Imaginea Si Personalitatea Jurnalistului Tv

IMAGINEA ȘI PERSONALITATEA

JURNALISTULUI TV

CUPRINS

.

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: JURNALISTUL VS DEONTOLOGIE. ASPECTE TEORETICO-DEFINITORII

I.1. Principiile fundamentale și calitățile unui reporter de succes

I.2. Dependența publicului de televiziune

Capitolul II PROFILUL PSIHO-PROFESIONAL ȘI VIZUAL AL JURNALISTULUI TV

I I.1 Imaginea și personalitatea jurnalistului de televiziune în cadrul buletinelor de știri

I I.2. Analiza și sinteza jurnalistului de televiziune vs ziaristului. Disimilitudini

I I.3. Informația drept mecanism de prezentare a intereselor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Presa Televizată se dezvoltă cu pași rapizi datorită posibilităților oferite de potențialul informațional și de noile tehnologii revoluționare, din domeniul procesării, stocării și transmiterii informației. Din aceste considerente impactul televiziunii nu este deloc de neglijat. În aceste condiții crește necesitatea cunoașterii exacte a tehnicilor de prezentare a informației și impactul pe care o are aceasta asupra auditoriului, cât și cunoașterea metodelor și formelor folosite de manipulare publică. Oamenii din umbra micilor ecrane sunt cei care o fac să fie mai interesantă, mai intrigantă și mult mai colorată. Moderatorii, sunt acei jurnaliști care caută să deschidă cortinele scenelor, unde nimeni nu ar fi îndrăznit. Adevărul și intrigile sunt actuale și mereu au un auditoriu bogat.[7.pag27]

În TV Culture, John Fiske afirmă că „ televiziunea atinge o masă omogenă de oameni care sunt identici în esență, dându-le aceleași mesaje, înțelesuri și ideologii prin aceleași programe. Această masă este pasivă“.[15.pag. 78]

Actualitatea temei cercetate rezidă în forța de influență a presei asupra tuturor domeniilor de activitate, pe de o parte, iar pe de altă parte impactul ei asupra individului în particular și asupra societății în general. Mass media și jurnalistul în particular mai mult decât oricare instituție publică contribuie la formarea individului social și la crearea, la modificarea sau orientarea opiniei publice. Aceasta pe de o parte formează, pe de alta deformează. Aceasta este și una dintre problemele pe care mi-am propus să o examinez în lucrarea de față, pe lîngă analizarea două posturi TV. Este firesc să credem că sistemul mediatic este cel mai indicat canal prin care fenomenul manipularii se poate strecura cel mai ușor și mai efectiv, de asta anume această sfera este cea mai “infectată de acest virus.” De regulă, persoanele angajate în sistemul mediatic, apelează la manipulare cu ajutorul televiziunii, pentru a ajunge cât mai rapid și mai natural la scopul lor propus – audiență. Am ales această temă deoarece dincolo de o prezentare excelentă, un aspect atrăgător al moderatorilor, se ascund secrete pe care toți am rîvnesc să le afle.

Scopul lucrării rezidă în elaborarea unei viziuni conceptuale despre jurnaliștii de televiziune precum și în analizarea relației dintre Deontologie și Etică profesională.

Componentele care asigură dezvăluirea complexă a problemei de cercetare și sintetizarea practicilor profesionale curente. Procesul propriu-zis de monitorizare al posturilor de televiziune „ProTv” și „Canal 3” s-a bazat pe câteva criterii, care au fost aplicate în timpul studiului:

– Definirea eticii și deontologiei profesionale.

– Argumentarea necesității profesionalismului în activitatea jurnalistică.

– Identificarea și analizarea valorilor necesare unui reporter de succes.

– Prestația prezentatoarelor în buletinele de știri a acestor posturi

– Semnificația și imaginea care se desprinde din discursurile jurnalistice privind rolul și importanța reporterilor Tv .

Obiectul cercetării îl constituie conceptele psihologice de bază necesare fundamentării imaginei și personalității jurnalistului, cît și examinarea caracteristicilor activității jurnalistului prin prisma funcțiilor informaționale îndeplinite de acesta în cadrul organizației de presă.

Studiul este încheiat cu o serie de concluzii referitor la tema studiată și de un compartiment constituit din recomandări practice, menite să faciliteze starea de lucruri din mass media autohtonă.

Suportul metodologic al studiului. În investigația efectuată, am apelat, în special, la metoda analitică de cercetare, drept o metodă științifică generală, care mi-a permis să dezvălui trăsăturile esențiale ale fenomenului studiat, precum și anumite tendințe existente în prezent, în televiziunea națională. Un suport metodologic important îl constituie și observația, metoda calitativă, care presupune analiza sistemului mediatic. În realizarea investigației am studiat mai multe lucrări științifice a cercetătorilor precum: Mihai Guzun, Luminița Roșca, Georgeta Stepanov,Dumitru Țurcanu,Vasile Spinei, Mihai Lescu, Nicolae Melinescu, Victor Moraru, Ștefan Buznărescu, Igor Guzun,Vlad Tudor,Gheorghe Virgiliu,Marck Grigoryan, Vladimir Volkoff,Joe-Noel Kapferer, Henri-Pierre Cathala, etc.

Gradul de studiere a temei investigate. Analizând lucrările, publicate până în prezent, am constatat suficiența cercetărilor calitative și cantitative ale mass-mediei din perspectiva abordării problematicii imaginii și personalității jurnalistului de televiziune. În studiile de ordin general problema în cauză este tratată multiaspectual, iar în lucrările speciale sunt elucidate toate aspectele problemei care ne preocupă.

Noutatea științifică a studiului. Lucrarea de față este axată pe o cercetare complexă a modului în care este reflectată imaginea jurnalistului și impactul pe care-l are acesta asupra societății.

Originalitatea lucrării este pusă în valoare de cercetarea, din perspectiva de posturilor naționale, acestea nefiind monitorizate, până în prezent, în niciun studiu din Republica Moldova.

Studiul oferă o sistematizare a prestațiilor prezentatorilor în lunile aprilie – mai 2015, la posturile „JurnalTV” și „Canal3”.

Structura lucrării. „Imaginea și personalitatea jurnaliștilor TV” este structurată în: Introducere, două capitole care redau conținutul de bază al cercetării și bibliografie.

Astfel, în introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul metodologic de studiu și gradul de studiere a temei investigate.

Capitolul I cuprinde trecerea în revistă a surselor bibliografice utilizate,este prezentată Situația actuală a televiziunii din Republica Moldova.Televiziunea, îmbinând transmiterea imaginii și a sunetului, este cel mai utilizat canal mass media. Iar, imaginea fiind văzută ca o oglindă ce reflectă realitatea, conferă credibilitate televiziunii. În acest capitol sunt analizate aspectele eticii și deontologiei jurnalistice.

Capitolul al II-lea, întitulat „Profilul psiho-profesional și vizual al jurnalistului de televiziune”. Am avut în vedere atît definirea conceptelor psihologice de bază (profil, trăsătură, factor), cît și examinarea caracteristicilor activității jurnalistului, prin prisma funcțiilor informaționale îndeplinite de acesta în cadrul organizației în care activează. De asemenea, am înfățișat și faptul că fiecare media, are în spate echipe întregi, care se îmbracă și se prezintă conform propriei personalitați.

Studiul este încheiat cu o serie de concluzii referitor la tema studiată și de un compartiment constituit din recomandări practice, deoarece un jurnalist bun este acela care caută adevărul, își pune toate eforturile pentru a aduna suficiente argumente ca să prezinte materialul bine documentat. Este absolut esențial ca un jurnalist să cunoască adevărul, și mai apoi trebuie să-l transmit auditoriului . Prima datorie a jurnaliștilor este să deservească publicul oferind informații corecte, obiective și de impact, pe baza cărora se pot lua decizii și se pot face alegeri. Pentru a îndeplini rolul de „câine de pază al democrației”, jurnaliștii trebuie să își mențină credibilitatea în fața publicului. Pentru acest lucru este nevoie de standarde etice înalte .

Capitolul I

JURNALISTUL VS DEONTOLOGIE. ASPECTE TEORETICO – DEFINITORII

I.1. Principiile fundamentale și calitățile unui reporter de succes

Detestat și deopotrivă adulat, uneori pentru același motiv – rostește adevăruri incomode – , dar cel mai adesea privit cu neutralitate de către semenii săi, jurnalistul, pentru că despre el este vorba, reprezintă exponentul unei categorii profesionale eterogene, dificil de încadrat în tiparele profesiilor clasice.

Privit când ca un boem fără leac, când ca un analist riguros, jurnalistul este, în cele din urmă, un „produs social” al timpului în care trăiește, dar și o individualitate bine conturată, cu un set de trăsături specifice care-i conferă succesul în profesie.

Etica jurnalistică are două fatețe, de unde rezultă două moduri diferite de abordare: sunt luate în calcul, pe de-o parte, amenințările la adresa jurnaliștilor, iar pe de altă, amenințarea pe care jurnalistul și mass-media în general o reprezintă pentru societate. În primul caz, răspunsul la aceste amenințări vine din partea societății, prin instituțiile statului, și se concretizează prin reglementări având conținut juridic, ce protejează jurnalismul și sistemul mediatic. În al doilea caz, răspunsul vine din partea comunității profesionale a mass-media și capătă forma unor prescripții etico-deontologice, ce încearcă să protejeze societate/publicul în raport cu jurnaliștii și sistemul media. [

În Republica Moldova există Codul Deontologic, care conține anumite prevederi ce țin de activitatea profesională al jurnaliștilor. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova” redacția nouă, a fost elaborat în perioada septembrie 2010 – februarie 2011 de experți media ai Consiliului Europei și din Republica Moldova în baza textului „Codului principiilor de etică profesională (Codul deontologic) al jurnalistului din Republica Moldova”, adoptat în 1999 de Uniunea Jurnaliștilor. La redactarea documentului, autorii au ținut cont de noile tendințe în dezvoltarea mass-media și recomandările instituțiilor internaționale privind etica jurnalistică. „Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova” (redacția nouă) conține un spectru larg de principii etice, iar jurnaliștii pot găsi răspunsuri la majoritatea dilemelor profesionale.

Conform acestuia, jurnalistul trebuie să evite să se afle într-o situație de conflict de interese.

Se recomandă separarea activităților editoriale ale jurnalistului de cele politice și economice.  Activitatea jurnalistului trebuie să fie separată de interese economice sau politice.

Nu poți fi un bun jurnalist și în același timp să aperi interesele unui candidat sau partid politic. Imediat dispare echidistanța, imparțialitatea și obiectivitatea.

Un rol important în corijarea acestor neajunsuri și în educarea sistemului media îl pot avea mediul concurențial și pluralitatea mijloacelor de informare, multitudinea și diversitatea acestora. Este limpede că soluțiile cele mai bune ar fi atât educarea jurnaliștilor, cât și a publicului, pe cât de ușor de spus, pe atât de greu de realizat. Valorile cheie sunt autonomia profesională și responsabilitatea, adică cele două axe ale deontologiei unei profesiuni. În raport cu activitatea mediatică, etica are o relevanță în plus: eficacitatea unui produs mediatic este dată nu doar de măiestria și forța cu care sunt produse și difuzate, ci și de capitalul de încredere care există între canalul mediatic și publicul său, iar credibilitatea se bazează pe un set de valori precum adevărul, libertatea, utilitatea, responsabilitatea, reciprocitatea ce sunt valori etice sau un intrinsec conținut etic.

Așadar, instituția produce și trebuie să producă valori etice, dar este necesar să se și supună acestora, evitând abuzul de libertate și înesponsabilitatea, adică cele două axe ale deontologiei unei profesiuni. În raport cu activitatea mediatică, etica are o relevanță în plus: eficacitatea unui produs mediatic este dată nu doar de măiestria și forța cu care sunt produse și difuzate, ci și de capitalul de încredere care există între canalul mediatic și publicul său, iar credibilitatea se bazează pe un set de valori precum adevărul, libertatea, utilitatea, responsabilitatea, reciprocitatea ce sunt valori etice sau un intrinsec conținut etic.

Așadar, instituția produce și trebuie să producă valori etice, dar este necesar să se și supună acestora, evitând abuzul de libertate și încredere, incompetența, manipularea.

Se poate spune că obiectele eticii în media sunt două: pe de-o parte, este de vorba de o serie de reguli profesionale autoimpuse ce privesc limitele libertății de expresie și mijloacele folosite pentru practicarea meseriei, pe de altă parte, e vorba despre forme de autocunoaștere și autocontrol în interiorul câmpului profesional. Cele două planuri, ce interferează și sunt greu de delimitat, definesc, pe de-o parte, deontologia, iar celălalt, conturează etica aplicată profesiunii de jurnalist. Diferențele dintre cele două decurg din natura profesiei și din modul în care aceasta este structurată. Înțelegem deci prin etică mass-media totalitatea valorilor și normelor, în formă codificată sau nu, exprimate sub forma unor demersuri sistematice, privitoare la limitele libertății de expresie și la mijloacele exercitării profesiunii.

Problema etică fundamentală a sistemului mass-media este de a cuantifica responsabilitățile fiecărei părți, indentificând, din acest punct de vedere, trei nivele decizionale: jurnalistul (individul, angajatul în media), redacția din care face parte (ca structură colegială și profesională) și patronatul, ca instituție tutelară. Produsul mediatic final este rezultatul compus a mai multor tipuri de activități: cea editorială specifică, cea editorială generală (contextualizare, divertisment), activitate publicitară și autopromovarea (marketing, PR). Corespunzător acestor tipuri de activități diferite din sfera media, identificăm mai multe comportamente etico-deontologice:

Deontologia jurnalistică, cea mai bine structurată și cunoscută, cuprinde mai puțină etică și mai multă pricepere profesională.

Principiile fundamentale:

-Respectul acordat persoanei.

-Veracitatea faptelor (principiul adevărului, al corectitudinii informațiilor).

-Interesul public.

-Loialitatea (față de public, față de instituția mediatică, față de comunitatea jurnalistică).

Caracterul contractual al eticii profesionale și implicit el eticii mass-media, ca parte a eticilor profesionale, nu exclude ca profesionistul să urmărească și propriul succes profesional și financiar, vector cu orientare de tip utilitarist, din care profesioniștii consideră că succesul lor se certifică prin maximizarea binelui public (înțelegând în mod direct binele clientului).

Faptul că jurnaliștii nu consideră a fi o datorie profesională să-și respecte obligațiile morale față de public se poate justifica și explica și prin aceea că, în general, în redacții nu se cultivă acest tip de abordare, mai mult chiar, redacțiile par străine de ceea ce în teorie numim cultura organizațională morală.

În planul mai larg, al administrării problemelor de etică în redacții, jurnaliștii cred că, de fapt, aceasta nu ar fi o prioritate a organizării vieții profesionale. Faptul că, la singura întrebare care solicită exemplificarea (3 cazuri) cu fapte imorale petrecute în instituția de presă în care lucrează subiecții nu au oferit nici măcar un exemplu, reprezintă o situație cel puțin paradoxală, dacă nu chiar stranie.

Dacă privim jurnalismul doar ca pe o profesie aflată pe piața muncii, alături de atât de multe alte profesii, precum cea de inginer, medic, cofetar, atunci am putea admite că presiunea ce se exercită asupra ei descurajează practicarea acesteia pe baza principiilor etice. Deși toate aceste profesii au o etică profesională atașată – uneori vastă,cum e cazul medicinei. Dar dacă înțelegem jurnalismul ca o profesiune, care, prin însăși definiția ei, are la bază existența unor valori, norme și principii etice, atunci vom constata că, într-adevăr, meseria de jurnalist are nevoie de practici etice, pentru a putea fi definită ca profesie. Jurnalistul trebuie să fie un model etic în calitatea sa de formator de opinie. Întrebarea care s-ar ivi imediat, se leagă de perspectiva din care privim sistemul media.

Cel mai utilizat canal mass media, care îmbină transmiterea imaginii și a sunetului, este televiziunea, imaginea fiind văzută ca o oglindă ce reflectă realitatea, conferă credibilitate televiziunii. În calitatea sa de mijloc de comunicare în masă, Coste-Cerdan, Natalie & Le Diberder oferă în cartea Televiziunea, funcțiile îndeplinite de televiziune [32. p. 11]:

Funcția informativă este asigurată în toate tipurile de emisiuni, în măsura în care mesajele nu intră în redundanță cu cunoștințele publicului.

Funcția educativ-formativă a televiziunii este îndeplinită la nivelul cognitiv, la nivelul valorilor civice, a moștenirii sociale și culturale.

Funcția de divertisment se manifestă și ea în modalități variate. O mare parte a telespectatorilor caută să-și satisfacă nevoia de divertisment, ceea ce duce la transformarea aproape a oricărui tip de mesaj într-un spectacol, pentru a veni în întâmpinarea dorințelor publicului.

Aceste funcții însă, comportă niște disfuncții, legate de natura particulară a canalului și de efectele asupra telespectatorului.

Ion Bucheru rezumă astfel disfuncțiile canalului :

• Efemeritatea mesajului, care este receptat în măsura disponibilității de moment a publicului (a individului).

• Cronofagia, ușor de constatat chiar și numai privind graficele de măsurare a audienței. Țintuirea omului pe fotoliul din fața televizorului are ca efect desocializarea indivizilor, restrângerea relațiilor lor sociale. Televiziunea manâncă timp și distruge legăturile de comunicare dintre oameni, substituindu-se interlocutorului real.

• Telerecepția în exces cultivă pasivitatea în receptarea oricărui tip de mesaj. Această poziție a fost combătută de adepții consumului activ sau selectiv de produse audio-vizuale.

• Cultura mediatică. A fost necesară crearea unui tip de cultură pe care să o poată „digera“ masele, cărora li se adresează televiziunea. Aceasta este, poate, una din cele mai importante disfuncții ale canalului.

• Fabricarea de evenimente și vedete, ca urmare a nevoii de spectacol din partea publicului, și a nevoii de a se afla în atenția publicului, din partea organizațiilor, a instituțiilor și a participanților la viața publică.

Lista „defectelor“ televiziunii nu se oprește aici. Putem considera, însă, că cea mai mare problemă a audiovizualului – faptul că este un canal scump – duce la cele mai multe dintre disfuncții. Aici intervine publicitatea care, în mod explicit, sprijină financiar anumite produse, în funcție de succesul de tip extensiv pe care acestea îl au, adică a audiență cât mai largă și eterogenă. Astfel se ajunge la uniformizarea emisiunilor, și până la urmă, a publicului.

În manualul Introducere în studiul jurnalismului, Georgeta Stepanov spune că “principala sarcină a unui reporter este să adune informații. Reporterul este cel care, în majoritatea timpului său de lucru, merge pe teren, vorbește cu sursele, colectează informații.” [30 .pag 57]

În practică, reporterii merg din ce în ce mai puțin pe teren, devin redactori. Internetul și telefonul sunt mai comode. Știrile sosesc acum în redacție dintr-o grămadă de direcții: fluxurile agențiilor de știri, site-urile de știri, bloguri, ,radio… În principiu, totul se petrece online. Nu am reuși să scoatem ziarul de a doua zi sau să producem jurnalul de știri fără Internet și fără telefon.

Un reporter bun este și un bun redactor, fără îndoială. Degeaba are informații care valorează o avere, dacă nu știe să le pună într-un gen jurnalistic, să le redacteze. Mulți reporteri lasă greul redactării în seama editorului. Însă e destul de riscant, fiindcă editorul nu a fost la fața locului, nu știe cum s-au petrecut exact lucrurile.

Telespectatorii in mare parte clasifică reporterii după tipul de canal. Nu nu există reporter de online, de print, de Tv, de radio. Există doar reporter. Însă reporterul de print trebuie să fie atent la text și imagine statică, cel de radio la voci, cel de tv la imagine.Dar astăzi toate instituțiile media care se respectă au și ediții online. Deci jurnalistul va trebui să-și facă documentarea și să redacteze textul ținând cont și de site-ul publicației, televiziunii sau radioului. Cum web-ul îmbină textul cu imaginea (statică sau dinamică) și cu sunetul, reporterul nostru va avea o muncă mai grea. Este un test de maturitate și de adaptare la schimbare: acum trebuie să gândească online când merge pe teren, dar să nu neglijeze că emoția, atmosfera, tracul, nervii, nu le poți simți decât în viața reală (offline).

“Ori de câte ori găsiți sute și mii de oameni sănătoși la minte care încearcă să iasă de undeva, în timp ce câțiva nebuni încearcă să intre, este sigur că aceștia din urmă sunt reporter”. H. R. Knickerbocker. [ 17pag.78]

Conform definitiei date de Mark Grigoryan in Manual de jurnalism “un jurnalist colectează și diseminează una sau mai multe informații despre evenimente curente, oameni, tendințe și probleme.” [23.pag.108] O definiție mai amplă :Un jurnalist este o persoană împlicată în activitatea literară sau publicistică din jurul unei apariții periodice. Jurnalistul mai este numit și gazetar sau ziarist atunci când deține calitatea de a fi a fi liat unei publicații.

Jurnalistul delegat se mai numește și reporter , atunci când interacționează cu alte persoane.Se mai numesc jurnaliști și asistenții tehnici cum ar fi fotografii, cameramanii și microfoniștii.

Meseria de jurnalist impune anumite canoane profesionale cunoscute și sub numele de etică jurnalistică sau deontologie, pe care jurnalistul ar trebui să le respecte pentru a nu-și pierde credibilitatea.Un jurnalist de succes ar trebui să informeze corect asupra faptelor, deci să fie obiectiv și echidistant.Obiectiv prin relatarea evenimentelor departe de propriile convingeri sau preferințe politice. Echidistanța înrelatare se poate obține tratând subiectul dintr-o poziție care nu permite înclinarea balanței înspre o opiniesau alta. Dacă jurnalistul posedă aceste două calitati el o obține și pe o a treia, independența.Independența jurnalistului nu se referă la o independență pe plan financiar, ci mai degraba laindependența pe plan pshihologic . Jurnalistul de succes posedă și această calitate care îi rotunjește accepțiunea în cadrul societății.Jurnalistul ideal caută întotdeauna adevarul, să se documenteze bine pentru ca mai apoisă îl prezinte fiindu-i înradacinate calitățile amintite. Există și jurnalisti ce caută adevarul cu orice preț, îl prezintă bine documentat iar mai apoi se așteaptă ca materialul să fie folosit în justiție ca probă-

incriminatorie; aceștia își pierd statutul de ”jurnalist ideal” pentru simplul fapt că duc la extrem ideea de“Presa este a patra putere în Stat”.Onestitatea ocupă un loc important între calitățile jurnalistului ideal. Dacă jurnalistul nu va fi tentat să accepte o sumă de bani în schimbul ascunderii sau dezvăluirii unei informații el nu va trăi mai bine din punct de vedere economic, el va fi împăcat cu sine și se va putea numi jurnalist. Astfel își va păstra și calitatea anterioara – “prezentarea adevărului”.Jurnalistul de succes are curaj. Curajul de a pune întrebări dificile, curajul de a publica ceva în detrimentul anumitor persoane influente sau anumitor grupuri de interese , curajul de a spune adevărul,curajul de a-și susține relatarea indiferent de situație, curajul de a relata de la fața locului, curajul de a nuceda în fața presiunilor, curajul de a-și menține statutul de jurnalist.Jurnalistul ideal are multe surse, multe și de încredere și știe cum să lucreze cu ele. În fapt surselesunt tot oameni, oameni care îi furnizează informațiile necesare, iar dacă jurnalistul se pricepe să lucrezecu oamenii atunci el obține informații valoroase.Jurnalistul ideal trebuie să fie sociabil iar pentru asta are nevoie de o doza de șarm.

El are nevoie ca persoanele cu care intră în contact, cu precadere sursele, să i se destăinuie ca unui prieten. Astfel ruptă bariera formalităților el poate afla mai multe informații pe care poate nu le-ar fi aflat dacă acea barieră ar fi existat.

Calitățile profesionale și îndatoririle reporterilor și editorilor.

Jurnalismul a evoluat spectaculos de-a lungul timpului, de la o simplă ocupație trecătoare, cu tentă de hobby, la începutul secolului, până la o adevărată profesie, cu o ideologie și cultură proprie, cu o legitimitate socială indiscutabilă, impunându-și o autonomie tot mai accentuată și generând valori și norme deontologice specifice.

În esență, două sunt trăsăturile fundamentale ale travaliului jurnalistic:

Obținerea informațiilor (identificarea, colectarea, verificarga).

Procesarea lor (transformarea „datelor" recoltate în textul de presă, ceea ce implică nu numai conceperea, ci și redactarea produselor jurnalistice.

Procesul de creație în jurnalism se bazează și depinde de activitatea a doi actori principali, factori fundamentali ai oricărei instituții mcdiatice. Primul, pe care îl amintim, este reporterul sau altfel spus, corespondentul.

Reporterul își legitimează existența profesională prin coitul permanent de căutare a informației, de investigare a realității și de descoperire a faptului real de interes și utilitate publică, care sub formatul unui text publicistic are un impact social de necontestat.

Al doilea actor este editorul, acesta semnifică persoanele care în cadrul colectivelor redacționale au menirea de a controla politica editorială curentă și totodată de a urmări transformarea ei în operă jurnalistică.Odată cu fiecare nouă apariție a publicației. În funcție de nivelul de responsabilitate, editorul, într-o redacție, poate fi: șef de secție (departament), redactor șef adjunct, secretar general de rcdacție rcdat'itnr șef sau director.

Pentru a înțelege atât rostul, cât și importanța celor doi actori amintiți, trebuie precizate trăsăturile esențiale care le definesc personalitatea, le descriu obligațiile profesionale, marcând și nivelul autonomiei lor în cadru mecanismului redacțional.

Reporterii sunt jurnaliștii care selectează și transmit de pe teren știri și informații și care formează baza piramidei în ierarhia redacțională. Reporterul, și nu altcineva, este, așadar însărcinat șă contacteze cu realitățile vieții cotidiene, să le înregistreze cu acuratețe și să le redea cu intensitate.

Reporterul se definește, așadar, printr-o deosebită mobilitate, de fapt, printr-o dublă mobilitate:fizică, fiind obligat să se afle permanent la locul de desfășurare a evenimentelor,psihică și intelectuală – atunci când realitatea îl pune în fața unor situații neobișnuite sau surprinzătoare și trebuie să dovedească flexibilitatea necesară

Din perspectiva domeniilor abordate, reporterii pot fi divizați în două categorii: specializați și generaliști. Reporterii specializați sunt arondați unui anumit domeniu – social, economic, politic, cultural sau unei direcții și mai înguste decât domeniul, cum ar fi: sport, muzică, literatură (domeniul cultural); școală, primărie, medicină, ecologie (domeniul social); guvern, președinție, politică externă, politică internă (domeniul politic), accize, tarife, import-export, burse de valori, contabilitate (domeniul economic) etc. Reporterii generaliști scriude toate pentru toți nefiind arondați în mod special "unui anumit

domeniu. „Împărțirea în reporteri generaliști sau reporteri specializați se face în funcție de mărimea și de modul de organizare al fiecărei redacții în parte. De-a lungul carierei, un jurnalist poate să se găsească în situația de a realiza materiale din toate domeniile".

Ființă „nomadă", mereu în căutare de noutăți, reporterul, pentru a crea știrile, trebuie să parcurgă de fiecare dată un traseu foarte complicat și să realizeze mai multe activități, precum:

Documentarea. Documentarea cât mai detaliată, pe cât posibil, mai aproape de ceea ce se numește completă este necesară pentru evenimentul care determina locul, rolul și valoarea socială și în măsura posibilităților de a stabili impactul ,efectele lui asupra auditoriului.

Observația directă. Observația directă îl obligă pe reporter să se afle într-o permanentă stare de alertă pentru a vedea și a auzi totul, pentru a pătrunde în toate dedesubturile evenimentului. Reporterul cercetează, analizează, compară faptele „la rece", dar în nici un caz nu se implică în eveniment.

Intervievarea. Observației directe, pe teren, a faptelor, a desfășurării evenimentelor, trebuie să-i urmeze discutiile cu interlocutori diferiți, persoane implicate în cele întâmplate, reprezentând însă, atunci când e cazul, toate părțile aflate în dispută.Reporterul nu va neglija nici persoanele tangențial implicate în eveniment, nici trecătorii simpli, care, în anumite cazuri, ne pot da cea mai amplă informație.

Verificarea solidității și a veridicității informațiilor obținute. Onestitatea profesională îi cere reporterului să-și amplifice investigațiile, pe de o parte, pentru verificarea solidității și a veridicității informațiilor obținute, iar, pe de altă parte, pentru înțelegerea evenimentului, a faptului selectat, și, în anumite situații, să apeleze chiar la cercetarea unor documente de arhivă, a unor lucrări de specialitate din cadrul bibliotecilor sau centrelor de documentare.

Redactarea- (scrierea). Multitudinea elementelor, a datelor în fața cărora se află, de regulă, reporterul trebuie selectate în concordanță cu politica editorială a instituției mediatice și cu intuirea puterii da impact asupra segmentului de public căruia i se adresează instituția respectivă "Reporterul este, până la urmă, cel care deține posibilitatea de a traduce pentru cititori fapte, evenimente, întâmplări.

Calitățile profesionale ale reporterului sunt multiple și foarte variate. Extrem de important este simțul știrii. Un reporter bun simte subiectul atrăgător. Experiența profesionala dezvoltă fluerul jurnalistic.

Simțul urgenței. Un reporter bun trebuie să fie și foarte operativ. De rapiditatea culegerii, redactării și transmiterii informației depinde succesul personal al reporterului, dar și cel al instituției mediatice.

Simțul responsabilității pentru obligațiile de serviciu:respectarea parametrilor temporali: reporterul activează presiunea timpului; el trebuie să se încadreze în limitele de timp, stabilite de superiorii săi, astfel încât să prezinte materialele înainte ca jurnalul de știri să înceapă;

Respectarea parametrilor spațiali: reporterii au la dispoziție un anumit timp de emisie pentru un anumit material și ei trebuie să fie capabili să se încadreze în dimensiunile programate.

Simțul responsiihililății sociale. Reporterul este responsabil de impactul și efectele articolului său asupra publicului. Dorința de a face public un adevăr trebuie să fie dublată de bun simț, cultură profesională, cunoștințe deontologice si aceasta pentru a minimaliza efectele dăunătoare sau a evita tulburările sociale.Bunul simț îl ajută să aleagă varianta optimală de prezentare a informațiilor și îl face să fie responsabil în fața publicului.

Simțul inițiativei. Deoarece cunoaște cel mai bine realitatea factuală reporterul trebuie să propună subiecte noi, să dea dovadă de inițiativă în alegerea unghiului de abordare (desigur, fără a afecta politica editorială a instituției), să experimenteze etc. pentru a spori, pe de o parte, interesul cititorului, pe de alta efectele produsului mediatic.

Precizie și acuratețe. Reporterul trebuie să dea dovadă de precizie în relatarea evenimentului și de acuratețe în citarea surselor.El nu trebuie sa scape din vedere nimic important să fje corect în redarea contextuală a numelor și funcțiilor persoanelor intervievate, a instituțiilor pe care aceștia le reprezintă.

Toleranță. Un bun reporter nu se va lăsa influențat de prejudecăți personale sau sociale. El își va trata personajele sale de presă deopotrivă, evitând stereotipurile și stigmatizările.

Disponibilitatea de a asculta. Reporterul mai puțin vorbește, dar mai mult ascultă. A asculta și a auzi trebuie să devină motto-ul fiecărui reporter bun.

Curiozitate. În numele datoriei profesionale, reporterul este stăpânit de o mare curiozitate, nicicând alterată de stillciență, rutină sau oboseală.Curiozitatea reporterului de a afla lucruri noi interesante este justificată de nevoia publicului de a fi informat.

Perseverență. Pentru a descoperi adevărul, reporterul trebuie să fie perseverent. Insistența îl ajută să obțină informația râvnită, să contacteze sursele ce-1 evită.

Cultivate de-a lungul întregii sale cariere, aceste calități vor face din reporter un profesionist al scrisului, care va dovedi o neostenită energie în descoperirea ineditului socia1 sau de orice natură.

Pe lângă calitățile sus-numite, reporterul trebuie să fie un bun psiholog. Pentru a stabili un contact optimal cu sursele sau personajele de presă, reporterul trebuie să aibă abilitatea de a se adapta la felul de a fi al acestora va crea un climat psihologic favorabil interlocutorilor, va utiliza un limbaj adecvat și pe înțelesul acestora, își va lua o vestimentație potrivită împrejurărilor etc.

Obținerea unui produs jurnalistic presupune:

a) colectarea informațiilor și scrierea știrilor în stare brută – prerogativa exclusivă a reporterului;

b) selectarea, prelucrarea și crearea formei finale a știrii – prerogativa exclusivă a editorului.

Așadar, orice material jurnalistic, înainte de a ajunge la public, parcurge un traseu, la o extremă a căruia se află reporterul, iar la cealaltă – editorul. Editorul – cel de-al doilea „actor" pe care se bazează orice instituție de presă, prin atribuțiile pe care le exercită, creează forma definitivă a materialelor, în particular, și a numărului materiale în emisiune, in general.

Spre deosebire de reporter, care este un căutător de informații,editorul este un static, un „stâlp" al redacției, ce-și desfășoară activitatea în birou, unde revizuiește și pregătește materialele reporterilor pentru publicare, fie că scrie propriile articole. El ocupă o poziție-cheie in ierarhia redacțională, deoarece „deciziile sale sunt cele care combină conținutul și aspectul final al noului produs mediatic.

Editorii sunt desemnați drept jurnaliști cu specializări și cu experiențe profesioniste diferite, ale căror atribuții profesionale sunt deosebit de complexe, și care realizează o activitate analitică de selectare, revizuire și pregătire a materialelor.Pentru că dau sentințe, în bibliografia de specialitate, editorii mai sunt numiți și „păzitori de porți" (gate-keepers), ceea ce din capul locului îi situează în postura celor care exercită un anumit filtru, un anumit control, misiunea lor fiind filtrarea produsele mediatice.

Deseori, în procesul de elaborare a unor articole de, în special, în timpul documentării, reporterii sunt nevoiți să contacteze cu specialiști din diverse domenii. Jurnalistul trebuie să aibă nivelul informațional necesar pentru ca, pe de o parte, să se poată face înțeles de interlocutor, dar pe de altă parte, sa știe ce anume să obțină de la partenerul de discuții. În această ordine de idei, e necesar ca reporterul să posede un astfel de volum de cunoștințe, care i-ar permite să se apropie de un teoretician din domeniul despre care discută. Lucru realizabil în cazul în care reporterii timp îndelungat se ocupă de un anumit domeniu sau de anumite domenii.

I.2. Dependența de Televiziune

Importanța jurnalisticii și mai ales a Televiziunii este atât de mare încât ar putea fi comparată cu un sistem vascular al vieții sociale, sistem care disiminează informații și idei fără de care societatea nu ar putea exista. Rolul ei însă este mult mai complex. Jurnalistica constituie ideologia contemporaneității, informația fiind aerul acesteia. Uneori, oamenii consideră că nu e atât de grav când cineva comite o anumită faptă, să zicem, o irosire de mijloace materiale. Grav este, zic ei, când faptul este dat publicității. Cel care comunică știrea ca și cum ar deveni responsabil pentru fapta însăși.

De fapt, tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care jurnaliștii sunt acuzați de toate nenorocirile pe lume – acte de terorism și războaie, ravagiile criminalității și coruptibilitatea funcționarilor. Într-un fel, Televiziunea a devenit un zeu al lumii moderne la care se roagă deopotrivă oamenii politici și oamenii simpli. De conținutul buletinelor de știri și de felul în care vor fi comentate aceste evenimente depinde viitorul țărilor și al guvernelor. E ca și cum destinul ne-ar privi în față de pe micul ecran, destinul ce a luat, iată, înfățișarea unei prezentatoare drăguțe, îmbrăcată la patru ace.

O atare abordare a domeniului mass media, volens-nolens, le confera ziariștilor o imensă responsabilitate pentru orice știre, pentru tot ce se întâmplă în lume. Totodată, informarea trebuie să fie promptă, accesibilă și profesionistă.

Tradiția jurnalismului cunoaște o mulțime de genuri, care, de regulă, sunt reunite în trei sau patru categorii (în cazul unei împărțiri în trei categorii, ultimul grup nu este evidențiat în mod expres):

• genurile informative;

• genurile analitice;

• genurile artistico-publicistice;

• genurile umoristice.

Asta e ceea ce fac jurnaliștii zi de zi.

După cum se vede, teoria genurilor jurnalistice este depășită de practica găzetărească și necesită o revizuire.

În activitatea practică, jurnaliștii apelează la un număr mic de genuri, care variază în funcție de postul TV concret la care activează,deoarece fiecare post de televiziune are specificul său, unul este bazat pe știri altul pe divertisment,al treilea pe publicitate.

De obicei jurnalistii reunesc textele scrise în redacții în trei tipuri de bază,Mark Grigorian l-ea enumerate în felul următor.[23]

• știrile, relativ mici ca volum;

• interviul, pe care îl concepem ca gen jurnalistic și, deopotrivă, ca instrumentul

principal în munca jurnalistului;

• articolele mari, care, la rândul lor, se împart în:

– features (schițe, reportaje);

– articole analitice;

– investigații jurnalistice.

Pentru un jurnalist întrebările de căpetenie sunt Cine? Ce? Unde? Cînd?. Toată meseria lor se ține pe ele ca pe o temelie. Orice ar scrie, un bun reporter este dator să țină mereu cont de ele.

Evident, aceleași întrebări îi vor veni în minte și Telespectatorului . Este limpede, de asemenea, că la ele trebuie găsite răspunsuri.Dar cum ordinea acestor întrebări se schimbă mereu, în funcție de importanța informației, precum și de scopul urmărit de autor.

Televiziunea a devenit un drog pentru că este singura alternativă de distracție. Din cutia cu ecran de sticlă din colțul camerei ești asaltat de lumi complet diferite, eroi și telenovele fără sfârșit. Tubul catodic suplinește lipsa de aventuri din viața noastră.

Dependența de televiziune poate fi explicată apelând la trei teorii, arată prof. dr. Ioan Drăgan:

[ 8.pag114-115]

– teoria „utilizării evazioniste” a televiziunii – căutarea relaxării și a uitării grijilor cotidiene; stimularea imaginarului și căutarea de soluții imaginare, iluzorii la probleme, frustrări și dificultăți reale prin identificare cu situații, eroi, staruri, personaje; nevoia de a te elibera de o realitate stresantă; evadarea din realitate într-o lume diferită de cea din viața de fiecare zi și de rutina cotidiană;

– teoria dependenței de media – depindem de media ca sisteme de informații vitale, care dețin, gestionează și difuzează principalele resurse de informații de care atârnă viața, alegerile, deciziile individuale și colective și care, „supraveghind mediul” dinamic în care trăim, ne dau repere pentru a înțelege și a ne conecta la lume.

– teoria „siguranței ontologice”, care spune că televizorul ne oferă deopotrivă liniște și neliniște. Ne ajută să rezolvăm, simbolic, ambiguitățile și incertitudinile cronice ale tranziției. Televiziunea deține o puternică semnificație emoțională, fiind atât un furnizor de angoase și interogații, dar și de securitate iluzorie.

Concluzia profesorului italian Giovani Sartori, trasă în urma cercetărilor științifice realizate de el, este că „orice înlesnire excesivă adusă în serviciul unui simț, al unei funcții, al unui organ atrage după sine un efect de amputare a acelui simt, a acelei funcții, a acelui organ”), la aceeași concluzie ajunge și savantul român, Virgiliu Gheorghe– „ televiziunea remodelează omul în întregime”.

În lucrarea lui, Virgiliu Gheorghe face trimitere la numeroase referințe bibliografice – precum cercetarea lui Herbert Krugman, care a demonstrat că „vizionarea TV amorțește emisfera stângă și lasă emisfera dreaptă să îndeplinească toate activitățile cognitive” [16.pag22]. Emisfera stângă este responsabilă pentru “organizarea, analiza și judecata datelor primite”, iar cealaltă pentru procesarea informațiilor în întregul lor, „determinând răspunsuri mai degrabă emoționale decât raționale (logice)”. Ca rezultat, nu suntem pe deplin conștienți când privim la televizor, fapt confirmat și de alte sute de studii, precum cercetările lui Mulholland, care au ajuns la concluzia complementară că mișcarea ochilor și gândirea sunt două procese legate în mod direct. „Tele-vizionarea este o activitate cu totul improprie funcționării și dezvoltării creierului”.Din cauza vitezei foarte mari de derulare a imaginilor și a acțiunii pe micul ecran informația pătrunde nefiltrată, nesortată conform capacității naturale a creierului. Acest lucru, avertizează Jerry Mander, Valdemar Setzer, Fred și Merrelyn Emery sau Marshall McLuhan, favorizează trimiterea mesajelor direct în subconștient.

Sub influența televizorului, creierul se modifică structural, mai ales la vârste fragede. Dintre numeroasele consecințe menționate în volum, voi enumera numai câteva :

– diminuarea considerabilă a capacității de învățare

– deficiențe de învățare (de atenție și hiperactivitate, scăderea puterii de concentrare, slăbește motivația, blochează dinamismul mental și raționamentul, inhibă creativitatea, puterea de analiză, diminuează obiectivitatea)

– incapacitatea de a asculta cu atenție

– dependență

– epilepsia TV (crize convulsive apărute la persoane neepileptice în timpul vizionării unor programelor de televiziune)

– efectul hipnotic al televiziunii (decuplați de la lumea înconjurãtoare)

Marshall McLuhan susține că „mediile de comunicare ne influențeazã mai mult decât mesajele care se transmit prin ele”. Televiziunea, oricât ar pretinde, nu este capabilă de a transmite decât un anume gen de informații, stimulenți ai emoției, nu ai reflecției raționale. Mai mult, Virgiliu Gheorghe constată pe baza studiilor trei metode prin care televiziunea este cu adevărat aptă de a modela comportamentul individului sau societății. [16.pag 45-73]

Acestea sunt:

1. funcția de agendă a mass-media. Televiziunea, de pe poziția autoritară de “fereastră către lume”, de “sursă credibilă”, selectează după propriile preferințe știrile, evenimentele, problemele pe care le consideră importante, pretinzând că agenda mediatică este în deplină concordanță cu preferințele și interesele reale ale publicului. Ecranul nu reflectă realitatea, ci o deformează

2. efectul de cultivare. Telespectatorii care se uită la televizor peste 4 ore pe zi au o tendință mult mai mare de a da crezare „valorilor, faptelor și ideologiilor dominante” (e.g. dependenții de televizor, rupți de lumea reală, consumatori aprigi de „știri de la ora 19”, supraestimează riscul de a deveni victima unei violențe).

3. dictatura opiniei publice sau spirala tăcerii. Cei care controlează mass-media au acces, prin urmare, la instrumentul optim pentru manipulare.

Drept urmare, televiziunea poate impune progresiv orice fel de atitudine. Desocializează telespectatorul fervent, care pierde plăcerea de a dialoga cu cei din jur, și îl predispune spre comportamente instinctive. „Televiziunea ne transformă din oameni lucizi, apți de a dezvolta singuri raționamente, în consumatori lacomi ai nimicului colorat, obezi fizic, dar vlăguiți mental și sufletește”. Există persoane care se simt vinovați că stau așa mult în fața TV, întinși comod pe canapea, cu fast food-uri și băuturi. Ei mai sunt numiți și „cartofii de pe canapea”(„coach potatoes”). Pasivitatea sau lipsa de mișcare poate duce la handicapuri fizice permanente. Patronul ambalează astfel programele încât hipnotizează consumatorul și-l lipesc pentru ore în șir de canapea, iar consumatorul se lasă manipulat de această „serializare” și își construiește programul zilei după programul TV.

Apariția comunicării de masă a dus la schimbarea societăților. Tiparul, telefonul, radioul, televizorul și Internet-ul au transformat comunicarea într-un fenomen global, lucru care a dus la schimburi culturale intense. Culturile naționale au început să se amestece, să împrumute unele de la altele. Mediatorul acestor schimburi – mass-media – este ,însă, guvernat de legile profitului. Astfel a apărut concurența între produsele de difuzat. Succesul la public – singurul criteriu viabil – a dus, în timp, la crearea unor produse care să răspundă cerințelor și dorințelor mulțimii. Aceste creații, făcute la comandă, după niște standarde și rutini care să-i ușureze publicului consumul, sunt denumite generic cultură mediatică. Diferența dintre cultură și cultura mediatică rezidă în faptul că, în cea mediatică produse sunt create la comandă, astfel încât să se potrivească într-un format dat (de timp sau de spațiu), iar momentul consumului nu poate fi ales, el fiind programat de altcineva. Alegerea se face dintr-o ofertă dată. Cultura mediatică are la bază principiul de adiționarea și nu cel de sinteză.

Cultura mediatică a preluat, de la alte instanțe ale societății civile, rolul de socializare a indivizilor. Ea ajută la formarea opiniilor politice, a ierarhiilor de valori și a comportamentelor sociale. Judith Lazar [20.pag10 ]definește socializarea drept „procesul prin care indivizii învață și interiorizează valorile, credințele, cunoștințele și normele sociale ale societății lor“.

În acest paragraf, doresc să subliniez dezavantajele comunicării în masă, din perspectiva destinatarului, adică a publicului telespectator:

– Relaționarea între sursă și receptor este de obicei univocă. Publicul este aflat sub controlul direct al comunicatorului

– Conținuturile comunicării sunt generate de nevoile publicului, deci informația va fi prelucrată cât să satisfacă aceste nevoi

– Profesionalizarea substanțială a specialiștilor din mass-media are și efecte negative, deoarece instituțiile furnizoare de mesaje sunt ghidate de criteriul eficinței

– Transformă cotidianul în senzațional

– Deformează percepția asupra lumii reale

– Crează (uneori involuntar) modele false, „proaste”, pentru publicul care se expune, dar care nu are capacitatea de a selecta și prelucra informația (copiii, bolnavii etc.)

– Mesajul, oricât de obiectiv se vrea, este distorsionat încă de la sursă (subiectivitatea creatorului)

– Crează efecte de dependență de natură cognitivă, afectivă și comportamentală

– Poate induce ușor dezinformarea pentru anumite tipuri de public

– Produce modificări, facilitări sau întăriri a unor opinii sau convingeri ce pot fi greșite, periculoase social etc.

Capitolul II

PROFILUL PSIHOPROFESIONAL ȘI VIZUAL JURNALISTULUI DE TELEVIZIUNE

I I.1 Imaginea și personalitatea jurnalistului de televiziune în cadrul buletinelor de știri

Micul ecran are o forță manipulatoare cu atît mai mare cu cît se bazează pe credibilitatea conferită de imagine (ceea ce omul a văzut la televizor cu ochii lui este considerat a fi veridic). Manipularea televizuală se realizează prin: imagine, filmare, montaj, comentariul din off, paginație, procedeul "a ascunde arătând", charismă, jurnaliști, mijloace non-verbale de comunicare.

Jurnalistul – un manipulator de cuvinte, idei, sentimente, atitudini, convingeri – nu poartă răspunderea socială și morală atunci când societatea căreia îi aparține își pierde reperele pentru că formarea sa profesională nu-i favorizează cunoșterea teoriei etice. Relațiile profesionale din redacție. Regula de bază – aprecierea șefului și a publicului. Manipularea găsește terenul prielnic de manifestare în aceste condiții. Ritmul infernal al exarcitării profesiei. Ratingul, audiența, întâietatea. Absența exercițiului etic din redacțiile organzațiilor de media.

„Oamenii vor să fie înșelați, așa că lasă-i să fie înșelați.“Nu știm dacă atunci când îi oferea Papei Paul al IV-lea această sugestie, cardinalul Carlo Caraffe se dovedea a fi cinic, ori realist.[29]

Limbajul oferă o importantă resursă pentru a influența atitudinea și comportamentul oamenilor. Faptele și logica, singure, sunt adesea insuficiente pentru a convinge.

Ele trebuie adaptate (folosirea „mijlocului de persuasiune la îndemână“, cum îl definea Aristotel) situației și celui care trebuie convins.

“În mod tradițional, argumentarea a fost considerată totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a ne fundamenta opiniile și pentru a le împărtăși altora.“ [19.pag17]

Spre deosebire de violența fizică, instituind o interacțiune explicită, violența psihologică sau cognitivă pe care manipularea o implică își datorează întreaga eficacitate disimulării sale. Și mecanismele tehnice de construcție a mesajului manipulator relevă o dublă preocupare: cea de a identifica rezistența care le-ar putea fi opusă și de a masca demersul în sine” [3.pag25] „Influențarea opiniei publice televiziune prin care, fără a se apela la constrângeri, se impune acesteia anumite comportamente, cultivându-i-se impresia că acționează în concordanță cu propriile interese”, poartă denumirea de manipulare”

Mass-media din Republica Moldova s-a dezvoltat în perioada post-sovietică. Imediat după declararea independenței, piața de media din Moldova era practic inexistentă. 

Presa moldovenească era constituită din televiziunea națională (moștenită de la URSS), cele două canale ale societății naționale de radiodifuziune, precum și câteva ziare.

Fosta televiziune sovietică, cu sediul la Moscova, a continuat să transmită în Moldova, exclusiv în limba rusă. Concomitent, televiziunea de stat din România (Televiziunea Română) a început să-și transmită programele de la București, ulterior emisia acestei televiziuni a fost sistată, invocându-se motive financiare și înlocuită cu televiziunea moldoveneasca "2 plus", care în mare parte retransmite televiziunea națională din Romînia, TVR 1. Toate cele trei televiziuni sunt transmise și în prezent în regim gratuit și acoperă aproximativ întreg teritoriul Moldovei.

Programele de televiziune române și ruse s-au dovedit concurență neloială pentru piața săracă de televiziune din Moldova. Dezvoltarea rapidă a audiovizualului în cele două țări, a făcut ca moldovenii să primească tot mai multe stații TV străine în detrimentul producțiilor autohtone. Piața de publicitate s-a concentrat pe fluxurile TV retransmise din România și Rusia. Chiar dacă guvernul moldovean primește bani din România și Rusia pentru înlesnirea transmisiunii în Moldova, aceste sume sunt net inferioare celor care ar fi rezultate din publicitate.

Așadar în anii de după independență în Moldova nu au apărut stații TV locale care să acopere întreaga țară. În schimb a început crearea filialelor locale ale televiziunilor străine.

Prima a fost ProTV Chișinău, care retransmite programele „Pro TV” de la București cu câteva programe de știri locale în română . Același lucru se întâmplă cu canalul rus „ORT”, care a devenit cel mai popular canal în Moldova după indepență.

PostulCanal 3 este parte a holdingului Prime Group care difuzează emisiuni sociale, buletine de știri în limbile română și rusă și emisiuni de divertisment și actualitate din teritoriul Republicii Moldova.

Jurnaliștii sunt cei care sunt mereu înconjurați de oameni și care vorbesc mereu despre oameni.Telejurnalele sunt momentele scurte din zi în care aflăm ce fac oamenii din jurul nostru,cum fac și pentru ce,iar despre toate ne informează jurnaliștii.

Un prezentator de televiziune este o persoană care introduce sau găzduiește programe de televiziune, fiind fața publică a televiziunii. El se adresează direct telespectatorilor care urmăresc diferite tipuri de programe tv, de divertisment sau informative, live sau înregistrate. Principalul său scop este captarea atenției publicului prin prezentarea unei game diverse de informații, în funcție de specificul emisiunilor.Prezentatorul trebuie să fie credibil și să atragă telespectatorii prin ceea ce spune și prin ceea cetransmite.Este o ocupație cu un grad redus de autonomie. În general, specialiștii susțin că este bine ca jurnaliștii TV trebuie să aibă o reacție oarecare față de informațiile pe care le prezintă, cu condiția că reacția să fie bine controlată, să pară naturală, firească și nu extrem de subiectivă (Bălășescu Mădălina.

Manual de producție de televiziune, p.74) . Astăzi, în procesul de funcționare a televiziunii, se observă următoarea schimbare esențială: comunicarea vectorizată (comunicator – receptor) este înlocuită cu interactivitatea, obiectivele căreia sunt stabilirea și menținerea contactului cu publicul spectator. Modalitatea de contact este în primul rînd privirea prezentatorului. Privirea stabilește un raport de încredere cu telespectatorul, el este un nume, o voce care dă credibilitate informației și personalizează relația cu telespectatorul. Tot mai populară devine formula cu doi prezentatori, care conferă mai mult dinamism unor emisiuni de televiziune, întărește accentul pus pe informație și divertisment, promovează interacțiunea în prezentarea și comentarea acestora . De regulă, între doi prezentatori există un dialog, ei comunică, emană o anumită emoție, se completează și se ajută reciproc. Prezentatorul îndeplinește mai multe roluri ca: „ghid” al spectatorului, el anunță și introduce informația; „moderator” al discuțiilor cu invitații din studio; „organizator” al luărilor de cuvînt din teren; „delegat” al publicului, plasîndu-se în postura cetățeanului ce are întrebări pentru actorii spațiului politic, etc. De asemenea, prezentatorul fixează întîlnirea pentru a doua zi a telespectatorului. El simulează astfel relația de fidelitate: „Mulțumesc pentru fidelitate. Ne revedem mîine”. După ce prezintă materialul său la postul de televiziune, prezentatorul conchide: „Rămîneți alături de postul nostru de televiziune”. Scopul – este asigurarea continuității contactului cu telespectatorul. În cadrul unei emisiuni prezentatorul construiește continuitatea ediției, legătura între evenimente: „Continuăm emisiunea chiar acum”- dar și creează suspansul – „Imediat în emisiunea noastră, detalii în continuare”. Prezentatorul trebuie să fie dezinvolt, fără să fie prea perfect, deseori folosind expresii din limba vorbită. Stîngăciile fac și ele parte din firescul comportamentului. Pot fi însă paradoxală repetîndurmătoarea frază:principalul instrument de lucru al jurnalistului este limba română, pe care jurnalistul trebuie să o stăpînească la perfecție, și să o utilizeze corect.

Pentru a fi primii care văd și oferă spre vedere ceva, jurnaliștii sunt gata de aproape orice. Uneori, provocarea pentru jurnalistul de televiziune este să aducă în prim plan viața de zi cu zi a periferiei, cu monotonia și cenușiul ei, pentru că e greu să atragi atenția asupra realității în banalitatea ei.

Jurnalistul deținător de informație comunică cu restul lumii prin cuvinte rostite, dar și prin mișcare, gesturi, mimică, privire, se prezintă deasemenea și prin ținuta vestimentară. Prezentatorul este cel care împarte timpul de discurs, care distribuie tonul, respectuos sau disprețuitor, atent sau lipsit de răbdare.

Jurnalistul de televiziune trebuie să dea dovadă de cunoștințe psihologice, pe care să le aplice la moment, să poată asculta interlocutorul . Pentru a avea o prezentare de success un prezentator trebuie sa țină cont de următoarele:

Cunoasterea publicului. Ideea e să țină cont de vîrsta, sexul, nivelul de educație și interesele celor cu care interacționează și, dacă e cazul, de relația pe care o are cu ei.Dacă se adresează unui public mare, pe care nu prea îl cunoaște, poate începe prezentarea cu o întrebare retorică. Astfel, va capta atenția, va interacționa cu cei care îl ascultă.

Nu trebuie să citească de pe foaie sau din laptopÎn orice caz, acesta denotă lipsă de profesionalism și chiar lasă impresia că nu știe ce e în prezentarea respectivă sau ce are de spus.

Ar fi de dorit un intro de impact. E important să atragă atenția imediat ce-i vine rîndul să vorbească. Poate începe printr-o întrebare sau un citat, o poantă. Atenție mare, intro-ul trebuie să fie potrivit pentru tipul de prezentare și adecvat față de auditoriu.

Nu trebuie să vorbească încontinuu. Dacă face pauze scurte dupa fiecare idee importantă, informația va fi mai ușor de digerat și de reținut și va spori impactul a ceea ce urmează să spună. De asemenea, o pauză poate capta atenția cuiva care nu prea ascultă.

Trebuie să interacționeze cu publicul. Întrebările sunt bune, la fel micile exerciții, ghicitori etc. Asta va spori implicarea din partea celor din public și, în plus, se va mai detensiona.

Trebuie să rupă ritmul din cînd în cînd. Dacă are un flipchart, va exemplifica desenînd, apoi cînd nu se așteaptă nimeni rupe foaia și o va mototoli. Sau, în timp ce termină o idee, își va îndrepta privirea către cineva și va incheia cu “nu-i asa,?” Astfel, va da o notă de dinamism prezentării și publicul va fi captivat.

Trebuie să folosească exemple. Oamenii rețin mult mai ușor cînd le dai exemple relevante. Acestea pot fi de orice natură, chiar daca dintr-un domeniu care aparent n-are legatura cu prezentarea sa.

E importantă încheierea prezentării.În general, oamenii rețin cel mai bine ultima parte auzită, așa că orice concluzie trebuie evidențiată. De asemenea, daca scopul prezentării este să convingă publicul să facă ceva, vor incheia subliniind de ce e important ca ei să facă acel ceva.

Activitatea jurnaliștilor a două televiziuni a fost monitorizată în prezenta lucrare, ProTV și Canal3.

Studiul oferă o sistematizare a prestațiilor prezentatorilor în lunile aprilie – mai 2015.

Monitorizarea s-a concentrat prezentarea buletinele de știri, pe unghiul de abordare a acestora, pe debitul verbal și pe aspectul vestimentar al jurnaliștilor.

Pro TV Chișinău,40 de minute și 40 de secunde – durata medie a unui jurnal

Tematica în buletinele de știri în perioada monitorizată la postul ProTv:

– Politica internă (grupaj care include legături în direct, reportaje, interviuri)

– Investigații în cazuri de corupție

– Subiecte externe (subiecte serioase, doar câteva reportaje mai „soft”)

– Știri economice interne

– Sport

– Copii (social și sănătate): abuzuri asupra copiilor și campanii sociale de sprijin pentru

operații medicale costisitoare

– Accidente (cele mai multe auto, dar și incendii)

Teme care lipsesc :Educație, tineret, protecția mediului, subiectele de business, responsabilitatea socială a corporațiilor în raport cu consumatorii, societatea, mediul înconjurător.

Canal 3 în medie un jurnal a putut fi urmărit timp de 23 de minute și 50 de secunde

Tematica în buletinele deștiri în perioada monitorizată la postul Canal 3:

– Accidente (cele mai multe auto, dar și incendii);

– Politică internă (o situație paradoxală a fost sesizată: de obicei de interes secundar față

de chestiunile sociale )

– Teme cu privire la tineret;

– Stiri din sfera economică, dar cu un puternic accent social (viața pensionarilor,

produse contrafăcute);

– Sănătate (pe lângă subiectele indicate anterior cu privire la copii, focusul este pe

descoperirile medicale și farmaceutice);

– Ecologie – doar câteva reportaje (câteva apropiate domeniului economic, ca de

exemplu subvențiile pentru a distruge mașinile vechi);

– Subiecte externe (știrile tabloide sunt predominante);

Reportajele de televiziune domină programele de știri ale celor două televiziuni

monitorizate; acestea fie urmăresc agenda zilei, fie acoperă un domeniu anume, situație

prezentă la ambele televiziuni. Pe de altă parte, televiziunile difuzează adesea

transmisii în direct, chiar și atunci când ambianța sau momentul ales pentru direct nu aduc un

mare plus subiectului.

Atitudinea, formatul

Atitudinea jurnaliștilor este în general neutră, reporterii aplică regulile echilibrării informației.

Totuși, respectul pentru viața privată și prezumția de nevinovăție sunt uneori neglijate. Tonul

reporterilor de la ProTv devine emoțional când relatează despre fapte comune, în încercarea de a le face mai atractive, în vreme ce acoperirea Canal 3 tinde să devină oarecum gri, din cauza filmărilor uneori stereotipe.

Formatul variază de la o televiziune la alta, transmisiile în direct sunt preferate la ProTV, în

vreme ce stațiile comerciale utilizează în special reportaj și știre. Aceasta din urmă nu este

atribuită altor surse, ceea ce face dificil să verifici dacă este un produs original al televiziunii

sau se bazează pe fluxul agențiilor de presă.

Manipularea prin materiale jurnalistice.

Publicarea unor informații eronate, neverificate, fără a respecta deontologia profesională și normele etice ale profesiei de jurnalist, este o caracteristică pregnantă a postului Protv.Ca urmare a autosesizării Consiliului Coordonator al Audiovizualului referitor la difuzarea de către postul de televiziune „PRO TV CHIȘINĂU”, la data de 16 ianuarie 2015, în cadrul buletinului de știri de la ora 17.00, și în reluare, la data de 17 ianuarie, ora 1.00, a materialului jurnalistic „Răzbunare cruntă din partea fostului iubit. Un bărbat din România și-a filmat iubita, o profesoară din raionul Ungheni, în timp ce făcea sex oral”, Direcția monitorizare TV a CCA, în temeiul art. 37 din Codul audiovizualului, a monitorizat buletinul informativ „Știrile Pro TV”, transmis de „PRO TV CHIȘINĂU” la 16 ianuarie 2015. Rezultate monitorizării au atestat următoarele: Într-un voice over, la data de 16.01.2015 (ora: 17:01:03, în reluare la data de 17.01.2015, ora 01:04:59, durata: 49 secunde), în cadrul buletinului informativ „Știrile Pro TV” a fost difuzată știrea cu titlul „Răzbunare cruntă din partea fostului iubit. Un bărbat din România și-a filmat iubita, o profesoară din raionul Ungheni, în timp ce făcea sex oral”, în care s-a relatat despre faptul că un bărbat din România și-a filmat iubita, o profesoară din raionul Ungheni, în timp ce făcea sex oral. Astfel, prezentatoarea informează în intro-ul reportajului că „un bărbat din România și-a filmat iubita, o profesoară din raionul Ungheni, în timp ce făcea sex oral și a plasat imaginile pe internet”, iar o persoană care „s-a dat” drept o mamă îngrijorată de comportamentul profesoarei copilului său a trimis filmulețul și pe site-ul www.protv.md. De asemenea, prezentatoarea mai afirmă că mama copilului susține „că tânăra este profesoară de chimie și științe ale naturii în trei sate”. În cadrul subiectului se mai menționează că „tânăra nu a fost de găsit astăzi, iar colegii ei de serviciu spun că știau despre existența filmulețului și că acesta ar fi fost plasat de fostul iubit al tinerei, un bărbat din România. Profesoara s-ar fi despărțit recent de el după o relație de patru ani în urma unor neînțelegeri”. În concluzie, prezentatoarea mai adaugă că „pe un site mai apare un anunț în care se spune că tânăra ar presta servicii sexuale, fiind indicat numele, numărul de telefon și chiar faptul că este profesoară”. Din cele 49 de secunde cât durează știrea, timp de 39 de secunde este difuzat filmul la care se face trimitere în text. În imagini se vede o tânără poziționată în genunchi, îndeplinind mișcări ritmice cu capul. Se face observată mîna dreaptă a unui bărbat care stăpânește capul tinerei. Procesarea electronică a fost efectuată superficial, astfel încât trăsăturile feței protagonistei se disting ușor în imagine. Așadar, la difuzarea reportajului cu titlul „Răzbunare cruntă din partea fostului iubit. Un bărbat din România și-a filmat iubita, o profesoară din raionul Ungheni, în timp ce făcea sex oral”, postul de televiziune „PRO TV CHIȘINĂU” a comis derogări de la prevederile:

• art. 6 alin. (3) din Codul Audiovizualului („Transmiterea unor alte programe decât cele prevăzute la alin. (2) susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se va face doar în cazul în care vor fi asigurate condițiile (prin selectare a timpului de emisie sau prin mijloace tehnice) ca minorii aflați în raza de acoperire să nu poată vedea și auzi emisiunile respective”);

• art. 5 alin. (4) din Legea nr. 30 din 07.03.2013 – Cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației („Programele de știri și de actualități se supun cerințelor de protecție a copiilor și vizionării în familie. În cazul difuzării unor scene de violență sau cu impact emoțional negativ, avertizarea verbală a publicului este obligatorie. Mijloacele de informare în masă nu pot prezenta scene de violență în mod repetat în cadrul aceleiași producții audiovizuale, iar imaginile care prezintă execuții, oameni uciși sau voluntari ai morții, indiferent de motivația acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate”);

• art. 11 lit. b) din Decizia CCA nr. 98 din 19.07.2012 – Cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecției copiilor („Producțiile audiovizuale vor fi clasificate ca fiind nepotrivite și interzise copiilor sub 15 ani, în cazul în care conțin: Unul sau două cazuri de acte sexuale vizibile sau acte sexuale frecvente care nu sînt vizibile, sau cazuri ocazionale de acte sexuale combinate cu limbaj sexual”);

• art. 7 alin. (1) pct. a) din Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră („Toate elementele serviciilor de programe, prin prezentarea lor și conținutul lor, trebuie să respecte demnitatea ființei umane și drepturile fundamentale ale semenilor. În particular, ele nu trebuie: să fie contrare bunelor maniere și mai ales să conțină pornografie”);

• art. 8 din Convenția Europeană cu privire la drepturile omului și a libertăților fundamentale din 3 septembrie 1953 („Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”);

• art. 7 din Codul de conduită al radiodifuzorilor, adoptat prin Decizia CCA nr. 127 din 26.12.2007 („Radiodifuzorul care distorsionează intenționat informația, face acuzații nefondate, folosește neautorizat fotografii, imagini video și alte surse, ori calomniază, săvîrșește abateri profesionale de maximă gravitate”);

• art. 10 din Codul de conduită al radiodifuzorilor, adoptat prin Decizia CCA nr. 127 din 26.12.2007 („Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. Radiodifuzorii nu vor difuza informații privind viața privată și de familie a persoanei, fără acordul acesteia, cu excepția întrunirii condițiilor pentru cazurile de interes public justificat. Informațiile privind adresa unei persoane sau a familiei sale și numerele lor de telefon nu pot fi dezvăluite fără permisiunea acestora”);

• pct. 4.1 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova („Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viață privată și demnitate al persoanelor”);

• pct. 4.2 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova („Imixtiunea în viața privată este permisă numai atunci cînd interesul public în dezvăluirea faptelor prevalează în fața protecției imaginii persoanei”);

• pct. 4.4 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova („Jurnalistul relatează despre comportamentul privat al unei persoane private doar dacă acest comportament tulbură ordinea publică sau încalcă drepturile altor persoane”).

Relatarea în picioare (STAND-UP)

Se consideră că dacă telespectatorul îl vede pe reporter la fața locului știrea câștigă încredibilitate. De aceea, cei de la ProTv recurg ori de câte ori este posibil la stand-up.

Intrarea în cadru a reporilor de la ProTv este realizată direct, prin tăietură de montaj fiind cea mai uzuală variantă. Acesta începînd să vorbească numai după apariția sa în imagine fapt care trădează deseori neprofesionalism, când spectatorul îl vede pe reporterul care așteaptă să vorbească, iar acesta nu realizează că a intrat deja în cadru.

– Reporterul nu și-a pus în valoare o expresivitate corporal firească și natural, pare mai degrabă plictisit.

– Nu privește fix în obiectivul camerei, neputînd stabili o legatură cu telespectatorul.

– Nu transpare dorința de a comunica și nu accentuează cuvintele cheie.

– Nu încearcă să-și reprime orice gesturi.

– Reporterul deseori se leagănă, se răsuceste, sau își mișcă nervos picioarele. Asta nu înseamnă că trebuie să rămână complet nemișcat.

La reporteri Canal 3 există o expresivitate corporală, firească și naturală, care este pusă în valoare.

Cu ajutorul fundalului din spatele reporterului, a zgomotelor de fond, a tonului folositde reporter și eventual a felului în care este îmbrăcat, se reușește redarea, într-oanumită măsură, a atmosferei locului sau a momentului, creîndu-i telespectatorului impresia că este martor la cele întâmplate.

Transmisia de la fața locului fiind ea însăși un eveniment, are o doză de spectaculozitate, ceea ce o face mai atractivă decât simpla citire din studio a aceluiași text. Se suplinește în felul acesta absența imaginilor în cazul știrilor nevizuale .

Relatarea stand-up permite consemnarea cu ușurință a evoluțiilor ce s-au produs după încheierea filmărilor. Relatările de tip „stând în picioare” încep sau se termină cu o formulă ce cuprinde numele jurnalistului, denumirea postului de televiziune sau a emisiunii și locul de unde transmite. Prin această formulă se specifică și faptul dacă reporterul este angajatul permanent al postului (ex. Denis Perju pentru Canal 3) .

Încadrarea reporterului se face în plan mijlociu sau mai strâns. Plasarea în centrul imaginii îi dă reporterului un plus de autoritate. El se suprapune peste subiect și îl domină. Operatorii de la Canal 3 preferă să pună în valoare ambianța printr-un cadraj lateral în stânga sau în dreapta reporterului, ceea ce îl face pe jurnalist să devină parte a scenei. Fundalul ales, întotdeauna este relevant pentru subiect și nu cumprinde elemente care să distragă atenția telespectatorilor.

Reporterul de știri aflat pe teren și relatând în picioare în fața camerei de luat vederi este jurnalistul de televiziune care realizeaza un stand-up.

Stand-up-ul este o tactica jurnalistica întreprinsa în direct, în cadrul jurnalelor de știri de pe mai multe posturi Tv.

Din cadrul jurnalelor de stiri de la Pro Tv, când unul din reporteri se afla la fața locului, oferindu-ne multe informații. De aceea, de cele mai multe ori și într-o proporție de peste 60%, mulți telespectatori preferă să vizioneze programele de știri, deoarece aceste imagini oferite de către reporteri, de la fața locului, oferă un surplus de credibilitate. 

Lectura textului

Textul este principalul element al discursului jurnalistic. Un text poate fi judecat din punct de vedere deontologic în funcție de respectarea adevărului faptelor sau credibilitatea pe care o formează. Orice jurnalist trebuie sa cunoască faptul că are dreptul să scrie doar ce știe că este corect. El trebuie să fie moderat în judecăți de valoare, în exprimarea propriilor convingeri sau credințe, obiectivitatea trebuie sa se regăsească în orice știre.

Nu există doar un singur mod „corect” de a prezenta un text, valabil în toate cazurile.Alegerea unui anumit fel de lectură depinde de: tipul emisiunii, conținutul textului, personalitatea crainicului și intenția realizatorilor emisiunii. La toate acestea se adaugă, făcându-și simțită influența, și marca stilistică generală a postului. Dacă dorim să înțelegem știrile Pro Tv, trebuie să luăm în considerare cei doi determinanți majori:

Limbajul (sistemul de semne în care sunt codificate);

Forțele sociale care determină felul în care sunt produse mesajele lor.

Prezentatoarea nu vorbește pur și simplu, fiecare act de vorbire include transmiterea de mesaje prin limbajul gesturilor, posturii, hainelor, coafurii, accentului, contextului social etc, uneori chiar în contradicție cu acelea transmise prin cuvinte.

Pauzele utilizate de jurnalistii de la Canal 3, permit spectatotului sa reflecteze, asupra celor spuse, facilitînd întelegerea și memorarea materialului prezentat.

La materialele destinate emisiunilor de știri, nu se folosesc cuvinte și expresii complicate, greu de pronunțat, cuvinte nefamiliare sau termeni tehnici, de specialitate.

Acestea ușurează înțelegerea textului de către telespectatorilor.Pe lângă dicție și fluență, este necesară nuanțarea și accentuarea ideilor, adicăo lectură a sensurilor ,nu doar a cuvintelor . Crainicul de la Canal 3 arată foarte natural, citește fără afectare, ca și cum s-ar adresa unei singure persoane, unui prieten aflat în fața lui, nu unei mulțimi compuse din anonimi.

Viteza aleasă este una adecvată conținutului. Tonul este unul cald și apropiat, acesta evitînd inflexiunilor autoritare, rigide sau de infatuare, redînd astfel o sonoritate agreabilă.

Debitul verbal al jurnaliștilor

– Înainte de emisie sau de înregistrare, textul trebuie citit de mai multe ori pentru:

a) a observa și corecta eventualele greșeli de redactare sau dactilografiere;

b) a se familiariza cu conținutul materialului (în cazul în care altcineva a redactat textul)și a găsi cel mai potrivit mod de lectură;

c) a identifica eventualele formulări și cuvinte a căror rostire este dificilă; dacă este necesar, se va modifica textul (fără a schimba sensul informației);

– Prezentatorul trebuie să citească cu interes, nu plat și detașat.Dacă el nu pare captivatde informația pe care o comunică, atunci nici spectatorii nu vor fi;

– Tonul lecturii trebuie să fie adecvat subiectului știrii;

– Prezentatorul trebuie să-și păstreze suflul până la sfârșitul textului, tonul nu trebuie să„cadă” spre final.

Telespectatorii nu trebuie sa fie profesioniști ca să înțeleagă jurnalele de știri de la Pro tv, deoarece acestea sunt prezentate într-un limbaj familiar, lipsit de ambiguitați, simplu, clar, concis, proaspăt, pentru ca în final cel care va urmări jurnalul de știri să înțeleagă și să perceapă evenimentul respectiv.

La știrile de la Pro tv, prezentatoarele rostesc textul de prezentare sau lead-ul urmărind:

Să trezească atenția telespectatorului pentru subiectul ce urmează.

Arată despre ce e vorba și indică perspectiva din care va fi tratat subiectul.

– Sugerează tonul știrii: grav, dramatic, ironic etc.

– Descriu contextul evenimentului.

– Aduc date noi, apărute după finalizarea materialului.

Postul Pro Tv reprezintă astăzi una dintre cele mai importante surse de informație disponibile în societatea noastră. La orele propuse pentru jurnalul de știri, un flux continuu de vorbe și imagini pătrunde pe ecranele televizoarelor în majoritatea caselor oamenilor în fiecare zi.

Comunicarea non-verbală, modul în care este exprimat un mesaj poate să modifice înțelesurile acestuia și să aibă o importanță mai mare decât cuvintele propriu-zise.

Principalele căi de comunicare non-verbala utilizate la postul de televiziune Canal 3 sunt:

spațiul personal – distanța inter-personală acceptabilă, contactul vizual care exprimă o gama variată de emoții, paralimbajul: inflexiuni verbalemonotonie, ritm verbal lent, variat, intensitate voce puternica, ton teatral, , pauze cu subinteles și gesturile în care sunt cuprinse toate mesajele transmise de imaginea noastră: postură corporală capul plecat, expresivitatea facială.

Oralitatea reprezinta o calitate specifica prezentatoarelor Protv fiind reflectat de autenticitatea, textul fiind captivant și viu; formula de adresare; enunțuri exclamative; pronume și verbe la persoana I.

Masca televizată este inclusă în regulile tipice tv-ului. Machiaj puternic, păr aranjat și limbaj adecvat, asta dacă ar fi s-o luăm în sensul direct. Logic, ar părea că suntem super-oameni, dar orice jurnalist, care se respectă trebuie să treacă peste rigorile televiziunii și să se impună ca personalitate.

Ceea ce vreau să scot în evidența, în urma analizei telejurnalului de la Pro Tv este faptul că, deși acesta este un post de televiziune cu cele mai de încredere știri, cu o audiență mare din rândul publicului, cu o apreciere deosebită pentru calitatea știrilor difuzate, câteodată acest post și în special telejurnalul se confruntă cu probleme de percepție și de limbaj, și acuzații de manipulare a opiniei publice din cauza faptului că distanța dintre cei ce comunică și cei care receptează este prin natura ei un obstacol în calea realizărilor legăturilor de solidaritate socială, iar atunci când ea este dependentă și de calitatea canalului prin care se încearcă o asemenea apropiere, situația se complică sensibil.

În consecință, prezentatoarea trebuie să își adapteze stilul și organizarea informației în conformitate cu particularitațile concrete ale canalului de comunicare ales, pentru a evita apariția unor probleme de percepție și de limbaj din partea telespectatorului.

Postul de televiziune Pro TV Chișinau este deseori învinuit de manipularea opiniei publice prin diverse reportaje și știri difuzate în cadrul telejurnalelor.

Moderatorul trebuie să fie exemplu de naturalețe, să nu-și consulte notițele până în ultima clipă, înainte de începerea emisiunii, în fața invitaților, să fie machiat și atent cu invitații la sosirea acestora și până la intrarea în platou, astfel încât să se observe reacțiile și alte amănunte care îi pot fi de folos în timpul transmisiunii directe.

În cazul în care nu reușești să-ți rămâi fidel ție, chiar și în pofida anumitor limite de imagine, atunci nu reziști prea mult și rămâi un oarecare dintr-o masă cenușie.

Vestimentația

În orice profesie vestimentația constituie încă un mijloc de comunicare cu persoanele cu care interacționezi pe tot parcursul zilei. Profesia de jurnalist nu este o excepție. Fiind una dintre cele mai dinamice meserii, orice jurnalistă trebuie să aibă în garderobă câteva piese vestimentare obligatorii pentru a face față oricărei situații.Aspectul, stilul si atitudinea unui prezentator TV reprezintă o componentă importantă în atingerea succesului unei emisiuni.

Primul lucru perceput de o persoana în materie de vestimentație este culoarea, reprezentată de cromatică stridentă ca în cazul prezentatoarelor de la ProTV , care apar în fața camerelor de luat vederi îmbrăcate exagerat cu prea multă dantela și culori țipătoare abuzînd astfel de încrederea acordată.De asemenea prestațiile sunt excesiv de decoltate și sumare concentrînd astfel atenția telespectatorului pe imagine și nu asupra știrilor. În plus prezentatoarea îmbracată astfel nu are o doză prea mare de credibilitate.

Ținuta realizată pentru o prezentatoare Tv trebuie să țină cont în primul rând de formatul emisiunii respective. Sunt niste impuneri pe care trebuie să le iei în calcul atunci când îmbraci o prezentatoare. Spre deosebire de aceasta, când faci o colecție pentru podium e cu totul altceva, acolo ai toată libertatea.

Consider că ținutele prezentatoarelor de știri sunt foarte importante.

Apreciez când văd la Canal3 prezentatoarele de știri sunt îmbrăcate adecvat, adecvat însemnînd un costum frumos, impecabil cusut, un model cu adevarat deosebit, fiind piesa de resistență în garderoba oricarei jurnaliste.După perioada de observații și analize, pot să spun cu exactitate că prezentatoarele de la Canal 3 sunt mai consecvente, având stil și personalitate din punct de vedere vestimentar. Insa reporterii aceluiasi post nu se îmbracă corespunzător atunci când intervievează pe teren.

Femeile ar trebui să evite jeanșii rupți, piesele vestimentare cu aplicații metalice și rupturi, fustele mini, machiajul strident și coafurile voluminoase. Iar daca întâlnirea e programată într-o instituție de stat, atunci ținuta clasică, elegantă este obligatorie .

Machiajul

Înainte de a apărea în fața camerei, trebuie pregatită apariția cu ajutorul tehnicilor de machiaj pentru a îmbunătăți, corecta, schimba o imagine. Machiajul trebuie adaptat condițiilor de expunere la lumină. De exemplu o lumină roșiatică cere un machiaj mai rece. Fondul de ten trebuie să se apropie mai mult de culoarea pielii, indiferent de luminozitatea tenului. De regulă sunt preferate cele mai deschise, deși pentru tenurile foarte deschise se folosesc fond de ten mai închis ca să nu apară pe cameră roz. Penumbrele de pe față se rezolvă cu pudra translucidă. O reflectare prea puternică a luminii crează impresia de față uleioasă, o reflectare mai slabă – de rigiditate, de lipsă de viață. Decizia privind culorile utilizate într-un anume tip de filmare este luată de regulă de directorul artistic, de make-up artist.

Imaginea ca element al limbajului de televiziune.

Cuvintele sînt importante, dar, în functie de locul unde lucreaza – fie ca ies în cadrul unui post de televiziune ei dispun si alte instrumente care se alatura cuvintelor pentru a forma limbaje unice, bogate si complexe. Canalele profesioniste de televiziune exploateaza la maximum aceasta diversitate a limbajului. Televiziunea este un mediu condus de imagini – iar un sport profesional, care pentru a exista depinde de spectatorii sai, este perfect adaptat pentru televi­ziune. Imaginile în miscare transmit actiunea asa cum se realizeaza ea, dar furnizeaza si elementul-cheie în reportajul de televiziune. Calitatea imaginilor de care dispune un jurnalist de televiziune va determina, de regula, si importanta cu care va fi tratat reportajul sau daca el va mai fi folosit sau nu. Totusi, imaginile constituie doar unul dintre elementele limbajului de televiziune.

Televiziunea foloseste multe din elementele jurnalismului radio: zgomotul de fond (cunoscut în televiziune ca NATSOF – natural sound onfilm, zgomot natural pe film), vocea unui jurnalist pe formatul unor imagini, fragmente de interviu, fragmente de comentariu, voxpop-mi si muzica.. Pe lînga imaginile în miscare, televiziunea poate folosi si fotografii, materiale de arhiva, titluri si sigle care sa faciliteze relatarea subiectelor; deoarece antreneaza doua dintre simturile noastre – vazul si auzul – poate transmite informatia prin cele douij simturi în acelasi timp. Secretul unui jurnalism profesionist de televiziune consta în a folosi împreuna si în acord perfect imaginile, cuvintele, sunetele si, uneori, muzica, pentru a comprima cît mai multe informatii în fiecare moment de emisie.[2]

Comportamentul în fața camerei

Controlul corpului este foarte important, pentru asta trebuie să aibă controlul tracului (frică) o agresiune psihologică ce provoacă emoții. Trebuie să stea drept pe scaun dar relaxat. Mîinele împreunate închid un cerc, fac o barieră între prezentator și lume, mîna dusa la gît semnifică trăirea unei amenințări și autoprotecție, mîna dusă la gură exprimă nevoia de autocontrol, dusă la frunte oboseala sau alungarea unor gînduri. Deasemnea ei nu trebuie să se joace cu capul, să nu-și învîrtească inelul sau pixul pe degete. Punctele de articulație au rol essențial (cînd stau într-un fotoliu confortabil, moale sunt relaxați și își pierd concentrarea, de aceea trebuie să își găsească un punct de sprijin, picioare, fese, iar mîinele cît mai strînse de corp), picioarele trebuie să stea perpendicular pe sol avînd o distanță de 20-30 cm, greutatea egal distribuită pe ambele picioare, coatele distanțate de corp în mod natural, pumnii sprijiniți pe marginea mesei umerii tebuie să fie drepți. Atunci cînd greutatea corpului este corect distribuită pe punctele de articulație (bazin, picioare, coate, umeri) bustul și capul se redresează, moment în care apare senzația de securitate, iar concentrarea se accentuează și mobilitatea este mare. Pentru controlul corpului în picioare tehnica este mai necesară pentru a evita balansul corpului sau asimetria provocată de plasarea unui picior în fața altuia. Picioarele paralele tot cu o distanță de aproximativ 20-30cm, gambele trebuie fixate pe sol iar genunchii să rămînă flexibili, sprijinul pe bazin puternic.

Separarea faptelor de opinie

Jurnaliștii ambelor posturi tv au respectat principiul separării faptelor de opinii în toate materialele difuzate în perioada monitorizată.

În perioada de referință, televiziunile monitorizate au difuzat buletine de știri în mod diferit ca număr de ediții, ca durată și ca număr de subiecte. Durata mai mare a buletinelor de știri nu a însemnat și unnumăr mai mare de evenimente reflectate, indicatorul dat fiind esențial pentru pluralismul mediatic intern. În acest context, recomandarea ar fi ca posturile tv să se axeze mai mult pediversitatea evenimentelor pe care le reflectă, ca să prezinte consumatorului o imagine cât mai amplă a realității. Deși ambele posturi de televiziune monitorizate au difuzat în cadrul principalelor ediții informative ale zilei subiecte cu caracter conflictual, ponderea acestora indică asupra tendinței de îngustare apluralismului intern.

Televiziunile autohtone ar trebui să lărgească aria tematică, mai ales, din contul domeniilor știință și tehnologii, educație și justiție. Distribuirea neuniformă a genurilor de subiecte atestată la toate televiziunile monitorizate, dar și, în multe cazuri, absența cu desăvârșire a unora dintre ele în cadrul buletinelor de știri, indică asupra faptului că jurnaliștii nu utilizează un instrument important pentru sporirea pluralismului intern –diversitatea genurilor. Limitarea la reportaje, și ignorarea vădită a altor tipuri de subiecte, reduce posibilitatea de a oferi consumatorului diversitate de genuri și, implicit, pluralitate de voci/opinii.Televiziunile monitorizate au difuzat în calitate de prima sau a doua știre din jurnal un subiect din domeniul tematic accidente și infracțiuni, și nu au plasat pe primele două poziții subiecte din domeniul tematic știință și tehnologii. O revizuire a ierarhiei tematice a știrilor este recomandabilă pentru ambele posturi tv, având în vedere că pluralismul intern semnifică nu doar diversitatea produselor mediatice, ci și relevanța pentru consumator a acestora.

Jurnaliștii nu trebuie să uite că activitatea lor presupune și responsabilitate socială. Iată de ce,

atunci când se documentează și informează publicul, ei trebuie să se implice mai mult și să

prezinte nu doar o declarație auzită undeva, ci s-o dezvolte. Conform normelor deontologice, aceștia sunt obligați să prezinte subiectele citând mai multe surse,din tabere diferite. De asemenea, reporterii trebuie să apeleze la unghiuri de abordare

diferite.

Un exemplu de o prestație, o emisiune și o moderatoare de success la Pro TV este în emisiunea “În PROfunzime”.Din 2004 aici se întîlnesc adversari și aliați politici, se fac declarații surprinzătoare și se anunță proiecte politice.În emisiune își au locul și subiecte din cultură, învățămînt, religie și sănătate.

Emisiunea “În PROfunzime” este difuzată pe canalul ProTV Chișnău în fiecare zi de luni, la ora 21:00. ProTV Chișinău își rezervă dreptul de a modifica datele cu privire la începutul și sfîrșitul emisiunii fără drept de compensare, dar nu înainte de a anunța publicul pe canalul ProTV Chișnău. Emisiunea se adresează tuturor telespectatorilor fără limită de vîrstă. Participant este considerat telespectatorul care a expediat cel puțin un mesaj SMS cu întrebări și opinii la numărul scurt disponibil, afișat în cadrul emisiunii.

“Lorena Bogza este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din Moldova și se confundă cu imaginea postului de televiziune PRO TV. I-a intervievat pe toți politicienii importanți ai țării, cîștigînd printre ei un nume și o autoritate pe care nu i le poate pune nimeni la îndoială. Este de mai mulți ani autoarea și prezentatoarea celui mai reușit și mai popular talk-show social-politic din Republica Moldova. Capacitatea de a formula foarte precis întrebările, insistența cu care "ispitește" interlocutorii, pentru a cunoaște adevărul pînă la capăt, stilul discret-provocator cu care îi abordează, încăpățînarea cu care vrea să descîlcească tot ce este încîlcit și obscur în politica moldavă – toate aceste calități ale Lorenei Bogza, în consens cu titlul emisiunii, fac ca interesul spectatorului față de talk-show să fie tot atît de mare ca și la începuturile acestuia.”

Moderatoarea Lorena Bogza dorește să transmită și reușește, un mesaj credibil telespectatorilor. Pentru aceasta și-a conceput un stil direct, ofensiv, fără menajamente în adresarea către invitați. În crearea mesajului imagologic Lorena Bogza își definește personalitatea ca tipul de ziarist greu de intimidat sau de pus la colț, chiar de invitați redutabili, un ziarist care nu se lasă păcălit cu răspunsuri superficiale și dorește să obțină, răspunsul cît mai la obiect și cît mai credibil.

Uneori jurnalilștii nu respectă prezumția vinovăției și își asumă rolul de judecători,dînd o sentință în materialul realizat și nu relatînd pur și simplu cele întîmplate. Prezentatorii trebuie să își adapteze stilul și organizarea informației în conformitate cu particularitațile concrete ale canalului de comunicare ales, pentru a evita apariția unor probleme de percepție și de limbaj din partea telespectatorului.

2.2 Jurnaliștii tv și ziariștii. Disimilitudini

Din perspectiva tipului de instituție mass-media în care se exercită activitățile specifice presei, breasla tinde să-i considere jurnaliști doar pe aceia care lucrează în intreprinderi majore, având ca scop informarea publică. Distingem, astfel, între jurnalism de teren și jurnalism de opinie, cu mențiunea, totuși, că nici una dintre aceste categorii nu pot opera fără documentare. Ceea ce le diferențiază este manifestarea explicită a intervenției personale, a propriilor opinii sau dimpotrivă, absența acestora. Apoi, dacă jurnalismul de televiziune urmărește cu precădere informarea, jurnalismul formativ (de opinie) are drept scop captarea atenției consumatorului asupra unor probleme de interes general. Primei categorii îi corespund toate speciile care presupun munca pe teren, prezența la fața locului: știrea, reportajul, interviul, portretul, ancheta. De ce este necesară o selecție a evenimentelor ce vor fi publicate și transformate astfel în știri? Pentru că nici un ziar nu poate relata toate evenimentele ce se petrec în lume (acceptând, în acest caz, pentru eveniment, definiția lui Gaillard: un fapt oarecare ce se produce sau este pregătit). Diferențe între modurile de prezentare a materialelor pe diverse tipuri de suporturi media.Mult timp s-a încercat stabilirea unei ierarhii valorice a jurnalismului, pe diferitele suporturi existente. Susținătorii presei scrise au argumentat, corect, că materialul difuzat la un post de televiziune în cadrul unui jurnal încape foarte bine pe o singură pagină a unui ziar. Fiecare tip de canal generează, prin funcționarea sa, o sumă de alte diferențieri. Spre exemplu, cei care pregătesc știrile pentru audio-vizual, suportă mai mult decât jurnaliștii din presa scrisă, presiunea timpului limitat. Aici restricțiile de ordin temporal sunt mult mai severe decât cele de ordin spațial (dacă într-o zi s-ar tipări toate textele programelor de știri din audio-vizual, acestea ar acoperi doar câteva din coloanele unui ziar). Din această cauză, jurnaliștii de radio și televiziune își scriu materialele într-un stil mai concis, pun accent mai mare pe elementele dramatice și efectuează o selecție mult mai drastică, prezentând doar o parte din evenimentele unei singure zile.

Presa scrisă, mai susțin aceștia, are un real potențial de a prezenta evenimentele în profunzime, însoțite de analize complete, elemente care, de obicei, nu sunt luate în considerare în audiovizual. Totodată, opiniile favorabile tipăriturilor au evidențiat și latura de „show biz” dezvoltată în ultimii ani de televiziuni. Pe de altă parte, susținătorii acestora din urmă au ridicat o problemă cel puțin la fel de importantă: câte pagini le-ar lua ziarelor pentru a descrie imaginile care însoțesc comentariile în cadrul televiziunii? Apoi, apariția unor posturi tv care emit continuu, face posibilă o acoperire mai bună a subiectelor și prezentarea lor mai în profunzime (cu o critică, totuși, și anume reluarea lor în forme neschimbate pe parcursul întregii zile). Dezbaterea ar putea continua astfel, ținând cont de faptul că fiecare dintre aceste media are dimensiunea și funcția sa unică, de neînlocuit.Totuși, a reliefa deosebirile dintre cele activitatea a două suporturi menționate mai sus nu poate fi decât o operațiune benefică, atât pentru consumatorul de media cât și pentru mass media, în ansamblu.

Cuvinte și imagini. În primul rând, diferențele transpar din chiar structura fizică a fiecărui suport în parte. Presa scrisă este organizată în spațiu; jurnalismul tv în timp. Astfel, ca o consecință logică, ziarele au capacitatea de a prezenta, de departe, mult mai multe subiecte decât programele tv. Detaliile vor fi și ele mai numeroase în cadrul tipăriturilor, unde nu există limite de timp (fără să ignorăm totuși limitele de spațiu). Există observatori care susțin că televiziunea este mai potrivită pentru a transmite experiențe și impresii, în timp ce ziarele sunt mai bune purtătoare de fapte și informații. Oricum, evenimentele care necesită analize amănunțite și interpretări complicate par să fie mai bine tratate în presa scrisă.

În același timp, ziarele au un caracter permanent: cititorul se poate întoarce și poate reciti paragrafele mai complicate, ori de câte ori e nevoie, pentru a le înțelege. O idee pierdută la început poate fi recuperată la o a doua lectură, imediat sau după un anumit interval de timp. Televiziunea, însă, nu permite, în mod obișnuit, același lux privitorilor săi: ea este făcută pentru o singură expunere.

Or, aceasta înseamnă că poveștile complexe sunt mult mai greu de receptat corect de către audiențe. Apoi, contextul este hotărâtor în această receptare. Gradul de atenție este mereu variabil și solicită întotdeauna găsirea unor formule-cheie pentru a-l capta. Sigur că, pe de altă parte, mediul vizual are beneficiul imaginii (chiar dacă, de multe ori, acest primat interferă în judecarea corectă a unor evenimente, astfel încât prezența sau absența imaginilor pentru un material poate determina, indiferent de valoare intrinsecă a faptului, difuzarea sau nedifuzarea lui).Dimensiunea vizuală reprezintă, așadar, o armă puternică: imaginile sunt ușor stocate în memorie și asociate cu mediul care le-a furnizat. Au apărut însă și consecințe negative ale dominației imaginii în televiziune, derivate din supralicitarea rolului acesteia și chiar din caracteristicile ei fizice: fapte care, în mod normal, nu ar fi catalogate drept știri, sunt acum difuzate, sub această titulatură, numai pentru că imaginile filmate la fața locului sunt impresionante (și ne gândim aici la toate infracțiunile și crimele prezentate la Știrile ProTV de la ora 17, și, tot mai des în ultima vreme, chiar în cadrul jurnalelor de seară. Violența, pentru că se manifestă în forme care pot fi conservate și prezentate, adesea fără nici un comentariu, devine un fenomen omniprezent, promovat în numele gustului publicului).

O altă diferență apare la nivelul reporterilor care, în audiovizual, devin o parte importantă a procesului de transmitere a informațiilor, situație opusă celei din presa tipărită unde reporterul, relativ anonim, își trădează prezența numai prin rândul cu semnătura. Reporterul de televiziune este parte integrantă a poveștii; de altfel, fiecare material tv trebuie să fie însoțit de un „ghid” – o față cunoscută: reporterul.

O altă diferență o regăsim în impactul pe care l-a avut dezvoltarea noilor tehnologii informaționale asupra jurnalismului, cu precădere asupra celui de televiziune. Camerele mici și aparatele video apărute la mijlocul anilor '70 au imprimat audiovizualului caracterul de actualitate imediată, prin realizarea transmisiunilor live. Poate că povestea nu va fi atât de completă ca în numerele din ziua următoare ale cotidienelor, dar cu siguranță va fi apreciată pentru promptitudine. Avantajele sunt însă umbrite de riscuri. Cei care relatează live sunt întotdeauna la limita violării standardelor bunului simț și ale eticii. În transmisiunile în direct nu există o gumă de șters sau comanda „undo” din informatică. Nu există nici o posibilitate de a te întoarce în timp și a corecta erorile. Altfel spus, tehnologiile informaționale aduc noi posibilități reporterilor de a invada spațiul privat al indivizilor.

Ceea ce înseamnă că breasla nu va considera niciodată drept jurnaliști (și nu le va acorda legitimația de presă) pe aceia care

– muncesc în birourile de presă sau

– în redacțiile publicațiilor produse de organizații neguvernamentale, fundații, sindicate, primării, prefecturi, guvern, ministere, sau firme particulare.

Într-un raport intitulat “Ce este un jurnalist“ Jacques Vistel afirmă că “atunci când activitatea unui redactor se înscrie într-o strategie de comunicare (deci de influențare a opiniei publice), ea nu poate fi compatibilă cu profilul unui jurnalist, a cărui acțiune trebuie să fie inclusă în strategia de informare asupra actualității, fără nici un scop promoțional“ (1993, pag. 20). Această distincție, bazată pe echivalarea, niciodată susținută teoretic, a comunicării cu propagandă (părere general împărtășită de mediile jurnalistice), crează o prăpastie între

a) cei care oferă informații cu scopul de a crea relații privilegiate, de încredere reciprocă între partenerii din mediul de activitate al instituției respective (specialiștii în relații publice) și

b) cei care informează fără alt scop decât libera circulație a informațiilor (jurnaliștii).

Breasla jurnaliștilor anatemizează cu orice ocazie categoria “ziariștilor

In mod uzual, jurnaliștii consideră că aceștia folosesc presa “pentru a face să pătrundă idei și analize ale situațiilor specifice conform intereselor conducătorilor unor anumite grupuri de interese” [20.pag. 240]. Războiul și verdictul de excludere (profesională și simbolică) sunt cu atât mai vehemente, cu cât jurnaliștii constată că o bună parte din “ziariști “ sunt colegi de breaslă, oameni familiarizați cu slăbiciunile presei.

Din aceast motiv , publicațiile create de aceștia, posedă caracteristicile formale și nota de profesionalism specifice textelor, publicațiilor și emisiunilor din sistemul mass-media. “Ziariștii “ reprezintă, pentru breasla jurnalistică, un adevărat cal troian deoarece:

– ei provin din rândul breslei,

– produc mesaje și bunuri mass-media cu acceași structură și conținut,

– afirmă că posedă aceleași obiective cu presa (să informeze)

– întrețin relații de conivență cu jurnaliștii și patronii lor.

O poziție cu totul aparte ocupă, în acest câmp al situațiilor ambigue prezentatorul .

Menirea acestuia este de a oferi o formă agreabilă (prin vocea ori prezența sa scenică) conținutului informațional găsit și lucrat de jurnaliști. Cercetările de sociologie și etnografie a receptării arată că publicul de televiziune preferă să aibă în față o figură comună, caldă, familiară, care să-l asigure că, în ciuda caracterului șocant, neplăcut și chiar atroce al unor informații, lumea, în general și ziua de mâine, în particular, nu sunt chiar atât de rele pe cât ar părea. Aceasta înseamnă că prezentatorul exercită, în primul rând, o funcție securizantă, fiind un factor generator de consens și stabilitate: “ei țes împreună cu publicul un raport de osmoză, care îi protejează infinit mai mult. Căci această legătură de identitate și de identificare cu publicul este aceea pe care se întemeiază puterea lor și care generează atașamentul pe care publicul îl manifestă față de ei“. [39.pag. 85].

Prezentatorul inversează un vechi raport de forțe din jurnalism: acela care făcea ca prestigiul profesional să depindă de respectul colegilor de muncă; la rândul său, acesta se întemeia pe recunoașterea abilităților de a obține, verifica și trata informația – adică pe recunoașterea competenței jurnalistice. Pentru aceste vedete, prestigiul profesional este sinonim cu celebritatea. Iar celebritatea nu vine dintr-o performanță jurnalistică, ci din “seducție“, din personalizarea și afectivizarea informației, din procedeele teatrale care vizează emoționarea și atragerea publicului.

În felul acesta informația, ambalată în forme împrumutate din universul divertismentului, este oferită spre consum unui public din ce în ce mai volatil, mai depolitizat, mai preocupat de obținerea de gratificații și “recompense simbolice“.

După Jean Charon și Jean de Bonville, asistăm, în pragul secolului XXI, la inaugurarea unui nou stil de jurnalism, opus celui clasic de informare, un jurnalism de comunicare, axat nu atât pe transmiterea rapidă și corectă a datelor, cât pe crearea unor legături intersubiective, a unui “contract emoțional“ între instuituția de presă (întrupată de vedeta-prezentator) și publicul ei. Acest jurnalism este unul “conversațional“, intim, în care vedeta devine un vulgarizator al marilor teme, ambalate în cuvinte simple, dar dramatice și în imagini familiare și adeseori stereotipe. [21pag. 74-88].

La baza acestui fenomen se află relația afectivă, personalizată, care se stabilește între public și vedetă, în cadrul întâlnirilor periodice (buletinele de știri, emisiuni speciale, talk-show-ri), care ritmează fluxul existenței cotidiene: “Principala forță a vedetei din audiovizual vine din ritualul întâlnirii cotidiene care securizează, structurând timpul; ritualul unei ordonări a realului; ritualul unei participări colective la vizionarea ei (…) Iar această întâlnire rituală este cu atât mai concretă cu cât ea este integrată organic în existența cotidiană și cu cât ea se face cu o persoană în fiecare zi mai apropiată, în fiecare zi mai apreciată, în fiecare zi mai iubită“.Acest sindrom al vedetei (“star sindrom“, sau prescurtat “stardrom“), este evidențiat îndeosebi de sondajele de popularitate, care plasează în poziții superioare pe cei “vizibili“, cei care ambalează informația și pe poziții inferioare pe cei invizibili, pe jurnaliștii care găsesc informațiile și produc materialul jurnalistic.

Înainte de a încheia, trebuie să menționăm că, deși există, așa cum am văzut, discrepanțe între cele două categorii de media, nu putem neglija similitudinile dintre ele, pentru a avea o perspectivă complexă asupra acestei problematici.

Și ziarștii din presa scrisă și jurnaliștii de televiziune împărtășesc aceleași valori fundamentale, aceleași principii jurnalistice. Onestitatea relatărilor este foarte importantă în ambele situații. Ziaristul nu trebuie să inventeze personaje și să lase afirmațiile fără a le atribui unor surse. Jurnaliștii nu trebuie să intervină și să deformeze informațiile înregistrate pe o casetă, schimbând ordinea sau întrebările dintr-un interviu, de exemplu. O altă valoare împărtășită este acuratețea, verificarea faptelor. Detaliile, mici sau mari, deși cer mult timp, trebuie verificate. Important este și principiul echilibrului în redactarea materialelor care trebuie să reflecte punctele de vedere ale tuturor celor implicați, dacă este posibil. Numai astfel va putea fi menținută credibilitatea, în absența căreia jurnalismul, de orice fel, nu poate supraviețui.

2.3 Informația drept mecanism de prezentare a intereselor

Noțiunea de „informație” este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri. În antichitate latinescul informatio era înțeles ca idee, reprezentare, formă, ș.a.m.d. însă în societatea contemporană el are o altă semnificație – „comunicare; veste; știre; lămurire; indicație asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare asupra unei probleme;”[1]ș.a.

În vorbirea curentă, dar și în multe cărți de jurnalism expresii precum „nevoia de informații”, ori „necesitatea de a fi informat”, nu par a pricinui vre-un motiv de neliniște sau de îndoială, dimpotrivă, aceste sintagme pot fi catalogate drept unele pozitive. Cu atît mai mult, cu cît se întîlnesc, în cuprinsul lor, două cuvinte care focalizează puternic semnalizarea: necesitatea și informația înseși. Însă fiziologia n-a reținut printre nevoile fundamentale de supravețuire ale umanului și pe cea legată de informații. În acest schimb nevoia oamenilor de a supraveghea mediul înconjurător este reală, iar supravegherea mediului poate fi realizată cu ajutorul informațiilor primite prin intermediul mass-media. Dorința noastră de a fi informați este, în general, constantă, căci constante sunt și preocupările noastre cotidiene legate de politic, economic, mediu, starea vecinătăților noastre, sănătate, stabilitate bancară și monetară etc. Însă informația emisă de mass media nu înseamnă neapărat că aceasta va fi asimilată de consumator. Mass media pun la dispoziția cititorului, radioascultătorului, telespectatorului un produs media „ce înglobează o anumită cantitate de informație, care poate înlătura o anumită incertitudine, dar numai auditoriul este în stare să stabilească, în funcție de scopurile sale, vîrstă, interes, statut social, studii etc. incertitudinea, utilitate și semnificația informației respective.”[3]

Informația este componenta de bază a produsului jurnalistic, pentru că ea este ceea de ce are nevoie consumatorul. De calitatea, veridicitatea, operativitatea etc., informației difuzate depinde imaginea pe care și-o creează instituția în sistemul mass media. Informația de calitate este acea informație care creează valoare prin utilizare și este caracterizată prin următoarele elemente: este relevantă pentru scopul său, este suficient de exactă pentru scopul său, este destul de completă pentru problema la care se referă, este dintr-o sursă în care utilizatorul are încredere, este comunicată în timp pentru scopul său, este corespunzător de detaliată, este comunicată printr-un canal corespunzător și este înțeleasă de către utilizator.

În procesul de selectare, prelucrare și prezentare a informației jurnalistul trebuie să dea dovadă de profesionalism și echidistanță.

În realitate însă „producătorul de știri” selectează evenimentele în dependență de politica editorială a instituției respective și chiar după interesele sale. Un aspect destul de important pentru jurnaliști rămîne a fi responsabilitatea socială, fapt care deseori este dat uitării atrunci cînd avem misiunea de a reflecta un eveniment sau altul. Menirea jurnalistului (în genurile informative) este de a prezenta faptele, efenimentele fară a comenta cele întîmplate, lăsîndul pe cititor să-și facă propria concluzie.

În calitate de obiect al reflectării jurnalistice este însăși realitatea, fenomenele și procesele sociale, precum și omul. Într-un cuvînt, în vizorul jurnaliștilor trebuie să se afle întreaga lume cu toate aparențele ei. Implicîndu-se în procesul de cunoaștere a realității, jurnalistul își focusează atenția asupra evenimentelor de o rezonanță majoră. Pentru jurnaliști, reflectarea obiectivă a evenimentelor reprezintă o urmărire riguroasă a faptelor. Dacă în informația de cronică trebuie și este necesară evitarea reflectărilor, atunci în textele analitice, artistice și publicistice faptele apar în calitate de material ilustrativ sau sub formă de argumente oportune, care vin să confirme o anumită teză. În acest fel, jurnalistul nu doar că supune faptele unei analize riguroase, dar și le conferă o apreciere și interpretare personală. „Concluzionând că principala destinație a informației are scopul de a duce la conștiința membrilor societății, știri care au o importanță socială actuală, putem spune că nu toate mesajele oferite în emisiunile TV prezintă interes pentru public, evenimentele și faptele fiind de cele mai multe ori arhicunoscute sau lipsite de importanță. Informația poate fi o rezonanță, dacă conține date relevante pentru o parte, un grup sau pentru toți cititorii.” [6]

Deseori se afirmă că mass media are doar trei funcții: să informeze, să educe și să distreze. Este puțin prea sumar chiar dacă nimeni nu poate contesta faptul că presa răspunde unor nevoi și aspirații, clare și difuze, ale indivizilor și colectivităților – fiind modelată, astfel, de solicitările sau de așteptările acestora – și că, simultan, ea exercită o seamă de influențe asupra vieții sociale, politice, modificînd acțiunile indivizilor și grupurilor.

Telespectatorii nu sunt un subiect pasiv care consumă orice i se propune, ci un proces de informații care reconstruiește mesajele receptate. Există însă un factor esențial care vizează eventuala minimalizare a influenții mass-media asupra opiniei publice: incertitudinea condițiilor de difuzare a mesajului mediatic care nu dispun de posibilitățile reale de dezvoltare. Această transmitere a mesajului după comentariile vizînd sondajele sociologice efectuate în Republica Moldova și vehiculează la ideea că 80% din populația rurală nu are acest acces la informația mediatică și acesta face parte din jocul de influențe nu întotdeauna onest al celor ce dețin puterea materială și simbolică.

Cu toate acestea există motive pentru a considera că mass media are un rol destul de important în societate, în special în democrațiile tinere în care mass media sau manifestat ca un factor însemnat în transformarea societății, păstrîndu-și pe parcurs doza necesară de încredere din partea auditoriului.

În acest punct, dreptul de liberă formare și exprimare a opiniilor se află în cea mai strânsă legătură cu dreptul la liberă întrunire și asociație, precum și cu libertatea presei și a audiovizualului. Aceste drepturi au relevanță politică, pentru că fără ele, dreptul de a participa la formarea opiniei publice nu ar mai putea fi realizat.

Libertatea presei nu este asigurată doar de blocarea intervențiilor puterii sau de interzicerea cenzurii. Instanțele publice trebuie să se asigure și de faptul că nici o parte a societății nu va prelua monopolul asupra opiniei publice. Pentru că pericolul ascuns de mijloacele moderne de comunicare în masă este evident. Ele permit ca informațiile să fie transmise unui număr mare de telespectatori, ascultători sau cititori, fără ca toată populația să aibă accesul asigurat la aceste mijloace de comunicare în masă.

Mai greu poate fi evitată apariția monopolurilor în domeniul radioului și al televiziunii. Investițiile de capital necesare precum și avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare să își poată găsi audiența în eter sau în fața ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu au fost create reglementări care să asigure ca toate atitudinile prezente în societate să poată fi proiectate și în eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a opiniei publice trebuie să decurgă, mai ales în radio și televiziune, într-o manieră pluralistă, necesitând un control strict al încercărilor de manipulare venite din partea grupărilor aflate la putere.

Presa este un mijloc de transmitere a informației din unele sfere ale societății în altele, de aceea întotdeauna se află, în subordonarea diferitor forțe sociale, politice și economice. Starea de subordonare însă, nu înseamnă reducerea sau pierderea forței propagandistice a ei. Punînd la dispoziția publicului cititor anumite informații despre un eveniment oarecare, presa nu poate să nu țină cot de reacția auditoriului, poziția acestuia în raport cu cele transmise. Presa se transformă într-o arenă de expunere a atitudinilor, ideilor, gîndurilor auditoriului. Atitudinea maselor largi față de evenimentele politice devine cunoscută structurilor politice doar prin intermediul presei. În aceste cazuri, jurnalismul se impune ca o forță capabilă de a limita activitatea structurilor puterii și de a influența elaborarea deciziilor politice.

Politologul Victor Moraru afirmă că o trăsătură de bază a mass media moldovenești rezidă în caracterul mediat, indirect al transmiterii informației. Adoptarea de către redacțiile mass media a unei atitudini specifice, selecte în abordarea realității, manifestă atît în strategia utilizării surselor, cît și în selectarea informației pentru a fi propusă publicului, determină implicațiile politice inevitabile ale fluxului informațional și amplifică semnificația procesului de selectare. Practica mass media demonstrează că din numărul total de materiale informative ponderea revine celor pe teme politice. Experții și politicienii, într-un mod ostentativ încearcă să măsoare puterea reală a mass medie, să iestimeze gradul de influiență al mijloacelor de comunicare în masă asupra electoratului. Există însă o anumită polarizare a opiniilor vizînd misiunea mass-media, precum și rolul lor în campaniile electorale și care influiențează mult opinia publică.

CONCLUZII

„Cuvântul este jumătate al celui care-l rostește și jumătate al celui care-l ascultă“, spunea Michel Montaigne, eseistul Renașterii, în „Essais“.

Credem că mass-media reușește să transforme, să aducă noi înțelesuri jumătății de cuvânt al emițătorului, către jumătatea de înțeles a receptorului. Dacă jurnalistul și, în general, media, joacă „cinstit”, onest, nu vor exista pertubări între emițător (realitatea obiectivă) și receptor (public).

Dacă jurnalistul și sistemul media nu se vor afla sub matricea eticului, folosind din plin oferta manipulării, comunicarea va fi viciată profund, iar vinovații, dacă vor fi vreodată dați în vileag, ar putea fi lapidați.

Este aproape un nonsens să încerci să definești profesiunea de jurnalist în afara cadrului eticii și, a filosofiei morale.

Jurnalismul trebuie, poate și este circumscris eticii, ori el poate funcționa în afara acestui cadru, în afara domeniului dezbaterii asupra valorilor și regulilor.

Dacă privim jurnalismul doar ca pe o profesie aflată pe piața muncii, alături de atât de multe alte profesii, precum cea de inginer, medic, cofetar, atunci am putea admite că presiunea ce se exercită asupra ei descurajează practicarea acesteia pe baza principiilor etice. Deși toate aceste profesii au o etică profesională atașată – uneori vastă-,cum e cazul medicinei. Dar dacă înțelegem jurnalismul ca o profesiune, care, prin însăși definiția ei, are la bază existența unor valori, norme și principii etice, atunci vom constata că, într-adevăr, meseria de jurnalist are nevoie de practici etice, pentru a putea fi definită ca profesie. Jurnalistul treuie să fie un model etic în calitatea sa de formator de opinie. Întrebarea care s-ar ivi imediat, se leagă de perspectiva din care privim sistemul media.

„Calitatea vieții în viitor va depinde de găsirea unui mod de a realiza munca bine făcută în aceste condiții de schimbare. Dacă fundamentele muncii bine făcute – excelența și etica – sunt în armonie, vom avea parte de o viață personală și socială bogată și satisfăcătoare.“ [19.pag25] Munca bine făcută, Când excelența și etica își dau mâna.

Însăși definirea profesiei de jurnalist și a jurnalismului nu se poate realiza în afara problematicii domeniului eticii.

Fără etică nu se poate supraviețui. Jurnalistul nu poate fi un manipulator cu principii morale, decât în condițiile în care jurnalismul nu s-ar mai defini prin moralitate, prin etică, ori manipularea ar deveni brusc orice altceva decât intenția de a schimba ideile, atitudinile, comportamentele cuiva, fără ca acesta să bage de seamă.

Jurnalismul etic înseamnă a vedea jurnalistul ca pe un profesionist, ce nu doar oferă servicii unui potențial client, în orice condiții și cu orice preț. „Jurnalistul oferă servicii vitale societății“, dar acest serviciu nu este de natură politică, ci un serviciu ce face parte din procesul politic. Mai degrabă, serviciul oferit publicului este acela de a facilita „procesul democratic, întrucât informația unge roțile democrației“. Scopurile democrației nu pot fi servite de o mass-media plină de minciuni, încălcări ale vieții private, obscenități, trivialități, limbaj inadecvat, distorsionare și părtinire. În accepția sociologiei mass-media americane, toate acestea ar caracteriza jurnalismul industrial.

Pentru a câștiga și a păstra încrederea publicului, jurnalistul, în mod individual, dar, mai ales, organizația media (redacția) au nevoie de un cadru etic de relaționare, de normare a vieții interne. De regulă, cadrul acesta este oferit de codul etic, în care trebuie specificate aspirațiile și așteptările morale minime ale respectivei organizații.

În vara anului 2004, postul de televiziune PRO TV prezenta, în cadrul emisiunilor de știri, un scurt reportaj despre o tânără femeie din Florești, care a ales să-și dea foc cu benzină. Femeia protesta astfel, în fața primăriei, pentru că nu îi fusese rezolvată în nici un fel problema locativă. Nici un comitet de etică, cum, de altfel, nici un jurnal, sau publicist comentator, n-au catadicsit să tragă semnalul de alarmă. Întreaga comunitate jurnalistică a fost „invidioasă“ pe reporterița care a avut șansa să relateze în direct, o autoincendiere. Nimeni n-a ridicat problema respectării

vreunui principiu etic. Nici măcar normele moralei creștine, ale moralei comune, nu au fost contrapuse produsului mediatic fulminant, mustind de senzațional.

„Noile media sunt un termen umbrelă care înglobează tehnologii diverse. Unii specialiști sunt de părere că pot fi considerate noi media atât blogurile, podcasturile, jocurile video, lumile virtuale, enciclopediile de tip wiki, dar și orice alt dispozitiv mobil, televiziunile interactive și chiar site-urile și emailul.“ [11.pag17]

Bun sau rău, sau și bun și rău, vechi și nou, jurnalismul se dovedește totuși a fi profesia spre care încă aspiră tânăra generație.

Urmând sugestia lui Gardner, putem spune că, în momentul critic pe care-l înfruntă în această perioadă jurnalistul, organizația de media și jurnalismul clasic, în totalitatea sa, ar trebui să ia în calcul cele trei aspecte de bază ale „muncii bine făcute în vremurile grele”.

Este foarte important să înțelegem că mesajul, în televiziune, poate fi corect dar transmis incorect, poate fi simplu, dar poate deveni complicat, poate avea un scop sigur, identificat și susținut. Acest lucru, desigur că depinde foarte mult de individul care emite acest mesaj.

Mesajul este însoțit de cel care îl transmite sau care dă senzația telespectatorilor că o face. Prezența oamenilor în fața noastră, trăsăturile lor, modul de a vorbi, de a se îmbrăca și de a gesticula face ca urmărirea unui program să devină o întîlnire între cel de acasă și cel de la ecran. În televiziune, mesajul poate deveni inutil, din momentul în care emițătorul îi este antipatic telespectatorului.

O idee pe care am încercat să o dezvolt pe parcursul întregii lucrări, idee în care cred, este legată de faptul că jurnalistul este un exponent al societății. Succesul în reflectarea unui eveniment de importanță majoră depinde de întreaga echipă, dar realizarea materialului carear influența omul de rînd, și pe care acesta să-l înțeleagă, depinde, în mare parte, doar de moderator. Doar atunci, posturile din Republica Moldova vor produce știri și reportaje pe care să le înțeleagă toată lumea, vom putea schimba modul de gîndire al populației, vom contribui la sporirea nivelului de cultură și a gradului de libertate a presei și transparență a instituțiilor.

Un jurnalist tv ar trebui să informeze corect asupra faptelor, deci să fie obiectiv și echidistant. Obiectiv prin relatarea evenimentelor departe de propriile convingeri sau preferințe. Echidistanța în relatare, se poate obține tratînd subiectul dintr-o poziție care nu permite incertitudinea unei opinii sau alta. Dacă jurnalistul posedă aceste două calități el o obține și pe o a treia, independența.Independența jurnalistului nu se referă la o independență pe plan financiar, ci mai degrabă la independența pe plan pshihologic. Jurnalistul tvar trebui să posede și această calitate care îl face mai acceptat în cadrul societății.Jurnalistultvar trebui să caute întotdeauna adevărul, să se documenteze bine pentru ca mai apoi să îl prezinte.

Onestitatea deasemenea ocupă un loc important între calitățile jurnalistului tv, aici mă refer cu precădere la partea financiară. Dacă jurnalistul nu va fi tentat să accepte o sumă de bani în schimbul ascunderii sau dezvăluirii unei informații el nu va trăi mai bine din punct de vedere economic, el va fi împăcat cu sine și se va putea numi jurnalist. Astfel își va păstra și calitatea anterioară – “prezentarea adevărului”.

Jurnalistul tvtrebuie să aibă curaj. Curajul de a pune întrebări dificile, curajul de a relata ceva în detrimentul anumitor persoane influente sau anumitor grupuri de interese, curajul de a spune adevărul,curajul de a-și susține relatarea indiferent de situație, curajul de a relata de la fața locului, curajul de a nuceda în fața presiunilor, curajul de a-și menține statutul de jurnalist.

Jurnalistul tv are multe surse, multe și de încredere și știe cum să lucreze cu ele. În fapt sursa principal[ este publicul. Jurnaliștii trebuie să fie sociabili iar pentru asta au nevoie de o doză de șarm. Ei au nevoie ca persoanele cu care intră în contact, să li se destăinuie ca unui prieten. Astfel ruptă bariera formalităților ei pot afla mai multe informații ascunse.

Jurnalistul, reprezentant al mass-media, rămîne a fi o persoană liberă care își câștigă mijloacele de trai prin colectarea, prelucrarea, redactarea și publicarea de ionformații referitoare la fapte și evenimente de interes public, cu scopul răspîndirii a acestora. Continui să rămîn încrezătoare că jurnalistul își va exercita profesia, dificilă, în scopul servirii interesului public conform normelor propriei conștiințe. Jurnalistul, la fel ca și orice cetățean este liber să facă o alegere între a fi liber ori strict deontologic, sau, din amîndouă cîte puțin, în combinații echilibrate. Trebuie să recunoaștem însă, că multe sunt cazurile cînd este practic imposibil să îți manifești liber dorința de a publica un anume material și a respecta în același timp toate prevederile Codului Deontologic. Mulți vor spune că respectarea strictă a normelor ar însemna lipsă de interes și monotonie.

Este aproape un nonsens să încerci să definești profesia de jurnalist în afara cadrului eticii și a filosofiei morale. Jurnalismul este circumscris eticii. Dacă privim jurnalismul doar ca pe o profesie aflată pe piața muncii, alături de alte multe profesii, atunci putem admite că presiunea ce se exercită asupra acesteea, descurajează practicarea pe baza principiilor sale etice. Dar dacă înțelegem jurnalismul ca o profesie, care, prin însăși definiția ei, are la bază existența unor valori, norme și principii etice, atunci vom constata că, într-adevăr, meseria de jurnalist are nevoie de practici etice și de norme deontologice, pentru a putea fi definită ca profesie.

Un material jurnalistic bun este ca un fragment de realitate. Misiunea întregii echipe este de a-l face pe telespectator să trăiască el însuși această realitate în momentul în care urmărește programele tv mai ales în perioada în care telespectatorul necesită mai multă informație despre un eveniment sau altul.

Televiziunea, este singurul mod de transmisie viu, care imită realitatea.Renunțarea la televizor nu este un lucru ușor de realizat, deoarece imaginea video și cea publicitară au instalat o adevărată dictatură în spațiul public și privat alsocietății moderne. Bazîndu-ne pe toate acestea, nu putem spune că publicul este dezinformat, atîttimp cât există mai multe canale de televiziune, în special în Chișinău și centrul Republicii Moldova, pentru că oamenilor li se oferă posibilitatea de a alege ceea ce le place, de a confrunta sursele, de a-și crea propria părere referitor la un subiect sau altul, mai ales în situțiile de conflict și de importanță majoră.

Rolul unei televiziuni, în deosebi al unei televiziuni publice, este acela de a satisface dorințele unui numar tot mai mare de telespectatori, de a cerceta care sunt așteptările acestuia și de a încerca să găsească soluții optime de a atrage consumatorii (telespectatorii). Cea mai importantă activitate pentru un post public al audiovizualului este ca să îndeplinească sarcinile care stau la baza unei televiziuni, în primul rând, să respecte drepturile fiecărui consumator, să informeze corect și echidistant, să nu discrimineze anumite categorii și să nu facă partizanat unor anumite grupări politice sau sociale. Cunoașterea mai exactă a publicul asigură succesul unui post de televiziune,îi dă posibilitatea de a se afirma pe piața concurențială și de ai da telespectatorului informația de care el are nevoie.

Televiziunea prezintă cea mai complexă comunicare audiovizuală, care influențează concomitent prin imagine și prin sunet, inoculînd fără mari dificultăți clișee emblematice ce nu pot fi atît de ușor înlocuite cu altele. Forță majoră, cum ar fi operativitatea și omniprezența, credibilitatea, argumentată prin imagini concludente, poziția personală a autorului fac acest gen de mass-media săcontinuie și astăzi, cel mai mult, să domine audiența.

Cercetările științifice au stabilit că omul obține pe calea audio-vizuală 90% din informații. Cantitatea de informție reținută pe calea vizuală după 3 zile este de 2 ori mai mare în comparație cu celelalte. Din această cauză televiziunea posedă o putere efectivă de influențare asupra omului și societății. Televiziunea propagă ideologia secularizată a societății moderne care susține liberalismul și relativarea valorilor.

BIBLIOGRAFIE

Studii științifice:

A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști, Miruna Runcan

Bondrea, Aurelian. Sociologia opiniei publice și a mass-media. – București: Editura Fundației „România de Mâine”, 1997.

(Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Institutul European, Iași, 2006, p. 25).

Cosma, Dorel. Interferențe între interviul ca metodă și interviul gen ziaristic // Valori ale mass-media. Studiu colectiv. – Chișinău: USM, 2004. – Pag. 90-98.

Cosma Dorel. Interviul – conversație cu demers investigativ // Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. Seria „Științe socioumanistice”. Vol. II. – Chișinău : CEP USM, 2006. – Pag. 21-24.

Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, (coord), Dicționar de sociologie, București, Editura Babel, 1998.

Camelia Popa.Jurnalistul – Personalitate și profesie: Editura Universală, 2011 p27.

Cathala, Henri-Pierre. Epoca dezinformării. – București: Editura Militară, 1991.

DeFleur, Melvin L., Ball-Rokeach, Sandra. Teorii ale comunicării de masă. – Iași: Polirom, 1999.

Drăgan Ioan. Paradigme ale comunicării de masă : Orizontul societății mediatice. Partea I. – București: Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L., 1996.

Dobrescu, Emilian M. Sociologia comunicării. – București: Victor, 1998.

Dorina Guțu, New Media, Editura Tritonic, 2007, p. 17

Dumbrăveanu Andrei. Mediul și mass media. – Chișinău: CEP USM, 2007.

Dumbrăveanu, A., Țurcanu, D., Parfentiev, B. Televiziunea de actualități. – Chișinău: CEP USM, 2009.

Etica societății instituționalizate, Bogdan Diaconu

Etica în mass-media, Frank Deaver

Fiske, John, 1994: Television Culture, Routledge, London- New York.pag 78

Gheorghe, Virgiliu, 2006: Efectele televiziunii asupra minții umane, Ed. Prodromos, București.

H. R. Knickerbocker. pag78

Howard Gardner, Mihaly Csikszentmihalyi, William Damon Editura Sigma, 2005, p. 25

Jurnalismul politic: între corectitudine și partizanat. – Chișinău: CEP USM, 2011.

(J. M. Charon, 1993, pag. 240).

( Karyn ( C. Rybacki, Donald J. Rybaki – O introducere în arta argumentării, Polirom, 2004, p. 17).

La început a fost cuvântul. – Vol. I: Manual al Agenției France Presse / Editor coordonator: N. Bercan. – București: Rompres, 1998.

Lazar, Judith, 1991: Sociologie de la communication de masse, Ed. Armand Colin, Paris, pag.10

Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare / Coordonator: Mihai Coman. -Vol I, II. – Ediția a II-a, rev.- Iași: Polirom, 2001.

Manual pentru ziariștii din Europa Centrală și de Est. – World Press Freedom Committee, 1992.

Marin Constantin. Societatea civilă: între mit politic și pledoarie socială. – Chișinău: Epigraf, 2002.

Mark Grigoryan-Manual de Jurnalism-Chișinău Centrul Independent de Jurnalism2008 pag.108

Mass-media și legislația. Analiză. Opinii. Propuneri/ Coordonator Vasile Spinei. – Chișinău: Universul, 2003.

Mesajul și impactul informației /Coordonator V. Moraru.– Chișinău: CCRE Presa, 1998.

Moraru, Victor. Mass media vs politica. – Chișinău: CE USM, 2001.

Moraru, Victor. Implicațiile politice ale știrii // Mesajul și impactul informației / Coordonator Victor Moraru. – Chișinău: CCRE „Presa”, 1998. – Pag. 13-31.

„Oamenii vor să fie înșelați, așa că lasă-i să fie înșelați.“- Carlo Caraffe -cardinal.

Popescu, Cristian Florin. Manual de jurnalism. Vol. I. –București: Tritonic, 2003.

Popescu, Cristian Florin. Manual de jurnalism. Vol. II. – București: Tritonic, 2004.

Robert Cialdini – Psihologia persuasiunii, Ed. BusinessTech, 2008

Roșca, Luminița. Producția textului jurnalistic. – Iași: Polirom, 2004.

Stepanov Georgeta. Introducere în studiul jurnalismului. – Chișinău: CEP USM, 2010.

Stepanov, Georgeta, Guzun, Igor. Jurnalismul în situații de criză. – Chișinău: CEP USM, 2010.

S. Chalvon-Demersey, D. Pasquier, 1990, pag. 85.

Televiziunea și funcțiile îndeplinite de televiziune

Vlad, Tudor. Interviul de la Platon la Playboy. – Cluj-Napoca: Dacia, 1997.

Adrese electronice:

www.google.com

http://lex.justice.md

www.weblist.ru

Pagini web analitice în limba engleză

www.iwpr.net Institute for War and Peace Reporting (IWPR)

www.tol.cz Transitions Online (TOL)

www.eurasianet.org Eurasianet

Investigații jurnalistice

http://www.fij.org Fundația pentru jurnalismul de investigație.

htpp://www.muckraker.org/ Centru de jurnalism de investigație

http://www.cjes.ru Centru de jurnalism extrem.

http://www.evartist.narod.ru/journ.htm O bibliotecă on-line specializată.

http://www.ijnet.org Rețea internațională a jurnaliștilor (IJNet).

BIBLIOGRAFIE

Studii științifice:

A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști, Miruna Runcan

Bondrea, Aurelian. Sociologia opiniei publice și a mass-media. – București: Editura Fundației „România de Mâine”, 1997.

(Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Institutul European, Iași, 2006, p. 25).

Cosma, Dorel. Interferențe între interviul ca metodă și interviul gen ziaristic // Valori ale mass-media. Studiu colectiv. – Chișinău: USM, 2004. – Pag. 90-98.

Cosma Dorel. Interviul – conversație cu demers investigativ // Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. Seria „Științe socioumanistice”. Vol. II. – Chișinău : CEP USM, 2006. – Pag. 21-24.

Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, (coord), Dicționar de sociologie, București, Editura Babel, 1998.

Camelia Popa.Jurnalistul – Personalitate și profesie: Editura Universală, 2011 p27.

Cathala, Henri-Pierre. Epoca dezinformării. – București: Editura Militară, 1991.

DeFleur, Melvin L., Ball-Rokeach, Sandra. Teorii ale comunicării de masă. – Iași: Polirom, 1999.

Drăgan Ioan. Paradigme ale comunicării de masă : Orizontul societății mediatice. Partea I. – București: Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L., 1996.

Dobrescu, Emilian M. Sociologia comunicării. – București: Victor, 1998.

Dorina Guțu, New Media, Editura Tritonic, 2007, p. 17

Dumbrăveanu Andrei. Mediul și mass media. – Chișinău: CEP USM, 2007.

Dumbrăveanu, A., Țurcanu, D., Parfentiev, B. Televiziunea de actualități. – Chișinău: CEP USM, 2009.

Etica societății instituționalizate, Bogdan Diaconu

Etica în mass-media, Frank Deaver

Fiske, John, 1994: Television Culture, Routledge, London- New York.pag 78

Gheorghe, Virgiliu, 2006: Efectele televiziunii asupra minții umane, Ed. Prodromos, București.

H. R. Knickerbocker. pag78

Howard Gardner, Mihaly Csikszentmihalyi, William Damon Editura Sigma, 2005, p. 25

Jurnalismul politic: între corectitudine și partizanat. – Chișinău: CEP USM, 2011.

(J. M. Charon, 1993, pag. 240).

( Karyn ( C. Rybacki, Donald J. Rybaki – O introducere în arta argumentării, Polirom, 2004, p. 17).

La început a fost cuvântul. – Vol. I: Manual al Agenției France Presse / Editor coordonator: N. Bercan. – București: Rompres, 1998.

Lazar, Judith, 1991: Sociologie de la communication de masse, Ed. Armand Colin, Paris, pag.10

Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare / Coordonator: Mihai Coman. -Vol I, II. – Ediția a II-a, rev.- Iași: Polirom, 2001.

Manual pentru ziariștii din Europa Centrală și de Est. – World Press Freedom Committee, 1992.

Marin Constantin. Societatea civilă: între mit politic și pledoarie socială. – Chișinău: Epigraf, 2002.

Mark Grigoryan-Manual de Jurnalism-Chișinău Centrul Independent de Jurnalism2008 pag.108

Mass-media și legislația. Analiză. Opinii. Propuneri/ Coordonator Vasile Spinei. – Chișinău: Universul, 2003.

Mesajul și impactul informației /Coordonator V. Moraru.– Chișinău: CCRE Presa, 1998.

Moraru, Victor. Mass media vs politica. – Chișinău: CE USM, 2001.

Moraru, Victor. Implicațiile politice ale știrii // Mesajul și impactul informației / Coordonator Victor Moraru. – Chișinău: CCRE „Presa”, 1998. – Pag. 13-31.

„Oamenii vor să fie înșelați, așa că lasă-i să fie înșelați.“- Carlo Caraffe -cardinal.

Popescu, Cristian Florin. Manual de jurnalism. Vol. I. –București: Tritonic, 2003.

Popescu, Cristian Florin. Manual de jurnalism. Vol. II. – București: Tritonic, 2004.

Robert Cialdini – Psihologia persuasiunii, Ed. BusinessTech, 2008

Roșca, Luminița. Producția textului jurnalistic. – Iași: Polirom, 2004.

Stepanov Georgeta. Introducere în studiul jurnalismului. – Chișinău: CEP USM, 2010.

Stepanov, Georgeta, Guzun, Igor. Jurnalismul în situații de criză. – Chișinău: CEP USM, 2010.

S. Chalvon-Demersey, D. Pasquier, 1990, pag. 85.

Televiziunea și funcțiile îndeplinite de televiziune

Vlad, Tudor. Interviul de la Platon la Playboy. – Cluj-Napoca: Dacia, 1997.

Adrese electronice:

www.google.com

http://lex.justice.md

www.weblist.ru

Pagini web analitice în limba engleză

www.iwpr.net Institute for War and Peace Reporting (IWPR)

www.tol.cz Transitions Online (TOL)

www.eurasianet.org Eurasianet

Investigații jurnalistice

http://www.fij.org Fundația pentru jurnalismul de investigație.

htpp://www.muckraker.org/ Centru de jurnalism de investigație

http://www.cjes.ru Centru de jurnalism extrem.

http://www.evartist.narod.ru/journ.htm O bibliotecă on-line specializată.

http://www.ijnet.org Rețea internațională a jurnaliștilor (IJNet).