Informarea Consumatorilor Privind Apa In Romania

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 CONSUMATORUL ȘI COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

Noțiunea de consumator

In orice economie de piaț si in orice domeniu caracterizat prin concurența, consumatorul ocupă poziția centrală. Sfera noțiunii de consumator este una foarte largă. In orice domeniu, există consumatori. Orice organizație, indiferent de tipul ei, are consumatori. Intr-un mediu caracterizat de concurență, firma nu supraviețuieste dacă nu studiază consumatorul. Pentru a fi profitabila o organizație trebuie in primul rand sa satisfaca nevoile consumatorului. Satisfacția consumatorului este un concept cheie al marketingului.

Piața, cândva un fenomen minor și periferic, s-a deplasat în prezent chiar în mediul vieții, economia devenind o „economie de piață”. Realizările economiei de piață au ca fundament existențial competiția, dar aspirațiile unei națiuni sunt fondate pe cooperare, pe parteneriat. Nu trebuie promovat un sistem economic care divide populația în învingători și învinși.

Din acest motiv, agenții economici trebuie să fie tot mai sensibili la nevoile societății, așa cum sunt ele exprimate prin valorile omului social (consumatorul) comparativ cu valorile omului economic (producătorul), de unde și necesitatea orientării acestora către consumator.

De regulă, în limbajul curent, cuvântul „consumator”, desemnează persoana care cumpără pentru uzul său propriu bunuri sau servicii oferite în cadrul pieței libere, concurențiale.

Consumatorii sunt oamenii care acționează individual sau în grupuri mici și care achiziționează bunuri și servicii pentru scopuri personale, pentru satisfacerea unor nevoi specifice. Comportamentul consumatorului reflectă conduita oamenilor în cazul cumpărării și/sau consumului de produse.

Pentru marketeri, raportarea la comportamentul cumpărătorului a devenit aproape un reflex de gândire. Ei își fundamentează întotdeauna deciziile în funcție de reacțiile oamenilor care formează piața-țintă.

Problema esențială constă în faptul că oamenii sunt expuși simultan unei palete foarte diverse de stimuli , folosiți atât de către firmă de referința, cât și de către concurenții săi. Însă, marketerul care înțelege cu adevărat reacțiile consumatorilor la diferiți stimuli, are un avantaj substanțial fața de concurenți.

Comportamentul consumatorului – alegerea produsului, alegerea mărcii, alegerea magazinului, alegerea momentului cumpărării, cantitatea cumpărată și frecvența cumpararii-depinde de reacția psihică fața de acești stimuli. Psihicul cumpărătorului este însă o “cutie neagră” a cărei funcționare poate fi doar dedusă. Însă, chiar dacă nu pot pătrunde în interior marketerii construiesc și testează modele ale mecanismului acestei “cutii negre”.

Comportamentul consumatorului cuprinde toate gândurile, trăirile și acțiunile implicate în alegerea, cumpărarea, utilizarea și debarasarea de produse sau servicii.

Comportamentul de cumpărare privește o arie mai restrânsă și se referă, în mod specific, la evoluțiile prin care trece consumatorul atunci când se decide să cumpere un produs. Decizia de cumpărare nu este adoptată instantaneu. Ea apare ca rezultat final al unui proces secvențial, cu o anumită durata de timp, astfel pentru majoritatea deciziilor de această natură, oamenii parcurg un proces format din 5 secvențe tipice.

Figura 1.1. Procesul decizional de cumpărare

Cea mai mare parte a comportamentului uman nu este nativă, ci este învățată. În marketing, învățarea este procesul prin care dobândim cunoștințe și experiența pe care le aplicăm în cumpărarea și utilizarea produselor. Prin definiție, învățarea nu este altceva decât o evoluție permanentă a gândirii și a comportamentului datorată experiențelor prin care trecem în viață.

Etapele procesului decizional al cumpărării

Apariția unei nevoi nesatisfacute

Recunoașterea existenței unei nevoi reprezintă prima fază a procesului decizional de cumpărare, proces care începe în momentul în care cumpărătorul admite că are o nevoie nesatisfăcută.

Apariția nevoii poate fi provocată de acțiunea stimulilor de marketing, a stimulilor din mediul extern (factori economici, demografici, legislativi, de natură psihologică, socio-culturală etc.), precum și de acțiunea unor variabile ce caracterizează consumatorul (factori socio-culturali, psiho-sociali, personali și psihologici).

Căutarea de informații și identificarea alternativelor

O dată nevoia apărută, potențialul consumator încearcă să afle cât mai multe informații despre modalitățile în care aceasta poate fi satisfăcută. Voluntar sau involuntar acesta caută informații despre produsele de care este interesat, despre companiile care au în oferta lor produsele respective, despre prețurile practicate și modalitățile de plată.

Procesul de căutare a informațiilor este unul de mai mare sau mai mică anvergură în funcție de caracteristicile potențialului cumpărător, de timpul pe care persoana îl are la dispoziție, de urgența cu care trebuie luată decizia de cumpărare, de stringența nevoii, de costul implicat de luarea unei decizii greșite. În cazul în care consumatorul are un grad ridicat de fidelitate fața de un anumit produs, fața de o anumită marcă procesul de căutare a informațiilor se simplifică. Căutarea informațiilor poate fi internă sau externă.

Căutarea internă constă în reamintirea unor informații deja existente în memoria unei persoane. Aceste informații pot fi rezultatul unui proces anterior activ de căutare sau au fost memorate în mod pasiv (reținute întâmplător).

Căutarea externă presupune încercarea potențialului cumpărător de a obține informații din diverse surse: surse personale-rude, prieteni, cunostințe- surse în care de obicei oamenii au mare încredere, surse de marketing (publicitate, diferite activități promoționale), din ziare, reviste, din publicații ale unor institute de cercetări, de pe internet.

Evaluarea mentală a alternativelor

Potențialul cumpărător reține din numeroasele informații cu care intră în contact doar pe cele care i se par utile. Astfel el cercetează piața, căutând mai multe informații din diverse surse bazându-se pe anumite criterii, cum ar fi: prețul, atributele tehnice ale produselor, serviciile oferite după cumpărarea produselor sau serviciilor.

Fiecare persoană evaluează informațiile culese în funcție de propriile valori și convingeri. Dat fiind că, uneori, mesajele firmelor ajung distorsionate la potențialul cumpărător evaluarea nu este întotdeauna obiectivă.

De obicei, informațiile strânse îi atrag atenția cumpărătorului potențial asupra unui număr relativ mic de variante, denumit de către cercetătorii comportamentului consumatorului “setul alternativelor evocate”.

Principalele etape ale evaluării alternativelor sunt:

1. identificarea criteriilor utilizate pentru evaluarea și compararea alternativelor;

2. determinarea importanței fiecărui criteriu;

3. stabilirea regulilor de decizie. Principalele tipuri de reguli de decizie sunt: regula compensatorie, regula conjunctivă, regula disjunctivă și regula lexicografică.

Regula compensatorie

Fiecare variantă este evaluată în ansamblu, iar nivelurile mai puțin satisfăcătoare obținute conform unor criterii sunt compensate de nivelurile ridicate obținute conform altora. În final este aleasă varianta care este pe ansamblu cea mai bună.

De exemplu, în cazul achiziției unui autoturism, o persoană poate alege marca Toyota chiar dacă nu are cel mai mic preț, dar are o garanție de cinci ani și performanțe tehnice foarte bune.

Regula conjunctivă

Consumatorul stabilește standarde minime pentru fiecare criteriu folosit în evaluare și dacă o anumită variantă nu îndeplinește standardul minim pentru fiecare criteriu, aceasta nu mai intră în procesul evaluării.

De exemplu, în cazul unei asigurări de bunuri standardele minime pentru criteriile alese pot fi: nivelul maxim al primei de asigurare să fie de 1.500.000 lei/an, societatea să fie printre primele 5 de pe piața și contractul de asigurare să fie fără franciză.

Regula disjunctivă

Consumatorul stabilește o serie de standarde minime pentru câteva criterii dominante, celelalte fiind considerate ca având importanța mică. Ca atare, alegerea se face în funcție de scorul obținut pentru acestea. Regula este specifică unei alegeri impulsive.

Regula lexicografică

Consumatorul stabilește o ierarhie a criteriilor în funcție de importanța lor. Variantele sunt comparate în funcție de criteriul cu cea mai mare importanța. Dacă o anumită variantă este mai bună decât toate conform acestui criteriu, atunci va fi aleasă, dacă nu, variantele care au aceeași poziție conform acestui prim criteriu sunt comparate în funcție de criteriul următor ca importanța s.a.m.d.

De exemplu, alegerea unei mărci de produs pe baza faptului că este cea mai ieftină.

Rezultanta evaluării

Urmarea firească a evaluării este actul de cumpărare. Până la această etapă, cumpărătorul și-a format deja anumite preferințe și chiar și intenția de a cumpăra un anumit produs. Atitudinea celor din jur poate transforma intenția de a cumpăra în decizie de a cumpăra. Măsura în care atitudinea unei alte persoane influențează decizia cumpărătorului depinde de intensitatea atitudinii celuilalt fața de alternativa preferată a cumpărătorului și de motivația acestuia să țină seama de părerea și dorința celeilalte persoane.

Totuși, mai există și alte variante posibile: potențialul cumpărător se poate răzgândi și se poate decide să nu cumpere produsul respectiv sau poate să amâne cumpărarea sau se poate decide să cumpere un alt produs.

Evaluarea post cumpărare- ultima etapă a procesului decizional

Evaluarea post cumpărare

După încheierea actului de cumpărare clientul își evaluează acțiunea. În urma achiziției pe care o face consumatorul rămâne fie cu un sentiment de satisfacție, fie cu unul de dezamăgire. Scopul final al activității de marketing este satisfacția clientului. Aceasta va influența comportamentul său în calitate de cumpărător în viitor. Atunci când un produs reușește să satisfacă nevoile consumatorului, între produs și consumator se stabilește o legătură care poate deveni foarte greu de rupt de către concurenți. Însă, atunci când consumatorul are unele motive de insatisfacție legate de alegerea făcută poate să apară o stare de tensiune denumită disonanța cognitivă.

Disonanța cognitivă este cu atât mai mare, cu cât produsul este mai scump, cu cât atracția alternativelor respinse este mai ridicată și cu cât importanța deciziei de cumpărare este mai mare. Pentru a o reduce consumatorul evită informațiile care ar putea conduce la ideea că a făcut o alegere greșită, încearcă să culeagă cât mai multe informații care să îi confirme decizia de cumpare și chiar își schimbă unele atitudini față de produsul cumpărat.

În procesul de luare a deciziei de cumpărare consumatorul se confruntă deseori cu adevărate conflicte interioare și este rolul marketingului să încerce să le rezolve. Consumatorul se confruntă cu numeroase probleme ce apar atât înainte de cumpărare, cât și în timpul procesului de cumpărare propriu-zis și după cumpărare.

Există numeroase modele care încearcă să explice procesele, dar nici unul nu este universal, dat fiind că mintea consumatorului ese asemeni unei “cutii negre ce rămâne sigilată”.

Aceste modele, care sunt rezultatul cercetărilor de marketing și cercetărilor psihologice sunt necesare pentru că permit estimarea reacțiilor consumatorului la diferitele decizii de marketing ( lansarea unor produse noi, campanii publicitare, schimbări ale prețurilor, schimbări ale ambalajelor ). Modelele prezintă numeroase calități teoretice, dar pentru a cunoaște îndeaproape factorii care influențează comportamentul consumatorilor este necesar să facem apel la cercetarea de marketing.

Pe măsură ce se obțin tot mai multe informații, cunoștințele consumatorului despre mărcile comerciale disponibile și caracteristicile acestora devin tot mai numeroase. O companie trebuie să își elaboreze mixul de marketing astfel încât potențialii cut și în timpul procesului de cumpărare propriu-zis și după cumpărare.

Există numeroase modele care încearcă să explice procesele, dar nici unul nu este universal, dat fiind că mintea consumatorului ese asemeni unei “cutii negre ce rămâne sigilată”.

Aceste modele, care sunt rezultatul cercetărilor de marketing și cercetărilor psihologice sunt necesare pentru că permit estimarea reacțiilor consumatorului la diferitele decizii de marketing ( lansarea unor produse noi, campanii publicitare, schimbări ale prețurilor, schimbări ale ambalajelor ). Modelele prezintă numeroase calități teoretice, dar pentru a cunoaște îndeaproape factorii care influențează comportamentul consumatorilor este necesar să facem apel la cercetarea de marketing.

Pe măsură ce se obțin tot mai multe informații, cunoștințele consumatorului despre mărcile comerciale disponibile și caracteristicile acestora devin tot mai numeroase. O companie trebuie să își elaboreze mixul de marketing astfel încât potențialii cumpărători să fie informați în privința produselor. Dacă nu va reuși, compania va pierde ocazia de a-și vinde marfa. Ea trebuie să știe care sunt celelalte mărci pe care consumatorul le ia în considerare pentru a ști cu cine se luptă și pentru a-și concepe în mod crespunzator mesajele proprii.

Câteva concepte de bază ne ajută să explicăm acest proces de evaluare parcurs de consumator:

fiecare consumator încearcă să-și satisfacă anumite nevoi și caută anumite avantaje ce pot fi obținute prin achiziționarea unui produs său serviciu. În plus, fiecare consumator vede un produs ca un ansamblu de atribute, care pot furniza aceste avantaje și satisface nevoia într-o măsură diferită. Consumatorii vor considera numai o parte din aceste atribute ca fiind relevante și, în consecința, vor acorda cea mai mare atenție acelor atribute care sunt conectate nevoilor lor;

consumatorul va acorda o importanța diferită fiecărui atribut. O distincție se impune să fie făcută între importanța unui atribut și caracterul lui predominant. Atributele predominante sunt acelea care apar în mintea consumatorului atunci când acesta este rugat să se gândească la caracteristicile unui produs. Dar aceste atribute nu sunt cele mai importante pentru consumator. Unele pot fi proeminente deoarece consumatorul tocmai a văzut o reclamă menționându-le sau a avut probleme cu ele intiparindu-si-le bine în minte. Pot exista atribute care sunt uitate pe parcurs de consumatori, dar a căror importanța este recunoscută imediat ce acestea îi sunt reamintite;

consumatorul își crează o serie de convingeri cu privire la o marcă, astfel fiecare marcă se bazează pe atributele sale;

consumatorul se presupune că acordă o valoare de întrebuințare fiecărui atribut. Acesta ne arată modul în care consumatorul așteaptă ca satisfacția totală oferită de un produs său serviciu să varieze în funcție de diferitele niveluri ale atributelor;

consumatorul își formează o atitudine în privința mai multor mărci prin aplicarea unei proceduri de evaluare. Consumatorii vor utiliza una sau mai multe tehnici de evaluare care depind de cumpărător și de decizia de cumpărare.

Tipuri de comportament al consumatorilor

Înțelegând și anticipând modul de comportare al cumpărătorilor, comercianții își pot orienta mult mai ușor acțiunile lor promoționale în sensul creșterii vânzărilor.

Sunt cunoscute diverse tipuri de cumpărători: dependent, influențabil, conformist, ezitant, vorbareț, timid, exploatant, necinstit, agresiv, exigent, grăbit, autonom, independent:

Cumpărătorul dependent nu are inițiativa în efectuarea cumpărăturilor și nu poate lua o decizie fără sprijinul vânzătorului.

Cumparatorul influențabil nu este sigur de aprecierile personale si deleaga vanzatoarei puterea de decizie, refuzand sa-si asume riscul de a se insela. Exista mai multe tipuri de cumparatori influențabili: cei care cauta intenționat pararea vanzatoarei, cei care incearca sa-si asume rolul. Cei care se conformeaza deciziei unei terțe persoane din exterior.

Cumparatorul conformist doreste ca tot ceea ce cumpara sa corespunda normelor grupului social de referința, sau cel putin imaginii pe care el o are despre acesta.

Cumparatorul ezitant nu se poate hotari rapid sa aleaga un produs din cele prezentate, iar intervenția vanzatorului ( care-i recomanda unul sau doua-trei produse ) este salvatoare.

Cumparatorul vorbareț este acela care in timpul efectuarii cumparaturii ii relateaza vanzatoare diferite probleme si aspecte din viata personala, despre familie, sot, copii, vanzatoarea jucand rolul unei vechi cunostințe fața de care nu are nici un secret.

Cumparatorul timid se adreseaza vanzatoarei cu timiditate, exprimandu-si cerințele cu multe menajamente, ca si cum s-ar teme sa nu ii provoace suparare, iritare sau neplacere.

Cumparatorul exploatant il exploateaza pe vanzator, cerandu-i sa ii prezinte mai multe produse, desi nu cumpara nici unul, sau sa ii prezinte informații referitoare la intreținerea, repararea, utilizarea unor obiecte pe care le cumpara, obligandu-l pe vanzator sa ii consacre un timp ce ar putea fi utilizat pentru desfasurarea mai rapida a vanzarii.

Cumparatorul necinstit isi insuseste bunuri care ii apartin din dorinta de a-si dovedi lui insusi forta de a realiza o victorie asupra fricii sale, de a-si crea un sentiment de putere.

Cumparatorul agresiv considera vanzatorul raspunzator de defectele obiectelor sau ale organizarii procesului de vanzare, precum si de asteptarile care decurg din acestea.

Cumparatorul exigent considera ca vanzatorul este in serviciul sau. Conduita sa are un caracter autoritar, cererile adresate vanzatorului sunt de fapt ordine, iar in efectuarea cumparaturilor nu ezita sa scoate obiectele din vitrina sau sa goleasca sertarele.

Cumparatorul grabit. Se disting doua categorii:cei care sunt intr-adevar grabiți si cei afectați de alte cauze ( nervozitate, stres, emoții ).

Cumparatorul autonom se caracterizeaza prin spontaneitate. Anumiți clienți, dupa ce au examinat articolele prezentate de vanzatoare, refuza sa cumpere si se indeparteaza de raion pentru a anula influența pe care vanzatoarea ai putea sa o aiba asupra deciziei de cumparare.

Cumparatorul independent este acela care fuge de vanzator si a carui independența este aparenta. Prin aceasta conduita, cumparatorul isi exprima refuzul fața de relațiile interpersonale la fața locului.

Relația dintre producator si consumator

In condițiile unei piețe autentice, consumatorul trebuie să reprezinte destinatarul căruia îi este subordonat întregul profesionalism al producătorilor de bunuri, al comercianților și prestatorilor de servicii.

Există însă o serie de motive pentru care consumatorul apare defavorizat în raporturile sale cu agenții economici ofertanți de bunuri și servicii, cum ar fi:

în plan economic: resursele consumatorului sunt evident mai reduse decât cele de care dispune agentul economic;

în plan informațional: întotdeauna agentul economic cunoaște mai multe despre produsul său decât consumatorul;

în plan juridic: agentul economic cunoaște mult mai bine legile care guvernează relațiile comerciale, se folosește de ele cu ajutorul consilierilor juridici de care dispune, pe când consumatorul poate că ignoră chiar și existența unei legi care îl apără prin prevederile ei;

în planul reprezentării intereselor: producătorii sunt foarte bine reprezentați atât prin organizații patronale, profesionale și comerciale, cât și prin influența pe lângă autorități, în scopul adoptării unor reglementări ce țin cont de interesul lor, pe când consumatorii sunt o masă adesea amorfa, de individualități atomizate, din care puțini se decid să-și promoveze interesele prin acțiuni în cadrul unor organizații care să-i reprezinte.

Ca purtător al cererii, consumatorul este și un element de referință al activităților întreprinse de agenții economici-producători, comercianți sau prestatori de servicii.

Pe piață, consumatorul apare într-o multitudine de ipostaze: consumator final, consumator intermediar, consumator actual, consumator efectiv, consumator potențial, consumator individual, gospodării (familii), organizații, instituții și unități economice.

Procesul de cumpărare implică participarea mai multor persoane cu atribuții distincte:

consumator (ca utilizator final al produsului sau serviciului);

cumpărător (cel ce achiziționează produsul);

prescriptor (cel care acorda asistența de specialitate cumparatorilor, in scopul orientarii si fundamentarii deciziei de achiziție a produselor)

consilier

De exemplu, un copil bolnav va urma un tratament medical prescris de un medic (prescriptor) și achiziționat de părinți (cumpărători). El nu va fi decât utilizatorul sau consumatorul final al medicamentelor.

In accepțiunea marketingului, consumatorul este orice subiect economic al cărui comportament este îndreptat spre satisfacerea necesităților sale.

Pentru teoria protecției consumatorilor prezintă interes consumul neproductiv (final) al indivizilor (populației). Consumatorul este, așadar, orice persoană fizică ce consumă într-un scop – particular și neprofesional -produse și servicii oferite pe piață de producători sau comercianți.

Comentariile legate de protecția consumatorului încep cu părerea formulată pentru prima dată de Adam Smith, în secolul XVIII-lea, aceea că scopul final al produsului este consumul, producătorul fiind subordonat în totalitate cerințelor consumatorilor.

Indiferent de modul în care își exprimă interesele – colectiv sau individual – consumatorii formează în cadrul pieței un grup eterogen al cărui comportament necesită o analiză complexă.

CAPITOLUL 2 PROTECTIA CONSUMATORILOR

Notiunea de protectie a consumatorului

Noțiunea de consumator trebuie percepută și într-un context mai larg, dat fiind faptul că el reprezintă o parte a unei colectivități și, în consecință, are și interese colective. De fapt, dimensiunea colectivă imprimă adevăratul său scop politicii de protecție a consumatorilor.

Consumatorii devin tot mai exigenți față de calitatea produselor. Ei formulează o serie de cerințe privind comportarea în timp a produselor, caracteristicile psihosenzoriale, economice ale produselor, compatibilitatea lor cu alte produse etc.

De asemenea, doresc să fie informați corect și complet pentru a alege produsele în cunoștință de cauză. Ei se organizează în asociații de protecție a consumatorilor pentru a putea analiza și compara produsele care li se oferă și pentru a putea contracara tendințele de proliferare a celor necorespunzătoare calitativ.

Pe de altă parte, la nivel macroeconomic (național, regional, internațional) calitatea produselor și serviciilor este evaluată tot mai mult în strânsă legătură cu calitatea vieții. Se acordă o importanță deosebită caracteristicilor sanogenetice ale produselor, diminuării impactului ambiental negativ al unor produse și procese, fiind introduse tot mai multe restricții: reglementări, standarde obligatorii referitoare la protecția vieții, sănătății persoanelor și mediul înconjurător.

Logica interna de functionare a economiei, privita prin prisma intereselor si motivatiilor agentilor economici si consumatorilor. Arata ca acestia se gasesc intr-un raport dezechilibrat, in mod, obiectiv, in defavoarea consumatorilor. Chiar daca ei, cu nevoile si trebuintele lor, sunt originea si punctul final al activitatii agentilor economici, Ca urmare, este evident ca se impune, cu necesitate, existenta unei forte care sa contrabalanseze acest dezechilibru.

Aceasta forta de atenuare sau chiar de inlaturare a acestui dezechilibru o reprezinta protectia consumatorilor care in esenta sa refera la “un ansamblu de dispozitii, privind initiativa publica sau privata, destinate a asigura si ameliora continuu respectarea drepturilor consumatorilor”.

Protectia consumatorilor inglobeaza mai multe seturi de activitati specializate, care au ca scop apararea si conservarea integritatii bio-psiho-sociale a persoanei, in calitate de utilizator al bunurilor si serviciilor distribuite sau comercializate prin intermediul retelelor publice de oferta sociala sau prin piata nationala.

O definitie mai elaborata a protectiei consumatorilor se refera la faptul ca ea reprezinta “o forta generata de un sistem complex de legi, institutii, mecanisme, parghii, capabila de a oferi indivizilor sau grupurilor de indivizi-consumatori de bunuri si servicii-siguranta personala si protectia drepturilor si intereselor lor legitime, in relatiile acestora cu agentii economici, intr-o economie de piata libera” .

Protecția consumatorilor îmbracă atât forma unei mișcări generale care să militeze pentru respectarea drepturilor și intereselor consumatorilor, cât și forma unor acțiuni speciale cu programe și obiective bine determinate în timp și spațiu, în cele mai frecvente cazuri.

La baza asigurarii protectiei consumatorilor, in conformitate cu Legea 296/2004, numita Codul consumului, stau o serie de principii si anume:

Contradictorialitatea- presupune asigurarea posibilitatii persoanelor aflate pe pozitii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legatura cu posibila incalcare a dispozitiilor privind protectia consumatorilor;

Celeritatea procedurii de cercetare- presupune obligatia autoritatii competente in domeniul protectiei consumatorilor de a proceda, fara intarziere, la cercetarea sesizarii consumatorilor, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate si a regulilor prevazute de lege;

Proportionalitatea- conform careia trebuie respectat un raport corect intre gravitatea sau consecintele faptei constatate, circumstantele savarsirii acesteia si masura sanctionatorie aplicata;

Legalitatea mafurilor dispuse/propuse- presupune ca autoritatile competente nu pot propune decat masurile prevazute de lege

Confidentialitatea- obligatia personalului din cadrul autoritatilor competente de a pastra confidentialitatea datelor, actelor, informatiilor de orice natura, prin a caror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice si juridice, care sunt sau pot fi mentionate in aceste informatii;

Recunoasterea reciproca- orice produs legal fabricat sau comercializat intr-un stat membru al Uniunii Europene sau in Turcia ori fabricat in mod legal intr-un alt stat apartinand Spatiului Economic European este admis pe teritoriul Romaniei, daca ofera un grad echivalent de protectie cu cel impus de normele romane.

Scurt istoric al protectiei consumatorilor pe plan mondial

Secolul al XIX-lea a fost un pilon important in istoria protectiei consumatorilor deoarece s-au luat anumite masuri de standardizare, iar guvernele au fost, din ce in ce mai mult, preocupate de elaborarea unor reglementari in productia alimentara pentru a asigura deplina siguranta si sanatate a consumatorilor. Astfel, in 1860 apare in Marea Britanie prima lege a alimentelor pure care facea referire la combaterea alterarii alimentelo, a utilizarii secrete a ditivilor in scopul inlocuirii alimentelor cu altele mai ieftine si a folosirii unor substante fara valoare nutritiva. De asemenea, tot in secolul XIX apar primele Ligi sociale ale cumparatorilor si prima organizatie a consumatorilor din lume- The Consumer`s League din New York-1981. Sapte ani mai tarziu s-a infiintat Liga Nationala a Consumatorilor.

In secolul al XX-lea apar si miscarile cu caracter social: muncitorii se organizeaza in partide politice sau in sindicate, astfel apar si unele forme de organizare bazate pe interesele consumatorilor. In aceasta perioada se identifica si o pledoarie pentru dreptul la reprezentare al consumatorilor. Printre multe alre deficiente reprosate pietei libere era numira si concurenta, din cauza ei ar fi aparut reclamele mincinoase si falsificarea produselor.

Anul 1926 este remarcabil pentru evolutia protectiei consumatorului, deoarece se infiinteaza primul „club al consumatorilor”, dar cu toate acestea, actiunile sociale si eforturile legislative pentru apararea drepturilor consumatorilor s-au impus categoric abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea.

Momentul de glorie al miscarii consumatorilor este data de 15 martie 1962 atunci cand președintele american J. F. Kennedy s-a adresat Congresului american cu un mesaj centrat pe problemele consumatorilor in primul document în care au fost conturate drepturile fundamentale ale consumatorilor – Carta drepturilor consumatorilor. Preocupările la nivel european privind drepturile consumatorilor cunosc mai multe etape:

adoptarea de către Consiliul Europei a Cartei pentru protecția consumatorilor (1973);

elaborarea și adoptarea de către Comisia Europeană a primului Program de Protecție a Consumatorilor care includea și drepturile fundamentale ale acestora.

In cadrul acestui program se pune un accent deosebit pe protecția sănătății și siguranței consumatorilor.

In discursul presedintelui s-a spus despre consumatori ca “repezinta in acelasi timp grupul cel mai important dar si cel mai putin ascultat”.

De mai mult de 20 de ani au crescut preocuparile pentru protectia si promovarea consumatorului atat ca importanta cat si ca intensitate.

Paradoxul apare din dezvoltarea miscarii consumatorilor care nu si-ar avea obiect in situatia in care toti producatorii si toti comerciantii ai actiona conform teoriei economice a calitatii. Adevarul este ca populatia din zilele noastre inca se mai confrunta cu probleme din ce in ce mai complexe legate de achizitionarea sau utilizarea produselor, probleme provocate de firmele producatoare, de mediul in care acestia in desfasoara activitatea si in caretraim, dar si de catre falsificatorii de marfuri sau de neprofesionistii din domeniul comertului cu produse si servicii.

Organizația Națiunilor Unite, după ample studii, consultări și colaborări ale diferitelor sale organisme cu o multitudine de instituții naționale și, după discuții și negocieri cu numeroase guverne timp de 15 ani, a adoptat un set întreg de Principii directoare pentru protecția consumatorilor. Acestea se referă la următoarele:

protecția fizică, respectiv siguranță în consum, adică bunurile
achiziționate, utilizate în condiții normale, să nu reprezinte un pericol pentru sănătatea consumatorilor, precum și crearea condițiilor de testare și de certificare a siguranței, calității și performanțelor produselor și serviciilor;

promovarea și protecția intereselor economice ale consumatorilor,
pentru ca aceștia să obțină un beneficiu optim utilizând resursele economice de care dispun;

promovarea, elaborarea și adoptarea de standarde pentru siguranța și
calitatea bunurilor de consum și serviciilor;

posibilități de desfacere pentru bunuri de consum și servicii esențiale,
prin adaoptarea unor reglementări care să asigure distribuția eficientă a bunurilor esențiale de consum, mai ales în cazul zonelor greu accesibile, cum sunt cele rurale;

posibilități care să permită consumatorilor să obțină compensații prin
adoptarea unor măsuri juridice sau administrative, care să permită consumatorilor sau organizațiilor care îi reprezintă să aibă acces la despăgubire, prin intermediul unor proceduri simple, corecte și ieftine;

programe de educare și informare cu scopul de a-i face capabili să aleagă
cu discernământ și să-i conștientizeze de drepturile și responsabilitățile lor,
acordându-se atenție specială consumatorilor cu venituri mici sau cu un nivel scăzut de educație;

măsuri privind domenii specifice cum sunt alimentele, apă și produse
farmaceutice care vor fi puse la dispoziția consumatorilor în conformitate cu
recomandările Comisiei Codex Alimentarius și Organizației Mondiale a Sănătății.

Principiile directoare permit asigurarea unui cadru utilizabil în elaborarea și consolidarea politicii și legislației naționale pentru protecția consumatorilor, adresându-se în egală măsură agenților economici cât și consumatorilor, încurajând totodată, cooperarea internațională în acest domeniu.

Protecția consumatorilor in Uniunea Europeana

Politica de protecție a consumatorilor este parte integrantă, clar înscrisă în prioritățile realizării pieței interne europene, obiectivul principal al UE fiind acela de a realiza o piață unică care, printr-un cadru legislativ armonizat să fie în serviciul consumatorilor.

In prezent, Uniunea Europeană concepe politica protecției consumatorilor ca o doctrină de sine stătătoare cu obiective, priorități și mijloace proprii specifice.

O legislație a protecției consumatorilor, centralizată la nivelul Comunității, este singura formă eficientă de a reglementa evitarea punerii în pericol a sănătății și securității consumatorilor.

In consecință, programele UE subliniază caracterul presant al armonizării prevederilor, mai ales în ceea ce privește calitatea și siguranța bunurilor, ocrotirea sănătății, precum și responsabilitatea producătorilor și distribuitorilor pentru produsele pe care le vând.

Acquis-ul Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor este în continuă dezvoltare. O serie de propuneri pentru noi directive a fost lansată în ultimii ani și se prevede sporirea preocupărilor legate de siguranța produselor, îndeosebi a produselor alimentare, de creștere a eficienței controalelor pe piață pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță și calitate a produselor și a reface încrederea consumatorilor.

Având în vedere modificările operate în comercializarea produselor și serviciilor ca rezultat al globalizării economiei, al extinderii comerțului electronic și a noilor tehnologii informaționale, precum și importanța structurilor de reglementare în cadrul pieței interne europene, politica de protecție a consumatorilor capătă un rol tot mai important, ea scoțând în evidență necesitatea abordării în mod continuu a următoarelor probleme:

îmbunătățirea continuă a legislației referitoare la protecția consumatorilor;

informarea și educarea consumatorilor prin toate mijloacele posibile; protejarea intereselor economice ale consumatorilor; îmbunătățirea reprezentării consumatorilor;

îmbunătățirea servicilor oferite consumatorilor de către centrele europene de consultanță; îmbunătățirea dialogului dintre organizațiile de consumatori, instituțiile statului și organizațiile patronale;

îmbunătățirea colaborării între organizațiile de consumatori.

In aprilie 2005, Comisia Europeană și-a adoptat strategia în domeniul sănătății și protecției consumatorilor, precum și o propunere de program de acțiune comunitar, pentru perioada 2007 – 2013. Strategia și propunerea de program reunesc și prelungesc programele pe care UE le desfășoară la ora actuală. Comisia și-a propus să îmbine cele două programe într-unul singur, pentru a profita de apropierea care există între politicile de sănătate și cele de protecție a consumatorilor. Acest lucru s-a impus cu atât mai mult, cu cât acțiunile prevăzute de articolele 152 (sănătatea populației) și 153 (protecția consumatorilor) ale tratatului urmăresc numeroase obiective comune.

Uniunea Europeană, prin organismele sale, a creat un cadru instituțional adecvat protecției consumatorilor, permanent perfecționat și adaptat cerințelor și realităților unei Europe în continuă transformare.

Totalitatea institutiilor si organizatiilor din Uniunea Europeana

In prezent, în Uniunea Europeană există un cadru instituțional bine structurat și destul de complex în domeniul protecției consumatorilor. Acest cadru s-a dezvoltat și diversificat în timp și cuprinde un număr relativ mare de actori instituționali, dar și actori privați sau grupuri de interese care îndeplinesc diferite roluri: executiv, legislativ, juridic, de promovare sau reprezentare. (tabelul 1.2.)

Tabelul 1.2. Cadrul instituțional al politicii europene de protecție a consumatorilor

Noua voce a consumatorilor în UE o reprezintă Direcția Generală XXIV, a cărei misiune este să apere interesele consumatorilor prin dezvoltarea unei politici consumatoriste ce trebuie să asigure transparența pieței și îmbunătățirea securității produselor și serviciilor în piața internă europeană.

Direcția Generală XXIV sporește încrederea consumatorilor prin oferirea de informații complete și efective, precum și prin dezvoltarea dialogului și consultării între Comisie și organizațiile care îi reprezintă.

Preocuparea sporită a Comisiei Europene pentru cerințele și drepturile consumatorilor a condus la restructurarea radicală a DG XXIV prin atașarea a opt noi comitete de specialitate, înlocuirea comitetului științific multidisciplinar cu un comitet științific director, încorporarea Oficiului Alimentar și Veterinar și crearea unei unități responsabile cu evaluarea riscurilor sănătății publice.

De asemenea, a fost înființat Comitetul pentru Consumatori reprezentând asociațiile sau instituțiile naționale și regionale din fiecare stat membru, dar și asociațiile europene ale consumatorilor. Acesta are un rol important în formularea diferitelor politici ale UE, ajutând Comisia Europeană să ia în considerație și interesele consumatorilor.

O funcție foarte importantă a Comitetului Consumatorilor este aceea de a asigura un schimb sistematic de informație și experiență în domeniul protecției consumatorilor între statele membre.

Reacția tot mai atentă a autorităților Uniunii Europene la preocupările și exigențele sporite ale consumatorilor europeni, tot mai conștienți de drepturile lor și mai activi în presiunile exercitate asupra factorilor de decizie, s-a reflectat în procesul de dezvoltare a asociațiilor consumatorilor.

In acest sens, organizația cea mai importantă, care asigură în mod practic protecția consumatorilor la nivel european, este Biroul European al Uniunilor Consumatorilor (BEUC).

Principalul obiectiv al organizației este acela de a influența dezvoltarea politicii de protecție a consumatorilor la nivelul Uniunii Europene, și de a promova și apăra interesele tuturor consumatorilor europeni.

Principalele domenii de activitate ale BEUC sunt cele refritoare la: aspecte legislative, probleme economice, probleme financiare, alimente, sănătate și mediu, siguranța consumatorilor, asigurând în mod practic, la nivel european, vocea consumatorilor prin transpunerea problemelor cu care aceștia se confrunta în țările membre UE, dar și prin studiile și analizele întreprinse în domeniile sale de activitate.

De asemenea, BEUC asigură organizațiilor membre o permanentă monitorizare și consultanță în vederea dezvoltării propriilor activități de lobby și influențare a deciziilor ce privesc interesele consumatorilor la nivel național și în concordanță cu politica europeană în domeniu.

In cadrul Parlamentului European, BEUC deține Secretariatul pentru Forumul Consumatorului, unde au loc dezbateri ale experților pe probleme de protecția consumatorilor.

O interfață importantă între Comisia Europeană și consumatorii din cadrul acesteia o reprezintă Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor. Este o rețea aflată pe tot cuprinsul Europei, care încearcă sa intareasca încrederea consumatorilor prin informarea acestora cu privire la drepturile pe care le au în calitate de consumatori și oferirea accesului pentru soluționarea problemelor de consum, mai ales în cazurile în care consumatorul a cumpărat produse dintr-o altă țară.

Scopul Centrelor Europene ale Consumatorilor este de a oferi consumatorilor o gamă largă de servicii, de la oferirea de informații cu privire la drepturile acestora până la acodarea de consultanță și asistență cu privire la plângeri, precum și sprijin în soluționarea litigiilor.

Un alt organism important în domeniul protecției consumatorilor este Asociația europeană pentru coordonarea reprezentării consumatorilor în standardizare (ANEC). Aceasta asociație coordonează activitatea de reprezentare a consumatorilor în cadrul organismelor europene de standardizare, în special CEN și CENELEC, cu scopul de a realiza o reprezentare reală a intereselor consumatorilor în activitatea de standardizare^ precum și de a ameliora eficacitatea acestei reprezentări.

Prioritățile asociației sunt:

formarea reprezentanților consumatorilor;

ameliorarea furnizării informațiilor cu ajutorul mijloacelor electronice;

identificarea intereselor consumatorilor etc.

Asociația consolidează rolul consumatorilor europeni în procesul de elaborare a standardelor, tehnice. în acest fel, părerea consumatorilor se va face auzită în lumea standardizării pentru a se asigura că interesele lor sunt luate în calcul la cel mai înalt nivel politic.

Existența unei legislații armonizate a protecției consumatorilor și a unui cadru instituțional și organizațional, la nivel comunitar, pe teritoriul întregii Uniunii Europene, va ajuta statele membre să-și protejeze consumatorii.

Protecția consumatorilor în România

Organizarea protecției consumatorilor este un proces amplu în care este implicată atât puterea publică-statul, cât și consumatorii înșiși.

Protectia consumatorilor este o componenta a protectiei sociale, iar in realizarea ei statul are rolul esential, prin crearea unui cadru institutional si a unui cadru legislativ in aces sens.

Din cadrul institutional cea mai importanta componenta este Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului( ANPC ). Ea are rolul de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor, de a coordona strategia si politica Guvernului in domeniu, de a armoniza legislatia nationala cu cea a Uniunii Europene, de a educa si informa consumatorii cu privire la drepturile pe care le au.

Alte institutii abilitate sa implementeze masurile legislative si politicile in domeniul protectiei consumatorilor sunt: Ministerul Integrarii Europene, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Justitiei, Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Protectiei Mediului, Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, Consiliul National al Audiovizualului.

Instituții și organizații din Romania

O altă latură importantă în procesul de protecție a consumatorilor o constituie asigurarea cadrului instituțional și organizațional, care este format din instituții de stat, organisme consultative mixte și asociațiile de consumatori.

a) Ca organ al administrației publice centrale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), este principala instituție care asigură protecția consumatorilor în România. ANPC coordonează și realizează strategia și politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, acționând pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor consumatorilor și, evaluează efectele pe piață ale sistemelor de supraveghere a produselor și serviciilor destinate consumatorilor.

Atribuțiile principale ale acestei instituții pot fi grupate asfel: atribuții legate strict de supravegherea pieței produselor și serviciilor; atribuții legate de informarea și educarea consumatorilor și sprijinire a asociațiilor de consumatori; atribuții legate de elaborarea strategiei și de inițiativă legislativă în domeniul protecției consumatorilor; atribuții de autorizare și expertizare.

Prin natura atribuțiilor și competențelor sale, ANPC realizează atât o protecție directă prin efectuarea de controale la agenții economici, cât și o protecție indirectă prin efectuarea de campanii sistematice de informare, consiliere și educare a consumatorilor, de îmbună îmbunătățirea cadrului legislativ și de sprijinire a asociațiilor de consumatori.

In subordinea ANPC funcționează, ca unități cu personalitate juridică, oficiile județene pentru protecția consumatorilor, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București și Centrul Național pentru încercarea și Expertizarea Produselor-„LAREX" (CNIEP), instituție care are calitatea de organism neutru de încercare și certificare, fiind acreditat de Asociația de Acreditare din România (RENAR).

Marca „Larex" este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale de la Geneva, (figura 2.2.)

Figura 2.2. Marca Larex

In exercitarea atribuțiilor sale, ANPC colaborează cu ministerele și cu alte organisme specialitate ale administrației publice care au atribuții de protecție a consumatorilor pe domenii strict delimitate (de exemplu: Biroul Român de Metrologie Legală, Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor etc.)

b) Sistemul organismelor consultative mixte este format din:

*Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieței Produselor și Serviciilor și Protecția Consumatorilor, care are rolul de a asigura, în domeniul protecției
consumatorilor, colaborarea dintre autoritățile administrației publice, pe de o parte,
și dintre aceste autorități și organizațiile neguvemamentale de profil, pe de altă
parte;

*Comisia pentru Securitatea Produselor, care analizează sesizările privind
riscurile ce le pot prezenta produsele destinate cosumatorilor, realizând o bază de
date prin inventarierea informațiilor din domeniul protecției consumatorilor,
referitoare la pericolele prezentate de produse;

*Comisia pentru Clauze Abuzive, al cărei scop îl constituie asigurarea reprezentării organizațiilor neguvernamentale în procesul decizional și obținerea celor mai bune opinii fundamentale privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii și a cărei principală atribuție este analiza și evaluarea contractelor preformulate pentru serviciile de interes public (apă, gaze, energie electrică și termică etc.) sau care se adresează unui număr mare de consumatori;

*Consiliile Consultative pentru Protecția Consumatorilor, constituite la nivel central de județ, oraș, comună, care asigură cadrul informațional și organizatoric necesar stabilirii și aplicării politicii de protecție a consumatorilor și al corelării acțiunii autorităților administrației publice cu cele ale organizațiilor neguvemamentale, cu atribuții în domeniul protecției consumatorilor (asociațiile pentru protecția consumatorilor).

c) Asociațiile pentru Protecția Consumatorilor sunt considereate acele
organizații neguvemamentale constituite ca persoane juridice, care au ca unic scop
apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor lor sau ale
consumatorilor, în general. Ele aparțin societății civile și au rol deosebit în
diseminarea informațiilor ce privesc produsele și serviciile periculoase pentru viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori care sunt contrafăcute sau piratate.

Asociațiile pentru protecția consumatorilor acționează în mod direct:

față de consumatori, prin informarea acestora asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și educarea consumatorilor;

față de agenții economici, prin supravegherea procesului de comercializare pentru a nu apărea pe piață produse ce nu sunt certificate, care nu respectă condițiile calitative prevăzute în contracte sau care nu respectă condițiile igienico-sanitare, dar și prin acțiuni pentru a sprijini despăgubirea consumatorilor pentru daunele provocate de produsele necorespunzătoare;

față de guvern și de alte autorități publice, în scopul stabilirii de norme și reglementări specifice ameliorării protecției consumatorilor.

Asociațiile pentru Protecția Consumatorilor nu au drept de control pe piață și nu aplică sancțiuni agenților economici.

Informarea consumatorilor din Romania

Statul trebuie sa realizeze si sa incurajeze folosirea de programe menite sa asigure consumatorilor o informare si o educare corespunzatoare, pentru a permite acestora sa actioneze in mod distinct, in vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare corespunzatoare asupra bunurilor si a serviciilor si sa fie cunoscatori ai drepturilor si responsabilitatilor ce le revin.

Statul, prin mijloacele sale, are ca scop protejarea consumatorilor la achizitionarea de produse si servicii, precum si protejarea interesului public general impotriva publicitatii inselatoare, a consecintelor negative ale publicitatii si stabileste conditiile in care este permisa publicitatea comparativa. Avand in vedere necesitatea asigurarii unei informari complete, concrete si inteligibile a consumatorilor pot fi initiate programe privind informarea consumatorilor prin massmedia.

Necesitatea informarii consumatorului provine din chiar definitia economiei de piata, care inseamna concurenta si oferta bogata, iar consumatorul poate alege numai pe baza informatiilor primite. Decizia cumparatorului depinde in mod esential de sursele de informatii folosite, care trebuie sa fie corecte si complete. Contractul clasic este cel de vanzare-cumparare, dar exista si alte tipuri de contracte, precul contractele bancare, de asigurari, de prestarii servicii, care au fost vizate de legiuitor in acest sens. Dreptul la informare al consumatorilor nu poate fi realizat decat daca exista obligatia producatorilor de a furniza informatiile necesare despre produse si servicii. In lipsa reglementarilor stricte, practica a demonstrat ca, din pacate, tendinta unora dintre ofertanti este aceea de a comunica informatii partiale sau chiar neadevarate privind produsele sau serviciile lor.

Continutul informarii

Informarea consumatorului inseamna, in esenta informatii complete, corecte si clare despre produsul sau serviciul respectiv, despre pret sau tarif, publicitate corecta. Au fost adopate reglementari detaliate despre toate aceste aspecte. In esenta informatiile se refera la caracteristicile produsului si la producatori. Pentru produsele alimentare, majoritatea acestor informatii trebuie sa apara pe eticheta(art. 51 Codul consumului).

Organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori si apararea impotriva politicilor comerciale agresive promovate de agentii economici ofertanti, prezenti in cadrul pietei, constituie un alt domeniu complex din cadrul procesului de protectie a consumatorilor, care implica o multitudine de aspecte si responsabilitati, ce revin atat in sarcina statului, cat si in cea a fiecarui agent economic.

Transparenta pietei, ca una din conditiile de functionare a mecanismului de piata, implica o buna informare a consumatorului, in calitatea sa de cumparator potential. O asemenea conditie, poate fi frecvent eludata sau ingradita prin diverse metode, corespunzator intereselor monopoliste sau a diferitelor intelegeri oligopoliste. Drept urmare, in lumea contemporana a economiei de piata, informarea consumatorilor constituie unul din obiectivele de baza ale programelor de protectie sociala.

Delimitarea complexului de informatii, destinate consumatorului, in 4 mari categorii de elemente :

informatii asupra produselor prezente in cadrul pietei – o categorie de elemente prin care se fac cunoscute consumatorilor natura produsului, pretul acestuia, originea sa, provenienta, data limita de consum, sisteme de ambalare si date asupra naturii si compozitiei ambalajului, sisteme de depozitare si conservare etc.;

informatii asupra pietei – referindu-se, indeosebi, la sistemul de relatii existent in cadrul pietei, intermediarii implicati, sistemele si nivelurile de preturi practicate, tipurile de servicii asigurate, facilitatile care pot fi obtinute in domeniul achizitionarii, serviciilor si preturilor etc.;

informatii referitoare la circuitele de distributie – privesc modul in care publicul poate efectiv, in cadrul piatei, sa se adreseze unitatilor care le asigura cel mai bun raport calitate-pret. Ele se refera la structura circuitelor economice care privesc fluxul fiecarei categorii de produse, reteaua de produse existenta, localizarea unitatilor si programului de functionare;

informatii asupra propriilor nevoi – o categorie de informatii care au drept obiectiv sa lamureasca publicul consumator in legatura cu modul stiintific de interpretare, intelegere si satisfacere a propriilor nevoi alimentare, atat sub aspectul lor cantitativ, cat si calitativ.

In cadrul pietei, informarea consumatorilor se asigura prin intermediul publicitatii si al sistemului de etichetare. Publicitatea are menirea de a asigura cunoasterea existentei diferitelor produse si a sortimentelor acestora, axandu-se indeosebi pe comunicarea noutatilor, a diferitelor sisteme de ambalare, dozare si conditionare, precum si a sistemului de preturi. Etichetarea este destinata sa permita cunoasterea marcii, a naturii produselor, greutatii, pretului, datei limita a consumului si a modalitatilor de folosire etc.

Tinand seama de modul in care se desfasoara actiunea de informare a consumatorilor, in majoritatea tarilor cu economie de piata sunt formulate serioase rezerve, in special, in legatura cu informarea efectiva a consumatorului prin publicitate si etichetaj. Fenomenul este generat de faptul ca scopul publicitatii, indeosebi, indiferent de forma sub care se prezinta aceasta, il constituie asigurarea vanzarii produsului sau serviciului, ceea ce apare, din pacate, incompatibil cu informarea obiectiva a publicului. Foarte adesea insa, publicitatea si etichetarea au drept unic scop sporirea puternica a vanzarilor si drept urmare ele nu fac altceva decat cauta sa-i inoculeze consumatorului, in mod agresiv, preferintele pentru produsul ce intereseaza firma ofertanta.

Un volum de informatii cuprinzator si semnificativ in legatura cu produsele aflate pe piata va contribui la intelegerea corecta si deplina a valorii de intrebuintare a acestora si deci implicit la formarea competentei consumatorului in alegerea solutiei care corespunde cel mai bine scopurilor sale.

Conform perceptelor educatiei moderne, dintre elementele triadei care compun compenteta, cunostintele premerg si determina atitudinine si deprinderile; rezulta ca pentru a desarvarsi competenta consumatorilor trebuie actionat in primul rand asupra cunostintelor acestora.

La randul sau, procesul cunoasterii este determinat de procesul de informare.

Pentru a fi eficienta insa, informatia trebuie sa poata fi receptionata si valorificata cat mai corect si complet. Analiza globala a acestor echivalente si interdependente evidentiaza faptul ca nivelul si calitatea informarii influenteaza puternic nivelul vanzarii produselor.

Ca mijloc de comunicare intre producatori, comercianti si consumatori, componenta informational- stetica a produselor poate contribui la cresterea competivitatii acestora si implicit a capacitatii concurentiale a firmelor, cu rezultate pozitive in plan financiar.

Educatia consumatorilor in Romania

Se spune adesea, sub diverse forme, ca banii pun in miscare lumea. Nimic mai adevarat, dar foarte importanta este si maniera fiecarui individ de ai cheltui, pentru ca influentele sunt hotaratoare asupra mediului inconjurator.

Saracia globala, conservarea faunei si a naturii in general sunt probleme de interes mondial si, daca ne-am duce la cumparaturi cu aceste lucruri in minte, probabil am putea face din Terra un loc mai bun, atat pentru noi, cat si pentru urmasii nostrii.

Etica nu este o optine universal acceptata, la fel cum nu este nici religia, de aceea ceea ce poate fi important pentru un individ poate lasa indiferent pe altul. In acest context, feful in care isi cheltuieste banii un consumator responsabil reprezinta practic un vot in favoareaunui mediu mai sanatos. Sfarsitul secolului al XX-lea a consfintit ceea ce unii oameni de stiinta anuntasera cu cateva decenii inainte, anume faptul ca noi, omenirea, ne aflam la o veritabila raspantie, iar viitorului omului pe planeta Pamant depinde intr-o foarte mare masura de maniera in care vom trata natura si resursele pe care ea le ofera.

Conform Codului consumului, art. 5, unul dintre obiectivele statului este de a educa consumatorii. Astfel revine statului obligatia de a incuraja programele care au ca finalitate informarea si educarea consumatorilor.

Articolul 39 din Codul consumului prevede ca “ educarea consumatorilor poate deveni o parte din programul de invatamant sau o componenta a obiectelor de studii, concretizata prin colaborarea institutiilor de invatamant cu autoritatile administratiei publice, cu atributii in acest sens.”

Orice individ are si calitateaa de consumator, astfel oamenii consuma zilnic o gama larga de produse si servicii fiind dependenti de consum. Comportamentul si obiceiurile de consum ale oamenilor se schimba permanent, de aceea modul de consum contemporan este foarte diferit de cel de acum 10-15 ani, poate si pentru ca s-au schimbat mult si valorile de baza pe care le respecta azii consumatorii, fata de cele din trecut.

O privire in trecut demonstreaza ca oamenii obisnuiau sa-si cumpere bunurile de la magazinul din colt, unde se intalneau cu ceilalti vecini. Diversitatea produselor disponibile era limitata, oamenii puteau cumpara in cantitati mici, potrivite bugetelor reduse, iar plata se facea in numerar. Schimbarea modului de plata actual face probleme mari multor oameni, pentru ca fie nu inteleg sensul contractelor ppe care le semneaza, fie nu constientizeaza conceptul de “credit”. Rezultatul este indatorarea peste putinta de plata, pentru ca datoriile cresc.

In calitate de consumatori responsabili, oamenii trebuie sa inteleaga cum lucreaza economiasi cat de puternic se influenteaza reciproc producatorii si consumatorii.

Producatorii trebuie sa continue sa-si vanda produsele chiar daca piata este saturata, de aceea ei vor incerca sa-i convinga pe consumatori ca produsul este lansat pe piata este imbunatatit- e mai eficient, are caracteristici noi, e mai putin daunator pentru mediul inconjurator etc., iar daca aceste argumente nu sunt suficient de convingatoare, producatorii vor incerca sa ii convinga pe consumatori ca au nevoie de un singur produs de acelasi fel, pentru a-si satisface confortul pe un alt plan, un exemplu concret: existenta mai multor televizoare, computere, masini in foarte multe case.

Asadar, consumatorii au nevoie de drepturi pentru a fi protejati de un comert fara scrupule si nesigur si trebuie sa accepte faptul ca au anumite responsabilitati, cum ar fi respectarea contractelor, plata facturilor etc. Multi oameni pur si simplu nu isi cunosc drepturile de baza privind consumul sau sovaie sa actioneze cand este necesar. In consecinta, pentru a putea fi consumatori-cetateni, oamenii au nevoie de educatie, ei au nevoie de Educatia consumatorului.

Drepturile și răspunderile fundamentale ale consumatorilor

Așa cum în politică democrația presupune asigurarea drepturilor alegătorilor, în economie democrația presupune asigurarea drepturilor consumatorilor și, deci, protecția acestora.

Calitatea de consumator aparține tuturor cetățenilor, iar drepturile cetățeanului în calitatea sa de consumator, sunt drepturi ale omului. Importanța ce trebuie acordată consumatorului derivă din consecințele pe care lipsa ei le-ar putea avea asupra ființei umane, deoarece înșelarea omului – consumator de către semenul său, omul-producător sau comerciant, aduce prejudicii demnității omului care este și unul și celălalt. Primul, discreditat în mod repetat, se va resemna conștient la starea de om păcălit. Al doilea, fraudulos o dată, fraudulos de mai multe ori, va descoperi că lucrând mai prost, poate câștiga mai bine.

In spiritul principiilor directoare ale ONU, consumatorilor trebuie să le fie asigurate, prin politici adecvate, condiții pentru a beneficia de o serie de drepturi fundamentale:

Dreptul la satisfacerea necesităților fundamentale

Consumatorul urmărește să-și satisfacă în primul rând o nevoie de consum fundamentală. Ca urmare, prima condiție necesară este de a avea acces la bunul corespunzător dintr-o ofertă existentă și variată.

Acest drept presupune accesul la bunuri și servicii esențiale, cum sunt:

alimente suficiente și corespunzătoare;

îmbrăcăminte;

locuințe;

îngrijirea sănătății;

învățământ și cultură.

Dreptul la libera alegere a produselor

Acesta se referă la libertatea consumatorului de a alege produsele pe care le apreciază ca fiind cele mai potrivite pentru satisfacerea nevoilor lui de consum sau a gusturilor proprii din punct de vedere al:

calității și durabilității;

sferei de folosință, gamei de utilități pe care le poate acoperi sau satisface;

prețului;

aspectului, coloristicii și designului;

mărcii produsului, respectiv producătorului care 1-a fabricat;

experienței și obișnuinței acumulate în timp, a tradiției în utilizarea unui produs

Dreptul la protecția sănătății și securității

In consumarea bunurilor achiziționate, nu se admite periclitarea vieții sau sănătății consumatorului și, ca atare, se formulează dreptul la siguranța produselor. Acest drept presupune ca oamenii să fie protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și interesele legitime.

Pentru a se respecta acest drept produsele trebuie să:

aibă în dotare toate cele necesare care să asigure protejarea consumatorului, astfel încât să nu-i primejduiască sănătatea, securitatea sau chiar viața;

fie prevăzute cu instrucțiuni clare și ușor de înțeles privind utilizarea, păstrarea și depozitarea;

aibă clar și la vedere specificate termenele de garanție și valabilitate, astfel încât la cumpărare consumatorul să fie în măsură să aprecieze dacă produsul respectiv întrunește toate condițiile de calitate și utilitate, în perioada în care va fi folosit, consumat sau păstrat;

nu afecteze – în timpul folosirii lor – mediul înconjurător, care la rândul lui îl poate afecta pe consumator. Acest drept mai înseamnă că numai produsele care nu prezintă pericole pentru sănătatea și securitatea persoanelor pot fi puse în circulație pe piață, de unde necesitatea de a defini prescripții de securitate, de a furniza informații exhaustive asupra riscurilor potențiale și de a proteja consumatorii împotriva oricărei daune fizice.

Dreptul la informare și educare

Resursele consumatorului sunt limitate, deci alegerea urmărește optimizarea raportului dintre nevoi și disponibilități. O astfel de alegere este condiționată de posibilitatea de informare a consumatorului asupra caracteristicilor esențiale ale produselor oferite și compararea acestora cu alte produse similare. Aceasta presupune dreptul consumatorilor de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor.

In acest sens, consumatorul trebuie să cunoască:

elementele principale care definesc calitatea comercială a produsului (design, culoare, mod de prezentare, ambalaj, grad de finisare etc);

elementele principale care alcătuiesc calitatea funcțională a produselor ce urmează a fi achiziționate (siguranța și mentenabilitatea funcționării);

elementele principale ce caracterizează calitatea tehnică(parametrii tehnici).

De asemenea, consumatorii mai au și dreptul de a fi educați cum să utilizeze și să întrețină eventualele bunuri pe care le-au achiziționat, astfel ca acestea să aducă foloasele pe care le așteaptă. Dreptului la informare îi revine un rol cheie în realizarea tuturor celorlalte drepturi, întrucât numai prin informație și educație consumatorul va putea să-și exercite – în deplină cunoștință de cauză – drepturile sale fundamentale.

Dreptul la protecția intereselor economice

In virtutea acestui drept, cumpărătorii de bunuri și servicii sunt protejați împotriva abuzurilor de putere ale agentului economic, în principal împotriva contractelor-tip stabilite în mod unilateral, împotriva excluderii abuzive din contract a unor drepturi esențiale, contra cererilor de plată a mărfurilor necomandate și a metodelor de vânzare agresivă.

Mai concret, dreptul la protecția intereselor economice ale consumatorilor presupune:

asigurarea libertății de decizie la achiziționarea de produse fără a li
se impune clauze ce pot favoriza folosirea unor practici abuzive;

exonerarea de la plata produselor care nu au fost solicitate și nici
acceptate;

despăgubirea pentru daunele provocate de produsele care nu
corespund exigențelor sau clauzelor stipulate în contracte;

asigurarea service-ului și a pieselor de schimb pe toată durata
medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice
normative sau declarată de producător sau convenită de acesta cu
consumatorul;

plata cu exactitate a prețului stabilit în prealabil, majorarea nefiind
posibilă decât cu acordul consumatorului.

Dreptul la compensare

In utilizare, produsele trebuie să corespundă caracteristicilor declarate de producător, precum și scopului pentru care au fost produse. în caz contrar consumatorul are dreptul la compensare, fie prin restituirea contravalorii produsului, fie prin înlocuirea produsului defect cu unul de calitate corespunzătoare.

Aceasta mai înseamnă și dreptul de a fi apărat de lege și de a fi despăgubit pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor, așa de exemplu remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor achiziționate, precum și acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanție.

Dreptul la asociere și reprezentare

Consumatorii, categorie economică fundamentală pentru funcționarea corectă a pieței, trebuie să aibă dreptul de a se exprima în legătură cu bunurile necesare, de a-și face cunoscute opiniile specifice pe lângă agenți economici și autorități.

In conformitate cu acest drept, consumatorii se pot organiza în asociații, uniuni și federații, consilii și fundații pentru protecția consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor și aplicării în practică a drepturilor fundamentale ale consumatorilor.

Prin aceste forme organizatorice, consumatorii au dreptul și posibilitatea de a intra în contact direct cu toate organele și instituțiile care au și ele, la rândul lor, atribuții în domeniul promovării și apărării drepturilor fundamentale ale consumatorilor.

De asemenea, consumatorii trebuie să fie reprezentați cu prilejul procedurilor decizionale asupra subiectelor care-i interesează pe plan local, național, european și internațional.

Pentru asigurarea acestor drepturi, în spiritul Principiilor directoare de protecție a consumatorilor, guvernele țărilor membre ale ONU sunt chemate să adopte măsurile corespunzătoare:

în plan legislativ – prin asigurarea reglementărilor de resort;

în plan instituțional – prin crearea instituțiilor ce urmăresc respectarea prevederilor legale în domeniu;

în plan social – prin manifestarea concretă a disponibilității de dialog cu reprezentanții societății civile.

Consumatorilor, ca parteneri activi în buna funcționare a economiei de piață, le revin și lor unele răspunderi, cum sunt:

a acționa cu discernământ, adică a urmări cu atenție prețul și calitatea bunurilor de consum;

a lua atitudine în vederea obținerii unui tratament corect, deoarece rămânând pasivi ei vor fi tratați ca atare, fiind la discreția agentului economic;

a lua în considerare interesele societății, prin conștientizarea impactului pe care actul propriu de consum îl are asupra altor membri ai societății, în special asupra categoriilor dezavantajate,din comunitatea locală, națională sau internațională;

a conserva mediul natural, prin capacitatea de a înțelege consecințele pe care consumul îl are asupra resurselor oferite de natură și asupra generațiilor viitoare;

a fi solidari, ceea ce presupune implicarea activă în acțiunile inițiate de organizațiile consumatorilor, menite promovării interesele acestor categorii.

CAPITOLUL 3 INFORMAREA CONSUMATORILOR PRIVIND APA IN ROMANIA

Consumatorii din zilele noastre sunt din ce in ce mai informati despre probleme legate de provenienta apei pe care o bem zi di zi, fie cumparata din supermarket, fie de la robinet. Chiar daca multi nu stiu ce substante contine apa imbuteliata, ei considera ca este mult mai buna decat cea de la robinet.

Iata cateva informatii despre cat de necesara este apa in viata oamenilor. Apa reprezintă in medie 75% din masa corporală a unui sugar, 60% din cea a unui adult și 50% la varstnici. In diferite procente, ea se regăsește in structura tuturor părților componente ale organismului:

Un om poate să supraviețuiască fără hrană in jur de 30 de zile, dar in lipsa apei viața ii este pusă in pericol după numai 3 zile.

Reinnoirea apei in corpul uman se face intr-un ritm de 10 – 15% pe zi la copil și de 3 – 6% pe zi la adult. Cu alte cuvinte aceasta inseamnă că in aproximativ 4 – 5 săptămani, 60% din corpul nostru se schimbă in totalitate.

Necesarul mediu de apă al organismului uman este de 2,5 litri/zi, cantitate

care asigură echilibrul hidric la nivelul corpului și contrabalansează pierderile prin

urină, transpirație sau respirație.

In tabelul următor (1.3.) sunt prezentate sintetic cateva efecte benefice sănătății, ale unor elemente sau compuși chimici din apă și necesarul zilnic al organismului in acestea.

Tabelul 1.3. Efecte benefice ale sanatatii

Informarea consumatorilor privind apa comercializata pe piata

APA MINERALA

Chiar dacă apa minerală naturală joacă un rol important in remineralizarea corpului uman, un slogan de genul: dacă bei 2 litri din apa “X” iți asiguri 90% din necesarul zilnic al organismului in compusul “Y”, trebuie privit cu scepticism, el reprezentand mai mult o formulă de marketing, decat un adevăr științific.

Directiva europeană 2009/54/CE interzice să se atribuie unei ape minerale naturale proprietatea de a preveni, trata sau vindeca anumite boli. Se acceptă totuși menționarea pe eticheta apelor minerale a unor indicații cu caracter general de genul: “stimulează digestia”, “poate facilita funcțiile hepato-biliare”,“poate avea efect diuretic”,“poate avea efect laxativ” sau“corespunde unui regim sărac in sodiu”, dacă aceste efecte au fost demonstrate științific.

Este recunoscut faptul că apele minerale carbogazoase, cu precădere cele

alcaline, administrate odată cu alimentele sau cu puțin timp inainte de masă, stimulează funcțiile digestive, excită secreția și motilitatea gastrică, secrețiile intestinale, pancretice și biliare, favorizand o mai accelerată absorbție intestinală a

alimentelor.

Datorită acestor efecte, apele carbogazose sunt folosite ca ape de masă, stimuland apetitul și digestia. De exemplu, este cazul apelor minerale de tip Borsec, Perla Harghitei, Poiana Negri, Tușnad, Buziaș, Biborțeni etc.

In același timp, apele bicarbonatate sodice, inclusiv cele carbogazoase de tip Bodoc, ingerate cu mai mult de o oră inainte de masă, diminuează secreția gastrică, neutralizează acidul clorhidric aflat in soluție in stomac, constituind astfel un adevărat pansament gastric pentru cei suferinzi de hiperaciditate.

Tot apele carbogazoase bicarbonatate, calcico-magneziene sau mixte sunt

resorbite repede și au ca efect creșterea diurezei, cu eliminarea crescută de acid

uric (Bodoc, Borsec, Lipova etc.). Este recunscut și rolul laxativ al apelor sulfatate.

Studii recente efectuate de specialiști din Statele Unite și Anglia au evidențiat o legătură intre conținutul apelor in carbonați și bolile cardiovasculare. S-a demonstrat statistic faptul că incidența bolilor cardiovasculare este mai scăzută in zonele in care se bea o apă cu un conținut mai ridicat de bicarbonați de calciu și magneziu.

Termenul de garanție

Pe recipienții de apă minerală naturală trebuie menționată data imbutelierii și termenul de valabilitate. In trecut, nu exista această obligație, care se asociază cu

statutul relativ recent, de aliment, al apei minerale imbuteliate. De obicei, termenele de valabilitate sunt cuprinse intre 1-2 ani, in funcție de țară. Nu inseamnă că după această perioadă, produsul este compromis.

O apă minerală, corect imbuteliată și depozitată poate fi practic păstrată o perioadă nedefinită de timp, dar, de obicei, recipienții de apă minerală nu apucă să stea in depozite sau pe rafturile magazinelor o perioadă de timp care să depășească 1 an.

Singurele probleme care pot apărea prin depășirea termenului de garanție sunt de natură estetică și survin la apele carbogazoase puternic mineralizate, imbuteliate in recipienți PET. Acest tip de recipient permite anumite pierderi limitate ale dioxidul de carbon, aspect care este luat in calcul de imbuteliatori.

Atenție totuși, apa minerală imbuteliată in general și, in special, cea din recipienții PET, nu trebuie expusă pe perioade indelungate la soare și temperaturi ridicate.

APA DE MASA

Spre deosebire de apa minerală naturală sau de apa de izvor, apa de masă este o apă obișnuită, ce poate proveni atat din surse subterane, cat și de suprafață, care nu trebuie menționate obligatoriu pe etichetă și care suferă o tratare prealabilă procesului de imbuteliere.

Ea poate avea ca origine un izvor sau un foraj, dar și ape de suprafață (rauri, lacuri) sau poate proveni pur și simplu din rețeaua de apă potabilă, ori din apa de mare desalinizată.

Pentru a fi mai plăcut, gustul apelor de masă poate fi modificat prin adăugarea unor minerale, precum clorură de calciu sau clorură de sodiu (sare de bucătărie), carbonat de sodiu, de calciu sau de magneziu etc. In acest caz, se numesc ape de masă “cu adaos de săruri minerale”. Practic, aceste ape sunt artificiale și se vand la aproximativ 40% din prețul apelor minerale, dar producătorul are avantajul de a putea dezvolta un brand trans-regional, cu o mineralizație standardizată, in locații diferite, fără a trebui să suporte costuri mari pentru transportul apei prin toată țara. Comerțul cu aceste ape a inflorit in special in zonele cu deficit de apă sau cu ape poluate. Ponderea comercială este redusă, reprezentand cca. 5% din piața europeană și a cunoscut o scădere mai ales de cand, conform ultimelor reglementări europene, eticheta trebuie să conțină mențiunea “apă devenită potabilă prin tratare”.

In Uniunea Europeană nu există o directivă care să reglementeze unitar apele de masă. Conform regulamentului UE SI–225/2007, acestea sunt pur și simplu “ape destinate consumului uman, care nu sunt ape minerale naturale sau ape de izvor”.

Fiecare țară, a legalizat separat acest produs după reguli relativ simple, care au la bază condițiile comunitare privind potabilitatea apelor din rețeaua publică. Aceste ape pot proveni din diferite surse și pot fi tratate cu diferite metode. Legislația romanească pentru aceste ape este foarte stufoasă, puțin ambiguă și lasă loc la interpretări. Aceasta deoarece are la bază standardul internațional CODEX STAN 227/2001, care include intr-o formă simplificată, neeuropeană, și apele de izvor (in categoria ape clasificate după origine).

Asadar, este discutabil ceea ce se intampla in Romania la ora actuala in legatura cu informarea consumatorilor privind apa minerala comercializata pe piata, doarece informatiile oferite depind de la producator la producator.

In acest sens pe site-ul www.anpc.gov.ro au fost publicate cateva articole privind informarea consumatorilor privind apa comercializata pe piata in Romania. Astfel, in perioada 15 iulie – 2 august 2013  Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat o actiune tematica de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare si publicitate a apelor minerale naturale ( inclusiv apele de izvor ).

Au fost controlati 845 operatori economici si s-au constatat abateri la 471 dintre acestia privind modul de comercializare, etichetare, prezentare si publicitate a apelor minerale naturale (inclusiv apele de izvor).  

A fost verificata o cantitate de circa 7.880.000 litri apa minerala naturala si apa de izvor, constatandu-se ca 832.000 litri (10,6 %) din cantitatea controlata nu respectau prevederile legale in vigoare privind protectia consumatorilor.

Astfel s-a trecut la sanctionarea firmelor respective pentru neresepectarea legislatiei in vigoare, aplicandu-se urmatoarele masuri:

oprirea definitiva si retragerea de la comercializare a 2.052 litri de apa minerala naturala si apa de izvor in  valoare de 5.258 lei care erau depozitati in conditii improprii (temperatura peste cea impusa de producatori si sub actiunea directa a razelor solare) sau care prezentau data durabilitatii minimale depasita;

oprirea temporara de la comercializare a aproximativ 830.000 litri apa minerala naturala si apa de izvor in valoare de 759.367 lei pana la remedierea neconformitatilor constatate; 

aplicarea a 486 sanctiuni contraventionale insumand 820.000 lei, pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor.

Consumatorii sunt avertizati sa fie atenti la conditiile de depozitare pentru apa pentru consum pe care o achizitioneaza, mai ales in sezonal cald, precum si la inscrisurile de pe eticheta. Iar in cazul comerciantilor care se abat de la regulile care trebuie respectate, in ceea ce priveste inscrisurile incorecte sau de natura sa creeze confuzii pe eticheta, vor fi aspru sanctionati.

SFATURI PENTRU CONSUMATORI:

Sa acorde o atentie deosebita cand cumparati ape minerale naturale si ape de izvor asupra modului de prezentare a ambalajului, asupra etanseitatii recipientelor; 

Sa acorde o atentie deosebita aspectului produselor in ceea ce priveste prezenta suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare/expunere ;

Sa acorde atentie conditiilor de depozitare, atat in magazinul de desfacere, cat si la domiciliu atunci cand producatorul impune conditii in acest sens; 

Sa citeasca cu atentie inscrisurile de pe etichete si sa cumpere numai acel produs care corespunde preferintelor si necesitatilor:

– sa tina seama de gradul de mineralizare (inscris pe eticheta, in cazul apelor minerale   naturale sub forma reziduului sec total), in special atunci cand exista restrictii medicale sau sufera de anumite boli;

– sa nu confunde termenii „minerala” cu „carbogazoa”; in general, apele minerale naturale au un continut de saruri minerale diferit de cel al apei potabile din retea;

– sa aiba in vedere faptul ca apele cu continut de dioxid de carbon au un pH mai mic (aciditate sporita);

– sa aiba in vedere ca apele cu un continut de fluor mai mare de 1,5 mg/l nu sunt recomandate consumului regulat al sugarilor si copiilor sub 7 ani;

– sa tina seama de faptul ca numai apa necarbogazoasa (plata) si cu o mineralizare de maximum 500 mg/l („oligominerala” sau „slab mineralizata”) poate fi folosita la prepararea hranei sugarilor; 

Sa refuze produsele care prezinta data durabilitatii minimale modificata sau depasita;

La cumpararea produselor alimentare sa solicite si sa pastreze bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doresc sa reclame calitatea/siguranta unui produs.

Informarea consumatorilor privind apa in serviciile publice

În România, doar 52% din populație este racordată atât la rețeaua de alimentare cu apă și peste 71% din apa uzată colectată este netratată sau insuficient tratată.

Până de curând, serviciile de apă și de canalizare au fost operate în principal de rețele de utilități municipale (deseori mici) ceea ce a condus la operații ineficiente, fără acces la mijloace financiare și cu o competență tehnică și managerială limitată în perspectiva dezvoltării continue a nivelului serviciilor.

O data ce România a devenit țară membră a UE, ea trebuie să se alinieze la cerințele Directivei Europene 98/83/CE privind la calitatea apei până în 2015 și la cerințele Directivei 91/271/CE privind epurarea apei uzate urbane până la sfârșitul anului 2018.

Din acest motiv, România intenționează ca în perioada 2010-2015 să facă investițiile necesare pentru a se conforma indicatorilor europeni ai apei potabile cum ar fi turbiditate, conținut de amoniac, de aluminiu, de pesticide, de nitrați, etc., precum și cerințelor europene referitoare la colectarea, tratarea și deversarea apelor uzate urbane.

Asadar, calitatea apei este monitorizată atât în laboratoarele Apa Nova București cât și în laboratoarele unor instituții specializate:

Administrația Națională "Apele Române" pentru resursele de apă brută de suprafață;

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București pentru apa pe filiera de producție și pentru apa potabilă distribuită consumatorilor;

Laboratoarele uzinelor de producție Apa Nova București, pentru apa de pe filiera de producție;

Laboratorul de Control Calitate Apă Potabilă al Apa Nova București, pentru apa distribuită consumatorilor.

Supravegherea calității apei potabile se bazează pe proceduri tehnice riguroase și pe instrumente de control performante.

Se realizează atât în uzinele de producere a apei, analizoarele automate urmărind în timp real fiecare fază de tratare pentru a-i verifica eficacitatea, cât și în rezervoarele de apă și pe rețeaua de distribuție. În paralel, cu frecvența solicitată de reglementări, sunt efectuate analize în laboratoare.

Calitatea apei potabile este controlată continuu și permanent, cu analizoare automate și prin analize complexe fizico-chimice, biologice și microbiologice în laboratoare. De exemplu, anual se analizează aproximativ 120.000 de indicatori pentru un număr de peste 6.000 de probe prelevate din rețeaua de distribuție. 

Laboratoarele de analiză a apei ale Apa Nova București sunt acreditate de  Asociația Rețelei Naționale de Acreditare din România (RENAR), au personal calificat în domeniile chimia și microbiologia apei și sunt dotate tehnic cu echipamente performante care garantează acuratețea rezultatelor obținute pentru toți indicatorii de calitate a apei potabile.

Până să ajungă în paharele consumatorilor, apa potabilă furnizată de Apa Nova București  parcurge un drum lung, pornind de la stadiul de apă de râu, până la cel de apă numai bună de băut. Se efectuează controale în amonte de intrarea apei in uzinele de tratare pentru a detecta o eventuală poluare accidentală a apei. Stații de alertă supraveghează continuu, 24 de ore din 24, calitatea apei de râu. Dacă se detectează o problemă, se adaptează filiera de tratare sau admisia apei este imediat oprită. Astfel, se vor derula o serie de etape privind tratarea si epurarea apei, consumatorii reusind sa obtina la robinet apa tratata corespunzator in conditii de maxima siguranta fara ca sanatatea lor sa fie pusa in pericol.

Captarea apei: Apa care va fi folosită pentru consum este de origine subterană sau de suprafață. Este pompată prin foraje (până la 100 m adâncime) sau prelevată la suprafață. Apa este mai întâi filtrată printr-un simplu grătar pentru a opri deșeurile mari (frunze, insecte, particule mai mari de un milimetru). După aceea, trece prin grătare mai fine care rețin deșeuri mai mici.

Coagularea, flocularea și decantarea apei: Particulele foarte fine, aflate în suspensie în apă, se adună sub formă de flocoane, sub acțiunea unui coagulant. Aceste flocoane, mai grele decât aerul, se depun pe fundul bazinului și 90% din materiile aflate în suspensie sunt astfel eliminate.

Prima filtrare: Apa traversează un filtru de nisip cu ajutorul căruia se elimină materiile încă vizibile și nedecantate.

Ozonare: Apa este trată cu ozon care are o acțiune antibacteriană și antivirus. Totodată, acest gaz, amestecat cu apă, acționează asupra materiilor organice, descompunându-le. Ozonul îmbunătățește culoarea și gustul apei.

A doua filtrare: Apa traversează un filtru de cărbune activ care reține micropoluanți și o parte din materia organică descompusă de ozon.

Clorinarea apei: Se adaugă clor la ieșirea din uzina de tratare și în diferite puncte ale rețelei de distribuție pentru a distruge bacteriile și a evita dezvoltarea acestora, menținând calitatea apei pe tot parcursul ei prin rețea.

Stocarea și distribuția apei: Odată ce a devenit potabilă, apa este transportată prin conducte sau apeducte, către rezervoare. Acestea sunt concepute special pentru transportul în condiții de maximă siguranță a apei potabile. Stocarea apei potabile se efectuează în rezervoare închise (bazine subterane sau construcții supraterane). Apa potabilă este adusă până la dumneavoastră printr-o rețea de conducte subterane și monitorizată cu strictețe.

Trecand prin toate etapele mentionate mai sus de la râu și până la robinetul consumatorilor, prin uzinele de tratare, apa este permanent supravegheată.

Protejează mediul înconjurător, nefiind ambalată în sticle de plastic și este întotdeauna proaspătă.

Ceea ce este foarte important este ca: apa potabilă, indiferent de sursă, trebuie întotdeauna verificată riguros de catre institutii sau laboratoare autorizate pentru ca oamenii sa nu fie supusi unui risc inutil care le poate afecta sanatatea si chiar viata.

Un exemplu concret de analiza a apei gasim pe site-ul www.apanovabucuresti.ro sub forma unui buletin de analiza a apei potabile.

Buletinul de analiză a apei potabile este un raport care furnizează informații referitoare la proveniența apei potabile și comparând diverse caracteristici și componente ale acesteia cu standardele impuse de legislația în vigoare (Legea 458/ 2002 și Legea 311/ 2004).

Laboratorul Apa Nova București efectuează analize ale apei potabile conform unui program lunar din diferite zone ale Capitalei, clar definite, în funcție de numarul de locuitori. Sunt prelevate probe de apă potabilă din 49 de puncte fixe de recoltare, stabilite pe zone de alimentare cu apă.

Buletinul de analiză a apei potabile cuprinde indicatori organoleptici, fizico-chimici (tabel 1) și bacteriologici (tabel 2), unitățile de măsură, valorile obținute, valorile maxim admise și referențialul de analiză.

Indicatorii* din buletinul de analiză a apei potabile

Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman, în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și de modul de furnizare, precum și apa folosită în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor destinate consumului uman.

Mirosul și gustul apei sunt date de schimbarea caracteristicilor acesteia (existența unor substanțe, săruri minerale și gaze dizolvate).

Culoarea apei este dată de substanțele dizolvate de natură, minerale sau organice.

Turbiditatea apei este caracterizată prin lipsa de transparență a acesteia, ca urmare a existenței unor particule fine aflate în suspensie.

pH-ul reprezintă indicele care definește aciditatea apei.

Conductivitatea indică totalitatea sărurilor dizolvate în apă.

Clorul rezidual liber reprezintă cantitatea de clor rămasă în apă după dezinfecție pentru asigurarea protecției sanitare a acesteia.

Amoniul, nitriții și nitrații indică modificări în timp ale calității apei, cauzate de surse de impurificare specifice acestui tip de compuși.
Fierul este un component natural al apei, aflat sub forma de compusi (de obicei bicarbonat feros).

Oxidabilitatea reprezintă totalitatea substanțelor organice și anorganice oxidabile în apă.

Duritatea totală reprezintă caracteristicile ce le conferă apei compușii de calciu și magneziu aflați în soluție. În general duritatea apei se exprimă în grade germane de duritate.

Aluminiul este prezent în apă în mod natural și indus în urma procesului de tratare pentru obținerea apei potabile.

Bacterii coliforme, escherichia coli, enterococi, clostridium perfringens sunt microorganisme prezente în mediul înconjurător a căror prezența în apă poate provoca boli hidrice.

* Prezența acestori indicatori în compoziția apei nu reprezintă factor de risc decât în cazul depășirii valorilor maxim admise

Concluzia: Proba de apă este conformă cu Legea 458/2002 (forma consolidată în anul 2011) pentru indicatorii prevăzuți de lege la secțiunea “monitorizare de control”

Dupa cum se observa in tabelele de mai sus si in datele statistice realizate de Apa Nova Bucuresti, apa este conforma cu normele in vigoare, ceea ce ii determina pe consumatori sa creada ca apa de la robinet este sigura atat pentru ei cat si pentru copiii.

In general, oamenii sunt sceptici in privinta apei de la robinet, deoarece bolile care pot fi contactate din apa contaminata sunt o cauza majora de mortalitate, mai ales in cazul copiilor. Salubritatea inadecvata, epurarea incorecta a apei si contaminarea apei cu diverse deseuri produc afectiuni precum: gastroenterita, hepatita virala, febra tifoida si holera.

Asadar, in vederea prevenirii consumatorilor de apa, fiind ea minerala naturala sau de la robinet, prin aceste societati ( Apa Nova, Autoritatea Nationala de Protectie a Consumatorilor, Apemin, Societatea Nationala a Apelor Minerale, etc.) se realizeaza campanii de informare si de educare a consumatorilor in toata tara pentru ca oamenii sa stie ce drepturi au si cum pot folosi legile de protectie a consumatorilor in favoare lor.

O zi importanta in istorie este Ziua Internationala a Protectiei Consumatorului, care se sarbatoreste pe 15 martie an de an încă din 1962 atunci cînd John Fitzgerald Kennedy, președintele Statelor Unite ale Americii, rostea către Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susținînd existența a 4 drepturi fundamentale ale acestora. Mai exact, este vorba de dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat și de a alege produse și servicii.

De cele mai multe ori, campaniile de informare și conștientizare au rolul de a contribui la educația permanentă a adulților, deoarece societatea se preocupă de drepturile cetatenilor, fiecare persoana avand libertatea de a-si exprima parerea fara retineri atunci cand ii sunt incalcate drepturile.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA 1

LEGISLATIE PRIVIND PROTECTIA CONSUMATORILOR

Legislatie generala

Ordin nr. 163 din 06/05/2014 pentru modificarea Ordinului nr. 72/2010 privind unele masuri de informare a consumatorilor (Actul va intra in vigoare la data de 07 iunie 2014);

Ordinul nr. 8/2014 pentru modificarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 392/2013 privind stabilirea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca operatorii economici care comercializeaza produse de panificatie pe teritoriul Romaniei;

Ordinul nr. 392/2013 privind stabilirea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca operatorii economici care comercializeaza produse de panificatie pe teritoriul Romaniei;

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori;

Legea nr. 202/2013 prin care se modifica Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, prin care competentele revin si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor;

Ordin nr. 473 din din 03/12/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 72/2010 privind unele masuri de informare a consumatorilor;

Ordin nr. 72 din 11/03/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor;

Ordonanță nr. 21/1992 din 21/08/1992 privind protecția consumatorilor (Actualizata la data de 27/12/2008);

Lege nr. 449/2003 din 12/11/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora;

Ordin nr. 164 din 30/08/2011 Ordin al presedintelui ANPC privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre societatile financiare bancare si nebancare;

Etichetarea generala a alimentelor

 HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările și completările ulterioare;

REGULAMENTUL (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate asociate alimentelor; 

REGULAMENTUL(CE) nr.1925/2006 privind adăugarea  de vitamine și minerale și de alte substanțe la alimente ;

Ordinul nr. 851/1.505/271/300/2006  privind abrogarea unor acte normative în scopul aplicării directe a regulamentelor și deciziilor comunitare;

Regulamentul nr. 608/2004/CE al Comisiei cu privire la etichetarea alimentelor și ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri ai fitosterolilor, fitostanoli și/sau esteri ai fitostanolului;

Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari; 

Ordinul 438/ 295/ 2002 pentru aprobare Normelor privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, cu modificarile si completarile ulterioare;  

Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 privind enzimele alimentare;

Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 privind aromele;

Legislatie in domeniul apei

ROMÂNIA

Legea  nr.241/2006, a serviciului de alimentare cu apa si canalizare, modificată și completată;

Legea  nr.112/2006 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996;

Legea  nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, modificată și completată;

Legea  nr.20/2006 pentru modificarea Legii nr 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a II-a Apa;

Legea  nr.400/2005 privind aprobarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 73/2005 pentru modificarea si completarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Romane" (Tarife apa bruta);

Legea nr.310/ 2004 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996;

Legea  nr.311/ 2004 privind calitatea apei potabile;

Legea   nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, modificata si completata de legea nr. 311/2004;

Hotărârea de Guvern  nr.522/2009  privind reactualizarea cuantumului contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, a tarifelor și a penalităților;

Hotărârea de Guvern nr.856/ 2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive;

Hotărârea de Guvern   nr.717/2008 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea, derularea si atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilități publice, a criteriilor de selecție-cadru a ofertelor pentru serviciile comunitare de utilități publice si a Contractului cadru de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilități publice;

Hotărârea de Guvern nr.546/ 2008 privind gestionarea calității apei de îmbaiere;

Hotărârea de Guvern    nr.210/2007   pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului;

Hotărârea de Guvern  nr.567/2006 privind modificarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafață utilizate pentru potabilizare NTPA-013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 100/2002;

Hotărârea de Guvern    nr.352/ 2005    privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

Hotărârea de Guvern  nr.188/ 2002  pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

Hotărârea de Guvern  nr.459/2002  privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere;

Hotărârea de Guvern    nr.100/2002  pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le îndeplinească apele de suprafață utilizate pentru potabilizare si a Normativului privind metodele de măsurare si frecventa de prelevare si analiza a probelor din apele de suprafața destinate producerii de apa potabila;

Ordinul nr.90/2007 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.89/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.65/2006 privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.27/2007   pentru modificarea și completarea unor ordine care transpun acquis-ul comunitar de mediu (art. IV);

Ordinul nr.662/2006   privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor;

Ordinul nr.161/2006  pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă;

Ordinul nr.76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare și competențele de avizare și aprobare a regulamentelor de exploatare și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, a Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală și a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor de alimentare cu apă;

Ordinul nr.15/2006   pentru aprobarea Procedurii de suspendare temporara a autorizației de gospodărire a apelor si a Procedurii de modificare sau de retragere a avizelor si autorizațiilor de gospodărire a apelor;

Ordinul nr.1230/2005  privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor;

Ordinul nr.1182/ 2005 privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole;

Ordinul nr.163 15/2005 privind aprobarea Reglementării tehnice "Normativ pentru proiectarea construcțiilor și instalațiilor de epurare a apelor uzate orășenești – Partea a IV-a: treapta de epurare avansată a apelor uzate", indicativ NP 107-04;

Ordinul nr.161 /2005  pentru aprobarea Reglementarii tehnice "Ghid de proiectare, execuție si exploatare a lucrărilor de alimentare cu apa si canalizare in mediul rural", indicativ GP 106-04;

Ordinul nr.708 /2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecția mediului și în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură;

Ordinul nr.1861/2008   pentru aprobarea listei laboratoarelor care efectuează monitorizarea calității apei potabile in cadrul controlului oficial al apei potabile;

Ordonanța de urgenta nr.3/2010 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996;

Ordonanța de urgenta  nr.11/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile;

Ordonanța de urgenta  nr.13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006;

Ordonanța de urgenta  21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale;

Lege nr.215/2001 a administrației publice locale nr. 215/2001;

Ordin nr.1450-2010 – Ghid finantare – protectia resurse de apa, sisteme de alimentare cu apa, etc;

Metodologia MS din 8 aprilie 2010 derogari apa potabila;

Ordonanță de urgență nr. 105 din 22/11/2010 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii;

Proiecte legislative

Proiect de Normativ de montare și exploatare a repartitoarelor de costuri (ANRSC);

Proiect de Regulament de autorizare a operatorilor economici care montează și exploatează repartitoare de costuri (ANRSC);

Proiect Norma metodologica de facturare si repartizare pe proprietari individuali a consumului total de apa înregistrat la nivelul branșamentului condominiului (ANRSC); 

Legislatie in domeniul apei minerale

ROMÂNIA

Legea nr. 458/ 2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr.1020/ 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul nr. 978/2006  privind etichetarea apei naturale îmbuteliate utilizate în alimentația sugarului, în conformitate cu art. 25 din HG nr. 1020/ 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale; 

Ordinul nr. 341/ 2007 pentru aprobarea normelor de igienă și a procedurii de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate sub denumirea de apă de masă;

ANEXA 1

LEGISLATIE PRIVIND PROTECTIA CONSUMATORILOR

Legislatie generala

Ordin nr. 163 din 06/05/2014 pentru modificarea Ordinului nr. 72/2010 privind unele masuri de informare a consumatorilor (Actul va intra in vigoare la data de 07 iunie 2014);

Ordinul nr. 8/2014 pentru modificarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 392/2013 privind stabilirea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca operatorii economici care comercializeaza produse de panificatie pe teritoriul Romaniei;

Ordinul nr. 392/2013 privind stabilirea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca operatorii economici care comercializeaza produse de panificatie pe teritoriul Romaniei;

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori;

Legea nr. 202/2013 prin care se modifica Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, prin care competentele revin si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor;

Ordin nr. 473 din din 03/12/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 72/2010 privind unele masuri de informare a consumatorilor;

Ordin nr. 72 din 11/03/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor;

Ordonanță nr. 21/1992 din 21/08/1992 privind protecția consumatorilor (Actualizata la data de 27/12/2008);

Lege nr. 449/2003 din 12/11/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora;

Ordin nr. 164 din 30/08/2011 Ordin al presedintelui ANPC privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre societatile financiare bancare si nebancare;

Etichetarea generala a alimentelor

 HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările și completările ulterioare;

REGULAMENTUL (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate asociate alimentelor; 

REGULAMENTUL(CE) nr.1925/2006 privind adăugarea  de vitamine și minerale și de alte substanțe la alimente ;

Ordinul nr. 851/1.505/271/300/2006  privind abrogarea unor acte normative în scopul aplicării directe a regulamentelor și deciziilor comunitare;

Regulamentul nr. 608/2004/CE al Comisiei cu privire la etichetarea alimentelor și ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri ai fitosterolilor, fitostanoli și/sau esteri ai fitostanolului;

Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari; 

Ordinul 438/ 295/ 2002 pentru aprobare Normelor privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, cu modificarile si completarile ulterioare;  

Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 privind enzimele alimentare;

Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 privind aromele;

Legislatie in domeniul apei

ROMÂNIA

Legea  nr.241/2006, a serviciului de alimentare cu apa si canalizare, modificată și completată;

Legea  nr.112/2006 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996;

Legea  nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, modificată și completată;

Legea  nr.20/2006 pentru modificarea Legii nr 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a II-a Apa;

Legea  nr.400/2005 privind aprobarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 73/2005 pentru modificarea si completarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Romane" (Tarife apa bruta);

Legea nr.310/ 2004 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996;

Legea  nr.311/ 2004 privind calitatea apei potabile;

Legea   nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, modificata si completata de legea nr. 311/2004;

Hotărârea de Guvern  nr.522/2009  privind reactualizarea cuantumului contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, a tarifelor și a penalităților;

Hotărârea de Guvern nr.856/ 2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive;

Hotărârea de Guvern   nr.717/2008 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea, derularea si atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilități publice, a criteriilor de selecție-cadru a ofertelor pentru serviciile comunitare de utilități publice si a Contractului cadru de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilități publice;

Hotărârea de Guvern nr.546/ 2008 privind gestionarea calității apei de îmbaiere;

Hotărârea de Guvern    nr.210/2007   pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului;

Hotărârea de Guvern  nr.567/2006 privind modificarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafață utilizate pentru potabilizare NTPA-013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 100/2002;

Hotărârea de Guvern    nr.352/ 2005    privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

Hotărârea de Guvern  nr.188/ 2002  pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

Hotărârea de Guvern  nr.459/2002  privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere;

Hotărârea de Guvern    nr.100/2002  pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le îndeplinească apele de suprafață utilizate pentru potabilizare si a Normativului privind metodele de măsurare si frecventa de prelevare si analiza a probelor din apele de suprafața destinate producerii de apa potabila;

Ordinul nr.90/2007 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.89/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.65/2006 privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare;

Ordinul nr.27/2007   pentru modificarea și completarea unor ordine care transpun acquis-ul comunitar de mediu (art. IV);

Ordinul nr.662/2006   privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor;

Ordinul nr.161/2006  pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă;

Ordinul nr.76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare și competențele de avizare și aprobare a regulamentelor de exploatare și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, a Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală și a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor de alimentare cu apă;

Ordinul nr.15/2006   pentru aprobarea Procedurii de suspendare temporara a autorizației de gospodărire a apelor si a Procedurii de modificare sau de retragere a avizelor si autorizațiilor de gospodărire a apelor;

Ordinul nr.1230/2005  privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor;

Ordinul nr.1182/ 2005 privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole;

Ordinul nr.163 15/2005 privind aprobarea Reglementării tehnice "Normativ pentru proiectarea construcțiilor și instalațiilor de epurare a apelor uzate orășenești – Partea a IV-a: treapta de epurare avansată a apelor uzate", indicativ NP 107-04;

Ordinul nr.161 /2005  pentru aprobarea Reglementarii tehnice "Ghid de proiectare, execuție si exploatare a lucrărilor de alimentare cu apa si canalizare in mediul rural", indicativ GP 106-04;

Ordinul nr.708 /2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecția mediului și în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură;

Ordinul nr.1861/2008   pentru aprobarea listei laboratoarelor care efectuează monitorizarea calității apei potabile in cadrul controlului oficial al apei potabile;

Ordonanța de urgenta nr.3/2010 pentru modificarea si completarea Legii apelor nr. 107/1996;

Ordonanța de urgenta  nr.11/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile;

Ordonanța de urgenta  nr.13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006;

Ordonanța de urgenta  21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale;

Lege nr.215/2001 a administrației publice locale nr. 215/2001;

Ordin nr.1450-2010 – Ghid finantare – protectia resurse de apa, sisteme de alimentare cu apa, etc;

Metodologia MS din 8 aprilie 2010 derogari apa potabila;

Ordonanță de urgență nr. 105 din 22/11/2010 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii;

Proiecte legislative

Proiect de Normativ de montare și exploatare a repartitoarelor de costuri (ANRSC);

Proiect de Regulament de autorizare a operatorilor economici care montează și exploatează repartitoare de costuri (ANRSC);

Proiect Norma metodologica de facturare si repartizare pe proprietari individuali a consumului total de apa înregistrat la nivelul branșamentului condominiului (ANRSC); 

Legislatie in domeniul apei minerale

ROMÂNIA

Legea nr. 458/ 2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr.1020/ 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul nr. 978/2006  privind etichetarea apei naturale îmbuteliate utilizate în alimentația sugarului, în conformitate cu art. 25 din HG nr. 1020/ 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale; 

Ordinul nr. 341/ 2007 pentru aprobarea normelor de igienă și a procedurii de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate sub denumirea de apă de masă;