Implicarea Cetatenilor In Procesul de Infaptuire a Politicilor Urbane

Anexe

Introducere

Cu toții ne dorim să trăim într-o lume mai bună. Vrem să respirăm aer curat, să locuim în cartiere liniștite și pline de verdeață, să nu pierdem mult timp în trafic, să ne bucurăm în zilele libere de centrul istoric al orașului, parcuri și muzee, să privim cu încântare ce ne apare la fereastră, să avem frunțile descrețite la finalul zilei. Astăzi, mulți suntem nemulțumiți de ceea ce vedem în jur. Conștientizăm că sunt lucruri care necesită schimbare, suntem martori atunci când se iau decizii care ne afectează în mod negativ condițiile de trai, dar majoritatea dintre noi nu avem nici un cuvânt de spus.

Prezenta documentare aduce în prim plan un subiect de actualitate, cel al implicării cetățenilor în buna gestiune a orașelor prin intermediul politicilor urbane. Lectura acestei cercetării conduce la o reflexie asupra implicării noastre în problematicile mediului urban. Prin teză prezentată sunt identificate principalelor aspectele legate de rolul pe care noi – cetățenii orașelor, îl jucăm în evoluția și dezvoltarea localităților, în crearea unui climat urban agreabil locuirii, muncii și recreerii, prin implicarea noastră în toate etapele care conduc la implementarea strategiilor urbane. Scopul cercetării îl reprezintă determinarea modalităților de creștere a participării comunitare în procesul de înfăptuire a politicilor urbane.

Lucrarea a fost realizată prin coroborarea mai multor surse documentare: cursuri, cărți, reviste, pagini web, interviuri cu specialiști în proiectare urbană și cetățeni. Pentru a ajunge la concluzii bine fundamentate cu privire la implicărea cetățenilor în procesul de înfăpturie a politicilor urbane, am structurat documentarea în două părți principale: un prim capitol destinat cercetării și documentării în domeniul studiat, intitulat ”Politici urbane și participare comunitară. Considerații teoretico – metodologice” și un al doilea capitol, rezervat studierii unor situații specifice sub denumirea ”Practici europene și naționale la nivelul implicării cetățenilor în dezvoltarea orașului”. Dacă în partea teoretică se trece de la prezentarea conceptului de politică urbană și a importanței sale în creșterea competitivității orașelor, la modele și concepte de participare publică, forme de consultare și momente ale participării comunitare în interiorul ciclului politicilor urbane, pentru ca la final să fie prezentată politica urbană la nivelul Uniunii Europene, precum și la nivel național, în partea aplicată a lucrării, sunt prezentate exemple de bune practici în domeniu, luându-se ca studii de caz orașele Nantes și Cluj-Napoca, deasemenea exemplificându-se și o practică nerecomandată, cea abordată la elaborarea Planului Urbanistic General al Municipiului Caracal.

În finalul lucrării se pot trage concluzii cu privire la următoarele întrebări de cercetare: în ce măsură politicile urbane influențează calitatea vieții rezidenților? care sunt implicațiile participării și neparticipării publice la formularea și derularea politicilor urbane? cum și când pot influența cetățenii procesul de înfăptuire a politicilor urbane? care este rolul administrației publice în creșterea participării cetățenilor spre înfăptuirea politicilor urbane?

Se dorește ca odată cu parcurgerea cercetării, să fie lămurite aspecte cu privire la acțiunile care trebuie întreprinse de către cetățeni și administrația publică –ca principali actori în cadrul bunei guvernări a localităților- pentru creșterea competitivității orașelor prin intermediul politicilor urbane.

Capitolul 1:

Politici urbane și participare comunitară; considerații teoretico –metodologice

1.1 Încadrarea teoretică a conceptului de politică urbană

1.1.1 De la politică publică la politică urbană

Pentru a înțelege și aprofunda subiectul politicilor urbane, este necesar să facem o paralelă la terminologia cuvântului ”politică”. Conceptul poate să difere ca înțeles, în funcție de contextul în care acesta este prezentat. Dacă în limba engleză au fost identificate două denumiri diferite în situații distincte: ”policy” care trimite la conceptul de politică publică și ”politics” cu referire la activitatea partidelor politice și oamenilor politici, în limba româna folosirea termenului ”politică” pentru ambele sensuri, crează adesea confuzii.

Politica -în sensul policy- se referă la un sistem ce asigură conducerea și reglarea necesităților societății, exprimând puterea societății. O politică publică poate fi definită drept o rețea de decizii interrelaționate privind alegerea unor obiective, mijloace și resurse pentru atingerea unui anumit scop în situații specifice. Dacă politica se referă la un set de acțiuni la care o organizație recurge în situații care se repetă, în vederea atingerii unui anumit scop, politicile publice sunt acele planuri operaționale pe care le elaborează și aplică administrația publică în cadrul unei colectivități. Acestea se împart în funcție de domeniul de aplicare în: politici economice, politici sociale, politici culturale, politici ecologice, etc.

În conformitate cu legislația românească, politicile publice sunt definite drept ”totalitatea activităților desfășurate de administrația publică centrală de specialitate în scopul soluționării problemelor de politici publice identificate”, unde problema de politici publice –este reprezentată de ”o situație socială, economică sau ecologică care necesită intervenția administrației publice centrale de specialitate, în măsură să identifice și să asigure cadrul juridic necesar implementării unei anumite soluții”.

Politica socială poate fi considerată drept o componentă a sistemului social. Ea este raportată la o gamă cuprinzătoare de activități ale statului, având ca obiectiv esențial bunăstarea cetățenilor. Există diferite abordări ale conceptului de politică socială, în legătură îndeosebi cu elementele subsumate acesteia. Un sociolog britanic în domeniu, Michaell Hill, definește următoarele subdomenii considerate centrale în politicile sociale: menținerea veniturilor(similar cu securitatea socială), îngrijirea medicală și asistența socială. În conexiune cu acestea, Hill remarcă politica privind condițiile de locuire, politica educațională, cea de angajare a forței de muncă, precum și politica mediului. Precum majoritatea specialiștilor, M. Hill se raportează atunci când definește politicile sociale și la aspectul locuirii, concluzionând că politica locuirii este o componentă de bază a acesteia. Dacă privim politica locuirii în contextul la care se raportează, cu implicații socio-economice, demografice, tehnice, etc- ajungem la politica urbană.

Politica urbană apare ca o formă de organizare și orientare a activităților umane, prin stabilirea de strategii, metode, mijloace, destinate găsirii ”optimului” în soluționarea problemelor ridicate de cetățeni, la nivelul așezărilor umane. Evoluția orașelor este conectată direct la strategiile de dezvoltare formulate pe baza politicilor urbane. Acestea se elaborează pornind de la identificarea problematicilor, continuând cu schițarea unor planuri și acțiuni care au ca scop îmbunătățirea unei situații existente. Cercetările demonstrează că politicile urbane pot fi abordate din următoarele perspective: conținut (enunțul acestora fiind conturat în urma identificării și prioritizării problemelor urbane, în urma analizei datelor care reflectă situația existentă), arii de interes(cu referire la aspecte sectoriale precum locuire, dezvoltare socio-economică, îmbunătățirea serviciilor publice, protecția mediului, revitalizare urbană, reînnoire urbană), proces(urmând un demers ciclic: formularea scopurilor, evaluarea rezultatelor, planificare, proiectare, implementare), istoric(ridicarea calității vieții afectate de externalități generate de dezvoltarea industrială, până la abordare globală, holistică a problematicii, de astăzi).

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea nu se poate afirma că a existat o politică clară

în ceea ce privește viața citadină, care să aibă ca obiect orașul și să abordeze complexitatea fenomenelor de la nivelul său. Schimbările profunde au fost datorate dezvoltării industriale masive, generând o serie importantă de externalități pozitive și negative (spre exemplu un parc public bine întreținut reprezintă o externalitate pozitivă, iar o zonă industrială poluantă reprezintă o externalitate negativă pentru locuitorii din zonă). Amploarea acestui fenomen a dus la imposibilitatea gestionării mutațiilor de la nivelul orașelor de către comunități, astfel încât a apărut pentru prima dată solicitarea intervenției administrației publice, în scopul instituirii de acțiuni reglementatoare și de control în majoritatea domeniilor existenței citadine: locuire, salubritate, infrastructură, trafic, poluare, etc. Deviza activităților de planificare la început secolului XX a devenit ”a cerceta înainte de a planifica”. Această etapă a urmat celei derulate până la sfârșitul secolului al XIX-lea, caracterizat prin schimbări profunde.

Primii germeni ai politicilor urbane au apărut în Anglia în anul 1909, odată cu prima lege a sistematizării urbane. După a doua jumătate a secolului XX au fost formulate primele politici urbane, orientate către revitalizarea zonelor centrale ale orașelor.Au apărut primele dispute între administrația locală și societatea civilă, având ca subiect programele de demolare din zonele centrale (demolarea clădirilor dezafectate, îmbunătățirea condițiilor de trafic, reconfigurarea construcțiilor pentru a putea adăpostii funcțiuni administrative, etc.). Au existat deasemenea presiuni ale locuitorilor în ceea ce privește amplasarea noilor zone de locuit în orașe. Acesta a fost momentul în care comunitatea a înțeles că va trebui să-și asume un rol major în activitatea de planificare urbană.

Către sfârșitul secolului XX a intervenit un element de noutate în cadrul politicilor privind locuirea:s-a renunțat la programele sociale, punându-se accentul pe transformarea zonelor atractive ale orașelor. Se poate vorbi acum despre apariția procesului de gentrificare, adică de transformare a unei zone urbane îmbătrânite –prin renovarea fondului construit, reorganizarea circulației, îmbunătățirea dotărilor, amenajarea de spații verzi – astfel ajungânduse și la o (stră)mutare a rezidenților. Sociologul de origine germană Ruth Glass introduce noțiunea de gentrificare cu referire la ”invadarea” cartierelor de muncitori din Londra de populație aparținând clasei mijlocii, cu consecințe asupra caracterului social al locurilor respective.

1.1.2 Politica urbană ca element cheie în creșterea competitivității orașelor

Creșterea competitivității reprezintă calea către o utilizare eficientă a potențialului existent, reducerea disparităților regionale, dezvoltarea durabilă și echilibrată a orașelor. La nivelul mediului urban, competitivitatea are in vedere doua aspecte:

– scara spatială, pe diferite niveluri: local, regional, supra si intraregional(spre exemplu,concurența dintre cartierele orașelor,sau municipalitătile în cadrul aceleiași regiuni);

– natura obiectului competiției,care se referă la specializare, sau modelul urban care a stat la baza identității locale(de exemplu orașele pot fi preponderent: industriale, turistice, centre de afaceri, specializare ce poartă denumirea de functiune urbană și reprezinta indirect, efectul cumulativ al componentelor date de catre factorii de localizare).

Condiția atingerii obiectivelor pentru buna evoluție a orașelor este prezența unei viziuni transpuse în cadrul unei strategii de dezvoltare economică, locală și regională. Administrația locală este responsabilă cu exploatarea potențialului local, funcțiunilor urbane ce trebuie împlinite și a factorilor ce le susțin, printr-o abordare integrată și eficientă.În vederea asigurării competitivității orașului pe piața urbană, strategiile de dezvoltare locală trebuie să combine oportunitățile și avantajele specifice către o economie locală diversă și disă și dinamică. În acest context, formularea politicilor reclamă o viziune strategică, integratoare și totodată detaliată asupra viitoarei dezvoltări a orașului. În lipsa unei astfel de viziuni, elementele politicilor pot rămâne necoordonate și chiar contradictorii. Strategia de dezvoltare a unui oraș în sistem competițional trebuie să cuprindă:

1. Analiza SWOT – prima etapă care trebuie parcursă în vederea formulării unei viziuni.Identificarea punctelor tari și slabe, oportunităților și constrângerilor, ajută la stabilirea competențelor distinctive și disfuncționalităților specifice, care vor sta la baza stabilirii poziției competitive și schițării strategiei de dezvoltare a localității.

2. Conceptul orașului – de ex.”oraș muncitoresc”, ”oraș centru de afaceri”, ”oraș centru logistic”, ”oraș centru universitar” care să conducă spre un management adecvat și o formă de marketing urban.

3. Politici urbane – care să cuprindă atât obiective generale cât și specifice în vederea detalierii viziunii integratoare a orașului. Consensul asupra obiectivelor și metodelor de atingere a acestora este fundamental în procesul de management.

4. Cooperarea si suportul social- pentru ca politicile urbane să dea rezultate, actorii care

determina direct sau indirect calitatea mediului urban trebuie sa coopereze în alegerea

conceptului de oras. În procesul de înfăptuire a politicilor urbane, pot fi implicati mai mulți actori cu roluri diferite: rezidenții, asociațiile de proprietari, vizitatorii, oamenii de afaceri, investitorii, administrația publică și locală, organizații non-guvernamentale, Uniunea Europeană etc. Între diversele categorii de actori se pot lega parteneriate, care să faciliteze implementarea proiectelor. O politica urbana eficienta este conditionată de incorporarea municipalității in rețele nationale sau internationale și de o relație stransă cu sectorul întreprinderilor private bazându-se pe suportul politic și social.

5. Structura organizatorică și filozofia de afaceri – o municipalitate antreprenoriala necesită o structura apta de management urban. Motivația personalului, flexibilitatea si adaptabilitatea la schimbare sunt importante în procesul de management. Alături de structura interna organizațională și atitudinea fata de sectorul privat trebuie revizuita. Parteneriatele public-privat sunt exemple in acest sens.

La elaborarea politicilor urbane pentru orașele orientate către competitivitate ar trebui să se aibă în vedere determinarea sectoarelor care joacă un rol major în cadrul dezvoltării economice locale. Totodată trebuie evaluat potențialul existent pentru dezvoltare economică, stabilitate sau declin și identificarea factorilor care pot determina apariția unor astfel de tendințe. Identificarea posibilelor întâmplări neprevăzute ar putea influența piața locurilor de muncă, calitatea muncii sau a vieții.

Dimensiunea participării cetățenilor în procesul de înfăptuire a politicilor urbane

1.2.1 Modele și concepte de participare urbană

Participarea desemnează un fenomen important al democrațiilor.

Pe parcursul procesului de înfăptuire a politicilor urbane, o importanță deosebită o prezintă și nivelul participării comunităților locale. Implicarea comunitară este de importanță majoră în procesul de planificare și implementare a politicilor de dezvoltare urbană durabilă. Orice fel de acțiune participativă întărește importanța rolului implicării civice în politicile urbane. Problematica generală a prezenței cetățenilor în procesul de planificare urbană se poate îndrepta către matricea conceptuală a acțiunii colective, cu trimiteri către teoria alegerii raționale. Principala provocare a acțiunii colective este realizarea unui nivel satisfăcător de participare, admițând că efectele neimplicării sunt serioase. Problema constră deci în motivarea unui număr suficient de mare de indivizi, în ciuda dezinteresului lor de a participa.

Studii dedicate acțiunii colective arată că există o suită de factori determinanți (eficiența percepută a contribuției, eterogenitatea grupului, existența unei mase critice de participanți sau norme culturale) care stimulează participarea.

De-a lungul timpului au existat diferite modele și concepte privind participarea cetățenească în cadrul planificarii urbane.

”Scara participării cetățenești ” este o teorie clasică și influentă în domeniul teoriilor participării, dezvoltată în 1969 de Sherry Amstein și publicată în Journal of the American Planning Association. Scara participării cetățenești dezvoltă opt nivele, subdivizte în trei grupuri: manipulare și terapie (non-participare), informare, consultare și reconciliere (tokenism), parteneriat, defalcarea puterii și control cetățenesc(puterea cetățenilor). În ciuda criticilor privitoare la natura ierarhică și secvențială, ce sugerează că participarea are loc doar într-o ordine prestabilită, această teorie a stat de-a lungul timpului la baza construirii, analizării și examinării politicilor participative.(anexa 1, fig.1)

În anul 1996, sociologul Sarah C. White a conceput tipologia participării, un model care evidențiază faptul că politicile în acest domeniu sunt susținute de tensiuni în jurul actorilor.Cercetătoarea a lansat un tabel în care descria diversitatea funcțiilor și intereselor de-a lungul a patru forme de participare: nominală, instrumentală, reprezentativă și transformativă.Putem vorbi și în cazul politicilor urbane de acest amestec de funcții și interese, care trebuie avut în vedere. (anexa 1, fig 2)

În ceea ce privește gradul de participare putem considera drept model rezultatul cercetărilor lui Phil Treseder(1997). Acesta prelucrează cele cinci grade de participare enunțate în teoria scării participative a lui Roger Hart . El răspunde criticilor scării participative, susținând că nu există o ierarhie progresivă sau o înlănțuire particulară în care participarea ar trebui să aibă loc. Treseder își regândește modelul potrivit celor cinci condiții ale lui Hodgson, toate fiind necesare în participarea cetățenească: accesul cetățenilor; accesul acestora la informații relevante; posibilitatea de a alege între mai multe opțiuni; suportul unei surse de încredere; modalități de a sesiza autoritățile dacă ceva nu merge în regulă.

Scott Davidson a dezvoltat teoria roții participării, spre a defini grade de participare în domeniul planificării și dezvoltării urbane. Davidson dorește prin intermediul acestei teorii să inoveze maniera de conceptualizare a procesului angajării cetățenilor în procesul de planificare urbană.(anexa 1, fig.3)

Clare Lardner(2001) combină două modele -cele cinci grade de participare ale lui Phil Treseder cu teoria celor cinci condiții de participare emisă de Roger Hart- dezvoltând o grilă ce poate fi utilizată în analiza gradelor de împuternicire oferite de diferite metode de participare. Grila lui Lardner aduce în prim plan șase dimensiuni ale participării: inițierea unei idei de proiect, planificarea agendei, luarea deciziilor, accesul la informații, modalități de implementare și structuri ale participării.

Triunghiul participării(2002), concept ce aparține lui Marc Jans și Kurt de Baker sugerează că cetățenii participă activ în societate atunci când există o balanță între trei dimensiuni: provocare, capacitate și conectare. Prima condiție este să existe o provocare pentru cetățeni ca să participe. A doua este nevoia acestora de a simți capacitatea pe care o dețin pentru a face o diferență prin angajamentul lor. A treia cerință presupune existența unei conexiuni cu ceilalți pentru a putea aborda provocarea colectiv. Jans și de Baker au conceput modelul triunghular într-un mod ce permite flexibilitate în aplicare, în funcție de context.(anexe, fig 4). Driskell a venit cu o teorie(2002) potrivit căreia responsabilitatea proiectele lor, reprezintă o experientă puternică pentru cetățeni, însă nu li se oferă posibilitatea de a lucra la proiecte majore. Dacă cetățenii ar fi tratați ca egali și parteneri în procesul de luare a deciziilor, influența s-ar produce la scară mult mai mare iar probabilitatea de a lua decizii bune ar fi mult mai mare.

În anul 2007 Asociația Internațională pentru Participare Publică a creat spectrul participării publice, cu scopul de a defini nivelul participării și rolul cetățenilor ȋn procesul participării publice.Acest conceptul dovedește că diferitele nivele de participare sunt legitime, ȋn funcție de scop, interval de timp, resurse și nivele de interes ȋn privința deciziei ce trebuie asumată. Spectrul identifică diferitele nivele de participare publică, precum: informarea, consultarea, implicarea, colaborarea și ȋmputernicirea cetățenilor.(anexe, fig 5)

În anul 2008, academicianul francez Loic Blondiaux sugerează în urma unui studiu șase orientări care ar putea conduce către o participare democratică mai eficientă: reprezentarea democratică și participarea democratică trebuie prestate complementar, modelele de participare folosite trebuiesc clar definite-să urmeze o procedură prestabilită, ar trebui promovată apariția unor intermedieri non-politice, astfel încât să existe o mediere între cetățeni și administrația locală în cadrul dezbaterilor publice și discuțiilor, ar trebui să existe o pluralitate de mecanisme participative complementare (ex. Procese de dezbatere pe termen lung și scurt, procese de luare a deciziilor pe termen lung/scurt), relația dintre procesul de participare și procesul de luare a deciziilor trebuie reconsiderată, participarea democractică ar trebui să fie deschisă tuturor cetățenilor.

Cel mai recent model este dezvoltat în 2009 de cercetătorii americani David Driskell și Kudva Neema. Aceștia prezintă participarea sub forma unei practici spațiale ce conține cinci dimensiuni interactive suprapuse: normativ, structural, operațional, fizic și atitudinal. Pornind de la premiza interdependenței Driskell și Neema susțin că participarea cea mai eficientă este cea care respectă toate cele cinci dimensiuni.

Forme de consultare și participare în cadrul administrației publice locale

Rolul pe care îl joacă autoritățile publice locale în ajutorarea comunităților să contribuie la luarea deciziilor cu privire la dezvoltarea urbană a orașelor, este esențial. Spre o guvernare transparentă și democratică, administra publică locală dispune de o paletă largă de metode de implicare a comunității.

Pașii care trebuiesc parcurși de către administrația publică locală pentru stabilirea unei relații optime cu cetățenii sunt: informarea, care reprezintă primul pas către implicarea cetățeanului în problematicile publice, consultarea, etapă în care trebuie chestionată comunitatea cu privire la anumite situații de interes public și participarea, care se referă la implicarea publică în luarea deciziilor.(tabel 1) O administrație locală eficientă împletește aceste elemente, spre a determina cetățenii să devină factori de decizie informali.

Listă de acțiuni specifice și disponibile privind participarea publică

(Tabel nr.1)

Vom analiza în cele ce urmează câteva metode -reprezentative și eficiente- de consultare și implicare a cetățenilor în luarea deciziile publice.

Cafeneaua publică este o metodă care poate aduna la dezbateri un grup de minim 12 oameni. Limita superioară se poate stabili în funcție de aspectele organizatorice, însemnând capacitatea locului de desfășurare, precum și numărul moderatorilor existenți. Acest procedeu de consultare implică întâlnirea reprezentanților autorităților administrației publice locale cu cetățeni, reprezentanți ai unor organizații și chiar ai altor autorități. Se organizează, de regulă, într-un mediu destins, fapt care determină participanții să comunice mai relaxat. Sunt organizate mai multe mese la care se dezbat diverse aspecte ale problemei generale aflate în discuție. Fiecare dintre participanții la una dintre mese trebuie să le viziteze și pe celelalte, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la toate aspectele. Ideile obținute în urma acestui proces sunt discutate la final, cu toți participanții.(ex.Cafeneaua publică organizată de Primăria Horezu în 3 octombire 2008 pentru amenajarea noului parc de agrement)

Forumurile consultative on-line reprezintă o metodă care poate atrage un număr mare de participanți, care nu necesită investirea unor fonduri semnificative. De asemenea, comoditatea participării la aceste acțiuni este un plus în favoarea utilizării lor, deoarece participanții nu trebuie să se deplaseze la locul dezbaterilor. Această metodă de consultare cetățenească implică ridicarea unei probleme sau a unei întrebări, existența unei pagini de internet unde se pot posta mesaje, precum și prezența unui moderator. Fiecare subiect se dezbate după anumite reguli impuse de moderatorul discuțiilor. Într-un spațiu vizibil, eventual pe prima pagină, se afișează descrierea subiectului dezbătut. Fiecare discuție are un termen limită în care se postează opinii, sugestii sau se răspunde intervențiilor anterioare. Metoda are și o formă care nu implică dialog virtual și care presupune dezbaterea unei probleme, cum ar fi modificarea unor acte legislative sau inițierea unor lucrări de amploare prin invitarea unui număr mare de participanți, din mai multe medii socio-profesionale.

Întâlnirile directe cu cetățenii sunt surse importante de implicare a societății civile în treburile publice. În cadrul dezbaterilor publice, la care pot participa toți cei interesați de un anumit subiect, reprezentanții autorităților care le organizează au posibilitatea de a schimba idei și de a contrazice pozițiile exprimate de ceilalți participanți. Întâlnirile publice sunt mai puțin formale decât dezbaterile. Participarea este deschisă publicului, care este invitat în

vederea discutării unui subiect clar formulat, cum ar fi bugetul local. Toate aceste evenimente se anunță din timp prin intermediul mijloacelor de comunicare a informației în masă sau prin afișaj public sau la sediul autorității. Anunțul trebuie să conțină ora, data și locul de desfășurare a evenimentului, precum și informații despre temele dezbătute, și, unde este cazul, despre eventualii participanți. În cazul audierilor publice, autoritățile trebuie să se asigure că toate părțile interesate de problema respectivă sunt invitate și participă la eveniment.

Audierile sunt proceduri de consultare publică cu caracter mai strict și se bazează pe o structură predefinită de organizare.Audierile pot fi individuale sau publice și vizează dezbatere unor probleme de interes public. Prin intermediul primei categorii, cetățeanul, asociația sau organizația interesată poate înainta propuneri cu privire la deciziile luate de

autoritatea respectivă. Cetățeanul poate participa la acest tip de întâlnire prin înaintarea unei cereri sau la invitația reprezentanților autorității administrației locale respective. Audierile publice sunt evenimente organizate, deschise publicului larg, la care iau cuvântul cetățeni sau reprezentanți ai unor asociații sau organizații, care exprimă propuneri legate de un anumit subiect. Pot participa organizații neguvernamentale, organizații sau asociații, precum și autorități ale administrației publice. Oferă autorităților administrației locale posibilitatea de a lua în calcul părerile actorilor implicați înainte de a lua hotărârea finală. Audierea implică mai multe părți, cu roluri bine predefinite. Evenimentul este organizat de comisia de audiere, care

alege tema de dezbatere și oferă publicului posibilitatea de a se exprima în legătură cu problema în cauză. De asemenea, identifică grupurile de interese afectate de subiect și este interesată de a colecta cât mai multe păreri, atât din partea celor care susțin, cât și din

perspectiva celor care resping subiectul aflat în dezbatere. Comisia de inițiere a audierii are obligația de a anunța publicul asupra datelor de desfășurare ale audierii publice, precum

și adresa de unde se pot ridica materialele supuse dezbaterii și unde se pot face

înscierile pentru participarea ca martor la eveniment. Audierea se finalizează printr-un

raport, întocmit de comisia de experți și care include punctele de vedere ale martorilor, cele colectate din mass-media, sugestii și recomandări.

Panel-urile cetățenești reprezintă o altă metodă de consultare. La ele participă un eșantion reprezentativ de cetățeni din comunitatea respectivă. Aceștia pot fi consultați prin telefon, poștă, e-mail sau prin dezbateri în privința unor inițiative legislative.Este un procedeu întâlnit des în Marea Britanie, People s Panel.

Comitetele consultative sunt compuse din reprezentanți ai intereselor publice, numiți de structurile guvernamentale, care au rolul de a lărgi sfera reprezentării și de a crea un mediu propice pentru consultare. Ex. Danemarca a creat 31 de comitete compuse din grupuri de interese, fiecare acoperind o politică specifică a politicilor din Uniunea Europeană.

Juriul cetățenesc este o metodă care implică selectarea unui grup de 12-20 persoane, reprezentativ pentru mai multe categorii socio-profesionale, care este informat asupra unei

probleme. Membrii grupului ascultă martori și deliberează asupra problemei respective.Juriul cetățenesc are loc într-o sală de judecată, audierea fiind deschisă publicului larg. Metodele prin care se realizează selecția juriului sunt anunțate în presă. Avantajele acestei metode este crearea unui grup de cetățeni informați și implicați, care promovează și se implică în inovarea sistemului de funcționare al guvernării locale. “Bunul comun” devine obiect al comunității, iar problemele sunt examinate atent. Pe de altă parte, juriul cetățenesc conferă legitimitate corpurilor publice ce nu au fost alese prin scrutin. Experții pot fi implicați prin procese de evaluare a politicilor. Grupurile interesate (stakeholders) primesc acces la informații de la autorități, care se obligă să publice rezultatele analizei.Este un procedeu des întâlnit în Franța, Italia, dar și în România(Primăria din Mediaș).

Alte metode de consultare a cetățenilor și a organizațiilor și de implicare în procesul

guvernării sunt seminariile și mesele rotunde, fondarea de comisii tripartite, care pot conține reprezentanți ai autorităților locale și ai organzațiilor interesate, prin înființarea de comitete

consultative, consultări prin metoda spațiului deschis (open space), prin referendumuri, prin preluare de sugestii de la cetățeni sau prin organizarea de focus grupuri.

Nivelul de participare comunitară în interiorul ciclului politicii urbane

Studiind fenomenul de implicare a cetățenilor -de la identificarea necesităților și disfuncționalităților urbane, la procese deliberative și decizionale- se constată că participarea aduce fără doar și poate beneficii colectivitătilor. Implicarea locuitorilor în procesul de înfăptuire a politicilor urbane, constituie o amprentă care odată pusă, aduce beneficii multiple orașului. Până la înfăptuirea politicilor urbane, trebuie parcurs un proces complex – care să cuprindă pe de-o parte formularea, apoi implementarea acestora- cunoscut la nivel conceptual drept ciclul politicii publice.

Ciclul politicii cuprinde etapele procesului de înfăptuire a politicii respective. Acesta a primit de-a lungul timpului diverse conceptualizări; pentru prima dată a apărut în lucrările lui Lasswell(1951), fiind adaptat apoi de alți cercetători precum Brewer(1974), Jenkins(1978), Hogwood și Gunn(1984,2000), Davis(2004). Cea mai cunoscută schemă a ciclului unei politici prezintă următoarele componente: stabilirea agendei -când problemele sunt în atenția publicului și instituțiilor guvernamentale, formularea politicilor- moment în care sunt definite mai multe variante de soluționare a problemelor; luarea deciziilor- proces prin care se adoptă alternativa optimă din variantele elaborate; implementarea – momentul în care instituțiile aplică politica, evaluarea politicilor- procesul prin care rezultatele acesteia sunt monitorizate și evaluate, moment în care poate fi reconceptualizată problema.

După Hogwood și Gunn(1984, 2000) ciclul politicii publice cuprinde următoarele etape: 1.a decide să decizi (identificarea problemelor sau stabilirea agendei); 2.a decide cum să decizi (sau filtrarea problemelor);3 definirea problemelor; 4.prognoza; 5.stabilirea de obiective și priorități;6.analiza opțiunilor; 7.implementarea, monitorizarea și controlul politicilor; 8. evaluarea și revizuirea; 9. menținerea, succesiunea și încheierea politicilor.

Un model mai recent al ciclului politicii publice(fig.7) lansat în 2013 de Northern Metropolitan Institute of TAFE din Australia-prin biroul de documentare cu privire la politici publice- este mai degraba dedicat procesului ciclului de revizuire a politicii. Acesta cuprinde: 1.stabilirea nevoilor de dezvoltare, revizuire sau actualizare, 2.examinare inițială, consultare și stabilirea grupurilor de lucru după necesități, 3. Benchmarking, workshop și realizarea documentului în format draft 4. Revizuire și consultare, 5. Pregătirea pentru aprobare, 6.Primirea aprobărilor și pregătirea implementării, 7.implementarea documentului, 8. implementării revizuirii documentului, 9.Adăugarea în programul de revizuire.

Suprapunând modele, concepte și informații cu privire la participarea urbană peste ciclul politicilor publice, vom identifica nivelul de dorit al implicării cetățenilor, precum și maniera în care este benefic să ei să o facă.

Stabilirea agendei sau identificarea problemelor dupa Hogwood și Gunn este momentul în care se decide cum să decizi sau altfel zis sunt filtrarete și definite problemele.

”Problema de politici publice este o situație economică, socială sau ecologică care

necesită intervenția administrației publice centrale de specialitate, în măsură să identifice și

să asigure cadrul juridic necesar implementării unei anumite soluții.”

Aceasta este prima și poate cea mai importantă etapă în care vocea comunităților trebuie să se facă auzită. La nivelul mediului urban, locuitorii sunt cei mai capabili în a identificara și a clasifica disfuncționalități cu care se confruntă, precum și a le prioritiza spre ameliorare. Conștientizarea disfuncționalităților nu este însă suficientă. Sub efectul manipulării și limitării accesului la informare, colectivitățile se pot îndrepta către non-participare(a se vedea primul nivel de pe scara participării cetățenești).La polul opus sub efectul unei provocări și a sentimentului deținerii capacității de a face diferența, oamenii pot fi motivați către implicare. Este evidentă aici necesitatea găsirii unei modalități de dialog între administrația publică locală și locuitori, iar primul pas către cooperare este informarea riguroasă a ambelor părți.

Întrucât în cazul politicilor urbane o stabilire coerentă a agendei se poate realiza numai prin participarea rezidenților, reiese că în cadrul acestei etape este de dorit un nivel ridicat de participare a cetățenilor(fig. 8)

Formularea politicilor publice este momentul în care sunt definite mai multe variante de soluționare a problemelor.Variantele de politici publice, nu reprezintă acte normative; sunt soluții tehnice care rezolvă o anumită problemă de politică publică. În conformitate cu HG 775 din 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central, identificarea variantelor este o etapă în procesul politicilor publice, care presupune generarea unor posibilități tehnice de soluționare pentru o anumită problemă de politici publice, de către colectivele speciale, cu consultarea societății civile.

Asemeni cazului politicilor publice de nivel central și în cadrul planificării orașelor este de dorit a exista implicare cetățenească la elaborarea variantelor de politici urbane. Locuitorii pot schița variante de politici, contribuind la creativitatea soluțiilor și sporind totodată eficiența demersului. Acesta este momentul în care proiectanții, specialiștii în domeniu, reprezentanții administrației publice și reprezentanții comunităților locale ar trebui să stea la masă împreună. Alegerea metodelor și tehnicilor adecvate pentru munca în echipe interdisciplinare, sunt definitorii în etapa formulării variantelor de politici urbane. Tehnică ce se concentrează pe grupuri mai degrabă decât pe expertiza individuală, accentul fiind pus pe consensul între membrii grupului, brainstorming este potrivit în procesul de elaborare a variantelor de politici urbane; ca implicare cetățenească putem vorbi aici despre reprezentanți ai comunităților locale care să reprezinte ”vocea cetățenilor” în relație cu experți, proiectanți și autoritate publică.Pot fi deasemenea utilizate focus grupuri, audieri publice, ateliere, seminarii, conferințe precum și alte asemenea modalități de consultare.

Procesul de consultare este primul pas către luarea deciziilor. Fără informarea populației și primirea unui feedback, autoritățile locale nu pot trece la etapa următoare. Putem concluziona deci, că și în cadrul treptei de formulare a politicilor, aportul cetățenilor trebuie să fie de dimensiuni considerabile(fig. 8)

Luarea deciziilor este a treia etapă a procesului de înfăptuire a unei politici publice. Acesta este momentul cheie care cuprinde mai multe acțiuni: participarea activă, analiza și compararea variantelor de politici publice prin prisma unor criterii prestabilite, în vederea obținerii variantei optime.

O importanță aparte trebuie acordată procesului de luare a deciziei în domeniul dezvoltării urbane, dat fiind faptul că o decizie insuficient fundamentată poate genera

riscul ca implementarea politicii urbane – pe termen lung – să aducă rezultate nedorite, cu consecințe grave. Participarea locuitorilor la luarea deciziilor cu privire la viitoarele politici urbane nu trebuie să lipsească, în cadrul unei comunități care își dorește competitivitate și progres.(fig. 8)

Implementarea, a patra etapă a procesului de înfăptuire a unei politici publice, cade în primul rând în sarcina administrației publice. La implementarea politicilor urbane, un rol definitoriu îl ocupă implicarea locuitorilor orașului, ca principali beneficiari ai efectelor politicii. O implementare deficitară poate conduce la neobținerea rezultatelor dorite și la neatingerea obiectivelor și a scopului stabilite inițial.Este de dorit deci să continue colaborarea cu cetățenii și după stabilirea politicilor și a strategiilor, însă aceasta este condiționată de relația de cooperare existentă la acel moment.(fig. 8)

Evaluarea politicilor se realizează de către experți în domeniu, prin utilizarea indicatorilor de rezultat și a datelor statistice.Și aici este de dorit a fi consultată opinia publică, a grupurilor sociale vizate direct de implementarea politicii urbane.(fig. 8)

Modelul implicării cetățenilor în procesul înfăptuirii politicilor urbane

*Figura 8 are la bază modelul ciclului unei politici publice preluare – Adrian Miroiu, Mireille Radoi, Marian Zulean. Politici publice, Editura Politeia, București 2002,pg.20

Fig.8

1.3 Dezvoltarea orașelor și politicile urbane la nivelul Uniunii Europene

1.3.1 Dimensiunea urbană în cadrul politicii de coeziune

Rolul vital pe care-l joacă orașele în dezvoltarea teritorială– de motoare a creșterii regiunilor europene, a reprezentat o preocupare permanentă a Uniunii Europene. Cu toate că nu există un cadru legal reglementat de tratatele UE cu privire la politica urbană, permanenta implicare activă a comunității europene în sfera dezvoltării și regenerării urbane dovedește rolul major pe care-l joacă în sprijinul orașelor și regiunilor, în creșterea competitivității și coeziunii teritoriale.

În ultimele decenii UE a inițiat un număr semnificativ de politici și programe în vederea sprijinirii regenerării urbane, inovării și schimbului de experiență a bunelor practici. Inițiativele europene se focusează în general pe patru obiective majore: consolidarea prosperității economice și a ocupării forței de muncă în orașe, promovarea egalității, incluziunii sociale și regenerării urbane, protejarea cadrului natural în mediul urban, în scopul realizării unei dezvoltări locale durabile, contribuția la o mai bună guvernanță urbană locală.

În continuare vom parcurge sumar cele mai importante momente în care UE a intervenit în sprijinul dezvoltării unor politici urbane și locale durbaile la nivelul statelor membre:

1980 – 1982 – a avut loc ”Campania europeană pentru renașterea orașelor”;organizată de Consiliul Europei, aceasta a urmărit sensibilizarea autorităților publice și a cetățenilor asupra a patru teme de dezbatere: îmbunătățirea calității mediului, reabilitarea parcului de locuințe existent, stimularea inițiativelor sociale și culturale în cadrul orașelor, participarea la procesul decizional.

1990 – este publicat documentul de Consiliul Europei ”Carta verde a mediului urban”; se propune o metodă de analiză a problemelor mediului urban și o abordare integrată. Este subliniată nevoia de reamenajare a zonelor urbane destructurate pentru a contracara tendința de extindere a orașelor, precum și revitalizarea cartierelor de locuințe existente (centre istorice sau cartiere situate la periferie).

1993 – Lansare de proiect: ”Orașe durabile”, cu obiectivul de a identifica modul prin care se poate pune în practică dezvoltarea durabilă în cazul orașelor.

1995 apariția conceptului de coeziune teritorială în cadrul unei întruniri a Adunării Regiunilor Europene, desfășurate la Anvers.

2001 – Consiliul European de la Goteborg a arătat că dezvoltarea europeană trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile și a înscris obiectivele Consiliului de la Lisabona într-o perspectivă de protecție a mediului. Începând cu Consiliul European de la Goteborg UE dispune de o strategie de dezvoltare integrată, construită pe trei componente esențiale (economică, socială și teritorială) având ca obiective creșterea și competitivitatea pentru o dezvoltare durabilă.

2004 – Comisia Europeană a adoptat cadrul legislativ pentru reforma politicii de coeziune pentru perioada 2007 – 2013, obiectivele stabilite pentru programele comunitare fiind creșterea competitivității într-o Uniune Europeană lărgită (cu noile state membre). Tot în acest an este lansat un proiect pilot denumit ”European Urban Knowledge Network”, în traducere ”Rețeaua Europeană de Cunoștințe în Urbanism” având ca obiectiv general îmbunătățirea schimbului de cunoștințe și competențe privind dezvoltarea urbană – politicile, cercetarea și practicile în domeniul urbanismului- între statele member ale UE.

2007 – se adoptă Charta de la Leipzig -cunoscută și sub numele de ”Charta pentru orașe europene durabile”.Acest moment este foarte important în promovarea abordardării integrate și participative a dezvoltării urbane pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă a teritoriului european. Obiectivele Chartei de la Leipzig sunt axate pe întărirea competitivității și a identității orașelor/ regiunilor europene și suportul pentru strategia Uniunii Europene de dezvoltare durabilă. .

În urma reuniunii ministeriale au fost trasate recomandări esențiale cu privire la politica integrată de dezvoltare urbană, aceasta fiind definită ca acel proces prin care sunt luate în considerare, simultan și echitabil, toate preocupările și interesele relevante pentru dezvoltarea urbană și prin intermediul căruia sunt coordonate aspecte spațiale, sectoriale și temporale ale domeniilor cheie ale politicii urbane.Se constată că politica integrată de dezvoltare urbană reprezintă o condiție cheie pentru punerea în aplicare a Strategiei UE pentru dezvoltare durabilă.Totodată pentru punerea în aplicare a acestei strategii, trebuie avute în considerare condițiile și necesitățile locale, deci implicarea actorilor economici, a factorilor interesați și a publicului larg este esențială.Politica integrate de dezvoltare urbană implică actori din afara administrației și permite cetățenilor să joace un rol active în modelarea mediului lor de viață imediat. S-a constatat deasemenea în cadrul întrunirii miniștrilor că problemele si deciziile de politica urbana nu mai trebuie privite izolat, la nivelul fiecarui oras, motiv pentru care ar fi util ca orașele să formeze o rețea mai strânsă la nivel european.

La un an de la adoptarea Chartei, Parlamentul European printr-un raport privind urmărirea documentului, puncta într-o observație, că o consolidare a identității urbane și o cetățenie activă în orașe pot contribui la punerea în aplicare cu succes a Chartei de la Leipzig; în același timp se solicita Comisiei și statelor membre să lanseze un „dialog teritorial” pentru a mări participarea publicului la elaborarea planurilor de revitalizare și dezvoltare a zonelor urbane;

2008 – în urma unei întruniri interministeriale este publicat documentul”Cartea Verde privind Coeziunea Teritorială, cale de urmat” în care tema cheie a fost cooperarea. Aspectele cele mai importante referitoare la evoluția politicilor urbane la nivelul UE sunt următoarele:

se constată că este nevoie de politci speciale pentru regiunile cu particularități geografice- nu există soluții universale;

este necesară dezvoltarea unor politici coerente pentru infrastructură și cooperare economică în noile state membre;

politica trebuie adoptată la nivel local pentru a funcționa corect;

Este necesar ca politica să fie integrată la toate nivelurile, pentru a întâmpina cerințele oamenilor în teritorii corect definite

2009 – intră în vigoare Tratatul de la Lisabona.Este promovată o Europă mai democratică și mai transparentă, în care Parlamentul European și parlamentele naționale se bucură de un rol consolidat, în care cetățenii au mai multe șanse de a fi ascultați și care definește mai clar ce este de făcut la nivel european și național și de către cine. Prin intermediul acestuia se conferă o voce mai puternică pentru cetățeni: datorită inițiativei cetățenilor, un milion de cetățeni din diferite state membre pot cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.

2010 – este adoptată Declarația de la Toledo, document de referință asupra regenerării urbane integrate și a potențialului său strategic pentru p dezvoltare urbană mai inteligentă. Durbailă și incluzivă social în Europa. Se vorbește aici despre buna guvernanță- bazată pe principiile transparenței, participării, responsabilității, eficienței, subsidiarității și coerenței, este necesară pentru asigurarea implementării cu succes a politicilor publice, a unei alocări mai eficiente și efective a resurselor publice și pentru creșterea participării directe a cetățenilor, dar și a implicării, angajării și responsabilizării acestora, ținând cont de faptul că satisfacția și bunăstarea cetățenilor sunt de asemenea importante pentru succesul politicilor urbane.

2010 – este aprobată de Consiliul Europei Strategia Europa 2020, viziunea asupra creșterii economice inteligente și sustenabile din Europa. Aceasta subliniază ideea că guvernele naționale și regionale ar trebui să elaboreze strategii de specializare inteligentă pentru a maximiza impactul politicii regionale în combinație cu alte politici ale Uniunii. Strategiile de specializare inteligentă pot asigura o utilizare mai eficientă a fondurilor publice și pot stimula investițiile private. Ele pot ajuta regiunile să concentreze resurse asupra câtorva priorități esențiale, mai degrabă decât să răspândească, puțin intens, investițiile în cadrul domeniilor și al sectoarelor de activitate Specializarea inteligentă trebuie să exploateze diversitatea regională, să stimuleze cooperarea în cadrul frontierelor naționale și regionale și să deschidă noi oportunități, evitând fragmentarea și garantând fluxul mai liber al cunoștințelor pe întreg teritoriul UE.

2011 – apare Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse. Are ca obiectiv general asigurarea punerii în aplicare a Strategiei Europa 2020 în conformimtate cu principiile coeziunii teritoriale. Cooperarea și stabilirea de rețele între orașe ar putea contribui la dezvoltarea inteligentă a regiunilor‐orașe de diferite mărimi pe termen lung.

Politicile urbane pot fi finanțate în cadrul politicii regionale, cea care sprijină creșterea inteligentă în toate regiunile. Pentru perioada 2007-2013, UE a alocat suma de 348 de miliarde € politicii regionale. Trei fonduri au finanațat programele regionale, în funcție de natura ajutorului și tipul de beneficiar:

FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regionala) a acoperit programele care implicau infrastructura generală, inovația și investițiile. Fondurile ERDF au fost disponibile pentru regiuni sãrace din toate statele membre. Obiectivul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) era de a consolida coeziunea economică și socială în Uniunea Europeană prin diminuarea dezechilibrelor regionale

FSE (Fondul Social Europeana) acordat pentru proiectele de instruire profesională, asistență de angajare și pentru programele de creare a locurilor de muncă. Din prisma ERDF toate statele membre au fost eligibile pentru a beneficia de asistența ESF.

Fondul de Coeziune a acoperit costurile infrastructurii de mediu și transport și a finanțat proiectele de dezvoltare a energiei regenerabile.; finanțarea din această sursă fiind alocată statelor membre ale căror nivel de trai reprezenta mai puțin de 90% din media UE.

1.3.2 Promovarea participării comunitare la nivelul Uniunii Europene

Cercetările și studiile în domeniu susțin conceptul de ”drept al cetățeanului asupra orașului” cu privire la drepturile și responsabilitățile civice. Din punct de vedere etic nu este un ”drept nou”, ci se referă la participarea comunitară asupra schimbărilor care au loc la nivelul orașului. Acesta implică: libertatea și beneficiile orașului asupra tuturor, transparență, echitate și eficiență în guvernanța urbană, recunoașterea diversității economice, sociale și culturale, reducerea sărăciei, excluziunilor sociale și violenței urbane.Primele discuții cu privire la acest concept au apărut la sociologul francez Lefebre care în 1968 publica prima sa scriere despre oraș intitulată ”Dreptul asupra orașului”. Acesta susținea că: orașul este un bun public- un loc al schimburilor și interacțiunii sociale.În viziunea sa, se poate vorbi despre două feluri de participare urbană: a.participarea – prin care se permite cetățenilor să contribuie la luarea deciziilor cu privire la spațiul urban; b.însușire – care se referă la dreptul la accesul, ocuparea, folosirea și crearea spațiului public. Pornind de la acest concept a apărut ideea participării cetățenilor la consumul și realizarea designului spațiului public.

Cea mai importantă inițiativă internațională cu privire la dreptul locuitorilor asupra mediului urban este Charta privind drepturile omului în oraș (The European Charter for the Safeguarding of Human Rights in the City), finalizată în 2000 și ratificată în 2006, document comprehensiv care aduce în discuție drepturile universale ale omului, alături de drepturile urbane de bunăstare și guvernare ale orășenilor; art 1: "Orașul este un spațiu care aparține tuturor colectivităților(…) presupunând taxe de solidaritate ".

Principiile generale ale Chartei sunt:

dreptul la un oraș care să promoveze egalitatea de șanse, nediscriminarea, libertate lingvistică și religioasă, promovarea solidarității și a cooperării municipale;

drepturile civile și politice ale locuitorilor:la participare politică, asociere, informare, protecția vieții private;

drepturi economice, sociale și culturale:la protecție socială, locuri de muncăm, locuință, cultură, dezvoltare durabilă;

drepturi referitoare la administrația democratică locală: servicii publice eficiente, principiul deschiderii;

garantarea drepturilor omului:accesul la justiție, securitate, bugete transparente și participative.

Un moment notabil în promovarea bunei gestionări a orașelor la nivelul UE, este reprezentat de constituirea -în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului- a grupării europene de cooperare teritorială EUKN(European Urban Knowledge Network sau Rețeaua Europeană de Cunoștințe în Urbanism). Principalul obiectiv al rețelei este consolidarea politicilor urbane europene prin identificarea răspunsului la nevoile prezente și viitoare a profesioniștilor în urbanism, ajutând orașele să devină motoare pentru competitivitatea economică, ocuparea forței de muncă, coeziune socială și mediu urban. Alături de sprijinul tehnic acordat președinților UE, conferințe internaționale și întâlniri ale rețelelor naționale, printre serviciile EUKN se află și 15 website-uri naționale ale țărilor partenere care permit accesul spre o bază de date în domeniul planificării urbane, denumită biblioteca electronică. Acestea sunt accesibile publicului larg, fiind foarte utile tuturor celor interesați. Biblioteca electronică promovează bune practici, cercetări, politici și rețelelor de cunoaștere. Astfel putem spune că EUKN permite conectarea „în rețea” a profesionaliștilor în domeniu, totodată interconectând și societatea civilă, spre buna gestionare a orașelor. Forma organizațională a EUKN este de rețea ministerială europeană, cuprinzând rețele naționale de specialiști în domeniu. În anul 2008 celor 14 state membre grupării s-au alăturat doi noi parteneri:România și Suedia. La nivel național MDRAP este implicat direct în activitatea rețelei.

URBACT este programul de cooperare regională, având în componență 27 de state partenere, care contribuie la implementarea strategiei de la Lisabona, prin satisfacerea necesarului de informații în procesul de eficientizae a politicilor de dezvoltare urbană durabilă. Acesta susține progresul cele 300 de orașe implicate prin facilitarea schimbului de bune practici și experiențe.

Orașele românești au o prezență bună în cadrul acestui program, țara noastră situându-se pe locul 6 în UE ca număr de participanți;din 2007 și până în prezent 30 de orașe din România au luat parte la proiecte finanțate din cadrul programului. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, îndeplinește rolul de Autoritate Naționala pentru Programul Operational URBACT II, fiind responsabil cu promovarea programului la nivel național și sprijinirea potențialilor beneficiari din România.

Proiect care contribuie la creșterea participării cu privire la dezvoltarea urbană în localități, ROD- ”Referențialul orașului european durabil”(sau RFSC -”Reference framework for european sustainable cities”) are rolul de a adapta prevederile Cartei de la Leipzig la provocările apărute după 2007. În contextul necesității stabilirii unui dialog, a înțelegerii modului în care o acțiune(de exemplu un proiect de investiții) ar putea să influențeze un anumit grup, ROD caută răspunsuri al întrebări ca de exemplu: cum putem să împărtășim mai bine experiențele noastre și cum putem învăța din experiența altor orașe? cum putem coopera mai bine pentru a atinge un echilibru în dezvoltarea teritoriului? Cum putem aplica instrumente moderne de diagnoză și evaluare și cum putem să implicăm personalul de la nivelul tehnic, actorii de la nivel politic și societatea civilă? ROD caută să faciliteze dialogul pe subiectul dezvoltării urbane integrate cu orașele, între orașe, cu actorii urbani, la niveluri teritoriale multiple, fiind util la elaborarea de strategii urbane durabile, verificarea abordării integrate a strategiilor urbane, sau îmbunătățirea politicilor și a acțiunilor pentru anumite zone din oraș.

Referențialul orașului european durabil este un instrument virtual, prin care sunt explicate pas cu pas acțiunile necesare în vederea organizării proceselor în oraș. Utilizatorii sunt ghidați printr-o serie de întrebări spre a-și explora posibilitățile de abordare a orașului Printre componentele ROD există: un set de întrebări și instrumente menite să ajute la descrierea situației curente a orașului, identificarea informațiilor principale și aspectelor cheie de dezvoltare;un set de întrebări și instrumente care ajută la adoptarea unei abordări integrate; un set de indicatori posibili și instrumente de vizualizare care conduc spre monitorizarea progresul teritoriului; o platformă comune de dialog între autoritățile de la nivel local, profesioniști și alte rețele importante.

Etapele RFSC:

1. 2009 – lansare proiect pilot;

2. 2011 – testare instrument; referențialul a fost testat și în România în orașe precum Zalău, Deva, Craiova, Brăila.

3. 2013 – prezent faza de diseminare. Se dorește ca la finalul proiectului să rezulte ”policy paper” care să cuprindă viziunea, obiectivele și acțiunile pentru dezvoltarea durabilă a orașelor europene.

Conceput ca un instrument deschis, „ROD” lasă la dispoziția utilizatorului alegerea de instrumente care se potrivesc necesităților orașului, unul din scopurile sale fiind încurajarea orașelor spre a-și fixa propriile acțiuni și măsuri de dezvoltare urbană integrată și durabilă.

1.4 Dezvoltarea orașelor și politicile urbane la nivelul României

1.4.1 Scurt istoric.

În România, până la sfârșitul celui de-al II-lea Război Mondial, divizările administrative nu au avut influențe majore, evoluția teritoriului urmând un curs firesc și natural. Localitățile s-au dezvoltat în cea mai mare parte bazându-se pe valorificarea de moment a potențialului local, neluându-se în calcul interesele regionale sau naționale.

Etapa următoare se caracterizează prin intervențiile statului comunist, când organizarea administrativă era corelată cu politicile economice active impuse de sus în jos, cu puternic impact asupra dezvoltării teritoriale.

Perioada de după 1990 se caracterizează printr-o dezvoltare spațială extensivă a centrelor urbane. Extinderea necontrolată a intravilanelor a condus la apariția explozivă a unor cartiere de vile, adevărate zone rezidențiale, apărute din nevoia de locuințe individuale cu spațiu verde și curte. Creșterea gradului de confort în zona rezidențială relevă un proces de segregare pe baza de venituri, a populației urbane.

A urmat o perioadă de dificultăți în întocmirea și punerii în operă a unor politici urbane determinate de caracterul preponderent reactiv al administrației locale al cărei ritm în reglementare și în plan operațional, de aplicare și control, a fost devansat de ritmul rapid de dezvoltare a investițiilor imobiliare din sectorul privat.

Lipsa unor politici urbane clare și forțarea intravilanelor prin rezolvări punctuale au condus la extinderea explozivă a orașelor, cu consecințe nefaste pe termen mediu și lung. În ciuda încetățenirii termenilor de sustenabilitate și dezvoltare durabilă, se constată o creștere îngrijorătoare a presiunii antropice asupra spațiilor verzi și în general asupra mediului natural. Spre exemplu, pădurile din apropierea orașelor, nou revendicate, sunt privite ca oportunități pentru dezvoltarea construcțiilor pentru locuit și nu sunt percepute în complexitatea funcțiunilor lor (de mediu, de agrement, socială, economică).

Experiența României a condus la identificarea a două categorii de problematici la nivelul politicilor publice teritoriale. Pe de-o parte se poate evidenția problema ridicată de politicile publice care, prin amploarea constrângerilor pe care urmează să le impună unui spațiu determinat (pentru satisfacerea nevoilor care depășesc acest spațiu) intră în conflict cu alte interese, de importanță teritorială limitată. Competența deciziei vizând asemenea obiecte spațiale este atribuită, formal, unui nivel instituțional superior. Efectul este, evident, dezechilibrul balanței ansamblului de interese. Adesea, populația locală manifestă „rezistență” la implantarea unui asemenea gen de obiecte. Trebuie asigurat,în asemenea cazuri, o corelare a criteriilor superioare, a politicilor la nivel național, cu cele de nivel inferior. Putem vorbi aici despre elemente de infrastructură (linii feroviare, drumuri etc.), sau elemente peisagistice care apar ca „fragilizate” de politicile locale (zone protejate, biotopuri, situri). Cel de-al doilea risc este reprezent în situația inversă: când ceea ce se decide la nivel local nu este de o importanță oarecare din perspectiva nivelului superior. În această situație trebuie găsită o modalitate de trasare a direcțiilor diverselor balanțe de interese locale în scopul orientării lor spre valorile comune.

1.4.2 Cadru legal și de reglementare

La nivelul țării noastre, încadrarea legală a temelor abordate în această lucrare -politici urbane și implicare comunitară- se constituie în trei categorii de acte normative:

Acte normative din domeniul urbanismului, planificării și proiectării urbane;

Acte normative din domeniul transparenței, participării și informării publice

Acte normative cu privire la politicile publice.

Principalul suport legal pentru desfășurarea activității de urbanism este Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Alături de aceasta și alte actele normative din domeniile conexe urbanismului(autorizarea construcțiilor, protejarea monumentelor istorice, protecția mediului, infrastructură tehnică și edilitară, cadastru și publicitate imobiliară proprietatea publică și regimul juridic al acesteia) reglementează planificarea urbană.

În conformitate cu legea 350/2001, ”Planul urbanistic general are atat caracter director și strategic, cat și caracter de reglementare, reprezentând principalul instrument de

planificare operațională, constituind baza legala pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială are obligația să iși întocmească și să iși aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult 10 ani.

Planul urbanistic general conține:

diagnosticul prospectiv, realizat pe baza analizei evoluției istorice, precum și a

previziunilor economice și demografice, precizând nevoile identificate în materie

de dezvoltare economică, socială și culturală, de amenajare a spațiului, de mediu,

locuire, transport, spații și echipamente publice și servicii;

strategia de dezvoltare spatiala a localității;

regulamentul local de urbanism aferent acestuia;

planul de acțiune pentru implementare și programul de investiții publice.

prin planurile de urbanism general se definesc zonele de regenerare urbană . "

În multe cazuri însă PUG-urile nu sunt abordate ca procese în continuă schimare, ci ca elemente statice care nu iau în considerare activitățile economice dinamice și necesitățile sociale înregistrate la nivelul ariei urbane. Din această cauză apar numeroase discrepanțe între abordarea autorităților publice cu privire la dezvoltarea orașului și intresele comunităților.”

Printre actele normative care reglemenrează domeniul transparenței, participării și informarii publice se numără:

Legea nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

reglementează principalele aspecte ale relației dintre autorități și cetățeni. Conform acesteia, informațiile se obțin la cerere sau din oficiu, prin intermediul compartimentelor specializate din cadrul instituțiilor

Legea 161/2003 stabilește bazele legale ale Sistemului Electronic Național, cu

scopul declarat de a asigura accesul „la informații publice și furnizării de servicii publice către persoane fizice și juridice.” Introducerea sistemelor electronice au rolul de a reduce cheltuielile publice, de a scădea nivelul de birocratizare, de corupție, de a crește transparența, îmbunătăți accesul la informații și servicii publice, elimina contactul dintre cetățean și reprezentantul administrației, promova colaborarea între instituții și a tehnologiei informației la nivelul instituțiilor publice.

Legea nr. 52 din 2003 privind transparența decizională în administrația publică

reglementează modul în care autoritățile publice locale trebuie să se raporteze la comunitate în procesul legislativ și mai ales să implice părțile interesate, fie că sunt membri ai comunității, asociații sau alte părți interesate (stakeholders).

Ordin nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare si consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism publicat in Monitorul Oficial nr. 47/19.01.2011 – dat in baza art. 57 si 61 din Legea nr. 350/2001 si art. 13 alin. 6 din HG 1631/2009 a stabilit modalitățile specifice de informare și consultare a populației în derularea tuturor demersurilor de planificare urbană și teritorială.

Prin intermediul acestei metodologii s-a urmărit:

• îmbunătățirea sistemului de elaborare, coordonare și planificare a politicilor și planurilor de urbanism și de amenajare a teritoriului;

• asigurarea coerenței procesului de dezvoltare urbană și amenajarea teritoriului în toate fazele procesului;

• re-formularea procesului de luare a deciziei de intervenție în spatiul urban și în teritoriu prin includerea proceselor participative (participare cetățenească) în configurarea, planificarea și implementarea intervențiilor, în corelare cu prioritățile și necesitățile semnalate de comunitățile locale;

• stabilirea componentelor obligatorii ale informării și consultării populației în demersurile de planificare urbană și teritorială în corelare cu planificarea dezvoltării și cu procedurile de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe;

• stabilirea unei percepții unitare cu privire la semnificația și scopul diferitelor instrumente de informare și consultare;

• asigurarea unui cadru de încurajare a colaborării între instituții la toate nivelurile de

responsabilitate;

• colectarea și includerea de opinii și sugestii cu privire la procesul de informare și consultare populației în planificarea urbană și teritorială.

Legislația în domeniul politicilor publice se împarte în:

Documente de politici publice

H.G. nr. 775/2005 – proceduri pentru elaborarea, monitorizarea și

evaluarea politicilor publice

H.G. nr. 870/2006 – strategia în domeniul politicilor publice (2006 –2010)

Acte normative

Legea nr. 24/2000 cu modificări – norme de tehnică legislativă

H.G. nr. 1361/2006 – conținutul expunerilor de motive și al notelor de fundamentare

Proceduri de elaborare, prezentare și adoptare a documentelor de politici publice și a actelor normative

H.G. nr. 1226/2007- proceduri de prezentare, consultare, și adoptare a documentelor de politici publice și a actelor normative

În ajutorarea bunului demers al înfăptuirii politicilor publice, au fost înființate în cadrul ministerelor departamente separate, specializate în acest domeniu, denumite unități de politici publice(UPP).Acestea își desfășoară activitatea de la momentul inițierii unei politici publice și până la evaluarea implementării ei. Printre responsabilitățile UPP se numără: redactarea documentelor de politici publice, comunicarea cu UPP/SGG privitor la politici publice, respectarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare în cadrul propriului minister, monitorizarea implementării politicilor publice.

Capitolul 2

2.1 Aspecte generale cu privire la bunele practici în domeniu

Implicarea activă a locuitorilor în procesul de înfăptuire a politicilor urbane poate conduce la beneficii multiple. Această participare poate fi conceptualizată drept o formă de parteneriat cetățeni-administrație locală pentru realizarea bunăstării la nivelul comunităților. Pe de-o parte parteneriatul poate fi benefic în scopul identificării problemelor reale cu care se confruntă cetățenii, folosind la prioritizarea oportunităților de dezvoltare ale comunităților; pe de altă parte, implicarea activă a cetățenilor poate conduce către beneficii în procesul de implementare a planurilor de dezvoltare locală.

Experiența internațională ne arată că în cazul unei bune funcționări a parteneriatului autorități locale-cetățeni, șansele unei dezvoltari urbane durabile și competitive sporesc.

La capitolul consultare și implicare comunitară în deciziile autorităților locale, Franța este un exemplu de urmat pentru toate țările europene. Democrația locală franceză se bazează pe dreptul rezidenților de a cunoaște informațiile care îi privesc direct.În cadrul localităților cu peste 20.000 de locuitori se pot înființa comisii de cartier. Structurile administrative cu peste 50.000 de cetățeni pot crea consilii de informare cu rol în obținerea de informații referitoare la problemele locale. Localitățile cu peste 80.000 de locuitori au obligația înființării comisiilor de cartier, petru fiecare cartier în parte. Acestea sunt formate din personalități locale, consilieri și asociații cetățenești putând fi consultate de primar în diverse situații ce țin de comunitatea locală. Adesea primesc spațiu locativ și buget pentru desfășurarea activități în condiții optime. La nivel instituțional, în Franța există ”Commission nationale du débat public”(Comisia Națională de Dezbateri Publice)cu rol în organizarea și conducerea dezbaterilor publice. Aceasta are rolul de a oferi cetățenilor posibillitatea dialogului cu experți pe anumite probleme. Experiența franceză în domeniul implicării cetățenilor în procesul de înfăptuire a politicilor urbane va fi mai îndeaproape detaliată (subcap. 2.1.1) luând ca model Metropola Nantes.

Olanda este un alt exemplu de țară cu bune practici în domeniul participării publice. În cazul de față aleșii locali apelează la resursele on-line pentru schimb de experiență, menținerea legăturii cu membrii comunității, asigurarea transparenței și promovarea imaginii orașelor. Pornind de la politicile în domeniul protecției mediului, energiei verzi și dezvoltării durabile, până la implementarea unor proiecte de planificare urbanistică virtuală, olandezii tind să maximizeze relația administrație publică-cetățean. Exemple de bună practică precum planificarea urbanistică virtuală se întâlnesc atât la nivelul localităților de mari dimensiuni (Amsterdam, Rotterdam), cât și în cadrul comunităților de dimensiuni medii(Apeldoorn, Helmond , Tilburg). Acest instrument permite vizitatorilor web să acceseze o imagine 3D a viziunii asupra orașului, lăsându-le posibilitatea de a vota designul dorit, de a comenta și dialoga cu alți vizitatori sau cu reprezentanți ai autorităților locale, ori profesioniști.Inițiativele de acest gen au avut succes, devenind astăzi un instrument eficient de comunicare între administrație și comunitate și un model de urmat.

Amsterdamul a încurajat participarea cetățenilor în cadrul elaborării strategiei de dezvoltare urbană pe termen lung – Amsterdam 2040.Autoritățile locale olandeze au folosit un website interactiv, o expoziție cu modele care prezentau proiectarea viziunii asupra orașului, o serie de 29 dezbateri publice, focusate pe captarea opiniei publice cu privire la cum ar putea planificarea urbană să răspundă nevoilor cetățenilor.Prin alegerea unei abordări creative, alături de economiile la bugetul alocat, organizatorii au reușit să valorifice resurse neexploatate anterior de la cetățeni, concentrându-se pe dorințele lor, intuiții și experiențe personale. Proiectul a fost premiat de EUROCITIES la categoria participare în anul 2012.

Multe bune practici în domeniul participării publice au fost preluate și în sistemul românesc. Printre acestea se numără și modelul francez al consiliilor consultative, care funcționează în marile orașe din România. Prima inițiativă s-a concretizat în Timișoara, unde de mai bine de 10 ani(din 2003) funcționează consilii consultative de cartier. Acestea sunt consultate în aspecte legate de problematicile comunităților pe care le reprezintă; se află în permanență antrenate sub coordonarea locală la sesiuni de team-building, schimburi de experiență, anchete publice, dezbateri,etc. Și în capitală a fost înființată o formă de organizare similară intitulată ”Grupul de lucru al consilierilor obștești”, denumire preluată în 2012 la înființarea unui consiliu cosultativ din municipiul Târgu-Jiu.

2.2 Exemple de bune practici în domeniu

2.2.1 Studiu de caz la nivel european: planificarea urbană a orașului francez Nantes

Oraș port -situat pe malurile estuarului Loire, Nantes, este capitala regiunii Pays de la Loire și a departamentului Loire-Atlantique, fiind a șasea localitate ca mărime din Franța. Oraș centru universitar, turistic și industrial deopotrivă, Nantes se confruntă cu provocări mari la nivelul planificării și dezvoltării urbane. Populația Nantes-ului(luând în considerare și zona metropolitană) depășește 600.000 de locuitori.

Conferința anuală EUROCITIES reunește lideri politici și practicieni locali. În anul 2012, aceasta a fost organizată la Nantes, unde au fost lansate discuții în baza temei necesității participării democratice în cadrul elaborării politicilor locale, având invitați cercetători ai democrației participative precum Joan Font și Cécile Van de Velde. Expertul în politici publice Joan Font, afirma într-o dezbatere cu privire la participarea comunitară că orașul Nantes folosește oportunitatea participării democratice drept șansă reală pentru dezvoltarea urbană și vedea implicarea cetățenilor ca pe un nou impuls către politica publică. Acesta remarcă faptul că aici cetățenii sunt încurajați să-și exprime opiniile cu privire la deciziile luate de reprezentanții locali, consolidând astfel și legitimitatea acestora. A fost dezbătut și subiectul ”inovație culturală și participare publică”.

Participare prin politici culturale

Orașul Nantes a decis să folosească proiecte culturale în vederea experimentării de noi politici de revitalizare urbană. Participarea locuitorilor în cadrul proiectelor culturale a adus un plus de dinamism planificării orașului. S-a demonstrat astfel că prin cultură poate fi pe de-o parte îmbunătățită participarea civică, iar pe de alta economia locală.Un exemplu în acest sens sunt centrele culturale " Les Fabriques ", care au făcut parte dintr-un program cultural având ca obiectiv principal atragerea locuitorilor(în special a tinerilor) către sfera artei și culturii locale. Aceste laboratoare artistice au fost construite la inițiativa administrației în colaborare cu organizații non profit, rețele și consilii consultative. Centrele au fost dispuse pe cartiere și conduse de organizații locale care co-produc politici publice cu municipalitatea. Schema a permis ca orașul să-și revizuiască modul în care sunt guvernate proiectele culturale. Municipalitatea a arătat că este dispusă să sprijine inițiativele artistice, să promoveze curentele culturale contemporane, artiștii și creatorii. Astfel, centrele ”Fabrique” au promovat și înființarea unei noi rețele de artiști și apariția de noi programe culturale la nivel local, național și european. Scopul laboratoarelor a fost de a aduce grupuri diferite împreună – cetățeni, artiști, politicieni – să ia parte la dezbateri publice, spre a le facilita dialogul și comunicarea. Cu ajutorul acestora s-a creat o nouă viziune asupra dezvoltării orașului, s-au dezvoltat politici urbane noi, au fost lansate proiecte diferite de cele de până atunci.Spre exemplu proiectul:”împarte puncte de vedere diferite:arta în oraș” (Share different views: art in the city).

Participarea prin educație

Educația și formarea profesională sunt factori esențiali în asigurarea coeziunii teritoriale . Din 2010 în Nantes a fost înființată ”Școala a doua șansă” în scopul ajutorării tinerilor (cu vârste cuprinse între 18-35 ani care au părăsit școala) prin școlarizare și promovare a sustenabilității sociale și reintegrării profesionale. Succesul acestei politici educaționale a fost determinat de categoriile diferite de actori implicați: părinți, profesori, asociații profesionale, rețele și organizații cetățenești.Studiile au arătat că pe parcursul a 2 ani de la implementare, 65% din studenții ”școlii a doua șansă” și-au găsit un loc de muncă după perioada de training. Prin oferirea oportunității tinerilor de a se reforma profesional și civic, municipalitatea din Nantes le-a oferit acestora și șansa de a fi capabili să participe la buna gestionare a orașului.O politică asemănătoare este în implmentare și în Istambul.

Nantes 2013 Capitala Verde a Europei

Pornind de la tradiția locală de susținere a biodiversității și protejare a naturii în mediul urban, Nantes a reușit să câștige în 2013, în urma unei competiții intense, titulatura de Capitală Verde a Europei. Conform spuselor comisarului Potocnik, premiul a fost acordat orașului francez ca recompensă pentru bunele practici în materie de mediu, precum și datorită contribuției locale la transportul sustenabil, spații verzi urbane în creștere, utilizare durabilă a solului, consum ponderat de apă și luptă împotriva schimbărilor climatice globale. Printre motivațiile juriului de a acorda titlul orașului francez, se numără existența a peste 100.000 de arbori, procentul de 60 la sută din suprafața orașului neconstruit(care este fie teren agricol, fie spațiu verde), faptul că toți locuitorii metropolei se află la mai puțin de 300 de metri de o zonă verde, propunerea planului de acțiune privind clima(de către municipalitate), care vizează reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 30 la sută pe cap de locuitor până în 2020, comparativ cu nivelul din 2003.Premiul acordat orașului francez, a adus un plus de vizibilitate, a contribuit la îmbunătățirea reputației oralșului și sporirea atractivității acestuia pentru investiții externe, ca destinație turistică sau pentru locuire

Planificare urbană sustenabilă pe termen lung

Municipalitatea din Nantes a folosit participarea locuitorilor în vederea explorării viziunii acestora asupra orașului, precum și pentru a-i implica pe termen lung în procesul de planificare urbană. Proiectul denumit sugestiv ”Nantes 2030: Metropola pe care ne-o dorim„ (Nantes 2030: La Metropole que nous voulons) reprezintă un scenariu de urmat pentru buna evoluție a orașului. Acesta a fost realizat cu ajutorul implicării comunității locale: la început locuitorii au venit cu idei și propuneri, apoi s-au schițat scenariile, urmând ca în final cu participare comunității și a profesioniștilor deopotrivă să fie aleasă viziunea cea mai de dorit. În elaborarea strategiei s-a pornit de la previziunea creșterii populației cu 150.000 de locuitori până în 2030 (100.000 în zona metropolitană și 50.000 în oraș), premiză ce a sporit provocarea la nivelul proiectării urbane.

Nantes 2030 a trasate linii strategice generale pentru toate politicile publice locale din viitor:1.Forma orașului;2.Cultura mobilității;3.Consolidarea mixității și diversiunii sociale;4. Oraș care învață și se autoeducă;5.Locuri de muncă pentru toți și o economie inovatoare; 6.Oraș care respiră.

Proiectul privind elaborarea strategiei de dezvoltare a orașului s-a desfășurat în cadrul Agenției Urbane a Regiunii Nantes. A debutat în 2010 prin anchete și interviuri îndreptate către populație, urmând o serie de dezbateri, conferințe, cafenele publice, unde au fost lansate 9 subiecte majore de dispute(spre exemplu problematica protejării mediului natural). Propunerile cetățenilor au fost analizate și dezbătute în consiliul local, înainte de a fi schițată prima versiune de plan urbanistic. Municipalitatea din Nantes a făcut eforturi considerabile pentru a încuraja participarea comunitară, recurgând la forme inovative precum ”cafe cabarets”(un fel de cafenele publice) care ofereau cetățenilor un ambient confortabil pentru brainstorming și exprimare a opiniilor. Cu ajutorul locuitorilor au fost trasate direcții spre stabilirea identității locale în cadrul zonei metropolitane în creștere și au fost stabilite zone valorificabile în vederea menținerii atractivității orașului.

Demersul elaborării și adoptării strategiei urbane, a presupus parcurgerea a 4 etape:

”Etapa de start „(pregătitoare) sau de punere în mișcare a proiectului,a fost desfășurată în perioada iarnă 2010-primăvară 2011. În această timp au fost organizate întâlniri în fiecare din cele 24 de comune interioare orașului(cartiere), a fost publicat un document denumit sugestiv ”abecedar” –care definea principalii temeni utilizați la nivelul participării urbane, o publicație intitulată ”carta eticii”- în scopul reglementării cadrului general de participare publică la elaborarea proiectului. A fost elaborată o vastă anchetă publică(5000 repondenți) în vederea formulării principalelor problematici și întrebări care să stea la baza elaborării viziunii Nantes 2030.În urma analizei acestor răspunsuri, coroborat cu dezbateri publice, implicarea Consiliului de Dezvoltare a Metropolei Nantes, consultarea Camerei de Comerț și Industrie a Regiunii Nantes Saint- Nazairea, au fost formulate cele ”9 întrebări ale viitorului”.Momentul analizelor și sintezelor răspunsurilor la aceste întrebări a constituit punctul de plecare spre formularea strategiei de dezvoltare a orașului. Datorită mobilizării cetățenilor, prin participarea a peste 10.000 de locuitori la sondajul de opinie, au putut fi schițate problematicile reale cu care se confruntă populația, aspirațiile, dorințele și necesitățile acesteia.

” Etapa ideilor „ s-a întins temporal pe toată jumătatea a doua a anului 2011. Repondenților la cele ”9 întrebări ale viitorului”, li s-au alăturat alți 2000 de locuitori interesați, ajungându-se la peste 12.000 de participanți. O suită de întâlniri, dezbateri publice, ateliere, conferințe, au fost organizate la inițiativa administrației locale.Printre persoanele implicate în elaborarea ideilor s-au numărat: reprezentanți ai unor instituții publice(Consiliul de Dezvoltare al metropolei Nantes, Camera de Comerț și Industrie, SCOT Nantes Saint-Nazaire, Uniunea socială a locuitorilor, Clubul Imobiliar Nantes Atlantique, etc), reprezentanți ai unor asociații(de tineri, de persoane cu handicap, etc), studenți și profesori(din cadrul școlilor de arhitectură, design, urbanism, școli primare, colegii, licee) și într-un număr semnificativ locuitori ai orașului.

”Etapa posibilităților” a fost derulată în primul semestru al anului 2012. Aceasta a constat în organizarea unor reuniuni a grupurilor de lucru formate din profesioniști și experți în domeniile vizate, precum și în desfășurarea de ateliere cetățenești, care au permis locuitorilor să-și etaleze propriile viziuni asupra evoluției orașului;au fost analizate aproximativ 1500 de astfel de lucrări.O muncă laborioasă a constat în analizarea acestora:departajarea operelor utopice de cele prea rigide, a celor creative de cele neinspirate. Sinteza asupra viziunilor publice, alături de schemele de dezvoltare elaborate de experți au contribuit la întocmirea unui raport final și identificarea a trei scenarii de intervenție, care au fost prezentate comunității și forurilor deliberative în vederea adoptării variantei optime.

”Etapa deciziilor”, s-a finalizat în data de 14 decembrie 2012 când a fost adoptat scenariul optim pentru Nantes, prin care metropola să facă față noilor provocări economice, demografice, energetice și ecologice. Până la data adoptării, a fost organizată o expoziție cu public în vederea prezentării celor trei viziuni propuse inițial(octombrie 2012). Pornind de la ”vocea” cetățenilor, părerile profesioniștilor și rezultatele studiilor și cercetărilor în domeniul dezvoltării urbane, aleșii locali au decis după trei luni de conferințe, ateliere și dezbateri publice, viziunea Nantes 2030.

În urma analizei acestui demers, am ilustrat schematic(fig.9) nivelul implicării locuitorilor în cadrul procesului de înfăptuire a strategiei Nantes 2030(B), prezentând în paralel nivelul de dorit al implicării cetățenilor în cadrul ciclului înfăptuirii politicilor urbane (A), așa cum a fost identificat în prima parte a lucrării. În cazul procesului de planificare urbană a metropolei Nantes, locuitorii-încurajați de municipalitate- au fost o prezență continuă, participarea publică atingând nivelul de dorit. Astfel, experiența orașului francez poate fi considerată o bună practică în domeniu, un exemplu de urmat.

Fig 9

Se observă că etapa start este suprapusă stabilirii agendei publice, nivelul de implicare al populației fiind chiar cel dorit, astfel cum a rezultat în partea teoretică a lucrării. Etapele II și III –etapa ideilor și etapa posibilităților, corespund etapei de formulare a politicilor din modelul ciclului politicilor publice prezentat. Deasemenea și aici nivelul participării comunitare este ridicat, așa cum este de dorit. În cadrul etapei luării deciziilor, implicarea situația este similară.Și în prezent – în fazaa implementării politicilor și programelor care decurg din strategie(ex.Nantes 2013 Capitală Verde a Europei)- există implicare comunitară, motiv pentru care dezvoltarea orașului este în ascensiune.

Putem concluziona deci, că avantajele aduse de implicarea comunitară în elaborarea strategiei de dezvoltare 2030 sunt și vor fi vizibile în cadrul metropolei Nantes. Experiența orașului francez ne arată că participarea cetățenilor nu trebuie să se oprească la rezolvarea problematicilor la nivel de cartier, ci poate să contribuie la elaborarea și implementarea unor strategii ambițioase de dezvoltare urbană competitivă.

2.2.2 Studiu de caz la nivel național: planificarea urbană în Municipiul Cluj-Napoca

Situat în zona centrală a Transilvaniei, într-un cadru natural agreabil-înconjurat de păduri și dealuri, Clujul este al doilea oraș ca număr de locuitori din România, cu o populație în creștere, ce depășește 300.000 de persoane. Oraș centru universitar, cu o economia locală dominată de industrie prelucrătoare, servicii financiare și IT, Clujul deține un potențial semnificativ de dezvoltare, care derivă și din desemnarea sa începându cu 2008 ca unul din cei șapte poli urbani naționali în creștere. Cluj-Napoca este un exemplu de oraș românesc bine poziționat ca nivel al participării publice la elaborarea și implementarea politicilor urbane. Putem spune că înfrățirea municipalității ardelene cu municipalități franceze precum Dijon și Nantes a condus la schimburi de practici și experiențe de bun augur, în ultimii ani, prezentate în cele ce urmează.

În anul 2012 a fost lansat aici un concept de regenerare urbană prin cultură, având ca model practica orașului francez Nantes. În vederea creșterii participării comunitare, municipalitatea din Cluj-Napoca a organizat în iunie 2011 un focus grup, în scopul definirii percepției locuitorilor cu privire la cultura urbană. Participarea celor 20 de tineri cu vârste cuprinse între 18-35 ani, a întărit ideea că locuitorii consideră că zona centrală se schimbă, în funcție de prezența sau absența evenimentelor culturale.Tot în scopul înțelegerii și respectării voinței cetățenilor, s-a derulat un sondaj de opinie cu privire la percepția locuitorilor asupra evenimentelor culturale organizate în centrul orașului. A rezultat astfel concluzia că da, regenerarea urbană prin cultură este de dorit în cadrul tinerilor din comunitatea clujeană

În perioada 11.2012-11.2013 s-a desfășurat în carul comunităților locale Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc si Satu Mare proiectul „Sustinerea parteneriatelor APL-ONG pentru elaborare de strategii si politici publice locale durabile", cofinantat din FSE prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013; valoarea acestuia s-a ridicat la 463.746,00 lei(fără TVA). Obiectivul general al proiectului a constat în imbunătățirea procesului de elaborare participativă a politicilor publice la nivelul comunităților locale prin creșterea capacității organizațiilor partenere de a identifica nevoile comunităților în care activează și de a planifica și implementa acțiuni sustenabile, în parteneriat cu autoritățile publice, privind strategiile locale pentru perioada 2014-2020. Proiectul a mai vizat și promovarea principiilor dezvoltării durabile și a egalității de sanse la nivelul organizațiilor neguvernamentale și al comunității. Scopul proiectului a vizat creșterea capacității ONG-urilor de a dezvolta propuneri de planuri de acțiune și strategii cu impact semnificativ în societate, susținerea bunei guverări și a parteneriatelor pubic- privat.

În aprilie anul curent la Cluj-Napoca a fost adoptată strategia de dezvoltare orizonturi 2014-2020, unde cultura deține punctul forte. Procesul elaborării proiectului a fost coordonat de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca. Documentul strategic al sectorului cultural din Cluj-Napoca a fost realizat de Asociația Cluj Capitală Culturală Europeană 2021 Etapele desfășurării procesului au urmat parcursul modelului francez discutat anterior, însă implicarea comunitară nu a atins întocmai reperele acestuia.

Perioada 2010-2012 a constituit etapa de analiză preliminară, care a fost reprezentată prin cercetarea și sintetizarea informațiilor din: studii, documente, cercetări, baze de date, rapoarte de activitate. A existat și un chestionar, adresat doar instituțiilor și organizațiilor culturale. Se constată aici lipsa informării societății civile cu privire la elaborarea strategiei. Au fost chestionate numai persoanele abilitate din rândul administrației publice și profesioniști în domeniul culturii. (fig. 10)

Februarie 2013 – august 2013 elaborarea variantelor. Pentru a se ajunge la profilul strategic dorit la nivelul municipiului, autoritățile locale au organizat 25 de grupuri de lucru formate din experți și simpli locuitori ai orașului, fiecare conturând mai multe proiecte.Fiecare grup a fost compus în medie din 30 de oameni, rezultând un număr de 500-600 cetățeni implicați în mod direct. Prof. univ. Hințea, reprezentant al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, afirma într-un interviu că succesul proiectului a fost legat de cele 25 de grupuri, fiind foarte importantă menținerea legăturii cu acestea și implicarea tot mai multor alți oameni;acesta susține că marele avantaj al Clujului vine din participarea și expertiza comunității. Se constată că în această fază a existat un bun demers al cooperării municipalitate-locuitori, care a favorizat elaborarea variantelor.(fig. 10)

Septembrie 2013- aprilie 2014 a acoperit etapa luării deciziilor. Au existat mai multe dezbateri, promovate în presa locală și prin rețelele de socializare, iar poșta electronică a primăriei a primit peste 600 de e-mailuri. Putem vorbi și aici de implicare comunitară la nivel recomandat. (fig. 10)

Fig. 10 prezintă schematic paralela dintre nivelul de dorit al implicării cetățenilor în cadrul ciclului înfăptuirii politicilor urbane (A), așa cum a fost identificat în prima parte a lucrării și nivelul implicării locuitorilor în cadrul procesului de înfăptuire a Strategiei de dezvoltare orizonturi 2014-2020 a municipiului Cluj-Napoca (B).

Nivelul implicării locuitorilor în cadrul procesului de înfăptuire a

strategiei de dezvoltare orizonturi 2014-2020 a municipiului Cluj-Napoca

Fig. 10

Putem concluziona că odată cu schimbul de experiențe dintre Nantes și Cluj-Napoca, o serie de practici pozitive au fost preluate de orașul românesc.Există și la Cluj preocupare în sensul constituirii unui parteneriat solid municipalitate – cetățeni, însă nu s-a ajuns la nivelul participării din cadrul modelului francez, elementul lipsă constând în implicarea cetățenilor în faza 1 a demersului .Cu toate acestea, dată fiind evoluția pozitivă din ultimii ani a orașului ardelean, acesta poate fi recomandat ca exemplu de urmat pentru alte localități din România.

2.3 Implicărea cetățenilor din România în procesul de elaborare și avizare PUG

După cum am arătat în partea teoretică a lucrării, în România, dintre cele trei forme de planuri urbanistice(PUG, PUZ, PUD), singura documentație de urbanism cu rol reglementator și de orientare strategică deopotrivă, este planul urbanistic general (PUG). Acesta reprezintă pentru administrațiile locale din țara noastră pe de-o parte un instrument de lucru necesar și obligatoriu pentru buna desfășurare a activității de autorizare a construcțiilor, pe de altă parte o proiectare a viziunii strategice pentru o perioadă de 10 ani în baza căreia prind contur politicile, programele și proiectele locale. Concomitent cu întocmirea și avizarea PUG se pot trasa direcțiile viitoarelor politici urbane;este de dorit deci ca această documentație să fie riguros și bine fundamentat întocmită, precum și să urmeze un proces transparent de consultare și implicare a locuitorilor în elaborarea sa.

În conformitate cu studiile efectuate de MDRAP,în România, 59 % dintre unitațile

administrativ-teritoriale (atât urbane cât și rurale ) prezintă planuri urbanistice generale în vigoare iar pentru cca 41% dintre acestea, termenele de actualizare ale planurilor urbanistice generale au fost deja depășite.O parte dintre acestea se află în proces de actualizare, însă în cele mai multe cazuri datorită lipsei resurselor financiare, nu este demarată procedura. Din punct de vedere calitativ, vechimea documentațiilor, cu precădere la orașele mici și mijlocii, a condus la deficiențe, datorate lipsei viziunii strategice și reducerii la reguli simple de dezvoltare a localităților. În multe cazuri, strategiile de dezvoltare ale localităților nu sunt corelate cu politicile urbane și documentațiile de urbanism.

Procesul întocmirii și utilizării unui plan urbanistic general este similar cu al conceperii unei strategii, sau a unei politici publice: se pornește de la o analiză a situației existente cu disfuncționalități și avantaje specifice, care rezultă în urma elaborării unor studii de fundamentare pe diferite specialități (similar cu SWOT, sau stabilirea agendei), urmează etapa constituirii reglementărilor urbanistice, în primă variantă(asemeni construirii obiectivelor și acțiunilor, sau formulării politicilor), perioada de avizare(luarea deciziilor) precedară de etapa introducerii observațiilor ca urmare a dezbaterilor publice și constrângerilor avizatorilor rezultând planul urbanistic general în format final, utilizarea PUG în desfășurarea activităților de urbanism, planificare, autorizare construcții la nivelul administrației locale(similar cu implementarea politicilor), efectuarea de studii și cercetări cu privire la creșterea competitivității localității în cauză, ca rezultat al impactului propunerilor din PUG(similar cu evaluarea politicilor). Dupa 10 ani(perioada de valabilitate PUG) se reia proiectul de la urmând același demers ciclic. Pe tot parcursul procesului întocmirii și utilizării PUG, asemeni cazului procesului înfăptuirii politicilor publice este necesar și de dorit să existe implicare comunitară. Participarea locuitorilor este importantă în cadrul fiecarei trepte parcurse, deoarece neglijarea „dialogului” la nivelul unei etape, poate conduce la acțiuni greu de remediat în etapa următoare.

În conformitate cu Ordin nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și urbanism ,(menționată în prima parte a lucrării), se impune ca procesul elaborării PUG să fie unul transparent, condiționat de obligativitatea desfășurării a dezbaterilor publice pe tema dezvoltării urbane propuse, publicitatea în presa locală și pe siteul/la sediul instituției, fiind deasemenea necesară. Conform acestei metodologii, informarea și consultarea populației se face obligatoriu în toate etapele procesului de elaborare/revizuire a planurilor de urbanism sau amenajarea teritoriului. Aceste etape sunt:

etapa pregatitoare – anunțarea intenției de elaborare/revizuire;

etapa de documentare și elaborare a studiilor de fundamentare;

etapa elaborării propunerilor, ce se vor supune procesului de avizare;

elaborarea propunerii finale, care include toate observațiile avizatorilor și care se supune procedurii de transparenta decizionala.

Experiențele ultimilor 3 ani – de la apariția metodologiei și până în prezent, demonstrează că nu au avut loc schimbări majore la nivelul participării, în elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și urbanism. Cu toate că procedura legală a fost respectată în toate cazurile, desfășurându-se dezbateri publice, acestea fiind în prealabil promovate în presa locală și pe internet, prezența locuitorilor la discuțiile cu privire la viitorul orașului lor a fost deosebit de redusă. Aceasta este concluzia rezultată în urma analizării documentelor puse la dispoziție de biroul de proiectare cu domeniul de activitate în sfera urbanismului, planificării urbane și amenajării teritoriale, SC MINA M COM SRL,precum și din interviul luat d-nei arh. Elena Maican, șef de proiect la elaborarea PUG Municipiul Caracal(2010-2013), PUG Municipiul Giurgiu(2009-2011), PUG Municipiul Baia-Mare(2011-2014), PUG Municipiul Medgidia(2011-2014), PUG Comuna Brastavățu(2013-2014), PUG Comuna Voinești(2013-2014), PUG Comuna Florești-Stoenești(2012-2014).

Punând împreună demersul elaborării planului urbanistic general (în conformitate cu legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, și Ordinul N13N/1999 care reglementează metodologia elaborării PUG), procedura legală de informare și consultare a publicului la elaborarea acestuia(în conformitate cu Ordin nr. 2701/2010), conluziile interviului luat unui coordonator de proiect cu experiență în domeniu(anexa 2), precum și formele de participare identificate în partea teoretică a lucrării, am întocmit un tabel intitulat Raportul participării publice la elaborarea PUG(tabel 2), care va fi utilizat la următorul studiu de caz (2.3.1).

Raportul participării publice la elaborarea PUG

Tabel 2

O primă observație, care apare odată cu analiza modelului obținut, este că în prezent -în conformitate cu legislația în vigoare și practica în domeniu- elaborarea unui plan urbanistic general debutează cu analiza situației existente la nivelul proiectantului. Aceasta este o disfuncționalitate(?), întrucât este de dorit ca anterior acestei etape, să existe o etapă pregătitoare, de chestionare a populației, pe de-o parte în vederea identificarii problematicilor și aspirațiilor la nivelul comunității și pe de altă parte pentru a mobiliza cetățenii spre participare la demersul elaborării PUG. Un exemplu de urmat în aecst sens este cazul orașului francez Nantes.

O a doua observație este aceea că implicarea cetățenilor trebuie să urmeze un parcurs neîntrerupt, orice absență a participării publicului în cadrul unei etape, poate influența parcursul etapei următoare, conducând la acțiuni ireversibile.Ar fi de dorit ca pe lângă formele de consultare și informare obligatorii să existe o serie de proceduri facultative, întreprinse la inițiativa administrației publice locale, în scopul atragerii locuitorilor înspre implicare și participare. Este deasemenea important ca raportul participării publice la elaborarea PUG să fie adus în atenția cetățenilor, prin publicarea sa pe pagina web a primăriei, sau la sediul acesteia într-un loc vizibil;astfel locuitorii ar fi informați asupra întregului demers al elaborării planului urbanistic de dezvoltare a localității și ar ști în fiecare moment istoricul implicării comunitare, precum și etapele care urmează.

2.3.1 Studiu de caz: participarea cetățenilor la întocmirea PUG Municipiul Caracal

Cu circa 34000 de locuitori, Municipiul Caracal se află în categoria orașelor de dimensiuni mijlocii din România, reprezentând principalul pol de dezvoltare urbană al judetului, dupa municipiul reședință Slatina. Situat în sudul țării la vest de Olt, Caracalul este cea mai importantă așezare din Câmpia Romanaților, fiind nodul de intersecție al căilor de comunicație, rutiere și feroviare care fac legăturile dinspre sud spre nord de-a lungul văii Oltului și de la est la vest pe direcția Craiova-Roșiori de Vede-București.

La începutul anului 2014 a fost aprobată documentația „Plan Urbanistic General al municipiului Caracal și Regulament Local de Urbanism aferent acestuia”, prin care s-au trasat liniile strategice directoare spre dezvoltarea urbană a localității.Totodată noul PUG stă la baza bunei desfășurări a activității de autorizare construcții și urbanism de la nivelul primăriei municipiului. Obiectivele majore care au construit strategia recent aprobată sunt:

Reorganizarea și dezvoltarea căilor de comunicație

Modernizarea și dezvoltarea echipării edilitare

Reconsiderarea identității orașului

Creșterea standardului de locuire la nivel municipal

Rol polarizator la nivel județean și regional

Elaborarea PUG Municipiul Caracal a debutat în luna mai 2011, odată cu semnarea contractului de prestări servicii dintre primărie și proiectantul general SC MINA M COM SRL și s-a finalizat în luna ianuarie 2014, odată cu aprobarea documentației prin Hotărâre a Consiliului Local. Elaborarea și avizarea planului urbanistic general a durat aproape 3 ani și a urmat întocmai etapele reglementate prin lege. Deși autoritățile locale au respectat legislația în vigoare cu privire la participarea publică, au ținut ședințele obligatorii de dezbatere publică, anunțate în presa locală, pe pagina web și la avizierul propriu, implicarea cetățenilor în elaborarea și aprobarea planului urbanistic general a fost foarte scăzută, aproape inexistentă. În urma efectuării unui studiu având ca participantă 15 locuitori ai Caracalului, cu vârste cuprinse între 21-65 ani, reiese că cetățenii nu au fost informați suficient cu privire la acest demers, precum și că dacă ar fi fost la curent cu demersul PUG ar fi participat la elaborarea și avizarea acestuia. Nemulțumirea publicului este întărită de comentariile apărute odată cu postarea anunțului privitor la dezbaterea publică pentru aporbarea proiectului, din data de 9 ianuarie 2014.

Raportul participării publice la elaborarea PUG Municipiul Caracal(Tabel 3)

Nivelul implicării locuitorilor în cadrul procesului de întocmire PUG Caracal(B) comparativ cu )

Fig.11

În urma analizării datelor puse la dispoziție de proiectantul general SC MINA M COM SRL, reiese că la elaborarea strategiei de dezvoltare pe următorii 10 ani a localității, au lipsit actorii urbani direct implicați: locuitorii.Au existat doar două dezbateri publice, la care participarea cetățenilor a fost atât de scăzută, încât nu s-a simțit. De menționat este că municipalitatea din Caracal nu a venit cu nici o formă suplimentară de atragere a locuitorilor spre implicare în demersul proiectului (focus group, cafenele publice, dezbateri publice suplimentare, etc).

Concluzia care reiese în urma studierii cazului orașului din Oltenia, este că lipsa preocupării administrației locale, alături de dezinteresul și informarea redusă a cetățenilor, precum și indiferența proiectantului general, au condus la situația neparticipării cetățenilor la procesul de întocmire PUG, documentație ce stă la baza dezvoltării competitive a localității și elaborării politicilor urbane viitoare. Un astfel de caz nu este recomandabil a fi urmat în cadrul altor orașe.

Concluzii

Pornind de la întărirea rolului central pe care îl joacă urbanismul în elaborarea politicilor urbane, a strategiilor de dezvoltare și conturării viziunilor asupra localităților, prezenta lucrare prezintă cum ar trebui abordată dezvoltarea orașelor, din punct de vedere al managementului urban, punând în prim plan implicarea comunitară și relația administrației publice locale cu cetățenii: în rândul tuturor categoriilor de actori urbani trebuie să existe cooperare, dialog și schimb de bune practici.

Politicile urbane sunt elemente cheie în creșterea competitivității orașelor- principala cale spre utilizarea eficientă a resurselor și dezvoltarea urbană echilibrată. Este deci evident că viitorul locuirii în oraș, este același cu viitorul orașului, astfel rezidenții sunt direct influențați de impactul politicilor urbane. În funcție de categorie (politici care vizează reducerea poluării urbane, îmbunătățirea infrastructurii rutiere, etc) anumite aspecte ale calității locuirii pot fi influențate pozitiv sau negativ, ori anumite categorii sociale pot fi favorizate, altele neglijate. În concluzie putem afirma că viața rezidenților este puternic influențată de politicile urbane, acesta fiind principalul motiv pentru care locuitorii trebuie să fie implicați activ în momentele înfăptuirii lor. În cazul neparticipării comunităților, gestiunea orașului poate cădea pradă neglijenței, ori căpăta direcționări greșite, diminuându-se șansele la creșterea atractivității locale și dezvoltare economică; în nici unul dintre cazuri, locuitorii nu pot fi mulțumiți dacă nu își pun amprenta asupra locului în care trăiesc.

Pentru a ne îndrepta către o dezvoltare urbană sustebabilă și durabilă, pentru a trăi în orașe competitive și atractive, trebuie să ne implicăm activ în fiecare etapă a procesului de înfăptuire a politicilor urbane. Este foarte important să fim acolo când sunt stabilite prioritățile de dezvoltare, necesitățile și oportunitățile de care dispune localitatea noastă, să participăm la conceperea direcțiilor de urmat, să ne facem auziți atunci când se iau decizii, ca ulterior să fim implicați în implementarea proiectelor și evaluarea lor. Aceasta este ceea ce ne arată o serie de orașe europene unde locuitorii au învățat lecția democrației.

Este evident, că sunt și situații în care cetățenii opun rezistență, sau nu se arată interesați în participarea la demersul înfăptuirii politicilor urbane;în astfel de momente trebuie să existe o preocupare majoră a administrațiilor locale, ca manageri ai dezvoltării orașelor, spre ”educarea” cetățenilor către participarea la demers. Administrațiile locale dețin un rol esențial în guvernarea transparentă și democratică, reprezentând „liantul” cetățenilor către evoluție și educare urbană. Prin metodele și practicile de care dispun, pot conduce la informare riguroasă, consulta și determinarea locuitorilor să participare activ la înfăptuirea politicilor urbane. Aceste acțiuni conduc la beneficii multiple, pe de-o parte asupra bunăstării locuitorilor, pe de altă parte asupra dezvoltării urbane durabile și competitive a orașului.

Prin lucrarea de față, au fost identificate anumite aspecte care ar trebui reconsiderate în legislația națională: absența procedurilor legale de reglementare a politicii urbane și lipsa reglementării legale a etapei pregătitoare planurilor urbanistice generale, de unde ar trebui să pornească participarea comunitară. Cercetarea aduce ca elemente de noutate modelul raportului participării publice la elaborarea planurilor urbanistice generale și cel al analizei implicării comunitare în procesul de înfăptuire a strategiilor urbane. Consider că prezenta teză poate conduce către constituirea unui instrument de lucru util în cadrul administrațiilor publice locale din România.

B i b l i o g r a f i e

Cărți:

Adrian Miroiu, Mireille Radoi, Marian Zulean. Politici publice, Editura Politeia, București 2002

Scott Campbell, Susan S. Fanstein. ”The Structure and Debates of Planning Theory”, Readings in Planning Theory, Blackwell Publishing, United Kingdom, third edition, 2004

Monica Călușer, Iulia Dezsö, Daniel Pop, Mariana Sălăgean, István Szabó. Ghid de bune practici în implementarea politicilor publice locale, Centrul pentru Politici Publice, Cluj-Napoca, 2007

Blondiaux Loďc. Le nouvel esprit de la démocratie, La République des Idées, Seuil, Paris, 2008

Adrian Hatos. Participarea comunitară în România urbană, Editura Universității din Oradea, Oradea , 2009

David Driskell, Kudva Neema. Creating Space for Participation: The Role of Organizational Practice in Structuring Youth Participation. In: Community Development, Vol. 40, 2009

Septimius Pârvu. Practici europene pentru administrația publică românească, edit. Asociația Pro Democrația, București, 2009

Vera Marin. Planificare integrată și cercetare interdisciplinară pentru dezvoltarea urbană durabilă și competitivă a României, 2012, editura INCD URBAN‐INCERC,

Reviste:

Elena-Maria Minea. ”Politici Urbane:rolul complex al proiectantului în planificarea urbană”, Revista Transilvania de Științe Administrative, nr. 3(15) din 2005, pg. 98-102

Dana Cornelia Nițulescu. ”Procesul de gentrificare a spațiilor de locuit urban;concept și explicații alternative”, Revista Calitatea Vieții nr 3-4, 2006

Elena Maria Minea. Planificarea urbană între coerența unității și gestionarea diferențelor, Revista Transilvania de Științe Administrative, nr.20 din 2007, pg 70-82

Ruxandra Irina Popescu. ”Rolul Strategiilor de dezvoltarea economică în creșterea competitivității orașelor europene”, Revista Administrație și management public, nr 8/2007, pg 100

Felicia-Anca Baboș. ”Regenerare urbană prin cultură ”, Revista Transilvania de Științe Administrative, nr.1(30) 2012

Studii de specialitate:

SC MINA M COM SRL . Memoriu general aferent PUG Caracal, 2014

Legislație:

Legea 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismul

Hotărârea nr. 775 din 14 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central,

Cursuri:

Liviu Ianăși. Curs: Management urban, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, an 2008-2009

Surse Web:

http://www.boell-brandenburg.de

http://participation.blogsport.de

http://www.iap2.org/

http://www.forumconstitutional.ro

Acasă

http://federation.edu.au

http : //ec.europa.eu/regional_policy/

http://www.mdrap.ro

http://www.eukn.org

http://urbact.eu

http://www.fonduricomunitare.ro

http://portal.unesco.org/shs/urban

http://www.spidh.org/en/the-charter-agenda/index.html

http://www.rfsustainablecities.eu/

http://www.eurocities2012.eu

http://www.fundatiavest.ro

http://www.ps2.ro

http://www.nantesmetropole.fr/

http://www.mavilledemain.fr

http://www.primariacj.ro

http://eur-lex.europa.eu

http://www.cenpo.ro/

http://www.monitorulcj.ro

http://www.clujnapoca2021.ro

Home

B i b l i o g r a f i e

Cărți:

Adrian Miroiu, Mireille Radoi, Marian Zulean. Politici publice, Editura Politeia, București 2002

Scott Campbell, Susan S. Fanstein. ”The Structure and Debates of Planning Theory”, Readings in Planning Theory, Blackwell Publishing, United Kingdom, third edition, 2004

Monica Călușer, Iulia Dezsö, Daniel Pop, Mariana Sălăgean, István Szabó. Ghid de bune practici în implementarea politicilor publice locale, Centrul pentru Politici Publice, Cluj-Napoca, 2007

Blondiaux Loďc. Le nouvel esprit de la démocratie, La République des Idées, Seuil, Paris, 2008

Adrian Hatos. Participarea comunitară în România urbană, Editura Universității din Oradea, Oradea , 2009

David Driskell, Kudva Neema. Creating Space for Participation: The Role of Organizational Practice in Structuring Youth Participation. In: Community Development, Vol. 40, 2009

Septimius Pârvu. Practici europene pentru administrația publică românească, edit. Asociația Pro Democrația, București, 2009

Vera Marin. Planificare integrată și cercetare interdisciplinară pentru dezvoltarea urbană durabilă și competitivă a României, 2012, editura INCD URBAN‐INCERC,

Reviste:

Elena-Maria Minea. ”Politici Urbane:rolul complex al proiectantului în planificarea urbană”, Revista Transilvania de Științe Administrative, nr. 3(15) din 2005, pg. 98-102

Dana Cornelia Nițulescu. ”Procesul de gentrificare a spațiilor de locuit urban;concept și explicații alternative”, Revista Calitatea Vieții nr 3-4, 2006

Elena Maria Minea. Planificarea urbană între coerența unității și gestionarea diferențelor, Revista Transilvania de Științe Administrative, nr.20 din 2007, pg 70-82

Ruxandra Irina Popescu. ”Rolul Strategiilor de dezvoltarea economică în creșterea competitivității orașelor europene”, Revista Administrație și management public, nr 8/2007, pg 100

Felicia-Anca Baboș. ”Regenerare urbană prin cultură ”, Revista Transilvania de Științe Administrative, nr.1(30) 2012

Studii de specialitate:

SC MINA M COM SRL . Memoriu general aferent PUG Caracal, 2014

Legislație:

Legea 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismul

Hotărârea nr. 775 din 14 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central,

Cursuri:

Liviu Ianăși. Curs: Management urban, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, an 2008-2009

Surse Web:

http://www.boell-brandenburg.de

http://participation.blogsport.de

http://www.iap2.org/

http://www.forumconstitutional.ro

Acasă

http://federation.edu.au

http : //ec.europa.eu/regional_policy/

http://www.mdrap.ro

http://www.eukn.org

http://urbact.eu

http://www.fonduricomunitare.ro

http://portal.unesco.org/shs/urban

http://www.spidh.org/en/the-charter-agenda/index.html

http://www.rfsustainablecities.eu/

http://www.eurocities2012.eu

http://www.fundatiavest.ro

http://www.ps2.ro

http://www.nantesmetropole.fr/

http://www.mavilledemain.fr

http://www.primariacj.ro

http://eur-lex.europa.eu

http://www.cenpo.ro/

http://www.monitorulcj.ro

http://www.clujnapoca2021.ro

Home