Locul Simbolic al Comunicarii In Uniunea Europeana

1. Introducere

Uniunea Europeană a fost creată, după cum este consemnat în istoria sa oficială, „cu scopul de a pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse cu țări vecine, care au culminat cu cel de-al doilea Război Mondial”. Astfel, Uniunea Europeană are ca scop evitarea disensiunilor politice și stabilirea unor identități de opinii asupra viitorului comun. Acest lucru ar trebui sa fie o condiție existențială asupra dezvoltării comune a țărilor membre.

Istoria a demonstrat că „divizări în multiple planuri au marcat trecutul Europei și, într-o măsură mai redusă și într-o manieră mai voalată, continuă să o facă”, fiind evident faptul că „Europa a pendulat în permanență într-o relativă unitate culturală și divizare prin excelență politică”.

Odată cu aderarea la spațiul Uniunii Europene, o parte substanțială a puterii statelor a fost transferată spre instituții supranaționale. Acest proces este însoțit de două fenomene: lipsa de coagulare a unei voințe colective în noul context decizional și legislativ, precum și lipsa unor mecanisme democratice de control și de limitarea a transferului puterii. Plecând de la realitatea observației fenomenelor menționate, pesimiști au sugerat că sfera publică europeană este inexistentă, motivând că nu poate exista din cauza lipsei unei culturi sau a unui sistem de valori comune. Diametral opus, curentul optimiștilor susține că o sferă publică europeană este posibilă în baza unor concepte universale care nu țin cont de limitele teritoriale, nivelul de dezvoltare economică sau barierele culturilor naționale. Lipsa consensului privind existența sferei publice europene determină îngrijorări legitime ale cetățenilor, pe fondul actualei crize.

Sferă publică europeană ar trebui să se bazeze pe „o veritabilă solidaritate și credință într-un destin comun”.

Cu toate eforturile pentru îmbunătățirea discursului politic european sub toate aspectele sale, „istoria Europei este și rămâne esențialmente aceea a războaielor și a rivalităților între membrii săi”.

Deși este evident că factorii mobilizatori în actuala construcție europeana sunt de natura administrativă, economică și politică, aspectele culturale și de comunicare nu pot fi neglijate. Dacă administrația, politicul și economicul sunt elemente coerente la nivelul Uniunii Europene, nu același lucru se poate afirma despre zona culturală. Prezentul eseu nu își propune sa analizeze posibilitatea existenței unei culturi europene integrate ca element al sferei publice, ci mai degrabă încearcă să analizeze impactul multiculturalității asupra percepției cetățenilor. Întrucât subiectul este mult prea generos pentru a fi acoperit într-un eseu limitat ca spațiu, analiza se va concentra pe modul și capacitatea de interacționare a Bisericii Catolice cu sfera publică europeană. Motivul alegerii Bisericii Catolice s-a bazat pe existența surselor documentare, fără intenția de a ofensa sau critica în vreun fel acest cult religios.

2. Influența Bisericii Catolice în spațiul public european

O întrebare firească pentru actuala construcție europeană este "Unde se termină Europa?". După încheierea războiului rece, se prefigura un răspuns relativ simplu: fostele țări satelit se delimitau de fosta URSS și ar fi trebuit să (re)întregească spațiul Uniunii. Lucru de altfel confirmat în mare măsura de următoarele valuri de state candidate la aderare.

Exista opinii care afirmă că apropierea sau distanțarea de Rusia, respectiv apropierea de Occident, ar determina „marginea” Europei. Se apreciază ca testul extinderii Uniunii Europene a fost însă Turcia. Acest lucru este susținut de polemicile apărute cu privire la (in)compatibilitatea dintre religia și cultura musulmană cu imaginea europeană. Cultura europeană conține cu siguranță un element comun care să o definească din punct de vedere al identității: caracterul preponderent creștin al patrimoniului european. Pentru susținătorii acestei idei, creștinismul poate fi o soluție la problemele de identitate europeană.

Principalele culte reprezentate în cadrul Parlamentului European sunt Biserica Catolică, Biserica Protestantă, Biserica Ortodoxă, Cultul Mozaic și Cultul Islamic, bisericile și alte organisme religioase fiind recunoscute de Constituția Uniunii Europene:

„Articolul I-52. Statutul bisericilor și al organizațiilor neconfesionale:

1. Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în baza dreptului național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre.

2. Uniunea respectă, de asemenea, statutul organizațiilor cu caracter filozofic și al celor neconfesionale.

3. Recunoscându-le identitatea și contribuția specifică, Uniunea menține un dialog deschis, transparent și constant cu aceste biserici și organizații.”

Se poate observa că paragraful al treilea din articolul citat oferă legitimitate consultării și integrării bisericii și organizațiilor neconfesionale în procesul decizional. Existența în Constituția Uniunii Europene a unui articol care prevede, chiar și sumar, consultarea bisericii, este mai degrabă o excepție decât o regulă, fiind cunoscută preferința acesteia pentru modul discret și informal al acțiunilor sale de lobby. În continuare se va analiza interacțiunea Bisericii Catolice cu și prin intermediul sferei publice europene, prin aceasta influențând procesele decizionale la nivelul Uniunii Europene.

Modul de influențare a procesului decizional de către biserică și alte organizații religioase este prin acțiuni de lobby direct proporționale cu reprezentarea în cadrul Parlamentului European.

Dintre toate bisericile și organizațiile religioase, Biserica Catolică beneficiază de cea mai bună reprezentare și de cele mai generoase resurse, Vaticanul și respectiv Sfântul Scaun dispunând astfel de un avantaj diplomatic net. Spre exemplificare, se amintește sprijinul reciproc dintre Biserica Catolică și Partidul Popular European. Printre cele mai cunoscute acțiuni de influență în România, o reprezintă susținerea procesului de retrocedare a proprietăților Bisericii Greco-Catolice, prin presiune exercitată deopotrivă de Internaționala Creștin Democrată și de Partidul Popular European. De dată mai recentă este cererea Partidului Popular European adresată Turciei de a recunoaște genocidul împotriva armenilor, solicitare preluată și adoptată de Parlamentul European. Acest demers a determinat reacția diplomației turce prin rechemarea trimisului la Vatican, în semn de protest. Astfel, devine clar că o acțiune politică a Partidul Popular European a avut drept inițiator Biserica Catolică. Acțiunea Vaticanului prin intermediul Partidului Popular European nu ar fi trebuit fie chiar o surpriză: stabilirea Turciei ca limită a Europei fiind propusă de către Partidul Popular European împreună cu funcționari din conducerea Vaticanului. Vaticanul a justificat această poziție de respingere invocând situația drepturilor omului din Turcia, deși probabil o explicație corectă ar fi fost teama de majoritatea sa musulmană.

Este evident faptul că Biserica Catolică este cea mai activă organizație religioasă din spațiul Uniunii Europene. Relația dintre biserică și instituțiile europene a fost recunoscută și în „Cartea albă privind Guvernanța Europeană”, fiind rezultatul presiunilor exercitate de Vatican. Nu trebuie uitat că în ordinea descrescătoare a capacității de influențare urmează Biserica Protestantă și Biserica Ortodoxă, astfel că rivalitatea dintre acestea contribuie la creșterea sentimentului de izolare a unor națiuni sau comunități membre.

Relația dintre biserică și organizațiile neconfesionale pe de o parte și instituțiile europene pe de altă parte, a fost clădită și pe aspectele afective cu efect instituțional: sărbători religioase, obiceiuri și ritualuri, relații interumane și sociale. Există argumente că bisericile din spațiul european s-au alăturat eforturilor Uniunii Europene de întărire a legitimității instituțiilor supranaționale.

Pe de altă parte, dialogul ecumenic s-a soldat cu un eșec datorită discursului concentrat pe diferențele inter-confesionale, reiterând identitatea religioasă cu toate efectele adverse procesului de integrare.

Oricât de mare este dorința de surmontare a problemei identității europene, aceasta a rămas prezentă. Existența unor elemente simbolice comune (imn, identitate vizuală, monedă etc.) și-au adus contribuția la crearea unei identități, fără a avea însă forța simbolică a religiei, cu ecouri afective în rândul națiunilor membre.

Printre puținele simboluri comune cu rezonanță în memoria colectivă o reprezintă creștinismul. Din acest motiv, asocierea creștinismului cu Europa este ușor de realizat, indiferent de natura istorică a relațiilor dintre biserica și instituțiile statelor. Este bine-cunoscută influența bisericii asupra instituțiilor atât din punct de vedere cultural, cât și prin simbolistică, ritualuri și ceremonii de stat. Chiar și în prezent, în multe țări europene biserica are un rol cheie la cel mai ridicat nivel al conducerii statelor.

3. Concluzii

Moștenirea creștină a Uniunii Europene a jucat un rol important în escaladarea tensiunilor și izbucnirea conflictelor interne la nivelul statelor. Exemplele sunt numeroase: interzicerea simbolurilor religioase în scoli (Franța, 2004), obligativitatea predării religiei ca materie de studiu (România, 2012), interzicerea crucifixelor din școlile de stat (Italia, 2009), câștigarea la CEDO a îngăduinței de expunere a crucifixului în scoli (Italia, 2011), interzicerea purtării valului islamic (Belgia, Franța, 2011) și enumerarea ar putea continua.

Esența sferei publice moderne este dezbaterea rațională. Conceptul modern al unei sfere publice este mai larg și mai cuprinzător decât cel format în jurul unui anumit model etic, cum ar fi cel stabilit în jurul statului sau bisericii. Lipsa unui cadru care să reglementeze autoritate în activitatea socială de zi cu zi, a oferit oportunitatea bisericii de a fi un actor în gestionarea patrimoniului cultural – religios, justificând prin aceasta asigurarea valorilor culturale europene comune.

Deși mesajul reprezentanților Uniunii Europene este laic, trimiterea la spiritualitatea europeană si la relația cu creștinismul este omniprezentă. Aparent, atât Uniunea Europeană cât și Biserica Catolică promovează valori comune. Cu toate acestea, capacitatea de influență a bisericii nu presupune obiective similare cu cele ale instituțiilor administrative sau politice ale Uniunii.

Un studiu efectuat în anul 2008 a demonstrat ca la nivelul Uniunii, încrederea populației în biserică a scăzut constant pe parcursul ultimilor 30 de ani.

Biserica Catolică și-a asumat rolul de contribuitor la guvernare prin „co-managementul socialului” devenind o organizație intermediară între cetățean și instituțiile de guvernare. Această poziție a Bisericii Catolice a generat un val de proteste și opoziții din partea societății civile care acuză abuzuri de autoritate, lipsa transparenței, lipsa unor mecanisme de control democratice și promovarea unor valori conservatoare. Cu alte cuvinte, Biserica Catolică încearcă să contracareze pierderea influenței sociale prin câștigarea influenței instituționale.

Bibliografie

***, „At the Fourth Dialogue between the Group of the European People’s Party (Christian Democrats) and European Democrats and the Ecumenical Patriarchate”, Istanbul, 2000

***, „European Governance – A White Paper”, Official Journal of the European Communities, 2001

***, „Istoria Uniunii Europene. O Europa pașnică – începuturile cooperării”, Site-ul Uniunii Europene www.europa.eu, 2015

***, “Treaty establishing a constitution for Europe”, Official Journal of the European Union, Luxemburg, 2004

DUMITRACHE, Marian; „Ortodoxia maramureșeană.”, „De ce și unde scandalul retrocedărilor în Ardeal?”, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2011

DIOGO, Maria Paula; VAN LAAK, Dirk; MIDDELL, Matthias; “Europe in the Global World”, Universidade Nova, Lisabona, 2011

ERIKSEN, Erik; „Conceptualizing European Public Spheres. General, Segmented and Strong Publics”, Centre for European Studies, University of Oslo, 2004

FORET, François; “Democratic representation and religion. Differences and convergences between the European Parliament and the US House of Representatives”, European University Institute, Fiesole, Italia, 2014

FORET, François; SCHLESINGER, Philip; "From spirituality to governance? Religion, identity and the European public sphere", Stirling Media Research Institute, 2003

GROZA, Anamaria; „Comunitățile europene și cooperarea politica europeana. Emergenta unei identități europene”, Editura C.H. Beck, București, 2008

KAPLAN, Robert; „Răzbunarea geografiei”, Editura Litera, București, 2012

KRATOCHVÍ, Petr; DOLEŽAL, Tomáš; "Ehe European Union and the Roman Catholic Church: The alliance of throne and altar revisited?", Institute of International Relations, Praga, 2014

KYLSTAD, Ingrid; „Turkey and the EU: A ‘new’ European identity in the making?”, The London School of Economics and Political Science, Londra, 2010

Pérez-Nievas, Santiago; Cordero, Guillermo; “Religious Change in Europe (1980-2008)”, SISP Annual Conference, Venetia, 2010

RUIZ-JIMENEZ, Antonia; TORREBLANCA, Jose; „Is there a trade-off between deepening and widening? What do Europeans think”, European Policy Institute, Bruxelles, 2008