât direct cât și indirect, opiniile asupra hotărârilor luate de politicieni și partide asupra mass-mediei
Modelul biotop
Pleacă de la prezumția strânsei interdependențe dintre oamenii politici și mass-media, publicul fiind doar un spectator. (Toffler, 1995 )
1.7. Televiziunea – interes propriu sau interesul cetățenilor
De-a lungul timpului televiziunea pare să fi căpătat mai multe interese în societatea noastră. Pe parcurs televiziunea a devenit o afacere care are in principal interes personal, lăsând la o parte interesul de protejare a cetățeanului axându-se pe creșterea profitului. Goana după audiență este din ce în ce mai vizibilă promovându-se tot ce este interesant în locul a tot ce este important pentru cetățean. Senzaționalul este în prim plan iar reacțiile politice par să fie mai interesate decât știrile utilitare de interes cetățenesc. De multe ori asistăm la lucruri total lipsite de importanță deoarece facem confuzie între interesant și important. Lipsa culturii noastre iși pune accentul în această atitudine, plăcerea de a abandona drumul obositor al analizei în favoarea trăirii momentului și a satisfacerii nevoilor de bază. Din toată această situație, televiziunea are doar de câștigat profitând din plin de această apatență a noastră.
Ne punem deseori întrebarea care este interesul televiziunii. Din spusele celor care apară în mod subectiv televiziunea, spun că ea are rol doar informativ nu și formativ. Este foarte greu de înțeles cum se pot transmite informații fără să se sugereze și modul în care cetățeanul trebuie să interpreteze. Daca am sta și am analiza zilnic timp de o săptămână care sunt cele mai dese reclame tv difuzate, am observa cu tristețe că hârtia igienică, detergenții, produsele de igiena și produsele alimentare sunt în prim-plan, ba încă unele se repetă chiar în fiecare pauză de publicitate. Nici nu ne putem aminti când am vazut ultima dată o reclamă făcută la o carte, probabil că acest tip de reclamă va scădea audiența postului respectiv, ceea ce neexplică că interesul personal iși pune amprenta categoric.
Trebuie să recunoaștem că noi, cetățenii ca și telespectatori ajutăm televiziunile să supraviețuiască într-o perioadă confuză privind din punct de vedere economic. Problema este destul de simplă caci noi oamenii am putea trăi fără să privim micul ecran, căci să dăm timpul cu zeci de ani înapoi și să vedem daca moși-strămoșii nostrii priveau emisiuni de divertisment, si alte produse media televizate. În schimb televiziunile fără audiența, adică noi cei care butonăm telecomanda minut de minut “ar muri” mai repede decât cred. Baza unei televiziuni care nu se vrea sortită eșecului ar trebui să fie în primul rând încrederea pe care telespectatorii i-o acordă, de aceea, oricât de interesați sunt patronii și realizatorii de televiziuni trebuie să țină cont de condiția primordială a câștigării încrederii.
Opinăm că primordial pentru orice întreprinzător de televiziune este să aducă influență politică și profituri materiale. E greu să surpaviețuiești pe piața media în zilele noastre prefăcându-te că satisfaci interesul telespectatorului având în vedere competiția ditre posturile TV. (Herjeu, 2000)
1.8. Interesul și încrederea cetățenilor pentru mass-media
În ultimii ani, piața media s-a dezvoltat foarte mult, mijloacele de comunicare în masă și anume, televiziunea, radiul,presa scrisă, internetul, au luat forme din ce în mai moderne. Astfel interesul populației a crescut în mod considerabil. Aproape toți cetățenii româniei , stau zinic în fața micului ecran între trei și patru ore, în week-end numărul orelor par să crească.
Ceea ce ne face să pierdem timpul în fața televizorului, este nevoia de a fi la zi cu noutățile din țara noastră, fie din domeniul poiticii, mondenității, sportului etc. Se pare însă că majoritatea românilor cu vârste peste 30 de ani sunt interesați cel mai mult de categoria știrilor. La capătul celălalt stau programele muzicale și cele de divertisment care sunt pe placul celor tineri. Preferința celor tineri înregistrează o audiență vizibil redusă spre deosebire de cealaltă categorie.
Putem spune că, privitul la televizor ne reuniște deseori cu familia și prietenii. De multe ori privim la televizor împreună cu familia sau prietnii apropiați. Este un prilej de a stârni discuții, dezbateri , indiferent de tipul de program pe care îl urmărim. Trebuie menționat că, nu tot ceea ce este transmis pe micul ecran, este un lucru pozitiv și demn de privit. Toți dintre noi, suntem de părere că televiziunea difuzează deseori , violență, sexualitate, vulgaritate, senzațional etc. Toate aceste lucruri nocive se regăsesc chiar și intr-un jurnal de știri, unde sunt explicate crime, violuri, sinucideri, acte de violență, limbaj agresiv. Deci putem spune că, televiziunea are o influență negativă asupra copiilor, și nu numai. În ziele noastre, în fiecare casă se află cel puțin un televizor. În mai mult de jumătate din populația României, regăsim chiar și căte două aparate din acestea. De atfel cosiderbail a crescut si numărul de programe transmise de rețele de cablu. În medie, există între treizeci și patruzeci de posture tv pe care putem să le vizionăm. Comform institutelor de măsurare, numărul cetățenilor care au acces la televizor, ajunge la 20,17 mil, estimate cam la 95% din populația totală a țării noastre.
Televiziunea este considerată partea media care difuzează cele mai credibile informații. Caracteristicile pe care trebuie să le regăsim intr-un post de televiziune care dorește să câștige încrederea nostră sunt:
Să difuzeze informații exacte, în întregime;
Să nu fie subordonate politic;
Să se prezinte solutții, și nu doar să fie discutată o problemă ce ține de societate. Noi avem nevoie și de rezolvări, nu doar de informații;
Când are loc o dezbatere de orice temă, să fie prezente ambele părți implicate în subiect, să se dea dovadă de imparțialiate.
De cele mai multe ori se întamplă ca o informațe să apară concomitent la mai multe posturi de televiziune, însă cu informații total diferite. Românii par să nu le pese de acest lucru, neverificând informațiile. Peste două treimi din populație neglijează acest fapt, uneori cu buna voință alteori în mod inconștient.( Herjeu, 2000)
CAPITOLUL 2-
2.1. Cultura mediatică
Pentru noi oamenii, termenul de cultură, îl asociem cu masa de cunoștiințe pe care o deținem. Deseori auzim astazi despre o persoană că este “cultivată”, adică este o persoană instruită. Cultura poate fi definită ca ansamblu de reprezentări ale lumii care ghidează și orientează comportamentele individuale, constituită din limbaj, simboluri, sisteme de credință, la rândul lor constituite din ideologii, valori, modele de comportament fiind exprimate potrivit normelor sociale.
Odată cu trecerea timpului, mai exact odată cu apariția televiziunii, mediul cultural al oamenilor a suferit modificări, totul s-a modernizat, se utilzează transmisia informației prin sateliți și microinformația în tehinicile audiovizuale. Toate aceste lucuri, care ne ajută pe noi oamenii să fim la curent cu toate informațiile scrise și audiovizuale fac parte din ramura comunicării de masă. Acestea sunt: radioul, televiziunea, cinematograful și cărțile.
Cultura mediatică reprezintă procesul de accesare, analizare, evaluare și creare a mesajelor în mai multe moduri, genuri și forme mediatice. Este folosit un model instrucțional bazat pe căutare care încurajează cetățenii să pună întrebări în legătură cu ceea ce văd la televizor, citesc sau ascultă. Educația mediatică se ocupă cu creșterea unei culturi mediatice. Transmite oamenilor instrumente prin care:
să analizeze în mod critic mesaje;
să detecteze propaganda, cenzura sau din știri sau alt gen de programe publice;
să înțeleagă modul în care anumite trăsături structurale, cum ar fi distribuirea mijloacelor de producție și modelul de finanțare, pot să afecteze informația prezentantă.
Cultura mediatică dă voie oamenilor să fie creatori și producători de texte mediatice, astfel încât să ușureze o mai bună înțelegere a fiecărui tip de media și de asemenea să dea voie creșterii unei media independente. Cultura mediatică este o ramură a culturii generale. Modificând procesul de consumare a textelor media într-o activitate critică și activă, oamenii conștientizează mai bine potențialul de manipulare al mass-media,mai ales prin publicitate și tehnici asociate relațiilor public, și de asemenea este asigurată o mai bună percepție și înțelegere a rolurilor pe care mass-media și media participativă le joaca în construirea unei viziuni a realității.
Cultura mediatică evoluează în Marea Britanie, Australia, Africa de Sud, Canada, Statele Unite, cu un interes în creștere în țări precum Olanda, Italia, Grecia, Austria, Elveția, India și Rusia. Cultura mediatică a fost inițial ierrhizată ca un instrument cu scopul să apere oamenii de efectele negative ale mass-media. Marea Britanie a fost prima țară care a folosit acest model în anii 1930. În anii 1960 a intervenit o schimbare a paradigmei în domeniul culturii mediatice astfel încât să evidențieze ideea că trebuie să se lucreze din interiorul culturii populare, în loc să se spună că aceasta este o forță negativă. În anii 1980, s-a recunoscut că forța mass-media vine pe esența naturalizării imaginii. Textele realizate erau impărțite ca fiind mesaje naturale. Atenția în educația mediatică s-a dus pe consumul de imagini și reprezentări, ceea ce a dus la apariția paradigmei reprezentaționale. In Marea Britanie și Australia cultura mediatică este un curs de sine stătător, ce se studiază în cadrul catedrei de limba engleză.
În Australia, cultura mediatică a împrumutat mult din abordările din Marea Britanie ce se referă la manipulare, arte populare și demistificare. Graeme Turner și John Hartley sunt teoreticienii de bază care au influențat creșterea culturii mediatice australiene, contribuind cu multe studii culturale. În timpul anilor '80 și '90, Robyn Quin și Barrie MacMahon au relatat lucrări importante ca "Real Images", traducând multe concepții ample mediatice în cuvinte potrivite pentru sălile de clasă. În mod curent în majoritatea statelor australiene, la nivelul gimnazial se face optional un curs de Studii Media.
În Europa, educația mediatică s-a manifestat în multe moduri. A fost inclusă în școala primară din Finlanda în anii '70 și în licee în 1977. Dar educația mediatică așa cum o percepem azi nu a apărut în Finlanda decât abia în anii 90. Educația mediatică a devenit obligatorie în Suedia din 1980 și în Danemarca din 1970. În ambele țări scandinave, cultura mediatică a crescut în anii '80 și '90, punând accentul de la atitudini moralizatoare la tehnici orientate spre elev. În 1994, legea educației daneză a recunoscut cultura mediatică dar tot nu este o parte integrată în sistemul de educație. Accentul în Danemarca pare să fie pe tehnologia informației. Franța a predat cursuri de cinematografie încă de la apariția acesteia, dar cursuri care să introducă noțiuni de producție de mesaje mediatice sunt o apariție recentă. În Germania au apărut materiale cu privire la cultura mediatică în anii '70, iar în anii '80 și '90 s-a manifestat un interes din ce în ce mai mare pentru educație mediatică în interiorul și în afara sistemului de educație. În Olanda în aprilie 2008 s-a înființat un centru special pentru cultura mediatică, finanțat de Guvernul olandez. Acest centru reprezintă mai degrabă o rețea de experți care își pun la dispozițiile propriile cunoștințe în domeniul educației mediatice. Ideea este ca educația mediatică să devină o parte a curriculei oficiale. Istoria educației mediatice în Rusia se întinde până în anii '20. Prima încercare de a preda educația mediatică, având ca resurse materiale tipărite și filmate cu un puternic mesaj comunist, a avut loc în anii '20, dar a fost împiedicată de politica lui Stalin. La sfârșitul anilor '50 și începutul anilor '60 a avut loc o resuscitare a educației mediatice în școli secundare, universități, centre culturale pentru copii ,din Moscova, Petersburg, Voronet, Samara, Kurgan, Tver, Rostov, Taganrog, Novosibirsk, Ekaterinburg, și au reapărut seminarii și conferințe pentru profesori cu aceleași teme. În Rusia anilor '70 – '80, educația mediatică se dezvolta în cadrul unui concept estetic. Printre numeroasele reușite din domeniu din această perioadă se numără: primele programe oficiale de cinematografie și educație mediatică publicate de Ministerul Educației, un interes crescător pentru o diplomă de doctorat în Educație Mediatică, contribuțiile lui O. Baranov, S.Penzin (Voroneț), G.Polichko, U.Rabinovich (Kurgan), Y.Usov (Moscova), A.Fedorov (Taganrog), A.Sharikov (Moscow) și ale altora în educația mediatică. Cele mai importante evenimente în domeniu după desființarea Uniunii Sovietice sunt înregistrarea unei noi specializări (Educație Mediatică) în universități în anul 2002 și editarea jurnalului academic "Educația mediatică" (din ianuarie 2005), sponsorizat parțial de ICOS UNESCO "Informația pentru toti".
În America de Nord, înființarea în anul 1978 a Asociației pentru Cultură Mediatică din Ontario este momentul desemnat de cele mai multe ori ca fiind începutul abordării formale a culturii mediatice. Până la acest moment, educația mediatică era lăsată la latitudinea profesorilor individuali. Canada este prima țară din America de Nord care a introdus obligativitatea unui curs de cultură mediatică în fiecare provincie. De exemplu în Quebec, noua programă școlară necesită prezența unui curs de cultură mediatică din clasa I până în ultimul an al Școlii Secundare. Dezvoltarea culturii mediatice în Canada are două cauze principale. Prima este grija vizavi de influența crescândă a culturii americane populare, iar a doua este nevoia de noi paradigme educaționale adaptate la contextul actual. Educația mediatică este mai puțin răspândită în școlile din Statele Unite, mai ales din cauza descentralizării sistemului educativ dintr-o țară cu peste 70 de milioane de copii în școli de stat sau private. Nu există o autoritate centrală națională care să reglementeze curricula, iar fiecare dintre cele 50 de state are districte școlare care sunt independente unele față de altele. În 2004, Montana a devenit primul stat care să dezvolte standarde educaționale pentru cultura mediatică pe care elevii trebuie să le îndeplinească în clasele a patra, a opta și a 12-a. Un număr din ce în ce mai mare de districte școlare au început să își dezvolte programe, cursuri opționale și alte optiuni extra-școlare de analiză mediatică și producție. Universități de top precum Appalachian State University, Columbia University, New York University, University of Texas-Austin, și Temple University oferă cursuri de cultură mediatică pentru profesori și studenți.
În Africa de Sud, cererea din ce în ce mai mare pentru Educație Mediatică a evoluat de la desființarea apartheidului și de la alegerile democratice din 1994. În 1990 a fost ținută prima conferință națională de Educație Mediatică și noua curriculă națională este în continuă modificare din 1997. Din moment ce această curriculă ar trebui să reflecte valorile și principiile unei societăți democratice, există probabilitatea ca ea să includă cursuri de cultură critică și mediatică.
Perioada în care trăim pare să fie legată de media. Cultura imaginii a prins alt contur în modernitate referinduse la intercalarea imaginii, sunetului și a cuvântului în forme care realizează structuri semnificative. Cultura media se diferă prin mutlituinea ei bogată necontenit prin noi îmbunătățiri tehnologice, pătrunderea ei în cele mai asunse locuri ale antropologiei cotidianului, ale experimetelor proprii și de grup. Ceea ce unește cultura media si cultura de tip industrial, tehno-cultura, este reprezentată de replicarea unor tipuri de producere și reproducere care se regăsesc în mass-media.
Cultura a imaginii, cultura media se adresează unui număr de oameni foarte mare, purtând în urmare o multitudine de mesaje care nu pot fi etichetate de un anumit tipar. Este complicat să ierarhizăm cultura media într-un model care să poată fi recunoscut în multitudinea sa, cultura media nu invocă o astfel organizare, ci dupa cum se poate vedea prin diversitatea ei de forme, se îndreaptă spre replicarea rapidă, de aceea poate mai putin tipologizata a părților ei.
Asta nu explică că, datorită atitutudinii ei de masa, cultura media nu este diferită prin speificul ei. Dacă ar fi să ne referim doar la necesititatea de a fi informați, precum și la capacitatea mereu augmentată de comentariu a informației pe care presa scrisă și cea audio-vizuala o deține în prezent ne arată că mass- media se adresează tuturor înseamnând că are o deosebită importanță pentru crearea imaginarului de grup și personal. Perfecționarea câștigată în capacitatea de a transmite informații unui public global, cum ar fi televiziune internaționale, implicit accesul la nivele internaționale de informare și comunicare au adus la inventarea unui alt model de audiență culturală, ale cărei așteptari sunt pregătite și modelate.
Cultura media a evoluat de asemenea și o parte a divertismentului ce se găsește implicit în însușirile și rețetele de realizare a informației, precum și realizarea modului de obiectivare al realității transmise audientei. Există privitori ai culturii media, dispuși să recepționeze toate mesajele care sunt puse în mișcare, să retransmită corect conținutul cultural și de divertisment al unei asemenea informări și modelări, și astfel să trăiască și să acționeze în concordanță cu aceste categorii de viață uniformizate și reproductibile.
Media a dat naștere unui managerialism cultural care purcede de la faptul că direcția culturii în această parte de interes a unui grup mai mare de oameni, este oferită de câștigare a unii câștig. Spectatorul unei asemenea culturi este un consumator, cultura media se poate defeni în multitudinea ei de consumatorism, de impunerea unor nivele mai lejere ori mai aspre de consumatorism cultural. Datorită faptului că media are disponibilitatea de acces pe care a crescut-o prin evoluție și fiabilitatea tehnologiei, precum și nivelului de audiență, cultura media realizează o pedagogie culturală distinctă de cea traditionala, mai poate fi numită și de „elită”. Caracteristicile acestei pedagogii se face vizibilă prin unificarea distincțiilor care există între oameni, printr-un nivel mare de conformism și de realizare a consensului cultural, dar nu numai, datorat emotiilor pe care cultura media o regăsește, readucând-o de la nivelul de marginalitate la care au obligat-o constrângerile societatii postmoderne.
De fapt în multe ocazii cultura media a transferat limita cenzurabilă, bucurându-se de câstigarea unor libertăți care au fost consfințite de acceptarea majorității audienței. Câștigarea acestei majorități este mult mai importantă decât alte considerente ale culturii înalte, de pildă, apartenența la idealurile eroice, naționale, de rasă, ori de clivaj între diferite grupuri ale societății. Din acest unghi, există un mesaj democratic al culturii de masa, prin invitarea tuturor celor ce se revendică de la aceasta cultură să participe la păstrarea sși îmbogatirea ei.
Cultura media cultivă evenimentul în imanenta sa. Modalitatea de reproducere a evenimentului în "realitatea" sa, de fapt descrierea interpretativă a respectivei realități, ni se pare o caracteristică a culturii media care produce evenimente prin mediatizare. Modul de prezentare a evenimentului, de orice natură ar fir acesta, creează iluzia unei participări active a audienței care este transportată oricare punct al globului pentru a fi martoră în viteza cu care se produc aceste evenimente la producerea și subminarea semnificațiilor acordate evenimentelor.
Nu se poate contesta ca "mediatizarea" nu este un proces de importanță, în sine cultural, dar insistentă cu care audiența culturală dorește prin educarea care se face în acest sens, că procesul de mediatizare să suplinească interpretarea personală a dus pe multi analiști, începând cu membrii școlii de la Frankfurt să pună sub semnul îndoielii autenticitatea mesajului cultural al mass-media.
Ideea că prin mass-media are loc o manipulare concertată de interese neclare a celor mai mulți dintre consumatori de cultură, ca în general aceștia nu mai au posibilitatea de a distinge realitatea de imaginile fictive care o construiesc în centrele media, este adesea discutată. Este de vorbit dacă se pot alege soluții evidente în ce privește acest lucru, fie de condamnare a influențării prin mass-media, fie de subliniere a atitudinilor unice, personalizate ale membrilor societății.
Media oferă un teren bogat pentru susținerea unor atitudini personale, chiar dacă marea masă a audienței cade și se adaptează susținerii unui consens realizabil fără o idealitate a transcendentului, acela al realizării și reproducerii caractersticilor de cultură de masă pe care cultura media o are sub custodie. Consecințele pe termen lung a obedienței vis-avi de nivelele unei culturi de masa se remarcă în cultivarea unei emoționalități agresive, melodramatice, care recurge la șabloane pentru a fi mai ușor percepută si distribuită.
( Dinu, 2003)
2.2Audiență și Receptare
Prin definiție, termenul de „ audiență” se explică astfel:
Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoana care deține o funcție de raspundere;
A avea audiență = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros.
Putem observa că abia cel de-a doua explicație se raportează la mass-media. Pentru orice înterprindere de televiziune este important să cunoască numărul telespectatorilor. Pe parcursul timpului, diverse sisteme de măsurare a audienței au luat naștere fiindu-le la îndemână patronilor de televiziune. Numarul programelor de televiziune se află într-o continuă creștere, astfel că aflarea reacțiilor telespectatorilor este absolut necesară. În vederea acestui lucru se fac numeroase cercetări prin diferite modalități, astfel că după aceste rezultate posturile de televiziune se adaptează la orizontul de așteptare a publicului. Cu feedback-ul primit, se face posibilă măsurarea popularității societăților de televiziune și a mesajului audiovizual, descoperirea și înțelegerea însușirilor umane. În funcție de situație, măsurarea audienței se face prin diferite metode, în funcție de obiectivele propuse, termene și resursele financiare.
Două moduri prin care poate fide cercetată a audiența:
Metoda cantitativă de cercetare.
Această metodă este mai puțin costisitoare, este folosită de obicei la televiziunile locale. A fost folosită mult la nivel național până să apară noile tehnologii de cercetare. Principalele metode cantitative sunt: metoda mediatriei, metoda jurnalului și metoda anchetei prin telefon sau computer. Metoda mediatriei a luat ființă în anul 1992, în Franța. Este reprezentată de către interviu și eșantion. Acestea indică categoriile de public după sex, vârstă, statut social și material. Metoda jurnalului folosește panelul, un grup de persoane care este selectat după anumite criterii reprezentative. Aceste persoane sunt interviavate timp de un an, observând astfel reacția lor față de mesajul audiovizual. Zilnic persoanele intervievate trebuie să dezvăluie ce post de televiziune au urmărit, rezultând astfel măsura în care au reepționat mesajul. Metoda anchetei prin telefon sau computer, este folosită des în țările din occident. Folosindu-se telefonul, metoda este foarte puțin costisitoare. Aceasta are la bază două maxim trei întrebări scurte prin intermediul telefonului.
Metodele calitative de cercetare.
Sunt cele mai noi având numeroase avantaje. Acestea sunt folosite cel mai des în lume, remarcându-se aici metodele focus grup și peoplemeter. Focus grup a apărut în urmă cu mult timp, metoda fiind folosită la început în domeniul știinețelor sociale. Este o altă variantă dar una calitativă a interviului. Aceasta are rolul de a afla opiniile, sugestiile, reacțiile telespectatorilor la interviul de grup prin costuri puține fiind și foarte atractivă și rapidă. Peoplemeterul este un dispozitiv care se instalează în televizoare, astfel se transmit în calculatorul central toate datele despre intervalul orar în care acestea s-au aflat în funcționare și pe ce posturi. Deci se poate afla cu exactitate care post de televiziune a afost vizionat, durata vizionării și intervalul orar. În România, acesta a fost introdus în anul 1998. Din ani 2000 această metodă a evoluat, în prezent fiind considerată cea mai obiectivă. Este folosită aproape de toate țările europene.
Audiența globală este fenomenul mediatic în contextul globalizării, aceasta implică și o reconsiderare a teoriilor ce privesc afecetele media. Se trece de la un model determinist centrat pe media care acționează asupra publicului, la unul care consideră interacțiunea dintre media și public. Sunt abordate nu doar efectele imediate , cât și practicile mediatice de receptare care au luat naștere în timp. Media nu mai este înțeleasă ca fiind doar într-o relație asimetrică față de public care acceptă efectele, influențele și manipularea. Televiziunea poate genera în rândul publiclui contra-discursuri, alianțe, demarcări față de media dar și între indivizi. Astfel că emisiunile informative , de divertisment, reportajele și documentarele, editorialele și întreaga publicație a unui canal media oferă publicului o anumită versiune despre lume
Audiență versus Public
Audiența se referă la o configurație statistică a consumatorilor media, ca rezultat al unei cercetări pe piață. Publicul este o configurație culturală a consumaorilor media, expresia unui mod de participare a indivizilor la spațiul pubic sau mediatic. Publicul poate fi definit după urmatoarele criterii:
Sociabilitatea și deliberarea adică un public se instituie prin pratici specifice de la relaționare și dezbatere;
Modul după cum acționează: un public are anumite caracteristi, mai mult sau mai puțin stabile, valori, gusturi stiluri și apartenențe;
Asumarea : un public are o anumită reprezentare despre binele comun sau interesul general și, o anumită disponibilitate sa-și asume în spațiul pubic.
Efectele televiziunii asupra omului:
Privitul la televizor numai este de mult doar o simplă obișnuiță sau doar un mijloc de informare. Stăm comozi zilnic câteva ore în fața micului ecran, ne relaxăm, aflăm ce se mai întamplă în lume și după aceea ne continuăm activitatea. Prin particularitățile și intensitatea experienței prin periodicitatea cu care intervine incă din primii ani ai vieții , privitul la televizor influențează în mod clar viața omului modern. În zilele noastre, oamenii au ajuns să adopte comportamente, să gândeacă, să își aleagă vestimntația după cum văd la televizor. În viața omului, televiziunea a juns să iși pună amprenta considerabil. Toate canalele media, se ocupă în general cu reconstruirea unei realități, transmite omului un mod de cum ar trebui să fii. Fără televizor, fără publicitae, lumea ar arăta cu totul și cu totul diferit. Nouă, oamenilor, ne este dificl să renunțăm la televizor oricât de mult ne-ar influența acesta. Imaginile video au devenit o forță în societatea modernă. Câteva exemple de efecte negative le televiziunii:
Incapacități de învățare
LD este un sindrom de care suferă tot mai multți copii în țările puternic dezvoltate. Tabloul simtomatologic al acestei probleme cuprinde: deficiențe privind ascultarea sau urmărirea unei simple prezentări, memoria de scurtă durată, citirea, scrierea, rezolvarea problemelor, imaginația creativă sau învățărea în general. Școlile americane sunt invadate de elevi care nu pot să asculte sau să urmareasca o prezentare simplă care au probleme cu memoria, care nu pot urmări o succesiune de date, nu pot citi nimic din ceea ce ei consideră plictisitor, care sunt incapabili să rezolve o problemă elementară. Majoritatea acestor copii prezintă dificultăți în ascultarea cu atenție a unui mesaj, precum și tulburari de limbaj. Chiar si elevii cei mai normali ajung să întampine mari dificultăți în concentrarea minții pe o sarcină de învățare pe o durată mai lungă de timp. Cercetările au arătat că, dacă o persoană obișnuită, in urma cu 25 de ani , distingea aproximativ 300 000 de sunete, acum poate distinge doar 180 000, cu toate că, din punct de vedere fiziologic, sistemul auditiv al copiilor de astăzi nu diferă de cel al tinerilor de acum 25 de ani. Atrofierea, așadar nu este a organelor aparatului auditiv, ci este cauzată de scăderea continuă a sensibilității creierului. O explicație a acestui fenomen este gasită de cercetători în faptul că una dintre principalele ocupații din viața copiilor, televizionarea, presupune o experiență mai mult vizuală decât auditivă, lucru care face ca ariile corticale ce răspund de auz să nu se mai dezvolte normal.
Eroticul
În ultimele decenii, în programele televiziunilor din America sau din lumea occidentului în general s-a putut constata o creștere continuă a ponderii materialelor cu conținut erotic. Cercetările statistice publicate de fundatia Kaiser , in anul 2002, studii care au avut în vedere câteva mii de programe de televiziune, aparținând tuturor genurilor, arată că 64 % din programele de televiziune ale unui canal american conțin materiale privind sexualitatea, 4,4 scene pe ora, in 61% apar discuții despre sexualitate, 3,8 scene pe ora. Dintre genuri , se arată că telenovelele conduc detașat cu 96 % având în medie 5,1 scene pe ora. McLuhan răspunde afirmativ, sugerând că televiziunea contribuie semnificativ la o hipertrofiere a sensibilității sexuale, a rolului sexualității în viața indivizilor. "Generația tânără, afirmă cunoscutul savant , este orientată în întregime către o întoarcere la primitiv ", lucru care se reflectă în costumație, muzica, părul lung și comportamentul ei socio-sexual. Adolescentul nostru devine deja parte a unui clan din junglă. Pe măsură ce tinerii pătrund în această lume de clan, toate simțurile lor fiind extinse electric, asistăm și la o amplificare similara a sensibilității lor sexuale. Goliciunea si sexualitatea neingradite se intind rapid in era electrica, a comunicării pe calea undelor electro-magnetice, deoarece televizorul, care iși tatueaza mesajul direct pe pielea noastră, face din haine un lucru invechit, o barieră, și este normal ca noua importanță a simțului tactil să-i determine pe tineri să se atingă mereu între ei.
Violența
Intre 5 % și 15 % din violența reală este cauzată de efectele pe termen scurt ale violenței de pe micul ecran. Pe termen lung, de la 12 la 15 ani, studiile indică o dublare a actelor de violență, ca urmare a maturizării unei generații in contact cu mediul violent al lumi T.V.Alaturi de mesajul erotic, violenta ocupa unul dintre primele locuri, ca pondere, pe canalele T.V. din întreaga lume. Deși în ultimii 50 de ani fenomenul violenței de pe micul ecran a atras cele mai multe dezbateri publice critici și sancțiuni, televiziunea continuă să transmită din ce in ce mai multa violență, iar telespectatorii din toată lumea mai ales tinerii, ca hipnotizați, caută cu aviditate aceste programe. Faptul ca violența din media constituie una dintre cele mai importante cauze ale violenței în lumea reală dovedită în peste 1000 de studii și articole. Cercetările întreprinse de Centerwall, autor de referință în cercetările ce vizează efectele pe termen lung ale violenței T.V. , demonstrează că expunerea pe termen lung la televiziune este un factor care cauzează aproape jumătate din omucideri în SUA, astfel , circa 10 000 de omoruri ar putea fi prevenite anual daca televiziunea ar transmite emisiuni cu mai puțină violență. Examinand rata omorurilor și a furturilor făptuite de albi în America, Canada, și Africa de Sud, Centerwall a descoperit că, dupa aproximativ 15 ani de la introducerea televiziunii în America și în Canada, se poate constata dublarea ratei omuciderilor și a furturilor. De asemenea frecvența la școală a scăzut drastic, rata elevilor care nu mergeau la școală s-a simtit mai ales în rândul albilor.
Nihilismul
Nihilismul, trăsătura caracteristică a programelor T.V și, de altfel, a culturii moderne, este spiritul în care se edifică sinele și identitatea omului nou. Unul dintre principalii viruși de care se contaminează mintea micilor telespectatori este relativizarea adevărului. O boala ciudată, de neințeles pentru cei din vechile generații, este manifestarea la tinerii de astăzi a indiferenței față de adevăr în general. Îi vedem pe tinerii de astăzi că nu se mai interesează de nimic, nu mai au putere să lupte pentru ideal sau credință, deoarece nu-i mai motiveazaă decât interesul material și placerea. De fapt, aceștia sunt și vectorii care trebuie să-l mobilizeze pe omul societății de consum. Prin televiziune și, în special , prin publicitate, copiilor le sunt condiționate dorințele și nevoile, obiceiul de a cumpăra sau conștiința de a fi prin a avea. Vizionarea T.V îi introduce pe copii în atmosfera mercificării, a transformărilor tuturor valorilor și idealurilor în marfă. Pe toate se pune preț, toate sunt echivalente în bani. Banul este personajul principal de pe micul ecran , criteriu al puterii și eficienței, mijloc al dobândirii plăcerii și confortului. Realismul nihilist, exprimat implicit și explicit în programele de televiziune, adaugă și alte câteva trăsături orizontului de valori și de gândire al omului crescut la scoala televiziunii.
Memoria și imaginația
O altă problemă semnalată în comportamentul copiilor crescuți în fața televizorului este reamintirea înțelesului cuvintelor pe care abia le-au citi sau auzit. Înainte ca profesorul sau altcineva să ajungă să termine fraza, ei au și uitat indicațiile de la început. Acest proces este legat, pe de o parte , de incapacitatea de a întelege cu rapiditate textul citit sau mesajul ascultat și, pe de alta parte , de slaba activare a strategiilor de memorare. Si imaginația joacă un rol important în gândirea omului, ea fiind, de fapt, un instrument necesar pentru configurarea universului de înțelesuri, pentru adâncirea reflecției personale.
Opinia generală în situația televiziunii despre comunicarea care se adresează unui grup mare de oameni constă în siguranța că anumite persone pot fi influențate de majoritatea elementelor ce țin de mass mediei pentru a da crezare oricărei opinii transmise de un comuniator. Există și în zilele noastre oameni care scriu și vorbesc cu referire la televiziune ca fiind un mediu cu un consecințe directe foarte puternice și despre posibilitatea sa foarte mare de a efectua un lucru pozitiv sau negativ. Narațiunile fantastice despre forța nemărginită se rezumă ca deobicei, în timp. Primii cercetători din domeniul efectelor comunicării de masă au plecat de la premisa că media este nevoită să dețină o rțiune, un obiectiv, care se trasformă în efectele pe care le realizează contra consumatorilor. Aceast efect și atitudinea dificilă de a stabili o tehnică de analiză pentru a hotărî standardul de forță a structurii mass-media asupra comportamentului, atitudinii, criticii și alegerea celui care folosește această metodă, vor compune și motivele naturale de dezacordurile între sepcialiști.
Toate acestor cercetări le vor fi adăugate și premisa că mass-media iși face apariția la realizarea acestor repercursiuni laolaltă cu câțiva factori de acomodare într-un colectiv ca de exemplu: biserica, grupuri socioprofesionale, scoala etc. Pe vremuri, cercetătorii la fel ca și W. Lippmann erau de părere că mass-media realizează o ctivitate în care iți este greu să te integrezi, nu doar la nivel specific, ci și la standardul de societate.
Nu se insistă prea mult pe subiectul prezenței sau cel a absenței acestor efecte, ci numai a stadiului lor de putere, a rezistenței lor. În opina lui Lippmann, noi oamenii, nu înțelegem omenirea în adevăratul sens al cuvântului, ba din contră, spune că fiecare o vede după cum iși inchipuie fieare dintre noi.
Ilustrațiile faptelor pe care nu le remarcăm, pe care nu le putem practica într-un mod corect ne sunt redactate de mass-media. Concepția aprofundată din 1922, și-a câștigatnumele de doctrina consecințelor. H Lasswell a fost cel care a inițiat această doctrină sub forma întrebările de tip jurnalistic cunoascute de toată lumea: cine, spune ce, pe ce post, cui și cu ce efect? În acest mod, se realizează premisa că media poate să imulțească idei, noutăți, poate imprima atitudini și comportamente, poate organiza promovarea, la stadiu subcutant, unei audiențe decise să lectureze, să audă, să urmărească informațiile date. Acest mod de a gândi, știut sub denumirea de teorie a acului hipodermic sau doctrina glonțului magic, are în custodie ca început a unei lucrări ideea potrivit căreia oamenii sunt neglijenți și admit, fără seă se împotriveasă și fără rezerve, tot ce le este oferit.
Teoria nu are impact puternic datorită attudinii sale care generalizează. Oamenii văd altfel aceleași lucruri, și ideea că primesc informțatii de la distincte tipare media și nu de la o de la o singuă parte, omogenă, care să întemeieăe un singur tot, are nevoie de un proces de selecție și de o atitudine vie. Toate aceste teorii, ca oricare consecință a muncii omului, au un termen de existență,, pricinuită de ideea că nu doar organizarea lumii ci și metoda avansată se află într-o continuă dezvoltare. În opinialui M.DeFleur: „Oricare dintre doctrinele importante se fundamentează în mod indirect sau direct, pe ideei de bază despre om sau despre aranjarea lumii”. Datorită acestui fapt, oamenii de știință cercetează și analizează pas cu pas teoriile folosite în legătura cu informațiile. Astfel că, cel din urmă an, după perioadă mare în care a fost transmisă o teorie ce fac mai mici uconsecințele media, cercetătororii transmit că vor regăsi doctrina efectelor și ne-o vor aduce la cunoștiință. Omul de știință de origine germană, Elisabeth Noelle-Neumann este de părere că, deși pe interval redus modelul mass-media nu deține rezultate însă pe trimp îndelungat acestea sunt temeinice. Teoria modelelor strânse până acum este în creștere iar ideea că nici un om nu este în stare să se dea o mână de ajutor domeniului mass-mediei, ori informațiilor aduse de ei, ce intră în casele noastre într-un mod nesigur. Pentru a aduce argumete celor spuse de ea, Neumann readuce în discuție modelul operațiunilor de promovare din publicitate, care realcătuiește de mai multe ori același conținut. Teoria aceasta ne lasă impresia că ei îi aparțin cele mai logice consecințe.
Elisabeth Noelle-Neumann ne spune, în ciuda ideilor din afară că domeniul jurnalismului supraviețuiește contra unor critici ale colevtivității solide și că acestea poate da naștere premisei specifice, aprobată de un colectiv mare de oameni cu ajutorul promovării ei în mass media. Disciplina creată de lume a fost supusă din acel moment discinctelor schimbări. Mai exact, s-a trasformat în ansablu: exemplele lumii, ideile despre originea oamenilor, ilustrălile despre oameni. În astfel de împrejurări de situații, se demonstrează, primejdia că, prin transmiterea unui interes pe termen lunga elementelor legate de concepția acestor transformări, să ne lăsăm la o parte anturajul propiu în favoarea televiziunii.
Domeniul jurnalistic de face cunoscut în cadrul tuturor standardelor societății; modificările pe care le efectuează la un nivel specific, stârnește ample schimbări în punerea la punct a celorlalte trepte. Deci,se poate spune, că astfel se condiționează totuși o distinție. Televiziunea poate oferi modele de recunoaștere, poate oferi o poziție specifică și stârnește o condută diferită, poate da naștere unor legi, poate stabili situații noi, poate da nivele sau să arate stadiul de acceptare. Cu toate acestea, funcția de a influența nu trebuie egalată cu schimbările de atitudine. Cercetătorii dau de înțeles că în zilele noastre, ne aflăm în circumstanțele unei conexiuni de acțiune reciprocă sau de transmitere între populație și media.
Subliniem faptul că omul ca și telespectatorul, este cel care primește informațiiși își aduce aproape orice faptă transmisă printr-o thnică dificil de ales. Selecționarea nu este doar exemplificată de acțiunile anterioare și de acum personale, ci și de nădejdile și planurile sale de viitor. Acestă dovadă a schimbării mesajului nu trebuie să ducă la o idee drastică, ci din contră la atotputernicia televiziunii, nu doar la lipsa oricărei persuadări, ci mai mult la o tratarea a dificultăților într-un alt mod, care să aibe în vedere de asemeni și cuprinsul programelor date. Televiziunea este, în mare parte, un întreg concentrat într-un singur loc pentru micile povești. Reclamele, filmele, știrile difuzate produc, în fiecare locuință, un sistem de conexiune între ilustrații și mesaje. Deci ne putem înșela daca suntem de părere că efectele acestui anturaj se fac doar la nivelul de discuție. Fiecare producție de televiziune este, clar, un mesaj audio-vizual foarte multilateral. Cercetătorii admit lucrul că se constată posibilitatea modificării atitudinilor oamenilor pe termen scurt cu ajutorul unei emisiuni, și, totuși, există probabilitatea ca la nivelulu universal și termen lung, astfel de schimbări să nu se efectueze.
Același informații sunt percepute în mod diferit către oameni diverși. Persoanele cu studi vor observăă într-un program deteleviziune ceea ce concordă cu ideile proprii. O altă clasă de privitori pot percepe în mod diferit și altfel dau raspunsuri în moduri distincte. În concluzie, , dircția este spre a observa un mod pentru a respinge informațiile negative, care nu sunt n concordanță cu propriile noastre păreri. Toat aceste lucruri contribuie covărșitor la crearea de certitudini și percepții. Scopul acestor programe de televiziune, au ca sarină, intrarea în aceste structuri de protecție înălțate contra tuturor ideilor abia apărute, nefamiliare.
Televiziunea este astfel obligată să ăși îndeplineasă scopul cu o ambianță existentă deja, neprietenoasă, punându-se în primejdie să confecționeze, în mod inconștient, efectul ce poartă numele de boomerang. Datorită acestui fapt, este posibil ca acest admeniul media să se rezume câteodată doar la a transmite un mesaj, un lucru mult mai ușor de realizat decât cea de a stărni schimbări de atitudine. O altă idee ce se referă la televiziune și cel care utilizează acest sistem creează ramificarea tehnologiilor. VCR-ul și cablul tv au ajutat la o coroziune importantă a configurației audienței, a cantității ei și, totodată, a profitului primit de către rețele importante. Totuși, nu se găsește nici o siguranță în ideea că dezvoltarea canalelor, perfecționarea lor se va îndrepta către o ramificare esențială a cuprinsului lor. Din contră, implementarea în proiectul media, focusarea accelerată și obișnuința de a fi în stare să planifice, la solicitare, un program, cu sprijinul VCR-ului – toate aceste lucruri arată că nivelul de ramificare se poate micșora.
Cercetătorii de origine americani (, M. Morgan, G. Gerbner și N. Signorielli) spun că pentru a arăta efortul televiziunii în efectuarea conexiunilor umane trebuie folosie noțiunile de educare. Funcția de influențare în această situație care cuprinde tot, numtă de Carlo Sartori “ochiul universal” , a ajuns la nivelul de compunere și realizare simbolică a mediului a adevărului obiectiv, sunt diferit selecționate și polivalente astfel încât se înâlnesc cu alte influențe. Modul de abordare implică, deci, o întâlnire între această parte media și spectatorii săi, întâlnire remarcată ca o acțiune continuă.
Cercetarea lor spune că, pe termen lung , prezența pretutindeni, durabilitatea, redundanța și capacitatea televizorului de a intra în educație, în cultură vor face evideprestanța sa de agent unic în delimitarea realității culturale. A sta în fața televizorului este analaizat cu o metodă de primire a unor ilustrații și atitudini. Pentru că existența peste tot a televiziunii face distincția între controlul său și cel al celorlalte surse de control, este de preferat să se ia în calcul și modificările mici de atitudine alături de forța și caracterul urmăririi. Cercetarea fiecărei funcții de educare trebuie să plece de la dfernța care are loc între adevăr și prezentarea acesteia difuzată de către televiziune.
Noutățile date prin iformațiile difuzate sunt folosite pentru a formula întrebări legate de probabilele subiecte date prin urmărirea, temei care să fie utilizată în observarea adevrului. Câteva dintre aceste întrebări sunt anticipate, celelalte apelâd la o formă obligatorie, eronată, iar celelalte comit doar măsurarea convingerilor, opiniilor, purtărilor și pe cea a manierelor. Nimeni nu pune întrebări însă, despre televiziunea în adevăratul sens . Ultimele studii spun despre domeniul jurnalistic în linii mari, televiziunii în deosebi, o multitudine de practici care arată lipsa și prezența peste to a acestora: rolul de educație, rolul de comunicare, rolul de divertisment, rolul de supraveghere rolul de educație, rolul de a informa. Au fost etape când jurnalismul a devenit judecat sau învinovățită de manipulare. Cu toate acestea James Halloran susține în investigarea sa despre efectele socității și a televiziunii faptul că, “este posibil ca televiziunea să nu aibe influența pe care ceilalți ar vrea să banuim că o deține, totuși, să nu neglijăm faptul că ea poate apărea sub anumite reprezentări. De apreciat este să nu o echivalăm cu ideea de modificare”,
Cu același sens , Michael Novak este de părere că “televiziunea este un formator al geografiei inimii”. Aceasta construiește o clară configurare psihică a dorințelor și aceasta se desfășoară în moduri identice cu acțiunea lecțiilor învățate la școală asupra rațiunii, ale căror consecnțe apar în timp”. Cercetările din concepția lui Novak sunt arătate, la nivelul audio-vizualului, de către posturile tv. În urmă cu ceva vreme, teoria despre televiziunea americană și britanică era naturalețea, adică transmitea în mod obiectiv, nepărtinitoare a adevărului cu asistența camerei video. Oamenii serioși demascau această doctrină a camerei obiective, spunând ă este o televiziune dinamică, dedicată mediei ca o tehnică de împrăștiere în lume.
În America, s-a ales , pentru emiterea imcopletă, care diseminează o opinie pozitivă din toate punctee de vedere. De asemeni,Pierre Bourdieu este de părere că, la nivel universal, “intrarea în televiziune are ca scop contrabalansarea cenzurei, dispariția independenței conectată, precum și, ideea că tema vorbită este obligatorie, căci, atunci când este momentul potrivit pentru ei, obligațiile de discuție sunt și acestea dictate și, mai exact, de ideea că reducerea pe un anumit termen cere discursului o serie de presiuni care crează imposibilitatea de a menționa practic ceva”. Tot el, spune că este divers și se demonstrează la toate standardele constituirii sociale: culturale, politice, economice. Acțiunea rezultată de televiziune se demonstrează, în final, a fi o tehnică de agresiune alegorică, realizată,cu acordul nespecificat al părților implicate.
Cele spuse îi dă invetatorului reptul să remarce că acest ansamblu mass-media deține un privilegiu pe piața influențării minților spectatorului cu ajutorul evidențierii ofertei de o îfaptă anume, realizată cu ajutorul restricționării și anulării informației. Punerea în aplicare vine din rezultatul adevărului, specific televiziunii: ilustrarea înurajează consumatorul să urmăreacă și să creadă poveștile difuzate. Cu toate cestea, această forță rar de întânit de aducere aminte , de expunere are de cele mai multe ori efectul dorit. Un rezultat diferit a măririi valorii televiziunii în domeniul tehniilor de transmitere a informațiilor o exemplifică schimbarea a conduitei în ceea ce privește politica culturală, pe baza ocupării unor părți foarte mari de piața din România.
În vederea realizării acestei acțiuni, o tehnciă de demonstarre este obligată să își consume duritatea, să elimine ceea ce poate transmite ideea de fragmentare, să părăsească astfel spus la direcțiile de elită. Primejdia ca televiziunea să se tranforme într-un factor de trivializare, de regularizare, de egalizare prin promovarea unui md de “înșelare a opiniei publice în mod spontan”. Bourdieu remarcă efectul că, în ultima perioadă televiziunea a suportat o transformare radicală, din punct de vedere social cât și economic, deplasându-se de la credibiliate la nevoie. În anii 50 televiziunea se dorea a fi un ade tip cultural, obiectivul ei fiind , în mod clar , compunrerea dorințelor privitorilor. Mai târziu televiziunea și-a schimbat ținta, decăzând, să măgulească aceste preferințe pentru a deveni lideri de audiență. Aceasta ajunge în această perioadă o nouă forță, un înstrument al puterii și manipulării, într-o lume speriatăși din ce în ce mai confuză. Televiziunea este singura ei dovadă și de asemeni cea care garantează adevărul, singurei realități realizabile. Televiziunea se folosește în fabricarea realității de o înșiruire de întâmplări aparent adevărate, adică de fenomene realizate, instigate chiar intenționat, totuși nu natural, ci lucid și planuit, al cărui singur obiectiv este imitarea în cadrul televiziuni. (Cmf. Beciu,2009 și McQuail, 2010)
. Zapping
Odată cu apariția telecomenzii în anii 80, s-a revoluționat practicile de vizionare a programelor de televiziune. Telespectatorul poate să iși construiască singur programul preferat, fie prin alcătuirea unui colaj de secvențe, fie alegând un program pe care cel mai sigur nu îl va urmări până la capăt. Telespectatorul nu își mai concentrează atenția asupra unei emisiuni sau a unui post de televiziune anume, ci se parcurge oferta televizuală fragmentar, butonând înainte și înapoi, uneori după preferințe, alteori aleatoriu, fără nici un motiv.
Ce este zappingul? Cu siguranță unii nici nu cunosc acest termen, cu toate că fiecare dintre noi facem acest lucru zilnic. Prin definiție zappingul este schimbarea rapidă a posturilor de televiziune sau excluderea pauzelor publicitare. Termenul vine de la verbul englezesc „to zzap” și se traduce ca mișcare rapidă. Există mai multe cuvinte din aceeași familie lexicală ilustrate în limba noastră: alături de verbul a zapa, apar și substantivele zap, zapaj, zapare, zapping. Pe parcurs termenul a căpătat și sensul de trecere rapidă de la un canal tv la altul. Acesta reflectă un mod de raportare la televiziune, întemeiat pe plăcerea de a cuprinde razant, de a căuta aparent fără nici o țintă și de a alege într-un finl ceva provizoriu dintr-o mulțime de variante. Din perspectiva relației utilizator-televiziune, zaping-ul este un ritual domestic, însă, pe de altă parte, reflectă îndoiala telespctatorului în ceea ce privește calitatea programelor și cu standardizarea acestora în acord cu criteriile pieței. Cu toate că publicul este cel care are dreptul să critice, televiziunea rămâne o sursă de informare esențială în una din principalele activități cotidiene în viața unei familii. Telespectatorii desconsideră adesea oferta televizuală, zappând suveran între posturi, dar rămănând în continuare captivul televizorului. Aceest fenomen este mai vizibil asupra adolscențelor și copiilor.
Privitul la televizor implică, o dată cu multiplicarea modernă a surselor audio-vizuale, și trecerea de la un canal la altul: acțiune mecanică, dar mai ales mod în care telespectatorul își manifestă libertatea de alegere. Acțiunea extrem de lesnicioasă de când s-au inventat mijloacele electronice potrivite a produs desigur și inovațiile lexicale corespunzătoare. În română, principalul său reflex este un împrumut relativ recent: a zappa – "filmul pe care tocmai îl nimerise zappînd cu telecomanda" .
2.4. Influență
Prin definiție verbul „a influența” se explică astfel : acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor, înrâurire, acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia, deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură.
Cu toții știm că în toate masele de informare în masă, încercările de influențare a unor persoane, sau mai bine zis a opiniei publice sunt existente. Aproape în orice domeniu, influența iși face apariția fără doar și poate, în unele ma puțin iar în altele mai mult.
Mass-media și-a pierdut de mult inocența, și la capitolul influență am putea spune că e fruntașă. Presa din zilele noastre influențează persuasiv cititorul sau telespecatorul în funcție de caz. De ce mai multe aceștiao fac în mod intenționat pentru atingerea scuporilor. În acest domeniu, acțiunile de influențare sunt susținute de succesele mizelor economice și informatice. Acțiunea de a influența este întotdeauna informațională chiar daca are efect negativ asupra atitudinii cetățeanului. Cei interesați să influențeze se angajează în acțiuni în mod direct sau prin intermediari, întotdeauna însă apelează la specialiști. Pentru influențare se utilizează mijloace, procedure și metode de introducere a unei atitudini favorabile susținerii și promovării unei opinii ori unui interes. Acțiunea de influențare se bazează pe trei dintre operațiile persuasive elementare: seducție, minciună și ficțiune.
Spre deosebire de acțiunile de dezinformare și propagandă, în care tehnologia operațională este modelată de minciună, acțiunea de influențare are un mecanism de funcționare antrenat de seducție. Acțiunea de influențare se structurează pe trei paliere: sursa și receptorul, mesajul și situația de influențare. Actantul principal al influenței este agentul de influențare. Acesta trebuie să fie o personalitate în domeniul în care se intenționează inducerea unei opinii, atitudini, comportament, să se bucure de respect, să aibă prestigiu, să inspire încredere și să dispuna de ascendență intelectuală și cultural. Toate aceste calități vor permite să aibă un cuvânt de spus, iar supunerea sa să aiba putere de influențare. Atunci când nu are renume, agentul de influențare poate fi un specialist cu putere de decizie: un ziarist , un lider de sindict, un conducător al unei instituții economice ori de cultură, un om politic etc. Mandatul lor este de a disemina idei și de a le difuza opinii prin care să susțină teorii și doctrine. Ei acționează pentru a crea și orienta curente de opinie, pentru a determina atitudini și impune comportamente.
Agenții de influențare nu sunt numai agenți găsiți , ci și agenți făcuți. Pentru aceștia din urmă , conducătorii acțiunii lucrează în a le crea prestigiu, autoritate, faimă, renume, astfel incât părerile, opiniile, aitudinile și comportamentele lor ulterioare să devină generatoare de influență. Între agenții făcuți există unii care propagă mesaje de influențare ce le-au fost impregnate de situațiile în care au fost puși. Formele sub care se difuzează meajul de influențare pot fi articole, cărți, conferințe, interviuri, în general intervenții în presă , la radio și tv. În condițiile în care libertatea de opinie și de exprimare este un drept resectat și garantat, uzul acestui drept poate, sub diferite forme ale influențării, să se transforme într-un abuz . Opiniile exprimte în derularea unor acțiuni de influențare nu pot fi stopate, printre ele nu se poate găsi vinovat. Cel care ar lupta împotriva influențării prin altceva decât influențare s-ar putea expune unor acuze de calomnie ori defăimare.
Există indici și indicatori de detectare a activitățolor ce intră în protocolul de derulare a acțiunilor de influențare. Relevarea indicilor poate fi realizată doar în condițiile cunoașterii anticipate a diferite genuri de indici. Oricare ar fi, independent de orice influență,fiecare individ își formează irepresibil o opinie despre un eveniment oarecare. Desprinderea unui lider în cadrul unei mulțimi duce la constituirea de grupuri ce prin diferențiere și conștientizarea unei noi identități vor ajunge la conflict. În absența liderului , oamenii operează în raport de propriile interese. Ei nu-și pun problema opiniei , atitudinii și sentimentelor congenerilor. În clipa în care însă se coagulează o opinie majoritară, ea devine reprezentativă pentru grup. Dacă opinia are ca obiect grupuri aflate în conflict , ea va constitui un criteriu de formare de grupuri care vor putea să se situeze pe poziție de susținere a unuia sau altuia dintre grupuri, pe poziția de dezavuare a celuilalt grup sau în afara luării oricărei atitudini. Ulterior, influențatul va deveni el însuși propagatorul opiniei induse, făcându și din cercul de relații propriu o țintă de influnțare.
Influențele persuasive sunt, în marea majoritatea cazurilor, insertate în tronsoane de influențe positive. Marile operațiuni și campanii de informare ale trusturile au în subiacentă și ațiuni de influențare. Pe fondul unor ideații ce nu sunt în mod necesar nocive se edifică inferențe persuasive. Statul influențează, mass-media influențează, vânzătorul, preotul și profesorul influențează. ( Chișu, 2001)
MANIPULARE
3.1 Delimitări conceptuale
Manipulare
Etimologic, termenul de manipulare se definește ca acțiunea de a manevra, a mânui. În urmă cu mulți ani, accepțiunea aceasta era folosită pentru a arăta modul în care aurul și argintul erau extrase din pământ. El provine din cuvântul francez “ manipuler “, care înseamnă “ a mânui, a manevra “. Mai târziu acest termen avea rolul de a indica felul în care substanțele chimice erau amestecate, apoi capătă sensul de utilizare a memebrelor in rezolvarea unei operații științifice și tehnologice. Adevăratul sens al accepțiunii, apare însă în anul 1864, într-un text de Carlyle. Pe atunci, termenul ducea în sensul de minciună și inșelătorie referinduse mai exact la manipularea politică.
Comform Dicționarul Enciclopedic contemporan termenul de manipulare se explică: „ manipularea reprezintă o acțiune de influențare, printr-un ansamblu de mijloace, preă, radio, televiziune, prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun persoanelor anumite atitudini” . Din punct de vedere sociologic și psihologic, manipularea , manipularea se folosește cel mai des în scopuri politice , prin utilizarea propagandei ca mecanism organizat de influențarea socială. Psihologii susțin că „ a manipula „ înseamnă de fapt a înșela, a frauda, a determina o persoană că acționeze într-un mod favorabil manipulatorului.
Putem spune că a manipula este o intervenție organizată și planificată în scopul schimbării comportamentului nostru, a cetățenilor. De cele mai multe ori, ne lăsăm păcățliți de către manipulatori fără sa cunoaștem substratul mesajului manipulant. De multe ori stăm în fața televizorului și ascultăm diferite discursuri politice, și de cele mai multe ori nu ajungem să înțelegem sa nu vrem sa înțelegem esența mesajului, fiind de cele mai multe ori o minciună manipulativă. De obicei, discursurile politicienilor difuzate la televizor sunt cu mult timp lucrate înainte de către specialiști în domeniu, de aceea nouă cetățenilor de rând care nu avem toți cultura necesară petru a înțelege substratul unui asemeni mesaj, ne este greu să deslușim adevarul. Acest lucru este în avantajul politicenilor, căci de multe ori iși ating cu ușurință scopul. Acțiunea de manipulare, mesajul este conceput pentru a înșela , a induce în eroare, a face sa creadă ceva ce nu există. Aproape peste tot, în zilele de azi, sunt întâlniți cei care caută să obțină ceva, cu orice preț, Nu este însă vorba de cei care au cu adevărat o necesitate obiectivă, ci de aceia care au necesitatea obiectivă ca mască a celei subiective. Iar necesitatea reală este una singură și anume satisfacerea propriului interes.
Atitudinea manipulativă este prezentă peste tot: în familie, la slujbă, în politică etc. În politică, la slujbă, motivația obiectivă și cea subiectivă este într-un oarecare echillibru, de la caz la caz. În ceea ce privește familia și relaționarea de cuplu, de parteneriat dar și de așa-zisă prietenie, motivația subiectivă este cea care se situează la cote alarmante.
Există forme de manipulare simplă, inocente, care sunt ușor trecute cu vedere pentru că ele sunt și ușor “prinse” de cel care se vrea manipulat. Ele nu produc efecte, uneori s-ar vorbi chiar de unele efecte pozitive (manipularea emoțională a partenerei pentru a ajuta partenerul în a renunța la ceva ce îi face rău), dar în cazul altor forme victimele manipulării pot avea parte de mari suferințe, boli grave cauzate de stress. După părerea unor psihologi, doar 10% dintre oameni posedă „anticorpi” naturali la manipulare.
Există manipulatori profesioniști (unii politicieni, vânzătorii, spionii etc.) dar aceștia nu interesează în cazul de față prea mult. Interesează în schimb manipulatorii din jur deoarece aceștia influențează direct, mai puțin evident, dar nu neapărat și într-un mod mai puțin dăunător. A pune problema cine sunt manipulatorii nu rezolvă prea multe în ceea ce se vrea acea vaccinare anti-manipulare, o astfel de abordare ar fi similară cu a vrea să se împartă oamenii în buni și răi, lucru absurd din principiu. De mai mare folos este a se încerca descoperirea tehnicilor de manipulare și a atitudinilor de tip manipulativ, căci orice persoană poate juca, în relația cu alte persoane, la un anumit moment, rolul de manipulator. Așa că, dacă este vorba de acest rol, nu are ce căuta identificarea persoanelor în primă instanță, chiar dacă aceasta ar fi o mare tentație.
Cum putem să recunoaștem manipulatorii?
Există treizeci de caracteristici ale manipulatorului. Pentru a conștințtiza că persoana cu care interacționăm ne manipulează, aceasta trebuie sa îndeplinească zece dintre aceste caracteristici.
Acestea sunt:
1. Îi învinovățește pe ceilalți în numele relațiilor de familie, prieteniei, dragostei, conștiinței profesionale, etc.
2. Nu dorește să-și asume sarcinile sau le transmite altora.
3. Nu-și expune niciodată clar aspirațiile, sentimentele, nevoile sau părerile.
4. Răspunde deseori vag sau neclar.
5. Își modifică părerile, atitudinea și sentimentele în funcție de oameni și situații.
6. Invocă rațiuni logice pentru a-și ascunde intențiile sale egocentrice.
7. Îi face pe ceilalți să înțeleagă că este necesar să fie perfecți, constanți, să știe cât mai multe și să răspundă repede întrebărilor și solicitărilor.”
8. Are dubii de calitățile, competența, comportamentul celorlalți: nu judecă direct, devalorizează și transmite critici.
9. Se folosește de intermediari pentru a-și face cunoscute mesajele.
10. Învrăjbește și creează dubii, destramă pentru a stăpâni mai ușor și de multe ori poate provoca ruptura unui cuplu.
11. Știe foarte bine să pozeze în victimă pentru a deveni victimă.
12. Ignoră ceea ce i se spune să execute
13. Se folosește de principiile adoptate de ceilalți pentru a-și nevoile personale.
14. Amenință sub o formă ascunsă sau folosește șantajul direct.
15. Modifică fără grijă subiectul în timpul unei conversații.
16. Evită sau se retrage de la întâlniri oficiale sau ședințe.
17. Se bazează pe ignoranța celorlalți pentru a se plasa în poziții superioare.
18. Minte.
19. Se folosește de minciună pentru a afla adevărul, deformează și interpretează, denaturând întotdeauna adevărul.
20. Este egocentric
21. Este gelos în toate relațiile sale.
22. Nu acceptă să fie judecat și neagă tot ce este clar.
23. Nu ține seama de drepturile, de dorințele sau de necesitățile celorlalți.
24. Așteaptă de multe ori ultimul moment pentru a da ordine, dispoziții, obligându-i pe ceilalți să le execute.
25. Ceea ce spune pare logic și coerent, contrar comportmentului, acțiunilor sau modului său de viață, care se desfășoară după o schemă opusă.
26. Flatează, oferă cadouri și face mici servicii știind să fie pe plac și dând impresia că-l preocupă problemele celorlalți.
27. Stârnește o stare de proastă dispoziție și un sentiment opresiv de pierdere a libertății
28. Acțiunile sale sunt deosebit de eficace în atingerea scopurilor personale, dar în dezavantajul celorlalți.
29. Ne indică să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut niciodată fără să fim împinși de la spate
30. Este mereu subiect de discuție pentru ceilalți, chiar când nu este de față. (Nazare-Aga, 2003)
Mecanismele și manifetările manipulării
Mimetismul
Manipulatorul utilizează măști pentru a-și duce în eroare victima. De exemplu, poate apărea ca un om simpatic, altruistgeneroas. Poate „semăna” deliberat cu cineva care oferă încredere.
Exploatarea convingerilor tradiționale
Cel care manipulează î-și face interlocutorul să înțeleagă că el însuși acceptă normele general acceptate, de exemplu: „trebuie să știi totul”, „nu trebuie să te înșeli”, „nu trebuie niciodată să te arăți ignorant”, „trebuie să fi perfect în toate circumstanțele”, „trebuie să-ți respecți întotdeauna promisiunile”, „dacă ți se dă ceva trebuie să dai neapărat ceva în schimb” etc.
Seducția și fascinația
Manipulatorul este în stare de seducție, el poate să execute o adevărată fascinație asupra interlocutprului, pe care îl facinează emoțional.
Atitudine superioară
Manipulatorul se utilizează de incultura celorlalți pentru a poza într-o pozitție de superioritate intelectuală, făcându-i pe ceilalți să se simtă inferiori și să permită astfel să fie abuzați.
Flatarea
Aproape orice om devine sensibil la laude. Astfel, manipulatorul poate obține ceea ce dorește mult mai simplu dacă ne flatează. Acest aspect are legătură și cu auto-manipularea. Credem ceea ce ne plăce să credem.
Principiul reciprocității
Manipulatorul îți poate oferi ceva fără să îi ceri pentru ca, la un moment decis de el, să îți ceară un contra-serviciu. Își îndatorează victima și apoi abuzează de principiul reciprocității, aplicat în mod asimetric.
Prejudecata față de autoritate
Manipulatorul se folosește de faptul că este greu în general să critici o autoritate. Experiența profesorului Milgram este extrem de interesantă în acest sens. Subiecții experimentului aplică șocuri electrice de intensitate crescătoare unui elev dacă acesta răspunde greșit la niște întrebări. Deși elevul se contorsionează de durere și strigă, este suficient ca o „autoritate” reprezentată de un instructor să îi ceară să facă asta. Peste 90% dintre subiecții testați s-au supus total instructorului și au ajuns la pragul maxim al intensității șocurilor electrice în ciuda a ceea ce vedeau și auzeau de la elev.
Manipulatorul poate adopta și câteva tipuri de comportamente non-verbale cum ar fi:
– El poate refuza contactul vizual direct sau te poate fixa insistent cu privirea.
– Practică ascultarea aversivă: manipulatorul nu-și privește interlocutorul care îi vorbește, având atitudinea că e interesat de cu totul altceva, sau chiar se ocupă cu altceva. Nu ridică sau nu înclină capul în semn de salut la apariția unei persoane în fața lui. Acest comportament este un tip de agresiune pasivă și induce interlocutorului impresia de inoportunitate și penibilitate, destabilizând-ul.
– Volumul vocii manipulatorului este fie prea slab fie prea puternic. Poate alege un ton puternic pentru a speria sau, dimpotrivă, un ton scăzut, pentru a inventa o atmosferă de intimitate și de complicitate.
– Gestica și mimica manipulatorului sunt fie fie nesemnificate. El, poate fi singurul care are un comportament total relaxat și dar puțin provocator într-un grup în care înțelegerile sociale cer o altfel de atitudine. Atitudinile adoptate pot crea fie un sentiment neadevărat de protecție fie dimpotrivă, pot fi exagerate.
Cum ne putem apăra de manipulare?
Cu toții ne întrebăm de ce este necesar să recuoaștem și să ne apărăm de manipulare. Consider că manipularea ne îndreaptă in cele mai multe cazuri în direcții care nu sunt cele mai bune pentru noi, așa că trebuie să invățăm să ne apărăm de aceasta. Când ceea ce ni se spune să facem, nu este neaparat în favoarea sau interesul nostru, trbuie să reactivăm cel mai de preț instrument pe care îl deținem. Acesta poartă numele de discernământ. Depinde de noi dacă dorim să cădem în capcana manipulării. Nu este just să ne apucăm să spunem că am devenit victima manipulării, să spunem că nu ne-am dat seama. Trebuie să fim oameni responsanbili și să ne asumăm orice acțiune pe care o interprindem, atât timp cât avem această abilitate innăscută, discernământul. Nu trebuie să fim relaxați, și să sperăm că oamenii cu care interacționă ne vor spune adevărul și numai adevărul. În concluzie,ne putem apăra de manipulare, alegerea ne aparține în modul în care dorim să acționăm. Trebuie doar să ne adresăm câteva întrbări simple, cum ar fi:
Este în interesul meu?
Este contrar interesuui meu?
Mă afectează în vreun fel?
Eu doresc de fapt altceva?
Trebuie să fim foarte vigilenți deoarce vor exista cu siguranță manipulatori care vor încerca sa ne ducă în eroare chiar și când adresăm aceste întrebări. Ese necesar conștientizăm că doar noi suntem cei ce știm ce e mai bine pentru noi, și ceilalti.( Nazare-Aga,2003)
Propagandă
Propaganda a luat naștere din clipa în care, omul a putut să transmită o informație.Termenul de propagandă provine de la Biserica Romano-Catolică, și care făcea referire la „ propagarea credinței”. Încă de pe timpul primului război mondial, se cunoștea acest termen, deoarece se spune că între englezi și germani s-a dat o bătălie propagandistă.
Din punct de vedere sociolog, propaganda poate fi definită ca tehincă de influențare a atitudinilor și comportamentului, prin intermediul cuvintelor, ce au ca scop, promovoarea unei. Printr-o definiție mai simplă, se poate spune, că termenul de propagandă se referă la împrăștierea unei idei în societate. Aceasta are la baă comunicarea, și se folosește de anumite tehnici și metode pentru atingerea țintei. Oriunde ne aflăm, fie la serviciu. Fie în societate, această acțiune vizează direct să formeze comportamente, și să impună anumite reguli. Vorbim de propagandă atunci când suntem manipulați să cumpărăm un anumit produs, făcândui-se publicitate excesivă, atunci când sutem îndrumați să votăm o anumită parte politică sau atunci când trebuie sa votăm în vederea unui referendum.
Cu toții avem o doză mică de a face propagandă atunci când vrem sa convingem pe cineva, uneori o facem intenționat alteori inconștient. Se poate spune, ca propaganda este un dialog fără interlocutor. De obicei, când vrem sa apelăm la propagandă, dialogul comunică cu percepțiile, convingerile oamenilor pe care ne straduim să le imprimăm o anumită idee. Rezolvarea convingerii este formată din patru etape:
Prima dată trebuie să transmitem mesajul, să ne prezentem ideile
Al doilea pas este săasociem ideile cu noțiunile
Următorul pas este cel ami important deoarece presupune acceptarea idelor pe care le transmitem, există posibilitatea să fim respinși iar atunci efortul nostru a eșuat
Cel ultim pas se referă la punrea în aplicare a ideilor și atitudinilor și acceptarea lor.
Un domeniu care fce porpagandă în România în mod vizibil este mass-media. Toți știm, că aceasta face propagndaă dar putțini cunoaștem cu adevărat cum se realizeaz acest lucru. În vederea acestu lucru, existaă doua opinii ce fac referire la legătra dintre mass-media și propagandă. Ma exact, pe de o parte sunt criticii care sunt de părere că de fapt mass-media este manipulată de propagandă, fie din domeiul politic sau alte națiuni, și pe celaltă parte sunt cei care sun că media este un organ independent și că acționează ca un apărător contra propagandei.
Mass-media se lasă influențată de interesele politice din țara noastră, astfel că a devenit un transmițător de propagandă în mod conștient. În mass-media, termenul de propagandă se poate defini la minciună, ducerea în eroare în mod vizibil. Toți care lucrează în domeniul jurnalistic își permit să transmită jumătăți de adevăr, mesaje modificate și exagerate, apeluri emoționate și alte tehnici cu intenția de a-ți atinge obiectivul. Desigur, ca ziariștii și ceilalți din domeniul nu vor recunoaște niciodată că aceste lucruri sunt propagandiste. Trebuie să recunosc că există și jurnaliști experți și serioși care fac aceste lucuri dar într-un mod mai puțin vizibil și eficient, aceștia fac eforturi mari pentru a evita pe cât posibil acst tip de jurnalism. Aceștia aleg sa îî lase pe alții să iși exprime opiniile în locul lor, evită să iși spună punctul lui personal de vedere. Aceștia relatează foarte puțin, în funție de ținta pe care vor să o atingă.
Cu siguranță nu doar jurnalștii fac propagandă. Dacă privim către domeniul publicității, relațiilor publice, al politicienilor, vom vedea în mod clar propagandă. Dar spre deosebire de jurnaliști, aceștia nu contestă faptul că se fa acest lucru, aceștia recunosc clar că interesul lor personal primează.
În ceea ce privește televiziunea, aceasta are posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu propaganda dată de catre forțele politice. Aceasta iși poate urmări propriile interese, să aplice propagnda dar în același timp sa lase impresia de poziție partinică, doar pentru a-și atinge scopul. De multe ori, propaganda de pe micul ecran este adresată direct către putere fie ea politic, economică, sau socială.
Tehnici de propagandă
Elementele de propagandă sunt aceleași pentru toate mijloacele media, deosebirile fiind rezultatul însușirilor tehnice și a posibilității de utilizare a acestora în vederea influențării. Din acest punct de vedere, micul ecran este mijlocul media cel mai performant în a-și folosi însușirile tehnice pentru susținerea acțiuniii de propagandă. Câteva tehnici de propagandă utilizate pe parcursul timpului.
Jocurile de cuvinte
Apelarea pe nume-folosirea peiorativelor
Peiorative: cuvinte cu conițnut depreciativ, disprețuitor. Metoda de apelare pe nume leagă o persoană sau o idee de un simbol negativ. Propagandistul care utlizează această metodă crede că publicul va refuza acea persoană sau concepție grației simbolului negativ, în loc să analizeze dovezile existente. Peiorativele au fost folosite din cele mai vechi timpuri. De cele mai multe ori ele nu reprezintă ceva depreciativ decât prin corelațiile pe care le creează oamenii între nume și simbolul negativ. De altfel, nici un cuvânt nu este urât, el doar poate simboliza ceva urât pentru ascultători. De aceea, folosirea unei sintagme poate fi declanșatoare de mândrie în rândul simpatizanților și de respingere din partea oponenților.
Iată câteva tipuri de peiorative utilizate pentru dezaprobarea unor câteva grupuri de oameni sau pentrustricarea faimei unei persoane acuzate de a fi parte a acelui grup: comuniști, fascisti, legionari, fatalau, rockeri, tigani.
O formă mai subtilă de apelare pe nume sunt cuvintele sau frazele care sunt alese fiindcă au o încărcătură emoțională negativă. Cei care sunt adepții reducerilor în buget pot să-i descrie pe politicienii reținuți în domeniul fiscalității ca fiind mai puțini darnici. Susținătorii lor îi vor caracteriza ca fiind cumpătați. Ambele cuvinte indică la același comportament, dar au sensuri distincte.. Alte exemple de cuvinte cu încărcătură negativă: talibani, inconștienti, tranzitie, sacrificii, pop-cultura
Eufemismele
Când cei care fac propagandă utilizează generalități clare și simboluri la chemarea pe nume, ei se străduie să-și pregătească publicul cu cuvinte, sugestive și emoționale. În anumite cazuri , totuși, propagandistul încearcă să liniștească publicul pentru a face mai acceptabilă o realitate neplăcută. Acest fapt este posibil prin utilizarea cuvintelor politicoase, mai exact eufemismele.
Apeluri speciale
Oamenii simpli: Prin utilizarea metodei oamenilor, vorbitorii încearcă să-și determine audiența că ei și ideile lor sunt ale oamenilor. Această metodă este utilizată atât de cei care-și fac publicitate , cât și de politicieni.
Oportunismul
Cel care face propagarea închiriază o cameră, posturi de radio, umple un mare stadion, pune mulți cetățeni să mărșăluiască într-o defilare. El utilizează embleme, culori, muzică, mișcare, toate artele de natură impresionantă. Ne induce starea de a să scrisori, a trimite telegrame, astfel îl ajutăm să iși îndepliniească obiectivul. Propagandistul iși dorește ca noi ceilalți să urmăm mulțimea. Pentru ca vrea vrea ca noi să mergem după mulțimea în masă, el își îndreaptă apelurile către grupurile care sunt deja unite de legături comune, cum ar fi cele de naționalitate, religie, rasă, sex, vocație. Deci, propagandiștii care fac campanie pentru sau contra unui program vor apela la noi în calitate de catolici, protestanți sau evrei… ca fermieri sau ca profesori de școală; ca femei casnice sau ca mineri. Subiectul principal al apelului oportunismului este: toată lumea face asta, așa că și tu trebuie să urmezi. Cum cei puțini dintre noi vor să fie lăsați pe dinafară, această metodă poate avea mult noroc. Prezentarea publică a rezultatelor sondajelor de audiență sau de opinie are printre alte roluri și pe acela extrem de impotrant de a demonstra oamenilor în general care este tendința generală și în ce parte merge majoritatea. De obicei , în cazul autoreclamei în televiziune și a publicității, sunt marcate efectele negative ale neînregistrării în curentul majoritar. ( Chișu,2001)
3.2 Clasificări ale manipulării
Din teoriile psihologice, înțelegem că termenul de manipulare este folosit atunci când o anume situație de ordin sociologic este creată în mod intenționat și are rolul de a influența reacțiile și comportamentul manipualaților. Clasificarea manipulării se face după mai multe criterii:
Manipulările mici, sunt obținute prin modificări minore ale situației inițiale, pot avea uneori efecte surprinzator de ample.
O tehnică care se bazează pe o manipulare minoră este cea denumită de specialiști "Piciorul in ușă"; aceasta porneste de la ideea că pentru a determina oamenii să accepte o concesie majoră este convenabil sa li se prezinte mai întai o cerere nesemnificativă, dar de aceași natură, căreia aproape fiecare îi va da curs, pentru că abia apoi să se vina cu cererea avută în vedere de la bun început. Cu toate că "Piciorul în ușă" se bazează pe stimuli sociali minori, efectele sale pot fi extrem de puternice, uneori chiar la nivelul unei societăți întregi.
O alta tehnică de manipulare este "Trantitul usii in fata". Deși total opusă ca esență cu "Piciorul in usa", efectele sunt aceleași. Prin această tehnică oamenii sunt determinați săaccepte o anumita concesie, prezentandu-li-se in prealabil o cerere mult mai mare, de aceați natură, care are toate șansele să fie refuzată. Abia după aceea se vine cu cererea avută în vedere de la bun inceput. Aceasta are toate sansele să fie acceptată deoarece, prin comparație cu solicitarea inacceptabila de dinainte, pare foarte rezonabila.
Manipulările medii se referă la modificîri importante ale situațiilor sociale cu efecte care uneori depășesc în mod dramatic așteptările, tocmai ca enorma putere de influență a situațiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluată în cele mai multe cazuri.
Astfel, acestea sunt: tehnicile menite să inducă sentimentul de supunere față de autorități sau, dimpotrivă, să declanșeze revolte puternice; tehnicile prin care se urmărește dezumanizarea victimelor sau dezindividualizarea atacatorilor, în vederea incurajării spiritului agresiv. Aceste tehnici pot intra in categoria manipularilor medii datorită faptului ca, deși sunt relativ simple, efectele lor depășesc orice așteptări.
In principal, tehnicile de dezumanizare a inamicului se utilizează pentru a face posibilă atacarea acestuia fără ezitări și remuscari din partea executantilor. Concret, metodele utilizate în propaganda de dezumanizare a inamicului constau în împunere prin mass-media a unor caricaturi oribile, a unor sloganuri agresive, a unor materiale de presa falsificate, în care inamicii sunt prezentați drept niște ființe lipsite de orice conotație omenească.
Dezindividualizarea este o tehnică mult mai simplă, dar cu efecte la fel de șocante. În termenii psihologiei sociale, dezindividualizarea este definită ca un sentiment al pierderii în anonimat. Eliberarea de sub constrângerile inerente impuse de un comportament normal și corect în societate, eliberare obținută prin această cufundare în anonimat, conduce la o crețtere a agresivității, a manifestărilor deviante. Pierderea sentimentului identitătii are rolul de a creea un sentiment de uniformitate, de a face individul mult mai ușor de manipulat.
Manipularile mari sunt reprezentate de influența întregii culturi în mijlocul căreia conviețuiește individul. Sistemul de valori, comportamentul, felul de a gândi al individului sunt determinate în primul rand de normele scrise si nescrise ale societății în care traiește, de subculturile cu care vine în contact. Neglijând această permanentă și uriașă influență, individul poate face mult mai ușor judecăți greșite sau poate fi mai lesne de manipulat.
Trebuie observat că tocmai datorită actțunii continue a manipularilor mari asupra noastră, prezența lor a devenit ceva obișnuit, fiind mult mai dificil de identificat. Pentru foarte mulți este ușor de remarcat o manipulare minorăde genul "trucurilor electorale", spre exemplu, decât una majoră, cum ar fi de pilda, faptul cărolul școlii de a transmite elevilor un bagaj de cunoștiințe cât mai mare are o importantă secundă în comparație cu celelalte scopuri, prin care copilul, adoleșcentul de mai târziu, este antrenat pentru a se integra în societate. Nu există țără, oricât de neînsemnată, în care structura educațională să nu inducă un comportament de fidelitate față de națiune și stat, de respect față de istoria națională, prezentată cu o subiectivitate evidentă pentru un observator neutru, în așa fel încât să motiveze și să susțină doctrina promovată de regimul aflat la putere.
Manipularile majore stau la baza raspândirii diferitelor curente de opinie, formează tradiții și obiceiuri, conturează mentalități, determinăcurente "la moda" sau chiar ample manifestări protestatare.( Ficeac,2004)
3.3 Forme ale manipularii
Cu toții știu că manipularea în diversele ei forme de manifestare este în fapt o formă a războiului psihologic. Principalele forme și moduri generale de manipulare sunt persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea (prin minciună, zvon etc.)
Persuasiunea.
Prin persuasiune înțelegem acțiunea de a convinge intr-un mod sau altul pe cineva sa facă sau sa aleagă un lucru. Este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand sa convinga auditoriul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de „necesitatea” sau „importanta” aparenta a acțiuni sau lucrului respectiv.
Dezinformarea .
Dezinformarea reprezintă orice intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces de comunicare, intervenție ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în receptori anumite atitudini, reacții, acțiuni dorite de un anumit agent social.
Intoxicarea.
Forma de dezinformare, intoxicarea constă în suprasaturarea surselor cu informație falsă, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a pregăti opinia publică pentru o lovitura de proporții, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, bârfele și comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de “anesteziere” a publicului în scopul acceptării unei diversiuni majore sau pentru a-l face neîncrezator, ostil în fața unui adevar care urmează a fi comunicat.
Minciuna
O specie mai puțin tratată, de mesaj deliberat fals, este minciună. Deoarece este un concept cu puternice amprente morale și culturale, subiectul nu a interesat, până acum câțiva ani, decât pe filosofi, teologi, antropologi și pe psihologi. Este ciudat deși putem spune că întâlnim minciuni pretutindeni, atât în public, cât și în viața privată, la orice nivel social și în toate socitățile trecute sau prezente.
Zvonul
Zvonul reprezintă o afirmație prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea.
3. 3.1 Persuasiunea
Din punct de vedere etimologic, verbul a persuada are înțelesul de a sfătui până la capăt.
Persuasiunea are de a face cu oamenii. Ea se definește drept capacitatea de a influența convingerile și acțiunile oamenilor. Spre deosebire de manipulare, persuasiunea este o acțiune de convingere bazată pe o organizare deferită. Noi oamenii vrem devenim din ce în ce mai convingători , fie vorba de viața privată sau cea publică, în comunicare cu semenii noștri , în dialogul pe care îl purtăm cu noi îșine apelăam fără să știm la persuasiune. Totul pentru a ni se îndeplini toat dorințele, să ne atingme succesul mult dorit și ca să conviețuim cât mai bine cu cei din jurul nostru. Ținem morțiș să convingem la orice pas, atunci când dăm un sfat unui prieten, când educăm copii, când ținem un discurs chiar și când suntem nevoiți săne luam singuri apărarea într-o situație.
Pentru cațtiva dintre noi, și aici fac referire la oamenii care dețin anumite funții într-un domeniu, pentru oameni politii, avocați, lucrători în publicitate și televiziune, apacitatea de persuasiune pot spune că este obligatorie. În aceste domenii, persuasiunea este indispensabilă. Persuasiunea poate semăna din multe puncte de vedere și cu negocierea. Persuasiunea este mult mai dificilă de realizat spre deosebire de manipulare, rezultatele ei sunt însă mult mai puternice și dureaza mult mai mult. În urma manipulării, o persoanăpoate avea o anumită reacție (eventual cea dorita de manipulator) în mod instinctual și mai putin rațional. În persuasiune esențială este senzația pe care trebuie s-o capete persoana cealaltă ca a înteles ceea ce i se spune, că a integrat motivat ideile schimbării și că deciziile ulterioare îi aparțin în totalitate, fara influențe din afara. Persuasiunea este mult mai dificil de realizat decât manipularea dar rezultatele ei sunt mult mai puternice si dureaza în timp mult mai mult. Dacă manipularea poate aduce reacții pe care persoana în cauză le poate reconsidera în scurt timp (în momentul în care nu mai este sub influența directă a sursei de manipulare), în cazul persuasiunii, reacțiile sunt „gândite“ și, prin urmare, convingerile care au stat la baza lor pot fi reconsiderate mult mai greu și numai în momentul apariției unui element persuasiv mai puternic.
O altă diferența între manipulare și persuasiune este aceea ca prima se bazează pe acel factor personal numit sugestibilitate în timp ce persuasiunea se bazeazî pe persuasibilitate, adicî acea ț de a fi receptiv la influențe. Spre deosebire de sugestibilitate, persuasibilitatea implică din partea individului conștiința acceptării și interiorizării mesajelor transmise.
Persuasiunea poate semăna și cu negocierea, dar sunt diferite, nu atat ca mod de punere în practica a lor, cât prin raportarea la celălalt. Când negociati, nu vă interesează dacă cealaltă persoană vă impărtașește sau nu punctul de vedere, atâta timp cât puteți ajunge la o concluzie mutual acceptată. Părerile celeilalte persoane pot să nu se schimbe deloc, ci doar ceea ce vrea ea sa facă.
Aveti nevoie de persuasiune cănd doriți să ajungeți la o decizie mutual acceptat , dar mai doriți și ca cealaltă persoană să vă înteleagă mai bine poziția și să împartașească în mai mare măsură propriile dvs. pa reri.
Persuasiunea este dificilă deoarece părerile sunt adesea rigide, pot fi formate la o varsta fragedă și se pot baza pe informații puține.
Pentru a convinge pe cineva, trebuie:
– Începeți prin a presupune că acea persoana este rațională și prin urmare este deschisă argumentelor raționale
– Arătați că sunteți rațional
– Să vă prezentați pe scurt argumentele și baza lor într-un mod logic, inclusiv orice dovadă.
– Prezentati-vă pe scurt ce considerați a fi argumentele opuse, subliniindu-le slăbiciunile în contrast cu punctele forte ale argumentului dvs. Prezentați-vă mai detaliat argumentul.
– Ascultați răspunsul în tacere, asigurându-vă că cealaltă persoană este capabilă să iși prezinte cazul și să și-l argumenteze presupunerile. ( Chișu,2001)
3.3.2 Dezinformarea
În zilele noastre, dezinformarea este o problemă întâlnită din ce în ce mai des. Dezinformarea constituie un fenomen actual al societății,care din nefericire,ne afectează pe toți. Dezinformarea ca și formă de manipulare devine o cale de succes în România deoarece se observă o afinitate crescută în rândul populației atât pentru informațiile lipsite de temei – zvonul cât și pentru discuțiile aprinse dintre interlocutori. Orientarea persoanelor spre egocentrism și negativism este utilizată de anumiți indivizi în scopurile proprii, manipulând opinii și păreri. În epoca noastră, putem înțelege efectele dezinformării doar dacă cunoaștem erspectivele politice și strategice pe termen lung. Dezinformara poate fi o acțiune premeditată pentru atingerea unor scopuri. Această acțiune poate deveni o obișnuință pentru societate, pierzînd astfel contactul cu realitatea.
Să definești termenul de dezinformare este dificil, acesta fiind înțeles incorect de cele mai multe ori. Această acțiune are un impact foarte mare asupra societății i este realizat cu ajutorul unor tehnici și metode specifice. Astăzi, putem spune că dezinformarea este o formă de comunicare de tip special, un felde mesaj mai puțin explicit pentru ținta sa. Mai exact, dezinformarea este o formă ușoară a manipulării realizată cu ajutorul mesajului cu care se caută ca o anumită idee să fie înțeleasă în modul dorit de dezinformator. Se acționează pentru a forța alegerea unei anumite direcții de către o persoană sau grup, fără însă să li se permită libera apreciere. Putem considera ca dezinformarea este forma psihologica a subversiunii. Ea vizează destabilizarea unui grup, stat sau societăți.
Scopul dezinformării îl constituie finalizarea unor acțiuni ce vizează realizarea unor proiecte de natură politică, militară, culturală, religioasă, diplomatică hotărâte de organul investit cu putere în conducerea domeniului respectiv, care determină în special repartizarea diferitelor mijloace avute la dispoziție:
– contacte prin negociatori;
– campanii de presă;
– demonstrații de forță militară;
– presiuni economice,
– manipularea conștiințelor.
Aportul ce va reveni dezinformarii va fi decis în cadrul general al acțiunii și printr-o preocupare foarte atentă acordată unei coordonari perfecte a acțiunilor complementare întreprinse. În cadrul ansamblului, dezinformarea are o structură proprie permanentă sau temporară, cu responsabilităti, mijloace și misiuni proprii însă întotdeauna subordonate scopului fixat.
Conducerea operațiunilor stabilește dezinformării obiectivele, respectiv, opiniile, atitudinile sau comportamentele pe care ea este însarcinată să le determine la țintele destinate atacului. În cadrul general, chiar dacă pot fi reunite procedee având si obiective intermediare, concepția și conducerea actiunilor de dezinformare trebuie să rămână centralizate. Nu poate fi lasat la îndemâna oricărui executant dreptul de a decide în domeniul sau, deoarece acest fapt poate antrena efecte contrare celor urmarite. Dezinformarea ca armă îsi ascunde cu grijă originea si îsi camuflează intenția de transformare a țintei într-un obiect manipulat, refuzându-i dreptul la trăsături și comportamente specifice. Este relevanta pentru întelegerea particularitătilor dezinformarii și prezentarea unor tipuri clasice de dezinformare:
Ascunderea unei acțiuni. Este una dintre modalitătile cele mai comune, prin care se urmarește continuarea unei perceptii false a realitătii sau de a crea în cele mai mici amănunte o realitate falsă. Acest mod de folosire a dezinformării, "deceptiongame" cum îl numesc anglo-saxonii, se înrudeste cu camuflajul si diversiunea prin punerea în joc a unei diversităti de mijloace cuprinzând obiecte false, deplasări false, trafic radio fals, informații false. Există o multitudine de exemple de acest fel de acțiuni, mai ales în timp de război. Una este foarte bine cunoscută: acțiunea apărută sub numele de "Omul care nu a existat niciodată". ( Vlăduțescu,2006)
3.3.3 Intoxicarea
Termenul de intoxicare se definește ca : ''acțiune insidioasă asupra spiritelor, tinzând să acrediteze anumite opinii, să demoralizeze, să deruteze''. Ca neologism semantic, ''intoxicare'' este de origine militară. Dupa Brouillard, el este un sinonim al vicleșugului de război, al subterfugiului diplomatic, al mistificării, diversiunii, trădării, minciunii și al altor trucuri. El se aplică tuturor acestora, numai că este rezervat doar unor planuri militare superioare:
– al tacticii generale, adică al folosirii combinate a armelor de către militarii de pe teren, în luptă;
– al strategiei, al desfașurării generale a razboiului;
– al politicii interne și, in special, externe.
Putem spune ca intoxicarea vizează adversarul. Ea constă în ai furniza acestuia informații eronate, care îl vor face să ia decizii dezavantajoase pentru el și favorabile pentru tine.
Intoxicarea nu este rezervată insă doar domeniului militar: un partid politic, o banca, un fabricant poate profita de pe urma intoxicării concurenților. Spre deosebire de dezinformare, scopul intoxicării este acela de a determina să gresească una sau mai multe persoane, și nu o colectivitate .
Forma de dezinformare, intoxicarea constă în suprasaturarea surselor cu informație falsă, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a pregăti opinia publică pentru o lovitura de proporții, fie pentru a discredita un mesaj corect așteptat. Instrumentele sale de bază sunt zvonurile, bârfele și comunicatele tendențioase. Intoxicarea este operația de 'anesteziere' a publicului în scopul acceptării unei diversiuni majore sau pentru a-l face neîncrezator, ostil în fața unui adevăr care urmează a fi comunicat. Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie ale imaginii, din care iese învingător cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine și care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. ( Vlăduțescu,2006)
3.3.4 Minciuna
Este evident că minciuna este un “mijloc de comunicare” folosit de fiecare dintre noi într-o măsură mai mare sau mai mică în funcție de: vârstă, cultură, mediu, educație și evoluția fiecăruia ca om. Conform DEX, MINCIUNA = denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop inșelarea cuiva; neadevăr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevar. A purta (sau a duce, a tine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvant; a duce cu vorba. Deprindere de a minți. Inșelaciune, viclesug. Ficțiune, nascocire, plasmuire. Afirmație prin care se denaturează în mod intenționat adevărul; neadevăr, invenție, nascoceala, nascocire, nascocitura, neadevar, palavra, plasmuire, poveste, scorneala, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (inv.) basna, basnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane.
Minciuna îmbracă multe forme. Uneori este folosită de oameni pentru a ascunde un adevăr dureros, crezând că astfel se pot evita situații delicate, alteori este un mijloc prin care mincinoșii încearcă să îi inducă pe ceilalți în eroare și chiar să le facă rău. La numai trei ani, copiii încep să născocească primele minciuni, ajungând ca, la șase ani, să „vândă" mai multe „gogoși" pe zi. Cei mai mulți experți consideră că acest obicei se învață de la părinți, atât prin observație, cât și prin încurajările oferite de aceștia. În multe situații, părinții sunt aceia care îi învață pe copii să mintă. Spre exemplu, copiii sunt încurajați de mamă sau tată să mintă în momentele în care primesc ceva care nu le place, tocmai pentru a nu răni sentimentele celor care le-au dăruit lucrul respectiv. În principal, mințim pentru a ne proteja pe noi înșine și pe cei dragi nouă, sunt anumite momente în care o minciună poate, însă, salva viața și, de ce nu, poate este decizia cea mai înțeleaptă, susține aceeași sursă. De asemenea, mințim și pentru că nu vrem să suportăm consecințele adevărului. Cu toate acestea, a ocoli adevărul nu ne face decât să ne îndepărtăm mai mult sau mai puțin de o situație cu care la un momentat dat va trebui să ne confruntăm. Faptul că avem puterea de a spune și de a accepta realitatea exact așa cum este ea ne aduce mai aproape de imaginea de onestitate pe care dorim să ne-o construim atât în fața noastră, cât și față de ceilalți. Un om care are curajul să recunoască adevărul, fără a-l ocoli nici măcar puțin își construiește o imagine credibilă, de încredere. În plus, acesta nu trebuie să trăiască cu vinovăția interioară care se naște spunând minciuni și nici cu teama că adevărul va ieși la suprafață. În plus, el scapă de stresul de a ține minte fiecare minciună pe care a spus-o pentru ca nu cumva, din greșeală, să se dea de gol pe viitor.
Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate.
Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă. ( Vlăduțescu,2006)
3.3.5 Zvonul
Prin definiție termenul de zvon înseamna: știre, veste (care circulă din om în om); p. ext. informație neîntemeiată, care nu a fost verificată (și uneori tendențioasă). 2. Rumoare produsă de glasuri, de activitatea sau de mișcarea unei mulțimi; gălăgie. 3. Zgomot confuz, ușor, nedefinit din natură (produs de ape, frunze, vânt, păsări etc.); foșnet, murmur, zumzet.
În opinia mea,zvonul este un enunț ce vorbesște despre întâmplările transmise din om în om dintr-o zi, care ar trebui să le credem. De obicei, informația se răspândește în mod verbal, fără a se avea date concrete despre veridicitatea lui. Lumea, în dezvoltarea sa istorică, a fost însemnată de mai multe neînțelegeri politice, sociale, etnice, culturale, militare însotite de ample și ramificate fapte de diversiune și dezinformare psihologică. Actuale atât în vremea anterioară conflictelor, crescute ca număr și forță pe timpul desfășurării acestora. Dintotdeauna au avut drept scop să stârneasă pericol, panică, frică, dubii, si pe acest fond să micșoreze puterea psihomorală a luptătorilor și populației civile. Zvonul a fos t în acest scop, unul dintre cele mai folosite mijloace, cu o importanță deosebită datorată forței de convingere și al eventualității influentțării unu grup mare de oameni. Zvonul, ca process psihosocial este o informație ce se vrea fi adevărată și nouă, cu posibilități mici de verificare. O știre este de cele mai multe ori părtinitoare, care curge în același timp si în mod repetat în contradicție cu nutățile oferite prin mijloacele oficiale de comunicare.
Zvonul funcționeazăca mijloc de informare:
Nu are nici o sursă oficială
Se referă la evenimentele de actualitate
Se transmite verbal de la cetățean la cetățean
Primul care stârnește informația nu face decât să persuadeze
Cel care descrie zvonul nu are nici o legătură cu sursa oficială
De obiei recunoaștm zvonul dupa doua expresii folosite: „ se spune” și „ potrivit unei surse bine informate „
Informația este modificată pe măsură ce se limbă de la om la om
Logica după care poate funcționa un zvon, este tranfomarea subiectelor pozitive în cele negative. Doar această structură face ca zvonurile să circule.
O știre oate deveni cu ușurință un zvon. Aceasta este o informație cu conținut pragmatic, ce devine un subiect de discuție și poate da ființă unei dezbateri. Astfel că prin preluarea și repetarea informațiilor din media, se ajunge la apariția zvonului.
Întelegem astfel, prin zvon, idei, relatări, afirmații sau presupuneri ce pot fi în întregime false sau conținând unele elemente adevărate, dar distorsionate în raport cu situația și centrele de interes ale unor indivizi sau colectivitatea determinate. În condițiile în care are loc împletirea conținutului informației cu interesele și aspirațiile celor ce receptionează, zvonul poate determina stări de spirit curente de opinii, atitudini și comportamente specifice mesajului transmis.
Ca formă specifică de comunicare, îndeosebi interpersonală, zvonul are la bază o serie de mecanisme psihologice ce exploatează unele caracteristici general-umane, cum ar fi:
– curiozitatea;
– dorința unor oameni de a se arăta ca fiind bine informați, depășind informatția oficială;
– tendința de a amplifica o știre prin elemente și comentarii personale;
– reacția firească de a transmite mai departe o informație, anumite stări psihice
– capacitatea imaginativă și anticipativă, nevoia de a integra necunoscutul într-un univers cunoscut, de a transmite noutatea imediat.
– publicul este actor, informația reprezentând o valoare, "aur curat" aceasta încearcă astfel să obtină cât mai multa informație;
– starea de spirit a grupului și situația psihologică a epocii accentuează sau diminuează;
– în cadrul grupului determină mobilizarea atenției acestuia, care încearcă să reconstituie puzzle-ul alcătuit din crâmpeie de informații;
– având uneori un sâmbure de adevar, este privit în totalitate exprimând adevarul;
– producând dezorganizarea functionării psihicului individual și al comportamentului colectiv, zvonul produce panică generatoare de catastrofe;
Distorsiuni ale informatiei specifice zvonului:
Nivelarea: Reducerea sau amplificarea informației, facilitarea întelegerii și relatării ei. Pe măsura ce un zvon circulă, el tinde să devină mai scurt, mai concis, mai ușor de înteles. Versiunile sugestive cuprind tot mai puține cuvinte și detalii. Reducția nu merge, însă, până la dispariția totală a mesajului. Efectele ei se produc după urmatoarele reguli:
– cu cât o povestire este mai scurtă și mai concisă, cu atât are șansa să fie reprodusă mai fidel;
– cu cât subiectul are mai puține detalii între care să aleagă riscul distorsiunii ulterioare, scade;
– relatarea devine atât de scurtă încât este memorată mecanic, lucru care conferă și rapiditate circulației (asa se explică rapiditatea cu care circulă din om în om) .
Accentuarea. Zvonul este supus și unui proces de accentuare, în sensul că sunt reținute și produse selectiv un anumit numar limitat de detalii. Accentuarea este complementul inevitabil al reducerii. Una nu poate să existe fără cealalta. În interiorul acestei tendințe se produc fenomene ca:
– sunt reținute cuvinte, imagini sau simboluri bizare sau frapante;
– adoptarea unei forme numerice, detaliile accentuate fiind multiplicate în povestire;
– plasarea desfașurării evenimentului la timpul prezent; în general într-un cadru dinamic, spațio-temporal.
Asimilarea: Conținutul zvonului este ajustat și în functie de atitudinile, aspirațiile și motivatiile transmutatorului, ale grupului din care acesta face parte. Acest proces evidențiază capacitatea de ajustare conform predispozitiilor emoționale ale celor care răspândesc zvonul, ale intereselor lor, ale prejudecăților individuale și de grup, asigurând, astfel, circulația lui într-un mediu determinat și nu în oricare altul.
Aceste trei tendințe-reducția, accentuarea și asimilarea acționează simultan și reflectă un proces de subiectivare, care are ca rezultat deformațiile ce caracterizează zvonurile. Formulele introductive care netezesc lansarea zvonurilor – "se spune", "am aflat", "cică", "am auzit" – conțin nemijlocit avertismentul adresat ascultătorului asupra acestor posibile erori.
În concluzie, putem afirma că zvonul nu este neaparat "fals", în schimb el este neaparat neoficial. El demonstrează că toate certitudinile sunt de natură socială: este adevarat tot ceea ce grupul din care facem parte consideră ca fiind adevarat.( Vlăduțescu,2006)
3 .4 Modurile de manipulare specifice televiziunii.
Puterea „sticlei” asupra ochiului uman are un impact manipulator mare deoarece imaginile pe care le vedem pe micul ecran „conferă” veridicitate. Fie că privim un jurnal de știri, o emisiune de divertisment, desene animate sau dezbateri politice ne lăsăm manipulați uneori fără să conștientizăm acest lucru. De exemlu ne lăsăm manipulați atunci când într-o emisune se acordă dreptul unei părți de a avea intervenții mai lungi , se subliniază acțiunile pozitive și se minimalizează faptele benefice ale părții adverse. Astfel ca televiziunea poate manipula în mai multe moduri:
Manipularea prin imgine
Manipularea prin filmare
Manipularea prin montaj
Manipularea prin comentarii
Manipularea prin omisiune
Manipularea prin zvonuri
Manipularea prin cenzură
Manipularea prin procedeul „ a ascunde arătând”
Manipularea prin jurnaliști
Manipularea prin elemente non-verbale de comunicare
În ceea ce privește manipularea printr- o producție de televiziune, aceasta se face cu ajutorul a trei elemente. Acestea sunt: prezentatorul, compoziția platoului, și tema emisiunii ( subiectul ce urmează a fi dezbătut) . Cel care dă startul manipulării este chiar moderatul emisiunii, deoarece acesta are subiectul în mănă, are dreptul de a adresa primul întrebările pe care le dorește referitoare la subiectul respectiv. Acesta pune întrebări care sa-i satisfacă propriile interese, probleme ridicate fiind de multe ori neinteresante pentru telespecatori. O altă chestiune legată de moderator este statutul lui social,vechimea lui în munca deteleviziune, salariul ridicat pe care îl are, relațiile importante cu persoanele publice, numărul emisiunilor prezentate. Un alt mod în care un prezentator de emisiune poate manipula foarte ușor este acela când întrerupe un invitat chiar atunci când avea ceva de zis farte important, motivul invocat fiind de multe ori că nu mai este timp sau că intră pauza de publicitate.
Un alt mod prin care o emisiune de televiziune ne poate maniula cu ușurință este numărul invitților participanți într-o dezbatere din cadrul producției respective. Mai exact vorbim despre compoziția platoului care este determinat entru modul de abordare a problemei. Există însă persoane care nu sunt invitate în mod intenționat tocmai pentru a dezechiibra verosimilul părții adverse. În moe normal, compoziția platoului trebuie să fie echilibrată în ambele părți, respectiv dreapta și stânga moderatorului. De cele mai multe ori nu se respectă acest lucru, dorind să empatizeze în mod vizibil cu una din părți, fără a da posibilitatea părții adverse la un drept la replică. Noi, privitorii care nu cunoaștem substraturile jourilor de culise, ne lasăm manipulați, schimbându-ne atitudinea și comportamentul.
De cele mai multe ori, noi cei care privim o emisiune transmiă în direct, avem credința că totul este real, că totul se întâmplă natural, că discuțiile decurg de la sine, că părerile celor invitați sunt ale lor. Realitatea este cu totul și cu totul diferită, astfel că „scenariul” este instrumentul pe baza căruia prezentatorul conduce emisiunea. De obicei se stabilșeste inainte de începerea emisiunii scenariul ce rumează a fi pus în practică, mai exact ce, cum câand văa spune fiecare ce li se spune să zică.
Pe lângă aceste metode prin care televiziunea ne manipulează, și comunicarea non-verbală iși pune amprenta în acest capitol. Ne este greu de crezut, ca chiar și aceasta ne manipulează. Comunicarea non-verbală este procesul complex care care pune la un loc omul, mesajul, starea sufletească, mișcările corpului, și ceilalțti cu are se interacționează. Dialogul ne poate manipula foarte ușor. Cu toate că pare greu de crezut, vocea este pionul principal al acestui tip de comuncare. Aceasta este formată din trei elemente și nume:
Ritmul: de la încet la rapid
Volumul: de la mic la mare
Tonul: de la ascuțit la grav
Spre deosebire de voce, cuintele au un impact mai săzut în ceeace privește controlul unui dialog. Atunci când ridicăm tonul avem șanse de zece ori mai mari să atragem atenția, decât când rostim în mod normal frazele alcătuite din cuvinte.
Forma și cracteristicle mobilierului din studio, repzintă și ele la rândul lor un mod de a ne manipula. Pare greu de crezut dahiar și felulu în care sunt așezate scaunele la masa unde se discută, fac parte din metodele manipulării de telelviziune. Putem săa analizăm după câteva caracterstici:
Înălțimea spătarului: de obicei reflectă puterea ocupantului
Mobilitatea scaunului: este folosit un scaun cu posibilitate de rotire, n cazu ocupantului cu putere
Înălțimea saunului: Se referă tot la utrea ocupantului, și are un efect pishic foarte puternic. Daca vedem scaunul invitatului mai mic decât cel al prezentatorului, vom aavea imresia de desconsiderare față de acesta, scăzându-i astfel prestigiul.
Așezarea: poate fi față în față, aceatsa de multe ori poate da senzația de emotivitate invitatului care poate nu este obișnuit cu aparițiile televizate, sau la distanță mai dearte de masa dezbaterii, însă acest mod de așezare diminuează prestigiul interlocutorului.
Un alt mode prin care mobilierul din platoul emisiunii ne arataă cum ne manipulează este jocul dintre prezentator și invitați în funcție de forma mesei. Putem săa analizăm după câteva caracterstici:
Forma părtrată: Mijlocește relațiile e competivitate și apărătoare între cei cu acelai statut scial. Aceasta sugerează discuțiile de scurtă durată, ce sunt bazate e devozi i scoate în evidență relația suerior-subrdonat. De asememenea, partea dreaptă este mult mai cooperantă deât ce adversă.
Forma rotundă: Ne arată o atmosferă de reaxar și că toți participanții fac arte din același statut social. Este folosită pentru a convinge interlocutorul într-o atmosferă de discuție foarte destinsă.
Forma dreptunghiulară: Reprezintă influență. Este folosită pentru influențarea maxim a interlocutorului, ținta exactă fiind de cele mai multe ori invitatul așezat de partea cealaltă a prezentatorului. În centrul atenției sunt moderatorul și invitatul amplasat în partea opusă a acestuia.
Și felulu în care sunt așezați invitații la masă ne influențează. Putem săa analizăm după câteva caracterstici:
Când celalalt care participă la dialog este așezat în colțul mesei: Acest mod sgerează o discuție amicaă și spontană. Colțul mesei este o oprire potențială, aceștia vor avea un grad mai bun de colaborare
Când invitatul este așezat lângă prezentator: ni se arată similitudinea în orientare și gândire dintre cei doi. Ambii au aceeași părere despre subiectul abordat. Dialogul va fi de la gal la egal
Când prezentatorul stă lângă alte persoane în timp ce interlocutorul stă de artea cealaltă a biroului: Ne arată că moderatorul este de artea adeversarului. Acesta pune întrebări în favoarea unui invitat.
Competitiv-defensivă: sugereaă compeție, autoriatate manifestată non-verbal. Biroul va fi o oprire între invitați. Părerile vor rămane neschimbate, va avea loc un conflict de idei deschis.
Independența: În această situație nu se dorește stabilirea nici unui raport. Nu se dorește nici un tip de discuție sinceră. ( Ficeac,2004)
IV. STUDIU DE CAZ- MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE, „ PLIMBARE PENTRU ANTENA 3 „
Istoric: Antena 3 este un post de televiziune privat de știri din România. Acesta aparține companiei Antena 3 S.A., care face parte din grupul Intact. Emisiunile sale transmit informații legate de domeniul social, politic, dar și mediul de afaceri. Directorul general al Antena 3 este Mihai Gâdea. Antena 3 este singurul post de televiziune din România afiliat la CNN International (post secundar din cadrul rețelei CNN), ceea ce permite fiecăruia din cele două televiziuni să-și preia cu cheltuieli mici transmisiuni ale celuilalt.
Antena 3 s-a remarcat prin critica vehementă și constantă la adresa președintelui României, Traian Băsescu, și a apropiaților acestuia prin dezbaterea a unor teme sensibile ca:
Achiziționarea de către președinte a casei de pe strada Mihăileanu;
Invesitgațiile referitoare la răpirea jurnaliștilor români în Irak;
Privatizarea Alro Slatina;
Relațiile notarului Ioana Băsescu, fiica președintelui, cu firma Gazprom;
Procesul juridic în care este implicat Mircea Băsescu, fratele președintelui;
Afacerile lui Costel Cășuneanu, în special cele legate de asfaltarea unor drumuri.
Voi prezenta câteva metode prin care postul Antena 3 ne manipulează:
– Muzica de fundal pe ton grav în timp ce se fac acuzații mincinoase si nedovedite;
– Repetarea unei minciuni clare până când e percepută drept adevăr, de exemplu: "Basescu e un dictator", "Basescu e mai rău ca Ceaușescu", "Basescu controlează justiția". Câți oameni au murit la ordinele lui Băsescu? Ce se întâmplă cu cei care îl criticau pe Ceaușescu? Mai reține cineva refuzul lui Basescu de a interveni la DNA la cererea lui Tăriceanu, aliat la acel moment, în legătură cu Patriciu? A oprit Basescu, anchetarea membrilor de partid? etc.
– Distragerea atenției de la fapte grave prin discutarea unor evenimente de mai mică importanță dar mediatizate la nivelul cel mai mare;
– Amestecarea adevărului cu minciuna;
– Spunerea unor critici asupra unor persoane, fara argumente concrete. De exemplu, X este vinovat că așa spunem noi, în schimb Y care a fost condamnat de către instanță este nevinovat.
De cele mai multe ori, manipularea este folosită pentru susținerea uni partid politic sau contra unui partid politic. Tehnicile lor de manipulare folosite de Antena 3 sunt dintre cele mai simple:
Distrage întotdeauna atenția publiculuui cu alte informații politice fără importanță departe de adevăratele probleme sociale:
Apelează mai mult la partea emoțională decât la rațiune, de exemplu: „Băsescu a lovit un copil cu palma „ ;
Alegerea informațiilor și de cele mai multe ori sunt prezentate doar cele negative;
Repetarea la nesfârșit a unor probleme, indicându-se un anume vinovat.
Lucrurile s-au schimbat însă din data de 8 aug 2014, când patronul trustului Intact a fost codamnat la 10 ani de închisoare. Acest fapt a agravat în mod evident starea de agitație și nervozitate între toți angajații postului de televiziune. Ca o urmare a închiderii liderului Intact, sediul antena 3 trebuia să fie pus sub sechestru. Acest fapt a devenit un subiect de emisiunie general, zi și noapte discutat, încercând să manipuleze în mod clar cetățenii României, incoculându-le că totul li se trage de la o răzbunare politică, și că liderul este nevinovat în dosarul ICA. Am observat că, atunci când este pusă în momente complicate, cei din conducerea Antena 3 răspunde prin mobilizarea propriilor vedete în studiourile de teeviziune, unde încep programul de autovictimizăre. Sub motivul libertății de exprimare și a jurnalismului independent, actorii de ocazie au încercat să explice telespectatorilori urmările din punctul lor de vedere, a închiderii sediului Antena3. În opinia „formatorilor de opinie”, jurnaliști ai trustului Intact, vinovat de faptele penale ale patronului lor este, fără nici un dubiu, președintele Traian Băsescu.
Jurnaliștii și conducerea Antena 3 i-au luat apărarea lui Dan Voiculescu, au denunțat magistrații și procurorii ca fiind „servitorii” lui Traian Basescu și s-au victimizat, cerând ajutorul publicului.
Totul a pornit de la realizatorul emisiunii, Mircea Badea, ce a declarat în cadrul emisiunii sub titlul "Antena 3, confiscată de Kovesi" , searade 8 aug 2014 transmisă în direct, că dumincă (10 august ), ora 17:00 se va duce să se „plimbe” în jurul Palatului Cotroceni. "Mă voi duce să mă plimb in jurul Palatului Cotroceni, voi utiliza dreptul meu de a mă plimba în jurul Cotroceniului", a spus Mircea Badea, subliniind ca nu cheamă pe nimeni sa i se alăture. Evident, că după această declarație, colegii săi de platou, cum ar fi Mihai Gâdea, Adrian Ursu și Oana Stancu i s-au alăturat și astfel au declanșat „Plimbarea Libertății”. Ceea ce m-a indignat și mai mult a fost momentul din jurul orei 00:45 când Antena 3 a difuzat un promo în care oamenii sunt chemați să iasă în stradă să picheteze Palatul Cotroceni. Mesajul promoului: „ Din 7,4 milioane v-au fost furate. Noi am luptat și am protestat în jurul Palatului Cotroceni. Am fost prea puțini și tomai de aceea anuzurile au continuat. Astăzi antena 3 e confiscată, victima a unui abuz uriaș. Ați demonstrat de fiecare dată că sunteți cu noi. Noi ne plimbăm dumincă de la ora 17.00 în jurul Palatului Cotroceni. Voi ce faceți? „
O mulțime de oameni, protestari și curioși și-au făcut apariția cu mult timp înainte de ora 17.00, ora la care Mihai Gâdea și Mircea Badea au spus că vor „să se plimbe” în jurul Palatului Cotroceni, blocând trei bulevarde și întreruperea circulația auto fără nicio opunere din partea jandarmerei. Numîrul protestatarilor de meserie era de ordinul sutelor, astfel că Plimbarea Libertății care se dorea a fi una „liniștită” a luat forma unui protest violent. Manifestanții strigau împotriva președintelui Traian Băsescu, purtând diferite inscripții pe tricouri contra cestuia. Reacțiile violente nu au rămas doar la nivelul vorbelor, câțiva jurnaliști de la alte televiziuni au fost agresați fizic, aceștia nu făceau altceva decât să iși facă meseria, ca și cei de la Antena 3. Eu strigau și țipau, erau echipați cu tot ce trebuie la miting, dădeau tonul la proteste.
În timpul actelor de violență, vedetele antena 3 care au declanșat acest eveniment, se ocupau cu datul de autografe, și semnarea de listuțe pentru candidatura lui Mihai Gâdea la prezindețile, în calitate de independent, de parcă totul era normal.
Evenimentul a fost transmis în direct la toate posturile de știri însă în mod diferit.:
La Antena 3, intrau în direct manifestanții și jurnaliștii postului aflați la fapta locului, unde ni se explica fără nici o reținere că ceea ce se întamplă acolo este doar o „plimbare pașnică”. Declarație Mihai Gâdea din timpul evenimentului: „Ceea ce se întâmplă, această solidaritate, nu este pentru mine sau pentru noi. Oamenii se regăsesc în ceea ce spunem noi”, spune Gâdea în intervenția în direct. Urmează și alte plimbări, întreabă reporterul. “Dacă abuzurile nu încetează, vor urma și alte plimbări. Organizate, de această dată”. Un reporter Antena 3 vorbește concomitent cu țipetele protestatilor declarând : “Aceasta este părerea oamenilor, neinfluențată în niciun fel.”
În același timp postul B1 TV difuzează imagini video cu momentul agesiunii reporterului, la fel și Realitatea Tv și România Tv.
La ora la avea oc manifestația, pe Digi 24 se vorbea despre “Tradiția lucrului bine făcut.”
Manipularea pe care o face Antena 3 este de manual, cu ignorarea clară a realității, cu acuzații fără nicio logică și cu o provocare continuă la violență. A pierdut orice legătură cu presa, cu mass-media, cu televiziunea. Acești așa zișii jurnaliști, formatori de opinie publică nu fac decât să se bucure acum de zecile de mii de fani fericiți care pot înjura fără nici o jenă, care pot lovi fără să fie opriți, care își strigă frustrările și neputința în cel mai ujsnic mod, inclusiv devenind agresivi oameni care nu le împărtășesc opiniile. Pentru ei, jurnaliștii de acest gen, poate fi numită și asta o victorie, o lecție de transmis mai departe către o societate care nu mai cultivă vreun gând inteligent, ci doar propaganda unei mass-media sub-mediocre.
Să strigi în stradă ca președintele, Traian Băescu, să fie pedepsit că a furat, dar să fii de părere că Dan Voiculescu este nevinovat, în condițiile în care s-a dovedit de instanță că a că a fraudat interesele publice cu o sumă impresionantă de bani și este dovedit vinovat după un lung și sinuos proces penal care a durat aproape 6 ani, să strigi pentru libertatea de exprimare și pentru libertatea presei, dar să fii violent cu jurnaliștii care iși fac meseria? Ce ne spune acest lucru despre societatea în care trăim? Sunt români care nu se pot desprinde de trecut, nu sunt în stare să acționeze prin propriile forțe, legați pentru totdeauna de ideea: „ Să ni se dea, s ni se facă!”.
ANEXE
Burtieră la minut, 10 august 2014.
(www.antena3.ro)
Declarație despre „ Plimbarea Libertății”a lui Ion Cristoiu , jurnalist, scriitor și analist politic român, 22 august 2014 : "Ne întoarcem la fapte, eu am văzut multe manipulări, dar ca povestea cu Antena 3, care e amenințată….nu am văzut. Un domn Voiculescu e patronul acestei televiziuni. În viața acestei televiziuni, care e proprietatea sa, acest domn, care e estimat la 700 de milioane euro, are o problemă. Justiția a ales să îi confiște clădirea. Patronul, oricare ar fi el, are o problemă: i s-a confiscat sediul. Ce îl oprea pe acest domn să cumpere alt sediu? La asta, vine o nebunie, un premier, numit Victor Ponta, care face niște declarații…Această manipulare a fost sprijinită de candidatul la președinție, de Victor Ponta. Când a trebuit să plece Realitatea TV de la Casa Presei, a scris premierul pe internet că e solidar cu voi? E la fel cu orice altă instituție: dacă nu mai are sediu, există două soluții: ori se închide instituția, ori își ia un alt sediu. Postul organizează un protest…nimic nu e mai primejdios decât mișcarea de protest neautorizată. Ce s-a întâmplat la Cotroceni a fost inimaginabil. Nu mă interesează cine organizează, poate să fie și Bianca Drăgușanu. E important să fie protest autorizat pentru că se răspunde la orice. Cele neautorizate sunt "bumbăcite" de poliție pentru că nu răspunde nimeni. La acea "plimbare" o jurnalistă a fost bătută. Mircea Badea a spus: "Eu nu sunt de vină. Am invitat lumea la o plimbare". Ponta trebuia să îl dea afară pe șeful Jandarmeriei. Acea mișcare a fost sprijinită de organizațiile PSD, părerea mea. În România nu există nimic spontan. Au existat două greșeli uriașe în cazul Antena 3: am fost în Anglia, nu m-am uitat la TV, dar am aflat ce scrie Radu Tudor pe blog și ce a făcut Mircea Badea de la presa independentă. Ei își fac rolul, dar presa îi ajută. Mircea Badea e un actor…Depardieu s-a dus cu Putin. El e un actor, își face rolul…dar cei care îl cultivă….nu au nicio scuză. Doi, ați căzut într-o mare capcană, în loc să vă concentrați pe problema dintre solidaritatea unui domn numit Victor Ponta și acest post, v-ați concentrat pe Antena 3". (realitatea.net)
Narcisa Iorga (membru CNA), despre “plimbarea Antenei” , 14 augut 2014: “În intervalul 8 august ora 21.30 – 10 august ora17.00, Antena 3 a difuzat 96 de știri în legătură cu ”plimbarea” , și 58 de spoturi ”Plimbarea libertății”, difuzate câte două în fiecare oră de emisie”, potrivit unei monitorizări realizate de Kantar Media. Plimbarea organizată de vedetele Antenei 3, la care ”nu a fost nimeni invitat” a beneficiat de o campanie agresivă de promovare, desfășurată din seara zilei de 8 august și până la ora anunțată pentru începerea protestului de duminică, 10 august. La monitorizarea făcută de Kantar Media se adaugă au avut loc 52 de difuzări ale spotului ”Plimbarea libertății” de către Antena 1. Kantar Media nu a înregistrat știri difuzate de postul generalist, dar este greu de crezut că acestea nu au fost difuzate în buletinele de știri. În plus, Kantar Media nu înregsitrează spoturile din intervalul nocturn 02.00 – 07.00, adică cinci ore de emisie. Iată de ce este importantă propria monitorizare a CNA, 24 de ore din 24. Acum poate că se înțeleg mai bine motivele unei pene de curent la timpul potrivit, în zona de monitorizare a CNA”. ( cutiapandorei.net)
CONCLUZII
Progresele care au avut loc de-a lungul timpului în majoritatea domeniilor cunoașterii și cel a informației au declanșat ample transformări la nivelul întregii societăți. Mijloacele de informare domină viața de zi cu zi. Cu jutorul acestora suntem informați despre evenimentele actuale din țara noastră și nu numai. Tehnologia comunicării s-a dezvoltat rapid, lăsând în urmă efecte majore asupra întregii societăți. Datorită evoluției mijloacelor de comunicare, mass-media, a ajuns fără doar și poate, o forță, denumită și „ a patra putere”. De ce? Pentru că, are forța de a convinge o masă mare de oameni, pentru că poate ridica sau coborî o persoană publică. Partea rea este faptul că domeniul jurnalistic ne informează pe noi oamenii în funcție de interes. Cu toate rolurile sale de informare, vânzare, legitimare și distrare a publicului, aceasta s-a impus simțitor în viața noastră, formând tot felul de comportamente și atitudini. Nu există nici un dubiu asupra influenței mass-media asupra opiniei publice sugerând modele de comportament, gândire, ce orientare politcă să alegem.
Manipularea este acțiunea prin care o persoană sau o masă mare de oameni este determinat să raționalizeze și să acționeze după bunul plac al inițiatorului, și nu după propriile interese. Diferența dintre manipulare și persuasiune, este că omul vizat are cunoștiință despre intențiile convingătorului, pe când în acțiunea de manipulare, persoana nu conștientizează planul manipulatorului.
Cea mai eficientă tehnică de manipulare la nivel înalt o reprezintă controlul informației. Modificarea realității și a știrilor, dezinformările, sunt doar câteva din procedeele utilizate pntru a controla informația. Principalul suport care ajută la realizarea acestor strategii de influență îl reprezintă mass-media.
În concluzie, rămân la opinia că manipularea este o realitate permanentă, la care luăm parte, și pe care doar nouă ne stă în putință să o schimbăm.
Bibliografie
Alina,Căprioară, Discursul jurnalistic și manipularea, Iași,2009
Bogda,Ficeac, Tehnici de manipulare, Editura Nemira,2004
Camelia,Beciu, Comunicare și discurs, 2009
Claudiu,Săftoiu, Jurnalismul Politic, Editura Tei, București,2003
Denis,McQuail,Sven,Windahl,trad: Alina Bârgoană, Paul Dobrescu, Modele ale comunicării, București,2003
Herjeu, Radu, Universitatea “Spiru Haret” Facultatea de Filozofie și Jurnalistică, Oglinzi mișcătoare: televiziunea și societatea- tehnici de propaganda, persuasiune și manipulare, București, Fundația Romania de Mâine, 2000
Lucian, Chișu, Introducere în Mass-media, 2001
Ștefan Vlăduțescu, Comunicare Jurnalistică negativă, Editura Didactică și Pedagogică,2006
Izablle,Nazăre-Aga, Manipulările sunt printre noi, Editura Nicuescu,2003
RESURSE WEB
http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_televiziunii
http://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie_mediatic%C4%83
www.cutipandorei.net
www.antena3.ro
www.realitateatv.ro
Bibliografie
Alina,Căprioară, Discursul jurnalistic și manipularea, Iași,2009
Bogda,Ficeac, Tehnici de manipulare, Editura Nemira,2004
Camelia,Beciu, Comunicare și discurs, 2009
Claudiu,Săftoiu, Jurnalismul Politic, Editura Tei, București,2003
Denis,McQuail,Sven,Windahl,trad: Alina Bârgoană, Paul Dobrescu, Modele ale comunicării, București,2003
Herjeu, Radu, Universitatea “Spiru Haret” Facultatea de Filozofie și Jurnalistică, Oglinzi mișcătoare: televiziunea și societatea- tehnici de propaganda, persuasiune și manipulare, București, Fundația Romania de Mâine, 2000
Lucian, Chișu, Introducere în Mass-media, 2001
Ștefan Vlăduțescu, Comunicare Jurnalistică negativă, Editura Didactică și Pedagogică,2006
Izablle,Nazăre-Aga, Manipulările sunt printre noi, Editura Nicuescu,2003
RESURSE WEB
http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_televiziunii
http://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie_mediatic%C4%83
www.cutipandorei.net
www.antena3.ro
www.realitateatv.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Manipularea Prin Televiziune, Un Fenomen al Mass Mediei Romanesti Contemporane (ID: 107287)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.