Managementul Comunicării la Grupă. Teorie și Aplicație
Managementul comunicării la grupă. Teorie și aplicație
CUPRINS
ARGUMENT 4
CAPITOLUL I COMUNICAREA-CADRU TEORETIC 6
I.1 Forme ale comunicarii 7
I.2.Tipuri de comunicare 10
CAPITOLUL II COMUNICAREA LA VÂRSTĂ PREȘOLARĂ 15
II.1. Modalităti de realizare a comunicării in grădiniță 16
II.2.Comunicarea prin joc 18
CAPITOLUL III JOCUL-ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ ÎN GRĂDINIȚĂ 20
III.1. Contribuția jocului la dezvoltarea intelectuală a copiilor 24
III. 1.2. Dezvoltarea activității psihice și a personalității prin activitatea de joc 26
III. 1.3. Raportul dintre joc și învățare 28
III. 32
Concluzii 37
CAPITOLUL IV DOMENIUL ȘI METODOLOGIA INVESTIGAȚIEI 39
IV.1. IPOTEZELE DE LUCRU 39
IV.1.1. Aspect formativ 39
IV.1.2. Aspect metodologic 40
IV.2. METODELE CERCETĂRII ȘI TEHNICA DE LUCRU 41
IV.2.1. Metodele cercetării 41
IV.2.2. Tehnica de lucru 43
IV.2.3. STABILIREA LOTULUI DE SUBIECȚI 64
V. CONCLUZII ȘI ASPECTE APLICATIVE 71
V.1. CONCLUZIILE INVESTIGAȚIILOR 71
V.2. CONCLUZII METODOLOGICE 71
V.3. PREFIGURĂRI – ASPECTE APLICATIVE ALE INVESTIGAȚIEI 72
ANEXE 73
ARGUMENT
Actul educațional din învățământul românesc cunoaște, în ultimul timp, o permanentă tendință de căutare și transformare, în mod deosebit sub aspectul conținutului, metodologiei și al strategiilor didactice. Tinzând spre o societate liberă și democratică, învățământul trebuie să fie deschis, flexibil, începând cu cel preprimar, care asigură copiilor condițiile necesare dezvoltării normale întrucât ține seama de ritmul de dezvoltare al fiecăruia, de nevoile afective și de activitatea fundamentală a acestei vârste – jocul.
Grădinița constituie prima experiență de viață a copilului în societate. Această instituție îl așează într-un cadru nou prin dimensiunile și conținutul său. Aici copilul face cunoștință cu activități și obiecte care-i stimulează gustul pentru investigație și acțiune, îl provoacă să se exprime și îi propune, incipient, angajarea în relații sociale de grup.
Jocul, ocupând cea mai mare parte din timpul de veghe al copilului preșcolar, este considerat activitatea fundamentală a acestuia și fără îndoială că tipul de activitate care îmbină în mod judicios jocul cu învățarea la vârsta preșcolară este jocul didactic. Elementele de joc pe care le conține jocul didactic dau copilului posibilitatea să asimileze ceea ce este nou fără să conștientizeze eforul și astfel să învețe jucându-se, întrucât jocul didactic îmbină elementul distractiv cu cel educativ, elementul de surpriză cu cel de așteptare.Grădinița nu urmărește numai pregătirea copiilor pentru școală, ci și pregătirea acestora pentru viața socială.
Înțelegând importanța acestui demers didactic am ales ca temă de cercetare a lucrării de disertație „Managementul comunicării la grupă.Teorie si aplicație”, încercând să demonstrăm valoarea incontestabilă a jocului didactic ca activitate dirijată a preșcolarilor, argumentând necesitatea folosirii acestuia pentru o bună sistematizare și consolidare a cunoștințelor.
Având în vedere importanța deosebită a jocului didactic ca activitatea care îmbină în cel mai eficient mod învățarea cu elementul de joc, mi se pare, că acest tip de activitate nu-și găsește locul pe care-l merită în noul curriculum.
Aceste considerații au motivat inițierea unui experiment didactic de apreciere a capacității de a-și consolida și verifica cunoștințele asimilate în cadrul observărilor cu tematica următoare: anotimpurile (toamna, iarna), animale domestice și sălbatice, la grupa mare, pe baza practicării jocului didactic. Pentru aceste teme am conceput jocuri didactice noi, care să respecte metodologia organizării și desfășurării jocului didactic după ultimele cerințe psiho-pedagogice. În jocurile didactice pe care le propun am pornit de la ideea valorificării comportamentului creativ, ca suport al modernizării învățământului. Aceasta înseamnă prioritatea învățării prin acțiune, care să-i faciliteze copilului folosirea cunoștințelor învățate în activitățile din grădiniță atunci când parcurge situații concrete de viață.
CAPITOLUL I COMUNICAREA-CADRU TEORETIC
"Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman."
T. Vianu
“ Educația presupune un ansamblu de influențe, de acțiuni deliberate, explicite sau implicite, sistematice ori nesistematice, care într-un fel sau altul contribuie la formarea personalității unui individ”(Dorina Salavastru,Psihologia educatiei Polirom 2004) .
În toate timpurile și, cu atât mai mult în lumea de azi, educația și învățarea nu pot exista în afara comunicării umane.A comunica înseamnă a pune ceva în comun. Între oameni, a comunica înseamnă a pune în comun idei, fapte, opinii, emoții și sentimente. Acestea circulă de la un partener la altul, sub formă de mesaje.În consecință, a comunica înseamnă a emite, transmite și recepționa mesaje. Odată emis și recepționat, mesajul aparține, în comun, atât celui care a “dat” cât și celui care a“luat”.
Fascinantă și omniprezentă, comunicarea este insa, prin excelența, o dimensiune fundamentală a existenței și dezvoltării umane din cele mai vechi timpuri.
Comunicarea umană este un proces de predare-primire, adică unul de tip tranzacțional, prin care oamenii schimbă și transferă semnificații de la un individ la altul,către un grup uman mai restrâns sau către publicul larg.
Comunicarea există atunci când se emit și se recepționează semnale care poartă și cărora li se conferă semnificație. Întotdeauna, comunicarea umană este deformată (distorsionată ) de paraziți(zgomote), se produce într-un anumit context, generează anumite efecte și comportă o anumită retroacțiune.
Ea are o mulțime de înțelesuri, o mulțime de scopuri și cam tot atîtea metode de exprimare și manifestare. Nu există o definiție concretă a comunicării însă se poate spune cel puțin că, comunicarea înseamnă transmiterea intenționată a datelor, a informației.
Ce se înțelege prin comunicare:
o provocare constantă pentru psihologia socială;
o activitate;
satisfacerea nevoile personale;
legătura între oameni, etc.
Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa dețina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aibă in comun scopuri, convingeri aspirații, cunostințe – o intelegere comuna – "același spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispoziții emoționale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la așteptări și cerințe.
I.1 Forme ale comunicarii
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
1. Verbal
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul verbal (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire…) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).
Daca intre aceste niveluri nu sunt contradicții, comunicarea poate fi eficace.
Daca insa intre niveluri exista contradicții, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
Comunicarea verbala
Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai.
Indivizii pot fi diferențiați prin:
competență lingvistica (capacitatea de a construi, traduce și identifica mesaje într-o limba;
performanța lingvistica (capacitatea de a însufleți termenii prin corelarea cu aptitudinile, atitudinile, concepțiile despre lume și viața, astfel încât să fie obținute efecte noi);
De aici rezultă stilul de comunicare – exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce comunica, ci prin felul în care comunica. Aceeași tema poate fi expusa:
printr-un limbaj rational, dirijat printr-un limbaj metaforic, euristic
Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:
stil neutru (elimină starile sufletești) – prezent în relațiile oficiale;
stil solemn (impun un ceremonial) – prezent în momente deosebite;
stil beletristic (bogat în sensuri, favorizând imaginația);
stil stiințific (predomina deductia și inductia);
stil administrativ (bazat pe clișee instituționale);
stil publicistic (bazat pe prezentarea informației);
stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)
Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele calitati:
claritate (nivelul de concizie, sistematizare);
corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice și de topica);
adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intențiile);
puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);
concizia (concentrarea pe temă, eliminarea redundanței, divagațiilor);
precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita înțelegerea).
Formele comunicării orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferința, prelegerea etc.
In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat, ințeles, acceptat și mai ales, de a provoca o reacție), subiectul uman, manifesta un comportament verbal, ca mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare interumana,comunicarea verbală.
Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimileaza limba dintr-o comunitate de limbă, pe baza capacitații innăscute de a o invața, și o interiorizeaza intr-un limbaj comun, care ii perminte să comunice cu ceilalti indivizi, care impartasesc acelasi sistem de semnificatii.
Limbajul inseamna comunicare,iar comunicarea nu este altceva decât schimbul de semnificații.
Limbajul are rol de a organiza specific gândirea umană, definindu-se astfel ca o modalitate intrinseca prin care există individul uman in dimensiunea sa spirituală.
Abilitatea de a vorbi este diferită de la individ la individ, in funcție de posibilitătile variabile de invațare a comportamentului lingvistic, de condițiile de intărire, stimulare, de fondul psihologic, de context, de mediile socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc), factori care și-au exercitat presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.
Comunicarea non-verbală
Un rol important în comunicarea verbala îl are ascultarea.
Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali (personali si/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: surâsul (zâmbetul), privirea aprobativa, strângerea de mâna, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine, dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.
Componentele Comunicării non-verbale:
Mimica-privirea: deschisă sau evitantă, fixă sau mobilă; zâmbetul sau grimasele; mișcarea sprâncenelor, etc.
Gestica – mișcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc. Gesturile pot fi: obișnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor să răspundă, ridicarea mâinii când vrei să oprești un taxi, gestul de “la revedere”, etc); gesturi simbolice (ex: gesturile folosite în interiorul unor grupuri și a căror semnificație este cunoscută numai de acestea).
Postură -poziția corpului: poziție relaxată, deschisă, ocupând tot spațiul în care stăm- încredere în propria persoană; utilizarea numai a unui colt de scaun, mâinile strânse la piept și cu picioarele încrucișate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană;
Atitudinea – relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc
Vestimentația – culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toți atâția indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.
Comunicarea paraverbală însitantă, fixă sau mobilă; zâmbetul sau grimasele; mișcarea sprâncenelor, etc.
Gestica – mișcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc. Gesturile pot fi: obișnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor să răspundă, ridicarea mâinii când vrei să oprești un taxi, gestul de “la revedere”, etc); gesturi simbolice (ex: gesturile folosite în interiorul unor grupuri și a căror semnificație este cunoscută numai de acestea).
Postură -poziția corpului: poziție relaxată, deschisă, ocupând tot spațiul în care stăm- încredere în propria persoană; utilizarea numai a unui colt de scaun, mâinile strânse la piept și cu picioarele încrucișate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană;
Atitudinea – relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc
Vestimentația – culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toți atâția indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.
Comunicarea paraverbală însoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii paraverbali ai comunicarii, mentionam:
tonalitate
ritm
intonatie
volumul vocii
Fenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se produce chiar si atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.
Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale comunicarii.
Se trimit si se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort constient,comunicarea nefiind obiectivata numai in rostire, ci si in fiecare element de miscare ce construieste comportamentul uman.
Comunicarea non-verbala impreuna cu cea verbala determina capacitatea individuala de exprimare,care permite jocul diversificat al interactiunilor sociale.
Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit contradictoriu, pe care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de continutul comunicarii verbale.
Pornind de la sintagma – nu este important numai ce se spune ci si in ce fel se spune – se poate constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie de corespondenta semnificatiilor dintre comunicarea verbala si comunicarea nonverbala. Daca pe de o parte comportamentul uman non-verbal este innascut (din punct de vedere biologic), determinand involuntar comunicarea spontana, pe de alta parte el este invatat (din punct de vedere cultural), determinand voluntar comunicarea controlata, adaptata situatiilor sociale.
Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie de experienta, ,,prin incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze comportamentul uman non-verbal dictat instinctual sau emotional intr-o forma acceptata social.
Datorita caracterului socializator al comunicarii non-verbale, una din functiile sale este eminamente sociala.
I.2.Tipuri de comunicare
Un alt criteriu care ajuta la formarea comunicarii se bazeaza pe numarul de indivizi participanti la procesul de comunicare si de aici rezulta:
Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea în și catre sine.
Comunicarea interpersonala. Este comunicarea între oameni.
Comunicarea de grup. Este comunicarea între membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alți oamenii.
Comunicarea de masa. Este comunicarea primită de sau folosita de un numar mare de oameni.
Comunicarea ia diverse forme in functie de elementele care contribuie la transmiterea mesajului. Cand emitatorul si receptorul gandurilor transmise sunt simultan aceeasi persoana ne referim la comunicarea intrapersonala.
Comunicarea interpersonala este caracteristica cea mai importanta a omenirii si, în acelasi timp, cea mai mare realizare a sa. Este abilitatea oamenilor de a transforma spusele fara noima în cuvinte vorbite si scrise, prin care ei sunt capabili sa îsi faca cunoscute nevoile, dorintele, ideile si sentimentele.
Comunicarea interpersonala este un proces complex care poate sa fie descris, în termeni simplificati, prin aceea ca un Emitator si un Receptor schimba mesaje între ei, mesaje care contin deopotriva si idei si sentimente.
Emitatorul codifica mesajele folosind elemente verbale, vocale si vizuale.
Cuvintele formeaza elementul verbal.
Elementul vocal include tonul, intensitatea vocii si "muzica limbajului".
Receptorul primeste mesajele si le decodeaza, punand în ordine si interpretand cele trei elementele, în functie de propriile experiente, credinte si nevoi.
Comunicarea de grup se identifica foarte bine cu comunicarea interpersonala, pe care o poate lua drept exemplu, insa diferenta consta intr-un numar mai mare de indivizi care participa la acest proces. In momentul unei astfel de comunicari se pot sesiza foarte usor subiectii care contribuie activ sau pasiv.
Comunicarea de masa este identificata drept mass-media.El desemneaza in principiu procesele de mediere, mijloacele de comunicare si se traduce, in general, cu expresia comunicatiile de masa.
Scopul comunicării:
· sa atenționam pe alții.
· sa informam pe alții.
· sa explicam ceva.
· sa distram.
· sa descriem.
· sa convingem, etc.
Pentru a descrie numeroasele înțelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim zilnic, folosim urmatorii trei termeni:
a. Forma comunicarii
Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau desenul.
Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de mult, încât au sistemul lor propriu pentru transmiterea mesajelor. Astfel, când semnele sunt facute pe foaia de hârtie potrivit anumitor reguli (cum sunt cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream cuvinte si "forma" scrierii.
b. Mediul comunicarii
Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme.
Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si desenele.
c. Media
Sunt acele mijloace de comunicare în masa care s-au constituit într-un grup propriu.Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare.
Spre exemplu, televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte între cel care comunica si cel care recepteaza.
Limbajul este codul cu care este transmisă informatia, reprezintă unealta comunicării. Limbajul este funcția de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalți oameni. Este o funcție complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcții, în special a celor intelectuale și motorii. Înțelegerea cuvintelor impune o percepție clară și antrenează memoria semantică, imaginea și gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă și voluntară.Limbajul reprezintă codul comunicării,este liantul între cel ce transmite informația ,emințător, și cel ce primește informația, receptor. Limbajul determina forma comunicarii. El este de trei feluri:
Limbaj scris.
Limbaj verbal.
Limbaj nonverbal.
Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune personala si interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului, ca mecanism fundamental in devenirea sinelui si judecatii.
Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane și o distinge ca individualitate; felul propriu de a fi al cuiva.
Comunicarea are o foarte mare influență asupra personalitații deoarece in ziua de azi individul se defineste in functie de ceilalți iar comportamentul reprezinta o constructie a persoanei in interactiunea cu ceilalti. Interațiune atrage concomitent comunicare.
Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In felul acesta, definirea unei situatii nu este niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi timp, nici individul nu este doar o oglinda a celorlalti, ci introduce note personale in orice evaluare si raspuns. Cu cat se comunica mai mult cu atat cresc sansele de a se crea personalitati puternice. Comunicarea este cheia individului spre societate și integrarea în aceasta.
Lipsa comunicarii atrage o indepartare iminenta fața de grup, echipa, societate, etc.
Atata timp cat exista o buna comunicare există și un randament maxim, însă dacă aceasta lipsește se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai rău.
Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi învatam sa comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce învatam ca sa putem folosi cunostintele noastre mai eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb de întelesuri. Aceste întelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare că
oamenii au o adevarata nevoie sa "citeasca" întelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si întelegerea acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se întâmpla când comunicam. Important e ca in eforturile sale de a imbogati comunicarea didactica,educatorul să nu uite că „nu tot ce spune se aude,se intelege si ceea ce se intelege nu depinde numai de noi” (L. Soitu-Pedagogia comunicarii Editura Didactica si Pedagogica Iasi 2001).
I. 3. Bariere (obstacole) în calea comunicării.
Factori care pot face comunicarea mai puțin eficientă, sau chiar să eșueze complet sunt:
-diferențe de percepție – modul în care noi privim lumea este influențat de
experiențele noastre anterioare, astfel că persoane de diferite vârste, naționalități, culturi, educație, ocupație, sex, temperament etc. vor avea alte percepții și vor interpreta situațiile în diferite moduri;
– concluzii grăbite – deseori vedem ceea ce dorim și să vedem și să auzim ceea ce
dorim să auzim, evitând să recunoaștem realitatea în sine;
– stereotipii – riscul de a trata diferite persoane ca și când ar fi una singura;
– lipsa de cunoaștere – este dificil să comunicăm eficient cu cineva care are o
educație diferită de a noastră, ale cărei cunoștințe în legătură cu un anumit subiect în
discuție sunt mai reduse;
-lipsa de interes ale interlocutorului față de mesaj;
– dificultăți de exprimare;
– emoțiile puternice atât ale emițătorului cât și ale receptorului;
– lipsa de încredere a interlocutorilori;
– personalitatea – diferențele dintre tipurile de personalități (ciocnirea
personalităților) pot cauza probleme de comunicare, dar și, propria noastră percepție a
persoanelor din jurul nostru este afectată.
Potențialele bariere de comunicare nu depind numai de noi, respectiv receptor și
emițător, ci și de condițiile de comunicare, pe care trebuie să le cunoaștem și să le
controlăm pentru ca procesul de comunicare să capete șansa de a fi eficient.
CAPITOLUL II COMUNICAREA LA VÂRSTĂ PREȘOLARĂ
Perioada preșcolară este perioada punerii bazelor personalității copilului. Se extind și se complică relațiile sociale și interpersonale ale copilului prin intrarea lui la grădiniță. Influențele educative devin mai variate și mai complexe. Activitatea predominantă este jocul. Noile relații și noua formă de activitate concură la dezvoltarea intensă a proceselor intelectuale, afective și voliționale ale copilului. Se dezvoltă curiozitatea, interesele de cunoaștere, procesele imaginative.
Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de doi ani. Este vârsta la care copilul începe să perceapă și să fie atent la ceea ce se petrece în jurul lui. După vârsta de trei ani, atenția și percepția sunt mai active decât în trecut.
Comunicarea didactică privește direct relația educator-educat și de eficiența ei depinde scopul final al educației. În învățământul preșcolar educatoare stabilește relații la grupă formal și informal tinând cont de vârsta copiilor care este critică pentru formarea unui cetățean al societății,relațiile educatoarei trebuie să fie optim pozitive .Comunicarea se face în orice moment al zilei începând cu venirea la grădiniță,dezbrăcatul,îmbrăcatul,masași plecarea.
Copilul comunică în permanență cu educatoarea și invers,îmbogățindu-și vocabularul, devenind mai rafinat în exprimare și în comunicare de aceea consider ca educatoarea trebuie sa lucreaze interdisciplinar de fiecare dată pentru realizarea acestui obiectiv – comunicare.
Importante in realizarea sarcinilor și a obiectivelor învățământului preșcolar sunt calitațile și competențele educatoarei. Prin tot ce înteprinde , prin personalitatea sa , educatoarea reprezintă un model pentru copil , un sprijin pentru familie , un factor de cultură îi comunitate. Pentru a-și îndeplini rolul cât mai potrivit partenerilor de dialog , educatoarea trebuie să comunice.
O adevărată educatoare trebuie să aibă o vorbire expresivă,gestică potrivită situației respective,capacitatea de demonstra logic și să folosească un vocabular accesibil copiilor,să aibă capacitatea de a antrena copiii într-un dialog ori de câte ori este nevoie.
Educatoarea trebuie să aibă o atitudine pozitivă față de întreaga grupă,să accepte greșelile, fără a-i ironiza pe copii,să fie creativă,să fie corectă,să-i felicite pe copii ,să-i încurajeze și să-i recompenseze așa încât să realizeze o bună cooperare în comunicare.
Comunicarea didactică are rol hotărâtor în derularea și eficientizarea actului educațional. Constituie o premisă a reușitei actelor pedagogice, dar și o finalitate a acestora, deoarece, un obiectiv general al învățământului îl constituie formarea și dezvoltarea competenței comunicative a preșcolarilor.
II.1. MODALITATI DE REALIZARE A COMUNICARII IN GRADINITA
Întreg procesul școlar înseamnă limbaj, comunicare, noțiuni. Pe lângă metodele care contribuie în mod expres la dezvoltarea limbajului, toate celelalte contribuie la îmbogățirea vocabularului, la dezvoltarea capacității de comunicare.
Anumite activități sunt folosite pentru dezvoltarea vorbirii și îmbogățirea limbajului: activitățile pe bază de ilustrații, jocurile didactice, convorbirile memorizante, povestirile create de copii. De asemenea sunt anumite jocuri didactice care contribuie la dezvoltarea vorbirii: ,,Ști să spui la fel ca mine?”, ,,Ce este și cum este?”, ,,Bate vântul”, ,,Povestește cum ți-ai petrecut vacanța”, ,,Ce a uitat pictorul să deseneze?”.
Convorbirile după imagini aduc o contribuție însemnată la fixarea și precizarea cunștințelor copiilor, în activizarea vocabularului și în formarea unei exprimări orale corecte și coerente:”Cum avem grija de flori?” .Prin convorbiri se realizează verificarea cunoștințelor, sistematizarea lor, perfecționarea exprimării într-o formă gramaticală corectă .
Povestirea – Copilul poate dobândi informații din întâmplări veridice sau verosimile prezentate în povestiri, povești, basme sau balade.
La grupa mică se utilizează o povestire simplă, neîncărcată de comentarii, fără multe episoade. Treptat se trece la povestiri mai ample. Copilul trebuie să cunoască toate cuvintele și expresiile folosite în povestire sau să i se explice cuvintele necunoscute pe parcursul povestirii,altfel existând riscul de a memora cuvinte al căror sens nu îl cunoaște și de a le atribui semnificații eronate.
Prin povestire se realizează îmbogățirea vocabularului copiilor cu unele expresii literare, cu expresii din folclor.
Aceste metode se utilizează în grădiniță și ca activități de sine stătătoare cu un tipic de desfășurare adecvat fiecăreia .
În procesul instructiv-educativ din grădiniță vorbim mai puțin despre dialog, dar mai mult despre conversație, utilizată în cadrul convorbirii. În grădiniță, dialogul întrebărilor și răspunsurilor poate fi realizat sub formă de exercițiu ludic, prin intermediul unor personaje, prin intermediul unor simulări. Copiii sunt puși astfel în situația ,,jocurilor de rol’’, ca mijloace de educare a limbajului spontan. Nu trebuie neglijată contribuția convorbirilor la formarea deprinderilor de comunicare socială, la dialog respectuos între parteneri, la schimbul reciproc de mesaje. Jocurile de rol sunt jocuri de simulare în care copiii devin actori ai vieții sociale, sunt jocuri ale replicilor după un scenariu propus, dar cu efecte lingvistice evidente din punct de vedere al dialogului între ,,micii actori’’. Un aspect particular al jocurilor de rol este dramatizarea. Ea are un caracter activizant, preluând o parte din efectele spectaculoase ale scenei. Se poate organiza pe replici exacte, textuale, pe baza unor replici creatoare sau pe stimularea spontaneității ,,actorilor’’. Dispunem de texte care se pretează la interpretări ,,artistice’’ : ,,Ursul păcălit de vulpe’’, ,,Capra cu trei iezi’’, ,,Ridichea uriașă’’, precum și alte texte cu dialog asumat sau improvizabil.
De mic, copilul este atras de imagini. la grădiniță , copilul preșcolar întâlnește diferite tipuri de imagini prezentate sub formă de jetoane, tablouri, desene realizate de copii și adulți, albume, diafilme. Fondul de reprezentări format în urma activităților de observare și lecturi după imagini trebuie valorificat. După prezentarea materialului vizual în activitățile dirijate urmează o muncă de prelucrare, sistematizare, consolidare a cunoștințelor receptate. Prin dialog euristic, educatoarea cunoaște nivelul la care copiii au receptat conținutul imaginilor utilizate.
După o scurtă convorbire cu tema : »Cum este toamna ? » pe baza de imagini , preșcolarii sunt lăsați să povestească sau să facă comentarii libere în legătură cu cele văzute :aspecte caracteristice acestui anotimp, denumirea fructelor si a legumelor de toamna, munci specifice acestui anotimp. Pot fi încurajați să adreseze întrebări pentru a-și clarifica unele neînțelegeri, ceea ce conduce la întărirea operațiilor de analiză, sinteză, comparație și interpretare și la stimularea productivității gândirii. O întrebare adresată de către un copil nu este semnul necunoașterii, ci al interesului, al curiozității, fapt pentru care , mai mult timp adresează întrebarea care i-a reținut atenția. Uneori, datorită sărăciei vocabularului, copilul preșcolar nu se poate situa pe punctul de vedere al interlocutorului dacă acesta este adultul. În relațiile cu ceilalți copii, preșcolarul poate coopera, poate dialoga ca partener egal având drept consecință socializarea inteligenței și a limbajului, înțelegerea utilității schimbului de idei. Pentru a stimula conversația dintre copii trebuie să creăm condiții care să permită reuniunea liberă a copiilor în grupuri, să antrenăm copiii la activități care stimulează interesul pentru dialog.
II.2.Comunicarea prin joc
Procesul de influențare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultățile de pronunție, vocabularul redus și alte particularități psihice cum sunt: gândirea concretă, atenția instabilă, memoria individuală.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de către copii a curiozității de cunoaștere a obiectelor, a însușirilor acestora, pe de o parte și a atitudinii interogative referitoare la originea și cauza unor fenomene, pe de altă parte. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:
formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă și expresivă);
îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;
formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din școală;
trecerea treptată de la limbajul concret – situativ la limbajul contextual, pe măsură ce copilul depășește limitele experienței senzoriale, însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogățirea vocabularului în condițiile comunicării continue cu persoanele din jur;
prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.
Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic. Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea și precizarea cunoștințelor, cât și pentru verificarea și sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunții corecte, pentru îmbogățirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte și coerente.
Jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene percepute direct în natura înconjurătoare și în viața socială, nume de obiecte necesare în viață și activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, plante cunoscute și unele părți componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale desfășurate de părinții lor.
CAPITOLUL III JOCUL-ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ ÎN GRADINIȚĂ
Jocul constituie ocupația naturală și oportună a copilului în primii săi ani de viață. La orice oră copilul se joacă în cele mai variate moduri, cu interes și concentrare deosebite, cu bucurie mare, chiar atunci când se joacă cu mijloace improvizate, fără a se lăsa distras de ceea ce se desfășoară în jurul său.
În literatura pedagogică, numeroasele teorii asupra jocului subliniază importanța jocului, sub diversele sale forme, în dezvoltarea copilului. Valoarea funcțională a jocului rezultă din faptul că copilul se transpune simbolic în rolurile adultului, pe care le imită, de unde și importanța îmbogățirii impresiilor copiilor despre viața și activitatea oamenilor dintr-o sferă largă de domenii profesionale, accesibile înțelegerii copilului preșcolar.
Copilul nu se joacă de-a ce nu a văzut sau nu a auzit. Modelele de urmat pe care copilul le transpune în joc sunt viața și preocupările adulților din anturajul copilului (părinți, bunici, vecini, prieteni, educatoare). Pe această cale el își asimilează semnificația socială a rolurilor care îi așteaptă în viață.
Stimulările intelectuale implicate în joc sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Grădinița, prin ansamblul activității educaționale desfășurate cu copiii, are o importantă contribuție în dezvoltarea personalității fiecărui copil. Jocul este unul din cele mai eficiente mijloace din procesul instructiv – educativ din grădiniță, ocupând, de-a lungul unei zile, spațiul cel mai mare. Jocul este socotit ca fiind activitatea fundamentală a copiilor de 3 – 7 ani, având o contribuție decisivă în dezvoltarea intelectuală, fizică, morală, estetică a preșcolarilor. La această vârstă, jocul constă în reflectarea și transformarea pe plan imaginar a lumii înconjurătoare. Pentru copil, jocul nu constituie o simplă distracție, ci, prin joc, copilul cunoaște și descoperă lumea și viața, care îi devine, astfel, accesibilă.
Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, loan Cerghit releva că prin el „… copilul imaginează, re -joacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi" ( Ioan Cerghit – „Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1986,pag. 166).Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, conținutul jocurilor se extinde, cuprinzând și relațiile sociale dintre oameni, diferite aspecte din viața adulților. Începând cu vârsta preșcolară, copilul imită în jocurile sale, într-un mod specific, viața și activitatea adulților, cu toate că priceperile și deprinderile lui sunt limitate. Contradicția dintre dorințele copiilor și posibilitățile lor este rezolvată pe calea jocului, jocul find forma de activitate prin care copilul își realizează tendințele și dorințele nerealizate încă. Astfel, în timpul jocului, copilul își imaginează că este doctor, aviator, soldat etc., transpunându-se pe plan imaginar în rolurile pe care le îndeplinește.
Jocurile, în general, iar cele de mișcare în special constituie principalul instrument pentru realizarea obiectivelor educației fizice. În timpul jocului copilul aleargă, sare, se târăște, aceste acțiuni ducând la fortificarea și dezvoltarea organismului. Mișcările cerute în joc creează condiții favorabile pentru desfășurarea optimă a proceselor metabolice, accelerează și intensifică funcțiile aparatelor respirator și circulator. Astfel, jocul este însoțit de o stare de veselie și de bună dispoziție. Prin jocurile de mișcare copilul își formează o ținută corectă, își dezvoltă deprinderile și priceperi motrice: mersul, menținerea echilibrului, alergarea, cățăratul, săritura, aruncarea etc., de asemenea se dezvoltă curajul, perseverența, spiritul de inițiativă etc.
Jocul creează condiții favorabile și pentru dezvoltarea intelectuală a copilului. Prin joc se produc schimbări în conținutul și structura proceselor cognitive; pe de o parte, prin joc copilul dobândește noi cunoștințe despre mediul înconjurător, i se formează diverse acțiuni mintale și repercursiuni importante asupra dezvoltării percepțiilor, memorării, generalizării, abstractizării iar, pe de altă parte, jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative a copilului, a capacității de a crea sisteme de imagini generalizate, precum și de a efectua diverse combinații mintale cu imaginile respective. Jocul este forma de activitate în cadrul căreia se face trecerea, în etape, de la acțiuni practice spre acțiuni mintale. Jocul îi oferă copilului posibilitatea de a reconstrui, de a reproduce într-o formă intuitiv – activă, o serie de acțiuni din realitatea obiectivă. De exemplu, cu ajutorul mișcărilor, acționând cu jucăriile, preșcolarul reproduce în mod activ mediul înconjurător și conținutul relațiilor sociale. Astfel se întâmplă când fetița își imită mama îngrijindu-și copilul: îi dă de mâncare, îi spală rufele, o duce la plimbare.
Cu cât preșcolarul este mai mic, cu atât influența jocurilor asupra proceselor sale cognitive este mai mare. Prin joc, copilul vine în contact cu obiectele, învață să perceapă și să observe însușirile acestora. De exemplu, pentru a construi o căsuță, copilul diferențiază însușirile materialului de construcție (formă, culoare, mărime, greutate etc.) și învață să observe obiectul pe care vrea să-l construiască. Chiar și atunci când folosește obiecte cărora le atribuie însușiri imaginate, aceste obiecte nu-și pierd însușirile lor reale. Forma, mărimea, greutatea etc. obiectelor acționează asupra analizatorilor vizual, motric, tactil etc. Pe această cale i se dezvoltă copilului percepțiile despre culoare, formă, mărime, greutate, distanță, precum și spiritul de observație.
În timpul jocului, reprezentările copilului se îmbogățesc, se precizează și se conturează. Dacă reprezentările copilului despre oameni, despre acțiunile și relațiile lor sociale nu sunt suficient de clare, el simte nevoia să-și însușească noi cunoștințe prin întrebări adresate adultului.
Prin reproducerea imitativă a faptelor și acțiunilor pe bază de reprezentări neprelucrate, copilul trece de la combinarea reprezentărilor în imaginație la introducerea unor elemente noi de creație în joc. Imaginația creatoare a copilului se manifestă prin aceea că întregește temele sugerate de educatoare cu elemente noi, inițiază el însuși jocuri, caută singur mijloace pentru a-și realiza dorințele. În acest fel imaginile create de fantezia copilului devin tot mai bogate în conținut. De exemplu, îndeplinind rolul șoferului, copilul transformă scaunul în automobil, folosește un cerc drept volan, se mișcă transportând obiecte imaginare, parcurge drumul spre diferite orașe etc. În acest joc, copilul nu imită o simplă situație concretă ci o completează creator în plan imaginar cu observațiile lui anterioare.
În strânsă unitate cu educația fizică și intelectuală, prin joc se realizează și obiectivele educației morale. Prin joc copiii își însușesc nu numai cunoștințe despre obiecte și fenomene din natură, că își formează și reprezentări și noțiuni despre relațiile sociale, trăiesc variate emoții și sentimente morale și își dezvoltă elemente ale calităților de voință și caracter. Reprezentările și noțiunile morale ale copiilor se formează și prin relații de joc. În timpul jocului, copilul învață să înțeleagă noțiunile de bine și rău, permis și interzis.
Începând cu vârsta de 4 – 5 ani, copiii simt o deosebită atracție pentru jocurile colective, unde apar și se manifestă primele simpatii și sentimente de prietenie, își însușesc normele de conduită ale oamenilor. În jocurile colective, copilul este pus în fața necesității de a-și pune de acord dorințele și intențiile proprii cu cele ale partenerilor de joc, de a se subordona regulilor stabilite. Astfel, copilul învață să devină stăpân pe sine, să se autocontroleze și să se supună de bunăvoie obligațiilor pe care și le asumă în joc, învață să-și coordoneze conduita potrivit cerințelor formulate prin reguli.
Pe lângă alte influențe formative, jocul constituie și un mijloc foarte important de educație estetică a preșcolarilor. În timpul jocului se dezvoltă atât emoțiile și sentimentele estetice cât și gustul pentru frumos. Influența formativă a educației estetice se diferențiază în funcție de natura jocului. în jocurile cu subiecte din basme și povestiri, prin interpretarea diferitelor roluri, copiii trăiesc variate emoții estetice. Prin aspectul său, materialul auxiliar are un rol important în stimularea emoțiilor și a sentimentelor estetice. În unele jocuri, de exemplu cele de construcție, copiii își vor înfrumuseța construcțiile, formându-se astfel gustul estetic. Cântecele, dansurile, recitările, componente ale multor jocuri, favorizează dezvoltarea trăirilor afective de estetică.
Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative este recunoscut de marea majoritate a pedagogilor. Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale diferă de la o vârstă la alta.În activitatea din grădiniță se face apel la procesele de inhibiție. Astfel, jocul devine un mijloc foarte eficient de dezvoltare a proceselor de autostăpânire. Jocul sau elementele jocurilor introduse într-o activitate posedă calitatea de a potența eficiența acțiunii educative exercitată asupra copilului, făcând ca sarcina didactică ce i se prezintă să capete forme atractive, capabile să declanșeze dorința de a le îndeplini și de a depune eforturile cerute fără constrângeri din afară. În acest sens sunt unele jocuri de mișcare, jocuri hazlii („De-a ascunsul”, „Zboară – Zboară”, „La cine-i pietricica?”) sau unele jocuri cu rol („rolul santinelei”, „rolul locomotivei care pornește și se oprește la semnal”).
Pentru ca dezvoltarea proceselor de inhibiție să se desfășoare într-o formă cât mai plăcută și pentru a obține o eficiență mai mare decât cea obținută prin constrângere, am desfășurat cu copiii grupei mari un exercițiu sub forma jocului „De-a visul”. Pentru atingerea obiectivelor acestui joc, o secvență importantă este pregătirea corpului pentru desfășurarea jocului, permițând o maximă decontractare a musculaturii întregului corp. Pentru a ne juca „De-a visul”, trebuie să ne prefacem că dormim”; voi cere apoi copiilor să-și decontracte toți mușchii corpului. Dacă tot corpul doarme, putem începe să visăm ceva frumos și de aceea zâmbim cu toată fața. Vă voi povesti ce visăm. Pentru acest joc se pot inventa multe povestiri, dar, pentru ca acestea să fie eficiente, personajele alese trebuie să fie cunoscute, pentru ca preșcolarii să poată reprezenta mintal cât mai multe elemente ale povestirii și să fie îndrăgite de copii (flori, fluturi, puișori, gândăcei, albinuțe etc.).
În timpul povestirii se va folosi totdeauna timpul prezent, pentru a se crea impresia că cele povestite se întâmplă chiar atunci. În timpul povestirii se vor introduce expresii ca: „vedem că …”, „vedem cum …”, „auzim cum…”. Astfel de povestiri vor avea mai degrabă un caracter descriptiv decât narativ, pentru că fixarea atenției pe o imagine statică favorizează destinderea motrică și, deci, întărește procesul de inhibiție.
Descrierile folosite în astfel de povestiri nu trebuie să fie prea lungi, deoarece acestea ar duce la plictiseală și, implicit, la scăderea atenției copiilor. Pentru evitarea monotoniei care ar putea rezulta din aceste descrieri se va apela la momente de mișcare reprezentate prin acțiuni simple: „să vedem cu se deschid petalele”, „fă auzim cum bate vântul”. Acest joc are influențe multiple asupra dezvoltării copiilor. Prin acest joc se realizează o formă de inhibiție voluntară a motricității, însoțită de un autocontrol exercitat de copii în mod conștient în momentul în care adorm și când își decontractează pe rând, în mod voluntar, toți mușchii supuși voinței. În cadrul acestui joc, povestirile vor fi spuse numai de către educatoare.
În grădiniță procesul instructiv – educativ este conceput pe principiul jocului. Numai în situația în care se creează și se menține permanent climatul de joc este posibilă optimizarea reală a acțiunilor instructiv – educative întreprinse cu preșcolarii, formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor. În dezvoltarea acesteia contribuie în aceeași măsură familia.
.
III.1. Contribuția jocului la dezvoltarea intelectuală a copiilor
Copilul, în perioada preșcolară, se caracterizează printr-o dezvoltare intensă din punct de vedere fizic și mai ales psihic. Au loc o serie de modificări cantitative și calitative atât de accentuate încât, în perioadele copilăriei următoare, nu vor mai putea fi egalate. Rolul jocului, în acest context, este deosebit de important. La vârta preșcolară, jocul devine activitatea fundamentală a copilului, care influențează întreaga sa conduită și prefigurează personalitatea în plină formare și dezvoltare.
Pentru copil, lucrul cel mai important îl constituie jocul. De obicei, se antrenează cu atâta pasiune în joc, încât activitatea ludică devine, în timpul desfășurării, universul său exclusiv. Copiii care sunt crescuți în afara mediului de joacă manifestă carențe psihice și educative toată viața.
Caracterul dominant al activității ludice stă la baza conceperii procesului instructiv – educativ cu preșcolarii pe coordonatele generale ale jocului specific vârstei(Reveica Sofian, Implicațiile jocului în formarea intelectuală a copiilor, în Revista Învățământului Preșcolar, nr. 3 – 4, Editura Coresi, București, 1998, p. 105). Indicii psihologici semnificativi de care se ține seama în conceperea procesului instructiv – educativ în grădiniță, în ansamblul său, sunt foarte diferiți și numeroși, pentru că activitatea ludică în sine, la această vârstă, este foarte complexă și diferită sub aspectul formelor, variantelor și nuanțelor specifice. Se ține seama de dorința copiilor de a săvârși acțiuni și fapte asemănătoare cu ale celor în mijlocul cărora trăiesc, de caracterul predominant imaginativ al scopurilor care determină actele lor comportamentale, de aprecierea scopului ca mobil psihologic în sine, instabil și fluctuant, având simpla rațiune de a susține activitatea, de a fi un pretext al acesteia, indiferent dacă își păstrează sau nu conținutul inițial și, deci, indiferent dacă se finalizează ca atare. Se ține seama de caracterul simbolic al acțiunilor, faptelor săvârșite de către copil, de valoarea simbolică a jucăriilor și materialelor pe care le mânuiește el în procesul activității. Se are în vedere faptul că domeniul cel mai plăcut și cel mai accesibil activității copilului este jocul, cu tot ceea ce mintea sa este în stare să imagineze, pentru ca mediul pe care și-l creează astfel să i se potrivească în exclusivitate, spre a-i ține treze motivele, interesele, încrederea în forțele proprii.
Conceperea jocului ca formă de activitate este cel mai important aspect particular al formelor pe care le îmbracă învățământul preșcolar. O mare parte din timp, copiii îl ocupă în grădiniță cu activități preferențiale. Ele au largi posibilități de exersare a jocului, cu nuanțele lui specifice: de la jocul cel mai naiv, cu scop fictiv, la activitatea cu scop ludic, cu scop precis și stabil, capabil să subordoneze mijloacele, inclusiv pe acelea care nu au nimic ludic, activitate în care poate domina o formă sau o variantă a jocului învățării sau a muncii privite ca ocupații cu nuanță ludică.
Pe măsură ce copilul trece dintr-o grupă în alta, intervenția copilului în joc este tot mai activă, mai organizată, intenționată și voluntară. Jocul capătă cadru funcțional organizat, cu un scop și o finalizare elaborată. Fenomenul are implicații nu numai în dezvoltarea psihică, dar denotă o anumită experiență de viață și înțelegere a relațiilor sociale. În jocul de creație, copilul transpune o serie de conduite umane, pe care le asimilează într-o formă proprie. Pentru aceasta, el participă intens la evenimentele care îl înconjoară și realizează semnificația acestora, le reflectă și le transpune în acțiunea de joacă.
Important este că subiectele alese de copii și realizate în joc nu se reduc numai la experiența lor directă ci și la transpunerea unor acțiuni de care au auzit vorbindu-se sau au vizionat diferite imagini televizate. Se remarcă faptul că în grădiniță trebuie să existe un climat în care sunt excluse tendințele extreme: de tutelare exagerată și de lipsă de preocupare din partea educatoarei.
Toată îndrumarea trebuie efectuată cu răbdare și tact pedagogic. Acolo unde adultul dovedește preocupare pentru copil, fantezie creatoare, imprimă modalități comportamentale eficiente și o motivare adecvată pentru activitatea ludică, ceea ce duce la dezvoltarea psihică și a personalității copilului.
III. 2.Dezvoltarea activității psihice și a personalității prin activitatea de joc
Jocul este forma de activitate specifică copilului și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică. Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios și pasiunea cu care se joacă copiii constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere. Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului, prin crearea și rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicții:
între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc;
între imitație și inițiativă;
între repetiție și variabilitate;
între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară;
între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine;
între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului;
între operarea cu obiecte reale și efectuarea de acțiuni simbolice, stabilirea de raporturi în plan fictiv;
între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.
La vârsta preșcolarității jocul oferă cadrul pentru efort și depășire a anumitor obstacole iar „moralitatea ludică” contribuie la geneza comportamentului socio – moral, la asimilarea unor elemente de disciplină în ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este și faptul că jocul le oferă posibilitatea dezvoltării naturii autentice a copilului, a forțelor sale, observându-se o intimă cerință spre afirmare. Este suficientă observarea copiilor în timpul jocului pentru formarea de impresii referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Unii copii se exprimă clar, deschis, dezinvolt, în timp ce alții sunt mai reținuți, inhibați, mai puțin activi. Primii sunt mai ușor de cunoscut deoarece manifestările lor sunt spontane iar ultimii exprimă mai subtil trăsăturile lor interne.
Se constată că în toate jocurile intervin și se exersează elementele creative, mobilitatea, flexibilitatea gândirii, capacitatea de imaginare a unor soluții, aplicarea în practică a celor memorate și eficiente. Toate laturile vieții psihice, începând cu cele mai simple și terminând cu cele mai complexe, se educă, se exersează și se dezvoltă prin intermediul activității ludice.
Trăsăturile de personalitate – aptitudini, deprinderi, interese, aspirații, caracter, temperament – se exprimă prin comportamente. Activitatea ludică constituie un teren fertil prin care se pot evidenția aceste caracteristici, dar se pot exersa și dezvolta cu ajutorul jocului. în fiecare moment, participanții la joc îndeplinesc o serie de sarcini, roluri, depun un anumit efort pentru finalizarea acțiunii, manifestă deprinderi și priceperi, respectă condițiile de joc, acționează rapid sau lent, sunt mai mobili sau mai inerți.
După modul de adaptare și integrare în joc, mai rapid sau mai lent, după respectarea regulilor de joc și a acțiunii celorlalți participanți, după felul în care colaborează și îndeplinește sarcinile jocului, se poate aprecia voința și perseverența, spiritul de observație și atenție, calmul și capacitatea de organizare etc. Normele de conduită morală și spiritul de echitate însușite ca modalități de conviețuire socială se aplică și se exersează în activitatea ludică.
La vârsta preșcolară se întâlnește un nivel optim al receptivității și sensibilității copilului, al mobilității, flexibilității psihice, care permit o achiziție importantă de potențialități specific umane. Gândirea preșcolarului se dezvoltă în strânsă legătură cu limbajul și activitatea pe care o desfășoară.
Formele de joc îl pun pe copil în situația de a stabili legături între fenomene, gândirea având un caracter concret – intuitiv. Oferindu-i-se obiecte, el le poate grupa după culoare, formă – deci după criterii exterioare, ceea ce reprezintă un pas spre operații de generalizare. În esență, gândirea preșcolarului operează cu strategii complexe, este situativă, încărcată de percepții și reprezentări, de structuri numeroase, emoționale și sugestive.
La vârsta preșcolară, jocul reprezintă activitatea fundamentală, prin joc copilul reușește să acumuleze cunoștințe, să-și formeze deprinderi, să-și dezvolte abilitățile aptitudinale, fără prea mare efort.
III.3. Raportul dintre joc și învățare
Prin joc se poate dirija atenția copiilor spre obiecte și fenomene naturale din mediul înconjurător, care pot stimula și satisface curiozitatea sa, timp în care se dezvoltă încrederea, entuziasmul. Tot acum copilul învață să-și organizeze acțiunile pentru a le sincroniza cu cele ale partenerului de joacă. Jocul fiind activitatea facultativă a copilului din grădiniță, predomină ca activitate care dezvoltă psihicul copilului, învățarea este atributul acestuia. În timpul jocului copilul învață și se educă.
Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învățării dirijate și spontane și consideră învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței copilului și o normare de bază a procesului de largă sociabilizare a copilului. Învățarea are, în acest sens, un conținut foarte larg și este strâns legată de latura psihică și socială a personalității copilului. Învățarea nu este îndreptată spre achiziționarea de cunoștințe verbale și nu este înțeleasă ca o activitate bazată pe operații abstracte, ci se sprijină pe structura concretă a gândirii copilului. Abia la vârsta preșcolară mare, când structura psihicului copilului trece din planul acțiunii în planul vorbirii, învățarea dobândește caracterul de învățare propriu – zisă și servește la formarea și sistematizarea cunoștințelor elementare în anumite domenii.
Baza învățământului preșcolar trebuie să o constituie activitatea operațional – activă a copilului, care îi oferă prilejul de inițiativă și experiență și care constituie o bază pentru formularea verbală a cunoștințelor.
Se știe că învățarea este uneori obositoare – dacă nu intelectual, cel puțin fizic. De aceea, introducând cu mult tact, cu pricepere, activități de joc, se creează o legătură, o continuitate cu perioada de vârstă anterioară, iar prin reușita acțiunii întreprinse, i se dă copilului satisfacție, i se captează intelectul.
În copilăria timpurie, învățarea este naturală și spontană. Curiozitatea și gândirea care îl stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea sa de a învăța. Prin joc, copilul se aventurează în necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiască de înalt un turn din cuburi; câte obiecte diferite poate modela din plastilină, testând astfel și materialul de joc și pe sine.
Jocul dă copilului preșcolar simțul ideilor importante, care treptat constituie mijloacele cu ajutorul cărora el va cuprinde, mai târziu, mai multe concepte complexe, când copilul va dobândi o gândire profundă. Tot jocul este cel care dă posibilitatea copilului de a fi mai degrabă inițiator în propria sa lume decât o persoană manipulată și disciplinată. Jocul determină creșterea încrederii copilului și dorința de autodepășire, lăsându-i la îndemână libera opțiune, libera direcționare, fantezia și imaginația.
Din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu munca, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Deși jocul este activitatea dominantă la vârsta preșcolară, acesta se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală aceesibile acestei vârste.
Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a copilului pentru școală. Jocul trebuie îndrumat de adult, fără ca prin aceasta spontaneitatea copilului să fie stingherită.
Rolul educatoarei constă în orientarea și conducerea jocului nu numai pentru clarificarea scopurilor urmărite, dar și pentru sporirea efortului conștient în direcționarea efectelor educative.
III.4.Jocuri didactice care contribuie la dezvoltarea limbajului
Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educarea copiilor de vârstă preșcolară deoarece rezolvă, într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive complexe, programate în grădinița de copii.
Eficiența jocului didactic în raport cu celelalte mijloace practice din grădiniță este cu atât mai mare cu cât realizăm o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere a mediului înconjurător, procesul de învățare și acțiunea, atmosfera de joc atât de atractive pentru preșcolari. În felul acesta procesul asimilării și adâncirea cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preprimare.
Jocul didactic exercită o influență complexă, pozitivă nu numai asupra laturii intelectuale ci și asupra întregii personalități a copilului. Comparat cu celelalte jocuri cu subiect și reguli stabilite de educatoare, jocul didactic se deosebește prin conținutul pe care îl dezvăluie și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea sarcinilor educației intelectuale (educarea limbajului, cunoașterea mediului, matematică). Are rol important precizarea, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor.
Exemple:
Jocurile didactice „Găsește aceeași culoare”, „Veniți la stegulețe”, jocul „Cu ce construim” (unelte și materiale folosite în construcții).
Jocurile „Cine are aceeași figură” și „Spune-mi unde pot locui?” consolidează cunoștințele despre figurile geometrice.
Jocurile didactice de cunoaștere a mediului „Cu ce putem călători?” verifică cunoașterea mijloacelor de transport; „Anotimpurile” și „După mine cine vine?” consolidează cunoștințele legate de caracteristicile anotimpurilor.
Jocul didactic are o largă contribuție în stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice și a tuturor analizatorilor.
Exemplu: „Spune cum face?” sau „Cine face așa?” dezvoltă sensibilitatea auditivă și auzul fonematic al copiilor. Jocurile didactice „Ce a găsit ursulețul?” sau „Săculețul cu surprize” dezvoltă sensibilitatea vizuală și tactilă. La dezvoltarea sensibilității gustative și olfactive ajută jocurile didactice cum ar fi „Ghicește ce lipsește” sau „Ce am pregătit la masă?”. Jocurile „Ce s-a schimbat?” sau „Ghicește ce lipsește” solicită copiilor să rețină felul obiectelor și așezarea lor pentru a putea apoi arăta modificarea făcută de conducătorul jocului, conduce la educarea calităților memorie, dezvoltă memoria voluntară.
Spiritul creator, imaginația sunt stimulate intens prin jocurile care pun în fața copiilor sarcina de a compune o ghicitoare, de a crea o poveste…
Exemple: jocurile „Ghicește cine este”, „Telefonul”, „Ghicește la ce m-am gândit”.
Jocurile didactice solicită gândirea și operațiile ei. Exemple: „Este mic, este mare?” – obiecte mari și mici; „Caută-ți căsuța!” – compară obiectele după formă, culoare.
Învață să clasifice obiectele după criterii concrete: clasificări după anotimpuri – „Ce se potrivește?”, „Când se întâmplă și de ce?”.
Tot în aceste jocuri se realizează clasificări ale animalelor după locul unde trăiesc ele – exemplu: jocul „Prin ce se aseamănă?”. De asemenea copiii sunt deprinși să efectueze generalizări și abstractizări, judecăți și raționamente simple: „Cine a trimis scrisoarea?”, „Ascultați ce spune la radio”.
În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii jocul didactic contribuie și la dezvoltarea limbajului. Există jocuri didactice prin care se fixează, precizează și se activează vocabularul copiilor, ajută la îmbunătățirea pronunțării unor consoane mai greu de rostit pentru preșcolari.
Exemple:
„Spune cum se face?” (pronunțarea consoanelor m, h, r);
„Focul și vântul” (pronunțarea consoanelor f, v, ș, j);
„Ce face Andrei?” (pronunțarea consoanelor r, s, ș, t, ț).
Jocul didactic ajută în egală măsură la formarea de reprezentări generale și noțiuni (animale domestice, animale sălbatice, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, veselă, flori, etc.). Exemple: jocurile „Loto cu animale”, „Loto cu plante”, „Cu ce se îmbracă păpușa”, „Să facem buchețele de flori”, „Să facem valiza păpușii”. De asemenea el are o contribuție importantă la folosirea diferitelor construcții gramaticale:
formarea pluralului – „Eu zic una, tu spui multe”;
acordul corect între predicat și subiect – „Răspunde repede și bine”;
folosirea de fraze în a căror componență să existe propoziții cauzale și temporale – „Când se întâmplă?”.
Tot prin intermediul jocurilor didactice de educarea limbajului se realizează perfecționarea capacităților de a efectua corect mișcările articulatorii și deprinderile de citire labială („Ghicește ce spun eu”), folosirea corectă a pronumelor personale în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului („Cine ți-a dat jucăria?”), formarea deprinderii de a face acordul în gen și număr între substantiv și adjectivul care-l însoțește („Care este culoarea ta?”), formarea deprinderii de a formula propoziții complete, acorul corect între subiect și predicat („Completează ce lipsește”, „Să așezăm cartonașele”).
Tot prin jocurile didactice de comunicare orală se formează deprinderea de a despărți cuvintele în silabe („Jocul silabelor”, „Spune mai departe”), se precizează și se activează vocabularul cu cuvinte antonime („Răspunde repede și bine”, „Cum este”).
La fel de importante sunt și jocurile didactice orale care cer copilului discernământ în alegerea cuvintelor, în înlocuirea unui cuvânt prin altul cu înțeles opus. Ele mai dezvoltă și promptitudinea reacțiilor verbale, datorită faptului că fiecare copil se străduiește să dea răspunsul potrivit înaintea celorlalți.
Jocul didactic are o influență mare în educarea estetică. Mânuind diferite materiale realizate artistic, făcând aprecieri asupra lor, copiii învață să aprecieze frumosul, li se educă sensibilitatea și gustul estetic. Foarte important este ca prin aceste jocuri educatoarele să depisteze copiii cu predispoziții artistice. De aceștia se vor ocupa în mod special și-i vor îndruma spre diferite cercuri artistice.
Jocurile didactice pot contribui la educarea morală a preșcolarilor. În cadrul multor jocuri colective sau pe grupe, copiii se ajută unii pe alții, rezolvă în comun anumite sarcini, își dau sugestii, sfaturi. Între ei se înfiripează relații de prietenie, solidaritate, colaborare, etc. Este foarte important să li se explice și să li se demonstreze ori de câte ori este cazul, modul corect în care trebuie să se ajute, să colaboreze, să-și subordoneze interesele individuale celor ale grupei. Mai mult chiar, este nevoie ca de fiecare dată când educatoarea vede o comportare pozitivă din punct de vedere moral să o dea ca exemplu și celorlalți, dar și invers în cazul comportării negative.
Efortul intens intelectual al copiilor este posibil în cadrul jocului didactic numai cu condiția de a menține trează atenția lor. În general, atitudinea de joc prin caracterul ei distractiv favorizează apariția și menținerea atenției în mod spontan.
Jocul didactic, expresie a legăturii intime dintre instruire și activitatea specifică vârstei preșcolare, rezolvă într-un mod diferit situația de dedublare pe care o trăiește copilul în jocul creației. Astfel, în loc de a-l obliga să fie în același timp asemenea adultului pe care-l întruchipează și asemenea copilului ca membru al grupului de joc, jocul didactic îl pune în rolul său firesc de copil. Prin aceasta îl ajută să acționeze conform unor norme ce țin seama de nivelul său de dezvoltare, ca și de imperativele pregătirii sale pentru viață de adult.
Jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel, prin jocul didactic se fixează și activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale. În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, al educatoarelor (la grupele mică și mijlocie), apoi la grupa mare nume importante de localități din județ, țară, ale unor forme de relief sau obiective socio-economice cunoscute de copii, numele patriei, al unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La cine s-a oprit jucăria?” (recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), „Familia mea” (numele părinților, fraților, surorilor), „Unde a sosit scrisoarea?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniță, de la bunici, rude).
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul achizitionării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza jocuri în care să se opereze cu diferite antonime, știut fiind ca preșcolarul își precizează ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast: „Răspunde repede și bine” (precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte: adjective, substantive cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea).
CAPITOLUL IV DOMENIUL ȘI METODOLOGIA INVESTIGAȚIEI
IV.1. IPOTEZELE DE LUCRU
IV.1.1. Aspect formativ
Cercetarea constatativă privind comunicarea la grupa de copii prin intermediul jocului și introducerea jocului didactic în ariile de stimulare pornește de la ipoteza ca printr-un asemenea demers se poate optimiza:
consolidarea și sistematizarea bagajului informațional dobândit în activități;
capacitatea de a aplica cele învățate în situații informaționale noi;
eficientizarea comunicării orale și a gândirii logice;
capacitatea de relaționare copil-adult.
Putem argumenta acest lucru prin faptul că jocul didactic este o activitate pe care copiii o desfășoară cu multă plăcere având în vedere specificul acestuia de a îmbina elementele ludice cu cele de învățare. La vârsta preșcolarității elementul de joc este cel care mobilizează copilul în orice situație, chiar indiferent de starea de sănătate a acestuia.
Știut fiind faptul că jocul didactic este și o activitate de verificare, consolidare și sistematizare a cunoștințelor, este de la sine înțeleasă importanța folosirii acestuia printre activitățile desfășurate pe tematicile săptămânale. Prin aceste activități copiii sunt puși în situația de a aplica cele învățate în situații informaționale noi prin rezolvarea cerințelor puse în fața copiilor în vederea complicării jocurilor sau prin rezolvarea testelor de cunoștințe din finalul jocului didactic.
Pe lângă obiectivele de cunoașterea mediului, fiecare joc didactic realizează și obiective ale educării limbajului, dezvoltă o gândire logică. Toate aceste obiective corelate pe parcursul desfășurării acestor activități vor avea ca rezultat o mai bună relaționare copil-adult. De aceea am considerat oportun să propun această ipoteză și să o experimentăm la grupa mare pe parcursul anului școlar 2012-2013, folosind ca tehnică de lucru jocul didactic.
IV.1.2. Aspect metodologic
Pentru tematicile supuse experimentului: toamna (fenomene specifice, fructe, legume), animale domestice, animale sălbatice și anotimpul iarna (aspecte caracteristice) am conceput jocuri didactice noi care corespund cerințelor psiho-pedagogice aferente activității.
Este vorba despre următoarele jocuri didactice de cunoașterea mediului:
„La piață” – joc didactic organizat în cadrul tematicii „Toamna”, la care principalul obiectiv este verificare cunoștințelor privind reprezentările copiilor despre legumele de toamnă (ardei, vinete, roșii, morcovi, sfeclă roșie);
„În livadă” – joc didactic desfășurat în cadrul tematicii „Toamna”, al cărui principal obiectiv este verificarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor despre fructele de toamnă (formă, culoare, miros, gust, mod de utilizare);
„Roata toamnei” – joc didactic organizat în cadrul tematicii „Toamna”, la care principalul obiectiv este verificarea și consolidarea cunoștințelor referitoare la fenomenele specifice anotimpului toamna;
„La țară la bunica” – joc didactic desfășurat în cadrul tematicii „Animale domestice”, al cărui principal obiectiv este fixarea cunoștințelor referitoare la adăpostul animalelor domestice, la înfățișare și foloasele aduse;
„În pădure” – joc didactic desfășurat în cadrul temei „Animale sălbatice”, al cărui principal obiectiv este consolidarea cunoștințelor referitoare la animalele sălbatice: denumire, adăpost, hrană, foloase sau pagube aduse;
„Tabloul iernii” – joc didactic desfășurat în cadrul tematicii „Iarna”, al cărui principal obiectiv este sistematizarea cunoștințelor referitoare la aspectele caracteristice anotimpului iarna.
Emitem ipoteza că rezultatele obținute prin utilizarea acestor jocuri vor dovedi eficiența unui joc didactic de cunoașterea mediului la fiecare tematică săptămânală.
Jocurile didactice mai sus menționate au potențialul de a crea un suport motivațional adecvat pentru îndeplinirea obiectivelor formative căci munca pe sectoare de activitate este mai plăcută copiilor, mai relaxantă, copiii participă de bună voie, iar bucuria jocului în grup poate fi bine fructificată.
IV.2. METODELE CERCETĂRII ȘI TEHNICA DE LUCRU
IV.2.1. Metodele cercetării
Cercetarea pedagogică, prin esența ei, reprezintă un demers cognitiv întreprins în vederea surprinderii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele fenomenului educațional.
În structura internă a unui fapt pedagogic putem distinge astfel două componente: intenția și proiectul mintal de a produce o schimbare, întotdeauna pozitivă, pe de o parte și tehnica materializării și transpunerii în practică a proiectului respectiv pe de altă parte. Cuvântul metodă vine din grecescul methodos care înseamnă cale, drum către ceva. Metoda are o existență rațională și nu presupune neapărat acțiuni practice.
Lucrarea de față utilizează, pe lângă tehnicile preliminare necesare constituirii loturilor de subiecți, analiza produselor activității și ancheta descriptivă ca metode fundamentale observația și experimentul.
Metoda observării este prezentă aproape întotdeauna pe primul loc între metodele de cercetare. Prin observare se înțelege „constatarea lucrurilor și a fenomenelor așa cum ni le oferă natura în chip obișnuit” (Berceanu I. P. -Metodologia activității 1968, p. 49). Trebuie să deosebim două feluri de observații:
observația pasivă sau observația spontană, pe care cel ce observă o face întâmplător și fără să fie condus de o idee preconcepută;
observația provocată adică cu intenția de a verifica exactitatea unei presupuneri a minții noastre cu privire la desfășurarea fenomenului cercetat.
„Prin observația științifică se înțelege urmărirea atentă și sistematică a unor fapte anumite, cu scopul sesizării aspectelor esențiale sau a celor diferențiale” (Berceanu, I. P.-Metodologia activității 1968, p. 50).
Observarea îndeplinește o funcție specifică în ansamblul metodelor de colectare a datelor cercetării.Ea trebuie să îndeplinească o serie de condiții ca să devină metodă de cercetare. În primul rând trebuie să fie completă și precisă, ceea ce presupune un plan prealabil bine elaborat. Cu cât se vor face mai multe și mai complete relatări exacte, cu atât observația își va atinge, într-o mai mare măsură, scopul cu condiția să fie notate mai ales faptele și condițiile considerate semnificative din punct de vedere al sarcinilor temei de cercetare. De aceea trebuie stabiliți în prealabil itemii observației.
În al doilea rând trebuie să fie orientată bine spre principalele obiective urmărite pe parcursul cercetării. Observația necesită un timp îndelungat de lucru, deoarece există riscul ca fenomenul observat să nu se manifeste în măsură suficientă și în situații variate, încât să permită degajarea unor concluzii semnificative cu o bază de fapte suficiente. Un bun observator știe în ce fel de situații se manifestă mai frecvent caracteristica pe care o are în obiectiv și se axează pe observații ale unor astfel de situații.
IV.2.2. Tehnica de lucru
Tehnica de lucru folosită în realizarea experimentului propus este jocul didactic de cunoașterea mediului.
În continuare vom prezenta pachetul de jocuri didactice propuse și desfășurate pe durata experimentului aplicat la grupa mare pe parcursul anului școlar 2012-2013
„La piață” – joc didactic organizat în cadrul temei „Toamna” – legume de toamnă;
„În livadă” – joc didactic desfășurat în cadrul temei „Toamna” – fructe de toamnă;
„Roata toamnei” – joc didactic organizat în cadrul temei „Toamna” – fenomene specifice anotimpului;
„La țară la bunica” – joc didactic desfășurat în cadrul temei „Animale domestice”;
„În pădure” – joc didactic desfășurat în cadrul temei „Animale sălbatice”;
„Tabloul iernii” – joc didactic desfășurat în cadrul temei „Iarna” – fenomene specifice anotimpului.
La piață
Obiective:
verificarea cunoștințelor privind reprezentările copiilor despre legumele de toamnă (ardei, vinete, roșii, morcov și sfeclă roșie);
consolidarea deprindereii de a descrie un obiect prin redarea elementelor și însușirilor sale principale;
dezvoltarea capacității de a se exprima corect din punct de vedere gramatical
Sarcina didactică:
copiii vor descrie leguma pe care vor să o cumpere arătând: forma, culoarea și modul de întrebuințare.
Regulile jocului:
copilul desemnat de educatoare va veni în față și va descrie leguma pe care dorește să o cumpere;
copilul se deplasează într-un picior spunând: Bum, bum, am ajuns!
Elementele de joc:
aplauze, recitarea leit-motivului jocului, deplasarea într-un singur picior.
Material didactic:
medalioane cu imaginea legumelor de toamnă.
Desfășurarea jocului:
Copiii așezați în semicerc, prin medalioanele pe care sunt desenate legumele, reprezintă piața;
Educatoarea va alege un copil care este cumpărătorul. Acesta se apropie de educatoare sărind într-un picior spunând: Bum, bum, am ajuns!
Educatoarea întreabă: Ce dorești?
Copilul răspunde: Doresc să cumpăr o legumă!
Educatoarea: Ce legumă dorești?
Copilul cumpărător descrie leguma arătând forma, culoarea și modul în care se consumă.
Copilul din grupă care are leguma respectivă vine într-un picior spunând: Bum, bum, am ajuns! și denumește leguma descrisă de cumpărător. Jocul continuă până când toți copiii și-au prezentat legumele pe care le aveau desenate pe medalioane.
Evaluare:
Fișă de muncă independentă „Colorează partea comestibilă a legumelor desenate” – morcovi, vinete, roșii, ardei, cartofi, sfeclă roșie.
Instructaj:
„Copiii, priviți cu atenție fișa pe care a-ți primit-o, apoi vom denumi împreună legumele desenate. Pe fișă avem desenate următoarele legume: morcovi, vinete, roșii, ardei, cartofi, sfeclă roșie. Cerința este următoarea: Colorați partea comestivilă a legumelor desenate”.
În evaluare vor fi urmărite șase aspecte:
Roșia se mănâncă fără codiță.
Ardeiul se consumă fără semințe.
Ardeiul se consumă fără cotor.
Vinetele se consumă fără coajă.
Sfecla roșie se consumă fără coajă.
Morcovul se consumă fără coajă.
TOTAL PUNCTE: Maxim 6 puncte.
În livadă
Obiective:
verificarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor despre fructele de toamnă (formă, culoare, miros, gust, mod de utilizare);
perfecționarea acuității analizatorilor tactili, olfactivi și gustativi;
consolidarea cunoștințelor copiilor în legătură cu regulile igienice referitoare la consumarea fructelor;
folosirea cunoștințelor dobândite în situații informaționale noi;
formarea deprinderilor de a se exprima în propoziții dezvoltate.
Sarcina didactică:
copiii trebuie să recunoască despre ce fruct este vorba, folosind pipăitul și mirosul;
descrierea fructului în amănunt și modul de utilizare al acestuia.
Regulile jocului:
un copil legat la ochi va alege din coșul acoperit un fruct pe care îl va descrie pipăindu-l și mirosindu-l;
dacă nu-l recunoaște va pune grupei întrebări suplimentare și va cere să-l guste.
Elementele de joc:
surpriza, mânuirea materialului, aplauze, întrecerea.
Material didactic:
fructe de toamnă (mere, pere, gutui, nuci, alune, struguri), buline.
Desfășurarea jocului:
Copiii au venit la cules de fructe, dar pentru a le culege trebuie mai întâi să le recunoască. De aceea vor juca un joc. Vor fi împărțiți în două grupuri – mere și pere. Un copil legat la ochi va alege din coș un fruct, îl va pipăi, mirosi și va încerca să-l denumească. Dacă nu ghicește, va pune întrebări suplimentare echipei lui:
Ce gust are?
Pentru ce îl folosim?
Ce facem înainte de a-l consuma?
Dacă nu-l ghicește nici așa, va cere să-l guste. Dacă răspunsul este corect echipa primește o bulină și aplauze. La fel se procedează și cu cealaltă echipă. Se continuă până când au fost luate în discuție toate fructele din coș. Câștigătoare va fi echipa care are mai multe buline.
Evaluare:
Prima secvență a fișei de lucru conține un desen care reprezintă un pom măr cu mere și un fruct pe joc. Alături o măsuță pe care este o farfurie cu un măr. Colorează fructul pe care ai voie să-l mănânci.
A doua secvență: colorează fructele care se coc numai în anotimpul toamna.
Instructaj:
„Copii, priviți cu atenție fișa pe care ați primit-o! Ce avem desenat în partea de sus a foii de hârtie?”. Copiii enumeră elementele desenate: un măr cu mere și un măr căzut sub pom, iar alături o masă pe care este așezată o farfurie cu un măr.
În secvența a doua se va proceda la fel. Copiii enumeră fructele care sunt desenate: mere, pere, cireșe, piersici, alune, struguri, prune, banane. După explicarea desenelor pe fișă, copiii vor trece la rezolvarea primei secvențe.
Colorează fructul pe care ai voie să-l mănânci!
Vor fi urmărite următoarele aspecte:
1. să nu coloreze mărul de jos sau din pom; 1 punct
la secvența a doua copiii trebuie să coloreze numai fructele care se coc toamna
2. nu se colorează banana; 1 punct
nu se colorează cireșele. 1 punct
TOTAL PUNCTE: Maxim 3 puncte
Roata toamnei
Obiective:
verificarea și consolidarea cunoștințelor referitoare la fenomenele specifice anotimpului toamna;
cultivarea spiritului de observație, atenției, gândirii cauzale;
exersarea deprinderii de a se exprima în fraze corect formulate gramatical.
Sarcina didactica:
copiii vor fi puși în situația de a recunoaște imaginile caracteristice toamnei și să le nege pe cele aparținând altor anotimpuri;
descrierea în amănunt a imaginii prezentate, cauzele producerii fenomenului respectiv;
Regulile jocului:
copiii vor urmări atent versurile în timp ce conducătorul jocului va învârti roata toamnei;
copilul indicat va analiza imaginea dacă este corectă și o va nega dacă este greșită.
Elementele de joc:
învârtirea „roții toamnei”, aplauze, recitarea versurilor împreună.
Material didactic:
„Roata toamnei”, buline pentru recompensă.
Desfășurarea jocului:
Copiii vor fi așezați în semicerc. Pe o măsuță în fața lor va fi așezată „roata toamnei”, care va cuprinde mai multe aspecte caracteristice toamnei și câteva aspecte caracteristice celorlalte anotimpuri. Conducătorul jocului împreună cu copiii rostesc versurile:
Roata toamnei se-nvârtește țac, țac, țac,
Și deodată se oprește țac, țac, țac; și se învârtește roata. Când roata s-a oprit, educatoarea va numi un copil care să răspundă. Acesta va descrie imaginea, dacă este caracteristică toamnei, motivând toate aspectele sau o va nega, dacă aparține altor anotimpuri.
Evaluare:
Copiii vor primi fișe de muncă independentă realizate în două secvențe.
În prima secvență va fi desenat un tablou de toamnă pe care copiii trebuie să îl coloreze corespunzător (frunzele din pomi verzi, cele de pe jos de culoare galbenă sau arămii; stropii de ploaie, apa din baltă și de la burlanul casei de culoare albastră).
În secvența a doua vor fi desenate aspecte specifice fiecărui anotimp și din anotimpul toamna fiind ilustrate mai multe. Copiii trebuie să încercuiască imaginile ce corespund anotimpului toamna.
Instructaj:
„Copii, priviți cu atenție ce avem desenat în partea de sus a fișei (în prima secvență), apoi vom denumi toate aspectele prezentate: un pom cu frunzele aplecate semn că bate vântul, frunzele cad din pomn, un copil cu umbrelă, mai multe frunze cazute pe jos, stropi de ploaie, o baltă. Voi trebuie să colorați fiecare element cu culoarea potrivită”. După ce termină de lucrat toți copiii, se trece la secvența a doua.
„Copii, vă rog să priviți secvența a doua și denumiți elementele care sunt desenate: o crenguță cu cireșe, o sanie, un ghiocel, câmp de flori și albinuțe, fructe de toamnă, o crizantemă, legume de toamnă, un copil care face baie. Voi trebuie să încercuiți aspectele caracteristice anotimpului toamna.
La rezolvarea primei secvențe sunt urmărite 5 aspecte:
să coloreze arămiu frunzele căzute pe jos;
să coloreze cu galben frunzele care cad;
să coloreze cu verde frunzele din pom;
să coloreze cu albastru stropii de ploaie;
să coloreze cu albastru balta.
TOTAL = 5 puncte
La rezolvarea secvenței a doua sunt urmărite 5 aspecte:
să nu încercuiască cireșele;
să nu încercuiască sania;
să nu încercuiască ghiocelul;
să nu încercuiască câmpul cu floricele;
copilul care face baie.
TOTAL = 5 puncte
Punctaj total: S1 + S2 = 5 + 5
Tp = 10 puncte maxim
La bunica la țară
Obiective:
fixarea cunoștințelor referitoare la adăpostul animalelor domestice, la înfățișare și foloasele aduse;
formarea capacității de a efectua clasificări după un criteriu dat;
consolidarea deprinderii de a vorbi în propoziții dezvoltate, coerente și corect formulate gramatical.
Sarcina didactică:
sesizarea greșelilor din povestea bunicii și rostirea variantei corecte;
compararea unor grupe de animale si desprinderea aspectelor comune.
Regulile jocului:
la sesizarea greșelii copiii vor bate din palme, iar cel numit de educatoare va corecta greșeala;
conducătorul jocului emite un criteriu după care sunt clasificate animalele domestice, copiii trebuind să le denumească și să le așeze separat.
Elementele de joc:
surpriza, aplauze pentru răspunsul corect, sancționarea greșelii prin bătăi din palme, mânuirea materialului.
Materialul didactic:
machetă reprezentând o curte cu adăposturile animalelor domestice, imagini ale diferitelor animale domestice, o păpușă (bunica), figurine din plastic reprezentând animalele domestice.
Desfășurarea jocului:
Copiii vor fi așezați în semicerc. În fața lor va fi aranjată pe o măsuță macheta cu ograda bunicii. Aceasta va fi acoperită și va fi reprezentată sub formă de surpriză. Educatoarea o prezintă pe bunica, aceasta cerând ajutor copiilor pentru a-și îngriji animalele. „Bunicuța este mai bătrână și vă roagă să o ajutați să-și îngrijească animalele din curte. Dacă greșește, voi o veți corecta bătând din palme.”
Educatoarea spune povestea cu ajutorul păpușii:
„Dimineața mă duc să dau mâncare animalelor sălbatice care trăiesc în curtea mea. Mă apropii de cușcă unde îi dau să mănânce calului un os. Porcul din grajd face gălăgie pentru că și lui îi este foame. Îi dau și lui fân să mănânce. Din coteț câinele strigă – miau. Lui îi dau să mănânce porumb. În cocină am mai multe oi și le dau să mănânce lături. Vaca mă cheamă de la stână și-i dau să mănânce lapte.”
În partea a doua a jocului didactic educatoarea va propune copiilor o clasificare a animalelor didactice după anumite criterii, cu ajutorul siluetelor din material plastic, și din punct de vedere al foloaselor aduse omului:
animale care trăiesc în grajd;
animale care trăiesc în cușcă;
animale care trăiesc în cocină;
animale care trăiesc la stână.
Evaluare:
Se dă fiecărui copil o fișă individuală de lucru cu 4 secvențe. „Încercuiește animalele care corespund criteriului dat!”
Secvența I – în stânga o pungă cu lapte; – în dreapta animale care dau și nu dau lapte;
Secvența II – în stânga o bucată de carne; – în dreapta animale care dau și nu dau carne folosită în alimentația omului;
Secvența III – în stânga o haină de blană; – în dreapta animale care dau și nu dau piele bună la confecționarea încălțămintei.
Instructaj:
„Copii, priviți cu atenție fișa pe care a-ți primit-o!”
Ce avem desenat în stânga sus la prima secvență?
O pungă cu lapte!
Dar în partea dreaptă a fișei?
Un cal, o vacă, o oaie, o capră, un iepuraș (se va sublinia că sunt animale domestice care dau sau nu dau lapte).
Voi trebuie să încercuiți animalele care dau lapte omului.
În evaluare sunt urmărite următoarele aspecte:
– nu dau lapte omului: 1- calul;
2- iepurele.
TOTAL = 2 puncte
Secvența a II-a
Ce avem desenat în partea stîngă?
O bucată de carne!
Dar în partea dreaptă a fișei?
Un porc, o vacă, un cal, o capră, un iepure.
Voi trebuie să încercuiți numai animalele care dau carne omului.
În evaluare sunt urmărite următoarele aspecte:
nu dau carne omului: 1- calul.
TOTAL = 1 punct
Secvența a III-a
Ce avem desenat în partea stângă?
O haină de blană!
Dar în partea dreaptă a fișei?
O oaie, un iepure, un porc, o capră, o vacă.
Voi trebuie să încercuiți numai animalele de la care omul folosește blana.
În evaluare sunt urmărite următoarele aspecte:
– nu dă blană omului: 1- porcul.
TOTAL = 1 punct
Secvența a IV-a
Ce avem desenat în partea stângă?
O pereche de pantofi!
Dar în partea dreaptă a fișei?
Un porc, o vacă, un iepure, o pisică, un cățel.
Voi trebuie să încercuiți numai animalele de la care omul folosește pielea pentru a-și confecționa îmbrăcămintea.
În evaluare sunt urmărite următoarele aspecte:
– nu se folosește pielea pentru încălțăminte de la: 1- câine;
2- pisică;
3- iepure.
TOTAL = 3 puncte
Tp = 7 p.
S1 – 2 p.
S2 – 1 p.
S3 – 1 p.
S4 – 1 p.
În pădure
Obiective:
consolidarea cunoștințelor referitoare la animalele sălbatice: denumire, înfățișare, adăpost, hrană, foloase sau pagube aduse;
cultivarea capacității de a efectua clasificări după un criteriu dat;
perfecționarea capacității de a descrie un animal folosind mai multe propoziții coerente, corect formulate gramatical;
folosirea cunoștințelor dobândite în situații concrete de viață.
Sarcina didactică:
descrierea corectă a animalului sălbatic pe care îl reprezintă imaginea, ca aspect fizic, denumire, adăpost, hrană, pagube sau foloase;
realizarea unor clasificări după pagubele aduse sau foloasele aduse (animale periculoase, animale pașnice).
Regulile jocului:
copiii vor primi medalioane reprezentând animale periculoase, pe care și le atârnă la gât trebuind să rețină animalul pe care-l reprezintă;
o minge se va plimba de la un copil la celălalt până la semnalul „Stop!”.
Elementele de joc:
prezentarea medalioanelor sub formă de surpriză, mișcarea mingii, recitarea versurilor împreună, aplauze.
Material didactic:
medalioane reprezentând animale sălbatice cunoscute: urs, vulpe, lup, iepure, veveriță, cerb, o minge, o păpușă.
Desfășurarea jocului:
copiii vor fi așezați în semicerc, și li se va prezenta păpușa Roxana care este necăjită că nu știe de care animale sălbatice să se ferească și de care să nu-i fie frică în excursia pe care o va face prin pădure. Vreți să o ajutăm?
Ea are mai multe imagini cu diferite animale sălbatice pe care vi le dă vouă ca să vă jucați împreună. Voi copii, vă veți pune medalioanele cu imaginile animalelor sălbatice la gât. Roxana a adus și o minge cu care ne vom juca. Când eu, împreună cu păpușa voi zice așa:
Vârtecuș, vârtecuș,
Minge unde ai ajuns?
Mingea va porni de la un capăt al semicercului și se va plimba din mână în mână. La comanda „Stop!” mingea se oprește iar copilul care are mingea în mână va trebui să descrie animalul care este desenat pe medalionul său.
Exemplu: Eu sunt vulpea ceva vicleană, trăiesc în vizuină și îmi place să mănânc găini, iepuri. Omul îmi folosește blana, dar eu nu îi fac nici un rău.
Educatoarea îi va prezenta păpușii: de vulpe să nu te ferești toate animalele să fie descrise.
Evaluare:
se vor da copiilor fișe de muncă independente cu două secvențe: „Încercuiește animalul care corespunde criteriului dat!”
secvența I – în stânga un copac, un smoc de iarbă, în dreapta animale ierbivore și carnivore;
secvența II – în stânga un iepuraș și o oaie, în dreapta animale carnivore și ierbivore;
Instructaj:
„Copii, priviți cu atenție fișa pe care a-ți primit-o!”
Ce avem desenat în partea stângă sus?
Copiii enumeră elementele desenate și precizează ce reprezintă ele: mâncare pentru animalele ierbivore.
Ce este desenat în partea dreaptă sus?
Copiii enumeră animalele desenate în partea dreaptă denumindu-le.
Se trece la secvența a II-a, unde procedăm la fel:
Ce este desenat în partea dreaptă jos?
Se precizează ca sunt animale (iepurele, oaia), care pot fi mâncate de alte animale mai mari care se hrănesc cu carne.
Ce avem desenat în partea stângă jos?
Copiii enumeră animalele desenate în partea stângă denumindu-le.
După explicarea desenelor existente pe fișă se enunță cerința pe care trebuie să o rezolve copiii:
În partea de sus a fișei copiii trebuie să încercuiască animalele sălbatice ierbivore, iar în partea de jos a fișei copiii trebuie să încercuiască animalele sălbatice carnivore.
În evaluare vor fi urmărite cinci aspecte:
În secvența I se va urmări identificarea corectă prin neîncercuirea lupului și a vulpii care nu sunt animale ierbivore.
2 aspecte = 2 puncte
În secvența a II-a se va urmări identificarea corectă prin neîncercuirea cerbului, iepurelui și veveriței care nu sunt animale sălbatice carnivore.
3 aspecte = 3 puncte
TOTAL PUNCTE: Maxim 5 puncte.
Tabloul iernii
Obiective:
sistematizarea cunoștințelor în legătură cu aspectele caracteristice anotimpului iarna;
descrierea imaginii și exersarea capacității de a motiva enunțurile;
activizarea vocabularului cu aspecte caracteristice acestui anotimp.
Sarcina didactică:
copiii vor recunoaște imaginile caracteristice iernii și le vor descrie, motivând de ce se îmtâmplă fenomenul respectiv.
Regulile jocului:
copiii vor fi împărțiți în două echipe: săniuțele și patinele;
fiecare echipă va primi un jeton de la cealaltă echipă în care descrie corespunzător jetonul și motivează fenomenul;
câștigă echipa care-și completează tabloul mai repede.
Elementele de joc:
întrecerea, aplauze, versuri rostite cu întreaga echipă, recitarea versurilor împreună, aplauze.
Material didactic:
două tablouri reprezentând iarna, jetoane cu imagini corespunzătoare iernii, buline pentru câștigători.
Desfășurarea jocului:
copiii vor fi grupați în două echipe (săniuțe și patine). Fiecare echipă are un tablou al iernii pe care va trebui să-l completeze cu jetoanele corespunzătoare.
Copiii recită împreună versurile:
A venit din nou iarna,
Oare ce ne-a adus ea?
Echipa care începe va desemna un copil care ridică un jeton de pe masă și va pune celeilalte echipe întrebarea: Când se întâmplă și de ce?
Echipa care treuie să răspundă se consultă, formulează răspunsul corect pe care-l va da un copil desemnat de echipă. Dacă răspunsul este corect vor primi jetonul pe care-l așează pe tabloul lor.
Așa se va continua până când o echipă își va completa tabloul și va fi desemnată câștigătoare.
Evaluare:
se vor da copiilor fișe de muncă individuală cu două sarcini:
„Colorați corespunzător tabloul de iarnă.”
„Încercuiți elementele care nu sunt caracteristice iernii.”
fișa va cuprinde un peisaj de iarnă cu brăduleți, un copil cu sania pe derdeluș, dar și elemente specifice altor anotimpuri: ciuperci, un pom cu frunze, fluturi, ghiocei, o gâscă pe baltă și o casă neacoperită de zăpadă din coșul căreia nu iese fum.
Instuctaj:
„Copii, priviți cu atenție fișa pe care a-ți primit-o apoi denumiți elementele desenate.
Pe fișă sunt desenați:brazi, ciupercuțe, un pom cu frunze, ghiocei, fluturi, o casă, un copil care trage o sanie în sus pe derdeluș.
Voi trebuie să colorați elementele desenate așa cum se potrivește cu anotimpul iarna, iar elementele care nu se potrivesc cu iarna le veți încercui, fără să le colorați.
În evaluare vor fi urmărite următoarele aspecte:
trebuiesc încercuite:
ciupercile;
pomul cu frunze;
fluturii;
ghioceii;
gâsca pe baltă;
casa neacoperită de zăpadă și din coșul căreia nu iese fum
6 aspecte = 6 puncte
TOTAL PUNCTE: Maxim 6 puncte.
IV.2.3. STABILIREA LOTULUI DE SUBIECȚI
În cazul cercetărilor desfășurate în grădiniță, neexistând rezultate certificate prin note, cele două eșantioane sunt selecționate pe baza administrării unor probe unice. Rezultatele de subiecții celor două loturi trebuie să fie omogene din punct de vedere al temei; aceasta este explicația faptului că nu toți copiii, din grupa în care lucrează curent propunătoarea cercetării, fac parte din lotul experimental. La încheierea activității de cercetare se înregistrează rezultatele obținute la ambele eșantioane. Ele pot fi astfel comparate și pe această bază ne putem pronunța asupra intervenției aplicate asupra eșantionului experimental.
După documentarea teoretică referitoare la eșantionarea în cercetare am ales două grupe din grădinițe diferite pentru a aplica probe unice în vederea găsirii unui lot de control cît mai asemănător cu lotul experimental în ceea ce privește nivelul de inteligență, bagajul de cunoștințe, mediul familial, în așa fel încât cele două eșantioane să fie cât mai omogene.
Pentru realizarea acestei etape a experimentului am ales trei grupe de copii de 5-6 ani, grupa mare de la grădinița P.N. Grosii-Tiblesului, grupa mare de la grădinița P.N. Tg Lapus și grupa mare de la grădinița P.N. Rogoz (grupa din care va fi selecționat eșantionul experimental), și am aplicat o probă unică de cunoștințe cu tema „Taie cu o linie ce nu se potrivește! Știi cum le-am grupat?” (probă complexă de cunoștințe și capacitate intelectuală).
Rezultatele au fost următoarele:
Grupa mare – Grădinița Grosii Tiblesului:
4 lucrări reușite
16 lucrări nereușite din care:
6 greșeli = 1 lucrare
5 greșeli = 2 lucrări
4 greșeli = 1 lucrare
3 greșeli = 1 lucrare
2 greșeli = 3 lucrări
1 greșeală = 3 lucrări
Grupa mare – Grădinița Tg Lapus
12 lucrări reușite
8 lucrări nereușite din care:
4 greșeli = 2 lucrări
2 greșeli = 1 lucrare
1 greșeală = 1 lucrări
Grupa mare – grădinița P.N. Rogoz
13 lucrări reușite
7 lucrări nereușite din care:
4 greșeli = 2 lucrări
2 greșeli = 1 lucrare
1 greșeală = 1 lucrări
După aplicare probei unice de cunoștințe am trecut la analizarea mediului familial al copiilor de la cele trei grupe. În urma investigațiilor făcute am ajuns la următoarele concluzii:
Grupa mare – Grădinița P.N. Grosii Tiblesului:
mediu intelectual – 2 copii
mici întreprinzători – 2 copii
mediu muncitoresc – 14 copii
Grupa mare – Grădinița P.N. Tg Lapus
mediu intelectual – 6 copii
mici întreprinzători – 4 copii
mediu muncitoresc – 8 copii
Grupa mare – Grădinița P.N. Rogoz
mediu intelectual – 7 copii
mici întreprinzători – 4 copii
mediu muncitoresc – 7 copii
Pentru a avea frecvență foarte bună pe timpul experimentului am luat legătura cu părinții în cadrul ședinței de început de an și le-am explicat că la nivelul grupei se va desfășura un experiment, adresându-le rugămintea ca frecvența să rămână în continuare foarte bună. Rezultatele acestui demers le-am putut vedea în timpul cât s-a desfășurat experimentul, aplicarea acestuia decurgând fără probleme.
Analizând prezența la cele două grupe am stabilit un număr de 18 subiecți pentru fiecare eșantion. Am ales copiii începând de la cei cu rezultatele cele mai bune în ordine descrescătoare, reușind să obținem două eșantioane aproape identice în ceea ce privește dezvoltarea intelectuală, bagajul de cunoștințe și mediul familial din care provin.
PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR INVESTIGAȚIEI
DATE CANTITATIVE
Rezultatele experimentului în expresia lor cantitativă sunt înregistrate pe grile de observare a actelor de conduită din timpul desfășurării jocurilor didactice propuse loturilor de subiecți, cât și în tabele de tip matriceal realizate prin consemnarea comparativă a rezultatelor acestora.
Din tabelul nr. 1 (vezi anexa 1.1) – cuprinzând numărul de copii care au realizat punctaj maxim la probele aplicate în cadrul jocurilor didactice la cele două eșantioane pe parcursul experimentului – rezultă că este eficientă introducerea jocurilor în tematica săptămânală. Din acest punct de vedere prezentarea comparativă a datelor privind numărul lucrărilor cu punctaj maxim este net favorabil eșantionului experimental, unde a fost desfășurat jocul didactic cu copiii. Deducem de aici că prin activitatea de joc didactic s-a reușit o foarte bună consolidare și sistematizare a cunoștințelor dezbătute în cadrul tematicii săptămânale.
Pe baza tabelului numărul 2 (vezi anexa 1.2) – cuprinzând numărul lucrărilor reușite la probele aplicate în cadrul jocurilor didactice la cele două eșantioane pe parcursul desfășurării experimentului – putem realiza o ierarhizare a jocurilor didactice în funcție de rezultatele obținute. Am luat în considerare numărul lucrărilor cu punctaj maxim la fiecare joc didactic prezentat pe parcursul experimentului, pentru fiecare eșantion în parte. Rezultatul se prezintă astfel:
Din această ierarhizare putem trage următoarele concluzii:
Situarea jocurilor „La piață” și „În livadă” pe primele locuri arată accesibilitatea cunoștințelor referitoare la fructe și legume, datorită mai multor factori:
copiii vin în contact repetat cu aceste legume și fructe, consumându-le;
grădinița fiind situată în apropierea pieței, majoritatea copiilor o traversează sau merg la cumpărături cu părinții lor.
Următoarele două jocuri la care rezultatele au fost destul de bune sunt cele care au avut ca tematică fenomene specifice anotimpului toamna și, respectiv, iarna. Rezultatele au fost influențate de faptul că experimentul s-a desfășurat în anotimpurile mai sus amintite, astfel că a fost facilitată sarcina organizării și aplicării cunoștințelor și deprinderilor actualizate prin jocurile propuse.
Pe ultimele locuri s-au clasat jocurile „La țară la bunica” și „În pădure”, primul având ca tematică animalele domestice, iar al doilea având ca tematică animalele sălbatice. lor sunt mai greu de aprofundat și de aplicat.
Rezultatele mai sus menționate sugerează necesitatea organizării cu copiii a unei vizite la o fermă de animale pentru a le oferi posibilitatea copiilor să intuiască nemijlocit animalele domestice în mediul lor de viață.
În ceea ce privește situarea jocului didactic „În pădure” pe ultimul loc scoate în evidență și mai pregnant faptul că experiența copiilor și cunoștințele pe care le au în domeniul cunoașterii mediului înconjurător sunt determinate de contactul nemijlocit cu aspectele vizate. Imposibilitatea copiilor de a cunoaște un animal sălbatic în mediul natural de viață conduce la cunoștințe incomplete, nesistematizate. Animalele sălbatice au fost cunoscute de către copii doar din planșe și din imagini statice. Deși clasificarea acestor jocuri la cele două eșantioane este foarte asemănătoare ca ierarhizare în funcție de numărul lucrărilor reușite de copii, diferența foarte mare între numărul lucrărilor reușite de la eșantionul de control cuprins între 88,8% și 77% este net superior procentului de lucrări reușite situat între 38,8% și 5,5% la eșantionul martor. Analizând numărul total de greșeli existente pe eșantion – Tabelul nr. 3 – (vezi anexa 1.3), pentru fiecare joc în parte putem observa același mare decalaj între numărul greșelilor de la eșantionul experimental situat între 4 și 2 greșeli și numărul greșelilor de la eșantionul de control situat între 113 și 21 de greșeli.
Considerăm că acest număr mare de greșeli de la eșantionul de control se datorează faptului că acele noțiuni despre cunoașterea mediului care au fost dobândite la tematica săptămânală nu au fost consolidate și sistematizate suficient, neexistând alte activități comune de cunoașterea mediului prin care să se realizeze acest deziderat la nivelul întregii grupe.
INTERPRETARE CALITATIVĂ
Din grilele de observare realizate în timpul desfășurării jocurilor didactice la eșantionul experimental putem constata că obiectivele care pot fi îndeplinite mai eficient prin introducerea jocului didactic în sectorul „știință” ar fi următoarele:
Verificarea cunoștințelor privind reprezentările copiilor despre fructe de toamnă, din cadrul jocului didactic „În livadă” unde toți copiii participanți au atins acest obiectiv (vezi anexa 1.5).
Verificarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor despre legumele de toamnă în cadrul jocului didactic „La piață” unde 16 copii din 18 participanți au realizat acest obiectiv (vezi anexa 1.4).
Verificarea și consolidarea cunoștințelor referitoare la fenomenele specifice anotimpului toamna în cadrul jocului didactic „Roata toamnei” unde 16 copii din 18 participanți au realizat acest obiectiv (vezi anexa 1.6).
Folosirea cunoștințelor dobândite în situații concrete de viață din cadrul jocului didactic „În pădure” care a fost realizat în mod corect de către 16 copii din 18 participanți la experiment (vezi anexa 1.8).
Utilizarea cunoștințelor dobândite în situații informaționale noi realizat în mod corect de către 17 copii din 18 participanți din cadrul jocului didactic „În livadă” (vezi anexa 1.5).
Din rezultatele obținute de copii la probele de cunoștințe pe care aceștia le-au rezolvat după desfășurarea jocului didactic, am ajuns la concluzia că toate jocurile didactice propuse în experiment se pot desfășura cu ușurință în sectorul „știință” cu rezultate benefice pentru copil în ceea ce privește verificarea și consolidarea cunoștințelor de mediu înconjurător.
Rezultatele obținute la eșantionul experimental, referitoare la numărul lucrărilor reușite, se situează între 88,8% și 17,7% comparativ cu procentele de 38% și 5,5% de la eșantionul de control sunt relevante și în acest caz (vezi anexa 1.2).
Voi prezenta în continuare o clasificare a jocurilor didactice desfășurate în cadrul experimentului la eșantionul experimental având în vedere numărul de greșeli făcute la probele de cunoștințe, reieșite din tabelul numărul 3, în cadrul jocurilor didactice la cele două eșantioane (vezi anexa 1.3).
La piață
Roata toamnei
În livadă
Tabloul iernii
La țară la bunica
În pădure
Aceste concluzii confirmă faptul că un joc didactic săptămânal introdus în sectorul „știință” ar contribui foarte mult la o bună valorificare a cunoștințelor dobândite de copii, la o capacitate sporită de a aplica cele învățate în situații informaționale noi, la o eficientizare a comunicării orale și a gândirii logice, cât și la o mai bună capacitate de relaționare copil-adult.
V. CONCLUZII ȘI ASPECTE APLICATIVE
V.1. CONCLUZIILE INVESTIGAȚIILOR
O analiză de ansamblu și detaliată a rezultatelor investigației atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ ne conduce la concluzia că rezultatele obținute pe eșantionul experimental sunt net superioare eșantionului de control. Putem afirma cu certitudine că introducerea jocului didactic de cunoaștere a mediului în ariile de stimulare de la sectorul „științe” nu supraîncarcă programul copiilor, nu bombardează copiii cu prea multe cunoștințe, ci ajută la consolidarea cunoștințelor legate de mediul înconjurător, sporește capacitatea copiilor de a aplica cele învățate în situații informaționale noi, dezvoltă eficient comunicarea orală și gândirea logică.
Prin realizarea obiectivelor propuse în cadrul acestor jocuri didactice de cunoașterea mediului, într-un procent foarte bun de către eșantionul experimental au fost confirmate ipotezele de lucru cu caracter formativ al experimentului desfășurat. Atingerea de către copii a unor rezultate foarte bune a fost realizată și la obiectivele de dezvoltare eficientă a comunicării orale și a gândirii logice prin descrierile făcute în propoziții coerente, corect formulate gramatical, prin capacitatea de a efectua clasificări după un criteriu dat cât și prin descrierea unor obiecte.
Toate cunoștințele și deprinderile acumulate și exersate de copii pe parcursul desfășurării acestor jocuri vor conduce copilul la o capacitate sporită de relaționare adult-copil, la o bună și facilă integrare în activitatea școlară.
V.2. CONCLUZII METODOLOGICE
Prin rezultatele experimentului pedagogic desfășurat la grupa mare pe parcursul anului școlar 2012-2013, din punct de vedere metodologic putem opina că jocurile didactice concepute și propuse de noi spre experimentare au fost bine gândite și structurate din punct de vedere metodic, au avut în rândul copiilor o bună receptare, aceștia obținând rezultate bune la probele de cunoștințe aplicate după desfășurarea jocurilor la eșantionul experimental comparativ cu eșantionul de control la care jocurile didactice propuse nu au fost desfășurate cu copiii.
V.3. PREFIGURĂRI – ASPECTE APLICATIVE ALE INVESTIGAȚIEI
În practica actuală se simte impetuos necesitatea introducerii celei de-a doua activități de cunoașterea mediului în orarul săptămânal cel puțin la grupele mică, mijlocie, mare, prin care să fie consolidate și sistematizate cunoștințele predate, iar prin corelare cu particularitățile de vârstă să fie îmbogățită experiența personală a copiilor în vederea corelării eficiente cu ambianța.
Sistematizate și consolidate, cunoștințele copiilor la grupa mare pot fi reluate în sistem concentric. Având o bază temeinică la care se adaugă elemente noi se poate ajunge la noțiuini integratoare bine consolidate în bagajul informațional al copilului. El va intra în activitatea școlară cu deprinderi intelectuale bine formate, care să-l ajute la o bună adaptare școlară. Copiii au cunoștințe anterioare despre problemele puse în discuție la cunoașterea mediului pe tematici ca: anotimpuri, meseriile omului, mijloace de locomoție, animale domestice, animale sălbatice, flori, plante. Mare parte dintre ele sunt dobândite în grădiniță, dar și de la TV sau din familie. Elementele de joc, materialul interesant, regulile bine gândite la cele 6 jocuri didactice din cadrul experimentului fiind corect concepute și bine proporționate ne-au creat satisfacția că, fără nici o problemă, toți copiii incluși în experiment au participat cu plăcere la activitățile propuse și au înregistrat rezultate bune.
Ca o confirmare imediată a concluziilor experimentului de introducere a jocului didactic de verificare și consolidare a cunoștințelor de cunoașterea mediului în sectorul „știință” am putut constata rezultate foarte bune avute de copii la evaluarea finală la temele unde s-au desfășurat jocurile didactice săptămânale:
anotimpul toamna – fenomene specifice;
legume;
fructe;
animale sălbatice;
animale domestice;
anotimpul iarna – fenomene specifice.
Considerăm că rezultatele experimentului ne îndreptățesc să credem că desfășuarea acestor jocuri nu a supraîncărcat copiii, nu i-a obosit ci le-a oferit posibilitatea unor experiențe senzoriale și de cunoaștere care le-au creat posibilitatea de a folosi cele învățate în situații de viață noi și le-a optimizat capacitatea de relaționare copil-adult, de integrare eficientă în mediul lor natural socio-cultural.
Concluzii generale
Jocul îi oferă copilului preșcolar largi posibilități de cunoaștere a realității înconjurătoare, satisfăcându-i în același timp și dorința de manifestare și independența specifică vârstei. Prin joc i se dezvăluie copilului o lume nouă, cea a obiectelor cu funcții sociale determinate, precum și o nouă sferă de activități pe care le desfășoară adulții sub formă de joc. Copilul se apropie de realitatea înconjurătoare, de lumea obiectelor ca rezultat a muncii social umane.
Îmbrăcând forma jocului, activitatea psihică contribuie, alături de alte forme de activitate, la dezvoltarea psihică și fizică armonioasă a copilului.
Activitatea preșcolarului în grădiniță, sub orice formă s-ar manifesta, reflectă intens participarea tuturor proceselor psihice, dar mai ales a limbajului și a gândirii. Jocul didactic reprezintă forma de activitate care îmbină în mod armonios sarcinile instructiv – educative cu latura distractivă. El reprezintă dezideratul învățării prin joc.
Pentru a evidenția mai bine specificul jocului didactic, nu este suficientă analizarea acestuia numai sub raportul contribuției sale la dezvoltarea multilaterală a copilului ci trebuiesc determinate părțile componente, trăsăturile caracteristice prin care jocul didactic își menține esența sa de joc și în același timp specificul său de activitate didactică.
Esența și specificul jocului didactic constau în întrepătrunderea și interacțiunea componentelor sale (conținut, sarcină didactică, acțiuni de joc, reguli), cât și de echilibrul dintre sarcina didactică și acțiunea de joc. Ponderea mai mare sau mai mică a unora din aceste două componente poate duce la denaturarea jocului didactic.
Fiecare joc didactic trebuie să-i instruiască pe copii, să le consolideze și să le precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare și să îmbine în mod armonios elementul instructiv cu elementul distractiv. Prin joc copilul se distrează și învață în același timp. Jocul didactic este calea sigură care-l duce pe copil de la joc la învățare.
Îmbinarea în jocul didactic a elementului distractiv cu cel instuctiv duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității și de fixare a cunoștințelor. Jocul didactic rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză, de întrecere, de comunicare reciprocă între copii. Toate acestea fac ca aspectul instructiv să se îmbine cu cel distractiv. Jocul constituie necesitatea organismului în dezvoltare. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură, este muncă, este mijloc prin care se educă, este un mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare.
Jucându-se, copilul cunoaște culorile, formele și multitudinea de proprietăți ale obiectelor cu care acționează, își însușește și își perfecționează personalitatea. Jocul didactic este un mijloc foarte important de formare psihică multilaterală a copilului, el se dezvoltă devenind treptat o formă de activitate tot mai complexă, având o structură complexă care îi asigură caracterul de activitate, de învățare și în același timp caracter de joc.
Jocul didactic poate fi considerat ca activitate comună, organizată cu întreaga grupă de copii, alături de alte activități ca: observarea, povestirea, lectura după imagini etc. Jocul didactic se desfășoară în grădiniță individual sau în grupuri mici de copii, având rol de pregătire a unor activități comune sau de fixare și sistematizare a unor cunoștințe.
Obiectivele jocului didactic sunt în interdependență cu obiectivele celorlalte forme de activitate din grădiniță, fiind o parte componentă a acestui sistem de activitate.
ANEXE
Anexa 1.1
TABEL CUPRINZÂND NUMĂRUL DE COPII CARE AU REALIZAT PUNCTAJ MAXIM
LA PROBELE APLICATE ÎN CADRUL JOCURILOR DIDACTICE
LA CELE DOUĂ EȘANTIOANE PE PARCURSUL EXPERIMENTULUI
Anexa 1.2
TABEL CUPRINZÂND NUMĂRUL LUCRĂRILOR REUȘITE
LA PROBELE APLICATE ÎN CADRUL JOCURILOR DIDACTICE
LA CELE DOUĂ EȘANTIOANE PE PARCURSUL EXPERIMENTULUI
Anexa 1.3
TABEL CUPRINZÂND NUMĂRUL GREȘELILOR EXISTENTE
LA PROBELE APLICATE ÎN CADRUL JOCURILOR DIDACTICE
LA CELE DOUĂ EȘANTIONE PE PARCURSUL EXPERIMENTULUI
Anexa 1.4
GRILĂ DE OBSERVARE – JOC DIDACTIC „LA PIAȚĂ”
Anexa 1.5
GRILĂ DE OBSERVARE – JOC DIDACTIC „ÎN LIVADĂ”
Anexa 1.6
GRILĂ DE OBSERVARE – JOC DIDACTIC „ROATA TOAMNEI”
Anexa 1.7
GRILĂ DE OBSERVARE – JOC DIDACTIC „LA ȚARĂ LA BUNICA”
Anexa 1.8
GRILĂ DE OBSERVARE – JOC DIDACTIC „ÎN PĂDURE”
Anexa 1.9
GRILĂ DE OBSERVARE – JOC DIDACTIC „TABLOUL IERNII”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Comunicării la Grupă. Teorie și Aplicație (ID: 107251)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.