Inroducere In Relatii Publice Pr

,,PR-ul creează mii de legături invizibile între organizații și oameni, fie că vorbim de angajați, de parteneri ori de publicul larg. Îi apropie și îi ajută să se înțeleagă și să se respecte reciproc. Colorează, încetul cu încetul, griul cotidian în nuanțe ceva mai vesele." – Raluca Crișan, PR Manager

Relațiile publice reprezintă o activitate conștientă, continuă și planificată, care presupune stabilirea unor scopuri obiective, mijloace și resurse pe termen lung. Reacția publicului la mesajul comunicat este foarte importantă.

Activitatea de PR presupune stabilirea și ierarhizarea grupurilor țintă, specificitatea acestora și comunicarea cu ele în scopul stabilirii și menținerii unei relații de încredere. Obiectivul principal al profesionistului de PR este acela de a obține opinii eficace și o acoperire cât mai largă în media, fie că este vorba despre audio-vizual sau despre presa tipărită.

Tipuri de servicii oferite de PR:

Consultanță în relația cu media (consultanță pentru organizarea evenimentelor dedicate jurnaliștilor, consultanță pentru aparițiile publice, servicii de monitorizare a presei, medierea interviurilor cu instituțiile media)

Servicii de analiză și strategie (analiză de imagine, consultanță în elaborarea strategiilor de comunicare organizațională)

Consultanță în organizare de evenimente

Servicii de training în domeniul comunicațional

Organizarea și implementarea campaniilor de comunicare publică în interiorul sau în exteriorul unei organizații

Consultanță în realizarea de materiale de promovare și în realizarea de suporturi comunicaționale

Suporturile de comunicare utilizate:

Comunicatul de presă (cel mai folosit)

Informația de presă (modalitatea scrisă prin care o organizație răspunde unei solicitări adresată de o instituție media)

Dreptul la replică

Invitația de presă

Vizita de presă

Interviul

Conferința de presă

Briefing (reuniune informativă)

Declarația de presă

Relațiile publice se bazează pe 3 factori importanți:

a) Continuitate

b) Planificare

c) Feedback

Momente în istoria relațiilor publice (1900 – 2002)

1900- Prima agenție de Relații Publice: Publicity Bureau of Boston

1904- Ivy L. Lee devine consultant de relații publice

1913- Ludlow Massacre promovează relațiile publice corporatiste

1923- Edward L. Bernays, întemeietorul relațiilor publice, publică ,,Cristalizarea Opiniei Publice", prima carte de relații publice

1929- Edward Bernays lansează "Torțele Libertății", campanie de prevenire a fumatului

1948- Crearea Societății Americane de Relații Publice (PRSA)

1950- Adoptarea Codului de Standarde Profesionale PRSA

1955- Crearea Asociației Internaționale de Relații Publice (IPRA)

1965- PRSA introduce acreditarea profesională în domeniul PR

1970- Crearea Asociației Internaționale a Comunicatorilor din domeniul Afacerilor (IABC)

1989- Criza Exxon Valdez – impact negativ asupra relațiilor publice

2000- Codul Etic al PRSA este reformulat ca ghid de conduită

2002- PRSA impune acreditarea profesională ca standard de bune practici în PR

SOCIAL MEDIA

Când vorbim despre social media, ne referim la comunicarea online, cea socială și la difuzare, la căutarea informațiilor prin intermediul cărora numeroși participanți pot produce sau schimba fotografii, texte, conținuturi audio și video.

Avânduși originea în latinescul virtus, cuvântul ,,virtual", încă din epoca mijlocie indica ,,forță", ,,putere". Din punct de vedere istoric, la fel ca noile forme de noile forme de artă și ca noile genuri de relații sociale, se poate afrima faptul că evoluția noilor media și de asemenea, extinderea internetului fac parte din cadrele ce au profilat perioada postmodernă.

Istoria ne vorbește despre faptul că în Web 1.0 numai anumite persoane se puteau ocupa de administrarea unui site, chiar dacă era vorba doar de o simplă publicare a unui material online. Aceste persoane specializate erau Web-designerii. Mai apoi, conceptul Web 2.0 este numit ,,internetul utilizatorilor", această nouă apariție permițând oricărui individ să spargă barierele tehnologice și să participe la comunicare. De asemenea, Web 2.0 face ca social media să fie din ce în ce mai cunoscută, astfel încât mass-media clasică pierde teren, informațiile fiind distribuite online.

De vreme ce gradul de folosire a mijloacelor de comunicare în masă se mărește, omul modern dă piept cu modalitatea prin care se poate simula o nouă lume. Posibilitățile sunt foarte numeroase, chiar infinite. În acest sens, formele de exprimare capătă noi sensuri. Astăzi, nu mai este nevoie să ieșim din casă dacă simțim nevoia să vizităm un muzeu, spre exemplu. Trebuie doar să ajungem la calculatorul personal iar vizitarea clădirilor cu specific cultural se află numai la un clic distanță. Așadar, fie că visele țin de anumite realizări sau proiecte, realitatea virtuală reușește să facă posibile toate aceste lucruri.

Postmodernismul vorbește despre virtualizare ca fiind capabilă să pună în evidență creativitatea numeroaselor posibilități multiple ale umanului. În momentul în care umanul se intersectează cu calculatorul, putem face referire totodată, la modalitatea de manifestare a virtualității, extinzându-se astfel gândirea proprie. ,,Virtualitatea reprezintă pe de o parte imaginarul, lumea fără legătură cu realul, deși realul poate avea prelungiri în imaginar (…), lumea virtuală reprezintă o potențare a realului de mâine."

Comunicarea și tehnologiile media, la fel ca spațiul virtual, definesc într-o oarecare măsură caracteristicul culturii și cel al societății. Astfel, se pot identifica diferite provocări și răspunsuri potrivite ce țin de aceste noi tehnologii informaționale și comunicaționale.

CMC- Computer Mediated Communication sau Comunicarea Mediată de Calculator este o noțiune ce ține de comunicarea virtuală și care întrepătrunde poșta electronică, rețelele de computere ș.a.m.d. Același lucru este valabil și în cazul CBC- Computer-based Communication.

Mai departe, aflăm de la Masahiro Morioka (1993) citat de Kumiko Aoki (1994) faptul că există două genuri de utilizări ale CMC:

a) comunicarea ce se petrece pentru scopul propriu al socializării, cea conștientă- ,,isihi".

b) comunicarea ce are ca scop informarea- ,,joho tsuhin".

Categoriile principale de comunități virtuale:

persoane care s-au întalnit față în față, în trecut. Forma de comunicare pentru acest tip de comunitate este reprezentată de e-mail, astfel încat CMC-ul are ca scop comunicarea obișnuită, de rutină.

persoanele care nu s-au cunoscut personal în trecut (în ceea ce privește majoritatea). Forma de comunicare pentru acest tip de comunitate este reprezentată de conferințele electronice sau de forum-urile on-line. CMC-ul are ca țel schimbarea de idei sau informații.

Categoriile secundare de comunități virtuale, țin de mărimea interactivității și sunt după cum urmează:

sincronitatea

solidaritatea

Acestor comunități virtuale Christophe Hébrad (2001, apud. Cucoș, 2006a, 106-107), le atribuie anumite trăsături astfel:

I) spontaneitate (prin rapiditatea formării relațiilor)

II) interesele comune, indiferent că este vorba de diferențele culturale ce sunt delimitate de țara locuită

III) variația indivizilor participanți

SIG- special interest group (grup cu interes special) sau forumurile elctronice sunt foarte cunoscute; serviciile oferite de acestea fiind apreciate de către furnizorii comerciali datorită profitului câștigat. O caracteristică a funcționării acestora este dată de existența unor ,,săli de conferință" în care participanții pot împărți idei pe un subiect anume. De remarcat este faptul că, importantă este anonimitatea în acest gen de forumuri.

Persoanele participante sunt împărțite în:

RAM- random access members/radical active members. Aceștia sunt cei ce iau parte la dezbateri. Se mai numesc membri activi sau membri activi radicali.

ROM- read only members, sunt persoanele care nu participă la discuții, membri care se mulțumesc doar citind mesajele celorlalți participanți.

Dacă tot am vorbit despre forumuri, propun ca în rândurile ce urmează să aflăm câteva detalii despre chat-uri. Ei bine, este știut faptul că chat-ul este o modalitate prin care se pot reuni anumiți indivizi participanți la comunicarea virtuală. Creșterea numărului de oameni activi pe aceste platforme este în strânsă legătură cu efectul socio-psihologic ce are ca rezultat solidificarea senzației de apartenență. În plus, întâlnirile on-line se pot transforma în întâlniri off-line, ceea ce sparge anumite bariere ale unei prime întrevederi deoarece aceste persoane consideră că se cunosc de ceva vreme, totul derivând din comunicarea virtuală.

1.1Dezvoltarea social media

În cele ce urmează, voi prezenta cum revoluția social media este mai accelerată față de Revoluția Industrială. Cele două, se pot compara în termeni de dezvoltare și efecte.

După cum se poate remarca, internetul a avut cea mai mare putere de evoluție. De neuitat este faptul că distrugerea publicității și amploarea relațiilor publice sunt anunțate de generația social media. 93% dintre cei ce sunt utilizatori ai rețelelor de socializare sunt de părere că este necesar ca o întreprindere să nu absenteze din social media și de asemenea, ca aceasta să fie reprezentată de către un om important, cunoscut.

Mai departe, putem observa următoarele:

Facebook – fruntaș în ceea ce privește toate tipurle de platformă social media

– 100.000.000 utilizatori < 9 luni

– 600.000.000 utilizatori activi în fiecare lună.

Blogurile – aproximativ 300.000.000 în prezent

Twitter (microbloggingul)- creștere de 900% în anul 2008 (vezi daca poti cand il scri pe curat sa pui o sageata in sus in loc de cuvantul crestere)

YouTube, Wikipedia și Flickr (video, text, foto) = conținut generat de utilizatori (user generated content).

YouTube a devenit următorul program căutător din lumea întreagă, după Google.

Unul dintre conceptele-cheie ale revoluției social media este reprezentat de trecerea de la publicitate la servicii și înglobarea lumilor virtuale și reale, după cum evidențiază Stephen Johnston, senior manager la Nokia's Strategy Groups. Cu alte cuvinte, una dintre marile erori provine din faptul că nici o companie nu are o anumită persoană ce este desemnată să aiba contact direct cu publicul. Prin urmare, dacă un potențial client are o intrebare legată de produsul pe care intenționează să îl cumpere, trebuie să se adreseze instituției, cu toate că mai accesibilă ar fi adresarea directă către o persoană destinată să răspundă la orice fel de întrebare.

Însemnătatea aflării nivelului de influență în mediul online a unei persoane, crește pentru oamenii din PR, o dată ce tot mai mulți indivizi cer păreri de la cunoscuții lor. De îndată ce specialistul în relații publice întemeiază și continuă anumite discuții sau dialoguri și va fi cel care propagă informația, el va deveni un apropiat al clientului său.

Conform studiului IAB Europe(Interactive Advertising Bureau), 2010, dacă spunem rețea informatică în România, numim 7,58 milioane de utilizatori de internet și avem după cum urmează:

Bloguri: 63.000

Migroblogging. Twitter: 64.000

Facebook: 3.206.440

LinkedIn: 350.000 în martie 2011

Second Life: 70.000 în noiembrie 2009. Din 231 de țări care fac parte din platformă, România se află pe locul 29

YouTube: 2.000.000 lunar, utilizatori unici.

Programe de activitate în social media

Blogul mai este cunoscut și sub numele de ,,jurnal pe internet", din prescurtarea cuvintelor Web și log.

Iată câteva genuri de bloguri:

Blogurile media- sunt utile în aflarea detaliilor sau a schimbărilor ce nu apar la televiziuni sau în presa scrisă.

Blogurile informative- se focalizează pe noutățile dintr-o anumită sferă.

Blogurile politice- în multe cazuri fiind prezentată realitatea parțială.

Blogurile personale.

Microblogurile seamănă cu blogurile, diferența constând în faptul că numărul de caractere este mărginit la 140-200.

Rețelele sociale (Facebook, Hi5) dau utilizatorilor ocazia de a se conecta și de a schimba informații cu alți utilizatori. Mai mult, aceste rețele de socializare au rubrici speciale ce pot fi completate cu hobby-uri sau alte date personale și de contact.

În continuare voi prezenta zece dintre cele mai importante argumente pro social media:

1) Socializarea

2) Accesibilitatea

3) Creativitatea

4) Informarea

5) Reputația ce poate fi creată în spațiul public prin intermediul validării identităților căutate pe motorul de căutare, Google.

6) Comunitatea

7) Eficacitatea. Datorită acțiunilor productive, informațiile devin valoroase.

8) Traficul

9) Scăderea costurilor de marketing.

10) Formarea și menținerea legăturilor cu clienții. Mediile sociale au devenit atractive pentru firmele cu importanță deoarece acestea ajută printre altele, la atragerea noilor cumpărători.

Din păcate, social media are și contra argumente. Paul Virilio, un teoretician francez, își exprimă nemulțumirea față de noile tehnologii, susținând faptul că acestea ne ,,exilează de noi înșine și ne fac să pierdem referința fiziologică, masa ponderală a locomotivei corpului, axa și mai exact locul mobilității comportamentale și al identității". Altfel spus, ne este oferită o realitate virtuală, deci una substituentă ce reușește să preia controlul asupra realității familiare.

1) Furtul de identitate

2) Timpul consumat de mediile sociale este mare.

3) Informațiile nefolositoare. Apar prin simplul fapt că internetul oferă libertate iar acest lucru duce la înștiințări ce nu merită atenție.

4) Feedback nedorit. Există posibilitatea să primești reacții din partea celor nemulțumiți de produsul tău.

Comunicarea și criza

Situații de criză frecvente:

– Criza de management/ leadership

– Criza organizațională (campanii anti, critici, reglementări de politici în domeniu sau preluări ostile)

– Criza de performanță

Instrumente combative:

– Media relations

– Personal communication

Având în vedere că acum cele mai multe astfel de situații sunt generate de apariții online, în anul 2013, numai 4 din 10 comunicatori au ținut cont de social media în ceea ce privește canalele folosite pentru aplanarea crizelor. De asemenea, se mai poate observa faptul că eficiența managementului crizelor este mai puternică atunci când instrumentele sunt adaptate în funcție de tipul situației.

SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ

,,Informațiile sunt cheia de boltă a puterii"- Victor Duță, scriitor.

În ultimul deceniu al secolului XX, o dată ce internetul a luat amploare, conceptul de Societate informațională a devenit o realitate, avansând tot mai mult.

De reamintit este faptul că singurul program de mare importanță pentru România a fost realizat între anii 1965-1985. Acest imens program pentru computere, informatică și microelectronică a fost pregătit în anii 1965-1967, fiind aprobat de conducerea țării din acele timpuri în ultimul an din această perioadă.

2.1 Cunoașterea

Societatea cunoașterii (knowledge-society)= societatea informațională + societatea informatică.

Cunoașterea capătă noi înțelesuri o dată cu sfârșitul secolului XX, începutul secolului XXI.

Astfel, acest proces ține de o multitudine de factori, printre care:

– procese mentale

– procese umane

– procese ale animalelor

– procese ale sistemelor de inteligență artificială

– procese ale organizațiilor din care fac parte oameni ce se folosesc de internet, roboți sau agenți software

– procese ale organizațiilor sociale, industriale și economice

De asemenea, ,,cunoașterea a devenit un important factor economic și a început să fie supusă proceselor de management. Cunoașterea tehnologică și organizațională devine la fel de importantă ca și cunoașterea științifică fundamentală a adevărului". Astfel că, economia nouă / economia internet = economia societății informționale + economia societății cunoașterii.

Caracteristicile noii economii:

– puterea Internetului ca piață în societatea informațională

– aprecierea importanței valorilor care nu au substanță materială și pot constitui obiectul unei tranzacții

Filosoful american Fred Dretske (anii 1980), demonstrează în câteva din lucrările sale cum procesele prin care omul descoperă lumea înconjurătoare și cu ajutorul cărora poate să o înțeleagă, nu este valabilă numai în cazul oamenilor, ci și în ceea ce privește animalele. Dretske consideră aceste procese cognitive ca făcând parte din problemele cunoașterii ce manipulează și aduc informație.

Știința cognitivă apărută în a doua jumătate a secolului XX, presupune o nouă cunoaștere indiferent că este vorba de orice formă de organizare sau că ne referim la cine sau ce o realizează pe aceasta.

În prezent, știința cognitivă are două ințelesuri:

a) știința generală a cogniției, un fenomen ce se referă în principal la elementele ce țin de inteligența artificială (calculator, internet), instituții, societate globală și de asemenea, un proces ce aparține animalelor.

b) știința cogniției minții umane, pornind de la filosofia clasică a cunoașterii ce se referă la faptul că ,,numai mintea umană poate avea cunoștere, chiar dacă folosește modelarea prin analogie cu procesele computaționale ale calculatoarelor".

Ca factor economic, conform autorului Roger E. Bhon, esențial este să înțelegem cum modalitatea de a realiza prin muncă bunuri materiale și servicii ține de cunoașterea tehnologică.

Bohn are propria modalitate de definire a cunoașterii tehnologice prin variabile, astfel că ,,Y = f(x), cunoașterea tehnologică este cunoașterea despre argumentele și comportamentul lui f(x)", unde Y reprezintă variabilele de ieșire iar x reprezintă variabilele de intrare. Totodată, autorul identifică șapte stagii ale cunoșterii tehnologice:

1. Ignoranța completă asupra naturii procesului.

2. Cunoașterea procesului.

3. Stadiul pretehnologic, de măsurare.

4. Cunoașterea scrisă sau aparținând unui hardware; aceasta referindu-se la controlul variabilelor.

5. Un grup mare de valori poate controla cu exactitate controlul variabilelor prin intermediul manualelor de operare.

6. Caracterizarea și constatarea proceselor prin instutuirea feedback-ului ca formă de control.

7. Stadiul de automatizare.

Cercetătorul american, Laurence Prusak susține faptul că ideea cunoașterii este un flux ce combină inspirația și experiența oamenilor având ca rezultat un tip de cunoaștere ce sunt utile în conducerea afacerilor și în diferite procese tehnologice.

Există numeroase teorii ale informației, însă un lucru interesant se produce în cursul anilor 1984-1985 când începe să se ințeleagă informația fenomenologică ca fiind specifică minții. Mai mult, cunoașterea poate fi și numai structurală, acest tip referindu-se la obiectele nevii. Astfel, se percep două forme de cunoașteri ca informație:

a) Cunoașterea activă (ex: programul informatic)

b) Cunoașterea pasivă

2.2 Societatea cunoașterii și vectorii acesteia

Rolul unui vector al societății cunoașterii este acela de a transforma societatea informațională într-o societate a cunoașterii. Pentru finalul acestui proces este nevoie de un anumit număr de vectori, aceștia fiind:

A. Vectorii tehnologici

a) Dezvoltarea internetului

b) Tehnologia cărții electronice

c) Agenții inteligenți

d) Medul înconjurător inteligent

e) Nanoelectronica

B. Vectorii funcționali

a) Managementul cunoașterii în ceea ce privește diferite organizații, întreprinderi sau administrații (locale și naționale)

b) Managementul utilizării morale a cunoașterii la nivel global

A. Vectorii tehnologici

a) Dezvoltarea internetului

Vom începe cu definiția internetului, așa cum ne este prezentată în Dicționarul Explicatv al limbii române.

INTERNÉT s. n. Rețea internațională de calculatoare, formată prin interconectarea rețelelor locale și globale, destinată să faciliteze schimbul de date și informații în diverse domenii. – Abr. din engl. Inter[national] Net[work].

Termenul World Wide Web, abreviat www, mai este numit și web. Mai mult, nu mulți sunt cei care știu de faptul că Web-ul a fost creat de către Tim Bernes-Lee la Laboratorul de Fizică al CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară) din Geneva, în anul 1990.

Descoperirea tranzistorului, a circuitului integrat și descoperirea calculatorului (electronic) reprezintă în domeniul Științei și Tehnologiei Informației, fenomene tehnologice cu mari consecințe sociale. Când spunem ,,consecințe sociale", ne referim la numărul impresionant de utilizatori, participanți la organizarea din prezent a internetului. La fel, legăturile sociale, dintre state, instituții sau specialiști, fac parte tot din această categorie. De asemenea, procesul de globalizare precum și drumul pe care trebuie să îl urmeze acesta, este reprezentat de aceste noi urmări importante pentru societate.

După cum știm cu toții, internetul nu este deținut de nimeni și nimic. Nici o ființă sau vreo mașinărie nu poate cere să reprezinte autoritatea acestui sistem de rețele interconectate. Astfel, internetul devine o rezervă internațională și cel mai important, o piață internațională.

Cu toții simțim teamă de boli, de viruși. Ei bine, nu numai noi, ființele, putem fi afectați. Conform primului studiu românesc privind sensibilitățile internetului, studiu prezentat de către Vasile Baltac, virușii există și atacă chiar și în lumea calculatoarelor. Din păcate, internetul nu este imbatabil iar astfel, societatea informațională și cunoașterea în ceea ce privește globalizarea, pot avea de suferit. În continuare, vom vorbi despre cateva dintre aceste lucruri.

1. Virușii informatici

Nu pot afecta componenta hardware a calculatorului, însă pot face pagube parțiale sau totale ale sistemelor de operare.

* Macrovirusurile pot cripta pe contul lor informații din calculator, pot distruge o aplicație și nu numai.

* "Viermii" au o putere de răspândire uluitoare și de asemenea, se produc singuri, răspandindu-se prin rețea.

2. Hackers (atacatorii)

Ei pot introduce informații false în calculatoarele unei companii sau mai rău, unei instituții de stat, pot lansa amenințări sau pot fără îndoială să ajungă până la terorism.

Dezvoltarea internetului ține în pricipal de dezvoltarea rețelelor de telecomunicație, a rețelelor de calculatoare, de echiparea cu servere, calculatoare personale, formarea unei infrastructuri a societății informaționale și de îmbunătățirea bazelor de date și de asemenea, crearea unor organizații și muzee virtuale.

Conform raportului EITO (European Information Technology Observatory), România a inregistrat una dintre cele mai mari creșteri din Europa Centrală și de Est, aceasta datorându-se faptului că piața românească are un potențial mai mare de creștere deoarece nu este atât de dezvoltată.

b) Tehnologia cărții electronice

„Societatea cunoașterii presupune nu numai o extindere și aprofundare a cunoașterii umane, dar mai ales managementul cunoașterii și o diseminare fără precedent a cunoașterii de către toți cetățenii prin mijloace noi folosind cu prioritate internetul. Prima dintre aceste mari noutăți care oferă o diseminare fără precedent a cunoașterii este cartea electronică".

Cartea electronică este un fișier informatic, un software asemănător unei cărți și va deveni principalul vector al produselor informaționale pentru cunoaștere, bazându-se pe o tehnologie nouă dezvoltată în ultimii ani.

Avantajele cărții electronice:

– obținerea gratuită sau la un preț de până la opt ori mai mic decât cartea tipărită

– nu poate fi copiată sau transmisă altcuiva fără acordul titularului de drept

– editarea și vânzarea sunt profitabile

– protejarea mediului înconjurător

Cele mai vândute cărți electronice sunt: MicrosoftReader, Adobe, E-Book Reader.

c) Agenții inteligenți

,,Orice sistem care este capbil de a percepe evenimente în mediul său înconjurător, de a reprezenta informație despre starea curentă a acestuia și de a acționa în acest mediu ghidat de percepțiile actuale și de informațiile memorate se numește agent".

Agenții pot fi inteligenți datorită software-ului inteligent pe care îl au. Aceștia nu au procese mentale, dar au un psihic cu o psihologie proprie. Anumiți agenți inteligenți acționează pe internet în timp ce alții interacționează cu oamenii (agenți interactivi).

Domeniile agenților inteligenți ajung până la sisteme bazate pe agenți inteligenți.

d) Mediul înconjurător inteligent- se dorește realizarea acestui mediu pentru activitatea omului în orice spațiu s-ar afla aceasta (muncă, domiciliul social).

e) Nanoelectronica și nanotehnologia

Subdomeniile nanotehnologiei:

– Nanoelectrica

– Nanomateriale

– Nanoroboți care combină nanocomputere și nanomașini

B. Vectorii funcționali

Numărul vectorilor funcționali este unul destul de mare, având in vedere faptul ca tot mai multe domenii de activitate se bazează pe cunoaștere și informație. Dintre vectorii funcționali amintim:

– managementul cunoașterii pentru întreprinderi, organizații, instituții, administrații locale și naționale;

– managementul utilizării morale a cunoașterii la nivel global;

– cunoașterea biologică

– sistemul de îngrijire a sănătății la nivel social și individual;

– protejarea mediului înconjurător și asigurarea unei societăți durabile și sustenabile;

– aprofundarea cunoașterii despre existență;

– dezvoltarea unei culturi a cunoașterii și inovării;

– un sistem de învățământ bazat pe metodele societății informaționale și a cunoașterii (e-learning);

În cele ce urmează , vom discuta pe larg doi dintre cei mai importanți vectori funcționali:

a) Managementul cunoașterii pentru întreprinderi, organizații, insitutușii, administrații locale și naționale

Problema managementului raportată la cunoaștere este privită în două feluri:

– Ca managementul organizației preocupate de utilizarea și integrarea tipurilor de cunoaștere

– Ca management al cunoașterii propriu-zise

Aceste aspecte trebuie îmbinate într-o viziune generală în legătură cu managementul organizației și al cunoașterii.

C. Grayson propune pentru managementul cunoașterii cinci propoziții strategice:

1. Cunoașterea este un produs

2. Transferul de cunoaștere prin cele mai bune metode

3. Cunoaștere îndreptată spre client

4. Responsabilitate personală pentru cunoaștere

5. Strategia managementului activelor intelectuale

Lucy Marshall este de părere că managementul cunoașterii face referire la controlul și utilizarea capitaluilui de ordin intelectual, acestea privind instituțiile și afirmă în mod clar că nu informația ci cunoașterea este cel mai bun activ al acestora.

b) Managementul utilizarii morale a cunoașterii la nivel global – ar trebui să aibă în vedere, un scop fundamental al societății cunoașterii, răspândirea cât mai amplă a informației-cunoaștere de tip științific gratuit sau la un preț foarte mic.

2.3 Societatea cunoașterii și economia acesteia

Rolul informației în condițiile internetului a dat startul perioadei unei noi economii. Noua economie este înțeleasă fiind drept egală cu economia ce se bazează pe internet sau cu economia digitală. Viteza transformării societății informaționale într-o societate a informației și a cunoașterii determină o anumită viziune în legătură cu noua economie care să poată prevede nu numai internetul și efectul informației acestuia ce se referă la agenții economici ci și de efectul cunoașterii ca factor economic. De asemenea, această viziune trebuie să țină cont și de cerințele realizării unei dezvoltări durabile a societății.

Raportul Comisiei Europene din anul 2001 arată că sunt necesare un internet mai performant și o restructurare la nivel social, administrativ și economic pentru a obține beneficii din noua economie.

Noua economie se bazează pe inovare și presupune crearea și dezvoltarea inteprinderilor inovante. Acestea pot lua naștere prin cooperarea dinttre firme, instituții publice sau guvernamentale și universități.

În acest context, inovarea reprezintă capacitatea de a dobândi și de a transforma noua cunoaștere pentru îmbunătățirea productivității și pentru crearea de noi produse și servicii.

Internetul și rețelele electronice produc tot mai multe informații separatoare de lucrurile fizice.

Wurster și Evans fac cunoscută teoria bogăției și atingerii (richness and reach) informației, interpretând astfel în ceea ce privește separarea relativă de lucrurile fizice, efectul pe care îl are economia informației și constată astfel că ,,cu cât crește bogăția informației, cu atât scade atingerea ei".

Bogăția informației (richness) se referă la calitatea și la cantitatea de informație, la interactivitatea, corectitudinea și securitatea acesteia.

Atingerea (reach) informației reprezintă numărul de persoane care primesc informații.

Comerțul electronic face parte dintr-o economie cu un nivel ridicat de atingere iar în acest proces intervine fenomenul de navigație.

Navigația este un proces independent de procesele de distribuție și produsele informaționale fiind recepționată de navigatori.