Manipularea Forma de Diversiune In Mass Media
Manipularea – formă de diversiune în mass-media
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 : MASS-MEDIA
1.1 FUNCȚIILE MASS-MEDIA
1.2 INFLUENȚA MASS-MEDIA ASUPRA OPINIEI PUBLICE
CAPITOLUL 2 : TIPURI DE MANIPULARE MEDIATICĂ
2.1 DEZINFORMAREA
2.2 INTOXICAREA
2.3 PERSUASIUNEA
CAPITOLUL 3 : JURNALISMUL POLITIC
3.1 INFLUENȚA MASS-MEDIA ASUPRA POLITICULUI
3.2 MANIPULAREA MASS-MEDIA DE CĂTRE POLITICIENI
3.3 STRATEGII DE DIVERSIUNE – DECALOGUL CHOMSKY
CAPITOLUL 4 : EDUCAȚIA ÎMPOTRIVA MANIPULĂRII
4.1 ZECE MĂSURI CONTRA MANIPULĂRII
CHESTIONAR : INFLUENȚA MASS-MEDIA
CONCLUZII :
BIBLIOGRAFIE :
ANEXE :
INTRODUCERE
Eram anul II de studiu în cadrul Facultății de Jurnalism, Psihologie și Științe ale Educației, a Universității Hyperion, București, când s-a întâmplat revelația. Avusesem o temă nu foarte grea de făcut, dar pentru care nu mi-am dat silința să iasă tocmai într-un mod exemplar, cum sunt obișnuit de fel. La secțiunea unde trebuia predată tema, îl aveam profesor pe domnul conf. dr. Vlad Leu, o fire prietenoasă și foarte comunicativă de fel, mai ales cu noi studenții. Mi-am pregătit discursul un pic, în drum spre facultate, știind că mă va mustra că nu m-am ocupat cum trebuia de proiect. Întârziasem, forfota Bucureștiului îmi îngreunase drumul spre facultate, cu toate acestea domnul profesor Leu a acceptat să mă primească, în a-mi susține proiectul. A stat, m-a ascultat, mi-a lăudat tehnic două fotografii după care a început critica, conștient așteptată. În acel moment, domnul profesor mi-a spus aceste cuvinte care mi-au rămas adânc înrădăcinate în subconștient, pentru mine reprezentând un moment cheie din dezvoltarea personală: “Băiete, ai ceva anume de care nu ești conștient probabil, sau nu ți-ai dat seama încă cum să-l folosești, și anume, manipularea cuvântului prin modul în care comunici…”
Nu îmi dădusem exact seama în momentul acela despre ce anume vorbea, și ce impact a avut la nivelul subconștientului, dar a reușit să stârnească o latură fundamentală a caracterului meu și anume, curiozitatea.
Pentru a înțelege mai exact fenomenul manipulării mediatice și tehnicilor prin care se realizează, trebuie să deslușim mai întâi modul de transmitere al acestora prin rețelele de comunicație.
Mijloacele de comunicare au oferit încă din antichitate multe situații prielnice de dezvoltare și progresare, oferind noi baze la nivel social și economic. De la structurile rutiere și apeductele din evul mediu, la ansamblul căilor ferate din secolul al XIX-lea, până la structurile satelitare și cele de telecomunicații ale erei moderne, mijloacele de comunicare au oferit omenirii accesul, prin devansarea obstacolului numit spațiu și timp, către progresul noilor mijloace de dezvoltare și interacțiune umană.
A fost tot mai indiscutabil faptul că în primul deceniu al noului mileniu, infrastructura informațională, poate avea asupra sistemului mondial social și economic un șoc foarte important așa cum, istoric vorbind, au avut și celelalte rețele.
În ultimele decenii, a secolului trecut, dezvoltarea tehnologică, deja transformase societatea în privința foarte multor aspecte, precum viziunea asupra lumii în care trăim, tipurile de relații interumane și intercomunicare, modalitățile prin care putem avea o multitudine de servicii, de la sistemul educațional și asistența medicală, până la comerț și emisiuni de divertisment.
Motorul ce rulează roțile democrației nu este altul decât opinia publică, mai ales prin mass-media. De-a lungul anilor prețul de cost al comunicării de masă s-a mărit continuu. Constituirea opiniei publice și întreținerea comunicării între indivizii acestor societăți care se află într-o continuă expansiune, au fost realizabile prin introducerea și generalizarea mass-media, mai exact, cronologic analizând, la început presa de masă, urmată de fotografia, filmul, radioul și televiziunea, până la prezent adică internetul.
În ultimele cinci secole, cercurile social-politice au dat naștere celor două teorii care stau la baza rolului mass-media în societate :
– prima teorie, teoria autoritară, care s-a ivit în societatea controlată a renașterii, se definește prin afirmația precum o grupare necoruptă, nu foarte numeroasă și presupus înțeleaptă, hotărăște ce anume trebuie să cunoască și ce anume trebuie să îndeplinească societatea. Se poate spune că și astăzi în unele părți ale lumii unde societatea este manipulată de o anumită clasă, în detrimentul maselor largi, teoria autoritară este prezentă.
– cea de-a doua teorie, teoria liberală, s-a născut în Anglia undeva în secolul al XVII-lea, dar care a reușit să-și facă simțită prezența abia în secolul al XIX-lea. Ceea ce afirmă această teorie este că, mass-media nu reprezintă o unealtă a guvernului sau a unei grupări conducătoare, ori a vreunei elite înțelepte, ci se socotește că oamenii societății se pot exprima liber prin mass-media, pentru a-și împărtășii ideile și concepțiile, fiind capabili să facă diferența între adevăr și minciună, ajutând considerabil la stabilirea politicii publice.
Cine reușește să informeze mai bine și cu o viteză mai mare, acela este în consecință și cel mai puternic, asta pare să reprezinte maxima mileniului în care ne aflăm. Istoria mass-media începe cu disputa individului atât pentru libertatea personală, cât și cea politică care stă bineînteles automat în strânsă legatură, cu libertatea de a vorbi și de a comunica. Oamenii care știau să scrie au luptat pentru dreptul lor de a-și pune textele pe pagină, până prin secolul al XVII-lea, mai apoi după circa un secol, au reușit să obțină dreptul de a obiecta, ca ulterior, și prioritatea de a face reportaje, și de a comunica noutăți și transmite informații.
Informația reprezintă mai nou valuta forte a societății moderne. Pentru a reuși să ieșim din cercul manipulator trebuie să fim conștienți că putem selecta și alege în orice moment. Ori pentru a decide în cunoștință de cauză este foarte important să fii informat, tocmai de aceea se pune tot mai mare accent pe controlul mass-media.
CAPITOLUL I
MASS-MEDIA
În anul 1493 în Barcelona, undeva la începutul lunii aprilie, a fost tipărită versiunea latină a scrisorii lui Cristofor Columb "Insulis Iventis", către Santangel, consilier regal, în care relata călătoria sa peste ocean și descoperirile ce l-au făcut remarcat. Retipărită într-o lună la Roma, iar mai apoi la Paris, Florența, Basel și Anvers, relatările lui Columb au devenit după spusele istoricului Samuel Eliot Morison, un "bestseller" al acelor vremuri, deoarece a însemnat un prim moment de acces larg la informații. Acest început al unei noi epoci din istoria omenirii a continuat cu tiparul lui Gutenberg, transformând o experiență personală într-un bagaj de cunoaștere larg accesibil. “Astfel, tiparul creat de Gutenberg (invenția secolului) a permis circulația textului referitor la călătoria lui Columb (descoperirea secolului) în mediile intelectuale ale Europei, la numai câteva luni de la întoarcerea acestuia. Expediția lui Columb a dezvăluit puterea tiparului ca mijloc de transmitere a știrilor” .
Puterea comunicării în masă este reprezentată într-un mod clar în exemplul de mai sus, deoarece o informație ce trebuia să se distribuie într-un cerc restrâns, mai exact autorul scrisorii, destinatarul și câteva persoane din anturajul lor, a ieșit în afara acestuia și s-a răspândit fiind consumată de un public larg. Cei ce au avut acces la acea informație nu îl cunoșteau pe autor personal, într-o oarecare măsură nu împartășeau aceleași credințe, valori sau idei, însă un lucru cert pe care îl aveau în comun era acela că toți au beneficiat de un bun cultural, creat cu scopul de a fi consumat, concluzionând intr-un mod aparte “nu putem susține cu certitudine existența unei predispoziții din partea noastră de a asculta natura sau de a intra în comuniune cu ea: prea multe sunt informațiile și mesajele pe care ea le difuzează în jurul nostru și către noi și prea reducționiste sunt selecțiile noastre. În schimb, în cea mai mare parte a timpului, este indispensabil, chiar obligatoriu, să putem intra în comunicare cu semenii noștrii”.
MASS-MEDIA s.f. Termen care desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă.
Sistemul mass-media are trei ramuri principale, elemente indispensabile desfășurării procesului comunicațional modern, denumite și CEI 3 M: societatea de masă, cultura de masă și comunicarea de masă.
Societatea de masă, o sintagmă construită la sfarșitul secolului al XIX -lea pentru a descrie acel tip de societate modernă care și-a pierdut orice formă de asociere tradițională precum comunitatea, clasa, religia și etnicitatea și în care predomină forme de organizare la scară largă.
“Societatea de masă se definește prin :
(a) dispersia spațială a membrilor săi;
(b) absența unor forme coerente de organizare (caracterul "masificat");
(c) absența tradițiilor, valorilor și credințelor comune;
(d) slăbirea autorității instituțiilor și individualismului agresiv;
(e) consumul unor bunuri culturale eteroclite, produse în afara grupului, de instituții specializate, cu scopul de a fi comercializate;
(f) amplificarea izolării și alienării indivizilor.
Conceptul de societate de masă este deosebit de important pentru a înțelege modul în care s-au format primele teorii despre sistemul mass-media”.
Cultura de masă, termen apărut ca un "concept apocaliptic", în cele mai multe dintre lucrările care și-au însușit această realitate, această sintagmă a fost explicată într-un mod negativ și globalizator. În contact cu noile tehnologii , masele sau lumea afacerilor reprezintă o expresie a decăderii, o cultură unificatoare ce anihilează celelalte forme de cultură, apoi înlocuindu-le într-un mod autoritar cu un surogat.
“Fiecare din aceste câmpuri culturale este legat de o anumită categorie socială, identificată de criterii etnice, de sex, de vârstă, de statut economic, de nivel de educație; de asemenea diferențele geografice creează, și ele, anumite subculturi specifice.”
Astfel, ca rezultat, în spațiul cultural modern întâlnim: cultura de elită, cuprinzând capodoperele și adresându-se unui public elevat; cultura folclorică, operele ei fiind produse în medii rurale, înfățișând canoane tradiționale; cultura populară, produsă în medii urbane și rurale de persoane atât specializate, cât și nespecializate adresându-se unui public larg și divers, având la bază canoane eteroclite, într-o schimbare permanentă; cultura de masă, produs de un grup de profesioniști al unei instituții specializate, având la bază canoane estetice eterogene și adresându-se unei piețe largi de potențiali consumători; pe lângă aceste forme mai întâlnim și alte tipuri de subculturi precum cele etnice, religioase, profesionale etc.
Comunicarea de masă, fenomenul complex și contradictoriu care, după cum era de așteptat, a cunoscut numeroase tipuri de clasificare și definire. Comunicarea de masă, are ca țintă mase mari de indivizi, sub formă subiectivă, având ca scop manipularea opiniei publice, și sub formă obiectivă, dorind simpla informare a persoanelor.
Schema clasică a comunicării este reprezentată de Emițător, cel care transmite informația, Canalul, modul de distribuire a informației și Receptor cel care primește informația.
“În general, comunicarea umană se poate construi pe baza a două mari tipuri de relații: directe – comunicarea se realizează între două sau mai multe persoane, aflate în poziții de proximitate (de obicei spațială); în actul comunicării, ele interacționează, astfel spus, se influențează reciproc.
Acest tip de comunicare poartă numele de comunicare interpersonală indirectă – comunicarea este mediată de un suport mai mult sau mai puțin complex dr, cel care transmite informația, Canalul, modul de distribuire a informației și Receptor cel care primește informația.
“În general, comunicarea umană se poate construi pe baza a două mari tipuri de relații: directe – comunicarea se realizează între două sau mai multe persoane, aflate în poziții de proximitate (de obicei spațială); în actul comunicării, ele interacționează, astfel spus, se influențează reciproc.
Acest tip de comunicare poartă numele de comunicare interpersonală indirectă – comunicarea este mediată de un suport mai mult sau mai puțin complex din punct de vedere tehnologic (scrisoarea, telefonul, calculatorul) sau de un bun produs de un ansamblu de instituții, specialiști și dotări tehnologice (cărțile, filmele, ziarele, radioul, televiziunea, internetul). Indiferent de caracteristicile tehnice, de modul de funcționare și de intențiile ori atitudinile oamenilor care comunică, actul de mediere (adică fixarea informațiilor pe un suport oarecare) permite:
(1) sporirea capacităților de înmagazinare a datelor;
(2) amplificarea audienței unor mesaje;
(3) creșterea vitezei de transmitere a mesajelor;
(4) creșterea ariei de difuzare, adică a capacității mesajelor de a ajunge la distanțe din ce în ce mai mari. Comunicarea mediată include două tipuri de relații : comunicarea mediată tehnologic, care leagă grupuri umane mai puțin numeroase, și comunicarea de masă, care leagă conglomerate sociale enorme.”
Comunicarea mediată tehnologic sau "comunicarea asistată de aparate" este reprezentată de teleconferințe, videoconferințe, dialogul prin mail, discursuri sau manifestări amplificate prin instalații specifice, adică este vorba de o formă de comunicare de la o persoană sau grup mic, către o altă persoană sau grup. Comunicarea de masă este reprezentată de un grup de emițători profesioniști care transmit mesaje către un număr foarte mare de receptori, folosindu-se de instalații tehnice sofisticate în cadrul unor instituții complexe.
O posibilă schemă a comunicării de masă ar fi : Emițător -> Mesaj -> Cod -> Canal -> Receptor
Explicând schema de mai sus reiese că emițătorul transmite un mesaj codificat printr-un canal spre receptor. Emițătorul este reprezentat de instuțiile de presă (jurnaliștii), mesajul este informația transmisă (știrea), limbajul de specialitate este reprezentat de cod, canalul este mijlocul de comunicare ales (presa scrisă sau online , radio, televiziune), iar receptorul este publicul țintă.
1.1 Funcțiile mass-media
Pentru foarte mulți oameni, societatea umană apare ca un ansamblu integrat de elemente în care fiecare îndeplinește o anume activitate, în nevoia menținerii în viață a întregului. Din această perspectivă, mass-media, ca parte a acelui întreg, adică ansamblului social, răspunde la anumite necesități și îndeplinește la rândul ei anumite funcții. După diferite și consacrate cercetări asupra mass-media s-a ajuns la identificarea unor serii de funcții, precum : Funcția de informare; Funcția de interpretare; Funcția de legatură; Funcția de culturalizare (educare) și Funcția de divertisment.
Funcția de informare. Pe baza mesajului primit prin mass-media, oamenii evaluează importanța evenimentelor ce i-ar afecta în mod direct, și iau anumite decizii după ce devansează unele tendințe ale vieții sociale, politice sau economice. Această funcție conturează statutul de instrument de control al realului pe care îl are presa. Din marile categorii de știri ce sunt distribuite zilnic, doar o parte din ele oferă informații de imediată actualitate, cum ar fi starea vremii, transportul în comun etc., cealaltă parte referindu-se la acțiuni și consecințe mai puțin legate de mediul frecventat de persoana în cauză.
Funcția de interpretare. O știre dată către public nu reprezintă doar un amalgam de informații, ea fiind o viziune cultural determinată către acele informații. Prin articole (comentariu, caricatura, pamflet), sau emisiuni precum genul talkshow, presa poate comenta și explica evenimentele care se petrec în jurul nostru.
Această funcție aduce plus valoare presei, ajutându-ne să explicăm mai bine anumite atitudini, anumite hotărâri ale factorilor de decizie din țară, atât timp cât nu se abuzează de ea, etc. Pe scurt, sintetizând informațiile și semnificațiile atribuite lor, odată cu faptele ne dau și o interpretare a acestora. Poate cea mai importantă formă de interpretare constă chiar în hotărârea de a face cunoscută sau nu o anumită informație.
Oamenii simt dorința ca lumea ce îi înconjoară să le fie prezentată într-un mod cât mai ordonat și coerent, respectând o anumită ierarhie, astfel încât, plecând de la aceste clasificări să poată lua cu ușurință deciziile de zi cu zi. Printre cei ce ordonează și clasifică: "Jurnaliștii sunt adesea și în mod esențial mediatori, vulgarizatori ai cunoștințelor și faptelor altor persoane. Și asta în condițiile în care actualitatea are ceva <<bastard>> în ea: noul apare în durere și în dezordine. Jurnalistul vrea să aducă ordine, să claseze, să ierarhizeze, să lege, să relativizeze, să analizeze și chiar să explice".
Interpretarea nu reprezintă, prin selecție, doar un adaos în conținutul informațional, ori prin evaluarea evenimentului sau semnificarea în scris a acestuia, ea concretizându-se și prin forme ca moduri de exprimare precum: editorialul sau comentariul.
Editorialele au fost întotdeauna un mijloc de confruntare a unor diverse puncte de vedere, contribuind la afirmarea dezbaterilor publice. Prin acestea, oamenii au acces la materialele rezultate, de obicei consecvente, pentru a înțelege astfel într-un mod cât mai oportun fenomenele sau ideile cu care se confruntă la momentul de față.
Comentariul este un punct de vedere personal, putând fiind subiectiv, polemic sau chiar partizan: el nerezolvând o chestiune problematică, fiind unul din multele puncte de vedere care definesc un anume subiect. Revenind pe post, după o absență cauzată de unele dintre remarcele sale la adresa homosexualilor, Andy Rooney a făcut următoarea afirmație : “Am eu oare opinii ce pot irita anumite persoane? Aveti perfectă dreptate: am asemenea opinii. Și tocmai de aceea mă aflu și aici, în fața dumneavoastră !”.
Funcția de legătură. “În fiecare seară, timp de o jumătate de oră, jurnalul de actualități de la televiziune trece în revistă cele mai importante evenimente ale zilei; cu toate acestea, faptul social cel mai important, despre care jurnalul nu vorbește niciodată, este acela că cel puțin jumătate din populația unei țări este imobilizată, timp de o jumătate de oră, în fața jurnalului televizat”.
De cele mai multe ori, consumând produsele media, un anume număr de persoane se găsesc legați prin multe conexiuni nevăzute, fiind expuși simultan aceluiași calup informațional și ajung să împărtășească aceleași credințe și valori culturale, întrând în posesia unor cunoștințe asemănătoare. Servind aceste informații comune, împărtășind aceleași idei și subiecte de discuții, mass-media leagă oameni diferiți și aflați la distanțe mari unii de alții într-o comunicare care nu mai este cenzurată de proximitatea spațială, religioasă ori culturală, sau națională, ci pur și simplu se deduce o comunicare informațională. Astfel spus, oricât de diferit ar fi un român, un bulgar și un ungur, ei pot descoperi că au același set de judecăți morale atunci când discută ce s-a petrecut într-un stat anume, pentru că au fost informații printr-un calup de știri preluate de aceeași mare agenție.
Funcția de culturalizare (educare). “Să presupunem că aveți 20 de ani și că ați stat în fața televizorului, de la vârsta de 2 ani, cam 3 ore și jumătate.[…] Asta inseamnă că, în acest moment, ați acumulat 29.900 de ore de stat la televizor, adică aproape un an și jumătate de zile integrale de vizionare, ceea ce reprezintă cu 1,8 mai mult decât timpul petrecut la școală, adică 16.000 de ore (de fapt, americanul obișnuit petrece mai mult timp privind la televizor decât făcând orice altă activitate casnică, cu excepția dormitului).”
De la o varstă mică, din punct de vedere al mediului social în care trăiesc, copii sunt modelați într-un anume fel, dobândind anumite norme de comportament, interdicții și accepțiuni, reprezentări simbolice și tipuri de gândire specifice colectivității lor. Timp foarte îndelungat, acest proces a fost controlat de mediul social imediat, adică familie ori de instituțiile școlare sau religioase.
Odată cu afirmarea într-o pondere tot mai crescută a mass-media, formarea gândirii și a comportamentului prin transmiterea modelelor și valorilor culturale au fost preluate de către presă. Pentru că tot mai multe modele de comportament au apărut, mass-media este într-o poziție ambivalentă; în primul rând este solicitată să educe neutru, adică în sensul cultivării unor oameni, siguri și conștienți de poziția și responsabilitățile lor sociale, iar în al doilea rând este cautată pentru puterea sa, de a influența comportamentul oamenilor, de către persoane cu interese politice ori economice.
“Transmiterea valorilor sociale prin intermediul mass-media contribuie la realizarea stabilității sociale și menținerea în timp a structurilor culturale.[…] Prin această acțiune, presa apare ca o forță în egală măsură, conservatoare și inovatoare, stabilizatoare și dinamizatoare, păstrătoare a unor valori tradiționale și generatoare de noi valori”.
Funcția de divertisment. Consumul divertismentului nu se raportează neapărat și la dorința de relaxare, din altă perspectivă, acest consum vine ca un refugiu într-o lume imaginară, o evadare de sub presiunea cotidianului. În societatea modernă în timp ce o parte din timp alocat muncii a scăzut iar timpul rămas la îndemâna persoanelor pentru tot felul de activități a crescut, tot mai mulți oameni au început să folosească mass-media ca principala sursă de ocupare a timpului liber. Datorită acestui fenomen și odată cu progresul tehnologic permanent, a crescut rolul publicității ca sursă de finanțare a sistemului presei, ajungând ca mass-media sa fie instituția care vinde, alături de informații, și divertisment la costuri foarte mici, un exemplu relevant fiind televiziunea.
1.2 Influența mass-media asupra opiniei publice.
Raportându-ne la influența mass-media asupra opiniei publice trebuie să definim mai întâi conceptul de opinie publică. Dacă suntem de acord cu faptul că în spatele oricărui cuvânt stă ascunsă o concepție despre lume, se poate afirma că nu este mai puțin verosimil, că și opiniile proprii ne redau criteriile de alegere a diversității de mesaje care ne individualizează în orizont existențial. “Etimologic, opinia provine de la latinescu opinio care derivă de la opinari = a formula o părere și este expresia unei aprecieri subiective față de o situație problematică. Opinia se constituie întodeauna ca evaluare, apreciere, valorizarea unui fapt, fenomen, eveniment, a unei idei de actualitate.”
Deși termenul de „opinie publică” nu a fost folosit înainte de secolul al XVIII – lea, fenomenul însuși a fost atent observat și relatat din cele mai vechi timpuri. Se poate afirma că opinia publică este efectul proceselor economice și sociale care dirijează la momentul în care comportamentul cu privire la o anumită stare, de fapt a fiecărei persoane al publicului este condiționat de așteptările pe care celelalte persoane ale publicului le au față de aceeași chestiune. Modul de formare a opiniei publice implică crearea de opinii și atitudini individuale, procesele de opinie dar și comunicarea intergrupuri.
În România, mass-media joacă în viețile tuturor un rol foarte important. Pentru că există o varietate de posturi de televiziune, publicații scrise sau online, într-o primă fază se creează impresia unui sistem mediatic, diversificat, destul de sănătos și dornic de a informa opinia publică. Însă, de foarte multe ori, să înștiințeze publicul cu privire la ceva anume, nu reprezintă unicul scop al mass-media. Într-o societate în care puterea fantasticului și a divertismentului este copleșitoare, mijloacele de comunicare în masă nu îndrăznesc decât să hrănească apetitul auditoriului, care este din ce în ce mai nerăbdător de spectacol și senzațional.
Cu ajutorul mass-media politicienii își fac o imagine publică bună și formează opinia publică. Între politică și mass-media există o strânsă legatură, deoarece politicul dorește mereu să aibă cât mai mulți simpatizanți de partea sa și pentru a influența opinia publică, fără ajutorul mass-media acest lucru fiind foarte greu de realizat.
Opinia publică se poate modifica în funcție de nivelul de cultură și de informare a persoanelor. În anul 2007 CNA împreună cu CURS ( Centrul de Sociologie Urbană și Regională) au desfășurat un studiu amplu cu privire la influența pe care o are media asupra comportamentului electoral. (vezi anexa numărul 1)
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 2000 de oameni care aveau 18 ani și peste cu o maximă eroare de +/- 2,2% la un nivel de încredere de 95%.
Perioada în care s-a desfășurat culegerea datelor a fost de la 1 la 25 septembrie 2007, modul de întervievare fiind realizat față în față la domiciliul respectivilor.
Studiul relata că oamenii se informeaza cel mai mult cu ajutorul televiziunii, în proporție de 70% cele mai vizionate fiind știrile, iar cele mai slab clasate fiind emisiunile pentru minorități 0,1%.
Cum era de așteptat, din punct de vedere al știrilor, cele mai multe persoane sunt interesate de informațiile politice 28%. Un alt interes cu care sunt urmărite știrile îl au problemele sociale (pensii, asigurări, sănătate), clasându-se pe un loc doi, 22%. Manifestații, greve, inaugurări, aceste tipuri de întâmplări sociale au fost cotate la 12%, situațiile cotidiene 7%, știrile meteo și cele sportive au amândouă câte 5%, cele economice 3%, violența 1%, iar 16% au afirmat că toate aceste subiecte îi interesează în mod egal, și 1% din întervievați nu au răspuns.
Din punctul de vedere al respondenților cu privire la cât de obiective ( neinfluențate politic) sunt posturile de televiziune din România 13% au răspuns PRO TV, tot același procent avându-l și TVR 1, Antena1 10%, Realitatea 9%, Antena3 3%, B1 TV 3%, Prima TV 2%, Kanal D 1%, altul 8%, nici unul 2%, iar 30% nu au știut sau nu au răspuns. Ca urmare a studiului cel mai influențat politic post de televiziune este Antena1.
Când au fost întrebați: „ În general, care credeți că sunt partidele cele mai favorizate de posturile TV ?” întrebare deschisă, 19% au răspuns PD, 15% PSD, 14% PNL, 6% PC, 1% PRM, 2% altul, iar 40% nu știau sau nu au răspuns. Deci ca urmare a studiului cel mai nefavorizat partid de către posturile TV este PRM.
Televiziunea deține primul loc în clasamentul celor mai răspândite surse de informare cu 80% în urcare cu 2% față de anul 2004, radioul 6% în scădere cu 2% față de anul 2004, ziarele 5% în scădere cu 4%, internetul 1% față de 0% în 2004, altă sursă 1%, iar cei care nu au știut sau nu au răspuns 1%. Cel mai important din acest studiu mi se pare faptul că internetul a căpătat putere din punct de vedere al modului de informare cu 1% fapt care demonstrează că site-urile partidelor politice au început să informeze populația.
În această cercetare de 90% dintre cei care au fost intervievați au declarat că programele de televiziune le sunt de foarte folos în a înțelege ce se întâmplă în societatea romanească, 55% nu sunt de acord că programele de televiziune le sunt de folos în a-și sporii atenția pentru politic, 79% sunt de acord că programele de televiziune le îmbogățesc cunoștințele generale, 48% sunt de acord că programele de televiziune le împărtășesc sentimente de neliniște în legatură cu viitorul țării.
Tot în acest studiu ne este expus faptul că publicul nu este foarte influențabil în alegeri de către mass-media și nu foarte mulți acordă o atenție sporită sondajelor de opinie publică atunci când se decid să-și aleagă un reprezentant politic.
Acest studiu este de folos foarte mult pentru oamenii politici deoarece aceștia pot vedea care sunt cele mai vizionate posturi de televiziune, unde ulterior aceștia pot apărea, care sunt interesele cele mai mari ale oamenilor cu privire la viitorul țării și așteaptă feed-back din partea publicului (ex: voturi prin sms cu privire la o anumită problemă politică, fenomen social, etc.).
Înaintea campaniilor electorale se poate vedea o creștere intensă a aparițiilor politicienilor cu ajutorul mass-media și a emisiunilor cu teme politice. În general cu 6-8 săptămâni înainte de începerea campaniei electorale, partidele politice acordă o mare atenție cercetărilor de piață. Pe baza acestor studii de piață, consilierii de PR formează programul campaniei care trebuie să aibă un impact pozitiv către cei ce votează pentru a reuși în final câștigarea alegerilor.
Politicul recurge de foarte multe ori la mass-media pentru a manipula opinia publică, sau pentru a schimba opinia publică într-una favorabilă dintr-una nefavorabilă. Mass-media este recunoscută în general ca fiind „cea de-a patra putere” în stat alături de executiv, legislativ și justiție. Ce-i drept în statele moderne din ziua de azi, politicul n-ar putea face nimic fără mass-media deoarece acesta este reprezentat prin aceasta. Tot ce ține de politică este prezentat oamenilor, de cele mai multe ori prin intermediul televiziunii, ziarelor sau radioului, cum am putut constata din studiul făcut de CURS pentru CNA în 2007.
De-a lungul timpului s-au întemeiat trei teorii care domină studierea macroefectelor mediatice: teoria agendării, teoria spiralei tăcerii și teoria prăpastiei cognitive (cunoașterea diferențială).
Teoria agendării.
Indivizii sunt supuși unui flux mediatic într-un mod continuu. Mass media fixează agenda publică. Ele sunt acelea care, ca urmare a procesului de selecție și focalizare a faptelor sociale, desemnează prioritatea subiectelor de discuție pe ordinea de zi. Mass-media impune subiectele. Teoria agendării: publicul dă importanță exact acelor subiecte care se bucură de atenția mediatică. Există deci două tipuri de agendare: agendarea mediatică și agendarea publică. Agenda publică conține trei subpuncte.
Agenda intrapersonală – conține subiecte de importanță exclusiv personală.
Agenda interpersonală – conține subiectele importante pentru contactele sociale.
Agenda comunității – subiectele de importanță generală, pentru întreaga societate.
Teoria spiralei tăcerii.
O cercetătoare germană pe nume E. Noelle Neumann, a elaborat în anii ’70 teoria spiralei tăcerii. Cercetătoarea a plecat de la faptul că manipularea prin media este foarte greu de dovedit, deoarece opinia publică tinde să oblige persoana să se rețină, să nu-și divulge propriile credințe și păreri. Cheia teoriei este diferențierea dintre televiziune și celelalte mass-media. Televiziunea reprezintă un mediu prin excelenta non-selectiv: publicul se uită la televizor fără să se întrebe ce fel de imagini le trec prin fața ochilor. În cazul presei scrise, fiecare individ își alege ziarul sau revista preferată. Un mediu non-selectiv, cum este televiziunea are o putere de influență mai mare asupra publicului. În cazul consumului non-selectiv, lipsește selectivitatea, înfățișată ca prim pas de apărare împotriva influenței mediatice.
În general oamenii au tendința să facă parte dintr-un grup și să fie recunoscuți de acel grup. Spirala tăcerii este acel proces prin care opinia publică este creată și împrăștiată. Acest proces poate fi considerat un mod de formare a opiniei publice. Din acest motiv, cel care are o anumită opinie, idee, credință, si care crede că este împărtășită de grup și o exprimă mai apăsat, susținând-o cu mai multă înverșunare în contrast cu cel care crede că opinia lui se află în minoritate.
Teoria spirala tăcerii ajută la studierea unor aspecte foarte importante pe care le are comunicarea prin media asupra publicului:
1. teama de izolare poate ajuta la trecerea sub tăcere a judecăților minoritare;
2. mesajele din media care acordă importanță acelorași subiecte produc o anumită uniformizare a preocupărilor indivizilor;
3. influența mass-media este mult mai mare decât se crede;
4. izolarea opiniilor minoritare favorizează procesul integrării sociale.
Teoria prăpastiei cognitive (și a creșterii diferenței de cunoaștere).
Efectele media acționează și asupra măririi gradului de cunoaștere a indivizilor. Ca efect mediatic, mărirea indicelui de cunoaștere reprezintă un aspect pozitiv, mass-media este un participant esențial la diseminarea informației.
S-a constatat însă la nivel general un efect negativ ca rezultat al consumului mediatic, manifestarea distanței dintre „persoanele care știu” și „persoanele care nu știu” se mărește.
Deci ca rezultat, din diverse studii făcute, că „persoanele care știu” sunt oameni cu un nivel al educației ridicat, aceștia fiind la curent cu evenimentele și fenomenele sociale, luându-și informațiile mai ales prin citirea presei.
„Persoanele care nu știu” își iau informațiile despre fenomenele sociale în principal cu ajutorul televiziunii. Cercetătorul american Robinson a arătat că un consum mediatic depinde de deosebirea între „autocunoscători” și „ignoranți” și de stadiul de educație al persoanelor.
Pe scurt, prin consumul mediatic indivizii cu un statut social-economic mai bun, acumulează mai repede cunoștințele decât indivizii cu un stat social-economic inferior.
CAPITOLUL II
TIPURI DE MANIPULARE MEDIATICĂ
Când ne gândim la manipulare deducem acțiunea de a influența prin orice mijloace posibile opinia publică, astfel încât indivizii manipulați să aibă impresia că acționează conform principiilor și intereselor proprii. De fapt ei preiau o idee care nu le aparține, ci le-a fost implantată prin diferite mijloace. Unele din principalele metode prin care se realizează manipularea sunt dezinformarea, zvonul, propaganda, intoxicarea etc. „în consecință esența controlului total asupra individului este reprezentată de anihilarea sentimentului de independență a acestuia, sentiment ce l-ar putea determina să gândească, să-și creeze propriul său sistem de valori și să ia decizii de unul singur.”
Față de modul de a influența prin convingerea logică, manipularea nu aspiră spre priceperea mai îndeosebi a situației, ci violarea unei înțelegeri convenabile, apelându-se la inducerea în eroare cu motive și argumente false, cât și recurgerea la aspectele și părțile non-acționale sau emoționale.
Vorbind despre manipulare, intențiile nocive ale celui care comunică mesajul rămân imperceptibile celui influențat. Aducând în discuție segmentul politic, manipularea reprezintă aici un mod de dictare a unei colectivități, grup sau persoane, nu prin metode constrăngătoare care stau totuși în mâinile puterii, ci mai mult prin inducerea în eroare a indivizilor. Astfel spus, se apelează la această metodă în momente de interese contradictorii, situațiile de genul fiind tot mai frecvente în societatea actuală, manipularea fiind o tehnică mai eficace și mai redutabilă decât folosirea forței.
Realizatorul unei amănunțite analize a manipulării, socotită a fi un instrument fundamental al „societății industriale de masă”, Herbert Marcurse accentuează formele caracteristice pe care manipularea le încadrează în sectoare distincte ale vieții sociale, de la cea politică, religioasă până la cea economică.
O clasificare a manipulărilor ar fi :
a) Manipularea mare însemnând influențarea culturii societății unde individul își duce viața de zi cu zi, un exemplu verosimil ar fi răspândirea și menținerea conformismului prin intermediul învățământului.
b) Manipularea medie care semnifică schimbări majore ale conjucturilor sociale, câteodată cu rezultate peste limitele așteptate, un exemplu bun fiind experimentul lui Milgram mai exact revoluția de la ’98.
c) Manipularea mică cu schimbări nu foarte însemnate, dar de la care care se pot aștepta consecințe majore, ca ultim exemplu fiind criza artificială de pâine din România a anului 1992, care a produs ușurarea importurilor, rezulând astfel comisioane uriașe în segmentul propriu-zis.
2.1 Dezinformarea
“Dezinformarea reprezintă orice intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces de comunicare, intervenție ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în receptori anumite atitudini, reacții, acțiuni dorite de un anumit agent social”. Cuvântul Desinformation mai este supranumit și propaganda neagră, deoarece vehiculează informații false, în rusă dezinformatsia, provenind de la denumirea unei divizii ale renumitei agenții KGB care era responsabilă cu propaganda neagră. Procesul de manipulare numit dezinformare poate fi o parte a scheletului de propagandă, însă aceasta nu se poate baza mai deloc doar pe dezinformare. Din punctul de vedere al consecințelor sale sociale, dezinformarea este destul de asemănătoare cu un alt gen de manipulare numit zvonul, care față de dezinformare nu are caracter intenționat și nu înseamnă neapărat răspăndirea de mesaje nocive și neadevărate, ci doar este foarte greu de controlat o informație de acest gen.
“În abordarea psihologică se pune însă accentul pe identificarea acelor resorturi interne (ce țin de însăși natura umană) care-i fac pe indivizi să ia decizia de a acționa în favoarea altcuiva, fără să-și dea seama că sunt determinați de către acel altcineva să o facă, iar în cea sociologică accentul cade pe grupuri mai mari și pe interferențele lor sociale (expunere la mesaje, opinia publică etc). Mecanismul însă este același, cel psihologic de care am amintit.”
Dezinformarea poate fi de două tipuri, și anume dezinformare neintenționată și dezinformarea intenționată fixând ca scop un anumit segment de opinie.
Dezinformarea intenționată poate fi analizată în funție de tiparele simbolice prin care sunt codificate informațiile din mesajul transmis. Aceste tipuri de coduri se pot manifesta atât prin limbajul natural, cât și prin cel non-verbal, dar și prin simboluri concrete și abstracte, caracteristice limbajului artificial. Un alt mod intenționat prin care se procedează în scopul dezinformării o reprezintă codificarea polisemantică a mesajului. Complexitatea de înțelesuri intrinsece enunțului generează o varietate corespunzătoare de opinii ce se reflectă într-o felurime de atitudini care merg de la adeziune totală la refractarism.
Metoda dezinformării este eficace atunci când exprimă drept valori sociale fundamentale ori valori care îi sunt propice sursei, fie valori marginale în raport cu intențiile publicului căruia i se adresează. Astfel spus prin această manieră, comunitatea este sustrasă de la activitățile ei majore, tendințele sociale de bază sunt neglijate, iar gradul de competitivitate al acelei colectivități descrește. Teoria dezinformării înglobează în această clasă orice schimbare intenționată a mesajelor care au ca obiectiv cultivarea unui anume gen de reacții, gesturi ale receptorilor, supranumiți în mod generic, ținte.
De cele mai multe ori, acțiunea de dezinformare necesită existența unei structuri formată din:
a) comanditari ( finanțatorii)
b) experți
c) controlori
d) intermediari (agenții de influență)
e) relee
a) Comanditarii sunt cei care proiectează și alcătuiesc structura informațională a mesajului, hotărăsc țintele, și alte posibile evenimente. Bineînteles aceștia având o mare influență de decizie în ceea ce privește segmentul politic militar chiar și economic, care pot cere diferite genuri de acțiuni, cum ar fi cele defensive( riposte la atacurile rivalilor, acoperirea propriilor nereușite ș.a.m.d. ), ori ofensive (punerea în practică a unei acțiuni de dezinformare). De cele mai multe ori cele două cadre de luptă, cel defensiv, cât și cel ofensiv se interferează și se autoalimentează viceversa într-o monotonă logică circulară.
b) Experții sunt acele persoane care programează secvențele tactice ale operației și care sincronizează toate modurile de ținere sub dominație a efectelor concrete ale informațiilor transmise. În acest segment găsim persoane care pot fi sociologi, psihologi, analiști politici și chiar specialiști în comunicare și în metode de influențare socială.
c) Controlorii aceștia reprezintă structura de legatură și reprezintă piesa de legatură între finanțatori care controlează și conduc acțiunea și agențiile de influență. Pentru a reuși să controleze acel sector al spațiului social care este alocat în atribuțiile lor, controlorii racolează și mențin o uriașă rețea de corespondenți, în mare parte nu direct, ci mai mult cu ajutorul unor indivizi pe post de terțe și care au funcția de cercetaș. Cei care au ca scop verificarea gradului de deschidere spre cooperare a unui individ destul de important cu acces la date de o notorietate esențială pentru finanțatori și planificatori, sunt culeși de oriunde fiind cu totul insignifianți dar foarte importanți procesului de manipulare.
d) Agenții de influență se recrutează dintre indivizi care se bucură de prestigiu în sfera lor profesională dar și în afara acesteia și care, datorită statutului important pe care îl au, vor ajunge să transmită mesajul cu o eficacitate sporită. De-a lungul timpului s-a ajuns la concluzia că agenții de influență pot fi :
liderii de opinie din cercurile intelectuale, care sunt de acord să transmită în spațiul social diferite informații care în primă fază vor fi frapante pentru individul autohton.
personalitate, care are o relație strânsă cu factorii de decizie.
conducători de asociații; circumstanța vieții asociative caracteristice sistemelor pluraliste stabilește un mediu propice pentru racolarea și instruirea agenților de influență. Punând pe primul loc interesele de ordin umanitar, protejate de un ordin normativ cu valabilitate atât națională cât și internațională, cel care dezinformează poate reuși să atragă foarte mulți creduli în organizarea asociației, și care din punct de vedere profesional sunt oameni cu referință în zona lor de muncă.
e) releele – persoane sau instituții care se arată utili în amplificarea și programarea mesajelor cu conținut informațional ce duce către dezinformare.
Cel care dezinformează ținta nu este neapărat individul, organizația, instituția sau structura politică care cere dezinformarea, acesta putând să nu aparțină nici unui cerc cunoscut dar cu dorințe de manipulare a acestuia.
S-a constatat faptul că dezinformarea făcută prin intermediul mass-media are cele mai eficiente efecte la nivel social. Rezultatele dezinformării depind în primul rând de particularitățile publicului țintă cum ar fi personalitatea, nivelul de educație, credințele și aspirațiile etc., iar în al doilea rând de probabilitatea sau improbabilitatea probării mesajelor vehiculate.
Din punct de vedere al calibrului pe care îl are informația și al modului în care a fost transmisă se pot distinge și alte moduri de dezinformare, mai exact:
a) influențarea contextelor receptorului prin modificarea fondului, sintactic vorbind, a mesajului;
b) alterarea semantică, prin recurgerea la metode de decodificare necorespunzătoare, dar construite pe baza unor acorduri sociale admise;
c) fixarea rezultatului conținutului informativ, asupra publicului receptor prin proporționarea, organizarea, schimbarea mesajului etc.
Aproape toate marile puteri ale lumii utilizează procedeul de dezinformare, iar fondul ansamblului social în comunitățile din ziua de azi este foarte influențat de relația dintre informare și dezinformare aferent comunicării care se propagă în spațiul social respectiv.
2.2 Intoxicarea
O altă expresie a dezinformării o reprezintă intoxicarea care constă în comunicarea în exces de informații denaturate, în astuparea modurilor de comunicare cu informații neveridice, cu scopul de a provoca o diversiune fie pentru a-i provoca opiniei publice o rană considerabilă, fie pentru a compromite un mesaj veridic așteptat. Tehnicile care reprezintă fondul acestui mod de manipulare sunt zvonurile, bârfele și comunicatele cu scop nociv. Acest mod de manipulare mai este considerat și un anestezic propice pentru publicul naiv, și care are ca obiectiv acceptarea unei abateri de la principalul cerc de atenție pentru a-l face neîncrezător, potrivnic în acceptarea veridicității mesajului care urmează să fie transmis.
Cu ajutorul televiziunii, metoda denumită intoxicare poate provoca enorme daune asupra imaginii, învingători în aceste lupte fiind cei care investesc foarte mult în imaginea lor proprie dar și care acționează în vederea sabotării cât mai bine a imaginii adversarului lor. “Construirea imaginii, care solicită mai mulți specialiști, se va face după regulile, perfecționate pe deplin, ale demagogiei clasice: adaptarea la așteptările celuilalt, mai degrabă decât asumarea propriei realități”.
Un bun exemplu în acest caz fiind modalitățile de mediatizare de către militanți a neînțelegerilor etnice și războaielor din fosta Iugoslavie, mass-media sârbă realizând un clip în care imaginea lui BillClinton, Tony Blair, Madeleine Albright, Hitler erau puse pe fondul simbolului nazist, și pe care era însemnat “Criminali de Război”.
Nelăsându-se mai prejos, aliații au reușit să contureze perfect dramele refugiaților albanezi, ca efect al purificării etnice, concomitent cu readucerea aminte a faptelor crude abătute asupra evreilor din lagărele de concentrare de la Auschwitz.
Minciuna.
”Minciuna este o afirmație care este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parțială a faptelor și a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor.”
În general minciuna este considerată ca fiind un proces intenționat de afirmare a unei situații modale ce poate fi infirmabilă sau imediat verificabilă, cu scopul de a produce neclarități, de a oferi speranțe artificiale, de a determina un anumit eveniment sau pentru a produce o anumită dispoziție intelectivă la nivel social sau emoțional care îi sunt propice într-un mod sau altul celui care minte.
Cu toate că atunci când minciunile planificate sunt cele mai greu de digerat și mai ales de iertat, pot exista în anumite împrejurări și tipul de minciună neintenționată, care a fost spusă spontan asta și din pricina faptului că o informație a fost interpretată greșit, ori există în structura mesajului care se vrea transmis lipsa unor informații la care nu s-a putut avea acces la un moment dat.
Deoarece reprezintă o noțiune cu totul și cu totul specială, dar cu urme definitorii din punct de vedere moral și cultural, subiectul a fost foarte mult în atenția psihologilor, teologilor sau filosofilor, ori altor cercetători din domeniu, însă de curând s-a pus cu precădere mai mare accent în încercarea de studiere a conceptului și a efectului pe care îl are acesta asupra individului dar și asupra societății.
Dacă vom sta și analiza puțin o mică parte din gama uriașă de mesaje pline cu informații ce ne bombardează viața de zi cu zi, vom constata că întâlnim de foarte multe ori minciuni, însă acest lucru nu reprezintă o noutate, chiar și societățile din trecut s-au confruntat cu acest lucru, însă ușor, ușor, omul de rând a reușit să devină imun acestui concept, în 1991 Bradlle afirmând: “am impresia că in ultimii ani minciunile au luat proporțiile unei epidemii față de care am devenit cu toții imuni”.
Contextual vorbind minciuna se poate structura în mai multe variante cum ar fi :
Minciuna individuală cotidiană, care este realizată cu scopul de a genera certitudini, atitudini sau stări emoționale predeterminate, previzibile, către indivizii de acțiune sau de afectivitate;
Minciuna individuală politică, care se adresează, spre modificarea punctelor de vedere și a credințelor, unei persoane sau unui public larg cu intenția de reușii să manipuleze modul de comportament în favoarea unui singur om;
Minciuna colectivă desfășurată de o grupare sau de către o comunitate de un anume rang social și care deține anumite privilegii. Minciuna colectivă a cercului politic urmărește păstrarea statutului și prerogativelor de către o minoritate aflată într-un război de interese cu majoritatea dezavantajată și lipsită de drepturile și avantajele grupului.
Minciuna economică, fie că este individuală fie că este colectivă, maschează în mod deliberat din motive știute numai de ei, starea reală a unei economii fie că vorbim de cea locală, regională sau chiar statală.
“Dacă se spun sau nu mai multe minciuni în zilele noastre decât înainte, e usor de ghicit, însă cel puțin acum lumea este mai la curent cu răspândirea acestora, în parte și datorită faptului că cele spuse în public sunt deseori date în vileag cu propmptitudine.”
Zvonul
“Zvonul este o informație, adevărată sau nu, pusă la dispoziția unui auditoriu și propagată apoi spontan, o informație ce se dorește a fi autentică și cu caracter de noutate, cu posibilități minime de verificare, de cele mai multe ori tendențioasă, care circulă paralel și în mod frecvent în contrasens cu informațiile transmise prin mijloacele oficiale de comunicare.”
Deci se poate afirma că declarația înfățișată drept veridică dar fără a exista circumstanțe posibile de a i se verifica veridicitatea și corectitudinea, este catalogată drept ceea ce numim zvon.
Jean-Noel Kapferer spune la rândul lui despre zvon că reprezintă “apariția și circulația în cadrul societății a unor informații fie încă neconfirmate public de către sursele oficiale, fie dezmințite de acestea.”
Zvonurile făcute cunoscute către publicul larg au și o funcție dublă mai exact :
funcție explicativă;
funcție de atenuare a anumitor tensiuni emoționale.
Circulația zvonurilor este subordonată contextelor care aparțin unor largi grupuri sociale, bineînțeles de tipul de personalitate și caracter al persoanelor dar și de nevoile acestora din punct de vedere psihosociologic. Tot Noel Kapferer în 1987 a arătat că răspândirea zvonurilor stă la baza a unor trei lucruri importante:
plauzibilitatea zvonului;
aparența de adevăr ( pentru că circulația unui zvon să fie de durată, trebuie sa cuprindă în structura sa și o mică parte de adevar );
dezirabilitatea cuprinsului informațional ( dacă zvonul răspândit nu este dorit, acceptat de către public există o eventuală reușită de stopare a lui ).
În 1965 prin lucrările lor, Allport și Postman au concluzionat trei feluri de transmitere a zvonurilor și anume:
legea sărăciei (a nivelării) adică cu cât zvonul reușește să se propage tot mai mult, în consecință el va fi mult mai ușor de priceput de individ și ulterior relatat;
legea accentuării, ceea ce ne demonstrează că amănuntele se vor înrădăcina, reușind să obțină un loc central în semnificația acestuia;
legea asimilării, mai exact informația transmisă se pastrează și se reorganizează în apropierea unor cauze centrale. Prin condensare, prevestire sau prin stereotipuri verbale, asmilarea poate fi realizată întocmai la tema centrală.
Din punct de vedere al modului de propagare, zvonul ajunge să se adapteze intereselor persoanei, apartenenței sociale ori rasiale cât și preconcepțiilor individuale ale celui care le comunică.
Individul care propagă zvonul se lovește de dificultatea de a sesiza și de a reține în obiectivitatea lor elemente ale lumii exterioare. Pentru a putea să le utilizeze, ei trebuie să le adapteze și să le structureze conform modelului lor de înțelegere și în funcție de interesele personale. Pentru public, zvonul evocă ceva misterios, aproape magic. Zvonurile cresc, zboară, șerpuiesc, mocnesc, circulă.
Circulația zvonurilor se restrânge atunci când există posibilitatea verificării rapide a adevărului unei informații. „Zvonul nu este neapărat fals, în schimb este mereu neoficial. Paralel sau uneori în opoziție cu informația oficială, zvonul o contestă, propunând alte realități. Așa se explică faptul că mediile de informare (n.a. mass media) nu l-au desființat.”
Transmiterea continuă a zvonului apare ca un ansamblu ce orchestrează frica și incertitudinea în fața unei circumstanțe ambigue. Ea reprezintă un soi de dependență reciprocă la nivelul formei, cantității, calității și credibilității informației oficiale sau formale. Cu cât cea din urmă este mai insuficientă, incompletă sau puțin veridică, cu atât se accentuează propagarea zvonului. Din această cauză în societățile totalitare zvonurile au o mare putere de propagare. Zvonul va înfățișa un mijloc de comunicare complementar, dar și un soi de documentare paralelă, deci în concluzie necontrolată.
Zvonul, ca important mijloc de comunicare în masă informal, are o serie de trăsături specifice, din care cele mai reprezentative sunt următoarele:
caracterul predominant informațional;
noutatea;
intenționalitatea;
corelarea conținutului său cu speranțele și așteptările;
temeiurile de credibilitate. Credibilitatea zvonului este strâns legată de persoana care-l aduce la cunoștință.
În societatea și spatial cultural românesc putem nota și conceptul denumit “bârfă”, care se identifică cu zvonul. Din punct de vedere al motivației psihologice, bârfa nu se diferențiază cu nimic de zvon, făcând apel la stările emoționale, afective, cognitive, fiind ușor percepută ca o fabrică ce produce zvonuri.
Un exemplu pe care l-am găsit fascinant din punctul meu de vedere, în ceea ce se poate definii conceptul de “bârfă”, îl reprezintă o secvență din fimul regizat de John Patrick Shanley în anul 2008 și anume “Doubt” unde actorul Philip Seymour Hoffman, interpretând un preot, ține o predică cu privire la “bârfă” și cum se manifestă ea dar și care sunt efectele ireparabile ale acesteia. (vezi anexa numărul 2)
2.3 Persuasiunea
Aristotel a afirmat că "Retorica este arta descoperirii, iar într-un caz particular, a descoperiri mijloacelor de persuasiune aflate la îndemână".
“Persuasiunea este o formă de influențare. Este modalitatea de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane să creadă sau să facă un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acțiuni (raționale sau mai puțin raționale). Persuasiunea se bazează pe discuții și <<atractivitatea prezentării>> în locul folosirii mijloacelor de forță.”
Modalitatea de manipulare numită persuasiunea nu conține o acțiune deliberată cu caracter negativ, adică nu maschează evenimente și fapte doar că le evidențiază într-un mod continuu pe cele favorabile. Din punct de vedere dialogal persuasiunea stă în strânsă legatură cu argumentarea, de forță de convingere pe care o are emițătorul, de modul în care acesta este destul de competent pentru a-și pune într-o lumina cât mai bună gândurile rostite.
Din cauza faptului că prezintă un sistem complex și un stil caracteristic care combină puterea cuvântului cu deprinderile actoricești cum ar fi expresivitatea, mimica (mai exact limbajul non-verbal), televiziunea are în componența sa strategică cel mai persuasiv tip de comunicare dintre toate mijloacele de informare în masă.
O tehnică simplă folosită câteodată fără a ne da seama de prezența ei în viața de zi cu zi, o reprezintă cea a distorsiunii temporale. Pentru a reuși manipularea unei anumite persoane sau public tot ce trebuie făcut este adoptarea unui comportament prin care se semnalează că ceea ce s-a dorit de la țintă s-a și întâmplat deja. Modul foarte eficace este de a face referire la hotărârea pe care persoana-țintă încearcă să o ia, ca și cum deja aceasta a și făcut-o și pe deasupra chiar i-a și convenit. Bineînțeles că împreună cu micul discurs, asocierea cu imagini irezistibile este mai avantajoasă deoarece face propunerea tot mai greu de refuzat.
Este cunoscut faptul că după acceptarea unui ajutor, pentru a se descătușa de greutatea psihologică a datoriei provocată de sentimentele de obligație, unii oameni simt nevoia de a recompensa, de a înapoia favorul ce le-a fost dăruit. Câteodată pentru a împlinii această eliberare, indivizii devin tot mai dornici de a întoarce chiar și de mai multe ori favorul primit.
Principiul reciprocității este reprezentat de constrângerea de a recompensa un favor, fie el cerut sau nu, imediat după ce acesta a fost admis de către țintă. Această parte definitorie caracterului uman transcede orice deosebiri fie că sunt culturale, religioase, politice sau rasiale, indiferent de factura respectivului favor. Principiul în cauză este destul de ușor de aplicat, tot ce trebuie făcut este de a-i oferi ceva persoanei-țintă și de a aștepta să fie răsplătit. Însă o altă modalitate eficace de întrebuințare a acestui principiu este metoda "ușii-n nas". Această modalitate constă în cererea unui comportament mult prea pretențios pentru a fi admis, înainte de a exprima solicitarea care vizează comportamentul așteptat, deci o solicitare de o importanță insignifiantă, dar pentru care nu ar exista mari speranțe de a fi și îndeplinite. Concluzionând pentru a crește șansele de a dobândi o favoare de la cineva, în expozițiune se cere foarte mult, conștientizând refuzul, urmat de trântirea ușii-n nas, după care se revine cu solicitarea reală.
Din punct de vedere al psihologiei sociale experimentale, procesul de manipulare „ușa în nas” rămâne însă un amplu mister. Sunt ipoteze explicative:
făcând o comparație cu prima cerere, a doua cerere se arată mult mai mică decât în realitate;
bineînțeles se poate ca atunci când se restrâng condițiile, subiectul țintă poate avea impresia că am cedat anumite lucruri în schimbul lui, și va avea senzația că ne este îndatorat. Drept urmare se va bucura să ne acorde favoarea, de aceea este și indispensabil faptul că cererea trebuie facută de același manipulator, iar prima solicitare să fie cu mult exagerată față de a două, vizată de manipulator, însă putem afirma „similititudinea rezidă în faptul că în ambele cazuri se pornește prin a cere mult în intenția de a obține mai puțin.”
Angajamentul și concordanța reprezintă un alt principiu util al acestei metode. Oamenii vor încerca să facă tot ce la stă în putință să mențină credințele și principiile care sunt în concordanță cu cele pe care le-au deținut precedent. Când vor adopta public o poziție, toate faptele ulterioare vor coincide cu acel comportament dovedit anterior. Manifestările neconcordante nasc tensiuni psihice, pe care individul se străduiește să le ocolească cu orice preț. În consecință va realiza orice îi stă în putință ca să demonstreze că este solidar cu faptele sale precedente. Principiului acesta îi este atribuită metoda "piciorului în prag". Tehnica “piciorul în prag” are două versiuni :
cu cerere explicită;
cu cerere implicită.
Cererea explicită.
În prima versiune ordinea secvențelor este următoarea: printr-o primă cerere explicită se dobândește de la persoana în cauză un comportament puțin scump și non-problematic, într-un mediu de liberă selecție și care facilitează angajamentul. Un exemplu destul de faimos pentru această metodă este cel făcut în Olanda în anul 1996, când manipulatorii au telefonat un anume număr de persoane și i-au rugat să răspundă la câteva întrebări legate de nivelul de calitate al unei paste de dinți.
O mare parte din subiecți au acceptat de bunăvoie să poarte acea conversație fiind dispuși să-și piardă timpul la telefon. După ceva timp aceeași manipulatori au telefonat din nou, însă de necrezut a fost faptul, că cea de-a doua intervenție telefonică a reprezentat consimțământul de a intra în casă pentru o echipă care avea atribuțiile de a inventaria toate produsele pe care le dețineau indiferent unde se aflau acestea. Ceea ce i-a uimit pe specialiști a fost faptul că 52 % din cei telefonați și-au dat consimțământul de a le fi percheziționată casa.
Cererea implicită.
a) O persoană dintr-un magazin cu autoservire te roagă frumos să-i ții rândul pentru circa 3 minute.
b) Părăsești rândul atunci când sari în ajutorul angajatei magazinului care a trântit din greșeală câteva tăvi cu comenzi.
Cererea clasică este tot explicită, însă a doua cere este implicită, iar purtarea persoanei-ținta este solicitată de circumstanțe. Ce trebuie observat este faptul că cea de-a doua purtare este în serviciul unei alte persoane, neimplicate în primul proces.
Un alt exemplu: „experimentatorul roagă o gospodină care-și făcea cumpărăturile într-un centru comercial să-i supravegheze sacoșa cu alimente, pentru a se întoarce într-un loc unde își uitase fie un dolar (justificare slabă, care produce o presiune mică, deci adecvată, propice sentimentului de libertate a deciziei), fie portmoneul cu toți banii lui (justificare puternică, presiune mare, libertate limitată). Revine după un moment pretinzând că a găsit ceea ce pierduse și apoi pleacă. Câteva clipe mai târziu, din sacoșa unui alt experimentator cade, ca din întâmplare, un pachet, el prefăcându-se că n-a observat nimic. Rezultate: 80 % din gospodinele la care actul preparatoriu a fost realizat în condiții de justificare slabă l-au alertat pe experimentator; numai 45 % din cele cu justificare puternică. Lotul de control – deci nesupuse la actul preparatoriu – a reacționat în proporție de 35%.”
Tehnica “piciorul în prag” în cele două versiuni se prezintă diferit, în versiunea implicită nemaitrezindu-se bănuieli negative din partea celui care manipulează, față de cea clasică unde cerințele erau consecutive și de cele mai multe ori având același fond.
Principiul atribuirii. Oamenii întocmesc mai tot timpul diverse fapte pentru că ei au o părere stabilită și cred într-un anumit adevăr despre ei înșiși. O însușire internă a modului lor de a fi, provoacă anumite genuri de comportament, adică dacă o persoană își atribuie intern o anumită însușire, va realiza tot ceea ce este caracteristic acelei persoane care deține acea însușire. Dacă profesoara îi va spune elevului că îl consideră un copil inteligent și competent care învață foarte mult, elevul își va atribui inconștient însușirea de copilul care învață mult, și se va comporta ca atare.
Deci încă odată, se poate observa cum o simplă frază poate provoca surprize în societate.
Metoda șarmantului. Față de toate celelalte metode prezentate mai sus, această metodă nu are și alte etape prin care se realizează procesul de manipulare și nu se bazează pe un dialog acrobatic. Ea există pentru că mai mereu indivizii oferă compromisuri, și își exterioriează dorința de a asculta și confirma ideile persoanei-țintă, aceasta având dreptul de a hotărâ, iar partenerul nu face presiuni îngrăunând procesul printr-un dialog ambiguu. Este cea mai etică dintre toate tehnicile de persuasiune exprimate precedent în scris, dar în același timp și cea care necesită cel mai mult timp pentru a fi pusă în practică.
CAPITOLUL III
Jurnalismul politic
“Jurnalismul politic reprezintă acel segment al comunicării în masă care realizează – într-un proces continuu de reciprocitate – comunicarea între consumătorii de media și mesajul politic, pe paliere naționale și transnaționale direct conectate. Jurnalismul politic influențează în mod decisiv puterea de penetrare, calitatea și coerența mesajului politic.”
Internetul a reușit să influențeze și să revoluționeze categoric comportamentul politic și modul de receptare al mesajului politic oriunde pe mapamond. Noul climat media este foarte diferit de modul cum funcționa presa tradițională atât cantitativ, cât și calitativ. Se poate afirma că ceea ce a diferențiat presa clasică de noul climat media a fost tocmai gradul mărit de transmitere a mesajului politic. Specialiștii au intuit imediat încă de la început potențialul crescut al noului climat media de a facilita discursul public, de a educa dar și de a interacționa direct cu cetățenii. Ulterior new media a reușit să-și creeze audiențe în masă prin preluarea informațiilor și transmiterea lor imediată prin canalele multimedia. “Noul climat media (new media) realizează performanța de a transforma un mesaj personal cu conținut politic într-un mesaj capabil de a fi diseminat unui număr nelimitat de receptori, într-o manieră asemănătoare comunicării în masă.”
Modul strategic și tehnicile de a dobândi un control în sfera comunicării de către reprezentanții politicului, se alcătuiesc în domeniul marketingului politic.
Relația jurnalistului politic cu lumea politică este prezentă în mod continuu, de aceea nu este deloc surprinzător faptul că politicienilor nu le prea convine soiul acesta de dependență față de jurnaliștii politici. Fiind considerați păzitori ai ieșirii mesajelor de tip politic în sfera mass media, după politicieni, aceștia trebuie să fie primii responsabili în formularea adecvată a mesajului politic către publicul cu drept de vot.
“Puterea se prezintă acum mai puțin în acțiune, și mai mult în comunicare. Cine comunică mai bine și mai eficient este mai influent și, în consecință, mai puternic”. Problemele mass media din punct de vedere social și politic pot fi dezvăluite prin analiza modului de funcționare a mijloacelor de informare și a informației. Ne mai respectând tradiția din școlile de ziaristică, formele de comunicare se înlănțuie unele în altele într-un cerc numit sistemul multimedia. Situația este că mijloacele de informare imită mijloacele de informare și repetă ce afirmă mijloacele de informare, și poate fi numită, perfect valabilă, paradoxală. “Câmpul jurnalistic face ca asupra diferitelor câmpuri de producție culturală să se exercite un ansamblu de efecte legate, prin formă și eficacitate, de propria lui structură”.
Fie în ziare, radio sau televiziune oamenii politici sunt citați pe scurt. Normele jurnalismului de actualitate fac ca în expunerea generală a paginii politice sau a jurnalului de știri, afirmațiile politice să fie îngropate, metaforic vorbind, lucru ce determină cu prisosință perceperea activității politice de catre publicul larg. “Uneori însăși calitatea informației este pervertită de constrângerile comunicării”, nu este de mirare faptul că oamenii sau grupările politice vor să se elibereze prin orice mijloace de dependență jurnalismului politic, pentru a-și putea comunica mesajele într-un mod direct și nemediat.
Unele evenimente reprezintă o știre, dar multe altele sunt ignorate. Unele accidente reprezintă o știre, dar altele nu. Unele morți reprezintă o știre, dar de multe altele nici nu aflăm. Deci ce înseamnă de fapt o știre? Un răspuns plauzibil la această întrebare se pare că este :
“Știrea este ceea ce reporterii, editorii și producătorii decid că reprezintă o știre.”
În mod contrar noțiunii clasice de informare prin care știrea se află undeva în jurul nostru, iar reporterul trebuie să o găsească și să o transmită publicului, acest lucru contrazice definiția de mai sus. Știrea este aleasă și uneori chiar creată de către jurnaliști." Acest lucru presupune că știrea nu reprezintă numai o desfășurare de fapte, ea are și un fundament retoric constituitiv. Mesajul știrii influențează modul în care publicul consumător de presă percepe realitatea”.
3.1 Influența mass-media asupra politicului.
Din punct de vedere al istoriei, regăsim presa sub imensa tutelă a autorității. La începuturile sale, presa era subvenționată și bineînțeles controlată de autoritatea cea mai puternică a momentului, fie că era politică sau religioasă. Pâna ca publicul larg să aibă acces liber la informație, informațiile erau transmise numai pentru elitele financiare, nobilimea, bancherilor sau înaltului cler.
Influența mass-media este reprezentată de puterea de selectare a acesteia, a ceea ce merită să fie relatat și de a clădi povești plauzibile dintr-o înșiruire de evenimente. Reputația mass-media având o imensă putere de convingere, cu îndemânarea de a modela percepțiile și de a manipula credințele și atitudinile publicului consumător de presă, este incontestabilă. Odată cu aparația democrației modern, presa a fost eliberată de sub presiunea strictă a autorității.
Ca prim punct al funcțiilor mass-media în relația cu politicul, supravegherea constă în comasarea pe instituții stabilite, personalități politice sau evenimente cât și dezbaterea lor publică. Sistemul mass-media manipulează prin cercetări și dezvăluiri de senzație interesul publicului. O publicitate de tip negativ va avea ca rezultat efecte catastrofale unui demers politic, iar străduința de a corecta consecințele unei astfel de publicități negative va fi de două ori mai mare. Una din atribuțiile mass-media este de a reafirma certitudinile existente, de a se baza pe societate și în corecta ei funcționare. Mass media încearcă să creeze un mediu plăcut în care să predomine fidelitatea și conformismul față de instituțiile autorității politice și sociale.
Legitimarea socială este și ea prezentă, deoarece pentru a câștiga autoritatea pe scena politică acest lucru poate fi făcut numai prin exprimarea publică, mai exact atunci când un subiect sau politician intră în cercul de informare a publicului larg. Însăși rațiunea politicianului este reprezentată prin recunoașterea publică a acestuia, în concordanță mediul politic este direct subordonat normelor colaborării cu media. Necâștigând nimeni vreo luptă contra presei, acest fapt face ca legitimarea socială de care are nevoie sfera politică, să ilustreze unul din cele mai valoroase atuuri ale mass-media în fața ansamblului politic.
Presa a avut încă de la inceput responsabilitatea de a interpreta atât viața socială cât și cea politică prin punerea în context și mai apoi direcționarea atenției publicului spre evenimente sau lucruri pe care le consideră remarcante. Forme relevante de control și influențare din partea mass-media sunt reprezentate prin înlăturarea din conținut a unui mesaj, fenomen su eveniment politic, micșorarea spațiului de prezentare a unei informații cu conținut politic, păreri personale sau ideologice cât și restrângerea editorialelor.
“Modalitățile interpretative ale mass-media formează și deformează opinia asupra fenomenelor politice, direcționând impactul acestora asupra vieții indivizilor.”
Din cauza democratizării informației, mass-media încearcă să-și reducă mesajul în redări simple cu conținut moral, împărțind clasic lumea în personaje pozitive și în cele negative.
Din punct de vedere negativ al socializării, presa construiește o percepție neadevărată față de faptele relevante din viața comunității. Acceptarea abuzului statului asupra persoanei în cauză cât și conformismul public sunt unele din afirmațiile făcute de către criticii marxiști, când se pune problema socializării prin mass-media. De exemplu, interesul presei pentru abominamil și morbid, transformă indivizii care nu corespund condițiilor standard ale societății în invariabile ale vieții sociale, lucru care justifică cu atât mai mult procedurile agresive ale instituțiilor care dețin rolul de a păstra ordinea în viața socială a oamenilor.
Din punct de vedere pozitiv, comunicarea prin mass-media are ca rezultat participarea relativ activă a cetățenilor la acțiunile politice, fie că sunt de interes local sau național, sau sărbători naționale și instituționale etc. De menționat faptul că această socializare prin intermediul mass-media creează la rândul ei stereotipuri. Acțiunea conștientă cu un scop determinat spre imitare și simplificare, manipulează comportamentul, felul de a percepe realitatea, dar și propriile convingeri. Datorită acestor efecte, oamenilor politici le-au fost retinuță atenția legată de stereotipizarea reacției publicului consumător de media.
Cum precizam în capitolul întâi, înainte de a ajunge la îndemâna publicului, informația trece prin mai multe filtre, iar după cum s-a stabilit, acțiunea de selectare în mass-media este una subiectivă. Aceste filtre mediatice sunt stabilite intern însemnând îndrumările superiorilor, timpul de emisie, modul în care se comportă colegii de breaslă etc., dar și extern, mai exact cenzura indirectă a constrângerilor de tip politic sau economic.
Socializarea politică suferă importante influențe din cercul mass-media, în prezent și datorită prezenței formidabile prin cuvântul pe care îl are de spus în mass media, al liderului de opinie.
“Liderul de opinie are un rol relevant cât privește relațiile personale, din perspectiva fixării mesajului politic. Liderii de opinie asigură comunicarea politică dinspre mass-media, spre audiență. Prezentarea unor idei și materiale prin intermediul unui filtru interpretativ al unei personalități cu autoritate este mai relevantă decât receptarea directă a mesajului politic.”
Fiind considerată o relație personală, cea dintre consumător și liderul de opinie, cel dintâi nu mai prezintă acea reticență față de mesajele oficiale atunci când acesta primește prin liber consimțământ bagajul de informație datorită relației pe care o are cu liderul de opinie. Indivizii care sunt de acord cu ideile liderului de opinie, și le consideră notorii preiau cu ușurință din punct de vedere intelectual mesajul, înmagazinându-l în sistemul personal de comunicare atât cu politicul dar și cu societatea.
3.2 Manipularea mass-media de către politicieni
Influența și controlul pe care îl poate avea sfera politică asupra jurnalismului politic presupun cunoștiințe cât mai precise a deprinderilor jurnalismului politic dar și structurii de proprietate ce aparțin cercului de presă.
Puterea abudentă de care sunt satisfăcute mass-media conține anumite limitări, care fac ca jocul între politic și presă să capete manifestări cu rolul de a controla și manipula însăși faptele persuasive a tot ce ține de media. Unele din aceste limitări sunt bine cunoscute de anumite grupări sau persoane politice active, care sunt în relații cu presa și o influențează pentru a-și atinge obiectivele. Modul obișnuit al jurnaliștilor politici este să cereceteze tot programul partidelor și să distingă cele mai importante subiecte după anumite criterii jurnalistice. Doar acele subiecte vor reprezenta mai apoi “blazonul doctrinar al partidului respectiv.[…] Metoda aleasă de jurnaliștii politici a fost impusă de studiere receptivității politice a cetățenilor cu drept de vot. Concluzia a fost că oamenii nu mai votează astăzi pentru o ideologie.” Rezultând că ceea ce se votează din ce în ce mai mult este schimbarea și nu ideologia, deoarece se face din ce în ce mai puțin vizibilă împărțirea între doctrinele politice, de dreaptă, centru sau de stângă, jurnalistul fiind constrâns să aducă la cunoștiință dar fără prea multe detalii.
O metodă de a altera conținutul și calitatea interviurilor politice, atât în presa scrisă cât și în televiziune, o reprezintă comprimarea timpului de transmitere a mesajului cu caracter politic. Prin acest mod evenimentele politice de durată sunt diminuate la câteva zeci de minute, astfel privitorii nu reușesc să distingă momentul în care se trece de la un discurs la altul, relatarea părând a fi continuă și needitată.
Manipularea jurnalismului implică existența unor norme jurnalistice foarte bine delimitate. Pentru a putea fi posibilă influențarea informației trebuie să existe o legatură directă cu priceperea regulilor dar și normelor jurnalistice, ca atare foarte mulți consilieri renumiți din domeniul relațiilor publice sunt experții de odinioară din mass-media. Ei reușesc să-și educe reprezentanții politici cu privire la calitatea relației pe care se presupune că aceștia trebuie sa o aibă cu intermediarul, fie că este o singură persoană sau un public numeros, deoarerece “o comunicare nu poate exista fără să apară calitatea relației.” Reporterii au obstacole și termene limită de trecut de aceea pachetul informațional oferit de mass-media este vulnerabil. Aceștia se bazează pe cunoștințe provenite de la mai multe surse, și de cele mai multe ori li se cere să fie rapizi prezentând faptele pline de dramatism. Standardele mass-media, care hotărăsc dacă o informație prezintă sau nu interes, dar și constrângerile și acordurile atât interne, cât și externe care influențează ceea ce este expus sau publicat ajută la susceptibilitatea creată.
Astfel unele din vulnerabilitățile presei sunt, respectarea deadline-ului, hotărârea agendei politice, regimul acreditărilor, exploatarea week-end-urilor și a sărbătorilor oficiale, atât de mult contestatul breacking news, etc.
Breaking news
Pentru a reușii să atragș la maxim atenția telespectatorilor, oamenii sau grupările politice de la putere profită de rezultatul favorabil pe care îl au unele emisiuni sportive sau de alte genuri în direct, pentru a relata informații exclusive, în prime time, iar acest mod strategic intră în categoria breaking news.
Deadline
Deoarece mass-media este pusă față-n față cu termene-limită, iar jurnaliștii au îndatorirea să favorizeze cele mai de actuale evenimente și recente detalii, “informația oferită cu puțin timp înainte de apropierea termenului-limită de către o personalitate politică importantă, despre un fapt la fel de important, poate fi cu ușurință preluată și ulterior relatată într-o viziune non-critică.”
Ca rezultat, sfetnicii oameniilor politici sau staff-urile acestora distribuie mesajele controversate cât mai aproape de deadline, pentru a scădea analiza critică a instituțiilor media asupra acelor mesaje.
Informația transmisă prin mass-media poate fi de asemenea manipulată prin scăparea de către oamenii politici a unor știri de pot fi negative pentru ei, atunci când sunt transmise greu către public sau când deadline-ul redacțiilor a fost depășit.
Regimul acreditărilor
Pentru a evita o întâmplare de presă, oamenii politici dornici de acest lucru sistează accesul presei în anumite locații. Într-un mod similar, pentru a pondera lipsa de informație, sunt făcute diverse “surse apropiate” care otrăvesc presa. Din pricina accesului direct sau a lipsei acreditării, redacțiile primesc ceea ce li se oferă, de frică de a nu fi acuzate că nu au acoperit evenimentul.
Citirea surselor reprezintă o responsabilitate pentru asigurarea fiabilității unei instituții de presă. Însă de foarte multe ori, sursele neclare lipsite de nuanță sau indecise, deseori chiar sursă demnă de plauzibilitate nu se face prezentă chiar în acel moment, iar instituțiile de presă nu pot face prea multe, irosind elementul confirmării. “Când sursa tace, tăcerea este considerată un răspuns care dezavantajează sursa.”
Cenzura jurnalismului politic, sau mai exact autocenzura jurnalismului politic apare atunci când în general reporterilor politici li se oferă libertatea de a scrie doar atunci când aceștia asigură temeinic faptul că nu vor întrece anumite limite. Deseori în redacții politice există o listă cu interdicții cu diferite personaje înscrise, de la care nimeni nu are voie să se abată. Într-un mod condiționat oamenii de presă sunt agenți liberi, care prezintă tot ceea ce doresc într-un mod independent, atâta timp cât celor superiori le este pe plac.
“Autocenzura intervine atunci când jurnaliștii nu mai sunt conștienți de faptul că reacționează ca urmare a unor presiuni.” Astfel ei evită să redacteze un text despre un personaj aflat pe lista interdicțiilor, pentru a putea activa ca reporteri politici.
O afirmație destul de dură umblă în literatura jurnalistică americană și anume : “Cu cât un jurnalist știe mai multe, cu atât va publica mai puțin.”
3.3 Strategii de diversiune – Decalogul Chomsky
În cele mai multe cazuri cei care dețin puterea, indiferent în ce domeniu, au ca scop principal să modifice gândirea și automat comportamentul celor pe care îi conduc. Pentru a fi posibil acest fapt, au nevoie de metode de manipulare care să influențeze judecata celor supuși actului de manipulare. În mass-media și în mediul politic, aceste metode s-au dezvoltat rapid. Alcătuită din marionete și nu din indivizi care gândesc liber, o societate poate fi ușor condusă de “maeștri păpușari” care nu au alt obiectiv decât să-și îndeplinească interesele personale și ale grupărilor din care fac parte, controlul mass-media fiind esențial în această desfășurare.
În multe și diferite ipostaze, mass-media expune neechilibrat conflictul dintre două persoane sau grupări cu opinii diferite. Cancanurile și senzaționalul sunt cele care atrag presa, fiind întodeauna prezente în prima parte a buletinelor de știri sau pe prima pagină din ziar.
În urmatoarele rânduri voi prezenta câteva din strategiile care sunt adoptate mai mereu pentru a influența și ulterior schimba comportamentul, ideile sau credințele indivizilor și pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate, acestea fiind identificate și explicate pe înțelesul tuturor de către Avram Noam Chomsky (n. 1924) un renumit lingvist american și o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite, și sintetizate în ceea ce se poate numi “Decalogul Chomsky”.
“Decalogul Chomsky”
Strategia de distragere a atenției
Mass-media influențată, la rândul ei, din ce în ce mai grosolan de oameni de afaceri sau de lideri politici, tinde să nu mai informeze publicul, ci mai degrabă să-l dezinformeze. Responsabilitatea care-i este înmânata, este de a muta atenția de la schimbările decise de capetele politice și economice, sau de la faptele și evenimentele cu o însemnătate uriașă. Totul face parte din procedeul de inundare, cu diferite calupuri de mesaje ce conțin informații nesemnificative, a opiniei publice.
Această manieră de a manipula pe care o putem numi și de distragere a atenției are și sarcina negativă de a stopa orice atenție a indivizilor pentru diferite categorii de cunoaștere cum ar fi economia, știința sau psihologia. Ideea este că publicul să nu se mai reflecteze la adevăratele probleme pe care le are societatea.
Strategia problemă-reacție-soluție
A doua strategie suprapusă în manipulările din media este cea de a crea o dificultate căreia să i se ofere apoi rezolvări. Tactita are schema: problemă- reacție- soluție.
Se creează o dificultate la nivel social din care să rezulte o reacție în rândul publicului. Ca de exemplu: să descoperi și să intensifici violența urbană sau să aranjezi acțiuni sângeroase pentru ca apoi să pui în practică măsuri de securitate care îngrădesc libertățile cetățenești, iar totul ajunge să fie etichetat drept un rău necesar.
Strategia graduală
O altă strategie de manipulare foarte eficace este strategia graduală. Obiectivul este ca societatea să ajungă să fie de acord cu inacceptabilul din trecut.
Prin această metodă au aplicat neoliberalii termeni autoritari socioeconomici din anii ‘80 respectiv ‘90: privatizarea în masă a sectoarelor strategice ale economiei(energie, transporturi etc.), pericolul socio-economic, statul minimal, flexibilitatea, șomajul colosal în rândul populației, câștig financiar care să nu asigure o viață decentă. Chiar dacă la prima vedere acești termeni par imposibil de acceptat de către populația unei țări, au ajuns să fie puși în aplicare treptat și într-un final acceptați de catre populație, deoarece dacă ar fi ajuns ca acești termeni să fie aplicați forțat și deodată ar fi iscat o adevarată revoluție.
Strategia amânării
Metoda amânării reprezintă un alt mijloc de a introduce măsuri nocive pentru popor. De cele mai multe ori actanții politici își justifică măsurile ca fiind negative, dar necesare pentru a atrage ajutorul public în cadrul punerii în practică a viitoarelor intenții nepopulare. Hotărârile care nu ar avea decât un efect negativ asupra populației, în strategia “păpușarilor”, nu vor da randament dacă vor fi aplicate într-un timp scurt, dimpotrivă, dacă ar fi amânate și aplicate la un anumit moment ar fi mult mai benefic pentru ei, deoarece le dă timp maselor de oameni să se obișnuiască cu concepția de schimbare și să se resemneze în momentul când hotărârile vor fi puse în practică. Asta și din cauza faptului că populația are mai mereu tendința de a crede că viitorul va fi mai promițător, și sacrificiul cerut nu va mai fi necesar.
Strategia infatilizării
A înfățișa un chip inocent este un alt subterfugiu din multitudinea de strategii manipulative. Cele mai multe reclame de pe piață sunt create în așa natură încât să folosească argumentări sau discursuri, imagini ale unor indivizi și în mod deosebit intonația celor mici pentru a da senzația de slabiciune, ca și cum cel ce vizionează acel tip de publicitate ar fi și el la rândul lui un copil mic sau o persoană cu deficiență mentală. Această infantilizare are scopul de a modifica imaginea celor care manipulează în ochii societății.
Cel mai bun exemplu pentru acest tip de strategie ar fi clipul electoral din 1964 cu care președintele Johnson a reușit să câștige alegerile, de altfel considerat cel mai controversat tip de reclamă electorală din istorie. În videoclip o fetiță poreclită Daisy având numai doi ani apare și reușește să comunice un mesaj foarte emoționant care favorizează strategia de dezarmare nucleară pe care o adoptase Johnson. ( vezi anexa numărul 3 )
Strategia emoțională
O metodă ce țintește partea dreaptă a emisferei cerebrale a unui individ o reprezintă strategia emoțională. A profita la maxim de partea emoțională a unui individ este cea mai des folosită tehnică de a stopa o examinare rațională și de a deteriora simțul critic al persoanei în cauză. A beneficia într-un mod abuziv de conținutul emoțional de a stopa calea subconștientului având menirea de a induce constrângeri și neliniști, idei sau dorințe etc.
Strategia de promovare a mediocrității în rândul publicului
Populația este din ce în ce mai obișnuită cu satisfacții mediatice ieftine, care e menită să-i ocupe timpul și să-l demotiveze.
Observăm tot mai mult că mass-media promovează fel și fel de indivizi, pentru unii cărora li se par a fi un model perfect de urmat în viață. A promova mediocritatea și prostia publicului reprezintă cel mai grosolan mod de manipulare mediatică, tehnica legată bineînteles de cea anterioară. Omul de rând care urmărește o emisiune tv, citește un ziar sau o revistă can can, tinde să creadă că a fi vulgar, needucat și în general prost este ceva la modă.
Strategia de pricepere a personalității unui individ
Pentru a pune în aplicare și a reuși un proces de manipulare mai amplu, trebuie să cunoști persoana mai clar decât se cunoaște ea pe sine. Datorită progresului tehnologic și științific din ultima jumătate de secol, diferența dintre învățăturile pe care le posedă un individ sau altul față de o elită conducătoare este înfricoșător de mare. Datorită cercetărilor în domeniul psihologiei, biologiei dar și a neurobiologiei, “maeștrii păpușari” și-au dat seama cum funcționează mai bine omul, ajungând să posede o forță de control mult mai mare asupra oamenilor, chiar mai mult decat o au ei înșiși.
Strategia de autoînvinovățire
Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Oamenii care nu mai au impulsul de a reveni înapoi pe picioare și a spune stop, devin o turmă și sunt ușor de manipulat.
Cei ce manipulează folosesc de asemenea în strânsă legatură cu o altă tehnică, metoda de autoînvinovățire, pentru a face persoanele să-și dezaprecieze abilitățile, și intelectul căzând în diferite stări emoționale, cea mai des întâlnită fiind cea de a-și inhiba acțiunile. Aceștia fac ca oamenii să se autoînvinovățească pentru propriile nerealizări, sau pentru situațiile critice în care se află în loc să se revolte împotriva sistemului corupt și să găsească o cale de a duce o viață decentă.
Strategia de a menține populația în ignoranță și mediocritate
A ține publicul în mediocritate și ignoranță reprezintă unele din cele mai iubite strategii de manipulare care sunt folosite, aceasta constând așa cum ne este clar oferit din înțelesul său, de a păstra publicul incapabil în înțelegerea tehnicilor și procedurilor aplicate în ceea ce se numește controlul minții. Gradul de educație pe care îl are o persoană reprezintă un rol critic în folosirea acestei metode. Cu cât sistemul educațional este mai precar, cu atât persoanele vor fi mai sensibile la fel și fel de tehnici de manipulare.
CAPITOLUL IV
EDUCAȚIA ÎMPOTRIVA MANIPULĂRII
În zilele noastre mass-media reprezintă un reper evident în viața cetățenilor, însă se poate schimba brusc într-un inamic redutabil de foarte multe ori, dacă nu se filtrează și analizează cu grijă pachetul informațional primit.
Mass-media pot trata multitudinea tehnicilor de manipulare determinând individul să acționeze precum s-a plănuit, în funcție de anumite caracteristici cum ar fi preferințele pentru oarecare lucruri, specificul vârstei, apartenența la o anumită categorie socială s.a. Se poate ajunge până în punctul în care individul să își dorească ceea ce au stabilit alții pentru ei. Conștientizarea anumitor tehnici de manipulare poate ajuta la evitarea lor.
Educația reprezintă un factor crucial pentru ca cetățenii să discearnă între ceea ce este bine și ceea ce este rău. Indivizii care resping tehnicile de manipulare, au încredere în propriile credințe, valori și idei, recunosc ușor tentativele de manipulare și reușesc să le combată.
Bineînțeles responsabilitatea transmiterii informației de orice fel îi aparține jurnalistului, care pentru a nu deveni o unealtă în fenomenul de manipulare orchestrat de grupările politice, trebuie să-și păstreze integritatea profesională și să cerceteze mereu în căutarea adevărului, mai ales când pachetul informațional este destinat publicului.
Ca jurnalist, deontologic vorbind, meseria aleasă nu reprezintă vânătoare de politicieni, nici formarea unei legături de tovărășie cu aceștia, și în consecință cu atât mai puțin amestecarea în mediul politic. Din punctul de gândire al individului, mass-media au îndatorirea de a ne informa cu privire la evenimentele esențiale care au loc la nivel național cât și internațional, însă de cele mai multe ori beneficiează de aspectele vulnerabile ale opiniei publice pentru a-și atinge anumite scopuri, catalogate acestea putând însemna obiective strategice de marketing, de relații publice, ale unor campanii politice etc. Informația pe care o primește individul provine din diferite segmente care nu respectă tot timpul principiul adevărului.
Întâlnim tehnicile de manipulare mai tot timpul în viața noastră, chiar și în cele mai banale momente. Aproape orice individ a utilizat cel puțin odată în viața lui metoda “ușii-n nas”, fără să-și dea seama că o face, iar rezultatele au fost aceleași ca de fiecare dată.
Cum am precizat în capitolele anterioare, presiunea pe care o resimțim din diferite metode și tactici de manipulare, poate fi sesizată foarte ușor în viața de zi cu zi.
4.1 Zece măsuri contra manipulării
1) Încercarea de a juca un rol de ”avocat al diavolului”, punând la bataie propria înfățișare, principiile disprețuite, concepțiile, comportamentul, sentimentele. Prin această încercare se ajunge la o cunoaștere de sine mult mai amplă, atât a calităților cât și a slăbiciunilor. Pentru a înțelege care este și părerea celorlalți, trebuie să privim din altă latură.
2) A pune în atenție, din altă viziune, încercarea altora de a transmite, de a încadra o problemă, o circumstanță, o anume părere. Acceptarea absolută a preciziilor lor, le oferă un benificiu esențial. Pregătirea pentru posibilitatea de a refuza cu venirea unei versiuni proprii. Evitarea detaliilor înainte de a observa dacă problema nu este percepută greșit. De multe ori reprezentanții puterii își încantă persoana-țintă pe o anume problemă, ca mai târziu să descopere că de fapt, problema era realizată fals. Un exemplu concret ar fi după revoluția din 1989 când regimul de la București a făcut nenumărate apăsări asupra jurnaliștilor, pentru a discuta textele pe care ar fi trebuit să le cuprindă legea presei.
3) Pierderile pe o perioadă scurtă ajută la păstrarea independenței. A fi influențați cu ușurință în privința unei atracții avantajoase imediate, duce la căderea într-o cursă foarte periculoasă, iar greutatea produsă de nepotrivirea cognitivă va fi mult mai mare decât cea instigată de neplaceri sau de încurcături temporare. Micile pierderi sunt învățătură de minte pentru viitor. Este necesar punerea imediată a piciorului în prag atunci când întâmpinăm neplaceri, nemulțumiri sau chiar din comportamentul unei persoane apropiate. Exersarea unor expresii în care iți exprimi nemulțumirile față de altă persoană pentru a fi luat în serios. Neluarea în serios a prevenirilor repetate, duce la detașarea de persoana respectivă. În situațiile imprecise este necesară evitarea hotărârilor imediate. Mulți dintre reprezentanții puterii apelează la presiuni asupra cetațeanului pentru a grăbi răspunsul, fără timp de gândire. Problema trebuie gândită suficient de mult a în o înțelege căutând informații adiționale asupra subiectului, apoi punând semnătura. Insistarea unor întrebări este necesară pentru nelămuririle unei probleme pentru înțelegere completă. Reprezentanții puterii pot influența într-un mod neplăcut persoana pentru reducerea la tăcere, uneori prin folosirea unor încercări de manipulare pentru a induce în eroare persoana.
4) Analizarea sensurilor necunoscute ale lucrurilor sau circumstanțelor întâlnite, indiferent cât de simple ar părea, scopul uniformelor, baza relațiilor interpersonale, calculele diverșilor vorbitori, rolul ascuns al unor legi și regulamente.
Oaspetele trebuie să pună atenție pe regulile supuse de către gazdă. Respectarea regulilor impuse de gazde poate duce la limitarea radicală a libertății de exprimare, de acțiune și chiar de alegere. Pentru a nu renunța la exprimarea deschisă a opiniilor, regulile trebuie respectate, dar într-o oarecare măsură jucând rolul conformistului, altfel spus neacordarea încrederii procedurilor simple cu privire la probleme personale, sociale sau politice complexe, vor isca reacții a celor din jur, ce vor demonstra dacă au gânduri ascunse.
5) Dragostea și prietenia absolută nu poate fi dobândită total din partea unui străin, la prima vedere. Atenția trebuie pusă pe cei care încearcă să lingușească, căutând adevăratul scop al acestora. În cadrul relațiilor obișnuite de amiciție sau de iubire, acestea pot fi probate numai în timp, de asemenea este exclus ca numai unul în relație să fie acela care oferă totul, iar cealaltă persoană doar să primească. Adevarata dragoste și încrederea au la bază egalitatea și respectul reciproc.
6) Ajungând într-o situație socială nouă, într-un grup nou, companie necunoscută, trebuie încercată aflarea imediată a modului sociabil prin care puteți intra în contact cu aceștia și de asemenea care sunt principalii reprezentanți autoritari ai grupului. Încercarea de a intra pe aceeași lungime de undă cu aceștia, aflarea a cât mai multor detalii despre ei, știindu-le gusturile, orgoliile, activitățile, complimentarea acestora dacă este cazul, încercarea de a afla ceea ce vor să obțină căutând soluțiile cele mai bune în rezolvarea tuturor problemelor neașteptate. Pentru a evita situațiile absolut nefamiliare fără a-ți putea exprima libertatea de acțiune și de exprimare, într-o asemenea situație este necesară testarea limitelor ce vă sunt impuse. Evitarea subjugării, unor suferințe greu de suportat, într-o astfel de circumstanță, ține de acceptarea unui preț mai mic pentru exprimare.
7) Nu vă dezvăluiți sentimentele, dorințele ascunse, slăbiciunile sau limitele în fața oricui. Trebuie amintit faptul că uneori și prietenul cel mai bun te poate trăda sau vă poate trăda cu ajutorul unor divulgări. Pentru a analiza cu precizie o anumită problemă, trebuie să ne obișnuim cu momentele de distanțare emoțională. De asemenea, trebuie exersat menținerea calmului și a sângelui rece, în diferite confruntări cu cei care vor să manipuleze. Aceștia urmăresc în a enerva intenționat, putând să creeze momente de slăbiciune de care se pot folosi, rezultând supunerea persoanei respective.
8) A nu se lăsa acaparați de pata lacomiei și îndeplinirii orgoliului personal, pentru că reprezentanții autoritari știu să se folosească de aceste puncte slabe, ca mai târziu să profite de persoana respectivă. Rezistența împotriva tentațiilor, lingușelilor, bârfelor, aduceți-vă aminte de cea mai onestă și impunatoare persoană, și întrebați-vă cum ar proceda ea în locul vostru. Acceptarea unui schimb de idei, analizarea la rece a părerilor sau convingerilor ce nu se suprapun cu ale individului, în special cele care sunt susținute de argumente precise, încercând prin a vă pune în locul lor, a celor cu care vă confruntați ideile, pentru a încerca să intelegeți cine și unde greșește.
9) Momentul în care vina își face simțită prezența trebuie indentificată proveniența acesteia. Astfel putem vedea dacă nu este indus în mod aritificial pentru a acționa într-un anume fel. Deciziile nu trebuie luate doar pentru a scăpa de un anumit sentiment de vină, acceptându-l ca pe o componentă a firii umane, dar fără să actionați sub influența lui.
10) Trebuie acționat pe deplin conștient în orice situație, neluând decizii pripite sau doar din reflex. Un bun exercițiu este acela de a descoperi care anume sunt reflexele ce corespund unor convingeri intime și care au fost induse prin diverse metode de manipulare.
CHESTIONAR: INFLUENȚA MASS-MEDIA
Indepentența presei este un factor indispensabil pentru buna funcționare a unei comunități democratice. Această afirmație a fost, în ultimii zece ani, mai mult o deviză decât politică publică.
De exemplu, în România, jurnalistul trebuie să înfrunte tot mai multe obstacole pentru a putea informa adecvat potrivit realității și interesului public.
Interesele politice și economice ale proprietarilor mass-media, cât și cele ale politicienilor, dar și foamea de senzațional distorsionează calitatea informației care este transmisă către receptori.
Gravitatea consumului necritic de mass-media a fost observată de Uniunea Europeană, iar grija la nivelul instituțiilor europene pentru promovarea unui învățământ care să crească competența consumului de mass-media a devenit tot mai clară.
1. Obiectivele cercetării : Influența mass-media.
Câtă încredere acorda cetățenii mijloacelor de comunicare ?
Sunt conștienți cetățenii de influența pe care poate să o aibă mijloacele de informare asupra lor?
Sunt în stare să facă diferența dintre o informație veridică și o minciună?
Ce îi deranjează cel mai mult pe cetățeni atunci când primesc o informație ?
Oare știu de raportul de legatură pe care îl are mass-media cu politicul, dar și influențele și presiunile care vin din ambele părți?
Este presa independentă sau este influențată de sfera politică ?
Acestea sunt întrebările generale care au reprezentat fundamentul premiselor de la care am pornit atunci când am redactat chestionarul.
2. Metoda de aplicare a chestionarului:
Online, cu ajutorul a mai multor rețele de socializare.
Perioada de realizare a interviurilor: 3 Iunie – 5 Iunie 2015
3. Eșantionul:
137 de respondenți
Eșantion generalist, nu se ține cont de sexul, afilierile religioase, sau grupările minoritare din care face parte individul.
4. Structura chestionarului:
Chestionarul cuprinde 12 întrebări. ( vezi anexa numărul 4 )
Încrederea în mass-media.
Din cei peste 130 de respondenți, la întrebarea numărul unu “Câtă încredere aveți în general în mass-media pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă foarte puțină și 5 foarte mult ?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, 38,5 % dintre aceștia au ales un răspuns de mijloc. Din totalul celor chestionați 27,4 % nu acordă credit prea mare mass-media, iar la polul opus doar 15,6 % au încredere în mijloacele de comunicare.
La cele două extreme, dintre cei care au o foarte mare încredere în mass-media, s-a confirmat o cifră de doar 4,4 %, iar cei ce nu dau crezare mai deloc mass-media sunt în proporție de 14,1 %.
Concluzionând la întrebarea numărul unu, tot mai multe persoane devin sceptice în ceea ce privește încrederea în general în mass-media. (vezi anexa numărul 5)
Informațiile furnizate de mass-media.
La întrebarea numărul doi “Cât de mulțumit sunteți în general de informațiile pe care le furnizează mass-media pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă foarte puțin mulțumit și 5 foarte mulțumit?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, s-a înregistrat o similaritate cu întrebarea numărul unu și anume, din cei peste 130 de respondenți 36,8% au ales un răspuns de mijloc, urmat imediat de 27,1% care nu s-au arătat tocmai mulțumiți de informațiile furnizate de mass media. Pe un loc trei cu o pondere de 20,3% din cei chestionați, se arată mulțumiți de pachetul informațional primit. La extreme, dintre cei care nu se arată foarte multumiți de informațiile primite, s-a înregistrat o cifră de doar 2,3%, iar la polul opus din cei ce nu sunt multumiți deloc de pachetul informațional pe care îl furnizează mass-media, s-a înregistrat o cifră de 13,5 %.
Concluzionând la întrebarea numărul doi, nu foarte multe persoane se arată multumițe de ceea ce oferă mass-media din punct de vedere al pachetului informațional. (vezi anexa numărul 5)
Selectarea pachetului informațional din diferitele canale media.
La întrebarea numărul trei “De unde vă alegeți în cea mai mare parte informațiile cu privire la viața politică din România ?”, întrebare cu multiple variante de răspuns, în acest secol XXI mediul online triumfă, 77,9% dintre respondeți alegându-și în mare parte informațiile cu conținut politic de pe internet. De astfel s-a și constatat că tot mai multe publicații au trecut de la presa scrisă la presa online, la fel putem afirma cât și despre radio și televiziune. Detronată, televiziunea a înregistrat un procent de doar 38,2%. Un al treilea loc, în ceea ce privește culegerea informațiilor cu conținut politic, îl ocupă surprinzător mediul social, discuțiile cu familia, prieteni sau colegii de orice natură au înregistrat o cifră de 27,5%. Presa scrisă, cât și televiziunile particulare au înregistrat 16% respectiv 15,3%, iar pe ultimul loc, în ceea ce privesc materialele informaționale cu conținut politic, radiolul arată o cifră de doar 7,6%.
Concluzionând la întrebarea numărul 3, atunci când vine vorba de alegerea știrilor cu caracter politic majoritatea indivizilor aleg mediul online. (vezi anexa numărul 5)
Cunoștințe privind mass-media.
La întrebarea numărul patru din chestionar, “Ați urmat pana în acest moment vreun curs despre mass-media?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, 71,5% din respondenți au afirmat că nu au cunoștințe privind mass-media, 19,2% au răspuns pozitiv, iar restul de 9,2% nu au știut, sau nu au vrut să răspundă (vezi anexa numărul 6)
Percepții legate de influența mass-media.
Este indispensabilă aflarea măsurii în care consumătorii conștientizează influența pe care mass-media o poate avea asupra fiecăruia dintre receptori, astfel observăm în ce măsură se poate dezbate despre competența mass-media și consumul critic de mesaje media în cazul țării noastre.
La întrebarea numărul cinci “Ați avut vreodată impresia că un anumit pachet informațional a fost creat / prezentat cu intenția de a manipula publicul?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, 92,2% au susținut ca au constatat de foarte multe ori informații ce aveau ca scop influențarea lor, iar la capătul opus, 1,6 % nu au semnalat nici un fel de manipulare mediatică, procent mult mai mic decât cei care nu au răspuns, sau nu au știut 6,2%.
În conluzie un număr tot mai mare de receptori sunt conștienți atunci când se încearcă influențarea publicului. (vezi anexa numărul 6)
Veridicitatea pachetului informațional.
La întrebarea numărul șase, “Cât de rar sau cât de des vi s-a întâmplat să vă îndoiți de pachetul informațional pe care l-ați cules din media, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă foarte rar și 5 foarte des?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, cei mai mulți au ales varianta de mijloc mai exact 35,6%. Adunate, variantele de răspuns ce afirmă că se îndoiesc, și se îndoiesc foarte des de informațiile receptate din media, acumulează o cifră de 42,4%. La polul opus, adunate, variantele de răspuns ce afirmă că nu se îndoiesc, sau că se îndoiesc foarte rar sau niciodată de informațiile primite, acumulează o cifră de doar 15,1%, iar cei care nu au răspuns sau nu au știut 6,8%.
În concluzie receptorii se îndoiesc în privința pachetului informațional cules din media. (vezi anexa numărul 6)
Diversitatea surselor de informare și capacitatea de reacție la distorsiuni.
La întrebarea numărul șapte, “Se întamplă să constatați deosebiri între informațiile culese din mai multe surse media?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, 82,4% au afirmat că întâlnesc diferențe între informațiile primite, în timp ce 11,5% nu remarcă nici o deosebire atunci când își aleg informațiile din mai multe locuri, iar 6,1% nu au știut sau nu au răspuns.
În conluzie receptorul analizează informația primită, reușind să discearnă elementele informaționale străine contextului. (vezi anexa numărul 7)
Tot în această categorie, la întrebarea numărul opt, “După ce observați deosebiri între informații, de cele mai multe ori …”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, 65,9% din respondenți au afirmat că următorul lucru pe care îl fac este să verifice informațiile și din alte surse, pentru a fi siguri, în timp ce 15,9% nu țin cont de ele, 11,4% optează pentru pachetul informațional din sursa preferată, iar 6,8% recurg la o altă metodă. (vezi anexa numărul 7)
La întrebarea numărul nouă, “Ce vă deranjează cel mai mult din pachetul informațional receptat zilnic?”, întrebare cu multiple variante de răspuns, cei mai mulți dintre respondenți, mai exact 62,9%, afirmă că ceea ce îi tulbură cel mai mult sunt minciunile. Următorul lucru ce îi deranjează pe indivizi sunt ipocriziile, respectiv contradicțiile politice 45,5%, iar descrescător la o diferență nu foarte mare, reclamele mai exact 42,4%. Știrile despre vedete și tot ce ține de monden nu sunt pe placul publicului, 39,4% din respondenți afirmă că sunt revoltați de modul în care se face can-can la noi în țară. Violența 34,8%, respectiv vulgaritatea și nerușinarea oamenilor 33,3% sunt următoarele pe listă. Știrile cu caracter politic și accidentele au înregistrat cifre de 28,8% și 16,7%. (vezi anexa numărul 7)
La întrebarea cu numărul zece “Care credeți că sunt persoanele care pot altera informația, cu intenția de a influența opiniile publicului ?”, întrebare cu multiple variante de răspuns, respondenții au răspuns că duo-ul care manipulează cel mai mult în mediul în care acționează, îl reprezintă politicienii împreună cu patronii sau acționarii instituției media, mai exact 64,4% respectiv 59,1%. De astfel se poate distinge că respondenții sunt de parere că politicul alterează cel mai mult pachetul informațional cu scopul de a influența receptorii. Cu un procent de 36,4%, firmele care plătesc reclamele s-ar face vinovate de modificarea conținutului informațional al mesajului transmis, în timp ce editorialistul are o cifră de doar 28%. Pe ultimul loc, și cei care nu ar avea legătură cu distorsionarea informației sunt reporterii cu un procent de doar 17,4%. (vezi anexa numărul 8)
Libertatea mass-media.
La întrebarea unsprezece “În ce măsură considerați că poate fi limitată independența mass-media ?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, 39,1% au afirmat că în mică măsură, iar la polul opus cu 29,3% au susținut că în mare măsură. La extreme 18,8% au afirmat că libertatea mass-media nu este limitată deloc și doar 12,8% sunt de părere că mass-media este influențată într-o foarte mare măsură. (vezi anexa numărul 8)
Paradoxal, la întrebarea cu numărul doisprezece “Cu care din aceste două afirmații sunteți în cea mai mare parte de acord ?”, întrebare cu o singură variantă de răspuns, 75,6% sunt de acord că mass-media din România este influențată de sfera politică în timp ce 24,4% au susținut că mass-media din România nu este influențată de sfera politică. (vezi anexa numărul 8)
CONCLUZII
După ce am parcurs o întreagă structură teoretică a manipulării, metode și tipuri de folosință a dânsei, cum se face ea resimțită în mediul politic însă și ce presiuni vin în sens invers, am catalogat câteva idei contra manipulării, dar am observat și mici schimbări la nivelul modului de filtrare a pachetului informațional în chestionarul realizat, acum este timpul să tragem linie și să enumerăm câteva concluzii.
Trebuie să fim conștienți de faptul că manipularea nu reprezintă o agresiune fizică, propriu-zisă, ci ea este mai mult o violență simbolică. Nu suntem forțați sau bruscați să credem în ceva anume, sau să luăm totul într-un mod brut fără un pic de filtrare a informației. Cum am observat de-a lungul lucrării, după ce se cunoaște persoana, felul ei de a fi, dar și specificul vârstei sau alte particularități, se poate recurge cu ușurință la manipulare de către persoana sau grupul de persoane ce și-au propus să vă influențeze. Cei mai mulți manipulatori mizează pe faptul că noi credem ceea ce vrem noi să credem, însă de fapt e doar un miraj, iar cei mai mulți atunci când sunt întrebați dacă cineva le-a influențat opinia, răspund cu mândrie că nimeni nu a făcut așa ceva, iar procesul manipulator și-a făcut treaba, și lucrurile pot continua fără a se băga de seamă.
Răspunderea asumată de majoritatea furnizatorilor de informație este aceea de educație pentru cultura informației. În principiu este necesară însă abordarea strategică a acesteia și ca atare cooperarea între specialiștii din învățământ, din structurile tehnologice, dar și a altor discipline cu cei din segmentul infodocumentar, pentru dezvoltarea unor „posibilități” care să ajute cultura informației, ca în final această legătură să fie apreciată ca o acțiune continuă care are nevoie de interacțiune în toate sensurile a tuturor părților implicate.
După cum s-a putut observa în rezumatul chestionarului, cei care nu mai acordă o așa mare încredere în mass-media sunt, într-o proporție adunată, de aproximativ 80%, deoarece în loc de a transmite corect informațiile, de a avea un rol în educarea individului din punct de vedere cultural, mijloacele de comunicarea îl bombardează pe consumator cu mesaje și pachete informaționale menite să-l facă și mai hăbăuc decât este, nefiind destul că sistemul educațional românesc este și așa șubred, și în care nu se alocă destule fonduri.
Deși încep să cred că de fapt că cei de la guvernare nu vor un popor abil, inteligent, în fond manipularea în masă s-ar desfășura mult mai greu. Și la ce-i trebuie politicianului român o persoană capabilă de a lua singură deciziile, cu propria rațiune, prezentând un mod eficace de a respinge manipularea de orice natură, când ne pot băga pe gât toate aberațiile posibile transformând societatea într-o imensă și ascultătoare turmă.
Domeniul cultural este un mare posesor de conținut în țara noastră, de altfel ca peste tot în lume, iar în consecință aceasta implică eforturi de a folosi acest conținut. În această direcție sunt prezente instituții dornice de a forma și dezvolta planuri din acest segment, dar au nevoie de fonduri financiare care să aibă ca rezultat o pondere legată de accesul liber la instrumentele societății informaționale. Evident, progresul tehnologic nu trebuie să omită, pe măsură ce se extinde din cauza diminuării costurilor, aspectele culturale. Sunt atâtea instituții culturale care doresc intrarea în lumea digitală și care urmăresc ușurarea accesului la informații cu ajutorul noilor tehnologii, un bun exemplu fiind muzeele. Segmentul multimedia este o unealtă necesară pentru educație, iar producătorii români, și-au dat seama de acest lucru, demonstrând prin atenția acordată acestui tip de produs cultural.
Raportându-ne la chestionarul realizat anterior, observăm prin analiza generală că indivizii reușesc să discearnă distorsiunile din pachetele informaționale receptate zilnic, au idee în mare parte despre persoanele care pot altera informația, dar cunosc într-o mare măsură și stadiul de independență în care se află mass-media din România.
Cei informați devin mai informați, cei dezinformați devin mai dezinformați. Într-o societate în care pachetul informațional capătă aceleași valori precum capitalul sau resursele, apelul la mijloace moderne de comunicare interpersonală devine o necesitate. Avem nevoie de o bază de cunoștințe de un minim de cultură generală pentru a putea discerne mesajele receptate din media. Astfel spus, conchid printr-un citat a lui Immanuel Kant care mi se pare mai mult decât potrivit și anume „un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat.”
BIBLIOGRAFIE
Barnes J.A., Sociologia minciunii, Editura Institutului European, Iași, 1998
Bourdieu, Pierre Despre televiziune urmat de dominația jurnalismului, Editura Meridiane, București, 1998
Philippe Breton, Manipularea cuvântului, Institutul European, 2006
Buzărnescu, Ștefan, Sociologia opiniei publice, Ed. Didactică și pedagogică București, 2000
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Polirom, 2007
Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 2004
Joule, K.V. & Beauvois, J.L, Tratat de manipulare, Editura Antet, București
Kapferer, Jean – Noel, Zvonurile, Editura Humanitas, București, 1993
Miège, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2000
Mucchielli, Alex, Arta de a influența, Editura Polirom, Iași, 2002
Peretti, Andre de (coord) Tehnici de comunicare, Editura polirom, Iași, 2001
Săftoiu, Claudiu, Jurnalism Politic: manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni, Editura Trei, București,
Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presă, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004
Zamfir Cătălin (coord.), Dicționar de Sociologie, Editura Babel, București, 1998
REFERINȚE WEB
http://dexonline.ro/definitie/mass-media
http://ro.wikipedia.org/wiki/Minciună
http://ro.wikipedia.org/wiki/Zvon
http://ziarullumina.ro/opinii/zvonul-ca-teorie
http://ro.wikipedia.org/wiki/Persuasiune
https://cristytepes.wordpress.com/2012/01/26/tehnici-de-influentare-a-celuilalt/
ANEXE
Anexa numărul 1 : http://www.cna.ro/IMG/pdf/Inf_media_elect_CNA2007.pdf
Anexa numărul 2 : https://www.youtube.com/watch?v=8ng5angbV5E
Anexa numărul 3 : https://www.youtube.com/watch?v=9Id_r6pNsus
Anexa numărul 4: (https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewform)
Anexa numărul 5 : (https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
Anexa numărul 6 :
(https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
Anexa numărul 7 :
(https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
Anexa numărul 8 :
(https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
BIBLIOGRAFIE
Barnes J.A., Sociologia minciunii, Editura Institutului European, Iași, 1998
Bourdieu, Pierre Despre televiziune urmat de dominația jurnalismului, Editura Meridiane, București, 1998
Philippe Breton, Manipularea cuvântului, Institutul European, 2006
Buzărnescu, Ștefan, Sociologia opiniei publice, Ed. Didactică și pedagogică București, 2000
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Polirom, 2007
Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 2004
Joule, K.V. & Beauvois, J.L, Tratat de manipulare, Editura Antet, București
Kapferer, Jean – Noel, Zvonurile, Editura Humanitas, București, 1993
Miège, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2000
Mucchielli, Alex, Arta de a influența, Editura Polirom, Iași, 2002
Peretti, Andre de (coord) Tehnici de comunicare, Editura polirom, Iași, 2001
Săftoiu, Claudiu, Jurnalism Politic: manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni, Editura Trei, București,
Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presă, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004
Zamfir Cătălin (coord.), Dicționar de Sociologie, Editura Babel, București, 1998
REFERINȚE WEB
http://dexonline.ro/definitie/mass-media
http://ro.wikipedia.org/wiki/Minciună
http://ro.wikipedia.org/wiki/Zvon
http://ziarullumina.ro/opinii/zvonul-ca-teorie
http://ro.wikipedia.org/wiki/Persuasiune
https://cristytepes.wordpress.com/2012/01/26/tehnici-de-influentare-a-celuilalt/
ANEXE
Anexa numărul 1 : http://www.cna.ro/IMG/pdf/Inf_media_elect_CNA2007.pdf
Anexa numărul 2 : https://www.youtube.com/watch?v=8ng5angbV5E
Anexa numărul 3 : https://www.youtube.com/watch?v=9Id_r6pNsus
Anexa numărul 4: (https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewform)
Anexa numărul 5 : (https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
Anexa numărul 6 :
(https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
Anexa numărul 7 :
(https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
Anexa numărul 8 :
(https://docs.google.com/forms/d/1XnLisKDQ3AmHMYbhB5EisUblYyyJyVZThQ82m1birOc/viewanalytics)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Manipularea Forma de Diversiune In Mass Media (ID: 107274)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.