Lucrare Practica Aplicarea Si Interpretarea Unui Test Proiectiv

TEHNICA SZONDI

Termenul de personalitate este polisemantic, referindu-se nu doar la aspectul exterior al omului, și amintind astfel de înțelesul originar de persona (mască) sau la rolul jucat de acesta în calitate de actor și exprimat prin funcția lui socială, adică de personaj dar, în egală măsură, vizează actorul însuși, adică individul ce interpretează respectivul rol. Un fapt ușor de constatat este acela că, în decursul vieții popoarelor, în momentele de criză socială, se face întotdeauna apel la formarea personalității membrilor societății, mai ales a celor tineri, încercându-se valorizarea aspectelor pozitive și diminuarea sau chiar înlăturarea trăsăturilor de caracter negative.

În încercarea de a se adapta la realitate sau de a „negocia” cu aceasta, cel mai adesea pe baza unei negații, individul uman apelează frecvent la disimulare și la minciună. Termenul disimulare din latinescul «dissimulare» desemnează acțiunea prin care un individ își ascunde sau maschează în mod conștient unele stări sufletești, sentimente, gânduri, impresii etc. Considerată o trăsătură negativă de caracter, disimularea se manifestă atunci când un individ mimează loialitatea, simplitatea, sinceritatea, în acest ultim caz, fiind echivalentă cu ipocrizia sau impostura. Termenul simulare provine tot din limba latină («simulatio», «simulare», a imita, a se preface) și constă în acțiunea de a face să pară adevărat ceva inexistent, de a crea în mod intenționat o impresie falsă. Individul uman manifestă tendința de a imita sau a oferi în mod conștient o falsă aparență (prin diferite modificări corporale sau psihice), cu scopul de a obține anumite avantaje, caz în care simularea coincide cu „prefăcătoria”, „înșelătoria” sau „spoiala”. Simularea patologică se deosebește de cea conștientă prin aceea că individul se înșeală în egală măsură, și pe sine și pe ceilalți alții, în timp ce „simulantul clasic” încearcă să-i înșele numai pe alții. Sub acest ultim aspect, simularea poate fi considerată o formă specifică de comportament deviant, situată la limita dintre normal și patologic (cu sau fără substrat psihopatologic). Disimularea și simularea, iau forma trăsăturilor de personalitate de natură agresivă, cum ar fi vanitatea sau ipocrizia

Psihodiagnosticul poate fi definit ca act sintetic de analiză psihologică a unui caz și de reconstituire logică a structurii armonice sau dizarmonice a unei personalități, care poate fi exprimată grafic în profilul psihologic, foi descriptive de psihodiagnostic, foi de testare (P.Popescu-Neveanu, 1978))

Psihodiagnosticul este rezultat al psihodiagnozei, acțiune complexă de investigații, ce urmărește recunoașterea unor particularități specifice la o persoană printr-o serie metode și instrumente de cunoaștere psihologică (observație, anamneză, anchetă, chestionar, convorbire, experiment și, mai ales, testele).

Avantajele testelor proiective

1) Caracterul mult mai “liber” al subiectului supus testării de a acționa, de a-și alege conduita. Maniera de a se exprima a subiectului nu are rigori stricte, permițând o afirmare liberă, deși în cadrele tematicii. Însă, trebuie știut că sarcinile testelor proiective au un caracter aparent liber. Ele pot fi considerate ca “modele-capcană”, ca “pretexte”, care declanșează conduite complexe, răspunsuri speciale ale subiectului.

2) Antrenarea globală a personalității, la care participă sferele senzorial-perceptivă, imaginația, reprezentările, afectivitatea, pulsiunile, sfera ideativ-simbolică, expresia subiectului.

3) Au valoare psihoterapeutică; probele, aducând la suprafață, în sfera extrapsihică, conflicte și complexe inconștiente, latente, produc o stare de ușurare catarctică.

4) Are aplicație atât în domeniul normalului, cât și în domeniul psihopatologicului.

Dezavantajele (limitele) testelor proiective

În general, nu există contraindicații de aplicare a lor în psihodiagnoza personalității. Această opinie a dus la utilizarea abuzivă a acestora, deseori neautorizată și interpretată eronat.

Testele proiective de personalitate trebuie aplicate în scopul obținerii unor date suplimentare, mai precise sau pentru a se pune în evidență aspectele psihice ale personalității care prin alte mijloace nu pot fi relevate.

Dintre dezavantajele aplicării testelor proiective, cele mai importante ar fi:

1) în psihopatologie: în stările de negativism psihotic, stările obsesivo-fobice, delir, stări de agitație, oligofrenii de gradul II și III, demențe avansate.

2) apariția unor situații în care utilizarea testelor proiective are implicații negative din punct de vedere deontologic (D. Anzieu), în legătură cu datele psihocaracteriale pe care le obținem prin test. Se cer tact, răbdare, discreție și mai ales o selectare riguroasă a probelor pe care le va folosi experimentatorul.

3) absența competenței științifice la unii dintre cei care creează sau aplică testele proiective sau situații în care unele teste standard, de largă răspândire, sunt modificate ad-hoc, nejustificat și arbitrar.

4) posibilitatea apariției influenței experimentatorului asupra răspunsurilor pe care subiectul le dă la proba respectivă. Rezultă de aici necesitatea păstrării unei atitudini foarte corecte privind dinamica relațiilor interpersonale.

5) un singur test nu este suficient pentru aprecierea structurii și dinamicii personalității. Este necesară aplicarea unui set de teste proiective.

6) apar obiecții privind validarea și eșantionarea testelor proiective. Demersurile de validare a testelor proiective diferă de cele ale celorlalte probe (Mary D.Ainsworth, 1950). Testele proiective nu explorează o variabilă unică, ci descriu individul în termenii unei scheme dinamice de variabile aflate ele însele în intercorelație. Validarea lor nu mai constă în a verifica dacă indivizii testați se dispun după gradul în care posedă această variabilă unică. Ea seamănă, mai degrabă, cu procesul științific de validare a ipotezelor. Un test proiectiv implică transformarea unei mase de date calitative (răspunsurile libere ale subiectului) într-o formă utilizabilă, manipulabilă; înainte de a putea lucra cu cifre, trebuie distinse categoriile fundamentale după care vor fi cotate răspunsurile.

7) în condițiile experimentului psihopatologic, asistăm la unele aspecte particulare, care se ivesc datorită transformării personalității subiecților supuși testării: atitudinea bolnavilor față de test, forma și conținutul răspunsurilor, conduita lor în timpul testării. Devine, deci, necesară stabilirea unui acord între rigorile impuse de test și tendința subiecților de a se “abate liber” de la rigorile testului. Aceste manifestări nu trebuie barate, ci canalizate în direcția cerută de normele standard ale testului respectiv, “căutând să le includem în test”, deoarece ele constituie indicii prețioase pentru un psihodiagnostic psihopatologic. Ele constituie noutatea, elementele “originale“, specific morbide, ca manifestare și conținut, cu care se poate face o analiză minuțioasă a personalității bolnavului.

Testul proiectiv ideal dispune de 4 factori fundamentali: sarcina tematică, situația-test, răspunsul și interpretarea rezultatelor.

Sarcina tematică reprezintă „programul” sau „tema” standard, specifică probei respective, pe care subiectul supus experimentului este obligat să o urmeze sau să o rezolve în conformitate cu instrucțiunile primite din partea examinatorului. Temele pot fi precise sau ambigue, structurate sau nu, net determinate sau nu. Indiferent de starea lor, rolul pe care îl au ele este de a declanșa din partea subiectului o acțiune proiectivă, de structurare formal-imagistică a propriilor sale reprezentări intrapsihice, potrivit cu tendințele și conflictele personale, pentru a le putea exterioriza într-o formă comunicabilă. Sarcina tematică devine astfel un pretext, un factor declanșator al fenomenului proiectiv, determinând canalizarea către lumea externă extrapsihologică a conținutului intrapsihic personal al subiectului testat.

Deși sarcina tematică are un scop precis și impune anumite reguli precise subiectului, în vederea realizării sale, în condițiile testelor proiective de personalitate, există o anumită libertate de realizare a acestei sarcini, modul de rezolvare a sarcinii fiind unul „original” de la caz la caz.

Natura temei va determina întreaga conduită a subiectului în cursul testării sale, însăși natura răspunsurilor pe care le va da, modalitatea de înregistrare și apreciere a performanțelor obținute de el.

Reușita subiectului la acest nivel depinde de cel care a creat testul.

Situația-test reprezintă totalitatea reacțiilor și modul general de comportament al subiectului față de proba proiectivă la care acesta este supus.

Există o etapă pregătitoare, de „intrare” în acțiunea de aplicare a testului, constând din instructajul subiecților cu privire la modul lor de acțiune în raport cu cerințele care decurg din rezolvarea sarcinii tematice prezentate. Există o multitudine de reacții sau conduite ale subiecților în situația-test: neîncredere, teamă nelămurită, negativism, impresia de a fi „descoperit” și consecințele acesteia. Acestea țin de accidente de tactică experimentală, dar, în general, subiecții manifestă o conduită de supunere la sarcină, cu eforturi de a realiza cât mai corect sarcina dată.

Reușita subiectului la acest nivel depinde de experimentator, în principal, de modalitatea în care acesta știe să realizeze o „atmosferă” psihologică pozitivă și relații interpersonale favorabile între el și subiectul testat.

Situația-test diferă pentru subiecții normali și pentru bolnavii psihici, datorită structurii calitativ diferite a celor două categorii de subiecți.

Situația-test, prin natura sa de „confruntare” dintre subiectul testat și sarcina tematică, declanșează anumite reacții comportamentale noi, neobișnuite, care nu ar fi fost descoperite în alte condiții. Aceste manifestări sunt legate de procesul psihologic proiectiv, subiectul transferând asupra sarcinii tematice, în mod inconștient, propriile sale probleme.

Atitudinea față de tema prezentată, reacția și modul de rezolvare a acesteia constituie aspecte de conduită globală, de o complexitate deosebită.

Răspunsul la sarcina-test reprezintă elementul esențial al oricărei probe de psihodiagnostic proiectiv al personalității.

În raport cu polimorfismul tehnicilor folosite, se obțin răspunsuri dintre cele mai variate și mai neașteptate ale subiecților.

Răspunsul este un produs de elaborare proiectivo-expresivă a persoanei testate, o creație personală a lui, care se prezintă ca un produs creativ elaborat.

Temele date subiectului implică în toate situațiile o semnificație simbolică, pe care o dau subiecții în cursul testării. Temele acestea devin autentic personale după întâlnirea cu subiectul, datorită semnificației pe care acesta le-o atribuie.

Semnificațiile simbolice se referă la situații conflictuale sau complexe inconștiente, care în felul acesta devin accesibile psihologului.

În cazul unor răspunsuri verbale ale subiectului, acesta utilizează niște formule standard oferite de test, adăugându-le numai semnificația simbolică pe care o comunică în felul acesta psihologului. Există însă și situații în care subiectul renunță sau completează „verbalizarea” produsă de sarcină, construind o formulă nouă, personală, mai potrivită pentru modul în care percepe el sarcina, care oferă o imagine mai apropiată de imaginea sa mentală și de sensul simbolic pe care dorește să-l comunice și această formulă ia adesea forma unor răspunsuri neverbale.

Interpretarea rezultatelor este specifică fiecărei metode proiective. Este foarte dificilă, de aceea, compararea rezultatelor obținute de la același caz cu teste proiective diferite ca tehnică.

Deși poartă denumirea de test, autorul acestuia nu l-a recomandat niciodată ca un instrument în

stabilirea unui diagnostic. El nu poate fi folosit la nivel de cunoaștere psihologică decât în urma unei formări structurate, fără o deplasare de la concepția autorului. Există încă psihologi care folosesc greșit testul Szondi la stabilirea psiho-diagnosticului comițând erori impardonabile, aceasta prin neacoperirea formării clinice cu informații ale autorului sau provenind de la specialiști recunoscuți de Institutul Szondi.

Lucrarea are la bază teoria dezvoltată de Leopold Szondi (1893-1986) cu privire la modalitatea de devenire umana prin mecanismul alegerii simpatetice ce acționeaza spontan și în viață. Cu ocazia discutării noțiunii de pulsiune în raport cu aceea de instinct, Szondi preia observația freudiană că în instinct ca și în închisă, iar în pulsiune una deschisă către o multitudine de manifestări comportamentale. Cu toate acestea, Freud a lăsat fără răspuns o întrebare fundamentală, și anume: "Care este sursa acestei reproductivități?". Freud sugerează această sursă, dar nu o studiază. Szondi arată că sursa primară a necesității unei reproduceri a unor comportamente anterioare mai mult sau mai putin fixe, prestabilite, este de natură genetica. Szondi introduce noțiunea de "genă pulsională" pe care o definește ca fiind o particulă specifică aflată în zestrea nativă a individului și alcătuită după principiul, deja statutat în genetica timpului, al "alelei multiple" cu participarea

celor doi genitori în proporții diverse de homo si heterozigotism.

L. Szondi va teoretiza așa-zisa "genetică umană duală" bazată pe principiul inalienabilității participației, al aspirației de "a fi unul și același" cu altul, regăsind principiul participației perene din filozofia antică și medievală, în teologie, etnopsihologie ("participation mystique" ilustrată de Levy-Bruhl) și pe principiul unității dialectice a contrariilor (opozitelor). Dezvoltând mai departe acest raționament, Szondi ajunge la ideea unei "anancologii dialectice" (ananke [gr] = soartă, destin). Această destinologie dialectică înlătură fatalismul absolut (destinul ca "fatum"). Există o multitudine de posibilități de destin care se pot manifesta în viața individului, dar acestea sunt totuși limitate, pe de o parte prin apartenența la un "neam", la o familie (în sens genealogic), iar pe de altă parte, de opțiunile efective în sistemul relațiilor individului cu lumea. De aceea, Szondi vorbește de dialectica unui destin obligat, forțat, impus, în opoziție cu un destin ales. Alegerea, este astfel un mecanism destinologic, dar și un limbaj al inconștientului familial, după cum simptomul este limbajul inconștientului individual, iar simbolul cel al inconștientului ancestral (arhetipal).

Referindu-se la profunzimea observațiilor lui Goethe asupra "afinităților elective", Szondi arată cum propensiunea spre alegerile în iubire (libidotropism), prietenie (sociotropism, idealotropism), carieră (ergotropism), boală (morbotropism) si moarte (thanatotropism), cu dublul ei determinism structurat dialectic, genotipic și fenotipic, stă la baza mersului individual în existență. Factorii conjuncturali, "întâmplările" nu sunt chiar indeterminanți și absolut determinanți. Factorii sociali "exteriori" individului nu îi sunt chiar așa de străini, ei sunt întrucâtva "căutați" de factori interiori greu decelabili prin observația obișnuită sau chiar instrumentată sofisticat.

Ideea autorului răspunde la întrebarea: “Ce stă la baza oricărei alegeri?”. De asemenea, Eul individului, ca nucleu al personalității, poate să conștientizeze, să respingă sau să temporizeze virtualitățile elective unele prefigurate în gene, iar altele prefigurate de împrejurări externe și astfel să aleagă liber domeniile cu valoare de destin: în iubire (care se va instituționaliza în căsătorie), în prietenie (în virtutea unui ideal social care unește un grup), în profesie (conform unei vocații care va sta la baza unei cariere), în boală (o anumită electivitate pentru o categorie de afecțiuni somatice sau psihice), în moarte (un anume mod de a muri: lent, violent, brusc, prin

folosirea unor anumite mijloace suicidare). Omul este motivat atât de educație, cât și de moștenirea sa în posibilități de existența, posibil de cunoscut prin analiza arborelui genealogic.

Deceniile de cercetări întreprinse de Szondi l-au dus la concluzia existenței unui inconștient familiar, ca un depozitar al unor exigențe ancestrale specific familiei de origine. În demersul său, psihologul nu face decât să confrunte, indirect și treptat, individul, cu posibilitățile inconștiente ale destinului său în alegerea unei mai bune forme de existență personală. Astfel destinul este in concepția lui Szondi “totalitatea posibilităților existențiale moștenite și care pot fi liber alese”.

Punctul de plecare al investigațiilor a fost că modul cum se naște, trăiește și moare un individ se datorează unui plan individual special, și acesta nu curge la întâmplare. El crede că acest plan al vieții este de fapt croit de stramoșii recesivi, ascunși și reprimați în individ. Astfel, sistemul genelor recesive latente determină cantitatea, cursul dezvoltării, tendința de manifestare și forma intinctelor individului. Genele recesive latente și circumstanțele de împrejurări constituie un sistem funcțional elastic și dinamic, care permite mai mult decât o singură posibilitate de manifestare la cantitatea, cursul și forma instinctelor unui individ, personalității subiectului, accentul punăndu-se pe o anamneză detaliată și un interviu structurat sau semistructurat, astfel încât să obținem date cât mai concludente privind mediul din care provine subiectul, stilul său de viață, motivația actuală în alegerea carierei.

Plecând de la un cumul ideal de calități de natură psihologică pe care trebuie să le găsim în mod

manifest in structura personalității profesionostului din comunitatea de informații, redăm mai jos, într-o formă ne-exhaustivă, un profil pulsional după care se poate ghida psihologul în cadrul evaluării pe care o face. Szondi consideră ca normalitatea poate fi întâlnită numai în statistică, iar stabilirea corectă, pe baza științifică a unui diagnostic cu valoare prognostică și orientativă, revine psihologului, dincolo de instrumentul psihologic de care face uz în determinările sale; el referindu-se la faptul că „face mai mult un psiholog fără teste, decât mai multe teste fără un psiholog”.

Fără a intra în detalii de ordin tehnic, prezentăm în continuare esența și modalitatea de interpretare a testului. Materialul testului este compus din 48 de fotografii ale unor bolnavi psihici, grupate în 6 serii a câte 8 fotografii. Subiectului i se cere să aleagă cât mai natural și cât poate el de spontan, într-o formă extremizată, două persoane care i se par cele mai simpatice și două persoane care i se par cele mai antipatice. Se repetă operațiunea de alegere și cu restul fotografiilor rămase, de data aceasta instructajul fiind ca subiectul să aleagă două persoane care i se par relativ antipatice. Întregul demers nu poate depăși 10 minute. Este recomandabil ca pe parcurs, până se face o însușire adecvată a instructajului să fie amintită, de fiecare dată, modalitatea în care a ales. Alegerile se cuantifică sub forma reacțiilor pulsionale. Prezentăm mai jos o serie din cele 6 și profilul grafic formalizat de noi pentru a scoate în evidență un portret psihologic cvasi-ideal al persoanei care dorește sa urmeze o carieră în domeniul culegerii de informații.

Testul Szondi este util în cunoașterea psihologică aprofundată a personalului vizat, la toate nivelurile sale: de la interviurile de selecție și continuând cu activitatea de asistență psihologică a personalului din comunitatea de informații. Acesta surprinde concomitent aspecte legate de stare-trăsătură, manifest-latent, prin studii longitudinale, unde, datorită aspectului său nestructurat nu apar efectele datorate învățării probei, ci, dimpotrivă, obișnuința cu sarcina ușurează fenomenul proiecției și îmbunătățește materialul rezultat.

Tehnica Szondi

Nume: CIPRIAN C.

Varsta: 24 ani

Sex: masculin

Data: decembrie 2011

Vectorul sexual:

h+

Acest factor arată că individul își acceptă aspirațiile sale senzuale, fără căutarea activă a satisfacerii lor. Astfel, el exprimă nevoia de a fi beneficiarul pasiv al iubirii, ceea ce este mai caracteristic femeii decât bărbatului. Atunci când se întâlnește la bărbat, avem de a face cu o identificare feminină ca element dinamic al structurii psihice. Este vorba de trebuința non-genitală de a iubi și de a fi îngrijit la modul infantil.

La mai puțin de 3 alegeri în h+, aceasta nu reprezintă un motiv să bănuim ceva patologic. Acest factor apare mai frecvent la indivizii a căror profesie sau ocupație nu comportă nicio „sublimare”.

s+

acest factor arată că persoana se identifică cu tensiunea dirijată către exterior în domeniul activității. Indică un grad ridicat al nivelului activității fizice, sau chiar o tendință la minifestări agresive neinhibate.

Este o reacție de tip „masculin”. Din punct de vedere al sexualității, aceasta implică o căutare activă a obiectului iubirii și nevoia de a fi cel care face primul pas în orice relație interpersonală.

În general, indivizilor cu s+ le este caracteristică înfruntarea realității și lupta cu ea, în locul închiderii în sine.

Interesul intelectual al subiectului se axează pe realitatea lucrurilor, cu alte cuvinte, el ar comporta mai mult experiment empiric și activitatea fizică veritabilă decât tipul pur speculativ sau contempletiv de interes intelectual.

h+ s+

Reprezintă o fuziune și o acceptare a celor două trebuințe opuse corespunzătoare feminității și masculinității. Reprezintă, deci, o imagine sănătoasă a sexualității nerefulate. Este constelația sexuală normală a adultului așa-zis „mediu”, ceea ce indică o structură a Eului relativ simplă și nicio nevoie de a sublima. Este o imagine comună nivelurilor profesionale inferioare. Actul sexual în aceste cazuri este mai important decât căutarea activă a unui obiect specific al iubirii. Această constelație este mai frecventă la bărbați decât la femei.

Este caracteristică indivizilor interesați de aspectele realiste și materialiste ale vieții.

Vectorul Paroxismal:

e-

Apare la indivizii susceptibili de a avea explozii de agresivitate. Constelația s+ ne indică starea de tensiune rezultând din nevoia de agresivitate resimțită de subiect, în timp ce constelația e- ne arată în ce fel este controlată această nevoie.

e- indică cel mai frecvent un pericol potențial de violente expozii afective. Indică o anumită agresivitate caracterială.

hy-

Caracteristic indivizilor care fie nu vor, fie nu pot să-și exprime sentimentele într-o maniferă perceptibilă. Aceștia au o anumită rezervă afectivă care, totuși, nu exclude cu necesitate o viață efectivă intensă. Se presupune că emoțiile profunde sunt probabil cel mai greu de exprimat.

e- hy-

indică existența simultană a unui control afectiv indicat de unul din factori și lipsa controlului, indicat de celălalt factor. Se observă o acumulare potențial explozivă de efecte violente (e-). Totuși, descărcarea

efectivă a acestor emoții este blocată sau cel puțin frânată de funcția de control a lui hy-, care acționează ca o barieră împotriva unei etalări exhibiționiste a emoțiilor. Ca o consecință a acestor tendințe conflictuale, întreaga sferă afectivă este tensionată și resimțită subiectiv ca o angoasă flotantă și difuză.

Caracteristica unei asemenea angoase difuze este incapacitatea individului de a o proiecta pe un singur obiect specific, sau pe o singură exigență specifică de care se teme; el vorbește mai curând vag de teama de a muri, de nebunie sau de alte catastrofe distructive.

În ceea ce privește legătura cu factorii h+ și s+, teama este foarte probabil legată de pericolul unei erupții socialmente indezirabile a pulsiunilor sexuale sau agresive.

Persoana se simte angoasată în a-și asuma propriile pulsiuni, ceea ce nu implică în mod necesar că descărcarea pulsiunii ar duce la un comportament antisocial. În aceste cazuri, pacientul nu se teme de nimic altceva decât de propriul Sine.

Vectorul Sch și stadiile de dezvoltare ale Eului:

k –

pulsiunile Sinelui nu sunt acceptate de către Eu. Eul nu dorește să asimilize aceste conținuturi, astfel încât singura modalitate de a-și conserva echillibrul este de a le refula. Motivul pentru care pulsiunile Sinelui au nevoie de această „acceptare” a Eului este că Eul controlează sistemul motor și deci modul în care excitația este descărcată printr-un comportament.

Refularea înseamnă deci exact opusul, adică o „încapsulare” a trebuinței indezirabile în așa fel încât ea să fie izolată de alte zone ale Eului și să nu aibă acces la sistemul motor, care reprezintă calea principală de descărcare a ei.

Cu alte cuvinte, Eul încearcă să nege acele aspecte ale personalității care corespund dorințelor interzise ale Sinelui.

Scopul este de a elimina tensiunea acestor pulsiuni; totuși, o trebuință nu poate fi pur și simplu eliminată fără a produce în vreun fel o anumită satisfacție.

SupraEul este instanța care exercită presiuni asupra Eului pentru a rupe orice legătură dintre pulsiunea nedorită și restul Eului. Aceasta este semnificația dinamismului inconștient al refulării. Descrierea mecanismului refulării în termeni de structură a Eului ne ajută să recunoaștem unitatea structurală a factorului k.

K este o forță organizatoare care vizează stabilirea unei structuri închise a Eului, întărind barierele ce delimitează personalitatea de mediu, dar și barierele dintre regiunile interioare ale psihismului. De vreme ce conținutul acestor regiuni corespunde diverselor trebuințe, este clar că menținerea aceste structuri înseamnă reducerea tensiunii trebuințelor.

Altfel, tensiunea crescândă a unei pulsiuni ar pune în pericol însăși structura globală, din cauza tendinței oricărei trebuințe de a căuta să se satisfacă în exterior, prin intermediul obiectului-țintă (această tendință este marcată prin factorul p)

Trăsăturile socialmente pozitive care însoțesc k- se referă la voința individului de a accepta limitele impuse de mediu; aceasta înseamnă că individul didspune de un număr optim de posibilități de descărcare pulsională, inclusiv refularea, ceea ce facilitează adaptarea satisfăcătoare la realitate. Individul care dă k- exercită un control mult mai mare asupra lui însuși decât individul k+.

Subiecții k- nu-și vor manifesta în mod deschis trebuințele și nici nu pot recunoaște care sunt trebuințele lor reale.

Normele și judecățile de valoare venite din exterior sunt ușor acceptate, fără a se stărui prea mult asupra orginii și validității lor.

p +

Subiectul are o trebuință de contact afectiv cu mediul. Este prezent un Eu „fluid”, care permite ușor libidoului să „circule” și să investească obiectele exterioare.

Se poate manifesta sub forma nevoii de a se îndrăgosti de o persoană, de o idee, sau, în anumite cazuri, de omenire în general.

Se observă o nevoie de înfrățire cu întreaga umanitate, nevoia de prieteni, nevoia de a iubi și de a-și exterioriza sentimentele.

Indivizi care simt nevoia să scrie. Prezintă un anumit grad de neconștientizare a propriilor dorințe, că tensiunea trăirilor lor a ajuns în conștiință și a fost conceptualizată într-un anumit mod, dar noi nu putem ști în ce măsură conceptualizarea poate reda întreaga semnificație a trebuinței.

Nevoie de depășire a propriului Eu, care se poate manifesta uneori prin comportament agresiv. Totuși, agresivitatea nu se manifestă la nivel fizic sau antisocial, ci se referă mai degrabă la incisivitatea în atingerea unui scop socialmente acceptabil. Este configurația cel mai des întâlnită la studenți. Este o caracteristică a adolescenților și a adulților tineri.

k- p+

Reflectă o situație în care dimensiunea critică și organizatoare a Eului combate acceptarea trebuințelor reprezentate de factorul p. Cele două configurații indică faptul că individul a acceptat limitele impuse de mediu și nu mai crede în „atotputerea” sa (k-).

Această constelație arată că tensiunea trebuințelor afective a devenit atât de puternică încât, în ciuda refulării, individul poate deveni conștient de ele.

Această situație conflictuală din interiorul Eului se întâlnește foarte frecvent la sfâșitul pubertății și în adolescență. Ea reflectă o tensiune tot mai mare a pulsiunilor Sinelui (în special pulsiunile sexuale) la această vârstă, când Eul este încă prea slab pentru a surmonta în mod conștient aceste trebuințe. Ea corespunde pînă la un punct caracterului „marginal” al indivizilor de această vârstă, care resimt acut creșterea nevoii de independență și, simultan, o diminuare a acceptării de sine. Este vârsta la care individul încă nu știe cum să-și trăiască viața, deoarece nu este sigur pe propriile sale forțe pentru realizarea planurilor sale, iar pe de altă parte are o mare dorință să treacă la acțiune.

Tensiunea dintre inhibițiile interioare și dorința de dezvoltare personală este foarte mare la această vârstă în populația „normală”.

Comportamentul subiecților la această vârstă etalează anumite trăsături care pot fi numite compulsive, deși el diferă de comportamentul fiziologic-compulsiv al pre-puberilor și al puberilor.

Aceștia devin conștienți de sexualitatea lor și tot ce are legătură cu acest subiect este prezent adesea în conversațiile lor.

Totuși, aceaste conversații sunt pline de o anumită afectare „compulsivă”. Este ca și cum adolescenții ar vrea să scape de angoasa lor profundă apelând la un vel de „magie a cuvintelor”. Dezacordul dintre duritatea lor verbală și timiditatea de care dau dovadă în numeroase situații relae de viață este izbitoare.

Acest dezacord nu se referă numai la sexualitate; el transpare frecvent din atitudinea adolescentului față de lume și viață în general. Pubertatea și adolescența sunt vârstele la care Eul este „gonflat” de mari

idei și de planrui magnifice, dar în același timp trăiește un dramatic sentiment de incapacitate de a realiza aceste planuri.

Vectorul de contact:

d-

aceste persoane sunt niște conservatori, cărora le repugnă inovațiile și schimbările, pentru că nu sunt capabilit sau nu vor sa-și investească libidoul în noi obiecte. Le este dificil să se dispenseze de banii pe care îi posedă.

Se atașează de obiecte, și chiar dacă este conștient de faptul că pot fi înlocuite, subiectul rămâne imposibil de consolat la pierderea acestuia.

Poate fi considerat un atribut al comportamentului etic, din cauza idealismului și conduitei non-agresive implicate în dinamica sa.

m ±

exprimă ambivalența subiectului față de trebuința de a se acroșa sau nu de obiecte din ambianță. Această stare este resimțită subiectiv ca o tensiune între dorința de a obține plăcere din obiectele din mediu (m+) și negarea posibilității de a obține această plăcere (m-), stare de fapt care produce instatisfacție.

Subiectul resimte față de sine însuși foarte mult nevoia de acroșare în scopul de a obține dragoste și susținere: ei resimt dureros propria incapacitate de a stabili sau de a menține relații satisfăcătoare cu anturajul.

Indică o relație obiectuală nesatisfăcătoare, care produce mari frustrări resimțite subiectiv. Sunt indivizi care își resimt realmente bisexualitatea lor, fiind incapabili de a obține satisfacție nici din obiectul heterosexual, nici din cel homosexual.

Profil de culise.

S – Factorul Sexual + –

Sexualitate pasivă, feminină, care se abandonează. Percepție de tip artistic. Umanizare de tip antic (elenist). Subiecții umanizați, dominați de focul interior al spiritului lor. În cazuri patologice la sexul masculin: semn de inversare a scopului sexual.

P – Factorul Paroxismal ± –

Opresiune isteriformă, vecină cu panica. ”Abel” care lasă să se acumuleze afectele.

Sch – Factorul Eului + +

Eul în flux, hipertrofic, care face totul în mod conștient, adică toate dorințele contradictorii. Irealitate. Dificultate de decizie. Introinflație. Eul care vrea ”să fie toul și să aibă totul”.

C – Factorul de contact – 0

Atitudine conservatoare față de obiectele mediului înconjurător. Atenție concentrată. Dificultate de adaptare la nou. Atașament față de tot ce este vechi. Perseverare.

Bibliografie:

Anzieu D., Chambert C., 1992, Les methodes projectives, PUF, Paris;

Beaune D., Reveillere C., 1996, Psychologie clinique et pathologique, Gaetan Morin Editeur Europe, Paris;

Bruchon-Schweitzer M., 2002, Psychologie de la sante, Dunod, Paris;

Colegiul Psihologilor din România, 2005, Acte normative, Fedprint, București;

Deri S., 1991, Introduction au test Szondi, Editions Universitaires, Bruxelles;

Ionescu Ș., Jacquet M.M., Lhote C., 2002, Mecanismele de apărare-teorie și aspecte clinice, Editura Polirom, Iași;

Ivana Dumitru: „Aspecte ale contribuțiilor specifice ale psihanalizei freudiene, destinologiei dialectice szondiene și psihologiei analitice jungiene la edificarea psihologiei abisale”, www.leopoldszondi.ro (site-ul Asociației Szondi din România)

Jaako G. Borg: Szondi’s personality theory in the year 2000, Pylot-kustannus Oy, 2003

Minulescu M., 2004, Psihodiagnoza modernă-chestionarele de personalitate, Editura Fundației România de Mâine, București,

Minulescu M., 2001, Tehnici proiective, Editura Titu Maiorescu, București;

Netchine S. coord, 2002, Psychologie clinique, Breal, Paris;

Philippe Lekeuche & Jean Melon: Dialectique des pulsion, Bibliotheque de pathoanalyse, 1990

Pichot P., 1967, Les tests metaux, PUF, Paris;

Richard A. Huges: Return of the ancestor, Peter Lang, New York 1992

Schotte J., 1990, Szondi avec Freud – sur la voie d’une psychiatrie pulsionnelle, Editions Universitaires,Bruxelles.

Szondi L., 1952, Diagnostic experimentale des pulsions, PUF, Paris;

Szondi L., 1975, Liberte et contrainte dans le destin des individus, Desclee de Brouwer, Berne.

Szondi L., 1937, Analysis of Marriages, The Hague – M. Nijhoff.