Limbajul Oral Si Limbajul Scris

Analizând schema taxonometrică observăm că în funcție de modalitatea de utilizare/implicare a limbii/limbajului, comunicarea poate fi împărțită în trei categorii fundamentale și anume: verbală (exprimată prin cuvinte), nonverbală (exprimată fără cuvinte) și paraverbală (o sumă de factori adiacențăp și care însoțesc cuvintele și au un sens determinat doar împreună cu acestea), în raport cu gradul de accesibilitate, limbajul verbal putând fi împărțit în limbaj extern (accesibil interlocutorilor/partenerilor la procesul comunicării), care la rândul său poate fi oral, incluzând ca forme concrete: solilocviul, monologul, dialogul și colocviul, sau scris, funcție de natura suportului utilizat (cuvinte rostite ori scrise) și limbaj intern (ascuns în raport cu partenerii și cunoscut doar de emitentul/inițiatorul limbajului).

În cazul monologului avem de a face cu situația în cere emițătorul mesajului, vorbitorul, se adresează unui număr de persoane ce formează auditoriul, publicul, situație caracteristică preelegerilor, conferințelor, discursurilor sau chiar predicilor religioase. Se poate aprecia că la nivelul formelor de limbaj monologul este cel mai dificil având în veder că eficiența sa depinde nu numai de conținutul comunicării, ci și de, sau mai ales de adaptarea conținutului mesajului și a palierului de accesibilitate al acestuia la specificul și caracteristicile auditoriului de la un anumit moment dat. Evident că dintr-o adatare și înțelegere deficitară a acestor parametrii, discordanța dintre cele două elemente poate produce efecte nedorite cum ar fi îngreunarea înțelegerii (dacă nivelul discursului este prea elevat), sau crearea unei păreri generale de superficialitate (dacă nivelul comunicării/al mesajului și calitatea expresiilor folsite sunt sub așteptările și capacitățile intelectuale ale auditoriului). Față de caracteristicile prezentate este evident că un monolog va fi eficient numai dacă suntem capabili să asigurăm o bună cunoaștere prealabilă a receptorilor//uditoriului, a caracteristicilor publicului și gradului de heterogenitate al acestuia. Spre deosebire, dialogul presupune existența obligatorie a doi subiecți/interlocutori care schimbă reciproc și sucesiv pozitiile de emițător și receptor, fiind în mod evident cea mai frecventă formă a limbajului, modalitate de comunicare facilă și care se caracterizează de un înalt grad al caracterului situațional, adică mesajul, ideea expusă de un emițător la un anumit moment dat nu este altceva decât o continuare a uneia anterioare expusă de un partener la comunicare sau constituie un răspuns la ceea ce partenerul a spus anerior. În cazul dialogului feedback-urile expuse verbal sunt clare și directe, iar subiectul nu este cel mult propus de unul dintre interlocutori fără a fi impus și poate fi schimbat cu ușurință funcție de contextul situațional. În fine, colocviul este un dialog cu un număr mare de participanți care comunică între ei, fiecare adresându-se succesiv tuturor.

II.1.3. Limbajul oral și limbajul scris.

În esență, limbajul oral – forma fundamentală și cel mai important dintre toate formele limbajului, înseamnă producerea unor semnale verbale sonore, sau în limbaj uzual, cuvinte rostite, perceptibile pentru alte persoane și receptarea unor semnale similare emise de către alții, sau altfel spus, acesta înseamnă a vorbi și a asculta. Pentru a motiva ierarhizarea acestuia drept „cel mai important dintre toate formele limbajului” este suficient să amintim că limbajul oral este cel mai frecvent utilizat față de toate celelalte forme și constituie prima formă materială a limbajului care apare în dezvoltarea ontogenetică, aproximativ în jurul vârstei de un an, față de limbajul intern, scris, nonverbal și paraverbal care apar mult mai târziu și doar pe baza celui oral.

Limbajul oral, exercitat efectiv într-un context social, va fi automat dependent și susținut de interacțiunile sociale, va fi direcționat și orientat de reacțiile la un anumit moment dat ale interlocutorilor, deci implicit va avea permanent caracter preponderent situational, fiind nevoiți practic să ținem cont de reacțiile celor cărora ne adresăm. În acest context înțegelem de ce simțim nevoia uneori să detaliem aspectele despre care credem că sunt neclare pentru ascultători/receptori, să inserăm în limbaj/comunicare paranteze explicative cu argumente suplimentare. Practic, putem afirma fără să greșim că în mod real, comunicarea este marcată întotdeauna de un anumit grad de imprevizibil și spontaneitate, fiind necesară corecția și adaptarea ei situațională.

Spre deosebire de limbajul oral, limbajul scris înseamnă elaborarea unor semne grafice urmată de transmiterea, receptarea și înțelegerea unor astfel de semnale emise de către terți. Fundamental diferit ca geneză de limbajul oral dobândit timpuriu, spontan și natural, la urma urmei în virtutea unei informații genetice și a simplei/primarei interacțiuni cu semenii, limbajul scris implică învățare, intenționalitate, efort permanent și instruire, apărând ontogenetic numai după dezvoltarea comunicării orale până la un anumit nivel minimal dar corect, fiind mai dificil și mai pretențios decât cel oral pentru că necesită elaborarea frazelor și nu dispune de caracter situațional, fiind reglementat de reguli de ortografie și punctuație, respectiv fiind supus denaturării mesajului dacă apar omisiuni ori nereguli din acest ultim punct de vedere.

În esență, putem concluziona că fiecare formă a limbajului are caracteristici proprii ce trebuie respectate și fără de care, sau dacă acestea sunt interferate și transpuse de la un tip la celălalt, produce alterarea eficienței și inteligibilității mesajului. Oamenii recurg concomitent la două dialoguri atunci când comunică, unul verbal și altul nonverbal, aflate sau nu în armonie. Cercetări recente au demonstrat că într-o discuție interlocutorul este impresionat de mesajul verbal în procent de numai 10% (după unii autori și studii chiar numai 7%), de cel paraverbal (intonație și timbru vocal) în procent de 20% și în mod decisiv și covârșitor de limbajul corporal/nonverbal, în proportie de 70%.

Similar Posts

  • Simbolismul Romanesc In Contextul Simbolismului European Interferente, Reflexii, Diferentieri

    Între anii 1880 – 1900, apare în Franța un nou curent literar purtând denumirea de „simbolism”. Șeful de școală și teoreticianul curentului a fost Jean Moréas, care, în suplimentul literar al celebrului ziar „Le Figaro” apărut la 18 septembrie 1886, preconizează o nouă concepție poetică menită să ia locul parnasianismului. Acestei noi școli pe care…

  • Receptarea și Studierea Prozei Lui I.l.caragiale în Liceu

    Receptarea și studierea prozei lui I.L.Caragiale în liceu Receptarea are un sens mai cuprinzător decât lectura unui text, termenul dinurmă fiind doar contactul cu textele scrise, iar cel dintâi se referă și la textele orale. ”Lectura vizează prioritar procesul de parcurgere, descifrare și valorizare a unui text, pe când receptarea vizează prioritar rezultatele acestui proces…

  • Realisme Et Naturalisme Dans Une Viede Guy de Maupassant

    ТΑВLE DE МΑТΙЀREЅ ΙNТRODUCТΙON …………………………………………………………………….….3 CHΑPΙТRE Ι – Quelqueѕ рréϲіѕіonѕ ѕur le réɑlіѕme et le nɑturɑlіѕme…..7 Le mouvement réaliste…………………………………………………………….……7 Du realisme au naturalisme…………………………………………………………….13 Le naturalisme…………………………………………………………………….……17 CHΑPΙТRE ΙΙ – Αѕресtѕ réɑliѕtеѕ еt nɑturɑliѕtеѕ dɑnѕ lе rоmɑn « Unе Viе » dе Guγ dе Mɑuрɑѕѕɑnt…………………………………………………………….……..22 2.1. Guγ dе Mɑuрɑѕѕɑnt, ɑutеur frɑnçɑiѕ nɑturɑliѕtе………………………………..……..22 2.2. “Une vie” – le premier roman……………………………………………………..……24…

  • Modele Si Structuri Comportamentale In Literatura Pentru Copii. Relatia Popular Cult

    CUPRINS INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………………………………..5 CAPITOLUL I. CADRUL TEORETIC…………………………………………………………………………………………8 I.1 Conceptul de valoare……………………………………………………………………………………………………8 I.2 Caracteristici ale valorilor…………………………………………………………………………………………..10 I.3 Clasificarea valorilor………………………………………………………………………………………………….12 I.4 Sistemul de valori și funcțiile valorilor…………………………………………………………………………17 I.4. a. Sistemul de valori………………………………………………………………………………………………….17 I.4.b. Funcțiile valorilor în contextul sociocultural……………………………………………………………..20 I.5 Evoluția, dinamica valorilor și a sistemului de valori……………………………………………………..22 I.6 Impactul valorilor asupra comportamentului uman………………………………………………………..24 CAPITOLUL II. DEFINIȚII ȘI FORME…

  • Ionel Teodoreanu Studiu Monografic

    Ionel Teoedoreanu – studiu monografic Cuprins Bibliografie ……………………………………….……………………..….. pag 2 Introducere ……………………………………………………………..…… pag 6 Metodologie ……………………………………………………………..….. pag 15 Capitolul I: Profil de scriitor …………………………………………….…. pag 17 Capitolul II: Opera lui Teodoreanu ………………………………….….….. pag 34 Capitolul III: Romanicierul III.1. Considerații despre roman în perioada interbelică ………….… pag 57 III.2. Considerații ale romanicierilor și ale criticilor literari…

  • Etapele Poezei Lui Ion Barbu

    Etapele poezei lui Ion Barbu ARGUMENT Ion Barbu este unul dintre marii poeti ai literaturii române care se impune prin originalitatea creatiei sale. Lirica lui Barbu reprezinta o relatie dintre matematica si poezie. Poetul a fost debutat de un matematician, iar modul sau de a gândi  în spiritul abstract al matematicii si-a pus amprenta si…