Influența Culturii Hip – Hop Asupra Comportamentului Adolescentului

INFLUENȚA CULTURII HIP – HOP ASUPRA COMPORTAMENTULUI ADOLESCENTULUI

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………3

Capitolul I. Fundamentare teoretică………………………………………..4

1.1. Adolescența …………………………………………..…………..…4

1.1.1. Dezvoltarea intelectuală a adolescentului …………….…..4

1.1.2. Personalitatea adolescentului ………………….……………6

1.1.3. Dezvoltarea afectiv – motivațională a adolescentului…….….8

1.1.4. Dezvoltarea socială a adolescentului…………………….…..9

1.2. Toleranța la frustrare ………………………………………….…11

1.2.1. Definiție ……………………………………………………..11

1.2.2. Clasificare …………………………………………………11

1.2.3. Consecințe ale toleranței la frustrare și legătura cu alte concepte psihologice…………………………………………….…13

1.3. Muzica …………………………………………………………16

1.3.1. Definiții și caracteristici ale muzicii………………………,..16

1.3.2. Dimensiunea psiholgică a muzicii……………………………17

1.3.3. Efectele muzicii ……………………………….…………..18

1.3.4. Legătura dintre muzică și diferite aspecte pshologice, personalitate……………………………………….………19

Capitolul II. Scopul și obiectivele cercetării ………………………………21

2.1. Scopul cercetării ………………………………………………21

2.2. Obiectivele cercetării ………………………………………….21

Capitolul III. Metodologia cercetării ……………………………………….21

3.1. Subiecții …………………………………………………………..21

3.2. Instrumente utilizate …………………………………………..21

3.2.1 Suprafactorii Modelului Big Five ………………………21

2.4.2 Scala de atitudini și convingeri …………………………..23

3.3. Procedura ……………………………………………………23

3.4. Ipoteze și design ……………………………………………….24

Capitolul IV. Rezultatele cercetării ……………………………………..25

4.1 Analiza statistică a ipotezelor cercetării …………………………25

Concluzii ………………………………………………………………38

Bibliografie ………………………………………………………………40

Anexe …………………………………………………………………….41

REZUMAT

Lucrarea cu titlul „INFLUENȚA CULTURII HIP – HOP ASUPRA COMPORTAMENTULUI ADOLESCENTULUI” este structurată pe cinci capitole: capitolul I al lucrării prezintă introducerea lucrării; capitolul II prezintă aspecte generale referitoare la vârsta adolescenței precum și caracteristici ale dezvoltării intelectuale, personalitatea adolescentului, dezvoltarea afectiv-motivațională și socială specifică acestei vârste. De asemenea, am prezentat și o caracterizare generală a toleranței la frustrare, consecințe ale toleranței la frustrare și legătura cu alte concepte psihologice, precum și aspecte legate de muzică, caracteristici, dimensiuni, efecte, despre muzica hip-hop; capitolul III prezintă obiectivele și ipotezele cercetării. Obiectivele sunt:

identificarea unor diferențe semnificative în ceea ce privește anumiți factori de personalitate la subiecții care ascultă muzică hip – hop comparativ cu cei care ascultă alte genuri.

identificarea unor diferențe semnificative în ceea ce privește atitudinile și convingerile la subiecții care ascultă muzică hip – hop comparativ cu cei care ascultă alte genuri.

identificarea unei relații între factorii de personalitate și atitudinile și convingerile subiecților care ascultă muzică hip – hop.

Capitolul IV prezintă metodologia cercetării, iar în ultimul capitol sunt prezentate rezultatele și interpretările lor cantitative și calitative. La finalul lucrării am reliefat câteva concluzii generale care s-au evidențiat în urma cercetării noastre, precum și chestionarele utilizate (la anexe).

Rezultatele studiului relevă faptul că în funcție de genul de muzică ascultat există diferențe în cazul factorilor de personalitate, dar și în cazul atitudinilor și convingerilor. S-a mai evidenția faptul că anumiți factori de personalitate corelează pozitiv / negativ cu scale specifice gândurilor iraționale, în cazul subiecților care ascultă hip-hop.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

În momentul în care a trebuit să îmi aleg o temă pentru licență, am început să îmi pun mai multe întrebări: ce îmi place cu adevărat, care sunt interesele mele, ce domeniu mă atrage cel mai mult, ce as vrea să studiez. Și gândindu-mă tot mai mult la aceste aspecte, am constatat că eu, ca și persoană, în special în adolescență, m-am simțit mereu diferită dintr-un motiv: faptul că mă atrăgea foarte tare cultura Hip-Hop. Am simțit că atitudinea mea, interesele mele, grupul meu de prieteni se diferențiau de restul, iar din afară eram oarecum priviți ca niște neînțeleși, răzvrătiți și chiar nepăsători.

Aș avea acum tendința să spun că adolescența este o perioadă a schimbărilor, a descoperirii propriei persoane, propriei identități și că poate vârsta a fost “de vină” în alegerea stilului muzical. Dar totuși constat că alegerea făcută în adolescență mă urmărește și acum și că trăsăturile mele de caracter, în linii mari, au rămas cam aceleași. Învârtindu-mă în cercuri în care muzica hip-hop este un stil de viață, văzând cum iau naștere piese în studiouri, luând parte la procesul de creație, am observat că acei oameni sunt ca toți ceilalți și totuși diferiți. Trăiesc drame, sau bucurii, râd sau plâng, se răzvrătesc împotriva sistemului, dar totuși ce îi separă de restul este faptul că, prin acest stil de muzică, spun lucrurilor pe nume, prezintă o realitate uneori brută, fără cosmetizări și cu un limbaj uneori nu tocmai acceptat de mase.

Aceste lucruri m-au impulsionat să văd, să studiez, dacă într-adevăr genul muzical pe care îl asculți poate influența personalitatea.

În zilele noastre, muzica a devenit indispensabilă, tocmai de aceea ea joacă un rol foarte important în viața noastră, efectele ei având un impact puternic asupra personalității noastre. De-a lungul timpului a suferit modificări, s-a transformat, s-a diversificat, apărând diferite stiluri, iar fiecare stil reprezintă un grup de oameni cu interese și trăsături comune, care se regăsesc în această muzică.

Fiecare gen muzical transmite, prin versuri sau nu, un mesaj, fie că este vorba despre o stare de melancolie, visare, tristețe, bucurie, sau mesaje sociale, antisociale, ori trăiri personale. Iar orice persoană mai devreme sau mai târziu trece prin aceste stări.

Faptul că nu am găsit prea multe studii în aceasta direcție și mai ales focusate pe hip-hop, m-a motivat să aleg această temă, din dorința de a vedea dacă ceea ce asculți te definește, sau ceea ce ești definește muzica pe care o asculți.

Fiind un subiect destul de important, să nu mai vorbim despre rolul ocupat în viața fiecăruia, am constatat cu surprindere că există foarte puțină bibliografie, iar pe internet articolele găsite nu conțineau ceva concret în acest sens și studiile realizate sunt foarte puține, acesta fiind unul din principalele obstacole întâlnite.

Ideea de bază a lucrării mele de licență este că personalitatea diferă în funcție de genul muzical ascultat. Iar obiectivele sunt cele de a descoperii cât de mari sunt diferențele între persoanele care ascult muzică hip-hop și cele care ascultă un alt gen muzical. Ȋn cercetare am inclus 30 de subiecți, iar instrumentele alese sunt: Five-Factor Personality Inventory (Chestionarul FFPI), care evaluează cei cinci suprafactori din modelul Big Five: Extraversiunea (E), Amabilitatea (A), Conștiinciozitatea (C), Stabilitatea emoțională (S) și Autonomia (D) și Scala de atitudini și convingeri (Attitudes and Beliefs Scale-II – ABS-II) care evaluează convingerile iraționale și raționale.

CAPITOLUL II

CADRUL TEORETIC

2.1. ADOLESCENȚA

Adolescența este perioada de tranziție de la copilărie la vârsta adultă, iar limitele de încadrare variază în funcție de autor. Astfel după Zisulescu (1968), adolescența este încadrată între 11 și 20 de ani. Autorul susține că adolescența are două faze: preadolescența (11-15 ani) și adolescența propriu-zisă (15,16-19, 20 ani). Șchiopu și Verza (1997) au adăugat și un alt substadiu, post-adolescența, cuprinsă între 20-25 de ani. Diversitatea opiniilor referitoare la adolescență derivă din complexitatea în sine a acestei etape din viața omului, dar și din poziția oarecum incertă pe care o ocupă adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vieții. Locul lui în sistemul relațiilor sociale este mai bine conturat și precizat decât cel al puberului. Totuși adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului între copilărie și maturitate, fiind însă întors mai mult cu fața spre adult (www.didactic.ro).

În această perioadă se produc majoritatea schimbărilor biologice și psihice, individul ajunge la maturitatea sexuală, are loc integrarea tânărului în valorile sociale, dobândind identitatea individuală, identitate aparte de cea familială. Pe planul dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre echilibru și spre adoptarea unei conformații apropiată de cea a adultului. Pe plan psihic transformările sunt extrem de rapide, spectaculoase. Diversitatea dezvoltării psihice generează noi conduite și noi modalități de relaționare cu cei din jur, forme originale de înțelegere și adaptare.

Adolescentul este un nonconformist și un luptător activ pentru îndeplinirea dorințelor sale, un original în adaptarea soluțiilor urmărite, în modul de a privi și de a se adapta la lumea înconjurătoare.

2.1.1. DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A ADOLESCENTULUI

Conform teoriei stadiale a dezvoltării gândirii a lui J. Piaget, în adolescență are loc desăvârșirea stadiului operațiilor formale, ultimul și cel mai important stadiu al dezvoltării inteligenței.

În această perioadă „sfera de reflectare a realității obiective se lărgește, deoarece gândirea se ridică la o treaptă mai înaltă de dezvoltare, fiind capabilă să înțeleagă nu numai însușirile exterioare ale lucrurilor, ci și însușirile interne, care sunt supuse unei analize mai stăruitoare și mai eficace” (Zisulescu, 1968, p. 135).

Gândirea formală presupune „a opera cu operații” de gradul doi sau cu rezultatele lor. Desprinzându-se de concretul material, specific perioadei anterioare, adolescentul are acum posibilitatea comunicării oricărui tip de relație sau de clase cu două sau mai multe elemente (Bonchiș, 2004). Această generalizare a operațiilor poartă denumirea de combinatorică mintală. Ea permite adolescentului unsusirea unor noțiuni cum ar fi cele de proporție, probabilități, sisteme duble de referință. Astfel, el operează după o metodă sistematică, construind și utilizând modalități diferite de grupare a obiectelor într-o colecție. Datorită acestei combinatorici, adolescenții sunt „capabili să realizeze o suită de generalizări ale generalizărilor, abstractizări ale abstractizărilor (…) și să ajungă la descoperirea însușirilor esențiale și profunde ale lucrurilor” (Crețu, 2001, p. 34).

Dezvoltarea sistemului matematic și lingvistic permite exprimarea propozițională, logică, abstractă, aceasta bazându-se și pe noțiunile științifice. „Noțiunea se formează prin interiorizarea treptată a acțiunilor practice și verbale până ce se ajunge la schematizări și modalități de lucru mintal” (Zlate, 2006, p. 208). Cu ajutorul noțiunilor științifice se realizează cunoașterea aprofundată, științifică a realității, acestea fiind instrumente importante de comunicare între oameni. În urma asimilării cunoștințelor din diferite domenii, adolescenții formează anumite sisteme riguroase pe care le unifică într-o organizare unitară, ceea ce denotă că gândirea acestora operează cu noțiuni situate la un nivel crescut de generalizare și abstractizare. Astfel, ei își reorganizează materialele lecțiilor în așa fel încât să le înțeleagă, conduitele lor inteligente manifestându-se în următoarele aspecte: răspunsuri mai complexe la lecții, abilitatea de a surprinde elemente semnificative, de a înțelege relația dintre cauză și efect, capacitate de definire a fenomenelor și de analiză abstractă, capacitatea de a organiza predicții plauzibile (Șchiopu și Verza, 1997).

Formarea noțiunilor se afla in strânsă legătură cu sarcinile rezolvării de probleme. Rezolvarea de probleme constituie una dintre activitățile esențiale ale gândirii, și constă în depunerea de către individ a unui efort, depășirea unor obstacole pentru atingerea unor obiective.

Rezolvarea de probleme este una dintre cele mai importante abilități în dezvoltarea personală a adolescenților. (…) și să ajungă la descoperirea însușirilor esențiale și profunde ale lucrurilor” (Crețu, 2001, p. 34).

Dezvoltarea sistemului matematic și lingvistic permite exprimarea propozițională, logică, abstractă, aceasta bazându-se și pe noțiunile științifice. „Noțiunea se formează prin interiorizarea treptată a acțiunilor practice și verbale până ce se ajunge la schematizări și modalități de lucru mintal” (Zlate, 2006, p. 208). Cu ajutorul noțiunilor științifice se realizează cunoașterea aprofundată, științifică a realității, acestea fiind instrumente importante de comunicare între oameni. În urma asimilării cunoștințelor din diferite domenii, adolescenții formează anumite sisteme riguroase pe care le unifică într-o organizare unitară, ceea ce denotă că gândirea acestora operează cu noțiuni situate la un nivel crescut de generalizare și abstractizare. Astfel, ei își reorganizează materialele lecțiilor în așa fel încât să le înțeleagă, conduitele lor inteligente manifestându-se în următoarele aspecte: răspunsuri mai complexe la lecții, abilitatea de a surprinde elemente semnificative, de a înțelege relația dintre cauză și efect, capacitate de definire a fenomenelor și de analiză abstractă, capacitatea de a organiza predicții plauzibile (Șchiopu și Verza, 1997).

Formarea noțiunilor se afla in strânsă legătură cu sarcinile rezolvării de probleme. Rezolvarea de probleme constituie una dintre activitățile esențiale ale gândirii, și constă în depunerea de către individ a unui efort, depășirea unor obstacole pentru atingerea unor obiective.

Rezolvarea de probleme este una dintre cele mai importante abilități în dezvoltarea personală a adolescenților. Această abilitate le permite să facă față situațiilor de criză, să ia decizii responsabile, să evite implicarea în comportamente de risc, dezvoltarea acestei abilități stând de fapt la baza dezvoltării personale (stimă de sine, decizie, comunicare, planificarea carierei) (Băban, 2001).

Solicitările complexe la care este supus adolescentul antrenează creșterea productivității și randamentului inteligenței. Productivitatea este generată de dezvoltarea gândirii nespecifice, iar randamentul are la bază dezvoltarea operativității specifice (Șchiopu și Verza, 1997).

La această vârstă apare și o anumită curiozitate intelectuală, care contribuie la dezvoltarea aspectului critic al gândirii. Caracterul critic se dezvoltă în paralel cu o atitudine generală critică, astfel încât adolescentul poate realiza alegeri inteligente, concepe un eseu, decide asupra carierei viitoare, sau să-și rezolve un conflict cu un prieten. Acest tip de gândire este foarte activ și se bazează pe reguli logice, ducând la rezultate sigure.

Un alt tip de gândire care se dezvoltă în această perioadă este gândirea creatoare. Aceasta nu se bazează pe reguli logice, ci pe elaborarea cât mai multor soluții, și explorarea lor în vederea atingerii unui rezultat optim.

Importantă pentru adolescenți este disputa de idei, operarea cu idei abstracte fiind un domeniu favorit al lor. Această dispută are în atenție concepții morale, relații și limite ale diferitelor valori, caracteristici și însușiri umane morale (Bonchiș și Secui, 2004). Gândirea se străduiește să desprindă adevărul, în condițiile unei puternice plăceri pentru discuții controversate și pentru sofisme. Rolul teoriei crește foarte mult. Adolescența se exprimă ca o fază a câștigării capacității de a filozofa, de a căuta răspunsuri explicite la diferite probleme.

Astfel, în perioada adolescenței, structura generală a solicitărilor intelectuale tot mai complexe, mai largi și multilaterale duce la modificări semnificative ale gândirii, la creșteri deosebite a posibilităților intelectuale, adolescența fiind vârsta în care se învață arta gândirii și a discuției.

PERSONALITATEA ADOLESCENTULUI

Adolescența este perioada cea mai importantă pentru dezvoltarea personalității. În această perioadă individul se descoperă pe sine, descoperă propriul eu, cunoaște foarte bine și foarte intim ceea ce a devenit și astfel își creează o anumită identitate. Adolescentul urmărește atingerea unei anumite independențe față de părinți, stabilirea unor relații sociale cu covârstnicii, își formează un sistem de valori și o filozofie de viață, se orientează în vederea stabilirii unei relații de cuplu și se pregătește pentru o anumită profesie. Conceptul de sine începe să se contureze, iar deciziile și soluțiile pe care le adoptă adolescentul tind să devină angajamente, în diferite domenii: carieră, căsătorie, familie. Pe parcursul dezvoltării sale, adolescentul întâmpină, se confruntă cu diferite probleme, adolescența fiind o perioadă dificilă pentru ei, devenind tensionați și chiar recurgând la gesturi extreme.

Schimbările pregnante și relativ abrupte pe care le parcurg adolescenții sunt prezentate de Șchiopu sub forma unor crize. Astfel prima criză de originalitate apare datorită suprasolicitării de conduite responsabile noi. Cerințele complexe la care trebuie să facă față fie duc la o adaptare adecvată din partea tânărului, fie apar dificultăți de adaptare, școlare, sociale, dezaprobare, sau chiar deteriorarea unor structuri adaptative deja formate. A doua criză are loc datorită diferențelor pe care le aduc fiecare generație (modul de a vorbi în diferite medii: școală, casă). A treia criză se datorează dezvoltării de aptitudini, atitudini și interese ale adolescenților ce se implică în diferite activități preferate ceea ce duce la înmugurirea idealului de sine (Șchiopu, 1998). Aceste crize au ca finalitate fie atingerea identității, fie o stare de confuzie a rolului.

Procesul de dobândire a identității presupune o identitate sexuală, o orientare profesională și o perspectivă ideologică asupra lumii. Acest proces este frecvent asociat cu perioada unor interogații ale adolescentului de genul „Cine sunt eu?” În aceste încercări adolescentul poate adopta diferite roluri ale Eului, ceea ce explică modalitățile impredictibile de comportament, inconsistența acestuia. Pentru unii adolescenți, dobândirea identității se desfășoară relativ calm, cu tensiuni și conflicte minore, iar pentru alții cu conflicte puternice și de încercare de subminare a autorității (părinți, profesori, etc.) (Băban, 2001). „În mod ideal, criza de identitate ar trebui rezolvată până în jurul vârstei de 20-25 de ani, pentru ca individul să se poată orienta către alte aspecte ale vieții” (Atkinson, 2002, p. 594).

Adolescența este o perioadă plină de transformări, o perioadă în care personalitatea tânărului începe să se definitiveze, să se contureze. Astfel aptitudinile ating acum un nivel ridicat, dezvoltându-se pregnant competențele cognitive. La adolescent cresc capacitățile de prelucrare a informațiilor, nivelul abstractizărilor și generalizărilor, iar inteligența ca aptitudine generală se dezvoltă plenar. Tot în această perioadă se realizează și „fixarea unei dominante în ceea ce privește manifestarea unuia sau altuia dintre tipurile de inteligență definite de Gardner. Această dominantă va putea fi identificată foarte clar în interesele și alegerile profesionale ale adolescenților” (Bonchiș și Secui, 2004, p. 314). În ceea ce privește manifestarea inteligenței la fete și la băieți, nu s-au constat diferențe semnificative, fetele nu depășesc dezvoltarea intelectuală a băieților, doar că ele sunt mai bune la probele de vocabular și fluență verbală, pe când băieții sunt mai buni la probele matematice (Șchiopu și Verza, 1997).

Această perioadă este marcată de căutări, adolescenții încercând să descopere cât mai multe lucruri despre ei, deci cunoscându-și aptitudinile vor înregistra succes școlar, și vor opta corespunzător în ceea ce privește profesia, această alegere fiind un obiectiv principal pentru ei. Cunoscând cât mai multe lucruri despre el, individul ajunge în această perioadă să-și definitiveze interesele, să devină conștient de ele. Manifestarea interesului față de un anumit domeniu determină o atitudine pozitivă, o anumită înclinație spre domeniul respectiv, adolescenții urmărind în mod conștient dezvoltarea lor, prin muncă hotărâtă, prin efort susținut. Sfera intereselor se lărgește ca urmare a creșterii orizontului cultural și a îmbogățirii experienței de viață. Interesele adolescentului nu presupun doar activități școlare, ci se extind și la alte domenii. Interesele devin mai stabile, sunt legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifestă aptitudini evidente. Ele sunt conștiente, fiind urmărite cu tenacitate în vederea atingerii unui scop.

Specific adolescentului este dorința de a-și afirma propria personalitate, remarcându-se în diverse domenii, pe diferite planuri (intelectual, muzical, sportiv). În acest fel ei obțin performanțe deosebite în domeniul respectiv, performanțele având un impact deosebit în alegerea, orientarea privind viitorul. Un alt mijloc de afirmare îl constituie aspectul exterior. Adolescenții căută să iasă în evidență prin fizicul bine conformat, îmbrăcămintea care diferențiază, care scoate în relief propria persoană.

O altă latură a personalității care suferă transformări în adolescență este caracterul. Adolescenții sunt instabili, neascultători și au o serie de conflicte cu ceilalți, în special cu adulții. Astfel ei parcurg acea criză de originalitate, anterior menționată. Această criză poate să dureze un an, un an și jumătate sau chiar cinci, șase ani, durata fiind influențată de carențele mediului familial și de autoritarismul manifestat de familie. În ceea ce privește diferențele de sex, s-a constatat că băieții resimt această criză mai intens și pe o perioadă mai lungă de timp, datorită tendinței de manifestare a forței, a masculinității, pe când la fete, în general această perioadă este mai calmă, mai blândă (Bonchiș și Secui, 2004).

Obținerea independenței este scopul acestor crize, independență dorită pe mai multe planuri: vestimentar, culinar, activități casnice, preocupări de timp liber, spațiu propriu, independența economică o dobândesc mai greu, deoarece mulți dintre ei își continuă studiile. Dobândind această independență ei încep să-și asume mai multe responsabilități atât personale, cât și în ceea ce privesc deciziile de viitor.

Chiar dacă parcurg această criză, chiar dacă încalcă anumite reguli, adolescenții își formează propriul sistem de valori și standarde morale. Ei au tendința de a percepe aceste norme morale strict dihotomic, fiind rigizi în evaluările și exigențele pe care le formulează. În această perioadă tinerii văd moralitatea ca o parte importantă a personalității, ei dorindu-și să fie corecți, onești, grijulii față de alții. Majoritatea adolescenților ajung să-și interiorizeze aceste valori și sunt dornici să devină persoanele morale pe care cei din jur le doresc.

Așa cum am precizat anterior în această perioadă este atins un sens al identității, dar această identitate este dobândită doar atunci când adolescenții sunt siguri de conceptul lor de sine: valori, interese, convingeri și când știu ceea ce vor pentru viitorul lor. Această identitate formată chiar dacă pare a fi finală, oamenii se schimbă și personalitatea lor continuă să se dezvolte de-a lungul vieții. Dar în cazul majorității adolescenților această identitate începe să ia formă consistentă și integrată în finalul acestei etape (Bonchiș și Secui, 2004).

Conceptul de sine presupune „ansamblul ideilor, al sentimentelor și atitudinilor pe care le cultivi față de propria persoană, prin care te oglindești; este conștiința pe care o ai despre tine ca persoană, ca entitate distinctă, capabilă de reflecție și de acțiune” (Munteanu, 2006, p. 214). Conceptul de sine diferă, la unele persoane poate fi evaluat ca fiind pozitiv, iar la altele negativ, având o orientare critică sau acceptabilă către sine.

Specific acestei perioade este preocuparea pentru aspectul fizic. Adolescenții petrec foarte mult timp în fața oglinzii, dorind să realizeze anumite schimbări, să facă anumite retușuri, aspect întâlnit atât la băieți cât și la fete. Fetele vor să arate bine, cu piele fină, iar băieții vor să pară masculini, cu umeri lați și caracteristici sexuale secundare evidente.

Tinerii creează o imagine a Eului ideal, adică o imagine a ceea ce își doresc să devină, având ca modele părinții, covârstnicii, sau chiar celebrități. Ei încearcă să creeze o persoană complexă, care să corespundă cerințelor lor, fiind foarte preocupați de modul în care sunt văzuți, percepuți de ceilalți.

Datorită abilităților cognitive însușite, conceptele de sine ale adolescenților devin abstracte, integrate și bine organizate. Aceste abilități le permit să raționeze despre propriile gânduri și sentimente, dar și despre ale celorlalți, îi fac să fie foarte conștienți de sine. Astfel ei prezintă o intensă preocupare și conștientizare față de propriile motivații, atitudini, convingeri și valori. Adolescentul ajunge să-și înțeleagă propria personalitate, să înțeleagă modul de funcționare al acesteia și în acest fel îi înțelege mai bine și pe ceilalți.

Performanțele școlare, realizările din mediul social, interacțiunile cu ceilalți întăresc convingerile adolescenților despre sine, devenind mai siguri de ei. Spre sfârșitul perioadei ajung să fie capabili să formuleze autoevaluări realiste, prezentând atât punctele slabe cât și cele tari, integrându-le într-un sens stabil și coerent al Eului (Bonchiș și Secui, 2004).

Înfățișarea corporală, performanțele școlare, realizarea interacțiunilor cu ceilalți constituie motive de îngrijorare pentru adolescenți. Nemulțumit de înfățișarea lui sau dacă înregistrează unele insuccese școlare adolescentul se îndoiește de sine, se crede mai puțin arătos, mai puțin inteligent. Astfel în această perioadă nivelul stimei de sine oscilează, datorită autoevaluărilor, evaluărilor făcute de ceilalți sau expectanțelor părinților, profesorilor. Unii autorii consideră că a avea stimă de sine ridicată înseamnă a avea conștiința forțelor și a slăbiciunilor proprii, asumarea unor responsabilități, afirmarea, a avea scopuri și a găsi mijloace pentru a le atinge, a avea integritate personală și respect pentru ceilalți (Munteanu, 2006).

Chiar dacă este o perioadă tumultoasă, agitată, atât din punct de vedere emoțional, cât și psihic, „majoritatea adolescenților ies din această perioadă cu aproximativ același nivel de stimă de sine cu care au intrat” (Bonchiș și Secui, 2004, p. 327).

DEZVOLTAREA AFECTIV – MOTIVAȚIONALĂ A ADOLESCENTULUI

Se știe că procesele afective se află în relații de interdependență cu toate celelalte procese psihice, fiind o componentă infrastructurală a psihismului. Astfel afectivitatea reprezintă fenomene psihice care exprimă, sub forma trăirilor, relațiile dintre subiect și lumea sa. Afectivitatea este o vibrație organică, psihică și comportamentală, care asigură tensiunea întregului organism și care are efecte de atracție sau respingere față de obiecte, fenomene, persoane.

În adolescență, rolul afectivității în procesul general al dezvoltării personalității crește, afectivitatea fiind considerată foarte importantă deoarece determină cursul dezvoltării și reglează comportamentul. Aceasta face ca la adolescenți afectivitatea să fie aspectul vieții mintale cel mai direct legat de întregul organism, să fie un factor decisiv în dezvoltarea lor (www.didactic.ro).

În această perioadă, datorită raporturilor nemijlocite și antrenării în numeroase situații de viață, experiența afectivă se nuanțează. Afectele și emoțiile adolescentului sunt mai intense decât ale micului școlar. De asemenea dispoziția acestuia este oscilantă, instabilă, supusă fluctuațiilor. Această fluctuație determină contradicțiile în atitudini, în gândire și în acțiune (Zisulescu, 1968).

În ceea ce privește atitudinea afectivă față de școală, emoțiile intelectuale, diferă în funcție de succes, insucces, activitate și mediul școlar în general. Astfel trăirea insuccesului provoacă anxietate, frustrări, activitatea școlară generează invidie, admirație, suspiciune, intuirea ipocriziei sau a modestiei. În mediul școlar, în relația cu profesorii, sau cu colegii pot să apară sentimente de comuniune afectivă, de împlinire (Șchiopu și Verza, 1997).

Climatul afectiv din familie „pune ordine” în concepții, atitudini, conduită. Această dimensiune a mediului familial este foarte importantă deoarece adolescența este o perioadă dominată de o permanentă tensiune emoțională care lucrează în toate substructurile motivaționale (www.didactic.ro). În această perioadă are loc reducerea tensiunii, specifică pubertății, și apare o anumită deschidere spre familie. Căminul este „factorul ce determină gradul de bucurie, siguranță și stabilitate al unui adolescent, modul în care se raportează la adulți, colegi sau copii mai mici, încrederea în sine, modul de a reacționa la situații noi sau necunoscute” (Campbell, 1995, p. 10). Lipsa de afecțiune părintească dă naștere sentimentului de nesiguranță, în timp ce atmosfera încărcată afectiv îl liniștește, îi formează atitudinea de receptivitate față de viață și îi dă siguranță în comportament. La adolescenți această nevoie este amplificată, iar nesatisfacerea ei lasă urme adânci în viață, influențând direct nu numai conduita, ci și dezvoltarea intelectuală. Lipsa de afectivitate din partea lumii adulte, lipsa dialogului, atitudinea dură, pot genera, la adolescenți, retragerea în sine, stări anxioase, apariția complexului de inferioritate și sentimentului de frustrare.

Adolescenții simt nevoia de prietenie, căutând-o cu insistență, căutarea de afecțiune fiind o trăsătură a lor. Ei consideră că prietenia este calea cea mai potrivită pentru destăinuiri, pentru sfaturi, pentru primirea unui ajutor în caz de nevoie, prietenia dintre adolescenți fiind foarte stabilă și durabilă (Zisulescu, 1968).

Intensitatea trăirilor afective face ca această perioadă să se caracterizeze adesea ca perioadă a pasiunilor și a furtunilor afective, o perioadă de romantism în viața omului și de spontaneitate. Astfel în relațiile cu sexul opus se manifestă sentimente, emoții noi, ca simpatia și dragostea. Când simpatizează individul încearcă să creeze „o stare de confort psihic pentru persoana simpatizată, ajutând-o, protejând-o și făcându-i bucurii” (Șchiopu și Verza, 1997). Dragostea este un sentiment de mare intensitate, iar în adolescență se conturează ca o trăire complexă de atașament față de persoana iubită, ca o emoționalitate exaltată, adolescentul făcând eforturi ca acest sentiment să nu pară neînsemnat.

Altă stare care apare în adolescență este teama. Teama este deseori generată de conflictele endogene sau exogene sau în situațiile de „frustrație a dorințelor, a aspirațiilor și a intereselor” (Șchiopu și Verza, 1997, p. 249). Conflictele exogene școlare, de generație, familiale generează teamă și strategii de evitare, de camuflare a rolului pentru a deveni de neatacat.

În dezvoltarea generală a vieții afective, apar trei direcții importante: în primul rând, dezvoltarea sensibilității și a concepției sale morale, în al doilea rând, creșterea și afirmarea conștiinței de sine, ca mobil al dorinței evidente de a deveni independent (situația de tutelă este mai greu suportată), iar cea de a treia constă în erotizarea vieții afective. Se dezvoltă sentimente superioare, morale, estetice, intelectuale, baza lor reprezentând-o lărgirea cunoașterii. Totodată, ea este perioada autonomizării morale. E o etapă de mare sensibilitate morală, ce se caracterizează prin încercarea și dorința de a se ajunge la un sistem moral explicit.

Viața afectivă a adolescentului este diversificată și complexă, admiră, iubește, simte, aspiră, știe să dorească, are idealuri afective, îi înțelege pe cei din jur cu intențiile, reacțiile acestora. Intensitatea, amploarea și valoarea emoțiilor sunt dependente de însemnătatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane. Astfel acest lucru face ca adolescența să fie numită „vârsta afectivă” (www.didactic.ro).

DEZVOLTAREA SOCIALĂ A ADOLESCENTULUI

Esența integrării sociale constă în atașamentul din ce în ce mai conștient și mai activ la grupul căruia îi aparține (clasă, școală, marele organism social). Adolescentul este conștient că nu trăiește izolat, ci face parte dintr-un colectiv în care are anumite sarcini, pe care le poate realiza în colaborare cu alți membri ai societății (Zisulescu, 1968).

Cu cât înaintează în vârstă, cu atât el este mai obiectiv în judecățile sale, aprecierile efectuându-se în funcție de criteriile sociale pe care și le-a însușit. El nu se mai consideră factorul central, ci recunoaște existența unei ierarhii și necesitatea respectării autorității.

O categorie a procesului de socializare experimentat de adolescenți este grupul, caracterizat ca un refugiu din calea adulților. În cadrul grupului adolescentul poate să se exprime în siguranță. Angajarea în relații cu covârstnicii este importantă pentru înțelegerea de sine și pentru atingerea identității. Acest grup oferă posibilitatea ca adolescentul să încerce diferite roluri, ceea ce este important în atingerea identității. Grupurile fiind omogene, relațiile care se stabilesc în cadrul grupului au implicații mai bine definite ca în perioada anterioară. Astfel, discuțiile cu prietenii prin orice mijloc de comunicare devin o activitate zilnică dominantă. Prieteniile asigură posibilitatea oferirii unui suport, înțelegere, intimitate emoțională, companie și distracție (Newman și Newman, 1979, apud Bonchiș și Secui, 2004).

În aceste relații de prietenie fetele simt nevoia angajării reale, fiind mai atente și critice la aspectele pozitive și negative ale relației. În legătură cu relaționarea socială, anxietatea este prezentă în rândul fetelor, și nu numai în cazul raportării la sexul opus (Cosmovici și Iacob, 2005).

La vârsta de 17-18 ani se formează grupuri mai mici, dar mai stabile. Dar, „datorită integrării în activitate sau integrării în institute de învățământ superior, inter-relațiile se modifică din nou” (Șchiopu și Verza, 1997, p. 251).

Un anumit grup din care poate face parte adolescentul este grupul clasă. Clasa de elevi oferă posibilitatea unor interacțiuni de tip față în față. Ca orice grup mic aceasta posedă structuri ce-i conferă stabilitate. În cadrul interacțiunii membrilor se dezvoltă norme ce modelează comportamentele elevilor și le face previzibile. Un rol important la nivel de clasă îl reprezintă și “rol-statusul” jucat de elevi în colectivul respectiv. Aceste roluri sunt multiple, dar întotdeauna unul dintre ele este dominant. În acest rol dominant adolescentul tinde să atingă statutul de lider oficial, prin sarcini și competențe, sau de lider informal prin statutul de reputație vocațională. Membrii clasei se percep pe ei înșiși ca făcând parte dintr-un grup, iar elevii din alte clase îi identifică pe baza acestei apartenențe (39). Totuși există și o anumită expansivitate extra-grup, adică anumiți elevi au prieteni și în alte clase sau alte școli.

Studii mai recente au ajuns la concluzia că, în timp ce colegii sunt mai importanți pentru comportamentul imediat și indicii formali ai statusurilor, părinții constituie prezențe mai puternice în ceea ce privește planurile adolescentului pe termen lung. „Influența părinților este efectivă în situații de afecțiune și respect mutual, și devine inexistentă în absența acestora” (Cosmovici și Iacob, 2005, p. 50).

Astfel alături de școală, familia reprezintă cadrul în care adolescenții se pot dezvolta armonios în funcție de dorințele, motivațiile și aptitudinile personale. În general, adolescenții se înțeleg bine cu părinții și frații, participând tot mai mult la deciziile care îi afectează. Ei vor reuși să ia decizii importante în ceea ce privește alegerea carierei și relațiile cu covârstnicii, ori în mod independent, ori cu ajutorul părinților.

Deoarece ajunge la un anumit nivel de maturizare, adolescentul se îndepărtează de părinți, aceștia simțindu-se respinși. După ce au depus atâta efort pentru a se concentra asupra copilului lor, le este foarte greu să-și găsească alte preocupări, fiind ghidați de dorința de a-și menaja copilul de probleme (Bonchiș și Secui, 2004).

Conflictele cu părinții apar pe motiv de diferențe între generații. Adulții văd adolescenții ca fiind iresponsabili, încăpățânați, iar adolescenții îi văd pe adulți ca fiind bine intenționați, dar demodați. Înaintarea în vârstă aduce cu sine dorința de libertate în alegerea prietenilor și ieșitul în oraș seara. Dar, pe măsură ce adolescenții trec spre stadiul de adult, aceste conflicte se aplanează, atitudinile lor față de situația conflictuală devenind asemănătoare cu cea a părinților.

În ceea ce privește relația cu frații, aceasta depinde de mai mulți factori, între care vârsta și sexul. De obicei apare o anumită rivalitate între frații apropiați ca an și de același sex. În cazul în care diferența dintre frați este destul de mare, primii născuți au tendința de a fi mai autoritari, de a-i domina și mustra pe cei mai mici.

Integrarea adolescenților în normele vieții sociale este influențată și de mediul în care trăiesc și muncesc aceștia, determinându-le o anumită atitudine. Ei manifestă în mod riguros și tenace dorința de a cunoaște valorile sociale și culturale. Integrarea adolescenților în aceste valori ale colectivității contribuie la formarea concepției despre lume și viață (Zisulescu, 1968).

Integrarea socială, securitatea, nevoia de apartenență, reglementarea relațiilor din interiorul grupului (clasă, familie, grup de prieteni) și a celor intraindividuale sunt funcții ale grupului, care modelează membri săi, contribuind la formarea unei personalități armonioase, acceptate social.

2.2. TOLERANȚA LA FRUSTRARE

2.2.1. DEFINIȚIE

Frustrarea a fost definită ca fiind „ciocnirea unei dorințe cu o realitate inflexibilă” (De Botton, 2000, apud Harrington, 2007). Însă pentru REBT (Terapia Rațional-Emotivă și Comportamentală) toleranța scăzută la frustrare presupune mai multe de atât, mai exact pe lângă frustrare are și cogniția conform căreia frustrarea nu ar trebui să existe și nu poate fi tolerată.

Cele patru categorii principale de cogniții iraționale sunt: toleranța scăzută la frustrare, cerințele absolutiste, catastrofarea și evaluarea globală a valorii ca om. Ea reprezintă cerința individului pentru confort și se reflectă în intoleranța la disconfort (Trip, 2007).

DiGiuseppe consideră că toleranța scăzută la frustrare reprezentă cerința ca lumea să fie așa cum am dori noi să fie (DiGiuseppe, 1996 apud Harrington, 2005).

2.2.2. CLASIFICARE

În literatura de specialitate s-a realizat o clasificare graduală pentru a se evita împărțirea clasică, dihotomică, între toleranță și intoleranță la frustrare. Prin urmarea s-au identificat șase nivele, după cum urmează:

Intoleranță la frustrare scăzută (LFI), care ar cuprinde situațiile în care o persoană consideră că nu ar putea face față unor nivele de frustrare scăzute.

Intoleranță la frustrare medie (MFI), care ar cuprinde situațiile în care o persoană consideră că nu ar putea face față unor nivele de frustrare moderate, dar consideră că ar face față unor nivele scăzute de frustrare

Intoleranță la frustrare ridicată (HFI), care ar cuprinde situațiile în care o persoană consideră că nu ar putea face față unor nivele de frustrare ridicate, dar consideră că ar face față unor nivele moderate sau scăzute de frustrare.

Toleranța la frustrare scăzută (LFT), care cuprinde situațiile în care o persoană crede că poate face față la frustrare de nivel scăzut. Această noțiune are la Dryden un înțeles complet diferit de cel din teoria REBT clasică, unde LFT simbolizează toleranța scăzută la frustrare în general.

Toleranța la frustrare medie (MFT), care cuprinde situațiile în care o persoană crede că poate face față la frustrare de nivel scăzut și mediu.

Toleranța la frustrare ridicată (MFT), care cuprinde situațiile în care o persoană crede că poate face față la frustrare de nivel scăzut, mediu și ridicat.

Intoleranța la frustrare

Frustrarea poate fi definită ca o stare afectivă negativă generată de apariția neașteptată a unui obstacol real sau imaginar în calea satisfacerii unei trebuințe, atingerii unui scop sau îndeplinirii unei dorințe. Această frustrare poate să nu constituie o problemă dacă individul tolerează frustrarea. Prin tolerarea acesteia individul poate deveni motivat să găsească diferite modalități de depășire a obstacolelor care împiedică atingerea scopurilor sau să se adapteze situației. Cognițiile care apar frecvent în frustrare și care împiedică individul să se adapteze sunt: „Trebuie să am ceea ce-mi doresc și să nu fiu împiedicat să obțin acel lucru. Nu suport să fiu frustrat”.

Deși numeroase studii anterioare susțin că frustrarea poate genera agresivitate, frustrarea în sine nu duce la astfel de comportamente. Mai degrabă, agresivitatea apare adesea când o persoană manifestă o atitudine de intoleranță la frustrare în situația respectivă. Individul se gândește că ceilalți îl frustrează în mod intenționat, el va exagera această stare emoțională, precum și numărul frustrărilor trăite în trecut. Totuși el va preciza și ocaziile în care a obținut ceea ce și-a dorit.

Intoleranța la perseverență

Perseverența este de cele mai multe ori cheia succesului în multe domenii. Opusul acesteia, intoleranța la perseverență constituie un obstacol major în atingerea scopurilor propuse. Intoleranța la perseverență apare când individul dorește să-și atingă scopurile foarte repede și consideră că perseverarea într-o activitate este greu de suportat. Indivizii cu această intoleranță au tendința să renunțe ușor la sarcini.

Intoleranța la efort

Diferența majoră dintre intoleranța la efort și intoleranța la perseverență este aceea că indivizii care au intoleranță la efort sunt capabili să persevereze în realizarea unei sarcini atâta timp cât nu necesită mult efort, în timp ce indivizii cu intoleranță la perseverență sunt capabili să depună chiar eforturi mari în realizarea sarcinilor atâta timp cât nu trebuie să persevereze în realizarea lor.

De multe ori indivizii cu intoleranță la efort exagerează la nivel cognitiv efortul pe care îl necesită realizarea diferitelor sarcini și astfel refuză să realizeze sarcinile.

Intoleranță la dificultatea sarcinii

Această intoleranță are la bază credința că orice sarcină trebuie să fie relativ ușoară. Această credință determină individul să supraestimeze în mod frecvent dificultatea unei sarcini și să solicite altor persoane să realizeze sarcina în locul lui. De fiecare dată când cineva realizează sarcina în locul individului convingerile cu privire la intoleranța lui devin mai puternice.

Cerința absolutistă pentru autonomie și libertate

Ea constă într-o hipersensibilitate a individului la reducerea percepută a libertății. În astfel de momente el încearcă să-și recâștige autonomia și refuză să facă ceea ce i se spune.

Indivizii care prezintă această cerință absolutistă adesea exagerează amenințările asupra autonomiei lor și consideră că alții vor să îi constrângă. Îi ceartă frecvent pe ceilalți pentru că le zice ce sa facă / gândească / simtă / spună. În mod ironic totuși ei pot fi ușor manipulați, spunându-li-se să facă exact opusul a ceea se dorește de fapt.

2.2.3. CONSECINȚE ALE TOLERANȚEI LA FRUSTRARE ȘI LEGĂTURA CU ALTE CONCEPTE PSIHOLOGICE

Întru-un studiu metaanalitic Terjesen, Salhany și Sciutto (2009) investighează calitățile mai multor scale care măsoară cognițiile iraționale în general, realizând și o comparație a corelațiilor evidențiate de acestea și alte constructe psihologice. Legătura între toleranța scăzută la frustrare în mod specific și alte aspecte psihice, în principal cu diferite simptome și sindroame clinice, a fost de asemenea investigată atât din punct de vedere teoretic cât și din punct de vedere experimental. În privința legăturii dintre toleranța scăzută la frustrare și distresul emoțional, au fost evidențiate în principal relații dintre prima și probleme de autocontrol și depresie. De asemenea au fost investigate relațiile dintre toleranța scăzută la frustrare si elemente de personalitate și patternuri comportamentale.

Toleranța la frustrare și autocontrolul

Relația toleranței scăzută la frustrare cu problemele de autocontrol a fost sugerată de Ellis în 1987 în principal datorită cognițiilor specifice generate de toleranța scăzută la frustrare, care fac referire la gratificarea imediată și considerarea unor sacrificii pe termen scurt pentru obținerea gratificării pe termen lung ca fiind intolerabilă.

Mai multe studii empirice susțin această ipoteză. De exemplu sunt dovezi experimentale că mâncatul compulsiv, automutilarea și alte comportamente care implică lipsa de autocontrol sunt strategii disfuncționale ale căror scop este eliminarea unor trăiri emoționale negative care sunt percepute ca fiind intolerabile.

Harrington (2005) investighează în detaliu relația dintre toleranța scăzută la frustrare și problemele de autocontrol.

El notează că sunt dovezi semnificative în sprijinul ipotezei că oamenii diferă între ei în privința abilități lor de a amâna o recompensă prezentă mai mică în favoarea uneia viitoare mai mare și mai mult, că aceste diferențe sunt stabile în timp (Mischel, 1996 apud Harrington, 2005a).

Deși sunt mai multe explicații teoretice pentru lipsa de autocontrol și asocierea acestor probleme, cum ar fi impulsivitatea și voința, relația dintre aceste constructe și autocontrol nu este încă foarte clară (Stanford și Barratt, 1992 și Muraven, Tice, și Baumeister, 1998 apud Harrington, 2005).

În schimb teoriile comportamentaliste au evidențiat că autocontrolul implică alegerea de a tolera costurile prezente pentru o recompensă viitoare, ceea ce se suprapune peste conceptul de toleranța scăzută la frustrare din REBT (Eisenberg, 1992, apud Harrington, 2005).

Toleranța la frustrare și furia

Harrington (2006) investighează experimental relația dintre componentele toleranței scăzute la frustrare și furie. Rezultatele lui arată că scala Îndreptățire este responsabilă de cea mai mare parte a varianței nivelului furiei, în schimb relația dintre stima de sine și furie este mult mai scăzută. Itemul cel mai puternic relaționat cu furia a fost „intoleranța criticii”.

Rezultatele sale sugerează de asemenea că modelul furiei actual în REBT (Dryden, 1990 apud Harrington, 2006), trebuie completat, autoevaluarea de sine jucând un rol minor, factorul principal în apariția și menținerea furiei fiind toleranța scăzută la frustrare.

În schimb Jones și Trower (2004) nu au găsit nici o legătură semnificativă între toleranța scăzută la frustrare și furie.

Diferența dintre cele două studii constă în principal în utilizarea diferită a conceptului de toleranța scăzută la frustrare, Jones și Trower lucrând cu conceptul global, în timp ce Harrington utilizează mai multe subtipuri ale acestuia, fapt care poate crește finețea și acuratețea investigațiilor (Harrington, 2003, 2005, 2006).

Într-un alt studiu Fives, Kong, Fuller și DiGiuseppe (2010) investighează rolul cognițiilor iraționale în furie și agresivitate. Pornind de la modelul REBT, conform căruia toleranța scăzută la frustrare sunt factorii cei mai importanți implicați în furie (Bernard and Cronan 1999; Hazaleus șu Deffenbacher 1985; Zwemer și Deffenbacher 1984 apud Fives, Kong, Fuller și DiGiuseppe 2010), autorii utilizează instrumentul CASI pe un eșantion de adolescenți pentru confirmarea acestuia. Avantajul acestui instrument este discriminarea între intoleranța la frustrarea dată de muncă și cea dată de reguli. Astfel, în timp ce intoleranța la frustrarea dată de muncă a corelat moderat cu unele tipuri ale agresivității, intoleranța la frustrarea dată de reguli corelează semnificativ cu furia și agresivitatea.

Mai mult, investigând relația dintre furie și agresivitate, Fives, Kong, Fuller și DiGiuseppe au arătat că furia singură este un predictor al agresivității verbale, în timp ce furia și toleranța scăzută la frustrare împreună sunt un predictor al agresivității fizice, ceea ce, în opinia cercetătorilor, indică faptul că interpretarea diferită a furiei prin prisma cognițiilor individului duce la tipuri diferite de agresivitate.

De asemenea toleranța scăzută la frustrare rămâne un factor important în predicție agresivității fizice chiar și după eliminarea diferențelor de gen băieții având în general un nivel mai ridicat al agresivității fizice decât fetele (Fives, Kong, Fuller și DiGiuseppe 2010).

Toleranța la frustrare și amânarea

Ellis și Knaus (1997, apud Harrington, 2005) susțin că toleranța scăzută la frustrare „este prima și cea mai importantă cauză a procrastinării” (p. 14). Însă datorită înțelesul destul de larg acordat conceptului de toleranța scăzută la frustrare, relația dintre amânare și aceasta nu a putut fi evidențiată foarte clar (Beswick, Rothblum, și Mann,1988, apud Harrington, 2005).

În două studii, unul realizat pe populație de studenți (2003) și pe o populație de pacienți clinici fără elemente psihotice (2005) Harrington evidențiază relația dintre una din componentele toleranța scăzută la frustrare propuse de el, anume cerința pentru confort, cu amânarea, în timp ce restul componentelor toleranței scăzute la frustrare nu au relaționat semnificativ cu amânarea.

2.3. MUZICA

„Dacă muzica începe undeva, apoi începutul ei se află în conștiința umană – nu în voce, nici în degete, nici chiar în auz, ci în profunzimile insondabile ale Eu-lui. De aceea, orice abordare a muzicii – estetică, artistică, muzicologică – nu poate să dea răspuns la întrebarea (grație obiectului de interes al domeniilor în cauză): ce este, totuși, acest fenomen plin de taină și de vrajă, care este natura lui intimă, de ce și pentru ce există? Astfel de răspuns poate fi obținut doar în rezultatul unei abordări psihologice a artei sunetelor. Or, muzica se naște în suflet și este adresată sufletului, vorba lui George Enescu. Restul urmează abia apoi” (Gagim, 2003, p. 7).

Muzica face parte din viața omului, mai ales a celui modern, indiferent de alegerile personale. În orice mediu s-ar afla: acasă, la birou, în trafic, în mijloacele de transport în comun, la petreceri, oamenii sunt înconjurați de muzică. Datorită evoluției tehnologiei se realizează mult mai ușor accesul la informație, la cultură, și chiar și la muzică. Radiourile, televiziunea, internetul sunt principalele canale de acces la produsele artistice. De asemenea, aparatura pe care o are omul în ziua de azi acasă permite alegerea conștientă a muzicii, în funcție de ceea ce-și dorește: distracție sau fundal sonor pentru activitățile curente (Luban-Ploza si Iamandescu, 1997). În privința muzicii și a influențelor ei se pun numeroase întrebări: Care sunt motivele în alegerea unui anumit gen de muzică? Se satisface o nevoie sau se compensează o lipsă? Prin ascultarea unei melodii se identifică și se exprimă cu o mai mare ușurință emoțiile? Are muzica un efect cathartic pentru conflictele interne?

2.3.1. DEFINIȚII ȘI CARACTERISTICI ALE MUZICII

De regulă oamenii iau muzica așa cum este. Toți știu ce este, dar poate nu toți știu să o explice. În definirea muzicii s-a pornit de la exprimările poetice până la cele științifice. Conform dicționarului explicativ muzica este definită ca „arta de a exprima armonios idei, sentimente, stări psihice în imagini sonore” (www.dexonline.ro).

Pe parcursul timpului numeroși autori au definit muzica din diferite perspective. Dată fiind complexitatea ei, care nu se reduce numai la melodie, existând și alte elemente structurale ale sale, cu implicații psihologice, definițiile realizate de Staël: „muzica este o arhitectură sonoră” și Yehudi Menuhin: „muzica este omul, mai mult decât cuvintele, căci cuvintele nu sunt decât simboluri abstracte care transmit înțelesuri reale bazate pe fapte” sunt considerate foarte cuprinzătoare. Ultimul autor menționat restrânge câmpul definiției prin considerarea muzicii ca fiind „forma noastră de exprimare cea mai veche, mai veche decât graiul și arta”. Astfel, fenomenul sonor muzical este asociat cu o formă de exprimare nonverbală. Nietzsche definește muzica astfel: „Muzica, în absența totală a limitelor sale, nu are nevoie nici de imaginație și nici de concept; ea le tolerează pe ambele alături de sine”. Alt autor, J.R. Sartre, mai sugestiv în înțelegerea globală a muzicii o definește ca „o imagine pură care ne apare pe sunete”. O definiție eclectică este dată de Boris Luban-Plozza și Ioan Iamandescu: „muzica reprezintă o arhitectură sonoră, guvernată de legi specifice privind succesiunea (melodia, ritmul), calitățile timbrale și suprapunerea (armonia) sunetelor și având un dublu impact (psihic și organic) asupra organismului ascultătorului, pe baza decodificării de către acesta a unui mesaj pe care îl conferă, intuitiv sau prin evaluare bazată pe analiză rațională, combinației de sunete recepționate pe calea analizatorului acustic” (Rentford si Glosing, 2003).

Compozitorii și interpreții consideră muzica un mod de viață, o cale de exprimare a trăirilor personale. Ea diferă în funcție de starea de spirit, de disponibilitatea mentală de a crea și de a transmite emoții și gânduri. Fiecare melodie compusă este o oglindă a unei stări sufletești pe care artistul compozitor o are în momentul de creație. În acest moment comunicarea dintre conștient și inconștient este mare.

Muzica vorbește fiecărui om, chiar dacă pe limbi diferite. Indiferent de capacitatea fiecăruia de înțelegere, muzica exprimă un mesaj virtual care este receptat diferit în funcție de fiecare, de caracteristicile personale, dar și de factorii conjuncturali. Creierul omului dă un sens muzicii și îi permite să ia decizii cu privire la gusturile muzicale.

Astfel, fiecare om are repertoriul lui, anumite melodii la care reacționează, pozitiv sau negativ, care-l influențează, care-l deschid sau care-l blochează.

2.3.2. DIMENSIUNEA PSIHOLOGICĂ A MUZICII

Muzica are un impact deosebit asupra psihicului ascultătorului. Există anumite caracteristici generale ale acestui impact:

Efectele muzicii asupra ascultătorului au la baza lor intențiile compozitorului de a-și transmite sentimentele și ideile.

Ascultătorul decodifică mesajul muzical în funcție de o serie de factori conjuncturali, dar și de personalitatea lui care generează o aderență sau poate o repulsie la diferite tipuri de muzică.

Impactul psihosomatic al muzicii asupra interlocutorului se manifestă în cele două planuri intercorelate: psihic și somato-visceral.

Muzica, în funcție de genul ei, ne relaxează, ne induce o anumită dispoziție, bună sau rea. Are efect cathartic, purificator față de emoțiile negative existente și relaxant în ceea ce privește acumularea oboselii. Muzica are o forță de evocare a unor trăiri anterioare și de sugerare, stimulând și îmbogățind imaginația. Ea stimulează psihicul din direcții multiple: senzorial (chiar și creșterea rezistenței la efort), intelectual – ideația, volițional – efect mobilizator în diverse activități profesionale, fizice. Este cunoscută acțiunea muzicii de a amplifica o stare de bucurie într-o împrejurare fericită din viața omului sau de adâncire a unei stări de tristețe într-o împrejurare nefericită. Tendința de a asculta, cânta anumite melodii, anumite genuri muzicale sunt în strânsă legătură cu starea psihică declanșată de activitatea muzicală. Atât compozitorul, interpretul, cât și ascultătorul poate avea o relație cu muzica care poate fi interpretată fie printr-o stare afectivă pasivă, pozitivă sau negativă. Mai poate fi interpretată fie printr-o participare activă, intensă, conștientă, cu referire la cunoștințele muzicale anterioare. Muzica poate favoriza comunicarea umană (http://faculty.washington.edu/chudler/music.html).

Toate aceste efecte pe care le are asupra omului, dacă sunt repetate, conform teoriilor învățării condiționate, pot duce la modelarea personalității. Adică efectele sunt, fie activate de atâtea ori încât psihicul consideră că sunt ale lui și, și le însușește ca atare, fie psihicul deține deja aceste trăsături, iar tipul de muzică declanșator îl ajută să se dezvolte.

S-a mai precizat faptul că muzica deschide și cimentează comunicarea interumană. Dovada cea mai elocventă este publicul participant la un concert, fie de muzică pozitivă, romantică sau agresivă, violentă.

Muzica poate induce atitudini și dorințe puternice, poate incita oamenii la luptă (Napoleon spunea că „un marș bun face cât o sută de tunari”), poate determina o fraternitate și declanșa o ură, poate incita la muncă, poate accentua diferite tipuri de iubire dintre oameni.

Reacția ascultătorului față de diferitele structuri melodice este variabilă. Unele melodii dezvoltă și întăresc starea actuală a ascultătorului atunci când sunt în acord. Când există o discrepanță și ascultătorul este dedicat într-o prea mare măsură stării afective, el va încerca să schimbe melodia, să meargă din raza ei auditivă (http:/faculty.washington.edu/chudler/music.html).

Muzica poate transmite o mare varietate de emoții subtile și primitive. Reprezintă limbajul universal al emoțiilor umane, cu ajutorul cărora se poate exprima ce este greu de exprimat prin cuvinte. Kohut nota că prin intermediul muzicii se poate pătrunde până la experiențele emoționale arhaice. Ascultătorul ajunge să simtă ca artistul, aceste stări ale artistului sunt comunicate într-o manieră care îl invită pe ascultător să trăiască totul diferit (Rentford si Glosing, 2003).

Există și o anumită ancorare anterioară a diferitelor melodii sau genuri, în sensul că o melodie are asociată fie o emoție foarte plăcută, fie o traumă, fie o persoană, fie un loc anume, ceea ce poate avea un efect mai mult de aducere în cunoștință a acesteia și de modelare a stării afective de moment. Ritmul, fie singur, fie susținut de zgomotul extrem sunt în stare să provoace stări apropiate de beție și de extaz colective.

Zgomotele zilnice din jurul nostru: claxoane, sirene, alarme trezesc în fiecare persoană emoții variate, stări de anxietate, nervozitate sau agresivitate. Și muzica poate avea un efect similar. Uneori, melodiile ascultate retrezesc amintiri din diferite etape ale vieții noastre, momente încărcate din punct de vedere afectiv. Oamenii au relații variate cu muzica. Acestea pun în evidență diferite mecanisme psihice de apărare, de identificare cu artistul sau cu mesajul melodiei, diferite modalităti de a reacționa: de exemplu, o persoană agresivă ascultă muzică liniștitoare, condamnând stilurile agresive (http:/www.av1611.org/question/cqnuet.html).

2.3.3. EFECTELE MUZICII

Muzica are un rol important. Unele schimbări pe care le realizează sunt, deocamdată, de neînțeles, dar unele efecte sunt mai vizibile decât altele. Muzica poate acționa la nivel inconștient și poate produce diferite efecte:

Relaxare psihică

Catharsis

Sedare, uneori favorizând instalarea somnului

Euforie, dizolvă uneori conținuturile afective negative

Stimulare psihică

Creșterea randamentului cognitiv – memorie, ideație

Euforie – produce dezinhibiție

Crește încrederea în sine

Stimulează voința și inițiativa

Stimulează comunicarea interumană indirectă, prin muzică

Scade pragul durerii și modifică excitabilitatea psihomotorie

Între oameni și muzică există o relație bidirectională: dinspre exterior, când muzica vine ca un stimul spre individ, sau din interior, când inconștientul determină alegerile conștiente pentru anumite categorii de muzică.

Muzica poate ajunge să devină ca un drog care creează dependență și devine un adevărat stimulent indispensabil, în condițiile în care adolescenții sunt lipsiți de alte satisfacții mai mari și în cazul prezenței unei fragilități emoționale, a unei insecurități afective. Acestea pot fi generate de frustrări sau de dificultăți de comunicare în cazul unor persoane predispuse la singurătate, în condițiile unor dificultăți de adaptare.

Muzica poate avea efect benefic și în terapie. Numeroși psihoterapeuți susțin că a folosi muzica în terapie echivalează scoaterea la lumină a laturii creative existente în fiecare persoană. Fiecare om are o parte din ființa sa care este complet liberă, asociată cu muzica, acea parte care cântă și are un ritm. „Când suntem incapabili să gândim, să vorbim, să ne mișcăm sau să fim cine știm că putem fi, noi avem muzica din noi care ne ajută să ne exprimăm și să comunicăm, să ne simțim bine, să ne mișcăm, adesea profund și întotdeauna natural” (Rentford si Glosing, 2003, p. 38).

Terapia prin muzică s-a dovedit că are efecte majore în terapiile cu copii. Atât în cazul în care sunt probleme de natură psihică: probleme de dezvoltare psihică, tulburări de comportament, probleme psihice, tulburări emoționale, probleme de adaptare în colectivitate, dar și în cazul problemelor de natură fiziologică: afecțiuni ale vederii și auzului, de vorbire, probleme neurologice (atât la copii cât și la adulți). Și în cazul abuzului de substanțe psihotropice (la orice categoria de vârstă), abuzurilor sexuale, diagnostice duale și accidentelor grave în zona capului, o altfel de terapie poate fi benefică.

Muzica este folosită de mulți terapeuți, mai ales în consilierea adolescenților. În munca cu aceștia s-au raportat schimbări unice de comportament (http:/www.buzzke.com/editorials/2-21-2004-50823.asp). Unele tipuri de terapii de familie ajută copiii și părinții să comunice despre preferințele lor muzicale și semnificația acestora. Alte tehnici benefice în terapie sunt considerate improvizațiile potrivit cărora muzica este utilizata ca o metaforă pentru a înțelege pattern-urile interacționale dintre membrii familiilor. De asemenea, prin intermediul muzicii terapeuții impulsionează adolescenții să înțeleagă mecanismele care contribuie la apariția tulburărilor de alimentație, insistând să devină mult mai atenți la emoțiile lor.

2.3.4. LEGĂTURA DINTRE MUZICĂ ȘI DIFERITE ASPECTE PSIHOLOGICE, PERSONALITATE

Muzica este un fenomen social omniprezent. Rolul ei poate fi direct sau indirect. Există puține activități pe care le poate face omul și în care muzica să nu fie implicată. Cu siguranță, oamenii arată o preferință puternică pentru anumite tipuri de muzică mai mult decât pentru altele. Întrebarea este, ce anume determină preferințele muzicale ale unei persoane? S-a precizat că există anumite diferențe individuale care leagă oamenii de anumite tipuri muzicale.

În literatura de specialitate s-au realizat cercetări cu privire la preferințele muzicale și s-a evidențiat o legătură a acestora cu personalitatea, excitația fiziologică și identitatea socială. Astfel, unii cercetători au ajuns la concluzia că preferințele muzicale sunt manifestări ale unor trăsături mai explicite de personalitate: de exemplu, căutarea senzațiilor pare a fi corelată pozitiv cu preferința pentru muzica rock, heavy metal și punk și negativ cu preferințele pentru coloane sonore și muzica religioasă; extraversia și psihotismul par să prezică preferințe pentru muzica cu bass exagerat cum ar fi rap și dance (http:/en.wikipedia.org/wiki/List_of_genres_of_music).

Alte cercetări care arată legătura dintre preferințele muzicale și personalitate țin de identitatea socială (Rentford si Glosing, 2003). Astfel, s-a descoperit că oamenii folosesc muzica drept etichete pentru a-și comunica valorile, atitudinile și modul în care se văd. De asemenea, s-a evidențiat faptul că modul în care oamenii se văd și stima de sine influențează preferințele muzicale.

Cum se dezvoltă preferințele muzicale? Care sunt factorii care influențează dezvoltarea lor? Cum, când și de ce se schimbă preferințele muzicale? Cum influențează preferințele muzicale comportamentul și cum se folosesc oamenii de muzică în viața lor de zi cu zi? – sunt câteva întrebări la care se încearcă să se răspundă în literatura de specialitate. Din păcate s-au realizat puține cercetări în domeniu, drept urmare nu se poate oferi un răspuns clar și convingător la aceste întrebări.

Cercetările realizate indică faptul că personalitatea, auto-evaluările și abilitățile cognitive au toate un rol important în formarea și menținerea preferințelor muzicale. Așa cum mediile sociale și fizice pe care oamenii le aleg le reflectă personalitate, la fel și mediile muzicale (http:/vma.mtve.com).

În ceea ce privește formarea preferințelor muzicale în funcție de auto-evaluări, teoreticienii preocupați de identitatea socială și de sine au arătat că mediile sociale pe care indivizii le selectează le folosesc la întărirea imaginii de sine și astfel se consideră că și selectarea muzicii se realizează din aceleași motive. Indivizii ale, în general, stiluri, genuri muzicale care să le întărească imaginea de sine.

Muzica se mai folosește și pentru a transmite informații indirecte despre propria persoană celorlalți. Astfel, sunt ales stilurile, genurile muzicale prin intermediul cărora pot transmite celorlalți cine sunt și cum vor să fie văzuți. De exemplu, o persoană care ascultă muzică hip – hop la un volum puternic cu geamurile coborâte la mașină ar putea încerca să transmită o imagine „puternică” celorlalți. De foarte multe ori oamenii ajung să folosească muzica ca un fel de insignă pe care ceilalți să o vadă.

Se consideră că, dacă personalitatea, auto-evaluările și abilitățile cognitive determină într-o anumită măsură preferințele muzicale, atunci, în momentul în care știm ce muzică ascultă cineva, acest lucru ar fi un indiciu pentru noi cu privire la personalitatea lui (Luban-Plozza si Iamandescu. 1997). De asemenea, datorită acestor aspecte putem primi informații cu privire la deschidere, extraversie, valori, scopuri pe care le poate avea cineva.

S-a evidențiat faptul că influențele asupra alegerii, preferințelor muzicale diferă de-a lungul vieții, în funcție de etapele de vârstă. Într-o primă fază sunt abordate preferințele părinților, apoi apare influența celor de aceeași vârstă, iar ulterior dezvoltă o anumită autonomie, personalitatea jucând un rol tot mai important.

De foarte multe ori oamenii folosesc muzica ca pe o modalitate prin care să-și regleze emoțiile zilnice. Ne putem întreba. Ei caută muzica care corespunde stării lor sau își aleg muzica pentru că doresc să-și schimbe starea? În ziua de azi, omul modern întâmpină tot mai frecvent dificultăți de adaptare afectivă la realitate, îi este tot mai greu să își exteriorizeze emoțiile și încearcă să controleze lumea internă, căutând soluții logice pentru probleme de natură afectivă, emoțională. Astfel, concentrat pe propriile dificultăți are probleme de natură emoțională, poate deveni agresiv, narcisist, cu tendințe spre reverie, toate acestea influențând preferințele muzicale și imaginea de sine.

Poate să ajungă să prefere muzica rock și muzica hip-hop deoarece acestea au un puternic caracter social, mesajul este adesea agresiv. Această agresivitate este ilustrată atât de versuri cât și de limbajul paraverbal. De multe ori această agresivitate, această atitudine transmisă prin versurile melodiilor și nu numai este preluată de ascultător, este copiată în relațiile și activitățile sale.

2.3.5. MUZICA HIP-HOP

În urmă cu un sfert de secol s-a născut în S.U.A. un curent care avea să zguduie întreaga lume. Acesta s-a născut din revoltă, hip- hop-ul avându-și originile în muzica sclavilor de culoare. Stilul efectiv s-a concretizat abia la începutul anilor ‘70. Evoluția muzicii hip-hop se caracterizează prin trei perioade: perioada vechii școli de hip-hop (1970 – 1975), care marchează începuturile hip-hop-ului, dezvoltarea breakdance-ului și a conceptului "MC"; perioada de aur (1985 – 1993) și perioada modernă – caracterizată de hardcore hip-hop, bling și genuri underground variate, care a adus multe controverse datorită versurilor, care erau percepute ca instigatoare la violență, promiscuitate, folosirea drogurilor și misoginism (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hip_hop).

Hip Hop-ul nu este doar o muzică, un gen musical, el este un stil de viață și s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului sub forma unei culturi: Cultura Hip Hop. Această cultură are la baza ei patru elemente și anume: MC, DJ, Graffiti (o metodă prin care bandele își marcau teritoriul, zona prin scrierea numelui sau tagg-urilor pe zidurile cartierelor respective) și B-Boy (B-Boy- originea B-boyingului, sau a breakdance-ului).

Astfel, se poate spune că hip hop-ul nu este doar un gen muzical, este o formă de exteriorizare a grupurilor vulnerabile, o formă de autocaracterizare și de exprimare a protestelor, puse în rime și expuse în fața tuturor, uneori într-un limbaj stradal, deoarece faptele asupra cărora se protesta nu se răsfrângeau decât asupra cartierelor pline de criminalitate și nedreptăți. Hip-hop-ul este expresia creativității unui tineret urban care dorește să se facă auzit prin anumite mijloace de exprimare artistică specifice unui mediu ostil artei tradiționale.

Versurile acestui gen reflect realitatea dramatică, duritatea cuvintelor ce alcătuiesc melodiile pot fi verificate în realitate, cuvintele și rimele sunt scoase din dragoste pentru cartier, dar în același timp din ură pentru viața din cartier.

Instrumentele tipice ale hip-hop-ului sunt: platanele, sintetizatoarele, drum machines, sampler-uri și beatboxing-urile umane.

Muzica hip-hop este asociată cu o anumită vestimentație („hip-hop fashion"), cu un limbaj caracteristic („hip-hop slang") și atitudinea și stilul de viață „bling-bling", ceea ce semnifică concentrarea pe simboluri, care arată prosperitatea și statutul reflectate în: bani, bijuterii, mașini și îmbrăcăminte (http://www.hiphopnews.ro).

Cultura hip-hop oferă tinerilor: conștiința apartenentei la un grup social, la un trend, un anumit mod de a gândi, un sprijin în fața stresului cotidian, o atitudine de dispreț la adresa ipocriziei societății, o punte de legătură între tinerii cu anumite probleme sociale, precum și posibilitatea ca aceste probleme să fie puse pe tapet publicului larg. Cultura hip-hop nu oferă tinerilor: soluțiile (mișcarea hip-hop identifică foarte precis, unele probleme sociale în diferite, însă nu reușește să identifice vreo rezolvare a acestora), modelele pozitive (eroii fanilor hip-hop sunt de fapt anti-eroi, „băieți răi”, de regulă personajele certate cu legea, o formă de spiritualitate (chiar dacă fac aluzii la divinitate până la urmă pentru ei contează doar concretul, răul cotidian, singura evadare realizându-se prin droguri) (http://www.rostonline.org/rost/dec03ian04/hip-hop.shtml).

Hip-hop-ul s-a răspândit cu viteză în întreaga lume, în Romania începând să prindă contur în perioada 1990 – 1991. La noi cultura hip-hop a atins apogeul în perioada 2000, perioada în care s-au lansat numeroase albume, dar și scandalurile cu CNA, care au contribuit la creșterea popularității acestui gen muzical.

Astăzi la noi, la orice colț de stradă există adolescenți cu cioculeț, pantaloni largi, șepci întoarse sau baticuri, cercei în ureche. Majoritatea afișează un soi de teribilism sincretic, inspirat parte din rap – ul autohton, parte din manele. În orice caz, un lucru este clar pentru ei: trebuie să fie șmecheri, adică să îi prostească pe alții, să fie egoiști, să nu prea țină cont de nimic (http://phantasma.lett.ubbcluj.ro/?p=3041&lang=en).

Atașamentul hip-hoperilor față de comunitatea în care trăiesc îi definește în mare parte. Ei formează colectivități, cunoscute ca și clanuri. Astfel, în interiorul grupului se formează o atitudine distinctă față de cea pe care o afișează în societate. Revolta lor se îndreaptă cu deosebire asupra celor care le perturbă activitățile: cenzura, calitatea vieții sau viciile societății sunt subiectele de care hip-hoperii se leagă cel mai des.

Având în vedere toate aceste caracteristici menționate, se poate preciza faptul că această cultură influențează foarte mult mentalitatea din zilele noastre. Ea nu oferă tineretului anumite repere esențiale, care să-l ajute să se poată dezvolta armonios. Părerile cu privire la această cultură sunt împărțite, cu toate acestea ea trebuie privită și analizată cu obiectivitate.

CAPITOLUL III

OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII

3.1 SCOPUL CERCETĂRII

În zilele noastre, muzica a devenit indispensabilă, tocmai de aceea ea joacă un rol foarte important în viața noastră, efectele ei având un impact puternic asupra personalității noastre. Fiecare gen muzical transmite, prin versuri sau nu, un mesaj, fie că este vorba despre o stare de melancolie, visare, tristețe, bucurie, sau mesaje sociale, antisociale, ori trăiri personale. Iar orice persoană mai devreme sau mai târziu trece prin aceste stări.

Scopul principal al prezentei cercetări îl reprezintă stabilirea efectelor apartenenței la cultura hip – hop asupra structurii de personalitate.

3.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII

Studiul de față are ca obiective:

identificarea unor diferențe semnificative în ceea ce privește anumiți factori de personalitate la subiecții care ascultă muzică hip – hop comparativ cu cei care ascultă alte genuri.

identificarea unor diferențe semnificative în ceea ce privește atitudinile și convingerile la subiecții care ascultă muzică hip – hop comparativ cu cei care ascultă alte genuri.

identificarea unei relații între factorii de personalitate și atitudinile și convingerile subiecților care ascultă muzică hip – hop.

3.3 IPOTEZELE CERCETĂRII

Ipoteza specifică 1: Presupunem că factorii de personalitate diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții

Ipoteza specifică 2: Presupunem că atitudinile și convingerile diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții

Ipoteza specifică 3: Există o relație între factorii de personalitate și atitudinile și convingerile subiecților care ascultă muzică Hip – hop

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1 SUBIECȚII

În cercetarea de față au fost incluși 30 de subiecți, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, din județul Satu Mare. Dintre aceștia 15 sunt persoane care ascultă cel mai frecvent și preferă muzica hip-hop, iar 15 sunt persoane care ascultă alt gen de muzică. Subiecții au participat pe bază de voluntariat.

4.2 INSTRUMENTE UTILIZATE

4.2.1 Suprafactorii Modelului Big Five, Five-Factor Personality Inventory (FFPI – Hendriks, Hofstee, de Raad, Angleitner, 1996) (Anexa 1)

Five-Factor Personality Inventory (Chestionarul FFPI) evaluează cei cinci suprafactori din modelul Big Five: Extraversiunea (E), Amabilitatea (A), Conștiinciozitatea (C), Stabilitatea emoțională (S) și Autonomia (D). El a fost proiectat cu scopul de a fi utilizat atât pentru autoevaluare, cât și pentru evaluarea subiectului de către persoane care îl cunosc bine.

Chestionarul constă din 100 de itemi. Aceștia sunt grupați în cinci scale. Fiecare scală este alcătuită din 20 de itemi și are denumirea unuia dintre suprafactori. Pentru scala: Extraversiune:

Scor mare: Se simte bine în societate. Participă activ la distracții. Îi place să vorbească. Stabilește cu ușurință contacte cu alții.

Scor mic:

Se izolează de ceilalți. Este tăcut.

Amabilitate:

Scor mare:

Manifestă interes pentru cei din jur. Respectă părerile și drepturile celorlalți. Încearcă să se afle în relații bune cu ceilalți.

Scor mic:

Îl interesează doar propria persoană. Se străduiește să atragă atenția asupra sa. Vrea să-și impună punctul de vedere. Îi deranjează pe cei din jur.

Conștiinciozitate:

Scor mare:

Respectă normele și regulile. Este ordonat. Își planifică acțiunile. Se străduiește să facă totul bine. Este o persoană de încredere.

Scor mic:

Este nonconformist. Începe acțiuni fără a se gândi la ce servesc și cum se vor termina. Nu se încadrează în termenele fixate.

Stabilitate emoțională:

Scor mare:

Gândește pozitiv. Este optimist. Își controlează emoțiile. Are încredere în forțele proprii.

Scor mic:

Își face griji pentru orice. Este mereu neliniștit. În situații stresante se pierde.

Autonomie:

Scor mare:

Acționează altfel decât ceilalți. Este creativ. Nu se lasă condus de alții.

Scor mic:

Nu are păreri proprii. Acceptă orice i se spune. Poate fi manevrat cu ușurință.

Instrucțiunile pentru acest chestionar au fost următoarele: „În caiet găsiți o listă cu 100 de comportamente. Vă rugăm să notați pentru fiecare dintre ele în ce măsură i se potrivește persoanei în cauză. Pentru acesta, scrieți pe Foaia de răspuns, în dreptul numărului respectiv, una dintre cifrele 1, 2, 3, 4 și 5, care înseamnă: 1 = i se potrivește foarte puțin; 2 = i se potrivește puțin; 3 = i se potrivește cam pe jumătate; 4 = i se potrivește mult; 5 = i se potrivește foarte mult”. Subiectul trebuie să aprecieze în ce măsură afirmația din fiecare item se potrivește persoanei pe care o evaluează (care poate fi chiar propria persoană) și să răspundă cu una din variantele respective.

Cotele itemilor sunt numere întregi cuprinse între 1 și 5. În cazul itemilor cu cotare directă, cota 1 corespunde răspunsului „i se potrivește foarte puțin”, iar cota 5, răspunsului „i se potrivește foarte mult”. Pentru itemii cu cotare inversă, cota 1 corespunde răspunsului „i se potrivește foarte mult”, iar cota 5, răspunsului „i se potrivește foarte puțin”. Scorul fiecărei scale se obține prin însumarea cotelor itemilor componenți.

Adaptarea chestionarului FFPI în limba română a fost realizată de Monica Albu printr-un studiu care a presupus mai multe etape. S-a constatat că scalele din FFPI au o consistență internă bună.

4.2.2 Scala de atitudini și convingeri (Attitudes and Beliefs Scale-II – ABS-II – DiGiuseppe, Leaf, Exner si Robin în 1988) (Anexa 2)

Scala de atitudini și convingeri evaluează convingerile iraționale și raționale descrise în teoria lui Albert Ellis. Scala este o măsură validă a constructelor centrale în REBT. Scala ABS II cuprinde 72 de itemi (de la 5-76) dispuși într-o matrice (4x3x2) alcătuită din trei factori:

(1) primul factor se referă „procese cognitive” și are patru nivele, reprezentând patru procese de gândire irațională:

– imperativul “trebuie” (DEM)

– deprecierea și evaluarea globală (SD/GE)

– toleranță scăzută la frustrare (LFT)

– gândirea catastrofică (AWF);

(2) cel de-al doilea factor se numește „arii de conținut” (content / context) și are trei nivele sau

teme majore, reprezentând convingeri legate de aprobare, realizare și confort;

(3) cel de-al treilea factor se numește “mod de frazare” (irrationality / rationality) și are două nivele, reprezentând modul de formulare a itemilor: irațional / rațional.

Posibilitățile de răspuns ale subiecților vizează atitudinea lor față de conținutul itemilor, pe o scală în 5 trepte: A – puternic împotrivă; B – parțial împotrivă; C – neutru; D – parțial de acord; E – puternic de acord.

Cotarea se face pentru 36 dintre itemi direct și pentru 36 invers:

Cotare directă: A=0, B=1, C=2, D=3, E=4

Cotare inversă: A=4, B=3, C=2, D=1, E=0

Rezultă ca un scor global (Total) mic înseamnă credințe iraționale puține, iar un scor mare credințe iraționale multe. Deci, scorul global arată nivelul de cogniții iraționale pe care le utilizează o persoană. Scorurile se pot calcula și separat, pentru iraționalitate și raționalitate. În plus, se pot calcula diferite scoruri rezultate din combinații pe scale și subscale. Scorul pentru fiecare subscală se realizează prin însumarea scorurilor itemilor care o compun. Numărul minim de puncte ce poate fi realizat este zero (adică la toți itemii direcți = frazați irațional s-a răspuns cu “puternic împotrivă” și la toți itemii inverși = frazați rațional s-a răspuns cu “puternic de acord”). Numărul maxim de puncte, cota maximă de iraționalitate este 288 (72 itemi x 4 puncte).

Etalonul pentru scorul total, construit în baza datelor obținute pe populație nonclinică este următorul:

– Iraționalitate foarte scăzută 0-91

– Iraționalitate scăzută 92-107

– Iraționalitate medie 108-121

– Iraționalitate ridicată 122-127

– Iraționalitate foarte ridicată 136-288

Pe populația românească chestionarul a fost validat de către Cognitrom printr-un studiu realizat asupra a 350 de subiecți. Chestionarul are o bună consistență internă, coeficientul α Cronbach fiind de .8792

4.3 PROCEDURA

Testarea subiecților s-a realizat colectiv și s-a desfășurat în sala de clasă. La studiu au participat 17 băieți și 13 fete. Studiul s-a realizat pe această categorie de subiecți, deoarece la vârsta adolescenței asociază foarte mult din viața lor cu muzica, versurile pe care le ascultă, fiind și influențabili de ce i se spune, ce aude. Aceștia au fost rugați să răspundă cât mai sincer la fiecare întrebare fiind asigurați în prealabil de confidențialitatea răspunsurilor. Există două loturi: lot de control – subiecți care ascultă orice gen de muzică și lot experimental – subiecți care ascultă și preferă muzica hip-hop. Această delimitare s-a realizat pe baza afirmațiilor subiecților cu privire la preferința lor muzicală.

4.4 IPOTEZE ȘI DESIGN

Ipoteza specifică 1: Presupunem că factorii de personalitate diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții

V.I.- A – genul de muzică

a 1 – hip-hop

a 2 – alt gen

V.D.- X – factorii de personalitate operaționalizați prin scorurile la Chestionarul FFPI

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

Ipoteza specifică 2: Presupunem că atitudinile și convingerile diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții

V.I.- A – genul de muzică

a 1 – hip-hop

a 2 – alt gen

V.D.- X – atitudinile și convingerile operaționalizate prin scorurile la Scala de atitudini și convingeri

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

Ipoteza specifică 3: Există o relație între factorii de personalitate și atitudinile și convingerile subiecților care ascultă muzică Hip – hop

Variabile implicate: 1. factorii de personalitate operaționalizați prin scorurile la Chestionarul FFPI

2. atitudinile și convingerile operaționalizate prin scorurile la Scala de atitudini și convingeri

CAPITOLUL V

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

Analiza rezultatelor

În prelucrarea datelor obținute în urma aplicării chestionarelor s-a utilizat programul IBM SPSS Statistics 20, utilizând metode parametrice de comparație și corelație.

5.1. ANALIZA STATISTICĂ A IPOTEZELOR CERCETĂRII

Ipoteza specifică 1: Factorii de personalitate diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții

V.I.- A – genul de muzică ascultat

a 1 – hip-hop

a 2 – alte genuri

V.D.- X – factorii de personalitate operaționalizați prin scorurile la Chestionarul FFPI

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

Tabel 1. Testul Levene pentru egalitatea varianțelor – factorii de personalitate

Valorilor testului Levene obținute pentru subscalele amabilitate, conștiinciozitate, stabilitate emoțională și autonomie le corespund praguri de semnificație mai mari decât pragul critic p = 0,05, prin urmare vom utiliza testul t fără corecție în cazul acestor subscale, iar pentru subscala extraversiune a fost obținut un prag de semnificație p = 0,019, care este mai mic decât pragul critic p= 0,05, prin urmare pentru această subscală vom utiliza testul t cu corecție.

În cazul variabilei extraversiune valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 1.020, căreia îi corespunde un p = 0.249 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 2. Indici statistici de start pentru subscala extraversiune a Chestionarului FFPI

În ceea ce privește extraversiunea, se poate observa că scorurile cele mai mici (ceea ce denotă un nivel mai scăzut de extraversiune) sunt înregistrate în situația în care subiecții preferă genul de muzică hip-hop comparativ cu situația când ascultă alte genuri.

Fig. 1. Rezultate obținute la subscala extraversiune în cazul celor două loturi

Persoanele care ascultă acest gen de muzică pot prezenta uneori o prezență socială mai redusă. Se implică și rezolvă aspectele unde consideră că e nevoie, e important, dar în rest preferă să stea de-o parte, în calitate de observatori.

Tabelul 3. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila extraversiune

Pentru variabila extraversiune s-a obținut un t = -3,061 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,005, care este mai mic decât pragul critic p= 0,01, riscul de a greși fiind mai mic de 1%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește înclinația deosebită către lucrurile din afara propriei persoane, orientarea atenției către ambianță, în studiul de față.

Din dorința de a nu atrage atenția asupra lor, mai ales cei care au probleme cu legea, preferă să comenteze pe margini, fără a ieși în evidență. Oricum, aceste rol de observator pe care îl adoptă aduce și un anumit sentiment de superioritate.

În cazul variabilei amabilitate valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.808, căreia îi corespunde un p = 0.531 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 4. Indici statistici de start pentru subscala amabilitate a Chestionarului FFPI

Analizând tabelul cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește amabilitatea, scorurile cele mai mari (ceea ce denotă nivel ridicat al acesteia) sunt obținute de subiecții care ascultă alte genuri de muzică decât hip-hop.

De multe ori versurile acestui gen de muzică transmit mesaje care vin în contradicție cu amabilitatea. Ascultătorii acestui gen se pot identifica cu muzica, cu versurile acesteia, însușindu-și anumite atitudini și reacții.

Fig. 2. Rezultate obținute la subscala amabilitate în cazul celor două loturi

La această vârstă a adolescenței apare o anumită tendință de răzvrătire, de a reacționa într-o anumită modalitate din simplul fapt că așa fac și prietenii, pentru că este „cool”, ei considerând că dacă nu sunt amabili cu cei din jur sunt automat și superiori.

Tabelul 5. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila amabilitate

Pentru variabila amabilitate s-a obținut un t = -3,253 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,003, care este mai mic decât pragul critic p= 0,01, riscul de a greși fiind mai mic de 1%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește amabilitatea acestora, în studiul de față.

În anumite situații această atitudine care transmite mai puțină amabilitate este utilizată și ca mecanism de apărare pentru ei. Acest lucru le oferă posibilitatea să nu fie nevoiți să interacționeze foarte mult cu cei din jur, fiind de regulă ignorați, dați de-o parte datorită unor astfel de exemple de lipsă de amabilitate.

În cazul variabilei conștiinciozitate valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.727, căreia îi corespunde un p = 0.666 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 6. Indici statistici de start pentru subscala conștiinciozitate a Chestionarului FFPI

Din analiza tabelului cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește conștiinciozitatea, scorurile sunt aproximativ egale la cele două loturi comparate.

Fig. 3. Rezultate obținute la subscala conștiinciozitate în cazul celor două loturi

Având uneori anumite probleme, dificultăți în a comunica cu alții, dar doresc totuși să păstreze legătura cu socialul așa că ei compensează sub aspectul activității. Așa că se pot implica serios în activități, sunt conștiincioși, duc lucrurile până la capăt, asumându-și responsabilitatea.

Tabelul 7. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila conștiinciozitate

Pentru variabila conștiinciozitate s-a obținut un t = -3,432 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,002, care este mai mic decât pragul critic p= 0,01, riscul de a greși fiind mai mic de 1%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește conștiinciozitatea acestora, în studiul de față.

În cazul variabilei stabilitate emoțională valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.702, căreia îi corespunde un p = 0.708 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 8. Indici statistici de start pentru subscala stabilitate emoțională a Chestionarului FFPI

În ceea ce privește stabilitatea emoțională a subiecților, se poate observa că scorurile cele mai scăzute (ceea ce denotă capacitatea mai scăzută de menținere a stabilității emoționale) sunt obținute de subiecții care ascultă muzică hip-hop, comparativ cu cei care ascultă alte genuri.

Fig. 4. Rezultate obținute la subscala stabilitate emoțională în cazul celor două loturi

De regulă, cei care ascultă hip – hop încearcă să-și mențină un anumit autocontrol emoțional, dar se știe că probabil pe fondul versurilor instigatoare, sau a nemulțumirilor permanente, se înfurie mai ușor ca alte persoane.

Tabelul 9. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila stabilitate emoțională

Pentru variabila conștiinciozitate s-a obținut un t = -2,086 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,046, care este mai mic decât pragul critic p= 0,05, riscul de a greși fiind mai mic de 5%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește stabilitatea emoțională a acestora, în studiul de față.

În momentul în care ascultă în permanență sau foarte des versuri care menționează de emoții ca furie, ură, pot ajunge să-și interiorizeze aceste emoții, să și le însușească.

În cazul variabilei autonomie valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 1.157, căreia îi corespunde un p = 0.138 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 10. Indici statistici de start pentru subscala autonomie a Chestionarului FFPI

Analizând tabelul cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește nivelul de autonomie, scorurile cele mai mari sunt obținute de subiecți în situația în care ascultă muzică hip-hop.

Fig. 5. Rezultate obținute la subscala autonomie în cazul celor două loturi

Și vârsta subiecților la care s-au aplicat chestionarele, precum și societatea în care trăim ne insuflă o anumită idee și dorință de a fi independenți, autonomi. Este vârsta la care se consideră adulți, că toate i s-ar putea permite și la toate s-ar descurca, motiv pentru care în acest caz diferențele nu sunt majore între cele două loturi.

Tabelul 11. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila autonomie

Pentru variabila autonomie s-a obținut un t = 0,409 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,686, care este mai mare decât pragul critic p= 0,05, prin urmare șansele de a greși fiind mai mari de 5%, nu ne putem pronunța asupra existenței unor diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește autonomia acestora.

Ipoteza specifică 2: Atitudinile și convingerile diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții

V.I.- A – genul de muzică

a 1 – hip-hop

a 2 – alt gen

V.D.- X – atitudinile și convingerile operaționalizate prin scorurile la Scala de atitudini și convingeri

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

Tabel 12 Testul Levene pentru egalitatea varianțelor – atitudini și convingeri

Valorilor testului Levene obținute pentru subscalele toleranță scăzută la frustrare, gândire catastrofică, depreciere și evaluare globală și atitudini și convingeri total le corespund praguri de semnificație mai mari decât pragul critic p = 0,05, prin urmare vom utiliza testul t fără corecție în cazul acestor subscale, iar pentru subscala imperativul „trebuie” a fost obținut un prag de semnificație p = 0,034, care este mai mic decât pragul critic p= 0,05, prin urmare pentru această subscală vom utiliza testul t cu corecție.

În cazul variabilei toleranță scăzută la frustrare (LFT) valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.581, căreia îi corespunde un p = 0.889 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 13. Indici statistici de start pentru subscala toleranță scăzută la frustrare a Chestionarului ABS – II

Din analiza tabelului cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește toleranța scăzută la frustrare, scorurile cele mai mari (ceea ce denotă o toleranță scăzută la frustrări) sunt obținute de subiecți în situația în care ascultă muzică hip-hop.

Numeroase versuri ale melodiilor hip – hop sunt axate pe „Cum aș putea să rezist…”, „Nu suport…” ceea ce nu face altceva decât să-i inducă gânduri iraționale celui care ascultă versurile. În acest fel se poate explica diferența mare dintre cele două loturi comparate.

Fig. 6. Rezultate obținute la subscala toleranță scăzută la frustrare în cazul celor două loturi

Având ca model prietenii (care, de regulă, ascultă tot acest gen de muzică), dar și versurile melodiilor adolescentul în formare își însușește aceste moduri de gândire, de a reacționa, prezentând un nivel mai ridicat de toleranță scăzută la frustrare comparativ cu alții.

Tabelul 14. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila toleranță scăzută la frustrare

Pentru variabila toleranță scăzută la frustrare s-a obținut un t = 2,941 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,007, care este mai mic decât pragul critic p= 0,01, riscul de a greși fiind mai mic de 1%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește toleranța la frustrare a acestora, în studiul de față.

În cazul variabilei imperativul „trebuie” (DEM) valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.722, căreia îi corespunde un p = 0.674 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 15. Indici statistici de start pentru subscala imperativul „trebuie” a Chestionarului ABS – II

În ceea ce privește imperativul „trebuie”, se poate observa că scorurile cele mai scăzute sunt obținute de subiecții care ascultă alte genuri de muzică decât hip-hop.

Fig. 7. Rezultate obținute la subscala imperativul „trebuie” în cazul celor două loturi

Ei percep schimbare și incertitudinea ca factori stresanți, dezorganizatori. Motiv pentru care consideră că lucrurile trebuie să se petreacă așa cum doresc ei.

Tabelul 16. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila imperativul „trebuie”

Pentru variabila imperativul „trebuie” s-a obținut un t = 3,557 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,002, care este mai mic decât pragul critic p= 0,01, riscul de a greși fiind mai mic de 1%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește credințele iraționale ale acestora, în studiul de față.

Sunt foarte conservatori, nu le place schimbarea deoarece le este mai dificil să se adapteze la situații, dar și la oameni.

În cazul variabilei gândirea catastrofică (AWF) valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.729, căreia îi corespunde un p = 0.663 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 17. Indici statistici de start pentru subscala gândire catastrofică a Chestionarului ABS – II

În ceea ce privește tendința de a gândi catastrofic, se poate observa că scorurile cele mai mari (ceea ce denotă prezența acestei tendințe) sunt înregistrate în situația în care subiecții ascultă muzică hip-hop comparativ cu situația în care se ascultă alte genuri de muzică.

Pe lângă faptul că este vârsta când orice eveniment din viața lor este perceput mult mai tragic, mult mai intens, în momentul în care ajungi să consideri că așa e normal să gândești („E groaznic…”) scorurile la această subscală sunt mai mari decât a celor ce ascultă alte genuri de muzică.

Fig. 8. Rezultate obținute la subscala gândire catastrofică în cazul celor două loturi

Cei care ascultă muzică hip-hop au înregistrat scoruri mai mari la subscala gândire catastrofică, comparativ cu ceilalți. Gândurile iraționale transmise prin muzică de anumite persoane (cântăreți, interpreți) pe care ei îi apreciază sunt interiorizate, însușite, „aplicate” situațiilor cu care se confruntă.

Tabelul 18. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila gândire catastrofică

Pentru variabila gândire catastrofică s-a obținut un t = 2,432 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,022, care este mai mic decât pragul critic p= 0,05, riscul de a greși fiind mai mic de 5%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește tendința de a gândi catastrofic, în studiul de față.

În cazul variabilei deprecierea și evaluarea globală (SD/GE) valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.866, căreia îi corespunde un p = 0.442 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 19. Indici statistici de start pentru subscala depreciere și evaluare globală a Chestionarului ABS – II

Analizând tabelul cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește deprecierea și evaluarea globală, scorurile cele mai mari (ceea ce denotă credințe iraționale multe) sunt obținute de subiecți în situația în care ascultă muzica hip-hop.

Fig. 9. Rezultate obținute la subscala depreciere și evaluare globală în cazul celor două loturi

Așa cum am precizat anterior, ei preferă rolul de observator în societate deoarece acest rol le conferă o anumită siguranță, dar mai ales le dă un sentiment de superioritate. Datorită acestui sentiment uneori mențin distanța față de cei din jur.

Tabelul 20. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila depreciere și evaluare globală

Pentru variabila depreciere și evaluare globală s-a obținut un t = 1,903 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,067, care este mai mare decât pragul critic p = 0,05, prin urmare șansele de a greși fiind mai mari de 5%, nu ne putem pronunța asupra existenței unor diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește nivelul de depreciere și evaluare globală a acestora.

În cazul variabilei atitudini și convingeri total valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.704, căreia îi corespunde un p = 0.705 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 21. Indici statistici de start pentru scala atitudini și convingeri total a Chestionarului ABS – II

În ceea ce privește atitudinile și convingerile subiecților, se poate observa că scorurile cele mai scăzute (ceea ce denotă credințe iraționale puține) sunt obținute de subiecții care ascultă alte genuri de muzică, comparativ cu cei care ascultă hip-hop.

Fig. 10. Rezultate obținute la scala atitudini și convingeri total în cazul celor două loturi

La modul general, a reieșit faptul că cei care ascultă muzica hip-hop prezintă mai multe gânduri iraționale decât cei care ascultă alt gen de muzică. O explicație plauzibilă în acest sens ar fi versurile melodiilor care instigă, care sugerează perceperea lucrurilor într-o modalitate irațională.

Tabelul 22. Testul T pentru compararea scorurilor la variabila atitudini și convingeri total

Pentru variabila atitudini și convingeri s-a obținut un t = 3,789 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,001, care este mai mic decât pragul critic p= 0,01, riscul de a greși fiind mai mic de 1%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește atitudinile și convingerile acestora, în studiul de față.

Ipoteza specifică 3: Există o relație între factorii de personalitate și atitudinile și convingerile subiecților care ascultă muzică Hip – hop

Variabile implicate: 1. factorii de personalitate operaționalizați prin scorurile la Chestionarul FFPI

2. atitudinile și convingerile operaționalizate prin scorurile la Scala de atitudini și convingeri

Tabelul 23. Corelația între factorii de personalitate și atitudinile și convingerile celor care ascultă hip – hop

*Corelația este semnificativă la un p<0.05

**Corelația este semnificativă la un p<0.01

Analizând tabelul privind corelațiile dintre variabile, se poate remarca faptul că există corelații pozitive, dar și negative semnificative între unele dintre acestea.

Amabilitatea corelează negativ semnificativ cu imperativul „trebuie” la un prag mai mic de 0.05, în sensul că scoruri ridicate la amabilitate se asociază cu scoruri scăzute în ceea ce privește gândurile iraționale și invers, scoruri scăzute la amabilitate se asociază cu scoruri ridicate la gândurile iraționale.

Autonomia corelează pozitiv semnificativ cu gândirea catastrofică la un prag mai mic de 0.05, în sensul că scoruri ridicate la autonomie se asociază cu scoruri ridicate la gândire catastrofică și invers, scoruri scăzute la autonomie se asociază cu scoruri scăzute la gândire catastrofică.

Autonomia corelează pozitiv semnificativ cu atitudinile și convingerile la un prag mai mic de 0.05, în sensul că scoruri ridicate la autonomie se asociază cu scoruri ridicate la atitudini și convingeri și invers, scoruri scăzute la autonomie se asociază cu scoruri scăzute la atitudini și convingeri.

De regulă, dacă subiecții gândesc de genul „Trebuie să se întâmple asta pentru că…”, apar anumite contradicții, în sensul în care dacă gândim așa amabilitatea apare mai rar. Astfel, a reieșit faptul că această trăsătură de personalitate se manifestă, există, în momentul în care gândurile iraționale cu privire la imperativul „trebuie” sunt mai puțin manifestate.

În momentul în care adolescentul devine independent, autonom, este lăsat să se descurce singur pentru a se dezvolta, pentru a-și însuși anumite deprinderi, pot să-i apară anumite gânduri catastrofice cu privire la modul în care va face față problemelor cu care se confruntă, mai ales în situația în care în muzica hip-hop (de regulă) se prezintă varianta pesimistă a lucrurilor. În acest studiu reiese faptul că această autonomie corelează și cu atitudinile și convingerile total, adică adolescentul, ascultător al muzicii hip-hop, nu prezintă doar gânduri catastrofice, ci în general gânduri iraționale.

CONCLUZII

O parte a acestei lucrări a fost dedicată cunoașterii caracteristicilor vârstei adolescenței, a toleranței la frustrare, precum și a muzicii. S-a încercat o definire a muzicii, prezentarea unor dimensiuni ale ei, s-au prezentat efectele muzicii, dar și legătura ei cu alte aspecte psihologice și s-au evidențiat efectele apartenenței la cultura hip-hop.

Am urmărit dacă există diferențe între subiecții care ascultă muzică hi-hop și cei care ascultă alte genuri și care ar fi aceste diferențe. Pentru verificarea ipotezelor am utilizat următoarele instrumente: Suprafactorii Modelului Big Five, Five-Factor Personality Inventory și Scala de atitudini și convingeri.

În ceea ce privește prima ipoteză, conform căreia am presupus că factorii de personalitate diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții, a fost confirmată statistic, în studiul de față.

Persoanele care ascultă muzică hip-hop pot prezenta uneori o prezență socială mai redusă, pot adopta o atitudine de observatori, atitudine care îi aduce și un anumit sentiment de superioritate.

La această vârstă a adolescenței apare o anumită tendință de răzvrătire, de a reacționa într-o anumită modalitate din simplul fapt că așa fac și prietenii, pentru că este „cool”, ei considerând că dacă nu sunt amabili cu cei din jur sunt automat și superiori. În anumite situații această atitudine care transmite mai puțină amabilitate este utilizată și ca mecanism de apărare pentru ei. Acest lucru le oferă posibilitatea să nu fie nevoiți să interacționeze foarte mult cu cei din jur, fiind de regulă ignorați, dați de-o parte datorită unor astfel de exemple de lipsă de amabilitate.

De regulă, cei care ascultă hip – hop încearcă să-și mențină un anumit autocontrol emoțional, dar se știe că probabil pe fondul versurilor instigatoare, sau a nemulțumirilor permanente, se înfurie mai ușor ca alte persoane. În momentul în care ascultă în permanență sau foarte des versuri care menționează de emoții ca furie, ură, pot ajunge să-și interiorizeze aceste emoții, să și le însușească.

Și vârsta subiecților la care s-au aplicat chestionarele, precum și societatea în care trăim ne insuflă o anumită idee și dorință de a fi independenți, autonomi. Este vârsta la care se consideră adulți, că toate i s-ar putea permite și la toate s-ar descurca, motiv pentru care în acest caz diferențele nu sunt majore între cele două loturi.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză, conform căreia noi am presupus că atitudinile și convingerile diferă în funcție de genul de muzică pe care îl ascultă subiecții, s-a confirmat.

În foarte multe situații cu care ne confruntăm, noi oamenii, avem tendința de a gândi irațional. Această iraționalitate o preluăm prin mecanismul învățării și este facilitată de predispoziție. Astfel, un adolescent care ascultă multe versuri cu substrat irațional ajunge să prezinte și el atitudini și convingeri iraționale („Cum aș putea să rezist…”, „Nu suport…”, „E graznic…”).

Cea de-a treia ipoteză conform căreia am presupus că există o relație între factorii de personalitate și atitudinile și convingerile subiecților care ascultă muzică Hip – hop a fost confirmată parțial, în sensul că amabilitatea corelează negativ cu imperativul „trebuie”, autonomia corelează pozitiv cu gândirea catastrofică și atitudinile și convingerile total.

De regulă, dacă subiecții gândesc de genul „Trebuie să se întâmple asta pentru că…”, apar anumite contradicții, în sensul în care dacă gândim așa amabilitatea apare mai rar. Astfel, a reieșit faptul că această trăsătură de personalitate se manifestă, există, în momentul în care gândurile iraționale cu privire la imperativul „trebuie” sunt mai puțin manifestate.

În momentul în care adolescentul devine independent, autonom, este lăsat să se descurce singur pentru a se dezvolta, pentru a-și însuși anumite deprinderi, pot să-i apară anumite gânduri catastrofice cu privire la modul în care va face față problemelor cu care se confruntă, mai ales în situația în care în muzica hip-hop (de regulă) se prezintă varianta pesimistă a lucrurilor. În acest studiu reiese faptul că această autonomie corelează și cu atitudinile și convingerile total, adică adolescentul, ascultător al muzicii hip-hop, nu prezintă doar gânduri catastrofice, ci în general gânduri iraționale.

În cazul lucrării de față, a genului de muzică ales (hip-hop) se poate spune faptul că există o legătură între muzică și personalitate.

BIBLIOGRAFIE

Atkinson, R. (2002), Introducere în psihologie, Ed. Tehnică, București;

Băban, A. (2001), Consiliere educațională, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca;

Bonchiș, E. (2004), Psihologia copilului, Ed. Universității din Oradea, Oradea;

Bonchiș, E., Secui, M. (2004), Psihologia vârstelor, Ed. Universității din Oradea, Oradea

Luban-Plozza, B., Iamandescu, I. B., (1997) Dimensiunile psihologice ale muzicii. Introducere in psihoterapie, Ed. Romcartexim;

Campbell, R. (1995), Adolescentul, copilul meu, Ed. Logos, Cluj-Napoca;

Cosmovici, A. Iacob, L. (2005), Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași;

Crețu, T. (2001), Psihologia vârstelor, Ed. Credis, București;

Fives, C. J., Kong, G., Fuller, J.R., și DiGiuseppe, R. (2010). Anger, Aggression, and Irrational Beliefs in Adolescents în Cognitive Therapy and Research (în curs de publicare în momentul elaborării lucrării prezente);

Harrington, N. (2003). The development of a multidimensional scale to measure irrational beliefs regarding frustration intolerance. Unpublished doctoral thesis, University of Edinburgh, United Kingdom;

Harrington, N. (2005). Dimensions of frustration intolerance and their relationship to self-control problems. Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, 23, 1–20;

Harrington, N. (2006). Frustration Intolerance Beliefs: Their Relationship with Depression, Anxiety, and Anger, in a Clinical Population Cogn Ther Res 30:699–709;

Harrington, N. (2007). Frustration intolerance as a multidimensional concept Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, Vol. 25, No. 3, September;

Jones, J., și Trower, P. (2004). Irrational And Evaluative Beliefs In Individuals With Anger Disorders Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, Vol. 22, No. 3, Autumn, University of Birmingham;

Munteanu, A. (2006), Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași;

Peter J. Rentford si Samuel D. Glosling, The Do Re Mi's of Everyday Life: The Structure and Personality Correlates of Music Preferences. Journal of Personality and Social Psychology, 2003, Vol. 84, No. 6, 1236-1256

Șchiopu, U., Verza, E., (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Șchiopu, U., (1998), Criza de originalitate la adolescenți, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Trip, S. (2007). Educație rațional emotivă și comportamentală: Formarea deprinderilor de gândire rațională la copii și adolescenți, Editura Universității din Oradea, Oradea;

Zisulescu, Șt., (1968), Adolescența, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Zlate, M., (2006), Fundamentele psihologiei, Ed., Universitară, București;

http:/www.av1611.org/question/cqnuet.html

http:/www.buzzke.com/editorials/2-21-2004-50823.asp

www.didactic.ro

http:/en.wikipedia.org/wiki/List_of_genres_of_music

http://ro.wikipedia.org/wiki/Hip_hop

http:/faculty.washington.edu/chudler/music.html

http:/vma.mtve.com

http://www.hiphopnews.ro

Imaginarul violent al muzicii hip-hop din România

http://www.rostonline.org/rost/dec03ian04/hip-hop.shtml

Anexe

Anexa 1

Chestionarului FFPI

Ați primit un caiet intitulat Chestionarul FFPI și o foaie numită Foaie de răspuns. Cu ajutorul lor, vă rugăm să caracterizați persoana al cărei nume este scris pe foaia de răspuns, sub titlu.

În caiet găsiți o listă cu 100 de comportamente. Vă rugăm să notați pentru fiecare dintre ele în ce măsură i se potrivește persoanei în cauză. Pentru acesta, scrieți pe Foaia de răspuns, în dreptul numărului respectiv, una dintre cifrele 1, 2, 3, 4 și 5, care înseamnă:

1 = i se potrivește foarte puțin;

2 = i se potrivește puțin;

3 = i se potrivește cam pe jumătate;

4 = i se potrivește mult;

5 = i se potrivește foarte mult.

Iată un exemplu:

Să presupunem că găsiți în caiet, la un număr oarecare N, propoziția Îi place să mănânce bine.

Dacă sunteți de părere că această descriere „i se potrivește foarte mult” persoanei respective, scrieți pe Foaia de răspuns, în dreptul numărului N, cifra 5. Nu vă gândiți prea mult la răspunsurile dumneavoastră! Dacă aveți îndoieli, comparați persoana respectivă cu alte persoane pe care le cunoașteți bine. Aveți grijă să scrieți răspunsul în locul corect. La sfârșitul fiecărei pagini cu descrieri de comportamente, verificați dacă ați ajuns la sfârșitul unei coloane din Foaia de răspuns.

Vă rugăm să răspundeți la toate punctele.

Nu scrieți nimic pe caiet! Scrieți numai pe Foaia de răspuns! Răspunsurile dumneavoastră sunt confidențiale. Timpul de răspuns nu este limitat.

1. Caută prilejuri de a povesti cu alții.

2. Îi repede pe ceilalți.

3. Lucrează fără să-și facă un plan de acțiune.

4. Se simte disperat.

5. Acceptă ordinele fără să le judece.

6. Se pricepe să învioreze o petrecere.

7. Îi ajută pe ceilalți.

8. Îi place ordinea și regularitatea.

9. Se gândește că ceea ce face se va termina cu bine.

10. Repetă ceea ce spun alții.

11. Rămâne pe planul al doilea.

12. Ascultă cu răbdare ceea ce povestesc ceilalți.

13. Îi place să aibă un program de viață fix.

14. Își face probleme pentru lucruri mărunte.

15. Ia hotărâri în privința sa fără a le cere altora părerea.

16. Se simte stingherit în prezența altora.

17. Este atent să nu îi deranjeze pe ceilalți.

18. Își lasă lucrurile vraiște.

19. Vede partea bună a lucrurilor.

20. Conduce acțiuni.

21. Vorbește pe ton scăzut.

22. Respectă drepturile celorlalți.

23. Face lucruri cu care ceilalți nu și-ar pierde vremea.

24. Se teme că acționează greșit.

25. E în stare să creadă orice.

26. Se distrează de minune.

27. Îi acceptă pe ceilalți așa cum sunt.

28. Începe să lucreze fără să știe la ce va folosi ceea ce face.

29. Își ascunde emoțiile.

30. Se lasă influențat de părerile celorlalți.

31. Evită compania celorlalți.

32. Se gândește în primul rând la el însuși.

33. Face lucrurile în ultima clipă.

34. Vede viitorul în culori întunecate.

35. Își asumă riscuri.

36. Îi plac petrecerile.

37. Încearcă să-i mulțumească pe toți.

38. Își termină munca la timp.

39. Se teme că se va întâmpla ce e mai rău.

40. Lasă pe alții să hotărască.

41. Îi place să discute.

42. Provoacă certuri.

43. Se comportă corect.

44. Trece cu ușurință peste eșecurile proprii.

45. Privește lucrurile din diferite puncte de vedere.

46. Cunoaște puține persoane.

47. Ține seama de sentimentele altora.

48. Respectă regulile.

49. Face față cu bine situațiilor stresante.

50. Propune acțiuni.

51. Creează bună dispoziție.

52. Se folosește de alții pentru scopurile proprii.

53. Se angajează în acțiuni riscante.

54. Îi dau lacrimile.

55. Face așa cum vor alții.

56. Se ține deoparte de alții.

57. Împărtășește bucuria și tristețea altora.

58. Vrea ca totul să meargă perfect.

59. Găsește motive de bucurie.

60. E ușor de supus.

61. Intră în vorbă cu alții.

62. Povestește despre situații în care le-a fost superior celorlalți.

63. Își lasă munca neterminată.

64. Își lasă la o parte grijile.

65. Înainte de a acționa așteaptă să vadă ce fac ceilalți.

66. Ține pe alții la distanță.

67. Îi place să facă ceva pentru alții.

68. Face lucrurile așa cum scrie la carte.

69. Își stăpânește nervii.

70. Acționează la fel ca majoritatea celor din jur.

71. Preferă să fie singur.

72. Râde de părerile celorlalți.

73. Muncește cu râvnă.

74. Are încredere în forțele sale.

75. Reacționează rapid.

76. În societate se simte în largul lui.

77. Se amestecă în treburile altora.

78. Își abandonează cu ușurință munca.

79. Intră în panică.

80. Se simte atras de sarcinile grele.

81. Visează cu ochii deschiși.

82. Îi împiedică pe alții să își spună părerea.

83. Își respectă promisiunile.

84. E nemulțumit.

85. Își fixează scopuri clare.

86. În prezența străinilor se închide în sine.

87. Respectă părerile altora.

88. Își pregătește bine acțiunile.

89. Își iese din fire.

90. E ușor de păcălit.

91. Își face ușor prieteni.

92. Își impune părerile proprii.

93. Face doar ceea ce-i place.

94. Se frământă pentru diverse lucruri.

95. E plin de idei.

96. Își arată bucuria.

97. Vorbește doar despre sine.

98. Își neglijează îndatoririle.

99. Își păstrează sângele rece.

100. Găsește soluții originale.

Anexa 2

SCALA DE ATITUDINI ȘI CONVINGERI II – ABS II

Citiți cu atenție următoarele afirmații. Alegeți apoi, pentru fiecare afirmație, unul dintre următoarele răspunsuri care corespunde cel mai bine atitudini dv. fata de situațiile descrise.

A. dacă sunteți PUTERNIC ÎMPOTRIVĂ

B. dacă sunteți PARȚIAL ÎMPOTRIVĂ

C. dacă sunteți NEUTRU

D. dacă sunteți PARȚIAL DE ACORD

E. dacă sunteți PUTERNIC DE ACORD

Nu lăsați ca răspunsul dv. la un item să influențeze răspunsul dv. la un alt item. Nu există răspunsuri corecte sau incorecte; suntem interesați doar de atitudinile manifestate într-o serie de situații descrise mai jos. Notați pe foaia de răspuns, pentru fiecare afirmație în parte, litera care corespunde răspunsului ales de dumneavoastră.

Itemii 1 – 4 sunt itemi „de încălzire”. Ei pot lipsi din aplicarea scalei.

5. Este insuportabil să mă simt tensionat sau nervos, și nu pot tolera stările acestea atunci când le am.

6. Dacă oameni importanți pentru mine nu mă plac, înseamnă că sunt o persoană lipsită de valoare.

7. Este dezamăgitor să nu fiu plăcut de oameni importanți pentru mine, dar știu că asta este doar neplăcut, nu ceva îngrozitor.

8. Atunci când mă simt tensionat, nervos sau inconfortabil, mă gândesc că asta arată ce om lipsit de valoare sunt.

9. Dacă oameni importanți pentru mine nu mă plac, este din cauză că sunt o persoană nesuferită.

10. Este insuportabil să eșuez în lucrurile importante, și nu suport să nu le duc la bun sfârșit.

11. Este regretabil că există necazuri în viața mea, dar înțeleg că a avea parte de necazuri este

dezamăgitor dar nu îngrozitor.

12. Va fi un dezastru dacă nu îndeplinesc bine lucrurile importante.

13. Îmi doresc foarte mult să fiu plăcut de anumite persoane, dar înțeleg că nu trebuie neapărat ca acestea să mă placă.

14. Când oameni importanți pentru mine nu mă plac, nu înseamnă că n-am valoare ca persoană.

15. Trebuie în mod absolut să fac bine lucrurile importante, și nu voi accepta să nu le fac astfel.

16. Nu îmi face plăcere să mă simt inconfortabil, tensionat sau nervos, dar pot suporta stările acestea atunci când apar.

17. Atunci când nu reușesc într-o sarcină importantă, mă pot accepta pe mine însumi cu greșelile și limitele mele, și nu mă condamn pentru eșec.

18. Este îngrozitor și dezastruos să ai performanțe slabe în sarcini importante.

19. Pot suporta ca oameni importanți pentru mine să nu mă placă sau să nu fie de acord cu mine.

20. Sunt o persoană bună, valoroasă și mă pot accepta pe mine însumi chiar dacă eșuez în unele sarcini importante pentru mine.

21. Atunci când viața mi se pare grea și mă simt inconfortabil, înțeleg că a te simți inconfortabil sau tensionat nu este îngrozitor ci doar neplăcut, iar viața merge înainte.

22. Nu pot suferi să fiu tensionat sau nervos și cred că aceste stări sunt de nesuportat.

23. Dacă nu îndeplinesc bine sarcinile foarte importante pentru mine, este din cauză că sunt o persoana incapabilă și lipsită de valoare.

24. Nu vreau să eșuez în sarcinile importante pentru mine, dar înțeleg că nu este absolut obligatoriu să le îndeplinesc perfect doar pentru că vreau eu asta.

25. Este neplăcut să fii tensionat, dar pot suporta o astfel de senzație de neplăcere.

26. Este insuportabil pentru mine să nu mă placă oameni pe care eu îi socotesc importanți.

27. Este îngrozitor să nu fiu plăcut de oamenii importanți pentru mine, și este un dezastru dacă ei nu mă plac.

28. Nu suport să nu îndeplinesc bine sarcinile importante pentru mine.

29. Este important să fiu plăcut de anumiți oameni, dar înțeleg că ei nu trebuie să mă placă numai pentru că vreau eu asta.

30. Sunt dezamăgit dacă nu îndeplinesc bine sarcinile importante pentru mine, dar nu consider că este îngrozitor sau că este cel mai rău lucru cu putință.

31. Am valoare ca persoană, chiar dacă nu îndeplinesc întotdeauna bine îndatoririle pe care le socotesc importante.

32. Chiar și atunci când mă simt tensionat, nervos sau inconfortabil, știu că sunt la fel de valoros ca și ceilalți.

33. Este esențial și absolut necesar să îndeplinesc bine sarcinile importante pentru mine.

34. Uneori cred că certurile și nemulțumirile mele cotidiene sunt îngrozitoare și sunt cea mai rea parte din viața mea.

35. Este important să ai o viață plăcută în cea mai mare parte a timpului; totuși, înțeleg că nu este absolut obligatoriu să am o viață plăcută numai pentru că vreau eu asta.

36. Mă simt dezamăgit dacă nu sunt plăcut de unii oameni pe care eu îi plac, dar înțeleg că dacă ei nu mă plac este doar regretabil, nu și îngrozitor.

37. Trebuie cu necesitate să fiu plăcut de oamenii pe care îi socotesc importanți și nu pot accepta să nu fiu plăcut de ei.

38. Dacă nu voi reuși în ceea ce fac, atât de bine cât mi-aș dori, aceasta va fi doar o dezamăgire și ceva regretabil.

39. Nu pot accepta să nu îndeplinesc bine sarcinile importante, iar eșecul este insuportabil.

40. Dacă cineva pe care îl socotesc important nu este de acord cu mine sau mă respinge, îmi dau seama că pot accepta și suporta acest fapt.

41. Vreau să îndeplinesc bine unele lucruri, dar nu este absolut obligatoriu să iasă bine numai pentru că îmi doresc eu asta.

42. Dacă nu realizez perfect lucrurile importante pentru mine e un dezastru.

43. Trebuie să am o viață plăcută și confortabilă aproape tot timpul, și nu pot accepta viața atunci când aceasta este plină de necazuri și eșecuri.

44. Dacă sunt respins de cineva pe care eu îl/o plac, pot să mă accept pe mine însumi și să îmi recunosc valoarea ca ființă umană.

45. Atunci când mă simt tensionat sau nervos, consider că este neplăcut dar nu îngrozitor.

46. Este neplăcut să nu îmi îndeplinesc bine sarcinile importante, dar pot suporta disconfortul de a fi făcut lucrurile mai puțin bine decât mi-ar fi plăcut mie.

47. Nu pot suferi cearta în viața mea.

48. Vreau să fiu plăcut și acceptat de oamenii pe care îi plac, dar înțeleg că nu este obligatoriu ca ei să mă placă doar pentru că vreau eu asta.

49. Este îngrozitor să te cerți, și este un dezastru să fii certat.

50. Nu pot suporta să nu fiu plăcut de oameni pe care îi socotesc importanți.

51. Este de dorit să fiu plăcut de anumiți oameni, dar înțeleg că este doar regretabil dacă aceștia nu mă plac.

52. Este absolut esențial să fii plăcut de oamenii importanți pentru tine, și nu pot accepta ca aceștia să nu mă placă.

53. Cred că este îngrozitor să trăiești în tensiune, nervozitate sau nemulțumire, și este cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla.

54. Mă supăr dacă nu îmi îndeplinesc bine sarcinile importante, dar pot suporta această supărare.

55. Vreau să îmi îndeplinesc bine sarcinile importante, dar înțeleg că nu este absolut obligatoriu să reușesc în aceste sarcini numai pentru că îmi doresc eu asta.

56. Trebuie cu necesitate să am o viață plăcută și nu voi accepta să am problemele.

57. Dacă nu sunt plăcut de unii oameni importanți pentru mine, îmi dau seama că pot suporta faptul că ei nu mă plac.

58. Este neplăcut să fii certat, dar pot suporta aceasta nemulțumire.

59. Este îngrozitor să fiu respins de oamenii care trebuie să mă placă.

60. Atunci când mă cert și / sau când viața mea este neplăcută, cred că sunt o persoana fără valoare.

61. Sunt nemulțumit că nu îmi îndeplinesc bine unele sarcini, dar știu că pot suporta nemulțumirea.

62. Aș fi o persoană lipsită de valoare dacă aș obține rezultate slabe la sarcinile foarte importante pentru mine.

63. Trebuie cu necesitate să fiu plăcut și acceptat de persoanele care vreau să mă placă, și nu pot accepta ca ele să nu mă placă.

64. Atunci când mă simt tensionat, nervos sau inconfortabil, înțeleg că nu e obligatoriu să mă simt bine numai pentru că așa vreau eu.

65. Voi fi o persoană cu valoare dacă continui să am eșecuri la serviciu, la școală sau în alte activități importante pentru mine.

66. Atunci când oamenii pe care eu îi plac mă resping sau nu mă plac, înseamnă că sunt o persoană rea și fără de valoare.

67. Când oamenii care vreau eu să mă placă nu sunt de acord cu mine sau mă resping, nu pot suporta aceasta situație.

68. Atunci când în viața mea există disconfort și cearta, am tendința să cred că nu sunt o persoană bună.

69. Când am necazuri, îmi dau seama că necazurile sunt parte a vieții și că nu este obligatoriu ca ele să dispară doar pentru că așa vreau eu.

70. Înțeleg că nereușita în sarcinile importante pentru mine este o dezamăgire și nu ceva îngrozitor.

71. Nu trebuie și nu pot accepta să mă simt tensionat, nervos sau inconfortabil.

72. Chiar dacă oamenii care vreau eu să mă placă nu sunt de acord cu mine, știu că rămân în continuare o persoană valoroasă.

73. Chiar și atunci când viața mea este dificilă, înțeleg că sunt o persoană la fel de bună ca oricare alta.

74. Trebuie să am succes în activitățile pe care le consider importante, și nu voi accepta altceva decât succesul.

75. Dacă cei iubiți sau prietenii mă resping, acest lucru nu este doar neplăcut, ci este cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla mie.

76. Atunci când viața mea devine dezagreabilă, înțeleg că sunt în continuare o persoană bună, chiar dacă mă simt inconfortabil.

Versuri cântece

Cedry2k – Zilele fricii

“Ma simt ca un soldat inrolat in razboi
Sapand inca-o data incordat galerii printre munti de gunoi. 
Nu mai pot da inapoi! Terra e in genunchi, in noroi
Si din rani ii curge puroi si sange suvoi. “

“Hai! Sa-ncepem razboi ca-n '39! 
De ce stai? Tu nu vezi ce ne fac ei noua? 
Destul am stat, hai! Nu te mai gandi la pai
Si hai dupa dreptate si parai ca asta nu-i trai! “

Nimeni Altu’ – Cu dinții cariați

“Chiar dacă aș avea toți dinții cariați aș mai zâmbi
Și chiar dacă aș fii printre probleme, tot aș glumi
Pentru că, știi, viața e grea și lumea e rea
Cum aș putea să rezist dacă nu m-aș purta așa? “

Cedry2k – Călimara (de George Topârceanu) – Interpretare hip-hop

“Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, 
Prin care gîndurile mele s-or afunda neștiutoare
Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare. 
Cu două guri ca de fîntînă, din care ultimul meu vis, 
Scanfandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis, 
Va încerca, zădarnic poate, s-adune înșirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe. 
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cîndva inerte, pe cîmpul alb al unei pagini, 
Închipuiri neplăsmuite și gînduri negîndite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adîncă, 
Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte, 
O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte –
Și-acele arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mîna mea distrată le zugrăvește pe hîrtie. 
În ea, tăcute și smerite, stau viitoarele regrete
Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după o rudă care încă-i vie;
O epigramă inedită; figura unui tip ridicol, 
Pe care nu-l cunoaștem încă; un titlu mare de articol
Asupra unei chestii care va fi de actualitate
Cu siguranță, peste-o lună sau peste-un an și jumătate, –
Și toate cifrele arabe stau, de la 1 pîn' la 9, 
Amestecate și stupide, în călimara asta nouă… 
În cupa ei de întuneric dorm viitorul și prezentul, 
Cuvintele cu care, poate, îmi voi începe testamenul;
O poliță abia schițată, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, – sau o poemă de iubire
Pe care voi ceti-o, poate, atras de noapte lor bizară
În ochii tăi cei mari și negri ca două guri de călïmară…”

Deliric 1 – Deschide ochii

“E-o generatie de orbi ce se-nteleg prin semne, 
Sunt obisnuiti cu tonuri de gri, se tem de culori, 
Toti suntem chiori, 
Io-ncerc sa ies din umbra, 
Vad lumea altfel, 
Sunt un pericol doar ca exist”

“Coloreaza-ti viata, 
De ce-o pictezi in albastru, 
De ce-i pui rosu-n priviri si negru-n cuget, 
Mov sub ochi si gri in suflet, 
Negru pe chip ca negura-n cuget, 
De ce-ti pictezi in culori de toamna tineretea, 
Si-ti manjesti in uleiuri frumusetea, 
Ea doar isi ingroasa linii tari sa-ti ascunda tandretea, 
Sa-ti sugrume supletea, 
Tragi contururi amare, 
Filme vechi voalate-n soare te cheama-n intuneric, 
Sa mazgalesti cu orbii, 
Devi coleric cand stai la masa cu corbii, 
Cand stai la masa nu vorbi, 
Ca masele n-au urechi pentru tine, 
Doar pentru farfurii pline, 
Farduri fine, pe chipuri meschine, 
Mascate de voaluri de firme straine, 
S-ascunda omu' din tine, 
Si faci treaba buna, 
Acum te recunosc, 
Esti alt pictor prost ce picteaza o lume pe dos, 
Si uita de copilu' ce-a fost, 
Cu-o pensula-n mana, 
Si picta totu-n roz”

Nimeni Altu’ – Fii ai bravilor soldati

“Nici tu nici eu nu suntem fii de senatori sau deputati, 
Suntem fii ai bravilor soldati care ne-au zis "Luptati"
Voi, de ce va lasati daca sunteti ca noi? 
Nu va mai temeti, vom castiga Gloria-n razboi! 

Ma-ntreb de ce va bateti joc de-aceasta tara frumoasa
Conducatori lasi, ce n'ati privit in urma voastra
Ati uitat, de neamul nostru crestin, ne-ati vandut la strini
Strabunii mei nu le-ar fi dat nici macar un strop de vin
Si venind, de ce sa ma-nchin la bani cand am de-atata timp un Dumnezeu
Care m-a binecuvantat si mi-a fost aproape mereu, aproape la greu
Tu de ce taci si-ti faci aliati doar din interese
Sau mai bine zis de ce ne pui sa ne sarutam cu toate curvele perverse? 
Cand stii si tu ca esti roman si ca nu le pasa de tine, 
In mine creste ura pentru toate natiunile meschine
Nu e bine, imi spune mama mea, dar e bolnava tara mea, chiar si ea
De ce tot facem compromisuri cand Europa nu ne vrea? 
De ce sa fim asa? De ce sa stam noi cu capul plecat? 
Cand suntem fii ai bravilor eroi ce niciodata n'au ingenuncheat”

BIBLIOGRAFIE

Atkinson, R. (2002), Introducere în psihologie, Ed. Tehnică, București;

Băban, A. (2001), Consiliere educațională, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca;

Bonchiș, E. (2004), Psihologia copilului, Ed. Universității din Oradea, Oradea;

Bonchiș, E., Secui, M. (2004), Psihologia vârstelor, Ed. Universității din Oradea, Oradea

Luban-Plozza, B., Iamandescu, I. B., (1997) Dimensiunile psihologice ale muzicii. Introducere in psihoterapie, Ed. Romcartexim;

Campbell, R. (1995), Adolescentul, copilul meu, Ed. Logos, Cluj-Napoca;

Cosmovici, A. Iacob, L. (2005), Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași;

Crețu, T. (2001), Psihologia vârstelor, Ed. Credis, București;

Fives, C. J., Kong, G., Fuller, J.R., și DiGiuseppe, R. (2010). Anger, Aggression, and Irrational Beliefs in Adolescents în Cognitive Therapy and Research (în curs de publicare în momentul elaborării lucrării prezente);

Harrington, N. (2003). The development of a multidimensional scale to measure irrational beliefs regarding frustration intolerance. Unpublished doctoral thesis, University of Edinburgh, United Kingdom;

Harrington, N. (2005). Dimensions of frustration intolerance and their relationship to self-control problems. Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, 23, 1–20;

Harrington, N. (2006). Frustration Intolerance Beliefs: Their Relationship with Depression, Anxiety, and Anger, in a Clinical Population Cogn Ther Res 30:699–709;

Harrington, N. (2007). Frustration intolerance as a multidimensional concept Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, Vol. 25, No. 3, September;

Jones, J., și Trower, P. (2004). Irrational And Evaluative Beliefs In Individuals With Anger Disorders Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, Vol. 22, No. 3, Autumn, University of Birmingham;

Munteanu, A. (2006), Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași;

Peter J. Rentford si Samuel D. Glosling, The Do Re Mi's of Everyday Life: The Structure and Personality Correlates of Music Preferences. Journal of Personality and Social Psychology, 2003, Vol. 84, No. 6, 1236-1256

Șchiopu, U., Verza, E., (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Șchiopu, U., (1998), Criza de originalitate la adolescenți, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Trip, S. (2007). Educație rațional emotivă și comportamentală: Formarea deprinderilor de gândire rațională la copii și adolescenți, Editura Universității din Oradea, Oradea;

Zisulescu, Șt., (1968), Adolescența, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Zlate, M., (2006), Fundamentele psihologiei, Ed., Universitară, București;

http:/www.av1611.org/question/cqnuet.html

http:/www.buzzke.com/editorials/2-21-2004-50823.asp

www.didactic.ro

http:/en.wikipedia.org/wiki/List_of_genres_of_music

http://ro.wikipedia.org/wiki/Hip_hop

http:/faculty.washington.edu/chudler/music.html

http:/vma.mtve.com

http://www.hiphopnews.ro

Imaginarul violent al muzicii hip-hop din România

http://www.rostonline.org/rost/dec03ian04/hip-hop.shtml