Manipulare sau Dezinformare In Emisiunile Informative
Cuprins
Introducere …………………………………………………………………………………………………. 5
Capitolul I INTRODUCERE ÎN COMUNICARE
1.1 Comunicarea ……………………………………………………………………………… 7
1.1.1 Cadrul teoretic al comunicării …………………………………………………. 8
1.2 Informația ………………………………………………………………………………….. 8
1.3 Funcțiile comunicării ………………………………………………………………….. 10
1.4 Canalele comunicaționale ……………………………………………………………. 11
Capitolul II MASS MEDIA ÎNTRE MANIPULARE ȘI DEZINFORMARE
2.1 Mass media, câinele de pază al societății ……………………………………….. 12
2.1.1 Mass media de la primele publicații la apariția internetului …………. 14
2.2 Ce este manipularea? …………………………………………………………………… 24
2.2.1 Clasificarea manipulării ………………………………………………………….. 28
2.2.2 Secolul XXI invadat de arta de convinge ………………………………….. 29
2.2.3 Manipularea ca proces psihologic ……………………………………………. 32
2.3 Dezinformarea în mass media ………………………………………………………. 36
2.4 Mass media, la limita dintre manipulare și dezinformare ………………….. 39
Capitolul III STUDIU DE CAZ
3.1 Metodologie ……………………………………………………………………………….. 41
3.1.1 Ipoteza de lucru ……………………………………………………………………… 44
3.2 Realitatea TV, spectacol informativ ……………………………………………….. 45
3.3 Antena 3, produs al unei nișe ………………………………………………………… 47
3.4 Știrile Realitatea TV și Antena 3, între manipulare și dezinformare …… 49
3.5 Rezultatele cercetării …………………………………………………………………….. 57
Concluzii …………………………………………………………………………………………………………. 59
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………….. 61
Anexe
Introducere
În fața oricărei manifestări de a mass mediei stă știrea; în spatele acesteia, o serie întreagă de strategii care au ca scop final, câștigarea atenției publicului țintă. Această afirmație susține idea unei nevoi concentrate de a înțelege necesitatea descifrării unei comunicări aparte pe care toate emisiunile de știri o folosesc astăzi, nu pentru a informa ci pentru a atrage atenția și loialitatea publicului țintă, câștigându-l prin spectacolul care însoțește știrea, pe termen lung. Strategiile folosite în construcția știrilor, sunt tehnici de manipularea și dezinformare.
Comunicarea este cu siguranță, în parte, transmitere de informație. Aceasta este prima sa modalitate de existență. Însă, comunicarea nu poate fi doar o modalitate de informare. Ea este un proces mult mai complex decât un simplu schimb de informații. Primul impuls este să ne gândim la exemplele de relații pe care comunicarea le leagă (fie că vorbim de domeniul familial, afaceri, școală, sentimental etc). Dar există și un domeniu, mai puțin disputat, în care comunicarea este doar un paravan. Paravan al emiterii de informații cu scopul de a atrage atenția unui public care să rămână fidel programului și de a se identifica cu stilul, discursul și tema știrei difuzate.
Societatea în care trăim descoperă pe zi ce trece nevoia unui răspuns concret la următoarele întrebări: Sunt știrile surse sigure de informație? Ne putem baza pe obiectivitatea acestora? Există posibilitatea ca știrea să fie influențată de modalitățile moderne și înșelătoare de a atrage atenția publicului? Sunt știrile singurele produse media lipsite de manipulare? Și este publicul român, dezinformat zi de zi, în programele de știri ale posturilor TV nișă? În idea de a răspunde la toate aceste frământări am realizat lucrarea de față.
Cea dintâi ambiție a acestei cercetări este de a specifica ce este informația, comunicarea și care este rolul acesteia în societate. Nașterea mass mediei din nevoia de a fi informați, a adus cu sine și o serie de tehnici care intrevin asupra produselor informaționale în lupta pentru câștigarea audienței. Manipularea este o formă diferită față de dezinformare, cu mult mai gravă decât aceasta. De multe ori, manipularea este un rezultat al procesului de dezinformare. Iar publicul, joacă adesea rolul unei victime. Cea de-a doua ambiție a acestui studiu este de a decoda mesajul tehnicilor și a propune un set de tehnici anti-manipulare. Cea de-a treia ambiție este de a scoate în evidență, prin exemplul analizei făcute în paralel asupra știrilor difuzate la Realitatea TV și Antena 1, care sunt acele secrete pe care un program informativ le folosește în a câștiga atenția publicului și care sunt etapele în urma cărora, acesta va începe să își însușeașcă informațiile primite astfel încât își va schimba comportamentul și va adopta o nouă atitudine față de societate.
Nu în ultimul rând, această lucrare poate reprezenta o cărămidă solidă, în construcția oricărei extinderi a subiectului. Puțini dintre noi recunoaștem că știrile au puterea de a ne manipula convingerile sau că există dezinformare în emisiunile informative difuzate 24 de ore din 24, tocmai pentru că omul se consideră o persoană completă căruia nu îi lipsește factorul de decizie. Dacă această teorie se confirmă sau nu, vom descoperi în urma studiului de caz, bazat pe tehnicile de construcție ale știrilor Realitatea TV și Antena 1, sub aspectul concluziilor, prin infirmarea sau confirmarea următoarei ipoteze de lucru: dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putință pentru a câștiga audiența folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci și posturile TV care difuzează numai emisiuni de știri sunt produse ale unor tehnici de influențare, precum manipularea și dezinformarea.
Capitolul I
INTRODUCERE ÎN COMUNICARE
1.1 Comunicarea
Puterea stă în informație; această paradigmă a devenit o condiție sine-qua non a epocii contemporane. Informația, de oricare natură, ne ajută să dobândim avantaje într-un proces sau într-o acțiune aflate în derulare. Informația se obține prin intermediul comunicării. În acest mod, comunicarea devine mijlocul principal prin intermediul căruia putem să ne adaptăm la realitățile generate de social. În opinia lui Jean Claude Bertrand informația „este un stoc de date (mesaje, semnale, simboluri) care se transformă prin procesul de comunicare. Comunicarea face ca ființa umană să creeze noi semnificații, să interpreteze mesajele, să transforme ideile și cunoștințele prin dialog cu semenii săi”. În aceași idee, Bertrand afirmă că „termenul de comunicare implică neapărat o relație între două entități”. Analizând comunicarea din punct de vedere etimologic, Mihai Dinu conchide: „acțiune de a face comun, a fi în relație cu”. Dicționarul Explicativ Român atribuie comunicării trei dimensiuni: 1. acțiunea de a comunica și rezultatul ei 2. anunț, aviz, înșiințare, mesaj 3. informație, știre, veste. În studiul Process and Effects of Mass Communication, Wilbur Schram propune o definiție prin care comunicare reprezintă un proces prin care se stabilesc idei, identități de reflecție între emițătorul și receptorul unui mesaj care se transmite printr-un canal. Referindu-se la comunicare din perspectivă sociologică, Emilian Dobrescu apreciază: „Comunicarea semnifică încercarea de a stabili o comunitate cu cineva, de a pune în comun informații, idei, atitudini, de a le asocia, raporta sau de a stabili legături între ele”. O remarcă importantă pentru analiza informației și realitatea socială contemporană o face N. Udroiu: „Lumea, privită strict prin vizorul spațiului informațional, ni se înfățișează diversă, dinamică, dar și plină de inegalități, de contradicții”. Analizând definițiile anterioare constatăm că în procesul socializării comunicarea este instrumentul fără de care omul nu ar putea interacționa. Comunicarea devine astfel, baza unei societății sănătoase, în care, procesele sociale rezistă în prezent și durează într-un viitor cât mai îndelungat. Făcând referire la tipologia comunicării Emilian Dobrescu consideră că aceasta poate fi clasificată astfel:
– directă sau indirectă;
– unilaterală sau reciprocă;
– privată sau publică.
Pe de altă parate, J. L. Aranguren împarte comunicarea în funcție de activitățile
umane; comunicarea fiind: obișnuită (comună), științifică, tehică, de noutate, publicitară, pedagogică, artistică, socială, economică, politică, religioasă, etc.
Cadrul teoretic al comunicării
Comunicarea umană are rolul de a da sens unei informații verbale (fie că informația are loc prin scris sau oral) și a informației non verbale, prezentată în acțiunile paralimbajului, mișcării corpului și folosirea spațiului. Noțiunile de limbaj, limbă, comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate polisemantice. Acest fapt se datorează complexității pe care comunicarea, limba, limbajul le au, devenind discipline științifice studiate (de exemplu lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica); acestea aduc propriile lor perspective de abordare, nu întotdeauna identice sau complementare. Principala problemă pe care o presupune studiul noțiunii de comunicare este aceea a stabilirii conținutului și a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis (canalele de transmitere vor fi dezbătute în subcapitolul 1.4). Cât privește conținutul, aceasta are un fond informațional care nu de puține ori poate afecta emoțional. În cazul unei comunicări, răspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstrează dacă acesta a fost bine înțeles și dacă, comunicarea s-a făcut corect. Reacția respectivă se numește feedback și încheie cercul comunicării deoarece receptorul, la rândul său, codifică o informație și o comunică transmițătorului. Înțelegem așadar, că în procesul comunicării rolurile se schimbă mereu: receptorul devine transmițător și invers.
1.2 Informația
Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă informația (de la latinescul informo, -are = a da formă, a fasona, a face cunoscut, a pune la curent) vă propun câteva definiții consacrate ale unor autori de renume; definiții caracteristice ale acesteia:
– „nevoie a creierului, formă de bază a nutriției psihice, cu funcții importante
în realizarea cunoașterii și afirmării omului ca ființă sociabilă" afirmă Udroiu;
– „ansamblul activităților, instituțiilor și efectelor care au ca obiect primirea,
transmiterea, alegerea și prezentarea faptelor considerate ca semnificative pentru viața socială" precizează autorul străin, Mahélé I.
– „un proces brut sau semifinit care, departe de a fi rar, este în general abundent";
-„măsura a ceea ce este nou, imprevizibil în mesaj" încheie celebrul Abraham Moles.
Dar informația nu este relevantă pentru cei care o folosesc, datorită definiției
pe care aceasta o posedă, cât pentru ceea ce reprezintă ea ca și atuuri. Analizând mai departe informația, este ușor de remarcat că în spatele acesteia, există câteva caracteristici, printre care cele mai importante sunt:
Alainviitor cât mai îndelungat. Făcând referire la tipologia comunicării Emilian Dobrescu consideră că aceasta poate fi clasificată astfel:
– directă sau indirectă;
– unilaterală sau reciprocă;
– privată sau publică.
Pe de altă parate, J. L. Aranguren împarte comunicarea în funcție de activitățile
umane; comunicarea fiind: obișnuită (comună), științifică, tehică, de noutate, publicitară, pedagogică, artistică, socială, economică, politică, religioasă, etc.
Cadrul teoretic al comunicării
Comunicarea umană are rolul de a da sens unei informații verbale (fie că informația are loc prin scris sau oral) și a informației non verbale, prezentată în acțiunile paralimbajului, mișcării corpului și folosirea spațiului. Noțiunile de limbaj, limbă, comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate polisemantice. Acest fapt se datorează complexității pe care comunicarea, limba, limbajul le au, devenind discipline științifice studiate (de exemplu lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica); acestea aduc propriile lor perspective de abordare, nu întotdeauna identice sau complementare. Principala problemă pe care o presupune studiul noțiunii de comunicare este aceea a stabilirii conținutului și a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis (canalele de transmitere vor fi dezbătute în subcapitolul 1.4). Cât privește conținutul, aceasta are un fond informațional care nu de puține ori poate afecta emoțional. În cazul unei comunicări, răspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstrează dacă acesta a fost bine înțeles și dacă, comunicarea s-a făcut corect. Reacția respectivă se numește feedback și încheie cercul comunicării deoarece receptorul, la rândul său, codifică o informație și o comunică transmițătorului. Înțelegem așadar, că în procesul comunicării rolurile se schimbă mereu: receptorul devine transmițător și invers.
1.2 Informația
Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă informația (de la latinescul informo, -are = a da formă, a fasona, a face cunoscut, a pune la curent) vă propun câteva definiții consacrate ale unor autori de renume; definiții caracteristice ale acesteia:
– „nevoie a creierului, formă de bază a nutriției psihice, cu funcții importante
în realizarea cunoașterii și afirmării omului ca ființă sociabilă" afirmă Udroiu;
– „ansamblul activităților, instituțiilor și efectelor care au ca obiect primirea,
transmiterea, alegerea și prezentarea faptelor considerate ca semnificative pentru viața socială" precizează autorul străin, Mahélé I.
– „un proces brut sau semifinit care, departe de a fi rar, este în general abundent";
-„măsura a ceea ce este nou, imprevizibil în mesaj" încheie celebrul Abraham Moles.
Dar informația nu este relevantă pentru cei care o folosesc, datorită definiției
pe care aceasta o posedă, cât pentru ceea ce reprezintă ea ca și atuuri. Analizând mai departe informația, este ușor de remarcat că în spatele acesteia, există câteva caracteristici, printre care cele mai importante sunt:
Alain Touraine spune că „a fi informat înseamnă a ști nu numai ce se petrece,
ci și a cunoște rațiunile și metodele de decizie.”
Michel Crozier declară că „informația înseamnă putere, reprezintă instrumentul
esențial al puterii."
Francis Dessart afirmă că „informația este un puternic catalizator al progresului (…)
Este necesară o cooperare internațională și interguvernamentală între statele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, pentru ca informația și comunicarea pozitivă să contribuie la întărirea păcii și înțelegerii internaționale, la promovarea drepturilor omului." În inchiderea acestor șiruri, aducem în prim plan pe Robert E. Kahn și Agenția pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării a SUA, care vine cu o caracteristică a informației pe cât de importantă pe atât de interesantă: „Națiunea care stăpânește domeniul prelucrării informației va poseda cheile la conducerea lumii în secolul XXI." Printre cele mai importante caracteristici ale informației, se disting actualitatea, rapiditatea, puterea, factorul decizional, evoluție etc. Desigur, trebuie amintit faptul că nu putem vorbi de informație doar ca despre un instrument ci și ca un drept (în 1949 Declarația Universală a Drepturilor Omului proclamă dreptul omului la informare și comunicare. Astăzi, trăim într-o societate informațională în care fiecare din noi posedă, într-o mai mare sau mai mică măsură, informații care pot aduce avantaje poziției noastre în societate și în raport cu ceilalți. Astfel spus, informația nu mai este doar un avantaj, ea este o condiție a existenței. Trebuie recunoscută așadar, importanța pe care informația o are în orice societate existentă și să înțelegem că numai prin ea, popoarele se pot dezvolta și co-exista, într-o lume imprevizibilă.
1.3 Funcțiile comunicării
„Termenul de informație tinde să devină o temă fundamentală a științei și civilizației contemporane." Constantin Teleșpan, evidențiază astfel, legătura dintre știință și informație, demonstrând rolul informației ca parte a unui domeniu exact ce are ca scop, răspunsul unor liste interminabile cu întrebări. În acest sens, comunicarea devine mijlocul prin care două sau mai multe persoane pot face schimb de informații, proces care are ca obiectiv, cunoașterea (și nu numai). Specialiști ai comunicării vorbesc de un set de funcții pe care aceasta le împlinește și care au drept scop, următoarele:
„primirea, stocarea și transmiterea mesajelor;
prelucrarea informațiilor;
amorsarea și modificarea proceselor psihologice;
influențarea și dirijarea unor evenimente exterioare."
Pentru că lucrarea de față are în vedere cercetarea internetului ca instrument al
comunicării de masă, un set de funcții relevante ale comunicării sunt cele propuse de Harold D. Lasswell și anume:
supravegherea mediului;
corelarea segmentelor societății;
transmiterea moștenirii culturale.
Mult amintitul autor, Jean Claude Bertrand, vorbește despre:
– supravegherea mediului înconjurător;
– furnizarea unei imagini a lumii;
– transmiterea culturii;
– servirea forumului
– divertismentul.
În relația comunicării cu oamenii, J. R. Dominick subliniază:
– funcția de control
– funcția de interpretare
– funcția de legătură
– funcția de transmitere a valorilor
– funcția de divertisment.
Ca o concluzie a acestui subcapitolul (Funcțiile comunicării) propun clasificarea
unui cunoscut autor român, Mihai Coman care afirmă că funcțiile comunicării sunt cele de:
de informare;
de interpretare;
de legătură;
culturalizatoare;
de divertisment.
1.4 Canalele comunicaționale
Canalele comunicaționale sunt mijloacele și căile prin care se transmite o comunicare de la un emițător către un receptor. Comunicarea directă este un canal comunicațional. Apariția telefonului, radio, tv, film, teatru etc. duce la mijlocirea comunicării și la apariției comunicări indirecte. Există, de asemenea și o diferență ale acestor canale, împărțite în medii tradiționale de comunicare și noile media de comunicare. În ceea ce privesc noile canale media folosite în comunicarea de masă, trecem în revistă presa scrisă, radioul, televizorul, internetul etc. Următorul capitol al lucrării de licență Manipulare sau dezinformare în emisiunile informative va dezbate subiectul mass media de la apariția acesteia și până în zilele noastre, cu precădere lupta strânsă dintre manipulare și dezinformare prezentă în produsele media.
Capitolul II
MASS MEDIA ÎNTRE MANIPULARE ȘI DEZINFORMARE
2.1 Mass media, câinele de pază al societății
Dicționarul de Comunicare, Mass-media și Știința Informării definește acest termen ca fiind un suport, mijloc. „Ea desemnează mijloacele de comunicare în masă (presă, radio, televiziune)". Apariția acestor mijloace e comunicare a fost privită ca un adevărat fenomen mai ales pentru că evoluția acestora nu se oprește aici – suntem deja martori apariției unui alt mijloc extrem de atractiv și util, internetul. Astăzi, privim cum mass-media roiesc în jurul identității individului sau instituțiilor, dând naștere la „vieți" sau distrugând altele. Ziarul, radioul, televiziunea, internetul – rând pe rând au apărut, au înregistrat un moment de apogeu, apoi și-au ocupat locul în ceea ce numim mijloace de comunicare în masă sau mass-media. Nu contestăm faptul că ele au luat naștere din nevoia de informare. Jean Claude Bertrand, doctor și profesor emerit la Institutul Francez de Presă, acordă un spațiu destul de mare în lucrarea sa O introducere în presa scrisă și în presa vorbită, rolului pe care mass-media îl posedă încă din sec. al XIX-lea când în Marea Britanie, a fost numită cea de-a patra putere în stat.
Catalogat ca fiind câinele de pază al societății, presa și-a câștigat repede încrederea în rândul publicului deaorece acesta a fost atras de seriozitatea jurnaliștilor și respectul acestora pentru adevăr, oameni, drepturile sale și societate. În afara tuturor avantajelor pe care jurnalismul le arată mândru, astăzi, în întreaga lume, reținem importanța comunicării și impactul acesteia peste ceea ce înseamnă relații, afaceri, succes, viitor etc. De-a lungul anilor, am fost martorii direcți sau indirecți ai unor evenimente ce au schimbat istoria comunicării. Când vorbește de funcții, Jean Claude Bertrand, nu vede mass-media decât ca pe o industrie. Indiferent de clasificările anunțate de diverse cărți care analizează funcțiile mass media, cert este că presa influențează în mod variat publicul. Toate aceste influențe pe care le are asupra noastră, voluntar sau involuntar, i-au adus o serie de responsabilități, de funcții. Cel mai bun argument este acela cum că mass-media, nu ne obligă să gândim într-un anumit fel, dar ne impune subiecte asupra cărora avem de reflectat. Când vorbim de funcțiile mass-media, inevitabil, vorbim de influența acestora în anumite domenii. Prin fiecare funcție, nu se face altceva decât să se urmărească anumite efecte ce pot fi regăsite atât la nivelul individului cât și la nivel de grup sau al întregii societăți. Întrebarea pe care mulți specialiști au lansat-o, a fost – căror nevoi răspunde mass-media? Avem astfel următoarele funcții (termenul de funcție se poate înlocui foarte ușor cu cel de scop, misiune, rol):
Supravegherea mediului înconjurător; Numai mass-media este capabilă să ne
semnaleze evenimentele plăcute sau neplăcute în urma cărora vom știi cum să acționăm pentru a proteja sau salva natura;
Prezentarea unei imagini despre lume. Ceea ce știm despre restul lumii știm
datorită mass-mediei. De asftel, ele pot aduce și imagini negative inducându-ne sentimente nejustificate (disprețuind oameni, popoare sau făcându-ne să ne comportăm uneori dramatic).
Transmiterea culturii. Mass-media ajută la procesul de socializare, păstrând
astfel normele tradiționale ale societății.
Ipoteza de tribună de dezbatere. Recunoaștem și astăzi forumul mediatic în care
subiectele sunt descusute fir cu fir iar exemple sunt destule (emisiuni de divertisment cu invitați, emisiuni de cultură sau cele cu teme politice);
Stimularea distracției. Presa acționează astăzi ca un drog excitant însumând un
număr impresionant de încercări în care mass media caută să își câștige publicul. Unele dintre aceste funcții sunt vizibile și necontroversate așa cum este cea de informare, altele sunt mai puțin vizibile și drept urmare mai controversate ca de exemplu cea de educare.
Cu toate acestea, funcțiile mass-media în societatea modernă sunt indiscutabil, importante chiar dacă autorul, Martin Conboy, citându-l pe Bardel J, crede că „Jurnalismul dacă a existat vreodată, acum se destramă."
2.1.1 Mass media de la primele publicații la apariția internetului
Așa zisă epocă a semnalelor și semnelor, parte a preistoriei omenirii, duce cu gândul că, comunicarea, mijloacele de comunicare și difuzarea informațiilor au o vechime impresionantă, având în vedere că le regăsim de acum 2 milioane de ani î. Chr. O dată cu timpul, (40.000 î. Chr.), omul s-a dezvoltat și nu doar limbajul pe care acesta îl folosește pentru a articula comunicarea și mijloacele acesteia dar și comunicarea vizuală, reprezentată de picturile rupestre din paleoliticul superior, constituind baza documentară pe care se construiește istoria primului mijloc de comunicare: vorbirea. Astăzi, o importanță deosebită o oferim tradiției care fiind transmisă fie oral fie scris, ea comportă o schimbare totală a mesajului transmis, căci poate fi recitit, gândit, analizat, și de durată. Scrierea alfabetică reprezintă punctul de plecare al întregii ere comunicaționale. Acesta a apărut datorită dezvoltării comerțului și întemeierea coloniilor feniciene care a necesitat o metodă de comunicare; sistemul format din 22 de semne, indicând doar consoane. Pentru a putea fi folosit așa cum trebuie, alfabetul a adus cu sine și apariția unor suporturi portabile pentru scrieri, cum este de exemplu papirusul din trestie folosit de egipteni sau scoarța de ficus tratată, utilizată de mazași. Acesta reprezintă prima modalitate de stocare a infornațiilor mult mai ușor și sigur. Grecii, au adoptat alfabetul fenician abia în sec al IX-lea î. Chr. adăugându-i vocale, dar și aliniind scrierea de la stânga la dreapta. De aici, în scurt timp s-a format alfabetul latin dar și alte alfabete moderne. De asemenea, suporturile de scriere urmau să evolueze, folosindu-se prin sec III î. Chr. piei de animale tratate special, numit și pergament. Dar nimic nu este esențial în începutul erei comunicaționale decât invenția chinezilor, în secolul II d. Chr. a hârtiei, atribuită lui Tshai Lun. Cu ajutorul arabilor această invenție a ajuns și în Europa, creându-se rapid, fabrici de hârtie (în Spania – sec XI d. Chr).
De atunci, nevoia de informație și de a fi informat a devenit o necesitate, oamenii dorind să fie informați mereu despre actele de guvernare, relațiile comerciale sau campaniile militare. Astfel, regăsim în cele mai mari imperii ale antichității, chinez și roman, sisteme avansate de comunicare. În timpul dinastiei Hab, în sec II î. Chr. exista un buletin periodic numit Ti Bao care servea informării prinților, nibililor și demnitarilor, despre decretele și dispozițiile date de împărat. În statul roman, cele mai importante evenimente erau consemnate cronologic pe o tabulă de Pontifex Maximus, păstrată în locuința sa, dar care nu era accesibilă oricui. Erau numite Acta Publica. Ulterior, Acta Diurna s-a alăturat pe la sfârșitul perioadei republicane, în timpul lui Caius Iulius Caesar, reprezentând veritabile publicații de știri. Acesta reprezintă prima parte a evoluției istorice a mijloacelor de comunicare a presei, ea având un tabel cronologic impresionant în cele ce urmează în istorie. Desigur, acest remarcabil eveniment al istoriei naționale s-a produs mai târziu decât în Occident. T. Teotoi și V. Vătășianu ne amintesc „scrisul în limba română este atestat induitabil la începutul secolului XVI prin pretențioasele texte românești rotacizante din Maramureș sau celebra scrisoare adresată de către Neacșu din Câmpulung judelui Brașovului, datată în 1521. Toate se scriu cu caractere chirilice. Prin urmare, factorii spirituali care au favorizat scrisul și comunicarea în limba română au fost multipli, nu numai religioși, aici încadrându-se dezvoltarea nobilimi, a păturilor stării a treia, în primul rând a negustorimii, chiar și modestele progrese ale urbanizării în societatea românească.” Prima lecție de jurnalism vorbește despre introducerea tiparului ca și bază a înființării primelor gazete românești și prima carte a lui Gutenberg – Biblia latină din 1456 – în tipografia lui Macarie, la Târgoviște. În secolul XVI-lea, diaconul Coresi, rămâne cea mai importantă personalitate a culturii românești, considerat „părintele literaturii naționale”. Timpul a dus cu el opere istoriografice ale lui Grigore Ureche, Constantin Cantacuzino – Stolnicul, Miron Costin, urmate de Dimitrie Cantemir și Ioan Neculce.
Astfel gazetele – manuscris sau ocazionale reprezentau mijloace prin care cultura era păstrată, prin interesul pe care acestea o ridică asupra cărților și informațiilor. Constantin Bălan spunea: ceea ce caracterizează ansamblul manifestărilor din doemniul culturii este mai ales diversitatea formelor de expresie, menite a satisface cerințele diferitelor categorii ale locuitorilor aparținând unor medii sociale diverse. Scriitori români, merg și studiază în străinătate apoi, se întorc și scriu pe spațiul românesc, reușind astfel să trezească un interes pentru cultură și informații. Și totuși, când a apărut presa românească?
Georgeta Răduică și Nicolin Răduică sunt de părere că almanahurile, calendarele sau albumele reprezintă primele manifestări ale presei scrise în românește, datând de acum două secole și jumătate. Legate de astfel de publicații își au și numele lui I. H. Rădulescu, Gh. Asachi, G. Barițiu, M. Kogălniceanu, care publică reviste (ziare) sub nume de Curierul românescu, Albina românească, Românul. Ceea ce se întâmpla în întreaga Europă, cu precădere în Europa de vest, a influențat și sensibilitatea românilor de a-și dori să fie informați și de a citi ziare europene. Astfel, cu timpul și pe teritoriul României apar ziare tipărite în limba română. Trebuie menționat numele lui Dincu Golescu care a realizat primul reportaj românesc, dornic să informeze despre ce a văzut în Occident.
Jurnalismul românesc apare așadar la începutul secolului al XIX-lea, din urma mai multor factori precum: diversificarea mijloacelor de comunicare, acumulările și izbânzile din cultura națională, experiența jurnalistică a precursorilor, nevoia tot mai mare de informații economice, culturale, politice și religioase etc. După Dincu Golescu, I. H. Rădulescu devine un al doilea mare jurnalist care reușește să convingă că presa este un mijloc fantastic, de promovare a culturii. Astfel, cei doi fac primul pas în înființarea mai multor ziare. În Moldova, Grigore Asachi, cunoscut și ca fondator al învățământului românesc tipărește la Iași o Înștiințare despre Gazeta românească din Iași. Veacul XIX a adus nume mari de personalități ale culturii românești, devenind încet, gazetari cu un talent deosebit. Gazetele apărute în 1840, cuprindeau știri, reportaje, articole, poezii și scurte schițe. Au existat desigur și probleme care îngreuna desfășurarea sau evoluția acestora, dar nici dificultățile tehnologice, nici cele financiare nu au reușit să oprească și să descurajeze pe cei care lucrau pentru aceste gazete, făcând din jurnalism o profesie, iar publicațiile de toate felurile, o necesitate socială.
Revoluția română de la 1848 – 1849 a fost un eveniment important care a schimbat demersul multor situații prezente până atunci ca fiind în stare bună. Chiar și pe plan jurnalistic. Nevoia de a transmite ceea ce trebuia știut celor afectați direct sau indirect, face din gazetele românești să reprezinte un esențial mijloc de supraviețuire. Abdicarea domnitorului Grigore Bibescu, în Muntenia a reușit să instaureze puterea de stat revoluționară, fiind reprezentată de un guvern provizoriu. Acest guvern a aplicat programul de la Islaz, în data de 1848. Vorbind despre acest program pentru că el este motivul pentru care, pentru prima dată o putere de stat românească prevedea în legislația adaptată libertatea presei și desființarea cenzurii. În mai 1848, Programul de la Blaj, avea același obiectiv: „Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie, și a tipări fără nicio cenzură, prin urmare pretinde libertatea tiparului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.” De aici, cele mai multe gazete au apărut în Muntenia, anul 1848. Sloganul Trăiască România, a apărut ca o chemare a gazetei, pe lângă ideile prea îndrăzneațe expuse în gazeta intitulată Pruncul român, 12 iunie – 11septembrie 1848. O altă publicație, a lui Dimitrie Bolintineanu apare între 19 iunie și 11 septembrie 1848, la București, urmărind obiectivele imediate ale revoluției, din punct de vedere realistic. „Poporul suveran a dezbătut ideile și problemele concrete ale revoluției de pe o poziție ferm democrată și populară. A luat, astfel, atitudine împotriva amestecului puterilor străine în treburile țării, a criticat lipsa de promtitudine a guvernului provizoriu în rezolvarea problemei țărănești, a militat pentru unire, a susținut ideea necesității înarmării populației și a atragerii populației în revoluție, a demascat falsul patriotism”. Alte gazete apărute pe perioada revoluției au fost: Constituționalul, România sau Naționalul. Au fost de asemenea și publicații care au apărut în timpul revoluției de la 1848-1849, în Muntenia, ce au marcat apariția presei politice propriu zise în spațiul românesc. Vorbind despre revoluție ca eveniment istoric și rolul presei în această revoluție, Mihail Kogălniceanu scria în 1855: „Anul 1848 cu efervescența sa, ce de la un capăt al Europei pînă la celălalt, a dominat popoarele, a exercitat și asupra presei românești înrăurirea înălțătoare ce a lovit asupra presei din toate țările … jurnalul Bucovina, realizat de exilații din Cernăuți, Gazeta de Transilvania, Organul luminării din Blaj, Pruncul Român, Poporul suveran etc. din București, proclamațiile, broșurile, pamfletele care ploua(u) din toate părțile și chiar și în Moldova străbăteau cu toate măsurile guvernului de atunci, au ridicat presa românească la o înălțime ce până atunci îi fusese necunoscută. Nici un drit, nici o chestie, nu rămase fără a fi tratată, cu patimă în adevăr, ades și cu exagerație, însă pururea într-un ton demn și conform cu misia tiparului." În 1851, la Paris, a apărut Junimea română, sub conducerea lui Alexandru Odobescu. Gloria de după revoluție apărea scrisă în România viitoare unde a apărut și studiul lui Bălcescu Mersul revoluției în istoria românilor și poemul în proză Cântarea României, a lui Alecu Russo. Multe publicații vor lua naștere după această revoluție și altele deja existente și-au schimbat numele. În 1855, a apărut la Iași România literară și Steaua Dunării. Dacia literară s-a remarcat în mod deosebit, în 1855 când Mihail Kogălniceanu a publicat primul studiu asupra istoriei presei românești. Unirea Principatelor a reprezentat o explozie a apariției altor gazete care reușeau acum să transmită informații despre evenimentul istoric, chiar și în străinătate.
Astfel, presa românească are rolul de a construi un stat român modern. Douăzeci de ani au despărțit Unirea Principatelor de recunoașterea internațională a Independenței României. Această perioadă a adus României atât transformări interne cât și succese extern. Cei șapte ani de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza, au adus cu ei dezvoltări majore în comunicare; amintim telegraful, numărul mai mare de tipografii performante și un spațiu mai mare acordat anunțurilor și reclamelor în periodice etc. Exitau mai multe publicații cu caracter politic; 18 din 82 din publicații. În același timp, existau și ziare conservatoare care reflectau punctul de vedere al dreptei politice. Printre acestea, amintim Conservatorul progresist, Unirea, Proprietarul român, Viitorul. Prin 1866, au existat și tensiuni politice care au manifestat numai rău presei, ziariști fiind dați în judecată sau chiar arestați, datorită coaliției antiguvernamentale. După toate acestea a urmat proclamarea prințului Carol de Hohenzollen ca domnitor al României care a adus cu sine și alte evenimente, precum: „adaptarea Constituției de la 1866, apariția celor două importante partide politice puternice – liberal și conservator – crearea Societății Literare Române, nucleul viitoarei Academiei Române, impunerea ortografiei cu caractere latine, dezvoltarea și diversificarea învățământului, afirmarea literaturii naționale, răspândirea tehnologiilor moderne în toate domeniile reprezintă tot atâtea evenimente, realități și fenomene care au marcat cei zece ani de istorie românească, aducând presa, cu adevărat, în poziția de a patra putere în stat."
Încă din 1859, presa românească se resimțea ca fiind o necesitate a poporului, o hrană ce alimenta curiozități, iar Constituția din 1866, stimula aceste manifestări, pentru că ziariștilor li se acordase o libertate totală de expresie. Dintre toate publicațiile acestei vremi, trebuie să remarcăm ziarul Românul considerat de Iorga, „cea mai statornică din publicațiile românești". Și Bogdan Petriceicu Hașdeu devine un jurnalist de seamă mai ales, datorită curajului de a apăra interesele românilor de pretutindeni, într-o perioadă nu grea, ci foarte grea pentru conaționali din Banat, Basarabia și Transilvania. De asemenea, revista Convorbiri literare, rămâne una dintre publicațiile culturale ale epocii, exprimând ideologia culturală și politică a societății. Spre deosebire de Dacia literară, Convorbiri literare a reușit să atingă probleme fundamentale ale culturii române, precum filologia și literatura. Obținerea independenței statale a cerut să se întemeieze ziare de informație repede, de literatură vioaie. Au fost atinse nu doar știrile în care se prezentau problemele interne ale României cu și relațiile acesteia cu Marile Puteri, Imperiul Otoman. Testul pe care l-a dat presa românească în anii dintre 1859 și 1878 a promovat publicistica românească și pe oamenii ei într-un moment al evoluției presei din România, aliniind-o lângă presa modernă internațională.
O dată cu mass-media, s-a născut și importanța acestora în fiecare societate, adaptate desigur, la fiecare regim. Chiar dacă despre funcțiile cu adevarat atribuite s-a vorbit concret, mult mai târziu. Inițial, atat jurnaliștii cât și consumatorii, prevedeau importanța acestora doar în simplul fapt că se transmiteau informații. Marea Unire din 1918 și dobândirea Independenței nu a schimbat doar demersul românilor ci, a reprezentat și o evoluție remarcabilă a presei românești. Aceasta devenise o armă a poporului român, un aliat care le-a fost alături în toate schimbările. Surprindem această evoluție prin două citate:
„Ziarul independent, ce le înseamnă prea adeseori acela care urmărește curentele simpatiilor și antipatiilor generale, era să ajungă la un tiraj mai mare și la o influență mult mai adâncă decât acelea ale foilor de partid, silite adesea a-l contraface, totdeauna a-l limita." – N. Iorga.
„Presa comercializându-se, prin marile tiraje, influența asupra maselor a trecut la ziarele independente de partidele politice." În această perioadă de tranziție, au existat schimbări și pentru categoriile de ziare și reviste, adăugând mai multe știri de natură literară, economică, politică, de informație, de divertisment, bisericești, umoristice sau științifice. Dacă în 1877 apăreau 50 de publicații periodice dintre care 10 erau cotidiene, după 1900 până la Primul Război Mondial, numărul publicațiilor a depășit 2000. S-au departajat semnificativ ca și calitate publicațiile lui Mihai Eminescu Timpul, Românul lui C. A. Rosetti, Epoca lui Barbu Ștefănescu și N. Filipescu, Neamul românesc al lui Nicolae Iorga. Cu toate acestea sistemul de vânzare și funcționare a acestora era defectuos, ele neaducând profit, doar o pată de cultură pentru cei care făceau și consumau cultură. În această perioadă mediul rural fiind cel care citea cu precădere aceste ziare, dar în scurt timp, ziarele au reușit să se impună atunci când se vindeau cu 5 bani numărul, tirajul lor crescând, la fel și interesul cititorilor care, formau deja o tradiție în a cumpăra informațiile promte și rapide, realizând totodată și noțiunea de cititor fidel. Ziarele românești aveau ca model pe cele franceze, printre care, „Le Matin", „Le Petit Journal", „Le Journal", „Le Petit Parisian". Schimbarea majoră care a făcut trecerea de la un secol la altul, respectiv, sfârșitul secolului al XIX lea și începutul secolului al XX lea, a fost tendința de a trece de la politic la umoristic. Acum cei angajați în profesia jurnalismului, erau majoritari tineri, mult mai deschiși la modernitate. Numeroase publicații au început să își facă apariția care au promovat nu doar informațiile interne ci și pe cele externe, reportajul, interviul, portretul satiric, ancheta socială, articole polemice, reclama comercială, introducând tehnologii noi, făcând ziarul mai ieftin, distribuindu-l cu mai multă eficacitate. Printre multe altele, amintim gazeta Universul – cel mai citit cotidian de informație din România modernă, apărut în anul 1884 care s-a dovedit a fi pe cât de posibil independent, popular și necesar la sfârșitul secolului al XIX lea. Presa modernă s-a dezvoltat rapid, îndeosebi datorită influențelor străine asupra țării noastre dar și a unor străini stabiliți în România, care au făcut ca tirajul ziarelor să crească, dezvoltarea procedurilor de tipografie etc., rezultând și o creștere a prețului. Nevoia din ce în ce mai mare de informare a crescut tirajul publicațiilor ca Universul, cu 80.000 exemplare sau Dimineața cu 100.000 exemplare. Tot în acest timp s-au înființat și agențiile de presă străină care au luat naștere pe baza unor contracte cu guvernul român. „Istoria agențiilor de presă din România a început la 1 august 1854, când, sub autoritatea statului, telegraful a transmis prima telegramă de la București la Viena" vorbind despre operațiunile militare de pe frontul din Crimeea. O altă surpriză în materie de inovație a fost și rubrica politicii externe care a apărut pentru prima dată în ziarul Universul, aducând odată cu ele și dezbateri sau comentarii. La sfârșitul secolului al XIX lea s-a dezvoltat și un alt domeniu din sfera presei și a informației, binecunoscuta publicitate, care a adus numai profit ziarelor dar și a agențiilor de publicitate. Prima agenție de publicitate în România a fost fondată în 1880 de către un negustor evreu, pe nume David Adania în București. O altă revoluție în industria grafică, care a adus numai avantaje dezvoltării presei, a fost utilizarea mașinilor de imprimare și de culegere rapidă. Rotativele s-au perfecționat atât de repede, încât tipografiile realizau zeci de mii de exemplare în fiecare oră. Telefonul și prima linie telefonică București – Sofia, în 1892 a fost o invenție a telecomunicațiilor pe care presa a folosit-o imediat. Acest fapt a reușit o comunicare mult mai rapidă și o tranzacție a informațiilor mai promte, dând românilor sentimentul că facem parte din Europa, nu că suntem mărginași ei. În scurt timp, trusturile de presă au apărut, devenind astfel, o forță a presei românești, pe la începutul secolului al XX lea. Adevărul sub conducerea lui C. Mille, avea deja un palat ca sediu, iar în 1904 s-a înființat și Societatea Anonimă Adevărul. Astfel, începutul secolului al XX lea întâlnea presa ca pe un fenomen socio – cultural, gata oricând să își asume obiective naționale. Putem spune că evoluția presei românești a venit odată cu istoria românilor. Pe zi ce trece, nevoia de a fi informați despre ceea ce se întâmplă pe plan politic a deschis orizontul poporului român spre a vrea să fie informat. Publicațiile creșteau cât vedeai cu ochii asigurând o balanță echitabilă între presa conservatoare, presa politică și cea independentă. Majoritatea, preferau presa independentă, evitând subiectivismul presei de partid, având totodată parte și de știri mai diverse și mai obiective. Presa vorbită a câștigat foarte repede audiență, astfel, ascultarea radioului fiind preocuparea unui număr impresionant de români. S-au remarcat jurnaliști de profesie care s-au detașat vizibil de gazetari obișnuiți prin talent și devotament. Atât presa scrisă cât și radioul promovau publicitatea iar în anii interbelici și revistele sau ziarele de specialitate s-au inserat reclame. Desigur regimul politic influența de cele mai multe ori ordinea știrilor, dar poporul știa că aceste publicații ale partidelor nu erau deloc credibile, tirajul lor, deși era mare, nu aducea deloc profit, înțelegându-se că este nevoie de publicații cu mai puțină politică. Dar radioul a luat încet, încet valoarea pe care ziarele o aveau, fiind singurul mijloc de informare, de până atunci, al românilor.
Încă de la începutul ei, presa românească a optat radical pentru democrație, recunoscându-se ca fiind antitotalitară. După anii în care am adunat evenimente memorabile ale istoriei, și în ultim moment și revoluția de la 1989, presa și-a căpătat numele de cea de-a patra putere în stat, pentru că ea a ajutat la căderea regimului totalitar conducând spre o altă etapă în istoria noastră. Privatizarea presei scrise a făcut din aceasta să fie actorul social cel mai dinamic al reformei, provocând o sete de lectură și informație într-o societate în care fusesem martorii unei descentralizări și liberalizări economice și politice. „Explicația pentru această înflorire remarcabilă a presei scrise se găsește în existența câtorva factori: nevoia de exprimare, după ani îndelungați de tăcere datorită cenzurii comuniste; automatizarea redacțiilor; bogăția cotidianului (evenimente noi, confruntări politice și ideologice, mișcări sociale, cultivarea senzaționalului); participarea intelectualilor de mare valoare la polemicile ideologice, politice și culturale, publicate adeseori în presă; nivelul mic al costurilor de producție, vidul legislativ și susținerea materială și logistică a Occidentului; reapariția unor publicații întrerupte în regimul comunist; adaptarea industriei mediatice la sistemul de piață concurențial; adaptarea unor noi și eficiente strategii de marketing și alții."
De asemenea, au existat și publicații care deși aduceau ceva cu totul și cu totul nou, presei scrise au avut un spor de audiență uriașă, datorită tentinței lor de a se specializa pe tematica femeilor, eroticului, destinate publicului masculin, dar și cele tematice în economie sau financiare (Formula As, VIP, Academia Cațavencu, Pro TV Magazin, TV Mania, Ziarul financiar, etc.) Un rival pe măsură al presei scrise a fost presa audiovizuală, în special în persoana televiziunii care s-a impus vertiginos în fața radioului sau a presei scrise încă de la apariție. Dacă până în 1989 România era fidelă televiziunii publice, după revoluție, televiziunile private au fost cele care concurau cu informații care mai de care. „Pentru a surprinde dezvoltarea și audiența mereu în creștere a posturilor de televiziune, câteva cifre statistice, credem, sunt relevante. În 1999, la nivel național, existau peste 8 milioane de posesori de aparate TV, iar numărul abonamentelor, în 1997, era de peste 4 milioane. Tot pentru anul 1999 s-au înregistrat 4 milioane de abonați la televiziunea prin cablu, cele mai mari firme de televiziune prin cablu, după numărul de abonați fiind Romanian Cable System și Astral CATV". Cele două instituții media ale audiovizualului (Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune) s-au separat administrativ după 1989, reușind să adune ca posturi ale canalului național de radio România Actualități, România Cultural, România Tineret, Antena Bucureștilor, Antena Satelor și România Muzical; iar de partea televiziunii, TVR 1 ca post național. Desigur, și numărul agențiilor de presă au crescut impresionant după 1989, aducând cu ele știti cât mai obiective. Este epoca Mediafax, înființată în 1991 cu sediul central în București dar care deține și trei birouri regionale la Timișoara, Cluj Napoca și Brașov. Agențiile de presă se bucurau acum de prilejul liberei exprimări, iar acest decret le-a adus o mai mare liberatate de alegere a subiectelor și desigur, o notă personală în a le redacta. Parcurgând toată această analiză pe care am făcut-o presei românești, de la începuturile ei și până după perioada comunistă, am evidențiat importanța presei, prin necesitatea existenței sale.
Presa a fost, practic, un ochi vigilent pe care l-a aruncat tot timpul asupra evenimentelor istorice ce au consacrat România; jurnaliștii făcându-și datoria de a da un sens și o semnificație evenimentelor prin harul și inteligența lor. Fiind câinele de pază al societății, presa și-a câștigat încredere, repede în rândul publicului, care de asemenea, a fost atras de seriozitatea jurnaliștilor, respectul acestora pentru adevăr, pentru om și drepturile sale, pentru societate.
În ceea ce privește presa scrisă, ziarele sunt cele mai vechi mijloace de informare, dar vârsta lor de aur s-a sfârșit o dată cu cel de-al doilea război mondial. Au apărut pe urmă, radioul, televiziunea, respectiv internetul. Astfel, în acest război, ziarul a trebuit să facă tot posibilul pentru a naște dorința sau nevoia de a citi. Observăm așadar, că în 1989 din 495 de titluri pe piața românească, 36 erau cotidiene. Lucrurile au evoluat rapid, astfel că în 1998 din 1550 de titluri, 95 reprezentau nume de cotidiene. Tot într-o continuă evoluție au fost și paginile ziarelor. La început ele erau „pictate" cu texte înghesuite. Apoi, acestea, aveau titluri mari, articole scurte și multe ilustrații. Pe atunci, sporuri de audiență au înregistrat publicațiile specializate, magazinele pentru femei și, mai recent, cele cu temă erotică, destinate publicului masculin, dar și cele economice sau financiare, în condițiile unei relative stabilizări a cadrului legislativ și de afaceri. Astăzi, spune Bertrand „putem distinge cel puțin trei categorii cu gusturi foarte diferite: oamenii cu un înalt nivel cultural, de obicei mai bogați, dar puțin numeroși, la extrema cealaltă, săracii, sub-educați. Între acestea două se situează clasele medii, importante atât prin numărul, cât și prin veniturile lor". Presa reprezintă un mijloc de vehiculare a unei sume de informații într-o societate. Aceasta a apărut în urma unei necesități și are rolul de a urmări o eficiență socială. Rolul presei scrise este acela de a influența și educa opinia publică, de a transmite informații și cunoștințe ce țin de toate domeniile. Lucrările de specialitate au reușit de-a lungul timpului să aducă la suprafață, un număr mare de definiții ale presei scrise, unele simple, altele, deopotrivă, complexe. Din acest proces de definire, s-au născut și câteva caracteristicii ale acesteia. Iată așadar, care sunt acestea:
apariția periodică;
reproducerea mecanică;
publicitatea;
varietatea sau universalitatea conținutului;
interesul general;
actualitatea;
caracterul economic.
De apreciat că presa scrisă are patru mari motive să existe: pentru a informa, a
interpreta, a educa și de a distra.
Punctul care a declanșat apariția unor forme extraordinare ale comunicării, pe vremea aceea a fost reprezentat de descoperirea electricității ce a avut loc către jumătatea secolului al XIX- lea. Radioul și televiziunea devin astfel, următorul pas al culturii, făcând trecerea de la presa scrisă, la presa audio – vizuală. Datorită faptului că televizorul dispune atât de imagine cât și de sunet, acesta prezintă o influență mai mare. „Un copil născut în anii '80 într-o țară industrializată are o speranță de viață de mai mult de 17 ani. El își va petrece o treime din viață dormind și celelalte două trimi decicându-se sutelor de activități diferite. Dintre acestea doar două reprezintă mase mari de timp, adică o altă treime: munca și, mai ales, televiziunea". Astăzi, televiziunea a ajuns să joace între două extreme; cea în care televiziunea ca și instituție îi culturalizează pe cei care știu mai puțin și cealaltă, în care aceasta îi imbecializează pe cei deștepți. Și dacă privim în urmă, ajungem să dăm de punctul care a făcut ca acest proces să fie posibil; în 1938, Franța și Marea Britanie experimentează propriul standard tv de 455 lnii și SUA de 525 linii. După cel de-al doilea război mondial, tv-ul începe să evolueze, astfel, din 1950, Franța emite un program regulat de 28 de ore pe săptămână. Anii '60 au reprezentat nașterea televizorului. Anii '70 a introdus noile media precum tv prin satelit, prin cablu, etc. Anii '80 a adaptat sistemele audiovizuale naționale în fața invaziei programelor de din afară. Anii '90 reprezintă apogeul informațiilor transmise creând diversificare fără precedent a programelor. În momentul de față, televiziunea, radioul și internetul, schimbă comportamentele oamenilor, dezvoltă societăți civile, modifică vieți individuale, sociale sau de grup, precum și valorile pe care un individ sau mai multe persoane, le au.
2.2 Ce este manipularea?
Relația permanentă dintre limbaj și putere a reușit să fascineze dintotdeauna mințile filosofilor, sociologilor, psihologilor – a gânditorilor din toate timpurile. Întrebarea care stătea pe buzele acestora era aceea „cum este posibil ca un simplu discurs să poată influența conștiința și comportamnetul unor mase astfel încât se pot obține transformări de neașteptat?" Indiferent de ceea ce se ascundea în spatele acestui pericol, era evident că cel care poate prolifera ideile, avea să controleze acțiuni dorite într-un anumit sens. De aceea, controlul efectuat prin intermediul cuvântului a fost și încă este asociat puterii. Imediat, au urmat momente de confuzie; este această forță nevăzută parte a științelor comunicării? Are legătură cu politica? Este o formă, mai mult sau mai puțin legată de publicitate? Manipularea. O noțiune înțeleasă mai bine prin cuvintele influențare, argumentare, convingere, minciună; Astăzi, manipularea nu doar că există într-un mod forțat dar și publicul căruia îi este adresată este conștient de efectele ei, de aceea tehnicile acesteia se învață, face obiectul manualelor vândute în librăriile din toată lumea și mai important este faptul că se găsesc destul de mulți cercetători care să scoată în evidență legimitatea folosirii aesteia. Audiența în schimb, conștientă de puterea manipulării, refuză să întâmpine rezistență și astfel, în zilele noastre, această cheie uimitoare care garantează succesul pătrunde în diverse domenii, invadând lumea politicii, a publicității, a relațiilor publice și a relațiilor interpersonale. Cum este posibilă o astfel de întindere a manipulării până la aria afectelor? Tehnici care blochează audiența în argumente nefondate sau trucate, folosind seducția, erotismul, hipnoza și repetiția cu scopul de a transmite mesaje inacceptabile. Capitolul de față își propune să scoată în evidență aspectul psihologic al manipulării și tehnicilor de realizare ale acesteia.
Deseori, s-a pus problema, dacă noi, oamenii suntem niște ființe libere, care acționează sub teoria liberului arbitru. Granița dintre argumentare și manipulare a devenit o linie care pare a fi pe zi ce trece mai subțire, rezultat ce îl pune în dezavantaj pe cel căruia mesajul îi este adresat. Dacă ar fi să privim în urmă vom observa că tehnica manipulării a devenit cunoscută încă din perioada Primului Război Mondial prin folosirea inovatoare și sistematică a propagandei, însă ridicarea cenzurii a permis jurnaliștilor și a oamenilor de litere să denunțe acest proces, astfel impunându-se un regim democratic, liber, nesupus manipulării. Apariția publicității (după 1980) a venit nu doar cu critici intense dar și cu o asemănare între aceasta și manipulare. Primul care îndrăznește această comparație este sociologul francez Gilles Lipovetsky care afirmă că „publicitatea înseamnă totul, mai puțin o putere de direcționare și de formare a conștiințelor/ o putere fără consecințe". Până și această definiție este tot un fel de manipulare deoarece idea că publicitatea nu poate fi niciodată cât este manipularea, induce în primul rând la întrebarea de ce asocierea aceasta? De ce vede sociologul publicitatea, singura care se poate compara cu manipularea? Exact, asocierea dintre cele două nu este decât un alt proces psihologic care apară de fapt, recunoașterea faptului că publicitatea a apărut pe piață ca o nouă formă de manipulare. O formă de care mulți s-au temut să își dea cu părerea. Până când, a apărut propaganda politică, unde manipularea, mai evidentă decât în procesul de publicitate, a stârnit multe controverse. În ciuda lor, până și astăzi, campaniile de alegere fac exces de manipulare.
În timpul și după terminarea războaielor, manipularea informației invadase nu doar psihicul publicului făcându-l să creadă ceea nu există, dar s-au atins și afectele fapt ce i-a determinat pe receptori să acționeze într-un anume sens. Deși au fost publicate numeroase lucrări despre manipularea opiniei, nimeni nu reușește să iasă din aria aceasta, unde domnește persuasiunea conștiințelor. Sau, ne punem întrebarea, nu vrem să fim oameni liberi? Avem însă opțiunea de a fi liberi? Vance Packard vorbește despre publicitatea subliminală ca fiind mesaje ascunse în alte mesaje, căruia nimeni nu îi poate opune rezistență. O imagine intercalată la fiecare treizeci de imagini pe secundă are efectul de a influența publicul fără ca el să o știe. Ca parte din public, putem să refuzăm excesele cele mai vizibile ale publicității dar niciodată, ceea ce nu reușim să vedem. Philippe Breton aduce în discuție următoarele curiozități: „Propaganda, dezinformarea, manipularea psihologică a opiniei, să fi dispărut ele din orizontul radios al sfârșitului de mileniu? Să fi fost atins idealul grec al unui spațiu public democratic? Societatea de comunicare totală care ni se promite să se fi instituit oare mult mai devreme decât își imaginaseră apostolii ei? Să aparțină manipularea, trecutului? Să se cantoneze ea de regimurile politice disprețuite, acum pe cale de dispariție?"
Bogdan Ficeac răspunde în cea de-a V-a ediție a cărții Tehnici de manipulare, că suntem rezultatul sfaturilor, sugestiilor, antrenamentelor, recomandările pe care alții ni le impun. Astfel, înțelegem că manipularea există și mai mult, noi suntem astăzi produsul finit al acțiunilor de manipulare. Dar nu există nimeni care să ne apere de aceste tehnici? Mass media ar trebui să demascheze aceste tehnici și autorii lor, pentru ca noi, societatea să ne putem forma opinii sănătoase. Sau nu vor să se implice, făcând ca societatea sa pară transparentă? Ori, în zilele noastre se știe că mass media joacă un rol decisiv în amplificarea procedurilor de manipulare. Practic, mass media, complotează cu autorii manipulării, văzându-și interesul, iar acțiunea manipulării reușind să capteze minți. În acest context, mai există ceva care să reprezinte un scut de apărare între noi și actul manipulării? Probabil, nivelul nostru psihologic de a nu ne lăsa influențați. În completarea acestei idei revine Philippe Breton: „Cea mai mare rezistență pe care a întâmpinat-o ideea că manipularea este extrem de prezentă aici, în jurul nostru, se regăsește în faptul că nu e deloc plăcut să ni se spună că suntem sau am fost manipulați. Mai bine să ne credem nevătămați de orice influență. Or, prima etapă a oricărei manipulări constă tocmai în a ne face interlocutorul să creadă că este liber. La o scară mai largă, societatea noastră răspândește în prezent ideea că oamenii de azi sunt liberi (publicitatea folosește cu generozitate mesajul acesta), în ciuda tuturor tentativelor de influență a căror țintă o constituie explicit." Vorbim de manipulare ca despre un fenomen care devine din ce în ce mai larg, cuprinzând domenii de toate felurile și în fața căruia nu scapă decât cei bine pregătiți. Dar ce este manipularea, în definitiv? Alex Muchielli explică: „pentru a schimba un comportament trebuie, în principiu, să modifici sistemul în interiorul căruia el se manifestă, prin urmare, să construiești un alt sens pentru aceeași situație (…) a influența înseamnă deci a face să apară, prin manipulări contextuale ad-hoc, un sens care se impune interlocutorilor și îi determină să acționeze în consecință."
O distincție normativă vede Philippe B. manipularea. „o acțiune violentă și constrângătoare, care-i privează de libertate pe cei care i se supun (…) este dezonorantă și îl discreditează pe cel care pune în aplicare astfel de resurse, oricare ar fi cauza apărată."
O minciună organizată, scoate în evidență existența unei strategii de punere în mișcare a manipulării și întregul drum al acesteia până la destinație, de aici și acel organizată. Minciună, pentru că indiferent de forma sa de prezentare, mesajul este conceput ca să înșele, a induce în eroare, a face să creadă în ceva ce nu există. În România, subiectul a fost tabu timp de aproape jumătate de secol. Cuvântul manipulare nici măcar nu există în Micul Dicționar Enciclopedic. Iar în Dicționarul Explicativ al Limbii Române este prezentată sub o semnificație mai mult tehnică decât psihologică, ca nivel de înțelegere: „MANIPULÁ vb. tr. 1. a mânui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler) " Trebuie adusă în discuție în acest punct al capitolului, diferența dintre argumentare și manipulare. Când argumentăm, căutăm cel mai adesea să schimbăm o opinie, o atitudine. Manipularea însă, are ca rol să impună acea opinie, atitudine. Amintitul cercetător la CNRS (Laboratorul de sociologie a culturii europene de la Strasbourg), Philippe B. face trimitere către David Le Breton care vorbește despre momentul în care manipulatorul respiră în dialogul său cu cel pe care intenționează să îl manipuleze, moment în care acesta ar putea să reflecteze, să obiecteze, să refuze mesajul, dar manipularea are o putere extraordinară de captare a conștiinței încât interlocutorului nu îi mai rămâne decât să se predea, acceptând să fie mințit. Analizând aceste definiții, nu ne mai rămâne decât să recunoaștem că manipularea are un loc important în societatea noastră democratică iar omul este o ființă plină de convingeri, animată de dorința de a convinge. Este ca un sfărșit vizibil, sigur în care nimeni nu poate interveni, pentru că manipularea este cea care ne controlează mințile. Bogdan Ficeac (scriitor, ziarist și comentator politic) spune că există un mijloc prin care putem păstra controlul asupra propriei persoane fără a renunța la contactele sociale. Aceea de a cunoaște tehnicile de manipulare.
2.2.1 Clasificarea manipulării
„În termenii psihologiei sociale, putem vorbi de manipulare atunci când o anume situație socială este creată premeditat pentru a influența reacțiile și comportamnetul manipulațiilor în sensul dorit de manipulator." Este așadar, imposibil să nu acceptăm legătura dintre psihologia manipulării și sociologia acesteia. Psihologic este nivelul la care manipularea funcționează, social este mediul în care manipularea are loc fie că vorbim de o masă de oameni, fie că este vorba de un singur individ care, mai apoi, va reuși să interacționeze cu alți indivizi sau pur și simplu, de la care se așteaptă noi atitudini în sau față de societate. Când vorbim de clasificarea manipulărilor trebuie să aducem în discuție teoria profesorului Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, care susține că există două feluri de manipulări: mari și mici. Aceste tipuri sunt clasificate în funcție de impactul pe care manipularea o are asupra publicului, adică manipulările mici sunt obținute prin schimbări minore ale situației sociale și cele mari, prin schimbări majore ale situației sociale. Ele însă nu respectă o regulă în ceea ce privește efectul; schimbările minore ale situației sociale pot avea consecințe majore și invers.
Manipulările mici pot avea uneori efecte surprinzător de ample, chiar și atunci când se pun în joc, schimbări minore de situație. Iată câteva exemple pentru a înțelege mai bine la ce se referă manipulările mici: cerșătorii care utilizează trucuri pentru a stimula spiritul caritabil al trecătorilor, tinerii care se deghizează în săraci și spală parbrize la semafor, cererea de donații în prag de sărbătorile de iarnă pe versuri lacrimogene gen Fără mamă, fără, tată … etc. Toate aceste situații nu impun o analiză amplă a procesului de manipulare pentru că este firesc ca atunci când dorești să fii ajutat să apelezi la partea umană a omului, cerându-i să fie umil cu situația dată. Aceste cazuri nu schimbă cu mult societatea, dacă manipularea intervine în actul de decizie a celor care lasă bani tinerilor ce spală parbrizul, oamenilor care aruncă mărunțiș cerșătorilor etc. Exemplu de mici manipulări dar cu un efect de o extremă gravitate ne dă chiar cartea Tehnici de manipulare: „în 1992 în România, televiziunea națională a prezentat mai multe zile la rând informații oficiale privind o iminentă criză de pâine, din cauza lipsei de grâu". Panica a cuprins imediat întreaga societate. „Câteva zile mai târziu, oamenii au răsuflat ușurați aflând, tot de la televiziune, că guvernul a rezolvat situația prin acceptarea unor masive importuri de grâu. Abia mult mai târziu, în presă au început să apară materiale privind substratul ocult al afacerii. Criza fusese artificial creată pentru a justifica masivele importuri, aducătoare de comisioane fabuloase pentru cei care le-au derulat beneficiind de complicitatea guvernului. În realitate, țăranii din România aveau suficient grâu însă prețul de achiziție care le-a fost oferit era ridicol de mic, tocmai pentru a-i determina să refuze comercializarea stocurilor în așteptarea unui preț mai bun." Criza care tocmai ne-a fost prezentată reprezintă o manipulare minoră care atrage după sine un rezultat grav.
De cealaltă parte, manipulările mari au ca rezultat influența unei întregi culturi în care indiviul/indivizii viețuiesc. Este atacat sistemul de valori, felul de a gândi și comportamentul publicului. Diferența dintre cele două tipuri de manipulări poate fi ușor observabilă pentru că ne putem da seama de trucurile făcute într-o campanie electorală, dar ne este mai greu să vedem faptul că la liceu, adolescentului nu i se transmite în mod direct un bagaj de cunoștințe noi, ci îl pregătește pe acesta ca viitor adult în societatea prezentă. Nu este vorba despre definiții sau teorii ale materiilor studiate, ci despre procesul de a-l face pe elev să-l respecte pe profesor, director, inspector, astfel, reușind ca după terminarea școlii, viitorul adult să respecte legile și reglementările sociale. Este vorba despre spiritul de subordonare față de autorități. În concluzie, manipulările majore au rolul a răspândi diferite curente de opinii, crează tradiții și obiceiuri sau determină curente la modă. Indiferent că vorbim de manipulările mari sau de cele mici, efectul acestora vor schimba categoric situațiile sociale, iar în acest caz individul nu are de ce să răsufle ușurat pentru că indiferent de ceea ce urmărește actul manipulării, idea că se poate ajunge prin prizma unor tehnici la conștiința individului este o realitate îngrozitoare.
2.2.2 Secolul XXI invadat de arta de convinge
Idea de a convinge pare a fi o reală muncă, pe care unii o iau atât de în serios încât ajung să se convingă pe ei înșiși de faptul că secolul XXI este secolul noilor valori și că tradiția nu va mai exista prea mult. Publicul, nu va încerca să dărâme această convingere din lipsa unor idei demne de apărat. Așa cum prevede George Steiner trăim într-un secol în care marile ideologii se înfruntă între ele. Fiecare din noi credem că avem dreptate și deținem secretul suprem al trăirii o viață fără griji. Mai mult, astăzi, țări precum SUA încearcă să se impună Chinei în aspectul inovației și tehnologiei, iar Japonia dă tuturor clasă cu o atmosferă incredibil de pacifistă în afaceri. Continentul Australia pare o destinație pentru toți cei care vor să se destindă, iar Africa, locul unde este periculos să mergi. Sunt idei impuse de realități mai mult sau mai puțin exacte, expuse de noi altora sau invers. În cadrul aceluiași grup, pot co-exista indivizi care cred că a fi vegetarian înseamnă a trăi sănătos și indivizi care nu concep un trai fără carne în meniul zilnic. Astfel, întreaga planetă devine un cîmp de bătălie a ideilor ajungându-se în final la occidentalizarea lumii. Astăzi, nu găsim un individ care să nu convingă, eventual să nu își impună punctul de vedere prin manipulare psihologică. Tocmai pentru că au înțeles necesitatea manipulării în a obține ceea ce își doresc. Însă, manipularea nu este pentru oricine. Sunt oameni care manipulează pentru că sunt capabili să dețină tehnicile realizării acesteia și oameni care se mulțumesc să rămână cei convinși de ceilalți. Precum concluzionează Philippe Breton „Lumea modernă se desparte în două: cei care au o cauză de apărat și care fac totul pentru a convinge și cei care, măcar pentru că nu au opinii, constituie un public demn de câștigat." Recunoaștem deci, în acest punct, că manipularea este arta convingerii pe care nu toți o dețin. Este nevoie de carismă, de a te face plăcut, de a atrage atenția, de a ridica așteptări, de a prezenta încredere, de a ști să îți câștigi publicul, de a-l face să se simtă în siguranță, de a-i prezenta avantaje care să ți-l aducă mai repede și dezavantajele sub o formă în care acestea pălesc în fața duzinei de avantaje. O dată câștigat, procesul manipulării devine un act intens și bine gândit pentru că nimic nu este succes dacă nu se referă la câștigul pe termen lung. Una dintre tehnicile de manipulare recunoscute este însăși retorica. Arta de a convinge stă sub puterea manipulatorului de a știi să comunice unui public mesajul său. Capitolul "L'ancienne rhétorique" din Communications: Recherches rhétoriques, scoate în evidență faptul că din punct de vedere judiciar, retorica înseamnă a convinge. Și atunci, pentru a reuși să manipulăm corect, trebuie să știm să folosim retorica? Să știm cum să vorbim publicului? Dar dacă retorica pare atât de periculoasă și nesănătoasă, de ce se învață încă din școală? De ce pur și simplu nu refuzăm orice contact cu aceasta, așa cum Socrate își dorea? Sau acceptăm idea lui Isocrate care susținea că retorica nu trebuie folosită decât în cauzele oneste și nobile? Pe de altă parte, dacă practica retoricii nu face altceva decât să convingă o audiență la nivel psihic, de ce Thrasymachos explică că aceasta face apel la sentimente, la pasiuni? Pentru că retorica, indiferent de cine este cel care o susține, în ce măsură și cui i se adresează, are menirea de a manipula indirect voința inițială a unui individ. Cu toții știm că atunci când susținem un discurs bine argumentat, putem câștiga de partea noastră noi convingeri. Cu ajutorul unui discurs elegant, indiferent dacă argumentele sunt suficiente sau nu, manipulatorul poate schimba o atitudine pentru că face apel la afecte. Sau, după cum susține Aristotel, retorica nu trebuie să aibă de-a face cu sentimentele pentru că însuși oratorul este om și involuntar, ceea ce va transmite îl va afecta și pe acesta; trecând de partea celui ce urmează a fi manipulat. Oratorul își va pierde din putere, iar actul manipulării se poate considera ca și anulat. În acest sens, Aristotel propune o tehnicizare a cuvântului; calitate care permite oratorului să se desprindă de orice zonă afectivă, reprezintând o putere extraordinară de convingere la nivel rațional și „pe cât de utilă poate fi folosirea ei corectă, pe atât de periculoasă, cea incorectă". Astăzi, privim cu stupoare că secolul XXI este era dezvoltării tehnicilor de manipulare și întărirea unei rețele invizibile de bruiaj a cuvântului, de altă dată. Dacă în istoria omenirii, retorica era mijlocul prin care un orator reușea să manipuleze, în zilele noastre avem propaganda ca acțiune de a propaga, în deplină legimitate, idei politice. În 2012, România folosește des termenul de propagandă atunci când se referă la acțiunea de a difuza propriile idei în rândul publicului, fiind adesea asociat cu politica. A convinge, a persuada, retorică, propagandă sau … dezinformare? Care dintre aceste noțiuni pare să explice cel mai bine acțiunea de a manipula? Dezinformarea a suferit de-a lungul anilor mai multe atribuții; de la minciună și viclenie (asociate regimului totalitar), informație incorectă sau trunchiată utilizată pentru a masca faptele, până la a fi un joc al aparențelor. Dar în spatele unei simple definiții, dezinformarea nu este doar o simplă deformare a unui adevăr, ci „a valida – de către receptor pe care intenționat vrem să îl înșelăm – o anumită descriere a realului favorabilă emițătorului, făcând-o să treacă drept o informație sigură și verificată" sau, cum ar spune românul, nu minți ci doar accepți să nu dezvălui tot adevărul.
După analiza practicilor comunicării de-a lungul timpului, concluzionăm astfel: „controlul total asupra individului înseamnă control total asupra modului său de gândire, asupra comportamentului său și asupra sentimentelor sale. (…) regimul totalitar se concentrează pe crearea acelui tip de cetățean incapabil să ia decizii de unul singur." Secolul XXI, promite un regim democratic care slujește libertatea omului, doar că, tehnicile de realizare ale manipulării, din ce în ce mai prezente în manualele școlare, împiedică acea libertate să fie resimțită pe deplin.
2.2.3 Manipularea ca proces psihologic
Dacă Philippe B. este convins că manipularea înseamnă „a paraliza judecata și a face orice pentru ca receptorul să-și deschidă el însuși ușa mentală spre un conținut cu care altfel nu ar fi fost de acord" acest subcapitol va încerca să scoată în evidență pocesul psihologic care are loc la nivel afectiv. Deseori, asociem noi înșine, manipularea cu o acțiune care merge direct la nivelul emoțional, creând o altfel de relație între manipulator și cel manipulat. Fără îndoială, vorbim despre veșnica luptă dintre raționalitate și afecte. Un exemplu în acest sens îl găsim în situații precum afișele lipite peste tot la colț de stradă ce întruchipează trupuri semi-nude, în idea de a convinge un public țintă, să cumpere lenjerie intimă, haine, parfumuri etc. Se folosește seducția ca tehnică de manipulare, astfel încât, expunând un trup feminin, atrăgător, privirile vor fi captate mai repede și numai din dorința de a arăta precum modelul din afiș, îi va face să dea curs intenției manipulatoare; aceea de a cumpăra produsul în cauză. Din natura noastră știm că dacă o persoană este seducătoare și ceea ce va spune aceasta va fi convingător (cazul bărbaților șefi care angajează fără să mai stea pe gânduri, o persoană de sex feminin, doar prin prisma a cum s-a prezentat în ziua interviului). Cu atâtea exemple din viața cotidiană, trebuie să înțelegem că seducția este, cu desăvârșire una dintre metodele de manipulare cu apel la sentimente. Ideea implică însăși rolul răspunzător al seducției de a lua în grijă pe cel sedus; în științele comunicării, seducția este de fapt, poziția pe care oratorul și-o însușește, nu mesajul în sine. În ceea ce privește mesajul, acesta poate avea legătura cu orice argument, mai mult sau mai puțin plauzibil. Din moment ce publicul intră în tranșa acestui tip de seducție vizibilă, se crează o relație de intensă atenție și dedicare a simțurilor, tocmai prin captarea acelor senzori afectivi. Pentru a exemplifica acest tip de manipulare a afectelor vom deschide în continuare două subcapitole concludente: apelul la sentimente și efectul de fuziune. Astfel:
– Apelul la sentimente: Ca și în exemplul de mai sus, apelul la sentimente folosind seducția ca și tehnică de manipulare, denotă un interes aparte pe care mesajul îl are pentru partea afectivă în favoarea unei atmosfere strict informative. Acest tip de manipulare a fost folosit pentru prima dată de numeroase agenții de publicitate care au considerat necesară extinderea ariei de captare a interesului unui public anume, prin folosirea unor mijloace mai puțin ortodoxe. În 1983, Stuard Ewen, cita în Consciences sous influence replica unui specialist în reclame destinate femeilor, Carl A. Naether, care dezvăluia tehnica ad-hoc al acestui tip de manipulare: „Dacă un anunț publicitar înfățișează o tânără seducătoare în extaz, în fața splendidului șirag de perle pe care tocmai i l-am oferit, putem din plin paria că cititoarele anunțului vor reacționa în următorii termeni: <Cât mi-ar plăcea, și mie, să-mi sporesc puterea de seducție grație acestor perle>"; aspect interesant clarificat și de Lionel Bellenger care explică faptul că persuasiunea – seducție înseamnă "tot atât în relațiile interpersonale, cât în comunicarea de masă, publicitate sau politică". O astfel de seducție nu mai are rolul de a fi plăcut un produs numai în scopul ca acesta să fie plăcut, ci încearcă să îl facă plăcut pentru a-l vinde. Seducția în acest sens este strâns legată de înșelătorie ceea ce face ca acest proces să fie de condamnat. Sau, cum frumos spune Lionel „a seduce înseamnă a muri ca realitate și a se produce ca amăgire". O altă tehnică de manipulare cu apel la sentimente este aceea realizată cu ajutorul stilului. Un limbaj bine decorat, are tendința de a fi mai convingător chiar dacă în spatele lui, nimic nu are sens. Figuri de stil fără conținut sunt folosite adesea în mesajele publicitare care, ce-i drept, abuzează de imagini mai mult decât de cuvinte estetizând mesajul în idea de a-l face credibil. Acest stil tinde să se universalizeze din cauza răspândirii de către mijloacele de informare în masă. De tehnica estetizării mesajului abuzează însuși Hitler în faimoasele discursuri politice, din cadrul propagandelor anilor '30. Tot în cazul politicii, frica și autoritatea reprezintă resursele manipulării votanților, explicat de ceea ce retorica numește argumentul de autoritate (avem încredere în ceea ce spun oamenii cu autoritate, tocmai pentru că noi nu putem verifica tot timpul ceea ce ni se spune). Un aspect ce nu trebuie deloc neglijat este situația în care publicitatea prin mass media, folosește practici frecvente de manipulare a conștiințelor încă necoapte. Copii sunt cel mai ușor de manipulat public. Iată cum descrie acest proces, o revistă de specialitate a agențiilor de publicitate: „Spiritele pot fi astfel formate încât să-și dorească produsele voastre! În școlile din America, există aproape 23 de milioane de fete și băieți. Acești copii consumă alimente, folosesc îmbrăcăminte, utilizează săpunul. Astăzi, sunt consumatori, mâine vor fi cumpărători; ei reprezintă o piață largă de desfacere a produselor voastre. Băgați-le în cap marca voastră și ei vor insista pe lângă părinți să le-o cumpere". În acest sens, „copii sunt o pradă visată și legitimă".
În ceea ce privește publicul adult, avem un alt exemplu; acum mulți ani, o marcă de comprimate din extras de lemn-dulce, încerca să se impună pe piața largă a produselor farmaceutice. Dar cum avea inventatorul, să se debaraseze de imaginea ușor îmbătrânită, asocierii adesea, oamenilor bolnavi? Agenții de publicitate au găsit imediat răspunsul unei reclame devastatoare din punct de vedere al efectului dorit. Aceștia, au folosit o tânără seducătoare cu un decolteu opulent într-un spot publicitar tv, bombându-și pieptul astfel încât să provoace o mișcare a sânilor cu o accentuată conotație erotică. Se presupune că mișcarea senzuală, evoca de fapt, mișcarea comprimatelor în cutie. O idee absolut genială dacă ar trebuie să privim curajul nebun cu care agenții de publicitate au riscat; dar pe de altă parte, un mecanism sobru de manipulare a afectelor dus până la extreme (ce legătură are o cutie de comprimate cu decolteul unei tinere seducătoare?). De unde această asociere? De unde ne dăm noi, oameni, seama că este vorba de manipulare? Care este certitudinea că aceasta funcționează? De ce nu respingem mesajul acestui tip de reclamă? Nu suntem cu toții conștienți că vorbim despre două domenii total diferite? De ce nu reacționăm conform rațiunii? Simplu; pentru că înainte de toate, nu rămânem indiferenți și nu ne referim la comprimate ci la gestul erotic al manechinului. Apoi, pentru că mesajul este difuzat cu insistență iar noi, publicul în căutare de orice ne provoacă, prezentăm o slabă rezistență la repetiție. „Conjugarea repetiției cu frapantul caracter al părții mesajului care nu privește produsul în sine va provoca o contaminare de către senzațiile trăite la receptarea acestei părți asupra celeilalte părți a cărei promovare se dorește. Are loc un transfer de senzație care valorifică rapid un sentiment de evidență. După ce am fost manipulați, credem că observăm într-adevăr o strânsă legătură între cele două părți ale mesajului care sunt deci artificial sudate." O altă categorie de mobilizare a afectelor mai puțin cunoscută, folosește în manipulare, ceea ce specialiștii numesc efectul de fuziune.
– Efectul de fuziune: Pocesul de fuziune, presupune ca și cel de apel la sentimente, tehnici de manipulare care are în vedere relația de manipulator și cel manipulat. Numai că diferența majoră este faptul că în categoria apel la sentimente se pune accent pe felul în care se transmite mesajul astfel încât acesta să atingă anumite puncte care caută să sensibilizeze publicul, iar de cealaltă parte, efectul de fuziune se referă strict la ceea ce se transmite. Acesta implică repetiția nu ca proces de a ni se părea obsesiv vizibil mesajul ca să ajungem să îl acceptăm, stresați de felul în care ni se impune, ci ca un proces psihic periculos de a crede ca ceea ce vedem pare acceptabil și normal; chiar dacă prima dată acesta se prezenta straniu și neîntemeiat. Pentru cercetători, cea mai simplă și folosită tehnică de repetiție în procesul manipulării în mass media este sloganul. Tchakhotine afirmă: „repetiția joacă un rol important în publicitatea comercială (…) folosind repetiția neîncetată și masivă a acelorași forme, sloganuri etc. Mai ales garnisite cu stimulenți luminoși, culori țipătoare, sonorități ritmate, obsedante, ele creează o stare de oboseală mentală, care este propice asevirii voinței celui care exercită această publicitate zgomotoasă." Dar spoturile publicitare de astăzi, spre a nu deveni plictisitoare și obositoare, folosesc varietatea aspectelor temei centrale. Pentru a înțelege mai bine procedeul acestui efect de fuziune luăm în calcul și tehnicile de manipulare prin hipnoză și sincronizare. Desigur, nu vorbim aici de hipnoza propriu-zisă ci de o hipnoză a practicii comunicării în urma căreia se dorește o schimbare de comportament din partea publicului. O astfel de tehnică de convingere nu are legătură cu conținutul mesajului ci cu modul în care îl face pe acesta să penetreze în spiritul interlocutorului. Accentul se pune pe cum se convinge nu pe ce se convinge. Acest tip de manipulare a afectelor necesită un orator pe măsură; După ce i-a observat și ascultat pe cei care aparent posedă un talent înnăscut pentru a comunica eficace, Genie Laborde a ajuns la concluzia că forța le vine nu din ceea ce spun, ci din modul cum o spun. Procedeul implică reflexia; ceea ce englezii ar spune mirroring, adică actul de a-i transforma comportamentul celui manipulat în comportamnetul celui care manipulează, identificându-se în mesaj. Se naște astfel, sincronizarea (vorbim de sincronizarea respirației, tonului, ritmului vocii, a gesturilor corporale cu a celuilalt, până la un nivel superior comunicării, în care va avea loc sincronizarea vocabularului și a conceptelor). În fapt, aceste tehnici anihilează orice capacitate de rezistență a publicului la pătrunderea în spiritului său a opiniei de care vrem să îl convingem. „Tehnicile constau, într-adevăr, în a face pentru început interlocutorul să creadă – fără să-și dea seama de asta – că partenerul său este ca și el, în asemenea măsură încât îi poate, fără discuție, împărtăși punctele de vedere." De fapt, acest proces al efectului de fuziune se referă la tehnici de intrare prin efracție în spiritul persoanei manipulate.
În cazul repetiției, hipnozei și sincrozonizării, se află și atingerea. Aceasta reprezintă o altă metodă a efectului de fuziune care permite manipularea unui public; de data aceasta nu legată de mesaj sau de conținutul acestuia, ci de spațiu. Rezultatele manipulării prin atingere sunt de-a dreptul tulburătoare. Acest proces este foarte bine cunoscut de către agenții de publicitate fiind folosit cel mai adesea în supermarketuri, atunci când jobul unei persoane este aceea de a fii deghizat în diferite produse și de a invita cumpărătorii să deguste din acel produs spre a se convinge și a merge la casă să îl cumpere. În fapt, această atingere convinge cu mult mai mult decât ne-am fi gândit vreodată. Explicația este simplă: atingerea este un element al procesului de hipnoză și constituie un puternic mijloc de influențare. În cazul spoturilor tv, acestea nu au posibilitatea de a atinge direct potențialul cumpărător, dar imaginile prezentate pot foarte ușor să creeze senzații așteptate de către manipulator, astfel, odată senzația creată, ea se comportă ca și un stimul ce declanșează reacții corporale celui manipulat. Indiferent de distanța de la care individul receptează spotul tv, acesta poate fi atins de imaginile văzute, resimțind fără să știe de ce, o simpatie extraordinară față de produsul cu care acesta se asociază. Pe cât de simplu pare de înțeles, pe atât de uimitor poate fi procesul de realizare a acestei teorii în plan psihologic. Și totuși, specialiștii folosesc această tehnică, necontenit. Variatele posibilități ale tehnicilor manipulării de a ajunge la public, pe care acest capitol le-a evidențiat în urma unei analize susținută de surse bibliografice, ne permite să amintim că procesul manipulării nu se referă doar la apelul afectelor ci și la nivelul rațional al celui manipulat, prin conținutul cognitiv al mesajului însuși. În acest sens, profesioniștii dotați cu o anumită deontologie susțin că este posibil să creezi o legătură între imaginea construită și produsul promovat chiar dacă aceasta nu există în realitate, doar dacă cunoști destul de bine tehnicile de manipulare, atât la nivelul afectiv cât și al conștiinței. Dar acest decalaj între realitatea fenomenului și imaginea sa este cauza unei puternice presiuni a cererilor. Și cine satisface cel mai bine aceste cereri, dacă nu, mass media?
2.3 Dezinformarea în mass media
Încep acest subcapitol cu un citat al binecunoscutului autor Andrei Pleșu, pe care îl găsim în cartea Obiectivitatea în jurnalism: „eu nu cred în obiectivitatea presei. Ba mai mult, nu cred că poți cere cuiva să fie obiectiv.” Astfel spus, încă de la început se remarcă faptul că mass media nu a existat niciodată pentru a spune adevărul și numai adevărul, ba mai mult, nimeni nu ar trebui să o condamne pentru acest fapt, deoarece, gestul de a prezenta într-o manieră proprie un set de informații este la fel de normal precum realitatea obiectivă care a încetat demult să mai fie obiectivă.
În aceași manieră autoarea Irina Stănciugelu, surprinde în cartea sa Măștile comunicării de la etică la manipulare și înapoi, cu o afirmație a filosofului Nietzsche („Dumnezeu a murit!”) pe care o comentează altfel: „Nu numai Dumnezeu a murit, ci și valorile ce i-au fost puse în loc de metafizica modernistă, adică Adevăr, Bine, Esență.” Iar în acest context, este lesne de înțeles de ce nu ar trebui să ne așteptăm la obiectivitate din partea produselor informative media și că dezinformarea face parte din stilul caracteristic al oamenilor presei de a câștiga loialitatea publicului. Într-o analiză scurtă a caracteristicilor mass mediei regăsim termeni precum fascinație, atenție, seducție, teamă, îngrijorare, nervozitate, anxietate etc.; termeni care definesc foarte bine starea pe care momentul vizionării știrilor din România o propagă. Autoarea Alina Bârgăoanu atinge un punct sensibil al rolului știrilor pentru o societate atunci când propune retoric, următoarea întrebare, în studiul știrilor: „știrile încep să fie răspândite într-un volum din ce în ce mai mare, la distanțe considerabile, unor audiențe din ce în ce mai disperate. Pornind de la o astfel de conceptualizare, se pune întrebarea ce efect au știrile asupra audiențelor: ajută la descifrarea realității, sau dimpotrivă, îi îngreunează/distorsionează înțelegerea, consolidează sau slabesc atitudinile, sunt privite cu încredere sau cu suspiciune? Care sunt funcțiile știrilor: mențin și integrează societatea sau contribuie la fragmentarea acesteia? Este vorba despre funcții sua disfuncții? Cauzează stabilitate sau instabilitate?”. Această întrebare denotă suspiciunea pe care până și specialiștii mass media o au în ceea ce privește modul în care ne sunt prezentate știrile, zi de zi. Și atunci când ne raportăm analiza la programe tv care de dimineață până seara, își completează grila numai cu emisiuni informative, am putea înțelege că există o avalanșă de bănuieli în ceea ce privesc tehnicile de realizare și transmitere a știrilor. În relația cu adevărl, aceași autoare menționează că „adevărul poate fi descoperit, faptele însă, aduse la lumină; astfel, presa poate spune adevărul chiar dacă nu o face întotdeauna”, justificându-și afirmația cu următorul argument: ”Presa nu poate spune adevărul, pentru că nimeni nu poate face acest lucru”.
În apărarea acestor afirmații propun un exemplu pe care autorul străin Charles U. Larson, îl propune în Persuasiunea, receptare și responsabilitate: „una dintre explicațiile oferite modelului de peruadare al mass media se numește funcția stabilirii agendei. Conform acestei teorii, agenda publicului – genul de probleme pe care oamebii le discută, la care meditează ori în legătură cu care se îngrijorează – este autoritar și direct modelată de știrile pe care mass media decid să le facă publice”. Apoi, îl citează pe Meyrowitz care face trimitere la criteriul denumit POR sau programul cu obiectivitate redusă. Ca să șocheze și mai mult, Charles L., continuă cu: „menirea industriei știrilor este să facă afaceri cu afaceri. La urma urmelor, mass media se bazează pe profitul obținut din succesul clienților și consumatorilor.” Pentru a înțelege că știrile sunt astăzi, produse selectate, care manipulează și modelează, atrăgând cea mai mare parte a audienței, Ron Power adaugă: „Oamenii nu mai doresc informații complicate și tulburătoare … Oamenii sunt bolnavi de știri neplăcute. Mai nou populația, nu se mai înnebunește după probleme ci după oameni. Exprimarea neaoșă știri după care tragi apa, desemnează înțelept un gen anume; se rostește în șoaptă; pe aceasta se bazează sunetul bănuților intrați în cont.”
Întorcându-mă la Alina Bârgăoanu, amintesc de un întreg capitol în cartea amintită mai sus, denumit Pot știrile să reflecte realitatea? pe care îl începe astfel: știrile sunt o construcție relativ artificială, chiar contradictorie, o versiune asupra realității modelată, într-o proporție semnificativă, de convenții și norme jurnalistice. Și dacă mai era nevoie, amintesc de credința jurnalistului Robert Turcescu (realizator TV la B1 TV, București) pe care și-o exprimă într-un eseu apărut în cartea lui Ilie Rad, „Obiectivitatea în jurnalism: o ce vorbe minunate!”. Știm așadar, că știrile nu mai sunt obiective demult (dacă au fost vreodată) și astfel ne întrebăm de ce continuă totuși să aibă o audiență din ce în ce mai mare? Analiza știrilor Realității TV și Antena 3 (studiul de caz) va evidenția acest răspuns prin observarea directă a unor tehnici prin care emisiunile informative amintite, manipulează și dezinformează un public însetat de nedreptăți.
2.4 Mass media, la limita dintre manipulare și dezinformare
Știm așadar, că mass media creează agenda cetățeanului și nu întotdeauna, invers. Iar agenda media induce efecte diferite, în funcție de interesele, preferințele, nivelul de instrucție al audienței. Autorii Paul Dobrescu și Alina Bârgoanu susțin această informație, în Mass media și societatea: „mass media nu reprezintă transmițători pasivi de informație despre evenimente, ci iau parte activă la construirea înțelesului vieții sociale, reprezintă agenți activi care selectează, interpretează, scot în evidență și, uneori, chiar distorsionează fluxul de informație. Presa adaugă propria interpretare/perspectivă asupra evenimentelor politice înainte de a le relata. Media formează credințele publicului dar au și capacitatea de a-i influența pe cei care iau decizia, de a stabili, inclusiv pentru aceștia, ordinea de priorități." În acest fel, mass media poate schimba societatea, implicit, viața socială a oamenilor ei.
Interesul mass mediei pentru un eveniment este diferit de cel al publicului. Accidentul unui salariat la locul de muncă, nu trezește interesul tuturor (în afara apropiaților victimei), însă implicarea mass mediei în acest eveniment poate face din această știre un adevărat proces în urma căruia se vor lua măsuri drastice. „Media dilată evenimentul pentru a-l impune atenției. Media creează evenimentul pentru a atrage atenția asupra unor probleme pe care evenimentul respectiv le simbolizează. În cazul în care sunt interesate, mass media ridică un amănunt sau un lucru cvasiobișnuit la rang de eveniment și îl prezintă ca atare. Prin urmare, importanța reală a unui eveniment și importanța acordată de mediu, exprimată prin proeminența de care se bucură el în diferite mijloace de comunicare în masă, sunt două lucruri distincte."
În secolul XXI nu poți trăi fără informație. Informația, de oricare natură, ne ajută să dobândim avantaje într-un proces sau într-o acțiune aflate în derulare. Așadar, indiferent că vrem sau nu, suntem la mâna mass mediei. Acesteia trebuie să îi mulțumim că știm despre ceea ce se întâmplă în lume, ceea ce ne paște, despre eforturile cercetătorilor de a descoperi antidoturi la cele mai îngrozitoare boli, despre situația conflictelor din Irak sau ce se întâmplă în jurul nostru când noi nu putem observa decât ceea ce ochii noștri văd. Mass media a făcut ca lumea să pară atât de mică și nimeni nu îi poate contesta existența. Poate doar felul în care aceștia aleg să prezinte mesajul transmis. În această situație, nu trebuie să uităm că sunt norme care servesc libertății de exprimare dar și teorii care desemnează libertatea de receptare. Publicul poate alege. El nu este un condamnat. El trebuie să înțeleagă că oricând poate decide asupra a ceea ce să asculte, citi sau viziona. Dar pentru că din ce în ce mai mulți autori sunt preocupați de media și impactul lor social, voi dedica această lucrare încercării de a demonstra că mass media influențează opinia publică, modelează atitudini, prefigurează comportamente sau reacții prin prezentarea anumitr aspecte ale subictelor politice. Puterea clasică a luptat dintotdeauna cu mass media în topul instituțiilor cu cel mai mare impact asupra opiniei publice și cel puțin pentru moment, media a câștigat disputa. Cartea, ziarul, radioul, filmul, televiziunea, internetul. Aceasta este succesiunea aparițiilor ceea ce numim astăzi mijloace de comunicare în masă. Fiecare din aceasta a avut parte de atenție, admirație și publicul ei la momentul oportun. Astăzi, vorbim de publicuri target (publicuri țintă) care satisface nevoia existenței lor. Dar dacă suntem consumatori ai tuturor mijloacelor de comunicare în masă, la un loc? Este riscul expunerii noastre mai mare? Ceea ce știm cert este că acest tip de comunicare pe care aceste mijloace împreună l-au conturat în paginile manualelor de specialitate se numește comunicarea de masă. Cred cu tărie când susțin că nimic nu este mai real decât opinia publică, pentru că aceasta este rezultatul unui efort considerabil al comunicării de masă. Media nu face altceva decât să implementeze credințe noi în rândul conștiințelor celor avizați și a le oferi știri despre care să vorbească a doua zi. Pornind de la autorii Melvin L. Defleur (renumit expert în domeniile teoriei comunicării și sociologiei) și Sandra Ball-Rokeach (profesor la Annenberg School of Communications and Sociology, University of Southern California) care dedică o carte întreagă teoriei comunicării de masă, aceștia definesc opinia publică ca efectul comunicării mass media de la începutul ei și până astăzi, asupra unei mase largi de public.
Mass media are o puternică influență asupra publicului. Decidem să cumpărăm ceea ce reclamele ne arată că este mai bine; gândim în funcție de felul în care ne sunt prezentate situații și ajungem astfel, să facem parte dintr-o societate care aparține, neoficial, unei puterii deși strajnic simțite, nevăzută. Folosirea excesivă a mijloacelor de comunicare în masă (abuzul, am putea spune) face publicul să adopte o poziție de comoditate în gândire, renunțarea la un exercițiu care presupune cercetare, analiză, spirit critic etc. Iar acest fapt a devenit un fenomen care a atins pe toți cei care urmăresc cu atâta interes programele pe care mass media le propune. Paul Lazarsfeld îl numește în The people's choice, conformism social, în urma căruia, rămân fapte concrete de stereotipizare, omogenizare și standardizarea comportamentelor. Mass-media reprezintă suma tuturor mijloacelor de informare în masă, adică toate mijloacele prin care un mesaj ajunge într-un timp foarte scurt la o masă largă de public. Dezvoltarea acestor mijloace de comunicare în masă a condus la o largă răspândire a informației (subiectele dezbătute sunt din ce în ce mai diverse). Această dezvoltare este produsul dorinței noastre de a fi informați. Mass media promovează ceea ce noi oamenii creăm; ceea ce tot noi vrem să transmitem. Nu putem condamna mass media că transmite fel și fel de mesaje, în special pentru că noi suntem devoratori de informație. Constatăm atât efecte pozitive cât și negative pe care mijloacele de comunicare în masă le au asupra noastră. Prezintă adevărul cu obiectivitate și numai acestea au meritul de a ne face conștienți de lumea în care trăim. Pe de altă parte, excesul cu care aleg să transmită, ne forțează parcă să decidem în sensul dorit de ei. Astfel, mass media creează impresia că sunt de partea societății numai pentru a câștiga votul acestei, dar în lupta ei împotriva politicii, îi aparținem cu totul (câți dintre noi merg la vot numai pentru că alegerile sunt promovate intens la TV sau câți dintre noi nu votează un anume candidat numai pentru că imaginea acestuia a fost prezentată de către mass media ca fiind un salvator al problemelor cu care ne confruntăm?). Doar că, „există, în clipa de față, șase puteri în lume. Cele trei descrise de Montesquieu (legislativă, executivă, juridică) și încă trei de primă importanță: cea tehnologică – științifică, cea financiară și cea mediatică. Cea mai slabă dintre toate a ajuns să fie puterea excutivă. Toate puterile au contraputeri. Cu excepția uneia singure: puterea mediatică. Democrațiile sunt în mare pericol în momentul când o putere nu are contraputerea ei".
Capitolul III
STUDIU DE CAZ
3.1 Metodologie
Pentru a demonstra dacă în emisiunile informative de știri, prezentate de programele tv Realitatea TV și Antena 3, (programe nișă) se poate vorbi despre manipulare sau dimpotrivă, doar dezindormare, trebuie să avem în vedere ceea ce autoarea Adela Fofiu, doctor în sociologie propune, atunci când are loc o cercetare științifică. Și anume:
Definesc tema de cercetare;
Metoda de cercetare;
Dezvolt o ipoteză de lucru ;
Prezint suportul de analiză;
Culeg, procesez și analizez date;
Propun concluzii în care se infirmă sau confirmă ipoteza de lucru.
Astfel, având în vedere că domeniul dezbătut este parte a științelor sociale și anume,
mass media și impactul acesteia asupra publicului, în decursul redactării studiului de caz al acestei lucrări, voi folosi ca metodă de cercetare, analiza de conținut, transpusă în cazul de față, prin discursul mediatic (cum prezintă cele două programe tv, emisiunile de știri). Analiza de conținut este „o tehnică de cercetare bazată pe măsurarea a ceva (în cazul de față emisiunea Acces direct), în eșantioane reprezentative (doar acele emisiuni în care se fac referire la viața politică)". Dar analiza de conținut nu se referă numai la cantitatea de subiecte politice pe care emisiunea Acees direct și-o însușește ci și felul în care această cantitate capătă sens și un rol important prin felul în care este este tranmisă. Astfel, discursul mediatic este primul instrument care va susține în lucrarea Manipulare sau dezinformare în emisiunile informative, analiza de conținut.
Discursul reprezintă mijlocul prin care un autor își poate transmite un mesaj. Mesajul mediatic poate fi înțeles ca un discurs general care amalgamează și focalizează cunoștințele și credințele despre ce a fost, este și ar trebui să fie, evident cu accentuarea prezentului, dar fără excluderea memoriei și prospectivei. Daniela Rovența-Frumușani vorbește într-una din carțile sale despre „discursul mediatic definit în sens larg ca enunțare despre realitatea socială și caracterizat de diversitate, polimorfism și ubicuitate". Discursul este, de fapt, structura profundă a textului căruia îi asigură linearizarea. Investigarea discursului nu este posibilă decât prin intermediul „urmelor" lăsate în textele-performanță. În viziunea lui R. De Beaugrande și W. Dressler, cercetările privind frontierele textului, actualizările sale sintactico-semantice și pragmatice au permis identificarea unor standarde de textualitate:
Coeziunea ca relație de dependență gramaticală (acord, acțiune, selectarea
unei propoziții etc) la nivelul suprafeței discursive;
Coerența ca reacție de compatibilitate între elementul lumii textuale la nivelul
structurii de adâncime, mai precis modul în care aceste elemente sunt mutual accesibile și relevante;
Intenționalitatea ca atitudine a producătorului de text de a construi un text
coeziv și coerent;
Acceptabilitatea ca atitudine a receptorului de a considera setul de fraze drept
un text coerent;
Informativitatea ca organizare cognitiv-discursivă adecvată a raportului
cunoscut/necunoscut, așteptat/neașteptat;
Situaționalitatea ca ancorare corectă în contextul de comunicare;
Intertextualitatea ca raport între discursul prezent și discursurile anterioare
preluate, criticate, în orice caz modificate și inserate într-un nou context discursiv.
Când vorbim de discurs, din start implicăm limbajul. „A înțelege limbajul discursului înseamnă a înțelege lumea care îl generează, iar pentru a înțelege lumea trebuie să depășim cadrele lingvisticii". Limbajul este mai mult decât un stoc de cuvinte, este un instrument și o emblemă a puterii ce încearcă să fie acaparată (Michel Foucault consideră că puterea asupra lumii este una dintre cele mai importante dimensiuni ale puterii). Întorcându-ne la analiza discursului observăm că înainte de construcția lui, autorul își pune problema efectului și a reușințelor acestuia. „Analiza discursului nu trebuie doar să explice de ce anumite enunțuri și nu altele au fost perfecte, ci să dea seamă despre modul în care acele anunțuri au mobilizat forțe, au influențat rețele sociale".
Astfel, discursul își exprimă valoarea nu ca și construcție ci ca abordare și efect. „De fapt, când vorbim astăzi de lingvistica discursului avem în vedere nu o disciplină cu un obiect bine determinat, ci un ansamblu de cercatări care abordează limbajul plasând în prim plan activitatea subiecților, dinamica enunțiativă, relația cu contextul social". Ceea ce observă autoarea Daniela R. Frumușani este că se simte pe zi ce trece, o tendință către juvenilizare, privatizare, sexualizare, desticizare, în schimbul sferei publice a epocilor luminilor. Tematicile viața privată, sănătate, modă, corporalitate, loisir, sunt percepute ca noul jurnalism. „Aceste aspecte au înlocuit discursul informativ modern organizat în jurul a patru nuclee narative: conflict (război, securitate internă și internațională, apărare), progres (buget, economie, industrie), competiție (de la sport la cultură), accidente (dezastre, anomalii, inovații)". Diferența de discurs o face persoana la care acesta trebuie să ajungă (Men naturally think in abstract concepts, women think in pictures.) Și din nou, ajungem la poziționarea unui text în fața sexelor (masculin și feminin). Așadar, discursul este canalul de transmitere a ideilor. Idei ce influențează odată trecute de granița construirii. În încercarea de a confirma teoriile despre cum influențează mass media publicul folosind tehnici ale manipulării și dezinformării, atitudinea față de subiectul prezentat și efectele care recurg din felul subiectelor de a fi prezentate, voi analiza în următoarele subcapitole, câteva știri prezentate separat la cele două programe tc românești, din punct de vedere al discursului mediatic ca subramură a metodei de cercetare – analiza de conținut. Analiza discursului va avea în vedere modul de construcție al acestuia, efectele, publicul țintă și impactul asupra societății române (consumatoare de emsiuni informative). Dar înainte de analiza propriu zisă, se simte nevoia reamintirii ipotezei de lucru formulată încă din introducere și prezentarea suportului de analiză.
3.1.1 Ipoteza de lucru
Am pornit redactarea acestei lucrări de licență de la o ipoteză de lucru care a urmărit tot acest demers al alegerii surselor bibliografice pentru a susține obiectivele propuse și a demonstra că deși, oamenii sunt consumatori de știri informative, nu realizează sau nu vor să conștientizeze faptul că în produsele media ce le sunt prezentate există manipulare și dezinformare. Tehnicile acestor practici sunt cele care asigură astăzi, în România, o audiență considerabilă. Astfel, rezultă că știrile nu sunt 100% obiective și că publicul este o victimă a trusturilor media care nu își doresc numai un rating bun ci și să schimbe, odată cu informațiile prezentate, comportamentul, gândurile și stilul de viață al românilor.
Analiza prezentată în acest capitol, va scoate în evidență o serie de strategii pe care jurnaliștii le folosesc pentru a atinge obiectivele propuse și în urma cărora, noi ca și telespectatori ar trebui să înțelegem că suntem ținta unor interese de cele mai multe ori, dezavantajoase pentru noi. Pentru a confirma cele menționate anterior, analiza va avea în vedere următoarea ipoteză de lucru: dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putință pentru a câștiga audiența folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci și posturile TV care difuzează numai emisiuni de știri sunt produse ale unor tehnici de influențare, precum manipularea și dezinformarea.
3.2 Realitatea TV, spectacol informativ
Postul de televiziune Realitatea TV face parte din programele care își concentrează atenția asupra iubitorilor de știri, astfel încât emite 24 din 24 de ore, informații care vin sub forma unor buletine de știri sau emisiuni de tip talk show în care se analizează la cald, reacții în urma evenimentelor de ultimă oră. România s-a obișnuit cu acest tip de program tv, care ed altfel, a prins și foarte bine. Astăzi, deși publicul are o paletă mai largă de unde poate alege (exemple sunt Antena 3, România TV etc.), Realitatea TV rămâne primul post tv nișă de știri care a reușit să atragă o audiență numeroasă, zi de zi. Nu doar felul în care se transmit știrile, actualitatea lor (buletinele informative fiind actualizate din 10 în 10 minute), mediul de prezentare care seamănă mult cu cel din afara țării, unde programele de știri sunt un imperiu al audienței ci echipa care lucrează pentru Realitatea TV, face ca acest post să fie considerat un spectacol informativ.
Jurnaliști precum Carmen Brumă, Andra Miron, Elena Cordoneanu, Emma Zeicescu, Delia Vrânceanu, Ioana Molla, Nora Dincă, Eli Roman, Petre Cătălin Fumuru, George Berevoianu, Saviana Russu, Andreea Crețulescu, Dan Antonescu, Ramona Solomon, Ștefania Vasiliu, Vera Secrieru, Laura Eremenco sau Geanina Iacob, dau valoare postului TV prin profesionalism, loialitate, încredere în propriile forțe, însușirea misiunii și a viziunii postului. Aceste persoane s-au făcut remarcate ca fiind specialiști ai transmiterii, scrierii, interpretării știrilor încât astăzi, există persoane care deschid televizorul și urmăresc Realitatea TV, tocmai pentru a-i vedea pe favoriții lor.
Emisiunile informative ale postului Realitatea TV au următoarele caracteristici ca și format:
– banda de sus a ecranului prezintată de culoarea roșie (o culoare puternică care atrage atenția, oferind un aspect important știrilor care rulează acolo) este scoasă în evidență de cuvântul scris cu majuscule ALERT, ceea ce demonstrează capacitatea emisiunii de a transmite în timp real, cele mai noi știri care au impact asupra societății.
– Prezentatorii stau la pupitru prezentând un aer relaxant, căutând de multe ori să renunțe la poziția oficială pe care majoritatea prezentatorilor de știri o au, încercând prin glume, zâmbete și o postură comodă să demonstreze că știrile nu sunt un program plictisitor, care se adresează numai persoanelor în vârstă.
– stilul caracteristic al Realității TV este reprezentat de știrile care au un impact vizibil asupra publicului. Cei care scriu știrile caută să scoată în evidență acele aspecte remarcabile care ar atrage atenția pentru a câștiga, astfel, notorietatea de a transmite un alt fel de știri.
– știrile Realitatea TV, presupun și crează un mod de viață definit de interesele, aspirațiile și valorile celor implicați. Adică, prin modul de transmitere, conținutul și nuanța lor, știrile au capacitatea de a crea un anumit tip de persoană în societate și anume, o persoană care trăiește realitatea prin actualitate și transpunerea în zeci de locuri (prin primirea știrilor externe) și sute de situații.
– Banda de jos care rulează tot timpul este de culoare galbenă, ceea ce conferă un aspect puternic de a fi remarcat de către telespectatori.
– Știrile Realitatea TV se vor o oglindă a realității sociale pe care telespectatorul o trăiește (cu toate aspectele sale negative și pozitive).
– Transpunerea știrilor în mesaje de interes public necesită un proces de redactare care să conțină cuvinte relevante, ușor de tradus, simple și de înțeles pentru cei care le vor auzi. Imaginile care însoțesc atât textul cât și voice over-ul completează perfect mesajul transmis.
Realitatea TV fiind un post de televiziune privat, poate fi receptat numai dacă telespectatorul va avea în posesia lui un cablu tv (de remarcat faptul că pentru a recepționa acest program de știri, trebuie plătită o anumită sumă de bani). Toate aceste caracteristici conferă postului de televiziune, un nivel la care ajung acei telespectatori care au un minim de studii și de un statut; schimbul făcut de ambele părți, corespunzând perfect nișei atribuite.
3.3 Antena 3, produs al unei nișe
Antena 3 este un program tv care face parte din categoria produselor mass media coordonate de către trustul Intact Media. Fiind subordonată posturilor antena 1 și antena 2, antena 3 s-a remarcat ca fiind un program nișă, care difuzează numai emisiuni informative pentru un public larg de persoane, dar care, spre deosebire de audiența Realității TV, nu necesită un anume tip de statut social sau un minim de studii (telespectatorul știrilor Antenei 3 fiind acea persoană care dorește să afle ce se mai întâmplă în țară, până la ora 19.00 când pe toate posturile importante tv, va începe buletinul de știri principal al zilei).
Astfel, Antena 3 este o alternativă pe care trustul o dăruiește telespectatorului tuturor antenelor (Antena 1 este postul principal al trustului care difuzează de la emisiuni de divertisment, știri, filme, consursuri etc.; antena 2 este un post care servește telespectatorului monden, cosmopolit). Între cele trei posturi tv, telespectatorul se va simți automat un răsfățat deoarece are o gamă largă și variată de opțiuni din care poate alege să urmărească la orice oră. De asemenea, în cadrul aceluiași trust, colege cu Antena 3 mai sunt și:
Postul Euforia tv;
GSP TV;
Radio Zu;
Romantic FM;
Ziarul Jurnalul Național;
Gazeta sporturilor;
Revista TopGear;
Good Food;
Science Focus;
Portalul de net news a1.ro;
Antena3.ro;
Jurnalul.ro.
Toate aceste produse ale trustului nu fac altceva decât să întărească părerea
telespectatorului despre postul de știri Antena 3 și să reamintească identitatea prezentată prin calitate, bun simț, devotament și profeionalism pe care toate produsele trustului le conferă (telespectatorul care preferă în mod special postul Antena 1 sau GSP TV va fi oricând disponibil să încerce și celelalte produse tv ale trustului prin prisma faptului că existând deja un contact dintre acesta și trust, orice legătură se va menține sub aceleași beneficii).
Caracteristicile știrilor Antena 3 sunt următoarele:
Ecranul este predominant de culoarea albastră ceea ce denotă energie,
viață, domeniul activ în care Antena 3 caută să devină lider. În comparație cu Realitatea TV, în timpul programelor de știri ale Antenei 1 lipsește banda de sus ALERT; aceasta fiind înlocuită de una subțire, roșie, în partea de jos a ecranului, pe care rulează știri de ultimă oră.
Ca și în cazul Realității TV, pe ecran apare tot timpul ora exactă; aspect
care conferă telespectatorului ocazia de a se raporta tot timpul la realitatea.
Știrea principală este întotdeauna prezentată cu mai multe titluri ce apar
simultan pe trei benzi în josul ecranului (banda galbenă oferă titlul principal al știrei, banda albastră, detalii referitoare la știrea prezentată iar ultima bandă, cea roșie, un rezumat de o propoziție a știrei respective).
O remarcă importantă a știrilor Antenei 3, este faptul că stilul de a trasmite
acele informații de actualitate, pentru publicul interesat, au o nuanță politică (ce se explică în mod evident prin faptul că Antena 3 aparține unui trust condus de un om politic).
Rolul știrilor Antena 3 este de a dezvălui fapte, cunoaștere transmiterea
mesajului astfel încât să închege comunitatea. Incredibil, este faptul, că știrile Antena 3 nu înfățisează evenimentul în conformitate cu derularea sa în realitate, ci oferă o fotografie degenertă. Antena 3 nu este suspectă de lipsa obiectivității și prezentarea realității atunci când sunt transmise date statistice măsurabile: scorul unui meci, ratele de schimb valutar, rezultatelor alegerilor, diversele tranzacții economice etc.
Astfel spus, știrile acestui post tv nu fac alceva decât să disemineze în
diferite feluri stereotipurile existente în noi. Ele nu reflectă o realitate ci o reproduc un sistem de valori existent.
De asemenea, ca și în cazul Realității TV, telespectatorul care își dorește să vizioneze programele postului Antena 3 trebuie să fie abonatul unei rețele care distribui programele prin cablu și deci, să plătească suplimentar. Acest aspect nu face altceva decât să ridice gradul de competitivitate dintre cele două poturi tv. Cu aceleași targeturi și folosind același sistem de creare și transmitere a știrilor, publicul trebuie să aleagă acea emisiune informativă care îi satisface cel mai bine nevoile. Realitatea modului de transmitere a știrilor din România, arată că jurnaliștii recurg la tot felul de tehnici de manipulare și dezinformare pentru a capta atenția publicului și de a-l câștiga ca și telespectator fidel, pe termen lung. În cele ce urmează, voi analiza trei știri care dezbat același subiect, la fiecare dintre cele două posturi tv.
Știrile analizate în paralel la Realitatea TV și Antena 3, au ca temă:
Inundațiile care au afectat Europa și România în luna iunie 2013;
Protestele din Turcia cauzate de decizia guvernului de a ridica un mall pe
locul unui celebru parc din centrul Istanbulului;
Bacalaureatul 2013.
3.4 Știrile Realitatea TV și Antena 3, între manipulare și dezinformare
Lunile mai și iunie sunt cunoscute ca fiind cele mai ploioase luni ale întregului an. Astfel, știrile nu au contenit cu informații care să ofere prognoze meteo, până când, la începutul lunii iunie, vremea a luat o întorsătură fantastică, ploile s-au transformat în furtuni care au luat vieți, vântul adiat ușor a devenit o vijelie în toată regula, norii erau un întreg întuneric al cerului, grindina a căzut sub formă de bolovani iar frica și inundațiile au fost primele efecte a ceea ce realitatea avea să schimbe cele prognozate. La început, toată Europa a avut de suferit din această cauză, iar după aceea, norii mari de ploaie au venit către România unde a lăsat în urmă un dezastru. Acest evenimnet a fost un prilej pentru posturile tv de nișă, Realitatea TV și Antena 3 de a transmite informații de ultimă oră, a face live-uri cu corespondenți trimiși prin zonele afectate de inundații, a da o altă formă dezastrului și în final, de a crea panică. Această ultimă atribuție este de fapt și una dintre tehnicile de manipulare a telespectatorilor care urmăresc emisiunile informative în fiecare zi, accesând realitatea prin internediul celor două programe tv. Iată, așadar, cum prezintă, Realitatea TV una dintre știrile despre inundațiile care s-au abătut asupra Europei (menționez că aceste știri au fost transpuse în scris din varianta lor audio):
„Patru persoane au murit, cel puțin opt au fost date dispărute, iar sute de persoane au fost evacuate în urma unor inundații și alunecări de teren provocate de ploi diluviene în mai multe țări din Europa, au anunțat duminică autorități locale. Austria, Germania și Cehia au trimis unități de armată pentru a contribui la operațiuni de salvare, în urma unor precipitații-record în anumite regiuni. Dunărea a ieșit din matcă în Bavaria, iar zeci de orașe au fost plasate sub alertă de inundații într-o zonă vastă în Europa Centrală. Sute de drumuri și căi ferate au fost blocate în Germania, Austria și Cehia, iar starea de urgență a fost decretată duminică seara în aproape toate regiunile din Boemia, partea de vest a Cehiei, dar și în Germania. Opt stații de metrou au fost închise duminică după-amiaza, iar un spital a fost evacuat în Cehia. "Vom face totul pentru a proteja viața și sănătatea oamenilor", a dat asigurări premierul ceh duminică seara, în urma unei reuniuni extraordinare. Suma de12 milioane de euro a fost deblocată de Guvernul ceh pentru a face față intemperiilor. Bilanțul în Cehia, duminică seara, era de trei morți și patru persoane date dispărute. Un bărbat și o femeie au murit duminică în urma prăbușirii cabanei lor, provocate de o inundație, la Trebenice, la aproximativ 30 de kilometri sud de Praga, a anunțat poliția. Cadavrul unui bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost găsit duminică seara la Trutnov, la aproximativ 150 de kilometri nord-est de Praga, în râul Upa, care s-a revărsat, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliției, Iva Kormosova. Doi bărbați care făceau rafting pe râul Berounka au fost dați dispăruți de sâmbătă, în apropiere de Hlasna Treban, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Praga, iar alte două persoane erau de negăsit în regiunile Pilsen (vest) și Hradec Kralove (centru). În Boemia, unde starea de alertă era în vigoare în aproximativ 50 de localități, aproximativ 1.800 de persoane au fost evacuate din satul Stechovice. Cel puțin 23 de căi ferate și aproximativ 100 de drumuri au fost blocate duminică, potrivit autorităților locale. În Boemia de Sud, situația era dificilă în orașul Bechyne, unde râul Luznice s-a revărsat. În Boemia de Nord, revărsarea Elbei amenința orașele Usti-nad-Labem și Decin, și orășelul Hrensko, în apropiere de frontiera cu Germania. La Praga, Spitalul Na Frantisku a fost evacuat. Podul Carol, unul dintre cele mai cunoscute monumente din capitala cehă a fost închis. Elevii din învățământul primar și secundar din Praga au fost îndemnați să stea acasă pentru luni. Din cauza creșterii nivelului apelor, începuseră să fie evacuate animalele de la grădina zoologică din Praga.
În Austria, o persoană a murit, iar două au fost date dispărute în urma unor alunecări de teren, iar alte peste 300 de persoane au fost evacuate, potrivit autorităților. Starea de alertă a fost decretată în cea mai mare parte a provinciilor occidentale din Vorarlberg, Tirol și Salzburg, dar și din provincia Austria Superioară, în nord. Cel puțin 240 de locuitori din provincia Salzburg și 80 delocuitori din Tirolul vecin au fost evacuate de la domicilii, amenințate de ape. Traficul feroviar a fost întrerupt în numeroase zone în provinciile Salzburg și Tirol. O parte a autostrăzii spre Elveția a fost închisă, dar și numeroase drumuri naționale, în diferite zone în Austria. La Linz, în nord, Dunărea amenința să se reverse, iar pompierii au închis circulația rutieră în maimulte cartiere din oraș. Sute de pompieri, serviciile de urgență și armata au fost mobilitate.
În Germania, ploi torențiale au fost înregistrate la Bade-Würtemberg (sud-vest), Bavaria (sud), Saxonia și Turingia (est), provocând revărsarea a numeroase cursuri de apă. Două persoane au fost date dispărute la Reutlingen (sud-vest). Cancelarul Angela Merkel a asigurat populația de "susținerea Guvernului federal". Armata a anunțat că trupe erau în curs de mobilizare în anumite zone. În Saxonia, starea de urgență a fost declarată de către autoritățile locale în regiunea Chemnitz și Leipzig (est). În Bavaria, Dunărea a inundat parțial orașul Passau, la frontiera cu Austria. Niciun tren nu circula duminică pe ruta Munchen (sud-estul Germaniei)-Salzburg (vestul Austriei), a anunțat Deutsche Bahn.”
Această știre a fost însoțită de imagini care prezentau anumite zone ale țărilor ca fiind sub ape (vezi figura 1, anexe). Remarcăm ca tehnici de manipulare folosite în această știre, următoarele elemente:
– O primă tehnică de manipulare este aceea că deși titlul anunță o situație dezastruasă în întreaga Europa, nu sunt prezentate decât trei țări. Acest sofism este des întâlnit în mass media, încercându-se intimzarea telespectatorului și creând impresia că dacă inundațiile au provocat tragediile menționate în Cehia, Austria și Germania, toată Europa (care cuprinde, în mod evident mult mai multe țări) este de fapt afectată.
– A două tehnică de manipulare cu care știrea a fost construită este constrângerea prezentată sub forma sintagmei starea de urgență care are menirea de a stârni teama telespectatorilor gândindu-se că în curând și ei vor fi victimele ale acestui fenomen meteorologic. Constrângerea aceasta este întărită de replica “Vom face totul pentru a proteja viața și sănătatea oamenilor", pe care premierul ceh o oferă cetățenilor ca fiind un scut de protecție. Această afirmație denotă gravitatea evenimentului și susține în mod evident, idea că furtunile abătute asupra Cehiei pot lua chiar și vieți.
– A treia tehnică de manipulare folosită de prezentatorii știrei Realitatea TV este hipnoza. Acest efect al procesului de derulare a unor imagini terifiante care prezintă o situație tragică, într-un mod alert, provoacă senzația de hipnoză pentru că în acel moment, telespectatorul rămâne ațintit asupra a ceea ce imaginile prezintă; un moment oportun pentru ca textul știrilor să fie recepționat fără a întâmpina rezistență.
– Elementul de dezinformare este trădat de momentul în care sunt prezentate anumite zone ale fiecărei țări menționate comentându-se situația gravă care are loc din cauza inundațiilor. Totul este sub ape, nu reprezintă realitatea care anunță doar că “Dunărea a inundat parțial orașul Passau, la frontiera cu Austria” sau “În Boemia de Nord, revărsarea Elbei amenința orașele Usti-nad-Labem și Decin, și orășelul Hrensko, în apropiere de frontiera cu Germania.” Toate aceste zone nu reprezintă nici măcar un oraș întreg, cu atât mai puțin o țară precum Cehia, Austria sau Germania și deci, prin urmare, situația nu se poate raporta la întreaga Europă.
Legat de aceași temă, Antena 3, prezintă următoarea știre cu titlul “Sub blestemul Dunării. Mii de oameni au fost evacuați din calea viiturii, care va lovi în scurt timp și România”: “Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre sudul Ungariei, după ce a atins nivelul maxim la Budapesta. Localități întregi sunt inundate, iar apele nu se vor retrage mai devreme de o săptămână, spun specialiștii. Mii de militari, pompieri, voluntari și chiar deținuți au fost mobilizați pentru a interveni în caz de nevoie. Până acum, cel puțin 19 oameni și-au pierdut viața iar pagubele s-ar putea ridica la câteva zeci de miliarde de euro. La doar o zi după ce Dunărea a ajuns la o cotă istorică de 891 de centimetri în Budapesta, aproape întreg teritoriul Ungariei se afla sub incidența codului portocaliu de furtună. Viitura care se îndreaptă către sudul țării va atinge zona unde se află singura centrală atomo-electrică din Ungaria, au avertizat meteorologii. Ca măsură de precauție, autoritățile au solicitat miilor de civili care lucrau în zona digurilor de protecție împotriva inundațiilor să își întrerupă activitatea și să părăsească aceste zone. Peste o mie de oameni au fost evacuați din capitala Ungariei. Între timp, nivelul Dunării a scăzut la Budapesta, însă vor trece șapte zile până apele vor reveni la cotele normale pentru această perioadă. Inundațiile au făcut ravagii și în Germania, unde 23 de mii de oameni au fost evacuați dintr-un oraș din estul țării, după ce un dig a cedat. Cel puțin 19 oameni și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Europa Centrală, iar pagubele materiale se ridică la câteva zeci de miliarde de euro.”
Tehnicile de manipulare și dezinformare folosite sunt:
– Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre sudul Ungariei, după ce a atins nivelul maxim la Budapesta; faptul că în Budapesta a atins nivelul maxim, nu înseamnă că și sudul Ungariei va avea parte de aceași situație; dar prezentarea aa ceea ce va urma să se întâmple în comparație cu o situație dramatică crește nivelul presiunii asupra trăirilor pe care telespectatorii le pot avea în momentul în care urmăresc știrile, gândindu-se că nivelul maxim atins în Budapesta va fi același și în sud dar și mai departe de aceasta (înspre România).
– Prezentarea unei situații urgente în care Ungaria este sub cod portocaliu numai din cauza faptului că în Budapesta Dunărea a crescut și alternarea unei liniști în care încearcă să o instaleze pe la jumătatea știrei (între timp, nivelul Dunării a scăzut la Budapesta, însă vor trece șapte zile până apele vor reveni la cotele normale pentru această perioadă) îl va face pe telespectator confuz iar aceasta se datorează numai unei tehnici de manipulare.
– Repetarea afirmației “Cel puțin 19 oameni și-au pierdut viața” (o dată la jumătatea știrei și a doua oară la sfârșitul acesteia) este o tehnică de manipulare care dezvoltă sntimentul de evidență dezamorsând subtil rezistența pe care spiritul telespectatorului o poate opune, creând astfel sentimentul că realitatea cu 19 vieți pierdute este o catastrofă care ne va atinge în curând.
– Relatarea urmăroarelor două afirmații în aceași știre „Viitura de pe Dunăre a atins nivelul maxim la Budapesta”/”nivelul Dunării a scăzut la Budapesta” este dovata clară a dezinformării pe care Antena 3 nici măcar nu a sesizat cât de evidentă este.
A doua știre prezentată de cele două posturi tv și analizată în cele ce urmează în lucrarea de față este cea referitoare la protestele dn Turcia cauzate de hotărâre guvernului turc de a construi pe locul unui celebru parc, un centru comercial. Zile întregi, mass media românească (și nu numai) au prezentat sute de știri despre acest subiect, încercând să dea o formă realității de acolo și să inspire telespecatatorului atent, o părere influențată de tehnicile de manipulare și de către dezinformare. Iată cum prezintă Realitatea TV una dintre aceste știri:
“Mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat, miercuri după-amiază, în Piața Taksim din Istanbul, în a șasea zi de proteste contra premierului Recep Tayyip Erdogan. Poliția turcă a folosit miercuri din nou gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa o manifestație în capitala Ankara, în a șasea zi de proteste împotriva guvernului islamo-conservator, care însă a fost mai liniștită decât precedentele. Intervenția poliței a survenit după ce mii de sindicaliști au ocupat Piața Kizilay din centru capitalei turce, ei cerând demisia premierului Recep Tayyip Erdogan. Potrivit agenției EFE, miercuri au avut loc și unele discuții între reprezentanți ai guvernului și ai protestatarilor. Manifestațiile împotriva politicii autoritare a executivului au început vineri după reprimarea unei manifestații a câtorva sute de activiști care ocupau de trei zile Parcul Gezi, din Piața Taksim, în încercarea de a împiedica tăierea a 600 de copaci ce nu permiteau ridicarea unui controversat proiect imobiliar.”
Tehnicile de manipulare folosite sunt:
– Trecerea subită de la relatarea situației din Istanbul la cea din Ankara denotă nesiguranță și totodată, parcă se încearcă ascunderea unei realități care nu se vrea cunoascută (mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat, miercuri după-amiază, în Piața Taksim din Istanbul, (…) Poliția turcă a folosit miercuri din nou gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa o manifestație în capitala Ankara).
– Hipnoza produsă prin imaginile violente (vezi figura 2, anexe) reușește un
efect convingător asupra telespectatorilor care vor înțelege că în Turcia situația este una critică și teroarea care se află acolo, ne poate afecta și pe noi, românii.
– Teama care reiese din afirmația “Poliția turcă a folosit miercuri din nou gaze lacrimogene și tunuri cu apă” este un element puternic de manipulare la care emisiunea informativă Realitatea TV face apel.
– Momentul dezinformării publicului este acela în care știrea face confuzia între Istanbul unde prezintă că au loc evenimentele și capitala Ankara unde o conduce la numai câteva secunde.
Antena 3, are de această dată o altfel de prezentare pentru știrea care dezbate același subiect (vezi figura 3, anexe). Imaginea prezentată înfățișează piața Taksim unde mii de protestatari sunt prezenți pentru a-și arăta nemuulțumirea față de hotărârea lută de guvernul turc. Acestă știre conține următoarele tehnici de manipulare și dezinformare:
– oferirea variantei unei românce ca fiind generală asupra a ceea ce se întâmplă în Turcia reprezintă un element care nu oferă credibilitate pentru că această persoană nu este un jurnalist care să privească obiectiv evenimentul în sine;
– prezentarea în banda de jos a unei știri importante care face referire la răpirea unor persoane comandată de afaceristul Alin Simota, pusă în umbră de către transmiterea legăturii telefonice conferă unei știri o importanță maximă, iar celeilalte, deși reprezintă o informație de interes public, o maschează în josul ecranului;
– o dezinformare evidentă este prezentată prin afirmațiile făcute în minutul 01.30 în care se menționează că “premierul Turciei nu este dispus să negocieze”, în timp ce știrea prezentată la Realitatea TV a fost finalizată tocmai cu menționarea faptului că “miercuri au avut loc și unele discuții între reprezentanți ai guvernului și ai protestatarilor”. Telespectatorii care nu fac o astfel de analiză a celor două știri și care nu sunt nici specilizați în recunoașterea tehnicilor de manipulare și dezinformare vor cădea capcană mesajul luându-l ca un fapt real, unic general;
– În timp ce se discută despre protestatari ca fiind niște studenți, niște copii extraordinari emisiunea informativă a Antenei 3 difuzează imagini cu o mulțime de mascați și oameni ai ordinii publice, tocmai pentru a scoate în evidență intenția rea a Turciei împotriva unor proteste legale cu o cauză nobilă;
Cea de-a treia și ultima știre analizată în paralel la cele două posturi tv care difuzează o serie de emisiuni informative pe toată durata unei zile întregi, este cea care face referire la Bacalaureat 2013. Astfel avem:
“În a doua zi de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba și literatura română (proba A) din cadrul examenului național de bacalaureat 2013 s-au prezentat, până la ora 15.00, 52.270 de absolvenți de clasa a XII-a. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, cinci au fost eliminați (doi din județul Bacău, doi din Capitală și unul din județul Iași), deoarece au fost surprinși cu telefoane mobile. Metodologia examenului de bacalaureat precizează că este strict interzis accesul candidaților cu orice tip de lucrări – manuale, dicționare, notițe, însemnări etc. -, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile sau cu orice alt mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu. Proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română se desfășoară în perioada 10 – 12 iunie. Pentru susținerea examenului național de bacalaureat, în sesiunea iunie – iulie 2013, s-au înscris 187.898 elevi, repartizați în 585 de centre de examen.” Scopul acestei știri este în primul rând de a atenționa elevii că prin săvârșirea unui fapt ca acesta (să aibă asupra lor materiale ajutătoare interzise de către Minister) vor fi dați afară de la examen și în al doile arând de a arăta situația jenantă a sistemului educațional român în care nu există sesiune de bacalaureat fără să existe situații în care elevii să nu încerce să înșele acest sistem. Tehnicile de manipulare folosite în știrea prezentată de Realitatea TV sunt:
– Constrângerea pe care o exercită asupra elevilor;
– Apelul la rațiune pentru a nu rata șansa reușitei bacalaureatului fără incidente;
– Prezentarea unui număr prea mare de date (52.270, 187.898, 585) care conferă știrei aspectul unei de tip informativ, deși publicul vizat (îndeosebi elevi ai claselir XII) nu va acorda niciodată atenție cifrelor într-o știre;
– Știrea are menirea de a face pentru început interlocutorul să creadă – fără să-și dea seama de asta – că partenerul său este ca și el, în asemenea măsură încât îi poate, fără discuție, împărtăși punctele de vedere;
În ceea ce privește știrea cu același subiect dar prezentată de Antena 3, există o coincidență extraordinară deoarece, surprinzător sau nu, construcția dar și modul de transmitere a acesteia sunt aproape identice: „Un singur candidat a fost eliminat din examenul de bacalaureat, luni, după ce a fost prins cu un telefon mobil asupra sa, la proba orală de limba și literatura română, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației până la ora 15.00. În prima zi de examinare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba și literatura română (proba A) din cadrul examenului național de bacalaureat 2013, s-au prezentat, până la ora 15.00, un număr de 72.183 de absolvenți de clasa a XII-a, precizează ministerul. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, unul a fost eliminat, deoarece avea asupra sa un telefon mobil. Conform metodologiei examenului de bacalaureat, este strict interzis accesul candidaților cu orice tip de lucrări – manuale, dicționare, notițe, însemnări etc. -, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile sau cu orice alt mijloc electronic de calcul sau comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu”. Ceea ce este remarcabil în această știre și evident totodată reprezintă factorul de dezinformare a publicului pe care încearcă să îl inducă în eroare prezentându-i un altfel de set de date referitoare la șituația similară din știrea anterioară. Dacă Realitatea TV a anunțat că “până la ora 15.00, s-au prezentat la examenul de bacalaureat 52.270 de absolvenți de clasa a XII-a. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, cinci au fost eliminați (doi din județul Bacău, doi din Capitală și unul din județul Iași), deoarece au fost surprinși cu telefoane mobile”, Antena 3, menționează în cadrul unei știri asemănătoare că “s-au prezentat pnă la ora 15.00, un număr de 72.183 de absolvenți de clasa a XII-a, precizează ministerul. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, unul a fost eliminat, deoarece avea asupra sa un telefon mobil.”
Acestea fiind spuse, s-au demonstrat de-a lungul analizei efectuate în paralel a trei știri care prezintă același subiect, pe două posturi tv nișă, că până și emisiunile informative recurg la tehnici de manipulare și dezinformare pentru a atrae atenția publicului, a-i crea opinii induse și a-l transforma într-un produs propriu.
3.5 Rezultatele cercetării
Știrile prezentate de cele două posturi tv, conferă un caracter public evenimentelor, fiind o formă nesistematică, accesibilă, poate superficială – de cunoaștere publică. Interpretarea știrilor este inspirată de o viziune modernă, care ține cont de nevoile de orientare și de cunoaștere ale individului și ale societății. Știrile se concentrează pe evenimente izolate, necăutând să stabilească legături între acestea. Calitatea supremă a celor două posturi tv este prezentarea știrilor sub forma „breaking neaws” sau cum spun specialiștii, „istoria pe viu/istoria în direct”. Astfel, televiziunile prezentate cred cu tărie despre sine, nu că reface evenimentul, ci mai degrabă că oferă spre vizionare istoria în desfășurare.
Scopul celor trei știri prezentate (bacalaureatul 2013, inundațiile și protestele din Turcia) este de a informa, a orienta publicul dar și de a atrage atenția cu privire la ce se întâmplă. Ele au capacitatea de a atrage atenția publică, cu atât mai mult, preocupate de ceea ce este neobișnuit și neașteptat, de orice constituie o îndepărtare de rutina vieții zilnice. Iar această calitate reprezintă punctul de intersecție între știri, bârfă, taifas și zvon, prezentate ca fiind forme de cunoaștere și de control media. Însă ceea ce oferă celor două posturi tv forță și o legitimează ca fiind o instituție socială de bază este credibilitatea. Aceasta este în mod evident și baza care face legătura dintre jurnalist și public. Această încredere se bazează pe dorința telespectatorilor de a înțelege realitatea, iar prezentatorii asta fac.
Analiza prezentată a scos în evidență următoarele caracetristici:
– știrile au un caracter care prezintă curiozitate și supraveghere: mulți telespectatori consideră că este util să urmărească știrile pentru a ține sub supraveghere evenimentele importante. Funcția de control intervine în momentul în care mesajul știrilor devine previzibil.
– Știrile prezintă un element de evadare: aceste știri îi invită pe telespectatori să evadeze pentru câteva minute, într-o lume plină de dramă, tragedie, ironie, mister etc.
– Au rolul de a ajusta social și psihologic: accentul căzut pe temele menționate anterior (dramă, tragedie, ironie) completate de imaginile cu un efect emoțional puternic, personalitățile puternice, au făcut din știri un mijloc potrivit de eliminare a tensiunilor psihologice și de atenuare a conflictelor sociale.
– De asemenea, știrile analizate reprezintă un forum de dezbatere pentru idei și puncte de vedere ale telespectatorilor care își vor însuși mesajul ca un îndemn la a fi parte din povestea trasmisă. Realitatea TV și Antena 3 au creat astfel, posibilitatea de expresie pentru opinia publică
Pentru că cercetarea de față a avut în vedere evidențierea faptului că emisiunile informative Realitatea TV și Antena 3 folosesc tehnici de manipulare și dezonformează, pot spune că lucrarea și atins obiectivul, deoarece am interpretarea analizei de conținut a scos la iveală acele tehnici care înlătură decizia liberă a telespectatorului de a-și crea o părere obiectivă și de asemenea, faptul că analiza a avut în vedere aceași știre prezentată diferit la două posturi nișă concurente a beneficiat de faptul că s-au remarcat acele momente în care una dintre televiziuni a decis să dezinformeze cu privire la informația transmisă, în comparație cu cealaltă.
Astfel spus, ipoteza de lucru dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putință pentru a câștiga audiența folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci și posturile TV care difuzează numai emisiuni de știri sunt produse ale unor tehnici de influențare, precum manipularea și dezinformarea se confirmă.
Concluzii
Astăzi, se poate spune că problema vitală a știrilor nu este obiectivitatea, ci exact faptul că selectarea lor cu care încep emisiunile informative echivalează cu exercitarea unei puteri imense asupra telespectatorului. Așadar, puterea mass mediei nu stă întotdeauna în obiectivitate sau adevărul transmis ci evident printr-o putere subtilă, greu de sesizat și cel mai grav, greu de contracarat. Telespectatorul nu are posibilitatea de a selecta dintre întâmplările relatate, evenimentele, temele sau faptele care îi sunt expuse și astfel, devine o țintă sigură a tuturor tehnicilor de manipulare și a dezinformării pe care emisiunile de știri le încearcă. Selectivitatea știrilor prezentate este așadar un prim element de care ar trebui să ne ferim. Români caută actualitate dar în același timp, simte nevoia de a-i fi prezentate știri care să îl atragă și atunci când cazul nu o cere (precum știrea despre situația din prima zi de examen a sesiunii de bacalaureat 2013 prezentată în studiul de caz), jurnaliștii caută cu ajutorul unor strategii de discurs mediatic să atragă atenția și să satisfacă astfel, acea nevoie de spectacol a telespectatorului. Astfel, remarcăm că pentru a căppăta atenția audienței, evenimentele trebuie să fie personalizate, dramatice (controversate, conflictuale, violente), concrete, proaspete, deviante, neobișnuite etc. În a urmări aceste caracteristici menționez că în urma analizei efectuate știrile prezentate au prezentat următoarele trăsături:
Recente;
Interesante;
Simple:
Precise;
Accesibile,
Vandabile;
Superficiale.
Întâmplările simple nu devin știri decât atunci când se intervine asupra noțiunii lor,
întorcându-le către individ, grupuri de indivizi, instutușii, societăți, încercând să le ordoneze și structureze experiența. În concluzie, știrile nu se nasc ci se crează. Realitatea TV și Antena 3, asta fac zi de zi. Crează din evenimente știri care să atragă atenția și interesul românilor sătuli de politică, un trai sărăcăcios, probleme și lipsuri. Aceste două posturi tv care difuzează zilnic emisiuni informative, sosesc întotdeauna în mare viteză acolo unde cineva se va agita, protestează, demonstrează, comentează, ocupă edificii, au loc examene, blochează, inundă, oese la atac etc. Acest fapt se explică prin faptul că că orice eveniment este un spectacol, iar cele două posturi tv sunt un spectacol. Doar că, lumea reală nu este un spectacol iar cei care vor încerca să o transforme într-un astfel de joc, îi deformează probleme și astfel, dezinformează publicul larg a cărui încredere a cțștigat-o tot prin folosirea unor tehnici de manipulare.
Analiza efectuată a scos în evidență că atât Realitatea TV cât și Antena 3, folosesc repetiția, cadrajul înșelător, constrângerea, teama, hipnoza etc ca tehnici care să manipuleze și care au ca efect modelarea gțndiri, comportamentului și a atitudinilor telespectatorului. Românii sunt astăzi ceea ce văd la televizor. Ne este teamă pentru că zilnic ne sunt prezentate crime, violuri, situații negative care ne fac să evităm să ieșim seara sau să călătorim singuri. Încercăm gelozia pentru că avem atâtea exemple care stau ca bază a multor cupluri mondene, suntem un popor sărac pentru că ne pretindem la un nivel intelectual care se lasă manipulat. Schimbarea acestei siituații cere cu desăvârșire îndeplinirea următoarelor cerințe:
– Cele două posturi nișă Realitatea TV și Antena 3 să furnizeze mai puține relatări despre criză și dezastre, relatând în schimb, mai frecvent evenimente normale;
– Cele două emisiuni informative să elimine formulele de gândire a căror premisă încep cu „întreaga lume ne privește”;
– Telespectatorii să caute surse de informare non jurnalistice, surse care nu sunt susșinute politic;
– Jurnaliștii celor două posturi să se autodefinească ca fiind drept cetățeni, membrii ai comunității și nu membrii ai profesiei;
– Realitatea TV și Antena 3 să cristalizeze în jurul lor valorile de responsabilizare, analiză, deliberare, simț civic etc;
Prin știrile pe care le transmit în emsiunile informative, Realitatea TV și Antena 3, au
devenit centrul de comandă al unei noi sensibilități, modelând mediul în care trăim și perspectiva realității. Pentru că posturile tv nișă care transmit 24 din 24 de ore știri, reprezintă pntru români nagajul lor cognitiv și singura legătură cu realitatea, singura apărare care le-a mai rămas în fața tehnicilor de manipulare și a dezinformării este propria conșiință și credință.
Bibliografie
Aranguren, J., L., Sociologie de l'information, L'Univers de connaissances, Paris, Hachette, 1967
Bârgăoanu, Alina, Tirania actualității, o introducere în istoria și teoria știrilor, Editura Tritonic, București, 2006
Bălan, Constantin, Istoria românilor, vol, V, Editura Enciclopedică, București, 2003
Bacalbașa, Constantin, Ziaristica română din zilele noastre, în vol., Nicolae Iorga, Istoria presei românești
Balle, Francis, J., Padioleau, Sociologie de l’information, Paris, Larousse, 1973
Bardel, J., Beyond journalism: a profession between information society and civil society, Editura European Journal of Communication, 1996
Barthes, Roland, Communications: Recherches rhétoriques, nr. 16, Seuil, Paris, 1970
Aristotel, Rhétorique, cartea 1-1355, text stabilit și tradus de Médéric Dufour, Les Belles Lettres, Paris, 1967
Bateson, Gregory, Jurgen, Ruesch, Communication et société, Seuil, Paris, 1988
Bellenger, Lionel, La persuasion, PUF, "Que sais – je?", numărul 238, Paris, 1985
Berger, Arthur, Asa, Media Research Techniques, Editura Sage, 1998
Bertrand, Jean, Claude, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001
Bertrand, Jean, Claude, Les fonctions des medias, Editura Medias, Paris
Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Institutul European, Iași, 2006
Conboy, Martin, Journalism – a critical history, Editura Sage, Londra 2004
Crozier, Michel, Le phénomène bureaucratique, Editura Points, Paris, 1964
Carpathia Press, București, 1948
Cerdan, Coste, Nathalie, Alain, Le Diberdier, Televiziunea, traducere din limba franceză de Ileana Busuioc, Editura Humanitas, București, 1991
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, București, Editura Carro, 1996
Craia, Sultanu, Dicționar de Comunicare, Mass-media și Știința Informării, Editura Meronia, București, 2008
Dicționarul Explicativ Român, Editura Academiei, București, 1975
Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997
Dessart, Francis, Reconquista – eseuri și studii de geopolitică spirituală, Editura
Dobrescu, Emilian, Sociologia comunicării, Editura Victor, București, 1998
Dobrescu, Paul, Alina, Bârgoanu, Mass media și societatea, comunicare.ro, București, 2003
Dominick, J., R., The Dynamics of Mass Communication, A. W. Publ., 1983
Ewen, Stuart, Consciences sous influence, Aubier, Res, Paris, 1983
Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipularea, Nemira, București, 2004
Herbert, A., Simon, The New Science of Management Decision, Prentice Hall, New Jersey, 1977
Hoskins, Andrew, Ben, O’Loughlin, Television and terror, Editura Palgrave Macmillan, New York, 2007
Hutchby, Ian, Media Talk, Editura Open University Press, New York, 2006
Jeanneney, Jean-Nőel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iași, 1997
Ilombi, Mahélé, L’information bloquée, Cabay Libraire – Editeur, Louvain la Neuve, 1984
Ionescu, Carmen, Agențiile de presă din România, Editura Tritonic, București, 2007
Iorga, Nicolae, Istoria presei românești, Muzeul lieraturii române, 1999
Laborde, Genie, Influencer avec intégrité, Interéditions, Paris, 1987
Larson, Charles, U., Persuasiunea, receptare și responsabilitate, Editura Polirom, București, 2003 (traducere de Odette Arhip)
Lazarsfeld, Paul, The people's choice, Editura The free press, New York, 1994
Lipovetsky, Gilles, L'Empire de l'éphémère, Gallimard, Paris, 1987
Melvin, L., De Fleur, Sandra, Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999
Mittell, Jason, Gender and television, Editura Routledge, Londra, 2004
Meyrowitz, J., No sense of place: The impact of electronic media on social behaviour, Editura Oxford University Press, New York, 1985
Moles, Abraham, Sociodinamica culturii, București, Editura Științifică, 1976
Muchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Polirom, Iași, 2002
Packard, Vance, La persuasion clandestine, Calmann-Lévy, Paris, 1984
Pasailă, Vasile, Presa în istoria modernă a românilor, Editura Fundației Pro, București, 2004
Petcu, Marian, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2007
Powers, Ron, The newscarters, the news business as show business, Editura St. Martin's, New York, 1978
Udroiu, Neagu, Eu comunic, tu comunici, el comunică, Editura Politică, București, 1983
Udroiu, Neagu, Gutenberg sau Marconi?, București, Editura Albatros, 1981
Rad, Ilie, Obiectivitatea în jurnalism, Editura Tritonic, București, 2012
Schramm, Wilbur, Process and Effects of Mass Communication, Editura University of Illinois Press, London, 1995
Scurtu, Ioan, Ion, Bulei, Democrația la români 1866 – 1938, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010
Stăncugelu, Irina, Măștile comunicării, de la etică la manipulare și înapoi, Editura Tritonic, București, 2009
Steiner, George, Dans les Château de Barbe-Bleue, Gallimard, Paris, 1973
Tanasă, Gheorghe, Ștefan, GH., Arsene, Crestomația pentru studiul istoriei moderne și contemporane a românilor în învățământul preuniversitar, Editura Spiru Haret, Iași, 1996
Tchakhotine, Serge, Le viol des foules par la propagande politique, Gallimard, Paris, 1952
Teleșpan, Constantin, Informația – factor de creștere economică, în Studii de economie teoretică și aplicată nr 31, supliment al ziarului Economistul nr 681/18 octombrie 1995
Teotoi, T., V., Vătășianu, Cultura în secolele XIV-XVI, în volumul Istoria Rmânilor vol IV., Editura Enciclopedică, București, 2001
Touraine, Alain, Metodele sociologiei, Editura Polirom, Iași, 2003
Wahl-Jorgensen, Karl, Thomas Hanitzesch, The handbook of journalism studies, Editura Routledge, Londra, 2009
Zimbardo, Philip, Mind control: Political Fiction and Psychological Reality, New York, Freeman Press, 1984
http://www.realitatea.net/echipa.html#ixzz2VvrmCm1M
http://www.realitatea.net/inundatii-in-europa–patru-morti–opt-disparuti-si-sute-de-persoane-evacuate_1195502.html
http://www.antena3.ro/externe/sub-blestemul-dunarii-mii-de-oameni-au-fost-evacuati-din-calea-viiturii-care-va-lovi-in-scurt-timp-si-romania-217475.html
Vezi http://www.realitatea.net/protestele-iau-amploare-in-turcia_1198264.html
http://www.realitatea.net/rezultate-bacalaureat-2013-cinci-elevi-au-fost-prinsi-cu-telefoane-si-eliminati_1202288.html#ixzz2Vw2jPYj6
http://www.antena3.ro/romania/bacalaureat-2013-un-singur-elev-care-a-dat-ieri-examenul-a-patit-asta-ce-spune-ministerul-educatiei-217486.html
Anexe
Fig. 1
Fig. 2
Fig. 3
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Manipulare sau Dezinformare In Emisiunile Informative (ID: 107268)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.